Mecanismul de Percepere a Durerii Si Raspunsul Organismului Uman

Mecanismul de percepere a durerii si raspunsul organismului uman

Scopul si importanta temei

In viata de zi cu zi se întampla sa avem parte de durere, fie ea senozorială (durerea fizica), fie emotionala (psihologic), de aceea este important sa intelegem durerea.

Ca urmare a complexitatii ei, durerea nu poate fi definita ca o experienta obiectiva, ea fiind interpretata diferit de la om la om, chiar daca stimulul este bine conturat sau nu.

Durerea poate fi de natura fizica, sufleteasca sau spirituala.

Modul in care percepem durerea fizica poate fi controlat in urma unui antrenament, cu cat ajungem sa nu mai luam seama stimulului cu atat ne putem detasa de acesta mai usor si sa il percepem ca pe un lucru cu efect pozitiv. De exemplu pacientii aflati intr-o stare grava datorita unor boli incurabile, ajung sa perceapa durerea ca o purificare sufleteasca.

Durerea sufleteasca este cauzata de necesitatiile launtrice care produc un dezechilibru in organism, putand observa stransa legatura intre suflet si trup, pe cand durerea spirituala duce la maturizarea noastra ca persoana si ne ajuta sa ne regasim locul si scopul in planul existential. Acest tip de durere nu se poate ameliora cu ajutorul medicamentelor. Specialistii spun ca femeile sunt mai rezistente la durere datorita faptului ca impartasesc ceea ce simt mult mai mult de cat barbatii, faptul ca avem personae dragi cu care comunicam, ne ajuta sa trecem mai usor peste durere.

http://therumpus.net/2012/07/interpreting-my-malady/

Notiuni anatomice

Pielea are rol mecanic si indeplineste functia de termoreglare. In componenta ei, este alcatuita din trei straturi: epiderm, derm, hipoderm. Epidermul este stratul de suprafata care face primul contact cu stimulii agresivi din mediul exterior. Dermul este substratul epidermului fiind alcatuit dintr-un tesut de legatura, tesut nervos si terminatii nervoase prin intermediul caruia se transmite stimulul catre stratul interior al pielii numit hipoderm.

Sistemul nervos este impartit in sistem nervos central si sistem nervos periferic.

Sistemul nervos central este alcatuit din miliarde de celule nervoase si sistemul nervos periferic este alcatuit din nervi si ganglioni nervosi. Legatura dintre sistemul nervos central si tesuturile organismului se face cu ajutorul sistemului nervos periferic. Legatura se asigura cu ajutorul nerviilor care sunt cordoane albe rezistente la tractiune. Nervul este inconjurat de un tesut conjunctiv numit epinerv.

Neuronul este format dintr-un corp celular voluminos, dendrite ramificate si un axon.

Axonul este o prelungire lunga alcatuita din axoplasma care se ramifica in portiunea terminala, ultimele ramificatii find butoni terminali.

Maduva spinarii este un cordon cu lungimea de aproximativ 45 cm care se afla in canalul rahidian. El are rolul de a transmite informatia de la nervii cu care se afla in contact catre encefal. Fiind un centru nervos autonom, analizeaza informatiile simple si da raspuns adecvat fara a mai transmite informatia la encefal.

Materia cenusie este un tesut de culoare gri aflat in maduva spinarii si encefal cu rol de centru nervos, analizeaza informatia si elaboreaza raspunsul.

Cortexul cerebral este o regiune divizata in aproximativ 50 de arii distincte cu roluri functionale distincte. Contine sase straturi de neuroni, care indeplinesc functii diferite. Acesti neuroni sunt organizati in coloane verticale care se extind la nivelul tuturor celor sase straturi corticale. Fiecare dintre aceste coloane deserveste o sensibilitate specifica unica astfel incat unele coloane raspund la stimularea receptorilor, de exemplu: stimularea tactila a firelor de par sau la aplicarea localizata a unei presiuni usoare in anumite puncte ale tegumentului.

Fasciculele cu traiect spre cortexul cerebral sunt:

1 tractul neospinotalamic si 2 tractul paleospinotalamic cu fibrele nervoase mici (sau de tip A) care transmit in special durerea acuta sau de natura mecanica sau termica. Aceste fibre se termina la nivelul coarnelor posterioare si stiumleaza neuroni ai tractului neospinotalamic.

Mecanismul fiziologic

La nivelul tegumentului si al altor tesuturi exista nste termnatii libere numinte nociceptori, adica receptori, care sunt larg raspanditi in straturile cutanate superficiale si in anumite tesuturi interne, precum si la nivelul cutiei craniene.

Cu toate ca toti receptorii pentru durere sunt terminatii nervoase libere, aceste terminatii utilizeaza doua cai separate pentru transmiterea semnalelor dureroase la nivelul sistemului nervos central. Cele doua cai corespund in principal celor doua tipuri de durere si anume cale pentru durerea rapid-acuta si o cale pentru durerea centa-cronica.

Excitatiile dureroase rapid-acute sunt transmise sub forma de impulsuri nervoase prin nervii periferici spre maduva spinarii pe calea fibrelor mici, in schimb excitatiile dureroase lent cronice sunt transmise spre maduva spinarii prin fibre nervoase de tip C. Fibrele nervoase care transmit excitatiile dureroase patrund in maduva spinarii prin radacinile dorsale ale nervilor spinali si fac sinapsa la nivelul neuronilor releu din coarnele posterioare.

Dupa ce fac sinapsa in maduva spinarii, fibrele nervoase care transmit excitatiile dureroase formeaza doua fascicule cu traiect spre cortexul cerebral.

Persistenta durerii

Dupa momentul aplicarii unui stimul (de exemplu o lovitura) neurogliile simt faptul ca neuronii se alfa in pericol si reactioneaza pentru a restabili echilibrul si a stimula vindecarea. Dar daca acest proces dureaza prea mult se poate ajunge la hipersensitivitate neurologica cronica ce face ca durerea sa fie simtita si dupa videcare. De obicei acest tip de durere neurologica este initiata de leziunea neuronilor.

Lovitura duce la leziuni ale axonilor neuronilor si se produce un val de semnale ale durerii in cornul dorsal posterior, locul unde neuronii senzoriali periferici se intalnesc cu nervii aflati in maduva spinarii. Neuronul senzorial ce transmite intens va genera o cantitate mare de neurotransmitatori si molecule care sunt interpretate de catre neurogli ca fiind semnale periculoase, activand celulele ajutatoare. Neurogliile elimina neurotransmitatorii in exces, dar reactioneaza si prin a produce molecule cu rol de stabilizare si vindecare a neuronilor. Factorii gliali actioneaza fie pentru a reduce fortele ce inhiba neuronii, fie pentru a-i stimula, astfel se faciliteaza transferul de informatie. Semnalul neurologic de pericol le face sa elimine si citocine, cu rol de vindecare si de stabilizare a neuronilor..

Schema biologica