MECIPT3 contra CETA… [610061]

Colecția "SINTEZE"
___________________________________________________

ȘCOALĂ și SPIRIT

Moto:

“Nu zidurile fac o școală,
ci spiritul care domne ște într-însa!”

Regele Ferdinand –
întregitorul de țară
și fondatorul de școală

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
IONEL, SABIN
Școală și spirit / prof. dr. ing. Sabin Ionel. – Timi șoara :
Editura Politehnica, 2016 ISBN 978-606-35-0073-2
371(498)

SABIN IONEL

ȘCOALĂ și SPIRIT

C o l e c ția "SINTEZE"

EDITURA POLITEHNICA
TIMIȘOARA – 2016

Copyright © Editura Politehnica, 2016

Nicio parte din aceast ă lucrare nu poate fi reprodus ă, stocată sau
transmisă fără acordul prealabil scris al Editurii Politehnica.

EDITURA POLITEHNICA
Bv. Republicii nr. 9
300159 Timi șoara, România

Tel./Fax 0256/403.823
E-mail [anonimizat]

Consilier editorial: Prof.dr.ing. Sabin Ionel
Redactor: Claudia Mihali
Coperta: Sabin Ionel, Ciprian Dughir, Corin Merai

Bun de imprimat: 11.10.2016
Coli de tipar: 21
C.Z.U. 371(498)
ISBN 978-606-35-0073-2

Tiparul executat la S.C. U.R.C. XEDOS S.R.L. Timi șoara

PREFAȚĂ

Volumul de fa ță este, în marea lui parte, o selec ție de texte
circumscrise aser țiunii regale despre școală, ziduri și spirit. Referirea prea
frecventă, în ultimul sfert de secol, la fraza întregitorului de țară și
fondatorului de școală Ferdinand, pare a semnala mai degrab ă lipsa
spiritului decât eminen ța lui. Dac ă în privin ța zidurilor caracterul
măsurabil este evident (se num ără metri liniari de zid, metri p ătrați de
suprafețe mărginite de ziduri, evenimente desf ășurate între anumite ziduri,
etc.), evaluarea nivelului spiritual pentru o persoan ă sau o comunitate, este
incomparabil mai dificil ă. Mai mult, dac ă zidurile se refac și se extind în
mod firesc, foarte rar se poate vorbi de un progres spiritual. De exemplu, pentru a men ționa doar primul dintre profesorii celebra ți în acest volum,
câți dascăli ar putea pretinde c ă au pus mai mult suflet și spirit în folosul
Școlii Politehnice decât Valeriu Alaci? Care colectiv de profesori actuali ar
putea pretinde superioritate spiritual ă față de acele genera ții care au f ăcut
ca odinioar ă, prin vocea și condeiul cele mai autorizate, școala noastr ă să

fie considerat ă “cea mai bun ă politehnic ă a țării”? Iată de ce, în cazul
indivizilor sau a comunit ăților care au atins un anumit nivel spiritual, se
pune mai ales problema men ținerii acestei cote, prin sesizarea și
combaterea sincopelor sau derapajelor în spirit (r ămâne în seama cititorului
să remarce astfel de evolu ții nefericite). Iat ă de ce am considerat aceast ă
carte ca fiind necesar ă și utilă, mai ales prin aducerea în prim plan a unor
modele umane, atitudini și evaluări implicite.
Prima parte a volumului este un teatru de idei bazat pe lucrarea “Profesorii” publicat ă la Editura Politehnica în anii 2002 și 2010. Este
încercarea de a privi evolu ția școlii în tranzi ție, prin prisma unor dasc ăli
întemeietori, reali dar și simbolici (unul reprezentând matematica, altul
fizica, al treilea electrotehnica iar cel de al patrulea – domeniul mai îngust al științei calculatoarelor care marcheaz ă lumea actual ă).
Partea a doua prezint ă interviurile cu mai mul ți “mandatari ai
spiritului” selecta ți pe criterii de reprezentativitate din cartea “Seniorii.
Interviuri necenzurate” ap ărută la Editura Politehnica în dou ă ediții (2004
și 2010). Chestionarul de zece întreb ări pentru aceste interviuri, este
prezentat la începutul p ărții a doua. Tot pe criterii de reprezentare au fost
incluse în sec țiune
și patru interviuri din volumul “Genera ția” publicat la
Editura Politehnica în anul 2010. La aceste patru interviuri, întreb ările sunt

precizate înaintea fiec ărui răspuns. Din câte știm universitatea noastr ă este
singura din țară care păstrează în această formă gândurile unor profesori de
marcă ai școlii. Opiniile distin șilor dascăli merită cunoscute și sunt cu atât
mai valoroase cu cât unii dintre “mandatarii spiritului” sunt deja amintire.
“Spiritualitatea româneasc ă” este schi țată în partea a treia sub
forma unei crestoma ții în care, pentru realism și credibilitate sunt prezen ți
și autori str ăini, nu doar români. Dac ă respingem na ționalismul,
considerăm că o component ă patriotică în educație este necesar ă chiar și la
nivel universitar. Aceast ă parte a lucr ării are la baz ă volumul “România în
citate” publicat în anul 2006 la Editura Politehnica.
În sfârșit, partea a patra intitulat ă “Iluminări spirituale” este cl ădită
preponderent cu eseuri din volumul “Paradigma elen ă”, apărut în 2015 la
Editura Politehnica. Partea cuprinde gânduri generale privind “seniorii”
școlii dar și considerente aplicate strict la volumele a trei distin și profesori,
foști rectori ai universit ății noastre. Eseul “Toat ă lumea recunoasc ă-i”
prezintă pornind de la cazuri reale, câteva tipuri de profesori universitari.
O așa-numită “metodă culturală” evidențiază procedeul prin care autorul a
reușit să-și motiveze studen ții pentru o bun ă prezență la cursuri. Eseul
despre “știința cu tendin ță” propune, între altele un model matematic al
simbolurilor identitare. Noul eseu, intitulat “Noli turbare circulos meos!”, identifică o filieră culturală european ă în care poate fi înscris ă opinia
regală privind școala, spiritul și zidul.
Cu mențiunea final ă că trei dintre motouri sunt selectate din
volumul “Polifonie” publicat la Editura Politehnica în anul 2006, ne mărturisim speran ță că această carte va contribui la stimularea și
conservarea spiritului viguros care a f ăcut faima Școlii Politehnice.

Sabin Ionel

7

PARTEA ÎNTÂIA

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII

Moto :
“Amice, timpurile din trecut
Sunt pentru noi o carte ferecată cu peceți.
Ce voi numiți al vremurilor spirit
E doar spiritul dumneavoastră
În care vremurile se -oglindesc.”

J. W. Goethe, Fa ust

8 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT

PERSO NAJELE

Valeriu Alaci
Alexandru Cișman
Remus Răduleț
Alexandru Rogojan
Moderatorul
Tehnicianul

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 9

VALERIU ALACI (1884 – 1955)

Profesorul socotit, pe drept cuvânt,
unul dintre ctitorii Școlii Politehnice din
Timișoara, provine dintr -o familie săracă
din satul Cacica, județul Suceava. Orfan
de tată de la trei ani, a fost silit să dea
meditații pentru a se întreține ca elev.
Urmează Facultatea de Științe a
Universității din București, timp în care se
remarcă în tre colaboratorii “ Gazetei
Matematice ”. După absolvire, funcțio –
nează ca profesor la diferite licee din
Muntenia și Moldova.
În 1921, după susținerea tezei de doctorat “ Asupra aproximării
unei funcții reale printr -o clasă specială de sume trigonometrice ”, este
invitat de Traian Lalescu să se alăture tânărului corp profesoral al Școlii
Politehnice din Timișoara. Mai bine de un sfert de secol va asigura cu
exemplară conștiinciozitate apariția “ Revistei Matematice din Timișoara ”,
periodic apreciat de cercuri largi de elevi, studenți și matematicieni din
întreaga țară. A fost președinte al “ Societății Științifice a Școlii Politehnice
din Timișoara ” și coordonator al revistei “Bulletin Scientifique de l’École
Polytechnique de Timișoara ”. A publicat un număr mare de lucrări
științifice, trei dintre acestea fiind premiate de Academia Română.
Opera fundamentală a profesorului Valeriu Alaci este
“Trigonometria Pătratică ”, lucrare receptată cu interes de matema ticienii
români și străini.

În cuvintele introductive l a “Trigonometria patratică ”, se prezintă
clar specificul funcțiilor periodice ce urmează a fi studiate, ca și
asemănarea procedurală cu funcțiile trigonometrice cunoscute. Este bine
subliniată noutatea, sub diferite aspecte, a tematicii lucrării. Călăuzit de o
bună intuiție metodică, autorul urmează totuși în tratarea subiectelor,
ordinea consacrată în trigonometria clasică. Ca haină a gândiri, limba în

10 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
care este scrisă capodopera profesorului Alaci, poartă de acum, un
savuros parfum arhaic.
<Analog funcți unilor periodice circulare, sinus, cosinus, tangentă,
cotangentă, secantă și cosecantă, ne propunem a studia alte funcțiuni
periodice asemănătoare pe care le -am numit funcțiuni patratice, pentru că
sunt în legătură cu un anumit patrat fundamental.
Funcțiu nile patratice, noile funcțiuni ce le vom defini și studia în
cele ce urmează, cu toate că sunt asemănătoare cu cele din Trigono metria
circulară, prin definiție, periodicitate și unele din proprietățile lor, se
deosebesc însă de ele din alte multe puncte d e vedere.
Astfel, funcțiunile patratice, spre deosebire de cele circulare,
admit formule de adițiune raționale în raport cu ele însăși și cu toate că
unele sunt continue, derivatele lor sunt discontinue în anumite puncte ale
graficelor lor reprezentative. Unele din aceste grafice sunt niște curbe noui
pe care le -am numit “curbe acolade ” din cauza asemănării lor cu acolada
obicinuită.
Vom studia încă, o altă nouă funcțiune, derivata și repre zentarea sa
grafică.
Caracteristic pentru funcțiunile patratice, cum vom vedea, este
faptul că ele nu se pot exprima în tot domeniul lor de existență, prin
expresiuni unice de funcțiuni circulare . (…).
Aceste funcțiuni patratice, pot fi folosite cu succes în aplicațiuni și
probleme de rezolvirea triunghiurilor, de ac eea titlul lucrării ce prezentăm
este “ Trigonometria patratică ”.>
V. Alaci, Trigonometria patratică, Institutul de Arte Grafice
“Tipografia Românească”, Timișoara, 1939.

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 11

ALEXANDRU CIȘMAN (1897 – 1977)

Ieșean prin naștere, Alexandru
Cișm an parcurge toate treptele școlare î n
orașul natal. Cu perturbări da torate
războiului, urmează Facultatea de Științe a
Universității din Iași, fiind numit la
absolvire (1921) șef de lucrări suplinitor la
Catedra de fizică ex perimentală. Frec –
ventează semes trul de iarnă 1922 -1923 la
Univer sitatea din Berlin, pentru ca la întoar –
cerea în țară să susțină teza de doctorat cu
titlul “ Studiul propagării sunetului prin
lichide ”.
Va mai efectua stagii de specializare în Franța și Germania, în ÎN
domeniile oscilaț iilor electromagnetice , radio -emițătoarelor și tuburi lor
electronice. În 1926 construiește la Iași primul post de radio -emisie din
țară. Scrie manuale destinate învățământului liceal.
La sfârșitul anului 1948 este transferat la Institutul Politehnic
Timiș oara, ca șef al Catedrei de fizică. Se ocupă de reorganizarea și
dotarea laboratorului de fizică pentru activități didactice și de cercetare.
Conduce un colectiv de cercetare și publică lucrări importante în special în
domeniul feromagnetismului. Din 1963, când este ales Membru
corespondent al Academiei, conduce și Universitatea Populară din
Timișoara.
Lucrare de sinteză, cartea intitulată “ Fizica generală ”, se remarcă
prin redarea unui conținut științific, într -un limbaj îngrijit, elevat. Cele
două volume ale operei, reflectă bogata experiență didactică și calitățile de
pedagog ale autorului.

Fragmentul dat în continuare probează în două feluri calitățile
didactice ale profesorului Cișman: sub aspect metodic, se remarcă
procedeul evidențierii în casete marginale a ideilor principale din
expunere; pe de altă parte, sugerarea unei noțiuni complicate ca entropia,

12 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Entropia unui sistem este pro –
porțională cu logaritmul natu –
ral al probabil ității de stare .
prin imaginea râului curgător este o dovadă de măestrie pedagogică. Nu
redarea formalismului matematic ar fi fost dificilă; piatra de încercare a
autorului este explicarea intuitivă a fenomenului fizic, fără a depăși
nivelul propus al lucrării.

Caracterul nereversibil al tuturor
proceselor naturale se datorește unei
tendințe continue de trecere spre stări
energetice din ce în ce mai probabi le.
Probabilitatea maximă, de persistență a unei stări, va fi atinsă o dată cu
situația de echilibru stabil. Dar tendința către situația de echilibru impune oricărui
sistem să cedeze cât mai mult din energia lui sistemelor cu care vine în contact: când
râul curge la vale, pierde treptat energia potențială, care trece în energie cinetică, iar
aceasta în căldură prin frecări și eroziuni. Stările succesive sînt din ce în ce mai
probabile și astfel apa nu se poate întoarce singură la deal. Cînd s -a revărsat în mare,
toată energia potențială disponibilă a fost cedată și starea de echilibru atinsă are
probabilitatea maximă.
Am arătat înainte că entropia unui sistem izolat evoluează, prin
procese naturale nereversibile, către valoarea maximă posibilă. Tot așa
evoluează și probabilitatea stărilor energetice prin care trece.
Printr -un calcul matematic, pe care
nu-l putem reproduce în lucrarea de față,
Boltzmann a demonstrat că entropia
sistemelor izolate este direct propor –
țională cu logaritmul natural al
probabil ității lor de stare energetică.

Așadar
wkS ln
, (158.1)

unde factorul de proporționalitate k este cunoscuta constantă a lui
Boltzmann, despre care am vorbit în teoria cinetică.
Al. Cișman, Fizica gene rală,
Editura Tehnică, București, 1956 – 1957.

Procesele naturale sînt
nereversibile fiindcă evolu –
ează continuu, către stările
din ce în ce mai probabile.

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 13

REMUS RĂDULEȚ (1904 – 1984)

S-a născut la Brădeni, în ținutul
Făgărașului. Urmează liceul la Făgăraș și
Sighișoara, remarcân du-se la concursurile
naționale “ Tinerimea Română ”. În 1923
este admis la Școala Politehnică din
Timișoara unde va fi un student cu totul
excepțional. După absolvire, intră ca
asistent la Catedra de Electrotehnică, apoi
obține o bursă la Școala Federală din
Zürich , unde își elaborează teza de
doctorat. Deși i se propune să rămân ă la
Zürich , se întoarce în țară unde, pe lângă
activitatea didactică și de cercetare, în
calitate de subdirecor al Școlii Politehnice,
se ocupă și de organizarea după model elvețian a bibliotecii, cantinei și
căminului. Predă și scrie cursuri pentru mai m ulte discipline.
În 1948 este transferat la Institutul Politehnic București. Devine
membru al Academiei Române (1963) și al câtorva academii străine,
vicepreședinte și președinte (1964 -1967) al Comitetului Electrotehnic
Internațional. A adus contribuții i mportante în domeniile teoriei generale a
câmpului electr omagnetic, electrotermiei, para metrilor regimului
tranzitoriu etc. Prin întreaga sa activitate, Remus Răduleț s -a impus ca
reprezentan tul cel mai de seamă al electro tehnicii românești.
Capodopera pr ofesorului Răduleț rămâne “ Lexiconul tehnic
român ”, lucrare monumentală (19 volume, în ediția a doua) prin care s -a
reușit stabilizarea terminologiei tehnice în limba română.

Rândurile următoare acoperă o fracțiune de pagină dintr -o
lucrare întinsă pe mii de pagini. Se remarcă numaidecât sobrietatea,
rigurozitatea și precizia stilului științific. Deși a fost elaborat de un
colectiv de peste 200 de specialiști, prin competența, prestanța și
implicarea profesorului R ăduleț, în calitate de coordona tor,“ Lexiconul ”

14 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
rămâne un model unitar de abordare serioasă a problemelor de
terminologie științifică și tehnică.

Legile macroscopice ale cîmpului electromagnetic. Cîmpul electro –
magnetic este produs de corpuri cari sînt încărcate cu sarcină electrică
adevărată, străbătute de curenți electrici de conducție, sau polarizate
electric și polarizate magnetic – sau în urma interacțiunii dintre cîmpul
electric variabil în timp și cîmpul magnetic variabil în timp. Formularea
legilor generale corespunzătoare depinde de sis temul de referință în care
sînt exprimate coordonatele de poziție și timpul, respectiv în care sînt
definite mărimile de stare
E ,
D,
B,
H ale cîmpului. Maxwell a dat
prima formulare a lor, pentru medii în repaus. Hertz a generalizat
formularea lor și la medii în mișcare, într -o formulare subordonată
concepțiilor prerelativiste, care nu e în acord complet cu experiența, dar
care e suficientă pentru aplicațiile tehnice. Fo rmularea corectă, și în acord
complet cu experiența, a fost dată de Minkowski în cadrul Teoriei
relativității restrînse a lui Einstein. Pentru mediile în repaus, formulările
Hertz și Minkovski coincid cu formularea lui Maxwell. (…)
Aceste ecuații permit determinarea univocă a câmpului
electromagnetic într -un domeniu
V mărginit de suprafața închisă
 , dacă
se dau starea inițială a cîmpului în
V , repartizarea în interiorul domeniului
și evolu ția în timp a “surselor”
'J ,
',
'P și
'M , și condițiile la limită pe
fața interioară am suprafeței
 (și anume evoluția în timp a componentei
tangenț iale a unuia dintre vectorii
'E sau
'H , în punctele acestei suprafețe).
R. Răduleț (coordonator), Lexiconul tehnic romîn,
Vol.4, Cav -Cola, Editura Tehnică, București, 1958.

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 15

ALEXANDRU ROGOJAN (1914 – 1984)

S-a născut la Răzbuneni în regiunea
Cluj. Studiile superioare le parcurge la
Școala Politehnică din Timișoara, pe care o
absolvește în 1941. Până în 1943 se perindă
pe la diferite întreprinderi, pentru ca în
intervalul 1943 –1948 să se stabilizeze la
Serviciul de Telecomunicații al CFR, unde
ajunge șef de secție. Aici se remarcă, fiind
chiar premiat pentru unele lucrări tehnice
cum ar fi o instalație de teleconferință
telefonică la distanță.
La sfârșitul lui 1948 este încadrat ca
profesor la Institu tul Politehnic din
Timișoara, unde ajunge în timp scurt la funcții importante: șef de catedră,
prodecan, prorector și rector (20.II.1956 -30.IV.1957). La insistențele
profesorului Rogojan, în 1964 în cadrul cadrul Facultății de Electrotehnică
se înființează Secția de Calculatoare Electronice, prima de acest fel din
țară. Tot din 1964 profesorul Rogojan a condus doctoranzi în specialitatea
calculatoare numerice.
Activitatea științifică se referă mai ales la probleme tehnice privind
realizarea memoriilor cu f erită și a calculatorului numeric CETA.
Contribuția teoretică reprezentativă este elaborarea unei metode pentru
sinteza schemei logice a unui calculator numeric. Această metodă este și
miezul lucrării pentru care în 1975 i se acordă titlul științific de do ctor
inginer, în specialitatea calculatoare, după ce el însuși condusese mai mulți
doctoranzi în domeniu.

Pasajul următor se referă la metoda elaborată de Al. Rogojan în
anul 1969 și care, începând cu 1970, s -a predat câtorva generații de
studenți de l a Secția de Calculatoare a Institutului Politehnic Timișoara.
Este remarcabilă iscusința profesorului de a scoate în relief avantajele a
ceea ce dânsul numea “metoda limpede și clară” (“MLC”). Dacă din

16 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
punct de vedere al utilizării efective în proiectare, metoda s -a născut și a
stat tot timpul sub semnul întrebării, avantajul didactic al “MLC” a fost
indiscutabil.

<Metoda prezentată, de proiectare a schemei logice a unui
calculator numeric, are pe de -o parte, m arele avantaj că privește diver sele
părți ale calculatorului ca blocuri înzestrate cu borne de intrare și ieșire și,
în consecință, schema logică a blocului însuși este evitată în faza
proiectării schemei logice a blocului cel mai complex, acel al circuitelor de
comandă, iar pe de altă parte utilizea ză tabele astfel alcătuite încât ele
permit o descriere exactă, ușor de urmărit și care oferă o privire de
ansamblu asupra funcționării calculatorului.
Toate părțile schemei calculatorului în care se produc comenzi
(funcții de comandă) sînt descrise, sub aspectul funcționării, unitar, în
același grup de tabele.
Un alt avantaj al metodei este caracterul ei de generalitate. (…)
Metoda îngăduie ca blocurile să fie privite ca părți formate și ele,
la rândul lor, din subblocuri care posedă o schemă proprie de comandă,
adică o schemă numită “de comandă locală” spre deosebire de cea care
comandă blocurile și care este numită “schemă de comandă centrală”.
Metoda prezintă flexibilitate. Astfel, putem începe proiectarea
plecând de la blocuri existente. (…) Ce l mai logic mers al proiectării este
însă acela care pornește de la lista de instrucții. De fapt, lista de instrucții
reprezintă punerea problemei, ea arată în amănunt ce anume trebuie să
îndeplinească calculatorul, deci, într -un fel, reprezintă enunțul pr oblemei.>
Al. Rogojan, Calculatoare numerice , vol. I
Institutul Politehnic Traian Vuia, Timișoara, 1973.

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 17

SCENA I

VALERIU ALACI, ALEXANDRU CIȘMAN, MODERATORUL

MODERATORUL:

Un adevăr recunoscut de veacuri
E pus lucrării noastre temelie :
Profesorii ne -nrâuresc destinul
Adeseori mai mult decât părinții.
Fără lucrarea lor, talentul fraged
Ar zace ca și aurul în glod –
Părinți spirituali sunt profesorii,
Cu cei ce ne -au dat viață, deopotrivă.
Altfel, ca oameni, cu lumini și umbre,
Huliți d e unii, venerați de alții,
Des pomeniți pentru naive trucuri
Și rareori pentru mărețe fapte,
Dascălii, mândri de a lor știință –
Actori nedeclarați pe scena lumii –
Se sting ca mari necunoscuți iluștri
Ducând un univers cu fiecare…
Din când în când, înt ârziați discipoli,
Râvnind ascuns să le imite zborul,
Poartă maeștrii într -un colț de suflet:
I-ar întreba de cele săvârșite,
De rostul școlii și le -ar cere sfatul,
I-ar vrea alături în vârtejul vremii,
Ba chiar ar îndrăzni să le -nsceneze
Un fel de jude cată de apoi…

Dar vom putea noi oare -ntoarce clipa
Din curgerea -i scrâșnită, nemiloasă ? –

18 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Doar de mă -ntreb simt că mă trec fiorii…
Oricum ar fi: să vină profesorii !

(Intră profesorii Alaci și Cișman ) Domnilor, bine ați venit! Vă sunt efectiv
îndator at pentru bunăvoința cu care ați răspuns invitației…
ALACI: Poate aflăm și motivul acestei convocări, pe cât de insistentă pe
atât de neobișnuită.
MODERATORUL: Motivul ? Motivul… Traversăm vremuri tulburi iar
școala în care ați fost și rămâneți întemeie tori, stâlpi de susținere, e prinsă
în vârtejul unei tranziții care nu știm când și unde se va sfârși. De aceea m –
am gândit că o discuție informală…
CIȘMAN: Informală?! Ce vrei să spui ?
MODERATORUL: Adică fără un plan anume, o discuție aproape total
liberă…
ALACI: De ce “aproape” și nu “total liberă” dacă și așa libertatea
cuvântului e singurul câștig u nanim recunoscut după schimbare ?!
CIȘMAN: Aș fi fost tentat să spun că, prin comparație cu noi, cei de astăzi
nu au dreptul să se plângă de “vremuri tulb uri”, dar preluarea fără
discernământ a unor cuvinte străine este totuși simptom de boală. Numai
că boala nu e nouă. E “beția de cuvinte” diagnosticată încă de Maiorescu.
Nu mai poți discuta liber, discuți informal, “faci” vorbire, nu mai poți sta
omenește la un taifas că faci “talk -show”, și așa mai departe…
ALACI: ( Către Cișman ) Aaa… Sper să nu încerce să facă “talk -show” cu
noi că mă ridic urgent și plec. Nu am cunoscut ceva mai dezgustător decât
aceste emisiuni televizate unde tot soiul de pedeștri care se declară analiști,
politologi, sau mai știu eu ce, ocupă cu palavrageli timpul cetățeanului
onest. De altfel, văd aici locuri neocupate… Mai vine cineva sau doar noi
am fost păcăliți?
MODERATORUL: Cred că nu o să rămânem în această formație dar nu
vreu să fac pronosticuri. Oricum, nu a fost intenția mea sa vă amăgesc. Nu
vreau nici să vă dezamăgesc, deși am pornit cu stângul această convorbire.
Filologii spun că limba e un organism viu, care se adaptează preluând
cuvinte…
CIȘMAN: Da, dar nu oricu m și nu de dragul de a masca prin straie de
împrumut lipsa unor gânduri proprii.
MODERATORUL: De acord. Vă propun, totuși să lăsăm literații să -și bată
capul cu problemele de limbă…
CIȘMAN: Nu putem lăsa totul în seama literaților. Pentru ei, “x tinde la
infinit” înseamnă “un individ aspiră la nemurire”… Adevărul științific

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 19
poate fi exprimat, alternativ, prin formule, prin cifre cu sau fără
dimensiune, dar și prin cuvinte… Aș spune că terminologia este chiar mai
importantă în știință decât în alte dom enii.
MODERATORUL: “ Ah! atuncea ți se pare / Că pe cap îți cade cerul: /
Unde vei găsi cuvântul / Ce exprimă adevărul ?”
ALACI: În sfârșit, ceva care îmi merge la inimă.
MODERATORUL: Mă bucur, domnule profesor. Până la urmă, tot vom
găsi o frecvență pe care să comunicăm. Vă mărturisesc, am ținut mult la
prezența dumneavoastră. Sunteți nu doar un întemeietor al “Școalei
Politecnice” ci și tipul profesorului ideal și idealist care astăzi se întâlnește
rar sau deloc. Am aici un scurt citat din cuvântul pe care l-ați rostit la
dezvelirea bustului primului rector al Politehnicii. Ziceați așa: <<… chipul
senin și luminat al marelui și nemuritorului Traian Lalescu … ne va spune
nouă profesorilor și studenților acestei Școli, care îl vom vedea zilnic:
“totul pent ru știință, pentru glorie și pentru țară ”>>…Știință, glorie, țară…
Cine mai rostește astăzi asemenea cuvinte? Doar politicienii demagogi.
ALACI: Sper că nu mă bănuiești…
MODERATORUL: Vă rog, nu mă înțelegeți greșit. Parafrazând, aș zice că
“Voi crede ați în spusa voastră, noi nu credem în nimic ”…
ALACI: Ei, nici chiar așa. Să nu vă considerați epigoni nevrednici.
MODERATORUL: Mulțumesc, în numele generației actuale. Și totuși,
totuși… dar să trecem peste asta… Știu că vă trageți din parțile Suce vei, din
condiții modeste. Ca elev ați meditat copii din familii înstărite ca să vă
puteți întreține. Apoi, ca tânăr profesor ați predat în mai multe localități
din Muntenia și Mold ova. Cum ați ajuns la Timișoara ?
ALACI: Cum am ajuns eu, dar cum a a juns Sa ndu?!
MODERATORUL: Într -adevăr, domnule Cișman și dumneavoastră sunteți
moldovean.
CIȘMAN: Mai mult, sunt ieșean !
MODERATORUL: Doi moldoveni, mari profesori în capitala Banatului !
(Către Alaci ) De ce credeți că domnul Cișman ar fi găsit mai greu drumul
spre vest ?
ALACI: Eu am venit încoace ca tînăr profesor, atras de Lalescu. La
vremea lui, Sandu era o personalitate în Iași. A fost și decanul Facultății de
Electrotehnică de acolo…
CIȘMAN: Și aici mi s -a oferit șefia catedrei de fizică. Să fii în fruntea unui
colectiv direct implicat în activități didactice și de cercetare mi s -a părut
mai potrivit structurii mele decât funcția pur administrativă de decan.
MOD ERATORUL: Când se întâmpla asta ?

20 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
CIȘMAN: În toamna lui ‘48, după reforma învățământului.
MODERAT ORUL: Și ați lăsat “dulčili târg al Ieșâlor”, fostă capitală și
perpetuu centru cultural…
CIȘMAN: Timișoara avea seducția ei. Era un mediu dacă nu mai romantic,
în tot cazul mai civilizat. Un oraș cu iz de mică Vienă… Primul oraș
european cu străzile i luminate electric, primul oraș din țară în care a
circulat tramvaiul… Un mediu cu apetit pentru tehnică, unde găsești mai
ușor înțelegere pentru înființarea sau dotarea unui laborator.
MODERATORUL: Bănuiesc că specializările dumneavoastră la
Universitate a din Berlin, la Uzinele “Telefunken” și apoi la Politehnica din
Dresda v -au dezvoltat pasiunea pentru cercetarea experimentală, pentru
fizica aplicată.
CIȘMAN: “Dezvoltat” e bine zis pentru că orientarea spre experiment mi –
a fost indusă la Iași pe când er am asistentul ilustrului profesor Petre
Bogdan. La Nancy unde am petrecut doi ani m -am ocupat tot de tehnici
experimentale.
MODERATORUL: Faptul că numele dumneavoastră se termină cu “man” a
jucat vreun rol în deschiderea spre tehnică, specific germană ?
CIȘMAN: Iată genul de întrebări care nu -mi plac pentru că duc la
flecăreală…
MODERATORUL: Mă gândeam că în mintea românului, tehnica e
asociată cu germanul. Sadoveanu, de care știu că ați fost legat într -o
perioadă, când pomenește darurile pe care Dumnezeu le-a hărăzit
neamurilor, scrie clar: “ neamțului i -a dat șurubul ”… Dacă pozezi un om de
la munte aproape sigur te va întreba: “de ce îndrepți drăcia aia nemțească
spre mine ?!”
CIȘMAN: Astea nu -s motive să cădem în anecdotică.
MODERATORUL: Bine. Voi încerc a să rămân sobru. ( Către Alaci )
Pentru matematicieni, mediul “tehnic” nu este neapărat o atracție…
ALACI: Dar nici o sperietoare. Cum am mai spus, eu am fost ademenit
încoace de Lalescu.
MODERATORUL: Regretați cumva ?
ALACI: Dumnezeule, cu aș putea ? Ar în semna să -mi neg tot rostul vieții.
MODERATORUL: Vă cunoșteați bine, presupun.
ALACI: Atât cât se pot cunoaște doi oameni aflați la o vârstă încă tânără…
MODERATORUL: Vă mărturisec că nu simt de unde venea această forță
acaparatoare a lui Lalescu.
ALACI: Pentru că nu ai cunoscut la vremea potrivită un om de talia și de
felul său. Un spirit care să te prindă în trenă…

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 21
MODERATORUL: În fond, nu era decât cu doi ani mai în vârstă decât
dumneavoastră.
ALACI: Tocmai ! Doi -trei ani e diferența optimă pentru ca, în plină
adolescență, să vezi în cel care te devansează, o provocare benefică,
pozitivă. Dacă ar fi cu cinci -zece ani mai mare, l -ai considera din altă
generație și nu te prinzi în competiție. Dacă ți -ar fi de -o seamă sau mai
tânăr, te paște resentimentul, invidia chiar.
MODERATORUL: Invidie într -un astfel de context? Vorbim de spirite
nobile, care țintesc spre înălțimi.
ALACI: Omul cu preocupări înalte e făcut, în ultimă analiză, din același
aluat ca și insul de rând. A invidia înseamnă a privi cu ochi răi capra
vecinului. E regretabil și firesc în același timp. Adică e după legile firii
omenești. ( Către Cișman ) Nu crezi, Sandule ?
CIȘMAN: Absolut. “Invidia” e un cuvânt pur latinesc, în uz de cel puțin
două mii de ani și pariez cu oricine că nu va dispare d in vocabular nici în
următoarele două milenii.
MODERATORUL: Ar fi un motiv să ne fixăm o întâlnire pentru începutul
mileniului cinci.
CIȘMAN: Ți -am dat apă la moară…

SCENA II

VALERIU ALACI, ALEXANDRU CIȘMAN, REMUS RĂDULEȚ,
MODERATORUL

MODERATORUL: ( Sesizând intrarea lui Răduleț ): O, ce bucurie! Încă un
oaspete mult așteptat !
RĂDULEȚ: Scuzați întârzierea. Nu e genul meu, dar iată că s -a întâmplat.
ALACI: Confirm, că nu e genul lui. A fost cel mai ordonat și remarcabil
student pe care l -am avut.
CIȘMAN: În plus, deși are numele cel mai neaoș românesc, e totuși e cel
mai “neamț” dintre noi.
MODERATORUL: Așadar, domnule academician, “Ende gut, alles gut”.
Important e că ați ajuns. Fiți binevenit. Sunt încă trei locuri libere. Alegeți –
vă unul pe plac.
RĂDUL EȚ: Hai să spunem că dintr -un reflex de student, nu mă așez chiar
în vizorul profesorului meu de “Analiză matematică” ci mă ascund aici,
după domnul Cișman…

22 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
MODERATORUL: ( Către Răduleț ) Vorbeam de începuturile acestei școli,
de încropirea unui corp profe soral în jurul primului rector, sau director,
cum a fost numit Lalescu. Dumneavoastră puteți aduce mărturie ca unul
dintre primii studenți ai Politehnicii.
ALACI: Unul dintre primii, în ordine cronologică. Prin performanța ca
student și specialist rămâne, după mine, cel dintâi produs al Timișoarei
universitare.
RĂDULEȚ: Sunt măgulit, domnule profesor.
MODERATORUL: ( Către Răduleț ) V-ați ferit degeaba. Oricine ar vrea să
fie, în acești termeni, în vizorul profesorului… Pe dumneavoastră ce v -a
determinat să optați pentru o școală nou înființată când aveați, mai aproape
de Sighișoara sau de Făgăraș, unive rsitatea de tradiție a Clujului ?
RĂDULEȚ: Nu ce m -a determinat; cine m -a determinat ?
MODERATORUL: Rectific întrebarea: cine v -a determina t?
RĂDULEȚ: Lalescu !
MODERATORUL: Ei, asta -i… Știam că dânsul a fost rector doar în primul
an din existența Politehnicii, după care s -a întors la București.
RĂDULEȚ: E adevărat dar câțiva ani a făcut naveta între capitală și
Timișoara pentru a ține și aici cursuri… N -a putut să se desprindă brusc de
instituția pe care o ctitorise. În primăvara lui '23 pe când mă frământam eu
pe ce drum să apuc, Lalescu făcea o navetă istovitoare între Universitatea
din București și școala lui de suflet din Banat.
MOD ERATORUL: Și cum l -ați cunoscut ?
RĂDULEȚ: Aveam o rudă care din orgoliu local a insistat mult sa vizitez
nou înfințata “Politechnică”. Mai mult, mi -a făcut atâta reclamă, încât
atenția ce mi s -a acordat de către un mare profesor, fost rector, m -a
copleșit. Până atunci fusesem at ras mai mult de domeniul umanist, dar mi –
am schimbat gândurile. Am susținut bacalaureatul la secția reală și toamna
am dat admiterea la Facultatea de Electromecanică.
MODERATORUL: Propriu -zis, nu trebuia să vă laude. Ajungea să spună
adevărul: la concursu rile “ Tinerimea română ”, ați luat constant premiul I.
Ați adus glorie nu numai Liceului “Negru Vodă” din Făgăraș; ați
reprezentat cu cinste Ardealul, în țara întregită.
RĂDULEȚ: În România “dodoloață”, cum zice Blaga.
MODERATORUL: Înțeleg vorba lui Blaga, dar nu -mi închipui ce v -a
putut spune Lalescu.
RĂDULEȚ: Ce importanță mai are acum după atâția ani?

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 23
MODERATORUL: Trebuie să fii un mare psiholog ca printr -o discuție de
zece minute sau, mă rog, o jumătate de oră, să poți schimba radical
opțiunea unui tânăr care știe ce vrea.
RĂDULEȚ: Care doar crede că știe ce vrea !
MODERATORUL: Bine, doar crede, dar crede cu tărie că drumul lui duce
spre înălțimi culturale. Cum îl poți convinge să aleagă domeniul, să zicem
prozaic, al ingineriei ?
ALACI: ( Contrariat ) Dumn eata susții că propriul câmp de activitate e
prozaic, banal…
MODERATORUL: Dați -mi voie să joc pe avocatul diavolului.
ALACI: Ca matematician eu pot să lupt și cu diavolul, nu numai cu
avocatul lui. O teoremă – și matematica este un pilon de susținere a
tehnicii – poate fi mai fi frumoasă, mai înălțătoare decât o poezie. Necazul
e că puțini gustă esențele tari și se îmbată cu licori de toată ziua.
CIȘMAN: Absolut. Să înțelegi, să descoperi legile naturii înseamnă să fii
mai aproape de creator, de infinit. Ce poate depăși satisfacția intelectuală a
celui care după rătăciri prin hățișuri de întrebări, descoper ă un fapt, o
relație, un adevăr ? Uite, o formulă prozaică după dumneata, ca
IRU ,
este ca o stâncă pe care poți clădi.
RĂDULEȚ: Dar d acă ieși din domeniul liniar, te afunzi din nou în nisipuri
mișcătoare, în mlaștină…
CIȘMAN: Sau celebra
WkS ln , pe care Boltzman și -a dorit -o ca
epitaf… Cine spune “oprește doamne ceasornicul cu care ne măsori
destrămarea ” e înțeles ș i admirat ca om de aleasă cultură. Relația fizică,
aparent simplă, e însă infinit mai complexă. E operațională, e utilă. Dar
cine va înțelege dacă -i vorbești de “probabilitatea microstării” și de
entropia care tinde în mod natura l spre maxim ?
ALACI: Vor în țelege cei pregătiți, adică cei aleși.
MODERATORUL: Eu sunt ușor de convins și poate nici nu e nevoie să fiu
lămurit. Întrebarea este cum poate fi atras spre știință, spre tehnică, un
tânăr cu capul plin de filozofii, de literatură, de tot felul de miraj e
culturale ?
CIȘMAN: Nici nu trebuie făcut prozelitizm printre tinerii cu vocații
umaniste. Problema e a celor care au potențial nativ, dar iluzionați cu false
valori, riscă să se piardă în viețuire dezordonată și vicioasă. Chestiunea e
azi mai acută ca oric ând…
RĂDULEȚ: Prima condiție a reușitei e să intuiești tânărul, să -i arăți
șubrezenia așa -numitelor “convingeri definitive”… Pe când se apropia ora
mea astrală, eram ca mulți liceeni, din Ardeal îndeosebi, sub impresia

24 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
volumului de debut a lui Blaga. Ț in minte că începea cu “ Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii ”… Mi se părea într -adevăr că știința și tehnica,
mai ales, distrug “ a lumii taină”. Or, Lalescu îmi spunea că țara e nouă și
trebuie ridicată în primul rând sub aspect economic… acum e rîn dul nostru,
al tinerilor care avem câmp de afirmare… dacă gândesc mai poetic să nu
uit că cele șapte minuni ale lumii au fost realizări tehnice…
MODERATORUL: “ În lume -s multe mari minuni; minuni mai mari ca
omul nu -s”.
RĂDULEȚ: Adevărat, dar zicea că D ostoievski a fost la bază inginer de
drumuri și poduri; dacă voi simți chemare, n -am decât să încerc mai târziu
și domeniile umaniste dar pregătirea matematică, științifică nu poate fi
recuperată la vârsta a doua…
CIȘMAN: Ți -a spus cumva că Blaga a fost dintre cei dintâi români care au
căutat să înțeleagă teoria relativității ?
RĂDULEȚ: Nu -mi aduc aminte de un astfel de argument dar susținea că
descoperirile științifice “ sporesc a lumii taină ” mai mult decît brodelile
filosofilor…
MODERATORUL: Cum adică ?
RĂDULEȚ: Simplu: ceea ce cunoaștem reprezintă conținutul unei sfere cu
rază în continuă creștere. Suprafața, dincolo de care se intinde
necunoscutul infinit și “tainic”, se mărește și ea necontenit… În sfârșit, m -a
“convertit”.
MODERATORUL: V -a convins ! Mă întreb dacă astăzi ar mai fi la fel de
eficient să invoci nevoile țării, frumusețea demersului logic, sau nobila
aventură a științei… Cred că, înainte de toate, ni s -ar cere să ră spundem la
întrebarea “How much ?”
CIȘM AN: Nu e sigur ! Depinde, cine p e cine vrea să convingă.
MODERATORUL: În cazul dumneavoastră domnule Alaci, am putea
vorbi oare, de o relație maestru – discipol ?
ALACI: M -aș simți onorat, deși fondul legăturii mele cu Lalescu a fost, în
realitate, mult mai complicat. Am fost colaboratori la “Gazeta matematică”
și apoi membri în comitetul de redactare a revistei. La Iași, în timpul
primului război am fost camarazi într -o unitate militară. Apoi, mi -a sugerat
o metodă pe care am utilizat -o în cadrul doctoratului, mi -a fost membru în
comisia de doctorat… Dar fascinația pe care Lalescu a exercitat -o asupra
unor generații întregi de matematicieni s -a datorat acelei teribile cărți –
prima în lume dedicată ecuațiilor integrale.
MODERATORUL: “ Habent sua fata libelli ”. Poate că celebritatea e în
cazul cărților, ca și pentru oameni, mai mult o treabă de conjunctură…

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 25
RĂDULEȚ: E greșit să pui totul în seama întâmplării sau conjuncturii.
Atunci nu -ți rămâne decât să te văicărești ca Ecleziastul: “ Vanitas
vanitatum et omnia vanitas ”.
CIȘMAN: “ Nu cei viteji câștigă războiul, nu cei înțelepți câștigă pâinea,
nici cei pricepuți bogăția, nici cei învățați bunăvoința, ci toate depind de
timp și de împrejurări ”… Ca profesori și oameni de știință, oricâte
insuccese sau dezamăgiri am avea, nu putem accepta acest defetism total.
MODERATORUL: Totuși, această “ Introducere în teoria ecuațiilor
integrale ” nu e decât o carte. Prin ce a fost sau este atât de valoroasă ?
CIȘMAN: Dumneata pretinzi că ai ctitorit o editură și nu știi c e dă valoare
unei cărți ?!
MODERATO RUL: Să spunem că vreau să aflu de la dumneavostră…
RĂDULEȚ: ( Către Cișman ) Vrea să afle de la noi… Mă îngrozește gândul
că s-ar putea chiar să nu știe !
MODER ATORUL: Cine scrie astăzi cărți ? Scriu cei care vor să -și
întărească dosarul pentru vreo promo vare, cei care vor să -și
îmbunătățească activitatea didactică, unii care speră să câștige din
drepturile de autor, mai sunt cei care își asumă astfel de sarcini în cadrul
unor programe europene și… profesorii mai în vârstă care vor să lase ceva
în urmă, să scrie “cartea vieții lor”… Cam ăsta e cercul autorilor.
RĂDULEȚ: Domnul meu, tot ce ai spus despre potențialii autori ține într –
adevăr de conjunctură, de lucruri extinseci, neesențiale… Ar trebui să
barați calea acestui principiu nenorocit, devenit extrem de dăunător:
“scrieți băieți, numai scrieți !” Prima condiție a potențialului autor este să
aibă ceva de spus !
ALACI: Lalescu nu doar că a avut ceva de spus ci a și făcut -o înaintea
altora. A sistematizat un domeniu nou, aflat încă în plină perioadă de
construcție: “ Am crezut , se arată chiar la începutul lucrării, că este util de a
strânge la un loc rezultatele obținute până acum și de a indica direcțiunile
care au rămas încă deschise cercetătorilor ”. Nu e de mirare că volumul a
fost tradus imediat î n franceză și a fost citat zeci de ani în lucrări de
specialitate.
RĂDULEȚ: Cărțile de acest gen sunt rare. Ele se aseamănă cu clădirile în
roșu de pe care încă nu s -a ridicat schela. Rolul autorului e să aranjeze
spațiul lăuntric, dar mai ales să indice f erestrele, porțile de comunicare cu
exteriorul și posibilele extinderi…
MODERATORUL: “ Cărțile se scriu din cărți ”!
CIȘMAN: Asta ce mai e ?

26 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
MODERATORUL: E afirmația tranșantă a unui critic literar care a fost
numit “divin” pentru curajul acestei formulări.
CIȘMAN: Cine face din critică o meserie, uită ușor că poate fi la rândul lui
criticat…
MODERATORUL: Și totuși, poate fi această a serțiune valabilă și pentru
noi?
RĂDULEȚ: Poate, dar numai pentru volumele scrise cu scop didactic.
Tratatele, monografiile sunt cu atât mai valoroase cu cât aria bibliografică
este mai amplă. În acest caz probitatea științifică și rectitudinea morală îți
impune o corectă citare a surselor. Meritele autorului pot fi mai ales de
natură metodică, de sistematizare, de perspectivă asupra unui domeniu și,
de ce nu, de stil. Profesorul care a scos un manual didactic bun se
aseamănă cu albina care a transformat în miere polenul adunat de la o
mulțime de flori.
MODERATORUL: Nu e o imagine prea po etică ? Iorga spune destul de
ireverențios că “cei mai mulți profesori sunt samsarii științei ”… “ Și în
știință ca și în altele: mai mândru e cine -o poartă decât cine -o face ”.
RĂDULEȚ: De acord, dar în câmpul informațional funcția de transmitere
a cunoștințelor, deși mai puțin glorioasă, mai puți n interesantă, nu e mai
puțin importantă ca aceea de generare, de descoperire, de inventare a
noului. Indiferent de natura ei, cartea poate fi bine sau rău scrisă, cum, de
altfel, orice lucru poate fi bine sau rău făcut. Un exemplu fericit, este
“Fizica ge nerală ” a profesorului Cișman, aici de față. Două volume în trei
ediții succesive.
CIȘMAN: Să nu dăm impresia că ne periem reciproc.
MODERATORUL: Nu cred că domnul Răduleț a vrut să vă flateze.
Faptele mari, cărțile care dăinuie, trebuie iară și iară puse în lumină.
RĂDULEȚ: ( Către Cișman ) Iartă -mă domnule profesor dacă mă refer în
continuare la cartea dumitale dar eu cred în puterea exemplului. ( Către
moderator ) Prima întrebare pe care trebuie să o pui unui prezumtiv autor
nu este dacă are sumă de sponsori zare ci dacă volumul propus ar urma să
aducă ceva nou. De pildă, într -o pagină care ține loc de prefață cititorul
află că i se oferă ( citind pasaje din Fizica generală ) “o idee clară și
corectă despre fenomenele fizice și folosirea lor ”. Platforma autorulu i este
“o îndelungată experiență pedagogică, la toate nivelurile de predare ” –
această afirmație nu este o laudă de sine, ci o justificare a curajului de a
urmări un scop pretențios. “ Autorul consideră că, până se formează acea
gândire în stare să pună via ță în simbolurile matematice – cât e de frumos
spus: să pui viață în simbolurile matematice – tratarea deductiv –

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 27
axiomatică, specifică fizicii teoretice, trebuie introdusă numai treptat și cu
prudență, în studiul fizicii generale. Altfel, adâncirea fenomene lor va fi
înlocuită prin simple recitări de operații algebrice, – aș fi zis aici, operații
matematice, nu neapărat algebrice – care maschează sensul fizic, în loc
să-l scoată în lumină”. Minunat: se enunță principiul didacti c pe care este
concepută cartea ! Se mai face referire la metoda experimentală pusă în
operă “ de preferință cu dispozitive improvizabile” – cititorul este îndemnat
să verifice el însuși legile de bază. O altă particularitate a lucrării, menită
să facă lectura mai plăcută, se bazează pe i ncluderea unor date biografice
și a unor “ aspecte istorice ale dezvoltării cunoștințelor ”. În sfârșit, un
procedeu aparent formal dar de mare utilitate pentru verificarea
cunoștințelor, se bazează pe “ micile rezumate marginale ”. Ei, are cartea o
notă disti nctă? Are! A meritat să fie publicată? Succesul editorial a
dovedit -o din plin !
CIȘMAN: Îți mulțumesc, deși mă simt cam stânjenit să fiu prezentat ca
exemplu și încă unul pozitiv.
ALACI: Cred că nu lipsa exemplelor bune este critică, ci mulțimea
contraexe mplelor trebuie să ne îngrijoreze. Numerose cărți sunt încropite
de-a valma: SRL -uri, scrieri cu răspundere limitată față de cititori ca și față
de autorii din care se preia cu nerușinare. În atare situație, versul acela de
care se face atâta caz, “ carte f rumoasă, cinste cui te -a scris ” ar trebui
completat cu ceva de ge nul “ și rușine cui te -a copiat !”
MODERATORUL: Sper că nu vă referiți la volume apărute în Editura
Politehnica.
ALACI: Din fericire nu, dar asta nu trebuie să vă reducă vigilența.
RĂDULEȚ: At enție la calitate și, mai ales, atenție la copyright! Datorită
fie și unui singur pretins autor, riscați știrbirea imaginii la care profesorii
acestei școli au lucrat zeci de ani !
MODERATORUL: N -o să vă vină să credeți, dar am auzit argumentul
următor: cut are carte este atât de bine scrisă încât ar fi inutil să prezint eu
altfel lucrurile altfel… Așa că am preluat -o mot à mot. Din fericire,
respectivul cinstit dascăl, n -a venit la editura noastră.
CIȘMAN: Și dacă v ine, procedezi radical, domnule! Îl razi definitiv !
MODERATORUL: E foarte greu…
CIȘMAN: De ce, mă rog ?
MODERATORUL: Ca editor, s -ar putea să nu îți dai seama în timp util, de
viciul materialului care ți se prezintă.
RĂDULEȚ: Bine, dar aveți refer enți științifici. Ei ce păzesc ?

28 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
MODERATORUL: Din păcate sunt destui autori care nu înțeleg rostul
referentului științific după cum sunt și referenți care se achită formal de
sarcini. Sunt cazuri, rare ce -i drept, când referentul și autorul se constituie
într-un tandem pe principiul: “scrie tu și eu semne z”. Asta e, și o spun fără
prejudecăți, o racilă a trecutului apropiat.
RĂDULEȚ: Văd că îți place să vorbești de principii acolo unde se
manifestă de fapt o crasă lipsă de principii. Dar trecând peste asta, trebuie
să-ți asiguri un colectiv de referenți șt iințifici competenți și serioși. Mergi
pe mâna lor iar dacă, totuși, constați anomalii de conținut, de formă, de
natură etică sau mai știu eu de care, fii intransigent, dur chiar.
MODERATORUL: Încăpățânarea blândă în respectarea normelor mi se
pare o atitu dine mai înțeleaptă. Duritatea, chiar pusă în slujba unor țeluri
nobile, duce aproape sigur la autoeliminare.
CIȘMAN: O fi și ăsta un principiu pe care noi nu -l mai putem pricepe…
MODERATORUL: Ca fizician experimentator, știți foarte bine cum se
elimină erorile grosolane de măsurare. Cine se depărtează cu mai mult de
3
față de medie, riscă să fie scos din joc. Am putea ajunge o editură
“admirabilă, sublimă”, dar care să nu mai publice nimic.
CIȘMAN: De ce te raportezi mereu la alții? Ai drumul tău și îl urmezi
neabătut cu convingerea că timpul va decanta valorile. Până la urmă
seriozitatea va face diferența.
MODERATORUL: Nu e chiar așa de sigur, atunci când ești concurat din
interiorul instituției.
CIȘMAN: Cum adică ?
RĂDULEȚ: ( După ce moderatorul face cu mâinile un semn de “asta e” )
Ești cam ermetic.
MODERATORUL: ( După clipe de tăcere ) M-am frământat mult și am
încercat să mă consolez cu gândul că în timpul nostru acționează o lege a
naturii: celula se dezvoltă, se dezvoltă… iar când devine prea mare se
divide în celule mai mici și ciclul se repetă. M -am înșelat. Nu e vorba aici
de o lege a naturii ci de un viciu al naturii umane, mai precis al celor care
nu pleacă și nu rămân, ci sunt și colo, și înăuntru și afară, și călare și pe
jos. Slujesc la doi stăpâni: pe unul în drept, pe altul în fapt. Interesul
general al instituției este parazitat de daraveri personale sau de grup.
CIȘMAN: Te referi la școală în ansamblul ei sau doar la edi tură?
MODERATORUL: Și la școală și la editură.
RĂDU LEȚ: ( Nedumerit ) A nu spune lucrurilor pe nume e, până la urmă o
formă de lașitate…

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 29
MODERATORUL: Un filozof celebru a spus că poți fi laș din prea multă
sensibilitate…
CIȘMAN: Era mai filozof dacă tăcea… Filozofiile sunt ca hainele prea
strâmte: indi vizii care le poartă se pricep să le încheie ca să arate bine din
față dar dacă i -ai privi din partea opusă, ai constata că au dosul gol… Așa
că pentru mine ai fi mai convingător dacă ne -ai spune că ai rețineri din
cauza legii a treia a lui Newton: acțiu nea este urmată de o reacțiune pe
măsură…
RĂDULEȚ: ( Iritat ) Într -un câmp conflictual cum pare să fie mediul
dumitale, primul lucru care trebuie făcut este să -ți evaluezi muniția. Dacă o
consideri suficientă și ai starea de spirit adecvată, cobori în ceta te și
declanșezi războiul. Dacă nu, stai în banca dumitale și -ți faci datoria cât
poți de bine…
MODERATORUL: I shell do my best !
RĂDULEȚ: ( Ironic ) Exact, your best … Dacă însă daimonul lăuntric nu -ți
dă pace, îți construiești un turn, nu neapărat de fil deș. Să fie un turn de
observare într -o pădure, de s -ar putea, vigină. Stai acolo și contempli
trecerea anotimpurilor… mai puțin viețuitorele pentru că s -ar putea să vezi
că și ele se mâncă unele pe altele…
ALACI: ( Către Cișman și Răduleț ) Am senzația că dânsul, deși se pretinde
moderator, nu face decât să ne agite. Dacă noi am fi fost atât de dezbinați
cum se pare că sunt ei astăzi, nu ar avea de unde să piardă acum la
capitolul prestigiu.
MODERATORUL: Nu e neapărat dezbinare. Aș spune că e o manifesta re
liberă, prea liberă, chiar haotică, a naturii umane… Cred că după etapa de
entuziasm a începutului, de prin anii 20 -30, după etapa de maximă faimă
de prin 60 -70, am ajuns acum pe contrapantă. Pentru mulți dascăli ai
momentului, Politehnica e doar o ca rte de vizită. Școala pe care ați ridicat –
o e ca o bancă din care se iau credite, pentru a fi investite apoi în afaceri
neperformante…
CIȘMAN: Ca de exemplu…
MODERATORUL: Uneori e vorba efectiv de afaceri, de tot felul de firme
care nu au nimic comun ș coala. Dascălul devine un fel de voiajor între
boutique și sala de curs, ba chiar consideră că activitatea didactică îl
deranjează în business , nu invers… Alții contribuie cu dosarul lor de
politehniști la acreditarea unor instituții concurente…
CIȘMAN : Ți-aș spune să ai paciență… După revoluții, ca după marile
furtuni, toate gunoaiele ies la suprafață… dar timpul face curățenie și
așează lucrurile la locul cuvenit…

30 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
MODERATORUL: Puțină paciență… “ puțintică răbdare ”… Când o să
ieșim din zodia aceasta ?
CIȘMAN: O să ieșim… o să ieșiți… dar în timp…
ALACI: Grav este că aria geografică de atragere a studenților este mult
retrânsă și probabilitatea ca să apară elemente excepționale este implicit
mai redusă… ( Către Cișman și Răduleț ) Poate c ă aici are dumnealui
sâmburele de adevăr: cărțile publicate sub numele Politehnicii ar putea
crea imagine și atrage tineri valoroși, asemeni Revistei Matematice de pe
vremuri…
RĂDULEȚ: Să nu uităm că adevărata oglindă a unei școli e calitatea
absolvențil or. Mulți ani, dintre toți inginerii “ made in Romania” numai
absolvenții acestei Politehnici au fost recunoscuți ca atare în străinătate.
Cred că, în bună parte, renumele de “cea mai bună politehnică a țării”, s -a
datorat recunoașterii din afară.
CIȘMAN: Iar ca să dai absolvenți, ingineri de nivel, trebuie să ai la
admitere candidați de calitate…
ALACI: Mai e o condiție: o acțiune instructivă eficientă din partea
profesorilor, pe durata anilor de studiu… Și nu e vorba numai de formarea
profesională ci și de modelarea caracterelor … Universitatea ar trebui să le
rămână ca un fel de patrie spirituală…
RĂDULEȚ: Aici e temerea mea cea mare: vor fi tot mai puțini profesori
de vocație care să instituie un climat spiritual elevat. Era o cinste să fii
reținut în învățământ, să faci o carieră universitară… Acum aud că
absolveții buni preferă locuri substanțial mai bine plătite, la diferite firme.
Chiar și acei care au chemare pentru profesorat, după doi -trei ani
abandonează mediul universitar. Spun: regret, mi-ar place dar nu mai
rezist; n -am casă, n -am masă, nu -mi ajung banii… Ori, un profesor
adevărat se formează în ani și ani… Spiritul școlii este în pericol…
MODERATORUL: Apropo, domnule academician, dumneavoastră
reprezentați în egală măsură și pol itehnica din capitală. De ce credeți că
absolvenții școlii noastre, ar fi fost mai apreciați decât alții ?
RĂDULEȚ: Greu de spus. Astfel de estimări sunt în bună măsură
subiective. Poate, zic poate că, statistic vorbind, învățăceii proveneau
dintr -un mediu mai ordonat, mai disciplinat… Pe de altă parte tradiția școlii
și numărul mai mic de studenți permitea o relație mai strînsă, mai
apropiată, între “maestru și discipol”, și deci, o acțiune formativă mai
eficientă. Mi -e teamă că astăzi și această relație se deteriorează…
ALACI: Prima condiție a unei școli este, totuși, calitatea corpului
profesoral…

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 31
MODERATORUL : În anii de început cum a fost ?
ALACI: Dificil și simplu, în același timp. Dificil, pentru că nu exista
tradiție, bază de pornire, totul trebu ia urnit de la zero. Mai simplu pentru
că nimic nu poate egala plăcerea începutului și, în tot cazul, evoluam la
altă scară: e mai ușor să găsești zece dascăli devotați, decât o sută sau o
mie…
CIȘMAN: Până la urmă, indiferent de scară, ca să asiguri con tinuarea unei
tradiții, trebuie să asiguri tinerilor universitari un trai decent, din munca lor
în cadrul școlii. Să le ceri seriozitate, performanță dar… să le asiguri un trai
decent. Și asta e o problemă de stabilire a priori tăților, de conducere a
societății…
MODERATORUL: De voință politică și managenet social, s -ar spune
astăzi…
CIȘMAN: Spuneți -i cum vreți… Noi putem stabili aici orice, efectul va fi
nul, pentru că nu avem putere executivă…
MODERATORUL: Nu e nul , pentru că aveți putere morală !
CIȘMAN: Dacă o astfel de putere îți folosește, te investim cu ea…
ALACI: Dintotdeauna, oamenii politici au știut să tragă foloase, lăudând
foști intelectuali, foști profesori, dar au fost reticenți față de cei activi.
Doar vreo grevă sau amenințarea cu blocarea anului școlar…
CIȘMAN: Metode la care universitarii nu prea recurg…
ALACI: … îi face pe guvernanți să -și amintească de dascăli…
MODE RATORUL: Știți care e paradoxul ? Mulți profesori au intrat în
politică și se mîndresc cu titlul lor de prof esori…
ALACI: N -au fost profesori de vocație.
MODERATORUL: Eu cred mai degrabă că nu reușesc să se adaptaze
mediului politic…
CIȘMAN: Cum? Nu ți s -a întâmplat ca pentru oameni cu care puteai sta de
vorbă normal, să devii deodată transparent, să nu te m ai vadă deși îi faci
semn cu mâna, să te răstoarne dacă nu apuci să li te ferești din cale ?!
MODERATORUL: Cum nu?
CIȘMAN: Înseamnă că au reușit! Sunt perfect adaptați!
ALACI: Cinstirea dascălilor din trecut și tratarea cu superioară detașare a
celor activi , e și ea simptom de adaptare.
MODERATORUL: De unde această discriminare?
ALACI: “Foștii”, nu le mai amenință poziția, puterea. Sunt, ceea ce și
politicianul și -ar fi dorit să fie sau chiar crede că a fost… Iar “actualii”, merită
desconsiderarea pentru c ă au rămas într -o barcă pe care profesorul convertit, a
părăsit -o.

32 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
CIȘMAN: ( Ironic ) Au părăsit -o pentru chemări mai înalte…
MODERATORUL: Oare?
RĂDULEȚ: ( Către Alaci și Cișman ) Un sfat ar trebui să dăm gazdei
noastre: să ne scutească de vești rele, căci vestitorilor de rău li se poate
reteza capul…
MODERATORUL: Eu știam că vestitorii de bine sunt trimiși ofrandă
zeilor…
ALACI: Noi nu -ți tăiem capul și nici nu te trimitem fedeleș zeilor. Fii
mesagerul nostru pentru dascălii momentului: spune -le că ne -ar bucura mai
mult devotament față de școală și mai puțin oportunism…
CIȘMAN: Să nu se poarte ca moleculele într -o mișcare browniană. Să -și
ordoneze eforturile pe axa competenței și seriozității în care, din fericire,
există și trebuie apărată o tradiție. ..
RĂDULEȚ: Dar ca să aibă efectul dorit, toate acestea ar trebui spuse cu
relativă indiferență. Să nu trimiți săgeți în toate părțile crezându -te un
înger. Nu ești nici sfântul Gheorghe, nici Palas Atena.
MODERATORUL: Știu, și oricum, îngerii nu trag cu a rcul.
RĂDULEȚ: E comod să te consideri îndreptățit, corect, un fel de serafim
păzitor în Cetatea Științei. Dar ca urmași ai lui Faust, toți am încheiat un
pact mai lejer sau mai înrobitor cu Mefisto.
MODERATORUL: Aveți dreptate: “ Toate -s praf… Lumea -i cum este… și
ca dânsa suntem noi ”.
RĂDULEȚ: Ei, nu! Nu -s toate praf!
CIȘMAN: ( Către moderator ) Încă o dată îți spun: problema nu e
întoarcerea în trecut. “ Nu-nvie morții – e-n zadar, copile ”. Problema
prezentului este să dezvolte și să transfere spre viito r, ceva din spiritul
pozitiv al vremurilor trecute. Atât… Dar nu te apleca prea tare spre trecut…
Crede că a fost eminamente glorios, dar nu -l cerceta. Altfel…
ALACI: Simt că am ajuns la saturație. Ori facem pauză, ori plec.
MODERATORUL: Vă propun o pauză publicitară.

PAUZĂ PUBLICITARĂ

Pe durata pauzei publicitare rulează un film promoțional care
încearcă să convingă posibilii autori de avantajul unei colabor ări cu
Editura Politehnica.

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 33

SCENA III

VALERIU ALACI, ALEXANDRU CIȘMAN, REMUS RĂDULEȚ,
MODERATORUL

ALACI: Am înghițit și pastila publicitară dar sper că nu vrei să ne
terorizezi în continuare cu editura dumitale.
MODERATORUL: Nu e a mea și nu e a voastră ci a urmașilor urmașilor
noștri…
CIȘMAN: Dacă veleitățile universitare nu -i vor pune cruce și amin!
ALACI: Accept că atitudinea față de imaginea școlii și implicit a editurii
va fi o probă de grandoare sau micime pentru profesorii de azi și de mâine
ai Politehnicii. Dar acum nu mai vreau să aud nici un cuvânt despre
editură.
MODERATORUL: De acord. Despre cărți, însă, trebuie să mai vorbim.
ALACI: Despre care anume?
MODERATORUL: Despre cartea dumneavoastră, de exemplu.
ALACI: Care dintre ele?
MODERATORUL: Ei, care… cea care vă reprezintă, pentru care ați luat
premiul Academiei…
ALACI: Î ntr-un moment nefast: începuse războiul al doilea…
MODERATORUL: Ce mai conta lumea, dacă aveați sufletul plin de
sentimentul împlinirii ? (Citind din Trigonometria patratică ) Iată ce scriați
în finalul cărții: “ De pe acum pot fi mulțumit, de aprecierile p rea
măgulitoare ce le -am primit din țară și din strainătate cu privire la
cuprinsul acestei lucrări (a apărut sub formă de articole în mai multe
numere din RMT – Revista Matematică din Timișoara, pe care tot
dumneavoatră o conduceați) și de înștiințarea că vor apare în curând
recenzii și articole remarcabile relative la Trigonometria patratică”. Nu
știu domnule profesor dacă au mai fost cinci profesori ai Politehnicii care
să fi țintit la fel de sus ca dumneavoatră. Ați anunțat ideea pe la douăzeci și
cinci de ani, ați dezvoltat -o în articole timp de trei decenii, ați câștigat
notorietatea în rândul specialiștilor, mai apoi antrenați și studenții care,
mândri de profesorul lor, calculează tabele de logaritmi ale sinusului și
cosinusului patratic… În final sintetizați totul într -o carte care va fi
premiată. O viață pentru o idee… ( Entuziasmat ) Pur și simplu, magistral…
ALACI: Mă faci să mă simt stânjenit…

34 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
MODERATORUL : N-am exagerat cu nimic… Și vă simțeați viitorul,
posteritatea, asigurate: “ Fie ca t impul să dea dreptate prevederilor mele,
relative la contribuțiile noi și întregitoare celor cuprinse în această
lucrare și pe care le aștept cu o vie satisfacție ”. Sub aceste aspecte
rămâneți pentru profesorii Politehnicii un model greu de egalat și aproa pe
imposibil de depășit…
ALACI: Cred că exagerezi și nu văd rostul…
MODERATORUL: Nu, nu am vreun interes să vă flatez. Mă interesează
doar adevărul. Cum se naște o idee care să acapareze omul pe ntru întreaga
viață ?
ALACI: Nu cred că se poate da un răsp uns general valabil dar merită
întotdeauna să -ți pui întrebarea dacă un procedeu, un lucru bine cunoscut
nu se poate face și “altfel”? Acest “altfel” este laimotivul. Printr -un punct
exterior unei drepte se poate duce o singură paralelă la acea dreaptă? De ce
n-aș postula că pot duce o infinitate de drepte paralele? Funcțiile
trigonometrice s -au definit pe cercul fundamental? De ce nu le -aș defini pe
un patrat fundamental?! Și așa mai departe…
MODERATORUL: Metoda lui “altfel” e bazată pe logică și rațiune . Pare
simplă și eficientă dar nu cred că l -ar fi ajutat pe Maxwell, de exemplu, să
scrie celebrele ecuații…
RĂDULEȚ: Cu “tata” Maxwell lucrurile sunt mult mai complicate…
MODERATORUL: A fost un om mare…
CIȘMAN: Dimpotrivă, nu avea decât un metru șai zeci…
MODERATORUL: Vă arde di șagă, domnule profesor… Mă gândeam că,
după Feynman, în anul 10000, despre secolul XIX se va ști doar atât: a fost
secolul în care a trăit Maxwell.
RĂDULEȚ: Spune atunci că a fost unul dintre părinții electrotehnicii.
CIȘM AN: Mai mult, a fost un geniu tutelar al fizicii. Are contribuții
importante și în termodinamică, în colorimetrie…
ALACI: În statistică este cunoscută distribuția lui Maxwell…
RĂDULEȚ: Totuși, nimic nu se compară ca importanță cu cele patru
ecuații car e descriu câmpul electromagnetic. Dacă ar fi scris doar atât,
steaua lui nu ar fi mai puțin strălucitoare. Îți vine să te întrebi ca Faust:
“A fost un zeu cel ce a scris aceste semne, / Ce -mi ogoiesc tumultul
dinăuntru, / Ce -mi umplu inima de bucurie, / Ce -mi dezvelesc în tâlcuri
tainice și demne / Jur împrejur puterile naturii ?”
MODERATORUL: Minunată potrivire de cuvinte! Ei, bine, cum poate
ajunge un om, un muritor, să scrie astfel de semne, astfel de formule?

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 35
RĂDULEȚ: Cum? Hm… Cred că lui Maxwell însuș i i-ar fi fost greu să
răspundă la această întrebare. Marile descoperiri, de genul acestor ecuații,
își au rădăcina în subconștient, au la bază procese mentale iraț ionale
născute din frămâtare adâ ncă și persistentă. Se spune că până a scris cele
patru ecua ții, Maxwell avea zi și noapte imaginea unor cercuri care se
intersectau, se cuplau, interacționau în fel și chip.
CIȘMAN: Visa și cu ochii deschiși liniile de câmp imaginate prima dată
de Faraday.
RĂDULEȚ: Maxwell își petrecea serile citind pentru Kather ine a lui
versuri din Shakespeare. A scris el însuși niște “Amintiri din lumea
visurilor “. Într -o strofă memorabilă încerca să -și explice cum a ajuns la
celebrele ecuații: “There are powers and thoughts within us, that we know
not till they rise / Through the stream of concious action from where the
Self in secret lies “.
CIȘMAN: Pardon?
RĂDULEȚ: “Sunt forțe și gânduri în noi, pe care nu le cunoaștem până ce
urcă prin fluxul acțiunilor conștiente de acolo unde Eul își ascunde
secretul. Dar când voința și sim țurile tac, prin gândurile ce vin și se duc,
putem contura stâncile și vârtejurile ascunselor adâncimi “.
MODERATORUL: Impresionant. Ați considerat că merită să știți nu numai
teoria lui Maxwell ci și versurile lui.
RĂDULEȚ: Dragul meu, versurile astea nu -s brodeală scriitoricească
despre știință și savanți, ci încercarea unui om de știință genial de a
exprima ceea ce i s -a întâmplat.
MODERATORUL: Să înțeleg că vedeți în ideile izvorâte din subconștient
șansa celor mai pure, mai înalte creații științifice.
RĂDULEȚ: Cele mai sublime creații, în general, nu doar științifice. Prin
profunzime și consecințe crearea electromagnetismului este deasupra
oricărei zămisliri artistice.
MODERATORUL: Mă cutremur de ce spuneți. Să nu ne audă cumva
oamenii de cultură. Totuși … operele de artă au, în general, un mai mare
grad de originalitate, înglobează mai multă creativitate, și sunt, prin
urmare, mai valoroase.
RĂDULEȚ: Sunt mai cunoscute pentru că au adresabilitatea mai largă.
Despre valoare, putem discuta. Să luăm un exe mplu celebru: Faust. Partea
a doua a tragediei nici nu se prea citește. Lipsa ei n -ar fi o “tragedie”. Din
ecuațiile lui Maxwell nu poți lua numai primele două. Doar împreună, cele
patru formează un sistem. Să ne închipuim că, printr -o minune, nu s -ar mai
ști de Faust al lui Goethe. Ar fi o pierdere mare… dar suportabilă. Ar

36 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
suferi, poate, câțiva inițiați dar , grosso modo , viața ar merge înainte
neafectată. În schimb, dacă nu s -ar mai ști de ecuațiile lui Maxwell, nu am
mai putea genera și transmite undel e electromagnetice. N -am mai avea
radio, televiziune, transmisiuni, mașini electrice, calculatoare… Viața ar fi
dată înapoi cu secole. Înțelegi?
MODERATORUL: Nu putem fi acuzați de comparații simpliste, că punem
alături creații atât de diferite ale minți i omenești?
RĂDULEȚ: Nu facem uzual și nici cu plăcere astfel de paralelisme. Dar
atunci când omul de cultură infatuat le face, desigur în detrimentul științei,
nu trebuie să rămânem muți, fără ripostă.
MODERATORUL: Să rămânem, mai bine, la ale noastre… Mă gândesc că
nu e suficient să ai o idee, care s -ar putea dovedi importantă. Trebuie să ai
și putința, tenacitatea, de a o urmări în toate consecințele, până la capăt.
CIȘMAN: Fără doar și poate. Electromagnetismul este și sub acest aspect
un exemplu potr ivit. Faraday deși a avut intuiția câmpului și a introdus
conceptul liniei de câmp, nu ar fi putut niciodată scrie ecuațiile scoțianului.
MODERATORUL: De ce, mă rog?
CIȘMAN: Pentru că nu știa suficientă matematică.
MODERATORUL: Putea învăța.
CIȘMAN: Nu, nu mai putea. Există un timp pentru fiecare lucru și nimeni
nu poate fi altceva decât ceea ce este.
MODERATORUL: Nici măcar geniile?
CIȘMAN: Nici măcar geniile! La drept vorbind, Faraday nu avea nevoie
să mai învețe matematică. A făcut descoperiri epocale ba zându -se pe
intuiție și pe harul lui de experimentator.
RĂDULEȚ: Acestea sunt, ca să punem punctul pe i, cele două mari
demersuri de cercetare în științele aplicative: “matematic -abstract”ca
Maxwell sau “fizic -intuitiv” ca Faraday.
CIȘMAN: De acord, cu o precizare: puneți înainte intuiția fizică și apoi
abstractizarea matematică.
RĂDULEȚ: Dacă nu se supără domnul Alaci…
ALACI: Și de ce m -aș supăra ? Oricum, nu vă puteți lipsi de ceea numiți –
cu un termen care, într -adevăr mă indispune – “unealta matemati că”. Mai
degrabă sau mai târziu, lipsa pregătirii matematice se răzbună.
CIȘMAN: Corect, doar că matematica este, pentru fizician, un instrument
de lucru și nu un scop în sine. Și neglijarea fenomenului fizic se răzbună…
MODERATORUL: Puteți da un exempl u?
CIȘMAN: N -aș vrea să fiu considerat malițios, dar cred că “Trigonometria
patratică” a domnului Alaci este o pildă clară în acest sens. Cum vă

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 37
explicați că așteptările mari privind impactul acestei noi trigonometrii nu
s-au confirmat?
MODERATORUL: Are as ta vreo legătură cu “Fizica”?
CIȘMAN: Evident: dacă legi o piatră de capătul unei sfori și o rotești,
traiectoria pietrei e circulară, nu patratică. Roțile au fost și vor fi de
asemenea circulare, nu în patru colțuri. De ce aș descrie fenomene legate
de ce rc cu o trigonometrie bazată pe un patrat fundamental și nu pe un cerc
fundamental?
ALACI: Rostul matematicianului este să dezvolte, pornind de la postulate
sau reguli clar formulate, o teorie coerentă, logică, închegată. Mai departe,
este treaba fizicianu lui sau a inginerului să -și aleagă suportul formal
adecvat pentru aplicația lui.
CIȘMAN: Așteptați cam de mult o aplicație pentru trigonometria
patratică…
ALACI: Am suficientă răbdare.
MODERATORUL: Să înțeleg că însăși metoda lui “altfel” este pusă în
discuție?
RĂDULEȚ: Nicidecum! E bine să încurajăm și discipolii, studenții, să
judece “altfel”, să gândească “lateral”. E o modalitate de a stimula
creativitatea. Când găsim însă o soluție alternativă, trebuie să ne întrebăm:
“quid prodest? ”, la ce folosește ? În domeniul tehnic, se cunoaște că o nouă
soluție, oricât de clar și bine fundamentată ar fi, nu este acceptată ca
invenție dacă nu aduce un avantaj cât de mic față de metoda sau aparatul
cunoscute anterior.
ALACI: Noi, matematicienii, suntem mai poeți: acceptăm și gratuitatea, nu
ne întrebăm imediat despre avantaje. Sau dacă vă vine mai ușor de înțeles,
a avea două rezolvări pentru o problemă, este în sine un avantaj, o biruință
a minții, a inteligenței…
RĂDULEȚ: Nu ne lase sfântul fără matematicieni.. .
CIȘMAN: Amin!
MODERATORUL: Mă gândesc la Odobleja… Câtă nevoie ar fi avut,
probabil fără s -o știe, de un matematician care să gândească “altfel”. Ironia
destinului e că în timp ce un “profesor la Școala Politechnică Timișoara”,
cum se prezenta cu cinst e domnul Alaci, deducea formule după formule
pentru a închega o nouă trigonometrie, la Lugoj, medicul militar Odobleja
scria, în limba franceză, sutele de pagini ale “Psihologiei consonantiste”.
Unul face matematică pură neglijând total orice aspect fizic, celălalt fără să
scrie o formulă măcar, balează o mulțime de domenii și evidențiază în
fenomene fizice și psihice “legea reversibilității” și “consonanța”.

38 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
ALACI: Dumneata faci corelații ciudate. Ce am eu cu medicul sau
psihologul Odobleja?
MODERATORUL: Din păcate nu aveți sau, mai bine zis, n -ați avut nimic,
dacă se poate spune acest lucru despre două spirite creative care trăiesc în
același timp și aproape în același loc. Nu trebuia, domnule profesor, să
deduceți sute de formule noi! Ajungea una singură : formula amplificării cu
reacție. Din formulă ați fi văzut și trebuia să -i atrageți atenția medicului că
există nu numai reacție, “reversibilitate” pozitivă respectiv “consonanță” ci
și reacție negativă, “disonanță”. Ați fi contat ca întemeietorii de fapt și de
drept ai “științei comenzii în mașini și în ființe vii”.
CIȘMAN: Și unde era noutatea? Despre reacția negativă, “negative
feedback”, a scris prima dată Maxwell, încă pe la 1868.
MODERATORUL: A scris, dar strict legat de o realizare tehnică
particul ară: regulatorul centrifugal de turație al lui Watt. Odobleja are
meritul că a sesizat universalitatea fenomenului de reacție. Din păcate, nu
putea să -și exprime ideile decât prin descrieri și clasificări specifice
formației lui medicale. Și totuși conteaz ă ca precursor incontestabil al
ciberneticii. Dacă ar fi putut să dea speculațiilor lui și o haină matematică,
mai concisă, ea însăși generatoare de noi idei …?
ALACI: Hotărât lucru, dumneata nu poți fi echilibrat. Adineauri m -ai ridicat
în slăvi pentru ca acum să mă arunci în infern, că nu am colaborat cu nu știu
cine. În loc să pro rocești trecutul, să judeci pe alții de ce au făcut sau nu au
făcut, mai bine privește -te din afară și vezi ce oportunități pierzi dumneata,
ce ratați voi, cititorii în stele de astăzi.
MODERATORUL: Aveți dreptate. Nu vă judec, nu vă critic. Dați -mi voie
totuși să visez că această carte intitulată “Cibernetica” ( Citind din
Cibernetica lui N. Wiener ) v-ar aparține și s -ar dechide cu dedicația: “ Lui
Ștefan Odobleja care m -a însoț it ani de -a rândul pe căile științei ”. Mi -ar
place să citesc în introducere următoarea frază: “ Mulți ani, dr. Odobleja și
cu mine am împărtășit convingerea că cele mai fertile domenii pentru
dezvoltarea științelor erau cele neglijate ca «teritorii ale nimă nui», între
diferitele domenii științifice statornicite ”.
ALACI: ( Iritat ) Eu sunt ceea ce sunt și nu râvnesc la faima nimănui !
RĂDULEȚ: Dacă lăsăm deoparte nominalizările care pot fi și sunt
stânjenitoare, se desprinde totuși un concept valabil, anume cer cetarea
interdisciplinară. Colaborarea, munca într -o echipă incluzând persoane de
formații diferite este mai benefică azi decât în trecut și va fi încă și mai
necesară în viitor.

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 39
CIȘMAN: Cunoștințele stăpânite de un individ oricât de dotat, vor fi,
procen tual, tot mai reduse…
RĂDULEȚ: Cât despre faimă, glorie… cea din timpul vieții e plăcută, să
recunoaștem. Despre cea postumă, nu merită să vorbim.
CIȘMAN: “ Inutilă glorie postumă, / Care este prețul tău de cost, / Dacă -n
locul omului ce -a fost / ’Nalți pe soclu un balon de spumă ?”
MODERATORUL: Cei vechi spuneau că gloria vine însoțită de invidie.
CIȘMAN: “ Invidia gloriae comes ”.
MODERATORUL: Exact. Nu e atunci preferabilă gloria postumă, ca
formă de salvare din neant ?
RĂDULEȚ: Revin cu precizarea că nu merită să vorbim despre glorie, în
general. Obiectul cercetării nu este dobândirea gloriei ci aflarea unui
adevăr. Cine caută faima cu tot dinadinsul, are puține șanse să o
dobândească.
CIȘMAN: Sau dacă o dobândește, are puține șanse să o păstreze.
MODERA TORUL: Totuși, gloria și blestemata foame de aur…
CIȘMAN: “ Auri sacra fames ”…
MODERATORUL: … mobilizează energiile multora.
ALACI: Am serioase îndoieli că acestea sunt sursele primare de tenacitate
într-o carieră științifică. Faima și bunăstarea sunt , atunci când apar,
câștiguri colaterale ale omului de știință. Cred că ieșirea din obscuritate,
dintr -o stare resimțită, în mod justificat sau nu, ca umilitoare, este
adevăratul motor al majorității celor care au reușit în cercetare. De aceea,
văd în recu noașterea valorii, în câștigarea demnității, mobiluri primordiale
ale celor care se înhamă pe termen lung la atingerea unor obiective, de
altfel, incerte. Onoarea și bunul renume trebuie să ne călăuzească !
RĂDULEȚ: E frumos ce spune domnul profesor dar eu cred că onoarea,
bunul renume, ca și gloria țin de aparență, nu de esența omului ca ființă
iscoditoare, dornică de cunoaștere.
MODERATORUL: Dum neavoastră afirmați acest lucru ?
RĂDULEȚ: De ce nu?
MODERATORUL: Dintre absolvenții și profesorii acestei școli, v-ați
bucurat de cele mai mari onoruri: membru în mai multe academii,
președintele Comitetului Electrotehnic Internațional – altfel spus, ați ajuns
primul electrotehnician al lumii…
RĂDULEȚ: Piano, piano… Primii electrotehnicieni ai lumii au fost și vor
rămâne Faraday, Maxwell, Ohm, Kirchhoff, Tesla…
MODERATORUL: Și postura dumneavoa stră în fruntea forului mondial ?

40 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
RĂDULEȚ: E o poziție onorantă, într -adevăr, dar care nu reprezintă în
sine o realizare. Onoarea ce ți se acordă, se hrănește din realizări
adev ărate, reale.
ALACI: Altfel sp us, faima e un câștig colateral !
RĂDULEȚ: De acord.
MODERATORUL: Și care ar fi acele realizări adevărate ca re v-au adus
atâta recunoaștere ?
RĂDULEȚ: Nu se cade să vorbesc eu despre mine. Ar suna ca o laudă
deșartă…
MODERATORUL : Totuși, sunteți cel mai în măsură să faceți o
autoevaluare.
RĂDULEȚ: Ei bine, dacă insistați, să spunem că am adus contribuții
teoretice dar și de natură metodologică respectiv de sistematizare a
domeniului. Sincer vorbind, cred că mai ales acestea din u rmă mi -au creat
recunoașterea internațională.
MODERATORUL: Dar aspectele metodologice sunt foarte importante!
RĂDULEȚ: Mai ales atunci când nu ai mijloace materiale pentru
cercetarea de vârf, fundamentală… Ca să înțelegeți exact gândul meu, vă
spun că aș f i dat toată faima internațională, aș fi preferat chiar să nu fiu
recunoascut nici măcar în țara mea – așa cum n -a fost recunoscut Ohm în
Germania – pentru perspectiva ca o lege sau măcar o teoremă a
electrotehnicii să -mi poarte numele iar o mărime importan tă – ca
impedanța de exemplu – să se măsoare în R în loc de Ω.
CIȘMAN: Totuși, nu putem neglija a patra dimensiune, timpul.
Descoperirile fundamentale din electricitate și magnetism sunt de mult
istorie. Vremea noastră a fost una a sistematizărilor, de sta bilizare a
terminologiei. Așa că ai făcut exact ce îți cerea timpul: Lexiconul tehnic e
o lucrare monumentală, de referință, pe care numai dumneata o puteai
realiza.
RĂDULEȚ: E o lucrare colectivă. Meritul este al zecilor de colaboratori…
CIȘMAN: C e este o orchestră fără dirijor ?
ALACI: Bate-voi păstorul și se va risipi turma !
RĂDULEȚ: Cu toate acestea, vă mărturisesc că mi -ar fi plăcut mai mult să
lucrez într -o echipă de cercetare decât să fiu savant de linia a doua…
MODERATORUL: Dacă înțeleg bine, vă cont raziceți: nu respingeți gloria
ci ați fi vrut o altfel de glorie.
RĂDULEȚ: E diferența dintre casa zidită p e nisip și cea zidită pe stâncă …
Dacă aș putea să aleg, sigur aș prefera un fundament solid.
MODERATORUL: Adică un soclu !

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 41
RĂDULEȚ: Nu ! Contri buții cu rol de fundament solid !
CIȘMAN: Pentru asta ar fi trebuit să -ți alegi un domeniu în fierbere și nu
unul, în mare, constituit…
ALACI: Sau, cel puțin, să nu se fi ridicat atât de sus, ca să nu fie împins în
funcții de conducere, de coordonare, care necesită autoritatea prestigiului.
RĂDULEȚ: Din nefericire, evantaiul larg de posibilități, pe care aproape
fiecare îl avem în anii tineri, se restrânge treptat și, atunci când am ști să
alegem cu adevărat, nu mai avem alternative… Așa că, dați -mi voie, măcar
în vis, să merg pe un alt drum… Să -mi formez o echipă de cercetare
interdisciplinară și să încerc transferul de metodă.
MODERATORUL: Adică ?
RĂDULEȚ: Adică utilizarea într -un domeniu nou a unor mijloace
cunoscute, consacrate în alte arii de cunoaștere.
MODERATORUL: De ce neapărat „transferul de metodă” ?
CIȘMAN: Pentru că duce adesea la rezultate spectacul oase. Mă înșel,
domnule Răduleț ?
RĂDULEȚ: Câtuși de puțin.
CIȘMAN: Cel mai bun exemplu este reducerea drastică a grosimii benzilor
laminate. Inginerii d in domeniu se străduiau să reducă jocul în lagărele
laminorului și obțineau cu greutate îmbunătățiri de câteva procente. O
bucătăreasă specializată în tăiței a dat o soluție radicală: trecerea încă o
dată printre cilindri a materialului îndoit în două.
ALA CI: Transferul de metodă poate fi realizat și în mintea unei singure
persoane; nu este neapărat necesară colaborarea interdisciplinară.
RĂDULEȚ: Un exemplu care ne face cinste și pe care n -ar trebui să -l
uităm este cel al ilustrului inginer George Constant inescu.
CIȘMAN: Absolut !
RĂDULEȚ: A fost unul dintre marii inventatori ai lumii iar în 1926 o
revistă britanică îl cita printre primii savanți și inventatori ai lumii, alături
de Einstein, Marconi, Edison, Bell, Marie Curie…
CIȘMAN: Este fascinant cum d e la interesul pentru armonia muzicală a
trecut, prin asociație de idei, la transmiterea puterii mecanice prin lichide…
RĂDULEȚ: Asta din punct de vedere fenomenologic. Pentru mine este
încă și mai interesantă utilizarea calculului specific circuitelor e lectrice, în
mecanica fluidelor. Aici se produce adevăratul transfer de metodă.
Rezultatul, cu totul remarcabil, este o nouă știință: “sonics” – sonicitatea.
ALACI: Ceea ce nu se știe sau se omite intenționat este că tatăl
inginerului, a fost un remarcabi l profesor de matematici și i -a lăsat
moștenire o bibliotecă solidă. “Trecerea” adevărată de la armonia muzicală

42 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
la fluidică s -a făcut prin limbajul matematic nu printr -o simplă idee, care
luată izolat pare chiar bizară.
MODERATORUL: Înțeleg că s -a pornit de la fenomenele fizice între care
s-a stabilit apoi o punte folosind un instrument matematic adecvat. Dar s -a
pornit de la fenomenul fizic…
ALACI: “Instrument” sună mai elegant decât “unealtă” dar tot peiorativ…
Nu vreți să acceptați că matematica tre buie învățată așa cum învățăm limba
maternă? Mama -natură vorbește în limbaj matematic. Dacă vrem s -o
înțelegem trebuie să stapânim acest mijloc de exprimare. Avem șansa de a
o descifra, în măsura în care i -am învățat graiul.
CIȘMAN: Dacă invoci mama -natură , eu ca fizician, sunt de acord cu
orice… Revenind însă la Gogu Constantinescu, e important că și -a dus
teoria până în faza de aplicații.
RĂDULEȚ: Cel mai mare succes l -a avut, probabil “mitraliera
sincronizată” – o soluție care făca posibilă tragerea, î n timpul zborului,
printre palele elicei avionului. Asta explică superioritatea aviației britanice
în războiul din 1914 -1918.
MODERATORUL: Ce va fi simțit acest român, aflat în slujba Amiralității
engleze, când a văzut că de la armonii muzicale a ajuns la o armă de
distrugere?
CIȘMAN: Sentimente amestecate c u amărăciune, dar ce putea face ? Să se
fi internat în sanatoriul domnișoarei von Zahnd ? S -a dovedit că nici asta
nu-i o soluție.

SCENA IV

VALERIU ALACI, ALEXANDRU CIȘMAN, REMUS RĂDULEȚ,
MODERATORUL, TEHNICIANUL

TEHNICIANUL: (Intrând cu o scară ) Bună seara! Am ordin de la domnul
decan să schimb becul ars.
MODERATORUL: Tocmai acum v -ați găsit să -l schimbați?
TEHNICIANUL: ( Montând scara în dreptul becului ) Trebuie să facem
mai multă lumină… Nu dureză mult…
RĂDULEȚ: Uite ce ne lipsea: mehr Licht !
TEHNICIANUL: Să nu credeți că mă vindeți pe nemțește… Soția mea a
fost nemțoaică…
CIȘMAN: Decanul nu știe că aici se desfășoară o activitate 

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 43
MODERATORUL: ( Confidențial, către Cișman ) Știe, dar… de când dă
ordinul și până se execută trece un timp nedefinit.
ALACI: Defectul nostru endemic… Nu reușim să impunem rigoare și
ordine, să creăm un sistem funcțional…
TEHNICIANUL: ( Desfăcând dulia becului cu un clește ) Uite -așa frumos,
pe spate, dă perdeaua la o par te, ca să -ți văd sistemul gol… Că degeaba
ești frumoasă dacă nu…
MODERATORUL: Ce boscorodiți acolo, domnu’ Ionuț !
TEHNICIANUL: Eu nu boscorodesc… Eu descânt… Metalul trebuie
descântat… Domnii profesori nu înțeleg lucrul ăsta… Str âng becul până
iese apă di n fier… Globul cedează și atunci, cine să -l repare Iarăși
Ionuț!… Nimeni nu se gândește că Ionuț are și probleme mai importante
de rezolvat…
CIȘMAN: Bucură -te, domnule, că ești o persoană indispensabilă !
TEHNICIANUL: ( Continuând impasibil explicația ) Becu l se strânge c u
simț… Până face contact… Atât !
CIȘMAN: ( La aprinderea becului ) Eh, altă viață.
RĂDULEȚ: Da, dar dânsul nu prea ține la viață… Lucrează sub tensiune.
TEHNICIANUL: Păi, dacă nu lucrez sub tensiune, de unde să știu când
face contact  Vedeți La asta nu v -ați gândit. Dar eu m -am gândit:
cleștele -i izolat, pantofii sunt uscați, scara îi de lemn, linoleum -ul îi
izolator… Se testează cu dosul palmei… Vedeți  Astea -s lucruri care se
învață din practică, din experiență…
RĂDULEȚ: ( Indispus ) Vedeți, vedeți… Parcă -l aud pe Andronescu…
TEHNICIANUL: ( Impasibil ) Nu învățați studenții numai teorii savante.
Lucrurile practice sunt mai importante…
MODERAT ORUL: Ați terminat domnu’ Ionuț 
TEHNICIANUL: Imediat, imediat… ( Adunând scara, observă o banchetă
pe car e se află pateuri de protocol ) Dacă bancheta asta ar putea vorbi… E
de la Centrul de Calcul, de la MECIPT*)…
CIȘMAN: Ce ar spune 
TEHNICIANUL: ( Zâmbind misterios ) Hm, ce ar spune… S -au întâmplat
multe…
ALACI: Dânsul a observat, se pare, că uneori știința n u înseamnă doar
creație ci și procreație…
MODERATORUL: Serviți -vă, domnu’ Ionuț…

*) MECIPT – abreviere pentru Mașina Electronică de Calcul a Institutului
Politehnic din Timișoara.

44 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
TEHNICIANUL: ( Luând un pateu în gură și altele în buzunar ) Ah, da…
mulțumesc… mulțumesc…
MODERATORUL: … și povestiți -ne cum ați făcut dumneavoastră primul
tranzistor române sc…
TEHNICIANUL: ( Stânjenit ) Primul tranzistor românesc… E o bârfă,
domnilor…
MODERATORUL: Știți povestea?
CIȘMAN: Eu, nu.
RĂDULEȚ: Povestește -ne!
MODERATORUL: ( Amuzat ) Prin cinzeci și…, Lerchenfeld a adus de la
Moscova un tranzistor… și din nefericire a reușit să -i rupă un pin. L -a
chemat pe domnul Ionuț și, la repezeală, i -a spus să încerce să -l repare,
adică să -i lipească pinul… A doua zi, Ionuț s -a prezentat cu un tranzistor
făcut la strung, copie fidelă a celui rusesc. V -am făcut unul identic, zice,
dar cu pinii mai solizi, ca să nu se mai rupă…
TEHNICIANUL: ( Pe fond de râsete ) E o bârfă a lui Manase ca să arate că
eu nu pricep electrotehnică… Credeți că eu nu știam că tranzistorul este o
piesă electronică ș i nu un gândac cu trei picioare  Să fim ser ioși…
MODERATORUL: De unde să știți, domnu’ Ionuț? Tranzistorul abia se
inventase… Exemplarul acela a fost, a fost cu siguranță, dintre primele care
au intrat în țară…
TEHNICIANUL: De unde, de ne -unde, știam… Vă spun eu…
RĂDULEȚ: În orice caz, dum neata cunoști istoria scrisă și nescrisă a
ultimelor decenii din evoluția Politehnicii…
ALACI: ( Ironic ) Dacă nu o fi, chiar dânsul, istoria școlii în persoană…
TEHNICIANUL: Eu lucram la centrul de calcul cu Lerchenfeld iar
Manase era tehnician la catedră – copilul de suflet al profesorului Rogojan.
De aici toata bârfa…
MODERATOR: Și încet, încet ați ajuns la vârsta pensionării…
TEHNICIANUL: ( Luându -și scara și ieșind precipitat ) Nu vorbiți prostii !
Pe mine aici m -ați găsit și aici mă lăsați. Munca trebuie s ă meargă mai
departe. La revedere. Să trăiți!

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 45

SCENA V

VALERIU ALACI, ALEXANDRU CIȘMAN, REMUS RĂDULEȚ,
MODERATORUL

RĂDULEȚ: ( După ce moderatorul închide ușa în urma tehnicianului și
revine la masa rotundă ) De ce s -a supărat ?
MODERATORUL: Fiți lin iștit, o să -i treacă… Nu suportă să i se
amintească de pensionare.
ALACI: Totuși, un angajat care din pricina vârstei nu -și mai poate
îndeplini sarcinile la timp, ar trebui pensionat.
CIȘMAN: ( Ironic ) Poate că -l țin doar pentru peisaj… e pitoresc, treb uie să
recunoaștem…
MODERATORUL: Va fi pensiont oricum pentru că anii nu iartă pe
nimeni, dar cred că mulți îl vor regreta.
ALACI: E adevărat că orice despărțire aduce păreri de rău. Nu te desparți
de un om, ci de propriul trecut…
MODERATORUL: Nu e vo rba să devenim sentimentali însă omul ăsta, așa
cum l -ați văzut, e disponibil la orice oră din zi și, poate, din noapte…
CIȘMAN: Și ceilalți tehnicieni, mai tineri ?
MODERATORUL: Dacă unii profesorii nu dovedesc atașament
necondiționat față de instituție și zel în rezolvarea sarcinilor, personalului
auxiliar ce să -i mai pretinzi? Majoritatea se fofilează: să treacă orele,
săptămâna, luna… să vină ziua în care spun că lucrează “pe bani”… Iar
dacă-l iei pe câte unul din scurt că nu și -a făcut vreo sarcin ă, se poate și
obrăznici: “Eu? Pentru salariul ăsta?” Este un mod original de a înțelege
democrația…
RĂDULEȚ: Conducerea administrativă și voi toți sunteți vinovați dacă
tolerați impertinența. Nu -i convine? Să plece, să vină altul!
CIȘMAN: ( Tot către mo derator ) Cred că exagerezi, dar dacă e adevărat ce
spui, sunteți vinovați… Toți sunteți vinovați!
ALACI: Și Ionuț, dacă e așa de conștiincios, cum pretinzi, de ce nu -și
îndeplinește la timp atribuțiile?
MODERATORUL: Pentru că acceptă prea multe “atribuți i”, în cadrul și în
afara serviciului. E adevărat că l -au mai lăsat puterile dar… lucrează.
Lucrează și totuși e criticat… pe când alții la care nimeni nu apelează,
hălăduiesc în tihnă. I -am spus zilele trecute: nu mai promite, domnule,

46 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
dacă știi că nu te poți ține de cuvânt! Știți ce mi -a răspuns? “Cum aș putea
eu lua bucuria omului care află că va fi servit?” Bine, am zis, și când
constată că nu l -ai servit? “Ei, mai așteaptă și el că și cine a căzut din cer, a
mai stat puțin să -și tragă sufletul și d upă aceea s -a ridicat să meargă mai
departe”.
ALACI: E și asta o concepție…
CIȘMAN: Originală, ca și omul…
RĂDULEȚ: Nu văd cum se poate colabora cu un astfel de ins…
MODERATORUL: Cunoscătorii i -au aflat șpilul: trebuie să stai lângă el.
Atunci, și da că are zece treburi începute, le lasă deoparte și se apucă de
lucrul tău. E un spectacol, care cere timp dar merită gustat: “descântă”
materialele, îți explică etapă cu etapă ce are de făcut, își amintește din
trecutul lui și al colegilor, își spune părere a despre școală, profesori și
studenți… Ce mai, ca un dascăl bătrân… Unii, în batjocură, îi și zic “dom’
profesor”…
RĂDULEȚ: Și asta e destul ca să i se ierte tărăgănările?
MODERATORUL: Poate, n -ar fi destul dar mulți, indiferent de poziția în
schema institutului, îi cer sprijinul. Dacă ai probleme cu apa, cu încălzirea,
cu iluminatul, cu frigiderul, cu mașina de spălat, cu bicicleta, cu yala cu…
orice, primul gând este la Ionuț. L -am căutat nu demult pentru o piuliță
mai specială. Uite, zice, parcă Dumnezeu a aruncat -o pe drum, să o găsesc
eu și să ți -o dau dumitale… E priceput la toate și nepretențios… O singură
dat l-am auzit semețindu -se în fața unuia care se îndoia de competența lui.
Ionuț i -a dovedit că are dreptate… “Dar ce ești dumneata ?”, l-a întrebat
individul. “Maestru universal!”… Da, așa i -a răspuns, “maestru universal”…
RĂDULEȚ: Înseamnă că pentru el salariul e ciubuc și ciubucul salar…
ALACI: Bărbatul ideal pentru o femeie strângătoare…
MODERATORUL: Se pare că “nefasta” lu i, care pronunța totdeauna “f”
în loc de “v”, nu a gândit la fel: el îi punea toți banii în mână, iar “Frau” îl
bănuia că e prea bine plătit ca să nu facă servicii complete femeilor singure
și neajutorate. De aici i s -a tras divorțul, singurătatea, dorul d e copil,
neglijarea trupului… Șoroafele nu țin de foame, nici dacă le descânți…
RĂDULEȚ: Concluzia e clară: nu dați niciodată și ultimul leu nevestei. Să
știe că banii sunt puțini… se câștigă greu… Ești mai prețuit…
ALACI: Și dacă nu i -ar fi dat nevestei, tot nimic nu s -ar fi ales. Sunt oameni
care pot să muncească două vieți, nu una, tot degeaba… Nu știu să se
chivernisească. În cazul ăsta, o soție, chiar rea…
CIȘMAN: N -a încercat și el să se mai lipească de cineva?

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 47
MODERATORUL: Ei, nu… A m ai încercat, sau mai bine spus a fost ademenit
într-o legătură… Acum vreo doi ani, l -am văzut deodată schimbat, venea cu
pachețele de mâncare, era mai îngrijit îmbrăcat, purta o căciulă de voevod,
cam ca Mihai Bravu’… Mi -a mărturisit că simte un suflu nou și se va
recăsători… Treaba a durat câteva săptămâni, până când a făcut -o pe noua
Bubulină, părtașă la cecuri… Apoi tuna, ploua și fulgera: “Nu i -e rușine să ia
banii de la un om bătrân?!”… A mai recuperat ceva și a revenit la viața lui
obișnuită , bucuros că a scăpat…
RĂDULEȚ: ( Meditativ ) În viață, prima alegere e importantă… Dacă ai ratat -o,
tot restul parcursului e sortit necazurilor…
ALACI: Dar rude nu are, copilul nu -l caută?
MODERATORUL: O să -l caute când o să audă că a murit… Or să c aute
sacii cu bani și vor găsi numai fierărae prin toate cotloanele cunoscute și
necunoscute ale facultății…
TEHNICIANUL: ( Glasul i se aude de pe coridor ) Aici, domnule profesor,
în sala de consiliu…
CIȘMAN: Vorbim de lup… Sper că nu vine iarăși!?
ALACI: ( Alertat ) Vine ´napoi?
MODERATORUL: Fiți liniștiti, nu mai are pretext.
TEHNICIANUL: ( Tot de pe coridor ) Acolo, acolo. Mai sunt câțiva…

SCENA VI

VALERIU ALACI, ALEXANDRU CIȘMAN, REMUS RĂDULEȚ,
ALEXANDRU ROGOJAN, MODERATORUL

MODERATORUL: ( Merg ând în întâmpinarea profesorului Rogojan ) Ah,
domnule profesor, nu credeam să mai veniți!
ROGOJAN: ( Mai degrabă către ceilalți invitați ) Bine v -am găsit. Am
cumpănit mult, să dau curs invitației sau nu…
ALACI: ( Ca pentru sine ) Se vede că nici cugetarea î ndelungată nu duce
totdeauna la deciziile cele mai înțelepte…
CIȘMAN: ( Către Rogojan ) Poate că ne ajuți dumneata să găsim o matcă
adecvată pentru discuția noastră. Mi se pare nepotrivit să vorbim despre
cercetare, despre cărți și edituri, despre tehnici eni și metehnele lor, când
principala noastră menire de dascăli este să transmitem cunoștințe,
deprinderi și un set fundamental de valori…

48 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
MODERATORUL: Am înțeles. Vă propun să facem un tur de orizont cu
rugămintea ca fiecare dintre dumneavoastră să arat e clar, care consideră a
fi principala calitate a profesorului universitar…
ALACI: Să iubească studenții, desigur…
RĂDULEȚ: Și să nu iubească studentele…
ALACI: Să nu iubească studentele, secretarele, tehnicienele…
RĂDULEȚ: Să se înalțe prin efort propriu, nu purtat de “ eternul feminin ”…
MODERATORUL: Credeți -mă, mi -e dor de fustițe vaporoase, de ființe
suave care, cel puțin până deschid gura, să -mi dea iluzia purității…
CIȘMAN: Te credem. Și noi am avut la vremea noastră astfel de
nostalgii… Sexul frumos nu are nici o vină. Noi suntem în culpă dacă
cerem femeilor prea mult. Nu doar astăzi, niciodată femeile n -au fost atât
de frumoase ca în imaginația bărbaților.
MODERATORUL: Majoritatea studentelor se poartă ca și băieții, blindate
în pantalon i de cowboy… După limbajul folosit, iarăși e dificil să spui care
sex e mai vulgar… E adevărat, vara cel puțin și privite din față, fetele se
disting ușor: numai ele își etalează buricul…
RĂDULEȚ: Se pare că dumneta nu ții pas cu timpul.
CIȘMAN: ( Către Răduleț ) În tot cazul, la examen poate să -și împlinească
visul…
MODERATORUL: Cum?
CIȘMAN: Le spui direct, ca Bakony ( Strigând ): la examen, pantalonii jos,
la examen pantalonii jos!. ( Râsete ) Nu vei mai avea surpriza ca decanul să
nu te primească. Te v a invita el și încă urgent.
MODERATORUL: Revin cu întrebarea, la modul cel mai serios: domnule
Alaci, care ar putea fi principala calitate a profesorului universitar?
ALACI: Să se fi născut cu cartea în mână, sau, în termeni peiorativi, să fie
“șoarece de bibliotecă”…
MODERATORUL: Credeți că este suficient să citești? Cunoștințele astfel
dobândite și transmise nu sunt oarecum impersonale, exterioare, formale?
ALACI: A, nu! Matematicianul, spre deosebire de inginer, are privilegiul
de a-și putea împlini mi siunea, la cel mai înalt nivel, doar cu cretă și tablă
respectiv cu creion și hârtie. Nu are nevoie de altă “aparatură”.
Experimentele lui sunt mentale, imaginative. Cel care citește…
MODERATORUL: “Șoarecele de bibliotecă”…
ALACI: Fie! “Șoarecele de bi bliotecă” deține cunoștințe bogate și corecte,
poate prelucra acele informații, poate dezvolta teorii proprii, altfel spus
cunoștințele se personalizează… În plus, cine citește mult își formează un
stil de prezentare orală sau scrisă…

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 49
MODERATORUL: Am v orbit de curând cu un fost student de al
dumneavoastră… V -ar fi plăcut să auziți cum vă lăuda…
ALACI: Mă bucur… Gândul bun al foștilor studenți este răsplata cea mai
de preț la care poate râvni un dascăl…
MODERATORUL: Știți ce avea mai viu întipări t în minte?… Faptul că vă
opreați din când în când și întrebați studenții: “așa -i că-i frumos?! așa -i
că-i frumos?!” Erați acaparat de subiect…
RĂDULEȚ: Trăia într -adevăr lecțiile cum numai marii profesori o fac, și
această dăruire ne prindea și pe n oi…
MODERATORUL: Iată o confirmare directă a prețuirii studenților.
ALACI: Astea sunt micile trucuri prin care orice dascăl se străduiește să
capteze sau să întrețină interesul auditoriului…
MODERATORUL: Rămâne, totuși, o problemă.
ALACI: Anume?
MODERA TORUL: Legătura matematicii cu ingineria. La Politehnică, mai
ales, matematica nu se face pentru frumusețea demonstrațiilor ci pentru a
sluji înțelegerea fenomenelor…
ALACI: ( Se ridică de la masă și recită amenințând moderatorul cu
degetul ) “Să nu te -atingi de cercurile mele, / Ostaș viclean! Și nici să nu
te-nșele / Asemănarea lor cu arcul tău. / Sunt simple jucării și nu fac rău./
Privește -le mai bine cu sfială, / În rotunjimea lor nu e greșeală. / Și chiar
dacă le vezi întinse -n zgură / Esența lor e to t idee pură .”
MODERATORUL: ( Conciliant ) Idee pură, ziceți…
ALACI: Da, ideea pură este alfa și omega pentru matematicianul adevărat.
Drumul spre aplicație trebuie făcut de cel care cunoaște aplicația, respectiv
de inginer. Noi oferim teoria : închegată, co erentă, frumoasă !
MODERATO RUL: Ce spuneți, domnule Cișman ?
CIȘMAN: Am scris -o, am spus -o și o repet: pentru fizician, matematica
este un mijloc, nu un scop. Și chiar vorbind de mijloace, matematica nu
poate trece înaintea aparatului de investigare, de măsu ră. Învârtirea
relațiilor te poate duce lesne la rătăciri, pe când experimentul, măsurarea,
te calează totdeauna pe obiectul cercetării, pe fenomen. “ Labor omnia
vincit improbus ” este dictonul care ar trebui aplicat de fiecare cadru tehnic,
cu precizarea c ă prin “labor” eu nu înțeleg munca, în general, ci munca de
laborator, experimentală.
MODERATORUL: Asta o spuneți dumneavoastră, ca fizician experi –
mentator… Știu că v -a plăcut să născociți mici instalații, să aduceți
îmbunătățiri aparaturii…

50 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
CIȘMAN: A bsolut! Asta îți asigură cunoașterea perfectă a aparaturii și
utilizarea ei la limitele de performanță… Bineînțeles, autodotarea este doar
o treaptă înaintea înzestrării laboratorului cu aparatură mai pretențioasă…
MODERATORUL: Aș vrea să vă dau drepta te…
CIȘMAN: Nu trebuie să -mi dai dumneata. Eu am dreptatea mea…
MODERATORUL: Totuși… Am aflat că un experimentator, ca și
dumneavoastră, amintea mereu colaboratorilor că performanța aparatelor și
volumul cunoștințelor nu pot înlocui originalitatea gâ ndirii și spiritul de
observație. Ca să rezolvi o problemă, mai întâi trebuie să recunoști că ea
există, adică să ai o idee. O pură idee, cum zice domnul Alaci…
CIȘMAN: Ai și dumneata dreptate… Dar uităm mereu că nu suntem
cercetători… Suntem, în pri mul rând dascăli, sau ca să fiu mai precis,
suntem profesori într -o școală tehnică…
RĂDULEȚ: Poli… tehnică !
CIȘMAN: Po litehnică !
MODERATORUL: Cred, totuși, că vremea autodotărilor, a impro –
vizațiilor, a trecut. Ele implică și o mare pierdere de timp.. .
CIȘMAN: Nu o dată sa dovedit că timpul, crezut pierdut, a fost de fapt
câștigat… Cum poți să transmiți deprinderi, skills – cum ziceți astăzi –
dacă nu cunoști aparatura, dacă nu ai tu însuți deprinderi experimetale ?
MODERATORUL: Nu vreau să vă irit.. .
CIȘMAN: De ce nu ? Irită -mă, dacă poți !
MODERATORUL: Ce deprinderi a transmis Einstein despre care se spune
că n-a fost în stare să mânuiască un aparat, nici în stude nție, nici mai apoi
ca profesor ?
CIȘMAN: Bine, Einstein nu știa nici matematică. L -a aju tat profesorul lui
de la Politehnica din Z ürich, Minkowski, să dea o formulare matematică
teoriei relativității…
MODERATORUL: Nu cunoștea aparatura, nu știa matematică dar a avut o
idee…
CIȘMAN: Einstein n -a fost nici student model, nici profesor aprec iat…
Singur recunoștea, cu franchețea care l -a caracterizat, că “n -a profesat
chiar la înălțime”.. Einstein este excepția care întărește regula… Și, mai
ales, nu uita că suntem dascăli într -o școală tehnică…
MODERATORUL: În acest ultim punct, sunteț i inatacabil… Domnule
Răduleț ?
RĂDULEȚ: (Trezit parcă din vis) Nu știu cum ar suna acest taifas al
nostru, pentru cineva din afara științei și tehnicii… Eu unul, redescopăr
plăcerea de a asculta…

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 51
MODERATORUL: Oferiți -ne și nouă această plăcere… Exis tă oare un
diferend între matematicieni și fizicieni?
RĂDULEȚ: În tot cazul, nu e unul real, de nedepășit…
MODERATORUL: Cu ocazia elaborării Lexiconului , v-ați declarat
competența ca inginer electrotehnic, ca fizician, dar și în domeniul
matematicii.
RĂDULEȚ: Eu am încercat să stăpânesc și formalismul matematic și
fenomenul fizic… dar această tentativă de a cunoaște, ca unică persoană,
mai multe domenii, nu este obligatorie și poate nici de dorit. Este cu
siguranță de dorit ca și matematicianul, pe de o parte, respectiv fizicianul,
inginerul, de cealaltă parte, să facă un pas în întâmpinarea domeniului
complementar… Cred că și sub acest aspect, avem cel mai bun exemplu tot
în Lalescu. Se știe despre dânsul că a fost un matematician de excepție, că
a organizat cuminte Școala Politehnică, unde a înjghebat cu grijă un corp
profesoral… Nu se mai știe că era interesat și de tehnică iar în 1919 și -a
luat la Paris diploma de inginer electrician. Era foate mândru de asta. Apoi,
chiar a predat cursuri de elec tricitate. Sigur că a rămas în esență
matematician dar s -a ocupat de seriile trigonometrice, de pildă, tocmai
pentru aplicațiile lor în domeniul electricității…
MODERATORUL: Să înțeleg că vedeți în această capacitate de a stăpâni
deopotrivă unealta mate matică și fenomenul fizic, principala calitate a
universitarului de profil tehnic?
RĂDULEȚ: Nu știu dacă se poate vorbi de “principala calitate”… E o
calitate importantă… Dar după mine, cel puțin la fel de importantă este
capacitatea de a efectua opera ții de sinteză, pe lângă cele de analiză.
MODERATORUL: Ați putea fi mai explicit?
RĂDULEȚ: Domnul meu, spiritul știițific modern începe cu Descartes, iar
metoda carteziană…
MODERATORUL: Constă din patru reguli…
RĂDULEȚ: Din care doar două sunt esențial e: regula analizei și regula
sintezei. Regula analizei, de care mai mulți se învrednicesc, presupune
împărțirea unei chestiuni dificile în fragmente mai ușor de rezolvat…
MODERATORUL: În câte fragmente?
RĂDULEȚ: Descartes zice: “în câte ar fi posibil și necesar ”…
MODERATORUL: Iar sinteza?
RĂDULEȚ: Sinteza e operația oarecum inversă: urci de la simplu spre
complex, ca pe niște trepte de cunoaștere…
MODERATORUL: Adică despici firul de păr în șase, ca să ai din ce -l
reface la loc…

52 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
RĂDULEȚ: Nu! Îl despi ci ca să vezi cum funcționează fiecare parte, după
care, știind cum funcționează părțile, îl recompui ca să înțelegi cum
funcționează întregul.
MODERATORUL: Idee, experiment, analiză, sinteză… Facem ce facem și
revenim mereu la trăsături utile mai degrab ă cercetătorului, savantului,
decât unui profesor…
CIȘMAN: Universitarul trebuie să fie și cercetător, dacă se poate chiar
savant… Nu ești la nivelul unui domn’ Trandafir care între o lecție de
cântat în cor și una de citit povești, merge să pună fânul pe par… Între două
cursuri, te documentezi în bibliotecă sau experimentezi în laborator…
MODERATORUL: Ceea ce nu înseamnă că lucrarea dascălilor din școlile
elementare, e lipsită de importanță…
CIȘMAN: În nici un caz. Prin puterea de influențare, în vățătorul e chiar
mai însemnat decât universitarul… Cred totuși că nu dascălii de felul
domnului Trandafir sunt rari, ci școlarii cu harul unui Sadoveanu.
RĂDULEȚ: Hilton îl salvează pe Chips de la uitare, nu invers…
MODERATORUL: Am senzația că fiecare vorbește pro domo și nu vom
putea desprinde nici o concluzie comună… De exemplu, dacă mă uit la
Lexiconul tehnic , e clar că descrierea fiecărui termen are la bază operația
de analiză, în timp ce lucrarea, în ansamblul ei, este una enciclopedică, de
sinteză. În mod firesc, domnul Răduleț pledează aici pentru un spirit
analitic și de sinteză.
RĂDULEȚ: Și ce este rău în asta, câtă vreme nu susțin că acest spirit ar fi
calitatea unică, primordială a unui savant, profesor… Spun doar atât: e o
calitate impor tantă…
MODERATORUL: Și de unde putem ști că un profesor are sau nu atari
calități?
RĂDULEȚ: Procedând exact cum ai făcut adineaori: examinezi opera.
ALACI: Fizica generală este, în primul rând, o lucrare de sinteză. Deci
colegul Cișman are, indiscutabil, un spirit sintetic…
CIȘMAN: După cum Trigonometria patratică este preponderent analitică,
fără a i se putea nega și un caracter sintetic, de ansamblu…
RĂDULEȚ: E, totuși, un exercițiu gratuit să identifici în operă, însușirile
unor oameni pe care tale ntul, voința sau destinul i -au așezat deja, la locul
lor în peisajul lumii. Mult mai util ar fi să descoperi calitățile tinerelor
vlăstare, să orientezi tânărul, să -l ajuți să -și pună în valoare harul natural,
spre folosul lui și al societății.
ALACI: “ Omu l potrivit, la locul potrivit ” este condiția sine qua non a
societății ideale…

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 53
MODERATORUL: Dar putem pretinde cuiva să ghicească dacă un copil
de grădiniță are sau nu spirit analitic?…
ALACI: Cum nu? E mai simplu decât crezi. Ajunge să le urmărești
atitudinea față de jucării… O să vezi ici -colo câte unul care, dacă are un
ceas în mână, încearcă să -l demonteze, să vadă de ce ticăie… Nu înseamnă
că și reușește, dar încearcă… Dacă are o păpușă e curios să vadă cum
închide ochii, cum plânge, dacă nu i se mișcă buzele… Poți fi sigur că acel
copil nu va pica la examenul de analiză matematică…
CIȘMAN: Alții încearcă să clădească ceva din bețe de chibrit, din cărți de
joc, din orice le cade la îndemână…
MODERATORUL: Vă gândiți și la copiii care cons truiesc castele de nisip
la țărm de mare ?
CIȘMAN: Fără îndoială. Nu spunea Isaac Newton că se simte ca un copil la
țărmul mării?!… În fiecare copil de acest fel, licărește un spirit de sinteză.
ALACI: Dea domnul ca măcar o parte din acești copii să -și pună în valoare
calitățile native.
CIȘMAN: Amin!
RĂDULEȚ: Apropo, de jocurile copilăriei, permiteți -mi să vă dezvălui
prima mea experiență memorabilă. Să fi avut vreo patru -cinci ani… Am
trecut printr -o cutie de carton, un lujer lung de ceapă. La un capă t al
tubului turnam apă… Știam ce trebuie să se întâmple… și totuși priveam
uimit cum apa dispare, e absorbită de Schachtel, de șcătulă, pentru ca în
partea cealaltă să pară că izvorăște din acea cutie. Mi se părea fascinant să
nu știu, mai bine zis să nu văd ce se întâmplă cu lichidul înăuntrul cutiei…
CIȘMAN: Ai descoperit un model fundamental: black -box-ul!
RĂDULEȚ: (Zâmbind) Nu, nu l -am descoperit… Aș fi putut cel mult să -l
inventez… dar cutia mea era albă…
ALACI: Mai întâi, trebuiau să -ți crească dumitale lujerele…
RĂDULEȚ: E adevărat, nu poți forța natura dar imaginea acestui joc mi -a
revenit de fiecare dată când m -am ocupat de răspunsul circuitelor la
semnale. Ce minune: să vezi numai intrarea și ieșirea…
MODERATORUL: Cred că dacă vor bim de black -box, de blocuri cu
intrări și ieșiri, ne aventurăm pe terenul profesorului Rogojan…
ALACI: Nu cred că e terenul dânsului… Ogorul științei e larg și fiecare își
poate cultiva lanul, dacă simte chemare…
MODERATORUL: Ce spuneți domnule Rog ojan? Se poate vorbi de vreo
calitate mai importan tă, de o “chemare” a dascălului ?
ROGOJAN : (Ceremonios, accentuând cuvintele ) Fără doar și poate.
Profesorul trebuie să privească lucrurile nițeluș mai în profunzime decât

54 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
cei din jurul său. Numai astfel poț i căpăta viziunea unui deschizător de
drumuri… Noi, bunăoară, am lucrat cu deosebită râvnă și am înfruntat
nenumărate piedici până am izbutit să înființăm Secția de Calculatoare
Electronice… Asta, în ’64… Prima din țară! Prima! Vă puteți închipui cât
prestigiu am adus Politehnicii…
MODERATORUL: Sunt convins de acest lucru… și totuși am o
nedumerire: ați înființat prima specializare în domeniul calculatoarelor din
țară, fiind totodată acuzat că ați cuplat cu întârziere la această idee… Altfel
spus, ați deschis un drum nou dar oarecum dus de val, nu din viziune
proprie…
ROGOJAN: Ce spui dumneata?!
CIȘMAN: (Înclinând să dea dreptate moderatorului ) După scripturi,
Centrul de Calcul s -a înființat, într -adevăr, cu trei ani mai înainte, în
noiembrie ’ 61…
MODERATORUL (Conspirativ, către Cișman ) Politehnica stă sub zodia
scorpionului: Școala însăși s -a deschis în noiembrie, Centrul de Calcul în
noiembrie, editura în noiembrie…
ALACI: Am convenit să nu mai vorbim despre editură!
MODERATORUL: Scuzați.
ROGOJAN: Eu credeam că discutăm la modul serios…
MODERATORUL: Așa și discutăm.
ROGOJAN: Atunci să fie clar și limpede că aceleași persoane care inițial
s-au opus înființării grupei de calculatoare, mai târziu m -au învinuit, pe
nedrept, că n -am făcut -o mai degrabă… Studenții buni de la diferite
specializări, pe care mă străduiam să -i conving să îmbrățișeze noua știință
a calculatoarelor, erau luați deoparte și sfătuiți să nu părăsească domeniile
consacrate pentru o aventură cu sfârșit incert… Întreba ți astăzi, nu numai
primele generații de calculatoriști, ci toate seriile care au urmat și vă vor
spune că au trăit o splendidă aventură, într -un domeniu de vârf, în
necontenit progres… Numai tenacitatea și devotamentul nostru deosebit….
ALACI: (Către Rogojan ) Dacă aveai dumneata cunoștințe temeinice de
matematici, ai fi simțit mai degrabă pulsul vremii… dar nu te -ai ridicat
peste nivelul unui inginer practician… Păcatul ăsta te -a urmărit și mai
târziu pentru că tot din aversiunea pentru matematici te-ai cantonat în hard
și ai defavorizat softul… Or, astăzi se vede clar: softul, programarea bazată
pe algoritmi, deci pe matematică, a câștigat teren…
ROGOJAN: Ei, vedeți, cum lupta mea nu s -a sfârșit încă?! (Adresându -se
lui Alaci) Dacă ați fi privi t lucrurile nițeluș mai în profunzime, ați fi înțeles
că noi nu avem nevoie de algebra clasică, ci de algebra logică, booleană…

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 55
nu aveam nevoie de analiza pe care ați predat -o dumneavoastră, ci de
metode numerice pe care matematicienii noștri au început să le predea
foarte târziu și numai la insistențele noastre deosebite… Știința
calculatoarelor este, în primul rând, un domeniu ingineresc iar pentru mine
ca inginer e mai util să urmăresc adevărul concret al faptelor decât să -mi
închipui continuitatea f uncțiilor. Noi, inginerii , suntem constructorii,
romanci erii științei, dacă vreți, pe când dumneavoastră, matematicienii,
sunteți poeții ei…
CIȘMAN: Bine, dar la Centrul de Calcul, erau și matematicieni care
stăpâneau tocmai algebra logică și metodele nu merice de care aveați
nevoie… Totuși nu ați găsit o cale de colaborare, n -ați fost nici măcar într -o
competiție cinstită, benefică… Animozitățile, ca să nu spunem dușmănia,
dintre Centru și catedră au răsuflat până și în presa centrală… Îmi amintesc
de un titlu: “MECIPT3 contra CETA”…
ROGOJAN: În acel articol se arătau efectele pozitive ale competiției…
CIȘMAN: Asta, de ochii lumii… Aici, la bază, se știa că dumneata ai
însărcinat pe cel mai bun electronist al catedrei să studieze poarta
fundame ntală din MECIPT, să -i afle hibe… Or, ce hibe să -i găsească?
Schema circuitului era inspirată dintr -o revistă americană…
ROGOJAN: Tocmai! Era o schemă copiată, pe când noi am avut
specialiștii noștri, am proiectat circuitele noastre, le -am realizat cu
componente românești și am format ingineri care au dus faima Politehnicii
în țară și în lume… Am fost ca o stâncă în mijlocul mării…
CIȘMAN: Nimeni nu contestă meritele dumitale, respectiv ale catedrei…
dar și Centrul a avut meritele lui, chiar dacă prin afinități “elective” s -au
orientat după John von Neumann: au început primii, au făcut trei
calculatoare MECIPT până voi ați finalizat unul și, după modelul
ENIAC*)-ului, au utilizat puterea de calcul la proiectarea barajului de pe
Argeș, la optimizare a producției în siderurgie, în energetică… Întrebarea
mea e dacă nu era mai bună colaborarea decât competiția surdă?!
ROGOJAN: Un lucru vă rog să rețineți: faptele tuturor oamenilor trebuie
judecate numai din punctul de vedere al rezultatului lor. Unde e ste astăzi
MECIPT –ul? Pe când secția de calculatoare s -a transformat în facultate
independentă – cea mai căutată și de prestigiu din întreaga Politehnică…

*) Electronic Numerical Integrator and Computer – primul calculator electronic
dotat c u program universal, dezvoltat î n perioada 1943 – 1945 la Philadelphia, de
J.P. Eckert și J.W. Mauchly.

56 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
(Cu mare satisfacție) De altfel, e și plasată simbolic, în turn, nițeluș
deasupra celorlalte…
MOD ERATORUL: Să nu uităm, Electronica și Telecomunicațiile…
ROGOJAN: Electronica descinde tot din secția de calculatoare…
MODERATORUL: Bun! În concluzie…
ROGOJAN: Un moment! Vreau să fie clar și limpede: dacă în anii
începuturilor noastre se spunea că i nginerul nu circulă fără riglă de calcul,
astazi orice om educat are cel puțin un calculator de buzunar, dacă nu unul
personal…
ALACI: N -o să -ți atribui acum meritul pentru întreaga evoluție a
informaticii în lume… Sunteți beneficiarii unei conjunturi. ..
ROGOJAN: Conjunctura îi ajută numai pe cei pregătiți! Soarta ne
stăpânește numai pe jumătate; în cealaltă jumătate putem să ne cârmuim
singuri… Destinul se aseamănă cu un râu de munte care oricând poate ieși
din matcă și distruge totul în cale… dar omul înțelept ridică din vreme
diguri… își crează ceea ce dumneavoastră numiți conjunctură favorabilă iar
pentru asta, își merită partea lui de glorie…
ALACI: (Ca pentru sine) Partea lui de glorie…
MODERATORUL: În concluzie, domnule Rogojan, profesor ul trebuie să
fie profund, vizionar, să creeze o școală…
ROGOJAN: Mai trebuie spus un lucru: noi am îmbinat excepțional
învățământul cu cercetarea și producția. Astăzi învățământul e bulversat de
tranziție, se cercetează mai puțin și producție nu se mai face deloc… E un
regres…
MODERATORUL: Să sperăm că e doar conjunctural…
ROGOJAN: Așa să fie, dar sunt îngrijorat că și aici apare mereu tendința
de a separa problema cercetării de aspectul didactic, or la vârf cele două
laturi se îmbină armonios… N oi am dovedit acest lucru elaborând metoda
pe care o cunoști și care și -a dovedit marile avantaje atât în cercetare –
proiectare, cât și pe parte didactică.
MODERATORUL: Vă referiți la MLC ?
ROGOJAN: Desigur ! Metoda limpede și clară.
MODERATORUL: Am o nedumer ire. De ce ați ți nut la acest acronim
nespecific ? Trebuia să spuneți la ce folosește metoda, nu că este… limpede
și clară… Orice temă bine prezentată…
ROGOJAN: În primul rând, pentru că aceste trei litere redau în esență
acronimul complet – specific, dacă vrei, MPSLCN – metoda de proiectare
a schemei logice a unui calculator numeric; în al doilea rând, eu nu am
ostenit să impun colaboratorilor și studenților să -și aleagă cu grijă

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 57
cuvintele, terminologia, și să prezinte lucrurile clar și limpede, fie î n scris,
fie oral… De altfel, capacitatea de a prezenta lucrurile limpede și
convingător, ar putea fi prima calitate a unui profesor.
MODERATORUL: (Entuziasmat) Dumneavoastră susțineți această idee ?!
ROGOJAN: Dar când n -am susținut -o ?
MODERATORUL: (În același ton) Asta așteptam să aud! Pascal, –
savantul și cercetătorul – a scris cu sute de ani in urmă: “Elocvența se pare
că e prima calitate a unui profesor”.
ALACI: (Ca pentru sine) Nimic nu este nou sub soare…
ROGOJAN: (Triumfător) Nu trebuie să ne s pună Pascal. Avem capetele
noastre pe umeri… Profesorii de astăzi au în calculator un excelent mijloc
de a -și spijini elo cvența: expresiile matematice pot fi simulate și
reprezentate grafic…
ALACI: ( Ironic ) Într -adevăr, e foarte util pentru cei care nu au intuiție și
vedere în spațiu…
ROGOJAN: (Impasibil ) Câmpul electromagnetic, domnule Răduleț, poate
fi calculat rapid și foarte precis, în câteva clipe…
RĂDULEȚ: Sub acest aspect, progresul este uriaș… Dar nu trebuie
neglijată esența fenomenului… Calculatorul nu ne învață să fim creativi, nu
suplinește lipsa de perspicacitate…
ROGOJAN: Experimentul fizic poate fi înlocuit cu “experimentul
teoretic”, mult mai la îndemână, necostisitor…
ALACI: Pentru asta iarăși trebuie scrise niște ecuații, sa u?…
CIȘMAN: Accept să văd un pendul simulat pe monitor, dar numai după ce
simt la propria mână și văd direct, nu prin mijlocirea calculatorului, cum se
mișcă o greutate atârnată de un fir.
ROGOJAN: (Conclusiv) Și în toate acestea, calculatorul este îndel ung
răbdător și mai tolerant, decât orice profesor din lume…
ALACI: (Ridicându -se) Eh, văd că matematica e pe mâini bune, așa că eu
mă retrag…
MODERATORUL: (Rugător, urmând profesorul spre ușă) Nu plecați,
domnule profesor… Aș fi vrut să discutăm pu țin despre relația maestru –
discipol…
ALACI: Ai dovedit adineaori că faci parte dintr -un astfel de tandem. C e
rost ar mai avea vorbele ?
MODERATORUL: Vă înșelați, domnule profesor. Fiți sigur că între
maeștri, pe dumneavoastră v -aș alege, în primul rând. ..
ALACI: Poate vom mai discuta, cu un alt prilej…
MODERATORUL: Vă mulțumesc de participare, vă mulțumesc…

58 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
ALACI: Să trăiești! (Iese, după ce salută invitații și apoi moderatorul,
ținând borul pălăriei cu două degete ).

SCENA VII

ALEXANDRU CIȘMAN, R EMUS RĂDULEȚ, ALEXANDRU
ROGOJAN, MODERATORUL

MODERATORUL: ( Oftând ) Da… Timpul ne zorește… Și ce e mai rău, am
senzația că n -am pus bine ultimele întrebări…
CIȘMAN: Ultimele provocări…
MODERATORUL: Aș fi vrut, de fapt, să aflu ceva despre caracteru l…
despre firea lăuntrică a profesorilor…
RĂDULEȚ: Ei, asta -i… Nu suntem psihologi, nici scriitori… Suntem
oameni specializați în domenii științifice…
MODERATORUL: Nu suntem psihologi dar ne cunoaștem pe dinăuntru…
și ne cunoaștem, vrând -nevrân d, mediul… N -ați văzut colegi care verifică
de trei -patru ori dacă au încuiat ușa la cabinet sau laborator, pentru ca abia
ieșiți din clădire, la cea mai mică aluzie să devină nesiguri, să se întoarcă
din drum să o verifice încă o dată?
RĂDULEȚ: Nu trebu ia să văd la alții; lucrul ăsta mi s -a întâmplat și mie…
MODERATORUL: Bănuiam… Ca să nu vorbim de alte cărți ale
dumneavoastră, de câte ori ați citit Lexiconul înainte de a da bunul de
tipar?
RĂDULEȚ: Ce importanță mai are acum?
MODERATORUL: Are!
RĂDUL EȚ: După regula pe care am stabilit -o, fiecare termen trebuia citit,
corectat, la nevoie reformulat, de patru ori, dar sunt noțiuni pe care le -am
verificat și de zece ori… Era o lucrare de mare răspundere…
MODERATORUL: Vedeți?!… Dacă ați fi fost dumn eavoastră numai
inteligent, însemnările luate la cursuri de studentul Răduleț, nu ar fi
interesat profesorii de atunci ai Școlii Politehnice. Dar pentru că erați și de
o conștiinciozitate și meticulozitate remarcabile, notițele dumneavoastră,
revizuite de profesori, s -au multiplicat și au devenit primele manuale
pentru studenții Politehnicii…
RĂDULEȚ: ( Ironic ) Așa o fi, dacă spui dumneata!
MODERATORUL: E adevărat că pe când erați tânăr cadru didactic, vă
plăcea să rămâneți peste noapte închis în bibliotec a institutului?

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 59
RĂDULEȚ: Era normal. Mă ocupam, între altele de dotarea biblio tecii.
Comandam cărți și reviste de ultimă oră pe plan mondial. Noaptea, în
bibliotecă, puteam să mă documentez nestingheit…
MODERATORUL: Era normal pentru dumneavoastă. Un alt tânăr, s -ar fi
dedat de o mie de ori la plăceri ușoare, în loc să stea noaptea singur în
bibliotecă…
RĂDULEȚ: Printre cărți nu poți fi singur.
ROGOJAN: ( Contrariat ) Dar ce se întâmplă aici?
CIȘMAN: ( Amuzat ) Se pare că vrea să ne întocmească profilul
psihologic…
ROGOJAN: Eu știam că am fost invitați să ne spunem părerea despre
mersul de astăzi al școlii, la nevoie să dăm niște sfaturi și constat că
suntem disecați, analizați, puși să luăm notițe…
MODERATORUL: Nu, domnule profesor, nu vă cer să luați notițe ci doar
să mă corectați dacă greșesc în presupunerile mele… De altfel, numai
neantul trebuie să ne sperie, nu și ieșirea în lumină… Vă mărturisesc
convingerea mea că majo ritatea profesorilor, cercetăto rilor, savanților din
domeniul tehnico -științific au, cel puțin în germen, acea trăsătură pe care
psihologii o numesc “hiperexactitate”. Este adevărat că firea hiperexactă
poate avea și dezavantaje: dacă meticulozitatea devine excesivă și
verificările inutile se înmulțesc, ele înseamnă pierdere de t imp… lipsa de
eficiență trebuie compensată atunci prin ore de muncă suplimentare; pentru
individ, capacitatea de a se bucura de propriile realizări, de viață în
general, este scăzută pentru că tot timpul se gândește la ceea ce n -a făcut
încă, nu -și acord ă răgaz, e neiertător cu sine însuși…
RĂDULEȚ: “ Nu câte -au fost îmi vin în minte, / Ci câte -ar fi putut să fie ”…
MODERATORUL: Așa se întâmplă și asta seara, înainte de culcare, când
ar trebui să se relaxeze după o zi plină… Omul cu fire hiperexactă p oate
avea dificultăți în lua decizii și a reacționa la timp, poate cădea în
ipohondrie… dar una peste alta, oamenii de acest fel sunt de cea mai mare
valoare pentru societate… Gândiți -vă la profesorul Alaci… n -am să spun
multe despre dânsul, fiindcă nu mai e de față… Dumnealui a scos “ Revista
Matematică ” vreme de zeci de ani, în data de cinsprezece a fiecărei luni…
Să spui “conștiinciozitate”, “meticulozitate”, sau ca psihologii,
“hiperexactitate”? Totuna -i! Școala a câștigat imens, prin promovar ea
numelui ei, prin atragerea unor studenți de calitate… Țara a câștigat mult
pentru că tinerii inteligenți orientați spre știință și tehnică au contribuit la
propășirea economică… În rest, vorba poetului: “ Fericească -l scriitorii , toată
lumea recunoas că-l… / Ce -o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl? ”

60 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
CIȘMAN: ( Către Rogojan ) Are ceva dreptate…
MODERATORUL: Și, peste toate, știți care e nenorocul?… Scriitorii nu
“fericesc”, nu descriu firile hiperexacte, savanții în general… Și când îi
descriu, o fac artificial, neconvingător…
RĂDULEȚ: De ce?
MODERATORUL: Nu știu. Probabil pentru că nu poți reda ceea ce nu
înțelegi. Artiștii apreciază fantezia, schimbările de situații, de tonus: azi să
urli de bucurie, mâine să bocești ca în infern, s ă iubești, să urăști, să te
desparți, să te împaci… Dar să trăiești o viață, făcând zi de zi cam același
lucru… asta nu pot să priceapă… Ar fi putut scrie, poate, ceva de genul “O
zi din viața lui Valeriu Alaci” și cu asta, basta! Personajul e ciclic , viața lui
e ca o melodie de flașnetă…
ROGOJAN: Vedeți? De asta am venit, ca să nu fiu bârfit pe din dos.
MODERATORUL: Nu bârfesc, domnule profesor. Încerc să explic, să -mi
explic, de ce persoanele hiperexacte, atât de valoroase pentru societate, nu
sunt popularizate prin scris… Pe de altă parte, mă bucur de prezența
dumneavoastră nu numai pentru că aduceți un punct de vedere în discuție,
ci și pentru a vă putea spune în fața ce am de spus.
RĂDULEȚ: Ei, bine. Nu avem trecere ca personaje literare. Și c e dacă?
MODERATORUL: Breasla științifică pierde la capitolul imagine și
atractivitate dacă savanții, profesorii sunt prezentați la modul ridicol, sub
lozinca “ savanții și măgarii la mijloc !”.
RĂDULEȚ: În chestiuni care nu depind de noi, vorbim degeaba…
MODERATORUL: Dar depinde de noi să ne facem propria imagine!
RĂDULEȚ: Adică să ne transformăm în scriitori…
MODERATORUL: Să rămânem ce suntem dar să nu desconsiderăm cărțile de
popularizare a științei. Să scriem și astfel de cărți. Lucrările noastre vor f i mai
necizelate decât ale scriitorilor de meserie dar mai adevărate pentru că suntem în
pielea personajului, cunoaștem subiectul. Iar dacă nu scriem noi înșine, să
îndemnăm tinerii să citească biografiile oamenilor de seamă… Gândiți -vă la
autobiografia lui Franklin, la scrierile populare ale lui Boltzmann, la “Cum văd
eu lumea ” a lui Einstein sau la memoriile lui Onicescu al nostru… Altfel,
rămânem exclusiv în seama folclorului studențesc… Pe dumneavoastă domnule
Răduleț, vă numeau “Cristos”, știți. ..
RĂDULEȚ: ( Amuzat ) Da, se gândeau de fapt la prorocul care strigă în pustie și
rămâne, cu toate străduințele, neînțeles…
MODERATORUL: Domnul Alaci e celebru pentru manevrarea pălăriei folosind
două degete: la primul student întâlnit, mișcă pălăria în s us, la următorul, tot cu
două degete, o coboară la loc, și tot așa pe tot traseul… Despre domnul Cișman a

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 61
rămas povestea cu umbrelele și cea cu plata anticipată a amenzii pentru traversarea
pe roșu…
CIȘMAN: ( Glumind ) Mă încadrezi și pe mine undeva?
MOD ERATORUL: Hm… Nu stăteați și dumneavoastră zi lumină la catedră, de
luni până sâmbătă, uneori și dumineca dimineața?
CIȘMAN: Faptul este cunoscut, mă onorează și n -are rost să -l neg.
MODERATORUL: Erați în stare să ascultați ore întregi, zile și săptămâni la
rând, aceleași bucăți muzicale… Colaboratorii și studenții vă credeau, poate,
obsedat de vreo idee științifică, pe când dumneavostră făceați pur și simplu
meloterapie…
CIȘMAN: Ah , “Don Juan”, “Recviemul”, “fugile”…
MODERATORUL: ( Conclusiv ) Un hi perexact sunteți și dumneavoastră… dar
unul mai special: un emotiv, o inimă duioasă… Bivalența surprinzătoare pentru
unii, fizică experimentală – muzică, are un numitor comun: sunetul…
CIȘMAN: Văzul e calea informației care alimentează mintea… pe c ând
auzul asigură preponderent hrana sufletească… De aceea, chiar interpreții,
nemaivorbind de ascultători, simt nevoia instinctivă să închidă ochii.
RĂDULEȚ: Ecranează astfel canalul sufletului, față de bruiajul informațional…
CIȘMAN: Se poate spune ș i așa… Eu mă văd în postura acelui japonez care
pune bolovani în calea apei din capătul grădinii… “ Și schimbând -o-ntr-o
cascadă / De consoane și vocale, / Uită -a vieții grea corvoadă, / Dând
răsunet de cristale / Apei lui de prin ogradă. ”
MODERATORUL: E aici o concepție de viață, o strategie de luptă împotriva
stresului?
CIȘMAN: Doar un mic truc pentru a -mi face viața mai plină… Problema nu
este eliminarea totală a stresului, ci menținerea lui la un nivel optim.
MODERATORUL: Se poate vorbi de un nivel optim de stres?!
CIȘMAN: Cu siguranță. El diferă de la individ la individ dar se află
totdeauna între pasivitatea plantei și arderea celor care își sacrifică
prematur viața pentru o idee…
RĂDULEȚ: Și această basculare permanentă între știința și arta s unetelor îți
asigură stresul optim?
CIȘMAN: Stresul acceptabil.
RĂDULEȚ: Și cum îl recunoști?
CIȘMAN: Simți că încet, încet, îți împlinești destinul de “trestie gânditoare”;
asiguri un echilibru între plantă și geniul damnat, între zero și infinit…
RĂDUL EȚ: Interesant. Pascal a basculat o singură data, dar n -a găsit echilibrul.
Cum spune în “ Confesiuni ”, a studiat multă vreme științele abstracte și a
constatat că ele sunt nepotrivite pentru om; apoi s -a “iluminat” și a cercetat

62 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
omul… dar a văzut că nici asta nu -i o știință potrivită… Concluzia lui: omul
trebuie să se ig -no-re ca să fie fericit”.
MODERATORUL: Este cel mai bun sfat care se poate da unui hiperexact căzut
în ipohondrie…
CIȘMAN: Nu știu dacă Pascal a fost ipohondru… Un om care se stinge la
treizeci și nouă de ani, trebuie să fi fost un bolnav adevărat…
ROGOJAN: ( Către Cișman și Răduleț ) La dânsul toți oameni intră în aceeași
oală. ( Ironic, către moderator ) Pe mine, ce f el de “hiperexact” mă consideri ?
MODERATORUL: Dumneavoastră sunteți din altă oală…
ROGOJAN: Și care ar fi, după dumneata mă rog frumos, firea mea?
MODERATORUL: Prima dumneavoastră vocație nu a fost cea de dascăl, ci
una de lider, de mare șef…
ROGOJAN: ( Indignat ) Dumneata nu ai nici o noimă?! Îndrăznești să -mi pui la
îndoială calitatea de profesor?! Asta e o jignire pe care n -am s-o uit!
MODERATORUL: Știu. Ține de firea dumneavoastră să nu uitați tot ce este sau
vi se pare că ar fi jignire…
ROGOJAN: Oamenii mari nu uită niciodată insultele!
MODERATORUL: Sunteți susce ptibil și ambițios, domnule profesor, așa cum
numai personalitățile hiperperseverente pot să fie… Ați făcut carieră în
învățământ, dar cu aceste calități ați fi izbutit aproape în orice domeniu…
ROGOJAN: Deci, după dumneata, am ajuns din întâmplare în Politehnică.
MODERATORUL: Dimpotrivă, nimic nu v -ați dorit mai mult. V -ați dorit
enorm să puteți spune: “ Acelor ce m -au umilit, / Le mulțumesc cinstit, pe față, /
Că m -au determinat în viață / Să le arăt că au greșit! ” Și ați reușit. Le -ați
dovedit. Pentr u acest rezultat în sine, nu pot decât să vă admir. Dar spre
deosebire de dumneavoastra, eu n -aș spune că numai rezultatul contează.
Contează și prețul cu care a fost obținut.
ROGOJAN: ( Enervat ) Despre ce tot vorbești, domnule?!
MODERATORUL : Frustrările du mneavoastră sunt vechi, dar să nu ne
întoarcem până în copilărie… Ați suferit un mare eșec în facultate… știți la
ce mă refer…
ROGOJAN: Mă rog, cine nu suferă eșecuri?!
MODERATORUL: E adevărat, dar nimeni nu este afectat, umilit de ele, ca un
ambițio s susceptibil, având conștiința propriei valori… După terminarea școlii ați
încercat în mai multe întreprinderi să găsiți o pistă de afirmare… Din vreo trei
locuri ați plecat urgent și cu demisie, până când CFR -ul v-a oferit un culoar…
Ați ajuns în c urând șef… șef de secție…
ROGOJAN: Un lucru să -ți fie clar și limpede: am strălucit ca o stea pe
firmamentul CFR -ului!

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 63
MODERATORUL: Fie, dacă așa ziceți dumneavoastră… Ați avut, în tot cazul,
realizări tehnice frumoase, care puse cu iscusință în valo are v -au permis să
ajungeți acolo unde vă era cu adevărat oful: la Politehnică… profesor la
Politehnică.
ROGOJAN: Ei, și ?
MODERATORUL: Pentru oricine demonstrația era suficientă, umilința fusese
răzbunată; nu și pentru dumneavoastră… Ați perseverat în continuare, dar nu în
profesiune, ci pe linie administrativă. Ați urcat rapid din treaptă în treaptă: șef de
catedră, prodecan, prorector, rector. Iată -vă în fruntea instituției care v -a rănit
cândva orgoliul. Nimeni nu vă știe cu siguranță istoria, cu toa te că mai umblă
zvonuri… dar dumneavoastră nu uitați o clipă. Gustați momentul: “marile
calități” v -au permis să vă faceți singur dreptate. Nu că ați fi fost nedreptățit în
mod obiectiv; e vorba de ceea ce dumneavoastră ați resimțit ca nedreptate…
ROGO JAN: Nu înțeleg unde vrei să ajungi, ce vrei să demonstrezi ?
MODERATORUL: Faptul că sunteți un hiperperseverent, că ați avut vocație de
mare șef.
ROGOJAN: Și asta e o acuză ?!
MODERATORUL: Nu. Oricine ar vrea să conducă astăzi, și sunt destui cu
astfel de p orniri, ar trebui să ia câteva lecții de la dumneavoastră.
ROGOJAN: Să înțeleg că sunt și “lecții” pe care nu le-ai recomanda ?…
MODERATORUL: Evident, câtă vreme nu v -ați putut menține în funcție…
ROGOJAN: Și care ar fi dup ă măria -ta, lecțiile neindicat e?
MODERATORUL: Judecarea oamenilor mai mult după afect decât după
rațiune, urmărirea “dușmanilor” reali sau imaginari până se ajunge la conflicte…
apoi spiritul acaparator, egoist…
ROGOJAN: Despre ce vorbești?
MODERATORUL: Ați fost acuzat că favoriza ți Electrotehnica în detrimentul
celorlalte facultăți… De exemplu, de ce ați luat strungul mecanicilor dacă ei se
umblaseră după aprobări și repartiție? V -au ieșit vorbe că vreți să strunjiți
electronii, să -i faceți mai rotunzi…
ROGOJAN: ( Ca pentru sin e) “Critici voi, ca flori deșerte / care roade n -ați
adus”… Dacă dumneata ai privi lucrurile nițeluș mai în profunzime, ai vedea cât
de mult greșești. Concepția noastră a fost să nu facem teorie de dragul teoriei, ci
să înfăptuim lucruri practice, ingine rești. Strungul ne era foarte necesar la
realizarea părții mecanice a prototipurilor… Iar despre oameni, ce să mai spun?
Majoritatea sunt nerecunoscători, prefăcuți, lipsiți de principii, leneși și lacomi
de câștig. Orice colectiv are nevoie de o forță o rdonatoare, care să canalizeze
eforturile într -o direcție bună… Eu am trecut ca un fir roșu printre
contemporani…

64 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
MODERATORUL: Se spune că ați început verde și ați sfârșit roșu…
ROGOJAN: ( Revoltat ) Eu nu am fost nici verde, nici roșu ! Am plătit obol ul
vremurilor ce mi -au fost hărăzite !
MODERATORUL: Așa este, domnule profesor, numai că astăzi obolul pe care
l-ați dat vremurilor pare exagerat de mare: în ședințe foloseați sintagma “noi,
savanții de tip nou”, ați politizat cursurile arătând “realizăril e științei și tehnicii
sovietice”, cu ocazia mișcărilor din ’56, rector fiind, ați făcut tot ce ați putut ca
să readuceți, cum s -a spus atunci, “atitudinea sănătoasă în rândul studenților” –
de fapt, ați fost de partea autorităților în stingerea unei revol te absolut justificată,
ați fost președinte ARLUS*), asesor popular, ați ținut o sumedenie de conferințe
și v-ați trimis colaboratorii prin te miri ce cătune, să vorbească sătenilor care ies
de la biserică iar țăranii, drept răzbunare, le fură mănușile și căciulile… Ăsta e
vârful aisbergului pe care mulți îl văd… îl văd și nu înțeleg că exegerările din
această direcție sunt menite să compenseze piesele grele de la dosar: sunteți fiul
unui preot, fost membru PNȚ și PNL într -o vreme când fruntașii acestor partide
zac în închisori, pentru zece hectare de pământ treceți de origine mic burgheză
într-o perioadă când lupta de clasă se tot ascute, e un păcat să ai rude în putredul
Occident iar soția dumneavoastră e născută în Italia și de etnie germană… dar
mai ales, aveți “prieteni” care spun că v -au văzut în cămașă verde, cu centură și
diagonală… vi se cer periodic explicații, trăiți între teamă și speranță, ceea ce,
pentru mine, justifică exagerările.
ROGOJAN: ( Resemnat ) De unde știi toate acestea ?
MODERAT ORUL: Și eu l -am citit pe Machiavelli.
ROGOJAN: ( Resemnat ) În locul meu ce ai fi făcut ?
MODERATORUL: În epoca dumneavoastră și cu dosarul pe care l -ați avut, aș
fi sfârșit probabil, fie la “Universitatea” din Aiud, fie la cea din Gherla…
ROGOJAN: Ca urma re, mă dezaprobi… ( Ironic ) Dumneata ai fi avut
verticalitate, nu ai fi făcut nici un fel de compromis, ai fi fost curat ca lacrima de
la un capăt la altul, indiferent de împrejurări…
MODERATORUL: Mă dezaprob pe mine pentru că nu aș fi avut rezerve
psihice să avansez prețul pe care dumneavoastră l -ați plătit… Și, Dumnezeu să
mă ierte, cui folosea un m artir în plus ?
ROGOJAN: Să înțeleg că vezi și ceva pozitiv în activitatea mea ?!
MODERATORUL: Nici nu s -a pus vreodată la îndoială acest lucru. Înainte de
toate, numai un hiperperseverent ca dumneavoastră putea să învingă atâtea
opreliști pentru a înființa o nouă direcție de specializare, ați avut o putere cu totul

*) Asociația Română pentru Legăturile de prietenie cu Uniunea Sovietică,
înființată în noiembrie 1944.

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 65
remarcabilă de a finaliza niște proiecte inginerești care au făcut cinste
Politehnicii, v -ați ocupat de dotarea laboratoarelor, chiar și de pe la minister ați
adus cu spatele aparate rămase din expoziții ale firmelor străine, vă dădeau afară
pe ușă, intrați pe geam și nu plecați de acolo fără aparat, cu stilul dumneavoastră
autoritar ați impus un r itm de muncă asiduă, un spirit de ordine ce nu se
întâlnește în multe locuri, până la urmă ați format o școală…
RĂDULEȚ: Ce să mai înțelegem, domnule Cișman? Am senzația că asistăm la
desfășurarea unei relații complicate de genul iubire -ură…
CIȘMAN: Să mai spună dumnealui că profesorii nu pot prezenta interes pentru
scriitori…
MODERATORUL: M -am referit la hiperexacți; cu ambițioșii e altceva,
indiferent de domeniul în care se manifestă. Cui nu i -ar place să desc rie un
Julien Sorel al științei ? (Către Rogojan ) Să nu înțelegeți că vă asociez cu eroul
lui Stendhal, domnule Rogojan. Un om e deasupra oricărei scheme literare.
RĂDULEȚ: Cu un lucru nu mă împac, din tot ce am auzit: de ce mai trebuie
scormonite păcatele omului pentru a le pune în balanță cu fa ptele de laudă? Sau
invers, de ce trebuie proiectată lumina împlinirilor noastre asupra slăbiciunil or
de care am dat dovadă ?
MODERATORUL: E adevărat că în ocazii festive, funcționează un soi de filtru
trece-sus, prin care vedem numai calitățile, părțile fe ricite ale unei personalități.
Pe la colțuri însă, se folosește un filtru trece -jos prin care răzbat numai trăsături
negative. Și într -un caz și -n celălalt, ceea ce ni se arată, este o caricatură, puțin
plauzibilă. Omul real este un tot, cu părți bune, cu părți rele și de multe ori
constatăm că aceleași trăsături care duc la realizări vrednice de toată lauda, dacă
sunt scăpate de sub control, creează efecte contrare. Ar fi drept să arătăm omul
pe porțiuni, dacă îl putem înfățișa în totalitate ?
RĂDULEȚ: Mie altceva mi se pare nedrept… Ar fi nedrept, ca după ce ai făcut
tot felul de presupuneri despre noi, să ții secret singurul portret psihologic în care
ți-aș recunoaște din start competența…
CIȘMAN: Poate că dânsul n -a auzit de “ nosce te ipsum ”, nici de “hypothe ses
non fingo ”… (Către moderator ) Dumneata pe unde te situezi?
MODERATORUL: Ei, domnule Ciș man, sunt și eu în genul dumnea voastră,
dar… mai aproape de natură…
CIȘMAN: Pretinzi că ești mai aproape de natură, d ecât un fizician
experimentator ?!
MODERATORUL: Voiam să spun că eu, când am deschis ochii, nu am zărit în
colțul camerei un pian…
CIȘMAN: Dar?
MODERATORUL: A trebuit să merg pe câmp, să găsesc un fluier…

66 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
CIȘMAN: Și ai găsit?
MODERATORUL: Întâmplător, da.
RĂDULE Ț: Și dacă nu aveai aces t noroc ?
MODERATORUL: M -aș fi descurcat, cum scrie un neamț rătăcit cândva prin
munții noștri: “ Să-și facă fluier rumpe din codru un vlăstare / Pe care de -l
sărută răsar sunând izvoare ”…
CIȘMAN: Și… ai a vut pe cineva să te instruiască ?
MODERATORUL: Vân tul șuierând prin cetini…
CIȘMA N: Mai cânți și acum, mai cânți ?
MODERATORUL: Când mă simt uitat și singur…
RĂDULEȚ: Poț i fi singur în forfota orașului ?!
MODERATORUL: Mai singur decât prin codrii neumblați…
ROGOJAN: ( Către moderator, după câteva mome nte de tăcere generală )
Noi doi ar trebui să stăm de vorbă între patru ochi.
CIȘMAN: ( Către Răduleț, ridicându -se) Se pare că e timpul să ne retragem,
înainte de a deveni indezirabili.
RĂDULEȚ: ( Ridicându -se și el ) Ai dreptate, ne retragem.
MODERATORU L: Nu rămâneți pentru actul doi ?
CIȘMAN: Dacă mi -ai fi student, ți -aș da examenul chiar și numai pentru această
întrebare…
MODERATORUL: Nu înțeleg…
CIȘMAN: Ai o părere prea bună despre noi, dacă ne mai crezi capabili de două
acte succesive…
MODERATORUL: ( Înveselit ) Gluma e veche, cunoscută…
CIȘMAN: O fi, dar n -a fost brevetată!
MODERATORUL: Concluzia e clară: trebuie să ne protejăm ideile.
CIȘMAN: ( Îndreptându -se spre ușă ) E tot ce lăsăm în urmă…
RĂDULEȚ: ( Urmându -l pe Cișman ) Dacă lăsăm ceva…
MODERA TORUL Vă mulțumesc pentru participare.
RĂDULEȚ: ( Ieșind ) Și noi, pentru invitație.
CIȘMAN: ( Ieșind ) Să trăiești.

SCENA VIII

ALEXANDRU ROGOJAN, MODERATORUL

MODERATORUL: După atâta amar de vreme, iată -ne singuri, față în
față… Dacă ne amintim bine, la început a fost cuvântul…

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 67
ROGOJAN: Așa ne -a fost scris…
MODERATORUL: ( Visător ) Parcă mă văd și acuma, în cabinetele din
corpul bibliotecii… Era prima dată cînd pătrundeam în fieful dascălilor
noștri… Cu vreo două săptămâni înaintea sesiunii de comun icări, noi,
studenții de la cercurile științifice, trebuia să prezentăm lucrările înaintea
șefului de catedră… Vă amintiți ?
ROGOJAN: Nu chiar așa de precis, ca dumneata… Era, în tot cazul, un bun
prilej de a îndruma studenții în munca de cercetare, de a-i învăța principiile
susținerii orale…
MODERATORUL: Și, pentru dumneavoastră, un prilej de a controla
preocupările colaboratorilor…
ROGOJAN: Poate. Intră în datoria oricărui șef de colectiv. Ce era rău în asta ?
MODERATORUL: Nimic. Atâta doar că inter esul conducătorului meu
științific, pentru circuitele cu logică de prag, nu vă era pe plac. Am înțeles
acest lucru mult mai târziu…
ROGOJAN: Firesc să nu -mi placă. Noi aveam calea noastră și circuite
bine gândite pe care trebuia să le studiem. Logica de prag era o fantezie…
Ce a ieșit din asta ?
MODERATORUL: Pe plan mondial, s -au dezvoltat rețelele neuronale de
astăzi…
ROGOJAN: Ei, pe pl an mondial… Ce a ieșit la noi ?!
MODERATORUL: De ce nu i -ați spus lui, direct ?
ROGOJAN: I -am spus și nu m -a ascultat …
MODERATORUL: Este o enigmă pe care nici unul dintre colabora tori,
n-a dezlegat -o: erați atât de exigent cu toți, numai domnului Popov i -ați
permis să vă contreze, fără să -i arătați resentimente. Era un fel de dizident
oficial, acceptat…
ROGOJAN: N -au priceput pentru că sunt complet străini de arta
conducerii… Nu te poți apăra mai bine de lingușitori, decât lăsând impresia
că nu te superi dacă ți se spune, în față, adevărul… Și regii admit un astfel
de om la curtea lor, iar el, mândru de rolul ce i s-a hărăzit, vorbește nu atât
pentru sine, cât pentru toți…
MODERATORUL: De ce n -ați permis atun ci ca fiecare să -și spună păsul ?!
ROGOJAN: Hm… De ce ?… Un cazan cu o supapă de siguranță poate fi
lesne ținut la presiunea dorită, dar un cazan găurit în toate păr țile, la ce ar
mai putea folosi ?
MODERATORUL: Înțeleg… În condițiil e astea, apar eu, marele stud ent
filozof… și declar senin în fața dumneavoastră, că “lucrarea mea are o
scădere”; voiam să spun că nu e încă finalizată. Dumnezeule! Din clip a

68 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
aceea, nimic n -a mai fost bine. ( Imitând, cu decență, felul de a vorbi al lui
Rogojan ) “Ce vorbești dumneata? Pentru noi, cuvântul <scădere> are un
înțeles clar și limpede!”… L -ați luat în pleasnă și pe conducătorul științific:
“Popov, învață -l! Explic ă-i! Toți au vorbit aici clar și limpede, numai el
bâjbâie, nu știe ce vrea!” Dumnezeule! Aș fi intrat în pământ, dacă s -ar fi
deschis înaintea mea… Abia m -am văzut scăpat…
ROGOJAN: Și nu aveam dreptate?! Nimic nu e mai dăunător în știință și
tehnică, decât folosirea improprie a cuvintelor, relativizarea termi –
nologiei… Dumneata, student cu pretenții în știința calculatoa relor, foloseai
după ureche un cuvânt care, pentru noi, desemnează una din cele patru
operații aritmetice fundamentale! Și mai e cev a: critica nu a fost gândită
pentru dumneata. Era un moment educativ pentru ca toți cei de față,
studenți și cadre didactice, să priceapă cât de important e să -și aleagă cu
grijă cuvintele…
MODERATORUL: Apoi a venit ziua sesiunii, ziua mea de faimă efeme ră,
când comisia mi -a acordat premiul întâi… Dacă ați fi participat la lucrări, ați fi
fost desigur, președintele comisiei și nenorocirea nu s -ar fi întâmplat…
ROGOJAN: N -am putut participa. Sesiunea s -a ținut în sâmbăta și
dumineca Paștilor, într -un an când sărbătoarea ortodocșilor se suprapunea
peste cea a catolicilor… Soția mea, catolică, a insistat să ne vedem de
treburi de familie…
MODERATORUL: Cea pentru care dumneavoastră l -ați învățat pe
Eminescu în traducere germană… N -a fost prea încânta tă…
ROGOJAN: Știi și lucrul ăsta ?!
MODERATORUL: ( Gânditor, după clipe de tăcere ) Pentru ce a urmat, am și
eu o vină: cred că mi se citea mândria în priviri… Ați reacționat punând
întrebări în timpul cursului: ( Imitând, cu decență ) “Să ne spună ce este
curentul de inhibare, ei să ne spună… să ne spună…” Vă plimbați prin fața
băncilor, scărpinându -vă în mustăcioară, de parcă v -ar fi fost greu să alegeți pe
cineva. Știam că mă veți numi pe mine. “Să ne spună dânsul, pentru că a luat
premiul întâi la se siunea de comunicări științifice !” Și din ton, rezulta colosala
eroare pe care o săvârșise comisia… A fost drept, domnule profesor ?
ROGOJAN: Eram obligat să reacționez. Ține de arta conducerii ca șeful să
se poarte ca o vulpe care simte cursele ce i se î ntind, iar pe de altă parte, ca
un leu de care restul junglei să se teamă… Poate că totul era o înscenare a
colaboratorilor mei, care îți supraevaluaseră lucrarea tocmai pentru a pune
la îndoială aprecierea mea preliminară. Se poate și să -ți fi îmbunătăț it
dumneata prezentarea, ținând seama de observațiile pe care ți le -am făcut.
Oricum, erai pionul prin care autoritatea mea era amenințată. În plus, ai

ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII 69
mai fost desemnat și să reprezinți facultatea la următoarea sesiune pe țară a
cercurilor științifice. Trebuia să reacționez. Gândește -te în ce lumină eram
pus, în fața studenților.
MODERATORUL: Spre cinstea dumneavoastră, poate și a mea, la
proiectele și examenele de an, mi -ați dat totdeauna nota maximă. Nu
bănuiam dezastrul de la examenul de diplomă, cel ca re atârna mai greu în
media generală… Erați președintele comisiei…
ROGOJAN: În mod firesc…
MODERATORUL: Atâta mi -ați permis: să -mi afișez planșele și să anunț
tema proiectului… M -ați întrerupt imediat, spunând că trebuia să privesc
lucrurile “nițel uș mai în profunzime”… Ați întrebat formal membrii
comisiei dacă au întrebări. Nu aveau pentru că eu nu apucasem să spun
nimic și… asta a fost. Nu pricepeam ce se întâmplă, totul mi se părea ca un
trăznet iscat din senin… Cred că sunt unicul absolven t al Politehnicii căruia nu
i s-a permis să -și susțină diploma… Ați dictat scăderea notei cu un punct,
suficient ca să nu mai apuc post pe aproape… A fost drept, domnule profesor ?
ROGOJAN: Drept sau nedrept, am acționat după acel principiu care
impune îndepărtarea inamicului, astfel încât să nu aibă posibilitatea să se
răzbune. Un lider adevărat nu acceptă să cadă, cu speranța că cei din jur îl
vor ajuta să se ridice.
MODERATORUL: Eu, inamic? Un amărât fără pcr, adică fără pile,
cunoștințe și relații.. . Parcă văd și acuma cu câtă satisfacție m -ați întrebat,
după repartiție: “Ei, pleci, pleci?!”… Când după ani de zile, am revenit la
facultate, încă mă urmăreați. Dacă întram cumva în spațiul catedrei
dumneavoastră, iscodeaț i oamenii: “Ce a vrut? Ce caut ă?” Ei mă întrebau,
la rândul lor: “Ce are cu tine ?”… Ridicam din umeri. Efectiv, nu știam. Vă
salutam timid și respectuos, ca totdeauna, și aveam un sentiment de culpă
pentru faptul că sunt respins. Abia după ce am citit puțină psihologie, am
înțeles ac eastă remanență extraordinară a afectului și mi -am dat seama cât
de mult v -am chinuit…
ROGOJAN: Ai avut și un concurs de avansare, la un moment dat…
MODERATORUL: Știu. Atunci când am fost preferat, pe puțin, în fața
unui coleg. M -ați lăudat în consiliu l facultății și s -a consemnat un lucru
care m -a uimit: “Comisia s -a orientat bine pentru că eu îl cunosc pe
tovarășul… adică pe mine, și dânsul a privit lucrurile totdeauna nițeluș mai
în profunzime decât alții”…
ROGOJAN: N -ar trebui să uiți episodul a cesta.
MODERATORUL: Eu cred că ar trebui să uităm totul, domnule profesor…
Am înțeles că arta conducerii cere ca șeful să inspire teamă, nu iubire…

70 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
ROGOJAN: Da, pentru că într -o relație de iubire depinzi de dorințele
celuilalt, pe când un șef înțelept se sprijină doar pe ce depinde de el
însuși… Un singur lucru trebuie să evite liderul: ura colaboratorilor. Pentru
asta trebuie să lase o supapă de siguranță, cum am arătat.
MODERATORUL: Dacă e așa, mai are rost să vorbim de iubirea creștină,
de iubirea aproapelui ?
ROGOJAN: Numai un înger e capabil să -și iubească aproapele ca pe sine
însuși. E o relație ideală spre care putem tinde, dar omenește vorbind, ne e
imposibil s -o atingem.
MODERATORUL: Multă vreme, eu nu am înțeles ce se întâmplă, și mi -a
fost, î n felul ăsta, mai ușor. Dar pentru dumneavoastră a fost benefic să
purtați în suflet, ani și ani, sentimente negative, și asta pornind de la un
singur cuvânt? Nu e mai înțelept să câștigăm cu fapte bune și vorbe
cumpănite, prețuirea, dacă nu iubirea, aproa pelui? Drept vă spun, eu am
simțit că pentru a înlătura orice neînțelegere, filmul relației noastre, trebuie
depănat. Dar nu v -am poftit aici ca să vă reproșez ceva, ci din convingerea,
naivă poate, că invitații mei de astăzi nu vor fi degrabă uitați. Dacă am
scormonit răni cicatrizate, vă cer iertare, iar dacă v -am gândit vreodată rău,
de-a lungul anilor, iarăși vă rog să mă iertați…
ROGOJAN: Dragul meu, nu trebuie să -mi ceri iertare pentru că și eu am
greșit… Nimeni nu poate sări peste umbra lui… Da r anii de răceală sunt un
infinit mic, în fața eternității ce -o avem în față… ( Iluminat ) “Când am fost
ură am fost mare,/ Dar astăzi, cu desăvârșire / Sunt mare căci mă simt
iubire, / Sunt mare, căci mă simt uitare. ”
MODERATORUL: “ Ești mare când n -ai înd urare, / Dar te ridici mai sus
de fire / Când ți -este inima iubire, / Când ți -este sufletul iertare. ”
ROGOJAN: “ Știu: toate sunt o -ndurerare, / Prin viață trecem în neștire, /
Dar mângâierea e -n iubire, / De -ar fi restriștea cât de mare,/ Și înălțarea
e-n iertare. ”
(Cei doi își dau mâna, apoi se îmbrățișează rezervat )

Mandatari ai spiritului 71

PARTEA A DOUA

MANDATARI AI SPIRITULUI

Moto:
“Regii s -au stins, reginele -s uitate,
Coroanele sunt piese de muzeu;
Nu s-au învrednicit de empireu,
Ci doar de basme vechi și demodate.

În schimb, cugetătorii – neștiuții
Ce și -au făcut din gând uri diademă –
Răsar postum, în glorie supremă,
Ca regi ai meditării și virtuții. ”

72 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

CHESTIONAR

1. Ce înseamnă pen tru Dumneavoastră “Politehnica” ?
2. Ați sfătui un tânăr de astăzi să vă urmeze în profesiune? Cu ce
argumente ?
3. Dintre profesorii pe c are i -ați avut, ați consi derat pe vreunul drept
“mentor” ?
4. Cum evaluați “Școala Politehnică” de astăzi în comparație cu cea de
odinioară ?
5. Ce mesaj ați transmite studenților de astăzi ? Dar cadrelor didactice
tinere ?
6. Cum vedeți raportul dintre viața pers onală și cea profesională ?
7. Ce profesiune credeți că vi s -ar fi potri vit, în afara aceleia de dascăl ?
8. Dacă vi s -ar impune exilul pe o insulă pustie, ce carte ați lua cu
Dumneavoastră? Explicați -vă opțiunea.
9. Există vreo formă de înțelepciune condensată (proverb, dicton – poate
în formulare proprie) care v -ar exprima ce l mai bine convingerile
actuale ?
10. Răspundeți la o întrebare pe care ați așteptat -o și nu vi s -a pus.

MANDATARI AI SPIRITULUI 73

Ioan M. ANTON

S-a născut la 18 iulie 1924 în Vintere ,
comuna Holod, județul Bihor. Absolvă
Liceul Samuil Vulcan din Beiuș (1935 –
1943) și Școala Politehnică din Timișoara
(1943 -1948) obținând diploma “Magna Cum
Laudae” inginer electro -mecanic.
Este căsătorit cu Flueraș Viorica
(profesor universitar la IPT). Susține
doctoratul în anul 1961, în 1972 obține titlul
de dr. docent. A fost asistent (1949 -1950),
șef de lucrări (1950 -1951), conferențiar
(1951 -1962), profesor universitar (1962 -1990), profesor consultant (1990 –
), șeful Catedrei de Mașini Hidraulice (1962 -1973, 1982 -1990), la
Politehn ica Timișoara. În calitate de conducător de doctorat (1964 -) a
promovat până în prezent, prin titlul științific de doctor inginer, 40 de
cadre didactice, cercetători și ingineri din proiectare și producție, în
specialitatea de Mașini Hidraulice și Hidrodin amică.
A deținut funcțiile de decan al Facultății de Mecanică (1961 –
1963); prorector (1963 -1966) și rector (1971 -1981) la Institutul Politehnic
din Timișoara. A funcționat ca Cercetător Științific (1951 -1963) la
Academia Română, Baza din Timișoara, directo r al Centrului de Cercetări
Tehnice (1967 -1970) de la Bază și director al Centrului de Cercetări
Tehnice Fundamentale și Avansate (1997 -) Filiala din Timișoara –
Academia Română.
Este membru corespondent (1963 -1974) și membru titular al
Academiei Române ( 1974 – ), Vicepreședinte al Academiei Române (1975 –
1990) și Vicepreședinte cu delegație de președinte al Academiei Române
(1981 -1984).
A desfășurat o susținută activitate științifică în domeniile:
Fenomenul de Cavitație, Hidrodinamica rețelelor de profile ș i a mașinilor
hidraulice, construcția acestora, Lichidele magnetice. Rezultatele obținute
se regăsesc în 7 cărți (Turbine hidraulice, 1979, Cavitația I și II, 1984, 85,
Energetic and Cavitational Scale -up Effect s in Hydraulic Turbines, 2002,
ș.a.), precum și în cele 253 de articole publicate în Revistele Academiei
Române și în reviste de prestigiu, de peste hotare.

74 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
A fost vicepreședintele Consiliului Științific al Complexului
Hidroenergetic Porțile de Fier I (1964 -1972) precum și al Comisiei de
recepție al acestui monume nt al tehnicii hidroenergetice (1970 -1975).
Este “Doctor Honoris Causa” al Universității Tehnice de
Construcții București (1997) și al Universităț ii “Politehnica” din Timișoara
(1999), membru al Academiei Europene de Științe (1995 -) membru ac tiv
al Academiei de Ș tiințe din New York (1997 -2001).
A fost distins cu Premiul de Stat (1953), Premiul MEI (1958),
Premiul “Aurel Vlaicu” al Academiei Române (1962), cu Ordinul “Meritul
Științific” clasa I (1970), Ordinul Național “Pentru Merit” în grad d e ofițer
(2000).

Am luptat ca școala noastră să devină un MIT al României

1. Politehnica Timișoara a fost pentru mine cea de a doua familie,
a doua casă.
2. Am părerea că tineretul dotat cu mari valențe creative ar trebui
să se orienteze către învățământ ul superior tehnic, cu precădere către
Universitatea “Pol itehnica” Timișoara. Școală care, încă de la înființare
(1920), a promovat cu hotărâre o îmbinare armonioasă între învățământ și
cercetare, între cercetarea fundamentală și cea tehnico -aplicativă. P e
parcursul celor cinci ani de învățământ studenții noștri și -au dăltuit o
personalitate aparte specifică “lucrului bine făcut”. Inginerii de la
Timișoara au fost căutați și angajați cu prioritate de firme din țară, cât și de
peste hotare, Germania, Franța , SUA și Canada. În Germania și înainte și
după cel de -al doilea război mondial ei au fost angajați numai pe baza
diplomei eliberate de Politehnica noastră, fără a fi supuși la diferite probe
sau examene suplimentare. Nu o dată am auzit pe mulți dintre ace știa
spunând, că lucrează cot la cot cu colegii lor germani, fără complexe de
inferioritate, mândrindu -se că sunt absolvenți ai Politehnicii din Timișoara.
3. La Politehnică mi -am ale s ca “mentor” pe magistrul meu
Prof. dr. ing. Aurel Bărglăzan , membr u al Academi ei Române și pe Prof.
dr. ing. Plauț ius Andronescu . Dumnealor mi -au fost farul călăuzitor, în cei
55 de ani de activitate, atât pe plan didactic, de cercetare cât și tehnico –
ingineresc, respectiv de conducere.
4. După Revoluția Română din anul 1989 Politehnica din
Timișoara își desfășoară activitatea în coordonate și valențe deosebit de
favorabile, de generoase. Promovarea cadrelor și -a reintrat în normalitate,
accesul la calculatoare, la informatică a ajuns într -un stadiu nebănuit în

MANDATARI AI SPIRITULUI 75
urmă cu cî țiva ani. La fel stau lucrurile și în ceea ce privește informația la
zi privitor la cele mai noi și importante rezultate ale eforturilor din știința
națională și internațională. Fără dificultăți se beneficiază de experiența
vastă și valoroasă a celor mai r enumite universități din Occident, SUA,
Canada și Japonia. O parte dintre cadrele noastre didactice și studenți și -au
completat pregătirea profesională, ori au lucrat pe bază de contract, sau ca
profesori “visiting” la diferite universități de peste hotare . Mai mult unii și –
au obținut titlul de doctor inginer, beneficiind de conducerea unor reputați
specialiști din străinătate. Consider că experiența bogată a cadrelor
didactice, care au beneficiat de unele forme de perfecționare sau activități
didactice ori de cercetare, este prea puțin recunoscută și valorificată în
universitatea noastră.
În prezent la nivelul UE este o febrilă activitate a minișt rilor
învățământului superior, reflectată prin documentele finale publicate după
întrunirile care au avut loc la Lisabona, Bologna și Berlin. Documente în
care sunt conturate principiile generale de modernizare a învățământului
superior european prin: consolidarea dimensiunii sociale și reducerea
inegalităților la nivel național și european, recunoașterea învățământ ului
universitar ca un bun public, integrarea acestuia cu cercetarea științifică și
practică, amplificarea contribuției studenților la desfășurarea procesului de
reformă, definirea unui cadru de asigurare a calității, instruirii și educației,
adoptarea unu i nou sistem mai echilibrat și eficient al activităților de
instruire și de obținere a titlurilor, preocuparea pentru învățământul
permanent ș .a. Toate acestea constituiesc obiective prioritare la nivelul
comunității europene și trebuie să stea la baza uno r politici naționale
adecvate (Univers Ingineresc Nr.2, 01/2004).
Am convingerea intimă că Universitatea Politehnica Timișoara
trebuie să se alinieze, din mers, la aceste noi orizonturi și deziderate, fiind
profund interesată în adaptarea sistemului său de învățămînt, a procesului
de pregătire, al studenților, la exigențele epocii fără a renunța la va lorile
sale câștigate în timp, experiența și la tradiția sa.
Dacă acest cadru pare excelent, am părerea că Universitatea
Politehnica Timișoara trebuie, în cont inuare, să se preocupe mai mult de
conținutul învățământului, preluând cele mai noi și valoroase rezultate ale
științei și tehnici i mondiale, renunțînd la informațiile depășite precum și la
teoretizări excesive. S -ar cuveni să se acor de mai multă atenție m etodelor
moderne de predare, cu înalte virtuți pedagogice. Cadrul didactic trebuie să
lucreze mai mult cu studenții și să se apropie de sufletul lor și să se
adreseze în primul rând gândirii lor creatoare și mai puțin memoriei. O

76 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
problemă de importanță cap itală este cea a selectării, pregătirii și
promovării cadrelor didactice. Se impune să se renunțe cu hotărâre la ideea
că un tânăr asistent odată intrat în universitate trebuie promovat cu orice
preț la funcțiile de conferențiar și apoi de profesor, fără a dovedi calități
deosebite de dascăl. Am părerea că ar trebui să se introducă și la noi
“atestarea “ cadrelor didactice, din cinci în cinci ani. În prezent industria
noastră, care a depășit stadiul de “mormane de fiare vechi”, este într -un
proces dinamic de restructurare, de dezvoltare și modernizare, reclamă din
ce în ce mai mulți ingineri, foarte bine pre –gătiți profesional.
Cu bucurie și mândrie recepționez su -ccesele obținute de
Facultatea de Mecanică în care mi -am desfășurat activitatea timp de 55 de
ani. Am părerea însă că rezultatele dovedite în ultimii ani, nu corespund
forței cadrelor didactice și a bunului r enume al Facultății de Mecanică .
Facultate, care nu cu mult timp în urmă, era în fruntea tuturor facultăților
de profil mecanic din România. O frână în mersul accelerat al facultății, o
reprezintă numărul mare de specialități, structurate și organizate după
vechile tipare, care nu dispun de laboratoarele cerute de un învățământ
tehnic modern și adesea nici de cadre didactice calificate.
Activita tea practică a studenților – asupra căreia documentele UE
accentuează în mod cu totul deosebit – se desfășoară în condiții total
improprii și ineficiente. Calculatoarele, putem spune fără să exagerăm, că
în ultimii ani au invadat catedrele și laboratoarele . Din păcate pregătirea
unor cadre didactice este sub așteptări, ceea ce se răsfrânge negativ asupr a
pregătirii studenților noștri .
Învățământul de tip “master” introdus în Faculta te doar de câțiva
ani, progresează prea lent, de multe ori are un caracter d e învățământ la
seral. Nu am auzit ca să fi fost analizat acest învățământ la vreo catedră, nu
am aflat să fi fost organizate sesiuni de dezbatere specifice activității
“masteratului” în care să se prezinte rezultatele obținute sau din cadrul
diplomelor de licență. Mai mult nu știu ca un cadru didactic din facultate
să fi publicat un articol la care un student de la “master” să apară ca și
colaborator. Problema gravă este că bursele acestor studenți sunt prea mici
și de aceea ei sunt obligați să se angajeze în producție, pentru ca să se
întrețină la școală.
Fiind o perioadă lungă de timp șeful Catedrei de Mașini hidraulice,
doresc să fac unele recomandări – colegilor de catedră – în plus față de cele
menționate mai sus. Cu toate că specialitatea de Mașini hi draulice este
axată pe dezvoltarea, pompelor și turbinelor, pe transportul apei prin rețele
de conducte și stații de pompare “masteratul” este promovat, de către

MANDATARI AI SPIRITULUI 77
conducerea catedrei, spre un profil mult prea îngust și anume pe cel al
acționărilor hidraulic e. Elemente simple care nu se mai fabrică la noi în
țară. Știind că 75 % din corpul uman conține apă, care uneori trebuie adusă
la utilizator de la mari distanțe prin pompare, se poate sp une că atâta timp
cât va exista viață pe pământ se vor construi și ex ploata pompe hidraulice.
Este cunoscută forța mare a apei care captată poate fi transformată printr –
un proces simplu și nepoluant, în energie electrică, cu ajutorul turbinelor
hidraulice și a hidro -generatoarelor din CHE. Țara noastră beneficiază de
cca 15 .000 MW de energie hidraulică disponibilă, din care abia 6.000 MW
este captată în CHE existente. Mai mult, pe lângă fabrica de pompe Aversa
din București, m arile î ntreprinderi UCM Reșița și UMG București – azi
privatizate – sunt profilate pe construcția de turbine hidraulice, pompe
mari și echipamente hidromecanice. În astfel de coordonate, orizontul de
lucru al inginerilor specialiști în mașini hidraulice și hidromecanice este
mult mai generos ca până în prezent. Datoria cadrelor noastre didactice de
la MH H, este aceea de a face cunoscute, pe toate căile, noile orizonturi,
pentru atragerea celor mai dotați studenți spre această specialitate și de a -i
pregăti cât mai bine. Cadrele didactice trebuie să lucreze cot la cot cu
studenții, să -i entuziasmeze în ab ordarea și soluționarea celor mai
complexe probleme ale apei, apelând la cele mai noi metode pedagogice și
tehnici de predare. Să nu aplice o exigență prea mare, dar nici prea
generoasă, atunci când apreciază rezultatele muncii studenților.
Problemă de imp ortanță capitală în pregătirea inginerilor
hidraulicieni, este aceea a activității practice din laboratoarele catedrei, din
CHE, stații de pompare în transportul și utilizarea apei, a fluidelor în
general și din fabrici și uzine unde apa sau alte fluide co nstituiesc
elementele de bază în procesul tehnologic. Dacă nu cu mult timp în urmă,
complexul de Laboratoare de Hidraulică și Mașini hidraulice era ca un
organism viu în care pulsa viața și activitatea, astăzi are aspectul unui
Muzeu tehnic. Excepție pozit ivă, fac noul Laborator de Hidraulică cu largi
posibilități de utilizare beneficiind de o dotare și organizare modernă,
precum și Laboratorul de Calcul N umeric în care studenții sunt prezenți
zilnic și lucrează a lături de cadrele lor didactice. Dacă înaint e studenții
noștri își prezentau și dezbăteau în cadrul “Cercului științific” munca lor
și rezultatele obținute în cercetare, astăzi nu se dezbat nici măcar
rezultatele obținute în cadrul licenței, sau a masteratului. Aceste forme de
pregătire profesional ă se consideră specifice regimului comunist. Ca elev,
la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuș sub îndrumarea marelui profesor
Ștefan Musta, am condus , ca președinte , ședinț ele Seminarului de

78 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
Matematici (1940 -1942), în care prezentam probleme originale sau
dezbăteam diferite capitole din domeniul matematicilor.
În timp ce scriam rândurile de mai sus mi -au venit în minte cuvintele
rostite de Regele Ferdinand al României, cu prilejul vizitei efectuate la Școala
Politehnică din Timișoara (11.10.1923) și încrustat e pe o placă de marmură
fixată, pe peretele din față în amfiteatrul 15 (azi 115 – Valeriu Alaci) și
anume: “ Nu zidurile fac o școală ci spiritul care domnește într’însa ”.
Mesajul transmis de Regele Ferdinand, precum și experiența
personală, câștigată cu tr udă, mă determină să afirm, că numai
restructurările aduse sistemului de învățământ superior tehnic, fără o
dublare a lor printr -o modernizare a conținutului său , “a spiritului ce
domnește într’însul ”, nu vor conduce la un învățământ de calitate,
competiti v la nivel național și internațional.
5. Studenților le -aș transmite mesajul de a fi sensibili la eforturile
cadrelor didactice care se străduiesc să le transmită cele mai noi cunoștințe,
dar și la efortul acestora de a le insufla dorința competiției, gust ul
performanței, disciplina muncii.
Cadrelor didactice le recomand să lucreze cu gândul și dori nța de a
deveni personalități apreciate și recunoscute, adevărați dascăli, apostoli ai
școlii și neamului românesc.
6. Ca orice om de înaltă ținută morală și pro fesională, cadrul
didactic trebuie să întrețese armonios viața personală, cu cea profesională.
De multe ori apostolatul în rândul tineretului precum și o activitate
științifică de prestigiu, cu rezultate valoroase, cer sacrificarea vieții
personale.
7. Eram elev în clasa a 7 -a, la renumitul liceu Samuil Vulcan din
Beiuș, când un profesor m -a între bat, ce aș dori să fiu în viață. I-am
răspuns “Profesor universitar” cu o promptitudine care m -a uimit și pe
mine. Cred acum, mai mult ca oricând, că aceasta a fos t profesiunea care
mi s-a potrivit cel mai bine.
8. Biblia , deoarece aici omul găsește calea către o forță supremă,
către Dumnezeu, răspunsul la marile întrebări puse de omenire. Întrebări la
care atunci când știin ța nu este capabilă să răspundă trebuie s ă apelăm la
credință. A doua carte pe care mi -aș dori s -o am la mine ar fi POEZII de
Mihai Eminescu , geniul poporului român.
9. “Există câteva lucruri care nu pot fi învățate repede, și timpul
adică singura noastră avuție, trebuie risipit din plin ca plată pentru însușirea
lor. Sânt lucrurile cele mai simple cu putință, și cum pentru a le afla e nevoie
de o viață întreagă, stropul de noutate pe care fiece om îl culege pe lume, e

MANDATARI AI SPIRITULUI 79
foarte costisitor și -i unica moștenire ce -o lasă după sine ”. Ernest
Hemingway
10. Care a fost contribuția personală adusă la strălucir ea
“Politehnicii” din Timișoara ?
Într-o ședință a Senatului I.P. Timișoara , Conf.dr. ing. Mihai Rafiroiu,
care tocmai se reîntorsese din SUA, unde a fost la o specializare pe un an
(1975) la MIT a afir mat: “Rectorul nostru Academician Ioan ANTON luptă cu
toată ființa sa, pentru ca Școala noastră să devină o universitate de “first class”
așa ca Massachusetts Institute of Technology ”. Domnia sa a sintetizat corect
vectorizarea eforturilor mele privitor l a dezvoltarea și modernizarea
învățământului și a cercetării științifice, la Institutul Politehnic Timișoara.
Pentru a asigura condiții optime desfășurării, învățământului la noi , la IPT,
am promovat înființarea unor noi laboratoare, dotarea acestora precu m și a
celor existente cu aparatură de măsură modernă. Am promova t următoarele
construcții noi: Facultatea de Electrotehnică, Facultatea de Mecanică (aripa
nouă), Fac ultatea de Construcții, Facultatea de Chimie, Laboratoarele de
Orolo gerie, de Aparate și i nstalații chimice (Azur), de Coloranți (UTT), de
Hidrodinami că, Atelierele Școală de la Facultatea de Mecanică și de la
Facultatea de Construcții, Centrul de Calcul al IPT, ș.a.
Din dorința de a crea studenților noștri condiții cât mai bune de viață și
studiu, am promovat execuția căminelor tip bară 21, 22, 23 și 24 prevăzute
cu camere tip garsoniere, precum și o cantină (nr.4), cea mai mare și
modernă dintre cantinele de la IPT și din Centrul Universitar Timișoara.
Cu un cuvânt s -a reușit într -o perioadă scurtă de timp ca
Politehnica din Timișoara să devină un adevărat “Campus Universitar”
privit cu gelozie de unii colegi de la Cluj, Iași și Brașov, Craiova ș.a.
În această muncă deosebit de dură și de mare uzură, precum și în
activitatea mea de dascăl și d e om de știință am fost sprijinit cu pricepere
și dăruire de toate cadrele didactice și de cercetare, de personalul tehnico –
administrativ și chiar de mulți studenți.

MEMENTO

“Nici părul cărunt, nici zbârciturile nu ne pot da dintr -o dată prestigiul, ci
viața anterioară trăită frumos, dobândește în cele din urmă roadele
prestigiului”. Cicero

80 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
m
Tiberiu Dimitrie BABEU

S-a născut la 26 octombrie 1935, în Timișoara.
Studii : absolvent al liceului C D Loga din
Timișoara (1953); obține diploma de inginer la
Facultatea de Mecanică din Timișoara (1958),
Dr.ing. la Institutul Politehnic din Timișoara
(1973).
Profesie : inginer la Întreprinderea de
Reparații Auto din Timișoara (195 8-1962), cadru
didactic universitar, la Universitatea “Politehnica”
din Timișoara, Catedra de Rezistența Materialelor:
asistent (1962 -1969), șef de lucrări (1969 -1976),
conferențiar (1976 -1990), profesor (începând cu 1990). A fost director
tehnic al SPMME din U.P.Timișoara. Este conducător științific de doctorat
(din 1991), șef al Catedrei de Rezistența Materialelor (1992 -1993),
profesor universitar invitat – l’Universite d’Artois, IUT Bethune -Franța
(1998), inginer european – EurIng, profesor universitar c onsultant (din
2001).
Premii și apartenențe : premiul Ministerului Învățământului, în
Construcții (în colectiv, 1964 ), premiul Ministerului Educației și
Învățământului în Construcții de Mașini (în colectiv, 1968 ), membru
corespondent al OIPEEC (Organisation Internationale Pour l’Etude de
l’Endurace des Cables), Paris – Franța ( 1975 ), membru ARTENS –
Asociația Română de Tensometrie (1976 ), membru al AOS – Asociația
Oamenilor de Știință, Președinte teritorial al ARTENS ( 1991 ), premiul
“Aurel VLAICU” al Academi ei Române ( 1994 ), președinte al Comisiei
RMEP -Rezistența Materialelor, Elasticitate, Plasticitate (1996 ) în cadrul
Academiei Române – Filiala Timișoara, președinte al Filialei AGIR Timiș,
membru în Consiliul Național și Biroul Executiv AGIR, membru fondat or
și titular al ASTR – Academia de Științe Tehnice din România, premiul
AGIR – Secțiunea “Inginerie metalurgică” (în colectiv, 1997 ), premiul de
SRM -AGIR ( 1998 ), redactor responsabil la Buletinul Științific al ASTR –
(1999 ), membru titular al AOSR – Acade mia Oamenilor de Știință din
România ( 2000 ), vicepreședinte AGIR, diplom a de Excelență a
Universității “Eftimie Murgu” din Reșita ( 2001 ), membru al AEXEA –
AGIR – Societatea Experților și Consultanților, membru al ECEC – Work
Group, Viena – Austria ( 2002 ), premiul “Opera Omnia”, filialele AGIR și

MANDATARI AI SPIRITULUI 81
SRM -AGIR, Reșita ( 2003 ), membru al corporației publice a Academiei
Ungare de Științe (Magyar Tudomanyos Akademia), Budapesta, (2003),
expert AEXEA/AGIR, diplomă și membru de onoare al Societății
Experților și Consult anților, (SEC – AGIR), Om al Anului 2004.
Publicații : “Durabilitatea lanțurilor din oțel rotund” (1994) –
Premiul “Aure l Vlaicu” al Academiei Române, “Teoria elementară a
rezistenței materialelor”, Premiul de Excelență al SRM -AGIR (1998), 279
de lucrări șt iințifice publicate în țară și străinătate (Torino, Milano, Delft,
Reading, Vail Colorado, Dresda, Budapesta, Dubrovnik, Springer -Verlag,
Poitiers, Centenar CHARPY).

“Școala Politehnică” ține pasul cu actualitatea

1. ”Politehnica” însemnează poate totul, de fapt întreaga noastră
viață – viața noastră .
2. Sfatul pentru fiecare tânăr este să ne urmeze, dacă are înclinații
spre tehnică și dorește să creeze ceva în viață. Fără ingineri viața este de
neconceput, iar ingineria mecanică este una dintre meseriile care se
regăsesc în toate creațiile tenice.
3. Promoția noastră, încă de pe băncile liceului, a avut parte de
profesori deosebiți, care în majoritate erau sau au ajuns apoi, profesori
universitari: Petre Murariu, Victor Turcu, Vasile Mioc (Matematică),
Dumitru Becherescu (Chimie), Gh. Ghibedea (Geografie), Aurel Țintă
(Istorie), care la liceul C. D. Loga pregăteau elevii pentru Politehnică. La
Facultatea de Mecanică, am avut de asemenea mari profesori ca: V. Alaci,
O. E. Gheorghiu, V. Mioc (Matematici), M. Borneas (Fizică), C. Bakony
(Tehnologie), acad. Șt. Nădășan (Rezistența Materialelor), I. Vlădea
(Termotehnică), M. Bănărescu (Motoare), ș.a. Dintre aceștia primul meu
mentor a fost conducătorul meu de diplomă, Prof. dr. doc. ing. Ioan Vlădea
care prin sf aturile sale a deschis o viitoare și nouă cale de urmat. A urmat
din 1962 activitatea la catedra de Rezistența Materialelor sub conducerea
Acad. St. Nădășan, care m -a primit la aspirantura dar în urma dispariției
sale premature în 1967 am fost alături de m agistrul meu profesorul Lazăr
Boleanțu, fiind unul dintre colaboratori până la trecerea lui în neființă.
4. “Școala Politehnică” nu și -a pierdut deloc vigoarea și tinerețea,
se dezvoltă continuu și în fiecare etapă se înnoiește, renaște, ținând pasul
cu ac tualitatea, astfel găsindu -se printre cele mai importante universități de
renume național și european.

82 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
5. Mesajul meu este scurt: p strarea neștirbită a tradițiilor în
educarea inginerească a înaintașilor noștri, iar tinerilor care au îmbrățișat
cariera un iversitară: o perfecționare permanentă și la cel mai înalt nivel.
6. Viața este una singură, din păcate, iar cele două aspecte
personal / profesional reprezintă, sau ar trebui să reprezinte, ce este mai bun
în fiecare om care trăiește spre binele celorlalți .
7. Greu de dat un răspuns, dar cred că poate cea de antrenor
sportiv în domeniile unde am fost cândva campion național: natație (1949 –
Reșita) și polo pe apă (1950 – Cluj), fiecare având ocazia să le încep
imediat după aceste rezultate de consacrare juv enilă, dar n -a fost așa.
8. „Meseria de a trăi”/ „Il mestiere di vivere” de Cesare Pavese,
opțiunea fiind menționată chiar în titlu.
9. Niciodată nu suntem singuri pe lume. Oare pretuiești cât de cât
pentru cineva? Cine nu se salvează singur, nu poate fi s alvat de nimeni. În
toate lucrurile, noi căutam doar posibilitatea viitoare. Marea datorie a vieții
noastre este să se justifice. Cine uită, nu merită.
10. Cine sunt eu? Cum am putut ajunge „senior”?
Sunt un om obișnuit care cu multă rigoare și trudă conti nuă, la fiecare
șansă care mi s -a oferit, am reacționat pozitiv căutând să ajung la câte un capăt.
La natație, antrenorul care s -a ocupat de mine m -a încurajat și am
reușit să câștig; la fel și la polo pe apă, am fost un învingător. Profesorii de
matematic ă, fizică și chimie m -au apreciat, dându -mi ocazia să îndrăgesc
fiecare din aceste discipline – în special chimia prin prof. D. Becherescu (la
rândul său, “senior”). Am fost bine apreciat de magistrul meu profesorul L.
Boleanțu, urmându -i exemplul la cated ră, iar președintele AGIR – EurIng.
Dr. Ing. Mihai Mihăiță a avut multă încredere în mine, fapt care mă obligă.

MEMENTO

“Nimic nu este mai groaznic decât dascălul care nu știe mai mult decât
vor să afle elevii săi”. Johann W. Goethe

“Noi ardem de dorința de a găsi o temelie solidă și o ultimă bază
statornică, pentru a construi pe ea un turn care să se înalțe la infinit; dar
întreaga noastră temelie pârâie și pământul se deschide până în
adâncuri”. Blaise Pascal

MANDATARI AI SPIRITULUI 83

Mircea Ovidiu BĂRGLĂZAN

Născut în 1939, inginer mecan ic, absolvent al
Universității “Politehnica” din Timișoara, specia –
lizarea Mașini Hidraulice și Pneumatice, din anul
1961. Doctor inginer cu teza: “Identificarea dinamică a
pompelor centrifuge funcționând în regimuri
tranzitorii, nestaționare energo -cavitaționale” sub
conducerea Academicianului Ioan Anton, în anul 1981.
Profesor universitar la “Politehnica” din
Timișoara. Lu crări semnificative: – cărțile “Turbine
hidraulice”, “Reglarea și automatizarea sistemelor
hidraulice ”, „Transmisii hidrodinamice”, “Măsurăr i hidraulice și pneumatice”
și “Ingineria sistemelor turistice” și peste 100 de articole în specialitatea
mașini hidraulice și mecanica fluidelor.
Conducăto r de doctorat în specialitatea “Hidraulică și mecanica
fluidelor”, din anul 1990.

Multe cadre didactice
au fost și sunt politicieni, oameni de afaceri, patroni etc.
și numai în subsidiar dascăli și cerce tători

1. Politehnică înseamnă aptitudinea de a mânui ma i multe tehnici.
Universitatea “Politehnica” este instituția de învățământ superior în care
studenții aprofundează ma i multe tehnici. Universitatea “Politehnica” din
Timișoara este școala superioară în care se formează ingineri de calitate în
anumite specializări (ramuri ale tehnicii).
2. Profesiunea de inginer mecanic, specializarea mașini hidraulice
și pneumatice este una din aplicațiile mecanicii fluidelor. În viitor oricine
este fascinat de natură , îl preocupă curenții fluizi și interacțiunea acestora
cu solidele cât și energia hidraulică și pneumatică și transformările ei
merită să -și aleagă această profesiune. Ea presupune, alături de aptitudini
inginerești și interes pentru mașini, mânuirea cu u șurință atât a aparatajului
matematic aferent, cât și a calculului numeric corespunzător. Toate aceste
componente își găsesc o valorificare superioară în specializarea mașini
hidraulice și pneumatice.

84 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
3. Urmând Facultatea de Mecanică între anii 1956 -1961 a m avut o
pleiadă de profesori minunați. La unii din dascălii mei am admirat
profunzimea investigațiilor lor științifice, la alții m -au impresionat
realizările lor tehnice, altora le -am apreciat măiestria pedagogică și, în
fine, ultimii m -au cucerit cu tale ntul lor managerial.
4. Evoluția Școlii Politehnice de azi este afectată de procesul de
tranziție al țării nostre. Din păcate în ultima j umătate de secol
Universitatea “Politehnica” din Timișoara a fost marcată în sens negativ de
faptul că multe cadre dida ctice au fost și sunt politicieni, oameni de
afaceri, patroni etc. și numai în subsidiar dascăli și cercetători. Acest lucru
a generat inechități în detrimentul procesului de învățământ și s -a reflectat
și în performanțele Universității. Cu toate aceste ne ajunsuri consider că
Universitatea “Politehnica” din Timișoara merge pe un drum ascendent.
5. Studenților , îndemnul: Aplecare spre învățătură îmbinată cu
sport și viață socială.
Cadrelor didactice tinere: Să reziste altor tentații să fie cadre
didactice în adevăratul sens al cuvântului și nu să se facă doar că sunt
cadre didactice.
6. Pentru mine viața personală s -a suprapus cu cea profesională.
Nu sunt sigur că e bine așa. Există pericolul apariției unor dis –
funcționalități. Viața este atât de complexă înc ât această suprapunere poate
să conducă la o dezvoltare unilaterală.
7. Meseria de ghid turistic. Îmi place muntele și o viață întreagă am
practicat turismul montan. Turismul pentru mine reprezintă bucuria reîntâlnirii
cu natura, a abandonării stereotipulu i cotidian și a evadării în libertate.
Consider că societatea umană are multiple canale de interacțiune cu muntele.
Muntele, această formă masivă și impunătoare de relief, mi se asociază mie
mai ales turismului. Desigur, atracția muntelui rezidă pentru mul ți în
îmbinarea plăcerilor estetice cu motive de sănătate și nu în ultimul rând cu
posibilitățile de a înfiripa o afacere. Mișcarea fizică și efortul într -o atmosferă
nepoluată nu pot decât să întregească satisfacția vizuală. Binefacerile
muntelui sunt și de ordin psihologic. Contemplarea și asaltul maselor enorme
de piatră și de rocă atotputernică, simbolul perenității îndeamnă spiritul la
speculații înalte, ce depășesc mizeriile și obsesiile vieții curente. Râurile și
fluviile, cascadele și lacurile mă ap ropie de specialitatea mea hidroenergetica
și mașinile hidraulice.
8. Biblia pentru că ne dă o speranță și ne permite să construim pe
termen lung în vremelnica noastră trecere. Astfel viața nostră de zi cu zi
primește un sens.

MANDATARI AI SPIRITULUI 85
9. În diferite perioade ale v ieții am apreciat variate formulări
condensate, de natură filosofică. Îmi permit să amintesc trei dintre ele care
mi-au plăcut în mod deosebit:
“Nu-i veți copleși cu formule goale, ci cu imagini purtătoare de
structuri. (…) Nu -i veți îndopa cu cunoștințe moarte ci le veți făuri un stil astfel
încât să poată înțelege”. CITADELA – Antoine de Saint -Exupéry
“The Beauty of the Mountain is hidden for all those who try to
discover it from the top, supposing that, following one way or another, on e
can reach this place directly. The Beauty of the Mountain reveals only to
those who climbed it.”
Antoine de Saint -Exupéry.
“La vie mérite toujours plus” .

Detest dictatura de orice fel. Din păcate am trăit o viață întreagă
sub diverse dictaturi. “Opriți ascensiunea lui Arturo Ui” a spus Bertolt
Brecht! Dar se pare că necesitatea de zei și de idolatrie este adânc
înrădăcinată în mentalitatea noastră.
10. Oare când va ajunge și poporul român la un standard de viață
spirituală și materială corespunzător lum ii civilizate a secolului al XXI -lea?

MEMENTO

“Oamenii de știință se străduiesc să facă imposibilul, posibil. Politicienii
se silesc deseori să facă posibilul, imposibil ”.
Bertrand Russell

“Sportul nu trebuie privit pur și simplu ca un hobby sau un mod de <<a te
ține bine>>. Sportul este mult mai important, deoarece crează la individ
un spirit de muncă în echipă, întrecere cinstită și autodisciplină ”.
Norman E. Borlaug

“Nici o carte din lume nu a fost atât de criticată ca biblia și nici una nu a
rămas în așa măsură deasupra tututror cărților”.
Carl Hilty

“Ivirea unei idei noi, ca și zorii unei zile noi, îi găseșt e pe majorita tea
oamenilor dormind. ”
Peter Sirius

86 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Dumitru BECHERESCU

S-a născut la 27.10.1929 în Craiova. Școala
elementară și liceul le -a umat în orașul natal în
perioada 1936 -1948.
A urmat Facultatea de Chimie Industrială a
Institutului Politehnic T imișoara în intervalul 1948 –
1952 pe care a absolvit -o cu diplomă de merit.
Cadru didactic al Politehnicii din Timișoara a
parcurs toate treptele de avansare succesiv:
preparator, asistent, șef lucrări, conferențiar,
profesor în intervalul 1951 -1997. În pre zent este
profesor consultant. Conducător de doctorat în domeniul chimiei siliciului
și a compușilor oxidici. Sub conducerea sa, un număr de 21 specialiști au
obținut titlul de doctor.
A elaborat peste 150 lucrări științifice publicate în reviste din țar ă
și străinătate și împreună cu colaboratorii a publicat un număr de 8 cărți și
tratate de specialitate cu un volum de peste 4500 pagini. O mențiune
specială pentru lucrarea în 2 volume – “Chimia stării solide”.
A avut funcții de conducere pe linie adminis trativă ca șef de
catedră, decan al facultății, prorector al Institutului Politehnic.
Activitatea de cercetare a abordat domenii privind protecția
mediului înconjurător, chimia temperaturilor înalte și studii asupra
materialelor oxidice.

Un lucru bine făc ut îți aduce satisfacții depline

1. Politehnica înseamnă școala în care m -am format și am slujit -o
peste 45 ani, contribuind la formarea unui mare număr de specialiști.
2. Ca dovadă a convingerii mele în privința direcției de specialitate
în care am activ at, mi -am îndrumat însăși pe fata mea să urmeze acastă
profesiune. Ca o garanție a succesului, în perspectivă, se subliniază aportul
chimiei solidului la zborurile în cosmos ale omului.
3. Dintre profesorii pe care i -am avut în facultate aș sublinia pe
fostul Academician Coriolan Drăgulescu, al cărui colaborator am fost, care
prin prestigiul său m -a influențat din primii ani de activitate didactică.
4. Școala Politehnică din Timișoara a fost una de tradiție a
învățământului tehnic românesc și a mers în perm anență pe linie

MANDATARI AI SPIRITULUI 87
ascendentă ceea ce i -a atras aprecieri foarte bune privitor la calitatea
absolvenților ei, în țară și străinătate.
5. Să depună mai mult interes pentru pregătirea profesională ținând
seama de concurența din ce în ce mai mare pentru ocupare a unor posturi
corespunzătoare pregătirii. Cadrele didactice tinere să se implice tot mai
mult în folosirea calculatorului în activitatea pe care o desfășoară și să fie
convinși că prin munca depusă vor ajunge oameni apreciați în domeniul lor
atât în țară cât și în străinătate.
6. Viața profesională trebuie împletită cu cea personală fără a stabili
un raport al orelor dedicate uneia sau alteia din cele două componente.
7. Aceea de conducere și coordonare a activității tehnico –
economice a unei mari întreprin deri.
8. În orice caz , o carte din opera lui Dostoiewski, ținând cont de
profunzimea scrierilor sale.
9. Orice lucru bine făcut îți aduce satisfacții depline în prezent și în
viitor când te referi la el.
10. Îmi exprim speranța că și peste ani, aceia care mi-au fost
discipoli, sau mai tinerii colegi, care sunt la începutul carierei vor spori
continuu prestigiul Institutului Politehnic.

MEMENTO

“Foarte rar suntem satisfăcuți de noi înșine; cu atât mai mare este
mângâierea de a fi mulțumit pe alții ”.
Johann W. Goethe

“Eu îi socotesc fericiți pe aceia cărora le -a fost dat de către zei să
săvârșească fapte vrednice de a fi scrise, fie să scrie lucruri demne de a fi
citite; însă cei mai fericiți sunt aceia cărora le -a fost dat și u na și alta”.
Plinius Iunior

“Cărțile cele mai bune sunt acele pe care cei care le citesc cred că le -ar fi
putut face” .
Blaise Pascal

“Nu există nici cărți morale, nici cărți imorale. Cărțile sunt bine sau rău
scrise. Atât”.
Oscar Wilde

88 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Nicolae BOGOEVICI

S-a născut la 14 mai, 1928, în satul Vârciorova,
județul Caraș -Severin. Școala primară a urmat -o în
satul natal (1935 -1942), ap oi Liceul „Traian Doda”
din Caransebeș (1942 -1948). În anul 1948 devine
student la Institutul Politehnic din Timișoara,
Facultatea de Electrotehnică, iar în anul 195 3 obține
titlul de inginer, cu “Diplomă de merit” în
specialitatea Electrificarea Industrie i, Agriculturii și
Transporturilor. În anul 1954 devine cadru didactic la
Facultatea de Electrotehnică din Timișoara și în anul
1963 obține titlul de doctor inginer, având conducător științific pe
academicianul Corneliu Micloși. În anul 1971 devine profeso r universitar
la Institutul Politehnic din Timișoara, iar în anul 1998, în urma pensionării,
este reținut, în continuare, la Facultatea de Electrotehnică în calitate de
profesor consultant. În perioada de 10 ani, 1971 –1981, a îndeplinit funcția
de prorecto r al Institutului de Subingineri din Reșița, înființat sub
coordonarea Institutului Politehnic din Timișoara. În anii 1968 și 1975 a
efectuat studii de documentare la universități din Anglia și din Scoția.

E lung drumul școlii dar mai lung este drumul înv ățăturii

1. “Politehnica” din Timișoara însemnează viața mea și a familiei
mele. Din anul 1948, și în prezent, aici mi -am desfășurat activitatea (cu o
scurtă întrerupere în 1953). Aici am obținut succesele muncii mele, de care
sunt mulțumit. Întotdeauna m -am străduit să ating țelurile pe care mi le -am
propus în viață și sunt satisfăcut de ceea ce am obținut. Dar, încă mai am
obiective de realizat.
2. Referitor la recomandarea către tineri de a alege în viața lor
profesiunea pe care eu am preferat -o, mențio nez doar două fapte.
Primul: fiica mea, Maria, este absolventă din anul 1969 a Facultății de
Electrotehnică din Timișoara, profesoară la Liceul Electroenergetic.
Nepoata, Nicoleta este absolventă din anul 1996 a Facultății de Automatică
și Calculatoare, ia r nepotul, Marius, este absolvent din anul 2000 al
Facultății de Electrote hnică din cadrul Universității “Politehnica” din
Timișoara.

MANDATARI AI SPIRITULUI 89
Al doilea: în anul 1948, obținând calitatea de student la Politehnica
din Timișoara, după anumite discuții, exemplul meu a fost urmat și de
către alți elevi de la Li ceul “Traian Doda” din Caransebeș, care au devenit
ingineri de înaltă specializare, profesori etc.
Evident, pe tot parcursul activității am susținut în fața tinerilor profesiunea
pe care eu am ales -o, la timpul po trivit, pentru mine.
3. Pe trei dintre profesorii me i îi consider și îi respect ca “mentori”
în profesiunea mea. Aceștia sunt: profesorul de matema tică Ilie Loziciu de
la Liceul “Traian Doda” din Caransebeș, care m -a pregătit și m -a îndrumat
spre Politehni ca din Timișoara, profesorul universitar acad. Corneliu
Micloși, sub a cărui competență și exigentă îndrumare am obținut titlul de
doctor inginer, și profesorul universitar emerit Plauțius An dronescu, la
care am reușit să “promovez” exigențele specifice Do mniei Sale pentru a -i
deveni colaborator (a sistent) la disciplina “Bazele electrotehnicii”.
4. Universitatea “Politehnica” din Timișoara a continuat tradiția d e
exigență instaurată de către “Școala Politehnica”, înființată în anul 1920 și
continuată de Ins titutul Politehnic, începând din anul 1948. Atunci, ca și
acum, Politehnica timișoreană este una dintre instituțiile de vârf pentru
învățământul tehnic superior din țară și recunoscută peste hotare. Această
calitate a obținut -o, în decursul timpului, prin calitate și exigență,
manifestate de profesori în procesul de învățământ.
5. Mesajul pentru studenți: Politehnica acordă la absolvire titlul de
inginer, prin care se atestă că absolventul și -a însușit cunoștințele de bază
pentru a deveni inginer. Mesajul p entru cadrele didactice tinere: este lung
drumul școlii, care începe de la grădiniță și se termină cu obținerea licenței
la facultate. Dar, mai lung este drumul învățăturii, care se parcurge în
întreaga viață.
6. Pentru mine, între viața personală și cea p rofesională a existat o
armonie. De un ușor dezavantaj a suferit întotdeauna viața personală. De
fapt, nici nu am constatat că ar exista o delimitare între preocupările
profesionale și cele personale.
7. După 50 de ani ca dascăl, aș alege din nou aceeași p rofesiune. În
anul 1953 am refuzat o profesiune militară, de nivel, care mi s -a oferit.
8. În caz de exil pe o insulă pustie aș duce cu mine “Cartea vieții
mele”, cuprinzând mai multe volume, în care mai există încă multe
“secrete” nedescifrate. Aș parcurg e această carte pe îndelete, dar în stare de
nostalgie și mare regret unde am ajuns.

90 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
9. Din propria viață s -a cristalizat următorul dicton: aspirațiile spre
mai bine nu pot fi atinse decât prin muncă asiduă și cinstită, prin înțelegere
în familie, realizat e zi de zi și în orice loc te -ai găsi.
10. Nu aș ști să răspund, nici acum la următoarea întrebare: De ce, la
facultate și acasă, chiar și în concediu, eu trebuie să studiez ceva, sau să lucrez
altceva? Dintre realizările deosebite de pe parcursul activită ții profesionale
menționez doar una: în calitate de prorector am coordonat timp de 10 ani
(1971 -1981) activitatea la Institutul de Subingineri înființat la Reșița, care, în
anul 1992 a devenit Universitatea “Eftimie Murgu” din Reșița.

MEMEN TO

“Nefericit ă soartă omenească: abia ajunge spiritul la maturitate și trupul
începe să se vestejească ”.
Charles de Montesquieu

“Sunt prea bătrân ca numai să mă joc, prea tânăr ca să n -am dorințe ”.
Johann W. Goethe

“Nu învățăm pentru școală, ci pentru viață ”.
Seneca

“Fiecare își iubește ocupația și -i place să -și întrebuințeze timpul cu
îndeletnicirea cu care s -a deprins ”.
Ovidiu

“Toate prin câte se rostește viața noastră – gândurile, străduințele,
privirile, zâmbetele, cuvintele, suspinele – toate aspiră spre malul celălalt,
spre care se îndreaptă ca spre un țel, dobândindu -și abia acolo adevăratul
lor sens. To tul tinde să biruie, să depășească ceva: haosul, moartea sau
absurdul. Căci totul este o trecere, un pod ale cărui capete se pierd în
infinit, și față de care toate podurile de pe pământ nu sunt decât niște
jucării copilărești, niște simboluri palide. Iar toate speranțele nostre sunt
înainte, pe partea cealaltă”.
Ivo Andrić

“Rău e răsplătit învățătorul când rămâi totdeauna doar elev”.
Friedrich Nietzsche

MANDATARI AI SPIRITULUI 91

Nicolae I. BUDIȘAN

M-am născut la 21 iulie 1927, în satul Cuvin din
podgoria județului Arad, într -o familie modestă, cu
pământ puțin, în urma avarierii morii de vânt a
bunicilor. Tatal s -a angajat la Căile Ferate iar m ama
trudea pe puținul pământ ce mai rămăsese și ca
zilieră la viile proprietarilor orășeni. Datorez
recunoștință părinților care au prețuit știința de carte:
la șase ani, sub îndrumarea mamei, înainte de a
merge la școală, aveam tăbliță și condei din gresi e,
scriam și citeam. Abecedar mi -a fost Biblia. Am fost
educat într -un spirit puritan, ceea ce a influențat întreaga mea evoluție
spirituală și cetățenească ulterioară. Am început școala elementară în
orașul Arad, unde se mutaseră părinții pentru ca eu să pot face școala la
oraș, terminând toate clasele cu coronița de premiant. Am continuat școala
la renumitul liceu, în acea vreme – Liceul Moise Nicoară, numărându -mă
printre elevii fruntași (mențiuni și premiile II, respectiv III în ultimele două
clase de l iceu) și printre matematicienii buni ai școlii. După absolvirea
liceului (1946), am reușit un onorabil loc șapte la examenul de admitere la
Școala Politehnica din Timisoara, Secția Electromecanică, unde am studiat
până în anul 1948, când am fost trimis, ca bursier al statului, la Institutul
Politehnic din Leningrad (URSS), unde am studiat la Facultatea de
Electromecanică, Secția de Mașini și Aparate Electrice, absolvind studiile
cu Diploma de Merit (1953). Studiile de doctorat le -am urmat la Institutul
de Energetică din Moscova, în specialitatea Acționări Electrice Automate,
obținând titlul de Doctor Inginer, în numai doi ani și jumătate, față de
termenul obișnuit de 3 ani, fapt pentru care am fost distins cu un Premiu
Special al Ministerului Învățământului din Romania.
Instituții și funcții didactice în învățământul superior:  Institutul
Tehnic Craiova ITC (1953 –1956) – asistent și, apoi, șef de lucrări, la
disciplinele de Mașini Electrice și Tracțiune Electrică, numărându -mă printre
pionerii acestui nou institut de învățământ superior, înființat în Banie și unul
dintre realizatorii Laboratorului de Mașini Electrice al acestui institut.
 Institutul Politehnic din Timișoara IPT (din 1959) – șef de lucrări,
conferențiar și profesor la disciplinele de Elect ronică Industrială și
Automatizări, Tracțiune Electrică, Automatizări și Telecomenzi, Teoria
Sistemelor Automate și Teoria Sistemelor, contribuind la realizarea

92 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
laboratoarelor de automatică ale institutului, la redactarea a numeroase
cursuri și îndrumătoar e de laborator, la inițierea și dezvoltarea cercetări i
tehnico -științifice în domeniul automatizărilor și la înființarea specialității
de automatică la IPT
 Purdue University Calumet PUC, Hammond, Indiana, USA (1994 -1995),
la disciplina de “Industrial Au tomation”, inițiind cercetări în domeniul
Agregatelor Aeroelectrice, colaborarea continuând și în prezent și
concretizându -se cu numeroase lucrări și comunicări la prestigioase
manifestări științifice internationale (Orlando, Denver, Las Vegas,
Copenhagen, Paris, Berlin, Chicago).
Activități în institute de cercetare științifică: Academia Română,
Filiala Timișoara (1959 –1963), Institutul pentru Automatizăti IPA, Filiala
Timișoara (șef de filială, 1986 -1988), Hidrotim S.A. (cercetător consultant,
1992 –1993) , Centrul pentru Aeroenergetica al IPT, (din 1978).
Domenii de cercetare: Mașini electice, Acționări electrice,
Tracțiune electrică, Electroenergetica neconvențională, Automatiză ri.
Contribuții tehnico -științifice originale deosebite: metode de
excitație a generatorului asincron autonom, funcționarea generatorului
asincron cu frecvența variabilă la turație constantă, funcționarea
generatorului asincron cu frecvența constantă la turație variabilă (teza de
doctorat) -1959 – și cercetări ulterioare, finalizate prin realizarea unor
agregate aeroelectrice de 30 – 300 KW, la UPT, Hidrotim SA și Platforma
Montană Semenic) – prolemă de stringentă actualitate, în prezent, pentru
energetica neconvențională (mă consider unul dintre promotorii acestei
soluții, pe plan mo ndial, alături de americanii Chirgwin K.M. și Sratton
I.J.-1959). Principalele rezultate ale cercetării au fost sintetizate în
monografia: “Problems of Induction Generator Systems”, Editura
Politehnica Timișoara, 2003.
Lucrări com unicate și tipărite, rapoa rte de cercetare, invenții și
inovații: 150.
Alte contribuții: promotor al învățământului de automatică la UPT
și al automatizărilor în zona de Vest a țării: la Academia Română (Filiala
Timișoara.), Institutul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnolog ică
CCSITEH Reșița, Institutul de Automatizări (șef Filiala Timișoara), la
Centrul pentru Aeroenergetica UPT, la Institutul Hidrotim Timișoara, etc.

MANDATARI AI SPIRITULUI 93
Să ne întoarcem la tradiții!

1. Intrarea în Politehnică a fost pentru mine realizarea celui mai
frumos vis al adolescenței. Au urmat ani de muncă asiduă și o pregătire
profesională răsplătită cu “Diploma de merit”. Ca dascăl, deviza mi -a fost:
“nu lucrez pentru genii, geniile își au propria orbită lucrez pentru cei
mulți”. Activitatea de cercetare desfășur ată a avut, aproape exclusiv, un
caracter aplicativ. Am promovat activitatea în echipă, atrăgând și studenții,
cei mai buni dintre ei câștigând premii la trei “Conferințe Naționale ale
Creației Tehnico -Științifice Studențești”, iar alții doi au devenit coa utori la
un brevet de invenție.
2. Ingineria este o profesiune creativă, spre folosul semenilor, al
națiunii căreia îi aparținem și al întregii omeniri. Aș sfătui, să îmbrățișeze
această profesiune pe cei altruiști, pasionați după nou, iscodi tori, pe cei ce
vor să creeze, “să facă” (ființa umană fiind “homo faber”).
3. Mi -au fost modele cei ale căror prelegeri le -am înțeles în sala de
curs și acei cercetători pe care îi vedeam trudind și în laborator.
4. Politehnica timișoreană s -a distins prin legăturile cu producția.
În laboratoare au fost realizate modele funcționale ale unor produse
industriale, stații pilot și instalații de testare: modelul hidroturbinei pentru
Hidrocentrala Crăinicel, primul calculator electronic românesc MECIPT,
generator Van der Gra f de foarte înaltă tensiune, stațiuni pentru încercarea
modelelor de turbine hidraulice, microagregat cu generator asincron
autonom pentru Microhidrocentrala “Negoiu”, agregate aeroelectrice pilot,
vehicul cu sustentație magnetică, cupola Complexului Expoz ițional
Bucuresti, stații pilot pentru produse chimice, etc. Laboratoarele cu
instalații tehnice funcționale, atelierele de producție și efectuarea practicii
în întreprinderi industriale au fost o componentă majoră a procesului de
învățământ. Toate acestea , însă, au rămas doar o amintire. Să ne
reîntoarcem la tradiții!
5. Studenți, însușiți -vă cunoștințele fundamentale și deprinderile
practice ale profesiunii alese. Cadre didactice, prezentați studenților
lucrurile esențiale, învățați -i să gândească și, ma i ales, “să facă” .
6. Viața personală este lucrul cel mai de preț al omului. Ea trebuie
întreținută cu grijă, material și spiritual. La căsătorie, alegeți consoarta
potrivită și înțelegătoare față de rigorile unei activități profesionale
creatoare (în spe cial cei ce vor să se dedice activității universitare). Aveți
nevoie de liniște sufletească. Întrețineți o viață familială armonioasă.
Descoperiți -i exigențele.

94 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
7. Filozofia sau astrofizica.
8. Cartea care aș dori -o pe o insulă pustie ar putea fi una de a strofizica.
9. Însetat de cunoaștere și adevăr, împătimit al dreptății, cei mulți
și oropsiți, în orice fel, frații mei, nici un compromis față de conștiința
proprie. “Omul de știință, omul de litere luminat și cinstit, ca și clericul
luminat și cinstit, a u datoria (…) să analizeze și idei eretice și interzise,
chiar dacă până la urmă le resping (…) este vorba despre un exercițiu
mintal serios, ce trebuie să se desfășoare într -un mod autentic și nu are
valoare decât dacă implică riscul real al unei erez ii; iar dacă erezia, la
rândul ei, implică riscul unei damnațiuni spirituale, trebuie să avem curajul
de a ne asuma acest risc” (Norbert Wiener – Dumnezeu și Golem).
10. Credința mea ? Cea mai plauzibilă definiție a Creatorului mi
s-a părut a fi dată în Ex odul 3 -14: “Eu sunt cel ce sunt”. Cu totul
altceva, însă, decât “modelele ” ce ni le prezintă diferitele religii și
credințe. Cuceririle cunoașterii științifice fac posibilă, în prezent,
crearea unui astfel de “model”.

MEMENTO

“Pe când celelalte ființe privesc aplecate în pământ, zeul a dat omului fața
în sus și i -a poruncit să privească cerul și să -și ridice ochii spre stele” .
Ovidiu

“Nu este destul să știi, trebuie să și aplici; nu -i destul să vrei, trebuie să și
faci”.
Joha nn W. Goethe

“Să promovezi neîncetat schimbarea. Cred că este de o importanță
deosebită când, încercând să atingi un scop ori să realizezi ceva, ai
curajul și hotărârea de a aduce o schimbare oriunde este nevoie. Nu
este de ajuns să critici pur și simplu un statu -quo; este important să
schimbi acel statu -quo într-o formă de acțiune mai practică, mai
folositoare, mai eficientă”.
Norman E. Borlaug

“Curajul adevărului este prima condiție în studiul filozofiei ”.
Friedr ich Hegel

MANDATARI AI SPIRITULUI 95

Ioan Gh. CARȚIȘ

Născut la 08.11.1935 în Oradea. Căsătorit, doi copii;
Studii : în Timișoara, Școala medie Electrotehnică
(1950), Facultatea de Mecanică, Timișoara (1954),
secția TCM. Doctorat (1973), Politehnica din
Timișo ara (1956 –1961), șef secție la “Centrul
mecanic” Timișoara.
Cadru Didactic : Politehnica din Timișoara, (1961 –
1967) Asistent, (1978 –1977) Șef lucrări, (1977 -1990)
Conferențiar, (1990 – prezent) Profesor universitar .
Conducător doctorat (1991), specialitatea “Știința
Materialelo r”. Membru titular al Academiei de
Științe Tehnice. Șef de catedră (1985 –1990), Prorector (1990 –1996),
Rector (1996 –2004).
Lucrări tehnico –științifice publicate : peste 120, îndrumătoare de laborator:
4, manuale universitare: 2, lucrări în edituri centrale : 2.
Lucrări de referință : “Tratamente term ice”, 1982. Editura Facla;
“Tratamente termochimice” – 1988 Editura Facla.
Membru în organisme și instituții din țară și străinătate: Biroul permanent
a Consiliului Național al Rectorilor din România; Comisia Inst ituțională a
Consiliului Național de Evaluare Academică și Acreditare; Comisia
Națională de Acordare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor
Universitare (MEC); Vicepreș edinte al Asociației Culturale “Astra
Română”; Consiliul de Administrație al Institu tului Intercultural,
președinte de Strasbourg; Membru în Asociația de Materiale, Ohio;
Membru fondator și membru în Consiliul de Administrație al Institutului
Cultural german din Timișoara, etc;
Distincții: Conferenț iar evidențiat (1986); medalia “A 25 -a aniversare a
republicii”; Decorația “Meritul Credincios în grad de Cavaler” (2003).

Politehnica este o universitate robustă,
cu un trecut strălucit și un viitor pe măsură

1. La o asemenea întrebare răspunsul nu poate fi formulat într -un
singur cuvânt pre cum, mult, enorm sau totul și nici prin expr esii de forma
“locul în care mi -am petrecut c incizeci de ani din viață” sau “locul

96 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
afirmării profesionale”, etc. Mai potrivit mi se pare un răspuns nuanțat și
raportat la diferitele perioade și raporturi avute cu Politehnica. Răspunsul
final va rezulta de la sine ca unul integrator al celor formulate în mod
secvențial.
În perioada adolescenței, a parcurgerii studiilor medii, Politehnica o
priveam din exterior ca pe o citadelă a științei, ca pe o cetate fortificată în care
se pătrunde greu, chiar dacă erau destui chemați, dar puțini aleși. Era cetatea
respectată pe care era greu să o cucerești, în care era greu să pătrunzi.
Privită din interior, în perioada studenției, Politehnica reprezenta
spațiul care oferea șans a formării profesionale și de prefigurare a viitoarei
cariere. Era locul care asigura posibilitatea verificării potențialului atât de
asimilare, cât mai ales de creație și de aplicare a cunoștințelor dobândite,
de formare și sedimentare a unui mod de gândi re mai riguros, de exprimare
și de acțiune.
Pentru aceeași perioadă și cu extensie până în zilele noastre,
Politehnica a reprezentat emblema sportului universitar timișorean și
bănățean. A fost domeniul de care m -am legat întâi ca simpatizant, iar apoi
ca practicant sportiv legitimat la “Știința” anilor 1954 –1956. Mai multe
decenii, am figurat în conducerea secției de fotbal sau a clubului ce poartă
denumirea universității.
În postura de slujitor al acestei instituții, Politehnica a însemnat și
continuă să însemne marea familie în care am fost acceptat, îndrumat și
format. Este farul care mi -a călăuzit pașii și mi -a asigurat reușita în viață.
Asemenea multora care au slujit Politehnica, nici unii nu am fi ceea ce
suntem azi dacă nu am fi avut șansa să fim i ntegrați în acest prestigios
locaș de învățământ și cultură. Iată de ce Politehnica a însemnat un sens și
un crez în viața personală.
2. De -a lungul întregii cariere universitare, am fost solicitat de o
seamă de părinți și de tineri să -i sfătuiesc în privi nța alegerii carierei și
implicit în privința formulării opțiunii de alegere a Politehnicii. În
asemenea cazuri, precum și cu ocazia c ursurilor festive, organizate, la
încheierea s tudiilor, îndemnul era același “de a-și îndruma copiii pe urmele
părinților” , deci tot spre Politehnică. Azi, mai mult ca oricând este
semnalată penuria de ingineri pe plan mondial și în special în Uniunea
Europeană, spații în care tot mai mulți ingineri și cu prioritate absolvenți ai
Politehnicii din Timișoara, sunt “absorbiți”. La acest evident argument se
mai pot adăuga și altele printre care și faptul că pregătirea inginerească
dezvoltă actul creator, de concepție, organizează și structurează gândirea
spre soluții raționale și pragmatice și de asemenea oferă satisfacția lucrul ui

MANDATARI AI SPIRITULUI 97
bine conceput și finalizat în lucrări și produse de care societatea are
nevoie. Poate un răspuns mai convingător la această întrebare este acela că
una dintre cele două fete pe care le am, Ioana, a urmat și absolvit tot
Politehnica din Timișoara, Facult atea de Chimie și Ingineria Mediului.
3. Așa după cum se știe, valoarea unei școli este determinată în
primul rând de valoarea corpului didactic, și tot așa d e bine este cunoscut
faptul că “Politehnica” a excelat din acest punct de vedere de -a lungul
vremi i. Am avut privilejul ca atât în perioada studenției, cât și mai apoi să
vin în contact direct cu o seamă dintre cei recunoscuți ca mari dascăli și
oameni de știință ai Politehnicii. Dintre aceștia, cu scuzele pentru
inerentele omisiuni, aș enumera câțiva care și -au lăsat într -un fel sau altul
amprenta asupra formării mele ca inginer, dascăl și om, precum și asupra
multor generații de studenți ai Politehnicii. Într -o ordine oarecum
aleatoare, ei sunt profesori i: Alaci Valeriu, Gheorghiu Octavian, C rstici
Borislav, Koloman Bakony, Nădășan Ștefan, Borneas Marius, Gheorghiu
Victor, Mioc Vasile, Vlădea Ioan, Boleanțu Lazăr, Nanu Aurel, Dreucean
Aurel, Anton Ioan, Anton V iorica, Bărglăzan Aurel, Andronescu Plauțius,
Șora Constantin, Savii Gheorghe, Rossinger Ștef an, Dodon Eugen,
Cristodorescu Gheorghe, ș.a., cu mențiunea că ultimul enumerat a fost
doar pentru scurtă vreme, mentorul direct.
De la toți aceștia am învățat și am preluat câte ceva începând cu
punctualitatea, perfe cționarea continuă, claritatea și rigoa rea expunerii,
modul de a te îmbrăca, relația cu studenții, implicarea în soluționarea
problemelor cu care se confruntă industria, cinstea și omenia și mai presus
de toate slujirea cu devotament și dragoste a școlii.
4. Politehnica de astăzi o văd mai tân ără, mai dinamică, mai
flexibilă, mai deschisă și mai adaptabilă la mediul socio -economic în care
își derulează activitatea. În susținerea celor afirmate, sper să convingă
următoarele argumente:
– mai tânără, prin număr crescut de studenți (peste 13.000) care frec –
ventează cursurile, precum și numărul în creștere al cadrelor didactice
tinere (peste o treime au vârsta de sub 35 ani):
– mai flexibilă prin adoptarea specializărilor și a programelor de studiu la
“ce se poartă” în marile universități din țările cu economie dezvoltată și cu
cerințele societății noastre;
– mai adaptabilă la mediul socio -economic din România, prin măsurile
luate și transpuse în finalizarea reformei din învățământul superior, prin
înțelegerea faptului că universitatea coexistă într -un mediu concurențial în
care se află în competiție cu universitățile din afara țării dar și din

98 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
interiorul ei, dar mai ales cu ea însăși. Că în această competiție primează
calitatea produselor școlii exprimată prin competența absolvenților și prin
valoare a și recunoașterea cercetării științifice. Edificator este faptul că în
competiția internă, gestionată de Consiliul Național al Cercetării Științifice
din Învățământul Superior (CNCSIS), care are la bază o serie de criterii de
calitate, Politehnica din T imișoara în ultimii doi ani (2002 și 2003) s -a
clasat pe primul loc. La cele menționate, merită a fi subliniată și orientarea,
respectiv deschiderea spre societate și în principal spre mediu economic.
“Provocările” în această direcție sunt materializate pr intr-o seamă de
colaborări cu mari companii și societăți comerciale care au investit în
această zonă a țării, precum: Alcatel, Continental, Siemens, Zoppas,
Procter & Gambel, Kathrein, ș.a., precum și la parteneriate c are au dus la
înființarea unui ” Incuba tor de afaceri și centru de transfer în domeniul
software”, precum și la înființarea unui “Parc IT”.
La toate acestea se adaugă o largă cooperare interuniversitară și
afilierea la o seamă de asociații și organizații academice și științifice
internaționale .
– mai dinamică în privința de înnoire și modernizare inclusiv prin crearea
de facilități cadrelor didactice, doctoranzilor și studenților de a beneficia
de mobilități, respectiv de a efectua parțial studiile în alte universități din
Europa, Japonia, S.U. A., etc.
Politehnica de azi are în derulare un program de modernizare și dezvoltare
a bibliotecii a bazelor sportive a spațiilor de învățământ și de cercetare, etc.
Pe scurt, Politehnica de azi este universitate robustă, cu un trecut strălucit
și cu un vii tor pe măsură.
5. Pentru studenți mesajul este: “viitorul se construiește azi”, ceea
ce presupune conștientizarea faptului că perioada de studenție, pe cât de
frumoasă, este și pe atât de responsabilă. Este perioada de acumulare de
cunoștințe și de formare profesională în condițiile în care se derulează într –
o societate concurențială. Trebuie reținut faptul că societatea spre care ne
îndreptăm pune accent pe calitate, pe competență și că în general membrii
societății îi acceptă și îi recompensează pe perfor meri.
Pentru cadrele didactice tinere: să valorifice șansa pe care o au de –
a face parte din corpul profesoral al Politehnicii și, în consecință să
întrețină spiritul acestei prestigioase școli. S ă accepte faptul că au preluat
“povara” înaintașilor și că î n mâinile lor este destinul Politehnicii. Multe
dintre marile personalități ale acestei școli le pot sluji drept pildă de
onestitate, corectitudine, omenie, și mai ales de dorința de autodepășire și
de devotament față de Politehnică.

MANDATARI AI SPIRITULUI 99
6. Echilibrat și inter condiționat. În diferitele perioade de
construcție și consolidare a carierei profesionale se alocă mai mult timp și
prioritate problemelor profesionale. Succesele dobândite pe plan
profesional influențează direct și viața personală și poziția în societate. În
același timp succesele, împlinirile din viața personală (familială)
influențează pozitiv ascensiunea în carieră. Discernământul și simțul
măsurii pot asigura acel echilibru între viața profesională și cea personală
și în ultimă instanță succesul în vi ață și bucuria de a trăi.
7. Visul ascuns din copilărie și chiar din adolescență a fost de a
deveni medic, cu orientare spre chirurgie. Vis, și ascuns, pe considerentul
că provenind dintr -o familie cu cinci copii și cu o situație materială precară
nu eram îndreptățit să sper spre o asemenea carieră. De ce medic? Pe
simplu considerat că am cunoscut greutățile din plin și că acestea
influențându -mi psihicul am dorit mereu să fiu util semenilor, să le
îndulcesc și dacă pot să le prelungesc și chiar să le salve z viața. N -a fost să
fie, și până la urmă nu cred că merită să regret. Munca de inginer și de
dascăl mi -au oferit în replică multe alte împliniri și satisfacții.
8. Aș lua cu mine două cărți: Biblia și Robinson Crusoe. Prima să –
mi dea putere și înțelegerea de a accepta noua postură, iar cea de -a doua
pentru a mă inspira dintr -o reușită într -o situație identică, respectiv de a
valorifica experiența altuia într -un asemenea caz.
9. Ziua în care n -ai făcut măcar o faptă bună, este una irosită.
10. Ce iubiți cel mai mult în viață? Familia.

MEMENTO

“Știința e foarte mult ținută în loc prin faptul că ne ocupăm cu ceea ce nu
merită să fie știut și cu ceea ce nu poate fi știut”.
Johann W. Goethe

“Cel mai prețios bun al oamenilor pentru existența lor est e știința. Pe
celelalte lucruri le distruge războiul și vicisitudinile soartei, dar știința
rămâne”.
Hipparchus

“Conducerea este din natură partea celui mai tare”.
Democrit

100 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Mircea Aurel CIUGUDEAN

S-a născut la 25.06.1940 în Ocna Mures, județul
Alba, unde a urmat și liceul. A absolvit
Facultatea de Electrotehnică a Institutului
Politehnic din Timișoara în 1962. A devenit
asistent la aceeași facultate î n 1963 apoi șef de
lucrări în 1968, conferențiar în 1978 și profesor
în 1990. Conduce doctorat în specialitatea
inginerie electronică și telecomunicații. Din 2005
s-a pensionat la cerere rămânând profesor
consultant, conducând în continuare studii
doctoral e. A predat discipline de Dispozitive și circuite electronice,
Electronică industrială, Circuite integrate analogice.
A fost membru al societăților IEEE -SUA, SEE -Franța, NY
Academy of Science. A fost membru al Comitetului IEEE – Secțiunea
România. A publ icat singur și în colaborare peste 70 articole științifice, a
elaborat 22 manuale pentru studenți și a scris 5 cărți în edituri (dintre care
una deține un record de tiraj – 40.000 exemplare). Deține 6 brevete de
invenție. Contribuțiile sale în domeniul cir cuitelor electronice se referă în
special la stabilizatoare de tensiune, oscilatoare sinusoidale de mare
stabilitate și convertoare digital/analogice.
A ocupat funcții de secr etar științific și prodecan la F acultatea de
Electrotehnică din Timișoara apoi d e decan și director de departament la
Facultatea de Electronică și T elecomunicații (la a cărei înființare a avut o
contribuție decisivă).
Este membru al Uniunii Epigramiștilor din România și a publicat
trei volume de catrene ca singur autor. A elaborat c artea de umor în proză,
de mare succes, “Zâmbete la Electro”. De la vârsta de 60 ani a devenit
compozitor de romanțe (19 piese din care 6 pe versuri proprii) iar ca
participant la Secția de Creație a Fest ivalului Național al Romanței,
“Crizantema de Aur” d e la Târgoviște, a obținut un valoros Premiu III în
anul 2007. Este cetățean de onoare al orașului natal.

MANDATARI AI SPIRITULUI 101
Politehnica de azi are calități dar și lipsuri
în comparație cu școala de odinioară

1. Parcurgând anii de facultate am constatat de ce avea Pol itehnica din
Timișoara așa prestigiu , cum se spunea. Am beneficiat de o echipă de cadre
didactice deosebite, care au impus disciplină, seriozitate în muncă, deschiderea
spre tot ce este important și nou în electrotehnică, termotehnică, mașini
termice, elec tronică, automatică și altele. Cursurile predate erau foarte bine
pregătite; seminarile, proiectele și lucrările practice se desfășurau cu mare
rigurozitate și eficiență. Politehnica a făcut din mine aproape tot ce am visat să
devin: un inginer foarte bun, un cercetător care să descopere mereu noutăți.
Am reușit încă de pe băncile școlii să aduc unele mici contribuții în
matematică și automatică. Practicile foarte serioase în întreprinderi industriale
m-au pregătit pentru trecerea cu bine a stagiului în pro ducție obligatoriu dar și
pentru conducerea ulterioară a practicii studenților mei. Apoi, devenind cadru
didactic, am avut ocazia să descopăr teorii noi, circuite noi și aplicațiile
acestora. Profesorii mai în vârstă m -au învățat cum se scriu articole știi nțifice,
manuale și cărți, cum se predă un curs, ceea ce mi -a servit foarte mult în
carieră. Deci pentru mine, Politehnica înseamnă un loc în care m -am format ca
bun inginer și profesor, în care mi -am petrecut 44 de ani de activitate
laborioasă și atrăgăto are, și în care am dat sens vieții mele profesionale. A fost
a doua casă a mea.
2. Da, aș sfătui pe elevii ce termină liceul, cu aplecare spre
practică, să urmeze Politehnica, devenind buni ingineri, pentru că pot avea
o viață interesantă, chiar spectaculo asă. Le -aș spune, pentru edificare, că o
statistică din Canada, asupra valorii inginerilor emigranți, situează pe
primul loc absolvenții Politehnicii din Timișoara!
Pe tinerii absolvenți ai unei facultăți tehnice, cu pregătire
profesională foarte bună, i -aș sfătui deosebit de serios să urmeze doctoratul
și cariera de cadru didactic în învățământul superior, spunându -le că eu
consider această profesie ca cea mai teribilă posibilă și cea mai aducătoare
de satisfacție.
3. Nu neapărat în perioada studenției, câ nd toate cadrele didactice
avute au constituit exemple de comportament, muncă, cinste, abnegație
pentru știință și educație, o elită care mă impresionează chiar mai mult
astăzi , când revăd trecutul. Dar, la începutul carierei mele de ca dru
didactic, cel ma i mult m -a “dăscălit” profesorul de electronică și apoi de
calculatoare , Alexandru Rogojan. Deși eram “frecat” tare și supus la cazne
de către profesor (calcule și proiectare a unor circuite pe care nu le

102 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
consideram importante și studierea amănunțită a sc hemelor aparatelor cu
care măsuram) de mă burzuluiam des, mai târziu am realizat ce mult îi
datoram pentru formarea mea.
4. Deși Politehnica de azi are unele calități pe care cea veche nu le
avea, legate de dotări în special, îi lipsesc multe din calități le de odinioară.
Enumăr aici:
– lipsa de interes a celei mai mari părți a studenților pentru
participare la cursuri și pregătire profesională, care reprezintă cea mai
gravă boală a învățământului superior,
– coborârea continuă a ștachetei de promovare la examene când se
știe că studenții asta așteaptă, (ștacheta ar trebui treptat ridicată la locul ei
anterior iar studenții s -ar ridica sigur după ea),
– salarizarea foarte slabă a doctoranzilor cu frecvență, a asistenților
și șefilor de lucrări, care sunt oa meni de bază ai școlii, dar care nu se mai
pot recruta acum dintre cei mai buni absolvenți (o situație ce afectează
viitorul școlii !),
– îndepărtarea de la predare, prin pensionare forțată, a unor cadre
didactice încă în putere, cu mare prestigiu, experien ță, corectitudine, simț
didactic și mai ales, cu mare efect în formarea tinerelor cadre didactice,
(înainte, tocmai profesori i în vârstă erau emblema școlii !),
– acceptarea de către conduceri la toate nivelurile a unei comasări
artificiale de autori (4…5) la lucrări științifice realizate de 1..2 autori și
considerarea în statistici a punctajului atribuit pe o lucrare nedivizat pe autori,
(acest lucru este imoral și reduce interesul pentru cercetarea științifică),
– ridicarea treptată la niveluri greu de ati ns a grilelor de promovare
și aplicarea imediată a modificărilor, fără prevenire, (conducătorii au uitat
cum au promovat ei),
– apariția unui număr mare de cazuri de corupție, etc.
Astfel, pregătirea absolvenților noștri scade an de an. Avem încă
norocul c ă performanțele ulterioare ale inginerilor pe care îi producem sunt
bune și asta se datorează maturizării lor după trei …patru ani de la
terminarea facultății, timp în care firmele angajatoare cheltuiesc foarte
mult cu pregătirea lor de specialitate.
5. Studenților noștri le -aș transmite mesajul să se dedice total
pregătirii profesionale pentru a deveni ingineri ce vor utiliza apoi
priceperea lor timp de 40…45 de ani, având siguranță și stabilitate în
întreaga lor viață. Consider că, în afară de formarea un ei familii, pregătirea
pentru profesie este cel mai important lucru din viața unui om. Tinerelor
cadre didactice le -aș spune să citească și să muncească mult, să reziste din

MANDATARI AI SPIRITULUI 103
toate puterile constrângerilor materiale la care sunt supuse, pentru că
meseria ac easta merită orice sacrificiu.
6. Activitatea de profesor înseamnă multe renunțări, înseamnă
împărțirea (adesea dureroasă) între nevoile familiei și cele profesionale. Iar
acestea din urmă îți iau foarte mult timp. Spuneam în glumă studenților:
am fost nor ocos; soția mea a acceptat cu înțelegere unica mea amantă:
electronica. Datorită activității mele am reușit să atrag spre electronică și
să-i formez ca foarte buni ingineri pe cei doi băieți ai mei. Iată deci că
viața personală și cea profesională se împac ă, uneori chiar cu mare folos.
7. Acum, la sfârșitul carierei de dascăl, am convingerea că a fost
cea mai bună meserie pe care o puteam avea. Mi s -ar fi potrivit și o carieră
de cercetător în domeniul electronicii sau alt domeniu deoarece cred că am
fost d otat din naștere cu capacitate de creație. Astfel, cred că aș fi putut
deveni (cum de altfel mi s -a spus) un bun compozitor de muzică de operă
dacă urmam studii muzicale. Adică tot o meserie de creație.
8. Aș lua în bocceluță lucruri mărunte cu care să fac lucruri mari:
hârtie și pixuri pentru a scrie literatură, caietul meu cu texte de romanțe (de
care nu m -am despărțit de la vârsta de 14 ani și din care știu să cânt 100 de
piese), dar și muzicuța mea cu schimbător (de care nu m -am despărțit de la
vârsta d e 11 ani, urmând doar să mai învăț să cânt jazz).
9. Da, despre viața trăită prin multă muncă și cu mulțumirea de a fi
terminat parcursul ei greu. Le -am spus uneori studenților mei:
– Domnilor studenți, nu vă invidiez că sunteți tineri, pentru că va
trebui să munciți atât de mult până să ajungeți la vârst a mea, încât vă plâng
de milă!
10. Întrebarea ar fi putut fi: dacă nu consider că mi -am greșit cariera?
Răspunsul este: nu, pentru că meseria de cadru didactic electronist a fost
superbă! Faptul că am scris epigrame, poezii și umor în proză nu constituie o
altă meserie c i un supliment al celei de bază , care m -a ajutat să -mi mențin
tonusul. Iar faptul că la 60 de ani am devenit compozitor de muzică
(deocamdată romanțe) nu mi -a luat mult timp și s -a putut supr apune ușor cu
meseria mea. Ba chiar, m -a vindecat de stres și m -a readus în mare formă
pentru creație profesională. Deci, nu mi -am greșit cariera !

MEMENTO

“Știința este putere”.
Francis Bacon

104 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Borislav CRSTICI

S-a născut în anul 1924 în sat ul Belobreșca,
județul Caraș -Severin. Profesor de matematici.
Absolvent (1950) al Universității din Cluj.
Doctorat (1968) la Universitatea Cluj. Lucrǎri în
teoria ecuațiilor funcționale și teoria inega –
litǎților. În colaborare cu Oct. Em. Gheorghiu a
publi cat cursul de Geometrie Analiticǎ și
Diferențialǎ, la Editura Didacticǎ, 1968.
Coordonator și coautor la cursul de Matematici
Speciale (Editura Didactică 1981).
Colaborator la Handbook of Number Theory (Kluwer, Olanda 1996).
Redactor șef la seria Matemati cǎ – Fizicǎ a Buletinul ui Științific al
Universitǎții ”Politehnica” din Timișoara. Consultant din 1986.

În perioada fastă, de început a Politehnicii,
personalități marcante au instaurat un spirit de seriozitate,
de profesionalism dublat de devotament

1. Importanța naționalǎ a Politehnicii este un loc comun. Fie -mi
permis ca unui matematician s -o privesc ca o instituție de învǎțǎmânt
superior în care se cultivǎ matematica și dincolo de rolul ei strict utilitar
pentru cerințel e specialitǎților inginerești. “Dreptul” pentru o astfel de
abordare mi -l oferǎ faptul cǎ primul rector a fost Traian Lalescu,
matematician de renume mondial, urmat de Victor Vâlcovici, tot un
matematician mare, cu doctoratul luat în Göttingen -ul lui Hilbert . De altfel,
prima contribuți e originalǎ româneascǎ de matematicǎ este datoratǎ
inginerului Dimitrie Asachi, care a publicat la München în 1841 studiul
“Űber die Umkehrung der Reihen ”, semnat D. von Assaky. Faptul cǎ azi
avem organ izat masterat în matematici la “Politehnica” v ine în s prijinul
privirii mele “partizane”.
2. Depinde, dacă aș identifica la tânǎr talent și înclinare. Nici în
acest caz nu aș forța nota. Responsabilitatea este foarte mare și decizia
trebuie sǎ aparținǎ tânǎrului, dupǎ cântǎrirea argumentelor.

MANDATARI AI SPIRITULUI 105
3. Mentorul meu a fost Tiberiu Popoviciu (1908 -1977), profesor la
Universitatea din Cluj, academician, director al Institutului de Calcul al
Academiei Române, la care am obținut doctoratul.
4. Depinde ce vom înțelege prin “odinioarǎ”. Poate întrebarea
are în vedere Polite hnica postdecembristǎ în comparație cu cea
anterioarǎ. Deosebirile sunt inerente fiind vorba de contextul social
diferit. Indiferent de acest context, indiferent de schimbarea condițiilor,
Politehnica timișoreanǎ își pǎstreazǎ constantele ei de seriozitate , de
profesionalism, de implicare majorǎ în propǎșirea societǎții prin cadrele
pregǎtite sǎ participe activ și inovator la acest progres. Oricâte succese
ar fi obținut actuala Politehnicǎ, în accepția oamenilor noțiunea de
Politehnicǎ se asociazǎ cu acea c lǎdire ferdinandianǎ din B -dul Mihai
Viteazul. Aceastǎ clǎdire simbolizeazǎ perioada fastǎ de început,
ilustratǎ de personalitǎți marcante care au instaurat un spirit de
seriozitate, de profesionalism dublat de devotament, spirit ce s -a pǎstrat
pânǎ în zil ele noastre.
5. Seriozitate, spirit critic fundame ntat, moderație în manifestǎri
“teribiliste”, inerente într -o mǎsurǎ a tinereții, conștientizarea scopului
pentru care studiazǎ, deschidere spre nou.
6. Evident este prezentǎ o interacțiune. Totul este sǎ s e instau reze
o armonie între cele douǎ “vieți”, sǎ fie o singurǎ viațǎ nedihotomiatǎ.
7. Bibliotecar la nivel înalt.
8. Timeo hominem unius libri , dar nu în sensul original al lui Toma
d’Aquino, ci în a doua variantǎ, adicǎ vreau sǎ spun cǎ îmi repugnǎ omu l
care știe numai de o carte și acționeazǎ în conformitate. Dar dacǎ este
obligatoriu, aș pleda pentru a se considera “În cǎutarea timpului pierdut ”,
o singurǎ carte. Cred cǎ aș opta pentru Brockhaus.
9. Pe caietele mele de student scrie: “Labor omnia vinc it
improbus ”.
10. Profesore, de ce Proust?
Fiindcǎ îmi analizez timpul trecut (pierdut?).

MEMENTO

“Știința profesorului atinge un grad și mai înalt, atunci când este
încredințată unui discipol eminent”.
Kalidasa

106 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Dumitru DABA

Născut la Lugoj, județu l Timiș (4 martie 1940).
Absolvent al Liceului “C. Brediceanu” din Lugoj
(1957) și al Facultății de Electrotehnică din
Timișoara (1962). Cadru didactic la catedra de
Bazele electrotehnicii (1962 -2005). Doctor inginer
(1972, conducător științific: prof.em.d r.doc. Plauțius
Andronescu). Direcții de cercetare: probleme de
câmp și aplicații tehnice ale efectelor
galvanomagnetice; forțe exercitate de câmp și efecte
specifice EHD și MHD; probleme de criogenie;
epistemologie sistemică. Conferințe și comunicări asup ra unor mari
personalități din domeniile științei, artei sau filosofiei, susținute în
Timișoara (Zilele academice, la Radio sau în cenacluri, la sesiuni ale
studenților politehniști sau la cursurile de vară de cultură și civilizație
românească de la Univer sitatea de Vest) și în țară (Lugoj, Făget, Târgu -Jiu,
Brad, Jimbolia, București). Colaborări la reviste de cultură (Forum,
Orizont, Rostirea Românească, Brâncuși, Cele trei Crișuri, Flacăra,
Origini, Clio, Țara Almăjului, Lumea gorjenească, Învierea). Memb ru
fondator al AOȘ – Filiala Timișoara (1989); membru al Comitetului
Tehnic Român de Electrostatică (1994 -1997); al Comitetului Român
pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al A cademiei Române; al
Asociației “Ferdinand Gonseth” (Elveția) și al In ternational Association of
Romanian Writers and Artists – LiterArt XXI (SUA).

Aș îndemna orice tânăr dornic de cunoaștere și adevăr strategic
să îmbrățișeze ingineria electrică

1. Mult mai mult decât o instituție, fie ea și de eli tă. Este un
adevărat simbol, o “marcă” a vieții personale, deoarece trăiesc aici de
exact jumătate de veac. Și nu este o exagerare, deoarece z eci de ani am
“locuit” în spațiul Catedrei de “Baze”, nu doar zi -lumină, ci, uneori, p ână
târziu în noapte. Aici era “climatul” stimula tiv creat de marii noștri
profesori, aici era biblioteca de lucru, aici erau colegii de căutări și
avânturi tinerești… Dar, dincolo de subiectivitatea personală, “Politehnica”

MANDATARI AI SPIRITULUI 107
este, de aproape un secol, o certă și prestigioasă marcă a Timișoarei și
chiar a țării.
2. Deși am urmat Electrotehnica doar după ce renunțasem la ideea
de a merge la Medicină (însoțindu -mi prietenul cel mai bun, la cei 17 ani
pe care îi avem la absolvirea liceului), astăzi aș îndemna cu convingere pe
orice tânăr dornic de cunoaște re și ade văr științific – și nu doar de
“carieră” – să îmbrățișeze ingineria electrică , în oricare dintre
specializările sale. Cu ce argumente? În principal cu acela că aici va
cunoaște în intimitatea sa (nu doar teoretic, ci și tehnic -aplicativ)
miraculoa sa fenomenologie electromagnetică. Or, peste 90% din
informațiile ce ne parvin din exterior au ca argument purtător lumina , a
cărei natură fizică aparent duală (și undă și corpuscul sau… nici una, nici
alta) a generat “marea dramă” a fizicii moderne, și astăzi resimțită. Și, cine
știe, poate că un politehnist “timișorean” va reuși să dezlege acest celebru
mister al Naturii (cum îl numea R. Feynman) și despre care L. d e Broglie
spunea la bătrânețe: “Nu cred că enigma a fost rezolvată…”.
3. Da, pe marele și nedreptățitul Profesor Plauțius Andronescu,
întemeietorul Școlii de electrotehnică timișorene, autentic pionier al
electrotehnicii moderne (analitic -vectoriale) pe pământ românesc. A fost
șansa vieții mele de a -l avea în tinerețe nu doar dascăl, ci, re ținut fiind la
catedra Sa, și îndrumător moral -spiritual, un adevărat părinte. Condițiile
grele de intrare în viață (elev fiind, a rămas orfan de tată, întreținându -se
din meditații atât ca elev cât și, ulterior, ca student la Zürich), ca și dotarea
intele ctuală excepțională, au forjat tăria și fermitatea principiilor sale
morale, pasiunea adâncă pentru studiu și descifrarea tainelor naturii,
dăruirea fără rezerve în acțiunea de modernizare a învățământului și
industriei românești. Toate acestea au conturat un profil uman memorabil
și pilduitor pentru noi toți, cei care ne -am format în preajma Sa.
4. Ca în orice prefacere istorică majoră, structurile materiale,
organizatorice și – mai ales – programele și metodele de învățare se
adaptează din mers, cu discon tinuități și avataruri inerente, generate de
confruntarea între tradiție și modernitate. După “așezarea” lucrurilor în
făgașul lor firesc, Școala se va putea ocupa mai atent de conținutul și
eficiența procesului instructiv -formativ, menținând și întărind a stfel
prestigiul conferit ei de către iluștrii noștri înaintași.
5. Să deprindă și să exploateze cu maximum de randament
facilitățile moderne de informare și învățare (ce înlocuiesc tot mai mult
prezența fizică a profesorului și “harul” pedagogic al acestu ia cu audio –
vizualul impersonal), dar să nu “uite” tocmai de… ei înșiși. Adică, să caute

108 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
mereu (și) intimitatea nemijlocită a Naturii: prin sport, prin drumeții sau
escalade montane, ori – de ce nu – prin pescuit… Iar colegilor tineri din
domeniul el ectric le doresc să depășească “limitele” stricte ale ingineriei,
conectându -se cât mai strâns (prin intermediul suportului…
electromagnetic al informației) la marea lume a Spiritului: prin muzică,
literatură, arte plastice sau chiar prin gândul filozofic.
6. Ca un singur tot, ce poate să -ți umple fără rest existența, dacă ai
și șansa unei vieți de familie armonioase.
7. Cea de geolog sau meteorolog, dată fiind atracția irezistibilă pe
care a exercitat -o asupra mea Natura și, în mod special, muntele (toate
vacanțele de elev le -am petrecut în zona mirifică din sudul Banatului
montan).
8. Aș lua Fenomenologia spiritului , acum, după ce am “întâlnit –
o” prin mijlocirea lui Constantin Noica ( Povestiri despre om după o
carte a lui Hegel ) și despre care autorul spun ea: “O asemenea carte nu
poate fi ignorată nepedepsit. Poți ignora părerile gânditorilor, poți ignora
chiar adevărurile lor, dacă sunt străine de orizontul vieții tale, dar nu poți
lăsa neștiute căile omului, dacă a reușit cineva să le arate. Hegel pare să fi
descris aici gândul de dindărătul gândurilor și demersurilor noastre, fie că
filozofăm ori nu… E un teribil risc să ignori cartea aceasta”.
9. Ar putea fi (și) următoarele rânduri, lăsate de Hegel în Logica
sa: “Omul trebuie să se cinstească pe sine și să se considere demn de ceea
ce este mai înalt. Despre măreția și puterea spiritului el nu va putea
niciodată să aibă gânduri destul de mari. Esența închisă sub lacăt a
universului nu are în sine puterea care să poată opune rezistență curajului
cunoaște rii; ea este nevoită să se deschidă în fața lui, să -și întindă bogăția
și adâncimile înaintea ochilor lui și să -i îngăduie să se bucure de ele…”.
10. Cum ați înțeles să “întoarceți” Școlii o parte din ceea v -a oferit
ea? În ce măsură ați reușit să o face ți?
– Slujind -o mereu cu dăruire și pasiune, cu cinste și demnitate,
încercând să transmit celor 43 serii de studenți propriile idealuri de
cunoaștere și de viață: exigent dar (și) înțelegător în procesul de
învățământ, organizator și ghid în neuitate excu rsii montane semestriale (în
Țarcu, Apuseni sau Retezat), în excursii de studii (cum făcea odinioară –
dar pe itinerarii europene – și Profesorul Andronescu), al căror traseu
includea mereu mănăstirile istorice ale Moldovei sau pe cele ale Olteniei
subcarp atice, precum și Hobița lui Brâncuși, participant (ca jucător!) la
tradiționalele partide de fotbal dascăli – absolvenți sau autor de expuneri
pe diverse teme de cultură umanistă.

MANDATARI AI SPIRITULUI 109
În ce măsură am reușit? Vă pot răspunde doar studenții mei de
odinioară, ast ăzi – mulți dintre ei – distinși colegi și prieteni. În ce mă
privește, voi privi mereu cu bucurie nostalgică nenumăratele imagini
fotografice ale trecutului comun sau rândurile de mulțumire și recunoștință
așternute pe foaia de gardă a volumelor primite c a amintire… Iar cea mai
mare bucurie sufletească pe care o încerc acum, după pensionare, este
aceea că, fără a candida, bunii mei colegi mi -au acordat odinioară marea
încredere de a continua opera predecesorilor, conducători ai Catedrei:
marii Profesori Plauțius Andronescu și Constantin Șora. Sper din toată
inima să fi meritat această maximă onoare ce mi s -a făcut.

MEMENTO

“M-am străduit din răsputeri, nu să ridiculizez lumea, nici s -o
compătimesc ori s -o disprețuiesc, ci să o înțeleg. ”
Baruch Spinoza

“Cu cât ai mai mult spirit, cu atât descoperi mai mulți oameni interesanți.
Oamenii de rând nu văd deosebirea dintre semeni. ”
Blaise Pascal

“Nefericită soartă omenească! Abia ajunge spiritul la maturitate, și trupul
începe să se ofilească. ”
Montesquieu

“Curajul adevărului este prima condiție în studiul filozofiei. ”
Friedrich Hegel

“Ultima scrisoare pe care mi -a trimis -o Lalescu <autorul primei lucrări
sintetice în teoria ecuațiilor integrale> se referă la memoriile mele… O
conserv ca pe una din cele m ai măgulitoare amintiri pe care le am. Ea
arată interesul pe care -l atribuia el ansamblului de cercetări cărora noi
amândoi le-am consacrat o mare parte din activitatea noastră și care
constituia pentru noi o legătură, pentru că ne unea într -o strânsă înru dire
intelectuală. ”
Vito Volterra

110 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Coleta DE SABATA

Născută la 05.01.1935 în Arad, inginer electrotehnic
(absolventă cu diplomă de merit la Institutul
Politehnic Timișoara, 1957); dr.ing. în specialitatea
“fizică tehnică”, 1966, la Institutul Politehni c Iași.
Cadru didactic universitar din 1957, conferențiar
universitar din 1977, profesor universitar 1981),
rector I nstitutul “Politehnic ” Timișoara (1981 –
1989); conducător de doctorat din 1986.
Principalele realizări s -au referit la
elaborarea și studiu l peliculelor electrolitice
feromagnetice pure sau aliate, influența tratamentelor termice, magnetice și
mecanice asupra structurii microscopice și a proprietăților macroscopice;
domenii conexe, magneți permanenți, ferite, sticle magnetice. Studiul
captări i energiei solare cu aplicații în industrie. Membru al Societății
Europene de Fizică, al Asociației Oamenilor de Știință din România, al
Uniunii Scriitorilor din România.

Existența lipsită de pasiune nu merită să fie trăită

1. Politehnica este pentru min e alfa și omega; am pătruns în acest
lăcaș de știință la vârsta de 17 ani, ca studentă , și sper să nu mă despartă de
el decât moartea. Este locul unde am cunoscut oameni minunați care mi -au
deschis un nesperat orizont de cunoaștere precum și posibilitatea de a
înțelege, măcar parțial, universul și legile lui.
2. Da, ca inginer, dacă este pasionat, harnic, are spirit de conducător
și se simte capabil să învingă toate greutățile; opțiunea de cadru didactic este
mult mai delicată și prefer să nu mă pronunț asu pra ei.
3. Le sunt recunoscătoare multora dintre dascălii mei, inteligenți,
generoși și omenoși, dar nu îmi pot defini un mentor.
4. Politehnica de azi mi se pare mai deschisă, mai variat
structurată, oarecum prolixă și insuficient aplecată spre științele
fundamentale fără de care profesiunea se transformă în meserie. Cred că îi
lipsesc unele colective inter – și pluri –disciplinare capabile să dea în timp
scurt rezultate notabile și care să o impună pe plan mondial. Astăzi, și în
perspectivă, cercetătorul si nguratic, oricât de bine pregătit și inteligent, nu
poate sparge decât cu greu barierele științei și numai dacă are mult noroc.

MANDATARI AI SPIRITULUI 111
5. Existența lipsită de pasiune nu merită să fie trăită. Profesiunea
colorează viața cea de toate zilele dar ea poate da satisfa cții numai dacă se
potrivește structurii personale. Profesiunea nu se alege după sfaturi, modă
sau din considerente de comoditate. Cine dorește să câștige mulți bani este
bine să știe că o universitate nu este locul potrivit pentru realizarea acestui
scop. Munca de zi cu zi, serioasă și perseverentă, zbaterea între întrebările
pe care le pui naturii și răspunsurile sibilice pe care ți le dă ea, sunt datele
ce caracterizează traiul unui cercetător.
6. Viața profesională o potențează pe cea pe rsonală și recip roc.
7. La vârsta de 12 ani am dorit să devin scriitor (am ajuns abia
peste 5 decenii); la 22 de ani am dorit să fiu inginer într -o centrală electrică
(nu s -a putut din motive de repartiție obligatorie în producție); destinul mi –
a impus o altă traiectorie în viață și treb uie să îi fiu recunoscătoare
deoarece m -am simțit împlinită atât în calitate de cadru didactic cât și de
cercetător științific. Ambianța cultural -științifică în care am trăit mi -a dat
multe satisfacții.
8. “Călătoria lui Niels Holgers son în Laponia” de Selma Lagerlöf
(premiu Nobel) deoarece mustește de înțelepciune și multe din sfaturile
bătrânei Akka mi -au fost utile și le -am considerat ca un îndreptar în viață.
Desigur, aș prefera să duc cu mine o întragă bibliotecă.
9. “Dacă vrei, poți”.
10. Sunt mulțumită cu ce am realizat în viață?
Consider că viața a fost deosebit de generoasă cu mine oferindu -mi
ce nici măcar nu am visat. Am fost fericită fiindcă am trăit printre oameni
deosebit de inteligenți iar munca mea mi -a adus multe satisfacții . Am fost
și meschină obligându -mă să trăiesc după reguli cu care nu eram de acord.
E mult ? E puțin?

MEMENTO

“Toate familiile fericite se aseamănă între ele, fiecare familie nefericită
este nefericită în felul ei”.
Lev Tolstoi

“Vom ajunge cu siguranță pe lună, dar ea nu e așa departe. Cea mai mare
depărtare pe care o avem de străbătut este spre noi înșine ”.
General de Gaulle

112 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Ioan DE SABATA

Născut în 15.11.1928 la Beiuș, județul Bihor,
diplo mat al Facultății de Electrotehnică, IPT,
diplomă de merit, (195 3), dr. ing., în specialitatea
“electrotehnică” la IPT, (1966), prof. univ. până în
1997, actualmente prof. univ. consultant; membru al
Academiei de Științe Tehnice din România, din
1997, prod ecan (1960 -1966), prorector (1966 -1976
și 1978 -1981). Din studiile efectuate se remarcă
lucrările referitoare la teoria macroscopică a
câmpului Hall, aplicații tehnice ale lichidelor
magnetice: lagăre și etanșări magnetice. Conducător de doctorat din 1970.
Decorat cu Ordinul Muncii cl. a III -a (1967) și cl. a II -a (1970).

Regret că nu m -am născut mai târziu…

1. Politehnica este școala care m -a format profesional și în care am
activat în calitate de cadru didactic din 1951 și până în 1997. Dascălii mei
m-au învățat ce înseamnă meseria de profesor universitar; ea nu poate fi
exercitată fără o pregătire deosebită, perseverență în muncă, atașament și
dragoste față de ceea ce faci. Am trăit în școală mai mult decât acasă; am
considerat -o întotdeauna o a doua familie.
2. Da! Dacă este pasionat de lărgirea orizontului științific, are o
bună pregătire în domeniul fizicii, matematicii, cunoaște limbi străine, are
talent pedagogic și este atras de cercetarea științifică. Va trăi având
satisfacții spirituale deosebi te și cu convingerea datoriei împlinite.
3. Am avut șansa unui profesor de matematică la liceu, un adevărat
apostol care, în afara unei pregătiri profesionale de excepție, era dotat cu
un remarcabil simț pedagogic. El mi -a insuflat dragostea pentru
matemat ică și obișnuința de a gândi rațional. La facultate l -am avut ca
mentor pe prof. dr. doc. ing. Plauțius Andronescu căruia i -am devenit
colaborator apropiat. Academicianul Remus Răduleț m -a impresionat prin
cultura sa enciclopedică, prin frumusețea limbajul ui și prin eleganța
raționamentelor.
4. Baza materială a “Școlii Politehnice” de astăzi este mult mai
bogată în special în aparatură modernă de laborator și în mijloace de

MANDATARI AI SPIRITULUI 113
calcul. Aceasta a permis realizarea unor ștanduri care fac posibile
experiențele com plexe. Din păcate, prin noile planuri de învățământ
(curriculae) disciplinele de științe naturale și cele tehnice generale s -au
redus simțitor: este o pierdere atât în pregătirea generală a absolvenților cât
și în cea științifică deoarece le reduce simțito r orizontul de cunoaștere.
5. Să muncească în baza unor planuri de activitate zilnică fără a
neglija posibilitățile culturale și distractive oferite de orașul nostru.
Cadrele didactice tinere trebuie să muncească continuu în domeniul lor de
activitate, să revadă cursurile referitoare la disciplinele tehnice generale, să
pregătească cu conștinciozitate fiecare ședință de lucrări sau seminar și să
manifeste exigență față de pregătirea studenților.
6. În general este unitar, uneori supraunitar.
7. Comisar de i nvestigații sau criminalist.
8. “Bazele teoretice ale electrotehnicii” de Remus Răduleț. Deși
am predat acest curs cu mult interes, au mai rămas probleme asupra cărora
mai trebuie să reflectez.
9. Să te porți cu cei din jur așa cum ai dori să se poarte ei cu tine.
10. Ce regretați cel mai mult în viață?
Regret că nu m -am născut mai târziu ca să beneficiez de
posibilitățile de documentare și de specializare pe care le au acuma atât
cadrele didactice cât și studenții.

MEMENTO

“Nu își află fiecare epocă omu l providențial și nici fiecare mare
capacitate nu -și află timpul ei”.
Jakob Burckhardt

“Nu este scurt timpul pe care îl avem, ci este lung cel pe care nu -l utilizăm ”.
Seneca

“Științele au două extreme, care se ating. Prima este neștiința naturală
pură, în care se află toți oamenii la naștere. Cealaltă extremă este aceea
la care ajung sufletele mari, care după ce au parcurs tot ce pot ști
oamenii, află că nu știm nimic”.
Blaise Pascal

“Tinerețea anunță omul cum diminea ța anticipează ziua” .
John Milton

114 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Toma DORDEA

Fiu de țăran, născut în 1.01.1921 , la Bungard,
județul Sibiu. A absolvit Liceul “Gheorghe Lazăr”
din Sibiu în 1940, Facultatea de Electromecanică
din Timișoara în 1945. A devenit cadru didactic la
facultate a absolvită trecând prin toate treptele; a
ajuns în 1992 profesor consultant. A fost 35 de ani
șef de catedră, 15 ani decan, 4 ani prorector. În 1991
a fost primit în Academia Română , iar în 1994 a
devenit membru titular. Singur sau în colectiv a
scris 10 cărți, peste 90 de lucrări publicate, a condus
peste 40 de contracte cu industria, are 6 invenții. A participat la recepții de
complexe energetice realizate, precum și la expertize tehnice. În lucrarea
“Beitrag zur Zweiachsentheori e der electrischen Maschi nen”, publicată în
Archiv für Elektrotechnik, 1966 s -a realizat generalizarea teoriei celor
două axe ceea ce constituie o dezvoltare a acestei teorii utilizate la studiul
proceselor tranzitorii din mașinile electrice .

Suntem liberi și avem la dispoziție
cea mai mare putere a omului: gândirea și știința

1. “Politehnica” este instituția în care am devenit inginer; aici am
cunoscut oameni de înaltă factură, cu o pregătire superioară, cu concepții
realiste, ca Aurel Bărglănzan, Cornel Micloși, Ștefan Nădășan, Remus Răduleț
care au fost primiți în Academia Română, Plauțius Andronescu – stăpânul
câmpului electromagnetic, Alexandru Nicolau cu exigența proverbială la
examene, Marin Bărănescu ș.a., modele pentru urmași.
2. Pe cel care are facultățile necesare și do rește să devină inginer îl
sfătuiesc să urmeze această profesie. Aceasta pentru că, inginerul participă
activ la formarea unei civilizații.
3. Pe profesorul Remus Răduleț, îl consider mentorul meu. L-
am avut ca profesor din anul întâi și practic până la te rminare; ne -a
deschis orizontul în înțelegerea lumii. Cunoștințele științifice, literare și
filosofice mi -au impus un respect deosebit. A condus elaborarea
Lexiconului Tehnic Român publicat în două ediții, lucrare care va trece
peste timp.

MANDATARI AI SPIRITULUI 115
4. Înainte de 19 48 Politehnica avea o bază materială redusă,
puține manuale și cursuri, dar multă seriozitate în însușirea
cunoștințelor. După 1948 baza materială a început să se dezvolte:
cămine, cantine, săli de cursuri, de seminarii, laboratoare, aparate și
instrumente , materialul didactic de asemenea, iar în ultima parte și
tehnica de calcul. Cercurile științifice studențești și concursurile
profesionale au avut influențe benefice. Contractele de cercetare aveau
de asemenea influență pozitivă. După 1990 baza materială s-a dezvoltat
privind tehnica de calcul. Orientarea în procesul de înv ățământ este și
ea în etapa de “modernizare”. Învățământul este o problemă vitală
pentru un stat, cu influențe profunde asupra societății și trebuie tratată
corespunzător.
5. Pentru stud enți: înțelegeți că vă revin roluri fundamentale la
dezvoltarea științei, culturii și tehnicii, de aceea învățați cu întreaga voastră
capacitate. Pentru cadrele tinere: înțelegeți că trebuie să fiți totdeauna
deasupra studenților, pentru care se impune să fiți modele pozitive.
Pregătiți -vă și acționați în consecință.
6. În ambele activități, personală și profesională, este necesară o
comportare specifică unui model de urmat care să determine încredere,
siguranță, îndrăzneală și hotărâre. Numai geniilor li s e mai poate trece cu
vederea viața personală, dar nu întotdeauna.
7. De inginer într -un institut de cercetare.
8. Aș lua o enciclopedie cât mai completă pentru că se arată
experiența omenirii din care aș putea deduce ce pot face în situația dată.
9. “Merit ă să viețuiască doar cel care cu zel se străduiește” pentru
că “Am Anfang war die Tat” (Goethe).
10. Întrebare: Ne putem duce viața conform gândirii noastre, sau
suntem supuși unui destin necruțător?
Răspuns: DA, ne -o putem pentru că suntem liberi și avem la
dispoziție cea mai mare putere a Omului: gândirea și știința!

MEMENTO

“Voioșia și optimismul tinereții noastre se bazează, în parte, pe faptul că
noi, când urcăm povârnișul, nu vedem moartea; pentru că ea se află de
cealaltă parte a muntelui ”.
Arthur Schopenhauer

116 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Octavian GLIGOR

Născut în 23 martie 1934, la Zalău, județul Sălaj.
Studii: Facultatea de Electrotehnică, 1957; dr. ing. î n
Acționări electromecanice la I nstitutul Politehnic
Timișoara din 1977.
Cariera: Inginer de telecomunicații și Șef al
Centrului de întreținere telecomunicații la Direcția
Regională PTTR Banat (1957 -1967), asistent (1967 –
1974), șef lucrări (1974 -1980), conferențiar (1980 –
1990), profesor universitar (din 1990); prodecan
(1985 -1989), apoi decan (1990 -1996) al Facultății de Mecanică din U.P.
Timișoara. Redactor șef la Buletinul științific al UPT – seria Mecanică (din
1996).
Conducător de doctorat (din 1990) în domeniul ingineriei
mecanice.
Publicații: 12 cursuri, manuale universitare, 14 îndrumătoare de
laborator – proiect în domeniul ingineriei mecanice, de mașini, mecanicii
fine și mecatronicii, 85 de lucrări științifice publicate din aceleași domenii,
12 brevete de invenție -tematica din ingineria electromecanică. Ultimul
tratat: „Str ucturi mecatronice”, Editura Politehnica, 2003.

Fără ingineri capabili, progresul e de neconceput

1. Di n punct de vedere sentimental, “Politehnica” reprezintă pentru
mine foarte mult. Îmi aduc aminte de o zi mohorâtă a anului 1952, când
într-o competiție selectă am devenit student la Facultatea de Electrotehnică
din IPT. A fost fără îndoială una dintre cele mai fericite zile. La terminarea
facultății nu am dorit să urmez o carieră universit ară. După 10 ani de
activitate “în domeniul telecomunicațiilor”, a m primit o ofertă în
învățământul superior, șansă pe care am acceptat -o, cu toate că pecuniar
“afacerea” era păg uboasă. Pot să afirm astăzi că “reorientarea activității” a
meritat din plin datorită satisfacțiilor pe care le oferă activitatea cu
studenții ș i cea de cercetare, mai ales dacă se obțin și rezultatele dorite. În
ambele cazuri mulțumirea nu poate fi cuantificată în bani, mai ales dacă ai
avut șansa să te formezi și să lucrezi alături de un om ca regretatul profesor
Nicolae Gheorghiu. La toate aces tea pot fi adăugate sentimentele și
amintirile alese legate de profesorii deosebiți pe care i -am avut în facultate,

MANDATARI AI SPIRITULUI 117
mai apoi trăirile din perioada premergătoare și de cea care a urmat
revoluției, cand am îndeplinit funcții de conducere la nivelul facultăți i.
Implicat fiind, în perioada respectivă și în conducerea sportului universitar
(președinte la secția de handbal “Politehnica”, campioană națională în
1991/1992, participantă în cupa campionilor și preșe dinte la secția de
fotbal când “Poli” a eliminat cel ebra Atletico Madrid) am trăit momente de
neuitat participând la competițiile desfășurate sub drapelul și sigla violetă a
Politehnicii.
2. Bineînțeles. Drumul spre Europa, spre normalitate, va necesita
ingineri bine pregătiți (bine plătiți) pentru a putea face față impactului de
înnoire fără precedent din cercetare, proiectare, management sau chiar în
calitate de cadre didactice universitare. Nu este de conceput progresul fără
ingineri capabili. Tinerilor studenți, inginerilor de mâine, le doresc să aibă
parte cel puțin de atâtea satisfacții și împliniri de câte am avut eu.
3. Nu pot afirma că am avut un anume profesor drept mentor. Îmi
place să cred că am avut parte de modele de valori umane deosebite, din
care îmi permit să citez doar numele unora care au ridicat Politehnica la
locul de școală superioară de prim rang ca: Acad. Corneliu Micloși,
profesorii Plauțius Andronescu, Mihai Brașovan, Toma Dordea,
Constantin Șora, Bernard Horovitz și mulți, mulți alții.
4. Circula în trecut o vorbă de duh, și anume: dacă dorești să
urmezi o universitate, gândurile trebuie să ți se îndrepte spre Iași. Dacă
vrei să devii medic, locul cel mai potrivit de formare este la Cluj, dar dacă
vrei să devii inginer atunci fără îndoială trebuie să urmezi Politehnica la
Timișoara. Comparând trecutul cu prezentul, mi -ar place să cred că spiritul
Politehnicii a rămas neschimbat. Citatul din mesajul Regelui Ferdinand I,
la inaugurarea Șco lii Politehnice din Timișoara: “Nu zidurile fac o școală,
ci spiritul care domnește într -însa” însc ris pe o placă de marmură și repusă
după revoluție la loc de cinste în primul amfiteatru al Facultății de
Mecanică, constituie esența spiritului care a fost mereu prezent în spațiul
tehnic universitar timișorean.
5. Studenților le transmit mesajul de a urm a cu încredere formarea
lor la Politehnica din Timișoara dacă le place ingineria, dacă sunt pasionați
și au vocație pentru tehnică. Cadrelor didactice tinere, – să se perfecționeze
în ritm susținut prin cunoștințe teoretice și practice, prin studii doctora le,
iar apoi ca specialiști recunoscuți să transfere informația dobândită spre
modernizarea continuă a procesului didactic.
6. Raportul dintre viața personală și cea profesională trebuie să fie
echilibrată. O viață personală, familială, trăită în armonie are un efect

118 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
favorabil asupra rezultatelor muncii profesionale. Și reciproca este
adevărată. Excesele în ambele părți sunt categoric dăunătoare.
7. Structura și preocupările mele încă din fragedă tinerețe, m -au
adus în situația de a nu avea dorința, nici c hemarea pentru o altă profesiune
decât cea de inginer. Consider că am avut șansa de a face ceea ce mi -a
plăcut cel mai mult, înclin să cred că mi s -a potrivit și cu certitudine m -a
pasionat. Am practicat sportul, m -a pasionat muzica (am cântat în perioada
studenției la chitară electrică în numeroase formații), dar preocupările
menționate, extrem de plăcute, nu puteau deveni pentru mine profesie.
8. Dacă aș fi obligat să trăiesc izolat, în loc să iau cu mine o
capodoperă a literaturii universale sau un trata t filosofic, cum ar fi normal
pentru un intelectual, sincer să fiu, aș lua o carte serioasă care să îmi
permită aprofundarea limbajelor pentru programarea microcontrolerelor
folosite în aplicații mecatronice.
9. Ce ție nu -ți place, altuia nu -i face! Dicton ul, în esență, se referă
la respectul și sprijinul reciproc care ar trebui să existe între oameni în
general. Astăzi, mai mult ca oricând, lupta pentru parvenire cu orice preț,
pentru supremație, avantaje materiale, depășește orice limită. Mă
deranjează li psa respectului, obrăznicia, proasta creștere, lipsa răbdării,
datul din coate…
10. România se va integra în curând în rândul țărilor civilizate din
Uniunea Europeană? Poate fi compatibilizat învățământul tehnic superior
din țara noastră cu cel european?
Evident, dorim cu toții aderarea la UE cât mai rapidă, dacă e
posibil în 2007. Poate că ne este favorabilă și conjunctura internațională
actuală. Dar adevărul despre condiția umană reală din țara noastră, urmare
mai ales jumătății de secol trăite, nivelul real de civilizație al masei de
oameni, mă face să cred că adevărata integrare va fi făcută mult mai târziu
de următoarele generații de tineri. Cine a avut posibilitatea să cunoască
modul concret de viață din țările dezvoltate, la care dorim să ne alătură m,
va fi de acord cu punctul meu de vedere. În legătură cu integrarea
învățământului superior tehnic din țara noastră în Comunitatea europeană
nu am nici o îndoială. Suntem în urmă doar din punct de vedere al
modernizării dotărilor și al resurselor financi are, nu și al capacităților
intelectuale sau de adaptare la schimbări. Argumente ne sunt oferite de
foarte mulți absolvenți care lucrează în străinătate cu rezultate deosebite.

MANDATARI AI SPIRITULUI 119

Virgil HAIDA

Născut la 13 noiembrie 1938, în comuna Gurasada,
județul Hu nedoara. Absolvent al Liceului
“Decebal” din Deva (1957) și al Facultății de
Construcții de la Institutul Politehnic Timișoara
(1963).
Fiind repartizat în învățământul superior,
își începe cariera universitară în calitate de
preparator la disciplina de ge otehnică și fundații de
la Facultatea de Construcții din Timișoara. În timp
parcurge toate gradele didactice, până la cel de profesor universitar, obținut
în anul 1992.
În anul 1979 obține titlul de doctor – inginer în specialitatea
geotehnică și fundații, prin susțin erea publică a tezei cu titlul “Contribuții
la studiul comportării pământurilor solicitate dinamic și folosirii tehnicii
vibrării în geotehnică -vibroforaje”.
În perioada 1990 – 1996 a deținut funcția de șef al Catedrei de
drumuri și fundații, i ar între anii 1996 și 2004, pe cea de director al
Departamentului de Inginerie Geotehnică și Căi de Comunicație Terestre.
A fost membru al Consiliului Facultății de Construcții și Arhitectură,
începând din anul 1970 și până în 2004. De asemenea, a făcut p arte din
Senatul Universității “Politehnica” din Timișoara, în perioadele 1974 –
1978 și 1990 – 2000.
Este autor unic, autor principal sau coautor la 17 cărți și manuale
universitare, dintre care se menționează: Fundații (1973), Geologie,
geotehnică și fund ații vol. I (1981), vol. II (1982), vol. III (1984),
Geotehnică și fundații (1990), Geotehnică (1994), Proiectarea fundațiilor
directe (1996), Mecanica pământurilor (2004). A elaborat și publicat, în
țară și în străinătate, peste 110 lucrări științifice în domeniul geotehnicii și
fundațiilor, competența sa tehnico -științifică în acest domeniu fiind unanim
recunoscută.
Are conducere de doctorat în domeniul ingineriei civile și este
expert tehnic autorizat în construcții pentru exigențele: rezistență și
stabi litate pentru construcții civile, industriale, agrozootehnice și edilitare,
rezistența și stabilitatea terenului de fundare a construcțiilor și a masivelor
de pământ. A participat la elaborarea unui mare număr (peste 150) de
contracte de cercetare și de pr oiectare, studii geotehnice și expertize

120 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
tehnice. Este membru al Societății Internaționale de Mecanica
Pământurilor și Fundații, al Societății Române de Geotehnică și Fundații,
al Academiei Oamenilor de Știință din România, al Asociației Profesionale
de Dr umuri și Poduri și este inclus în „Who’s who în știința și tehnica
românească” și în monografia „Personalități hunedorene”.

Să fie dreptate chiar dacă piere lumea!

1. Pentru mine “Politehnica” timișoreană înseamnă 47 de ani de
viață, din care cinci ani ș i jumătate ca student și restul în calitate de cadru
didactic, în care m -am format ca specialist și ca om și în care mi -am
desfășurat întreaga activitate de dascăl, dar și de inginer. Prin ceea ce mi -a
dat și prin ceea ce am încercat să -i dau, “Politehnica ” din Timișo ara a fost
și rămâne marea mea “familie spirituală” și “a doua casă”.
2. Profesiunea de dascăl universitar grefată pe cea de inginer
constructor mi -a dat satisfacții depline, oferindu -mi posibilitatea de a
“construi” nu numai case, ci și oameni , respectiv specialiști. De aceea
sfătuiesc pe orice tânăr să nu ocolească această profesie frumoasă și nobilă,
cu condiția să aibă totuși înclinații spre ea.
3. Mărtu risesc că nu am avut un singur “mentor”, ci pe marea
majoritate a profesor ilor mei i -am c onsiderat drept “mentori”, încercând să
preiau de la fiecare ceea ce am considerat că sunt lucruri bune și se
potrivesc structurii psihice și aptitudinilor mele.
4. Cu toate că și în urmă cu peste 40 de ani, când eu mi -am început
cariera universitară, “Școala Politehnică” timișoreană se bucura de un
prestigiu ridicat, astăzi aceasta se găsește la un standard mult mai înalt, din
toate punctele de vedere (organizare, conținut al activității, baza materială,
prestigiu și relații internaționale etc).
5. Studenț ilor de astăzi și cadrelor didactice tinere din “Politehnica”
timișoreană, le doresc multă sănătate și putere de muncă și îi rog să nu uite că
învață sau lucrează într -o instituție bastion a învățământului tehnic superior
și a științei și tehnicii româneșt i, având datoria ca prin activitatea lor să
păstreze și să ridice în continuare prestigiul acesteia.
6. Existența unui echilibru corespunzător între viața personală și
cea profesională reprezintă o condiție esențială a reușitei și eficienței celei
de-a dou a.
7. Cred că cea de judecător, având în vedere că am simțit în
permanență o chemare lăuntrică de a milita pentru triumful dreptății și
adevărului în orice situație.

MANDATARI AI SPIRITULUI 121
8. “Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda, fiind un
iubitor al realismului, iar î n acest caz apreciind și curajul autorului, pe care
l-a dovedit în perioada când a scris acest roman.
9. “Fiat iustitia pereat mundus” ( “Să fie dreptate chiar dacă piere
lumea”).
10. Ce momente semnificateive din viața Dumneavoastră v -au
revenit în memorie cu ocazia răspunsurilor la întrebările puse?
Evident că mai multe, dintre care voi menționa două. Unul trist,
petrecut când eu încă nu împlinisem vârsta de 4 ani și care mi -a marcat
foarte mult copilăria, a fost cauzat de moartea în război a tatălui meu, pe
care din acest motiv n -am avut ocazia să -l cunosc ca persoană fizică. Al
doilea moment, plăcut de astă dată și cu puternice trăiri personale, se referă
la omagierea activității mele cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani, în
mijlocul consătenilor din localitatea natală, printr -o festivitate organizată
de Biblioteca Județeană Hunedoara și Primăria comunei Gurasada, cărora
le mulțumesc și pe această cale.

MEMENTO

“În timpurile când pentru un ochi se cerea capul, pentru un deget, un braț
și pentru o v iață, o sută de vieți, Legea Talionului care cerea numai ochi
pentru ochi și viață pentru viață era o strălucită victorie a generozității și
justiției, deși nouă, după Isus, ne pare spăimântătoare” .
G. Papini

“Îndreptați -vă ochii asupra voastră și feriți -vă de a judeca acțiunile
altuia. Judecând pe alții, muncim în zadar; adesea ne înșelăm și păcătuim
lesne, pe când atunci când ne examinăm și ne judecăm pe noi înșine, ne
ocupăm totdeauna cu folos”.
Anatol France

„Numără, ce poți număra,
măsoară ce poți măsura,
fă măsurabil ceea ce încă nu e măsurabil!”
Galileo Galilei

122 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Iuliu HEINRICH

S-a născut la 11 Mai 1930, în Arad. Școala primară
și liceul le -a urmat la Arad între anii 1937 – 1949.
Studiile universitare le -a făcut la Timișoara, la
Facultatea de Electrotehnică, între anii 1949 – 1954.
La absolvirea facultății a fost reținut ca asistent la
Catedra de Mașini Electrice. Între anii 1960 – 1969 a
fost șef de lucrări, apoi în perioada 19 69 – 1972
conferențiar. În 1972 a fost numit profesor titular,
activând în această calitate până la pensionare, în
anul 2000.
A activat ca și cadru didactic de predare în perioada când planurile
de învățământ erau des modificate. Ca urmare, a predat numer oase cursuri
ca: Mașini electrice, Centrale electrice, Fizică, Economie de ramură,
Automatizări etc. În anul 1962, odată cu înființarea ramurii de specializare
Electroenergetică, a î nceput să predea disciplina de “Partea electrică a
centralelor și stațiilo r electrice”, care i -a rămas principala ramură de
preocupări. Această disciplină nu a existat anterior, astfel că personal a
conceput conținutul cursului predat, la fel a realizat laboratoarele aferente.
A redactat numeroase materiale didactice, ca re au fo st tipărite.
Cursul de “Partea electrică a Centralelor și stațiilor electrice” a apărut în
două ediții: în câte două volume. Am fost coautor la mai multe cărți
tipărite la E.D.P. și coautor cu o contribuție substanțială la cartea Stații și
posturi electric e de transformare, Editura Tehnică. Activitatea științifică,
printre altele, se leagă de realizarea unui redresor mecanic cu role de mare
putere (subiect actual la vremea respectivă), care s -a concretizat ca prototip
la nivel național și a fost prezentat ș i la expoziții tehnice, de preocupări
legate de evaluarea uzurii termice a transformatoarelor.

Profesiunea de dascăl m -a captivat încă din tinerețe

1. Școala Politehnică înseamnă pentru mine o mare familie, unde
în decurs de 46 ani de activitate nu am av ut niciodată conflict cu colegii și
colaboratorii mei. Astfel, Școala Politehnică a însemnat pentru mine un
mediu deosebit de plăcut, unde mi -am desfășurat activitatea cu reală
plăcere. Fiind conștient de valoarea acestei școli, această activitate mi -a
creat mulțumirea că am contribuit la menținerea acestei valori.

MANDATARI AI SPIRITULUI 123
2. Aș sfătui orice tânăr să urmeze profesiunea mea, dar cu o
condiție foarte restrictivă: printr -o autoanaliză serioasă să se convingă, că
are chemare pentru această meserie.
3. Dintre profesori i pe care i -am avut, îl consider drept “mentor”
pe acad. prof. Dordea Toma. M -a examinat la admiterea în facultate, am
audiat ca student expunerile făcute de Domnia Sa la cursul de Mașini
electrice, mi -a fost conducător de proiect de diplomă, m -a invitat s ă fiu
asistent la catedra a cărei șef de catedră a fost, a fost îndrumătorul la
elaborarea tezei mele de doctorat. Prin exemplul personal mi -a fost model
în activitatea profesională și în formarea caracterului de cadru didactic.
4. Școala Politehnică din T imișoara are vechi tradiții cu renume,
care au fost recunoscute și în străinătate și în trecut. Actualii slujitori ai
acestei școli au obligația de a păstra aceste tradiții.
5. Studenților de astăzi le -aș transmite mesajul să conștientizeze
faptul că viața profesională înseamnă o mare parte din conținutul și valoarea
vieții unei persoane cu studii superioare. Cadrele didac tice tinere trebuie să -și
dea seama, că profesia aleasă pune cerințe deosebite în conturarea
personalității proprii.
6. Raportul între vi ața personală și cea profesională este firesc
armonios, dacă profesia aleasă, de cadru didactic, nu înseamnă doar
anumite îndatoriri, ci înseamnă exercitarea cu plăcere a unei activități.
7. Niciodată nu mi -am pus problema, ce altă profesiune mi s -ar fi
potrivit, deoarece profesiunea de dascăl m -a captivat încă din tinerețe.
8. Deoarece profesiunea de dascăl cere o documentare
multilaterală, totdeauna mi -a plăcut să fiu înconjurat de mai multe cărți și
nu numai de cărți legate de activitatea profesională.
9. –
10. Un dascăl nu trebuie să se rezume numai la preocupări
profesionale. Trebuie să aibă preocupări și în alte domenii, cum sunt, de
exemplu, diversele forme de artă. Personal am fost preocupat și pasionat
de muzică, domeniu în care am căutat să transmi t studenților cât mai mult
din trăirile mele personale. Am organizat sistematic audiții muzicale cu
expuneri în domeniul muzicii simfonice și de operă.

MEMENTO

„Sunt om și de aceea, nimic din ce e omenesc nu mi -e străin”.
Terențiu

124 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Ioan ILCA

Născut la 17 septembrie 1933 în comuna Ghelari,
județul Hunedoara. Este căsătorit și are doi copii.
Inginer diplomat al Institutului Politehnic din
Harkov (Ucraina), din 1957; Doctor inginer, titlu obținut
la Institutul de Oțel și Aliaje din Moscova în 19 64;
Activitate tehnologică în producție începând cu
anul 1957, în domeniul instalării utilajelor tehnologice,
punerii în funcțiune și exploatării laminoarelor “Blooming
1000” și “Profile grele 650 mm”, ca inginer și inginer
principal în sectorul laminoare din Combinatul Siderurgic
Hunedoara. În cercetarea științifică, începând cu anul 1965, șef al Centrului de
Cercetări și Calculatoare din Combinatul Siderurgic Hunedoara, până în 1971;
În învățământul superior : – conferențiar (1971 -1977 ) la disciplinele :
“Știința și tehnologia materialelor”, “ Teoria deformărilor plastice”,
“Tehnologia deformărilor plastice“ ș i “Tehnologii neconvenț ionale de
deformare plastică ”;– profesor la Facultatea de Inginerie din Hunedoara în
cadrul Universitații “Politehnica” Timișoara (1977 -2003 ), șef al catedrei de
Tehnologie și apoi Metalurgie, conducător de doctorat în domeniul “ Știința și
ingineria materialelor” ; din 2003 – profesor consultant.
Realizări: autor a 8 cărți de specialitate, peste 120 lucrări
științifice publicate în reviste de circulație internațională, 45 contracte de
cercetare științifică pent ru beneficiari din metalurgie și construcții de
mașini, 15 invenții și inovații aplicate în practica industrială; cercetarea
efectuată s -a finalizat prin: – elaborarea de tehn ologii industriale și produse
noi (tehnologia de fabricaț ie a plă cilor term oizolante; antiretasura;
îmbunătățirea structurii și caracteristicilor calitative a lingourilor mari din
oțel, prin dirijarea solidificarii cu microrăcitori; tehnologie optimizată d e
laminare a semifabricatelor prin intermediul tehnicii electronice de calcul );
– contribuț ii la lărgirea bazei de materii prime și creș terea valorii
produselor metalurgice; – îmbunătățirea parametrilor calitativi a produselor
obținute prin deformare plas tică și întărirea poziției lor pe piaț a externă ;
– contribuț ii la lărgirea patrimoniului științei românești în domeniul
prelucrărilor plastice ș i a ingineriei materialelor.
Responsabilități academice: redactor și referent științific la revista
“Metalurgi a” (1965 -1977); membru în Consiliul Național al Cercetării
Științifice (CNST – Comisia a III -a pentru Metalurgie), începând cu

MANDATARI AI SPIRITULUI 125
înființarea acestuia din aprilie 1977; președinte al Comisiei de Coordonare
a Cercetării Științifice pe județul Hunedoara (1971 -1975); membru în
Consiliul Științific al Institutului de Cercetări Metalurgice București
(1965 -1977); secretar științ ific și membru al Consiliului Profesoral la
Facultatea de Inginerie Hunedoara (1978 – 1990); membru în Senatul
Universității “Politehnica” Timișoara (1982 – 1990); mem bru al Asociaț iei
Oamenilor de Știință din România din 1986; șef al Catedrei de Tehnologie
(1973 -1977) și apoi Metalurgie (1982 -1990); redactor și referent științific la
“Bul etinul Științ ific” al Universității “Politehnica” Timi șoara (din 1990);
membru în Asociația Generală a Inginerilor din Romania (AGIR); membru
corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România.

Savantul fără discipoli piere ca personalitate creatoare

1. Universitatea “Politehnica” din Timișoara, de -a lungul anilor de
existență, grație valorii corpului profesoral și a studenților săi care împreună au
generat și întreținut acea atmosferă academică ce -i este specifică, a ocupat și
ocupă unul din primele locuri ale învățământului superior românesc. Din 197 4
învățământul superior din Hunedoara a trecut în subordinea Politehnicii
Timișoara. De atunci, pentru mine Politehnica a însemnat un mod de viață, de
cercetare, creație și evoluție împreună cu generații tinere.
2. Sfătuiesc pe tinerii de azi să urmeze cu încredere acest drum,
deoarece numai școala și activitatea creativă contribu ie cu succes la
modelarea calităților spirituale ș i intelectuale a tineretului, pentru formarea
cu succes a personalităț ii lor. Dar nu trebuie să privim instituțiile de
învăță mânt superior doar ca instituț ii unde sunt pregătiți studenții, ci și ca
un loc în care profesori, oameni de ș tiință deja afirmați, îș i dezvolt ă
înclinațiile lor creatoare pentru știință și viață . Abia atunci î nvățământul
superior își va îndeplini întreaga sa m enire de a învăța atât pe stu denți, cât
și pe cei care îi învață pe studen ți.
3. Sfă tuindu-mi colegii mai tineri, cu gândul la perioada când eu
eram student, îi avertizam: “În tot ceea ce faceți, să fiți cu băgare de
seamă ! Studenț ii își aleg modele dintr e voi și vă copiază comportamentul.”
Eu și acum îmi amintesc cu admiraț ie figurile unor mari profesori
pe c are i -am avut (academicienii I. M. Pavlov, A.A. Koroleov, A.I.
Telikov, ș .a). După orice curs sau discuție cu aceștia, îmi ziceam în gând :
“ce n-aș face să ajung vreodată ca ei !”
4. Univer sitatea “Politehnica ” din Timișoara, pe parcursul
existenței sale, a pregătit ingineri și savanț i de renume pentru practica

126 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
tehnologic ă și știința românească . Făr ă îndoială ca și în prezent
Universitatea pregătește t ineri talentaț i care promit, da r prea puțini dintre
aceștia se remarcă profesional. Eu cred că acum ruptura existentă între
învățământ, cercetarea științifică și producția de bunuri materiale a dus la
faptul că încadrarea tinerelor cadre este în ziua de az i mult mai slabă decât pe
vremea mea, când munca de creație științifică se desfășura în principal în
învățământul superior.
5. Studenții ș i cad rele didactice tinere trebuie să înțeleagă că
numai atunci când lucrezi efectiv și efectuezi cu mâinile tale expe riențe,
adesea chiar ș i partea lor de rutin ă, se pot obține rezultate adevă rate. O
asemenea metodă de observare a tinerilor, fie că sunt studenți sau cadre
didactice, testarea atentă și neîntrerupă a aptitudinilor lor, reprezintă după
părerea mea singura c ale corectă de selectare și apreciere a calității lor.
Grație experienței sale, profesorul este cel care conduce, orientează
procesul de cunoaștere, dar în ultimă instanță, discipolii îl învață pe profesor, îi
adâncesc cunoașterea și îi lărgesc orizontul. Fără discipoli, savantul piere
foarte repede ca personalitate creatoare și încetează a mai progresa. Eu n -am
uitat niciodată cuvintele marelui meu dascal, academicianul I.M. Pavlov:
“Ilca, spunea el, să știi că numai mulțumită studenților mei mă simt și eu
tânăr.” Și într -un timp în care eu însumi mă apropii de vârsta pe el o avea, simt
că dialogul cu tineretul trebuie să fie un “modus vivendi”, care te apară de
veștejire, care -ți asigură păstrarea vioiciunii și interesului față de tot ceea ce
este nou și înaintat în știință.
6. Pe parcursul întregii vieț i am respectat raportul cuvenit între
viața personală și cea profesională . Atât soția cât și copii mei m -au înțeles
și sprijinit în tot ceea ce am realizat.
7. De mic visam să ajung medic chirurg și profes or în acest domeniu.
Eram însă șase frați iar tatăl meu , miner la Ghelar (minele de fier) , nu putea
suporta cheltuielile într -un centru universitar de medicină . M-am mulțumit cu
domeniul tehnic specific Hunedoarei și astfel locuiam cu părinții. În schimb, fiul
meu este medic chirurg și în prezent își susține teza de doctorat în chirurgie.
8. Singura carte utilă pe o insulă pustie ar putea fi : “Ghidul pescarului
fără ustensile”, peștele fiind probabil o sursă de existență în condițiile date.
9. “Nu vei face niciodată un lucru bun cu mâinile altuia ”.
După experiența acumulată în activitatea tehnologică, de cercetare
științifică și didactică, eu am convingerea că în momentul în care și cel mai
mare savant încetează să lucreze el însuși, nu numai că î nceteaz ă a se mai
dezvolta î n con tinuare, ci în general încetează a mai fi om de știință .

MANDATARI AI SPIRITULUI 127

Ioana IONEL

Născută din părinți ambițioși și iubitori de neam
și reprezentând prima generație de intelectuali a
două familii de meșteșugari țărani de pe plaiuri
argeșene (C âmpulung Mușcel, 24.06.1953) a
copilărit și urmat educația la Timișoara, unde s -a
stabilit familia. Nu va uita vacanțele prelungite
pe plaiurile natale, care îi brăzdau studiul de
profil germanic (Liceul Nikolaus Lenau, 1960 –
70), apoi cu profil de matemati că (Liceul
Constantin Diaconovici Loga 1970 -72), în etape
distincte, marcându -i profund ulterioara evoluție. Deviza cu care a pornit
în viață a fost mereu urmată: Orice realizare începe cu îndrăzneala unui vis !
Admisă de pe prima poziție la Universitatea Politehnică Traian
Vuia din Timișoara, Facultatea de Mecanică, Secția de Mașini termice, s -a
transferat la secția de profil la București, absolvind -o, ca șefă de promoție
(1977). A ales să lucreze în citadela industriei românești a acelor timpuri
(Uzina 23 August București, 1977 -1985), având atribuții de inginer
mecanic în domeniul tehnologiilor avansate și aducându -și aport la
implementarea licențelor achiziționate pentru producția de motoare și
locomotive și școlarizarea personalului și a clienților uzinei . Din 1982 a
fost admisă la doctorat, reușind ca în 1987 (14 noiembrie) să îți susțină
teza legată de arderea intensificată în câmp de ultrasunete a lignitului
românesc, sub generoasa și competenta îndrumare a domnului prof. ing.
Mircea Postelnicescu (Univ ersitatea Politehnică București). Din 1985 s -a
transferat ca inginer de cercetare, apoi cadru didactic la Universitatea
Tehnică din Timișoara, urmând un curs ascensional în cariera didactică, în
paralel cu o profundă pregătire profesională și de cercetare. Este
conducător de doctorat din anul 2000, și până în prezent și -a pus amprenta
pe 13 teze coordonate direct sau în cotutelă. Bursa acordată de fundația
Alexander von Humboldt și includerea sa în programul de susținere a
cercetărilor în domeniul protecție i mediului și a tehnologiilor curate (1991)
i-au marcat profund evoluția științifică și realizările legate de deschiderea
unor curricule noi și proiectarea și întemeierea unor laboratoare moderne
în domeniul energiilor regenerabile, calitatea arderii și a aerului, în general
protecția mediului, continuând practic aspirațiile și ambițiile fondatorilor
școlii inginerești și ai părinților ei spirituali și fizici.

128 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
Are o fiică ( n. 1983) care a ales să studieze ingineria calcula –
toarelor și un soț iubitor, de ase menea cadru didactic. Din 2000 a obți nut
titlul de habilitat la Universitatea Tehnică din München, devenind și cadru
didactic asociat (Privatdozent) al acestei universități . În decursul activității
a obținut recunoaștere națională și internațională prin pe ste 18 premii, 6
brevete de invenție, peste 340 de articole, dintre care 24 cotate ISI, 19 cărți
și manuale didactice editate în limbile română, germană și engleză.

Bunătatea, perseverența, curajul și speranța
sunt darurile pe care le -am moștenit

1. Cum Vă rapor tați la tradiția Universității “Politehnica” și la eventualii
Dumneavoastră maeștri pe linie didactică și / sau de cercetare ?
E dificil să scri i despre propria -ți universitate și relaționarea față
de ea, de cele mai multe ori este de fapt o incurs iune în sufletul oamenilor
care au slujit -o, deopotrivă pe linie didactică și de cercetare.
Am avut și am șansa să fac parte dintr -una dintre cele mai vechi colective
ale universității (numite Conferințe la acea vreme), care s -a impus încă de
la prima sufl are în tumultul dorinței de evoluție, deoarece energia este baza
civilizației și susține existența evolutivă. Poate nici o altă știință nu este
atât de ancorată în realitatea și existența umană, slujind -o, precum
Termodinamica și toate aplicațiile sale (ma șini, motoare și generatoare
lucrând în cicluri), care transpun în realitate visele de mobilitate, căldură și
motricitate ale omenirii prin legile naturale ale conservării dar și ale
ireversibilității. Desigur că fiecare etapă a cunoașterii își are maeștri i săi.
Nu vom putea atinge ceea ce au fost înaintașii noștri, căci ei au avut un rol
de pionierat, iar noi avem un altul, ei au deschis un drum, ni l -au luminat,
iar noi trebuie să -l bătătorim, brâzdînd bifurcații , suișuri și tunele, lăsând
desigur ceva du pă noi. Acel ceva trebuie să se impună de la sine prin
recunoaștere colectivă, neforțată ideologic sau prin prizma funcției
trecătoare. Pentru faptul că, neavând o altă soluție, a trebuit să mă implic la
refacerea bazei materiale din ruinele și cenușa celo r rămase după trecerea
timpului și epuizarea morală a echipamentelor și dotărilor, le mulțumesc
maeștrilor mei. Le mulțumesc și pentru faptul că au pus bazele unei tradiții
germane, fondând o școală solidă și creând imagine imaculată care încă mai are
strălucire și prestanță. Le sunt, și eu, alături, ducând o povară, dar nu și
deopotrivă. Atunci se preda despre eficiență și randament, acum se impune
implementarea principiilor ecologice în concepția, realizarea și funcționarea

MANDATARI AI SPIRITULUI 129
mașinilor. Regenerarea ideilor a devenit o necesitate pentru societatea durabilă,
și, consider, că, pe această treaptă, mi -am impus viziunea și experința.
Am avut șansa să am modele diferite, atât din rândul dascălilor
mei dar și a colegilor mei din țară și mai ales din străinătate. Mă mândresc
să pot considera că prin mine, alături de atâtea colege, am adus un strop de
feminitate în imaginea Politehnicii, mă mândresc că pot să mă uit cu
credință și fără să -mi plec capul la blajinele imagini ale maeștrilor noștri,
nepătate de istorie, ca re de dincolo, parcă ne îndeamnă și ne povățuiesc,
spunându -ne că nici lor nu le -a fost ușor. Port cu mine bagajul de
înțelepciune al valorii înnaintașilor mei, îi consider pe toți, fără excepție, o
verigă în lanțul evolutiv al catedrei, sub diferitele ei forme și la diferite
momente. Bunătatea, perseverența, speranța și curajul sunt darurile pe care
le-am moștenit pentru viața și cariera făurită. Făcându -mi datoria s -a
întâmplat să fac și lucruri și fapte bune sau care să dăinuie o clipă, rămâne
deci mulțu mirea lucrului împlinit, pe care, de asemenea, o simt ca venind
de la cei care mi -au fost dascăli, și aici nu mă refer strict la tărâm
universitar, ci în general la toți de la care am avut ceva de învățat. Tradiția
universității mele este ca un ecou declan șat care primește răspuns din
interior său, prin slujitorii ei, care trebuie să îndrăznescă să înfrunte
adevărul și să se impună. Este ceea ce aleg slu jitorii ei să fie, este o șansă.

2. Caracterizați stadiul actual al relației profesor – student respecti v
maestru – discipol.
Relațiile profesor – student sunt în prezent asemenea cu cele dintre
părinții și copiii contemporaneității. Profesorul inteligent ar trebui să
cucerească suf letul studentului, înainte de a -l îndruma, și să știe și să fie
pregătit ca s ă-și dăruiască propria ființă și experiență. Nu trebuie să fie
bun, adică să acorde note și aprecieri nemeritate, nu trebuie să închidă
ochii sau să dojenească, ci să își îndrume învățăceii cum să gândească și
cum să își bazeze încrederea pe propriile pute ri, cunoașteri și calități, să se
autoprovoace. Se impune cucerirea studentului pe care o consider că este
mai complexă decât cucerirea planetei. Cantitatea de informație și
cunoștințe disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generații nu
sunt fo rmate pentru a gândi, ci pentru a repeta informații. Noi nu îi formăm
pe tinerii noștri, ci doar îi informăm. Nu ajunge să fim dascăli buni, ci
trebuie să devenim dascăli inteligenți. Foarte rar se mai găsesc modele,
pentru că lipsește calitatea de a le ap recia și timpul pentru a le stimula.
Sistemul educațional actual aduce foarte multă informație, îi învățăm pe
tineri cum să opereze cu fapte logice, dar nu știu cum să abordeze

130 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
eșecurile, ei învață să rezolve probleme de matematică, dar nu știu să -și
rezol ve conflictele existențiale. Lângă studenții și studentele mele mă simt
mai în largul meu, mai apropiată, decât lângă cei care mi -au fost maeștrii.
Rolul de profesor este mai natural și uman de împlinit decât rolul de
discipol, pentru care trebuie să ai mu lt mai multe calități și deschideri,
înțelegere și acceptanță.
Maeștrii noștri au existat și au marcat prin devotamentu l,
personalitatea și realizări prima jumătate din existență a școlii noastre
politehnice, ei au creat și dus spiritul generației până spr e culmile puterilor
spirituale și profesionale, înălțând ștacheta spre calitate, renume,
deontologie și pedanterie științifică. A u purtat – de multe ori în tăcere și
anonimat, c u stoicism și cu puterea învingă torului – greul entuziasmului de
începuturi, av ând fascinația unei carieri didactice și de cercetare, și
devenind astfel pentru noi, un model de urmat. Ne-au fost mentor i și
îndrumător i pe drumul științei și spiritului, ne -au fost sfătuitor i la care
apelăm cu încredere. A u dus pe umeri povara schimbări lor, fără tăgadă și
fără antagonisme, percepând evoluția și contribuind la ea. Ne -au unit în
“cuget și simțiri ”, ne-au dat șansa să ajungem unde am ajuns, dar nu vom
putea niciodată fi ca ei .

3. Care sunt mijlo acele și șansele Universității “Politehnica” de a intra în
“Top 500” al u niversităților tehnice din lume ?
Consider că p entru ca o universitate să fie în acest top este nevoie
de cercetare puternică, publicații bune, profesori buni . O primă șansă se
poate ivi dacă majoritatea celor care o slujesc și -ar dori acest lucru cu
adevărat! Nu e numai o funcție de starea materială, este o funcție de
conștiința lucrului împlinit! Desigur că de la a vrea trebuie să și poți, să ai
o viziune și să o urmărești. Educația trebuie bazată pe progres și ea nu
poate fi ge nerată din trecut, ci doar din prezent. Să ne străduim să aducem
la nivelul cunoașterii toate materiile ce le predăm, să punem bază pe
practică și să orientăm profesional și să inducem în studenți dragostea de
meseria aleasă, urmărindu -i în evoluție dar le gându -i totuși și cu un fir
invizibil de prestanța universității și de mândria de țară, din a cărei ființa
face practic parte fiecare. O mare problemă este că inițiativele bune nu
depășesc de multe ori statutul de idei bune și nu devin materiale . Pentru a
fi recunoscuți ca putere științifică pe plan mondial, trebuie să utilizăm în
sistemul de educație și cercetare paradigme și valori deplin acceptate și
utilizate cu succes de țările din “clubul select ” al educației și cercetării , nu
doar bibliografii autoht one, nu doar citări din alte cărți, ci să generăm

MANDATARI AI SPIRITULUI 131
interes și prin aport de originalitate spirituală, documentată de noi pentru
ei, generațiile pe care le educăm. T rebuie să îmbrățișăm măcar acele valori
care constituie temelia oricărui sistem de cercetare și dezvoltare sau de educație
competitiv, ceea ce s -ar traduce prin încurajarea meritocrației, prin motivarea
publicării rezultatelor științifice în jurnale de prestigiu și prin cuantificarea
calității științifice și nu a cantității. Dincolo de cercetarea de renume și un buget
pe măsura ideilor, o universitate are nevoie și de condiții foarte bune de studiu,
care să atragă studenți de top, dar și de programe de studiu de calitate.
Multidisciplinaritatea și susținerea unor domenii de viitor alături de cele c lasice,
pentru care există tradiție, trebuie să fie dezvoltată și prin predare deschisă, care
să atragă studenți români dar și străini, a căror ședere apoi în lăcașul nostru
universitar să le aducă o împlinire materială și sufletească, dar și mândrie
justificată, alături de amintiri de neuitat.

4. Evaluați sintetic contribuția Dumneavoastră didactică, științifică și spirituală.
Pe plan didactic am deschis câteva direcții de predare, mă refer la
domeniul protecției mediului prin reducerea emisiilor de noxe aplicând
tehnologii curate de ardere și de epurare a gazelor de ardere precum și
posibilitatea valorificării energiilor regenerabile, îndeosebi biomasa și
biocombustibilii. De asemenea am introdus cursuri legate de dispersia
noxelor și în general despre ca litatea aerului. Mă bucur că multe sunt acum
predate de colege sau colegi mai tineri și că astfel am reușit să clădesc o
treaptă în evoluția catedrei. Poate la fel de important este că am susținut
toate aceste noi direcții prin dotarea laboratoarelor pract ic schimbându -le
fața și menirea, updatându -le și aducându -le la nivel ( www.mediu.ro ,
http://energieregen.mec.upt.ro ). Fără legătură cu practica n u se poate vorbi
de contr ibuție științifică sau spirituală.
Nu aș fi putut clădi ceea ce am reușit fără înțelegere, migală și
efortul depus de colectivul ce mi l -am creat, în mare parte format de tineri
și tinere, care au înțeles că orice creație este în ziua de astăzi colectivă, și
că oricare aport este binevenit. Consider că sudarea unui colectiv este o
generoasă îndatorire care poate asigura perpetuarea dar și legătura și
succesul. Un țel comun trebuie să fie udat precum o floare de stropii
multor sudori. Mi -aș fi dorit ca să po t opri câteodată timpul în loc ca să
înfăptuiesc tot ce ar fi trebuit! Mi -aș fi dorit să am mai mult spirit.

5. Tot ce ați mai dori să spuneți.
Trece și asta – și mâine e o zi! este prima din restul vieții mele.

132 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Aurel Gheorghe IOVI

Născut în 14 de cembrie 1935 în Seceani, jud. Timiș.
Studiile primare le -a făcut în comuna Seceani
(1942 -1950), iar studiile liceale la Timișoara (Liceul
Diaconovici Loga 1950 -1953).
În 1958 a absolvit facultatea de Chimie
Industrială Timișoara, iar în 1964 a luat titlul de
doctor ingine r la Institutul Chimico -tehnic “D. I.
Mendeleev” din Moscova. Din 1958 î și desfășoară
activitatea în Universitatea “Politehnica” Timișoara,
Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria
Mediului, disciplina de Tehnologia Îngrășămintelor Mi nerale, unde a
îndeplint funcțiile: asistent (1958 -1965), șef de lucrări (1965 -1970),
conferențiar (1970 -1990), profesor (1990 -2005), profesor consultant
(2005 -prezent).
Activități manageriale: șef al catedr ei de Tehnologie Chimică
Anorganică (1973 -1977), decanul F acultății de Tehnologie Chimică (1990 –
1992 ), prorectorul Universității “Politehnica” Timișoara (1992 -1996).
Conducător de doctorat din 1990 în domeniul Inginerie Chimică
(25 doctoranzi au obținut titlul de doctor inginer) și a participat ca membru
în comisii de analiză și de susținere a tezelor de doctorat (41 teze) la
facultățile de profil din Timișoara, Brașov, Iași, Sibiu, Craiova.
Activitatea științifică o desfășoară în domeniul chimiei și
tehnologiei îngrășămintelor minerale, respectiv în dome niul protecției
mediului ambiant. Aceasta s -a concretizat în 228 lucrări științifice
publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate (148) și în
volumele unor manifestări științifice din țară și străinătate (80), respectiv
55 contracte de cerc etare (la 29 a fost director).
A publicat 21 manuale, tratate, cursuri, îndrumătoare (laborator,
proiect, calcule tehnologice), din care 10 ca unic autor, 2 tipărite la Editura
Didactică și Pedagogică București, 4 tiparite la Editura “Politehnica”
Timișoar a, 15 tipărite la Litografia “Politehnica” Timișoara.
Lucrări de referință: “Tehnologia îngrășămintelor minerale”,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977 ; “Chimia și tehnologia
îngrășămintelor complexe”, Editura Politehnica Timișoara, 1999;
“Tehn ologii Ecologice. Chimia și tehnologia îngrășăminte lor cu
microelemente”, Editura Politehnica Timișoara, 2000; “Tehnologii

MANDATARI AI SPIRITULUI 133
ecologice. Tehnologii de valorificare a d eșeurilor anorganice”, Editura
Politehnica Timișoara, 2002; “Tehnologii ecologicce. Chimia ș i tehnologi a
fosfaților tehnici”, Editura Politehnica Timișoara, 2004.

Fă binele când poți, iar răul niciodată!

1. Pentru mine “Politehnica” înseamnă 54 de ani de viață, din care
cinci ca student și restul ca și cadru didactic, locul în care m -am format ca
om, ca specialist și mi -am desfășurat întreaga activitate didactică și
științifică, contribuind la formarea unui număr apreciabil de specialiști în
domeniul chimiei și tehnologiei chimice anorganice, respectiv protecției
mediului.
“Politehnica” a fost ș i este una din cele mai prestigioase și
apreciate universități românești, atât pe plan național, cât și mondial.
2. Da, dacă are chemare pentru chimie și tehnologie chimică și
dorința de a învăța pe alții.
3. Dintre profesorii facultății și universității p e care i -am întâlnit, i –
am stimat și apreciat cel mai mult, pe cei care prin propriul exemplu și prin
relațiile de colegialitate cu care m -au onorat, prin exemplul de conduită,
m-au ajutat să -mi dezvolt propria personalitate morală și profesională.
4. “Șco ala Politehnică” se dezvoltă continuu, ține pasul cu
actualitatea, își înnoiește baza materială, asigură condiții corespunzătoare
pentru pregătirea tinerilor ingineri și se află printre cele mai importante
universități de renume național și mondial.
5. Mun că de zi cu zi, serioasă și perseverentă, atracție pentru
profesiunea aleasă, să -și îmbogățească în permanență cunoștințele în
domeniul de specializare.
6. Viața profesională trebuie împletită cu cea personală, să existe o
armonie și o bună corelare între cele două componente.
7. Inginer.
8. Este greu de ales o anumită carte.
9. “În viață rău se face ușor, iar bine se face greu. Dacă nu poți
face bine, rău să nu faci niciodată.”
“Din colaborare toată lumea câștigă, din fitileală toată lumea
pierde.”
10. –

134 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Marin Gh. IVAN

S-a născut la 4.08.1937 în comuna Dobrosloveni,
județul Olt.
Studii: Școala elementară a urmat -o în
comuna natală (1944 – 1948) , Liceul “Ioniță
Asan ” din Caracal (1948 – 1954 ) și Institutul
Politehnic din Timișoara (1954 – 1959). Do ctorat
(1971) la Politehnica din Timișoara (1967 –
1971).
Este căsătorit cu Elisabeta BĂRA
(Profesor universitar la UAV din Ar ad) are doi
copii Adrian (1963) , Corina (1968).
Cadru Didactic: Politehnica din Timișoara, Asistent (1959 –
1968), Șef de lucrări (1961 – 1971), Conferențiar (1968 – 1981), Profesor
universitar (1981 – 2005), Profesor consultant (2005 -prezent).
Conducător de doctorat (1990) în specializarea Ingineria Constru cțiilor.
Membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România.
Funcț ii de conducere : Secretar științific al Consiliului Profesoral
al Facultății de Construcții din Timișoara (1972 – 1986), Prodecan (1977 –
1981), Secretar științific al Senatului Politehnici i (1981 – 1983), Prorector
(1983 – 1986), Decan al Facultății de Construcții (1984 – 1990), Șef de
catedră și Director al Departamentului de Construcții Metalice și Mecanica
Construcțiilor (1992 – 2004) din cadrul Facultății de Construcții din
Timișoara, Director General al Centrului Național de Cercetare în
Construcții și Oboseală (2002 – prezent ) .
Lucrări științifice, tratate și cursuri universitare și lucrări tehnice :
A publicat 201 lucrări științifice în reviste de prestigiu, la congrese și
manifestări științifice din țară și străinătate, 13 tratate în edituri
recun oscute din țară, 12 cursuri universitare și culegeri de probleme, a
participat cu echipa de colaboratori la expertizarea, proiectarea și
verificarea a 556 de obiective de investiții din țară și străinătate și la
elaborarea a 4 brevete de invenții.
Membru în organisme și instituții din țară și străinătate :
Membru al Consiliului Profesoral al Facultății de Construcții din
Timișoara, Membru al comisiei examenului de licență a inginerilor
constructori, Președinte și membru în comisiile de acordare a titlului
științific de doctor inginer, Președinte și Membru în comisiile de

MANDATARI AI SPIRITULUI 135
examinare a doctoranzilor la Universitatea “Politehnica” din Timișoara și
alte universități, Membru al Senatului Universității Politehnica din
Timișoara, Vicepreședinte al Academiei Oamenil or de Știință – Filiala din
Timișoara, Membru în Consiliul Național al Cercetării Științifice din
Învățământul Superior (CNCSIS) din cadrul Ministerului Educației și
Cercetării (1994 – 2003), Membru fondator al Asociației Inginerilor
Proiectanți de Struct uri pentru Construcții (AIPSC) din România, Membru
al Asociației Inginerilor Asistați de Calculator (SIAC), Fondator și
Președintele Asociație i Profesionale a Constructorilor din România
(APCOR), Membru în comisia de atestare a verificatorilor de proiecte –
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului MTCT, Membru în
colegiul de redacție al revistei Computing publicată de Societatea Inginerilor
Asistați de Calculato r (SIAC), Redactor responsabil la Buletinul Științific al
Universităț ii “Politehnica” din Timișoara, Seria Construcții – Arhitectură,
Președinte și membru în Comitetele științifice ale conferințelor naționale și
internaționale, Membru de onoare al Camerei de Comerț și Industrie din
Timișoara, Membru al International Association for Bridge and Structural
Engineering din anul 1990, visiting profesor la diferite universități din Europa :
Anglia la University College of London, la University of Sheffield ; Norve gia,
la Technical University of Trondheim ; Belgia, la University of Liege ; Ungaria
la Universitatea Tehnică din Budapesta ; Germania, la Un iversitatea Tehnică
din München; Franța la Institut National des Sciences Appliquees de Rennes
și în SUA la Univ ersity of Florida.
Distincții: Profesor universitar evidențiat de Ministerul Educației
Naționale, Premiul II acordat de Ministerul Educației Naționale pentru
activitatea de cercetare științifică referitoare la cupola pavilionului
expoziției economice de la Bucu rești în 1966, Premiul “Traian Vuia”
acordat de Academia Română în anul 1978, Diplome acordate de
Universitatea Politehnică și de Prefectura județului Timiș, Expert tehnic la
Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Verificator de
proiecte Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Membru
al comisiei de științe inginerești și expert CNCSIS din cadrul Ministerului
Educației și Cercetării, Expert Protecția Mediului MAPPM.
Premiul “Cartea anului” acordat pentru volumul “Statica,
stabilitatea și dinamica construcțiilor” de Editura Tehnică București pe
anul 1997, Nominalizat în International Book of Honour, Nominalizat în
Who’s Who în Anglia, Nominalizat în Best Europe – The Database of
Research and Skills and Expertise, Nominaliza t în Dicționarul
specialiștilor în Who’s Who în știința și tehnica românească, The 6’th

136 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
Edition of 5000 personalities of the World by the American Biographical
Institute, The man of the year 1997 awarded by the American Biographical
Institute, Nominalizat în Enciclopedia Personalităților din România.

Universității Politehnice din Timișoara îi doresc
să ajungă în topul universităților din Europa și din lume.

1. Politehnica din Timișoara a fost pentru mine o școala unde mi –
am desăvârșit și perfecționat pre gătirea de inginer și dascăl.
2. Tineretul de azi are marea șansă de a putea să gândească liber și
să decidă singuri asupra carierei pe care o aleg. Ce pot să le spun este să
opteze pentru cariera care o doresc și le face plăcere să o profeseze după
absolv ire. Nimic nu este mai greu de suportat în viață decât să fii obligat să
faci ce nu dorești. Absolvenții de liceu au o pregătire bună în domeniul
utilizării calculatoarelor și pot ușor să urmărească ofertele de studii
universitare din țară și din străinăta te. Cu o documentare serioasă și dacă
au o pregătire temeinică își pot alege universitatea cu cel mai mare
prestigiu și rezultate din lume. La realizarea acestui vis mai contribuie în
mare măsură și factorul financiar. Dacă nu au resurse financiare atunci
opțiunea pentru alegerea universității se restrânge la universități din
România, care se află mai aproape de domiciliul absolventului de liceu.
Sigur și aici intervine alegerea universității pe criterii de performanță și
rezultate recunoscute în țară și pe ste hotare. Universitatea Politehnic a din
Timișoara prin gen erațiile de ingineri pe care le -a pregătit se bucură de un
bun prestigiu în lume. Inginerii pregătiți în Politehnica din Timișoara sunt
apreciați în Anglia, Austria, Canada, Belgia, Elveția, Franț a, Germania,
Grecia, Italia, Spania, Arabia Saudită, SUA și în alte ță ri ale lumii. Țările
pe care le -am exemplificat se referă la țări în care lucrează cu rezultate
foarte bune, ingineri constructori care au fost pregătiți în Facultatea de
Construcții din Timișoara, facultate componentă a Politehnicii Timișorene.
Satisfacțiile inginerului constructor sunt mari, deoarece el construiește
pentru prezent și viitor. Construcțiile noastre rămân să dăinuie peste timp
ca mărturii ale nivelului tehnicii și civiliza ției peste veacuri. Ce poate fi
mai frumos și înălțător când treci pe lângă ele și simți că acolo se află o
parte din munca, creația și viața ta. Urmașii noștri nu vor trece indiferenți
pe lângă ele și vor aprecia confortul, frumusețea lor și integrarea în mediul
înconjurător. Orice turist din lume apreciază munca noastră și din acest
motiv consider că un absolvent de liceu trebuie să analizeze cu
discernământ argumentele de mai sus.

MANDATARI AI SPIRITULUI 137
3. Din galeria profesorilor care au contribuit la formarea mea
doresc să m enționez pe cei care au constituit modele pentru mine : Prof.
emerit. ing. Constantin Avram , M.c. al Academiei Române și Prof. Dr.
HC. Dan Mateescu , membru al Academiei Române. Acești mari profesori
ai Facultății de Construcții din Timișoara mi-au fost ment ori și în cei 47 de
ani de activitate dida ctică, științifică , tehnică inginerească și de conducere
au contribuit la formarea mea profesională.
4. Universitatea Politehnică din Timișoara are rezultate și pe baza
lor se bucură de prestigiu în țară și străină tate. Acum după intrarea în
Uniunea Europeană consider că trebuie să privim cu multă atenție strategia
care trebuie să fie adoptată de universitate pe termen mediu și lung. Ce
trebuie avut în vedere după opinia mea:
– numărul copiilor este în scădere și nu mărul locurilor scoase la concurs în
universități este mai mare decât numărul absolvenților de liceu din seria curentă;
– introducerea unor teste de tip grilă pentru selectarea studenților la
examenul de admitere în facultăți;
– concurența universităților private și a noilor universități apărute după
1990 nu trebuie neglijată;
– dotarea laboratoarelor cu aparatură este încă deficitară și nu asigură
instruirea studenților la nivelul exigențelor actuale;
– susținerea specializărilor cu predare în limba englez ă în facultățile din
universitate;
– instruire mai bună și folosirea mai mare a calculatoarelor personale în
procesul didactic;
– introducere a unor praguri pentru promovarea obligatorie a unor discipline
după fiecare an de studii;
– asigurarea unor condiț ii materiale mai bune pentru efectuarea practicii în
producție a studenților pe perioada studenției;
– antrenarea mediului socio -economic la asigurare condițiilor mai bune ale
învățământului superior;
– descentralizarea învățământului și acordarea autonomi ei efective universităților,
– flexibilitate în oferta de studii, creare de unități de cercetare, servicii și
consultanță;
– lărgirea cooperării internaționale prin participarea la programe de
cercetare finanțate de Comunitatea Europeană.
5. Mesajul meu pe ntru actualii studenți este acela de a avea
încredere în profesiunea de inginer și mai ales în cea de inginer
constructor. În legătură cu aceasta am să preiau două citat e: cel al lui Ion
C. Brătianu: “Țara se poate ridica numai prin ingineri” și pe cel al lui

138 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
Herbert Hoover fost președinte al SUA (1929 -1933): “Marea
responsabilitate a inginerului în comparație cu cei de altă profesie, este că
operele lui se află sub văzul tuturor. Acțiunile sale se concretizează pas cu
pas, în material palpabil. El nu -și po ate îngropa greșelile ca medicul. El nu
le poate face nevăzute și nu poate da vina pe judecător, ca avocatul. El nu –
și ascunde erorile cu pomi și iederă, ca arhitectul. El nu poate, ca
politicianul, să -și ascundă lipsurile dând vina pe opoziție, sperând că
oamenii vor uita. Inginerul, pur și simplu, nu poate nega că el a greșit.
Dacă lucrarea nu este bună, e condamnat.”
Cadrelor didactice tinere le recomand să muncească cu dorința de
a deveni personalități apreciat e și recunoscute, cu respect faț ă de propr ia
persoană și mult mai mult respect și stimă pentru înaintași.
6. Viața este frumoasă doar atunci când este “plină”, adică viața
personală se întrețese armonios cu cea profesională. Pentru mine familia a
fost un factor de echilibru și un sprijin real în t oate acțiunile întreprinse.
7. Cred acum, mai mult ca oricând, că profesiunea de inginer constructor
mi s-a potrivit cel mai bine, de aceea o practic și în calitate de cadru didactic.
8. Aș lua cu mine: Biblia și “Poezii” de Lucian Blaga.
9. Pentru timpul prezent consider deosebit de actuale următoarele : “În
viață trebuie să -ți iei de lucru ca și când ai trăi o mie de ani și să l ucrezi ca
și când ai muri mâine ”, “Ce ție nu -ți place , altuia nu -i face” , “Să fii om
între oameni” .
10. Ce iubiți cel mai mult în viață? Familia și școala.

MEMENTO

“Înțelepciunea nu o primim. Trebuie a o descoperi m pentru noi înșine, în
urma unei călătorii pe care nimeni nu poate să o facă pentru noi. ”
Marcel Proust

“Îl consider mai puternic pe cel ce se învinge pe el însu și decât pe cel ce își
învinge dușmanul. Este mai greu să te învingi pe tine decât pe vrăjmaș. ”
Aristotel

“Nu există înălțimi de neatins, ci numai aripi prea scurte. ”
Giovani Papini

MANDATARI AI SPIRITULUI 139

Ioan JURCA

Fiu de țăran, născut în 02.08.1947, în Tap ia, jud.
Timiș. A absolvit Liceul “/Coriolan Brediceanu”
din Lugoj în 1965, Facultatea de Electrotehnică
din Timișoara (grupa de Calculatoare Electronice)
în 1970 și a obținut titlul de doctor în științe
tehnice la Universitatea de Tehnologie din Delft –
Olanda în 1977. A devenit imediat după absolvire
cadru didactic la Facultatea de Electrotehnică,
unde a parcurs toate gradele didactice, fiind
profesor universitar din 1992. Din același an este conducător de doctorat.
A fost primul decan al Facultății de Auto matică și Calculatoare înființată
în 1990 și prorector al Universității “Politehnica” din Timișoara în
perioada 1992 -1996. A condus activitatea Centrului de Calcul Electronic al
Institutului Politehnic Timișoara în perioada 1980 -1988, ca director
adjunct ș i ulterior director. A realizat prima conexiu ne la Internet a
Universității “Politehnica” în 1991. Este șeful sucursalei Timișoara a
Agenției de Administrarea a Rețelei Naționale de informatică pentru
educație și cercetare (RoEduNet). Singur sau în colecti v a scris 6 cărți de
specialitate și 8 manuale de curs și îndumătoare de laborator, peste 40 de
articole, a condus sau participat la realizarea a peste 10 contracte de
cercetare și este coautor la o invenție. A predat de -a lungul carierei
didactice 10 disc ipline, dintre care 7 nou introduse în planurile de
învățământ. Este inițiatorul și promotorul a două direcții de cercetare cu
rezultate deosebite în Departamentul de Calculatoare: inginerie software și
sisteme distribuite.

Calitatea umană a dascălului e la fel de importantă
ca și excelența în predare și cercetare

1. Cum Vă rapor tați la tradiția Universității “Politehnica” și la eventualii
Dumneavoastră maeștri pe linie didactică și / sau de cercetare ?
Am început studiile universitare în perioada de pi onierat a
calculatoarelor în țara noastră și i -am apreciat în mod deosebit pe cei care
ne-au condus primii pași în această “lume nouă”. La profesorul Alexandru
Rogojan m -a impresionat tenacitatea și grija pentru detalii; de la domnul
Iosif Kauffman am în cercat să învăț expunerea clară a ideilor, iar mai

140 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
tinerii (pe atunci) Vasile Pop și Crișan Strugaru m -au inițiat în activitatea
de cercetare. Dar i -aș considera între maeștrii mei și pe alți doi profesori:
Ioan De Sabata, pentru rigoarea științifică a pr elegerilor sale și Berhard
Rothenstein pentru pasiunea cu care ne -a predat fizica. Cred ca toți acești
profesori au ilustrat, fiecare în felul său, tradiția de seriozitate,
conștiinciozitate și respect pentru lucrul bine făcut a școlii politehnice
timișore ne.

2. Caracterizați stadiul actual al relației profesor – student respectiv
maestru – discipol.
În cei aproape 40 de ani de când am absolvit facultatea s -au
schimbat multe, așa cum este probabil normal, în relația profesor -student și
maestru -discipol nu numai în universitatea noastră, ci peste tot în lume.
Studenții nu îi mai consideră pe profesori “autorități absolute” într -un
domeniu și așteaptă mai mult ca altădată ca dascălul să fie la curent cu tot
ce este nou. Este însă frustrant să constați, ca da scăl, că, deși te străduiești
să dai tot ce ai mai bun, numărul celor care vin să te asculte este tot mai
redus. Lucrurile se schimbă însă când discutăm despre cercetare, în relația
maestru -discipol. Aici avem de a face cu interes manifestat de amb ele pă rți
și consider că atât “maestrul” cât și “discipolul” au de câștigat.

3. Care sunt mijlo acele și șansele Universității “Politehnica” de a intra în
“Top 500” al u niversităților tehnice din lume ?
Fără a absolutiza o clasificare sau alta a universităților lumii, trebuie
remarcat că foarte puține dintre universitățile din estul Europei își găsesc locul
în oricare astfel de clasamente, ceea ce înseamnă că există în mod real o
problemă. Poate că o cauză este relativa izolare timp de mai multe decenii a
univers ităților noastre în circuitul mondial al ideilor, dar mai sunt sigur și alte
cauze: lipsa de atractivitate pentru tineri a unei cariere universitare din cauza
salariilor mici, inabilitatea de a obține fonduri de cercetare pe bază de
competiție și nu în ult imul rând proliferarea numărului de universități (cel
puțin în țara noastră) și scăderea corespunzătoare a exigenței, prin urmare a
calității. Șansa de a schimba situația în viitor este aceea de a elimina cât mai
repede cauzele amintite sau măcar unele din ele.

4. Evaluați sintetic contribuția Dumneavoastră didactică, științifică și
spirituală.
Principalele mele preocupări în activitatea didactică au fost
introducerea în planul de învățământ a unor discipline noi, motivate de

MANDATARI AI SPIRITULUI 141
dezvoltările rapide din domeni ul calculatoarelor, în special în software,
precum și asigurarea acestor discipline cu baza umană și materială
necesară pentru buna lor desfășurare. Amintesc “Simularea sis temelor
continue și discrete”, “Sisteme de programe p entru rețele de calculatoare”,
“Ingineria programării”, “Progra marea orientată pe obiecte” și “Distributed
Systems”. O dominantă a preocupărilor mele de cercetare o constituie
programarea concurentă și aplicațiile ei, în special în sisteme distribuite.
Mai multe dintre tezele de doctor at pe care le -am îndrumat tratează aspecte
de inginerie software, cu accent pe introducerea unor metrici și strategii de
evaluare și asigurare a calității. Cred că trebuie să subliniez faptul că am
încercat întotdeauna să aplic și în software principiul cr eării de modele
pentru a înțelege realitatea.

5. Tot ce ați mai dori să spuneți.
Dascălul trebuie să se străduiască fie un model pentru studenți și
pentru colegii mai tineri prin tot ceea ce face. Nu este suficientă doar
excelența în predare și cercetare, calitatea umana este tot așa de
importantă.

MEMENTO

“Adevărul e ca apa rece de care dor numai dinții bolnavi.
Cele mai multe adevăruri sunt gătite pentru a fi date la masa cuiva.
Adevărul crud îl spun numai cei proști și cei mai mari dintre oameni. ”
Nicolae Iorga

“Dar când inima -ți frământă
Doruri vii și patimi multe,
Ș-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le -asculte,
………………………………….
Ah! Atuncea ți se pare
Că pe cap îți cade cerul:
Unde vei găsi cuvântul
Ce exprimă adev ărul? ”
Mihai Eminescu

142 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Francisc Viliam KOVACS

S-a născut în anul 1929 la Timișoara. Inginer
mecanic din 1953, doctor inginer mecanic din 1969,
doctor honoris causa din 1999. Cadru didactic al
Universității “Politehnica” din 1951 (profesor
universitar din 1971, profesor consultant din 1995).
Contribuții științifice în Teoria Mecanismelor,
Robotică, Productică (“Fabrica viitorul ui,
Introducere în Productică”, coordonator și autor
principal, 1999). A înfințat în 1990 (împreună cu
prof. Pelecudi Chr.) Societatea de Robotică din România, a cărei
președinte de onoare este în prezent. Este fondatorul (1990) și
coordonatorul științific (împreună cu prof. Vela I.) al revistei internaționale
“Robotica & Management”. Membru al corporației publice a Academiei
Unga re de Științe din 2000. Premiul „Traian Vui a” al Academiei Române
(1982), “Omul Internațional al Anului 1998 – 1999”, IB Cambridge,
England.

Conservatorismul duce la deteriorarea „standing” -ului
unei universități!

1. Politehnica este viața mea. Î ntr-o (foarte) mică măsură la rândul
meu sunt – oarecum – Politeh nica. Mi-am început studiile l a Facultatea de
Meca nică, în octombrie 1948, sunt memb ru al corpului didactic din
noiembrie 1951. Fac parte deci din această i nstituție, care anul acesta va
avea 84 ani, de mai mult de 55 de ani ! Simt o profundă recunoștință
pentru “Politehnica”, instituția care mi -a apreciat munca depusă în folosul
ei și al țării, făcând posibilă ascensiunea mea profesională la respectabila
funcție de profesor universitar.
2. L-am sfăt uit pe fiul meu, acum cca. 25 de ani, să devină inginer,
pentru că această profesiune îți dă satisfacția că ești participant activ în
curentul principal al dezvoltării omenirii. Același sfat îi dau oricărui tânăr
(inclusiv nepotului meu ). Ingineria este o profesiune “realistă”; rezultatele
muncii temeinice îți pot da repede satisfacția reușitei.
3. Din păcate nu am avut un profesor “mentor”. Am învățat multe
despre importanța contactului cu industria de la regretatul profesor Bakony
Coloman și multe despre lume și viață, de la regretatul profesor Horovitz

MANDATARI AI SPIRITULUI 143
Bernard. Îi datorez mult acad. Anton Ioan, care în anul 1978 m -a sfătuit să
mă ocup de Robotică.
4. “Școala Politehnica” este și astăzi cea mai bună universitate
tehnică din România și una din cele mai bune din Europa. Prin
eforturile celor care lucrează în ea, trebuie să țină pasul cu progresul
științifico -tehnic accelerat din z ilele noastre. Cei care conduc
“Politehnica”, respectiv lucrează în cadrul ei nu trebuie să se teamă de
transformări continue, care să adapteze instituția la cerințele timpului.
Conservatorismul, imobilismul duce la deterio rarea “standing” -ului
unei universități!
5. Studenții de astăzi ai Politehnicii trebuie să se străduiască să fie
demni de Instituția din care fac parte, prin muncă și comportament.
Cadrele didactice tinere, dacă își doresc un viitor în Politehnică, trebuie să
simtă în ei pasiune pentru cercetare continuă; aceasta produce cea mai
sigură “grilă de promovare”.
6. Viața personală (familială) îți asigură suportul moral pe ntru
viața profesională. Viața profesională trebuie (ar trebui) să asigure
suportul material pentru viața personală. Recunosc că în anumite
perioade, m -am ocupat mai mult de viața profesională decât de cea
familială.
7. Cel de cercetător științific, nu num ai în domeniul științelor
tehnice. Din tinerețe am simțit atracție pentru filosofie, istorie / arheologie;
în prezent, din acest interes inițial s -a dezvoltat un hobby.
8. O carte de istorie sau de filosofie. Fiind pensionar (profesor
universitar consultan t) îmi mai rămâ ne puțin timp să mă î ndeletnicesc cu
“hobby”.
9. “Ad astra per aspera: nulla dies sine linea!”( “Către stele prin
eforturi dificile: să nu treacă o zi fără să scrii un rând!”). Ar fi bine dacă
ar adopta acest dicton cât mai mulți dintre tine rii mei colegi: în
“Politehnică”, normal este să nu ajungi la rezultate și să nu promovezi
decât prin muncă asiduă pe tărâmul cercetării științifice!
10. Ce părere am despre cei aproape 75 de ani pe care i –am trăit ?
“Summa summarum” sunt oarecum mulțumit de viața mea de până acum.
De ce ? Voi răspunde în memoriile mele, pe care le scriu. Vă rog să le citiți
când vor apare! În cei 75 de ani de viață am trecut prin multe, am văzut
multe și am reflectat asupra acestora tot mai mult, înțelegând tot mai
multe, pe măsură ce am îmbătrânit. Sper să -mi rămână timp să pun “pe
hârtie” rezultatele acestor reflecții.

144 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Dan MATEESCU

Anul și locul nașterii: 15. 11.1911, Călărași.
Studii : școala medie și liceul în orașul natal.
Studiile univ ersitare la Școala Politehn ică
“Technische Hochschule Berlin – Charlottenburg“,
inginer diplomat în anul 1934.
Activitate profesională : în intervalul 1934 –
1948 a fost inginer la Uzinele Reșița; după 23 august
1944 șef al Fabricii de Poduri din Reșița, șef al
Fabricii de Roți Monta te din Reșița și șef al Fabricii
de Poduri și Construcții Metalice din Bocșa –
Română, proiectată și executată sub conducerea sa.
Începând din anul 1945 profesor suplinitor la Facultatea de
Construcții, înființată la Timișoara în 1942. Din 1946, profesor ti tular la
Facultatea de Construcții Timișoara. În perioada 1948 -1981 șef al catedrei
de Construcții Metalice și decan al Facultății de Construcții, între 1961 –
1976. Din anul 1982 este pensionat, și numit profesor consultant.
Conducător de doctorat începând cu anul 1956 și până în prezent; 40 de
ingineri din țară și străinătate (Vietnam -2, Iordania -3) au obținut titlul de
doctor inginer sub conducerea sa .
Membru titular al Academiei Române în anul 1974. Președinte al
Filialei de Cercetare a Academiei Române până în 1993. Inițiator al
Conferințelor de Construcții Metalice la Timișoara, începând cu anul 1973
(o dată la trei ani). Inițiator al Zilelor Academice Timișene sub egida
Academiei Române, începând cu anul 1989 (manifestare anu ală). În
prezent, președin tele “Comisiei naționale pentru inginerii constructori din
România”; activități de expert și verificator de proiecte.
Cărți și tratate publicate : 18, din care ultima “Clădiri înalte cu
schelet din oțel“, Editura Academiei Române, 1997. Lucrări ș tiințifice
publicate în reviste sau volumele unor manifestări științifice: 208.
Proiecte elaborate : 108, dintre care menționez: structura metalică a
Palatului Administrativ CFR din București; cupola pavilionului
ROMEXPO din București; centrala hidroelectrică de la Porțile de Fier; săli
de sport din Timișoara, Baia -Mare, Arad, Râmnicu -Vâlcea, Ștei -Bihor și
Tripoli (Libia); structura metalică a bazinelor acoperite din Arad și Baia –
Mare; structuri metalice ale unor hale industriale din combinatele Reșița,

MANDATARI AI SPIRITULUI 145
Iași și Cluj -Napoca; structuri metalice ale unor poduri pe linia ferată Ilva
Mica – Vatra Dornei, și Ploiești – Târgoviște, peste râul Jiu.
Direcții de cercetare : introducerea în practica execuției construcțiilor
metalice a tehnologiei d e sudare; cercetarea și studierea modului de folosire
a șuruburilor, în special a celor de înalta rezistență, în îmbinările de montaj;
calculul si verificarea stabilității barelor comprimate și a barelor din profile
cu pereți subțiri; studii privind realiz area acoperișurilor cu deschideri mari,
folosind structuri spațiale reticulate, structuri metalice pe cabluri și c upole;
structuri metalice multi etajate; profile metalice eficiente (construcții din
profile ajurate, grinzile hibride, elemente cu pereți subț iri).
Distincții : Profesor Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice
Cluj-Napoca (1995), al Universității Politehnica Timișoara (1996), al
Universității Tehnice de Construcții București (1997). Constructorul
secolului XX (2000) acordat de Asoc iația Inginerilor Constructori.
Cetățean de onoare al orașului Timișoara (2000) și al orașului Hunedoara
(2001).

Mă abțin să dau sfaturi. Ofer, în sch imb, exemplul personal

1. Universitatea Politehnica din Timișoara este una din principalele
unități de î nvățământ din țara noastră. Aceasta se datorează cadrelor didactice,
care au ținut pe tot parcursul anilor o strânsă legătură cu producția, în special
cu Uzinele din Reșița, precum și datorită rezultatelor foarte bune obținute de
absolvenții timișoreni pes te tot în lume.
2. În general mă abțin să dau sfaturi. Pe cei care vor să mă urmeze,
caut să -i influențez prin exemplul personal.
3. Dintre profesorii pe care i -am avut în facultate, am apreciat în
special profesorii Dischinger, Hertwig și Reissner, nume b ine cunoscute în
lumea inginerilor constructori.
4. Consider că activitatea care se desfășoară astăzi în Facultatea de
Construcții este la fel de valoroasă ca și în trecut.
5. Viitorul și reușita în meserie și în viață depind în mare măsură
de modul cum f iecare student își desfășoară activitatea în facultate.
6. În general, viața personală este influențată de cea profesională.
7. Profesiunea de inginer, pe care de fapt o practic și în calitate de
cadru didactic.
8. Biblia și ultima mea carte apărută în 199 7 “Clădiri înalte cu
schelet din oțel“.

146 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
9. “Ein unnűtz Leben ist ein fr üher Tod“ ( o viață nefolositoare este
o moarte timpurie )
10. Cum am devenit profesor universitar?
După 23 august 1944, în cadrul Uzinelor Reșița eram conducătorul
a trei fabrici import ante: Fabrica de poduri metalice din Reșița, Fabrica de
roți montate din Reșița și Fabrica de poduri și construcții metalice din
Bocșa -Română.
În luna septembrie 1944 am primit la Reșița vizita profesorului
Victor Vlad, în acea vreme decanul Facultății de Construcții, care se
înființase în 1942. Profesorul Vlad mi -a propus să accept numirea ca
profesor la nou înființata facultate. Am mulțumit domnului decan pentru
onoarea care mi -o face, dar ținând seama de obligațiile pe care le aveam în
cadrul Uzinelor Re șița și mai ales datorită faptului că cele trei fabrici pe
care le conduceam aveau comenzi importante pentru frontul autohton, nu
puteam părăsi Uzinele Reșița. În cursul lunii octombrie am primit din nou
vizita profesorului Vlad, deoarece prima serie de ab solvenți risca să
termine facultatea fără a audia cursul de poduri. Dânsul mi -a propus ca în
vacanța de Crăciun și Anul Nou studenții să se deplaseze la Reșița pentru a
urma un curs intensiv de poduri. Am acceptat această propunere și în
continuare, o zi p e săptămână m -am deplasat la Timișoara pentru a
continua acest curs până la sfârșitul semestrului.
În 1946 comisia de concurs a hotărât definitivarea mea ca profesor
la disciplina de poduri. În anul 1948 am obținut aprobarea plecării de la
Reșița și ca ur mare m -am mutat împreună cu familia la Timișoara,
devenind primul șef de catedră în cadrul Facultății de Construcții, post pe
care l -am deținut până în anul 1982 când am fost pensionat.

MEMENTO

“Cine nu cade , nu se poate înălța. ”
Lucian Blaga

“Cei care nu sunt niciodată serioși cât sunt tineri, vor fi melancolici la
bătrânețe, pe când cei care seamănă în lacrimi, vor recolta în bucurie ”.
J. Lubbo ck

“Instruirea poate finisa buna creștere, dar nu o poate înlocui ”.
Oswald Spengler

MANDATARI AI SPIRITULUI 147

Tiberiu MUREȘAN

S-a născut în 11 ianuarie 1933, la Timișoara.
Studii: Școala primară, (1939 -1943),
Timișoara, Liceul C.D. Loga, (1943 -1948), Timișoara,
Școala Tehnică de Energie Electrică (1948 -1951),
Timișoara, Facultatea de Electrotehnică, Timișoara,
(1951 -1956);
Diplome obținute: Diploma de tehnician,
1951, Diploma de Inginer, 1956, Diploma de doctor
inginer, 1963, (Brno, R.S.Cehoslovacă);
Funcții didactice: Șef de laborator, 1956 -1957;
Asistent, 1957 -1963; Șef de lucrări, 1963 -1967; Conferențiar, 1967 -1976,
Profesor, 1976, până în prezent,
Funcții administrative: Decan al Facultății de Electrotehnică 1976 –
1984, Șef al Catedrei de Electronică Aplicată, Facultat ea ETC, 1990 – 2000.
Recunoaștere pe plan național: diploma Institutului Central pentru
Conducere și Informatică (1980 ), premiul “Tr aian Vuia” al Academiei
Române (1983 ), m embru al Consiliului Științif ic al “ Acta Tehnica
Napocensis ” publicat de Universitate a Tehnică Cluj Napoca (din anul
1996 ), acordarea certificatului de Expert Evaluator de căt re CNCSIS
(2001 ), președinte al filialei din Timișoara a “Asociației Române de
Robotică” și membru fondator al acestei asociații.
Recunoaștere pe plan internațional: elaborarea, susținerea și
obținerea diplomei de doctor inginer la Universitatea Tehnică din Brno,
Cehoslovacia (1963), membru al Consiliului de Redacție al Revistei „ Facta
Universitatis ” al Universității din Nis, Yugoslavia, (din 1996), nominalizarea
ca me mbru activ al Academiei de Științe din New York (1994), includerea în
anuarul biografic ”Who’s Who in Science and Engineering”, 6th Edition
(2002 -2003) editat de ABI, nominalizarea în “Research Board of Advisors“ al
„American Biographical Institute” (2002) .
Activitatea de conducere a doctoranzilor : Acordarea dreptului de
conducere, în specializările: Electronică, 1978 și Roboți Industriali, 1984.
Număr de doctor -ingineri confirmați, 13. Număr de doctoranzi în prezent
5, dintre care, 2 în faza de finalizare a tezei.
Lucrări elaborate: 110, dintre care: lucrări de cercetare științifică
publicate în reviste de specialitate și cu ocazia unor simpozioane cu

148 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
caracter național și international, 51; contracte de cercetare, încheiate cu
întreprinderi, 36; granturi de cercetare obținute prin concurs, 9; manuale
publicate, 9; invenții și inovații, 5.

În locul unei cărți, aș prefera accesul la internet

1. Am început să devin conștient de ceea ce înseamnă “Politehnica“
din Timișoara, în anul 1948, după ce am devenit, el ev al Școlii Tehnice de
Energie Electrică, iar printre dascălii mei de atunci, s -au aflat personalități
marcante ale Politehnicii. Farmecul deosebit și eleganța prelegerilor ținute
de profesorii Constantin Șora, Gheorghe Silaș sau Iosif Hajdu, au constitui t
pentru mine o pledoarie convingătoare pentru inginerie și m -au determinat
să devin student al Politehnicii. O nouă confirmare a faptului că valoarea și
prestigiul unei școli este determinat de dascălii pe care îi are, am avut -o pe
parcursul anilor de stu denție, când sub îndrumarea unor personalități ca
profesorii Gherm ănescu, Arghiriade, Cișman, Andronescu, Nădășan,
Dordea, Micloși, Rogojan și mulți alții, am făcut primii pași în inginerie.
La terminarea studiilor am avut sentimentul că, din punct de
vedere calitativ, ce ea ce mi-a oferit “ Politehnica“ reprezintă mult mai mult
decât suma cuno ștințelor însușite la diferitele discipline. Am devenit
conștient de faptul c ă sunt în stare să abordez creativ o activitate riguroas ă
de concepție inginereasc ă caract erizat ă prin finalitate, s ă prețuiesc
importan ța verificării experimentale , să î nlocu iesc dictonul “se poate și
așa” cu “se poate și mai bine” ș i nu în ultimul rând, s ă simt satisfacția, greu
de descris, pe care o oferă cuno ștințele temeinice și un lucru b ine făcut.
După absolvirea facultății, devenind dascăl și participând alături
de colegii mei, la efortul permanent de păstrare și dezvoltare al prestigiului
deosebit al școlii noastre, am ajuns s ă consider “ Politehnica“ o a doua
familie.
2. Evident, răspun sul la această întrebare este afirmativ. Ingineria
și profesiunea de dascăl, mi -au oferit satisfacții deosebite. Ce poate fi mai
frumos, decât s ă fii în permanență înconjurat de tineri dornici s ă-și
însușească cuno ștințele necesare meseriei alese și să-i ajuți în strădaniile
lor, cu competen ță și cât mai eficient ? Meseria de dascăl, te determin ă să fi
în permanen ță la curent cu tot ce este nou î n domeniul tău de activitate, s ă
adaptezi cuno ștințele transmise studenților, la schimbările, atât de
frecvente în anumite domenii, ale teoriei ș i practicii inginerești și în final,
să ai sentimentu l datoriei împlinite, atunci când inginerii , la a căror

MANDATARI AI SPIRITULUI 149
pregătire ai contribuit, se bucur ă de apreciere în locurile în care îș i
desfășoară activitatea.
3. În perioada în ca re m-am format ca inginer și dascăl, evoluția mea
a fost determinată de mai mulți profesori eminenți al căror exemplu am
încercat să -l urmez. Dintre aceștia, datorită și perioadei îndelungate în care am
beneficiat de competenta sa îndrumare, îl consider ca mentor pe profesorul
Alexandru Rogojan. Promotor al Electronicii timișorene și fondator al școlii
românești de Știința Calculatoarelor, profesorul Rogojan, mi -a îndrumat primii
pași în formarea mea ca cercetător și cadru didactic în domeniul electronicii.
Caracterizat prin competență, rigurozitate și o perseverență ieșită din comun în
atingerea obiectivelor urmărite, profesorul Rogojan, a fost și este, pentru mine
și pentru colegii mei, un minunat exemplu.
4. Urmărind cu perseveren ță, principiile tradițion ale de adaptare
permanent ă a conținutului procesului de î nvățământ și a cercetării
științifice, la cerințele revoluției tehnico -științifice și de compatibilizare a
acestora cu experiența altor universit ăți de prestigiu, “Politehnica “ de
astăzi se bucură de aceeași apreciere, care a caracterizat întreaga sa
existen ță.
5. Mesajul pe care obi șnuiesc s ă-l transmit st udenților mei,
cuprinde î n sintez ă următoarele argumente:
– prin strădania și competenț a cadrelor didactice, școala noastră
oferă tuturor studențil or săi cuno ștințele necesare pentru a deveni
specialiști de valoare;
– pentru însușirea acestor cuno ștințe este nevoie de un efort
continuu, potențat de pasiune și perseverență , din partea fiecărui student;
– avantajul de a deveni, după absolvirea facultăț ii, angajatul unei
instituții sau întreprinderi prestigioase și satisfacțiile ce decurg dintr -o
astfel de poziție, sunt în strânsă corelație cu nivelul de pregătire al fiecărui
inginer.
În cazul tinerilor cu o pregătire de excepție , care sunt sau doresc s ă
devin ă cadre didactice, atractivitatea și frumusețea unei astfel de cariere
este, în general, evident ă. Din păcate, în domeniile de mare actua litate,
dintre care face parte ș i Electronica, opțiunea absolvenților este influen țată
de faptul că veniturile of erite pe piața forței de munc ă, depășesc cu mult
nivelul retribuției obtenabile în domeniul educațional. Consider c ă această
situație are o influen ță deosebit de dăunătoare asupra continuității
procesului de formare a noilor generații de cadre didactice în școala
noastră.

150 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
6. Pentru un dascăl, realizarea simbiozei dintre preocupările
profesionale și via ța personal ă are loc în mod natural și firesc. După un
timp, ne d ăm seama c ă activitatea din cadrul ș colii face parte din via ța
noastră personal ă și ceea ce obișnuim să denumim via ță personal ă, poart ă
amprenta preocupărilor profesionale.
7. Numeroasele satisfacții pe care le oferă cariera didactică și
mediul stimulativ în care se desf ășoară activitățile din școala noastră, m -au
determinat rareori s ă mă îndoiesc de corectitudinea deciziei mele de a mă
alătura marii fa milii a dascălilor Politehnicii . Poate uneori, în perioadele în
care eram copleșit de atribuții administrative, îmi doream o variant ă, care
să-mi ofere mai mult timp pentru studiu și cercetare.
8. În primul rând , îmi displace ipoteza de a trăi izolat de semenii
mei, î n al doilea rând nu cred că există o carte care s ă cuprindă între
coperțile ei tot ce mi -aș dori să citesc, așa c ă permiteți -mi ca , în condițiile
date, s ă am o preferinț ă, tot ipotetică și anume; accesul pe internet.
9. Încă pe vremea când am fost student, am fost preocupat de
ideea, c ă dascălii mei, cu experiența lor vastă , dețin secretul succesului în
viață, exprimabil în câteva propozițiuni concise. Chiar aveam intenția s ă-l
rog pe unu l dintre profesorii mei s ă-mi dest ăinuie aceast ă rețetă a fericirii.
Ceva mai târziu, mi -am dat seama, c ă procesul de formare și optimizare a
calităților comportamentale și de comunicare uman ă este îndelungat, iar
conținutul său nu poate fi prezentat prin câteva pastile de adevăr, f ără a
ține seama de context. În consecință , am încercat să-mi însușesc cât mai
bine sfaturile dascălilor mei și să desprind din comportamentul lor reguli
care mi-au fost deosebit de utile. Î n formarea mea, am făcut deseori apel l a
înțelepciunea milenar ă a poporului nostru, exprimat ă prin proverbe ș i
dictoane. M -am străduit s ă nuanțez modul de exprimare a principiilor
mele, în funcție de contextul fiecărei situații. Revenind la întrebare, cred că
dictonul, reprezentativ pentru mine , ar putea fi: “respect ă, dac ă vrei s ă fi
respectat și oferă fiecăruia sprijinul pe care ți l -ai dori și tu , dac ă ai fi î n
situația lor”.
10. Dacă mi s-ar cere părerea cu privire la racordarea sistemului de
învățământ din școala noastră, la cerințele Comun ității Europene,
răspunsul meu ar fi: c orelarea riguroas ă la nivel de principii este absolut
necesară , ea constituind o condiție a integrării noastre în aceast ă
comunitate, î nsă modalitățile concrete prin care ea se realizează, sunt
numai de competen ța, re cunoscută pe plan internațional, a dascălilor școlii
noastre.

MANDATARI AI SPIRITULUI 151

Aurel Carol A. NANU

Inginer electromecanic, profesor universitar,
membru de onoare al Academiei de Științe
Tehnice din România.
Data și locul nașterii : 23 mai 1921, Turda,
România, dintr -o familie de distinși intelectuali
ardeleni. Tata a fost profesor de istorie și geografie
și protopop stavrofor.
Studii : Liceul Gh. Lazăr din Sibiu, promoția
1939; Școala Politehnică din Timișoara, promoția
1944 ; Universi tatea din Cluj la Timiș oara,
Facultat ea de Matematici, promoția 1944 .
Stagii în producție : Uzinele și Domeniile Reșița, 1944 -1945; CFR,
secția Telecomunicații, Timișoara, 1946 -1947.
Funcții în Institutul Politehnic Timișoara : asistent: 1946 -1948; șef
de lucrări: 1948 -1950; conferențiar: 1950 -1962; profesor: 1962 -1993;
profesor consultant: 1993 – până în prezent.
Doctorat : doctor inginer în 1962; doctor docent în științe tehnice
în 1970; doctor Honoris Causa al Universității „L. Blaga” din Sibiu, al
Universității Tehnice din Cluj -Napoca și al U niversității din Craiova;
conducere de doctorat din anul 1965.
Funcții de conducere : șef al Catedrei de Tehnologie mecanică:
1962 -1985; prodecan al Facultății de Electrotehnică: 1952 -1956; prorector
al Institutului Politehnic Timișoara: 1966 -1968; rector a l Universității
Tibiscus din Timișoara: 1994 -1999.
Activitatea didactico -publicistică : manuale și tratate publicate: 17;
lucrări științifice publicate: 250; invenții brevetate: 11; prototipuri de
utilaje realizate: 62.
Funcții în organizațiile științifice naționale și internaționale :
Asociația Română pentru Tehnologii Neconvenționale (ARTN) –
președinte de onoare; Academia de Științe Tehnice din România – membru
de onoare; Academia Română – președintele Comisiei de Tehnologii
Neconvenționale; Asociația Gene rală a Inginerilor din România (AGIR) –
membru; Academia de Științe din Franța – membru; American Biographic
Institute (ABI) – membru în Comitetul de Cercetare al Institutului;
Distincții : Ordinul Muncii clasa a II -a și clasa a III -a precum și
diferite med alii.

152 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
Caută noul, descoperă -i tainele, perseverează în munca ta!

1. “Politehnica” reprezintă pentru mine a doua familie, în care mi –
am petrecut viața, începând cu 1939. Este instituția în care m -am format în
profesia de inginer și m -am împlinit în cea de profesor. Nu -mi pot concepe
viața fără familia mea de acasă și fără familia mea din Politehnică.
2. Eu consider că cea mai frumoasă specialitate din lume este
ingineria, motiv pentru care am ales -o ca meserie de bază. Inițiindu -te în
inginerie poți realiza lucruri noi, utile ție și societății. Sunt primul inginer
din familia mea. Precizez că și fii și nepoții mei sunt ingineri.
3. Dintre profesorii pe care i -am avut, îi consider ca mentori ai mei
pe regretații profesori Plauțius Andronescu și Koloman Bakon y. De la
profesorul Andronescu am învățat de ce este necesar să cunoști bazele
teoretice ale fenomenului, iar de la profesorul Bakony modul în care
fenomenul trebuie aplicat practic în industrie.
4. În Școala Politehnică, pe care am terminat -o în 1944, am primit
o pregătire științifică generală, foarte solidă și completă. În Școala
Politehnică de astăzi, pe lângă cunoștințele generale, se dau mai multe
cunoștințe de specialitate în ramura respectivă. Cred că în universitățile
politehnice de astăzi ar trebui date mai multe cunoștințe de specialitate,
pentru ca inginerul format în școală să fie cât mai repede util în industrie.
5. Din păcate, astăzi o mare parte din studenți nu se mai pregătesc
suficient. Același lucru este valabil și la cadrele didactice tine re. La
acestea, există motivația necesității câștigării unui salariu suplimentar, cel
primit de la universitate fiind insuficient.
Baza oricărei meserii se pune în perioada vârstei dintre 20 și 30 de
ani. Dacă în această perioadă nu reușești să -ți asiguri un bagaj suficient de
cunoștințe, greu vei putea răzbate prin viață, la nivelul superior.
6. Viața personală și cea profesională formează un tot unitar. Dacă
între ele există o coeziune, atunci viața este completă.
7. Cred că, în afara profesiunii de dască l, aș fi fost un bun manager în
industrie.
8. Dacă mi s -ar impune exilul pe o insulă pustie, cartea pe care aș
lua-o cu mine ar fi Tratatul de Tehnologii Neconvenționale. În acest tratat
se prezintă bazele prelucrării materialelor cu energii concentrate. A cest
domeniu este la începutul său și necesită foarte multă muncă în continuare,
pentru a fi perfecționat.

MANDATARI AI SPIRITULUI 153
9. Eu am avut și am un dicton, d e care m -am ținut toată viața:
“Caută întotdeauna noul. Muncește pentru a -i descoperi tainele.
Perseverează în munca ta”.
10. Întrebarea ar fi: de ce v -ați ocupat toată viața de tehnologiile
neconvenționale? Tehnologiile neconvenționale se ocupă cu prelucrarea
materialelor cu energii concentrate, ca de exemplu: descărcare electrică în
impuls, fenomene electrochimice, fas cicul de electroni și fotoni, fluide
activate magnetic sau cinetic, unde ultrasonice etc. Pentru stăpânirea
proceselor tehnologice, sunt necesare foarte multe cunoștințe de fizică,
chimie, matematică, electrotehnică, mecanică. Viața m -a obligat să -mi
însuș esc, într -o bună măsură, aceste cunoștințe, aceasta pentru că am
predat multe discipline și mulți ani, atât la Facultatea de Electrotehnică, de
Mecanică, cât și la Universitatea din Timișoara.
Se spune – și este adevărat – că, în general, inginerii
electro tehnicieni nu cunosc mecanica, iar inginerii mecanici nu cunosc
electrotehnica. Eu, obligat de viață, având cunoștințe suficiente și în
electrotehnică și în mecanică, am abordat domeniul tehnologiilor
neconvenționale, unde sunt necesare cunoștințe, și de e lectrotehnică și de
mecanică. Când am abordat domeniul, el era la începutul său și pe plan
mondial. Pentru a -l cunoaște și stăpâni, ar trebui să -mi fac o documentare
teoretică fundamentală, să concep și să realizez utilajul necesar și să
studiez fenomenele din proces. Am făcut acest lucru o viață întreagă,
căutând a fi la curent și cu ce au lucrat alții în lume, fiind convins că
suntem abia la începutul cunoașterii tehnologiilor neconvenționale.
După experiența de o viață în domeniul prelucrării materialel or,
sunt convins că viitorul îndepărtat al prelucrărilor va fi prelucrarea
integrală cu energii concentrate.

MEMENTO

“O parte din timp ne este răpită, alta ne este sustrasă, alta se scurge. Dar
cea mai urâtă pierdere este aceea datorată neglijenței. Și dacă vei voi să
bagi de seamă vei vedea că cea mai mare parte a vieții noastre o pierdem
făcând ce nu trebuie, o mare parte, nefăcând nimic, întrega viață făcând
altceva”. Seneca

„Nu trebuie să desperăm în nici un joc, cât timp încă nu e pierdut” .
Walter Scott

154 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Alexandru NICHICI

S-a născut la 29 mai 1935, în Ivanda, județul Timiș.
Studii vocaționale la Școala Medie Electrotehnică
(1949 -1953) și la Facultatea de Electrotehnică,
specialitatea Electromecanică a Institutului
Politehnic din Timișoara (1953 -1958). Căsătorit cu
Cecilia Băcescu, doi copii: Delia si Zvezdan.
Comunicare avansată în franceză, engleză, rusă și
sârbă.
Activitate didactică în cadrul Politehnic ii
timișorene din 1959, șef de lucrări (1966),
conferențiar (1971) și profesor unive rsitar (1980) la discipline de “Știința
și tehno logia materialelor” respectiv, “Bazele cercetării experimentale
factoriale”, la nivel universitar și post -universitar. Profe sor cooperant la
Universitatea Națională a Republicii Zair (1974 -1976). Profesor consultant
din 2000.
Cercetare științifică în sisteme tehnologice de prelucrare prin
eroziune electrică și cu laseri. Teză de doctorat «Fenomene fundamentale
la prelucrarea cu scântei electrice cu electrod oscilant» (1970). Conducător
de doctorat în «Inginerie tehnologică» din 1990.
Activitate managerială ca Prodecan (1977 -1982), Șef de catedră
(1985 -1990), Rector (1992 -1996) și Secretar științific al Senatului
U.P.Timișoara (1 996-2000).
Contribuții în abordarea sistemică și informațională a acțiunii
tehnologice, în modelarea matematică și optimizarea tehnologiilor de
prelucrare prin eroziune, în definirea și promovarea unor elemente și etape
de reformă i nstituțională în Univers itatea “Politehnica” din Timișoara.
Peste 150 lucrări originale și de sinteză publicate în țară și
străinătate. Lucrări reprezentative: «Tehnologia materialelor», curs, 1980;
«Prelucrarea prin eroziune în construcția de mașini», carte tehnică, 1983;
«A new approach in the gas jet assisted CO 2 laser cutting off line
optimization», lucrare științifică, Lasers’ 97 International Conference
Proceedings, New Orleans, STS Press (USA), 1998.

MANDATARI AI SPIRITULUI 155
Nici un efort nu este prea mare
pentru a restabili “spiritul Politehni cii”

1. O viață de om, încărcată de aspirații, căutări, muncă multă și
sacrificii, o permanentă confruntare cu sine însuși si cu mediul social
înconjurător, mari satisfacții profesionale și general umane.
2. Fără șovăire, da, evident în măsura în care tân ărul în discuție ar
avea dorința, aptitudinile și vocația pentru o cariera universitară. Astfel de
tineri există mereu, dar identificarea, selecția și, mai ales, îndrumarea lor
trebuie făcută cu mult mai multă responsabilitate, competență și
generozitate d ecât se face în prezent. Argument fundamental: contactul și
interacțiunea de lungă durată cu ideile, cunoștințele, comportamentul și
problemele noilor generații de studenți, generații purtătoare de progres
științific și tehnologic, economic și social. Rezu ltă, în acest fel, pentru
dascăl, nevoia și obligația morală de înnoire continuă, de adaptare la
cerințele și așteptările dinamice ale acestor generații, de unde șansa
accederii la «tinerețe» spirituală de viață lungă.
3. În perioada contemporană, nu cred că se mai poate vorbi de
existența unui singur mentor în formarea profesională a cuiva. În ceea ce
mă privește, din mulțimea profesorilor pe care i -am avut, i -am apreciat și
stimat cel mai mult pe cei care, prin propriul exemplu și prin relațiile de
colegi alitate cu care m -au onorat, m -au determinat și ajutat să -mi dezvolt,
în timp, propria personalitate profesională și morală.
4. Și ieri și azi, Școala Politehnica din Timișoara a fost și este o
universitate de prim rang calitativ a învățământului superior tehnologic din
România. Din păcate, în anii din urmă, valori definitorii ale Politehnicii
timișorene, cum ar fi: legătura profundă cu realitatea economică,
capacitatea de adaptare materială și umană la progresele științifice și
tehnologice, exigența în sel ecția și promovarea studenților și cadrelor
didactice și, nu în ultimul rând, spiritul de responsabilitate și ținuta morală
a slujitorilor săi, au fost puse la grea încercare. Între consecințele acestei
situații, care se manifestă în momentul de față, menț ionez: ruperea
legăturilor de parteneriat dintre studenți și dascăli, simultan cu dispariția
motivației intrinseci și reciproce, dificultățile de integrare profesională a
unei mari părți a absolvenților în mediul economic actual, deriva spre
mediocritate ș i câteodată spre derizoriu a unora dintre activitățile didactice
și de cercetare științifică, consecință a mentalităților mercantile ale
dascălilor implicați. Evident că nici un efort, individual sau/și colectiv, nu

156 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
este prea mare în strădania de restabili re a ceea ce am numit, adeseori cu
mândrie, «spiritul Politehnicii».
5. Tuturor tinerilor de azi le -aș spune că satisfacțiile majore,
durabile, în viață au la bază echilibrul dintre ceea ce dăm societății și ceea
ce primim de la aceasta, ca recunoaștere a prestației noastre. Acest
echilibru nu este static, ci dinamic și are un caracter strict individualizat;
dând mai mult, în primul rând pe plan calitativ, valoric, moral, avem șanse
reale să primim, în timp, mai mult și să ne simțim, relativ și parțial, mai
«fericiți». Altfel spus, în efemera noastră existență pământeană, perioada de
tinerețe trebuie valorificată cât mai complet, dar în deplină armonie cu
celelalte componente firești ale vieții, pentru definirea și construirea bazelor
unui viitor profesional competitiv și generator de satisfacții pe piața forței de
muncă.
6. Raportul dintre viața personală și cea profesională este una din
marile provocări ale lumii moderne, criza de timp fiind generală. Personal,
consider că mai importante decât timpul efecti v alocat fiecăreia sunt
intensitatea, compatibilitatea și armonia trăirilor în comunitățile umane
asociate vieții personale (soți, copii, părinți, rude, prieteni) și vieții
profesionale (parteneri, colegi, șefi, subordonați). În ultimă instanță, nu
poate f i ignorat faptul că viața este frumoasă doar atunci când este «plină»
și, folosind un termen aparte, «rotundă».
7. Întrucât am optat pentru cariera academică de profesor
universitar cu 45 de ani în urmă și, până în prezent, nu mi -am pus
niciodată problema să renunț la ea, nu cred că mi s -ar fi potrivit mai bine o
alta profesiune.
8. Cărțile au fost pentru mine una din marile «comori» de care am
avut parte și m -am bucurat în viață. Am citit foarte mult și îmi este dificil
să aleg. Totuși, câteva nume: Emines cu, Caragiale, Jack London, Lion
Feuchtwanger, Ilf și Petrov, Noul val francez și pe planul modului de
gândire și acțiune – Mircea Malița.
9. Toată lumea învață de la toată lumea tot timpul.
10. Regretați ceva din viața pe care ați trăit -o până acum?
Nu, nimic; bună sau rea, frumoasă sau urâtă, mai aproape sau mai departe
de iluziile și așteptările mele, a fost, pur și simplu, viața mea.

MANDATARI AI SPIRITULUI 157

Marin PĂUNESCU

Inginer constructor, profesor universitar consultant
la Facultatea de Construcții la U.P. Timișo ara.
Născut la 08.08.1922 în Bârla, jud. Argeș. Căsătorit
cu Păunescu Maria.
Studii : Facultatea de Construcții Civile și
Industriale, IP Timișoara, 1956; dr. ing. din 1963.
Cariera : cadru didactic (din 1956), prof. univ. (din
1970), prof. consultant (din 1987), șeful Catedrei
Drumuri și Fundații (1968 1985), conducător de
doctorat (din 1972); în paralel activitate de cercetare la INCERC,
IPROLAM (București), Trustul de Construcții (Timișoara); expert în
diverse comisii de fundații.
Publicații : 24 de trat ate, manuale și cărți, dintre care menționăm:
“Geotehnica și fund ații”, EDP (1967, 1973, 1982), “Tehnica vibrării la
executarea fundațiilor”, Editura Facla (1979), “Îmbunătățirea terenurilor slabe
în vederea fundării directe”, Editura Tehnică (1980, 1992); peste 144 de
articole în țară și 28 peste hotare, 38 de lucrări în buletine științifice; a
participat la peste 20 de conferințe de specialitate în țară și la 16 peste hotare; a
realizat peste 150 de contracte; deține 22 de brevete de invenții și inovații.
Distincții : Premii MEI, Premiul I (1965, 196 7), Premiul II (1963),
Premiul “Traian Vuia”, Academia Română (1979), “Ordinul Muncii”,
clasa a III -a (1979).

Anii tinereții trebuie dedicați acumulării de cunoștințe temeinice

1. Universitatea “Politehnica” din Timișoara este o instituție de
învățământ superior cu un număr de facultăți tehnice ce acoperă un mare
sector de specializări inginerești, printre care și Facultatea de Construcții și
Arhitectură, școală care prin cadrele de valoare ce le are și baza m aterială
de care dispune a format mii de ingineri răspândiți pe teritoriul țării, dar și
peste hotare.
Pentru mine este școala care m -a format, în care am lucrat și încă
mai lucrez, dobândind cunoștințe despre frumusețea ingineriei de
construcții, pe care am practicat -o cu multă plăcere.

158 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
2. Profesia pe care o am (de inginer constructor) și îndeosebi
specialitatea în domeniul lucrărilor de inginerie geotehnică și fundații am
îmbrățișat -o în primul an de la absolvirea facultății. M -am format lucrând
și activ ând pentru dezvoltarea acesteia atât în practica inginerească de
cercetare, proiectare și execuție, căutând să -mi aduc contribuția la
dezvoltarea acesteia pe plan național și internațional, de aceea am sfătuit și
sfătuiesc pe tinerii dotați s -o practice și să contribuie la dezvoltare ca
cercetători, ingineri de performanță, și desigur ca profesori.
3. Consider că profesorii care i -am avut, au contribuit la formarea
mea inginerească, completată prin activitate de cercetare, proiectare și
execuție. Ca mentor de seamă îl consider pe acad. Prof. Dan Mateescu, al
cărui student am fost și în a cărui catedră m -am format.
4. Consider că Facultatea de Construcții, prin departamentele sale,
are un valoros corp didactic, cu pregătire științifică de un foarte bun nivel
profesional, o bază materială ce se modernizează permanent, contribuind
astfel la formarea de noi promoții de ingineri.
5. Transmit cadrelor didactice tinere și când am ocazia și
studenților ideea că succesul în viață, în activitate îl reprezintă munca .
Muncind, lucrând cu plăcere în domeniul propriu de activitate, viața e mai
frumoasă, cu multe satisfacții și -ți spor ește dorința de a trăi cu î mplinirea
personală că n -ai trecut prin ea fără să lași ceva, cât de puțin în urma ta,
care să amintească generații lor că ai existat.
6. La vârsta pe care o am, consider că în anii tinereții este indicată
formarea și acumularea de cunoștințe temeinice spre a putea fi un cadru
competent, valoros și să se afecteze timpului de pregătire tehnico –
științifică și pedagogică o mare importantă parte din aceasta, fără însă a
neglija total viața personală.
7. Meseria de dascăl o consider ca o încununare a activității de
documentare, studiu, cercetare, proiectare, de urmarire a proceselor de
execuție, pe care le -am iubit și mi le -am însușit, ceea ce a făcut să pot
practica profesia de dascăl.
8. La această întrebare e mai greu de răspuns, dar încercând să fiu
cât mai sincer, aș lua cu mine notițele de idei adunate și nerezolvate care
m-au stăpânit perioade lungi de timp, din care aș căuta să finalizez
(probabil numai la nivel teoretic). În concret cărțile proprii de geotehnică și
fundații și teza de doctorat.
9. Munca făcută în folosul societății îți aduce succesele
profesionale, satisfacții a rezultatelor obținute pe care nu ți le p ot lua nici
cei mai rău -voitori. Munca te face să fi mai bun, mai înțelegător în

MANDATARI AI SPIRITULUI 159
practicarea meseriei, în relațiile de familie, să te menții mereu proaspăt în
activitate.
10. Consider că procesul de formare și promovare a cadrelor
didactice trebuie să fie preocuparea de bază, permanentă, la orice nivel al
societății, pentru a contribui la formarea omului, la progresul societății,
ridicând -o la un nivel superior din toate punctele de vedere (cultural,
științific, material, uman etc.).

MEMENTO

“Tinerii sun t mai apți să născocească decât să judece, să execute decât
să chibzuiască, mai potriviți pentru proiecte noi decât pentru treabă
așezată”.
Francis Bacon

“Se spune « în anii tinereții » și « în zilele bătrâneții » pentru că tinerețea are
înainte ani , iar bătrânețea doar zile” .
Marie von Ebner -Eschenbach

“Științele hrănesc tinerețea și înnobilează bătrânețea”.
Cicero

“Știm bine cine suntem, dar nu ce am putea deveni” .
W. Shakespeare

“Întâmplările și planurile noastre fundamentale se pot compara cu două
forțe care trag după direcții diferite și diagonala care rezultă este cursul
vieții noastre”.
Arthur Schopenhauer

“Cei mai mulți oameni, pentru a ajunge la scopurile lor, sunt mai capabili
de o sforțare mare, decât de o perseverență îndelungată: lenea sau
nestatornicia lor îi face să piardă fructul celor mai bune începuturi; ei se
lasă adesea să fie întrecuți de alții care au pornit după ei și care merg
încet, dar continuu” .
J. de La Bruyère

160 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT

Dan PERJU

Născut la 15.12.1935 în Chișinău, Republica Moldova.
Studii: Facultatea de Mecanică, U.P. Timișoara, 1962;
dr. in g. în teoria mecanismelor, U.P. București, 1972.
Cariera : asistent 1962 -1967, șef lucrări 1967 –
1972, conferențiar 1972 -1980, prof. univ. (din 1980),
prodecan și decan, Facultatea de Mecanică (1971 –
1976), prorector al U.P. Timișoara (1984 -1992), șef de
catedră (1977 -1984, 1995 -2000), conducător de
doctorat în domeniul ingineriei mecanice;
Publicații : 14 cursuri și manuale universitare, 15 îndrumătoare de
laborator și proiecte în domeniul Teoriei mecanismelor și al Aparatelor de
măsurat, 164 de lucrări științ ifice publicate din aceleași domenii, 16
brevete de invenție cu tematica din ingineria mecanică.
Membru în mai multe organizații profesionale (AOS, AROTMM,
SROMECA, AMFOR, SRM etc.).

Nu merită să faci un lucru prost, dacă poți să îl faci bine

1. Locul și spiritul în care m -am format și am profesat. Nici o altă
instituție de același tip nu o poate concura.
2. Da. Cândva ingineria mecanică își va recâștiga poziția de
generator de progres și de nivel de trai și la noi în țară. Nimic nu se poate
clădi fără un suport material, iar acesta este creat / realizat de ingineri.
3. Aș prefera noțiunea de model în loc de cea de mentor. Ca model
de dascăli printre mulți alții, i -aș remarca pe prof. Vasile Mioc (Analiză
matematică), prof. Octavian Boșianu (Organe de mași ni) și prof. Marin
Rădoi (Mecanică). Au ținut cursuri elevate și de o logică ireproșabilă care
permiteau înțelegerea / însușirea materiei direct din predare.
4. Ca orice organism viu “Politehnica” a evoluat în istoria sa de
peste opt decenii. În perioada d e peste 47 de ani de la intrarea mea în
Politehnică am asistat la o serie de transformări în sensul creșterii și
diversificării ofertei educaționale și de cercetare. Ca o linie de conduită
majoră a Politehnicii trebuie menționat caracterul aplicativ legat de
realitățile industriale, atît ale procesului de instruire cât și a activității de
cercetare. Această orientare s -a impus încă de la înființare , avându -și
originea în influența sistemului german de învățământ superior tehnic, pe

MANDATARI AI SPIRITULUI 161
de o parte și proveniența primilor profesori pentru disciplinele tehnice, pe
de altă parte.
Având în vedere această orientare, care s -a trans mis din generație
în generație “integrarea învățământului cu cerectarea și producția” era o
realitate în sensul propriu al cuvântului la Pol itehnica timișoreană.
Din păcate, după anul 1989 se înregistrează o diminuare
semnificativă a legăturilor cu industria, a procesului instructiv și a cercetării,
ca urmare a reducerii activității și chiar falimentării unor unități industriale,
pe de o parte , și a unei atitudini de neimplicare și chiar de respingere a
instruirii practice de către mulți studenți . Calitatea învățământului post –
decembrist s -a depreciat și datorită pregătirii mai slabe a candidaților pe un
fond de oarecare dezorientare, nepăsare, comoditate și chiar blazare a multor
studenți.
În ultimii ani se înregistrază o ameliorare a calității procesului
instructiv -educativ, însă performanțele profesionale ale studenților dinainte
de 1989 nu mai pot fi atinse, la unele specializări diferența a junge în
medie, la 2 -3 puncte pe scara standard de notare cu 10 unități.
5. Să fie demni de înaintașii lor.
6. De complementaritate. Ideal ar fi ca ambele să -ți ofere numai
satisfacții. Din păcate acest lucru nu este pe deplin posibil, însă un anumit
echil ibru se poate realiza prin compensare, unele insatisfacții în viața
personală să fie compensate de unele reușite profesionale și viceversa.
7. Cea pentru care m -am pregătit – de inginer.
8. Condițiile “exilului” sunt insuficient definite. Presupunând unul
de lungă durată și absența totală a vreunei urme de civilizație ( “insula
pustie”) cartea pe care mi -aș dori -o ar fi un tratat complet de fizică (gen
Landau, Feynman, Kapița etc.), cu ajutorul căruia s -ar putea “reconstrui
civilizația”, în linii mari.
9. Nu merită să faci un lucru prost, dacă îl poți face bine.
Diferența, în expresie temporală, nu depășește 20%, dar credibilitatea
poate fi afectată în proporție de 100%.
10. Care sunt astăzi condițiile de operare ale unui inginer și cum
trebuie el pregătit?
Pregătirea unui inginer – și nu numai – ar trebui să se subordoneze
imperativului / cerinței adaptabilității. Dacă în secolul trecut se vorbea de
meserii care se transmiteau “din tată -n fiu”, astăzi, pe durata de viață activă
a unui individ (40 -50 ani), ace sta își poate schimba meseria și de 3 -4 ori.
Este rezultatul logic al dinamicii vieții economico -sociale a acestui început
de secol și mileniu. În aceste condiții pregătirea în specializări înguste

162 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
(ultraspecializarea) reprezintă un lux și o disipare nejus tificată de resurse,
având în vedere probabilitatea foarte redusă (5 -10%) ca absolventul să -și
găsească un serviciu la care “fișa postului” să se suprapună peste „foaia
matricolă”.
Soluția ar fi pregătirea ca inginer generalist în domenii de largă
acoperir e (mecanic, electric, chimie, electronică etc.), „specializarea” mai
îngustă, specifică locului de muncă, urmând să se facă la fața locului prin
studiu individual, perioade de instruire locală sau cursuri intensive
postuniversitare. Dacă la Politehnică stu dentul a învățat cum se învață și
logica unei dezvoltări, capacitatea sa de adaptare este garantată.

MEMENTO

“Ceea ce a trecut, s -a dus și -i irevocabil; înțelepții au ocupație de ajuns
cu lucrurile prezente și cu cele viitoare”.
Francis Bacon

“Cine vrea să realizeze ceva excelent și năzuiește să producă ceva măreț,
acela să concentreze neobosit, în punctul cel mai mic, puterea cea mai
mare”.
Friedrich Schiller

“Încerc să adaptez situația la mine, iar nu pe mine la situație”.
Horatius

“Nu trebuie ca omul să -și piardă cumpătul, nici chiar în răstriște. Prin
statornicie, el poate să ajungă la fericire. Și cel care călătorește pe mare
vrea s -o străbată din nou, după ce i -a pierit corabia în valuri”.
Pancat antra

„Nimic nu folosește atâta ca liniștea și conversația, cât mai puțină cu alții,
cât mai multă cu sine însuși” .
Seneca

“Rațiunea acționează c u încetineală și cu atâtea vederi, pe atâtea principii,
care trebuie să fie totdeauna prezente, încât în orice oră ea ațipește sau
rătăcește, din cauză că nu are prezente toate principiile ei. Intuiția nu
acționează așa: ea acționează într -o clipă și e tot deauna gata să acționeze” .
Blaise Pascal

MANDATARI AI SPIRITULUI 163

Eugen POP

Născut la Cluj , în 1927. Lucrări în domeniul
măsurărilor electrice și al prelucrării semnalelor.
Dintre cărțile publicate s -au remarcat: “Principii și
metode numerice de măsurare” și “Tehnici moderne
de măsurare”. Autor sau coautor la 12 brevete de
invenții. Pentru invenția “Transformator de curent cu
compensare electronică” a primit Medalia de aur la
Salonul de invenții de la Bruxelles , din 1997. Sub
conducerea sa au primit titlul de doctor inginer 35 de
tineri din țară și străinătate.

În viață e important să -ți găsești echilibrul,
pacea, liniștea interioară

1. Sunt în Politehnică de 58 de ani, ca st udent și apoi ca și cadru
didactic. Deci Politehnica a fost casa mea. Aici m -am format nu numai
profesional ci și uman. În concluzie Politehnica a fost cea de -a doua
familie a mea, îi datorez foarte multe.
2. În general, sfaturile au menirea de a nu fi urm ate și din acest
punct de vedere este ușor de a da sfaturi pentru că responsabilitatea care -ți
revine este minimă. Omul, deși este o ființă dotată cu rațiune, nu se
comportă rațional ci mai mult emotiv, temperamental. Sfatul pe care -l dai
este urmat numai dacă el corespunde cu ce dorește cel care ți -l solicită.
A da un sfat temeinic fundamentat cu privire la alegerea profesiunii
este foarte dificil. Sunt două lucruri distincte: calitatea profesională, cu ce -ți
oferă ea și la care poți răspunde cu competență și în al doilea rând,
compatibilitatea psihologică, intelectuală, a celui care -ți solicită sfatul, cu
profesiunea, lucru pe care nu -l cunoaștem, decât, eventual, puțin. De aceea
sfatul nu trebuie să fie dat direct ci să rezulte dintr -o discuție lămuritoar e, din
multe întrebări pe care le pui solicitantului, astfel încât sfatul, de fapt, să și -l
dea el singur.
Argumente care să susțină profesiunea de dascăl sunt numeroase:
satisfacția pe care ți -o produce transmiterea de cunoștințe, faptul că vezi cum
model ezi un tânăr și -l îndrumi, libertatea de a -ți alege domeniul de cercetare,
posibilitatea de a -l schimba, marea latitudine de a -ți organiza munca, etc.

164 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
3. Cred că ar fi o mare greșeală să consider un fost profesor de -al
meu drept mentor. Am avut norocul să am o pleiadă de profesori iluștri. Și
ce este mai important, toți erau diferiți, aveau o personalitate aparte. De la
fiecare am luat câte ceva. De aceea mentorul meu a fost “Politehnica”.
4. Școala Politehnica de astăzi este mult diferită de cea de
odinioa ră. Și este natural și absolut necesar, datorită evoluției rapide a
civilizației, a tehnicii în special. Adaptarea la noile necesități nu se face
însă cu suficientă obiectivitate. Intervin prea multe interese personale,
orgolii. Interesul pentru studiu, al multor studenți, este în scădere. Există
alte preocupări majore, alte priorități.
5. Studenților le -aș sugera să dea o mai mare atenție însușirii
temeinice a cunoștințelor de bază, să evite ultraspecializarea prea timpurie.
Pe cadrele didactice tinere le -aș sfătui să -și lărgească orizontul și să acorde
mai multă atenție cercetării științifice.
6. Viața profesională intensă tinde să -ți acapareze întreaga ființă, tot
timpul și deci intră în conflict cu viața personală, înțelegând prin aceasta,
familia. Este nevoie de stabilirea unui echilibru prin care să nu fie neglijată
nici una și nici cealaltă. Bineî nțeles este vorba de un echilibru elastic. Dar
pentru aceasta este nevoie de o înțelegere reciprocă.
7. Nu mi -am pus niciodată o astfel de întrebare. Cred că cea de
cercetător sau proiectant.
8. Întrebarea este metaforică pentru că pe o insulă pustie în primul
rând îți pui problema supravețuirii. Mi -aș alege cărți referitoare la
civilizațiile vechi din orientul îndepărtat. Mă fascinează Tibetul, un ținut
atât d e arid și din care a izvorât atâta înțelepciune.
9. Cu cât vrei să sapi mai adânc, cu atât trebuie să -ți lărgești baza,
pentru a nu se prăbuși totul.
10. Aș fi așteptat o întrebare de forma: “ce este mai important în viață” ?
Răspunsul pe care l -aș da ar fi : să-ți găsești echilibrul, pacea, liniștea interioară.
Oamenii permanent agitați nu -și trăiesc, de fapt, viața ci numai și -o macină.
Îmi place să închei cu unele din ultimele versuri scrise de Goga:
„Nu câte -au fost îmi vin în minte / Ci câte -ar fi putut să fie ”.

MEMENTO

“În lume nu există un mai frumos exces, decât acela de recunoștință”.
J. de La Bruyère

MANDATARI AI SPIRITULUI 165

Horia Liviu POPA

S-a născut la 4 noiembrie 1940, în Ti mișoara.
Căsătorit cu Rodica n. Falniță (matematician –
informatician) , au două fiice.
Studii : Liceul C.D. Loga, Timișoara
(1957); Școala Tehnică ASIT, Timișoara (1958);
Facultatea de Mecanică, Specializarea Tehnologia
Construcției de Mașini, Universitatea “ Politehnica”
din Timișoara (1963); Doctorat (1980) în
Tehnologia materialelor, Universitatea “Poli –
tehnica” din Timișoara: “Influența metodelor de
execuție a electrozilor asupra caracteristicilor tehnico -economice ale
prelucrării electroerozive cu copierea formei”; 16 specializări
postuniversitare în management, ingineria sistemelor, informatică (1972 –
2001: România, Germania, Franța, SUA, Spania, Grecia, Austria).
Domenii de competență : Management; Managementul competi –
tivității; Management strategic; Mar keting; Teoria și ingineria sistemelor;
Ingineria, analiza și managementul valorii; Ingineria și managementul
calității; Sisteme flexibile de producție integrate cu calculatorul; Inginerie
industrială.
Activitate didactică la U.P.T. : 1970 – 1972 – asiste nt universitar,
Catedra de Tehnologie Mecanică; 1972 – 1989 – șef de lucrări la catedrele:
Economia și Organizarea Producției / Material Rulant și Organizare /
Mașini Agricole și Organizare; 1990 – 1992 – conferențiar universitar,
Catedra de Management; 19 92 – prezent – profesor universitar,
Departamentul de Management, Facultatea de Management în Producție și
Transporturi.
Publicaț ii și contracte / granturi : 13 cărți publicate de edituri de
prestigiu din România (Prelucrarea prin eroziune în construcția de mașini,
1983 ; Economia și organizarea producției, 1984 și 1985 ; Sisteme
informatice și analiză economică, 1987 ; Inginerie industrială, 1993;
Inventică și ingineria valorii, 1995 ; Economic and social development
strategic concept for Timișoara area, 2000 ; Managementul și ingineria
sistemelor de producție, 2001 ; Management strategic, 2002 ; Bazele
managementului calității, 2002 ; Teoria și ingineria sistemelor, 2003 ;
Competitivitatea, 2007; DAAAM International Scientific Book 2007,
Chapt. 31: Training Need f or Business Creation in Automation Field;

166 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
Managementul competitivității serviciilor, 2008); 13 manuale pentru studenți;
187 articole științifice publicate în țară și în străinătate (din care 8 articole
cotate Thomson ISI) ; 4 brevete de invenții; 7 granturi de cercetare -dezvoltare
naționale (MEdC) și contracte de cercetare -dezvoltare în programe naționale
(la 3 director de proiect); 11 granturi internaționale UE -TEMPUS, Banca
Mondială (la 2 director de proiect); 54 de contracte de cercetare științifică și
consultanță pentru întreprinderi (la 28 director de proiect).
Experiență : inginer proiectant de tehnologii, echipamente și utilaje
(1963 – 1967, Întreprinderea ELBA din Timișoara ); inginer cercetător
științific (1968 – 1970, Catedra de Tehnologie Mecanică , U.P.T.); consultant
expert în management, marketing, inginerie (1972 – prezent); director tehnic
(1982 – 1985, Secția de Prototipuri și Microproducție, U.P.T.); secretar
științific (1986 – 1988, Facultatea de Mecanică, U.P.T.); membru în
Consiliile profe sorale al Facultăților în care a activat (1986 – 2007, U.P.T.);
șeful Catedrei de Management (1990 – 1992, Facultatea de Mecanică,
U.P.T.); membru în Consilii de administrație (1991 – 2004: S.C. Hiperion
S.A., Ștei, Jud. Bihor / S.C. Rominex S.A., Timișoar a / S.C. "Dermatina"
S.A. din Timișoara / Asociația de Cercetare Multidisciplinară Vest);
membru în Senatul U.P.T. (1992 – 1996); membru în Colegiul de Conducere
al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara (1994 – prezent,
președintele Secțiun ii Competitivitate); redactor șef al Buletinului Științific
al U.P.T., seria Management. Inginerie Economică. Ingineria Transporturilor
(1996 – prezent); director al Centrului de Cercetare în Inginerie Economică,
Facultatea de Management, U.P.T. (2001 – prezent).
Asociații profesionale : Asociația Română de Marketing
(AROMAR), din anul 1990; Camera de Comerț, Industrie și Agricultură
din Timișoara, din anul 1992; Asociația Consultanților în Management din
România ( AMCOR), din anul 1992; Asociația Română de Robotică
(ARR), din anul 1992; Asociația Generală a Inginerilor din România
(AGIR), din anul 1994; Asociația de Cercetare Multidisciplinară Vest
(ACMV), din anul 1999; Asociația Managerilor și Inginerilor Economiști
din România (AMIER), din anul 2001 .

Să adaptăm creativ soluții performante
pentru a urca în topul mondial al universităților

1. Universitatea “Politehnica” din Timișoara înseamnă pentru mine
instituția de mare valoare care m -a format ca inginer mecanic și specialist

MANDATARI AI SPIRITULUI 167
în domeniul “inginerie și management”, care mi -a definit scara valorilor,
care mi -a creat condițiile și m -a stimulat să contribui, împreună cu colegii
din diferite generații, la progresul în continuare al “Politehnicii” și al
Regiunilor României.
Am o admirație profundă pentru mo dul în car e, în istoria sa de 85
de ani, “Politehnica” din Timișoara, prin toți cei care au iubit -o și o iubesc,
a luptat și s -a adaptat performant la evoluțiile contradictorii ale mediilor
sale externe. Faptul că Senatul Universităț ii “Politehnica” din Ti mișoara a
aprobat înființarea în anul 1996 a Facultății de Management în Producție și
Transporturi este încă o dovadă a capacității de adaptare la viitor a
instituției noastre.
2. Sfătuiesc mulți tine ri să-mi urmeze în profesiunea “inginerie și
management” și sunt convins că împreună, colegii de la catedrele și
facultatea noastră, din alte facultăți, vom reuși, an de an, să creștem în
Europa valoarea noului do meniu de specializare, pe care “Politehnica” din
Timișoara l -a inițiat și la înființarea căruia în România am contribuit încă
din luna februarie 1990.
Domeniul Inginerie și Management are o sferă largă de cunoaștere și
acțiune, integrând ingineria, managementul, economia și psihosociologia
sistemelor de producție / prestare de servicii și de comercial izare,
hotărâtoare pentru progresul oricărei țări și oricărui continent. Este un
domeniu foarte complex, vast, integrativ, hotărâtor pentru progres,
domeniu în care perfecționarea continuă, pasiunea, flexibilitatea și
creativitatea au prioritate și condiți onează reușita. Experiența mondială
începând cu anul 1900 a validat deplin valoarea deosebită a domeniului de
specializare interdisciplinară “Inginerie și Management” pentru asigurarea
și creșterea competitivității firmelor, rețelelor de firme, clusterelor
(concentrări geografice / aglomerări de organizații sustenabil competitive
în piața națională și globală), subramurilor și ramurilor economiei
naționale. Cele cca. 590.000 de societăți comerciale active în prezent în
România și cele cca. 20 de milioane de firme active în Uniunea Europeană
oferă mari oportunități de angajare, dezvoltare a carierei și realizărilor
pentru profesioniștii în inginerie și management (în România și Uniunea
Europeană 99,9 % din numărul de firme sunt mici și mijlocii, cele
producti ve având nevoie în primul rând de ingineri -manageri). În același
timp, acest domeniu vast al Ingineriei și Managementului oferă
oportunități excepționale de cercetare -dezvoltare pentru cei pasionați de
inovare și progres în diferitele domenii ale științei, tehnologiei, economiei
naționale și continentale.

168 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
3. Ca student al Facultății de Mecanică am avut parte de cadre
didactice de foarte mare va loare de la care am învățat că “puterea
profesională” înseamnă a avea scopuri clare și ambițioase, pasiune
deosebit ă, o planificare și organizare avansată, spirit de echipă, a desfășura
activități din ce în ce mai complexe care să -ți consolideze experiența și,
mai ales, a te perfecționa continuu. Modele mi -au fost și îmi sunt
Academicianul Ioan Anton, Profesorii Aurel Nanu, Eugen D odon ,
Gheorghe S avii, Ilie H aiduc , Mihai R afiroiu , Ioan R adoslav , Francisc
Kovacs .
4. Universitatea “Politehnica” din Timișoara a intrat după anul
1989 în competiția dură din piața globală a formării forței de muncă de
înaltă calificare și de cercetare -dezvoltare -inovare. Această piață dinamică
este caracterizată de o puternică turbulență, cauzată de evoluțiile
contradi ctorii recente și viitoare ale “actorilor”: 1) economiile regionale,
naționale, continentale mai mult sau mai puțin competitive ; universitățile
concurente, în primul rând cele competitive, care sunt angrenate în cursa
pentru o poziție fruntașă în clasamentele mondiale și în piața globală; 2)
învățământul preuniversitar care nu reușește să fie suficient de performant
pentru a asigu ra mulți absolvenți de liceu bine pregătiți și motivați
profesional; 3) noii intrați, din țară sau din străinătate, în piața formării
forței de muncă de înaltă calificare și de cercetare -dezvoltare -inovare din
România; 4) evoluțiile socio -culturale, ale me ntalităților și pasiunii pentru
inginerie în general în secolul 21, care vor fi accentuate defavorabil o dată
cu aderarea României la Uniunea Europeană (în UE cultura bunăstării este
foarte puternică, iar cultura competitivității este foarte slabă) . Mediil e
externe puternic turbulente, salarizarea încă mediocră din universitățile
românești, managementul în stil clasic, cultura organizațiilor, au
determinat după anul 1989 perturbații semnificative a le performanțelor și
în cadrul “Politehnicii” din Timișoara.
Cu toate eforturile depuse, cu toate progresele realizate, consider
că Universitatea “Politehnica ” din Timișoara în anul 200 8 este poziționată
relativ mai puțin performant în piața globală, comparativ cu poziționarea
Școlii Politehnic e și a Institutului Politehnic “Traian Vuia” din perioada
1930 – 1990. Nu suntem încă prezenți în nici unul din clasamentele
mondiale ale universităților, nu urcăm în conformitate cu potențialul
nostru , nici în clasamentul românesc al universităților din țară. Această
situați e este un motiv puternic de a concentra toate resursele și
compet ențele actuale și viitoare ale “Politehnicii” din Timișoara, de a
dezvolta accelerat spiritul de echipă și cultura competiti vității, pentru a

MANDATARI AI SPIRITULUI 169
putea reduce rapid, semnificativ, decalajele față de cele mai performante
universități europene și nord -americane.
5. Tuturor tinerilor care s -au născut în țara noastră, în mod
deosebit studenților și tinerelor cadre didactice, le -aș transmite, – și de câte
ori am ocazia, o fac, – un mesaj de iubire și d evoțiune față de România,
dintotdeauna acest primitor spațiu -timp cu resurse de valoare excepțională.
La începutul secolului 21 România are nevoie ca ei, mai tinerii, să
genereze alături și împreună cu toți ceilalți, comunicarea diversificată,
respectul și coeziunea puternică între indivizi, grupuri și echipe, spiritul
optimist și permanent pozitiv, cultura valorilor autentice, realizări de vârf
în domeniile de competență proprii, cel mai avansat management și cele
mai înțelepte politici, care să ne aducă, în relativ scurt timp, în apropierea
primelor 20 de țări din clasamentele mondiale de competitivitate și
bunăstare .
6. Între viața personală și cea profesională, în orice domeniu al
activității umane, trebuie să existe o armonie avansată, generatoare de
valoare pentru tine și familie, pentru organizație și comunitate, pentru
natură și societate.
7. Profesiunea de dascăl universitar, în înțelesul ei modern, este
una din cele mai complexe din câte există. Aș putea învăța și desfășura
orice profesiune în care poți comunica, coopera, crea și aplica valoare spre
binele tău, al familiei, organizației / organizațiilor din care faci parte,
comunității în care trăiești și, prin acestea, României.
8. În secolul 21 al “hipertextului”, tehnologiei informației și
comun icaților, pe o insulă pustie pe care aș fi ex ilat (oare, de ce să fiu
exilat ?) aș lua sigur cu mine un calculator portabil foarte performant (cu
sursă de energie regenerabilă și conexiune la satelit ) pentru: (1) acces în
timp real la orice carte și informa ție necesară; (2) scrierea propriei noi
cărți, pe care aș publica -o în primul rând pe internet.
9. Prefer și voi prefera întotdeauna proverbele țărilor / regiunilor
performante ; câteva : „Ai reușit, continuă, nu ai reușit, continuă !”
(Scandinavia); „Nimeni nu poate trăi fără sprijinul celorlalți” (Japonia);
„Ajută -te singur” / „Prin noi înșine” (România).
10. Întrebarea care nu mi s -a pus: Ce ar trebui să facem cei care
iubim și vom iubi Universitatea “Politehnica” din Timișoara pentru ca, în
relativ scurt timp, să devină / să redevină una din cele mai performante
universități europene și mondiale ?
Sunt convins că avem o cale sigură, foarte eficace și eficientă ,
parcursă periodic la “Politehnica” din Timișoara după anul 1920, după

170 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
anul 1990, inclusiv în ult imii ani : un management inovativ integrativ al
competitivității universitare . Pentru perioada 200 8 – 2040 (intervalul de
timp al celei de -a patra generații de dezvoltare a U.P.T. ) management ul
integrativ al competitivității universitare, asimilat, introdus imediat, aplicat
consecvent, continuu îmbunătățit la diverse niveluri ierarhice ( clustere în
care U.P.T. este încorporată , rețele de universități, universitate, facultate,
departament, catedră, centru / institut de cercetare -dezvoltare etc.) va putea
fi resursa noastră cea mai valoroasă, alături de resursele umane
(persoanele) și soc iale (acele atât de importante “comunicare, re spect și
încredere reciprocă”, “spirit de echipă performantă”) . La elaborarea
politicilor și strategiilor de com petitivitate ale U niversității “Politehnica”
din Timișoara trebuie pornit de la așa-numitul “reperaj strategic”
(benchmarking) prin care se identifică performanțele și soluțiile omologate
internațional pentru universitățile / organizațiile competitive (Top 500
Universități mondial, Top Universități SUA, Top Universități UE , Top
Webometrics al universităților etc.). Soluțiile performante mondial trebuie
cunoscute, adaptate creativ și nu reinventate. Repere și modele de la care
putem învăța, cu care putem coopera sunt, în prez ent, în primul rând
Massachusetts Institute of Technology , Harvard Business School (SUA) ,
McGill University (Canada), Eidgenössische Technische Hochschule
Zürich (Elveția), Ludwig -Maximilians -Universität München și Technische
Universität München (Germania) , Technische Universiteit Delft (Olanda),
Technische Universität Wien (Austria).

MEMENTO

“Ce ești , te privește pe tine. Ce vrei , privește și pe alții.
Ce faci, aceea îi poate privi pe toți. ”
Nicolae Iorga

“Faima, care se ascunde de cei care o caută, a leargă după cei care nu se
străduiesc s -o aibă. ”
Jacob Burckhardt

“Gloria omenească trebuie apreciată după mijloacele prin care ea a fost
dobândită. ”
La Rochefoucauld

MANDATARI AI SPIRITULUI 171

Nicolae ROBU

S-a născut la data de 28.05.1955, în comuna Bocsig,
jud. Arad, situată pe malul stâng al Crișului Alb, pe
drumul Arad -Moneasa, la cca. 50 Km de Arad și
cca. 40 Km de Moneasa, într -o familie de țărani.
A urmat grădinița, ciclul primar și ciclul
gimnazial în comuna natală. S -a distins, încă de la
grădiniță și apoi pe toată peri oada de școlarizare, ca
un copil strălucit, care învăța totul foarte repede, era
bun sportiv și avea un talent muzical deosebit.
Trecerea din clasa a patra în clasa a cincea a reprezentat pentru
copilul Nicolae Robu un moment de macaz. În urma unei acțiuni de
recrutare intreprinsă în zonă de Liceul de muzică „Ion Vidu” din
Timișoara, tatăl lui, Teodor Robu, un om cu o inteligență și cultură
generală neobișnuite pentru un țăran, dirijor al corului bisericii și al celui al
căminului cultural, având sub baghet ă inclusiv profesori de muzică, a avut
intenția să -și dea copilul, începând din clasa a V -a, la acest liceu. S -a și
deplasat în acest scop la Timișoara, cu o mulțime de instrumente muzicale
confecționate de fiul său. Întâmplarea a făcut, însă, ca directoru l liceului să
nu fie de găsit în acea zi, iar Teodor Robu să se răzgândescă, apoi, în
privința viitorului copilului său.
După absolvirea școlii generale, Nicolae Robu a urmat Liceul de
cultură generală din Ineu, făcând naveta zilnică, cu autobuzul, pe dist anța
de 7 Km dintre Bocsig și Ineu. Atât pe parcursul școlii generale, cât și în
timpul liceului, elevul Nicolae Robu s -a afirmat ca un elev deosebit, cu un
grad de multivalență ieșit din comun. Foarte bun la matematică și fizică,
dar pasionat în același t imp și de literatură și filozofie, de muzică și sport.
Reprezenta cu cinste liceul la olimpiadele școlare, dar juca cu multă
pasiune și talent și fotbal, în echipa clasei, echipa liceului și la Victoria
Ineu. Și ca și cum acestea n -ar fi fost destule, mai avea și o formație
muzicală, „rock” – numită ”Antares” -, întemeiată și condusă chiar de către
el, cu care își încânta colegii de generație, dar și pe profesori.
La absolvirea liceului, Nicolae Robu a depășit cu succes examenul
de Bacalaureat și, imediat î n continuare, dificilul concurs de admitere de
pe atunci – constând în probe extrem de serioase de verificare a
cunoștințelor la matematică și fizică -, la Universitatea “Politehnica” din
Timișoara – pe atunci: Institutul Politehnic “Traian Vuia” din Timiș oara -,

172 ȘCOA LĂ ȘI SPIRIT
Secția de Automatică și Calculatoare. Ca student, a continuat pe aceeași
linie ca și în învățământul preuniversitar, ținându -se, tot în zona excelenței,
și de școală, și de marile lui pasiuni, fotbalul și muzica. A fost remarcat
ușor de marele prof esor Alexandru Rogojan, întemeietorul școlii românești
de Calculatoare, fost rector al UPT, la acea vreme șeful Catedrei de
Calculatoare, care l -a luat să -l coordoneze științific la lucrarea de diplomă.
Impresionat de capacitatea sa, pe care o pomenea fre cvent în ședințe de
catedră sau consiliu profesional, cum își amintește un alt mare fost
profesor al Politehnicii Timișorene, actualmente profesor consultant,
Crișan Strugaru – succesor al profesorului Rogojan la conducerea Catedrei
de Calculatoare -, prof esorul Alexandru Rogojan i -a propus studentului
Robu, încă de la sfârșitul anului IV, să se orienteze spre o carieră
universitară, tentându -l cu poziția de asistent chiar la disciplina lui însuși,
Calculatoare Numerice. Așa cum o dezvăluie profesorul Nicol ae Robu de
astăzi, acesta a fost momentul decisiv pentru el din punct de vedere al
orientării în carieră. Spune el: “Când profesorul Rogojan mi -a făcut
această propunere, am simțit instantaneu că mă înalț la ceruri de fericire.
Atunci s -a înfiripat un vis și începând de atunci, nu mi -aș mai fi putut găsi
liniștea fără ca acel vis să devină realitate.” Drumul spre împlinirea vis ului
a fost lung și anevoios. După absolvire, Nicolae Robu și -a efectuat
stagiatura practică – obligatorie pe atunci -, ca inginer d e mentenanță, la
IIRUC București, Filiala Timișoara. Cum posturile în învățământul
superior se blocaseră, Nicolae Robu a rămas până în 1985 la IIRUC. În
1985, s -a transferat ca inginer cercetător la IPA București, Filiala
Timișoara (IPA însemna: Institutul de Cercetare Științifică și Inginerie
Tehnologică pentru Automatizări, Tehnică de Calcul și Telecomunicații).
Rămas ancorat în visul său, tânărul inginer Nicolae Robu acumula și
performa, fiind apreciat de colegi și șefi pentru competența profesională și
calitatea sa umană.
Abia în 1987, după un concurs susținut în 1986, Nicolae Robu a
putut deveni asistent universitar la Catedra de Automatică și Calculatoare a
Politehnicii timișorene. În 1985, a încercat să se înscrie la concursul de
admitere la doctorat, organizat după 4 ani de pauză. Nu a fost, însă,
acceptat de conducerea locală a Partidului Comunist Român, pe motiv că
tatăl său a avut parte de o detenție politică și nici el însuși nu era chiar “pe
brazdă”.
Din fericire pentru Nicolae Robu, ca pentru at âția și atâția români,
comunismul a căzut în România în 1990, iar barierele lui aberante au
dispărut abrupt. Nicolae Robu a urcat rapid în ierarhia academică,

Mandatari a i spiritului 173
parcurgând -o treaptă cu treaptă, până la vârf, cu calificative superlative. A
fost mereu, cum est e și în prezent, un dascăl iubit de studenți, clar în
predare, exigent, dar echilibrat și corect în evaluare. E de notorietate că
studenții, ca expresie a sentimentelor lor pentru profesorul și omul Nicolae
Robu, dar și a celor pe care le recepte ază ei din partea lor, îi spun “tata
Robu”. În cercetare, Nicolae Robu a obținut mereu rezultate remarcabile,
într-o abordare pragmatică, cu aplecare specială spre aplicație, spre
utilitate concretă. A atras prin activitatea sa de cercetare fonduri uriașe
pentru uni versitate. În 2008, spre exemplu, a câștigat cu un proiect care
vizează realizarea unui Institut de Cercetări pentru Energii Regenerabile o
finanțare nerambursabilă de 17.5 milioane euro, din fonduri structurale ale
Uniunii Europene.
În 1990, la puțin timp după revoluție, a devenit, prin voința
Senatului UPT, în urma primelor alegeri libere după cca. 50 de ani,
Prorector al acestei universități, fiind, de departe chiar, cel mai tânăr
Prorector din țară. A fost reales de același Senat – desigur, cu componenț ă
schimbată -, în 1992, 1996 și 2000. După patru mandate de Prorector, în
2004, a fost ales Rector. În 2008, după un mandat extrem de prodigios,
strălucit putem spune, în care în universitate s -au produs mutații adânci,
printr -o reformă de mare anvergură c e nu a scăpat nimic și printr -o
preocupare greu de egalat de înnoire și dezvoltare infrastructurală – au fost
renovate peste 50 de clădiri, reprezentând spații de învățământ, cămine,
cantine și hoteluri ale universității, s -au echipat la standarde de top p este
300 de laboratoare, s -au creat terenuri de sport, bazine de înot, un parc, a
fost ridicată o nouă bibliot ecă încă neterminată, etc., Nicolae Robu fost
reales ca Rector cu unanimitate de voturi, în condiții de vot secret. Asta
spune totul.

Să nu negli jăm ceea ce ne -a consacrat:
activitatea de formare a resurselor umane înalt calificate

1. Cum Vă rapor tați la tradiția Universității “Politehnica” și la eventualii
Dumneavoastră maeștri pe linie didactică și / sau de cercetare ?
Formarea mea ca inginer în automatică și calculatoare, apoi ca
cercetător și cadru didactic a fost profund marcată de excepționalii dascăli
pe care am avut șansa să -i am la Universitatea ”Politehnica” din Timișoara
(pe atunci, Institutul Politehnic ”Traian Vuia” din Timișoara). Îi voi
nominaliza cu toată reverența: Alexandru Rogojan, Vasile Pop, Crișan
Strugaru, Iosif Kauffman, Mircea Vlăduțiu, Mircea Stratulat, Ionel Jian și

174 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
pleiada de tineri la acea vreme asistenți ai lor. I -aș alătura lor, apoi, pe
distinșii profesori și oameni N icolae Budișan, pe lângă care mi -am început
asistenția și cu care am avut și o fructuoasă colaborare științifică și Toma
Leonida -Dragomir, de la care am avut multe de învățat, pur și simplu
fiindu -i în preajmă, chiar dacă nu am avut ocazia să interacționăm direct
prea mult, pe linie profesională.

2. Caracterizați stadiul actual al relației profesor – student respectiv
maestru – discipol.
Relația profesor – student sau, dacă vreți, maestru – discipol, a
fost, dintotdeauna, una extrem de complexă și, fără -ndoială, așa este și
actualmente și va rămâne astfel pentru totdeauna. Ca rector, dar, de fapt,
mult mai devreme, ca prorector, am încercat din răsputeri să cultiv în UPT
o relație deschisă, apropiată, caracterizată prin respect, corectitudine și
exigență co rect definită din partea fiecărei părți spre cealaltă. Mereu am
afirmat că o universitate trebuie să fie centrată pe student și am acționat ca
atare. Apreciez că, rod și al contribuției mele, relația profesor – student
este, în UPT, la ora actuală, una car e se înscrie, în cele mai multe cazuri, în
coordonatele menționate. Eu, ca rector, folosesc feedback -uri complexe
pentru a putea lua prompt măsuri corective, respectiv evolutive, feedback –
uri provenite atât de la studenți, cât și de la profesori și, de ase menea, de la
absolvenți.

3. Care sunt mijloacele și șansele Universităț ii „Politehnica” de a intra în
“Top 500” al u niversităților tehnice din lume ?
Discuția aceasta pe tema “Top 500” al universităților este una ce
ține mai degrabă de un nou limbaj de lem n decât de o substanță a
lucrurilor. Am constatat că majoritatea celor ce abordează subiectul habar
nu au care sunt criteriile folosite pentru ierarhizare, cât de relevante sunt
ele și pentru ce anume din ceea ce înseamnă și face o universitate, cât preț
se pune în lume și de către cine pe acest top. Hai să clarificăm pe scurt
măcar câteva aspecte. “Top 500” avut în vedere, uzual, în mod subînțeles,
este întocmit pe baza criteriilor Shanghai, care reflectă predominant
vizibilitatea rezultatelor obținute în activitatea de cercetare – evident: aici
intră, din start, doar cele publicabile – și recunoașterea internațională, prin
premii (Nobel, etc.) și medalii (Field Medals) a cadrelor didactice,
cercetătorilor, studenților și absolvenților. Noi, românii acestui început de
mileniu, ar trebui să ne vedem, cum se spune în popor, “lungul nasului” și

MANDATARI AI SPIRITULUI 175
să înțelegem că top 500 după astfel de criterii nu -i, deocamdată, pentru noi.
Până acum 20 de ani no i trăiam și lucram în izolare, “cercetam” din
răsputeri dar, cu excep țiile de rigoare, de fapt, în cel mai bun caz,
redescopeream ceea ce era de mult cunoscut și, în domeniul cercetării
aplicate, ne puneam în practică ideile prin, pe și cu tehnologii cu 10 -20 de
ani, uneori chiar cu mai mulți, mai vechi decât cele de care s e dispunea în
țările dezvoltate. Chiar credem că elita românească este superioară elitei
internaționale, încât această superioritate să compenseze lipsa de dotare,
lipsa de surse de informare, lipsa de cadru liber de gândire și inițiativă,
lipsa de posibil ități de exploatare a unor minți strălucite din alte societăți,
lipsa de motivare financiară și alte lipsuri, iar noi să avem, pe baza
superiorității, rezultate mai bune? Abia în ultimii ani – mai exact: în
perioada 2005 – 2008 -, mediul educațional și me diul de cercetare au
beneficiat de fonduri considerabile – oricum: încă mult sub nivelul celor al
celor pe care dorim să -i întrecem -, s-au creat posibilități de informare și
dotări tehnice “la zi”, iar orientarea cercetării și a valorificării rezultatelor
ei s-a făcut aliniat la ceea ce se -ntâmplă în lumea în care noi dorim să
ajungem printre cei mai buni. Noi, românii, avem, fără -ndoială, oameni
extrem de capabili și în universitățile noastre și în afara lor. Oameni cu
nimic mai prejos decât cei cu care o bțin rezultate cei ce sunt cu mult în fața
noastră. Dar, din păcate, asta nu -i suficient. Sunt convins că cititorii se
întreabă: dacă -i așa, cum d e Ungaria este reprezentată în “Top 500”?
Răspunsul este: Ungaria a fost, întotdeauna, cum e și astăzi, per an samblu,
cu unul sau mai mulți pași în fața României – și dacă vrem să schimbăm
această situație, atunci trebuie, în primul și în primul rând, să o
conștientizăm -, apoi Ungaria a avut șansa ca laureați ai premiului Nobel
să se revendice ca aparținând în tr ecut și / sau în prezent unor universități
maghiare, etc. În concluzie, noi trebuie să ne propunem să aj ungem cât mai
sus, inclusiv în “Top 500”, dar să nu ne închipuim că doar propunându -ne
sau aducând în dezbaterea publică acest lucru, vom și reuși. N -avem, însă,
voie, ca urmărind această țintă, să neglijăm ceea ce în întocmirea topului
contează mai puțin, dar pe noi ne -a consacrat și anume: activitatea
didactică, activitatea de formare a resursei umane înalt calificate, pe care o
facem bine, foarte bine chiar, la niveluri comparabile cu cele la care o fac
cele mai bune universități al e lumii. Desigur, când am spus “o facem bine”
am avut în vedere ca subiect universitățile bune ale Ro mâniei, inclusiv
Universitatea “Politehnica” din Timișoara. Precizarea e necesară, pentru
că, din păcate, în România există o mulțime de universități slabe și extrem

176 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
de slabe, de stat și particulare deopotrivă, care nu fac deloc cinste
sistemului românesc de educație și țării noastre.

4. Evaluați sintetic contribuția Dumneavoa stră didactică, științifică și
spirituală.
Sintetic vorbind, contribuția mea didactică, științifică, mana –
gerială și spirituală constă în:
a). în plan didactic: generarea a zeci și zeci de lucrări de laborator, a zeci și
zeci de teme de proiect, a sute de lecții de curs la cca 20 de discipline câte
am ținut până în prezent, a cinci cărți cu ISBN și cultivarea unei relații cu
studenții de ti pul celei definite mai sus;
b). în plan științific: publicarea a peste 75 lucrări științifice, din care
cca. un sfert în străinătate, în publicații cu indexare în baze de date (ISI,
INSPEC, etc.), brevetarea a 2 invenții, înregistrarea unui program de
calculator, coordonarea a 3 doctoranturi finalizate cu succes,
coordonarea a 6 doctoranturi aflate în derulare, atragerea pentru UPT
prin activitatea științifică a cca 20 milioane EUR, din care cca 2.5
milioane EUR prin contracte de cercetare -dezvoltare -inovare –
consultanță -asistență tehnică și cca 17.5 milioane EUR printr -un grant
de creare a unui institut de cercetări, Insti tutul de Cercetări pentru
Energii Regenerabile;
c). în plan managerial: promovarea în universitate a unui climat sănătos,
propice realizării general -umane și profesionale a membrilor
comunității – cadre didactice, cercetători și studenți -, transformarea
universității din una centrată pe profesor, în una centrată pe student și
pe nevoile societății, reformarea organizatorică a universității,
integrarea și afirmarea universității în circuitele internaționale de
educație superioară și de cercetare prin închei erea a peste 130 acorduri
internaționale bilaterale și multilaterale, reabilitarea, modernizarea și
dezvoltarea infrastructurii universității prin repararea a cca. 50 de
clădiri, reprezentând spații de învățământ, cămine, cantine și hoteluri
ale universită ții, echiparea la standarde de top a peste 300 de
laboratoare, crearea de terenuri de sport, bazine de înot și a unui parc,
realizarea unei case de cultură a studenților politehniști, construirea
unei noi biblioteci, etc.;
d). în plan spiritual: diseminare a prin emisiuni radio și TV și prin
comunicate și declarații în presa scrisă tradițională și on-line a
nenumărate reflecții civice, compunerea a cca. 30 de cântece și
compunerea câtorva poezii; și, ca să închei ușor șăgalnic, extinzând :

MANDATARI AI SPIRITULUI 177
marcarea, în cei 33 de ani de când sunt cadru didactic titular al UPT, a
peste 1 000 de goluri la fotbal!

5. Tot ce ați mai dori să spuneți.
Îmi doresc ca școala noastră să aibă parte întotdeauna de un corp
didactic și de cercetare valoros, demn de marii ei înaintași, de conducători
înțelepți și eficienți, de studenți foarte buni și de contexte sociale,
economice și politice – naționale și internaționale – favorabile atingerii
nobilei ei misiuni. Îmi doresc ca eu, familia mea, colegii de comunitate
academică, concitadinii și concetățenii să avem parte de sănătate, noroc,
succese și bucurii din belșug și, în consecință, de fericire!

MEMENTO

“Este de necrezut câtă forță poate sufletul împrumuta trupului”.
Wilhelm von Humboldt

„Munca ne dă mai mult decât mijloace de tra i; ne dă viață”.
Henry Ford

„Respectul nu suportă apropierea, ci se ține mai totdeauna departe;
pentru că în prezența celui respectat, el se topește ca untul la soare”.
Arthur Schopenhauer

„Mintea gândește și banul cârmuiește” .
Oswald Spengler

„Omul petrece jumătate din viață pentru a scăpa de opiniile false ale
predecesorilor și cealaltă jumătate pentru a impune copiilor false păreri”.
I. Goldberg

„Curajul este bun, perseverența este mai bună”.
Theodor Fontane

„Știința începe să devină cu adevărat interesantă, abia acolo unde ea se
termină”.
Justus von Liebig

178 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT

Bernhard ROTHENSTEIN

A venit pe lume la data de 04.01.1924 în
Timișoara, din părinții Liza și Jean Rothenste in.
Școala a început -o în anul 1930 la Școala de
Aplicații a Școlii Normale din Timișoara, un centru
avansat de cercetări pedagogice. Între anii 1934 –
1940 a fost elev al Liceului Constantin Diaconovici
Loga. Între anii 1940 -1942 a fost elev la Liceul
Izrae lit din Timișoara. Păstrează profundă
recunoștință profesorilor Iorgulescu, Coman,
Cioflec și Maria Neumann. Între anii 1942 -1944 a
prestat muncă obligatorie, într -un detașament de muncă, o puternică
școală în ale vieții.
Din anul 1944, când a devenit stu dent al Școlii Politehnice din
Timișoara, și -a legat viața strâns de această Instituție, obținând în anul
1949 titlul de inginer electromecanic.
Din anul 1949 este cadru didactic al acestei Școli, desfășurându –
și activitatea în cadrul catedrei de fizică, trecând prin toate gradele
didactice. A predat un curs de fizică generală studenților de la secția de
Electronică și Telecomunicații. La îndemnul profesorului Cișman a
început să studieze fenomenul de frecare internă în metale feromagnetice.
Tema s -a doved it fructuoasă fiind strâns legată de studiul unor efecte ca
efectul Procopiu, Wiedmann și Matteucci, concretizându -se în lucrări
publicate în reviste de prestigiu din USA, Germania, Cehoslovacia,
Anglia, Olanda și Franța. Pe baza lor și -a redactat lucrarea de doctorat cu
titlul “Contribuții la Mecanismul Frecărilor Interne”, susținută în 1968.
În colaborare cu profesorul Nădășan a propus utilizarea acestor efecte la
mărirea rezistenței la oboseală a oțelurilor. Din lipsa unei baze materiale
adecvate, a pără sit acest domeniu, trecând la studiul telemetriei
relativiste, având în vedere efectul Doppler și fenomenul de aberație a
luminii. A antrenat în această activitate colegi de catedră. Lucrările pot fi
văzute pe Internet, prin Google, dându -i să caute bernha rd rothenstein.
Este susținut în activitatea sa de soția Eva Rothenstein, medic, care i -a
asigurat o viață familială bine temperată și care nu drămuește timpul pe
care îl petrece la laborator.

MANDATARI AI SPIRITULUI 179
Mai sunt multe de făcut, atât la “ziduri ”
cât și la “spiritul ” care domnește între ele

1. Politehnica din Timișoara înseamnă pentru mine școala
superioară care m -a acceptat în 1944 ca student, după un examen de
admitere foarte riguros. Profesorii ei mi -au oferit cunoștințele de bază la
care am putut atașa cele nece sare pentru a rezolva problemele cu care
m-am confruntat în cariera mea de cadru didactic. Mi-a oferit un mediu
propice pentru o activitate de cercetare și un contact îndel ungat cu un
tineret studios, dâ ndu-mi ocazia să învăț învățându -i. Este o mare
satisfacție să văd că mulți dintre foștii mei studenți sunt cadre didactice
valoroase ale Scolii Politehnice și a altor instituții de învățământ superior
din lumea întreagă.
2. Da, cu siguranță! Depinde de satis facțiile pe care le urmărește.
În cazul în care s e mulțumește cu recunoștința multor generații de foști
studenți, cu un nume adunat pe o carte, cu o scrisoare din partea redacției
unei reviste de prestigiu prin care i se face cunoscut c ă i-a fost acceptată
spre publicare o lucrare, că este invitat la se siuni de comunicări cu
participare internațională, că lucrările sale sunt citate de cercetători cu
contribuții în domeniu, atunci îi recomand cu căldură să urmeze acest
drum.
3. Evident, Profesorul Valeriu Alaci, de la care am învățat Analiza
Matematică cu care mă mai descurc și azi. De la cursurile dumnealui
plecai cu lecția învățată ca rezultat al clarității expunerii. Pot spune că am
învățat de la acest Profesor cum să transmiți cunoștințe, cum să abordezi
studenții, cum să ai preocupări științifice. Rev ista de Matematică pe care o
edita (nu știu cu ce fel de sponsori) oferea studenților un prim contact cu
știința.
4. Școala Politehnică nu cunoștea conceptul de Catedră sau de
Departament. Exista un șef de disciplină cu asistenții săi. Ei formau o
echipă b ine orientată asupra strategiei de transmitere a cunoștințelor,
asupra unei optime corelări a activității de curs cu cea de seminar cât și
asupra activității de cercetare. Catedra, în actuala ei organizare, pierde din
vedere tocmai aceste elemente din acti vitatea cad relor didactice din
învățământu l superior. Vedeam pe vemuri, în laboratoare, cercetători, în
jurul unor instalații experimentale în plină funcționare. Din păcate acest
lucru nu se mai prea vede. Se pare că mai sunt multe de făcut atât la
“ziduri ” cât și la “spiritul” care domnește între ele.

180 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
5. Obișnuiam să spun studenților mei să învețe limbi străine,
matematică și fizică. Ele la un loc, fac pe puțin jumătate de inginerie.
Sfătu iesc un cadru didactic începător să -și găsească un mentor cu o
linie de cercetare bine conturată, să încerce să -i înțeleagă ideile și să
aducă contribuții la ele. Internetul, de care nu beneficiez decât de puțină
vreme este o sursă stimulativă de informație, ce merită a fi utilizată.
6. Cine vrea să aibă succes în viața pr ofesională trebuie să aibă o
viață personală adecvată. Există reguli de viață pentru sportivii de
performanță. Multe dintre ele sunt valabile și pentru căutătorii de nou.
7. Cred că meseria de reporter pe mai multe meridiane, avându -l
ca model pe Egon Erwi n Kish. Am încercat această meserie în studenție
dar m -am lăsat, dându -mi seama că adevărul social nu este recepționat
identic de toți.
8. M -am temut întotdeauna de oamenii de o singură carte. Aș lua
cu mine un Laptop cu legătură directă la un satelit pri n care aș urmări cu
jind ce se lucrează în lume. Dacă insula ar avea și niscaiva locuitori aș lua
cu mine și Carta Drepturilor Omului.
9. În știință, cel puțin, are dreptate cel care are dreptate, dar numai
pentru un timp, fiindcă vin teorii noi, care le c onțin pe cele vechi drept un
caz particular. Acesta este motivul pentru care în științ ă nu e timp de
plictiseală. Am învăț at de la cei vechi: “Hic Rhodos, hic salta ”. În
traducerea mea liberă "Aici e Timișoara , aici arată de ce ești capabil".
10. Ce ați fa ce dacă ar fi posibil să o luați de la capăt? Tot asta!

MEMENTO

“Când întâlnim pe cineva care ne datorează recunoștiință, îndată ne
aducem aminte. Cât de des putem întâlni pe cineva căruia îi datorăm
recunoștiință, fără să ne gândim la aceasta”!
Johann W. Go ethe

“După cum cunoaștem din globul pământesc doar suprafața, nu și masa
mare și solidă a interiorului său, tot așa nu cunoaștem în mod empiric din
lucruri și din lume, în general, decât numai aparența, adică suprafața”.
Arthur Schopenhauer

MANDATARI AI SPIRITULUI 181

Eugen SERACIN

Prof.univ.dr.ing. Seracin s -a născut în ziua de
28.11.1928 la Drobeta – Turnu Severin. A
terminat liceul “Decebal” din Deva, fiind
declarat șef de promo ție. A fost primul la
examenul de bacalaureat, ținut pe două licee .
A urmat cursurile Facultății de
Electrotehnică a Institutului Politehnic din
Timișoara, finalizate prin obținerea diplomei de
merit. A fost reținut ca și cadru didactic în
decembrie 1950 la aceeași facultate, obținând
succesiv funcțiile de preparator, asistent, șef de
lucrări, conferențiar și în final profesor universitar în anul 1970 la catedra
de Mașini, Acționări și Utilizări E lectrice. Și -a susținu t teza de doctorat în
anul 1964 , obți nând titlul științific de doctor inginer.
Activitatea sa didactică, științifică, de conducere de doctorat, de
publicare de cărți și articole științifice, de participare la sesiuni de
comunicări științifice s-a manifestat în principal în domeniul Acționări lor
electrice și anume pe probleme de dimensionarea, proiectarea optimizată a
acționărilor electrice, aplicare de Acționări electrice neconvenționale,
stabilirea de metode noi de proiectare și cercetare a acționărilor electrice,
introducerea în practică a sistemelor de acționare automată, cercetări
privind sisteme de acționare electrică de exemplu cu mașini liniare, ș.a.
Sintetic, activitatea sa remarcabilă se poate ilustra și sub formă
numeric cantitativă: 11 cărți (manuale, cursuri) cărți mai ales tipări te în edituri
consacrate, 6 îndrumătoare de proiectare și lucrări de laborator, 77 publicații
de articole în reviste tehnice și științifice de specialitate, 38 contracte de
cercetare, la multe fiind responsabil de contract, 2 invenții brevetate, 15
inovați i, 25 doctoranzi care au obținut titlul științific de doctor inginer.
În total, suma a celor arătate mai sus este de 11 + 6 + 77 + 38 + 2
+ 15 + 25 = 174 lucrări. Două din lucrările științifice sunt pub licate în
reviste din Germania, ca singur autor.
Trebuie amintit că a primit de două ori și premiul II pentru
cercetare științifică din partea MI, că a fost membru în toate comitetele
Confer ințelor Naționale de Acționări E lectrice (CNAE), în total 13, a
primit diplomă de excelență pentru contribuția la dezv oltarea Facultății de
Electrotehnică și Electroenergetică din Timișoara, inclusiv a

182 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
laboratoarelor, cu ocazia împlinirii a 75 ani de viață. A fost referent la
numeroase susțineri de teze de doctorat și în comisii de examen. A
beneficiat de trei stagii de d ocumentare în străinătate. Se remarcă
contribuția sa și în formarea pentru activitatea didactică și științifică a
tinerelor cadre din catedră.
A primit dreptul de a conduce doctoranzi în anul 1969 prin Ordinul
M.I. 977/14.10.1969. În prezent este profesor consultant la aceeași Facultate.
Pe linie administrativă a fost prodecan în intervalul 1968 – 1972 și
membru în con siliul profesoral al Facultății , ani mulți.
Pe linie educativă și sportivă a mai fost 35 ani președintele secției
de alpinism de la Clubul Sportiv Politehnica, obținând rezultate
remarcabile în formarea tinerilor sportivi și în competiții. Pe baza
activității și a rezultatelor la competiții a obținut înalta distincție de
Maestru al sportului la alpinism , în anul 1996 , ianuarie. Ca activitate
extrauniversitară se poate aminti că agrează m ult mu zica clasică de operă.
Pe baza activităț ii sale deosebite rezultă că domnul Eugen Seracin
a fost și este un cadru de valoare al Facultății, activitate remarcabilă pusă
în slujba procesului de învățământ .

Nimeni nu este atât de bun pe cât vrea să pară

1. Instituție de prestanță pentru formarea cadrelor superioare
tehnice: de ingineri și chiar doctori ingineri; preocupările și cerințele să
depășească adeseori rutina.
2. Da, dacă are aptitudini bine definite î ntr-un domeniu anumit, respectiv
să știe ce vrea. Să -i placă atât teoria cât și practica dar mai ales corelarea lor.
3. Da. Acad.prof.dr.ing. Corneliu Mikloși. După decesul lui, pe
prof.emerit dr.ing. M. Brașovan.
4. În progres evident. Poate că ar fi necesară m ai multă pasiune în muncă.
5. Din proverbele în limba latină se pot culege multe. De
exemplu : „Mens sana in corpore sano”; „Veritas simplex oratio” , Seneca.
„Întâi ne gândim și apoi facem” (Acad.prof.dr.ing. C. Mikloși)
6. Trebuie găsit echilibrul.
7. Cercetător șt iințific .
8. Eminescu. Motivația este evide ntă: profunzimea ideilor. Ca de
exemplu în Scrisoarea III -a; Glosă; Luceafărul; La steaua, etc.
9. Nimeni nu este atât de rău pe cât pare și nici atât de bun pe cât
vrea să pară (original) .
10. Să nu consider nimic drept si gur și inflexibil.

MANDATARI AI SPIRITULUI 183

Constantin ȘTEFAN

Născut la 04.08.1931 în Comuna Poiana, județul
Gorj. Absolvent al Facultății de Mecanică agricolă
seria 1 956, Dr. Ing. în specialitatea “Mașini
agricole”, titlul științific obținut în anul 1972 în
cadrul Institutul ui Politehnic “Traian Vuia”, cu
tema „Contribuții teoretice și experimentale
privind distribuirea uniformă a câmpului
aerodinamic realizat de ventilatoarele combinelor
de cereale în camera de curățire”, sub conducerea
Prof. Dr. doc. Ing. Ștefan Căproiu, me mbru de
onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice. Specializări în Slovenia
în anul 1971 și în Bulgaria în anul 1973. Conducător de doctoranzi din
anul 1990 în specialitatea “Inginerie mecanică” din cadrul Facultății de
Management în Producție și Transporturi, catedra de Transporturi și
Logistică. Tematica cercetărilor a fost orientată în domeniul perfecționării
proceselor de lucru realizate de mașinile agricole și optimizarea
parametrilor de exploatare a agregatelor agricole. Prim autor și coautor a
peste 100 de publicații științifice și a 15 tratate, manuale și cursuri
universitare. Participant cu 18 contracte cu Institute centrale de cercetare
științifică și cu unități productive, dintre care la 15 ca responsabil de temă.
Cea mai reprezentativă p ublicație este lucrarea cu titlul “Ventilatorul
transversal în tehnica agricolă”, pub licată în anul 1998 la Editura Politehnica
Timișoa ra, având ca autori pe C. Ștefan și I. Fitero . Această lucrare este prima
de acest gen în literatura tehnică românească, iar Redacția Revistelor Agricole
a prezentat -o ca un semnal editorial de prestigiu.
Distincții: Medalia muncii în 1959 și Conferențiar Universitar
evidențiat în 1983.

Tinerețea permanentă a studenților este molipsitoare

1. Politehnica reprezintă pentru m ine instituția în care mi -am
desăvârșit pregătirea științifică și care m -a propulsat în ierarhia
universitară, unde mi -am desfășurat cu o deosebită plăcere întreaga mea
activitate de peste 44 de ani, inclusiv în învățământul superior.

184 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
2. Recomand cu căldur ă tinerilor să îmbrățișeze cariera
universitară. Munca alături de studenți aduce satisfacție deplină, iar
permanenta lor tinerețe este molipsitoare.
3. Menționez cu recunoștință, cu deosebită stimă și respect, aportul
adus la formarea mea profesională de c ătre profesorul emerit Pompiliu
Nicolau și prof. dr. doc. Ing. Ștefan Căproiu.
4. Școala Politehnică de astăzi continuă să păstreze meritele Școlii
Politehnice timișorene de ieri, prin exigența și responsabilitatea ce o
manifestă față de pregătirea absolve nților și sunt convins că va rămâne
instituția fanion a învățământului superior din vestul țării.
5. Studenților le transmit îndemnul să umple zi de zi amfiteatrele și
laboratoarele, iar pe cadrele didactice tinere le atenționez că cei mai aprigi dar
și cei mai corecți judecători ai valorilor lor, sunt studenții . Colegilor tineri le
recomand să-și însușească tot cee a ce a fost mai valoros din activitatea
didactică și științifică a predecesorilor lor în domeniu și să lupte să ridice pe
noi trepte de recunoaș tere Universitatea Politehnica din Timișoara.
6. Între viața personală și cea profesională trebuie să existe un
echilibru desăvârșit. Disfuncționalitățile din viața profesională sunt
influențate direct de lipsurile care apar în viața personală. Cei care au drept
de decizie, trebuie să vegheze la realizarea tuturor condițiilor ce
perfectează acest echilibru.
7. Cea de medic.
8. Nu cred că mi -ar fi suficient să iau o singură carte! Oricum, mi –
aș lua cărți care să -mi întrețină sufletul, poate chiar ș i Biblia. Dar nu aș
renunța la Robinson Crusoe, care mi -a copleșit copilăria și mi -a indus
sentimentul că omul poate realiza și imposibilul.
9. Da, dictonul ce derivă din cugetarea chinezească: „Mai bine să
nu cunoști hieroglifele, decât să nu te pricepi la oameni” .
10. Când ați trăit momente de fericire deplină? Atunci când am
constatat că am reușit să -i fac fericiți pe cei din jurul meu.

MEMENTO

“Forța vitală a unei vârste, nu stă în ceea ce culegi, ci în ceea ce sameni”.
Ludwig Börne

“Acela trăieșt e, care -i de folos multora; acela trăiește care se folosește de
sine”.
Seneca

MANDATARI AI SPIRITULUI 185

Marin D. TRUȘCULESCU

Născut la 04.09.1926, satul Bâltane, comuna Tâmna,
județul Mehedinți; căsătorit cu Voina Maria, doi copii.
Liceul “Traian” din Drobeta Turnu Severin (1939 –1947 ),
secția reală. Facultatea de Mecanică de la Institutul
Politehnic Traian Vuia din Timișoara , specializarea
Transporturi terestre (1947 –1951 ). Specializare în
Metalurgie fizică la Universitatea din Liége, Belgia,
1965.
Doctor inginer în științe tehnice, (1967 ) cu teza “Studiul comportării
oțelurilor aliate cu 9% Ni și 4% Co la temperaturi joase”; Principalele analize
și încercări pentru teza de doctorat le -am efectuat în laboratoarele “Centre
National de Recherches Metallurgiques”, Liége, Belgia , 1965.
În producție în domeniul reparării și exploatării autovehiculelor
terestre, îndeplinind funcțiile de inginer, șe f secție tehnică, director (1952 –
1960 ). Director la Atelierul Școală și de Prototipuri al Institutului
Politehnic “Traian Vuia” din Timi șoara, 1971 –1976.
În învățământ, profesor la Școala Metalurgică din Timișoara (1948 –
1952 ), în învățământul tehnic (1954 –1985) parcurgând toate treptele de la
asistent la profesor universitar titular (1969 –) și apoi profesor consultant
(1995 – prezent). A predat disciplinele: Tehnologia prelucrării la cald;
Tehnologia fabricării mașinilor termice și a cazanelor; Tehnologia și utilajul
tratamentelor termice – Metalurgia fizică, Studiul metalelor, Metalurgia
structurală, Selecția și utilizarea materialelor, Materiale avansate.
Conducător de doctorat în Științe tehnice, specializarea Știința
materialelor, (1974 – prezent). Paralel cu activitatea didactică a desfășurat
o activitate de cercetare științifică în domeniile: oțeluri criogenice, oțeluri
speciale ter morezistente și inoxidabile; analize structurale; tratamente
termice, termochimice, termomecanice, termofizice.
În cadrul cercetării aplicative a promovat aplicarea unor tehnologii
noi de prelucrare mecano -termică a materialelor metalice, crearea de mărci
noi de oțeluri (criogenice, termorezistente, metale amorfe, aliaje
termocompensatoare și cu efect de memoria formei), perfecționarea și
crearea unor metode moderne de investigație a structurii și caracteristicilor
materialelor metalice.
A publicat în edit uri de prestigiu 21 că rți de specialitate.
Menționăm “Studiul metalelor” (1971 și 1977), “Oțeluri inoxidabile și

186 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
refractare” (1983); “Metale amorfe”, (1988); “Materialotehnică”, vol. I,
“Metalurgie structurală” (2003); “Instalații termoenergetice – fiabili tate –
durată de viață” (2003). A publicat 188 articole științifice în reviste de
specialitate și în volumele simpozioanelor și conferințelor din țară și
străinătate: oțeluri criogenice 40; oțeluri speciale 30; metale amorfe 17;
analize structurale și trat amente termice 65; mașini termice, tribologie
36. Autor a 5 brevete de invenție din domeniul oțelurilor criogenice,
metalelor amorfe, aliajelor termocompensatoare. Autor a 90 de
protocoale de cercetare științifică. Menționăm cercetările pentru pilotul
de a pă grea, durată de viață a elementelor active din instalațiile
termoenergetice, materiale noi (criogenice, amorfe, termocompensatoare)
tehnologii de tratament termic ș.a.
A activat ca: secretar științific și membru al Consiliului profesoral
al Facultății d e Mecanică din Timișoara (1969 – 1995); secretar științific al
Comisiei de metalurgie de la Ministerul Educației și Învățământului (1972
– 1975); Director al Atelierului Școală și de Prototip uri al Institutului
Politehnic “Traian Vuia” din Timișoara (1971 – 1976); Directorul filialei
“Prelucrări Metalurgice” din Timișoara, a Institutului de Cercetări
Metalurgice București (1977 – 1995); Membru al Consiliului Științific al
Institutului de Cercetări Metalurgice București (1977 – 1995); Membru în
comit etul de redacție al revistelor “Metalurgia”, “Cercetări metalurgice”,
“Buletinul Științific și Tehnic al Institutului Politehnic Traian Vuia din
Timișoara” (1977 – 1995); Membru în consiliile științifice ale unor
simpoz ioane internaționale România – Iugoslavia; Pr eședinte și membru al
subcomisiei “Știința materialelor” de la Academia Română, filiala din
Timișoara, (1988 – prezent); Președinte al filialei din Timișoara a
Academiei de Științe Tehnice din România (2001 – prezent); Șef de
catedră Tehnologia Constructor ilor de Mașini (1977 – 1985), Știința
Materialelor și Tratamente Termice (1991 – 1995); Membru al Academiei
oamenilor de știință (1988 – prezent); Membru în Consiliul Administrativ
al Asociației de Cercetare Multidisciplinară Zona de Vest (1998 –
prezent); Membru al Asociației de Tratamente Termice din România (1990
– prezent); Premiul Ministerului Educației și Învățământului, (1988),
pentru Metale amorfe; Ordinul Muncii clasa a III -a (1970).

Învață atât din eșecurile cât și din realizările vieții tale

1. În concepția mea Politehnica este un forum al învățământului
superior, cu multiple valențe în formarea inginerilor specialiști în variate

MANDATARI AI SPIRITULUI 187
domenii tehnice și socio -umane. A contribuit și contribuie la educarea și
instruirea viitorilor ingineri, oferindu -le cunoștințe civice, tehnice și
manageriale. Este un formator de cercetători științifici atât în științe
fundamentale cât și în cele aplicative. Este farul călăuzitor al dezvoltării
tehnice pe diferite planuri ale societății. Politehnica este viață și repre zintă
progresul omului și societății.
2. Mirajul tehnicii încântă majoritatea tinerilor și nu așteaptă
imbolduri pentru a -i afla tainele. Nu toți sunt dotați cu aptitudini tehnice și
ca atare eu i -aș sfătui ca înainte de a se lăsa seduși să -și facă o anali ză a
capacităților de care dispun. Să aibă pasiune pentru a îmbrățișa ingineria și
să se gândească cum ar putea să contribuie prin el însuși la progresul vieții
și societății.
Munca didactică, în general, dar cea din învățământul tehnic, este
un vis al mul tor tineri. Aș sfătui înainte de a opta pentru această frumoasă
și grea profesie – formator de ingineri – tânărul să -și facă autoanaliza și să –
și evalueze posibilitățile tehnice, didactice și pedagogice. Dacă prin
autoevaluare găsește că este apt pentru ac tivitatea didactică și de cercetare
științifică, să se încumete să intre în societatea academică. Tot timpul să fie
încrezător în forțele sale și continuu să se îndoiască a ști totul și că a
acționat prompt la solicitările învățăceilor săi.
Îndemn pe tânăr ul care are temeinice cunoștințe tehnice, cunoștințe
civice și este dotat cu harul transmiterii cunoștințelor, să urmeze profesia de
inginer și de cadru didactic universitar. Dacă nu are aceste calități, să caute un
alt domeniu în care pasiunea lui îl va a juta să fie un om de nădejde.
3. De la fiecare din profesorii mei am învățat ceva atât în domeniul
tehnic cât și în cel civic. Tuturor le port respectul cuvenit și le adresez
deosebite mulțumiri pentru părticica din sufletul lor ce mi -au transmis -o.
În mod deosebit am afinități sufletești pentru doi oameni de știință care mi –
au călăuzit pașii în frumoasa activitate tehnică și didactică. Profeso r emerit
inginer Marin Bănărescu din Universitatea Politehnica din Timișoara,
specialist de înaltă clasă în domeniu l mașinilor termice, care mi -a îndrumat
pașii în activitatea didactică și mi -a arătat cum și ce trebuie să facă un
profesor universitar pentru a insufla dragoste pentru inginerie și pentru a
crea un om tehnic cu calități folositoare dezvoltării societății. Profesor PhD.
Ing. Louis H abracken , specialist în Știința Materialelor de la Centre National
de Recherches Metallurgiques, Liége, Belgia, pentru formarea mea ca
cercetător în domeniul științei și ingineriei materialelor. Sper că din prinosul
profesorilor mei să fi transmis și eu urmașilor ceva ce le -a folosit pentru
perfecționarea activității lor în învățământ și societate.

188 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
4. Este greu de a face o evaluare a școlii politehnice timișorene în
timp. Fiecare etapă de dezvoltare a acestei școli a fost influenț ată de politica
socio -industrială promovată de societate. Când societatea a mers spre
mărirea dezvoltării industriale a țării, școala a răspuns cu promptitudine la
formarea specialiștilor necesari, poate în unele situații cu prea mult zel,
formând un număr mare de ingineri. Circula pe vremuri o butadă că în
curând vom avea atâția ingineri încât vor fi folosiți și la curățirea străzilor.
Acestor circumspecți le -am spus la timpul său că dacă inginerul va curăța
strada cu mătura, atunci nu e demn de acest titl u. El va trebui să găsească
mijloace tehnice – dacă e adevărat inginer – prin care să facă o curățire
impecabilă a străzilor. Vedeți azi progresul făcut în acest domeniu.
În etapa actuală Școala Politehnică trece printr -o criză de personalitate
care îi inf luențează activitatea. Criza este dictată de: dificultățile materiale
pentru funcționarea și dezvoltarea laboratoarelor didactice și de cercetare;
slaba motivație a cadrelor didactice pentru a presta o muncă didactică și de
cercetare măcar la nivelul decen iilor trecute; un entuziasm scăzut al
studenților datorită faptului că ingineria nu le conferă statutul adecvat în
societate. Mulți nu -și găsesc un loc de muncă la nivelul pregătirii și sunt
siliți să presteze munci aducătoare numai de venituri. Dacă se va reuși să
se îndrepte aceste neajunsuri, sunt sigur că vom face ca “Școala
Politehnică ” timișoreană să fie mai mult și mai bună decât ce a fost.
5. Studenții de astăzi să dea curs pasiunii lor de a deveni ingineri și,
de ce nu, și cadre didactice universit are. Să găsească în ei puterea de a depăși
această etapă “neagră” a ingineriei și să -și îmbogățească cunoștințele încât
să contribuie la schimbarea în bine și la dezvoltarea socio -umană. Să fie
încrezători că fără tehnică progresul societății este incert.
Cadrele didactice, atât mature dar mai ales tinere, să nu uite de
menirea lor. Să fie motivate profesional, să -și intensifice munca de
cercetare și să -și perfecționeze activitatea didactică. Să militeze pentru
dezvoltarea laboratoarelor și a tehnicii de in vestigație. Să muncească în așa
fel ca generațiile următoare să le aducă prinos de recunoștință și ele să fie
demne de înaintașii lor.
În situații de tranziție socială există greutăți reale sau create
artificial și să nu uite că învingători vor fi cei car e vor găsi soluții viabile
pentru dezvoltarea socială și proprie.
6. Între viața profesională și cea personală există o strânsă
interdependență. De felul cum reușești să -ți organizezi și să -ți dezvolți viața
personală depinde calitatea vieții profesionale. Și reciproca este adevărată.
Raportul între viața personală și cea profesională trebuie să fie benefic, cu

MANDATARI AI SPIRITULUI 189
plusuri în ambele stări și cu întregiri și completări reciproce. Să nu se uite
că mulțumirea sufletească a individului dă aripi și permite dezvoltar ea
armonioasă a vieții personale și profesionale.
7. În primul rând m -am considerat inginer cu vocație de cercetare
și de transmitere a cunoștințelor. În principal profesiunea mea este cea de
inginer și complementar am îndeplinit și pe cea de profesor univ ersitar. O
viață dedicată acestei profesiuni nu -mi permite să afirm că aș fi avut o altă
preferință în viață.
8. Veți fi surprinși că nu aleg nici una din cărțile cărora le -am dat
viață. Acestea sunt și vor trăi cu mine în orice condiții, chiar și pe o ins ulă
pustie. Dacă ar fi posibil, aș lua o carte care să fie intitulată “Supraviețuirea
în condiții extreme”, care mi -ar folosi mult. Iar dacă nu este posibil, atunci
aș opta pentru folosirea experienței proprii de viață.
9. Indiferent de rangul și poziția s ocială, ar fi util să ne însușim o
vorbă din înțelepciunea poporului “Să fii om între oameni”. De asemenea
cred că ar fi util atât persoanei cât și societății să aplice în viață dictonul
“Fii înțelept și învață atât din eșecurile cât și din realizările vie ții tale. Nu
uita că nu știi totul și că mai ai ceva de învățat”.
10. Fiecare dintre noi în mod natural își pune întrebarea , ce a
realizat în mod deosebit ?
Socotesc că nici publicațiile numeroase, lăsate în judecata posterității,
nici formarea ca inginer a mii de tineri, nici contribuția la dezvoltarea
învățământului, cercetării și industriei nu constituie realizările mele deosebite.
Realizarea mea deosebită o consider ca fiind dată de cei doi copii ai mei,
care la rândul lor au demni urmași. Am dat viață vieții și aceasta constituie
miracolul existenței noastre pământene.

MEMENTO

“Gri, prieten drag, e orice teorie și verde pomul aurit al vieții”.
Johann W. Goethe

“Niciodată nu mă gândesc la viitor. Și -așa vine el prea repede”.
Albert Einstein

“Sentimentul dragostei pentru părinți salvează nenumărați copii de la
lucruri rele, în ceasul ispitei”.
Heinrich Pestalozzi

190 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT

Corneliu V. UNGUREANU

S-a născut la 14 ianuarie 1929 în loca litatea
Câmpulung Muscel, de naționalitate și cetățenie
română, este căsătorit și are un copil.
A urmat școala primară (1935 –1939) și liceul
Dinicu Golescu (1939 –1947) din Câmpulung Muscel și
apoi Școala Politehnică din Timișoara (1947 –1948)
transformată î n Institutul Politehnic din Timișoara
(1948 -1951). A susținut examenul de diplomă în
februarie 1952 și a fost declarat admis inginer în
specialitatea Mașini Termice. În perioada 1956 –1961 a fost încadrat în forma
de aspiratură și în urma susținerii tezei c u titlul “Contribuții la studiul
pulverizării injectoarelor pneumatice cu aer de joasă presiune ”, conducător
științ ific Prof. Dr. Doc. Ioan Vlădea , Comisia Superioară de Diplome i -a
conferit titlul de candidat în științe tehnice (27 mai 1963), asimilat în 1969 cu
titlul științific de doctor inginer în specialitatea Termotehnică.
Funcțiile didactice avute la I. P. Timișoara: asistent (1951 –1956), șef
lucrări (1957 –1964), conferențiar titular provizoriu (1964 –1967), conferențiar
atestat (1967 –1969), profesor titular prin concurs (1969 -1996), profesor
consultant (din 1996 și până în prezent). Activitatea didactică a constat în
conducerea seminariilor, lucrărilor de laborator, proiectelor de an la
Termotehnică, Cazane de abur, Dinamica gazelor și transmiterea că ldurii,
respectiv în predarea cursurilor de Termotehnică (1956 –1966 la Facultatea de
Electotehnică – secția Mecanoenergetică), Cazane de abur (1960 –1976)
respectiv Generatoare de abur pentru instalații energetice clasice și nucleare
(1976 –1996) la Facultat ea de Mecanică –secția Mașini termice, Combustibili,
instalații de ardere și cazane la Facultatea de Electrotehnică –specialitatea
Energetică industrială, Dinamica gazelor și transmiterea căldurii (1974 –1978)
la Facultatea de Mecanică – secția Mașini Termice , ș.a. Începând din 1963 a
îndrumat peste 100 de studenți la întocmirea proiectului și susținerea
Examenului de Stat în vederea obținerii diplomei de inginer.
Funcții și sarcini administrative: secretar științific al Facultății de
Mecanică (1963 –1965), sec retar științific al Comisiei de coordonare a
activității de cercetare științifică din Regiunea Banat (1966 –1968), șef de
catedră (1976 –1984), membru în Consiliu profesoral al Facultății de
Mecanică (1963 –1984), vicepreședinte al Societății Române a

MANDATARI AI SPIRITULUI 191
Termote hnicienilor (1994 –1996), membru în Consiliul Științific al revistei
Termotehnica (din 1992 și până în prezent).
Conducător științific de doctorat din 24.12.1971 pentru specialitatea
Termie tehnică (Cazane) devenită ulterior Mașini și Echipamente T ermice, i ar
în prezent Inginerie M ecanică. A coordonat activitatea a peste 40 de
doctoranzi dintre care, până în prezent 25 au obținut titlul științific de doctor
inginer. Lucrări publicate: 22 tratate și manuale universitate, respectiv 183
articole în reviste de s pecialitate sau publicații ale diverselor manifestări
științifice (conferințe, simpozioane, etc) naționale și internaționale. A
participat la rezolvarea a peste 150 contracte de colaborare cu industria și a
patru proiecte europene de cercetare, finanțate d e Comunitatea Europeană.
Este titularul unui brevet de invenție.
Domenii de competență: Generatoare de abur și apă fierbinte,
Instalații de ardere și transfer de căldură, Termotehnică și Termoenergetică.
Mențiuni: Distins în anul 1972 cu premiul Traian Vui a al Academiei RSR
pentru lucrări în domeniul arderii combustibililor, cu Premiul II al
Ministerului Învățământului (1967), cu Ordinul Meritul Științific decernat de
Consiliului de Stat (1975), cu Premiul Societății Române de Termotehnică
(1994).

Spiritul “Școlii Politehnice” este încă treaz, dar…

1. Pentru mine “Politehnica” însemnează școala în care m -am
format ca inginer și ca om, al doilea „cămin” în care mi -am petrecut peste
56 de ani de muncă cu bucuriile și necazurile inerente vieții.
2. Numai da că are “chemare și har”, fiindcă meseria de dascăl, dacă
nu este bine făcută, poate avea repercusiuni negative asupra multor generații.
3. Drept “mentor” îl socotesc pe regretatul Prof. Dr. Doc. Ing. Ioan
Vlădea, care m -a impresionat prin probitatea științ ifică și puterea de muncă
de care a dat dovadă pe întreg parcursul vieții sale.
4. Spiritul “Școlii Politehnice” este încă treaz, dar nu se mai
bucură de aprecierea deosebită din trecut, când, a fi student sau cadru
didactic la Polite hnica din Timișoara re prezenta “cheia” cu care puteau fi
deschise toate “porțile” , oriunde în țară și nu numai. Mulțimea
Universităților Tehnice, apărute după 1990, dintre care unele nu dispun de
bază materială, cadre universitare și tradiție, dar care fac concurență
neloială, reușesc să erodeze prestigiul Școlilor Politehnice cu tra diție. La
acestea se adaugă și “căderea” a ctivității economice a țării, în deosebi a
industriei constructoare de mașini, energeticii, industriei chimi ce, etc., care

192 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
nu mai pot oferi locuri de muncă ab solvenților ingineri cu profil mecanic,
energetic, chimie industrială, etc.
5. Ca să re ușești în viață nu e nevoie de “pile”. E suficient să
muncești cu seriozitate și să ai rezultate bune!
6. Dacă nu există un echilibru între viața personală și cea
profes ională nu te poți bucura de rezultatele muncii tale. Pentru mine
familia a fost un factor de echilibru și un real sprijin în toate acțiunile
întreprinse.
7. Într -o conjunctură favorabilă, probabil aș fi ajuns un inginer
proiectant sau de exploatare, așa cu m au devenit mulți dintre colegii mei,
pentru realizările cărora am nutrit întotdeauna o deosebită admirație.
8. Biblia, pentru că până în prezent n -am citit -o suficient și n -am
înțeles -o așa cum ar trebui.
9. Labor omnia vincit improbus (Munca învinge toa te
dificultățile).
10. Cum apreciați activitatea de dascăl depusă de Dumneavoastră?
Fac parte dintre acei oameni, care prin împrejurările sociale au fost
dirijați în profesii pe care nu și le -ar fi ales singuri , din simplă vocație. Prin
muncă m -am străduit să onorez profesiunea de dascăl. Dacă am reușit sau nu ,
o pot spune absolvenții celor 45 de generații la instruirea și educarea cărora
mi-am adus un modest aport, precum și cei 25 de ingineri care, până în prezent
au obținut titlul științific de doctor in giner sub directa mea coordonare.

MEMENTO

“Un ceas de muncă stăruitoare te ajută mai mult să -ți regăsești bucuria de
a trăi, să -ți învingi tristețea, să -ți redresezi corabia – decât o lună de
zăcere înăbușită”.
Benjamin Franklin

“Lucrul cel mai important pentru viață este alegerea meseriei; aici
hotărăște întâmplarea ”.
Blaise Pascal

“Înțeleptul nu se mânie, nu se repede, nu -și pierde curaj ul, nu se
înveselește, nu se întristează, nici când se află în mare strâmtoare sau
nenorocire: el își păstrează caracterul înnăscut, neclintit ca Himalaya”.
Mahabhara ta

MANDATARI AI SPIRITULUI 193

Radu Adrian VASIU

S-a născut în Lugoj, în 28.10.1957. A absolvit
liceul “Consta ntin Diaconovici Loga” din
Timișoara î n anul 1976. În perioada 1977 – 1982
a urmat cursurile Facultății de Electronică și
Telecomunicatii. A fost inginer stagiar la
Întrep rinderea de Construcții Navale și Prelucrări
la Cald Drobeta Turnu -Severin, lucrând în
proiectarea echipamentului radio și de radio –
navigație de la bordul navelor. Din 1984 a lucrat
ca cercetător științific la Institutul Național de
Cercetare pentru Sudură și Încercarea Materialelor Timișoara, iar din anul
1985 la Institutul Național de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică
pentru Automatizări București, filiala Timișoara. În anul 1986 a susținut
concursul pe postul de asistent universitar la catedr a de Electronică
Aplicată a Institutului Politehnic “Traian Vuia” din Timișoara, unde a
parcurs toate etapele carierei didactice. Din anul 2002 este profesor
universitar la Departamentul de Comunicații din cadrul Facultății de
Electronică și Telecomunicați i, Universitatea “Politehnica” din Timișoara.
A introdus o serie de cursuri noi: Testarea echipamentelor electronice și de
telecomunicații, Televiziune numerică, Compresie audio -video,
Dezvoltarea aplicațiilor multimedia, Managementul proiectării și
cercet ării, ș.a. Din anul 1993 a fost implicat și a coordonat un număr de 27
programe Europene (Tempus, Leonardo, Socrates, Phare Multi -Country,
LifeLongLearning), cât și 6 programe de cercetare naționale. Experiența
dobândită prin aceste programe a fost valorif icată prin introducerea
specializării Multimedia în cadrul Facultății de Electronică și
Telecomunicații, prin crearea Centrului Multimedia și a Centrului pentru
Tehnologii Educaționale. Începând cu anul 1994 a acționat în crearea și
mai apoi gestionarea po stului de televiziune universitară Teleuniversitatea
TV Timișoara. În anul 1999 a absolvit un curs de specializare în
Învățământ la Distanța la Heriott -Watt University din Edinbu rgh, Scoția.
De asemenea a acționat în calitate de coordonator al specializari lor de tip
colegiu și ca director adjunct al Centrului de Învățământ la Distanță.
Din anul 2004 este Secretar Științi fic al Senatului Universității
“Politehnica” din Timișoara, coordonând activitatea de cercetare științifică
a universității, precum și res ortul de Programe și Relații Internaționale. Din

194 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
anul 2005 este conducător de doctorat, în domeniul de specializare Inginerie
Electronică și Telecomunicații . A publicat 5 cărți și peste 70 articole și lucrări
științifice în reviste de specialitate sau în v olumele unor conferințe
internaționale. Are ca domenii de interes: multimedia, e -learning, dezvoltarea
aplicațiilor interactive, compresia audio -video, televiziunea interactivă,
testarea echipamente electronice și de telecomunicații.
Este membru al IEEE Co mmunications Society și IEEE Computer
Society, EDEN (European Distance and E -learning Network), IASTED
(International Association of Science and Technology Engineers for
Development), EuroPACE (European Portal for Advanced Collaboration
in e-learning), IAD IS (International Association for Development of the
Information Society), Asociația Inginerilor Electroniști din Timișoara,
Comisia pentru Integrare Europeană a Academiei Române, filiala
Timișoara și președinte EATA (European Association for Telematics
Applications) (2007 – 2011).

Să mizăm pe integrarea în echipe internaționale
dedicate cercetărilor de vârf

1. Cum Vă rapor tați la tradiția Universității “Politehnica” și la eventualii
Dumneavoastră maeștri pe linie didactică ș i / sau de cercetare ?
În con știința elevilor de liceu care se pregăteau de admiterea la
facultate în peri oada anilor ’70, Universitatea “Politehnica” (cunoscuta pe
atunci sub n umele de Institutul Politehnic “Traian Vuia”), prin tradiția sa,
constituia o garanție de calitate, seriozit ate și succes în viața profesională.
Deși pe vremea aceea era greu să te gând ești la o colaborare sau car ieră
internațională, cu toții știam că di ploma eliberată de Politehnica
timișoreana este recunoscută automat în străinătate. În ultimii ani de liceu,
în calitate de redactor al Revistei de Matematică a Elevilor din Timișoara,
am avut ocazia să -l cunosc, prin intermediul profesorului emerit Nicolae
Negoescu, pe Rectorul de atunci al Institutului – academicianul Ioan
Anton. M -a impresionat în mod deosebit seriozitatea cu care a intrat în
dialog cu un simplu elev de liceu, modul în care a tratat gestionarea
furnizării subiectelor de la admitere și, peste alți 2 ani, faptul că m -a oprit
pentru o scurta discuție pe culoarele de la Electro (unde ne întâlnisem
întâmplător), dovedind nu doar faptul că mă recunoscuse, dar și faptul că îl
interesa evoluția pe care am avut -o. Poate atunci a fost primul moment în
care am realizat că, pentru un adevărat maestru , nu există neapărat

MANDATARI AI SPIRITULUI 195
diferența de poziție ci, în primul rân d, preocuparea pentru progresul
generației tinere!
Ulterior, am avut ocazia să cunosc și alți dascăli de ex cepție, care
au făcut renumele Școlii Politehnice. Aș cita măcar pe profesori i Bernard
Rothenstein, David Frä nkel, Pop Eugen și Tiberiu Mureșan.

2. Caracterizați stadiul actual al relației profesor – student respectiv
maestru – discipol.
Pe durata celor aproape 30 ani de la absolvirea facultății, relația
profesor -student, respectiv maestru -discipol, s -a schimbat destul de mult.
Evoluția întregii soc ietăți și accesul tot mai facil la informație și la modele
de referință din străinătate au făcut ca studenții din ziua de azi să nu -și mai
găsească neapărat discipolii în universitatea pe care o frecventează. Și nu
vreau să mă refer la studenții mediocri, care nu caută neapărat un model
profesional sau moral, ci mai degrabă o rețetă financiară de succes! Poate
că această globalizare a coborat de pe piedestal anumite personalități,
nimeni nu se mai poate considera deținător al adevărului absolut și trebuie
să acceptăm faptul că, duși de valul preocupărilor, nu mai alo căm același
timp studenților no ștri, precum ne alocau nouă mae ștrii care ne -au format.
Cred că relația maestru -discipol se mai păstrează doar cu un anumit număr
restrâns de studenți, din cicluril e superioare, care ajung să se implice și în
activitatea de cercetare.

3. Care sunt mijlo acele și șansele Universității “Politehnica” de a intra în
“Top 500” al u niversităților tehnice din lume ?
Dincolo de discuțiile pro și contra referitoare la consist ența și
relevanța unor astfel de clasamente, precum și la criteriile luate în
considerație, este cert faptul că universitățile românești nu reusesc să se
regăsească în locurile eligibile ale unor astfel de topuri. Este adevărat că, la
fel cu celelalte univ ersități din Europa Centrala și de Est, am pornit cu un
handicap în ceea ce privește vizibilitatea și recunoașterea internațională.
Personal, mă îndoiesc de faptul că “împingerea” efortului de publicare
preponderent către reviste și jurnale ISI va da rezul tatele scontate pe
termen scurt și mediu. Consider că, mai degrabă, participarea masivă la
conferințe internaționale de prestigiu, prin real izarea funcției primordiale
de “networking” ar putea crea premisele favora bile integrării cercetătorilor
români în c omunitatea științifică internațională, prin includerea acestora în
echipe internaționale de cercetare de vârf!

196 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Pe de alta parte, dacă studiem oricare clasament, locurile de frunte
sunt ocupate masiv de universități din SUA și Anglia. Or sistemul de finanța re
al acestor universități este, nu numai mult mai consistent, dar și mult mai
flexibil. Este greu să speri că vei reuși să te lupți de la egal la egal cu cineva
folosind însă arme extrem de dezechilibrate. Anularea în bună măsură a
autonomiei universitare prin măsuri administrative, centralizarea excesivă a
deciziei privind investițiile universităților, birocratizarea puternică a sistemului
de achiziție a echipamentelor și consumabilelor necesare în procesul de
cercetare și de valorificare a rezultatelor c ercetării, fac ca cercetătorul român
să-și irosească buna parte din energie pentru depășirea unor obstacole
administrative despre care nici măcar nu ar trebui să audă! Faptul că
universitățile asiatice au reușit să facă pași mari în aceste clasamente ar tr ebui
să ne facă să studiem sistemul pe care l -au adoptat și să constatăm că nu au
făcut altceva decât să se adapteze regulilor jocului și să asigure cercetătorilor
proprii un regim cât mai apropiat de al celor din universitățile aflate tradițional
pe prime le locuri în top.

4. Evaluați sintetic contribuția Dumneavoastră didactică, științifică și spirituală.
Cred că principala mea contribuție în procesul didactic, științific și
spiritual s -ar putea caracteriza prin deschidere internațională . Începând din
anul 1993, când am beneficiat de prima ședere de 6 luni într -o universitate din
Anglia, am fost permanent implicat în minim 2 -3 proiecte internaționale pe an.
Am vizitat peste 20 universități, am ținut cursuri pe diverse perioade în circa
10 universități st răine și am încercat, permanent, să înțeleg sistemul intern de
funcționare al acestora din toate punctele de vedere: academic, științific,
administrativ, organizatoric. Pe lângă introducerea unor specializări noi în
universitate (colegiu, licență, master ș i doctorat în domeniul multimedia), am
încercat permanent să sprijin mobilitatea colegilor mai tineri și a studenților în
universități străine, convins fiind că doar o schimbare de mentalitate din partea
tinerilor poate conduce la progres și -i poate face p e aceștia mai încrezători în
forțele proprii. Faptul că numărul studenților cărora am reușit să le facilitez
stagii de măcar câteva luni în universități partenere a ajuns la câteva sute este,
poate, principala realizare pe plan didactic și spiritual – dincolo de statistica
numărului de cursuri dezvoltate și a numărului de cărți, respectiv articole
publicate.

5. Tot ce ați mai dori să spuneți.
Ai izbutit? Continuă! N -ai izbutit? Continuă! (Fridtjof Nansen).

PARTEA A TREIA

SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ

Moto:
“Grădina Maicii Domnului” e țara –
Cum ne -a încredințat ilustrul papă;
Din seva ei făptura mea s -adapă,
Pe unde șopotește Vățișoara.

Nu știu ce câmp, ce unde mă -npresoară
În colțul meu iubit de Românie,
Dar simt nedezmințita lui magie
Cum liniștea în suflet mi -o coboară.

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 198

III.1 RÂUL VEȘNIC

Spiritualitatea românească poate fi percepută direct intrând în
inima unui sat, așezat în centrul geografic și de suflet al țării. Este satul în
care fi lozoful identifica “centrul lumii”, locul unde după modelul trestiei
care se îndoaie dar nu se rupe, un popor “părăsit la răscrucea furtunilor” a
putut dăinui înviorat de joc și mângâiat de doină. Într -o vreme când miorița
este luată în derâdere ca model p erimat, când Hector apărătorul fără șansă
al cetății trebuie să facă loc întemeietorului răzlețit Enea, poate că nimic nu
e mai de preț ca tăria de a recunoaște și de a fi ceea ce ești.

Pe întunecata șosea trec din când în când care cu trunchiuri mari
de copaci și pe lângă ele bărbați cu tichie de pâslă pe cap, asemănătoare cu
pălăria lui Hermes, cu ițari albi așa de strânși pe pulpe încât toată
mușchiulatura e proeminentă. Oamenii sunt tăcuți, serioși, cu liniile feții
puțin cam obosite și salută cuviinc ios pe domni. Din când în când trec
muieri cu straițe vărgate pe umeri, în tipicul port făcut din dimie albă cu
mâneci largi și din șurțe negre. Ele sunt mai iuți la mers decât bărbații, cu
umerii mai încărcați, și din pasul țanțoș și trăsăturile geometric e, băbești,
ale feței, ghicești dârzenia lor, umoarea lor mușcătoare. De la o vreme
pădurea se împuținează și în fund se zăresc crestele strânse una într -alta
ale unor munți nu prea înalți în poalele cărora albesc turlele ascuțite a
două biserici. Drumul i ese la loc deschis păzit de o gardă de copaci drepți
și înalți. Un râu repede se aude rostogolindu -se prin apropiere. Pe stânga
valuri de dealuri desfăcute din munții din zare și acoperite pe culmi de
păduri sunt brăzdate de arături. Calea trece pe un pode ț, se apropie de apa
care se vede rostogolindu -se pe trepte de piatră fumurie ca ardezia, apoi,
lăsând arături și joagăre înapoi, începe să urce pe o uliță cu case albastre
acoperite cu olane. Ulița se lărgește apoi, luând -o de-a lungul apei care
trece gâl gâind prin mijlocul satului.
Oamenii sunt în genere săraci, istoviți de muncă, satul fiind împins
în munți pietroși, fără locuri de arătură. Cei mai înstăriți au căteva locuri

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 199
de semănături ori de fâneață, risipite "la deal", uneori la depărtări mari.
Când, prin august, lumea merge la coasă, pe la colibi, satul rămâne pustiu,
în paza câtorva mătuși și a copiilor. Dar sunt și oameni cu stare. Unii au
turme duse la munte sau fac cărăușie cu lemn de brad. Satul e foarte vechi,
pomenit în documente din evul de mijloc cel mai neguros și asta se vede
pe fața oamenilor și uneori în degenerarea lor. Femeile nu sunt așa
frumoase ca prin părțile Săliștei, ci osoase, cu fața anguloasă, predispuse
la obezitate. Ele au vorba hărțăgoasă, repezită, sunt negustorese de
brânzeturi în burduf și de carne de oaie și, cu o mână în șoldul lat, aruncă
numaidecât înapoi pe tarabă, cu pofidă, marfa care nu place târgovețului.
Când îmbătrânesc se dovedesc a fi foarte de treabă, numai vorbărețe și
pline de ambiție familială. Cum bărba ții sunt tot plecați după treburi cu
simbrie, femeia face toate. Ea negustorește, ea tocmește argați la coasă, ea
doboară merele din pom și le usucă pe cuptor, ea aduce dovleci de pe deal
pentru porci, lăsându -se doborâtă de greutatea lor. De obicei nu pre a stă
prin casă și nu cam țese, absorbită de muncile pe dinafară. Deci,
rășinăreanca nu face haznă mare de casă pe dinăuntru, plăcându -i însă din
mândrie să aibă acaret frumos. De aceea, dacă gospodăriile pot părea cam
sărace, satul are înfățișare măreață. Un gospodar ține să aibă întâi de toate
o poartă mare din zid, streșinită cu olane, cu două mari canaturi de lemn,
închise pe dinăuntru printr -un drug. Ograda deci e o cetate între două curți
vecine. În fund este un grajd pentru cai, din bârne încheiate ș i văruite, cu
pod sus pentru otavă și fân și pâlnii de lemn până în iesle. O poartă se
închide hermetic peste livada din fund, care urcă de obicei pe deal, pe
unde femeile coboară mai bucuros spre casele lor.
Gospodarii dorm vara mai mult prin pod și pe a fară și stau pe
lângă vatră în căsoaie. În casa din față, privind în uliță prin două
ferestruici zăbrelite lângă larga poartă, intră rar. Ea e compusă îndeobște
dintr -un cerdac de lemn năpădit de o viță grasă, prea verde, cu un fel de
laviță deasupra bolți i de la pivniță, pe care poți dormi. Înăuntru sunt vreo
două -trei încăperi. Grinzi afumate de stejar apasă de aproape asupra
capului și pereții ondulați trădează bârnele de dedesupt. Mobila e simplă,
tipică. Patul e un fel de bancă îngustă, uneori cu serta r, putându -se lărgi,
peste care stau grămadă pernele și straițele. De -a lungul pereților sunt
cuiere cu căni și bliduri, din ce în ce mai puțin țărănești. Țoalele sunt prin
lăzi, dar unii au și câte un dulap de haine, imitând stângaci, săsește, pe
cele oră șenești. O masă mare, grea, cam spre ferestre, e înconjurată cu
bănci cu spetează zugrăvite cu flori și datate. Unii mai au mese de poliță,

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 200
lungi, vărgate, pe câte -o grindă. Icoane litografiate, de obicei catolice
(inimi scoțând flăcări ca bombele) sunt ag ățate pe perete și lângă ele și
unele amintind împărăția. Gospodarul e reprezentat în cătană într -un
tablou litografiat în care numai capul e o aplicație fotografică. Și împăratul
e înfățișat în tablouri în care flori și inscripțiuni sunt făcute dintr -o
broderie de lânuri colorate, acum tocite.
Rășinărenii fiind vechi sunt foarte legați între ei, mai toți rude unii
cu alții, și grozav de simțitori la noțiunea de stare. Satul are clase sociale și
căteva nume se repetă pe multe porți. Rășinărenii nu sunt tri ști, jălalnici, ci
plini de treburi, umblători după câștig, din care pricină se nasc și oarecari
gâlceviri, și oameni bogați deveniți "domni" s -au răspândit de aici în tot
cuprinsul țării.
GEORGE CĂLINESCU Istoria literaturii române, 1941

Domnul Dumne zeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn
fiecărui neam. Pe țigan l -a învățat să cânte cu cetera și neamțului i -a dat
șurubul. Dintre jidovi, a chemat pe Moise și i -a poruncit: Tu să scrii o lege; și,
când a veni vremea, să pui pe farisei să r ăstignească pe fiul meu cel prea iubit
Isus; și după aceea să îndurați mult necaz și prigonire; iar pentru aceasta am să
las să curgă spre voi banii ca apele. A chemat pe ungur cu degetul și i-a ales,
din cât e avea pe lângă sine, jucării: I aca, dumnitale î ți dau botfori și pinteni și
rășină să -ți faci sfârcuri la mustăți; să fii fudul și să -ți placă petrecerile cu soții.
S-a înfățișat și turcul: Tu să fii prost; dar să ai putere asupra altora, cu sabia.
Sârbului i -a pus în mână sapa. Pe rus l -a învrednicit să fie cel mai bețiv dintre
toți și să se dovedească bun cerșetor și cântăreț la iarmaroace. A poftit pe
boieri și domni la ciubuc și cafea: Măriilor voastre vi -i dat să trăiți în
desmierdare, răutate și ticăloșie; pentru care să faceți bine să puneți a m i se
zidi biserici și mănăstiri.
La urmă au venit și muntenii ș -au îngenunchiat la scaunul
Împărăției. Domnul Dumnezeu s -a uitat la ei cu milă:
– Dar voi, necăjiților, de ce ați întârziat?
– Am întârziat, Prea slăvite, căci suntem cu oile și cu asinii. Umblăm
domol; suim poteci oable și coborâm prăpăstii. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și
dau zvon numai tălăncile. Iar așezările nevestelor și pruncilor ne sunt la locuri
strâmte între stânci de piatră. Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele.
Am dori stăpâniri largi, câmpuri cu holde și ape line.
– Apoi a -ți venit cei din urmă, zice Domnul cu părere de rău. Dragi
îmi sunteți, dar n -am ce vă face. Rămâneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 201
într-adaos decât o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vos tru. Să vă pară
toate bune; și s -aveți muieri frumoase și iubețe.
MIHAIL SADOVEANU Baltagul , 1933

Nu fi zgârcit, căci banii strângătorului intră în mâna cheltuitorului
și scumpul mai mult păgubește, leneșul mai mult aleargă; dar nici scump
la tărâță ș i ieftin la făină. Nu te apuca de multe trebi odată. Cine gonește
doi iepuri, nu prinde nici unul. Nu te întovărăși cu omul becisnic. Mai bine
este să fii c -un om vrednic la pagubă, decât c -un mișel la dobîndă. Nu te
vârî în judecăți. În țeara orbilor cel c-un ochiu e împărat… Corb la corb nu
scoate ochii. Ce ease din mâță, șoareci prinde, și lupul părul schimbă, iar
năravul ba… Ferește -te de proști și de nebuni. Nebunul n -asudă nici la
deal, nici la vale, și prostului nici să -i faci, nici să -ți facă. E l învață
bărbieria pe capul tău. Șade pe măgar și caută măgarul. Nu-l primesc în sat
și el întreabă de casa vornicului. Prostia din nascare, leac nu are. Cine se
amestecă în tărâțe, îl mănâncă porcii; ș -apoi spune -mi cu cine te aduni, să –
ți spun ce fel de om ești. Nu te hrăni cu nădejdea și cu făgăduințile.
Înțeleptul făgăduiește, nebunul trage nădejde. Să trăești, murgule, să paști
earbă verde. Ce -i în mână, nu -i minciună, și e mai bine acum un ou, decât
la anul un bou…
CONSTANTIN NEGRUZZI Păcală și T ândală , 1842

Muntenii și moldovenii sunt bine legați, chipeși, buni ostași; în
armatele polone ei formează un număr mare de companii de cavalerie
ușoară care sunt cât se poate de viteze și se disting în toate împrejurările.
Sunt întotdeauna câteva dintre ele pe lângă persoana regelui. Nu sunt
lipsiți de agerime, de care dau dovadă când sunt afară din țara lor, găsind
acolo oameni care să -i cultive și să -i învețe. Atunci reușesc foarte bine în
toate ramurile științei, pe când barbara stăpânire sub care tră iesc de un
număr atât de mare de ani a gonit din țara lor toate artele și științele și din
această cauză preoții și călugării lor sunt foarte puțin luminați.
Femeile sunt frumoase și chipeșe, ele au un fel de a fi, un farmec
și o grație care le sunt propr ii, și la care ajută foarte mult felul lor de a se
îmbrăca, mult deosebit de al turcoaicelor, dar care nu are mai puțină grație
și nu pune mai puțin în valoare frumusețea lor.
PHILIPPE LE MASSON DU PONT Campania din 1686 , 1726

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 202
Ei beau peste măsură: pri mul pahar este în sănătatea lui
Dumnezeu, al doilea în sănătatea voievodului, al treilea în a sultanului, al
patrulea în sănătatea tuturor bunilor creștini, între care ne cuprind și pe
noi, al cincilea îl beau pentru pace, iar al șaselea încep să -l închine pentru
cei de față, cu mari ceremonii și cu urări de mântuire, sănătate, drum bun
și întoarcere bună, de îndeplinire a dorințelor etc. Închinând astfel, se
scoală în picioare, ținând sus băutura, beau stând drepți și te prețuiesc
mult dacă faci ca ei.
PIERRE LESCALOPIER Călătorie în Țara Românească
și Transilvania , 1574

Deși în Țara Românească sunt mii de cârciumi unde se vinde vin,
rachiu, bragă și alte băuturi și deși toți beau, totuși noi nu am văzut în nici
una din aceste zile pe nimeni care să fi fost beat, nici un rănit sau ucis, nici
care să fi făcut vreo faptă rea; ci toți erau liniștiți, tăcuți și în toate mințile.
Cum se poate spune în țara noastră <Siria> că creștinii nu știu să
cârmuiască, că se îmbată, se poartă ca niște descreierați și că nu știu să
facă să domnească niște rânduieli bune în țara lor ?
PAUL DE ALEP Târgoviște , c.1660

Românii au orașe puține; locuiesc în sate și târgușoare, în care
casele sunt clădite din bârne și din paie și în care se apără de asprimea
iernii. Au trei cetăți întărite de domnii din urmă, dintre care Suceava este
cetatea de scaun a domnului… Nu au legi scrise, ci toate sunt lăsate
bunului plac al domnului sau al judecătorului, și sunt cârmuiți cu
autoritate, potrivit obiceiului îndătinat. Dacă pârâșul jură de trei ori,
repetând formula unui jurământ precum că cele ce le declară el sunt
adevărate, pârâtul este condamnat. De asemenea dacă datornicul ar afirma,
sub prestare de jurământ, că nu trebuie să plătească, i se iartă datoria (atât
este de mare cred ința în legătura jurământului).
ANTONIO MARIA GRAZIANI Descrierea Moldovei , 1564

Valahul om de cinste iubește brazda care
I-aduce rodul dulce și -aleasa desfătare;
Își mână boii -n ciurdă și oile în turmă,
La pășunat pe unde le poate da de urmă…
Să-și facă fluier rumpe din codru un vlăstare
Pe care de -l sărută răsar sunând izvoare

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 203
De dor și de iubire ce farmecă și împlă
Toți codri ce -și apleacă pe văi bătrâna tâmplă.
MARTIN OPITZ Zlatna sau despre
cumpăna dorului , 1624

Am trăit, împărate, de când n e-a lăsat Roma și până în ziua de astăzi,
ca daci, în sate, iar nu ca romani, în orașe. Rezistând în Dacia, împotriva
tuturor veneticilor, reîntinzându -ne peste tot ținutul dacic, dăinuind în
simplitatea, vitejia și neînfricarea țăranilor daci, de abia azi , după optsprezece
veacuri, ne putem iară gândi că sântem și romani.
VASILE PÂRVAN Memoriale , 1923

Mândria satului de a se găsi în centrul lumii și al unui destin ne -a
menținut și ne -a salvat ca popor peste veacurile de nenoroc. Satul nu s -a
lăsat isp itit și atras în "istoria" făcută de alții peste capul nostru. El s -a
păstrat feciorelnic neatins în autonomia sărăciei și a mitologiei sale, pentru
vremuri când va putea să devină temelie sigură a unei autentice istorii
românești.
LUCIAN BLAGA Elogiul s atului românesc , 1937

Țăranul e începutul și sfârșitul. Numai pentru că am fost un neam
pașnic de țărani, am putut să ne păstrăm ființa și pământul… Când se abat
marile urgii, oamenii bogați, posedanții de toate felurile sunt imediat gata
de ducă. Ei n -au legături organice cu pămîntul țării și se despart ușor de
orașele sau de castelele în care locuiesc, siguri că vor găsi, cu aurul lor, în
alte țări, alte orașe și alte castele, unde vor putea continua viața ușoară de
belșug… Țăranul nu pleacă nici de voie, nici de nevoie. El n -are unde să -și
mute sărăcia, pentru că, smuls de pe ogorul lui, ar fi osândit să piară ca un
arbore smuls din rădăcini. De aceea țăranul e pretutindeni păstrătorul
efectiv al teritoriului național.
LIVIU REBREANU Lauda țăranul ui român , 1940

În durerile și furtunile negurosului nostru trecut, Doina și Cântecul
bătrânesc au fost izvoare de viață și energie. Cât, suferind, acest popor a cântat,
el dădea dovadă că trăiește și va răzbi. De atunci încă pregătea vremurile mari
de az i. De la aceste fermecate izvoare de apă vie cată să se adape toți cei care
cântă și se simt ai acestui popor și ai acestui pămînt.
MIHAIL SADOVEANU Poezia populară , 1923

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 204
Dorul, dorul, al doilea suflet ce a dat Dumnezeu românului…
ALECU RUSSO Amintiri, 1855

Doina noastră românească
Dumnezeu s -o ocrotească !
Căci românul necăjit
Tot cu doina a trăit.
FOLCLOR Doină de necaz

Cine n -are dor pe vale
Nu ști' luna când răsare
Nici noaptea câtu -i de mare;
Cine n -are dor pe luncă
Nu ști' luna când se culcă
Nici noaptea câtu -i de lungă !
FOLCLOR Doină de dragoste și dor

Astfel, individual și colectiv, vocal sau din fluier, caval, cimpoi,
trăștie, bucium, tulnic, vioară, cobză, nai, până și din frunza copacilor, din
solzi de pește, din trestie, țăranul român cântă, își poartă cântând aleanul,
își domolește și uită necazurile, își gonește urâtul, își mărturisește
credințele religioase, creștinătatea sa, alta decât cea din cărțile de dogmă,
își varsă focu -n cântec, își cântă dorul. Din gură sau di ntr-o unealtă
muzicală, poporul cântă. Chiar pentru cântarea din instrument, poporul
nostru are aceeași expresiune: "a cânta"; graiul românesc nu conține
termenul de "a juca" întrebuințat în alte limbi pentru sensul de cântare din
instrument. Românul nu jo acă din sau pe instrument, cum spune critica
muzicală românească. Ci Românul "cântă", spiritualizând, păstrând
termenului "cântare" toată savoarea tragică primitivă, toată ardoarea,
melancolia, nostalgia turburătoarelor și impreciselor dorinți închise în d or.
GEORGE BREAZUL Muzica populară românească, 1931

Collisalii aceștia săltau în tot anul, cătră luna lui maiu, în muntele
acela unde au ținut Romulus joc, când au răpit romanii femeile sabinilor și
a altor neamuri ce venise la privirea jocului, și ace asta se făcea spre
aducere aminte a răpitelor sieși muieri… Collisalii aceștii și până astăzi se
mai țin în Ardealu și prin Banat (poate că și alt unde) și se chiamă
călușeri, iară cel preste ei mai mare a cărui rânduială joacă și fac toate se

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 205
numește vă tau, adică vates… Și precum collisalii vechilor romani erau
preoți și slujeau unei dumne – zeiri, așa și călușerii românilor de acum cred
că este o putere carea îi ajută în săltare și privește neadormit spre jocurile
lor… Nu credința deșartă clară, ci d atina de la strămoșii săi moștenită, este
jucarea călășerilor românești.
DAMASCHIN TH. BOJINCA Anticile romanilor
acum întâia oară românești, 1832

Io atât oi țâpuri
Sub grumazul ceterii
Pân' s -a rupe arcu -n tri;
Nici atunci nu m -oi opri
Până -n capătu' vremii.
De m -o ține cu secară
Oșenia -i a mea țară,
De m -or ține cu ovăz
Oșenia nu o lăs !
FOLCLOR din Maramureș

Marea plăcere a acestui popor este dansul. Românii îl au din cele
mai vechi timpuri ale creștinismului, strâns legat de datinile lor religioa se.
Astfel, chiar și cu ocazia celor mai mari sărbători precum Bunavestire,
Nașterea și Învierea Domnului și Ziua Morților, care cade la români în
adoua zi de Paști, ei dansează pe pământ sfințit, adică în curtea bisericii,
unde în prealabil aduc cu toții mâncare de acasă, pe care o mănâncă în
comun. Aceste dansuri executate de ambele sexe, în sunetele fluierului sau
ale cimpoiului, constau din anumite cercuri în care se învârtesc, când mai
repede, când mai încet, făcând și diferite mișcări cu capul și trup ul. În
acest timp flăcăii aruncă iubitelor sau logodnicelor priviri afectuoase.
FRANCESCO GRISELINI Încercare de istorie politică și naturală
a Banatului Timișoarei, 1780

În ajunul nunții, mirele cu prietenii săi străbat călare străzile
orașului în t ot timpul nopții, <însoțiți de oameni> care bat din tobă, cântă
din fluier și duc lumânări. Mireasa, cu alte fete, se urcă în trăsuri și,
urmate de lăutari, se plimbă prin felurite mahalale ale orașului, cu fața
descoperită, după obiceiul fetelor de aici. În ziua aceea tinerele fete joacă
hora în curtea casei, ținându -se de mâini, împodobite cu hainele lor cele

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 206
mai frumoase… Îndată ce slujba nunții s -a sfârșit la biserică, se acoperă
capul miresei cu un văl alb; este semnul femeilor măritate. Noaptea,
mirele cu tovarășii lui și cu lăutarii urmează în trăsuri mireasa, însoțită de
alte femei măritate, și se plimbă cu veselie; și aceasta se prelungește, zi și
noapte, două sau trei zile. Aceasta este datina lor și nu este nici un ochi
mânios, nici cineva să -i invidieze.
PAUL DE ALEP Intrarea noastră
în Țara Românească , c.1660

Și-n vremea cât s -au cununat
Sa-ntins poporul adunat
Să joace -n drum după tilinci:
Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdrăngăneii la opinci
Ca-n port de sat.

Trei pași la stânga linișo r
Și alți trei pași la dreapta lor;
Se prind de mâini și se desprind,
S-adună -n cerc și iar se -ntind
Și bat pământul tropotind
În tact ușor.
GEORGE COȘBUC Nunta Zamfirei , 1889

Cin' se ia cu mine bine
Îi dau haina de pe mine;
Cin' se ia cu mine rău
Să-l păzească Dumnezeu
Că sunt șarpe de dudău,
D' ăl gălbiu ce mușcă rău !
FOLCLOR M-a făcut mama oltean

Când românul se -ndârjește
Din țâțână când mi -l scoți,
El îți toarnă românește
Un blestem de șapte coți.
Când de dragoste s -aprinde
El vorbește lin și blând,

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 207
Încât dorul te cuprinde
Dulcea -i vorbă ascultând.
Niciodată altă limbă,
De pre buze românești,
Nu se -ndoaie, nu se schimbă
După gândul ce gândești.
B. P. HASDEU Să vorbim românește , c.1880

De frica zapciului
Și de groaza birului,
Uitai drumul sat ului
Și coarnele plugului;
Luai drumul crângului
Și poteca codrului
Și flinta haiducului
Că decât în calicie
Mai bine în haiducie,
Ce-o vrea Dumnezeu să fie !
FOLCLOR Doină de haiducie

Frunza -n codru cât se ține
Toți voinicii trăiesc bine,
Iară frunza dacă-l lasă
Toți voinicii merg pe -acasă
Și la para focului
Zac de dorul codrului!
FOLCLOR Doină de haiducie

Până fu Horea -mpărat
Grofii n -au dormit în pat,
Nici din blide n -au mâncat,
Numai pe pământ uscat;
Și de mai era un an,
Grofi n -ar mai fi fo st șohan !
FOLCLOR din Munții Apuseni

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 208
Eu voios aș cătăni,
La străini de n -aș robi;
Eu voios aș fi cătană,
Dac-ar fi oastea romană;
Dar decât să fiu la nemți,
Mai bine să mor în tremți;
Decât să fiu la husari,
Mai bine -n furci de stejari!
FOLCLOR Doină de cătănie

Jele-i, Doamne, codrului
De armele Iancului
Că le ploaie și le ninge
Și n-are cine le -ncinge.
FOLCLOR din Munții Apuseni

Pădurea sau codrul a fost adăpostul nostru în îndelungatul mileniu
al migrațiilor; din această vreme dateaz ă vorba veche "Codrul e frate cu
românul", vorbă adevărată.
CONSTANTIN C. GIURESCU Românii
în mileniul migrațiilor , 1975

– Brâncovene Constantin
Boier vechi și domn creștin,
Trei coconi tu ai avut
Din trei doi ți i -ai piedut,
Numai unul ți -a rămas !
Cu zile de vrei să -l las,
Lasă legea creștinească
Și te dă -n legea turcească !
– Mare -i Domnul Dumnezeu !
Creștin bun m -am născut eu,
Creștin bun a muri vreu…
FOLCLOR Constantin Brâncovanul

Brâncoveanu este cea mai shakespeareană dramă din câte au
fost vreodată în lumea toată. (…) E de necrezut. Trecerea aceasta a
unui mundan (în toată puterea termenului) la sublimul și eroismul cel

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 209
mai fantastic uluiește și amețește. Vă desfid să -i găsiți pereche; nici în
rândurile martirilor din primele veacuri. ( …) Brâncoveanu a murit ca
un gentleman, un martir, un erou, un sfânt, un superstar.
NICOLAE STEINHARDT Răspunsuri la întrebări
adresate de Z. Sângeorzan, c. 1988

Meșterii zoreau
Și mi -o învăleau,
Și tot s -auzea
Și se deslușea:
– Manole, Manole
Mește re Manole!
Zidul rău mă strânge,
Trupușoru -mi frânge,
Lăptișoru -mi curge
Copilașu -mi plânge!
Manole -auzea,
Din suflet ofta,
Cu gura grăia:
– Taci, mândruța mea;
Că Dumnezeu vrea
La el să te ia
Și noi să gătim
Și să isprăvim
Astă mănăstire
Pentru -nchinăciun e.
FOLCLOR Meșterul Manole

Bisericuță din Albac,
Tu ești al vremurilor semn,
Tot bietul nostru plâns sărac
E-nchis în trupul tău de lemn

Tu știi cum ne -am trudit stingher,
De-a pururi fără crezământ
La Dumnezeu, acolo -n cer,
Și la-mpăratul pe pământ …
O. GOGA Bisericuța din Albac , 1908

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 210
În multe din bisericile care ne -au mai rămas de pe vremuri se văd
și astăzi resturi de icoane arse, ziduri sparte de ghiulele, sfinți cu ochii
scoși de sulițele turcilor… Mă gândesc la cât sânge s -a vărsat pe buc ățica
asta de pământ, și, pentru prima oară, bag de seamă că în limba noastră
instrumentul de țesut se cheamă "război" .
ALEXANDRU VLAHUȚĂ România pitorească, 1901

"Scoală, Gruio, drag copil,
Scoală, Gruio dragă !
Au nu vezi cum vin tiptil
Turcii și t e leagă ?
…………………………………………..
– Măi, dar greu ce -am fost dormit,
Zice și se miră.
Ori păianjeni au venit
Și mă înveliră?
Ia să mișc puțin din mâni,
Poate m -oi desface –
Alelei, pui de păgâni,
Nu veniți încoace?…
Sar frângh iile în trei
Și plesnesc în șase,
Turcii fug ca vai de ei,
Fug cu moartea -n oase.
ȘTEFAN OCTAVIAN IOSIF Gruia –
Baladă din popor , 1903

De la Turnu -n Dorohoi
Curg dușmanii în puhoi
Și s-așează pe la noi;
Și cum vin cu drum de fier
Toate cântecile pie r,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La ușa creștinului.
Își dezbracă țara sânul,
Codrul – frate cu românul –

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 211
De secure se tot pleacă
Și izvoarele îi seacă –
Sărac în țară săracă!
MIHAI EMINESCU Doină , 1884

Acum, Român ul a scăpat de străini și totuși e mai sărac ca
oricând! S -ar zice că -l apasă un blestem… Drept care poporul acesta avut -a
parte de toate invaziile, de la sărăcie lucie în țară foarte bogată, de
nenumărate canalii (de la hantătari la fanarioți și până la Carol al II -lea).
Luând în considerare aceste elemente, Doina pare mai puțin violentă și
xenofobă. E mai ales un strigăt, o încercare de a descânta blestemul
ancestral.
NICOLAE STEINHARDT Răspunsuri la întrebări…
adresate de Zaharia Sângeorzan, c. 1 988

Și-acum dă -mi mâna! a sunat
Cornistul de plecare,
Du Oltului din partea mea
O caldă sărutare,
Și-ajuns în țară, eu te rog,
Fă-mi cel din urmă bine:
Pământul țării să -l săruți
Și pentru mine !
G. COȘBUC Rugămintea din urmă, 1892

Dedesubt strămoșii, apoi țărâna și misterul ființei noastre,
deasupra copiii… Ce sfântă plămădeală ! Și ce bine înțeleg pe acei ce s -au
aplecat și au sărutat cu buze fierbinți pământul neasemănat al acestei țări.
HORTENSIA PAPADAT -BENGESCU Dorinț a, 1913

<Ion> se aplecă, luă în mâini un bulgăre și -l sfărâmă între degete
cu o plăcere înfricoșată. Mâinile îi rămaseră unse cu lutul cleios ca niște
mănuși de doliu. Sorbi mirosul frecându -și palmele. Apoi încet, cucernic,
fără să -și dea seama, se lăsă în genunchi, își coborî fruntea și -și lipi buzele
cu voluptate de pământul ud. Și în sărutarea aceasta grăbită simți un fior
rece, amețitor.
LIVIU REBREANU Ion, 1920

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 212
Țăranul nu se face din istoric, din arheolog, din teolog, din
filosof,… nu; ci vic eversa, istoricii, arheologii, filosofii, etc. se fac din
țăran. Țăranul cuprinde -n mintea și -n sufletul său toate elementele care
înfloresc apoi în cultură; dar aceste elemente se află în el bobocind în
naivitatea lor primitivă.
BOGDAN PETRICEICU HASDEU.. .Mișcarea
literelor în Eși, c.1880

Vlaicu, fecior de țăran
Și-a făcut aeroplan
Ca să treacă -n zbor Carpații
Să dea mâna cu toți frații.
FOLCLOR din Transilvania

Ca să schimbăm acum, întâia oară,
Sapa -n condei și brazda -n călimară,
Bătrânii -au adunat, printre plăvani
Sudoarea muncii sutelor de ani.
TUDOR ARGHEZI Testament, 1922

Cine nu părăsește locul nașterei, n -are ideea de patrie; el e ca omul
în mijlocul pădurei, nu o vede de mulțimea arburilor; dară înstrăinatul, o,
cum învață a o iubi !
ION C ODRU DRĂGUȘANU Peregrinul transilvan, 1836

Fie pâinea cât de rea,
Tot mai bine -n țara mea.
GEORGE CREȚEANU
Cântecul străinătății , c.1880

Românul își iubește pământul unde s -a născut ca un rai, din care
nici tiraniile cele mai crude nu sunt în st are a -l goni. Câte năvăliri de
barbari au trecut peste biata țară! Câte palme dumne zeiești au căzut peste
bietul român !… și cu toate aceste, poporul a rămas neclintit pe locul său,
păstrându -și naționalitatea în mijlocul aprigilor nevoi și zicând spre
mângâiere : apa trece, pietrele rămân.
VASILE ALECSANDRI Românii și poezia lor, c. 1855

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 213
S-a emis, de exemplu, ideea: să -i luăm pe moți și să -i
colonizăm în câmpiile fertile ale Banatului. Moții s -au înscris pe liste
și s-au dus bucuroși. Dar după două luni au fugit din câmpiile fertile
ale Banatului și s -au întors acasă, în munți. Întrebați, moții au dat
pretutindeni același răspuns, ca și cum ar fi fost învoiți: Noi suntem
învățați să trăim la umbra brazilor. Nu putem sta în câmpie că ne
uscăm. Și ast fel, s -au întors în munți, la sărăcie. Să se despartă de
munți nu pot; iar munții sunt aspri, stâncoși, de piatră. Ei, moții, pot
rătăci o vreme prin țară, cu ciubere sau după alte treburi. Dar de la un timp
îi prinde dorul și nimic nu -i mai poate opri să se întoarcă acasă.
GEO BOGZA Țara de piatră , 1935

Trandafirul rău tânjește,
Dacă -l smulgi de unde crește;
Tot așa tânjesc și eu
Fără de sătuțul meu.
FOLCLOR Doină de înstrăinare

Cum nu se dă scos ursul din bârlog, țăranul de la munte strămutat
la câmp, și pruncul dezlipit de la sânul mamei sale, așa nu mă dam eu dus
din Humulești în toamna anului 1855, când veni vremea să plec la Socola,
după stăruința mamei.
ION CREANGĂ Amintiri din copilărie , 1888

De-acum sunt robul mândrei metropole,
În su flet simt cum crește -ntr-una zvonul
Din preajma auritelor cupole.
Dar nopțile, când umbre moi se lasă
Și-n jur de mine urlă Babilonul,
Eu mă visez în sat la noi, acasă…
OCTAVIAN GOGA Paris , 1912

Mai am un singur dor:
În liniștea serii
Să mă lăsați să mor
La marginea mării;
Să-mi fie somnul lin
Și codrul aproape,

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 214
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.
M. EMINESCU Mai am un singur dor , 1883

Iar tu, de omor
Să nu le spui lor!
Să le spui curat
Că m -am însurat
C-o mândră crăiasă,
A lumei mireasă;
Că la nunta mea
A căzut o stea;
Soarele și luna
Mi-au ținut cununa,
Brazi și păltinași
I-am avut nuntași,
Preoți, munții mari,
Paseri, lăutari,
Păsărele mii
Și stele făclii !
FOLCLOR (cules de V. Alecsandri) Miorița

Și clopotele -n limba lor
Plângeau cu g las tânguitor;
Și-adânc din bubuitul frânt
Al bulgărilor de pământ
Vorbea un glas, un cântec sfânt
Și-nălțător:

"Nu cerceta aceste legi,
Că ești nebun când le -nțelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea:
Ce-i pasă unei lumi întreg i
De moartea mea !"
G. COȘBUC Moartea lui Fulger , 1893

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 215
Când moare cineva, ei obișnuiesc să -l țină în casă timp de trei zile,
mai ales dacă vremea este rece și este iarnă. În aceste trei zile ei nu fac
altceva decât că dau de mâncare săracilor ș i călătorilor, cântând mereu din
instrumentele pomenite mai sus <viori, cimpoaie, fluiere, tobe, lăută cu
trei coarde> în jurul năsăliei sau sicriului celui mort. După împlinirea
celor trei zile, îl duc la cimitirul de lângă biserică, trăgând clopotele, cu
preotul lângă ei, cu mulți bărbați și femei care merg despletite, bocind cu
glas tare și zmulgându -și părul. După ce l -au băgat pe mort în mormânt –
care este o simplă groapă săpată în pământ – și l-au acoperit cu acel
pământ, se întorc acasă. Aici se fac e din nou praznic cu bărbați și femei,
cu bogați și săraci, cu oameni de toate neamurile, și cheamă pe preot să
blagoslovească masa.
NICOLO BARSI Noua și adevărata povestire a călătoriei …, c.1639

Printre altele este vrednic de râs și acest basm pe ca re ei îl
socotesc drept un articol al crezului, cum că în Joia mare, sufletele
morților, ale părinților, străbunilor și străbunelor obișnuiesc să se
reîntoarcă la ai lor pentru hrană, din care cauză în zori de zi, tatăl familiei
sau mama familiei fac un fo c înaintea ușii casei sale, așază lângă foc un
scăunel acoperit cu o pânză curată, pune pe el pâine cu mâncare și băutură
pentru ca părinții, străbunii și străbunele să -și întremeze sufletul. S -a
întâmplat la Baia nu chiar de mult, ca să apară un câine și să fure acel
prinos și văzând aceasta judele catolic al orașului i -a strigat râzând: "Iată
sufletul bunicului vostru cu patru labe, cu colți și cu părul zbârlit care fuge
cu mâncarea cea bună!"
MARCO BANDINI Însemnări despre lucrurile din Moldova , c.1650

Întrebările "E semn bun ?", ori "e semn rău ?" însoțesc, la român,
orice întâmplare a acestei lumi. Și lumea lui nu este o lume neutră de
întâmplări, fără sens și legătură; ci este o lume plină de puteri rele ori
binevoitoare, de chemări și de tăceri, d e arătări și de ascunderi. Într -un
sens, toate lucrurile acestei lumi sunt ființe și au ceva de spus cui știe să le
asculte. Umbra copacului care te îmbie; pământul care -ți rezistă uneori,
când vrei să -l despici cu plugul și care se lasă despicat alteori; fântâna care
te cheamă să bei; pomul care te îmbie la poame; pasărea care -ți cântă a
bine sau a rău; iepurele care -ți taie drumul; zânele care te prind în horă,
dacă întârzii nopțile pe la răspântii… Totul este însuflețit, proaspăt,

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 216
necontenit viu, în ac eastă lume concretă. Totul se referă la tine, te
îndeamnă, te îmbie, te mângâie, ori te amenință !
M. VULCĂNESCU Dimensiunea românească a existenței, 1943

Viața săracă nu exclude bogăția sufletească. Săracul e mai
aproape de sufletul său decât bogatul și are mai multă nevoie de
frumosul care, transfigurând realitatea, devine izvor de speranță și
mângâiere. Folclorul nostru, în toate manifestările sale, e creație de
popor sărac, ceea ce nu -l împiedică să fie mai bogat decât al multor
neamuri trăite în be lșug. Când munca e zădarnică și slujește numai
bunăstarea asupritorilor, lenea și visarea răzbună nedreptatea și
devin producătoare de artă, bucuria celor obijduiți.
LIVIU REBREANU Lauda țăranului român , 1940

Priviți pe fiul femeii dace: țăranul – cu b oiul drept, cu figura
rezervată, cu ochii sfredelitori, cu glasul crescut ca pentru vorba de la
distanță mare, cu mișcări rare, potolite, pentru a ține mult la oboseală, cu
sufletul senin întru așteptarea ca ceva firesc nu numai a binelui, ci mai ales
a răului, cu legea cuvântului dat, ca legătură până dincolo de moarte, cu
delicata ascundere a durerii sau bucuriei prea mari, cu domneasca
ospitalitate de la egal la egal, cu bunacuviință distinsă față de fețele
luminate, dar și cu adânca ironie și nobila înc hidere în sine, pentru cei ce
nu-i simt cuviința lui.
VASILE PÂRVAN Memoriale , 1923

Cea dintâi <virtute socială a românilor> este, fără îndoială,
ospitalitatea față de călători și străini, atunci când aceștia se văd nevoiți să
caute adăpost în locuinț ele lor sărăcăcioase. Tot ce au mai bun este oferit
oaspetelui. Chiar dacă n -au nimic altceva în afara unei simple pâini, românii o
împart totuși, din toată inima, cu oaspetele, îl tratează cu cea mai mare
prietenie și îi oferă cel mai bun loc de dormit di n casă. Eu însumi am constatat
acestea. Pentru confortul călătorilor, pentru ca atât aceștia cât și vitele lor să
găsească apă pretutindeni, românii își fac o adevărată preocupare din săparea
de fântâni la marginea drumurilor. Ei ridică cruci care indică d rumețului calea,
aleargă binevoitori în ajutor când sunt chemați și îl însoțesc pe călător chiar pe
distanțe mai lungi, până ce se află în siguranță.
FRANCESCO GRISELINI Încercare de istorie politică
și naturală a Banatului Timișoarei, 1780

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 217
Veșnicul co lindător de drumuri care gemea sub greutatea cărților
bune și rele, dar românești toate, pe care le căra pe umerii săi, odată
voinici, acuma însă sfărâmați de oboseală și de vârstă, pentru a le duce
Dumnezeu știe unde și cu ce folos, de multe ori drept în mâna jandarmilor
și vameșilor unguri ce -l pândeau, Badea Cârțan, n -o să mai bată la poarta
nimănui, cu cererile lui stăruitoare și cu cimiliturile lui istețe. A avut
norocul să moară aici pe pământul românesc… în loc să -și petreacă
ultimele ceasuri în ar estul vechilor săi dușmani… Badea Cârțan nu știa
decât românește, dar el era sigur că toți frații latini înțeleg, sunt datori a
înțelege accentele lui latine. Și era încredințat că iubirea lor – pe care a și
deșteptat -o ici și colea prin caracterul impun ător al energicei manifestații
populare cuprinse în fapta lui – e așa de puternică, încât nici bani de drum
nu-i trebuie. Așa a străbătut Italia și Franța; a văzut Columna lui Traian, la
care s -a închinat ca la sfintele icoane din stâna lui, s -a minunat de
zgomotoasa măreție modernă a Parisului și i -a părut totdeauna rău că n -a
trecut Pirineii, dincolo de care alți frați îl așteptau.
NICOLAE IORGA Oameni cari au fost, 1935

Un personaj deosebit de drag imaginației românilor, aureolat de
glorie și putere este Traian, învingătorul lui Decebal, întemeietorul
neamului. El e evocat nu numai de ruinele monumentelor ridicate de el în
această țară, ci și de legendele care identifică prezența lui în fenomenele
cerești sau naturale. Astfel, Calea Lacteea devenit d rumul lui Traian iar
tunetul este Traian care merge cu căruța și tună sau amenință, în sfârșit, tot
ceea ce poartă semnul puterii și măreției este opera lui, a cărui umbră
părintească veghează neîncetat, de dincolo de lume, soarta poporului său.
ROBERTO FA VA Amintiri din România, 1894

Acest țăran, prin energia sa nestăvilită, a salvat națiunea română și a
rezistat asupririi turcești. El este cel care în cele mai grele momente ale istoriei,
n-a încetat să cânte. Poporul care, pe lângă credința în destinu l său, are puterea
să cânte chiar la necaz, acela e un popor mare și are un loc rezervat la
banchetul civilizației și al viitorului.
RENÉ PAIIOT România. Note de drum, 1899

De câte ori privesc țăranul român îmi place să văd înscrise în
cutele feții sa le golurile dureroase ale trecutului nostru. Nu cunosc în
Europa un alt țăran mai amărât, mai pământiu, mai copleșit. Îmi închipui

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 218
că acest țăran nu a avut o sete puternică de viață de i s -au înscris pe față
toate umilințele, de i s -au adâncit în riduri to ate înfrângerile. Oricâte
rezerve de viață ar dovedi el, impresia nu este totuși a unei prospețimi
biologice. O existență subterană este ființa lui și mersul lui lent și gârbovit
este un simbol pentru umbrele destinului nostru. Suntem un neam care -am
ieșit din văgăuni, din munți și din văi. Am privit cerul din umbră și -am stat
drepți în întuneric. Ne-am răcorit o mie de ani. De aceea numai febra ne
mai poate scăpa… Când va ridica țăranul român capul în sus? În jos am
privit de când ne -am născut.
EMIL CIOR AN Schimbarea la față a României , 1939

Pieirea satelor va fi o catastrofă egală cu Glaciațiunea Quaternară
și va depăși cu mult cutremurele cele mai rele. Veți vedea: urgie mai
năpraznică nu ne -a lovit nicicând. Hunii, gepizii, tătarii, turcii, până și
Carol al II -lea au fost tot atâtea flori la ureche. E o sinucidere. Prin
asfixiere, prin uscăciune, prin sterilizare, prin sluțire, prin emasculare. Ce
n-au izbutit, de -a lungul veacurilor, să facă liftele străine românilor, își vor
fi făcut ei înșiși pri n stârpirea satelor.
NICOLAE STEINHARDT Răspunsuri la întrebări…
adresate de Zaharia Sângeorzan, c.1988

Ceea ce mai rămâne din țărănime luptă mai întâi pentru
supraviețuirea sa și a comunității sale, indiferent de puterea suverană.
Statul modern ved e în această încăpățânare o lipsă de civism. De aceea,
toate mijloacele sunt bune pentru a o face să dispară. Am reușit și noi, vor
reuși și ei cu siguranță, nu sunt nici mai proști, nici mai puțin energici
decât noi, poate ceva mai puțin obișnuiți să îndu re și mai puțin sistematici.
CLAUDE KARNOOUH Cronicile României, Însemnare din 1973

Leonida : Vezi dumneata, i -a plăcut și lui cum am adus noi lucrul cu un sul
subțire ca să dăm exemplu Evropii, și s -a crezut omul dator, ca un ce de
politică, pentru ca s ă ne firitisească…
Efimița (curioasă) : Da'… ce spunea în scrisoare?
Leonida : Patru vorbe, numai patru, da' vorbe, ce -i drept! Uite, țiu minte ca
acuma: "Bravos națiune! Halal să -ți fie! Să trăiască Republica! Vivat
Prințipatele Unite!" și jos iscălit î n original "Galibardi"
Efimița (satisfăcută ): Apoi, atunci dacă -i așa, a vorbit destul de frumos
omul !

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 219
Leonida : Hehei ! unul e Galibardi: om, o dată și jumătate! ( cu mândrie și
siguranță ) Ei ! giantă latină, domnule, n -ai ce-i mai zice.
I. L. CARAGIALE Conul Leonida față cu reacțiunea , 1878

Ce vreți, suntem aici la porțile Orientului, unde totul se înfățișează
mai puțin grav…
R. POINCARÉ Pledoarie într-un proces la București, c.1912
Din natura lui, românul este modest, chiar sfiicios, aș putea zi ce;
și de i se poate imputa ceva, ar fi că nu are destulă încredere într -însul. El
prețuiește mai mult decât pare; nu este nici lăudăros, nici pretențios. Ori
de câte ori am văzut la noi în țară un fanfaron, un om care se crede mai
mult decât este, un om c are să pretinză că le știe și le poate pe toate, am
avut ocazie să mă conving că era viță de strein.
I. GHICA.. .Introducțiune la scrisori către V. Alecsandri, 1866

Odată, în tinerețea mea, a vizitat Brașovul poetul german Detlef
von Lilienkron. Sașii l -au purtat prin centru și prin Brașovechi, arătându -i
vestigiile de aproape șapte sute de ani ale unui trecut de care erau mândri.
De la o vreme, poetul a început să se plictisească de uniformitatea caselor
și lipsa de orice avânt și noblețe a liniilor lor a rhitecturale. Verdeața
Șcheilor între grădini îl ademenea mai mult și ceru să fie dus acolo. O altă
lume i se deschise înaintea ochilor, o lume care vorbea un grai străin, dar
care îi povestea despre niște oameni cu cultul frumosului, ce nu se simte
bine d ecât în cuiburi pline de poezie și coloare. De cum ai trecut prin
Poarta Șcheilor vezi îndată că ai de a face cu oameni de alt temperament,
alte preferințe și alt fel de a se simți fericiți. Uneori mă întreb dacă
această deosebire ține de structura etnică sau de trecutul și obișnuințele
celor două neamuri, agonisite în curs de veacuri, sau dacă aici s -au unit
amândouă, însușiri înnăscute și experiențe câștigate sub altă constelație
istorică și lățime geografică.
SEXTIL PUȘCARIU Brașovul de altădată, 1947

Românii sunt fericiți dacă sunt considerați "francezii Europei de
Est". De fapt, au multe din felul de a fi al francezilor: modul de viață,
gusturile, manierele îngrijite până la sărutarea mâinii, toleranța și chiar
limba…Și totuși, asemănarea cu fr ancezii este destul de superficială căci,
în realitate, caracterele român și francez au puține laturi comune. Doar
aparența spune altfel. Ce -i drept, ambele popoare sunt mândre de originea

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 220
lor romană. Totuși, francezii – cu modul lor de gândire vigilent, r ațional
determinat, penetrant, cu abilitatea galică – se deosebesc fundamental de
români care sunt în primul rând sentimentali, au o fire moale și multă
predispoziție pentru stări de tristețe sufletească. Iubesc mai degrabă
umorul decât vorba de duh. Și ce ea ce îi diferențiază total de francezi este
"dorul" – o stare de spirit care se instalează frecvent (uneori, cu ajutorul
alcoolului, dar și fără; altădată sub influența muzicii lăutărești, dar și într –
un peisaj liniștit), o visare nostalgică, un fel de tr istețe nedefinită care în
alte locuri a dispărut de mult o dată cu poeții romantici. "Dorul" este o
dulce durere existențială care survine atunci când românii sunt mai fericiți.
Scurt ghid ADAC România, c. 1980

Și astăzi mai există în România o artă a epigramei care, din
antichitate, nu mai înflorește nicăieri altundeva. Poezia lirică,
importantă pentru această țară ca pentru niciuna dintre cele moderne –
despre fiecare al treilea român marcant se aude că ar fi un bun poet –
ar putea fi definită ca o e xpresie a spiritului slav, ca și cea
neogrecească, dacă un anumit simț al voioșiei, un anumit statism n -ar
recomanda insistent, pe de altă parte, o comparație cu lirica germană…
Aici se află, cu siguranță, ceva caracteristic românesc, care, ca orice
unitate de stil, ar fi prost înțeles dacă nu am privi departe înapoi. După
toate probabilitățile, se continuă o tradiție vie traco -scitică, așa după
cum țesătura covoarelor moderne amintește mai mult ca orice
modelele scitice.
HERMANN KEYSERLING Analiza spec trală a Europei, 1928

Soarta acestui popor este plină de farmec și de tristețe.
LEV TOLSTOI Jurnal , 1854

Națiunea română este incontestabil foarte puternică din moment ce
a rezistat de -a lungul secolelor, în ciuda nenumăraților factori care păreau
că o vor distruge. Pericolul venea de pretutindeni și totuși a rezistat. Este
un fapt istoric de necontestat… În aceasta constă destinul excepțional al
acestei țări, așezată la granița celor două lumi <Occidentul și Orientul>, de
aici originalitatea și mă reția ei.
CHARLES DE MOÜY Scrisori din Bosfor , 1879

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 221
Pe noi ne -a așezat fatalitatea istorică la gurile fluviului celui
mai mare din Europa… Țară bogată și minunat de frumoasă, pusă la
răspântia tuturor invaziilor barbare. La noi și de noi s -au spart
năvălirile goților, ostrogoților, slavilor, turcilor și tătarilor, și, când
am fost prididiți, ne -am tras sub poalele munților… Această
constatare nu e o figură retorică, ci un adevăr istoric, învăluind un
adevăr etnic. Pe linia munților găsiți inima cea mai românească,
limba cea mai curată, tradițiunile cele mai vechi, cel mai puternic
instinct de neam.
BARBU DELAVRANCEA Discurs , 1915

Multe războaie am avut și multe nenorociri ne -au călcat în vremea
asta. Vijelii cumplite au trecut peste noi, la to ate-am ținut piept, și nu ne –
am dat și aici am stat. Ca trestia ne -am îndoit în vânt – dar nu ne -am rupt.
ALEXANDRU VLAHUȚĂ România pitorească , 1901

Rămâne un fenomen dacă nu unic, negreșit minunat în istorie,
tenacitatea românească, înzestrarea de a r ezista nu numai consecințelor –
neînsemnate asupra limbii și a etnicității – decurgând din numeroasele
invazi, dar și în respingerea încercărilor insidioase realizate cu mijloace
infame… de a distruge aceste sacre avuții.
BRUTO AMANTE România ilustrat ă, 1888

Într-o Europă mărturisit faustică, apare un popor care nu este
faustic: poporul român. Într -adevăr, în măsura în care prin faustic
înțelegem, în linii mari, setea de cunoaștere cu orice preț și setea de putere
iarăși cu orice preț (respectiv pute rea asupra naturii), se poate spune că –
lăsând de -o parte pierderile și câștigurile aferente – noi nu am fost și nu
părem a ne pregăti să fim faustici. Iar această trăsătură ar trebui să ne dea
mai mult de gândit decât invocarea statornică a buchetului de trăsături care
ar reprezenta "specificul național".
CONSTANTIN NOICA "Superarea" românească , 1987

Neam părăsit la răscrucea furtunilor care bat aici din veac în veac
și vor bate totdeauna în aceste locuri de ispititor belșug și de trecere a
oștilor. C opil al Romei pierdut în pustiul, veșnic înnoit, al barbarilor. Așa
de puțini între așa de mulți. Cu frații la celălalt capăt al Europei și cu
străini de noi în toate părțile. Apți pentru cea mai înaltă civilizație și siliți

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 222
a trăi de la o bejanie la alta. Oricare alții s -ar fi risipit în lume. Pentru mai
puțin se părăsesc și cele mai dulci patrii. Noi am rămas. Cu sabia în mână
de strajă la toate zările, iar, când s -a frânt o clipă, ca să se lege din nou,
tainic, oțelul, am întins brutalității arma subțire a inteligenței noastre. Și,
iată, sântem tot acasă.
NICOLAE IORGA Cetind istoria românilor , 1940

MEMENTO

“În știință, un om poate fi ori «cititor », ori «scriitor », dar nu poate fi
amândouă. Mulți savanți citesc numai ceea ce scriu ei înșiși. Există o
singură excepție: savantul nu trebuie să nu fie generos cu predecesorul
său. Repet cu emfază: savantul trebuie să fie generos cu aceia care au fost
înaintea lui. Eu de pildă, citesc ex post facto pentru a mă asigura că nu s -a
descoperit un lucru cu zece ani în urmă și, dacă a flu acest lucru îmi voi
spune: Tii! A fost un om deștept și ne -a bătut la această experie nță.
Confirmăm tot ceea ce a realizat și Dumnezeu să -l binecuvinteze pentru
ceea ce a făcut acum zece ani”.
Charles B. Huggins

“Imaginea newtoniană a bilelor de biliard pentru lumea reală este cu adevărat
un mo del determinist (…) Cuvântul «determinist » trebuie luat în sensul că
întreaga comportare fizică este complet determinată matematic pentru toate
momentele de timp din viitor (sau din trecut) pornind de la vitezele și pozițiile
tuturor bilelor (…) cunoscute la un moment oarecare de timp. (…) Se pare deci ,
că în această lume a bilelor d e biliard nu este loc pentru o «ființă gânditoare »
care să mo difice comportarea lucrurilor mat eriale acționând sub influența
«propriei voințe ». (…) Problema determinismului este importantă pentru fizică,
dar cred că acesta este doar o parte din întreaga problemă. S -ar putea ca lumea
să fie, de exemplu, determinist ă dar necalculabilă. Și astfel, s -ar putea ca
viitorul să fie determinat de prezent într -un mod ca re este în principiu
necalculabil ”.
Roger Penrose

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 223

III.2 TREC ĂTORUL MEU TRUP

Românii s -au învrednicit de locuri fruntașe între națiunile sportive
ale lumii. Citatele de mai j os surprind câteva momente de glorie
dobândită prin cultivarea voinței și a calităților trupești. Succesele în
discipline de echipă nu au lipsit dar preponderente sunt reușitele în
sporturi individuale. Și asta spune mult.

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
și totuși
flori albe și roșii eu nu -ți pun pe frunte și -n plete
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru strașnicul suflet
ce-l port.
LUCIAN BLAGA Dați-mi un trup,
voi munților, 1921

Noi, ministrul cultelor și instrucțiunii publice, având în vedere de
a se da în școală o mai mare dezvoltare exercițiilor fizice fără care
educațiunea tinerimii nu poate să fie nici completă, nici armonică; având
în vedere că pentru a se atinge acest scop, printre alte mijloace, unul din
cele mai eficace este ș i acela de a se cultiva jocurile care dezvoltă forța,
agilitatea, curajul și inițiativa individuală, decidem:
– Se instituie concursuri anuale de joc de oină pentru elevii
școalelor primare și secundare, școalelor normale și seminariilor. Aceste
concursur i se vor ține în fiecare an, în ziua de 10 mai, și vor face parte din
serbarea școlară din acea zi, sau vor fi distincte de dânsa. Vor fi
concursuri sau între diferite echipe luate din aceeași școală, sau între
echipe luate din diferite școli ale aceluiași oraș, sau între echipe luate din
școli din orașe diferite. Premiul va consta dintr -un obiect de artă, pe care
echipa învingătoare îl va păstra un an, până la concursul următor.
SPIRU HARET Decizie publicată în Monitorul Oficial, 1898

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 224
Elev fiind < în 19 13> la liceul "St. Louis" din Paris, am adus de la
Iași o minge de oină și un toiag… Le -am explicat colegilor mei francezi
cum se susține jocul de oină și profesorul nostru de gimnastică s -a dovedit
și el interesat în problemă. Curând, nu numai că la lic eul "St. Louis" din
Paris se juca oină românească, dar pentru a putea avea advesari din afara
liceului nostru, profesorul însuși a devenit propovăduitorul acestui joc
printre colegii săi de la alte licee și astfel s -a înfiripat pe malurile Senei o
competiț ie cu oina noastră.
DAN BĂDĂRĂU în "Sportivi sub cupola Academiei"
de V.Firoiu, 1970

Iată, a trecut mai bine de un sfert de secol de când un ministru
înțelegător <Spiru Haret>, mare nu numai prin aceasta, a impus școlilor
acest sport minunat. Douăzeci și cinci de rânduri de băieți și -au diputat cu
ardoare măsura vredniciei, fără mult zgomot și fără reclamă de presă.
Moda de după război a adus sporturi străine și le impune cu metode
americane. Oina însă este a noastră și n -o mai are nimeni. Mi se pare că de
data asta importul străin poate fi socotit de prisos. Sunt foarte dispus să
cred că jocul acesta al copilăriei mele e superior jocurilor străine.
MIHAIL SADOVEANU Jocuri de primăvară , 1925

Pe timpul copilăriei mele, jocurile sportive străine (hand bal,
baschet, volei etc.) nu fuseseră încă importate. Cel mai răspândit joc era
oina, jocul noastru tradițional românesc. De multe ori era practicat pe
terenuri improvizate, cu mingi confecționate din cârpe și legate cu sfoară,
adică în condiții tehnice as tăzi de neimaginat. Dar tinerețea și plăcerea
jocului învingeau toate aceste lipsuri.
GHEORGHE MIHOC în "Oina, trecut și prezent"
de Al. Rafailescu și C. Iancu, 1976
Oina era în clipele de apogeu premergătoare declinului.
Occidentul naționalofag nu zvâ rlise încă peste hotarul nostru balonul
pneumatic care a devenit mormântul mingii românești. În licee, tenisul, de
pildă, era socotit mai mult un snobism decât un sport.
IONEL TEODOREANU Iarbă , 1936

Nu se admite ca atunci când facem educație să descons iderăm
fizicul, căruia numai în caz de boală i se dă atenția cuvenită. Inima,
creierii și musculatura sunt un ansamblu indisolubil și numai atunci

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 225
vom face educație integrală dacă ne vom ocupa de toate aceste organe,
de toate aceste funcții. Suntem în epoc a intelectualizării, mecanizării
și raționalizării, când educația exclusiv intelectuală vrea să cucerească
lumea și uită că cobaiul de experiență, bietul om, este compus și din
trup. Astfel vedem oameni fără inițiativă, fără sentimente sociale,
egoiști, oa meni -jumătate, adevărate monstruozități sociale. Educația
fizică vine să completeze în mod armonic educația culturală.
IULIU HAȚIEGANU Igiena universitară, 1931

Oriunde se pot truca valorile și ierarhiile. Absolut oriunde: în
știință, în artă, în liter atură, în politică. Numai în sport nu. Aici valorile
autentice se impun necesar, direct, inevitabil. Aici, reputațiile se mențin
sever prin calități mereu dovedite, supuse unui examen permanent. "Cel
mai bun" numai în sport izbutește să fie în rândurile di ntâiu. În toate
celelalte activități omenești, "cel mai bun" este destinat să crape de foame.
MIHAIL SEBASTIAN Între stadion și bibliotecă, 1933

S-a văzut că româncelor li se potrivește foarte bine jocul de
handbal. În acest sport ele nu mai au nimic d e învățat. Trebuie să aibă
grijă să rămână totdeauna așa cum sunt.
FRANKFURTER NACHTAUSGABE Reportaj despre finala
Campionatului Mondial de Handbal Feminin,
Frankfurt am Main, 1956

România este de departe cea mai eficace echipă pe care am
întâlnit -o în lunga mea carieră. Gruia rămâne, incontestabil, cel mai bun
jucător din lume. Ce clasă !… Are un șut care paralizează.
BENGT MORTENSEN (portarul echipei Danemarcei)
Declarație despre echipa de handbal masculin a României,
pentru a treia oară campioană mondială, Paris, 1970

Echipa României a meritat să câștige această mare finală. Ea a
trecut cu calm peste momentele dificile și și -a materializat plusul de forță
și luciditate. Cu Gațu, sportiv extrem de inteligent, cu Penu, un portar de
mare clasă, evi dent cel mai bun al acestui campionat mondial, cu Birtalan,
golgeterul competiției, un om cu o forță și o detentă ieșite din comun, pe
care coechipierii săi au știut să i le pună în valoare, România are o
reprezentativă excelentă, aproape imposibil de învi ns, pe orice teren.

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 226
JACK RODIL (arbitrul finalei) Declarație despre Campionatul Mondial de
Handbal Masculin, Berlin, 1974

Echipa României a meritat și de această dată medalia de aur. Ea a
fost mai bună, mai tenace. Jocul ei are o manieră spirituală care m ă
încântă. Nu forța este ceea ce izbândește, ci gândirea, inteligența,
abilitatea.
EMIL HORLE (arbitru) Declarație după finala Campionatului Mondial
de Handbal Masculin, Berlin, 1974

Selecționata României a învins cu 14 -12, după un meci de mare
tensiun e, echipa R.D.Germane. Românii și -au apărat cu multă bravură
titlul, câștigând pentru a patra oară (în decurs de 13 ani) locul întâi în cea
mai importantă competiție a handbalului mondial.
DERRECK PARR Corespondență a agenției Reuter, Berlin, 1974

Pentru a întrece în valoare comparabilă pe Iolanda Balaș, Sara
Simeoni, Rosemarie Ackermann sau urmașele lor ar trebui:
– să stabilească 14 recorduri mondiale, dintre care 12 consecutiv;
– să sară cu peste 10 centimetri mai mult decât a doua săritoare în ierar hia
sezonului respectiv;
– să nu piardă, timp de 10 ani, nici un concurs;
– să dețină într -un moment al carierei, primele 64 de performanțe mondiale
din toate timpurile;
– să câștige două titluri olimpice, învingându -le cu 14 și respectiv 10
centimetri pe cele mai apropiate adversare.
Atunci s -ar putea spune că Simeoni, Ackermann sau oricare altă candidată
este, în valoare absolută, cea mai mare săritoare a tuturor timpurilor.
Deocamdată, Iolanda Balaș este cea care a fixat condițiile enunțate mai
sus.
VLAD IMIR MORARU Legendele Olimpului atletic, 1983

Înfrângerea suferită pe stadionul "Melbourne Cricket Ground"
<în 1956> a fost cea mai dureroasă din întreaga mea carieră sportivă.
Amintirea acestei înfrângeri este prezentă și acum. Stând acolo pe
saltea, cu ștacheta căzută alături de mine, după cea de -a treia încercare
nereușită, simțeam o cumplită durere fizică. Priveam în jurul meu și mi

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 227
se părea că visez… că nu sunt eu aceea care trebuie să părăsesc
competiția…
Jocurile Olimpice de la Roma <în 1960 > vor fi un moment
memorabil în istoria Olimpiadelor. Pentru mine, cel puțin, îmi vor
rămâne pentru totdeauna adânc întipărite în memorie. Poate și pentru
faptul că succesul meu a fost deplin <după câștigarea concursului,
continuând întrecerea cu sine însă și, doboară de trei ori consecutiv
recordul olimpic>. De la Roma mi -a rămas amintirea celei mai
frumoase clipe a carierei mele !
IOLANDA BALAȘ The Iolanda Balaș's Story, 1991

Mă înțelesesem cu antrenorul Söter ca prima săritură să fie ușoară,
pentru de contractare. Dar nu știam dacă puteam să respect înțelegerea. La
un antrenament mă accidentasem și mă durea genunchiul drept. Înaintea
mea o englezoaică <Sheila Sherwood> sărise mai mult de 6,60m; eu
veneam la rând a șasea. Mi -am luat elan, pașii s -au sinc ronizat perfect, nu
mai aveam durerea din genunchi, am simțit că am prins un prag bun, că
zbor departe, dar nici după aterizare nu mi -am dat seama că sunt peste
recordul mondial, m -am ridicat din groapa cu nisip și când am privit tabla
electronică am văzut ca un fulger cifrele 6,82. Nu -mi venea să cred. Mi s –
au muiat picioarele și am îngenunchiat pe iarba stadionului. Aveam o
ceață pe ochi. Când mi -am revenit cifrele dispăruseră. L -am văzut pe Söter
care-mi făcea semne și am înțeles că bătusem recordul lumi i la săritura în
lungime. Dar încă nu eram campioană olimpică și am trăit pe marginea
pistei emoțiile așteptării pentru că eu în nici un caz nu aș fi putut sări mai
mult. Dar nici una dintre adversarele mele nu se apropia măcar de această
limită.
VIORICA V ISCOPOLEANU Despre câștigarea titlului olimpic
și doborârea recordului mondial, Ciudad de Mexico, 1968

O mișcare greșită la antrenament și mă trezesc cu o durere
fierbinte în cotul drept. Întindere de ligament. Tratamente disperate, duzini
de tincturi și alifii și după patru zile o ameliorare: pot mânui furculița și
cuțitul la masă. Nu mă ating de disc, dar fac sute de piruete. Noroc că s -a
renunțat la calificări. Medicul îmi dă voie să particip la concurs, cu
condiția să nu execut decât o singură arun care! Deci joc totul pe o carte.
Dar după zece zile de pauză, de frământări, mai știu oare să arunc discul?
Intrare în stadion. Mă retrag într -un colț. Nu mă uit la nimeni. Mă

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 228
învârtesc, simulez aruncări. Ce mă interesează pe mine, acum, ce fac alții?
Eu n u mă întrec cu nimeni ci doar cu mine însămi. ăi iată că apare pe
tabelă numărul meu: 212. O singură încercare! O piruetă lungă. Simt
brațul în spate. Răbdare pentru acțiunea șoldului. Dar răbdarea asta
înseamnă o gheară de fier care vrea să -mi smulgă disc ul dintre degete.
Strâng din dinți și termin mișcarea. Nu -mi mai pasă de ghearele de oțel
care-mi sfâșie ligamentele. Un "oh" prelung al publicului îmi spune că
încercarea e reușită. Tabela arată 58,22 m, cu adaosul: record olimpic.
LIA MANOLIU "Discobol ul" la feminine,
Interviu cu V.Bănciulescu , 1977

Ilie Năstase, cu talentul remarcabil pe care -l posedă, ar putea
deveni, fără îndoială, campion al lumii. Totul e să știm dacă acest tânăr
fantezist va reuși să se stabilizeze într -o bună zi, să capete ceea ce se
cheamă autocontrol. Nu e mai puțin adevărat, însă, că pe lângă "mașinile
perfecționate" americane și australiene care au dominat tenisul mondial în
perioada de după război este absolut reconfortant să vezi un jucător atât de
inspirat, care să -și per mită luxul de a se amuza în toată libertatea pe
teren… El este capabil să improvizeze, indiferent de poziție, o lovitură
strălucită, cu care să -l dezorienteze pe adversar.
"L'Equipe" (Paris), 1970

Finala dintre Stan Smith și Ilie Năstase a fost cea mai frumoasă
din câte am văzut vreodată. În ea, am urmărit pe cel mai mare tenisman
virtuos al erei noastre <Năstase>, îngenunchiat de apriga dârzenie a unui
adversar mult inferior lui ca tehnică. Dacă vreodată cineva a arătat ca un
campion, Năstase a fost ac ela…
LANCE TINGAY F inala turneului Wimbledon, 1972

Uneori, noaptea, mă trezesc brusc din somn. N -o să mă credeți,
dar am un vis care se repetă. Aud pe fondul unei tribune pline, o voce
limpede: "it's over". E vocea aceea de bărbat pe care am auzit -o la
Wimbledon în setul cinci, în finala cu Stan Smith, din 1972, în clipa în
care mingea mea se ducea imparabil. Dar Stan avea să lovească cu lemnul,
și acel "it's over" , care aplauda, de fapt, finalul meu victorios, a fost până
la urmă înfrângerea… Și er a 3-2 pentru mine în setul decisiv și 0 -30 pe
serviciul lui Stan… Cum să nu rostești it's over ?

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 229
Dar coșmarul acesta care se repetă mereu, de vreo 10 -15 ani, piere ca
prin farmec în momentul în care trag storurile. Și atunci, pe neașteptate, sunt
din no u vesel, și am în față nu paharul pe jumătate gol, ci unul pe jumătate
plin, ceea ce nu e nici pe departe același lucru.
ILIE NĂSTASE Eu am jucat cântând, 1991

Nu cred să existe undeva un caiacist sau canoist activ care să se
poată lăuda cu un număr de victorii similar cu al lui Ivan Patzaichin. De
zece ani canoea lui brăzdează pistele de apă, de la Snagov la Xochimilco
și Tampere, de la Moscova la Nottingham, de la Belgrad la Copenhaga,
neobosită, terminând de cele mai multe ori în frunte, indiferent da că
distanța lăsată în urmă măsoară 500, 1000 sau 10000 de metri.
VLADIMIR MORARU A 11-a vară a lui Ivan Patzaichin,
reportaj în ziarul "Sportul", 1980

Am văzut, am cunoscut și am observat mulți sportivi în cei 35 de
ani de când urmăresc viața stadioa nelor. Și nu este nevoie să vă spun că
unii m -au fascinat, m -au electrizat. Am fost întotdeauna un suporter și am
avut întotdeauna idolii mei. Când vedeam un campion adevărat, începeam
să visez, să -i admir pe acești eroi, acești "zei" ai stadionului. În co pilărie
aveam albume în care lipeam fotografiile și articolele despre sportivii pe
care-i admiram, pe care -i veneram. Vă spun toate acestea pentru că privind
la televizor, de la începutul Jocurilor Olimpice montrealeze am fost, ca și
milioane de alți teles pectatori, atras, încântat și cucerit de NADIA, această
micuță româncă de 14 ani, care ne -a arătat că pe pământ există
perfecțiunea. Ea este până acum figura dominantă a Jocurilor. În afara
medaliilor pe care le va duce în țara sa, ea a ridicat în lumea în treagă
prestigiul gimnasticii, un sport care captase atenția și în 1972, la München,
în urma performanțelor Olgăi Korbut, pusă acum în umbră de incredibilele
evoluții ale domnișoarei Comăneci.
JAQUES BEAUCHAMP Comentariu în "Journal de Montreal", 1976

Într-adevăr, acum întregul Montreal nu are pe buze decât acest nume –
Nadia Comăneci… Nu este de ajuns să spui că tânăra gimnastă româncă cu
trup de liană a fost perfectă. E vorba de ceva mai mult. Privind -o multiplicând
cele mai îndrăznețe figuri pe ace astă bârnă îngustă, de parcă s -ar fi aflat pe un
covor larg și confortabil, am crezut că visam… Iar când și -a terminat strălucita
sa demonstrație și sfidare a legilor gravitației, am avut sentimentul că am trăit

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 230
o clipă privilegiată, situată dincolo de l imitele recunoscute ale sportului.
Gimnastă, balerină, silfidă ? Nu știi cum să o califici pe această superbă
sportivă care cu grație inegalabilă pare să triumfe asupra legilor comune ale
gravitației. Sub atingerea sa abia simțită calul de sărituri devine Pegas, capătă
aripi. Nadia pornește în zbor !…
"L' Equipe" (Paris), 1976

Precizia și îndrăzneala sa n -au mai fost văzute vreodată la
Olimpiadă. Și puține eroine, în orice sport, au captivat de -a lungul
timpului în aceeași măsură Jocurile. A fost superb pregătită pentru acest
moment, uluind lumea cu prima notă maximă din istoria gimnasticii la
J.O., un 10 în prima zi a întrecerii, îndepărtînd astfel Montrealul de
agitația politicii internaționale. Nadia Comăneci a fost strălucitoare, a
captat atenția tutu ror și din cauza tinereții sale o mare doză de speranță a
aureolat imediat numele campioanei. Toți au înțeles imediat că au în față
desăvârșirea.
"Sports Illustrated" (S.U.A.) ,1976

Bravo echipei române! Mi -a plăcut enorm totul: curajul ei, forța
suflete ască de a rezista zecilor de mii de suporteri din Barcelona, soluțiile
tactice perfect găsite. Și bineînțeles, m -a încântat acest excelent
Duckadam ! Toți în această tribună <a presei> îl numesc eroul finalei. Și
au dreptate !
EZIO DI CEZARI Comentariu în Corriere dello Sport,
despre finala Cupei Campionilor Europeni la fotbal, 1986

Ce seară! Ce final! Am peste două decenii de când transmit la
televiziune, dar, în minutele penalty -urilor, vă mărturisesc, mă copleșise și
pe mine emoția. Avem o merituoas ă campioană a Europei. Fotbalul ei
echilibrat, omogen, calitățile tehnice ale jucătorilor, culminând cu
performanța lui Duckadam, seria remarcabilă de rezultate, toate acestea
sunt argumentele unei victorii în premieră a fotbalului românesc.
NANDO MARTELLI NI Comentariu
la televiziunea italiană, mai 1986

Victoria noii supercampioane europene, Steaua București,
obținută în fața lui Dinamo Kiev, vine să confirme mai întâi reușita Stelei
în Cupa Campionilor Europeni și, în al doilea rând, posibilitățile

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 231
fotbaliștilor români, care n -au știut de mulți ani, să valorifice calitățile lor
tehni ce și fizice. La Monaco am văzut o echipă românească, care a știut să
alterneze înlănțuirea jocului colectiv cu acțiunea individuală. Rigoarea
intervențiilor defensive, ferocitatea pressingului au completat accelerările
individuale și plecările în dribling neașteptate și redutabile.
J. P. RETHACKER Comentariu în "France Footbal", 1987

Delegația celor 127 de sportivi români prezenți la ediția a XXIII -a
de la Los Angeles, s -a întors în patrie cu 53 de medalii – dintre care 20 de
aur, 16 de argint și 17 de bronz – cifră record, care a plasat țara noastră pe
locul II în clasamentul final pe națiuni, după S.U.A. și înaintea altor 138
de țări participante la marea competiție.
HORIA ALEXANDRESCU Olimpiada californiană, 1984

Bilanțul lor general este remarca bil: din 1924 până în 1988 atleții
români au câștigat 55 de medalii de aur, 64 de argint și 83 de bronz. Este
deja normal să -i considerăm <pe români> printre primele 6 – 10 puteri ale
sportului mondial. La toate acestea, trebuie adăugat un număr
impresiona nt de campioni renumiți ca Lia Manoliu (campioană olimpică
la aruncarea discului și participantă la 6 ediții ale Jocurilor Olimpice…);
Iolanda Balaș -Söter (dublă campioană olimpică la săritura în înălțime…);
Ivan Patzaichin (participant la 5 Jocuri Oli mpice, câștigător a 7 medalii
olimpice la canoe…); Nadia Comăneci (a cărei reputație a depășit lumea
gimnasticii); și un număr de alți sportivi, trăgători, handbaliști, luptători,
scrimeri, atleți, boxeri, canoiști. Și este cu într -adevăr păcat că pentru
marele talent care a fost Ilie Năstase, includerea tenisului în program a
venit prea târziu.
AENOC OFFICIAL MAGAZINE The European NOCs Story:
Romania , 1990

O, vreau să joc, cum niciodată n -am jucat !
Să nu se simtă Dumnezeu
în mine
un rob în temniță – încătușat.
LUCIAN BLAGA Vreau să joc, 1918

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 232

III.3 GÂNDUL ȘI VISAREA

Prima secțiune a capitolului ilustrează, sumar, evoluția ideilor
sociale și a conștiinței de neam a românilor.

Trec secoli…o! minune… aici în răsărit,
Vlăstarul, fiu al Romei, stejar a devenit,
Și Istrul moștenește a Tibrului renume…
Se-nalță -o nouă Romă, renaște -o nouă lume.
OVIDIU Ponticele , c.10 e.n.
(V. Alecsandri, Ovidiu, 1889)

De veți vedea pre niscare limbi păgâne să se pornească asupra
voastră cu oști grele și c u putere mare, voi nu vă potriviți lor și să vă bateți
cu dânșii în acel ceas, ci socotiți că le veți slobozi și le dați să mănânce ca
să se părăsească de voi. Iar de veți vedea că nu vor să se întoarcă, voi nu
vă temeți de dânșii, nici de oștile lor cele multe… Și -ți cheamă toți sfetnicii
și toată oastea ta și zi cătră dânșii: "Iată că veniră vrăjmașii noștri asupra
noastră, nefiindu -le lor cu nimic vinovați… Să mergem la dânșii, că măcar
de sunt ei mulți, Dumnezeu i -a înmulțit iar pentru neplecăciunea lor îi va
pleca. Și va da pe vrăjmașii noștri supt picioarele noastre". Iar tu să mergi
drept, față la față, spre vrăjmașii tăi, fără nici o frică. Iar că vor fi ei mulți
nimic să nu te înfrico – șezi, nici să te îndoiești. Că omul viteaz și războinic
nu se spare de oamenii cei mulți; ci cum răsipește un leu o cireadă de cerbi
și cum omoară un lup o turmă de oi cât de mare, și cum răshiră un glonț de
tun multe cete de ostași, așa și omul viteaz și bărbat și hrăbor nu se
înfricoșează de oameni mulți.
NEAGOE BASARAB Învățăturile către fiul său Teodosie , c.1517

Ce sosiră asupra noastră cumplite aceste vremi de acmu, de nu
stăm de scrisori, ce de griji și suspinuri. Și la acestu fel de scrisoare gându

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 233
slobod și fără valuri trebuește. Iară noi prăvim cumplite vremi și cumpănă
mare pământului nostru și noaă.
MIRON COSTIN Letopisețul Țării Moldovei , 1675

Nu iaste altă și mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului
zăbavă, decât cetitul cărților.
MIRON COSTIN De Neamul Moldovenilor , c.1690

Înfrenat de cunoștința micșoririi mele în științe și ascultării întru
învățături, nu aș fi îndrăznit niciodată să apuc condeiul. Dar cum puteam,
ochi având, să nu văz, văzând, să nu iau aminte, luând aminte să nu
asemăn, asemănând, să nu judec binele și să nu poht esc a -l face arătat
compatrioților miei ?
DINICU GOLESCU Însemnare a călătoriii mele, 1826

Înțelepciunea noastră cea mai mare va fi cum să ne îndreptăm
astăzi întru toate, și să căutăm pentru slava, cinstea și fericirea cea
viitoare. Patriotul cel bun nu este fanatic, el este iubitor de oameni și știe
că natura nu cunoaște neamț, englez, franțez, grec sau rumân ci numai
OM. Neamurile sunt niște întâmplări.
I. H. RĂDULESCU Prefață la "Gramatica Românească" , 1828

Civilizația este dară adunarea împreu nă a izbânzilor științifice și a
izbânzilor politice.
M. KOGĂLNICEANU Calendar pentru poporul românesc, 1845

Patria e aducerea aminte de zilele copilăriei… coliba părințească
cu copaciul cel mare din pragul ușii, dragostea mamei… plăsmuirile
nevino vate ale inimei noastre… locul unde am iubit și am fost iubiți…
câinele care se giuca cu noi, sunetul clopotului bisericei satului ce ne
vestește zilele frumoase de sărbătoare… zbieratul turmelor când se
întorceau în amurgul sării de la pășune… fum ul vetrii ce ne -a încălzit în
leagăn, înălțându -se în aer… barza de pe streșină, ce caută duios pe
câmpie… și aerul, care nicăierea nu este mai dulce!..
ALECU RUSSO Cântarea României, 1855

Să lucrați ! Am lucrat, frate, și noi, dar voi încă mai mul t să lucrați.
IOAN MAIORESCU 1864

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 234
Viitor de aur țara noastră are
Și prevăz prin secoli a ei înălțare.
DIMITRIE BOLINTINEANU Mircea cel Mare
și solii, 1865
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, ar ma de tărie,
La trecutu -ți mare, mare viitor!
MIHAI EMINESCU Ce-ți doresc eu ție,
dulce Românie , 1867

În deosebire de poetul antic, care, admirând greutățile enorme
ce le -a învins statul roman până la constituirea sa, exclamă faimoasa
frază tantae mol is erat romanam condere gentem <atât de greu era să
se întemeieze statul roman>, coborâtorii acestor romani își cred ușoară
sarcina de a așeza gintea română pe bazele civilizațiunii și mulți din ei
sunt chiar încredințați că astăzi această așezare este ap roape de a fi
terminată. Avem de toate cu îmbelșugare, își închipuiesc ei; și când îi
întrebi de literatură, îți citează cifra coloanelor înnegrite pe fiecare an
cu litere române și numărul tipografiilor din București; și când le
vorbești de știință, îți a rată societățile mai mult sau mai puțin
academice și programele discursurilor ținute asupra problemelor celor
mai grele ale inteligenții omenești; dacă te interesezi de arta frumoasă,
te duc în muzee, în pinacoteci și gliptoteci, îți arată expozițiunea
artiștilor în viață și se laudă cu numărul pânzelor spânzurate pe perete;
și dacă, în fine, te îndoiești de libertate, îți prezintă hârtia pe care e
tipărită Constituțiunea română și îți citesc discursurile și circulările
ultimului ministru care s -a întâmplat să fie la putere.
Față de această direcție a publicului român, noi nu putem crede
că adevăratul mobil care l -a îndemnat spre cultura occidentală să fi
fost o prețuire inteligentă a acestei culturi. Mobilul propriu nu a putut
fi decât vanitatea descendenț ilor lui Traian, vanitatea de a arăta
popoarelor străine cu orice preț, chiar cu disprețul adevărului, că le
suntem egali în nivelul civilizațiunii. Numai așa se explică vițiul de
care este molipsită viața noastră publică, adică lipsa de orice
fundament so lid pentru formele din afară ce le tot primim.
TITU MAIORESCU În contra direcției de astăzi
în cultura română, 1868

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 235
Un popor înjugat are tot dreptul de a se mângâia prin trecuta -i fală
și de a și -o închipui cu atât mai frumoasă cu cât jugul de față se face mai
greu, iar timpul slobozeniei, cronologicește mai îndepătat: astfel bătrânul,
plecat sub nămolul anilor, aducându -și aminte tinerețea, o privește acum
prin mincinoasă prismă, ce mărește sau încolorează până și faptele cele
mai de rând.
BOGDAN PET RICEICU HASDEU Pierit -au dacii? , c. 1875

Sămânța, din care a răsărit acest popor, e nobilă, și poporul nu va
pieri decât atunci când românii vor uita nobleța seminției lor.
MIHAI EMINESCU Mândria de a fi român , 1878

Astăzi oamenii luminați din stră inătate par a simți că în privința
întregei vieți a poporului român au fost prea puțin și prea rău informați și
se întorc cu oarecare curiozitate spre cunoașterea unei națiuni ce a arătat o
valoare mai mare decât i se presupunea.
T. MAIORESCU Literatura română și străinătatea , 1882

Un popor astăzi își face un nume și un loc în această lume numai
prin meritele ce le -a dobândit în câmpul științelor și al artelor. Fiecare
talent înstrăinat este însă un talent pierdut pentru noi. El aparține de drept
popor ului aceluia ce l -a recunoscut, l -a prețuit și l -a cultivat și nu rădăcinei
fizice de care se ține. Talentele noastre merg deci de îmbogățesc tezaurele
de cultură ale țărilor ce ni le răpesc, iar noi rămânem tot poporul acela
vecinic însetat de civilizația străină, pe care nu o mai poate asimila.
Pe lângă această cestiune mai mult de demnitate națională, avem și
un interes major de a reține talentele ce se ivesc. Aceste ar forma un
centru de lumini adevărate, în jurul cărora s -ar putea naște o mișcare
științifică și artistică. România este apoi menită a alcătui un centru de
cultură pentru popoarele mai înapoiate decât dânsa din răsăritul Europei.
ION LUCA CARAGIALE București, 16 octombrie, 1885

PETRE CARP Convorbire în "La Roumanie Contemporaine" ,
1905 Românii au boala ideilor generale. Țăranul trebuie să ști e carte; să
le facem deci școli cât mai multe, dar pentru Dumnezeu, să nu le îmbâcsim
creerii cu subtilitățile perfectului și plusquamperfectului!

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 236
Caracterizarea cea mai adevărată a psihologiei și a situației
Românilor este admirabil dată în aceste câteva cuvinte: rasă occidentală
cu obiceiuri orientale.
D. DRĂGHICESCU Din psihologia poporului român, 1907

NICOLAE IORGA Cugetări , 1911

Iorga face parte, pentru totdeauna, din istoria României și a
Europei, nu numai ca un om și un spirit mare, ci ca una din acele forțe ale
naturii, fără de care nu -i posibil să înțelegi un neam și o tradiție.
H. FOÇILLON Iorga et la France , 1945

Nu Rumänien über Alles! Nu sugestiunea înceată și des repetată,
ducând la ideea fixă, care nu mai ține seama de realitate, până se izbește
de moarte, prăbușind dureros o națiune, făcând -o să piardă și rezultatul
bun al calităților sale pozitive. Dar nici tembelismul care își bate joc, prin
nesimțirea sa, de darurile reale ale unui neam și ale unui pământ, așa ca la
restriște să nu poată nici să -și afirme dreptatea sa evidentă. Nu mândria și
fanfaronada vorbelor atât de răsunătoare fiindcă sunt goale, ci încrederea
temeinică în ce e bun, puternic și trainic, încrederea care dă siguranță
gândului și îndeplinirea faptului, încrederea care ajunge la jertfa de sine.
Nu postulatul: între toate popoarele, cel mai dăruit de Dumnezeu e
poporul românesc. Nu ne v om socoti nici cei mai de seamă între vecinii
noștri, dar hotărât nici drept cei din urmă, cum au căutat atâția să ne
convingă și cum am căutat să ne convingem și noi. Postulatul nostru va fi:
Între toate popoarele care ne înconjoară, în condițiunile în ca re am trăit și
trăim, noi avem calitățile noastre care ne permit să stăm cu fruntea sus și
să ne trăim viața cu cinste.
GEORGE VÂLSAN Conștiință națională și Geografie, 1919

Am cerut totdeauna contactul cu occidentul: în politică, în știință
și tehnică . În literatură însă e cu totul altceva. Artistul, pentru o mie de
motive, nu poate fi decât național. Produs al unei societăți, el scrie pentru
o societate dată. Marea lui calitate este specificitatea și aceasta nu poate fi
decât națională.
MIHAI RALEA Europenism și tradiționalism , 1924 O societate trebuie să trăiască măcar pe simulacrul unei idei mari.

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 237
Niciodată piatra nu va da Bucureștiului un sfert din strălucirea
marilor cetăți din Apus. Civilizația noastră este sortită să se petreacă în
virtual și interior. Neputând clădi în afară (e și prea târziu și prea zadarni c
pentru aceasta), în inimile noastre se cade să întemeiem: turnuri
vibrătoare, speranței; aurite bolți, laudei; clopotnițe, adâncimi soarelui
netemporal.
ION BARBU Răsăritul Crailor, 1929

Ne ține încă foarte strâns de gât o frică peste măsură dizgraț ioasă,
adeseori comică, de a nu ne da de gol cu vreun păcat în fața Europei.
"Europa", în vorbirea noastră publică, este un cuvânt cu fior de patos…
Sau: ne răsucim și ne gudurăm ca să fim primiți înăuntru, în salonul
european, parc -am vrea să arătăm noi singuri cu degetul că stăm,
altminteri, pe dinafară, abia îndrăznind să ne strecurăm până -n prag. Cu
toată fanfara și zdrăngănind diversele leit -motive de orgoliu național, în
fond nu ne -am izbăvit de acele răsuciri de gât și tremurări stângace care
ne-au rămas în oase de pe vremea când eram umile anexe ale
atotputerniciei turce… E năravul vechi și urât de a alerga gâfâiți și speriați,
după consacrări și glorii dinafară…
P. ZARIFOPOL Prefața la "Artiști și idei literare române" , 1930

Aici, la grani țele Europei burgheze, asist la spectacolul
muncitorilor care fug din Rusia muncitorilor, fiind mitraliați pe gheața
Nistrului, urmăriți până în fața pichetelor de grăniceri români, lichidați pe
loc sau uneori înșfăcați de "proletarii" Ghepeu -ului și readu și cu forța în
"patria muncitorilor".
PANAIT ISTRATI Omul care nu aderă la nimic, 1933

N-avea dreptul acest român să se atingă de legenda stalinismului,
de-a fi primul care să ne arate adevărata față a dictatorului? A fost
contestarea, așa cum o iubesc eu: avangardistă, izolată, periculoasă pentru
cel ce -o încearcă. Comuniștii francezi au răspândit cele mai grele orori pe
seama acestui om. Este aici metoda lor obișnuită: de -a anatemiza sau
îmbrățișa după împrejurări… Panait Istrati a fost toată viața sa un om liber.
Rușine celor care încercau să -i murdărească memoria.
ROGER -NOEL MAYER Figaro littéraire, 1969

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 238
Am să mor fără să fi jucat un rol pe scena europeană, care se va
nimici fără ajutorul meu.
EUGEN IONESCU Nu, 1934

Suntem avizi de pace. Șt im însă că pacea nu este decât o vorbă
câtă vreme nu se ridică în fața celui care ar fi ispitit s -o violeze spectacolul
complet al sancțiunilor ce -l așteaptă. Adevărata securitate stă mai mult în
starea sufletească a agresorului, ezitând în fața urmărilor crimelor lui,
decât în actele materiale de represiune care însoțesc violările dreptului
internațional… Cel ce vrea să recurgă la război să știe că se va izbi de
rezistența unită a tuturor celorlalți. Teama de urmări va fi începutul
înțelepciunii.
NICOLA E TITULESCU, 1934

NICOLAE TITULESCU, 1935

A fost un om de extremă inteligență, de care însă nu făcea
niciodată paradă… Titulescu a fost unul dintre acei oameni cu farmec greu
de explicat. Trebuia să cunoști omul și pe măsură ce -l cunoșteai erai tot
mai mult convins de două lucruri: devotamentul său pentru România și
devotamentul său pentru cauza generală a păcii în Europa… Cred că va
trece multă vreme înainte ca amintirea lui să se șteargă din mintea
poporului român, căci va veni timpul când România se va ridica și va avea
nevoie de tot ajutorul pe care fiii săi i -l pot da. Atunci, cei dintre noi care
nu uită ce a făcut și a gândit și spre ce a năzuit Titulescu, vom fi mândri de
el ca unul dintre cei mai mari oameni de stat ai României.
WICKHAM STEED Nicolae Titul escu.
Late Roumanian Ambassador to Britain , 1942

Muzica d -lui Enescu face mai mult decât nu știu câte propagande
proaste… Cea mai bună recomandație, cea mai bună armă e însă Românul Eu care sunt pământean, adânc pământean, eu care particip de
atâția ani la viața internațională fără a uita că sunt român, eu care sunt un
soldat al țării mele în tranșeele păcii și care n -a cunoscut încă
demobilizarea, eu care am văzut toate țările la ele acasă sau la muncă spre
a ajunge la concluzia că nimic nu poate prețui mai mult ca glia
părintească, eu care sunt adânc uman… am curajul de a spune public că
umanitatea nu mă interesează dacă România nu -și găsește locul în sânul e i.

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 239
onest și muncitor. Numai el să fie văzut în străinătate, iar nu tot f elul de
pierde -vară și de excroci. Iar, fiindcă străinii vin pentru afaceri, dar atâția
din reală dorință de a afla, la noi, se cuvine să afle aceeași cinste și aceeași
activitate în țară. Căci azi popoarele se judecă nu după ce spun ele însele
despre ele, ci după ceea ce fac.
NICOLAE IORGA Apărarea noastră în străinătate , 1935

Când e vorba de o țară mai mică și ceva mai lăturalnică (cum e
România), se mai adaugă și puterea prejudecății: poate ieși ceva bun din
Galilea? În sfârșit, cei care ar vrea să învinovățească poporul român că n -a
produs și mai mult în latura culturii, să nu uite un lucru: după cum
anotimpurile nu -s aceleași, pe toată fața pământului, tot așa și fazele
culturale nu -s sincronice: la fiecare popor deosebim ceva asemuitor cu
tinerețe a, maturitatea și bătrânețea dar etatea sufletului e deosebită de la
neam la neam. Ce reprezenta, de pildă, poporul german în istoria culturii
omenești, până la jumătatea secolului al XVIII -lea ?
SIMION MEHEDINȚI Trilogia științei, 1936

Suntem noi, Rom ânii, înrudiți sufletește cu burghezia occidentală,
atunci ceea ce ne rămâne de făcut este să aplicăm principiile ei politice și
economice, în mod sincer, înlăturând, pedepsind chiar cu brutalitate, toate
apucăturile care ne depărtează; vom fi burghezi sin ceri, nu de paradă.
Suntem noi, Românii, dimpotrivă, străini sufletește de burghezii
occidentali, atunci ceea ce ne rămâne de făcut este, ca înainte de a copia
legi și instituții burgheze, să începem prin a ne studia pe noi înșine, ca să
vedem cine suntem și ce putem. Rușine nu este pentru poporul care se știe
deosebit sufletește de popoare glorioase și puternice, dar este rușine pentru
poporul, care n -are îndemnul să -și cunoască firea și destinul.
C. RĂDULESCU -MOTRU Psihologia poporului român , 1938

Brav, fără să fie războinic; răbdător la muncă, fără să fie un
profesionist al muncii; inteligent, fără reușită în viața practică; gata la
sacrificii în politică, dar fără să contribuie prin aceasta la consolidarea
Statului politic, acestea sunt, în puține cuvi nte, consecințele care decurg
din lipsa de educație a însușirilor Românului. Nu este de mirat ca, în
aceste condiții, Românul să aibă el însuși neîncredere în virtuțile lui. Când
Englezul, Germanul, Francezul și alții, zic despre un lucru că e făcut în
țară la ei, prin aceasta ei vor să afirme soliditatea, dacă nu chiar

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 240
perfecțiunea lucrului. Când Românul zice însă de un lucru, că este făcut în
Țara Românească, prin aceasta el vrea mai curând să -și ceară iertare, că
lucrul este nesolid și prea puțin reușit.
C. RĂDULESCU -MOTRU Românismul,
catehismul unei noi spiritualități, 1939

Primul și cel mai de seamă caracter al sufletului românesc: o
completă inadaptabilitate la bază, o extraordinară adaptabilitate la
suprafață. Această stranie alăturare de însușiri conține însuși secretul
nemaipomenitei rezistențe a elementului românesc într -un tărâm cotropit,
timp de 15 veacuri, de toate speciile posibile de năvălitori și însemnând
că, dacă nu poseda inadaptabilitate, se asimila, se contopea cu stăpânitorul
efemer sau stabil, iar dacă nu dispunea de o suplețe superficială, intra în
conflict cu dușmanii mult mai numeroși și puternici, și iar dispărea.
MARIN SIMIONESCU -RÂMNICEANU Sufletul românesc, 1939

Toți acei cari iubesc poporul românesc mai puțin decât mine –
fiindcă ei nu -i iubesc viitorul lui – susțin că însușirea esențială și de mare
merit a românului este omenia . Nu vreau să spun că omenia este un defect,
dar îmi este imposibil să descopăr în ea altceva decât o virtute mediocră,
care nu poate fi o culme d ecât pentru oamenii lipsiți de personalitate. Într –
o lume în care numai excesul inimii și al inteligenții, frenezia și calculul
echivoc, instinctele tari și ipocrizia, pot ajuta o ascensiune, la ce ne -ar
putea folosi o cumsecădenie colectivă ? Ce este omen ia ? A da omului
ceea ce este a omului. Setei mele de conflicte în lumea aparențelor nu -i
pot găsi un antipod mai detestabil decât omenia. Dacă i -aș dori României
să trăiască în pace și la răcoare, m -aș bucura și eu de omenia noastră și m –
aș asocia și eu l a un elogiu comod și plat. Decât, însă, o bună stare
nesemnificativă, mai bine o ruină con brio. Cine nu trăiește apocaliptic
destinul României nu înțelege nimic din ceea ce trebuie să devenim.
Fiecare ar trebui să ne sfâșiem pe imperativul devenirii noast re.
EMIL CIORAN Schimbarea la față a României , 1939

Tinerii aceștia sunt supărați pe neamul românesc pentru că
românii nu au drame, nu au conflicte și nu se sinucid din disperare
metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de
meta fizică și etică a disperării. Și pentru că disperarea este un sentiment
necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii și culturalizări,

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 241
drept credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus
stupiditatea iremediabilă a acestui neam. Tot ce nu se găsește în Pascal, în
Nietzsche, în Dostoewski și în Heidegger – și toate aceste genii au elaborat
o gândire impenetrabilă structurii gândirii românești – tot ce nu se găsește
în nebunia unui biet om din Germania, în viziunile unui rus ș i în
meditațiile unui catolic în veșnică îndoială, nu înseamnă nimic, nu are
valoare filozofică, nu are valoare umană.
MIRCEA ELIADE A nu mai fi român!, c.1940

Adaptabilitatea e o sabie cu două tăișuri. Ea poate însemna
evoluție, inteligență, finețe, s uplețe, progres, după cum poate însemna
lașitate, duplicitate, șiretenie, superficialitate. În ea se găsesc conținute
virtual și posibilitățile de progres și cele de decadență. Totul va depinde de
directiva culturală, socială și morală care va fi imprimată poporului nostru
de conducătorii săi. Destinul care ne așteaptă e astfel dublu. La răspântie
se cere mai multă înțelepciune decât oriunde.
MIHAI RALEA Fenomenul românesc, 1940

GEORGE CĂLINESCU Istoria literaturii române
de la origini până în prezent, 1941

Suntem sclavii modelor venite din afară; suntem clienții ascultători ai
librăriilor franceze, unde nu se găsesc scriitori portughezi, români, italieni sau
spanioli. Și din pricina acestei ignoranțe – care se datorează numai facilității
noastre de a cunoaște lumea prin mijlocirea unei limbi sau a două – noi latinii
suferim astăzi de un complex de inferioritate.
MIRCEA ELIADE Camoens și Eminescu , 1943 În bună măsură neîncrederea în noi înșine este inculcată chiar de
străini. Continuând civilizația Orientului și perfecționând -o, primind din
toate părțile elogii și omagii, Occidentalul, dintr -un înțeles amor propriu, a
împins mândria până la a tăgădui orice valoare restului lumii pe care îl
cunoaște câteodată cu o aproximație s candaloasă. Nevoind să vadă, el se
menține într -un obstinat refuz de a admite existența altora. Pentru el
"occidental" este egal cu civilizat, "oriantal" cu barbar. Și Grecii nutreau
acest dispreț, care i -a pierdut, pentru alții. Noi am luat întocmai cla sificația
occidental -oriental în alb -negru și zicem despre un bărbat de ispravă că e
un om "occidental", despre o carte bună că e o operă "occidentală".
Naivitate! Occidentalul nu ține deloc să ne contrazică.

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 242
Dacă vom continua să credem, cu mintea "sănătoasă" a țăranului
de pr etutindeni, că gândirea și valorile create de ea n -au valoare decât în
măsura în care ele sunt trambulină de acțiune directă, dacă vom continua
să arătăm neînțelegere și dispreț pentru o gândire ce și -ar trăi viața proprie,
independentă de nevoile practice (individuale sau naționale), nu vom
ajunge niciodată să facem să se nască acea atmosferă spirituală specifică
care ar da putință și ocazie insului român să descopere satisfacțiile
minunate ce le dă exercițiul gândirii desinteresate. Cel mai îmbucurător
"joc" dintre toate jocurile.
D. D. ROȘCA Puncte de sprijin, 1943

Realizarea acestui proces de transfigurare, adică actul Românului
de a urca repede scara de la situația de școlar, fiu al unei familii simple,
fără carte, la aceea de savant cu prestigiu european, e un semn că spiritul
românesc se deschide cu ușurință spre știință; totodată că e capabil de suiri
rapide până la nivelul cel mai înalt al creației științifice. El dovedește
astfel o extremă capacitate de inteligență și de adaptare.
ȘT. BÂRSĂNES CU Spiritul etnic în cultura românească, 1944

Examenul atent și stăruitor al culturii nostre populare ne -a dus la
concluzia reconfortantă despre existența unei matrici stilistice românești.
Latențele ei, întrezărite, ne îndreptățesc la afirmațiunea că avem un înalt
potențial cultural. Tot ce putem ști, fără temerea de a fi dezmințiți, este că
suntem purtătorii bogați ai unor excepționale posibilități. Tot ce putem
crede, fără a săvârși un atentat împotriva lucidității, este că ni s -a dat să
luminăm cu floarea noastră de mâine un colț de pământ. Tot ce putem
spera, fără a ne lăsa manevrați de iluzii, este mândria unor inițiative
spirituale, istorice, care să sară, din când în când, ca o scânteie, și asupra
creștetelor altor popoare. Restul e ursită.
LUCI AN BLAGA Trilogia culturii, 1944

Este suficient să reamintim în liniile ei mai istoria României,
pentru a înțelege de ce românii n -au putut face cultură în sensul occidental
al cuvântului; de ce, adică, n -au putut înălța catedrale masive și
numeroase, de ce n -au zidit castele și burguri de piatră, de ce n -au adunat
comori de artă, n -au scris prea multe cărți și n -au colaborat, alături de
Occident, la progresul științelor și al filosofiei. În primul rând, pentru că n –
au avut timp să facă toate acestea, p entru că n-au fost lăsați să le facă.

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 243
Invaziile se succedau una după alta și oamenii nu numai că își părăseau
satele ca să se retragă în munți, ci le și ardeau în urma lor. Orașele au fost
necontenit devastate și incendiate până la sfârșitul secolului al XIX. E de
mirare, totuși, că s -au mai păstrat câteva biserici și mănăstiri. Și
frumusețea desăvârșită a acestor locașuri sfinte e cea mai bună dovadă de
gustul artiștilor și voevozilor români.
MIRCEA ELIADE Destinul culturii românești, 1953

Noi români i, avem un neajuns mare: suntem enciclopediști! Nu
rămânem într -o specialitate, atunci când o avem. Noi sărim din matca
acestei specialități, așa cum au făcut Cantemir, Hașdeu, Iorga, Eliade – și
asta-i îngrijorează oarecum pe apuseni. Enescu muzicianul s -a dus în
America, a cântat la vioară, pe urmă a cântat la pian, apoi a dirijat, pe
urmă a cântat compoziții proprii… <Iorga> vine medievist, după ce fusese
filolog latinist, devine istoric al românilor, se duce în Franța și ține
conferințe, se pasionează de Bizanț și devine bizantolog, iar la urmă scrie
și o istorie a literaturii noastre… Și atunci francezii, germanii și englezii,
îngustați în specializarea lor, devin neîncrezători.
COSTANTIN NOICA Gânduri colocviale , 1985

Pentru intelectualul și o mul de cultură român există două moduri
de a fi "european": a te expatria, a "intra" în Europa, a te așeza deci la o
masă întinsă, sau a aduce Europa la noi acasă, atât cât se poate, în condiții
de mare constrângere, în ciuda izolării culturale actuale. A gândi
european, încă, la noi (cazul Noica este cel mai exemplar și mai fecund),
iată adevărata reușită. A fi "european": valori greco -latine, sisteme de
referință clasice, a gândi cultura europeană ca o totalitate, mai ales.
Europa, una, de la Atlantic la Urali. Căci în caz contrar apar toate
formulele regionale, care ne exclud și ne satelizează pentru totdeauna.
"Europa centrală" ne expediază în "Europa de sud -est", în "Balcani",etc.
Adevăratul mod românesc de a fi "european" este deci a fi universalist,
egalitarist, federalist. O cultură română cât mai dezvoltată posibil,
integrată în marea familie a "republicii literare" europene și universale, cu
drepturi și datorii egale. Cred cu tărie în această idee.
Compromiterea – gravă – a calități de român, aici în vest, după
nenumărate scandaluri, campanii de presă, revelații, emisiuni, etc.
Prestigiul este la nivelul cel mai de jos posibil. A -ți fi rușine că ești român,
iată ce a reușit un regim (sau – în orice caz – suprastructura sa securistă): a

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 244
te umili, a t e înjosi, a te sili să -ți ascunzi calitatea de român, fie el scriitor,
turist, "diplomat" chiar… Ce poate fi mai trist și mai revoltător, mai
contrar intereselor culturii noastre și afirmării sale, fie și minimale, în
străinătate ?
ADRIAN MARINO Jurnal münchenez , 1987

Spiritul românesc, asimilând componente străine atât de multe
într-o sinteză deplină, sau putându -se conforma cu ușurință unor medii
străine, se aseamănă culorii albe în care se sintetizează culorile variate ale
spectrului solar, fără să se mai recunoască, dar în care ele se cuprind
virtual și din care fiecare iese în relief în mediul propriu ei în care un
român se deplasează. E asemenea albului, care, neopunându -se ca o
culoare parțială uneia sau alteia din celelalte care formează spectr ul, poate
părea lipsit de culoare sau neutru, dar care în realitate își are
individualitatea deosebită de a tuturor altfel decum sunt deosebite acelea
între ele, tocmai prin faptul că le cuprinde în sine pe toate.
DUMITRU STĂNILOAIE Reflexii despre spiri tualitatea
poporului român , 1992

Nici un contrast nu e mai desgustător decât acela ce se observă,
mai cu seamă la noi, în viața politică. Nu e politician care să nu vorbească
prin întruniri publice sau în parlament, în numele țării. Acesta este
cuvântul pe care -l au pe buze oratorii mai mult sau mai puțin ocazionali.
Iar dacă te vei interesa de aproape, vei constata cu mâhnire că nu se
găsește nici unu la sută care să fie în adevăr însuflețit de marele sentiment
al patriotismului. Sub masca acestui senti ment se ascund cele mai murdare
și mai josnice interese personale. Este destul să vă dedați la o anchetă
sumară asupra vieții lor, pentru ca să vă convingeți de acest trist adevăr.
Aceeași constatare veți face -o și în privința multor așa numiți naționalișt i.
Veți vedea cum dânșii comercializează această frumoasă cestiune,
transformând -o în mijloc de căpătuială și parvenitism. Și tocmai acești
patrioți și naționaliști de carnaval se găsesc să facă imputări celor cari nu
cred de cuviință să facă paradă nici d e patriotism nici de naționalism.
Neapărat că oamenii inteligenți vor vedea de partea cui este dreptatea.
Unul din cele mai bune mijloace de a -ți servi patria, este de a nu o
pângări cu fapte murdare. Purtarea ta să fie model de corectitudine. Prin
aceast a vei face ca numărul nedreptăților să se împuțineze și, prin urmare,
vei alipi mai mult de patrie și pe clasa de jos; iar pe de altă parte, vei mări

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 245
creditul țării în străinătate. Să lăsăm pe panglicarii politici să -și
trâmbițeze, bătându -se cu pumnul în piept, pe la toate răspântiile, falsul lor
patriotism; iar cei cari pun chestia națională mai presus de meschinele
interese personale, să -și dovedească nobilul lor sentiment prin fapte nu
prin vorbe.
N. ZAHARIA Sentimente. Pasiuni, 1914

Comunismul a sc os tot ce e mai rău din noi și din toate popoarele.
După comunism a urmat o perioadă tulbure în care, de asemenea, s -au
răscolit toxinele noastre și iarăși s -au valorificat mai curând aspectele
negative ale sufletului național. E cazul să regăsim pozitivit atea din noi și
s-o ilustrăm prin efortul nostru calm și masiv. În felul ăsta, cred, se pune
problema patriotismului la ora asta, nu într -un fel retoric, nu într -o
permanentă instalare conflictuală față de alte popoare, ci în accentul pe
pozitivitatea efic ace a acestui popor. În fond patriotismul înseamnă a face
servicii țării tale. Cei care se comportă isteric, într -o formă de naționalism
deșănțat fac de asemenea proastă impresie și în țară și în străinătate, încât
fac un net deserviciu țării. Ei, național iștii, "patrioții" deservesc adânc
România. România nu mai poate fi servită decât cu încordarea modestă a
lucrătorului care reface o lume, care e posibilă, pentru că avem materie
primă și umană și substanțială, și pe care n -avem dreptul să o mai ratăm o
dată.
ANDREI PLEȘU Dialog televizat cu Vartan Arachelian, 1992

Ideea europeană, ca o idee organică, născută firesc din destinul istoric,
devine un postulat privind dezvoltarea societății noastre pe diferitele trepte ale
evoluției, în pas cu societatea eu ropeană, nu fără a -și menține sau conserva
baza ei națională. Cum arăta cu ani în urmă <în 1906>, un istoric de talia lui V.
Pârvan, privind această idee în planul culturii, "ridicarea poporului nostru la
nivelul culturii apusene pe baze naționale" e "idee a sfântă pentru care au luptat
fără să aibă totdeauna clară conștiința ei, strămoșii noștri. Șovăirea… în această
privință e o crimă". După aproape un veac, în condiții istorice care o
favorizează, mai mult ca oricând având astăzi "clară conștiința ei", admitem cu
marele nostru istoric: "Șovăirea în acestă privință e o crimă".
AL. HUSAR Ideea europeană sau Noi și Europa, 1993

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 246
Datorită împrejurărilor istorice, românii s -au manifestat relativ
târziu în știință. Atunci când condițiile istorice generale s au destinele
individuale le -au permis, fii ai neamului românesc au dovedit din plin
toate calitățile necesare pentru cercetarea științifică.

Cândva am fost întrebat: care socotiți a fi principala calitate de
care ar trebui să dea dovadă un veritabil om d e știință ?… am răspuns: să
aibă marea calitate de a ști să viseze cu ochii deschiși…
HENRI COANDĂ Răspuns la ancheta "Mărturii despre tineri
și tinerețe", realizată de Carol Roman, 1970

Istoria turcilor de principele Cantemir depășește în autorita te și
metodă orice operă tratând același subiect scrisă în oricare limbă orientală.
WILLIAM JONES, c.1735

Azi, în lumina valorificării pe care o face vremea, socotim că cea
mai interesantă scriere a lui Dimitrie Cantemir, aceea care rămâne pentru
studiu , cea mai bogată în considerații și idei, este Descrierea Moldovei .
Nu tot așa erau cântărite lucrările lui în veacul al XVIII -lea; pe atunci cea
mai mare faimă era acordată Istoriei Imperiului Otoman . Această scriere…
a făcut din Cantemir un istoric eur opean, iar cartea a rămas multă vreme
un îndreptar pentru toți cercetătorii istoriei turcești.
P.P.Panaitescu Dimitrie Cantemir. Viața și Opera , 1958

Petrache Poenaru se ocupă la Paris și cu scorniri în micile industrii
practice. Am văzut cu mirare că la 25 mai 1827 el obține de la guvernul
francez un brevet de invențiune pe cinci ani pentru un condei portăreț, fără
sfârșit, alimentându -se el însuși cu cerneală <stiloul>.
ALEXANDRU IOAN ODOBESCU Petrache Poenaru, 1889

"Am avut fericirea, scria mai t ârziu savantul <Victor Babeș>, de a
lucra doi ani la Institutul lui Virchow <la Berlin>, unde maestrul îmi
încredințase conducerea laboratorului de bacteriologie. Era tocmai vremea
marilor descoperiri ale lui Koch și lucrasem în mod periodic aproape câte
un an de zile atât în laboratorul lui Koch, cât și în cel al lui Virchow,
situate unul în fața celuilalt".

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 247
Așa s -a născut acea armonioasă îmbinare dintre histopatologie și
microbiologie, caracteristica pregnantă a lucrării Les bactéries…(Paris,1885)
primul tratat de bacteriologie din lume. Semnată împreună cu A.V. Cornil,
profesor la College de France și prieten apropiat al lui Pasteur, cartea poartă
amprenta atât a erudiției cât și a viziunii lui Babeș asupra genezei și evoluției
bolilor infecțioase. Id eea de a scrie cartea îi aparține savantului român. Cornil
era histopatolog. Nu semnase până atunci ca prim autor nici un experiment
bacteriologic. Babeș, în schimb, publicase până în acel moment peste 80
de lucrări, între care câteva reprezintă priorități în domeniul bacteriologiei.
NICOLAE CAJAL; RADU IFTIMOVICI Câteva reflecții
asupra activității lui Victor Babeș… , 1980

Sunt în dreptul meu de a reclama prioritatea descoperirii științifice
exacte a acțiunii imunizatoare a sângelui de animale imuniz ate.
VICTOR BABEȘ Despre descoperirea seroterapiei, 1894

S-au făcut sforțări extraordinare pentru a se dobândi un zoolog
competent care să aibă însușirile trebuitoare unui explorator polar și
aceasta s -a dovedit a fi una dintre cele mai mari greutăți. Î n Belgia și în
Franța s -a căutat în zadar și, în cele din urmă, domnul Racoviță a fost găsit
în România.
FREDERICK COOK Through the first antarctic night.. ., 1900

Acel care măsoară cu durere puterea egoismului orb care strivește
plăpândele mijiri de a sociație, colaborare și solidaritate ce încolțesc firesc
din nevoile perioadei actuale, acel om, zic, e convins că dilema dilemelor
e alta <decât "To be or not to be"> și anume: "To know or to not know,
that is the question!" A ști sau a nu ști, aceasta e întrebarea! A ști
înseamnă pentru omenire: organizare temeinică, activitate rațională,
cooperare, solidaritate, evoluție pașnică. A ști înseamnă pentru om: a -ți
trăi timpul de "a fi" cu mulțumire și a aștepta clipa de "a nu fi" cu
seninătate.
EMIL RACOVIȚ Ă Speologia, 1926

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 248
Iubire de patrie și de grai românesc;
Dragoste de știință;
Încreder e desăvârșită în metodele științifice;
Curagiu civic de a spune adevărul totdeauna și în orice loc.
EMIL RACOVIȚĂ Conferință , c. 1936

El <Anghel Saligny> a izbutit să dovedească că grinzile cu
console sunt cele mai economice și cele mai potrivite pentr u un fluviu
mare, cum este Dunărea. Folosirea acestui sistem i -a permis să realizeze o
deschidere centrală uriașă, de 190 m și patru deschideri de câte 140
lungime, podul devenind astfel – la data construcției sale <inaugurat la 19
septembrie 1895> – cel m ai lung pod din Europa continentală și al treilea
pod, ca mărime, din întreaga lume.
D. MOROIANU; I.M. ȘTEFAN Focul viu, 1963

TRAIAN VUIA Prefață la o istorie a începuturilor aviației, 1943

Nu trebue să uităm, și simt o mare mulțumire sufletească
aducându -mi-o aminte, că c el dintâi aviator care s -a ridicat cu propriile lui
mijloace de la pământ, a fost un Român, Traian Vuia !
AUREL VLAICU Aviațiunea la noi , 1910 Vorbesc de averea culeasă timp de patruzeci de ani prin nouă mări
și țări, de la atâtea vietăți ce am căutat, urmărit și cercetat… Această avere
aș vrea eu, care n -am fost altceva în viața mea decât student și profesor,
adică numai un universitar,.s -o las moștenire băieților și fetelor patriei
noastre. Nu -i te miri ce bogăție, dar mie în viață mi -a priit bine și de aceea
le-o ofer cu încredere, în inventarul următor:
Adopt următoarea definiție a ființei viețuitoare: "Aceea care
posedă în sine însăși principiul mișcărilor sale". Frații Wrigh t au
revendicat prioritatea sborului omenesc. Pentru ce au așteptat ei ani ca să
facă Europei demonstrația acestui sbor? Mașina prezentată în 1908 nu
părăsește pământul prin mijloacele sale de bord. Ea obține viteza necesară
sborului, prin dispo – zitive ca re rămân pe pământ. După cum vedem, ea nu
avea viață. Mai târziu au adoptat și ei sistemul de lansare practicat în
Europa. Printr -un proces răsunător intentat constructorilor de avioane, ei
au încercat recunoașterea priorității lor pentru sborul omenesc.
Revendicația aceasta a fost respinsă, grație avionului "Traian Vuia"
experimentat în Europa în anul 1906.

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 249
Minunate prestații pline de bravură a executat cu această ocazie
românul Aurel Vlaicu, pe un monoplan origina l, de construcție proprie, cu
două helice, între care șade aviatorul. De câte ori se învârtea aparatul
acestuia întocmai ca o roată, aproape dându -se peste cap, publicul îi făcea
Românului ovații furtunoase, aclamându -l.
"NEUE FREIE PRESSE" Concursul de la Aspern – Viena, 1912

Se uită bărbații politici, se uită scriitori de renume. Pe el, însă, nu -l
vom uita. Oricând îndrăzneala omenească va smulge aiurea succese
strălucite naturii învinse, nu vom privi cu invidie pe acel învingător, ci
vom zice cu mândri e: Și noi l -am avut pe Vlaicu !
NICOLAE IORGA Aurel Vlaicu , 1913

Avionul cu reacție Coandă 1910 a luat ființă trei decenii înainte ca
celebrii constructori Whittle, Campini și Heikel să fi construit avioanele
lor cu reacție, cu care au desăvîrșit ace astă epocală descoperire…
Ca o aplicație a efectului <Coandă>, însuși inginerul Henri Coandă a
conceput încă din anul 1935 farfuriile zburătoare . Ele au o formă
semilenticulară și se caracterizează prin aceea că pot decola și ateriza pe
verticală, se me nțin la punct fix și pot zbura cu viteze orizontale mari.
ELIE CARAFOLI Rolul lui Henri Coandă
în aerodinamica aplicată, 1971

În 1912 am început un studiu teoretic asupra legăturii dintre teoria
cuantelor a lui Plank și momentul magnetic molecular. A m considerat că un
electron nu poate emite sau absorbi energie, decât dacă electronul este introdus
sau scos din atom, pentru a face să apară sau să dispară formele de magnetism.
Această supoziție a fost introdusă mai târziu și de Bohr, în faimoasa lui teo rie
de emisie a spectrelor. Urmând același raționament ca Bohr, dar înainte de el,
am ajuns la o legătură între constanta lui Plank și momentul magnetic
molecular sau magnetonul teoretic <magnetonul Bohr -Procopiu> .
ȘTEFAN PROCOPIU Notiță asupra lucrărilo r științifice , 1941

Numele Dumneavoastră a rămas legat, într -un mod strălucit, de
măsurarea precisă a echivalentului mecanic al caloriei prin metoda Joule
perfecționată: metoda Miculescu. Având de construit un ergometru, nu
puteam proceda mai bine decât să vă cer sfatul.
J. LEFÉVRE Scrisoare către fizicianul Constantin Miculescu, 1920

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 250
Am părăsit România descurajat, crezând că pe alte meleaguri voi
găsi mai multă înțelegere. Dar și în Anglia, unde m -am stabilit, am întâlnit
dezinteres… Mă pasionau mai cu seamă problemele mecanicii mediilor
continue. O nouă ramură a științei, cu mari perspective, și -a vestit astfel
apariția: sonicitatea… Teoria sonicității a apărut în România. Continuați -o
de unde am lăsat -o eu.
GOGU CONSTANTINESCU Amintiri și îndem nuri, 1961

El <Gogu Constantinescu> face parte din clasa inventatorilor –
descoperitori, a marilor creatori ai tehnicii, care au trebuit să creeze o
știință nouă, pentru a face posibile invențiile lor.
REMUS RĂDULEȚ Creatorul științei și tehnicii sonic ității, 1961

IAN MURRAY Scrisoare către I. Pavel, 1968

Ultima scrisoare pe care mi -a trimis -o Lalescu <autorul prime i
lucrări sintetice în teoria ecuațiilor integrale> se referă la memoriile
mele… O conserv ca pe una din cele mai măgulitoare amintiri pe care le
am. Ea arată interesul pe care -l atribuia el ansamblului de cercetări cărora
noi amândoi le -am consacrat o mare parte din activitatea noastră și care
constituia pentru noi o legătură, pentru că ne unea într -o strânsă înrudire
intelectuală.
VITO VOLTERRA În memoria lui Traian Lalescu, 1929

Am avut plăcerea să aud lucruri frumoase despre România.
Heisenberg, unul dintre puținii nemți care au participat… vorbind de unul
din românii care au făcut teza la el, spunea că de mult n -a mai văzut o teză
atât de strălucită: era vorba de teza lui Șerban Țițeica <referitoare la teoria
cuantică a efectului magnetorestri ctiv în metale, suținută în 1934 la
Universitatea din Leipzig). Bravo România !
ALEXANDRU PROCA Scrisoare expediată din Copenhaga, 1935
Acum câtva timp am citit cu mare interes un articol publicat în
1921 de profesorul Paulescu din București. Am impresia că el a izolat
insulina, înainte chiar ca Banting să -și fi început cercetările, și dacă
anumite firme farmaceutice ar fi f olosit descoperirea lui – după cum a
făcut -o firma Eli Lilly cu experiențele lui Banting și Best – lucrarea
autorilor canadieni ar fi fost inutilă.

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 251
Lipsa de fonduri în are ne -am găsit sub toate guvernele și care ne
împiedică să organizăm cercetările științifice, cursurile și lucrările practice
ale studenților, toți acești facori, dacă n -au dezorganizat universitățile, cel
puțin le -au pus în situațiunea de a nu fi la înălțimea calităților intelectuale
ale tinerilor studenți. Și dacă, domnilor senatori, universități le noastre își
mențin renumele în lumea întreagă, aceasta se datorește multor
personalități, multor oameni de știință ce avem în cele patru universități,
care prin numele lor iar nu prin ajutorul statului… au menținut sus cultura
românească.
DANIEL DANIE LOPOLU Cuvântare , 1936

Dacă este să punem în sarcina profesorului toate aceste lucruri,
cerându -i și obligându -l la o activitate științifică, trebuie să -i dăm
mijloacele și posibilitatea ca să -și consacre tot timpul lui, toată activitatea
lui, toate pu terile lui la catedra la care este desemnat…Fără această
preocupare, fără această activitate <de cercetare științifică>, o Universitate
nu merită să trăiască; aceasta este viața ei. Or, dacă în momentul de față
noi nu ne interesăm de această parte, care este esențială, și ne interesăm
numai de partea administrativă, de prezența profesorilor la cursuri, n -am
făcut o operă completă.
DRAGOMIR HURMUZESCU Discurs rostit în Senatul Facultății
de Științe din București, 1937

Există înțelepți care spun că omu l trebuie să se resemneze la gândul
morții, că acest gând îi dă pace sufletească. S -ar putea să fie așa pentru unele
caractere. În ce mă privește, mi se pare mai înțelept sau poate mai firesc ca
omul să nu se gândească la moarte, ci să aibă întotdeauna pro iecte, întotdeauna
ceva foarte important de făcut, care să -l cheme spre viață.
ANA ASLAN "Mărturii despre tineri și tinerețe",
Anchetă realizată de Carol Roman, 1970

Constructorii calculatoarelor moderne și a celorlalte mașini zise
"cibernetice" n -au copiat toate psihologiile, ci mai ales pe una din ele. Iar
aceea n -a fost nici psihologia freudistă sau alte psihologii psihanalitice și
abisale, nici psihologia hormică, nici psihologia animistă sau altă varietate
cunoscută înainte de 1938. Constructorii a u copiat o variantă de psihologie
nou apărută. Au copiat din ea atât cât au putut tehniciza – o porțiune
apreciabilă. Mașinile de calcul electronice – binare – circulariste au avut

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 252
ca model psihologia electronică – binară – circularistă. Acest model era
integral conținut în Psihologia consonantistă – bineînțeles, numai ca
schemă și idei generale nu sub forma de aparat proiectat.
ȘT. ODOBLEJA Psihologia consonantistă și cibernetica, 1978

Hotărârea de a mă dedica cercetării fundamentale a fost dictată de
două motive. Mai întâi, mă tulbura ideea că există o diferență, aproape o
prăpastie, între ce știam eu ca medic și speranțele pe care bolnavii și le
puneau în mine. Perspectiva de a deveni medic într -un cabinet sau într -un
spital, mă nemulțumea. Suficiența , schematismul și plafonarea cărora le
cădeau victime cei mai mulți dintre colegi, m -ar fi împins fără îndoială
spre blazare, spre ratarea adevăratei mele chemări, care era "incursiunea
în necunoscut" . Aventura științifică, dacă vrei. Mă interesa să pătrun d în
profunzimea fenomenelor biologice. Să lucrez acolo unde bântuie
îndoielile, unde se naște știința. De aceea mi -am ales ceea ce americanii
numesc "Basic Science" , pilonii pe care se sprijină medicina.
GEORGE EMIL PALADE Convorbiri cu Radu Iftimovici , 1991

Știința este o unitate acordată și armonioasă ce nu suferă hipertrofii
parțiale. Fiecare aport nou în domeniul unei științe oarecare constituie un
dezechilibru determinînd transformarea tuturor celorlalte științe.
ȘTEFAN ODOBLEJA Psihologia cons onantistă , 1938

Cercetătorul științific nu e un "senator de drept". Lui i se cere să
confirme în fiecare moment că merită atenția, prestigiul și mai ales banii
care se investesc în el.
GEORGE EMIL PALADE Convorbiri cu Radu Iftimovici , 1991

Ce noroc ar avea omenirea, dacă ar exista multe nații care să -i fi adus,
față de numărul de locuitori, atât cît i -a adus nația română în ultimii 120 de ani!
HENRI COANDĂ Interviu acordat lui V.Firoiu , 1966

Iar colo bătrânul dascăl, cu -a lui haină roasă -n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate
Și de frig, la piept și -ncheie tremurând halatul vechi,
Își înfundă gâtu -n guler și bumbacul în urechi,
Uscațiv așa cum este, gârbovit și de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic…

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 253
………… ……………………………………………..
Fericească -l scriitorii, toată lumea recunoască -l…
Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl ?
MIHAI EMINESCU Scrisoarea I, 1881

Și, în sfârșit, urmașul lui Prometeu, el, omul,
A prins și taina mare, a tainelor, atomul.
El poate omenirea, în câteva secunde,
S-o-ntinerească nouă pe veci ori s -o scufunde.
E timpul, slugă veche și robul celui rău,
Tu, omule și frate, să -ți fii stăpânul tău.
TUDOR ARGHEZI Cel ce gândește singur, 1956

Ultima secțiune a capitolului face trimitere la idei și împliniri din
domeniile artistice și culturale.

GHEORGHE ȚIȚEICA Discurs la primirea lui George Enescu
în Academia Română, 1933

Să mulțumim cerului că ne -a dat pe acest semizeu al muzicii…
George Enescu. Să mulțumim României că ni l -a trimis să ne însenineze
viețil e.
Președintele societății "The Bohemians" – New York, 1947

Pictorul Luchian, care de ani de zile zăcea doborât de boala lui
cumplită, mi -a povestit că venise noaptea o umbră cu pelerină, strecurată
în odaia lui. Mută, umbra a scos din pelerină o vioară și a cântat. I -a cântat
două ore întregi, parcă o muzică din altă lume. Apoi umbra și -a luat vioara
și pelerina, s -a apropiat de patul răstignitului și i -a spus: "Iartă -mă, te rog,
sunt George Enescu"… Amintind de darul discret, făcut unui artist, părăsi t În viața de muncă extraordinară pe care ai dus -o din copilărie și
până astăzi, cele două personalități întrunite în ființa d -tale – cea de
executare și c ea de creație artistică – și-au ținut cumpănă fericită una
alteia. Pretutindeni în lume numele d -tale inspiră respect, admirație și
entuziasm care, firește, se răsfrâng asupra țării noastre. D -ta faci, prin
activitatea d -tale superioară, cea mai bună și ma i frumoasă propagandă
națională.

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 254
într-o vreme când gloria personală pe alții îi orbea, cred că nici un elogiu
ce i s -ar putea aduce, acum pe mormântul abia acoperit, marelui George
Enescu, nu poate întrece aducerea aminte.
TUDOR ARGHEZI, mai 1955

Când pictorul <Nicolae Grigorescu> uit a comenzile eternelor care
cu boi, care i -au făcut gloria, era în stare, cu toată materia puțin cam
neînsemnată, să ajungă la o adevărată măreție. Dovadă, picturile sale de
flori și picturile din liniștitul lui refugiu rustic de la Câmpina. Dar dacă nu
și-a dus opera la limitele posibilităților, Grigorescu rămâne, cu toate
acestea o figură dominantă a artei române. Mai întâi a arătat calea
celorlalți. Apoi, în lunga și glorioasa lui existență de mare pictor național,
a exercitat o acțiune hotărâtoare în fav oarea celor mai bune talente ale
tinerei picturi românești.
JACQUES LASSAIGNE Le peintre roumain Andreesco
et le destin d'un art, 1936

Brâncuși figurează în toate muzeele lumii, dar mai cu seamă în
acela de artă modernă din Paris. Aici se află reconst ituirea atelierului
său, un număr din operele sale de toți cunoscute sub catalogarea:
Brâncuși, sculptor francez, născut în România. O dată ce ai vizitat
acest muzeu din București, clasificarea se rectifică: Brâncuși, sculptor
român care a trăit la Paris f ără a se supune vreunei influențe.
GERMÁN ARCINIEGAS Popas în România , 1974

Coloana <fără sfârșit> este o succesiune de aripi. "Păsările",
"cocoșii", "peștii" lui Brâncuși aspiră la o integrare plenară, integrarea
într-o coloană fără sfârșit, model s culptural, deschis, de dimensiune
arhitectonică "ideală", exprimând în același timp caracterul "infinit" al
spiritului și al materiei.
GEORGE USCATESCU Brâncuși și arta secolului, 1976

Este total nepotrivită afirmația că Brâncuși s -a inspirat din
motivele țărănești ale artei lemnului! Nu! El s -a identificat sau, mai exact,
a avut geniala îndrăzneală să rămână identificat cu modul de a gândi al
originilor sale, cu formele de ideație globală, sintetică: cuprinzând într -un
cuvânt un univers, într -un dict on o regulă de viață. Formele de expresie
artistică derivă de aici… Să repet aceleași considerații pentru George

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 255
Enescu, pentru gânditorul și istoricul Nicolae Iorga, pentru pictorul
Luchian, să merg în trecut până la plăsmuitorul nemuritor al Luceafărul ui,
toți credincioși modului de gândire plastic, concentrat, puternic expresiv
pentru că era global al oamenilor pământului nașterii lor, n -aș face decât
să evoc acea unitate de viziune și de expresie a experiențelor existenței
care leagă pe țăranii Gorjul ui lui Brâncuși cu orășenii și nu mai puțin cu
țăranii Moldovei de sus.
OCTAV ONICESCU Vocația gândirii românești, 1981

Și totuși limba voastră prin timp a străbătut;
E dulce cum e mierea și -mi place s -o ascult !
Prin ce miracol însă și cum a biruit
Aevea limba voastră, pe drept rămân uimit !
Din sacrul grai al gintei Italii n -au păstrat
Nici Spania, nici Galii din cât le -a fost lăsat;
De un târziu aseamăn roman au la tulpină
Valaha -și are nimbul mirabil din Latină.
Chiar albele căsuțe cu șiță învelite
Și prag de piatră albă cu duh meșteșugite
Vorbesc de -acele datini străvechi ce nu se schimbă
Cum nici credința voastră în moștenita limbă!
MARTIN OPITZ … Zlatna sau despre cumpăna dorului
(traducere de Mihai Gavril), 1624

Urmașilor mei Văcărești!
Las vou ă moștenire:
Creșterea limbei românești
Ș-a patriei cinstire.
IENĂCHIȚĂ VĂCĂRESCU
Urmașilor mei …, c. 1790

Domnii din Dieta de la Cluj vor fi dat ei naștere unei limbi de
cancelarie și, acum, poate se felicită că în sfârșit copilul a văzut lumina
zilei,- dar a declara o limbă drept limbă a țării, iată un lucru de care nu e
nici o nevoie. Căci această limbă a țării o avem de mult. Ea nu este însă
nici germana, nici cea ungurească: ea este cea românească ! Putem noi,
națiunile politice, să ne dăm după de get, putem să gesticulăm cât vom
pofti: lucrul este așa și nu altfel. Dacă e să vorbim de o limbă de circulație

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 256
generală în această țară, apoi, – asta e credința noastră, – nu poate fi vorba
decât de limba românească.
STEPHAN LUDWIG ROTH Bătălia pentru li mbă
în Transilvania, c.1848

Simptomele patologice ale amețelei produse prin întrebuințarea
nefirească a cuvintelor ni se înfățișază treptat după intensitatea
îmbolnăvirii. Primul simptom este o cantitate nepotrivită a vorbelor în
comparare cu spiritul c ăruia vor să -i servească de îmbrăcăminte. În curând
se arată al doilea simptom în depărtarea oricărui spirit și în întrebuințarea
cuvintelor seci. Vine apoi slăbirea manifestă a inteligenței: pierderea
oricărui șir logic, contrazicerea gândurilor puse lâng ăolaltă, violența
nemotivată a limbagiului.
TITU MAIORESCU Beția de cuvinte , 1873

Uitând cu totul că limba noastră e singura în Europa care se
vorbește aproape în același chip în toate părțile locuite de români, uitând
că n-avem dialecte și că moldov eanul se -nțelege tot așa de bine cu crișanul
ca și acesta cu oamenii din Banatul Craiovei, politicilor noștri nu le era de –
ajuns această dovadă și de unitate între noi și de deosebire către străini, ci
au căutat să ne silească să dovedim că fiece vorbă e l atină și că toți, fără
osebire, ne coborâm de -a dreptul de la romani. De prisos era aceasta,
pentru că nu originea face pe popor să fie trainic, ci munca lui proprie, fie
cu mâna, fie cu mintea.
MIHAI EMINESCU Notițe bibliografice, 1880

Astăzi stăm și noi la pândă,
Graiul vechi să -l apărăm
Dar pe -ascuns dușmanii cată
Să ni -l fure, să ni -l vândă.
Dacă -n vremea tulburată
Nu ne -am dat noi graiul țării
Azi, în ziua deșteptării,
Cum să -l dăm?
GEORGE COȘBUC Graiul neamului , 1901

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 257
Limba noastră -i limbă s fântă,
Limba vechilor cazanii,
Care -o plâng și care -o cântă
Pe la vatra lor țăranii.
ALEXE MATEEVICI Limba noastră , c.1910

Limba română este patria mea.
De aceea,
pentru mine, muntele, munte se zice,
de aceea,
pentru mine, iarba, iarbă se spune,
de ace ea
pentru mine, izvorul izvorăște,
de aceea,
pentru mine, viața se trăiește.
NICHITA STĂNESCU Patria mea , c.1969

Eminescu în Bucovina, Hasdeu în Basarabia, Bolintineanu în
Macedonia, Slavici la granița de vest, Coșbuc și Rebreanu în preajma
Năsăudului , Maiorescu și Goga pe lîngă Oltul ardelean sunt eternii noștri
păzitori ai solului veșnic. Și după toate, după o prea lungă desconsiderare
de noi înșine, e timpul a striga cu mîndrie, împreună cu Miron Costin:
"Nasc și în Moldova oameni !"
GEORGE CĂLINESC U Istoria literaturii române , 1941

<Mihai Eminescu este> cel mai mare poet pe care l -a ivit și -l va ivi
vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie, și peste locul
îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va vesteji pe cer în
depărtări, până când acest pământ să -și strângă toate sevele și să le ridice în
țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale .
GEORGE CĂLINESCU Viața lui Mihai Eminescu , 1932

Petrolul și aurul nostru pot, într -o zi, seca. Grâul nostru po ate fi
făcut să crească și aiurea. Și s -ar putea ca într -o zi, nu prea îndepărtată,
strategia mondială să sufere asemenea modificări, încât poziția noastră de
popor de graniță să -și piardă însemnătatea pe care o are de un secol
încoace. Toate acestea s -ar putea întâmpla. Un singur lucru nu se mai
poate întâmpla: dispariția poemelor lui Eminescu. Și cât timp va exista,

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 258
undeva prin lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu,
identitatea neamului nostru este salvată.
MIRCEA ELIADE Deasupra tuturor gl oriilor efemere , 1985

La steaua care -a răsărit
E-o cale -atât de lungă,
Că mii de ani i -au trebuit
Luminii să ne -ajungă.

Poate de mult s -a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce -a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s -a zărit,
Azi o vedem și nu e.
MIHAI EMINESCU La steaua , 1886

– De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Și lăudat pe veci să fii
Pe-a lumii scară -ntreagă;

O, cere -mi Doamne, orice preț
Dar dă -mi o altă soarte,
Căci tu izvor ești de vieți
Și dătător de moarte;

Reia-mi al nemuririi nimb
Și focul din privire,
Și pentru toate dă -mi în schimb
O oră de iubire…

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 259
Din chaos, Doamne, -am apărut
Și m-aș întoarce -n chaos…
Și din repaos m -am născut,
Mi-e sete de repa os.

-Hyperion, ce din genuni
Răsai c -o-ntreagă lume,
Nu cere semne și minuni
Care n -au chip și nume;

Tu vrei ca om să te socoți,
Cu ei să te asameni ?
Dar piară oamenii cu toți,
S-ar naște iarăși oameni.

Ei numai doar durează -n vânt
Deșarte idealur i –
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;

Ei doar au stele de noroc
Și prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc,
Și nu cunoaștem moarte.
MIHAI EMINESCU Luceafărul, 1883

Tot ce e om se naște și se -ngroapă,
Fie-n colibă, fie -n vechi castele,
Pe culmi de munte ori la mal de apă,

Dar e -mpărat, dar cetitor de stele,
Același vis îi sună în ureche,
A lor vieți sunt pururi tot acele.

Pe când sunt tineri se adun pereche,
La joc, la viață și la danț s -adună,
Bătrâni fiind vorbesc de vremea veche.
MIHAI EMINESCU Mușat și ursitorile , c.1880

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 260

Vreme trece, vreme vine,
Toate -s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te -ntreabă și socoate;

Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te -ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la to ate rece.
MIHAI EMINESCU Glossă, 1883

M-am uitat la fericiți…
I-am văzut nemulțumiți.
………………………………
Bogăție, sărăcie,
E orice zădărnicie.
Sănătate, tinerețe,
Minte, suflet, frumusețe,
Tot ce -a fost, ce -are să fie,
E orice zădărn icie.
Fiți, trăiți, dar nu doriți…
M-am uitat la fericiți.
AL. MACEDONSKI M-am uitat, 1895

Trăiesc acei ce vreau să lupte,
Iar cei fricoși se plâng și mor.
De-i vezi murind, să -i lași să moară,
Căci moartea e menirea lor.
GEORGE COȘBUC Lupta vieții, 1894

De pe tavane -ntunecate,
Tăcute lacrimi cad mereu,
Și parcă tot sporesc din greu,
Din mari izvoare depărtate.

Șuvițe tainice de apă
Spre peșteri drum de ani străbat –

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 261
Într-una se preling și sapă
Tavanul șubred și -nnoptat.

Dar după ani de picurar e
S-au închegat coloane pline:
Eterna bolții lăcrămare,
În loc s -o surpe, – o susține.
PANAIT CERNA În peșteră , 1904

Ești mare când n -ai îndurare,
Dar te înalți mai sus de fire
Când ți -este inima iubire,
Când ți -este sufletul iertare.
Știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viață trecem în neștire,
Dar mângâierea e -n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,
Și înălțarea e -n iertare.
AL. MACEDONSKI Rondelul meu, 1916

Copilul râde:
"Înțelepciunea și iubirea mea e jocul !"
Tânărul cântă:
"Jocul și -nțelepciu nea mea -i iubirea !"
Bătrânul tace:
"Iubirea și jocul meu e -nțelepciunea !"
LUCIAN BLAGA Trei fețe, 1919

Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe -o carte.
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine
Prin râpi și gropi adânci,
Suite de bătrânii mei pe brânci,
Și care, tânăr, să le urci te -așteaptă,
Cartea mea -i, fiule, o treaptă.
TUDOR ARGHEZI Testament , 1922

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 262

III.4 Ilustrații

Procesiunea Sfinților –
detaliu de frescă
murală de la biserica
Voroneț

Biserica mănăstirii
Curtea de Argeș,
ridicată în anul 1517 –
vedere de ansamblu
și detaliu

Vedere din Muzeul
Satului (București)

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 263

Printre dealuri și
muscele (car cu boi) –
Pictură de
N. Grigorescu

Cosași odihnindu -se,
Pictură d e C. Ressu

Gioc pe obcină”
în Țara Oașului –
Fotografie de
Ioniță G. Andron

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 264

IOLANDA BALAȘ ILIE NĂSTASE
multiplă recordmenă numărul unu în tenisul
mondială și olimpică mondial pentru anul
la săritura în înăl țime 1971

NADIA COMĂNECI IVAN PATZAICHIN
gimnastă, sportiv a numărul multiplu campion mondial
unu a lumii pe anul 1976 și olimpic la canoe

l

SPIRITUALITATE ROMANEASCA 265

VICTOR BABEȘ EMIL RACOVIȚĂ
(1854 -1926) (1868 -1947)
Unul dintre fondatorii Explorator, fondator al
microbiologiei moderne biospeologiei

TRAIAN VUIA HENRI COANDĂ
(1872 -1953) (1886 -1973)
Inventator, pionier al Pionier al av iației mondiale,
aviației mondiale descoperitor al efectului „Coandă”

NICOLAE PAULESCU GEORGE EMIL PALADE
(1869 -1931) (N. 1912)
Fiziolog, descoperitorul insulinei Citolog, primul român
laureat a l premiului Nobel

ȘCOALĂ ȘI SPIRIT 266

DIMITRIE CANTEMIR MIHAI EMINESCU
(1673 -1723) (1850 -1889)
Domn al Moldovei, Cel mai mare poet
Cărturar umanist, istoric al Românilor
și orientalist

NICOLAE TITULESCU NICOLAE IORGA
(1882 -1941) (1871-1940)
Diplomat, de două ori Istoric, sciitor, publicist
Președinte al Ligii Națiunilor și om politic

CONSTANTIN BRÂNCUȘI GEORGE ENESCU
(1876 -1957) (1881 -1955)
Părintele sculpturii moderne Compozitor, violonist,
dirijor și pianist

PARTEA A PATRA

ILUMINĂRI SPIRITUALE

Moto:
Zadarnice sunt florile gândirii
De nu -ți faci timp să le așezi în glastră;
Corola neștiută (chiar măiastră!)
Se mistuie în amalgamul firii.

Aleasa floare poate să rodească,
Încununând și fruntea ce -a ivit -o
Și sufletul măreț care -a găsit o
Ieșire din mizeria lumească.

268 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT

IV.1 GÂNDIND LA SENIORI1

Nu se știe dacă celebrele cuvinte au izvorât din mintea sfiosului
„Nando“ sau din vârful peniței unui versat ticluitor de discursuri. Cert este
că fraza sentențioasă după care „ nu zidurile fac o școală, ci spiritul care
domnește într -însa“, este suficient de generală și adevărată pentru ca ea să
fie mereu invocată, mai ales în momente solemne. A fost șansa Școlii
Politehnice din Timișoara de a primi un botez regal și norocul lui
Ferdinand Întregitorul să revină, și prin această fericită alcătuire de
cuvinte, în amintirea generațiilor care se succed. Acum, când timpul
zorește spre împlinirea unui secol de la întemeierea Politehnicii, avem
bucuria să c onstatăm perenitatea instituției și faptul că ea s -a dovedit nu
doar o promotoare a cu noașterii științifice, ci un sălaș al spiritului, în
sensul cel mai larg. Astfel s -a născut im boldul de a strânge, pentru cei de
azi și pentru viitorime, un buchet de gân duri și sentimente nutrite de
încercați și distinși profesori ai școlii, ajunși, iată, la vârsta a treia. Flacăra
spiritului se cuvine nu doar stimată ci și întreținută.
Dar încercarea de a conserva opiniile despre școală și viață ale
unor personalități c are au marcat o lungă perioadă din evoluția acestei
școli, are la bază și rațiuni practice. Astfel, de fiecare dată când, într -o
formă sau alta, am dorit să readucem în memoria contemporanilor figuri
ilustre din trecutul instituției, am întâmpinat dificult ăți în a găsi fie și doar
câteva cuvinte care, dincolo de formule seci și text științific, să spună ceva
despre omul invocat. Or, fie că ne place sau nu, preocupările noastre strict
profesionale rămân repede în urma frontului științific dar aspirațiile,
resorturile interioare și atitudini le persistă în ceea ce s -ar putea numi gene –
ric, stare de spirit. Peste ani și ani, o singură frază care dezvăluie sufletul
cutărui autor poate fi mai semnificativă și, în tot cazul mai actuală decât
multe pagini devorate d e progresul tehnic. În ciuda îndeletnicirilor
curente, nu suntem făcuți din roți dințate și tranzistoare. Suntem ființe vii,
îndreptățite prin eforturi și împliniri, să mărturisească despre structura lor

1 Eseul face trimitere l a volumul „ Seniorii. Interviuri necenzurate “ realizat cu
profesori de marcă ai Universității Politehnica Timișoara

ILUMINĂRI SPIRITUALE 269
umană. Urmașilor – discipoli sau simpli curioși – nu le dăm teme iuri de
poticnire, ci le întindem o mână.
Și totuși, pe nimeni nu ar interesa gândurile și sentimentele cutărui
dascăl, fie ele înaripate sau pedestre, dacă prin eforturi îndelungate el nu
ar fi ajuns la un ridicat nivel de cunoaștere și real izări de excepție, dacă nu
ar fi marcat prin ideile și concepțiile transmise, generații întregi. Să dăm
așadar cezarului ce este al cezarului: spiritele pe care le invocăm sunt
ființe ordonate și fundamental logice. Ca oameni ai faptei, ar realiza mai
degrabă un lucru, decât să spună cum l -au fă cut. Și dacă „eroii“ noștri
preferă acțiunea în fața raportului tehnic, e de înțeles că reținerea de la
confesiune este încă și mai mare. Această reticență, a fost potențată, în
unele cazuri, de starea precară de săn ătate. În atare condiții nu putem arăta
decât înțelegere față de absenți și recunoștință față de cei care au răspuns
invitației la destăinuire. Am onorat disponibilitatea aleșilor profesori,
lăsându -le gândul să treacă necenzurat spre cititorul de azi și d e mâine.
Adevărul mărturisirii este mai de preț decât artificiul l ingvistic. Am
renunțat și la in tenția inițială de a limita extensia confesiunii: o carte nu
trebuie să fie un pat al lui Procust pentru idei. Acceptăm reproșul de a nu
fi putut impune o regu lă, dar ne consolăm cu gândul, pervers poate, că
adaptarea e o probă de inteligență. Singurul merit râvnit este să putem
spune după fiecare convorbire: „ Ecce homo faber! “
Desigur, generația care și -a trăit maximul de potențial într -o epocă
de izolare tehno logică și informațională, nu putea împlini co mandamentul
regimului de „a face totul“, dar s -a străduit și a realizat mult. Experiența în
sine este interesantă, pentru că determinarea și curajul de a genera noul
sunt, în orice condiții, deasupra imitației f acile, î n prosternare. Cât despre
trans miterea de cunoștințe și deprinderi, constatarea e simplă: în ciuda
amestecului despotic al politicii, sau, poate, și datorită acestei ingerințe,
pregătirea profesională a studenților a consemnat, în epoca totalitară, cote
care cu greu vor fi egalate vreodată în viitor. Forța coercitivă imensă
transformă, uneori, cărbunele în diamant!
Se știe că „Școala Politehnică“ din Timișoara a fost croită după
model german. Faptul se datorează formației primilor ei profesori și
spiritul faustic este învederat de multe confe siuni. E un îndemn să privim la
alții gândindu -ne la noi. Cea mai veche școală tehnică superioară a
Germaniei, Universitatea Fredericiana din Karlsruhe, fondată cu un
secol înaintea Politehnicii, ne poate sluji drept oglindă. Astfel, cine se
apropie de campusul universității de pe malul Rinului superior, poate

270 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
constata că multe străzi și alei poartă numele unor foști profesori ai școlii.
Sunt, în general, nume obscure pentru străin, dar edilii fostei capitale a
Badenului au avut grijă să pună, la capătul ulițelor, tăblițe explicative. Și
nu e de mirare, căci de același tratament au parte și celebrități ca
Beethoven sau Goethe, Adenauer sau Willy Brandt. Iată, îmi zic, și la noi
foști profesori ai Politehnicii sunt cinstiți prin nomenclatura stradală. E
bine. Dar nici unde nu se poate vedea vreo placă lămuritoare a noilor
denumiri. Matroana onestă, care a trăit o viață pe aleea Tâmpa, e pe drept
nemulțumită de schimbarea unui nume înțeles și acceptat cu unul care nu -i
spune nimic. E rău!
În mijlocul unei curți de onoare („Ehrenhoff“) e plasată statuia
impozantă a Palas Atenei. Mă simt bine să văd în inima Europei un simbol
originar din părțile noastre: zeița păcii și a luptei, a înțelepciunii și artelor.
Dar lancea și scutul, nu sugerează aici ipoteza îndrăzneață și argumentul în
apărarea ideilor, ci efectiv, arma de atac și mijlocul de luptă defensiv. Într –
adevăr, pe soclul monumentului figureză numele profesorilor și studenților
universității care au căzut în cele două războaie mondiale. Dacă au luptat
pentru țeluri nobile sau finalități condamnate de istorie, pentru propriile
convingeri sau pentru idei împrumutate, nu contează. Au fost oameni ai
școlii și li se cinstește memoria. Iată, îmi zic, studenții Politehni cii s-au
ridicat odată pentru țeluri binecuvântate și fapta lor temerară este abia
consemnată printr -o modestă placă de marmoră. O Palas Atena bicisnică,
acoperită de lichenii uitării, sprijinită în paloș și scut ca într -un veșnic pe
loc repaus, străjuie i ndiferentă clădirea unde s -au ținut manifestațiile
soldate cu peste 2000 de arestați și mulți ani de închisoare pentru 32 dintre
aceștia. Altfel ar fi cinstit curajul civic izvorât din candoarea tinereții dacă
nu am șchiopăta la capitolul demnității și dra gostei de țară. Dar decât să
încapă ideea pe mâna unui artist incapabil să redea frumusețea spirituală ci
numai hidoșenia trupească (a se vedea unele monumente recente ale
orașului), e mai bine să rămână așa. Visez totuși că într -un viitor nu prea
îndepărt at, o statuie a libertății, amplasată cu discernământ în campusul
timișorean, va sugera forța vitală a firului de iarbă care vrea să iasă de sub
rocă la lumină.
În „Ehrenhoff“ se află și bustul unui anume Friedrich Girnlohr,
profesor și consilier din anii de început ai universității germane. Trebuie
să fi fost un om total devotat școlii, căci în piatra care -i conservă chipul s –
au încrustat și aceste cuvinte, pe care nu știi să le iei ca o amenințare sau
ca o promisiune: „ Fii credincios până la moarte și -ți voi da cununa

ILUMINĂRI SPIRITUALE 271
vieții “, Apocalipsa 2 -10. Nu întemeietorii de discipline, laboratoare și
direcții de studiu au dat numele instituției, ci acest dascăl necunoscut
pentru lume, dar de loialitate pilduitoare pentru urmași. Nici Politehnica,
îmi zic, nu duce li psă de astfel de modele. Am avut și noi profesori
devotați care au atras prin prestigiul lor, tineri valoroși iar aceștia, la
rândul lor, au sporit în timp faima școlii. E bine. Numai că, noi nu am
ridicat statuie devotamentului și mulți profesori de astăz i, împăunați cu
statutul lor de politehniști, înalță, în detrimentul Politehnicii, steaguri
străine. Atașamentul față de instituție, șchioapătă. E rău.
În sfârșit, pe latura de răsărit a curții de onoare, lipit de o clădire
veche din piatră roșietică, se înalță sobru monumentul dedicat de mai
multe societăți germane, celui mai celebru dintre profesorii Fredericianei.
O inscripție laconică anunță că „ în acest așezământ a descoperit Heinrich
Hertz undele electromagnetice, între anii 1885 -1889 “. Și în campusu l
nostru, îmi zic, există statuia unui om al locului care s -a învrednicit de o
performanță glorioasă, cu răsunet mondial. Numai că realizările lui Traian
Vuia – despre el este vorba – nu se suprapun cu timpul și spațiul
Politehnicii. Generația excepțională și cvasiclaustrată a seniorilor
probează că e aproape imposibil „să te desprinzi de sol doar prin forța
motorului propriu“. Înaintea economiei și politicii, știința este un fenomen
global. Cândva, pe unul din zidurile Politehnicii se va putea citi o
inscr ipție de genul celei care -l celebrează pe Hertz, dar numai după ce o
personaliate aleasă a școlii, avizată de ce se întâmplă în lume, va ieși din
regimul de urmărire a faptelor altora, pentru a dialoga doar cu natura și
divinitatea.
Riscăm oare să ne îmbă tăm cu vorbe? Interesul arătat seniorilor
trădează gustul pentru idolatrie? Riscul există. Dar e destul să rememorăm
cazuri cunoscute de entuziasm exagerat și ne lecuim. De pildă, în „Poemul
naturii“, Lucrețiu dezvoltă un adevărat cult pentru Epicur: „ Cine -i atât de –
nzestrat ca să -nalțe cu geniu -i puternic / cântecul vrednic de lucruri și
descoperiri minunate? /Cine -i atât de dibaci vorbitor ca să toarne -n
cuvinte / demne slăviri de acela ce nouă lăsatu -ne-a bunuri / numai de
spiritul lui, prin adânci cuget ări câștigate? “. Idolatrul uită că cel venerat
stă la rândul său pe umerii unor uriași (Leucip, Democrit etc.). Ce sunt
astăzi Lucrețiu și Epicur? Puncte pe scara ideilor atomiste. E semnificativ,
totuși că în vremea când se admira forța fizică și curajul nebun în
războaie, s -a înfiripat o filiație pe temeiuri de gândire. Exemplul mai arată
că atunci când fondul însuși este depășit, forma, dacă e aleasă, rămâne.

272 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Versurile lui Titus Lucrețius Carus sunt citite și astăzi pentru frumusețea
și adevărul lor uman , chiar dacă doctrina „științifică“ pe care vor s -o
promoveze e de mult perimată. Ucenicul și -a depășit încă o dată maestrul.
Dar profesorul adevărat, respinge el însuși, când poate s -o facă,
postura de idol. Dintre moderni, atitudinea lui Einstein e cea mai
pilduitoare. Poza lui cu limba scoasă, asta vrea să spună: vedeți? sunt și eu
om! În versuri stângace (traducerea ne aparține), veneratul și neînțelesul
descoperitor al relativității, dă cu tifla admiratorilor: „ Peste tot pe unde
merg / văd câte -un por tret de -al meu (…) / M -am scrântit oare eu însumi,
/ sau toți ceilalți sunt viței? “ Nu a dorit să aibă un mormânt, pentru ca
nimeni să nu se închine la oasele lui. Și neconvenționalul Einstein avea
dreptate: omul de știință veritabil se îndoiește de ori cine și de orice, chiar
și de părerile maestrului sau de propriile invenții.
Știm, așadar: nimic mai deplasat, mai ineficient și , în fond, mai
vrednic de compă timire, decât un bătrân care nu mai contenește cu
sfaturile. Seniorii noștri nu cad, însă, în a cest păcat. Dânși exprimă cinstit
o părere și mai ales, oferă exemplul personal. Dacă am ocolit adorația
neghioabă, avem motive suficiente de a goni și tentația lipsei de
condescendență. Nu vom zice : „maurul și -a făcut treaba, maurul poate să
plece! “ Conșt ienți de timpul, mijloacele și rostul nostru, tratăm
predecesorii cu omenia și demnitatea așteptate de la cei care ne vor urma.
Continuitatea spirituală a unei instituții presupune și predarea civilizată a
ștafetei. Generațiile succesive trebuie să se îmbi ne, nu să se ciocnească.
Beneficiind de experiența seniorilor, cu privirea îndreptată spre viitor,
știm că avem o șansă doar dacă adoptăm spiritul competitiv al
americanului Whitman: „ Spuneți -mi cine a trecut înaintea mea, pentru că
vreau să trec eu primul “. Dar suntem oameni și nu putem să nu ne
întrebăm, ce va fi fost în inima lui Hertz? Maeștrii ne dezvăluie nu numai
arhetipuri de gândire ci și crâmpeie de suflet.
Seniorii sunt, toți deopotrivă și fiecare în felul său, niște
performeri. Unde le sunt c olegii de liceu? Mulți nu au ridicat vreodată
fruntea deasupra îndeletnicirilor casnice. Unde le sunt camarazii din anii
studenției? Pierduți în viețuire măruntă și, în rare cazuri, cățărați în
politică sau în afaceri, nicidecum în elita spiritului pozitiv . Dascălii noștri
sunt alergători de cursă lungă. Nu în zadar e cinstită perseverența cu care
și-au urmărit țelurile. Nu -i figură de stil credința, transmisă di n vechime,
că prin muncă stărui toare învingi toate greutățile. În atare condiții pare o
indecenț ă să aducem vorba de sentimentul neîmplinirii. Și totuși,

ILUMINĂRI SPIRITUALE 273
asemenea senzații răzbat din confesiuni, pentru cine știe să citescă. Faptul
se explică prin vocația competitorului de a -i uita pe cei rămași în urmă, de
a se lupta cu cel de alături și de a pizmui pe cel aflat în frunte. Poți fi mare
nu doar prin realizări, ci și prin aspirații și neîmpliniri. Mărturisirile
seniorilor dezvăluie, pas cu pas, un Giovanni Papini colectiv, pentru care
lumea științei înalte are mirajul Florenței clasice: „ Mă prezint în f ața
ochilor voștri reci cu toate durerile, speranțele și slăbiciunile mele. Nu
cer milă, nici îngăduință, nici laude, nici mângâieri, ci numai trei sau
patru ore din viața voastră. Iar dacă, după ce m -ați ascultat, veți continua
să credeți – în ciuda vorbe lor mele – că sunt într -adevăr un om sfârșit, va
trebui cel puțin să recunoașteți că sunt sfârșit pentru că m -am apucat de
prea multe lucruri, și că nu mai sunt nimic pentru că am vrut să fiu totul “.
Într-adevăr, distribuirea forțelor pe un front prea lar g, este, alături de
timpul pier dut, principala cauză a ratărilor noastre. Și nu este vorba de
neîmpliniri obiective, măsurabile, ci de inconfortul subiectiv al ideilor ce
nu au germinat, al unor „ păduri ce ar putea să fie și niciodată nu vor fi “,
după expri marea poetului – filozof Lucian Blaga.
Ajungem să punem întrebarea gravă dacă știința ne poate da
liniștea și, extrapolând, fericirea. „ Cel ce gândește singur și scormone
lumina “ este, fără îndoială, o personalitate iar după omul de știință și
poetul Goe the, personalitatea este “ höchstes Glück ”, fericirea supremă
hărăzită muritorilor. Se înșeală oare creatorul lui Faust sau cei care traduc
termenul plurivalent Glück prin fericire ? Eminescu a fost prudent în
interpretare: „ Spun popoare, sclavii, regii / că din câte -n lume -avem /
numai personalitatea / este binele suprem “. Cu siguranță este un bun
(chiar dacă nu suprem) să te dedici cunoașterii, să poți căuta, descoperi și
transmite adevărul. Fericirea aparține, însă, unei alte categorii: „ Înc-odată,
iar și iară / a cunoaște -nseamnă iarnă, / a iubi e primăvară “.
S-au preluat în multe forme cuvintele șocante care, în prima
epistolă adresată corintenilor, pun dragostea înaintea credinței și nădejdii .
Ca și apostolul neamurilor, necreștinul declarat Bertrand Ru ssel – filozof
și matematician, laureat al premiului Nobel pentru literatură – se declară
călăuzit de „ setea de dragoste “, înaintea „ dorinței de cunoaștere “ și a
„nemărginitei compasiuni pentru suferințele omenirii “. Din pragul unui
secol de viață, celebru l autor al „ Principia Mathematica “ dedică unei
oarecare Edith versurile acestea: „ De-a lungul anilor / am căutat pacea. /
am aflat extazul, zbuciumul / și nebunia și însingurarea. / Am aflat
suferința singurătății, / sfâșierea lăuntrică / dar pacea n -am af lat-o. /

274 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Bătrân, acum, și -aproape de sfârșit / te -am întâlnit pe tine. / Și
cunoscându -te pe tine / am aflat și extazul și pacea. / Am aflat odihna. /
După atâția ani de singurătate, / știu ce înseamnă viața și dragostea / și
când voi închide ochii / voi a dormi cu sentimentu -mplinirii ”. Se vede că
supremația dragostei are, în cazul dat, un temei robust.
Atente la vocile interioare, femeile acced mai ușor la trăirea unui
destin rotund. Chiar și Marie Curie, de două ori încununată cu pre -miul
Nobel – datori tă unor cercetări preponderent experimentale – spunea că
cea mai frumoasă experiență pe care a făcut -o este cea a maternității.
Faima științifică mondială nu este o condiție a mulțumirii de sine. Într –
adevăr, cu greu s -ar putea închipui un mai adânc sentim ent de împlinire
decât cel al Elisabetei Goethe – o femeie neînghițită de uitare, numai
datorită fiului genial. Iată cum își descrie „ Frau Aja “ starea fizică și
sufletească, într -o misivă către iubitul ei Wolfgang, călătorit fără veste la
Roma: „ Viața mea curge ca un limpede pârâu: neliniștea și tumultul nu
m-au caracterizat nicicând și mulțumesc providenței pentru starea mea. O
astfel de viață ar pare multora prea monotonă, dar mie, nu. Atât de liniștit
îmi este trupul și atât de activă gândirea, încât pot petrece ziua întreagă
absolut singură. Seara, mă mir că a mai trecut o zi și sunt bine dispusă, ca
o zeiță. Iar mai mult decât să fim voioși și mulțumiți, nu ne trebuie pe
lume “. Vor fi trăit Newton, Faraday, Maxwell sau Hertz cu atâta plinătate
realizări le lor științifice? Ne îndoim. Un mare savant și un la fel de
grandios ratat în viața personală ca Einstein, basculând între atitudini
publice de copil teribil și tăceri de urs care gustă liniștea bârlogului, repetă
spre sfârșitul vieții, ca un laitmotiv, cuvintele care i -au fost și cele din
urmă: „ mi-am făcut treaba aici “. Ele exprimă, conștiința truditorului care
și-a încheiat lucrul, fără odihnă și fără mulțumire: „ Vanitas vanitatum et
omnia vanitas! “
Putem spera măcar la confortul psihic al datoriei o norate, al
lucrului bine făcut? Cu siguranță. Numeroase confesiuni ale seniorilor o
dovedesc. Dar și aici există un risc. Cei care împlinesc mult, plănuiesc
multe și riscă să fie surprinși de ghilotina timpului cu o sumedenie de
proiecte nefinalizate. Cei care în anii tinereții și -au sublimat energiile,
evitând plăcerile ușoare și investind în proiecte grandioase, trebuie să
parcurgă în zilele bătrâneții un alt proces de sublimare: temperarea
impulsului de a ieși în față, abandonarea dorinței de putere. Ren unțare?
Acceptare? E greu de găsit un nume pentru acest fenomen. Dar cine și -a
creat un destin, trebuie să se împace și cu soarta. Privirea care a scrutat

ILUMINĂRI SPIRITUALE 275
înălțimile trebuie să se întoarcă, în cele din urmă, către propriile adâncuri.
Aceasta nu înseamnă pă răsirea oricărui proiect, ci urmărirea lui cu
lejeritate, sub imperiul voinței Domnului. Dacă va f i să rămână de noi
treburi neis prăvite, să ne gândim că, poate, nici Fiul Omului nu și -a
terminat lucrarea pe pământ: nu reușește să se facă pe deplin înțeles nici
măcar de ucenici („ De atâta timp sunt cu voi și nu m -ai cunoscut, Filip ?“,
Ioan 14 -9) și abia dacă în ultimele clipe își încredințează mama cuiva
(„Femeie, iată fiul tău !”, Ioan 19 -26). Putem să ne pretindem mai mult
noi, fii ai oamenilor?
Pare nefir ească opțiunea unui om de știință pentru Biblie, ca
volum preferat din imensul tezaur scris al umanității. Aceasta pentru că am
fost învățați să legăm religiozitatea de ignoranță și să vedem în știință
forța eliberatoare, miracolul ieșirii din beznă la lum ină. În segmentul de
timp dintre două veșnicii, am avea, chipurile, șansa de a schimba credința
cu starea superioară a cunoașterii științifice. Imaginea este fundamental
falsă pentru că în orice demers cognitiv, pornim de la ceea ce înțelegem și
înaintăm, cât se poate, în necunoscut. Dincolo de pragul nestatornic atins,
nu știm deocamdată nimic. Putem doar bănui, adică putem crede. Astfel,
credința urmează știința sau merge în paralel cu ea, nu invers. Cine își
închipuie altfel, săvârșește eroarea logică de a interschimba finitul și
infinitul. Este încă la stadiul copilului care își închipuie că acolo unde el
se poticnește, există un „ om mare “, un profesor, un savant, care știe totul.
În realitate, cei care au ajuns la pragul necunoscutului, înțeleg că știin ța și
credința nu se exclud ci se completează reciproc.
Întrebarea fundamentală nu este „ a fi sau a nu fi “. Chestiunea
veșnic nedezlegată la care știința și credința oferă viziuni esențial diferite,
este: ce însemnă a nu fi? Anxietatea noastră are temei în alunecarea
inexorabilă dintr -o viața clarobscură spre tenebrosul neant. În fapt, nu
avem de ales între „ a fi“ și „ a nu fi “. „Mors certa, hora incerta “ spuneau
strămoșii cu două milenii în urma. Avem doar condamnabila opțiune de a
grăbi clipa ieșirii din s cenă, nu de a evita marele prag. Timpul ne împinge,
în mod natural , din sfera zbuciumată dar familiară, în necunoscutul infinit.
Senectutea readuce la suprafață teama copilului de întuneric și tărâmuri
neștiute. Ce ne poate domoli anxietatea? Cum ne putem salva zilele
împuți -nate, de frământarea zadarnică în fața unui proces de nestăvilit?
Dintre cele „ trei fețe “ definite de Blaga, râsul copilului și cântecul
tânărului sunt mai probabile decât înțelepciunea bătrânului. Astfel,

276 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
seninătatea clădită pe înțelep ciune apare ca cea mai rară și vrednică de
cinstire dintre virtuțile omenești.
Lumea în care am intrat e una a concurenței febrile, neîntrerupte,
unde răgazul sentimental pare lux, dacă nu culpă. Ce mai pot aduce
mărturisirile de suflet în balanța unor vi eți care au cunoscut performanța,
recunoașterea și puterea? Fie -ne îngăduit să aducem exemplul împăratului
Hadrian, cel care prin nepărăsirea Daciei a determinat, în măsură
însemnată, latinitatea noastră. Urmașul războinicului Traian a reușit să
păstreze l iniștea imperiului cu mijloace precumpănitor pașnice. Filoelen
vestit a ridicat monu mente arhitectonice, de -ar fi să amintim doar
Pantheonul din Roma și desăvârșirea Olimpeionului atenian. Totuși, nimic
nu dezvăluie spiritul omului care mai bine de două de cenii a deținut
puterea lumii, ca cinci rânduri (nu cinci pagini!) – singurele cuvinte lăsate
moștenire: „ Animula vagula blandu la…“ (în traducerea noastră liberă
„Suflet vaporos și blând, / trupului oaspe și soț, / acuma pornești către
locul / umb ros, în ghețat, singuratic / și -n veci nu vei mai râde -n soare “).
Deși crede în apoteoza sufletului, sentința pe care necreștinatul
„imperator “ singur și -o dă, e grozavă. Dincolo de orice doctrină
religioasă, intuiția și „ Mehr Licht “ a lui Goethe, experiențele psi hanalitice
și „Numinosum “ al lui Jung, îndreptățesc speranțe mai luminoase. Credem
cu plăcere ceea ce ne convine. Și ne place să credem că spiritele unor
înaintași ca Lalescu și Alaci, Andronescu și Răduleț veghează necontenit
evoluția „Școlii Politehnice“ .
Fereastra temporală a confesiunilor cuprinde câteva zeci de spirite
importante în devenirea instituției, câteva zeci de module dintr -o coloană
fără sfârșit a cugetului. În mărturisiri, discipolii și urmașii de peste vreme
ai seniorilor vor localiza gând irea și sensibilitatea profesorilor noștri. Doar
maeștrii, având incertitudini privind adresanții deschiderii lor generoase,
pot întreba, ca Tagore: „ Cititorule, cine ești tu, oare, / care -mi citești
rândurile -acestea / și după o sută de ani…? / Nu -ți po t trimite nici o
singură floare / din belșugul acestei primăveri, / nici un licăr de aur / din
norii de -acolo, împur purați de lumini… / Deschide -ți larg ușile și privește
afară! / Din propria ta grădină în floare, / culege -ți doar miresmate
aduceri -amint e / de flori pieritoare / cu o sută de ani mai ’nainte”. Ne-am
declarat astfel convingerea că florilegiul confesiunilor se va citi rând cu
rând și, uneori, printre rânduri. Aceasta, și peste o sută de ani. Dar, mai
ales, la începutul fiecărui an didactic, să gândim că trebuie să fim

ILUMINĂRI SPIRITUALE 277
continuatori vrednici ai celor care au clădit spiritul școlii în primul veac
din existența ei:

Presare noiembrie galbene foi
De vânt spulberate, roind pe cărări …
Visarea ne poartă dincolo de zări,
Cu gândul la mentori dăm timpul ‘napoi.

O școală fondată în miez de brumar
A fost să ne fie drapel și destin
Într-o Timișoară de cuget senin –
Solid bastion la un vestic hotar.

Lalescu, Alaci, Vâlcovici, Răduleț
Și alții asemeni, ne spun printre ani
Că mult peste ziduri, onoruri sau bani
Tot spiritul este ce -avem mai de preț.

Iar celor ce vin le transmit hotărât
Să vadă în școală a doua lor casă;
Oricâte nevoi și necazuri i -apasă
Să fie ce -am fost și mai mult de atât!

*

Mă închipui răsfoind volumul de confesiuni. Intuindu -ne
satisfacția proiectului împlinit, un „ erou al timpului nostru “ cocoțat pe
valul îndeletnicirilor profitabile, ne -ar putea arunca de sus: ei, și? Dacă e
malițios, ne poate învinui chiar, pentru timpul irosit cu privirea întoarsă
spre un trecut răstălmăcit, himeric. Te poți socoti norocos dacă, dintr -o
postură binevoitoare, ești sfătuit să îți dedici energia lucrărilor de care ar
trebui, cu adevărat, să te ocupi.
Datorită unor întâmplări cu nescontat efect imunizant, astfel de
judecăți nu mă mai descumpănes c. Cea dintâi experiență fortifiantă în
această privință, am trăit -o în capitala Scoției, acum două decenii.
Beneficiam de o mobilitate individuală TEMPUS la Universitatea din
Edinburgh. După un protocol cu siguranță standardizat, profesorul de

278 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
legătură m -a purtat pe la câteva locuri emblematice ale orașului, începând
cu monumentul lui Walter Scott. Urma să primesc dovezi că englezul
născut pe malul Tamisei, disprețuitor al neamului nordic în care își aflase
totuși perechea, nu era mai informat ca mine desp re creatorul romanului
istoric. Totuși, în repezeala momentului, cu vorbirea nedeslușită a
ghidului, în prima clipă nu am înțeles ce ascundea impozanta construcție
cu aspect de turn gotic înnegrit de vreme. Cu satisfacția unei dorite
superiorități, călăuza mea a concluzionat îndată:
– Era de așteptat ca un om din est să nu fi auzit de Walter Scott.
– Walter Scott? O, yes, yes!, m -am grăbit să confirm
recunoașterea. Dar omul mă privea cu zâmbet neîncrezător. Simțind că
ratez un neprevăzut examen cultural, am adăugat:
– Ivanhoe, Rob Roy, Waverley, Lady of the lake… A fost rândul lui
să zică:
– O, yes, yes!
Promovasem la limită și simțeam nevoia să -i înlătur orice bănuială. În
fapt, mă pregătisem special pentru acel schimb de experiență, știind că
dacă vizite zi un ținut din largul lumii se cuvine să știi câte ceva despre
oamenii acelui loc. Așa că am întrebat:
– Aveți un astfel de monument și pentru Alexander Fleming?
– I beg your pardon?, îmi răspunde mirat. Zic:
– Sir Alexander Fleming, descoperitorul penici linei!? Pare să nu fi
auzit de Fleming. Poate fiindcă sir Alexander a fost scoțian?! sau mai degrabă
pentru că, inginer fiind, călăuzitorul meu e dezinteresat de sfera medicală.
– Fleming, laureatul premiului Nobel, mai adaug, dar lămurirea nu
pare suficie ntă. A fost rector al universității dumneavoastră, mai spun într –
o ultimă încercare.
– Really? I don’t know!
Ce fel de lume e aceasta? Nu pot să -mi închipui că un dascăl
român care s -ar învrednici de premiul Nobel, ar mai putea fi total
necunoscut unui vi itor exponent al breslei profesorilor. Dar poate că a
sosit ceasul să -mi conștientizez lipsa de imaginație.
Nu demult, prea inimoasa directoare a celui mai mare departament
al universității noastre, a organizat o celebrare fastuoasă a profesorilor
consul tanți din catedrele subordonate. Înconjurați de toată suflarea
departamentului, venerabilii dascăli, în așteptarea darului simbolic și de
suflet, ședeau la o masă întinsă, cu fața spre ecranul pe care li se derulau
împlinirile. Estimp, aveam sarcina să înt rețin un profesor de la

ILUMINĂRI SPIRITUALE 279
Universitatea din München, aflat întâmplător în vizită de colaborare.
Văzându -l mirat de întreaga desfășurare la care asista, l -am întrebat dacă și
la ei se organizează astfel de elogii.
– Nein!, mi -a răspuns hotărât, întărindu -și cuvântul cu mișcarea în
lateral a capului. Dânșii omagiază profesorul cu ocazia pensionării, după care,
oricât de important s -ar crede sau ar fi, omul face „ tabula rasa “ și oferă câmp
de afirmare succesorului. Sunt preocupați doar de actualitatea strictă, p entru a
avea mereu „ die Nase vorn “. Trecutul e mai puțin important.
Știam că șeful și, în multe privințe, mentorul lui, se pensionase de
curând. Nu așteaptă să întreb ceva anume dar simțind încotro bat, preia din
zbor ideea. Ja…, șeful lui s -a pensionat iar apoi s -a „erstritten “ (noi am
spune că s -a țigănit) pentru a -și păstra biroul. Își dezaprobă total fostul
superior pentru incapacitatea acestuia de a face și altceva decât serviciul.
Ar fi trebuit să -și pregătească din timp un „ hobby “ potrivit bătrâneț ilor. Și
interlocutorul meu mă asigură că, la vremea lui, va ști ce să facă.
Am putea crede că la noi spiritul competitiv și presiunea
actualității, nu produc atâta neînțelegere pentru vârsta a treia. Dar să nu
fim nerăbdători: lipsa de considerație se de prinde mai ușor decât
condescendența. Confirmarea acestei înclinații omenești am primit -o și cu
ocazia strângerii confesiunilor. Un potențial senior, care din modestie a
refuzat să intre în carte, deși deținuse poziții administrative, didactice și de
cerce tare importante, nu este cunoscut, după nume, de asistenții
departamentului pe care l -a condus cândva. Aceștia nu s -au întrebat iar cei
mai în vârstă nu s -au ostenit să le spună, cine este ciudatul bătrânel care
sprijinit în baston, vizitează din când în c ând facultatea. Am întâlnit și
semne mai dure ale „ globalizării “ atitudinilor ireverențioase iar dictonul
popular după care „ cine nu are bătrâni, să -și cumpere “, este tot mai
contestat. În societatea „ de piață “, ești preocupat să vinzi, nu să acumulezi
stocuri, fie ele și sentimentale. Sesizând tendința, nu se cade să devenim
prăpăstioși ci doar circumspecți. Altfel spus, cei care ne apropiem de
vârsta senioratului, să ne pregătim cu demnitate ieșirea din scenă. În loc să
așteptăm omagiul generației care ne succede, să ne consolăm singuri.
Dar un volum de confesiuni nu poate fi redus doar la aspectul
relației dintre generații, căci el este, înainte de toate, un document uman
care poate fi citit rând cu rând, cuvânt după cuvânt.
Dar când e vorba de natura u mană, semnificativ e nu doar cuvântul
scris negru pe alb ci și sugestia care adie printre rânduri. Ilustrăm acest mod de
lectură prin două exemple. Astfel, unul dintre seniori, s -a remarcat, dincolo de

280 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
profesiunea strictă, și ca sportiv de performanță. Act ivitatea dânsului apare
însă grevată de o anumită grabă și nestatornicie, pornind de la locul de muncă
până la disciplinele științifice și sportive în care s -a manifestat. Explicația
superficială și nerelevantă a instabilității, este firea omului. Dar, în substanța
confesiunii, seniorul nostru face o dezvăluire senzațională: a fost nestatornic,
cel puțin în privința locului de muncă, pentru că a fost de -a lungul zecilor de
ani, urmărit de un dosar politic. Omul apare dintr -o dată în altă lumină. Ne
duce cu gândul la cel mai complex dintre eroii homerici, urgisitul Odiseu, cel
„neîntrecut în renghiuri și tertipuri “ și totuși cel „ asemenea cu zeii “. Pe lungul
și ocolitul drum al întoarcerii de la Troia la Itaca, Ulise nimerește la stirpea
moleșită de plăceri a feacilor, oameni care iubesc „benchetuirea, cântecul și
hora / și schimb de haine, calde băi și patul “. Crezându -se neîntrecuți la
trântă, salt și alergare, fruntașii feacilor găsesc nimerit ca după masa
bogată însoțită de cântecul din liră al lui Demodoc , să dea o reprezentație
sportivă pentru ca străinul să le ducă faima în țara lui. Un tânăr fruntaș
între feaci, Laodamas, invitându -l pe Ulise să asiste la jocuri, exprimă
concepția sportivă după care „ cinstea cea mai mare / a omului în viață
vine numai / din tot ce -i poate mâna și piciorul “. E ușor de închipuit cum
sună aceste vorbe în urechea cerebralului fiu al lui Laerte, cel care prin
invenția calului de dar, urzise în fapt căderea Troiei. Mai mult, înfățișarea
străinului „ grozav hârșit de valuri “ fiind înșelătoare, Evrialos, un tânăr
nesocotit „ rănește la suflet “ musafirul, aruncându -i cuvintele deșarte:
„N-ai mutră tu de luptător la jocuri. “ Replica prigonitului de zei Ulise
este aspră dar cumpănită: „… ești falnic la privire, / și nici un zeu n -ar fi
putut trupește / mai mândru să te -nchipuie pe tine, / dar ce folos că n -ai
temei la minte. / M -ai supărat vorbind cum nu se cade. “ Este momentul în
care eroul își dezvăluie puterea fizică și se dovedește superior, celor care îl
subapreciaseră. Ulise î nvinge detașat în proba de aruncare a discului.
Performanța sportivă apare ca mijloc de afirmare și vendetă a celui care se
consideră nedreptățit de sistem. Cu siguranță această componentă demonstativă
explică mult din traseul profesional și sportiv al pro fesorului nostru.
Un alt exemplu de citire printre rânduri este legat de afecțiunea
surprinzătoare pe care reprezentantul branșei sportive printre seniori și -o
exprimă față de Grecia antică. În fond, cea mai amplă manifestare sportivă
modernă își are sorgi ntea tot în străvechea Eladă. Și cum, în antichitate, de la
întrecerea sportivă la lupta pe viață și pe moarte nu era decât un pas, gândul ne
duce la confruntarea dintre Ahile („ bărbat fără lege “, „la simțire împietrit“,
„sălbatec și crud “, „lipsit de ruși ne“, „orbit de mânie “, „pătimaș și zăcaș “) și

ILUMINĂRI SPIRITUALE 281
marele Hector, cel care „ de-a pururi în fruntea neamului sta ca un turn “.
Diferența de standard etic între competitori e uriașă. Peleianul iese din luptă,
fără să -i pese de urmări, atunci când Agamemnon i -o răp ește pe „ îmbujorata
Briseis “: „Cântă, zeiță, mânia ce -aprinse pe -Ahil Peleianul, / patima
crudă ce -aheilor mii de amaruri aduse: / suflete multe viteze trimise pe
lumea cealaltă, / trupul făcându -le hrană la câini și la feluri de păsări ”.
De cealaltă part e, Hector nu e doar întâiul între apărătorii cetății, ci și un
om al datoriei, al riscului conștient asumat și singurul bărbat devotat
soției, între poligamii troieni. Când Andromaca, „ podidită de lacrimi “, îl
roagă să fie prudent: („ Tu-mi ești dar, Hector , și tată și mamă cinstită și
frate, / tu -mi ești bărbatul în floare. Deci rogute -acuma te -ndură, / stai în
cetate pe -aicea la turn, ca să nu -ți lași în urmă / fiul lipsit de părinte și
văduvă biata -ți femeie “), răspunsul eroului vădește simț civic și cump ătare
bărbătească: „Grijile -aceste, femeie, mă bat și pe mine, dar tare / mi -ar fi
rușine de -ai mei, de bărbați și femei de la Troia, / dac -aș fugi de război și aș
sta tupilat ca mișelul. / N -am vreo pornire spre asta, căci eu m -am deprins să
fiu pururi / gata de luptă și -n frunte mereu la război să mă ncaier / pentru
mărirea părintelui meu și a mea și a țării “.
După ce Hector îl omoară pe Patroclu, camaradul care „ a trăit ca
prieten și soț cu Ahile “, viteazul aheu reintră în luptă, cu gândul răzbunării.
Cum se întâmplă, cel rău învinge, leagă trupul neînsuflețit al lui Hector de cai
și-l batjocorește tăvălindu -l în țărână. O dovadă în plus că „ Peleianu -i neom “.
Într-o lume în care „ mânca -l-ar vultanii și câinii “ e un greu blestem, Hector
pare să aibă „ cea mai amară ursit -a sărmanilor oameni “, aceea de a nu -și afla
mormânt. Este momentul în care nenorocitul tată, craiul Priam, cel „ tare la
suflet ca fierul “, se furișează în cortul Peleianului și face un gest fără egal în
istoria umanității, reușind să înmoai e inima crudului Ahile: „ Temete -Ahile, de
zei și de mine te -ndură amintindu -ți / c -ai și tu tată bătrân. Ba eu sunt mai
vrednic de milă, / m -am biruit și făcut -am ce n -a făcut nimeni pe lume: / mâna
ce crud îmi ucise feciorul am dus -o la gură “. Cititorul p rintre rânduri înțelege
desigur mesajul omului care, în opinia lui Platon, „ a făcut educația Greciei “:
adevăratele mari victorii nu sunt cele împotriva rivalilor, oricât de semeți și
celebri ar fi aceștia, ci biruința propriilor slăbiciuni sau fudulii deșa rte.
Dincolo de sugestii și răstălmăciri, fiecare citește ce vrea și înțelege
cât poate. Iar nemulțumirile prezentului și incertitudinile viitorului, ne
îndeamnă la înfrumusețarea trecutului. Și dacă nu putem întoarce timpul și
acoperi spațiul până la t emplul Atenei Parthenos pentru a ne îmbăta de
„armonia limbii din Areopag “, ne rezervăm dreptul de a privi lumea prin

282 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
simbolul aruncătorului victorios al discului, fie el și necoptul Evrialos, dacă nu
poate fi chibzuitul Odiseu:

DISCOBOLUL

Perfecțiunea pusă-n DISC, –
Având, ca referință, cercul –
Ne face să visăm la pisc,
Asemenea lui Sisif, grecul.

Dar viețuim în era DISCO,
Cu minți robite de argint,
Și de la Nistru -n San Francisco,
În nou, globalizat, Corint.

Având în Java sau COBOL
Tăria nostră și unealta,
Cu sufletul adesea gol,
Refacem ce -am pierdut la Ialta.

Chiar de plătim un scump OBOL,
Periclitându -ne ființa,
Trimitem la Zamolxe sol,
Căci ce rămâne, e tendința.
Și chiar de -i plin cu lacrimi OLUL
Cu care am urcat prin vremi,
Ne știm columna ș i pristolul:
Să crezi, să speri, să nu te temi!

Să credem că seniorii au fost, în toate, modele de urmat, să sperăm
că spiritul pozitiv al școlii nu va pieri și să nu ne temem de rătăcirile
prezentului.

ILUMINĂRI SPIRITUALE 283

IV.2 DESTINE CONFLUENTE2

Cine urmărește spe ctacolul unei vieți – fie cea proprie sau una
exterioară – se raportează aproape inevitabil la destin . Nu întâmplător
titlul volumului de față este clădit pe acest concept. Un cunoscut și glumeț
om de cultură spunea că tot omul are o soartă și o fatalitate ; restul nu -i
decât destin. Dar și materialiștii au dreptate susținând că soarta și -o mai
face și omul. De fapt, drumul în zigzag al vieții este rezultatul unei
secvențe de opțiuni a căror bună sau rea inspirație se poate cântări cel mult
retrospectiv. Bun ăoară, un copil născut în fasta zi de 8 noiembrie are
numele aproape predestinat. Și, să recunoaștem, Mihai Gavril Carțiș nu ar
fi sunat rău. Opțiunea norocoasă a mers însă spre sfinții cu cele mai
românești nume: Ioan și Gheorghe. Dar asta nu era o garanț ie împotriva
tăvălugului opresiv al vremurilor. Știm că autorul volumului de memorii
intitulat Destine Confluente aparține unei generații din care multe minți
luminate au fost prinse sub obrocul suferinței și al lipsei de libertate. Prin
opțiuni vădite sau mai greu decelabile, profesorul Carțiș și -a făurit un
destin fericit. Și totuși, îndemnul la verticalitate al unui năpăstuit al soartei
are semnificație: „ Nu pentru -o lopată de rumenă pâine, / nu pentru pătule,
nu pentru pogoane / ci pentru văzduhul tău l iber de mâine, / ridică -te
Gheorghe, ridică -te Ioane! “ Se vede într -adevăr, că omul Ioan Gheorghe
Carțiș s -a ridicat. Prin carte. Și nu pentru lucruri mărunte ci pentru merite
recunoscute ca atare, pentru împliniri documentate de colaboratori în
volumul să u autobiografic.
Ajuns în importante funcții administrative, manageriale,
profesorul Carțiș a valorificat șansa de a lăsa urme de neșters în evoluția
Universității Politehnica. Înțelegând că, după declinul postrevoluționar,
dezvoltarea instituției de înv ățământ superior tehnic depinde în mod
hotărâtor de atragerea în zonă a unor investiții directe din domeniul

2 Marginalii la volumul Destine Confluente al prof.dr.ing. Ioan Gheorghe Carțiș,
fost rector al Universității Politehnica .

284 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
producției industriale, rectorul Carțiș a devenit un pionier al refacerii
industriei timișorene. Folosindu -și constructiv numeroasele relații din ț ară
și străinătate, Domnia sa a promovat d eschiderea Politehnicii spre me diul
social și spre colaborarea cu mari companii internaționale. Atragerea unor
astfel de firme în Timișoara a facilitat înzestrarea universității cu
echipamente și aparatură de ultim ă generație, a deschis posibilități de
practică pentru studenți, iar mai apoi a creat locuri de muncă pentru
absolvenții Politehnicii. Pentru ca universitatea noastră să fie mai flexibilă
și adaptată la cerințele societății și ale mediului economic, în man datele
rectorului Carțiș s -au introdus noi specializări și programe de studiu, s -au
înființat centre de transfer tehnologic și a fost aprobat studiul de
fezabilitate pentru centrul de documentare, formare continuă și transfer
tehnologic, incluzând o nouă b ibliotecă. Larga cooperare interuniversitară
în cadrul programelor europene a fost întregită cu afilierea la organizații
academice internaționale. În perioada critică a trecerii de la finanțarea pe
state de funcții la finanțarea pe student, atitudinea vizi onară a rectorului
Carțiș a dus la îmbunătățirea situației financiare a facultăților aflate atunci
în dificultate. Sub rectoratul Domniei sale s -au realizat proiecte tehnice
pentru consolidarea clădirilor cu vechime din patrimoniul Politehnicii. Nu
în ulti mul rând, profesorul Carțiș a fost un fervent promotor al sportului.
Dar despre toate acestea cititorul poate afla multe detalii interesante în
sutele de pagini ale numitei scrieri memorialistice. Important mi se pare de
subliniat că referenții distinsului dascăl îi remarcă la unison tactul
diplomatic, modestia, finețea și chiar un comportament aristocratic ce a
permis instaurarea în Politehnică a unui climat de liniște și muncă
responsabilă. Discernământul, echilibrul și simțul măsurii caracterizează
omul care declară că „ nu poți trăi fără vise; important e ca acestea să fie
realizabile “. Într -adevăr, visurile realizate i -au adus pr ofesorului Carțiș
mai multe dis tincții între care și pe aceea de „ Cetățean de onoare al
Municipiului Timișoara “.
Mărturisirea privind educația primită în familie justifică alegerea
bibliei pentru ipotetica retragere pe o insulă pustie. E o alegere indusă.
Opțiunea autorului nostru pentru Robinson Crusoe e mult mai personală.
În fond, Robinson este un explorator supus unei teribil e încercări.
Semnificativ este că până și în toiul deznădejdii, Crusoe găsește loc pentru
coloana din dreapta, a binelui. E o calitate fundamentală pe care o are și
omul Ioan Gheorghe Carțiș căci dacă multe persoane cu destine de invidiat
nu își află echil ibrul („ M-am uitat la fericiți… / i -am văzut nemulțumiți “ –

ILUMINĂRI SPIRITUALE 285
spune un observator al stărilor sufletești) autorul volumului de me morii
are înțelepciunea să constate: „ Am fost un om norocos și trebuie să fiu
mulțumit cu ce am luat de la viață “.
Problema mul țumirii de sine, ca să evităm conceptul prea instabil
al fericirii, este într -adevăr, una esențială. Gândul ne duce la celebrul
personaj simbolic plăsmuit de americanul Edwin A. Robinson. Richard
Cory pe numele lui, prințul frumos, înalt, bine croit, magni fic, este invidiat
de toată lumea: „ Era bogat, mai mult decât un rege / și educat în orișice
privință. / Gândeam, la urmă, ce mărunți suntem / față de el și nu doream
decât / să fim în locul lui, nimic mai mult! “ (traducerea versurilor ne
aparține). Aceast a până într -o noapte liniștită de vară când, oamenii care
își blestemau nimicnicia și viața întunecată, află că veneratul Richard,
singur în castel, s -a împușcat. Așadar e falsă credința că alții sunt mai
fericiți decât noi și nu își au și ei calvarul lor. Literatură, se va spune; viața
este altfel. Dar nici în viață nu conștientizăm ușor temeiurile noastre de
mulțumire. Astfel, îmi aduc aminte că s -a întâmplat să -l duc eu la aeroport
pe profesorul Sadanari Mochizuchi, poate cel mai exotic dintre oamenii cu
„destin confluent “ celui al autorului. Modesta șosea spre aerodrom trecea
prin câmpuri nelucrate, năpădite de buruieni, scaieți și ierburi, jalonate ici –
colo de inscripția „ Land for sale “. Mă gândeam cu jenă ce va fi în mintea
japonezului obișnuit cu auto străzi suprapuse, strecurate printre costrucții
ultramoderne din oțel și sticlă. „ Minunate câmpuri, mi-a spus deodată
asiaticul. Simți că poți respira… În Japonia nu vezi astfel de locuri… “ Am
realizat atunci că aglomerația și vacarmul pot fi mai stres ante decât
dezordinea pământului înțelenit. Făcând singur drumul întors, îl pricepeam
deplin pe cel care a scris: în ierburi „ cantr-un templu, / de -atâtea dimineți
/ contemplu / o tufă de scaieți, / pe când departe -n zare, / mirat ca un copil,
/ răsare / u n astru inutil. ..“ Dar, mai ales, mi se părea funda mentată și
reală strădania reîntoarcerii din mediul industrializat la pajiștea virgină:
„Apei lui de prin ogradă, / prea domol curgând la vale, / bolovani, dintr -o
grămadă, / japonezu -i pune -n cale. / (…) Și schim bând -o-ntr-o cascadă /
de consoane și voca -le, / uită -a vieții grea corvoadă / dând răsunet de
cristale, / apei lui de prin ogradă “. Lipsit fiind de harul îngeresc nu pot
susține, ca N. Steinhardt, fericirea drept trăire a nenorocului purificato r.
Dar cred, asemeni profesorului Carțiș, în echilibrul atins prin bucuriile
mărunte sugerate mai sus, în cumințenia memorialistului de a se transpune în
mintea unui nepoțel dezmierdat cu blândă legănare pe genunchi.

286 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Ideea de confluență , de cumulare a ef orturilor, străbate cartea
începând cu ep igraful ales din zicerile lui Einstein („ Mă gândesc în
fiecare zi, că viața mea atât cea exterioară cât și cea interioară o datorez
muncii oamenilor, celor în viață și celor trecuți în neființă, că trebuie să
dau în egală măsură așa cum am primit și mai primesc. “) Luând în seamă
avertismentul Poetului („ Și când propria ta vi ață singur n -o știi pe de
rost,/ o să -și bată alții capul s -o pătrunză cum a fost? ”), profesorul Carțiș
a făcut bine scriindu -și memoriile. A rez ultat o carte plăcută pentru oricare
cititor, dar mai ales instructivă pentru politehniștii cărora le pune în față
un model de carieră prestigioasă.

MEMENTO

“Nu există în viață mângâiere mai dulce a nefericirii omenești decât
învățătura. Căci spiritul preocupat de știință trece pe nesimțite pe lângă
nenorociri”. Amphis

“Nici un lucru nu e atât de ușor ca să nu devină greu, dacă -l faci
împotriva voinței. ”
Terențiu

“Apa rezistă fără pești, dar nici un pește nu rezistă fără apă. ”
Proberb chinezesc

“Darurile înblânzesc și oamenii și zeii. ” Ovidiu

“Există în cer și pe pământ mai multe lucruri decât își poate închipui
învățătura voastră. ”
Shakespeare

„Nu există ni mic care să nu poată fi cucerit de o muncă perseverentă și de
o grijă încordată și atentă”.
Seneca

ILUMINĂRI SPIRITUALE 287

IV.3. MULTUM IN PARVO3

Ne g ândim la multe le volume publicate de -a lungul anilor de
profesorul Coleta De Sabata, membră a Uniunii Scriitorilor din România.
Pentru început, se impune o interpretare psihologică, în ton cu acest
noiembrie mohorât: „ Afară -i toamnă, frunză -mprăștiată, / iar vântul zvâr le-n
geamuri grele picuri; / Și tu citești scrisori din roase plicuri / și într -un ceas
gândești la viața toată. / Pierzându -ți timpul tău cu dulci nimicuri, / n -ai
vrea ca nime -n ușa ta să bată; / Dar și mai bine -i când afară -i zloată, / să
stai visând la foc, de somn să picuri “. În această ambianță, „ Stoluri, stoluri
trec prin minte / dulci iluzii. Amintiri / țârâiesc încet ca greieri / printre
negre, vechi zidiri… “ Într-un astfel de „ dolce, dolce, far niente “ se scurg
ceasurile de grație ale multor pr ofesori – pensionari de cursă lungă. E
limpede că opțiunea doamnei profesor a fost pentru un scenariu
fundamental diferit. Nu exagerăm spunând că dumneaei s -a înhămat la un
întins efort din care au rezultat mii de pagini publicate. Ce va fi determinat
această îndârjire productivă? Dacă are talent, să scrie, ni s -ar putea
răspunde superficial. Dar îndemânarea verbală și invenția epică nu sunt de
ajuns, fără temelia motivației. De unde izvorăște motivarea?
Este suficient să privim aridele date biografic e pentru a realiza că,
în iureșul schimbărilor din ′89, doamna profesor a fost pensionată cu cel
puțin zece ani înainte de vârsta legiuită. Această scoatere fortuită și
prematură din sistem nu putea fi altfel percepută decât nedreaptă și
umilitoare. Or, um ilința neasumată în sens creștin ci impusă din afară,
reprezintă o condiție suficientă de răscolire și coagulare a resurselor
interioare. Iar răspunsul nu putea fi mai bun decât punerea cărților pe
masă: „ Acelor ce m -au umilit / le mulțumesc cinstit, pe fa ță / că m -au
determinat în viață / să le arăt c ât au greșit. / De m -au privit cu ochi de
gheață, / ironic dacă mi -au zâmbit, / acelor ce m -au umilit / le mulțumesc

3 Marginalii la volum ele doamnei prof.dr.ing. Coleta De Sabata , scriitoare,
fost rector al Universității Politehnica .

288 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
cinstit, pe față. / În cazul că am izbutit / să -mi fac un pic de suprafață, /
luându -i pe-alții, la mustață, / e meritul, (nu prea dorit! ) / acelor ce m -au
umilit. “
Avem în față nu mai puțin de nouă volume ale doamnei profesor,
dintre care opt în format electronic. Este limpede că într -o prezentare
sumară nu ne putem referi la fiecare dintre ac este cărți. Sintetic, putem
spune însă că aceste scrieri erau necesare; fără ele nu s -ar putea înțelege
cum a fost posibil ca prin anii 1971/72 ministrul în funcție al
învățământului, veritabil om de știință și cultură, să spună și să scrie că
„cea mai bun ă poli tehnică a țării se află la Timi șoara “. Aș putea răsfoi
bunăoară „ Mono grafia catedrei de fizică “ cu gândul de a descoperi
susținerea prin tradiție, oameni, idei și fapte a unui departament care, între
timp, nici nu mai există. În sinteza despre „ Cultu ra tehnică din Banat “ am
putea urmă ri de unde rezultă „ spiritualitatea specifică “ acestei provincii
dacă autoarea pornește de la premiza că bănățenii „ nu sunt mai buni sau
mai răi, mai deștepți sau mai proști, mai realiști sau mai visători decât
alți român i“. Dar nu mizăm pe supoziții și nici nu căutăm noduri în
papură. Preferăm să mărturisim care dintre aceste volume ne -a slujit cel
mai mult. Astfel, atunci când nedumerit de tranziția nesfârșită a școlii spre
un orizont incert, ne -am pus, într -un teatru de idei, întrebări privind modul
în care ar reacționa, în locul nostru, dascălii fondatori ai școlii, nu puteam
afla un sprijin mai credibil în conturarea personajelor (Alaci reprezentând
matematica, Cișman – fizica, Răduleț – electrotehnica și Rogojan – știința
calculatoarelor) decât în cărțile documentate ale doamnei De Sabata. Chiar
și ideea interviurilor necenzurate cu seniorii Politehnicii ne -a fost sugerată
de conștientizarea posturii cercetătorului de arhive: de ce am aștepta
scurgerea anilor pentru a extrage părelnice adevăruri din colecții prăfuite,
câtă vreme încă avem în fața noastră oameni vii, observabili și dispuși la
destăinuire?
Îmi vine în minte o mărturisire a doamnei profesor, din vremea
când ne preda un curs de fizică generală. După ce a scris expresia
vectorului Poynting, s -a întors de la tablă și venind spre cursanți, la limita
permisă de tribună, ne -a mărturisit cu un zâmbet larg, cât de „ fericită “ a
fost dânsa când a înțeles că energia electromagnetică nu se propagă prin
firele de cure nt ci prin câmpul din jurul acestora. Gestul nemaiîntâlnit la
alți dascăli de științe exacte mi se părea la fel de straniu ca și dualitatea
undă – particulă. Dar favorizat de propria -mi natura, am înțeles că
profesoara noastră are, dincolo de meseria certi ficată, o valență artistică

ILUMINĂRI SPIRITUALE 289
latentă. După aceeași idee, aveam să descopăr în matematicianul,
astronomul, medicul și filozoful Omar Khayyam prototipul omului de
știință care s -a manifestat și a supraviețuit prin literatură. Într -adevăr, dacă
rezultatele sav antului Khayyam au rămas de mult în urma frontului
științific, expresivele -i catre -ne sunt încă de actualitate. De pildă, unul
dintre „ rubaiate “ pare creația unui cercetător ecologist din vremea noastră
(„De mii și mii de veacuri se -nvârt în spațiu aștrii, / de mii și mii de
veacuri zori și -asfințituri sunt. / Să calci încet căci poate fărâma de
pământ / pe care -o calc i, odată, a fost doi ochi albaș tri“), altul e xprimă
determinismul și incerti tudinea din relația maestru – discipol („ Avui vestiți
maeștri, fă cusem mari progrese; / dacă privesc savantul ce -am fost, azi îl
compar / cu apa ce ia forma impusă de pahar / și fumu -n care vântul
ciudate năluci țese “ pentru ca, în al treilea exemplu, Khayyam să releve
concepția despre fericire a filozofului stoic („ Nu poți aprinde marea și
omul să -l con vingi / că multă fericire adese ori înșeală: / o cupă care -i
plină, ușor chiar de -o atingi / se varsă, dar intactă rămâne cupa goală “).
Ne vedem în postura unui critic literar improvizat, lipsit de forța și
curajul abordă rii pe front larg a colecției de romane semnate Coleta De
Sabata. Ne încumetăm, totuși, să parcurgem atent câteva pagini din
„Safirele Orlov “ – singurul roman publicat la Editura Politehnica. Ce ar
gândi un literat foarte analitic despre titlul de capitol „Mai există stafii. “?
Nu e bine! A spune „ mai exis tă…“, înseamnă să accepți că, indiscutabil, au
existat cândva și că, printr -un miracol, poarta dintre tărâmuri s -ar fi putut
închide. Renunțăm la particula „ mai“: „Există stafii. “ Tot nu e bine.
Deranjeaz ă aliterația „… stă sta …“ Să înlocuim unul dintre cuvinte: „ Există
fantome. “ Sună mult mai bine…dar nu se cuvine să punem punct căci, până
la urmă, nu e limpede ce a văzut țigănușul Doru, stafii sau hoți de odoare
bisericești. În plus, incertitudinea e stimulativă pentru cititor. Să punem,
deci, un semn de întrebare: „ Există fantome? “ Așa, da! Titlul e incitant și
sună impecabil!
Acest fel de analiză pe centimetru pătrat este exact genul de critică
ce nu tre -buie aplicat scrierilor doamnei Coleta de S abata. Semn că am
învățat din istorie, să ne amintim ce enormități a putut scrie giuva ergiul în
cuvinte potrivite Arghezi despre ca podopera „ Ion“ a lui Rebreanu.
Literatura este un domeniu al relativităților unde unu plus unu poate diferi
substanțial de do i. Ceea ce merită urmărit în cazul de față este, înainte de
toate, atmosfera. De exemplu, repetarea cuvântului lipsit de eleganță
„chestie“ subliniază convingător condiția unor sărmani copii de internat

290 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
(„Mă, eu vă zic o chestie “). Tot astfel, rostirea def ormată a unor cuvinte
(„famelie “, „riclamat “) suge rează apartenența etnică a unuia dintre per –
sonaje. Există și un substrat psihologic în aceste pagini: băiatul slab și
înalt poreclit „ Cocorul “ înclină să creadă în stafii și vrăji cu speranța de
a-și alin a dorul după mama decedată. Și mai presus de toate, acțiunea
curge. Curge fără lâncezire.
Ca inginer, autoarea simte desigur, de ce confruntat cu stafia
tatălui, Hamlet spune că în cer și pe pământ sunt mai multe decât își
închipuie filozofii. Cu siguranț ă are înțelegere și pentru inginerul de
drumuri și poduri Fiodor Mihailovici care se scuză că nu e doctor atunci
când ajunge să descrie întâlnirea lui Ivan Karamazov cu diavolul sau,
poate, cu propria lui fantomă. Iar între acești doi poli, Shakespeare la vest
și Dostoievski la răsărit, este loc și pentru scrierile doamnei Coleta De
Sabata axate pe o inedită relație italo – română. Masa critică a scrierilor
necesare este împlinită. Lipsește deocamdată criticul dispus la efortul de a
evalua construcția, arhi tectura durată în jurul clanului De Niro. În ce ne
privește, cu pilda lui Omar Khayyam în minte riscăm o pre -dicție. Peste o
vreme, deschizând un dicționar al scriitorilor, oarecine va putea citi:
Coleta De Sabata. Profesor la Universitatea Politehnica din Timișoara
unde a deținut și funcția de rector. Membră a Uniunii Scriitorilor din
România. Vor urma câteva pagini de analiză pe verticală și orizontală a
volumelor care astăzi încă își așteapta cercetarea.
După ce își rememorează împlinirile doamna profes or obișnuiește
să întrebe retoric: e mult?, e puțin? Am putea răspunde în felul bănățeanului de
rând care se consolează cu o recoltă pe care ar fi vrut -o mai îmbelșugată:
„să nu mâňiem pră Dumňedzău! “ Dar preferăm a ne raporta mai degrabă
la origini, cu sp eranța că prin scrierile autoarei dar și prin acest
circumscris eseu s -a înfăptuit o năzuință îndreptățită a vechilor latini: e
„multum in parvo! “

MEMENTO

“Cu cât mai liniștiți am trăi în lume, dacă nu am alege din soarta noastră
doar regretele și rem ușcările – totdeauna cu sentimental de a nu ne
îngădui nimic”
Wilhelm Raabe

ILUMINĂRI SPIRITUALE 291

IV.4 ȘANSĂ ȘI DETERMINARE4

Exprimând concepția și experiența unui om care de peste șase
decenii, din anonimatul studenției până la postura de rector, și -a împletit
viața cu existența Politehnicii, volumul „ Șansă și Derterminare “ merită cu
siguranță, atenția tuturor celor interesați de istoria precum și de evoluția
prezentă și viitoare a mediului nostru universitar. Volumul este important și
pentru autorul însuși, nu d oar în sensul că scrierea unei cărți înseamnă o eli –
berare de gânduri ci și pentru că imaginea scriitorului este mult mai clar
conturată după apariția lucrării decât putea fi înainte de acest eveniment.
Evoluția unei atare viziuni vreau s -o ilustrez prin d evenirea percepției care,
deocamdată, doar mie îmi e cunoscută.
Mărturisesc că, până la apariția acestei cărți, în mintea mea
imaginea domnului profesor era legată de un anumit simbol, de un lucru,
mai direct spus. Și pentru ca această afirmație să nu par ă conjuncturală sau
chiar bizară, trebuie să mă explic. Trăim înconjurați de lucruri care ne
aparțin sau nu ne aparțin, ne folosesc sau nu ne folosesc dar care, constatăm
la soroace, au o nebănuită putere de reprezentare. Ca oameni de formație
pozitivă, pr ivim aceste obiecte ca fiind neînsuflețite. Abia când pătrundem în
vreo casă me -morială intuim sentimentul care a putut face un artist al
cuvântului să scrie vorbe ca acestea: „Oh! Lucrurile cum vorbesc, / Și -n
pace nu vor să te lase: / bronz, catifea, lem n sau mătase / prind grai
aproape omenesc. / Tu le crezi moarte și trăiesc / împrăștiate -n orice case. /
Oh! Lucrurile cum vorbesc, / Și -n pace nu vor să te lase. / Și câte nu -ți mai
povestesc / în pustnicia lor retrase: / cu tot ce sufletu -ți uitase / te -mbie sau
te chinuiesc. / Oh! Lucrurile cum vorbesc. “ Ei bine, lucrul care mie îmi
vorbește despre domnul profesor este podul, acea construcție care leagă între
ele două maluri ale unui râu, ale unui fluviu, sau doi versanți care mărginesc
o prăpastie. De faptul că această imagine nu este conjunc turală se poate
convinge oricine consultând volumul „ Seniorii “, apărut cu ani în urmă.

4 Marginalii la volumul Șansă și Determinare al prof.dr.ing. Alexandru Nichici,
fost rector al Universității Politehnica.

292 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Atunci am fost în situația de a completa diferitele interviuri cu citate care
mie mi se păreau potrivite, pentru ca ultima pagin ă a secțiunilor să nu
rămână, întâmplător, aproape goală. Primul dintre citatele care completau
interviul domnului profesor a fost din Ivo Andrić – celebrul autor distins cu
premiul Nobel pentru romanul „ Na Drini Ćuprija “, „E un pod pe Drina “ –
în traducer e românească. Iată două fraze, după Andrić: „ Dintre toate câte le
înalță și le zidește omul în pornirea -i vitală, nimic nu este mai bun și mai
vrednic în ochii mei decât podurile “ sau „ Pretutindeni în lume, gândul meu
întâlnește poduri credincioase și tăcu te, asemeni năzuinței veșnice și
neistovite a omului de a uni, de a împăca și de a lega statornic tot ce i se
arată ochilor și spiritului, pentru a nu mai fi dezbinări, vrăjmășii și
înstrăinări “.
De fapt, imaginea de care vorbesc a prins rădăcini cu vreo
nouăsprezece ani mai înainte, când mi -a apărut, în primă ediție, „ Cartea
românească de citate “. M -am dus, într -o doară, să întreb dacă nu s -ar dori
câteva exemplare din carte pentru protocolul rectoratului. Domnul profesor
era rector și tocmai ieșise cu u n musafir în anticameră. A răsfoit câteva
secunde cartea și a spus scurt: da, o sută de exemplare. Am rămas surprins
de atâta neașteptată deschidere față de un necunoscut. Mă așteptam la o
barieră, nu la un pod cu circulație liberă în ambele sensuri. După un an,
domnul profesor era secretarul științific al universității. M -a chemat și mi -a
propus să mă ocup de înființarea Editurii Politehnica. Am cerut timp de
gândire; aveam alte planuri. La a doua întâlnire am preluat sarcina sub
rezerva că dacă nu reușesc să înființez editura sau nu voi izbuti să public
măcar o carte în câteva luni, să -mi dau demisia. A început perioada absolut
necesară pentru mine în care am beneficiat de îndrumarea domnului pro –
fesor. Spun totuși că, datorită lipsei mele de experiență, m i se părea uneori
că domnia sa, asemeni rabinului din poveste, tinde să dea dreptate la toată
lumea: « Rabi, ar fi spus un nedumerit, nu e corect să dai dreptate și celui
care spune că e neagră, și celui care spune că e albă ». «Fiule , i s-a răspuns,
să știi că și tu ai dreptate ». Și, în mod evident, rabinul avea dreptate. Între
timp, felurite întâmplări mi -au tocit asperitățile și am înțeles că trebuie să
acordăm toată atenția înțelepciunii rabinilor. De pildă, cu puțin timp în
urmă, într -un cadru festiv, s -a pus întrebarea: « Care credeți că va fi
superputerea mondială în lumea globalizată spre care ne îndreptăm ?» Și un
armean, fără să clipească, a dat răspunsul: « Superputerea mondială în lumea
globalizată va fi noua Uniune Sovietică. Va avea capitala la New York și va
fi condusă de doi chinezi: Ițic și Ștrul ». Rabini, desigur.

ILUMINĂRI SPIRITUALE 293
Cu aceste premize mentale am descris volumul „ Șansă și
Determinare “, aflat în pregătire. Am citit prima frază din prima secțiune și
am înțeles că oricâte capitole vor urma, cartea va co nține cu un capitol mai
puțin decât mi -aș fi dorit. Fraza citită arăta clar opțiunea pentru Politehnică a
elevului Școlii Medii Electrotehnice din Timișoara. Or, eu aș fi vrut să aflu
primele impresii din copilăria autorului, pentru a înțelege mai bine omu l:
„De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr -o
țară“ – spune Antoine de Saint – Exupéry. Am realizat curând in tenția
profesorului de a se măr gini la partea publică a activității Domniei sale, într –
o scriere detașată, autoce nzurată. Din fericire, cartea s -a transformat într -o
confesiune cu puternică încărcătură emoțională, pe care autorul și -o asumă
integral deși apreciază că, pe alocuri, s -a expus excesiv. Este o carte densă
care nu poate și nici nu trebuie povestită. Trebui e citită. Desigur, la prima
mea lectură, am fost curios să aflu dacă relatările din volum corespund cu
imaginea pe care deja o aveam. De exemplu, ideea regăsită în diferite
formulări „ de la fiecare am învățat câte ceva, sper să fi învățat și ei câte
ceva d e la mine “ este în concordanță cu dictonul caracteristic autorului
„toată lumea învață de la toată lumea, tot timpul “ dar și cu simbolul unui
pod cu circulație în ambele sensuri. Era de înțeles și abilitatea diplomatică
pentru care unii colegi ai autorului îl solicită drept „ confident și avocat al lor
în relațiile cu terțe persoane “. Trebuie să recunosc însă că lucrarea impune
o severă corecție precum și o nebănuită completare a imaginii cu care
începusem lectura.
Cartea este construită pe criteriul cro nologic. N-am să urmez aceeași
desfășurare prezentând, inginerește, ce se spune în capitolul întâi, ce se arată
în capitolul al doilea și așa mai departe. În schimb am să sugerez posibile
grile de citire.
Se spune că Hamlet reprezintă omul în toată complexitat ea lui dar
zicerea aceasta mi se pare o exagerare. Cred că Hamlet întruchipează mai
degrabă o categorie umană la care acțiunea este blocată de obsesiva des –
picare a firului de păr în patru. „ A fi sau a nu fi: iată -ntrebarea “ – întrebarea
care l -a chinuit p e prințul Danemarcei. Ce -l paralizează pe Hamlet este
teama de necunoscut, de tărâmul lui „ a nu fi “: „Ăst gând pe toți ne face -a fi
mișei. / Și -astfel firescul chip al hotărârii / Arată bolnav de gândire pală /
Și-avânturile cele mai mărețe / Sub semnul să u s-abat din drumul lor / Și
pier ca faptă. “ Faptele pier! Or, autorul acestui volum, inginer prin forma -ția
de bază, este un om al faptei și se raportează la Hamlet nu atât prin genul
proxim cât prin diferența specifică. De aici rezultă o primă posibilă g rilă de

294 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
lectură: răbojul faptelor. Într -adevăr, cartea relevă multe și consistente fapte
legate de modernizarea disciplinelor, activități de cercetare în domeniile
prelucrării ma terialelor și metodei experimen telor factoriale. Volumul de
eseuri „ Formarea p rofesională în inginerie “ și cartea „ Lucrări științifice –
concepere, redactare, comunicare “ dau consistență unei liste oricum
incompletă. Fapte sunt și cele asociate funcțiilor de șef de catedră, prodecan,
secretar științific sau rector cu mențiunea că atunci când dânsul era în
fruntea Politehnicii s -au aniversat trei sferturi de secol de existență a școlii.
Pentru partea aceasta administrativă redăm o responsabilitate pe care autorul
și-o asumă în cuvinte care exprimă foarte bine ceea ce psihologii ar numi
„modus operan di“. Citez: „ Abordarea curajoasă dar diplomatică și
rezolvarea treptată, prin pași succesivi a stărilor conflictuale, favorizând
acțiunea nemijlocită a factorilor implicați. “ Fără comentarii. Ar fi nedrept
să omitem din grila faptelor chi ar cartea despre care vorbim. Aceasta are un
statut special încât i s -ar potrivi cuvintele: „Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după
moarte, / decât un nume adunat pe -o carte. / (…)/ Prin râpi și gropi adânci, /
suite de bătrânii mei pe brânci , / și care, tânăr , să le urci te-așteaptă, /
cartea mea -i, fiule, o treaptă. “ Cu adevărat, o treaptă este această carte și
pentru urmașii biologici ai profeso rului, dar mai ales pentru fiii spirituali. O
mențiune aparte pentru ultimul capitol, scris, să zicem așa, „ ad usum
delphini “ adică pentru cei care dețin sau vor deține funcții de decizie în
Politehnică. Autorul identifică trei „bariere “ și trei categorii de „dileme “
pentru readucerea universității noastre la valoarea și prestigiul de altădată.
Numesc o singură „barier ă“ pentru că identificarea ei presupune nu doar
discernământ ci și curaj. Bănățean get -beget profesorul vorbește de
„intoleranța și noncooperarea genetică bănățeană după
1990 “. Cine are minte ia aminte.
O altă posibilă grilă de lectură este aceea a oamen ilor și
evenimentelor . O întreagă galerie de personaje se perindă prin fața
cititorului, unele dintre ele fiind adevărate modele umane. „ Nu acuz și nici
nu scuz pe nimeni, inclusiv pe mine însumi “- spune autorul făcându -și un
crez din respectarea principii lor. Rememorarea întâmplărilor este un prilej
de autocunoaștere după latinescul „Nosce te ipsum “ sau mai vechiul
precept elin „ Gnothi seauton “. Nu întâmplător, autorul exprimă crezul că
individualizarea actului educațional, după modelul vechilor greci, est e o
soluție pentru educația universitară. Pe lângă autocaracterizările de care se
arată sigur, sunt situații în care, analizându -și o anumită reacție, profesorul
se întreabă dacă aceea ține de structura sa profundă sau este doar o

ILUMINĂRI SPIRITUALE 295
manifestare conjuncturală . Nu m -a mirat să aflu că pentru autor Plauțius
Andronescu a fost cel mai important model de profesor uni versitar dar m -a
bucurat prețui rea arătată academicianului Mircea Malița, omul care di n
postura de ministru al învăță mântului ne -a acordat cel mai înal t califica tiv
de care a avut sau va avea vreodată parte Politehnica. S -ar putea întocmi o
lungă listă de persoane și caracterizări, mai lungi sau concentrate într -un
singur cuvânt semnificativ. Cu siguranță aceste portretizări vorbesc și
despre personalita tea autorului căci, după cum sună moto -ul cărții, nu
vedem lumea cum e, ci precum noi suntem și o reflectăm.
Referitor la evenimente, poate fi revelatoare pentru tineri,
îndeosebi, diferența uriașă dintre realitate și consemnarea ei în limba de
lemn a dict aturii. De exemplu, în aprecierea colectivului de catedră pentru
concursul de profesor se arată că „ tov. Alexandru Nichici este un adept
convins al principiului integrării învățământului cu cercetarea și
producția, etc. “ când, de fapt, în plenul unei adună ri a cadrelor didactice
candidatul avusese curajul să critice acest principiu formal, al cărui singur
efect cert era supraîncărcarea cadrelor didactice. Interesantă este și
percepția autorului asupra evenimentelor sociale. Astfel, în timpul
schimbărilor di n '89 indivizi neisprăviți împroașcă fără discernământ toate
cadrele didactice cu „mizerii proletcultiste “. Revoluțiile, ca și marile
furtuni, împrospătează atmosfera dar și stârnesc gunoaiele de prin
cotloane. În sfârșit, în cadrul acestei grile de lectur ă trebuie să punctez
cea mai severă corecție pe care volumul o aduce imaginii mele de început.
Dacă modelul rabinului care dă dreptate tuturor ar fi just, multe lucruri cu
care autorul nu a fost sau nu este de acord, erau trecute sub tăcere.
Adevărul doved it de carte este că dânsul, conform acelui „ modus
operandi“ deja relevat, se comportă diplomatic. Dar când principiile sunt
atinse, nu se ascunde după diplomație ci spune lucrurilor pe nume. Se
vorbește cu claritate despre relațiile de tip „feudal “ din tre șefi și
subo rdonați, de personalități puter nice și egocentrice care sunt slugarnice
față de superiori și jignitoare față de subalterni, de încălcarea normelor
deontologice vizând paternitatea lucrărilor științifice, de monștri sacri
orgolioși și însetați d e mărire, de limitele morale ale unor oameni mari pe
plan profesional, de înregimentare politică, de interese personale pe
principii de „nășire “ și „încuscrire “, de promovarea inconștientă de către
colegi de ai noștri a unor instituții care concurează Poli tehnica, etc. Să
spunem mai multe, ar fi inutil. Cartea trebuie citită. O concluzie: e greu de

296 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
anticipat momentul dar cu certitudine va veni clipa când faptele noastre
vor fi puse în adevărata lor lumină. Cine are minte ia aminte.
A treia grilă de lectură pe care o propunem s -ar putea intitula
călătorie și cunoaștere. E o pistă necuprinsă în imaginea mea preliminară.
Ce-i drept, multă lume călătorește de nevoie, de plăcere, dar puțini ridică
voiajul la rangul de metodă cognitivă și act de cultură. Pentru au torul
acestui volum călătoria ține de ceea ce psihologii numesc „ modus
vivendi “. Citez: „ Între lectură și cunoașterea realității vii, deși le -am
cultivat pe amândou ă, prefer și recomand ori de câ te ori este posibil, a
doua variantă. “ Descoperind încă de el ev bucuria drumețiilor montane,
autorul poate enumera astăzi o lungă listă de muzee, monumente ale
naturii și locuri de rezonanță cultural – istorică pe care le -a vizitat. Mai
ales după pensionare, profesorul se consideră un cetățean liber al planetei,
un călător prin satul planetar, un om pentru care expresia „ obosit dar
fericit “ redă starea de bine.
Ne referim pe scurt la o întâmplare de călătorie î n care, fără să -și
pună întreba rea lui Hamlet, autorul ajunge, fără veste, în fața podului cu
sens unic, po dul care duce spre celălalt tărâm. Faptul se petrece în munți
undeva pe la izvoarele Cernei. Profesorul este însoțit de un coleg de
catedră. Le apare, la câțiva metri în față, un urs uriaș. Colegul scoate
instinctiv un țipăt de teamă, puternic. Ursul se în toarce și dispare în pă –
dure. „ Numai după ce am rămas singuri, am început să ne gândim și la
alte variante posibile ale întâlnirii noastre cu ursul… “ Nu mi se pare că
erau prea multe variante. Dacă autorul ar fi fost un matematician pasionat
ar fi începu t să se ocupe de descrierea haosului determinist prin ecuații
diferențiale neliniare a căror soluții depind drastic de modificări
infinitezimale în condițiile inițiale: punct de ramificație pe podul cu sens
unic, un lob al soluțiilor pe tărâmul lui „ a fi“, celălalt lob pe tărâmul lui „ a
nu fi “. Dacă autorul ar fi fost pasionat de literatură, ar fi scris câteva
pagini pe urmele celebrei nuvele „ Ochi de urs “ a lui Mihail Sadoveanu.
Dar autorul este pasionat de tehnică, pune puncte puncte și trece mai
departe. Vreau să spun că o carte contează nu doar prin șirul cuvintelor
scrise ci și prin sensurile ascunse printre rânduri.
După ce am citit câtă emoție resimte în casa memorială Louis
Armstrong din Manhattan unde trompete, discuri, fotografii îl fac să
trăiasc ă prezența virtuală a marelui cântăreț de jazz („ Oh, lucrurile cum
vor-besc! “), știind și cu câtă pasiune călătorește în toată lumea, aș putea
anticipa că dacă ar fi să aleagă un cântec care să -l reprezinte, autorul ar

ILUMINĂRI SPIRITUALE 297
opta pentru „ What a wonderful world “ interpretat de Armstrong. Eu însă
i-aș propune un alt cântec. Am în vedere că volumul dânsului
autobiografic este dedicat cu recunoștință familiei; pentru a se căsători cu
aleasa inimii, la începutul carierei profesorul a refuzat o bursă doctorală în
Uniu nea Sovietică riscând și o patalama politică; în carte vorbește de
căldura și relaxarea oferite de căminul familial, călătoriile cele mai plă –
cute le face în „ formație completă “ adică alături de soție și copii iar în
împrejurări critice autorul se arată pr eocupat, responsabil de soarta
familiei. Altfel spus, dânsul a fost pentru familie „ like a bridge over
troubled water “. De aceea propunerea mea de cântec reprezentativ este
„Podul peste apa tulbure ” în interpretarea lui Simon și Garfunkel.
E timpul să înc hidem cartea și să ne uităm puțin la copertă. Se știe
că toată acțiunea celebrului roman „ Pentru cine bat clopotele ?” se țese în
jurul unui pod pe care unii vor să -l dărâme iar alții îl apără cu strășnicie. Și
unii și alții își pun viața în joc iar Hemingw ay notează cu subînțeles: „ să
nu te întrebi niciodată pentru cine bat clopotele; ele bat pentru tine! “ Tot
astfel, cu această carte în mâini să nu ne întrebăm a cui viață este „ șansă și
determinare “, căci șansă și determinare este viața fiecăruia dintre no i.
Între două determinări principale, certitudinea că ne -am născut și
certitudinea că vom muri, viața ne oferă felurite șanse pe care le utilizăm
mai mult sau mai puțin in -spirați. Cartea aceasta e o dovadă că autorul a
valorificat bine șansele pe care via ța i le -a oferit.
Mi se pare simptomatic faptul că dintre multele poze pe care le -a
făcut sau la care avea acces, autorul a optat să pună pe copertă o imagine
luată de pe memorialul Arizona de la Pearl Harbour. Memorialul stă ca un
pod peste o navă scufun dată. La suprafața, oceanul e în veșnică agitație.
Pare că ar vrea să -și reînvie mireasa – nava scufundată care privește, prin
giulgiul de apă, cu ochi întunecați. Sunt ochii mulțimii de soldați care își
dorm acolo somnul de veci. Oameni care n -au avut nic i o șansă. Soarta lor
a fost determinată de forțele aeriene japoneze, pe de o parte, și politicienii
americani care probau astfel necesitatea intrării în război, pe de alta. Ca
oameni de cultură ne putem gândi prin asociație la o perlă portuară mult
mai aproape de noi: „ Okeanos se plânge pe ca -naluri… / El numa -n veci
e-n floarea tinereții, / miresei dulci i -ar da suflarea vieții, / izbește -n
ziduri vechi sunând din valuri. / (…)/ San Marc sinistru miezul nopții bate.
/ Cu glas adânc ca graiul de Sibile / Rostește lin în clipe cadențate: / «Nu –
nvie morții – e-n zadar, copile!» ”

298 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Un gând final despre dilema domnului profesor: a scri’ sau a nu
scri’ – aceasta i -a fost întrebare a. Să nu fi scris, ar fi însemnat să meargă
pe urmele lui Socrate. Dar câți oameni de felul lui Socrate sunt astăzi în
lume și câți dintre aceștia au discipoli de talia lui Platon, care să le
consemneze faptele. Dânsul a mers pe varianta lui J ean-Jacques R ousseau,
autorul celebrelor Confesiuni . Și chiar dacă nimeni înainte și nici după
Rousseau n -a mai scris cu sinceritate totală, autorul nostru poate spune în
rând cu toți scriitorii memorialiști: „ Trâmbița judecății din urmă sune
când va vroi; eu am să vin cu această carte în mână, spre a mă înfățișa
înaintea judecătorului suprem. Voi striga cu glas tare: iată ce -am făcut,
ce-am gândit, ce am fost “. Iar mie nu -mi rămâne decât să -i mulțumesc
domnului profesor pentru că m -a îndrumat în perioada de început ai
Editurii Politehnica, pentru că după atâția ani a găsit argumente să afirme
în cartea dânsului că am fost „ omul potrivit la locul potrivit “ și pentru că,
vorbind în termeni sportivi, mi -a oferit „ velika prilika ” de a scrie despre
cartea Domniei sale.

MEMENTO

“Una-i lumea -nchipuirii cu -a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Te încerci a stoarce lapte din a stîncei coaste seci;
Una-i lumea -nchipuirii cu -a ei mîndre flori de aur,
Alta unde cerci viața s -o-ntocmești precum u n faur
Cearc -a da fierului aspru forma cugetării reci. ”
Mihai Eminescu

“Cum mângâie dulce, alină ușor / Speranța pe toți muritorii !”
Mihai Eminescu

“Niciodată oamenii nu sunt mai aproape de zei decât atunci când își
fericesc semenii”. Cicero

“Omul este doar o trestie, cea mai slabă din natură; dar o trestie
gânditoare”. Blaise Pascal

ILUMINĂRI SPIRITUALE 299

IV.5 TOATĂ LU MEA RECUNOASCĂ -I

IV.5.1 MAESTRUL

Zidurile unui locaș de învățătură se ridică punând cărămi dă pe
cărămidă iar spi ritul școlii se clădește, mult mai anevoie, prin fascinația
care leagă una de alta, la nivel superior, generațiile de profesori. De aceea
se cuv ine să cinstim spiritul pozitiv al universității și marii profesori care
au creat acest climat.
Cazul profesorului Plauțius Andronescu este unul aparte. Aceasta
și pentru faptul că prima carte publicată de Editura Politehnica (Dumitru
Daba, Reconstrucția conceptuală a științei , Timișoara, 1996) s -a născut
dintr -o incitare a ilustrului dascăl, după o incubație și frământare de zeci
de ani. De aceea când am înțeles că se plănuiește un Remember Plauțius
Andronescu , mi-a venit în gând că în cartea sa de aminti ri, profesorul
Ștefan Gârlașu mărturisește că a notat „ cuvânt cu cuvânt “ prelegerea de
teoria relativității pe care Plauțius a ținut -o cu zeci de ani în urmă pentru
colaboratorii săi apropiați. Ave am argumente să cred că profeso rul în care
mulți dintre „ seniorii “ Politehnicii își recunosc mentorul avusese, la
rândul său, în Einstein, un model. Multiplicarea în facsimil a notițelor cu
pricina, avea, în anul Einstein (anul 2005, când s -a împlinit un secol de la
elaborarea teoriei relativității restrânse) o se mnificație deosebită. Nu se
punea problema unei revizuiri sau actualizări a materialului. Dimpotrivă,
însemnele zecilor de ani trecuți peste manuscris și statutul de carte rară
dădea valoare gestului editorial aniversar. Cinsteam deopotrivă un „ maes –
tru“ recunoscut al Politehnicii ca și pe maestrul maestrului.
Cu acest gând am descins la început de mai, „ pe când toți mugurii
înfloreau “, în capitala Banatului de munte. Profesorul Gârlașu m -a
întâmpinat cu o mereu confirmată afecțiune. Se bucură să -mi dea mie
manuscrisul care astfel ar încăpea „ pe mâini bune “. Din păcate trăiește și
dânsul psihoza națională provocată de răpirea în Irak a trei jurnaliști
români. Nu se poate încropi o discuție despre Andronescu sau despre
manu scris. Rețin doar gânduri răzlețe: „ Mult m -a iubit pe mine omul ăsta!

300 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Și eu l -am iubit; l -am divinizat! “ Crede că a fost o mare șansă pentru
dânsul să stea în apropierea unui asemenea om. O vreme au luat masa
împreună la cantina studențească de pe bulevardul Loga al Timișoarei.
Avea sarcina să-i spună în fiecare zi câte un banc. După o lună și -a epuizat
stocul și se ruga de cunoscuți: „ Măi, ziceți -mi un banc că nu știu ce să -i mai
spun bătrânului! “ Își amintește că pe când era student, profesorul
Andronescu i -a cerut notițele de curs. Conștii ncios din fire, Gârlașu notase
toată rostirea maestrului, inclusiv cuvântul „ vedeți? “ cu care, ridicând
arătătorul mâinii drepte spre cer, profesorul încheia fiecare secvență
importantă a expunerii.
– Banditule, de ce ai scris peste tot „ vedeți “, „vedeți “?
– Păi domnule profesor, i -a răspuns cu spontaneitate Gârlașu, a fost
mult mai simplu decât să scriu „ quod erat demonstrandum “.
Într-o sincopă a știrilor alarmante din Irak, îmi arată carnetul
dumnealui de student.
– Uite: nota 20 la Andronescu, nota 20 la Răduleț… Vezi?!
– Quod erat demonstrandum, zic.
Are delicatețea să mă însoțească la
plecare. Oricum, trebuie să -i facă și cățelușei plimbarea de seară. Gata cu
Irakul, îmi zic. Voi afla mai multe despre acest caz de relație maestru –
discipol. În ceputul e promițător:
– Acest om a avut capacitatea extra -ordinară de a exprima clar ideile,
de a captiva prin expunere, iar în particular era un bonom.
– Nu cr edeți că a exagerat cu matema tica?, simt nevoia să îl provoc.
– Nu!, îmi răspunde ferm. « Matematica este singura modalitate
eficientă și elegantă de a exprima realitatea fizică » – ăsta a fost crezul lui.
– Se numea el singur nabla?
– Nu, alții îi spuneau așa. E o porecl ă nobilă, oricum. Operatorul
lui preferat…
Mergeam agale spre fostul Inst itut de Subingineri unde fusesem
primul colabora -tor al domnului Gârlașu, în anii plini de vi -suri ai tinereții
mele. Urma să -și amintească, să ne reamintim, dar deodată se răsucește pe
călcâie: pacostea de cățelușă nu -i! Betty cea cu ochi de viezure s -a lăsat
furată de vreun crai Bubicó de prin vecini. O strigăm și apare speriată de
după un colț de clădire. Dar nu pentru că ne -ar fi auzit. Uruitul mașinilor
care gonesc pe malul Bârzavei este prea mare. Și cu instinctul ei infailibil,
Betty o ia înapoi spre intrarea blocului de domiciliu.

ILUMINĂRI SPIRITUALE 301
– Trebuie să mă întorc, îmi spune profesorul Gârlașu. Deocamdată
atâta a fost . Stabilim să ne revedem la momentul aniver -sar al lui Plauțius
Andronescu.

Multe s -au spus, multe s -au scris. Dar pentru generațiile viitoare,
memoria profesorului Andronescu va fi mereu împrospătată de amfiteatrul
care îi poartă numele. De aceea, în context, acest spațiu merită câteva
cuvinte.
Prin c onstrucție, amfiteatrul este si metric dar o mână inspirată sau
poate întâmplarea, a introdus ai ci o puternică asimetrie care îndeamnă la
reflecție. Este vorba de citatul din dreapta tablei și tabloul maestrului
plasat în stânga ei: „ Veritas simplex oratio “ (Adevărul se rostește simplu),
zice Seneca. Andronescu a dovedit în repetate rânduri cât de co mplicată
poate fi rostirea adevărului. Seneca a fost un adept al stilului fizic –
intuitiv, relevat în lucrarea „ Quaestiones naturales “. Andronescu a mizat
pe stilul matematic – abstract cum se poate vedea în cartea sa de „ Bazele
electrotehnicii “. Metoda l ui Seneca este cuprinsă în „ Epistulae ad
Lucillium “, operă în mare parte depășită dar din care s -au extras citate ce
au străbătut veacurile. Metoda lui Andronescu este tratată în „ Calculul
vectorial “, carte valabilă și astăzi dar din care nimeni nu s -a gân dit să ia
vreun citat. Seneca a mai spus: „ Homo res sacra homini “ („Omul este
lucru sfânt pentru om “) dar Plauțius este mai degrabă adeptul lui Plaut,
după care „ Homo homini lupus “ („Omul este lup pentru om “). „Homines
dum docent discunt “ („Omul învață în vățându -i pe alții “), mai spune
Seneca. Dar gestul tipic al profesorului Andronescu, surprins și în tabloul
din amfiteatru, vrea să sugereze că știința dascălului e ste de esență
superioară, divină chiar. În nici un caz nu s -ar pune problema ca el să
învețe învățându -și studenții. Și pentru a încheia acest șir de contraste, să -l
spunem și pe cel mai semnificativ dintre ele: Seneca a avut un singur
„student “, pe Tiberius Claudius Drusus Germanicus Nero, viitorul
împărat. Falsul discipol nu și -a însușit nimic d in preceptele maestrului iar
în final l -a determinat să se sinucidă. Pe de altă parte, Andronescu a avut
mulți discipoli și admiratori de -a lungul generațiilor de studenți, așa cum
atestă „ seniorii “ Politehnicii.
Despre fiecare om se poate face o afirmați e, fără riscul de a
greși. În legătură cu fiecare om se poate pune o întrebare, fără riscul de a
părea deplasat. Afirmația este: acest om, în cazul de față profesorul
Plauțius Andronescu, aparține timpului său; întrebarea sună: în ce măsură

302 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
felul de a fi ș i metodele de lucru ale omului și maestrului Andronescu ar
mai fi astăzi eficiente? Pentru a da un singur exemplu, este evident pentru
toată lumea că „unealta de calcul“ este acum cu mult mai folosită decât
„unealta matematică “ utilizată intensiv de Plauți us. Este semnificativ că
un „ senior “ actual, recunoscut discipol al profesorului Andronescu și
adept al excesului matematic în descrierea fenomenelor fizice, și -a
manifestat regretul de a nu se fi născut mai târziu pentru a beneficia de
puterea mijloacelor de calcul moderne. Se constată că mijloacele ajung să
impună nu doar demersul cognitiv ci și scopul acestuia. Și atunci, pe ce se
sprijină, mai preg nant, actualitatea maestrului Andronescu? Extrapolând
puțin, avem curajul să afirmăm că în primul secol din existența ei, Politeh –
nica timișoreană nu a avut un profesor care să fascineze mai mult
generațiile de studenți decât a făcut -o Plauțius Andronescu. Un profesor
care fascinează, asigură premizele pentru a fi dep ășit; un profesor care nu
fasci nează, este d epășit din start. Care sunt con secințele practice ale unei
asemenea magii? Putem constata, de exemplu, că cea mai înaltă și
originală filozofie n -au făcut -o dascălii din Politehnică plătiți ca „ filozofi “
ci un profesor de bazele electrotehnicii, fascinatul Dumitru Daba. Și
aceasta, pornind de la o incitare a maestrului Andronescu. Într -adevăr,
fascinația alături de alte sentimente pozitive poate avea drept consecință
crearea unui imperiu spiritual. Iar maestrul va fi cinstit nu numai pentru
ceea ce el însuș i a fost, ci și prin realizările discipolilor: „ Căci din dra –
gostea -i lumească un imperiu se va naște, / ai căruia ani și margini,
numai cerul le cunoaște “.

IV.5.2 DASCĂLUL

Dintre câți profesori am avut, doar cu unul ne -am întâlnit la o
singură oră. Eram în ultimul an de facultate, pe sfârșite. Cadrul di dactic de
„Estetică industrială “ – disciplină nouă, neașezată – era tânăr, simpatic, dar
materia se dovedise prea subțire pentru numărul de ore din program.
Bâjbâisem între știință și artă căutând zadarnic drumul de la Paul Klee,
Walter Gropius și Bauhaus la carcasa de aparat. Prin săptămâna a zecea
simțeam, și dascăl și studenți, că trebuie să punem punct. Și atunci când nu
mai așteptam nimic iar unii colegi nici nu mai frecventau cursul, ne -am trezit
cu un oaspete… Bătrân ni se părea pro fesorul Suciu l a cei 45 de ani, câți

ILUMINĂRI SPIRITUALE 303
avea pe atunci. Ce putea dumnealui să ne mai spună? Ne lămurisem cu
„Estetica “.
Postulatul noului dascăl era simplu: „ Cuiul, ca și omul, e bun numai
dacă are cap “. A desenat pe tablă o instalație de produs cuie din sârmă și
ne-a spus că, din când în când, mașinăria produce și rebuturi adică piroane
sau cuișoare fără cap. Ce facem? Separăm cuiele bune de rebuturi, s -a
răspuns. Cum? Am început să ne frământăm mintea cu fel de fel de sit e și
selectoare. Căutam să aducem problema în bătătura noastră, adică să folosim
scheme logice și nu izbuteam. Subiectul era de natură mecanică. Ne uitam
unii la alții, ne uitam la schița de pe tablă. Așteptam ca profesorul să dea o
soluție, iar dânsul ară ta din nou cum funcționează instalația, că din când în
când apar rebuturi și încheia mirat cu întrebarea „ ei, ce facem? “ Începusem
să mă simt lezat. Eram doar calculatoriști – dintre cei mai buni studenți ai
Politehnicii – ce Dumnezeu?!
– De ce ne tot pun em problema selecției? am întrebat aproape iritat.
Mai bine să nu mai producem rebuturi!
– Asta-i! a izbucnit profesorul, parcă mai bucuros decât noi, că
spărsesem gheața. Greu am intrat în joc. Învăț asem cinci ani, da că nu
șaisprezece, să primim soluții de-a gata. Noi să le înțelegem, să ni le î nsușim
și even tual, să le reproducem.
Am parcurs mai ușor pașii următori: să sesizăm cauza producerii
rebuturilor și să o eliminăm. Dar natura mecanică a problemei era în
continuare o dificultate. Nu cunoșteam di spozitivul de gripare și căutam să
folosim senzori electrici pentru deplasarea înapoi a sârmei. Oricum, odată
schimbat macazul gândirii, mergeam în direcția bună. Astfel s -a desfășurat
acel curs unic prin care am fost dislocați din șabloane, prelegerea în care nu
ni s-au turnat, după obicei, cunoștințe cu pâlnia, dascălul nu dădea impresia
că ar fi pe o treaptă deasupra noastră, ci părea că se fră mântă alături de noi,
bucuros să redescoperim împreună cuiul.
Mulți ani după aceea, întâlnindu -l pe profesorul Suciu mă gândeam,
fără să vreau, la acea oră singulară. Pentru dânsul a fost, de -sigur, una dintre
miile de lecții ținute miilor de studenți.
– ′nă ziua, dom′ profesor!
– ′m-onoare, ′ noare, răspunde cu o po litețe ce pare a veni din alt timp.
După mai b ine de douăzeci de ani, deși îi vedeam fața marcată de
vreme și pașii obosiți, nu mă mai gândeam că profesorul Suciu era bătrân.
Mă întrebam, văzându -l, dacă în inima și mintea vreunuia dintre miile de

304 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
studenți pe care i -am avut se va afla și pentru mine u n colțișor, acolo unde
spiritul dascălilor de vocație și merit sălășluiește.

Rândurile de mai sus au fost scrise cu ani în urmă pe când,
parcurgând cu greu drumul spre școală, dascălul pensionar Suciu trezea
nedumerire: de ce unii coboară pe contrapantă cu douăzeci, alții cu patruzeci
sau chiar cu șaizeci de decibeli pe decadă? Trist era că, recunoscându -i din
depărtare silueta, tinerii care beneficiaseră de îndrumarea dis tinsului
profesor, căutau să -l evite pentru a nu pierde ritmul diurn în istorisiri v etuste.
Astfel, în ciuda prețuirii oficiale, rămâne adevărul spuselor Poetului:
„Fericească -l scriitorii, toată lumea recunoască -l… / Ce -o să aibă din
acestea, pentru el, bătrânul dascăl? “
Între timp profesorul Suciu e doar amintire. S -a retras definit iv într -o
zi de vacanță mare, pentru a oferi o scuză ușoară celor care nu l -au condus
pe ultimul drum. S -a cântat cu acel prilej, ca pentru fiecare, „ în veci
pomenirea lui “ iar faptul că astăzi un laborator al Politehnicii îi poartă
numele, pare împlinirea acelei promisiuni. În realitate, „ viața e umbră și vis “
iar profesorul Suciu, ca toți dascălii adevărați, ne învață de dincolo de timp,
că existăm doar ca verigi ale unui lanț. Iar pentru profesori, lanțul acesta,
dacă exis -tă, întrupează spiritul unei șc oli.

IV.5.3 ACADEMICIANUL

În urmă cu decenii am asistat la o prelegere ținută de
academicianul Remus Răduleț în amfiteatrul „ Plauțius Andronescu “ al
Facultății de Electrotehnică. Știam că Andronescu și Răduleț erau mentorii
vestiți ai multora dintre profe sorii noștri. Cel dintâi fascinase prin
stăpânirea „ uneltei matematice “ în descrierea câmpului electromagnetic,
cel de al doilea adăugase la profunzimea raționamentelor un spirit
enciclopedic cu valențe culturale. Impresia cvasiunanimă era că, în felul
lor, cele două mari personalități ar fi greu de egalat și imposibil de
întrecut. Astfel, când la sfârșitul conferinței cineva din auditoriu a întrebat
care ar fi șansa noii generații în aprofundarea înțelegerii electro –
magnetismului, răspunsul anticipat de mu lți ar fi sunat dezarmant: nici
una!. Dar spre surprinderea noastră, răspunsul academicianului fu alcătuit
nu din două cuvinte, ci din trei: „ Utilizarea calculatorului electronic “.

ILUMINĂRI SPIRITUALE 305
Nu vreau să spun că în urma acestei conferințe profesorul, pe
atunci, Toma Dordea s -a dedicat studiului asistat de calculator a mașinilor
electrice. Dânsul va fi avut cu siguranță numeroase contacte directe cu
„mentorul “ strămutat la București iar ideile se nasc rareori ca o
străfulgerare, ci mai degrabă se înfiripă treptat, pe nesimțite. Cert este că
pe vremea când umblam și eu la cen trul de calcul al Politehnicii cu mici
progra me în FORTRAN, profesorul Dordea vehicula cutii de cartele
perforate. A fost, probabil, cel mai fervent utilizator individual al
calculatorului Felix C -256. Alți profesori care ar fi putut lua în seamă
îndemnul lui Remus Răduleț nu s -au înhămat la o asemenea corvoadă iar
peste ani au regretat că nu s -au născut mai târziu pentru a putea utiliza
facilitățile oferite de calculatorul personal. Prin comparație, ardoarea
viitorului academician Toma Dordea este cu atât mai pregnantă cu cât
atunci când a trecut la utilizarea intensivă a „ uneltei de calcul “ dânsul era
bine intrat în al șaselea deceniu de viață.
Nu l -am avut profesor pe academicianul Toma Dordea dar de la
apropiați ai Domniei sale am primit semne de aleasă prețuire pentru
caracterul distins și temeinicia profesională a conducătorului lor științific.
S-a mai întâmplat ca în perioada doctorandurii mele să trimit câteva
articole la „Revue Roumaine des S ciences Techniques “. Într-un caz mi -am
exprimat chiar surprinderea pentru rapiditatea cu care mi s -a publicat un
articol. „ Ați avut referat pozitiv de la profesorul Toma Dordea “, mi s -a
explicat. Poate că în acea împrejurare dânsul și -a făcut strict datori a de
membru în redacția numitei reviste, dar eu port recunoștință omului care
mi-a făcut bine fără să mă cunoască personal.
A venit apoi momentul fast al interviurilor cu „ seniorii “
Politehnicii. Între regulile propuse coautorilor era și aceea ca fiecare aport
să se încadreze în două pagini. Academicianul Dordea a fost dintre puținii
care au respectat această normă pe care, în fapt, nu o puteam impune. Este
aici o dovadă de rigurozitate și disciplină „ nemțească “. Această
manifestare de exactitate, prea uș or trecută cu vederea, este o dovadă în
plus că profesorul nostru continuă buna tradiție a întemeietorilor
Politehnicii. De altfel, tot în spirit faustic, dânsul invocă fapta săvârșită cu
zel, ca îndreptățire a vieții („ Am Anfang war die Tat “ – Goethe). Ro dul
unei astfel de „ fapte “ săvârșită cu abnegație de -a lungul multor ani este și
cartea „ Mașini electrice. Programe de calcul ” publicată de academician la
Editura Politehnica. Revenind la cartea de interviuri constat, de pildă, că
un alt mare profesor ar r eține ca volum de interes crucial „ Bazele teoretice

306 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
ale electrotehnicii “ de Remus Răduleț. Pot aprecia devotamentul și dorința
de adâncire a înțelegerii dar este păgubos ca un discipol să se cantoneze în
plasa maestrului. Prin comparație, academicianul Dor dea optează pentru
„o enciclopedie cât mai completă “. Este opțiunea ucenicului care își
depășește maestrul, cel puțin pe porțiuni: preia spiritul enciclopedic al
acestuia dar face un pas decisiv mai departe fie și numai în utilizarea
mijloacelor de calcul moderne la descrierea fenomenelor și mașinilor
electrice.
Un om de valoare contează nu numai prin propriile realizări ci și
prin sămânța semănată în mintea și sufletul discipolilor. Anvergura
efectelor se cere validată de timp dar este cert faptul profes orul Toma
Dordea a tras o brazdă adâncă în domeniul electrotehnicii, al mașinilor
electrice, în special. Născut practic odată cu „ Școala Politechnică “ din
Timișoara, dânsul i -a marcat prin stil și realizări, evoluția. Aș da un
exemplu minor și totuși semni ficativ. În vederea alcătuirii volumului de
interviuri intitulat „ Generația ”, am propus ca model interviul
academicianului Toma Dordea din volumul „ Seniorii ”. Dânsul își începea
autobiografia prezentându -se ca „ fiu de țăran “. Aveam să constat că multe
autobiografii din volumul „ Generația “ vor începe cu aceleași cuvinte,
adoptate din prototip. Este o dovadă că influențele se propagă, vrem – nu
vrem, în mod conștient sau de -a dreptul instinctiv.
Între timp, aflat în al zecelea deceniu de viață, academicianul se
arată preocupat de transmiterea unui mesaj către tânăra generație. Cu
modestia probată în timp, dânsul nu dorește să iasă în față, ci comunică
prin slovele altora. Și nu e de mirare că textele originale alese sunt în
limba germană. Scenariul se repetă: profesorul asigură coordonarea și
suportul financiar iar traducerea atentă, profesionistă, cade în sarcina
distinsei fiice a Domniei sale, ing. Doina Ionaș. Mai întâi a fost cartea
„Erwin Schrödinger, Viața mea, viziunea mea despre lume “, apărută la
Editu ra Politehnica în anul 2010. Tineretul apt și dornic să urmeze drumul
științei trebuie să detecteze, dincolo de purtătoarea lui Schrödinger,
mesajul modulator al profesorului Dordea: încrederea dânsului în puterea
gândirii, precum și tăria celui care înfăp tuiește perseverent dar fără
ostentație. Al doilea volum, născut sub aceeași zodie formativă a tineretului
studios, este și mai pilduitor. Inginerul Willy Krisch, trăitor în Germania
dar absolvent al Politehnicii timișorene, a întocmit și prezentat
profeso rului Dordea un volum sintetic intitulat „ Maeștri și capodopere ale
electrotehnicii “. Academicianul a considerat că această lucrare despre

ILUMINĂRI SPIRITUALE 307
„oameni deosebiți “ și faptele lor puse „ în slujba vieții “ merită să fie
oferită studenților români. Cu o singură cond iție: numele Dordea să nu
apară între „ maeștri “, ci doar magiștrii dânsului, Plauțius Andronescu și
Remus Bazilius Răduleț. Aceasta pe când vedem oameni care și -ar pune și
propriul cap sub tălpi, doar -doar s -ar mai înălța cu o iotă. Alte comentarii
sunt de prisos.
În ocazii festive l -am auzit de mai multe ori pe academician
îndemnându -și ascultătorii, să -l depășească în privința anilor numărați.
Imboldul este primit cu încântare dar și cu scepticism câtă vreme
venerabilul profesor nu dezvăluie secretul l ongevității și vigorii sale
spirituale. Dar poate că ar trebui să ne amintim de acel senior care întrebat
cum a izbutit să depășească un secol de viață, a răspuns cu aparentă
simplitate: am avut răbdare. Acesta ar putea fi și „ secretul “
academicianului Tom a Dordea pentru că, după cum știm de la
Michelangelo încoace, îndelunga răbdare este însăși trăsătura defi -nitorie
a geniului.

IV.5.4 ȘEFUL

Supranumele de „ om cu baza materială “ a fost cu siguranță
scornit și utilizat numai în rândul colegilor săi dar grij a pentru dotările
existente în laboratoare, imprimată de autoritarul șef de catedră, răzbătea
până la ultimul student. Astfel, îmi aduc aminte că fiind numit secretarul
comisiei la o sesiune a cercurilor științifice studențești, am fost însărcinat
de profe sorii din comisie să cer gestionarului Mocanu aparatul de
proiecție. Responsabilul avea consemnul să nu dea nici un aparat fără
aprobarea expresă a „ șefului “. Când am înțeles că trebuie să mă duc la
profesor pentru aprobare, mi s -au înmuiat picioarele. Am bătut totuși la
ușa cabinetului situat la parterul clădirii piariștilor, cu vedere spre Parcul
Central. Ușa mi se părea imensă, cabinetu l enorm, biroul gi gantic și
profesorul un uriaș. Mi -a răspuns cu un „ ′nă ziua “, rostit popește, pe nas.
Aveau să fie sin gurele cuvinte pe care mi le -a adresat atunci, direct. După
ce i-am spus scopul venirii mele, a luat receptorul telefonului și a început
să-l răsucească lent, într -o mișcare ce mi se părea fără sfârșit. Cablul era
într-adevăr tare îmbârligat. Cred că în ti mpul acesta se gândea cum ar
putea să -mi dea o lecție de ordine și disciplină pe care să nu o pot uita.

308 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
– Mocanule, eu ți -am spus dumitale clar și limpede că noi nu dăm
aparatura scumpă și de mare valoare, pe mâna stu denților…
Cuvintele acestea, scrise întocmai, spun ceva dar cu siguranță mult mai
puțin decât reproducerea lor sonoră. În rostirea șefului, apelativul
«Mocanule» suna ca și «tâmpitu le». Gestionarul avea, desigur, o scuză
valabilă pentru toată lumea: nu îmi dăduse aparatul ci mă trimisese să
obțin o eventuală aprobare. Pentru profesor era scandalos că Mocanu
putuse să -și închipuie că el și -ar putea da acordul ca un aparat „ scump și
de mare valoare “ să încapă pe mâna unui stu dent. Nu făcuse decât să -i
răpească din timp trimițându -i un student p e cap. În vreme ce -i predica
gestionarului, mă țintuia de ușă cu privirea. Schimbam greutatea de pe un
picior pe altul și -mi doream să se despice dușumeaua, să diapar cu totul.
Cazania a durat cel puțin zece minute. Atunci mi s -a părut o veșnicie.
Când a p us, în sfârșit, receptorul în furcă, am îngăimat timid: „ atunci …“
Dar profesorul se adâncea din nou în hârtiile de pe biroul său. Fără să mă
privească ori să spună vreun cuvânt, și -a depărtat mâinile într -un gest
echivalent cu „ n-ai înțeles în că?“ Urmare a a fost că gestionarul a su –
pervizat personal în sâmbăta și duminica următoare (care, nu întâmplător
se supra -punea cu Sfint ele Paști), utilizarea prețiosu lui aparat.
Peste ani, când profesorul era doar amintire am discutat cu
gestionarul Mocanu despre întâmplarea care ne -a legat în acea vineri a
patimilor.
– Domnu le, omul ăsta a știut să trăias că… Daa… omul ăsta a știut să
trăiască…
Nu arăta nici urmă de resentiment ci doar admirație fără margini pentru cel
care îl copleșise ca șef. Într -o viață de subaltern, gestionarul „ bazei
materiale “ învățase să în tâmpine pe oricine cu o grimasă jovială. În anii
din urmă suferea de o boală a ochilor. Cu privire încețoșată, zâmbet de
circumstanță și nelipsitele registre de evidență sub braț, Moc anu fredona
continuu melodii nu mai de el înțelese. Vederea scurtă i -a fost, până la
urmă, fatală: într -o altă zi a patimi lor, a pășit în gol găsindu -și sfârșitul în
casa liftului. Peste alți ani aveam să mă conving că gestionarul căpătase,
totuși, o viziune. Bine călăuzi t, băiatul lui se instruia în știința
calculatoarelor. Un tânăr excepțional în toate privințele. Și ce poate să -și
dorească mai mult un om care a viețuit în constrângeri și umilință, decât
să-și vadă fiul pornit pe urmele unui șef care „ a știut să trăiască “ atât de
bine?

ILUMINĂRI SPIRITUALE 309
Între dascălii de ieri și de astăzi ai Politehnicii cu greu s -ar putea
găsi altul care să poată fi caracterizat la fel de bine prin sintagmele propri
ca profesorul Alexandru Rogojan. Două erau acele unități semantice.
Prima, consta din alc ătuirea „ clar și limpede “ sau, în variantă extinsă, „ a
prezenta lucrurile clar și limpede “. Pentru mine este clar și limpede că
acest grup de cuvinte reprezintă o traducere din limba germană și
dovedește, pe lângă alte argumente ce s -ar putea invoca, faptu l că
profesorul era în esență un germanofil. Cine consultă orice dicționar
consistent al limbii lui Goethe, află cu certitudine expresia „ klar und
deutlich “ cu precizarea că „ deutlich “ s-ar traduce prin clar, limpede,
deslușit. Astfel, sintagma „ clar și li mpede “, ca și originalul din limba
germană, are sensul unei lămuriri depline, fără ocolișuri , aproape de
încetățenita expresie „ pur și simplu “, propusă de Eminescu.
A doua sintagmă e mult mai speci -fică: „ a privi lucrurile nițeluș
mai în profunzime “. Nu putem ști cum s -a iscat această zicere dar ea a fost
cu siguranță o creație a profesorului. Referirea la „ lucruri “ face ambele
construcții semantice atât de generale încât se pot aplica în orice situație.
Cine nu își dorește să înțeleagă „ mai în profunzim e“ lumea din jurul său?
Cât despre cuvântul central „ nițeluș “, acesta e diminutivul familiarului
„nițel“, semnificând o mică parte din ceva. Luată global, a doua sintagmă
pare un domol îndemn, de nerefuzat: ești pe direcția bună, ai împlinit greul
și ți se cere încă un mic efort pentru a fi acolo unde se cuvine.
Totuși, în ciuda îngăduinței (aparentă!), ambele sintagme puteau
reprezenta grave acuzații pentru interlocutor. Bunăoară, ce fel de dascăl
ești dacă nu ai iscusința de a prezenta lucrurile clar și limpede? Exemplul
suprem de urmat era „ metoda limpede și clară “ de proiectare a unui
calculator numeric. Înnobilată cu acronimul MLC, abordarea propusă de
dascăl avea, cu adevărat, un avantaj didactic indiscutabil.
Înrâurire asupra mea a produs mai ales a doua expresie
caracteristică p rofesoru lui. Păcatul de a nu fi „ privit lucrurile nițeluș mai
în profunzime “ m-a urmărit mai bine de zece ani. După această îndelungă
și arbitrară caznă, cu ocazia unui concurs pro fesional pe care l -am câștigat
la limită, am aflat cu stupoare că profesorul m -ar fi lăudat în consiliul
profesoral. Informație falsă: profesorul nu mă lăudase pe mine, decât
implicit. În fapt, dânsul a felicitat comisia de concurs care „ s-a orientat
bine“ dându -mă câștigător, căci eu întotdeauna aș fi „privit lucrurile
nițeluș mai în profunzime decât alții “ (sic!). Pe temeiul acestei îndreptări,
vorba rară „ nițeluș “ mă face ușor nostalgic. Îmi aduc aminte că la un curs

310 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
profesorul ne -a spus că în viitoarea clădire a facultății departamentul
dânsului v a sălășlui în turn, „ nițeluș mai la înălțime “ față de alte catedre.
După zeci de ani de la dispariția „ șefului “, selectând etajul trei ca
destinație, mi s -a întâmplat să arunc vorbe cu tâlc însoțitorului din lift:
„dumn eata urci nițeluș mai la înălți me… “ Omul din vechea gardă zâmbea
știind pe cine evoc. Dar e limpede că scade spre zero șansa de a întâlni
colegi în stare să perceapă o astfel de aluzie. E tot mai sigur că, la apropó –
ul meu, cutare june și -ar zice în sinea lui nedumerit: ciudat e moșu′ ăsta!
Auzi vorbă – cică „ urc nițeluș mai la înălțime?! … “ Doar i -am spus clar că
merg la patru… Atunci îmi doresc să ajung cât mai repede la etajul trei și
să dispar în catul meu. Căci și în mărunțișuri, nu doar în lucrurile mari,
poți resimți „ quam cito tr ansit gloria mundi “.

IV.5.5 RETROGRADUL

Dumnezeu să-l ierte pe profesorul Câlniceanu! Tărăgănat îi era
mersul, tărăgănată -i era vorba. Dar de teama sentințelor lui ajunsesem să -l
visez în nopți de coșmar. Și astăzi, dacă închid ochii, parcă -l văd trecând cu
căciula -i neagră, țuguiată, făcută dintr -o oaie întreagă, și cu geanta vânturată
departe de corp, ca o pendulă de orologiu străvechi ce a uitat să se oprească.
Trebuie să fi fost performant în vremea lui căci făcuse studii în
Franța interbelică. Dar d in vechea glorie dobândită în legiunea străină nu
rămăsese decât porecla „ Jepi“, transmisă fără greș prin folclorul universitar
(se spunea că dânsul ar fi avut răspunsul corect, adică π, la o temă comună
de matematici: j′ai π! ). Fapt este că puțini știau c um îl cheamă cu adevărat și
mulți îi luau porecla drept nume. Astfel, pe vremea când în Politehnică
învățau și studenți din sudul Dunării, profesorul ar fi încercat să impună un
termen prea strâns pentru predarea unei lucrări grafice:
– Nu-i timp, ar fi i nsistat un inocent.
– Dragul meu, eu când o fi să mor am să las vorbă să treacă cu dricul
prin fața facultății, să mai țin un curs și apoi să mă înmormânteze. Priceputu –
m-ai? Neîndoios, balcanicul n -a priceput această vorbire în pilde, așa că a
perseverat .
– Dar, domnule Jepi, daca nu puteam sa terminam plancea?!
– Stai jos! Dumneata ești un măgar!
– Nu, domnule Jepi. Eu nu sunt ma -ghiar, eu sunt bulgar… S -ar putea
ca studentul să -și fi priceput, într -un târziu, greșeala dar profesorul a rămas

ILUMINĂRI SPIRITUALE 311
cu por ecla legată de cerc, de vreme ce, cu pântecul tot mai rotunjit de
trecerea anilor, se întâmpla să șteargă invo -luntar ce scrisese anterior în josul
tablei.
Cu desenul am pătimit întotdeauna. Mi -au lipsit uneltele necesare și,
poate, harul. Chiar și dr umul spre sala unde țineam semi narul cu însuși
profesorul, devenise pentru mine un chin. Am fost și cel dintâi admonestat.
Ni se cerea să avem un dosar în care să strângem viitoarele planșe. Cu
trăgătorul meu marca Pionier nu reușisem să dau liniilor o formă p rea
atrăgătoare. Ce -l deranja pe profesor era mai ales chenarul planșei. A scos
creionul lui de tâmplar, veșnic neascuțit, și mai cu mina, mai cu lemnul, a
tras o linie din colțul din stânga – jos până în cel din dreapta – sus, în care a
scris apăsat: „ În desemnul (sic) tehnic liniile se trasează conform nor –
melor “. Îi înțelegeam nemulțumirea dar așteptam indicații mai precise .
– Conform normelor!, mi se repetă cu asprime. Însemna să mă pun
să citesc dar, nedumerit, nu mă puteam așeza.
– Ei, ce -ai rămas s tană de piatră? Stai jos și lucrează că altfel rămâi
în urmă și dai de alt bucluc.
Un coleg din mărginimea Sibiului se an trena la poligonul de tir din
Balta Verde, în ore suprapuse cu cele de desen.
– Dragii mei, spuneți -i ăluia să nu mai tragă cu pușca î n ciori, să vină
la școală că altfel, și -a găsi beleaua cu mine! Și, ca un făcut, la fiecare
seminar, câte un coleg intra în bucluc sau la belea.
Lupanu′ lipsea din motive de boală, deși numai slab de constituție
nu era.
– Dragul meu, dac -ai știut că eșt i așa firav, să -i fi spus lu′ tat′tu să te
dea la „ fabrica de popi “, să te bage într -un borcan de sticlă unde vântul nu te
bate, frigul nu te -ajunge, iar nu să vii la Politehnică unde ești supus la toa te
intemperiile. Priceputu -m-ai?
Mi-l amintesc și pe B londu′, venind la seminar cu planșa ușor
șifonată.
– Dragul meu, de ce te -ai culcat pe planșă? N -aveți voi cearșaf la
cămin? Colegul încearcă să -i explice că sunt mulți în cameră, că masa e
neîncăpătoare…
– Dac-ai știut că ești așa neajutorat, să -i fi spus lu′ tat′tu să -ți
cumpere un milițian care să te păzească și pe tine și planșa… Studentul vrea
să evidențieze că măcar a citit cursul, susținând că o anumită secțiune s -ar
putea desena și altfel.

312 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
– Dragul meu, de mai bine de patruzeci de ani de când predau
desemnul a fost în tot felu′, numai așa cum spui tu, n -a fost. Când îi fi tu
mare și tare, să pui să se modifice normele, dar până atunci fă cum îți spun
eu, c-așa-i mai bine.
În sfârșit, Blondu′ se lămurește că trebuie să refacă planșa dar vrea
să știe ce să facă cu cea ratată; s -o îndosarieze sau…
– Iar cu planșa veche ț -oi spune eu ce să faci: te duci acasă și în
mod discret te apropii de sobă și repede o bagi, ca nu cumva să vadă
cineva de ce -s în stare studenții de la Calculatoare. Priceputu -m-ai?
Astfel am fost purtați, „ conform normelor “, de la agonie la extaz.
Iar dacă temerile s -au risipit cu vremea, râsul dezlănțuit al colegilor
scăpați de „ buclucuri “ și „ desemne “ îmi răsună în urechi până și azi.

MEMENTO

“Ce-i mai trebuia aces tui bătrân, care -și petrecea puținele clipe de răgaz,
ce i le lăsa viața, între grădinărit ziua și contemplare noaptea? Colțul
ăsta îngrădit, având cerul drept tavan, nu -i era oare de ajuns ca să -l
poată slăvi pe Domnul? (…) Ce-ar mai fi putut să -și dore ască? O
grădiniță ca să se plimbe și nemărginirea ca să viseze. (…) Un mănunchi
de flori pe pământ și toate stelele de pe cer”.
Victor Hugo

“Caragiale nu scria ușor. Se frământa mult, ștergea rândul, schimba
cuvântul și nu era mulțumit decât când fraza exprima, în graiul cel mai
esențial ide ea sa. A studiat pe viu toate personajele literaturii sale. De
aceea a deschis o berărie pe lângă teatru, unde se adunau prieteni,
admiratori și publicul care ieșea de la spectacol, ca să se bucure pe gratis
de altă r eprezentație, să -l audă pe Caragiale povestind și discutând cu
prietenii lui. Acolo era el la cel mai bun post de observație, pentru a -și
nota felul de a vorbi al fiecăruia, mahalagismele, și pentru a provoca
după câteva halbe de bere, confidențe sentiment ale, care -i serveau la
compunerea diferitelor personaje din opera lui. ”
Cella Delavrancea

“Labor omnia vincit improbus (Munca perseverentă pe toate le învinge). ”
Vergilius

ILUMINĂRI SPIRITUALE 313

IV.6 METODA CULTURALĂ

Fiecare dascăl preocupat de efici ența comunicării dida ctice are
propriile stratageme prin care încearcă să capteze și să mențină treaz
interesul ascultătorilor. Și totuși, doar în rare cazuri, se poate spune că
trucurile cutărui profesor se încheagă într -o adevărată, consistentă
procedură. În ce ne privește, avem temeiuri să credem că, în scopul mai
sus precizat, am aplicat cu succes o așa -numită „ metodă culturală “.
Sistemul paternalist din vremea ultimei dictaturi asigura
cointeresarea implicită a „ tineretului studios “: o presta ție școlară bună
sporea șansa a legerii unui loc de muncă mai aproape de domiciliu, mai
atracti v etc. Fără îndoială erau resim țite și atunci temeri conturate sau
difuze, anxietăți și frustrări pentru îngrădirile de tot felul, dar era siguranța
nivelului minim de supraviețuire, tânărul nu era hărțuit de mulțimea
tentațiilor actuale și nici derutat de atâtea false modele, ca cele postrevolu –
ționare. Respectul, dacă nu chiar admira ția obișnuite în trecut pentru un
profesor devotat menirii lui, sunt înlocuite astăzi cu dorința tinerilor de a
imita îmbogățiții „ capitalismului de cumetrie “, iubito rii de ma nele și silicoane .
Schimbările din sistemul educativ și clamata lui nesfârșită
tranziție spre ținte în mișcare, este resimțită mai acut de cor pul didactic
decât de învățăceii actuali, născuți d upă furtuna socială din decembrie
1989. Efortul de adaptare căruia trebuie să -i facă față „ bătrânul dascăl “
este sporit de răsturnata scară a valorilor, precum și de conflict ul mocnit
sau fățiș dintre gene rații. Ce atitudini constatăm față de această inevi tabilă
cerință de repoziționare? Profe sorul de conjunctură, cu spiritul mercantil
în sânge, se adaptează relativ ușor dar la nivelul c el mai de jos: reduce
mereu exi gența, după client (vorba prezidentului Trahanache: „ dorința
adunării, stimabile… “), ține ore formale și, dacă i se ivește ocazia, face
naveta între două universități, servind, totuși, unui singur stăpân: banul.
Continuă astfel, pe linia acelor dascăli din mediul preuniversitar care,
pentru a fi în grația elevilor, îi însoțesc la o țigară, la o șuetă, urmând să -și
dea întreaga măsură cu prilejul examenelor, atunci când trec cu vederea,
dacă nu chiar facilitează promo varea frauduloasă.

314 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Dar e xistă și pregnante forme de nea daptare. Am în minte atâția
profesori din rândul seniorilor universitari ca re și -au manifestat dorința
pensionării pe motiv că nu mai suportă mojicia comportamentală, lipsa de
ideal înalt și mai ales dezinteresul studenților pentru învățătură. Acești în –
vinși ai învățământului de tranziție sunt reprezentați la înalt nivel de
academiciana Zoe Dumitrescu –Bușulenga, cea care și -a prins experiența în
puține dar memorabile cuvinte: „În timpul unui seminar citeam monologul
Clitemnestrei din opera lui Es chil. Monolog plin de profunzime și plu –
ritate de sensuri. Cum eram eu plină de patos , un student îmi spune:
«Doamnă, ce ne bateți cap ul cu prăpădiții ăștia și vechi turile astea!?»
Când am auzit, am înghețat. N -am zis nimic, am închis cartea, mi -am luat
pardesiul, m -am dus la deca nat și am depus cererea de pensionare “.
Semnalăm și răspândi ta formă de nea daptare bazată pe eschivă:
profesorul nu își recunoaște înfrângerea, nici măcar prin dorința ieșirii din
sistem. El își continuă prestația din vremea „ când se învăța “, ca un
program at instrument audio -vizual, fă ră grija că mesajul său nedec riptat
va face să reverbereze doar pereții. Vorbirea monotonă și ostentativa
preeminență nu sunt menite să atragă. Dascălul de această ori entare nu
stimulează frecventarea cursuri lor prin ocazionale teste de prezență, pen –
tru că lărgirea auditoriului ar cr ește șansa de manifestare a spirit ului de
turmă . Apro piindu -se de modelul celui care strigă în pustie, profesorul
nostru crede că poartă o aură care l -ar îndreptăți să deplângă degra darea
învățământului. E o evoluție la care, fără să recunoască, el însuși
contribuie. Dacă s -ar încerca vreod ată înlocuirea das călului cu mijloace
tehnice de învățământ, cu profesori din această categorie ar trebui să se
înceapă.
Forma de adaptare la care am recurs, presupune concentrarea în câteva
minute a unui mesa j cultural de încheiere a prele gerii. Mizam pe ipoteza
că studen ții în do menii tehnice resimt ca o decompensare întreruperea
bruscă a filonului cultural din formarea lor. Pastila instructivă urma să -mi
ofere pri lejul de a pune în fața unor ti neri aleși, modele adevă rate care să
le insufle curaj în urmărirea unor țeluri înalte.
Aplicarea metodei culturale presupune îndeplinirea a două condiții.
Prima cerință, rămână su b tăcere. A doua este că și stu denții trebuie să
depășească, în majoritatea lor, un prag cultural. A ltfel, dascălul strigă în
deșert sau aruncă mărgăritare la râmători. În ce mă privește, am avut șansa
de a preda la tineri performanți care se pregă -teau în do meniile automaticii,
calculatoa relor, electronicii și telecomunicațiilor.

ILUMINĂRI SPIRITUALE 315
Confirmarea valențelor stimulative ale metodei culturale poate veni pe
felurite bucle de reacție pozitivă. Astfel am avut o prezență constant bună
a studenților la prelegeri (atunci când făceam, prin foi circulante, prezența,
se întâmpla să constat că la curs a sistau, din curio zitate, și stu denți de la
alte secții și facultăți, sau, din nostalgie, chiar studenți care promovaseră
examenul cu seriile precedente) și multe conferințe se încheiau cu ropote
de aplau ze, într -o manifestare neobișnuită pentru universită țile românești.
De-a lungul mul tor ani am dat studenților posibilitatea să -și exprime
părerea, opțional sub nume pro priu sau în formă anonimă, despre întreaga
activitate l a disciplinele pe care le -am co ordonat. Se înțelege că apăreau și
referiri la momentele culturale. Dint re sutele de reacții, unul singur mi s -a
părut negativ și de aceea t rebuie să -l mărturisesc. Un stu dent care avea să
se dovedească slab pre gătit a scris că fac „one-man show “. A avut
onestitatea să -și semneze mesajul. Fiind în cumpănă, la a doua prezentare
l-am promovat totuși, pentru a nu crede cumva că -l persecut pentru
sinceritatea de care a dat dovadă.
Dintre numeroasele reacții pozitive cu referire expresă la metoda
culturală, redau două opinii. Prima a fost anonimă dar aparține evident
unei fete care ajungând studentă într -un domeniu tehnic, resimte un vid
sufletesc la despărțirea de coloana formativ ă umanistă. Redau întocmai
părerea tinerei, în ciuda unor vădite stângăcii de exprimare: „Îi mulțumesc
domnului pro fesor pentru momentele artistice. Într -o facultate în care ești
nevoit să citești cărți de matematică, fizică și de alte specialități, mai bine
spus nu să le citești ci să le studiezi, cursurile de DCE (acronimul de –
semnează materia „Dispozitive și Circuite Electronice“) au reprezentat
pentru mi ne o adevărată oază, chiar oxigenul de fiecare săptămână.
Poate credeți că exagerez, dar în unul din microcosmosurile interiorului
meu im portanța aceasta de care vă vor besc nu e exagerată. Momentul
dedicat lui Mircea Eliade cred că m -a mișcat cel mai mult, a fost o
surpriză. Vă mulțumesc dom nule profesor și vă admir foarte mult, pentru
mine sunteți cu adevărat un om complet, un om care parcă are
capacitatea să deslușea scă dintr -o singură privire sfe ra vieții cu toate
laturile ei, mai romantice sau mai exact e, dar la fel de veritabile. “
Iată ac um și opinia semnată a unui stu dent olimpic, cu performanțe
recunoscute la nivel național și internațional. Dânsul nu -și făcea griji
privind promovarea noii discipline , dar specializat fiind în dome niul
software , se t emea că se va chinui cu o nouă și neatractivă materie de
hard : „Am început acest curs cu teama de ceva nou, despre care nu știam

316 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
nimic. Credeam că nu va fi pe placul meu. Dar după primele cursuri, mi –
am dat seama că un dascăl poate fac e studenții să îndrăg ească mate ria pe
care o predă. Cursurile dumneavoastră, bine structurate, concise, foarte
bine explicate, au fost exact pe stilul meu și m -au făcut să învăț cu drag.
Mi-aș dori să mă credeți pentru că este părerea mea sinceră.
Pentru mine sunteți și veți r ămâne unul dintre profesorii mei
preferați. Am venit la cursuri cu mare drag, pentru că ați știut să -mi
captați atenția, să -mi stâr niți curiozitatea și mai mult chiar, să -mi creați o
stare de bună dispoziție.
Domnule profesor, eu chiar nu voi uita niciodat ă că «tranzistorul
este o creatură care suge curent», nici că «trebuie să mă sperii dacă văd
un semn minus la numitor5». Nu voi uita niciodată nici momentel e
culturale care au avut un far mec aparte și v -au făcut unic deoarece nu le –
am mai întâlnit până acu m, și din câte știu nu le voi mai întâlni la niciun
alt profesor. Sunt fericit și recunoscător că am avut șansa să -mi fiți
profesor și să predați dumneavoastră această materie (care, în alte
condiții, mi s -ar fi părut de neînțeles), dar regret că de acum î ncolo, alți
studenți nu vor avea bucuria pe care am avut -o eu“.
Pentru ilustrarea metodei, rememo răm în con tinuare două cadre cu
care înce pea, de obicei, seria ferestrelor culturale.

5 Primul citat este mult prescur tat și necesită o precizare. Am spus, într -adevăr, că
tranzistorul bipolar este o „cre atură“ a fizicienilor și ingine rilor, care dacă „vede“
venind dinspre bază un curent IB, repede face înmulțirea cu factorul ß de ordinul
sutelor și „suge“ din colector un curent de ß ori mai mare. Cuvintele riscante
„creatură“, „vede“ și „suge“ sunt folosite aici pentru a șoca, facilitând astfel
reținerea relației fundamentale IC= ß·IB.
Semnul minus apare la numitorul expresiei amplificării cu reacție pozitivă. Astfel,
în anumite condiții, amplificarea este infinită cu semnificația că circuitul aferent devine
generator de semnal adică furnizează un semnal (sinusoidal) la ieșire fără să primească
la intrare vreun semnal din exterior. Pentru a facilita reținerea acestui princ ipiu de
generare a semnalelor, am adăugat că același semn minus la numitorul unei expresii
poate descrie și un nedorit fenomen de explozie. Am exemplificat cu scena din filmul
„Un comando pentru apă grea “ în care, în ciuda supravegherii severe, doi savanț i
comunică muțește, unul arătân du-i celuilalt un semn minus la numitorul unei expresii.
Cei care se ocupau de apa grea află astfel că scopul întregului proiect din care făceau
parte, era producerea devastatoarei bombe atomice. Me -sajul subînțeles era
tergiv ersarea lucrărilor pentru a nu pune un colosal mijloc distructiv la îndemâna unor
politicieni iresponsabili.

ILUMINĂRI SPIRITUALE 317

IV.6.1 BLESTEMUL

Vă pr egătiți pentru a intra în breas la inginerească, o categorie
socială, profe sională, cu majoră contribuție la dezvolta rea civilizației. Dar
pusă în ramă culturală, imaginea celor care slujesc știința și tehni ca nu
este una de invidiat. Putem releva faptul că Leonardo da Vinci a fost un
spirit inventiv, ing ineresc, sau că marele scriitor Fiodor Mih ailovici
Dostoevski a fost ingi ner de drumuri și poduri. Inutil. Chiar și meritul de a
stăpâni o așa -numită „ cultură tehnică “ este doar un fals argument. Căci
provocarea noastră, nu este că ar trebui să fim creator i (și încă de vârf!) în
vreun do meniu cultu ral, ci să avem o fereastră des chisă spre cultură. Iar
aceasta nu pentru a ne retușa imaginea, ci pentru faptul evi dent și
fundamental că suntem făcuți din carne și oas e, nu din angrenaje cu roți
dințate; psih icul nostru are ca suport struc turile biologice de neuroni iar nu
circuite integrate cu tranzistoare.
Pentru a ilustra ce înseamnă respin gerea culturii, mă voi folosi de
o baladă scrisă Ludwig Uhland cu aproximativ do uă secole în urmă.
Ritmul iamb cu cezură, f rapează de la primele versuri care în ori ginal sună
așa: „ Es stand in alten Zeiten ein Schloß so hoch un hehr, / Weit glänzt’ es
über die Lande bis an das blaue Meer “. Sau, mai bine, în traducerea
minunată a lui Ștefan Octavian Iosif: „ A fost de mult un mâ ndru castel, cu
vâlvă mare, / Strălucitor departe pân’ la albastra mare, / Și -n jurul lui
prin parcuri, cu înflorite -alee, / Săltau fântâni vi oaie în joc de curcubeie. /
Dom nea un crai acolo, în țări și prăzi avut, / În tron de fier stă palid și de
supuși temut; / Căci cuget u-i e spaimă, privirea lui – urgie, / Și bici e tot
ce spune, și sânge -i tot ce scrie. “ Acum două secole, Uhland scria despre
o întâmplare petrecută în timpuri străvechi („ in alten Zeiten “): prin forță și
teroare, un crai cucerise țări ș i bunuri peste care domne a temut și
neînduplecat. Jocuri le de apă sunt o dovadă de civilizație ma terială făr ă
egal pentru acele vremuri. În cremenita s tare a curții regale este tulbu rată
de un impact cultural: „ Spre-acest castel veniră doi cântăreți de frun te, /
Cu plete blonde unul, iar celălalt – cărunte .“
Cei doi trubaduri își propun să „ înduioșeze craiul cu inimă de -oțel“, să-l
umanizeze: tânărul cu blonde plete cântă veacul de aur al străbunilor,
natura și dragostea iar bătrâ nul bard îl acompaniază la h arfă. Mișcați,
curtenii dar și crunții soldați își pleacă unul după altul frunțile. În cele din
urmă, „ crăiasa aiurită de dor și chin nespus, / aruncă de la sânu -i un

318 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
trandafir, de sus. “ Reacția craiului: „ Mi-ați scos din minți po porul, acum
femeia vreți?. .. / Răcnește groaznic craiul țintind spre cântăreți. / De sus
azvârle spada ce fulgere răsfrânge, / Și -n loc de viers de aur, zbucnește –
un val de sânge. “ Vraja culturală se destramă, bă trânul își i a pe brațe
tovarășul ucis, pără sește castelul, sparge harf a de o coloană din marmură,
își împreunează mâinile a rugă și rostește cu glas puternic: „ Vai vouă,
ziduri mândre! În veci să nu mai sune / În încăperea vostră nici viers, nici
glas de strune! “, „Vai vouă, mândre par curi strălucitoare -n rouă! /
Cadavru – acestui tânăr vi -l pun în față vouă, / Să vestejiți ca dânsul,
secând orice izvoare: / Să fiți un loc de spaimă în zile viitoare! / Vai ție,
crai sălbatic! A barzilor urgie! / Deșartă lupta -ți cruntă spre glorie să
fie!“

„Strigă bătrânul; cerul îi auzi cu-vântul. / Zidirile -s ruină, prin
săli vuiește vântul. / Din fosta slavă numai un stâlp mai stă dovadă, / Și –
acela, rupt în două, la noapte va să cadă… / Zac parcurile moar te și-s
prăzile pustiei. / Iar craiul n -are nu me în cartea vitejiei! / Nici un hrisov
nu-l scrie, și nic i un cântec nu -i: / Pierdut, ui tat! Acesta -i blestemul
bardului “.
Iată cum lipsa de cultură, în ciuda facilitățilo r aduse de civilizație,
se mani festă ca un blestem. Feriți -vă de blestemul lipsei de cultură dacă
nu vreți să ajun geți pierduți și uitați!

ILUMINĂRI SPIRITUALE 319

IV.6.2 STUDENTUL DE ODINIOARĂ

Iată fotografia unui student din alte vremuri. Anul consemnat clar
în dreptul fotoliului din imagine, spune că tânărul are, cu aproximație,
vârsta voastră de acum: nouăspreze ce ani. Picioarele încru cișate și mâna
ținută în buzunar vor să dea impresia de relaxare. Dar energia tinereții și
un fel de robustă nerăbdare nu -i îngă duie să se așeze ori să ia o postură
medi tativă cu mâna la tâmplă. Preferă să stea sprijinit de spătar, după
sugestia statuii de pe masă, mai ales că buzele -i senzuale sunt în acord cu
acea Veneră din ghips.

320 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Mustața abia mijește și doar cu greu am recunoaște figura de Făt –
Frumos cu care ne -au obișnuit, între timp, cărțile. Fracul și papionul nu te
pot înșela: simți că junele, refra ctar la strălucirea „ păturii su perpuse “; și-
ar dori cadrul rustic pe care -l va evoca mai tîrziu: „ Cu perdelele lăsate /
Șed la masa mea de brad. / Focul pâlpâie în sobă / Iară eu pe gânduri
cad“. Volu mele aranjate formal pe masa încărcată de ornamente, nu-l
atrag. De sub fruntea înal tă, ochii stânjeniți de obiectivul fotografic,
„privesc adânc, himeric “, în depărtare. Mâna, a cum pe jumătate ascunsă
privito rului, va pune pe hârtie Luceafărul, Glossa și Scrisorile .
Pe baza p roprie -i însemnări de oca zie, ni -l putem închipui într -o
scurtă eva dare din orașul studenției: „ Din Berlin la Potsdam merge /
Drum -de-fier, precum se știe, / Însă nimenea nu știe / C -am luat bilet d -a
trie.“ Se înțelege că tânărul e să rac („ arm am Beutel “) dar mândru să folo –
sească, chiar ș i la ultima clasă de confort, calea ferată – ca nou standard
tehnologic al momentului. Însă versurile care urmeaz ă produc îngrijorare:
din nesăbuință mai mult decât din sărăcie studentul își negli jează cerința
fundame ntală a hranei tru pești. În schimb, bra vează cu mirosul fu mului de
pipă și cu spuma unui Bergenbier al acelor vremuri: „Și mă urc în tren cu
grabă, / Cu o foame de balaur, / Între dinți o pipă lungă, / Subsuori pe
Schopenhauer. / Ș-acum șuieră mașina, / Fumul pipei lin miroasă, / Sticla
Kümel m ă invită, / Milly -mi râde. Ce -mi mai pasă! “ E drept că deo –
camdată râsul zglobiu al fetei „ c-ochi al baștri, buze roși “ îl face nepăsător
la dis confortul fizic dar, acumulat în timp, îi pregătește acele zile prin care
se va tărî nu doar sărac la pungă ci și cu inima zdrobită („ Arm am Beutel,
krank am Herzen / Schleppt′ ich meine langen Tage “). Atunci, încrezător în
cartea ținută subsuoară, își va reprezenta lumea ca un râu de suferințe izvorât
dintr-o voință oarbă și curgând spre nirvana. Dar să nu fiu înțel es greșit: nu -l
judec pe Eminescu căci ar fi o gravă eroare să evaluăm un geniu cu unități de
măsură comune. Exprim doar părerea de rău că Poetul nu și -a croit, prin
cumpătare, o viață lungă cu păstrarea deplină a puteri lor creatoare.
Să privim acum consem narea unei escapade ce trebuie să fi avut
loc în Mera no, o staț iune din Tirolul de sud. Ca tot deauna, în strâmtorare
financiară, studen tul pare să fi tras la mansardă și are cu sine cartea
aceluiași filozof pesimist. Cântecul trist și depărtat al muzei par e să-l
inspire mai abitir decât veselia nemijlocită: „ Stam la fereastra susă / Și
izvorau în taină, / Cu -a lor de aur haină, / A nopții stele mari . / S-aude -n
noaptea tristă / Un cântec de copilă / Iar vântu -ntoarce -o filă / În cartea

ILUMINĂRI SPIRITUALE 321
ce-am deschis. / De c e-a întors el foaia / Unde -nțeleptul zice / Că -n lume
nu-i ferice / Și viața este vis? “
Aflăm în aceste încercări de tine rețe prefigurarea notelor
fundamentale ale creației eminesciene: lirica romantică de dragoste
(cântec de copilă, stele de aur, noapte t ristă), pesimismul influențat de
Schopenhauer (vântul ca factor aleator, ziceri ale înțeleptului) dar și
forțarea limbii în exprimarea ideilor (clasa a trie, fereastra susă). Din
păcate regăsim și factori nocivi pentru sănătate (alcoolul, tutunul, foamea).
Dacă vi se pare că un exemplu din trecut nu e semnific ativ pentru viitorul
vostru, re alizați că „ Viitorul și trecutul / sunt a filei două fețe, / vede -n
capăt începutul / cine știe să le -nvețe “. Alegeți -vă cu grijă preo cupările și
stilul de viață căci „ Tot ce-a fost ori o să fie / în prezent le -avem pe
toate… “ Ceea ce faceți astăzi, spune fără greș ce veți fi mâine.

MEMENTO

“Tot ce e om se naște și se -ngroapă,
Fie-n colibă, fie -n vechi castele,
Pe culmi de munte ori la mal de apă.

Dar e -mpărat, da r cetitor de stele,
Același vis îi sună în ureche,
A lor vieți sunt pururi tot acele.

Pe când sunt tineri se adun pereche,
La joc, la viață și la danț s -adună,
Bătrâni fiind vorbesc de vremea veche”.
Mihai Eminescu

“Nouăzeci la sută din arta vieții stă în capacitatea de a ieși la capăt cu
oamenii pe care nu -i poți suferi. ”
Sam Goldwyn

“Artiștii vieții se pricep să amâne lucrurile atât de mult până când ele se
rezolvă de la sine. ”
Aribert Wäscher

322 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT

IV.7 ȘTIINȚA CU TENDINȚĂ

Studiul simboluril or identitare relevă tendințe car e afectează grav
demersul știin țific. Astfel, cu referire la o capodoperă emi nesciană sun t
prezentate tendința destructu rării miturilor și tendința de cuplare la mit.
Pentru comparație, pe același model literar, este releva t demersul fast al
științei fără altă tendință decât slujirea adevărului. În final, propune m un
model matematic al simbolu rilor identitar e în evoluție. Principalul avan taj
al modelu lui propus este că permite înțe legerea miturilor ca fenomene de
receptare r ezonantă și compararea acestora indiferent de poziționarea lor
în timpul istoric real.

IV.7.1 TENDINȚA DEMITIZĂRII

Profesoru l de istorie L. Boia are presti giul unui demitizator na țional.
Aceasta, cu toate că distinsul autor se declară convins de forța și
inevitabila prezență a miturilor, de rolul acestora în stabilirea țelurilor
înalte la nivel de individ sau comunitate6. Pornirea deconstructiv ă,
motivată de irealitatea mitu rilor, nu se p utea opri nici în fața reprezen tării
de mar e încărcătură emoțională a mitu lui eminescian. Surprinzător dar
credibil, L. Boia afirm ă că simte poezia clasicului ro mân și știe multe
versuri ale acestuia pe dinafară. Admirația istoricului se mărginește însă la
poetul Eminescu, fără a -l cuprinde și pe Eminesc u-ideologul. După L .
Boia, ideo logia emines ciană a fost, este și va fi pro movată de naționaliștii
de care demitizatorul se răzlețește. Totuși, în demitizarea lui Emi nescu,
istoricul atacă poetul, probabil pentru că neajunsurile ideologice i se
păreau prea evidente. Din nefer icire, demonstrația critică stă sub pecetea
unei făcături, care învederea -ză tendința demitizării cu orice preț: coperta
ne prezintă clasicul autoturism românesc parcat pe c ontrasens lângă un
semn de opri re interzisă7 (Fig.1). Perpendicular pe axul străzii , un cal

6 L. Boia, Istorie și mit în conștiința românească , Editura Humanitas, București, 2011 .
7 L. Boia, De ce este România altfel?, Editura Humanitas, B ucurești, 2013.

ILUMINĂRI SPIRITUALE 323
înhămat la căruță ronțăie fânul pus lângă mașina staționată ilegal. Poți ac –
cepta că pe o stradă lăturalnică a unui orășel de provincie , un căruțaș își
hrănește anima lul. Dar mai bizar decât pozițiile atelajului și mașinii este
faptul că șoferul s tă impasibil în autoturism. Făcătura e vădită.
Dar tendința și suficiența autorului apar și în tra tarea mitului
particular emines cian. Se afirmă că „ literar vorbind, La stea ua e o poe zie
de categorie medie, cam șco lărească “. Socotită, a nu fi operă origina lă „ci
doar o prelucrare, ba chiar o simplă traducere din limba germană, după
Der Stern de Gottfried Keller “, bijuteria emines ciană nu ar putea conta ca
„îmbinare supre mă între știință și literatură “.

Fig.1. Ilustrația de copertă a volumului [2]

Adev ărul este că La steaua este net superioară poeziei lui Keller,
autor care a avut, totuși , primul idea comparării fenome nului fizic al
propagării luminii cu realitatea psihică, mai complicată. Diferența dintre
cele două creații, corespunde saltului de la un poet modest (Keller) la un
mare poet (Eminescu). Su b aspect științific, prin intro ducerea unei strofe
în plus față de poezia germană, La steaua cuprinde o descriere completă și
separată a celor trei faze din existența astrului (naștere, activitate și stin –
gere). În plus, descrierea este mai riguroasă: timpul de propagare a luminii
este finit („ mii de ani “), nu infinit („ Ewigkeit “). Sub aspect prozodic,
poezia eminesciană curge lin în condițiile unei rime duble în fiecare strofă.
Poezia lui Keller este trud nică („ dein Aug ′“, „o, Lieb ′“) și abia asigură o
rimă simplă. Dar punctul cel mai slab al poeziei germane este ultima strofă
în care se amestecă fenomenul fizic cu mesajul psihologic: iubitei i se pre –
zice că va muri înaintea poetului. La Eminescu, nu e vo rba de moartea

324 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
trupească ci de stingerea sentimentelor. Sunt lucruri pe care, mânat de
tendința imperioasă a demitizării, L. Boia nu le vede. Prin obstinația
demiti zării, istoricul nostru și -a creat o identitate spirituală inconfundabilă , dar
tendința dusă dincolo de o dreaptă cumpănire decredibili zează întregul
demers pretins reparator.

IV.7.2 TENDINȚA CUPLĂRII LA MIT

Încerc area vicioasă de cuplare, în fo los propriu, la mitul
eminescian, este cum nu se poate mai evidentă în cartea lui I. Câmpan8.
Volumu l ar putea fi acceptat în înțelesul obișnuit al unui „ comentariu
științifico -fantastic “, cum sună subtitlul. Dar au torul are pretenția că textul
său este pur științific, caracterul fantastic rezultând doar din nemaipomenitele
adevăruri pe care dân sul ni le dezvăluie: „ paranormalul e un nor mal în
deveinre “, „mulți încă mai dorm dar unii încep a se trezi …“.
Atât de stringentă este tendința cu plării la mit încât până și spusa
poetului este cenzurată, dacă ea ar știrbi cumva aureola mitică. Astfel,
după ce r eproduce „ pentru plăcerea reînnoită a lecturii “ cele patru stro fe
din La steaua , I. Câmpan scrie: „ Într-un loc, el (Eminescu) mărturisește
că a scris această poe zie dorind să -l imite pe un anu me G. Keller. Alții
cred că el s -a inspirat dintr -o versiune germană a unei cărți apă rute la
Londra în 1834, scrisă de Ch. Bell. (…) Noi nu știm dacă aserțiunile
aparțin cu adevărat lui Keller, Bell sau Eminescu “. Punându -se în răspăr
cu marele critic G. Că linescu, despre care afirmă că nu putea înțelege
„teoriile f izice“ din textele emines ciene, pro fesorul I. Câmpan lansează
emfa tic teze fără acoperire: „ Din primele trei strofe răzbate o claritate
perfectă și o abso lută corectitudine a relațiilor din continuul spațiu -timp,
pe deplin actuale și azi “. În fapt, primele trei strofe din La steaua se
bazează pe un singur adevăr științific, anume că viteza de propagare a
luminii este finită. Mult prea încrezător în competența sa științifică („ Sunt
conștient că studiul de față nu poate fi înțeles chiar de oricine .“),
profeso rul de liceu îl prezintă pe Eminescu drept savant de prim rang: „ Nu este
el un om de știință în sensul strict ci unul mult mai larg și mai esențial “.

8 I. Câmpan, Eminescu, magul călător . Comentariu științifico -fantastic în
proporție nedefinită , Editura Sigma, București, 2007.

ILUMINĂRI SPIRITUALE 325
Să spunem mai multe despre comen tariile logic și lingvistic
deficitare ale acestui autor este inutil. Evi dențiem totuși două dintre
modalitățile prin care I. Câmpan vrea să graviteze în jurul mitului
eminescian. Una se bazează pe numerologie: „ Din cercul lui Eminescu,
Caragiale s -a născut în 1852, iar eu în 1952, pe 1 ianuarie. Nu duc para –
lela mai departe. M -am născut marțea , Capricorn, tot Capricorn era și
Eminescu. (…) Am împlinit 50 de ani marțea, iar el 152 ani tot marțea.
Vedeți jocul 50 -52“. Într -o altă tentativă de apropiere, autorul își exploa –
tează numele: „ Unde vreau să ajung? Se știe că Veronica Micle se numea
de fată Ana Câmpan, ca și mama ei, o moașă …“
Tendința cuplării la mitul poetului național se constată, într -o
formă oarecum sofisticată, și la medicul V. Ene. Acesta își propune să
identifice „ previziuni științifice în opera lui Eminescu “9 și chiar să
confrunte poetul, în planul științei, cu savantul A. Einstein10. Ultima
previziune științifică „ descoperită “ de doctorul Ene în scrierile emi –
nesciene este „ timpul imaginar “, introdus recent de astrofizicianul
Stephan Hawking. Astfel, în nuve la Sărmanul Dionisos unde Eminescu
imaginează o întoarcere în timp până pe v remea lui Alexandru cel Bun,
medicul convins că talentul său de recitator îi slujește la „ dezlegarea
tainelor eminescie ne“, crede a fi găsit predicția noțiunii de timp imaginar.
Dânsul își închipuie că sintagma goală de conținut a timpului imaginar
(„Acest timp noi l -am numit timpul ima ginar fiindcă așa ceva n -a mai
gândit nici un muritor până la Eminescu și nici după el “), îi permite o
regresie în timp ( de ce nu în timpul real?) p entru a mijloci, în calitate de
„memorialist “, o întâlnire între Eminescu și Einstein. Pag inile în cauză ar
putea fi citi te în registru științifico -fantastic. Într -un asemenea cadru, chiar
și uimirea încântată a savantului la întâlnirea cu Eminescu ar pute a fi
acceptată („ Einstein: – Extraordinar! Ești într -adevăr un mare geniu
poetic, dar și un mare geniu științific! M -ai uimit! Sper să ne mai
întâlnim “.) Subliniem că vorbește Ein stein, cel car e după interviul real cu
laurea tul premiului Nobel, Rabindranat h Tagore a spus: „ Dialogul cu
Tagore a fost un dezas tru…“ Se înțelege Eminescu, devenit pentru
memorialist „ prietenul meu “ nu mai știe cum să mulțumească pentru „ ideea
întâlnirii în timpul imaginar “: „Eminescu: – Dragul meu, ai dreptate!
Acesta am fost e u! Ai o vedere imaginativă de invidiat. Poți să spui lumii

9 V. Ene, Previziuni științifice în opera lui Eminescu , Editura Brumar, Timișoara, 2010.
10 V. Ene, Eminescu vers us Einstein , Editura Brumar, Timișoara, 2012.

326 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
cele ce ai descoperit, fiindcă corespund adevărului! “ De mirare e faptul
că, dincolo de exprimările stângace, V. Ene pare a fi convins de realitatea
călătoriei în timp, ca și de valoarea descoperir ii sale: „… sunt mulțu mit că
am realizat această întâlnire, peste secole, în timpul imaginar, care va
rămâne o mare previziune eminesciană descoperită de subsemnatul “.
Nu este locul să analizăm substratul psihologic al tendinței
accentuate de cuplare la mit. Ne mărginim să constatăm la cei doi autori
referiți mai sus o creștere a stimei de sine, precum și o sporire a
considerației față de dânșii a celor din anturaj. Cu siguranță, Eminescu nu
are nici o vină și nici un câștig din astfel de su pralicitări a le mitului. De
altfel, o certă predicție eminesciană se referă tocmai la asemenea
împrejurări: „ Iar deasu pra tuturora va vorbi vreun mititel / nu slă vindu -te
pe tine… lustruindu -se pe el / sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te
așteaptă “.

IV.7.3 ȘTIIN ȚA FĂRĂ TENDINȚĂ

Lipsa oricărei tendințe, în afara dez văluirii adevărului, este
specificul a ceea ce numim știință fără tendință. Respectarea dic tonului
clasic „ sine ira et studio “ și ones titatea demersului critic pot fi constatate
în numeroase lucr ări pr ivitoare la particularita tea abordată mai sus a
mitului eminescian. Astfel, ca o dovadă de probitate, I. M. Ște fan redă
integral ambele creații comparate, atât La steaua cât și poezia lui G.
Keller. Merită remarcat și faptul, aparent minor, că „ romanță “ germană
este pusă sub titlul co rect Siehst du den Stern? iar nu simplu și inexact,
Der Stern , ca în multe alte cazuri11.
Exemplif icând cu versuri din ambele cre ații, M. Dragomirescu arată în
cum poezia onorabilă a lui Keller devine capodoperă în viziunea
eminesciană12. O analiză pertinentă învederează „ defecte capitale nimicitoare “
ale operei germane, între care „ indelicate țea“ poetului de a -i prezice
iubitei că va mu ri înaintea lui. În aceeași notă de rigurozitate se înscrie
analiza comparativă datorată lui P . Caraman13. După ce relevă „ stadiul

11 I. M. Ștefan, Eminescu și universul științei , Editura Junimea, Iași, 1989.
12 M. Dragomirescu, Mihai Eminescu , Editura Junimea, Iași, 1976.
13 P. Caraman, Pământ și apă. Contribuție etnologică la studiul simb olicei
eminesciene , Editura Junimea, Iași, 1984.

ILUMINĂRI SPIRITUALE 327
ultracon cret al individualizării “ din poezia lui Kel ler, criticul arată că la
Eminescu „ procesul de generalizare este desăvârșit “. După cum relevă
manuscrisele poetului, forma finală în patru catrene aparent simple
(„școlărești “?) ale capodoperei La steaua a rezultat printr -un laborious proces
de concentrare, căci „ variantele de probă au fiecare câte opt catrene! “.
O con tribuție critică amplă și provo catoare a mitului eminescian,
concentrată pe intervalul de timp ( 1870 -1900) aduce I. Costache14.
Încadrată, în sensul lui G. Căli nescu, la genul de romanță muzicală, La
steaua este sortită pentru „ negocierea gra dului maxim de accesibilitate “,
adică „ vizea ză un public pentru care hotărâtoare este tendința
lacrimogenă “. Aș a să fie oare? Apreciată ca „ plină de idei originale și
fertile “, cartea pune în valoare inclusiv marea dexteritate expresivă a
tânărului autor. Astfel, La steaua este prezentată ca „ poezie de alură
filozofică “, „un text poetic cu o configurație bipolară, ce nu prea stă,
totuși, în firea romanței tradiționale: un pol dotat cu o expresie elevat –
meditativă și un alt pol, construit pe un model sensibil …“ Citind astfel de
texte, indiscutabil elevate, avem sentimentul că ele se așează ca un
paravan semiopac pe ste limpezimea de cristal a ope rei supusă analizei.
Titlul de data cea mai recentă prin care ilustrăm critica literară
veritabilă, fără tendințe păgubitoare, a cazului Eminescu, este datorat lui
A. D. Rachieru15. Sup ravegherea exigentă a expresiei, caracter istică
stilului acestui autor, nu îngreunează lectura. Analizând mi tul eminescian,
criticul consta tă „sub presiunea globalizării, și soarta grea a can onului
național, supus din inte rior deconstrucției “, adică demitizărilor de tot felul.
Urmașii canonicului Grama, „ sperând a rămâne în istorie măcar în chip de
denigratori, își rezervă o glorie tristă “. Pe de altă parte sunt dezaprobate și
acele „ erupții idolatre “ ce se manifestă mai ales în momentele aniversare. În
concepția lui A. D. Rachieru , pentru mitul i dentitar emines cian, „ adevăratul
test rămâne lectura “. Am adăuga la proba citirii și testul citării menită să
păstreze viu, nealterat, fondul eminescian de adevăr, simțire și frumos. Iar
provocarea criticului literar este o evaluare cumpătată.

14 I. Costache, Eminescu. Negocierea unei imagini , Editura Cartea Românească,
București, 2008.
15 A. D. Rachieru, Eminescu după Eminescu , Editura Augusta, Timișoara, 2009.

328 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT

IV.7.4 UN MODEL AL MITULUI

Pentru a exprima puterea momen tană, P, a un ui simbol identitar
de genul mi tului, propu nem o formulă inspirată din teo ria circuitelor
electrice rezonante:

(1)

în care: Pr reprezintă puterea remanentă a simbolului, Q este indicele de
rezonanță iar tn este timpul normat,
. Precizăm că t denotă
timpul fizic real iar T este durata ne -cesară pentru ca simbolul identitar să
atingă maximul de vizibilitate, printr -un proces de receptare rezonantă .
Folosirea ti mpului nor mat în locul timpului fizic are avantajul de a facilita
comp ararea evoluției diferitelor pu teri simbolice.
Se poate dovedi că puterea simbolului, conform relației (1), atinge
maximul

(2)

la timpul normat

(3)
Se constată că tnmax este ușor supra unitar. Astfel, pentru Q=3 și
Pr=40 rezultă
și
iar pentru Q=2 și
Pr=10 se obțin valorile
și
. Indicele de
rezonanță reprezintă raportul dintre puterile maximă și remanentă ale
mitului, conform relației

(4)

ILUMINĂRI SPIRITUALE 329
Se știe că un model este reprezenta rea simplifica tă a unei realități.
Este cunos cut de asemenea faptul orice încercare de a prinde în relații
mate matice, riguroase, fenomene încărcate de subiectivitate, este teme –
rară. Ce relevanță poate avea faptul că, pe baza relațiilor propuse mai sus,
spunem că pentru Q=3 și Pr=40 se obține evoluția puterii simbolului
identitar eminescian, re -prezentată în Fig.2 ? Ce semnificație poate avea
afirmația că pentru Q=2 și Pr=10 re zultă evoluția simbolului identitar al
poetului P. Cerna, reprezentată de asemenea în Fig.2? Răspunsul este că o
imagine spune mai mult decât o sumedenie de cuvinte. Alinierea la start a
diferitelor simboluri identitare, indife rent de po ziționarea lor în timpul
istoric real, precum și f olosirea timpului normat pe abs cisă, permite
compararea diferitelor mituri.

Fig.2. Evoluția puterii simbolului
în cazurile M. Eminescu (*) și P. Cerna (Δ).

330 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Modelul exprimă clar idea că mitul este rezultatul unei receptări
rezonante care leagă simbolul identitar de epoca lui. Ar fi, desigur, un
abuz de interpretare să citim în grafic raporturi matematice între puternicul
mit eminescian și firavul simbol al p oetului P. Cerna. Dar modelul arată
limpede că simbolul eminescian a avut la rezonanță și are în remanență
puteri neegalate dacă nu chiar inegalabile în peisajul literar românesc. Re –
ceptarea rezonantă j ustifică în cazul lui Emi nescu formulări de felul:
„expresie inte grală a sufletului românesc “ (N. Iorga), „ omul deplin al
culturii românești “ (C. Noica) sau

Fig.3. Evoluția puterii de simbol
în cazurile P. Cerna (Δ) și I. Budai – Deleanu (o).

ILUMINĂRI SPIRITUALE 331
„poetul național “ (G. Călinescu)16,17. A con sidera aceste sint agme „ lipsite
de măsură și potrivnice spiritului critic “18 denotă neînțele gerea fenomenelor
de rezonanță .
Dar modelul matematic propus suge rează și posibilitatea unui
simbol identitar a cărui evoluție să nu fi avut parte de o recep tare
rezonantă. Într -adevăr, pentru
,
e infinit. Dacă Q scade
și mai mult,
devine un timp imaginar (radical dintr -un număr
negativ). Spre exemplu, în Fig.3 se prezintă, pe lângă cazul discutat al
poetului Cerna, graf icul pentru Q=0,5 și Pr=15. Acest a descrie adecvat
cazul autoru lui Țiganiadei care, fără să fi avut vreodată o receptare
rezonantă, se plasează, în remanen ță, deasupra puterii simbolului P. Cerna.
Conclu zia acestei analize aplicată ce lui mai puternic sim bol
identitar românesc, nu poate fi decât în favoarea demersului echilibrat al
științei fără tendință și respin gerea supralicitării sau demolării cu orice
preț a reperelor care ne definesc neamul. Modelul matematic propus
explică evoluția și comparar ea mi turilor ca fenomene de per cepție
rezonantă dar și existența simbolurilor identitare nerezonante.

MEMENTO

“Pune -ți ordine în strădaniile zilelor tale; dacă nu, cei dragi ție vor fi
cuprinși în cursa propriei tale confuzii. Cinstește -ți sufletul, ai calm și
înțelepciune, meditează că ești o parte din omenire, din viața însăși, din
materie, din toate stelele și din eternitate. Numai atunci frumoasa și
perfecta ordine din propria ta ființă poate da firului vieții acea nouă
bunătate, înțelepciune sau frumuse țe care hotărăște ziua de mâine”.
Melvin Calvin

16 *** Omagiu lui Mihail Eminescu cu prilejul a 20 de ani de la moartea sa ,
Atelierele Socec, București, 1909.
17 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent , Editura
Minerva, București, 1986.
18 N. Manolescu , Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literat ură,
Editura Paralela 45, Pitești, 2008.

332 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT

IV.8 NOLI TURBARE CIRCULOS MEOS !

Cunoscuta sentință re gală despre școală, zid și spirit nu vine din
neant ci își are sorgintea în vechi concepții statornicite în spațiul cultural
european. Una dintre aceste viziuni încetățenite este deosebit de potrivită
în context, căci ea privește spiritul științific, tehni c, ingineresc. Ne referim
la mozaicul care de peste două milenii reprezintă clipele dramatice ale
morții învățatului gr ec Arhimede (c.287 -212 î.e.n.). Dacă lărgim adecvat
unghiul de vedere, înțelegem numaidecât subiectul major al reprezentării:
poziția spi ritului în raport cu puterea. Sporind rezoluția, putem distinge, pe
de o parte, existența unui spirit pur, centrat pe idealuri și a unui spirit
practic, aplicativ , după cum, pe de altă parte, puterea poate fi cu
discernământ sau, dimpotrivă, sălbatică, pri mitivă.

Mozaic antic: Arhimede și soldatul

ILUMINĂRI SPIRITUALE 333
În secțiunea dedicată generalului roman Marcellus din
monumentala sa operă “ Vieți paralele ”, filozoful Plutarh (46 – c.122)
conturează figura lui Arhimede ca om al cetății19. Desigur, cea mai
cunoscută întâmplare pusă în seama celebrului siracu zan este legată de
descoperirea principiului fundamental al hidrostaticii (numit impropriu
“legea lui Arhimede ”): iluminat de adevărul științific, învățatul a ieșit din
baie și strigând “evrika!, evrika!” (am găsit!, am găsit!) a fugit dezbrăcat
până la pa lat. Dacă principiul descoperit ține de spiritul pur, teoretic, nu
trebuie uitat că frământarea care a dus la descoperire venea dintr -o
problemă practică pusă învățatului de către regele cetății Siracuza, Hieron
al II-lea: cum s -ar putea stabili dacă o cor oană e făcută din aur pur sau din
aur amestecat cu un metal mai ieftin?
Hieron, care era rudă și prieten cu Arhimede l -a convins pe acesta
“să întoarcă ceva din știința sa de la cele gândite spre cele practice și
amestecând gândirea cu folosul, prin lucru ri palpabile, să o facă mai
vădită pentru oamenii de rând ”. Regele a fost puternic impresionat de
afirmația învățatului că “ dacă ar avea un alt glob pământesc, ar putea să -l
miște pe acesta de aici, sprijinindu -se pe celălalt ” și l-a rugat să -i arate
“un l ucru din cele mari mișcat de o putere mică ”. Demonstrația
convingătoare s -a făcut cu “ o corabie trasă de mulți oameni și cu multă
trudă pe țărm ”: Arhimede “ așezându -se la distanță, a mișcat cu mâna, nu
cu sforțare, ci lejer, capătul unui scripete și a tras corabia ușor și fără
zguduire, ca și când ar fi lunecat pe mare ”. În consecință, învățatul a fost
îndemnat să pregătească tot felul de mașinării, atât de apărare cât și de
atac. Evident, Arhimede reprezintă cu strălucire atât spiritul științific,
teoreti c, pur, cât și spiritul tehnic, practic, ingineresc, aplicativ. Un om cu
asemenea capacitate de acoperire deopotrivă a teoriei și practicii ar fi
socotit astăzi un model pentru oricare candidat în știință și tehnică. Plutarh
ne sigură că Arhimede avea și d arul de a explica pe înțeles lucruri
îndelung cercetate de el însuși: “ S-ar putea să nu găsim prin noi înșine
demonstrația vreunei probleme, dar ajutați de învățătura lui, avem
impresia că am fi putut s -o găsim noi înșine, atât de ușor și de repede ne
duce la demonstrație ”. Așadar, învățatul din Siracuza ar putea trece drept
model pentru oricare profesor din domeniul științelor inginerești.

19 Plutarh, Vieți paralele , Volumul II, Editura Științifică, București, 1963.

334 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
Prin comparație cu Arhimede , Platon reprezintă prin excelență
spiritul pur, idealist. Într -adevăr, când a aflat de “geometria mecanică ”
(rezolvarea prin modele mecanice a unor probleme de geometrie) ca și de
aplicarea geometriei în “meșteșugurile militare ”, “Platon s -a mâniat și le –
a spus cu asprime că au nimicit și au distrus prestigiul geometriei, silind –
o să fugă de la cele necorporale și gândite la cel ce cad sub simțuri și
folosesc apoi corpuri care cer lucru de mână mult și nepriceput ”. Om al
vremii lui, cu toate că realizările de tehnică militară îi aduseseră “faima
unei inteligențe nu omenești, ci zeiești ”, Arhim ede se rușina de proiectele
lui inginerești. Plutarh notează: “Socotind că îndeletnicirea cu mecanica
și, îndeobște, tot meșteșugul care se amestecă cu folosul este lipsit de
noblețe și josnic, el (Arhimede) și-a pus toată râvna în studierea acelor
lucruri care nu amestecă frumosul și gloria cu folosul ”. Ca o subliniere a
prețuirii învățatului pentru spiritul științific pur, în detrimentul celui
aplicativ, ingineresc, este consemnat și faptul că Arhimede și -a rugat
prietenii și rudele ca pe mormânt să -i pun ă nu simbolul vreunei mașini
concepută pentru apărarea cetății, ci o sferă înscrisă într -un cilindru,
alături de inscripția privind raportul dintre volumele celor două corpuri.
În timpul războaielor cu cartaginezii conduși de Hannibal, pentru
ca cetățile s iciliene să nu se ralieze cu nord -africanii, Roma trimi te spre
Sicilia o flotă condusă de Marcus Claudius Marcellus. Într -o succesiune de
evenimente pe care nu le mai notăm, g eneralul roman asediază Siracuza
atât de pe mare, cât și de pe uscat. Este perioa da în care mașinile de război
concepute de Arhimede își arată eficacitatea. Oamenii cetății sunt uimiți
de capacitățile învățatului trăitor printre ei: “ toți siracuzanii erau parcă
uneltele mașinăriei lui Arhimede, iar cel care punea totul în mișcare și le
întorcea pe toate era el, un singur suflet ”. De cealaltă parte, asediatorii
erau înspăimântați: “ Arhimede își așezase mașinile la adăpostul zidurilor,
iar romanilor li se părea că luptă cu zeii, căci zeci de mii de răutăți se
revărsau asupra lor, fără să vadă de unde vin ”.
Nevrând să se recunoască învins de “ acest geometru care, șezând
pe țărmul mării și jucându -se, ne -a azvârlit cărăbiile – ce rușine pentru
noi”, Marcellus a transformat asediul în blocadă. Pe timpul blocadei,
romanii au luat prizonier un spartan care pornise din Siracuza pe mare. Au
urmat tratative de răscumpărare a prizonierului, pe durata cărora
Marcellus a remarcat că un turn este slab păzit și relativ ușor de escaladat.
Romanii i -au urmărit apoi pe siracuzani “ când petreceau să rbători rea
zeiței Artemis și erau porniți pe vin și pe glume și au ocupat, fără să fie

ILUMINĂRI SPIRITUALE 335
văzuți, nu numai turnul dar a u umplut cu arme și zidurile din apropiere ”.
Astfel, cetatea Siracuza a fost cucerită.
Dar ce fel de om era acest Marcellus , căruia Plutarh îi reze rvă zeci
de pagini în studiul său comparativ? Generalul Marcellus este un militar
destoinic, adept al hotărât al tacticii ofensive. În plus, ca mulți alți romani
educați , Marcellus avea o considerație deosebită pentru știința și arta
vechii Elade. Plutarh, ca și Titus Livius, consideră că generalul a dat
dovadă de omenie și blândețe în tratamentul celor învinși. Desigur, ca
militar Marcellus nu era străin de biciuirea și uciderea adversarilor, dar, cu
menționarea lui “ se spune că ” (Plutarh și -a scris cartea la aproximativ trei
veacuri după petrecerea evenimentelor), în cazul cuceririi Siracuzei
omenia și blândețea generalului s -au manifestat: “ Marcellus, privind de
sus și cercetând de jur împrejur mărimea și frumusețea cetății a plâns
mult căci îl cuprindea mila de ceea ce avea să se întâmple după puțin timp
când avea să fie prădată de oamenii din tabără ”. Vedem în Marcellus un
reprezentant al puterii cu discernământ, cum vor mai fi fost și alți
comandanți. Dar nici ei nu puteau ține în frâu ostașii – exponen ți ai puterii
sălbatice, primitive – care cereau să prade cetatea și chiar să -i dea foc ori
s-o dărâme. Cronicarul spune că Marcellus “fiind silit, a îngăduit
soldaților să ia prăzi și sclavi dar de oamenii liberi i -a oprit să se atingă
și a dat poruncă să nu ucidă, să nu siluiască și să nu facă sclav pe nici un
siracuzan ”. Adăugăm faptul că , la plecare , Marcellus a luat cele mai
frumoase statui din Siracuza pentru că “mai înainte, Roma nu avea și nici
nu cunoștea lucruri de migălită artă ”. Toate acestea su nt dovezi că omul
puterii cu discernământ arăta prețuirea cuvenită zidurilor . Plutarh, arată
însă că generalul avea o și mai mare prețuire pentru spiritul cetății căci
“mai ales uciderea lui Arhimede l -a mâniat pe Marcellus ”.
Există mai multe variante ale morții învățatului siracuzan, dar cea mai
cunoscută, menționată de Plut arh și acord cu mozaicul antic sună astfel:
“Arhimede tocmai studia singur o figură geometrică și, afundat cum era
cu gândul și cu ochii în contemplarea figurii, n -a băgat de seamă nici
năvaala romanilor, nici cucerirea cetății. Deodată, lângă el s -a oprit un
soldat roman și i -a poruncit să -l urmeze la Marcellus. Arhimede nu s -aa
învoit mai înainte de a termina problema și a o rândui spre demonstrație,
dar soldatul, mâniindu -se și scoțân d sabia l -a ucis ”. Putem concluziona că
mozaicul reprezintă spiritul plenar, ideal și pragmatic, științific și tehnic
deopotrivă, față în față cu puterea brutală, sălbatică. Cât despre omul
puterii cumpănite, “toți autorii recunosc că Marcellus a fost îndu rerat și

336 ȘCOALĂ ȘI SPIRIT
s-a dat înapoi cu groază din fața ucigașului, ca de un pângărit, iar pe
rudele lui Arhimede, după ce le -a aflat, le -a cinstit ”. Plutarh nu spune
nimic despre ultimele cuvinte ale învățatului grec dar Valerius Maximus
în “Facta et dicta memorabilia ” ne informează că la porunca soldatului de
a-l urma la Marcellus, Arhimede ar fi zis “ Noli, obsecro, istum
disturbare ”, adică “ Te implor, nu distruge asta ”. De la această formă
credibilă ca fiind naturală, s -a trecut în timp la expresia “Noli turbare
circulos meos! ” (“Nu perturba cercurile mele! ”) care e mai sugestivă
pentru cine nu cunoaște contextul. Într -adevăr, în timp ce cuvântul “ istum ”
nu spune nimic, “ circulos meos ” arată clar că e vorba de o figură
geometrică făcută și studiată de savant. În plus, dispariția cuvântului
“obsecro ” și apariția semnului de exclamare final vor să -l arate pe
Arhimede mai vertical, mai curajos în fața brutei cu sabie și coif. Forma
sugestivă a cuvintelor învățatului a fost tradusă și în limba greacă (“ Mē
mou tous kuklous taratte! ”) deși e mai probabil ca Arhimede i s -a adresat
agresorului pe limba acestuia, decât să spere că soldatul ar cunoaște limba
lui Homer .
Tema confruntării dintre spirit și putere a fost, desigur, prea
ademenitoare pentru a nu fi preluată, în diferi te forme, de oamenii de
cultură. O asemenea deschidere tematică poate fi bine ilustrată de poezia
“Arhimede și soldatul ” de Radu Stanca . În viziune poetică, învățatul
siracuzan ține un adevărat discurs în fața nepriceputului agresor pentru a -l
convinge că cercurile desenate pe nisip țin de un “act sacru ” în rezonanță
cu multe rotunjimi vădite în natură: “Să nu te -atingi de cercurile mele, /
Ostaș viclean! Și nici să nu te -nșele / Asemănarea lor cu arcul tău. / Sunt
simple jucării și nu fac rău . (…) În rot unjimea lor nu e greșeală. / Și chiar
dacă le vezi întinse -n zgură / Esența lor e tot idee pură ”. Expunerea
omului de spirit conține opinia că rezolvarea problemei este prioritară
(“Cât timp problema ea rămâne moartă, / Cât mă frământ să -i aflu
dezlegarea / Nu -ți părăsesc, fii sigur, închisoarea. ”), precum și o
potențare a judecății goetheene despre libertatea gândurilor, în sensul că
preocuparea spirituală ar elibera omul însuși (“ Înconjurat de cercurile
mele, / Fie că dorm pe prund, ori blăni de biber / C ât timp le am pe ele , eu
sunt liber! ”).
După examinarea acestor rădăcini culturale, ne putem întreba, o
dată în plus, despre semnificația dictonului care ne însoțește școala încă de
la înfiițarea ei. La vremea începuturilor, zidurile erau puține și î ndemnul
venit din partea unui exponent al puterii cu discernământ sugera , poate,

ILUMINĂRI SPIRITUALE 337
compensarea lipsurilor materiale printr -un surplus de spirit. După un secol
de existență, zestrea de ziduri este impresionantă. Nu -i negăm importanța
căci, în fond, spiritul ș i puterea sunt zugrăvite pe mozaicul aceluiași zid. În
fața unui nou secol de existență , dorim ca și pe viitor puterea deciziei în
Școala Politehnică să revină exclusiv unor oameni cu discernământ, în
timp ce cât mai mulți mandatari ai spiritului științifi c și/sau tehnic să poată
spune , la nevoie , ceva echivalent cu “Noli turbare circulos meos! ”.

Cuprins

PREFAȚA ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 7

I. ȘCOALA ȘI SPIRITUL VREMII ………………………….. ………………… 7
Personajele ………………………….. ………………………….. ………………………….. 8
Valeriu Alaci ………………………….. ………………………….. ……………. 9
Alexandru Cișman ………………………….. ………………………….. ……. 11
Remus Răduleț ………………………….. ………………………….. …………. 13
Alexandru Rogojan ………………………….. ………………………….. …… 15
Scena I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 17
Scena II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 21
Scena III ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 33
Scena IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 42
Scena V ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 45
Scena VI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 47
Scena VII ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 58
Scena VIII ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 66

II. MANDATARI A I SPIRITULUI ………………………….. …………………. 71
Chestionar ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 72
Ioan M. ANTON – „Am luptat ca școala noastr ă
să devină un MIT al României” ………………………….. … 73
Tiberiu Dimitrie BABEU – „Școala Politehnică ține pasul cu actualitatea ” …. 80
Mircea Ovidiu BĂRGLĂZAN – „Multe cadre did actice
au fost și sunt politicieni, oamen i de afaceri, patroni etc.
și numai în subsidiar dascăli și cercetători” …………………….. 83
Dumitru BECHERESCU – „Un lucru bine făcut
îți aduce satis facții depline” ……………………….. 86
Nicolae BOGOEVICI – „E lung drumul școlii,
dar ma i lung este drumul învățăturii” ……………….. 88
Nicolae I. BUDIȘAN – „Să ne întoarcem la tradiții!” ………………………… 91
Ioan CARȚIȘ – „Politehnica este o universitat e robustă,
cu un trecut străl ucit și un viitor pe măsură ………………… 95
Mircea Aurel CIUGUDEAN – „Politehnica de azi are calități
dar și lipsuri în comparație cu școala
de odinioară ” ………………………….. ………….. 100

CUPRINS 339
Borislav CRSTICI – „În perioada fastă, de început a Politehnicii,
personalități marcante au instaurat un spirit
de seriozitate, de profesionalism dublat
de devotament” ………………………….. …………………………. 104
Dumitru DABA – Aș îndemna orice tânăr dornic de cunoaștere
și adevăr strategic să îmbrățișeze ingineria
electrică ………………………….. ………………………….. …….. 106
Coleta DE SABATA – „Existența l ipsită de pasiune
nu merită să fie trăită” ………………………….. ……… 110
Ioan DE SABATA – „Regret c ă nu m -am născut mai târziu…” ………. 112
Toma DORDEA – „Suntem liberi și avem la dispoziție
cea mai mare putere a omul ui:
gândirea și știința” ………………………….. ………………… 114
Octavian GLIGOR – „Fără ingineri capabili,
progresul e de necon ceput” ………………………….. ….. 116
Virgil HAIDA – „Să fie dreptate chiar dacă piere lumea!”. ………….. ……119
Iuliu HEINRICH – „Profesiunea de dascăl m -a captivat
încă din tinerețe” ………………………….. …………………. 122
Ioan ILCA – „Savantul fără discipoli piere
ca personalitate creatoare” ………………………….. …………….. 124
Ioana IONEL – „Bunătatea, perseverența, curajul și speranța
sunt darurile pe care le -am moștenit ” ……………………. 127
Aurel Gheorghe IOVI – „Fă binele când poți, iar răul niciodată! ” …….. 132
Marin Gheorghe IVAN – „Universității Politehnice din Timișoara
îi doresc să ajungă în topul universită ților
din Europa și din lume. ” ………………………….. … 134
Ioan JURCA –„ Calitatea umană a dascălului e la fel de importantă
ca și excelența în predare și cercetare ” ……………………….. 139
Francisc Viliam KOVACS – „Conservatorismul duce la deteriorarea
standing -ului unei universități!” ……………. 142
Dan MATEESCU – „Mă abțin să dau sfaturi. Ofer, în schimb,
exemplul personal” ………………………….. …………….. 144
Tiberiu MUREȘAN – „În locul unei cărți,
aș prefera accesul la internet” ………………………….. ……… 147
Aurel Carol A. NANU – „Caută noul, descoperă -i tainele, perseverează
în munca ta! ” ………………………….. ……………………… 151
Alexandru NICHICI – Nici un efort nu este prea mare
pentru a restabili „spiritul Politeh nicii” ……………….. 154

CUPRINS 340
Marin PĂUNESCU – „Anii tinereții trebuie dedicați acumulării
de cunoștințe temeinice” ………………………….. …….. 157
Dan PERJU – „Nu merită să faci un lucru prost,
dacă poți să îl faci bine” ………………………….. ………………….. 160
Eugen POP – „În viață e important să -ți găsești echilibrul,
pacea, liniștea interioară” ………………………….. ………………. 163
Horia Liviu POPA – „Să adaptăm creativ soluții performante
pentru a urca în topul mondial al universităților ” ….. 165
Nicolae ROBU – „Să nu neglijăm ceea ce ne -a consacrat: activitatea
de formare a resurselor umane înalt calificate ”…………. 171
Bernhard ROTHENSTEIN – „Mai sunt multe de făcut,
atât la „ziduri”, cât și la „spiritul”
care domnește între ele” ………………………… 178
Eugen SERACIN – „Nimeni nu este atât de bun pe cât vrea să pară ” … 181
Constantin ȘTEFAN – „Tinerețea perm anentă a studenților
este molipsitoare” ………………………….. …………….. 183
Marin TRUȘCULESCU – „Învață atât din eșecurile
cât și din realizările vieții tale” ………………….. 185
Corneliu V. UNGUREANU – „Spiritul Școlii Politeh nice
este încă treaz , dar… ” ………………………….. 190
Radu Adrian VASIU – „Să mizăm pe integrarea în echipe internaționale
dedicate cercetărilor de vârf ” ………………………….. 193

III. SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ ………………………….. ………. 197
III.1 Râul veșnic ………………………….. ………………………….. …………………. 198
III.2 Trecătorul meu trup ………………………….. ………………………….. ……… 223
III.3 Gândul și visarea ………………………….. ………………………….. …………. 232
III.4 Ilustra ții ………………………….. ………………………….. ……………………… 262

IV. ILUMINĂRI SPIRITUALE ………………………….. …………………….. 267
IV.1 Gândind la seniori ………………………….. ………………………….. …………… 268
IV.2 Destine confluente ………………………….. ………………………….. ………….. 283
IV.3 Multum in parvo ………………………….. ………………………….. …………….. 287
IV.4 Șansă și determinare ………………………….. ………………………….. ……….. 291
IV.5 Toată lume a recunoască -i ………………………….. ………………………….. … 299
IV.5.1 Mae strul ………………………….. ………………………….. ………….. 299
IV.5.2 Das călul ………………………….. ………………………….. ………….. 302
IV.5.3 Academi cianul ………………………….. ………………………….. …. 304
IV.5.4 Șeful ………………………….. ………………………….. ……………….. 307

CUPRINS 341
IV.5.5 Retrogradul ………………………….. ………………………….. ……… 310
IV.6 Meto da culturală ………………………….. ………………………….. …………….. 313
IV.6.1 Blestemul ………………………….. ………………………….. …….. 317
IV.6.2 Studentul de odinioară ………………………….. ……………….. 319
IV.7 Știința cu tendință ………………………….. ………………………….. …………… 322
IV.7.1 Tendința demiti zării ………………………….. ……………………… 322
IV.7.2 Tendința cuplării la mit ………………………….. …………………. 324
IV.7.3 Știința fără tendință ………………………….. ………………………. 326
IV.7.4 Un model al mitului ………………………….. ………………………. 328
IV.8 Noli turbare circulos meos! ………………………….. ………………………. 332