Mecanisme de Finatare pe Termen Lung a Intreprinderii
Teza de licență
„Mecanisme de finațare pe termen lung a întreprinderii”
(în baza datelor S.R.L. „Glorinal”)
la specialitatea Finanțe și Bănci
CUPRINS
Introducere
Actualitatea temei. În condițiile concurenței tot mai acute și a progresului economic intens, fiecare entitate economică este determinată să-și stabilească o structură financiară echilibrată încît să-i asigure costuri minime și avantaje economice maxime. În special se atrage atenția la finanțarea pe termen lung care asigură ori stabilitate financiară ori dependență și influență de factorii externi, din acest motiv fiecare companie este în cautarea permanentă a unor noi și cît mai eficiente mecanisme de finanțare pe termen lung. Respectiv, înțelegerea modului de funcționare a sistemului financiar, a mecanismelor financiare specifice prin care capitalurile economisite sunt alocate pentru susținerea investițiilor precum și a costurilor și riscurilor implicate devine esențială pentru dezvoltarea pe baze solide a unei afaceri.
Scopul și sarcinile lucrării constă în a determina care este mecanismul de finanțare pe termen lung a întreprinderilor care sînt inovațiile și practicile fnanciare de perfecționare a finanțării pe termen lung, atragerea investițiilor străine, ceea ce contribui la dezvoltarea prosperă a entităților, le întărește pozițiile și are un impuls la majorarea vînzărilor. Sarcinile principale ale lucrării trasate de obiectivul dat sunt:
Studierea și prezentarea fundamentelor teoretice privind mecanismul de finanțare pe termen lung a întreprinderii;
Evidențierea modalităților de finanțare pe termen lung;
Studierea și analiza derulării mecanismului de finanțare pe termen lung implementat în activitatea companiei SRL„Glorinal”;
Determinarea efectelor finanțării pe termen lung asupra activității întreprinderii SRL„Glorinal”;
Definirea direcțiilor de perfecționare a privind finanțarea pe termen lung prin intermediul inovațiilor și practicilor financiare, astfel încât întreprinderea să-și desfășoare o activitate eficientă și competitivă.
Suportul metodologic și teoretic. În lucrare am aplicat o abordare metodologică complexă, ceea ce a permis dezvoltarea a multor factori și fenomene, precum și găsirea de soluții pentru atingerea scopurilor stabilite. Astfel, au fost utilizate următoarele metode tradiționale: metoda sistemică, metoda logică și cea dialectică (cu instrumentarul corespunzător: abstracția științifică, analogia, analiza și sinteza, inducția și deducția). De asemenea, în teză au fost folosite și metode specifice de investigare economică, cum ar fi cea: economico-statistică prin aplicarea metodei comparațiilor economice, metodei grafice, de grupare, metoda alcătuirii tabelelor analitice, metoda mărimilor absolute și relative, a seriilor dinamice, cât și metode de analiză economico-financiare, cum ar fi: metoda clasică de analiză pe verticală, pe orizontală, metoda ratelor financiare. Fundamentul teoretic al metodologiei de cercetare utilizat îl constituie lucrările unor asemenea autori ca: Nisulescu Ileana, Băncilă Natalia, Giurgiu Aurel-Ioan, Sandu Gheorghe, Botnari Nadejda, Levente Katona, Țiriulnicova Natalia, precum și literatura din mass-media electronică. Baza informațională a tezei constituie datele oficiale ale Întreprinderii SRL„Glorinal” și rezultatele cercetării realizate în cadrul acestei companii.
Caracterul științific al lucrării presupune utilizarea unui sistem complex de metode teoretice și empirice cu caracter interdisciplinar, abordări care conferă studiului valoare și semnificație teoretică. În cadrul studiului s-a apelat la analiză și sinteză, inducție și deducție, analiza practicilor internaționale, s-a recurs la generalizarea materialului socio-economic, ceea ce a facilitat crearea unei viziuni ample, complexe și multidisciplinare privind mecanismul de finanțare pe termen lung.
Volumul și structura cercetării. Scopul și sarcinile cercetării au determinat structura lucrării, care cuprinde adnotarea, introducerea, trei capitole, care redau conținutul de bază, concluziile și bibliografia.
În primul capitol „Abordarea teoretică a mecanismelor de finanțare pe termen lung a întreprinerii” este relevată conținutul și modalitățile de finanțare pe termen lung a întreprinderii. De asemenea sunt analizate toate mecanismele de finanțare.
Capitolul doi „Particularitățile mecanismelor de finanțare pe termen lung la întreprinderea S.R.L „Glorinal” este dedicat prezentării caracteristicii de bază a întreprinderii SRL„Glorinal” și analizei principalilor indicatori economico-financiari ce caracterizează sursele de finanțare. În special se organizarea și derularea mecanismului de finanțare pe termen lung a întreprinderii cît și efectele pe care le are asupra activității entității.
În capitolul III ” Modalități de perfecționare a finanțării pe termen lung” este analizată practica internațională privind finanțarea pe termen lung cît și abordările privind îmbunătățirea mecanismului de finanțare prin diferite procedee.
Sinteza rezultatelor obținute, concluziile principale ale cercetărilor efectuate la temă și recomandările înaintate ar putea contribui, în opinia noastră, la ridicarea eficienței derulării mecanismului de finanțare pe termen lung la entități, ceea ce va contribui atît la o dezvoltare durabilă cît și la diminuarea costurilor privind finanțarea.
Capitolul I. Abordarea teoretică a mecanismelor de finanțare pe termen lung a întreprinerii
Desfășurarea activității la nivelul unei firme generează necesități importante de finanțare aferente ciclului de exploatare dar și activităților de dezvoltare, restructurare sau modernizare. Pentru finanțarea acestora se pot utiliza resurse interne dar și resurse externe, care și reprezintă mecanismul de finanțare a unei entități economice. Aspectele finanțării reprezintă o importanță crucială pentru supraviețuirea și dezvoltarea întreprinderilor. În primul rînd, întreprinderea trebuie să dispună de lichidități pentru a face față angajamentelor asumate, adică de a onora datoriile cu scadență în viitorul apropriat, asigurîndu-și astfel echilibrul financiar pe termen scurt. În al doilea rînd se pune problema lansării în investiții de orice natură (tehnologice, sociale, comerciale) care să facă să se dezvolte posibilitățile sale. În acest caz este vorba de finanțarea dezvoltării pe termen mediu și lung care condiționează creșterea rezultatelor în viitor și menținerea echilibrului financiar.
Așadar, finanțarea inițială se realizează prin capitalul statutar (social), care este averea întreprinderii în momentul constituirii sale. Mai apoi, averea acumulată datorită performanței activității desfășurate generează și alte posibilități de finanțare. Ulterior, întreaga activitate se bazează pe continuitatea fluxurilor financiare de constituire, utilizare și recuperare a resurselor. Orice întrerupere a acestui flux conduce la un blocaj financiar, ce poate pune sub semnul întrebării însăși existența întreprinderii. [9, p. 65].
Mediul financiar pune la dispoziția agenților economici o gamă variată de mijloace de finanțare, de aceea, adoptarea deciziilor financiare referitor la alegerea mecanismelor de finanțare, care pot provine din fonduri proprii și prin îndatorare (împrumuturi) este crucială. Însă recurgerea la îndatorare, spre deosebire de antrenarea capitalurilor proprii în finanțarea activității, presupune un grad de risc foarte înalt și nu-i asigură autonomia financiară, dar poate presupune costuri mai mici decît sursele proprii.
De regulă, activitatea de investiții este cea mai importantă “consumatoare” de resurse externe. În condițiile în care firma dispune de mai multe posibilități de finanțare a activității sale, se pune problema de a alege pe acelea care se potrivesc cel mai bine nevoilor sale. Această selecție se face ținînd cont de anumite condiții care limitează aria posibilităților de procurare de resurse. Astfel, acoperirea deficitului de resurse pe termen lung se poate realiza prin apelarea la sistemul bancar, piața de capital, firme specializate sau stat. Încît aceste resurse intră în componența capitalului permanent, regăsindu-se în mecanismul financiar al firmei o perioadă lungă de timp, se impune o fundamentare pertinentă a deciziei de finanțare. În acest sens, raportul dintre finanțarea prin îndatorare și capitalurile proprii trebuie să asigure cel mai mic cost de finanțare, decizia de finanțare bazându-se pe optimizarea proporției dintre sursa de finanțare, alocarea și utilizarea fondurilor și obținerea de excedente financiare viitoare ce vor permite rambursarea împrumuturilor și dezvoltarea activității.
Stabilirea unei structuri financiare este o decizie importantă ce se include în sfera politicii financiare a firmei. Astfel, trebuie să se decidă modalitatea de repartizare a finanțării între datoriile pe termen scurt și utilizarea capitalurilor permanente.
Analiza trebuie aprofundată pe structura capitalurilor permanente, impunîndu-se alegerea proporției dintre capitalurile proprii și cele împrumutate pe termen mediu și lung. Decidenții (care iau decizii) trebuie să adopte decizia de finanțare pornind de la capacitatea de îndatorare, nivelul rentabilității financiare, tipul necesităților de finanțare, previziunile cash-flow-urilor viitoare Nu trebuie omis însă faptul că decizia de finanțare este supusă și influenței exercitată de evoluția unor indicatori macro-economici: inflație, rata dobînzii, cursul de schimb, PIB dar și de componenta fiscală și cea legislativă. [4, p.260]
Finanțarea poate proven din surse proprii și surse împrumutate, cele din urmă pot fi împărțite în modalități tradiționale de finanțare prin indatorare și modalități de finanțare pe termen lung.[6, p.130]
În general, mecanismul de finanțarea unei firme pe termen lung poate fi descrisă schematic prin figura 1.1.1
Figura nr.1.1.1 Finanțarea întreprinderii pe termen lung
Așadar, sursele proprii oferă avantajul unei siguranțe mai mari, astfel nu vor fi retrase în cazul deteriorării situației financiare, ca în cazul unui credit bancar și nu este necesară expunerea detaliată a planului de afaceri în fața unor parteneri externi, și nici aprobarea acestora pentru luarea deciziilor importante. Această sursă de finanțare asigură flexibilitate, siguranță și independență. Totodată, în perspectiva atragerii de surse de finanțare exterioare firmei, angajarea unor fonduri proprii reprezintă o garanție a motivației întreprinzătorului pentru asigurarea succesului afacerii.
Iar principalul dezavantaj al utilizării surselor proprii pentru finanțare este costul acestora, măsurat prin costul de oportunitate generat de cîștigul potențial ce ar fi putut fi obținut din plasarea profitului în alte proiecte de investiții. De exemplu, costul de oportunitate pentru profitul reinvestit este format din dobînda ce ar fi putut să fie încasată de la o bancă dacă acei bani ar fi fost depuși în bancă sau alt plasament financiar similar, ajustată cu impozitele plătite. Practica a demonstart că acest cost este în majoritatea cazurilor peste costul finanțării din surse atrase. Totodată dacă să privim din punctul de vedere al acționarilor sau asociaților profiturile reținute reprezintă un cost de oportunitate, deoarece, dacă profiturile realizate ar fi fost integral plătite ca dividend în numerar, acționarii ar fi putut investi acești bani la o rată de venit pe care piața o asigură la momentul respective. Ca urmare, profiturile reținute au un cost similar cu cel al acțiunilor commune pe care firma le are emise pe piață.[9, p. 70].
Printre alte dezavantaje putem nominaliza:
fondurile proprii sunt în general destul de limitate și pot frîna dezvoltarea afacerii
în caz de nereușită, pierderea va fi suportata în intregime de intreprinzator;
firma va fi puțin cunoscută de instituțiile financiare și va putea mai greu mobiliza surse de finanțare în situații speciale. [9, p. 71].
Iar cît despre sursele împrumutate vom nominalize în special avantajele creajele creditului bancar, care este principalul mecanism de finanțare pe termen lung, ele fiind:
– obținerea de fonduri suplimentare;
– stabilirea unor relații de încredere cu instituțiile financiare și accesul mai ușor la alte servicii furnizate de bănci;
– lansarea de semnale pozitive pentru alți potențiali investitori, care să ofere susținere financiară;
– în cazul anumitor forme de credit, existența unui grad de flexibilitate privind sumele angajate, termenii de creditare, dobânzile și termenele de rambursare;
– necesitatea de a convinge banca de potențialul pozitiv al afacerii sau simpla completare a unei cereri de creditare poate „impune” întreprinzătorul să-și analizeze în mod obiectiv afacerea, să obțină o imagine clară a situației sale financiare și o caracteristică a punctelor slabe și a celor forte, a oportunităților și amenințărilor ce caracterizează situația firmei, să reevalueze ideea proiectului,
strategiile de implementare etc.
Iar printre dezavantajele creditului bancar se numără:
– atitudinea sceptică și reținută a băncilor în ceea ce privește finanțarea noilor firme, banca având nevoie de siguranța că va primi înapoi banii acordați drept credit, în timp ce firmele nou-înființate nu oferă această garanție din diferite motive (nu au istoric, nu au experiență, nu sunt stabile);
– riscul de a pierde garanțiile depuse pentru obținerea creditului sau chiar riscul de faliment în cazul nerestituirii creditului;
– implicarea unui factor extern în managementul firmei, apariția unor restricții;
– expunerea proiectului la riscuri noi – de exemplu riscul ratei dobânzii;
– riscul întreruperii creditării în cazul unor evenimente nefavorabile pentru firmă [11, p. 246].
Așadar, putem concluziona că fiecare dintre modalitățile de finanțare ale unei întreprinderi prezintă atît avantaje cît și dezavantaje și un mecanism de finanțare eficient poate contribui la prosperitatea întreprinderii și la maximizarea profitului.
1.2. Conținutul mecanismelor de finanțare pe termen lung a întreprinderii
Mecanismul financiar al întreprinderii reprezintă ansamblul de metode, pîrghii și instrumente de formare și gestionare a capitalului întreprinderii, care la rîndul său este ansamblul resurselor folosite de ăntreprindere pentru finanțarea activității. Mecanismele, fie că se referă la metode, pîrghii, fie că se referă la instrumentele de punere în practică a acestora, sunt foarte diverse și privesc:
-autofinanțarea;
-aporturile bancare sau chiar pe cele bugetare;
– amortizarea capitalului imobilizat, respectiv regimurile de amortizare, încadrarea în politicile fiscale ținînd seama de posibilitatea recuperării căt mai rapide a mondei imobilizate;
-reflectarea domeniului circuitului capitalului;
– desfășurarea fluxurilor financiare;
– formarea și utilizarea surplusului monetar (profitul). [8, p.28]
Rezultă că mecanismele din cadrul întreprinderii privesc atît formarea capitalului, utilizarea acestuia în cadrul ciclurilor sau activităților economico-financiare, cît și recuperarea lui împreună cu plusul monetar scontat.
Diferite afaceri, în funcție de forma de proprietate, folosesc căi diferite în utilizarea unora sau altora din sursele de capital posibile. Experiența, observarea și analiza sistematică a piețelor financiare și de credit au un rol deosebit de important în stabilirea diferitelor surse de de finanțare, deoarece costul atragerii fiecărei componente și riscul pe care-l implică utilizarea ei diferă foarte mult de la o sursă la alta. Pentru desfășurarea în bune condiții a activității unei entități o importanță majoră o are stabilirea modului de finanțare. Examinarea structurii pasivului bilanțului demonstrează că majoritatea firmelor apelează la forme de finanțare variate: finanțare prin fonduri proprii (autofinanțare), emisiune de acțiuni (ordinare, preferențiale), finanțare prin împrumuturi (credite bancare, creditele de la organisme financiare, împrumuturi obligatare). În practica financiară gama surselor interne de formare a capitalurilor întreprinderilor este mult mai redusă comparativ cu cea a surselor externe de finanțare.
Finanțarea din sursele proprii poate fi, la rîndul ei:
autofinanțare;
creștere de capital prin aporturi noi de numerar.
încorporarea de rezerve;
conversiunea datoriilor. [7, p.39]
Prin autofinanțare se înțelege, așadar, finanțarea firmei din surse proprii interne, care cuprinde: capitalul social. Aceasta depinde de capacitatea de autofinanțare a firmei, capacitate determinată, la rîndul ei, de mărimea amortizărilor și provizioanelor calculate și neconsumate încă, de mărimea profiturilor nerepartizate încă și de marimea veniturilor rezultate din dezinvestiții. Întrucît amortizarea este o cheltuială deductibilă fiscal, rezultă că economiile fiscale astfel realizate reduc într-o măsură importantă costul autofinanțării. Autofinanțarea constituie baza oricărei dezvoltări a întreprinderilor. [4, p.130] Este cea mai cunoscută forma de finanțare pentru agenții economici și presupune ca entitatea să își asigure dezvoltarea prin forțe proprii, folosind drept surse o parte a profitului obținut în exercițiul precedent și fondul de amortizare. Aceasta urmărește acoperirea necesarului de înlocuire a activelor imobilizate, dar și creșterea activelor de exploatare.
Într – o economie de piață principalele avantaje ale autofinanțării sunt:
constituie un mijloc sigur de finanțare, avînd în vedere că în anumite situații conjucturale întreprinderile întîmpină greutăți în colectarea de capitaluri de pe piața financiară și monetară.
apără libertatea de acțiuni a întreprinderilor, în sensul că autonomia financiară dobîndită prin autofinanțare îngăduie acesteia independența de gestionare față de organismele financiare și de credit, organisme care exercită un control riguros spre a-și asigura garanția capitalurilor date cu împrumut.
Defapt, autofinanțarea este baza dezvoltării oricărei întreprinderi, este un procedeu foarte răspîndit de finanțare și presupune ca întreprinderea să-și asigure dezvoltarea cu forțe proprii folosind drept surse de finanțare o parte din profitul obținut și fondul de uzură. [3, p. 35].
Iar profitul, ca sursă de autofinanțare, ce rezultă din gestionarea eficientă a tuturor resurselor economice aflate la dispoziția întreprinderii, duce la sporirea averii inițiale a întreprinderii, fiind o garanție a performanței și, prin aceasta, o garanție pentru atragerea altor surse de finanțare. Astfel, prin activitatea sa curentă întreprinderea generează un surplus de resurse, ale cărui distribuții posibile sunt:
a) reinvestirea în întreprindere;
b) remunerarea capitalului sub formă de dividende.
Deciziile referitoare la această dublă posibilitate de distribuire sunt corelate: dacă se decide distribuirea unei părți din profit sub formă de dividende, aceasta reduce proporțional posibilitatea pentru finanțarea internă. Deci, autofinanțarea nu poate fi mărită decît în măsura în care se alege reducerea dividendelor. [8, p. 132].
Cît despre reinvestirea amortizării (uzurii), ca componentă secundară a autofinanțării, poate fi considerată o reinvestire a acționarului. Însă în timp ce reinvestirea profitului reprezintă o investiție suplimentară în întreprindere, reinvestirea amortizării (uzurii) corespunde cu menținerea capitalului investit de către acționari în întreprindere și menținerea aceleiași valori a capacității de producție.
Prima componentă a autofinanțării (uzura) corespunde resurselor necesare pentru reconstituirea capitalurilor angajate permanent în activitatea întreprinderii (autofinanțare de menținere). A doua componentă (profitul) permite să se lărgească capacitățile de producție și deci să se dezvolte activitatea întreprinderii (autofinanțare de creștere). [11, p. 71].
Există și alte surse stabile, în afara autofinanțării, ca de exemplu, creșterea de capital sau împrumuturile pe termen lung. Dar insuficiența autofinanțării reduce posibilitățile de finanțare externă. Astfel, autofinanțarea constituie începutul inevitabil al oricărui plan de finanțare. Potențialii finanțatori nu vor accepta cererea de împrumut în lipsa unui nivel acceptat al autofinanțării. În același timp, insuficiența autofinanțării poate duce la descurajarea acționarilor existenți și potențiali.
Creșterea de capital prin aportare la capitalul propriu, fiind o altă formă a finanțării din surse proprii, se face în numerar (bani lichizi) și în natură (cedarea către întreprindere de imobile, materiale, active nemateriale), ce presupune emisiuni suplimentare de acțiuni.
Creșterea capitalului propriu prin emisiunea de acțiuni reprezintă o formă de finanțare prin fonduri proprii ca și autofinanțarea. Deosebirea constă în faptul că, în timp ce autofinanțarea este o finanțare internă, realizată prin efortul propriu al întreprinderii, – capitalizarea unei părți a profitului – creșterea de capital prin emisiunea de acțiuni noi reprezintă o finanțare din surse proprii externe, fonduri aduse din afara societății de către acționarii reali sau potențiali. Din acest punct de vedere creșterile de capital prin emisiunea de acțiuni se aseamănă cu finanțarea prin îndatorare. [1, p. 137]
Emisiunea de acțiuni conduce la sporirea mijloacelor bănești ale întreprinderii, la creșterea solvabilității acesteia, la întărirea fondului de rulment și deci la întărirea echilibrului financiar întrucît creșterea capitalului permenent determinată de sporirea capitalului social nu este însoțită imediat de o creștere a activelor imobilizate pentru ca ulterior aceste fonduri ssa fie investite în cea mai mare parte, în active imobilizate.
Astfel, creșterea de capital se poate face: prin emisiunea de acțiuni noi, prin distribuirea de acțiuni gratuite sau prin majorarea valorii nominale ale acțiunilor vechi.
Deși creșterea capitalului social poate avea ca sursă nu numai subscrierea de noi aporturi ci și încorporarea rezervelor sau datoriilor, convertite în contribuții la capitalul social, numai crearea de noi aporturi la capitalul social contribuie la finanțarea investițiilor nete, celelalte surse nefiind decît conversii ale posturilor de pasiv, fără a determina creșterea surselor de finanțare a întreprinderii. Conversiunea datoriilor fiind egala cu reducerea de către stat, prin lege, a obligațiilor de plată.
În cazul creșterii capitalului social prin aportare, cu drept preferențial de subscriere, prețul de emisiune al acțiunilor este inferior cursului bursier, pentru a atrage investitorii, și superior valorii nominale a acțiunilor pentru a păstra actualii acționari. Așadar, vechii acționari au un drept preferențial de subscriere, numărul acțiunilor care pot fi subscrise fiind limitat și în acest fel, toți vechii acționari, care nu vor să subscrie preferențial la creșterea de capital, pot ceda dreptul atașat fiecărei acțiuni vechi compensîndu-și astfel, prejudiciul determinat de creșterea de capital.
Avantajele unei noi emisiuni de acțiuni pentru acționari oferă posibilitatea de a conta pe 2 tipuri de venituri din deținerea acțiunilor iar pentru întreprindere avantajele vor fi:
este mai avantajos să se recurgă la o nouă emisiune de acțiuni, decît să se contracteze un credit, deoarece nu este stabilit un termen exact de rambursare;
plata dividendelor nu este obligatorie;
pot fi atrase mai multe surse în comparație cu creditarea bancară, care ia în considerare limitele de îndatorare, alte caracteristici și privind solvabilitatea întreprinderii;
punerea în circulație a acțiunilor duce la majorarea capitalului propriu al firmei, ceea condiționează o sporirea a stabilității financiare, a capacității de creditare;
în unele cazuri este ușor de purces la o nouă emisiune de acțiuni decît să se obțină un credit.
Însă o emisiune suplimentară de acțiuni prezintă și unele neajunsuri:
vînzarea acțiunilor conferă noilor acționari dreptul la vot, iar uneori și posibilitatea de a deține pachetul de control;
noii acționari obțin dreptul la o parte din profiturile întreprinderii, spre deosebire de împrumuturi pentru care se plătește numai dobînda.
cheltuieile de emisie și de puncere în circulație a acțiunilor, sunt mai mari, decît cheltuielile aferente contractării unui credit și emisiunea de obligațiuni.
dacă o companie cu un trecut istoric, anunță emisiunea de acțiuni noi, acesta este un semnal de alarmă, deoarece cînd afacerile merg bine, managerii companiei nu doresc să împartă laurii succesului cu noii acționari.
după o nouă emisiune de acțiuni, deobicei cursul bursier al acțiunilor scade. [6, p. 220]
Ceeea ce se referă la creșterea de capital prin încorporarea rezervelor putem spune că societățile pe acțiuni formează un capital de rezervă, a cărui mărime va fi stabilită de statut și va constitui nu mai puțin de 15% din capitalul social al societății. Capitalul de rezervă se formează din defalcări anuale din profitul net pînă la atingerea mărimii prevăzute de statutul societății. Volumul defalcărilor se stabilește de adunarea generală a acționarilor și va constitui nu mai puțin de 5% din profitul net al societății. Capitalul de rezervă trebuie să fie plasat în active cu lichiditate înaltă, care ar asigura folosirea lui în orice moment. Capitalul de rezervă se folosește numai în cazul insuficienței de profit, precum și de mijloace ale fondurilor speciale ale societății, și se repartizează pentru acoperirea pierderilor societății și/sau plata dobînzii sau a altor venituri aferente obligațiunilor plasate de ea. [13]
Creșterea de capital prin încorporarea rezervelor nu aduce resurse financiare noi pentru întreprinderea respectivă fiind operațiune fără flux financiar pozitiv. Mai apoi o parte a fondului de rezervă, care reprezintă de fapt o parte din profiturile obținute anterior și nedistribuite proprietarilor, se transformă în capital social. Cu ocazia unei astfel de creșteri a capitalului se procedează la distribuirea de acțiuni gratuite asociaților, proporțional cu participarea lor la capitalului întreprinderii.
Iar creșterea de capital prin conversiunea datoriilor reprezintă o posibilitate de achitare a unor datorii atunci cînd lipsesc lichiditățile. În contul datoriei agentul economic emite acțiuni în favoarea creditorului. Operațiunea de asemenea nu aduce fluxuri financiare pozitive ci, dimpotrivă stabilește obligații, de aceea, în practică se stabilesc de cele mai multe ori clauze precise prin care agentul economic poate răscumpăra acțiunile respective. [9, p.75]
În măsura în care datoriile sunt transformate în participare la capital, întreprinderea este eliberată de o scadență viitoare și crește astfel stabilitatea finanțării sale, iar vechilor creditori li se recunoaște participarea la capital, cu toate consecințele ce decurg, în special influența lor asupra deciziilor financiare. De asemenea întreprinderea devine mai puțin îndatorată, își ameliorează situația și structura financiară, deoarece suma datoriilor se diminuează și cea a capitalurilor proprii crește, și în așa fel în caz de nevoie ea va putea să solicite ușor noi împrumuturi.
În concluzie putem spune că sursele proprii reprezinta cel mai frecvent punct de plecare în cazul finanțării afacerilor mici si noi. Instituțiile financiare și în special băncile acordă mai greu credite firmelor aflate la început decît celor cu o "istorie" deja bine conturată, decizia bazîndu-se pe raitingul înalt de eșec înregistrat al afacerilor noi.
Cît despre finanțarea prin îndatorare a întreprinderii putem delimita 2 modalități: modalități tradiționale de finanțare prin îndatorare și modalități netradiționale.
Finanțarea tradițională prin îndatorare reprezintă o posibilitate a agentului economci de finanțare a operațiunilor sale. Cele mai importante instrumente de finanțare prin îndatorare pe termen lung sunt:
Împrumuturile pe termen lung de la bănci și alte instituții financiare
Împrumuturi obligatare .
Împrumururile de la stat;
Împrumuturile de la bănci[7, p.45]
Împrumuturile pe termen lung de la bănci și alte instituții financiare sînt principala și cea mai des întîlnită formă a finanțării unei activități și creditul apare ca o resursă pentru realizarea diferitor proiecte relizate prin investiții. Așadar, una din cele mai importante surse externe de finanțare a investițiilor este creditul bancar. Creditele bancare, reprezintă unul dintre principalele canale de funcționare ale pieței capitalurilor și pieței monetare și este un împrumut de mijloace bănești, acordat de bancă pe un anumit termen cu condiția achitării și rambursării dobînzii.
Creditele bancare sunt contractate pe perioade de timp stabilite prin contractul încheiat între instituția bancară și solicitant, pentru obiective bine precizate. Ele sunt generatoare de costuri sub forma dobînzilor și comisioanelor bancare ce pot fi achitate lunar, anual, la sfîrșitul perioadei, respectiv în momentul contractării. Condițiile creditului, respectiv rata dobînzii, termenul de rambursare, eventuala perioadă de grație, penalizări pentru nerespectarea clauzelor contractuale se negociază între bănci și debitori. Nivelul dobînzii la creditele bancare este mai ridicat decît cel utilizat de organismele financiare specializate. Mărimea costului creditului bancar, respectiv rata dobînzii este determinată de trei factori: volumul creditului, rata dobînzii și timpul de creditare. Iar întreprinderile apelează la credite atunci cînd resursele proprii sunt insuficiente, fie din cauza rentabilității scăzute, sau fiind rentabile sunt propuse proiecte pentru extinderea activității. [9, p.77]
Rambursarea creditelor se realizează în conformitate cu situația privind eșalonarea ratelor și a dobînzilor anual, semestrial, trimestrial sau lunar, prin anuități constante sau variabile ori o singură dată, la scadența finală, cu sau fără perioadă de grație. Pe baza acesteia, compartimentul financiar al firmei determină fluxurile financiare generate de decizia de creditare ce pot fi incluse în bugetul de venituri și cheltuieli.
Modalitatea de rambursare este un factor important, aceasta influențînd asupra mărimii fluxurilor de numerar generate de proiectul de investiții și realizarea acestuia. Dacă banca propune o schemă neconvenabilă de amortizare a împrumutului, atunci contractarea creditului nu este rațională. La fel și termenii rambursării trebuie să corespundă cu perioada de recuperare a proiectului de investiții, în caz contrar trebuie de căutat altă sursă.
Printre sursele atrase de finanțare mai sunt și împrumuturile obligatare au la bază emisiunea de titluri pe termen scurt și lung și sunt relativ ieftine însă destul de riscante.
Împrumutul obligatar constituie o modalitate de atragere a surselor împrumutate a societăților pe acțiuni și se deosebește de un împrumut bancar prin faptul că:
spre deosebire de creditarea bancară, care presupune un singur creditor, emisiunea de obligațiuni reunește un număr mai mare de creditori;
spre deosebire de împrumutul clasic, recuperarea investiției în obligațiuni se poate efectua înainte de scadență, la prețul pieței, prin intermediul pieței secundare a titlurilor de valoare negociabile. [9, p.76]
Obligațiunile sunt titluri negociabile, reprezentînd un drept de creanță asupra capitalurilor împrumutate unei societăți. Mecanismul finanțării prin aceasta modalitate presupune că firma se angajează să ramburseze datoria celui care a cumpărat obligațiuni la o rată a dobînzii aplicată asupra valorii obligațiunii. Pentru utilizarea fondurilor deținătorul obligațiunii, deci cumpătorul, este un creditor al firmei și are prioritatea de a fi plătit în caz de faliment față de acționari. În același timp, trebuie să menționăm, că emisiunea de obligațiuni este rezervată numai societăților pe acțiuni.
Legea Republicii Moldova cu privire la Societățile pe Acțiuni prevede că societatea este în drept să plaseze numai obligațiuni asigurate prin gajarea bunurilor ei proprii sau pe cauțiunea ori cu garanția terților. Deținătorii de obligațiuni denumiți și obligatari, creditează societatea emitentă pe o perioadă determinată, motiv pentru care au dreptul de a cere dobînda promisă și restituirea sumei împrumutate. Obligatarii nu a calitatea de acționari, ci de creditori ai societății pentru suma care reprezintă valoarea obligațiunilor subscrise și dobînda aferentă, prin urmare ei nu au drept de vot. [13]
Împrumutul pe bază de obligațiuni se caracterizează prin emisiune publică de titluri negociabile, fiecare obligațiune reprezentînd o îndatorare a întreprinderilor față de deținătorii de obligațiuni. Emitentul obligațiunii împrumută o anumită sumă de bani pentru o perioadă și se obligă să efectueze plăți sub formă de dobîndă (anual, semestrial), pentru această sumă, iar la scadență, să răscumpere obligațiunea. Obligațiunile se caracterizează prin termene contractuale bine prevăzute încă din momentul emisiunii.
Emisiunea de obligațiuni trebuie să fie făcută în așa fel încît să atragă investitorii, deoarece obligațiunile, prin plata unei rate fixe a dobînzii, concurează cu alte instrumente de credit pentru banii investitorului. Deci rata dobînzii trebuie să fie competitivă prin raportare la alte instrumente de credit, dar nu într-atît de ridicată încît societatea emitentă să nu o poată plăti.
La stabilirea ratei dobînzii aferente obligațiunilor, societatea emitentă ia în considerare nivelul ratei profitului previzionat atunci cînd se stabilește obiectivul investiției pentru finanțarea căruia se procedează la emisiunea de obligațiuni. Totodată, emitentul pornește de la premisa că venitul pe care îl va obține fluctuează și poate să nu se ridice la nivelul așteptat. Pe de altă parte, finanțarea pe termen lung prin emisiune de obligațiuni comportă un cost ce trebuie de suportat la date fixe. Se punea astfel, problema măsurii în care costul generat de dobîndă și rambursare poate fi acoperit din venitul potențial. În aceste condiții, la contractarea împrumutului obligatar, emitentul determină acoperirea costului din venituri viitoare.
Emisiunea de obligațiuni aduce societății pe acțiuni resurse suplimentare fără a crește numărul de acționari și gradul de dispersie a acțiunilor, prin emisiunea de obligațiuni societatea se împrumută direct de la publicul investitor, creditul fiind mai eficient și uneori mai ieftin, acest fiind un avantaj considerabila al împrumutului obligatar. Totodată, emisiunea de obligațiuni se poate realiza la rată fixă a dobînzii pentru o perioadă mai lungă decît în cazul creditului bancar. Piața obligațiunilor constituie o alternativă eficientă de apelare la fonduri împrumutate și prin faptul că nu se impune o negociere a contractului de credit. Pe de altă parte, deținătorii de obligațiuni n use implică în luarea deciziilor la nivelul emitentului.
Dezavantajele pe care o societate le poate avea cînd emite obligațiuni sunt acelea că trebuie să plătească periodic dobînda și să ramburseze împrumutul la scadență, ceea ce înseamnă că trebuie foarte bine de calculat randamentul investiției, astfel, încît acesta să acopere toate plățile viitoare.
În practica internațională obligațiunile emise ca instrument de procurare a resurselor împrumutate sunt denumite frecvent obligațiuni corporative, fiind emise cu dobîndă fixă, cu dobîndă variabilă sau cu cupon zero. Investitorul în acest tip de obligațiuni se confruntă cu două categorii de risc de bază: riscul de plată a dobînzii și cel de nerambursare, la care se asociază riscul generat de piață, respectiv riscul de curs bursier. Fiind mai riscante decît titlurile de stat, aceste instrumente generează prin dobîndă venituri mai ridicate decît obligațiunile emise de stat. Ca modalitate suplimentară de acoperire a riscului se folosesc și alte instrumente de garantare (ipotecă, gaj, drept temporar de dispoziție asupra unor bunuri etc.). [9, p.76]
Finanțarea necesarului de resusre pe seama împrumuturilor obținute de stat este o operațiune ce apare rar în practică însă este o altă modalitate de finanțare pe termen lung. În fapt, punerea la dispoziția întreprinderilor a resurselor cu titlu rambursabil reprezintă o intervenșie directă a statului, salutară atunci cînd este vorba de o întreprindere de interes național, indiferent de forma juridică a capitalului social al acesteai. Respectiv din bugetul statului se alocă ajutoare financiare întreprinderilor. [7, p.72]
Dacă să vorbim de sursele netradiționale de finanțare putem menționa: acțiunile preferențiale, leasingul, warant-urile, fondurile capitalului de risc.
Acțiunile preferențiale sunt titluri de valoare hibride cu unele caracteristici ale obligațiunilor și unele caracteristici ale acțiunilor.
Pentru emitent principalele avantaje ale acțiunilor preferențiale sunt:
acțiunile preferențiale permit firmei să se eschiveze de la obligația de a plăti dividendele și că neplata acestora nu va falimenta firma;
deținătorii de acțiuni preferențiale nu au dreptul la vot, astfel se evită împărțirea controlului asupra companiei. [1, p. 23]
Principalul dezavantaj al finanțării cu acțiuni preferențiale este costul. Deoarece dividendele plătite de acțiunile preferențiale nu sunt deductibile din impozite, costul acestei componente este mult mai mare decît al obligațiunilor cît și faptul că rentabilitatea e limitată și că deținătorul nu are posibilitatea de execuție silită a dreptului la dividende.
Prin leasing se înțelege o totalitate a raporturilor care iau naștere în scopul și în cadrul realizării unui contract de leasing, în baza căruia o parte (locator) se obligă la cererea unei alte părți (locatar) să-i asigure posesiunea și folosința temporară a unui bun, achiziționat sau produs de locator, contra unei plăți periodice (rată de leasing), iar la expirarea contractului să respecte dreptul de opțiune al locatarului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a face să înceteze raporturile contractuale. [14]
Leasingul de fapt asigură achiziția și finanțarea simultană a activelor pe termen lung și este similar cu un împrumut: ambele impun o serie de plăți fixe pe o durată stabilită de timp însă avantajul leasingului față de credit este că locatorul are o poziție mai bună față de creditor, în caz că firma utilizatoare se confruntă cu dificultăți financiare. Dacă locatarul (beneficiarul de leasing) nu îndeplinește obligațiile contractului de leasing, locatorul (firma de leasing) are un drept legal mai puternic de recuperare a mijlocului fix, deoarece locatorul este proprietarului acestui mijloc fix.
Finanțarea în sistem leasing implică următoarele avantaje:
firma utilizatoare poate să-și canalizeze resursele proprii pentru alte scopuri, evitînd imobilizarea acestora în active de folosință îndelungată și să acceseze tehnologiile noi din domeniu, întrucît, la sfîrșitul perioadei stabilită prin contractul de leasing, poate returna bunul societății de leasing și poate încheia un nou contract de leasing pentru un bun cu parametric tehnico-funcționali superiori;
bunul obținut constituie și garanție pentru operația respectivă, capitalul propriu al firmei rămînînd neangajat legal;
locatarul poate efectua plata taxelor vamale la finalul contractului în cazul bunurilor din import, la valoarea reziduală;
se înregistrează facilități fiscale (în cazul contractului de leasing financiar bunurile care fac obiectul acestuia se înregistrează ca mijloace fixe în contabilitatea utilizatorului acesta, deducînd cheltuielile cu amortizarea lui, iar din rata de leasing cheltuielile cu dobînda; în cazul contractului de leasing operațional, bunul se înregistrează ca mijloc fix în contabilitatea societății de leasing, iar valoarea ratei de leasing este în totalitate cheltuială deductibilă pentru utilizator);
procedura de obținere a unei finanțări în sistem leasing cît și derularea unui asemenea contract sunt mult mai facile decît în cazul creditării bancare;
societatea de leasing poate să ofere anumite servicii efectuate legate de instalare, punere în funcțiune [11, p.247].
Această modalitate de finanțare determină și dezavantaje, legate în primul rînd de costul de finanțare ridicat (ceea ce impune obținerea unei rentabilități cel puțin acoperitoare) precum și de faptul că afectează autofinanțarea viitoare datorită obligațiilor periodice de plată, iar neachitarea unei rate atrage după sine pierderea bunului și obligația de plată a tuturor ratelor restante (în perioada actuală foarte multe firme sunt puse în imposibilitatea de a-și achita ratele la bunurile achiziționate în sistem leasing).
De asemenea, spre deosebire de creditul bancar, în cazul leasingului, transferul dreptului de proprietate se realizează după achitarea ultimei rate, și deoarece locatorul are un risc mai mic decît alte surse de finanțare utilizate, cu cît firma care solicită finanțare este mai riscantă, cu atît mai puternic este motivul furnizorului de finanțare să propună o tranzacție de leasing și nu un împrumut.
Reieșind din specificul său economic, leasingul reprezintă plasarea mijloacelor în capitalul de bază cu scopul ulterioarei rambursări. Punînd la dispoziție elementele capitalului de bază, proprietarul obține o recompensă sub formă de comision, la un termen prestabilit (scadența) – în acest fel asigurînd principiul de plată. Astfel, în conformitate cu conținutul sau, leasingul corespunde cu relațiile de credit și pastrează particularitățile operațiunii de creditare, iae dacă leasingul va fi analizat ca operațiune de transmitere a proprietății în folosință temporară și care respectă condițiile de: urgență, rambursare și de plată, atunci va putea fi clasificat ca un credit de marfă în fondurile de bază. De aceea, în sens economic, leasingul – este creditul acordat de catre locator arendașului sub formă de proprietate transmisă spre utilizare.
Leasingul poate fi:
operațional, prin care locatorul finanțează și întreține mijlocul fix;
financiar sau de capital, prin care mijlocul fix este complet amortizat pe durata de viață a locației.
contracte de vînzare și leaseback, prin care o firmă vinde celeilalte părțu contractante un mijloc fix în locație pentru o perioadă specificată și în condiții specificate. [15, p.47].
Leasingul financiar este un raport juridic între trei părți, care invocă două contracte. Societatea de leasing în baza contractului de vînzare-cumpărare încheiat cu furnizorul cumpără obiectul ales de utilizator, iar în baza contractului încheiat între firma de leasing și utilizator (contractul de leasing financiar), obiectul este dat în posesia și folosința utilizatorului.
Leasingul financiar acordă utilizatorului posibilitatea ca la sfîrșitul contractului de leasing să opteze pentru una dintre urmatoarele trei posibilități:
achiziția bunului la o valoare reziduala negociata de parti;
prelungirea contractului de leasing, prin renegocierea conditiilor contractuale
returnarea bunului in patrimoniul firmei de leasing
Părțile contractante pot stabilii ca la expirarea contractului de leasing, în urma depunerii unei sume denumite valoare reziduale, utilizatorul poate să obțină dreptul de proprietate asupra bunului folosit.
Raportul dintre furnizorul obiectului și utilizator se manifestă prin faptul că firma de leasing cedează utilizatorului toate drepturile ce îi revin din achiziția obiectului.
Cît despre leasing-ul operațional presupune că locatorul achiziționează proprietatea pe propriul risc și o transmite utilizatorului în calitate de obiect al leasing-ului contra unei sume specificate, pentru o perioadă determinată de timp și în anumite condiții de posesiune și folosință temporară. Perioada pentru care proprietatea este transferată în leasing este determinată în baza contractului respectiv.
La expirarea termenului, cu condiția că utilizatorul a plătit suma totală, care a fost stabilită în contractul de leasing, obiectul supus leasing-ului este reîntors în posesia locatorului. Un detaliu important în această privință este faptul că, în cazul leasing-ului operațional, lipsește obligația utilizatorului de a cumpăra proprietatea dată în leasing de la un anumit vânzător în conformitate cu instrucțiunile locatarului. În acest caz, utilizatorul nu are dreptul să solicite transferul dreptului de proprietate asupra bunului supus leasing-ului. În asemenea mod, proprietarul primește posibilitatea de a transmite obiectul în leasing în mod repetat, până când obiectul nu se va deprecia.
Iar Leaseback-ul diferă de leasingul obișnuit prin faptul că utilizatorul poate apărea și în calitate de vânzător al proprietății oferite în leasing. Adică organizația ia în leasing echipamente (sau alte bunuri), care inițial i-au aparținut. În consecință, în cazul situației de leaseback, între locator (societatea de leasing) și organizație sunt încheiate două contracte: de cumpărare-vânzare a bunurilor și de predare în leasing. Ambele documente sunt semnate în același timp, pentru ca niciuna dintre părțile implicate în operațiune să nu rămână fără echipamente sau instalații.
Leaseback-ul este destinat pentru acoperirea lipsei activelor curente în cadrul activității companiei. Avantajul evident al leaseback-ului este faptul că proprietatea organizației (de exemplu, echipamentele) poate fi încă utilizată în procesul de producție. Și, în același timp, organizația, vânzând această proprietate altei companii prin leasing, primește o anumită sumă de bani pentru diverse cheltuieli.
De asemenea leaseback-ul în primul rând prezintă interes companiilor care se confruntă cu dificultăți în privința resurselor financiare. Acestor companii le este convenabil să vândă proprietatea unei companii de leasing, în același timp, să încheie un contract de leasing și să continue să folosească proprietatea. În rezultatul tranzacției, utilizatorul obține mijloacele necesare și folosește căile legale pentru a minimiza impozitele impuse întreprinderii sale. Achitând prețul specificat în contractul de leaseback, întreprinzătorul primește înapoi dreptul de proprietate asupra bunurilor sale.
Analizând dintr-o perspectivă generală, leaseback-ul poate fi comparat cu darea creditului cu garanție. Diferența constă în faptul că pentru utilizator, cheltuielile prevăzute de contractul de leasing, de regulă, sunt mai mici decât procentele obținute din creditele bancare. În plus, datorită optimizării impozitărilor fiscale, leaseback-ul poate fi mult mai profitabil decât un credit pentru client.
Un warant este o opțiune emisă de o corporație care dă deținătorului dreptul de a cumpăra un număr de acțiuni ale companiei la un preț specificat. În general, warantele sunt atașate unei emisiuni de obligațiuni, acțiuni preferențiale sau acțiuni comune. warantele sunt detașabile de emisiunea titlurilor de valoare și sunt tranzacționate separat. Warantele atașate unei emisiuni de obligațiuni corporative sau acțiuni preferențiale stimulează investitorii să cumpere titlurile de valoare asociate la o rată a dobînzii mai mică, decît ar fi altfel necesar. [15, p.48].
Obținerea de warante împreună cu obligațiunile sau acțiunile preferențiale permite investitorilor să participe la creșterea companiei – dacă aceasta va crește și va prospera. De aceea ei sunt dispuși să accepte o rată mai mică a cuponului la obligațiuni. Astfel, o obligațiune cu warante are anumite caracteristici ale obligațiunilor și ale acțiunilor. Ea este un titlu de valoare hibrid care oferă managerilor financiar oportunitatea de a extinde mixul de titluri de valoare ale firmei și de a atrage un grup mai mare de investitori.
Programe de finantare cu destinație specială. Firmele pot avea acces la diferite programe de finanțare nerambursabil și în calitate surse potențiale de finanțare sunt programele Uniunii Europene, cele ale Guvernului Republicii Moldova, și altele, astfel încît esența este că prin astfel de resurse, ce nu mai trebuie returnate, se pot implementa proiecte la un nivel mult mai mare decât dacă s-ar folosi resursele proprii și în condiții financiare mai bune decat la folosirea unor credite.
Avantaje ale finanțărilor nerambursabile:
este păstrată independența și autonomia financiară a organizației;
raportul de rentabilitate al unei investiții este mult mai mare.
Dezavantaje ale finanțărilor nerambursabile:
acces dificil (fondurile se acordă pe baza unei documentații foarte bine puse la punct, care
presupune de obicei apelarea la un consultant financiar);
control strict al modului de utilizare a fondurilor de către finanțatori, inclusiv prin colaborare cu alte instituții de specialitate (Curtea de Conturi etc.) [8, p.23].
Iar fondurile de capital de risc, sunt surse de finanțare specializate în cadrul proiectelor investiționale, al căror risc de eșec este mai înalt, dar cazurile de succes fiind totuși suficiente pentru a compensa pierderile. Fondurile de risc investesc în capitalul firmei în calitate de acționar minoritar și își retrag participarea după o perioadă de aproximativ 3-5 ani, timp în care firma își consolidează pozițiile. Ele câștigă din diferența dintre valoarea acțiunilor în momentul efectuării investiției și cea obținuță în momentul retragerii lor din participare.
Principalele avantaje ale acestei forme de finanțare sunt:
– primirea unei infuzii de capital pentru o perioadă îndelungată, timp în care nu trebuie plătite dobânzi (nici dividendele nu sunt o prioritate a acestui tip de fond);
– primirea unei sume care nu figurează în evidențele firmei ca datorii, ci ca surse financiare proprii – prin urmare, gradul de îndatorare a firmei nu este afectat;
– odată cu banii, fondul aduce și consilierii săi, care asistă întreprinzătorul în managementul firmei;
– păstrarea controlului majoritar asupra capitalului firmei;
– existența unui semnal privind viabilitatea firmei pe termen mediu.
Există și dezavantaje ale acestei forme de finanțare, cum ar fi:
– dificultatea de obținere a acestor fonduri (în general, în economiile dezvoltate, se apreciază că numai 1% din cererile de finanțare sunt aprobate);
– necesitatea de a participa cu fonduri proprii considerabile la afacere (fondurile de risc sunt, de regulă, acționari minoritari);
– implicarea unui partener extern în managementul firmei;
– necesitatea unor eforturi suplimentare privind prezentarea regulată a situatiei firmei către fondul de investitii;
– necesitatea găsirii unei surse alternative de finanțare în momentul retragerii fondului de risc și posibilitatea interpretării acestei retrageri ca un semnal negative privind activitatea firmei. [12, p.15].
În concluzie putem spune că fiecare firmă își allege mecanismul de finanțare ce i se potrivește cel mai bine, fie mai mult folosește surse proprii, fie surse atrase, cel mai important este să se respecte condițiile contractuale și sa se ia în considerație costurile suportate.
Capitolul II. Particularitățile mecanismelor de finanțare pe termen lung la întreprinderea S.R.L „Glorinal”
2.1. Analiza surselor de finațare ale întreprinderii.
În cei 16 ani de activitate, compania „Glorinal” este unul dintre lideri pe piața de profil și face parte din topul celor mai buni angajatori din țară. Are în cont peste 3000 de apartamente și un număr total de peste 50 de obiecte construite, inclusiv complexe locative, de menire social-culturale, spații comerciale, stadioane, sedii de ambasade, mănăstiri. Îmbinînd calitatea serviciilor prestate, cele mai performante tehnologii și idei arhitecturale moderne, operativitatea lucrărilor și respectarea angajamentelor luate, „Glorinal” a crescut în acești ani, și-a creat un nume și a obținut încrederea clienților.
Societatea cu Răspundere Limitată „Glorinal” reprezintă o companie a cărei gen de activitate ca bază sunt „construcții de clădiri, construcții inginerești și rețele tehnico-edilitare, reconstrucții”. Astfel, ea are o structură organizatorică deosebită, ce-i asigură buna funcționare și coeziunea între toate departamentele întreprinderii, acest fapt conferindu-i și un statut pe piața construcțiilor din Republica Moldova.
Forma organizatorico-juridică a entității date este Societate cu Răspundere Limitată “Glorinal”, denumită în continuare “Societate”, iar Statulul companieie este prezentat în Anexa 1. Societatea poartă răspundere pentru obligațiile sale numai în limitele patrimoniului său. Societatea nu portă răspundere pentru obligțiile asociatului. Asociatul Societății poartă răspundere pentru obligațiile Societății numai în limitele cotelor lor depuse la capialul social. Iar asociatul, care nu și-a depus integral cotele, poartă răspundere pentru obligațiile Societății și cu partea nedepusă a cotelor respective. Sediul Societății este Republic Moldova, mun. Chișinău, str. Arbore Zamfir, 15.
Societatea desfășoară următoarele genuri de activitate:
Construcții de clădiri și constrcuții inginerești și rețele tehnico-edilitare, reconstrucții, consolidări, retaurări;
Publicitate;
Prestarea serviciilor în domeniul informaticii;
Comerțul cu ridicata al materialelor lemnoase, al materialelor de construcție și echipamentului sanitar;
Activitatea de proectare pentru toate categoriile de construcții, pentru urbanism și (sau) inginerie, reconstrucții, restaurări.
Compania are o experiență vastă în executarea lucrărilor de construcție, iar palmaresul celor deja executate este impresionant. Pe perioada de activitate “Glorinal” a dat dovadă de o dezvoltare dinamică, a construit și a dat în exploatare mai bine de 50 de obiecte, inclusiv complexe locative, obiecte de menire socio-culturale, spații comerciale ș.a. Au fost construite peste 2500 apartamente cu
suprafața totală de 200 mii m².
Astfel, printre proiectele finisate putem nominaliza următoarele complexe locative:
Complexul Nisporeni ce este alcătuit din două blocuri locative cu 5 nivele, amplasat în orașul Nisporeni pe str. Pacii-3.
Complexul „Mircea cel Bătrîn 42” – un complex locativ cu 16 etaje, situat în sectorul Ciocana
al capitalei.
Complexul „Sadoveanu” amplasat într-un loc liniștit, nu departe de zona verde a sectorului Ciocana alcătuit din 64 apartamente, 26 garaje, 52 încaperi auxiliare.
Complexul «Testemițanu»se găsește în unul din cel mai prestigios sector al municipiului – Centru. Un obiect amplu al companiei „Glorinal”, care constituie 7 blocuri locative cu un număr total de 245 apartamente, parcare subterană cu două nivele, ogradă amenajată.
Complexul «Mircea cel Bătrîn» este constituit din 4 blocuri locative cu 9 nivele amplasat în miezul sectorului Ciocana.
Complexul ”Valea Trandafirilor”, situat în apropierea parcului cu același nume, este unul dintre cele mai de amploare proiecte ale companiei, care se află într-o zona ecologic pură.
Pe o suprafața de 3,5 hectare de pământ au fost efectuare lucrări de construcție a 1200 apartamente. Circa 100 000 m.p. de spațiu locativ, spații comerciale.
Complexul „Hajdeu” este situat chiar în centrul capitalei, pe strada Hajdeu, într-un loc liniștit nu departe de bulevardul Ștefan cel Mare.
Complexul din strada Colina Pușkin, edificat în anul 2004, însumează 70 de apartamente cu o suprafață totală de 8100 m.p., cu parcare subterană pentru 78 automobile și 6 oficii.
Compexul „Melestiu” acesta este situat în centrul capitalei și conține 4 blocuri locative cu 105 apartamente.
Așadar, sursele de finanțare pe termen lung ale acestei companii sînt extreme de importante și în dependență de mecanismul folosit compania poate să atragă mai mulți clienți și să-și micșoreze cheltuielele suportate. Pentru a-și desfășura activitatea această societate are deschis la bancă un cont provizoriu și pentru a-și asigura activitatea deține depozite la bancă in diferite valute. Iar în scopul asigurării accesibilității clienților la apartamentele construite, compania Glorinal colaborează activ cu banca comercială Moldova Agroindbank.
Formarea patrimoniului necesar pentru desfășurarea activității e conomico-financiare a întreprinderii se efectuează pe seama diferitor surse de finanțare. Aprecierea surselor de finanțare ale întreprinderii pornește de la aprecierea generală a structurii lor, ceea ce este prezentat în tabelul 2.1.1, care arată evoluția pasivelor întreprinderii S.R.L. „Glorinal”.
Tabelul 2.1.1
Analiza evoluției în dinamică a componenței și structurii surselor de finanțare a întreprinderii S.R.L. „Glorinal”, pentru anii 2010-2012.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor din Raportul Financiar (Anexa 3-5).
Informația din tabelul 2.2.1 demonstrează că întreprinderea dispune de o mărime pozitivă a capitalului propriu, valoarea căruia crește de la 57303237 lei în 2010 la 105877572 lei în anul 2012, pe seama majorării profitului nerepartizat cu 1.17 % comparativ cu 2010 și cu 84.76 % comparativ cu 2010, această majorare a capitalului fiind o cerință a băncii. Însă din cauză că întreprinderea este în perioada construcției a mai multor obiecte, ponderea capitalului propriu în total pasiv este doar de 25 %, respectiv tendința de creștere a datoriilor, în caz că nu vor fi achitate la timp, poate mări riscul insolvabilității generale. De asemenea se apreciază pozitiv diminuarea datoriilor pe termen lung, respectiv comparativ cu 2011, ele scad cu 7.58 % iar comparativ cu 2010 scad cu 31.77 %, ceea ce se datorează achitării creditelor bancare pe termen lung și a diminuării datoriilor privind arenda pe termen lung. Așadar, în 2011 suma creditului bancar atinge valoarea de 100979592 lei, iar în 2012 scade brusc cu 14.25 %, pe motiv că o parte din credite bancare au fost achitate. Respectiv, conform punctului 3 ”Starea și modificarea datoriilor pe termen lung” din Raportul financiar al companiei S.R.L. ”Glorinal”, se constată că datoriile aferente creditelor bancare pe termen lung sunt convertibile și au termenul de achitarea de la 2 la 3 ani, și doerace în 2012 au avut loc majorări în valoare de 54404072 lei, iar diminuări de 68790068 lei, are loc micșorarea datoriilor. La fel și datoriile pe termen lung calculate s-au diminuat de la an la an, astfel de la 304180772 lei în 2010, ajunge la 188632034 lei, ceea ce reprezintă aproximativ 38%, acest fapt se datorează faptului că obiectele procurate în leasing au fost trecute totalmente în gestiunea întreprinderii, deoarece termenul de achitarea a datoriilor financiare pe termen lung este de la 3 la 5 ani. Tot în cadrul acestui cont se inlud și Finanțările și încasările cu destinație specială, ce reprezintă la compania S.R.L. „Glorinal” ca un fond de investiție în care se acumulează sumele de mijloace bănești achitate de către persoanele fizice ce procură apartamentele companiei în rate, acestea fiind ca avansuri însă care nu conțin TVA.
Totodată se observă o majorare a datoriilor pe termen scurt, ceea ce se datorează majorării considerabile a datoriilor pe termen scurt calculate, constituind în anul 2012-6461816 lei, respectiv comparativ cu 2011 a crescut cu 116.21 % iar comparativ cu 2010 creșterea este de 213.41 %, ceea ce se datorează majorării datoriilor privind asigurările și a datoriilor privind decontările cu bugetul. Iar datoriile comerciale nu au o influență atit de majoră deoarece în 2012 comparativ cu 2011, ele au crescut cu 27.72 %, ceea ce se datorează măririi datoriilor pe termen scurt privind facturile comerciale și avansuri pe termen scurt. Din aceste motive S.R.L. „Glorinal”, trebuie sa achite la timp datoriile privind asigurările și datoriile privind facturile comerciale, pentru a nu înrăutăți relațiile cu furnizorii. Urmărind figura nr. 2.1.2 Dinamica surselor de finanțare, se observă că ponderea cea mai mare din totalul pasivului întreprinderii, o ocupa datoriile pe termen lung, însă este înbucurător faptul ca ele sunt în scădere deoarce are loc achitarea unor credite, și creșterea capitalului propriu, dar acest fapt că datoriile prevalează arată dependența companiei de factorii externi, ceea ce poate aduce la insolvabilitate.
Un obiectiv important al companie ar trebuie sa fie diminuarea datoriilor pe termen lung și majorarea capitalului propriu.
Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii ”Glorinal” S.R.L.
Figura nr. 2.1.2 Dinamica surselor de finanțare
Pentru a analiza influența structurii surselor de formare a patrimoniului întreprinderii asupra stabilității financiare a întreprinderii sau, cu alte cuvinte, a gradului de dependență a firmei de sursele atrase și împrumutate, se vor calcula un șir de indicatori, care în literatura de specialitate se numesc coeficienți ai structurii capitalului, independeței financiare, de acoperire, de solvabilitate, de îndatorare sau coeficienți ai capacității de plată. Capacitatea de plată reflectă posibilitatea întreprinderii de a achita toate datoriile: atît cele curente cît și cele pe termen lung. Astfel, în scopul analizei structurii pasivelor se calculează și se analizează un șir de rate, printre care:
Coeficientul de autonomie (Capital Propriu / Pasiv Total),
Coeficientul de atragere a surselor împrumutate (Datorii Totale / Pasiv Totatl),
Coeficientul corelației între sursele împrumutate și proprii (Datorii Totale / Capital Propriu),
Rata solvabilității generale (Pasiv Total / Datorii Totale),
Rata generală da acoperire a capitalului propriu si alți indicatori ai structurii financiare a întreprinderii (Pasiv Total / Capital Propriu).
Tabelul 2.2.2
Analiza ratelor ale structurii pasivului întreprinderii pentru anii 2010-2012.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor din Raportul Financiar (Anexa 3-5).
Datele tabelului 2.2.2 atestă nivelul destul de înalt al dependenței financiare a entității de sursele împrumutate atrase. Aceasta rezultă din faptul că în structura pasivelor prevalează sursele atrase
de finanțare.
Astfel, coeficientul de autonomie reflectă, pe de o parte, cota capitalului propriu în suma totală a surselor de finanțare, iar pe de altă parte- ponderea patrimoniului format pe seama mijloacelor proprii în suma totală a activelor întreprinderii. Deoarece acest indicator se folosește în aprecierea credibilității clientului, putem spune că la S.R.L. „Glorinal” el nu atinge nivelul de siguranță care după părerea specialiștilor este de 0.5, și la această companie în 2010 el reprezintă în 0.11, dar totuși este în creștere ajungînd la 0.25 în 2012. Respectiv, putem spune că conducerii îi va fi greu de a obține creditele necesare fără mărirea prealabilă a capitalului propriu, în particular a celui social. Sau creditorii vor acorda credit cu condiții mult mai dure (gajul, garanția terților). Cît despre coeficientul de atragere a surselor împrumutate ce caracterizează structura surselor de finanțare a activelor din punct de vedere al cotei surselor împrumutate, acesta este destul de înalt, chiar dacă se observă o mică descreștere ajungînd de la 0.89 in 2010 la 0.75 în 2012, și îi conferă întreprinderii un grad de nesiguranță.
Analizînd coeficientul de corelație dintre sursele împrumutate și cele proprii se poate de afirmat faptul că suma mijloacelor atrase revenită la 1 leu capital propriu este de 7.68 lei în 2010, dar ceea ce se apreciază pozitiv este faptul că indicatorul dat scade pînă la 2.97 în anul 2012, însă situația financiară a companiei este riscantă.
Gradul de acoperire a surselor împrumutate cu activele totale de care dispune entitatea întruchipează rata solvabilității generale, ce constituie un raport de practic 1/1, pe cînd nivelul minim al acestuia este de 2/1, de aceea putem spune că situația întreprinderii e rea, constituind în anul 2010 – 1.13, în 2011-1.32 și în 2012-1.33. Calculînd rata generală de acoperire a capitalului propriu, concluzionăm următoarele, că primele 100% din activele întreprinderii se finanțează pe seama surselor proprii, iar celelate 200 % din anul 2012, prin atragerea mijloacelor împrumutate. Faptul că aceată rata este în descreștere arată că întreprinderea a întreprins ceva pentru a ameliora situația, însă ea totuși se află într-o situație dificilă privind independența financiară.
De obicei, în procesul desfășurării activității economico-financiare întreprinderea pe lîngă folosirea capitatlului propriu apelează și la surse străine de finanțare. Astfel, mărimea, componența și evoluția acestor datorii apărute, determină în mod direct stabilitatea situației financiare și dependența întreprinderii de partenerii de afaceri. În vederea analizei datoriilor se face analiza structurală a datoriilor și analiza datoriilor în baza ratelor.
Deci, la următoarea etapă, în tabelul 2.2.3 se efectuează o apreciere a gradului de stabilitate a surselor de finanțare și a gradului de îndatorare pe termen lung. În acest scop se calculează și se interpretează următoarele rate:
rata stabilității financiare (Capital Permanent/Pasiv Total),
rata de îndatorare pe termen lung față de capitalul permanent (Datorii pe termen lung/Capital Permanent),
rata de autofinanțare a capitalului permanent (Capital Propriu/Capital Permanent),
coeficientul de levier financiar (Datorii pe termen lung/Capital Propriu),
rata de îndatorare pe termen lung față de capitalul social (Datorii pe termen lung/Capital Statutar),
rata de acoperire a datoriilor pe termen lung cu capitalul social (Capital Statutar / Datorii pe termen lung).
Tabelul 2.2.3
Analiza gradului de stabilitate a surselor de finanțare a companiei, pe perioda 2010-2012.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor din Raportul Financiar (Anexa 3-5).
Din informațiile prezentate în tabelul 2.2.3 rezultă că sursele de finanțare a entității se caracterizează printr-un grad destul de înalt al stabilității: capitalul permanent alcătuind o parte preponderentă din totalul pasivelor mai mare de 90 %. Acest grad fiind în descreștere de la an la an, respectiv din 2010 pînă în 2011 descrește cu 0.01, iar pînă în 2012 descrește cu 0.03, ceea ce se datorează diminuării datoriilor pe termen lung. De asemenea este de menționat faptul că S.R.L. „Glorinal” are o rată de îndatorare pe termen lung față de capitalul permanent foarte înaltă chiar dacă ajunge să descrească de la 87 % la 72 %, acest fapt reprezentînd că entitatea economică are riscul potențial de a nimeri sub influența externă, care nu poate fi controlată de conducerea firmei sau proprietarii ei, deoarece cu mult depășește nivelul de siguranță care după părerea a mai multor savanți este de 30 %. De aceea este necesară stoparea atragerii suplimentare a mijloacelor împrumutate pe termen lung, astfel finanțarea suplimentară făcîndu-se pe seama surselor proprii (aporturilor suplimentare ale fondatorilor).
Capacitatea firmei de a contracta în caz de necesitate noi împrumuturi, asigurînd totodată un anumit nivel de garanții pentru creditorii cu privire la posibilitatea recuperării sumelor împrumutate reprezintă rata de autofinanțare a capitalului permanent, astfel, observăm că aceast indicator nu ajunge la nivelul de siguranță de 60% datorită faptului că capitalul propriu nu este îndestulător, chiar dacă se constată o creștere a acestui coeficient față de anul 2010 cu 0.16 și față de 2011 cu 0.02. Cît despre coeficientul de levier financiar, acesta cu mult depășește nivelul critic unitar, mai ales în anul 2009, dar se apreciază pozitiv faptul ca indicatorul dat descrește în anul 2012 cu 4.44, constituind 2.60. Astfel se constată gradul înalt de dependență a întreprinderii de atragerea a surselor împrumutate pe termen lung.
Pentru a evalua riscul de faliment al entității economice, se va analiza rata de îndatorare pe termen lung față de capitalul social și rata de acoperire a datoriilor pe termen lung cu capitalul social. Acești indicatori caracterizează capacitatea firmei de a contracta, în caz de necesitate, noi împrumuturi pe termen lung. Rata de îndatorare pe termen lung față de capitalul social este peste limita normală fiind în 2011 de 45.17, chiar dacă a scăzut din 2010 pînă în 2012 cu 21.04. Respectiv rata de acoperire a datoriilor pe termen lung cu capitalul social, este foarte mică ajungînd în 2011 la doar 0.022, ceea ce accentuează faptul că capitalul social nu este îndestulător pentru a acoperi în caz de necesitatea datoriile pe termen lung.
Așadar pentru ca S.R.L. „Glorinal” să nu întîmpine dificultăți privind atragerea creditelor bancare sau achitarea datoriilor sale, ea trebuie sa-și mărească în primul rînd capitalul social, pentru ca să nu fie dependentă de sursele de finanțare împrumutate.
2.2. Organizarea și derularea mecanismului de finanțare pe termen lung al întreprinderii
Mecanismul de finanțare pe termen lung reprezintă unul din procesele cele mai importante în cadrul unei întreprinderi deoarece de alegerea surselor de finanțare depinde întregul proces operațional al entității, ceea ce în viitor va contribui la determinarea costului de producție, va influența cheltuielele, veniturile cît și profitul entității. Din acest motiv trebuie de analizat organizarea și derularea mecanismului de finanțare pe termen lung al întreprinderii.
În continuare vom analiza organizarea și derularea mecanismului de finanțare pe termen lung al întreprinderii ”Glorinal” S.R.L. , ce începe de la schema generală prezentată în figura 2.2.1.
Sursa: Elaborat de către autor în baza rapoartelor financiare a întreprinderii ”Glorinal” S.R.L.
Figura nr. 2.2.1 Finanțarea întreprinderii pe termen lung
Sursa de bază de finanțare pe termen lung a unei entități economici este capitalul propriu, ceea ce-i asigură stabilitate economică și independență față de factorii externi. La compania S.R.L ”Glorinal” dintre sursele proprii de finanțare fac parte: capitalul statutar, profitul nerepartizat a anilor precedenți și profitul net al perioadei de gestiune.
Principalele avantaje oferite de finanțarea din surse proprii sunt:
– constituie un mijloc sigur de finanțare, o sursă independentă și stabilă de fonduri;
– autonomia financiară asigurată prin autofinanțare permite întreprinderii independența de gestionare față de organismele financiare și de credit;
– asigură întreprinderii un mare grad de libertate privind dezvoltarea investițiilor, cu condiția realizării unor investiții utile, profitabile;
– permite frînarea îndatorării și implicit reducerea cheltuielelor financiare;
– permite măsurarea randamentului capitalurilor proprii, respectiv a rentabilității financiare;
– reprezinta factorul hotarâtor în asigurarea accesului pe piata de capital si atragerea de noi capitaluri din afara întreprinderii. [7, p.171]
Cu toate aceste avantaje oferite de autofinanțare, nu trebuie exagerat în aceasta direcție deoarece în situația în care rentabilitatea economică a întreprinderii este superioară ratei dobînzii practicată pe piața financiară, cu cît raportul dintre capitalul împrumutat și capitalul propriu este mai mare, cu atît randamentul financiar al întreprinderii crește.
Finanțarea din contul capitalului statutar al întreprinderii, are loc odată cu fondarea entității economice S.R.L. ”Glorinal”.
Conform Legii privind societățile cu răspundere limitată, aportul asociatului la capitalul social al societății este prezumat a fi în numerar, dacă actul de constituire nu prevede altfel și pînă la data înregistrării de stat a societății, fiecare fondator trebuie să verse în numerar în contul societății cel puțin 40% din suma aportului subscris, dacă legea sau actul de constituire nu prevăd o proporție mai mare. Fiecare asociat trebuie să verse integral aportul subscris în cel mult 6 luni de la data înregistrării societății Iar dreptul societății de a reclama aportul de la asociat se prescrie în termen de 3 ani de la înregistrarea de stat a societății. În calitate de aport la capitalul social pot fi bunuri, inclusiv drepturi patrimoniale, și bani.
Aportul la capitalul propriu corespunde, fie fondurilor inițiale avansate de proprietari pentru constituirea întreprinderii, fie fondurilor adăugate cu ocazia creșterii capitalului. Aceste aporturi se efectueaza, fie în natura: cedarea catre întreprindere de mobile, materiale, active necorporale, fie în bani lichizi sau numerar.
În contrapartidă, aportorii de fonduri sunt recunoscuți ca participanți la capitalul întreprinderii, adică sunt proprietari ai unei părți a capitalului, situație care le conferă statutul de asociați.
Dar în toate cazurile, proprietarul unei fracțiuni a capitalului are recunoscute trei drepturi. Pe de o parte, el benefciază de un drept de participare, sau forme și grade diverse, la luarea deciziilor în ceea ce priveste întreprinderea. Pe de altă parte, el beneficiază de un drept asupra unei cote-părți din eventualele beneficii. În sfîrșit, el păstrează posibilitatea de a primi o parte din patrimoniul întreprinderii în cazul dizolvării acesteia. Creșterile de capital prin aport în numerar și în natură contribuie efectiv la finanțarea întreprinderii atunci cînd sunt resurse noi de care beneficiază întreprinderea, ceea ce contribuie la o stabilitate și prezintă una din căile autofinanțării.
Compania ”Glorinal” are doi fondatori: Chirică Vasile Ion ce deține 95% din tot capitalul statutar și Vîrlan Sergiu Vasile ce deține doar 5%. Inițial acești fondatori au depus o parte din fondul social în mijloace bănești și o parte în natură, dar mai exact în utilaje și echipament tehnic pentru derularea procesului de construcție a noilor clădiri, așa cum conform Legii cu privire la societățile cu răspundere limitată, obiect al aportului în natură poate fi orice bun aflat în circuitul civil și este indicat în actul de constituire și fac obiectul aportului în natură devin proprietate a societății. În figura 2.2.2 Aportul în natură a fondatorilor, este prezentat tabelul unde sunt enumerate utilajele, echipamentele, mijloace de transport, baze de producție, ce au fost depuse de către fondatori ca capital social.
Sursa: Baza de date a întreprinderii ”Glorinal” S.R.L.
Figura nr.2.2.2 Aportul în natură al fondatorilor
Cu toate acestea, autofinanțarea are o serie de limite, derivate din faptul că orice alte categorii de finanțare a firmei în afara autofinanțării se bazează, de fapt, pe așteptările privind crearea unei capacități de autofinanțare viitoare. Aceste limite se exprimă prin faptul că, unele firme pot avea o mare capacitate de autofinanțare dar să nu necesite finanțări mari, în timp ce alte firme să se confrunte cu fenomenul inversat. Din acest motiv, autofinanțarea nu asigură o întîlnire reală dintre capacitatea de finanțare și nevoia de finanțare, ceea ce, la nivelul economiei naționale poate produce unele dezechilibre. În plus, capacitatea de autofinanțare poate fi extrem de fluctuantă în timp, din motive care nu sunt imputabile firmei în cauză, ci mediului economic în care ea își desfășoară activitatea.
Din punct de vedere dinamic, ciclul de acumulare și repartizare a resurselor bănești ale firmei, din care se va alimenta autofinanțarea poate fi descris astfel (figura nr. 2.2.3):
Figura nr. 2.2.3 Ciclul de acumulare și repartizare a resurselor bănești ale firmei
O altă sursă importantă de finanțare a companiei S.R.L ”Glorinal” , care face parte din autofinanțare este profitul nerepartizat al anilor precedenți și profitul net a perioadei de gestiune.
Derularea mecanismului de finanțare pe termen lung prin intermediul profitul, reprezintă însăși procesul de repartizare a profitului, obiectivul principal fiind armonizarea intereselor întreprinderii cu cele ale fiecărui asociat, salariat și ale întregii societăți. În acest sens, prezintă însemnătate stabilirea unui raport rațional, echilibrat, între partea din profit ce rămâne la dispoziția întreprinderii pentru autofinanțare, partea care se acordă acționarilor și salariaților sub formă de dividende și, respectiv, participare la profit, și cea care se varsă bugetului de stat pentru satisfacerea nevoilor generale ale societății.
Repartizarea profitului net trebuie să răspundă unor cerințe multiple, variabile în spațiu și timp, care, în același timp, să satisfacă dezideratul ,,profituri utilizate cât mai eficient’’. Problematica repartizării profitului este corelată cu unele componente structurale ale politicii
financiare ale întreprinderii ”Glorinal” cum ar fi: politica de autofinanțare, politica de rambursare a creditelor și politica de dividende. Prin politica de autofinanțare, entitatea economică are interesul să asigure resursele necesare unor plasamente pe termen lung care să permită expansiunea și perfecționarea tehnologiilor. Expansiunea presupune contrucția noului complex „M.Sadoveanu”, ce este situat într-o zonă verde și liniștită a sectorului Ciocana și a cărui construcție a început deja în a doua jumate a anului 2011, și se preconizează a fi finalizată în anul 2016.
Profitul constituie, totodată, și o resursă care asigură rambursarea datoriilor, motiv pentru care o parte din acesta este destinat creșterii surselor proprii de finanțare, cît și pentru majorarea capitalului statutar ca o cerință a băncii comerciale ce creditează întreprinderea. În același timp, și nu în ultimul rînd, din profit se va asigura și acoperirea costului capitalului propriu evaluat prin intermediul dividendelor.
În prezent, profitul net odată stabilit la nivelul întreprinderii urmează să fie repartizat pe destinații
potrivit legislației. Societatea distribuie anual profitul net înregistrat după achitarea impozitelor și altor plăți obligatorii, și se plătește asociaților în formă bănească, în decurs de 30 de zile de la data adoptării hotărîrii privind distribuirea acestuia, dacă adunarea asociaților nu a stabilit un alt termen. [20]
La nivelul întreprinderii date, în sfera achitării unor sume bănești din profitul net, se pune întrebarea de a repartiza și plăti asociaților o parte din profitul net, sau de a fi reținut în întreprindere pentru reinvestire. Adunarea Generală a Asociaților este cea ce hotărăște repartizarea profiturilor societățoo. La momentul actual obiectivul principal al companiei constituind reinvestirea în companie, deoarece se are în vedere construcția noilor complexe, ce vor aduce în viitor venituri majore. Deoarece întreprinderea este îndatorată, la bănci, ea se confruntă cu restricții în repartizarea profitului în sensul că, mai întâi, trebuie să-și asigure resursele necesare stingerii obligațiilor curente.
Pornind de la interesele asociaților, întreprinderea, prin politica promovată, trebuie să satisfacă cel puțin două cerințe: una legată de stabilitatea sumei beneficiilor distribuite iar a doua, de formularea unei politici credibile pentru investitori.
Printre sursele externe de finanțare ale întreprinderii S.R.L ”Glorinal” cele mai importanet sunt leasingul și creditul bancar cît și finanțările cu destinație specială.
Pentru derularea mecanismului de finanțare prin leasing, trebuie să existe locatorul, care reprezintă compania de leasing și în cazul întreprinderii ”Glorinal” aceasta este Î.C.S. ”Raiffeisen Leasing” SRL face parte din grupul bancar austriac ”Raiffeisen” și are ca unic acționar societatea ”Raiffeisen Leasing” I.F.N. S.A. din România, cît și locatar, ce este compania beneficiară ”Glorinal”.
Leasingul pe care-l folosește compania S.R.L ”Glorinal” este cel financiar, care persupune că
riscurile și beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul încheierii contractului de leasing, iar părțile au prevăzut expres că la expirarea contractului de leasing se transferă întreprinderii dreptul de proprietate asupra bunului. În figura de mai jos este prezentată schema derulăriileasingului financiar.
Livrarea obiectului de leasing
Plățile de leasing
Planul de afaceri pentru semnarea contractului de leasing
Sursa: Elaborat de către autor
Figura 2.2.4 Schema leasingului financiar
Deoarece utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar prețul de cumpărare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piață) pe care acesta o are la data la care opțtiunea poate fi exprimată. Entitatea economică practică să ia în leasing automobile, cu o perioadă de stingere a leasingului de 3 ani și la o rată de 12,5%.
Raiffeisen Leasing finanțează autoturisme noi pentru S.R.L ”Glorinal” cu următoarele condiții:
Tabelul 2.2.1
Condițiile acordării leasingului financiar.
Sursa: http://www.raiffeisen-leasing.md/
Pe parcursul derulării operațiunii de leasing, compania ”Glorinal” trece prin cîteva etape importante și trebuie să pregătească pentru examinarea posibilității finanțării solicitate și semnarea contractului, un șir de documente :
– Cerere de finanțare ;
– Statutul societății cu modificările ulterioare (copie);
– Certificatul de înregistrare al societății (copie);
– Extrasul din registrul de stat al persoanelor juridice, nu mai vechi de 1 lună (copie);
– Rapoartele financiare anuale contabile pentru ultimii 2 ani (inclusiv anexele) (copie);
– Balanța de verificare pe conturi și subconturi pentru ultima lună calendaristică închisă și raportul 5-c pentru ultima perioadă de gestiune;
– Proces verbal/decizie al organului de conducere competent pentru încheierea contractului de leasing;
– Împuternicirea persoanei care semnează contractul;
– Copii după buletinele de identitate pentru persoanele autorizate să reprezinte firma;
– Copii după buletinele de identitate și permisele de conducere ale persoanelor solicitate pentru includerea cu drept de utilizare a obiectului leasingului;
– Factura proforma emisă de furnizor pentru bunul solicitat spre finanțare;
– Specificația produsului (denumirea bunului solicitat, detalii tehnice, an de fabricație, preț, condiții de livrare), detalii furnizor. [21]
Iar contractul de leasing conține un șir de clauze care se întîlnesc în majoritatea contractelor. În Legea cu privire la leasing sunt indicate clauzele obligatorii:
• Părțile contractante
• Destinația și denumirea echipamentului, caracteristica lui, termenul furnizării (transmiterii) și locul de aflare la locatar
• Partea căreia i se acordă dreptul de a alege echipamentul și vînzătorul (furnizorul) lui
• Drepturile și obligațiile părților privind transportarea, recepția, păstrarea, montarea și exploatarea echipamentului
• Partea care va suporta riscul distrugerii, pierderii sau deteriorării accidentale a echipamentului. [14]
Cît despre etapele derulării meacnismulu de finanțare pe termen lung prin leasing, prima etapă este cea de de pregătire a tranzacției de leasing și se efectuează prin:
• Perfectarea cererii de livrare a utilajelor în leasing,
• Prezentarea extraselor contabile referitor la situația economico-financiară și la capacitatea juridică de folosință în conformitate cu cerințele locatorului,
• Prezentarea planului de afaceri pentru solicitarea obiectului de leasing.
O altă etapă este cea de organizare a tranzacției de leasing și presupune:
• Semnarea contractului de leasing cu locatorul,
• Semnarea contractului de asigurare a obiectului de leasing cu compania de asigurare în folosul locatorului, dacă este prevăzut de contractul de leasing,
• Semnarea actului de primire-predare a obiectului de leasing în exploatare de către furnizor și locator.
În cadrul etapei de administrare a tranzacției de leasing are loc:
• Exploatarea tehnică și menținerea în stare funcțională a obiectului de leasing în conformitate cu recomandările și instrucțiunile tehnice ale furnizorului, menținerea lui în starea funcțională pe cont propriu, efectuarea reparațiilor curente, asumarea tuturor riscurilor apărute în perioada de exploatare și legate de deteriorarea, pierderea, uzura înainte de termen
• Efectuarea plăților de leasing în conformitate cu graficul stabilit
• Prezentarea rapoartelor contabile și financiare curente, precum și a informației suplimentare solicitate de locator.
La etapa de finalizare a tranzacției de leasing după îndeplinirea tuturor obligațiunilor contractuale întreprinderea S.R.L. ”Glorinal” are urmatoarele posibilități:
să restituie bunul finațatorului, contractul luînd astfel sfîrșit;
să reînnoiască locațiunea pentru o nouă perioadă și cu chirie redusă. Leasing-ul nu poate fi însă asimilat vînzării pe credit, deoarece pînă la expirarea duratei locațiunii și manifestării opțiunii de cumpărare, utilizatorul este un simplu locatar, iar translația proprietății nu operează cu efect
retroactiv;
să cumpere bunul la un preț rezidual (diferența dintre prețul plătit de investitor și sumele restituite, periodic, de către beneficiar). Deoarece prețul de cumpărare este inferior valorii
reale a bunului, această variantă este cea mai avantajoasă pentru utilizator. [21]
Așadar, putem nominaliza principalele faze ale operațiunii de leasing:
Achiziționarea bunului de către Î.C.S. ”Raiffeisen Leasing” SRL;
Restituirea treptată de către SRL ”Glorinal” a creditului primit (prin plata redevențelor), folosind resursele financiare obținute din exploatarea bunului (a investitiei). Redevența contractului de
leasing cuprinde: ratele de amortizare ale bunului, chiria pe capitalul neamortizat, taxele, asigurările, precum și o marjă de profit a societății finanțatoare;
Dreptul entității economice SRL ”Glorinal” ca la expirarea contractului să-și exprime
opțiunea privind bunul care face obiectul contractului de leasing.
Una din cele mai importante surse de finanțare pe termen lung a companiei de construcție ”Glorinal” S.R.L., o reprezintă creditul bancar, care se folosește în diverse scopuri începînd cu procurarea terenurilor pentru construcția clădirilor și terminînd cu procurarea utilajelor tehnice, materialelor de construcție sau chiar și achitarea datoriilor față de salariați.
Decizia de a apela la fondurile procurabile din sistemul bancar, impune o fundamentare complexă, mai amplă decît decizia de creditare pe termen scurt. În scopul fundamentării și adoptării deciziei de creditare pe termen lung, serviciul financiar al firmei și comitetul de direcție al băncii comerciale procedează la formarea bazei de date necesare analizei complexe a solicitantului și a cererii de credit. Compania ”Glorinal” este creditată de către Banca Comercială “Moldova Agroindbank” S.A. De la începutul activității sale compania colaborează cu această bancă și a dat dovadă de o companie de încredere ce își îndeplinește cu strictețe toate obligațiunile sale. Istoria creditară a întreprinderii a evoluat pe parcursul activității sale, astfel a ajuns la gradul ”D” și poate obține cu ușurință orice credit, însă cînd abia a început colaborarea, firma a fost în detaliu analizată.
Ofițerii de credit determină și analizează indicatorii specifici activității de investiții: investiție totală, investiție specifică, pragul de rentabilitate, durata medie a plății furnizorilor, cursul de revenire net actualizat, durata de recuperare a investiției.
Cererea de credit pe termen lung intră în analiza băncii “Moldova Agroindbank” însoțită de Studiul de fezabilitate, întocmit de agentul economic și cuprinde următoarele capitole:
Aspecte generale,
Sectorul de activitate pentru investiția creditată,
Prezentarea agentului economic,
Piața de aprovizionare și de desfacere,
Evaluarea activității viitoare,
Cheltuieli și resurse financiare pentu investiție,
Analiza financiară a activității viitoare,
Riscurile în activitatea agentului economic creditat,
Aprecieri finale. [22, p.93]
Din conținutul studiului de fezabilitate rezultă orientarea analizei spre viitorul firmei și al obiectivului pentru care se solicită creditul. Doar capitolele 1-3 se referă la situația prezentă a agentului economic, restul sunt analize viitoare referitoare la evoluția rezultatelor financiare și economice.
Evaluarea activității viitoare are în vedere orientările firmei în privința noilor construcții ale întreprinderii ”Glorinal”, a șanselor de viabilitate ale obiectivului creditat în condițiile economiei de piață. În studiul de fezabilitate, decizia de finanțare a investiției apare sub forma proiecției surselor și a destinațiilor lor pe toată perioada de angajare a creditului. Capitolul 7 al studiului cuprinde indicatorii de eficiență al obiectului de creditare, ținându-se cont de evoluția inflației, de deteriorarea etalonului monetar pe parcursul realizării și exploatării obiectivului de investiții. Avînd la dispoziție întreaga analiză a agentului economic și a solicitării concrete a creditului, comitetul de direcție al băncii “Moldova Agroindbank” ia decizia de a acorda sau nu creditul.
În formă prescurtată mecanismul finanțării prin intermediul creditului bancar pe termen lung poate fi reprezentat în următoarea figura:
Sursa: Elaborat de către autor.
Figura 2.2.5 Derularea mecanismului de finanțare prin intermediul creditului pe termen lung.
Așadar, finanțarea prin intermediul creditului bancar, presupune următoarele etape:
I. La etapa inițială compania se pregătește pentru interviul cu banca, această discuție avînd un caracter caracter de informare documentare, și se referă la :
activități prevăzute în statutul întreprinderii;
sursele de aprovizionare și posibilitatea de desfacere ;
cheltuielile și veniturile pe care le are compania ;
capitalul social ;
tipul creditului solicitat, și alte elemente utile pentru fundamentarea unor concluzii asupra întregii activități.
În această etapă nu se completează nici un act, inspectorul bancar dorindu-și doar să-și facă o imagine generală asupra solicitantului, a necesității reale a acestuia de disponibilități, din acest motiv reprezentantul companiei ”Glorinal” trebuie sa fie bine pregătit, prezentînd argumentele necesare de a convinge banca pentru a acorda creditul.
II. La următoarea etapă, compania S.R.L ”Glorinal”, trebuie să prezinte un șir de documente, printre care putem nominaliza :
cererea de acordare a creditului sau emiterea unui angajament cu mențiunea expresă a documentelor anexate ;
aprobarea Consiliului de Administrație al băncii privind angajarea legală a creditului la bancă, garanția materială pe care agentul economic o oferă în mod legal pentru creditul solicitat și modificările în legătură cu capitalul social, dacă acestea au avut loc, ca o cerință a băncii;
studiul de fezabilitate pe ansamblul societății care să includă în mod obligatoriu și studiul de fezabilitate al investiției ce face obiectul creditului ;
bugetul de venituri și cheltuieli pe anul în curs și de perspectivă pînă la rambursarea creditului sau expirarea valabilității scrisorii de garanție bancară, întocmit în conformitate cu legile, normele și instrucțiunile Ministerului Finanțelor;
certificatul de bonitate privind situația economico-financiară a societății bancare prin prisma angajamentelor bancare asumate de client la bancă și care gestionează contul principal ;
bilanțurile contabile pe ultimii 3 ani vizate de organele financiare ;
situația patrimonială lunară cuprinzînd în mod obligatoriu situația încasărilor și plăților atît în lei cît și în valută ;
cash-flow-ul în valută pe perioada pînă la rambursarea creditului ;
licențele activității de construcție ;
textul scrisorii de garanție bancară ;
garanția materială, reală oferită de agentul economic în contul creditului care se acordă sau angajamentul care se asigură în numele lui de către bancă, ipoteca, contractul de gaj întocmit și înregistrat în conformitate cu legislația învigoare ;
polița de asigurare a bunurilor la o societate de asigurări recunoscută, cesionată în favoarea băncii.
Pentru fundamentare creditelor de investiții, agentul economic mai prezintă: autorizația de construcție eliberată de Comisia de Urbanism, devizul general al lucrării, planul de amplasare, situația principalilor indicatori de eficiență economică și contractul încheiat cu constructorul. [23]
III. După prezentarea tuturor documentelor, banca procedează la analiza și pregătirea documentației în vederea acordării creditului.
Inspectorul bancar în atribuțiunea căruia revine creditul respectiv realizează analiza documentației întreprinderii S.R.L. ”Glorinal”. Acesta trebuie să verifice dosarul juridic al companiei sub aspectul legal, iar dupa ce s-a efectuat analiza situației bilanțiere a debitorului se calculează mai mulți indicatori care se referă în principal la :
solvabilitatea patrimonială ;
gradul de îndatorare ;
lichiditatea curentă ;
lichiditatea intermediară ;
rentabilitatea economică și financiară realizată în anii anteriori precum și cea prognozată pe durata contractului.
Din această cauză compania înainte de a solicita creditul, trebuie să calculeze acești indicatori pentru a vedea care este starea financiară și dacă rezultatele obținute corespund normelor băncii.
IV. După ce banca comercială “Moldova Agroindbank” în urma analizei detaliate și-a formulat concluziile necesare cu privire la situația întreprinderii, urmează etapa negocierii. La această etapă se stabilesc condiții referitoare la volumul creditului, durata de acordare a acestuia, termenul de rambursare, cuantumul ratelor, dobînda, garanțiile. Dobînda practicată de către bancă pentru întreprinderea în cauză este de 9%, ea fiind capitalizată. De asemenea pentru loialitate și responsabilitate, banca acordă și o perioadă de grație, astfel încît dupa 3 ani, este o vacanță de 1 an cînd compania nu achită ratele creditului.
V. După ce creditul a fost aprobat, se întocmește contractul de credit în 3 exemplare, care se semnează de către ambele părți, o copie rămîne la compania ”Glorinal”, iar celelalte 2 copii le ia banca “Moldova Agroindbank” .
VI. La următoarea etapă agentul economic trebuie să depună ipoteca sau gajul înregistrat la notariat, în cazul companiei ”Glorinal” gajul reprezintă însăți clădirile deja construite, la o valoare de 140% din suma creditului. La acordarea creditului se oprește un comision de gestiune al băncii sub forma unei cote din valoarea creditului. Cota variază în funcție de caracteristicile creditului, de bonitatea clientului și de normele interne ale băncii comerciale.
VII. Penultima etapă este primirea creditului și respectiv folosirea lui în scopurile propuse de compania SRL ”Glorinal”, care ia credite pentru investiții, adică echipament,ceea ce aduce la realizarea de noi capacități de producție, precum și dezvoltarea celor existente. De asemenea aceste tip de credit este folosit pentru procurarea de materiale, piese de schimb, mașini, utilaje și mijloace de transport și alte obiecte importante pentru derularea acivității întreprinderii.
VIII. Și în final întreprinderea își îndeplinește obligațiunile achitînd dobînzile și suma creditului conform contractului încheiat cu banca.
Întreprinderea ”Glorinal” activează în cadrul pieței imobiliare, unde la moment concurența este foarte acută, respectiv pentru a face față cerințelor, ea practică vînzarea apartamentelor în rate, ceea ce reprezintă o altă modalitate de finanțare pe termen lung. Acest tip de finanțare reprezintă ”Finanțările și încasările cu destinație specială”. Astfel, în momentul cînd persoana fizică sau juridică procură apartamentul, compania încheie cu cumpărătorul un ”Contract de Inevstiție” în care se înscrie denumirea obiectului, adresa apartamentului, suprafața totală, cît și datele personale privind cumpărătorul și costul la . Apoi acest documente se autentifică la notar și se înregistrează la organul cadastral. Acest fond este acumulat de către întreprindere pe parcursul construcției obiectului și compania nu folosește aceste resurse pînă nu se finalizează construcția și nu se dă în exploatare toată clădire. Iar apoi aceste resurse se trec la veniturile companiei și după calcularea profitului și achitarea impozitului, din ceea ce rămîne compania își continua activitatea, construind noi apartamente.
2.3. Efectele și direcțiile de perfecționare a finanțării pe termen lung în activitatea întreprinderii
Finanțarea pe termen lung a companiei infulențează stabilitatea companiei, rezultatele financiare adică profitul și rentabilitatea cît și întreaga activitate în complexitatea ei. Faptul că compania SRL ”Glorinal” se finanțează cel mai mult din credite bancare îi conferă resurse bănești la un cost mai mic decît sursele proprii de finanțare pe termen lung, în schimb compania este dependentă de banca s-a și trebuie să folosească suma creditului strict în scopurile stipulate în contractul cu banca. Pe cînd sursele proprii pot fi folosite pentru orice scopuri cît și pentru achitarea dividendelor.
Principalul efect pe care-l are finanțarea din surse atrase externe este îndatorarea majoră a întreprinderii. De aceea vom analiza capacitate ad eîndatorare care exprimă posibilitatea întreprinderii de a apela la împrumuturi și de a garanta rambursarea lor plus dobînda, fără a crea dificultăți finnaciare. Din datele tabelului 2.3.1 în care se analizează indicatorii capacității de îndatorare, putem spune că atragerea unor noi surse de finanțare pe termen lung este practic imposibilă deoarece indicatorii nu ajung la nivelul optim. Astfel coeficientul îndatorării la termen ce reprezintă capacitatea întreprinderii de a apela și de a rambursa împrumuturi pe termen lung prevaleaz cu mult nivelul optim 1, astfel cel mai rău coeficient se înregistrează în anul 2010, fiind de 7.04, și din acest motiv și rezerva de împrumut la termen este cu semnul minus, ceea ce înseamnă că compania nu poate să mai atragă alte surse de finanțare pe termen lung prin îndatorare, ci trebuie dintîi să achite o parte din creditele luate în valoare de 346111551 lei, ca să ajung la o stare cît de cît normal, dar nici aceasta nu-i va permite să atrgă noi credite. În anul 2011 și 2012 situația considerabil se îmbunătățește deorace întreprinderea a achitat o parte din datoriile sale față de creditori. Coeficientul îndatorării globale scade de la 0.88 în 2010 la 0.75 în 2012, iar coeficientul îndatorării la termen, de la 7.04, ajunge la 2.60 în 2012. Dar totuși acest coeficient nu este unul avantajos pentru companie, ea avînd ca rezervă de împrumut doar pe termen scurt, căci rezerva de împrumut la termen încă rămîne cu smenul minus, chiar dacă scade din 2010 pînă în 2012 cu 176703899 lei. Pentru a putea rambursa ratele scadente și dobînzile aferente, ”Glorinal” va trebui să sporească rulajul financiar, să încerce reducerea perioadei pentru care folosește fondurile și să folosească un volum mai rațional de resurse împrumutate.
Tabelul 2.3.1
Analiza capacității de îndatorare a întreprinderii ”Glorinal”S.R.L pe perioada 2010-2012.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor din Raportul Financiar (Anexa 3-5).
În economia de piață profitul constituie rațiunea de a fi a unei întreprinderi. Informația privind mărimea profitului sau pierderilor prezintă un deosebit interes pentru toți utilizatorii rapoartelor financiare-proprietari, creditori, furnizori, concurenți, organe fiscale, aceasta fiind și una dintre sursele de finanțare pe termen lung a companiei. În acest scop se analizează mărimea și evoluția în dinamică a indicatorilor de rezultate financiare.
Din datele tabelului 2.3.2 se constată o diminuarea a profitului net a companiei S.R.L. „Glorinal” ajungînd de la 40826205 lei în 2010 la 14767880 lei, ca efect a reducerii activității sale, dar și sub influența negativă a altor profituri.
Iar rezultatul din vînzări ce reprezintă profitul brut obținut din activitatea de bază a companiei, respective construcția locuințelor, s-a diminuat în anul 2012, astfel comparînd cu 2011 s-a diminuat cu 61373837 lei, iar comparativ cu 2010 s-a diminuat în valoare de 16847554 lei, ceea ce semnifică creșterea costului vînzărilor și respectiv din cauza că întreprinderea finisează construcția unor complexe, iar odată cu vînzarea lor situația privind profitul brut se va crește. De asemnea se apreciază pozitiv că rezultatul din vînzări are ponderea cea mai mare în profitul net, acest fapt reprezentînd că întreprinderea îndeplinește scopurile pentru care a fost creată.
Tabelul 2.3.2
Analiza indicatorilor de rezultate financiare a companiei pentru perioada 2010-2012.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor din Raportul Financiar (Anexa 3-5).
Cît despre rezultatul activității operaționale ce reprezintă în sine profitul obținut din toată activitatea operațională, acesta la fel este în scădere, măcar că în anul 2011 se constată o creștere, de la 26823832 lei la 71335616 lei datorită creșterii altor venituri operaționale și scăderea cheltuielelor comerciale și a altor cheltuieli operaționale. Însă în 2012 se observă o diminuare a rezultatului operațional cu 63866732 lei comparativ cu 2011 ce a fost condiționat de majorarea cheltuielele generale și administrative și în special a altor cheltuieli operaționale din cauza plății dobînzilor pentru credite și împrumuturi. Iar rezultatul pînă la impozitare ce reprezintă profitul perioadei de gestiune obținut în urma activității atît operaționale cît și neoperaționale, a crescut în anul 2011, de la 40826205 lei în 2010 la 57777150 lei, ce a fost favorizat de diminuarea cheltuielelor din activitatea de investiții. Însă în 2012 se reduce rezultatul pînă la impozitare, ajungînd la 14767880 lei, sub impactul creșterii cheltuielelor din activitatea de investiții.
Deoarece pînă în anul 2011 cota impozitului pe venit pentru persoanele juridice conform legii Republicii Moldova constituia 0% S.R.L. „Glorinal” a înregistrat un profit net egal cu profitul pînă la impozitare , pe parcursul perioadei de activitate pînă în 2011. Însă se observă că în anul 2012 deja se diminuează, profitul net, odata cu apariția impozitului pe venit.
Cît despre rentabilitatea, ce reprezintă un indicator al eficienței și exprimă capacitatea întreprinderii de a obține profit, oglindind într-o formă sintetică eficiența întregii activități economice a întreprinderii. Rentabilitatea se determină ca raportul dintre efectele economice și financiare obținute de întreprindere și eforturile depuse pentru obținerea acestora.
Orice afacere implică o investiție care are drept consecință rezultatul așteptat de investitor. Cu cît acest rezultat este mai mare, cu atît se poate forma noi surse disponibile pentru alte investiții în diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări, crearea de rezerve.
Iată de ce se va analiza în tabelul 2.3.3, mărimea și evoluția în dinamică a ratelor profitabilității: rentabilitatea vânzărilor, rentabilitatea economică, rentabilitatea capitalului propriu (rentabilitatea financiară), rentabilitatea capitalului permanent.
Tabelul 2.3.3
Analiza mărimii și evoluției în dinamică a ratelor profitabilității întreprinderii pentru anii
2010-2012.
Sursa: Elaborat de către autor în baza datelor din Raportul Financiar (Anexa 3-5)
În urma calculelor efectuate în tabelul 2.5.2 se constată că diminure a tuturor indicatorilor de rentabilitate.Respectiv rentabilitatea veniturilor din vînzări ce reflectă profitul brut cîștigat la un leu venituri din vînzări la S.R.L. „Glorinal” înregistrează o diminuare în dinamică de la 14 % în 2010 ajungînd la 10.85 % în 2012, acest fapt apare în urma creșterii costului vînzărilor și modificării prețului de vînzare a apartamentelor, de asemenea putem spune că profitul brut generat de întreprindere la 1 leu venit din vînzări a scăzut cu 12.71 lei comparativ cu 2011.
Deoarece de calculul acestui indicator sunt preocupați conducerea și managerii financiari este foarte important ca compania să regleze mai eficient costurile și prețurile la apartamentele pe care le contruiesc.
De eficiența utilizării activelor depinde capacitatea întreprinderii de a supravețui sub aspect financiar, de a atrage mijloace bănești de la cumpărători și a achita în termenele stabilite datoriile acesteia. Pentru aceasta se analizează rentabilitatea economică ce indică eficiența utilizării resurselor disponibile și arată cît profit obține întreprinderea de la fiecare leu investit în active, indiferent de sursa de proveniență. Respectiv la S.R.L. „Glorinal” se obsrvă o descreșerea considerabilă a acestui indicator, de la 10.19 % la 3.46 %, în consecința utilizării neeficiente a activelor în cadrul întreprinderii.
În calculul rentabilității capitalului propriu, care reflectă capacitatea întreprinderii de a utiliza capitalul propriu în vederea obținerii profitului net, sunt cointeresați de regulă proprietarii sau potențialii investitori. Respectiv la entitatea analizată se obsrvă o diminuare majoră în anul 2012, respectiv de la 101.33 % se ajunge la 14.03 %, ce se datorează micșorării atît a patromoniului net cît și a capitatlului propriu. Acest fapt denotă că în desfășurarea procesului activității economice, întreprinderea consumă resurse financiare care nu sunt utilizate într-un mod suficient de eficient pentru a obține rezultatul financiar, care va asigura finanțarea investițiilor necesare și rambursarea datoriilor întreprinderii. Cît despre rentabilitatea capitalului permanent, ce exprimă eficineța cu care este utilizat capitalului permanent pentru obținerea profitului net sau a profitului pînă la impozitare, putem spune că de asemnea s-a diminuat considerabil în anul 2012 comparativ cu 2011 cu 9.62 puncte procentuale, fiind de 3.77 % în anul de bază. Această diminuare denotă faptul că întreprinderea nu utilizează eficient mijloacele de finanțare pe termen lung.
Analiza acestor indicatori ne permite sa facem concluzii referitoare la întreaga a activitate a întreprinderii S.R.L „Glorinal”, și pentru a stabili punctele slabe cît și cele forte, ceea ce e important în aprobarea unor decizii referitoare la o gestionare mai eficientă sau a schimbării unor componenete ale entității economice.
Cît despre direcțiile de perfecționare a finanțării pe termen lung în activitatea întreprinderii ”Glorinal” pot fi doar schimbul surselor de finanțare, implicîndu-se în diferite proiecte și programe de atragere a unor finanțări prin granturi ce sînt o formă de ajutor financiar cu caracter nerambursabil, oferit de regulă, în cadrul unor programe pentru dezvoltarea anumitor domenii de business și finanțarea prin capital străin, care conduc la creșterea economică a multor întreprinderi. De asemenea compania trebuie să încerce să apeleze la suportul oferit de Uniunea Europeană, ce este disponibil sub diferite forme, precum subvenții, imprumuturi și în unele cazuri chiar și garanții. Acest sprijin poate să fie oferit atît direct cît și prin intermediul programelor gestionate la nivel național sau regional. Pentru a beneficia de subvețiile din partea Uniunii Europene, procedurile de aplicare sunt stabilite în apeluri pentru programe specifice și se aplică direct la Comisia Europeană sau la o altă agenție executivă care conduce programul. Unul din instrumentele Uniunii Europene pentru finanțarea pe termen lung este cel de-al Șaptelea Program-Cadru pentru cercetarea și dezvoltarea tehnologică, ce a fost aplicat în perioada 2007-2013. La fel și Ministerul Economiei al Republicii Moldova organizează programe în susținerea finanțării întreprinderilor, precum sunt: Programul-pilot de atragere a remitențelor în economie ”PARE 1+1”, Programul Național de Abilitare Economică a Tinerilor PNAET, Fondul pentru Garantare de Credite, precum și liniile de creditare ale instituțiilor financiare internaționale în cadrul unor programe internaționale: Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Mondială.
Cele mai importante proiecte în care se poate implica întreprinderea S.R.L ”Glorinal” sunt:
”PSI: Investiții în Sectorul Privat”, ce are ca obiectiv dezvoltarea sectorului privat prin promovarea și susținerea cooperării între agenții economici din Republica Moldova și Olanda. Iar printre activitățile principale ale acestui program sunt: Susținerea parteneriatului Moldo – Olandez prin acordarea asistenței financiare în mărime de pînă la 50% din mărimea investițiilor efectuate; acordarea consultanței în etapele de inițiere și de dezvoltare a parteneriatului.
”PUM: Acordarea Consultanței de către Experții din Olanda”, acest program avînd ca obiectiv facilitarea accesului întreprinderilor la cunoștințe inovative internaționale. Activitățile principale fiind: acordarea consultanței de către experți străini; organizarea seminarelor în țara beneficiarului și/sau în Olanda; desfășurarea stagiunii beneficiarului de la 2 săptămâni până la 3 luni în Olanda; căutarea partenerilor de afaceri în alte țări.
” Programul Moldo-German de Sporire a Calificării Managerilor”, cu obiectivul programul este destinat formării noii generații de manageri contemporani, capabili să-și desfășoare afacerea cu succes atât în țara proprie, cât și pe piața mondială. Ca activități principale avînd: organizarea unui curs de pregătire prealabilă la Centrul de Formare Continuă al CCI; efectuarea, timp de o lună, unui stagiu la Centrele de instruire din Germania.
” Finnpartnership: Program de asistență pentru dezvoltarea cooperării comercial economice cu țările în curs de dezvoltare” cu obiectivul de a promova parteneriatele moldo-finlandeze și de a furniza servicii de consultanță în afaceri. Programul oferind următoarele servicii: Matchmaking (identificarea partenerilor de afaceri), stabilirea contactelor cu companiile din Finlanda (partener în baza datelor de căutare); consultanță în afaceri; organizarea unor evenimente sua activități de promovare comercial-economice.
Implicîndu-se în noi programe compania va căpăta noi cunoștințe, își va califica lucrătorii conform standardelor europene, aceste programe fiind o sursă ce uneori este gratuită iar uneori cu niște costuri mult mai mici, decît cele pe care le are la moment. Acest fapt va contribui la accelerarea construcției clădirilor, la atragerea unor noi clienți, ceea ce va avea ca rezultat majorarea profiturilor și respectiv un grad de stabilitate mai înalt și o independență față de mediul extern, nefiind influențate de băncile creditoare.
Capitolul III. Modalități de perfecționare a finanțării pe termen lung
3.1. Experiențe practice internaționale privind finanțarea pe termen lung a întreprinderii
Bibliografie
1. G. Dobrotă, M. F. Chirculescu, //Decizia de finanțare pe termen lung la nivelul firmelor, Analele Universității “Constantin Brancuși” din Targu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009;
3. G. Sandu // Finanțarea întreprinderii, Editura Economică, București 2002;
4. G. Sandu // Formarea capitalurilor firmelor private, Editura Economică, București, 2000;
5. I. Vasile // Gestiunea Financiară a Întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2006;
6. Brezeanu P; Triandafil C. // Managementul situatiilor financiare, Editura Cavallioti, 2008;
7. 09 // Mecanismul financiar al intreprinzatorului : ghid teoretic si practic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995;
8. Gheorghe I. Ana // Finanțele și politicile financiare ale întreprinderilor, Editura Econimica, București, 2011;
9. Băncilă N., Ganea V. // Constrângeri și posibilități de optimizare a activității de finanțare în sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, Chișinău, 2012;
10. Țiriulnicova N., Paladi V. „Analiza rapoartelor financiare”, ASEM, Chișinău 2004;
11. Botnari N.: „Mecanismul finanțării întreprinderilor și stimularea creșterii economice”; Analele Academiei de Studii Economice a Moldovei. 2004, vol. 2;
12. Finanțarea IMM-urilor – între surse proprii și credite externe. // în „Tribuna Economică”, v.15, nr. 50, 2004;
13. Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni nr. 1134-XIII din 02.04.97. Monitorul Oficial nr.1-4/1 din 01.01.2008;
14. Legea Republicii Moldova cu privire la leasing nr. 59-XVI din 28.04.2005, Monitorul Oficial nr.92-94/429 din 08.07.2005
15. Ilie V. Gestiunea financiară a întreprinderii. Editura Meteor Press, 2007.
16. M. Visean, A. Saseanu, " Economia întreprinderii ", Editura BREN, București 2004
17. Băncilă N. “Evaluarea financiară a întreprinderii”, Editura A.S.E.M., Chișinău, 2005;
18. Botnari N., „Finanțele întreprinderii”, Editura A.S.E.M., 2008;
19. Cobzari L., I.Taron, A. Baurciulu „Politici financiare ale întreprinderii”, Departamentul Editorial-Poligrafic al A.S.E.M., Chișinău, 2006;
20. Legea Republicii Moldova privind societățile cu răspundere limitată nr. 135, Monitorul Oficial Nr. 127-130, din 17.11.2007
22. Brezeanu P. Analiză financiară. București: Meteor Press, 2006.
24.http://glorinal.md/despre-noi/
21. http://www.raiffeisen-leasing.md/ro/content/autoturisme-persoane-juridice
23. http://www.maib.md/ro/credite-pj/
http://odimm.md/index.php?option=com_content&view=article&id=64&Itemid=186&lang=ru
Anexe
Bibliografie
1. G. Dobrotă, M. F. Chirculescu, //Decizia de finanțare pe termen lung la nivelul firmelor, Analele Universității “Constantin Brancuși” din Targu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009;
3. G. Sandu // Finanțarea întreprinderii, Editura Economică, București 2002;
4. G. Sandu // Formarea capitalurilor firmelor private, Editura Economică, București, 2000;
5. I. Vasile // Gestiunea Financiară a Întreprinderii, Editura Meteor Press, București, 2006;
6. Brezeanu P; Triandafil C. // Managementul situatiilor financiare, Editura Cavallioti, 2008;
7. 09 // Mecanismul financiar al intreprinzatorului : ghid teoretic si practic, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995;
8. Gheorghe I. Ana // Finanțele și politicile financiare ale întreprinderilor, Editura Econimica, București, 2011;
9. Băncilă N., Ganea V. // Constrângeri și posibilități de optimizare a activității de finanțare în sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, Chișinău, 2012;
10. Țiriulnicova N., Paladi V. „Analiza rapoartelor financiare”, ASEM, Chișinău 2004;
11. Botnari N.: „Mecanismul finanțării întreprinderilor și stimularea creșterii economice”; Analele Academiei de Studii Economice a Moldovei. 2004, vol. 2;
12. Finanțarea IMM-urilor – între surse proprii și credite externe. // în „Tribuna Economică”, v.15, nr. 50, 2004;
13. Legea Republicii Moldova privind societățile pe acțiuni nr. 1134-XIII din 02.04.97. Monitorul Oficial nr.1-4/1 din 01.01.2008;
14. Legea Republicii Moldova cu privire la leasing nr. 59-XVI din 28.04.2005, Monitorul Oficial nr.92-94/429 din 08.07.2005
15. Ilie V. Gestiunea financiară a întreprinderii. Editura Meteor Press, 2007.
16. M. Visean, A. Saseanu, " Economia întreprinderii ", Editura BREN, București 2004
17. Băncilă N. “Evaluarea financiară a întreprinderii”, Editura A.S.E.M., Chișinău, 2005;
18. Botnari N., „Finanțele întreprinderii”, Editura A.S.E.M., 2008;
19. Cobzari L., I.Taron, A. Baurciulu „Politici financiare ale întreprinderii”, Departamentul Editorial-Poligrafic al A.S.E.M., Chișinău, 2006;
20. Legea Republicii Moldova privind societățile cu răspundere limitată nr. 135, Monitorul Oficial Nr. 127-130, din 17.11.2007
22. Brezeanu P. Analiză financiară. București: Meteor Press, 2006.
24.http://glorinal.md/despre-noi/
21. http://www.raiffeisen-leasing.md/ro/content/autoturisme-persoane-juridice
23. http://www.maib.md/ro/credite-pj/
http://odimm.md/index.php?option=com_content&view=article&id=64&Itemid=186&lang=ru
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Mecanisme de Finatare pe Termen Lung a Intreprinderii (ID: 142781)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.