Medicatia Antidiareica

=== 520997c04433ee65d69c2388894353eff5a62f09_32288_1 ===

CAPITOLUL 1

SISTEMUL DIGESTIV

NOȚIUNI DE ANATOMIE A APARATULUI DIGESTIV

Aparatul digestiv este alcătuit din totalitatea organelor care îndeplinesc importanta funcție de digestie și absorbție a alimentelor (prehenziunea,modificările fizice și chimice ale alimentelor,absorbția,,nutrimentelor,,,excreția reziduurilor neabsorbite).(Fig.1) .Aparatul digestiv se compune din:

•Tubul digestiv

•Anexele acestui tub

Fig.1. Prezentare schematică a tubului digestiv

Tubul digestiv sau tractul digestiv este un conduct lung de 10-12 m,care comunică cu mediul exterior la cele două extremități ale sale.

El începe de la față prin cavitatea bucală,străbate gâtul,toracele,abdomenul,bazinul,și se termină prin anus.I se descriu mai multe segmente,diferențiate după formă, relații topografice și funcțiuni.pornind de la cavitatea bucală ,vom întâlni:

Faringele

Esofagul

Intestinul gros,anusul.

Peretele tubului digestiv constituie o barieră între mediul extern și organism,procesele digestive defsășurându-se,,în afara organismului,,.

Numai consecutiv proceselor de absorbție,nutrimentele pătrund în interiorul organismului,adică în mediul său intern.

Anexele tubului digestiv cuprind o serie de glande dispuse în lungul acestui conduct; ele secretă sucurile digestive necesare transformării alimentelor. Tubul digestiv poate fi divizat în trei porțiuni:

●Porțiunea ingestivă,deasupra stomacului,servind la transportul alimentelor

●Porțiunea digestivă, formată din stomac și intestinul subțire,unde alimentele sunt pregătite spre a fi absorbite;

●porțiunea ejectivă ,formată din intestinul gros,pe unde resturile digestiei sunt eliminate.

1.1.Segmentele tubului digestiv

Cavitatea bucală sau gura constituie prima porțiune a tubului digestiv .Se găsește situată la partea inferioară a feței ,sub fosele nazale ,deasupra mușchilor milohioidieni ,înaintea faringelui.

La om cavitatea bucală este orientată în plan orizontal ,pe când la patrupede ea este dispusă într-un plan aproape vertical.

Faringele este un conduct musculo-membranos,o răspândire unde se încrucișează calea respiratorie cu cea alimentară.Trecerea alimentelor și a aerului respirator se face succesiv,nu simultan.

Esofagul este un conduct musculo- membranos prin care trec alimentele din faringe în stomac.Esofagul descrie un număr de infelexiuni.Unele dincurburile esofagului sunt în plan sagital,celelalte în plan frontal.

Stomacul. Stomacul face parte din tubul digestiv. Acesta se găsește în partea superioară a abdomenului, porțiunea sa proximală continuă esofagul, în timp ce partea distală a stomacului se deschide în intestinul subțire .

Rolul său este asigurat de prezența a numeroase glande microscopice, care digeră, prin intermediul secrețiilor lor, alimentele și le transformă în compuși alimentari absorbabili.

Stomacul este un organ in forma de litera ,, J,, situat in abdomenul superior, rezervor pentru alimentele ingerate si implicat in digestia principiilor alimentare (vitamine, minerale , carbohidrati ,proteine, lipide).(Fig.2.)

Fig.2. Stomacul

Intestinul subțire. Intestinul subțire este porțiunea canalului alimentar cuprinsă între stomac și intestinul gros.

Aici se face digestia intestinală.Sceasta se efectuează cu participarea sucului pancreatic, a bilei și a sucului enteric propriu –zis și se petrece mai ales în prima jumătate a intestinului subțire.Este faza cea mai importantă a întregii digestii și singura indispensabilă.( Fig.3.a)

Limitele intestinului subțire sunt reprezentate prin două valvule:valvula pilorică și valvula ileocecală.

Dviziune. Intestinul subțire este împărțit între trei segmente:duoden,jejun și ileon.Duodenul este porțiunea fixă, jejunul și ileonul constituie împreună porțiunea mobilă. Intestinul subțire are un important rol funcțional.

Aici,conținutul intestinal suferă acțiunea sucurilor pancreatic și intestinal,precum și a bilei.Tot la acest nivel se efectuează absorbția

Aceste funcțiuni îi imprimă anumite caractere morfologice:lungimea lui considerabilă și adaptarea mucoasei la realizarea absorbției (plicatura ei și prezența vilozităților).

Duodenul este prima porțiune a intestinului subțire și se deosebește de jejunileon prin faptul că este fixat de peretele abdominal posterior.

El este situat profund și are importante relații cu ductul coledoc și cu ductul pancreatic.

Aderența duodenului la peretele abdominal posterior nu e primară,ci dobândită secundar.În prima etapă a dezvoltării ontogenetice,duodenul este legat de peretele abdominal printr-un mezou (mezoduodemului).

Situație.Duodenul este situat profund, fiind aplicat pe coloana vertebrală.El se găsește în parte deasupra mezocolonului transvers,în parte dedesubtul lui.

Protecția duodenului la suprafața corpului are următoarele delimitări:în sus,în plan orizontal care trece prin extremitățile anterioare ale coastelor 8 ; în jos,un plan orizontal ce trece prin ombilic;la stânga,un plan sagital ce trece la două laturi de degete de linia mediană;la dreapta,un plan sagital care trece la 3-4 laturi de degete de linia mediană.

Raporturile duodenului.Înainte de a analiza raporturile fiecărei porțiuni în parte,arătăm câteva din raporturile generale,esențiale ,ale duodenului:

●duodenul înconjoară capul pancreasului;

●duodenul,pancreasul și ductul coledoc,formează un complex de organe cu strânse relații anatomice și funcționale;

●toate aceste trei organe vin în raport posterior cu fascia de coalescență retroduodenopancreatică Treitz;

●mezocolonul transvers întreteiate porțiunea descendentă a duodenului,astfel că o parte a organului este supramezocolică iar alta submezocolică;

Porțiunea superioară- este acoperită înainte și în sus de ficat și vezica biliară; fața anterioară privește în cavitatea peritoneală mare.

Posterior,prima porțiune vine în raport cu ductul coledoc,vena portă și artera gastroduodenală .În jos,vine în raport cu capul pancreasului.

Porțiunea descendentă.Fața anterioară a ei este încrucișată la jumătate de inserția mezocolonului transvers.

Prțiunea orizontală, este încrucișată pe fața anterioară de inserția mezenterului și de vasele mezenterice superioare.

Înapoi (prin intermediul fasciei retroduodenopancreatice Treitz) vine în raport cu coloana vertebrală pe care se află aorta și vena cavă inferioară.În sus se găsește capul pancreasului,iar în jos ansele intestinului subțire.

Porțiunea ascendentă și flexura duodenojejunală se găsesc dedesubtul mezocolonului transvers,iar prin intermediul acestuia și a bursei omentale vin în raport cu peretele posterior al stomacului.

La stânga sunt în raport la distanță cu rinichiul stâng. Unghiul duodenojejunal are o mare importanță în chirurgie pentru identificarea anselor intestinale.

Mușchiul suspensor al duodenului al lui Treitz este un fascicul de fibre musculare netede care suspendă flexura duodenojejunală la stâlpul stâng al diafragmei ( și la țesutul conjunctiv din jurul trunchiului celic și al arterei mezenterice superioare).

Prin aceasta flexura duodenojejunală este aproape imobilă și constituie unul din segmentele cele mai fixe ale duodenului.

Fascia retroduodenopancreatică Treitz este o lamă de țesut conjunctiv,o fascie de coalescență între organele care îi dau numele și peretele abdominal posterior.Are importanță chirurgicală,deoarece permite decolarea sau deslipirea duodenopancreatică.

Ileonul și jejunul .Este porțiunea intestinului subțire cuprinsă între flexura duodenojejunală și valca ileocecală.

Este legat de peretele abdominal posterior prin mezenter ,motiv pentru care este numit și intestin mezenterial .

Se deosebește de duoden prin lungime,prin numărul mai mare al curburilor ,al anselor care îl compun ,și prin mobilitate .

Intestinul mezenterial are o formă cilindroidă ,ușor turtit ,cu două margini,una liberă,alta aderentă la mezenter și două fețe: aceasta diferă după orientarea și situația anselor.Jejun-ileonul descrie un număr de 14-16 curburi,de semicercuri,numite anse intestinale.

Primele anse sunt orizontale ,ultimele sunt verticale.De la flexura duodenojejunală intestinul se îndreaptă înainte și spre stânga; mai rareori coboară vertical de-a lungul porțiunii ascendente a duodenului .

Primele anse,până la nivelul vertebrei a 5 a lombare,se suprapun în sens orizontal; de la acest nivel,ansele se succed mai ales în sens vertical.

Ultima ansă este din nou orizontală.Fiecare ansă este formată din două ramuri sensibil egale și paralele între ele,încadrând o porțiune de mezenter.Un segment al ansei se numește aferent ( orientat spre flexura duodenojejunală) și altul eferent (orientat spre valva ileocecală).

Fiecare ramură a unei anse poate prezenta sinuozități secundare neregulate,care formează anse secundare.Începutul ramurii aferente și sfârșitul celei eferente constituie piciorul ansei.

Imaginea radiologică.Jejunul-ileonul poate fi examinat în continuarea unui examen cu substanță de contrast a segmentelor superioare: ( esofag ,stomac,duoden).După opacitate imaginea lui se aseamănă cu cea a ultimelor trei porțiuni ale duodenului.

Se distinge flexura duodenojejunală și ansele intestinale:cele jejunale sunt situate mai ales în stânga coloanei vertebrale și au orientare orizontală;cele ileale coboară în bazin și au o direcție adesea verticală.

Dacă ansele sunt pline su substanță radiopacă ,ele apar cu un contur dințat ;în semi umplere imaginile de bună calitate permit radiologului să identifice relieful fin al mucoasei,format de către plicele circulare Kerkring ,perpendiculare pe axul lung al intestinului .

Structura intestinului subțire.Peretele intestinului atât al duodenului cât și al jejunului-este relativ subțire și este constituit din cele patru tunici cunoscute:seroasa,musculara, subseroasa și mucoasa .

Din întreaga grosime a peretelui,o treime este reprezentată de ,, etajul vilozităților,, o altă treime de mucoasa propriu-zisă și abia ultima treime revine celorlalte tunici .Structura intestinului subțire este adaptată funcțiilor sale.

●Tunica seroasă este formată din peritoneul visceral.

●Tunica musculară reprezintă aparatul motor activ al intestinului subțire.Prin mișcările pe care le efectuiează pereții săi,se asigură contactul intim și amestecarea conținutului intestinal (chimul) cu sucurile intestinale precum și progresiunea acestei mase pe lungul traiect al canalului digestiv.

●Tunica submucoasă este constituită din țesut conjunctivo- elastic lax,care permite alunecarea mucoasei pe musculară .Formează suportul,axul conjunctiv,al plicelor circulare .În grosimea submucoasei se găsesc vase sanguine ,limfatice,nervi,plexul Meissner și foliculi limfoizi.

●Tunica mucoasă constituie douăm treimi din grosimea peretelui intestinal.Ea are o culoare cenușie-roșiatică în perioadele de repaus; devine roșie în timpul digestiei.prin complexitatea structurii sale și mai ales prin rolul deosebit de important pe care îl are în absorbție mucoasa constituie componenta esențială a intestinului.

Pentru îndeplinirea funcției de absorbție,suprafața pe care se efectuează acest fenomen este mărită prin prezența unor formațiuni caracteristice:plicele circulare- la nivel macroscopic;vilozitățile intestinale – la nivelul de vizibilitate cu lupa și cu microscopul optic;microvilozitățile celulelor epiteliale de absorbție- la nivel electronomicroscopic.

Intestinul gros. Este a doua porțiune a intestinului; continuă intestinul subțire și se deschide la exterior prin orificiul anal.(Fig.3.b.)

Dimensiuni.Intestinul gros are în medie o lungime de 1,60;diametrul lui este de 7 cm la origine și descrește spre porțiunea terminală la 3-3,5 cm.

Prin dimensiuni el se deosebește de intestinul subțire,care este mai lung dar are un diametru mai mic.

Intestinul gros înconjoară,ca o ramă,intestinul subțire.Prin dispoziția pe care o urmează,el formează trei laturi inegale ale unui patrulater ,căruia i se descriu mai multe segmente.

În anatomie intestinul gros se împarte în cec,colon (cu subdiviziunile sale:ascendent ,transvers,descendent,sigmoid) și rect .

Această împărțire se face după criteriul așezării topografice,și a schimbării de direcție a diferitelor sale segmente ,precum și după modul de comportare a peritoneului care conferă unor segmente mobilitate ,iar altora dimpotrivă fixate.

Intestinul gros începe în fosa iliacă dreaptă printr-o porțiune dilatată,saculară,situată sub vărsarea ileonului .Se numește cec și are anexat apenidecele vermiform.

Urmează a doua porțiune,cea mai lungă,numită colon.Dispoziția acestuia în cavitatea abdominală realizează,,un cadru colic,, ,în interiorul căruia se găsește masa anselor intestinului mezenterial.

La început ascendent,colonul se cotește sub ficat devenind transversal;apoil la nivelul splinei se cotește din nou și coboară în fosa iliacă stângă și în fine în pelvis.

Sunt cele patru porțiuni ale colonului:ascendent, transvers,descendent și sigmoidian.Ultima porțiune a intestinului gros este rectul,care deschide la exterior prin orificiul anal.

Confirmația exterioară.Din cele spuse mai sus ,reies unele diferențe între intestinul mezenterial și intestinul gros:

●Intestinul gros este mai scurt

●el are un lumen mai larg

●are o așezare și o direcție mai fixă .

În plus față de aceste caractere – nu totdeauna suficient de sigure pentru a le putea diferenția –intestinul gros are unele particularități morfologice absolut caracteristice ,care îl deosebesc de ansele jejun-ileonului .

Aceste particularități sunt :teniile musculare,hausterele separate prin șanțuri transversale și apendicele epiploice.

Conformația interioară prezintă o dispoziție inversă conformației exterioare .Teniile proemină sub forma unor fâșii longitudinale.

Imaginea radiologică.Intestinul gros este vizibil la examenul radiologic simplu numai pe acele porțiuni care conțin gaze.

În mod obișnuit se examinează însă prin opacifierea lui ,,per orală,, după îngerarea unei suspensii radioopace ,sau prin administrarea unei clisme baritate.

Se obține imaginea funcțională a intestinului gros de la cec ( inclusiv apendicele vermiform9 până la ampula rectală.

Fig.3.a și b.Intestinul subțire și gros

Rectul este ultima porțiune a intestinului gros.Rectul continuă colonul ileopelvian,coboară prin pelvis,străbate perineul și se deschide la exterior prin anus.

El are două porțiuni: una pelviană ,mai lungă și mai largă,numită ampula rectului; alta perineală,îngustă și mai scurtă este canalul anal.

Cele două segmente ale rectului au structură,vascularizație și inervație diferite,o patologie distinctă și principii de tehnică operatorie proprii.(Fig.4.)

Ampula rectală îndeplinește funcția de rezervor în care sunt depozitate materiile fecale ,înaintea defecării; canalul abnal este conduct de evacuare al porțiunii precedente .

Fig.4.Rectul

CAPITOLUL 2

SINDROMUL DIAREIC

2.1. Baze fiziopatologice

Diareea constă în scaune,cu consistență scăzută,(moi sau apoase),consecință a tranzitului intestinal accelerat sau hipersecreției gastrointestinal,datorate iritației mucoasei și stimulării terminațiilor parasimpatice vagale și plexurilor intramural.

Diareea reprezintă manifestarea clinic a dezechilibrului fiziopatologic între cantitatea de apă și electroliți secretată digestive și cantitatea absorbită.

Diareea poate fi apreciataca fiind acea stare clinică în cadrul căreia pe primul plan se situează modificările petrecute asupra caracterului scaunelor prin creșterea numărului lor și a conținutului în apă , modificări ce pot angaja tulburări variabile ale a activitățiiactului digestiv,precum și grave perturbări ale echilibrelor hidreoelectrolitic și acidobazic,în raport cu pierderile de apă și săruri,întâlnite mai ales în perioada de sugar .

Bola diareică este definbită de unii autori ca o malabsorbție a apei și electroliților vinovată de eliminarea accelerată a conținutului intestinal.

De asemenea ar fi mai corespunzător considerată ca un sindrom decât ca o boală propriu-zisă cum obișnuit este denumită,dacă se ține cont de varietatea cauzelor ce o pot determina .

De asemenea , se impune înlăturarea și a concepțiilor greșite prin care vi se atribuie nemijlocit origine infecțioasă, când numai o parte din diarei recunosc o astfel de cauză.

Diareile de natură infecțioasă sau prin alte cauze inflamatorii trebuiesc diferențiate de celelalte diarei , acordându-le cel puțin denumirea lor generică de gastroenterite.

Folosirea totuși a termenului de sindrom sau boală disareică este necesară atât timp cât încă nu a putut fi delimitat cadrul ei etiologic.

Multe din cauzele diareii sunt neinfecțioase .

La originea bolii diareice pot astfel concura numewroși factori și mecanisme a căror acțiune se intrică în cele mai multe din cazuri , fie că este vorba de unii factori imunologici , fie că pot fi încriminate unele mecanisme legate de perturbarea activității digestive sau unele tulburări privind permeabilitatea sau cinetica tractului intestinal prin cauze locale sau generale , fie că însăși produsul alimentar , unele medicamente sau substanțe toxice pot fi considerate de asemenea drept cauze principale .

Chiar pentru diareile de origine infecțioasă această cauză trebuie interpretată în contextul relațiilor amintite , precum și în raport cu toți factorii care concură la menținerea în condiții nbormale sau tulburarea echilibrului intestinal.

Manifestările clinice proprii sindromului sau bolii diareice , alături de modificările lefate de caracterul scaunelor , mai pot fi anorexia , vărsăturile , colicile și durerile abdominale , celelalte semne depinzând de natura ei și gravitatea tulburărilor metabolice consecutive.

Sindromul sau boala diareică poate fi întâlnită ca o manifestare acută,cu o evoluție trenantă,sau ca o formă cronică, predominând tabloul clinic sau alăturându-se simptomatologiei complexe din partea altor sisteme și aparate .

Ținând seama de corelările existente dintre predominența etiologică și caracterul lor evolutiv , ne vom permite în continuare să le descriem din acest unct de vedere.

Diareea acută .Recunoaștem prin diaree acută , indiferent de gravitate , acele forme care se remarcă printr-un debut bine conturat ,apărut pe fondul anterior al unei activități digestive și al unui tranzit intestinal normal desfășurate și o evoluție limitată la o perioadă relativ scurtă.

Din acest punct de vedere reste de reținut că pentru refacerea integrității histofuncționale a tractului intestinal afectat în cursul unei diarei acute , cel puțin la sugar este necesară o anumită perioadă de timp de la redobândirea tranzitului intestinal și al scaunelor normale ,subordonată unor măsuri de ordin dietetic deosebit de importante.

Diareile acute , în raport cu vârsta copilului, se diferențiează totuși prin modalitățile lor de manifestare și de evoluție , reprezentând pentru sugar un potențial marcat de gravitate și incidență.

Diferențieri însemnate se întâlnesc și în ceea ce privește etiologia, dar mai ales mecanismele lor patogenice .

Toate aceste aspecte decurg din particularitățile pe de o parte ale organismului sugarului ,în raport cu dezvoltarea morfofuncțională a aparatului digestiv ,a capacității lui reactive și de apărare și a gradului de maturitate prin care pot fi păstrate în limite normale echilibrele homeostaziei sale generale,iar pe de altă parte de relațiile dintre acestea și factorii contribuitori în determinarea diareii.De aceea, descrierea diareei acute la sugar trebuie separată de formele întâlnite la alte vârste .

Cel mai frecvent este de natură infecțioasă :

●germenii care o provoacă sunt enterobacteriaceele ( bacili coli patogeni,enterococi,proteus ,piocianic);

●stafilococii și streptococii sunt introduși în intestin odată cu alimentele contaminate,care conțin și toxinele microbiene.

Diareile acute cu caracter epidemic sunt provocate de diferite specii de Salmonella ,Shigella și Escherichia și fac obiectul de studiu al bolilor contagioase .

Cauzele toxico-chimice sunt de natură accidentală sau profesională ,dintre acestea menționând :

●arsenul ,fosforul ,mercurul ,uleiurile volatile ;

●toxinele unor ciuperci ;

●medicamente ( abuzul de laxative ,salicilați,PAS,Butalozidină,antibiotice);

Uneori boala este urmarea acțiunii unor factori fizici ,ca alimentele excesiv de reci și băuturile fermentate .

Manifestări clinice .Diareea semnalată după tratamente cu antibiotice sunt provocate de bacteriile rezistente din intestin sau din orofaringe,care se exacerbează după ce flora sensibilă la antibiotice a fost distrusă.

În formele ușoare ,mucoasa apare hiperemiată ,cu pliuri îngroșate,edem și secreție bogată în mucus .În formele mai avansate se descuamează epiteliul ,apar eroziunii superficiale .

Clinic boala debutează brusc,la scurt timp după consumarea unor alimente alterate sau după ingerarea substanței toxice.

Este mai frecventă în anotimpul călduros .În marea majoritate a cazurilor se asociează și semnele unei gastroduodenite acute.Primele simptome sunt:

●Inapetență ●Greață ●Cefalee ●Stare de neliniște

Curând bolnavul acuză dureri abdominale progresive ,până la colici,zgomote hidroaerice ,balonări ,vărsături alimentare și biloase.Apoi apar diaree explozive,cu eliminări de gaze urât mirositoare.

Scaunele ,la început subțiri,devin lichide,murdare, brune sau gălbui de 5-10-20 /zi;ulterior capătă un aspect mucos.Deseori există și tenesme.Febra și frisoanele însoțesc de cele mai multe ori aceste manifestări.

În cazurile mai grave se instalează fenomene de colaps periferic,cu adinamie ,transpirație ,cianoză ,răcire a extremităților ,puls mic, hipotensiune, hipotermie.

Bolnavul este deshidratat,prezintă sete,oligurie,piele uscată,amețeli.

Abdomenul retractat sau balonat și foarte sensibil la palpare .

Tegumentele sunt palide, limba saburală sau roșiatică-uscată.

Scaunele sunt moi sau lichide; amestecate cu mucus,de culoare brună sau galbenă.

CAPITOLUL 3

MEDICAMENTE ANTIDIAREICE

3.1.Baze farmacodinamice

Antidiareicele reduc numărul și volumul scaunelor,acționând prin mecanisme diferite și la nivele deosebite .

Clasificarea antidiareicelor:

1.Medicamente etiotrope ( specifice):

●antibiotice;

●chimioterapice;

●antiprotozorice;

2.Medicamente de substituție :

● enzime digestive ;

●electroliți ( soluții pentru rehidratare)

3.Medicamente simptomatic-patogenice:

●astringente;

●adsorbante și protectoare;

●opiloide;

●anticolinergice.

3.2. Farmacoterapie

Diareea acută,suferință frecvent autolimitantă în primul rând prevenirea și tratamentul pierderilor de apă și electroliți , ,îndeosebi la copii , la bolnavi tarați și la vârstnici.

Formele ușoare se tratează cu soluții pentru rehidratarte orală , repetate în cantități mici,la intervale potrivite , în volum total apropiat de perderile prin scaun.

Concomitent se oprește alimentația cu solide și lapte , care se vor relua gradat ,pe măsura ameliorării diareei .

Cazurile grave necesită internarea în spital pentru corectarea parenterală a deficitului hidroelectrolitic .

Soluțiile pentru rehidratarea orală combat deshidratarea și consecințele ei dar nu scad durata diareei .

Tratamentul antidiareic medicamnentos se aplică numai în cazuri mai grave sau dacă diareea durează peste 24 ore,folosind substanțe adecvate particularităților patogenice.

Antibioticele,chimioterapicele,antiprotozoaricele sunt rar necesare și trebuie administrate numai după diagnosticul bacteriologic sau parazitologic.

În dizenterie,ampicilina,clotrimoxazol.

În diarei cu campylobacter jejuni,eritromicina, din prima zi a bolii.

Pentru reducerea duratei diareei se pot folosi medicamente care încetinesc tranzitul intestinal-opioide,anticolinergice,absorbante.

În majoritatea cazurilor acestea nu dovedesc o eficacitate reală dar prezintă riscul unor consecințe nedorite.

În prezent se apreciează că dintre cazurile de diaree acută la sugar și copilul mic cca 90 % pot fi tratate numai prin rehidratare oralî.

Deshidratările grave necesită rehidratare inițială pe cale i.v. .

3.3. Farmacoepidemiologie

La bolnavi cu enterită prin Salmonella,Shigella,E.coli,substanțele care cresc tonusul intestinal pot prelungi persistența germenilor în scaun și febra.

Administrarea acestor substanțe la bolnavi u diaree prin antibiotice poate determina efecte toxice .

3.4.Astringente

Printre substanțele astringente,puțin utilizate în prezent în terapeutică, trebuie notate:

●tanigenul- esterul diacetic al acidului tanic;

●tanalbinul-tanatul de albumină;

● tanoformul-produs obținut prin tratarea taninului cu formaldehida.

Aceste substanțe eliberează lent acid tanic în intestin .

Substanțele astringente au acțiune de precipitare a proteinelor,reversibilă la concentrații mici și ireversibilă la concentrații mari, scăzând secrețiile mucoaselor și permeabilitatea capilarelor și a membranelor celulare .

După administrare orală influențează îndeosebi mucoasa diferitelor segmente ale tubului digestiv .

Astringentele suint indicate relativ rar în prezent , pentru acțiunea lor antidiareică , mai ales la copii .

Se mai utilizează și în intoxicații cu alcaloizi și metale grele , cu care formează precipitate greu solubile .

3.5.Adsorbante și protectoare

Baze fiz-chim.Unele adsorbante –săruri de bismut, de calciu,caolin, cărbune-sunt substanțe insolubile în apă și în lichidele din tubul digestiv, fin divizate ,oferind o foarte mare suprafață de contact.

O substanță solidă în formă de cub,cu latura de 1 cm,are o suprafață de 6 cm2.

Dacă aceeași cantitate de substanță este divizată în cuburi cu latura de 1 mm ,suprafața tuturor cuburilor este de 60 cm2,iar dacă gradul de diviziune este mai înaintat ,obținându-se cuburi cu latura de 0,1μm,suprafața totală devine 600 000 cm2 sau 60 m2.

Alte absorbante sunt macromolecule-pectine.

Baze fdin.Adsorbante toxine bacteriene ,microorganisme,substanțe rezultate din transformarea alimentelor în tubul digestiv dar și enzime și unele substanțe nutritive .

Adsorbantele se mulează pe mucoasa digestivă,formând un strat protector , care are efecte favorabile în stările inflamatorii ale mucoasei .

Unele adsorbante administrate oral acționează și prin alte mecanisme în afară de cel deja descris.

Farmacoterapie

În studii clinice atente adsorbantele nu au corespuns așteptărilor.

În diareia infantilă caolinul a crescut consistența scaunelor dar nu a modificat greutatea lor și conținutul în apă.

În diareea voiajorului salicilatul bazc de bismut a scăzut numărul scaunelor,fără a modifica greutatea lor totală și conținutul în apă.

3.6.Săruri de bismut

Carbonat bazic de bismut și azotatul bazic de bismut sunt insolubili în apă și în acizi.Reacționează cu hidrogenul sulfurat din intestin,formând sulfura de bismut ce imprimă fecalelor culoarea neagră.

Baze fdin.Au efect adsorbant dar acționează și prin legarea hidrogenului sulfurat sub formă de sulfură de bismut .

Deoarece hidrogenul sulfurat format în intestin în mod obișnuit,de către flora saprofită,stimulează peristaltismul intestinului , contribuind la propulsia normală a bolului fecal ,legarea sa sub forma sulfurilor insolubile are ca efect întârzierea tranzitului intestinal.

Baze.ftox.Sărurile insolubile de bismut,administrate oral,pot produce efecte toxice,cu fenomene de encefalopatie,care evoluează în 3 faze:

●prodromică-astenie,insomnie , diminuarea concentrării,tulburări ale scrisului și echilibrului ,cefalee;

●acută-confuzie,mioclonii ,dizartrie,delir,crize convulsive -apare la o bismutemie peste 100 μg/l;

● de regresie –dispariția lentă a simptomelor,în circa o lună de la oprirea bismutului .

Dozele care produc intoxicația , variează de 1 g/zi la zeci de grame pe zi , după minimum 10 zile de la administrare regulată dar și după mai multe luni sau peste un an.

Tratament,oprirea și evacuarea conținutului intestinal prin clismă .

Epurarea extrarenală , diureticele și substanțele chelatopare nu scurtează evoluția .

Fcin.

Bismutul are absorbție digestivă redusă;nitratul redus la nitrit se absoarbe.

Fdin.:

Acțiune antiacidă prin mecanism:

●absorbant;

●protector mecanic pentru mucoasă;

●astringent;

Ftox.

Efecte secundare:

●digestive-constipație,prin legareaH2S (stimulentul fiziologic al peristaltismului);

●sistematice,după absorbție:

-bismutul tulburări hepatice,renale-stomatite

-nitritul –produs de la nitrat → methemoglobinemie,Hta

Fter și Fgraf.:

●ca antiacide,în asociere cu alte antiacide,0,5-2 g o dată;

●ca pansament gastric,5g x 2 / zi ,în suspensie apoasă extemporanee,cu 30 min.înainte de masă.

3.6.1.Farmacoterapie

Elective în diareea de putrefacție .

3.7.Săruri de calciu

CaCO3+2HCl=CaCl2+H2CO3 =CaCl2+ H2O + CO2

P.fiz-chim.Pulbere microcristalină,albă,fără gust și miros, insolubilă în apă și alcool , solubilă în acizi cu degajare de bioxid de carbon.

P.fcin.După administrare orală intră în reacție de dublu schimb cu acidul clorhidric din sucul gastric , cu formare de clorură de calciu și acid carbonic, care se desface în bioxid de carbon și apă.

Ionii de calciu ajunși în intestin se absorb cel mult 20 % , restul -80 % formează săruri insolubile , eliminate prin scaun.

P.fdin.Este tipul de substanță neutralizantă.Acțiune rapidă-cca 15 minute- și intensă.

Calciul în perfuzie i.v. la persoane cu antrectomie sau antrectomie cu vagotomie , a determinat creșterea secreției de acid clorhidric .

Fdin.

●acțiune antiacidă neutralizantă intensă;

Ftox.

●în exces,față de echivalentul de HCl gastric,nu se dizolvă,are efect constipant și se elimină prin scaun;

●doze mari (peste 2g/odată și 8g/zi) antrenează efect rebound acid,prin următoarele mecanisme:

-stimularea secreției de gastrină,consecința creșterii pH-ului;

-efectul direct stimulator al Ca2+,la nivelu celulelor parietale;

-hipercalcemie în insuficiența renală;

-sindrom alcaline-lapte (la asocierea unui tratament îndelungat cu doze mari de carbonat de calciu,cu lapte,frișcă) cu hipercalcemie marcată,ce inhibă secreția de parathormon, retenție de fosfor și precipitarea sărurilor de calciu în rinichi.

Fter și Fgraf.

●ca antiacid,în doze mici (0,5-1g/ o dată) asociat cu alte antiacide;

●ca antidiareic,în doze mai mari (2-10 g/zi),dar tratament scurt.

Interacțiuni :

Atenție !Calciu formează chelați neabsorbabili cu tetraciclina și nu se administrează asociat per os.

3.8.Caolin

P.fiz-chim.Silicat de aluminiu hidratat ,natural.

Pulbere albă,fără miros și gust,insolubilă în apă , acizi minerali și hidroxizi alcalini.

P.fcin și fdin.Nu se absoarbe digestiv.Absorbant pentru toxine și substanțe chimice , inclusiv medicamente,existente concomitent cu el în lumenul digestiv (ex.atropină,digoxină)

3.8.1.Farmacoterapie

Medicație simptomatic-patogenică în sindromul diareic.În diareea acută nespecifică caolinul și pectinele, ca și difenoxilatul atropina și cărbunele medicinal nu produs efecte superioare unei diete corecte .

3.8.2.Farmacografie

Se prescrie ca pulbere,în doze de 15-50 g /zi , singur sau asociat .La admninistrare se prepară o suspensie apoasă.

Interacțiuni

Caolinul scade acțiunea digoxinei ,codeinei ,lincomicinei prin diminuarea absorbției acesteia.

3.9.Derivați de aluminiu și magneziu

Silicat hidratat de aluminiu și magneziu (ALMASILAT)

Insolubil în apă,dar formează dispepsii coloidale;dispepsia coloidală 4-5 % are pH =9-10.

Ca antiacid are mecanism adsorbant (adsoarbe HCl,toxine,virusuri,microorganisme).

Fter și Fgraf

Indicat ca

●antiacid ,în doză de 1 g o dată

●antidiareic

Interacțiuni –adsoarbe molecule active

Carbonat hidratat de aluminiu și magneziu (Hidrotalcit)

Insolubil în apă

Ca antiacid are mecanism adsorbant

Fter și Fgraf.Indicat ca antiacid ,în doze de 0,5-1 g o dată.

CAPITOLUL 4.

REACȚIILE ADVERSE GENERALE ALE

MEDICAMENTELOR ANTIDIAREICE

În afara acțiunii terapeutice așteptate,medicamentele antidiareice pot influența-dar într-un sens defavorabil-și funcțiile altor organe sau aparate,sisteme .

Automedicația pacienților cu medicamente antidiareice, poate fi asociată cu reacții adverse ,de multe ori grave,care pot avea urmări pe o perioadă mai lungă sau mai mică de timp.

Literatura de specialitate, menționează faptul că reacțiile adverse ale medicamentelor antidiareice pot avea implicații profunde, imediate, întârziate și pe termen lung asupra dezvoltării neurologice și somatice.

Frecvența și gravitatea efectelor secundare date de medicamentele antidiareice crește uneori foarte mult,în cazul folosirii concomitente a mai multor medicamente (polipragmazie) și trebuie recunoscut faptul că există o tendință din ce în ce mai accentuată de a asocia concomitent mai multe medicamente cu medicamentele antidiarece.

Utilizarea medicamentelor antidiareice mai ales atunci când este nejustificată și nerațională ,este însoțită nu numai de riscuri imediate ,ci și de reacții secundare de tipul celor amintite.

Nu trebuie utat faptul că multe medicamentele antidiareice au efecte prelungite asupra organismului și consecințe tardive din cele mai nefaste.

Un risc total deosebit atât pentru individ cât și pentru societate îl au medicamentele antidiareice care provoacă obișnuință.

Repetarea folosirii unor asemenea produse determină în scurtă vreme necesitatea de a consuma din ce în ce mai des medicamentul în cantități mai mari , dând dependență.

Problema reacțiilor secundare determinate de medicamentele antidiareice are însă o amploare și o semnificație mai mare deoarece un număr foarte mare de medicamente antidiareice sunt folosite fără prescripție și adesea fără justificare medicală ,doar la indicația și recomandarea farmaciștilor.

Efectele secundare ale medicamentelor antidiareice sunt cel mai adesea dăunătoare ,nedorite și apar la dozele utilizate în mod obișnuit ,îmbrăcând aspecte și gravități din cele mai diferite:

Reacție alergică;

Reacție toxică;

Principalele cauze ale reacțiilor adverse ale medicamentelor antidiareice sunt:

Abuzul de medicamente;

Automedicația;

Polipragmazia

În literatura de specialitate ,posologia , medicamentelor antidiareice frecvent folosite ca și alte medicamente cu potențial toxic mai ridicat, este prezentată în funcție de vârstă, boală,particularități funcționale hepatice , renale ,de greutate ,suprafața corporală, așa cum reiese îndeosebi din nevoile medicinei practice ambulatorii.

În concluzie,folosirea medicamentelor antidiareice trebuie făcută numai în caz de necessitate .

În afara celor menționate anterior în această lucrare,riscurile dezavantajelor provocate de medicamente antidiareice pot să crească datorită unor obiceiuri rele,din păcate destul de frecvent întâlnite, în care pot fi amintite:

●nerspectarea prospectului în sensul modificării dozei sau duratei de folosire a medicamentelor antidiareice.Astfel mărirea dozei ,dar mai ales a duratei tratamentului crește frecvența tulburărilor vestibulare și austice provocate de acestea;

●nerespectarea cantităților mari și duratei tratamentului cu medicamente antidiareice;

Trebuie adus la cunoștință faptul că antidiareicele eliberate fără prescripție medicală, influențează în diferite moduri sistemul nervos.

Unele efecte secundare ale medicamentelor antidiareice par nesemnificative la început,dar lipsa de măsuri corespunzătoare poate determina o intoxicație severă.

Toxicitatea medicamentelor antidiareice nu este dependent numai de vârstă,ci și de asocierile morbide.Nivelul sanguin al multor medicamente antidiareice este dependent de starea funcției renale :deshidratare,anuria,,insuficiența renală severă determină niveluri sanguine toxice,deși posologia acestora este uzuală.

De multe ori doza medicamentelor antidiareice,considerată în multe cazuri eficace ,se situează aproape de doza toxică,în special în cazul copiilor.

Înainte de a elibera medicamente antidiareice ,farmacistul va aprecia de la caz la caz,necesitatea acestui tratament în raport cu riscurile respective și va lua cele mai bune măsuri pentru prevenirea și depistarea precoce a efectelor secundare .

4.1.Interacțiunile medicamentelor antidiareice

În terapeutică este curentă asocierea mai multor medicamente,în special medicamente antidiareice,care se administrează simultan bolnavului ,fie separate,fie cuprinse în aceeași formă farmaceutică.

Uneori însă asocierile nu realizează beneficii terapeutice ,cresc riscul reacțiilor adverse și nu permit ajutarea dozei.

Interferența medicamentelor antidiareice,efectele de sumare sau de potențare a acțiunilor și cunoașterea complexă a indicațiilor,a contraindicațiilor și a efectelor secundare constituie o cale importantă împotriva reacțiilor adverse pe care aceștia le pot da.

Interacțiunile pot apărea înaintea pătrunderii medicamentelor antidiareice în organism,ca urmare a unor fenomene de ordin fizico-chimic ,sau după pătrundere ,ca urmare a unor interferențe de ordin farmacocinetic sau farmacodinamic.

Incompatibilitățile ,sau interacțiunile medicamentelor antidiareice,apar înaintea pătrunderii acestora în organism și sunt datorate unor fenomene de ordin fizico-chimic-precipitare,complexare,hidroliză,lichefiere,efervescență,modificarea culorii.

În cazul în care asocierea mai multor preparate medicamentoase antidiareice este utilă,alteori ,atunci când se datorește inițiativei bolnavului sau familiei și nu recomandării medicale , ea poate fi total dăunătoare ,putând chiar să întârzie vindecarea sau ameliorarea prin adăugarea unor tulburări suplimentare care țin fie de un medicament ,fie de interacțiunea dintre medicamentele administrate concomitent ,fie de perturbarea mecanismelor reglatoare fiziologice.

CAPITOLUL 5

PREZENTARE MEDICAMENTE ANTIDIAREICE

5.1.Ampicilina

Reacție chimică

P.fizico-chimice.Aminoampicilină folosită ca sare sodică cu activitate microbiologică de cel puțin 850 μg/mg.

Este o pulbere cristalină , albă,higroscopică fără miros ,cu gust amar ,ușor solubilă în apă.

P.fcin.Rezistentă la sucul gastric acid ,degradată de penicilinază.Absorbție bună oral și parenteral.După 250 mg oral concentrația serică este de 1-3 μg/ml.

După 500 mg,5 μg/ml la 2 ore și scade la 2 μg/ml după 4 ore.

Administrarea pe stomacul plin determină o scădere a absorbției cu 30 % .

După 500 mg i.m. μg/ml la ooră.

Aceste nivele sunt superioare C,M.I. pentru germenii cu sensibilitate obișnuită .Realizează concentrații mari în bilă -200 μg/ml.

P.fdin.Este bactericid la concentrații puțin superioare celor bacteriostatice .

P,ftox.Capacitate alergizantă de cinci ori mai mare decât penicilina G.Sensibilizarea încrucișată cu aceasta .Erupții cutanate la cca 7 % din cei tratați .

Erupții cutanate mai frecvente în insuficiență renală , hiperuricemie , mononucleoză infecțioasă .

Unele erupții sunt precoce

Alte reac ții adverse : epigastralgii , diaree , dismicrobism cu apariția de candidoze , agranulocitoză

5.2.Eritromicină

Structura chimica a eritromicinei

Compoziție :Un comprimat conține eritromicină, 200 mg și excipienți ( lactoza sulfat de sodiu ,stearat de magneziu ,amidonglicolat de sodiu) .

Indicații terapeutice :

-infecții bacteriene sensibile la eritromicină cu diferite localizări ;

-infecții ORL și infecții ale aparatului respirator ;

-infecții ale pielii și țesuturilor moi ;

-infecții genito-urinare ;

-infecții digestive ;

-profilaxia endocarditelor bacteriene și a recăderilor de reumatism articular acut .

Contraindicații :

-hipersensibilitate la eritromicină și primul trimestru de sarcină deoarece analiza unui număr mare de gravide expuse la antibiotice nu a evidențiat efecte tetratogene sau fetotoxice

-eritromicina trece în laptele matern putând provoca diareee la sugarul alăptat .De aceea se recomandă întreruperea alăptării în cursul tratamentului cu eritromicină .

Reacții adverse :

-tulburări digestive ( greață , vărsături,diaree ) ;

-reacții alergice cutanate ;

-mai rar candidoză orală și vaginală,la doze mari ;

-poate să apară hepatita colestatică ;

-apariția semnelor clinice impune oprirea imediată a tratamentului ;

-scăderea reversibilă a acuității auditive ( hipoacuzie reversibilă ) ,mai ales utilizării de doze mari la pacienții cu boli hepatice sau renale .

5.3.Tetraciclina

Structura chimică

Capsule conținând 250 mg tetraciclină sub formă de clorhidrat de tetraciclină și excipienți amidon de porumb și stearat de magneziu .

Indicații : tetraciclina are un spectru larg de acțiune .

Prezintă efect intens pe :

●coci gram-pozitiv ( streptococ hemolitic , stafilococ aureus ,pneumococ ) ;

●bacili gram-negativi ( B pertusis) ;

●ricketsii ,virusuri mari și efect față de cocii gram negativi (meningococ , gonococ ) ,

● bacili gram negativi ( coli , dizentera , brucela ,proteus ) ;

●protozoare (trichomonas amoebe ) ;

●pneumonie cu pneumococ și stafilococ ,faringite , amigdalite ,sinuzite , bronșite ,infecții urinare , pielonefrite , cistite ,infecții ale țesuturilor moi ,infecții oftalmice și digestive , infecții produse de Mycloplasma .

Contraindicații :

-hipersensibilitate la tetracicline sau la oricare din excipienții produsului ;

-nou-născuții și sugarii ;sarcina și alăptare ( mai ales în al doilea trimestru de sarcină ) și mame care alăptează ;

-mistenia gravis .În sarcină tetraciclina traversează bariera feto-placentară și se excretă în laptele matern.

Este contraindicată administrarea tetraciclinei la gravide datorită riscului foarte crescut de apariție a colorației în brun a dinților , hipoplazia smalțului dentar la copil ,fenomene care afectează dentiția de lapte și poate determina inhibiția creșterii scheletului osos la făt .

Reacții adverse :

– discromie dentară sau hipoplazia malțului dentar ;

-tulburări digestive ;

-ocazional se produc reacții ototoxice

-hiperazotemie majoră la asocierea cu diuretice ;

-probleme hematologice ;

-trombocitopenie

-reacții de fotosensibilizare

-reacții alergice ;

-sunt frecvente suprainfecții cu Candida mai ales sub tratament prelungit .

5.4.Loperamid

Reacție chimică

Str.chimică.piperidinică

Fdin și Ftox:Avantaje :

●Potențialul de farmacodependență –nu are efecte central;

●Efect antidiareic mai puternic și prelungit,comparative cu codeina;

●Potența este mare;

Fcin:

●Bd sub 50 % (cca40 %) datorită unui coefficient de absorbție scăzut și efectului primului pasaj hepatic;

●C plasm.max.se atinge lent ( după 2 ½ h,formele lichide și după 5 h ,formele solide);

●nu traversează bariera hematoencefalică și în consecință nu are efecte la nivelul SNC;

●biotransformare hepatică (cca1/3),cu excreție biliară;

●eliminare prin scaun majoritară (cca 90 %) și renală (10 %,din care nebiotransformat numai 1 %);

●T ½ este lung ( în medie cca 11h la administrare în doză unică și cca 16 h,la administrare repetată),ceea ce confer durata prelungită de acțiune (comparative cu celelalte antidiareice opioidergice).

Fter. Și Fgraf:

Indicații:diaree cronică( fără semen de infecție sau infestație intestinală).

Psologie:diaree acută și diaree cronică.

5.5.Imodium, capsule

Indicatii .Imodium este indicat în tratamentul simptomatic al diareei acute și cronice.

In cazul pacienților cu ileostomie, produsul poate fi utilizat atât pentru a reduce numărul și volumul scaunelor, cât și pentru a mări consistența acestora.

Doze și mod de administrare

Adulți și copii peste 5 ani:

Diaree acută: doza inițială este de 2 capsule pentru adulți și o capsulă pentru copii, urmate de o capsulă după fiecare emisie consecutivă de scaune lichide.

Diaree cronică: doza inițială este de 2 capsule pentru adulți și o capsulă pentru copii; această doza inițială va fi ajustată până la obținerea a 1-2 scaune solide/zi, ceea ce de regulă se realizează de obicei cu o doză de întreținere de 1-6 capsule/zi.

Doza maximă pentru diareea acută și cronică este de 8 capsule/zi pentru adulți; la copii ea se va corela cu greutatea corporală: 3 capsule/20 kg.

Acțiune terapeutică

Loperamidul se leaga de receptorul opiaceu din peretele intestinal.

În consecință,el inhibă eliberarea acetilcolinei și a prostaglandinelor, reducând astfel peristaltismul propulsor și mărind durata tranzitului intestinal.

Loperamidul accentuează tonusul sfincterului anal rărind astfel incontinena și necesitatea imperioasă a defecației.

Ținând cont de afinitatea crescută pentru peretele intestinal și metabolismul său ridicat la primul pasaj hepatic; Imodium nu ajunge practic în circulația sistemică.

Compoziție

Imodium conține clorhidrat de loperamid, un antidiareic pentru uz oral.

Fiecare capsulă conține 2 mg de clorhidrat de loperamid.

Contraindicații

Imodium capsule nu se recomandă copiilor sub vârsta de 5 ani. Tratamentul diareei cu Imodium fiind exclusiv simptomatic, diareea va fi tratată cauzal de câte ori tratamentul cauzal este posibil.

Imodium nu se utilizează ca tratament de fond în dizenteria acută caracterizata prin scaune cu sânge și stari febrile grave.

Imodium nu se va administra pacienților cu colita ulceroasă acută sau colita pseudomembranoasa asociată tratamentului cu antibiotice cu spectru larg.

In general, imodium nu trebuie utilizat în situații în care trebuie evitată inhibarea peristaltismului.

Tratamentul trebuie întrerupt prompt dacă se instalează constipație, ădistensie abdominala sau subileus.

Masuri de precautie

La pacienți cu diaree, îndeosebi la copii, poate apărea o depleție hidroelectrolitică.

In aceste situații, cea mai recomandată măsură este administrarea de lichide cu aport de electroliți. Copiilor sub 6 ani nu li se va administra Imodium fără prescripție sau supraveghere medicală.

Daca în diareea acută nu se observă ameliorări după 48 de ore de la instituirea tratamentului, acesta va fi întrerupt imediat, iar pacienții vor trebui consultați de către medic.

Pacienții cu disfuncții hepatice trebuie supravegheați îndeaproape pentru a fi depistate eventualele semne ale toxicității la nivelul SNC, datorate metabolismului ridicat la primul pasaj

Sarcina și alăptare

Cu toate că nu există indicii ca Imodium ar avea proprietăți teratogene sau embriotoxice, trebuie evaluată rata beneficiu/risc înainte de a se institui tratamentul cu Imodium în timpul sarcinii, îndeosebi în primul trimestru.

Există puține informații despre excreția Imodium în laptele matern, dar atâta timp cât mici cantități de medicament au fost detectate în laptele unei mame ce alăpta, tratamentul cu Imodium nu se recomandă mamelor ce alaptează.

Efecte asupra capacității de conducere auto sau de exploatare a altor mașini.

Imodium nu afectează vigilența, dar datorită apariției oboselii, somnolenței sau amețelii, este preferabil să se evite conducerea automobilelor sau operarea mașinilor.

Reacții adverse.Nu s-au observat efecte adverse majore în cazurile în care doza recomandatăi contraindicatiile au fost respectate, chiar si la administrare îndelungată.

Reacții adverse:

●Reacții de hipersensibilitate (erupții cutanate);

●constipație sau distensie abdominala în rare cazuri asociate cu ileus, îndeosebi în cazuri în care prescripțiile nu au fost respectate;

Anumite simptome sunt greu de diferențiat de simptomele asociate sindromului diareic: durere sau disconfort abdominal, greață, voma, oboseala, amețeală, somnolență sau uscăciunea gurii

5.6.Furazolidon

Compoziție: Un comprimat conține metronidazol 250 mg și excipienți: amidon de porumb, lactoza monohidrat, gelatina sau dioxid de siliciu coloidal, talc, stearat de magneziu.

Indicații: Metronidazolul este indicat în:

● tratamentul infecțiilor provocate de microorganisme sensibile: amoebiaza ,tricomoniaza urogenitală ,vaginite nespecifice,

● lambliaza tratament curativ în infecții medico-chirurgicale cu germeni anaerobi sensibili;

●continuarea tratamentului curativ efectuat pe cale parenterală .

Contraindicații:Hipersensibilitate la metronidazol, la imidazoli sau la oricare dintre excipienții produsului.

Reacții adverse: Rar, s-au observat tulburări digestive minore:

●greața, tulburări ale gustului,

●anorexie, epigastralgii, vărsături, diaree.

Foarte rar, s-au raportat reacții de hipersensibilitate:

●urticarie, înroșirea feței;

●prurit, febra ;

●edem angioneurotic, erupți pustulare;

●tulburări vizuale tranzitorii, cum sunt diploplie, miopie;

●reacții neuropsihice: cefalee, ameteli, confuzie, convulsii;

● pancreatita, reversibila la oprirea tratamentului.

La doze mari sau tratamente indelungate s-au raportat:

●leucopenie, neuropatie senzoriala periferica,

●reversible la intreruperea tratamentului.

Metronidazolul coloreaza in rosu urina datorita pigmentilor hidrosolubili rezultati din metabolizarea produsului.

5.7.Pectine

Baze fiz-chim.Acizi poligalacturonici vegetali , care conțin un număr variabili de grupări oxidrilice metilate parșial.

Pectinele se găsesc în cantității mai mari în gutui , mere , morcovi

Baze .fdin.După administrare orală pectinele acționează local prin două mecanisme:formează un strat protector al mucoasei față de stimuli mecanici sau chimici , contribuind la calmarea fenomenelor inflamatoare;au capacitatea de a absorbi toxinele microbiene.

Medicamentul de origine vegetală trebuie să corespundă acelorași condiții de exigență ce se impun și pentru alte medicamente .

Medicamentul vegetal trebuie să aibă o compoziție chimică bine precizată , să se cunoască substanța activă pe unitate de doză, să fie cunoscute doza toxică și a eventualelor riscuri , fenomene teratogene , mutagene , influența asupra metabolismului .

Observația clinic se continuă și după avizare și dacă este necesar, se aduc unele modificări și îmbunătățiri ale formelor de preparare , se fac precizări asupra duratei de tratament.

Un medicament nou se acceptă în cazul în care se prezintă avantaje față de de cele existente prin acțiune mai pronunțată,effect mai rapid, toxicitate și efecte secundare mai slabe.

5.7.1.Helmiflores

Indicații :Paraziți intestinali : giardia( lamblia), limbrici , oxiuri, anorexe ,dischinezie biliară, migrene ,diarei cu shigell și escherichia colii .Se recomandă copiilor și bolnavilor cu afecțiuni hepatice diagnosticate cu giardia.

Compozitie: Extract din herba Absinthi (pelin) , fructus Cynosbati (macese), herba Tanaceti (vetrice), herba Thymi (cimbru), miere poliflora, 33odium33e de 33odium.

Administrare :

Copii:

●1-4 ani = 10 picături de 3 ori/zi

●5-10 ani = ½ linguriță de 3 ori/zi

●11-14 ani = 1 linguriță de 3 ori/zi

Adulți :2 lingurițe de 3 ori/zi

Atenție :Se administrează în apă sau în ceai, înainte de mese timp de 10 zile urmat de 10 zile pauză , apoi din nou 10 zile de tratament ;

Se pot face 2-3 serii de tratament pe an cu o pauză de minim o lună intre ele

Se administrează și preventive în special în cazurile de anorexie când se suspectează prezența paraziților intestinali .

Se recomandă în special copiilor și persoanelor cu afecțiuni hepatice , suspecte de giardia .

În cazul depistării sau existenței unui caz de parazitoză intestinală Helmiflores poate fi utilizat de toțși membrii familiei ( numai începând cu vârsta de 1 an .)

5.7.2.Tinctura de usturoi

Mod de preparare: Peste 2 căpățâni pisate se toarnă un litru de votcă. Se lasă 9 zile la soare (se va alege perioada de dinaintea Lunii noi, deoarece atunci sunt mai frecvente manifestările dureroase). Imediat ce începe Luna nouă se iau câte un păhărel dimineața, pe stomacul gol. Se agită înainte de întrebuințare.

Acțiuni:
Intern:

●activator al peristaltismului intestinal,

●antiaterosclerotic, antibacterian,

●anticataral, antidiareic,

●antifungic, antigutos,

●antireumatic,

●antiseptic general cu spectru foarte larg, antiseptic pulmonar,

●antitrombotic, bradicardizant,

●carminativ, coleretic, diuretic, expectorant, febrifug,

●fluidifiant al secrețiilor bronhice, hipoglicemiant, hipotensiv,

●scade colesterolul din sânge (scade trigliceridele,

●lipoproteinele, și fosfolipidele serice), sedativ,

●tonic cardiac, tonic nervos,

●tonic vascular, vasodilatator, vermifug, antispastic.

Extern: antibacterian, antifungic, (inhiba dezvoltarea ciupercilor patogene), antiseptic, antiviral, rubeliant,

Indicații:

Intern:

●afecțiuni renale, aritmie cardiacă (palpitații),

●arterioscleroză, astenie, astm,

●atonie digestiva, bronșita cronică și acută,

●candidoza bucală și a căilor respiratorii, constipație atona, dezechilibre endocrine, diaree, dizenterie (adjuvant),

●edem al gambelor, enterocolită, gută, hemoroizi, hipercolesterolemie, hipertensiune arterială,

● litiaza renală urică, paraziți intestinali (ascarizi, oxiuri, tenie), parodontoză, pletora, prevenirea și combaterea bolilor infecțioase: difterie (adjuvant), epidemii gripale, febră tifoidă (adjuvant),retenție urinară, reumatism, slăbiciune generală, tahicardie, tuse convulsivă, varice.

Extern: afte,bătături, candidoză vaginală, creșterea părului, infecții bucale cu candida, încheieturi umflate sau dureroase, înțepături de insecte, negi, nevralgii, plăgi infectate, răgușeala, guturai, reumatism, scabie, tuse.

Precauții: administrarea internă poate produce persoanelor cu sensibilitate gastrică sau hepatică stări neplăcute cum ar fi: inapetență temporară, indigestie, senzație de vomă.

Contraindicații: nu se administrează intern persoanelor cu cataruri gastrice și intestinale, în simptome congestive pulmonare (tuse seacă, tuse sanguinolenta, stări febrile), deoarece accentuează starea iritării.

5.8.Metronidazolul

Compoziție: Un comprimat conține metronidazol 250 mg și excipienți: amidon de porumb, lactoză monohidrat, gelatin sau dioxid de siliciu coloidal, talc, stearat de magneziu.

Indicații: Metronidazolul este indicat în tratamentul infecțiilor provocate de microorganisme sensibile: lambliaza ,diarei

Contraindicații: Hipersensibilitate la metronidazol, la imidazoli sau la oricare dintre excipienții produsului.

Reacții adverse: Rar, s-au observat tulburări digestive minore: greața, tulburări ale gustului, anorexie, epigastralgii, vărsături, diaree.

Foarte rar, s-au raportat reacții de hipersensibilitate:

●urticarie, înroșirea feței, prurit,

●febra, edem angioneurotic, erupții pustulare;

●tulburări vizuale tranzitorii, cum sunt diploplie, miopie;

●reacții neuropsihice: cefalee, amețeli, confuzie, convulsii; pancreatita, reversibilă la oprirea tratamentului.

La doze mari si sau tratamente îndelungate s-au raportat: leucopenie, neuropatie senzorială periferică, reversible la întreruperea tratamentului. Metronidazolul colorează în roșu urina datorită pigmenților hidrosolubili rezultați din metabolizarea produsului.

Reacții adverse: Rar, s-au observat tulburări digestive minore: greața, tulburări ale gustului, anorexie, epigastralgii, vărsături, diaree.

Foarte rar, s-au raportat reacții de hipersensibilitate:

●urticarie, înroșirea feței, prurit, febra,

●edem angioneurotic, erupții pustulare;

● tulburări vizuale tranzitorii, cum sunt diploplie, miopie;

●reacții neuropsihice: cefalee, amețeli, confuzie, convulsii;

●pancreatita, reversibilă la oprirea tratamentului.

La doze mari si sau tratamente îndelungate s-au raportat: leucopenie, neuropatie senzorială periferică, reversible la întreruperea tratamentului.

Metronidazolul colorează în roșu urina datorită pigmenților hidrosolubili rezultați din metabolizarea produsului.

Mod de administrare: Amoebiaza:

Adulți: doza uzuală este de 6 comprimate (1,5 g metronidazol) pe zi, administrate oral, divizat în 3 prize.

Copii: doza uzuală este de 30-40 mg metronidazol /kg și zi, administrate oral, divizat în 3 prize, fără a depăși doza recomandată de adulți.In caz de abcese hepatice ameobiene, se recomandă asocierea tratamentului cu metronidazol cu evacuarea chirurgicală a abcesului.

Tratamentul se va administra timp de 7 zile consecutiv.

5.9.Smecta

Prezentare farmaceutică:

Pudră în plicuri pentru suspensie orală conținand 3 g diosmectita dioctaedrica/plic, glucoză monohidrat 0,74 g/plic, zaharinat de sodiu 7 mg/plic, vanilina 4 mg/plic (cutii cu 10 si 30 plicuri).

Acțiune terapeutică

Smectita, prin structura sa laminară și vâscozitatea ridicată, are o putere mare de acoperire a mucoasei intestinale.

Crește rezistența barierei de mucus prin sporirea calității și cantității mucusului de la suprafața enterocitelor (mucoprotectie activa).

Fixează gazele digestive. Reduce hipersensibilitatea intestinală, restaurează integritatea funcțională a eritrocitelor. Normalizează tranzitul intestinal fără a interfera cu peristaltismul și fără modificarea volumului scaunelor.

Indicații

Diareea acută a copilului (se poate administra din prima zi de viata). Diareea acuta si cronica la adult.

Sindromul colonului iritabil (distensie, dureri abdominale, tulburari de tranzit).

Interactiuni medicamentoase

Proprietatile adsorbante ale smectitei pot perturba absorbția altor medicamente. Se recomandă administrarea la distanță de Smecta a altor medicamente (medie 2 ore).

5.11.Difenoxilat

Sin.Diphenoxzglutam (DCI).

Apropiat structural de petidină.

Pulbere albă ,puțin solubilă în apă.

Acționează asupra tubului digestiv,prin mecanisme comune cu morfina.

Poate produce grețuri , amețeli,somnolență,agitație , apar rar și la doze mari .

Dispar prin scăderea dozelor sau oprirea administrării .

Utilizarea repetată produce dependență de tip morfinic.

Poate prelungi febra și excreția afentului patogen-sgigella .

Contraindicat în insuficiența hepatică,ocluzii

Produsul ReasecR ,flacon cu 20 sau 100 comprimate având 2,5 mg difenoxilat și

0,025 mg atropină sulfurică;flacon de 15 ml cu substanțele și dozele de mai sus într-un ml (o picătură-0,1 mg difenoxilat).

La adulți,în forme clinice ușoare,câte 2 compr,sau 50 pic.dimineața și seara.

Forme grave,până la 2-4 compr. De 3 ori/zi.

Copii până la 6 ani ,1 pic./kg/copii, de 4 ori/zi compr.

Copii peste 6 ani ,1 pic./kg/copii, de3- 4 ori/zi compr.

5.12.Difenoxin

Reacție chimic

Sin.Difenoxinum (DCI),acid difenoxilic,Lyspafene .Este metabolitul activ al difenoxilatului .

Acțiunea sa constipantă este de 5 ori este de 5 ori superioară difenoxilatului și de 100 ori codeinei.

Nu este analgezic central la doze terapeutice.

Indicat în diarei acute,1 mg de 3 ori /zi,cel mult 6 mg /zi.

Eridiarom

Eridiarom este un concentrat natural total obținut din afine (Vaccinium myrtillus L.), culese din flora spontana a Muntilor Apuseni.

Este realizat după procedee originale, care păstrează principalele principii active ale afinelor, la care se adaugă glucoza, amidon și lactoza, pentru tabletare.

In compoziția Eridiarom-ului întâlnim principii active de excepție: antocianozide, vitamine, săruri minerale, fitoncide, acizi vegetali, pectine etc.

Eridiarom este lipsit de toxicitate, nu creează dependență și nu constipă.

    Eridiarom micșorează peristaltismul intestinal, fără a constipa; este astringent al mucoasei gastro-intestinale, bacteriostatic, antiseptic, antihistaminic, antiparazitar și hipoglicemiant.

Reglează permeabilitatea vasculară și tranzitul intestinal, fiind absorbant și protector al mucoasei, pe care o reface. Restabilește rezistența vasculară și tonifică sistemul venos, marind acuitatea vizuala.

Eridiarom este indicat în:

●prevenirea și tratarea diareelor neonatale (a nou-născuților) nespecifice, a diareelor specifice;

●colite, enterocolite, rectocolite ulcero-hemoragice;

Administrare Ediarom :

6-9 tablete/zi. Poate fi folosit fara limita de durata.

Eridiarom  se prezinta sub forma unor flacoane a 50 de tablete.

  Doza zilnica de ERIDIAROM  se stabileste în funcție de boala căreia se adresează:

●diaree acută – 9 comprimate pe zi, câte 3 comprimate înainte de mesele principale, timp de 3-5 zile (sugarilor li se vor administra câte 3-4 comprimate dizolvate în puțin ceai);

●diaree cronică – 6-9 comprimate pe zi, timp de 20 de zile pe luna;

●afecțiuni cronice – 6 comprimate pe zi, timp de 20 de zile pe lună;

In cazul diareei specifice, în primul rând se întrerupe tratamentul cu antibiotice și timp de câteva zile se administrează cate 2-3 tablete de Eridiarom, din două în doua ore.

In mod normal, Eridiarom trebuie luat în momentul în care bolnavul simte primele crampe

abdominale (acționeaza în circa 7 minute).

Daca diareea debutează cu crampe puternice, insuportabile, poate să ia 9 tablete deodată și după aceea câte 2-3 la fiecare două ore, timp de 3-5 zile. Obligatoriu, va ține și regim alimentar cu brânzeturi și lactate fermentate la toate mesele principale.

Treptat, doza se reduce, odată cu scăderea manifestărilor.

CONCLUZII

Ca o concluzie a celor relatate în această lucrare , trebuie menționat faptul că pentru a fi folosite medicamentele antidiareice trebuie să corespundă unor condiții riguroase de exigență ce se impun și trebuie să aibă o compoziție chimică bine precizată , să se cunoască substanța activă pe unitate de doză, să fie cunoscute doza toxică și a eventualelor riscuri , fenomene teratogene , mutagene și influența asupra metabolismului .

Medicamentele antidiareice noi se acceptă în cazul în care se prezintă avantaje față de de cele existente prin acțiune mai pronunțată,efect mai rapid, toxicitate și efecte secundare mai slabe

Cu alte cuvinte ,în urma celor menționate în această lucrare se poate concluziona faptul că :

Medicamentele antidiareice, dețin un remarcabil potențial patogen,capabil să genereze variate manifestări,atribuite atât personalului medical,cât și uneori bolnavilor care folosesc aceste medicamente.

Cunoașterea complexă a reacțiilor adverse ale medicamentelor antidiareice, individualizarea terapiei și renunțarea la automedicație pot aduce importante beneficii patologiei moderne,prin scăderea incidenței a reacțiilor adverse date de aceste medicamente.

În tratarea diareilor ,progresele remarcabile ale medicinii includ metode moderne de tratament (antibiotice de ultimă generație cu spectru larg în cayul enterocolitelor infecțioase correlate cu medicamente antidiareice) metode utile,care trebuie folosite cu prudență și competență (respectând permanent indicațiile și contraindicațiile fiecărei metode ,individualizând terapia).

Tratamentul profilactic și curativ al diareilor este important ;el poate salva numeroși bolnavi ,poate contribui la educația sanitară a populației,scăzând astfel remarcabil incidența reacțiilor la alte medicamente.

BIBLIOGRAFIE

V.NICOLAESCU –Actualități de farmacologie,Editura Medicală,București,2009

Tratat de pediatrie,Editura Medicală,2004

Prof. Dr. AURELIA CRISTEA- Tratat de Farmacologie,Editura Medicală, București,2012

VALENTIN STROESCU- Bazele farmacologice ale practicii medicale, Editura Medicală,2009

Prof. dr. TRAIAN FLORESCU, dr. POPESCU LORIN – Tratat de Farmacologie, Editura Medicală, București 2010

Dr. FLORIN DAN POPESCU- Compendium farmaceutic, Editura Medicală, București ,2011

Prof. Dr. TRAIAN FLORESCU, dr. POPESCU LORIN- Tratat de Farmacologie, Editura Medicală, București ,2010

ANEXA 1

ANEXA 2

ANEXA 3