Mecanismele Instituționale DE Prevenire ȘI Combatere A Traficului ȘI Consumului Ilicit DE Droguri

Cuprins

INTRODUCERE
CAPITOLUL I . EVOLUȚIA DROGURILOR ȘI A UTILIZĂRII LOR

1.1. Drogurile și magia

1.2. Antichitatea

1.3. Perioada medievală și modernă

CAPITOLUL II . REGLEMENTAREA JURIDICĂ A COMBATERII TRAFICULUI ȘI A CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

2.1. Scurt istoric. Reglementări și organisme internaționale

2.2. Evoluția legislației române în materie

2.3. Incriminarea actuală a traficului ilicit de stupefiante în România

2.4. Elemente generale care trebuie stabilite prin anchetarea infracțiunilor de trafic de stupefiante

CAPITOLUL III PRINCIPALELE CATEGORII DE SUBSTANȚE STUPEFIANTE ȘI CLASIFICAREA LOR

3.1. Noțiuni, definiții și concepte

3.2. Clasificarea drogurilor

3.3. Heroina

3.4. Cannabisul

3.5. Cocaina,

3.6. Mescalina

3.7. LSD – Dietilamida acidului lisergic

3.8. Barbituricele și alte sedative hipnotice

3.9. Amfetaminele și stimulentele înrudite

3.10. Solvenții organici și inhalanții

3.11. Tranchilizantele minore

CAPITOLUL IV . TERITORII ȘI RUTE ALE DROGURILOR

4.1. America și America de Nord

4.2. America de Sud și America Centrală

4.3. Africa

4.4. Australia

4.5. Asia de Est și Sud – Est . „Triunghiul de aur”

4.6. Asia de Sud. „Filiera indiană”

4.7. Asia Occidentală. „Semiluna de aur”. „Filiera libaneză”

4.8. Europa

CAPITOLUL V . MODURI ȘI SISTEME DE OPERARE FOLOSITE DE TRAFICANȚII DE DROGURI

5.1.Modalități de ascundere. Metode de disimulare în vederea traficării

5.1.2. Mascarea mirosurilor specifice unor droguri

5.1.3. Metode de anihilare a diferitelor dispozitive folosite pentru depistarea drogurilor.

5.2. Modalități de ascundere în trafic a stupefiantelor

5.3. Alte moduri de ascundere a stupefiantelor

5.4. Fabricarea, transportul și distribuirea drogurilor

5.4.1. Fabricarea.

5.4.2. Transportul.

5.4.3. Distribuirea și consumul.

CAPITOLUL VI. Studiu de caz : Informarea, educarea, prevenirea și combaterea traficului și consumul illicit de droguri și etnobotanice în rândul elevilor de liceu, părinților acestora și cadrelor didactice.

CONCLUZII

Bibliografie

INTRODUCERE

Consecințele medicale, socio-economice, culturale și politice nefaste ale consumului și traficului de stupefiante potențează din cele mai vechi timpuri eforturile pentru stoparea acestui fenomen.

Transformările radicale ale societății de-a lungul istoriei sale, evoluția mijloacelor de producție și apariția noilor tehnologii, crearea și dezvoltarea continuă ale rețelelor de căi de comunicație intercontinentală, necesitând perioade de timp din ce în ce mai reduse pentru parcurgerea distanțelor, au determinat extinderea „anatemei” drogurilor la nivel mondial, nici o națiune nemaiputându-se considera apărată de efectele distructive ale stupefiantelor.

Consolidarea structurilor crimei organizate, care – funcționând în mod similar unei entități economice legale, dar în domenii ale cerinței de mărfuri și servicii prohibite de către societate prin norme juridice – trebuie să fie competitivă pentru a se autoproteja, și-a găsit expresia în acutizarea fenomenului traficului ilicit de stupefiante, în ciuda repetatelor și a tot mai deselor încercări ale comunității internaționale de elaborare a unor strategii eficiente de luptă în vederea prevenirii și a combaterii acestui flagel.

Internaționalizarea activităților infracționale a provocat apariția unor noi grupări organizate care, în loc să lupte între ele pentru impunerea dominației lor asupra unui anumit teritoriu, își unesc forțele, urmând modelul fuzionărilor care operează în cadrul economiei ilicite.

Consumul de droguri reprezintă una dintre marile provocări ale umanității, în cadrul procesului amplu al globalizării, în condițiile în care efectele sale directe și indirecte îl relevă ca pe un fenomen extrem de îngrijorător. Este cunoscut că în prezent, în lume, peste 220 milioane de persoane sunt dependente de droguri, că o persoană dependentă afectează alte cinci persoane, astfel încât se apreciază că unul din șase locuitori ai planetei este afectat de flagelul drogurilor. După anul 1990 România a început să reprezinte în principal o zonă de tranzit, condiții în care doar o parte din cantitatea de droguri tranzitată rămânea în România pentru consum. În același timp, România a devenit și teritoriu de depozitare, în care drogurile, introduse în special prin frontiera de sud, erau stocate pe diferite perioade de timp, iar în final erau direcționate spre țările cu consum ridicat din vestul Europei. Ca urmare a tranzitului și depozitării temporare a drogurilor, ritmul accelerat de creștere a criminalității din România, în legătură cu fenomenul drogurilor a început să fie evident după anii '90 și din ce în ce mai îngrijorător după anul 2001.

Contextul geopolitic și social al României, aflată la răscrucea principalelor rute de trafic de droguri între Orient și vestul Europei (pe „ruta balcanică” Turcia – Bulgaria – România – Europa Occidentală, prelungire a „căii africane’’ Egipt – Iran și Irak – Turcia; pe „ruta baltică” Letonia, Estonia și Lituania – România și Polonia – Germania; pe ‚,drumul asiatic’’ China – Rusia – Ucraina – Republica Moldova – România; pe ,,calea Americii de Sud’’ de unde vine cocaina pe cale maritimă, prin Mediterana, și pe cale aeriană, prin aeroportul Otopeni), este marcat de dificultățile inerente perioadei de tranziție prelungită între sistemul economiei de stat centralizate și crearea mecanismelor specifice economiei de piață.

Izolarea timp de mulți ani, prin constrângeri politice și economice, a României, una dintre rarele zone de pe mapamond care nu prezintă în cultura ei tradițională modele de comportament care să includă consumul de droguri, criza economică și larga deschidere a frontierelor statale ce facilitează tranzitul în continuă creștere al persoanelor, mărfurilor și serviciilor pe teritoriul statului român sunt factori ce favorizează traficul și consumul de stupefiante în țara noastră.

Situația actuală a creșterii în progresie geometrică de la an la an a numărului consumatorilor și a cantităților de droguri confiscate tinde să se transforme într-un fenomen social spre al cărui control trebuie să se îndrepte toate acțiunile organizațiilor guvernamentale și neguvernamentale specializate, precum și rezultatele cooperării cu instituțiile și organismele Uniunii Europene și ale Organizației Națiunilor Unite.

CAPITOLUL I

EVOLUȚIA DROGURILOR ȘI A UTILIZĂRII LOR

Drogurile, sub feluritele lor înfățișări, au constituit încă din cele mai vechi timpuri un însoțitor permanent al spiritualității umane. Astfel, ele au constituit un fenomen transcedental a cărui origine se pierde în negura timpului, apariția lor fiind învăluită, chiar și până în zilele noastre, într-un adevărat nimb de legende și superstiții. În acest sens, Jean-Marie Pelt, un reputat botanist și ecologist francez, aprecia că „în afara comunității de viață și de limbă, popoarele se exprimă prin tradiții, ritualuri și credințe proprii, astfel încât și utilizarea drogului constituie un element esențial al culturilor ancestrale, la fel ca și versul ori formula magică ce conferă sens misterios și sacru diferitelor culturi”. Deși sunt puține informații referitoare la primele contacte istorice dintre om și drog, totuși se apreciază că acestea ar fi avut loc în jurul anului 7000 î.e.n., încă din paleolitic. La nivel european însă, primele dovezi certe privind utilizarea opiului “urcă cu adevărat până în neolitic, fiind găsite dovezi grăitoare în acest sens, în locuințele lacustre de la Neuchâtel, din Elveția”, situație care este acceptată ca fiind valabilă și pentru spațiul străvechi carpato-danubiano-pontic, leagănul istoric al civilizației României de astăzi. În cadrul întâlnirii omului cu drogul, universul dendoflorical a hrănit, a fascinat și a trezit interesul aparte al omului ca urmare a însușirilor acestuia, în același timp alintătoare și malefice, seducătoare și înspăimântătoare, dar și perturbatoare a psihicului uman.

Expansiunea lumii romanice, cu legile ei precise și drumurile comerciale apărate și sigure, a legat politic, economic și cultural entități statale cu grade diferite de dezvoltare, asigurându-le în același timp și accesul la medicina populară tradițională a imperiului, ceea ce a inclus și o cunoaștere mai profundă a drogurilor specifice medicinii practicate.

Concluziile referitoare la consumul de droguri în perioada Evului Mediu, pe teritoriile locuite de români, pun în evidență că în acea perioadă de maximă influență orientală, “consumul de droguri era limitat la cerințele terapeutice, abuzurile erau rare, iar toxicomania nu avea caracter de fenomen”, ceea ce spune multe despre sănătatea poporului român de la acea vreme.

În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, pentru a ține sub control fenomenul drogurilor în teritoriile românești de atunci, Transilvania, Moldova și Muntenia, domnitorii acestora au reglementat în mod expres regulile de preparare și eliberare a drogurilor și substanțelor toxice din “spițerii”, sancționând sever nerespectarea lor. Cu toate acestea, dimensiunile activității de trafic și consum ilicit de droguri din această perioadă, nu sunt cunoscute în toată complexitatea lor.

În secolul XX, în perioada dominației comuniste până în anul 1989, informațiile existente sunt de natură a confirma ținerea sub control strict a traficului și consumului ilicit de droguri din România, de către autoritățile statale.

După anii '90, “ca urmare a libertății și democrației greșit înțelese în România, precum și a erodării autorității instituțiilor statului român, domenii precum: politica acordării vizelor, controlul frontierelor, politica în domeniul migrației, problemele legate de azil, protecția datelor cu caracter personal, cooperarea polițienească și lupta împotriva crimei organizate, lupta împotriva fraudei și corupției, combaterea drogurilor, lupta împotriva spălării banilor, cooperarea vamală, cooperarea juridică, etc., s-au constituit în puncte de reper pentru ceea ce ulterior avea să devină noua ordine juridică națională, raportată la ordinea juridică europeană“. De altfel, așa cum arată și Delia Magherescu, “alături de lupta împotriva traficului și consumului ilicit de droguri, toate aceste domenii au avut un rol semnificativ în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană“.

1. DROGURILE ȘI MAGIA

Din punct de vedere etimologic, denumirea de drog este de origine olandeză „droog”, drogul reprezentând „acea substanță de origine vegetală, animală sau minerală, care se întrebuințează la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant”. În sens farmacologic, drogul este acea substanță utilizată în medicină și a cărei administrare sau consum realizate în mod abuziv, poate crea dependență fizică și/sau psihică, ori tulburări grave ale activității mentale, cunoștinței, percepției și comportamentului uman.

Conform definiției date de Organizația Mondială a Sănătății, „drogul este acea substanță care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia”, iar potrivit unor documente internaționale drogurile sunt „stupefiante supuse controlului internațional prin Convenția Unică privind Stupefiantele, din 1961 (tablourile I și II)” precum și „substanțe psihotrope al căror control internațional este prevăzut de Convenția privind Substanțele Psihotrope, încheiată în anul 1971 (tablourile I, II, III și IV)”.

Posibilitatea limitată a înțelegerii universului, ca urmare a nivelului redus de cunoștințe, și dificultățile rezolvării pragmatice a problemelor stringente legate de transformarea și stăpânirea mediului ostil în care trebuia să își desfășoare existența au determinat umanitatea să recurgă la o reprezentare subiectivă a realității, populată imaginar de ființe fabuloase, spirite bune și rele, forțe supranaturale, întâmplări fantastice, miracole, farmece, vrăji, semne prevestitoare și numere fatidice.

Forțele supranaturale invocate în cadrul ritualurilor magice de către vraci, vrăjitori și șamani, care foloseau pentru aceste ceremonii substanțulterior avea să devină noua ordine juridică națională, raportată la ordinea juridică europeană“. De altfel, așa cum arată și Delia Magherescu, “alături de lupta împotriva traficului și consumului ilicit de droguri, toate aceste domenii au avut un rol semnificativ în procesul de aderare a României la Uniunea Europeană“.

1. DROGURILE ȘI MAGIA

Din punct de vedere etimologic, denumirea de drog este de origine olandeză „droog”, drogul reprezentând „acea substanță de origine vegetală, animală sau minerală, care se întrebuințează la prepararea unor medicamente sau ca stupefiant”. În sens farmacologic, drogul este acea substanță utilizată în medicină și a cărei administrare sau consum realizate în mod abuziv, poate crea dependență fizică și/sau psihică, ori tulburări grave ale activității mentale, cunoștinței, percepției și comportamentului uman.

Conform definiției date de Organizația Mondială a Sănătății, „drogul este acea substanță care, odată absorbită de un organism viu, poate modifica una sau mai multe funcții ale acestuia”, iar potrivit unor documente internaționale drogurile sunt „stupefiante supuse controlului internațional prin Convenția Unică privind Stupefiantele, din 1961 (tablourile I și II)” precum și „substanțe psihotrope al căror control internațional este prevăzut de Convenția privind Substanțele Psihotrope, încheiată în anul 1971 (tablourile I, II, III și IV)”.

Posibilitatea limitată a înțelegerii universului, ca urmare a nivelului redus de cunoștințe, și dificultățile rezolvării pragmatice a problemelor stringente legate de transformarea și stăpânirea mediului ostil în care trebuia să își desfășoare existența au determinat umanitatea să recurgă la o reprezentare subiectivă a realității, populată imaginar de ființe fabuloase, spirite bune și rele, forțe supranaturale, întâmplări fantastice, miracole, farmece, vrăji, semne prevestitoare și numere fatidice.

Forțele supranaturale invocate în cadrul ritualurilor magice de către vraci, vrăjitori și șamani, care foloseau pentru aceste ceremonii substanțe cunoscute inițial doar de ei, au permis, pe lângă transmiterea nealterată a informațiilor utile, și sacralizarea și idolatrizarea unor obiecte sau animale.

Atestată ca practică religioasă în Siberia, Asia centrală, cele două Americi, Indonezia, Oceania și – nu în ultimul rând – în spațiul carpato–danubiano–pontic, inițierea de tip șamanic implica parcurgerea mai multor etape: dezintegrarea corpului, regenerarea viscerală, moartea și învierea – văzută ca o călătorie pe tărâmul celor morți, urmată uneori de înălțarea sufletului la cer.

Experiențele extatice ale șamanilor necesitau gesturile rituale preparatorii ale îmbrăcării costumului specific și ale cântatului la un anumit instrument, de obicei toba, și aveau ca scop pătrunderea în lumea celestă a zeităților, căutarea și readucerea în corp a sufletului bolnavului rătăcit sau capturat de demoni, precum și călăuzirea spiritului celui decedat spre lumea morților.

Maladiile erau considerate a avea doar cauze magice: pătrunderea unui agent extern (demon, vrajă) în organismul ce a intrat în contact cu o zonă nefastă sau care a atins un obiect impur ori de o altă structură decât cea a corpului uman, intervenția destinului astral și stricarea armoniei prin acțiunea forțelor „necorespondente”, care pot fi expulzate prin mijloace pur magice, cu ajutorul unor substanțe încărcate cu latențe benigne, deci „corespondente”.

Odată cu devenirea sa ca ființă rațională, încercând să găsească soluțiile înțelegerii lumii înconjurătoare, omul a început să cunoască proprietățile și efectele curative, farmaco-dinamice și toxice ale drogurilor extrase din diferite plante și minerale.

Una dintre cele mai frecvent folosite plante în obținerea drogurilor și indisolubil legată de practicarea ritualurilor specifice magiei este mătrăguna (Atropa belladonna), plantă erbacee medicinală, otrăvitoare, din familia solanaceelor, înaltă de 0.5–1.5 m, cu flori brune-violete și cu fructe bace negre, lucioase, conținând alcaloizi (atropina, hiosciamina, scopolamina) al căror extract are, în doze mici, o acțiune antispastică, sedativă (provocând o stare letargică sau somnul când este aplicat pe rană și diminuând circulația sanguină) sau, în doze mari, un efect cardioaccelerator, cu stări de delir și spasme ce pot culmina cu decesul. Același extract picurat în ochi provoacă dublarea imaginilor.

Popular denumită și Doamna pădurii, Împărăteasa ierburilor, floarea pădurii, cireașa lupului, iarba pădurii, mătrăguna crește în România în pădurile întunecate ale munților și înflorește în lunile de vară.

Mircea Eliade afirma, în capitolul VII al lucrării „De la Zalmoxis la Gengis-Han”, că, în România, “cultul mătrăgunei propovăduiește virtuțile magice ale acestei plante a cărei rădăcină influențează nemijlocit forțele vitale ale naturii și cursul evenimentelor majore ale vieții umane: măritișul fetelor, fecunditatea în căsnicie, cantitatea de lapte a vacilor, norocul în dragoste, în carieră și în afaceri, pedepsirea adversarilor (puterile magice ale mătrăgunei puteau fi întoarse împotriva dușmanilor, îmbolnăvindu-i sau făcându-i să înnebunească, ori împotriva unei fete pentru ca aceasta să nu mai fie chemată la joc de flăcăii satului)“. Ritualul culesului mătrăgunei implică o serie de gesturi și precauțiuni magice: sunt obligatorii puritatea sexuală, curățenia, depărtarea și tăcerea (păduri unde nu se aud cântatul cocoșului sau lătratul câinelui), solitudinea și secretul (să nu întâlnești pe nimeni pe drum și nimeni să nu cunoască intenția de a culege planta). Planta trebuie culeasă pe lună plină, cu dinții și nu cu mâna, și doar după ce va fi plătită cu sare, vin, pâine, zahăr, etc. Nerespectarea acestor condiții atrage întoarcerea puterilor ei magice împotriva celui ce a cules-o, dovedindu-i renumele de „iarbă a vieții și a morții”.

Alte plante folosite în paralel cu mătrăguna pentru extragerea drogurilor în cadrul ritualurilor șamanice erau :

Cucuta (Conium Maculatum) – plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor din care se extrag alcaloizi folosiți în medicină; era folosită la prepararea băuturilor narcotice și a celor cu efect letal.

Cucuta-de-apă (Cicuta Virosa) – plantă erbacee perenă, foarte otrăvitoare, din familia umbeliferelor.

Mandragora (Mandragoras) – plantă erbacee din familia solanaceelor; fiertura din rădăcinile ei provoacă apatie, somnolență, halucinații.

Măselarița (Hyoscyamus Niger) – plantă medicinală toxică din familia solanaceelor, din care se extrage atropina; picurată în mâncare sau în băutură provoacă furii îngrozitoare, stări vecine cu nebunia, râs sardonic.

Laptele-câinelui (laptele-cucului sau alior) – plantă din genul Euphorbia, conținând în organele vegetative un suc lăptos, caustic și otrăvitor, folosit la obținerea prin fierbere a unor otrăvuri cu efect lent, decesul nelăsând urme de otrăvire.

Gălbenelele (Ranunculus Polyanthemos) – plantă erbacee perenă din familia ranunculaceelor; ingerarea fierturii duce la stări asemănătoare nebuniei, râs demențial și frecvent la moarte.

Laurul (Ilex Aquifolium) – specie atlantică de arbust din ale cărui frunze se obține o pudră care, amestecată în vin sau aplicată în cataplasme pe rană, provoacă în funcție de doza folosită delir, letargie, euforie sau somn.

Ciumăfaia (Datura Stramonium) – plantă medicinală foarte toxică, din familia solanaceelor.

Astăzi, principiile active ale plantelor prelucrate în mod tradițional și folosite încă de la începuturile omenirii în scop terapeutic ori în ritualuri magice, în ceremoniile religioase sau doar pentru starea de satisfacție organică indusă pot fi obținute prin sinteză chimică și cu efecte mult mai puternice și mai periculoase decât cele ale plantelor din care au fost extrase sau pornind de la care a fost realizat un compus chimic.

1.2. ANTICHITATEA

Perioada antică a fost marcată de continuarea în formă prelucrată a ritualurilor mitico-magice primitive și de ridicarea acestora la rang de religie.

Utilizarea practicilor magice specifice societăților tradiționale arhaice de către casta sacerdotală se justifică prin necesitatea apărării intereselor proprii de a-și impune și consolida dominația asupra maselor populare.

În Egiptul antic preoțimea recurgea, sub aparența cultivării celui mai evoluat tip de amalgam religie-magie, împrumutat de la vechii indieni, la subterfugiul eliminării faraonilor a căror putere trebuia diminuată, prin folosirea unor otrăvuri ale căror administrare și efecte creau poporului convingerea intervenției voinței de neînlăturat a zeilor.

Astfel de produse toxice erau cunoscute și de către vrăjitorii meskhafini din Babilonul aflat sub domnia lui Nabucodonosor al II-lea (605 – 582 î.e.n.). Aceștia preparau droguri veninoase prin amestecarea diferitelor extracte vegetale cu sânge și cu alte substanțe, în timp ce la vechii evrei doar anumite familii dețineau secretul rețetelor de otrăvuri, erijându-se în protejați ai lui Moise, care le oferise acest drept exclusiv.

Vracii din Mesopotamia – de unde provin, datând de peste 6000 de ani, primele informații scrise despre macul din care se extrage opiul – preparau o băutură cu acțiune sedativă și halucinogenă. Cunoștințele despre efectele curative ale macului se răspândiseră și în Egipt, Persia, lumea arabă și Grecia, prin intermediul babilonienilor.

Gândirea europeană antică realiza disocierea între vrăjitorie și religie, conferind calitatea de depozitari ai misterelor magiei unor figuri proeminente ale lumii grecești, în special. Hermes – mesagerul zeilor, zeu al comerțului și călătorilor, protector al păstorilor dar și al hoților, patron al muzicii și al meșteșugurilor –, care l-a ajutat pe Ulise să învingă vrăjile Circei, era considerat fondatorul magiei; Orfeu, care coboară în Infern pentru a aduce sufletul Euridicei și îmblânzește animalele sălbatice cu cântecul lirei sale, este cunoscut pentru experiențele sale extatice, ca și Parmenide, Empedocle sau Pitagora.

Vechii greci vor duce la apogeu arta preparării otrăvurilor destinate suprimării adversarilor. Potrivit lui Theofrastus (372 – 287 î.e.n.), vracii și vrăjitorii ajunseseră la performanțele obținerii din cucută și suc de mac a unor substanțe toxice care ucideau rapid și fără dureri doar prin răspândirea în apa de baie, în aer, pe pereții încăperilor sau pe îmbrăcăminte. Marele filozof Socrate a fost silit să bea cucută după ce fusese condamnat pentru coruperea tineretului atenian.

Dezvoltarea schimburilor comerciale și culturale prin cetățile grecești de pe malul Mării Negre a determinat lărgirea sferei de cunoaștere a geto-dacilor în domeniul drogurilor deja existente în spațiul carpato–danubiano–pontic și utilizate tradițional în ceremoniile religioase ori în scop terapeutic, precum și penetrarea unor noi stupefiante, amintite de Ovidius, exilat la Tomis, ca „filtre veștejitoare” care „dăunează sufletelor și au puteri înnebunitoare”. Filtrele se obțineau din suc de mandragora, laptele-câinelui și substanțe toxice de tipul ambrei, moscului și boraxului, îmbrăcând forma pomezilor, unguentelor, lichidelor, prafurilor, afrodisiacelor și a parfumurilor.

Cunoștințele strămoșilor noștri despre proprietățile medicinale și halucinogene ale unor plante ca mătrăguna, cânepa sălbatică (varietate a cannabisului), macul „bun” și „buretele șerpilor” (ciupercă a cărei ingerare induce o stare de transă sau de nervozitate maximă, urmată de un somn profund) sunt atestate de istoricii vremii, precum Herodot, care scria că daco-geții „luau sămânță de cânepă pe care o aruncă pe pietrele fierbinți, scoase din foc; îndată ce ea atinge pietrele, răspândește un fum și niște aburi atât de denși, încât întrece cu mult efectele unei căldări elinești. Excitați prin aceasta baie, ei strigă de bucurie.”

Strabon și Pomponius Mela vorbesc despre kapnobatai, „cei care umblă prin fum”, referindu-se la dansatorii și șamanii misieni și geți care foloseau fumul de cânepă pentru a produce transele extatice. Anestezicele frecvent folosite în operațiile chirurgicale arheologic atestate pe teritoriul țării noastre erau fumul de cânepă și substanța obținută din amestecul sucului de mandragora cu vin; acesta provoca un somn profund de câteva ore, timp suficient pentru desfășurarea operației.

Cânepa indiană (Cannabis Sativa L.) era sacralizată în cultura triburilor mahomedane din nordul Indiei, iar hașișul – produsul acestei plante – era folosit ca euforizant în ceremoniile religioase.

Împăratul Chinei Shen Nung menționa, în urmă cu aproape 5000 de ani, efectele benefice ale marihuanei în tratamentul malariei, constipației și reumatismului; între anii 1000 î.e.n. – 500 e.n. acest drog se va răspândi și în India, lumea arabă și Persia.

1.3. PERIOADA MEDIEVALĂ ȘI MODERNĂ

Perioadă a marilor descoperiri geografice și a înfloririi comerțului pe fondul expansiunii teritoriale ca rezultat al creării și dezvoltării marilor flote ale puterilor economice europene, Evul Mediu s-a caracterizat prin perpetuarea consumului de droguri și prin diversificarea gamei de substanțe stupefiante folosite în scop terapeutic sau doar pentru delectarea înstăriților vremii.

Intensificarea relațiilor comerciale dintre China dinastiei Ming și portughezii ce acostaseră în portul Canton a determinat, la sfârșitul secolului al XV-lea, creșterea spectaculoasă a consumului de opiu, folosit în medicina chineză încă din timpul dinastiei Tang (618 – 906), și care va sta la baza izbucnirii, în 1838, a conflictului armat între Anglia – protectoare a comerțului cu droguri – și China ce lupta împotriva acestui stupefiant. Desfășurarea și soldarea „războiului opiului” cu înfrângerea Chinei nu vor provoca decât o mică parte a numărului victimelor opiului de-a lungul istoriei.

Într-o Italie fărâmițată de luptele pentru putere, Rodrigo Lenzuoli Borgia, devenit papă în 1492, sub numele Alexandru al VI-lea, îi avea drept complici la asasinarea rivalilor politici pe doi dintre cei cinci copii ai săi. Lucreția și Cesare Borgia (vinovat de uciderea fratelui său, Francesco, și de moartea prin otrăvire accidentală a tatălui său) se foloseau în săvârșirea crimelor de un praf alb, cu gust de zahăr, imposibil de detectat în mâncare sau în băutură și care ucidea fulgerător sau lent, fără să lase vreo urmă. „Cesare Borgia purta un inel cu două capete de leu pe care le întorcea cu gurile în afară când voia să strângă mâna cuiva care nu-i era pe plac. Atunci dinții leului deveneau mai periculoși decât dinții unei vipere și omul murea blestemându-l pe Borgia” scrie Alexandre Dumas în „Les Borgia”. Chiar și succesorul lui Alexandru al VI-lea în scaunul papal, Pius al III-lea, va fi răpus de opiul ce-i fusese aplicat pe rana unui picior, înscriindu-se, alături de Papa Clement al II-lea, în rândul personalităților marcante jertfite pe altarul faimosului drog.

Precursor al iatrochimiei – care își propunea, în cadrul combaterii bolilor prin administrarea de substanțe medicamentoase preparate, obținerea elixirului vieții ce vindecă orice maladie -, alchimistul și magicianul elvețian Paracelsus recomanda, în secolul al XVI-lea, utilizarea tincturii thebaice (tinctură simplă de opiu, laudanum) în tratamentul diferitelor afecțiuni care, în opinia sa, puteau fi explicate din punct de vedere chimic. Mai târziu, în farmacopeea europeană va pătrunde și tinctura de opiu compusă, cunoscută și sub numele de „laudanum Sydenham”.

Însuși Ștefan cel Mare, bolnav în ultima parte a domniei sale, a fost îngrijit de buni cunoscători ai macului opiaceu și ai cannabisului.

Diferitele izvoare istorice atestă și fenomenul dependenței pe teritoriul țării noastre: boierul Constantin Racoviță Cehan, domn al Moldovei și al Țării Românești în secolul al XVIII-lea, „mânca afion dimineața și la vreme de chindii bea pelin”, iar Maria Calimachi, soția lui Scarlat Calimachi (domn al Moldovei în repetate rânduri în secolul al XIX-lea, inițiator al codului de legi al Moldovei care îi poartă numele și domn al Țării Românești în 1821), cerea picături de „licfor anodin” (opiu preparat).

Alchimia, știința transformării metalelor comune în aur, urmărea obținerea „pietrei filozofale” și a „elixirului vieții” prin experimente chimice în care erau folosite produse toxice precum sulful, cinabrul – sulfură minerală de mercur –, vitriolul, substanțe supuse astăzi controlului datorită gradului de pericol pe care îl prezintă pentru sănătatea oamenilor.

În perioada Renașterii, băștinașii din America de Sud continuau obiceiul strămoșilor lor de a mastica frunzele arbustului Erythroxylon coca, după cum o arată însemnările conchistadorului spaniol Francisco Pizarro (1475 – 1541) care i-a înfrânt pe incași, instituind dominația iberică în Peru, unde a descoperit plantații de coca. “Alcaloidul extras din frunzele de coca, cocaina, este unul dintre cele mai cunoscute, mai puternice și mai răspândite droguri de pe planetă în momentul actual, dar utilizarea sa ca anestezic este tot mai rară pe măsură ce apar noi substanțe mai eficiente“. Aztecii care ocupau teritoriul Mexicului de azi și sudul actualelor State Unite ale Americii consumau mescalina extrasă din cactusul peyotl (Lophophora Williamsii), venerat ca panaceu cu mult timp înaintea sosirii cuceritorilor conduși de Hernando Cortes (1485–1547), în 1519, și considerat a avea capacitatea de a stabili comunicarea nemijlocită dintre oameni și zei, datorită efectelor puternic halucinogene produse.

În timp ce chinezii și japonezii foloseau cânepa doar ca substanță medicamentoasă, indienii găseau o justificare de ordin spiritual în consumarea „bhangului”, considerat ca fiind una din cele mai mari plăceri posibile pentru om pe pământ și mijloc de atingere a eternității.

Pătrunderea cannabisului prin intermediul mongolilor în lumea arabă este plasată istoric între secolele al X-lea și al XII-lea și a suscitat o aprigă dispută, soldată cu condamnarea drogului, pe tema acceptării ori a interzicerii plantei de cânepă.

Ajungând din vestul Africii în Brazilia, prin intermediul populației negre ce fusese luată în sclavie, și de pe țărmul estic al „continentului matrice a civilizației umane” în America Latină, hașișul pătrunde în Europa la începutul secolului al XIX-lea, adus din Egipt de soldații lui Napoleon, în ciuda decretului emis de Bonaparte în 1799, prin care se interzicea pe întreg teritoriul Egiptului lichiorul preparat din florile acestei plante. Marihuana va intra în SUA în jurul anului 1920.

Consumul de stupefiante s-a reflectat în literatura diferitelor epoci, din păcate mai mult în sensul apologiei, decât al condamnării drogurilor, fapt justificat prin dependența unora dintre autori de marihuana sau opiu.

Poetul mizeriei morale și al „spleen”-ului, reprezentant de seamă al parnasianismului francez, Charles Baudelaire descrie efectele și virtuțile marihuanei în „Paradisul artificial”, lucrare a cărei scriitură anunță simbolismul „damnaților” Verlaine și Rimbaud. Consecințele consumului de hașiș sunt prezentate și de Alexandre Dumas-tatăl în „Contele de Monte Cristo”, în timp ce ritualul fumatului opiului este descris de André Malraux în „Condiția umană” și învăluit într-o aură încărcată de mister și romantism de către Pierre Loti; Edgar Allan Poe era un cunoscut consumator de opiu și alcool.

Gradul rezonabil de dezvoltare atins de industria farmaceutică la începutul secolului al XX-lea ” a permis fabricării sintetice a drogurilor terapeutice să concureze, în ceea ce privește raportul cost de producție / eficacitate, cu utilizarea principiilor active izolate din materii prime naturale” .

Trecerea timpului și progresele chimiei vor duce la apariția morfinei (opiu distilat) și la administrarea ei prin injectare, odată cu inventarea seringii.

În 1918, un chimist german – Dresser – pretindea că a găsit remediul intoxicațiilor cu morfină izolând în laborator o nouă substanță ce s-a dovedit a fi heroina, rezultată din distilarea morfinei și având efecte mult mai nocive decât drogul din care fusese obținută.

Următoarea etapă a acestui proces evolutiv a constat în căutarea obținerii unor stupefiante sintetice mai puternice, dar având mai puține efecte secundare.

Principiu terapeutic, obiect de cult, instrument al răzbunării și desfătare a simțurilor, DROGUL era departe de a-și fi avut scrisă istoria.

CAPITOLUL II

REGLEMENTAREA JURIDICĂ A COMBATERII TRAFICULUI ȘI A CONSUMULUI ILICIT DE DROGURI

2.1. SCURT ISTORIC. Reglementări și organisme internaționale

Urmările „războiului opiului”, desfășurat la mijlocul secolului al XIX-lea între Anglia și China, au făcut înțeleasă necesitatea adoptării unor măsuri cu caracter internațional în sfera de cuprindere a controlului drogurilor. Guvernul Statelor Unite ale Americii a avut inițiativa organizării în anul 1900, la Shanghai, a primei „Conferințe internaționale asupra stupefiantelor”, la care au participat 13 state ce aveau interese în Orient. Cele 9 rezoluții adoptate, deși fără obligativitate pentru țările semnatare, au pregătit terenul pentru consacrarea problemei drogurilor ca o chestiune de drept internațional. China a interzis în anul 1906 cultivarea macului opiaceu, iar în Filipine a fost prohibită utilizarea opiului în alte scopuri decât cele medicale.

La 23 ianuarie 1912, un număr de 12 state semnează la Haga prima „Convenție internațională privind stupefiantele”, care marchează începutul cooperării internaționale în domeniul controlului drogurilor. Preconizată a intra în vigoare cel mai târziu la 31 decembrie 1914, convenția a fost ratificată și a început să-și producă efectele odată cu Tratatul de la Versailles, semnat la 28 iunie 1919, după încheierea primului război mondial. Prevederile Convenției de la Haga vizau adoptarea unor legi naționale prin care producția, desfacerea și distribuția opiului brut să fie supuse controlului, trebuind să îndeplinească formalitățile înregistrării și licențierii și putându-se adresa exclusiv scopurilor medicale ori legitime.

După crearea, de către puterile învingătoare în război, a Ligii Națiunilor, care îngloba un „Comitet consultativ pentru traficul opiului și altor droguri periculoase”, va fi semnată la Geneva, la 19 februarie 1925, „Convenția internațională asupra opiului”, care – reglementând licențele de export și import pentru substanțele și produsele cu conținut stupefiant – solicita guvernelor să prezinte anual rapoarte statistice referitoare la producția, stocurile, consumul și comerțul internațional de droguri.

Această convenție fusese precedată de semnarea la 11 februarie 1925, tot la Geneva, a „Acordului privind producerea, comerțul interior și folosirea opiului preparat”. O altă „Convenție internațională privind limitarea fabricării și reglementarea distribuirii narcoticelor”, semnată la Geneva la 13 iulie 1931, avea scopul de a reduce cantitățile de droguri disponibile în fiecare țară sau teritoriu.

La 26 iunie 1936 a fost încheiată, la Geneva, „Convenția pentru pedepsirea traficului ilicit de droguri dăunătoare”, intrată în vigoare la 26 septembrie 1939 și care prevedea măsuri de asistență juridică internațională, pe lângă sancțiunile severe ce trebuiau aplicate traficanților. Anterior acestei convenții fusese semnat la Bangkok, la 27 noiembrie 1931, „Acordul privind controlul consumului de opiu fumat în Extremul Orient”.

Sfârșitul celui de-al doilea război mondial va duce la înființarea Organizației Națiunilor Unite (prin Carta adoptată la Conferința de la San Francisco din 1945), care își asuma în totalitate responsabilitățile Ligii Națiunilor în privința controlului și a combaterii traficului de droguri. Astfel, la prima sa sesiune din luna februarie 1946, Consiliul economic și social a creat Comisia pentru Stupefiante – compusă inițial din 15 membri, apoi din 21 în anul 1961 și din 30 de persoane în anul 1973-, a cărei primă activitate notabilă a fost „Protocolul din 1946”, semnat la 11 decembrie la Lake Success și prin care s-au adus amendamente convențiilor și acordurilor anterior încheiate.

„Protocolul de la Paris”, semnat la 19 noiembrie 1948 și intrat în vigoare la 1 decembrie 1949, autorizează Organizația Mondială a Sănătății să supună controlului internațional orice drog nou, susceptibil de a crea dependență și nereglementat în Convenția din 1931.

La 23 iunie 1953 se semnează la New York „Protocolul asupra opiului”, intrat în vigoare la 8 martie 1963, care viza reglementarea și limitarea culturilor de mac, precum și producerea, utilizarea și comerțul en-gros ale opiului, autorizând doar 7 țări să producă opiul pentru export.

„Convenția unică asupra stupefiantelor” a fost adoptată la 30 martie 1961, intrând în vigoare la 13 decembrie 1964 și a înlocuit toate convențiile, acordurile și protocoalele încheiate până atunci, aducând un suflu nou în lupta contra narcoticelor prin simplificarea organizării controlului internațional, sub care au fost puse pentru prima dată și plantele din care se extrag drogurile naturale. Dispozițiile acestei convenții vizează înființarea Organului Internațional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S), tratamentul medical și readaptarea toxicomanilor, reglementarea exportului și a importului de droguri. „Protocolul din 1972”, intrat în vigoare la 8 august 1975, amendează Convenția din 1961, prevăzând limitarea producției de opiu și a fabricării stupefiantelor sintetice, distrugerea suprafețelor cultivate ilegal cu mac opiaceu și cannabis, precum și măsuri de protecție socială a toxicomanilor.

„Convenția asupra substanțelor psihotrope”, adoptată la Viena în data de 28 februarie 1971 și intrată în vigoare la 16 august 1976, dispune restricții în materia drogurilor ce nu se regăsesc în prevederile Convenției din 1961 și interzice operațiunile comerciale de export și import de substanțe psihotrope, cu excepția cazului în care contractele se încheie la nivel interguvernamental sau între entități legal abilitate în acest sens, fiind necesară o licență specială pentru deținerea, producerea ori desfacerea pe piață a drogurilor.

Către sfârșitul anilor 1970, la sugestia Adunării Generale a ONU, Comisia pentru Stupefiante a început studierea posibilităților lansării unei strategii globale pe termen lung privind controlul abuzului de droguri, activitate finalizată în 1981. ”Strategia internațională pentru controlul abuzului de droguri”, viza, pe o perioadă de cinci ani (1982-1986), toate segmentele luptei antidrog. La 14 decembrie 1984 a fost adoptată de către Adunarea Generală a ONU „Declarația privind controlul traficului și abuzului de droguri” care adresa îndemnul de îmbunătățire a legislației în materie, la nivel național, zonal și internațional.

În perioada 25 noiembrie–20 decembrie 1988 s-a desfășurat la Viena conferința internațională în urma căreia a fost adoptată „Convenția împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope”, care a intrat în vigoare la 11 noiembrie 1990 și a cărei specificitate rezidă în dispozițiile referitoare la depistarea, sechestrul și confiscarea bunurilor și mijloacelor financiare ale infractorilor, la operațiunea „livrării supravegheate”, la extrădare și asistența judiciară mutuală; la această convenție au aderat, până la 1 noiembrie 2001, 162 de state reprezentând 85% din ansamblul țărilor lumii.

La data de 13 decembrie 1990, Consiliul de Miniștri al Comunității Europene edictează „Regulamentul nr. 3677/90 privind măsurile de descurajare a deturnării folosirii anumitor substanțe în fabricarea ilicită a narcoticelor și a substanțelor psihotrope”, act a cărui ultimă amendare, dintr-o lungă listă de modificări succesive, a fost Regulamentul Comisiei Europene nr.260/2001 din 8 februarie 2001, care a înlocuit anexa primului regulament. În aceeași categorie de măsuri legislative se înscrie și „Directiva Consiliului de Miniștri al Comunității Europene nr.92/109 din 14 decembrie 1992 privind producerea și desfacerea pe piață a anumitor substanțe folosite în fabricarea ilicită a narcoticelor și a substanțelor psihotrope”; ultima modificare adusă acestei directive o constituie Regulamentul Comisiei Europene nr.1533/2000 din 13 iulie 2000.

Organizația Națiunilor Unite se dovedește a fi cel mai activ – dar nu și unicul– organism internațional în lupta antidrog. În cadrul structurilor sale funcționează Comisia pentru Stupefiante – una din cele 6 comisii tehnice ale Consiliului economic și social, înființată în 1946 –, compusă din experți reprezentând 40 de state, cu atribuții de organ director însărcinat cu toate problemele ce vizează lupta împotriva abuzului de droguri și având în subordine câteva subcomisii regionale, ce se reunesc în cadrul sesiunilor anuale.

Organul Internațional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S.), înființat în 1961 sub egida ONU, este compus din 13 membri aleși de Consiliul economic și social, cu titlul personal, în calitate de experți care au ca principală atribuție supravegherea producerii și a comercializării drogurilor în sensul observării disponibilităților existente la nivel mondial pentru cercetarea științifică ori scopuri medicale; O.I.C.S. administrează regimul evaluărilor privind stupefiantele– analizând informațiile furnizate de diferite guverne, cărora le acordă asistența necesară depășirii dificultăților în aplicarea la nivel național a tratatelor și a convențiilor internaționale – și întreține relații de colaborare cu toate organismele a căror competență vizează controlul drogurilor: Secretariatul O.I.C.S. (unitate administrativă a P.N.U.C.I.D. –Programul Națiunilor Unite pentru controlul internațional al drogurilor, care elaborează în cadrul Oficiului ONU pentru controlul drogurilor și prevenirea crimei statistici anuale referitoare la producția, traficul și consumul de droguri ilicite la nivel regional și mondial) are relații de cooperare, sub forma rapoartelor și a avizelor consultative, cu O.I.C.S. și cu Comisia pentru Stupefiante; O.I.C.S. dispune de o legătura directă de natură constituțională/administrativă cu Consiliul economic și social și Comisia pentru Stupefiante, colaborând – în egală măsură – cu alte organisme specializate ale ONU (Organizația Mondială a Sănătății – OMS) sau care nu aparțin sistemului Națiunilor Unite (INTERPOL și Organizația Mondială a Vămilor). Atribuții similare are și Divizia de Stupefiante din cadrul Secretariatului ONU. O.I.C.S. editează anual „Lista galbenă” (a stupefiantelor puse sub control internațional) și „Lista verde” (a substanțelor psihotrope puse sub control internațional) și, periodic, „Lista roșie” (a celor 22 de substanțe chimice esențiale și precursori).

Cea de-a douăzecea sesiune extraordinară a Adunării Generale a ONU, desfășurată în iunie 1988 la New York și care s-a bucurat de o numeroasă participare a șefilor de stat și guvern, a aprobat o declarație politică dedicată luptei comune împotriva problemei mondiale a drogurilor, impunând statelor elaborarea de strategii naționale care să asigure coordonarea perfectă a acțiunilor și participarea tuturor autorităților și a sectoarelor sociale pertinente, pe o perioadă cuprinsă între anii 2001 și 2008.

O sarcină deosebit de importantă în realizarea obiectivelor strategiei antidrog o are INTERPOL-ul. Creat în 1914 și funcționând în baza celui de-al doilea „Congres internațional al poliției criminale” din 1923, sub denumirea de Comisia Internațională de Poliție Criminală (C.I.P.C.), autodesființat în timpul celui de-al doilea război mondial ca urmare a acaparării sale de către naziști și renăscut în 1956 sub numele de Organizația Internațională de Poliție Criminală (O.I.P.C.), Interpol își propune facilitarea colaborării internaționale a polițiilor naționale în lupta pentru prevenirea și reprimarea criminalității prin coordonarea activităților birourilor înființate în fiecare stat membru al acestei organizații.

Preocupările pentru combaterea stupefiantelor se manifestă și la nivel comunitar european; Biroul European de Poliție (EUROPOL) apare în decembrie 1991, ca urmare a acordului de la Haga, și are ca atribuție principală centralizarea și analizarea informațiilor provenite de la statele membre cu privire la evoluția „morții albe”; Centrul european de monitorizare a drogurilor și toxicomaniilor (OEDT)-agenție autonomă a UE înființată la Lisabona în 1993 pentru a furniza Comunității Europene date obiective, de încredere și comparabile în acest domeniu – are un rol esențial în aplicarea „Planului de acțiune antidrog al UE” (2001-2004), care – deși fusese aprobat de Consiliul European la 11 decembrie 1999, la Helsinki – a fost adoptat în mod oficial în urma summit-ului european din iunie 2000 (Portugalia). Actualul plan european ” este o continuare a celui adoptat în iunie 1995 la Cannes, pentru perioada 1995-1999”.

2.2 EVOLUȚIA LEGISLAȚIEI ROMÂNEȘTI IN DOMENIU

Preocuparea pentru reglementarea juridică română a combaterii traficului ilicit de droguri apare încă din secolul al XVII-lea, odată cu Pravila lui Vasile Lupu și capătă amploare pe măsura trecerii timpului .

Astfel, diferite regulamente (1830-1864) privind exercitarea profesiunii de spițer sau farmacist, legile sanitare din 1874, 1885, 1893 și revizuirile lor din 1886 si 1893, referitoare la regimul toxicelor, impuneau autorizarea prin obținerea unei diplome de specialitate; „Regulamentul drogurilor și vânzării substanțelor medicamentoase brute”, edictat la 21 aprilie 1921, dispunea instituirea controlului asupra drogurilor de către Direcțiunea Generală a Serviciului Sanitar din cadrul Ministerului Sănătății și Ocrotirii Sociale, înființat în același an.

România va adera la „Convenția internațională asupra opiului” din 1925, de la Geneva, prin Decretul nr.1578 din 21 iunie 1928, promulgând apoi Legea nr.58/1928 pentru combaterea abuzului de stupefiante – în categoria cărora sunt incluse opiul și derivatele sale – care interzicea consumul în public ori cel abuziv, deținerea, producerea, comercializarea fără autorizație medicală și facilitarea traficului ilicit de stupefiante, prevăzând și necesitatea coroborării proceselor-verbale constatatoare ale infracțiunii flagrante cu alte mijloace de probă. În iulie 1933 va fi instituit monopolul de stat al stupefiantelor.

Prin Legea nr.84 din 9 aprilie 1933, România aderă la „Convenția internațională privind limitarea fabricării și reglementarea distribuirii narcoticelor” semnată la Geneva, la data de 13 iulie 1931.

Decretul nr.456 din 18 decembrie 1952 prevedea obligativitatea înregistrării la organul Miliției a agenților economici ce urmau a desfășura activități în care se folosesc substanțe și produse toxice; la 7 noiembrie 1960, HCM nr.1626 ratifica Protocoalele încheiate la 11 decembrie 1946 și 19 noiembrie 1948, care amendaseră convențiile anterioare, privind instituirea controlului drogurilor; Decretul nr.12 din 27 ianuarie 1965 prevede sancțiunile aplicabile în cazul săvârșirii faptei de comercializare a drogurilor.

Legea nr.73/1969 privind regimul produselor și substanțelor stupefiante și Instrucțiunile nr.103/1970 pentru executarea prevederilor acestei legi încadrează în categoria infracțiunilor „producerea, deținerea sau orice operație privind circulația produselor ori a substanțelor stupefiante, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin asemenea substanțe, prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau a substanțelor stupefiante, organizarea sau îngăduirea consumului acestora în anumite locuri” prevăzându-se o listă a acestor droguri și a organelor competente să efectueze controlul în această materie.

„Convenția unică asupra stupefiantelor” semnată la 30 martie 1961 la New York și „Protocolul din 1972”ce amendează această convenție au fost ratificate de România la 31 decembrie 1973.

Decretul nr.476/1979 privind regimul produselor și substanțelor toxice va preciza distincția între stupefiante, pe de o parte, și produsele și substanțele toxice, pe de altă parte.

România a aderat, prin Legea nr.118/1992 din 8 decembrie 1992, la „Convenția asupra substanțelor psihotrope” – încheiată la 28 februarie 1971 la Viena – și la „Convenția împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope” semnată la 20 decembrie 1988 la Viena.

Până la apariția Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, traficul de stupefiante era sancționat prin art.312 din Codul penal, modificat prin Legea nr140/1996; inclus în capitolul II -„Infracțiuni contra sănătății publice” – al titlului IX („Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială”) din Codul penal, acest articol avea următorul conținut:

„Producerea, deținerea sau orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, toate acestea fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârșită organizat, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanțelor stupefiante, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani, iar organizarea sau îngăduirea consumului de asemenea produse ori substanțe în locuri anumite se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepsește.”

Acțiunile diferitelor organizații internaționale constituie un adevărat catalizator al răspunsurilor naționale la fenomenul drogurilor, dovedind necesitatea unui cadru legislativ pan-european și chiar mondial, ce beneficiază de o sferă de cuprindere infinit mai largă decât reglementările juridice specifice fiecărui stat, justificând participarea României la politica antidrog internațională. Însăși Constituția României prevede în art.11 că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”

Astfel, ”pe lângă aderarea la convențiile internaționale din 1925, 1931, 1961, 1971 și 1988, România a încheiat numeroase protocoale, memorandumuri de înțelegere și acorduri bi sau multilaterale privind eradicarea traficului ilicit de stupefiante și reprimarea celor ce se fac vinovați de proliferarea lui”.

Asemenea acte internaționale au fost semnate de România, în anul 1995, în parteneriatul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, al Regatului Maroc în 1997, cu Bulgaria și Grecia în anul 1998, cu Peru și Austria în 1999, cu Slovenia în 2000 și cu Israelul în 2001; „Scrisoarea de înțelegere între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii, privind controlul drogurilor și aplicarea legii” – semnată la 3 iulie 2001 la București – reprezintă încă un exemplu al eforturilor cooperării internaționale.

Comitetul Interministerial de luptă împotriva drogurilor, înființat prin H.G. nr.534/1999, se constituie într-un organism național menit să asigure durabilitatea, înlesnirea și coordonarea lucrărilor dialogului dintre Ministerul de Interne și alte autorități statale în ceea ce privește eficientizarea măsurilor ce se impun a fi luate în cadrul războiului declarat stupefiantelor.

În cadrul Poliției Române, la nivelul Inspectoratului General al Poliției, funcționează Direcția de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, D.C.C.O.A., alcătuită din două brigăzi (Brigada de Combatere a Crimei Organizate și Brigada Antidrog); potrivit dispozițiilor art.26 din Legea nr. 143/2000, D.C.C.O.A. este singura instituție română competentă a centraliza și valorifica totalitatea informațiilor referitoare la droguri, substanțele chimice esențiale, precursori și inhalanții chimici toxici, în vederea coordonării acțiunilor luptei împotriva traficului și consumului ilicit de droguri.

„Inițiativa de cooperare pentru Europa de Sud-Est” a înființat, la București, Centrul de luptă împotriva criminalității transfrontaliere, care folosește o bază comună de date a statelor din această parte a continentului pentru a trasa liniile directoare generale ale luptei antidrog la nivel zonal.

2.3.INCRIMINAREA ACTUALĂ A TRAFICULUI ILICIT DE STUPEFIANTE DIN ROMÂNIA

Fenomenul drogurilor în România a început să dobândească în perioada actuală proporții deosebit de îngrijorătoare, care ar trebui să pună pe gânduri toți factorii din țara noastră implicați în prevenirea și contracararea flagelului morții albe. Se remarcă o severă accentuare a problematicii drogurilor traficate în mod ilicit pe teritoriul statului român, cu precizarea necesară – și deloc liniștitoare – că numărul constatărilor efectuate, separat ori în comun, de către vameși și poliție nu se identifică, niciodată și în nici o țară de pe mapamond, situațiilor reale de trafic ilicit de droguri ce se desfășoară în mod efectiv de către organizațiile infracționale ori de persoane în interes propriu. Masiva și surprinzătoarea implicare a cetățenilor români în comiterea infracțiunii de trafic de stupefiante, în continuă creștere, a făcut necesare o actualizare și o reglementare juridică mai amănunțită în această materie.

Astfel a fost adoptată de către Parlamentul României Legea nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, care abrogă dispozițiile art.312 din Codul Penal în ceea ce privește produsele sau substanțele stupefiante, precum și alte dispoziții contrare. Astfel, din capitolul II intitulat „Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național” din Legea nr.143/2000 subliniem următoarele articole :

Art.2. ” (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi”.

” (2) Dacă faptele prevăzute la alin (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi”.

Art.3. ” (1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi”.

” (2) Dacă faptele prevăzute la alin (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi”.

Art.4. ”Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 5 ani”.

Art.5. ”Punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 3 la 5 ani și interzicerea unor drepturi”.

Art.6. ” (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani”.

” (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează și eliberarea sau obținerea, cu intenție, de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise în condițiile prevăzute la alin (1) sau a unei rețete medicale falsificate”.

Art.7. ”Administrarea de droguri de mare risc unei persoane în afara condițiilor legale, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani”.

Art.8. ”Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanți chimici toxici unui minor se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Art.9. ”Producerea, fabricarea, importul, exportul, oferirea, vânzarea, transportul, livrarea cu orice titlu, trimiterea, producerea, cumpărarea sau deținerea de precursori, echipamente ori materiale, în scopul utilizării lor la cultivarea, producerea sau fabricarea ilicită de droguri de mare risc, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi”.

Art.10. ”Organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute la art.2-9 se pedepsește cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani”.

Art.13. ” (1) Tentativa la infracțiunile prevăzute la art.2-7, la art.9 și art.10 se pedepsește”.

” (2) Se consideră tentativă și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute la alin. (1) ”.

Prin dispozițiile procedurale din Legea nr.143/2000 se înființează ”instituția investigatorilor acoperiți”. Considerăm necesară sublinierea următoarelor articole :

Art.20. ”Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție poate autoriza, la solicitarea instituțiilor sau organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a drogurilor ori a precursorilor”.

Art.21. ” (1) Procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiți pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, în situațiile în care există indicii temeinice că a fost săvârșită sau că se pregătește comiterea unei infracțiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege”.

” (2) Autorizația este dată în formulă scrisă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile și poate fi prelungită, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile”.

Art.22. ” (1) Polițiștii din formațiunile de specialitate, care acționează ca investigatori acoperiți, precum și colaboratorii acestora pot procura droguri, substanțe chimice esențiale și precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului, în vederea descoperirii activităților infracționale și a identificării persoanelor implicate în astfel de activități”.

” (2) Actele încheiate de polițiști și colaboratorii acestora, prevăzuți la alin. (1), pot constitui materiale de probă”.

Art.23. ” (1) Când sunt indicii temeinice că o persoană care pregătește comiterea unei infracțiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege sau care a comis o asemenea infracțiune folosește sisteme de telecomunicații sau informatice, organul de urmărire penală poate , cu autorizarea prealabilă a procurorului, să aibă acces pe o perioadă determinată la aceste sisteme și să le supravegheze”.

” (2) Dispozițiile art.91 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător”.

Art.24. ” (1) Percheziția se poate efectua în locurile în care sunt indicii că s-a comis ori că se pregătește săvârșirea uneia din infracțiunile prevăzute în prezenta lege, cu respectarea dispozițiilor Codului de procedură penală”.

Art.25. ” (1) În cazul în care există indicii temeinice că o persoană transportă droguri ascunse în corpul său, pe baza consimțământului scris, organul de urmărire penală dispune efectuarea unor examene medicale, în vederea depistării acestora. În caz de refuz se va solicita autorizarea procurorului, care va menționa și unitatea medicală ce urmează să efectueze aceste investigații medicale”.

” (2) Actele consemnând rezultatul investigațiilor medicale, precum și cele privind modul în care acestea s-au efectuat se transmit de îndată procurorului sau, după caz, organului de urmărire penală care le-a solicitat”.

Art.26. ”Formațiunea centrală de reprimare a traficului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliției este unica formațiune care coordonează și centralizează toate datele care vizează drogurile, substanțele chimice esențiale, precursorii și inhalanții chimici toxici. ”

2.4. ELEMENTE GENERALE CARE TREBUIE STABILITE PRIN ANCHETAREA INFRACȚIUNILOR DE TRAFIC DE STUPEFIANTE

Dispozițiile Legii nr.143/2000 incriminează traficul de stupefiante prin trei categorii de modalități normative:

traficul propriu-zis : producerea, deținerea și circulația produselor sau substanțelor toxice ori stupefiante;

înlesnirea traficului : cultivarea de plante ce conțin astfel de substanțe și experimentarea acestora;

favorizarea traficului : prescripții medicale fără acoperire, organizarea sau îngăduirea consumului de droguri, importul sau exportul lor.

Prin „producere” se înțeleg ”fabricarea, extragerea, prepararea sau condiționarea substanțelor ori produselor stupefiante sau toxice, iar „deținerea” semnifică primirea și păstrarea lor, durata acțiunii de păstrare fiind irelevantă”.

„Orice operațiune privind circulația” se referă la ”totalitatea actelor de : oferire spre vânzare, punere în vânzare, cumpărare, distribuire, transport, etc”.

Termenul de „cultivare” presupune ”însămânțarea, îngrijirea și recoltarea plantelor ce conțin substanțe stupefiante sau toxice cu scopul precis de a prelucra ulterior plantele și, în final, de a „produce” stupefiante sau toxice”. Prin „experimentare” se înțeleg ”dozarea, combinarea ori încercarea toxicelor sau stupefiantelor, presupunând a viza o anumită finalitate: plasarea în traficul ilicit, racolarea de consumatori, etc”.

Termenul de „organizare sau îngăduire” a consumului semnifică ”punerea la dispoziția consumatorilor de droguri a unor încăperi sau locuri destinate consumului, crearea condițiilor pentru facilitarea acestui consum, stabilirea contactului cu utilizatorii de stupefiante”. Organizarea presupune existența unei pluralități de consumatori, neavând relevanță dacă ei consumă drogurile împreună sau separat, concomitent sau la intervale de timp.

„Îngăduirea” constă în ”simpla permisiune din partea unei persoane care folosește un anumit loc de a se consuma în locul respectiv produse ori substanțe stupefiante. În cazul îngăduirii sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii chiar și atunci când unui singur consumator i s-a permis acest lucru”.

CAPITOLUL III

PRINCIPALELE CATEGORII DE SUBSTANȚE STUPEFIANTE ȘI CLASIFICAREA LOR

3.1.NOȚIUNI,DEFINIȚII ȘI CONCEPTE

În sensul larg al cuvântului, prin drog se înțelege ”orice substanță utilizată în terapeutică, datorită unor proprietăți curative, dar al cărei efect este, uneori, incert și nociv pentru organismul uman”. În vorbirea curentă prin droguri înțelegem produsele stupefiante sau toxice, definite astfel și prohibite de legislațiile naționale și internaționale. În sensul strict farmaceutic, drogul este ”materia primă de origine vegetală, minerală sau animală din care se prepară anumite medicamente, iar stupefiantele sunt definite ca substanțe care inhibă centrii nervoși, producând o stare de inerție fizică și psihică”.

Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) include în categoria drogurilor ”orice substanță chimică absorbită de organism care generează schimbări în starea emoțională, în comportamentul și funcționarea acestuia”, dar nu toate substanțele la care O.M.S. se referă pot fi considerate stupefiante în adevăratul sens al cuvântului.

În 1931 Societatea Națiunilor Unite a cerut experților săi să dea o definiție clară „drogurilor dăunătoare”, sintagmă care desemna stupefiantele la acea dată, fără ca acest deziderat să fie pe deplin îndeplinit. Organizația Națiunilor Unite, pornind de la conturarea lacunară a drogului, avansează în 1952 o primă definiție a toxicomaniei care, deși a suferit mutații și schimbări importante, diferenția doar acele fenomene care se suprapuneau („obișnuința și toxicomania”) și paradoxal, prin acestea, drogul.

După 13 ani, același for mondial, în scopul evitării contradicției dintre normele juridice internaționale în materie și acele substanțe și produse care dau naștere toxicomaniei, recomanda renunțarea la noțiunile de „obișnuință și toxicomanie” și inlocuirea lor cu termenii „toleranță și dependență”, apreciați a fi mai evoluați din punct de vedere conceptual.

Nici sintagma „abuz de droguri”, menită să descrie o stare deosebită asociată cu utilizarea drogului în afara cadrului terapeutic, nu mai corespunde astăzi cerințelor, ceea ce a determinat alte schimbări importante în terminologia specialiștilor precum și în mandatul încredințat Comitetului de experți ai O.M.S.

Acest Comitet va formula (bazându-se pe elementul comun diferitelor forme de abuz-dependență) alte două definiții, disociind astfel dependența psihică de cea fizică.

La cea de a 16-a sa reuniune, Comitetul de experți ai O.M.S definește farmacodependența ca fiind „o stare psihică ori uneori chimică rezultând din interacțiunea dintre un organism viu și un medicament, caracterizată prin modificări de comportament și prin alte reacții care cuprind, totdeauna, tendința de a lua medicamentul, în mod continuu sau periodic, în scopul regăsirii efectelor sale psihice și câteodată, pentru a evita neajunsurile privării. Această stare poate să fie însoțită sau nu de toleranță. Același individ poate fi dependent de mai multe medicamente.”

Reacțiile specialiștilor în materie la luarea la cunoștință a acestei noi definiții n-au fost în întregime favorabile. Ca atare, pentru a defini cu mai multă acuratețe noțiunea juridică de drog, experții renunță la controversata, de acum, distincție dintre dependențele fizică și psihică introducând în terminologie „sindromul de sevraj” (”simptomele – fizice și psihice – care apar în situația în care un individ este privat de drogul care l-a adus în starea de dependență”) și recomandă substituirea „abuzului de droguri” cu „utilizarea nocivă”.

Pe parcursul dezvoltării istorice a conținutului lor noțional, substanțele și produsele dependogene s-au disociat în stupefiante și psihotrope. În conformitate cu prevederile „Convenției unice asupra stupefiantelor” din anul 1961 se considera a purta aceasta denumire generică „orice substanță naturală sau sintetică ce figurează pe lista stupefiantelor”, adică pe cele patru tablouri-anexă ale respectivei convenții, ce au regimuri juridice aplicabile în mod diferit. Potrivit însă Organului Internațional de Control al Stupefiantelor (O.I.C.S.), care editează periodic lista galbenă, consecință a edificării consecvente în timp a mecanismului internațional de control al drogurilor, apartenența unor substanțe și produse în conținutul altor tratate și convenții le poate califica automat drept stupefiante.

Convenția din anul 1971 privind substanțele psihotrope precizează că este apreciată și tratată juridic ca psihotropă acea substanță care poate provoca:

o stare de dependență;

o stimulare sau o depresie a sistemului nervos central, dă naștere la halucinații sau tulburări ale funcției motrice ori de judecată sau de comportament, de percepție ori a umorului.

Categorisirea drogurilor în stupefiante și substanțe psihotrope este menținută de către „Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope”, semnată la Viena, în anul 1988.

Substanțele psihotrope – drogurile, în general – pot fi clasificate, în raport cu acțiunea lor, în : analgezice, sedative, hipnotice, stimulente și halucinogene.

Analgezicele sunt ”deprimante neselective ale sistemului nervos central și servesc – așa cum o arată și denumirea – pentru atenuarea durerilor, fără ca persoana care le utilizează să-și piardă cunoștința”.

Sedativele sunt ”tot deprimante neselective ale sistemului nervos central care – în anumite doze terapeutice – au drept efect diminuarea hiperexcitabilității psihomotorii și aducerea la parametrii normali a tonusului funcțional al acestuia”. Luate în doze mari, sedativele duc la deprimarea intensă a sistemului nervos central.

Hipnoticele – somniferele – sunt ”substanțe care provoacă somnul, prin deprimarea sistemului nervos central”. Din rândul hipnoticelor amintim barbituricele, metaqualona, chloral-hidratul ș.a.

Stimulentele activează ”sistemul nervos central și măresc activitatea creierului și a măduvei spinării, principalele droguri de acest fel fiind cocaina și amfetaminele”. Important este faptul că anumite stimulente au o întrebuințare terapeutică legală, cum ar fi anorexigenele (ex. pentru scăderea greutății corporale) și psihostimulentele (folosite în tratarea depresiunilor nervoase).

Halucinogenele sunt ”substanțe ce acționează asupra sistemului nervos central, provocând atât denaturarea percepțiilor, cât și iluzii senzoriale”. Cunoscute sub denumirea de „droguri psihodisleptice” sau „droguri psihodelice”, în rândul halucinogenelor se înscriu, în special, L.S.D.-ul (dietilamida acidului lisergic) și psilocybina.

3.2. CLASIFICAREA DROGURILOR

Într-o clasificare acceptată la nivel internațional distingem trei categorii mari de stupefiante:

I. Produse depresive ale sistemului nervos central;

II. Produse stimulente ale sistemului nervos central;

III. Produse perturbatoare ale sistemului nervos central.

Substanțele psihotrope se pot subclasifica după cum urmează:

după substanțele din care derivă;

după originea lor (naturale, semisintetice și sintetice);

după riscurile farmacodependenței și abuzului pe care le prezintă;

după efectele de ordin fizic și psihic;

după compoziția chimică generală (determină efectele unui drog asupra corpului uman).

Substanțele psihoactive – care generează abuzul – pot fi grupate în nouă categorii principale:

alcoolul;

opiaceele : latexul, morfina, heroina ș.a.;

cocaina și derivatele ei;

cannabisul, marihuana;

L.S.D. și alte halucinogene;

tranchilizante, sedative, hipnotice;

stimulente psihice (amfetaminele);

solvenți organici și inhalanți;

drogurile folosite ca medicamente (tranchilizante minore).

Conform regimului juridic care le reglementează, stupefiantele pot fi ”legale sau ilegale”; această separare, conform opiniei unor specialiști, este echivocă și are la bază doar criteriul economic, drogul devenind în acest mod o marfă reglementată de lege. Drept urmare, ”având o anumită calificare juridică pentru anumite droguri, consumul devine abuz, comercializarea se transformă în trafic, iar promovarea este considerată incitare”.

Există în această clasificare și o conotație politică evidentă dacă se remarcă faptul că, de regulă, drogurile licite (alcoolul, cafeaua, tutunul) aparțin emisferei nordice, puternic industrializate, pe când drogurile considerate nepermise, lumii a treia, subdezvoltate. Deci, ”dacă pentru drogurile permise funcționează legile economiei de piață, pentru cele considerate ilicite s-a instituit un program sever de contracarare în scopul eradicării lor”.

Raportate la dependența dobândită în urma consumului, drogurile pot fi grupate în trei categorii: stupefiante care dau dependență fizică, stupefiante care dau dependență psihică și stupefiante care dau dependență mixtă.

Privit din perspectiva juridică, un ”stupefiant este considerat drog numai în măsura în care potențele sale în materie de abuz și toxicomanie – dependența –sunt relevate, termenul ca atare fiind utilizat atât în legislația internă, cât și în cea internațională”.

Stupefiantele naturale: opiul extras direct din Papaver somniferum, morfina, codeina și tebaina, extrase din opiu;

Stupefiante semisintetice: heroina (diamorfina), hidromorful (dihidromorfina), Dilaudil, oxicodona (Eucodal);

Stupefiante sintetice cu efecte puternice: metadona (Sintalgon), petidina, Meperidina, Demerolul (Mialgin);

Stupefiante sintetice cu efecte slabe: dextropropoxifena (Darvon), pentazocina (Fortral)

3.3. HEROINA

Heroina, opiaceul cu cel mai puternic efect, rezultă în urma tratării morfinei cu clorură de acetil sau anhidridă acetică (lichid incolor, cu miros înțepător, folosit la fabricarea medicamentelor, coloranților, acetatului de celuloză și ca agent de acetilare), proces ce nu necesită instrumente de o înaltă tehnologie, putând fi realizat chiar și în laboratoare clandestine cu o aparatură simplă, cu mijloace improvizate. Culoarea heroinei diferă în funcție de puritate, de la alb până la maroniu închis. Heroina brută, nepurificată, este brună și apare sub forma unor bucăți mari și rezistente, purtând numele de „heroină de stradă” când este foarte diluată. Există 4 sortimente de heroină ce se comercializează pe piețele ilicite ale drogurilor, codificarea făcându-se cu cifre de la 1 la 4.

Heroina nr.1 conține puțină heroină și o mare cantitate de morfină ce nu a fost transformată chimic. Are gust amar și miros slab de oțet.

Heroina nr.2 (heroina-bază) este solidă, friabilă, de culoare cenușie sau maro închis, insolubilă în apă și reprezintă acel stadiu al transformării diamorfinei ce precede adăugarea diluanților și aditivilor necesari obținerii heroinei nr.3.

Heroina nr.3 (numită și „Hong-Kong Rocks” – pietre de Hong-Kong –, „heroina de fumat”, „brown sugar” – zahăr maro –, „heroina roz”, „vogelfutter” – hrană pentru păsărele – sau „heroina purpurie”) are un conținut de heroină pură de 35–90%, de obicei 60%, restul fiind diluanți precum cafeina, lactoza, chinina, zahărul pudră, barbituricele, laptele praf, stricnina și scopolamina ce se folosesc în scopul inducerii în eroare a organelor judiciare ori al diminuării toxicității acestui produs, a cărui granulație variază de la mici grăunțe cu aspect neregulat la pudra fină de culoare brună, gălbuie, roz, roșie ori între maro-clar și gri-închis.

Heroina nr.4 (heroina de injectat), pulbere fină, albă sau bej, conține între 95 și 98% clorhidrat de diacetilmorfină, majoritatea reziduurilor eliminându-se prin intensa purificare din cadrul procesului de fabricație.

3.4. CANABISUL

Cannabisul reprezintă o denumire generică a diferitelor tipuri de droguri obținute din planta Cannabis Sativa, varietatea Indica, specie vegetală anuală înaltă de 1-3 metri, cu foliole verzi, lungi și înguste, zimțate, dispuse în formă de evantai, pe fiecare tijă găsindu-se 5–7 frunze lucioase, lipicioase, cu suprafața acoperită de perișori. Principala substanță chimică psihoactivă conținută de cannabis, care determină efectul halucinogen (alături de cannabinoizi ca delta 8-THC, delta 9-THC, cannabivarina sau alcaloizii cannabamine/A,B,C,D), este tetrahidrocannabiolul (THC), a cărui concentrație variază în diferitele părți ale plantei, în funcție de locul și modul de cultură, precum și în diversele extracte din cannabis.

„Iarba” de cannabis, ca prim produs al plantei, are o culoare verde spre maro, conține 1–10% THC și se obține din frunze și tipuri florale al căror apelativ diferă după zona de proveniență : Ganja, Kif, Takrou, Maconha, etc.

Termenul „marihuana” desemnează, pe continentul european și în America de Nord, frunzele și vârfurile de cannabis, uscate, folosite pentru fumat sub forma țigărilor. Preparatul de marihuana este rezultatul macerării – în stadii și proporții ce alcătuiesc un ansamblu eterogen – frunzelor, somităților fructifere și florale ale plantelor mascule și femele anterior uscate. Traficul ilicit de droguri a consacrat ca forme de circulație a marihuanei turtele și pulberea.

Un alt produs de bază al cannabisului este rezina, care – brută sau purificată – apare ca substanță brună, solidă, presată în blocuri sau turte (ale căror umiditate, stare de agregare și culoare tinzând spre verde depind de proporția de frunze și somități folosite) ori ca pudră colorată în maro-clar, verde, brun închis sau negru. Rezina de cannabis degajă prin ardere un puternic miros de paie uscate, conține 4–12% THC și este consumată prin fumat, prin ingerarea alimentelor în care e inclusă (dulciuri, șerbeturi) ori a băuturilor de acest fel – siropuri – și prin masticație.

Hașișul este un concentrat de THC și rășini, obținut prin extracția secreției părților florale, a frunzelor tinere și a vârfurilor ramurilor plantei femele de cânepă indiană, după ce aceasta a fost fecundată, prezentându-se sub forma unei rășini lipicioase. În California, Cannabis Indica poartă numele de „Sinsemilla”, cuvânt ce desemnează și substanța în a cărei obținere se folosește vârful nefertilizat al florii femele, care rămâne bogat în THC prin evitarea fecundării sale de către plantele mascule – tăiate, în acest scop, înaintea perioadei de înflorire.

Hașișul lichid, echivalent sinonimic pentru noțiunile de „concentrat” sau „extract de cannabis”, „cannabis lichid” sau „ulei de hașiș”, se prepară prin distilarea repetată a frunzelor, somităților florifere sau a rezinei de cannabis, prin care se obține o substanță vâscoasă, de culoare închisă, insolubilă în apă, relativ bogată în THC (20–60%) și care are tendința de a se îngroșa în contact cu aerul. Hașișul se consumă, în general, fumat în pipe și este traficat sub forma unui lichid uleios, vâscos, de culoare verde închis

3.5. COCAINA

Cocaina, puternic stimulent al sistemului nervos central, este un produs natural extras din frunzele de Erythroxylon Coca, recoltate în al treilea an de vegetație a arbustului originar din America de Sud, când ajung să conțină 0,5–1% alcaloizi, pe lângă uleiuri, ceruri și substanțe aromatice, acestea din urmă fiind folosite în trecut la prepararea băuturilor răcoritoare Pepsi-Cola și Coca-Cola. Extracția cocainei comportă mai multe etape. Intermediar, se obțin pasta de coca (prin macerarea frunzelor de coca în soluții ce conțin derivați ai petrolului, carbonat de sodiu, permanganat de potasiu sau lapte de var) și cocaina-bază, substanță albă, cristalină, inodoră, amară, insolubilă în apă dar solubilă în solvenții organici eter, cloroform și alcool, proprietate care o face de neutilizat în administrarea prin injectare sau prizare – absorbția fiind redusă la nivelul mucoasei nazale –, dar adecvată consumului prin inhalare a produsului vaporizat (clorhidratul de cocaină, derivat al cocainei-bază, este dizolvat în apă, alcalinizat și separat de alcaloid prin extragerea acestuia din eter, iar reziduurile de cocaină-bază sunt vaporizate cu ajutorul unei surse de căldură și inhalate), metodă preferată de cocainomani deoarece cocaina-bază se volatilizează mai ușor decât sărurile sale. Pasta de coca și cocaina-bază se consumă și prin fumatul țigărilor ce le conțin în mixtură cu tutun sau/și cannabis ori prin folosirea unei pipe cu apă – „narghilea” sau „hooka”. Faza finală a procesului de obținere a cocainei constă în purificarea cocainei-bază și în transformarea ei, cu ajutorul acidului clorhidric, în clorhidrat de cocaină sau în alte săruri – sulfat, nitrat – prin reacția cu acizii corespunzători. Cocaina astfel rezultată, purificată, are consistența unei pulberi cristaline, albă, ce poate fi prizată nazal ori injectată intravenos și este ușor recunoscută datorită senzației de rece, a înnegririi țesuturilor pe care se aplică (mucoasa nazală, limba) și a gustului amar, fiind totodată insolubilă în eter, dar solubilă în apă, etanol și cloroform.

Crack-ul apare sub forma granulelor albicioase, bej sau brune, are un conținut alcaloidic ridicat și, inhalat prin fumatul cu pipe de sticlă, induce rapid starea euforică – „flash” – și chiar dependența de tip cocainic, gradul mare de volatilitate permițându-i absorbția spre creier în 10–15 secunde. Acest drog este comercializat în poleială, flacoane sau în pungulițe de plastic.

Cranck-ul reprezintă un amestec de crack și heroină, fumat cu pipa, foarte periculos prin combinarea efectelor dependenței fizice de heroină – care prelungește „visul” produs de crack, îndulcind suferința depresiunii – cu euforia de o mare intensitate creată de crack.

3.6. MESCALINA

Mescalina extrasă din cactusul peyotl (Lophophora Williamsii) – mic, fără ghimpi, crescut spontan în Mexic și în zona Rio Grande del Norte din Texas – este principalul alcaloid halucinogen al acestei plante, în aceeași categorie de substanțe înscriindu-se și anhalonidina, enacheiamina, peyotlina, lophophorina. Cele două discuri („mescal buttons” – nasturi de mescalină) ale capului globulos al cactusului sunt recoltate prin tăiere, tocate transversal în fâșii, lăsate la soare să se usuce , înmuiate în cavitatea bucală și masticate ori ingerate, după ce au fost rulate în sfere mici, sau pot fi fumate ulterior uscării, folosindu-se – în egală măsură – la obținerea unui lichid tulbure, brun, cu gust amar intens, consumat ca băutură alcoolică. Mescalina apare sub forma unui lichid uleios iar derivatul său, sulfatul de mescalină, este o substanță solidă (pulbere albă, cristalină) care poate fi adminsitrată prin injectare

3.7. LSD – DIETILAMIDA ACIDULUI LISERGIC

LSD – Dietilamida acidului lisergic – este unul dintre cele mai puternice halucinogene ce se găsește în natură, în cantități mici, în unele plante, preparându-se – însă – cu precădere în laborator, prin semisinteză, pornind de la acidul lisergic sau ergotamină. Când este pur, apare sub forma unui lichid incolor, inodor și insipid, dar în traficul ilicit LSD-ul se prezintă în versiunea unei substanțe cristaline, prăfoase, de culoare alb murdar, inodoră, insipidă, solubilă în apă și în alcool, soluție în care – în mod frecvent – sunt îmbibate bucățele de zahăr. LSD-ul se vinde clandestin în stare lichidă ori ca pudră, capsule și comprimate de diferite culori și dimensiuni sau în varianta timbrelor și a bucăților de hârtie caroiată pe care se picură (dar care pot fi și introduse în) soluție de LSD dizolvat în etanol sau metanol. Acest drog se administrează bucal sau prin injectare

3.8. BARBITURICILE ȘI ALTE SEDATIVE HIPNOTICE

Barbituricele sunt o categorie de droguri derivate din acidul barbituric, produs sintetic obținut prin condensarea ureei și a acidului malonic. Ele sunt utilizate în scopuri terapeutice ca sedative, hipnotice și anticonvulsive.

Dintre cele peste 2500 de substanțe din grupa barbituricelor sintetizate până în prezent, peste 50 sunt comercializate în scop medical, iar 12 sunt supuse controlului internațional, fiind considerate substanțe psihotrope.

Barbituricele provoacă o diminuare considerabilă a activității nervoase și musculare. Profund toxicomanogene, consumul frecvent al acestora duce cu ușurință la toleranță și dependență. Sindromul de sevraj indus de barbiturice duce la convulsii, delir și psihoze, iar supradoza generează coma, comoția și, în final, moartea. Consumatorii de heroină folosesc frecvent barbituricele pentru întărirea efectelor date de heroină, dar și pentru a contrabalansa efectele sindromului de sevraj, atunci când nu își pot procura acest drog.

3.9. AMFETAMINELE SI STIMULENTELE ÎNRUDITE

Fenilalchilaminele, denumite impropiu amfetamine, au fost sintetizate încă de la începutul sec al XX-lea. La început au fost fabricate în scopuri medicinale, mai ales în tratarea obezității. S-a dovedit, însă, că au efecte puternice asupra psihicului și duc la dependență. Începând cu anul 1950, producerea și desfacerea acestora este supravegheată. Ca stupefiante, amfetaminele se prezintă sub formă de comprimate, pulberi sau lichide, de proveniență licită sau ilicită. Efectele administrării pe cale orală sunt mai profunde decât cele ale injectării intravenoase. Consumul în abuz de amfetamine provoacă reacții psihotice și halucinații paranoice. Pe piața ilicită a drogurilor apar o serie de astfel de produse farmaceutice înrudite cu amfetamina: fenmetrazina,dendimetrazina, ș.a.

3.10. SOLVENȚII ORGANICI ȘI INHALANȚII

Solvenții organici și inhalanții – care există în stare gazoasă la temperatura mediului ambiant – sunt compuși chimici puternic volatili, care acționează ca depresive ale sistemului nervos central. Cel mai des întâlniți solvenți organici sunt: diluanții pentru vopsele, adezivii, benzina, kerosenul și alți produși petrolieri, diverși alcooli și acetați, inclusiv toluenul, acetona, tetraclorura de carbon, cloroformul, eterul etilic și benzenul.

Deși comercializate fără nici o restricție, aceste substanțe au, după caz, efecte stimulante ori inhibante, putând duce la pierderea cunoștintei sau deces (prin stop cardiac), la doze mari, fiind considerate de unii specialiști ca principalele căi spre consumul drogurilor veritabile ori de substituire.

3.11. TRANCHILIZANTELE MINORE

Tranchilizantele minore constituie un grup de substanțe depresive, utilizate în medicină pentru efectul lor calmant la persoanele care suferă de anxietate, tensiune, insomnie, convulsii, dar și pentru combaterea sevrajului la toxicomani și alcoolici. În doze mari, ele antrenează reducerea funcțiilor respiratorii, putând genera pierderea cunoștinței, coma sau moartea. În doze excesive și pe timp îndelungat pot duce la dependență. Diazepamul este cel mai cunoscut dintre aceste substanțe. Pe piața ilicită a drogurilor, tranchilizantele minore se întâlnesc și sub formă de amestecuri.

CAPITOLUL IV

TERITORII ȘI RUTE ALE DROGURILOR

În ultimele două decenii, globalizarea economică, dezvoltarea mijloacelor de comunicație și transport, precum și noile tehnologii informatice au permis organizațiilor criminale repurtarea unor succese notabile în desfășurarea activităților lor la scară internațională. Strategia obișnuită a acestor grupări infracționale constă în fixarea posturilor de management și producție în zone de risc redus, în care dețin controlul asupra mediului instituțional, și în concentrarea căutării piețelor de desfacere în regiuni cu o cerere mare de droguri, zone caracterizate prin puterea ridicată de cumpărare a monedelor naționale și a populației respective.

4.1. AMERICA ȘI AMERICA DE NORD

Aproape 35 de milioane de consumatori de droguri și un trafic ilicit evaluat la peste 110 miliarde de dolari anual reprezintă bilanțul cu care America de Nord intra în ultimul deceniu al secolului și sfârșitului de mileniu, dar cifrele menționate cu siguranță au fost de mult depășite.

Drogul cel mai frecvent consumat pe continentul nord-american este cannabisul (22,2 milioane de consumatori la sfârșitul anilor `90). Studiile întreprinse în ultimii ani de către organismele internaționale specializate nu indică o creștere a abuzului de acest stupefiant, ci a folosirii lui în combinație cu alte substanțe, fapt ce s-a reflectat în multiplicarea internărilor persoanelor consumatoare de astfel de compuși. Cultivarea ilicită a cannabisului cunoaște cea mai mare amploare în Mexic, principalul furnizor al acestui drog pentru Statele Unite ale Americii.

Prețul în scădere și permanenta îmbunătățire a purității heroinei i-au consacrat consumul prin inhalare sau fumat în defavoarea proporției cazurilor de injectare, în special în rândurile tinerilor, așa cum o arată și statisticile referitoare la administrarea, prin injecție, a supradozelor sau la principalele cauze de infectare cu HIV/SIDA și virusul hepatitei C.

Pe coasta vestică a Canadei, o mare parte a cantității de heroină este introdusă prin contrabandă și provine din Asia de Sud-Est. Grupările infracționale implicate în aceste operațiuni sunt riguros organizate și intervin din ce în ce mai activ în traficul cu cocaină, introdusă clandestin din America de Sud în Statele Unite ale Americii și apoi în Canada pe „ruta Pacificului”, folosindu-se în acest sens mici ambarcațiuni de pescuit și vedete rapide, în timp ce la Miami – unde traficul cu stupefiante este afacerea cea mai prosperă, depășind cu mult turismul și exporturile de mărfuri și produse – un gram de cocaină se negociază la 90 de dolari, adică prețul unei acțiuni de la „General Motors”.

Cele 7 milioane de cocainomani din America de Nord sunt aprovizionate permanent și de către bandele jamaicane, puternic implicate în comerțul cu cocaină încă de la jumătatea anilor `80, când „gardiștii” reuniți în jurul a două partide politice din Jamaica începuseră să emigreze în Statele Unite ale Americii pentru a se sustrage urmăririi justiției sau pentru a evita să fie asasinați de rivalii lor politici. Apariția „crack-ului” – derivat al cocainei, procurat, la început, din Bahamas și fabricat apoi și pe continentul Americii de Nord – a făcut să explodeze abuzul de droguri prin prețul său mai mic decât al cocainei și prin efectele mult mai puternice produse, ce se pot solda cu moartea prin supradozare.

Grupările de traficanți își dispută controlul pieței ilicite a ecstasy-ului fabricat local sau importat din Europa Occidentală și al cărui consum s-a răspândit, dincolo de categoria participanților la „rave parties”, în toate mediile sociale, aici incluzându-se, spre exemplu, cadre ale armatei sau elevi de 12 ani. În Canada au fost descoperite laboratoare care produceau și alte droguri de sinteză, a căror inserare – accidentală sau voită, în scopul majorării profitului – în comprimatele de ecstasy este considerată principala cauză a mortalității în rândurile toxicomanilor din Statele Unite ale Americii.

Deși Mexicul rămâne principalul distribuitor de metamfetamină pe piețele ilegale ale Americii de Nord, în anul 2000 au fost descoperite și dezafectate câteva mii de laboratoare producătoare ale acestui drog în Statele Unite ale Americii (care foloseau substanțe de proveniență canadiană) și 26 în Canada. În aprilie 2001 ”a fost efectuată o captură de 43 milioane de comprimate de pseudoefedrină, cantitate suficientă pentru obținerea a 2300 de kilograme de metamfetamină, la trecerea frontierei – din Canada în Statele Unite ale Americii”.

Aderarea tuturor țărilor Americii de Nord la Convenția din 1961, modificată prin Protocolul din 1972, la Convenția din 1971 și la cea din 1988, eforturile cooperării regionale (prin Memorandumul semnat de guvernele Mexicului și Statelor Unite ale Americii și acțiunile CICAD – Comisia Interamericană pentru lupta împotriva abuzului de droguri), precum și inițiativele antidrog la nivel național („Strategia națională pentru controlul drogurilor” în Statele Unite, „Campania americană antidrog adresată tinerilor”, acțiunile FBI – Biroul Federal de Investigații – și ale DEA – Agentia de Control a Drogurilor –, „Programul național pentru controlul drogurilor în Mexic” și Agenția Federală de Investigații din această țară, „Programul canadian pentru controlul precursorilor” și Jandarmeria Regală a Canadei) au ”condus la rezultate spectaculoase sub aspectul capturării unor cantități de droguri și al decapitării unor rețele de traficanți, dar s-au dovedit insuficiente pentru a pune capăt flagelului morții albe”.

4.2. AMERICA DE SUD ȘI AMERICA CENTRALĂ

Cu o proporție a consumatorilor de cannabis ce se cifrează la 14,7 milioane de persoane, America de Sud și cea Centrală cunosc o largă răspândire a cultivării acestei plante. Cannabisul cultivat în America de Sud este destinat piețelor ilicite ale țărilor producătoare și ale statelor vecine în timp ce, în Caraibe, statutul de unic drog cultivat în această zonă îi oferă locul I în cadrul traficului general de stupefiante. Principalul stat consumator de cannabis, Brazilia a trebuit să facă față în ultimii ani încercărilor unui abuz de droguri în continuă creștere, cum este și cazul Argentinei și al Jamaicăi, unde marihuana reprezintă o importantă sursă de venituri rezultate din exportul ilicit, mai ales către Statele Unite.

Columbia rămâne principalul producător al acestui stupefiant, intodus prin contrabandă în Europa și America de Nord, dar capturi masive au fost făcute și în Brazilia și Paraguay.

Este de remarcat și acțiunea serviciilor jamaicane de depistare și combatere a drogurilor, în care se depun eforturi imense pentru distrugerea manuală a culturilor de cannabis din regiunile montane greu accesibile.

Majoritatea cantităților de droguri provenind din America Centrală și Caraibe, introduse clandestin în Europa, sunt ascunse de către traficanți la bordul aeronavelor care efectuează curse de pasageri, avioanele de tip cargo fiind folosite mult mai puțin. Costa Rica și Panama sunt importante puncte de tranzit din care se expediază mici cantități de narcotice spre Europa, iar Jamaica reprezintă sursa celei mai mari părți a hidrocloratului de cocaină, controlând peste 40% din comerțul cu acest stupefiant pe „filiera Caraibelor”, în care se includ și Haiti (țară aleasă de către traficanți în virtutea instabilității sale politice) și Republica Dominicană, de unde drogurile pleacă spre Statele Unite ale Americii.

Relevant este și faptul că America Centrală și „culoarul terestru mexican” sunt folosite pentru traficul a peste jumătate din transporturile de cocaină ce intră anual în Statele Unite ale Americii (aproximativ 375 de tone). În America de Sud, rezultatele obținute în domeniul eradicării plantațiilor de coca din Bolivia și Peru au fost, din păcate, dublate de o reînnoire a culturilor și chiar o expansiune a teritoriului alocat lor în Columbia.

Conform datelor furnizate de Interpol, în anul 2000 producția de cocaină în „zona andină” se cifra la 900 de tone, din care jumătate era destinată piețelor ilicite din America de Nord. Transporturile de cocaină provenind din Columbia, Peru și Ecuador sunt descărcate pe coasta vestică a Mexicului și conduse spre SUA și Canada pe „ruta Pacificului”.

Cel mai ridicat consum de cocaină se înregistrează în Argentina și în Chile, iar în Brazilia dependența de acest stupefiant se răspândește tot mai mult în rândul tinerilor din centrele urbane cu o înaltă rată a criminalității. Astfel, în Rio de Janeiro se estimează că 3000 de copii ai străzii sunt implicați în traficul de droguri.

Fabricarea cocainei s-a amplificat, începând cu anul 1996, îndeosebi în Columbia, pe teritoriul căreia acționează numeroase bande de traficanți organizați în „carteluri”, din rândul cărora se distinge prin violență cel de la Medellin – al doilea oraș ca mărime al Columbiei, numit în anii `70 „capitala florilor” și transformat într-un adevărat „Beirut latino-american” în urma crizei economice, însoțită de numeroase jafuri și crime. Se apreciază că 45 de tone de cocaină pornesc anual din Medellin spre Statele Unite ale Americii, iar alte 10 tone iau drumul Europei, justificând punctul de vedere conform căruia eliminarea acestui oraș din circuitul traficului ilicit ar duce la terminarea războiului stupefiantelor în această parte a lumii. Astfel de organizații criminale există și în alte zone ale Columbiei : Bogota, Valea Cauca, orașul Leticia, provinciile Armenia-Pereira.

Și în ceea ce privește heroina Columbia ocupă un loc de frunte; ”în iunie 2001 o operațiune antidrog la scară regională s-a soldat cu confiscarea a 67 de kilograme de heroină (cea mai mare captură de până acum în această țară) și cu descoperirea unui nou traseu de traficare a respectivului drog între Columbia și SUA, trecând prin America Centrală”.

Pe piața Statelor Unite, heroina sud-americană prezintă față de cea sosită din Asia avantajele unei mai mari purități și ale prețului mai scăzut ca urmare a proximității surselor de aprovizionare. Totodată, cocaina sud-americană pătrunde în Europa și este schimbată, în regim „barter”, contra comprimatelor de ecstasy, la rândul lor introduse clandestin în America de Sud.

Superior serviciilor specializate în lupta antidrog la nivel național (din punctul de vedere al dotării tehnice, al experienței, al rezultatelor obținute și al gradului de dezvoltare a mecanismelor de evaluare a datelor), CICAD-ul – Comisia Interamericană pentru lupta împotriva abuzului de droguri – din cadrul OAS (Organizația Statelor Americane) reprezintă ”principalul factor de coordonare a acțiunilor tuturor țărilor de pe continentul american în domeniul combaterii traficului ilicit de droguri, colaborând însă și cu organisme internaționale și state din afara Americilor pentru a contracara evoluția acestui fenomen pe plan transnațional”.

4.3. AFRICA

Ierarhia consumului de droguri în Africa este următoarea : cannabis (27,2 milioane de consumatori), amfetamină (2,5 milioane de dependenți), cocaină (1,3 milioane de cocainomani), opiacee (altele decât heroina – 0,63 milioane de persoane consumatoare), heroină (0,57 milioane de heroinomani) și ecstasy (100 de mii de consumatori). ”Aceste cifre prezintă o relativă relevanță, având în vedere că o persoană poate consuma mai multe tipuri de droguri în același timp”.

Principalele țări africane de unde provine cannabisul introdus prin contrabandă în Europa sunt Africa de Sud și Marocul și, într-o mai mică măsură, Ghana, Nigeria și Senegal. Plantații de cannabis, ascunse printre cele de porumb, au fost descoperite și la granița kenyano-ugandeză și în Tanzania, în timp ce în Egipt continuă să fie cultivat macul opiaceu.

Coasta de Fildeș, Ghana și Nigeria sunt principalele puncte de tranzit ale traficului heroinei ce provine din Asia, trecând prin posturile de control ale organizațiilor criminale din India, Pakistan, Thailanda și Africa de Vest cu destinația Europa și America de Nord.

4.4. AUSTRALIA

Mafia autohtonă își are centrul în orășelul Griffith, unde cea mai mare parte a populației este formată din imigranți de origine italiană – calabrezi, vestiți pentru apartenența la una din cele mai violente organizații criminale, implicată și în traficul cu droguri.

Cannabisul consumat pe continentul australian se cultivă local, sub acoperire, sau este importat din Papua – Noua Guinee, Fidji și Tonga, făcând obiectul schimbului ilicit cu arme de foc ușoare.

Importante cantități de heroină provenind din Asia tranzitează Noua Zeelandă, insulele Fidji și Vanuatu, pătrunzând în Australia prin portul Sidney, adevărată placă turnantă a distribuției acestui stupefiant, un traseu similar ce trece prin insulele Pacificului fiind urmat și de cocaina de proveniență sud–americană.

Mai multe laboratoare producătoare de stimulente de tipul amfetaminei au fost descoperite în Australia în cursul anului 2001 și au fost făcute numeroase capturi de ecstasy, importat din Europa Occidentală sau fabricat local. ”În martie 2001, guvernul australian a lansat o campanie națională împotriva drogurilor ilicite, elaborând și o strategie internațională care să-i completeze cadrul legislativ în această materie”.

4.5. ASIA DE EST ȘI SUD-EST . „Triunghiul de aur”

Principalele țări în care se cultivă cannabisul sunt Laos, Filipine, Thailanda, Indonezia – mai ales în insulele Java și Sumatra – și Cambodgia (de unde mari cantități de marihuana au fost exportate în Australia, Europa și Statele Unite ale Americii).

„Triunghiul de aur” – zonă muntoasă aproape inaccesibilă în lipsa unor drumuri și mijloace de comunicație, acoperită cu o vegetație luxuriantă specifică junglei și situată geografic la nordul frontierei dintre Laos, Thailanda și Birmania – reprezintă paradisul plantațiilor de mac opiaceu, cultivat fervent pe terenul rezultat în urma arderii pădurilor de către o populație săracă a cărei singură șansă de supravețuire constă în veniturile reduse, dar constante, aduse de vânzarea materiilor prime pentru fabricarea drogurilor către laboratoarele clandestine ale traficanților care profită de instabilitatea politică a regiunii pentru a-și exercita, prin corupție, controlul asupra autorităților locale, paralizând orice încercare de combatere a culturilor și a comerțului ilicit de droguri. Deși ”producția de opiu a „triunghiului de aur” se ridică la 750 de tone anual, doar 130 de tone sunt transformate în heroină – circa 13 tone – exportată în Europa, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia pe trasee ce traversează provincia chineză Yunnan (și puncte de control situate pe litoralul Chinei) ori Laos-ul, ajungând pe țărmurile Cambodgiei și Vietnamului. Anhidrida acetică necesară obținerii heroinei este introdusă în Birmania din China și India”.

Opiul care nu este consumat local sau transformat în heroină pleacă spre Hong Kong și Bangkok în camioane ce transportă legume și fructe; totodată, acest drog este introdus din Thailanda în Birmania, de pe al cărei țărm vestic este încărcat în vase – pirat și transportat spre frontiera dintre Thailanda și Malaysia, unde opiul va fi prelucrat pentru producerea heroinei, trimisă la Kuala Lumpur. Birmania, Thailanda și Indonezia au urmat exemplul legislativ al Malaysiei și al statului Singapore de a institui pedeapsa cu moartea prin spânzurare pentru orice persoană care deține asupra sa mai mult de 15 grame de heroină sau 30 de grame de morfină.

Cocaina cunoaște un consum redus în Asia de Est și Sud-Est iar traficanții folosesc Filipinele și alte insule din Pacific pe post de puncte de tranzit ale transportului acestui drog spre piețele de desfacere din Australia.

Capturile recente ale unor mari cantități de efedrină, utilizată pentru fabricarea stimulentelor de tipul amfetaminelor, dovedesc preponderența consumului acestor substanțe în Japonia, Coreea de Sud, Filipine și Thailanda. Metamfetamina este fabricată în „triunghiul de aur” dar se și importă în Thailanda pe cale terestră, fluvială și maritimă, după tranzitarea Cambodgiei și a Vietnamului, în timp ce clorhidratul de metamfetamină produs în laboratoarele din China și Filipine este distribuit în Coreea de Sud și cea de Nord, în Japonia, Brunei, Australia și SUA.

4.6. ASIA DE SUD. „Filiera indiană”

Drogul cel mai consumat în Asia de Sud este cannabisul care, în toate țările acestei regiuni – cu excepția Bhutan-ului și a Maldivelor -, crește în stare sălbatică sau este cultivat în mod ilicit. Timp de mulți ani Nepalul a fost o sursă importantă a frunzelor și a rezinei de cannabis vândute local sau exportate în India și Europa Occidentală. Cannabisul crește în mod natural în zonele muntoase din centrul și vestul Nepalului, unde eradicarea culturilor ilicite este dificilă și costisitoare din cauza gradului mic de accesibilitate a terenului accidentat, ca și în Bangladesh și Sri Lanka.

Recentele capturări ale expedierilor de droguri, conținând fiecare câteva tone de rezină de cannabis provenind din Nepal și având ca destinație o altă țară decât India, îi dovedesc acesteia din urmă vocația de stat de tranzit, poziție dobândită în urma speculării de către traficanți a imposibilității autorităților de a efectua un control eficient asupra întinselor frontiere terestre și maritime. Treptat, India a devenit și o țară consumatoare de cocaină, utilizată într-un grad mult mai scăzut în alte state ale Asiei sudice.

4.7. ASIA OCCIDENTALĂ. „Semiluna de aur”. „Filiera libaneză”

Binecunoscut teritoriu aflat sub stăpânirea traficanților de droguri, ca și „Triunghiul de aur” , „Semiluna de aur” cuprinde Afganistanul, Iranul și Pakistanul.

Această zonă este marcată de un precar echilibru geopolitic, de sărăcirea tot mai pregnantă a unei populații seminomade care își câștigă existența prin contrabanda cu stupefiante și de dificultatea realizării unui control sever asupra ținuturilor muntoase, greu accesibile, împânzite de grupări criminale înarmate.

Se remarcă, însă, activitatea îndreptată spre controlul și combaterea drogurilor a unor instituții precum : Consiliul de cooperare al statelor arabe din Golful Persic (CCG); Grupul ‚,Șase plus doi’’ (alcătuit din țări ale CSI – Comunitatea Statelor Independente –, China, Federația Rusă și SUA); Liga Statelor Arabe (LAS); „Academia internațională de luptă contra drogurilor și a criminalității organizate”, creată în iunie 2000, în Turcia.

4.8. EUROPA

Continentul european, important consumator de droguri la nivel mondial, nu a reușit să stopeze dezastrul produs de stupefiante nici prin acțiunile guvernelor, nici prin întărirea forțelor de poliție și nici prin cooperarea internațională, după cum o arată creșterea continuă a numărului consumatorilor, a numărului deceselor datorate supradozării și a cantităților de droguri capturate.

Se estimează că în Europa sunt 22,1 milioane de consumatori de cannabis, 2,3 milioane de cocainomani, 1,51 milioane de heroinomani, 2,7 milioane de consumatori de opiacee (altele decât heroina), 4,1 milioane de de consumatori de amfetamină și 2,6 milioane de persoane care practică abuzul de ecstasy.

Cannabisul este drogul ale cărui consum și trafic sunt cele mai răspândite în Europa. O mare parte a acestui stupefiant se cultivă local sub acoperire, fenomen favorizat de vânzarea liberă a semințelor de cannabis în magazine specializate sau prin intermediul internet-ului. Albania este una din principalele surse de frunze de cannabis. ”Politica adoptată de Olanda în anii 1970, de tolerare a vânzării și a consumului produselor pe bază de cannabis în „coffee–shops”, a devenit mai restrictivă în ultimii ani, așa cum o dovedesc înăsprirea sancțiunilor aplicabile cultivării plantei respective și scăderea numărului „cafenelelor”, dar este incompatibilă cu tratatele internaționale în materie; nici legile din Luxemburg și Portugalia – intrate în vigoare în 2001 și vizând nepedepsirea penală, ci sancționarea administrativă a faptelor de consum și deținere de droguri în vederea consumului personal – nu se conformează obiectivelor fixate de Adunarea Generală a ONU, la cea de a XX-a sa sesiune extraordinară, în ceea ce privește reducerea abuzului de droguri din prezent și până în 2008; la fel, legile Spaniei și Italiei”.

Din ce în ce mai multe opiacee provenind din Asia sunt oferite pe piața europeană, apărând chiar locuri publice pentru consumul drogurilor. Majoritatea țărilor Europei Centrale și de Est, care serveau ca puncte de tranzit, se confruntă astăzi cu problemele grave ale abuzului de heroină și ale creșterii numărului cazurilor de infectare cu HIV și virusul hepatitei C în rândurile toxicomanilor care își injectează drogurile. Culturi de mac opiaceu au fost descoperite în Albania, pentru prima dată în 2001 , și în alte țări ale Europei Centrale și de Est, dar la o scară mult mai mică. La începutul anilor 90, majoritatea toxicomanilor din țările membre ale CSI consumau substanțe fabricate artizanal pornind de la paiele de mac („compot” sau „heroină lichidă”), trecând apoi, ca și toxicomanii din Republicile Baltice, la droguri mai puternice, în special la heroină, care devenise mai ușor de procurat, după cum o atestă capturile mari de „zăpadă” provenind din Afganistan, realizate în Federația Rusă, unde doar în perioada 1989-1990 vameșii au confiscat peste 10 tone de droguri.

”Italia deține primul loc în rândul statelor vest–europene” în ceea ce privește numărul heroinomanilor, estimat în această țară la 500 de mii de persoane, în majoritate tineri; principalul vinovat de actuala stare de fapt este Mafia siciliană (mult mai periculoasă decât vechea „Cosa Nostra”, care avea reguli stricte, interzicând activități de genul prostituției sau narcoticelor) ce a profitat de dezmembrarea rețelei de traficanți „filiera franceză”. Colaborarea inițială a acestor două organizații infracționale consta în recrutarea traficanților mărunți din Marsilia, care cumpărau morfină din Turcia și o transportau prin Grecia și Iugoslavia în Italia, unde era transformată în heroină ce urma a fi distribuită pe piețele europeană și americană.

Acțiunea comună a autorităților italiene, franceze și americane a condus la destrămarea acestei rețele. De fapt, prima „filieră franceză” apăruse în anii `70 și trafica opiul din Turcia prin Marsilia – unde era transformat în heroină –, pe cale maritimă până în SUA, sub patronajul „Uniunii Corsicane”. Intinerariul cel mai frecvent folosit pentru introducerea heroinei în Europa este „ruta balcanică” Turcia – Bulgaria – România – Serbia – Bosnia–Herțegovina – Croația – state ale Europei Occidentale, traseu ce nu este decât o prelungire a „rutei afro–asiatice” Egipt – Irak – Iran – Turcia. „Ruta balcanică” servește și traficului de cannabis, cocaină și stupefiante sintetice.

În toate cele 15 state membre ale Uniunii Europene, peste 300 de mii de heroinomani urmează un tratament cu droguri de substituție, prescris de medici, centre curative și centre de distribuție a metadonei.

Cea mai mare parte a cocainei ce pătrunde în Europa trece prin țările de tranzit situate în America de Sud și zona Caraibelor. Principalele puncte de intrare în Europa a transporturilor de cocaină sunt Spania, Olanda și Portugalia. Organizațiile traficanților folosesc și statele central- și est–europene pentru a trimite cocaina în Europa Occidentală, dar consumul acestui drog este limitat din cauza prețului relativ ridicat, deși Europa reprezintă a doua piață ilicită de pe mapamond pentru cocaină, după America de Nord.Europa este o importantă sursă de stupefiante sintetice, destinate consumului local – în special de către tineri – sau exportului. În ultimii ani au fost realizate capturi importante de ecstasy în Franța, Marea Britanie și Germania, consumul acestei substanțe crescând considerabil și în România, Bulgaria, Republica Cehă, Ucraina, Federația Rusă și Estonia. Majoritatea comprimatelor de ecstasy exportate în lume sunt fabricate ilicit în Europa Occidentală.Amfetamina este produsă mai ales în Olanda, laboratoare clandestine funcționând însă și în Europa de Est, spre exemplu în Polonia.

În anul 2000 ”au fost descoperite și distruse în Cehia 14 laboratoare ce fabricau metamfetamina pentru piața locală sau pentru exportul în Germania; un singur astfel de laborator a fost descoperit în Bulgaria, iar în Elveția a fost distrusă în august 2001 o importantă rețea a traficanților de metamfetamină provenind din Asia de Sud – Est”.

Dintre toate cele 44 de state europene, 43 au aderat la Convenția din 1961, 42 la Convenția din 1971 și 41 la Convenția din 1988, neratificată de Elveția, Liechtenstein și Vatican.

În ceea ce privește cooperarea regională, în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeană, mai multe țări central- și est – europene beneficiază de asistența instituțiilor Uniunii, concretizată – spre exemplu – în ajutorul oferit prin programele PHARE de dezvoltare a capacităților serviciilor de depistare și combatere a criminalității legate de droguri și a crimei organizate transnaționale.

Importantă este și activitatea Centrului de luptă împotriva criminalității transfrontaliere – creat la București în cadrul „Inițiativei de cooperare pentru Europa de Sud –Est ” – care coordonează schimburile de informații între țările din această zonă cu privire la traficul de droguri, în special.

Acțiunile luptei împotriva consumului și traficului ilicit de stupefiante întreprinse la nivel național și regional se subordonează ierarhic, din punctul de vedere al importanței și eficienței lor, „Planului de acțiune antidrog al Uniunii Europene” (2000 – 2004) – ce se constituie ”într-un ansamblu de principii directoare ale activităților Uniunii Europene în materia controlului drogurilor – și obiectivelor Organizației Națiunilor Unite în acest domeniu”.

CAPITOLUL V

MODURI ȘI SISTEME DE OPERARE FOLOSITE DE TRAFICANȚII DE DROGURI

5.1.Modalități de ascundere. Metode de disimulare în vederea traficării

Ascunderea, transportul și plasarea drogurilor pe piață reprezintă principala problemă a traficanților. Ei urmăresc, astfel, sustragerea de la depistarea de către autoritățile vamale sau judiciare. Datele oferite de OIPC – Interpol arată că, dintre modalitățile de mascare sau ascundere și metodele propriu-zise de traficare ilicită a stupefiantelor, cele mai des folosite sunt :

a) Fabricarea pe cale industrială a mijloacelor de ascundere a drogurilor, prin utilizarea mașinilor, cutiilor și etichetelor unor linii tehnologice ale fabricilor de conserve, cu complicitatea unor salariați ai acestor întreprinderi. Prin acest procedeu se înlocuiesc produsele alimentare cu stupefiante.

b) Confecționarea artizanală a mijloacelor de ascundere, prin procurarea de utilaje și materiale de bază (capace, cutii goale, etichete, noi sau dezlipite de pe cutii, cu dimensiuni corespunzătoare. Aceste mijloace produse pe cale artizanală servesc la ascunderea drogurilor în timpul transportului și trebuie să se conformeze caracteristicilor celor fabricate industrial.

c) Înlocuirea produsului finit din cutiile de conserve, care se efectuează în mai multe forme :

Deschiderea normală a cutiei, cu dezlipirea etichetei, desfacerea, golirea de conținut și spălarea cutiei ce va fi tăiată transversal pe dedesubtul sulului care marchează sertisajul fabricii. După aceste operațiuni, cutia va fi mai mică, diferența fiind de câțiva milimetri.

Deschiderea cutiei prin efectuarea unor orificii în pereții laterali ai acesteia după îndepărtarea etichetei. Cutia este golită, se introduce apoi drogul, decupajele sunt cositorite și bine finisate, iar eticheta va fi relipită pe cutie.

Tăierea transversală a cutiei și confecționarea unui capac veritabil. După dezlipirea etichetei, cutia este tăiată transversal la aproximativ 13 mm de marginea superioară, iar în interior se sudează o bandă metalică, astfel încât aceasta să depășească partea superioară cu aproximativ 1 mm. Drogul este introdus în partea inferioară a cutiei, capacul este fixat deasupra, la nivelul tăieturii circulare și lipit cu bandă adezivă, după care se lipește eticheta. În acest mod se poate transporta orice fel de drog, în stare lichidă sau solidă, fără să degaje miros.

d) Folosirea sistemului poștal.

Ascunderea stupefiantelor în scrisori. O acțiune comună a Brigăzii de Stupefiante din Paris, a vameșilor și a Biroului Central de Luptă Împotriva Stupefiantelor a dus la dezmembrarea în Franța, în 1984, a ineditei filiere clandestine a serviciului poștal. Vameșii au descoperit la domiciliul mai multor „dealers” plicuri cu heroină expediate din Sri Lanka. S-a început controlarea, la intrarea în Franța, a scrisorilor venite din această țară. Au fost interceptate 387 de scrisori – conținând fiecare heroină – dintre care mai mult de 100 erau destinate aceluiași „dealer”. În numai 6 luni vameșii au detectat 14 kg de cocaină sosite în plicuri poștale, în valoare de peste 15 milioane de franci francezi.

Ascunderea stupefiantelor în colete. Operațiunea constă în ascunderea drogurilor în diverse obiecte trimise prin colete poștale. Anchetatorii Brigăzii de Stupefiante din Paris au descoperit un inspector de fisc, folosit drept paravan de rețeaua de traficanți, care a recunoscut că a primit circa 30 de colete din America Latină.

e) Folosirea curierilor. Curierii sau „catârii” (cei care aduc droguri direct din America de Sud) introduc drogurile în sprayuri pentru bărbierit, casete false, baterii de tranzistor trucate, conserve, sticle de băuturi alcoolice, truse cosmetice de uz personal și casnice, proteze, slipuri, sutiene, încălțăminte, etc.

Curierii sud-americani practică uneori sistemul înghițirii drogurilor. Ei înghit mici cașete din plastic – ermetice și impermeabile –, de mărimea unei măsline, fiecare cașetă conținând câteva grame de drog. Recordul aparține unui columbian care a înghițit 171 de „măsline”. Procedeul este foarte riscant, mulți dintre curieri decedând ca urmare a spargerii cașetelor. De fapt, pentru ascunderea drogurilor în cadrul micului trafic de stupefiante sunt folosite toate cavitățile anatomice ale bărbaților și femeilor.Curierii sunt persoane dintre cele mai diverse, de diferite funcții și profesii, de la țărani până la diplomați. Inventivitatea lor nu cunoaște limite. Spre exemplu, menționăm arestarea în sudul Thailandei, în aprilie 1979, a unui grup de contrabandiști care, simulând doliul, încercau să scoată din țară corpul unui copil în stomacul căruia fusese introdusă o mare cantitate de heroină. Un alt caz celebru s-a petrecut în iunie 1983 : 3 false călugarițe din Brazilia sosite la Roissy (Franța) aveau ascunse, sub hainele monahale, 29 de kg de heroină.

f) Îmbibarea țesăturilor, hârtiei ori a altor suporturi cu stupefiante. Țesăturile din bumbac sunt îmbibate în cocaină – dizolvată în alcool pur –, lichidul fiind filtrat în prealabil. Recuperarea drogului se face prin înmuierea țesăturii în soluție de acetonă, timp de 15 minute, după care lichidul este filtrat și uscat într-un recipient până la apariția cristalelor de stupefiant. În bagajele unui cetățean brazilian s-a descoperit cocaină ascunsă în lenjeria umedă; după uscarea acesteia au fost recuperate 6 kg de drog. În circa 140 de batiste poate fi ascuns un kilogram de cocaină.

5.1.2. Mascarea mirosurilor specifice unor droguri

Mirosul specific al unor droguri constituie un indiciu în descoperirea acestora cu ajutorul câinilor special dresați pentru astfel de activități. Dar acesta trebuie privit cu multă circumspecție, ținând cont că în traficul ilicit se întâlnesc foarte multe cazuri de mascare a mirosurilor specifice ale unor droguri, tocmai în scopul de a deruta câinii de serviciu.

Mirosul marihuanei, ambalată în cutii de carton sau în canistre metalice, este mascat prin introducerea unor pești uscați, cu miros înțepător sau a unor substanțe folosite pentru combaterea moliilor.

Folosirea cepei, a usturoiului sau a unor rășini sintetice, cu mirosuri puternice și persistente.

Ambalarea în containere închise ermetic, care nu permit nici o degajare de miros, exceptând cazul în care aceste cutii au fost manipulate de persoane murdare pe mâini de drogul ambalat.

5.1.3. Metode de anihilare a diferitelor dispozitive folosite pentru depistarea drogurilor

Modernizarea și complexitatea măsurilor de supraveghere de la punctele de trecere a frontierei i-au determinat pe cei care doreau transportarea peste graniță a substanțelor stupefiante să recurgă la metode ingenioase. Astfel :

Punctele aglomerate de trecere a frontierei sunt dotate, în scopul descoperirii stupefiantelor, cu dispozitive cu raze X, pentru controlul bagajelor călătorilor și a locurilor greu accesibile. Pentru a opri razele X, traficanții experimentați învelesc drogul în staniol sau hârtie indigo.

Pentru a transporta cantități mari de droguri, traficanții folosesc deseori avioane, elicoptere și nave maritime. În cazul avioanelor, decolarea și aterizarea se fac pe aeroporturi clandestine. Pentru a fi greu de interceptat, întreaga operațiune se desfășoară, de obicei, pe timp de noapte. De asemenea, pentru a beneficia de așa-zisa ‚,fereastră” – adică drum liber –, traficanții mituiesc oficialii țărilor de destinație.

Spre exemplu, sumele plătite oficialilor columbieni de organizațiile lui Escobar și Seel pentru fiecare transport aerian erau, prin anii `70, cuprinse între 10.000 și 25.000 $. Riscurile erau mai mari atunci când în afaceri nu se respectau regulile. În cazul în care cei care ajutau la facilitarea contrabandei nu primeau banii, traficanții riscau ca avioanele lor să fie interceptate de către autoritățile columbiene. Seel, în general, ajungea în Columbia în zone împădurite. Avionul lui era încărcat cu cocaină și realimentat cu combustibil în mai puțin de o oră, după care se reîntorcea în Statele Unite. El folosea, de obicei, două tehnici simple de eludare a interceptării de către autorități. Prima dintre acestea era aplicată când B. Seel ajungea la mijlocul Golfului Floridei. Atunci , reducea viteza avionului, astfel încât pe radare el era perceput ca elicopter, nu ca avion. Cea de-a doua metodă folosită în inducerea în eroare a autorităților era aplicată când Seel ajungea cu avionul la o distanță de cel puțin 50 de mile de coasta Statelor Unite și cobora la o altitudine de 500 – 1000 de picioare, înălțime similară cu cea optimă pentru zborul unui elicopter. Odată ajuns în spațiul aerian al Statelor Unite, parașuta cocaina. Încărcătura era mutată în autovehicule și transportată la Miami. Pentru tranzitarea unui kilogram de cocaină, Seel cerea 5000 de dolari, iar o încărcătură ajungea la 300 de kilograme.

În prezent, autoritățile folosesc pentru interceptarea avioanelor, elicopterelor și navelor maritime tehnici ultrasofisticate : aparatură de control, avioane AWACS (cu avertizare timpurie).

5.2. Modalități de ascundere în trafic a stupefiantelor

Din analiza fenomenului infracțional în materie de stupefiante și toxice rezultă că marea majoritate a drogurilor ce fac obiectul traficului ilicit sunt disimulate în mijloacele de transport folosite de traficanți, oferindu-le acestora nenumărate posibilități de ascundere și camuflare a stupefiantelor.

În cazul autoturismelor, se pot ascunde și transporta până la 100 de kilograme de stupefiante, fără ca această încărcătură să atragă în mod deosebit atenția. La astfel de vehicule cu motor, locurile ce pot fi folosite în acest scop prezintă o extrem de mare varietate. De regulă, acolo unde există materiale de acoperire – tapițerie, capacele roților – ușor manevrabile, se pot amenaja foarte bine ascunzători. De aceea, cu prilejul controlului efectuat asupra mijloacelor de transport de acest fel trebuie acordată atenție sporită portierelor, pragurilor, stâlpilor de susținere a plafonului, podelei, aripilor, barelor de protectie, roților, rezervorului de benzină, radiatorului, bateriei cu acumulatori, tubulaturii sistemelor de ventilație și de încălzire, tabloului de bord, farurilor și lămpilor de poziție și de semnalizare, tapițeriei, scaunelor, ș.a.

În cazul autocamioanelor de transport internațional de mărfuri se impune examinarea instalațiilor frigorifice, a suspensiei, a șasiului remorcii, insistându-se pe zonele unde apar urme de sudură sau de vopsire recentă. Totodată trebuie verificat sistemul de închidere a ușilor, cunoscut fiind faptul că, deseori, traficanții folosesc diferite ascunzători și dispozitive secrete care permit deschiderea acestora fără violarea sigiliului vamal.

Un astfel de caz s-a întâmplat în vama Petea din județul Satu Mare la data de 9.06.2000. Polițiștii de la frontieră, atenționați de colegii lor de la București și IJP Cluj, l-au reținut pe cetățeanul polonez E.J., aflat la volanul unei dubițe. Mașina avea rezervorul și pereții interiori dublați, iar în compartimentele astfel create fusese introdusă o cantitate de 136,6 litri de benzil-metil-cetona (BMK) – o substanță din care se realizează, în laboratoare speciale, droguri de sinteză ca amfetamina sau ecstasy –, al cărei preț se ridică la 2000 de mărci germane litrul.

Când se bănuiește că drogurile sunt transportate pe calea ferată, trebuie cunoscut faptul că ascunzătorile frecvente sunt amplasate în următoarele locuri :

tapițeria interioară a vagoanelor;

plafoniere și lămpi;

scrumiere amplasate în interiorul vagoanelor sau pe culoarele acestora;

spatele radiatoarelor de căldura, al oglinzilor și al tablourilor;

coșurile pentru hârtii;

amenajările de la extremitățile vagoanelor, cum ar fi : dulapurile goale sau cele pentru relee electrice, compartimentele unde sunt montate mecanismele ușilor glisante, dulapurile pentru stingătoarele de incendiu, prizele electrice neconectate, precum și dulapurile pentru produsele și substanțele farmaceutice și cele destinate păstrării pieselor de schimb;

toaletele și spălătoarele, îndeosebi compartimentul rezervorului de apă și cel al încălzitorului de apă, suporturile pentru șervețele și săpun, sub etajere sau lavabouri, în spatele oglinzilor, în sulurile de hârtie igienică ori sub suporturile acestora;

în compartimentele pentru călători, de regulă, în canapele, în spatele lor sau sub acestea, în spătarele pe care se sprijină capul, sub sau în spatele meselor rabatabile, în suporturile pentru mâini, în spatele perdelelor sau jaluzelelor;

în compartimentele vagoanelor de dormit, respectiv în sonerii și suporturile acestora, în saltele, perdele, locurile destinate bagajelor, instalațiile sanitare, etc.;

în cușetele controlorului de la vagoanele de dormit, inclusiv în depozitele pentru lenjeria de pat – atât pentru lenjeria de schimb, cât și pentru cea folosită –, în sacii pentru lenjerie ș.a.;

în dulapurile și recipientele ce se află în barurile vagoanelor de dormit;

pe culoarele compartimentelor, locurile de ascundere putând fi atât jaluzelele – storurile –, cât și scaunele rabatabile, portbagajele ori ușile culisante, etc.

Este necesară extinderea cercetării și în exteriorul vagoanelor, aici putându-se amenaja foarte ușor ascunzători în dulapurile pentru baterii, în gurile de apă, soclurile pentru lămpi, prizele electrice cu capac, lonjeroane, în spațiile goale și terase, ș.a. Nu trebuie omisă nici locomotiva, practica judiciară oferind numeroase exemple când infractorii au ascuns drogurile în anumite locuri ale mașinii de tracțiune.

Pe navele maritime sau cele fluviale, locurile cele mai propice pentru ascunderea drogurilor sunt :

tubulatura din băi și toalete;

rezervoarele de reziduuri, de apă,de carburanți;

dulapurile și rafturile cu registre de navigație;

locul unde este amenajată farmacia vasului și anexele acestui spațiu;

interiorul catargelor, elicea, colacii de frânghii;

sala mașinilor cu tot ce ține de aceasta;

uneltele de pescuit și rezervoarele pentru plonjări submarine, ș.a.

La data de 13.02.2001, lucrători ai Gărzii de Coastă Constanța împreună cu ofițeri ai Serviciului Combaterii Crimei Organizate și vameși au descoperit în terminalul „Socep” un container plin cu 9 tone de hașiș. Descărcat de pe nava „MSC Sariska”, sub pavilion de complezență Panama, containerul fusese încărcat în Tanzania și ar fi trebuit să conțină țiglă ambalată în cutii de lemn.

În aeronave, drogurile sunt ascunse de obicei în bagajele pasagerilor, în încăperile destinate depozitării alimentelor, băuturilor sau în cele destinate păstrării obiectelor sau valorilor ce aparțin membrilor echipajului, etc.

5.3. Alte moduri de ascundere a stupefiantelor

Deseori traficanții transportă personal stupefiantele, ascunzându-le în diferite obiecte pe care le au asupra lor sau în îmbrăcăminte. Corpul uman este, de asemenea, folosit în acelasi scop.

Drogurile pot fi transportate în ascunzători realizate în corsete, sutiene, slipuri, coafură, încălțăminte special confecționată, suporturi special realizate pentru ascunderea stupefiantelor pe corp, proteze, în cavități anatomice ale femeilor și bărbaților. Femeile pot simula graviditatea, ascunzând stupefiantele în săculeți fixați pe abdomen.

Stupefiantele pot fi ascunse în reverul hainelor, epoleți (buretele de la umăr), interiorul cravatei, căptușeală, buzunare, catarama de la curea, manșetele și șlițul pantalonilor, pălărie, șapcă, în vârfurile pantofilor și în tocurile false.

Obiectele de uz casnic și personal sunt des folosite de traficanți pentru ascunderea drogurilor. Sunt confecționate în acest scop valize cu fund dublu, sunt folosite ramele tablourilor, bastoanele de sprijin, umbrelele; sunt ascunse droguri și în stilouri, pixuri, genți, printre haine, în tocurile de ochelari, în cărți, cosmetice, parfumuri, jucării, obiecte de artă, lumânări de ceară sau parafină, covoare rulate sau mici carpete, la rădăcina unei flori, în sacii pentru corturi, în cutia unei benzi de casetofon, etc.

Drogurile pot fi ascunse și în alimente, băuturi sau țigări. Au fost descoperite stupefiante în cutii de conserve, în fructe, salam, cașcaval, cârnați, ouă, cutii de lapte, pâine, cuburi de zahăr îmbibate cu LSD, ciocolată amestecată cu stupefiante, etc. Spre exemplu, în data de 21 iunie 2000 un rezident român din Costa Rica a fost arestat pe aeroportul din San Jose, în timp ce încerca să părăsească țara având în bagaje 10 kg de cocaină dizolvate în vin. La deschiderea damigenelor, vameșii au descoperit câte o cantitate mică de vin și o pastă care s-a dovedit a fi clorhidrat de cocaină. Vameșii din Costa Rica mai descoperiseră cocaină în whisky și șampon.

5.4. Fabricarea, transportul și distribuirea drogurilor

5.4.1. Fabricarea

Culturile clandestine de mac opiaceu, cannabis, „Indica” sau „Sativa”, plantă de coca și ciuperci halucinogene furnizează materia primă pentru obținerea stupefiantelor. În unele țări, culturile clandestine sporesc adesea în detrimentul culturilor alimentare, acest lucru ducând la o dependență a fermierilor de banii proveniți de la traficanții de droguri și bineînțeles în conflict cu autoritățile.

Dacă plantațiile de coca, cannabis, ș.a. erau înainte mai lesne de depistat și de distrus, rețelele de traficanți au găsit acum cheia unei soluții mai comode : drogurile sintetice, ingineria chimică dând ofertanților posibilitatea unei extraordinare mobilități. Așa s-a ajuns ca țări care erau doar consumatoare de droguri naturale – mai cu seamă țările Uniunii Europene – să fie împânzite de laboratoare ce produc droguri sintetice, alimentând mai ales tineretul, dar pătrunzând și în mediul familial. Echipamentul folosit pentru producerea drogurilor sintetice este improvizat, foarte ieftin, fiind cumpărat din magazine fără a trezi suspiciuni. Practica a dovedit că traficanții nu folosesc prea des aceeași încăpere pentru producerea de stupefiante, ci schimbă frecvent laboratorul, pentru nu a fi identificați de poliție.

Existența unui laborator clandestin este trădată de mirosul de acetonă, amoniac sau alte substanțe chimice, care sunt indispensabile în procesul de fabricare a morfinei sau heroinei.

La data de 3 martie 2000, într-un apartament din Sfântu-Gheorghe s-a găsit o plantație hidroponică de cannabis. A fost arestat Attila Wenzel, de 30 de ani, care folosea apartamentul numai pentru cultivarea acestei plante de cannabis.

5.4.2. Transportul

Transportul drogurilor se face pe căi aeriene, rutiere și maritime.

Traficanții folosesc autovehicule cu numere false de înmatriculare sau numere de tranzit pentru transportarea mărfurilor de contrabandă și, implicit, a drogurilor. Uneori contrabandiștii ascund drogurile în autovehicule aflate în traficul internațional, fără ca personalul de deservire al acestora să cunoască acest fapt.

De obicei, drogurile se transportă cu autovehicule de tip TIR, cu trenuri, aeronave sau nave. Spre exemplu, în data de 23 ianuarie 1997, organele vamale, în colaborare cu cadre ale Inspectoratului General de Poliție din Direcția de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog, au identificat în Portul Constanța un container care prezenta caracteristici generatoare de suspiciuni cu privire la marfa conținută și la modul cum era stivuită. În spatele containerului care conținea ceai, într-un perete dublu, s-au descoperit 1,5 tone de hașiș, valorând atunci pe piața noastră 10.000 de dolari/kg. În cazul transporturilor de droguri efectuate cu autovehicule TIR, traficanții profită de faptul că acestea sunt încărcate de cele mai multe ori cu alimente perisabile (carne, fructe, legume), neputând fi oprite și controlate timp îndelungat.

Transbordarea drogurilor în estul și centrul Europei se face cu ajutorul autoturismelor particulare care nu apar pe listele organelor de poliție, astfel încât dacă acestea din urmă au unele informații, urmăresc camionul, iar transportul de droguri este dus la destinație de autoturism. În alte împrejurări, mașina este abandonată de traficanți într-un oraș timp de câteva zile, după care marfa va fi preluată de către alți infractori și predată la destinație, în special în vestul Europei.

Pentru lovituri mai mari, drogul este lăsat să treacă, pentru a permite „livrarea controlată”. Statisticile arată însă că, din întreaga cantitate ce se transportă ilicit, doar 10% este interceptată de organele de control.

5.4.3. Distribuirea și consumul

În multe țări drogurile nu se vând pe ascuns. Spre exemplu în Asia de Sud-Est opiul se vinde în mod deschis. În America de Sud sacii cu frunze de coca sunt scoși în plină stradă. Unele persoane vând hașiș prin bodegi, iar altele își expun marfa – marihuana sau hașiș – chiar pe caldarâmul străzii.

O chestiune importantă pentru traficanți este ambalarea și prezentarea spre desfacere a drogurilor. Producătorii de opiu îl ambalează în săculețe de pânză și îi dau forma unei turte. Pe marfa ambalată (opiu sau morfină) se aplică și o marcă de recunoaștere. Aceasta marcă poate consta într-un desen reprezentând un păun, fluturi, cărți de joc, etc. Pe unele pachete se poate citi : „de cea mai bună calitate”, „opiul este cel mai bun”, „opiul are un gust excelent”, „refuzați alte produse”.

Narcomanii folosesc diverse metode pentru a obține droguri, de la cele mai pașnice la cele extrem de violente. De fapt, traficanții recurg la o metodă deja cunoscută. Ei încep să distribuie gratuit pliculețe cu droguri, mai ales dintre cele care provoacă dependența într-un timp relativ scurt, asigurându-și clientela. Cei care încep să consume stupefiante au certitudinea că vor putea renunța oricând la ele și, deci, că ar putea încerca să facă uz de acestea pentru a le simți efectele „binefăcătoare”, dar stupefiantele pun stăpânire pe întreg sistemul nervos central, pe care îl afectează, astfel că voința individului de a se abține de la consumul de stupefiante este anulată.

Nevoia sistemului nervos, a celulelor nervoase, în speță, este de o intensitate deosebită; „este o sete mai mare decat cea a unui om care ar merge câteva zile, fără avea apă, prin pustiurile Saharei”. Atâta timp cât toxicomanii au la îndemână sau își pot procura constant stupefiantul,ei sunt, de regulă, liniștiți și pașnici, gânditori la fericirea artificial obținută. Când nu mai au drogul dorit sau ajung la un grad de intoxicație deosebit, pot deveni periculoși, manifestându-se specific elementelor antisociale și intrând,în cele din urmă, în marea criminalitate.

CAPITOLUL VI

Studiu de caz

Informarea, educarea, prevenirea și combaterea traficului și consumul illicit de droguri și etnobotanice în rândul elevilor de liceu, părinților acestora și cadrelor didactice.

Fenomenul consumului și traficului de droguri, reprezintă din păcate un fenomen de actualitate și care se răspândește destul de rapid și de ușor, mai ales în rândul adolescenților. Toate substanțele numite droguri, sunt ușor de accesat în ziua de azi iar în același timp, factorii sociali ca familia și școala, nu mai dețin controlul și autoritatea de altă dată. Toate acestea, venite pe fondul unei lipse de informare, a unei colaborări ineficiente în relația elev – școală – familie, a unei educații deficitare a stilului de viață sănătos, pot conduce la situații care pun în pericol viață adolescentului. Efectele pe termen lung ale consumului de droguri, sunt nocive atât fizic cât și psihic iar activitățile din cadrul proiectului își propun să combată miturile legate de droguri și să prevină astfel de situații nefericite. În acest scop, informarea elevilor, profesorilor și părinților cu privire la principalele aspecte ale consumului și traficului de droguri, devine absolut necesară.

„Designer drugs”, termen folosit de către chimiștii laboratoarelor de analiză a drogurilor, sau plantele etnobotanice, denumirea cunoscută de oamenii obișnuiți, au aceeași acțiune ca și substanțele interzise, prevăzute în tabelele I-III, anexă la Legea 143/2000, dar au compoziția și structura chimică diferită, astfel încât să fie legale.

Obținerea acestor droguri se face pe cale sintetică astfel încât să se creeze o substanță care să aibă efecte asemănătoare sau mai puternice decât un

drog obișnuit”, dar, din punct de vedere chimic, aceste substanțe să difere de substanțele incluse în legile speciale naționale sau în convențiile și acordurile internaționale privind traficul și consumul de droguri.

În România, aceste „designer drugs” au fost comercializate inițial mascat, prin așa-numitele „magazine de vise” primind denumirea de „plante etnobotanice” sau fiind vândute ca sare de baie sau ca îngrășământ pentru plante. Conform unui reportaj televizat aceste magazine de vise au apărut la noi în țara în anul 2008, Alin Rotaru fiind primul afacerist care a importat aceste produse din Anglia. El și-a prezentat marfa pe internet ca „ierburi pentru aromoterapie”. Prima unitate comercială de acest gen a apărut la Galați, afacerea fiind foarte ușor împrumutată datorită legislației din România.

Numărul acestor magazine a crescut alarmant, apărând ca „ciupercile după ploaie”. Astfel, potrivit unui raport al IGPR, la începutul anului 2009 funcționau 18 magazine care comercializau produsele menționate. La sfârșitul lunii august 2009 au fost identificate 121 de astfel de magazine, ceea ce reprezintă o creștere de 672% în șase luni.

SCOPUL CERCETĂRII:

Identificarea nivelului de informare, educare, prevenire și combatere a traficului și consumului illicit de droguri în rândul elevilor de liceu, părinților acestora și cadrelor didactice.

Identificarea nivelului de dezvoltare a colaborăriilor interinstituționale și a legăturii școală – familie – societate.

OBIECTIVE:

 Informarea cu privire la cauzele, simptomele și efectele traficului și consumului ilicit de droguri, din punct de vedere fizic, psihic și social.

 Informarea cu privire la prevederile legale ale consumului și traficului de droguri.

 Transmiterea unor tehnici de a opune rezistență tentațiilor și influențelor privind consumul și traficul de droguri.

 Identificarea factorilor instituționali și a specialiștilor abilitați să ofere ajutor și sprijin în cazul victimelor traficului și consumului de droguri.

MOD DE CERCETARE:

Aplicarea unui chestionar pentru elevi, cu privire la cunoștințele deținute de aceștia legate de consumul și traficul de droguri și realizarea unui studiu în acest sens, pe baza chestionarelor aplicate. (aplicat în perioada Martie 2010 – Martie 2011 de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog și Agenția Națională Antidrog în 7 licee din România)(Anexa 1)

Au fost aplicate în total, un număr de 467 de chestionare pentru elevi, cu vârsta cuprinsă între 14 și 20 de ani din care 171 fete și 296 băieți.

Itemi și răspunsuri

1. Enumerați câteva substanțe care sunt considerate droguri LEGALE:

Figură 1. Substanțe considerate de către elevii respondenți, droguri legale.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

După cum se observă, din totalul de 467 de respondenți, mai mult de jumătate din aceștia, respectiv un număr de 223 de elevi, consideră așa numitele „etnobotanice”, în limbajul curent și substanțe cu proprietăți psiho-active în limbaj de specialitate, sunt substanțe care se consumă și se comercializează în mod legal. O parte din elevi au oferit și exemple de substanțe „etnobotanice” iar printre cele care au fost amintite cel mai des, se numără următoarele: Cill, Spice, Boriss, Snuff ,Sarea de baie, Special, Maraciuca. Este important de precizat faptul că în momentul realizării studiului, aceste substanțe cu proprietăți psiho-active denumite etnobotanice erau deja interzise de lege.

O categorie de elevi, deși nesemnificativă statistic, respectiv 5 – 15 elevi din 467, dar demnă de luat în considerare ținând cont de subiectul studiului, este convinsă că substanțe precum canabisul, cocaina și heroina sunt absolut legale pentru consum și comercializare.

Un procent ridicat de aproximativ 50 % din respondenți, cunosc faptul că tutunul și alcoolul sunt substanțe care intră în categoria drogurilor, doar că acestea sunt legale din punct e vedere al consumului și comercializării. Un număr scăzut de elevi, enumeră printre substanțele psiho-active legale și unele ceaiuri, medicamentele cum ar fi tablete de slăbit, Paracetamol, Viagra, Codeina, Rafedex ul, Siropul de tuse Tusin și inhalanții, precum prenandezul, aracetul și lipiciul.

2. Enumerați câteva substanțe care sunt considerate droguri ILEGALE:

Figură 2 Substanțe considerate de către elevii respondenți, droguri ilegale.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

Un procent semnificativ din respondenți, respectiv între 269 și 274 din totalul de 467 elevi, cunosc faptul că substanțe precum Marijuana și Cocaina fac parte din categoria drogurilor interzise. Un procent mai scăzut, respectiv 117 și 139 de elevi chestionați, enumeră Heroina și Canabisul printre substanțele interzise și doar un număr foarte scăzut, respectiv între 4 și 69 elevi, sunt informați asupra faptului că și substanțe din categoria Opiaceelor, Metamfetaminelor, Hașișul, pastilele de Extasy, LSD – ul sau salvia modificată genetic sunt și acestea substanțe interzise.

3. Ce efecte credeți că pot produce aceste droguri?

Figură 3. Efectele drogurilor din perspectiva elevilor respondení.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

Elevii descriu cel mai frecvent efectele consumului de droguri, prin simptome fizice cum ar fi durerile de cap, greață, vărsături, amețeli, îmbolnăviri, insomnii și prin simptome psihice precum dependența de consumul acestor substanțe, halucinațíile, tulburări psihice și comportamentale, pierderea stării de conștiență. Din păcate, doar 165 de elevi precizează dependența ca efect al consumului de droguri, iar 8 din elevi respondenți consideră chiar că prin consumul de droguri se ajunge la independență. Cu privire la faptul că drogurile pot fi fatale, 92 din elevii chestionați precizează că acestea pot duce la moartea individului și doar 3 elevi specifică faptul că drogurile pot predispune la suicid.

4. De unde ați aflat aceste informații despre droguri?

Figură 4. Mediile din care elevii respondenți au obținut informații cu privire la droguri.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

Se poate observa rolul major pe care îl joacă mass – media în informarea elevilor, deoarece mai mult de jumătate din respondenți, respectiv 241 elevi din totalul de 467, au specificat că majoritatea cunoștințelor deținute cu privire la droguri, le-au obținut de la televizor sau radio. Presa scrisă nu a avut același succes, fiind vorba de un procent mic de 14 elevi care s-au informat cu privire la fenomenul drogurilor din diverse ziare sau reviste. Un rol aproape la fel de important și un impact major în informarea și influențarea elevilor participanți la studiu, îl are internetul, grupul de prieteni și din fericire și școala, astfel un număr cuprins între 109 și 198 își culeg informația din aceste domenii. La informarea din partea familiei, au avut parte doar 31 de elevi chestionați, din totalul de 467 iar un număr foarte scăzut de elevi au primit informații cu privire la droguri, de la poliție iar unii chiar din lumea străzii, consumatori, traficanți sau direct din experiența proprie.

5. Ați consumat vreodată vreun tip de drog, legal sau ilegal (in afară de tutun sau alcool)?

Figură 5. Situația elevilor respondenți care au consumat măcar o dată droguri exceptând alcoolul și tutunul.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

Din totalul de 467 de elevi participanți la studiu, 72 din aceștia, respectiv un procent de 16 %, declară că au consumat cel puțin o dată droguri, exceptând tutunul și alcoolul. Restul de 392, respectiv 84 % din elevii respondenți, declară că nu au consumat niciodată droguri, exceptând tutunul și alcoolul.

Din cei 72 de elevi care au declarat că măcar o dată au fost consumatori de droguri, 25 din aceștia sunt de gen feminin, respectiv 35% iar 47 din elevi sunt de sex masculin, respectiv 65% din aceștia.

Substanțele folosite cel mai des de cei care au declarat că au consumat măcar o dată droguri, sunt: Cill, Marijuana, Boris, Spice. Un segment redus, declară că au consumat Canabis sau s-au drogat cu diverse medicamente comercializate legal în farmacii, cum ar fi anumite tipuri de sirop de tuse sau calmante. Se observă și cazuri izolate în care s-a consumat, după spusele elevilor, Cocaina, Opiu, Heroină și alte produse de acest gen.

6. V-a oferit vreodată cineva droguri sau v-a îndemnat sa le comercializați?

Figură 6. Situația elevilor care au fost îndemnați să consume sau să comercializeze droguri.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

Aproape un sfert din elevii participanți la studiu, respectiv 124 elevi din 467, declară că au fost îndemnați să consume sau să comercializeze droguri. Este de subliniat acest lucru, deoarece presiunile venite, în adolescență, din partea anturajului pot influența cu destul de multă ușurință, deciziile elevilor. Restul de 334 elevi, declară că nu i-a îndemnat nimeni și nu le-au fost oferite droguri, spre consum sau comercializare.

7. Cunoașteți în școală sau în anturajul vostru, persoane care consumă sau distribuie droguri (fig. 7)?

Figură 7. Situația elevilor care cunosc potențiali consumatori sau traficanți de droguri.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

Aproape jumătate din elevii ches tionați dec lară că au c unoștință d e persoane care consumă sau distribuie droguri, în cadrul școlii sau în cadrul anturajului de prieteni, astfel, 209 elevi au în jurul lor consumatori și/sau traficanți de droguri.

8. Știți la cine puteți apela în cazul în care ați fi o victimă a drogurilor ?

Figură 8. Situația elevilor care știu unde și la cine să apeleze în cazul în care ar fi o victimă a drogurilor.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

Figură 8/a. Categorii sociale la care ar apela elevii ca victime ale drogurilor.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

Mai mult de jumătate din elevii participanți la studiu, declară că știu unde și la cine trebuie să apeleze în cazul în care s-ar întâmpla să fie o victimă a drogurilor. În acest sens, 323 elevi, respectiv 68% din totalul respondenților, ar apela cel mai frecvent la poliție, apoi la părinți și spitale. Un segment redus, de 48 elevi admit că ar apela în acest caz la ajutorul unui psiholog, psihiatru sau consilier școlar iar 27 elevi la Agenția Anti – Drog. Un număr de 20 elevi, ar apela la prieteni, în cazul în care ar cădea pradă drogurilor, iar în cazuri m-ai izolate ar apela la protecția copilului sau DIICOT. Este astfel îmbucurător faptul că părinții ar fi în topul categoriilor sociale la care elevii ar solicita ajutor, dar trebuie ținut cont și de cei 153 elevi, reprezentând un sfert din respondenți care nu știu la cine ar trebui să apeleze în cazul în care ar fi o victimă a drogurilor.

9. Considerați ca există vreun pericol dacă încercați o singură data droguri, din curiozitate (fig. 9)?

Din fericire, mai mul t de jumăta te din resp ondenți, co nsideră co nsumul de droguri un pericol, chiar și de la prima încercare, astfel 334 elevi din totalul de 467, admit acest lucru. Această categorie de elevi, conștientizează faptul că satisfacerea curiozității în cazul drogurilor poate fi fatală. Nu la fel consideră cei 166 de elevi care nu văd un pericol din a încerca o singură dată drogurile, din pură

curiozitate.

Figură 9. Elevi care consideră drogurile un pericol de la prima încercare.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

10. Consideri că cei care consumă droguri, sunt fericiți și scapă de probleme (fig. 10)?

Procentul ridicat de elevi care susțin că drogul nu contribuie la rezolvarea problemelor și la o stare de fericire, sugerează faptul că aceștia sunt conștienți de consecințele negative ale consumului și traficului de droguri, vorbim astfel de un număr de 409 elevi, respectiv 87% elevi. O problemă o ridică cei 59 elevi, respectiv 13% din respondenți, care deși sunt într-un procent mic, trebuie abordați și informați astfel încât să conștientizeze efectele negative ale drogurilor și să nu mai dea crezare faptului că prin consumul de droguri se poate ajunge la anumite beneficii, cum ar fi starea de bine sau rezolvarea problemelor existente, deoarece

aceste beneficii sunt doar iluzorii. Acest segment de elevi care cred în faptul că drogurile aduc fericirea, sunt cu precădere potențiali noi consumatori.

Figură 10. Elevii care consideră consumul de droguri, un mod de a scăpa de probleme și de a fi fericit.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

11. Ești de părere că cei care consumă droguri, pot renunța ușor la ele?

Figură 11. Elevii care consideră că se poate renunța ușor la consumul de droguri.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

Privind renunțarea la consumul de droguri, doar 14 % din totalul respondenților, reprezentând un număr de 63 elevi, consideră că acest lucru se poate realiza cu ușurință. Este vorba probabil de același segment de elevi care consideră că drogurile aduc fericirea. Restul de 86% din elevi sunt conștienți de faptul că a renunța la consumul de droguri nu este un lucru atât de facil, deoarece acestea produc dependență.

12. Cunoști pedepsele pe care le poate aplica legea, persoanelor care consumă sau comercializează droguri?

Figură 12. Elevii care cunosc sau nu, legislația privind traficul și consumul de droguri.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

Se observă că elevii sunt în mare parte bine informați, când vorbim despre sancțiuni și mai exactdespre prevederile legislative privind consumul, posesia și traficul de droguri. În acest sens, vorbim de 66% din elevii respondenți. Restul elevilor, de 34 %, se declară necunoscători față de prevederile legislative în vigoare vis – a – vis de fenomenul drogurilor.

13. Părinții tăi, au discutat vreodată cu tine despre pericolul drogurilor (fig. 13)?

Pericolul drogurilor este conștientizat de obicei mai mult de părinți decât de către copii acestora, părinții fiind cei care își fac griji și care au datoria de a informa și discuta cu copii pe tema drogurilor. Se observă că în cazul de față, 66% din părinții elevilor respondenți și-au făcut datoria și au discutat cu copii lor despre acest lucru. Există însă un sfert din respondenți care declară că părinții nu le-au vorbit niciodată despre pericolul consumului și traficului de droguri.

În acest sens, instituțiile de învățământ trebuie să vină în întâmpinarea părinților și să răspundă nevoilor prezentate de generațiile actuale de elevi și să abordeze tematica referitoare la fenomenul drogurilor în școli.

Figură 13. Situația elevilor ai căror părinți i-au informat cu privire la pericolul drogurilor.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

14. La școală, vi s-a vorbit despre pericolul drogurilor?

Figură 14. Elevi care admit faptul că în școală li s-a vorbit despre pericolul drogurilor.

Sursa: Agenția Națională Antidrog, 2013

Din totalul de 467 elevi, un număr de 409, reprezentând un procent ridicat, de 88%, afirmă că la școală li s-a vorbit despre pericolul droguirilor. Acest lucru poate sugera faptul că activitățile desfășurate de-a lungul anilor în școli, de către profesori, consilieri școlari, diverse instituții, sub forma unor campanii, proiecte de prevenție și intervenție, concursuri, lectorate, dezbateri, etc, încep să aibă efecte și ecouri positive în rândul adolescenților.

CONCLUZII

Toate instituții implicate trebuie să aibă drept au scop, așa cum se poate vedea în cadrul studiului de mai sus, educarea, informarea, prevenirea și combaterea traficului și consumul illicit de droguri în rândul elevilor de liceu, părinților acestora și cadrelor didactice. Implicit, să promoveaze comunicarea inter – instituțională în scopul abordării nevoilor comunității actuale, un lucru speculat tot mai frecvent printre prioritățile societății din ziua de azi.

Fenomenul drogurilor nu a reprezentat o amenințare pregnantă în România, față de alte țări, decât după anul 2000, când au început să apară victime după victime. Ca drept dovadă, primul studiu realizat în România, pe tema consumului și traficului de droguri, s-a realizat în perioada 2004 – 2005, de către Agenția Națională Antidrog.

Această realitate, a morții albe, a devenit tot mai amenințătoare și pentru România care, dacă la începutul anilor 90, când s-a prefigurat ruta balcanică a traficului de droguri, era o țară de tranzit, a devenit în ultimii ani o piață profitabilă de desfacere a stupefiantelor, fapt demonstrat fără echivoc de numărul persoanelor cercetate pentru trafic ilicit de droguri, de cantitățile depistate și confiscate care au

crescut de la sute de grame la tone, de numărul persoanelor internate în unitățile sanitare sau care beneficiază de asistență socială și psihologică din cauza consumului de droguri, și ca ultim argument, tragic, dar hotărâtor, de numărul în creștere al deceselor având drept cauză drogul.

La nivel European, se realizează studii cu o frecvență de 3 ani, de către Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri, înființat în anul 1993. Potrivit acestor studii, realizate pe eșantioane de cel puțin 3.500 de persoane, rezultă că drogurile ilegale cunoscute de peste jumătate din populația generală sunt: Canabisul, Cocaina, Ecstasy și Heroina, și că acestea sunt consumate cel mai frecvent de către tineri, iar cel mai consumat drog este Canabisul. De asemenea, potrivit aceleași surse, în anul 2005, rezultă că 4% din tinerii chestionați cu vârste între 11 și 22 de ani au consumat droguri ilegale.

Potrivit unor estimări ale Organizației Națiunilor Unite, ale INTERPOL și EUROPOL, piața drogurilor ocupă la nivel mondial, locul secund după cea a armamentului, cu profituri de miliarde de dolari anual.

În România, nevoia evaluării situației consumului și traficului de droguri în rândul adolescenților, a apărut că urmare a semnalării unui număr mai ridicat de cazuri, decât în trecut, sesizate de poliție, instituțiile medicale, instituțiile de învățământ. În același timp, la nivel mediatic, au fost scoase în atenția publicului diverse cazuri din țară în care elevi de diferite vârste au ajuns în situații critice sau chiar fatale, pe fondul consumului de substanțe cu proprietăți psiho-active. Momentul în care fenomenul a luat amploare, a culminat cu depistarea de către reprezentanți ai poliției, a primului laborator de fabricare a unor substanțe cu proprietăți psiho-active în țara noastră. Toată conjunctura a fost favorizată și susținută în momentul respectiv de o legislație deficitară, care nu cuprindea interzicerea unor categorii de substanțe care constituiau ingredientele de bază în fabricarea unor droguri. Ca drept dovadă, comercianții au exploatat acest lucru iar „magazinele de vise” s-au înmulțit, în România fiind identificate magazine până și în marile centre comerciale, ca să nu mai punem în discuție comerțul de droguri on-line. Un astfel de context a impus realizarea unor campanii de informare și de prevenire a elevilor, părinților și profesorilor privind consumul și traficul de droguri și evaluarea situației prezente prin intermediul unui studiu ca cel de mai sus.

Eșantionul, așa cum am văzut, cuprinde un număr de 467 subiecți, fiind reprezentat de elevi de liceu, proveniți din 7 unități de învățământ , cu vârste cuprinse între 14 și 20 de ani, de gen feminin și masculin.

Selecția unităților școlare a fost realizată la propunerile Agenției Naționale Antidrog, pe baza criteriului reclamațiilor, victimelor și cazurilor înregistrate la Poliție, pe tema consumului sau traficului de droguri.

Selecția subiecților din fiecare liceu sau grup școlar, s-a realizat cu ajutorul implicării directorilor, diriginților și consilierilor școlari, care au ales clasele sau grupurile de elevi, considerate vulnerabile sub aspectul comportamentului școlar, absenteismului, performanței școlare, mediului familial, mediului informal de prieteni, etc.

Ca și instrument de studiu, s-a realizat un chestionar care cuprinde 14 întrebări, modalitatea de răspuns fiind variabilă, respectiv răspuns prestabilit sau liber.

Itemii vizează nivelul informațional al grupului țintă cu privire la:

caracterul legal sau ilegal al diferitelor substanțe cu proprietăți psiho – active;

cunoașterea denumirilor sub care se comercializează aceste substanțe;

cauzele și efectele drogurilor;

sursa de la care se informează cu privire la acest fenomen;

aportul școlii și al familiei în informarea elevilor cu privire la consumul și traficul de droguri;

cunoașterea instituțiile sau categoriile sociale abilitate să ofere ajutor victimelor.

Alte aspecte esențiale vizate de chestionar este numărul elevilor care cunosc în anturajul lor, consumatori sau traficanți de droguri, măsura în care aceștia i-au îndemnat la consum sau comercializare și numărul elevilor care au consumat cel puțin o dată substanțe cu proprietăți psiho-active interzise.

Modalitatea de aplicare a chestionarului s-a realizat în grup, elevii fiind rugați să răspundă sincer, individual, fără a-și nota numele, păstrându-se astfel confidențialitatea răspunsurilor.

În urma centralizării și analizei datelor rezultate în urma aplicării chestionarului, se pot concluziona următoarele:

Privind substanțele cunoscute de elevi ca și droguri ilegale, un procent semnificativ din respondenți, respectiv între 269 și 274 din totalul de 467 elevi, cunosc faptul că substanțe precum „Marijuana” și „Cocaina” fac parte din categoria drogurilor interzise. Un procent mai scăzut, respectiv 117 și 139 de elevi chestionați, enumeră „Heroina” și „Canabisul” printre substanțele interzise și doar un număr foarte scăzut, respectiv între 4 și 69 elevi, sunt informați asupra faptului că și substanțe din categoria „Opiaceelor”, „Met-amfetaminelor”, „Hașișul”, pastilele de „Extasy”, „LSD” – ul sau salvia modificată genetic sunt și acestea substanțe interzise.

Efectele consumului de droguri cunoscute de elevii respondenți și amintite în chestionar cel mai vrecvent, sunt simptome fizice cum ar fi durerile de cap, greață, vărsături, amețeli, îmbolnăviri, insomnii și unele simptome psihice precum dependența de consumul acestor substanțe, halucinațiile, alte tulburări psihice sau comportamentale, pierderea stării de conștiență. Din păcate, doar 165 de elevi

precizează dependența ca efect al consumului de droguri, iar 8 din elevi respondenți consideră tocmai faptul că prin consumul de droguri se ajunge la independență. Cu privire la faptul că drogurile pot fi fatale, 92 din elevii chestionați precizează că acestea pot duce la moartea individului și doar 3 elevi

specifică faptul că drogurile pot predispune la suicid.

Referitor la sursele din care elevii au ajuns să cunoască anumite informații despre fenomenul drogurilor, mai mult de jumătate din respondenți, respectiv 241 elevi din totalul de 467, au specificat că majoritatea cunoștințelor deținute cu privire la droguri, le-au obținut de la televizor sau radio.

Presa scrisă nu a avut același succes, fiind vorba de un procent mic de 14 elevi care s-au informat cu privire la fenomenul drogurilor din diverse ziare sau reviste. Un rol aproape la fel de important și un impact major în informarea și influențarea elevilor participanți la studiu, îl are internetul, grupul de prieteni și din fericire și școala, astfel un număr cuprins între 109 și 198 își culeg informația din aceste domenii. La informarea din partea familiei, au avut parte doar 31 de elevi chestionați, din totalul de 467 iar un număr foarte scăzut de elevi au primit informații cu privire la droguri, de la poliție iar unii chiar din lumea străzii, consumatori, traficanți sau direct din experiența proprie.

Unul din aspectele cele mai importante investigate prin intermediul chestionarului, respectiv consumul efectiv de droguri ilegale în rândul elevilor, relevă faptul din totalul de 467 de elevi participanți la studiu, 72 din aceștia, respectiv un procent de 16 %, declară că au consumat cel puțin o dată droguri, exceptând tutunul și alcoolul. Restul de 392, respectiv 84 % din elevii respondenți, declară că nu au consumat niciodată droguri, exceptând tutunul și alcoolul. Din cei 72 de elevi care au declarat că măcar o dată au fost consumatori de droguri, 25 din aceștia sunt de gen feminin, respectiv 35% iar 47 din elevi sunt de sex masculin, respectiv 65% din aceștia. Substanțele folosite cel mai des de cei care au declarat că au consumat măcar o dată droguri, sunt „Cill”, „Marijuana”, „Boris”, „Spice”. Un segment redus, de 4 – 6 elevi, declară că au consumat „Canabis” sau s-au drogat cu diverse medicamente comercializate legal în farmacii, cum ar fi anumite tipuri de sirop de tuse sau calmante.

Se observă și cazuri izolate în care s-a consumat, după spusele elevilor,

„Cocaina”, „Opiu”, „Heroină” și alte produse de acest gen.

Un alt aspect surprins în acest studiu se referă la situația în care elevii din grupul țintă, au fost îndemnați să consume sau să comercializeze droguri. Rezultatele arată că aproape un sfert din elevii participanți la studiu, respectiv 124 elevi din 467, declară că au fost îndemnați să consume sau să comercializeze droguri. Este de subliniat acest lucru, deoarece presiunile venite, în adolescență, din partea anturajului pot influența cu destul de multă ușurință, deciziile elevilor. Restul de 334 elevi, declară că nu i-a îndemnat nimeni și nu le-au fost oferite droguri, spre consum sau comercializare.

Considerând relevant și anturajul elevilor, se observă, cu ajutorul studiului, faptul că aproape jumătate din elevii chestionați declară că au cunoștință de persoane care consumă sau distribuie droguri, în cadrul școlii sau în cadrul anturajului de prieteni, astfel, 209 din cei 467 elevi au în jurul lor consumatori și/sau traficanți de droguri.

Este îmbucurător faptul că părinții ar fi în topul categoriilor sociale la care elevii ar solicita ajutor, dar trebuie ținut cont și de cei 153 elevi, reprezentând un sfert din respondenți care nu știu la cine ar trebui să apeleze în cazul în care ar fi o victimă a drogurilor.

Din fericire, mai mult de jumătate din respondenți, consideră consumul de droguri un pericol, chiar și de la prima încercare, astfel 334 elevi din totalul de 467, admit acest lucru. Această categorie de elevi, conștientizează faptul că satisfacerea curiozității în cazul drogurilor poate fi fatală. Nu la fel consideră cei 166 de elevi care nu văd un pericol din a încerca o singură dată drogurile, din pură curiozitate.

Modul de gândire al elevilor cu privire la conștientizarea faptului că drogurile nu ne rezolvă problemele și nu ne aduc fericirea, este un alt aspect identificat în acest studiu. Procentul ridicat de elevi care susțin că drogul nu contribuie la rezolvarea problemelor și la o stare de fericire, sugerează faptul că aceștia sunt conștienți de consecințele negative ale consumului și traficului de droguri, vorbim astfel de un număr de 409 elevi, respectiv 87% elevi. O problemă o ridică cei 59 elevi, respectiv 13% din respondenți, care deși sunt într-un procent mic, trebuie abordați și informați astfel încât să conștientizeze efectele negative ale drogurilor și să nu mai dea crezare faptului că prin consumul de droguri se poate ajunge la anumite beneficii, cum ar fi starea de bine sau rezolvarea problemelor existente, deoarece aceste beneficii sunt doar iluzorii. Acest segment de elevi care cred în faptul că drogurile aduc fericirea, sunt cu precădere potențiali noi consumatori.

Privind renunțarea la consumul de droguri, doar 14 % din totalul respondenților, reprezentând un număr de 63 elevi, consideră că acest lucru se poate realiza cu ușurință. Este vorba probabil de același segment de elevi care consideră că drogurile aduc fericirea. Restul de 86% din elevi sunt conștienți de faptul că a renunța la consumul de droguri nu este un lucru atât de facil, deoarece acestea produc dependență.

PROPUNERI

Ca și măsuri de intervenție se impun realizarea unor campanii de informare mult mai ample și mai amănunțite, în scopul cunoașterii categoriilor de substanțe psihoactive ilegale și efectele acestora, a cunoașterii prevederilor legale privind consumul și traficul de droguri și persoanele sau instituțiile abilitate în a oferii ajutor victimelor.

Rolul școlii, al poliției, al agenției anti-drog, al organizațiilor nonguvernamentale dar și al părinților, este vital. Adolescenții folosesc ca și surse de informare principale mass-media și internetul iar din aceste surse, nu știm dacă mesajul este totdeauna corect și complet sau dacă a fost înțeles cum trebuie, așa că rolul instituțiilor cu scop educativ și preventiv cât și rolul familiilor este de a completa informațiile deținute de elevi din diferite surse credibile sau nu, de a corecta informațiile greșite, miturile și prejudecățile sau convingerile greșite cu privire la consumul și traficul de droguri și de a colabora în scopul realizării de demersuri și acțiuni unitare care să contracareze șansele unui fenomen viclean dar în același timp agresiv, asupra tinerilor.

Deși procentul elevilor care au avut curajul să se declare consumatori nu este ridicat, este demn de luat în seamă deoarece fiecare elev este important. Nu contează doar proporția celor care își pun în pericol viața, poate fi unul singur, contează să știm cine este acesta și să-i oferim ajutorul.

Cu toții avem datoria de a identifica victimele sau categoriile vulnerabile, fie că suntem profesori, psihologi, consilieri școlari, directori de școală, medici, reprezentanți ai poliției, ai agenției anti-drog sau simpli cetățeni.

Semnalul de alarmă poate fi considerat faptul că aproape jumătate din elevii cuprinși în studiu, declară că au în jurul lor, fie la școală sau în grupul de prieteni, persoane care consumă sau comercializează substanțe psiho-active interzise. Întrebările ce decurg firesc din aceste constatări ar fi următoarele:

Ce se întâmplă în momentul de față cu cei care au declarat că au consumat cel puțin o dată droguri?

Cine sunt aceștia și cum îi putem ajuta?

Este real numărul celor care au avut curajul să recunoască acest lucru?

Cum să ajutăm acea categorie de elevi care este îndemnată de cunoștințele din anturaj să consume sau să comercializeze droguri?

Vor fi aceștia capabili să facă față presiunilor?

Acestea sunt doar câteva întrebări la care studiul de față ne provoacă să răspundem și să acționăm prin modalități și acțiuni diverse, astfel încât fiecare elev să aibă șansa de a intra în contact cu informația corectă și adevărată, cu specialiștii, cu șansa de a fi ajutat.

BIBLIOGRAFIE

– Constituția României;

– Codul de procedură penală al României;

– Codul penal al României;

– Legea nr. 143/26.07.2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;

– H.G. nr. 1359/20.12.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;

– Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească;

– Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României;

– Legea nr. 26/1994 privind organizarea și funcționarea Poliției Române;

– Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului de stupefiante și de substanțe psihotrope, Viena, 20.12.1988;

– Convenția Unică privind substanțele stupefiante din 1961, amendată prin protocolul din 1972;

– Convenția Națiunilor Unite privind substanțele psihotrope din 1971;

– Aionițoaie, C.; Sandu, I.E. ș.a. – „Tratat de tactică criminalistică” –, Ed. „Carpa’i”, Craiova, 1992;

– Aionițoaie, C.; Bercheșan, V. ș.a. – „Tratat de metodică criminalistică” –, vol.I, Ed. „Carpați”, Craiova, 1994;

– Amza, Tudor – „Criminologie teoretică” –, Ed. Lumina Lex, București, 2000;

– Antoniu, G.; Bulai, C. – „Practică judiciară penală” –, vol.III, Ed. Academiei Române, București, 1992;

– Apostolescu, M. – „Capcana mirajului” – Ed. „Albatros”, București, 1964;

– Banciu, D.; Oardă, M. – „Intoxicațiile acute” –, Ed. Medicală, București, 1964;

– Basarab, M. – „Crimininalistica” –, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1968;

– Basarab, M. – „Drept penal. Partea generală” –, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1988;

– Bărbulescu, M.; Prodan, E.; Grigorescu, I. – „Prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor la regimul stupefiantelor” –, Ministerul de Interne, București, 1974;

– Beliș, V. ș.a. – „Medicina legală” –, Ed. „Teora”, București, 1992;

– Beliș, V. ș.a. – „Tratat de medicină legală” –, vol I-II, Ed. Medicală, București, 1995;

– Bercheșan, V.; Pletea, C-tin – „Drogurile și traficanții de droguri” –, Ed. Paralela 45, Pitești, 1997;

– Bercheșan, V.; Dumitrașcu, I.N. – „Probele și mijloacele de probă (mic îndrumar de cercetare penală)” –, Ed. M.I., București, 1994;

– Boroi, A.; Norel, N.; Radu-Sultănescu, V. – „Infracțiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri” –, Ed. Rosetti, București, 2001;

– Brătescu, Gh. V. – „Vrăjitoria de-a lungul timpului” –, Ed. Politică, București, 1985;

– „Bulletin des stupéfiants” – volume XXXVIII nr. 1 și 2, 1996, Nations Unies, New York;

– „Bulletin des stupéfiants” – volume XIII, nr. 1/1990, Nations Unies, Viena;

– Chutterbuck, Richard – „Terrorism, drugs and crime in Europe after 1992”, Londra, Ed. Rootledge, 1993;

– Ciopraga, A. – „Criminalistică. Tratat de tactică” –, Ed. „Gama”, Iași, 1996;

– Cotrău, M.; Popa, L. ș.a. – „Toxicologie”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1991;

– „Commentaires sur la Convéntion unique sur les stupéfiants de 1961” –, Nation Unies, New-York, 1975;

– Dictionnaire multilingue des stupéfiants et des substances psychotropes placés suos contrồle international, Nations Unies, New-York, 1983;

– Dobrinoiu, Vasile; Nistoreanu, Gh.; Pașcu, I., ș.a. – „Drept penal. Parte generală” –, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A. – București, 1992;

– Dobrinoiu, Vasile; Conea, N. – „Drept penal. Partea specială” –, vol. II, Ed. Lumina Lex, București 2000;

– Drăgan, Jenică – „Aproape totul despre … droguri” –, Ed. Militară, București, 1994;

– Drăgan, Jenică – „Drogurile în viața românilor”, vol. I, editura „Magicart Design”, București, 1996;

– Drăgan, Jenică; Popescu C. – „Dicționar enciclopedic de droguri” –, Ed. M.I., București, 1991;

-Drăgan, Jenică – „Cercetarea cetățenilor implicați în traficul ilicit de droguri” –, Buletinul Miliția, IGM, nr.2, 1984;

-Drăgan, Jenică – „Livrarea supravegheată a drogului” –, Buletinul informativ al Poliției antidrog – M.I. – Compania Tipocart nr. 1/1991, pag. 29-34;

-Drăgan, Jenică – „Edificarea unui sistem al controlului internațional al drogurilor”, IGP, Buletinul informativ al Poliției antidrog, București, 1992, pag. 30-39;

-Drăgan, Jenică – „Africa și traficanții săi”, Buletinul Poliției antidrog, IGP nr.2/1992, pag. 11-44;

– Drăgan, Jenică; Mircea, A. – „Manualul polițistului antidrog”, Ed. M.I., 1993;

-Drăgan, Jenică – „Substanțele chimice esențiale și precursorii” –, Ed. M.I., 1995;

– Drăgan, Jenică – „Laboratoare clandestine” –, Ed. M.I., 1998;

– Drăgan, Jenică – „Dicționar de droguri” –, Ed. Național, București, 2000;

– „Drugnet Europe”, nr.31,32/2001 – Publications OEDT/EMCDDA;

– „Droit de la drogue” – Caballero, Francis. Ed. Dalloz, Paris, 1989;

– Dumitrescu, R. – „Mafia, filiera tăcerii” –, Ed. Politică, București, 1986;

– „EC Legislation on Precursors Control” – The European Commission, februarie 2001;

– Eliade, Mircea – „Cosmologie și alchimie babiloniană” –, Ed. Moldova, Iași, 1991;

– Eliade, Mircea – „De la Zalmoxis la Gengis-Han” – Ed. Humanitas, București, 1995;

– „La Convéntion des Nations Unies contre le traffic illicite dest stupéfiants et substances psychotropes”, Vienne, 1994;

– Meleșcanu, Felicia – „Repere de geopolitică aplicată” –, Ed. A’92, Iași, 2001;

– Neagu, Ion – „Drept procesual penal. Tratat” –, Ed. Global Lex, București, 2002;

– O.I.C.S. Liste jaune, 37, Ed. Vienne, martie 1995;

– O.I.C.S. Liste verte, 37, Ed. Vienne, decembrie 1994;

– O.I.C.S. Rapport de l’Organe international de contrồle des stupéfiants pour 2001, New York, februarie 2002;

– O.I.P.C. – Interpol, 64-ème Session de l’Assemblée génerale – ANG/64/16 Beijing, 4-10 oct. 1995 : Rapport présenté pour le Sécretariat géneral „Traffic illicite international de drogues en 1994”, Lyon, 1995;

– „Rapport de l’OEDT pour 2001” – Publications OEDT/EMCDDA, 2002;

– Emilian, Stancu – „Criminalistica” –, vol.II, Ed. Actami, București, 1999;

– Emilian, Stancu – „Tratat de criminalistică” –, Ed. Actami, București, 2001;

– Suceavă, I. – „Flagelul stupefiantelor” –, Serviciul editorial al Ministerului de Interne, București, 1986;

– Suceavă, I.; Olaru, P. – „Miraj și realitate” –, Editura Militară, București, 1985;

– Ștefănescu, Paul – „În slujba vieții și a adevărului” –, Ed. Medicală, București, 1985;

– „Tendances mondiales des drogues illicites – 2001” – Office des Nations Unies pour le contrốle des drogues et la prévention du crime, 2002;

– Thorwald, J. – „Un secol de luptă cu delincvența” –, Ed. „Junimea”, Iași, 1981;

– Toma, Atanasie – „În numele legii” –, Ed. Politică, București, 1970;

– Țurlea, S. – „Bomba drogurilor” –Ed. Humanitas, București, 1991;

– Țurlea, S. – „O lume bolnavă” –, Ed. Politică, București, 1987;

– Volonciu, N. – „Tratat de procedură penală”vol.II, Ed. „Paideia”, București, 1994

Anexa 1. CHESTIONAR PENTRU ELEVI (ANONIM)

Școala:………………………………………… Vârsta ……………….. Sexul ………………….

01. Enumerați câteva substanțe care sunt considerate droguri legale:

02. Enumerați câteva substanțe care sunt considerate droguri ilegale:

03. Ce efecte credeți că pot produce aceste droguri?

04. De unde ați aflat toate aceste informații despre droguri?

05. Ați consumat vreodată vreun tip de drog, legal sau ilegal (in afară de tutun sau alcool)?

a. da Ce anume? b. nu

06. V-a oferit vreodată cineva droguri sau v-a îndemnat sa le comercializați? a. da b. nu

07. Cunoașteți în școală sau în anturajul vostru, persoane care consumă sau distribuie droguri ? a.

da b. nu

08. Știți la cine puteți apela în cazul în care ați fi o victimă a drogurilor ?

a. da La cine anume? b. nu

09. Considerați ca există vreun pericol dacă încercați o singură data droguri, din curiozitate?

a. da b. nu

10. Crezi că cei care consumă droguri, sunt fericiți și scapă de probleme? a. da b. nu

11. Ești de părere că cei care consumă droguri, pot renunța ușor la ele? a. da b. nu

12. Cunoști pedepsele pe care le poate aplica legea, persoanelor care consumă sau comercializează

droguri? a. da b. nu

13. Părinții tăi, au discutat vreodată cu tine despre pericolul drogurilor? a. da b. nu

14. La școală, vi s-a vorbit despre pericolul drogurilor? a. da b. nu

Vă mulțumim!

BIBLIOGRAFIE

– Constituția României;

– Codul de procedură penală al României;

– Codul penal al României;

– Legea nr. 143/26.07.2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;

– H.G. nr. 1359/20.12.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri;

– Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească;

– Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României;

– Legea nr. 26/1994 privind organizarea și funcționarea Poliției Române;

– Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului de stupefiante și de substanțe psihotrope, Viena, 20.12.1988;

– Convenția Unică privind substanțele stupefiante din 1961, amendată prin protocolul din 1972;

– Convenția Națiunilor Unite privind substanțele psihotrope din 1971;

– Aionițoaie, C.; Sandu, I.E. ș.a. – „Tratat de tactică criminalistică” –, Ed. „Carpa’i”, Craiova, 1992;

– Aionițoaie, C.; Bercheșan, V. ș.a. – „Tratat de metodică criminalistică” –, vol.I, Ed. „Carpați”, Craiova, 1994;

– Amza, Tudor – „Criminologie teoretică” –, Ed. Lumina Lex, București, 2000;

– Antoniu, G.; Bulai, C. – „Practică judiciară penală” –, vol.III, Ed. Academiei Române, București, 1992;

– Apostolescu, M. – „Capcana mirajului” – Ed. „Albatros”, București, 1964;

– Banciu, D.; Oardă, M. – „Intoxicațiile acute” –, Ed. Medicală, București, 1964;

– Basarab, M. – „Crimininalistica” –, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1968;

– Basarab, M. – „Drept penal. Partea generală” –, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1988;

– Bărbulescu, M.; Prodan, E.; Grigorescu, I. – „Prevenirea, descoperirea și cercetarea infracțiunilor la regimul stupefiantelor” –, Ministerul de Interne, București, 1974;

– Beliș, V. ș.a. – „Medicina legală” –, Ed. „Teora”, București, 1992;

– Beliș, V. ș.a. – „Tratat de medicină legală” –, vol I-II, Ed. Medicală, București, 1995;

– Bercheșan, V.; Pletea, C-tin – „Drogurile și traficanții de droguri” –, Ed. Paralela 45, Pitești, 1997;

– Bercheșan, V.; Dumitrașcu, I.N. – „Probele și mijloacele de probă (mic îndrumar de cercetare penală)” –, Ed. M.I., București, 1994;

– Boroi, A.; Norel, N.; Radu-Sultănescu, V. – „Infracțiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri” –, Ed. Rosetti, București, 2001;

– Brătescu, Gh. V. – „Vrăjitoria de-a lungul timpului” –, Ed. Politică, București, 1985;

– „Bulletin des stupéfiants” – volume XXXVIII nr. 1 și 2, 1996, Nations Unies, New York;

– „Bulletin des stupéfiants” – volume XIII, nr. 1/1990, Nations Unies, Viena;

– Chutterbuck, Richard – „Terrorism, drugs and crime in Europe after 1992”, Londra, Ed. Rootledge, 1993;

– Ciopraga, A. – „Criminalistică. Tratat de tactică” –, Ed. „Gama”, Iași, 1996;

– Cotrău, M.; Popa, L. ș.a. – „Toxicologie”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1991;

– „Commentaires sur la Convéntion unique sur les stupéfiants de 1961” –, Nation Unies, New-York, 1975;

– Dictionnaire multilingue des stupéfiants et des substances psychotropes placés suos contrồle international, Nations Unies, New-York, 1983;

– Dobrinoiu, Vasile; Nistoreanu, Gh.; Pașcu, I., ș.a. – „Drept penal. Parte generală” –, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A. – București, 1992;

– Dobrinoiu, Vasile; Conea, N. – „Drept penal. Partea specială” –, vol. II, Ed. Lumina Lex, București 2000;

– Drăgan, Jenică – „Aproape totul despre … droguri” –, Ed. Militară, București, 1994;

– Drăgan, Jenică – „Drogurile în viața românilor”, vol. I, editura „Magicart Design”, București, 1996;

– Drăgan, Jenică; Popescu C. – „Dicționar enciclopedic de droguri” –, Ed. M.I., București, 1991;

-Drăgan, Jenică – „Cercetarea cetățenilor implicați în traficul ilicit de droguri” –, Buletinul Miliția, IGM, nr.2, 1984;

-Drăgan, Jenică – „Livrarea supravegheată a drogului” –, Buletinul informativ al Poliției antidrog – M.I. – Compania Tipocart nr. 1/1991, pag. 29-34;

-Drăgan, Jenică – „Edificarea unui sistem al controlului internațional al drogurilor”, IGP, Buletinul informativ al Poliției antidrog, București, 1992, pag. 30-39;

-Drăgan, Jenică – „Africa și traficanții săi”, Buletinul Poliției antidrog, IGP nr.2/1992, pag. 11-44;

– Drăgan, Jenică; Mircea, A. – „Manualul polițistului antidrog”, Ed. M.I., 1993;

-Drăgan, Jenică – „Substanțele chimice esențiale și precursorii” –, Ed. M.I., 1995;

– Drăgan, Jenică – „Laboratoare clandestine” –, Ed. M.I., 1998;

– Drăgan, Jenică – „Dicționar de droguri” –, Ed. Național, București, 2000;

– „Drugnet Europe”, nr.31,32/2001 – Publications OEDT/EMCDDA;

– „Droit de la drogue” – Caballero, Francis. Ed. Dalloz, Paris, 1989;

– Dumitrescu, R. – „Mafia, filiera tăcerii” –, Ed. Politică, București, 1986;

– „EC Legislation on Precursors Control” – The European Commission, februarie 2001;

– Eliade, Mircea – „Cosmologie și alchimie babiloniană” –, Ed. Moldova, Iași, 1991;

– Eliade, Mircea – „De la Zalmoxis la Gengis-Han” – Ed. Humanitas, București, 1995;

– „La Convéntion des Nations Unies contre le traffic illicite dest stupéfiants et substances psychotropes”, Vienne, 1994;

– Meleșcanu, Felicia – „Repere de geopolitică aplicată” –, Ed. A’92, Iași, 2001;

– Neagu, Ion – „Drept procesual penal. Tratat” –, Ed. Global Lex, București, 2002;

– O.I.C.S. Liste jaune, 37, Ed. Vienne, martie 1995;

– O.I.C.S. Liste verte, 37, Ed. Vienne, decembrie 1994;

– O.I.C.S. Rapport de l’Organe international de contrồle des stupéfiants pour 2001, New York, februarie 2002;

– O.I.P.C. – Interpol, 64-ème Session de l’Assemblée génerale – ANG/64/16 Beijing, 4-10 oct. 1995 : Rapport présenté pour le Sécretariat géneral „Traffic illicite international de drogues en 1994”, Lyon, 1995;

– „Rapport de l’OEDT pour 2001” – Publications OEDT/EMCDDA, 2002;

– Emilian, Stancu – „Criminalistica” –, vol.II, Ed. Actami, București, 1999;

– Emilian, Stancu – „Tratat de criminalistică” –, Ed. Actami, București, 2001;

– Suceavă, I. – „Flagelul stupefiantelor” –, Serviciul editorial al Ministerului de Interne, București, 1986;

– Suceavă, I.; Olaru, P. – „Miraj și realitate” –, Editura Militară, București, 1985;

– Ștefănescu, Paul – „În slujba vieții și a adevărului” –, Ed. Medicală, București, 1985;

– „Tendances mondiales des drogues illicites – 2001” – Office des Nations Unies pour le contrốle des drogues et la prévention du crime, 2002;

– Thorwald, J. – „Un secol de luptă cu delincvența” –, Ed. „Junimea”, Iași, 1981;

– Toma, Atanasie – „În numele legii” –, Ed. Politică, București, 1970;

– Țurlea, S. – „Bomba drogurilor” –Ed. Humanitas, București, 1991;

– Țurlea, S. – „O lume bolnavă” –, Ed. Politică, București, 1987;

– Volonciu, N. – „Tratat de procedură penală”vol.II, Ed. „Paideia”, București, 1994