Mecenatul cultural -artistic al Reginei Elisabeta și impactul [607140]

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza„ din Iași
Facultatea de Istorie

Mecenatul cultural -artistic al Reginei Elisabeta și impactul
asupra societății românești

Coordonator științific:
Conf. univ. dr. Topor Claudiu -Lucian

Absolvent: [anonimizat],
2020

2
Cuprins
Capitolul I: Cultura românească și lumea artiștilor în epoca regelui Carol I ………………………….. . 7
Capitolul II: Regina Elisabeta și anturajul Curții Regale ………………………….. ………………………… 23
II.1. Scurtă biografie a reginei poete ………………………….. ………………………….. ……………………. 23
II.2. Viața artiștilor la curtea reginei Elisabeta ………………………….. ………………………….. ………. 32
Capitolul III: Carmen Sylva și mecenatul cultural ………………………….. ………………………….. ……. 39
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 51
Izvoare și bilbiografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 54

3
Introducere
„Nu există decât o singură fericire: responsabilitatea.
Nu există decât o singură consolare: munca.
Nu există decât o singură plăcere: frumusețea .”1
Am ales să ne începem lucrarea noastră cu aceste cuvinte, care nu sunt altceva decât
crezul unui om, al cărui destin, dacă poate fi vorba de spre destin în viață și în istorie, s -a împletit
timp de mai bine de patru decenii cu destinul acestei națiuni. Am fi putut alege cu totul și cu to tul
alte cuvinte scrise de personajul nostru, însă le -am ales pe acestea deoarece considerăm că
ilustrează cel mai bine parcursul său biografic și justifică întru totul matricea după care s -a ghidat
în cursul existenței sale. Aceste cuvine nu sunt valabile doar pentru Carmen Sylva, creatoare de
frumos, ci și pentru prima regină a Românie și în aceeași măsură pentru Elisabeta de Wied,
omul.
Nu ne -am propus să urmărim în lucrarea noastră un personaj al lumii politice, căci,
credem noi, personajele politice sunt exponenți ai puterii, iar puterea poate avea adesea
capacitatea de a fascina pe cel ce o privește, în speță istoricul, și de a stârni în acesta pasiuni ce îi
știrbesc orice capacitate de a mai raționaliza în parametrii obiectivului, făcându -l partizan,
denaturându -i demersul și rezultatul acestuia. De aceea, am ales să studiem un personaj aflat la
cumpăna dintre planuri, aparținând în egală măsură sferei politice, prin demnitatea deținută, și
sferei culturale, prin activitatea avută. Iar regin a Elisabeta I a României întrunește toate aceste
elemente necesare pentru a intra în arealul nostru de interes.
Astfel, ne -am propus să o surprindem pe prima regină a României în postura sa de
mecena, mai puțin în aceea de regină a țării, căci, credem noi, s-a evidențiat mai mult în prima
postură, decât în cea de a do ua. Spunem aceasta, ținând cont de sistemul politic din România
modernă, în care femeile nu erau implicate prea mult în viața politică a cetății, acestora
revenindu -le, mai curând, încadrări în universul familial, casnic, și mai puțin în cel public. Iar , pe
lângă aceasta, Elisabeta nu avea nicio putere politică de facto, din moment ce nici constituția
țării, așa cum era ea formulată în anul 1866, nu îi acorda acest drept. De aceea, tindem să
considerăm că, atunci când este realizată o analiză a perioadei în care Carol I a domnit ,

1 Carmen Sylva, GoldenThoughts of Carmen Sylva Queen of Roumania, translatedby H. Sutherland Edwards, John
Lane Bodley He ad, London, John Lane Company, New York, 1910, p. 27 ; lucrare consultată în varianta e -book.

4
activitatea reginei Elisabeta pare să nu surescite prea mult interes istoricilor pare să . Suntem de
acord cu aceasta, însă, nu putem fi de acord cu acele considerente care plasează întreaga viață și
activitate a reginei în penumbra produsă de lunga domnie a augustului său soț.
Spuneam anterior că ne -am propus ilustrarea activității de mecenat cultural -artistic
întreprinsă de regină, iar de aceea, considerăm că se cuvine să realizăm o definire a termenilor,
pentru a înțelege de unde pornește textul nostru, ce încărcături semnatice atribuim vocabulelor
utilizate și, nu în cele din urmă, să justificăm modul în care am ajuns la concluziile nostre. În
virtutea acestui fapt vom în cerca să oferim, înainte de toate, o definiție a ceea ce înseamnă
cultura sau să căutăm cum pate fi definit fenomenul cultural.
Stricto sensu , termenul cultură își are so rgintea în limba latină, de la cuvântul cultura ,
care însumează„ totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor
necesare pentru comunicarea acestor valori ”2. Extinzând puțin definiția, înțelegem prin cultură
tot ceea ce este creat de om și are valoare de frumos, ajungând la formula prin care put em defini
cultura ca fiind „totce a rămas din tot ce a fost frumos”. Cultura înseamnă frumosul, înseamnă
deci arta și creația artistică.
Din definiția citată mai sus reiese faptul că fenomenul cultural, pentru a putea a fi unul
desăvârșit, trebuie să într unească cele două instituții , creatorul și obiectul creat, la care se adaugă
o formă instituționalizată de susținere și de diseminare a culturalului în plan social. Acest al
doilea element, al cadrului instituțional de susținere și diseminare , își găsește originile în ceea ce
numim astăzi mecenatul . Mecenatul este o formă de susținere a artei, rea lizată de către o
persoană al cărei statut social și financiar îi permite să susțină, în genere financiar, pe artiști și
fenomenul artistic în sine. C el care a oferit m odelul acesta de susținere este aristoc ratul roman
GaiusMaecenas, apropiat al împăratului Roman Augustus3.
Pentru a înțelege istoria modernă a României considerăm că pe lângă o temeinică
cunoaștere a istorie politice și instituționale a vremii, se impune și o riguroasă cunoaștere a
istoriei culturii naționale din acea epocă, a personajelor directoare, a direcțiilor propuse la nivelul
elitelor culturale. Astfel, numai o armonioasă sinteză a spectrului cultural și politicp utând oferi o
mai bună perspectivă asupra trecutului țării noastre. Astfel, înțelegând personajele culturale,
politicile culturale ale vremii și corelându -le cu cele politice vom putea spune de fapt ce

2https://dexonline.ro/definitie/cultur%C4%83 accesat la data de 10 -06-2020 .
3Vezi, pentru acest subiect https://www.britannica.com/biography/Gaius -Maecenas accesat la data de 10 -06-2020.

5
înseamnă istoria modernă a României, căci între cultură și politică există, credem noi, o
interdependență. Tocmai acest aspect am încercat să îl surprindem noi prin lucrarea noastră,
modul în care un reprezentant al puterii, dar care nu deține efectiv puterea , ci este mai curând un
simbol al puterii, a influen țat și s -a implicat în viața culturală a țării.
De aceea am considerat de cuviință să prezentăm cadrul general al vieții culturale
autohtone din timpul domniei lui Carol I, pentru a putea înțelege matricea după care s -a ghidat
mecenatul cultural -artistic a l reginei Elisabeta I a României, care era influențată ( n.n. matricea)
de stadiul la care se afla cultura română. Bineînțeles, nu am putut și nici nu ne -am propus să
tratăm acest subiect în manieră exhaustivă, deoarece am considerat de cuviință că stricta
prezentare a celor mai proeminente trăsături ale vieții culturale autohtone de la acea vreme este
suficientă pentru a creion a mediul cu ltural în care și -a desfășurat activitatea Elisabeta.
Am construit o biografie a reginei, iar pe lângă aceasta, am înce rcat să ilustrămmodul în
care era dusă viața la curtea reginei, încercând să surprindem acele elemente definitorii și care
dau relevanță și consistență temei noastre de cercetare. Am dorit să surprindem modul în care
regalitatea, prin persona reginei, mai cu seamă, s -a implicat în procesul de dezvoltare al culturii,
modul în care Curtea a devenit un centru de emanare a culturii, un loc în care se împleteau
muzica cu literatura, teatrul, pictura etc.
Apoi, după crearea unui cadru general , am stabilit să urmărim pe cuprinsul celui de al
treile a capitol modul concret în care s -a materializat activita tea de mecenat a reginei Elisabeta,
considerând că , în acest sens, cel mai potrivit mod de ilustrare ar fi surprinderea raporturilor pe
care regina le stabilește cu cei mai importanți e xponențiai lumii culturale românești. De
asemenea, am încercat să surpr indem care era, în fond, finalitatea mecenatului reginei, ce
urmărea acesta și care era viziunea reginei asupra fenomenului ca atare.
Prin intermediul acestei cercetări, am putut analiza și realiza , mai apoi, o viziune critică
asupra literaturii de specia litate care urmărește subiectul sau subiecte le din arealu l temei noastre.
Astfel că, adesea am putut constata faptul că lucrările cu caracter generalce studiază
istroriamodernă a României se axează pe surprinderea vieții politice și a personalității lui Carol I
în viața politică. Astfel, adesea, importanța reginei Elisabeta este trecută pe plan secund,
activitatea acesteia fiindvăzută, mai curând, ca o parte integrată domniei lui Carol, autorii
dedicându -i un capitol sau un subcapitol din lucrarea lor. Dacă este cazul să analizăm lucrările ce
se axează mai mult pe ceea ce înseamnă cultură și viață culturală în România modernă, putem

6
observa faptul că activitatea reginei capătă o oarecare importanță pentru autor. Această situație,
din câte am observa t, nu se repetă și în cazul lucrărilor ce analizează literatura epocii, cum este
cazul lui G. Călinescu și a monumentalei sale lucrări Istoria literaturi i române… , deoarece
Călinescu nu dedică niciun capitol sau subcapitol operei reginei. Acest aspect, cu toate acestea,
ne interesează mai puțin, dat fiind faptul că tema lucrării noastre nu este focalizată pe
surprinderea calității artistice a operei regi nei, ci pe activitatea de mecenat a reginei. Considerăm
că această abordare, care tinde să treacă în plan secund persoana reginei, dar și activitatea
acesteia, minimalizându -o și trecându -o în spectrul diletantismului , se datorează, într -o bună
măsură , și celor patru decenii de comunism, care au exercitat , dacă nu o demonizare a ceea ce a
însemnat monarhia română, cel puțin un proces de damnatio memoriae, căruia i-a căzut victimă,
în mod inerent, și imaginea reginei Elisabeta.
Cu toate acestea, în ultima perioadă am putut observa o redescoperire, dacă o putem numi
astfel, a personalității primei regine a României, dar și a activității sale de mecenat. Facem aici
referire la lucrările, studiile și articolele cercetătoarei Silvia Irina Zimmermann, ca re aduce
literaturii de specialitate lucrărice se fundamentează pe arhivele de la Neuwied ce surprind
aspecte mai puțin știute despre regina Elisabeta. De asemenea, și istoricul Gabriel Badea -Păun s –
a aplecat asupra subiectului , realizând o biografie a reg inei. Desigur, unele dintre aceste lucrări,
nu doar ale celor doi autori menționați, deși valoroase prin conținut, sunt editate cu scop
popularizator, fiind tipărite la îndemnul și cu susținerea Casei Regale a României. Pe lângă
literatura ceva mai recentă , o importantă sursă pentru demersul nostru a reprezentat -o
memorialistica vremii, care abundă de informații privitoare la persoana reginei, dar și la
activitatea acesteia. Iarăși, și în cazul acestora s -a impus o riguroasă atenție, dat fiind faptul că
această specie de sursă istorică înmagazinează un mare grad de subiectivism, relevat adesea prin
informații contradictorii oferite de autori.
Cu toate acestea, cor oborând toate aceste informații, consultând lucrăril e recente,
memorialistica, periodicele vremi i, am putut redacta în paginile ce urmează rezultatul muncii
noastre de cercetare, care, sperăm noi, că aduce clarificări asupra imaginii primei suverane a
României. Astfel, cunoscând activitatea reginei , vom putea mări orizontul de cunoaștere al epocii
moderne autohtone.

7
Capitolul I: Cultura românească și lumea artiștilor
în epoca regelui Carol I
Secolul XIX a fost adesea denumit ca fiind secolul națiunilor , deoarece acesta a fost
momentul în care multe dintre popoarele Europei și -au manifestat naționalismul și și -au găsit
desăvârșirea națională prin proclamarea și recunoașterea la nivel internațional a independenței
statale, după cum a fost cazul Greciei, I taliei, Belgie, Germaniei și chiar al României. Pentru
istoria națională, secolul al XIX -lea a fost momentul în care poporul român și -a câștigat, în urma
unirii de la 1859 și a Războiului de Independență de la 1877 -1878, statutul de națiune unită și
indepe ndentă. Cu toate acestea, un popor nu se deosebește printre alte popoare doar din punct de
vedere politic, ci și cultural. Înțelegem prin termenul cultură : limba, religia, tradițiile, stilul
vestimentar, literatura, miturile, arhitectura și toate celelalt e elemente ce țin de spectrul cultural –
artistic și care oferă comunităților umane specificitate.
De altfel, Europa însăși a fost adesea înțeleasă ca spațiul prin excelență civilizator.
Europa n -a fost doar leagănul civilizației greco -romane și iudeo -creștine, ci și al iluminismului,
și a funcționat îndelung ca un far călăuzitor pentru spații distinct e geografic și cultural. Amprenta
sa cea mai puternică nu putea fi lăsată însă nicăieri mai mul t decâ t pe bătrânul continent , iar
modernizarea, în a cărei cheie se înțeleg eforturile culturale ale reginei Elisabeta I a României,
nu face notă discordantă. C ultura a fost, de altfel, unul din multiplele mijloace prin care o entitate
statală a încercat să se impună la nivel internațional.
Cadrul institutionalizat asigurat în modernitate de universități și de academii a făcut
inclusiv obiectul unei competiții p entru asigurarea întâietății modelului cultural național pe scena
internațională, susținând astfel eforturile de întreținere a întâietățiipolitice. Cel mai elocvent
exemplu este acela al Grand Tour -ului realizat de europeni pe tot parcursul epocii moderne, din
roadele căruia, adunând laurii rezultatelor știintificitații secolului al XIX -lea4, s-au născut
culturile moderne majore, prin definiție seculare. Întrucât relația dintre puterea politică și cea
culturală a fost adesea una de interdependență, se poate afirma fără tăgadă că destinul națiunilor
mici, dacă se poate pune problema destinului în istorie, a fost acela de a recompune în oglindă,
cu forțe reduse, valorile culturale occidentale de actualitate, astfel facându -și prezența dezbaterile
îndelungi pe tema mimetismului cultural, al formelor fara fond . Cum România se afla de puțin

4https://www.britannica.com/topic/art -market/The -rise-of-London accesat la data de 21 -04-2020 .

8
timp pe drumul modernizării, asta dacă luăm în considerare teoriile clasice enunțate de
E. Lovinescu și Ștefan Zeletin, o radiografiere a spațiului cultural autohton va oglindi cu claritate
încercările de sincronizare cu spațiul occidental la nivel ideatic și instituțional.
Pe planul cultural -artistic, Europa secolului al XIX -lea cunoaște succesiv două curente
magistrale ce au influențat nu doar actul artistic, ci și matricea psihologiei europene, fiind vorba
aici despre romantism și realism , curen te ce s -au manifestat tardiv și cu specificități în spațiul
autohton5. Pe lângă aceste două curente de anvergură internațională au existat în spațiul autohton,
cel puțin pentru final de secol XIX și început de secol XX, o serie de curente, în principal
literare, specifice cadrului socio -cultural ce se regăsea în Vechiul Regat. Aceste curente,
promovate sub egida unor grupări de intelectuali sau a unor cunoscute reviste de cultură, veneau
să răspundă unor nevoi socio -culturale ce existau în România acelor v remuri, formulând în
sensul acesta criterii sau valori estetice pe baza cărora actul artistic, cu precădere cel literar, era
bazat , iar mai apoi, supus unei critici de specialitate.
În acest contex s -au conturat două direcții principale ce au influențat lu mea culturală
autohtonă, curente ce veneau să ofere o soluție în vederea înlesnirii procesului de dezvolatare a
vieții culturale a tinerei țări. Astfel, este vorba despre un curent ce se crease în jurul ideii că
spectrul cultural autohton nu poate fi dezvo ltat decât prin împrumutarea elementelor deja
consacrate în culturile majore ale lumii ( n.n. putem privi această direcție ca derivând din
mentalitatea de tip realistă , care se subordonează concretului, care ține seamă de elementele
imediate). Desigur, acea stă împrumutare nu trebuie înțeleasă în termenii unui simplu proces de
mimesis , aceasta ( n.n. împrumutarea elementelor culturale străine din Occident, cu precădere din
spațiul francez și cel germanic) se făcea păstrând armonia culturală a țării, prin împr umutul
formei preexistente și umplerea acesteia cu fondul autohton6. Cel de al doilea curent, plasat în
relație de complementaritate cu primul menționat , se înscrie în ideea creării acelor elemente
culturale ce se pot naște în orizontul național, promovân du-se creativitatea, fără a permite
influențe externe, care ar fi dăunătoare culturii autohtone însăși7.

5Ștefan Vasile, O istorie didactică a literaturii române, Editura Napoca Nova, Cluj -Napoca, 2015, p p. 16 -18; lucrare
consultată în varianta e -book.
6Mona Mamule a, Dialectica închiderii și deschiderii în cultura română modernă, Editura Academiei Române,
București, 2007, p. 110; lucrare consultată în varianta e -book.
7Grigore Georgiu, Istoria culturii române modern, Editura comunica re.ro, București, 2002, p. 125; lucrare
consultată în varianta e -book.

9
Au fost create, spre finalul secolului al XIX -lea, noi curente socio -culturale, închegate în
jurul unor personalități marcante ale v ieții politice și culturale a României moderne. Un astfel de
curent cultural artistic a fost cel inițiat de Constantin Stere, la Iași, și care s -a desăvârșit prin
revista Viața românească redacta tă de Garabet Ibrăileanu, purt ând denominațiunea de
poporanism. Este lesne de înțeles, chiar din numele curentului, faptul că principiile enunțate de
Stere, Ibrăileanu și colaboratorii lor graviteză în jurul termenului popor , înțeles prin prisma
comunităților rurale din spațiul românesc, cu toate că exponenții poporan ismului nu urmăresc
viața rurală, ci viața comunitară, a comunităților umane, evident, românești, așa cum a fost ea,
fără a o supune romanțări i sau, dimpotrivă, demitizării specificul ui. Astfel, actul artistic trebuie
să surprindă viața, cu momentele sale de fericire și de tristețe, într -o manieră estetică8.
Un alt curent cultural -artistic, complementar, am putea spune, până într -un punct cu
poporanismul, a fost cel inițiat de Nicolae Iorga și care se numește sămănătorism . Deși apare sub
spectrul ideii de naționalism (n.n. înțeles în termenii secolului al XIX -le), sămănătorismul se
deosebește prin accentul pe care îl pune, nu asupra valorii estetice a creației artistice, ci asupra
valorii sale etice, pedagogice. Arta este cea care trebuie să educe poporul. De asemenea, tot în
paradigma sămănătoristă , lumea rurală este văzută ca fiind componenta organică, naturală a
societății românești, căreia i se opune lumea urbană, de natură neorganică și care nu aparține, în
fond, spațiului autohton9.
Astfel, aceștia s unt parametri în care era situată viața culturală a României moderne.
Situația aceasta avea să se mențină până târziu, spre finele Primului Război Mondial,
reactivându -se în perioada interbelică, atunci când, din nou, elita politică și intelectuală trebuia să
decidă modelul pe care România interbelică avea să îl urmeze în procesul său de dezvoltare și
unificare ( n.n. făcând aici distincția dintre termenul unire și unificare ), născându -se astfel Marea
Dezbatere Interbelică ce a fost purtată între exponenți a i diverselor curente de orientare, care își
au surginte la finele secolului al XIX -lea.
Menționând despre cele două direcții pe care le putea urma cultura autohtonă în cea de a
doua jumătate de veac XIX, considerăm că am anticipat într -o bună măsură și pre ocupările ce le
aveau oamenii de cultură. Astfel, în primă fază , interesul lor a fost centrat pe ceea ce înseamnă

8George Călinescu, Istoria literaturii române compendiu, Editura Litera Internațional, Bucureș ti-Chișinău, 2001, pp.
241-242; lucrare consultată în varianta e -book.
9Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române co ntemporane, Editura Litera, Chișinău, pp. 11 -12; lucrare consultată
în varianta e -book.

10
normarea limbii române, având în vedere faptul că limba română, deși vorbită atât la nord cât și
la sud de Milcov cunoștea specificitățile zon ale, diferențiindu -se astfel vocabularul de la
Botoșani cu cel din Craiova, spre exemplu. În sensul acesta au existat multiple încercări de
uniformizare lingvistică și, mai cu seamă, de orientare ortografică pe baze etimologice în special,
luând aici ca ex emplu pe Titu Maiorescu, cu lucrarea sa Despre scrierea limbii române (1866)
sau Dicționarul limbii române , în două volume, al lui A. T. Laurian și I. C. Massim10. Trebuie să
spunem aici faptul că și în cadrul acțiunilor de orientare și consolidare a cultu rii autohtone , elita
intelectuală a fost împărțită în diverse direcții. Una dintre aceste direcții este cea a latinismului
exacerbat al limbii române, curent în ale cărui principii se înscria și abordarea de ordin filologic
a lui A. T. Laurian, primind în urma considerațiilor sale publicate în Dicționar… o serie de critici
din partea intelectualilor contemporani lui11.
Spațiul cel mai fertil producerii, dezvoltării și propagării cunoașterii superioare, am putea
spune creuzetul acesteia, este mediul academic ( n.n. înțelegem aici prin termenul de mediu
academic instituțiile cu caracter cultural: Academia Română și universitățile). Astfel că,
Modernitatea nu poate fi înțeleasă fără să luăm în ca lcul acele instituții ce își au sorgintea fie în
Evul Mediu, fie în prima parte a Modernității europene , dar care, trecând prin secolul luminilor și
secolul lui Darwin, se identifică pe sine ca fiind instituții eminamente seculare. Este aici și cazul
universităților europene, care s -au construit după două matrici deosebite prin modul de
dependențăfață de factorii politici. Este vorba aici despre modelul francez, în care puterea
centrală, politică , este profund implicată în viața universității, iar celălalt model este cel german,
de tip humboldtian, în care universitatea era independentă față de politic, elita politică fiind
obligată să asigure doar autonomia universitară și plata cadrelor didactice12.
Societatea autohtonă începe par curgerea drumului spre și prin M odernitate nu doar din
punct de vedere politic, prin unirea Principatelor, ci și cultural, prin înființarea celor două
universități românești, la Iași, în 186013 și la București, în 186414, în urma decretelor domnești

10Lucian Boia, Evoluția istoriografiei române, f.e., București, 1976, p. 125; lucrare consultată în varianta e -book.
11DLR -De la origini până la 1900, (coord. Gabriela Drăgoi, Alexandru Teodorescu, Florin Faifer, Leon Volovici,
Dan Mănucă, Remus Zăstroiu), Editura Academiei R omâne, București, 1979, p. 487; lucrare consultată în varianta
e-book.
12A History of the University in Europe, vol. 3: UNIVERSITIES IN THE NINETEENTH AND EARLY TWENTIETH
CENTURIES (1800 –1945) , editedby Walter R üegg, Cambridge Univers ity Press, New York, 2004, p. 5; lucrare
consultată în varianta e -book.
13http://www.uaic.ro/despre -uaic/ accesat la data de 24 -04-2020.
14https://unibuc.ro/despre -ub/istoric/repere -istorice/ accesat la data de 24 -04-2020.

11
emise de domnitorul Alexandru I oan Cuza. Trebuie să spunem aici că, statutul universtităților
românești în perioada modernă nu poate fi încadrat cu exactitate în unul dintre cele două modele
prezentate anterior, acesta ( n.n. statutul universităților) fiind, mai curând, o sinteză dintre
modelul francez și cel german. Aceasta, deoarece, spre exemplu, universitățile erau subordonate
Ministerului Instrucțiunii Publice, decanii și rectorii acestor instituții fiind numiți prin decret
ministerial sau domnesc, după caz15. În primii ani de la des chidere, la catedrele universitare
românești numărul profesorilor era unul modest, ca și al studenților, de altfel, acest aspect
ameliorându -se odată cu trecerea timpului și dezvoltarea mediului universitar prin înființarea de
noi catedre și facultăți. De asemenea, trebuie să menționăm faptul că mulți dintre prim ii
universitari au fost formați, din punct de vedere academic , în spațiul occidental, fie în cultura
germană, după cum este cazul lui Titu Maiorescu sau al lui Iacob Negruzzi, fie în cultura
franceză, după cum este cazul lui Vasile Boerescu sau Gheorghe Costaforu.
Pe lângă universități, un rol important în spațiul cultural l -au avut și asociațiile culturale
formate de elita intelectuală a României. Poate dintre toate acestea, sub spectrul instituțional și
național, cea mai importantă a fost Societatea Literară Român ă, înființată la data de 1 aprilie a
anului 1866, care avea să își schimbe denumirea în Societatea Academică Română. Această
societate aduna 21 de membri fondatori din întreg spațiul locuit de români ( n.n. atât din
Moldova și Muntenia, cât și din Bucovina , Basarabia sau Transilvania) care doreau crearea unei
instituții de cultură care să reunească cele mai importante nume ale culturii autohtone16 și să
dețină același rol pe care academiile Europei Occidentale îl dețineau de secole . Putem oferi aici
exempl ul Academiei Franceze, înființată la 1630 și care avea rol de arbitru și normator pe scena
cultural -artistică a Franței17. Societatea Academică Româ nă avea să fie redenumită Academia
Română și să fie pusă sub egida statului român în anul 1879: „Socie tatea Academica Română –
Discuțiunea confirmării ei ca Institut de Statu”18. Trebuie să menționăm aici că această
modificare, nu doar a denominațiunii instituției, cât mai ales a statutului său în raport cu
autoritățile politice, marchează, în fond, trecerea la o independență și maturitate a mediului

15Lucian Nastasă, Suveranii universităților românești. Mecanisme de selecție și promovare a elitei intelectuale, vol.
1: Profesorii Facultății de Filosofie și Litere (1864 -1948) , Editura Limes, Cluj -Napoca, 2007, p. 18; lucrare
consultată în varian ta e-book.
16https://acad.ro/academia2002/acadrom/pag_ist.htm accesat la data de 24 -04-2020.
17***Encyclopedia of Enlightenment, editedbyMichaleDelon, vol. 1: A-L, Routledge, New York and London, 2013,
p. 6; lucrare consultată în varianta e -book.
18Analele Academiei Române, 1878 -188, Indice Alfabetic,tipografia Carol Goble, București, 1890, p. 102; lucrare
consultată în varianta e -book.

12
academic autohton, aspect ce trebuia să secondeze independența statală a României, câștigată pe
frontul sud dunărean, cu un an înainte. Astfel, putem spune că se face trecere cu adevărat spre
ceea ce înseamnă mo dernitatea , deoarece se trece într -o nouă etapă, cea a diseminării culturale19
prin intermediul instituțiilor specializate sau a aso ciațiilor culturale și organelor acestora de
presă.
Menționam în rândurile de mai sus faptul că Societatea Academică Română a fost cea
mai importantă instituție culturală, poate și din prisma implicării factorului politic în organizarea
și funcționarea acesteia. Cu toate acestea, Societatea… este un exemp lu particular de asociație
culturală din multitudinea societăților ce au activat în secolul al XIX -le și chiar după acesta. Un
astfel de exemplu, al unei societăți ce a marcat profund lumea culturală a României acelei epoci
și în cadrul căreia au activat m ari nume, a fost Societatea Junimea . Aceasta este o asociație ce se
naște din dorința a cinci tineri intelectuali: Titu Maiorescu (24 de ani), Iacob Negruzzi (21 de
ani), Vasile Pogor (26 de ani), Petre P. Carp (26 de ani) și Theodor Rosseti (30 de ani)20, în Iași,
la finele anului 1863, Maiorescu notând într -o scrisoare adresată surorii sale: „Am izbutit, în fine,
să adun în jurul meu, într -o unitate, cele mai viabile elemente din Iași […]; alcătuim o societate
bazată pe principii de încetățenit”21. Soci etatea și -a început activitatea înaintea Societății
Academice Române , iar spre deosebire de aceasta, Junimea își va păstra independența față de
factorul politic, chiar dacă va formula un concept politic, nu doar cultural, intitula junimism.
Acest lucru va oferi membrilor săi o libertate de abordare și de raportare la actul artistic ( n.n. cu
precădere față de literatură)22.
Ideile junimiste au fost diseminate în mediul universitar ieșean prin cursurile legate de
fonetica și ortografia limbii române ținute la Universitatea din Iași, dezvoltate cu timpul în
lucrări precum: Despre scrierea limbii române ( de care am amintit în paginile anterioare) a lui
Maiorescu23. Abia din 1867 societatea Junimea avea să își dezvolte propriul organ de presă numit
Convorbiri li terare24, în vederea popularizării ideilor emise de reprezentanții societății, urmând

19Politici culturale și modele intelectuale în România, editat de: Lucian Nastasă, Dragoș Sdrobiș, Editur a Mega,
Cluj-Napoca, 2013, p. 9; lucrare consultată în varianta e -book.
20Iacob Negruzzi, Amintiri din Junimea , Editura Hu manitas, București, 2011, p. 14; lucrare consultată în varianta e –
book.
21Nicolae Manole scu, Istoria Critică a Literaturii Române,5 secole de literatură, Editura Para lelea 45, Pitești, 2008,
p. 359; lucrare consultată în varianta e -book.
22Ion Hangiu, Societăți și asociații în știința românească, f.e., București, 1981, p. 20.
23Ibidem, p. 20.
24Gheorghe Panu, Amintiri de la „Junimea” din Iași, vol. 1, Editura Remus Cioflec, f.l., 1942, p. 9; lucrare
consultată în varianta e -book.

13
probabil dictonul latinesc: verba volant, scripta manent . Revista Convorbiri literare trebuia să
funcționeze ca pâ rghie în procesul criticii literare pe care Maiorescu, dar și alții o pregă teau
pentru scrierile ce aveau s ă cunoască lumina tiparului, pentru a analiza și a observa evoluția
literară a societăților cu caracter literar25. Putem spune astfel că revista Convorbiri literare
marchează trecerea de la înd emnul lui Heliade Rădulescu: „Scrieți, băieți, orice, numai
scrieți!”26, de natură romantică, la o maturizare a actului artistic prin existența criticii, care nu
vine decât să valideze operele cele mai semnificative și valoroase. Cu alte cuvinte, perioada
junimistă și cea a Convorbirilor literare reprezintă maturizarea, sub spectru creator , artistic și
estetic , culturii române. Junimea și organul său de presă reunește sub acel ași crez cultural alături
de Maiorescu, pe Vasile Alecsandri, pe Mihai Eminescu, I on Creangă, Ioan Slavici, Ion L.
Caragiale27 și alții, promovând și formând o adevărată elită literară. Un alt merit al Junimii este
acela de a oferi norma ortografică și ortogramică a limbii române prin lucrările și studiile
realizate de junimiști în anii de transformare culturală a României.
Pe lângă Societatea Academică Română și Junimea au existat multe alte societăți
importante ce au avut un hotărâtor aport în procesul de dezvoltare și în mecena culturală din
spațiul authoton. Astfel că, merită să amin tim tot aici de Societatea Ateneului Român care ia
ființă în anul 1865 din inițiativa lui C. Esarcu, V . A. Urechia, P. S. Aurelian și N. Kretzulescu,
acesta din urmă fiind chiar și ministru al instrucțiunii publice și cultelor. Membrii acestei
societăți erau literați, după cum este cazul lui B. P. Hașdeu, oameni de știință, amintind aici de
cazul lui Emanoil Bacaloglu, sau pictori precum era Theodor Aman28. Pe lângă organele de presă
ale Societății (n.n.Ateneul Român, Buletinul Societății Ateneului Român, Anuarul Ateneului
Român 29etc), pentru a po pulariza ideile culturale proiectate de societate , membrii acesteia
organizează și câteva serii de conferințe, pe dive rse teme, începând cu anul 1865tradiția
conferințelor ce au existat până în perioada interbelică chiar30.
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale Societății Ateneului Român , inițiator fiindu -i
C. Esarcu, care a gândit planu l cât timp acesta se afla în Italia, în misiune diplomatică la Roma, a
fost ridicarea unui edificiu care avea ca principal scop aducerea laolată a mai multor societăț i

25Convorbiri literare, an. I, 1867, nr. 1 (15 martie), p. 3, apud Ion Hngiu, op. cit., p. 20.
26Grigore Georgiu, op. cit., p. 113.
27Ion Hangiu, op. cit., p. 21.
28Ibidem, p. 22.
29Ibidem, pp. 22 -23.
30Gheorghe Adamescu, Ateneul Român , în Boabe de grâu, Anul II, nr. 3, martie 1931, p. 142.

14
culturale și științifice românești. Proiectul a fost inițiat în anul 1886, din veniturile proprii ale lui
Esarcu și prin subscripție publică, cetățenii fiind îndemnați să doneze pentru finalizarea lucrărilor
de construcți e a Ateneului Român prin intermed iul unui slogan, pe care îl putem considera cel
puțin haios: „Dați un leu pentru Ateneu!”31, monumentala construcție fiind finalizată în anul
1888.
Au existat chiar și societăți ce încurajau activitățile cultural -artistice sau științifice
întreprinse de t ineri, după cum a fost cazul Societății Tinerimea română ce organiza concursuri
pentru elevi, oferindu -le acestora diverse premii. Printe cei premiați de către această societate,
care era formată din nume sonore ale culturii române, putem aminti pe Alexand ru Dima, pe
Tudor Vianu sau Vasile Pârvan32. Pe lângă aceste asociații pe care le -am prezentat, în Vechiul
Regat au existat multe altele, cu diverse domenii de interes, de la Societatea de științe
geografice , la cea politehnică, de științe medicale, matema tice etc.
Nu trebuie să credem, în mod eronat, faptul că viața culturală românească, cu reușitele și
progresele sale, se datorează exclusiv eforturilor și inițiativei elitei intelectuale a Vechiului
Regat. Un important aport, față de ceea ce înseamnă dezvoltare cult urii, l -a avut și elita
intelectuală românească, dar de peste hotarele României lui Carol I, care a activat sub auspicii
diferite, militând, cu riscul de a exagera poate, pentru păstrarea autenticității și specificității
comunităților românești, fie ele di n Transilvania, Bucovina sau Basarabia. Poate din toate
asociațiile ce au existat în teritoriile românești din afara Vechiului Regat cea care a avut cea mai
mare influență și a reprezentat un adevărat nucleu al românismului de peste granițe a fost
Asociați a transilvană pentru literatura română și cultura poporului român numită în mod
generic Astra , ce avea să ia ființă la Sibiu, în anul 186133. Această asociație culturală avea să își
deschidă, începând cu anul 1868, filiale în tot cuprinsul Transilvaniei, p opularizând astfel
conceptele naționale ale asocieției34.
Fenomenul Astra trebuie înțeles în contextul în care acesta a apărut, numai astfel putând
înțelege resorturile ce au stat la baza direcției culturale adoptate de asocieție. Astfel că, într -o
bună măsură, existența acestei asociații se suprapune momentului în care Imperiu l Hbsburgic
trecea printr -o criză identitară, pe care autoritățile de la Budapesta au știut să o fructifice. Altfel

31https://www.fg e.org.ro/filarmonica/istoric -ateneu/ accesat la data de 26 -04-2020.
32Ion Hngiu, op. cit., p. 26.
33Ioan Bolovan, Regional cultural associationsamongtheromanians of Transylvania, 1861 -1914 , în Romanian
Civilisation , vol 4, nr. 2, vara 1995, p. 62.
34Ioan Georgescu, Astra ,în Boabe de grâu , Anul I, nr. 4, iunie 1930, p. 223.

15
spus, odată cu anul 1867, Transilvania este integrată Regatului Ungarie, autoritățile de la
Budapesta promovând o politică de maghiarizare a Transilvaniei, căreia a încercat să -i reziste,
prin pârghii culturale, elita intelectuală românească ce s -a coagulat în jurul Astrei , dar și a altor
asociații culturale înființate anterior de Astra , la Arad, la Sighet sau Maramureș.
Într-o strânsă legătur ă cu lumea literelor, a scriitorilor este lumea teatrului, ca spațiu fizic ,
ce reunește pe actori, pe de -o parte, și pe publicul iubitor al artei dramatice,pe de altă parte, dar și
ca spațiu al manifestărilor ludice, în care personajele imaginate de dramat urgi prind viață pe
scenele de spectacol. Dincolo de caracterul umoristic, de divertisment, am putea spune, teatrul
mai are și un rol pedagogic, moralizator. Tradiția teatrului în România își găsește originea la
mijloc de veac XIX, când se înființează, atâ t la Iași, cât și la București, teatre, clădiri noi fiind
inaugurate în timpul lui Carol I, după cum este cazul Teatrului Național din Iași, inaugurat în
anul 1894, după modele construcțiilor similare din cuprinsul Europei. Desăvârșirea, am putea -o
numi, a artei teatrale s -a realizat în timpul domniei regelui Carol I, atunci când repertoriul artistic
al teatrelor a fost îmbogățit de lucrările dramaturgilor români, după cum este cazul lui Vasile
Alecsandri sau cel al lui Ion Luca Caragiale, pentru dramaturgi a umoristică, a lui Bogdan
Petriceicu Hașdeu etc, dar și ca urmare a traducerilor ce s -au realizat din scriitorii ce au marcat
profunnd cultura umanității, amintindu -i aici pe Hugo, Tolstoi, Labiche sau Shakespeare35.
Treptat, până spre 1877 -1878, actorii încep să își ceară drepturile ce recurg în urma actului
artistic prestat pe scenele din țară, ajungându -se cu timpul la o adevărată profesionalizare a
fenomenului actoricesc. Trebuie să menționăm tot aici faptul că mediul cultural românesc din
epoca lui Ca rol I putea forma tinerele talente și le putea iniția în arta teatrului prin intermediul
instituțiilor de învățământ superior, de profil36, existente încă din timpul domniei lui Cuza, dar
care și -au găsit desăvârșirea instituțională în timpul domniei lui C arol I.
La aceste instituții de belle arte au studiat tineri ce aveau să lase posterității adevărate
capodopere de artă. Este aici cazul școlii românești de arhitectură ce îl are ca inițiator pe Ion
Mincu ai cărui elevi, printre care putem aminti pe Nicol ae Gabrilescu sau Ion Berindei, au

35Maria Platon, Dezvoltarea culturală între 1878 -1918 , în Istoria Românilor, vol.7, tom II, De la Independență la
Marea Unire (1878 -1918), (coord. Gheorghe Platon), Editura Enciclopedic ă, București, 2003, pp. 590 -591; lucrare
consultată în varianta e -book
36Dan Berindei, Dezvoltarea culturală în perioada 1848 -1878 , în Istoria românilor , vol. 7, tom I, Constituirea
României Moderne (1821 -1878) , (coord. Dan Berindei), Editura Enciclo pedică, București, 2003, p. 818; lucrare
consultată în varianta e -book.

16
înfrumusețat peisajul arhitectural autohon cu clădiri precum Palatul Culturii din Iași sau Palatul
Cantacuzino din București37.
Exceptând literatura, dintre toate celelalte domenii de activitate artistică pictura a
cunosc ut cea mai rapidă înflorire în timpul domniei lui Carol I, aceasta și datorită tradiției
picturale ce exista în spațiul autohton. Tradiția picturală bizantină a supraviețuit și după căderea
Constantinopolului în spațiul creștin de rit oriental prin interme diul școlilor de zugravi ce s -au
creat, fie în Rusia, în jurul lui Rubliov, fie în Serbia sau chiar în spațiul românesc, prin școala de
pictori bisericești ce a existat la Iași, în cadrul Academiei Mihăilene38. Desigur, nu trebuie să
considerăm că pictorii români au rămas fideli doar iconografiei bizantine normate de Erminii,
aceștia au avut numeroase contact e, în cadrul școlilor de pictură din Occident, cu principalele
curente artistice ce influențau actul artistic, dar și cu noi metode de compoziție, de stil și,
finalmente, de tehnică. Este aici cazul marelui pictor româ n Nicolae Grigorescu care, în urma
contactului avut cu mediul artistic parizian, își desăvârșește opera artistică, punând bazele unei
adevărate școli de pictură în țara noas tră39, înscriind România în rândul popoarelor iubitoare și
promotoare de frumos, prin înfățișarea specificului său prin intermediul culorilor.
Tinerii artiști români se vor coaliza, în vederea unei mai bune reprezentări față de public,
în jurul unei asoci ații numite Tinerimea artistică , reunind pe Luchian, Vermont, Petrașcu etc,
care derivă dintr -o altă soci etate creată de aceiași artiști, menționați anterior , în toamna lui
189740. Acestei societăți i se datorează inițierea unei expoziții de artă de anverg ură
internațională, găzduită de hotelul Union , la care au participat și artiș ti români, arătând astfel
desch iderea mediului artistic autohton față de mediul artistic universal, înlesnind, de asemenea,
promovarea artiștilor autohtoni la nivel internațional. De asemenea, asociației Ileana i se
datorează și pătrunderea curentului avangardist în spațiul românesc, reliind astfel spațiul
autohton la marile curente occidentale41.
Tot aici trebuie să amintim un alt pictor român, ce a impresionat prin temele pe care a
ales să le reprez inte pe pânză, fiind vorba de Octav Băncilă, a cărui operă s -a concentrat asupra

37Maria Platon, Dezvoltarea culturală între 1878 -1918 , în Istoria Românilor, vol. 7, tom II, De la Independeță la
Marea Unire (1878 -1918), (coord . Gheorghe Platon), ed. cit., pp. 594 -595.
38Ibidem, p. 597.
39Ibidem, p. 598.
40Adrian -Silvan Ionescu, Mișcarea artistic oficială în România secolului al XIX -lea, Editura N MP, București, 2008
pp. 238 -240; lucrare consultată în variantă e -book.
41Constantina Raveca Buleu, Ezoterismul românesc interbelic , în Mișcarea literară, Anul XIII, nr. 3 (51), 2014,
Bistrița, p. 97 .

17
reprezentării vieții omului simplu, de rând, am putea spune. Băncilă este pictorul Răscoalei ,
reprezentările grafice ieșite de sub penelul său, care il ustrează pe țăranul român în timpul
tristului eveniment de la 190742, sensibilizează privitorul prin dramatismul momentului
imortalizat, prin naturalețea personajelor, încercând astfel ( n.n. Băncilă) să transmită sentimentul
personajelor imortalizate către privitorii artei sale.
În rândul celor șapte arte , muzica ocupă un loc aparte, existența ei și formele pe care ea
le-a căpătat, în funcție de zona geografică sau epoca istorică, ilustrează, în fond, comunități
umane. Muzic a tezaurizează în ea nu doar o tehnică de armozinizare a sunetelor , aceasta este
păstrătoare a mitului, a legendei, a literaturii populare pe care o deține un popor. Oralitatea
muzicii a dus la perenizarea miturilor și legendelor, alături de poveștile populare. Poate cel mai
facil exemp lu și cel mai g răitor în acest sens este doina românească, ce a fost înscrisă în
patrimoniul cultural imaterial UNESCO. De la doină, de la cântul popular și de la muzica
psaltică ( fie ea sacră sau profană) începe istoria muzicii în spațiul românesc. Proc esului de
dezvoltare culturală început în secolul al XIX -lea nu îi scapă nici lumea muzicii, aceasta
începând să se dezvolte, dintr -o formă populară, arhaică, nu exagerăm dacă o numim arhetipală,
la una de tip modern, rafinată prin varietatea instrumentalu lui folosit, prin armonizarea notelor,
ajungându -se, finalmente, la o producție de muzică cultă, specifică spațiului european occidental
încă din timpurile Renașterii.
Asemenea altor domenii artistice, și în muzică progresul se înregistrează direct
proporț ional cu înființarea și dezvoltarea asociațiilor și instituțiilor de profil, care nu au doar scop
reprezentativ ci și didactic, formativ și chiar normativ ( în funcție de context). Putem aminti aici,
spre exemplu Societate filarmonică română ce își propuse se răspândirea muzicii clasice în
rândul marii populații a țării43. Prin aceasta, putem spune faptul că arta muzicală începe să se
occidentalizeze prin intermediul cursurilor studiate în cadrul Conservatoarelor de stat înființate la
Iași și București, prin înființarea unei prime orchestre simfonice cu caracter permanent în anii
’60 ai secolului al XIX -lea, fiind formați astfel primii compozitori de muzică cultă românească44.

42Maria Platon, Dezvoltarea culturală între 1878 -1918 , în Istoria Românilor, vol. 7, tom II, De la Independeță la
Marea Unire (1878 -1918), (coord. Gheorghe Platon), ed. cit., p. 599.
43Dan Berindei, Societatea Românească în vremea lui Carol I (1866 -1876), Editura Militară, București, 1992, p.
239.
44Valentina Sandu -Dediu, Muzica Românească până în 1944: Accente naționale între Romantism și Modernism , în
(https://coolsound.ro/wp -content/uploads/2018/11/VSD_muzica -romaneasca -pana -in-1944_RO_2.pd f accesat la
data de 8 -05-2020)

18
Acesta este contextul în care George Stephănescu avea să compună Uvertura Națională
(1866), prima simfonie românească, de altfel, în care avea să fie compusă prima operă
românească intitulată Petru Rareș , de către Eduard Caudella, amintind aici și pe Ciprian
Porumbescu care compune în Bucovina, inspirat de specificul locului natal45. Este, de asemenea,
epoca în care avea să se facă remarcată pe scenele din țară și din E uropa prima mare soprană a
țării, născută la Brăila în 1860, fiind aici vorba de Hariclea D arclée46. Dintre toți aceștia, cel mai
mult s -a evidențiat, datorită impactului a supra publicului și criticii, nu doar naționale, ci și
internaționale, muzicianul George Enescu, cel care avea să lege o strânsă legătură cu suverana
României, Elisabeta .
Cultura unui popor modern nu depinde în mod exclusiv doar de î naltele instituții de
învățământ , de asociațiile culturale, de forurile cele mai înalte intelectuale, ci și de gradul de
culturalizare pe care populația de rând ( n.n. exponenții lumii rurale, meșteșugarii, micii
comercianți) îl are. De acest aspect atât de importa nt în dezvolatarea unei țări a fost interesat și
predecesorul lui Caro I, Alexandu Ioan Cuza, care va institui, prin decretul domnesc din 1864,
învățământul primar de patru 4 clase, gratuit și obligatoriu pe tot cuprinsul Principatelor Unite47.
Nu ne vom opri acum spre a analiza care au fost mizele socio -politice ale acestei legi, importantă
fiind aici calea pe care Cuza o deschide spre un învățământ public pus sub autoritatea statului și
pe care urmașul său la domnie, Carol I, o va urma prin î mbunătățiri și noi reglementări ce aveau
să fie impuse de contextul tehnologic, social și politic al vremii.
Cu toate că exista o lege a învățămân tului din timpul lui Cuza, iar c onstituția din anul
1866, prin articolul 23, asigura dezvoltare perpetuă a înv ățământului48,la venirea lui Carol în
țară, situația reală era una t ristă, am putea -o numi. Spunem aceasta deoarece, din cele 3000 de
localități, câte erau în Principate la acea dată, doar aproximativ 1300 dintre acestea dețineu o
școală, multe din localur ile de școală existente fiind improvizate și improprii desfășurării actului
didactic49, fapt ce avea să dureze și să se schimbe în sensul unei evoluții cu un ritm lent. În acest
contex, Carol se va interesa și de dezvoltarea țării pe plan educațional, nu d oar militar sau
economic.

45Ibidem.
46http://www.darclee -voice -contest.com/rom/istoric.htm accesat la data de 08 -05-2020.
47Nicolae Isar, Istoria Modernă a României, partea a II -a, Ed iția II, Editura Fundației România de mâine, București,
2005 , p. 144.
48Dan Berindei, Societatea românească în vremea lui Carol I (1866 -1876), ed. cit., p. 211.
49Paul Lindenberg, Regele Carol I al României, traducere din germană de Ion Nastasia, Editura Hum anitas,
București, 2003, pp. 70 -71.

19
Dintre toți intelctualii ce au deținut la un moment dat portofoliul Ministerului
Instrucțiunii Publice, cel mai mult s -a evidențiat Spiru Haret, care va articula o serie de legi ale
învățământului, ce aveau să ducă la îmbunătățir ea actului educațional. Astfel, Haret avea să
emită în anul 1898 o lege a învățământului secundar superior de inspirație suedeză, iar la un an
după aceasta, avea să reglementeze învățământul profesional, punând astfel bazele
învățământului modern românesc. Miza legilor educației emise în mandatul lui Haret își găsește
obârșia în principiile economice, politice și sociale înscrise curentului haretist , ce propunea
dezvoltarea economică a țării ca urmare a emancipării sociale și economice a țăranului50, în fon d,
a individului care, sub spectru demografic, era majoritar în România celei de a doua jumătăți a
secolului al XIX -lea.
Critica junimistă de care aminteam în paginile anterioare, corelată cu sporirea numărului
de oameni cunoscători de carte ( n.n. ne refe rim aici la acele persoane care aveau capacitatea de
scriere, citire și înțelegere a unui text) a u dus la perfecționarea scrierii de natură artistică, dar și
la o formă de profesionalizare a scrisului. Cu alte cuvinte, epoca domniei lui Carol se
caracteri zează printr -un continuu proces de devenire, prin maturizare și perfecționare, a literaturii
autohtone, în toate genurile sale, fie că vorbim de cel epic, liric sau dramatic. Astfel că, cea de a
doua jumătate a secolului al XIX -lea este perioada de debut ș i de consacrare a unor personaje ce
au marcat cultura română.
Lirica, spre exemplu, ca formă artistică a scrierii, cunoaște în perioada analizată două
etape principale, care se structurează în jurul a două nume sonore, fiind vorba aici de Alecsandi,
într-o primă etapă, urmat de Eminescu, în cea de a doua etapă. Astfel că, Vasile Alecsandri avea
să marcheze literatura lirică a vremii sale, contribuind prin lucările sale la o perfecționare și la o
maturizare a poeziei românești. Acesta este cel care îmbogățe ște inventarul stilistic al poeziei
prin meșteșug creator, înfrumusețând versurile sale, fapt ce va duce la consacrarea sa ca poet de
anvergură națională. Pe lângă aceasta, lui Alecsandri îi mai poate fi atribuit un mare merit, ca
urmare a muncii pe care a depus -o, acela al adunării și publicării de versuri ale creației populare,
înscriind în rândul acestora cunoscutele balade Miorița și Toma Alimoș51.
A doua etapă pe care o cunoaște lirica autohtonă în procesul său de devenire este marcată
de geniul eminescian care aduce cu sine maturizarea, fără să exagerăm, desăvârșirea poeziei

50Antologia legilor învățământului din România, (coord. Gheorghe Bunescu), Institutul de Științe ale Educaț iei,
București, 2004, pp. 10 -12; lucrare consultată în variantă e -book.
51DLR , ed. cit., p. 17.

20
autohtone, aceasta, cu toate că Eminescu întruchipează romantismul tardiv din literatura română,
de care aminteam la începutul luc rării. Chiar dacă viața sa biologică a fost una scurtă, aceasta a
fost condens ată din punct de vedere creator, poetul marcând profund literatura autohtonă.
Trebuie să menționăm aici că Junimea și junimismul , la care aderă și Eminescu, l -au ajutat în
promovarea operelor sale52. Pe lângă Eminescu, lumea literară cunoaște și contribuțiile, în
domeniul epicului, lui Ioan Slavici, Ion Creangă și Ion L. Caragiale, care aveau să devină cei
patru mari clasici ai literaturii române ( n.n. cei patru scriitori menționați nu sunt numiți clasici
datorită apartenenței lor la curentul clasicist , aceștia aparținând, mai curând, realismului, pe care
trebuie să îl înțelegem în contextul românesc, ci datorită faptului că s unt cei care deschid drumuri
în literatură, oferind modele literare prin operele lor, care rămân valabile până în
contemporaneitate).
Cea de a doua jumătate a secolului al XIX -lea marchează societatea românească prin
maturizarea unei noi categorii sociale, acea a burghezului. Ștefan Zeletin, în lucrarea sa
Burghezia română , definește această categorie socială ca fiind aceea care are ca obiect de interes
schimbul de mărfuri53. Desigur, aceasta este o definiție care ia î n calcul doar valența de natură
mercant ilăpe care această ca tegorie socială o are. Astfel , suntem de părere că, pe lângă valența
economică, burghezia deține și o valență culturală, ce rezidă din educația pe care aceasta o are.
Cu alte cuvinte, burghezia este categoria socială care conține, în m area sa majoritate, cunoscători
de carte și, mai mult de atât, consumatori de literatură și de artă în genere . Acesta este contextul
socio -cultural al dezvoltării presei în perioadă.
Dezvoltarea presei s -a produs direct proporțional cu dezvoltarea pe pl an politic,
economic, social și cultura l a României. Spunem aceasta de orece în anul 1877, în România ,
aveau să cunoască lumina tiparului în jur de 50 de publicații periodice. După aprox imativ un
deceniu, în care România devenise stat independent, presa rom ânească cunoaște undeva la 200
de publicații periodice, ritmul ascendent al numărului de publicații periodice menținându -se
același până spre începutul Primului Război Mondial54. Nu trebuie să idealizăm evoluția presei
românești, spunând aceasta deoarece m ulte dintre publicații erau aservite politicului, fiind
organele de presă ale anumitor partide sau grupuri cu interese politice. De menționat aici fiind

52KeithHitchins, România 1866 -1947 , Ediția a V-a, traducere din engleză de George G. Potra și Delia Războlescu,
Editura Hum anitas, București, 2013, p. 262; lucrare consultată în varianta e -book.
53Ștefan Zeletin, Burghezia română, Editura Humanitas, București , f.a., p. 25; lucrare consultată în varianta e -book.
54Maria Platon, Dezvoltarea culturală între 1878 -1918 , în Istoria Românilor, vol. 7, tom II, De la Independeță la
Marea Unire (1878 -1918), (coord. Gheorghe Platon), ed. cit., p. 553.

21
publicația Adevărul , condusă de Alexandru Beldiman, care s -a remarcat printr -un pronunțat
caracter antidinastic, Carol I neintervenind în vederea suprimării acestor publicații55. Pe lângă
aceasta, presa românească a vremii cunoștea un mare număr de publicații cu existență meteorică,
aparițiile și disparițiile periodicelor din peisajul publicist ic românesc fiind o normalitate. Cu
toate acestea, publicistica românească a cunoscut o dezvoltare pozitivă și ca urmare a cooptării în
cadrul redacțiilor unor personaje marcante ale culturii, făcând aici referire la Eminescu, la Slavici
și alții, sub semn ătura cărora au fost date tiparului articole ce tratau, într -un mod critic, riguros,
chestiuni de natur ă politică, juridică, economică, culturală etc. Trebuie să spunem aici și faptul
că, o parte din publicațiile apărute în timpul domniei regelui Carol I a veau să reziste timpului
până la final de perioadă interbelică sau chiar până la instaurarea regimului comunist în
România.
Se cuvine să menționăm faptul că, la ceea ce î nseamnă procesul de evoluție a culturii, un
aport important l -au deținut și inițiative le regale. În virtutea acestui fapt, Carol I va fi cel care va
pune bazele Fundației Universitare Carol I, de asemenea, inaugurând, în anul 1869, împreună cu
Elisabeta, Universitatea din București, mai precis deschiderea facultății de medicină, a palatului
universitar din Copou, a Teatrului Naționnal din Iași etc. Desigur, acestea toate nu au fost făcute
cu scopul exclusiv de a ridica nivelul cultural al țării, ci și de a spori, atât regelui, cât și dinastiei,
capitalul de imagine în societate.
În cele cât eva pagini ale primului capitol din lucrarea noastră de licență, am încercat să
surprindem acele elemente pe care le -am considerat definitorii pentru viața cultu rală
românânească din timpul domniei lui Carol. Astfel că, putem observa faptul că această peri oadă,
ce poate fi aproximată la cinci decenii, a reprezentat nașterea culturii moderne române. Aceasta
este perioada de devenire culturală a României, perioada în care cultura este direcționată pe
criterii moderne, în care oamenii de cultură caută variant a cea mai potrivită de manifestare a
specificului național în mediul cultural. Este epoca marilor întrebări și a răspunsurilor, de o
potrivă, a încercărilor de definire a culturii și naționalului. Este epoca disputelor între
intelectuali, între latiniști ș i nelatiniști, între junimiști și contestatari ai junimmismului , curent
care aduce maturizarea culturii autohtone, cel puțin pe plan literar. De asemenea, acum este
perioada în care mediul universitar românesc și cel academic înlesnesc contactele cu cultur ile
majore, dacă le putem numi astfel, ale Europei, la nivel instituțional, depășind etapa pașoptistă în

55Paul Lindenberg, op. cit., p. 117.

22
care aceste contacte erau realizate doar de către puținii tineri ce plecau la studii în străinătate. Nu
trebuie să uităm, de as emenea, că aceasta este perioada în care România se face cunoscută lumii,
în mediul cultural, social, economic, prin cele patru participări la Expozițiile Universale de la
Paris ( în anii 1867, 1889, 1990, 1905)56. Astfel, putem afirma că acum, în timpul sau, mai bine
spus, odată cu domnia lui Carol I, se construiește, în fond, România modernă.

56https://www.mae.ro/node/8931 accesat la data de 09 -05-2020.

23
Capitolul II: Regina Elisabeta și anturajul Curți i Regale
II.1. Scurtă biografie a reginei poete
Adesea, în istoriografie, viața și activitatea reginei Elisabeta sunt tratate ca anexe ale
domniei lui Carol I, fiind puse în conul de umbră produs de acesta, care marchează cea de a doua
jumătate a secolului al XIX -lea din istoria Românie. Nu același lucru îl putem spune și despre
succesoarea sa la tron, regina Maria a Româ niei, care se evidențiază în raport cu soțul său, regele
Ferdinand I al României, desigur datorită contextului istoric în care cei doi au domnit, dar și
datorită obârșiilor reginei Maria, aceasta fiind una dintre descendentele casei imperiale britanice,
lucru ce îi conferea un important capital politic, atât în țară, cât și în străinătate57. Cu toate
aceaste a, consider ăm că regina Elisabeta este un personaj ce s -a evidențiat suficient în istoria
modernă a României în raport cu soțul său, Carol I, astfel în cât viața și activitatea sa publică să
poată fi analizate, dacă nu printr -o desăvârșită independență față de imaginea regelui, măcar din
prisma unei autonomii conferite de însuși caracterul ei, de trăirile și cursul pe care viața sa avea
să îl aibă. Toate aceste elemente, ce au constituit în fond biografia Elisabetei de Wied, sunt baza
pe care s -a clădit, atât însăși imaginea Elisabetei, ca regină a României, cât și imaginea celei ce
avea să fie mai târziu Carmen Sylva.
Pentru a înțelege cine a fost Elisab eta de Wied, mai târziu Elisabeta I a României, trebuie
urmărit parcursul său biografic, încă din cea mai fragedă vârstă. Astfel, Elisabeth Pauline
OttilieLuise de Wied avea să fie născută în data de 29 decembrie a anului 1843, în familia
prințului Herman și a consoartei acestuia, prințesa Maria58. Rădăcinile acestei familii princiare se
regăsesc profund în istorie, a cărei prezență în spațiul germanic este consemnată încă din secolul
al XI -lea, prin amintirea unei adevărate dinastii de intelectuali, fie ei înalți prelați, militari de
carieră, gânditori etc59. Reședința familiei princiare era situată în apropierea cursului Rinului, o
apă în jurul căreia popoarele germanice și urmașii acestora au împletit felurite legende și
mitologii popu lare în care zânele, piticii, ființele mistice ale pădurilor ce înconjoară Rinul prind
viață, creând o lume fermecată. Prin aceste păduri va cutreiera și micuța Elisabeta, făcând

57Cristina Gogianu, Elisabeta de România, portretul unei regine -scriitoare. În dialog cu Silvia Irina Zimmermann ,
în Orizonturi cultural italo -române , nr. 4, aprilie 2016 ( http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Silvia -Irina –
Zimmermann -interviu.html accesat în data de 3-05-2020)
58Popa Gabriela Karla, Regina Elisabeta I a României, Editura Sf. Ierarh Nicolae, Brăila, 2012, p. 7.
59Gabriel Badea -Păun, Carmen Sylva, uimitoarea regină Elisabeta a României 1843 -1916, traducere din franceză de
Irina Margareta Nistor, Editu ra Humanitas, București, f .a., p. 16; lucrare consultată în variantă e -book.

24
cunoștință cu legendele locale, pe care le va reinterpreta în operele sale, d ar schimbând decorul,
Rinul cu Peleșul, iar spațiul germanic, cu cel românesc.
Nu doar cadrul locurilor pitorești în care va copilări Elisabeta își va spune cuvântul
asupra caracterului său, ci, mai mult de atât, cadrul familial va fi un factor hotărâtor în ceea ce
înseamnă devenirea personalității viitoarei regine a României. Prințe sa Maria, mama Elisabetei, a
fost fiica lui Wilhelm, duce de Nassau. Relația Elisabetei cu mama sa nu a fost una de natură
cordială, Maria având adesea o atitudine exagerat de severă în raport cu fiica sa. Putem înțelege
aceste raporturi din prisma a două elemente, fiind vorba aici de modelul patern pe care Maria l -a
avut în copilăria sa, model ce pare să fi fost transferat, păstrând proporțiile, în relația Mariei cu
viitoare regină a României. Despre copilăria mamei sale, Elisabeta avea să consemneze:
„Copiii coborau o dată sau de două ori pe zi ca să le sărute mâna părinților, apoi
dispăreau imediat. Erau duși în camera tatălui doar pentru a fi pedepsiți, iar acesta, de îndată ce
se închideau ușile, și lua cravașa în mână. Cum acest tată avea să dispară c ând fiica lui nu
implinise decât paisprezece ani, n -a mai apucat să fie iertat pentru duritățile lui și a rămas în
amintirea ei doar ca un cumplit tiran .”60
Un al doilea element hotărâtor în raporturile dintre Elisabeta și mama sa poate fi regăsit
în cutumele vremii care stabileau atitudinea părinț ilor, mai ales dacă aceștia faceau parte din
familii nobiliare, față de genul pe care îl putea avea viitorul copil. Astfel, am putea considera că
nașterea Elisabetei, prin urmare a unui copil de gen feminin, nu a fost primită cu bun augur.
Spunem aceast a și datorită faptului că relația mamă -fiică avea să se deterioreze odată cu naște rea
unui urmaș de gen masculin , Otto. Un episod marcant, care vine să ilutreze atitudinea severă a
mamei, ce se transmi sese și către guvernantele Elisabetei, și care este relatat de majoritatea
biografilor reginei, este acela al pedepsirii micuței principese renane pentru o greșeală de scriere,
într-o manieră originală, am putea -o numi, dar în aceeași măsură, nepotrivită p entru conceptele
moderne după care se realizează astăzi actul de educație. Este vorba despre momentul în care
Guvernanta de fier a micuței Elisabeta o va pune pe aceasta, legată fiind de mâini și picipare, pe
un scaun, spre văzul servitorilor și al musafir ilor, cărora mica Elisabeta trebuia să le explice
motivul pentru care se află în ridicola postură61.

60Carmen Sylva, MeinPenatenwinkel, vol.l, H. Minion, Frankfurt, 1908,p. 286, apud Gabriel Badea -Păun, op. cit., p.
20.
61Robert Scheffer, Orient Regal, cinci ani la curtea României , traducere de Rodica Pânzaru, Editura Saeculum I.O.,
București, 2016, p p. 23-25.

25
Figura paternă a marcat -o, de asemenea, pe tânăra Elisabeta, atât datorită înclinațiilor sale
intelectuale, cât și datorită stării precare de sănătate pe c are acesta o avusese în decursul vieții
sale. Însăși regina avea să declare: „Imaginea tatălui meu îmi rămâne veșnic în amintire , îmi
apare în minte când mă gândesc la copilărie ”62. Principele Herman fusese o fire înclinată spre
studiul umanioarelor și ființei umane , de asemenea fiind pasionat și de pictură. Pasiunea sa față
de filosofie avea să se concretizeze într -o lucrare, fără prea mari ecouri, trebuie să recunoaștem,
ce aborda t ema hipnozei. Mediul intelectual cul tivat de principele Herman avea să influențeze pe
mica Elisabeta, inspirându -i și acesteia dorința de a cunoaște și de a aprecia tot ceea ce înseamnă
creație și artă. Astfel la mica curte din Newied existau numeroase pre ocupări de natură
intelectuală, părinții Elisabetei găzduind adesea oameni de cultură. De menționat un episod aici
este acela în care, m icuța prințesă, petrecând timpul în compania mamei sale care suferise o
paralizie postnatală, asculta versurile patrioti ce ale lui Ernst MoritzArndt, care aveau s -o
impresioneze63.
Analizând mediul familial în care și -a petrecut primii ani din viață și copilăria, vom putea
observa că Elisabeta de Wied a cunoscut ce este suferința, atât prin atitudinea de dura mater pe
care o avea prințesa Maria, cât, mai cu seamă, din cauza sănătății precare a tatălui său, care se
degrada odată cu timpul din cauza ftiziei de care suferea. De asemenea, viitoarea regină avea să
cunoască ce înseamnă pierderea unei persoane apropiate în momentul în care fratele său Otto va
părăsi lumea în mod prematur , la doar doisprezece ani64. Drama aceasta familială este poate cu
atât mai marcantă cu cât, încă din fragedă copilărie, Elisabeta dezvoltase un simț al maternității ,
al ideii de familie . Memorabilă în sensul acesta este întâmplarea ce s -a petrecut când viitoarea
regină a României se afla în vizită la nașa sa, regina Elisabeta, la Berlin, unde, într -o zi, jucându –
se, își imagina că pernuțele de pe fotolii îi sunt copii. Din neatenție, naș a Elisabetei se așezase pe
unul din copiii imaginați de micuță, care nu a întârziat să o apostrofeze pe nașa sa, din cauza
neglijenței demonstrate față de imaginarii săi copii65.
În cadrul familiilor nobiliare, princiare sau regale, educația copiilor era u n element strict
necesar în devenirea lor de nobili sau poate chiar capete încoronate. De aceea, părinții se ocupau

62Elena Văcărescu, Regi și regine pe care le -am cunoscut, traducere de Ileana Carmen Moldovan, Edi tura
Compania, București, 2004, p. 11; lucrare consultată în varianta e-book.
63Natalie Stackelberg, The Life of Carmen Sylva (Queen of Roumania), translatedfromthe German
byBaronessDeichmann, K. Paul, Trench, Tr übner, & Co., London, 1890, p. 13; lucrare consultată în variantă e -book.
64Gabriel Badea -Păun, op. cit., p. 28.
65Natalie Stackelberg, op. cit., p. 14.

26
ca progeniturile lor să asimileze cât mai multe cunoștințe necesare unui exponent al acestei pături
sociale. Educația copiilor era reali zată, în faza sa primară, de căt re guvernantele familiei, după
cum a fo st și cazul educației primite de Elisabeta. Ulterior, odată cu creșterea copilului, se
impunea ca necesară o nouă etapă a actului educațional, etapă ce consta din ore de predare și
învățare făcute cu profesori, fie și numai stu denți ce își câștigau traiul din orele particulare făcute
pentru copiii familiilor înstărite ale vremii.
Trebuie să spunem aici faptul că, parcursul educațional al copiilor se diferenția în funcție
de genul acestora. Astfe că, băieții erau trimiși adesea să își desăvârșească studiile în domeniul
militar, după cum va fi cazul lui Wilhelm, fratele Elisabetei, pe când fetele erau instruite de
profesori acasă, urmând și acestea cursuri în cadre instituționalizate, studiind literatura, artele
frumoase etc. Aceleași tradiții de educație aveau să îi fie acordate și Elisabetei. Aceasta va avea
o deschidere deosebită spre limbile străine, reușind să stăpânească, pe lângă limba sa maternă,
engleza, franceza, a cărei pronunție se pare că nu o stăpânea foarte bine66, italiana și, mai târziu,
odată cu sosirea sa în România, avea să își însușească și limba locului.
Dezvoltarteapoliglotismului, datorat profesorului său Sauerwein67, o va ajuta pe Elisabeta să
realizeze, mai târziu, traduceri și chiar să compună în aceste limbi, un lucru esențial, credem noi,
pentru un om al literelor, care dorește să depășească diletantismul și să își rafineze creația
scriitoricească.
Avea să se de spartă de căminul său de pe liniștitul mal al Rinului, plecând la rudele sale
din Berlin, adică la curtea regală a Prusiei. Trebuie să menționăm că aceasta nu este prima
călătorie pe care Elisabeta o face, aceasta călătorind și în Italia sau Franța, doar c ă, împreună cu
familia sa, lucru care nu se mai repetă și acum. La Berlin, printr -un hazard al vieții, avea să
cunoască oameni ce îi vor marca întregul curs biografic. Facem aici referire la întâlnirea tinerei
Elisabeta, care era o adolescentă, cu cel de a l doile fiu al reginei Victoria, Alfred, în vederea unei
căsătorii proiectate deja de marea suverană britanică. Trebuie să spunem aici faptul că Alfred,
unul dintre succesorii poate celui mai importan tron al Europei acelor vremuri, este tatăl Marie,
celei care avea să devină la 25 de ani de la întâlnirea dintre Alfred și Elisabeta, principesă și, mai
apoi, regină a României. Pe lângă această întâlnire, Elisabeta, în timpul șederii sale la curtea
regală a Prusiei avea să se împrietenească cu principesa Mari a de Hohenzollern, fiica lui Karl –

66Din amintirile Elencuței Văcărescu, traduse de Mariuca Vulcănescu și Ioana Fălcoianu, Editura Paideai, București,
2000, p. 46.
67Natalie Stackelberg, op. cit., p. 20.

27
Anton de Hohenzollern, care la acea dată era prim -ministru al Prusie. Astfel, cele două vor
absolvi cursurile Academiei de Arte Frumoase, destinul unindu -le și după studii, pe parcursul
întregii lor vieți, prin căsătoria E lisabetei cu fratele Marie, Karl, viitorul Carol I al României68.
Mai trebuie să amintim una dintre călătoriile făcute de Elisabeta în tinerețea sa, deoarece,
considerăm noi, aceasta face parte din suita de evenimente marcante din viața sa, putând spune,
fără a exagera, că acesteste au și rol inițiatic în ceea ce înseamnă viața unei prințese sau a unei
viitoare regine, așa cum este cazul Elisabetei. Facem aici referire la călătoria pe care Marea
Ducesă Elena a Rusiei ( n.n. nașă a Elisabetei și cumnată a ț arului Nicolae I al Rusiei) o propune
Elisabetei și pentru care părinții acesteia ( n.n. Elisabetei) își dau acordul. Inițial, aceasta fusese
rugată să o însoțească o perioadă pe Marea Ducesă în Elveția, acolo unde avea o propiet ate.
Invitația avea să nu se limiteze doar la vizitarea Elveției, ci, mai mult de atât, Marea Ducesă cere
consimțământul părinților Elisabetei pentru a permite plecarea aceasteia spre capitala Imperiului
Rus, Sankt Petersburg69.
În orașul construit de Petru cel Mare, devenit mai apoi reședință a dinastiei Romanovilor,
Elisabeta avea să intre în contact cu ceea ce înseamnă viața unei curți imperiale, evident, mult
mai fastuoasă, plină de luxul inerent oferit de un asemenea titlu, căreia va trebui să se adapteze.
Din scrisorile schi mbate între Elisabeta și mama sa, dar și din cele expediate de Marea Ducesă
către mama Elisabetei, se înțelege faptul că aceasta se acomodase tuturor cerințelor impuse de
protocolul curții, la fel cum reușise să se armonizeze cu programul acestei vieți. Cu toate acestea,
Elisabeta părea tulburată, neputând să se regăsească în tot acel fast și aglomerare de o ameni
importanți ai vremii, obișnuită fiind cu viața simplă oferită de micuța curte princiară din Wied.
Pentru liniștirea stării de spirit a viitoarei r egine, Marea Ducesă avea să pregătească un orar în
care tânăra Elisabeta se putea delecta cu scrisul și cititul, fiindu -i încurajate aceste două activități
intelectuale, care erau dublate de învățarea limbii ruse, de seri de teatru, în care Shakespeare era
recitat în original70. Cu toate acestea, momentele frumoase petrecute la curtea țarior ruși aveau să
fie umbrite de trecerea în neființă a tatălui său, prințul Herman. Elisabeta avea să mai
călătorească, tot în tovărășia Marei Ducese, și în Italia, și în Franța, la curtea lu i Napoleon al III –
le, și chiar la curtea regilor Suedie.

68Gabriel Badea -Păun, op. cit., p. 41.
69Ibidem, p. 46.
70Natalie Stackelberg, op. cit., p. 43.

28
Dintre toate aceste vizite întreprinse de tânăra prințesă, cea de la Berlin, dar și cea de la
Petersburg aveau să o învețe care sunt, de fapt, protocoalele regale, respectiv i mperiale, lucru ce
îi va fi folositor când aceasta va urca pe tronul de domnie al Românie, din postura de consoartă a
lui Carol I. Pe lângă aceasta, Elisabeta va fi inspirată de viața culturală a curții imperiale rusești,
exprimându -și dorința, într -o scri soare destinată fratelui său cu care coresponda adesea, de a
copia modelul rusesc, în ceea ce privește sprijinirea artelor. Spunem acestea citând un fragment
din scrisoarea adresată fratelui său:
„Nu cred că există ceva mai fermecător d ecât un salon anima t unde, pe lâ ngă alte
distracții, întotdeauna este și o muzică de bună calitate. Visul meu este ca într -o zi să am destui
bani ca să adun permanent în jurul meu un cerc de artiști și de erudiți, pentru care casa mea să fie
cât se poate de atrăgătoare. N -aș vrea ca eu să devin cea mai spirituală și de altfel nici n -aș putea,
dar m -aș strădui să pun în valoare strălucirea fiecăruia dintre ei, ceea ce ar aduce mulțumire
tuturor .”71
Evenimentul ce avea să îi schimbe cu adevărat cursul vieții a fost cel al căsătoriei cu
Carol de Hohenzollern -Sigmaringen, care, în anul 1869, era domnitor de trei ani de zile peste un
stat îndepărtat, dacă nu geografic, cel puțin cultural, față de lumea g ermanică, încă aflat sub
suzeranitatea Imperiului Otoman, un stat tânăr, instabil politic și care aparținea Orientului (n.n.
aici, Orientul face referire la un spațiu cultural, nu la unul geografic). Căsătoria celor doi s -a
produs ca rezultat a l celor două situații în care se aflau Carol și Elisabeta. Astfel, avem pe de o
parte, situația Elisabetei, care, în anul 1869, avea vârsta de 26 de ani, și care era supusă presiunii
de a se căsători, pentru a nu intra în tagma fetelor bătrâne72. Pe de cealaltă parte, este situația lui
Carol, după cum spuneam, ales domnitor într -o țară cu o politică instabilă. Faptul că acesta avea
30 de ani și era necăsătorit nu putea decât să aducă nesiguranță tronului său. Astfel că, dorința
prințesei Maria de a -și căsători fiica, d ublată de necesitatea lui Carol de a se căsători și o mică
înțelegere între cei doi (n.n. între Carol și Maria, mama Elisabetei) vor duce la căsătoria celor
doi, ce va avea loc tot în anul 186973. Ar trebui să menționăm tot aici faptul că între cei doi tineri

71E. Sergy, Carmen Sylva, Elisabeth, Reine de Roumanie, Fischbacher, Paris, 1890, p.86, apud Gabriel Badea -Păun,
op. cit., p. 53.
72Ibidem , p. 57.
73Boris Crăciun, Regii și Reginele Român iei, O Istorie ilustrată a Case i Regale, Editura Porțile Ori entului,
București, 1997, p. 83; lucrare consultată în varianta e -book.

29
nu s-a produs o dragoste fulgerătoare, mai curând, pe cei doi i -a unit simțul răspunderii și o
reciprocă simpatie, care avea să le călăuzească întreaga căsnicie74.
Anul 1869 avea să fie încep utul poveștii Elisabetei din postura de doamnă și mai apoi
regină a României, alături de soțul său. În toamna aceluiași an avea să să pornească spre
București, trecând prin Viena și Budapesta. Bucureștiul acelor timpuri era departe de a arăta ca o
adevărat ă capitală, fiind împânzit cu case scunde, despărțite de grădini ce dădeau impresia de
întunecime. Nici palatul domnesc, care fusese amensajat într -o fostă proprietate a familiei
boierești Golescu, nu arăta ca o adevărată reședință destinată unei familii d omnitoare, aceasta din
cauza aspectului neîngrijit și a igrasiei de care era împânzit75. Încă din primele zile, Elisabeta
avea să dovedească faptul că este interesată de soarta poporului său, având inițiativa, pe care o
comunicase președintelui consiliuluid e miniștri , de a crea un fond în valoare de 10.000 de franci,
în vederea acordării a 8 burse către 8 tinere sărmane din țară, patru tinere din București și 4
tinere din bătrâna capitală a Moldovei, Iași76. În primele sale vizite, avea să ofere o multitudin e
de audiențe doamnelor din societatea înaltă a Bucureșttiului, intelectualilor, diplomaților și
oamenilor politici ai României, făcându -se cunoscută astfel poporului pe care trebuia să îl aibă
în grijă.
Este bine știut faptul că, printre îndatoririle une i regine, poate cea mai importantă este
aceea a asigurării de urmași la tronul țării, în vederea perpetuării și consolidării dinastiei. În
cursul istoriei există numeroase cazuri de dinastii stinse din cauza crizelor dinastice provocate de
lipsa urmașilor, cel mai elocvent caz fiind cel al lui Hencric al VIII -lea și al dinastie sale , Tudor.
În virtutea acestei responsabilități, atât de natură conjugală, cât mai ales de natură dinastică, prin
implicațiile politice, Elisabeta va rămâne însărcinată la numai două luni de la sosirea sa în țară.
Acest lucru nu avea decât să bucure pe rege și opinia publică a țării, care așteptau venirea unui
moștenitor. Regina va da naștere unei fetițe, în august 1870, lucru care nu a tulburat societatea și
pe rege, ci dim potrivă, a dus la pacificarea temporară a spiritelor din țară77, căci primul copil al
suveranului străin se născuse pe pământ românesc. În țară, ca reacție a războiului franco -prusac,
ce se suprapusese cu evenimentul nașterii principesei Maria, societatea devenise tot mai
antidinastică și antigermană, susținând cauza franceză. Aceste tulburări din mediul intern, care

74Gabriela Popa Karla, op. cit., p. 17.
75Gerorge Bengescu, Elisabeta, prima regină a României, Paul Editions, București, 2019, pp. 71 -72.
76Ibidem, p. 72.
77Gabriel Badea -Păun, op. cit., pp. 78 -80.

30
au făcut chiar pe Carol I să se gândească la abdicare, aveau să culmineze cu așa -zisa Republică
de la Ploiești78.
Trebuie să me nționăm tot aic i că, în confomitate cu prevederile constituției de la 1866,
succesiunea la tron se făcea doar pe linie masculină79, astfel că, atât cuplul princiar, cât și
societatea așteptau și venirea unui moștenitor de gen masculin. Mica principesă Maria avea să
promi tă multe, aceasta datorită precocității de care dădea dovadă. Despre aceste momente d e
intimitate și manifestare a infantilității micii Marii avea să scrie mai târziu regina în lucrarea sa
„Rapsodul Dâmboviței ”80.
Anul 1874 avea să aducă un eveniment marc ant, trist și care va urmări cuplul princiar
până la final. Este vorba despre moartea principesei Maria, la numai 4 ani, în urma contractării
bacteriei cauzatoare de scarlatină81. Pierderea micuței principese Maria avea să afecteze, pe de o
parte familia d omnitoare, iar pe de altă parte mediul politic intern. Dintre toate personele, se
poate ca Elisabeta să fi fost cea mai afectată de pierderea micuței copile, trist eveniment ce i -a
provocat o depresie severă82. De asemenea, pierderea copilului, dar mai ales incapacitatea
biologică a Elisabetei de a mai procrea, au dus la o scădere a capitalului de imagine, dar, mai cu
seamă, au produs o presiune la care Elisabeta va fi supusă cel puțin până la rezolvarea chest iunii
dinastice. Drama unei maternități eșuate, ce aduce de la sine incapacitatea exercitării atribuțiilor
principale de consoartă a domnitorului, o vor determina pe Elisabeta să se concentreze pe ceea
ce înseamnă actele de caritate și o vor face, de asem enea, să se retragă, adesea, în lumea
imaginată a literelor.
Cursul evenimentelor politice avea să aducă familia domnitoare și țara întreagă în pragul
unui marcant moment, ce avea să schimbe cursul istorie naționale. Facem aici referire la
evenimentele din tre anii 1877 -1878, când România se va implica în războiul ruso -turc de partea
Rusiei țariste, pentru a putea scăpa de suzeranitatea otomană sub care se afla. Astfel, cei doi
suverani vor purta războiul, după cum și Carol menționa aceasta într -o scrisoare adresată tatălui
său: „Elisabeta și eu privim cu liniște evenimentele apropiate: fiecare dintre noi va ști să -și facă

78Nicolae Isar, op. cit., p. 89.
79Ibidem, p. 83.
80Gabriel Badea -Păun, op. cit., p. 82.
81Silvia Irina Zimmermann, Carmen Sylva Regina poetă. Literatura în serviciul Coroanei, traducere de Monica
Livia Grigore, Editura All, București, 2013, pp. 15 -16.
82Ibidem.

31
datoria în sfera sa”83. Acest război avea să vădească încă o dată caracterul filantrop al doamnei
Elisabeta. Aceasta, ajutată de doctorul Davila și de doamnele din înalta societate vor organiza
barăci spitalicești pentru tratare și salvarea răniților și mutilaților de război, vor pune pe picioare
un serviciu de ambulanță, vor dota spațiile sanitare cu consumabilele necesare îngrijir ii
soldaților, stabili ndu-șicartierul general al serviciului medical în sala tronului, ca semn al
susținerii și prețuirii pe care familia domnitoare îl arată față de sacrificiul poporului. Elisabeta va
coresponda zilnic cu Carol, cât acesta va fi plecat pe frontul sud dunărean, înștiințându -l de
fiecare dintre activitățile caritabile realizate de aceasta, căreia îi vor aduce supranumele de Mamă
a rănițilori84. Războiul acesta avea să aducă României lui Carol și a Elisabetei eliberarea de sub
suzeranitatea otomană și speranța unei mai bune dezvoltări care nu mai trebuia să depindă de
politicile su ltanale ale Istan bulului.
Ar trebui să amintim aici, în scurta biografie a reginei pe care am întreprins -o în paginile
de mai sus, și faptul că, prin delunga activitate filantropică și culturală, Elisabeta de Wied a fost
un personaj marcant al vieții publice din România veacului al XIX -lea, secondând pe soțul său în
domnie, nu în sfera politicului, ci în cea a artelor, a cul turii și a filantropiei, a r eușit astfel să își
câștige, pe lângă apelativul de mamă a răniților , și pe cel de protectoare sau patroană a artelor.
După pierderea fiicei, în 1874, a bunul său priete n, Vasile Alecsandri, în 1890,
despărțirea nu tocm ai amiabilă de colaboratoarea sa, Mite Kremnitz, Elisabeta I a României
primește din partea vieții o ultimă încercare pe care trebuie să o depășească, fiind vorba de
trecerea în lumea umbrelor, în anul 1914, a celui ce i -a fost rege, dar, înainte de toate, soț. Pe
fondul începerii Marelui Război, al neutralității declarate de României, care părea să se îndrepte
spre tabăra antantofilă, regele nu mai rezistă presiuniii și stresului. Regina avea să mai trăiască
încă doi ani de zile, trecând și ea în istorie, nu cu mult timp înaintea intrării României în război,
în 1916, și a dezastrului de pe frontul de sud. Regina Maria avea să menționeze că dacă Elisabeta
I ar fi fost martoră și la dezastrul de pe front, la năruirea României la care trudise ea și Carol I
timp de peste patru decenii, ar fi fost o încercare prea amară pentru regina care a știut din fragedă
pruncie ce este suferința85.

83George Bengescu, op. cit., p.101 .
84Gabriel Badea -Păun, op. cit., pp. 93-96.
85Maria Regina României, Țara pe care o iubesc. Memorii din exil , traducere de Maria Berza, Editura Humanitas,
București, 2016, pp. 58-59; lucrare consultată în varianta e -book.

32
II.2. Viața artiștilor la curtea reginei Elisabeta
În momentul înscăunării lui Carol I ca domnitor al Principatelor, în anul 1866, acesta va
primi ca moștenire din partea predecesorului său, Al. Ioan Cuza, nu doar tronul țării, ci și
întreaga curte domnească. Prin curte domnească facem referire la modul în care erau împărțite
atribuțiile personalului din directa subordine a domnitorului, dar și la protocol. Această moștenire
avea să fie păstrată de Carol timp de un an de zile de la înscăunarea sa, fiind mai apoi schimbată
întru to tul, deoarece o parte dintre protocoale și obișnuințe erau depășite, adăugând la aceasta
puternica influență orientală a întregului ceremonial de la curte. Astfel, Carol v a proceda la o
restructurare a c urții sale, făcând aici referie, atât la forma sa adm inistrativă, cât și la protocol.
Pentru aceasta, în anul 1875, avea să fie însărcinat Theodor Văcărescu, din funcția de Mareșal al
curții. Astfel, c urtea lui Carol I va fi compusă din Casa Civilă (a înalților demnitari, a
administrației, cancelariei etc), Casa Militară a Domnitorului (Regelui), Casa Doamnei (Reginei)
și, nu în cele din urmă, Casa Prințului și a Prințesei. În forma aceasta, Casa Regală era riguros
administrată, resimțindu -se adesea spiritul militar de inspirație prusacă86.
De asemenea, tre buie să menționăm tot aici și modul de organizare a curții r eginei, care
se comp unea din: marea doamnă a c uții, două doamne de onoare, un secretar, o cititoare și o
maestră a veșmintelor87. Desigur, pe lângă aceste do amne de onoare ale reginei, la c urtea a cesteia
poposeau, pentru un timp îndelungat sau mai puțin îndelungat, după caz, diverse personaje și
pesonalități ale lumii culturale autohtone și europene. Astfel, viața la c urtea Elisabetei I a
României era mereu animată de muzicieni, scriitori, actori, compozitori, ce ofereau o boemie
aparte vieții la palat. Se pare că regina Elisabeta avea grijă ca domnișoarele și doamnele de c urte
să se poată bucura de o ascensiune în societate după ce acestea nu se mai aflau în slujba sa88.
Dintre toate doamnele de on oare ce au fost parte a curții r eginei, două dintre acestea au
exercitat o puternică influență asupra reginei Elisabeta, făcând aici referire la Olga Mavrogheni
și la tânăra Elena Văcărescu. Prima dintre cele două, Olga, născută Catargi, și numită
Mavroghe ni după căsătorie cu soțul său Petre, avea să fie doamna de onoare cu cea mai
longevivă funcție, pe care o va îndeplini până la trecerea sa în veșnicie. Un personaj
controversat, care, din câte se pare, avea o mare influență la palat, fapt pe care îl menți onează și

86Mădălina Nițelea, Ceremonial la Curtea lui Carol I de Hohenzollern (1866 -1914), Muzeul Național Cotroceni,
București, 2009, p. 78.
87Ibidem.
88George Bengescu, op. cit., p.234.

33
Carol I în jurnalul său când spune că: „Îmi spune că Brătiau s -a retras din cauza doamnei
Mavrogheni, care este oaia lui neagră, și că el vede intrigi peste tot”89. De altfel, se crede că Olga
Mavrogheni ar fi acceptat funcția de doamnă de onoare la curtea Elisabetei datorită câștigurilor
bănești ce veneau împreună cu funcția, influențându -l și pe soțul său să accepte postul de
diplomat la Roma90. Pe lângă aceasta, se spune că Olga Mavrogheni o critica adesea pe regină,
profitând de fiecare neînțe legere iscată la c urte, pentru a -și vădi a versiunea față de Elisabeta91.
De numele Olgăi Mavrogheni este legat și primul mare scandal în care este implicată
familia regală română, la numai un an după proclamarea regatului, făcând aici referire la
Scandalul domnișoarelor de onoare ale reginei Elisabeta I. Dacă aventura amorosă c e s-a
consumat în Castelul Peleș nu ar fi implicat persoane din societatea înaltă românească și din
lumea dioplomatică, probabil anvergura scandalului nu ar mai fi fost aceeași. Concret, este vorba
despre aventura amoroasă dintre două domnișoare de onoare ale reginei, exponente ale unor
vechi familii boierești românești, Lucica Ghica și Eufrosina Grădișteanu, și doi membri ai
delegației Belgie la București, JuresJoo ris și Paul Guillaume92. Este cunoscut aici faptul că Olga
Mavrogheni a intervenit mult pentru a media căsătoria compromisei E. Grădișteanu.
Cel de al doilea nume pe care l -am menționat în rândurile anterioare este cel al Elenei
Văcărescu, tânăra care va fi în centrul unui scandal ce avea să producă o criză de natură
dinastică. Elena Văcăresc u era fiica diplomatului român Ioan Văcărescu, descendent ă a familie
boierești Văcărescu, de asemenea, fiind și recunoscută ca poetă93 și scriitoare, dublă laureată a
premiului Academiei Franceze și prima femeie acceptată în rândurile Academiei Române. Se
pare că tâ năra Văcărescu a intrat rapid î n grațiile reginei Elisabeta, care o luase sub aripa sa
protectoare, Elena fiind adesea în preajma reginei. Întrucâtva, cele două se asemănau, având
înclinații artistice, iubind lumea literelor și compunând. Cu toat e acestea, Elena Văcărescu pare
să fie un caracter puternic, o femeie care știe ce vrea, de fapt, de la viață, caracteristică ce pare să
fi atras atenția lumii mondene, care afirma că, Elena Văcărescu ar fi încercat, probabil din invidie

89Jurnal , vol. I, 1881 -1887, traducere din germană de Vasile Docea, Editura Polirom, Iași, 2007, pp. 67 -68.
90Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altă dată, 1871 -1884, vol. I, Editura Ziarului „Universul”, București, 1927, p.
272; lucrare consultată în variantă e -book.
91Zoe Cămărășescu, Amintiri, Editura Ponte, București, 2011, p. 106.
92Adrian -Bogdan Ceobanu, Scandalul domnișoarelor de onoare ale Reginei Elisabeta , în Historia,
(https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/scandalul -domnisoarelor -de-onoare -ale-reginei -elisabeta#_ftn4
accesat la data de 12 -05-2020)
93Jurnal , vol. I, 1881 -1887, traducere din germ ană de Vasile Docea, Ed itura Polirom, Iași, 2007, p. 450.

34
și în virtutea spi ritului concurențial, să o înlăture pe Zoe Bengesc u, cealaltă doamnă de onoare a
curții94. De altfel, însuși Carol I a mintește una din întâmplările ale căror protagonistă este tânăra
Văcărescu, în care ar fi reproșat reginei Elisabeta I faptul că prințul m oștenitor, Ferdinand, sostit
în țară pentru a rezolva prima criză dinastică, nu ar fi voit să valseze cu aceasta. Se pare că
atitudinea Elenei Văcărescu ar fi surprins pe Carol, văzându -o total nepotrivită pentru o simplă
domnișoară de onoare95.
Se pare c ă, în cadrul unei ședințe de spiritism organizate de regina Elisabeta, în care
Elena Văcărescu era liantul dintre planul realității și cel imaterial, spiritele ar fi profețit faptul că
tânărul Ferdinand ar fi îndrăgostit de tânăra Văcărescu96. Astfel ar fi început idila dintre cei doi
tineri, idilă la care Elisabeta lua parte, tăinuindu -o, fără a bănui că, de fapt, avea să devină
regizoarea unui imens scandal ce putea avea consecințe pe planul politicii interne, dar și pe
planul politicii externe. Se pare că, Elisabeta ar fi plănuit să căsătorească pe cei doi tineri, toate
acestea fără înștiințarea lui Carol. Poate și de aceea, momentul devoalării idilei va aduce o
reacție promptă din partea regelui, care plănuia să îl căsătorească pe Ferdinand cu una dintr e
nepoatele reginei Victoria. Astfel, atât clasa politică bucureșteană, cât și presa și opinia publică
vor cere izgonirea Elenei de la c urte. Carol o va trimite în exil pe Elisabeta și pe Elena,
despărțindu -le în Italia, ce -i drept cu mari dificultăți dato rate împotrivirilor consecvente din
partea celei din urmă, iar pe Ferdinand îl va trimite în Germania. Aceast eveniment a creat mari
neliniști în rândurile opiniei publice și ale clasei politice din România și a pricinuit exilarea
reginei pentru aproximati v 3 ani de zile, până în anul 1894, timp în care avusese loc căsătoria
dintre Ferdinand și Maria97.
Regina Elisabeta a preferat să nu se implice în viața politică a țării, acesta considerându -l
ca fiind exclusiv atributul ce îi revenea soțului său. Acest fapt este relatat într -o scrisoare
adresată mamei sale, după încheierea evenimentelor armate din 1877 -1878, în care
menționa: „De acum mă voi putea retrage încet, încet în cochilia mea, întorcându -mă la florile,
păsările, cărțile și manuscrisele mele. Pentru mine este o anomalie ca o femeie să fie obligată să
intre în viața publică ”98. Cunoaștem, pe lângă Afacerea Văcărescu, un singur alt episod în care

94Zoe Bengescu, op. cit., p. 29.
95Jurnal , vol. II, traducere din germană de Vasile Docea, Editura Pol irom, Iași, 2014, pp. 9-11.
96Gabriel Badea -Păun, op. cit., p. 167.
97Sorin Cristescu, Regele Carol I față în față cu sin e însuși în Corl I, amintirea unei mari domnii, Biblioteca Central
Universitară „Carol I”, București, 2006, p. 15; lucrare consultată în varianta e -book.
98Guy Des Cars, Inimoasele Regine ale României, traducere de Dorina Asa`d, Editura Dorana, Brașov, 1995, p. 53.

35
Elisabeta a intervenit în chestiunile politice. Facem aici referire la momentul în care aceasta a
solicitat intervenția armată în Albania, pentru a sprijini domnia unei rude de ale sale, care era
amenințată (n.n. domnia ) de răscoalele produse în țară99.
Considerăm că rațiunile ce au stat la baza decizie Elisabetei de a da curs idilei dintre
Elena Văcărescu și Ferdinand vădesc, într -o bună măsură, mo dul de raportare al acesteia față de
ceea ce înseamnă chestiunile dinast ice și politice, punând în prim -plan latura sentimentală și mai
apoi pe cea politică, făcând astfel dovada unui caracter ce stă sub semnul romantismului, al
reveriei. Probabil că Elisabeta vedea oportună căsătoria dintre Ferdinand și Elena Văcărescu,
uniunea dintre casa de Hohenzollern și casa Văcărescu ar fi însemnat de fapt împământenirea
dinastiei domnitoare, în sens simbolic uniun ea indisolubilă dintre casa regală și poporul
român100, cu toate că, din punct de vedere constituțional, aceasta nu era posibilă.
De numele aceleiași Elena Văcărescu este legat și un scandal cu iz de fals. Astfel, în
încercarea reginei de a prezenta mediul ui german poezia românească autentică, populară,
Elisabeta cade victimă a unui fals regizat de tânăra Văcărescu, care pretinde, conform cu prefața
făcută de Elisabeta la cartea publicată în Bonn, că a cules și retușat timp de aproape patru ani de
zile lite ratura populară pe care o prezintă ca fiind autentică. Cel care a demascat falsul a fost
filologul Bogdan -Petriceiucu Hașdeu, ajungându -se prin aceasta la o pierdere a capitalului de
imagine, ca traducătoare, pe care a suferit -o Elisabeta101.
Pe lângă domni șoarele și doamnele de onoare, reginei îi făcea deosebită plăcere să fie
înconj urată de intelectuali și de artiști. Eliza Brătianu spunea în sensul acesta despre regină că:
„Această doamnă, cu o ținută așa de nobilă și atât de instruită, avea un spirit cre dul și o
imaginație bolnăvicioasă ”102. Aceasta vedea pretudindeni artiști valoroși, mari creatori de frumos
și artă, care, adesea, se dovedeau a fi impostori ce profitau de notorietatea reginei pentru a
ascedepe plan social103, nu trebuie totuși să credem că aceasta este o generalitate, la c urtea

99Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altă dată, 1910 -1914, vol. IV, ed. a II -a, Editura Ziarului „Universul”,
București, 1936, p. 174; lucrar e consultată în varianta e -book; Vezi, pentru acest subiect Introducere lui
GervaseBelfield în Captain Duncan Heaton -Armstrong, The SixMonthKingdom. Albania 1914,
editedby GervaseBelfieldandBejtullahBestani, I.B. TAURIS, London, New York, 2005; lucrare consultată în
variantă e -book.
100Popa Gabriela Karla, op. cit., pp. 61-62.
101Klaus Heitmann, Oglinzi paralele, traducere de Florin Manolescu, Editura Fundației Culturale Române,
București, 1996, pp. 120 -121.
102Eliza Brătianu, Regele Carol I și Regina Elisabeta , în Magazin Istoric, an XXVI (ser ie nouă), nr. 7 (30 4), iulie
1992, p. 66.
103Grigore Constantinescu, Confesiuni literare , Editura Tritonic, București, 2003, p. 43.

36
reginei găsindu -și locul și adevărate valori ale lumii culturale, după cum a fost cazul lui Enescu,
Grigorescu, Pierre Loti ( care fusese și academician francez) etc.
Se cuvine să îl amintim aici pe Robert Scheffer, secretarul personal al reginei Elisabeta,
de origine franceză, el însuși om al artelor. Relația celor doi era una extrem de sudată, acesta
fiind considerat un spiritus rector al tuturor conspirațiilor de la curtea reginei, și care va fi
disponibilizat din funcția sa odată cu scandalul provocat de idila Ferdinand -Elena. Scheffer, pe
lângă lucrarea sa în care prezintă viața sa la curtea regală a României, își va folosi talentul
scriitoricesc și pentru a se răzbuna, am putea spune, pe regina Elisabeta, scriind lucrarea Mizerii
regale , care va face multă vâlvă. Acesta va fi înlocuit tot de un om al artelor, de această dată un
violonist și tenor român de origine italiană, Edgar dall Orso104.
Pe lângă aceștia, Elisabeta a întreținut bune relații cu soția medicului familie regale, Mite
Kremnitz. Acestea două aveau în comun afinitățile față de literatură, atât Elisabeta, cât și
Kremnitz se îndeletniceau cu traducerile, dar și cu scrisul efectiv, cele două colaborând chiar la
scrierea și publicarea a două romane105. Despre personalitatea lui Mite Kremnitz putem afla din
rândurile lăsate de Robert Scheffer în care acesta folosește unele dintre cele mai dure cuvinte
pentru a o descri e pe colaboratoarea reginei: „ Prietenă perfidă, spioană și sfetnic periculos in
toate privințele, inrăită de originea sa umilă și detestată de intreaga Curte”106. Desigur, nu putem
da crezare cu desăvârșire celor scrise de Scheffer, el însuși putând fi bănu it de o astfel de
atitudine. Cu toate acestea, astfel de mărturii, ale oamenilor ce au intrat la un moment dat al vieții
lor în anturajul regine i și care rezistă timpului, ne ilustrează, în fond, viața de la curtea reginei
României, așa cum era ea, cu scan daluri mondene, cu oameni valoroși, cu intrigi și persoane de o
încredere cel puțin îndoielnică.
Se pare că relația dintre Elisabeta și Mite Kremnitz avea să se răcească, până la ruperea
definitivă, o dată cu momentul în care regele Carol I ar fi comandat celei din urmă editarea
Memoriilor sale, fapt ce ar fi rănit profund orgoliul reginei poete. Se pare că regele Carol I nu ar
fi apelat la augusta sa soție pentru a edita Memoriile datorită romantismului său și lirismului
exagerat al scriiturii sale107. Asemenea lui Scheffer, și Kremnitz va dedica o lucrare ( n.n. este

104Carl Flesch, The memoirs of Cari Flesch , translatedby Hans Keller, Rockliff, Londra, 1957, p. 166; lucrare
consultată în varianta e -book.
105Gabriel Badea -Păun, op. cit., p. 127.
106Robert Scheffer, op. cit, p. 35.
107Vasile Docea, Carol I și monarhia constituțională. Interpretări istorice, Presa Universitară Română, Timișoara,
2001, pp. 156 -157.

37
vorba despre romanul „La curtea din Ragusa ”,publicat în anul 1902 ) prin care critică persona
reginei Românie ș i viața dusă la curtea acestei a. Pe lângă Kremnitz, Elisabeta a mai legat
prietenii și colaborări cu femei de cultură, după cum este cazul Bucurei Dumbravă, o altă femeie
scriitoare a epocii, care a fost pentru o perioadă în anturajul reginei Elisabeta108. Pe lângă
aceastea, la c urtea r eginei României s -au perindat nume sonore ale culturii europene, cum ar fi
Pierre Loti, Sharah Bernhard, Van Dyck, CatulleMendesetc109.
Viața la c urtea familie regale a României era împărțită între București și P eleș,
reședințele oficiale ale c urții. Se par e că l a Peleș Elisabeta, dar și Carol se simțeau mai relaxați,
chiar și protocolul fiind ceva mai permisiv. Se poate ca Peleșul, înconjur at de Carpați și de
pădurile lui seculare, să amintească reginei de copilărie, de locul său natal, de pădurile pe care le
cutreierase de atâtea ori. Peleșul, prin persoana reginei, devenea, adesea, fie o sală de spectacol
muzical, fie una de teatru. Elisabeta avusese grijă să amenajeze o sală specială a artelor în Palat
și un mic teatru, care deveneau a devărate centre de c ultură. La c urtea reginei era nelipsită
muzica, concertându -se de circa trei ori pe săptămână, recitându -se de fiecare dată când existau
spectatori, regina improvizând, nu cu multă măestrie, fragmente muzicale la orgă110.
O altă constantă a vieții la c urtea Elisabetei erau drumețiile. Aici, existau două tipuri de
drumeții: cele aprobate de regele Carol, la care participa și acesta și cele neaprobate de Carol, ci
de Elisa beta, fără ca regele să aibă cu noștință de acestea. Cele din urmă drumeții erau ades ea
periculoase, fiind inițiate dintr -o dorință de evadare, de aventură chiar. Astfel, în una dintre
peripeții, regina, împreună cu suita ce o însoțea, avea să întâlnească în calea sa un urs, fapt ce o
pusese în pericol, de altfel111.
Aceste amănunte din via ța dusă la curtea reginei Elisabeta I a României ne aduc în
lumină două aspecte importante credem noi. Este aici vorba despre lumea culturală a României
acelor vremuri, exceptând acele personaje obscure ce s -au perindat pe la Palat, care era compusă
din mu zicieni, pictori, scriitori, actori etc. O lume boemă, cu personaje și trăiri boeme. Cel de al
doilea aspect relevat este legat de personalitatea Elisabetei. Astfel că, analizând raporturile pe
care r egina le stabilește cu membrii c urții sale, atitudinea a cestora față de suverană, raporturile
dintre ei, vom putea observa în atitudinea reginei un soi de antagonism. Pe de o parte, întâlnim

108Klaus Heitmann, op. cit., p. 113.
109Mădălina Nițelea, op. cit., p. 79.
110Cari Flesh, op. cit., pp. 167 -168.
111Din amintirile Elencuțăi Văcărescu , ed. cit. pp. 50 -51.

38
latura romantică, înflăcărată, înclinată spre reverie, spre dramă și tragic, căreia i se asociază
bonomia și care vine în opoziție cu latura sa care vădește un soi de orgoliu ingenuu, o cădere în
trufie, Elisabeta neacceptând să fie contrazisă, subapreciată, înconjurându -se de oameni ce
exploatează această slăbiciune a sa112.
În fond, credem că este vorba, de fapt, despre dou ă personaje ce aparțin aceleiași ființe.
Elisabeta întruchipează regina, căreia i se opune poeta, Carmen Sylva, mama, ce și -a pierdut
unicul copil, căreia i se opune postura de mamă a unui întreg popor, ce, în mod ironic, nu este
adoptat de suverană, ci o adoptă el pe aceasta. Probabil în acești termeni putem înțelege o parte
din personalitatea reginei Elisabeta I a României și resorturile ce au stat la baza muncii sale și
dăruirii sale artistice.

112Grigore Constantinescu, op. cit., p. 42.

39
Capitolul III : Carmen Sylva și mecenatul cultural
În cadrul capitolelor anterioare am încercat să surprindem pe rând: contextul cultural –
artistic din timpul domniei lui Carol, aspectele biografice definitorii ale Elisabetei de Wied, care
credem noi că i -au construit car acterul și au reprezentat piloni pe care s -au clădit și susținut în
timp imaginea de artistă și mecenă și, nu în cele din urmă, am prezen tat frânturi din viața dusă la
curtea Elisabetei, cu personajele sale și cu intrigile inerente. Suntem astfel de părere că, numai
prin cunoașterea contextului vom putea înțelege cu adevărat activitatea cultural -artistică pe care
prima regină a României a întreprins -o și, mai cu seamă, importanța pe care aceasta ( n.n.
activitatea) a avut -o în epocă. Trebuie să menționăm ai ci faptul că analiza activității reginei
Elisabeta I a României am realizat -o în limitele pe care ni le -au oferit sursele și materialele ce
ne-au parvenit, și care tratau mai mult sau mai puțin acest subiect. Astfel, pe baza acestora, am
încercat să recons tituim o frântură din viața Elisabetei, o frântură care, credem noi, a influențat
parcursul cultural -artistic al acelor vremuri. Pe lângă aceasta, se cuvine să spunem tot aici faptul
că nu ne asumăm postura de critici literari, atunci când prezentăm calita tea artistică a scriiturii
reginei nu o facem decât pe baza aprecierilor făcute deja de specialiștii în domeniu, lucru de care
nu vom abuza în acest capitol, dat fiind faptul că ne vom concentra atenția nu asupra esteticii, ci,
mai curând, asupra utilități i pe care opera și activitatea Elisabetei o au. Preferăm termenul
utilitate deoarece astăzi se cunoaște cert faptul că, pe lângă însăși dorința creatoare a reginei, și
dorința de sprijinire și promovare a monarhiei, atât în plan autohton, cât și în plan in ternațional, a
fost un factor determinant al activ ității sale113.
În virtutea celor enunțate, am decis să ilustrăm în acest capitol relația pe care Elisabeta a
stabilit -o cu Alecsandri, Enescu și Grigorescu, dorind să surprindem, de fapt, prin aceasta
mecen atul reginei care s -a manifestat în domeniul literelor, al muzicii și al artelor vizuale, fără a
omite, în cazul celor trei, influența pe care au exercitat -o asupra creației reginei, dar și susținerea
pe care aceștia au manifestat -o față de coroana Românie i. Cu alte cuvinte, dorim să surprindem
interdependența dintre regina Elisabeta, din postura sa, pe de o parte de comanditar, iar pe de altă
parte de creatoare de artă, și artiștii autohtoni, din postura lor de beneficiari ai susținerii oferite
de regină.

113Silvia Irina Zimmermann, op. cit., p. 17.

40
Ne putem întreba, în primă fază: De ce regina Elisabeta I găsește un bun amic și un
apropiat colaborator literar în persoana lui Vasile Alecsandri? Răspunsul pentru această
chestiune poate fi oferit prin analizarea mai multor aspecte ce țin de formarea cel or doi și, într -o
bună măsură de, interesele comune pe care aceștia le manifestă față de arta scriitoricească.
Astfel, nu trebuie uitat faptul că, în domeniul artistic, înainte de toate, Elisabeta de Wied era
literată. Aminteam în primul capitol al lucrări i noastre despre educația, cu precădere orientată
spre spectrul umanioarelor, pe care Elisabeta o primise în copilăria și tinerețea sa. Aceasta ( n.n.
educația), alături de ambientul familial și chiar de mediul geografic în care s -a format regina
României a u influențat sau, mai bine spus, au dus la nașterea Carmen Sylvei. Acest pseudonim
literar vine să ofere libertate în domeniul literelor unei femei ce este, înainte de toate, regină a
unui popor străin, oriental, văzut ca fiind chiar exotic pentru mediul c ultural din care provenea
aceasta. Etimologic, Carmen Sylva este echivalentul latinesc al sintagmei cântecul pădurii ,
ilustrând prin aceasta faptul că Elisabeta nu s -a depărtat, cu sufletul, câtuși de puțin de codrii
seculari străbătuți de Rin și că ea răm âne pe veci o fiică a Renaniei, ce poartă în sufletul său
cântecul și freamătul pădurii. Aceasta nu o spunem noi pentru prima oară, în fond, fiind însăși
confesiunea pe care regina poetă o face publicului său, în mod versificat114.
Nașterea Carmen Sylvei a avut loc, după cum apreciază Silvia Irina Zimme rmann,
ulterior anului 1880, înai nte de acest an, scrierile reginei, care erau orientate cu precădere spre
traducerea operelor autohton e, erau puse sub diverse alte ps eudonime, cum a fost cazul
pseudo nimului E. Wedi sau F. LAROC . Acest ultim preudonim pare să însemne de fapt, conform
lui Zimmermann, anagrama lui Femme de Carol115 (n.n. femeia lui Carol). O altă interpretare a
acestei anagrame vine din partea Luizei Marinescu, care vede în acel F cuvântu l de origine
franceză fôret (n.n. pădure)116, anticipând și probabil ducând de aici la apariția pseudonimului
Carmen Sylva.
Nu trebuie să ne cantonăm în discuții de ordin filologic, ci să observăm faptul că
autoarea, prin alegerea pseudonimului, nu face al tceva decât să subliniaze o dată în plus
apartenența ei la persoana regelui, mai curând am putea spune posesia pe care Carol o are față de

114George Bengescu, op. cit., p. 25.
115Silvia Irina Zimmermann, op. cit., p. 69.
116Luiza Marinescu, Carmen Sylva a literarystrategy , în Globalization, Intercultural Dialogueand National Identity,
volume 5, 2018, p.120. (https ://old.upm.ro/gidni/GIDNI -05/Lit/Lit%2005%2012.pdf accesat la data de 6 -06-2020)

41
ea, ca față de un bun prin intermediul căruia poate purta o politică de popularizare, atât a
coroanei pe plan intern, cât și a culturii autohtone în plan extern.
Tocmai această atenție oferită de regină artei literare o apropie pe aceasta de Vasile
Alecsandri, care este un exponent al intelectualității românești de dinainte de instaurarea
dinastiei de Hohenzollern -Sigmar ingen în România. Putem aprecia că, de fapt, prietenia celor doi
se bazează pe colaborarea artistică. Cu toate acestea, Alecsandri nu este doar un apropiat al
reginei, acesta reușind să se apropie în aceeași măsură de regele Carol I, păstrând cu acesta o
relație cordială, amicală și petrecând mult timp împreună cu jocurile de biliard117. Nu este
necunoscut faptul că Alecsandri este cel care va scrie versurile imnului național, „Trăiască
Regele ”, cu ocazia încoronării augustului cuplu ca rege și regină a Româ niei, iar pe lângă
aceasta, tot el este cel care avea să scrie în cinstea evenimentelor de la 1877 -1878 un volum de
poezii intitulat „Ostașii noștri ”118. De as emenea, conform lui Camil Petrescu, regele Carol I ar fi
solicitat lui Alecsandri, prin intermediul Elisabetei, opere dramatice versificate, cu caracter
istoric, după cum este cazul operei „DespotVodă ” sau „Fântâna Blanduziei ”, „Ovidiu ”și altele119.
Se pare că prietenia dintre Alecsandri și familia regală fusese atât de strâns legată încât, în urma
unei bune prefațări făcute de Alexandri unui volum scos de Carmen Sylva, acesta ar fi fost
răsplătit de către regele Carol I cu funcția de ministru plenipotențiar în capitala Franței120.
Astfel, familia regală devine apropiată și chiar prietenă cu poetul național, cel care se
bucura de un considerabil capital de imagine în țară. În acest caz, beneficiile erau de ambele
părți, pe de o parte familia regală se bucura d e o sporire a capitalului de imagine pe plan intern,
ca urmare a asocierii cu cel mai cunoscut poet al țării, iar pe de altă parte, Alecsandri beneficiază
de traduceri în limba germană realizate de către Elisabeta. Se pare că nu doar Alecsandri va fi
însăr cinat cu misiunea de popularizare a operelor reginei în mediul autohton. Unul dintre acești
însărcinați, dacă îi putem numi astfel, a fost și criticul literar Felix Aderca, căruia, regele îi cere

117Jurnal , vol. II, traducere din germană de Vasile Docea, Editura Polirom, Iași, 2014, pp. 71 -76.
118Silvia Irina Zimmermann, Alecsandri, Grigorescu și Enescu și influențele lor asupra operei literare a reginei
Elisabeta a României (Carmen Sylva), în Saeculum , An XVI(XVIII), serie nouă, nr. 1 (43), 2017, p. 177.
(https://www.academia.edu/33402404/Alecsandri_Grigorescu_%C5%9Fi_Enescu_%C5%9Fi_influen%C5%A3ele_
lor_asupra_operei_literare_a_Reginei_Elisabeta_a_Rom%C3%A2niei_Carmen_Sylv a_ accesat la data de 31 -05-
2020)
119Camil Petrescu, Teatrul românesc între 1866 și 1914 , în Revista Fundațiilor Regale, anul VI, nr. 5, 1 mai 1939, p.
389.
120Constantin Bălăceanu -Stolnici, Cele Trei Săgeți. Saga Bălăcenilor, Editura Eminescu, București, 1990, p. 321
apud Constantin Bacalbașa, Bucureștii de altădată, vol. III -1885 -1888, ediția a II -a revăzută, Editura Humanitas,
București, 2014, pp. 13 -14; lucrare consultată în varianta e -book.

42
personal realizarea unei traduceri din limba germană în limb a română a operelor reginei, sub
pretextul că traducerile anterioare nu ar fi fost cele mai fericite121. Cu toate acestea, nu trebuie să
credem că receptarea și traducerea operei Carmen Sylvei în spațiul autohton s -a realizat doar la
imboldul regelui, după anul 1900 existând „un val de traducători” care s -au ocupat de opera
reginei și din rândurile cărora se remarcă prin calitatea traducerilor poetul George Coșbuc, care
este considerat cel mai bun traducător al operelor reginei poete122.
Dacă vom întreprinde o analiză asupra activitatății sale, vom putea observa faptul că
regina se îndeletnicea adesea cu traducerea autorilor români contemporani ei și pe care îi
considera valoroși, din punct de vedere artistic, numărându -se printre aceștia și Eminescu. Se
pare că aceasta nu a reușit să stabilească o relație de prietenie, așa cum făcuse cu Alecsandri
deja, Eminescu păstrându -se față de regină distant, rece, lucru pe care însăși regina îl va
menționa: „Eminescu ne apărea neliniștit și răvășit, ca venit dintr -o altă lume […] Regina unei
țări s -a înălțat, spre cinstea ei, până la regele poeziei românești…”123. Printre legendele ce s -au
creat în jurul relației celor doi se numără și cea în care Eminescu, contrariat de obișnuința reginei
de a primi doar critici laud ative la adresa creațiilor sale, i -ar fi spus acesteia <<Nu uitați că, dacă
sunteți regina României, asta nu înseamnă că sunteți și regina poeziei>>.
Cu toate acestea, Elisabeta va fi una dintre importantele traducătoare ale licricii
eminesciene, din cola borarea sa cu Mite Kremnitz născându -se traduceri ale poemelor lui
Eminescu în limba germană și care vor reprezenta , unele dintre primele receptări ale licricii
eminesciene din spațiul parizian124. Conform cercetărilor întreprinse de Silvia Irina
Zimmermann, se pare că regina Elisabeta își începe activitatea de traducere a operelor lirice
autohtone în limba germană încă din anul 1875, rezultatul muncii sale fiind publicat în anul 1878
în ziare din sp ațiul german, cum ar fi: Die Gegenwart (Prezentul) . Pe lângă aceasta, conform
aceleiași cercetătoare, Elisabeta face traduceri din Eminescu și ca urmare a influenței pe care
Vasile Alecsandri o exercită asupra activității sale125.
Se poate deduce de aici faptul că Elisabeta era conștientă de valoare artistică a liricii
eminesciene și devaloarea liricii și scriiturii lui Alecsandri, deopotrivă. Cu toate că ambii poeți

121Felix Aderca, Mărturia unei gene rații, C. Ciornei Librar -Editor, București, 1929, p. 236; lucrare consultată în
varianta e -book.
122Silvia Irina Zimmermann, op. cit., p. 83.
123Pentru aceasta, vezi Prefață de A.S.R. Principele Radu al României, în Silvia Irina Zimmermann, op. cit. , p. 12.
124Dan Toma Dulciu, Contribuții la biografia lui Mihai Eminescu. Documente inedite, Ediție bibliofilă, f .e.,
București, 2016, pp. 36 -37; lucrare consultată în varianta e -book.
125Silvia Irina Zimmermann, op. cit., p. 20.

43
sunt la fel de valoroși pentru regină, aceasta preferă, din câte s e pare, colaborarea cu Alecsandri,
în detrimentul unei posibile colaborări pe plan cultural cu Eminescu. Poate și pentru că
Alecsandri este cel care surprinde, mai curând, etosul național, cel care, după cum aminteam la
începutul lucrării noastre, culege v ersurile populare și le publică, făcându -le astfel cunoscute.
Pentru a înțelege modul de raportare al reginei la opera lui Alecsandri, dar și la însuși Alecsandri,
se cuvine să dăm spre citare chiar vorbele regine cu referire la acesta: „Când dragul nostru poet
Alecsandri mi -a vorbit despre talentul meu și mi -a zis pentru întâia oară <<Noi!>>, m -am
îmbujorat toată și mi s -a oprit respirația. Mi -am zis: e un mare poet și îmi spune <<Noi!>> ”126.
Regina însăși este preocupată de imortalizarea și redarea în scr is a universului rural
românesc, lucru confirmat și de aprecierea pe care o face, prin intermediul lui Titu Maiorescu,
față de opera „Gura satului ”semnată de Ioan Slavici127, cel căruia soarta îi va fi potrivnică,
aruncându -l din grațiile reginei poete în t emniță, odată cu intrarea României în război împotriva
Puterilor Centrale128.
Un ultim moment, pe care îl vom evoca aici pentru a sublinia o dată în plus relația dintre
Elisabeta și Vasile Alecsandri, este cel al inaugurării Castelului Peleș, evenimment ce are loc în
anul 1883. Cu această ocazie, Elisabeta și Carol vor depune la temelia Pl eșului un tup de sticlă
conținând un mesaj către popor și posteritate. Unul dintre documentele despuse cuprinde două
catrene, unul în limba română, iar celălalt în limba ge rmană semnat de Vasile Alecsandri și de
Carmen Sylva129. Legat de acest eveniment, trebuie să amintimm aici faptul că, nu cu cu mult
timp înainte, adică în anul 1882, Carmen Sylva publicase volumul său Poveștile Peleșului în care
prezenta, într -un buchet de povestiri populare și legendare, modul în care Castelul Peleș a luat
ființă ca dorință a poporului român în frunte cu regele Carol I.
Astfel, putem vorbi, credem noi, despre un așa -zis Plan Peleș, care avea să arate
României două aspecte importante. În primul rând, prin arhitectura sa de inspirație germană,
castelul trebuia să sublinieze originile celor doi suverani și apartenența culturii autohtone la
cultura majoră, de anvergură europeană. În al d oilea rând, prin stabilirea unei contraponderi,
Regina Elisabeta glorifică în lucrarea sa teme și tipologii specifice spațiului carpato -dunărean, pe

126Regina Elisabeta a României un secol d e eternitate , (coord. Narcis Dorin Ioan), Muzeul Nați onal Peleș, Sinaia,
2019, p. 23; lucrare consultată în varianta e -book.
127Nicolae Manolescu, op. cit., p. 444.
128Lucian Boia, Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial, Ediția a IV -a, Editura
Humanitas, București, 2017, p. 347.
129Silvia Irina Zimmermann, Alecsandri, Grigorescu și Enescu și influențele lor asupra operei literare a reginei
Elisabeta a României (Carmen Sylva) , în loc. cit., p. 177.

44
care le popularizează prin lucrarea sa Poveștile Peleșului . Poate fi vorba, astfel, de un flux
cultural sta bilit pe axa România -Occident și Occident -România asigurat de cuplul regal, fapt ce
duce la o întărire a poziției acestuia ( n.n. a cuplului regal) pe plan intern, dar și la o afirmare pe
plan european a culturii și specificului național130.
Suntem de părer e cu faptul că Planul Peleș nu este realizat doar din dorința de a sprijini
monarhia pe plan intern și a promova cultura autohtonă la nivel european, pe lângă aceasta,
Carmen Sylva căuta, prin intermediul scriiturii sale, să se legitimeze față de publicul său și de
opinia publică în genere. Ipoteza asceasta capătă un înalt grad de veridicitate odată cu lecturarea
operei Robia Peleșului . Pe scurt, în această lucrare, regina pleacă în căutarea unui copil ce avea
să devină rege, însă cum misiunea nu are succes , călătoarei ( n.n. transpunerea în universul
literelor a însăși Elisabetei) îi sunt oferite în dar, de către un personaj adjuvant, pesonificare a
râului Peleș, două bunuri: poezia și pictura131. Putem înțelege astfel că, în esență, mesajul pe care
Elisabeta , în speță Carmen Sylva, vrea să îl transmită ilustrează de fapt menirea pe care regina
poetă o are de la soartă, aceea de a nu putea consolida dinastia prin dăruirea de urmași la tron,
fapt ce o obligă să apeleze la artă și la talentul cu care a fost înze strată pentru a duce misiunea de
susținătoare și promotoare a dinastiei, reușind astfel să se valideze, atât ca regină, cât și ca poetă.
Considerăm că se cuvine să amintim aici și modul în care activitatea cultural -artistică, din
domeniul literaturii, a fo st receptată și apreciată în vreme. Desigur, trebuie să înțelegem faptul că
mulți dintre cei care au apreciat critic opera Carmen Sylvei au făcut -o nu fără a uita care era
totuși statutul social al celei care semna cu acest pseudonim. Astfel, din partea ju nimiștilor,
reprezentați în principal de Maiorescu în sfera criticii literare, opera Carmen Sylvei pare să fie
omisă, poate și ca urmare a faptului că Maiorescu era un apropiat al familiei regale, însăși fiica
sa fiind prim ită ca domnișoară de onoare la c urtea Elisabetei132. Odată cu apariția
antijunimismului pe scena culturală autohtonă, criticile aduse la adresa creațiilor literare ale
reginei încep să apară, dintre aceștia evidențiindu -se Bardu Ștefănescu Delavrancea, care, în
urma traducerii făcute de Ca rmen Sylva operei „Meșterul Manole ”,a ținut să aprecieze
traducerea ca fiind un fiasco căruia i -a dedicat câteva articole în periodicul „Voința națională ”133.
Tot legat de traducere operei „Meșterul Manole ”, Nicolae Iorga apreciază faptul că regina poetă

130Eadem, Regele Carol I în opera Reginei El isabeta, Editura Curtea Veche, București, 2014, pp. 52 -53.
131Ibidem, p. 99; Carmen Sylva, Robia Peleșului , traducere de Elena Radu Rossetti, Editura Librăriei
Storck& Müller , București, f.a ; lucrare consultată în varianta e -book.
132Karla Gabriela Popa, op. cit., p. 50.
133G. Bogdan -Duică, Meșterul Manole , în Cele Trei Crișuri, anul VIII, nr. 7 -8, Iulie -August 1927, p. 111.

45
nu reușește să surprindă etosul românismului din baladă și că realizează o operă lipsită de decor
stilistic134. Uneori, reginei poete i s -a reproșat faptul că ar germaniza, într -o mare măsură, operele
românești, izvorâte din tradiția poporului135, dar aceastea se întâmplă din cauza formării reginei
în lumea germanică, putând aprecia chiar că aceasta este, mai curând, o scriitoare germană, decât
una ce aparține și se identifică spațiului autohton.
Ar mai trebui să adăugăm tot aici faptul că regina Elisabeta a încurajat întotdeauna tinerii
și tinerele în care găsea o fărâmă de talent scriitoricesc, ajutând chiar la promovarea lor și la
publicarea lucrărilor scoase de aceștia. Eminescu este unul din cazuri, alături de viitoarea regină
Maria a României, care va primi imboldul de a scrie de la Elisabeta, este cazul, de asemenea,
Elenei Văcărescu, al cărei talent va fi apreciat, ulterior mometului despărțirii de regină, de către
Academia Franceză , iar pe lângă aceste nume îl putem reaminti și pe cel al Bucurei Dumbravă,
care va populariza cultura autohtonă la nivel european.
Ținem să reiterăm faptul că aprecierile de natură critică pe care le -am menționat în
rândurile anterioare aparțin specialișt ilor în domeniu. Ceea ce am vrut noi să ilustrăm prin
intermediul redării lor în lucrarea noastră a fost, de fapt, modul în care creația literară și relațiile
de colaborare literară dintre Carmen Sylva și diverși autori, mai cu seamă, Vasile Alecsandri, au
influențat mediul literar autohton, gradul în care au fost operele reginei receptate de către critica
literară a vremii și, de ce nu, finalitatea activității literare și a colaborărilor Carmen Sylvei.
Putem doar aprecia faptul că regina Elisabeta a încerc at să ducă prin mecenatul literar și creația
literară o dublă politică de promovare. Este aici vorba despre promovarea literaturii autohtone în
mediul european, pentru a face cunoscută România celorlalte state europene, finalitatea acestei
recunoașteri put ând aduce, considerăm noi, și beneficii de ordin politic țării. Cea de a doua
direcție spre care s -a îndreptat finalitatea mecenatului și activității scriitoricești are legătură cu
validarea Elisabetei ca scriitoare, pe de o parte, iar pe de altă parte, du pă cum am mai menționat,
vizează ( n.n. finalitatea mecenatului) crearea mitului regelui bun, al dinastie care zidește, care
muncește la bunăstarea țării.
Ideea aceasta, a interdependenței stabilite între mecenatul reginei și dinastia României,
reiese, dup ă părerea noastră, și din atitudinea pe care regele Carol I o are față de opera literară a

134Nicolae Iorga, Carmen Sylva în literatura românească, în Idem , O luptă literară. Articole din Sămănătorul , vol.
II, Iulie 1905 -April 1906, „Neamul Românesc” tipografie și legătorie de cărți, Vălenii de Munte, 1916, p. 238 ;
lucrare consultată în varianta e-book.
135D. Caracostea, Dinastie și creativitate. Omagiu Carmen Sylvei , în Revista Fundațiilor Regale, anul X, nr. 2, 1
Decembrie 1943, pp. 486 -487.

46
augustei sale soții. Astfel că, acesta este conștient de importanța pe care o are opera Carmen
Sylvei în raport cu imaginea dinastie, cu propria-i imagine de suveran și soț al scriitoarei, dar și a
României la nivel internațional. Lucrul acesta rezidă cel mai bine poate din atitudinea pe care
Carol I o are față de intenția Elisabetei de a publica o carte pe baza jurnalului creat ca urmare a
participării acesteia la șe dințele de spiritism, intenție căreia Carol i se opune, ordonând chiar
distrugerea manuscrisului cu pricina136. În privința celorlalte creații literare ale reginei, Carol
tinde să nu exprime nicio părere de natură critică, poate spre dezamăgirea reginei, care și -ar fi
dorit să știe care este, în fond, părere asoțului său despre munca sa literară.
Aspectul acesta nu este unul de noutate, puterea a căutat, în cursul existenței sale, să se
valideze mereu în fața celor care fac obiectul supunerii față de ea, folosindu -se de toate pârghiile
care i -au stat la dispoziție, printre acestea numărându -se și arta, cultura. Altfel spus, Elisabeta
continuă, de fapt, o tradiție specifică exponenților puterii, doar că în maniera sa unică, ce îi oferă
individualitat e.
Regina Elisabeta nu s -a îndeletnicit numai cu arta scrisului, aceasta având și preocupări
ce privesc mai curând domeniul artelor plastice. Dintre lucrările reginei, care stau în genere sub
semnul unui diletantism generat de lipsa de cunoștințe în domeni ul tehnicii picturale, se remarcă
totuși Evanghelia Mănăstirii Curtea de Argeș, dăruită mănăstirii care avea să devină necropolă
regală137. Regina a știut să aprecieze și să promoveze talentele din domeniul artelor plastice, la
curtea sa fiind adesea invita ți pictori, chiar și din străinătate, după cum este cazul lui Jean
Lecomte du Nouÿ138, fratele arhitectului Casei Regale André Lecomte du Nouÿ, sau al Dorei
Hitz care va împodobi Peleșul și va crea câteva lucrări care vor fi inspirate din poemele scrise de
Carmen Sylva139.
Dacă în literatură Vasile Alecsandri s -a bucurat de prietenia și colaborarea reginei
Elisabetei, în domeniul picturii, se pare că regina a preferat și a promovat pe Nicolae Grigorescu
poate mai mult de cât a făcut -o cu alți artiști plastici din acea vreme. Fapt este că primul contact
al familiei regale cu lucrările lui Grigorescu a avut loc în anul 1870, odată cu organizarea unei
expoziții a artiștilor în viață, la care era prezent și tânărul Grigorescu cu lucrările sale. Se pare că
regele ar fi apreciat pi ctura tânărului artist, oferindu -i o bursă, pentru a se perfecționa în arta

136Gabriel Badea Păun, op. cit., p. 166.
137Karla Gabriela Popa, op. cit., p. 59.
138Gabriel Badea Păun, op. cit., p. 193.
139Irina Spirescu, De la Orient la Occident. Decorația interioară a reședințelor domnești și boierești (1774 -1914) ,
Editura NOI Media Print, București, 2010, p. 145; lucrare consultată în varianta e-book.

47
picturii, în Franța140. Din câte se pare, familia regală nu a uitat de talentul tânărului Grigorescu,
astfel că, aceasta îl va propune ca pictor de front, odată cu izbucnirea război ului din anul 1877141,
căutându -se astfel imortalizarea și în pictură a luptei în urma căreia România lui Carol devine
independentă.
Ne putem pune justa întrebare: De ce Elisabeta îl preferă totuși pe Grigorescu, în
detrimentul lui Theodor Aman spre exemplu sau al lui Panaiteanu -Bardasari? Ultimii doi
menționați sunt șefii școlilor de pictrură din București și Iași, artiști ei înșiși142, cu un nume creat
în domeniu, cu o anumită autoritate și notorietate în universul belle arte -lor. Poate de aceea
Elisabeta î l preferă pe Grigorescu, pentru că acesta era la început de carieră, de drum artistic, iar
regina putea stabili mult mai ușor o conexiune de mecenat cu un tânăr artist, oferindu -i încă de la
începutul vieții profes ionale o oarecare notorietate prin asocier ea numelui acesteia cu al lui. Cel
din urmă va primi sprijin și apreciere din partea Elisabetei, care se va îngriji să achiziționeze din
tablourile cele mai reprezentative ale lui Grigorescu, nu la un preț derizoriu, ci cu sume
importante, ca modalitate de finanțare materială pentru cel din urmă143.
Nu doar acesta a fost modul prin care Elisabeta l -a susținut și promovat pe
Grogorescu, tot ea fiind cea care îi va folosi o serie de ilustrate pentru a -și decora lucrările ce
urmau să fie publicate în străinăta te. Este vorba aici despre lucrarea In der Lunca în a cărei
prefață Elisabeta scria:
„Imaginile alăturate îi aparțin marelui nostru pictor Grigorescu și ne dau o idee despre
cum ar arăta un ciobănaș și o ciobăniță româncă. […] Grigorescu și -a studiat țara ca nimeni altul,
iar tablourile sale reflectă strălucirea soarelui nostru și melancolia câmpiilor noastre întinse și a
munților maiestuoși .”144
Și nu doar Elisabeta o spune, ci și alți contemporani ai lui Grigorescu, după cum este
cazul lui Constantin I. Istrati, care, în necrologul lui Grigorescu, spunea următoarele:

140Silvia Irina Zimmermann, Alecsandri, Grigorescu și Enescu și influențele lor asupra operei literare a reginei
Elisabeta a României (Carmen Sylva ), în loc. cit., p. 181.
141Rodica Ursache, Nicolae Grigorescu -marele rapsod al plaiului românesc, în Revista de științe socioumane , nr. 2
(42), 2019, p. 59. (https://upsc.md /wp-content/uploads/2019/09/cer_pub_ssu_2_42_2019.pdf accesat la data de 08 –
06-2020)
142Dan Berindei, Societatea românească în vremea lui Carol I (1866 -1876), ed. cit., p. 255.
143Ion Gheorghe Duca, Amintiri politice, vol. I, Jon Dumitru -Verlag, München, 1981, p. 289; lucrare consultată în
varianta e -book.
144Carmen Sylva: In der LuncaEineIdylle , Regenburg, WunderlingsHofbuchhandlung, 1904, din prefața reginei la
volumul german, traducere de Silvia Irina Zimermann, apud Silvia Irina Zimmermann, Alecsandri, Grigorescu și
Enescu și influențele lor asupra operei literare a reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva), în loc. cit., p. 182.

48
„Acela însă care se ridică sus de tot, ca un șoim de munte; acel ce dovedi în mod desăvârșit
firea artistică a românului; acel ce fixă, pe vecie, pe pânze nemuritoare, viața ro mânească,
portul și obiceiul, care din nefericire se dau așa de iute uitării; acel ce diviniză plaiurile,
câmpiile, florile și pe Românca cea gingașă; acela , mai pe scurt, care a lăsat urmașilor
să vadă cum era pe timpul lui omul, țara și cerul nostru fr umos și plin de farmece, este el, care
până în prezent și pictorul neîntrecut și admirat de toți; este el, patriotul curat și sincer, ce și‐a
iubit cu căldură neînchipuită țara și neamul, cărora le‐a închinat cu drag toată puterea
geniului și munci i sale. El e o glorie a românismului și cineva în omenire .”145
Astfel, Elisabeta procedează cu Grigorescu în aceeași manieră în care o face cu
Alecsandri și Eminescu. Prin susținerea acestuia și prin promovarea sa la nivel internațional
regina dorește, în fapt, să ducă politica sa de promovare a culturii autohtone și prin intermediul
artelor vizuale, aceasta deoarece, după cum și citatul redat o relevă, Grigorescu are capacitatea
de a reda în tușurile lucrărilor sale viața poporului român, surpr inzând etosul românesc, adică
tocmai acea chestiune pe care regina încearcă să o ilustreze lumii de dincolo de Carpați.
Regina Elisabeta nu a fost preocupată în activitatea sa doar de scris și pictură, în egală
măsură dedicându -se și artei muzicale, comple tând prin aceasta imaginea unu spirit artistic ce
prezintă polivalențe. În virtutea acestui element ce aparține caracterului reginei, aceasta a legat
prietenii de colaborare cu compozitori ai vremii, cum au fost D. Lubicz sau A. Bungert146.
Dintre toți col aboratorii săi pe plan muzical, se pare că George Enescu a fost cel cu care
a reușit să lege o strânsă relație de colaborare și de mecena chiar. Trebuie să spunem aici că
întâlnirea dintre cei doi are loc după revenirea Elisabetei din exilul provocat ca ur mare a Afacerii
Văcărescu , moment la care Enescu avusese contact cu mediul francez, în speță parizian, și se
bucura deja de suportul oferit de principesa Elena Bibescu, cea care îl și recomandă pe acesta
suveranei147. Acela avea să fie momentul de început a l colaborării și prieteniei dintre Elisabeta și
Enescu. Treptat, talentul tânărului compozitor și violonist, care era văzut de Carl Flesch „ca o
rocă singuratică într -o mare de mediocritate” în raport cu contemporanii și conaționalii săi148,
este tot mai ap reciat de către regină, care se simte atât de apropiată de Enescu, încât îl numește

145Analele Academiei Române, Tom XXX, 1907‐1908, pp. 25‐26., apud Ion Oprea, Personalități moldave, Editura
PIM, Iași, pp. 52 -53; lucrare consultată în varianta e -book.
146Silvia Irina Zimmermann, Alecsandri, Grigorescu și Enescu și influențele lor asupra opere i literare a reginei
Elisabeta a României (Carmen Sylva) , în loc. cit., p. 184.
147George Enescu, Amintiri despre Carmen Sylva , în Revista Fundațiilor Regale , anul X, nr. 2, 1 Decembrie 1943,
pp. 504 -505.
148Carl Flesch, op. cit., p. 178.

49
pe acesta „fiul meu de suflet”, iar ea se autointitulează, în raport cu acesta, în postura de ”cealaltă
vice-mamă”149. Analizând raporturile pe care Elisabeta le stabilește față de tinerii artiști pe care îi
susține, putem obseva că aceasta tinde să depășească statutul de mecenă , preferându -l mai curând
pe cel de mamă, adoptând chiar o atitudine maternă f ață de aceștia, făcându -ne să putem spune
faptul că unul dintre laitmotivele existenței sale e ste cel al maternității , mai curând decât cel al
suferinței pe care îl vehiculează mulți dintre autorii care s -au preocupat și au analizat viața și
opera reginei Elisabeta I a Ro mâniei.
Relația aceasta strânsă pe care a stabilit -o regina cu Enescu i -a permis acesteia să îi facă
recomandări compozitorului în materie de creație muzicală, căutând mai curând ca efortul
creator al acestuia să fie canalizat în direcția surprinderii acel uiași etos național de care aminteam
și în rândurile anterioare. Faptul acesta reiese chiar din scrisorile pe care Elisabeta i le adresa lui
Enescu, și din care vom da spre citare un fragment concludent în sensul acesta:
„Nu din întâmplare te -ai născut pe pământ românesc. […] dar se vede că trebuia să tragi
folos din pământul nostru […]. Prin ce ai avut marele succes de până acum? Tocmai prin ceea ce
e curat românesc în opera ce ai creat […]. Apucă -te de Miorița […] Meditează numai și cobo ară-
te în tine însuți pe cât poți .”150
Se vădește, credem noi, și în relația reginei cu Enescu, ca în celelalte relații și colaborări
pe care le mai avusese Elisabeta, faptul că aceasta încearcă să promoveze peste hotare cultura
autohtonă cu specificitățile sale, care îi conferă unicitate și fa rmec, deoarece aceasta a înțeles,
credem noi, faptul că tot ceea ce este definit prin cultură este de fapt o exepresie a națiunii, ce
are rol adjuvant în închegarea vieții sale istorice151. Astfel, Enescu completează triada care se
bucura de înalta protecți e venită de la regină, care urmărea devenirea ei ( n.n. a triadei) într -o
adevărată ambasadă culturală a Româ niei, transformând pe cei trei, Alecsandri, Grigorescu și
Enescu, în artiști naționali pentru spațiul cultural autohton, iar pentru cel internațional în
ambasadori ai culturii române. Putem spune, în manieră plastică, faptul că regina urmărea să îi
transforme pe cei trei în lianții dintre o țară exotică, orientală, prea puțin cunoscută, adică
România, și lumea întreagă.
Deși nu aparține întru totul spectrului cultural artistic, am putea aminti aici și de o parte
din activitatea filantropică pe care a avut -o regina, ce se concretizează prin înființarea și

149George Enescu, Amintiri despre Carmen Sylva , în loc. cit., p. 505.
150D. Caracostea, Dinastie și creativitate. Omagiu Carmen Sylvei , în loc. cit., pp. 498 -499.
151Grigore Georgiu, op. cit., p. 154.

50
susținerea unor societăți de binefacere. Este aici vorba despre Albina, Furnica și Munc a, ale
căror scopuri priveau dezvoltarea tehnologică a industriilor de natură casnică. În toate aceste
societăți funcționa un comitet de doamne din înal ta societate, iar beneficiarii acestor proiecte
erau femeile din țară, în special din mediul rural, care se confruntau cu neajunsuri de natură
financiară. Astfel, prin intermediul societăților se ofereau locuri de muncă femeilor, iar pe lângă
aceasta,doamnele din înalta societate erau implicate în viața societății românești. C ele trei
societăți filantropice aveau profilul unor întreprinderi de confecții și textile de astăzi, în cadrul
lor lucându -se la obținerea mătăsii naturale sau la crearea de țesături decorate cu motive
naționale, țesături ce vor fi vândute în Europa, făcându -se și prin această metodă cun oscută
România străinilor152.
Regina Elisabeta I a României nu s -a preocupat ca artiștii să fie promovați și susținuți în
vederea perfecționării talentelor lor doar cât avea ea să fie în viață , aceasta s -a interesat de soarta
și parcursul lor de după trece rea ei în lumea umbrelor. Lucrul acesta este relevat de conținutul
testamentului întocmit de regină în anul 1914, imediat după pierderea lui Carol: „6000 lei anual,
pentru două burse, a căror durată să fie fixată de Regina și care se vor da la doi artiști români
pentru perfecționarea lor în străinătate. Bursele se vor da prin concurs, înaintea unui juriu,
constituit de ministerul instrucțiunii publice ”153.
Desigur, am putea spune că această grijă a reginei pentru arte, artiști și promovarea lor,
vădită și în testamentul său, își are obârșia în obligațiile nescrise ale oricărei suverane și ale
oricărei persoane din înalta societate. Însă regina Elisabeta I a României a depășit acest orizont
prin însăși dedicarea sa față de tot ceea ce înseamnă artă și artist ic, putându -o considera, în
sensul acesta, nu doar o veritabilă mecena a culturii românești, ci și o adevărată artistă, în măsura
în care epoca și statutul i -au permis această stare de spirit.

152Vezi, pentru acest s ubiect, George Bengescu. cap. Opera filantropică a reginei Elisabeta Patruzeci de ani de
domnie ai regelui Carol I , în Idem , op.cit., pp.207 -224.
153G. Constantinescu, Regina Elisabeta a României, Tipografia <<Transilvania>> J.J. Schreier, Pitești, 1916, p. 39.

51
Concluzii
Uneori, cea mai dificilă parte a unei lucrări scrise este concluzia, căci aceasta vine să
prezinte nu numai cititorului, cât și autorului lucrării, care a fost finalitatea cercetării întreprinse,
adică ce a reușit autorul să surprindă și să analizeze în ur ma cercetării elaborate. Astfel că, în
lucrarea noastră am încercat, și credem de cuviință că am și reușit să surprindem dinamica
mediului cultural românesc din cea de a doua jumătatea a secolului al XIX -lea. Adică acea
perioadă a conturării profilului cul tural al României, care se suprapune cu domnia lui Carol I,
creându -se între acestea o relație de contemporaneitate, care îi determină adesea pe istoricii
literaturii sau ai culturii autohtone să numească această etapă din devenirea culturală a țării
Epoca lui Carol (n.n. luăm aici ca prim exemplu pe G. Călinescu și lucrarea sa Istoria literaturii
române…) . Trebuie să spunem tot aici faptul că epoca lui Carol este marcată, cel puțin pentru
faza sa de început, de curentul junimist al lui Titu Maiorescu. As tfel, după cum aminteam în
primul capitol al lucrării noastre, lui Maiorescu și Junimii i se datorează maturizarea culturală a
spațiului autohton, cel puțin sub prisma criticismului și criteriilor estetice propuse.
Am încercat să surprindem toate acele in stituții culturale și asociații cu caracter cultural
pentru a arăta faptul că acestea sunt semnele unei maturizări culturale pe care a cunoscut -o
spațiul autohton în epocă. De asemenea, tot acestea ( n.n. instituțiile și asociațiile culturale) sunt
cele car e vor crea și vor propune ulterior direcții de parcurgere a vieții culturale române. Aceste
asociații și problematica produsă de viziunile lor uneori distincte fac parte din transformările
inerente prin care o cultură tânără, în căutarea sensului și a prop rie identități trece. Astfel,
căutările sinelui, ce se produc în forurile cele mai intime ale spațiului cultural românesc, produc
o serie de relații antitetice între junimism și romantismul de tip pașoptist , mai apoi între
neoromantism (n.n. facem aici ref erire la simbolismul de tip macedonskian articulat în presa
vremii prin periodicul „Literatorul ”) și junimism , finalmente între poporanism și sămănătorism .
Am încercat astfel să creăm cadrul, de altfel extrem de dinamic, în care regina Elisabeta I a
României a purtat politica sa de mecenat cultural -artistic.
Un aspect pe care l -am realizat în lucrarea noastră a fost acela al separării, pe cât a fost
posibi l, imaginii reginei Elisabeta I de imaginea soțului său, pentru a încerca să surprindem mai
curând activitatea reginei, raportându -o pe acestea nu la domnia lui Carol, ci la mediul cultural în
care și -a desfășurat activitatea și, de asemenea, la însăși per sonalitatea sa, care reiese, credem
noi, cel mai bine din studierea aspectelor de natură biografică. De altfel, izolarea activității

52
reginei Elisabeta de tot ceea ce înseamnă cadru cultural, la care se adaugă viața reginei și viața pe
care regina o creează la curtea sa nu ar fi putut conferi consistență lucrării noastre. De aceea, am
văzut necesară această contextualizare.
Finalmente, în lucrarea noastră am încercat să surprindem care au fost politicile de
mecenat ale reginei Elisabeta și, mai curând, modu l lor practic de aplicare, prezentând în acest
caz, pe de o parte relația pe care regina a stabilit -o cu Alecsandri, cu Grigorescu și cu Enescu, iar
pe de altă parte implicarea activă, din postura de literată, în ceea ce înseamnă act artistic sau act
creat or. Realizând analiza de care aminteam asupra acestor aspecte ce țin de mecenatul cultural
artistic, am putut stabili prin deducție finalitatea întregii activități a reginei în spectrul cultural
autohton.
Astfel, considerăm că mecenatul artistic al reginei făcea obiectul a două interese pe care
Elisabeta le avera raportat la cultura autohtonă. Facem aici referire la promovarea culturii
autohtone pe plan internațional. Altfel spus, susținând artele și cultura în gen ere, regina nu face
altceva decât să sporea scă patrimoniul cultural -artistic al țării ce ar rezulta în urma dinamizării
vieții culturale , îmbogățindu -l, astfel, cu mai multe elemet e de vizibilitate internațională. Cel de
al doilea element care face obiectul finalității mecenatului regal este legat de dorința de a spori,
capitalul de imagine al familiei regale, al regelui, prin încercarea de mitizare a lui Carol în
imaginea bunului rege , și, nu în ultimul rând, al propriei persoane, încerând astfel să își
legitimeze înclinațiile creatoare, să își câș tige un loc în rândurile creatorilor, ai artiștilor.
Dacă regina Maria a României a marcat istoria națională cu implicarea sa în sfera
politicului, regina Elisabeta I a României, predecesoarea sa, a rămas în istorie ca protectoare a
artelor și, nu în ultimul rând, ca artistă sau poetă, adesea fiindu -i atribu ită eticheta de regin ă
poetă , primită încă din timpul vieții, care a rămas până în zilele noastre. De asemenea, se pare că
în memoria colectivă imaginea reginei Elisabeta a rămas mai puternic impregnată de mecenatul
acesteia, decât de activitatea filantrop ică, care, nici aceasta, nu poate fi neglijat ă.
Nu trebuie să uităm totuși faptul că regina Elisabeta nu doar că a fost, dacă nu cea mai
importantă, cel puțin una dintre cele mai importante mecena ale societății românești din secolul
XIX, ci și o scriitoare. Se pare că postura de scriitoare nu a supraviețuit în memoria colectivă.
Acest fapt, credem noi, că se bazează p e apartenența la spațiul germanic pe care scrierile reginei

53
au avut -o. Altfel spus, Carmen Sylva este, înainte de toate, o scriitoare a spațiului germanic154,
nu al spațiului românesc, de aceea ea nu a putut rămâne ca o figură marcantă a literaturii
autohto ne. Pe lângă aceasta, calitatea de scriitoare a reginei Elisabeta este umbrită și de postura
socială pe care aceasta a avut -o, căci, mult timp s -a considerat faptul că operele Carmen Sylvei
au fost receptate în epocă ca aparținând reginei, critica realizat ă asupra acestora fiind adesea
influențată de acest fapt, și căpătând mai curând forme laudative, sau dimpotrivă, fiind adesea
aspru criticate. Acest fapt, al umbririi valorii estetice și etice a operei de către imaginea de regină
este consemnat în mod ver sificat de către Carmen Sylva:
”De ce v -ați pierde vremea voi
Citind ce scriu? Degeaba Toate !
Abia când voi fi moartă poate
Mă veți vedea ce -am fost, spre -a zice:
<<A fost aproape om ca noi!
Păcat c -a fost regină!>>”155
Cert este că, reginei Elisabeta i se datorează importantul aport pe care l -a avut în ceea ce
privește promovarea tinerelor talente și, mai mult de atât, valorificarea și promovarea la nivel
internațional a tot ce înseamnă etos românesc în lucrările de artă, fie el e scrise, muzi cale sau
plastice, contribuind astfel la ceea ce putem numi procesul de maturizare al culturii autohtone
moderne.

154Cristina Gogianu, Elisabeta de România, portretul unei regine -scriitoare. În dialog cu Silvia Irina Zimmermann ,
în Orizonturi cultural italo -române , nr. 4, aprilie 2016 în loc. cit.
155Silvia Irina Zimmermann, Carmen Sylva Regina poetă. Literatura în serviciul Coroanei, ed. cit., p. 41.

54
Izvoare și bilbiografie
I. Izvoare documentare:
❖ Analele Academiei Române, 1878 -188, Indice Alfabetic,tipografia Carol Goble, București, 1890.
❖ Analele Academiei Române, Tom XXX, 1907‐1908.
❖ Antologia le gilor învățământului din România , (coord. Gheorghe Bunescu), Institutul de Științe
ale Educației, București, 2004.
❖ Dulciu, Dan -Toma, Contribuții la biografia lui Mihai Eminescu. Do cumente inedite, Ediție
bibliofilă, f.e., București, 2016 .

II. Izvoare narative:
❖ Carmen Sylva, Robia Peleșului, traducere de Elena Radu Rossetti, Editura Librăriei
Storck& Müller, București, f.a.
❖ Eadem, In der Lunca . EineIdylle , Regenburg, WunderlingsHofbuchhandlung, 1904.
❖ Eadem, GoldenThoughts of Carmen Sylva Queen of Roumania, translatedby H. Sutherland
Edwards, John Lane Bodley Head, London, John Lane Company, New York, 1910.

III. Memorialistică și jurnale din epocă:
❖ Aderca, Felix, Mărturia unei generații, C. Ciornei Librar -Editor, București, 1929.
❖ Bacalbașa, Constantin, Bucureștii de altă dată, 1871 -1884, vol. I, Editura Ziarului „Universul”,
București, 1927.
❖ Idem, Bucureștii de altădată, vol. III -1885 -1888, Edi ția a II -a revăzută, Editura Humanitas,
București, 2014.
❖ Bălăceanu -Stolnici, Constantin, Cele Trei Săgeți. Saga Bălăcenilor, Editura Eminescu, București,
1990.
❖ Bengescu, George, Elisabeta, prima regină a României, Paul Editions, București, 2019.
❖ Captain Duncan Heaton -Armstrong, The SixMonthKingdom. Albania 1914,
editedbyGervaseBelfieldandBejtullahBestani, I.B. TAURIS, London, New York, 2005.
❖ Carmen Sylva, MeinPenatenwinkel, vol.l, H. Minion, Frankfurt, 1908.
❖ Din amintirile Elencuței Văcărescu, traduse de Mariuca Vulcănescu și Ioana Fălcoianu, Editura
Paideai, București, 2000.
❖ Duca, Ion Gheorghe, Amintiri politice, vol. I, Jon Dumitru -Verlag, München, 1981.
❖ Flesch, Carl, The memoirs of Cari Flesch , translatedby Hans Keller, Rockliff, Londra, 1957.
❖ Jurnal , vol. I, 1881 -1887, traducere din germană de Vasile Docea, Editura Polirom, Iași, 2007.
❖ Jurnal , vol. II, traducere din germană de Vasile Docea, Editura Polirom, Iași, 2014
❖ Lindenberg, Paul, Regele Carol I al României, traducere din germană de Ion Nastasia, Editura
Humanitas, București, 2003.
❖ Negruzzi, Iacob, Amintiri din Junimea , Editura Humanitas, București, 2011.
❖ Panu, Gheorghe, Amintiri de la „Junimea” din Iași, vol. 1, Editura Remus Cioflec, f.l., 1942.
❖ Regina României, Maria, Țara pe care o iubesc. Memorii din exil , traducere de Maria Berza,
Editura Humanitas, București, 2016.
❖ Scheffer, Robert, Orient Regal, cinci ani la curtea României , traducere de Rodica Pânzaru,
Editura Saeculum I.O., București, 2016.

55
❖ Văcărescu, Elena, Regi ș i regine pe care le -am cunoscut, traducere de Ileana Carmen Moldovan,
Editura Compania, București, 2004.

IV. Articole și p eriodice:
❖ Camil Petrescu, Teatrul românesc între 1866 și 1914 , în Revista Fundațiilor Regale, anul VI, nr.
5, 1 mai 1939, pp. 387-393.
❖ Constantina Raveca Buleu, Ezoteris mul românesc interbelic , în Mișcarea literară, Anul XIII, nr. 3
(51), 2014, Bistrița, pp. 94-105.
❖ Convorbiri literare, an. I, 1867, nr. 1 (15 martie).
❖ D. Caracostea, Dinastie și cre ativitate. Omagiu Carmen Sylvei , în Revista Fundațiilor Regale,
anul X, nr. 2, 1 Decembrie 1943, pp. 483 -503.
❖ Eliza Brătianu, Regele Carol I și Regina Elisabeta , în Magazin Istoric, an XXVI (sere nouă), nr. 7
(304), iulie 1992, pp. 63 -69.
❖ G. Bogdan -Duică, Meșterul Manole , în Cele Trei Crișuri, anul VIII, nr. 7 -8, Iulie -August 1927,
pp. 111 -112.
❖ George Enescu , Amintiri despre Carmen Sylva , în Revista Fundațiilor Regale , anul X, nr. 2, 1
Decembrie 1943, pp. 504 -507.
❖ Gheorghe Adamescu, Ateneul Român , în Boabe de grâu, Anul II, nr . 3, martie 1931, pp. 138 -150.
❖ Ioan Georgescu, Astra ,în Boabe de grâu , Anul I, nr. 4, iunie 1930, pp. 217 -235.
❖ Ioan Bolovan, Regional cultural associationsamongtheromanians of Transylvania, 1861 -1914, în
Romanian Civilisation , vol 4, nr. 2, vara 1995, pp. 6 1-69.

V. Instrumente de lucru:
❖ DLR -De la origini până la 1900, (coord. Gabriela Drăgoi, Alexandru Teodorescu, Florin Faifer,
Leon Volovici, Dan Mănucă, Remus Zăstroiu), Editura Academiei Române, București, 1979.
❖ Encyclopedia of Enlightenment, editedbyMichaleDelon, vol. 1: A-L, Routledge, New York and
London, 2013 .

VI. Lucrări generale:
❖ A History of the University in Europe, vol. 3: UNIVERSITIES IN THE NINETEENTH AND
EARLY TWENTIETH CENTURIES (1800 –1945) , editedby Walter R üegg, Cambridge University
Press, New York, 2004.
❖ Bălăceanu -Stolnici, Constantin, Cele Trei Săgeți. Saga Bălăcenilor, Editura Eminescu,
București, 1990.
❖ Berindei, Dan, Societatea Românească în vremea lui Carol I (1866 -1876), Editura Militară,
București, 1992.
❖ Boia, Lucian, Evoluția istoriografiei române, f.e., București, 1976.
❖ Idem, Germanofilii. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial, Ediția a IV-
a, Editura Humanitas, București, 2017.
❖ Caorl I, amintirea unei mari domnii, Biblioteca Central Universitară „Carol I”, București, 2006.
❖ Călinescu, George, Istoria literaturii române compendiu, Editura Litera Internațional, București –
Chișinău, 2001.
❖ Constantinescu, Grigore, Confesiuni literare , Editura Tritonic, București, 2003.
❖ Crăciun, Boris, Regii și Reginele României, O Istorie ilustrată a Casei Regale, Editura Porțile
Orientului, București, 1997.

56
❖ Des Cars, Guy, Inimoasele Regine ale României, traducere de Dorina Asa`d, Editura Dorana,
Brașov, 1995.
❖ Docea, Vasile, Carol I și monarhia constituțională. Interpretări istorice, Presa Universitară
Română, Timișoara, 2001.
❖ Georgiu, Grigore, Istoria culturii române modern , Editura comunicare.ro, București, 2002.
❖ Hangiu, Ion, Societăți și asociații în știința românească, f.e., București, 1981.
❖ Heitmann, Klaus, Oglinzi paralele, traducere de Florin Manolescu, Editura Fundației Culturale
Române, București, 1996.
❖ Hitchins, Keith, România 1866 -1947 , Ediția a V -a, traducere din engleză de George G. Potra și
Delia Războlescu, Editura Humanitas, București, 2013.
❖ Ionescu, Adrian -Silvan, Mișcarea artistic oficială în România secolului al XIX -lea, Editura
NMP, Bucureș ti, 2008.
❖ Iorga, Nicolae, O luptă literară. Articole din Sămănătorul , vol. II, Iulie 1905 -April 1906,
„Neamul Românesc” tipografie și legătorie de cărți, Vălenii de Munte, 1916.
❖ Isar, Nicolae, Istoria Modernă a României, partea a II -a, Ediția II, Editu ra Fundației România de
mâine, București, 2005.
❖ Istoria românilor , vol. 7, tom I, Constituirea României Moderne (1821 -1878) , (coord. Dan
Berindei), Editura Enciclopedică, București, 2003.
❖ Istoria românilor, vol.7, tom II, De la Independență la Marea Unire (1878 -1918), (coord.
Gheorghe Platon), Editura Enciclopedică, București, 2003.
❖ Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, Editura Litera, Chișinău, f.a.
❖ Mamulea, Mona, Dialectica închiderii și deschiderii în cultura română modernă, Editura
Academiei Române, București, 2007.
❖ Manolescu, Nicolae, Istoria Critică a Literaturii Române, 5 secole de literatură, Editura
Paralelea 45, Pitești, 2008.
❖ Nastasă, Lucian, Suveranii universităților românești. Mecanisme de selecție și promovare a elitei
intelectuale, vol. 1: Profesorii Facultății de Filosofie și Litere (1864 -1948) , Editura Limes, Cluj –
Napoca, 2007.
❖ Nițelea, Mădălina, Ceremonial la Curtea lui Carol I de Hohe nzollern (1866 -1914), Muzeul
Național Cotroceni, București, 2009.
❖ Oprea, Ion, Personalități moldave, Editura PIM, Iași, f.a.
❖ Politici culturale și modele intelectuale în România, editat de: Lucian Nastasă, Dragoș Sdrobiș,
Editura Mega, Cluj-Napoca, 2013.
❖ Spirescu, Irina, De la Orient la Occident. Decorația interioară a reședințelor domnești și
boierești (1774 -1914) , Editura NOI Media Print, București, 2010.
❖ Vasile, Ștefan, O istorie didactică a literaturii române, Editura Napoca Nova , Cluj -Napoca,
2015.
❖ Zeletin, Ștefan, Burghezia română, Editura Humanitas, București, f.a.

VII. Lucrări Speciale:
❖ Badea -Păun, Gabriel, Carmen Sylva, uimitoarea regină Elisabeta a României 1843 -1916,
traducere din franceză de Irina Margareta Nistor, Editura Humanitas, București, f.a.
❖ Constantinescu, George, Regina Elisabeta a României, Tipografia <<Transilvania>> J.J.
Schreier, Pitești, 1916.
❖ Popa, Gabriela -Karla, Regina Elisabeta I a României, Editura Sf. Ierarh Nicolae, Brăila, 2012.
❖ Regina Elisabeta a României un secol de eternitate , (coord. Narcis Dorin Ioan), Muzeul Național
Peleș, Sinaia, 2019.

57
❖ Sergy, E. Carmen Sylva, Elisabeth, Reine de Roumanie, Fischbacher, Paris, 1890.
❖ Stackelberg, Natalie, The Life of Carmen Sylva (Queen of Rouman ia), translatedfromthe German
byBaronessDeichmann, K. Paul, Trench, Tr übner, & Co., London, 1890.
❖ Zimmermann, Silvia Irina, Carmen Sylva Regina poetă. Literatura în serviciul Coroanei,
traducere de Monica Livia Grigore, Editura All, București, 2013.
❖ Eadem, Regele Crol I în opera Reginei El isabeta, Editura Curtea Veche, București, 2014.

VIII. DOCUMENTARE RESURSE WEB :
❖ Adrian -Bogdan Ceobanu, Scandalul domnișoarelor de onoare ale Reginei Elisabeta , în Historia,
(https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/scandalul -domnisoarelor -de-onoare -ale-reginei -elisabeta#_ftn4
❖ Cristina Gogianu, Elisabeta de România, portretul unei regine -scriitoare. În di alog cu Silvia Irina
Zimmermann , în Orizonturi culturale italo-române , nr. 4, aprilie 2016 .
(http://www.orizonturiculturale.ro/ro_intalniri_Silvia -Irina -Zimmermann -interviu.html )
❖ Luiza Marinescu, Carmen Sylva a literary strategy , în Globalization, Intercultural Dialogueand
National Identity, volume 5, 2018, pp.118 -120.
(https://old.upm.ro/gidni/GIDNI -05/Lit/Lit%2005%2012.pdf )
❖ Rodica Ursache, Nicolae Grigorescu -marele rapsod al plaiului românesc , în Revista de științe
socioumane , nr. 2 (42), 2019, pp. 56 -61.
(https://upsc.md/wp -content/uploads/2019/09/cer_pub_ssu_2_42_2019.pdf )
❖ Silvia Irina Zimmermann, Alecsandri, Grigorescu și Enescu și influențele lor asupra operei
literare a reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva) , în Saeculum , An XVI(XVIII), serie nouă,
nr. 1 (43), 2017, pp.176 -190.
(https://www.academia.edu/33402404/Alecsandri_Grigorescu_%C5%9Fi_Enescu_%C5%9Fi_infl
uen%C5%A3ele_lor_asupra_op erei_literare_a_Reginei_Elisabeta_a_Rom%C3%A2niei_Carmen_
Sylva_ )
❖ Valentina Sandu -Dediu, Muzica Românească până în 1944: Accente naționa le între Romantism și
Modernism , în
(https://coolsound.ro/wp -content/uploads/2018/11/VSD_muzica -romaneasca -pana -in-
1944_RO_2.pdf )
❖ https://www.britannica.com/
❖ http://www.uaic.ro/despre -uaic/
❖ https://unibuc.ro/despre -ub/istoric/repe re-istorice/
❖ https://acad.ro/academia2002/acadrom/pag_ist.htm
❖ https://www.fge.org.ro/filarmonica/istoric -ateneu/
❖ http://www.darclee -voice -contest.com/rom/istoric.htm
❖ https://www.mae.ro/node/8931
❖ https://dexonline.ro/definitie/cultur%C4%83

58
Avizat, Anexa 1
Îndrumător Lucrare de Licență/Disertatie
Titlul : „Mecenatul cultural -artistic al Reginei Elisabeta și impactul asupra societății ”,
Numele și prenumele : conf. univ. dr. Topor Lucian -Claudiu
Data: 26-06-2020 Semnătura Îndrumătorului:

DECLARAȚIE privind originalitatea conținutului lucrării de
licență/diplomă/disertație/absolvire

Subsemnatul(a) AGACHE C. BOGDAN (Numele, inițiala tatălui, prenumele, numele
după căsătorie (dacă este cazul)
Domiciliul stabil: loc. HAVÎRNA , com. HAVÎRNA , jud. BOTOȘANI , născut(ă) la data
de 07 -10-1998, identificat prin CNP 1981007070022, absolvent(a) al(a) Universității
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de ISTORIE specializarea ISTORIE promoția
2017 -2020, declar pe propria răspundere, cunoscând consecințele falsului în declarații în
sensul art. 326 din Noul Cod Penal și dispozițiile Legii Educației Naționale nr. 1/2011
art.143 al. 4 si 5 referitoare la plagiat, că lucrareade licență cu titlul : „MECENATUL
CULTURAL -ARTISTIC AL REGINEI ELISABETA ȘI IMPACTUL ASUPRA
SOCIETĂȚII” elaborată sub îndrumarea dl. /d-na prof.univ.dr ./conf.univ.dr./ lector univ.dr.
TOPOR CLAUDIU -LUCIAN pe care urmează să o susțin în fața comisiei este originală, îmi
aparține și îmi asum conținutul său în întregime.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență/diplomă/disertație să fie
verificată prin orice modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la
introducerea conținutului său într-o bază de date în acest scop.
Am luat la cunoștință despre faptul că este interzisă comercializarea de lucrări științifice in
vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență,
de diploma sau de disertație și în acest sens, declar pe proprie răspundere că lucrarea de față nu
a fost copiată ci reprezintă rodul cercetării pe care am întreprins -o.

Dată azi, 26-06-2020
Semnătură : AGACHE C. BOGDAN
student /absolvent: AGACHE C. BOGDAN