Mecanisme Actuale DE Gestiune A Riscului DE Credit LA Nivel DE Banca
MECANISME ACTUALE DE GESTIUNE A RISCULUI DE CREDIT LA NIVEL DE BANCĂ
LISTA ABREVIERILOR
BC – Banca Comercială
BNM – Banca Națională a Moldovei
CNT – Capitalul Normativ Total
EUR – Moneda unică Euro
MDL – Leul Moldovenesc
PIB – Produsul Intern Brut
S.A. – Societate pe Acțiuni
USD – Dolar american
I. CONCEPTE TEORETICE PRIVIND MECANISME ACTUALE DE
GESTIUNE A RISCULUI DE CREDIT
1.1. Concepte teoretice privind riscul de credit
1.2. Principii de gestiune a riscului de credit în cadrul băncii
1.3. Evaluarea riscului de credit ca element de gestiune
II. MECANISME ACTULE DE GESTIUNE A RISCULUI DE CREDIT ÎN CADRUL
BC „Victoriabank” S.A
2.1. Identificarea strategiilor de gestiune a riscului de credit în cadrul la
BC “Victoriabank” S.A
2.2. Evoluția portofoliului de credite a BC “Victoriabank” S.A
2.3. Evaluarea riscului de credit în baza portofoliului de credite la BC
“Victoriabank” S.A
III. RECOMANDĂRI CU PRIVIRE LA ÎMBUNĂTĂȚIREA GESTIUNII RISCULUI
DE CREDIT
3.1. Identificarea problemelor privind gestiunea riscului de credit
3.2. Mecanisme actuale utilizate în practica internațională privind îmbunatățirea
gestiunii riscului de credit prin prisma Basel III
3.3. Propuneri privind îmbunătățirea gestiunii riscului de credit în cadrul băncii
Concluzii și recomandări
Bibliografie
INTRODUCERE
Actualitatea temei. Majorarea volumului creditelor acordate este evidentă și constată momentul care demonstrează că sistemul bancar continuă să-și mărească treptat influența asupra dezvoltării sectorului real al economiei. Cu toate că, creșterea volumului de credite este un indicator pozitiv, care demonstrează dorința clienților de a împrumuta bani de la bancă și este un factor important, care reprezintă o sursă de profit semnificativă pentru bănci, în situații în care are loc un avînt creditor, sistemul financiar poate deveni slab și neperformant.
Perioada de tranziție la economia de piață impune sistemului bancar să se reorganizeze fundamental, din punct de vedere al metodologiei și tehnicilor de lucru, în scopul diminuării riscurilor aferente activității sale. Activitatea bancară, prin însăși natura sa, este dependentă de factorul risc, dat fiind că obiectivul ei primordial este profitul, iar pentru obținerea lui banca mereu se va implica în acțiuni riscante.
La momentul prezent, problema managementului riscurilor devine din ce în ce mai actuală. Totodată, însăși noțiunea de risc devine tot mai puțin clară și complicată. În prezent există peste o sută de definiții ale noțiunii de risc. Dar ele toate sunt unite printr-o caracteristică comună – concentrarea asupra manifestării externe a riscului.
În plus, pentru economiile în tranziție, la care se referă și cea a Republicii Moldova, instabilitatea economică extinde substanțial spectrul și expresia valorică a riscurilor la care sunt supuse băncile. Unul din riscurile majore dintre diversele riscuri care pot greva rezultatele băncilor, care are un efect perturbator, îl reprezintă riscul de credit – inamicul numărul unu al stabilității bancare. Și aceasta din cauza faptului că în activitatea bancară nu se pot estima, cuantifica și mai ales înlătura toate tipurile de risc, activitatea de creditare generează și credite neperformante chiar dacă procedurile de acordare a creditelor au fost respectate întocmai.
Prin urmare, pentru a evita situațiile nefavorabile privind nerambursarea creditelor la scadență de către împrumutanți, în literatura de specialitate există mai multe metode de identificare și evaluare a riscului de credit, pe care mi le-am propus să le analizez în acestă teză
Scopul lucrării prezentate este de a analiza metodele de identificare și gestiune a riscului de credit. Evaluarea riscului de credit în cadrul unei bănci din Rebublica Moldova în vederea identificării problemelor ce țin de gestiunea riscului de credit și elaborarea unor recomandări cu privire la perfecționarea metodologiei de gestiune a riscului de credit.
În vederea realizării scopului propus am stabilit următoarele obiective:
evidențierea principalelor aspecte ce țin de gestiunea riscului de credit în cadrul băncilor;
analiza principalelor metode de cuantificare și analiză a riscului de credit utilizate în practica bancară;
analiza particularităților gestiunii riscului de credit în cadrul BC ”Victoriabank” S.A;
evaluarea riscului de credit la BC ”Victoriabank” S.A. în baza portofoliului de credite a băncii;
identificarea mecanismelor actuale utilizate în practica internațională de gestiune a riscului de credit;
elaborarea setului de metode necesare pentru îmbunătățirea gestiunii riscului de credit la nivel de bancă.
Obiectul investigat îl constituie riscul de credit, precum și mecanismele ce țin de identificarea și evaluarea acestui risc în cadrul băncii comerciale „Victoriabank” S.A.
Metodologia cercetării s-a bazat pe utilizarea măsurilor și instrumentelor de investigație științifice specifice domeniului dat, care să permită identificarea, analiza și evaluarea riscului de credit la nivel de bancă.
Suportul metodologic și teoretico-științific. Drept bază teoretică a tezei a servit lucrările economiștilor autohtoni și străini în materie de management bancar și riscuri economice. Această bază a fost constituită din concepțiile și lucrările reputaților economiști din străinătate și din țară: C. Bendea, M. Botea, I. Nițu, V. Dedu, N. Darpeș, N. Dănilă, C. Basno.
Drept bază metodologică și de informare o constituie rapoartele și buletinele trimestriale ale Băncii Naționale a Moldovei și a BC ” Victoriabank” S.A, literatura de specialitate editată în Republica Moldova, , materialele conferințelor internaționale, publicațiile periodice în revistele de specialitate din Republica Moldova.
Structura lucrării. Avînd în vedere obiectivele și scopurile cercetării, teza a fost structurată în modul următor: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, anexe, bibliografie.
În Introducere este argumentată actualitatea temei de cercetare și importanța acesteia, este formulat obiectivul, scopurile, suportul metodologic și teoretic al tezei, baza informațională.
În Capitolul I. ”CONCEPTE TEORETICE PRIVIND MECANISME ACTUALE DE GESTIUNE A RISCULUI DE CREDIT” este interpretat riscul de credit în legislația națională și cea internațională, sînt formulate și expuse abordări și interpretări de bază, sunt specificate principiile de gestiune a riscului de credit în cadrul băncii. Sunt descriși indicatorii de evaluare a riscului de credit.
Capitolul II. ”MECANISME ACTULE DE GESTIUNE A RISCULUI DE CREDIT ÎN CADRUL BC „Victoriabank” S.A. ”este dedicat identificării strategiilor de gestiune, analiză și sistematizării experienței în domeniul administrării riscului de credit la nivelul BC „Victoriabank” S.A, am analizat evoluția portofoliului de credit si am evaluat riscul de credit în cadrul băncii.
Capitolul III. ”RECOMANDĂRI CU PRIVIRE LA ÎMBUNĂTĂȚIREA GESTIUNII RISCULUI DE CREDIT” conține unele probleme pe care le-am identificat în cadrul BC ”Victoriabank” S.A. în urma analizei efectuate și recomandări și propuneri ce vizează perfecționarea gestiunii riscului de credit la nivel de bancă. Deasemenea, sînt specificate unele mecanisme actuale utilizate în practica internațională cu privire la îmbunătățirea gestiunii riscului de credit.
În încheiere se includ principalele concluzii și propuneri trasate pe marginea cercetării efectuate.
Bibliografia cuprinde lista surselor bibliografice, utilizate în elaborarea tezei în număr de 39 surse.
Volumul tezei este constituit din
Capitolul I. CONCEPTE TEORETICE PRIVIND MECANISME ACTUALE DE GESTIUNE A RISCULUI DE CREDIT
1.1. Concepte teoretice privind riscul de credit
Orice instituție cu profil financiar sau economic se conduce conform unui statut propriu, care oficializează și confirmă sfera de activitate și care, în mod direct, îi definește personalitatea și specificul afacerilor pe care le desfășoară. Organizațiile și instituțiile respective au ceva specific, cu toate acestea au și ceva comun, și acest “ceva” comun îl reprezintă scopul de a-și finaliza activitățile și acțiunile proprii cu profit.
Din această categorie fac parte și băncile, activitatea lor specifică constă în atragerea de disponibilități de pe piață, care la rîndul lor, împreună cu capitalul propriu, sunt plasate în afaceri profitabile. Aceasta presupune că băncile vor fi capabile să asigure prețul resurselor atrase de pe piață, cheltuielile de funcționare proprii și să obțină și un profit convenabil.
Băncile în permanență se confruntă cu instabilitate și nesiguranță, care sînt cauzate de un șir de factori, începînd cu lipsa lucrătorilor bancari calificați și terminînd cu lipsa unor clienți cinstiți și inteligenți, din punct de vedere al activității în afaceri. La fel aici se poate adăuga și instabilitatea legislativă, precum și faptul că băncile sînt nevoite să activeze în condiții de criză economică generală.
Orice activitate bancară comportă în sine și un risc. Practic, orice proces decizional și orice planificare strategică implică unele riscuri. Riscul și incertitudinea se manifestă în majoritatea activităților umane datorită faptului că societatea umană nu este statică, ea este într-un proces permanent de schimbare și progres. De aceea, riscul există permanent, el însoțește ca o umbră toate afacerile băncii și se produce sau nu, în funcție de condițiile care i se creează. Riscul este un factor fundamental al afacerilor, deoarece din nici o activitate nu poate obține profit fără risc. Prin urmare, orice entitate înceracă să-și maximizeze profitul prin gestionarea riscului specific domeniului său de activitate și prin evitarea sau transferarea riscului pe care acesta nu dorește să-l preia.
Cel mai simplu spus, riscul bancar este probabilitatea ca într-o tranzacție să nu se obțină profitul așteptat și chiar să apară o pierdere. Ion Sârbu consideră ca riscul reprezintă „pericolul eșecului, pierderilor imprevizibile”, iar Ion Stoian definește riscul ca un eveniment posibil și nedorit, previzibil, producător de pierderi materiale sau morale, ce se manifestă în raporturile dintre oameni și raporturile dintre om și natură.
Riscul bancar se poate spune că este un femonen care apare pe parcursul derulării operațiunilor bancare și care provoacă efecte negative asupra activităților respective, prin deteriorarea calității afacerilor, diminuarea profitului sau chiar înregistrarea de pierderi, afectarea funcționalității băncii. În activitatea sa, banca se confruntă cu o multitudine de riscuri, care se diferențiază între ele în funcție de locul, timpul și cauza apariției, combinarea factorilor interni și externi care afectează nivelul acestora și, prin urmare, necesită diferite metode de descriere și analiză. Astfel, riscurile bancare trebuie clasificate și stabilite cu precizie cît mai bine posibil în perspectiva evaluării, urmăririi și controlării lor. Băncile sunt remunerate pentru riscul pe care și-l asumă, pentru iscusința cu care îl dirijează și pentru capacitatea de a-l asigura.
Funcția cea mai importanță a unei societăți bancare este aceea de a plasa cît mai eficient resursele atrase de la clienții săi, persoane fizice și juridice. Principalele forme prin care băncile își pot plasa resursele sunt: creditul și depozitele pe piața interbancară. Dintre acestea, creditul deține locul central, el fiind principalul element de legătură între capital și muncă, între cei care dețin bani și cei care doresc să-i folosească, dar pe moment, fie că nu-i posedă, fie că nu îi dețin într-o măsură suficientă. De aceea se poate afirma că, în general, creditul reprezintă motorul întregului mecanism economic.
Realitatea economică demonstrează faptul că, cauza principală în falimentul băncilor este calitatea joasă a creditelor și evaluarea incorectă a riscului de credit. Dacă nu se descoperă letode de descriere și analiză. Astfel, riscurile bancare trebuie clasificate și stabilite cu precizie cît mai bine posibil în perspectiva evaluării, urmăririi și controlării lor. Băncile sunt remunerate pentru riscul pe care și-l asumă, pentru iscusința cu care îl dirijează și pentru capacitatea de a-l asigura.
Funcția cea mai importanță a unei societăți bancare este aceea de a plasa cît mai eficient resursele atrase de la clienții săi, persoane fizice și juridice. Principalele forme prin care băncile își pot plasa resursele sunt: creditul și depozitele pe piața interbancară. Dintre acestea, creditul deține locul central, el fiind principalul element de legătură între capital și muncă, între cei care dețin bani și cei care doresc să-i folosească, dar pe moment, fie că nu-i posedă, fie că nu îi dețin într-o măsură suficientă. De aceea se poate afirma că, în general, creditul reprezintă motorul întregului mecanism economic.
Realitatea economică demonstrează faptul că, cauza principală în falimentul băncilor este calitatea joasă a creditelor și evaluarea incorectă a riscului de credit. Dacă nu se descoperă la timp deteriorarea calității creditului, problema poate fi agravată și prelungită. În acest context ar fi bine să nu expunem ceea ce spunea Daniel Eyles în lucrarea sa „Economia de piață”: „Creditul este bun doar două zile din viață : în ziua în care a fost aprobat și în ziua în care a fost rambursat. În restul timpului creditul este sub supraveghere, căci atunci se manifestă riscul”.
Printre numeroasele operațiuni bancare, operațiunile de credit aduc cota cea mai semnificativă de venituri băncii. Prin urmare, pe prim plan în operațiunile active ale băncii sînt plasate operațiunile de credit, așa deci rezultă că pe baza creditelor acordate băncile își formează cea mai mare parte din profit. Tendința de structură a activelor bancare în Republica Moldova este reprezentată în tabelul 1.1.
Tabel 1.1.
Structura activelor bancare în Republica Moldova.
Sursa: Ovidiu Mătase, Operațiuni bancare, București, Ed. Polirom, 2008, p. 85.
Prin urmare, rezultă ca cel mai primordial risc în activitatea desfășurată de către bancă este riscul de credit, deoarece creditul reprezintă principala operațiune pe care băncile o efectuează, acesta deținînd ponderea cea mai mare în cadrul plasamentelor totale ale unei bănci comerciale. Riscul de credit este cel mai evident risc al băncilor în calitatea lor de intermediari financiari. Importanța acestui risc nu s-a diminuat nici în perioada în care au apărut inovațiile financiare, ce permit acoperirea la risc, deoarece pierderile din credite au rămas dușmanii numărul unu ai sistemului bancar, iar o acoperire de 100% este imposibilă.
Riscul de credit: este riscul cel mai important dintre cele de pe piața produsului, el datorându-se deprecierii valorii, ca o consecință a falimentului sau nerambursării împrumutului.
În literatura de specialitate, riscul de credit este expus în diferite moduri însă în cea mai mare parte are același înțeles.
Riscul de credit este riscul neîncasării valorilor scontate, determinat de incapacitatea debitorului de a acționa în termenele și condițiile contractului încheiat cu banca.
Sub acest aspect riscul de credit are două componente:
riscul de neîncasare a sumei creditului (riscul de nerambursare a valorii creditului);
riscul de neîncasare a dobînzii (riscul de lipsă a venitului din operațiunea respectivă).
În unele cazuri, riscul de credit poate fi determinat de riscurile debitorului în aceeași măsură ca și de riscurile băncii. Deci, se poate determina riscul de credit ca risc de contrapartidă. Sub acest aspect, în raporturile de credit, riscurile probabile sînt:
riscul de nerambursare, ce constă în probabilitatea întîrzierii plății sau a incapacității de plată datorită conjuncturii, dificultăților sectoriale, sau deficiențelor împrumutatului;
riscul de imobilizare, care survine de la bancă, sau de la deținătorul de depozite, care nu este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni nereușite a creditelor acordate.
Acceptarea riscurilor se află la baza activității bancare. Băncile obțin mari rezultate doar atunci cînd riscurile asumate de ele sunt rezonabile, controlabile și se află în limitele capacităților și competențelor financiare. Felul în care banca alocă fondurile pe care le gestionează poate influența în mod hotărîtor dezvoltarea economică la nivel local sau național. Pe de altă parte, orice bancă iși asumă, într-o oarecare măsură, riscuri atunci cînd acordă credite și, în mod cert, toate băncile înregistrează în mod curent pierderi la portofoliul de credite, atunci cînd unii debitori nu iși onorează obligațiile. Prin urmare, riscul de credit reprezintă probabilitatea ca băncile comerciale să înregistreze pierderi generate de starea de insolvabilitate a clienților debitori. La nivelul ansamblului băncilor comerciale, acest risc are un caracter sistemic, nivelul său nu rezultă din simpla însumare a nivelurilor riscurilor de creditare cu care se confruntă componentele individuale ale sistemului bancar comercial, el este rezultatul “sinergic” al efectelor propagate asupra întregului sistem.
Deci, riscul de credit exprimă pierderile cauzate de imposibilitatea clienților de a-și achita obligațiunile la scadență față de bancă. O altă definiție presupune că riscul de credit reprezintă probabilitatea de a suferi o pierdere datorită încălcării obligațiilor debitorilor, prevăzute în contractul de credit. Pierderea constă în nerecuperarea sumelor avansate clientului, precum și a dobânzilor aferente. Acest risc este considerat, în general, un risc comercial, care rezultă din alegerea piețelor și a clienților.
Riscul de credit mai este supranumit și risc de insolvabilitate a debitorului sau risc de nerambursare. El apare când împrumuturile nu sunt rambursate în volumul și la termenul stabilit.
Există o mulțime de factori care contribuie separat sau în corelație la manifestarea riscului de credit, printre care:
insuficiența fluxurilor de venituri obținute de debitor, care să-i permită achitarea ratelor și a dobânzilor la termenele stabilite cu banca comercială în calitate de creditor. Această stare a debitorului poate surveni din cauze diverse, fie dependente de acesta, fie independente de voința și eforturile lui;
deteriorarea mediului economic sau a afacerilor debitorului, care au condus la nerealizarea previziunilor avute în vedere la negocierea și contractarea creditului;
deciziile politice și condițiile legislative restrictive adoptate după acordarea creditului, care nu au putut fi prevăzute în momentul contractării creditului;
modificarea condițiilor de pe piețele interne și externe, apariția unor noi reglementări restrictive pe aceste piețe;
apariția unor evenimente neprevăzute care au făcut ca afacerea sau proiectul creditat să nu mai poată fi derulate integral ( război, grevă, calamitate);
eroarea instituției de credit în aprecierea eficienței creditului și a posibilităților de rambursare a dobânzilor;
necinstea debitorului, atunci când banca creditoare nu dispune de suficiente informații despre acesta și nesesizarea comportamentului acestuia;
calitatea și moralitatea managementului debitorului;
incapacitatea întreprinderii de a se adapta pieței (creșterea prețurilor la materiile prime, intensificarea concurenței);
calitatea și performanțele personalului bancar;
deficiențe în gestionarea creditului ( neurmărirea respectării destinației creditului acordat, nesupravegherea atentă a sănătății financiare a unui debitor, lipsa de reacție a băncii sau întârzierea reacției la primele semne de întîrzierii a efectuării plății, adoptarea cu întîrziere sau chiar neadoptarea unor măsuri care să conducă la reintrarea în normalitate sau reducerea la maximum posibil a riscului);
supracreditarea unui proiect sau a unei afaceri.
Toți acești factori trebuie urmăriți permanent, deoarece fluctuează permanent, unii dintre ei nefiind sub controlul direct al băncii.
Deci, scopul primordial al activității de creditare, în cazul oricărei bănci, îl reprezintă acordarea de credite în condiții de reducere la maximum a expunerii la riscuri și de asigurare a unei profitabilități care să corespundă riscului asumat.
Evaluarea riscului de credit are dimensiuni cantitative și calitative. Dimensiunea calitativă a evaluarii risului, este, in general, mai dificil de estimat. Etapele în evaluarea calitativă a riscului se referă la obținerea de informații referitoare la responsabilitatea financiară a clientului, determinarea scopului real pentru care acesta dorește creditul, identificarea riscurilor cu care se confruntă activitatea clientului, ținînd cont de tendințele de evoluție a condițiilor economice în viitor și estimarea eforturilor reale pe care clientul le va face în vederea rambursării.
Dimensiunea cantitativă a evaluării riscului constă în analiza istoricului datelor financiare ale clientului și proiectarea viitoarelor rezultate financiare, pentru a evalua capacitatea clientului de a rambursa la timp creditul și capacitatea sa reală de a supravețui în cazul apariției unor fenomene economice adverse.
1.2. Principii de gestiune a riscului de credit în cadrul băncii
În practica bancară, gestiunea riscului de credit are la bază două principii pe care se axează măsurile privind diminuarea acestuia, și anume:
Limitarea riscurilor;
Diviziunea riscului de credit.
Limitarea riscului se referă la stabilirea normelor interne (proprii fiecărei bănci) și externe (stabilite de autoritățile bancare) privind componentele portofoliului de credite și minimizarea expunerii băncilor la riscul global de credit.
Normele interne pot avea caracter global și specific. Cele cu caracter global reprezintă limita maximă a angajării băncilor în activitățile de credit și stabilindu-se o anumită cotă din capitalul bancar. Normele specifice reprezintă plafoanele de credite stabilite pentru fiecare categorie de debitor, luîndu-se în considerare gradul de risc al fiecărei categorii.
În această direcție, unele măsuri prudențiale se impun de către banca centrală (sau autoritatea de supraveghere, când aceasta este o instituție separată). Pentru limitarea riscului de credit se pot stabili următoarele reguli:
limitarea creditării unui singur debitor;
limitarea creditelor mari acordate;
constituirea de provizioane.
Diviziunea riscului presupune diversificarea plasamentelor bancare. Diversificarea plasamentelor bancare se poate face pe tipuri de debitori, tipuri de credite, după scadență, după tipul garanțiilor acceptate de banca comercială.
La acordarea creditelor, băncile urmăresc ca solicitanții să prezinte credibilitate pentru rambursarea acestora la scadență. În acest scop, deși cerințele sunt unitare, toate băncile purced la o analiză a bonității clienților și solicită garantarea creditelor în condițiile stabilite prin normele de credite.
Funcția de gestiune a riscului de credit este foarte complexă și își are începutul său anterior derulării operațiunii. Abordarea modernă asupra gestiunii riscului se bazează pe necesitatea intervenției înainte ca incidentul să se producă, anticipînd riscurile și deci reactualizînd în permanență situația clienților în funcție de informațiile la zi.
Gestiunea riscului de credit se bazează pe mai multe fundamente cum sunt:
riscul trebuie controlat acționând la nivelul clientului înainte ca incidentul să se producă;
acțiunea anticipativă a băncii trebuie să fie înțeleasă și susținută de către client;
actualizarea permanentă a dosarelor conferă băncii un avantaj care rezultă din cunoașterea cu exactitate a situației clientului.
Principiile pe care este bazată gestiunea preventivă a riscului de client sunt:
existența unui singur criteriu pentru aprecierea unei situații riscante: riscul de client (preponderent asupra riscului de nerambursare la scadență);
folosirea unui sistem de indicatori sintetici pentru semnalarea abaterilor semnificative de la calitatea inițială a clientului debitor;
sistemul de control trebuie să fie simplu, elastic și să permită tratamentul prin excepție.
Gestiunea riscului de credit, după cum am menționat mai sus, este un proces complex ce cere abilități analitice și calificare înaltă din partea personalului băncii și care se realizează în cadrul băncilor comerciale în mai multe etape:
gestiunea riscului la etapa conlucrării cu debitorul. Această etapă a procesului gestiunii riscului de credit se referă la gestiunea relațiilor „bancă-client”, îndreptate spre evaluarea riscurilor individuale în limita reglărilor strategice. Analiza creditară constă în analiza solvabilității debitorilor și în structurizarea creditelor individuale cu scopul minimizării atât a riscurilor descoperite, cât și a pierderilor la fiecare din ele. Monitoring-ul creditar constă în controlul solvabilității și menținerii asigurării băncii în faptul că, solvabilitatea clientului rămâne a fi acceptabilă. Supravegherea creditului presupune restabilirea credibilității în cazul înrăutățirii ei serioase sau în cazul pierderii integrale.
controlul și gestiunea procesului creditar. Aceste etape se referă la controlul liniar al relațiilor de tip „banca-client”. Astfel de relații sunt legate de adoptarea deciziilor, care la rîndul sau atrag riscuri, și de aceea, necesită control liniar. Analiza creditară, monitoring-ul creditar și lucrul cu creditele problematice sunt părți componente al acestui control. Rețeaua acceptării și aprobării creditului și organele responsabile pentru aceasta trebuie să fie unică pentru toate deciziile creditare în bancă.
gestiunea controlului. În fiecare bancă trebuie să existe un mecanism independent de gestiune a controlului, obiectul căruia îl constituie deciziile creditare din contracte, componenta portofoliului creditar și procesul controlului primirii deciziilor. Elementele controlului administrativ sunt următoarele:
auditul creditar trebuie să reprezinte un control calificat, independent al deciziilor individuale creditare și al calității portofoliului în general.
sistemul informațional de gestiune creditară trebuie să propună informații corecte și operative pentru monitoring-ul situației unei credit în special și calității portofoliului creditar în general, atît personalului secțiilor creditare, cât și controlorilor.
controlul fluxului mijloacelor trebuie să prevină încasarea numerarului de către debitori pînă la îndeplinirea tuturor formalităților și încheierea procedurii de autorizare.
Gestiunea riscului de credit constă în utilizarea unor metode prin care banca poate să diminueze pierderile sau poate să salveze creditul.
O altă metodă de diminuare a riscului de credit constituie garantarea creditelor. Garanțiile diminuiază riscul de credit și acoperă pierderile. O recuperare a pierderilor este posibilă și din valorile garanțiilor. În practica băncilor comerciale, se folosesc mai multe forme de garantare a creditelor, care, schematic, pot fi reprezentate în figura 2.1.
Sursa: COCIUG V., CINIC L., Gestiunea riscurilor bancare. Chișinău, Editura ASEM, 2008, 74 p.
Figura 2.1 Forme de garantare a creditelor.
Garanțiile creditului sunt de mai multe tipuri și au ca obiectiv reducerea pierderilor în cazul riscului de credit. De bănci sunt acceptate garanțiile reale (gajul, ipoteca, depozit bancar) și personale (garanția bancară, cauțiunea, cesiunea de creanță). Clauzele contractuale asigură o protecție suplimentară a creditorului prin fixarea unor condiții în contractul de credit, prin respectarea lor ulterioară sau prin limitarea tuturor operațiunilor debitorului la care se degradează situația financiară.
Toate aceste forme de garantare a creditelor , pentru a fi acceptate de către bănci, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
posibilitatea de a se transforma rapid în lichidități;
să fie materializate într-un titlu sau înscris autentic;
bunurile să se afle în proprietatea debitorului sau a girantului și să nu fie afectate de alte creanțe;
proprietarul bunurilor să aibă capacitatea de a le gira sau ipoteca;
bunurile existente anterior angajării creditelor să fie în stare corespunzătoare de funcționare;
bunurile procurate ulterior pe seama creditelor să fie noi și însoțite de documente de calitate;
bunurile propuse drept garanție sa posede piață de desfacere sau potențiali cumpărători.
Conținutul economic al riscului constă în posibilitatea gestiunii acestuia. Importanța gestiunii riscului ca activitate constă în posibilitatea de a prognoza într-o anumită măsură producerea evenimentului de risc și de a lua la timp deciziile necesare în vederea reducerii riscului unor eventuale consecințe nefavorabile. Esența riscului, ce se exprimă prin posibilitatea evaluării cuantificate a probabilității apariției unei situații nefavorabile, condiționează necesitatea elaborării metodelor și mecanismelor de diminuare a efectului negativ al evenimentelor prevăzute. Cunoașterea pericolului potențial și a nivelului de impact al riscului permite de a le gestiona în mod mai eficient.
1.3. Evaluarea riscului de credit ca element de gestiune
Evaluarea corectă a riscului de credit este de o importanță semnificativă pentru bancă. De corectitudinea evaluării depinde volumul de risc pe care banca și-l asumă și realitatea acestui risc. Fiecare bancă își formează metodologia proprie de evaluare, care se bazează pe politica de credit a băncii și pe experiența creditară din trecut.
Gestiunea riscului constă în utilizarea unor tehnici prin care banca poate să minimizeze pierderile sau poate să salveze creditul. În vederea diminuării sau eliminării pierderilor, băncile monitorizează calitatea portofoliului de credit printr-o revizuire în funcție de notarea internă a creditului care a fost făcută cu ocazia instrumentării dosarului de credit.
Conform principiilor “prudenței bancare” și “diferențierii”, băncile acordă credite numai după cunoașterea activității debitorului pentru fundamentarea deciziei de creditare. În același timp, principiile menționate presupun încrederea reciprocă între bancă și client, care constau din gradul de credibilitate al acestora. În practica bancară a Republicii Moldova, se disting trei categorii de credibilitate a clienților bancari: bună, suficientă, insuficientă.
Riscul de credit se evaluează și se analizează din prisma a două puncte de vedere:
evaluarea riscului individual de credit;
evaluarea riscului global.
Evaluarea riscului individual de credit se bazează pe unele aspecte, care sunt reprezentate în figura 3.1:
Sursa: elaborat de către autor
Figura 3.1. Evaluarea credibilității clienților.
Majoritatea băncilor comerciale din Republica Moldova utilizează metode similare de evaluare a credibilității prin aplicarea indicatorilor financiari.
O altă analiză pentru inițierea procesului de creditare este luarea în considerare a criteriilor specifice, care permit acceptarea clienților. Printre acestea: constituirea în conformitate cu legislația în vigoare, dispunerea de capital social vărsat potrivit normelor bancare, desfășurarea activității legale și eficiente, valoarea garanțiilor mai mare sau egale cu suma creditului solicitat și a dobînzii aferente, înregistrarea unui profit și îndeplinirea unui nivel optim al indicatorilor de bonificare etc.
Stabilitatea băncii este în dependență directă cu calitatea portofoliului său de credite, care pînă la urmă este determinată de nivelul riscului pe care îl comportă portofoliul respectiv.
Asigurarea creșterii PIB-ului țării corelează cu asigurarea activității investiționale, a cărei bază o constituie creditele de lungă durată. Luînd în considerare că de viabilitatea proiectului finanțat depinde rambursarea investiției și beneficiul, factorul dominant la oferirea creditului constă în fiabilitatea proiectului și, în caz de necesitate, a influenței băncii asupra managementului proiectului investițional. Strategia creditării în condițiile actuale este o problemă de importanță mare, deoarece, în rîndul populației, crește rolul împrumutului bancar, dar nivelul veniturilor debitorilor nu corespunde întotdeauna creditului luat. Acești factori, de rînd cu alții, cauzează creșterea ponderii creditelor nerambursabile. Când masa critică a creditelor nerambursate este depășită, organizațiile de creditare gestionate neeficient falimentează.
În scopul evitării situației mai sus menționate dar și în scopul maximizării profitului bancar pe urma acordării creditelor, este esențial de a dirija și a calcula calitatea portofoliului de credite.Dirijarea calității portofoliului de credite din cadrul băncii necesită câteva etape de parcurs:
alegerea criteriilor de evaluare a calității fiecărui credit în parte;
determinarea categoriilor în care vor fi incluse creditele în dependență de riscul pe care îl implică fiecare credit;
evaluarea fiecărui credit eliberat de bancă și raportarea acestuia la o anumită categorie în dependență de riscul nerambursării;
determinarea structurii portofoliului de credite și verificarea creditelor;
aprecierea calității întregului portofoliu de credite;
analiza factorilor în dinamică care influențează calitatea portofoliului de credite;
determinarea reducerilor pentru pierderi la credite, care să acopere riscul de credit al activității de creditare;
elaborarea unor mecanisme de îmbunătățire a calității portofoliului de credite.
Realizarea fiecărei din etapele menționate mai sus conduce nemijlocit la crearea unei activități de creditare eficiente și sigure. Anume, prin parcurgerea etapelor date este posibilă crearea unui portofoliu de credite sigur, stabil, calitativ și bine structurat care ar putea diminua la maxim riscul din activitatea de creditare. Acest fapt contrinuie nu doar la extinderea eficienței economice a băncii dar și la menținerea și consolidarea poziției acesteia pe piață.
Calitatea portofoliului de credite se stabilește după următoarele criterii:
structură;
lichiditate (termen de scadență);
gradul de utilizare;
profitabilitate;
stabilitate.
După lichiditate – lichiditatea creditului presupune termenul de scadență a lui și clauza de revocare. Portofoliul de credite se grupează în trei subgrupe:
termen scurt (pînă la 1 an);
termen mediu (1 – 5);
termen lung (5 și mai mult).
Dacă o bancă decide să mențină portofoliu de credite lichid ea va majora ponderea creditelor pe termen scurt.
Dacă banca are alte posibilități de majorare a lichidității ea va menține în portofoliu într-un volum mai mare creditele pe termen mediu și lung.
Creditele pe termen lung sunt considerate cele mai riscante pentru bancă, din aceste considerente banca optează pentru ponderea mare pentru creditele pe termen scurt și mediu.
După gradul de utilizare se presupune resursele din care aceste credite sunt finanțate. Majorarea ponderii creditelor în total active este benefică pentru bancă căci conduce la majorarea profitului acesteia.
După profitabilitate putem menționa că rezolvarea problemei profitabilității portofoliului creditar duce la îndeplinirea scopului managementului bancar deoarece principala sursă de profituri în activitatea bancară sunt operatiunile de creditare.
După stabilitate – portofoliu creditar se analizează și după gradul de expunere la risc (banca va diviza în 5 subgrupe mari ):
Standard: creditul se va considera standard, dacă este la termen, sunt respectate toate condițiile contractului și nu este nici un motiv de a considera că banca, în prezent sau pe viitor, va fi supusă riscului pierderii.
Supravegheat: creditul este cu probleme potențiale, legate de starea financiară a debitorului, precum și de asigurarea acestuia. Astfel de credite cer atenție din partea conducerii băncii, deoarece dacă nu vor fi luate măsuri privind soluționarea acestor probleme, ele pot duce la deteriorarea activului și la reducerea probabilității în privința satisfacerii, pe viitor, a pretențiilor băncii aferente acestuia.
Substandard: când există riscul pierderilor, mai înalt decît cel obișnuit, care provocat din unul din următorii factori:
situația financiară a debitorului este nefavorabilă sau se înrăutățește;
asigurarea (dacă aceasta există) este insuficientă sau se înrăutățește;
alți factori nefavorabili, care provoacă îngrijorare în privința posibilității debitorului de a satisface pretențiile băncii, în conformitate cu condițiile existente.
Dubios: când există probleme care pun la îndoială și scad probabilitatea satisfacerii pretențiilor actuale/viitoare ale băncii aferente creditului în volum deplin, în baza circumstanțelor, condițiilor create, precum și a valorii de piață a asigurării și în cazul în care activul este asigurat.
Compromis: la momentul clasificării creditului nu pot fi satisfăcute pretențiile actuale/ ale băncii aferente.
În conformitate cu prevederile legale, băncile sunt obligate să formeze și să mențină reducerile/provizioanele pentru pierderi la credite nu mai jos de nivelul legal prevăzut. În așa mod, fondul de risc pentru pierderi la credite va fi format, prin ponderarea fiecărui tip de credit la coeficientul de risc aferent, după cum urmează:
standard 2%
supravegheat 5%
substandard 30%
dubios 60%
compromis 100%
În scopul urmăririi eficienței activității de creditare, ca parte componentă a operațiunilor bancare, pot fi calculați un șir de indicatori. Prin intermediul raportului total credite către total active (K1), poate fi evidențiată cota activității de creditare în activitatea bancară:
(3.1.)
Evident că în activitatea de creditare, deși băncile tind spre minimizarea riscurilor și contractarea creditelor performante, uneori creditele clasificate inițial drept credite standarde, în continuare ajung a deveni credite substandarde, dubioase sau compromise. Astfel acestea devin a fi credite problematice sau neperformante care sugrumă profitul bancar și micșorează calitatea portofoliului de credite.
În această ordine de idei, inițial, pentru a analiza calitatea portofoliului de credite vom apela la raportul dintre creditele performante, care sunt creditele standarde și supravegheate și total credite (K2):
100% (3.2.)
Indicele înalt al acestui coeficient caracterizează o politică bună promovată de bancă în activitatea de creditare, și invers. Totodată reversul acestui indicator poate fi reprezentat și prin raportul creditelor neperformante, clasificate drept substandard, dubios și compromis către total credite (K3):
100% (3.3.)
Scăderea acestui indicator este benefică pentru bancă, întrucît acesta măsoară gradul de “intoxicare” a portofoliului de credite. Un indice mai mare a acestui coeficient semnifică o calitate mai rea a portofoliului de credite, respectiv și pierderi mai mari pentru bancă.
Concomitent putem analiza impactul creditelor problematice în totalul activelor deținute de bancă, conform raportului creditelor neperformante către total active (K4):
100% (3.4.)
În condițiile în care respectivul indicator înregistrează valori înalte sau o tendință de creștere în dinamică, este necesară o muncă mai eficientă a secției credite în scopul minimizării pe diverse căi a cuantumului creditelor neperformante.
Calitatea portofoliului de credite este nemijlocit influiențată și de gradul de risc pe care îl comportă. Astfel, în scopul acoperirii pierderilor generate de activitatea de creditare, în urma apariției riscurilor, banca își formează un fond de risc. Limitele maxime ale reducerilor pentru pierderi la credite în raport cu volumul creditelor acordate sînt stipulate de BNM conform legislației în vigoare:
100% ≤ 20% (3.5.)
Cu cît indicatorul respectiv este mai mare cu atît activitatea de creditare este mai riscantă. Acesta poate fi utilizat la evaluarea eficienței politicii de credit la etapa conlucrării cu debitorul, la evaluarea mărimii minime a fondului de risc.
În practica internațională fondul de risc global nu trebuie să depășească 15%, deoarece portofoliul de credite va deveni suprariscant. Dacă acest indicator se va încadra în limitele de 10-15% aceasta înseamnă că expunerea portofoliului de credite este la un grad sporit de risc, pe când limitele de 5-10% îl va aprecia cu un risc acceptabil, iar până la 5% portofoliul va fi sigur.
La fel, fondul de risc poate fi raportat la suma creditelor neperformante:
*100% (3.6.)
Acesta servește drept aproximare pentru structura creditelor neperformante, astfel încît creșterea volumului reducerilor pentru pierderi, reflectă și agravarea structurii creditelor neperformante, ceea ce va fi semnal de alarmă pentru secția credite din cadrul băncii. Această alarmă vine din depășirea limitei riscului acceptat în activitatea de creditare ceea ce semnifică că domeniul creditare necesită modificări în scopul îmbunătățirii calității acestuia. Pentru a afla punctul critic pentru riscurile din activitatea de creditare este necesară aplicarea în calcul a raportului dintre creditele nefavorabile și CNT (K7):
* 100% (3.7.)
O normă actuală în Republica Moldova pentru indicatorul respectiv stabilește că acesta nu trebuie să depășească valoarea de 50% în scopul evitării calității categoric joase a activelor.
O altă analiză a calității portofoliului de credite este de a raporta volumul creditelor expirate la total credite (K8):
100% (3.8.)
În mod normal, când creditele expirate reprezintă 20%, sau mai mult din totalul portofoliului de credite al băncii, atunci calitatea acestuia este joasă și orice rezultat ce va depăși 40% este o problemă serioasă pentru bancă, ceea ce va necesita implementarea și aplicarea unor măsuri care să normalizeze situația.
Creditele expirate și în stare de neacumulare a dobînzii sînt:
credite dubioase și compromise;
credite cu termenul expirat de 90 de zile și mai mult;
credite cu achitare la vedere, la care a fost expirată prima plată a dobînzii;
creditele rambursate prin plăți parțiale egale, la care a fost expirată rata de amortizare a creditului.
Dinamica indicatorilor ce redau nivelul de risc aferent portofoliului de credite este urmărită nu numai de managementul băncii dar și de Banca Națională a Moldovei, aceasta cu scopul de a asigura siguranța resurselor deponenților, dat fiind faptul că resursele proprii ale băncii nu reprezintă decît o parte a plasamentelor, cea mai mare parte a acestora o constituie resursele provenind de la terți , deci fonduri care nu-i aparțin.
Deci, analiza riscului la nivel de portofoliu permite băncii să determine mărimea provizioanelor necesare pentru a face față pierderilor neprevăzute la credite și totodată permite managementului bancar să ia decizii prompte privind monitorizarea creditelor care generează pierderi. Cu toate că nici unul dintre indicatorii enumerați nu repezintă un prezicător perfect, totuși nivelul necorespunzător al unuia dintre indicatorii respectivi constituie un barometru al potențialelor probleme de creditare.
Capitolul II. MECANISME ACTULE DE GESTIUNE A RISCULUI DE CREDIT ÎN CADRUL BC „Victoriabank” S.A.
2.1. Identificarea strategiilor de gestiune a riscului de credit în cadrul la BC “Victoriabank” S.A
Spre ofertă BC „Victoriabank” S.A. dispune de o multitudine de credite destinate diverselor categorii de necesități atît a persoanelor fizice, cît și a peroanelor juridice, acestea îmbogățind prosper spectrul de produse creditare din portofoliul de credite al băncii. Este evident faptul că rezultatul pozitiv din activitatea de creditare va fi atins prin prisma profesionalismului și responsabilității fiecărui angajat al băncii. De asemenea, o importanță majoră în prosperitatea activității băncii o are și profesionismul organelor de conducere a băncii, care prin intermediul regulamentelor interne aprobate, influențează și gestionează activitatea fiecărui lucrător bancar.
Riscul de credit consituie una din preocupările de bază ale administrației băncii. Scopul administrării riscului de credit este maximizarea ratei de retur a activelor băncii prin menținerea expunerii la risc în parametri acceptabili. Riscul de credit este controlat, administrat și limitat prin aplicarea următoarelor politici și proceduri:
Adoptarea unei politici clare și eficiente de creditare, care are la bază urmatoarele principii:
limitarea concentrărilor de risc de credit prin stabilirea unui plafon maxim al datoriei unui debitor sau grup de debitori care acționează în comun;
limitarea concentrărilor de risc în cadrul unui segment de activitae economică prin acordarea creditelor în diferite ramuri ale economiei naționale;
diversificarea tipurilor de credite acordate;
acceptarea unor termene oportune de rambursare pentru fiecare din creditele acordate;
aplicarea unor rate a dobînzilor suficiente pentru acoperirea costului resurselor și competitive în comparație cu segmentul bancar;
stabilirea limitelor de competență ale Comisiilor de credite din filiale la luarea deciziilor referitor la cererile de credit;
fixarea unor proceduri standard de evaluare o proiectelor creditare și a garanțiilor acceptate;
determinarea raportului între suma creditului și valoarea gajului;
definirea cerințelor față de potențialii beneficiari de credite în ceea ce privește raportările financiare ce trebuie să fie prezentate pentru luarea de către Bancă a deciziilor referitor la cererile de credit.
Revezuirea continuă a procesului de creditare în scopul conformării lui actelor normative ale BNM, politici interne de creditare și conjuncturii pieței.
Verificarea calității portofoliului de credite prin analiza:
executării plăților la creditele acordate unui debitor sau grup de debitori ce acționează în comun;
creditele la care termenele de plată a dobînzii au fost modificate pe parcursul derulării creditelor;
creditele cu plăți expirate la principal și/sau dobîndă.
Clasificarea activelor și angajamentelor creditare în strictă conformitate cu Regulamentul BNM cu privire la clasificarea activelor și angajamentelor condiționale și formarea reducerilor pentru pierderi la active și provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiționale.
Monitorizarea continuă a situației financiare a debitorilor.
Aplicarea unor proceduri obiective de evaluare a gajului, conform reglementărilor interne, legilor și actelor normative în vigoare.
Conform regulamentelor interne, pe parcursul ultimilor ani de activitate 2009-2013, în domeniul creditării bancare BC „Victoriabank” S.A. a urmărit următoarele obiective:
stabilirea filozofiei generale de creditare;
crearea unui sistem de creditare intern care tinde să excludă greșelile factorului uman și riscurile excesive;
formarea unui portofoliu de credite optimal din punct de vedere al rentabilității și gradului de risc;
formarea și menținerea unei structuri dorite a portofoliului de credite, structură care trebuie să rezulte din particularitățile economiei Republicii Moldova, cadrului legislativ existent și resurselor puse la dispoziție;
ajustarea mecanismului de creditare intern cerințelor pieții financiare.
BC „Victoriabank” S.A. participă activ la creditarea economiei Republicii Moldova. De aceea, chiar și în cazul unei politici de creditare perfecte sunt inevitabile anumite pierderi la credite. Deși banca tinde spre îmbunătățirea calității portofoliului de credite, o parte din credite pot deveni nefavorabile în viitor. Banca conștientizează că reputația ei poate fi pătată în urma majorării ponderii creditelor problematice, iar aceasta poate, la rîndul său, să influențeze asupra poziției băncii pe piața resurselor creditare. Banca își pune scopul de a respecta permanent normele stabilite de către Banca Națională a Moldovei în vederea limitării riscului de credit.
Stabilirea unei structuri dorite a portofoliului de credite în diviziune pe ramuri are drept obiectiv minimizarea pierderilor la care este expusă banca ca rezultat al plasării excesive a resurselor sale financiare în una sau cîteva ramuri ale economiei naționale, prin diversificarea riscului de ramură.
Conform politicii de credite a BC „Victoriabank” S.A. în scopul asigurării diversificării riscului de ramură, în funcție de normele prudențiale ale băncii, precum și tendințelor generale ale economiei Republicii Moldova, structura dorită a portofoliul de credite pe ramuri este următoarea:
ponderea creditelor acordate agriculturii în total portofoliu – nu mai mult de 10%;
ponderea creditelor acordate industriei alimentare în totalul portofoliului – nu mai mult de 20%;
ponderea creditelor acordate în domeniul construcțiilor în total portofoliu – nu mai mult de 20%;
ponderea creditelor de consum în total portofoliu – nu mai mult de 10%;
ponderea creditelor acordate în domeniul prestării serviciilor în total portofoliu – nu mai mult de 30%;
ponderea creditelor acordate industriei energetice în total portofoliu – nu mai mult de 10%;
ponderea creditelor acordate băncilor în total portofoliu – nu mai mult de 10%;
ponderea creditelor acordate Guvernului în total portofoliu – nu mai mult de 10%;
ponderea creditelor acordate Casei Naționale de Asigurări Sociale / Companiei Naționale de Asigurări în Medicină în total portofoliu – nu mai mult de 10%
ponderea creditelor acordate unităților administrativ-teritoriale / instituțiilor subordinate unităților administrative-teritoriale în total portofoliu – nu mai mult de 10%;
ponderea creditelor acordate industriei productive în total portofoliu – nu mai mult de 20%;
ponderea creditelor acordate comerțului în total portofoliu – nu mai mult de 40%;
ponderea creditelor acordate persoanelor fizice care practică activitate – nu mai mult de 5%;
ponderea creditelor acordate în domeniul transportului, telecomunicațiilor și dezvoltării rețelei în total portofoliu – nu mai mult de 20%;
ponderea altor credite acordate clienților în total portofoliu – nu mai mult de 10%.
BC „Victoriabank” S.A își elaborează politici specifice de minimizare a riscului care se stabilesc în funcție de evoluția generală a economiei, de orientările stabilite prin programele de guvernare etc., și au în vedere următoarele:
susținerea prin intermediul creditelor a întreprinderilor mici și mijlocii și în general a sectorului privat, urmărindu-se corelarea structurii creditelor pe forme de proprietate cu contribuția celor două sectoare la realizarea produsului intern brut;
promovarea unei politici de sprijinire prin credite a producției pentru export și a exportului de produse, inclusiv pe calea practicării unor dobînzi diferențiate, în scopul asigurării necesarului de valută și echilibrării balanței de plăți;
expunerea către sectorul agricol se va efectua cu prudență, având în vedere că, pe lîngă riscul general economic, în acest sector există și riscul natural cu consecințe grave asupra rambursării creditelor și plății dobînzilor la scadențele prevăzute în contractele de credite;
interzicerea accesului la credite pentru agenții economici nerentabili și fără posibilități certe de redresare, care înregistrează pierderi din activitatea desfășurată;
monitorizarea agenților economici, clienți ai băncii și stabilirea măsurilor corespunzătoare de recuperare a creanțelor băncii provenind din credite și dobânzi, inclusiv pe calea executării silite a garanțiilor;
alocarea plafoanelor de credite, în lei și valută, pe unități teritoriale se face diferențiat pe baza unor criterii valorice realizate de acestea;
modificarea nivelului de dobîndă perceput de bancă la creditele acordate, în funcție de serviciul datoriei împrumutaților;
monitorizarea agenților economici cu cele mai mari datorii restante către bancă, parteneri, buget, care desfășoară activități nerentabile, cu performanțe financiare necorespunzătoare;
acordarea cu prioritate a creditelor pe obiect, cu urmărire distinctă, pe contracte economice separate și reducerea corespunzătoare a volumului creditelor globale de exploatare;
în vederea dispersiei riscului de credit se va urmări introducerea pe scară largă a creditelor de consum pentru populație, ceea ce permite stimularea cererii și pe această bază, a relansării producției.
2.2. Evoluția portofoliului de credite a BC “Victoriabank” S.A.
Urmărind obiectivele menționate anterior, banca reușește să înregistreze o dinamică pozitivă de majorare a volumului creditelor acordate pe parcursul anilor 2010-2014. Evoluția portofoliului de credite a BC „Victoriabank” S.A. pe parcursul anilor 2010-2014 va fi reprezentată în fig. 2.1.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale și a dărilor de seamă trimestriale aleBC”Victoriabank” S.A.
[online]. [citat 20.03.15] Disponibil:http://victoriabank. md /ro/dariseama/
Fig. 2.1. Evoluția portofoliului de credite al BC ”Victoriabank” S.A. în perioada anilor 2010-2014, mii lei.
Tendința de majorare în dinamică a portofoliului de credite al băncii a început din anul 2010. Astfel, începând cu anul 2010, volumul portofoliului de credite ia o tendință pozitivă de creștere ce continuă până în anul 2013 acționând benefic asupra calității activității de creditare.
Soldul portofoliului de credite la finele anului 2011 a înregistrat valoarea de 4.479.328 mii lei, înregistrînd o creștere considerabilă de 761.993 mii lei sau 18,92% față de anul precedent. În anul 2013 portofoliul de credite a atins suma de 6.658.579 mii lei, majorîndu-se față de anul precedent 2012 cu 728.788 mii lei. În anul 2014 portofoliul de credite a înregistrat suma de 5.755.946 mii lei, diminuîndu-se fată de anul precedent 2013 cu 902.633 mii lei. Scăderea portofoliului de credite se explică prin majorarea ratelor dobânzii la credite oferite de băncă, după ce BNM a majorat rata de bază a dobânzii până la 13,5%
Ținînd cont de acest aspect, banca mereu tinde spre menținerea unei structuri sigure a portofoliului său, aplicînd prin aceasta o gestiune eficientă asupra activității de creditare. Pentru determinarea nivelului și eficienței utilizării creditelor în economia națională este important de a analiza nu numai volumul total al creditelor, dar și structura acestora pe ramuri.
Astfel BC „Victoriabank” S.A. plasează resursele sale creditare în ramurile: agricultură și industrie alimentară, comerț și industrie, consum, industrie energetică, Guvern, bănci, altele. Ca urmare, relevăm structura creditelor acordate economiei naționale de către BC ”Victoriabank” S.A. în perioada anului 2014 în figura 2.2.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale și a dărilor de seamă trimestriale ale BC”Victoriabank” S.A.
[online]. [citat 20.03.15] Disponibil:http://victoriabank. md /ro/dariseama/
Fig. 2.2. Structura portofoliului de credite pe ramuri, %.
Analiza structurii portofoliului de credite evidențiază următoarele tendințe: în anul 2014 cota cea mai mare în portofoliul de credite au deținut-o creditele acordate comerțului si industriei, înregistrînd cota de 36,30%, prestării serviciilor cu cota de 16,66% și creditele acordate industriei alimentare, înregistrînd cota de 11,02%. Valori mai mici, dar importante, au înregistrat creditele acordate în domeniul construcțiilor, creditele de consum.Deci, în perioada anului 2014, banca a finanțat atît proiectele investiționale atît și activitatea agenților economici, cît a și susținut populația prin acordarea de credite în scopul satisfacerii necesităților de consum, precum și în scopul îmbunătățirii condițiilor de trai.
Analiza structurii portofoliului de credite evidențiază ramurile prioritare creditate de bancă.. Astfel din analiza structurii portofoliului de credite al BC „Victoriabank” S.A. se observă că această bancă comercială și-a orientat activitatea de creditare în special în domeniul comerțului și industriei, agriculturii și industriei alimentare, precum și în spre creditarea persoanelor fizice, ceea ce sugerează respectarea de către bancă unuia din criteriile de calitate a portofoliului de credite, și anume diversificarea acestuia. De asemenea, putem menționa că sînt respectate normele prudențiale ale băncii și structura dorită a portofoliului de credite pe ramuri, încadrîndu-se în limitele specificate în politica de credit a băncii.
Punând la baza analizei faptul că acordarea creditelor constituie temeiul activității băncii, există necesitatea de diversificare nu doar a produselor bancare, ci și a formelor de acordare a creditelor. În acest sens banca acordă credite atît în monedă națională, cît și în valută liber convertibilă precum USD și Euro. În ceea ce privește structura portofoliului de credite după valute, putem menționa că BC ”Victoriabank” S.A. practică atît creditele în monedă națională, cît și în valută străină. În această ordine de idei, în figura 2.3. va fi reprezentată structura portofoliului de credite pe monede:
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale și a dărilor de seamă trimestriale ale BC”Victoriabank” S.A.
[online]. [citat 20.11.14] Disponibil:http://victoriabank. md /ro/dariseama/
Fig. 2.3. Structura portofoliului de credite pe monede, %.
Din datele prezentate mai sus observăm ca creditele acordate în valută străină (49,42%) sunt aproximativ egale cu creditele acordate in moneda națională (50,58%). Din punct de vedere a sructurii portofoliului de credite pe monede, acesta este bine echilibrat, banca își poate permite pierderile cauzate de devalorizarea unor valute să fie acoperite cu cîștigurile din dobînzi de la creditele în valuta care se apreciază.
Pe perioada anilor 2013-2014, banca a finanțat atît proiecte investiționale și activitatea curentă a agenților economici, cît a și susținut populația în satisfacerea nevoilor de consum. În tabelul 2.1. putem urmări evoluția credititelor acordate persoanelor juridice și persoanelor fizice pe perioada acestor 2 ani.
Tabel 2.1.
Evoluția creditelor acordate pe tipuri de debitori.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale și a dărilor de seamă trimestriale ale BC”Victoriabank” S.A.
[online]. [citat 20.03.15] Disponibil:http://victoriabank. md /ro/dariseama/
Pe parcursul anului 2013, au fost acordate credite care se disting între ele prin flexibilitate și dobînzi atractive unui număr mare de clienți persoane fizice și juridice în sumă totală de 6658579 mii lei. În acest an banca a diversificat ansamblu de produse creditare destinate persoanelor juridice, iar în scopul de a majora nivelul de competitivitate față de alte bănci concurente, au fost revizuite și perfecționate creditele oferite de către bancă persoanelor fizice pentru a satisface toate nevoile populației.
Din punct de vedere a riscului de credit pe tipuri de dibitori putem afirma că este minimal deoarece banca își administrează creditele eficient pe tipuri de debitori, astfel creditele acordate persoanelor fizice dețin ponderea de 7% din total portofoliul de credite al băncii, respectiv creditele acordate persoanelor juridice au ponderea de 93%, aceasta caracterizează pozitiv structura portofoliului de credite pe tipuri de debitori deoarece persoanele fizice sînt mai instabile comparativ cu cele juridice.
Strategia și tactica băncii în domeniul creditării în anul 2013 s-a bazat pe principiul diversificării portofoliului de credite pe clienți, pe ramurile economiei, valută, termene de acordare, tipul gajului și alte criterii destinate diminuării riscurilor. Iar în legătură cu riscurile sporite în domeniul construcției în anul precedent, banca a limitat volumul creditelor acordate acestei ramuri, concentrându-se mai mult pe domeniile industriei, comerțului, agriculturii și industriei vitivinicole. Obiectivul major al activității de creditare al BC „Victoriabank” S.A pe parcursul anului 2013 a fost diversificarea și extinderea gamei de produse de creditare competitive oferite persoanelor fizice.
Organizarea și derularea procesului de creditare în cadrul băncii este ghidat de principiile: maximizarea profiturilor băncii, menținerea sub control a riscurilor, atragerea unui număr cît mai mare de clienți noi, menținerea relațiilor cu cei vechi, menținerea unei bune reputații a băncii și întreținerea interesului acționarilor față BC „Victoriabank” S.A.
Băncile comerciale ce participă în procesul de creditare sunt influențate de anumite evenimente interne și externe.
Pentru diminuarea riscurilor aferente activității de creditare Banca a elaborat și a implementat un sistem de gestiune a riscului de credit. Principiile structurale și metodele de funcționare a acestui sistem sunt expuse în Politica de creditare aprobată de către Consiliul Băncii și în Instrucțiunile privind stabilirea relațiilor de creditare.
Banca își pune scopul de a respecta permanent normele stabilite de către Banca Națională a Moldovei în vederea limitării riscului de creditare (datoria maximă a unui grup de persoane, ce activează în comun, a persoanelor afiliate și lucrătorilor băncii, raportul sumei datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, care constituie după mărime primele datorii nete, la portofoliul de credite, etc.)
În afară de aceasta Politica menționată determină valorile maxim admisibile ale următorilor indicatori:
Raportul Fondului de risc față de portofoliul de credite – 15%;
Raportul creditelor expirate față de portofoliul de credite – 5%;
Raportul creditelor dubioase și compromise față de portofoliul de credite – 2%, față de fondul de risc – 15%.
Indicatorii de bază ai riscului de credit caracterizează suficiența fondului de risc format pentru acoperirea eventualelor pierderi rezultate în urma nerambursării împrumuturilor.
În aceste circumstanțe, banca mereu revizuiește și perfecționează produsele creditare oferite cu scopul de a spori competitivitatea lor pe piața financiar-bancară. Totodată aceasta
respectă procedurile interne de gestionare a riscurilor și continuă a fi bine poziționată în actuala conjunctură economică.
2.3. Evaluarea riscului de credit în baza portofoliului de credite la BC
“Victoriabank” S.A.
Dezvoltarea serviciilor și activităților bancare este un proces continuu, o preocupare majoră a managementului bancar. Specificul dezvoltării sistemului bancar a condus la faptul că anume băncile comerciale dețin funcția de redistribuire a resurselor, în care instrumentul principal în redistribuirea resurselor este creditul bancar. Întrucît activitatea de creditare s-a demonstrat a fi una de baza în spectrul serviciilor bancare, acesta necesită o gestiune perseverentă a resurselor disponibile în bancă. În contextul unor obiective strategice de majorare a portofoliului de credite al băncii, prin gestiunea resurselor creditare managementul bancar urmărește îmbunătățirea calității portofoliului de credite și reducerea riscului de credit prin asigurarea unui proces de creditare eficient și menținerea indicatorilor financiari în limitele stabilite de BNM.
Calitatea portofoliului de credite are o deosebită influență asupra rezultatului activității băncii. De aceea, urmărirea calității portofoliului de credite și gestiunea riscului aferent acestuia, este o activitate de o importanță semnificativă în activitatea economico-financiară a băncii. Aceasta se realizează prin aplicarea în calcul a unui șir de indicatori ce reflectă eficiența activității de creditare. În cadrul procesului de analiză v-om analiza indicatorii care caracterizează portofoliul de credite în valori absolute care indică rezultatul direct a activității de creditare desfășurată de către BC ”Victoriabank” S.A. precum și indicatorii relativi ce caracterizează activitatea respectivă. Tot aici v-om utiliza datele din bilanțul contabil, din rapoartele financiare ale băncii care sînt plasate pe site-ul oficial, și unele date obținute în timpul practicii de licență.
Pentru a analiza gestiunea calității portofoliului de credite și evaluarea riscului aferent acestuia al BC „Victoriabank” S.A. vom urmări evoluția indicatorilor de eficiență menționați în capitolul anterior pentru perioada anilor 2010- 2014.
Deoarece am evidențiat că activitatea de creditare este principala din operațiunile desfășurate în cadrul băncii, găsim a fi necesar prezentarea aportului acestei activități în totalul operațiunilor bancare, ceea ce se realizează prin raportarea creditelor totale la totalul activelor băncii. Evoluția indicatorului respectiv va fi reprezentat în figura 3.1.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale și a dărilor de seamă trimestriale ale BC”Victoriabank” S.A.
[online]. [citat 20.03.15] Disponibil:http://victoriabank. md /ro/dariseama/
Fig. 3.1. Evoluția indicatorului Total credite/Total active al BC „Victoriabank” S.A. în perioada anilor 2010-2014, %.
Analizînd evoluția ponderii activității de creditare în totalitatea operațiunilor bancare putem menționa o evoluție pozitivă a indicatorului respectiv în decursul anilor 2010-2012. Creșterea semnificativă până la 59,67% în anul 2012 semnifică o majorare a contractelor de credite încheiate de bancă. Anul 2011 este unul de succes, indicatorul respectiv înregistrînd o creștere de 2,2 puncte procentuale față de anul precedent. Putem spune că acesta se datorează unui management eficient, flexibil situației economice din țară, care a susținut acordarea creditelor sub diverse aspecte în scopul ameliorării situației de stagnare a domeniului economic. În anul 2013, comparativ cu cel precedent indicatorul respectiv s-a diminuat cu 2.26 puncte procentuale, iar în perioada anului 2014, ponderea activității de creditare în total active a înregistrat cota de 47,06%, diminuîndu-se față de anul precedent 2013 cu 10,35 p.p. ceea ce denotă că volumul creditelor acordate s-a diminuat.
În activitatea de zi cu zi instituțiile bancare urmăresc atât extinderea portofoliului de credite cât și menținerea și maximizarea calității lui. Uneori însă, creditele clasificate inițial standarde, treptat sub influența unor factori, pot ajunge drept credite dubioase sau compromise. Dat fiind caracterul imperfect al acestora, ele pot deveni uneori nerecuperabile, ceea ce duce la rezultate neplăcute pentru bancă, de aceea creditarea necesită un control riguros atît preliminar acordării creditului cât și după contractarea acestuia.
Evoluția creditelor neperformante înregistrate în portofoliul de credite al BC „Victoriabank” S.A. va fi reprezentată în figura 3.2.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale și a dărilor de seamă trimestriale ale BC”Victoriabank” S.A.
[online]. [citat 20.03.15] Disponibil:http://victoriabank. md /ro/dariseama/
Fig. 3.2. Evoluția portofoliului de credite la BC „Victoriabank” S.A. în perioada anilor 2010-2014, %.
Deoarece indicatorul respectiv caracterizează negativ activitatea de creditare, managerii bancari stimulează tendința de diminuare a acestuia, ceea ce s-a realizat în anul 2011 comparativ cu anul precedent, astfel din datele prezentate mai sus observăm ca în anul 2011 cota creditelor neperformante s-a diminuat cu 2,75 p.p. față de anul precedent 2010. Respectiv, putem vorbi despre o îmbunătățire nesemnificativă a portofoliului de credite în această perioadă și de cel mai scăzut risc de creditare comparativ cu perioadele analizate. Începînd cu anul 2011 acest indicator are o tendință negativă de creștere, majorîndu-se de la 10,43% în anul 2011 pînă la 12,97% în anul 2013 sau cu 2,54 p.p. Aceasta sugerează o înrăutățire a calității gestiunii portofoliului de credite al BC ”Victoriabank” S.A. Este de menționat faptul că acesta necesită o atenție deosebită în cadrul procesului de creditare precum și ulterior acordării creditelor întrucît o majorare a lui va determina înrăutățirea situației portofoliului de credite al băncii. Anul 2014 putem afirma că este unul de succes, astfel cota creditelor neperformante în total portofoliul de credite s-a diminuat cu 1,61 p.p. comparativ cu anul precedent 2013.
Un alt indicator ce denotă calitatea gestiunii riscul portofoliului de credite în scopul asigurării stabilității băncii, îl constituie ponderea creditelor neperformante sau nefavorabileîn totalul activelor deținute de către bancă, evoluția în dinamică a indicatorului respectiv este reprezentătă în figura 3.3.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale și a dărilor de seamă trimestriale ale BC”Victoriabank” S.A.
[online]. [citat 20.03.15] Disponibil:http://victoriabank. md /ro/dariseama/
Fig. 3.3. Evoluția indicatorului credite neperformante/total active la BC „Victoriabank” S.A. în perioada anilor 2010-2014, %.
Ponderea creditelor neperformante în total active arată nivelul de risc la care este supusă banca, dar și calitatea activelor acesteia. În anul 2011 ponderea creditelor neperformante a înregistrat cota de 6,19%, diminuîndu-se cu 1.34 p.p. comparativ cu anul precedent 2010. Majorarea ponderii creditelor neperformante în total active bancare în perioada 2011-2013 de la 6,19% pînă la 7,45%, respectiv cu 1,6 p.p. a fost determinată de majorarea volumului creditelor neperformante, care s-a majorat de la nivelul 499481 mii lei pînă la nivelul de 867559 mii lei (vezi figura 3.4) precum și de ritmul de creștere mai accentuat al creditelor neperformante comparativ cu cel al activelor bancare. Astfel dacă în 2013, volumul activelor bancare crescuse față de anul 2012 doar de 1,15 ori, atunci volumul creditelor neperformante au crescut mai semnificativ, acestea s-au majorat de 2,31 ori.
Respectiv, putem afirma că este nevoie o muncă mai spornică a secției credite în scopul diminuării pe diverse căi a volumului creditelor neperformante, ceea ce s-a realizat in perioada anului 2014, astfel ponderea indicatorului respectiv s-a diminuat cu 2,09 p.p. si a atins cota de5,36%, comparativ cu anul precedent 2013, ceea ce denotă că s-au redus volumul creditelor neperformante.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale și a dărilor de seamă trimestriale ale BC”Victoriabank” S.A.
[online]. [citat 20.03.15] Disponibil:http://victoriabank. md /ro/dariseama/
Fig. 3.4. Evoluția activelor și creditelor neperformante în perioada anilor 2010- 2014, mii lei.
Instituțiile bancare ce participă în procesul de creditare sunt influențate de anumite evenimente interne și externe. De aceea, chiar și în cazul unei politici de creditare excelente sunt inevitabile anumite pierderi la credite deoarece pot influența anumiți factori externi precum apariția unor dezechilibre, disfuncționalități în cazul trezoreriei, al gestiunii întreprinderii agentului economic, etc.
Tendința de minimizare a riscului de credit se axează atât pe analiza detaliată a solicitantului de credite și monitorizarea creditelor acordate, cît și pe crearea în cadrul băncii a unui fond de risc care să devină drept suport pentru creditele care, în diferite circumstanțe, devin a fi nefavorabile băncii. Important este ca procesul de formare a acestui fond de risc să fie axat, inevitabil, pe calcule bine efectuate în cadrul băncii, pentru a nu eschiva de la principiul prudenței bancare.
Provizioanele specifice de risc se determină numai pentru angajamentele bilanțiere ale clientului. Calculul volumului necesar de provizioane se realizează pe fiecare contract de credit în parte, funcție de categoria finală de clasificare a clientului.
Astfel, reducerile pentru pierderi la credite sunt dimensionate preliminar apariției creditelor neperformante, după efectuarea unor prognoze bancare în domeniul riscului asumat de bancă.
Evaluarea riscului este un domeniu care a devenit extrem de important în societatea economică de astăzi. Acesta poate avea un impact considerabil asupra valorii băncii, atât un impact în sine sub forma pierderilor directe suportate, cât și un impact indus cauzat de efectele asupra clientelei, personalului, partenerilor și chiar asupra autorității băncii.
Pentru a aprecia nivelul stabilității portofoliului de credite managerii din cadrul băncii aplică în calcul gradul global de expunere la risc a portofoliului de credite. Conform reglementărilor BNM acesta nu trebuie să depășească limita de 20% în cadrul băncilor comerciale autohtone. În practica internațională fondul de risc global nu trebuie să depășească 15%, deoarece portofoliul de credite va deveni suprariscant. Dacă acest indicator se va încadra în limitele de 10-15% aceasta va desemna expunerea portofoliului de credite la un grad sporit de risc, pe când limitele de 5-10% îl va aprecia cu un risc acceptabil, iar până la 5% portofoliul va fi sigur.
Încadrarea în limitele acceptabile atît pe plan național cît și pe plan internațional a valorii indicatorului respectiv denotă tenacitatea cu care sunt gestionate resursele bancare creditare ale BC ”Victoriabank” S.A. Acesta se determină a fi unul eficient conform cerințelor BNM și unul cu un risc acceptabil în conformitate cu reglementările pe plan internațional.
Evoluția indicatorului respectiv în cadrul BC „Victoriabank” S.A. în decursul anilor 2010-2014 este reprezentată conform figurii 3.5.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale și a dărilor de seamă trimestriale ale BC”Victoriabank” S.A.
[online]. [citat 20.03.15] Disponibil:http://victoriabank. md /ro/dariseama/
Fig. 3.5. Evoluția fondului de risc la BC „Victoriabank” S.A. în perioada anilor
2010-2014, %.
Conform analizei evoluției gradului global de expunere la risc în cadrul BC ”Victoriabank” S.A. putem afirma faptul că banca se încadrează în limitele impuse de BNM, ceea ce demonstrează faptul că ea își poate recupera pierderile apărute în urma contractării creditelor nefavorabile pe baza fondului de risc creat, dar totuși este posibilă menționarea faptului că portofoliul de credite are un grad de risc acceptabil pentru bancă. În anul 2011 observăm o micșorare pozitivă a gradului de expunere la risc de la 8,77% la finele anului pînă la 6,93% în 2011.
De asemenea se observă o evoluție cantitativă a acestui indicator pe parcursul anilor 2011-2014, majorându-se de la 6,93% până la 11,33% sau cu 4,4 p.p comparativ cu anul 2010, însă acest fapt nu este motiv de alarmă pentru bancă, întrucît în momentul actual nu s-a ajuns în pragul limitelor acestui indicator, dar pentru a evita majorarea acestui indicator în continuare este necesar ca banca să ia măsuri corecte cu privire la perfecționare metodelor și tehnicilor din politica de creditare sau orientarea activității de creditare în domenii cu un risc mai redus.
În ansamblu portofoliul de credite al BC „Victoriabank” S.A. din punct de vedere a gradului de risc ce-l comportă se apreciază a fi de o calitate bună.
Concomitent putem compara creditele neperformante cu Capitalul Normativ Total pentru a afla punctual critic pentru riscurile la care este supusă activitatea de creditare. Pin urmare, ponderea acestui indicator este reprezentată în figura 3.6.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale și a dărilor de seamă trimestriale ale BC”Victoriabank” S.A.
[online]. [citat 20.11.14] Disponibil:http://victoriabank. md /ro/dariseama/
Fig. 3.6. Evoluția indicatorului credite neperformante/CNT la BC „Victoriabank” S.A. în perioada anilor 2010-2014, %.
După cum observăm în figura de mai sus, în ceea ce priveste valoarea creditelor neperformante comparată cu CNT, în anul 2011 s-a diminuat cu 9,60 p.p., înregistrînd valoarea de 51,86% față de anul precedent 2010. În decursul anilor 2011-2013 ponderea acestui indicator s-a majorat semnificativ cu 34,66 p.p și depășește limita de 50% stabilită de BNM, ceea ce semnifică o calitate joasă a activelor, deci banca trebuie să interprindă măsuri privind ameliorarea situației create.
În acest scop, banca trebuie să tindă să-și diminueze creditele neperformante, respectiv să majoreze creditele performante sau să majoreze nivelul CNT, minimizarea riscului de credit este una din sarcinile de bază a băncii, ceea ce s-a reusit parțial în perioada anului 2014, unde indicatorul respectiv s-a diminuat cu 28,91 p.p., înregistrînd cota de 57,61%, însă la fel depășeste limita de 50% stabilită de BNM, astfel este necesar ca banca în continuare să ia măsuri pentru a ameliora situația existentă.
Existența acestor indicatori nu poate fi evitată total, întrucît activitatea de creditare este una atît aducătoare de profit cît și riscantă, de aceea esențial este ca aceștia să nu înregistreze valori mari și să aibă o tendință permanentă de scădere comparativ cu portofoliul de credite, volumul căruia trebuie să aibă o tendință de majorare. O altă analiză utilă a calității portofoliului de credite este evaluarea evoluției creditelor expirate în comparație cu portofoliul de credite. În figura 3.7. v-om urmări dinamica creditelor expirate în total portofoliul de credite pe perioada anilor 2010-2014.
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale și a dărilor de seamă trimestriale ale BC”Victoriabank” S.A.
[online]. [citat 20.03.15] Disponibil:http://victoriabank. md /ro/dariseama/
Fig. 3.7. Evoluția indicatorului credite expirate/total credite la BC „Victoriabank” S.A. în perioada anilor 2010-2014, %.
Indicatorul respectiv reflectă calitatea portofoliului de credite în legătură cu creditele expirate. Analiza evoluției indicatorului respectiv pe orizontul de timp 2010-2014 ne permitem să o apreciem ca fiind bună, deși s-a înregistrat o majorare a nivelului de risc de credit, în pofida acestui fapt aceste devieri nu sînt esențiale și nu depășesc valoarea limitelor prudențiale. Observăm că în perioada anului 2011 acesta a avut o tendință pozitivă de scădere cu 4,60 p.p. comparativ cu anul precedent 2010, ceea ce reflectă o gestiune eficientă a creditelor expirate. Totodată, începînd cu anul 2011, indicatorul respectiv s-a majorat de la 3,99% pînă la 15,90% sau cu 11,91 p.p. în perioada anului 2013, dar nu depășește limita de 20% din totalul portofoliului de credite al băncii, deci putem menționa o calitate relativ bună a managementului portofoliului de credite. Ulterior avînd o tendință pozitivă de scădere în anul 2014, cu 0,24 p.p.
Capitolul III. RECOMANDĂRI CU PRIVIRE LA ÎMBUNĂTĂȚIREA GESTIUNII RISCULUI DE CREDIT
3.1. Identificarea problemelor privind gestiunea riscului de credit
În cadrul BC ”Victoriabank” S.A. activitatea de creditare decurge în baza regulamentelor, normelor și procedurilor interne elaborate de către bancă în strictă conformitate cu dispozițiile și prevederele BNM. Procedurile interne de activitate sînt aprobate de Consiliul de Administrație, iar filialele băncii sînt responsabile de executarea acestora, mai cu seamă secțiile de creditare din cadrul BC ”Victoriabank” S.A. Totalitatea acțiunilor, începînd cu acordarea creditelor și finisînd cu rambursarea acestora, se află în permanență sub controlul direcției monitorizare credite. Anume, de eficiența colaborării fiecărei verigi din procesul respectiv depinde rezultatul de succes orientat spre formarea unui portofoliu de credit calitativ. Indiferent de nivelul riscurilor pe care și le asumă banca, pierderile la portofoliul de credite pot fi diminuate dacă activitatea de creditare este organizată și gestionată cu profesionalism. În domeniul managementului riscurilor BC ”Victoriabank” S.A. are drept scop prevenirea și gestiunea riscului prin îmbunătățirea procedurilor interne, dezvoltarea instrumentelor de control.
Prin urmare, analiza calității portofoliului de credite format în cadrul BC „Victoriabank” S.A. pe orizontul de timp 2010-2014 putem să o apreciem ca fiind bună, chiar dacă în urma analizei am observat o majorare a nivelului riscului de credit, însă aceste devieri nu sunt semnificative și nu depășesc valoarea limiteler prudențiale. BC „Victoriabank” S.A. ia parte activ la creditarea economiei Republicii Moldova, de aceea, chiar și în cazul unei politici de creditare perfecte nu pot fi eliminate anumite pierderi la credite.
Banca nu intenționat acordă credite neperformante, însă în urma influenței unor factori externi sau interni, a unor situații neprevăzute o parte din aceste credite pot deveni neperformante în viitor. Banca este conștientă de faptul că faima ei poate fi pătată în urma majorării ponderii creditelor problematice în totalul portofoliului creditar, iar aceasta la rîndul său poate să influențeze negativ asupra poziției băncii pe piața resurselor creditare. Banca își propune obiectivul de a respecta în permanență cerințele și limitele preconizate de către Banca Națională a Moldovei pentru limitarea de credit.
Din analiza efectuată în capitolul II rezidă că BC ”Victoriabank” S.A. este supusă riscului de credit într-o masură relativ scăzută, observăm că pe parcursul perioadei analizate majoritatea indicatorilor analizați se încadrează în limitele impuse de legislația Băncii Naționale a Moldovei. Însă, observăm o abatere de la normalitate în ceea ce privește ponderea creditelor neperformante în capitalul normativ total, valoarea creditelor neperformante depașeste capitalul normativ total cu o abatere de 7, 61% de la normă, adică mai mult de 50% din CNT este expusă riscului de credit. În cazul în care creditele neperformante vor deveni toate compromise banca pierde jumatate din capital, deci CNT nu va fi în stare să acopere ponderea creditelor neperformante existente în cadrul băncii. Un motiv care a servit la majorarea acestui indicator constituie managementul neeficient din cadrul băncii, creșterea acestui indicator este un efect al acțiunilor de neglijență interprinse de specialiști sau a condițiilor de acordare a creditelor.
Pentru a evita situația existentă, este necesar ca banca:
să exercite o politică de creditare echilibrată;
să deversifice portofoliului de credite (prin diversificarea debitorilor, a termenelor de acordare a creditelor, a ramurilor economiei);
apelarea la sitemul de asigurări a vederea transferării riscurilor de credit unor societăți de asigurare.
În concluzie, putem afirma ca în cadrul BC ”Victoriabank” S.A. pentru perioada anilor 2010-2014, coeficientul asigurării contra riscului de credit se apreciază pozitiv, deoarece fondul global de risc este mai mic de 15%, în conformitate cu cerințele internaționale de creditare. Diminuarea mărimii acestui coeficient pe parcursul perioadei analizate, are o tendință pozitivă în gestiunea riscului de credit la nivel de portofoliu.
3.2. Mecanisme actuale utilizate în practica internațională privind îmbunatățire gestiunii riscului de credit prin prisma Basel III
De la nașterea sa în anul 1974, rolul Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancară a fost să promoveze stabilitatea sistemului bancar global. Acordul Basel a deschis o nouă etapă în vederea cooperării bancare internaționale și a contribuit la armonizarea activităților ce țin de supravegherea bancară. Principiile de bază pentru supravegherea bancară efectivă reprezintă de fapt standardele minime pentru o reglementare și supraveghere prudențială solidă a băncilor și a sistemului bancar. Elaborate în original de către Comitetul de la Basel pentru supravegherea bancară în 1997, acestea sunt utilizate de către țări în calitate de puncte de reper în evaluarea calității propriului sistem de supraveghere și în stabilirea sarcinilor necesare de realizat în atingerea unui nivel standard în practicile de supraveghere solide. De asemenea, o cooperare solidă se află la baza unui management eficient al riscurilor și a încrederii publicului în bănci și în întreg sistem bancar.
Reglementările Basel III, abordează într-o manieră integrată problema riscurilor și complexitatea acestora. Riscul de credit va rămîne în continuare principalul risc bancar la care sînt expuse băncile comerciale în general. Un rol primordial pentru menținerea activității de creditare sănătoase îl constituie implementarea standartelor Acordului Basel III. Aceste standarte au menirea de a controla și monitoriza în baza unor prevederi și proceduri scrise activitatea bancară prin prisma riscului de credit. Comitetul Basel stabilește dacă băncile dispun de un proces adecvat de gestiune a riscului de credit, care să corespundă cu apetitul de risc al acestora, profilul de risc, precum și condițiile macroeconomice și de piață. Acesta include politici și proceduri prudențiale pentru identificarea, măsurarea, evaluarea, monitorizarea, raportarea, controlul și reducerea riscul de credit în timp util. De asemenea, acest proces ar trebui să acopere ciclul de viață complet al riscului de credit, inclusiv subscrierea riscurilor de credite, evaluarea riscului de credit, precum și gestionarea continuă a portofoliilor de credite și a de investiții ale băncii.
Una dintre noile cerințe ale Basel III este restructurarea nivelurilor de capital pe care băncile le utilizează pentru a rezolva problema minimizării eventualelor pierderi. Noile prevederi stabilesc raportul pentru capitalul de bază la 4,5%, dublu față de actualul nivel de 2%, la care se adaugă un surplus de lichiditate de 2,5%. Prin acordul Basel II, băncile au avut la dispoziție două opțiuni pentru a-și evalua capitalul necesar. Prima este abordarea standard, similar cu cea folosită în Basel I, dar ponderile folosite sunt mai rafinate, furnizate de agențiile de rating. A doua este abordarea bazată pe rating-uri interne, care permite băncilor să-și calculeze cerințele de capital pe baza propriilor metode. La rândul ei, are două subcazuri. Primul, când banca își poate calcula probabilitățile de faliment, însă pierderile suferite atunci când contrapartida sa intră în faliment sunt furnizate de agențiile experimentate (metodologia de bază). Cea de-a doua este metodologia avansată, care permite băncilor să își calculeze atât probabilitățile de faliment , cât și pierderile suferite atunci când contrapartida sa intră în faliment. Această metodă este probabil cel mai des utilizată în instituțiile financiare. Împotriva riscului, Basel III propune metoda VaR care măsoară riscul deținerii unui portofoliu de active cu risc pentru o perioadă de timp, Δ. Ideea metodei VaR este aceea de a introduce un interval de încredere în ecuație și de a defini pierderea maximă care nu va fi depășită cu o probabilitate mare. Totuși, rezultatele obținute de VaR sunt interpretate uneori prea exact, ceea ce poate dăuna. Riscul modelului este inerent pentru modele de gestionare a riscului. Acest risc apare atunci când modelul nu este specificat corect sau când unele dintre ipotezele de bază nu sunt reale. Pentru a determina capitalul economic, pentru a folosi estimarea VaR este nevoie de un nivel foarte mare de încredere, ceea ce determină apariția riscului modelului. VaR neglijează lichiditatea de pe piață. O piață este lichidă dacă un investitor poate să vândă și să cumpere o cantitate mare de acțiuni, într-un timp scurt, fără ca prețul să fie afectat. Lipsa lichidității de pe piață este principala cauză a apariției riscului modelului. Modelarea efectelor unei piețe nelichide este foarte dificilă. Trecerea de la piața lichidă la cea nelichidă este considerată ca făcând parte din riscul pieței (Embrechts et al., 2005, p. 40). Specifică Basel I este metoda expunerii curente, bazată pe metodologia VaR. Mai importante pentru calculul EAD sunt însă metodele standardizate (Standardized Models – SM), folosite de către băncile care nu îndeplineau cerințele pentru a-și calcula singure expunerea pe derivative, dar doreau o senzitivitate a riscului mai mare decât cea oferită de metoda VaR. Expunerea se calculează conform formulei: EAD = β max[CE, Σj RPj CCFj] unde CE (expunerea curentă) este valoarea de marcare la piață după reducerea și compensarea garanțiilor, NRP sunt valorile absolute ale riscului net din portofoliul de hedging și CCF sunt factorii de conversie ai creditului aplicați acestor poziții deschise. Factorul β este fixat de autorități la 1,4 și este folosit ca o rezervă extra pentru potențialele crize economice și acoperă și riscul de model. Modelele standard încorporează multe din caracteristicile cheie oferite de metoda modelelor interne (IMM).
3.3. Propuneri privind îmbunătățirea gestiunii riscului de credit în cadrul băncii
Cunoscînd că în mediul bancar riscul este inevitabil, preocuparea managementului financiar este să administreze riscul în așa mod încît toate tipurile de risc să se încadreze în limite acceptabile, iar profitabilitatea să fie menținută. Din cele expuse anterior rezultă că riscul de credit prezintă cea mai periculoasă categorie dintre riscurile cu care se confruntă o bancă, întrucît pătrunde într-o gamă largă de servicii. În vederea diminuării sau eliminării pierderilor cauzate de acest risc, băncile ad,inistrează și monitorizează calitatea portofoliului creditar printr-o revizuire periodică în funcție de notarea internă a creditului care a fost făcută cu ocazia instrumentării dosarului de credit. . Monitorizarea permite descoperirea din timp a creditelor care ar putea deveni credite problematice mai tîrziu.
Administrarea și evaluarea riscului de credit reprezintă o componentă esențială a strategiei băncii în obținerea profitului cu menținerea unei expuneri la risc acceptabile. Minimizarea riscurilor pe care le suportă banca comercială contribuie la diminuarea pierderilor înregistrate de aceasta și la creșterea rentabilității băncii.
Una dintre cerințele de bază care ia parte la gestionarea favorabilă a riscului de credit presupune existența unei culturi solide în acest domeniu, concept care nu poate fi definit ca atare, dar care înglobează principiile managementului bancar. Unul dintre scopurile majore ale unei bănci centrale este acela de a preveni riscul prin promovarea unei monitorizări bancare eficiente, care să contribuie la stabilitatea întregului sistem financiar. Astfel, băncile centrale au dezvoltat metode și tehnici pentru supravegherea și evaluarea continuă a băncilor care le putem numi premise ale prevenirii apariției unei mari varietăți de riscuri bancare sau a altor surprize neplăcute cu privire la băncile comerciale.
Recomandările sînt elaborate pentru a oferi băncilor unele principii care urmează să fie luate în considerare la elaborarea sistemelor proprii privind gestionarea riscului. Recomandările revelă cadrul de bază cu privire la identificarea, evaluarea, monitorizarea și controlul riscului bancar. Băncile trebuie să stabilească sistemul de dirijare a riscului de credit în cadrul general de management al riscurilor.
Din cele expuse conchidem ca pentru minimizarea riscului de credit, Banca Națională a Moldovei stabilește următoarele limite pe care băncile comerciale trebuie să le respecte:
limitarea acordării creditelor „mari”:
datoria creditului mare acordat unei persoane sau unui grup de persoane nu trebuie să depășească 30% din capitalul normativ total al băncii;
suma datoriilor nete la creditele acordate la zece persoane, inclusiv grupurilor de persoane în interconexiune, care au cele mai mari datorii, nu trebuie să depășească 30% din portofoliul total al creditelor băncii;
datoria totală a creditelor “mari” ale băncii nu trebuie să depășească de 5 ori capitalul normativ al băncii.
limitarea acordării creditelor persoanelor afiliate:
datoria creditului acordat unei persoane afiliate sau unui grup de persoane afiliate ce acționează în comun nu trebuie să depășească 10% din CNT;
datoria totală a creditelor acordate persoanelor afiliate băncii nu trebuie să depășească 20% din mărimea capitalul de gradul 1.
limitarea acordării creditelor funcționarilor bancari:
pentru necesități primordiale – suma totală a creditelor contractate nu trebuie să depășească 10 salarii de funție ale persoanei respective;
pentru investițiile imobiliare – suma totală a creditelor contractate nu trebuie să depășească 100 de salarii de funcție ale persoanei respective;
datoria totală a creditelor acordate funcționarilor bancari nu trebuie să depășească 10% din capitalul normativ total.
Datorită ponderii semnificative pe care o dețin creditele în portofoliul băncilor comerciale, putem afirma că riscurile supuse acestora trebuie să fie permanent in vizorul managerilor bancari. Fiind conștienți de faptul că riscul poate fi identificat, evaluat, monitorizat și diminuat, dar nicicînd eliminat, prin urmare pentru a se proteja, băncile trebuie să dezvolte o totalitate de politici generale (în funcție de prevederile legale și reglementările băncii naționale), politici specifice (în raport cu strategia de dezvoltare a băncii) și politici sectoriale ( limite de expunere pe ramuri și sectoare de activitate, pe zone și unități teritoriale).
În figura 3.3.1. putem urmări unificarea instrumentelor de gestiune a risurilor la nivel de bancă și la nivel de banca centrala si unificarea instrumentelor directe si indirecte de gestiune:
Sursa: elaborat de autor.
Figura 3.3.1. Diminuarea riscului de credit la nivel de bancă
În centrul schemei este amplasat riscul de credit a băncii comerciale, care se divizează în riscul debitorului și riscul de portofoliu. Gestiunea riscului de credit este realizată de către banca comercială și organele de reglementare (BNM, Guvern) deoarece acestea au un impact semnificativ asupra gestionării riscurilor bancare. Măsurile care au influentă asupra gestionării riscului de credit sunt tratate prin două poziții. Prima poziție ocupă instrumentele directe de gestiune care înfluențează diminuarea riscului de credit, iar pe de altă parte instrumentele indirecte care participă la îmbunătățirea calității de funcționare a instituțiilor de credit.
Printre măsurile care ar trebui adoptate și înterprinse de către bancă pentru prevenirea și diminuarea riscului de credit putem enumera:
acordarea creditelor să se bazeze în primul rând pe analiza viabilității și realismului afacerilor, în vederea identificării și evaluării capacității de plată a clienților, respectiv de a genera venituri și lichidități ca principală sursă de rambursare a creditului și de plată a dobânzii. Activitatea de creditare trebuie să fie avantajoasă atât pentru bancă, cât și pentru clienți, care, valorificând creditele, să își dezvolte afacerile și să poată astfel să-și ramburseze împrumutul și să-și achite dobânzile;
creditele trebuie să fie în toate cazurile garantate cu colaterale, iar volumul minim al garanțiilor constituite trebuie să acopere datoria maximă a împrumutului către bancă, un rol extreme de important revenind modului în care banca își stabilește criteriile de acceptare a diferitelor tipuri de garanții.
pentru reducerea riscurilor, se impune analiza periodic și exigentă a calității portofoliului de credite, de dorit la intervale cât mai scurte de timp, precum și constituirea de provizioane și rezerve pentru acoperirea eventualelor pierderi.
diversificarea portofoliului de credite, ce constă in stabilirea proporțiilor optimale a tipurilor de credit (de consum, imobiliare, comerciale, etc.) in suma totala a portofoliului, luând in considerație riscul implicat in fiecare tip de creditare.
diversificarea activelor acceptate ca garanții din partea debitorilor și solicitarea depunerii de garanții cu lichiditate înaltă;
aprecierea capacității de plată a clientului, până la acordarea creditului;
formarea rezervelor pentru pierderi la credite;
analiza și menținerea unei structuri optime a portofoliului de credite;
evaluarea corectă a nivelul de risc aferent fiecărui credit acordat de către bancă;
stabilirea unui nivelului maxim admisibil al riscului la care se poate acorda credite;
actualizarea permanenta a informațiilor deținute de bancă privind evoluția situației patrimoniale a acestora.
creșterea calității creditelor din portofoliu. Aceasta nu depinde însă exclusiv de acțiunile băncii, căci în cele mai multe cazuri un ansamblu de factori (interni și externi) concură la deteriorarea calității clientului și la reducerea capacității sale de a rambursa creditul. În acest context banca trebuie să asigure optimizarea factorilor interni de care depinde calitatea potofoliu. Aceasta se poate realiza prin eliminarea erorilor comise de personalul băncii și prin detecția prematură a potențialului de deteriorare a calității debitorilor.
În vederea limitării riscului de credit, în scopul evitării genezei creditelor neperformante, acordarea creditului trebuie să se bazeze pe un set de reguli bine stabilite, care definesc în mod clar principiile de creditare. Aceste principii cît și obiectivele creditului trebuie sa fie dinamice și adaptabile la mediul economic în continuă schimbare cît și particularităților pieței. Funcționarea și rambursarea normală a creditelor sunt esențiale pentru o economie sănătoasă. O funcționare lină, fără sincope, a pieței creditelor este bună pentru economie deoarece creditele sprijină investițiile atît pentru populație cît și pentru companii, acest fapt sprijină în final creșterea economiei a unei țări.
Totalitatea metodelor de gestionare a riscului de credit pot fi reprezentate astfel:
diversificarea portofoliului de credite, după debitori, scadență, active acceptate ca garanții;
diversificarea creditării în dependență de nivelul credibilității debitorului, caracterul obiectului de creditare, calități de asigurare etc;
clasificarea împrumuturilor întârziate și formarea rezervelor monetare;
reabilitarea creditelor problematice;
stabilirea unor limite privind mărimea maximală a creditului din punct de vedere al debitorului și sumei acordate;
asigurarea creditelor.
Stabilindu-se că riscul este un component esențial asociat oricărei activității economice care nu poate fi înlăturat ci doar gestionat, s-a ajuns la concluzia ca „cel mai mult riscă cel care nu riscă”, deoarece pierde oportunități de obținere de profit și de dezvoltare a afacerii. Prin urmare petem menționa că riscul este condiația spre success.
Incheiere
Activitatea bancară este expusă unor risuri, iar în lipsa metodelor, remediilor, standartelor pentru prevenirea acestora pot afecta stabilitatea sectorului financiar. O importanță majoră în stabilitatea sistemului bancar autohton o deține evaluarea expunerii băncilor la riscul de credit. Evaluarea riscului de credit este realizată de către bancă ca fiind esențială în crearea unor metodologii care să presupună măsuri concrete pentru reducerea acestuia. Fiecare bancă are scopul final de a obține profit, însă există un risc în toate operațiunile pe care le desfășoară, astfel banca tinde spre minimizarea acestuia. Este necesar ca băncile să manifeste prudență în acordarea creditelor pentru a preveni riscul, iar în cazul producerii acestuia să utilizeze instrumente care să asigure acoperirea pierderilor. O evaluare de risc corect efectuată generează profitabilitate atît pentru bancă cât și pentru împrumutat.
În ceea ce privește obiectivul de diminuare a riscului din cadrul activității desfășurate experiența bancară impune cu strictețe implementarea și generalizarea unor modalități eficiente de atenuare, dar mai întâi, de preîntâmpinare a riscului.
Așadar, managementul riscului de creditare este o componentă esențială a managementului riscului, fiind utilă pentru succesul pe termen lung al oricărei bănci.
La baza unui management „sănătos” al riscului de credit se află capacitatea politicilor privind gestionarea riscului de credit de a identifica riscurile existente și potențiale, inerente oricărei activități de creditare, precum și de a le limita sau de a le reduce.
Propun ca să se pună un mai mare accent pe limitarea riscului de credit. Fiecare bancă, în funcție de calitatea mediului economic și de evoluția parametrilor săi proprii, asigură limitarea riscurilor în doua feluri: global și analitic, astfel:
– fixînd o limită proprie, internă, angajamentul sau global în operații riscante (dar rentabile).
– fixând plafoane de credite pe debitor, grup de debitori, sector de activitate sau zona geografică pentru a preveni ca modificări semnificative ale situației economice a acestor grupe să-i afecteze negativ expunerea la risc.
În ceea ce privește politica de creditare a BC Victoriabank S.A., putem afirma ca are o politica foarte bine dezvoltată, dar din cele depistate putem expune faptul că banca își asumă riscuri mari, creditînd adesea debitorii problematici. Dar privite lucrurile din altă perspectivă și acești debitori mai au nevoie de o a doua șansă. Pentru că esența demersului către contractarea unui credit nu și are geneză într-o situație perfectă, dar se apelează la credite, atunci cînd debitorii au cu adevărat probleme cu echilibrul financiar.
Pentru o mai buna analiză a riscului de credit S.A., trebuie să se aibă în vedere :
să se asigure existența specialiștilor bine pregătiți în analiza riscului de credit în etapa creditării, precum și specialiștilor din backoffice;
controlul și urmărirea calității clienților;
concentrarea tuturor criteriilor de eligibilitate sub forma unui model scoring informatizat, menit de a reduce prin automatizarea deciziei, timpul de analiză, și implicit timpul de așteptare a rezultatului pentru client.
În ceea ce privește BC ”Victoriabank” S.A, succesul acestei instituții bancare pe piața și recunoașterea sa atât din partea partenerilor, cât și a competitorilor se datorează adaptării continue la nevoile pieței locale, introducerii de noi servicii care să satisfacă așteptările clienților săi și refuzului ferm de a face concesii calității.
BIBLIOGRAFIE
Acte normative:
Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei: nr. 548-XIII din 21.07.95. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. 1995, nr. 56-57/624, p.6-7;
Regulamentul 1/09 privind tranzacțiile cu persoane afiliate băncii, aprobat de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a Moldovei, proces-verbal nr.31 din 10.11.1995. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. nr.67 din 30.11.1995.
Regulamentul nr.3/09 cu privire la expunerile "mari", aprobat de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a Moldovei, proces-verbal nr.37 din 01.12.1995 În: Monitorul Oficial al R. Moldova. nr.70/31 din 14.12.1995 (cu modificările și completările ulterioare);
Legea Republicii Moldova cu privire la instituțiile financiare nr.550-XIII din 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. nr.1/2 din 01.01.1996;
Regulamentul cu privire la creditele expirate, Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.130 din 15.05.1998. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. nr.87-89 din 24.09.1998;
Regulamentului cu privire la clasificarea activelor și angajamentelor condiționale și formarea reducerilor pentru pierderi la active și provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiționale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 224 din 30.08.2007. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. 2007, nr. 149-152/560);
Regulamentul privind filialele, reprezentanțele și oficiile secundare ale băncilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.84 din 28 aprilie 2011. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. nr.110-112 din 08.07.2011, art. 874);
Politica de creditare a BC „Victoriabank” S.A., aprobat de Consiliul de Administrație al Băncii, proces verbal nr. 168 din 22.12.2008;
Legea privind activitatea bancară nr. 33 din 29 martie 1991. În: Monitorul Oficial al României. nr. 70 din 3 aprilie 1991.
Lucrări științifice:
GRIGORIȚĂ, Cornelia. Activitate Bancară. Ed. a II-a, rev. și comp. Chișinău: Ed. Cartier, 2005. 196 p.
BASNO, C.; DARDAC, N.; FLORICEL, C. Monedă, credit, bănci. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1994, 220 p.
DARDAC, N.; VASCU, T. Moneda – credit. Vol. 1 – București : Editura ASE, 2001, 134 p.
COCIUG, V.; CINIC, V.; TIMOFEI, O. Management bancar: culegere de probleme. Chișinău: Editura ASEM, 2008, 89 p.
NIȚU, I. Managementul riscului bancar. București: Editura Expert, 2000, 325 p.
COCIUG, V.; CINIC, L. Gestiunea riscurilor bancare. Chișinău: Editura ASEM, 2008, 147 p.
DĂNILĂ, N.; NEREA, A. Management bancar. Fundamente și orientări. București: Editura Economică, 2002. 255 p.
KIRIȚESCU, C.; DOBRESCU, E. Moneda: mică enciclopedie. București: Editura Enciclopedică, 1998, 99 p.
MĂTASE, Ovidiu. Operațiuni bancare. București: Editura Polirom, 2008. 85 p.
ZUBIC, A. Creditul bancar în economia contemporană. În: Conferința științifică: creșterea competitivității și dezvoltarea economiei bazată pe cunoaștere. Chișinău: Editura ASEM, 2007, 97 p.
COBZARI, L.; DICOVA, I. Management bancar. Chișinău: Editura ASEM, 1998, 139 p.
GRIGORIȚĂ, C. Managementul sistemului de credit al Republicii Moldova în perioada de tranziție. Teza de doctor în științe economice. Chișinău: Editura ULIM, 2004, 34 p.
GAITUR, T. Creditarea bancară în Republica Moldova: evoluții și tendințe. În: Conferința științifică: creșterea competitivității și dezvoltarea economiei bazată pe cunoaștere. Vol. II, Chișinău: Editura ASEM, 2007, 147 p.
BOTNARI, N. Creditarea bancară și creșterea economică. În: Analele ASEM, Vol. II. Chișinău: Editura ASEM, 2011, 85 p.
ФАТЬЯНОВА, A. Управление кредитным портфелем банка как средство повышения качества кредитных услуг. B: Банковские услуги и управление ими: Сборник научных трудов. Саратов: СГСЭУ, 2004. 46 стр.
ТАВАСЬЕВ, А. М., Банковское дело: управление кредитной организацией: учебное пособие. Москва: 2007, 668 стр.
SÂRBU ION, GEORGESCU NICOLAE, Managementul întreprinderii, Sibiu, 2003
STOIAN ION, ILINCA GHEORGHE, ȘERBAN RADU, Dicționar comercial: termeni utilizați în tranzacțiile comerciale, București, 2002
Bendea C. Riscul și performanța creditului bancar în România.- București: Editura Economică, 2001. -P. 161.
NIȚU ION, Managementul riscului bancar, Editura Expert, București, 2000, 55-57 p.
LALA-POPA, Ion; DIMA, Bogdan. Analiza Sistemului Bancar Comercial. Timișoara: Editura Mirton, 2004, p.124.
Botea, Mihaela, Gestiunea riscurilor bancare, Ed. InfoMega, București, 2004, p.90.
Darpeș N. Considerații privind creditarea agenților economici și garanțiile colaterale..-București: Editura Economică, 2000.- P. 85.
Surse statistice și de date:
Raport anual 2010 al BC ”Victoriabank” S.A. [online]. [citat 14 aprilie 2015] Disponibil: < http://www.victoriabank.md/raportul-anual/>.
Raport anual al uditorilor 2011 al BC ”Victoria bank” S.A. [online]. [citat 14 aprilie 2015] Disponibil: < http://www.victoriabank.md/raportul-anual/>.
Informația privind activitatea economico – financiară. [online]. [citat 14 aprilie 2015] Disponibil: < http://www.victoriabank.md/raportul-anual/>.
Dări de seamă trimestriale ale BC ”Victoriabank” S.A. pentru anii 2008-2012 [online]. Disponibil: < http://victoriabank.md/ro/dariseama/
Informație privind structura portofoliului de credite pe sectorul bancar [online].[citat 14 aprilie].Disponibil: http://bnm.md/md/credit_portofolio_structure_bank_sector/
Bilanț contabil 2012 am BC ”Victoriabank” S.A. [online]. [citat 14 aprilie 2015] Disponibil: < http://www.victoriabank.md/raportul-anual/>.
BIBLIOGRAFIE
Acte normative:
Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei: nr. 548-XIII din 21.07.95. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. 1995, nr. 56-57/624, p.6-7;
Regulamentul 1/09 privind tranzacțiile cu persoane afiliate băncii, aprobat de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a Moldovei, proces-verbal nr.31 din 10.11.1995. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. nr.67 din 30.11.1995.
Regulamentul nr.3/09 cu privire la expunerile "mari", aprobat de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a Moldovei, proces-verbal nr.37 din 01.12.1995 În: Monitorul Oficial al R. Moldova. nr.70/31 din 14.12.1995 (cu modificările și completările ulterioare);
Legea Republicii Moldova cu privire la instituțiile financiare nr.550-XIII din 21.07.1995. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. nr.1/2 din 01.01.1996;
Regulamentul cu privire la creditele expirate, Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.130 din 15.05.1998. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. nr.87-89 din 24.09.1998;
Regulamentului cu privire la clasificarea activelor și angajamentelor condiționale și formarea reducerilor pentru pierderi la active și provizioanelor pentru pierderi la angajamente condiționale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 224 din 30.08.2007. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. 2007, nr. 149-152/560);
Regulamentul privind filialele, reprezentanțele și oficiile secundare ale băncilor, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.84 din 28 aprilie 2011. În: Monitorul Oficial al R. Moldova. nr.110-112 din 08.07.2011, art. 874);
Politica de creditare a BC „Victoriabank” S.A., aprobat de Consiliul de Administrație al Băncii, proces verbal nr. 168 din 22.12.2008;
Legea privind activitatea bancară nr. 33 din 29 martie 1991. În: Monitorul Oficial al României. nr. 70 din 3 aprilie 1991.
Lucrări științifice:
GRIGORIȚĂ, Cornelia. Activitate Bancară. Ed. a II-a, rev. și comp. Chișinău: Ed. Cartier, 2005. 196 p.
BASNO, C.; DARDAC, N.; FLORICEL, C. Monedă, credit, bănci. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1994, 220 p.
DARDAC, N.; VASCU, T. Moneda – credit. Vol. 1 – București : Editura ASE, 2001, 134 p.
COCIUG, V.; CINIC, V.; TIMOFEI, O. Management bancar: culegere de probleme. Chișinău: Editura ASEM, 2008, 89 p.
NIȚU, I. Managementul riscului bancar. București: Editura Expert, 2000, 325 p.
COCIUG, V.; CINIC, L. Gestiunea riscurilor bancare. Chișinău: Editura ASEM, 2008, 147 p.
DĂNILĂ, N.; NEREA, A. Management bancar. Fundamente și orientări. București: Editura Economică, 2002. 255 p.
KIRIȚESCU, C.; DOBRESCU, E. Moneda: mică enciclopedie. București: Editura Enciclopedică, 1998, 99 p.
MĂTASE, Ovidiu. Operațiuni bancare. București: Editura Polirom, 2008. 85 p.
ZUBIC, A. Creditul bancar în economia contemporană. În: Conferința științifică: creșterea competitivității și dezvoltarea economiei bazată pe cunoaștere. Chișinău: Editura ASEM, 2007, 97 p.
COBZARI, L.; DICOVA, I. Management bancar. Chișinău: Editura ASEM, 1998, 139 p.
GRIGORIȚĂ, C. Managementul sistemului de credit al Republicii Moldova în perioada de tranziție. Teza de doctor în științe economice. Chișinău: Editura ULIM, 2004, 34 p.
GAITUR, T. Creditarea bancară în Republica Moldova: evoluții și tendințe. În: Conferința științifică: creșterea competitivității și dezvoltarea economiei bazată pe cunoaștere. Vol. II, Chișinău: Editura ASEM, 2007, 147 p.
BOTNARI, N. Creditarea bancară și creșterea economică. În: Analele ASEM, Vol. II. Chișinău: Editura ASEM, 2011, 85 p.
ФАТЬЯНОВА, A. Управление кредитным портфелем банка как средство повышения качества кредитных услуг. B: Банковские услуги и управление ими: Сборник научных трудов. Саратов: СГСЭУ, 2004. 46 стр.
ТАВАСЬЕВ, А. М., Банковское дело: управление кредитной организацией: учебное пособие. Москва: 2007, 668 стр.
SÂRBU ION, GEORGESCU NICOLAE, Managementul întreprinderii, Sibiu, 2003
STOIAN ION, ILINCA GHEORGHE, ȘERBAN RADU, Dicționar comercial: termeni utilizați în tranzacțiile comerciale, București, 2002
Bendea C. Riscul și performanța creditului bancar în România.- București: Editura Economică, 2001. -P. 161.
NIȚU ION, Managementul riscului bancar, Editura Expert, București, 2000, 55-57 p.
LALA-POPA, Ion; DIMA, Bogdan. Analiza Sistemului Bancar Comercial. Timișoara: Editura Mirton, 2004, p.124.
Botea, Mihaela, Gestiunea riscurilor bancare, Ed. InfoMega, București, 2004, p.90.
Darpeș N. Considerații privind creditarea agenților economici și garanțiile colaterale..-București: Editura Economică, 2000.- P. 85.
Surse statistice și de date:
Raport anual 2010 al BC ”Victoriabank” S.A. [online]. [citat 14 aprilie 2015] Disponibil: < http://www.victoriabank.md/raportul-anual/>.
Raport anual al uditorilor 2011 al BC ”Victoria bank” S.A. [online]. [citat 14 aprilie 2015] Disponibil: < http://www.victoriabank.md/raportul-anual/>.
Informația privind activitatea economico – financiară. [online]. [citat 14 aprilie 2015] Disponibil: < http://www.victoriabank.md/raportul-anual/>.
Dări de seamă trimestriale ale BC ”Victoriabank” S.A. pentru anii 2008-2012 [online]. Disponibil: < http://victoriabank.md/ro/dariseama/
Informație privind structura portofoliului de credite pe sectorul bancar [online].[citat 14 aprilie].Disponibil: http://bnm.md/md/credit_portofolio_structure_bank_sector/
Bilanț contabil 2012 am BC ”Victoriabank” S.A. [online]. [citat 14 aprilie 2015] Disponibil: < http://www.victoriabank.md/raportul-anual/>.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Mecanisme Actuale DE Gestiune A Riscului DE Credit LA Nivel DE Banca (ID: 142779)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.