Medicina de dezastru sau Managementul medical al [617265]

Medicina de dezastru sau Managementul medical al
dezastrului, o noua specialitate medicala
Postat la data de 16 decembrie 2010 in categoria Ideile mele
MEDICINA DE DEZASTRU
sau
MANAGEMENTUL MEDICAL AL DEZASTRULUI,
O NOUĂ SPECIALITATE MEDICALĂ
Autori
Prof. dr. Dan Mănăstireanu
Disciplina – Medicină de Dezastru
Specializare complementară – Master în Medicina de dezastru
Facultatea de Medicină și Medicină Dentara
Universitatea Titu Maiorescu din București
Membru de Onoare al National Disaster Medical System al USA
Prof. dr. Steiner Nicolae
Specializare complementară – Master în Medicina de dezastru
Facultatea de Medicină și Medicină Dentara
Universitatea Titu Maiorescu din București
Membru de Onoare al National Disaster Medical System al USA
Adresa pentru corespondență
Dan Mănăstireanu
b-dul.Gheorghe Șincai nr.12, bloc 12, scara 1, etaj 4,
Sector 4, București,
Cod postal 040313
E-mail : [anonimizat]
Rezumat
În ultimele decade, a apărut o nouă materie de studiu și anume medicina de dezastru, care
abordează probleme de management medical al situațiilor de criză, căpătând contur acest
concept al – MEDICINII DE DEZASTRU. Datorită faptului că războiul este dezastrul de
cea mai mare amploare, explică și de ce medicina militară are un important rol în
dezvoltarea Medicinii de Dezastru. Pe de altă parte, rezolvarea corectă a urgențelor
zilnice poate fi interpretată ca o formă de antrenament pentru pregătirea personalului
medical în intervenția în situații speciale, de la accidente colective până la dezastrele de
mare amploare.
În concluzie, se poate afirma că medicina de dezastru posedă o identitate proprie, chiar
dacă se inspiră din atitudinile și metodele medicinii de urgență și a celei militare.

Cuvinte cheie: Medicina de Dezastru, Medicina Militară, Situații de Urgență, Urgențe
medicale, Igiena și Sănătatea Publică, Managementul Medical al Dezastrelor
Abstract
In recent decades, had appeared a new field of study namely disaster medicine, which
addresses issues of medical management of crisis situations, getting the outline of this
concept – of disaster medicine. Because war is the major disaster, and explains why
military medicine has an important role in the developer of Disaster Medicine. On the
other hand, correctly solving daily emergencies can be interpreted as a form of training
for medical staff training intervention in special circumstances, the collective accidents
up to major disasters. In conclusion, it can be said that disaster medicine has its own
identity, even if it draws on the attitudes and methods of emergency medicine and the
military medicine.
Keywords: Disaster Medicine, Military Medicine, Emergencies, Medical Emergencies,
Hygiene and Public Health, Medical Management of Disasters
INTRODUCERE
Ca și arta, cu care se înrudește conceptual, medicina a evoluat de la o medicină ,,de
necesitate” ceea ce a fost la începuturile ei, la o medicină de supraspecializare, care, în
prezent, se ocupă de transplanturile de organe și descifrarea genomului uman, ajungând
chiar până la clonarea organismului uman.
Această supraspecializare însă, la un moment dat, a intrat în contradicție cu măsurile de
protecție socială și chiar cu eficiența economică a actului medical.
Pe scurt, medicina a devenit prea scumpă, chiar și pentru economiile bogate.
Acest moment, al anilor ’50, a readus în atenția factorilor de răspundere medicina de
,,prevenție,, cu toate ramurile sale legate de profilaxia îmbolnăvirilor.
Pe primul loc s-a situat IGIENA. Aceasta a demonstrat din plin necesitatea studierii sale
ca specialitate extrem de importanta în asigurarea sănătății colectivităților, în timp de
pace. Noua materie de studiu, medicina de dezastru, care abordează probleme de
management medical al situațiilor de criză, a găsit în “batrâna doamnă” a medicinii,
igiena, un aliat de bază, în acelasi timp, căpătând contur un nou concept – MEDICINA
DE DEZASTRU.
MEDICINA DE DEZASTRU ESTE IGIENA SITUAȚIILOR DE CRIZĂ, IAR IGIENA
ESTE CEA CARE CONTRIBUIE LA PREVENȚIA DEZASTRELOR, CARE SUNT
ÎMBOLNAVIRILE, DAR ȘI A DEZASTRELOR NATURALE SAU A CELOR
PRODUSE DE MÂNA OMULUI.
Conexă cu igiena, datorită experienței acumulate în anii grei de război ai ultimelor
decade, medicina militară a ocupat un loc de frunte în crearea de strategii și tactici
medicale, strategiile sale fiind folosite și în situații de pace.
Datorită noilor condiții, s-a impus crearea unei noi entități, care a fost denumită foarte
pragmatic – medicina de dezastru.
Pe de altă parte, în concordanță cu realitățile de fiecare zi, s-a demonstrat eficiența
intervenției rapide și intensive în cazul situațiilor de urgențe medicale, unice sau multiple,

intervenție care a dus la salvarea multor vieți și prevenirea multor complicații.
Astfel s-a impus o ecuație care a reunit cele trei entități :
MEDICINA DE DEZASTRU
≈ MEDICINA MILITARĂ
≈ MEDICINA DE URGENȚĂ
Justificarea acestei ecuații este că războiul este unul dintre cele mai mari dezastre, deci
între primele entități relația este de aproximativă egalitate. Pe de altă parte, urgențele
zilnice pot fi interpretate ca o formă de antrenament pentru intervenția în situații speciale,
de la accidente colective până la dezastrele de mare amploare.
Pentru definirea ariei de acțiune a medicinii de dezastru trebuie să definim în primul rând
noțiunile de ,,criză/urgență,, și de,,dezastru,, .
Plecând de la întrebarea CE ESTE O CRIZĂ/URGENȚĂ ? sau mai corect CE ESTE O
URGENȚĂ MEDICALĂ ? vom încerca să redăm 2 definiții, pe care le-am apreciat ca
fiind cât mai simple, dar pe cât posibil , cât mai complete:
,,O stare de criză, pentru un individ dat, care produce perturbarea echilibrului organelor
sau a sistemelor organismului său,,
sau din punct de vedere al acțiunii
“ Urgența este o combinație neprevăzută de circumstanțe sau de acțiuni rezultante care
cer o acțiune imediată ca răspuns”.
MODALITĂȚI DE PERCEPȚIE A CRIZEI/URGENȚEI
În situații de criza, de urgență sau mai corect în starea de urgență apare necesitatea de a
stabili vectorul, după care să analizăm poziția în care ne aflăm sau mai plastic exprimat,
de care parte a oglinzii ne aflăm.
Astfel vom discuta de o urgență, din punct de vedere al pacientului, pentru care orice
mică durere poate să fie percepută ca o adevărată catastrofă, dar și de o urgență din punct
de vedere al medicului.
Pe lângă aceste două mari aspecte ale problematicii ridicate de noțiunea de urgență, mai
sunt și alte interdependențe care adaugă o anumită coloratură în special a modului de
rezolvare a situațiilor de urgență pe care le vom analiza în capitolele următoare.
NECESITATEA STUDIULUI ASPECTELOR MEDICALE ALE CRIZELOR
/URGENȚELOR/ DEZASTRELOR , CA O SPECIALITATE APARTE .
Atât din punct de vedere al examenului clinic, al diagnosticului, cât și al tratamentului,
urgențele sunt o categorie aparte de suferințe sau situații care trebuie rezolvate, un
segment special al medicinii.
Se poate observa cu ușurință delimitarea pe care o fac toți autorii între afectarea cronică a
unui organ sau sistem și faza acută a bolii.
Medicul specialist trebuie să fie pregătit să facă față atât unei Urgențe Unice dar și unor
Urgențe Multiple.

Dacă în subcapitolul de mai sus am stabilit noțiunea de urgență, se impune să continuăm
cu explicarea celorlalte situații de care se ocupă medicina de dezastru.
Acestea sunt Accidentul Colectiv și Dezastrul.
Deși poate ar trebui, în legislația românească nu apare clar noțiunea de accident colectiv.
Astfel in legea privind urgentele (titlul IV din Legea nr. 95/2006 privind reforma in
domeniul sănătății ) "Sistemul național de asistență medicală de urgență și de prim ajutor
calificat" acesta apare astfel – accident colectiv – evenimentul care implică un număr de
victime (n.a. ?câte), care necesită declanșarea unui plan special de intervenție utilizând
forțe de intervenție suplimentare față de cele aflate de gardă la momentul respectiv.
Numărul victimelor pentru care este necesară declanșarea unui plan special de intervenție
diferă de la caz la caz, luându-se în considerare resursele umane și materiale de
intervenție disponibile în zona în care a avut loc incidentul.
În legislația altor țări această entitate este definită ca ,,apariția unui număr mare de
accidentați datorată aceluiași agent vulnerant care acționează într-o unitate de timp”.
Numărul victimelor care dau categoria de accident colectiv, variază în diferitele legislații
de la 3-15 de victime. În țara noastră definirea unui accident colectiv este extrem de
dificilă din cauza condițiilor inegale de asigurare medicală a urgențelor.
Ce înseamnă un accident de trafic cu 10 victime, întâmplat într-un mare oraș?
Înseamnă un moment de muncă mai intensă în care intră în acțiune sistemele de
ambulanță și spitalele de urgență. Șansele victimelor de a primi asistență medicală sunt
reale și suferințele acestora vor fi rezolvate cu promptitudine.
Dar ce înseamnă același accident auto cu numai 3 victime pe un drum de munte dintr-o
comună îndepărtată a unui județ mai puțin dezvoltat. ansele de a primi asistență medicală
în timp util sunt aproape nule și fără îndoială suferințele lor vor fi amplificate, ducând la
rezultate adesea fatale.
Propunem, ca să discutăm de accidentul colectiv în mediu urban când avem mai mult de
10 victime iar în mediu rural peste 5 victime, pentru a fi cât mai pragmatici.
Astfel ne-am apropiat de a treia entitate de care se ocupă medicina de dezastru și anume
dezastrul, propriu-zis.
Termenele folosite în limba română, dezastru și catastrofă, sunt identice ca semnificație.
Singura deosebire dintre ele este modul prin care au ajuns în limba română. Astfel, dacă
termenul dezastru, folosit în țările nordice, ne-a fost transmis prin intermediul limbilor
anglo-saxone, cel de catastrofă își are origine în filiera francofonă.
Folosirea lor devine astfel egală ca sens și aparține numai preferințelor personale ale
diferiților autori.
Dar CE ESTE UN DEZASTRU?
Există mai multe definiții, mai mult sau mai puțin acceptate, mai mult sau mai puțin
complete.
Noi considerăm că cea mai simplă dar și cea mai realistă este următoarea:

DEZASTRUL ESTE EVENIMENTUL NEGATIV ÎN URMA CĂRUIA REZULTĂ UN
NUMĂR DE VICTIME CE NECESITĂ O CANTITATE DE AJUTOR MEDICAL CE
ÎNTRECE POSIBILITĂȚILE DE ACORDARE A ACESTUIA DE CĂTRE
STRUCTURILE RESPONSABILE DIRECT.
Concluzionând, cele trei categorii de situații cu care lucrează medicina de dezastru pot fi
definite prin trei ecuații, astfel:
– urgența medicală (simplă) este guvernată de ecuația 1sau mai mulți salvator/salvatori (“
S ”) în relație cu 1 victimă (“ V “), deci :
1V≈1S
– accidentul colectiv ar putea fi definit de ecuația ,, nS ” în care un număr de salvatori
sunt în relație cu ,, nV ” cu un număr de victime, în care ,, nS ” este întotdeauna mai mare
ca „ nV ”deci :
nS > nV
– dezastrul schimbă ecuația anterioară. Dacă vom semnifica cu “nSd” numărul de
salvatori ce vor intra în prima fază în acțiune și cu “nVd” numărul de victime ce rezulta
datorită acțiunii factorului agresiv, ecuația ce va caracteriza situația de dezastru va fi :
nSd < nVd
În ecuații am folosit următoarele prescurtări :
– “ n “ – numărul de participanți la acțiunea definită de ecuație ,
– “ s “ – salvatorii , medic si/sau alte cadre medicale,
– “ V “ – victima sau victimele existente ,
– “ d “ – situația de dezastru.
DEFINIREA MEDICINEI DE DEZASTRU
Medicina de dezastru, este una dintre cele mai noi discipline medicale, ce are ca obiectiv
general să salveze vieți, dar si membre (termen adăugat în ultimii ani, ce denotă
caracterul evolutiv al specialității), să mențină funcțiile vitale și să reducă suferințele cât
mai mult posibil, la un număr cât mai mare de victime.
Aceasta a fost recunoscută ca un domeniu distinct doar în ultimele decenii, dar această
concepție s-a răspândit rapid în întreaga lume.
Medicina de dezastru este un nou mod de a aborda urgențele colective și se înscrie într-o
mentalitate și un comportament medical original, făcând de aceea obiectul unui
învățământ separat .
Medicina de dezastru este forma cea mai adecvată de a răspunde în mod coerent și
adaptat unei situații de destructurare ce lovește un grup social în urma unui eveniment
dezastruos.
Mai multe criterii pot defini câmpul ei de aplicare și modul de exercitare, constituind
trăsăturile medicinii de dezastre:
TRĂSĂTURILE GENERALE ALE MEDICINEI DE DEZASTRU

1. Medicină de urgență și de teren
Medicina de dezastru diferă, fără a se opune, de medicina de spital, care se preocupă de
un aflux de victime într-o structură medicală convențională.
În contrast cu această medicină de confort și siguranță, medicina de dezastre, oferă un
mod eficient de intervenție la fața locului sau în structuri provizorii, întotdeauna mobile,
transportate sau amenajate “ ad hoc” cât mai aproape de locul dezastrului. Din punct de
vedere al cunoștințelor medicale, medicină de dezastru, folosește toata știința medicinii
de urgentă, manevrele sale fiind adaptate condițiilor diferite din teren. Medicul
specializat în medicină de dezastru trebuie să cunoască toate manevrele folosite în
medicina de urgență putând să le folosească chiar în pofida unor condiții improprii, din
cauza unor factori străini de voința sa, cum ar fi insuficienta iluminare, factori meteo
agresivi, lipsurile de tot genul și așa mai departe.
2.Medicină de adaptare
Ca medicină de urgență și de teren, medicina de dezastru nu poate exista decât printr-o
adaptare permanentă a:
– tehnicilor folosite ce trebuie să se alinieze rigorilor în indicații și execuție simplicității
aparaturii folosite;
– comportamentului echipelor ce trebuie să lucreze lipsite de confortul spitalicesc, fără a
se face rabat de la principiile fundamentale de calitate ale actului medical.
3. Medicină globală
Medicina de dezastru integrează toate aspectele medicale: somatice, comportamentale și
psihice.
In cadrul acesteia apare pregnantă necesitatea prezenței unor specialiști cu pregătiri
multiple și reclamă nivele de calificare diferite: anesteziști-reanimatori, chirurgi cu
pregătire pluridisciplinară, dar și medici generaliști, igieniști, psihologi și psihiatri,
asistenți medicali și paramedici ș.a.
Ca medicina globală, medicina de dezastru devine și o medicină de echipă, specialitățile
atât de diferite fac necesară o abordare pluridisciplinară și în același timp complementară,
de unde reiese necesitatea unei coordonări complete a tuturor participanților la acțiunile
din teren.
4.Medicină de mase
Întrucât trebuie să acționeze asupra unui mare număr de victime, medicina de dezastru
trebuie să țină seama de diversitatea lor ca și de condițiile cel mai ades precare în care își
desfășoară acțiunile.
Astfel, în medicina de dezastru se justifică recurgerea la indicațiile terapeutice bazate pe
gravitatea lezională (triajul), la simplificarea și standardizarea tehnicilor folosite, fără a
renunța la particularitățile terapeutice.
Această medicină de masă, care se adresează unui mare număr de victime și destul de des

foarte grave, necesită o etică diferită de cea a practicii medicale curente, renunțând la
devoțiunea terapeutică obstinată în favoarea unui singur pacient, în favoarea unei etici
colective (datoria de a sacrifica acele cazuri disperate în scopul recuperării unui număr
cât mai mare de victime).
5.Medicină ce depinde de imperative extra-medicale
În general medicina de dezastru trebuie să țină cont de un mare număr de imperative
extra-medicale diverse, cum ar fi:
1. protecția contra riscurilor evolutive si/sau secundare;
2. gestiunea și conducerea transporturilor și transmisiunilor;
3. criteriile de instalare a structurilor provizorii;
4. problema aprovizionării sanitare, fără a se uita necesitatea de a dispune de surse de
energie.
Aceste imperative justifică prezența unui mare număr de tehnicieni și integrarea
dispozitivului medicinii de dezastru în dispozitivul general de salvare.
6.Medicină de doctrină
Întrucât medicina de dezastru necesită o planificare prestabilită în care sunt prevăzute
modurile de operare cât și participanții, aceasta răspunde unei nevoi doctrinare a
conducerii unice, care trebuie să respecte echilibrul dintre inițiativa medicală și rigiditatea
relativă a unui dispozitiv planificat și va apăra toate aspectele strategiei medicale în
beneficiul unei tactici operaționale, bazându-se pe o logistică fără greș.
Astfel privită, medicina de dezastru împrumută pe plan sanitar de la alte specialități
medicale, ca de exemplu:
a. Medicina militară
În primul rând, un război, privit ca un dezastru civil, antrenează un mare număr de
victime omorâte sau rănite, creând un dezacord major între mijloacele imediat prezente și
nevoi, întrucât războiul reprezintă o epidemie de răniri (Pirogov) și a determinat Serviciul
Sanitar al Armatei să dezvolte:
– Noțiunile de ridicare a răniților de pe câmpul de luptă, transportul răniților de pe câmpul
de luptă către formațiunile de tratament, triajul care separă pe cei mai grav răniți de cei
mai puțin lezați, prioritatea și amânarea acceptabilă a gesturilor chirurgicale, integrând
egal noțiunea de mijloace de evacuare disponibile cu posibilitățile de tratament.
– Regulile chirurgiei de campanie (simple, standardizate, care pot în scurt timp să fie
realizate pe etape de evacuare), organizarea lanțului de evacuare a urgențelor, după ce au
fost stabilizate, condițiile de supraviețuire, evacuările secundare, folosirea diverselor
tipuri de mijloace de evacuare (aeriene, terestre și maritime), aprovizionarea și întăririle,
igiena și profilaxia epidemiilor.
b. Medicina de urgență
Acționează pe baza principiilor bine precizate și a gesturilor care salvează viața,

permițând transportul în bune condiții la un chirurg care va opera cu cât mai multe șanse
de succes, un rănit care a primit în prealabil un ajutor adecvat.
c. Alte forme de ajutor medical
Sunt cele practicate în cadrul serviciilor specializate ale armatei, ale apărării civile și ale
altor organizații care practică o medicină a riscurilor într-o serie de circumstanțe
(aeroporturi, uzine chimice și atomice etc.).
d. Alte specialități medicale
Epidemiologia, toxicologia, medicina legală și alte specialități.
Astfel definită medicina de dezastru nu va improviza, ea învață, se desprinde și
progresează prin punerea în aplicare a cunoștințelor preluate, pentru a ține cont de ceea ce
găsește medicul la locul dezastrului.
7.Diversitatea victimelor
Este bine cunoscut că afluxul de victime cu o mare diversitate a leziunilor, ce
caracterizează dezastrul, care survine brutal, crește exploziv nevoile și depășește
mijloacele de ajutor imediat disponibile.
8.Polimorfismul problemelor
Ceea ce impune în mod deosebit medicului angrenat în operațiunile de răspuns la un
dezastru sunt nu numai cantitatea mare de victime ci și diferențele calitative ale acestora:
– cel mai frecvent, politraumatismele sunt majoritare, cel mai ades de un tip particular:
blast injury, crush sindrom (leziuni de suflu și sindromul de strivire), cangrene, dar și
arsuri sau degerături, intoxicații, contaminați, înecați sau deshidratați;
– se va ține seama și de victimele secundare (gravide, parturiente sau avorturi) și de cele
care dezvoltă infarcte sau tulburări majore de ritm cardiac;
– în mod egal se va avea în vedere panica ce poate adesea să fie prevăzută, alteori
întârziată (în cazul unor replici seismice sau al altor erupții), ceea ce pune de multe ori
probleme specifice (suport psihologic);
– în final problema cadavrelor, care trebuie identificate și al căror “tratament” necesită o
adevărată specializare.
9.Urgența și sărăcia mijloacelor
Importanța factorului timp este evident un caracter permanent al dezastrului. Desigur, în
prima fază a intervenției ceea ce frapează este extrema scurtare a răgazului de care
dispune medicul de avangardă pentru a ajunge, a interveni, a tria și a evacua.
Scurtarea timpului disponibil care este agravată de numărul de victime, de dificultățile de
tot felul (teren, distrugeri de comunicații, transporturi, condiții meteorologice ș.a.) și ca o
constantă, insuficiența mijloacelor de toate naturile și neadaptarea lor la nevoile existente.
De altfel, în cursul unui dezastru major, întotdeauna intervin complicații datorită duratei
intervenției care pune probleme în ceea ce privește continuarea intervenției, igiena

personală și colectivă, reînnoirea stocurilor și rularea echipelor.
10. Multitudinea celor ce intervin
Tratamentul consecințelor unui dezastru și managementul lor reclamă un mare număr de
specialități.
Volumul de ajutor depinde de la început de modalitatea de salvare. Ajutorul medical nu
poate apărea decât după salvarea victimelor din locurile unde au fost surprinse de
dezastru.
Medicul de medicină de dezastru va trebui să cunoască și să rezolve problemele de
transport, lucrările de deblocare, evacuare, adăpostire, politice, dar și etice și etnice, etc.
El va trebui să se integreze în rigoarea și disciplina unui plan general, care coordonează
diferitele servicii. Este obligatoriu ca personalul de intervenție să folosească același
limbaj și să aibă aceeași formare.
Dezastrul pune probleme deosebite de strategie, concepția planurilor, de tactică, de
logistică și întotdeauna de unicitate doctrinară.
11. MEDICINA DE DEZASTRU – COMPONENTĂ A SISTEMULUI DE
SECURITATE NAȚIONALĂ
Amenințările la adresa securității naționale pendinte de factorul “SĂNĂTATE “ sunt nu
numai multiple dar și extrem de grave. Dintre acestea am dori să enumerăm pe cele pe
care le considerăm cele mai importante, deși ordinea de prezentare nu indică neapărat și
gradul de importanță, deci ierarhia poate fi alta :
• malnuțritia calitativă și cantitativă,
• scăderea capacităților fizice și psihice ale populației,
• scăderea populației, scăderea populației masculine, îmbătranirea demografică, scăderea
natalității asociată creșterii mortalității infantile,
• importul și exportul de patologie,
Transpare cu usurință idea că dezastrele sunt amenințări neconvenționale la adresa
securității naționale, ceea ce ar trebui să implice un mare interes din partea autorităților
din țara noastră. Managementul medical al dezastrelor se constituie astfel cu usurință ca o
componentă cu drepturi egale în sistemul de securitate națională a ROMANIEI,
managementul inadecvat sau nepregătirea în domeniu, pot fi interpretate ca și grave
deficiențe ale factorilor de conducere, putând duce la erodarea încrederii în aceștia și
chiar la mișcări sociale.
MANAGEMENTUL MEDICAL AL DEZASTRELOR NU ESTE, DAR AR TREBUI
SĂ FIE, O COMPONENTĂ A SISTEMULUI NAȚIONAL DE SECURITATE, MAI
ALES ÎN CONTEXTUL STATUTULUI DE ȚARĂ EUROPEANĂ CU DREPTURI
DAR ȘI CU OBLIGAȚIILE CE DERIVĂ DE AICI, AL ROMÂNIEI.
Potrivit Legii nr.51/1991, siguranța națională a României reprezintă starea de legalitate,
de echilibru și de stabilitate politică, socială, economică și informațională, necesară
existenței statului, potrivit regimului constituțional al țării.

ÎN CONTEXTUL CADRULUI LEGISLATIV ACTUAL, SĂNĂTATEA PARE A NU-
ȘI GĂSI LOCUL ÎN SISTEMUL NAȚIONAL DE SECURITATE , CEEACE
CONSTITUIE O CONCEPȚIE FALSĂ !
Pentru că omul este o valoare fundamentală a cărui ocrotire este o datorie și o obligație a
tuturor factorilor de răspundere la nivel național. Omul reprezintă principala bogăție a
fiecărei țări și poporul român, ca oricare altă națiune din lume, își găsește istoria și
viitorul în sănătatea individuală și colectivă.
Sănătatea nu poate fi asigurată doar de sistemul sanitar național, ea este apanajul întregii
societăți și din acest motiv ea trebuie considerată o componentă esențială a sistemului
național de securitate.
În domeniul ocrotirii sănătății, securitatea națională se realizează prin cunoașterea,
prevenirea și înlăturarea amenințărilor interne sau externe, convenționale sau
neconvenționale, ce pot aduce atingeri valorilor ființei naționale, a căror obiectiv
principal este omul.
Mai ales că aceste amenințări sunt de cele mai multe ori insidioase,” tăcute”, instalându-
se în timp și au un mare impact pentru viitorul națiunii române.
Sănătatea, ca segment al sistemului național de securitate reprezintă nu numai un
deziderat al unui program politic sau o strategie de protecție socială, ci în primul rând un
deziderat al păstrării ființei naționale, care trebuie integrat interesului național, indiferent
de condițiile socio-politice.
Volumul și complexitatea sarcinilor prevăzute de legislația în vigoare pentru Ministerul
Sănătății, în domeniile pregătirii de mobilizare, de participare la acțiunile NATO, de
protecție civilă, de apărare împotriva dezastrelor în timp de pace sau război, de
intervenție la atacurile teroriste și în alte situații de criză, impun necesitatea ca Ministerul
Sănătății să fie coordonatorul național în domeniul strategiei ocrotirii sănătății.
Astfel se impune sau ar trebui să se impună, ca Ministerul Sănătății să fie un “coleg”
valoros, care alături de celelalte structuri militare sau nonmilitare, să își aducă aportul la
realizarea funcționalității sistemului național de securitate, atât pe termen scurt cât mai
ales pe termen lung.
PRINCIPALII FACTORI CE CONSTITUIE AMENINȚĂRI LA ADRESA
SISTEMULUI NAȚIONAL DE SECURITATE din punct de vedere al sănătății – într-o
enumerare fără pretenții de exhaustivitate ar putea fi :
1.SCĂDEREA CONSTANTĂ A NATALITĂȚII,
2. SUBFINANȚAREA CRONICĂ A SISTEMULUI DE SĂNĂTATE,
3.DEZECHILIBRELE DEMOGRAFICE,
4.NUTRIȚIA DEFICITARĂ CU ACȚIUNE ASUPRA GENOMULUI POPORULUI
ROMÂN,
5.PROLIFERAREA PRACTICILOR ȘI TRATAMENTELOR NONMEDICALE,
6.CREȘTEREA CONSTANTĂ A CAZURILOR DE BOLI INFECTO-
CONTAGIOASE,
7.RĂZBOIUL,
8.DEZASTRELE ,
9. TERORISMUL – amenințare extrem de actuală.

Putem considera că sănătatea României trebuie să se constituie ca un factor de stabilitate
în Balcani, pentru că exportul de patologie, poate oricând fi comparat cu un atac cu arma
chimică sau biologică.
Actualele epidemii cu “boala vacii nebune” și “febra aftoasă” sunt exemple edificatoare
ale acestei problematici.
Aceasta poate înseamnă, nu numai lipsă de securitate, ci este comparabilă cu un export de
insecuritate.
În concluzie, se poate afirma că medicina de dezastru posedă o identitate proprie, chiar
dacă se inspiră din atitudinile și metodele medicinii de urgență și a celei militare.
Numărul victimelor ca și varietatea suferințelor posibile, criza de timp din primele faze
ale intervenției, dezordinea datorată distrugerilor ca și sărăcia mijloacelor logistice,
necesitatea de a lucra într-o integrare strânsă cu alte echipe și necesitatea unei bune
cunoașteri a planurilor de intervenție ca și multitudinea de sarcini cărora trebuie să le facă
față medicul, demonstrează că medicina de dezastru nu se improvizează ci ea trebuie
studiată, învățată, exersată încă din primii ani de formare a medicului.
Afirmația că nici un bun medic nu este complet format dacă nu are serioase cunoștințe de
management sanitar dar și general, considerăm că trebuie completată.
Atâta timp cât nici un loc pe globul pământesc nu este ferit de dezastre, evenimentele
nefaste vor supune mereu oamenii la suferințe greu de imaginat. Medicii și în primul rând
corifeii școlilor de medicină nu pot să nu privească cu seriozitate către necesitatea
studierii cu temeinicie a MEDICINEI DE DEZASTRU ca una dintre cele mai noi ramuri
ale medicinii, ce completează în mod fericit formarea medicului modern. De modul în
care medicul va acționa în situații neprevăzute depinde viața pacienților săi. În situații de
urgență severă medicul este cu un pas mai aproape de Divinitate și modul în care el
manageriază criza îl consacră ca lider a comunității în care trăiește.