MAZILU Dumitru, Ratificarea Tratatului de la Lisabona – o contribuție importantă în [609574]

MAZILU Dumitru, Ratificarea Tratatului de la Lisabona – o contribuție importantă în
procesul construcției europene
Publicație: Revista Romana de Drept European (Comunitar) 6 din 2010
Autor:
MAZILU Dumitru
Tip:
Doctrina
Ratificarea Tratatului de la Lisabona – o contribuție importantă în procesul
construcției europene
Prof. univ. dr. Dumitru MAZILU*
* Membru al Academiei Diplomatice Internaționale. Doctor Honoris Causa al
Universității Internaționale “Albert Schweitzer" din Geneva.
Abstract:
The following article aims to answer to some important questions related to the process
of ratification of the Lisbon Treaty. The main issue remains ifthe best way to promote
and ratify such an important Treaty was to use the Parliamentary ratification, avoiding
the referendum – the consultation of the will of millions citizens of the European Union –
and to repeat the referendum which took place in Ireland in June 2008.
The answer provided in the article is that such an important Treaty had to be approved
by referenda in all EU Member States, in order to have a better text or, at least, better
regulations, by taking into account the will of the vast majority of the European Union
citizens.
In spite of these remarks, the conclusion of the article is that the Lisbon Treaty qualifies
as an important contribution in the process of the European integration.
Keywords: Treaty of Lisbon; referendum; national Parliaments; EU financial
provisions.
1. Introducere
La 1 decembrie 2009 a intrat în vigoare Tratatul de reformă1 – negociat și finalizat prin luarea
în considerare a obiecțiilor privind dispozițiile Tratatului constituțional, respins de francezi și
olandezi prin referendum2.
1 Cunoscut și sub denumirea de Tratatul de la Lisabona, după denumirea capitalei
Portugaliei unde a fost finalizat la 18-19 octombrie 2007.
2 La 21-22 iunie 2007, liderii europeni – reuniți în summit-ul de la Bruxelles – au
convenit noi coordonate pentru elaborarea unui tratat care să fie acceptat de cetățenii
Europei Unite.
În condițiile în care mulți analiști consideră că ratificarea tratatului a fost o reușită3, se mențin
semne de întrebare în legătură cu procedurile la care s-a recurs pentru ca evenimentul de la 1
decembrie 2009 să aibă loc.

3 I. Jinga, Tratatul de la Lisabona: soluție sau etapă în reforma instituțională a Uniunii
Europene?, în R.R.D.C. nr. 1/2008, p. 15 și urm.; T. Savu, Obiectivele și competențele
Uniunii Europene consacrate de Tratatul de la Lisabona, în R.R.D.C. nr. 1/2008, p. 34 și
urm.
Mai întâi, cei mai mulți cercetători se întreabă dacă a fost potrivit – din perspectiva
exigențelor democratice – să se evite referendumul și să se recurgă la procedurile de ratificare
pe cale parlamentară?4
4 Cea mai mare îngrijorare o constituie cea privind tendința unor lideri vremelnici ai
Uniunii de a considera construcția Europei Unite de competența lor exclusivă, evitând
consultarea democratică a cetățenilor.
În al doilea rând, etapa pe care o parcurge construcția Europei Unite, presupune, oare,
înlocuirea democrației clasice, cu democrația elitelor. Tindem, oare, spre o construcție bazată
pe decizii ale unor vremelnici lideri politici în probleme de interes major pentru toți cetățenii
Uniunii?5
5 Heinrich Heine – unul din cei mai mari gânditori germani – nota într-o lucrare de
referință: “Se pare că a trecut acea perioadă mondială a istoriei universale, în care
acțiunile individuale ieșeau în evidență; eroii timpurilor mai noi sunt înseși popoarele"
(Heinrich Heine, Confesiuni, 1854).
În al treilea rând, ratificarea unui tratat implică, oare, repetarea unui referendum de două, de
trei, sau de mai multe ori, până ce opțiunea populară este cea dorită de liderii politici ai
Uniunii?6
6 Toate marile dicționare ale lumii definesc referendumul drept “consultarea
cetățenilor, care trebuie să răspundă prin «da» sau «nu», asupra unui proiect de lege de
o deosebită importanță sau a altor probleme de stat", iar Tratatul de reformă
reprezintă – fără îndoială – unul din cele mai importante “proiecte de reglementare
europeană".
În al patrulea rând, preocuparea celor mai mulți cetățeni europeni este de a ști dacă Europa
Unită pe care o construim se va baza pe cooperarea națiunilor componente și pe menținerea
identităților naționale, sau se va baza pe subordonarea unor componente ale Uniunii,
ajungându-se la topirea identităților naționale?7
7 “Concepția potrivit căreia în noul sistem economic sunt «țări privilegiate și țări
tolerate»; «țări care au dreptul să producă și țări care trebuie doar să le cumpere
produsele»; «țări a căror creștere economică trebuie stimulată și țări a căror creștere
economică trebuie descurajat㻸 este inacceptabilă, exprimând o viziune discriminatorie
în relațiile de azi și de mâine între țările continentului". Între toate țările europene – în
procesul complex al integrării – “trebuie să existe o relație de parteneriat, fiecare
aducându-și contribuția, într-o măsură mai mică sau mai mare, la bunăstarea și
prosperitatea tuturor" (D. Mazilu, Integrare europeană. Drept comunitar și instituții
europene, ed. A V-a, Ed. Lumina Lex, București, 2007, p. 19-20).
În al cincilea rând, devine tot mai preocupantă problema gestionării fondurilor europene.
Cum sunt cheltuiți banii din cotizații – sau după unii analiști – tributul de miliarde de euro pe
care statele membre sunt obligate să-l plătească anual Uniunii?8

8 Risipa a devenit una din cele mai “îngrijorătoare probleme", cu care se confruntă
contribuabilii europeni.
Din unele informații, sume importante din cotizațiile noastre sunt risipite fără un control
riguros, iar Curtea de Conturi a Uniunii Europene acționează – în cele mai multe cazuri – cu
întârziere și ineficient9.
9 Curtea de Conturi a fost supusă mai multor analize critice în anii 2008-2010,
relevându-se, mai ales “absența unor măsuri de sancționare a birocraților europeni care
risipesc fonduri europene".
În baza unei ample cercetări, privind împrumutul de 5 miliarde solicitat de România de la
Uniunea Europeană în 2009, sunt prezentate termenele și condițiile acordării și rambursării
împrumutului.
Cercetarea efectuată a dus la concluzia că – incluzând cotizația pe care România a plătit-o la
Uniunea Europeană pe 2010 – țara noastră a contribuit la bugetul Uniunii cu mai mult de 5
miliarde de EURO, solicitați acum ca împrumut pentru a depăși criza economico-financiară.
Deosebirea este că banii pe care România i-a dat Uniunii drept cotizație au fost fără dobândă,
pe când banii pe care Uniunea ni i-a împrumutat sunt cu dobândă10.
10 D. Mazilu, Semnificația Acordului de Împrumut dintre România, în calitate de
împrumutat, Banca Națională a României, în calitate de agent al împrumutatului, și
Comunitatea Europeană, în calitate de împrumutător, în R.D.C. nr. 3/2010. A se vedea
și I. Budușan, Creditul în valută, nociv pentru Europa de Est, în Adevărul din 18 mai
2010.
2. Evitarea referendumului – “forțarea unor reglementări pe care votul popular le-ar fi
respins"
Unii lideri europeni – luând în considerare experiența respingerii prin referendum a Tratatului
constituțional de către francezi și olandezi – au optat pentru ratificarea Tratatului de reformă
pe cale parlamentară.
În seara zilei în care s-a anunțat respingerea Tratatului constituțional de către francezi, un fost
ministru de externe al României, devenit, între timp, europarlamentar, susținea că
“problemele construcției europene trebuie să rămână în competența elitelor" și nu a maselor,
care nu înțeleg prea bine cursul evenimentelor.
Evaluând opțiunea unor lideri europeni privind evitarea referendumului, mai mulți analiști
britanici au demonstrat că recurgerea la calea parlamentară pentru ratificarea Tratatului de
reformă “a urmărit forțarea adoptării unor reglementări pe care votul popular le-ar fi
respins"11.
11 Andrei Pleșu notează – într-o analiza de referință – că “proiectul unificării parcurge,
în clipa de față, un episod de disoluție. […] Sub pojghița retorică a «casei comune» se
întrevăd fisuri amenințătoare. […] Ce ne leagă de fapt? Avem, cu adevărat, valori
comune? Trăim cu toții în aceeași «matrice stilistică»? Este, în definitiv, Europa mai
mult decât o unitate geografică? Răspunsul unor întrebări de acest tip trebuia, de fapt,
să preceadă tehnicalitățile marelui program administrativ, economic și politic al
integrării" (A. Pleșu, Uniune și dezbinare europeană, în Adevărul din 21 mai 2010).
3. Tinde, oare, Uniunea Europeană să devină o republică aristocratică?

Fostul președinte polonez, Lech Kaczynski – criticând opțiunea unor lideri vremelnici ai
Uniunii de a înlocui democrația clasică cu “o democrație a elitelor" – atrăgea atenția că
“Uniunea Europeană a devenit o republică aristocratică, în care Germania, Franța și Marea
Britanie sunt cele care decid ce se petrece în interiorul Uniunii celor 27"12.
12 În urma negocierilor Tratatului de reformă, repartiția finală a voturilor în Consiliul
European și în Consiliul de Miniștri s-a convenit să fie următoarea: 29 voturi
Germaniei, Franței, Italiei, Marii Britanii; 27 voturi Spaniei și Poloniei; 14 voturi
României; 13 voturi Olandei; 12 voturi Belgiei, Cehiei, Greciei, Ungariei și Portugaliei;
10 voturi Austriei, Bulgariei și Suediei; 7 voturi Danemarcei, Irlandei, Lituaniei,
Slovaciei și Finlandei; 4 voturi Ciprului, Estoniei, Letoniei, Luxemburgului și Sloveniei;
3 voturi Maltei [Protocolul (nr. 36) privind dispozițiile tranzitorii, titlul II – Dispoziții
privind majoritatea calificată, articolul 3 alin. (3]).
Secolul al XXI-lea implică, oare, înlocuirea democrației clasice, cu democrația elitelor și
trecerea de la o construcție europeană democratică, la “o construcție europeană aristocratică",
în interiorul căreia unii decid, iar alții se supun – cum observa fostul președinte al Poloniei?13
13 În urma unor negocieri îndelungate, în cursul cărora delegația Poloniei a insistat să se
efectueze o modificare durabilă a sistemului de vot în Uniunea Europeană, s-au
conturat câteva concluzii, acceptabile pentru statele membre în această etapă a
dezvoltării Uniunii. Până la urmă, s-a convenit ca sistemul de vot să continue să se
întemeieze pe actualele proceduri – stipulate în Tratatul de la Nisa – până în anul 2014.
Sistemul de vot cu “dublă majoritate" astfel cum s-a convenit în cadrul Conferinței
Interguvernamentale din 2004, va intra în vigoare la 1 noiembrie 2014. Sistemul “dublei
majorități" necesită acordul a 55 % din statele membre, reprezentând 65 % din
populația Uniunii Europene pentru adoptarea unei decizii (A se vedea Concluziile
Președinției, Bruxelles, 21-22 iunie 2007).
Este adevărat că personalitățile – inclusiv personalitățile politice – au avut întotdeauna un rol
important în evoluția istorică a unor popoare. Dar și în trecut – și cu atât mai mult în prezent –
s-a dovedit că exagerarea rolului personalităților și subaprecierea rolului cetățenilor, mai ales
în cazul unor decizii vitale pentru ei, a avut, și continuă să aibă, în multe cazuri, consecințe
dramatice14.
14 Nu sunt puține cazurile în care anumite personalități politice – din considerente
diferite – subapreciază opiniile cetățenilor, încercând să-și impună propriul lor punct de
vedere. Când un asemenea comportament se constată la nivelul Uniunii, consecințele
pot fi din cele mai grave.
Este neîndoielnic că Uniunea Europeană implică măsuri, metode și proceduri democratice ca
procesul construcției în curs să aibă succes. Se înțelege că – în acest proces – rolul
personalităților rămâne important, dar exagerarea acestui rol și încălcarea regulilor
democratice ar contraveni chiar esenței procesului angajat de milioanele de cetățeni ai
Uniunii15.
15 Blaise Pascal nota că “Părerea care va înăbuși pe cea a poporului este ea însăși menită
pieirii" (Cugetări, 1670).
4. Au liderii Uniunii Europene “o interpretare proprie cu privire la referendum?"

Ulterior respingerii Tratatului de reformă de către irlandezi, la 12 iunie 2008, fostul
președinte al Franței, Valery Giscard d'Estaing susținea că “referendumul va trebui repetat",
așa încât tratatul să fie acceptat16.
16 Jens-Peter Bonde, în calitatea pe care o avea de președinte al grupului parlamentar
“Europa Democrațiilor și diversităților", aprecia că singura modalitate democratică de
a se decide asupra modului în care să se facă integrarea o reprezintă consultarea
populației; “nu guvernul trebuie să decidă, ci întreaga populație" (Curentul din 14
ianuarie 2000, p. 3).
Mai mulți analiști francezi consideră că supunerea la al doilea referendum a Tratatului de
reformă – mai ales după presiunile economice exercitate asupra irlandezilor – a reprezentat “o
încălcare a principiilor democratice care guvernează Uniunea Europeană"17.
17 Adoptarea unor măsuri economice constrângătoare a fost apreciată ca fiind contrară
esenței proceselor concepute pentru dezvoltarea Uniunii Europene.
În dezbaterile publice care au avut loc după respingerea Tratatului de reformă de către
irlandezi s-a amintit că “referendumul reprezintă opțiunea liberă a cetățenilor consultați cu
privire la decizii importante pentru ei"18. Această opțiune nu poate fi alterată prin nici un fel
de presiuni politice sau economice și are un caracter definitiv. Nu se pune problema repetării
unui referendum până când “opțiunea populară va fi conformă cu dorința sau cu interesele
unor lideri politici ai Uniunii"19.
18 Soluțiile impuse nu au fost și nu vor fi niciodată trainice. Numai opțiunile libere ale
cetățenilor se bucură de susținerea lor, exprimată în rezultatele așteptate în procesul
constructiv.
19 Jens-Peter Bonde – autor a mai multor lucrări consacrate Uniunii Europene –
apreciază că, în cazul în care “organizezi un referendum, atunci vei putea obține un
aranjament mai bun în cadrul negocierilor", iar “printr-o consultare populară oamenii
vor fi mai bine informați asupra a ceea ce se întâmplă", pronunțându-se în cunoștință
de cauză (Idem). Dar, dacă unii lideri vremelnici ai Uniunii vor încerca să-și impună
punctul de vedere, repetând consultarea populară, până când opțiunea cetățenilor va
coincide cu voința acestor lideri, substanța democratică a acestui gen de consultare va fi
pusă sub semnul întrebării.
5. O construcție bazată pe cooperare sau pe subordonare?
Confruntările europene din ultimii ani aduc în atenție problema relațiilor dintre statele
membre, și dintre aceste state și instituțiile Uniunii.
Dacă aceste relații se vor construi pe baza cooperării statelor membre, iar instituțiile Uniunii
vor respecta cu rigoarea necesară principiul subsidiarității, noua construcție va fi trainică20.
20 A se vedea D. Mazilu, Integrarea europeană. Drept comunitar și instituții europene,
op. cit., p. 88 și urm.
În cazul în care tendințele de subordonare se vor accentua, procesul acestei construcții va fi
pus sub semnul întrebării, ca și în cazul încercărilor anterioare de “unificare a Europei"21.
21 Ibidem, p. 95-96.
Având în vedere opțiunile unor lideri europeni22 la summit-ul de la Bruxelles din 21-22 iunie

2007, în tratat s-au stipulat – cu mai multă preciziune – “principiile democratice" care
guvernează activitățile Uniunii. Astfel, în tratat se arată că în “toate activitățile sale, Uniunea
respectă principiul egalității cetățenilor săi, care beneficiază de o atenție egală din partea
instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor sale" (art. 9 TUE)23.
22 În mai multe intervenții, reprezentanții autorizați ai Marii Britanii și Poloniei au
insistat asupra precizării și dezvoltării principiilor democratice care guvernează
activitățile Uniunii.
23 S-a stipulat în tratat că “[e]ste cetățean al Uniunii orice persoană care are cetățenia
unui stat membru. Cetățenia Uniunii se adaugă cetățeniei naționale și nu o înlocuiește
pe aceasta" [art. 20 alin. (1)TFUE].
Mai multe dispoziții din tratat subliniază locul și rolul cooperării între instituțiile Uniunii și
instituțiile naționale. Se precizează, de pildă, că, “[î]n vederea asigurării coerenței și a
transparenței acțiunilor Uniunii, Comisia Europeană procedează la ample consultări ale
părților interesate"24. De asemenea, în tratat se stipulează că “[i]nstituțiile acordă cetățenilor și
asociațiilor reprezentative, prin mijloace corespunzătoare, posibilitatea de a-și face cunoscute
opiniile și de a face schimb de opinii în public, în toate domeniile de acțiune ale Uniunii"25.
24 Art. 11 alin. (3)TUE.
25 Art. 11 alin. (1) TUE. Mai mult, în tratat s-a inclus obligația instituțiilor Uniunii de a
menține “un dialog deschis, transparent și constant cu asociațiile reprezentative și cu
societatea civilă" [art. 11 alin. (2) TUE].
6. Un rol sporit al parlamentelor naționale
În amplele dezbateri de la Bruxelles din iunie 200726, în urma contribuțiilor remarcabile ale
delegației olandeze27, s-au elaborat dispoziții prin care parlamentele naționale își aduc o
contribuție mai activă “la buna funcționare a Uniunii"28.
26 La summit-ul Uniunii Europene din 21-22 iunie 2007.
27 Care a demonstrat – cu argumente convingătoare – că trebuie precizate mai bine
raporturile de cooperare dintre parlamentele naționale și instituțiile Uniunii Europene.
28 Art. 12 TUE.
Această contribuție se concretizează în informarea de către instituțiile Uniunii și primirea de
notificări privind proiectele de acte legislative al Uniunii29; în respectarea principiului
subsidiarității30; în participarea – în cadrul spațiului de libertate, securitate și justiție – la
mecanismele de evaluare a punerii în aplicare a politicilor Uniunii în acest spațiu31; în
participarea la procedurile de revizuire a tratatelor32; în participarea la cooperarea
interparlamentară dintre parlamentele naționale și cu Parlamentul European33.
29 În conformitate cu Protocolul (nr. 1) privind rolul parlamentelor naționale în cadrul
Uniunii Europene; cf. articolul 12 lit. (a)TUE.
30 Protocolul (nr. 2) privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității;
articolul 12 litera (b)TUE.
31 Art. 12 lit. (c)TUE.
32 Art. 12 lit. (d)TUE.

33 Art. 12 lit. (f)TUE.
S-a convenit că parlamentele naționale “pot adresa președintelui Parlamentului European, al
Consiliului și, respectiv, al Comisiei, un aviz motivat privind conformitatea unui proiect de
act legislativ cu principiul subsidiarității, în conformitate cu procedura prevăzută în
Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității"34.
34 Art. 3 din titlul I, Informații destinate parlamentelor naționale, Protocolul privind
rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană.
În Protocolul privind rolul parlamentelor naționale se precizează că, “[î]n cazul în care un
proiect de act legislativ este emis de un grup de state membre, președintele Consiliului
transmite avizul sau avizele motivate respective guvernelor statelor membre în cauză"35.
35 Art. 3 al doilea paragraf din Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în
Uniunea Europeană.
S-a stabilit că “Parlamentul European și parlamentele naționale definesc împreună
organizarea și promovarea unei cooperări interparlamentare eficiente și periodice în cadrul
Uniunii"36. S-a convenit ca o conferință a organelor parlamentare specializate în chestiunile
Uniunii să poată “supune Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei orice
contribuție pe care o consideră adecvată"37.
36 Art. 9 din titlul III, Cooperarea interparlamentară, din același protocol.
37 Art. 10 din același protocol. Se subliniază că “o astfel de conferință promovează
schimbul de informații și schimbul celor mai bune practici între parlamentele naționale
și Parlamentul European, inclusiv între comisiile specializate ale acestora".
Contribuțiile conferinței nu angajează parlamentele naționale și nu aduc atingere
poziției lor (articolul 10).
În Protocolul privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană s-a stipulat că “[o]
rdinea de zi și rezultatele ședințelor Consiliului, inclusiv procesele-verbale ale ședințelor în
cadrul cărora Consiliul deliberează asupra proiectelor de acte legislative, se transmit direct
parlamentelor naționale, simultan cu transmiterea acestora guvernelor statelor membre"38.
38 Art. 5 din titlul I, Informații destinate parlamentelor naționale, din cadrul aceluiași
protocol. În analiza efectuată în cercetările de specialitate s-a subliniat noul context în
care trebuie înțeles rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană (T. Savu,
Aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității și rolul parlamentelor
naționale în exercitarea competențelor de către Uniunea Europeană, în R.R.D.C. nr.
1/2008, p. 44-45).
În literatura de specialitate s-a relevat că Tratatul de reformă a adus îmbunătățiri privind rolul
parlamentelor naționale în procesul adoptării actelor legislative39 promovate de instituțiile
abilitate ale Uniunii. De asemenea, se atrage atenția asupra raporturilor dintre parlamentele
naționale și Parlamentul European în baza reglementărilor stipulate în tratat40.
39Tratatul de la Lisabona precizează că actele legislative sunt actele adoptate prin
procedura legislativă care – la rândul ei – poate fi “ordinară" (actuala procedură de
codecizie) sau “specială", care intervine în cazurile specifice prevăzute în tratate
(articolul 289 TFUE, nou introdus în Tratatul de la Lisabona).

40 A se vedea analiza efectuată de T. Savu, Obiectivele și competențele Uniunii Europene
consacrate Tratatului de la Lisabona, op. cit., p. 44-46.
7. Gestionarea fondurilor europene
Tratatul de la Lisabona stipulează în mod expres că “[b]ugetul Uniunii se execută în
conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare"41. Se precizează că în vederea asigurării
disciplinei bugetare, Uniunea nu adoptă acte care ar putea avea implicații importante asupra
bugetului fără a oferi garanția că “cheltuielile care decurg din aceste acte pot fi finanțate în
limita resurselor proprii ale Uniunii și cu respectarea cadrului financiar multianual"42.
41 Art. 310 alin. (5)TFUE.
42 În conformitate cu dispozițiile art. 310 alin. (4)TFUE.
În tratat se dispune ca statele membre și Uniunea să coopereze “pentru a face posibilă
utilizarea alocări lor înscrise în buget" în conformitate cu principiul bunei gestiuni
financiare43. Mai mult, în tratat se stipulează obligația statelor membre și a Uniunii de a
combate “frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale
Uniunii"44.
43 Art. 310 alin. (5) teza a doua TFUE.
44 Art. 310 alin. (6)TFUE. Se precizează că “execuția cheltuielilor înscrise în buget
necesită adoptarea în prealabila unui act al Uniunii având forță juridică obligatorie,
care conferă un temei juridic acțiunii Uniunii și execuției cheltuielilor corespunzătoare"
[art. 310 alin. (3)TFUE].
Din analizele efectuate de organisme specializate, a rezultat că resursele financiare ale
Uniunii sunt utilizate în mod corespunzător45.
45 Mai mult, în urma controalelor efectuate în anii 2005-2008 s-au descoperit fapte grave
în activitatea financiară, care au determinat adoptarea unor măsuri sancționatorii
corespunzătoare.
Asociația Contribuabililor din Europa a făcut o analiză asupra modului în care sunt cheltuiți
banii proveniți din cotizațiile statelor membre. Directorul acestei asociații46 – în urma
evaluărilor efectuate – a declarat că “se cheltuie sute de mii de euro pentru prezentarea
birocraților de la Bruxelles drept salvatori ai popoarelor". Asociația Contribuabililor din
Europa a dat publicității date din care rezultă că mai multe instituții europene “fac cheltuieli
într-un mod iresponsabil"47.
46 Matthew Elliott a dat publicității în luna mai 2010 o analiză din care rezultă
efectuarea unor cheltuieli nejustificate din bani europeni.
47 O asemenea situație a fost posibilă ca urmare a ineficienței controalelor efectuate în
interiorul instituțiilor europene.
8. Din ce considerente Tratatul de la Lisabona reprezintă o contribuție la procesul construcției
europene?
O analiză atentă a dispozițiilor Tratatului de reformă permite desprinderea câtorva
considerente care ne îngăduie să tragem concluzii cu privire la contribuția pe care o aduce la
procesul construcției europene.
Mai întâi, acest tratat a pus capăt disputelor generate de unele prevederi ale ambițiosului

“Tratat constituțional", promovat de Giscard d'Estaing48. S-au abandonat referirile și
simbolurile care îngrijorau mulți cetățeni ai Uniunii privind o construcție de tip federativ. Au
fost eliminate referirile la o Constituție europeană; s-a renunțat la drapelul și imnul Uniunii49;
rolul președintelui Consiliului European a fost mai bine definit; s-a renunțat la funcția de
Ministru de Externe50, care – prin Tratatul de reformă – este Înalt Reprezentant pentru afaceri
externe și politica de securitate51.
48 Unii cercetători atrag atenția că – și în Tratatul de reformă – se mențin prevederi din
“Tratatul constituțional".
49 Dar unii lideri ai statelor membre – inclusiv cei ai României – au declarat că mențin
aceste simboluri în țările lor (cf. Declarația nr. 52 referitoare la simbolurile Uniunii
Europene).
50 Care amintea prea mult despre “construcția unui sistem federativ în Europa Unită".
51 Funcție încredințată doamnei Catherine Ashton. Îngrijorează comportamentul
incorect al unor oficiali din România, care – evitând să amintească funcția stipulată
expres în tratat – încearcă să inducă în opinia publică ideea că Uniunea Europeană are
în prezent un ministru de Externe și chiar “un șef al diplomației europene".
În al doilea rând, îngrijorările multor cetățeni europeni că – prin Tratatul constituțional – își
vor pierde identitatea națională au fost temperate ulterior reuniunii de la Bruxelles, din 21-22
iunie 2007, când, pe baza, coordonatelor Tratatului de reformă pe care le-au aprobat, au
promovat un sistem european mai apropiat unei confederații și nu unei federații de state52.
52 Constatăm, însă, că în Tratatul de reformă – intrat în vigoare la 1 decembrie 2009 –
unele dispoziții sunt mai apropiate de un sistem federativ, decât de unul confederativ.
În al treilea rând, supremația dreptului Uniunii Europene nu este stipulată expres în tratat, ci
într-o declarație, în care se precizează: “Conferința reamintește că, în conformitate cu
jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, tratatele și legislația adoptată
de Uniune pe baza tratatelor, au prioritate în raport cu dreptul statelor membre, în condițiile
prevăzute de jurisprudența menționată anterior"53. Tratatul a dat satisfacție dezideratelor
Marii Britanii, care a obținut ca pe teritoriul său să aibă prioritate dreptul englez, iar nu
dreptul UE54.
53 Declarația Nr. 17 cu privire la supremație. A se vedea și avizul Serviciului juridic al
Consiliului din 22 iunie 2007, anexat respectivei declarații.
54 În condițiile în care supremația dreptului UE nu este o dispoziție expresă într-un
tratat convenit în baza procedurilor europene stabilite.
În al patrulea rând, s-a stipulat valoarea juridică obligatorie a Cartei drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene55, cu prevederi restrictive privind aplicabilitatea sa în dreptul intern
britanic56.
55 JO 2007, C303, p. 2. Se precizează că textul preia, cu adaptări, carta proclamată la 7
decembrie 2000 și, de la data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, înlocuiește
respectiva cartă.
56 S-au luat în considerare argumentele prezentate, în acest sens, de către reprezentanții
Marii Britanii.

În al cincilea rând, Tratatul de reformă stipulează: personalitatea juridică a Uniunii; codifică
politica europeană de vecinătate; înființează serviciul european de acțiune externă57; include o
clauză de solidaritate în materie de apărare; face precizări cu privire la competențele Uniunii,
cu privire la principiile subsidiarității și proporționalității. În tratat s-au inclus dispoziții cu
privire la sporirea rolului parlamentelor naționale în sistemul decizional european58.
57 În tratat s-a stipulat expres denumirea de “serviciu european de acțiune externă",
tocmai pentru a marca deosebirea în raport cu un “serviciu diplomatic clasic". Este
incorect să se inducă opiniei publice ideea că Uniunea are un “serviciu diplomatic" care
ar prelua atribuțiile serviciilor diplomatice ale statelor membre. Denumind acest
serviciu unul “de acțiune externă", reprezentanții statelor au subliniat caracterul său
specific și rolul pe care îl îndeplinește la nivelul Uniunii.
58 Comisia Europeană – în baza dispozițiilor tratatului – este obligată să motiveze de ce
nu ia în seamă obiecțiile parlamentelor naționale.
În concluzie, pentru considerentele evocate – și pentru modul în care s-au reflectat și alte
puncte de vedere exprimate în dezbateri – Tratatul de reformă reprezintă o contribuție
importantă la procesul construcției europene59.
59 I. Jinga, Tratatul de la Lisabona: soluție sau etapă în reforma instituțională a Uniunii
Europene?, op. cit., p. 15 și urm.; A. Popescu, I. Jinga, Organizații europene și
euroatlantice, Ed. Lumina Lex, București, 2001; D. Mazilu, Integrare europeană, drept
comunitar și instituții europene, op. cit., ps. III-VIII.

Publicat în Revista Română de Drept Comunitar cu numărul 6 din data de 30 decembrie 2010