Mecanismul de Absortie al Calciului din Sange

Scopul și importanța temei

Calciul face parte din metalele alcalino-pământoase, împreună cu Beriliu, Magneziu, Stronțiu, Bariu și Radiu. Valența sa este doi, deci este bivalent având masa molecular egală cu 40.

Despre importanța calciului în organism ne dăm seama privind cantitatea conținută de corpul nostrum: aproximativ 1 kilogram, astfel el reprezentând în jur de 2% din greutatea noastră.

Calciul este considerat principalul component al scheletulu. La nivel celular, calciul intervine in controlul permeabilitații tuturor membranelor, antagonizând cu ionii de Na+si K+. Îndoze mici, alături de magneziu participă la menținerea excitabilității neuromusculare, dar în doze mari acțiunea acestor ioni devine dăunătoare.

Pe lângă rolul său funcțional nu sunt de neglijat rolulurile sale funcționale: în coagularea sângelui, în contracția musculară, procesele referitoare la activitatea cardiacă.

http://sanatate.bzi.ro/public/upload/photos/26/calciu_surse.jpg

1.1 Care este cantitatea de calciu necesară zilnic?

Pentru funcționarea în parametri normali ai organismului, necesarul zilnic de calciu din alimentație trebuie să fie în medie de 0,6-0,8 g/zi. Aceste valori pot varia în funcție de sex, stare fiziologică și vârstă. Spre exemplu, femeile care alăptează și copii aflați în perioada de creștere au nevoie de un consum mai mare de calciu.

Deficitul de calciu este condiționat de aportul alimentar redus, urinarea excesivă, tulburări hormonale; in anumite situații cum ar fi consumul de alcool, consumul excesiv al unor medicamente.

Absorbția calciului

Vitamina D activă (calcitriolul), are un rol esențialatat în reglarea homeostaziei fosfocalciceși mineralizării scheletului, cât și în stimularea absorbției digestive a calciului și fosforului. De asemenea, are efecte directe asupra celulelor osoase. Vitamina D stimulează exprimarea multor gene prin osteoblaste, cum ar fi fosfataza alcalină, osteocalcinași colagenul de tip I. aceste efecte complexe pot varia în funcție de starea de diferențiere a celulelor.

http://www.plantas-medicinal-farmacognosia.com/gr%C3%A1fica/formula-quimica-vitamina-d3/

Activitatea vitaminei D implică două mecanisme de acțiune: una genomică bazată pe un receptor specific (VDR), urmând calea clasică a hormonilor steroidieni, asigurând o reglare transcripțională de exprimare a unor gene și o acțiunenon genomică prin intermediul proteinelor membranare punând în joc deschiderea canalelor calcice sau activarea căii de semnalizare implicând proteinkinaza C. Acest răspuns nongenomic permite o acțiune rapidă, în doar cateva minute a vitaminei D.

2.1 Calcitonina

Este o peptida de 32 aminoacizi, sintetizată în primul rând de către celulele “C” parafoliculare din tiroidă, având o acțiunehopocalcemiantă, adică scade concentrația de calciu din sânge. Alături de parathormon formează un cuplu reglator al calcemiei sangvine. Calcitonina inhibă direct reabsorbția osoasă folosindu-se de receptorii specifici, de osteoclaste. Nivelul cantitativ al calcitoninei din sânge este direct proporțională cu nivelul calcemiei sanguin.

Sub acțiunea calcitoninei, activitatea anhidrazei carbonice din osteoclaste scade, osteoclastele devin mai mobile, iar activitatea lor de reabsorbție este inhibată.in ciuda unui efect farmacologic semnificativ, rolul fiziologic al cacitoninei în metabolismul fosfocalcic rămâne greu de înțeles.

2.2 Absorbția xenobioticelor

Xenobioticele sunt compuși chimici care se găsesc în organism, dar nu sunt produși de către acesta. Absorbția lor

se realizează pe diverse căi: tractul gastro-intestinal, tractul respirator (absorbție prin inhalare), tranzit transcutanat sau altele.

Prin absorbție, xenobioticele trec din mediul extern în mediul intern, fiind preluate de sânge și de limfa circulantă. Pentru a ajunge în circulație, ele trebuie să traverseze membranele celulelor.

Absorbția calciului alimentar, provenit din nutrienții alimentari sau din apă potabilă, are loc în primul segment al intestinului subțire, în duoden, dar într-o proporție mai mică și în jejun. Se absorb numai compușii solubili (lactatul de calciu, clorura de calciu șialțicompuși). Calciul care se află în alțicompuși insolubili nu este absorbit decât dupa o prealabilă transformare a acestora în forme solubile, îndeosebi colură de calciu. Transformarea se produce numai în prezența sucului gastric în stomac și duoden.

Absorbția calciului este astfel condiționată de mai mulți factori, printre care: raportul calciu-fosfor din alimentație, prezența unor metaboliți acizi (acid citric, acid lactic), existența lipazelor și a bilei care stimulează absorbția acizilor grași, și astfel solubilizând săpunurile de calciu. Prezența acidului fitic formează compuși insolubili. Acesta împreună cu ionii de K+, Mg2+, Al3+ inhibă absorbția calciului. Eliminarea calciului se face prin materiile fecale în proporție de 80% prin compuși insolubili neabsorbiți, iar restul de 20% prin urină.

Bibliografie

Fiziologia animalelor și a omului 1996, conf. Univ. dr. Battes Klaus Werner

Pseudartroza diafizară. Fiziopatologie, diagnostic, tratament, dr. RareșBredicianu, Editura Politehnica Timișoara 2015

http://www.merriam-webster.com/dictionary/xenobiotic