Medicina In Mass Media
Cuprins
Introducere
1.1. Apariția limbajului medical
1.2. Termeni medicali de sursă francofonă întemeiați pe fundamente greco- latine
1.3. Anglicizarea terminologiei medicale românești
1.4. Raportul dintre limbajul medical comun și cel de specialitate
1.5. Transferuri lexico- semantice în terminologia medicală
Capitolul I
Comunicarea endogenă și exogenă
1.1. Caracteristicile comunicării medicale
1.2. Conceptul de medic .
1.3. Conceptul de pacient
1.3.1. Pacientul copil
1.3.2. Pacientul adolescent
1.3.3. Pacientul adult
1.3.4. Pacientul în vârstă
1.4. Comunicarea medic – pacient
1.4.1. Factori perturbatori ai comunicării
1.5. Comunicarea scrisă între medici
1.6. Comunicarea prin textele de contact
Capitolul II
Medicina în mass media
2.0. Generalități
2.1. Metode de promovare a produselor medico – farmaceutice
2.2. Promovarea vânzărilor
2.3. Noțiunea de brand
2.4. Rolul medicului și farmacistului în procesul de promovare
2.5. Promovarea produselor medico – farmaceutice prin mass media
Capitolul III
Studii de caz
3.0. Metode de studio
3.1. “Tânăra de 19 ani din Botoșani, operată de 5 ori”
3.2. “A fost despăgubită cu 1 milion de euro în urma unui accident”
3.3. “Cantonament după gratii”
3.3.1. Cristian Borcea
3.3.2. Jean Pădureanu
3.3.3. George Becali
Concluzii
Bibliografie
Anexe
Introducere
După numeroase și importante lucrări în legătură cu istoria medicinei, profesorul ieșean Valeriu Rusu, autorul principal al unui excepțional dicționar medical, face o incursiune în domeniu, pe care o considerăm utilă pentru tema lucrării de față, în a cărei introducere preluăm rezumativ câteva repere.
1.1. Apariția limbajului medical
Medicina este unul din domeniile ce se află într-un continuu progres și se poate spune că e un model de teorie a cunoașterii, ce a supraviețuit milenii la rând, deoarece a avut și are rolul de specialitate de a îngriji ființa umană. Însă, aceast domeniu nu a fost atât de amplu încă de la începuturile sale, nu a avut un limbaj specializat și nu se baza pe principiile pe care se bazează astăzi. Se pare că cel mai vechi text datează de aproximativ 5000 de ani și a fost descoperit în Orientul Mijlociu, la Nippur, în Mesopotamia, sub forma unor tăblițe de lut cu scriere cuneiformă. Se pare că pe aceste tăblițe se aflau însemnările unui medic care a lăsat urmașilor săi cele mai importante rețete ale sale. La începuturile sale, concepția medicală era una negativă, deoarece boala era văzută ca ceva malefic ce a pus stăpânire pe corpul uman și, din acest motiv, procedura de vindecare era realizată de vracii triburilor primitive, care prin anumite ritualuri magico- religioase reușeau să elimine spiritele rele care cauzau boala. De asemenea, etica și deontologia în practica medicală nu existau la acea vreme, precum nu existau nici medicamente propriu-zis, folosindu-se doar anumite plante. Însă, o dată cu trecerea timpului, se constată o evoluție în procedurile medicale care, ușor, ușor, se apropie de cele din zilele noastre. Astfel, în Egiptul Antic, vracii sunt înlocuiți de medicii laici, care erau specializați pe domenii dar, cu toate acestea, intervențiile chirurgicale se limitau doar la deschiderea abceselor și la circumcizie. Totuși, chirurgii egipteni din antichitate au fost primii care au suturat rănile. Medicamentele folosite în Egiptul Antic erau de origine naturală precum: mierea, uleiul, ceapa sau usturoiul ce erau remedii de bază în tratarea diverselor afecțiuni. De asemenea, se foloseau și unele remedii mai puțin cunoscute în ziua de azi, precum organe și excremente de origine animală.
Conform lucrărilor de specialitate, observăm că, chiar dacă în Egiptul Antic s-au făcut progrese semnificative, istoria medicinei este marcată de medicii din Grecia Antică, deoarece au fost primii care au reușit o desprindere definitivă de magie și supranatural, fiind considerați fondatorii medicinei occidentale moderne. Însă, Grecia Antică este considerată ca fiind locul care a făcut istorie în domeniul medicinei datorită lui Hipocrate care este considerat părintele medicinei. Ia fost atribuită această denumire deoarece a fost primul om care a eliberat medicina de superstiții și misticim prin numeroasele observații făcute asupra manifestării bolilor și descrierea lor amănunțită, precum și prin încercările de a explica procesele patologice pe baze naturale și raționale. Astfel tot Hipocrate va clasifica bolile ca acute, cronice, endemice și epidemice. Cum bine se știe, numele lui Hipocrate este pronunțat și în zilele noastre, fiind legat de Jurământul lui Hipocrate, un adevărat angajament etic și deontologic pe care medici din întreaga țară îl depun în momentul absolvirii facultății. Dar se poate spune că un rol important în evoluția medicinei îl au și romanii, prin inventarea a numeroase instrumente chirurgicale cum ar fi: forcepsul, scalpelul, speculum, acul chirurgical. Este clar că istoria medicinei și mai ales evoluția acesteia este impresionantă, deoarece s-a trecut de la leacuri băbești la medicamente și antibiotice, care pot trata orice boală, s-a trecut de la vraci la medici bine pregătiți și la intervenții chirurgicale foarte complexe. Însă, odată cu această evoluție a sistemului medical, și limbajul acestui domeniu s-a modificat pentru că e greu de crezut că, la începuturile sale, exista un limbaj specializat așa cum există astăzi. Se poate constata că acest limbaj s-a format în timp, purtând amprenta unor influiențe cultural- lingvistice numeroase: greco- latine, italiene, ruse și timp de mai bine de un secol, franceze, însă, în prezent limbajul medical românesc se află sub influiența limbii engleze fiind o limbă de circulație internațională. De la sfârșitul secolului XX când limba franceză a fost înlocuită de limba engleză, se remarcă faptul că a dominat evoluția tehnologiei medicale românești devenind noua lingua franca a comunicării medicale scrise dar și a manifestărilor internaționale.
1.2. Termeni medicali de sursă francofonă întemeiați pe fundamente greco- latine
Lucrările de istorie a medicinei au subliniat faptul că fundamentele greco- latine ale limbajului medical și farmaceutic actual au două valențe universale: pe de o parte, continuitatea terminologică din punct de vedere al spațiului și, pe de altă parte, din punct de vedere istoric, deoarece temenii au fost utilizați într-o formă constantă aproximativ 2000 de ani ceea ce conferă capacitatea de a putea fi traduși cu exactitate în alte limbi utilizate în zilele noastre, latina fiind o limbă ce nu se mai vorbește și care a fost înlocuită de cea engleză. Din acest punct de vedere se poate constata faptul că limbajul medical este unul dintre cele mai stabile și mai uniforme vocabulare, ceea ce asigură atât o echivalență lexicală importantă între diferite limbi de circulație cât și un pariu câștigat cu monosemantismul. Monosemantismul termenilor medicali prezintă însă o problemă de sprafață, deoarece, la o atentă investigație lexico- semantică, constatăm faptul că există cuvinte preluate din vocabularul general, dar cu modificări de sens care de cele mai multe ori alături de alte elemente lexicale, formează sintagme specifice domeniului medical. Pentru a analiza lexicul medical trebuie să avem în vedere două posibile niveluri de analiză: unul de suprafață care vizează termenii de origine greco-latină, și unul mai profund, de analiză a cuvintelor polisemantice, sinonime și omonime, care pot îngreuna procesul comunicării științifice.
Terminologia medicală face referire la cele mai importante remedii utilizate dar nu menționează bolile. Se poate observa că statutul translexical al terminologiei medicale nu este creația absolută a terminologiei secolului al XX lea, ci are în spate milenii de căutări și cercetări în domeniul medical, atât în context științific cât și în contextul dezvoltării limbajului medical. Se poate constata că există termeni ce datează de mii de ani și sunt folosiți și astăzi. În scrierile egiptene, identitatea medicului era sinonimă cu cea a sacerdotului sau a scribului, fapt consemnat în termeni de tipul sacerdot-medic sau scrib-medic și de asemenea cuvântul farmacie are o identitate veche și impresionantă, egiptenii denumind-o “pharmakon”. Dar aspectul cel mai important în formarea terminologiilor medicale este dat de istoria terminologiilor și anume modul în care s-au format termenii medicali, care se referă atât la corpul uman cât și la descrierea bolilor cu care acesta se confruntă. Cuvintele care se referă la nume, și la denumiri ale corpului sau ale unor boli țin de o structură lingvistică compusă, a cărei coeziune semantică se întemeiază, în funcție de criteriul cronologic- istoric, pe o rețea de adaptare în limbajul comun și cel științific. Cu toate că sunt utilizate unități lexicale preexistente, termenii medicali vor dobândi noi atribute, de natură științifică ce actualizează un statut interlingual al limbajului medical, atât al celui științific cât și al celui comun. Limbajul medical nu este doar un limbaj care reflectă realitatea iar specificul acestui limbaj nu se reduce doar la caracterul denotativ al cuvintelor și la relația privilegiată a acestora cu obiectele și relațiile pe care le exprimă. Limba este un tot, ordonat ierarhic, în interiorul căruia sensul și valoarea termenilor rezultă din relațiile pe care aceștia le stabilesc între ei. Datorită faptului că la începuturile sale medicina a fost dominată de medicii greci și apoi de cei romani, o mare parte a termenilor folosiți în practica medicală occidentală își au originea, în cea mai mare parte, în limba greacă și cea latină, făcând limbajul medical aproape universal și ușor reproductibil dintr-o limbă gazdă într-o alta.
În acest sens, numeroși termeni ce au fost, inventariați de Valeriu Rusu, cu precădere în anatomie, se poate constata că s-au format prin metamorfozare din greacă și latină, avînd ca spațiu de referință realitatea cotidiană: lat. vestibulum cu pl. vestibula ( ce înseamnă spațiul dintre stradă și ușa casei, intrarea ), lat. atrium cu pl. atria ( antecamera cu pereții afumați din cauza focului ce ardea în mijlocul acesteia) sau thalamos ( dormitorul din interiorul unei case) toate acestea erau încăperi din interiorul unei case romane și putem observa că acești termeni sînt folosiți în medicină în construcții precum: vestibul membranos, vestibul osos, vestibul bucal sau atriumul inimii.
Acest aspect este specific limbajului medical deoarece în medicina europeană a dominat pînă în secolul al XVI-lea o singură limbă, cea latină. Pentru a actualiza unitățile conceptuale limbajul medical folosea termeni ce aparțineau substratului latin precum și tipare lexico- semantice devenite universale, care s-au transpus de-a lungul timpului și în limbajul medical popular. În ultimele decenii, limbajul medical, ce cele două aspecte ale sale: cel vorbit și cel scris, s-a dezvoltat considerabil, cuprinzînd după lexicografi peste 150 000 de cuvinte specifice limbajului medical. Însă, odată cu creșterea sa numerică, limbajul medical a început să se complice prin acumularea a numeroase sinonime și neologisme care au condus spre confuzii și datorită acestora lexicografii consideră că acest limbaj s-a transformat într-un haos terminologic în care trebuie făcută ordine. Apariția acestor numeroși termeni este determinată de noile descoperiri precum și de progresele care sunt din ce în ce mai frecvente în acest domeniu.
După perioada de misticism și vrăjitorie, medicii greci au realizat trecerea spre metode științifice și prin sistemul de organizare: gr. iatros desemna medicul farmacist care își desfășura activitatea în locuie) toate acestea erau încăperi din interiorul unei case romane și putem observa că acești termeni sînt folosiți în medicină în construcții precum: vestibul membranos, vestibul osos, vestibul bucal sau atriumul inimii.
Acest aspect este specific limbajului medical deoarece în medicina europeană a dominat pînă în secolul al XVI-lea o singură limbă, cea latină. Pentru a actualiza unitățile conceptuale limbajul medical folosea termeni ce aparțineau substratului latin precum și tipare lexico- semantice devenite universale, care s-au transpus de-a lungul timpului și în limbajul medical popular. În ultimele decenii, limbajul medical, ce cele două aspecte ale sale: cel vorbit și cel scris, s-a dezvoltat considerabil, cuprinzînd după lexicografi peste 150 000 de cuvinte specifice limbajului medical. Însă, odată cu creșterea sa numerică, limbajul medical a început să se complice prin acumularea a numeroase sinonime și neologisme care au condus spre confuzii și datorită acestora lexicografii consideră că acest limbaj s-a transformat într-un haos terminologic în care trebuie făcută ordine. Apariția acestor numeroși termeni este determinată de noile descoperiri precum și de progresele care sunt din ce în ce mai frecvente în acest domeniu.
După perioada de misticism și vrăjitorie, medicii greci au realizat trecerea spre metode științifice și prin sistemul de organizare: gr. iatros desemna medicul farmacist care își desfășura activitatea în locuința sa ce era denumită iatreion iar medicamentele erau depozitate într-un spațiu special ce era denumit apothiki. De asemenea, rădăcina iatro- a dezvoltat ideea de medic, devenind o paradigmă conceptuală pentru numeroși termeni ce sunt folosiți și astăzi: pediatru, pediatrie, psihiatru etc. Se poate constata că romanii au latinizat unii dintre termenii pe care i-au împrumutat prin modificarea terminației grecești masculine -os în terminația latină –us, de exemplu în gr. brankhos › branchus sau a celei feminine –e în –a ca de exemplu gr. theke › theka. Numele neutre vor substitui terminația grecească –on cu latinescul – um astfel gr. cranion devine cranium și doar neutrele terminate în –a se vor menține neschimbate gr. coma › lat. coma. Au rămas în terminologia medicală și o serie de instrumente muzicale: salpinx (trompetă) a dat prefixele salping- și salpingo-, care indică o relație cu trompa lui Falloppio sau cu trompa lui Eustachio, tympanum, a rămas aproape ca atare (timpan) denumind un instrument din orchestră, în anatomie, termenul timpan creează confuzii: el este utilizat uneori pentru a desemna casa timpanului sau, impropriu, pentru denumirea membranei timpanului și să nu uităm nici de osul timpanal.
Fundamentele greco- latine nu sunt numai o problemă de lingvistică formală ci și una de lingvistică cognitivă deoarece medicii greci și romani gândeau metaforic, reflectând o realitate neobișnuită, preluând termenii din limbajul funcțional și transformându-i treptat în termeni științifici.
În ultimile decenii ale secolului al XV-lea, la scurt timp după dezvoltarea tipografiei, chirurgii din provinciile franceze au început să publice cărți de medicină în limba franceză. După o expansiune considerabilă în secolul al XVI- lea și un recul în secolul al XVII-lea, francofonia medicală atinge apogeul în secolul al XVIII-lea, acest lucru însemna că limbajul medical trece granița și va adopta cuvinte din limba franceză care mai apoi va înlocui în mare parte limba latină, devenind limba franceză o limbă de circulație internațională. Vom observa o trecere a termenilor medicali din limba greacă sau latină în limba franceză precum: gr. bronkos > fr. bronche, gr.(dia)phrangma > fr. diaphragmatique, lat. glans > fr. glande, lat. phalanx> fr. phalangectomie. Încă de la începutul secolului al XIX- lea regăsim în limbajul medical românesc cuvinte ce aparțin vocabularului francez precum: rom. anorganic > fr. anorganique, rom. contamina > fr. contaminer, rom. contagios > fr. contagieux, rom. epidemie > fr épidémie, rom curativ > fr. curatif, rom. organ > fr. organe. Din perspectivă diacronică, limbajul medical românesc a avut ca sursă de inspirație terminologică, o mare perioadă de timp, mai precis ultima parte a secolului XIX și prima parte a secolului XX. Temenii medicali de origine franceză s-au adaptat cu succes în lexicul românesc datorită faptului că mulți termeni au fost creați prin compunere cu prefixe, sufixe și rădăcini greco- latine. Atât timp cât s-a aflat sub influiență franceză, limba română din domeniul medical a continuat să fie cultivată. Astfel, lucrările medicale românești din anii 1940- 1960 nu abundau în neologisme, iar termenii noi, împrumutați în cele mai multe cazuri din limba franceză erau folosiți cu prudență, explicați între paranteze iar mai apoi adaptați și la pronunția limbii române, împrumuturile neologice au fost de asemenea, asimilate corect. O dovadă a grijii acordate îmbogățirii, dar și apărării și conservării limbii române folosite în domeniul medical, o constituie faptul că neologismele pătrunse în acea perioadă în limbă au rezistat până în prezent.
1.3. Anglicizarea terminologiei medicale românești
Recurgând la studii de specialitate privind evoluția vocabularului limbii române, istoricii terminologiei medicale românești au constatat că, spre sfîrșitul secolului XX, limba franceză a fost înlocuită din poziția de limbă internațională a științei și a tehnicii de către limba engleză. Din acea perioadă și până în prezent, limba engleză a dominat evoluția terminologiei medicale românești, devenind noua lingua franca a comunicării în domeniul medical. Însă, se poate constata faptul că discursul medical, scris sau oral, transpune de multe ori ad literam texte englezești, ceea ce reflectă o comoditate din partea utilizatorilor săi și lipsa raportării conștiente a acestora la limba națională.
Limba engleză are o dublă origine, saxonă și romanică (de sursă franceză), motiv pentru care anglicizarea temenilor medicali cu etimon latin a reprezentat un proces benefic pentru a armoniza limbajul. Voi oferi câteva exemple de termeni medicali și farmaceutici care vor evidenția cele afirmate mai sus: lat. acutus > engl. acute, lat. adjuvantus > engl. adjuvant, lat. balsamum >engl. balsam, lat. ampulla> engl. ampulla, lat. capsula> engl. capsula. Ceea ce putem observa este faptul că termenii de origine latina sunt foarte ușor adoptați de limba engleză prin anglicizare. Împrumuturile de acest tip au pe lângă un comportament asemănător cuvintelor românești, o circulație foarte mare și participă la relatinizarea limbii române. De asemenea, există termeni medicali englezești care au pătruns prin filiera franceză și datorită acestui fapt s-au adaptat sub aspect fonetic, ortografic și morfologic, având un comportament asemănător cuvintelor din limba română.
Ca și în celelalte cazuri, termenii proveniți din limba franceză au fost asimilați în forma originală sau au fost transcriși în limba română după cum vom constata în exemplele următoare: rom. anelaj > fr. annelage > engl. annealing; rom. buton > fr. veche boton > engl. button; rom. angoasă > fr. angoisse > engl. anguish. Totodată, se poate constata faptul că numeroși termeni anatomici ce definesc sistemul cardiovascular au aproximativ aceeași traducere ca cea din limba română precum: rom. septinteratrial > engl. interatrial septum; rom. valva aortică > engl. aortic valve; rom. circulația coronariană > engl. coronary circulation, de asemenea întâlnim și termeni de diagnostic precum: rom. malformații congenitale ale inimii > engl. congenital anatomy of heart.
Se poate trage concluzia pe baza exempleleor prezentate mai sus, că, pentru majoritatea termenilor de origine engleză se pot găsi cuvinte echivalente, iar cei intraductibili circulă ca anglicisme, cu dificultățile de rigoare. Însă, această anglicizare a termenilor creează haos și incertitudine, după cum și Rodica Zafiu a subliniat într-un articol referindu-se la limbajul medical românesc de după 1990, faptul că “importul” terminologic din engleză este un fenomen viu, în curs de desfășurare, medicina fiind o știință supusă permanent schimbării, ridică, în română, dar și în alte limbi, probleme de integrare lingvistică, la diferite nivele. În registrul formal, al limbajului de specialitate, folosit în tratate medicale, articole și comunicări științifice, traduceri sau manuale, eforturile terminologice sunt în general mai mari, sunt căutate echivalente, se evită instinctiv sau programatic- barbarismele; nevoia de precizie și de transparență internațională acționează însă în sens contrar, manifestându-și presiunea. Confuzii se pot crea și datorită faptului că bolilor li se dă numele celui care a descris-o primul, ceea ce duce la mari diferențe de la o țară la alta, de exemplu gușa exoftalmică denumită în țările anglo- saxone maladia Graves, în Franța se numește boala Basedow.
1.4. Raportul dintre limbajul medical comun și cel de specialitate
Această problemă a fost analizată, cu deosebită atenție și cu foarte bune rezultate de Christian Bylon și Xavier Mignot într-o secțiune din monografia intitulată Comunicarea.
Terminologia medicală, argumentează statutul medicinei ca știință de bază pe codaj lingvistic riguros și, în mare parte accesibil numai specialiștilor. Limba medicilor nu este de fapt decât un vocabular medical: ea are aceeași morfologie și aceeași sintaxă ca limba comună; doar lexical este diferit parțial. De fapt, limbajul medical este puțin științific, dacă această expresie presupune un sens foarte precis, bine definit și acceptat de comunitate, al termenilor pe care îi folosește.
Progresele din acest domeniu fac ca distorsiunea între limbajul medical curent și nivelul de cunoștințe să crească, impunând crearea de neologisme, de deveri de sens ale unor cuvinte, fie preluarea unor definiții precise ce rup lanțul diacronic al sensului. Diferența între limbajul comun și cel de specialitate constă în ceea ce numim decodificare a termenilor deoarece pacienții nu sunt cunoascători ai limbajului de specialitate iar medicii trebuie să folosescă un limbaj comun pentru ca aceștia să înțeleagă care este afecțiunea cu care se confruntă. Medicii pot scrie în certificatele și rețetele pe care le completează, diagnstice precum epigastralagie sau neoplasm, referindu-se la ceea ce pentru pacienți sau pentru familiile lor reprezintă dureri de lingurică, respectiv cancer (mai vechi rac). Cu privirea la terminologia medicală, în ceea ce privește neologismele, Sexil Pușcariu făcea, în anul 1940, următoarea constatare: “La termenii medicali, neologismul mai e ajutat să se propage și prin faptul că medicii, întrebuițând termenii tehnici, se pot înțelege, la patul bolnavului, fără să fie înțeleși de el, apoi fiindcă o boală cu un nume străin i se pare bolnavului, mai ‹‹interesantă›› decât cea cu un nume obișnuit de exemplu migrenă față de dureri de cap, calcul sau litiază față de piatră etc.; în sfîrșit, fiindcă atunci când este vorba de părți ale corpului termenul tehnic- cel puțin la început, până nu e înțeles de toată lumea- nu este supărător: cuvintele hernie sau intestine se pot întrebuința în societate, pe când vătămatură sau mațe trec drept vulgare”. După cum se poate observa, Sextil Pușcariu anticipa atunci ceea ce unii cercetători numesc astăzi “ funcția criptică a limbajului medical”. Această funcție a limbajului medical a fost atent analizată de Christian Baylon și Xavier Mignot, care aduc numeroase lămuriri pentru a înțelege faptul că nimeni nu poate stăpâni vocabularul tuturor disciplinelor iar stăpânirea unui limbaj tehnic de un anumit număr de personane asigură acestuia funcția criptică vizuală, iar utilizatorilor o potențială putere. Ei vor face deosebirea între vocabularul medical considerat ca jargon și vocabularul văzut ca argou. Cei doi specialiști în comunicare apreciază că funcția criptică este prezentă numai în argou, și pe această bază, admit că limbajul medical se înscrie într-o perspectivă dinamică a raportului argou- jargou. Altfel spus, putem aluneca din jargou, limbaj tehnic folosit pentru transmiterea de informații, în argou, de îndată ce apare dorința de a ascunde o informație ne-inițiaților într-o situație de comunicare precisă. Se pare că atât argoul cât și jargonul asigură în afara funcției de comunicare o serie de funcții precum: funcția de economie, specializare, signum social și chiar o funcție estetică. Prezența funcției criptice în limbajul tehnic al medicinii s-ar explica și prin tendința corpului medical de a păstra avantajul pe care îl aduce o știința neîmpărtășită. De altfel, “breslele au creat întotdeauna un limbaj a celor inițiați”. Acest ermetism al limbajului convine, în cele din urmă, atât medicului, care își păstrează locul privilegiat, cât și pacientului care nu-și dorește ca medicul să utilizeze un limbaj obișnuit.
Există deosebiri radicale între lexicul comun (limbajul obișnuit), jargoul științific și argou, pe de o parte, ca și, pe de altă parte jargonul stiințific ca argou. Cuvintele din lexicul limbajului comun se structurează idiomatic, câtă vreme terminologia tehnico- științifică se structurează în funcție de exigențele și delimitările fiecărei științe ori tehnici în parte. Lumea medicinei este un univers foarte ierarhizat, începând cu profesorul și până la infirmieră sau ajutoarele dintr-un laborator, lume ce poate fi privită ca un spațiu de intersecție al mai multor interese care nu sunt întotdeauna corvergente, iar tendința din partea corpului medical, de a păstra avantajul pe care îl aduce o știință neîmpărtășită poate explica prezența unei funcții criptice în limbajul medical. Așadar, cu referire la terminologia medicală, prin intermediul acestei funcții criptice medicii își doresc să protejeze știința cu ajutorul unui vocabular ermetic. Faptul că acesta rămâne frecvent un cod închis pentru neinițiați se explică prin lipsa de cunoștințe medicale în rândul celor mai multi pacienți. Iar faptul că se creează sau se apelează în continuare la termini formați din elemente greco- latine care prezintă o oarecare transparență a semnificatului pentru tot mai puțini cunoscători de limbi clasice ceea ce ține de o anumită tradiție a constituirii terminologiei medicale.
Tot legat de problema terminologiei, interesantă este observația acelorași specialiști potrivit căreia funcția criptică se manifestă dincolo de relația medic- pacient “în cazurile unde posibilitățile de înțelegere și de explicare actuale ale medicinei sunt depășite”. Astfel, termeni precum idiopatic sau idiosincrasie ar ascunde ignoranța medicinii sau a medicului cu privire la complexitatea “mecanismelor umane descoperite pe bâjbâite”. În acest caz se apreciază că funcția criptică este totuși necesară “sub presiunea socială a dreptului la o viață sănătoasă, a dreptului la cunoaștere și a nevoii de a denumi totul inclusiv vidul cognitiv”. Pacientul chiar dacă se teme uneori de adevăr, nu suportă incertitudinea vidului lingvistic în care maladia se poate să se numească oricum. Întrucât medicina se prezintă ca fiind atotputernică, ei îi vine greu să recunoasca dispcrepanța între “această imagine idealizată și realitatea patologică și terapeutică”.
Stelian Dumistrăcel a subliniat faptul că medicii ca și juriștii sau slujitorii altarului, sunt permanent confruntați cu două niveluri terminologice: cel al registrului public formal și cel al comunicării mai mult sau mai puțin familiare, cu pacienții, respectiv clienții sau enoriașii. Prin urmare dacă prezinți emisiuni de profil, cum ar fi "Telemedicina", ori îți vei programa discursul pentru a-i interesa și reține pe telespectatori (care cer și obțin consultații gratuit), ori te imaginezi la un microsimpozion pe teme medicale, prilej pentru a-ți epata, eventual, chiar conlocutorii. În astfel de cazuri trebuie să fim foarte atenți la limbajul pe care îl folosim deoarece trebuie să ne adaptăm discursul în funcție de publicul caruia ne adresăm. Altfel spus funcția criptică se justifică doar când “este bine să se evite unii termini curenți care, așa cum arată observațiile, au puterea să trezească frica: cuvintele tumoare, cancer, uremie, infarct, sincopă cardiacă, ramolisment cerebral, paralizie și câteva altele trezesc uneori pacientului imagini mai tragice decât își poate închipui medicul. Este ușor ca aceste cuvinte să fie înlocuite prin echivalențe mai puțin de temut fiind singura împrejurare când un limbaj ezoteric este justificat”.
1.5. Transferuri lexico- semantice în terminologia medicală
Conform unei analize întreprinse între secolul XV și XX, se constată că, majoritatea științelor fundamentale, printre care și medicina, se deosebesc de limba comună prin caracterul închis. „Migrarea” termenilor medicali spre limba comună și invers este un fenomen ce s-a extins foarte mult și în limba română actuală și care circulă sub numele de “democratizare a cunoașterii”. Limbajul comun și cel de specialitate reprezintă varietăți stilistice funcționale iar în zilele noastre aproape orice vorbitor folosește, pe lângă limbajul comun, un limbaj de specialitate, corespunzător unui domeniu profesional. Limbajul medical ca și limba căreia îi aparține, se află într-o permanentă mișcare și transformare, care tinde mereu spre progres. Pentru că limba este un organism viu, “în mișcare”, între sferele lexicale nu există granițe stricte astfel încât unitățile lexicale pot fi transferate dintr-o zonă în alta, în funcție de numeroși factori lingvistici și extralingvistici. Spațiul medical, cu marea lui varietate de forme, constituie unul dintre câmpurile lexicale ce îmbină diverse noțiuni. Ele își găsesc originea în graiul viu al vorbitorilor, țin de limbajul expresiv și cel afectiv al acestora, așadar medicina este rezultatul unei fine observații și al unui proces îndelungat de abstractizare și generalizare în conștiința populară, unde se reflectă cu precizie varietatea și particularitatea mediului fizic și al sănătății. Cum ar fi părțile componente ale corpului omenesc: creștetul, spinarea, coasta, pieptul, poalele.
Există numeroase verbe din limbajul comun ale căror sensuri sunt foarte bine cunoscute precum a descrie, a traduce, a interesa, a dezvolta, a migra, a sugera, a tolera, a se înscrie însă, care în limbajul medical capătă noi valențe. Acestea le întâlnim în sintagme de tipul verb + substantiv în exemple precum: sunt interesate articulațiile (afectate); retina interesează (urmărește) vederea; migrena traduce (manifestă) o durere paroxistică a capulu; examinarea abdominală interesează (urmărește) sensibilitatea abdomenului; s-au descris (cercetat) infecții cutante cauzate de streptococi; s-au descris (cercetat) și distrofii musculare progresive; a traduce (a se impune) nevoia sporirii volumului de aer inspirat; sunt sugerate (indicate) valori anormale; pacienții prezintă (au) o imaturitate a reflexelor; nou- născuții prezintă aspect de copii slabi; femeia care dezvoltă (manifestă) hipertensiune recurentă; cheagul a migrat (s-a deplasat) prin venă; femeia a tolerat (a suportat) travaliul fără dificultate; medicamentul a fost tolerat(asimilat) bine de organism. Verbul a întuneca, este de o puternică încărcătură stilistică atât în limbajul comun cât și în cel poetic și este întâlnit și în domeniul medical în sintagma: Asocierea unei neoplazii întunecă pronosticul, având sensul de a deteriora, sau a aduce complicații în determinarea bolii. Numeroase substantive din limbajul uzual sunt folosite cu alte sensuri în limbajul medical și a căror înțelegere integrală se poate face numai de specialiști.
Dintre acestea, selectăm acele structuri combinatorii de tipul substantiv+ adjectiv, în care substantivele: atac, criză, mecanism, teritoriu, agresiune, risc, efect sunt întâlnite în sintagme medicale, cu alte sensuri decât cele cunoscute de nespecialiști: criză migrenoasă”,“teritoriu silvian”,“cale extrapiramidala”,“risc iatrogen”,“efect adves”. Substantivele canal, cavitate, punte preluate din limbajul comun, nuanțează noi sensuri terminologice, specifice limbajului medicilor din domeniul stomatologic, combinate cu adjective rezultă urmatoarele sintagme: „punte cimentata”, „canal radicular”, „cavitate pulpară”. De asemenea, substantivul sarcină poate fi folosit atât în limbajul popular cât și în cel științific, în limbajul popular substantivul sarcină are semnificații precum: misiune, slujbă, legatură de lemne sau stare a femeii gravide. Însă, substantivului sarcină extras din terminologia medicală, i se alatură numeroase adjective ce vor contribui la formarea următoarelor sintagme din domeniul obsteticii: “sarcină extrauterină”, “sarcină gemelară”, “sarcină tubară”, “sarcină gemelară biovulară”.
Prin urmare, există numeroase posibilități de a folosi termenii uzuali comuni în limbajul medical de specialitate. Există și expresii clișeu în care se regăsesc cuvinte din limbajul comun, folosite pentru a desemna diverse afecțiuni, disfuncții sau chiar asemănări ale unor organe, dar care pot fi înțelese numai de specialiști.
De exemplu, șaua turcească semnifică depresiunea osoasă profundă situată transversal, pe fața superioară a corpului osului sfenoid, la nivelul căreia este situată hipofiza sau sintagma plămîn de oțel denumește un sistem electromecanic clasic în care se plasează corpul bolnavului pentru întreținerea artificială a respirației. În fiziokinetoterapie întâlnim expresii care denumesc diverse poziții corporale în sintagme formate din cuvinte preluate din limbajul comun, de tipul subst. + prep.+ subst.: mers de rață, mers cosit, mers de pitic sau expresii oftalolofice: ochi de iepure (ochi deschis în somn), ochi de pisică (aspectul strălucitor al pupilei). Substantivul zgomot intră și el în sintagme clișeu de tipul subst. + adj. care descriu cu precizie anumite manifestări sau disfuncții: zgomot alb sau zgomot hipocaratic sau în sintagme de tipul subst. + prep. + subst.: zgomot de galop, zgomot de moara, zgomot de tun. Sindromul Alice în țara minunilor este, de asemenea, o sintagmă clișeu folosită pentru boala numită metamorfopsie, definită de Dicționarul medical prin: vedere deformată a obiectelor având următoarele cauze: boli ale retinei, imperfecțiunea mediilor optice, leziuni temporoparietoocipitale ale creierului.
Prin intermediul acestor exemple, am dorit să scot în evidență, încă odată, caracterul rigid al terminologiei medicale chiar și atunci când sintagmele folosite se găsesc în cuvinte din limbajul uzual.
Capitolul I
Comunicarea endogenă și exogenă
După René Déscartes „conservarea sănătății, fără îndoială, este cel dintâi bun și baza tuturor celorlalte bunătăți ale vieții. Dacă ar fi posibil de a găsi un mijloc care să facă pe oameni mai înțelepți și mai abili decât au fost, atunci acest mijloc ar trebui căutat în medicină. Ar fi posibil să înlăturăm o infinitate de maladii, atât ale corpului, cât și ale spiritului”. Pentru îndeplinirea acestor deziderate, relația medic- pacient ocupă un loc primordial în viața socială și ia naștere în momentul în care pacientul apelează la cunoștințele medicului care, prin mijloacele de care dispune, acceptă să-l îngrijească. Suportul acestei relații îl reprezintă comunicarea, prin intermediul ei, pacientul transmite medicului idei, atitudini, sentimente, informații despre starea lui, care sunt apoi folosite de acesta în diagnosticare și tratament.
Fig. 1 Relația medic- pacient
Potrivit schemei de mai sus, relația medic- pacient implică existența a doi actori sociali: medicul și pacientul, care reprezintă grupuri sociale distincte: unul care solicită îngrijiri medicale și altul care oferă servicii specializate. Pe de o parte, pacientul este cel care divulgă medicului valorile sociale, morale, credințele, atitudinile grupului social de care aparține, filtrate de personalitatea sa și pe de altă parte, medicul reprezintă persoana specializată, autorizată, recunoscută de către grupul profesional de care aparține, dar și de comunitate, cu o atitudine bine definită în prezervarea și refacerea sănătății. Relația medic- pacient este o relație de roluri, asimetrică și consensuală, în care medicul are poziția de superioritate, fiind elementul activ care caută soluția la boala de care suferă pacientul, văzut aici ca un element pasiv. Totodată, pacientul recunoaște autoritatea medicului, iar relația terapeutică se bazează pe reciprocitate, cele două roluri alcătuind un cuplu complementar.
1.1. Caracteristicile comunicării medicale
Lucrările de specialitate pun în evidență o anumită realitate conform căreia comunicarea medic – pacient este o comunicare directă, fața în față, nemediată și neformalizată. Între cei doi subiecți ai transferului de informație are loc un schimb continuu de informații, care îi conduce pe fiecare dintre cei doi parteneri către obiectivele precise ale întrevederii: aflarea raspunsurilor în legătură cu modificarea stării de sănătate, remediile propuse pentru înlăturarea acestora, modalitățile practice de acțiune. În afara acestui fascicol de informații, să-i zicem central, are loc și o altă trecere de mesaje secundare, care permit răspunsul la o serie de probleme "periferice".
Fig. 2
Comunicarea este o parte vitalǎ a relației medic – pacient iar prin acest instrument, medicul ajunge sǎ cunoascǎ informații despre starea fizicǎ și psihicǎ a omului cu care discutǎ. Comunicarea, nu se referă doar la procesele verbale, mai ales cǎ cele non-verbale ocupă un rol extrem de important și oferă, de asemenea, informații despre starea pacientului. Fiecare medic trebuie să găseascǎ o abordare diferențiată și personalizatǎ ȋn funcție de caracteristicile pacientului cu care lucreazǎ. De asemenea, studiile de specialitate afirmă că, ȋn ultimii ani relația pacientului cu medicul său a trecut, de la un tip paternalist, ȋn care medicul recomanda tratamentul și juca ȋn același timp rolul de „părinte” care mustra pacientul atunci când acesta nu ȋi respecta indicațiile, spre parteneriat, relație ȋn care medicul informeazǎ pacientul despre toate implicațiile bolii, ȋn cele din urmă pacientul informat este cel care hotărăște dacă urmează sau nu tratamentul recomandat de medic. O comunicarea reușită nu se poate realiza fără doi factori importanți și anume transmiterea de informații și receptarea informațiilor. Astfel, fără factorul de înțelegere, conversația medicului devine un monolog.
Teoreticienii Christian Baylon și Xavier Mignot consideră că “înainte de a fi doar obiectul îngrijirilor la care medicina îl reduce, deseori, bolnavul este mai întâi o relație. Această relație medic – bolnav pare să se degradeze, trebuie, de asemenea, recunoscut că spitalul public sau privat, nu este un loc obișnuit de viligiatură și că, mulțumit sau nu de îngrijiri, pacientul nu speră decât un lucru: să-l părăsească mai repede”. Medicina este o artă, o tehnică și o meserie. Medicul poate să se ocupe puțin de „artă” și de partea artistică a medicinei, de tot ceea ce este legat de limbaj, de limbă, de cuvânt, de funcțiile limbajului ca intrument de comunicare și mijloc de a acționa asupra altora. În dialogul medical, un limbaj clar și un limbaj simplu reprezinta regulile cele mai sigure pentru medic. A vorbi clar și cu un limbaj simplu, înseamnă să întrebuințezi limbajul obișnuit, să te îndepărtezi de cuvântul ezoteric de fiecare dată când acesta nu este cu nimic mai bun decât un cuvânt obișnuit al limbajului comun- mecanism care merge mai bine decât fiziopatologia. Totuși, este bine să se evite unii termeni curenți care, așa cum arată observațiile, au prin ei înșiși puterea să trezească frica: cuvintele tumoare, cancer, uremie, infarct, sincopă cardiacă, ramolisment cerebral, paralizie și câteva altele trezesc uneori profanului imagini mai angosante, decât își poate închipui medicul. Este ușor ca aceste cuvinte să fie înlocuite prin echivalente mai puțin de temut; este singura împrejurare când un limbaj ezoteric se justifică. A fi clar înseamnă că, interlocutorul știe în orice moment despre ce se vorbește, trebuie, deci, să se vorbească lent, cu o anumită redundanță a cuvintelor. Capcana umorului și a ironiei trebuie evitată, la fel tonul glumeț, cumsecade, chiar dacă pacientul discută într-o astfel de manieră despre boala sa. Oricare ar fi aparențele, acesta privește cu deplină seriozitate problemele sale de sănătate, cât și boala, astfel încât, nu ar tolera să i se vorbească pe un alt ton .
1.2. Conceptul de medic
După autor al unui articol publicat în Revista româna de bioetică, medicul este persoana care se ocupă cu prevenția, diagnoza, terapia și urmările bolilor și accidentelor. “Rolul medicului a fost și este acela de a prezerva sănătatea, de a difuza mesajele sociale și medicale ale profesiunii sale și de a se lupta cu boala în scopul restabilirii stării de sănătate și a echilibrului bio-psihosocial, necesar omului. Ca urmare a multiplelor și complexelor implicații ale relației medic – pacient, comportamentul medicului trebuie să fie un criteriu de referință recunoscut unanim de către colectivitate. Deontologia profesională este cea care îi marchează comportamentul, aspirațiile, nivelul de pregătire profesională pentru a putea să-și asume responsabilitatea profesională” (Revista română de bioetica).
Specialistul trebuie sǎ ofere informații detaliate despre desfǎșurarea actului medical și a investigațiilor de rigoare, despre consecințele fiecărei decizii medicale, despre posibilitǎțile pe care le are pacientul, despre riscurile și șansele de reușitǎ ale procedurii ce urmeazǎ sǎ aibǎ loc, dar și despre impactul pe care boala sau tratamentul bolii îl are asupra calității vieții. Pe lângă un bun comunicator medicul trebuie sǎ aibă și o formare psihologicǎ. Astfel, de multe ori, personalitatea medicului este factorul care determină stilul său de muncă și comunicare în cadrul profesiei pe care o practicǎ, stil manifestat atȃt în cadrul deciziei terapeutice cât și în cadrul tuturor relațiilor cu bolnavii. Temperamentul și personalitatea pacientului sunt doi factori foarte importanți ȋn primirea unui diagnostic și acceptarea tratamentului, iar datoria medicului este de a ajuta pacientul să ȋnțeleagă mai multe despre boala de care suferă.
Virtuți ale medicului
Onorabilitate Empatie, umanism Competență
(profesională, individuală)
Loialitate
Fidelitate Datorie
Confidențialitate
Fig. 3
Statutul social al medicului este perceput de către masa largă de persoane în asociere cu valori precum: putere, cunoaștere, fidelitate, devotament, eroism, competență. Intervenind în situațiile de criză, medicul apare într-o triplă ipostază, de om care: alină suferința, vindecă boala, salvează viața bolnavului. Rolul social al medicului este asociat statutului său și este caracterizat de cinci trăsături principale după cum releva Delay și Pichot:
• „competența tehnică” determinată de conținutul tehnic al științei medicale și prioritară în înfăptuirea eficientă a actului medical;
• „universalismul” care presupune că medicul trebuie să trateze orice persoană neputând face nici un fel de discriminare în acest sens;
• „specificitatea funcțională” privind îngrijirea sănătății și rezolvarea cazurilor de boală, care presupune acțiunea cu mijloace și tehnici specifice (tehnice, psihologice, psihiatrice, etc.) și fără a interveni în alte aspecte ale vieții pacientului;
• „neutralitatea afectivă” care impune existența unei relații obiective și fără implicare emoțională;
• „orientarea spre colectivitate” este obiectivul ideologiei medicale, care pune accent pe devotamentul față de colectivitate și mai puțin pe urmărirea unor profituri materiale.
1.3. Conceptul de pacient
Pacientul poate fi definit ca persoana care are modificată capacitatea fizică și psihică. Conform acestei definiții pacientul este vulnerabil atât datorită stării sale de boală cât și a tulburărilor produse de ea. El solicită asistență medicală în virtutea unui rol social dobîndit, acela de bolnav, rol care poate fi temporar sau permanent.
În studiul Comunicarea în relația medic- pacient, Maria Dorina Pașca vorbește despre faptul că rolul social al bolnavului a determinat apariția mai multor concepte privind raportarea acestuia la comunitate, prin rolul social pe care-l dobândește pe o perioadă de timp limitată sau nu. Autoarea pornește de la un studiu a lui I.B. Iamandescu, evidențiind faptul că situația de om bolnav se carcterizează prin cinci trăsături principale cum ar fi:
a) situația marginală a bolnavului între lumea sănătății și cea a bolii, negând când una, când celaltă, care îl fac instabil, dominat de stări conflictuale;
b) starea de primejdie care planează asupra bolnavului și care îl determină să apeleze la tehnici protectoare pentru a face fața pericolului situației;
c) restrângerea orizontului (de preocupări, ambianță);
d) egocentrism;
e) perspectivă temporală îndelungată a bolii.
Rolul social de bolnav, cu caracter temporar sau permanent presupune patru caracteristici (Parsons):
• „degrevarea de sarcinile și responsabilitățile vieții normale, ce se poate transforma într-un drept în cazul în care boala nu se vindecă;
• receptarea sprijinului din partea instituțiilor abilitate în acordarea ajutorului medical, acțiune care presupune și două extreme: exagerare ori refuz;
• dorința de însănătoșire ca o legitimitate condiționată a rolului de bolnav;
• obligația de a căuta ajutor competent și de cooperare cu personalul abilitat în acest sens, obligație care legitimează starea de boală, anulând caracterul de devianță al acesteia”.
După Beckmann, într-un studiu realizat în anul 1979 pe care îl cităm dupa Maria Dorina Pașca se poate vorbi de două tipuri de pacienți:
• „bolnavii timizi” care doresc o relație extrem de apropiată cu medicul curant, care să le ofere protecție și compasiune pentru probleme de orice natură (personală, socio-emoțională )
• „bolnavii suprasănătoși“, cu grave tulburări de sănătate, dar care refuză să accepte boala și să consulte medicul știind că tratamentul nu este eficient”.
Însă, în ciuda tuturor acestor caracteristici enunțate mai sus, mesajul pe care medicul îl transmite trebuie adaptat în funcție de interlocutor, astfel încât, avem patru categorii de pacienți ce fac parte din trei segmente de vârstă diferite: copii, adolsescenți, adulți și oameni în vârstă.
1.3.1. Pacientul copil
Încadrat în această perioadă a evoluției sale de la naștere și până în jurul vârstei de 11 ani, copilul manifestă o anumită atitudine în dezvoltarea și evoluția sa. Asfel, se constată ciclic 2 momente în care:
1) are nevoie prmanentă de mamă cu care are o legătură specială de la naștere;
2) se dezvoltă între cei doi – mamă și copil- o dimensiune a compatibilității lor
Ținând cont de cele menționate anterior medicul trebuie să știe că, fața de boală conform lui Athanasiu A. op. cit. Maria Dorina Pașca, copilul poate manifesta o atitudine ce depinde în mare măsură de atitudinea părinților; atitudinea de supraprotecție ca și cea pesimistă este la fel de dăunătoare, neuitând că de obicei boala este însoțită de o emoționalitate crescută. În comunicarea dintre medic și copil pot apărea anumite bariere de comunicare având în vedere că până la o anumită vârstă copii au o oarecare reticiență față de „oamenii îmbrăcați în alb”. Pentru o comunicare eficientă medicii trebuie să apeleze la anumite trucuri precum:
• cartea de vizită = îl roagă pe copil să-i deseneze ce-l reprezintă pe el în mod deosebit (și de acolo se poate porni discuția);
• acesta sunt eu = o reprezentare printr-un personaj de poveste, un obiect sau o însușire;
• astăzi mă simt = un cerc ce reprezintă fața, copilul poate prin desenarea ochilor și gurii să transmită mesajul stării sale emoționale la momentul respectiv;
• conturul palmei = pe o foaie copilul desenează conturul palmei punând pe fiecare deget o bucurie sau o supărare (atenție și la comunicarea non-verbală);
• ce te doare? = este jocul prin care, medicul aflând că-l doare burta, îl roagă s-o întrebe de ce (am mâncat prea multă înghețată, n-am mâncat, m-am lovit, am înghițit) palpând chiar el organul sau locul respectiv;
• cine ești tu? = medicul îl întreabă dacă știe cine este, răspunsul poate fi surprinzător, (carăbuș, mașină, superman, broască, prințesă, uriaș, om rău, om bun, etc.) jocul rolului și al venirii la consult este edificator, lăsându-l pe copil să se descarce sufletește acesta are nevoie de ajutor, înțelegere și acceptare, iar empatia din partea medicului este bine venită.
Există și momente în care medicul va face apel la elemente de terapie ocupațională – expresia verbală – povestea terapeutică, astfel încât comunicarea cu pacientul copil și/sau cu familia acestuia, să fie benefică.
1.3.2. Pacientul adolescent
Pacientul adolescent pare și este destul de ambiguu în comunicarea și/sau relaționarea sa cu medicul, de aceea, acesta din urmă, e necesar a cunoaște și aborda situația și din alt unghi, folosindu-se (sub o formă sau alta) de câteva exerciții – joc și/sau povești terapeutice, Pașca M.D. (2007), care în cadrul anamnezei își pot găsi foarte bine locul întrebări precum:
• Cum te simți azi ? = un gest, un cuvânt, o pantomimă, pot să-i determine medicului o reacție la o conduită dată;
• Strângerea de mână = prin acest gest de încredere și apreciere medicul poate testa deja starea;
• Acesta sunt eu = rugat să completeze unele enunțuri, urmărind modul de implicare dar și prezența unor elemente de autocunoaștere;
• Ce culoare au emoțiile tale ? = pornind de aici, medicul poate identifica prin culoarea aleasă, starea emoțională a pacientului său, la momentul special creat;
Exercițiile sub formă de joc pot face uz și de creativitatea și implicarea medicului în cunoașterea pacientului adolescent, exemplele fiind doar un început. În aceeași categorie se înscriu și poveștile terapeutice menite a responsabiliza persoana în cauză.
1.3.3. Pacientul adult
Este perioada pe care, în literatura de specialitate, 20-65 de ani, o găsim compartimentată sub forma: – 20 ani – 25/28 ani adolescența târzie;
– 28 ani – 35/38 ani tinerețe;
– 37/40 ani – 65 ani maturitate, adult;
Astfel, predispusă la schimbări această etapă adultă, obligă individul de a fi capabil să se adapteze la toate schimbările ce pot să apară, marcând faza de maturitate a adultului. Acum este timpul ca medicul să devină un aliat în menținerea și păstrarea sănătății devenind în unele cazuri: aliat, sfătuitor, prieten de… sănătate; calități care- i permit să devină cu adevărat din medic de familie, membru al acesteia, acordându-i adultului șansa de a-l menține sănătos. În relația sa de comunicare cu pacientul adult, medicul trebuie să dea dovadă de: profesionalism, încredere, responsabilitate, respect reciproc, acceptare și toleranța; în așa fel încât, toată investigația medicală să se desfășoare cu seriozitate și probitate profesională. De data aceasta medicul nu va mai face apel la exerciții sub formă de joc sau alte elemente de povești terapeutice pentru vârstele mai înaintate.
1.3.4. Pacientul în vârstă
Se renunță la termenul bătrânețe, deoarece, în literatura de specialitate este acreditată terminologia legată de:
a) vârsta cronologică = privită ca o constantă, variabilă, relativ egalitară pentru toate persoanele născute la aceeași dată;
b) vârsta psihologică = ca entitate generală nu se referă atât la complexitatea personalității, cât la stratificarea de conduite adaptative care permit forme ascendente de adaptare și de aport social, astfel încât, la peste 65 de ani putem vorbi desepre înțelepciunea dobândită în timp.
Legat de relația medicului cu pacientul în vârstă, cel dintâi are calități umane și profesionale în vederea aprecierii corecte a stării de sănătate a celui consultat. E nevoie să aprecieze modificările psihologice ale individului, conservând de regulă, nucleul personalității. Acest mod de a vedea bolnavul ajuns în zona senectuții, permite medicului să recunoască elementele de bază ale personalității bolnavului, conservate sub trecerea timpului și, în același timp, să sesizeze eventuala apariție a unor modificări patologice în afara procentului de îmbolnăvire. Și alături de ascultare, răbdare, încredere și certitudine, înțelegerea și respectul reciproc, sunt aspectele de bază pentru o comunicare eficintă între pacientul în vârstă și medic.
1.4. Comunicarea medic – pacient
După Maria Dorina Pașca în studiul Implicarea stilului comunicării în relația medic – pacient, comunicarea reprezintă o modalitate de a transmite un mesaj astfel încât relația ce se dezvoltă între emițător (E) și receptor (R) să fie una capabilă de a decodifica informația, dînd coeficientul întelegerii în relația ce se va stabili ulterior, în cazul nostru, între medic și pacient, eficiența fiind în final una maximă. În mod particular, mesajul comunicării între medic și pacient, trebuie să aibă în vedere că cel dintâi se va asigura (referitor la pacient):
– dacă s-a înțeles mesajul;
– cum îl recepționează;
– la ce să se aștepte;
– cât reprezintă din tot demersul;
– care este feedback-ul;
Trebuie urmărite aceste lucruri astfel încât, pasul următor să declanșeze o reacție pozitivă în comunicarea, dar și relaționarea ulterioară dintre cei doi actori.
Vom analiza relația dintre medic și pacient din perspectiva a patru modele funcționale ce duc la o comunicare eficientă între cei doi:
1. Model paternalist: bazat pe atitudinea paternalistă a medicului;
2. Model informativ: bazat pe autonomia pacientului în relație cu medicul;
3. Model interpretativ: bazat pe autonomia pacientului în relație cu medicul care are rolul de a interpreta ceea ce pacientul îi explică;
4. Modelul deliberativ: bazat pe dezvoltarea unei relații (de prietenie);
Explicația detaliată a celor patru modele pe care se bazează comunicarea dintre medic și pacient este prezentată în tabelul de mai jos, pe care îl reproducem după sursa enunțată anterior:
După Lupu I, Zanc I, Săndulescu C (2004),autori citați de Dorina Maria Pașca relația medic- pacient este o relație:
– între roluri;
– asimetrică și consensuală în același timp;
– asimetrică, întrucât medicul are o poziție de superioritate; el poate găsi soluția la problemele bolnavului; el este elementul activ, bolnavul este elementul pasiv;
– consensuală întrucât bolnavul recunoaște puterea medicului și pentru că relația terapeutică se bazează pe reciprocitate;
– ca un cuplu de roluri complementare, obligațiile (așteptările) ce caracterizează rolul de medic, garantează bolnavului că starea sa nu va fi exploatată.
Întâlnirile dintre pacient și personalul medical sunt prilejuri pentru schimbarea de informații, pentru luarea deciziilor și pentru menținerea sau creșterea motivației da a continua tratamentul prescris. Amabilitatea cadrelor medicale de a se angaja într-o comunicare eficientă cu pacienții influiențează hotărâtor deciziile și comportamentele ulterioare ale acestora. În interiorul dialogului medic – bolnav, o problemă importantă o constituie ascultarea, cuvânt care astăzi este foarte la modă, ca și disponibilitatea. Epoca noastră descoperă că, ascultând bolnavul, poți afla multe lucruri despre el.
Ceea ce înseamnă că un rol important în actul de comunicare, dar mai ales asupra relației între medic și pacient, îl constituie gradul de cunoaștere a problemelor și reacția celor doi asupra lor. În acest caz, studiul efectuat de Stewart M și Buck C (1977) pe pacienți din mediul rural, a pornit având ca obiective:
a) gradul de cunoaștere de către medic a problemelor pacienților;
b) reacțiile medicilor față de problemele pacienților;
c) relația dintre gradul de cunoaștere a problemelor pacienților și reacțiile față de aceste pro-bleme, rezultatele au surpins faptul că nu întotdeauna medicii sunt dispuși a afla și a se implica în problemele de orice fel ale pacientului;
Dar, pentru a nu dezvolta sau a ajunge în asemenea situații, e necesar ca relația medic – pacient ce face parte din psihologia comportamentului interpersonal, să pornească și de la cele șapte categorii, Săhleanu V, Athanasiu A (1973) cum ar fi:
1) interacțiunea socială = produsă de tendințe care nu sunt propriu-zis de natură socială;
2) dependența = cuprinzând acceptanță, interacțiune, ajutor, protecție, călăuzire;
3) afiliația = cuprinzând proximitate fizică, contact prin priviri, răspunsuri calde și prietenoase;
4) dominanța = adică acceptarea de către alții a poziției de leader, sau învățător, sau critic, sau sfă-tuitor, sau judecător, etc;
5) sexualitatea = cuprinzând proximitate fizică, contact corporal, interacțiune intimă, de obicei cu persoane de sex opus, atractive;
6) agresiunea = lezarea altora pe plan fizic, verbal, etc.;
7) auto-stima și ego-identitatea = acceptarea auto-imaginii pe care o au alții.
Pornind de la aceste categorii, care în timp au fost completate cu alte modele de identitate, aceeași autori, în relația medic-pacient, amintesc faptul că, medicul trebuie să ia în considerare premisa că individul vine în boală cu:
– un anumit tip de sistem nervos și de tempe-rament;
– anumite dominante instinctuale;
– un anumit caracter și fel de inteligență;
– păreri preconcepute;
– anumit orizont spiritual și cultural.
Astfel încât, bolnavul ia anumite atitudini nu numai față de boală ci, în același timp și față de medic: încredere, îndoială, teamă, dispreț, ură, simpatie, stimă.
Abordarea comunicării medic – pacient are multe puncte comune pentru medicii din toate specialitățile, dar există și diferențieri. Abordarea pacientului de către medicul de familie merită o abordare separată datorită relației de lungă durată ce se dorește a se realiza. Nu consider că aplicarea tehnicilor comunicaționale prelungește durata vizitei. Dimpotrivă, pot fi văzuți mai mulți pacienți într-un timp mai scurt, odată cu utilizarea mai înțeleaptă a timpului disponibil pentru consultație.
Pașii către o comunicare mai bună cu pacienții sunt: a. nu omiteți amabilitățile
b. nu arătați pacientului că sunteți grăbit
c. mențineți conversația pe linia dorită
d. comunicați cu dublu sens
e. ascultați fără a întrerupe
f. comunicați cu privirea
g. organizați-vă discuțiile cu pacientul
Christian Baylon și Xavier Mignot vorbesc despre faptul că atunci „când în mediul de spital se propagă transmisia de informații, situație care este destul de frecventă, ea are ca scop principal educarea pacientului, punerea la curent cu propria stare precum și explicarea actului medical și, în toate cazurile, adeziunea sa la o formă terapeutică. Este necesar să i se explice bolnavului, sau, cel puțin, să i se aducă explicații mulțumitoare. Bolnavul este privit întotdeauna ca un obiect, patologia sa se formează din soma și pshyché, el posedă o anumită cultură paramedicală și vrea să înțeleagă originea afecțiunilor sale. El este primul pe care care îl privesc toate aceste lucruri. Cuvintele cele mai necunoscute ale terminologiei medicale sunt eliminate. Cel mai des, sunt luate cuvintele „plângerii”, „durere de stomac”, în loc de „durere a epigastrului”, „durere de cap ” în loc de „cefalee”. Aici nu este vorba doar de a comunica pe înțelesul pacientului ci și de a face o demonstrație plauzibilă pentru acesta. Menționez că nu este neapărat necesar ca înțelegerea bolnavului să fie completă, dar este absolut necesar ca mediul să îi cîștige încrederea acestuia. „Mesajul medicului poate fi „mincinos”, dar întotdeauna spre binele pacientului; eventuala minciuna se produce întotdeauna prin omitere dar nu trebuie niciodată amăgită familia bolnavului deoarece este important ca aceasta să știe adevărul deoarece, cel puțin un apropiat este capabil să „suporte” șocul, acesta este pus la curent cu purul adevăr deoarece are rol de legătură într-un raport care nu mai este orientat de la medic la bolnav ci de la medic- terț, familial-bolnav.”
1.4.1. Factori perturbatori ai comunicării
Comunicarea dintre medic și pacient poate întâmpina o serie de factori care pot perturba relația de comunicare dintre cei doi. Aceștia pot fi grupați, în trei categorii: factori fizici, factori interni și factori semantici.
a) Dintre factorii fizici, care distorsioneaza mesajul, voi enumera:
1. deficiențe verbale (bâlbâiala, boli laringiene);
2. deficiențe acustice (hipoacuzia, surditatea);
3. amplasarea (poziția vorbitorului în raport cu ascultatorul);
4. temperatura ( căldura excesivă sau frigul, creează o stare neplăcută celor doi parteneri);
5. ora ( în cea de a doua parte a zilei comunicarea devine mai dificilă datorită acumulării oboselii)
6. durata întâlnirii ( întîlnirile pe fugă sau prea prelungite sunt ineficiente)
b) Factorii interni pot perturba comunicarea în următoarele situații:
1. implicarea afectivă ( atît cea pozitivă cît și cea negativă vor perturba precizia comunicării);
2. frica (teama comunicatorului că, prin ceea ce comunică, ar putea intra într-o situație neplăcută sau cea a ascultătorului- că ar putea primi vești proaste);
3. presupuneri subiective (dacă vorbitorul consideră că ascultătorul îi este ostil sau indiferent și mesajul va fi distorsionat);
4. preocupari ascunse (dacă unul dintre parteneri are o preocupare diferită decît scopul pentru care se află în relația de comunicare);
c) Factorii semantici care perturbă mai frecvent comunicarea voi menționa următoarele categorii:
1. vocabularul incomplet sau prea tehnic vor face imposibilă comunicarea;
2. greșelile gramaticale vor denatura mesajul transmis și vor scădea relația de încredere și vor deprecia imaginea celui care le face, mai ales atunci cînd acesta este medicul;
3. sintaxa ( construcțiile verbale prea complicate sau preluarea unor cuvinte din alte limbi ce nu sunt traduse corect pentru a fi înțelese de ambii participanți la discuție )
Din cauza acestor factori care perturbă situația de comunicare se întâlnesc și cazuri în care relația medic – pacient suferă anumite impedimente, obstacole, dificultăți ce pot parveni atât dintr-o parte cât și din cealaltă. Unele din inconveniente pot surveni din:
– nivelul de instruire a pacientului;
– poziția socio-profesională a medicului;
– identitatea pacientului;
– lipsa abilităților de comunicare;
– eschivarea medicului privind comunicarea di-agnosticului, elemente care pot sta oricând la bazele informației în actul medical, Cockerham (1992), fiind instrumentul folosit, dacă satisface exigențele următoare:
a) reducerea stării de incertitudine a pacien-tului;
b) asigurarea unei baze pentru acțiuni ulteri-oare;
c) întărirea relației medic-pacient.
Sincope în relația medic – pacient pot apărea și în momentul în care luăm în calcul sexul medicului, astfel cercetările au arătat cazuri în care se manifestă aceste dificultăți dintre medicii bărbați și pacienții femei. Existând situații în care medicul nu poate relaționa cu pacientul copil, acesta creându-i o stare de agitație și nervozitate, aceleași manifestări avându-le și față de persoanele în vârstă. S-a constatat de asemenea că locația, ca și în cadrul comu-nicării, este foarte importantă în cadrul relației medic – pacient iar lista inconveniențelor de multe ori de ordin strict personal din partea celor doi actori, ar putea continua.
Bariere în comunicarea dintre medic și pacient apar mai ales în momentul în care pacientul se află în faza terminală, enumerând următoarele:
– lipsa echilibrului privind informațiile pe care le primește pacientul;
– încărcătura emoțională privind informația legată de anumite proceduri medicale;
– anxietatea în fața morții, din partea pacientului;
– refuzul medicului de a participa la unele situații speciale pentru pacient (exp. eutanasierea);
– neputința de a ajuta bolnavul la un moment dat;
– pierderea unui pacient, considerată de către medic ca un eșec personal;
– teama de a nu întrista sau înspăimânta pacientul în cazul unor discuții privind eutanasia;
– neincluderea întotdeauna și a familiei în procesul de informare corectă a pacientului.
Aceste elemente pot tensiona atitudinea, conduita și chiar comportamentul partenerilor din această secvență a actului medical. Și ca o completare a celor enunțate până acum, poate fi menționat faptul că, această relație medic – pacient trebuie să se desfășoare în dublu sens, iar eficiența sa, se traduce prin interelația benefică dintre cei doi actori ai comunicării aflați în timpul derulării actului medical în sine. Teoreticienii Christian Baylon și Xavier Mignot afirmă că, în relația de neinlocuit dintre bolnav și medic, etica profesională a acestuia din urmă este primordială. Actul medical nu se limitează doar la protejarea sănătății împotriva bolii; vocația medicului îl obligă să lupte împotriva oricărei forme de restricție a vieții.
1.5. Comunicarea scrisă între medici
Conform observațiilor lui Christian Baylon și Xavier Mignot, medicul este un om care scrie mult, mai ales generalistul. Din activitatea sa epistolară fac parte și hârtiile epistolare adresate Asigurărilor sociale, altor societăți de asigurare. Și se pare că un procent de 50% din această hârțogărie este format din scrisori adresate confraților săi. Medicul este un om care nu are timp: lipsa de timp mereu invocată este unul din miturile medicinei contemporane. Medicul redactează trei tipuri de texte ce sunt caracteristice domeniului medical:
• scrisoarea de intrare ( trimitere)
• fișa de observație
• scrisorile de externare
Cu toate că medicul este un om care nu are timp, el găsește timpul necesar pentru a redacta o scrisoare de intrare (trimitere) la serviciul de primire al spitalului; medicul trimite un bolanv căruia nu a știut să-i pună diagnosticul sau să-l trateze. El scrie, într-un stil pe care totodată lumea îl deplînge, o scrisoare prea săracă în informații. Însă, cel care primește această trimitere așteaptă ca aceasta să conțină:
• o sinteză: simptome, diagnostic provizoriu, tratament;
• informații despre mediul de familie și psihologic;
• ce gândește medicul despre acel caz dar el nu îndrăznește să facă acest lucru, deoarece nu are dreptul să greșească, nu are dreptul să emită un diagnostic greștit. Medicul nu poate spune orice, deoarece dacă un specialist din spital va afirma contrariul, acesta, va fi sancționat. Însă, totuși, o bună scrisoare de primire antrenează o primire adecvată pentru bolnav.
Un alt tip de text redactat la spital, este fișa de observație a bolnavului spitalizat, destinată să fie citită, consultată și păstrată ca principală piesă a dosarului. Planul unei observații de spital urmează, de obicei, următoarea schemă:
• Prezentarea bolnavului;
• Date obținute prin întrebări: istoricul bolii și tulburărilor actuale, antecedente personale, antecedente familiale;
• Date ale examinării;
• Date furnizate de examenele complementare;
• Sinteza de ansamblu: situația văzută de medicul care a redactat fișa de observație;
• Concluzii și decizii terapeutice;
• Evoluția ulterioară, notată eventual zilnic după plecarea din spital.
Cândva mai târziu, generalistul primește o scrisoare de externare, scrisă într-un stil la fel de deplorabil și prea bogat în informații. Autorul acestei scrisori poate fi stagiarul sau medicul. Stagiarul se mulțumește cu un rezumat cronologic, ori scrie o veritabilă scrisoare de ieșire pe care medicul se mulțumește să o semneze. Medicul adaptează această scrisoare în funcție de destinatar:
• fie că îl cunoaște: el a trimis bolnavul; de fapt, fiecare serviciu are proprii săi “agenți de recrutare” și știe “cine trimite pe cine” în 90% din cazuri;
• fie că nu îl cunoaște (10% din cazuri) iar în această situație el citește cu grijă antetul pentru a evalua nivelul diplomei și culturii medicale, și începe scrisoarea prin:
• „Dragă confrate” unui necunoscut;
• „Dragă + nume patronimic” unei persoane cunoscute doar prin reputație proprie;
• „Dragă prietene” către clientelă; adresarea la plural către un necunoscut, tutuirea unui fost coleg de liceu sau unui elev;
• „Drag + prenume” unui coleg de promoție, unui prieten.
Medicul știe că scrisoarea personalizată este indispensabilă, agreabilă; însă, acesta poate scrie o scrisoare corespunzătoare sau nu. Aceste scrisori de externare sunt din ce în ce mai numeroase deoarece a început să se piardă obiceiul medicului de a vizita bolnavul la spital, unde putea să se informeze oral. Erau vremuri în care simplul gest de a intra în cabinetul unui medic era de ajuns pentru a-l vindeca pe bolnav. ”Doctorul” reprezinta siguranța și binele burghez, frica învinsă; era vorba mai ales de știință. Însă, medicul nu este numai un prestator de servicii ci și un intermediar obligatoriu, un simplu dispatcher de bolnavi, costisitor și puțin performant.
În limbajul de comunincare dintre medici întâlnim diverse formule eliptice folosite de specialiști cu scopul de a reda cât mai rapid informația, sau poate de a o codifica într-o oarecare măsură, pentru cei cărora se adresează. Domeniul reumatologiei ne-a oferit astfel de exemple, marea majoritate referindu-se la poziții corporale. În sintagmele în decubit dorsal, în decubit lateral, în șezând, din șezând în ortostatism, se intuiește destul de ușor lipsa cuvântului poziție, pentru ca informația să fie ușor receptată de pacient. Expresia manevră bărbie stern este eliptică de prepoziții, ea putând deveni manevra de la bărbie spre stern sau dinspre bărbie spre stern. Sintagma lacunară am făcut un stomac folosită de medicii chirurgi și evident înțeleasă de aceștia, poate avea diferite interpretări făcute de nespecialiști. Desigur, ceea ce lipsește este substantivul operație, iar sintagma extinsă ar putea deveni: am făcut o operație de stomac, am refăcut un stomac sau chiar am operat un stomac.
De cele mai multe ori prescurtarea informației, ce se transmite poate crea mari confuzii în rândul pacienților, care uneori nu sunt sesizate de către specialiști, care ar trebui să încerce să își decodifice mesajul atunci când intră în contact cu pacienții care sunt mai puțin familiarizați cu domeniul medical. Examinând raporturile care se stabilesc între cuvintele limbajului medical, s-a putut observa că sensul cuvintelor este dat de context și fiecare cuvant își relevă nuanțele sale semantice prin intermediul anturajului său lexico- semantic.
Stelian Dumistrăcel a subliniat, faptul că medicii, ca și juriștii sau slujitorii altarului, sînt permanent confruntați cu două niveluri terminologice: cel al registrului public formal și cel al comunicării mai mult sau mai puțin familiare, cu pacienții, respectiv clienții sau enoriașii. Prin urmare dacă prezinți emisiuni de profil, cum ar fi "Telemedicina", ori îți vei programa discursul pentru a-i interesa și reține pe telespectatori(care cer și obțin consultații gratuit), ori te imaginezi la un microsimpozion pe teme medicale, prilej pentru a-ți epata, eventual, chiar conlocutorii.În concluzie se poate constata faptul că medicii fac parte din categoria oamenilor care trebuie să folosească două tipuri de limbaj: un limbaj formal și un limbaj comun. Limbajul comun va fi folosit de către medici în comunicarea cu pacienții săi pentru ca, conversația dintre cei doi să fie una eficintă, iar pacientul să înțeleagă pe deplin ceea ce acesta îi explică. Însă, limbajul formal va fi folosit de către medici în comunicarea cu celelalte cadre medicale, deoarece cunosc același limbaj și împărtășesc aceleași cunoștințe. Se poate observa faptul că medicii își adaptează discursul în funcție de publicul sau persoana căruia i se adresează.
2. Comunicarea prin textele de contact
După numeroase cercetări în domeniu, Stelian Dumistrăcel apreciază faptul că domeniul medico- farmaceutic este unul dintre domeniile în care funcționează, obligatoriu un limbaj “endogen” (al specialiștilor) și altul “exogen”, cel al deschiderii către publicul larg, “consumator” de tratamente și de remedii, existînd o zonă de comunicare între palierele citate, cea a așa- numitelor “texte de contact”. Din aceasta clasă, fac prospectele medicamentelor, inscripțiile de pe ambalaje și, în sfârșit textele scrise și audio- video ale publicității, din ale căror virtuți de comunicare ne propunem să spicuim pe rând.
Astfel, încât după ce medicamentul fie prescris de medic sau de farmacist, ori cumpărat după ce i s-a făcut destulă publicitate , viitorul consumator are privilegiul de a găsi în cartonul fiecărui ambalaj al unui medicament un Prospect, subintitulat „Informații pentru utilizator/pacient”. Deși prospectul medical este adresat consumatorilor care nu au cunoștințe avansate în domeniu, la o atentă analiză, se poate constata faptul că limbajul este unul alambicat și specializat, nicidecum un limbaj comun și adecvat pentru a fi înțeles de către “omul de rând”.
Trecem peste paragrafe prin care producătorul se legitimează față de foruri de supraveghere și control, unde nu înțelegem aproape nimic, denumirile fiind din cele mai interesante și pe care deseori nici nu te mai obosești să le citești deoarece sunt greu de pronunțat departe a ne fi gândul că le-am putea și înțelege (de exemplu: „Ce conține XXX… Excipienți”) și ne dirijăm atenția spre acelea ce par imperios de băgat în seamă, de tipul „Indicații terapeutice”, unde, uneori, textul este de o accesibilitate surprinzătoare. De exemplu: „X unguent, X cremă și X soluție cutanată sunt indicate pentru calmarea manifestărilor inflamatorii și pruriginoase ale dermatozelor corticosensibile: psoriazis, dermatită atopică, de contact, iritativă și/sau alergică, etc.” (Elcom, firma Schering-Ploug). Acest tip de limbaj îl găsim și în cazul unui unguent indicat pentru videcarea unor "eczeme întinse corticosensibile și alte dermatite acute și cronice infectate sau susceptibile de a se infecta: dermatite atopice, neurodermite, dermatite de contact; dermatite seboreice, prurit ano-genital; lichen simplu cronic, dermatite de staza; intertrigo, dermatite exfoliative; psoriazis (in special in cazurile cronice, stabilizate)." (Fluocinolon N unguent, firma Europharm). De asemenea, un alt medicament al carui prospect medical este mai puțin pe înțelesul utilizatorului este și Uricol în a cărui prospect putem remarca faptul că nu trebuie utilizat dacă suntem alergici la "metamină, citrat de piperazina sau kelină", un alt astfel de exemplu este și Algocalminul, una din pastilele utilizate de către foarte multe persoane, însă cu siguranță puțini dintre cei care îl folosesc, au citit prospectul și indicațiile terapeutice care spun că “este un analgezic puternic, înlocuind într-o largă măsura opiaceele, fără a determina efectele secundare obișnuite după administrarea acestora. Fiind un derivat pirazolonic, are și o acțiune antipiretică".
Din aceeași categorie a pastilelor utilizate frecvent, face parte și Antinevralgicul care este administrat pentru cel mai des pentru dureri de cap dar în al său prospect întîlnim că poate fi utilizat pentru " dentalgii, mialgii, artralgii sau pentru dismenoree", fiind evident că din lectura acestui prospect nu vom înțelege pentru ce anume poate fi folosit. Un alt asemenea model este și gelul Lamisil (produs de Novartis) care ne spune încă de la începutul prospectului că este indicat pentru " infecții fungice ale pielii produse de dermatofiți, cum ar fi Trichophyton (ex. T. rubrum, T. mentagrophytes, T. verrucosum, T. violaceum), Microsporum canis și Epidermophyton floccosum. Infecții ale pielii produse de levuri, în special din genul Candida (ex.Candida albicans). Pityriasis (Tinea) versicolor produs de Pityrosporum orbiculare (cunoscut și ca Malaessezia furfur)", astfel încat, dacă vom cumpăra acest medicament și vom vrea să aflăm citindu-i prospectul pentru ce poate fi utilizat ne va fi imposibil să aflăm luînd în considerare limbajul folosit, care de altfel ar trebui să fie unul uzual. Un alt exemplu, pentru limbajul folosit în prospectul medical pentru indicațiile terapeutice este și Clorocalcinul care este indicat pentru " tetanie calciprivă, epistaxis și albuminurii", cum și Bilobil este un medicament care "neutralizeaza radicalii liberi și poate fi utilizat în cazul bolii arteriale periferice ocluzive care este explicată în paranteză mai pe "înțelesul" celui care citește prospectul ca fiind (claudicație intermitentă (stadiul II al arteriopatiei cronice obliterante a membrelor inferioare), acrocianoză și sindrom postflebitic". Și un ultim exemplu din seria medicamentelor cu explicații în termeni specializați, în interiorul prospectului care ar trebui să folosească un limbaj uzual deoarece este destinat utilizatorilor este Aspenter, unul din medicamentele ce le vedem foarte des în reclamele publicitare de la televizor și care poate fi achiziționat de la farmacie fără prescripție medicală, însă, cînd deschidem prospectul vom constata încă de la început că "aparține unui grup de medicamente numit antitrombotice, antiagregante plachetare", fapt ce demonstrează că limbajul este unul complicat, iar la secțiunea de utilizare a medicamentului cu alimente și bauturi se menționează faptul că "utilizarea concomitentă Aspenter cu alcool etilic poate să creasca riscul hemoragiilor", dar totuși ne întrebăm cum anume ar putea fi administrat acest medicament împreuna cu alcool etilic care totuși este o substanță pentru uz extern.
După citirea prospectului medical din a cărui prime secțiuni aflăm pentru ce anume se utilizează ajungem la ceea ce se numește „reacții adverse”. Aici găsim diverse tipuri de reacții clasificate în frecvențe, rare și foarte rare sau la unele medicamente chiar vom observa faptul că se menționează că nu au fost înregistrate reacții adverse la administrarea acestora. Dar, după citirea prospectului unui medicament produs în Olanda și distribuit de o firmă din Spania, îți poate pieri cheful, cu orice risc, să profiți de investiția bănească făcută pentru a te apăra de eventuale neplăceri reumatice sau de gută. Căci afli, mai încifrat, mai popular, că folosirea a ceea ce se cheamă Arcoxia poate avea „reacții adverse” de diferite clase; ceva mai puține ar fi cele „rare” sau „foarte rare”, dar, din cele 18, „frecvente” (ce apar „la mai puțin de 1 din 10 de persoane”), selectăm: „Stare de slăbiciune și oboseală, amețeli, stare de curbatură (stare asemănătoare celei caracteristice gripei), diaree, indigestie (dispepsie), disconfort gastric, senzație de arsură epigastrică, flatulență, greață, tumefiere a picioarelor datorată retenției de lichide (edeme), hipertensiune arterială, palpitații, echimoze”. Se adaugă un număr de aproximativ 50 de reacții „mai puțin frecvente”, începînd cu „balonare la nivelul stomacului sau intestinului”, pînă la „scăderea numărului de celule sanguine albe”, de îți pui problema că poți fi capabil de atare combinații, chiar în număr mai mic, și pe gratis, sau încerc , sau încerci să vezi cum stai, de fapt, cu „ramatizmele”.
Cu toate acestea, la marea majoritate a medicamentelor vom întîlni reacții adverse de la cele mai populare cum ar fi greață, diaree, indigestie, dureri de cap pînă la cele mai puțin cunoscute și mai greu de identificat, existînd numeroase denumiri mai puțin pe înțelesul nostru. Astfel încît, atunci cînd vom citi această atenționare în prospectul medicamentului Iomdium ne vom întreba cum se manifestă și dacă îl vom mai utiliza avînd în vedere că deși sunt foarte rare pot aparea reacții adverse precum "erupții buloase, Sindromul Stevens- Jonsons, eritemul polimorf și necroliza epidermica toxică", un limbaj incifrat din care nu ne vom da seama cum anume se manifestă o asemenea reacție la utilizarea acestui medicament . De asemenea și clasicul Algocalmin are numeroase reacții adverse, printre care enumerăm "reacții anafilactoide care constau în apnee, pot apărea erupții maculopapuloase dar și cazuri izolate de sindrom Lyell și rareori pot să apară leucopenie și foarte rar agranulocitoză sau trombocitopenie iar insuficiența renală acută sau nefrita interstițiala care poate fi uneori însoțită de sinfrom nefrotic cu proteinurie". Ibalgin Forte este un alt medicament ce poate avea reacții adverse precum "respirație șuierătoare inexplicabila, erupții cutanate, mîncărimi ale pielii însoțite de descuamarea pielii dar și risc ușor crescut de apariție a atacului de cord sau a accidentului vascular cerebral", acestea din urmă le regăsim și în cazul antinevralgicului care printre altele mai produce reacții precum "epistaxis, gingivoragii dar și tinitus sau nefrită interstițiala și necroză papilară". Nici Paracetamol Santa nu este un medicament care să nu producă reacții adverse cu denumiri necunoscute celor neinițiați precum "tromobocitopenie, agranulocitoză, dermatită și icter conjunctival sau tegumentar", dar în aceeași categorie a limbajului se încadrează și Caviton Forte în a cărui prospect citim că poate avea efecte precum "leucopenie, stupor, papiloedem, disfagie, eritem sau scurtarea timpului de protrombina". Avînd în vedere faptul că prospectele medicale sunt utilizate de către consumatorii de medicamente, ne așteptăm ca textul din interiorul acestora să fie unul cît se poate de simplu și ușor de înțeles, deoarece sunt create pentru a explica acestora pentru ce se utilizează, cum se utilizează și care sunt riscurile. Dar, cu toate acestea observăm că, după ce vom citi aceste indicații ne vom da seama că suntem mai nelămuriți decît eram înainte să să le lecturăm.
Totodată constatăm ca datorită traducerii textelor respective din engleză, germană sau franceză, de către persoane din afara meseriei, eventual care au pierdut contactul cu limba română literară, ariditatea tehnică este înviorată uneori prin variație stilistică: „unguentul este de ales în caz de leziuni foarte uscate…”; „Spre diferență de cei mai comuni fermenți lactici…”; „utilizarea de X rezultă în plus a fi eficace”, față de (se ia) „1 capsulă, înainte de mese, de 2 ori pe zi, cu o gură de apă” (Enterolactis); „Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere” (Calciu-Sandoz). Aceste greșeli sunt foarte frecvente în exprimarea acestor texte, și le regăsim și în multe alte prospecte medicale. Medicamentul Uricol ,produs de o firmă din Egipt, la secțiunea în timpul sarcinii, scrie că "nu trebuie să alăptați", însă în timpul sarcinii o femeie nu alaptează ci dupa sarcină alaptează, fapt ce dovedește o exprimare incorectă, un alt asemenea exemplu este întîlnit și în prospectul medicamentului Imodium care ne atenționează că, " capusele trebuie înghițite cu o cantitate de lichid" sau Caviton Forte care ne atenționează ca și Calciu- Sandoz că "medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a rezidurilor menajere". De exemplu, medicamentul Fluocinolon N forte ne explică la început că este " indicat pentru eczeme, dar mai apoi la reacții adverse ni se explică faptul că eczema este alergică la contactul cu acesta", atunci noi ce să înțelegem? E indicat dar totuși contraindicat, deși vrem să ne vindecăm, provocăm alte alergii. Un alt asemenea exemplu este și Herbo Prostat, produs de Indian Herbal care se descrie ca fiind indicat pentru "reducerea volumului crescut al prostatei dar la indicații ne spune că ajută la creșterea în volum a prostatei, adinom de prostate și prostatite", astfel încît, nu știm ce să înțelegem, dacă ajută la scăderea sau la creșterea în volum a prostatei. Cu toate că Alcoolprotect este utilizat pentru a reduce cantitatea de consum a alcoolului, acesta poate fi "administrat de 3x pe zi cu apă plată, apă de izvor sau cu băutură alcoolică", deci, dacă vrem să nu mai fim dependenți de alcool îl utilizăm tot cu alcool iarmedicamentul pentru memorie Alevia Schizandra este și un "dermatoprotector în eczeme". De asemenea, în prospectele anumitor suplimente alimentare produse în India precum și Femitone vom întîlni cuvîntul "disclaimer", iar medicamentul Beauty conține "principii active din urzică și grîu". De asemenea, vom mai întîlni în interiorul acestor texte și greșeli precum: la unii pacienti pot sa apare reacții, față de (se ia) „1 capsulă, după mese, de 2 ori pe zi, cu o gură de lichid", și alte tipuri de asemenea greșeli, deși nu deseori nu sunt neapărat sesizate de cititorii acestu tip de text, oamenii fiind mai degrabă preocupați de alte indicații din interiorul acestora, dar care sunt expuse prin intermediul unui limbaj specializat.
Să nu ne mire simple greșeli de tipar (deși textul a fost tipărit în Germania): „Voltaren” poate fi utilizat pentru tratarea unor „Trumatisme ale articulațiilor și mușchilor (de exemplu entorse…, trumatisme din sport)” sau greșeli precum dumnea- voastră, diag- nostichiază, copii- lor, ado-lescenților ce au fost întâlnite în prospectul medical al medicamentului "Tavanic" În primul rînd, poate există convingerea că, oricum, beneficiarul nu citește prospectele; de-o probă, am consultat o farmacistă, care mi-a împărtășit vechea înțelepciune privind diferența dintre ce zboară și ce se mănâncă: prospectele sunt pentru medici și pentru farmaciști și, de fapt, aceștia din urmă recomandă medicamente citind prospectele de la cele noi și că sunt mai mulți clienți (pardon: pacienți) care vin direct la farmacie decât cei care aduc rețete de la medici. În al doilea rînd, poate că unele firme, din străinătate (dar nu „Arcoxia”) sau românești, nu se prea pierd cu firea când se redactează respectivele foi de însoțire, introduse în cutiile cu tuburi, blistere sau capsule. Căci, altfel, cum s-ar explica turnuri kafkiene cum sunt cele pe care le cităm în continuare. Una din formulările, cu negru pe alb, din lista cu preveniri la Nurofen Forte este următoarea: „Nu luați N… F…”, „dacă doriți să-l administrați unui copil cu vîrsta sub 12 ani” (firmă din Marea Britanie). Dar și Bronhoprotect, după ce la mod de administrare prezintă "o clasificare în funcție de vîrstă, pentru copii între 2- 5 ani, 5-10 ani și 10- 15 ani, ne spune la contraindicații că este contraindicat a se administra copiilor", aceeași greșeală fiind întîlnită și în cazul medicamentului naturist Giardinostop. Deși medicamentului Gastrofait are numeroase reacții adverse precum și diverse interacțiuni, la rubrica cu precauții ni se spune că acestea "nu sunt necesare", dar cel mai interesant e că deși este un medicament utilizat pentru diverse afecțiuni ale omului la "Supradozaj" ni se spune că "datorită experienței scăzute privind supradozajul la om , nu se pot face recomandari specifice" cum nici în cazul sarcinii și alăptării nu există suficientă experiență în ceea ce privește administrarea acestui medicament. Sau în prospectul la supozitoare cu glicerină pentru copii între 0-3 ani, figurează rubrica referitoare la lipsa efectelor negative în caz de „sarcină și alăptare”, respectiv la aceea de a influența „capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje” (așadar, liber la orice jucărie cu rotițe sau cupe, afară de cele importate din China). Iar pentru un Bromhexin sau Clotrimazol, la rubrica ce ar trebui să indice cum se procedează în caz de „Supradozaj”, se taie poala sumanului: „Nu au fost semnalate cazuri…”! și în cazul medicamentului Colebil, la aceeași secțiune ni se spune că " nu este cazul" pe cînd unele medicamente precum Aspenter, Paracetamol ori MemoPlus nici nu au trecute în interiorul prospectului aceste rubrici de "Supradozaj" sau "Precauții" considerînd probabil cei care le-au întocmit că nu sunt necesare a fi amintite.
Pe lângă prospectele medicamentelor, importante pentru legătura dintre specialiști și pacient, ca texte „de contact”, sunt inscripționările diverse de pe ambalaje și, în sfârșit, textele scrise și audio-video ale publicității. Mai întâi, trebuie să precizăm faptul că, la acest nivel al discuției, ocupîndu-ne de diferite produse de gen, trecem peste distincția dintre medicamentele de sinteză, industriale și remediile naturiste, suplimentele nutritive etc. Mai mult, ne vom referi chiar la cosmetice sau produse igienico- sanitare, prezente simultan nu doar în circuitul… îngrijirii corpului, ci și în farmacii, unde se produce transferul – vinovat sau nevinovat – de imagine, din ambele sensuri.
Nu suntem prea departe de oferta lingvistică a prospectelor, dacă privirea ni se oprește pe denumirile „științifice” ale unor medicamente, de tipul „DETRALEX Fracțiune flavonoidică purificată micronizată”, aceasta imprimată, cu albastru sever, pe fond alb descurajant sau (deși fondul se prezintă ceva mai vioi, dar fără exagerare) pe atenționări de tipul „OSCILLOCOCCINUM Granule homeopate”. Un alt asemenea exemplu este și „BREVOXIL Peroxid de benzol” ori „PHARMATEX Clorură de benzalconiu” . Mai ales atunci când, după nume, urmează completări în limbi străine: „MAALOX Regular Strength”, „MAALOX Extra Strength+Anti-Gas”, “VISILIFE Health” respectiv „DETOXLIM Burner”, acesta din urma este imprimat pe un ambalaj cu fond roz, fapt ce ne sugerează că este destinat femeilor. De asemenea, am constatat că există un supliment alimentar care se numește „TOMATO Plant Weight Loss”, imprimată cu alb pe un fond roșu țipător, alături de silueta unei femei și bineînțeles că la o asemenea denumire nu puteau lipsi roșiile, deși nu ne așteptăm să găsim o asemenea denumire în cazul unui medicament, iată că acest lucru se poate. Un alt exemplu poate fi și medicamentul “SOLPADEINE” care se utilizează pentru sciatica și lumbago, astfel încât nici denumirea medicamentului și nici aspectele din interiorul prospectului nu ne lămuresc în ceea ce îl privește, trecînd peste faptul că și ambalajul este unul deprimant, de un roșu aprins. Un alt medicament ce ne atrage atenția prin denumirea sa și care ne cam încîlcește limba atunci cînd trebuie să îl pronunțăm este „PROPRANOLOL”, folosit pentru profilaxia pe termen lung după perioada acută a infarctului miocardic, ambalajul este unul liniștitor, folosindu-se roșu pe fond alb. „SPERSALLERG” este un mediacament cu denumire contradictorie, deoarece ne duce cu gîndul că poate fi utilizat pentru picioare însă, citindu-i prospectul ne dăm seama că defapt este un medicament pentru tratarea inflamațiilor de la ochi. De asemenea un nume cât se poate de sugestiv este cel al brățării împotriva țînțarilor care nu se putea numi altfel decît „BUDDYGUARD”, a primit aceasta denumire probabil pentru că a fost gîndită ca un fel de gardă de corp. Însă se pare că există în farmacii o serie de medicamente cu denumiri cît se poate de stiințifice printre care mai enumerăm medicamente precum „NORMOPONDEROL”, „ERDIAROM” ori „TORENTO”. La toate aceste denumiri care mai de care mai științifice sau mai puțin științifice se adaugă și câte o imagine concludentă; de exemplu, schița, de pe ambalaj, a profilului corpului uman în poziția șezând, dar în contact cu unul din cele patru unghiuri ale unui patrulater (colorat în roșu!) face superfluă înțelegerea denumirii „Procto-Glyvenol” (supozitoare ce „calmează rapid durerea și reduc inflamația”), ori silueta unei femei cu forme bine definite care poate fi întîlnită pe ambalajele medicamentelor pentru slăbit .
Obișnuiți cu ideea, superficială, de prin școală, că acizii ard, nicio atracție față de inscripția „ACID ACETILSALICILIC” (chiar când este… „tamponat”), deși în spatele acestei denumiri este ascuns un medicament pe care puține dintre persoanele de oarecare vârstă s-ar putea să nu-l fi folosit: este vorba de vechea aspirină, numită și la noi așa mai de un secol. Până când BAYER (țineți minte inscripția cu numele scris în cruce, pe orizontală și verticală, în centru aflându-se litera Y) și-a revendicat-o decis ca brand; deci, dacă ții la așa ceva, poftim, cumperi Bayer Aspirin, căci acizii oricum par cam spăimoși, deși după fațada din zona chimiei se găsesc adesea calme vitamine: „acidul folic” = vitamina B 9, „acidul ascorbic” = ~ C, „acidul nicotinic sau niacina” = ~ PP, „acid ribonucleic” = ~ A.R.N iar “acidul dezoxiribonucleic”= ~A .D.N, ; ba chiar „acidul pteriltriglutamic” nu este decât vitamina M, și pînă și lenea este denumită științific “tulburare tempo-congitivă”.
Putem combate simplismul proclamării superiorității unei imagini în raport cu o mie de cuvinte. Așadar, poate abia o mie de imagini (dacă cineva mai are astăzi răbdarea să le urmărească) ar putea concura cu denumiri ce atrag prin transparență, folosite ca nume de remedii de tot felul, aparținând mai multor categorii. Iată câteva cu alură științificoidă: „Chelstop” (da, de la chelie!), „Tutunstop” (în anii ’30 din secolul trecut speranța și ambiția se cultivau prin „Lasfuma Vorel”); la alt nivel: „Acneogel”, „Colonhelp”, „Calmocard”, „Memoplus”, „Supliform”, “Alcoolprotect”, „Colebil”, ”Bronhoprotesct”, „Bio- Siluet”, „Aspacardin”, „Emocalm”, „ Digest Control”, „Somn usor”, „Aspenter” etc. și, apoi, încă mai sus, „Antistres”, „Anti-age”, „Antidepresiv”, „Anti-Hair Loss”, „Antitabac”.
În sfârșit, prin apelul la funcția conativă a limbajului, se pătrunde în spațiul intim de comunicare, din unghiul autorității terapeutice, folosindu-se registrul adecvat: „Amânați moartea!” (Tutunstop); „Să învingem bătrânețea!”(Passisclerotin), „Te rezolvă cît ai zice SEX” (Sculament Pro), “Și țînțarii dispar (BuddyGuard), „Slăbește ușor și sănătos” (Tomato), “Și durerea dispare” (Aspacadin) . Se pare că în zona de publicitate sunt realizări de vârf, chiar dacă ne-am luptat nu demult cu drăgălășenii de tipul salutului „pa (și pusy)!” adresat unor boli sau „adio!” sensibil la adresa resturilor de mâncare dintre dinți. Este de ajuns să rechemăm în memorie clipul a cărui poantă o constituie omofonia hemoroizi (care îi făceau rău clientului intrat în farmacie) – HemoroEasy, ținut în cutie (!), care, după spusa farmacistei, face bine în cazul respectiv.
Date fiind condițiile de rezistență la nivel național (salariul mediu pe economie, situația pensiilor etc.), este ușor de prezis tratamentul prin resurse al căror nume asigură performanța comunicării, deja bine fixate pe piață, de tipul „Ceai natural Hapciu”, „Somn ușor” (cu variantă tradusă: „Bien dormir”), „Plantusin” etc., dintr-o perspectivă științifică și culturală căreia i-a dat glas cu aproape trei secole în urmă principele savant Dimitrie Cantemir: „Doftorul bun știința în cap, iar ierbile în câmp le are”. Și, pentru a nu contraria marile trusturi de medicamente, agreate de OMS, putem reveni chiar, pentru nivelul numit, la mai vechi autohtonisme: curățenie pentru „purgativ”, săpunaș ori săpunel pentru „supozitor”
Interesul nostru, astăzi, îl constituie plaga „rană”, din terminologia medicală, motiv pentru care trecem, în primul rând, peste cuvântul latinesc plaga ce se află la baza plagiatului, date fiind sensurile „plasă” și „cursă” ale acestui lexem. În al doilea rând, omitem și referirile la sensurile figurate „calamitate” „pacoste” ale termenului medical pereche, păstrându-l, împreună cu primul, într-o rezervă în care găsim și asocierea, în enunțuri elocvente, a omisiunilor de astăzi: „Plagiatul, o plagă a mediului academic”, sau „Plagiatul e o plagă” (de pe internet). Din registrul public al limbajului medical reține atenția formula „plagă împușcată”, prezentă în comunicate de presă ale spitalelor de urgență (de tipul „Tânăra prezenta o plagă împușcată la nivelul ochiului și a ajuns la spital în stare gravă”). Și înspăimântător de frecventă într-o listă de „Minori din județul Timiș, răniți în intervalul 17-26.12.1989”; de exemplu: „plagă împușcată abdomen”; „plagă împușcată membru superior”; „Plagă împușcată torace” (Copiii și Revoluția). Iată și o altă specie de plagă: „…un bărbat care avea o plagă înjunghiată la nivelul pieptului a ajuns în …” (/obiectivtulcea.ro/); sau: „o tânără de 23 de ani, care prezenta o plagă înjunghiată sub clavicula stângă” (viata-libera.ro/), ori un tînăr a ajuns la spital cu o plaga injunghiata nepenetranta in zona toracelui (www.bzi.ro) , un bărbat a fost adus cu o plaga injunghiata semi- torace.
Este ușor de observat că atare construcții distonează cu determinările obișnuite prin adjective participiale, care, de obicei, prezintă acțiunea ca o caracteristică a substantivului pe care-l însoțește: „carte (ne)citită”, „vin falsificat”, „prostituată surprinsă”, ori „reținută” (de poliție!). Așadar, gramatical vorbind, s-ar părea că înseși plăgile au fost înjunghiate sau împușcate, căci uzuale sunt construcțiile de tipul „plagă (sau rană) infectată, deschisă, supurantă” ori neglijată, dar, gândind pozitiv, chiar cicatrizată…
În special apariția formulei în lista citată este de natură să lămurească devierea logico-gramaticală în discuție: de vină este brevilocvența, exprimarea concisă, în cazul de față de presiune administrativă sau de medicină legală. Dar turnura tehnică, de rețetă sau de comunicat de presă, prinde teren, după cum putem constata din spații de socializare; pe adresa /www.mediculmeu.com/ găsim formularea „Plagi împușcate și alte leziuni penetrante”, pe când /www.sfatul medicului.ro/ e mai pe înțeles: „Plagi prin mușcătură, împușcare și tetanigene” (dar nu lipsesc nici „rănile mușcate”). De asemenea am mai intalnit si formulari de tipul: „Tratament al plăgilor penetrante și nepenetrante intraarticular”, „Traumatism cranian cu plaga contuza frontala”, „Traumatism cranian cu plaga escoriata frontala dreapta” (www.ziare.com), "plaga contuza genunchi drept, plagi escoriate regiunea lombo-sacrala, plaga escoriata zona parietala dreapta” (stirile.rol.ro).
Nu-i putem contesta jargonului medical dreptul de a fi la el acasă acolo unde este, dar nu-l absolvim de intenția de eufemizare. Iată un caz elocvent: șeful Serviciului Medico-Legal Argeș, medicul D. M., invoca posibilitatea ca moartea unui nou-născut să fie pusă pe seama „comprimării craniului” (s-a lucrat cu forcepsul!), dar, la urma-urmelor, aflăm că „medicii legiști nu au exclus nici varianta în care capul copilului să fi fost strivit” (/www.realitatea.net/). Or, în mediul medical și al farmaciei, comprimatele (obținute prin… comprimare!) sunt uzuale ca nume ale unui soi de… hapuri (deosebindu-se de capsule, gelule etc.). Într-o asemenea vecinătate, termenul ne-ar putea ține la distanță de reprezentarea unei grozăvii, ca în cazul în care, citat de noi cândva, moartea unui om călcat de tren a fost descrisă ca survenind, așa, prin… comprimarea craniului!
Escoriațiile și familia. Deși este activată și o funcție criptică, de protecție a pacientului, putem, uneori, suspecta chiar vanitatea prețiozității (vezi deja Molière, „Le Médecin malgré lui”), unii termeni fiind ab-initio opaci atunci când textul se adresează unui public diversificat, căruia îi scapă sau îi pot provoca mari neliniști escoriațiile-julituri, contuziile-vânătăi, plăgile traumatice (deschise-tăieturi sau închise-cucuie), ca și alte tehnicisme
Celălalt nivel al comunicării. Zona beneficiarului este diversă, având… expectanțe pe alte măsuri, de tipul celor pe care le ilustrăm prin câteva extrase din vorbire: „ – Doamna farmacistă, aveți albocalmin recompensat?” – A…, nu! – Da’ ce-aveți?! – Nimic … nu se mai recompensează astăzi!”; „Avea dureri aici, la domen. I-au dat dicamente, cred că nurofren”; „Era și Domnișoara Doctor rezistentă”; „A trecut pe aici rezistența Doamnei Doctor”; „A spus că era în criză comercială”; „a fost internat cu amenajîtă” (scuze pentru insistență: medicii le zic comițială, respectiv meningită).
Potrivit celor enunțate mai sus, se poate observa faptul că textele de contact și anume prospectele medicale care ar trebui să facă legătura în comunicarea dintre medic și pacient de cele mai multe ori o întrerup deoarece textul din interiorul cutiilor medicamentelor este redactat cu un limbaj specializat greu de înțeles de către oamenii simpli, utilizatori ai acestora.
Capitolul II
Medicina în mass media
2.0. Generalități
Medicina este un domeniu rigid, dar care, firește, se regăsește și în mass- media deoarece produsele medico – farmaceutice au nevoie de promovare. Însă, pînă la momentul în care produsul finit este oferit publicului, acesta urmeaza o serie de pași.
Noțiunea de promovare, provine din latinescul promovare adică a pune, a scoate în față, a comunica. Publicitatea este unul din elementele utilizate, de regulă pentru prezentarea convingătoare a produsului sau serviciului către cumpărator sau utilizator.
Pentru mulți dintre cei implicați ca beneficiari de reclamă, agenți de publicitate sau consumatori, publicitatea reprezintă elementul de comunicare principal în mixul de marketing. De fapt, publicitatea este cel mai evident element și poate fi lesne de identificat. Altfel spus, transmiterea permanentă pe diverse căi a unor mesaje destinate informării clienților potențiali asupra produselor, sprijinirea și influențarea procesului de vânzare, cu intenția de a dezvolta o atitudine pozitivă față de produs și firmă, de a provoca modificări favorabile în mentalitatea și obiceiurile de cumpărare și consum a acestora.
Fig. 4
Pornind de la schema de mai sus voi prezenta care sunt elementele unui astfel de proces de comunicare:
• sursa sau emițătorul, care poate fi: un lider de opinie, însăși firma, care caută să transmită un mesaj unei audiențe și care pot fi personalități celebre și anume actori, consumatori reprezentativi;
• codificarea: reprezintă transmiterea ideii sub formă de simboluri- gesturi, cuvinte, sau imagini pentru a face compatibilă ideea cu mijlocul ei de trasmitere (radio – cuvinte, TV – cuvinte + imagini, ziar – cuvinte + desene);
• mesajul: este o combinație de cuvinte și simboluri transmise audienței, conținutul lui fiind în funcție de obiectivul urmărit, adică informare, convingere sau reamintire;
• media: constituită din suportul care transportă mesajul: radio, TV, ziar, ambalaj, panouri, cărți poștale, etc.
• decodificarea: reprezintă momentul în care mesajul este interpretat de audiență și care poate atrage elemente de ordin subiectiv sau obiectiv, pozitiv sau negativ. Sunt foarte importante calitatea transmiterii, lipsa unor perturbări, claritatea imaginii, a dicției, a caracterelor literelor etc.;
• audiența: formată din publicul țintă, din grupuri cărora le este destinat mesajul și care îl receptează;
• răspunsul (circuitul feed-back): este practic reacția audienței la forma și conținutul mesajului, reacție care se poate materializa prin modificarea atitudinii, în cumpărare sau necumpărare, în enervare, ignorare sau respingere.
Formele publicității sunt în funcție de un șir de factori și se diversifică paralel cu intensificarea concurenței dintre agenții economici și trebuie avute în vedere urmatoarele:
a) publicitatea de produs care în esență urmărește stimularea cererii de consum;
b) publicitate de marcă (brand publicity), accentul punîndu-se pe evidențierea imaginii mărcii sub care este oferit produsul;
c) publicitate instituțională, care își propune ca scop instaurarea unei atitudini favorabile, chiar a unui atașament față de firmă sau de întreprindere.
2.1. Metode de promovare a produselor medico – farmaceutice
Plecând de la caracterul complex al componentelor politicii de promovare și de la obiectivele de marketing urmărite, această activitate de promovare trebuie să răspundă unor cerințe precum:
1. Furnizarea de informații către cumpărător despre produsele noi, utilitatea lor, dar și către revânzători pentru a putea și ei informa potențialii cumpărători;
2. Stimularea cererii prin accelerarea conștientizării unor nevoi, cultivării unor dorințe și aspirații;
3. Diferențierea produsului. Cu cât o marcă este mai individualizată față de altele din aceeași categorie cu atât, ofertantul poate conta pe un succes mai mare, în realitate cumpărătorul vede diferențele, avantajele și beneficiile. Diferențele dintre mărci nu ies singure în evidență, uneori sunt greu de receptat și din acest motiv promovarea oferă informații despre diferențele veritabile dintre diversele mărci;
4. Aducerea aminte. Chiar și clienții actuali și relativ fideli trebuie atenționați periodic asupra avantajelor produselor pentru a nu își schimba preferințele, mai ales în condiții în care concurență vine cu noutăți;
5. Combaterea informațiilor nefavorabile, răspândite mai ales prin zvonuri și care pot dăuna imaginii firmei și produsului;
6. Influențarea atitudinii publice, mai ales prin campanii de interes general, împotriva unor obiceiuri ca alcoolismul, fumatul, comportamentul pe drumurile publice etc.
Pentru influențarea unei cumpărări imediate și a utilizării cât mai rapide a unui produs este folosită reclama. Acest termen este de origine latină și are sensul de clamare – chemare, îndemn la cumpărare. Marketerii consacrați consideră că mesajul reclamei își îndeplinește funcțiile dacă respectă principiul A.I.D.A., adică:
• A = atragerea atenției
• I = incitarea interesului pentru produs
• D = provocarea dorinței
• A = să determine achiziționarea produsului.
Maria Dorina Pașca în cartea Comunicarea în relația dintre medic vorbește despre faptul că pentru a realiza o bună reclamă e necesar a ști:
• care este obiectul publicității (produs, idee, imagine);
• cui i se adresează (care este grupul țintă).
Faptul că mesajul trebuie să atragă atenția, reprezintă secvența în care acesta este observat ca receptor (R) producând asupra lui o reacție sau nu de aceasta depinzând în final și calitatea reclamei. Ca și elemente tehnice, emițătorul (E) e necesar a cunoaște că este important să:
• existe o imagine care să producă senzație sau să șocheze;
• facem apel la paralimbaj ca cel ce susține limbajul verbal, ca imagine;
• lucrăm în absența limbajului ca o modalitate de atragere a atenției, imaginea fiind totul;
• folosim eficient spațiul;
• ne adresăm direct, prin folosirea pronumelui personal;
• ne adresă, știind că îi pasă cuiva;
• să dăm atenție cuvântului.
Ceea ce nu trebuie să uităm este că reclama e un indicator de atitudine, ce se poate manifesta atât pro cât și contra. Însă, scopul reclamei este acela de a ne face să gândim sau să acționăm în concordanță cu intenția agentului publicitar, fie amabilă, ori josnică, dar, să avem grijă la consecințe, deci totul e necesar să se facă echilibrat și, în cazul nostru, în cunoștință de cauză cu cererea și oferta unor asemenea servicii, iar atunci când ele sunt cerute și e nevoie de un astfel de instrument publicitar, reacția va fi în consecință, atât pozitivă cât și negativă.
Pe lângă reclamă și anunțul publicitar are un rol important pentru transmiterea unei informații ce are drept scop principal promovarea unui produs, în cazul de față medico – farmaceutic. Acesta ajunge să își atingă scopul atunci cand din punct de vedere structural răspunde unor cerințe precum:
• anunțul trebuie să fie șocant, atractiv, excitant, plăcut sau măcar dureros;
• textul, sloganul, headline-ul sau replica de deschidere trebuie să fie explozivă pentru a atrage atenția;
• exprimarea trebuie să simplă, în stil oral;
• fii concret! Oferă dovezi și probe!
• limbajul trebuie sa fie precis și simplu;
• evită abuzul de adjective și superlative;
• nu lăsa loc pentru ironii! Fii clar și explicit!
• textul trebuie scris cu litere mici, nu cu majuscule;
Îndeplinind aceste cerințe, anunțul publicitar al medicului specialist și / sau celui stomatolog, va transmite exact informația, dar și mesajul spre grupul țintă (viitori pacienți), aici având grijă de particularitățile lor de vârstă, deoarece decodificarea e corectă doar atunci va putea fi făcută cu eficiența maximă.
Într-un capitol destinat metodelor de comunicare neconvenționale în cartea "Comunicarea în relația medic- pacient," autoarea oferă cîteva exemple de asemenea mesaje ce au fost construite de către studenți la medicină pentru a scoate în evidență cât de importante sunt cuvintele folosite în interiorul acestor mesaje, astfel încât voi oferi câteva asemenea exemple:
a) aparatură medicală :„Alege viața! Primul pas spre vindecare e un diagnostic corect și rapid. Te ajută tomograful meu. Caută-mă!”
b) stil de viața sănătos:„Fii responsabil! Învață să mănânci sănătos și să ai grijă de sănătatea ta. Vino la un curs gratuit prin care te învățăm cum să îți alegi alimentele pe care le consumi. Contăm pe tine. Nu lipsi!”
c) cabinet stomatologic:„Zâmbești cu spor, zâmbești cu noi! Unii oameni o numesc obsesie, noi o numim… pasiune, pentru că ne plac zâmbetele strălucitoare!”
d) clinică specialitate: Clinica de psihiatrie- “Între două lumi- Oferă-ne șansa de a pătrunde în lumea ta! Te așteptăm”!
e) cabinet de radiologie și imagistică medicală pediatrică: „Aici veți vedea ceea ce nu se poate observa cu ochiul liber”.
f) cabinet cardiologie: „Ai grijă de inima ta și ajut-o dacă vrei să te mai ajute”.
g) diverse: „Vând halate personalizate! Îmbracă-mă”!
Pe lângă aceste două modalități de promovare convenționale există și modalități neconvenționale precum cartea de vizită, ecusonul și uniforma, toate acestea având nu numai importanța lor, dar și locul bine conștientizat pentru a transmite mesajul și a obține informația. Prin intermediul acestor metode de promovare medicul poate relaționa eficient cu pacientul. Astfel încât:
a) Cartea de vizită în construcția sa poate:
– fi o formă prin care existăm și avem ceva de oferit;
– ține loc de: pliant, broșură, scrisoare de reprezentare;
– gen de reclamă de buzunar;
și conține informația;
– tipică, simplă, la obiect;
– despre afaceri, produse, persoane de contact, program, sediu, rute de acces.
Așa cum aminteam și la celelalte modalități de comunicare și relaționare, cel mai important este grupul țintă, de aceea forma și mesajul, vor fi speciale și deosebite. Ceea ce trebuie neapărat să atragă la o carte de vizită, este designul practic, comunicarea non-verbală care de asemenea completează mesajul. Exemplele ce vor urma surprind mesajele adresate grupului țintă ce, în marea lor majoritate e bine să fie însotite și de o imagine cheie și de un slogan:
• Cardiolog: Noi avem grijă de inima ta! (cardiolog)
• Stomatolog: Nu te baza pe Zâna Măseluță! Nu ea este cea la care trebuie să apelezi! Caută-mă!
• Pediatru: Eu iubesc copiii!
• Oftalmolog: Respectă-ți ochii!
• Ortoped: Sănătatea oaselor tale se află în mâinile mele!
• Psihiatru: N-ai cu cine vorbi? Încearcă și-ți voi răspunde!
b) Uniforma (halatul, în cazul nostru) este perceput ca un semn distinctiv și un simbol al ima-ginii publice. Ea ajunge în postura în care cei ce o poartă se identifică cu simbolul ce-l conține, reprezentând chiar în unele situații, o formă foarte bună de publicitate. În cazul compartimentului în care lucrează medicul, în relația sa cu pacientul poate sau nu să facă uz de halat, dar și în viața medicală se observă, începe să difere în funcție de culoare, specialitatea, clinică. Astfel, chirurgii preferă culorile odihnitoare, calde (în general nuanțe de verde), sau impimeuri care le găsim (și-ar fi bine) la pediatrii (lumea desenelor animate). Deoarece albul obosește uneori pacientul, creându-i anumite stări emoționale, sau i se pare prea auster, medicii stomatologi au trecut în bună parte la halatul colorat, fapt ce pentru unii bolnavi are un impact pozitiv în relațiile ce se stabilesc între cei doi.
Este de fapt un pas important spre educația pentru sănătate, prin menținerea unui corp și a unei minți sănătoase, înlăturându-i în pri-mul rând teama – frica de halatele albe și actul me-dical, și apoi apropiindu-l prin prevenție de boală și tot demersul mai puțin plăcut și chiar nedorit de ni-meni sub nicio formă, dar care totuși, în anumite situații speciale este absolut necesar.
2.2. Promovarea vânzărilor
Așa cum am amintit prin promovarea vânzărilor se înțelege folosirea mijloacelor și tehnicilor de stimulare, impulsionare și creștere a vânzărilor de bunuri și servicii ce formează oferta întreprinderii la un moment dat.
Legislația domeniului farmaceutic depășește cu mult în consistența și restricțiile legislației din alte domenii economice și acest lucru este normal atât timp cât produsul finit al acestei industrii influențează și este construit în scopul îmbunătățirii stării de sănătate a populației dar care administrat inadecvat poate leza integritatea fizică sau intelectuală a persoanei. Cum în constituția oricărui stat cetățeanul se află în centrul atenției este normal că se dorește păstrarea integrității lui morale, intelectuale și oferirea accesului facil la tratamentul necesar îmbunătățirii sau refaceri stării de sănătate.
Conform anexei numărul 1, legislația în vigoare prezintă faptul că în domeniul publicitar al produselor farmaceutice este interzisă publicitatea care exploatează superstițiile, credibilitatea sau frica persoanelor. Din acest motiv le este interzis companiilor farmaceutice să- și promoveze produsele pornind de la teama populației față de o anumită maladie; omul nu trebuie încurajat să consume în mod exagerat și nechibzuit produsele medicamentoase, fapt ce i-ar putea afecta starea de sănătate. Astfel, riscul unei maladii nu poate constitui un pretext de a promova un medicament către populație pentru că acest fapt ar conduce la un consum lipsit de consiliere de specialitate și la posibile supradozări cu efecte nocive. De asemenea, prin lege este interzisă publicitatea care ar favoriza comercializarea unor bunuri sau servicii care sunt produse ori distribuite contrar prevederilor legale. În înțelesul prezentului capitol, publicitatea pentru medicamente include orice mod de informare prin contact direct (sistemul “door- to -door”), precum și orice formă de promovare destinată să stimuleze prescrierea, distribuirea, vînzarea sau consumul de medicamente; publicitatea pentru medicamente va include în special:
• publicitatea pentru medicamente destinată publicului larg;
• publicitatea pentru medicamente destinată persoanelor calificate să prescrie sau să distribuie medicamente;
• vizite ale reprezentanților medicali la persoane calificate să prescrie medicamente;
• furnizarea de mostre;
• stimularea prescrierii sau distribuirii medicamentelor prin oferirea, promiterea ori acordarea unor avantaje în bani, cu excepția cazurilor în care acestea au o valoare simbolică;
• sponsorizarea întîlnirilor promoționale la care participă persoane calificate să prescrie sau să distribuie medicamente;
Toate aceste căi sunt utilizate de companiile farmaceutice care și-au construit adevărate divizii de promovare de specialitate. Ne-am putea întreba de ce este nevoie de o susținere atât de puternică a vânzării, în loc de a se aștepta ca medicamentele să se vândă de la sine pe baze etice. Răspunsul este acela că producătorii de medicamente se află în competiție directă și fiecare, țintește o cotă de piață cât mai mare.
De exemplu, în cazul substanței medicamentoase simvastatină (DCI: Simvastatinum), utilizată în tratamentul arteriosclerozei și al altor afecțiuni cardiovasculare, pe piața farmaceutică românească există mai multe produse: Vasilip (KRKA-Slovenia), Simvacard (Zentiva-Cehia), Zocor (Merk-SUA), Simvastatin LPH (Labormed-Romania), Zeplan (Gedeon Richter-Ungaria), Sintenal (Helcor- Romania), Simvor (Ranbaxy-India) etc. După cum se observă concurența pe acest produs este foarte mare și cum simvastatina se află în top 10 al vânzărilor în România (același lucru se poate spune și despre vânzările mondiale) este de înțeles că lupta pentru cota de piață este acerbă.
De asemenea, legea prevede faptul că toate informațiile conținute în materialul publicitar pentru un medicament trebuie să corespundă cu informațiile enumerate în rezumatul caracteristicilor produsului. Scopul promovării unui medicament este acela de a-i face cunoscute proprietățile, nu acela de a-i spori în mod direct vânzările, lucru ce ar intra în contradicție cu principiile de etică ce guvernează domeniul. Tot conform legii, este permisă publicitatea destinată publicului larg doar pentru acele medicamente care, prin compoziție și scop, sunt destinate a fi utilizate fără intervenția unui medic, în scopul stabilirii diagnosticului, prescrierii acestora sau pentru monitorizarea tratamentului, fiind suficiente, la nevoie, sfaturile farmaciștilor.
În concluzie legea permite publicitatea doar medicamentelor ce pot fi folosite ca auto medicație fără a prezenta un risc major. De asemenea este interzisă publicitatea la medicamentele ce sunt incluse în programul național de asigurări de sănătate și al căror preț este parțial sau total suportat de la bugetul de stat pentru că s-ar ajunge la o concurența neloaială față de medicamentele neincluse în acest program. Un exemplu în acest sens ar fi cel al extractelor standardizate din Ginkgo Biloba dintre care produsele Bilobil (KRKA-Slovenia) sau Tanakan (Servier- Franța) sunt incluse în programul național de asigurări de sănătate și al căror preț este parțial suportat de către bugetul de stat. O promovare a lor către populație ar conduce la o concurența neloaială cu alte extracte de Gingko Biloba care nu beneficiază de același statut și al căror vânzare ar fi în acest caz diminuată prin intervenția indirectă a statului. De asemenea,tot prin lege este interzisă distribuția directă a medicamentelor către populație de către fabricanți în scopuri promoționale.
2.3. Noțiunea de brand
În contextul actual noțiunea de brand are o importanță aparte, de multe ori vânzările unei companii se fac datorită valorii și notorietății brandului și nu datorită calității superioare a produselor. Sunt dese exemplele în care, faptul că nu ai un nume pe piață te fac să nu ai vânzări la adevăratul potențial. De aceea toate companiile caută să- și construiască branduri de succes care să susțină activitatile de marketing.
Definiția brandului este discutabilă, brandul fiind definit ca un set de asocieri construit pe baze raționale și emoționale între o organizație sau un produs și public. Putem afirma că brandul este o colecție de valori pe care subconștietul le asociază produsului prin simpla alăturare a lui cu un brand. Apartenența la un brand de succes este o garanție a aprecierii produsului. Branduri se întâlnesc la toate nivelurile, un exemplu lesne de înțeles este asocierea oricărui produs cu brandul numit Germania, asociere ce imediat conferă credibilitate produsului vizat; astfel că, prin faptul că, brandul Germania se bucură de o bună notorietate la nivel global, și produsele „made in Germany” vor beneficia de acelasi tratament. Restrâns la domeniu farmaceutic marile companii din domeniu sunt branduri de succes ce asigură vânzarea produselor sub sigla: Hoffmann la Roche, GSK, Pfizer, Aventis, Bayer etc. Crearea unui brand nu este un proces simplu, el necesită ani de investiții, de păstrare a unei direcții a companiei, de respectare cu strictețe a unor principii. Trecerea timpului afectează și brandurile care îmbătrânesc, devin neinteresante sau încetează să mai transmită mesajul dorit. Pentru a evita acest pericol companiile apelează la anumite campanii de rebranding care ajută la înscrierea brandului pe noua direcție vizată de companie. Campaniile de rebranding sunt uneori foarte costisitoare dar de fiecare dată s-a dovedit că fiecare ban cheltuit s-a întors la companie cu un profit substanțial.
Cel mai cunoscut proces de rebranding de pe piața farmaceutică autohtonă a fost drumul de la Sicomed la Zentiva. La momentul respectiv Sicomed era brandul românesc numărul unu în domeniu, un brand cu forte multă tradiție în spate. Zentiva era un brand mult mai nou atît în țară cât și în Europa dar în care se investise foarte mult la nivel european. În acest context s-a luat decizia de înlocuire completă a brandului Sicomed cu Zentiva. S-a mers pe luarea în considerare a trei publicuri țintă: publicul intern, partenerii companiei și publicul larg. Procesul de rebranding a fost rapid și a inclus schimbarea denumirii, siglei, a ambalajelor produselor. Rezultatele au fost spectaculoase, deși se credea că schimbarea va conduce la o confuzie si la nesiguranța că sunt aceleași produse, în realitate rebrandingul a fost acceptat și vânzările chiar au crescut, numele Zentiva fiind deja de notorietate iar cel Sicomed intrat definitiv în istorie. Acest proces a fost costisitor pentru tînăra companie dar valoare investiției s-a întors în conturile Zentiva nesperat de repede și mai mult decât atât a ajutat și la o mai ușoară asimilare de către piață a noilor produse aduse pe piață de către Zentiva.
Înainte de rebranding După rebranding
Fig. 5
2.4. Rolul medicului și farmacistului în procesul de promovare
Pentru mulți pare greu de înțeles importanța medicului și farmacistului în procesul de promovare al unui medicament. În multe domenii promovarea produsului este o „afacere” între producător (vânzător) și client (cumpărător), dar farmacistul și medicul nu fac parte din nicio tabără. În acest domeniu publicitate desfașurată în mod direct, dinspre vânzător spre cumpărător este de multe ori îngrădită de legile în vigoare. Etica domeniului este susținută puternic fiind strict interzis consumul medicametelor în mod exagerat, abuziv sau in lipsa unei afecțiuni care trebuie tratată prin administrarea medicamentului.
Medicamentul nu trebuie să-și depășească menirea, și anume aceea de a restabili, corecta sau modifica funcțiile fiziologice prin exercitarea unei acțiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru a stabili unui diagnostic medical; mai mult decat atît, automedicatia trebuie împiedicată. Rolul personalului de specialitate este acela de a prelua mesajul transmis de compania farmaceutică, mesaj materializat printr-o informare de specialitate ce include:
• rezumatul caracteristicilor produsului;
• promovarea imaginii companiei;
• prezentarea studiilor de specialitate desfașurate pe produsul promovat;
• compararea efectului produsului cu substanțe diferite din aceeași clasă sau din clase diferite dar folosite în același scop terapeutic.
Având aceste informații, medicul și farmacistul au posibilitatea de a evalua utilitatea produsului, raportînd totul și la prețul de piață, deci la rentabilitatea economică, pot lua decizia de a prescrie sau a recomanda folosirea medicamentului de către pacient. Se înțelege că personalul calificat, deși nu este nici vânzător nici cumpărător, are un rol esențial în procesul de comercializare al unui medicament fiind liantul ce asigură vânzarea produsului. Buna colaborare cu medicul și cu farmacistul și încrederea acestora în proprietățile medicamentului sunt țintele primordiale urmărite de companiile farmaceutice.
Legea interzice însă motivarea în vreun fel a persoanelor abilitate să prescrie și să recomande astfel ca metoda abordată trebuie să fie aceea de a face cunoscut renumele companiei și calitățile deosebite ale produsului.
În concluzie în domeniul farmaceutic produsul vizat trebuie să se vândă pe baza proprietăților farmacologice și pe renumele companiei producătoare totul mijlocit de medic sau de farmacist. În cazul suplimentelor alimentare a căror promovare direct către populație este permis, rolul personalului calificat nu este în nici un fel diminuat. Ei au posibilitatea de a crește vînzările produsului prin prescrierea lui și prin consilierea de specialitate oferită pacienților. Este o cale de promovare a căror costuri sunt inferioare celor de publicitate prin diferite medii. Nu puține sunt cazurile în care produsele au ajuns de nortorietate și au vânzări spectaculoase datorită exclusiv prescrierii lor de către medici și a recomandărilor oferite de farmaciști. Totuși farmaciștii și medicii au datoria de a-și păstra obiectivitatea, de a nu deveni fideli în mod nejustificat sau din subiectivitate produselor unei companii discriminandu-le pe cele ale concurenței; acest lucru parte din aspectele de etică ale domeniului.
2.5. Promovarea produselor medico – farmaceutice prin mass media
Fig. 6
Conform autoarei, Dorina Pașca, mass media reprezintă calea cea mai directă de informare, în accepția cărora “radioul, televizorul și presa spun întotdeauna adevărul și numai adevărul”. Însă, consider că afirmația anterioară este destul de facilă, de aceea, vom încerca să trasăm câteva repere în acest caz, privind mai ales informația medicală pe care atât medicul cât și pacientul o găsesc în mass media și fac sau nu uz de ea în relația pe care o dezvoltă împreună. Publicitatea în domeniul medico – farmaceutic se face prin:
• radio
• televiziune
• presă scrisă
• internet
Astfel încît, radioul este sursa care transmite informația, în cazul nostru, cea medicală, existentă în cadrul emisiunilor de sanătate dar și prin intermediul spoturilor publicitare. Este destul de dificil ca un medic invitat în cadrul unei asemenea emisiuni să pună un diagnostic prin radio, iar informațiile cerute de pacient în cadrul unei emisiuni pornind de la diagnostic și ajungînd la tratament, poate fi destul de incertă, deoarece medicul căruia i se cere părerea, face un „consult” doar pe auzite și nu pe văzute, fapt care pune la îndoială veridicitatea profesională, în asemenea cazuri. Totuși, dacă există asemenea situații, deontologia profesională îi va cere medicului în cauză, să indice pacientului un consult cît mai repede la medicul de familie și/sau specialist. Însă, impactul asupra publicului este unul destul de redus deoarece audiența este scăzută iar faptul că prin intermediul radioului poți transmie doar un mesaj vocal constituie un mare dezavantaj.
Un pion puternic pe piața publicitară este televiziunea deoarece aceasta prezintă atît un mesaj vocal cît și imagine, astfel încît pacientul care urmărește, fie emisiunile de știri și/sau cele dedicate sănătății, educației, se cere a fi una complexă ca rezultantă a acțiunii sale asupra celui care le vizionează. Intervine așadar interesul pentru informația medicală, completată cu imagini și comentarii, mesajul transmis fiind unul cu impact asupra publicului direct interesat. De aceea, în relația medic-pacient, informația dobândită de la televizor poate intra în discuție, importantă este veridicitatea sa în cazul în care comunicarea celor doi face trimitere la secvența respectivă.
Deși spoturile spoturile publicitare menționează la final că medicamentul poate fi administrat fără prescripția medicului, să nu uităm că nu putem merge pe principiul „ce ți-e bun ție, imi este bun și mie”, iar medicamentația „după ureche” este mai mult decât dăunătoare. Practic, e necesar ca pacientul să conștientizeze ce este bun, folositor și necesar față de tot ce reprezintă ambalaj, vânzare și chiar, de ce nu, iresponsabilitate.
Conform statisticilor din anul 2013 oferite de către publicația „Forbes România”, piața farmaceutică a ajuns primul investitor în publicitatea pe televiziune, în primele șase luni ale anului 2013, depășind piața telecom. Volumul de publicitate TV acumulat de firmele farmaceutice este cu 24% mai mare decât cel din aceeași perioadă a anului 2012. De asemenea, volumul de audiență obținut de brandurile producătorilor, distribuitorilor și de lanțurile de farmacii, au reprezentat 14,4% din total audienței acumulate de investitorii în publicitatea TV, în prima parte a anului. Se pare că cel mai mare consumator de publicitate TV a fost GlaxoSmithKline, iar pe locul secund în nișa farmaceutică se plasează Reckitt Benckiser, care deține brandurile Nurofen și Strepsils dar și campaniile de promovare ale lanțului de farmacii Catena au acumulat audiență, cu 38,8% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2012. Și rețeaua de farmacii Sensi Blu și intesificat campaniile, obținînd un volum mai mare al audienței față de cel din 2012.
Să nu uităm însă, de presa scrisă, atât cea dedicată menținerii sănătății, specializată în acest sens, cât și cea ocazională, transmit mesajul care, de cele mai multe ori, subliminalul „prinde la cititori”, astfel că pacientul vine la medic, înarmat cu cele citite și dornic de avea și el reușită. Grija medicului în acest sens este de a-l determina pe pacient să ajungă la calitatea și nu cantitatea informațiilor, iar implicarea în procedurile medicale prezente în presă, să fie cât mai rezervată, până în momentul în care, literatura de specialitate confirmă sau nu, cunoștințele medicale citite. Paginile speciale, revistele și alte modalități de promovare a regulilor pentru menținerea sănătății, sunt necesare atunci cînd devin veridice și au avizul specialiștilor. De regulă sunt folosite anunțuri publicitare sub forma îndemnurilor, a simplelor afirmații, dar cu efectul repetiției asupra cititorului. Anunțul folosește text, ilustrație, slogan.Succesul unui anunț publicitar depinde de tipul de presă, de mărimea spațiului, de amplasarea în pagină, de frecvența apariției.
Cu toate că televiziunea, radioul și presa scrisă erau cele mai utilizate metode de promovare, în momentul de față internetul este considerată cea mai rapidă, consistentă, la modă, accesibilă, utilă sursă de informații, putînd fi relativ ușor de accesat și găsindu-se la îndemîna oricui, în cazul nostru, atât a medicului cât și a pacientului, internetul fiind un mijloc universal de comunicare, o sursă inepuizabilă de informații medicale, fapt care determină și o folosire exagerată a sa. Medicul folosește internetul pentru informarea sa științifică, dar și aici e nevoie de discernămînt în a prelucra și aplica cele citite. Pacientul caută informația mai mult sau mai puțin științifică care-l interesează, o prelucrează sau nu, dar de multe ori, aplică cele citite fără a avea acceptul medicului. Internetul oferă o diversitate de unelte în acest domeniu, cele mai folosite de către pacienți sunt forumurile medicale generaliste precum: medipedia, sfatulmedicului.ro, romedic sau nodismed, însă, pe lângă aceste forumuri medicale generaliste există și cele specializate precum ginecologie.ro sau telemed.ro.
Dar aceste forumuri medicale au atât puncte tari cât și puncte slabe deoarece sunt concepute pentru a ușura viața oamenilor ce suferă de anumite afecțiuni medicale prin diversele sfaturi ce sunt oferite de alți utilizatori ce întâmpină aceleași probleme și rareori de medici specialiști în domeniul respectiv. Acestea sunt în același timp și ușor de utilizat deoarece sunt împărțite pe secțiuni pentru ca utilizatorii să acceseze doar ceea ce îi interesează, fără a pierde prea mult timp în căutarea unui răspuns. Exista însă, și situații în care forumurile medicale dispun și de medici specialiști care răspund întrebărilor utilizatorilor dar este evident că aceștia pot doar să ofere o părere, fiind necesară vizita la un cabinet medical specializat pentru a i se oferi medicația corespunzătoare. Pe lângă aceste forumuri medicale există și comunități restrînse cele mai numeroase fiind comunitățile proaspetelor mămici. În cadrul acestor comunități utilizatorii împart impresii, oferă sfaturi și chiar există secțiuni în care aceștia își vând anumite obiecte care au legătura cu, conținutul comunității. Aceste forumuri și comunități sunt utile în măsura în care informațiile sunt procesate și nu luate ca atare, pentru că mulți îți poate oferi un sfat dar nu și un tratament adecvat, ce poate fi oferit doar de medicul specialist.
Și totuși, internetul poate crea o relație de comunicare între medic și pacient, atunci când cel din urmă dorește să cunoască mai mult despre boala sa cronică, să vorbească și să afle și de la alți suferinzi, ceea ce-l așteaptă sau trăiește acum. De aceea, informația și legătura cu asociații, fundații, către și alte modalități de comuniune (scleroza în plăgi, diabetul. AVC, dializa, transplantul, cancerul, etc.) ajută la înțelegerea și acceptarea momentelor prin care trec cei suferinzi. Cu măsură, rămânem la ideea de bază, de informații filtrate corect și înțelese prin discutarea lor de către pacient în relația sa cu medicul curant și / sau specialist.
De cele mai multe ori într-o campanie publicitara promovarea se face pe mai multe căi, astfel ca mesajul ajunge mai ușor la persoanele vizate. În cazul promovării medicamentelor de către personalul de specialitate, căile alese sunt revistele de specialitate, trimiterea de scrisori publicitate și abordarea medicilor și farmaciștilor prin intermediul reprezentanților medicali. Pentru medicamentele ce pot fi promovate populației căile abordate sunt mai multe, legea permițând cu anumite restricții și reclamele radio sau TV, promovarea prin ziare, reviste, internet sau prin panouri publicitate
Capitolul III
Studii de caz
În această secțiune a lucrării ne ocupăm de evenimente de presă care au fost titrate astfel: 3.1. “Tânăra de 19 ani din Botoșani, operată de 5 ori”:
3.2. “A fost despăgubită cu 1 milion de euro în urma unui accident”;
3.3. “Cantonament după gratii”;
3.0. Metode de studiu
Conform lui Petru Iluț, studiul prezintă o abordare cu o finalitate exploratorie, este “un fragment de realitate cercetat în exterior, utilizând și metoda observației cu scopul de a ajunge la o imagine cât mai complexă posibil despre acea entitate studiată”. Se pleacă numai de la ipoteze “fără o ipoteză sau o idee directoare, recolta de informație este minoră”, iar foarte important este faptul că se merge pe variante calitative. În studiu de caz realizat pe marginea celor trei subiecte din presa cotidiană “Tânăra de 19 ani din Botoșani operată de 5 ori”, “A fost despăgubită cu 1 milion de euro în urma unui accident” și “Cantonament după gratii”, am pus accentul pe interpretarea strictă a articolelor, pornind de la date concrete.
Am întreprins o analiză de conținut pentru a urmări care sunt declaratiile celor implicați, care este atitudinea avocaților părților implicate și cum anume percepe publicul faptele relatate în cele trei articole. De ce o analiză de conținut? Pentru că, prin aceasta, nu obținem doar date care relevă informația într-un document, la un moment dat, ci poate să dea informații despre evoluția comparativă a unor elemente. Analiza se limitează la răspunsurile provocate de studierea mediului real, pe baza culegerii de date cantitative și calitative. Susținerea acestei cercetări nu ar putea fi una solidă, dacă aș avea în vedere doar aspecte de natură cantitativă, de aceea, chestiunile de amănunt constituie calitatea acestei lucrări. Am ales spre analiză aceste trei cazuri deoarece sunt cazurile cele mai cunoscute și mai mediatizate în ultima perioadă de timp, care au avut un impact foarte mare asupra publicului și care au ținut primele pagini ale ziarelor câteva luni la rând.
3.1. “Tânăra din Botoșani operată de cinci ori”
În acest prim caz analizat voi urmări mai întâi faptele în sine, mai apoi voi evidenția declarațiile medicilor, pentru a observa modul în care aceștia se adresează și termenii pe care îi folosesc, având în vedere că aceste declarații sunt redate în publicații pentru a ține la curent publicul larg, dar și atitudinea pe care o au cititorii cu privire la cele întâmplate. Acest prim caz a aparut pentru prima dată în presă pe data de 25 martie și pe marginea acestui subiect au fost create numeroase știri, ultimul articol pe baza acestuia a fost publicat la începutul lunii iunie, anul curent.
Conform articolului din ziar publicat ca anexa numărul 1, tânăra în vârstă de 19 ani a fost adusă în stare gravă la Maternitatea “Elena Doamna” din Iași, cu o sarcină extrauterină de șase săptămâni. „Starea pacientei este critică, iar medicii sunt rezervați în ceea ce privește evoluția ei. Se fac în continuare eforturi pentru a redresa dereglările apărute, dereglări renale, hepatice, cardiace și de coagulare”, a declarat, joi, Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași. Această primă declarație este una simplă și concisă, folosindu-se termeni medicali, dar care totuși sunt uzuali și informațiile oferite vor fi asimilate ușor de către cititori deoarece din această primă declarație se desprind primele probleme ale tinerei. Se pare că acest caz a fost în atenția presei luni la rând, pe marginea acestuia deschizându-se și o anchetă în interiorul maternității, medicii fiind acuzați de malpraxis. Potrivit reprezentanților unității sanitare, inițial, medicii au decis să intervină laparoscopic pentru înlăturarea fătului, însă în urma complicațiilor operația s-a transformat în una "clasică". Încă din acest prim paragraf se poate observa faptul că este folosit un limbaj specializat, folosindu-se cuvântul laparoscopic, cuvânt ce este puțin cunoscut de oamenii de rând, iar la redactarea unui asemenea articol trebuie avut în vedere că ne adresăm unui public larg fără cunoștințe din domeniul medico- farmaceutic.
Pe marginea acestui subiect vom fi atenți la declarațiile pe care le oferă persoanele autorizate ale spitalului astfel încât, după alte două operații apare următoarea declarație: “Postoperator, starea era relativ stabilă, iar în dimineața zilei de marți s-a reintervenit cu o echipă altcătuită din ginecologi, chirurgi generaliști, vasculari, pentru reevaluarea hemostazei. Momentan s-a instituit o anchetă internă a spitalului. Este o procedură standard, este și normal ca după un caz mai grav să se analizeze circumstanțele în care s-a ajuns aici”, afirmă purtătorul de cuvânt al Maternității "Elena Doamna", Mădălina Nour-Ciuhodaru. Având în vedere declarația anetrioară în care informațiile oferite erau îngrijorătoare de această dată putem observa faptul că limbajul este unul simplu și pe înțelesul tuturor, dar prin intermediul cuvintelor “relativ stabilă”, purtătorul de cuvânt al spitalului încercă să mascheze faptul că tânăra nu este într-o stare atât de bună pe cât ar trebui, încercând totuși să dea senzația că totul este bine. Cuvintele cu care aceasta se exprimă sunt bine alese, oferă publicului date despre echipa cu care s-a acționat pentru ca acesta să înțeleagă faptul că au făcut tot ce le-a stat în putință și că au alcătuit o echipă cât se poate de competentă. De asemenea tot aceasta afirmă faptul că este normal ca într-un caz mai grav să se instituie o anchetă, încercâd să inducă publicului ideea că ceea ce se întamplă nu este atât de grav pe cât pare.
Dar în contradicție cu declarația anterioară făcută de către purtătorul de cuvânt al spitalului prin care evidențiază că au făcut tot ceea cu au putut, vine declarația apropiaților tinerei care distruge mitul pe care reprezentanții spitalului l-au creat, spunând că ei au acționat corect, astfel încât familia tinerei a depus o plângere la Ministerul Sănătății, acuzându-i de neglijență pe medicii de la Maternitatea "Elena Doamna" din Iași care au tratat-o pe fată. Prietenul tinerei declară "Particip la această dramă cu sufletul și nu pot să mă gândesc că s-a procedat corect din moment ce suntem aici. Nu am fost informați nici înainte de a treia operație, când a început să se desfașoare, în ce circumstanțe, de ce, care au fost cauzele. Avocatul mamei a depus o plângere la Ministerul Sănătății, am vrea să facem și alte demersuri, dar așteptăm exact să se termine ancheta internă de la maternitate (…) A fost un moment în care prietena mea a fost conștientă, a răspuns la strângerea de mână. Aseară (miercuri-n.r.), la ora 18.00, a fost supusă unei dialize, acum este în comă indusă și așteptăm răspunsul doctorilor pentru a vedea ce să facem". Din această declarație a apropiaților familiei reiese faptul că medicii nu au acționat totuși corect, nu au informat familia fetei despre complicațiile care au apărut și nici nu le-a spus faptul că aceasta va fi supusă unei noi operații. Se poate observa faptul că cei din interiorul spitalului nu au oferit astfel de informații presei, ei declarând că totul este sub control.
Conform articolului din ziar publicat ca anexa numărul 2, după aproximativ trei luni de spitalizare, Monica Neamțu a fost externată de la Spitalul de Recuperare din Iași, unde fusese transferată pe 26 mai de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului "Sfantul Spiridon". Fata ajunsese la Spitalul de Recuperare cu pareză la piciorul drept, iar dupa aproximativ trei săptămâni de recuperare ea se deplasează cu ajutorul unei orteze. De asemenea, în acest articol observăm că este folosit substantivul orteză, dar care consider că era necesar a fi explicat deoarece este un termen specializat, face parte din domeniul medical și nu este utilizat în limbajul comun, fapt care duce la neînțelegerea articolului de către cititor. Însă, limbajul specializat nu se oprește doar la acest paragraf ci îl regăsim și în declarația conform căreia "Pacienta a parcurs o perioadă evolutivă favorabilă în ceea ce privește afecțiunea neurologică, pareza nervului schiatic drept, care a progresat astfel încât, acum are minime tulburari de mers. A urmat un tratament clasic, medicamentos, și unul de recuperare, iar dupa externare va practica o metoda de recuperare la domiciliu legata de purtarea unei orteze", a declarat Constantin Dinu Popescu, șeful Clinicii de Neurologie de la Spitalul de Recuperare din Iași, pentru sursa citata. Din această declarație oferită de către șeful clinicii la externarea fetei, putem înțelege faptul că aceasta a plecat cu mai multe probleme decât a venit.
La externare conform articolului din ziar publicat în anexa numărul 3, prof. Cristian Popescu, șef Clinică Neurologie la Spitalul de Recuperare Iași ne lămurește în ceea ce privește folosirea acestei orteze despre care am discutat puțin mai sus, spunând că „Această orteză are menirea să îmbunătățească biomecanica mersului și în special a extremității inferioare a membrului inferior, astfel încât să fie cât mai aproape de normal”. Cu toate că aceasta venise cu o sarcină extrauterină, la externarare a plecat cu afecțiuni neurologice și deficințe de mers. Un alt element ce trebuie sesizat este faptul că termenii folosiți sunt greu de înțeles astfel încât, din această declarație trebuie să extragem doar cuvintele pe care le înțelegem și să tragem singuri concluzia. Conform acestor declarații pe care medicii le-au dat presei de-a lungul lunilor în care acest caz a fost în atenția lor, se poate remarca faptul că aceștia folosesc cuvinte pretențioase, folosite în domeniul medical și greu de înțeles de către publicul cititor. Consider că în cazul de față ar trebui să se țină cont că, declarațiile oferite sunt redate publicului larg și totodată trebuie redate într-un limbaj comun și simplu, pentru eficiența comunicării.
Tot din articolul din ziar publicat în anexa numărul trei reiese atitudinea tinerei și a familiei acesteia care cu toate că sunt revoltați pentru ceea ce se întâmplă și pentru faptul că medicii au tratat acest caz cu superficialitate la început, ajungându-se la o situație atât de complicată, aceștia se simt ușurați pentru că au trecut cu bine de aceste probleme care la început păreau simple dar pe parcurs s-au complicat. Fata recunoaște că trece printr-o depresie, din cauza cicatricilor de pe corp, dar și a durerilor „Având în vedere că am învins moartea de atâtea ori, sunt fericită că am trecut cu bine peste asta. Oricum, răni sunt și nu știu dacă vor trece vreodată pentru că întotdeauna o să-mi amintesc de perioada asta urâtă din viața mea”. Mama acesteia spune că ultimele trei luni au fost un coșmar. A stat zi de zi lângă fiica ei și a cheltuit pe spitalizare toți banii pe care i-a câștigat muncind în străinătate. Chiar și așa, femeia nu se dă bătută și este hotărâtă să-i ofere tratament și la o clinica de peste hotare spunând că „Toată lumea era sceptică, toți medicii, toți profesorii îmi spuneau nu știm, nu pot să vă spun că trăiește, nu are șanse. Și până la urmă Dumnezeu mi-a arătat că se fac minuni”, se poate observa din această declarație că mama tinerei a fost încrezătoare și este fericită și mulțumită că tânăra și-a revenit cu toate că mai are de trecut peste alte intervenții chirurgicale. Dar cu toate că în interiorul acestui caz au existat multe nereguli, se pare că până în momentul de față nu s-a găsit niciun vinovat, și totuși ne gândim că această tânără a ramas cu diverse afecțiuni și mai are multe intervenții de depășit din vina medicilor care la momentul respectiv nu au acționat corespunzator, fiind nevoie de 5 operații pentru o sarcină extrauterină.
Cu toate că acest caz a fost unul disputat și controversat, se pare că cititorii nu au făcut comentarii pe paginile web și nici pe cele de socializare dar un singur articol a stârnit zeci de comentarii și anume cel în care prin intermediul presei se cerea ajutorul deoarece era nevoie de sânge pentru tânăra pacientă, iar conform articolului din ziar publicat ca anexa numărul 4, voi reda câteva comentarii interesante ale acestora vom constata că oamenii au fost alături de ea atunci când a avut nevoie cu toate ca erau doar simpli spectatori ai acestui caz.
1. „Lili Sandu 2014-03-29 14:26 Răspunde: Soțul meu are aceasta grupă. Suntem în Iași. Și vrem să o ajutăm, dar din câte știm la centrul de transfuzii doar în timpul săptămânii și pâna la o anumită ora se donează. Banui că se poate dona și astăzi fiind o urgență. Dar cum? Rog raspuns”.
2. „Andreea 2014-03-29 15:30 Răspunde: Pentru cei care vor să doneze în Botoșani, până luni nu au unde să o facă. Stupid, numai în Botoșani se poate întâmpla. Am fost cu un grup de 4 prieteni toți cu grupa 01 pozitiv să donăm…dar din păcate până luni nu se poate face nimic. Sperăm ca Monica să reziste pâna atunci. Multă sănătate”.
3. „Catalin Sandu 2014-03-29 16: 31 Răspunde: M-am interesat în privința programului Centrului de transfuzii…Până luni dimineață nu putem dona. În Spitalul de Urgență Mavromati NU EXISTĂ cabinet de recoltare în regim de urgență. Din câte îmi aduc aminte, înainte de donare nu se bea și nu se mănâncă. Bunul Dumnezeu să o vegheze în pace pe Monica și să-i dea putere să lupte alături de cei dragi ei”.
4. Cuciu 2014-03-29 19:25 Răspunde : Eu am fost acum 20 de min. la Sf Spiridon să donez sânge….și răspunsul a fost următorul "reveniti luni la ora 7….este weekend"…cam așa sunt gestionate urgențele în România…..RUȘINE!!! VIAȚA UNUI OM ATÂRNĂ DE UN FIR DE AȚĂ!”
Analizând aceste comentarii, putem constata fapul că utilizatorii au reacționat imediat, comentariile acestora fiind la distanțe de câteva minute. Se pare că oamenii s-au mobilizat foarte repede și chiar au acționat în consecință dar și de această dată birocrația sistemului medical este una foarte clară dar care poate fi uneori fatală. Astfel încât, putem observa atitudinea indignată a unor utilizatori care afirmă că deși viața unui om atârnă de un fir de ață, weekendu-ul e weekend și nu se pot face recoltări de sânge. Cu toate ca oamenii au fost receptivi la nevoia de a dona sânge pentru a i se salva viața și de această dată se pare că sistemul medical are multe reguli, iar unele dintre ele pot fi fatale pentru pacienți. Cu toate că atunci când ne prezentăm la medic dorim să ne însănătoșim prin intermediul acestui caz se oferă contrariul. Acest caz este un exemplu negativ și totodata, se pare ca oamenii sunt interesați să afle și care este medicul ce a operat- o pe această tânără, găsind această observație chiar în interiorul comentariilor utilizatorilor de la același articol care suna cam așa: „Catalina 2014-03-29 14:04 Raspunde : Ar trebui să spuneți numele medicului ce a operato,ca să știm de cine să ne ferim pe viitor…” iar răspunsul nu întârzie să apară „PACIENTA 2014-03-29 14:59 Raspunde : DOCTORUL SE NUMEȘTE SOCOLOV deține clinica AVICENA în centrul IAȘULUI, am avut și eu o experiență neplăcută cu acest medic.!!!”. Din aceste două comentarii, putem constata faptul că oamenii sunt interesați să afle identitatea medicului pentru a se feri de acesta iar prin intermediul acestor cazuri care strârnesc o atitudine negativă în rândul publicului, medicii își pierd reputația și vor fi ocoliți de pacienți.
Prin prisma acestui caz se poate observa că în urma acestor gafe medicale suferă ambele părți, atât medicii cât și pacienții chiar dacă și în acest caz ca în multe altele nu medicii sunt vinovați ci pacienții.
3.2. “A fost despăgubită cu 1 milion de euro în urma unui accident”
Acest caz, spre deosebire de cel anterior, care poate fi considerat o gafă medicală de pe urma căreia tânăra a fost la un pas de a-și pierde viața, aici putem spune că tânăra a avut de câștigat dar cu prețul pierderii mâinii drepte și a unui proces. Un preț mult prea mare pentru recompensa primită. Povestea fetei care și-a pierdut mâna dreaptă a început în luna noiembrie a anului 2006, atunci când aceasta a suferit un accident rutier în urma căruia mâna i-a fost retezată de parapetul metalic deteriorat de pe marginea drumul național. Medicii nu au mai reușit să-i mai salveze brațul și victima a încercat să folosească o proteză, dar aceasta s-a dovedit a fi o problemă în plus. Partea mâinii rămasă de la umăr în jos era prea scurtă pentru a fi folosită, așa că Georgiana a început să învețe să-și folosească mâna stângă. Cinci ani mai târziu fata a luat două decizii care i-au schimbat viața. Dosarul accidentului a fost definitivat de către procurori și aceștia au decis că prietenul ei era nevinovat. În schimb, administratorul drumului – Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Națonale a fost declarat răspunzător pentru faptul că a pus în pericol viața șoferilor din cauza parapetului nereparat la timp.
Conform articolului din ziar publicat ca anexa numărul 5 povestea fetei care și-a pierdut mâna dreaptă într-un accident rutier a ajuns din nou în atenția publicului după ce tânăra din Constanța a dat în judecată CNADNR și a cerut un milion de euro despăgubiri. Recursul judecat o lună mai târziu de Curtea de Apel a avut un rezultat similar, dar magistrații au scăzut daunele datorate la 200.000 de euro. Astfel, încât, pentru a avea câștig de cauză, avocații au acționat la diverse tertitpuri avocățești mizând pe latura afectivă a acestui caz declarând pentru diverse publicații faptul că handicapul ei fizic și psihic este unul care nu poate fi reparat. De asemenea, din declarația următoare vom putea constata că aceștia apelează la exemple și la diverse metode pentru a evidenția faptul că tânăra va trăi cu această dramă impregnată pe chip toată viața “Într-o societate în care modelele tinerilor îl constituie vedete de televiziune perfecte din punct de vedere fizic, infirmitatea suferită de reclamantă îi creează acesteia un complex de inferioritate aproape imposibil de suportat. Dramatismul acestei situații este accentuat de faptul că reclamanta va trăi toată viața cu acest handicap fizic și psihic.
(…) Impactul psihic asupra victimei este cu atât mai dur cu cât aceasta trăiește într-o societate ce pune tot mai mult accent pe aspectul fizic și frumusețe exterioară, de multe ori acestea fiind criterii determinante ale succesului și ascensiunii socio-economice”. Din acestă declarație putem observa că aceștia mizează foarte mult pe latura afectivă, evidențiind faptul că societatea de astăzi promovează perfecțiunea, iar prin acest accident în urma caruia tânăra a rămas fără o mână, va fi urmărită toată viața de anumite prejudecăți iar prin acest lucru ei evidențiază faptul că daunele pe care aceasta le cere trebuie să acopere atât suferința psihică dar mai ales pe cea fizică. Tot din această primă anexă putem constata atitudinea pozitivă a tinerei, care după luni în care a refuzat să iasă din casă a acceptat să devină imaginea unui site de modele din Germania, având două obiective: să spună tuturor că este o tânără atractivă, în ciuda brațului amputat și să demonstreze că o persoană care nu are o mână poate să fie un model profesionist spunând că „Oricine, fie barbat sau femeie, cu sau fara handicap, are o frumusete aparte. Un om are mult mai mult de aratat decat perfectiunea fizica”.
Din articolului de ziar publicat ca anexa numărul 6 vom constata că decizia a fost de partea fetei: cererea de a primi un milion de euro cu titlu de daune morale este îndreptățită. ,,Simt o bucurie fără margini. Nu am mai auzit de o astfel de despăgubire record. Este o soluție normală, logică, firească”, a spus avocatul fetei, Viorel Pîslaru. Conform acestei declarații a avocatului putem să remarcăm faptul că este primul proces de acest gen și datorită modului în care aceștia au acționat așa cum a evidențiat anterior, au avut câștig de cauză. Avocatul consideră că această mare victorie împotriva CNADNR va face ca numărul proceselor de despăgubire împotriva statului să crească. Apărătorul mărturisește că, de multe ori, Georgiana și-a pierdut încrederea. ,,Eu mereu i-am spus că justiția va face dreptate și am susținut-o și moral", De asemenea Viorel Pislaru a ținut să precizeze că pledoaria în fața magistraților nu a fost una sentimentală, ci s-a mers pe partea tehnică. Dar analizând declarațiile anterioare oferite presei, se poate constata că nu s-a menționat partea tehnică ci s-a pus accentul pe perfecțiunea fizică și pe afectivitate. Însă pe parcursul procesului, reprezentanții de la compania de drumuri au ținut totuși să precizeze faptul că acțiunea de acordare a daunelor materiale a fost depusă prea târziu, la șase ani dupa tragedie, că suma cerută este ,,exagerat de mare” și că nu compania este vinovată de producerea accidentului.
Din articolul de ziar publicat ca anexa numărul 7 voi extrage declarațiile pe care autoritățile le-au oferit cu privire la acordarea daunelor. Suma urmează să fie suportată din bugetul CNADNR, unde, anual, sunt prevăzuți bani pentru despăgubiri, a declarat, ministrul Transporturilor, Dan Șova, într-o conferință de presă. Din urmatoarea declarație a acestuia nu putem înțelege prea multe deoarece a încercat prin cuvinte multe să spună puține, totuși a vrut să evidențieze că nu îi pare rău și că vor da aceste despăgubiri dar totuși a ținut să menționeze că daunele oferite în general sunt mult mai mici, încercând să mascheze că, deși consideră că această despagubire este foarte mare o vor plati „Este o chestiune de umanitate cu ce s-a întâmplat cu tânăra care și-a pierdut mâna. Este foarte bine dacă s-a dat această hotărâre judecătorească. Cum se va comunica, CNADNR va executa hotărârea judecătorească. Suma se va plăti din bugetul CNADNR unde există prevăzuți anual bani pentru despăgubiri, pentru că din hotărârile judecătorești care se pronunță anual există foarte multe sume care reprezintă despăgubiri, în special cele care vin de la exproprieri, pentru că exproprierile sunt stabilite la valori foarte mici și de foarte multe ori cei care acționează în instanță câștigă. Deci, avem bugete de despăgubiri în bugetul CNADNR”, a spus Șova.
Cu toate că a dat această declarație a fost una prin intermediul căreia a comunicat faptul că tânăra nu ar trebui să își facă probleme că nu va primi banii deoarece acești bani există în bugetul statului se pare că a durat aproximativ două săptămani până ce au platit. Însă, ministrul mai vine cu următoarele lămuriri „Eu nu aș vrea să anticipez, dar dacă va fi cineva de vină va fi găsit un inginer sau un lucrător. Inginerul sau lucrătorul mă îndoiesc că vor avea să plătească suma respectivă, deci se va ajunge la o proprire pe salariu, care știți că are limitele ei, de 50%. Ori de câte ori există pagube care se produc în companiile sau în autoritățile statului și se impută suma respectivă unei persoane întotdeauna este aceeași situație'', a explicat ministrul. Putem concluziona, că această sumă nu va fi plătită din banii statului așa cum declară inițial ci se vor căuta vinovații și banii se vor recupera. Cu siguranță reprezentanțiilor companiei de drumuri nu le-a picat bine această sentință dar au fost presați să o execute.
După cum bine se știe articolele cu impact emoțional sunt cele care declanșează comentarii pe paginile web din partea utilizatorilor astfel încât și articolul ,,O poveste de un milion de euro: Georgiana, fata care a ingenuncheat CNADNR" publicat în cotidianul Adevărul a atras numeroase comentarii. Majoritatea cititorilor s-au declarat solidari cu fata care a rămas făra o mână, D. Daniel Cristea este de părere că ,,1 milion e prea puțin. În America lua 10 pe puțin. Asta e Romania … o țară (…), care te omoară cu zile și apoi te aruncă la groapa de gunoi". ,,Ptr infirmitatea pe care o are trebuia să ceară 1 milion de euro pe an sunt de acord cu ea și o susțin să lupte până la capăt", spune și Adrian Dumitru. Și Zidane Alex este de părere că suma este prea mică: ,,10 mil trebuia să ceară, un mil e prea puțin pt ce a pățit…"
Alții aduc în discuție faptul că nimeni nu a plătit cu funcția pentru faptul că parapetul nu a fost înlocuit la timp, iar Gabriel Prisecaru spune că ,,milionul de euro să se constituie din fondurile de salarii ale celor raspunzatori nu din bugetul statului". Radu Mircea merge mai departe și le transmite un mesaj tuturor celor care suma cerută de fată li se pare prea mare. Iată mesajul postat de el pe site-ul www.adevarul.ro: ,,Pe toți cărora suma li se pare prea mare îi invit să-și dea mâna dreaptă pentru 1.000.000. de euro. Chiar plătiți din bugetul de stat. Sunt curios câți amatori există”, se întreabă el. Analizând comentariile utilizatorilor putem constata că oamenii sunt alaturi de drama tinerei și consideră că despăgubirea acesteia pentru suferința pricinuită este prea mica. Un comentariu care mi-a atras atenția este cel al unui tânăr aduce care se întreabă câți și-ar da o mână pentru 1 milion de euro. Acest caz este singurul de acest gen care a ajuns în atenția presei și care s-a bucurat de un real succes, câștigând în fața statului.
În concluzie, constăm că oamenii au fost alături de tânără și totodată au fost de acord că suma pe care a primit-o nu va acoperi niciodată daunele morale și nici cele fizice.
3.3. “Cantonament după gratii”
Acest ultim caz pe care îl voi analiza este diferit de cele două tratate anterior, în care era vorba despre adevărate probleme medicale, aici, punând în discuție, probabil, diverse înscenări ale unor boli, pentru a obține eliberarea sau anularea sentinței. Ziua de 4 martie va rămâne în istorie pentru greii fotbalului, deoarece toți magnații condamnați în dosarul transferurilor de jucători au ajuns în arest: unii zâmbitori, alții cu privirea pierdută. Unul câte unul, greii din fotbalul românesc au mers să se predea.
3.3.1. Conform articolului din ziar publicat ca anexa numărul 8, Gheorghe Nețoiu a fost printre puținii care a făcut și declarații: „Nu mă așteptam, dar vedeți că sunt pregătit să intru în joc, în teren. Dacă doamna judecătoare așa a hotărât, sigur că, din punctul meu de vedere, e o hotărâre dreaptă! Sunt un jucător”. Din această scurtă declarație pe care acesta a oferit-o înainte de a merge la închiosare se poate constata faptul că nu se consideră nevinovat și că își va ispăși pedeapsa dar a ținut totuși să precizeze faptul că avocații săi se vor ocupa de acest caz cu toate că s-a conformat hotărârii judecătorești. Se pare că Meme, a fost scump la vorbă. Nu a răspuns la nicio întrebare. A zambit din mașina poliției, din spatele geamului închis și doar atât. La fel de rezervați au fost si frații Becali și Cristi Borcea care nu au oferit nicio declarație presei. Dar se pare că după ce aceștia au fost condamnați la închisoare au descoperit că suferă de anumite boli care nu le permit sa stea în regim închis și nici nu pot fi tratate în interiorul spitalului, astfel încât, voi evidenția rând pe rând declarațiile avocaților și cererile acestora de anulare a pedepselor.
La nici o săptămână după întemnițarea la Rahova, “Meme” Stoica și Cristian Borcea au contestat condamnarea și au cerut Curții de Apel București anularea sentințelor. Se pare că avocatul lui Cristan Borcea a încercat mai întâi anularea sentinței afirmând că păgubitul, în acest caz Clubul Dinamo, al cărui acționar era, nu a reclamat paguba produsă doar că legea în vigoare nu este de partea sa, această cerere de anulare fiind respinsă, a mers mai apoi pe cea de-a doua variantă prin care au considerat ca ar putea obține o anulare a sentinței și anume pe motive medicale grave având în vedere faptul că acesta are o mare cantitate de mercur în organism, mizând totodată pe faptul că în anul 2012 acesta a suferit o intervenție chirurgicală. Se pare că acesta a fost dus de la Penitenciarul Slobozia la Spitalul Penitenciar Poarta Albă, pentru un control medical, el având probleme medicale dinainte să fie inchis, potrivit unor surse din Administrația Penitenciarelor: „Persoanele cunoscute cu probleme medicale sunt duse din când în când la controale medicale, care se fac în spitalele din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Nu a fost nimic grav, el nefiind transportat cu o ambulanță la Spitalul Penitenciar Poarta Albă” au precizat sursele citatate. „Într-adevar, a fost adus aici de ieri (joi – n.r.), de la Slobozia. Nu putem spune ce are, și nici cât va rămâne la Penitenciarul Spital Poarta Alba, pentru că datele pacientului sunt confidențiale”, a declarat corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al instituției, Florin Iliescu. Cu toate acestea, nu a obținut o anulare a sentinței, problemele sale de sănătate nefiind atât de grave pe cât au dorit ei să le facă să pară, ele, putând fi tratate la Spitalul Penitenciar.
În același caz, avocatul lui Jean Pădureanu, Ioan Cazacu, a anuțat că vrea să depună în instanță o cerere de întrerupere a executării pe motive medicale. În cazul lui Gică Popescu, personalități ale societății civile, dar și oameni politici, printre care Valeriu Zgonea, Crin Antonescu și premierul Victor Ponta, în nume personal, au propus președintelui Băsescu grațierea. Cu toate acestea, până în momentul de față niciunul dintre cei inculpați în dosarul transferurilor nu au fost eliberați.
3.3.2. Conform articolului din ziar publicat ca anexa numărul 9, un alt caz de eliberare pe motive medicale este cel al lui Jean Pădureanu de care am amintit puțin mai sus. Avocatul lui Jean Pădureanu a depus în 19 martie, la Tribunalul Ilfov, cererea de întrerupere a executării pedepsei de trei ani și patru luni de închisoare primite de fostul președinte al Gloriei Bistrița, în dosarul transferurilor de jucători. Acesta a depus la instanță documentele medicale din care ar rezulta că Jean Pădureanu a fost diagnosticat cu boala Alzheimer în formă avansată și demență mixtă. După cum putem observa diagnosticul sună puțin pompos fiind compus din două elemente care ar putea cântări greu la luarea unei decizii, precizând că deja boala sa este într-o formă avansată și evoluează fapt ce îi îngreunează șederea sa în închisoare. Cazacu arăta că, din cauza bolii de care suferă, Padureanu “uită lucruri elementare, cum ar fi să cumpere alimente din curtea penitenciatului”. Această declarație este ușor penibilă, deși ei au vrut să evidențieze cât de avansată este boala sa, ar fi putut-o face prin argumente mult mai plauzibile și mai convingătoare decât simplul fapt că acesta uită să își cumpere alimente, lucru pe care l-ar putea uita și o persoana ce nu suferă de această boală.
De asemenea, Ion Cazacu a precizat că Jean Pădureanu are pierderi de memorie "din ce în ce mai des", astfel că acesta merge în permanență cu însoțitor, a mai adăugat și că există opinii divergente între medicii Institutului Național de Medicină Legală (INML) și specialiști din rețeaua sanitară de stat. Dar potrivit acestuia, medicii din rețeaua sanitară de stat au constatat că bolile de care suferă Jean Pădureanu sunt grave și ar face imposibilă, cel puțin pentru moment, privarea acestuia de libertate, în timp ce recomandărilor specialiștilor de la INML sunt că acesta poate sta la spitalul penitenciarului. Cu toate aceste argumente pe care avocatul lui Jean Pădureanu a atacat în instanță, Tribunalul Ilfov a respins, joi, cererea lui Jean Pădureanu de întrerupere, din motive medicale, a executării pedepsei de trei ani și patru luni de închisoare primite de fostul președinte al Gloriei Bistrița în dosarul transferurilor de jucători.
3.3.3 Un caz controversat și foarte cunoscut care a ținut mult timp primile pagini ale ziarelor și nu numai ale acestora este cel al lui Gigi Becali (în cele ce urmează, pentru numele respectiv vom folosi inițialele G.B). Conform articolului de ziar publicat ca anexa numărul 10, acesta a fost condamnat, în 20 mai 2013, la o pedeapsă de trei ani și jumătate de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul "Valiza" și în cel al sechestrarii persoanelor care i-au furat mașina. Becali a depus, în timpul detenției, cereri de permisie sau de învoire pentru a participa la unele evenimente în familie, precum și o cerere de întrerupere a pedepsei pentru trei luni, toate fiindu-i respinse. De asemenea, avocatul său Daniel Ionașcu a declarat, în 14 septembrie, pentru MEDIAFAX, că a făcut o cerere de grațiere în numele lui Gigi Becali, care a fost depusă, probabil, de familia acestuia la Președinție, după ce a fost semnată de mama finanțatorului FC Steaua. După numeroase încercări ale avocaților de eliberare, dar fără succes, aceștia au apelat la un ultim truc ce ar fi putut să îi aducă libertatea, și anume motivația medicală conform căreia acesta nu ar putea fi tratat în închisoare.
Pe data de 30 decembrie 2013, Gigi Becali a formulat o cerere de eliberare din motive medicale, acuzând o afecțiune veche la coloană care nu a mai fost tratată în perioada încarcerării, solicitarea urmând să fie judecată de Tribunalul Constanța. În această cerere Becali povestește că sciatica îl chinuie îngrozitor și se plânge că problemele sale cu coloana vertrebrală s-au deteriorat de când a fost încarcerat. Prin cererea pe care avocații au înaintat-o, Gigi Becali cere să fie pus în libertate pentru a se putea trata corespunzător. Avocatul lui Gigi Becali, Bogdan Vlad, a declarat la România TV: “ Becali are această afecțiune de 30 de ani, iar afecțiuena medicală s-a agravat în sistemul penitenciar pentru că nu se poate trata. Am înțeles că are dureri foarte mari. Urmează ca o echipă medicală și medico-legală să stabilească dacă Gigi Becali poate primi îngrijirile medicale de care are nevoie în sistemul penitenciar sau dacă are nevoie de o operație. Sper ca într-o lună de zile să se rezolve cererea, cu precizarea că sentința va avea titlu executoriu”. Deși G.B nu a declarat niciodată înainte de a fi încarcerat că are probleme de sănătate, acum se pare că acestea sunt foarte grave și nu pot fi tratate în penitenciar. Din această declarație se poate observa faptul că au încercat să invoce că problemele lui G.B s-au agravat în închisoare, încercând prin această afirmație să îi facă pe cei din interior să îi accepte cererea de eliberare.
Dar se pare totuși că nici acest truc nu a dat roade astfel încât, atât Tribunalul Constanța, cât și Curtea de Apel Constanța au respins cererile lui Becali de întrerupere a pedepsei pentru o operație la coloană, într-o clinică din afara țării. Bineințeles că acestă sentință nu a rămas fără ecou, dar nici fără numeroase declarații din partea lui Becali care le-a spus magistraților “Nu am fost condamnat la moarte sau la paralizie”, prin această afirmație a încercat să evidențieze că se simte foarte rău și că ar trebui ca judecătorii care i-au refuzat cererea de eliberare să se simtă vinovați de starea în care se află. Se pare că persoana în cauză recurge la intimidare din cauza stării precare de sănătate.
Cu toate Becali el face ca situația să pară dramatică, mai târziu vom constata că totuși, nu era așa cum declara el în momentul în care cererea i-a fost respinsă. Maria Vasii, avocata lui G.B, a cerut instanței să admita contestația la decizia Tribunalului Constanța, care a respins solicitarea de întrerupere a pedepsei, aducând din nou aceleași argumente, respectiv că exista un raport de expertiză medico-legală în acest caz și că medicii legiști au stabilit că finanțatorul Stelei are o afecțiune gravă care nu poate fi tratată în regimul penitenciar și care necesita intervenție chirurgicală în exterior. Avocata a susținut că Gigi Becali are dreptul să se opereze fără pază și că își poate alege clinica unde să aibă loc intervenția, ea indicând în acest caz o unitate medicala privată din București.
Procurorul DNA a cerut magistraților să respingă această contestație ca neîntemeiată și să păstreze hotărârea dată de Tribunalul Constanța, susținând că, prin decizia, acestei instanțe, lui Becali nu i se interzice realizarea intervenției chirurgicale, doar că aceasta trebuie făcută sub pază și în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății. La rândul său, Becali susține că, deocamdată, nu i-a propus nimeni unde să fie operat, declarând: “Pe statul român nu îl interesează acest aspect. Sunt doua luni de când s-a făcut expertiza medico-legală, iar statul nu mi-a spus nimic. Nu m-a întrebat să aleg spitalul din rețeaua Ministerului Sănătății, nu l-a interesat, nu mi-a propus nimic”. Din cele două declarațiii reies două argumente contradictorii pe de o parte, procurorii declară că G.B va putea fi operat în țară, dar cu pază, iar, pe de altă parte Becali declară că nu i s-a confirmat nimic și că nu există interes din partea statului ca el să se faca bine. Se pare că și acțiunea la care ne-am referit pentru a obține eliberarea, nu a fost efectuată iar din declarația medicului legist care a efectuat expertiza, reiese faptul că ceea ce s-a scris în aceasta a fost exagerat. Medicul legist, Mihai Onciu, afirmă: “În expertiză era exagerat stadiul de evoluție al bolii. Se spunea că boala este foarte gravă și necesită tratament chirurgical urgent, fără de care nu poate să suporte regimul de detenție. Am apreciat ca fiind exagerat stadiul bolii și nu am autorizat-o. Orice expertiză este avizată de medicul șef. Am recomandat ca aceasta să fie avizată de o instituție de deasupra comisiei și deasupra mea, care este la nivelul INML. Eu am recomandat, dar instanța a considerat că nu a mai fost necesară trimiterea catre INML”. Se pare că această expertiză a medicului a fost corectă, deoarece, la puțin timp, a fost oarecum confirmată chiar de Becali.
În luna mai a acestui an G.B a primit o permisie de o zi, timp în care a mers acasă și, deși spune că închisoarea l-a schimbat mult, latifundiarul din Pipera și-a păstrat obiceiul de a face declarații care șochează și care îi pot face rău. Înainte de a reveni în Penitenciarul Poarta Albă, Becali a spus că nu a fost chiar așa bolnav și că s-a prefăcut că are probleme grave la coloană, pentru a-i impresiona pe judecători: “Și eu, ca să dea întreruperea, mai stăteam și eu cu gulerul. Ce, trebuia să stau drept? Păi zicea judecătorul nu-ți dau întrerupere. Așa că stăteam și eu mai așa”. Conform acestei ultimi declarații putem remarca faptul că persoana care face obiectul acestei discuții a încercat prin toate modalitățile posibile să obțină o suspendare a pedepsei însă, se pare că nu a reușit prin niciuna din cererile formulate de-a lungul acestui an, timp în care a rămas în închisoare. Astfel, s-a conformat și s-a convins că nu poate fi absolvit de pedeapsă, o ultimă speranță de eliberar timpurie fiind cea de grațiere a lui Victor Ponta atunci când acesta va deveni președinte, conform unei declarații a latifundiarului.
Spre deosebire de celelalte încarcerări ale oamenilor din fotbal, cea a lui Becali a stârnit interes și în rândul publicului, articolele din mediul online, au strâns numerose comentarii din care voi reproduce câteva pentru a sesiza care este atitudinea publicului cititor cu privire la cererea sa de eliberare:
1. Geo “Dacă nu era bolnav de ”limbariță” nu ajungea unde este acum”;
2. Gogu „Eliberați-l să vedeți cum se vindecă de dureri imediat și începe să înjure”!
3. Gica Goldan „POT să depun mărturie, da, Becali, e foarte bolnav, de treizeci de ani e bolnav cronic, are …mătreață”;
4. Paul Ivan „Dar când dansa la revelioane și la distracții în Poiana Brașov, sau când bea șampanie și spărgea pahare nu era bolnav, nu-l durea spatele”?
5. Lăcrămioara Cristea „Ciobanul caută toate căile ca să scape de pușcărie, dar când înjura ziariștii și pe toată lumea nu îl durea spatele””?
6. Gabriela Stan „Individul acesta trebuie să- și ispășească TOTĂ pedeapsa. Recurge la tot felul de c….uri”;
7. Mircea „Toate acțiunile lui Becali au fost de parcă se ruga să facă pușcărie. Boala lui nu se vindecă decât în pușcărie. Numai în pușcărie Jiji va învăța să nu mai fie mincinos, ipocrit, hoț, îngâmfat. Becali a fost atât de înfrățit încât a reușit să pângărească și călugării de la Muntele Athos”;
8. Florin „Când a furat, corupt, mințit, înșelat, nu l-a durut coloana? Șobolanul ăsta va încerca mereu să scape de justiție și dacă va găsi o breșă în legi sau în cinstea judecătorilor, va ieși din închisoare și va râde din nou de noi toți!”.
Din toate aceste comentarii se poate constata faptul că publicul consideră că G.B este vinovat și că trebuie să își ispășească pedeapsa, cu toate că Becali are și oameni care îi sunt alături se pare că în mediul online cei care au fost părtași la suferințele acestuia din închisoare nu par deloc înduplecați. Mai mult, aceștia amintesc toate actele reprobabile ale lui G.B pe care le făcea înainte de a ajunge în închisoare și amintesc chiar și de faptul că Becali a apelat și la preoți pentru a avea o sentință favorabilă.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Medicina In Mass Media (ID: 157296)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.