Medierea Ca Forma de Solutionare a Diferendelor

I. ABSTRACT

In a society that is in a constant state of change, conflict arises as a constant, it does not automatically mean violence, but war and tension, competition, disagreements regarding the purposes, values ​​and feelings that relate to each other, can have it leads to positive social changes that otherwise would not be realized.
Mediation is a voluntary way of resolving conflicts amicably with the help of a third party as a mediator specializing in conditions of neutrality, impartiality and confidentiality. Mediation is done by a person appointed mediator who is able to facilitate negotiations between the two sides and to support the resolution of a conflict by finding a mutually agreeable solution, effective use and durable.
Mediation is a quick procedure so that the use of mediation, the dispute can be resolved in a time much lower than that required resolving a dispute before the courts, until a final ruling. Parties are only taking a decision in the mediation process, mediation as a solution is not imposed by a third party opinion (mediator), but the result will of both parties.
A society in which dialogue, communication is a basic rule for its members, its institutions, is uppermost scale of its development.

II. OBIECTIVELE LUCRĂRII

Activitatea de mediere este desfășurată de o terță persoană numită mediator, iar destinatarul principal al medierii sunt persoanele aflate în conflict.

Scopul acestei medieri este de aplana un conflict între două părți astfel ca acestea să nu degenereze, iar soluția nu este una impusă ci este care se realizează între cele două părți, mediatorul având rolul de a-i aduce la masa tratativelor părțile implicate în conflict.

Principalul beneficiar al medierii este persoana aflată în conflict, iar mediatorul trebuie să afle toate informațiile despre toate problemele care există între părți astfel încât să știe cum să știe să medieze acest proces, dar totodată mediatorul trebuie să prezinte informații corecte și utile clienților astfel încât aceștia să apele în cunoștință de cauză și cu încredere la serviciile de mediere și să fie mulțumiți de mediere astfel încât chiar și să promoveze această activitate.

Societatea românească are mare nevoie de mediere, cetățenii doresc modalități mai simple, mai rapide și cu costuri mai mici de rezolvare a conflictelor, iar acest obiectiv se poate realiza cu ajutorul mediatorului.

III. METODOLOGIA ELABORĂRII LUCRĂRII

Metodologia cercetării s-a bazat pe abordarea sistematică și utilizarea diverselor metode, cele mai frecvente fiind: teoretică atât în materie penală cât și în materie civilă, studierea procedurii de mediere din țara noastră, precum interpretarea și aplicarea medierii.

În urma realizării cercetării și analizei efectuate, am concluzionat că procedura de mediere din țara noastră poate fi îmbunătățită ținându-se cont de Recomandările europene, precum și de rezultatele procedurilor de mediere din alte țări din Europa și America, cu rezultate pozitive în rezolvarea amiabilă a litigiilor dintre părți.

Societatea românească nu este educată pentru a înțelege, accepta și folosi medierea, fapt pentru care singura soluție ar fi aceea de impunere a acestei proceduri în unele cazuri, medierea având un rol important și benefic, iar modul de reglementare a instituției medierii și organizarea a corpului profesional să fie îmbunătățit.

IV. CONȚINUTUL TEORETIC AL TEMEI ANALIZATE

INTRODUCERE

În anul 2000 se inițiază de către Ministerul Justiției primul proiect de lege privind medierea, proiect ce a întâmpinat o puternică opoziție, în primul rând din partea parlamentarilor avocați. Ideea ca medierea să fie una din soluțiile pentru creșterea calității actului de justiție și degrevarea instanțelor juridice a fost însă inclusă în angajamentele de aderare ale României față de Uniunea Europeană, fără a se menționa în mod expres dacă acest lucru va fi făcut printr-o lege cadru sau printr-o reglementare numai la aplicarea medierii în relație cu instanțele de judecată.

În luna mai 2003, prin Ordinul Ministrului Justiției, a fost înființat Centrul Pilot de Mediere de pe lângă Tribunalul Dolj și Judecătoria Craiova, iar prin Ordinul nr. 2683/16.09.2003 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea și funcționarea activității centrului și a fost constituită Asociația „Centrul de Mediere Craiova”. Începând cu luna noiembrie 2003, Centrul de Mediere a demarat activitatea prin organizarea de sesiuni de mediere a cauzelor transmise de pe rolul Judecătoriei Craiova și al Tribunalului Dolj și sesiuni de formare a mediatorilor care îi vizau ca principal grup țintă pe avocați.

La 22 mai 2006 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator. Această lege clarifică pentru prima oară locul medierii în sistemul de rezolvare a disputelor/conflictelor, rolul și obligațiile mediatorului în rezolvarea unui conflict, cum se poate apela la serviciul de mediere și cine poate fi mediator. Adoptarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator a permis începerea construirii unui sistem unitar de aplicare a medierii în România.

Modificările aduse Legii nr. 192/2006 prin Legea nr. 370/2009 și prin O.G. nr. 13/2010 au fost necesare pentru armonizarea legislației interne cu cea comunitară, în special cu dispozițiile Directivei 2008/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială. În acest sens, au fost introduse dispoziții exprese referitoare la modul în care părțile pot da forță executorie acordului de mediere, prin intermediul notarului public sau al instanței (art. 59).

CAPITOLUL 1 – CONFLICTUL SOCIAL

Societatea românească modernă a înregistrat o creștere fără precedent în ceea ce privește numărul, complexitatea și gravitatea litigiilor și al conflictelor indiferent dacă aceste conflicte sunt între persoane fizice, persoane juridice sau mixte. Într-o societate în care relațiile personale și profesionale se desfășoară contra cronometru apariția conflictelor devine o realitate, iar abordarea acestora trebuie să renunțe la un invins și a unui invingator iar, soluțiile găsite trebuie să se bazeze pe contrabalansarea intereselor implicate, medierea fiind una din soluțiile cele mai avantajoase.

Conflictele sunt fapte sociale, sunt situații controversate, o stare de dușmănie, de divergență, iar când conflictele sunt declanșate prin nerespectarea unei norme juridice, adică a unei reguli de conduită obligatorie, încălcare sancționată de Stat, acesta devine conflict juridic: fapta penală, contravenție, abatere, litigiu civil, comercial etc.

Conflictele sunt vechi de când lumea, ele sunt un fenomen universal, care pot fi întâlnite la toate nivelele conviețuirii umane.

Conflictul este definit ca neînțelegere, ceartă, diferend, discuție violentă, război, contradicție între idei, interese și sentimentele diferitelor persoane, ciocnire materială sau morală violentă, stare de dușmănie care presupun un număr de persoane implicate în acele dispute.

Conflictele pot fi de 3 categori:

– conflicte minore, neimportante și cu consecințe care nu afectează calitatea și stabilitatea relațiilor interpersonale, mici certuri sau neînțelegeri;

– conflicte moderate, mai importante, dar cu consecințe nu foarte grave în relațiile interpersonale, iar rezolvarea acestora depinde de comunicarea indivizilor angrenați în conflict;

– conflicte majore, foarte serioase și cu consecințe nesemnificative pentru relațiile interpersonale, manifestându-se zgomotos sau violent, iar rezolvarea acestui conflict se poate realiza prin metode specifice și pregătire specială într-un anumit timp.

Rezolvarea conflictului înseamnă lichidarea lui prin metode analitice prin care se urmărește obținerea unui rezultat care este văzut de ambele părți ca o soluție permanentă a problemei lor.

Într-o societate care se află într-o stare permanentă de schimbare, conflictul apare ca o constantă, el nu presupune automat violență, război ci și tensiune, competiție, dezacorduri referitoare la scopurile, valorile și sentimentele la care raportează fiecare parte, puntând avea rezultate pozitive deoarece duce la schimbări sociale care în alt mod nu s-ar fi realizat.

Conflictul se desfășoară prin intermediul puterii atât la nivel economic (salarii, credite, mărfuri), la nivel social (valori, mentalități, stil de viață, grad de cultură) cât și la nivel politic (luptă între partide și mișcări politice) fiind un fenomen de selecție naturală a societății în continuă mișcare.

Conflictul se soluționează printr-un act de rațiune, competiția și conflictul fiind o predispoziție înnăscută a omului.

Într-un proces este o lipsă totală de comunicare între părți, o parte câștigă și alta pierde reprezintă principala cauză a eșuării rezolvării câștig-câștig a stărilor conflictuale, litigioase dintre părți, sentința v-a fi una favorabilă unei părți și defavorabilă celeilalte.

Conflictele pot escalada, ele evoluând în mod gradat, în etape care pot conduce către violență. Primul semnal sunt non-verbale, atitudini și comportament care exprimă frustarea părților. Dacă părțile le recunosc, problemele pot fi discutate, clarificate și rezolvate, iar dacă neînțelegerile nu sunt rezolvate de la primele semne, tensiunea crește și părțile încep să-și exprime verbal sentimentele și poziția lor, tensiunea continuând să crească, iar comunicarea devine tot mai dificilă. În acest caz conflictul se extinde, se implică tot mai multe persoane sau organizații care sunt de partea uneia sau alteia dintre părțile implicate și apar tot mai multe probleme. Părțile se concentrează pentru atingerea scopurilor proprii, de multe ori nu ascultă de celelalte persoane implicate care încearcă să le rezolve disputa și să negocieze. Când părțile nu rezolvă conflictul, comunicarea este întreruptă și nu mai pot vorbi unii cu ceilalți. În această etapă intervine o a treia persoană care este mediatorul, conciliatorul sau arbitrul care poate ajuta la rezolvarea conflictelor prin mijloace pașnice.

Dacă părțile ajung la un proces judiciar clasic, relațiile interumane se degradează tot mai mult, dar cel puțin violența nu este folosită pentru atingerea scopului.

Într-o societate civilizată se preferă înțelegerea și comunicarea în locul constrângerii, fiind înlocuită această constrângere cu inițiativa și consimțământul părților astfel încât să se ajungă la o stimulare pozitivă a părților implicate, ceea ce reprezintă un progres social. Dacă se utilizează constrângerea și forța coercitivă pentru soluționarea conflictelor, se v-a ajunge la mai multe conflicte, atitudinea agresivă atrage după sine un răspuns agresiv. Relațiile dintre părți în acest caz se vor învenina și vor duce la împiedicarea reluării negocierilor și nașterea dorinței de răzbunare, fiind evidentă dorința de restabilire a dreptății a părții perdante, fiind sursă a unor noi conflicte care pot continua dealungul mai multor generații.

Dacă conflictul s-a soluționat prin înțelegere în urma discuțiilor și negocierilor, apare satisfacția tuturor părților și nu mai apare cercul vicios al conflictului.

,,Consensualismul este pacificator în trei privințe: evită înveninarea conflictului, soluționează conflictul și previne apariția unor noi conflicte.”

1.1. Modalități de rezolvare a conflictelor

Soluționarea conflictelor pot să aibă loc prin mai multe metode alternative de soluționare a disputelor care sunt: medierea, negocierea, concilierea și arbitrajul.

Negocierea constă în a face schimb de propuneri pentru a găsi acorduri în vederea unei acțiuni comune. Aceasta se poate face între indivizi și ajunge până la încheierea celor mai importante tratate internaționale. Negocierea este forma concentrată și interactivă de comunicare interumană între două sau mai multe părți în dezacord și urmăresc să ajungă la o înțelegere comună care să rezolve problema, aceasta constând într-un acord verbal, o scrisoare de intenție, un contract, o convenție, dar și un armistițiu, pact sau tratat intrenațional cu respectarea unor proceduri și uzanțe comune speciale. În negociere, participarea este voluntară și conștientă, au scopul de a găsi o soluție comună la problemele intervenite și facilitează menținerea și îmbunătățirea relațiilor sociale, de afaceri, de muncă, de familie, politice, diplomatice.

Concilierea este o altă metodă de soluționare a conflictelor care presupune interpunerea unui terț între părți pentru a facilita ajungerea la un acord în privința litigiului. Concilierea este limitată, ea rămâne o metodă dificilă de soluționare a conflictelor, fiind o tehnică alternativă care nu are șanse mari de realizare a conflictelor.

Arbitrajul este o altă metodă alternativă de soluționare a disputelor și constă în solicitarea unui terț care să decidă asupra litigiului printr-o decizie. Acest terț nu este judecător al statului, ci persoană privată care are responsabilitatea de a decide disputa dintre părți.

Arbitrajul este procedura care implică reguli stricte, drepturi și obligații precum termene și sancțiuni prin care se solicită unuia sau mai multor terți să decidă asupra litigiului printr-o decizie. Aceste persoane sunt reprezentanți a unei instituții de arbitraj sau persoane private, arbitrajul se limitează la anumite tipuri de contencios: inter-statal, lucrări publice și proiecte mari de infrastructură, transport maritim, achiziții de întreprinderi, dar mai ales negoț cu materii prime.

Arbitrajul poate fi instituționalizat și ad-hoc numit și arbitraj voluntar.

Arbitrajul instituționalizat este arbitrajul organizat de o instituție permanentă de arbitraj care se face de către Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. Tribunalul arbitral de la Curtea de Arbitraj judecă litigiile determinate și pronunță o hotărâre definitivă și obligatorie pentru părți care este constituit dintr-un arbitru unic sau mai mulți.

Curtea de arbitraj organizează și administrează soluționarea unor litigii comerciale și civile, interne sau internaționale, pe calea arbitrajului instituționalizat sau arbitrajului ad-hoc sub forma unui compromis. Convenția arbitrală se poate încheia și sub forma unei clauze înscrise în contractul principal.

În litigiile comerciale internaționale se aplică pe lângă procedura arbitrală și convențiile internaționale la care România face parte, soluția este impusă de un arbitru în cadrul participării voluntare a părților care soluționează conflictul celor două părți sau mai multe.

Medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate. Medierea se face de către o persoană numită mediator care este aptă de a facilita negocierile dintre două părți și a sprijini soluționarea unui conflict prin obținerea unei soluții reciproc convenabile, efecientă și durabilă.

Poate fi mediator persoana care îndeplinește următoarele condiții:

– are capacitate deplină de exercițiu;

– are studii superioare;

– are o vechime în muncă de cel puțin 3 ani sau a absolvit un program postuniversitar de nivel master in domeniu, acreditat conform legii si avizat de Consiliul de mediere;

– este aptă, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activități;

– se bucură de o bună reputație și nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei;

– a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, în condițiile legii, cu excepția absolvenților de programe sau un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditat conform legii și avizat de Consiliul de mediere;

– a fost autorizată ca mediator, în condițiile legii.

Medierea este un mijloc de rezolvare a conflictelor în legislația din România ca și în alte țări, în conformitate cu directivele europene recomandă judecătorilor, avocaților și părților să recurgă la mediere în cadrul procedurilor judiciare pentru a găsi o soluție mai bună la rezolvarea problemelor precum și un mijloc de a preveni conflictele.

În unele țări cum este Franța, medierea conflictelor este obligatorie astfel că foarte multe conflicte se rezolvă pe cale amiabilă, iar instanțele nu mai sunt atât de încărcate cu procese, iar litigiile dintre părți pot fi rezolvate mult mai ieftin și într-un timp mai scurt în comparație cu durata unui proces de orice natură ar fi el, iar relațiile dintre părți pot deveni ulterior medierii amiabile.

Medierea a fost introdusă în România, la nivel instituțional, prin Legea nr. 192 din 2006, intrată în vigoare în 8 iunie 2008, odată cu publicarea primului Tablou al mediatorilor. Prin rolul crescând al judecătorului de a încuraja soluționarea amiabilă a cauzei a fost prevăzute mai multe recomandări la nivelul Consiliului Europei prin Comitetul Miniștrilor. Aceste recomandări se referă la accesul la justiție prin încurajarea soluționării conflictelor pe cale amiabilă, prin măsuri de prevenire și reducere a încărcăturii instanțelor, persoanele care se află în dificultate materiale să aibă accesul la mijloace alternative.

Credem că și la noi în țară medierea ar trebui să fie obligatorie, foarte multe conflicte s-ar rezolva prin această procedură care este foarte eficientă în anumite litigii cum ar fi: litigii civile, comerciale, de dreptul familiei, litigii ce decurg din dreptul consumatorului, dar și litigii de drept penal. Dacă medierea ar fi obligatorie cu participarea directă a părților la această procedură și nu prin reprezentanți, atunci părțile care sunt în conflict fiind puse față în față, vor putea să ajungă la o înțelegere amiabilă și nu vor mai ajunge la procese în urma cărora relațiile dintre părți vor fi foarte reci și conflictuale, generând probabil în continuare în unele acțiuni chiar de natură penală, deoarece se știe că întotdeauna una dintre părți v-a fi câștigătoare și una perdantă.

,,Această justiție făcută de un terț și anume de mediator în conflictul dintre părți în formele și condițiile prevăzute de lege este privită ca o justiție alternativă la justiția clasică făcută de judecător.”

,,Consiliul European de la Tampere din 15-16 octombrie 1999 a solicitat statelor membre să pună în aplicare proceduri extrajudicire alternative.”

,,Nu mai târziu de 21 mai 2016 Comisia prezintă Parlamentul European, Consiliului și Comitetului Economic și Social European, un raport privind aplicarea directivei. Acest raport analizează evoluția medierii în Uniunea Europeană și impactul directivei în statele membre (…), raportul fiind însoțit de propuneri în vederea aprobării directivei (2008/52/CE).”

CAPITOLUL 2 – CONFLICTE CARE POT FI MEDIATE

2.1. Medierea în întreprinderi

Medierea ar putea fi obligatorie într-o întreprindere cu foarte mulți angajați (de ex. de cel puțin 200 de angajați) în care relațiile dintre patron și angajat, apar deseori conflicte de natură contractuală, când se negociază un contract de muncă, acest lucru poate fi efectuat de mediator. Pot fi mediate și disputele de efectuare a sarcinilor de servici, ce îi revin angajatului, responsabilitatea acestuia, obligațiile ce îi revin, motivația materială. Pot interveni conflicte chiar și între angajați, șefi lor neputând să le rezolve conflictele de orice natură ar fi ele (de servici, materiale, morale, etice), aplanarea acestora se poate realiza de un mediator.

Conflictele de muncă conform art. 248 alin. 3 din Codul muncii au ca drepturi și obligații următoarele caractere:

– intervin numai în situația încălcării unor drepturi stabilite legal sau contractual;

– pot privi numai drepturi sau obligații care decurg din contractele individuale sau contractele colective de muncă;

– pot interveni în orice moment al încheierii, executării ori încetării contractului individual de muncă sau al executării, suspendării sau încetării contractului colectiv și chiar după expirarea acestora.

Alte tipuri de conflicte de muncă ce intră sub incidența medierii sunt cazuri în care unitatea refuză să înceapă negocierea unui contract colectiv de muncă, când nu acceptă revendicările formulate de salariați, când nu-și îndeplinesc obligațiile prevăzute de lege de a începe negocierile anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru și condițiile de muncă.

Medierea conflictelor între persoane fizice și persoane juridice se poate face în cadrul companiilor cu o structură ierarhic dezvoltată în care putem vorbi despre superior-agresor și un angajat-subordonat. În aceste cazuri de mobbing, medierea credem că este absolut obligatorie deoarece apar conflicte atât între persoanele de sex opus, conflicte interetnice, cele contractuale.

Părțile pot fi ajutate de mediator să colaboreze în căutarea și găsirea celor mai bune soluții pentru ca ei să lucreze împreună și să nu se mai privească ca adversari. Există discriminare la locul de muncă, adesea umilința la care au fost supuse victimele care determină o scădere a stimei de sine, care poate ca victima să-și piardă încrederea în capacitățile sale profesionale sau personale. În unele situații anagajatorul nu știe de existența cazului de mobbing, deci este necesară existența unui manager responsabil care să se preocupe cu gestionarea conflictelor interne de la locul de muncă în vederea menținerii rentabilității economice a companiei. Conflictele pot escalada afectând negativ capacitatea de lucru a unui grup sau a unor persoane, iar medierea ar trebui să îmbunătățească aceste relații și să fie menținute.

Actul normativ special în medierea conflictelor de muncă este Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator potrivit căruia se prevede posibilitatea medierii în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea și încheierea contractului individual de muncă.

Medierea reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.

Conform acestei legi, salariații pot recurge la mediere atât anterior sesizării instanței de judecată cât și după declanșarea procesului în fața instanței. Medierea conform Legii nr. 192/2006 părțile, persoane fizice sau juridice sunt obligate să să participe la ședința de informare privind medierea, dar nu sunt obligate să recurgă la soluționarea litigiului prin mediere, medierea fiind facultativă.

Credem că medierea în întreprinderi ar trebui să fie obligatorie de persoana numită mediator, aceasta fiind o persoană competentă pentru a soluționa un conflict dintre salariați și patronat de exemplu sau între salariați, mediatorul depunând toate diligențele pentru a soluționa conflictul și a ajunge la un acord între părți, respectându-se toate drepturile și libertățile acestora, precum și a intereselor legitime.

Consideră că este necesară medierea în vederea soluționării atât a conflictelor de drepturi cât și a conflictelor de interese fără a încălca competențele organelor abilitate expres pentru conflictele de interese.

Medierea în conflictele de afaceri este o soluție viabilă înainte de a se ajunge la sala de judecată, fiind benefică pentru prestigiul firmei și pentru timpul scurt de rezolvare a conflictelor. Medierea se face pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor asumate prin contract, eșalonări de plăți a unor datorii comerciale, încetarea unor contracte comerciale, stingerea unor obligații asumate în contract, etc.

,,Medierea este o artă ce întrebuințează anumite tehnici legate de psihologie.”

2.2. Medierea în școală

Medierea ar putea fi obligatorie și în școli, unde sunt foarte multe probleme cu elevi, în special după 1989 când drepturile și libertățile persoanelor au fost interpretate deseori greșit. Medierea școlară poate consta în facilitarea dialogului școală-familie-comunitate, îmbunătățirea imaginii și încrederii în instituțiile de învățământ, monitorizarea copiilor în ceea ce privește incluziunea școlară, situația copiilor defavorizați în scopul identificării soluțiilor optime pentru asigurarea accesului egal la educație al copiilor, informarea autorităților responsabile în ceea ce privește eventualele încălcări ale drepturilor copilului și sprijinirea în demersurile acestora pentru soluționarea situațiilor respective.

Conflictele școlare se pot ivi între elevii din cadrul unei instituții de învățământ, între elevi și profesori, între elevi și alte persoane didactice auxiliare, chiar și între profesori, cu condiția ca respectivul conflict să vizeze activitatea din cadrul și/sau din timpul programului școlar.

Conflictele școlare au existat dintotdeauna, care poate fi o îmbrâncire a unui coleg, de o dispută cu un profesor, de o ceartă cu o colegă, conflictele școlare au dimensiuni și valori diferite. Un conflict ce privește o neînțelegere cu colegul de bancă, neînțelegere care până la pauza următoare trece de la sine, este total diferită de o neînțelegere care rămâne în mintea școlarului, căreia i se adaugă alte și alte nemulțumiri și neînțelegeri și care amplificându-se  tinde spre o agresivitate și o violență verbală și apoi fizică de nedorit, cu efecte dezastruoase pentru cei implicați în acel conflict, dar și pentru respectiva instituție de învățământ.

Medierea conflictelor școlare poate fi solicitată de părțile (elevi, profesori, alte persoane) din conflict, iar dacă părțile din conflict sunt elevi minori, medierea poate fi solicitată de către părinții acestora, sau de către directorul instituției, cu acordul părinților.

Problemele în familie, la școală, cu prietenii, precum și izolarea de colectivitate constituie o altă cauză care îi determină pe tineri să evadeze din realitate consumând droguri. Unii le consumă pentru a ascunde sau pentru a depăși problemele zilnice pe care le au și aici putem menționa: divorțul părinților, abuzul sau indiferența părinților sau a școlii. Ca și alte droguri, cafeina din ceai, cafea sau din alte băuturi răcoritoare cum ar fi Coca-Cola, sau alcolul din vin și bere sunt substanțe care modifică funcționarea normală a organismului.

O cultură civică care înglobează metode practice de soluționare amiabilă, pașnică și benefică a conflictelor, este o cultură civică a unei societăți sănătoase, moderne și prospere, educația timpurie a viitorilor cetățeni, pentru ca ei să cunoască procesul de mediere și ce beneficii în relația lor cu alții aduce o soluționare amiabilă a unei dispute, să cunoască încă din timpul școlii beneficiile dialogului, comunicării deschise, găsirii și alegerii propriei soluții în conflictele ce sunt proprii firii umane.

Consider că introducerea obligativității informării privind medierea înaintea unui proces în instanță poate fi o formă de modernism oferită justiției românești, recunoscută drept un mecanism juridic greoi și neadaptat cerințelor moderne, dar totul în limita neamplificării traumelor la care sunt supuse victimile infracțiunilor de viol sau violența domestică. Medierea însăși își propune tocmai să nu dezavantajeze niciuna din părți, ci dimpotrivă să le conducă la un acord, propus și agreat de ambele parti, conform propriilor interese.

,,Supracomunicarea poate fi și ea o cauză generatoare de conflict. Comunicarea este eficientă până la un anumit punct. Dacă se trece peste această barieră, comunicarea excesivă poate fi o cauză generatoare de conflict.”

2.3. Medierea din dreptul civil

Litigiile de drept civil pentru care medierea poate oferi soluții sunt: grănițuiri, acțiuni în revendicare, acțiuni privind apărarea drepturilor de proprietate și a posesiei, pretenții, evacuări, obligații de a face, partaje, raporturi locative.

Medierea poate fi și în domeniul protecției consumatorilor, când consumatorul invocă existența unui prejudiciu ca urmare a achiziționării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanțiilor acordate, a existenței unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori și operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislația națională.

2.4. Medierea conflictelor penale

Responsabilizarea infractorului presupune asumarea de către infractor a întregii răspunderi pentru săvârșirea infracțiunii, înțelegerea faptului că comportamentul său a afectat victima și alte persoane, a înțelegerii alternativelor legale prin care își putea rezolva problemele care l-au determinat să săvârșească infracțiunea. Infractorul este nevoie să i-a măsuri pentru a remedia prejudiciul produs, să-și asume o schimbare a comportamentului său, astfel încât pe viitor asemenea incidente să nu se mai producă. Medierea are loc direct victimă-infractor în prezența unui mediator sau poate avea loc indirect când una dintre părți din motive temeinice nu dorește să se întâlnească cu cealaltă parte. Pot avea loc întâlniri între familiilor victimă-infractor și de alte persoane apropiate care pot fi afectate indirect de comiterea infracțiunii și pot să-și exprime opiniile cu situația creată. Întreaga comunitate poate participa alături de victimă și infractor precum și familia acestora pentru găsirea celor mai adecvate soluții care au condus la comiterea infracțiunii și pentru a se îndepărta cauzele. Victima trebuie să fie despăgubită cu plata unor sume de bani de către infractor pentru prejudiciile fizice și psihice pe care le-a suferit.

Medierea conflictelor penale poate fi inițiată de părți din proprie inițiativă sau după declanșarea procesului penal, dar și la recomandarea organului judiciar.

,,Medierea conflictelor penale nu are ca scop tragerea la răspundere a infractorului ci reconcilierea între victimă și infractor.”

,,Medierea conflictelor penale nu trebuie să fie un mijloc de șantajare a infractorului de către victimă, de amenințare a acestuia cu iminența unei sancțiuni penale, ci trebuie să țină cont de resursele de care dispune infractorul în mod real pentru a repara prejudiciul produs victimei.”

Mediatorul trebuie să asigure confortul psihologic al infractorului, el trebuie să rămână echidistant între victimă și infractor, iar părțile aflate în conflict pot fi asistate de avocat sau pot fi reprezentate, având dreptul la asistență juridică sau la interpret dacă este cazul. Retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părțile înlătură răspunderea penală. Procedura de mediere se desfășoară înaintea procesului penal și dacă părțile se împacă, persoana vătămată nu mai poate sesiza instanța de judecată sau organul de urmărire penală.

Infracțiunile care fac posibilă aplicarea medierii sunt: lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, vătămarea corporală din culpă, violarea de domiciliu, violul în formă simplă, seducția, furtul pedepsit la plângerea prealabilă, abuz de încredere, distrugere în formă simplă, tulburare de posesie, abandon de familie, nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului și altele.

Pe perioada desfășurării procedurii de mediere se suspendă urmărirea penală, procesul penal se reia din oficiu când se încheie procedura de mediere. În cazul în care în urma medierii părțile se împacă se dispune clasarea, iar acțiunea penală nu se mai pune în mișcare, iar când nu se ajunge la un acord de mediere, atunci încetează cauza de suspendare și se reia urmărirea penală.

Principiile de bază ale acestei medieri sunt: principiul priorității sprijinirii și a „vindecării victimei”, principiul asumării răspunderii de către infractori pentru faptele comise, principiul ajungerii la un acord prin intermediul dialogului, principiul reparării prejudiciului, principiul evitării stării de recidivă de către infractor și principiul reintegrării victimelor și a agresorilor acestora în comunitate.

2.5. Medierea în dreptul familiei

Medierea conflictelor de familie poate oferi soluții în ceea ce privește continuarea căsătoriei, exercitarea drepturilor părintești, stabilirea domiciliului copiilor, contribuția părinților la întreținerea copiilor, recalcularea pensiei de întreținere, schimbarea numelui precum și orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți. Medierea oferă posibilitatea de rezolvare pe cale amiabilă și problemelor referitoare la divorț, precum și încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere a acestora, folosirea locuinței și modul în care bunurile comune vor fi împărțite, dar și numele care v-a fi purtat după căsătorie. Părțile sunt obligate să participe înainte de introducerea unei acțiuni în instanță la ședința de informare, conform legii 192/2006. Mediatorul are obligația să vegheze asupra procedurii de mediere, să nu se aducă atingere interesului superior al copilului. Creșterea și dezvoltarea acestuia trebuie garantate indiferent de soluția asupra căruia vor conveni părinții, divorțul părinților afectându-i pe termen lung pe copii.

,,Curtea Europeană a Drepturilor Omului a afirmat în mod constant în jurisprudența sa prioritatea interesului superior al copilului în cadrul litigiilor de dreptul familiei.”

Acordul de mediere trebuie să respecte ordinea publică și interesul superior al copilului, iar acesta poate fi încheiat înainte ca părțile să introducă acțiunea în instanță, acesta producând efecte fără a fi autentificat la notar, iar hotărârea v-a fi denumită hotărâre de expedient. În cazul divorțului din culpă când datorită unor motive temeinice raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, acordul de mediere se poate continua cu privire la culpa comună a părților. Când părinții aflați în divorț se înțeleg cu privire la încredințarea minorilor și la cheltuielile părinților pentru întreținerea lor se poate încheia un acord de mediere în acest sens, iar instanța i-a act de acordul de mediere și poate decide încredințarea minorilor în condiții legale, minorul fiind audiat. În privința numelui soții se pot învoi cu numele de familie dacă poate fi purtat și după desfacerea căsătoriei, iar instanța i-a act de învoiala prin hotărâre de divorț.

2.6. Medierea conflictelor de sănătate

Relațiile dintre medic și pacient presupune existența unor drepturi și obligații de ambele părți. Pacienții de multe ori nu-și cunosc drepturile, iar medicii fie din neștiință, fie din nepăsare nu respectă normele legale, apărând conflictele. Aceste plângeri ale pacienților au la bază erori ale medicilor în urma examinării, diagnosticării și tratamentul lor. Cazuri de malpraxis cauzează de multe ori și o traumă emoțională pe lângă trauma suferită inițial de victimă. Aceste conflicte din domeniul sănătății rezultate din acuzații de malpraxis sau neînțelegeri dintre medici, pot fi soluționate prin mediere. Avantajele acestei medieri se poate realiza prin dialog deschis între medic și pacient, prin diminuarea riscului de suferire a unor traume de pacienți și la o justă despăgubire pentru erorile medicale dovedite. Costurile prin procedura de mediere sunt mult mai reduse în comparație cu instanța de judecată deoarece în cadrul medierii nu este obligatorie prezența avocaților, nu se administrează expertize sau probe, timpul este redus. Cuantumul despăgubirilor se stabilește de comun acord în concordanță cu capacitatea de plată a medicului, la mediere putând lua parte și asiguratorul la care medicul este asigurat.

,,Pot participa pacienții, succesorii în drepturi ai pacienților (în caz de deces) precum și toate persoanele pentru care se poate stabili răspunderea civilă sau penală (personalul medical, unitatea sanitară, producătorii de echipamente și dispozitive medicale, substanțe medicamentoase și materiale sanitare).” Mai pot participa la această procedură și alte persoane la cererea părților, un avocat, un expert sau un alt specialist.

CAPITOLUL 3 – REGLEMENTĂRILE MEDIERII LA NIVEL COMUNITAR

Cele mai relevante reglementări ale Uniunii Europene în materia medierii sunt:

– Recomandarea 98/257/CE cu privire la principiile aplicabile organelor responsabile pentru soluționarea extrajudiciară a litigiilor în materie de consum;

– Recomandarea 98/1/CE asupra medierii familiale;

– Recomandarea 99/19/CE asupra medierii în materie penală;

– Rezoluția Consiliului din 25 mai 2000 în materie de consum;

– Directiva 2000/31/CE în materie de consum;

– Cartea verde cu privire la medierea în conflictele civile și comerciale;

– Recomandarea 2002/10/CE privind medierea controverselor civile;

– Recomandarea 2001/9/CE cu privere la căi alternative de soluționare a litigiilor dintre persoanele private și autoritățile administrative;

– Codul european de conduită pentru mediatori 2004;

– Recomandarea 2001/310/CE privind principiile pentru autoritățile implicate în soluționarea conflictelor utilizatorilor în afara Curții;

– Recomandarea 2008/52/CE privind anumite aspecte în materie civilă și comercială.

3.1. Recomandarea 98/257/CE

Recomandarea 98/257/CE cu privire la principiile aplicabile organelor responsabile pentru soluționarea extrajudiciară a litigiilor în materie de consum prevede că responsabilul cu procedura medierii trebuie să aibă capacitatea, experiența și competența necesară îndeplinirii funcției sale, să beneficieze de un mandat irevocabil cu o durată suficientă să nu poată fi destituit fără motiv întemeiat și să nu fi avut relații personale sau economice cu părțile de cel puțin 3 ani. Părților va trebui să li se trimită întotdeauna regulamentul cu procedurile ADR și procedura de mediere cu onorarile aferente, părțile trebuind informate cu privire la modalitățile de adoptare a deciziilor, declarațiile experților. Procedura trebuie să permită accesul consumatorului cu costuri moderate în termen scurt prevăzut în acordul de mediere, părțile având dreptul de a fi reprezentate sau însoțite de un terț în orice fază a procedurii.

3.2. Recomandarea 99/19/CE

Recomandarea 99/19/CE asupra medierii în materie penală având obiectiv încurajarea cooperării între organizațiile profesionale și economice și organizațiile consumatorilor; promovarea soluționării conflictelor prin aplicarea online; încurajarea societăților și organizațiilor profesionale și economice să acționeze prin afiliere la organismele extrajudiciare ale statelor membre; crearea unui punct central însărcinat cu furnizarea informațiilor și susținerea și asistarea consumatorilor în vederea accesului la organismele la nivel național și cele din statele membre.

3.3. Rețeaua EEJ-Net

Rețeaua EEJ-Net având funcția de soluționare extrajudiciară a consumatorilor din întreaga Europă si tratarea reclamațiilor acestora astfel încât consumatorii să poată să-și soluționeze disputa pentru o problemă transfrontalieră. Consumatorii trebuie să ia legătura cu furnizorul bunurilor sau serviciilor cumpărate pentru a încerca soluționarea problemei, iar pentru informații importante, consultanță și asistență cu privire la problemele transfrontaliere se vor adresa unuia din centrele europene ale consumatorilor. Acestă procedură se face în timp binedeterminat prin completarea de formulare aferente trimise în format electronic sau scanat, înregistrându-se pe pagina de internet a rețelei EEJ-Net, iar aceste organisme extrajudiciare vor soluționa controversele în materie de consum prin aducerea părților la masa tratativelor pentru a le convinge să se găsească o soluție bazată pe consens. Scopul centrelor europene ale consumatorilor este să ofere consumatorilor o gamă variată de servicii de la informarea asupra drepturilor lor până la oferirea de consultanță și sprijin în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină.

3.4. Recomandarea 2001/9/CE

Recomandarea 2001/9/CE cu privere la căi alternative de soluționare a litigiilor dintre persoanele private și autoritățile administrative recomandă guvernelor, statelor membre ale Europei, să promoveze recursul la metodele alternative de reglementare a litigiilor între autoritățile administrative și persoane private. Metodele alternative sunt: recursul în administrație, mediere, conciliere, tranzacția și arbitrajul, fiind o condiție prealabilă obligatorie înaintea sesizării instanțelor judecătorești și chiar în fața judecății. Un aspect important al Recomandarii 2001/9/CE este faptul că mediatorul poate să invite autoritatea administrativă să abroge, să retragă sau să modifice un act administrativ, prin această procedură se promovează cooperarea extrajudiciară în materie de drept administrativ având dublu obiectiv și anume de a reduce cantitatea de lucru a curților naționale supraaglomerate și de a favoriza introducerea sistemelor mai adecvate în raport cu cele jurisdicționale prin acestă măsură alternativă, s-ar apropia administrația de cetățean printr-o abordare de tip dialog. Recomandarea face ca procedura de judecare a controversei să fie mai simplă, flexibilă, rapidă, mai puțin costisitoare permițând soluționarea litigiilor bazată pe înțelegeri amicale cu aplicarea principiului echității și nu doar a regulilor stricte de drept, furnizând soluțiile cele mai adecvate conform legii. Mediatorii și conciliatorii trebuie să se consulte cu părțile implicate în controversă atât separat cât și împreună în vederea găsirii unei soluții finale.

3.5. Recomandarea 2001/310/CE

Recomandarea 2001/310/CE privind principiile pentru autoritățile implicate în soluționarea conflictelor utilizatorilor în afara curții prevede: imparțialitate, transparență, eficiență și echitate. Persoana responsabilă cu soluționarea conflictului nu trebuie să se afle în conflict cu nici una dintre părți, iar acestea trebuie să furnizeze informații și să aducă argumente la conflict; părțile vor fi față în față pentru a ajunge la o soluție de comun acord.

3.6. Cartea verde

Cartea verde cu privire la ADR-2002 privind medierea în conflictele civile și comerciale publicate în 9 aprilie 2002 de către Comisia europeană cu scopul de a afla părerile părților interesate și problematica procedurilor de mediere. Are următoarele obiective: Comisia solicită armonizarea legislației în vigoare a statelor europene printr-un recurs ADR; planuri la un anumit standard de calitate al ADR; asigurarea confidențialității procedurilor ADR; caracterul legal al înțelegerii; corecta formare și competența terților care vor desfășura activitatea de mediere.

ADR este o prioritate politică pentru Uniunea Europeană având sarcina de a promova aceste metode alternative, iar acestea sunt un răspuns la dificultățile accesării justiției cu care multe țări se confruntă. Costurile cu justiția fiind foarte mari, timpul destul de lung, iar contorversele transfrontariere fiind o lentuare, rolul ADR este un instrument în serviciul păcii sociale, fiind unul flexibil, cheltuielile fiind mici.

3.7. Recomandarea 2002/10/CE

Recomandarea 2002/10/CE privind medierea controverselor civile recomandă medierea în care părțile negociază asupra aspectelor litigioase în scopul de a ajunge la un acord cu asistența unuia sau mai multor mediatori. În sfera materiei civile se recomandă medierea în care se implică drepturi și obligații cu caracter civil incluzând dreptul comercial, dreptul consumatorului, dreptul muncii, de natură administrativă sau penală. Accesul la instanțele de judecată trebuie să fie garantat chiar dacă părțile aflate în litigiu aleg medierea. Asigurarea imparțialității și independenței mediatorilor trebuie respectat, aceștia nu pot să impună sau să sugereze soluții părților, iar confidențialitatea informaților furnizate în timpul procesului de mediere fiind deosebit de important. Mediatorii au datoria de a informa părțile asupra efectelor acordului de mediere precum și demersurile ulterioare de executare a acestora. Termenele în cazul acestei proceduri fiind scurte, accesibilitatea și eficacitatea părților fiind asigurate precum și costurile care sunt mai mici ca și în procedura judiciară. Recomandarea prevede ca statele membre să furnizeze publicului și părților implicate în litigiile civile o informare cu caracter general asupra medierii și să creeze o rețea de centre la nivel regional sau local în care părțile să poată obține un aviz imparțial și informații generale privind procedura medierii creând mecanisme care să promoveze medierea în soluționarea litigiilor care implică un element internațional.

3.8. Recomandarea 2008/52/CE

Recomandarea 2008/52/CE privind anumite aspecte în materie civilă și comercială este o reglementare privind menținerea și dezvoltatea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în cadrul căruia se asigură libera circulație a persoanelor și accesul la metodele judiciare si extrajudiciare de soluționare a controverselor. Acestă directivă se aplică proceselor în care două sau mai multe părți într-un litigiu civil sau comercial trasfrontalier, încearcă în mod voluntar să ajungă la un acord amiabil cu ajutorul unui mediator. Medierea trebuie să ofere o soluție extrajudiciară convenabilă și rapidă în controversele din domeniul civil și comercial prin intermediul procedurilor concepute în baza exigențelor părților. Acordul rezultat prin mediere trebuie respectat în mod voluntar pentru a păstra relația amicală și de durată între părți. Această procedură trebuie să dea încredere părților implicate în conflict prin utilizarea medierii, iar contextul juridic trebuie să fie sigur, să se creeze un cadru normativ care să gestioneze corect procedura civilă și să se poată elabora un mecanism eficient de control al calității prin serviciul de mediere. Statele membre trebuie să se asigure că acordurile rezultate în urma medierii pot fi executate.

Recomandarea 2008/52/CE stabilește câteva reguli:

– obligă statele membre să încurajeze pregătirea mediatorilor și dezvoltarea sau aderarea la coduri voluntare de conduită și adoptarea mecanismelor de control al calității serviciilor de mediere;

– conferă fiecărui judecător înainte sau în timpul judecății să invite părțile să recurgă la mediere sau să participe o sesiune de informare după caz;

– obligă statele ca acordurile rezultate în urma medierii să poate dobândi caracter executoriu dacă părțile își manifestă dorința în acest sens prin intermediul unui notar sau hotărâre judecătorească;

– medierea trebuie să se desfășoare într-un cadru ce trebuie să respecte confidențialitatea, iar informațiile rezultate sau în legătură cu medierea nu pot fi folosite într-o procedură ulterioară de judecată, mediatorul neputând fi martor decât în situații excepționale;

– pe parcursul desfășurării procedurii medierii termenele vor fi suspendate sau întrerupte astfel încât dacă se va apela la instanță și nu au ajuns la o înțelegere părțile să nu fie prejudiciate.

Codul European de Conduită pentru mediatori 2004 stabilește o serie de principii pe care fiecare mediator se angajează în mod voluntar să le respecte pe propria răspundere. Acceptarea Codului European de Conduită nu aduce atingere legislației interne sau normelor care reglementează alte profesii.

CAPITOLUL 4 – MEDIEREA CA FORMĂ DE SOLUȚIONARE A

DIFERENDELOR

Medierea funcționează cu succes în Uniunea Europeană și în Statele Unite ale Americii, deci reprezintă o soluție modernă, în context european, ce încearcă să ofere o alternativă justiției clasice, una modernă și cu efecte sociale vizibile.

Potrivit art. 1 din Legea 192/2006 medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate.

Medierea presupune, în mod necesar, o convenție de mediere între părțile aflate în conflict, un acord asupra modului de tranșare a diferendului, înțelegere care, uneori, poate dobândi forma unei tranzacții, extrajudiciare sau judiciare, după caz.

Potrivit art. 3 al Directivei 2008/52/C.E. „mediere” înseamnă un proces structurat, în care două sau mai multe părți într-un litigiu încearcă, din proprie inițiativă, să ajungă la un acord privind soluționarea litigiului dintre ele, cu asistența unui mediator.

Medierea poate fi:

– extrajudiciară – în afara instanței, anterior sesizării acesteia, făcută în scopul de a preveni rezolvarea litigiului printr-o hotărâre judiciară;

– judiciară în cursul unui proces, făcută în scopul stingerii acestuia, prin voința părților și printr-o soluție amiabilă aflată sub anumite aspecte, sub controlul instanței judecătorești și susceptibilă de constatare din partea acesteia printr-o hotărâre de expedient.

Medierea se desfășoară într-un cadru flexibil, în care mediatorul, în sesiuni reunite sau separate, ajută părțile să clarifice problemele cheie și să-și construiască acordul.

Conflictul este o problemă ce trebuie rezolvată; ca situație neplăcută din care se caută ieșire; ca situație stresantă, riscantă și costisitoare pentru toți cei implicați; medierea este înfățișată ca o negociere asistată de un mediator, în cadrul unor întâlniri separate sau comune, care îi reunesc pe cei implicați în conflict pentru: reducerea ostilităților și stabilirea unei comunicări eficiente, asistarea părților să înțeleagă nevoile și preocupările adversarilor, punerea de întrebări care să scoată la iveală adevăratele interese ale fiecărei tabere, ridicarea și clarificarea problemelor acoperite printr-o rezolvare adecvată, asistarea părților la dezvoltarea și comunicarea noilor idei, ajutarea la formularea propunerilor în termeni acceptabili, moderarea cererilor nerealiste, testarea receptivității față de noile propuneri, ajutarea la conturarea unor proiecte de acorduri care să rezolve problemele curente, să salvgardeze relațiile dintre părți și să anticipeze nevoile viitoare.

Justiția socială ține de faptul că medierea poate uni indivizii în cadrul unor comunități puternice. În ceea ce privește transformarea, aceasta este capacitatea medierii de a transforma calitatea interacțiunii conflictuale, astfel încât conflictul consolidează atât relația dintre părți, cât și societatea din care acestea fac parte.

O atenție deosebită se acordă și comunicării, atât în cadrul negocierii, cât și în procesul medierii.

Medierea este ultimul mod uman de rezolvare a conflictelor, bazat pe o viziune optimistă asupra naturii umane, medierea poate crea legături inexistente până atunci sau le poate restabili pe cele existente: prima este creatoare, cea de-a doua este înnoitoare.

Principiile fundamentale care guvernează instituția medierii sunt:

1) Neutralitatea

Mediatorul nu reprezintă interesele nici uneia dintre părți. El nu le poate impune acestora un rezultat, având pe tot parcursul medierii o poziție echidistantă față de restul participanților la ședințele de mediere. Rolul său este doar acela de a facilita procesul dintre părți, respectiv meditează punctele de vedere contrare astfel încât să le aducă la un punct comun în scopul eliminării stării de conflict. Mediatorul nu este un judecător, nu are putere de decizie, nu poate să hotărască asupra rezolvării conflictului și nu poate să impună părților un rezultat.

Mediatorul ajută părțile să comunice, le facilitează dialogul și se asigură că pe toată durata procesului de mediere sunt respecatate dispozițiile legii, el nu este judecătorul cauzei sau avocatul vreunei părți.

2) Imparțialitatea

O caracteristică a acestui principiu o reprezintă însăși conduita mediatorului care impune ca mediatorul să conducă procesul de mediere având o poziție echidistantă față de părți. Este interzis ca mediatorul să favorizeze, prin cuvinte sau fapte, vreuna dintre părți. Pe parcursul procesului veghează în permanență ca nicio parte să fie dezavantajată sau să simtă că este dezavantajată în timpul medierii, evitând cu atenție orice formă de manipulare, intimidare sau amenințare. Este foarte important să nu preexiste nicio relație personală sau profesională între mediator și una dintre părți.

,,Mediatorul nu v-a putea ajuta sau favoriza nici una dintre părți aflate în mediere, indiferent de raportul de forțe dintre părțile implicate în diferendul dedus medierii.”

Nici una dintre părți nu poate angaja un mediator al său pentru reprezentarea exclusivă a intereselor sale și nici un mediator nu poate reprezenta interesele unei singure părți în procesul de mediere, cu excepția conflictelor din domeniul familiei în care mediatorii trebuie să urmărească interesul superior al copilului.

3) Confidențialitatea

Mediatorul va păstra secretul informațiilor care le obține despre părți în timpul medierii și nu le va divulga decât cu acordul expres al acestora. Totodată discuțiile care au loc pe parcursul procesului de mediere sunt confidențiale neputând fi dezvăluite decât cu acordul ambelor părți.

Mediatorul este depozitarul secretelor părților implicate în procedura medierii și destinatarul comunicărilor de natură confidențială având datoria de a păstra secretul oricăror informații de care i-a cunoștință în cadrul activității sale profesionale. Documentele pe care le primește pe parcursul medierii, acesta mediatorul are obligația de a păstra confidențialitatea lor și nu poate divulga informații din documente cu o singură excepție atunci când are calitate de martor în cauze penale și doar în situația în care are acordul prealabil expres și scris al părților sau a altor persoane interesate, situație în care mediatorul depune mărturie despre faptele și împrejurările cunoscute în timpul procesului de mediere, calitatea de martor având întâietate față de mediator. Dacă a fost audiat ca martor, mediatorul nu mai poate desfășura activitatea de mediere în cauza respectivă.

Mediatorul poate solicita părților semnarea unui acord de confidențialitate, astfel încât toate susținerile făcute pe parcursul medierii de către părți sau mediator să fie secrete și să nu poată fi folosite drept probe într-o anumită speță, cu excepția situației când părțile convin altfel.

CAPITOLUL 5 – PROCEDURA DE MEDIERE

5.1. Informarea prealabilă

Medierea conform Legii 192/2006 ,,reprezintă o modalitate de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate, confidențialitate și având liberul consimțământ al părților.”

Procedura prealabilă cuprinde demersurile efectuate de părțile aflate în conflict sau cel puțin a uneia dintre ele, care se prezintă la mediator. Dacă ambele părți se prezintă la mediator atunci se poate trece direct la încheierea contractului de mediere, iar dacă doar una dintre părți aflate în litigiu se prezintă la mediator, acesta se va adresa celeilalte părți cu o invitație scrisă de a accepta medierea și de a încheia un contract într-un termen de cel mult 15 zile. Această invitație se transmite prin orice mijloace care asigură confirmarea primirii textului și anume scrisoare recomandată cu confirmare de primire, curierat rapid, fax, email cu confirmare de primire. Dacă partea care a fost convocată acceptă medierea, dar nu se poate prezenta la termenul fixat prin invitație, mediatorul poate să stabilească o nouă dată pentru prezentarea la mediere cu acordul ambelor părți. Dacă și de această dată partea invitată a refuzat invitația, fie explicit, fie tacit, fie prin neprezentare la mediere de două ori la rând pentru semnarea contractului de mediere, medierea se consideră neacceptată.

Dacă părțile se prezintă amândouă la mediator, atunci se poate trece la medierea propriu-zisă și să se semneze contractul de mediere. Contractul de mediere se încheie între mediator și părțile aflate în conflict, se întocmește obligatoriu în formă scrisă, în atâtea exemplare originale câți semnatari sunt și se semnează de părțile aflate în conflict și mediator. Dacă părțile sunt reprezentate printr-o procură specială, atunci acest contract se poate semna și de aceste persoane împuternicite.

Pe tot parcusul procedurii de mediere este necesar ca mediatorii să fie independenți, să rămână neutri și imparțiali față de conflictul dedus medierii, ei trebuind să se bucure de o deplină independență în relațiile cu diferite entități care ar putea avea anumite interese în cauzele în care are loc medierea. Această independență trebuie să garanteze imparțialitatea, neutralitatea și echidistanța față de cauză, față de rezultatele acestuia și față de părțile implicate în litigiu. Ei trebuie să evite orice situații care le-ar putea aduce atingere intereselor lor, el nu este judecătorul cauzei, nici avocatul vreunei părți, dialogul trebuie să faciliteze respectarea legii în această procedură de mediere.

Mediatorul are obligația de a informa părțile despre avantajele privind medierea înainte de semnarea contractului de mediere și de începere efectivă a medierii. Ședința de informare este gratuită, iar părțile vor fi informate despre avantajele medierii ca și metodă alternativă de soluționare a diferendelor.

Procesul de mediere presupune identificarea tipului de conflict și a cauzelor apariției conflictului, iar mediatorul are rolul de a determina părțile să ajungă la cea mai bună soluție de rezolvare a disputei dintre ele printr-o gestionare eficientă a procedurii de mediere.

Persoanele fizice și juridice, când legea prevede de a participa la ședința de informare sunt obligate în conflictele în materie civilă, de familie, în materie penală și altele conform legii. Acestă obligativitate a participării la ședința de informare este și în situația în care procesul a fost deja declanșat în fața instanțelor de judecată.

Dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediator, care a realizat informarea. Când una dintre părți refuză să participe la ședința de informare, nu răspunde invitației ori nu se prezintă la data fixată pentru ședința de informare, se întocmește un proces verbal care se depune la dosarul instanței.

Când reclamantul nu-și îndeplinește obligația de a participa la ședința de informare privind avantajele medierii, anterior introducerii cererii de chemare în judecată sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanță pentru litigiile prevăzute de lege, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă.

Informarea procedurii de mediere este gratuită pentru părți, iar mediatorul nu poate percepe onorariul pentru informare, el trebuie să prezinte părților avantajele medierii precum și drepturile și obligațiile acestora și rolul acetuia în acestă procedură.

,,Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris, conform Legii 192/2006 art. 2 alin. 13.”

,,Organele judiciare și arbitrale, precum și alte autorități cu atribuții jurisdicționale informează părțile asupra posibilității și a avantajelor folosirii procedurii medierii și le îndrumă să recurgă la această cale pentru soluționarea conflictelor dintre ele, conform Legii 192/2006 art. 6.”

Relația dintre mediator și părți se bazează pe încredere, având la bază cinstea, probitatea, spiritul de dreptate și sinceritate al mediatorului, secretul profesional fiind obligatoriu.

Mediatorul nu are și nu poate avea obligație de rezultat, ci doar de prudență și diligență, soluționarea conflictului depinde exclusiv de acordul părților, misiunea principală a mediatorului fiind aceea de a depune tot efortul de care este capabil și priceperea pe care o are pentru a sprijini părțile să ajungă la un acord.

5.2. Contractul de mediere, caracter juridic

Contractul de mediere este un contract sinalagmatic și oneros prin care părțile își cunosc obligațiile, iar mediatorul se obligă prin onorariul convenit să faciliteze negocierile în scopul ajungerii la o soluție convenabilă pentru ambele părți, iar părțile aflate în conflict se obligă să achite mediatorului onorariul contraprestației convenit.

Contractul de mediere este un contract comutativ, deoarece părțile cunosc de la început existența și intinderea obligațiilor ce le revin.

Contractul de mediere este un contract solemn, el trebuie să îmbrace forma scrisă prevăzută de lege, iar absența solemnității contractului atrage nulitate absolută care poate fi invocată oricând de către orice persoană interesată. Orice modificare intervenită în contract se face tot prin forma scrisă , iar dacă una dintre părți nu își execută obligația ce îi revine, ea nu poate obține de la cealaltă parte executarea obligațiilor. Dacă una dintre părți aflate în conflict nu achită onorariul stabilit mediatorului la încheierea contractului, mediatorul nu este obligat să faciliteze negocierile dintre părți sau dacă una dintre părți nu își îndeplinește obligația ce îi revine, cealaltă parte poate solicita rezoluțiunea contractului.

Contractul de mediere este un contract intuitu personae, când părțile au posibilitatea de a alege persoana care să le medieze conflictul dintre ele, cunoscând calitățile personale ale mediatorului.

Contractul de mediere constituie titlul executoriu cât privește obligația părților de a achita onorariul ce i se cuvine mediatorului.

5.3. Procedura contractului de mediere

Contractul de mediere trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității absolute, următoarele clauze:

– identitatea părților aflate în conflict sau, după caz, a reprezentanților lor;

– menționarea tipului sau a obiectului conflictului;

– obligația mediatorului de a păstra confidențialitatea și decizia părților privind păstrarea confidențialității;

– angajamentul părților aflate în conflict de a respecta regulile aplicabile medierii;

– obligația părților aflate în conflict de a achita onorariul cuvenit mediatorului și cheltuielile efectuate de acesta pe parcursul medierii în interesul părților, precum și modalitățile de avansare și de plată a acestor sume, inclusiv în caz de renunțare la mediere sau de eșuare a procedurii, precum și proporția care va fi suportată de către părți, ținându-se cont, dacă este cazul, de situația lor socială. Dacă nu s-a convenit altfel, aceste sume vor fi suportate de către părți, în mod egal;

– înțelegerea părților privind limba în care urmează să se desfășoare medierea;

– numărul de exemplare în care va fi redactat acordul în cazul în care acesta va fi în formă scrisă, corespunzător numărului părților semnatare ale contractului de mediere;

– obligația părților de a semna procesul-verbal întocmit de către mediator, indiferent de modul în care se va încheia medierea.

Termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă începând cu data semnării contractului de mediere, până la închiderea procedurii de mediere. Medierea se bazează pe cooperarea părților și utilizarea, de către mediator, a unor metode și tehnici specifice, bazate pe comunicare și negociere.

Metodele și tehnicile utilizate de către mediator trebuie să servească exclusiv intereselor legitime și obiectivelor urmărite de părțile aflate în conflict.

Mediatorul nu poate impune părților o soluție cu privire la conflictul supus medierii.

Părțile aflate în conflict au dreptul să fie asistate de avocat sau de alte persoane, în condițiile stabilite de comun acord.

În cursul medierii, părțile pot fi reprezentate de alte persoane, care pot face acte de dispoziție, în condițiile legii.

Susținerile făcute pe parcursul medierii de către părțile aflate în conflict, precum și de către mediator au caracter confidențial față de terți și nu pot fi folosite ca probe în cadrul unei proceduri judiciare sau arbitrale, cu excepția cazului în care părțile convin altfel ori legea prevede contrariul. Mediatorul va atrage atenția persoanelor care participă la mediere în condițiile asupra obligației de păstrare a confidențialității și le va putea solicita semnarea unui acord de confidențialitate.

Mediatorul este obligat să restituie onorariul, proporțional cu etapele de mediere neparcurse sau, după caz, să asigure continuarea procedurii de mediere, în condițiile stabilite prin contractul de mediere.

În cazul în care conflictul supus medierii prezintă aspecte dificile sau controversate de natură juridică sau din orice alt domeniu specializat, mediatorul, cu acordul părților, poate să solicite punctul de vedere al unui specialist din domeniul respectiv.

Procedura de mediere poate dura cel mult trei luni, fiind posibilă o prelungire cu încă două luni, cu acordul părților.

5.4. Încheierea medierii

Procedura de mediere se închide, după caz:

prin încheierea unei înțelegeri între părți, în urma soluționării conflictului;

prin constatarea de către mediator a eșuării medierii;

prin denunțarea contractului de mediere de către una dintre părți.

În cazul în care părțile au încheiat numai o înțelegere parțială, orice parte se poate adresa instanței judecătorești sau arbitrale competente.

La închiderea procedurii de mediere, mediatorul va întocmi un proces-verbal, care se semnează de către părți, personal sau prin reprezentant, și de mediator. Părțile primesc câte un exemplar original al procesului-verbal.

Când părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se redactează un acord, care va cuprinde toate clauzele consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris sub semnătură privată.

Înțelegerea părților nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii și ordinii publice. Înțelegerea părților poate fi afectată, în condițiile legii, de termene și condiții.

Înțelegerea părților poate fi supusă verificării notarului public în vederea autentificării ori, după caz, încuviințării instanței de judecată.

În orice fază a procedurii de mediere, oricare dintre părțile aflate în conflict are dreptul de a denunța contractul de mediere, încunoștințând, în scris, cealaltă parte și pe mediator.

Mediatorul i-a act de denunțarea unilaterală a contractului de mediere și, în cel mult 48 de ore de la data primirii încunoștințării, întocmește un proces-verbal de închidere a procedurii de mediere.

Dacă una dintre părțile aflate în conflict nu se mai prezintă la mediere, fără a denunța contractul de mediere, mediatorul este obligat să facă toate demersurile necesare pentru a stabili intenția reală a părții respective și, după caz, va continua sau va închide procedura medierii.

Medierea în cazul unui litigiu pe rolul instanțelor de judecată, părțile trebuie să facă dovada ca au participat la ședința de informare, conform Legii nr. 115/2012 în următoarele materii:

– în domeniul protecției consumatorilor, când consumatorul invocă existența unui prejudiciu ca urmare a achiziționării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanțiilor acordate, a existenței unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori și operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislația națională sau a Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor;
– în materia dreptului familiei în situațiile prevăzute de art. 64;
– în domeniul litigiilor privind posesia, grănițuirea, strămutarea de hotare, precum și în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
– în domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în masura în care prin legi speciale nu este prevazută o altă procedură;
– în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea și încetarea contractelor individuale de muncă;
– în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepția litigiilor în care s-a pronunțat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvență, a acțiunilor referitoare la registrul comerțului;
– în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima își exprimă consimțământul de a participa la ședința de informare împreună cu făptuitorul; dacă victima refuză să participe împreună cu făptuitorul, ședința de informare se desfășoară separat.

Când conflictul a fost dedus judecății, soluționarea acestuia se poate face prin inițiativa uneia dintre părți sau la recomandarea instanței, iar soluționarea prin mediere poate avea loc în tot sau în parte a litigiului. Mediatorul este obligat la încheierea procedurii de mediere să transmită instanței de judecată, acordul de mediere și procesul verbal de încheiere a medierii în original și în format electronic, dacă părțile au ajuns la o înțelegere sau procesul verbal de încheiere a medierii când nu s-a ajuns la un acord.

Pe perioada procedurii de mediere, judecarea cauzelor v-a fi suspendată la cererea părților, dar nu mai mult de 3 luni de la data semnării contractului de mediere, iar cererea de repunere pe rol este scutită de taxa judiciară de timbru. Dacă litigiul a fost soluționat pe calea medierii, instanța v-a pronunța la cererea părților o hotărâre, iar la cererea părții interesate se restituie taxa judiciară de timbru care a fost plătită, mai puțin în cazurile legate de transferul dreptului de proprietate sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, pentru cauze succesorale în care nu s-a eliberat certificatul de moștenitor. Această hotărâre de expedient pronunțată de instanța de judecată constituie titlu executoriu.

Titlul executoriu ca urmare a acordului de mediere înseamnă a oferi părților o garanție că dacă înțelegerea nu este respectată de către una din ele, cealaltă parte o poate obliga să-și respecte obligațiile asumate, apelând la forța coercitivă a statului, prin intermediul unui executor judecătoresc. Mijloacele legale pe care le are la dispoziție judecătorul executoresc sunt:

– urmărirea bunurilor mobile și imobile ale debitorului sau ale terților ținuți să răspundă obligațiilor debitorului;

– predarea către creditor a bunurilor prevăzute în titlul executoriu ce sunt deținute fără drept de debitor;

– alte măsuri prevăzute de lege.

Dacă acordul de mediere este autentificat de un notar public sau preluat într-o hotărâre de expedient, acesta poate fi pus imediat în executare conferind părților certitudinea că v-a fi respectat, acesta dobândind forță juridică printr-un efort minim de timp și bani.

CAPITOLUL 6 – DEONTOLOGIA MEDIATORULUI

6.1. Drepturile mediatorului

,,Mediatorul are dreptul de a informa publicul cu privire la exercitarea activității sale, cu repectarea principiului confidențialității. Condițiile în care se poate face publicitate profesiei de mediator sunt stabilite în regulament.”

Mediatorul are obligația legală și profesională ca onorariul, pe care îl negociază cu părțile ce au solicitat medierea, să fie rezonabil și proporțional cu interesele din cauză. În cazul în care onorariul este prohibitiv, mediatorul nu face altceva decât să limiteze accesul părților la procedura medierii, procedură care cel puțin din principiu ar trebui să fie mai ieftină decât alte metode alternative de soluționare a conflictelor.

Pentru a asigura calitatea procesului de mediere, legea medierii și Codul de etică și deontologie profesională, trasează anumite limite ale conduitei mediatorilor în cursul medierii.

Astfel, mediatorul are o dublă obligație, una prevăzută de lege și una profesională, prevăzută de Codul de etică și deontologie profesională, în a respecta etica și deontologia profesională și implicit drepturile părților în mediere.

A fi neutru și imparțial nu înseamnă că mediatorul este complet separat de sistemul conflictual a cărui soluționare încearcă să o faciliteze.

Mediatorul are o datorie profesională față de clienții săi ale căror interese și nevoi au o importanță maximă, având dreptul de a refuza preluarea unui caz și obligația de a îndruma părțile pentru a alege un alt mediator.

Mediatorul ajută astfel părțile să comunice și să înțeleagă propriul adevăr, fără a favoriza pe vreuna dintre ele și cu participarea lor să identifice soluția cea mai potrivită cu care acestea sunt de acord.

Spațiul în care mediatorul își are sediul profesional și unde își desfășoară activitatea trebuie să fie propice pentru exercitarea profesiei de mediator și să asigure condiții pentru respectarea principiului confidențialității. Sediul acestuia fiind inviolabil.

Deoarece mediatorul nu poate fi specializat în toate domeniile în care poate media conflicte, acesta poate angaja (recomandabil) cu contract individual de muncă persoane calificate (juriști, experți, psihologi, interpreți, etc.), cu condiția ca aceștia să respecte principiul confidențialității, angajându-se în acest sens printr-o clauză specială stipulată în contractul de colaborare.
Potrivit art. 23 din Legea 192/2006, mediatorul autorizat, indiferent de forma de exercitare a profesiei, este obligat să țină arhivă și registre proprii, precum și o evidență financiar contabilă.

În baza dreptului constituțional de liberă asociere, drept prevăzut de art. 40 alin. 1 din Constituția României, mediatorii pot constitui sau adera la asociații locale sau naționale care au drept scop promovarea intereselor profesionale și implicit a medierii, precum și protejarea statutului de mediator.

,,Percheziția sediului profesional al mediatorului poate fi dispusă numai de judecător și se efectuează de procuror sau de organul de cercetare penală, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.”

6.2. Obligațiile mediatorului

Mediatorul are îndatorirea și dreptul de a păstra secretul profesional.

Pentru a proteja integritatea medierii, mediatorul trebuie sa evite să discute despre caz, despre diferitele oferte apărute în mediere, despre modul în care părțile s-au comportat.

De asemenea, el nu poate divulga informațiile primite în cadrul neutru, de siguranță al medierii către alte persoane.

Aceste informații pot fi primite în cadrul sesiunilor comune sau separate. Atunci când, mediatorul va continua medierea și în sesiuni separate, are obligația ca încă din timpul sesiunii comune să aducă la cunoștința părților ca acestea îi pot transmite separat informații confidențiale pe care nu le poate divulga celeilalte părți.

Informațiile obținute din documentele prezentate în timpul medierii de către părți, au un caracter confidențial. Fac excepție acele documente care prin natura lor sunt publice și care puteau fi cunoscute de orice persoană, înainte, în timpul sau după încheierea medierii (hotărâri judecătorești, legi, informații publice, etc.).

În cazul în care mediatorul, fără permisiunea părților, divulgă anumite informații el va răspunde conform contractului semnat cu acestea, Legii 192/2006, al celorlalte reglementări în domeniu sau potrivit dreptului comun.

Dacă în timpul medierii, mediatorul își încalcă această obligație, el va informa părțile despre acest lucru, medierea putând continua sau întrerupându-se după cum părțile decid.

Mediatorul trebuie să fie un bun orator, un ascultător desăvârșit și un fin psiholog. Cu ajutorul tehnicilor specifice dobândite în perioada de pregătire, cu multă răbdare și dăruire, cu vocație și detașare, cu obiectivitate și capacitatea de a sintetiza, cu creativitate și perseverență, mediatorul are toate șansele în a se impune în peisajul juridic românesc care avea nevoie cu adevărat de un specialist în dezamorsarea conflictului.

Buna reputație cerută celui care tinde să devină mediator, este o reconfirmare a statutului pe care mediatorul trebuie să îl aibă în societate.

Mediatorului îi revine rolul de a facilita negocierile dintre părțile aflate în conflict și de a le sprijini în vederea dezamorsării conflictului, într-un termen rezonabil. Soluția obținută prin mediere trebuie să fie eficientă, reciproc convenabilă și durabilă încercându-se atât stingerea conflictelor existente cât și preîntâmpinarea nașterii unor conflicte viitoare. Mediatorul trebuie să se bucure de încrederea părților, acestea având dreptul să își aleagă în mod liber mediatorul. Principiile după care mediatorul își desfășoară activitatea sunt neutralitatea, confidențialitatea și imparțialitatea.

Mediatorul trebuie să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor și să asigure un permanent echilibru între părți. Mediatorul nu va avantaja nicio parte în încercarea sa de stingere a conflictului iar informațiile obținute de către acesta în cadrul procedurii de mediere nu vor putea fi folosite ulterior de către mediator. De asemenea, are obligația să refuze preluarea unui caz, daca are cunoștință despre orice împrejurare ce l-ar împiedica să fie neutru și imparțial sau dacă constată că drepturile în discuție nu pot face obiectul medierii. Nu în ultimul rând, mediatorul nu are putere de decizie în privința conținutului înțelegerii la care vor ajunge părțile. Astfel, mediatorul nu poate impune o soluție, ci doar facilitează negocierile dintre părți în vederea depășirii neînțelegerilor.

Sediul profesional al mediatorului este inviolabil, venind în sprijinul protecției confidențialității procedurii medierii. În același sens, mediatorul nu poate reprezenta sau asista vreuna dintre părți într-o procedură judiciară ori arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii.

,,Mediatorul este obligat să restituie înscrisurile ce i-au fost încredințate de părți pe parcursul procedurii de mediere.”

6.3. Răspunderea mediatorului

Răspunderea disciplinară a mediatorului intervine pentru următoarele abateri:

– încălcarea de către mediator a obligației de confidențialitate, imparțialitate și neutralitate;

– refuzul de a răspunde cererilor formulate de autoritățile judiciare, în cazurile prevăzute de lege;

– refuzul mediatorului de a restitui înscrisurile încredințate de părțile aflate în conflict;

– reprezentarea sau asistarea uneia dintre părți într-o procedură judiciară sau arbitrală având ca obiect conflictul supus medierii;

– săvârșirea altor fapte care aduc atingere probității profesionale.

Sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării de către mediator a obligațiilor care atrag răspunderea disciplinară diferă în funcție de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită, precum și în funcție de perseverența acestuia în săvârșirea unor astfel de fapte.

Sesizarea se face printr-o plângere care trebuie formulată în scris și semnată, care trebuie să cuprindă numele, domiciliul sau reședința părții, precum și abaterea pretins săvârșită de către mediator și acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de cel mult un an de la data săvârșirii abaterii.

Sancțiunile constau în:

– observație scrisă;

– amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON);

– suspendarea din calitatea de mediator pe o durată de la o lună la 6 luni;

– încetarea calității de mediator;

Cercetarea abaterii disciplinare se efectuează de către Comisia de Disciplină care funcționează în cadrul Consiliului, în mod obligatoriu un membru al Consiliului anume desemnat și doi reprezentanți ai mediatorilor desemnați prin tragere la sorți din Tabloul mediatorilor.

Comisia de disciplină are în competență cercetarea abaterii. Cercetarea se face cu celeritate, în termen de 60 de zile de la data înregistrării plângerii. Audierea petentului și a mediatorului este obligatorie în cadrul cercetării disciplinare.

Mediatorul va fi înștiințat și va putea lua la cunoștință cuprinsul plângerii, precum și cuprinsul întregului dosar.

Neprezentarea acestora nu va împiedica continuarea cercetării ci se va proceda la încheierea unui proces-verbal semnat de membrii comisiei din care să rezulte că, deși procedural convocați, mediatorul sau petentul nu s-au prezentat la termenul stabilit.

În cadrul cercetării disciplinare vor fi ascultate și alte persoane ale căror declarații pot conduce la soluționarea cazului, și de asemenea, se vor efectua verificări de înscrisuri și se vor culege informații prin mijloacele prevăzute de lege, se va întocmi un dosar care va cuprinde un referat scris în care sunt consemnate faptele, probele administrate, poziția celui cercetat și propunerea de sancționate sau neaplicare a sancțiunii disciplinare.

Dosarul de cercetare cu propunere de sancționare sau de aplicare a unei sancțiuni disciplinare se înaintează Consiliului de mediere care trebuie ca în termen de 30 zile să hotărască cu privire la răspunderea disciplinară a mediatorului.

Hotărârea Consiliului de mediere de aplicare a sancțiunilor prevăzute la articolul 39 alin. 1 poate fi atacată de partea nemulțumită la instanța de contencios administrativ competentă, de la domiciliul sau reședința mediatorului, în termen de 15 zile de la comunicarea acesteia. Exercitarea unei astfel de acțiuni suspendă executarea acțiunii atacate.

În cazul amenzii, atunci când aceasta nu este achitată voluntar, hotărârea prin care este aplicată constituie titlu executoriu, iar împotriva mediatorului se poate începe procedura executării silite, însă, neachitarea voluntară a amenzii în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de sancționare atrage suspendarea din calitatea de mediator, până la achitarea integrală a acesteia.

Reabilitarea cu privire la consecințele răspunderii disciplinare intervine de drept după un an de la executarea în integralitate a sancțiunii aplicate.

Răspunderea disciplinară a mediatorului nu exclude răspunderea civilă, penală sau administrativă.

Răspunderea civilă a mediatorului poate fi angajată, în condițiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii, prin încălcarea obligațiilor sale profesionale.

CAPITOLUL 7 – PERSPECTIVE DE VIITOR PRIVIND MEDIEREA CONFLICTELOR

Medierea are avantaje foarte mari în raport cu rezolvarea conflictelor de către instanțele de judecată, prin mediere crește calitatea actului de justiție prin degrevarea acestora, iar magistrații au timp să studieze mai mult timp și să judece cazurile care nu pot face obiectul medierii. Costurile într-un proces în instanță este foarte mare, iar acestea trebuie suportate de către părți, taxele de timbru nu sunt deloc modice mai ales pentru persoanele juridice, onorariile avocaților fiind foarte mare în raport cu onorariul mediatorului, iar actele nu sunt urgente de redactat, nu există termene procedurale de respectat.

Într-un proces în instanță se știe când începe un proces, dar nu se știe când se termină datorită faptului că instanțele sunt supraaglomerate, datorită faptului că procedura este prelungită fiindcă trebuie administrate probatorii, interogați martori și uneori expertize judiciare, prin mediere disputa dintre părți se soluționează în maxim 3 luni, se aduc la masa negocierii părțile aflate în litigiu, iar cu sprijinul mediatorlui găsesc soluțiile cele mai potrivite, nu există condiții procedurale speciale sau condiții de formă care trebuie respectate, fără multe reguli impuse, fără publicitate, iar cadrul este unul mai puțin oficial. Părțile ajung la o înțelegere, iar ei decid asupra modului de rezolvare a conflictului.

Prin procedura medierii relațiile de colaborare vor continua, ei vor găsi soluția la problema pe care o au și vor obține avantaje maxime amândouă părți. În cadrul unui proces o parte pierde, iar cealaltă câștigă, iar prin mediere înțelegerea aparține părților care câștigă prin rezolvarea conflictului pe cale amiabilă, iar relațiile dintre părți pot continua în mod normal și firesc, iar imaginea acestora nu are de pierdut. Prin publicitatea ședințelor de judecată sunt dispuse publicului larg și mass-mediei informațiile legate de persoane publice, comportamente abuzive în familie, secrete profesionale, detalii imorale, informații legate de un comportament greșit în afaceri, iar prin mediere toate acestea rămân garantate deoarece mediatorul nu v-a divulga aceste informații care vor fi confidențiale.

În cazul medierii, mediatorul nu soluționează litigiul, ci asistă părțile în negocierea și obținerea unei soluții convenabile pentru toți cei implicați în conflict.

Ținându-se cont de toate aceste avantaje pe care le prezintă medierea, considerăm că ar fi necesar ca medierea în unele cazuri să fie obligatorie, unde părțile sunt obligate să cunoască beneficiile procesului de mediere, având un rol foarte important pentru rezolvarea conflictelor. Soluția cea mai potrivită pentru detensionarea relațiilor din societate o constituie medierea, accesul liber la justiție se poate realiza oricând și de către oricine, dar cauzele minore pot fi rezolvate prin procesul de mediere, iar calitatea actului de justiție se realizează prin degrevarea instanțelor de judecată.

Medierea are perspective deosebit de importante în relațiile de muncă sau profesionale de către un mediator intern și pentru situații interne, altele decât conflictele sau negocierile colective, unde angajații vor putea apela la această procedură de mediere, atât direct cât și online.

Ar trebui ca la ședința de informare prezența părților să fie efectivă și nu reprezentate de avocat, ci doar să fie asistate de avocați sau alți reprezentanți legali, deoarece fiind puși față în față părțile se poate ajunge la un rezultat pozitiv în realizarea litigiului dintre cele două părți, iar acestea pot să comunice împreună pentru găsirea unei soluții la conflictul dintre ei.

Ar trebui ca odată cu trimiterea citațiilor părților într-un proces să se trimită și un înscris în care să se informeze părțile, o mențiune expresă privitoare la posibilitatea apelării la procedura medierii și rezolvarea litigiilor precum și avantajele acestei proceduri.

Ar trebui ca în școli să există un mediator care să ajute la rezolvarea tuturor conflictelor care apar între elevi, elevi-profesori sau chiar între cadrele didactice, pentru ca ei să cunoască procesul de mediere și ce beneficii în relația lor cu alții aduce o soluționare amiabilă a unei dispute, să cunoască încă din timpul școlii beneficiile dialogului, comunicării deschise, găsirii și alegerii propriei soluții în conflictele ce sunt proprii firii umane.

Consider că mediatorul ar trebui să aibă o pregătire juridică (absolvent de studii superioare juridice) și nu doar să aibă studii superioare și cursurile pentru formarea mediatorilor deoarece această pregătire profesională nu este suficientă pentru rezolvarea litigiilor dintre părți fiindcă trebuie să cunoască legislația din România, precum și aplicarea ei.

O persoană care nu are studii în acest domeniu v-a interpreta de multe ori greșit legile și nu își v-a putea exercita această profesie în mod normal și de calitate.

Medierea ar putea să se facă și online de către un mediator autorizat, oricine ar putea apela la el prin intermediul internetului, medierea online poate fi foarte eficientă confictelor extrajudiciare, creând părților șansa de a-și rezolva conflictele rapid, modern și profesionist, în special când părțile se află la mare distanță unele față de celelalte.

Medierea unor conflicte dintre bănci și clienți, înainte ca acestea să ajungă la instanțe și care să ofere soluții rapide, cât mai puțin costisitor sau chiar gratuit, între comerciant și consumator să se poată realiza o soluționare alternativă a eventualelor dispute, anterior accesului la instanță.

Introducerea procedurii de mediere înaintea și în cadrul proceselor în contenciosul administrativ ar putea reduce o parte a proceselor în această materie, reducând cheltuielile de la bugetul de stat cu plata taxelor de timbru, daunelor și compensațiilor în cazul unor litigii generate de erori sau acte administrative nelegale, iar resursele bugetare ar putea fi direcționate constructiv pentru implementarea proiectelor de modernizare și îmbunătățire a calității serviciilor oferite de către instituțiile și autoritățile publice.

,,Serviciile de mediere ar trebui să fie plasate sub supravegherea unui organ competent.”

Încrederea instituțiilor și autorităților publice în metodele alternative de mediere ar consolida încrederea publică în procedura de mediere.

Medierea ne poate readuce în societate dialogul și comunicarea, nu doar la nivel instituțional, ci și la nivel interpersonal, reprezentând calea spre evoluție a unei persoane, a unei instituții, a unei societăți.

IV. CONCLUZII

Medierea trebuie să respecte dreptul. Între drept și mediere trebuie să existe complementaritate, iar nu concurență. Medierea nu poate să intervină decât în acele domenii în care justiția statului nu poate să intervină fără a încălca regulile de ordine publică. Medierea nu se poate substitui intervenției justiției. De asemenea, medierea nu poate să se fondeze pe soluții ilegale chiar și atunci când părțile sunt de acord cu astfel de soluții.

Medierea poate fi definită în primul rând ca proces de comunicare etică care are la bază responsabilitatea și autonomia participanților, și în cadrul căruia un terț imparțial, independent, neutru, fără putere decizională sau consultativă, favorizează prin intermediul unor întâlniri și discuții confidențiale stabilirea, restabilirea legăturii sociale, prevenirea sau rezolvarea unei situații conflictuale.

Avantajele de bază ale medierii este acela că în acordul mediat părțile pot să includă tot ceea ce acestea doresc, în limita legalității, a ordinii publice și a bunelor moravuri.

Medierea comunitară are două concepții referitoare la acest tip de mediere. Prima concepție se referă la înțelegerea lui Dumnezeu ca fiind mereu în apropierea creației sale, prin intermediul Fiului Său Iisus Hristos. A doua concepție ce s-a conturat privește realizarea medierii divine prin intermediul rugăciunii, dar mai ales prin intermediul reprezentanților și slujitorilor Bisericii.

Viața politică se organizează și se diversifică prin intermediul dialogului și a confruntărilor, prin intermediul medierilor: asociative, sindicale, politice.

Motivele sunt multiple: lipsa de informare a cetățenilor despre această modalitate pașnică de soluționare a conflictelor, indiferența manifestată de instanțele de judecată în sensul recomandării medierii, dar și lipsa mijloacelor materiale de implementare a acesteia în diversele domenii ale vieții sociale.

Recurgerea la mediere ajută la scăderea numărului de cauze aflate pe rolul instanțelor și la reducerea cheltuielilor judiciare atât pentru părțile implicate în proces, cât și pentru instanțe.

În prezent, se constată reticența justițiabililor în a recurge la procedura medierii ca metodă alternativă de soluționare a litigiilor și aglomerarea instanțelor de judecată cu tipuri de cauze fără importanță deosebită, dar mare consumatoare de resurse, precum și cu proceduri de comunicare de înscrisuri cu toate părțile, care presupun, de regulă, amânarea soluționării cauzelor.

Mediatorii pot ajuta la degrevarea instanțelor intr-o modalitate care depinde direct de activitatea lor profesională și nu numai prin acordurile depuse la instanțe, caz în care, pentru a se ajunge la mediere este strict necesar și sprijinul magistraților, medierea atenuează chiar rădăcinile unui conflict între două persoane, care ar putea provoca nenumărate alte conflicte judiciare.

Se impune o largă popularizare a medierii, ce este foarte puțin cunoscută pentru aflarea principiilor, avantajelor și procedurilor medierii. Să promoveze instituția medierii și să utilizeze mass-media.

În viitor, oricine a fost angrenat cel puțin o dată într-o astfel de procedură, având în vedere rata de succes și beneficiile medierii, vor prefera dialogul, va prefera comunicarea și negocierea, oricăror alte forme de rezolvare a diferendelor. Astfel se pot pune bazele pentru dezvoltarea unei societăți ce va avea ca regulă de funcționare și de rezolvare a diferendelor – dialogul.

Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator a creat o nouă profesie în România, aceea de mediator, cu atribuții clar definite, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate. Astfel, părțile unui conflict sau al unui litigiu, apelează la o persoană străină de acestea, pentru a ajunge la o rezolvare a situației. Sarcina mediatorului este de a clarifica contextul conflictului și al discuțiilor, problemele și interesele implicate, atitudinea și percepțiile părților cu privire la acesta, pentru a le permite acestora să ajungă la concesii reciproce și să stingă starea de tensiune într-un timp scurt și costuri reduse.

Medierea este o procedură rapidă, astfel încât prin recurgerea la mediere, litigiul poate fi soluționat într-o perioadă de timp mult redusă față de cea necesară soluționării unui litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată, până se obține o hotărâre definitivă și irevocabilă. Părțile sunt singurele care iau o hotărâre în cadrul procesului de mediere, soluția nu este medierea ca opinie impusă de un terț (mediatorul), ci este rezultatul voinței ambelor părți.

O societate în care dialogul, comunicarea, este o regulă de bază pentru membrii săi, pentru instituțiile sale, se află pe scara cea mai de sus a dezvoltării sale.

Dialogul este calea spre evoluție a unei persoane, a unei instituții, a unei societăți. Medierea nu este doar o instituție modernă a dreptului, ci este și o instituție care arată nivelul de dezvoltare al unei societăți.

Medierea este procesul de rezolvare a conflictelor prin mijloace pașnice.