Medicatia Antidiareica Etiotropa In Diareea Infectioasa

CUPRINS:

Introducere

Capitolul 1.Anatomia corpului uman-sistemul digestiv

1.1.Sistemul digestiv-alcătuire

1.2. Afecțiuni ale sistemului digestiv

1.2.1.Afecțiuni ale cavității bucale

1.2.2.Afecțiuni ale faringelui

1.2.3.Afecțiunile esofagului

1.2.4.Afecțiunile stomacului

1.2.5.Afecțiunile intestinului

Capitolul 2.Diareea

2.1.Cauzele diareei

2.2.Tipuri de diaree

Capitolul 3.Medicația antidiareică

3.1.Tipuri de substanțe antidiareice

3.1.1.Antibiotice intestinale

3.1.2.Antiparazitare intestinale

3.1.3.Antidiareice simptomatic-patogenice

3.1.4.Substanțe antiinflamatoare intestinale

3.2.Tratamente naturiste și homeopate împotriva diareei

3.3.Tipuri de alimente permise în tratamentul diareei

Bibliografie

Introducere

Organizația Mondiala a Sanătății definește diareea ca fiind prezența a 3 sau mai multe scaune apoase într-o singură zi.

Diareea poate fi poate periculoasă atunci când este netratată,ea reprezintă o cauză majoră de morbiditate mai ales la sugari și bătrâni, pentru că determină deshidratarea ce împiedică funcționarea normală a organismului prin pierderea de lichide și electroliți (sodiu și potasiu), putând duce chiar și la deces. Suprafața corporală a sugarului este cu mult mai mare decât a adultului, motiv pentru care acesta se deshidrateaza foarte ușor. La bătrâni, deshidratarea este mai periculoasă întrucât exista disfuncții ale diferitelor organe(rinichi) și toxinele de orice natură se elimina mai greu.
Pe plan mondial,diareea afectează 500 milioane de copii pe an,fiind principala cauză de deces la copilul sub 4 ani.
Dacă ne-am confruntat măcar o singură dată în viață cu aceasta problema,la apariția ei toți ne întrebăm care au fost cauzele instalării acestei afecțiuni neplăcute și cât de gravă este ea.

CAPITOLUL 1

ANATOMIA CORPULUI UMAN-SISTEMUL DIGESTIV

Sistemul digestiv este alcătuit din totalitatea organelor la nivelul cărora se realizează digestia și absorbția nutrienților precum și eliminarea resturilor neasimilate.

1.1.Sistemul digestiv-alcătuire

1)tubul digestiv – tubul digestiv cuprinde:

-cavitatea bucală – la nivelul cavițătii bucale au loc masțicația și degluțiția; ca urmare a transformărilor din cavitatea bucală, alimentele sunt omogenizate, îmbibate cu mucus si formează bolul alimentar. La nivelul cavității bucale se gasesc dinții fixați pe arcadele dentare în cavități numite alveole dentare. La adult dentiția permanentă este formată din 32 de dinți. Dintele prezintă o cavitate centrală în care se gasește pulpa dentară, cu pereți formați din dentină, care la nivelul coroanei este învelită cu un strat de smalț, iar la nivelul rădăcinii cu cement. Un dinte este format din:

rădăcină – este partea ascunsă în alveola dentară; rădăcina are la vârf un orificiu prin care pătrund vasele și nervii în cavitatea dintelui;

gâtul dintelui (colul) – colul face legatura între rădăcina și coroană;

coroana – la premolari și molari, prezintă ridicături, iar la incisivi și canini are muchie ascuțită.

-faringe (nazo-, oro- și laringofaringe) – este un segment comun sistemelor digestiv și respirator;

-esofag.

Fig. 1 Motilitatea sistemului digestiv

-stomac – stomacul reprezintă segmentul cel mai dilatat al tubului digestiv, el fiind alcătuit din trei părți: fundul stomacului, corpul și porțiunea orizontală. El este așezat în cavitatea abdominală în partea stângă, sub diafragmă. Peretele stomacului este format din patru tunici: externă, musculară – așezata în straturi (fibre longitudinale, fibre circulare, fibre oblice), submucoasă și mucoasă. In grosimea mucoasei se gasesc glande gastrice care secretă sucul gastric. În stomac, alimentele primite sub forma bolului alimentar, sunt transformate în urma activitaților motorii și secretorii ale acestuia într-o pastă numită chim gastric;

-intestin subțire – este cel mai lung organ al sistemului digestiv. El începe de la pilor și este împărțit în trei porțiuni – duoden, jejun și ileon. Peretele intestinului este alcătuit din patru tunici care reprezintă o continuare a celor patru tunici de la stomac. Tunica musculară este formată din fibre musculare netede așezate în două straturi: un strat circular intern și altul longitudinal extern. Mucoasa intestinului subțire prezintă cute circulare, dispuse perpendicular pe suprafața sa, numite valvule conivente, pe a căror suprafață se gasesc vilozitățile intestinale. In mucoasa intestinală se găsesc glande intestinale care secretă suc intestinal.

Fig. 2 Intestinul subțire

-intestin gros, tot cu trei porțiuni – cec, colon (ascendent, transvers, descendent, sigmoid) și rect.

2)glandele anexe tubului digestiv:

glande salivare- glandele salivare se gasesc în cavitatea bucală. Ele secretând saliva au rol în digestia bucala. Compoziția salivei conține 99,5% apă, 0,2% substanțe anorganice (Na+, K+, Cl-, HCO3-, HPO32-, Mg2+, Ca2+) și 0,3% substanțe organice (amilaza salivara, mucina si lizozimul). După poziționare regăsim trei tipuri de glande:

glanda parotidă -o glandă pereche, aflată în vecinătatea conductului auditiv;

glanda submandibulara -o glandă pereche,situată sub planșeul bucal, pe fața interioară a mandibulei;

glanda sublinguala – tot o glanda pereche,poziționată în grosimea planșeului bucal; ea varsă saliva prin multiple canale.

ficatul – cea mai mare glandă a sistemului digestiv. El prezinta o fața inferioară, care are trei sanțuri datorită cărora este împărțită în patru lobi (drept, stâng, anterior și posterior) și o fața superioară. Lobulul hepatic constituie unitatea anatomo-funcțională a ficatului. În intervalul situat între mese celulele ficatului secreta bila (fierea) care se depozitează în vezica biliara;

pancreasul- o glandă mixtă care are o funcție exocrină deoarece produce sucul pancreatic și una endocrină prin producerea hormonilor glucagon și insulină.

Fig. 3 Alcătuirea sistemului digestiv

1.2.Afecțiuni ale sistemului digestiv

1.2.1. Afecțiunile cavității bucale

1. Stomatitele

Procese inflamatorii ale mucoasei cavității bucale. Aceste procese pot interesa numai unele sectoare ale gurii și atunci întâlnim noțiunile de gingivită (mucoasa gingiilor) și de glosită(mucoasa limbii). La inspecția cavității bucale se observă hiperemie (roșeața), edem, afte, uneori inflamația se extinde la luetă, cuprinzând comisurile bucale și limba; se manifestă cu dureri la deglutiție, febră.

 Aftele (ulcerație superficială dureroasă) pot fi provocate de consumul unor alimente acide sau acidifiante, printr-un exces de alimente iritante  (ardei, piper, muștar, nuci), prin carența de vitamina A.

 2. Herpesul

Reprezintă o grupare de mici vezicule localizată la nivelul buzei cât și pe marginea exterioară a gurii. Pielea din jurul veziculelor poate fi de multe ori roșie și inflamată. Veziculele se rup și se elimină un lichid clar, iar în următoarele zile se formează o crustă. Vindecarea este completă după 7 -10 zile. Leziunea herpetică este declanșată de virusul herpes simplex (HSV). Există două tipuri de virus herpes simplex (HSV). Tipul 1 de virus herpes simplex (HSV-1) care duce la apariția leziunilor la nivelul buzei și gurii (herpes labial), în timp ce tipul 2 de virus herpetic (HSV-2) adeseori declanșează herpes genital. Frecvent cele două tipuri de virus cauzează leziunea herpetică cu cele două localizări dacă pielea vine în contact cu virusul.

 3. Hipertrofiile gingivale

Reprezintă creșterile de volum ale gingiilor din diferite cauze . Sunt frecvent întâlnite și produc modificări de funcții și de estetică. Volumul și culoarea sunt diferite în funcție de structura histologica, cel mai frecvent sunt intâlnite gingii sângerânde, moi, cu caracter inflamator sau ferme, fibroase.

4. Candidoza bucală

Este o infecție produsă de fungi din genul Candida și reprezintă cea mai frecventă micoza a cavității bucale. Candida albicans este o ciupercă care poate fi ușor identificată în cavitatea bucală, deoarece este nepatogenă.

Cele mai des intâlnite forme de candidoza se regăsesc la nivelul gingiei și mucoasei bucale, și au ca manifestări durere la atingere, masticație, contact cu alimente, fisuri la nivelul comisurilor bucale. De asemenea leziunile pot fi de diferite forme: atrofice – zone eritematoase culoare roșie catifelată, din loc în loc cu zone de eroziune, asociate cu usturime, arsură, uscăciunea gurii; hipertrofice – zone de culoare alb sidefie,în relief, care nu se vor îndepărta prin ștergere, ca și localizări pe gingie, obraz, palat, fața dorsala a limbii.

1.2.2. Afecțiuni ale faringelui

 1. Faringita

Infecție bacteriană a peretelui posterior al faringelui și a amigdalelor. Țesuturile sunt iritate și inflamate cauzând subit durere severă a gâtului. Etiologia este în general infecțioasă, cu 40 – 60% cazuri de origine virală și cca 40% din cazuri de orgine bacteriană. Alte cauze includ alergiile, traumatismele și toxinele. Semne și simptome:

 – durere la deglutiție (înghițire);
– senzatie de uscăciune la nivelul mucoasei faringiene;
– iritație faringiană;
– senzația de corp străin, cu prurit (mancarimi) și arsuri;
– crize de tuse;
– stare generală de rău, mai mult sau mai putin intensă;
– febră– frecventă la copii.

Tratamentul simptomatic → se recomandă inhalarea de soluții mentolate, încetarea fumatului, ingestia de lapte cald cu miere și umidificarea aerului

1.2.3. Afecțiunile esofagului

1. Spasmul esofagian

Este o boală funcțională a esofagului, care se manifestă printr-o contracție spasmodică a musculaturii esofagiene. Spasmul se poate produce în oricare din porțiunile esofagului, dar cel mai des are ca și localizare una din extremități. Cel mai dominant simptom este disfagia, care uneori poate dura de la câteva minute și se poate prelungi până la câteva ore, cu apariție bruscă, fără a avea o cauză precisă, și este provocată,în mod paradoxal, de ingerarea unor lichide sau poate fi declanșată de alimente reci; în cele mai pronunțate spasme, bolnavul încearcă să forțeze trecerea alimentelor în stomac. Dacă spasmul se prelungește, esofagul va suferi o dilatare.

2. Esofagita

Reprezintă inflamațiile acute sau cronice ale esofagului,cel mai frecvent sunt toxice, esofagitele fiind provocate de ingerarea unor substanțe caustice acide (acid clorhidric, sulfuric, azotic) sau alcaline (soda caustică, potasa caustică, soda de rufe). De asemenea se mai pot produce și prin ingerarea unor lichide fierbinți sau prin înghițirea unor corpi străini.

3. Stenozele esofagiene

Sunt reprezentate de o îngustare mai mult sau mai puțin pronunțată a conductului esofagian,iar primele cauze care pot duce la stenoza esofagiană sunt ingestiile de substanțe caustice.

Debutul bolii este anunțat prin apariția disfagiei, care survine în primul rând doar la înghițirea alimentelor solide.

Ulterior, disfagia se accentuează și bolnavul nu mai poate înghiți nici lichidele. Esofagul se va dilata deasupra stricturii și alimentele se vor acumula în punga formată; din când în când bolnavul va avea nevoie să golească această pungă, prezentând vărsături esofagiene. Pe măsură ce va fi redusă posibilitatea de alimentare, bolnavul va slăbi și se va deshidrata.

4. Cancerul esofagian

Boala în care celule maligne se formează în țesutul esofagian. Cancerul esofagian este mai frecvent la bărbați. Riscul de dezvoltare al acestuia este de trei ori mai mare la bărbați decât la femei. Fumatul, consumul de alcool poate afecta riscul de dezvoltare al cancerului esofagian. Orice lucru care crește riscul de apariție al unei boli este numit factor de risc.

1.2.4. Afecțiunile stomacului

1. Gastrita

Este o afecțiune inflamatorie a mucoasei stomacului.Gastritele sunt boli care sunt manifestate printr-un sindrom de suferință gastrică și care pot fi provocate de procese inflamatorii, degenerative, metaplazice (proces de transformare a unui țesut diferențiat într-un țesut cu o altă structură morfologică), alergice, care interesează mucoasa și submucoasa stomacului. Gastritele spot fi clasificate, din punct de vedere al evoluției, în acute și cronice.De asemenea din punct de vedere clinic ele pot fi asimptomatice sau însoțite de anumite simptome clinice. Acestea deseori pot fi nespecifice, diagnosticul fiind foarte dificil de stabilit, în aceste cazuri fiind impuse investigații paraclinice precum: endoscopia, examenul histopatologic și investigarea bacteriologică a mucoasei gastrice.

1.1. Gastrita acută-este cauzată frecvent de ingestia unor medicamente (aspirină, antiinflamatorii),de abuzul de băuturi alcoolice – gastrita etanolica, meselor copioase, condimentelor sau alimentelor care greu digerabile. Secundar în unele cazuri se instalează din cauza ingestiei de substanțe caustice precum acidul sulfuric, clorhidric, acetic, substanțe care provoacă răni pe diferite porțiuni ale mucoasei gastrice.

Gastritele acute se mai clasifică în: gastrita acută simplă (cea mai obișnuită formă a gastritelor acute și apare în urma consumului de alcool în cantități mari, după ingerarea meselor copioase, condimente sau mese grele – ciuperci, moluște, grasimi- , corozivă (consecința accidentelor care constau în înghițirea unor substanțe caustice: hidrat de sodiu, acid sulfuric, azotic, clorhidric, acetic, sublimat – substanțe care pot provoca necroze pe diferite porțiuni ale mucoasei gastrice) și alergică (este provocată totdeauna de un alergen, de obicei alimentar: lapte, raci, peste, ou etc.) și este manifesta cu un tablou clinic violent, care se instalează imediat după ingerarea alergenului: dureri epigastrice violente, grețuri, vărsături, anxietate.

Adeseori pe tegumente apar placi urticariene, iar la examenul sângelui se va constata eozinofllie – creșterea în sângele periferic a leucocitelor eozinofilice.

1.2. Gastritele cronice

Sunt caracterizate prin prezența unor simptome dispeptice (dureri, tulburări în zona epigastrului) de durată lungă vare sunt resimțite de bolnav la nivelul abdomenului superior și sensibilitate dureroasă epigastrica moderată. Gastrita cronică are de obicei o evoluție îndelungată,progresivă și poate duce în timp la atrofia mucoasei gastrice.

O complicație severă a oricărei forme de gastrita poate fi reprezentată de hemoragia de la nivelul mucoasei gastrice, manifestările clinice fiind diferite în funcție de cantitatea sângelui pierdut – de la ușoară anemie, la scaune cu sânge (melena) și șoc hemoragic.

Semnele clinice ale gastritei cronice sunt caracterizate prin senzații de presiune și arsura în epigastru, dureri surde permanente, deseori cu iradieri dorsale ce pot fi influențate mai ales de schimbarea de poziție sau de mișcări. Gastrita cronică de multe ori, nu se manifesta și se descoperă din întâmplare. Anumite cercetări medicale au demonstrat că dosr o treime din adulți au o mucoasa gastrică perfect normală, restul de două treimi prezentând semne de gastrita.

 2. Ulcerul gastroduodenal

Boală este caracterizată prin apariția unei ulcerații cu sediul pe stomac, pe porțiunea superioară a duodenului sau partea inferioară a esofagului. (se mai numește ca termen general ulcer peptic și cuprinde cele trei zone, stomac, esofag și duoden).

Cele mai frecvente cauze:

Infecția bacteriană cu Helycobacter pylori;

Tratamentul cronic cu antiinflamatoare nesteroidiene precum aspirină;

Secreția acidă crescută;

Refluxul biliar în stomac;

Afectări ale vascularizației locale.

Nu sunt cunoscute exact momentele de apariție ale ulcerului peptic. Învelișul intern al esofagului, stomacului și duodenului este în mod obișnuit rezistent la agresiuni, iar dacă este intact acesta realizează un echilibru cu aciditatea din stomac. Dacă acest echilibru se va rupe, rezultatul determinat poate fi un ulcer peptic. Unul dintre cele mai frecvente tipuri de ulcer peptic este ulcerul duodenal. Apare în prima porțiune a intestinului subțire (duodenul). Ulcerul gastric (ulcer stomacal) este în mod obișnuit localizat în porțiunile joase ale stomacului, iar ulcerul esofagian este frecvent localizat la nivelul esofagului inferior.

Ingerarea îndelungată sau regulată a medicamentelor antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), de exmplu naproxen sau ibuprofen pot irita mucoasă stomacului și a intestinului subțire și pot duce la apariția și dezvoltarea ulcerului.

Aproximativ 20% dintre persoanele care uitilizează  AINS în mod  regulat pot dezvolta un ulcer.
De asemenea fumatul și abuzul de alcool cresc riscul de apariție al ulcerului. Nicotina crește atât concentrația, cât și volumul acidului din stomac. Alcoolul poate irita și eroda mucoasa gastrică și a intestinului subțire.

Ulcerul gastroduodenal constă într-o pierdere de substanță a peretelui gastric sau duodenal, care poate avea formă rotundă sau ovală și are un diametru care variază de la 0,3 până la 3 și chiar 4 cm și mai mult (ulcere gigante). În mod normal sunt unice, însa pot apărea simultan două sau mai multe.

Ulcerația poate pătrunde până în submu-coasa; dacă însă ulcerul este penetrant, ea depășește stratul muscular și ajunge până la seroasă și chiar în organele vecine (pancreas, ficat).

Ulcerul poate să fie de 2 feluri:acut sau cronic. El evoluează în 3-6 săptămâni, apoi poate deveni cronic,fiin însoțit de o proliferare a țesutului conjunctiv, cu retracție cicatriceala și pereți groși(ulcer calos).

Simptomatologie: simptomele ulcerului gastroduodenal sunt caracteristice, ele permit singure diagnosticul,dar simptomul cel mai constant, și care în mod obișnuit îl poate determina pe bolnav să se prezinte la medic, este durerea.

Durerea are ca și localizare epigastrul, este intensă, este însoțită de o senzație de arsură și de cele mai multe ori iradiază în spate. Apare de asemenea senzația de arsură retrosternală, vărsături cu precădere după masă,având un miros acid, abundente, iar o caracteristică importantă a vărsăturilor este aceea că atenuează durerea.

3. Cancerul gastric

Este reprezentat de o neoplazie care are ca și punct de plecare mucoasa gastrică, reprezentând una dintre cele mai dese localizări viscerale maligne, situându-se pe locul al doilea că frecvență,imediat după neoplasmul bronhopulmonar. Cancerul gastric reprezintă o afecțiune malignă, în care celulele neoplazice apar la nivelul mucoasei gastrice și apoi se extind dincolo de peretele gastric. Cel mai frecvent tip histologic de neoplasm gastric este adenocarcinomul.

Cauzele cancerului gastric sunt:

Cauza exactă a declanșării carcinogenezei nu se cunoaște dar s-a dovedit implicarea următorilor factori:

-dieta bogată în sare, produsele fiind conservate prin sărare și afumare;

-dieta săracă în seleniu, vitamine, fibre vegetale;

-fumatul este asociat cu cancerul gastric depinzând de numărul de țigarete fumate pe zi;

-infecția cu H. Pylori – afectează 50 % din populația mondială;

-ulcerele gastrice, tumorile maligne gastrice;

 1.2.5. Afecțiunile intestinului

 1. Duodenitele

Duodenita reprezintă inflamația acută sau cronică a mucoasei duodenale și, cel mai frecvent, este asociată cu gastrita sau cu o jejunita.

Duodenitele acute pot avea de asemenea și cauze toxice – exogene și endogene –dar și cauze infecțioase.
Duodenitele cronice po fi provocate de: infestări cu paraziți cu sediul în duoden, infecții microbiene atenuate,care sunt întreținute de o vezicula biliară infectată; procese alergice, intoxicații cu alcool, stază duodenală, afecțiuni endocrine.

Simptomele proprii duodenitei sunt greața, inapetența, senzația de vărsătură, astenia, cefaleea, iritabilitalea, uneori scăderea în greutate. La examenul obiectiv se constată limba saburală și dureri la presiune în epigastru și paraombilical drept.

2. Enteritele

Enterita reprezintă o inflamație – fie parțială (jejunita, ileita), fie în totalitate – a intestinului subțire. Există 2 tipuri: acută sau cronică.

Enterita acută își face apariția la scurt timp după agresarea mucoasei intestinale prin diverse infecții, parazitoze și intoxicații. Boala este manifestată prin diaree acută. Bolnavul poate avea grețuri, vărsături, dureri abdominale violente, balonări, frisoane, febră, sete mare, dureri de cap, astenie și stare generală alterata progresiv.

Enterita cronică este manifestată prin dureri abdominale surde, care din când în când pot fi exacerbate, având deseori caracterul unor colici. Abdomenul devine balonat, auzindu-se zgomote hidro-aerice. Bolnavul poate prezenta de asemenea scăderea poftei de mâncare, grețuri și vărsături.

Tratamentul este igieno-dietetic și medicamentos. Sunt recomandate mese la ore regulate, masticație bună, îngrijirea dinților. Dieta va urmări eliminarea alimentele bogate în celuloza, iritantele (condimente, acrituri, sosuri cu rântașuri, conserve).

3. Colitele

 O inflamație a mucoasei colonului, cu caracter acut sau cronic, cauzată de infecții, paraziți sau substanțe toxice. Aceasta afecțiune se manifestă prin durere abdominală însoțită adesea de diaree sau constipație. Toate tipurile de colita sunt asociate cu inflamația colonului. Prezența durerilor abdominale și a diareei cu sau fără sânge în scaun impune diagnosticarea corectă a tipului de colita, deoarece tratamentele diferă de la caz la caz.

Tipuri :

a). Colita infecțioasă → majoritatea bacteriilor se află, în mod normal, la nivelul colonului. Acest lucru este compatibil cu buna funcționare a organsimului și nu cauzează simptome. Acest tip de colita apară din cauza ingerării unor bacterii, precum:
– campylobacter;
– shigella;
– e. coli;
– salmonella.

Colita poate apărea și din cauza administrării unor antibiotice indicate pentru tratarea infecțiilor din corp. Antibioticul scade numărul bacteriilor normale din colon și permite suprapopularea acestuia cu alte bacterii.

b) Colica ischemică → pentru a funcționa normal, colonul are nevoie de o cantitate suplimentară de sânge care să furnizeze oxigen și substanțe nutritive. Când vasele de sânge care iriga colonul sunt afectate (hipotensiune sau vasoconstricție) apar leziunile inflamatorii. Practic este vorba despre ischemie, care presupune scăderea fluxului sangvin dintr-o anumită zonă a corpului său organ.

Alimentarea necorespunzătoare cu sânge a colonului provoacă durere, febră și diaree sanguinolentă. Acest tip de colita se manifestă mai ales la persoanele în vârstă deoarece arterele sanguine se îngustează.

Diminuarea sau blocarea circulației sângelui către colon determina inflamația sau chiar distrugerea ireversibilă a acestuia. Arterele se subțiază în cazul în care există deja predispoziții în acest sens: diabet zaharat, hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, fumat, etc.

c) Bolile inflamatorii intestinale 

Colita ulcerativă și boala Crohn sunt cele două tipuri de boli inflamatorii intestinale care conduc la apariția colitei.  Colita ulcerativă debutează în rect și colonul sigmoid și în timp progresează de-a lungul colonului ascendent și transversal.

Este considerată a fi o boală cauzată de hiperactivitatea sistemului imunitar (răspuns imun anormal împotriva bacteriilor saprofite care există în mod firesc în intestinul gros). De regulă, se caracterizează prin dureri abdominale, sângerări și diaree. Boala Crohn se caracterizează prin ulcerația și inflamația tractului digestiv și se poate manifesta oriunde în tractul digestiv: esofag, stomac, intestin subțire, colon (cel mai des sunt implicate, însă, intestinul subțire și colonul .

4. Enterocolita

Inflamație a mucoasei intestinului subțire și a colonului.Boala este frecvența și se întâlnește la orice vârsta, putând să aibă cauze infecțioase, chimice, toxice sau fizice. Cel mai frecvent este de natură infecțioasă.

Este o inflamație a mucoaselor intestinului subțire și a colonului care poate fi cauzată de o bacterie, de un virus sau de un parazit. Contaminarea se face prin ingestia alimentelor infectate sau prin transmisie între indivizi. simptomele ei sunt o diaree apoasă sau sangvinolenta, crampe abdominale, vărsături, asociate sau nu cu febra. Primele simptome sunt: inapetență, greață, cefalee, stare de neliniște.

Curând bolnavul acuza dureri abdominale progresive, până la colici, zgomote hidro-aerice, balonări, vărsături alimentare și bilioase. Apoi apar diaree explozive, cu eliminări de gaze urât mirositoare. Scaunele, la început subțiri, devin lichide, murdare, brune sau gălbui, în număr de 5 – 10 – 20 pe zi; ulterior capăta un aspect mucos. Deseori există și tenesme. Febră și frisoanele însoțesc de cele mai multe ori aceste manifestări.

Tratamentul curativ este dietetic și medicamentos. Se instituie pentru 24 – 48 de ore un regim hidric: apă cu lingurița, ceai fără zahăr, zeama de orez.

Ulterior, dieta se îmbogățește treptat: supa de zarzavat strecurata (cu orez, cu griș) orez fiert în aburi, carne slabă la grătar, pireuri de legume, mere râse pe razătoare de sticlă.

Se interzic pe o perioadă mai lungă: laptele, fructele, conservele, zarzavaturile uscate, leguminoasele, mezelurile, condimentele, marmeladă etc.

 5. Colonul iritabil ( colopatie funcțională )

Sindrom caracterizat prin diverse tulburări funcționale, și colici fără substrat organic, în care, clinic, predomina durerea colică, tulburările de tranzit (constipație, diaree sau alternanta ambelor) și uneori eliminări rectale de mucus. Este  confundată frecvent cu colita, care este de fapt o boală mult mai gravă, ce antrenează inflamarea colonului. În schimb, SCI nu este însoțit de procese inflamatorii și nu este provocată de o infecție sau de o altă boala.

Sindromul colonului iritabil nu este o boală propriu-zisă, ci mai degrabă o tulburare funcțională, ce afectează diferite porțiuni ale tubului digestiv.

Cauzele colonului iritabil nu sunt cunoscute și fac obiectul a numeroase studii. O ipoteză este că sindromul colonului iritabil este provocat de o perturbare a comenzilor nervoase ce controlează motilitatea intestinală.

Semne și simptome :

– tulburări de tranzit intestinal: constipație sau diaree, uneori în alternanta;
– colici și dureri abdominale care se manifestă cu intermitențe sau sub forma unei dureri surde permanente;
– balonare și flatulenta – acumulare excesivă de gaze la nivelul intestinului și evacuarea abundenta a acestora.

CAPITOLUL 2

DIAREEA

Diareea înseamnă creșterea numărului de scaune și scăderea consistenței acestora, cu apariția de alimente nedigerate in scaun.

Boala diareică acută se definește ca o malabsorbție a apei, a electroliților și alimentelor, rapid constituita (24-48 h) și care are drept consecințe pierderea de apă, electroliți și scăderea ponderală.

2.1. Cauzele diareei.

Pentru definirea bolii ar fi necesare trei condiții: numărul de scaune la adult să fie de peste 5, volumul scaunelor să fie de peste 20g/ kg/ zi și prezența sindromului diareic (inapetența = lipsa poftei de mâncare, vărsături, diaree, meteorism =balonare).

Cauzele diareei, în cele mai multe dintre cazuri, sunt următoarele:

• Infecții ale tractului digestiv. Astfel de infecții apar în urma folosirii unor produse sau alimente contaminate cu bacterii. Bacteriile care duc la apariția diareei sunt Salmonella, Shigella, Campylobacter sau Escherichia coli. Aceste bacterii pot fi prezente în apă, în alimentele murdare sau insuficient preparate.
• Paraziți. Alimentele sau apa pot fi contaminate, de asemenea, cu paraziți precum Giardia, Entamoeba sau Cryptosporidium. Odată ajunși în organism, acești paraziți duc la apariția scaunelor moi (diareei), a durerilor abdominale, senzațiilor de greață și vărsături și a stărilor de amețeală. 
• Infecții virale. Diareea poate fi cauzată și de viruși precum rotavirusul, cytomegalovirus, herpes sau virusul hepatitei. 
• Intoleranță la unele substanțe. Pot apărea reacții adverse în urma consumului anumitor alimente (cele care conțin lactoză, de exemplu) sau în urma administrării unor medicamente. 
• Alimentație nesănătoasă. O altă cauză a direei poate fi regimul alimentar nesănătos și dezechilibrat. Amestecul nepotrivit de alimente (fructe cu lapte, lactate și apă etc) sau consumul în exces a anumitor produse (în special a fructelor zemoase) poate deregla digestia, determinând apariția diareei.

Cauzele diareei sunt diverse. Factorii care declanșează apariția scaunelor moi sunt multipli. Dincolo de cauzele comune amintite anterior, diareea poate fi provocată și de unele afecțiuni serioase, care necesită supravegherea de specialitate. În cazul în care simptomele nu dispar în decurs de câteva zile, controlul medical este obligatoriu. Netratată corespunzător, diareea poate duce la deshidratare.Factorii determinanți ai bolii sunt greșelile alimentare (atât calitativ, cât și cantitativ), infecțiile (virale, microbiene, parazitare, parenterale), nutriția deficitară, absorbția incorectă, alergia alimentară, antibioterapia prelungită.

Factorii favorizanți ai bolii se regăsesc la prematur (născut mai devreme decât normal), dismatur (intarziat in creșterea intrauterină, la naștere are sub 2500 g), sugar mic, dar și la o igienă necorespunzătoare, locuință, anotimpuri.

2.2.Tipuri de diaree

După forma de manifestare și forma clinică, boala diareică poate fi de mai multe feluri:diareea acută nespecifică, diareea acută enteral (din corp) – infecțioasă, diareea parenterală (introdusă în organismului pe altă cale decât pe gură), diareea indusă de antibiotice, diareea din malnutriție (nutriția deficitară), diareea falsă sau pseudodiareea, diareea călătorului.

Diareea acută nespecifică are un debut brutal, iar în unele cazuri poate fi precedat de schimbarea comportamentului (agitație, somn superficial), stagnare ponderală, fundulețul roșu, vărsături. Scaunele diareice au un aspect muco-grunjos, neformate, cu grunji verzui, albicioși sau maronii plutind într-un lichid vâscos. De asemeni pot apărea colici abdominale, meteorism, febra poate aparea la debut. Dacă după deshidratare febra persistă înseamnă că diareea este infecțioasă.

Diareea acută enteral – infecțioasă este la rândul ei de mai multe feluri: diareea acută cu E. Coli, diareea epidemică a nou-născutului, diareea acută virală, diareea acută parazitară, diareea acută cu fungi, etc. Diareea acută cu E. Coli este în număr mare la nou-născut și copii sub vârsta de 2 ani. La sugar debutul este insidios, cu febră mare sau vărsături, cu scaune apoase, urât mirositoare, acide, verzi și explozive. La nou-născut debutul este brutal, cu febră mare, vărsături și deshidratare.

Diareea epidemică a nou-născutului într-o proporție mai mare este produsă de E. Coli și de alte enterobacteriacee sau stafilococ. Prematurii sunt mai expuși. Clinic, după o perioadă de incubație de zile sau săptămâni, boala debuteazș cu scădere în greutate, oboseală, inapetență, iar la prematuri vărsături frecvente. La scurt timp apar și scaune apoase, acide, frecvente, urât mirositoare, semne toxice de deshidratare.

Diareea acută virală reprezintă cea mai frecventă diaree infecțioasă a sugarului și copilului mic, mai ales în anotimpul rece. Debutul este brusc cu febră, vărsături frecvente, diaree apoasă, manifestări catarale (inflamație a mucoasei unui organ însoțită de secreție abundentă) ale căilor respiratorii.

Diareea acută parazitară poate fi produsă de o serie de paraziti, cum ar fi Giardia. Se caracterizează printr-o perioadă prelungită de diaree.

Diareea acută cu fungi se caracterizează prin diaree apoasă greu influențabilă sau chiar gravată de antibiotice.

Diareea indusă de antibiotice poate surveni la 4-21 zile de la începutul tratamentului sau 5-28 zile de la terminarea lui. Aspectele clinice sunt variabile, în funcție de teren, vârstă, antibiotic.

Diareea falsă sau pseudodiareea apare în anumite circumstanțe: diareea de tranziție a nou-născutului din primele zile de viață, diareea de foame (la sugarii subalimentați), diareea osmotică (exces de zahăr) și abuzul de lichide reci, mâncăruri prea grase sau prea condimentate.

Tratamentul în cazul diareei acute cuprinde dieta, tratamentul medicamentos, adjuvant și simptomatic.

Dieta clasică a copiilor cu boala diareică acută cuprinde trei etape: dieta hidrică, dieta de tranziție și dieta de realimentare.

CAPITOLUL 3

MEDICATIA ANTIDIAREICA

Aceste substanțe au efect invers față de purgative, acționând prin diminuarea sensibilității crescute a mucoasei intestinale și secrețiilor, reducerea peristaltismului exagerat, reducerea hiperemiei și inflamației locale prin efectul lor astringent și împiedicarea fermentației și putrefacției.
În funcție de locul și mecanismul de acțiune, substanțele antidiareice pot fi clasificate astfel:

3.1.Tipuri de substanțe antidiareice

În funcție de locul și mecanismul de acțiune, substanțele antidiareice pot fi clasificate astfel:
A. Antidiareice simptomatic – patogenice:
– antipropulsive și antisecretoare opioide;
– antipropulsive parasimpaticolitice;
– adsorbante și protectoare pulverulente;
– astringente;
– antiinflamatoare intestinale.
B. Antidiareice de substituție:
– soluții de electroliți pentru rehidratare;
– enzime digestive;
– microorganisme antidiareice sintetizatoare de acid lactic.

C. Antidiareice etiotrope:

– antiinfecțioase și antiparazitare intestinale (antibiotice și chimioterapice).

3.1.1. Antibiotice intestinale:

Enterol capsule 250 mg

Fig. 3 Enterol capsule

Compozitie
O capsulă conține Saccharomyces boulardii liofilizat 282,5 mg (conține celule liofilizate de Saccharomyces boulardii 250 mg) și excipienți: liojilizatul: lactoză monohidrat, stearat de magneziu; capsula: gelatina, dioxid de titan (EI71). 

Grupa farmacoterapeutica: antidiareice, microorganisme 

Este indicat în:
– tratamentul diareei infecțioase acute la adulți și copii; 
– prevenirea și tratamentul colitei și diareei determinate de consumul de antibiotice; 
– în asociere cu vancomicina/metronidazol, pentru prevenirea recurenței bolilor produse de clostridium difficile; 
– prevenirea diareei determinate de nutriția enterală; 
– tratamentul sindromului colonului iritabil. 

Medicamentul este contraindicate dacă există:
– hipersensibilitate la oricare dintre componenții produsului; 
– pacienți cu cateter venos central (vezi pct. Reactii adverse). 

Ca și precauții există:
Enterol 250 contine celule vii. Acest medicament nu trebuie deci combinat cu băuturi sau alimente foarte fierbinți (peste 50 geade C) sau foarte reci sau cu alcool etilic. Tratamentul cu Saccharomyces boulardii nu înlocuiește rehidratarea, când aceasta este necesară. Doza de rehidratare și calea de administrare (orala-IV) trebuie adaptate la severitatea diareei, la vârsta și starea de sănătate a pacientului. 
Pacientul trebuie să țină cont de necesitatea consumului abundent de lichide sărate sau îndulcite (zahărul trebuie fiert), pentru a compensa pierderile datorate diareei (la adult, aportul lichidian mediu este de 2 l pe zi). De asemenea, în timpui diareei regimul alimentar trebuie sa excluda anumite alimente, în special, crudități, fructe și legume, alimente picante, precum și alimente și băuturi reci și să conțină mai ales friptură la grătar și orez. 

Datorită naturii sale fungice, Enterol 250 nu trebuie administrat simultan cu medicamente antifungice orale sau sistemice. 
Dacă, după 2 zile de tratament, diareea persistă, conduita terapeutică trebuie reevaluată și trebuie avută în vedere rehidratarea pe cale intravenoasă. 
Sarcina și alăptarea
In studiile efectuate la animale nu s-a evidențiat potential teratogen. Până în prezent, în clinică nu au fost raportate efecte fetotoxice sau malformative. Datorită datelor insuficiente se recomandă evitarea utilizării acestui medicament în timpul sarcinii și alăptării. 

Doze și mod de administrare:
Doza recomandată este de 1-2 capsule Enterol 250, de 1-2 ori pe zi. 
Capsulele se pot inghiți cu apă sau se pot deschide turnând conținutul în puțină bautură răcoritoare îndulcită (zahărul trebuie fiert) sau alimente sau, după caz, în biberon.
La copiii sub 6 ani, nu este recomandată înghițirea capsulelor (risc de aspirație), ci deschiderea și turnarea conținutului în băutură sau alimente.  

Reacții adverse
Saccharomyces boulardii este un organism viu asociat cu risc de infecție sistemica: cazuri rare de fungemie au fost raportate la pacientii cu stare gravă, spitalizați, cel mai adesea pentru boli gastro-intestinale, cu cateter venos central. 

Ercefuryl

Fig. 4 Ercefuryl capsule

Compoziție și Mod de Ambalare

Ercefuryl capsule 200 mg: Nifuroxazid 200 mg. Excipienți qsp 1 capsulă. 
Cutie cu 28 capsule.
Contraindicații

Orice antecedent de reactie alergica la derivatele de nitrofuran. Prematuri și nou-născuți până la 1 lună.

Reacții Adverse

Posibilitate de reacții alergice. 

În caz de diaree infecțioasă cu manifestări clinice sugerând un fenomen invaziv, trebuie prevazută o antibioticoterapie sistemică. Indicația nu justifică un tratament prelungit. Sarcină și alăptare: Studiile teratogene la animal nu permit anticiparea unui efect de malformație la om. 

Mod de Administrare

Ercefuryl capsule 200 mg: Adulți: 4 capsule/zi în 4 prize. Tratamentul nu va depăși 7 zile. 

Indicații

Ercefuryl se administrează în diaree acută de origine presupus bacteriană, în absența fenomenelor invazive. Tratamentul cu Ercefuryl nu se substituie unei rehidratări, dacă este necesar. Importanța rehidratării și calea de administrare (orală, i.v.) trebuie adaptate gradului de diaree, vârstei și terenului pacientului.
Farmacodinamice: antibacterian intestinal a carui activitate esentiala este de contact intraluminal. Farmacocinetice: absorbtia este extrem de slaba când mucoasa intestinala nu este lezata. 
Observații

Acest medicament se elibereaza in farmacie pe baza de prescriptie medicala.

Eubiotic capsule

Fig. 4 Biotics capsule

Compoziție și Mod de Ambalare:
Compoziție : lactobacili și bifidobacterii, 1 miliard tulpini / capsulă 

Mod de ambalare : cutii cu 20 de capsule 
Indicații:

Eubiotic capsule este indicat în boala diareică, în timpul sau după terapia cu antibiotice. Biotics Hansen reface flora intestinală. 

Mod de Administrare

2-4 capsule /zi

Enterolactil, capsule

Fig.5 Enterolactis capsule

Compoziție
Flacoane conținând pulbere liofilizata de lactobacillus acidophilus și lactobacillus casei 0,25 g sau 0,40 g. 
Acțiune terapeutica
Preparat concentrat, stabil, de germeni acidofili, care favorizeaza fermentația lactica în intestin. 
Indicații
Diaree,enterite și enterocolite (ca medicatie adjuvanta), profilaxia și tratamentul tulburărilor intestinale provocat de chimioterapice-antibiotice.
Mod de administrare
Copii 1-4 luni – 1 flacon a 0,25 g/zi, în 3 prize; 
Copii 4 luni-1 an – 1 flacon a 0,25 g/zi în 2 prize;  
Copii 1-10 ani – 1 1/2 flacon a 0,25 g/zi în 2 prize; 
Copii – 10-15 ani, 2 flacoane a 0,25 g/zi, în 2 prize. 
Adulti si copii peste 15 ani – 2 flacoane a 0,40 g/zi în 2 prize. 
Se administreaza oral, cu 1/2 de ora înainte de mese. 

Flonivin, capsule

Fig. 6 Flonivin,capsule

Indicații:
Diareea sugarilor, copiilor și adulților, colita, enterita asociată cu diaree, flatulența, tratamentul cu antibiotice cu spectru larg.
Administrare:
Adulți și copii peste 3 ani câte 4-6 capsule pe zi între mese.
In sindromul funcțional câte 2-3 capsule dimineața pe nemîncate timp de 2-3 săptâmîni.
Copii sub 3 ani câte 3-4 capsule pe zi.Capsulele se deschid și conținutul se amestecă cu apă, apă îndulcită, suc sau lapte.Preparatul poate fi administrat din primele zile după naștere.

3.1.2. Antiparazitare intestinale

Metronidazol, comprimate

Fig. 7 Metronidazol comprimate

Compoziție
Comprimate orale conținând metronidazol 250 mg. 
Acțiune terapeutică
Chimioterapic activ față de trichomonas vaginalis, Lamblia intestinalis, Entamoeba hystolitica și bacterii anaerobe. 
Indicații
Tricomoniaza vaginala si uretrala, lambliaza, dizenterie hepatica și abcese hepatice amebiene, infecții cu anaerobi.
Mod de administrare
În trichomoniaza, la adulți, oral (după mese), câte 1 comprimat de 3 ori pe zi, timp de 7-10 zile; tratamentul partenerului este obligatoriu pentru a evita reinfectarea; în caz de eșec se poate repeta cura după 4-6 săptămâni. În lambliază, la adulți, câte 1 comprimat de 3 ori pe zi, 7-10 zile; la copiii de 2-5 ani, câte 1/2 comprimat de 3 ori pe zi; la cei de 5-10 ani, câte 1 comprimat de 3 ori pe zi, 7-10 zile. In amebiază, la adulți, 2-3 comprimate de 3 ori pe zi, 5-10 zile; la copii 35-50 mg /kg pe zi, fracționat în 3 doze, timp de 10 zile.În infecțiile cu anaerobi, la adulți, câte 2-3 comprimate la fiecare 8 ore, 7-10 zile.
Contraindicații
Metronidazolul este contraindicat la bolnavii cu discrazii sanguine (tratamentul se face sub controlul hemoleucogramei), psihoze și boli neurologice active, alergie la medicamente; se evită în primele 3 luni de sarcina și prudența în continuare; nu se administreaza la lăuze și în perioada de alăptare. 
Reacții adverse
Greață, gust metalic, limba încărcată, cefalee (relativ frecvent), diaree, uscăciunea gurii, neplăcere epigastrică, vărsături, arsuri vaginale, erupții cutanate, amețeli, somnolență, leucopenie trecatoare (rareori); febră, congestie nazală, disurie, scăderea libidoului, polinevrită, vertij, ataxie, convulsii (foarte rar).

Tinidazol, comprimate filmate

Compozitie
Solutie perfuzabilă conținând 0,200 g tinidazol, 5,4890 g glucoza monohidrat, 0,0259 g clorura de sodiu, 0,250 ml acid clorhidric, 0,1 N apa distilata pana la 100 ml.
Un comprimat filmat contine 500 mg tinidazol. 
Acțiune terapeutică
Antiparazitar și antibacterian activ față de bacterii anaerobe. 
Administrarea i.v. a 800 mg tinidazol realizează niveluri plasmatice de 12,5-23 mcg/ ml, cu un timp de injumatățire de 14 ore, nivelurile plasmatice la 24 de ore de la administrare sunt de 4,3 mcg/ml. După administrarea dozelor terapeutice, produsul patrunde în țesuturi, realizând concentrații eficiente; trece prin bariera hemato-encefalică.
Indicații
Profilaxia și tratamentul infecțiilor cu anaerobi când nu se poate aplica tratamentul oral: septicemii, sinuzite, pneumonii, abcese pulmonare, osteomielite, avort septic, peritonite, infecții intraabdominale sau ale plăgilor dupa intervenții chirurgicale. Infecții cu: Bacteroides fragilis, alte specii de Bacteroides și fusobacterii, peptococi, peptostreptococi, clostridii, Veillonella. Profilaxia infecțiilor cu bacterii anaerobe. In intervențiile chirurgicale pe tractul gastrointestinal, aparat urinar și genital.
Doze și mod de administrare
Tratamentul va fi strict individualizat, în funcție de starea și reactivitatea pacientului. În tratamentul infecțiilor cu germeni anaerobi, se administrează 800 mg i.v. urmate de 400 mg i.v. la fiecare 12 ore până ce devine posibilă administrarea formelor orale de produs. În prevenirea infecțiilor postoperatorii, se recomandă o doză de 800 mg Tinidazol la 2-4 sau minimum 1 oră înainte de actul operator și 800 mg după 12 ore. Produsul se administrează în perfuzie, eventual asociat cu glucoza 5%, glucoza 20%, ser fiziologic, clorura de potasiu (20 mmol și 40 mmol). Se contraindică ingestia băuturilor alcoolice în cursul tratamentului.
Comprimatele (sau pulberea de comprimate la copiii mici) se administrează în timpul mesei sau imediat după masă. 
Giardioza: adulți: 2 g (4 comprimate) în priză unică. Copii: 0,050-0,075 g/kg corp (fără a depăși 2 g) într-o singură priză în caz de eșec (prezența parazitului la tubajul duodenal sau prin examene coproparazitologice efectuate la intervale de 5-7 zile începând din a 7-a – a 10-a zi după terminarea tratamentului), tratamentul trebuie repetat cu aceeași doză. Se recomandă să fie tratați concomitent toți membrii familiei pentru prevenirea reinfestării.
Amoebiaza intestinală se asociază cu amoebicid luminal (diloxanid furoat sau di-iodohidroxichinolona). Adulți: 2 g (4 comprimate)/zi într-o singură priză, timp de 2-3 zile consecutiv. Copii: 0,050-0,060 g/kg corp/zi într-o singură priză de 3 zile consecutiv.
Amebiaza hepatica: adulți: doza totală variază între 4-5 g și 10 g. Tratamentul se începe cu 1,5-2 g/zi într-o singură priză timp de 3 zile consecutiv. Dacă tratamentul de 3 zile a fost ineficace, se continuă administrarea produsului in dozele de mai sus pana la o durata totala de 5 zile. Copii: 0,050-0,060 g/kg corp/zi (fără a depăși 2 g) într-o singură priză timp de 5 zile consecutiv. Concomitent cu chimioterapia poate fi necesară aspirația puroiului din abcesul hepatic. 
Trichomoniaza: adulți: 2 g (4 comprimate) într-o singură priză. Partenerii sexuali trebuie tratați concomitent. Copii: 0,050-0,075 g/kg corp/zi (fără a depăși 2 g) într-o singură priză. în caz de eșec este necesară repetarea tratamentului cu aceeași doză. 
Vaginita nespecifică (Gardnerella vaginalis): 2 g într-o singura administrare sau câte 2 g în două zile consecutive.infecții cu anaerobi (Bacteroides, Fusobacterii, clostridium spp.) se administrează timp de 5-6 zile, în prima zi 2 g apoi 1 g/zi în priză unică sau câte 0,500 g de două ori pe zi. Prevenirea infecțiilor postoperatorii cu bacterii anaerobe: se vor administra, cu aproximativ 12 ore înainte de operație, 2 g de tinidazol. 
Gingivită ulcerativă necrozată (Vincent): doză unică de 2 g (4 comprimate). 

Contraindicații
Discrazii sanguine manifeste sau în antecedente, afecțiuni neurologice organice, femei care alăpteaza, primul trimestru de sarcină; utilizarea produsului în cursul ultimelor două trimestre de sarcină impune o justă evaluare a riscului și beneficiului terapeutic.
Reacții adverse
Tulburări digestive (grețuri, vărsături), tulburări neurologice (vertij, lipsa de coordonare a mișcărilor), leucopenie tranzitorie, uneori ușoară tromboflebită la locul injectarii.

Furazolidon, comprimate

Fig. 8 Furazolidon comprimate

Compoziție
1 comprimat conține 25 mg sau 100 mg furazolidon. 
Acțiune terapeutica
Antiseptic intestinal activ față de numeroase tulpini de colibacili patogeni, salmonele, shigele, enterococi, stafilococi, ca și fată deTrichomonas, Giardia și Entamoeba. 
Indicații
Toxiinfecții alimentare (salmoneloze), dizenterii bacilare, enterite infecțioase ale sugarului, lambliaza, dizenterieamoebiana.
Mod de administrare
Oral
Adulți: 1 comprimat a 100 mg de 1-4 ori/zi; 
copii: 5-10 mg/kg corp și zi, respectiv 1/2 -2 comprimate a 25 mg. 
Contraindicații
Alergie la furazolidon, deficit de G-6-PD, nou-născuti (până la o lună). în timpul tratamentului și 4 zile după, nu se consumă băuturi alcoolice (reacții de tip disulfiram) și alimente ce conțin tiramină: brânzeturi preparate fermentate, bob, ficat de pui, heringi în saramură, extract de drojdie, vin și produse fermentate (risc de crize hipertensive și alte fenomene toxice). 
Precauții
Furazolidon colorează urina în galben închis.
Sarcina și alăptare
Se administrează cu prudență în timpul sarcinii și lactației. 

Reacții adverse
Rareori cefalee, vomă (la doze mari), erupții cutanate alergice, febră, artralgii, foarte rar agranulocitoza,anemie hemolitica (cei cu deficit de G-6-PD). 

Imodium

Fig.9 Imodium capsule

Mod de Administrare

Adulți și copii peste 5 ani: Diaree acută: doza inițială este de 2 capsule pentru adulți și o capsulă pentru copii, urmate de o capsulă după fiecare emisie consecutivă de scaune lichide. Diaree cronică: doza inițială este de 2 capsule pentru adulți și o capsulă pentru copii; această doză inițială va fi ajustată până la obținerea a 1-2 scaune solide/zi, ceea ce de regulă se realizează de obicei cu o doză de întreținere de 1-6 capsule/zi. Doza maximă pentru diaree acută și cronică este de 8 capsule/zi pentru adulți; la copii ea se va corela cu greutatea corporală: 3 capsule/20 kg.

Reacții Adverse

Nu s-au observat efecte adverse majore în cazurile în care doza recomandată și contraindicațiile au fost respectate, chiar și la administrare îndelungată. Au fost semnalate urmatoarele reacții adverse: reacții de hipersensibilitate (erupții cutanate); constipație și/sau distensie abdominală în rare cazuri asociate cu ileus, îndeosebi în cazuri în care prescripțiile nu au fost respectate (vezi dozaj, durata tratamentului, contraindicații); anumite simptome sunt greu de diferențiat de simptomele asociate sindromului diareic: durere sau disconfort abdominal, greață, vomă, oboseală, amețeală, somnolență sau uscăciunea gurii. 
Contraindicații

Imodium capsule nu se recomandă copiilor sub vârsta de 5 ani. Tratamentul diareei cu Imodium fiind exclusiv simptomatic, diareea va fi tratată cauzal de câte ori tratamentul cauzal este posibil. Imodium nu se utilizează ca tratament de fond în dizenteria acută caracterizată prin scaune cu sânge și stări febrile grave. Imodium nu se va administra pacienților cu colită ulceroasă acută sau colită pseudomembranoasă asociată tratamentului cu antibiotice cu spectru larg. În general, Imodium nu trebuie utilizat în situații în care trebuie evitată inhibarea peristaltismului. Tratamentul trebuie întrerupt prompt daca se instaleaza constipație, distensie abdominală sau subileus. 

Indicații

Imodium este indicat în tratamentul simptomatic al diareei acute și cronice. În cazul pacienților cu ileostomie, produsul poate fi utilizat atât pentru a reduce numarul și volumul scaunelor, cât și pentru a mări consistența acestora.

Loperamidul se leagă de receptorul opiaceu din peretele intestinal. În consecința, el inhibă eliberarea acetilcolinei și a prostaglandinelor, reducând astfel peristaltismul propulsor și mărind durata tranzitului intestinal. Loperamidul accentueaza tonusul sfincterului anal rărind astfel incontinența și necesitatea imperioasă a defecației. Ținând cont de afinitatea crescută pentru peretele intestinal și metabolismul sau ridicat la primul pasaj hepatic, Imodium nu ajunge practic în circulația sistemica. 
Compoziție și Mod de Ambalare

Imodium conține clorhidrat de loperamid, un antidiareic pentru uz oral. Fiecare capsulă conține 2 mg de clorhidrat de loperamid. 

1 blister cu 6 capsule.

3.1.3. Antidiareice simptomatic – patogenice

Mecanismul de acțiune este de tip agonist la nivelul receptorilor opioizi de la nivelul plexului mezenteric și musculaturii netede intestinale, la doze subanalgezice. Acestea sunt indicate în diareea fără semne de infecție microbiană sau infestație parazitară.

Opiul – la nivelul tubului digestiv crește tonusul musculaturii netede, contractă sfincterele (piloric, ileocecal, anal), reduce peristaltismul la nivelul stomacului și intestinului, stimulează absorbția electroliților și a apei și diminuă secrețiile (gastrică, pancreatică și biliară), deprimă reflexul anal de defecație (inhibiție centrală).
Poate fi folosit ca forme farmaceutice magistrale (tinctură de opiu 1%) sau sub forma picăturilor
Difenoxilat și Difenoxin (metabolit al difenoxilatului) – se pot folosi atât în diareea acută, cât și în cea cronică).

Loperamid capsule

Fig. 10 Loperamid capsule

Compoziție și Mod de Ambalare

Cutie cu 1 blister a 10 capsule.
O capsulă conține clorhidrat de loperamida 2 mg și excipienți q.s. 
Indicații

Tratamentul simptomatic al diareei acute și cronice la adult și la copilul mai mare de 8 ani. 
Contraindicații

Hipersensibilitate la oricare dintre componentele produsului; acutizarile rectocolitei hemoragice. 
Reacții Adverse

In general, loperamida este bine tolerată. 
Pot sa apară următoarele reacții adverse: reacții de hipersensibilitate (erupții cutanate), constipație, greață, cefalee, amețeli, oboseală, somnolență. 
La pacienții cu colită ulceroasă poate provoca megacolon toxic. 
Interacțiuni

Se recomandă evitarea administrării concomitente a produselor medicamentoase cu acțiune identică sau asemănătoare. 
Mod de Administrare
Diaree acută: 
Adulți: Doza inițială recomandată este de 2 capsule (4 mg loperamida) administrate oral, urmate de 1 capsula (2 mg loperamida) după fiecare scaun diareic, fără a depăși 8 capsule/zi (16 mg loperamida) 
Copii: Doza inițială recomandată este de 1 capsulă (2 mg loperamida) administrata oral, urmată de 1 capsula (2 mg loperamida) după fiecare scaun diareic fără a depăși 6 capsule/zi (12 mg loperamida). 
Diaree cronică: 
Adulți: Doza uzuală este de 1 capsulă de 1 – 3 ori pe zi. 
Copii: Doza uzuală este de 1 capsulă de 1 – 2 ori pe zi. 

Acetorfan (Racecodotril) – este un antisecretor opioid care inhibă enkefalinazele intestinale și crește nivelul local al enkefalinelor care activează receptorii intestinali opioizi de tip μ sau δ, inducând efectul antisecretor antidiareic. Este un inhibitor selectiv al secreției intestinale.

Adsorbante și protectoare pulverulente

Una dintre substanțele din această grupă, folosită în tratamentul antidiareic este Diosmectita – este un aluminosilicat natural care are o mare capacitate de acoperire a mucoasei intestinale (datorită structurii și vâscozității sale). Are proprietatea de a adsorbi gazele, compușii iritanți, toxinele microbiene și realizează o mucoprotecție activă (creșterea cantității și vâscozității mucusului protector) și reduce hipersensibilitatea mucoasei intestinale.
Nu prezintă reacții adverse și ajută la normalizarea tranzitului, fără a influența tonusul și peristaltismul intestinal.
Tratamentul cu suspensia de diosmectită nu poate înlocui rehidratarea , iar pentru a evita interacțiunile cu alte medicamente, acestea se administrează cu o oră înainte de diosmectită.

3.1.4. Substanțe antiinflamatoare intestinale

În această categorie pot fi menționați unii corticosteroizi (budesonid), precum și derivați de acid aminosalicilic (sulfasalazina, mesalazina).
Sulfasalazina (Salazosulfapiridina) – se absoarbe într-o cantitate redusă la nivelul tubului digestiv (15%). Se descompune sub acțiunea enzimelor bacteriene de la nivelul colonului în acid 5-aminosalicilic și sulfapiridină (sulfamidă antibacteriană).
Acidul 5-aminosalicilic se absoarbe puțin la nivelul colonului și este eliminat netransformat pe cale digestivă. Salazosulfapiridina absorbită la nivelul intestinului se elimină în mare parte pe cale biliară.

Acidul 5-aminosalicilic este metabolitul activ responsabil de efectul terapeutic, iar sulfapiridina este responsabilă de efectele adverse. Astfel, pot apărea reacții alergice de sensibilizare la sulfonamidă și la salicilați, manifestate prin erupții cutanate, artralgii, tulburări hematologice (depresie medulară cu leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie).
Mesalazina (Acid 5-aminosalicilic) – prezintă o absorbție digestivă rapidă și completă. Efectul antiinflamator este rezultatul unor mecanisme complexe: inhibarea ciclooxigenazei și ca urmare blocarea sintezei de prostaglandine proinflamatorii (PGE, PGI) și biosintezei de tromboxan proagregant plachetar, inhibarea sintezei citokinelor, inhibarea producerii de radicali liberi ai oxigenului.
Potențialul farmacotoxicologic este redus față de sulfasalazină.
Butesonidul – prezintă o afinitate pentru receptorii glucocorticoizilor de aproximativ 15 ori mai mare comparativ cu prednisolonul.

3.2.Tratamente naturiste si homeopate împotriva diareei

Din cauza pierderii excesive de apă prin scaune si vărsături deshidratarea se instaurează rapid și,asociat cu ea,oboseala.Categoric trebuie să recuperai apa pierdută dar metoda eficientă în acest sens nu este de a bea apa simplă.

Gingerul are proprietăți naturale de a reduce deshidratarea și spasmele musculare și durerile ulterioare.

Se consumă ceai de ginger cu miere sau se adaugă o bucată mică de ginger la ceaiul dumneavoastră favorit(este un tratament naturist eficient impotriva diareei).

În caz de diaree este recomandat și sucul de morcov care face scaunul mai puțin apos.Se consumă suc de morcov amestecat cu suc de castraveți căci vor ajuta la restabilirea vitaminelor și mineralelor pierdute.

Se consumă alimente ușor digerabile precum orezul,bananele sau pâinea ușor prăjită.Se vor evita alimentele bogate în fibre căci pot irita sisitemul digestiv.

Merele coapte sunt foarte folositoare deoarece acestea conțin cantități mari de pectină, care leagă mineralele și sărurile în organism.

Zeama de orez este eficientă atât în cazul adulților cât și în caz de diaree la copii.Se vor consuma 3 căni de zeamă de orez pe zi(în cazul copiilor administrați atât cât vă recomandă medicul pediatru).Preparare zeamă de orez:se fierbe o jumătate de cană de orez(eventual orez brun pentru că are mai multe proprietăți nutritive)în trei căni de apă timp de 45 minute.Se strecoară orezul și se bea zeama.Se poate mânca și orezul fiert în tratamentul diareei.

Se vor evita alcoolul,cafeina și alimentele condimentate.Se vor consuma în principal alimente fără grăsimi și gluten.

Singurele lactate care se pot consuma în tratamentul diareei sunt produsele fermentate degresate.Nu se bea lapte simplu așadar in caz de diaree.În schimb este benefic a se consuma chiar și un litru de lapte bătut degresat pe zi.

Rolul benefic al probioticelor se demonstrează cât mai bine în cazul diareei,în special forma infecțioasă produsă de bacterii.În cele mai multe cazuri,folosind bacteria și cantitatea corespunzătoare,probioticele pot reduce la jumătate timpul de vindecare al unei crize de diaree.Nutriționistul Patrick Holford ne recomandă să luăm în considerare probioticele ca fiind cel mai bun prieten al călătoriilor în țări exotice.Probioticele pot fi găsite în alimente precum:iaurt,chefir,ceapă,usturoi,banane,avocado,anghinare,murături,suplimente nutritive.

Ceaiul de mentă este și al un remediu popular în tratamentul diareei.Menta a fost folosită

pentru a ajuta digestia de mii de ani.Într-un stadiu s-a demonstrat că uleiurile naturale esențiale care se găsesc în mentă opresc din creșterea bacteriilor E. Coli. Mentolul produce o ușoară anestezie a mucoasei gastrice, motiv pentru care preparatele din mentă au acțiune antiemetică. Menta stimulează secreția și eliminarea bilei datorită prezenței compusilor flavonoizi. Menta mai are proprietăți antifermentative, dezinfectante – datorate în principal taninurilor – precum și proprietăți spasmolitice.

Sucul de rodii poate fi de folos persoanelor care suferă de diaree cronică.

În funcție de tabloul clinic al fiecărui pacient există numeroase remedii homeopatice care se administrează individualizat pe baza aspectului diareei, mod de apariție, factori declanșatori și a simptomelor care o acompaniază. Se va alege remediul care prezintă simptomele cele mai asemănătoare cu ale dumneavoastră. În cazurile acute se administrează  diluții joase (CH9), de 5-6 ori pe zi până la ameliorarea simptomatologiei. Ulterior se rărește frecvența administrării.

Nux vomica: este principalul remediu al indigestiei. Se administrează în special când s-a mâncat prea mult (abuz cantitativ sau calitativ) , s-a băut prea mult sau s-a mâncat ceva ce „ nu a căzut bine ”. O doză de Nux vomica CH9 înaintea unei mese copioase ajută la digestie.

China: caracteristic este distensia abdominală și senzația de frig în abdomen. Diareea apare după consumul de fructe, pește, lapte; e caracteristică foame de nestăpânit, mai ales noaptea; meteorism abdominal însoțit de dureri colicative, vărsături și diaree; balonarea este accentuată de orice cantitate mică de alimente.

Aceste două remedii se administrează în caz de indigestie apărută după consumul abuziv de mâncare și alcool și fac parte din trusa de voiaj cu care trebuie să pornim la drum în sezonul estival.

În cazul în care diareea are altă etiologie avem la dispoziție următoarele remedii:

Arsenicum album: indicat în intoxicații alimentare. Apare diaree iritantă cu miros respingător, scaune apoase. Diaree agravată de băuturi reci, înghețată, fructe. Uneori scaunele pot conține sânge și mucus. După episodul diareic se alterează starea generală.

Antimonium crudum: diaree după mese copioase, când ”nu mai ține cont de nicio regulă și mănâncă tot ce apucă’’. Diareea se însoțește de greață și dureri de cap. Agravată după alimente acre. Diareea alternează cu constipația.

Capsicum: diaree cu scaune mucosanguinolente după ingestia de lichide însoțită de o marcată senzație de arsură și tenesme. După emisia de scaun apare sete intensă. Pacientul are dorința de a consuma piper, condimente, cafea, alcool.

Croton tiglium: indicat în diaree explozivă, scaune apoase, apărute imediat dupa ce pacientul mănâncă sau bea. Diareea se însoțește de greață intensă, dureri abdominale care iradiează spre rect, zgomote hidroaerice intestinale.

Sulphur: diaree în fiecare dimineață, mai multe scaune. Diaree apărută după consumul de bere. Diaree însoțită de senzație de slăbiciune și gol epigastric.

Veratrum album: diaree însoțită de vărsături, apărute în special în timpul menstruației. Preferă alimentele acre. Indicat în diarei febrile, precedate de colici urmate de alterarea stării generale (diarei abundente după care se simte foarte slăbit).

Carbo vegetabilis: diaree apărută după consumul de alimente grele, însoțită de distensie abdominală impresionantă. Simptomele gastrice sunt ameliorate de eructații.

Calcarea phosphorica: diaree însoțită de dureri abdominale apărute după consumul de lapte sau alimente și băuturi reci într-o zi călduroasă. Pacientul prezintă scaune verzi, abundente însoțite de arsuri anorectale.

3.3. Tipuri de alimente permise

În cazul diareii datorate intoleranței digestive, părintele trebuie să selecteze tipurile de alimente permise copilului, pentru a nu repeta episoadele diareice sau pentru a le limita cât mai mult. În cazul intoleranței la lactoza din lapte va trebui evitat laptele integral sau administrarea unui preparat de lapte praf fără lactoză special conceput pentru aceste situații. Va fi aleasă o alimentație fără grăsimi, cu conținut crescut de fibre vegetale și vor fi evitate excesele de dulciuri. Abaterile de la aceste principii pot agrava diareea.

Următoarele alimente sunt permise în alimentația copilului cu diaree: orezul, morcovii, cartofii fierți, bananele, carnea de pui fiartă, etc. Acestea pot avea chiar un ușor efect terapeutic. 
Prevenirea diareii de călătorie – Pentru a evita astfel de neplăceri într-o călătorie, va trebui acordată o atenție specială alimentelor și preparării lor înainte de a fi consumate. Alimentele, în special legumele și fructele, vor trebui spălate cu grijă înainte de a fi consumate. 
În cursul unei călătorii trebuie ținut cont de anumite reguli pentru a evita diareea de etiologie infecțioasă: 
– nu va fi consumată apa din sursa nesigură (nici măcar pentru spălatul dinților) și nici gheață provenită din același tip de sursă 
– trebuie evitat laptele nepasteurizat 
– fructele și legumele, inclusiv cele din salate, trebuiesc preparate și spălate cu atenție 
– nu trebuie consumată carnea și peștele incomplet preparate sau crude 
– nu este recomandabil consumul alimentelor cumparate de la vânzători ambulanți 
– este permis doar consumul de sucuri sau apă îmbuteliate de firme autorizate 
– în călătoriile dumneavoastră este recomandabil sa dețineți medicamente antidiareice și eventual antibiotice specifice pentru astfel de situații. 

Alimente de evitat în caz de diaree:

Organismul este deja sensibilizat de diaree. De aceea, ar trebui să se evite pe perioada manifestărilor simptomelor diareei o serie de alimente. Printre alimentele pe care ar trebui să le excludeți temporar din alimentație atunci când suferiți de diaree se numără:

-produsele lactate cu grasimi – unt, lapte, înghețată sau brânză. Chiar dacă diareea nu este cauzată de intoleranța la lactoza (dificultatea de procesare a zahărului din lactoză care se găsește în produsele lactate), ar trebui să stați la distanță de aceste alimente când aveți diaree. Ați putea fi, temporar, sensibili la produsele lactate chiar dacă acestea nu vă declanșează, de obicei, nici o problemă. Iaurtul bogat în probiotice poate fi singura excepție de la această regulă.

-alimentele prăjite sau grase – acestea includ și grăsimile și sosurile care pot inrăutăți diareea

-prăjiturile, băuturile și bomboanele cu zahăr, mai ales cele care conțin sorbitol și alți îndulcitori artificiali, care ar putea avea efect laxative.

-condimentele și alimentele condimentate, cum ar fi ardeiul iute, sosurile iuți, curry sau tabasco – toate acestea sunt laxative naturale și pot contribui la intensificarea manifestărilor atunci când sunt ingerate în cantități mari.

-supa cremă.

-fructele și legumele crude – acestea pot contribui la creșterea cantității de gaze intestinale. Până diareea se ameliorează ar trebui să evitați mai ales consumul de fasole, broccoli, mazăre, ceapă, conopidă și varză.

-alimentele și băuturile care conțin cafeină.

-băuturile carbogazoase – acestea provoacă balonare și pot declanșa stres digestiv. Atunci când apare diareea, funcția sistemului digestiv este suprasolicitată.

-alcoolul.

Consult de specialitate

Deși diareea nu este un semn extrem grav totuși aceasta poate deveni foarte periculoasă în urmatoarele situații: 
– când este prezentă 3 zile consecutive 
– când asociază dureri intense abdominale și rectale, numite colici respectiv tenesme 
– când febra atinge valori de peste 38C 
– când în scaun sunt elemente patologice precum: sânge, puroi, mucus,etc 
– când apar semnele de deshidratare, semne prezentate mai sus. 
În toate aceste cazuri nu trebuie ezitat consultul unui medic de specialitate. Diareea poate deveni extrem de periculoasă în aceste cazuri având în vedere dezechilibrul hidro-electrolitic și acido-bazic sever al unui copil cu o greutate de doar cateva kilograme. 

În multe cazuri singurul tratament recomandat și suficient este acoperirea pierderilor lichidiene ce au dus la deshidratare. 
În alte cazuri preparatele antidiareice pot stopa diareea dar acestea nu sunt recomandate în cazurile în care etiologia acestora este infecțioasă. Prin acest tip de medicatie vom stoca chiar eliminarea germenului respectiv din intestin intrând astfel într-un cerc vicios. 
În cazul în care este nevoie de prescripția și administrarea unui antibiotic și aici ne referim la diareea de etiologie infecțioasă (bacteriană sau parazitară) va trebui consultat obligatoriu un medic de specialitate. Trebuie evitată administrarea empirică de antibiotice datorită riscului de a crea rezistența și de a selecta tulpini mai periculoase ce pot genera infecții mai greu de stăpânit. 
Diareea de etiologie virală nu trebuie tratată cu antibiotic, aceste substanțe neavand efect pe viruși. Tratamentul antibiotic în aceste situații trebuie administrat doar preventiv pentru a evita o suprainfectare bacteriană a leziunilor. În general diareea de origine virala trebuie tratată simptomatic și evitată deshidratarea, afecțiunea fiind în cele mai multe cazuri autolimitanta.

Concluzii

Diareea este o problemă frecventă și se poate rezolva și de la sine în multe cazuri și devine periculoasă când se complica cu diferite grade de deshidratare.
Cauzele diareii sunt: virale, bacteriene, parazitare, intoleranță alimentară, afecțiuni intestinale , 
iar tratamentul suficient în multe situații este cel de acoperire a pierderilor lichidiene. În funcție de cauză, vor fi utilizate medicamente antidiareice sau chiar antibiotice, având rolul de a opri diareea și respectiv de a trata cauza. 

Bibliografie

www.efarma.ro

Anatomie RoMedic.ro

Librăria Eminescu.ro

www.scribd.com

www.librărie.net

www.academia pacientului.ro

Tratat de farmacologie-Aurelia Nicoleta Cristea

www.nutrit.ro

Ghid de farmacologie pentru asistenți medicali și asistenți de farmacie-Crin Marcean

Vladimir-Manta Mihailescu

Prodieta.ro

www.sfatulmedicului.ro

Ghid farmacoterapic alopat și homeopat,ediția 17,2011