Medierea In Materie Penala Infractiunea de Inselaciune

MEDIEREA ÎN MATERIE PENALĂ – INFRACȚIUNEA DE ÎNȘELĂCIUNE

CUPRINS

CAPITOLUL 1. MEDIEREA CONFLICTELOR ……………………………………………….6

Subcapitolul 1.1 Tipurile și cauzele conflictelor ………………………………………..6

1.1.1 Cauzele conflictelor ……………………………………………………………………….7

Subcapitolul 1.2 Considerații generale despre mediere și mediator ………………8

1.2.1 Medierea în litigii ………………………………………………………………………….11

1.2.2 Costurile medierii ………………………………………………………………………….12

12.3 Avantajele medierii …………………………………………………………………………12

1.2.4 Mediatorul …………………………………………………………………………………….13

CAPITOLUL 2. LEGEA MEDIERII …………………………………………………………………..17

Subcapitolul 2.1 Organizarea și exercitarea activității mediatorilor ………………18

2.1.1 Drepturile mediatorului ………………………………………………………………….19

2.1.2 Obligațiile mediatorului …………………………………………………………………..19

2.1.3 Răspunderea mediatorului ………………………………………………………………..20

Subcapitolul 2.2 Procedura de mediere ………………………………………………………22

2.2.1 Procedura prealabilă încheierii contractului de mediere ……………………….22

2.2.2 Contractul de mediere ………………………………………………………………………22

2.2.3 Desfășurarea medierii ………………………………………………………………………24

2.2.4 Închiderea procedurii de mediere ………………………………………………………24

2.2.5 Beneficiile medierii …………………………………………………………………………26

CAPITOLUL 3. MEDIEREA ÎN MATERIE PENALĂ …………………………………………28

Subcapitolul 3.1 Cauzele penale supuse medierii ………………………………………..28

Subcapitolul 3.2 Înșelăciunea. Reglementarea infracțiunii în vechiul și în actualul Cod Penal ……………………………………………………………………………………………………..32

Subcapitolul 3.3. Avantajele medierii în cauzele penale ……………………………….37

Studiu de caz ……………………………………………………………………………………………………..44

Concluzii …………………………………………………………………………………………………………..61

Bibliografie ……………………………………………………………………………………………………….63

MEDIEREA ÎN MATERIE PENALĂ – INFRACȚIUNEA DE ÎNȘELĂCIUNE

România a reușit să se alinieze legislației internaționale în materie penală începând cu data de 1 februarie 2014, data intrării în vigoare a noului Cod Penal și a Codului de Procedură penală, ce au deschis calea medierii în cauzele penale.

Avantajele medierii penale sunt de multă vreme recunoscute în diverse state din Uniunea Europeană și SUA, rezultatele obținute în timp certificând faptul că procedura este mult mai facilă și de preferat, comparativ cu urmărirea penală/procesul penal.

Prin intermediul medierii penale, atât victimele cât și făptuitorii unei infracțiuni au șansa să ajungă la o înțelegere/un acord, în condițiile prevăzute de lege, cu beneficii pentru toate părțile implicate.

Noua legislație românească încurajează persoanele implicate într-un caz penal să apeleze la mediere pentru stingerea conflictului apărut între ele, oferindu-le în același timp și posibilitatea ca, printr-un Acord de Mediere, să ajungă la o soluție amiabilă parțială sau totală (în funcție de infracțiunea aflată în discuție).

Astfel, prin intermediul medierii penale, pot fi soluționate cu succes, în condițiile prevăzute de lege și prin intermediul unui mediator ales, treizeci de infracțiuni (prevăzute în noul Cod Penal), ca și alte șapte infracțiuni, menționate în legile speciale.

În cazul acestor infracțiuni, începerea urmăririi penale este condiționată de existența prealabilă a unei plângeri formulate de către victimă, legea prevăzând și posibilitatea ca aceasta să se împace cu făptuitorul, caz în care va rezulta înlăturarea caracterului penal al faptei reclamate.

Potrivit noii legislații, pot fi supuse medierii numeroase cauze penale, legiuitorul considerând că repararea și recuperarea prejudiciului reprezintă motive suficiente pentru ca urmările faptelor să poată fi considerate reparate, în situația în care părțile implicate ajung la o înțelegere.

În noua legislație sunt menționate numeroase infracțiuni pentru care, în urma unui acord de mediere, ca urmare a înțelegerii părților, plângerea prealabilă a părții vătămate poate fi retrasă, caz în care nu se mai produce punerea în mișcare sau exercitarea unei acțiuni penale.

De asemenea, a fost modificat și termenul de introducere a plângerii prealabile la 3 luni de zile, începând cu ziua în care persoana vătămată (sau reprezentantul legal al unei persoane vătămate minore) a luat cunoștiință despre săvârșirea faptei.

Legislația românească actuală are în vedere și câteva infracțiuni (reduse ca număr) pentru care se prevede că împăcarea părților generează înlăturarea răspunderii penale și implicit încetarea exercitării acțiunii penale.

În materia medierii infracțiunii de înșelăciune, ce reprezintă subiectul prezentei lucrări, o serie de modificări importante au fost introduse și prin Legea nr.202/25 octombrie 2010, ce vizează diverse măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Infracțiunea de înșelăciune a fost reglementată, prin Legea nr. 286/17 iulie 2009, într-un capitol special dedicat infracțiunilor contra patrimoniului (“Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii”), în această categorie fiind incluse gestiunea frauduloasă, abuzul de încredere, abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor, deturnarea licitațiilor publice, înșelăciunea în asigurări, etc.

Indiferent de natura infracțiunii de înșelăciune, în condițiile legii, medierea penală este cu siguranță cea mai facilă și mai avantajoasă metodă de soluționare a conflictelor, atât făptuitorul cât și partea vătămată având tot interesul să se implice activ în procesul de mediere, ale cărui beneficii sunt multiple.

Prin intermediul medierii penale conflictele se finalizează intr-un timp mult mai redus, iar dacă părțile ajung la o înțelegere, concretizată într-un Acord de Mediere, în situația unei condamnări cu executare, făptuitorului i se reduce cu 1/3 pedeapsa.

Pe lângă alte numeroase avantaje, medierea penală conferă părților confidențialitate, victimele nu sunt obligate să se prezinte la discuții (dacă procedura medierii a fost inițiată de făptuitor), nici să inițieze medierea, dar nici să renunțe la formularea acuzațiilor privindu-l pe prezumptivul făptuitor.

Prezenta lucrare, “Medierea în materie penală – infracțiunea de înșelăciune”, este structurată în trei capitole, cu o speță de mediere și concluziile aferente.

În primul capitol, denumit “Medierea conflictelor”, se face o trecere în revistă a tipurilor și cauzelor conflictelor, un subcapitol separta fiind dedicat considerațiilor generale despre mediere și mediator.

“Legea medierii”, capitolul doi al prezentei lucrări, tratează pe larg domeniul organizării și exercitării activității mediatorului (cu drepturile, obligațiile și răspunderii acestuia), dar și procedura de mediere, incluzând contractul de mediere, desfășurarea procesului, finalizarea acestuia și beneficiile conferite.

În cel de-al treilea capitol, “Medierea în materie penală”, este prezentat cadrul legislativ al procesului de mediere în cazul dosarelor penale, cu detalierea cauzelor penale ce sunt supuse medierii. Tot în cadrul acestui capitol este prezentată și infracțiunea de înșelăciune, respectiv reglementarea acesteia în vechea și noua legislație, cu comparațiile aferente. La finalul acestui capitol sunt prezentate pe larg avantajele medierii în cauzele penale.

Celor trei capitole ale prezentei lucrări le urmează o speță de mediere penală într-un dosar de înșelăciune, ce cuprinde toate etapele acestui proces.

La finalul lucrării au fost elaborate și Concluziile.

CAPITOLUL 1. MEDIEREA CONFLICTELOR

Orice conflict apărut între două sau mai multe persoane poate fi rezolvat fie pe cale amiabilă, fie prin intermediul instanței de judecată, caz în care soluția este obținută mai greu, durează mai mult timp și implică și alte costuri.

Dacă părțile implicate nu reușesc singure să ajungă la un acord comun privind litigiul/conflictul apărut între ele, acestea mai au și posibilitatea să apeleze la mediere, procedură ce este reglementată de prevederile Legii 192/2006.

Conflictul apărut între două sau mai multe persoane poate fi definit în mai multe forme, de la litigiu la neînțelegere, de la dispută la dezacord, de la divergență la diferend.

Subcapitolul 1.1 Tipurile și cauzele conflictelor

În fiecare zi asistăm invariabil la numeroase conflicte apărute ori disputate în jurul nostru, stările conflictuale reprezentând deseori diferențe de opinii, concepte, interese ori orgolii ale celor implicați. În practică s-au definit mai multe tipuri de conflicte:

Conflicte interpersonale

Conflicte intrapersonale

Conflicte sociale

Conflicte de grup

Conflicte organizaționale

Indiferent de tipul conflictului, întotdeauna acesta se desfășoară pe parcursul mai multor etape, respectiv :

Dezacordul – Reprezintă faza de început a unui conflict, în cadrul căreia părțile implicate își dau seama că văd în mod diferit un anumit subiect ce va genera starea tensionată. Dacă acest dezacord inițial nu poate fi soluționat amiabil de către părțile implicate, iar în ciuda eforturilor nu se reușește găsirea unei soluții de compromis, conflictul intră într-o nouă etapă, confruntarea.

Confruntarea – Confruntarea poate fi și ea de mai multe tipuri, respectiv confruntare verbală, fizică sau doar de idei (cazul cel mai fericit). În această fază a conflictului tipul confruntării este dictat de comportamentul părților implicate.

Rezolvarea conflictului – De regulă, rezolvarea unui conflict apărut între părți poate fi făcută fie pe cale amiabilă, fie pe cale litigioasă. Dacă părțile implicate reușesc să ajungă la o soluție de compromis, acceptată de ambele tabere, conflictul este stins. În caz contrar, rezolvarea acestuia poate fi realizată numai în prezența unor anumite persoane (de regulă un mediator, desemnat în condițiile prevăzute de Legea 192/2006). Dacă nici în acest mod nu se poate ajunge la o întelegere, soluția de rezolvare a conflictului este dată fie de instanța de judecată, fie de curtea de arbitraj.

1.1.1 Cauzele conflictelor

În general, orice conflict are mai multe cauze, el declanșându-se pe fondul unei acumulări de lungă durată. În această categorie nu sunt incluse însă conflictele spontane, care sunt generate de anumite stări de moment, de reacții ori sentimente controversate.

Cea mai frecventă cauză generatoare de conflict o reprezintă fie lipsa de comunicare, fie o comunicare deficitară, caz în care tensiunile se acumulează treptat, până răbufnesc.

Conflictele generate din cauza lipsei de comunicare sunt cel mai greu de aplanat, tensiunile dintre părțile implicate acumulându-se exponențial. Astfel, in momentul declanșării unui conflict de acest gen părțile se situează pe poziții antagonice între acestea neexistând aparent vreo șansă de împintermediul instanței de judecată, caz în care soluția este obținută mai greu, durează mai mult timp și implică și alte costuri.

Dacă părțile implicate nu reușesc singure să ajungă la un acord comun privind litigiul/conflictul apărut între ele, acestea mai au și posibilitatea să apeleze la mediere, procedură ce este reglementată de prevederile Legii 192/2006.

Conflictul apărut între două sau mai multe persoane poate fi definit în mai multe forme, de la litigiu la neînțelegere, de la dispută la dezacord, de la divergență la diferend.

Subcapitolul 1.1 Tipurile și cauzele conflictelor

În fiecare zi asistăm invariabil la numeroase conflicte apărute ori disputate în jurul nostru, stările conflictuale reprezentând deseori diferențe de opinii, concepte, interese ori orgolii ale celor implicați. În practică s-au definit mai multe tipuri de conflicte:

Conflicte interpersonale

Conflicte intrapersonale

Conflicte sociale

Conflicte de grup

Conflicte organizaționale

Indiferent de tipul conflictului, întotdeauna acesta se desfășoară pe parcursul mai multor etape, respectiv :

Dezacordul – Reprezintă faza de început a unui conflict, în cadrul căreia părțile implicate își dau seama că văd în mod diferit un anumit subiect ce va genera starea tensionată. Dacă acest dezacord inițial nu poate fi soluționat amiabil de către părțile implicate, iar în ciuda eforturilor nu se reușește găsirea unei soluții de compromis, conflictul intră într-o nouă etapă, confruntarea.

Confruntarea – Confruntarea poate fi și ea de mai multe tipuri, respectiv confruntare verbală, fizică sau doar de idei (cazul cel mai fericit). În această fază a conflictului tipul confruntării este dictat de comportamentul părților implicate.

Rezolvarea conflictului – De regulă, rezolvarea unui conflict apărut între părți poate fi făcută fie pe cale amiabilă, fie pe cale litigioasă. Dacă părțile implicate reușesc să ajungă la o soluție de compromis, acceptată de ambele tabere, conflictul este stins. În caz contrar, rezolvarea acestuia poate fi realizată numai în prezența unor anumite persoane (de regulă un mediator, desemnat în condițiile prevăzute de Legea 192/2006). Dacă nici în acest mod nu se poate ajunge la o întelegere, soluția de rezolvare a conflictului este dată fie de instanța de judecată, fie de curtea de arbitraj.

1.1.1 Cauzele conflictelor

În general, orice conflict are mai multe cauze, el declanșându-se pe fondul unei acumulări de lungă durată. În această categorie nu sunt incluse însă conflictele spontane, care sunt generate de anumite stări de moment, de reacții ori sentimente controversate.

Cea mai frecventă cauză generatoare de conflict o reprezintă fie lipsa de comunicare, fie o comunicare deficitară, caz în care tensiunile se acumulează treptat, până răbufnesc.

Conflictele generate din cauza lipsei de comunicare sunt cel mai greu de aplanat, tensiunile dintre părțile implicate acumulându-se exponențial. Astfel, in momentul declanșării unui conflict de acest gen părțile se situează pe poziții antagonice între acestea neexistând aparent vreo șansă de împăcare.

Aceste este momentul în care în ecuație intervine mediatorul, rolul acestuia fiind unul vital în aplanarea conflictului.

Orice ședință de mediere realizată între părți este benefică pentru acestea, fiecare întâlnire constituind un pas important în rezolvarea conflictului, fie doar și prin simplul fapt că părțile încep să comunice între ele.

În practică, nu de puține ori în cadrul primei ședințe de mediere părțile continuă să se acuze, ridică tonul și discuțiile sunt destul de tensionate, la prima vedere neexistând nici o soluție pentru aplanarea conflictului.

Ulterior însă, pe parcursul desfășurării și a altor ședințe de mediere, lucrurile încep încet-încet să se schimbe, părțile implicate începând să întrevadă potențiale soluții comune de rezolvare a conflictului.

Abilitatea unui mediator constă în găsirea punctelor de plecare comune tuturor părților implicate, soluția de soluționare a conflictului urmând să fie general agreată.

Nu de puține ori, în practică, în ciuda intervenției unui mediator și a numeroaselor ședinte de mediere desfășurate cu părțile, acestea nu au ajuns la nici o soluție, caz în care conflictul ajunge pe rolul instanțelor de judecată.

Pentru aplanarea și rezolvarea conflictelor, este indicat ca la întâlnirile dintre părți să participe un mediator, acesta putând contracara eventualele situații în care conflictul inițial ar putea degenera, luând naștere și alte stări conflictuale.

Dacă lipsa de comunicare a fost cea care a generat conflictul, reluarea discuțiilor între părți poate constitui un prim pas în rezolvarea pe cale amiabilă a acestuia.

Subcapitolul 1.2 Considerații generale despre mediere și mediator

Medierea este considerată cea mai simplă metodă de soluționarea conflictelor pe cale amiabilă, aceasta realizându-se cu ajutorul unei terțe persoane, ce este specializată ca și mediator. Soluționarea conflictelor se realizează întotdeauna în condiții de imparțialitate, confidențialitate, neutralitate și cu consimțământul liber exprimat al părților.

Mare parte din succesul unei medieri constă în încrederea cu care părțile implicate în conflict în investesc pe mediator. Dacă acesta este văzut ca persoana potrivită, aptă pentru pentru a asista la discuțiile dintre părți, dacă este considerată ca fiind de încredere pentru negocieri reciproc avantajoase, dacă reușește să le imprime ideea că le acordă sprijin absolut pentru găsirea unei soluții convenabile de ambele părți, medierea se dovedește o reușită, conflictul fiind soluționat pe cale amiabilă.

Principalul rol al unui mediator constă în facilitarea negocierilor dintre părți, acesta având abilitatea și modalitatea ideală de a găsi soluții diverse pentru rezolvarea unui conflict.

Un mediator bun reușește să facă toate părțile implicate în conflict să vorbească deschis, să-și exprime în față toate nemulțumirile, toate reproșurile, toate tensiunile acumulate de-a lungul timpului.

Un mediator profesionist știe să lucreze cu tot felul de oameni, oferindu-le acestora șansa să se exprime deschis și ajutându-i să găsească cea mai viabilă soluție, eficientă și de durată, care să satisfacă pe deplin toate părțile implicate.

Toți mediatorii sunt obligați ca încă din faza primară a medierii să le explice tuturor părților implicate în conflict care este procedura de mediere, ce implică aceasta și să răspundă tuturor întrebărilor ce îi sunt adresate.

Fiecare parte implicată în conflict are dreptul să-și exprime părerea, expunându-și și cazul, din punctul său de vedere, fără să fie întrerupt sau contrazis.

Un mediator nu spune niciodată cine are sau nu dreptate, nu caută nici un vinovat și nici nu judecă ce s-a intâmplat ori cine a generat conflictul.

Principalul rol al mediatorului constă în a ajuta părțile implicate în conflict să se exprime liber, să-și spună părerile și păsurile, să discute deschis despre problemele considerate ca neavând rezolvare și să le sprijine în găsirea celor mai bune, durabile și eficiente soluții pentru soluționarea conflictului.

Procedura de mediere este considerată ca fiind încheiată în următoarele situații:

Dacă părțile ajung la o înțelegere amiabilă ce duce la soluționarea litigiului/conflictului

Dacă mediatorul constată că medierea a eșuat, în ciuda ședintelor efectuate cu părțile

Dacă una dintre părți depune contractul

În oricare dintre aceste situații, la încheierea medierii, mediatorul este obligat să întocmească un proces-verbal, ce este semnat atât de către părți ori reprezentanți ai acestuia, cât și de mediator, fiecare dintre aceștia primind câte un exemplar original al actului încheiat.

La finalul ședinței de mediere, mediatorul este cel care ajută părțile să redacteze un acord în cadrul căruia se precizează toate înțelegerile la care s-a ajuns.

Medierea nu este obligatorie, oricine a apelat la aceasta putând renunța în orice moment. În orice fazã a procedurii de mediere, oricare dintre pãrțile ce se află în litigiu are dreptul să denunțe unilateral contractul de mediere. Aceasta decizie este adusă la cunoștiința mediatorului și a părții adverse în scris.

În termen maxim de 48 de ore, mediatorul este obligat să ia act de denunțarea unilateralã a contractului de mediere, dar și să întocmească un proces-verbal de finalizare a procedurii de mediere.

În situația în care una dintre pãrțile aflate în litigiu nu se mai prezintã la mediere și nu denunță renunțarea la contractul de mediere încheiat între părți, mediatorul are obligația să întreprindă toate demersurile utile pentru stabilirea intențiilor acesteia. În funcție de rezultatul demersurilor, mediatorul poate continua medierea sau o poate declara închisă.

Orice litigiu poate fi soluționat prin mediere, iar dacă părțile ajung la o înțelegere, conflictul nu mai este înregistrat pe rolul nici unei instanțe, pentru ca un judecător să stabilească cine are și cine nu are dreptate în speță.

În situația în care nu se sesizeaza instanța și se apelează la mediere, pe parcursul căreia se ajunge la o soluție de compromis acceptată de toate părțile implicate, conflictul poate fi rezolvat pe cale amiabilă. Părțile implicate se prezintă ulterior în fața unui notar public, pentru a autentifica acordul de mediere la care s-a ajuns.

Dacă una dintre părți a formulat deja o solicitare de chemare în judecată (pe latură civilă) sau o plângere prealabilă (pe latură penală), accesul la mediere se poate face în orice moment al procesului, cu singura condiție ca judecătorul desemnat să se ocupe de caz să fie informat cu privire la contractul de mediere încheiat între părți, caz în care se va dispune suspendarea soluționării cauzei aflate pe rol.

Dacă medierea se dovedește o reușită, cu acordul de mediere părțile implicate în proces se prezintă în fața judecătorului, spre validarea înțelegerii.

1.2.1 Medierea în litigii

Orice persoană poate apela la mediere și inclusiv la serviciile unui mediator în diferite cauze, reglementate clar de legislație:

În toate litigiile de natură comercială

În toate litigiile de natură civilă

În diverse litigii de familie – în cazul divorțurilor, al partajelor, al neînțelegerilor diverse privind continuarea căsătoriei, al neînțelegerilor privind unele drepturi părintești, al neînțelegerilor legate de contribuția fiecărui părinte la întreținerea copiilor sau de stabilirea domiciliului copiilor

În litigiile implicând protecția consumatorilor – în situația în care o persoană reclamă un prejudiciu rezultat în urma achiziționării unor produse sau servicii considerate defectuoase, dacă se reclamă nerespectarea clauzelor contractuale ori a garanțiilor acordate, dacă se reclamă existența unor clauze abuzive în interiorul unor contracte încheiate între consumator și diverși agenți economici ori în situația încălcării unor drepturi prevăzute de legislația națională sau a Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor

În litigiile de muncă

În materie penală – cu precizarea că medierea poate viza încetarea procesului penal fie prin împăcarea părților fie prin retragerea plângerii prealabile – acest subiect se va trata pe larg în cadrul capitolelor următoare

Prin lege, nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale (de exemplu cele referitoare la statutul persoanei), dar nici alte drepturi de care părțile implicate nu pot dispune prin convenție sau prin orice alt mod, admisibil legislației.

1.2.2 Costurile medierii

Orice mediator are un onorariu propriu, acesta fiind negociabil. În situația unei medieri, dacă nu se înțeleg altfel, părțile implicate în mediere vor suporta împreună onorariul mediatorului.

În situația cauzelor civile aflate în mediere, dacă una dintre părți are o situație financiară precară, aceasta îi poate cere judecătorului desemnat în speță să dispună ca statul să achite suma datorată drept onorariu mediatorului.

Solicitarea poate avea loc doar în situația în care partea implicată a parcurs procedura de mediere a litigiului anterior începerii procesului ori dacă a solicitat medierea după începerea procesului, dar înainte de prima zi stabilită pentru înfățișare.

1.2.3 Avantajele medierii

Medierea are numeroase avantaje pentru toate părțile implicate, dintre acestea enumerând doar:

Litigiul/conflictul dintre părți poate fi finalizat într-un timp relativ scurt, implicând fie câteva zile, fie chiar câteva săptâmâni

Toate părțile implicate în litigiu angajează un singur mediator, acesta rămânând astfel imparțial pe toată perioada medierii

Persoanele cu venituri mici care apelează la mediere își pot recupera, în anumite condiții, sumele achitate cu titlul de onorariu mediatorului

În cauze complexe, toate părțile implicate în mediere pot fi însoțite la ședințele cu mediatorul și de avocații aleși

Toate ședintele de mediere sunt confidențiale, acestea desfășurându-se întotdeauna în biroul mediatorului

Și procedura vizându-l pe judecătorul implicat în litigiu este una specială, aceasta neavând loc într-o sala de judecată ci în camera de consiliu a instanței respective

Indiferent de cât de mult durează o mediere, dacă se ajunge la o soluție de compromis, aceasta este întotdeauna avantajoasă pentru toate părțile implicate

În cazul apelării la mediere, hotărârea pe care o dă judecătorul de caz este obținută imediat, aceasta fiind executorie, fără alte formalități de făcut

Chiar dacă au apucat să achite taxele de timbru în momentul depunerii în instanță a acțiunii de chemare în judecată, părțile își pot recupera banii integral, la finalul medierii

1.2.4 Mediatorul

Profesia de mediator poate fi exercitată de către orice persoană ce a absolvit studii superioare (nu neapărat juridice), ce are experiență în profesia sa de minim 3 ani și a absolvit un curs de specializare în comunicare.

Orice mediator asistă părțile implicate în conflict, pe perioada medierii, până la obținerea unei soluții acceptate de toată lumea.

Mediatorul nu are nici o putere de decizie, el avand doar rolul de a le explica părților care sunt regulile unei medieri, ce avantaje implică aceasta și în ce condiții poate fi încheiat conflictul/litigiul în mod amiabil.

Un mediator trebuie să:

Dispună de capacitate deplinã de exercitiu

Posede o vechime în muncã de minim 3 ani sau să fi absolvit un program postuniversitar (de nivel master în domeniu), ce este acreditat conform legislației, fiind și avizat de Consiliul de mediere

Fie apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activități

Se bucure de o reputație bună

Nu fi fost condamnat definitiv pentru sãvârșirea vreunei infracțiuni intenționate, ce ar putea aduce atingere prestigiului profesiei

Fi absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în conditiile legii, exceptand cazurile în care a absolvit programe postuniversitare de nivel master în domeniu, acreditate și avizate de către Consiliul de mediere

Fie autorizatã ca mediator, în conditiile prevăzute de lege

Dacă mediatorul reușește să facă toate părțile implicate într-un litigiu să se înțeleagă, medierea se consideră încheiată, moment în care se întocmește un act ce poartă denumirea de „acord de mediere”. Acesta are valoarea unui înscris sub semnătură privată, putând fi supus verificării judecătorului care se ocupă de cazul părților.

În situația în care judecătorul constată că părțile implicate în litigiu au tranzacționat drepturi permise de lege, acesta poate valida acordul de mediere. Dacă însă părțile nu se înțeleg decât cu privire la anumite aspecte ce fac obiectul litigiului, acestea vor fi aduse de asemenea la cunoștiința judecătorului.

Pentru anumite aspecte din litigiu asupra cărora nu s-a reușit găsirea unei înțelegeri, procesul își urmează cursul.

În funcție de timpul disponibil și de complexitatea cauzei, magistratul poate emite în procedură de urgență o hotârâre cu privire la litigiul în cauză, pentru situațiile în care s-a ajuns la o înțelegere amiabilă.

Hotărârea emisă de judecător devine executorie încă din momentul pronunțării sale, chiar dacă este exercitată sau nu calea de atac a recursului. Asfel, părțile implicate pot pune în aplicare hotârârea fie voluntar, fie apelând direct la un executorul judecătoresc, în situația în care se impune ececutarea în mod silit.

Mediatorii autorizați, la care se poate apela oricând, pot fi găsiți cu ușurință fie în Tabloul național al mediatorilor, întocmit de Consiliul de mediere si publicat în Monitorul Oficial al României, fie pe site-ul www.cmediere.ro al Consiliului de Mediere.

Prin lege, Consiliul de mediere este obligat sã actualizeze periodic și cel puțin o datã pe an Tabloul mediatorilor. Acesta este pus la dispoziția tuturor celor interesați la sediu, la toate instanțele de judecată din țară, la sediul autoritãților administrației publice locale, dar și la sediul Ministerului Justiției, fiind disponibil și pe pagina web a acestuia.

Pãrtile aflate în conflict se prezintã împreunã la mediator. Dacă numai una dintre părți se prezintă, mediatorul are obligația să prezinte restului părților o invitație scrisă, pentru acceptarea medierii și încheierea contractului de mediere. Termenul de mediere este de maxim 15 zile.

Prin lege, medierea trebuie să se realizeze prin cooperarea pãrților implicate, mediatorul având la îndemână numeroase tehnici și metode de negociere și comunicare menite să facă părțile să ajungă la o înțelegere amiabilă.

Toate metodele și tehnicile pe care mediatorul le folosește în timpul procesului de mediere trebuie sã serveascã doar intereselor legitime ale părților, scopul comunicării și negocierii fiind acela de a se ajunge la un obiectiv comun, acceptat de toate părțile implicate.

Toate discuțiile, afirmațiile și susținerile care sunt făcute pe toată perioada medierii de către părțile aflate în conflict/litigiu, dar și de către mediator, sunt strict confidențiale, acestea neputând fi folosite drept probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale. Excepție fac cazurile în care părțile implicate convin altfel sau când legea prevede contrariul.

Mediatorul are obligația să-i informeze pe toți cei care participă la mediere cu privire la obligativitatea respectării confidențialității, lucru ce poate fi parafat și prin semnarea unui acord de confidențialitate.

În situația în care pe perioada medierii intervine o situație ce are ce poate afecta scopul medierii, neutralitatea ori imparțialitatea mediatorului, acesta este obligat, prin lege, să informeze părțile. Ele sunt cele care decid dacă mențin sau denunță contractul de mediere aflat în derulare.

În acest caz mediatorul este îndreptățit sã se abținã și sã închidã procedura de mediere, caz în care este obligat sã restituie onorariul, în mod proporțional cu etapele de mediere care au fost sau nu parcurse.

Dacă pe perioada derulării contractului de mediere, conflictul sau litigiul aflat în dispută capătă aspecte mai complexe ori controversate din punct de vedere juridic, ori dintr-un alt domeniu specializat, mediatorul poate cere, cu acordul prealabil al părților implicate, un punct de vedere din partea unui specialist în domeniu.

Dacă respectivul punct de vedere este solicitat în afara biroului mediatorului, acesta are grijă să pună în discuție doar problemele asupra cărora are dubii, dar fără a dezvălui identitatea părților implicate.

Dacă pãrțile aflate în litigiu ajung la o înțelegere, mediatorul redacteazã un acord care va include toate clauzele consimțite pe perioada derulării medierii, acesta având valoarea de înscris sub semnãturã privatã.

În orice fazã a procedurii de mediere, oricare dintre pãrțile ce se află în litigiu are dreptul să denunțe unilateral contractul de mediere. Aceasta decizie este adusă la cunoștiința mediatorului și a părții adverse în scris.

În termen maxim de 48 de ore, mediatorul este obligat să ia act de denunțarea unilateralã a contractului de mediere, dar și să întocmească un proces-verbal de finalizare a procedurii de mediere.

În situația în care una dintre pãrtile aflate în litigiu nu se mai prezintã la mediere și nu denunță renunțarea la contractul de mediere încheiat între părți, mediatorul are obligația să întreprindă toate demersurile utile pentru stabilirea intențiilor acesteia.

În funcție de rezultatul demersurilor, mediatorul poate continua medierea sau o poate declara închisă.

CAPITOLUL 2. LEGEA MEDIERII

Medierea și organizarea profesiei de mediator este reglementată în România prin prevederile Legii nr. 192 din 16 mai 2006.

Prin definiție medierea reprezintă “modalitatea de soluționarea conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților”.

Orice mediere este bazată pe încrederea pe care părțile implicate în conflict o acordă mediatorului, ca persoana ideală pentru ca facilita negocierile dintre ele, pentru a sprijini soluționarea conflictului și pentru a se ajunge la obținerea unei soluții reciproc convenabile, eficiente și durabile.

Conform articolului 2 din Legea medierii, persoanele implicate într-un conflict, fie că sunt persoane fizice sau persoane juridice, pot recurge voluntar la mediere chiar și după declanșarea unui proces pe rolul instanței competente. Pe această cale părțile cad de acord să soluționeze conflictele în materie civilă, comercială, de dreptul familiei sau în materie penală.

Până în luna mai a acestui an, când Curtea Constituțională a României a declarat drept neconstituționale “prevederile art.2 alin.(1) și (12) din Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator’’ toate părțile implicate într-un conflict erau obligate să participe la ședința de informare privind medierea, chiar și după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente,încercând să soluționeze pe această cale conflictele apărute între ele.

Atât persoanele fizice cât și cele juridice au dreptul să-și soluționeze disputele prin mediere atât în afara, cât și în cadrul procedurilor obligatorii de soluționare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege.

La mediere au dreptul toate persoanele, indiferent de rasă, culoare, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau origine socială, medierea reprezentând o activitate de interes public.

În timpul unei medieri, mediatorul nu are nici o putere de decizie în ceea ce privește conținutul acordului comun la care urmează să ajungă părțile implicate, dar le poate îndruma pe acestea cu privire la legalitatea înțelegerii.

În conformitate cu prevederile art. 5 din prezenta lege, medierea poate avea loc între două sau mai multe părți, ce își pot alege în mod liber mediatorul, aceasta putând fi făcută de unul sau mai mulți mediatori.

Subcapitolul 2.1 Organizarea și exercitarea activității mediatorilor

Activitatea mediatorilor se poate desfașura atât în cadrul unei societăți civile profesionale, cât și al unui birou în care pot funcționa unul sau mai mulți mediatori asociați, cu personalul auxiliar corespunzător, ori în cadrul unei organizații neguvernamentale, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

De asemenea, mediatorul sau mediatorii asociați, titulari ai unui birou, pot angaja traducători, juriști sau alt personal de specialitate, dar și personal administrativ și de serviciu necesar bunei funcționări a activității de mediere.

Orice mediator autorizat este obligat să țină o arhivă și registre proprii, dar și evidență financiar-contabilă.

Toți mediatorii trebuie să se constituie în asociații profesionale locale și naționale, scopul acestora fiind reprezentarea intereselor profesionale și protejarea statutului lor. De asemenea, în condițiile legii, ei pot adera la asociații profesionale internaționale.

2.1.1 Drepturile mediatorului

Prin lege, orice mediator are dreptul să informeze publicul cu privire la exercitarea activității sale, având în vedere respectarea principiului confidențialității. Publicitatea profesiei de mediator se face doar cu respectarea condițiilor prevăzute în regulament.

Mediatorul are dreptul să primească un onorariu, stabilit prin negociere cu părțile, dar și la restituirea cheltuielilor ocazionate de mediere. Onorariul acestuia trebuie să fie rezonabil și să țină cont de natura și de obiectul conflictului.

Nu se pretinde onorariu pentru activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la procedura medierii și avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere.

De asemenea, fiecare mediator are dreptul să pună în aplicare un model propriu de organizarea procedurii de mediere, respetcând dispozițiilor și principiile legale.

Orice mediator are dreptul să refuze preluarea unui caz, el fiind obligat însă să îndrume părțile pentru a alege un alt mediator.

Prin lege, sediul profesional al mediatorului este inviolabil, percheziția acestuia putând fi dispusă numai de judecător, ea fiind efectuată fie de către un procuror fie de organul de cercetare penală, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

2.1.2 Obligațiile mediatorului

Toate persoanele autorizate ca mediatori au obligația să ofere orice explicații părților cu privire la activitatea de mediere, astfel încât acestea să înțeleagă scopul, limitele și efectele medierii, cu precădere raporturile ce constituie obiectul conflictului.

De respectarea libertății, demnității și a vieții private a părților se ocupă mediatorul, care are și obligația să depună toate diligențele astfel încât toate părțile implicate în conflict să ajungă la un acord reciproc convenabil și într-un termen rezonabil.

Mediatorul este obligat să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor, să asigure un permanent echilibru între părțile implicate, dar și să refuze preluarea unui caz, dacă are cunoștință despre orice împrejurare ce l-ar împiedica să fie neutru și imparțial, ori în cazul în care constată că drepturile în discuție nu pot face obiectul medierii.

Fiecare mediator este obligat să păstreze confidențialitatea informațiilor de care ia cunoștință în cursul medierii, dar și despre documentele pe care le-a întocmit ori care i-au fost predate de către părți pe parcursul medierii, chiar și după ce rolul său a încetat.

O altă obligație ce îi revine unui mediator este respectarea normelor de deontologie, dar și îmbunătățirea permanentă a cunoștiințelor teoretice și a tehnicilor de mediere, pentru aceasta el urmând cursuri de formare continuă, în condițiile stabilite de Consiliul de mediere.

Toate înscrisurile ce i-au fost încredințate de părți pe parcursul procedurii de mediere trebuie restituite părților, mediatorul neputând reprezenta sau asista vreuna dintre părți într-o procedură judiciară ori arbitrală ce are ca obiect conflictul supus medierii.

Prin lege, nici un mediator nu poate fi audiat ca martor în legătură cu faptele sau cu actele de care a luat cunoștință în cadrul procedurii de mediere. Excepție fac doar cauzele penale în care mediatorul poate fi audiat ca martor doar în situația în care acesta are dezlegarea prealabilă, expresă și scrisă a părților și, dacă este cazul, a celorlalte persoane interesate.

În această situație calitatea de martor primează celei de mediator, cu privire la faptele și împrejurările de care are cunoștiință înainte de a fi fost desemnat mediator în cazul respectiv. Prin lege, dacă a fost audiat ca martor, mediatorul nu mai poate media cauza respectivă.

2.1.3 Răspunderea mediatorului

Prin lege, răspunderea disciplinară a mediatorului intervine în situația în care au fost comise următoarele abateri:

Încălcarea obligației de confidențialitate, imparțialitate și neutralitate

Refuzul de a răspunde cererilor formulate de autoritățile judiciare, în cazurile prevăzute de lege

Refuzul de a restitui înscrisurile încredințate de părțile aflate în conflict

Reprezentarea sau asistarea uneia dintre părți într-o procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii

Săvârșirea altor fapte care aduc atingere probității profesionale

Sancțiunile disciplinare sunt întotdeauna aplicate în raport cu gravitatea abaterii acestea constând în:

Observație scrisă

Amenzi – ale căror cuantumuri sunt actualizate permanent de către Consiliul de Mediere, în funcție de rata inflației

Suspendarea din calitatea de mediator pe o durată de la o lună la 6 luni

Încetarea calității de mediator

Despre abaterile constatate în exercitarea profesiei de mediator oricine poate sesiza în scris Consiliul de mediere, cercetarea abaterilor făcându-se în termen de cel mult 60 de zile de la data înregistrării sesizării, de către o comisie de disciplină alcătuită dintr-un membru al Consiliului de mediere și doi reprezentanți ai mediatorilor, desemnați prin tragere la sorți din Tabloul mediatorilor.

Membrii comisiei de disciplină sunt numiți prin hotărârea Consiliului de mediere, cel învinuit fiind obligatoriu invitat pentru audiere.

Orice persoană cercetată are dreptul să ia cunoștință de conținutul dosarului său și să își formuleze apărarea, iar în cazul în care refuză să se prezinte se întocmește un proces-verbal, ce se semnează de către toți membrii comisiei, din acesta reieșind faptul că mediatorul a fost invitat și nu s-a prezentat la termenul stabilit.

Dosarul de cercetare cu propunere de sancționare sau de neaplicare a unei sancțiuni disciplinare este înaintat Consiliului de mediere, care are un termen de 30 de zile, să stabilească dacă se impune răspunderea disciplinară a mediatorului.

Toate hotărârile Consiliului de mediere de aplicare a sancțiunilor pot fi atacate, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ competentă. în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia.

Hotărârea de aplicare a amenzii, rămasă definitivă potrivit legii, constituie titlu executoriu, neachitarea acesteia în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancționare atrage după sine suspendarea din calitatea de mediator, până la achitarea sumei.

Prin lege, răspunderea civilă a mediatorului poate fi angajată doar pentru cauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligațiilor sale profesionale.

Subcapitolul 2.2 Procedura de mediere

2.2.1 Procedura prealabilă încheierii contractului de mediere

Toate părțile aflate într-un conflict se pot prezenta împreună la mediator. Dacă numai una dintre părți se prezintă pentru mediere, la cererea acesteia mediatorul este obligat să-i adreseze părții adverse o invitație scrisă, pentru informarea și acceptarea medierii, termenul stabilit fiind de cel mult 15 zile. Aceasta invitație se transmite prin orice mijloace ce pot asigura confirmarea primirii textului.

Dacă una dintre părți nu se poate prezenta la convocare, la cerere mediatorul poate stabili o nouă dată în vederea informării și acceptării medierii. Iar dacă părțile acceta medierea, se va semna între acestea și mediatorul ales un contract de mediere.

Demn de precizat este faptul că în procesele și cererile în materie civilă și comercială, litigiul poate fi soluționat prin mediere, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

În situația în care una dintre părți refuză, în scris, în mod explicit, medierea sau nu dă curs invitației primite de la mediator, ori nu se prezintă de două ori la rând la datele fixate pentru semnarea contractului de mediere, se consideră că medierea este neacceptată.

De asemenea se interzice cu desăvârșire desfășurarea ședințelor de mediere înaintea încheierii contractului de mediere.

2.2.2 Contractul de mediere

Prin lege, orice contract de încheiere încheiat între părțile implicate în mediere și mediator trebuie să cuprindă, sub sancțiunea anulării, următoarele clauze:

Identitatea părților aflate în conflict sau, după caz, a reprezentanților lor

Menționarea tipului sau a obiectului conflictului

Declarația părților că au fost informate de către mediator cu privire la mediere, efectele acesteia și regulile aplicabile

Obligația mediatorului de a păstra confidențialitatea și decizia părților privind păstrarea confidențialității, după caz

Angajamentul părților aflate în conflict de a respecta regulile aplicabile medierii

Obligația părților aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului și cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii în interesul părților, precum și modalitățile de avansare și de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renunțare la mediere sau de eșuare a procedurii, precum și proporția care va fi suportată de către părți, ținându-se cont, dacă este cazul, de situația lor socială. Dacă nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de către părți în mod egal

Înțelegerea părților privind limba în care urmează să se desfășoare medierea

Numărul de exemplare în care va fi redactat acordul în cazul în care acesta va fi în forma scrisă, corespunzător numărului părților semnatare ale contractului de mediere

Obligația părților de a semna procesul-verbal întocmit de către mediator, indiferent de modul în care se va încheia medierea

Demn de semnalat este faptul că nici un contract de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice, în caz contrar acesta fiind lovit de nulitate absolută.

În situația în care pe parcursul procedurii de mediere, apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul părților și cu acordul acestora, la contractul de mediere se va încheia o anexă ce va cuprinde aceste cheltuieli.

Contractul de mediere se încheie în formă scrisă, se semnează de către toate părțile aflate în conflict, dar și de mediator și se întocmește în atâtea exemplare originale câți semnatari sunt. De asemenea, părțile aflate în conflict pot da procură specială unei alte persoane, în condițiile legii, pentru a încheia în numele lor contractul de mediere.

Orice contractul de mediere constituie titlu executoriu cu privire la obligația părților de a achita onorariul scadent cuvenit mediatorului.

Termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data semnării contractului de mediere, până la închiderea procedurii de mediere în oricare dintre modurile prevăzute de prezenta lege.

2.2.3 Desfășurarea medierii

Orice medierea este bazată pe cooperarea părților și prin folosirea, de către mediator, a unor metode și tehnici specifice, bazate pe comunicare și negociere, acestea servind exclusiv intereselor legitime și obiectivelor urmărite de părțile aflate în conflict.

Nici un mediator nu poate impune părților o soluție cu privire la conflictul supus medierii. De obicei, orice medierea se desfășoară la sediul mediatorului, dar dacă este cazul aceasta poate avea loc și în alte locuri convenite de comun acord de către mediator și de toate părțile aflate în conflict.

Pe perioada medierii, părțile au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condițiile stabilite de comun acord.

Toate susținerile făcute pe parcursul medierii de către părțile aflate în conflict, de avocații acestora și de către mediator au caracter confidențial față de terți și nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu excepția cazului în care părțile convin altfel ori legea prevedecontrariul, mediatorul solicitându-le celor prezenți la mediere semnarea unui acord de confidențialitate.

În cazul în care, pe parcursul medierii, apare o situație de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea sau imparțialitatea mediatorului, acesta are obligația să o aducă la cunoștința părților, aceștia urmând să decidă asupra menținerii sau denunțării contractului de mediere.

Dacă un conflict aflat în mediere are diferite aspecte dificile sau controversate de natură juridică ori din orice alt domeniu specializat,cu acordul părților mediatorul poate solicita punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv. În acest caz mediatorul va evidenția doar problemele controversate, fără însă a dezvălui identitatea părților.

2.2.4 Închiderea procedurii de mediere

Prin lege, orice procedură de este considerată încheiată după caz:

Prin încheierea unei înțelegeri între părți în urma soluționării conflictului

Prin constatarea de către mediator a eșuării medierii

Prin depunerea contractului de mediere de către una dintre părți

Dacă părțile au încheiat doar o înțelegere parțială, ori daca medierea a eșuat ori una dintre părți a depus contractul de mediere, părțile se pot adresa instanței judecătorești sau arbitrale competente.

La finalizarea oricărei medieri, indiferent de rezultatul acesteia, mediatorul este obligat să încheie un proces-verbal care se semnează de către părți, personal sau prin reprezentant, și de către mediator, părțile primind câte un exemplar original al procesului-verbal.

Dacă părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se poate redacta un acord scris, acesta cuprinzând toate clauzele consimțite de părți și având valoarea unui înscris sub semnătură privată. Acordul este redactat de către mediator, cu excepția situațiilor în care părțile și mediatorul convin altfel.

De menționat că înțelegerea părților nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii și ordinii publice. În situația în care conflictul imediat vizează transferul dreptului de proprietate privată privind bunurile imobile, părțile vor prezenta acordul redactat de către mediator notarului public sau instanței de judecată pentru îndeplinirea condițiilor de fond și de formă impuse de lege, sub sancțiunea nulității absolute.

Iar când conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale.

Toate acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, atât de către notarul public cât și de către instanța de judecată, după caz, acestea putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare cu acordul părților.

Părțile pot solicita notarului public autentificarea înțelegerii lor și se pot prezenta la instanța judecătorească pentru a cere emiterea unei hotărâri care să consfințească înțelegerea lor.

Competența aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere.

Hotărârea prin care instanța încuviințează înțelegerea părților este dată întotdeauna în camera de consiliu, aceasta constitutind titlu executoriu. În situația în care acordul de mediere se referă la o cauză succesorală și a intervenit înainte de eliberarea certificatului de moștenitor, competența ii revine notarului public.

Toate cererile adresate instanței, privind pronunțarea unor hotărâri care să consfințească înțelegerea părților rezultată din acordul de mediere, sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, cu excepția cazurilor în care acordul de mediere privește transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, a altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale.

De asemenea, oricând pe perioada medierii, oricare dintre părțile aflate în conflict are dreptul să denunțe contractul de mediere, aducând acest lucru, in scris, la cunoștiința părții adverse și a mediatorului.

După ce ia act de denunțarea unilaterală a contractului de mediere, în cel mult 48 de ore de la data primirii înștiințării, mediatorul întocmește un proces-verbal de închidere a procedurii de mediere.

Iar dacă una dintre părțile aflate în conflict nu se mai prezintă la mediere și nu denunță contractul de mediere mediatorul are obligația să facă toate demersurile necesare pentru a stabili intenția reală a părții respective după care poate continua sau închide procedura de mediere.

Dovada participării la ședința de informare este făcută întotdeauna printr-un proces-verbal de informare, eliberat de mediatorul care a realizat informarea.

2.2.5 Beneficiile medierii

Medierea are numeroase beneficii pentru toate părțile implicate într-un conflict ori litigiu, indiferent de natura acestuia, ea fiind însă voluntară, părțile participând la aceasta doar dacă doresc.

În eventualitatea în care se ajunge la un proces, părțile nereușind să găsească o soluție comună amiabilă, decizia finală este luată de judecătorul desemnat să se ocupe de caz, dar numai după administrarea tuturor probelor în cauză.

În timpul medierii, părțile aflate în litigiu sunt cele care dețin controlul, iau decizii și hotărăsc cu privire la absolut tot. Mediatorul nu le poate impune nimic, cu atât mai puțin propriile soluții, păreri sau idei.

Un alt beneficiu al medierii îl reprezintă confidențialitatea. Părțile implicate într-un conflict discută și caută împreună soluții de rezolvare a litigiului într-o sală aleasă pentru desfășurarea ședinței de mediere și nu în sala de judecată, de față cu alte persoane.

Astfel problemele părților nu devin publice, la ședința de mediere nefiind permis accesul decât al părților implicate și al persoanelor agreate de acestea.

Ședintele de mediere nu sunt publice, nimic din ceea ce se discută într-o sală de mediere nefiind făcut public. Inclusiv notițele pe care mediatorul le ia în timpul discuțiilor avute cu părțile sunt distruse în prezența acestora, la finalul procedurii de mediere.

Pe lângă confidențialitate, medierile sunt foarte rapide și convenabile. O ședință de mediere poate fi programată în scurt timp de la solicitarea acesteia, fixarea acesteia fiind făcută în funcție de programul comun al părților.

În situația în care intervine o situație neprevăzută, ședințele de mediere pot fi reprogramate, durata acestora nefiind limitată în timp.

Și chiar dacă ședința de mediere nu este o reușită totală, acordurile parțiale la care ajung părțile, acorduri ce sunt menționate în procesul verbal întocmit de meditator, sunt benefice pentru bunul mers al procesului.

CAPITOLUL 3. MEDIEREA ÎN MATERIE PENALĂ

De-a lungul anilor, rezultatele obținute în multe țări din Europa și SUA au dovedit faptul că medierea este benefică în rezolvarea multor conflicte, ea fiind o procedură facultativă și amiabilă. De asemenea, multe persoane care au apelat la mediere au considerat-o mult mai avantajoasă decât procedura implicată de un proces de judecată.

Subcapitolul 3. 1 Cauzele penale supuse medierii

Odată cu intrarea în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a noului Cod Penal și a Codului de Procedură Penală, țara noastră s-a aliniat legislației internaționale care le conferă atât victimei unei infracțiuni, cât și infractorului posibilitatea de a ajunge la o înțelegere, în condițiile respectării prevederilor legale.

Atât noul Cod Penal, cât și noul Cod de Procedură Penală încurajează persoanele implicate într-un caz penal să apeleze la mediere pentru stingerea conflictului apărut, oferindu-le acestora posibilitatea ca printr-un Acord de Mediere să ajungă la o soluție parțială sau totală (în funcție de infracțiunea aflată în discuție).

Prin intermediul medierii penale, treizeci de infracțiuni ce sunt prevăzute în noul Cod Penal, dar și alte șapte infracțiuni din legile speciale, se pot soluționa cu succes, prin intermediul unui mediator, în condițiile legii.

Începerea urmăririi penale, în cazul acestor infracțiuni, este condiționată de existența prealabilă a unei cereri formulate de către victimă, ele prevăzând și posibilitatea ca aceasta să se împace cu făptuitorul, situație în care se ajunge la înlăturarea caracterului penal al faptei reclamate.

Medierea extraprocesuală se realizează înainte ca partea considerată vătămată să formuleze o plângere prealabilă, medierea putând avea loc fie la inițiativa uneia dintre părți, fie la inițiativa ambelor părți. Pe legiuitor nu îl interesează decât rezultatul medierii extraprocesuale. Astfel, dacă în urma medierii se ajunge la împăcarea părților, persoana considerată vătămată nu mai poate să sesizeze instanța de judecată sau organul de urmărire penală pentru aceeași faptă. O mediere reușită are ca rezultat împiedicarea declanșării acțiunii penale.

În situația în care, în urma medierii, nu se ajunge la un acord, partea vătămată poate formula plângere prealabilă cu privire la fapta reclamată.

Dacă părțile optează pentru mediere în perioada termenului menționat pentru introducerea plângerii prealabile, acesta este suspendat pe toata durata procedurii, perioada suspendării începând în momentul semnării contractului de mediere și durând până la data în care se încheie procesul verbal vizând încheierea medierii.

Medierea procesuală este medierea ce se realizează după ce organele de cercetare penală au fost sesizate de către partea vătămată, prin plângere prealabilă. În această situație părțile implicate pot apela la mediere fie la recomandarea instanței ori a organului de urmărire penală, fie la solicitarea lor.

În cazul declanșării medierii procesuale după începerea urmăririi penale se produce suspendarea acesteia sau a judecății, în baza contractului de mediere ce se încheie și prezintă de către părți. Această suspendare se realizează până la finalizarea procedurii de mediere (în modurile menționate anterior), dar fără depășirea termenului prevăzut de lege, termen care începe să curgă din momentul semnării de către părți a contractului de mediere.

Dacă în urma medierii, părțile nu ajung la un acord, ori dacă acesta nu se comunică, procesul penal se reia după recepționarea procesului verbal de mediere, ori la expirarea termenului legal.

Cauzele penale care, potrivit noii legi, pot fi mediate, sunt numeroase, legiuitorul considerând că repararea și recuperarea prejudiciului sunt motive suficiente pentru ca urmările faptelor să poată fi considerate reparate, în situația în care părțile se înțeleg.

Astfel, există numeroase infracțiuni pentru care, în urma unui acord de mediere, ca urmare a înțelegerii părților, plângerea prealabilă poate fi retrasă, împiedicându-se astfel punerea în mișcare sau exercitarea unei acțiuni penale.

Trebuie menționat faptul că, începând cu data de 1 februarie 2014, prin art. 296 din Codul de Procedură Penală, s-a stabilit ca termen de introducere a plângerii prealabile 3 luni de zile, începând cu ziua în care persoana vătămată (sau reprezentantul legal al unei persoane vătămate minore) a aflat despre săvârșirea faptei.

De asemenea, există și infracțiuni (destul de reduse ca număr), în cazul cărora împăcarea părților determină înlăturarea răspunderii penale și implicit încetarea exercitării acțiunii penale.

În categoria infracțiunilor (pentru care punerea în mișcare se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate), ce sunt supuse medierii și în urma căreia se poate ajunge la înțelegerea și retragerea plângerii penale prealabile deja depuse sau la înțelegerea și renunțarea la depunerea unei plângeri penale prealable sunt incluse:

Lovirea sau alte violențe – prevăzută de art. 193, din Codul Penal – actul de violență ce a cauzat persoanei vătămate suferințe fizice, numărul îngrijirilor medicale fiind de până la 90 de zile

Vătămarea corporală din culpă – prevăzută de art. 196 din Codul Penal – loviri sau alte violențe de vătămare corporală, săvârșite din culpă

Amenințarea – prevăzută de art. 206, Codul Penal

Hărțuirea – prevăzută de art. 208, Codul Penal – urmărirea repetată a unei persoane, căreia i se creează o stare de temere, ori abuzul de comunicare (e-mail sau apeluri telefonice) care îi poate crea o temere destinatarului

Violul în forma simplă – infracțiunea prevăzutăa de art. 218, alin. 1 și 2, Codul Penal – actul sexual forțat sau tentativa acestuia, săvârșit de un singur făptuitor, fără a-i produce victimei vătămări corporale, fără scopuri pornografice și asupra unei persoane care nu îi este rudă sau nu este în îngijirea faptuitorului (orice formă agravantă a violului nu poate fi mediată)

Agresiunea sexuală în forma simplă – prevăzută în art. 219, alin. 1, Codul Penal

Hărțuirea sexuală – art. 223, Codul Penal – pretinderea repetată de favoruri sexuale, în cadrul unei relații de muncă sau similare, ce are ca efect intimidarea sau umilirea victimei

Violarea de domiciliu – art. 224, Codul Penal – pătrunderea fără drept într-un imobil, fără consimtământul utilizatorului sau refuzul de a-l părăsi, la cererea acestuia

Violarea sediului profesional – prevăzută de art. 225, Codul Penal

Violarea vieții private – art. 226, Codul Penal – înregistrarea fără drept a imaginilor și a sunetelor unei persoane aflate într-un spațiu care ține de ea și/sau aducerea acestora la cunoștiința altor persoane, fără drept

Divulgarea secretului profesional – art. 227, Codul Penal – divulgarea fără drept a unor informații despre o persoană, aflate în virtutea profesiei sau a funcției care obligă la confidențialitate, care au ca efecte prejudicii diverse

Furtul (cu tentativa)– art. 228, Codul Penal – săvârșit de un minor în paguba tutorelui său sau de către persoana găzduită sau cu care locuiește, în paguba persoanei vătămate

Furtul calificat (cu tentativa) – art. 227, Codul Penal – săvârșit de un minor în paguba tutorelui său sau de către persoana găzduită sau cu care locuiește, în paguba persoanei vătămate

Furtul în scop de folosință (cu tentativa) – art. 230, Codul Penal – săvârșit de un minor în paguba tutorelui său sau de către persoana găzduită sau cu care locuiește, în paguba persoanei vătămate

Abuzul de încredere – art. 238, Codul Penal

Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor – art. 239, Codul Penal

Bancruta simplă – art. 240, Codul Penal – întârzirea mai mare de șase luni de a depune cererea de deschidere a procedurii de insolvență

Bancruta frauduloasă – art. 241, Codul Penal – falsificarea, sustragerea, distrugerea unor documente contabile și financiare, în frauda creditorului sau înstrăinarea unor active, în caz de insolvență a creditorului – și tentativa este pedepsită

Gestiunea frauduloasă – art. 242, Codul Penal

Distrugerea în forma simplă și prima formă agravantă – art. 253, alin. 1 și alin. 2, Codul Penal – în acest caz medierea nu este posibilă dacă au fost distrugeri de bunuri din patrimoniul cultural sau distrugeri provocate prin incendiere sau explozie, cu sau fără victime

Tulburarea de posesie – art. 256, Codul Penal

Asistența și reprezentarea neloială – art. 284, Codul Penal

Nerespectarea unei hotărâri judecătorești în litigii de muncă, pensii și folosința unui imobil – art. 287, alin. 1, lit. d, lit. e, lit. f, lit. g

Violarea secretului corespondenței scrise – art. 302, alin. 1, Codul penal

Abandonul de familie – art. 378, Codul Penal

Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului – art. 379, Codul Penal

Împiedicarea exercitării libertății religioase – art. 381, Codul Penal

De asemenea, dacă a fost începută cercetarea / urmărirea penală, împăcarea părților în cadrul unui proces de mediere înlătură răspunderea penală în cazul unor infracțiuni precum:

Violența în familie – art. 199, Codul Penal (loviri sau alte violențe – art. 193, vătămarea corporală din culpă – art. 196) din Codul Penal

Furtul – art. 228, Codul Penal

Furtul calificat – art. 229, alin. 1 și alin. 2, lit. b, lit. c, Codul Penal

Furtul în scop de folosință – art. 230, Codul Penal

Însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor – art. 243, Codul Penal

Înșelăciunea – art. 244, Codul Penal

Înșelăciunea privind asigurările – art. 245, Codul Penal

Subcapitolul 3.2 Înșelăciunea. Reglementarea infracțiunii în vechiul și în actualul Cod Penal

Infracțiunea de înșelăciune a fost menționată și reglementată pentru prima oară în cadrul Codului penal român de la 1864, ce a fost realizat după Codul penal francez.

În capitolul definit “Crime și delicte contra proprietăților”, în cadrul art. 306-380, erau cuprinse numeroase dispoziții privind apărarea patrimoniului, acestea fiind inspirate din Codul Penal prusian.

Astfel, în secțiunea V, denumită “Înșelăciune sau escrocherie”, în cadrul dispozițiilor art. 332 – art. 333 se definește infracțiunea de înșelăciune în formă simplă, ce la acea vreme era sancționată cu închisoare de la o lună la un an și amendă: „Acela care,în vederea de a împărtăși folos, face să nască o amăgire în paguba averii altuia, sau făcând să treacă de adevărate fapte mincinoase, sau prefăcând în mincinoase fapte adevărate, ori suprimându-le de tot, este culpabil de înșelăciune”.

Înșelăciunea calificată se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 2 ani și amendă, ea fiind definită în cadrul art. 334 astfel: „Cel care va întrebuința sau nume sau calități mincinoase sau uneltiri viclene ca să înduplece pe oameni a crede o întreprindere mincinoasă, o putere sau un credit închipuit, ori ca să facă a se naste speranța sau temerea unei izbutiri, unei nenorociri sau a unei întâmplări himerice, și prin aceasta va amăgi pe cineva să-i dea bani, mobili sau obligațiuni, disposițiuni, bileturi, promisiuni, chitanțe sau înscrisuri liberatoare, și, printr-unul din acele mijloace, va lua sau va încerca să ia, cu viclenie, toată sau parte din averea altuia, se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 2 ani și amendă”.

Infracțiunea de înșelăciune din vechiul Cod penal a suferit modificări importante prin adoptarea Legii nr. 140/1996, în capitolul “Infracțiuni contra patrimoniului” fiind incluse, la art. 215, alin. 4, noțiunea de infracțiunea de înșelăciune prin emitere de cecuri fără acoperire, iar la alin. 5 din cadrul aceluiași text de lege fiind definită și noțiunea de infracțiunea de înșelăciune în forma agravată, existentă în cazul în care fapta a avut consecințe deosebit de grave.

Aceste modificări au fost mai multe decât utile, în contextul în care după Revoluția din anul 1989 s-a remarcat o creștere semnificativă a numărului de infracțiuni de înșelăciune prin emiterea de cecuri fără acoperire, dar și a înșelăciunilor în convenții.

În acest fel s-a încercat sancționarea emiterii de cecuri care nu aveau acoperirea bancară necesară, sau a căror acoperire era retrasă după emiterea cecului, interzicându-se și plata cu cecul înainte de expirarea termenului de prezentare, scopul principal urmărit fiind acela de a obține foloase materiale necuvenite.

Infracțiunea de înșelăciune a fost reglementată și în Legea nr. 301/2004 privind Codul penal, abrogată prin Legea nr. 286/ 25 iunie 2009.

În alin. 1 al art. 260 din Legea nr. 301/2004, se menționează că înșelăciunea reprezintă „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine ori pentru altul un folos material injust”, alin. 2 al aceluiași articol definind și forma agravantă a înșelăciunii ca fiind „atunci când înșelăciunea a fost săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase”.

Aceeași lege, abrogată între timp, reglementa și formele speciale de înșelăciune, acestea fiind:

Înșelăciunea în convenții – art. 260, alin. 3- definită ca fiind „inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate”

Înșelăciunea cu cecuri – art. 260, alin. 4 – aceasta constând în „emiterea unui cec sau a unui alt instrument de plată asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară sau nu va exista până la termenul convenit între părți”, dar și fapta „de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare”. Demn de semnalat este faptul ca acest tip de infracțiune putea avea ca obiect material nu doar cecul, ci și alte instrumente de plată, această abordare nefiind agreată în prevederile noului Cod Penal.

Înșelăciunea la licitații – art. 260 alin. 5 – reprezenta „folosirea de mijloace frauduloase pentru a îndepărta de la licitație publică o persoană sau de a limita licitațiile ori numărul participanților”

Exploatarea persoanelor vulnerabile – art. 260, alin. 6 – infracțiunea care se definea prin „exploatarea necunoașterii sau a lipsei de experiență a unui minor sau a stării de slăbiciune a persoanelor vulnerabile datorită vârstei, bolii sau stării de graviditate, pentru a le determina să încheie acte prejudiciabile pentru acestea”

Înșelăciunea privind emigrarea – art. 260, alin. 7, consta în „inducerea sau menținerea în eroare cu privire la condițiile de trăi din țara de emigrare, săvârșită în condițiile alin. (1), art. 260, în scopul de a determina o persoană să emigreze”

În materia înșelăciunii, modificări importante au fost introduse și prin Legea nr.202 / 25 octombrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor.

Astfel, a fost introdus în vechiul Cod Penal art. 74, care prevedea că în situația comiterii unor infracțiunii stabilite de către legiuitor (aici fiind menționate înșelăciunea, gestiunea frauduloasă și delapidarea, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, abuzul în serviciu contra intereselor publice și abuzul în serviciu în formă calificată, dar și neglijența în serviciu), exista posibilitatea ca, în situația în care până la soluționarea cauzei în prima instanță (în cursul urmăririi penale sau în cursul judecății), învinuitul sau inculpatul acoperea integral prejudiciul pe care îl cauzase, limitele pedepsei prevăzute de lege și care urmau să-i fie aplicate acestuia, să fie reduse la jumătate.

Alin. 1 al aceluiași art. 74 din Legea nr.202/2010 prevedea că se poate aplica pedeapsa cu amenda, în situația în care prejudiciul cauzat a fost de până la 100.000 de euro, el fiind recuperat. În situația în care prejudiciul era de 50.000 de euro și acesta era recuperat, legea (art. 74, alin. 2) prevedea că se va aplica învinuitului o sancțiune administrativă, ce era înregistrată și în cazierul judiciar.

Articolul 74 din Legea nr. 202/2010 a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională a României.

În vechiul Cod Penal, infracțiunea de înșelăciune se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 12 ani, în situația “inducerii în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, ori ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust”, cu producerea unei pagube.

Înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase era pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani, în situația în care mijlocul fraudulos constituia prin el însuși o infracțiune fiind aplicate regulile privind concursul de infracțiuni.

Aceeași pedeapsă se aplica și în situația în care se producea introducerea sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul semnării sau încheierii unui contract, dacă se constata că, fără această eroare, persoana înșelată nu ar fi încheiat sau semnat contractul în forma prezentată.

Cu o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 3 ani – 15 ani era pedepsită și emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau a unei persoane, dacă era cunoscut faptul că pentru valorificarea acestuia nu exista acoperirea sau provizia necesară.

Și tot aceasta era pedeapsa pentru retragerea după emiterea cecului a proviziei, în parte sau total, ori pentru interzicerea trasului de a plăti, înainte de a expira termenul de prezentare.

Înșelăciunea cu consecințe deosebit de gravă era pedepsită cu închisoarea de la 10 ani la 20 de ani, cu interzicerea unor drepturi.

În noul Cod penal, infracțiunea de înșelăciune a fost reglementată prin Legea nr. 286/17 iulie 2009, în cadrul unui capitol separat al infracțiunilor contra patrimoniului, respectiv Capitolul III, denumit “Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii”.

În cadrul acestui capitol sunt incriminate faptele contra patrimoniului ce sunt săvârșire prin nesocotirea încrederii, chiar dacă acestea sunt comise prin fraudă, printre acestea fiind menționate:

Abuzul de încredere

Gestiunea frauduloasă

Însușirea bunului găsit și înșelăciunea

Abuzul de încredere prin fraudarea creditorilor

Înșelăciunea privind asigurările

Deturnarea licitațiilor publice

Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile.

Noul Cod Penal reglementează în cadrul art. 244 infracțiunea de înșelăciune, aceasta fiind definită în alin. 1 ca fiind “inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust”.

În situația în care s-a stabilit și o pagubă, înșelăciunea „se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, pedeapsă mult mai mică, comparativ cu cea din vechiul Cod Penal, când pedeapsa maximă era de 15 ani de închisoare.

Același art. 244 din noul Cod Penal precizează în cadrul alin. 2 că „înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni”.

Iar medierea reprezintă o soluție favorabilă pentru făptuitor, în special, dat fiind conținutul alin. 3 din art. 244, care prevede că “împăcarea înlătură răspunderea penală”.

Subcapitolul 3.3. Avantajele medierii în cauzele penale

Medierea poate fi cea mai simplă și mai convenabilă cale de soluționare a conflictelor de natură penală.

Și asta deoarece este în interesul inculpatului (făptuitorului) să se implice cât mai activ într-un proces de mediere, o înțelegere cu partea vătămată neaducându-i decât beneficii. Conform art. 7, alin. 2 din noul Cod de Procedură Penală, în anumite cazuri și condiții ce sunt prevăzute de lege, reprezentantul Ministerului Public poate să renunțe la acțiunea penală, dacă, raportat la elementele speței, “nu există un interes public în realizarea obiectului acestuia”, procurorul putând și să dispună ca “inculpatul să îndeplinească, într-un termen stabilit, una sau mai multe dintre următoarele obligații:

Să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu partea civilă o modalitate de reparare a acesteia

Să ceară public scuze persoanei vătămate

Să își îndeplinească obligațiile de întreținere scadente

Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă

Să frecventeze un program de consiliere derulat sau monitorizat de serviciul de probațiune, iar dacă inculpatul “nu dovedește îndeplinirea obligațiilor în termen de 6 luni de la comunicarea ordonanței, procurorul revocă ordonanța, iar o nouă renunțare la urmărirea penală nu mai este posibilă în aceeași cauză”.

De cealaltă parte, și partea vătămată este interesată să își recupereze prejudiciul cauzat, în condițiile anterioare intrării în vigoare a noului Cod Penal, acest lucru realizându-se destul de greoi.

Conform legii, în cazul medierii penale, dacă dorește rezolvarea cazului prin mediere, dar nu vrea să se întâlnească cu făptuitorul, victima se poate prezenta la mediator în cadrul unei ședinte separate.

Prin mediere victima și făptuitorul pot negocia și tranșa totalitatea aspectelor atât directe cât și colaterale ale faptei, fără implicarea organelor de cercetare penală sau a organelor judecătorești.

În situația în care organele judecătorești au fost sesizate, dar victima și făptuitorul au ajuns la un Acord de Mediere, punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale încetează.

De asemenea, dacă în cazul unei infracțiuni, victima și infractorul ajung la o înțelegere ce este consemnată intr-un Acord de Mediere, acesta poate influența și hotărârea judecătorească, în ceea ce privește individualizarea pedepsei.

Respectiv, dacă în urma infracțiunii apare și un litigiu pe latura civilă, prin încheierea acestui acord se poate ajunge inclusiv la acordarea de circumstanțe atenuante pe perioada desfășurării procesului penal.

Astfel, victima, partea responsabilă civilmente și inculpatul pot încheia, în condițiile legii, un acord de mediere sau o tranzacție, în care inculpatul (cu acordul părții responsabile civilmente) „poate recunoaște, în tot sau în parte, pretențiile părții civile”.

În această situație, instanța ia act de înțelegere și îl obligă pe inculpat la despăgubirile pe care le-a recunoscut, pentru pretențiile civile nerecunoscute putând fi administrate probe.

În plus, dacă se ajunge la o condamnare cu executare pentru fapta comisă, iar între victimă și infractor s-a încheiat un Acord de Mediere, pedeapsa va fi redusă cu 1/3.

Pe lângă acestea, medierea, în general, mai include și alte numeroase beneficii, cum ar fi:

Litigiul/conflictul dintre părți poate fi finalizat într-un timp relativ scurt, implicând fie câteva zile, fie chiar câteva săptâmâni

Toate părțile implicate în litigiu angajează un singur mediator, acesta rămânând astfel imparțial pe toată perioada medierii

Persoanele cu venituri mici care apelează la mediere își pot recupera, în anumite condiții, sumele achitate cu titlul de onorariu mediatorului

În cauze complexe, toate părțile implicate în mediere pot fi însoțite la ședințele cu mediatorul și de avocații aleși

Toate ședintele de mediere sunt confidențiale, acestea desfășurându-se întotdeauna în biroul mediatorului

Și procedura vizându-l pe judecătorul implicat în litigiu este una specială, aceasta neavând loc într-o sala de judecată, ci în camera de consiliu a instanței respective

Indiferent de cât de mult durează o mediere, dacă se ajunge la o soluție de compromis, aceasta este întotdeauna avantajoasă pentru toate părțile implicate

În cazul apelării la mediere, hotărârea pe care o dă judecătorul de caz este obținută imediat, aceasta fiind executorie, fără alte formalități de făcut

Chiar dacă au apucat să achite taxele de timbru în momentul depunerii în instanță a acțiunii de chemare în judecată, părțile își pot recupera banii integral, la finalul medierii

Trebuie menționat faptul că medierea într-o cauză penală nu presupune obligația victimei de a se prezenta la discuții, în situația în care procedura medierii a fost inițiată de către făptuitor. Victima nu este obligată să inițieze nici o procedură de mediere și nici să renunțe la formularea acuzațiilor privindu-l pe prezumptivul făptuitor.

În cazul unei medieri, mediatorul încearcă să facă toate părțile implicate în conflict să vorbească deschis, să-și exprime în față toate nemulțumirile, toate reproșurile, toate tensiunile acumulate de-a lungul timpului.

Un mediator profesionist știe să lucreze cu tot felul de oameni, oferindu-le acestora șansa să se exprime deschis și ajutându-i să găsească cea mai viabilă soluție, eficientă și de durată, care să satisfacă pe deplin toate părțile implicate.

Toți mediatorii sunt obligați ca încă din faza primară a medierii să le explice tuturor părților implicate în conflict care este procedura de mediere, ce implică aceasta și să răspundă tuturor întrebărilor ce îi sunt adresate.

Fiecare parte implicată în conflict are dreptul să-și exprime părerea, expunându-și și cazul, din punctul său de vedere, fără să fie întrerupt sau contrazis.

Un mediator nu spune niciodată cine are sau nu dreptate, nu caută nici un vinovat și nici nu judecă ce s-a intâmplat ori cine a generat conflictul.

Principalul rol al mediatorului constă în a ajuta părțile implicate în conflict să se exprime liber, să-și spună părerile și păsurile, să discute deschis despre problemele considerate ca neavând rezolvare și să le sprijine în găsirea celor mai bune, durabile și eficiente soluții pentru soluționarea conflictului.

Mediatorul este neutru și imparțial, el fiind obligat, pe toată perioada desfășurării medierii, să reechilibreze balanța discuțiilor, dacă situația o impune, astfel încât medierea să nu se asemene cu o posibilă reglare de conturi.

Printre calități precum calm, echilibru, abilități deosebite de comunicare și de gestionare a situațiilor delicate, mediatorul trebuie să aibă și reacții rapide, având tot timpul în atenție ca potențialul acord de mediere ce urmează să fie încheiat de către părți să fie unul durabil și echitabil și nu să defavorizeze una din părți ori să eludeze legea, în favoarea inculpatului.

Procedura de mediere este considerată ca fiind încheiată în următoarele situații:

Dacă părțile ajung la o înțelegere amiabilă ce duce la soluționarea litigiului/conflictului

Dacă mediatorul constată că medierea a eșuat, în ciuda ședintelor efectuate cu părțile

Dacă una dintre părți depune contractul

În oricare dintre aceste situații, la încheierea medierii, mediatorul este obligat să întocmească un proces-verbal, ce este semnat atât de către părți ori reprezentanți ai acestuia, cât și de mediator, fiecare dintre aceștia primind câte un exemplar original al actului încheiat.

La finalul ședinței de mediere, mediatorul este cel care ajută părțile să redacteze un acord în cadrul căruia se precizează toate înțelegerile la care s-a ajuns.

Medierea nu este obligatorie, oricine a apelat la aceasta putând renunța în orice moment. În orice fazã a procedurii de mediere, oricare dintre pãrțile ce se află în litigiu are dreptul să denunțe unilateral contractul de mediere. Aceasta decizie este adusă la cunoștința mediatorului și a părții adverse în scris.

În termen maxim de 48 de ore, mediatorul este obligat să ia act de denunțarea unilateralã a contractului de mediere, dar și să întocmească un proces-verbal de finalizare a procedurii de mediere.

În situația în care una dintre părțile aflate în litigiu nu se mai prezintã la mediere și nu denunță renunțarea la contractul de mediere încheiat între părți, mediatorul are obligația să întreprindă toate demersurile utile pentru stabilirea intențiilor acesteia.

În funcție de rezultatul demersurilor, mediatorul poate continua medierea sau o poate declara închisă.

Prin lege, durata declanșării procedurii medierii penale nu poate fi mai mare de 3 luni, ea putând fi declanșată în orice moment al cercetării penale ori al desfășurării unui proces.

Dacă părțile implicate au ajuns la un acord, ulterior ele se prezintă și în fața unui notar public, pentru a autentifica acordul de mediere la care s-a ajuns.

În situația în care victima a formulat o plângere prealabilă (pe latură penală), accesul la mediere se poate face în orice moment al procesului, cu singura condiție ca judecătorul desemnat să se ocupe de caz să fie informat cu privire la contractul de mediere încheiat între părți, caz în care se va dispune suspendarea soluționării cauzei aflate pe rol.

Dacă medierea se dovedește o reușită, cu acordul de mediere părțile implicate în proces se prezintă în fața judecătorului, spre validarea înțelegerii.

Medierea în materie penală este de două feluri, respectiv medierea civilă și medierea penală.

Medierea civilă în cadrul procesului penal face referire numai la acțiunea civilă, ea reprezentând un fel de tranzacție ce se intermediază de către mediator, ea vizând despăgubirile ce sunt pretinse pentru repararea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunii.

Un potențial acord de mediere obținut între părți nu va putea bloca latura penală a procesului, el influențând doar soluția pe fondul acțiunii.

Acordul de mediere încheiat între părți în timpul medierii oprește începerea sau continuarea procesului penal astfel :

Dacă acordul se încheie în faza de urmărire penală, procurorul ia act de el și oprește procedurile penale, dând o soluție de renunțare la urmărirea penală. Acordul este supus validării la notar (prin autentificare) sau în fața instanței. În plus, obligațiile făptuitorului asumate în acordul de mediere de către acesta îi vor fi impuse de procuror pentru a fi realizate într-o perioadă maximă de 9 luni. În caz contrar se aplică sancțiunea revocării măsurii dispuse, respectiv cea de renunțare la urmărirea penală.

Dacă acordul este finalizat în faza de judecată penală, judecătorul ia act de acesta, pe care îl pune în executare. Astfel, după caz, magistratul poate dispune condamnarea cu executare în penitenciar (cu circumstanță atenuantă), reducerea pedepsei legale cu o treime, pentru „eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii”, suspendarea condiționată a executării pedepsei, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea în aplicarea pedepsei. La pronunțarea sentinței, instanța are în vedere și „eforturile depuse de învinuit pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare“.

În situația în care în urma medierii părțile nu ajung la nici o înțelegere, partea vătămată poate introduce plângerea prealabilă în același termen, acesta reluându-se de la data la care a fost întocmit procesul verbal de închidere a procedurii de mediere și luându-se în considerare perioada scursă înainte de suspendare.

Suspendarea, în situația în care medierea s-a declanșat după începerea urmăririi penale sau procesul este deja pe rolul instanței, se face în baza Contractului de mediere, aceasta durând până la încheierea medierii (în oricare situație), dar nu mai târziu de 3 luni de la data semnării contractului.

În situația în care părțile nu s-au împăcat, procesul penal se reia din oficiu imediat după primirea procesului – verbal încheiat de mediator.

Dacă acesta nu este comunicat, reluarea procesului are loc după expirarea celor trei luni de la data semnării Contractului de mediere.

În situația în care părțile ajung la o înțelegere parțială sau totală, mediatorul are obligația să-i transmită organului judiciar acordul de mediere, dar și procesul verbal de încheierea medierii (original și format electronic).

Dacă medierea eșuează sau una dintre părți depune contractul de mediere, mediatorul va depune doar procesul verbal de încheiere a medierii.

STUDIU DE CAZ

Studiul de caz al prezentei lucrări, “Medierea în materie penală – infracțiunea de înșelăciune”, prezintă pe larg modul în care s-a realizat medierea, cu toate etapele acesteia, în cazul unei infracțiuni de înșelăciune semnalate pe raza județului Dolj.

La finalul medierii, părțile implicate au convenit la o înțelegere totală, în acest fel fiind evitat un proces ce putea fi de durată, implicând și costuri suplimentare.

Descrierea faptelor

La data de 10 februarie 2014 la sediul Poliției Municipiului Craiova s-a înregistrat plângerea părții vătămate R.R. (76 de ani), domiciliata în localitatea Ișalnița, cu reședința în Ișalnița, strada Principală, nr. 23, prin care s-a reclamat că persoane necunoscute au falsificat diverse acte și au reușit să o înlăture din poziția de proprietar al terenului înscris în C.F. NDF 4736, nr.topo.6626 Dolj, în contextul în care dobândise acest teren prin moștenire de la părinți, în baza unui contract autentic.

În urma acțiunilor întreprinse, R.R. a reușit să afle că terenul ce îi aparținea de drept fusese vândut contra sumei de 40.000 de euro numitei O.M, în vârstă de 31 de ani, domiciliată în municipiul Craiova, strada Olteniței, nr. 30.

De asemenea, ca urmare a cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit să dea de urma numitului V.O. (41 ani), care în perioada noiembrie 2013-ianuarie 2014 a reușit să o inducă și să o mențină în eroare pe O.M, susținând în mod mincinos că este proprietarul terenului situat în localitatea Ișalnita, strada Mică, nr. 3, înscris în C.F. NDF 4736, nr.topo.6626 Dolj.

În acest sens, i-a prezentat un extras CF de informare (ce s-a dovedit a fi falsificat), în care V.O. figura ca proprietar, precum și un contract de vânzare-cumpărare (de asemenea fals), unde acesta figura la rubrica „cumpărător”.

Prin aceste mijloace frauduloase V.O. i-a dat de înțeles numitei O.M. că el este proprietarul de drept al terenului menționat, pe cale de consecință inducând-o să cumpere acel teren, printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat la BNP Ionescu Radu.

În urma extinderii cercetărilor s-a mai stabilit și faptul că V.O. s-a prezentat în cursul lunii septembrie a anului 2013 în fața angajaților SPCLEP Dolj, susținând că locuiește în Craiova, strada Craiovița Noua, nr. 213, ap. 14 și atestând că este proprietar cu un extras CF pentru informare având nr.79211/05.09.2013 emis pentru CF nr.52067 Dolj, act ce s-a dovedit a fi fals.

În baza acestui CF, pe care l-a utilizat în fața angajaților SPCLEP Dolj în vederea emiterii unei cărți de identitate, V.O. a reușit să obțină cartea de identitate seria DJ nr.875193 obținând astfel un act de identitate la o adresă la care nu a locuit niciodată.

De asemenea, în timpul audierilor, s-a stabilit că numitul V.O. o cunoștea pe reclamanta R.R., la care locuise în gazdă, pe perioada cât fusese detașat cu serviciul în localitatea Ișalnița. Astfel, profitând de neatenția reclamantei, V.O. i-a sustras acesteia C.F. NDF 4736, nr.topo.6626 Dolj, pe care l-a falsificat cu ajutorul numitului C.D,, angajat la biroul notarial Ionescu Alexandra, căruia i-a plătit suma de 1000 de euro.

Cu actul de identitate și cu extrasul CF falsificate, V.O. a reușit să o convingă pe M.O. să achiziționeze terenul ce îi aparținea de drept reclamantei R.R.

În fapt, profitând de buna credință a reclamantei R.R., dar și de cea a cumpărătoarei de bună-credință, M.O, numitul V.O., cu sprijinul angajatului notarial C.D. a reușit să vândă un teren ce nu i-a aparținut niciodată, pentru care a încasat suma de 40.000 de euro.

În faza preliminară a cercetării penale, profitând de prevederile noului Cod Penal și de cele ale noului Cod de Procedură Penală, V.O. a apelat la mediere, invitându-le la biroul mediatorului Popescu Andrei atât pe reclamanta R.R. cât și pe cumpărătoarea de buna credință, M.O.

PROCES VERBAL DE INFORMARE GRATUITĂ

PRIVIND AVANTAJELE MEDIERII

Nr. 365 din data de 1.04.2014

În cadrul ședinței de informare privind procedura de mediere în care dl. Popescu Andrei are calitatea de mediator,

au participat:

1. Dna. Râmniceanu Ruxandra, domiciliată în Îșalnița, Str. Principală, nr. 23, județul Dolj, identificat prin C.I./B.I. seria GT, nr. 234677, CNP 2380112343234

2. Dna. Oprea Marcela, domiciliată în Craiova, Str.Olteniței, nr. 30, județul Dolj, identificat prin C.I./B.I. seria DJ, nr. 211356, CNP 2830505124412

3. Dl. Vasilescu Ovidiu, domiciliat în Ploiești, Str. Izvor, nr.3, județul Prahova, identificat prin C.I./B.I. seria PH, nr. 899433, CNP [anonimizat]

Aspectele asupra căruia a fost efectuată informarea gratuită sunt:

Cadrul legislativ

Definiția medierii

Rolul mediatorului

Principiile medierii (imparțialitate, neutralitate, confidențialitate, caracter voluntar)

Avantajele medierii (rapiditate; eficiență; costuri)

Acordul de mediere (cum poate fi folosit de părți)

Părțile au fost informate gratuit cu privire la mediere și avantajele acesteia, conform Legii nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, modificată și completată, a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor și a Legii nr. 115/2012.

Drept pentru care a fost încheiat prezentul proces-verbal, în 6 (șase) exemplare.

Părți,

1.Râmniceanu Ruxandra, 2. Oprea Marcela,

3. Vasilescu Ovidiu

Mediator,

POPESCU ANDREI

CONTRACT DE MEDIERE

Nr. 78 din 2.04.2014

1. Încheiat între MEDIATOR Andrei Popescu – Birou de mediator, cu sediul în Craiova, Bulevardul Republicii, Nr. 20 bloc 40, ap. 1. înregistrat în Registrul național al formelor de exercitare la poziția nr.124, având codul de înregistrare fiscală (CIF) nr. 234899453, cont bancar nr. RO85UGBI0000052012868RON, deschis la Banca Garanti Bank, prin domnul Andrei Popescu, în calitate de mediator autorizat, pe de o parte

și

B. PĂRȚI

1. Dna. Râmniceanu Ruxandra, domiciliată în Îșalnița, Str. Principală, nr. 23, județul Dolj, identificat prin C.I./B.I. seria GT, nr. 234677, CNP 2380112343234

2.Dna. Oprea Marcela, domiciliată în Craiova, Str.Olteniței, nr. 30, județul Dolj, identificat prin C.I./B.I. seria DJ, nr. 211356, CNP 2830505124412

3.Dl.Vasilescu Ovidiu, domiciliat în Ploiești, Str. Izvor, nr.3, județul Prahova, identificat prin C.I./B.I. seria PH, nr. 899433, CNP [anonimizat]

care, în temeiul Legii nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, au convenit la încheierea prezentului contract.

2. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1 Obiectul contractului îl reprezintă medierea disputei intervenite între părți, cu privire la terenul înscris în în C.F. NDF 4736, nr.topo.6626 Dolj, ce îi aparține de drept numitei Râmniceanu Ruxandra și care i-a fost vândut fără drept numitei Oprea Marcela, de către Vasilescu Ovidiu, folosindu-se de înscrisuri și acte falsificate, în urma cărora a obținut suma de 40.000 de euro

2.2 Prin prezentul contract, părțile sus menționate, își exprimă acordul cu privire la declanșarea medierii, cooperarea lor în acest scop, utilizarea tuturor mijloacelor folosite de mediator și cu privire la respectarea regulilor aplicabile medierii, conform termenilor și condițiilor, stipulate în acest contract.

LOCUL ȘI ORA DESFĂȘURĂRII MEDIERII

3.1 Medierea se va desfășura la sediul biroului mediatorului, începând cu data de 2.04.2014, orele 12.00

3.2 Mediatorul și părțile pot conveni cu privire la modificarea locului de desfășurarea a medierii pe parcursul derulării contractului.

ONORARIUL MEDIATORULUI

4.1 Onorariul se stabilește în sumă de 400 EURO pînă la încheierea medierii.

4.2 Onorariul cuvenit pentru serviciile profesionale ale mediatorului precum și cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii este achitat integral de către partea Vasilescu Ovidiu.

4.3 Dacă pe parcursul procedurii de mediere apar cheltuieli neprevăzute, efectuate în interesul părților aflate în conflict și cu acordul acestora, se va încheia o anexa la prezentul contract de mediere (se va întocmi de către mediator, eventual, un deviz de cheltuieli).

4.4 Ca excepție la 4.2, părțile pot conveni asupra proporției în care vor achita onorariul sus menționat și cheltuielile aferente medierii, acest aspect fiind stipulat în scris.

4.5 Modalitățile de plată a onorariului și a cheltuielilor aferente medierii sunt următoarele: Plata este făcută integral la începutul medierii de către partea Vasilescu Ovidiu, indiferent de cazul de renunțare la mediere sau de eșuare a procedurii.

5. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR DIN CONTRACT

5.1 DREPTURILE MEDIATORULUI

5.1.1 Să aplice un model propriu de organizare a procedurii de mediere cu respectarea dispozițiilor și principiilor aplicabile medierii, statuate de prezentul contract și de Legea nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

5.1.2 Mediatorul va avea controlul deplin al desfășurării ședinței de mediere, incluzând:

Structura procesului de mediere (sesiuni comune/sesiuni separate)

Prezența participanților la procesul medierii

Acordul asupra timpului afectat pentru schimbul de informații și documente relevante

Programarea și reprogramarea ședințelor cu părțile.

5.1.3 Să încaseze onorariul stabilit conform 4.1.

5.1.4 Să încaseze cheltuielile efectuate pe parcursul medierii în interesul părților.

5.1.5 Să solicite punctul de vedere al unui specialist cu privire la anumite aspecte de specialitate.

5.1.6 În situația în care mediatorul constată că prezența reprezentanților părților sau a terților nu mai este oportună și benefică pentru mediere, mediatorul va avea libertatea de a dispune asupra continuării și desfășurării procesului de mediere.

5.1.7 De a nu fi citat ca martor în nici o procedură judiciară sau arbitrală care are legătură cu disputa în cauză sau cu obiectul medierii.

5.1.8 În cauzele penale, mediatorul poate fi audiat ca martor numai în cazul în care are acordul prealabil, expres și scris al părților

OBLIGAȚIILE MEDIATORULUI

5.2.1 Pe tot parcursul medierii, mediatorul va fi un facilitator independent, imparțial și neutru și nu va judeca, nu va arbitra, nu va da sfaturi și nu va impune o decizie sau o soluție cu privire la problemele în discuție.

5.2.2 Mediatorul are obligația de a depune toate diligențele pentru ca părțile să ajungă la un acord reciproc convenabil, într-un timp rezonabil.

5.2.3 Mediatorul este obligat să ofere părților explicații cu privire la principiile medierii, la efectele acesteia și la regulile aplicabile.

5.2.4 Mediatorul are obligația de asigurarea medierii cu respectarea libertății, demnității și a vieții private a părților.

5.2.5 Mediatorul are obligația de a nu impune părților o soluție cu privire la conflictul supus medierii.

5.2.6 Mediatorul se obligă să păstreze confidențialitatea informațiilor provenite de la părțile în conflict, precum și cu privire la documentele întocmite sau care îi sunt predate de către părți pe parcursul medierii, chiar și după încetarea funcției sale.

5.2.7 Mediatorul este obligat să restituie părților, înscrisurile ce i-au fost încredințate pe parcursul medierii.

5.2.8 Mediatorul are îndatorirea de a nu reprezenta sau asista vreuna dintre părți într-o procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii.

5.2.9 Mediatorul are obligația de a nu da declarații în calitate de martor în legătura cu faptele sau actele de care ia cunoștință în cadrul procedurii de mediere.

5.2.10 Mediatorului îi este interzis să desfășoare activitatea de mediere, dacă a dat declarație ca martor în cauza supusă medierii.

5.2.11 Prin prezentul contract, mediatorul confirmă faptul că orice interes financiar sau de alta natură, orice relație socială, profesională sau de afaceri în legătură cu oricare dintre părți, și/sau reprezentanții părților, au fost aduse la cunoștința părților, și că acestea sunt de acord cu declanșarea procedurii de mediere.

5.2.12 În cazul în care, pe parcursul medierii, apare o situație de natură să afecteze scopul acesteia, neutralitatea și imparțialitatea mediatorului, acesta este obligat să o aducă la cunoștința părților aflate în conflict, care vor decide asupra, menținerii sau denunțării contractului de mediere.

5.2.13 În situația în care mediatorul solicită punctul de vedere al unui specialist din afara biroului său, mediatorul are obligația să păstreze confidențialitatea cu privire la identitatea părților, evidențiind doar problemele controversate.

5.2.14 În cazul în care una dintre părți nu se mai prezintă la mediere, fără a denunța contractul de mediere, mediatorul este obligat să facă toate demersurile necesare pentru a stabili intenția reală a părții respective și, după caz, va continua sau va închide procedura de mediere.

5.2.15 În cazul în care disputa face obiectul unui litigiu civil pe rolul instanțelor de judecată, la închiderea procedurii de mediere, mediatorul este obligat, în toate cazurile, să informeze în scris instanța de judecată dacă părțile au ajuns sau nu la o înțelegere în urma procesului de mediere.

5.2.16 Mediatorul are obligația de a veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului. Dacă în cursul medierii, mediatorul ia cunoștință de existența unor fapte ce pun în pericol creșterea sau dezvoltarea normală a copilului ori prejudiciază grav interesul superior al acestuia, este obligat să sesizeze autoritatea competentă.

5.2.17 În cauzele penale, mediatorul are obligația de a comunica organului judiciar o copie de pe procesul-verbal de închidere a procesului de mediere.

5.2.18 De a întocmi și semna procesul-verbal prin care se constată prezentarea părților și a mediatorului la fiecare ședință de mediere.

DREPTURILE PĂRȚILOR

5.3.1 Să declanșeze medierea și să coopereze în scopul ajungerii la un acord.

5.3.2 Să fie asistate la mediere de către avocați sau de alte persoane.

5.3.3 Să se consulte în orice moment cu avocați, experți sau alte persoane.

5.3.4 Să fie informate asupra procedurii de mediere.

5.3.5 Să solicite încetarea procedurii de mediere în orice moment.

5.3.6 Să prezinte înscrisuri care le pot ajuta la solutionarea conflictului.

5.3.7 Să stabilească de comun acord cu mediatorul limba în care se va desfășura medierea.

5.3.8 În cauzele penale, părțile au garantat dreptul la asistență juridică și, dacă este cazul, la serviciile unui interpret.

OBLIGAȚIILE PĂRȚILOR

5.4.1 Părțile au obligația de a respecta regulile medierii precum și principiile acesteia asumându-și responsabilitatea pentru nerespectarea lor, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

5.4.2 Să achite onorariul cuvenit mediatorului (mediatorilor) precum și cheltuielile efectuate de acesta (aceștia) pe parcursul medierii în interesul părților.

5.4.3 Să depună toate diligențele în vederea soluționării conflictului pe calea medierii.

5.4.4 Să păstreze confidențialitatea susținerilor făcute pe parcursul medierii cu excepția cazurilor în care legea prevede contrariul sau părțile convin altfel la semnarea contractului printr-o anexă ce face parte integrantă din prezentul contract.

5.4.5 De a semna procesul-verbal prin care se constată prezentarea părților și a mediatorului la fiecare ședință de mediere.

6.CONFIDENȚIALITATEA

6.1 Întreg procesul de mediere va fi confidențial și se va desfășura de o asemenea manieră încât să nu aducă niciun prejudiciu nici uneia dintre părți, cu excepția situațiilor prevăzute de lege (de exemplu, dacă mediatorul ia cunoștință de existența unor fapte ce pun în pericol creșterea și educarea copilului ori prejudiciază grav interesul acestuia).

6.2 Mediatorul are îndatorirea de a atrage atenția persoanelor care participă la mediere, asupra obligației de păstrare a confidențialității și va putea solicita acestora semnarea unui acord de confidențialitate. În acest caz, părțile vor putea insera în prezentul contract o clauză de confidențialitate sau vor putea încheia un acord de confidențialitate separat, anexă la contract.

7. ÎNCHIDEREA PROCEDURII DE MEDIERE

7.1 Procedura de mediere se închide, după caz:

7.1.1 prin încheierea unei înțelegeri între părți în urma soluționării conflictului;

7.1.2 prin constatarea de către mediator a eșuării medierii;

7.1.3 prin denunțarea contractului de mediere de către una dintre părți.

7.2 În situația în care se ajunge la o înțelegere, părțile și/sau reprezentanții acestora vor întocmi un acord ce va fi semnat de către aceștia.

7.3 La închiderea procedurii de mediere, mediatorul va întocmi un proces-verbal care se semnează de către părți, personal sau prin reprezentant, și de mediator. Părțile primesc câte un exemplar original al procesului-verbal.

LIMBA ÎN SE DESFĂȘOARĂ MEDIEREA

8.1 Părțile prezentului contract au stabilit de comun acord ca limba în care se desfășoară medierea să fie limba română.

8.2 Când situația o impune, părțile vor conveni ca, pe parcursul medierii să fie prezent un translator autorizat; cheltuielile ocazionate de prezenta translatorului vor fi suportate de către părți, în modalitatea aleasă de acestea.

ALTE CLAUZE

9.1 Prezentul contract este titlu executoriu cu privire la sumele datorate de către părțile în conflict, cu titlul de onorariu.

9.2 Neplata de către părțile în conflict a onorariului cuvenit mediatorului în cuantumul și la termenele fixate prin prezentul contract, precum și neachitarea, contravalorii cheltuielilor aferente procedurii de mediere, dau dreptul mediatorului să procedeze la rezilierea deplin drept a prezentului contract, fără nicio altă formalitate, și fără nicio altă procedura judiciară sau extrajudiciară. Prezentul pact comisoriu de gradul IV își va produce efectele de la data scadenței obligației neexecutate.

9.3 Dacă, în afară de părțile aflate în conflict, la ședința de mediere, participă și terțe persoane, acestea vor fi obligate, să respecte regulile și principiile medierii. În cazul în care părțile în conflict au înțeles să încheie un acord de confidențialitate, mediatorul va solicita semnarea unui astfel de acord și de către terțele persoane prezente în mediere.

9.4 În situația în care părțile doresc să adauge alte clauze la prezentul contract, acestea vor fi prevăzute într-o anexă ce se constituie parte integrantă la prezentul contract.

9.5 Contractul de mediere nu poate cuprinde clauze care contravin legii sau ordinii publice.

9.6 Prezentul contract a fost încheiat azi 2.04.2014 la sediul mediator Andrei Popescu,

în 6 (șase) exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte contractantă.

SEMNĂTURĂ (ȘTAMPILĂ) SEMNĂTURĂ

MEDIATOR PĂRȚI

1. Andrei Popescu 1.Râmniceanu Ruxandra

2. Oprea Marcela

3. Vasilescu Ovidiu

PROCES VERBAL DE ÎNCHIDERE A MEDIERII

Încheiat la data de 4.04.2014

în baza Contractului de Mediere Nr. 78 din 2.04.2014

În urma procedurii de mediere care a făcut obiectul contractului cu numărul de mai sus al medierii în care dl. Andrei Popescu a avut calitatea de mediator,

și

1. Dna. Râmniceanu Ruxandra, domiciliată în Îșalnița, Str. Principală, nr. 23, județul Dolj, identificat prin C.I./B.I. seria GT, nr. 234677, CNP 2380112343234, în calitate de parte

și

2.Dna. Oprea Marcela, domiciliată în Craiova, Str.Olteniței, nr. 30, județul Dolj, identificat prin C.I./B.I. seria DJ, nr. 211356, CNP 2830505124412, în calitate de parte

și

3.Dl.Vasilescu Ovidiu, domiciliat în Ploiești, Str. Izvor, nr.3, județul Prahova, identificat prin C.I./B.I. seria PH, nr. 899433, CNP [anonimizat], în calitate de parte

s-a ajuns la ÎNȚELEGERE TOTALĂ.

Semnături :

MEDIATOR PĂRȚI

1. Andrei Popescu 1.Râmniceanu Ruxandra

2. Oprea Marcela

3. Vasilescu Ovidiu

ACORD DE MEDIERE

Încheiat la data de 4.04.2014

în baza Contractului de Mediere Nr. 78 din 2.04.2014

Noi,

1. Dna. Râmniceanu Ruxandra, domiciliată în Îșalnița, Str. Principală, nr. 23, județul Dolj, identificat prin C.I./B.I. seria GT, nr. 234677, CNP 2380112343234

și

2.Dna. Oprea Marcela, domiciliată în Craiova, Str.Olteniței, nr. 30, județul Dolj, identificat prin C.I./B.I. seria DJ, nr. 211356, CNP 2830505124412

și

3.Dl.Vasilescu Ovidiu, domiciliat în Ploiești, Str. Izvor, nr.3, județul Prahova, identificat prin C.I./B.I. seria PH, nr. 899433, CNP [anonimizat]

în conformitate cu prevederile Legii nr.192/2006, am consimțit la încheierea prezentului acord, liber exprimat și neafectat de nici un viciu de consimțământ, fiind întru-totul de acord cu cele convenite după cum urmează:

Vasilescu Ovidiu va restitui suma de 40.000 de euro dnei Oprea Marcela, dovedită a fi cumpărător de bună credință, plus alte 10.000 RON reprezentând despăgubiri morale.

De asemenea, Vasilescu Ovidiu îi va achita cu titlu de daune morale dnei. Râmniceanu Ruxandra suma de 30.000 de RON, pentru disconfortul și prejudiciul moral cauzat de fapta sa. Sumele vor fi achitate/restituite în decurs de 45 de zile de la data încheierii prezentului acord.

SEMNĂTURĂ (ȘTAMPILĂ) SEMNĂTURĂ

MEDIATOR PĂRȚI

1. Andrei Popescu 1. Râmniceanu Ruxandra

2. Oprea Marcela

3. Vasilescu Ovidiu

CONCLUZII

Prin intrarea în vigoare, începând cu luna februarie a anului 2014, a noului Cod Penal și a Codului de Procedură Penală, România a ajuns la nivelul legislației internaționale în materia Dreptului penal, atât partea vătămată cât și făptuitorul unor anumite infracțiunii având astfel posibilitatea să ajungă la un acord, în condițiile respectării prevederilor legale.

În acest fel toate persoanele ce sunt implicate într-un proces penal au fost încurajate să apeleze la mediere pentru încheierea conflictelor apărute între ele, acestea având posibilitatea să ajungă la o înțelegere convenabilă pentru toate părțile, în cadrul unui Acord de Mediere.

În condițiile noii legislații, făptuitorul are toate motivele să încerce să încheie un acord cu victima/partea vătămată, care, la rândul ei, este direct interesată să-și recupereze prejudiciul (care până acum era destul de dificil de realizat).

Și organele de cercetare penală și cele judecătorești au de câștigat de pe urma medierilor din cauzele penale, înțelegerile dintre părțile implicate (stipulate în cadrul Acordului de Mediere), generând un număr de dosare spre cercetare sau soluționare mult mai redus, dar și cheltuieli la nivel bugetar mult diminuate.

La toate acestea se mai adaugă și mărirea gradului de operativitate al actului de justiție, prin reducerea semnificativă a cazurilor declarate de apel și de recurs, dar și a cazurilor ce vizează plângeri împotriva actelor de urmărire penală.

Pe tot parcursul medierii penale, partea vătămată/victima este protejată și de tot disconfortul generat de procesele publice, la finalul cărora constatau deseori că șansele de a-și recupera prejudiciul material și/sau moral erau destul de mici.

La toate aceasta se poate adauga și avantajul conferit de confidențialitatea ședintelor, dreptul victimelor de a nu-și întâlni agresorul/făptuitorul față în față, economia de timp și de bani, dar și deplasările frecvente atât în fața organelor de cercetare penală, cât și în instanțe.

În plus, și șansele ca rezolvarea conflictului să fie favorabilă pentru toate părțile implicate în mediere sunt mult mai mari, ședintele / întâlnirile dintre părți realizându-se numai în prezența mediatorului, o persoană bine pregătită profesională, cu experiență, tact, calm, bune abilități de comunicare și negociere.

Prin încheierea unui acord de mediere se pot relua atât relațiile interpersonale, cât și vechile activități ale părților, care nu sunt obligate să ia decizii ce nu le sunt favorabile, medierea având rezultate reciproc avantajoase pentru toți.

Medierea conflictelor în general și medierea penală în special și-a dovedit eficacitatea de-a lungul anilor, în țări cu tradiție atât din Uniunea Europeană, cât și din SUA, aceasta fiind singura cale de rezolvare reciproc avantajoasă a conflictelor.

Medierea este mult mai avantajoasă decât un proces de judecată, ea realizându-se întotdeauna în condiții de imparțialitate, confidențialitate, neutralitate și cu consimțământul liber exprimat al părților, sub coordonarea unei terțe persoane, specializată ca și mediator. De altfel, o parte din secretul reușitei unei medieri constă tocmai în încrederea cu care părțile implicate în conflict îl investesc pe mediator.

Dacă acesta este văzut ca persoana potrivită, aptă pentru a asista la discuțiile dintre părți, dacă este considerată ca fiind de încredere pentru negocieri reciproc avantajoase, dacă reușește să le imprime ideea că le acordă sprijin absolut pentru găsirea unei soluții convenabile de ambele părți, medierea se dovedește o reușită, conflictul fiind soluționat pe cale amiabilă, cu toate avantajele implicate.

În ciuda faptului că în România este abia la început, medierea penală are toate șansele ca într-o perioadă relativ scurtă să fie cea mai preferată metodă de soluționare a conflictelor specifice, făptuitorii având tot interesul ca faptele să nu le mai fie incluse în caziere. Pe lângă acestea, în cazul în care, în urma unei medieri, acesta nu mai este condamnat cu detenția, în timp se va reuși și o relaxare la nivelul penitenciarelor din România, suprapopulate în ultimii ani, din cauza numărului mare de condamnări, cu toate avantajele materiale care vor decurge din aceasta.

Cu siguranță, în scurt timp, medierea penală va ajunge să fie considerată cea mai avantajoasă metodă de rezolvare a conflictelor de natură penală, cu beneficii pentru toate părțile implicate.

BIBLIOGRAFIE

H. Diaconescu, Drept penal. Partea specială, Vol. I, Editura All Beck, București, 2005

Lumința Dragne, Ana Maria Trancă, Medierea în materie penală, Editura Pro Universitaria, București, 2010

M. C. Dobrilă, Infracțiunea de înșelăciune în vechiul și noul Cod penal, București, Editura Hamangiu, aprilie 2014

Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială, Vol. I, Editura Lumina Lex, București, 2004

S. Duicu, Modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală prin Legile nr. 140 și nr. 141/1996, Revista Dreptul nr. 7/1997

G. Fratoștițeanu, Codicele penal, însoțit de Legea și Regulamentul gendarmeriei rurale, Ediția a 2-a, Bucuresti, Editura Librăriei Leon

Constantin Mitrache, Drept penal roman. Partea generală, Editura Universul Juridic, București 2013

Tudorel Toader, Noul Cod Penal comentat, Editura Universul Juridic, București, 2014

G. Tudor, Înșelăciunea în convenții. Practică judiciară, Editura Hamangiu,Bucuresti, 2007

Mihail Udroiu, Drept penal, Editura C.H. Beck, 2014

Mihail Udoriu, Drept procesual penal, Editura C.H. Beck, 2014

Decizia Curții Constituționale nr. 573/03.05.2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.741 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 363/25.05.2011

Legea 146/1996 pentru modificarea Codului penal si a Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 289/1996

Legea 192/2006, Legea privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial nr. 441 din 22 mai 2006

Legea nr. 286/17 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 510/24 iulie 2009

Legea nr. 135/2010 privind Noul Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010

Noul Cod Penal, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 24/07/2009

Vechiul Cod Penal, republicat în Monitorul Oficial nr. 65/16 aprilie 1997,

Vechiul Cod de Procedură Penală, republicat în Monitorul Oficial nr. 78/30 aprilie 1997

Site consultat :

http://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-90,

BIBLIOGRAFIE

H. Diaconescu, Drept penal. Partea specială, Vol. I, Editura All Beck, București, 2005

Lumința Dragne, Ana Maria Trancă, Medierea în materie penală, Editura Pro Universitaria, București, 2010

M. C. Dobrilă, Infracțiunea de înșelăciune în vechiul și noul Cod penal, București, Editura Hamangiu, aprilie 2014

Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială, Vol. I, Editura Lumina Lex, București, 2004

S. Duicu, Modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală prin Legile nr. 140 și nr. 141/1996, Revista Dreptul nr. 7/1997

G. Fratoștițeanu, Codicele penal, însoțit de Legea și Regulamentul gendarmeriei rurale, Ediția a 2-a, Bucuresti, Editura Librăriei Leon

Constantin Mitrache, Drept penal roman. Partea generală, Editura Universul Juridic, București 2013

Tudorel Toader, Noul Cod Penal comentat, Editura Universul Juridic, București, 2014

G. Tudor, Înșelăciunea în convenții. Practică judiciară, Editura Hamangiu,Bucuresti, 2007

Mihail Udroiu, Drept penal, Editura C.H. Beck, 2014

Mihail Udoriu, Drept procesual penal, Editura C.H. Beck, 2014

Decizia Curții Constituționale nr. 573/03.05.2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.741 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 363/25.05.2011

Legea 146/1996 pentru modificarea Codului penal si a Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 289/1996

Legea 192/2006, Legea privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficial nr. 441 din 22 mai 2006

Legea nr. 286/17 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 510/24 iulie 2009

Legea nr. 135/2010 privind Noul Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010

Noul Cod Penal, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 510 din 24/07/2009

Vechiul Cod Penal, republicat în Monitorul Oficial nr. 65/16 aprilie 1997,

Vechiul Cod de Procedură Penală, republicat în Monitorul Oficial nr. 78/30 aprilie 1997

Site consultat :

http://www.ccr.ro/noutati/COMUNICAT-DE-PRES-90,