Medicina Venelor Si Capilarelor

INTRODUCERE

Cuvantul "varice" este unul foarte vechi. Isi are originea în limba greacă. Se pare că a fost folosit pentru prima dată ca termen medical de către Hipocrate în anul 460 î.e.n.

Într-adevar, de la începuturile istoriei scrise, omul a suferit si a dezvoltat multe tratamente pentru venele varicoase. Metode de tratament au fost descoperite cu peste 2000 de ani în urma dar până în prezent a fost acordată foarte putină atentie finalitătii estetice.

Egiptenii

Venele varicoase au fost pentru prima oară descrise în papirusul Ebers cu peste 3500 de ani în urmă. Aceasta veche lucrare egipteană descrie niste serpentine care nu puteau fi operate deoarece pacientii ar fi căzut la pământ. Aceasta trebuie să fi fost descrierea unei tentative esuate de interventie chirugicală pentru tratarea venelor varicoase, interventie care consta într-o incizie care provoca o hemoragie fatală.

Grecii

Hipocrate a făcut una dintre cele mai vechi descrieri medicale a venelor varicoase. Tratatele lui Hipocrate, scrise în 460 î.e.n., duc tratamentul cu un pas mai departe si în timp ce nu recomandă tăierea varicelor, prescrie compresia în puncte multiple. Crede de asemenea în cauterizare si i se atribuie citatul "ce nu poate fi vindecat de medicamente este vindecat de cutit , ce nu poate fi vindecat de cutit este vindecat de fierul incins si ce acesta nu poate vindeca trebuie considerat incurabil".

Romanii

În tratatul De Medicina un medic pe nume Celcus (25 î.e.n – 14 e.n.) descrie operatiile de ligatură si scoatere a varicelor ca fiind si având posibile complicatii. O altă descriere a venelor varicoase îi apartine lui Galen (131-201 e.n.).

Celcus si Galen sunt probabil primii care au descris flebectomia, o tehnică încă folosită si astăzi.

Arabii

Poate cel mai faimos medic si chirug al erei a fost Abu al-Qaim Khalaf ibn al-Abbas Al-Zahrawi. El a scris un foarte important compendiu de cunostinte medicale denumit "Tasrif", compus din trei volume. Unul dintre aceste volume reprezintă una dintre cele mai bune enciclopedii medicale medievale. Ultimul volum este probabil cel mai important si tratează toate aspectele chirurgiei. A fost prima carte de chirurgie publicată vreodată, având si ilustratii ale instrumentelor utilizate. A avut asa de mare succes încât a devenit principalul manual de chirurgie în mai multe universităti prestigioase. În Europa a fost utilizată până în secolul al XVII – lea.

Al-Zahrawi descrie ligatura cu mult înaintea lui Ambrose Pare. A utilizat si el cauterizarea pentru a controla hemoragia. Descrierile făcut nu sunt cu mult departe de chirurgia modernă.

Renasterea

În perioada renascentistă intervntiile chirurgicale s-au întos în domeniul stiintei. Un celebru medic, Lorenz Heister scrie despre cruzimea vechilor proceduri aplicate pentru tratarea venelor varicoase. El recomanda luarea de sânge, o dietă severă pâna la înfometare si aplicarea de bandaje în asa fel încât structura venoasă să potă fi consolidată.

Secolele următoare sunt presărate de diverse descoperiri care au dus la o întelegere mai bună a patologie venoase: descoperirea circulatiei sangvine de către William Harvey (1628) si completarea cunostintelor odată cu descoperirea capilarelor de către Marcello Malpighi.

Testele de insuficientă venoasă introduse de către Trendelberg (1891) si Perthes (1895) au pus bazele tratamentului chirurgical functional modern al varicelor.

În prezent folosirea ecografiei Duplex venoase, a tehnologiei avansate (terapia cu laser si ultrasunete) si progresele acumulate în domeniul chirurgiei si anesteziei converg pentru obtinerea rezultatelor bune în terapia varicelor.

CAPITOLUL I

Anatomia si fiziologia aparatului cardiovascular

Sistemul circulator este format din inimă, vase sanguine si limfatice care alcătuiesc o unitate functională coordonată permanent si adaptată nevoilor organismului. Desi aparatul cardiovascular reprezintă un tot unitar, are două componente:

– sistemul saguin: inima si vasele de sânge

– sistemul limfatic: vasele si ganglionii limfatici

1.1. Inima

Inima este organul central al apartului cardiovascular, a cărui functionare asigură circulatia sângelui interstital. Este asezată în cutia toracică, în etajul inferior al mediastinului, între cei doi plămâni, deasupra diafragmului. Are forma unui con turtit antero-posterior, mărimea estea cea a pumnului unui adult si cântăreste aproximativ 300 g. Capacitatea medie este de 500 cm3.

Inima este un organ musculo-cavitar cu rol de pompă aspiro-respingătoare. Este invelită într-un sac fibro-seros numit pericard.

Configuratie externa

Inima are:

– două fete:

– una aterioară – la nivelul ei se află santul interventricular anterior care desparte ventriculul drept de cel stâng si santul atrio- ventricular, care desparte atriile de ventriculi.

– una inferioară – pe care se continuă santurile de pe fata anterioară

– două margini

– o bază sau o fată posterioară care corespunde atriului stâng si drept

– un vârf care apartine ventriculului stâng

fig.1 Inima – aspect exterior si cavităti

Structura inimii

Peretele inimii este format din trei straturi; endocardul, stratul intern, miocardul, stratul mijlociu si epicardul, stratul extern.

Endocardul este o membrană lucioasă, transparentă, care captuseste toate cavitătile inimii continuându-se cu endoteliul arterelor si venelor. Are terminatii nervoase si vase limfatice, dar nu sanguine, hrănindu-se prin inhibitie.

Miocardul reprezintă muschiul cardiac. Ca particularităti este de mentionat faptul că fibrele miocardice de la nivelul atriilor sunt dispuse circular, iar cele de la nivelul ventriculelor în fascicule cu directie oblic-spiralată, formând spre vârf vârtejul inimii. Musculatura atriilor nu se continuă cu cea din peretii ventriculelor.

Musculatura inimii se inseră pe formatiuni fibroase care constitue scheletul fibros al inimii format din patru inele fibroase, două formatiuni numite trigoane(drept si stâng) si partea membrenoasa a septului interventricular.

Miocardul atrial este neted pe fata internă, iar cel ventricular prezintă muschi papilari trabecule carnoase de care se prind, prin cordaje, valvele atrio-ventriculare.

În masa muschiului cardiac se afla aparatul de conducere (sistemul excitoconductor) distribuit astfel in inima adultului; în peretele atriului drept, între cele două vene cave se află nodulul sino-atrial (Keit-Flack), iar în partea interioară a septului interatrial, lângă tricuspidă si deasupra trigonului fibros drept, se afla nodulul atrio-ventricula (Aschoff-Tawara).

De la nivelul nodului atrioventricular pleacă fasciculul Hiss, care coboară în interiorul septului interventricular si se imparte în două ramuri se ramifică sub endocard, formând reteaua Purkinje, la nivelul tesutului nodal ia nastere stimuli contractili care sunt condusi la miocard (de unde denumirea acestui tesut aparat aparat de conducere).

Epicardul este foita viscerală a pericardului seros si acopera complet exteriorul inimii.

Cavitatile inimii:

Atriile se caracterizează prin capacitate mai mica decat a ventriculelor, sub forma cuboidala, peretii mai subtiri si prezintă câte o prelungire numitâ urechiuse.

În atriul drept se deschid vena cava superioara (în peretele superior) si vena cava inferioara (in peretele inferior).

În atriul stang se deschid, în peretele posterior , cele patru vene pulmonare.

Ventriculele sunt caracterizate prin capacitate mai mare decat cea a atriilor, forma piramidala, grosime mult mai mare a peretilor si prezenta muschilor capilari si a trabeculelor cărnoase care dau suprafetei interioare a ventriculului un aspect neregulat. Din ventriculul drept pleacă trunchiul arterei pulmonare a carei origine poartă numele de con arterial. Orificiul trunchiului arterei pulmonare este prevăzut cu trei valvule semilunare sau sigmoide, de forma unor cuiburi de randunica. Din ventricului stâng pleacă artera aorta a carui orificiu este prevăzut cu trei valvule semilunare sau sigmoide.

Vascularizatia si inervatia inimii

Inima este irigată de cele două artere coronare (stânga si dreapta), cu originea in aorta ascendentă.

Coronară stânga după un traiect scurt, se împarte în două ramuri:

– artera interventriculara anterioara;

– artera circumflexă, care străbate santul coronar stâng.

Artera coronară dreapta se angajeaza în santul coronar drept si apoi coboara prin santul interventricular posterior.

Din arterele coronare se desprind ramuri colaterale, care sunt de tip terminal, irigand anumite teritorii din miocard si neanastomozandu-se cu ramurile colaterale vecine. Daca una din una numita interventriculara anterioara, care coboara in santul interventricular anterior,in aceste colaterale se obstrueaza printr-un spasm prelungit sau printr-un trob (embolus), teritoriul respective nu mai primeste substante nutritive si oxigen, se necrozeaza si apare infarctul.

Venele care colecteaza sangele trecut prin capilarele miocardului sunt:

-vena mare a inimii, care urca prin santul interventricular anterior,

-vena mijlocie a inimii, care urca prin santul interventricular posterior,

-vena mica a inimii, care strabate santul coronar drept

Limfa inimii: ajunge in ganglionii traheobronsici si mediastinali dupa ce a facut statie în ganglionii intermediari. Dintre acestia, unul se găseste pe fata anterioara a aortei descendente.

Inervatia inimii este asigurată de nervii cardiaci, proveniti din vag si simpatici. Din vag se desprind nervii cardiaci (superiori si inferiori), cât si nervii cardiaci toracali. Nervii simpatici sunt în numar de trei. Cel superior provine din ganglionul cervical superior, cel mijlociu provine din ganglionul cervical mijlociu, cel inferior din ganglionul stelat.

Nervii cardiaci se împletesc formand plexul cardiac situate sub crosa aortei.

Pericardul: este un sac fibroseros care contine inima si rădăcinile vaselor mari. El este alcătuit din două foite: una numită pericardul fibros, de forma unui sac situate la periferie, cu rol protector pentru inima si alta numită pericardul seros care se găseste în interior, favorizând alunecarea în timpul contractiilor inimii.

Funcțiile inimii:

transportă sângele în sens unic prin inimă și vasele de sânge,

transportă sânge, substante nutritive la organe si tesuturi,

transportă produse de metabolism de la tesuturi la organe catre organele de excretie,

generează presiunea sângelui prin contracțiile inimii si mișcă asfel sângele prin vase,

reglează cantitatea de sânge necesară organelor și țesuturilor diferite în functie de repaos, activitate fizică sau poziția corpului, prin schimări în frecvența și forța contracțiilor.

Cum circulă sângele

Sângele venos din corp vine la inimă în atriul drept, apoi în ventriculul drept și trece prin artera pulmonară la plămâni. Aici sângele se încarcă cu oxigen și eliberează bioxidul de carbon, care este eliminat prin expirație. De la plămâni sângele oxigenat vine prin venele pulmonare la inimă, în atriul stâng, apoi în ventriculul stâng, de unde este pompat prin aortă în arterele corpului și ajunge la țesuturi.

Sângele care trece prin intestine preia lichidele și substanțele nutritive, care au fost digerate și absorbite. Din intestin, sângele ajunge la ficat, care neutralizează substanțele toxice și adaugă proteine esențiale cu rol în coagulare ș.a. În splină sângele descarcă celulele roșii îmbătrânite, unde sunt distruse, iar în rinichi sunt eliminate excesul de minerale, uree și săruri.

La nivelul capilarelor din corp, se face schimbul de gaze și substanțe nutritive. Sângele este preluat apoi de vene și se întoarce la inimă prin venele cave.

Pentru ca sângele să treacă prin toate țesuturile corpului, el parcurge aprox. 96.000 km

Fig. 2 Sistemul venos

Fig. Rețeaua capilară.

Legendă :

Arteriole,

Metaarteriole,

Anastomoză capilară,

Sfincter precapilar,

Capilare arteriale,

Capilare venoase,

Venule.

Fig. 3 Reteaua capilară

Functiile circulatiei periferice

– transportă sângele, hormonii, enzimele, substanțele nutritive, gazele, componentele sistemului imunitar și alte substanțe în diferite părți ale corpului;

– permite schimbul de substanțe nutritive, gaze și produse de eliminare rezultate din arderile tisulare;

– reglează presiunea sângelui.

1.2. Sistemul venos

In cadrul sistemului circulator, sistemul venos realizează transportul sângelui de la periferie la inimă. Marea majoritate a venelor transportă sânge neoxigenat, de la nivel tisular la inimă, excepție făcând venele pulmonare și venele ombilicale (in timpul vieții intrauterine), ambele transportând sânge oxigenat la inimă.

Anatomie și fiziologie

Sistemul circulator este alcătuit din două sisteme, și anume:

• Sistemul vaselor sanguine,

• Sistemul vaselor limfatice.

Sistemul vaselor sanguine este alcătuit din:

• Vene

– sunt vase ce se formează prin unirea rețelei difuze a capilarelor, realizând un sistem ramificat ce pornește in sens opus arborelul arterial, de la terminații subțiri către diametre progresiv mai largi.

• Artere

– sunt vase ce pleacă de la nivelul cordului și se ramifică pe traiectul lor, la fel ca ramurile unui copac, devenind din ce in ce mai mici, alcătuind arborele arterial ce indeplinește funcția de transport la nivel tisular atât a nutrimentelor, cât și a oxigenului.

• Capilarele

– sunt vase sanguine de mici dimensiuni ce formează o rețea difuză, realizazând numeroase anastomoze la nivelul cărora au loc schimburile dintre țesuturi și sânge.

Venele sunt vase de capacitanță și pot fi clasificate astfel:

– Vene mari: vena cavă superioară, vena cavă inferioară, venele pulmonare;

– Vene medii și mici: vena jugulară externă, vena jugulară internă;

– Venule

O altă clasificare poate fi făcută in funcție de localizare:

– Vene superficiale;

– Vene profunde;

– Vene comunicante sau perforante – acestea realizează conexiunea dintre venele superficiale și cele profunde.

Venele prezintă aceeiași structură generală intâlnită la toate vasele de la nivelul sistemului circulator reprezentată de intimă, medie și adventice, insă cu anumite specificități.

Intima este alcătuită din endoteliu și țesut endotelial, insă membrana limitantă elastică internă lipsește.

Media este alcătuită din țesut muscular fibros și elastic, insă in cantitate mai mică decât la nivelul arterei omonime.

Adventicea este mai groasă decât la nivel arterial, cu vasa vasorum foarte bogată și cu numeroase terminații nervoase.

La nivelul porțiunii inferioare a corpului, venele sunt adaptate cu valve ce se formează prin plierea intimei, fragmentând astfel coloana de sânge, scăzând presiunea de la nivel parietal și deteminând o singură direcție de circulație a fluxului sanguin.

Principalele vene și sisteme venoase sunt reprezentate de:

– Vena safenă mare;

– Vena safenă mică;

– Venele pulmonare;

– Vena cavă superioară;

– Vena cavă inferioară;

– Vena azygos;

– Vena hemiazygos;

– Sistemul venos port;

– Sistemul venos a lui Thebesius;

– Sinusurile durale.

Vena cavă superioară iși are originea la nivelul primei articulații condrocostale drepte, posterior de aceasta, și se formează prin unirea celor două vene brahiocefalice dreaptă respectiv stângă. Prezintă un traiect vertical până la nivelul celei de-a treia articulații condrocostale drepte, unde se varsă in peretele superior al atriului drept. Dimensiunea sa este de aproximativ 7 cm și poate fi impărțită in două segmene: unul intrapericardic și unul extrapericardic.

La nivelul venei cave superioare se varsă și vena azygos.

Vena cavă inferioară se formează anterior de corpul vertebral L5 prin unirea celor două vene iliace commune: dreaptă și stângă.

Are un traiect vertical, de-a lungul coloanei vertebrale, la dreapta aortei abdominale, străbate mușchiul diafragm și ajunge la nivelul toracelui, unde se varsă in atriul drept, la nivelul peretele inferior. Acest orificiu poartă denumirea de orificiul venei cave inferioare și prezintă valva lui Eustachio.

La nivelul venei cave inferioare se varsă venele lombare in număr de patru perechi, venele renale, vena suprarenală dreaptă, vena genitală dreaptă, venele frenice, venele hepatice.

Vena azygos se formează prin unirea a două rădăcini. Prezintă un traiect vertical și pătrunde la nivelul toracelui prin orificiului aortic al diafragmului. La nivel toracal, la nivelul vertebrei toracale T4, realizează crosa venei azygos și se varsă in vena cavă superioară.

La nivelul venei azygos se varsă venele intercostale posterioare drepte, vena intercostală superioară dreaptă, vena hemiazygos, vena hemiazygos accesorie, venele esofagiene, venele pericardice, venele bronhice drepte.

Venele hepatice transportă sânge de la capilarele sinusoide la vena cavă inferioară. Capilarele sinusoide se varsă in vena centrolobulară ce va ieși din lobul hepatic prin baza acestuia și va forma cu venele vecine venele sublobulare, iar acestea la rândul lor vor forma venele hepatice

Sinusul venos coronar poate fi identificat la nivelul șanțului coronar posterior. Traiectul acestuia se termină la nivelul peretelui inferior al atriului drept. La nivelul sinusului venos coronar se varsă vena coronară mare, vena coronară mică, vena coronară mijlocie, vena posterioară a ventriculului stâng, vena oblică a atriului stâng.

Venele pulmonare sunt in număr de patru și transportă sânge oxigenat de la nivel pulmonar la inimă, vărsându-se in atriul stâng.

Vena safenă mare (safena internă) este cea mai importantă venă superficială a membrului inferior, „safina” insemnând „ascunsă”. Ea este ascunsă la nivelul propriei fascii in regiunea coapsei și o părăseșe abia la nivelul genunchiului. Incompetența valvelor acestei vene determină apariția dilatațiilor varicoase ale membrului inferior.

Este o venă superficială localizată in porțiunea medială a membrului inferior, având cele mai mari dimensiuni din corp. Pleacă de la nivelul extremității mediale a arcului venos dorsal al piciorului, terminându-se la nivelul triunghiului lui Scarpa, unde se varsă in vena femurală.

La nivelul venei safene mari se varsă marea majoritate a venelor superficiale, venele anastomotice cu sistemul venos profund (venele perforante), vena safenă accesorie, venele superficiale ale coapsei, venele rușinoase externe, vena circumflexă iliacă superficială (la nivelul crosei).

Vena safenă mică (safena externă) este localizată la nivelul părții laterale a piciorului și trece ulterior postero-lateral de tendonul lui Achile, in porțiunea inferioară a gambei.

La nivelul venei safene mici se varsă rețelele tributare ale piciorului: dorsală și plantară, venele superficiale posterioare ale gambei și venele anastomotice (venele perforante) ce realizează puntea de legătură cu venele profunde ale gambei.

Venele perforante

Foarte multe vene superficiale drenează la nivelul venelor safene mari sau mici, ce drenează la rândul lor la nivelul sistemului venos profund. Venele superficiale sunt de asemenea conectate la un număr variabil de vene perforante ce trec prin fascia profundă și drenează direct la nivelul venelor profunde ale gambei și coaspei. Venele perforante conțin de obicei valve ce previn refluxul sângelui din sistemul profund in cel superficial.

Sistemul venos profund

Tot sângele venos va ajunge in cele din urmă la nivelul sistemului venos profund in drumul său către atriul drept.

Venele profunde ale gambei sunt impărțite in trei perechi: vena tibială anterioară (la nivelul ei drenează fața dorsală a piciorului), vena tibială posterioară (la nivelul ei drenează porțiunea medială a piciorului) și vena peroneală (la nivelul căreia drenează porțiunea laterală a piciorului).

Culoarea venelor este dată de culoarea sângelui venos incărcat cu dioxid de carbon, ce este de obicei roșu-inchis datorită unui conținut foarte scăzut in oxigen. Culoarea albastru-verzuie a venelor se datorează prezenței țesutului celular subcutanat ce nu permite trecerea decât a unor anumite lungimi de undă.

Circulația venoasă

Venele realizează intoarcerea sângelui la nivelul inimii (a atriului drept). Ele mai sunt denumite și vase de capacitanță datorită volumului mare de sânge pe care il conțin-aproximativ 60% din volumul sanguin total.

Venele prezintă pereți subțiri ce sunt capabili să iși modifice forma in funcție de volumul de sânge circulant. Volumul de sânge este direct proportional cu presiunea venoasă. Când presiune venoasă este scăzută, volumul de sânge din interiorul lor este scăzut, acestea colabându-se. Pe măsură ce presiune venoasă crește, pereții venelor se expandează la fel ca pereții unui balon.

Intoarcerea venoasă necesită o pompă, asemănător inimii, care să faciliteze intoarcerea sângelui de la nivel periferic la nivelul inimii. Principala pompă este reprezentată de musculatura picioarelor, repsonsabilă de cea mai mare parte a intoarcerii venoase. La nivelul piciorului se regăsește o rețea venoasă ce funcționează tot ca o pompă, având un rol secundar, după cea anterior menționată. Cu fiecare pas făcut, piciorul și mușchii gambei se contractă și pompează sângele prin sistemul venos impotriva gravitației, spre partea dreaptă a inimii, ce conține sânge venos.

Pentru realizarea unui flux unidirecțional la nivelul sistemului venos, sunt necesare valve integre. Funcționarea corespunzătoare a valvelor este necesară și pentru realizarea unei intoarceri venoase normale. Valvele de la nivelul sistemului venos funcționează asemănător treptelor unei scări, susținând coloana de sânge până când aceasta ajunge la nivelul camerelor drepte ale inimii.

Prin intermediul sângelui venos sunt transportați metaboliți de la nivel tisular și sânge incărcat cu dioxid de carbon către camerele drepte ale cordului, inițial la nivelul atriului drept prin intermediul venelor cave superioară, respectiv inferioară. Din atriul drept sângele venos ajunge la nivelul ventriculului drept și de aici in artera pulmonară, ce il transportă la nivelul plămânilor, unde dioxidul de carbon este eliminat pe cale respiratorie și este inlocuit cu oxigen, sângele oxigenat intorcându-se prin intermediul celor patru vene pulmonare la nivelul atriului stâng, ventriculului stâng și ulterior la nivelul aortei, ce face parte din circulția arterială.

Sistemul limfatic

O altă cale de întoarcere a lichidelor și subsatanțelor nutritive din vase și țesuturi este prin sistemul limfatic format din:

– vasele limfatice,

– ganglionii limfatici și

– limfă, care este lichidul dintre celule (intercelular) ce se scurge în sânge.

Fig. 4 Sistemul limfatic

Legenda:

1. Vegetatiile adenoide

2. Amigdala

3. Ganglioni limfatici

4. Canalul toracic la intrarea în venă

5. Timusul

6. Splina

7. Vas limfatic

8. Ganglion limfatic

9. Apendicele

10.Petele lui Peyer în intestinul subtire

11. Canalul toracic

12. Canalul toracic drept la intrarea în venă.

Functiile sistemului limfatic:

– echilibrul lichidelor din corp,

– absorbția lipidelor din tubul digestiv,

– apărarea împortiva micro-organismelor și altor substanțe străine dăunătoare, în cadrul sistemului imunitar.

1.3. Fiziopatologia venelor si capilarelor

1.3.1. Fiziopatologia venelor

Simptome asociate

Simptome funcționale

In patologia venoasă, durerea este un simptom foarte important fiind localizată la nivelul teritoriului venos afectat și prezentându-se sub formă de greutate la nivelul membrului, parestezii, fatigabilitate (oboseală).

In funcție de caracterul ei, aceasta poate avea următoarele trăsături:

• Durerea este sub formă de crampă, in special nocturnă, in insuficiența cronică venoasă;

• Durerea se agravează in special nocturn in tromboflebită (inflamație a peretelui venos ce poate fi insoțită cu fomare de trombi = cheaguri ce pot obtura vena, putând determina embolie);

• Durerea apare in urma ortostatismului (menținerea corpului in poziție verticală) prelungit in insuficiența venoasă cronică determinată de prezența varicelor (dilatație venoasă permanentă și neregulată ce apare datorită pierderii elasticității peretelui venos);

• Durerea este insoțită de parestezii (senzație de furnicătură, amorțeală, ințepătură drept consecință a afectării sistemului nervos periferic) pe traiectul unui nerv in neuropatia postflebitică ce se instalează in urma unei tromboflebite profunde;

• Durerea este accentuată de flexia dorsală a piciorului (semnul Homans) și este intâlnită in tromboflebita profundă de la nivelul gambei.

In cazul tromboflebitei iliofemurale, durerea este localizată la nivelul feței antero-externe a coapsei.

Pentru cea cu localizare la nivelul venei poplitee sau venei femurale superficiale, durerea se instalează când se comprimă spațiul popliteu.

Durerea este asociată cu alte semne precum paresteziile din sindromul trombotic, hiperestezia (sensibilitate exagerată) și senzația de căldură din cadrul tromboflebitei acute in momentul in care sunt afectați și nervii periferici, pruritul (mâncărime intensă a pielii) ce insoțește eczema de stază sau dermatita.

Foarte frecvent, in tromboflebita acută, exista starea subfebrilă cu o durată de 12-13 zile, iar in tromboflebitele ce au devenit septice este prezentă febra ce are un caracter intermitent. La acestea două se adaugă și frisoanele insoțite de puls discordant.

Patologie asociată

Patologia vasculară venoasă asociată este reprezentată de:

1. Venele varicoase sunt vene dilatate anormal, cu aspect tortuous ce apar consecutiv creșterii presiunii intraluminale datorită scăderii rezistenței peretelui venos.

Cele mai afectate sunt venele superficiale ale membrelor inferioare.

2. Tromboza venoasă profundă și superficială.

3. Insuficiența venoasă cronică – după clasificarea CEAP poate fi ȋmpărțită astfel:

Stadiul C0: fără semne vizibile, palpabile sau detectabile paraclinic de insuficiență venoasă cronică;

Stadiul C1: telangiectazii și/sau vene reticulare;

Stadiul C2: vene varicoase prezente;

Stadiul C3: prezența edemului;

Stadiul C4a: dermita de stază cu variantele pigmentări cutanate și boli suplimentare (eczema), determinate de tratamentele locale alergizante

Stadiul C4b: lipodermatoscleroza și/sau atrofia albă;

Stadiul C5: ulcer venos „vindecat”;

Stadiul C6: ulcer venos activ, deschis.

1.3.2. Bolile venelor

Venele membrelor inferioare si superioare sunt dispuse in doua sisteme:

– Sistemul venos superficial situat imediat sub piele

– Sistemul venos profund situat la nivelul muschilor

Venele superficiale sunt legate de cele profunde prin vene comunicante. Acestea sunt prevazute cu valvule care permit trecerea sangelui intr-un singur sens: dinspre venele superficiale spre cele profunde. De asemenea si venele profunde sunt prevazute cu valvule, care directioneaza sangele spre inima si nu permit refluxul acestuia.

BOALA VARICOASA

Boala varicoasa are o predispozitie genetica, la care se adauga factori favorizanti, dintre care un rol important il au ortostatismul prelungit si obezitatea.

Din cauza modificarilor in structura peretilor venosi si a functionarii valvulelor se produc dilatatii localizate pe traseul unei vene superficiale, de obicei vena safena interna, in care stagneaza sangele. Aceste "pungi" cu sange se numesc varice. Ele cresc progresiv in dimensiuni si in stadii tardive produc leziuni trofice ale pielii – ulcer varicos. Din cauza stazei sangelui, acesta se vindeca foarte greu si se poate suprainfecta.

Varicele se diagnosticheaza clinic. Examenul ecografic are un rol important in localizarea venelor comunicante suferinde si in stabilirea mecanismului de producere a varicelor : varice primare sau varice secundare din sindromul post trombotic. Aceasta diferentiere este extrem de importanta pentru ca numai varicele primare din boala varicoasa au indicatie de rezolvare chirurgicala.

Tratamentul este medical – scadere in greutate, evitarea ortostatismului prelungit, ciorap elastic – si chirurgical.

TROMBOZA VENOASA PROFUNDA ( TROMBOFLEBITA PROFUNDA)

Tromboza venoasa profunda este favorizata de staza sangelui la nivelul venelor, hipercoagulabilitate si leziuni ale peretelui venos. Tromboza venoasa profunda este localizata in mod obisnuit la nivelul membrelor inferioare. Doar in situatii deosebite (de exemplu la cei cu catetere venoase ) poate avea alta localizare.

Staza sangelui la nivelul membrelor inferioare apare in multe situatii : imobilizare la pat, postoperator, imobilizare in aparat ghipsat, insuficienta cardiaca, etc. Dintre interventiile chirurgicale, in special cele urologice, ginecologice si ortopedice au risc crescut de a se complica cu tromboza venoasa profunda a membrului inferior.

De asemenea, la pacientii cu tumori maligne se produc modificari de coagulabilitate ale sangelui care favorizeaza tromboza venoasa profunda.

Tromboza venoasa profunda se manifesta prin :

– durere

– crestere de volum a gambei sau a intregului membru afectat

– uneori cresterea temperaturii si roseata membrului inferior.

Diagnostic

Diagnosticul se face pe baza

– examenului clinic 

– ecografia Doppler vasculara.

Ecografia este extrem de importanta. Este foarte sensibila si diagnosticheaza sau confirma o tromboza venoasa profunda, chiar atunci cand semnele clinice nu sunt clare. In plus ecografia venoasa ofera date foarte utile despre vechimea trombozei, intinderea acesteia, evolutia sub tratament. De aceea se recomanda periodic.

Tratament

Tratamentul trombozei venoase profunde trebuie instituit cat mai rapid si consta in administarea de anticoagulante injectabil si repaus la pat pe durata procesului acut. Durata tratamentului cu anticoagulante injectabile este de cateva zile ( 5-7 zile, uneori mai mult) si se continua cu tratament anticogulant oral minimum 3 luni sau chiar toata viata, daca conditiile care au determinat tromboza venoasa profunda, persista.

Complicatii

Tromboza venoasa profunda are doua complicatii majore:

– Embolia pulmonara

– Sindromul posttrombotic

Uneori manifestarile clinice enumerate mai sus lipsesc sau sint discrete, iar tromboza venoasa profunda este descoperita tardiv, cand apar complicatiile.

EMBOLIA PULMONARA

Embolia pulmonara consta in migrarea unei portiuni din cheagul din vena prin cordul drept pana in circulatia pulmonara. Consecintele depind de marimea arterei pulmonare ocluzionate.

Cand trombul este mic, ocluzioneaza o artera pulmonara mica, periferica ( segmentara). Se produce un infarct pulmonar.Tabloul clinic este dominat de junghi toracic, tuse, dispnee, dar prognosticul este bun.

Cand trombul este mare va ocluziona o artera pulmonara mare, iar consecintele hemodinamice sunt extrem de importante : sincopa, sindrom de debit cardiac scazut si chiar deces.

Embolia pulmonara este o urgenta medicala.

Diagnostic

Diagnosticarea se bazeaza pe :

– semne clinice,

– electrocardiograma,

– ecocardiografie,

– radiografie,

– examinare computer tomografica sau rezonanta magnetica nucleara.

Tratament

In functie de severitate, tratamentul este anticogulant, trombolitic, de sustinere a functiilor vitale si uneori chirurgical sau interventional.

SINDROMUL POSTTROMBOTIC

In multe situatii, dupa vindecarea trombozei profunde, repermeabilizarea venei nu este completa sau, chiar daca este completa, sunt deteriorate valvulele care impiedica refluxul sangelui. Din acest motiv se produce staza sangelui in sistemul venos profund si superficial. Membrul inferior se umfla, in special in cursul zilei, este dureros si apar varice secundare.

Tratament

Tratamentul este medical : gimnastica, ciorap elastic, tratament antigoagulant pentru a preveni un nou episod de tromboza venoasa profunda. Varicele secundare nu au indicatie de operatie, pentru ca nu rezolva problema.

Din cauza riscului de embolie pulmonara masiva si deces, care poate complica o tromboza venoasa profunda, se recomanda profilaxia acestei boli in toate situatiile cu risc, si in special dupa interventiile chirurgicale ginecologice, urologice si imobilizarea cu aparat ghipsat.

TROMBOFLEBITA SUPERFICIALA

Este inflamatia si tromboza a venelor din sistemul venos superficial. Se manifesta prin durere, tumefactie si roseata. Tratamentul este doar antiinflamator. Doar cand este afectata vena safena interna se recomanda si tratament anticogulant, pentru ca exista riscul ca trombul din vena safena sa patrunda in vena femurala comuna si sa migreze spre circulatia pulmonara. In celelalte situatii nu este necesar tratamentul anticogulant.

HEMOROIZII SI COMPLICATIILE LOR

A. Hemoroizii

Hemoroizii reprezintă dilatatia anormală variocasă a plexurilor venoase din submucoasa anorectală. Frecventa lor este mai mare între 30 si 60 de ani si repartizată în mod egal pe ambele sexe. La copii prezanta lor este exceptională.

Venele rectului formeaza o retea cunoscută sub numele de plex rectal, individualizat în două portiuni: superioară si inferioară, sediul celor două forme de hemoroizi cunoscute.

Dilatatia simplă a venelor din plexul rectal superior nu trebuie identificată cu notiunea de hemoroizi decât în măsura în care generează o suferinta clinică sau se complică cu dilatatia plexului rectal inferior. Dilatatia venelor din plexul rectal exter apare abia după constituirea hemoroizilor interni, ca un fenomen de decompensare hemodinamică.

În etiopatogenia heoroizilor pot interveni mai multe mecanisme dar, indiferent de cauza primară în fiecare dintre ele se întâlnes ca elemente comune staza sau hipertensiunea venoasă pelvină în forme si grade diferite si modificările peretilor venosi din plexurile rectale.

În unele forme de hemoroizi factorul prim pare a fi staza pelvină, după cu în altele, cauza primară este alterarea peretilor vasculari, care determină dilatatia venelor si staza.

Hipertensiunea venoasă produce stază în plexurile rectale si poate recunoaste cauze multiple:

– ciroză hepatică – sau oricare alt obstacol pe trunchiul venei porte;

– tumorile pelvine, genitale sau rectale – pot comprima căile de drenaj venos ale rectului;

– sarcina – hemoroizii si varicele constatate frecvent în cursul sarcinii se datoresc mai curând unor factori endocrini specifici perioadei de gestatie care modifică tonusul peretelui venos, decât compresiunii exercitate de uterul gravid;

– insuficienta cardiacă decompensată

Alterarea morfofuntională a peretilor venosi determină dilatatia lumenului, care antrenează staza venoasă cu perturbatii hemodinamice secundare. Modificările morfologice ale peretelui venos recunosc factori multiplii:

– factorul ereditar constitutional – în hemoroizi ca si în varice se pare că există o predispozitie ereditară în ceea ce priveste calitatea mai slabă a tesutului colagen din organism. Alături de rezistenta cogenitală mai mică a peretelui venos, intervin si alti factori cum ar fi felul de viată, profesia, excesele alimentare.

– factorul imflamator – alterarea peretelui venos este deseori secundară proceselor inflamatorii de vecinătate. Se consideră că inflamatia realizează o flebită atenuată care ăn final se soldează cu înlocuirea tesutului elastic prin tesut conjunctiv fibros. Peretele slăbit favorizează dilatatia venoasă si tromboza.

– alti factori etiologici: tulburări gastro-intestinale (constipatii, diaree), viata sedentară, insuficienta sau absenta exercitiilor fizice, statul pe scaun prelungit, regimul alimentar bogat ăn condimente, consumul de alcool si unele boli, ca hepatita cronică, hipertensiunea arterială ar putea fi incriminate ca factori adjuvanti în aparitia hemoroitilor si mai ales a complicatiilor de ordin hemoragic.

Este greu de formulat o conceptie unică asupra etiopatologiei hemoroizilor în toate formele lor. Putem concluziona doar faptul că hipertensiunea venosă cu stază pelvină si alterarea peretelui venos cu dilatarea lumenului sunt factorii cei mai importanti de luat în consideratie.

Din punct de vedere macroscopic hemroizii pot fi împărtiti după localizarea lor în:

– hemoroizi interni

– hemoroizi externi

– hemoroizi micsti

Aspectul macroscopic este diferit în functie de stadiul eveolutiv si mai ales de complicatiile survenite ăn cursul dezvoltării lor.

Simptomatologie

Hemoroizii externi nu produc nici o tulburare esentială care să atragă atentia asupra prezentei lor decât cu ocazia unor complicatii. Nu produc sângerări, nu sunt durerosi si nu jenează defecatia. Uneori pot fi cauza unui usor prurit anal sau să producă jenă la defecatie, semne care sunt în realitate dependente de existenta hemoroizilor interni. Pot rămâne ignorati de bolnav toată viata dacă nu survine nici o complicatie trombotică sau de altă natură.

Simptomatologia hemoroizilor interni este însă mai zgomotoasă si dominaă de patru mari simptome: hemoragiile, scurgerile seroase sau seropurulente, prolapsul si durerea. S-au mai constatat, ca simptome asociate, pruritul anal si mai ales tulburările dispeptice variate.

B. Tromboza si tromboflebita hemoroidală

Procesul de tromboză a a venelor hemoroidale reprezintă o complictie uneori cu caracter major, care se localizează fie in plexul rectal extern , fie în cel intern permitând individualizarea a două varietăti:

– tromboza hemoroidală externă

– tromboza hemoroidală internă: simplă sau prolabată si ireductibilă.

Trebuie mentionat că tromboza hemoroidală se poate extinde la venele pelvisului sau chiar la vena portă realizând tabloul unei flebite pelvine sau al unei pieleflebite.

1.3.3. Fizioptologia capilarelor

Este cunoscută functia foarte importantă a capilarelor în schimburile dintre spatiul intra- si cel exra vascular. Un capilar se întinde pe o lungime de 200-400 μ. În mod obisnuit, în repaus sunt deschise 100-200 capilare pe mm3 tesut. În activitate, numărul capilarelor deschise creste, putând ajunge până la 3000 pe mm3. Capilarele au două proprietăti fiziologice importante: rezistenta si permeabilitatea. Rezistenta capilarelor are variatii fiziologice. Este crescută de corticoizi, catecolamine, vasopresină si scăzută de histamină si heparină. În conditii patologice rezistenta capilarelor scade în infectii acute, hipertensiune arterialp, senescentă, diabet, intoxicatii, trombopenie, uneori fiind însotită de hemoragii spontane. Scăderea rezistentei se poate manifesta concomitent cu cresterea permeabilitătii capilare.

CAPITOLUL II

Medicatia venelor si capilarelor

Varicele reprezintă cea mai comună boală a venelor, cauzată de o disfuncție valvulară. Sindromul varicos implică:

– dilatația venelor superficiale;

– consecințe (insuficiență venoasă, stază venoasă, edem local, indurație, tromboflebită).

Funcție de localizarea tulburărilor varicoase, distingem:

– varice ale venelor membrelor inferioare;

– varice ale plexului hemoroidal anal, cunoscute sub denumirea de hemoroizi.

Tratamentul:

– în cazul varicelor membrelor inferioare: sistemic și topic;

– în cazul hemoroizilor: uzual topic (antiinflamator, anestezic local, antiseptic).

Clasificare

Clasificarea medicației sindromului varicos, funcție de evoluție:

A – Medicația primei faze de evoluție (cu tulburări funcționale):

1. Medicamente ce cresc tonusul venos:

– dihidroergotamină;

– extract din semințe de Aesculus hippocastanum (escină și flavonoide);

2. Medicamente ce scad permeabilitatea capilarelor, ameliorând întoarcerea venoasă și reduc edemul:

– derivați flavonici (rutosid, troxerutin, diosmin);

– antocianozide (extr. din fructe de Vaccinium myrtillus);

– tribenosid,

– dobesilat de calciu.

B – Medicația complicațiilor (flebite, tromboflebite):

– Antiinflamatoare, topic și sistemic;

– Heparine și heparinoizi, pentru tratamentul topic.

A. MEDICATIA PRIMELOR FAZE DE EVOLUTIE

1. Medicamente care cresc tonusul venos

DIHIDROERGOTAMINA (Dihydroergotaminum)

Prezentare farmaceutica: Solutie pentru uz intern, continând dihidroergotamina mesilat 2 mg la 1 ml sau 20 picaturi (flac. cu 10 ml).

Actiune terapeutica: Antimigrenos prin actiune vasoconstrictoare în teritoriul carotidian; venoconstrictor si antihipotensiv; actioneaza ca agonist partial adrenergic si serotoninergic.

Indicatii: Tratament de fond al migrenei si altor forme de cefalee vasculara (profilaxia crizelor dureroase); hipotensiune arteriala cronica, sindrom ortostatic (idiopatic sau provocat de medicamente); profilaxia trombozei venoase postoperatorii (în asociere cu doze mici de heparina); boala varicoasa.

Mod de administrare: Oral, câte 10-30 picaturi (1-3 mg) de 3 ori/zi într-o jumatate de pahar cu apa, imediat înainte sau în timpul meselor.

Reactii adverse: Uneori greata (nu se administreaza pe stomacul gol).

Contraindicatii: Prudenta în timpul sarcinii, la hipertensivi, la coronarieni, la cei cu afectiuni vasculospastice, în insuficienta cardiaca, în insuficienta hepatica sau renala severe. Nu se asociaza cu antibiotice macrolidice – eritromicina, troleandomicina (risc de accidente ischemice); prudenta când se asociaza propranolol (favorizeaza vasoconstrictia).

Sinonime: Dihydergot, Dihylamin, Tonopres.

extract din semințe de Castan sălbatic (Aesculus hippocastanum)

Proprietăti farmacognostice si fizico-chimice:

– se folosesc semintele care contin un complex saponinic denumit escină , flavonoide

Proprietăti farmacodinamice:

– extractele din castan, forma obisnuită, de utilizare a produsului, actionează prin efectul sinergic al escinei si flavonoidelor, fiind mai active în aplicatii locale decât după administrare orală

– cresc rezistenta si scad permeabilitate capilarelor, diminuă edemul si inflamatia, produc efect slab vasoconstrictor.

Proprietăti farmacotoxicologice:

– supradozarea escinei poate produce blocaj renal

Farmacoterapie:

– insuficientă venoasă periferică

– fragilitate capilară

– tromboflebită

– ulcer varicos

– hemoroizi

– traumatisme locale

2. Medicamente ce scad permeabilitatea capilarelor

a. Derivati flavonici

RUTOSID (Rutosidum)

Proprietăti fizico-chimice:

– se cunosc mai multe substante cu actiune de vitamina P; în teraputică se utilizează rutosidul.

– face parte din grupa de flavonoizi, derivati de fenilbenzoripan

Proprietăti farmacocinetice:

– flavonoizii naturali se absorb cu dificultate din tubul digestiv, fiind descompusi de flora intestinală; absorbtia este favorizată de asocierea cu acidul ascorbic

– absorbtie pentru chealatul rutosid-magneziu si derivatii de semisinteză

– se elimină renal doar derivatii bine absorbiti per oral si preparatele administrate injectabil

Mecanism de actiune

– direct asupra substanței conjunctive intercelulare din endoteliul capilar;

– indirect, prin intermediul catecolaminelor și acidului ascorbic (datorită capacității de a forma sisteme redox și a proteja de oxidare aceste substanțe fiziologic implicate în ridicarea rezistenței vasculare).

Actiune:

– mentine integritatea functională a capilarelor;

– măresc rezistenta si scad permeabilitatea capilarelor;

– efecte antihialuronidazic, antiinflamator și antihistaminic, de intensitate medie

Farmacoterapie:

– fragilitate capilară spontană sau la traumatisme foarte usoare

– hemoragii nazale (epistaxis), pulmonare (hemoptizii), retiniene, digestive, renale

– varice ale membrelor inferioare si hemoroizi

Venoruton, capsule

Compozitie: O-(-hidroxietil)-rutosid 300 mg.

Actiune terapeutica: Venoruton actioneaza pe peretele capilar, crescandu-i rezistenta si normalizandu-i permeabilitatea. Are efect inhibitor asupra agregarii eritrocitare si actiune protectiva pe endoteliul vascular. Venoruton se indica in tratamentul insuficientei venoase cronice prin reducerea edemelor si atenuarea simptomelor precum durere, crampe, tulburari trofice, dermatita varicoasa si ulcer varicos.

Indicatii: Durere si edem asociate varicelor stabilizate; varice si hemoroizi in timpul sarcinii (dupa cea de a patra luna). Edeme si alte simptome ale insuficientei venoase cronice, sindrom posttrombotic, tulburari trofice, dermatita varicoasa, ulcer varicos. Adjuvant in tratamentul de sclerozare a varicelor. Hemoroizi si complicatiile acestora.

Doze si mod administrare: 2-3 capsule de Venoruton 300 zilnic, dupa mese. Dupa disparitia simptomelor, de obicei in 2-4 saptamani, se recomanda continuarea tratamentului pentru alte cateva saptamani pentru consolidarea rezultatelor obtinute. Doza de Venoruton nu are practic prag, ceea ce face posibila cresterea dozei, corespunzator fiecarui caz individual.

Contraindicatii: Hipersensibilitate la principiul activ (O-(-hidroxietil)-rutosid).

Masuri de precautie: Desi nu au fost relatate reactii adverse si nu au fost demonstrate efecte teratogene, se recomanda evitarea folosirii Venoruton in primele trei luni de sarcina.

Reactii adverse: Au fost raportate reactii adverse doar ocazionale si usoare, precum alergii cutanate, tulburari gastrointestinale minore, cefalee, simptome ce dispar rapid la intreruperea tratamentului.

TAROSIN

Indicatii: Afectiuni insotite de fragilitate capilara sau de o permeabilitate anormala a peretilor acestora: purpura vasculara endogena sau toxica (intoxicatie cu saruri de aur, barbiturice, salicilati), hemoragii retiniene, digestive, renale etc. Stari alergice, hemoptizii, boli infectioase cu afectare capilara (scarlatina, tifos exantematic etc.), varice , hemoroizi.

Compozitie: Comprimate continand rutozida 20 mg; acid ascorbic 50 mg.

Actiune farmacoterapeutica: Rutozida (biflavonoid) actioneaza la nivel capilar, imbunatatind functionalitatea acestora prin reducerea difuziunii interstitiale anormale si cresterea rezistentei. Acidul ascorbic este implicat in stimularea respiratiei celulare si in sinteza de colagen si substanta fundamentala din tesutul interstitial, reducand riscul de hemoragii prin reducerea fragilitatii capilare. Ambele substante au proprietati chelatoare. Rutozida protejeaza acidul ascorbic de oxidare, cele doua componente potentandu-si reciproc efectele. Tarosin se absoarbe bine din tubul digestiv, eliminandu-se pe cale renala.

Posologie si mod de administrare: Tarosin se administreaza pe nemancate, cu foarte putina apa, in prize la 2-3 ore. Adulti: 5-10 comprimate pe zi. Sugari: 1-2 comprimate pe zi. Copii 3-7 ani: 2-4 comprimate pe zi. Copii 7-15 ani: 3-5 comprimate pe zi.

Forma de prezentare: Flacoane cu 20 comprimate

Conditii de pastrare: La adapost de lumina, caldura si umiditate.

Producator: Sicomed

TROXERUTIN (Troxerutinum)

Proprietăti fizico-chimice:

– derivat de rutosid

Proprietăti fizico-chimice:

– efect protector asupra tesutului conjunctiv, celulelor endoteliale si membranei bazale a capilarelor;

– diminuă permeabilitatea capilarelor si edemele

– antiinflamator si antitrombotic (inhiba agregarea trombocitelor)

– prin acest efecte atenuează simptomele din sindromul varicos incipient

– nu influentează alterările structurale din varicele constituite

Farmacoterapie:

– varice ale membrelor inferioare

– hemoroizi

– complicatii ale varicelor: tromboflebite, ulcer varicos

Troxevasin gel, 2%

Compozitie: 100 g gel contin troxerutina 2 g si excipienti: carbomer 980, edetat disodic, clorura de benzalconiu, trolamina, apa purificata. Grupa farmacoterapeutica: medicatia capilarelor (capilarotonice); bioflavonoide.

Indicatii terapeutice: Troxevasin, gel 2%, este indicat pentru tratament simptomatic local in caz de:

– insuficienta venoasa cronica;

– boala varicoasa si hemoroizi;

– tromboflebite superficiale, acute si sindrom posttromboflebitic;

– dureri postfleboscleroza.

Contraindicatii: Hipersensibilitate la troxerutina sau la oricare dintre excipientii produsului.

Precautii: Reactiile de hipersensibilitate sunt mai frecvente la pacienti cu boli cutanate si/sau alergice.

Interactiuni: Nu au fost constatate interactiuni cu alte medicamente sau substante. Troxevasin, gel 2%, poate fi administrat singur sau concomitent cu Troxevasin, capsule.

Atentionari speciale: Troxevasin, gel 2% se aplica numai pe suprafete cutanate intacte. Acesta nu trebuie aplicat pe mucoase, rani deschise sau la nivelul ochilor. Folosirea troxerutinei la pacientii cu hemoroizi obliga, in prealabil, la un diagnostic proctologic atent, pentru a exclude afectiuni care necesita alte interventii terapeutice. In caz de criza hemoroidala folosirea troxerutinei nu dispenseaza de tratamentul specific pentru alte afectiuni anale. Tratamentul cu troxerutina trebuie sa fie de scurta durata. Daca simptomele nu cedeaza repede este necesara reconsiderarea atitudinii terapeutice.

Sarcina si alaptarea: In urma administrarii Troxevasin la femelele gestante de soarece si sobolan nu s-au evidentiat efecte embriotoxice si teratogene. Totusi, nu se recomanda utilizarea produsului in primul trimestru de sarcina. De asemenea, nu se recomanda administrarea in timpul alaptarii. Efecte asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje Troxevasin, gel 2% nu influenteaza capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze si mod de administrare: Troxevasin, gel 2%, este recomandat numai pentru aplicare locala. Gelul se aplica in strat subtire pe suprafetele afectate de varice sau hemoroizi – tegumente, mucoasa anala intacte, de 2 ori/zi, dimineata si seara, masand usor pana la absorbtia completa.

Reactii adverse: In cazuri rare este posibil sa apara reactii alergice cutanate – urticarie, eczeme si dermatite.

Supradozaj: Nu s-au raportat cazuri de supradozaj.

Ambalaj: Cutie cu un tub de aluminiu a 40 g gel.

Pastrare: A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj. A se pastra la temperaturi sub 25 grade C, in ambalajul original. A nu se congela. A nu se lasa la indemana si vederea copiilor.

Producator: Balkanpharma-Troyan AD, Bulgaria

Detinatorul Autorizatiei de punere pe piata: Balkanpharma-Troyan AD, Str. Krayrechna 1, 5600 Troyan, Bulgaria

Troxerutin, gel

Compozitie: Troxerutin 20mg/g. Cutie cu un tub din a 25 g gel. Cutie cu un tub din a 45 g gel.

Indicatii:

-insuficienta venoasa cronica, tromboflebita superficiala, sindrom posttromoflebitic, hemoroizi.

-Profilactic si curativ al varicelor.

-Dureri postfleboscleroza.

-Tulburari ale circulatiei sanguine periferice (fragilitate capilara, hematoame), edeme si dureri de origine traumatica.

Doze si mod de administrare: Troxerutin MK gel se aplica de 2 ori pe zi la nivelul zonei cutanate, masandu-se usor pana ce se absoarbe la nivel cutanat. Daca este cazul, Troxerutin MK gel se poate aplica sub bandaje elastice si ocluzive.

Contraindicatii: Hipersensibilitate la troxerutin, la alte rutozide sau la excipientii medicamentului.

DIOSMIN (Diosminum)

Proprietăti fizico-chimice:

– derivat semisintetic de hesperidina

Mecanism de actiune:

– prelungeste efectul vasoconstrictor al noradrenalinei asupra peretelui venos,

– cresterea tonusul venos, si prin urmare, reduce capacitatea venoasă, distensibilitatea, si staza; acest lucru creste întoarcerea venoasă si reduce hipertensiunea venoasă

– îmbunătăteste drenajul limfatic prin cresterea frecventei si intensitătii contractiilor limfatice, precum si de cresterea numărului total de capilarele limfatice functionale.

– la nivelul microcirculatiei reduce hiperpermeabilitatea capilară si creste rezistenta capilară;

– reduce si inhibă aderenta, migrarea si activarea leucocitelor la nivel capilar; aceasta duce la o reducere a cantitătii de mediatori inflamatorii, radicali liberi în principal de oxigen si prostaglandine

Farmacoterapie:

Indicatii terpeutice:

– tratamentul simptomelor legate de insuficienta veno-limfatică: senzatia de greutate la nivelul picioarelor, durere, sindromul picioarelor nelinistite

Detralex, comprimate filmate

Compozitie: Fractiune flavonoidica micronizata 500 mg; diosmina 450 mg; hesperidina 50 mg.

Indicatii: Tratamentul manifestarilor insuficientei venoase cronice a membrelor inferioare, functionale si organice: senzatie de greutate, durere, crampe nocturne. Tratamentul semnelor functionale legate de criza hemoroidala.

Precautii: Sarcina este o perioada normala a vietii unei femei, cand este important sa nu se ia acest medicament fara avizul medicului. De asemenea, daca se doreste o sarcina, este necesar sa fie prevenit medicul. Nici un efect secundar nu a fost raportat pana in prezent.

Alaptarea: in absenta datelor asupra trecerii in laptele matern, alaptarea este contraindicata pe durata tratamentului.

Reactii adverse: Cateva cazuri de tulburari digestive banale si tulburari neurovegetative au fost descrise, neobligand niciodata la oprirea tratamentului.

Mod de administrare: In flebologie- posologie uzuala este 2 comprimate pe zi, 1 comprimat dimineata, 1 comprimat la pranz si 1 comprimat seara, in timpul meselor.
In criza hemoroidala- 6 comprimate pe zi, in primele 4 zile, apoi 4 comprimate pe zi, in urmatoarele 3 zile.

Devaricid

Compozitia: In compozitia acestui Devaricid avem sa gasim 50 de mg de Hesperidina micronizata si 450 mg de Diosmina micronizata. Devaricid este un supliment alimentar si nu are nevoie de prescriptie medicala.

Mod de administrare : Devaricid se ia cate 1 comprimat de 2 ori pe zi la adulti si 1 comprimat la adolescenti. Modul de administrare la copii se va recomanda doar de catre medic.

Actiune : Devaricid este indica tuturor celor care au probleme cu varicele, acesta ajutand la o functionare normala a venelor si a vaselor limfatice. Devaricid mentine tonusul peretilor vasculari, ajuta la o elasticitate a venelor si este util tuturor celor care au probleme cu sistemul venos, cuma r fi dureri la nivelul gambelor, senzatia de picioare grele, picioare umflate, etc.

Hemodin

Complexul original de bioflavonoide si alte substante naturale care au influenta favorabila asupra aparitia hemoroizilor, influenteaza pozitiv digestia si consistenta scaunului. Componentele active influenteaza tonusul venos, participa la intarirea si protectia peretelui venos, contribuie la accelerarea tranzitului intestinal si la o digestie sanatoasa.)

Actiune: Hemodin contine complexul de bioflavonoide cu efect verificat clinic la vindecarea formei acute si cronice a hemoroizilor.) Impreuna cu fibra nedizolvabila si componentele care maresc peristaltismul intestinelor participa insemnat la digestia sanatoasa.)

Substante active:

Ajuta in cazul formelor acute si cronice de hemoroizi: continutul de fractii de flavonoide micronizate purificate (diosmina, hisperidina) are impact benefic asupra durerii, mancarimii, inflamatiilor, scurgerilor, prolapsului, iritatiilor si a sangerarii. Are caracter antiinflamator, antioxidant si antimutagen. Acest efect este sprijinit de prezenta altor componente (troxerutin, escin). Pozitiv, influenteaza si digestia: fibra solubila nedigestibila, un probiotic important (Inulina) stimuleaza cresterea bacteriilor probiotice in intestinul gros si impreuna cu drojdii din familia Saccharomyces cerevisiae (componentul Lalmin Se) are efect favorabil asupra digestiei si influenteaza consistenta scaunului. Seleniul legat organic mareste protectia antiinflamatoare si antioxidanta.

1 tableta contine: Fractii de flavonoide micronizate purificare (diosmin, hisperidin; 90:10) 445 mg Troxerutin 15 mg Aesculus hippocastanum (20% aescin) 60 mg Lalmin Se (corespunde cu 4.8 μg Se) 25 mg Inulina 175 mg Excipienti : Talc E553b, stearat de magneziu E470b, celuloza microcristalina E460

Administrarea: Se administreaza 1 comprimat zilnic in timpul mesei. Se administreaza cu o cantitate suficienta de lichid. Hemodin poate fi utilizat pentru o perioada indelungata.

Continutul ambalajului: 60 comprimate

b. Antocianozide

EXTRACT DIN FRUNZE DE AFIN – Vaccinium myrtillus

Baze fizico-chimice

Antocianozidele sunt heterozide formate din agliconi si oze.

Baze farmacodinamice

Cresc rezistenta si scad permeabilitatea capilarelor.

Alte actiuni: astringentă, diuretică.

Farmacoterapie

Tulburări capilare, fraglitate, purpură. Tulburări arteriale, angiopatie diabetică, tulburări vasculare retiniene, ateroscleroză, hipertesiune arterială. Tulburări venoase, varice, edeme, sechele după flebită.

Difrarel E, drajeuri

Indicatii: Tratament adjuvant in tulburari de vedere crepusculare si in miopie.

Compozitie: Extract antocianozidic de Vaccinum Myrttillus (afine)….50mg si Acetat de alpha-tocoferol (vitamian E)….50mg si excipienti.

Prezentare: Cutie cu 24 drajeuri.

Contraindicatii: Contraindicat in sarcina si alaptare.

Mod de Administrare: 3-6 drajeuri pe zi. tratamentul trebuie efectuat in cure de 20 zile pe luna. La nevoie curele se pot repeta.

Mirtilene, capsule

Compozitie: O capsula contine: Principii active: Extract uscathidroalcoolic de Vaccinium myrtillus: 70 mg echivalent cuAntocianozide: 25 mg; beta-caroten: 10 mg; Alfa-tocoferol acetat: 40mg. Excipienti: Ulei vegetal de soia: 65 mg; Gelatina: 70 mg; Glicerol:27 mg; Propil p-oxibenzoat: 0,2 mg; Etil p-oxibenzoat: 0,3 mg; Oxidferic negru: 0,9 mg; Oxid feric rosu: 0,4 mg.

Actiune terapeutica: Fiecare capsula de Mirtilene Sifi contine 25 mg de antocianozidaextrasa din afine negre (Vaccinium myrtillus), 10 mg de beta-caroten (provitamina a) si 40 mg de alfa-tocoferol acetat (vitamina E). Antocianozidele extrase din afine negre sunt responsabile pentru culoarea rosu-violet si albastru prezenta in flori si in coaja unor fructe. Ele sunt incluse in clasa flavinelor in grupul Vitaminei P. Antocianozidele sunt substante foarte solubile, caracterizate printr-o intensa culoare rosu-violet sau albastru, o mare stabilitate dupa extractie si nu prezinta toxicitate nici la doze foarte mari. Interesul privind folosirea lor in terapia oculara, in special in asociatie cu beta-caroten (pro-vitamina A) si alfa-tocoferol acetat (vitamina E), a crescut dupa ce s-a observat imbunatatirea curbei de adaptare retiniana dupa administrare orala. Antocianozidele asociate cu beta-caroten si alfa-tocoferol acetat produc cresterea rezistentei capilare conjunctivale, precum si scaderea permeabilitatii capilare, fapte confirmate de studiile clinice. Din motivele mentionate mai sus, asociatia antocianozidelor din Vaccinium myrtillus cu beta-caroten si alfa-tocoferol acetat constituie un suport real in terapia oculara, in special daca tratamentul este urmat o perioada mai indelungata.

Indicatii: Fragilitate capilara. Afectarea permeabilitatii capilare. Dezordini vasculare retiniene. Miopie forte. Hemeralopie dobandita. Adaptare insuficienta la vederea scotopica si mezopica. Oboseala vizuala.

Contraindicatii: Produsul este contraindicat la pacientii cunoscuti cu hipersensibilitate in antecedente la oricare dintre componentele sale.

Precautii: A nu se lasa la indemana copiilor.

Mod de administrare: Se administreaza oral, 4-6 capsule/zi, dupa sfatul medicului.

b. TRIBENOSID (Tribenosidum)

Farmacodinamie

– reduce permeabilitatea capilara si, prin aceasta, combate edemul.

– are efect antagonist asupra substantelor endogene care produc inflamatia si durerea.

– contracareaza procesele patologice care se produc in paturile capilare, in vene si in tesuturile perivenoase.

Farmacocinetica

– se resoarbe rapid si aproape complet si este intens metabolizat

– are afinitate diferita pentru o serie de tesuturi si organe, in peretii vaselor sanguine, de exemplu, acesta atinge concentratii relativ inalte.

– nu se inregistreaza nici o acumulare de tribenozid chiar in cazul dozelor zilnice repetate.

– se excreta numai sub forma de metaboliti si aproape exclusiv prin urina.

– activitatea farmacologica a principalilor metaboliti reprezinta doar jumatate din cea a tribenozidului, iar 20% din doza administrata se elimina ca acid hipuric.

Indicatii

Tulburari circulatorii venoase: senzatie de oboseala, greutate si tensiune in membrele inferioare, edeme si durere ale membrelor inferioare dupa sezut sau ortostatism prelungite. Sindrom varicos: simptome datorate venelor varicoase, edeme statice si flebalgii. Hemoroizi. Ca adjuvant in tratamentul flebitelor, periflebitelor si sindromului posttrombotic, precum si pre- si postterapie de sclerozare.

Contraindicatii

Hipersensibilitate la substanta activa a Glyvenol-ului.

Reactii adverse

Eritem cutanat si tulburari gastrointestinale care sunt expresia unei sensibilitati individuale si care dispar spontan la intreruperea medicatiei. In rarele cazuri de manifestari mai severe, se recomanda apelarea la masuri adecvate ameliorarii simptomatologiei. Exista corespondenta intre frecventa unor astfel de reactii adverse si cantitatea de Glyvenol administrata.

Sarcina si alaptare

Ca in cazul oricarei terapii medicamentoase, Glyvenol-ul trebuie administrat cu precautie in timpul perioadei de sarcina, in special in primele trei luni. Nu se stie daca substanta activa trece in laptele matern. Riscul fetal trebuie considerat inaintea beneficiilor pentru mama.

Interactiuni

Desi substanta activa deriva din zahar, nu s-a demonstrat ca Glyvenol ar interfera metabolismul hidrocarbonatelor, chiar si la diabetici.

Supradozare

Nu a fost raportat nici un caz de supradozare acuta.

Procto glyvenol – supozitoare

Indicatii: Procto-Glyvenol este utilizat pentru tratamentul local al hemoroizilor externi si interni. Hemoroizii sunt inflamari ale venelor din zona rectala sau anala care provoaca durere locala, usturime si mancarime. Prima substanta activa, tribenozida, actioneaza local asupra cauzelor inflamatiei din vasele mici de sange. Cea de-a doua substanta activa, lidocaina, este un anestezic local care calmeaza rapid mancarimea, usturimea si durerea provocata de hemoroizi. Un supozitor contine tribenozida 400 mg si lidocaina 40 mg.

Contraindicatii: Nu utilizati Procto-Glyvenol daca sunteti alergic (hipersensibil) la tribenozida, lidocaina sau la oricare dintre celelalte componente ale Procto-Glyvenol.

Administrare: Utilizati un supozitor sau aplicati local crema rectala de 2 ori pe zi (o data dimineata si o data seara). Cand simptomele s-au redus Utilizati un supozitor sau aplicati local crema rectala o data pe zi. Nu depasiti doza recomandata. Pentru a administra Procto-Glyvenol crema rectala utilizati aplicatorul din ambalaj.

Compozitie: Substantele active din Procto-Glyvenol supozitoare sunt tribenozida si lidocaina

Atentionari: Datorita continutului in alcool cetilic, Procto-Glyvenol crema rectala poate provoca reactii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatita de contact). De asemenea, Procto-Glyvenol crema rectala poate determina reactii alergice (chiar intarziate), deoarece contine p-hidroxibenzoat de metil si p-hidroxibenzoat de n-propil. In capatul tubului cu crema rectala Procto-Glyvenol se afla o garnitura din latex. Latexul poate provoca reactii alergice grave. Manevrati tubul cu atentie deosebita daca stiti ca sunteti alergic la latex.

Reactii adverse: Procto-Glyvenol este, in general, bine tolerat. Totusi, in cazuri rare poate provoca reactii ale pielii, cum sunt arsuri, mancarimi sau inrosire la nivelul zonelor unde a fost aplicat sau chiar in jurul acelei zone. Anuntati-l pe medicul dumneavoastra daca aveti astfel de manifestari. In cazuri foarte rare poate provoca reactii alergice grave (reactii anafilactice cum sunt inflamarea fetei, buzelor, limbii si/sau gatului (cu dificultati la inghitire), respiratie dificila, mancarimi grave ale pielii sau batai neregulate ale inimii.

Interactiuni cu alte medicamente: Nu se cunoaste nici o problema in cazul utilizarii simultane a Procto-Glyvenol cu alte medicamente.

Sarcina si alaptarea: Nu trebuie sa utilizati Procto-Glyvenol pe durata primelor 3 luni de sarcina. Puteti folosi Procto-Glyvenol incepand cu a 4-a luna de sarcina sau atunci cand alaptati, dar numai la recomandarea medicului; nu depasiti doza recomandata.

Prezentare ambalaj: Cutie cu 2 folii din PE-PP-AI a cate 5 supozitoare.

Conditii de pastrare: A nu se utiliza dupa data de expirae inscrisa pe ambalaj. A se pastra la temperaturi sub 30ºC, in ambalajul original.A nu se lasa la indemana copiilor.

c. DOBESILAT DE CALCIU

Proprietăți

Normalizează permeabilitatea mărită a peretelui vascular, crește rezistența capilarelor și ameliorează microcirculația în diverse boli vasculare și metabolice. Scade agregația plachetară și viscozitatea sângelui. Mărește indirect fluxul limfatic reducând în așa mod edemul. Aceste proprietăți permit corijarea disfuncțiilor capilare funcționale sau legate de tulburările metabolice constituționale sau dobândite.

Indicații

Afecțiunile vasculare asociate cu fragilitate și permeabilitate mărită (retinopatia diabetică, microangiopatia), întâlnite în bolile cardiovasculare și metabolice, insuficiența venoasă cronică acompaniată de dureri, crampe, parestezii, adjuvant în tratamentul tromboflebitelor superficiale, sindromul post-trombotic, edemele, dermatozele de stază, tulburările circulatorii de origine arterio-venoasă sau cauzate de afecțiunile microcirculatorii, sindromul hemoroidal.

Contraindicații

– hemoragiile provocate de anticoagulante, sarcina în primul ei trimestru.

Supradozare

– cazuri de supradozaj nu au fost semnalate.

Efecte adverse

– rar tulburări gastrointestinale, dermatoză alergică, febră, cefalee, amețeli.

Interacțiuni

– nu sunt cunoscute.

Precauții

– sarcina și lactația

Intră în componența unor preparate combinate (Doxiproct, Doxiproct Plus, Doxivenil).

Doxilek, capsule

Compozitie: O capsula contine 500 mg dobesilat de calciu monohidrat. Dobesilatul de calciu este calciu dihidroxi-2,5-benzenosulfonat.

Actiune terapeutica: Dobesilatul de calciu are un efect selectiv asupra peretilor capilarelor, amelioreaza permeabilitatea lor si le reduce fragilitatea. De aceea, Doxilek are actiune antiedemica si normalizeaza rezistenta crescuta a peretilor capilarelor.

Indicatii: Prevenirea si tratamentul retinopatiei (angiopatiei) diabetice; prevenirea si tratamentul leziunilor capilare, aparute datorita circulatiei venoase modificata patologic a membrelor inferioare, asociata cu edem (flebopatie a membrelor inferioare sau asa-numitele simptome pre-varicoase si varicoase).

Mod de administrare: Doza zilnica uzuala estede 1-2 capsule pe zi administrate in timpul meselor. Capsulele vor fi inghitite intregi, nedesfacute. Durata tratamentului variaza de la o saptamana la mai multe luni, in functie de starea pacientului.

Contraindicatii: Hipersensibilitate la dobesilatul de calciu.

Precautii: Doxilek nu va fi administrat in timpul primelor 3 luni de sarcina.

Reactii adverse: Tulburari gastrointestinale si nervozitate.

B – Medicația complicațiilor (flebite, tromboflebite):

– Antiinflamatoare, topic și sistemic;

– Heparine și heparinoizi, pentru tratamentul topic si sistemic

HEPARINA (Heparinum)

Se gaseste in organism, mai ales in granulatiile metacromatice ale mastocitelor , celule din peretele vaselor mici, precapilare , din plamani , ficat , splina , rinichi. Intervine in mentinerea starii fluide a sangelui .

Este un anticoagulant fiziologic , natural, care are actiune si in vitro. Concentratia heparinei in sange, in conditii normale este de 0,01-9 mgla%.

Aceasta concentratie creste in : soc anafilactic , leucemii , dupa iradiatii.

Administrata oral, ca medicament , nu se absoarbe.

Dupa injectare absorbtia este rapida dar poate fi si intarziata prin asociere cu vasoconstrictoare.

Actiunea heparinei :

– impiedica reactia trombinei cu fibrinogenul

– impiedica transformarea protombinei in trombina

– impiedica formarea tromboplastinei

– impiedica aglutinarea si deci ruperea plachetelor sanguine

– previne formarea trombilor si poate contribui la scaderea volumului trombilor recent formati

– prelungeste timpul de coagulare dar nu modifica timpul de sangerare

– impiedica deteriorarea peretilor vasculari , actioneaza numai asupra coagularii sangelui

– intarzie dezvoltarea aterosclerozei

Indicatii terapeutice:

– heparina este indicata in tromboflebite, tromboze si embolii arteriale, infarct miocardic, in chirurgia cardiaca si vasculara, arteroscleroza, transfuzii de sange

– este utila ca anticoagulant in hemodializa prin rinichi artificiali si in chirurgia cardiaca

Efecte adverse:

– heparina este anticoagulantul fiziologic , complet netoxic

– in cazul administrarii intramusculare poate determina aparitia de sangerari la locul injectiei

– poate produce rareori reactii anafilactice care se manifesta prin febra, frison, urticarie, hipotensiune

– in supradozari sau in prezenta unei plagi deschise exista riscul ca heparina sa produca hemoragii renale, cerebrale, digestive.

Contraindicatii:

– nu se utilizeaza in primele 48 ore dupa operatii sau dupa nastere

– hemofilie, icter, hemoragii postoperatorii

– avort iminent, suspiciune de hemoragie cerebrala,anevrism cerebral

– leziuni ulceroase ale tubului digestiv

– ulcer de gamba, fibrom hemoragic, plagi

– hipertensiune severa, insuficienta hepatica severa

Prudenta:

la bolnavii alergici (asmatici, cu urticarie, rinite etc.)

LIOTON 100 000, gel

Compozitie: 100 g gel contin heparina 100 000 U.I. Excipienti:carboxipolimetilen 1,25 g; p-hidroxibenzoat de metil 0,12 g;p-hidroxibenzoat de propil 0,03 g; ulei Neroli 0,05 g; ulei de lavanda 0,05; alcool 30 ml; apa q.s.

Actiune terapeutica: Liotongel 100 000 este un gel cu efect antiexsudativ, antiedematos, anticoagulant pentru uz extern. Se poate administra singur sau combinat cu o terapie sistemica in afectiuni traumatice, inflamatorii. Liotongel 100 000 poate fi aplicat in patologia inflamatiei venoase si intraumatologia ortopedica. Toleranta locala sau sistemica este foarte buna.

Indicatii: Sindrom varicos si complicatiile lui: flebotromboza; tromboflebita; periflebita superficiala; ulcer varicos. Flebita varicoasa postchirurgicala; complicatiile safenectomiei. Traumatisme si contuzii; edeme si infiltratii localizate; hematoame subcutanate. Afectiuni traumatice musculo-tendinoase si capsulo-ligamentare.

Mod de administrare: Se aplica o data pana la de trei ori pe zi cate 3-10 cm gel pe suprafata afectata masand usor.

Contraindicatii: Hipersensibilitate cunoscuta la produs.

Precautii: Lioton gel 100 000 nu se va aplica in caz de sangerare, pe plaga sau pe mucoasa. De asemenea nu se va aplica pe zone infectate in cazul unui proces supurativ. Lioton gel 100 000 se va administra cu prudenta in cazul unui proces hemoragic. Administrarea locala de lunga durata poate produce sensibilizare; in acest caz tratamentul se va intrerupe si se va administra o terapie adecvata.

VIATROMB FORTE, EMULSIE CUTANATA

Compozitie: Heparină sodică lipozomală

Forma de prezentare: Emulsie cut. 2400 UI/g; ct. x 1 fl. x 25 g + pompa dozatoare

Indicatii: Administrare injectabila: tratament trombozelor venoase si al emboliei pulmonare, trombozelor arteriale (indeosebi IMA); profilaxia accidentelor tromboembolice venoase si arteriale; ca anticoagulant in cadrul transfuziilor, circulatiei extracorporale si dializei. Ext: sindrom varicos si complicatiile lui; flebita varicoasa postchirurgicala; complicatiile safenectomiei; traumatisme si contuzii; edeme si infiltratii localizate; hematoame subcutanate. Afectiuni traumatice musculo-tendinoase si capsulo-ligamentare.

Doze si recomandari: Administrare injectabila: adulti si copii: inj. intravenos 400-600 UI/kg/zi; varstnici: reducerea dozei la jumatate. Ext.: Se aplica de 1-3 ori pe zi cate 3-10 cm gel pe suprafata afectata, masand usor.

Contraindicatii: Prudenta in antecedente de trombopenie dupa administrare de heparina sau heparinoizi; tendinta de hemoragii la pacienti cu tulburari de hemostaza, cu exceptia coagulopatiei de consum nedatorata heparinei; leziuni organice cu risc hemoragic; endocardite infectioase acute (cu exceptia celor ce survin pe proteze mecanice); perioada postoperatorie, dupa interventii chirurgicale cerebrale sau medulare; accident cerebrovascular hemoragic; alergie la heparina.

Atentionari: Administrare injectabila: controlul de laborator al coagularii sangelui si numararea trombocitelor inaintea inceperii tratament, apoi la intervale de 2-3 zile; evitarea manevrelor ce pot leza vasele de sange; prudenta in IH, IR, HTA, bolile vasculare retiniene, traumatisme; Ext.: Nu se va aplica in caz de sangerare, pe plaga sau pe mucoasa. interactiuni medicamentoase: acid acetilsalicilic, AINS, ticlopidina, anticoagulante orale, glucocorticoizi sistemici (doze mari), dextran 40. Sarcina si alaptare.

Reactii adverse: Accidente hemoragice; hematoame la locul inj. s.c. sau noduli inflamatori; rar: trombocitopenie severa, necroza cutanata la locul inj., manifestari alergice cutanate sau sistemice; osteoporoza (in cazul tratament prelungit cu doze mari); cresterea transaminazelor, eozinofilie; exceptional alopecie, priapism; cateva cazuri de hipoaldosteronism cu hiperkaliemie si/sau acidoza metabolica.

Contractubex, gel

Compozitie: Gel hidrosolubil ce contine:

– Extractum Cepae (10%)

– heparina (5000 IU/100g)

– Allantoina (1%)

Indicatii: Cicatrice: hipertrofice cheloide care restrictioneaza miscarea, inestetice dupa operatii, amputari, arsuri, accidente

Contracturi: contractura Dupuytren, contractura in caz de tendon traumatic

Dozaj cicatrice recente: A se masa delicat de 3-4 ori pe zi Cicatrice mai vechi: A se masa viguros de 3-4 ori pe zi. Se maseaza delicat sau viguros de 3-4 ori pe zi, de la centru spre margini, pe lungimea cicatricei, cu compresie usoara.

Proprietati farmacologice: Efecte terapeutice ale produsului Contractubex® in tratamentul ranilor si a cicatricelor:

– Sustine procesul natural de vindecare

– Amelioreaza inflamatia si favorizeaza regenerarea celulara

– Imbunatateste elasticitatea si previne formarea de tesut cicatriceal patologic

Tolerabilitatea Contractubex pe perioada tratamentului:

– Tolerabilitate foarte buna in cursul tratamentului pe termen lung

– Reactii ale pielii au fost semnalate foarte rar

Producator: Merz Pharmaceuticals

Markoton, gel

Indicatii terapeutice: Arsuri, favorizand reepitelizarea. Afectiunile inflamatorii si trombotice superficiale: sindrom varicos si complicatii.

• Tratamentul ulcerului varicos.

• Profilaxia flebitelor.

• Tratamentul leziunilor post-traumatice ale articulatiilor si tesuturilor moi: luxatii, entorse, contuzii, intinderi musculare, afectiuni ale meniscului, tenosinovite, contracturi, hematoame.

Compozitie: Heparina sodica 100 000 UI si dexpantenol 50 mg/g.

Contraindicatii: Hipersensibilitate la heparina sau dexpantenol sau la oricare dintre excipientii medicamentului.

Doze si mod de administrare: 2 – 3 g de gel de 1 – 3 ori pe zi, fara masaj .

Avantaje:

• La administrare topica, heparina singura nu penetreaza prin piele decat in concentratii foarte mici datorita moleculei mari si puternic polarizate. Absorbtia se poate realiza doar daca heparina este insotita de un promotor de absorbtie care sa-i facilitaze patrunderea in tesutul cutanat impreuna cu apa. In produsul Markoton Gel heparina 100000UI este insotita de doi promotori de absorbtie: alantoina si dexpantenolul 5% care asigura patrunderea in profunzime a heparinei o data cu apa de hidratare; acesti doi promotori au proprietati hidratante intense, dar si actiune cicatrizanta.

• Actiunea antitrombotica, antiinflamatoare si cicatrizanta a heparinei este in plus completata de actiunea dexpantenolului 5%, cea de-a doua substanta activa, el contribuind si cu efectul sau farmacologic propriu cicatrizant, antiinflamator si hidratant.

• Prin produsul Markoton Gel, heparina isi poate manifesta atat actiunea profunda antitrombotica cat si cea cicatrizanta de suprafata.

Mod de eliberare: Fara prescriptie medicala.

Antiflebitic MK, crema/gel

Forma de prezentare si compozitie: Crema, gel; 100 g crema contin 25000 UI heparina sodica, 1 g diclofenac sodic; 100 g gel contin 50000 UI heparina sodica, 1 g diclofenac sodic; ct. x 1 tub x 35 sau 50 g, respectiv ct. x 1 tub x 25 sau 45 g

Indicatii: Varice, tromboflebite, tromboze superficiale, flebite, hematoame, edeme locale.

Dozare si mod de administrare: Uz cutanat, aplicatii locale de mai multe ori/zi.

Alle gel, 45 g

Compozitie: Diclofenac sodic 10mg/g si heparina sodica 500 UI/g.

Indicatii terapeutice:

– tratamentul bolilor venoase cronice (tromboflebite, tromboze superficiale) si a complicatiilor inflamatorii ale acestora precum si ale bolilor inflamatorii acute venoase (flebite superficiale)

– profilaxia flebitelor

– tratamentul leziunilor post-traumatice ale articulatiilor si tesuturilor moi insotite de revarsat sanguin si edem local (luxatii, entorse, contuzii, intinderi musculare, afectiuni meniscale, tenosinovite, contracturi, hematoame)

Contraindicatii:

– hipersensibilitate la heparina, la diclofenac, la alte antiinflamatoare nesteroidiene, la acidul acetilsalicilic sau la excipientii produsului

– leziuni cutanate, indiferent de etiologia acestora: dermatite supurative, eczeme, plagi, hemoragii, infectii cutanate, arsuri

– in trimestrul al III-lea de sarcina sau in perioada de alaptare

Doze si mod de administrare: Pe pielea zonei dureroase (pe o lungime de aproximativ 5 cm, la nivelul zonei lezate) se aplica 2-3 g gel de 1-3 ori pe zi, dupa care se maseaza usor. In cazul tratamentului afectiunilor venoase, nu este recomandata masarea zonei ci aplicarea unui pansament oclusiv peste zona pe care a fost aplicat gelul.

Mod de eliberare: Fara prescriptie medicala.

Hepathrombin, gel

Compozitie: Gel continand la 100 g: 50 000 U.I. heparin (mucosa); 250 mg alantoin, 275 mg dexpanthenol si substante auxiliare (tub cu 40 g gel).

Indicatii: Pentru prevenirea si tratarea afectiunilor venoase, ca: tromboze, inflamatii ale venelor in tromboze (tromboflebite), crampe venoase (varice), vene intarite sau blocate, picioare umflate, crampe ale pulpei piciorului (carcei). In cazul ranilor produse in accidente si in sport, ca: hematoame, traumatisme, contuzii, intinderi de ligamente, tendoane, tasari, striviri, entorse. Pentru semne si cicatrizari imperfecte, precum si pentru sclerozari cicatriceale.

Contraindicatii: Pana in prezent nu se cunosc.

Reactii adverse: Ocazional, pot fi semnalate reactii alergice. In astfel de situatii trebuie intrerupt imediat tratamentul.

Mod de administrare: Hepathrombin gel 50 000 se aplica de mai multe ori pe zi pe zonele afectate ale pielii. in cadrul tratamentului se pot face masaje cu preparatul. Pentru picioare, sensul frectionarii este de jos in sus. Pentru tromboze si tromboflebite (inflamari ale venelor in tromboze) nu se fac masaje. Nu se aplica pe mucoase si pe rani deschise. Hepathrombin – gel 50 000 nu va fi folosit dupa expirarea termenului de valabilitate.

CALCIPARINA

– are efecte asemanatoare heparinei sodice

– poate fi administrata subcutanat, efectele durand 12 ore

Indicatii:

– este utila in cazurile care necesita administrarea prelungita a heparinei

– pentru prevenirea si tratamentul tromboemboliilor

CALCIPARINE fiole

Forma farmaceutica: Solutie injectabila s.c. 25000 UI/ml. Seringi preumplute de 5000 UI (0,2 ml). Fiole de 12500 UI (0,5 ml) sau 25000 UI (1 ml), cu sau fara seringi.

Indicatii: Prevenirea si tratarea maladiei trombo-embolice si a starilor trombogenice.

Contraindicatii: Manifestari sau tendinte hemoragipare datorate in special deficientei factorilor de coagulare (trombopenie, hipofibrinogenemie, hemofilie) si/sau tulburarilor de permeabilitate vasculara (purpura) cu exceptia celor manifestate printr-o coagulopatie de consum. Alergie la heparina. Orice leziune hemoragica activa (cum ar fi ulcer gastroduodenal). Endocardite bacteriene acute. Perioada postoperatorie dupa o interventie chirurgicala pe sistemul nervos central sau periferic. Accidente vasculare cerebrale hemoragice. Asocieri nepermise cu: acid acetilsalicilic, antiinflamatorii nesteroide, ticlopidina.

Precautii: Preveniti medicul in caz de: sarcina, insuficienta hepatica, insuficienta renala, hipertensiune arteriala, ulcere gastroduodenale in antecedente sau in caz de tratamente in curs cu anticoagulante orale, glucocorticoizi, dextran 40.

Reactii adverse: Hematom sau mic nodul la locul injectarii. Posibilitate de sangerare (sangerari nazale si gingivale, urina inchisa la culoare sau roz). Scaderea numarului de plachete sanguine.

Mod de administrare: Numai pe cale subcutanata. A nu se injecta intramuscular. In cazul accidentelor tromboembolice aparute sau iminente: Ziua I: Prima injectie: doza test standard (0,1 ml adica 2500 UI pentru 10 kg corp). Dupa 5-7 ore: se controleaza timpul Howell sau timpul de cefalina activata pe plasma citratata pentru a verifica daca doza test este adaptata (trebuie sa fie dublul sau triplul timpului-martor). A II-a injectie: la 12 ore dupa prima injectie. Doza test se modifica sau nu in functie de rezultatele controlului. Zilele urmatoare: O injectie subcutanata o data la 12 ore cu o doza egala cu doza de la a II-a injectie din prima zi. Se face un nou control la 5-7 ore dupa injectie, apoi la fiecare 3-4 zile pana la aparitia scaderii trombofiliei. Dupa reajustarea posologiei, tratamentul va fi urmat tinand cont de evolutia clinica. Tehnica injectarii: Fiola autocasanta: pentru a o deschide, apasati usor la nivelul inelului colorat. Injectia trebuie sa fie realizata in tesutul celular subcutanat al centurii abdominale antero-laterale si postero-laterale, alternativ la dreapta si la stanga. Acul trebuie introdus perpendicular intr-un pliu cutanat realizat intre police si index. Pliul trebuie mentinut pe toata durata injectiei. Intrerupeti injectia daca introducerea acului determina o durere puternica (aceasta inseamna ca s-a atins un vas). In acest caz, scoateti acul si faceti injectia in partea opusa.

HIRUDINA

– este substanta anticoagulanta din secretia bucala a lipitorii Hirudo medicinalis

– se foloseste local, sub froma de crema sau gel , ca anticoagulant si antiinflamator

Hirudina este greu de incorporat ca atare in preparate. Cea mai buna varianta pentru a beneficia de efectele hirudinei este hirudoterapia (adica aplicarea de lipitori in vederea vindecarii). Aceasta se realizeaza de catre medici specializati in aceasta forma de terapie, pentru ca dupa aplicarea lipitorii se produce o hemoragie ce poate dura pana la 8 ore, iar locul respectiv trebuie bandajat. In apropierea varicelor lipitorile trebuie aplicate doar de medici experimentati pentru a se evita afectarea venelor in cauza.

CLEXANE (Enoxaparinum):

Indicatii:

– profilaxia bolii tromboembolice venoase , in chirurgia generala si/sau ortopedica

– profilaxia tromboembolismului venos , afectiuni medicale acute , insuficienta cardiaca / respiratorie

– infectii severe si bolile reumatismale

– tratamentul anginei pectorale instabile si al infarctului miocardic non-q , in asociere cu acidul acetilsalicilic.

– profilaxia coagularii in circuitul extracorporal, in timpul sedintelor de hemodializa

Contraindicatii:

– hipersensibilitate la enoxaparina, heparina sau alte heparine cu greutate moleculara mica

– hemoragie sau risc de hemoragie legate de tulburari ale hemostazei

– antecedente de trombocitopenie

– afectiuni organice cu risc de hemoragie

– endocardita infectioasa acuta

– nu se injecteaza intramuscular

Efectele adverse :

– trombocitopenie, hemoragii

reactii locale : -dureri , iritatia pielii la locul injectarii

-hematoame la locul injectarii

-noduli

-reactii cutanate alergice localizate si sistemice

-cresterea asimptomatica si reversibila a numarului plachetar

FRAXIPARINE (Nadroparinum):

– durata de actiune de 3 ore.Are actiune antitrombotica imediata si prelungita.

Indicatii:

– profilaxia bolii tromboembolice, infarct miocardic

– in chirurgia ortopedica si generala

– subcutanat , intramuscular in hemodializa , in tratamentul profilactic sau curativ

INNOHEP (Tinzaparinum)

Forma de prezentare:Solutie injectabila 10000 UI antifactor Xa/ml, 20000 UI anti-factor Xa/ml; ct. 10 fl. 2 ml; ct. cu 2 seringi preumplute 3500 UI anti-factor Xa/0,35 ml, 4500 UI anti-factor Xa/0,45 ml, 10000 UI anti-factor Xa/0,5 ml, 14000 UI anti-factor Xa/0,7 ml, 18000 UI anti-factor Xa/0,9 ml

Indicatii: Tratamentul curativ al trombozei venoase profunde si al emboliei pulmonare; profilaxia trombozei venoase profunde la pacientii supusi unor interventii chirurgicale generale sau ortopedice; prevenirea coagularii in circuitul circulatiei extracorporale sau pentru hemodializa.

Doze si recomandari: Tratamentul trombozei venoase profunde si al emboliei pulmonare: 175 UI/kg inj. subcutanat, o data pe zi. profilaxia trombozei venoase: in ziua interventiei chirurgicale 3500-4500 UI injjectabil subcutanat cu 2 ore inaintea interventiei si postoperator 3500 UI o data pe zi, timp de 7-10 zile. hemodializa pe perioada scurta: 2000-2500 UI in linia arteriala a circuitului de dializa (sau intravenos), la inceputul dializei. hemodializa pe perioada lunga: 2500 UI in linia arteriala a circuitului de dializa (sau intravenos), la inceputul dializei, apoi perfuzie 750 UI/ora.

Contraindicatii: Hipersensibilitate la tinzaparina, la alte preparate de heparina; trombocitopenie produsa de heparina; risc crescut de hemoragii.

Atentionari: Prudenta la pacientii cu risc de complicatii hemoragice, insuficienta renala, nou-nascuti; monitorizare hematologica; nu se injecteaja intramuscular; interactiuni medicamentoase cu acid acetilsalicilic, alte AINS, antiagregante plachetare, anticoagulante cumarinice, dextran; sarcina si alaptare.

Reactii adverse: Hemoragii, mici echimoze la locul injectiei, cresteri temporare ale transaminazelor, eruptii cutanate, urticarie, angioedem, trombocitopenie, priapism, reactiile anafilactice.

SULODEXIDUM

Indicatii

– patologie vasculara cu risc de tromboza

Contraindicatii:

– hipersensibilitate individuala la produs, heparina sau heparin-like

– diateze si boli hemoragice

Efecte adverse:

– la comprimate-tulburari gastrointestinale : greturi,varsaturi

– la fiole-durere, senzatie de arsura

– hematom la locul de injectare

Vessel due f, capsule

Compozitie: Capsule gelatinoase continand 250 lsu (cutie cu 50 buc.). Fiole a 2 ml solutie injectabila continand sulodexid 600 lsu (cutie cu 10 buc.)

Actiune terapeuica: Vessel Due F contine sulodexide, un glicozaminoglican care prezinta o marcata actiune antitrombotica, atat la nivel arterial cat si venos. Numeroase studii clinice, in care produsul s-a administrat atat pe cale orala cat si parenterala, au demonstrat ca actiunea antitrombotica se datoreaza inhibarii (dependenta de doze) a unora dintre factorii coagularii, dintre care primul si cel mai important ar fi factorul X activat.

Interferenta cu trombina ramane insa la un nivel nesemnificativ, coagularea nefiind astfel influentata. Actiunea antitrombotica este sustinuta si accentuata si de mecanismul antiagregant plachetar, precum si de activarea sistemului fibrinolitic tisular si circulator. Sulodexide este capabil sa normalizeze parametrii viscozimetrici alterati, situatie intalnita frecvent la pacientii cu afectiuni vasculare cu risc trombotic crescut. Aceasta actiune se manifesta in special prin scaderea valorilor fibrinogenului. Profilul farmacologic complex descris anterior, este completat si cu actiunea de normalizare a valorilor crescute ale lipidelor serice, realizata prin activarea lipoproteinlipazei.

Indicatii: Patologia vasculara cu risc crescut de tromboza.

Doze si mod de administrare: Cu exceptia cazurilor in care exista alte indicatii din partea medicului.

Capsule: 1 capsula de 2 ori pe zi, intre mese.

Fiole: 1 fiola pe zi i.m. sau i.v.

In general se recomanda inceperea tratamentului cu forma injectabila 15-20 de zile, dupa care se continua cu administrarea pe cale orala timp de 30-40 de zile. Ciclul complet de tratament trebuie repetat de cel putin 2 ori pe an. In functie de aprecierea medicului, atat dozele cat si frecventa de administrare pot sa varieze.

Contraindicatii: Hipersensibilitate recunoscuta fata de produs, fata de heparina sau heparinoizi. Diateze hemoragice. Sarcina.

Masuri de precautie: In toate cazurile in care este in curs de administrare si un tratament anticoagulant, parametrii coagularii trebuie foarte bine monitorizati, periodic. Din motive de precautie administrarea de Vessel Due F la femeile gravide trebuie evitata.

Reactii adverse: Ocazional s-au raportat urmatoarele reactii adverse:

Capsule: tulburari gastrointestinale, cum ar fi greata, voma, epigastralgii.

Fiole: durere, arsura sau hematom la locul de injectare.

Foarte rar pot sa apara, cutanat sau cu alte localizari, manifestari de sensibilizare.

BIBLIOGRAFIE

1. Cristea Aurelia Nicoleta, Farmacologie Generala, editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1998

2. Dobrescu Dumitru, Farmacoterapie Practica, ed.Medicala, Bucuresti, 1989, vol.II

3. Stanescu Victor, Tehnica Farmaceutica, ed.Medicala, Bucuresti, 1983;

4. Popovici Iuliana, Lupuleasa Dumitru-Tehnologie Farmaceutica, ed.Polirom, Iasi, 2001

5. Leucuta Sorin-Tehnologie Farmaceutica Industriala, ed.Dacia, 2001

6. xxxx FR X

7. Dobrescu D., Manolescu E., Subtirica Victoria, Ivan Cristina, Dragan Anca, Memomed, ed.Minesan, Bucuresti, 1999