MATERIALE UTILIZATE ÎN TEHNOLOGIA PROTEZELOR DENTARE EDITURA UNIVERSITĂȚII ”LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU 2016 Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a… [301419]

Adela Dăncilă

NOTE DE LUCRĂRI PRACTICE

MATERIALE UTILIZATE ÎN TEHNOLOGIA PROTEZELOR DENTARE

EDITURA UNIVERSITĂȚII ”LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU 2016

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a [anonimizat] : note de lucrări practice / Dăncilă Adela. – Sibiu : Editura Universității "Lucian Blaga" din Sibiu, 2016
    Conține bibliografie
    ISBN 978-606-12-1255-2

615.46:616.314

[anonimizat]-CR

Generalități

Definiție: Aliajele sunt combinații de două sau mai multe metale. Un aliaj este amestecul omogen cu proprietăți metalice a [anonimizat].

• Pentru a [anonimizat].

• Dacă două metale nu sunt miscibile în stare lichidă nu pot forma un aliaj.

• Au puncte de topire cuprinse între 1375-1420 grade Celsius.

[anonimizat] o utilizare largă în tehnologia protezelor dentare. [anonimizat], în terapia ortodontică dar și pentru turnarea implanturilor.

Clasificare

Există o [anonimizat], ceea ce impune un criteriu de clasificare a lor.

Cel mai utilizat criteriu de clasificare este:

I. În funcție de prezența sau absența metalului nobil în compoziție :

a. aliaje nobile

b. aliaje nenobile.

II. În funcție de domeniul lor de utilizare în tehnica dentară avem:

Aliaje nenobile pentru coroane și punți

B. Aliaje nenobile de confecționare a protezelor mobilizabile

C. [anonimizat], Cr-Ni, Co-Cr și titan. Acestea au fost elaborate ca o [anonimizat], inaccesibile și limitate ca resurse.

Au fost utilizate mai întâi pentru turnarea componentei metalice a protezelor parțiale scheletate (Vitalium – 1930).

Avantajele derivate din proprietățile acestor aliaje ([anonimizat], prețul de cost inferior) le-au impus și în alte tehnologii: turnarea coroanelor și punților dentare.

[anonimizat]- Germania, utilizate o lungă perioadă de timp ca substituente pentru aliajele nobile.

Forma de prezentare a aliajelor dentare

Aliajele dentare sunt livrate curent în trei forme:

1. tablă laminată;

2. sârmă;

3. pastile sau blocuri pentru turnare.

[anonimizat]:

1. Tabla laminată se livrează în grosimi variabile: – 0,10÷0,20 mm, pentru confecționarea inelelor ortodontice;

– 0,25÷0,30 mm, sub formă de discuri utilizate în obținerea coroanelor sțanțate.

[anonimizat]-[anonimizat]-Ni (wipla).

2. [anonimizat] :

– 0,2 mm pentru ligaturi;

– 0,6÷0,8 mm pentru croșete

– 1÷1,5 mm pentru atele și pivoturi intraradiculare. [anonimizat]-Cr-[anonimizat], Co-Cr.

3. Pastilele se folosesc numai pentru turnare și sunt specifice tuturor aliajelor.

Clasificarea aliajelor nenobile

Se realizează în funcție de conținutul procentual al principalelor metale de aliere:

1. [anonimizat], numite și binare (Ni

50÷80%; Cr 20÷25%);

2. Aliaje pe bază de Ni-Cr-Fe, numite și ternare

(Ni 48÷66%,Cr 14÷27%, Fe 8÷27%);

3. Aliaje pe bază de Ni-Cr-Co (Ni 40÷62%, Cr

10÷21%, Co 5÷34%);

4. Aliaje pe bază de Co-Cr-Ni, cu utilizare în tehnologia protezei scheletate;

5. Aliaje pe bază de titan.

În tehnologia dentară au fost introduse și experimentate aliajele pe bază de titan. Acest metal, cu proprietăți deosebite (biocompatibilitate, rezistență la coroziune, densitate foarte mică, proprietăți mecanice excelente) poate fi utilizat în stare pură sau aliat.

Domeniul de utilizare al acestor aliaje este extins: din titan pur se obțin implanturi, iar forma aliată poate fi utilizată în toate variantele tehnologice ale protezelor dentare (coroane, punți, baza protezelor scheletate).

Aliajele Fe-Ni-Cr clasice sunt cunoscute și ca aliajele 18/8 datorită conținutului de Ni (18%) și Cr (8%) au fost elaborate de firma Krupp, fiind prelucrabile în stomatologie prin forjare-laminare și nu prin turnare. În realitate aliajele Ni-Cr clasice sunt oțeluri inoxidabile Fe-Cr și diferă sensibil de aliajele Co-Cr, Ni-Cr moderne și aliajele pe bază de titan.

Forma de prezentare

Sunt livrate în trei forme:

– sârme ortodontice cu grosimi diferite;

– cape sau discuri (0,30÷0,40 mm);

– pastile pentru turnare.

Sunt utilizate și pentru obținerea acelor de canal, coroanelor și barelor prefabricate.

Compoziție

Înafară de Ni și Cr, aceste aliaje mai au în compoziție ca principal element de aliere Fe (72%).

Conținutul în carbon este de 0,089÷0,20%, iar cantitățile de Ti, Mg, Si, Mo, Nb, Ta sunt foarte mici, dar produc modificări importante ale proprietăților.

Rolul elementelor de aliere

Cromul: asigură rezistența la coroziune. Fierul nu poate fi utilizat fără crom, care pasivizează aliajul față de mediu (prin formarea peliculei de oxid de crom).

Aliajul 18/8 este cel mai rezistent la coroziune și mătuire, datorită soluției ce se formează între Ni, Cr, Fe.

Carbonul: se adaugă în cantități mici pentru a evita formarea carburilor de crom, care scad rezistența la coroziune.

Molibdenul: mărește rezistența la coroziunea poroasă.

Microprocentele de Ti, Mg, Nb, Ta au rolul de a preveni formarea de carburi între carbon și fier sau crom. Ele sunt elementele de echilibrare ale aliajului.

Proprietăți

– oțelurile inoxidabile sunt rezistente la atacul acid;

– prelucrate corespunzător își mențin luciul în mediul bucal: zonele de coroziune apar în aria de lipire a părților componente;

– au coeficient de contracție mare, după turnare, necompensat de masele de ambalat clasice;

– nu au lot pentru solidarizarea părților componente ale punților (se utilizează lot pe bază de argint);

– celelalte proprietăți sunt asemănătoare cu cele ale aliajelor Ni-Cr moderne (temperatura de topire, densitatea, culoarea, proprietăți mecanice).

Aliajele Ni-Cr moderne sunt aliaje turnabile, au în compoziție două metale de aliere principale: Ni (60÷70%) și Cr (15÷20%) la care se adaugă microprocente de Mo, Al, Mn, Si, Be, Cu, Ga, Fe, pentru echilibrarea aliajului.

Compoziție

Metalele principale ale acestor aliaje sunt Ni și Cr, care conferă aliajului într-un anumit raport, o rezistență maximă la coroziune. Rezistența la oxidare și coroziune se datorează formării microstratului protector de oxid de crom la suprafața lingoului sau turnăturii din acest aliaj.

Rolul elementelor componente

Nichelul: (45÷88%) este metalul principal de aliere pentru aliajele moderne Ni-Cr, care le modifică esențial proprietățile mecanice. Micșorează duritatea, mărește maleabilitatea lui și elasticitatea, rezultând un aliaj ușor prelucrabil. Substituie procente importante de Fe, pentru a conferi aliajului o rezistență mai bună la coroziune.

Cromul: (7÷24,5%) are o mare solubilitate în Ni, și raportul dintre aceste metale influențează esențial rezistența aliajului la oxidare, coroziune și temperaturi crescute. Mărește considerabil proprietățile mecanice, iar prin oxidul de crom format la suprafața aliajului are efect protector anticoroziv, dar și de adeziune a maselor ceramice.

Cobaltul: (0,5÷20%) influențează proprietățile mecanice, fluidifică aliajul în stare topită, este conținut de majoritatea aliajelor în cantități mici (0,5÷2%).

Molibdenul: procentul de Mo este mic (3,5÷10,5%), însă mărește rezistența la coroziune, modifică coeficientul de expansiune termică, este formator de oxizi și structuri cristaline omogene.

Microprocentele de Mn, W, Ti au același rol, de a mări rezistența la coroziune a aliajului.

Borul, Siliciul, Beriliul: sunt introduși în compoziție pentru efectul lor dezoxidant, mărirea fluidității aliajului. Beriliul scade temperatura de topire a aliajului, are rolul de protecție a metalelor în timpul topirii, este formator de oxizi pentru adeziunea maselor ceramice. Prezența beriliului în compoziția aliajelor Ni-Cr este controversată, datorită efectului toxic al pulberii în momentul prelucrării. Majoritatea aliajelor Ni-Cr actuale nu mai conțin beriliu, fiind specificat pe ambalajul aliajului (Non Be Alloy).

Carbonul: (0,05÷0,1%) – se adaugă în cantități foarte mici, unele aliaje nu-l conțin, pentru evitarea carburilor și a unei structuri de aliaj fragil, casant.

Conținutul mic de carbon mărește duritatea, rezistența mecanică și ductilitatea aliajului.

Observație

Aliajele Ni-Cr moderne au o compoziție variabilă și pot conține un procent maxim de Ni, pană la 88,5% (produsul Albond), cu diminuarea conținutului de Cr (11,5%).

Microstructura aliajelor Ni-Cr

Aliajele Ni-Cr după turnare-solidificare au o structură multifazică dendridică. Structura dendridică conferă acestor aliaje proprietățile mecanice și fizico-chimice specifice.

Structura multifazică a aliajelor Ni-Cr favorizează gravajul acid, necesar în tehnicile adezive și tehnologia coroanei mixte (metalo-compozită). Prin condiționarea componentelor metalice din aceste aliaje se obțin suprafețe retentive, deosebit de eficiente în retenționarea rășinii compozite. Aceeași structură favorizează tratamentul termic pentru reomogenizarea turnăturilor.

Proprietățile aliajelor Ni-Cr moderne

Aliajele Ni-Cr au duritatea mai mare ca cea a aliajelor pe bază de aur, cu circa 30% (300 H.V.) și prin proprietățile lor mecanice sunt situate între aliajele de aur și cele pe bază de Co-Cr. Studiul comparativ al constantelor fizice, pentru cele trei grupe de aliaje pe bază de aur, Ni-Cr si Co-Cr, relevă proprietăți mecanice superioare aliajelor de aur, dar inferioare aliajelor Co-Cr.

Datorită acestor proprietăți (duritate, modul de elasticitate, densitate) aceste aliaje sunt preferate celor pe bază de aur, în special în tehnologia metalo- ceramică.

Aliajele Co-Cr au un conținut ridicat de cobalt (cca. 60%) și crom (25÷30%) în compoziție. Au fost elaborate ca o alternativă pentru aliajele nobile clasa a IV-a și proprietățile lor sunt comparate cu ale acestora.

Comparativ cu aliajele nobile necesită un process tehnologic complex, pentru obținerea diferitelor proteze dentare, datorită următoarelor caracteristici:

au intervalul de topire înalt și nu pot fi topite cu flacără oxigaz;

prezintă valori mari ale durității, se prelucrează și finisează foarte greu;

datorită acestor caracteristici utilizarea lor este limitată la anumite proteze;

au un preț de cost inferior și proprietăți mecanice superioare aliajelor nobile clasa a IV-a.

Forma de prezentare:

Aliajele Co-Cr se prezintă sub formă de sârmă (Wiptam) pentru croșete, elemente prefabricate (bare, sisteme speciale), pastile pentru turnare de diferite forme (cilindrice, hemisfere, cuburi).

Aliajele Co-Cr, în funcție de proprietățile mecanice, se clasifică în aliaje dure și elastice:

Aliaje nenobile pentru coroane și punți

Aceste aliaje nu conțin Au, Ag, Pt, Pd.

Clasificarea Meyer după conținutul în Cr și Mo în 5 clase:

clasa I: Cr>= 20%

clasa a II-a: Cr >= 16% și Mo>= 3%

clasa a III-a: Cr< 16% și fără adaosuri de Mo

clasa a IV-a: aliaje Co-Cr

clasa a V-a: aliaje Ni-Co-Cr

Compoziția aliajelor nenobile pentru coroane și punți

1. Aliajele pe bază de Ni-Cr conțin:

– 60-82% Ni

– 7-25%Cr.

Componenții de aliere cei mai frecvent utilizați sunt: Molibden, Aluminiu, Manganul, Siliciu, Beriliu(0,5-2%).

2. Aliajele pe bază de Co-Cr conțin:

– 53-70% Co,

– 20-32%Cr

– câteodată 2-6% Mo.

Se mai aliază cu Fier, Cupru, Siliciu, Staniu.

Biomate K special, aliaj Co-Cr

Compoziție

Co 62%, Cr 22%,Mo6,5%,W6%

Aliaj Cr-Co indicat pentru coroane și punți realizate prin tehnica metalo-ceramică.

• Densitate 8,8 g/cm³

• Duritate 280 HV

• Interval de topire: 1310 șC – 1330 șC

• Coeficient de dilatare termică

14,2µm/mK

(25 – 500 șC )

• Temperatura de turnare 1450 șC

Biomate C, aliaj Ni-Cr

Compoziție

Ni 62,9%, Cr 25%, Mo 9,5 %, Si 3,3%

Aliaj Ni-Cr indicat pentru coroane și punți realizate prin tehnica metalo-ceramică.

• Coeficient de dilatare termică 14,2µm/mK

(25 – 500 șC )

• Densitate 8,2 g/cm³

• Duritate 220 HV

• Interval de topire: 1230 șC -1320 șC

• Temperatura de turnare 1350 șC

1. Aliajele Ni-Cr:

Proprietăți

• au duritate mai mare decât aliajele de aur tip IV cu 30%

• interval de topire 1375-1420șC alb-argintiu

• rezistent la coroziune datorită oxidului de crom

• modul de elasticitate > la aliajele de aur de 2 ori, de aceea se pot turna cape rigide în tehnica metalo-ceramică

• coeficientul de contracție are valori mari de 2,3-2,5% necompensate de masele de ambalat pe bază de sulfați dar compensate de masele de ambalat moderne pe bază de fosfați și silicați.

Compoziția aliajelor Ni-Cr modern

2. Aliajele Co-Cr:

Proprietăți

• duritate 260-300HV (hardness Vikers)

• rezistență la rupere

• densitate 8-9 g/cm3

• rezistență mare la atacul acid

• vâscozitate mai mică decât aliajele nobile, aur

• coeficient de contracție: 1,7-2,1% compensat de masa de ambalat specifică

• au o elasticitate bună și se pot utiliza sub formă de sârme la ortodonție.

Influența compușilor asupra aliajului pe bază de Ni-Cr

Nichel: influențează duritatea și elasticitatea

Cobalt și Galiu: îmbunătățesc comportamentul electolitic.

Beriliu: mărește fluiditatea și reduce stratul de oxizi și se pare că rezistența la coroziune este mai bună deși este controversat în biocompatibilitatea sa.

Influența compușilor asupra aliajului pe bază de Co-Cr

Cobalt: scade vâscozitatea aliajului lichid asigurând stabilitate chimică

Molibden: crește ductilitatea și stabilitatea chimică și datorită punctului ridicat de topire (2622 șC) asigură granulația fină a aliajului.

Mangan: agent dezoxidant în timpul topirii prin formarea unor oxizi care migrează la suprafață formând zgura de la suprafața care se îndepărtează ulterior.

Siliciul: influențează vâscozitatea permițând turnarea unor forme fine.

Wolfram: apare la aliajele fără molibden și mărește densitatea aliajului

Carbonul: crește duritatea, rezistența, ductilitatea, formează carburi cu toate celalalte componente; Dacă este în cantitate prea mare, aliajul devine friabil cu o ductilitate mică și pericol de fracturare (casant).

B. Aliaje nenobile de confecționare a protezelor mobilizabile

Compoziție :

• Aliaje pe bază de Co-Cr: trebuie să conțină minimum 85% CO+Cr, minimum 25% Cr+Mo+Ti, maximum 0,01% Be iar Ni minimum 1%.

– Aliaj Cr-Co indicat pentru realizarea protezelor scheletizate. Compoziție: Cr 28%, Co 63%, Mo 6,1 %

Aliajele pe bază de Ni-Cr: conțin 70%Ni, 16%Cr, 2%Al, 0,5%Be, Mo, W, Mg, Si, C.

Influența componentelor asupra aliajului

• Cromul: asigură rezistența la coroziune, duritatea aliajului cu limita maximă de 30% Cr în compoziție

• Cobalt: asigură fluiditatea

• Nichel: scade rezistența, duritatea, modulul de elasticitate și intervalul de topire; crește ductilitatea

La aliajele Ni-Cr, nichelul formează un compus intermetalic care are rolul de a crește duritatea și rezistența.

• Molibden și tungsten(wolfram): cresc duritatea soluției solide

• Siliciul: crește ductilitatea

• Beriliu: scade intervalul de topire, crește fluiditatea și asigură o granulație fină.

• Carbonul: cel mai important și cel mai dificil component, formează carburi cu ceilalți componenți, care sunt dispersate în masa aliajului și influențează proprietățile; Cantități mici dau rezistență, duritate și ductilitate aliajului, iar cantități mari cresc fragilitatea aliajului.

Proprietăți mecanice ale aliajelor nenobile:

Ductilitatea relativ redusă a acestor aliaje reprezintă un dezavantaj.

Densitatea aliajelor este între 8-9 g/cm3, influențează duritatea și rezistența și face ca la aliajele Co-Cr să fie foarte mari.

C. Aliaje pentru metalo-ceramică

Compoziție:

La aliajele Ni-Cr: 70-80% Ni, 10-25%Cr, % mici de Mo, W, Be.

Ceramica se leagă de un strat de CrO2 format la suprafața aliajului.

Proprietăți

duritatea și modulul de elasticitate > ca a aliajelor de aur

se pot turna cape de grosimi foarte mici 0,3-0,4mm nedeformabile

timpul de lucru mai lung

Ni este incriminat în neoplasmul căilor respiratorii

adaosul de beriliu crește fluiditatea și îmbunătățește oxidarea la suprafața metalului realizând o legatură mai bună aliaj/ceramică.

Aliaje nenobile

Aliaje pe baza de Titan

În tehnologia dentară au fost introduse și experimentate aliajele pe bază de titan. Acest metal, cu proprietăți deosebite (biocompatibilitate, rezistență la coroziune, densitate foarte mică, proprietăți mecanice excelente) poate fi utilizat în stare pură sau aliat.

Domeniul de utilizare al acestor aliaje este extins: din titan pur se obțin implanturi, iar forma aliata poate fi utilizată în toate variantele tehnologice ale protezelor dentare (coroane, punți, baza protezelor scheletate).

Probe mecanice și tehnologice de testare

a aliajelor și a metalelor

1. Rezistența la rupere

2. Determinarea durității aliajelor

3. Rezistența la șoc

4. Ductilitatea

5. Maleabilitatea

6. Elasticitatea

7. Modulul de elasticitate

8. Flexibilitatea

Coroziunea aliajelor

Definiție: reprezintă deteriorarea suprafeței metalelor și a aliajelor. Metalele și aliajele în contact cu mediul înconjurător formează produși de coroziune. Acești produși pot să accelereze, să întârzie sau să nu influențeze deteriorarea suprafeței.

Coroziunea de suprafață este anticipată de apariția mătuirii și de formarea petelor.

Cauze:

-chimică- aceasta poate fi rezultată din combinația unui metal și a unui element nemetalic;

-electrochimică- se produce în mediul umed în prezența curentului continuu, care transportă ionii de la anod la catod.

Tehnica de lucru

• Aliajele cu punct de topire în jurul temperaturii de 1300șC nu sunt compatibile cu masele de ambalat pe bază de sulfați.

• Pentru ele se folosesc mase de ambalat pe bază de silicați sau fosfați. Ele compensează contracția de solidificare .

• Aliajele nenobile necesită echipament pentru temperaturi înalte (oxigen/acetilenă și inducție electrică).

• Temperatura de turnare influențează proprietățile mecanice; temperaturile excesive și supraîncălzirea pot produce porozități și interacțiuni între aliaj și masa de ambalat.

• După 10 minute de la turnare chiuveta se răcește brusc prin imersie în apă.

• Prelucrarea componentelor metalice din aliaje nenobile Co-Cr, Ni- Cr este foarte dificilă necesitând instrumentar special datorită durității și rezistenței la coroziune.

ALIAJE NOBILE

De ce sunt alese metalele ?

Fiecare atom metalic pune electroni de valență în comun cu ceilalți atomi, astfel că în ansamblu atomii rămân cu sarcină pozitivă formând un nor electronic comun. Electronii puși în comun nu se localizează între anumiți atomi ci sunt liberi să se deplaseze în toată rețeaua cristalină.

Datorită mobilității electronilor de legătură, metalele nu se sfărâmă la lovire ci se deformează, iar această calitate a metalelor oferă posibilitatea de a fi prelucrate.

În stomatologie metalele au o largă utilizare fiind folosite fie în variante prefabricate care se prelucrează la rece fie sub formă de aliaje care de obicei se prelucrează la cald (topire turnare).

Pentru că e greu să găsești un metal care să întrunească toate proprietățile impuse, metalele pure sunt puțin folosite în stomatologie (aur, platina și titan); proprietățile optime se obțin prin alierea metalelor. Alierea metalelor se poate face la rece sau la cald.

Aliajele nobile conțin metale nobile. Metalul nobil este acel metal care ocupă în seria potențialelor normale poziție cât mai înaltă. Cu cât poziția în seria potențialelor normale este mai înaltă, cu atât metalul este mai intert chimic și se consideră că are “nobilitate” mai mare.

Istoric

Metalele au fost utilizate în tratarea dinților încă din lumea antică, astfel că, există date despre utilizarea incrustațiilor din aur, prelucrate la rece, de către incași.

Alte civilizații antice despre care se cunoaște că foloseau metale în tratarea dinților sunt etruscii și islamicii, aceștia executau punți cu ligaturi de sârmă din argint sau aur pe dinții extrași și fixați pe dinții limitrofi breșelor edentate.

Introducere

Un aliaj este amestecul omogen cu proprietăți metalice a două sau mai multe elemente chimice, din care cel puțin unul este metal. Aliajele nobile sunt formate din combinarea a cel puțin două metale nobile.

Metalele nobile au un bun luciu metalic care se menține în aer uscat. Aceste metale rezistă foarte bine la oxidare și nu își modifică culoarea în cursul încălzirii, turnării, lipirii sau utilizării în cavitatea bucală.

Metalele nobile sunt : aur (Au), argint(Ag), platină (Pt), paladiu (Pd), iridiu (Ir), rhodiu (Rh), rutheniu (Ru), osmiu (Os).

Au, Pt, Ag, Pd –> sunt de importanță majoră

Ag –> este cel mai „alb” dintre metale

Microstructuri

Soluție solidă: cele două metale sunt miscibile în stare solidă și rămân la fel după topire.

Caracteristici ale aliajelor soluțiilor solide:

– În general, proprietățiile soluțiilor solide seamănă cu cele ale metalelor ce formează aliajul.

– Rezistența la rupere și ductilitate este mai mică decât a metalelor pure.

– Au intervale de topire

– Au rezistența mai mare la coroziune,excepție făcând aurul.

Amestecuri intermetalice:se formează prin răcirea unei soluții metalice lichide. Faza rezultată are o compoziție chimică exactă sau un interval redus al acestei compoziții.

Caracteristici ale amestecurilor intermetalice:

– Sunt foarte dure, dar casante.

– Rareori au proprietăți asemănătoare cu cele ale metalelor din care se formează.

Amestecuri eutectice: metalele se amestecă în stare lichidă, dar se separă în două faze în stare solidă.

Ex aliaj eutectic : Aur-Cu; Aur-Ag.

Caracteristici ale amestecurilor eutectice:

– Sunt mai rezistente și mai dure decât metalele utilizate la obținerea lor.

– Sunt foarte casante.

– Rezistă la coroziune redusă.

– Prezintă un punct de topire, nu un interval.

Compoziție chimică, caracteristici chimico-fizice, forme de prezentare

1. Aurul

• Aurul pur este un metal moale, cu o duritate mică, prelucrare ușoară maleabil (poate fi prelucrat sub formă de foi) și ductil (poate fi prelucrat sub formă de fire), de culoare galben intens și luciu metalic puternic.

• Aurul crește fluiditatea; scade intervalul de topire; nu e afectat și nu își modifică culoarea sub acțiunea aerului sau a apei, indiferent de temperatură.

• Aurul nu reacționează cu acizii sulfuric, azotic, clorhidric. Este atacat doar de un amestec de acid azotic și acid clorhidric, denumit ”apă regală”.

• Conținutul în Au al unui aliaj se exprimă în karate sau titlu.

• Titlul aurului pur este de 1000. Acesta este considerat o unitate de măsură mult mai practică decât karatul. Aurul pur este de 24 karate.

• Prin rafinare și purificare, aurul poate ajunge la un grad foarte înalt de puritate. Lingourile de aur înalt rafinat (99,9%) servesc ca punct de plecare pentru foița de aur. Foița de aur are rezistență la tracțiune, poate fi inserată și condensată în cavitatea preparată în dinți, asigurând o restaurare cu o durabilitate remarcabilă.

• În stare pură, aurul este cel mai ductil și maleabil metal, dar prezintă o rezistență foarte redusă. În cavitatea bucală sunt neutre, rezistente la coroziune, iar singur nu poate fi utilizat (în stare pură), acesta alindu-se cu Ag, Cu, Pt, Pd, Ir.

• Impuritățile au un efect pronunțat asupra caracteristicilor aliajelor în componența cărora intră. Spre exemplu, prezența unei concentrații mai mici de 0,2% Pb face ca aurul să devină foarte casant. Mercurul, chiar în cantități mici are efecte nefavorabile asupra caracteristicilor aurului. Astfel, fragmentele din alte aliaje dentare (cum sunt cele tehnice sau din metale de bază, inclusiv amalgamele) nu trebuie amestecate cu aurul utilizat pentru restaurările dentare.

• Fără îmbunătățirea caracteristicilor, piesele turnate din aur nu au rezistență și duritate suficiente ca materiale restaurative.

• Utilizarea restaurărilor din foiță de aur este mai redusă în ultimii ani datorită atât timpului și manualității solicitate de plasarea adecvată a acestor materiale cât și din cauza apariției materialelor fizionomice de restaurare.

2. Platina

• Platina este un metal alb-albăstrui, cu punct de topire 1772 șC și densitatea de 21,45g/cm3. Este un metal dur, ductil și maleabil.

• Duritatea platinei este similară cu a cuprului. În stare pură are numeroase aplicații în stomatologie datorită punctului de topire înalt și a rezistenței mecanice la coroziune în condițiile din cavitatea bucală. După turnare conferă o structură cristalină aliajului și tinde să deschidă culoarea galbenă a aliajelor pe bază de aur.

• Platina influențează punctul de topire și densitatea aliajului.

• Foițele de platină servesc ca matrice pentru realizarea restaurațiilor din porțelan fuzionat deoarece nu se oxidează la temperaturi înalte. De asemenea, având punct de topire mai mare decât porțelanul și un coeficient de dilatare destul de apropiat de al acestuia.

• Platina a fost utilizată pentru:

– matrice pentru realizarea restaurărilor din porțelan fuzionat.

– componentă principală pentru lucrările de precizie știfturi, pivoturi pentru coroane și punți, aliajele putând fi turnate sau lipite.

3. Paladiu

• Paladiul este un metal alb, mai închis decât platina, care înlocuiește de multe ori platina. Este principalul element de înnobilare al aliajelor. Este maleabil și ductil, având punctul de topire de 1554 șC și densitatea 12,02g/cm3, conferă proprietăți reologice (influențează curgerea metalului în tipar-curg mai greu), prezintă rezistență mecanică, influențează punctul de topire al aliajelor.

• Paladiul are capacitatea de a absorbi sau capta mari cantități de hidrogen când este încălzit.

• Paladiul nu este utilizat în stare pură în stomatologie, dar intră frecvent în componența aliajelor dentare, deschide culoarea galbenă a aliajelor pe bază de aur. El este combinat în general cu aur, argint, cupru, cobalt, staniu, indiu sau galiu.

• Aliajele aur – paladiu cu concentrație de paladiu de cca.5% sunt semnificativ mai albe decât aurul, iar aliajele cu un conținut mai mare de 19% Pd sunt albe.

• În general, aliajele pe bază de paladiu sunt albe, dar există și câteva galbene, cum sunt cele paladiu-indiu-argint.

4. Iridiu, Rutheniu, Rhodiu

• Iridiul și rutheniul sunt utilizate în cantități mici în aliajele dentare pentru a menține la valori mici dimensiunile granulațiilor.

• Cresc rezistența la coroziune.

• Nu se topesc în timpul turnării, rezultând aliaje cu granulație fină.

• Efectul de reducere a granularității se datorează punctelor de topire extrem de ridicate ale acestor elemente.

Iridiu

• Iridiul se topește la 2410șC, iar rutheniul la 2310șC. Astfel, aceste metale nu se topesc în timpul turnării aliajului și asigură centrii de nucleație pentru topitură atunci când are loc răcirea, rezultând aliaje cu granulație fină.

Rutheniu

• Rhodiul are de asemenea un punct de topire ridicat (1966șC) și este utilizat în aliaje cu platina, pentru confecționarea firelor pentru termocupluri. Acestea ajută la determinarea temperaturii în cuptoarele pentru porțelan utilizat în restaurări.

5. Argintul (aliaj nenobil)

• Argintul este un metal alb, maleabil și ductil. Este cel mai bun conductor termic și electric cunoscut, fiind totodată mai rezistent și mai dur decât aurul, dar mai moale decât cuprul.

• Densitatea sa este de 10,49g/cm3, iar punctul de topire este 961,9șC (sub punctele de topire ale Au și Cu).

• Nu este afectat de aerul curat și uscat, indiferent de temperatură, dar se combină cu sulful, clorul și fosforul sau cu vapori ai acestor elemente sau compuși ai lor.

• Argintul pur nu este utilizat pentru restaurări dentare datorită sulfurii negre care se formează pe suprafața metalului în cavitatea bucală.

Influența componentelor asupra proprietăților aliajelor

• Aurul: crește rezistența la coroziune; ductilitate; prelucrabilitatea; și poate fi sudat la rece.

• Platina: mai puțin ductilă ca aurul, mai dură, inertă chimic, iar în aliaje formează o structură cu granulație fină.

• Ruteniu si iridiu: au calități asemănătoare platinei.

• Paladiul: are reactivitate mare față de aur și metalele din subgrupa platinei; la temperatură mai mare de 500 șC crește reactivitatea față de sulf și face aliajul casant.

• Argintul: are afinitate crescută pentru sulf; este atacat de hidrogenul sulfat cu formarea unui strat de sulfat de argint; are rol de scădere a vâscozității; crește viteza de difuziune la lipirea cu loturi; oferă stabilitate aliajului; crează pori.

• Cuprul: este flexibil, ductil; absoarbe oxigenul în stare lichidă și devine poros; durifică aliajul; coboră intervalul de topire și îi dă culoare roșiatică.

• Zincul: scade vâscozitatea aliajului lichid; formează oxizi de adeziune; scade duritatea și scade punctul lichidus( se folosește în metalo-ceramică).

• Staniul: este moale, ductil, flexibil și se oxidează ușor; influențează proprietățile mecanice ale aliajelor; în tehnica metalo-ceramică contribuie la adeziunea masei ceramice.

Noblețea unui aliaj se evaluează prin mai multe sisteme :

1. Karatul reprezintă a 24-a parte din greutatea aliajului. Aurul pur are 24 karate.

2. Titlul indică numărul de părți de aur pur la o mie parte aliaj (părți ‰ aur pur). Titlul aurului pur este de 1000.

3. Sistemul procentual.

Indicații :

restaurări directe: obturații de aur;

restaurări indirecte: inlay, coroane parțiale, totale (clasa I, clasa II);

restaurări fixe parțiale (punți) – clasa III, IV;

tehnologia protezei parțiale scheletate –clasa III

Primele două clase sunt înlocuite azi de rășini compozite, ionomeri de sticlă.

Clasificare :

1. Aliaje de aur – cu conținut mare de aur 40%-60%

– cu conținut redus de aur < 40

2. Aliaje pe baza de Ag- Pd

– Ag-Pd fără Cu

– Ag-Pd cu Cu

– Ag-Pd cu 50-60% Pd

3. Aliaje pe bază de Paladiu – cu conținut mare de Pd

– Pd-Cu-Pd-Ag

4. Hg (o clasificare mai recentă, 1998, făcută de Strieezel)

Din punct de vedere istoric se obișnuiește ca aliajele nobile să fie împărțite în două grupe, în funcție de conținutul lor în Au și Pt:

În principiu putem să împărțim fiecare din cele 7 grupe în aliaje pentru metalo-ceramică și aliaje pe care nu se poate arde ceramică.

Aliaje nobile pentru metalo – ceramică

Proprietăți :

Intervalul de topire este cu 150-200șC mai mare decât temperatura de ardere a mesei ceramice ;

Rezistență la temperatura de ardere ;

Să prezinte dilatarea termică mai mare ca cea a maselor ceramice (dilatarea termică este o constantă esențială ce asigură menținerea maselor ceramice pe metal; dacă este o neconcordanță se va ajunge la spargerea masei ceramice);

Contracția 1,6% ;

Să permită adeziunea maselor ceramice;

Limita de curgere să fie înaltă.

Observație : Aliajele nobile anterioare nu au aceste proprietăți și nu se pot folosi decât cu placări polimerice.

Clase

A. Aliaje nobile cu procent crescut de aur

Aur : 78-85,5%;

Platină : 5-11%;

Argint, staniu, indiu = elemente de echilibrare și formatoare de oxizi metalici

Caracteristici:

Nu conțin cupru, argint ce ar determina formarea oxizilor nocivi pentru fuziune (argintul în masele ceramice migrează și produce discromii);

Au modul de elasticitate mic, se deformează în timpul arderii;

Rezistența este mai mică în timpul arderii maselor ceramice (se deformează); grosimi mai mari.

Rezistența la coroziune, prelucrare, tracțiune bună;

Scumpe;

Densitate crescută.

Confort mic.

Indicații: incrustații (pe una sau două fețe), coroane 3/4, onlay, punți scurte, frezaje, coroane și punți scurte ceramizate.

B. Aliaje Aur-Paladiu-Argint

• mai ieftine; proprietăți mecanice superioare;

• Pd+Ag cresc proprietățile mecanice.

• Aur : 54% ;

• Paladiu : 35% ;

• Argint : 18%.

Caracteristici :

• rezistență crescută la coroziune;

• modulul de elasticitate crescut;

• prelucrare asemănătoare;

• preț de cost scăzut;

• la interfață generează strat gros de oxizi de argint (inhibă aderarea ceramicii); se folosesc bondinguri pe bază de aur pur.

Indicații: coronae ¾, onlay, bare și coroane telescopate, punți scurte, frezaje, coroane și punți (scurte sau extinse) ceramizate.

C. Aliaje nobile Au-Pd

• Aur : 50%;

• Paladiu : 40%;

• Nu conțin argint;

• Elemente de echilibrare.

Caracteristici :

• similare, dar superioare din punct de vedere mecanic;

• rezistență crescută la ardere;

• rezistență la coroziune;

• modul de elasticitate crescut;

• cost scăzut;

• pentru placare se folosesc doar mase ceramice compatibile din punct de vedere al coeficientului de dilatare termică.

Indicații : coroane ¾, onlay, punți scurte, bare și coroane telescopate, frezaje, coroane și punți (scurte și extinse) ceramizate.

D. Aliaje Pd-Ag

• Pd : 53%;

• Ag : 38%;

• Elemente de echilibrare: indiu, staniu, zinc.

Caracteristici:

• similare Au-Pd-Ag;

• nu se deformează la ceramizare;

• necesită bondinguri

• preț de cost scăzut ;

Indicații: coroane ¾, onlay, punți scurte, frezaje.

E. Aliaje Pd-Cu

• Paladiu : 80%;

• Cupru : 15%;

• Galiu : 5-10%.

• Pd-Cu inhibă oxizii de cupru;

• Pd-Cu nu favorizează formarea de strat gros de oxizi.

Caracteristici:

• proprietăți mecanice, fizico-chimice bune;

• nu se deformează;

• curg mai greu în tipar datorită paladiului;

• topire în creuzete ceramice (nu grafit).

Indicații: lucrări mici.

Observație: Risc major în prelucrare incorectă cu formarea stratului gros de oxizi la interfață; mai puțin folosite datorită toxicității ionilor de paladiu la prelucrare incorectă.

În funcție de rezistență aliajele nobile se clasifică :

• Clasa I- aliaje moi( inlay) –din Aur-coroane parțiale

• Clasa II- aliaje medii( coroane, incrustații)

• Clasa III- aliaje dure( coroane, punți)

• Clasa IV- aliaje extradure(coroane, punți totale, coroane substituție) =aliaje platinate

• Clasa V- aliaje metalo-ceramică: dure/extradure. Sunt cele mai indicate pentru fuzionarea masei ceramice privind proprietățile fizionomice și procesul de fuzionare.

ALIAJELE AG-PD (ALIAJELE NOBILE ALBE)

Caracteristici :

Prezintă proprietăți asemănătoare cu aliajele pe bază de aur ;

Utilizate pentru aceleași tipuri de proteze (mai puțin pentru coroane parțiale, incrustații) ;

Conțin argint (65%) și paladiu (25%) ca elemente de bază ;

Prețul de cost este mai mic ca la cele cu bază de aur ;

Produse comerciale:

Ag/Pd: (Ag=65%) Palliag NF4 (Degusa);  Paladin (Metalor); Realor (Degussa)

Acestea mai contin și paladiu și aur.

Baza paladiu :  Castadur; Bondon IV (Degussa);  Degupal (Degussa)

Baza P d+Ag : Porson 4; Back-On.

• Aliajele pe bază de Pd, datorită intervalului de topire ridicat mai trebuie adaugate elemente nenobile (Zn, In, Pd), care să-i scadă temperatura de topire la o valoare apropiată de 1100șC.

• Aliajele pe bază de argint se pretează doar condiționat la placarea cu ceramică, din două motive: pe de-o parte sunt foarte ușor oxidabile încât se formează un strat prea gros de oxizi (dăunători legăturii metalo-ceramice), iar pe de altă parte intervalul de topire este prea scăzut pentru masele ceramice.

• Aliajele nobile ,,universale” actuale de pe piață pentru ceramică cu punct scăzut de topire nu conțin Pd. Acest lucru le conferă aliajelor o culoare galben-auriu, însă le scade duritatea și intervalul de topire.

Proprietăți:

Interval de topire ridicat

Proprietațile mecanice bune; unele superioare aliajelor aur-paladiu ;

Rezistență la temperaturi înalte

Coeficientul de dilatare termică să fie aproximativ egal cu cel al maselor ceramice

Posibilități de călire

Sensibile în etapa de topire, turnare datorită argintului (argintul +oxigenul formează oxizi și turnături poroase)

În mediul oral se formează produși de sulf

Greutatea specifică =medie : 11-12g/cm3, rezultând piese mai confortabile decat aur-platina ;

Culoarea alb-argintie influențează negativ cromatic componenta fizionomică (trebuie să se izoleze foarte bine componenta metalică folosind un opac).

Prag ridiat de deformare plastică

Modulul de elasticitate, duritatea le indică în tehnologia punților ;

Rezistență la coroziune bună dar inferioară celor de aur, asemanatoare celor Aur-platină ;

Granulație fină

Vâscozitatea superioară celor cu bază de aur datorită paladiului ;

Adeziune optimă la masele ceramice

Indicații :

Indicate pentru substituirea aliajelor nobile pe bază de aur.

Tehnologia coroanelor și punților dentare clasice sau metalo-polimerice;

Tehnologia metalo-ceramică;

Turnarea aliajelor nobile

Se indică a se face cu aparate tip Castomat (gaze inerte tip Argon, Kripton, Heliu), acestea reprezentând mediul de protecție.

Se pot topi și cu flacăra oxigaz + protecție chimică (borax nehidradat, acid boric, silice).

Se recomandă ca topirea să se facă în creuzete ceramice, aliajul fluid fiind catapultat prin centrifugare orizontală.

Biocompatibilitate

După Hermann Reuling( 1989) un aliaj este toxic dacă depășește de câteva ori doza maximă admisă pentru fiecare element în parte, care pătrunde în mod natural prin alimentație în organism.

• Biocompatibilitatea reprezintă o cerință necesară unui material dentar. Din acest punct de vedere aliajele nobile sunt recunoscute pentru calitățile lor necancerigene și neiritabile.

• Din categoria aliajelor nobile cele mai puțin performante sunt cele pe bază de argint. Acestea nu asigură o bună rezistență la coroziune, datorită unui conținut prea redus în aur/platină și datorită structurii heterogene de solidificare a aliajelor. La o prelucrare corectă a aliajelor pe bază de argint s-a obținut rezultate clinice bune, ceea ce scoate în evidență nivelul înalt la care se ridică celelalte aliaje din categoria ,,nobilelor”.

Avantaje:

• Aliajele nobile sunt folosite des în stomatologie datorită calităților deosebite respectiv: de a fi ușor prelucrabile (maleabile, ductile).

• Sunt cele mai biocompatibile ( nu difuzează substanțe toxice)

• Au proprietăți mecanice bune fiind atât rezistente cât și flexibile pentru a rezista presiunilor și forțelor exercitate în timpul masticației (longevive).

Dezavantaje

Cost ridicat

Nu sunt fizionomice

Sensibilitate termică

INLAY-URI ȘI ONLAY-URI

Incrustații

Generalități

În stomatologie, denumirea de “incrustații” este dată microprotezelor cu cele mai reduse dimensiuni.

Clasificare

După raportul cu țesuturile dure dentare:

1. Incrustații intratisulare (inlayuri) – care sunt fixate în cavități preparate în țesuturile dure coronare (smalț, dentină)

2. Incrustații extratisulare (onlayuri) – care acoperă 3 sau 4 fețe ale coroanelor dentare.

3. Incrustații extra-intratisulare (onlay-inlay)

4. Pinlay – tipul de inlay care se ancorează în canalul radicular prin intermediul unor știfturi.

Tipuri de incrustații

În funcție de tehnica de confecționare și metoda de aplicare incrustațiile pot fi de două tipuri:

Directe -acestea sunt realizate în cadrul cabinetului dentar și montate în cadrul unei singure vizite stomatologice.

Indirecte -sunt confecționate în laboratorul de tehnică dentară și necesită cel puțin două vizite pentru a încheia restaurarea.

Incrustațiile directe

După pregătirea dintelui, se va aplica un material din compozit pentru a fi modelat în locul ce a fost supus curățării. Apoi incrustația este îndepărtată și întărită într-un cuptor special. Sub această formă este din nou plasată în locul corespunzător și cimentată de către medicul dentist. La final se șlefuiește și se lustruiește pentru a căpăta un aspect cât mai natural.

Obturații de amalgam– numite uneori „plombe argintii” sunt un amestec de mercur lichid și bucăți mici de argint sau alte metale, cum ar fi cupru, staniu și zinc.

Acest tip de restaurare dentară este una dintre cele mai accesibile și cele mai durabile, însă nu redă dintelui aspectul sau natural. Datorită durabilității materialelor folosite este recomandat în restaurarea dinților molari (fiind supuși unei presiuni mari în timpul mușcăturii și mestecării). De asemenea sunt utilizate și în cazul în care pregătirea cavității impune dificultăți în menținerea uscată a zonei în timpul realizării oburației, cum ar fi în cazul unor cavități adânci în spatele liniei gingiei.

Obturațiile sunt considerate a fi biocompatibile, fiind tolerate de către pacienți, foarte rar stârnind reacții alergice.

Dezavantajele amalgamului:

• Este un metal care se dilată sau se contractă la caldură, frig și forțe musculare, astfel încât cu fiecare masă, dintele este slăbit, iar în funcție de dimensiunea plombei există un risc mai mare de fracturare a dintelui.

• Conține o cantitate de mercur care se eliberează în organism.

• Apariția unei sensibilități dentare la schimbările de temperatură.

• În procesul de pregătire al dintelui este necesară îndepărtarea unei cantități considerabile din structura dintelui (mai mult decât în cazul celorlalte tipuri de restaurări).

• Nu conferă dintelui un aspect natural.

Obturații din aliaje din aur

Aliajele din aur conțin: aur, cupru și alte metale prețioase.

Acest tip de restaurare este foarte rezistent la coroziune, uzură sau mătuire și la fractură.

Avantaje:

mult mai rezistente și mai durabile în timp decât amalgamele

Dezavantaje:

– un cost mult mai ridicat

– necesită cel puțin două ședinte și nu oferă un aspect natural al danturii

Obturații din rășini de compozite

Rășinile de compozit sunt un amestec plastic de culoarea dintelui, umplut cu sticlă (dioxid de siliciu). Sunt preferate în special de cei care se preocupă mult de estetica dentară și în egală măsură de funcționalitatea dinților, având posibilitatea de a beneficia de o culoare naturală. Nu conțin mercur, însă există niște emanații de substanțe chimice numite bisfenil A. Longevitatea lor este în jur de 8-10 ani, spre deosebire de aproximativ 15 ani în cazul amalgamelor. Deoarece se contractă și se întărește pe masură ce este depus în cavitatea bucală este necesară o așezare stratificată.

Avantaje:

• Unele studii au arătat faptul că acest tip de restaurare întărește dinții și îi protejează împotriva revenirii cariilor.

• Șanse reduse de fracturare (sfărămițarea dintelui)

• Oferă un aspect natural plăcut dinților

• Poate provoca o sensibilitate dentară cu mult mai redusă față de alte materiale.

Dezavantaje:

• Sunt supuse discromiilor cauzate de anumite obiceiuri de consum și trecerea timpului

• Nu sunt potrivite pentru restaurarea cavităților mari la nivelul molarilor (presiune și uzură ridicată)

• Sunt supuse uzurii mult mai curând decât amalgamele.

Incrustațiile din ceramică prezintă un avantaj estetic suplimentar, datorită materialului ce are proprietăți asemănătoare smalțului dentar.

Ce avantaje au ele în fața obturațiilor de compozit?

1 – rezistență mai mare (ceramică este mai rezistentă decât compozitul) –la presiune, la temperatură, și chimică

2 – estetică mai bună – ceramica este cel mai bun material pentru reconstituiri fizionomice

3 – culoarea rezistă perfect în timp (compozitul în timp se colorează)

4 – adaptare mai bună (nu are contracție, se cimentează, se modelează în laborator, se finisează în cabinet)

5 – durată de viață îndelungată

Incrustațiile dentare, denumite și Inlay și Onlay sunt obturații (plombe) turnate în laboratorul dentar.

Cunoscute și ca obturații indirecte, acestea reprezintă o metodă tradițională de restaurare a dinților.

Deosebiri între inlay și onlay

Inlay este o piesă de reconstrucție, care poate reface 1-2 pereți ai unui dinte, unul lateral interdentar și unul ocluzal, este fabricat în laborator din materiale ce asigură aceeași rezistență cu țesutul dentar și aceeași dilatare termică cu acesta, cu aceeași culoare și aspect ca al dintelui pe care se aplică.

Un inlay dentar este mai mare decât o plombă obișnuită însă mai mic decât o coroană dentară. Este aplicat și cimentat în cavitatea curățată în prealabil. Este similar cu o plombă, însă este poziționat între cuspizii dintelui (“dâmburile” de pe suprafața de ocluzie).

Onlayul reface, spre deosebire de inlay, și un perete lateral vestibular sau oral al dintelui acoperind astfel 2-3 maxim 4 din cei 5 pereți ai dintelui. Rezistența mare face ca acesta să fie ultima soluție înainte de coronare pentru un dinte vital.

Un onlay este mai mare decât un inlay și acoperă mai mulți cuspizi dentari, cunoscută din acest motiv ca și coroană parțială. În felul acesta, acoperă mai mult din suprafața de ocluzie a dintelui, însă nu integral precum fac coroanele dentare.

Avantajele incrustațiilor intratisulare

• Au rezistență mecanică și stabilitate la acțiunea

agenților chimici bucali

• Permit o adaptare optimă la pereții și marginile cavităților

• Există o bună toleranță a țesuturilor paradontale la extinderea subgingivală a incrustațiilor

• Sunt bine tolerate de țesuturile dentare

• Permit reconstituiri cu refacerea rapoartelor de vecinătate și a rapoartelor ocluzo-articulare

• Este posibilă asocierea materialelor metalice cu cele fizionomice pentru o mai bună estetică.

Dezavantajele incrustațiilor intratisulare

• Operatorul este nevoit să sacrifice mult din substanța dentară sănătoasă

• Necesită o bună dotare a laboratorului și materiale cu preț de cost ridicat

• Incrustații pe dinți cu volum redus (premolari) pot produce fracturi

• Au indicații mai restrânse decât obturațiile plastice.

Rolul inlay-ului și onlay-ului este de a păstra și reface punctele de contact ale dintelui cu dinții vecini și de a proteja papila interdentară de presiunea masticației.

Incrustațiile indirecte

Spre deosebire de cele directe, incrustațiile indirecte presupun efectuarea a două ședințe. În prima sedință este îndepărtată caria și se realizează un mulaj al dintelui cariat și ai celor adiacenți, iar dintele primește o plombă temporară. Mulajul cuprinde dintele preparat, dinții vecini acestuia și dintele opus (pentru o ocluzie corectă). În cea de-a doua sedință, după îndepărtarea plombei temporare și curățarea dintelui se va atașa incrustația prelucrată în laborator după mulaj.

După șlefuire se fac ultimele ajustări pentru ca noua restaurare să se integreze complet și natural în ansamblul dentar și să nu cauzeze o ocluzie deficitară sau incorectă.

După finalizarea procedurii, pacientul va resimți doar o ușoară sensibilitate în zona tratată.

Materiale din care se confecționează:

Inlayurile pot fi constituite din :

mase ceramice (integral ceramice sau mixte)

– mase compozite (rășini diacrilice compozite)

– metale nobile și seminobile.

Indicațiile inlayurilor:

• Tratamentul cariei simple

• Tratatarea leziunilor distrofice evolutive

• La dinți cu mobilitate patologică

• Ca element de agregare mezial în punți scurte, unidentare

• Ca element de echilibrare a ocluziei.

• Dinți cu carii proximale (interdentare) cu distrucții mai întinse de 1mm;

• Cavități proximale cu acces dificil pentru obturații cu compozit;

• Punct de contact lipsă sau greu de creat;

• Carii în oglindă (pe doi dinți învecinați) pe dinți vitali;

• Papila afectată de forțele masticatorii ce trebuie refacută;

• Distrugerea a maxim 60% din coroana unui dinte vital.

Contraindicații ale inlayurilor:

• Bolnavi cu predispoziții la boala carioasă

• Procese distructive cu mare extindere în suprafață și profunzime

• Leziuni coronare la dentația temporară și permanentă în perioada de creștere

• Morfologii dentare și rapoarte ocluzale nefavorabile

• Starea de sănătate pulpară precară

• Calitatea țesuturilor dure neafectate.

Particularități de pregătire a cavităților

pentru inlayuri

• În linii mari pregătirea cavităților dentare destinate să primească incrustații respectă principiile stabilite pentru materialele de obturații plastice.

• Apar, însă, particularități impuse de starea fizică a incrustației confecționate în laborator (corp rigid, neplastic, care se introduce ca atare în cavitate).

Inlayurile metalice

• Se pot obține prin:

1.Metoda directă – macheta se modelează direct în cavitatea bucală în cabinet.

2. Metoda indirectă – se amprentează zona preparată, antagoniștii și ocluzia se va realiza în laborator.

3. Metoda combinată – se ia amprenta și se confecționează în laborator un model din ghips pe care se realizează macheta și se probează în cavitatea bucală. În cabinet se vor realiza retușurile după care se retrimite la laborator.

Inlayurile fizionomice

• În ultimul timp se folosesc tot mai des rășini compozite fotopolimerizabile, și mase ceramice prelucrate prin metoda CEREC, dar și acrilatul termopolimerizabil.

• Sunt restaurări extratisulare care refac țesuturile dentare, asemănător unei cape, practicată în cazul leziunilor extinse în suprafață:

* 3/4 acoperă 3 fețe din 4, la dinții frontali

* 4/5 acoperă 4 fețe din 5, la dinții laterali.

Indicații:

1. Ca elemente de agregare pentru spații edentate din zone frontale și laterale;

– spații edentate reduse (1-2 dinți absenți);

– când pierderile de țesuturi dentare sunt întinse.

-când fețele vestibulare rămân naturale, cu aspect agreat de pacient.

– când contactul cu țesuturile parodontale gingivale este redus (trei fețe) cu posibilitatea utilizării pragului.

– sunt preferate dacă există condițiile înlocuirii coroanelor de acoperire.

– pe dinți care prezintă coroane voluminoase și formă cilindrice (nu pe cei globuloși);

2. Ca elemente de imobilizare a dinților în zone fronto-laterale, dacă mobilitatea nu este foarte mare și numai după echilibrarea ocluzală (îndepărtarea punctelor de contact și interferențe).

3. Pentru oprirea abraziunilor dinților datorată parafuncțiilor sau unei structuri cu rezistență scăzută (fără să se modifice dimensiunea verticală de ocluzie).

4. În condițiile unei igiene buco-dentare bune și foarte bune;

Contraindicații:

• ♦ tendința la carie, evidențiată;

• ♦ igienă defectuoasă;

• ♦ condiții tehnico-materiale neadecvate;

• ♦ formă triunghiulară a dinților;

• ♦ dimensiunea foarte mică în sens vertical (scurți) și transversal (subțiri);

• ♦ la dinții pacienților tineri;

• ♦ în prezența leziunilor trofice, displazice sau distrofice;

• ♦ pe dinții devitali;

• ♦ în cazul malpozițiilor dentare;

• ♦ dacă nu sunt respectate condițiile de realizare, prognosticul este defavorabil;

• ♦ pacientul nu apreciază intervenția conservativă;

• ♦ medicul nu are manualitate și/sau experiență;

• ♦ medicul nu dispune de un laborator de tehnică dentară cu personal cu experință.

Coroana parțială ¾

– marginea incizală este șlefuită în bizou, sub un unghi de 45° înclinat spre oral;

– fețele proximale sunt plane, ușor convergente incizal;

– fiecare față proximală prezintă axial un șanț cilindric sau cilindro-conic;

– fața orală este neretentivă, supracingular prezintă șanțul incizal unit cu șanțurile proximale. În zona cervicală are o treaptă (prag) ;

– pot exista, puțuri parapulpare, dacă nu este realizat șanțul proximal și incizal.

Coroana parțială 4/5

• Prezintă fața ocluzală șlefuită 1 mm cu respectarea elementelor de morfologie pe care este creat șanțul cu direcție mezio-distală unit cu cele de la nivelul fețelor proximale.

• Fețele proximale sunt plane, ușor convergente spre ocluzal.

• Fața orală este plană și convergentă ocluzal.

Amprentarea

• Amprenta se realizează cu materiale din clasa elastomerilor de sinteză: siloconi de condensare sau de adiție.

• Metoda de amprentare este într-un timp sau doi timpi.

Macheta

• Macheta este realizată în cabinetul dentar sau în laboratorul de tehnică dentară din ceară sau masă plastică autopolimerizatoare cu închidere marginală cu ceară.

• În final macheta se îndepărtează cu o tijă de forma U introdusă în cele două șanțuri.

• La dezinserția machetei:

A. Macheta din ceară

– se îndepărtează macheta ușor; se examinează șanțurile și se verifică, că preparația nu prezintă suprafețe retentive

– dacă se îndepărtează doar tija înseamă că nu a fost suficient încălzită

– se fracturează o parte din machetă (este retentiv sau nu s-a izolat)

B. Macheta din mase plastice-rășini

– monomerul este toxic pentru organul pulpar

– starea de fluiditate trebuie să fie corespunzătoare

– adaptarea marginală se face cu ceară – se compensează contracția acrilatului

– transport ușor

– amprenta se ia cu siliconi

Cauze de eșec în realizările coronare cu incrustații:

• Cauze care favorizează apariția cariei secundare (extensie preventivă insuficientă, finisare insuficientă a marginilor cavității, neadaptarea marginilor incrustației prin brunisare)

• Cauze care duc la îmbolnăvirea pulpei (lipsa de testare a vitalității pulpei, manopere incorecte în fazele de preparare a cavității, neglijarea tratamentului plăgii dentare)

• Cauze care duc la fracturi coronare (nerespectarea condițiilor de asigurare a rezistenței, nerezolvarea tulburărilor de ocluzie)

• Cauze de dislocare a incrustației (nerealizarea condițiilor de retenție, neechilibrarea rapoartelor de ocluzie-articulare, greșeli în tehnica cimentării, neadaptarea etanșă a incrustației la pereții cavității).

Realizarea incrustațiilor fizionomice din ceramică

I. Examinarea pacientului și stabilirea planului de tratament.

II. Preparația dintelui este asemănătoare cu cea pentru incrustațiile metalice, doar că pereții verticali trebuie să fie ușor divergenți și cavitatea rotunjită. Adâncimea cavității trebuie să fie mai mare de 2 mm.

III. Amprentarea câmpului protetic – se amprentează preparația dentară, dinții alăturați, dinții antagoniști și relația ocluzală.

IV. Realizarea propriu-zisă a incrustației are loc prin intermediul următoarelor tehnici:

– turnare (materialul ceramic topit este turnat în tipar, acest miez urmând a fi placat cu mase ceramice);

– presare – injectare (metodă mai precisă);

– modelare directă (ceramica aluminoasă sau zirconică

modelată – cel mai sigur și economic procedeu pentru

protezele integral ceramice);

– frezare computerizată (amprentarea este computerizată, iar incrustația este realizată direct în cabinetul medicului stomatolog);

V. Proba incrustației în cavitatea orală și eventualele

retușuri marginale.

VI. Fixarea definitivă a incrustației din ceramică se realizează prin tehnica de bonding – lipire chimică. Se efectuează gravajul acid al cavității, se spală, se usucă, apoi se aplică tipul de adeziv și incrustația.

Avantaje:

• Adaptare marginală superioară (compatibilitate cu țesutul gingival);

• Refacerea perfectă a formei anatomice a dintelui prin modelarea în laborator;

• Refacerea perfectă a punctelor de contact interdentar (etanșeitate maximă față de o obturație cu compozit);

• Spre deosebire de obturațiile din amalgam și chiar cele metalice, incrustațiile nu colorează dintele;

• Rezistența la uzură este superioară oricărui tip de obturație;

• Estetică deosebită

• Nu necesită timp de adaptare, nu creează diconfort: senzația de natural se instalează încă de la început;

• Culoarea obținută nu se modifică, cum se întamplă în cazul refacerii dintelui cu materiale compozite;

Dezavantaje:

• În condiții de cimentare uscată pe dinții vitali, acestea nu reprezintă dezavantaje din punct de vedere al rezistenței, esteticii și funcționalității.

• Pe dinții devitali însă, incrustația poate acționa ca o pană, fracturând dintele.

• Costul ridicat al acestui tip de restaurare se datorează în principal costurilor de fabricare a inlay-ului/ onlay-ului în laboratorul de tehnică dentară.

MATERIALE COMPOZITE

Compozitul dentar este un material alcătuit dintr-o componentă organică (matrice) pe bază de compuși acrilici și o componentă anorganică, constituită dintr-un amestec de pulberi asemănătoare sticlei (oxid de siliciu, aluminiu, cuarț, borosilicați de bariu, etc).

Prin combinarea acestor două faze, organică și anorganică, se obțin proprietăți asemănătoare țesuturilor dure dentare, în ceea ce privește duritatea, rezistența, elasticitatea, izolarea termică și chimică a pulpei dentare, textura, culoarea, transluciditatea.

Avantaje

• Avantajul major al acestui material este că se conservă mult mai bine țesuturile dure dentare. Altfel spus, este suficient să se îndepărteze smalțul sau dentina alterate și aceea este forma finală a cavității, fără a fi necesar un sacrificiu suplimentar de țesut dur pentru a crea o preparație retentivă. Acest lucru este posibil datorită faptului că materialele compozite, datorită fazei organice, aderă chimic la smalț și dentină, fiind necesar însă și un agent de legătură – sistemul adeziv.

• Compozitul are un grad de elasticitate asemănător țesuturilor dure dentare, deci preia forțele masticatorii și le amortizează, fără să le transmită pulpei dentare.

• Datorită sistemului adeziv, legătura dintre compozit și dinte este foarte bună, practic etanșează canaliculele dentinare și protejează pulpa dentară de agresiunile externe. Închiderea marginală a obturației este foarte bună și nu permite infiltrații din mediul bucal (salivă, lichide) la interfața dinte/plombă. Astfel, este redus riscul de carie secundară și de apariție a colorației marginale.

• Aspectul foarte asemănător dinților naturali, înlocuind cu succes inesteticul amalgam dentar, mai ales dacă se folosesc nuanțe diferite iar medicul modelează corect relieful dintelui.

Dezavantaje

• În timp, compozitul prezintă o modificare a culorii, datorită unor factori externi (alimente precum ceaiul, cola, cafeaua sau prezența plăcii bacteriene), a căror acțiune este favorizată de porozitatea materialului, mai ales când acesta este insuficient finisat, lustruit. Datorită descompunerii unor substanțe chimice (amine terțiare, inițiatori de polimerizare), într-un interval de 1-3 ani, obturația se îngălbenește.

• Rășinile compozite suferă în mediul bucal o uzură complexă, atât chimică (datorită componentelor salivei sau alimentelor) cât și mecanică, prin forțele de frecare din timpul masticației, ceea ce duce în timp la o pierdere de substanță sau la microfisuri în obturație.

• Dacă particulele anorganice au dimensiuni mari, plomba din material compozit poate genera o abraziune (uzură) importantă a smalțului dinților antagoniști (opuși obturației).

• Dacă obturația este voluminoasă, apar tensiuni mari la limita dintre dinte și material, acesta are tendința de a se desprinde de pe pereți, ceea ce pot produce fisuri în smalț, colorații marginale, carii secundare, precum și a unei sensibilități dentare. Dacă rășina compozită nu este suficient polimerizată în cazul în care cavitatea este mare, ori dacă aceasta este profundă și distanța până la pulpă este mică pot avea efect pulpo-toxic sau pot irita gingia.

Coroana metalo-compozită

• Coroanele metalice acoperă în totalitate dintele și sunt realizate prin turnare.

Lucrările metalice din aliaje nobile au un mare avantaj datorat calităților superioare ale aliajului de aur. La fel se întâmplă și în cazul coroanelor din titan.

Compozitul este superior acrilatului și ca rezistență și ca estetică, are o gamă mai mare de nuanțe, are o oarecare transluciditate, dar se atașează de scheletul metalic, la fel ca și acrilatul, doar prin legături mecanice.

• Compozitul este inferior ceramicii dar este și mai ieftin decât aceasta.

• Nu are calitățile estetice sau rezistența ceramicii, iar legătura cu metalul din schelet este mai slabă. Înafara coroanelor și punților dentare, compozitul se folosește și pentru execuția fațetelor dentare sau al inlay-urilor și onlay-urilor.

• Deși inlay-urile sau fațetele ceramice sunt mai rezistente și mai stabile coloristic, compozitele moderne pot asigura o estetică bună și o durată de viață rezonabilă. Inlay-urile și fațetele din compozit sunt și mult mai ieftine.

Polimerizarea

• Polimerizarea compozitelor dentare se realizează prin producere de radicali liberi, fie în urma unei reacții chimice, fie cu ajutorul componentelor activate de căldură sau lumină. În cazul primelor compozite lansate, se amestecă o componentă de bază cu un catalizator pentru producerea de radicali liberi necesari polimerizării sau formarea radicalilor liberi era stimulată prin căldură.

• Compozitele fotopolimerizabile au revoluționat utilizarea lor, permițând practicianului să controleze timpul de priză; materialul poate fi aplicat în locul și sub forma dorită fără constrângeri legate de timp, deși lumina ambientală accelerează priza, limitând oarecum timpul de lucru. Medicul poate stratifica compozitul pentru a minimiza efectele negative ale contracției de priză în timp ce continuă modelarea pentru obținerea formei finale. Acest tip de aplicare reduce necesitatea modelării și a finisării după polimerizare.

Compozite moderne

Pentru realizarea de calitate a restaurărilor dentare cu materiale compozite este necesară considerarea a 12 parametrii: aspectul zâmbetului, culoarea, poziția, forma și textura dintelui, obiectivele estetice, preparația dintelui, tehnicile adezive, selecția materialului și aplicarea lui, modelarea și finisarea.

Procedurile de rutină se adresează cariilor, liniilor de fisură, discromiilor, demineralizărilor, defectelor de suprafață, dentinei expuse, lateralilor dismorfici, diastemelor, dinților fracturați, abraziunii, atriției, defectelor gingivale, uzurii de suprafață, fisurilor, fosetelor, defectelor de dezvoltare, imobilizărilor periodontale și fracturilor ceramice.

Clasificare

• Compozite cu matrice polimerică – de obicei sunt rășini termorigide (epoxidice, poliimide sau poliesterice) sau termoplastice, armate cu fibre de sticlă, de carbon, de bor sau aramidice (Kevlar), cu monocristale ceramice sau, mai recent, cu fibre metalice. Sunt folosite mai ales în aplicații care implică temperaturi relativ joase de lucru (ajungând, în mod excepțional, pentru termoplastice fabricate prin injecție, la nivelul maxim de 400 °C).

• Compozite cu matrice metalică – cel mai frecvent se bazează pe aliaje de aluminiu, magneziu, titan sau cupru, în care se introduc fibre de bor, de carbon (grafit) sau ceramice (de obicei de alumină sau carbură de siliciu). Temperatura de lucru (uzual de cel mult 800 °C) a unui astfel de compozit este limitată de nivelul punctului de înmuiere sau de topire care caracterizează materialul matricei. Dacă aplicația avută în vedere implică temperaturi mari, atunci se recomandă folosirea ca matrice a unor aliaje pe bază de nichel sau a unor superaliaje.

Dezavantajul acestora este că au greutăți specifice mari, ducând la creșterea masivității structurii finale.

• Compozite cu matrice ceramică – au fost dezvoltate în mod special pentru aplicațiile cu temperaturi foarte ridicate de lucru (peste 1000 °C); cele mai utilizate materiale de bază sunt carbura de siliciu (SiC), alumina (Al2O3) și sticla, iar fibrele de armare uzuale sunt tot de natură ceramică (de obicei sub formă de fibre discontinue, foarte scurte).

• Compozite “carbon-carbon” – cu matrice de carbon sau de grafit și armare cu fibre sau țesături de fibre de grafit; sunt foarte scumpe, dar și incomparabile cu alte materiale prin rezistența la temperaturi înalte (de până la 3000 °C), cuplată cu densitatea mică și coeficient mic de dilatare termică. Cele mai răspândite sunt compozitele armate cu fibre sunt fibra de carbon, fibra de sticlă și Kevlar-ul.

Tehnici de restaurare și aplicații

• Compozitele se utilizează pentru toate clasele de cavități, adresându-se leziunilor carioase, fisurilor, fracturilor parțiale, dentinei expuse, discromiilor, defectelor de suprafață/formă, corectării de diasteme, fațetărilor directe, pierderilor de papilă interdentară, imobilizărilor periodontale și reparațiilor coroanelor ceramice. Materialele compozite au rezistența mai mică față de amalgam, aur sau ceramică, utilizarea lor fiind limitată de dimensiunea de restaurat și de forțele ce se exercită asupra lor.

Coroane compozite obținute prin restaurare indirectă

Concluzii

Compozitele dentare sunt materiale complexe, procedurile de restaurare bazându-se pe considerente științifice ce trebuie bine înțelese pentru realizarea unor restaurări de durată și cu rezultate estetice foarte bune.

Excelența în stomatologie se atinge combinând principiile științifice cu creativitatea artistică, iar alegerea optimă a materialului, a tehnicii de aplicare și finisare a acestuia se vor obține numai printr-o abordare exhaustivă (epuizare) a subiectului.

MATERIALE ACRILICE

Generalități

Rășinile acrilice domină de mai multe decenii tehnologia protezelor unidentare. Din ele s-au confecționat baze, dinți artificiali, fațete și chiar proteze unidentare, proteze provizorii, etc. Lucrările dentare din acrilat și metalo-acrilice au fost folosite pe scară largă în stomatologie în trecut dar, odată cu apariția materialelor de restaurare moderne(ceramică, compozit), acestea au pierdut teren. Chiar dacă sunt încă folosite în anumite părți pe post de restaurari definitive, cea mai importantă aplicație a lor a rămas pentru lucrări provizorii.

Treptat au fost evidențiate o serie de deficiențe ale acestor materiale mai ales când erau folosite ca materiale de placare, proteze unidentare și dinți artificiali. Pe de-o parte s-au elaborat noi tipuri de rășini acrilice, pe de altă parte au fost elaborați noi polimeri: rășinile diacrilice, epoxidice, policarbonate, epiminice, polioxietilenice.

Principalul avantaj al restaurărilor din acrilat îl reprezintă costul scăzut și confecționarea ușoară; sunt însă net inferioare atât lucrărilor din ceramică cât și din compozit.

Rășinile acrilice pot fi prezente în trei forme:

a. acrilați polimerizați industrial în forme finite (de exemplu dinți artificiali sau coroane provizorii prefabricate)

b. acrilați polimerizați industrial în forme prefinite – sunt termoplastici și de obicei au formă de plăci care prin încalzire și presare pot deveni baze pentru proteze sau aparate ortodontice

c. acrilați polimerizabili în laborator sau în cabinetul stomatologic – sunt sisteme bicomponente: lichid și pulbere (lichidul este monomerul iar pulberea este polimerul de metacrilat de metil).

Există 3 tipuri de rășini :

1. Autopolimerizabile (cu inițiere chimică)

2.Fotopolimerizabile (cu inițiere prin radiații luminoase)

3. Duale (auto + foto)

Rășină coronară baro-termopolimerizabilă în nuanțele corespunzătoare sistemului VITA; realizarea coroanelor de înveliș acrilice, a fațetelor pentru coroane și punți metalo-acrilice, a coroanelor și punților provizorii.

Compoziția rășinilor acrilice:

• Monomerul este metacrilatul de metil – un lichid transparent, volatil, cu miros puternic, inflamabil, insolubil în apă, solubil în solvenți organici el însuși solvent pentru grăsimi.

• Polimerul sau polimetilmeta-acrilatul (PMMA) este solid la temperatura camerei dar devine plastic peste 125șC. Din punct de vedere chimic PMMA este foarte stabil; solubil în sovenți organici. Absorbția de apă este redusă.

• Proprietățile mecanice sunt satisfăcătoare cu excepția rezistenței la abrazie care este redusă.

• Proprietățile optice sunt remarcabile: indicele de refracție este apropiat de cel al dentinei și a smalțului iar transparența este excelentă. Posibilitățile de colorare sunt practic nelimitate. Din nefericire aceste avantaje sunt umbrite de îngălbenirea în timp a PMMA. În cazul acrilatelor pentru baza protezelor se adaugă fire minuscule, colorate din nylon sau acrilat care simulează rețeaua de capilare din mucoasă.

În funcție de agentul care declanșează polimerizarea se disting două categorii de PMMA:

termopolimerizabili, a căror polimerizare este inițiată de căldură

autopolimerizabili la care reacția este declanșată de un activator prezent la nivelul lichidului

Rășinile termopolimerizabile

• Compoziție

Pulberea conține în principal polimerul, pigmenți, plastifianți, inițiator.

Lichidul conține în principal monomerul și un inhibitor de polimerizare.

• Formarea pastei:

Prin amestecarea lichidului cu pulberea (în dozele indicate de fabricant) se formează o masă nisipoasă care, cu timpul se transformă într-o masă omogenă.

În momentul în care pulberea a saturat monomerul, amestecul este introdus în tipar prin compresiune (îndesare) sau injectare.

Proprietăți fizice

Proprietăți:

• Porozitatea.

În structura rășinii pot să apară bule de aer de dimensiuni variabile, decelabile macroscopic. Ele sunt determinate de greșeli de dozare, manipulare, prelucrare și afectează proprietățile mecanice și biologice.

• Absorbția apei.

Antrenează variații volumetrice, scade rezistența mecanică și poate determina modificări de culoare. Măcar în timpul polimerizării acrilatul trebuie izolat deoarece apa poate fi resorbită prin pereții tiparului.

Solubilitatea este redusă.

• Variațiile volumetrice.

În cursul procesului de polimerizare au loc succesiv următoarele fenomene fizice: la început o dilatare termică urmată de o contracție de polimerizare iar contracția globală ajunge la 0,2 – 0,5%.

Proprietăți mecanice

– Duritatea este mult mai scăzută decât cea a dentinei deci nu suferă comparație cu cea a smalțului.

– Rezistența la compresie este bună.

– Rezistența la abrazie este foarte redusă și constituie inconvenientul major al acestor rășini.

Proprietăți chimice

– PMMA prezintă o inerție chimică mare, fiind foarte stabil în cavitatea bucală. Totuși este posibilă o evoluție defavorabilă în timp: rășina inițial translucidă, se opacifiază și se îngălbenește. De asemenea, datorită microfisurilor care apar în timp se reduce și rezistența mecanică. Aceste fenomene de îmbătrânire se datorează însă mai mult unor cauze fizice (absorbția de apă, structura poroasă).

Proprietăți biologice

• Manifestările bucale de intoleranță (stomatopatia protetică) față de aceste rășini sunt destul de rare. Manifestările alergice apar sub forma unei inflamații cronice a mucoasei pe care se sprijină proteza acrilică (adjunctă). Excesul de monomer, placă bacteriană de la nivelul protezei, iritația mecanică declanșează reacții de apărare a mucoasei bucale. Este vorba de o reacție imunitară declanșată de antigenele bacteriene. Este importantă instruirea pacientului în vederea igienizării protezei și a mucoasei bucale (masajul mucoasei de sprijin cu periuța de dinți). Monomerul are o citotoxicitate de 100% dar, de obicei nu apare monomer rezidual în cazul protezelor realizate din rășini termopolimerizabile.

Indicații

confecționarea bazei protezelor acrilice

2. repararea și căptușirea protezelor acrilice cu toate că în aceste cazuri sunt preferați polimerii autopolimerizabili, evitându-se un nou tratament termic– sursă sigură de deformări

3. confecționarea de coroane și punți provizorii

Coroana provizorie din acrilat nu are nevoie de schelet de susținere deoarece trebuie să reziste doar până ce lucrarea definitivă este finalizată.

Dacă pacientul nu își permite o lucrare ceramică sau din compozit. Pentru a preîntâmpina consecințele nefaste ale pierderii dinților, este foarte importantă restaurarea spațiilor edentate cât mai repede cu putință. Acesta este motivul pentru care este bine să se realizeze măcar o lucrare metalo-acrilică, până când pacientul va avea posibilitatea să-și realizeze o restaurare superioară calitativ.

Indicații mai restrânse au următoarele situații: persoane în vârstă, cazuri sociale, persoane care au doar restaurări din acrilat pe care nu pot să și le înlocuiască.

4. realizarea pe cale industrială a dinților artificiali

Rășinile autopolimerizabile

Compoziția este asemănătoare cu a rășinilor termopolimerizabile.

– Pulberea conține un inițiator diferit și unele produse prezintă încărcături minerale, silanizate care le conferă o structură compozită.

– Lichidul conține în plus un activator de polimerizare.

Nu necesită aparatură specială, se întărește uniform, dacă se amestecă omogen, indiferent de grosime.

Sunt instabile cromatic, acceleratorii sunt toxici, există risc de înglobare aer, crește vâscozitatea continuu (din acesta rezultă timpul de lucru limitat).

Polimerizarea

• Sub acțiunea activatorului din lichid se declanșează reacția de polimerizare a pastei care a rezultat prin omogenizarea pulberii cu lichidul.

• Gradul de polimerizare este mai scăzut față de cel atins la rășinile termopolimerizabile.

• Reacția este exotermă, cantitatea de căldură degajată fiind cu atât mai mare cu cât particulele sunt mai fine – temperatura atinsă poate fi chiar de 100°C.

• Timpul de priză (de la începutul omogenizării pastei până la momentul în care se atinge temperatura maximă) este influențat de:

– temperatura – timpul de priză crește direct proporțional cu scăderea temperaturii mediului în care are loc polimerizarea

– dimensiunea particulelor – timpul de priză crește cu dimensiunea particulelor.

Proprietăți

Proprietăți fizice

• Solubilitatea și absorbția apei sunt identice cu cele ale acrilatelor termopolimerizabile; de aceea este necesară o uscare prealabilă a zonelor cu care pasta de acrilat vine în contact (urmată de izolarea cu vaselină – sau cu alte substanțe izolatoare – mai ales în cazul în care este vorba de mucoasa bucală).

• Variațiile volumetrice din timpul polimerizării sunt asemănătoare cu ale rășinilor termopolimerizabile.

• Contracția de polimerizare crește cu creșterea excesului de monomer.

Proprietăți mecanice

• Duritatea este ușor inferioară față de cea a rășinilor termopolimerizabile.

• Rezistența la abrazie este la fel foarte redusă.

Proprietăți chimice

• Stabilitatea chimică este foarte mare.

Proprietăți biologice

La fel ca la rășinile termopolimerizabile, potențialul alergen este extrem de redus dar monomerul este foarte toxic pentru mucoasa bucală sau pulpa dentară; de asemenea în cazul în care reacția de polimerizare are loc în cavitatea bucală creșterea temperaturii poate determina leziuni ale mucoasei sau iritația pulpei dentare.

Structura lucrărilor metalo-acrilice

Scheletul metalic

Scheletul metalic poate fi confecționat din diferite aliaje metalice (crom/nichel, crom/cobalt, chiar si aliaje de aur). Are o grosime mult mai mare decât scheletul metalic al coroanei ceramice și nu are nivelul de adaptare al acestuia, fiind mult mai distanțat de dinții de sub el.

Practic, învelește tot dintele, având sculptat în partea din față o "fereastră" în care va fi plasat acrilatul.

La nivelul ferestrei unde va fi plasat materialul fizionomic, prezintă niște retenții metalice sub forma de "solzi" sau "perle" pentru prinderea acrilatului. Aceste retenții specifice, formează cu acrilatul legături mecanice care sunt însă cu mult mai slabe decât cele chimice din cazul ceramicii.

Acrilatul

Spre deosebire de ceramică, acrilatul se "leagă" de scheletul metalic doar cu ajutorul acestor retenții. Nu are nici un fel de legatură chimică cu metalul, fapt care duce uneori la desprinderea fațetelor acrilice.

Acrilatul se poziționează doar în ferestrele special create în scheletul metalic și niciodată pe partea unde se efectuează masticația datorită rezistenței scăzute.

Dinții artificiali

În ziua de azi fabricarea dinților artificiali din acrilat prevede folosirea unei varietăți mari de pigmenți care le asigură un aspect cât mai fizionomic.

Pentru a crește rezistența, polimerizarea are loc sub prese hidraulice care realizează presiuni de până la 80 de tone sau/și rășina este șarjată cu microparticule anorganice.

Deși sunt rezistenți la pătare, dinții acrilici conțin fisuri microscopice în care se pot adăpostii bacterii. Acestea nu pot fi îndepărtate prin simplul periaj sau păstrarea protezei în soluție dezinfectantă peste noapte. Dinții din rășini compozite au proprietăți mecanice superioare celor din rășini acrilice.

Dinții din rășini acrilice versus dinții din ceramică

Dinții din rășini acrilice au rezistență mare și cei din ceramică sunt foarte duri.

Dinții acrilici nu sunt casanți cei din ceramică sunt friabili.

Au rezistență scăzută la abrazie față de ceramică care are rezistență mare.

Sunt insolubili în lichidele orale, iar în oarecare măsură se produc modificări volumetrice, cei ceramici sunt inerți și nu suferă modificări dimensionale.

Legătura este chimică la dinții acrilici cu baza protezei, iar legătura de bază a protezei cu dinți ceramici se face numai prin retenții mecanice.

Au aspect natural care se poate diminua în timp pe când la cei ceramici aspectul natural este foarte bun și de durată.

Dinții ceramici pot produce sunete caracteristice în timpul funcțiilor iar cei acrilici sunt nezgomotoși la închidere.

La dinții din rășini acrilice obținerea, prelucrarea, individualizarea și lustruirea este ușoară dar cei din ceramică se realizează mai complex iar prelucrarea determină îndepărtarea stratului de glazură.

Dinții acrilici prezintă porozitate structurală care poate produce reacții asupra țesuturilor moi. Dinții de ceramică au structură compactă optim integrată biologic.

COROANA METALO – CERAMICĂ

Coroana dentară

• Este o proteză unidentară fixă care acoperă în totalitate bontul dentar și are în componență o structură metalică (scheletul metalic, capa metalică, componenta metalică) și o componentă fizionomică care acoperă total sau parțial componenta metalică.

Clasificare:

• După aspectul fizionomic:

– parțial fizionomice

total fizionomice

• După procedeul tehnologic de realizare a componentei metalice:

– prin turnare din aliaje nobile, aliaje nenobile, din titan pur sau aliaje de titan

– ambutisare(ștanțare)

– sinterizare

– galvanizare

– prin frezare

Indicații:

• restaurarea morfologică și funcțională a unui singur dinte distrus prin carii, traumatisme;

•restaurarea morfo-funcțională a dinților malpoziționați, cu modificări de culoare secundare tratamentului endocanalicular;

• element de agregare pentru proteze fixe pluridentare atât mezial cât și distal;

• restaurarea morfofuncțională a dinților care necesită R.C.R.;

• elemente componete de imobilizare a dinților parodontotici;

• dinți oralizați unde sacrificiul de substanță vestibular este mai mic;

• protezarea dinților frontali inferiori (nu se face prag);

• ocluzii adânci;

• parafuncții ocluzale sau bruxism.

Contraindicații:

• dinți cu camera pulpară mare (tineri sub 20 ani);

• dinți mici ca volum sau înălțime.

Dezavantaje:

• Agregarea lor este mai slabă decât a coroanelor de înveliș datorită retentivității mai precare conferite de bonturile preparate pentru CM.

• Presupun sacrificii mari de substanță ce implică depulparea dinților sau periclitează sănătatea pulpară a acestora în viitor prin pericolul de pulpite.

• Uneori apare fenomenul de separare la interfața dintre cele două materiale care alcătuiesc CM și care se manifestă prin apariția fisurilor, fracturilor și, în final, prin desprinderea componentei fizionomice.

Etapele clinico – tehnice de realizare a protezei fixe unidentare metalo-ceramice:

• examenul pacientului și stabilirea indicației de tratament și a planului protetic

• prepararea bontului dentar pentru CMMC

• amprenta cămpului protetic și a dinților antagoniști

• stabilirea relațiilor intermaxilare

• protecția provizorie a bonturilor șlefuite

• confecționarea modelului

• montarea acestora în simulatoarele A.D.M.

• realizarea machetei componentei metalice

• ambalarea, obținerea tiparului, turnarea compontei metalice

• dezambalarea componentei metalice și prelucrarea acesteia

• condiționarea componentei metalice pentru depunerea ceramicii

• aplicarea și arderea straturilor de ceramică

• adaptarea pe model a protezei fixe metalo-ceramice

• prelucrarea finală

• verificarea adaptării protezei pe câmpul edentat în cavitatea bucală

• cimentarea provizorie (dacă este cazul) și cimentarea definitivă.

Elemente componente ale unei coroane dentare mixtă

• Coroanele mixte sunt constituite dintr-o componentă metalică, de obicei turnată, care acoperă în întregime bontul dentar și asigură agregarea la acesta o componentă fizionomică ceramică.

Componenta metalică

• Poate fi realizată din diferite aliaje și are grosimea de 0,35-0,5 mm. Excepție face componenta metalică obținută prin galvanizare care are grosime de 0,2 mm și scheletele obținute prin sinterizare care au grosimea de 0,25-0,30 mm.

• Componenta metalică mai poate fi obținută și prin ambutisare din cape de 51, 58 sau 78 µm.

• Componenta metalică acoperă în totalitate bontul dentar, protejează limita cervicală a bontului foarte sensibilă după șlefuire la excitanți chimico-termici, delimitează componenta fizionomică, asigură morfologia suprafețelor ocluzale, marginilor incizale, reconstituie punctele de contact cu dinții vecini.

Componenta fizionomică

• Componenta fizionomică are grosimi cuprinse între 0,6mm-2mm. Prin grosimea și opacitatea sa, această componentă asigură mascarea componentei metalice, fizionomia și estetica coroanei.

• Interfața dintre componenta metalică și componenta fizionomică determină longevitatea protezei unidentare. Pentru coroana metalo – ceramică legătura se realizează prin intermediul legăturilor chimice de tip Van der Waals sau forțe covalente, legături metalice.

Confecționarea scheletului metalic

Confecționarea scheletului metalic este un proces care cere răbdare și timp. Ca și materiale se pot folosi: aliaje nobile (aur, paladiu), aliaje nenobile (crom-nichel, crom-cobalt) sau titan. Tehnicianul dentar realizează scheletul lucrărilor dentare pe parcursul mai multor etape:

1. Modelarea machetei din ceară a scheletului metalic

a. Pentru început, se vor modela machetele coroanelor dentare.

Numărul acestora diferă: una în cazul realizării unei coroane dentare simple sau mai multe în cazul punților dentare. Dacă lucrarea conține mai multe coroane situate una lângă alta, se va modela macheta tuturor coroanelor, apoi acestea se vor uni între ele cu ceară.

Se modelează o capă netedă de 0,3-0,4 mm grosime care va fi ușor distanțată ( la aprox. 1 – 1.5 mm ) de dinții vecini și dinții antagoniști pentru a rămâne suficient spațiu pentru ceramica care va acoperi scheletul metalic pe toate părțile. Capa se modelează la o distanță minimă de bontul dentar.

b. Macheta corpului de punte

• După coroanele dentare, se va modela și macheta corpului de punte. Corpul de punte este partea unei punți dentare care înlocuiește dinții lipsă. În funcție de cazul clinic, o punte poate avea 1 sau mai multe corpuri de punte.

• Se plasează ceară de modelat între coroanele dentare (deja modelate) în zonele în care se situează edentațiile ce urmează a fi restaurate.

• Corpul de punte se va modela distanțat atât de dinții antagonisți cât și de creasta edentată pentru a crea spațiul necesar aplicării ceramicii. Corpul se va modela neted și pe aceași linie cu coroanele dentare de care se va uni.

• După modelarea machetei scheletului metalic, aceasta se detașează de pe model în vederea atașării tijelor de turnare.

• Tijele de turnare sunt niște bucăți din ceară de formă cilindrică care, după topirea cerii, se vor transforma în "mici canale" prin care se va turna aliajul metalic topit. În funcție de întinderea lucrării, se pot atașa una sau mai multe tije.

Ambalarea

• Ambalarea reprezintă operația de “învelire" a machetei de ceară cu un material special (masă de ambalat) în vederea turnării aliajului metalic.

• Masele de ambalat se aseamănă cu gipsul. Au o consistență "smântânoasă" la preparare, apoi, după priză, devin dure, fiind foarte rezistente la temperaturi mari. Fiecare aliaj metalic are o masă de ambalat specifică lui.

• Prin ambalare tehnicianul dentar crează o "formă" a scheletului metalic în interiorul masei de ambalat, iar tijele de turnare formează niște canale prin care se va turna aliajul metalic topit în următoarea etapă. Aceste canale se numesc conuri de turnare.

• În această etapă, tehnicianul dentar toarnă aliajul metalic în interiorul masei de ambalat. La final, tot ce s-a modelat din ceară în prima etapă va fi înlocuit de metal.

Tehnică

• Se pregătește aliajul metalic în funcție de caz.

Fiecare aliaj are alt punct de topire. Se încălzește aliajul în recipiente speciale până la o temperatură ușor mai ridicată decât punctul lui de topire.

• Când aliajul devine fluid, se toarnă în masa de ambalat prin conurile de turnare. În laboratorul de tehnică dentară există dispozitive speciale care ajută aliajul fluid să pătrundă în toate detaliile masei de

ambalat pentru a obține o copie cât mai fidelă a machetei de ceară.

• După ce se răcește, se sparge masa de ambalat. În interior, va rămâne scheletul metalic atașat de tijele de turnare.

Prelucrarea și finisarea scheletului metalic

• Chiar dacă s-a lucrat perfect, mai sunt necesare mici retușuri și finisări. Se secționează tijele de turnare și se fac prelucrările necesare cu ajutorul unor freze speciale pentru metal acționate de un micromotor.

• Se probează scheletul pe model, se controlează inserția acestuia pe bonturile dentare, se verifică ocluzia, dacă este cazul se mai fac unele modificări, apoi se trimite la cabinetul stomatologic pentru proba scheletului.

4.Stratul de ceramică

• Acoperă scheletul metali pe toate suprafețele, fiind singurul care rămâne vizibil în cavitatea bucală. Grosimea stratului ceramic este 1,5-2 mm în funcție de zonele dintelui. Are o rezistență foarte bună la forțele masticatorii și o estetică deosebită.

• Există o gamă foarte mare de culori, având marele avantaj al posibilității combinării acestora. Astfel, se pot realiza unele porțiuni ale dintelui în anumite nuanțe, altele în alte nuanțe, dând dintelui artificial un aspect foarte apropiat de cel natural. Are o transluciditate foarte apropiată de cea a smalțului dentar, ceea ce îi crește cu mult aspectul estetic.

Coroana metalo-ceramică vs. coroana de zirconiu

– Coroanele ceramice pe suport de zirconiu sunt mai estetice decât cele metalo-ceramice datorită faptului că zirconiul este de culoare albă în timp ce metalul are o culoare gri-închis care transpare prin compontenta ceramică;

– La coroanele metalo-ceramice există dezavantajul că pe gingie apare o linie gri cu efect nefizionimic (lizereul)

– Zirconiul nu produce nici un fel de reacție chimică în cavitatea bucală, fiind eliminat riscul apariției unui miros sau gust neplăcut;

– Pregătirea dintelui pentru obținerea bontului pentru o coroană pe suport de zirconiu este minimă, ceea ce înseamnă că este conservat mai mult țesut dur dentar. La coroana metalo-ceramică este necesară o eliminare mai mare de țesut dur dentar la prepararea bontului deoarece este un tip mai gros de coroană, fiind mai puțin conservativă;

– Fiind un material introdus relativ recent în stomatologie, încă nu există suficiente studii care să certifice superioritatea netă a coroanelor ceramice pe suport de zirconiu față de coroanele metalo-ceramice, în ceea ce privește durabilitatea;

– Un dezavantaj major al coroanelor ceramice pe suport de zirconiu îl reprezintă prețul destul de ridicat în comparație cu cele metalo-ceramice.

MATERII PRIME CE INTRĂ ÎN COMPOZIȚIA CERAMICII DENTARE

Istoricul ceramicii dentare

Din punct de vedere etimologic termenul ceramică provine de la cuvântul grecesc KERAMOS, care constituie materia primă a olarilor (KERAMON=ARGILE, KERAMIN=CERAMICĂ).

Tehnicile și sistemele ceramice s-au dezvoltat rapid, apărând modificări importante în compoziția și tehnologia de lucru.

În 1958 Weinstein pune la punct ceramica cu temperatură joasă de sinterizare care a permis realizarea de reconstituiri metalo-ceramice pe metale nobile, iar în 1970 pe aliaje nenobile. Astfel, se poate spune că începe era metalo-ceramicii.

În 1962 firmele Vita și Degussa lansează sistemul metalo-ceramic VMK, iar în 1965 McLean și Hughes realizează ceramica aluminoasă, relansând coroanele Jacket. În 1966 firmele De Trey și Heraeus elaborează procedee și sisteme comerciale metalo- ceramice pentru aliajele nobile. Între 1980 și 1990 apar ceramicele sticloase și aluminoase, crescând astfel interesul pentru sistemele integral ceramice.

Ceramica dentară are capacitatea de a reda cu mare fidelitate forma și aspectul natural al dinților, fiind materialul cel mai apropiat de natura dintelui ca structură și culoare. Porțelanul nu-și modifică nuanța culorii, are stabilitate cromatică, rezistență foarte mare având o duritate similară cu cea a smalțului dentar și un luciu identic cu cel al dinților naturali.

Porțelanul dentar este foarte bine tolerat de țesuturile dentare, așa ȋncât nu va da reacții chimice, nu va irita țesutul gingival și organismul nu va declanșa reacții de reject.

Compoziția și structura chimică a maselor ceramice

Calitatea oricărui porțelan depinde de:

• alegerea ingredientelor

• proporția componentelor

• controlul procesului de ardere

Pentru obținerea porțelanurilor dentare trebuiesc folosite cele mai pure ingrediente care să răspundă necesităților stringente de: culoare, tenacitate fără apariția caracterului casant, insolubilitate, transluciditate, caracteristici de rezistență și dilatare termică.

Componentele de bază ale ceramicii sunt:

• feldspat

• silice (cuarț, silex)

• caolin (lut)

• pentru proprietăți speciale se adaugă carbonat de potasiu (potasă), carbonat de Na (sodă) sau oxid de Ca.

Feldspatul

• din punct de vedere chimic – aluminosilicat de K: K2O x Al2O3 x6SiO3

• în stare minerală este cristalin și opac cu o culoare indefinită între gri și roz

• încălzit la 1290 șC se topește și devine vitros (lucios)

• feldspatul se încălzește cu carbonați ai metalelor alcaline

• se descompune, formând o sticlă și leucitul

• leucitul contribuie la rezistența metalului, dacă concentrația masei de leucit este mare atunci rezistența este mare.

• rolul feldspatului este de a crește transluciditatea restaurării protetice.

Feldspatul este prezent atât în masele ceramice destinate sistemelor metalo-ceramice (ceramice feldspatice tradiționale), cât și în masele ceramice pentru sisteme integral ceramice (ceramice feldspatice cu conținut crescut în leucit).

După ardere, feldspatul devine sticlos în totalitate, păstrându-și totodată forma, caracteristică importantă din punct de vedere al restaurărilor ceramice dentare.

Fierul și mica sunt impurități comune găsite în feldspat. Este foarte importantă eliminarea fierului, deoarece el reprezintă un agent puternic de colorare. În acest scop, fiecare bucată de feldspat este spartă cu un ciocan de oțel și numai fragmentele uniform colorate sunt selectate. Aceste fragmente sunt măcinate până devin o pulbere fină. În final sunt controlate particulele fine, iar prin procedeul de flotație sunt eliminate particulele excesiv de mici.

Pulberea uscată este vibrată pe un plan înclinat, prevăzut cu diferite trepte în care acționează inducția magnetică. În felul acesta și ultimele rămășițe de fier sunt îndepărtate și feldspatul este pregătit pentru utilizare.

Cuarțul

• cuarțul este cea de-a doua componentă principală a maselor ceramice.

• se macină la dimensiunile cele mai mici posibile

• contribuie la stabilirea masei în cursul încălzirii asigurând o rețea pentru celelalte ingrediente.

• este importantă proveniența cuarțului (din rocă sau din pământ) datorită comportamentului diferit la ardere.

Cuarțul (SiO2) se găsește în natura sub toate formele: cristale bine constituite, în rocile eruptive sau sedimentare, precum și sub formă de nisip de cuarț.

Este luminos și transparent pe fețele de cristal, iar pe fețele fracturate are un aspect lucios, unsuros. Cuarțul este cel mai răspândit material datorită varietăților naturale multiple. Cuarțul norvegian și cel suedez este foarte pur, prezentând un conținut redus în fier. Prezența sa în masele ceramice determină transluciditatea materialului.

Dioxidul de siliciu (SiO2) există în diferite modificații precum cuarț, cristobalit și tridinit, dintre care doar primele două sunt importante pentru ceramica dentară.

Cristalele silice pure sunt cele care intră în constituția maselor ceramice, fiind un compus foarte rezistent și stabil. Ele constituie componenta predominantă a materialelor silicatice ce prezintă o matrice sticloasă amorfă, cu structură poroasă bine reprezentată.

Ca și în cazul feldspatului, fierul trebuie eliminat pentru a nu produce colorări. Modul de eliminare este similar cu cel de la feldspat numai că ȋn cazul cuarțului măcinarea este mult mai dificilă.

Caolinul

• asigură opacitatea porțelanului.

• amestecat cu apa devine lipicios și facilitează prelucrarea în timpul modelării.

• încălzit la temperaturi ridicate aderă la rețeaua particulelor de cuarț și se contractă considerabil.

• constituie materie primă pentru masele ceramice utilizate pentru coroanele jacket ceramice.

Caolinul este un material argilos ce conține un alumino-silicat hidratat. În masa ceramică dentară conținutul de caolin este foarte redus, în masele moderne putând chiar să lipsească.

Caolinul provine cel mai frecvent din granit. Este de culoare albă și arde cu flacără albă, particulele sale fiind de mărimea a 0,5-10 µm. Împreună cu apa formează o masă plastică ce se poate modela deoarece la modelare, uscare și ardere particulele rămân grupate. Mărimea acestor particule are importanță în modelaj.

Funcțiile caolinului în cadrul maselor ceramice dentare clasice s-ar putea sintetiza astfel:

– prin amestecare cu apa formează o pastă care poate fi modelată pentru a reda mărimea și forma necesară

– suspensia de argilă cu apă menține forma reconstituirii în cuptor în timpul arderii

– la temperaturi înalte fuzionează, putând reacționa cu alte componente ceramice.

Alte substanțe ce intră în compoziția ceramicii dentare

Pe lângă aceste componente de bază, masele ceramice mai prezintă în compoziție și:

Lianți organici (glucoză, zaharoză, dextrină, amidon), cu rol în omogenizare.

Agenții de flux sunt substanțe adiționale folosite ȋn scopul obținerii unei modificări, ȋn sensul micșorării temperaturii de ardere și al scăderii coeficientului de expansiune termică. Ca agenți de flux se utilizează silicatul de litiu sau de potasiu. Trebuie menționat faptul că rezistența nu este afectată.

Fondanții folosiți sunt boraxul, oxidul de Pb, carbonatul de Na și K, adăugate ȋn scopul coborârii temperaturii de ardere, toate fiind substanțe cu o temperatură de topire sub 800 șC.

Pigmenții anorganici, care determină colorarea maselor ceramice, sunt reprezentați de oxizi metalici (exemplu: oxidul de mangan colorează în violet, oxidul de cupru colorează ȋn verde, oxidul de cobalt colorează ȋn albastru, oxidul de titan colorează ȋn galben, etc).

Oxizii de lantanide sunt utilizați pentru fluorescență (în trecut, se foloseau oxizi de uraniu dar au fost înlocuiți datorită reactivității lor).

CERAMICĂ INTEGRALĂ

Estetică dentară superioară

Istoric

Restaurările integral ceramice au fost realizate pentru prima oară în anul 1886 de către C.H. Land care a inventat tehnica realizării coroanelor și inlay-urilor integral ceramice pe folie de platină. Pentru început, însă, nu a reprezentat un succes din cauza deficienței în rezistență și dificultății adaptării marginii cervicale.

Din aceste motive, abia după 1960 cercetările au dus la dezvoltarea tehnologiei PFM(Porcelain Fused to Metal ) care a introdus coroanele metalo-ceramice oferind rezistență crescută acestor microproteze restaurative.

Excesivitatea pentru o estetică și o biocompatibilitate cât mai crescută au dus la dezvoltarea tehnologiei integral ceramice la începutul anilor 1980.

Din punct de vedere istoric în dezvoltarea sistemelelor integral ceramice trebuie amintit de primele firme : Cerestore și Dicor, care au dezvoltat tehnici precum injectarea și apoi presarea ceramicii.

Firma Dicor a continuat cercetările dezvoltând așa numita tehnică de cristalizare în volum, unde cristalele de ceramică erau răspândite uniform în baza sticloasă ajungând în întregul volum al masei substanței ca apoi în răcirea lentă să treacă în faza de cristalizare nucleică.

Paralel, firma Ivoclar a dezvoltat ultima tehnologie IPS Empress care are ca principiu topirea bazei ceramicei sticloase, oferind rezistență crescută prin eliminarea tendinței de formare a fisurilor. Această tehnologie are în prealabil formarea lingourilor sau pastilelor ceramice.

Ceramica dentară integrală reprezintă o opțiune excelentă de restaurare, în special a dinților frontali, redând frumusețea zâmbetului natural. Este materialul care întrunește cele mai înalte calități estetice și biologice.

Coroanele integral ceramice sunt restaurări coronare ce reușesc să ofere un rezultat estetic și o fidelitate maximă. Acestea se realizează prin presare, ardere sau frezare computerizată.

– Doar coroanele integral ceramice pot avea o astfel de transluciditate. Pentru că sunt translucide, culoarea lor este influențată de culoarea dintelui care va fi acoperit.

– În cazul în care aceasta este mult închisă la culoare, se poate manipula culoarea coroanei astfel încât rezultatul să fie identic cu al dințiilor naturali.

Compoziția chimică

Din punct de vedere chimic ceramica este un silicat complex conținând: feldspat, cuarț, caolin și o gamă variată de ingrediente în stare pură.

• feldspatul: produs de origine minerală.

• cuarțul: cristal prezent în rocile eruptive, sedimentare sau nisip de cuarț.

• caolinul (argila de China): material argilos ce provine cel mai frecvent din granit. Este material prim pentru masele ceramice utilizate la confecționarea Jacket- urilor ceramice.

Indicații

Contraindicații

Avantaje

– biocompatibilitate- deoarece nu generează reacții de tip alergic

– estetică dentară deosebită

– cromatică ideală

– translucență similară cu cea a dentinei și a smalțului natural al dintelui.

– nu prezintă suport metalic

– prezintă adaptare marginală superioară

– are rezistență chimică

– masa ceramică rămâne stabilă

– conductibilitate termică redusă

– densitate de suprafață

– șlefuirea minimă a dintelui și realizarea într-o singură sedință a coroanelor integral ceramice folosind tehnica CAD-CAM

– transiluminarea gingivală; materialul fiind translucid permite transmiterea luminii la nivelul dintelui și nu produce colorarea țesuturilor adiacente restaurării

– noile materiale folosite pentru jaket-ul ceramic nu abrazează dinții antagoniști sau prezintă aceeași rată de abraziune ca și structurile dentare.

Dezavantaje

• rezistența mecanică la torsiune este scăzută;

• fragilitatea ceramicii contraindică aceste coroane pentru dinții laterali;

• coroanele integral ceramice sunt mai puțin rezistente decât coroanele de ceramică pe suport metalic;

• nu toate materialele ceramice se pretează la tehnica de cimentare clasică, unele necesitând aplicarea bondingului, o tehnică mai pretențioasă și mai puțin studiată.

CERAMICA PRESATĂ

Faze de lucru:

– realizarea modelului de lucru din rășină specială și aplicarea lacului de distanțare;

– modelarea miezului coroanei din ceară;

– ambalarea modelului împreună cu macheta din ceară;

– eliminarea cerii și preîncălzirea tiparului la 180°C;

– presarea unei tablete plastice din ceramică, ce conține rășini siliconice;

– arderea scheletului dezambalat la 1320 °C, timp de 8 ore;

– arderea ceramicii pentru dentină și smalț;

Estetică: aspect fizionomic foarte apropiat de cel natural, își păstrează culoarea în timp.

Indicații:

fațete

inlay-uri și onlay-uri

coroane Jacket

DCR-uri

punți de întindere redusă în zona frontal-premolară

punți adezive.

ALUMINA

Istoric

În 1965 oxidul de aluminiu (alumina) care era folosită în industrie, a intrat și în domeniul stomatologiei. Aceasta conferă rezistență ceramicii.

Datorită excelentelor proprietăți mecanice, electrice, chimice și termice, oxizii de aluminiu au fost folosiți în numeroase ramuri ale industriei, ca de exemplu la instrumente de tăiere, izolatori pentru bujii sau lămpi cu vapori de sodiu. Studiul oxizilor de aluminiu în domeniul medical a început încă din anul 1907, dar comercializarea produselor pe bază de oxizi de aluminiu s-a făcut mult mai târziu, în anii 1920-30, când s-a dezvoltat sinterizarea pudrei de alumină cu adaos de MgO.

Alumina pură(>99.5%) a fost folosită încă de la începutul anilor’70, ca material pentru implanturi, în mod special pentru protezele articulare (în special a șoldului) și dinți, datorită proprietăților mecanice bune și a biocompatibilității cu țesuturile.

Alumina este un biomaterial inert, care poate fi folosit cu succes în biomedicină. Datorită excelentelor sale proprietăți de biocompatibilitate, stabilitatea chimică și dimensională, ceramica din oxid de aluminiu este utilizată în diverse domenii medicale sub formă de componente protetice, componente pentru dispozitive medicale și componente în ceramica dentară.

• În domeniul medical, oxizii de aluminiu sunt utilizați în stare pură, sub formă de materiale ceramice dense sau poroase, ori sub formă de amestecuri complexe în realizarea sticlelor ceramice, a porțelanului dentar și ca acoperiri superficiale pe componentele protetice metalice sau ceramice.

• Ceramica din oxid de aluminiu constituie o grupă importantă de materiale. Ea face parte din categoria ceramicii oxidice, alături de ZrO2, cu rezistență ridicată la coroziune.

Ceramică pe alumină

• În domeniul ceramicii dentare, pulberea de oxid de aluminiu este un component principal în porțelanul dentar utilizat pentru realizarea coroanelor, a plăcilor dentare și a dinților artificiali.

• În compoziția porțelanului dentar ponderea Al2O3 este de până la 17%.

• Alumina folosită pentru implanturi dentare este compusă dintr-un amestec de Al2O3 cu un grad de puritate de 99,5%, alături de urme slabe de oxid de crom. Este vitrificat în vacuum, la temperatura de 1900°C.

• La fel ca zirconiu, alumina este unul dintre cele mai rezistente materiale, apropiindu-se ca duritate și rezistență la coroziune de diamant.

• Este recomandat pentru realizarea substructurilor coroanelor în zona anterioară și posterioară, precum și pentru substructurile punților anterioare.

• Are o reflexie mare a luminii și are un indice de absorbție potrivit, astfel încât realizează un aspect translucent natural.

• De asemenea, este biocompatibil, nu produce alergii și nu apar margini negre.

Proprietățile aluminei

Alumina, ca și zirconiul, are următoarele proprietăți:

• inerția chimică și fiziologică

• rezistență ridicată la acizi și baze în mediul biologic

• bună biocompatibilitate

• slabă conductibilitate termică și electrică

• rezistență mecanică suficientă pentru utilizarea prevăzută

• grad înalt de stabilitate în condiții fiziologice

• rezistență foarte bună la uzură, posibilitatea de a se obține suprafețe foarte netede după prelucrarea prin polizare

Alumină vs Zirconiu

Caracteristicile fizice ale aluminei și zirconiului studiat arată că zirconiul are:

– rezistență la îndoire și la tracțiune superioară aluminei;

– densitate mai ridicată cu granulometrie mai mică;

– un modul Young mai redus (modul de elasticitate, relația între tensiunea aplicată și deformarea provocată).

BIOCOMPATIBILITATEA IMPLANTELOR DIN ALUMINĂ ȘI ZIRCONIU

Biocompatibilitatea în vivo și nefuncționalitatea implantelor din zirconiu comparate cu implantele din alumină:

Alumina, un biomaterial biocompatibil, are inconvenientul de a fi fragil la torsiune, ducând la ruperea implantului.

Zirconiul, un material ceramic nou, care poate fi folosit în locul aluminei, este un biomaterial mai rezistent, care poate combate inconvenientele aluminei, în timp ce își menține biocompatibilitatea.

Șurub implant

Caracteristici alumina

Fasonarea dispozitivelor sau implanturilor din aluminã se face, de regulã, prin presare izostaticã; prelucrãrile finale ale acestora se fac fie pe semifabricatul crud fie pe produsul sinterizat, cu freze diamantate.

CERAMICA PE SUPORT DE ZIRCONIU

Istoric

Coroana ceramică pe suport de zirconiu este una dintre cele mai populare și avantajoase soluții când vine vorba despre restaurarea dentară.

Estetic și durabil, acest tip de coroană ceramică are avantaje multiple care depășesc inconvenientele pe care le poate implica.

Coroana ceramică pe suport de zirconiu a aparut ca o alternativă la coroanele metalo-ceramice

S-a căutat un material-suport la fel de puternic precum metalul, dar cu un aspect estetic mai satisfăcător și fără reacții alergice.

Zirconiu este un tip de diamant sintetic, denumirea sa fiind "dioxid de zirconiu tetragonal stabilizat parțial cu ytriu„.

Zirconiul a fost introdus în practica stomatologică în anii ’90, iar apariția sa a atras după sine o sumedenie de îmbunătățiri, de la cele de natură estetică la cele de ordin funcțional. Fiind vorba despre un material foarte rezistent, ce imită aspectul natural al dintelui, zirconiul așadar a câștigat teren în fața celorlalte materiale.

De reținut este faptul că deși zirconiul este un metal (foarte rezistent), proprietățile sale optice determină estetică naturală a lucrărilor, astfel încât după cimentarea acestora în cavitatea bucală chiar și medicii dentiști întâmpină dificultăți în a le diferenția de dinții naturali.

Practic, zirconiul devine suportul cel mai estetic pentru ceramică, modul de reflexie a luminii fiind similar cu cel al unui dinte natural.

Coroanele dentare de ceramică pe zirconiu sunt extrem de folositoare și în cazul restaurării unor dinți de dimensiuni mici, cum ar fi incisivii inferiori.

În cazul restaurării pe metal, porțelanul trebuie aplicat în strat mai gros pentru a masca opacul care se aplică peste metal, astfel încât aceștia pot părea măriți în volum și butucănoși.

Principala indicație pentru coroanele ceramice pe suport de zirconiu este restaurarea dinților anteriori. Pentru restaurarea dinților anteriori este necesar sprijinul pe mai mulți dinți stâlpi. Rigiditatea excepțională a zirconiului permite realizarea unor restaurări mari, cu rezistență mecanică îmbunătățită.

Zirconiu este un tip de diamant sintetic, denumirea sa fiind "dioxid de zirconiu tetragonal stabilizat parțial cu yttriu" și este folosit în stomatologie din anii 90.

Prin proprietățile sale deosebite, oxidul de zirconiu nu se corodează, este alb ca și culoarea dinților naturali (estetică placută), nu este ușor casabil, este rezistent și nu este conductor termic, se prelucrează prin tehnologia CAD CAM (Computer assisted design / Computer assisted manufacturing) robotul tehnicii dentare fără erori.

Coroanele pe zirconiu sunt piese protetice extrem de precise, obținute prin frezare computerizată astfel încât adaptarea lor gingivală este superioară altor tehnologii. Nu mai apar reacții alergice sau de iritare a pulpei dentare; de asemenea nu mai apare gustul neplăcut sau colorația marginală (specific coroanei ceramice clasice) datorită utilizării tehnologiei CAD/CAM prin care tehnicianul dentar este asistat de calculator și astfel creează forme și margini perfect integrate pe dintele restaurat.

Coroanele ceramice pe suport de zirconiu sunt mai estetice decât coroanele metalo-ceramice și totodată mai rezistente decât coroanele integral ceramice. Un element esențial în rezultatul excelent al acestei restaurații este măiestria tehnicianului stomatolog.

Principala indicație pentru coroanele ceramice pe suport de zirconiu este restaurarea dinților anteriori. Pentru restaurarea dinților anteriori este necesar sprijinul pe mai mulți dinți stâlpi. Rigiditatea excepțională a zirconiului permite realizarea unor restaurări mari, cu rezistență mecanică îmbunătățită.

Coroana ceramică pe suport de zirconiu este obținută printr-un procedeu de frezare computerizată a unui bloc de zirconiu, urmată apoi de adăugarea succesivă de straturi de ceramică. Rezultatul este foarte estetic, grație stabilității zirconiului pe durata procesului de adăugare a straturilor de ceramică, acesta având un punct de topire foarte înalt.

Avantajele coroanei de ceramică pe suport de zirconiu:

• Are un aspect estetic superior coroanei metalo- ceramice sau celei integral ceramice, întrucât este translucidă, lumina penetrând coroana și oferindu-i un aspect foarte apropiat celui specific dintelui natural;

• Coroana ceramică pe suport de zirconiu este mai rezistentă decât coroana integral ceramică și face astfel față cu brio forțelor masticatorii;

• Rezistența oferită de zirconiu este mult mai mare decât a metalului, oxidul de zirconiu fiind utilizat în medicina generală pentru protezele de șold;

• Este ideală pentru înlocuirea dinților lipsă sau restaurarea celor incompleți din zona frontală a cavității orale;

• Rezistența deosebită la presiune a zirconiului îl face capabil să suporte solicitarile masticatorii și uzura zilnică fără a se fractura;

• Nu provoacă reacții alergice;

• Nu determină retracții gingivale cum o fac uneori coroanele metalo- ceramice;

• Acomodare și confort sporit al pacientului datorită faptului că sunt mai ușoare decât cele cu suport de metal;

• Forma și culoarea coroanei pot fi ajustate pentru a se potrivi perfect cu ceilalți dinți ai pacientului;

• Nu provoacă iritații pulpare, nu produce nici un fel de reacție chimică în gură și astfel dispare posibilitatea apariției unui miros sau gust neplăcut;

• Precizie excelentă datorită realizării structurii interne de către computer prin tăierea dintr-un bloc solid de oxid de zirconiu.

Dezavantajele coroanelor ceramice pe suport de zirconiu:

• Costul foarte ridicat, comparativ cu celelalte opțiuni de restaurare coronară. Prețul este reflectat de tehnologia sofisticată, calitățile materialului și nivelul ridicat de pricepere al medicului.

• Fiind un material introdus relativ recent în practica stomatologică, încă nu există suficiente studii care să certifice superioritatea netă a coroanelor ceramice pe suport de zirconiu față de coroanele metalo- ceramice, în ceea ce privește durabilitatea; astfel, după un anumit timp, ar putea fi necesară înlocuirea coroanei ceramice pe suport de zirconiu, fapt care implică noi costuri.

• Coroana ceramică pe suport de zirconiu este costisitoare; calitatea materialelor folosite și tehnologia de ultimă oră din spatele acesteia determină prețul ridicat, căruia i se adaugă și necesitatea existenței prealabile a unui implant dentar pe suportul căruia să fie aplicată apoi coroana;

• Nu se cunoaște cu exactitate dacă durabilitatea coroanei ceramice pe suport de zirconiu, deși superioară celei integral ceramice, îi este superioară și celei metalo-ceramice.

Principala indicație pentru coroanele ceramice pe suport de zirconiu este restaurarea dinților anteriori.

Pentru restaurarea dinților anteriori este necesar sprijinul pe mai mulți dinți stâlpi. Rigiditatea excepțională a zirconiului permite realizarea unor restaurări mari, cu rezistență mecanică îmbunătățită.

Aspectele benefice ale zirconiului sunt determinate de proprietățile lui:

• compatibilitatea totală cu țesuturile cavității bucale, datorată faptului că zirconiul este practic bio-inert, de unde și eliminarea oricărei posibilități de apariție a unei reacții alergice;

• scăderea riscului de afectare a pulpei dentare, ca urmare a conductibilității termice scăzute și a preparației limitate a dintelui (necesită îndepărtare minimă de substanță dentară – smalț)

• durabilitatea lucrării, datorată rezistenței mecanice crescute a zirconiului și absenței totale a coroziunii în mediul bucal

• eliminarea gustului neplăcut și a colorației marginale (fenomene prezente în cazul restaurărilor prin coroane ceramice clasice), fapt datorat adaptării marginale impecabile a lucrărilor ceramice pe zirconiu, ca rezultat al utilizării tehnologiei CAD / CAM.

• restaurarea estetică în stomatologie are ca scop imitarea cât mai fidelă a dintelui natural. Evoluția tehnologiei nu a ocolit medicina dentară, astfel că ultima noutate în materie o reprezintă dioxidul de zirconiu, ca suport pentru lucrările protetice ceramice.

• tendința în clinicile din vestul Europei, în ultimii ani este de înlocuire a coaroanelor clasice, metalo-ceramice, cu coroane de ceramică pe suport de zirconiu.

• coroana ceramică pe suport de zirconiu poate fi modelată în așa fel încât forma și culoarea sa să fie compatibile cu cele ale dinților pacientului;

• acomodarea cu acest tip de coroană este foarte rapidă, aceasta fiind ușoară, având o biocompatibilitate ridicată cu țesuturile moi și eliminând riscul reacțiilor alergice.

Ce proprietăți are dioxidul de zirconiu?

• Dioxidul de zirconiu este un material foarte dur, de culoarea dintelui care, spre deosebire de metal, nu se toarnă și nu este prelucrat manual în laborator, ci este frezat computerizat prin tehnologie CAD -CAM.

• Acest lucru permite o mare precizie și o potrivire perfectă pe bontul protetic. Pe acest schelet se pictează manual ceramica de către un tehnician ceramist.

• Coroanele din ceramică pe zirconiu sunt mai ușoare decât cele pe suport metalic, deci acomodarea cu noile lucrări protetice se realizează mult mai repede. Acest lucru este foarte important în special în cazul punților dentare cu multe elemente.

Etapele tehnice de realizare a coroanelor ceramice pe suport de zirconiu:

Amprenta

Confecționarea modelului

3. Scanarea modelului

4. Proiectarea viitoarei piese

Frezarea computerizată

6. Sinterizarea zirconiului în cuptor

7. Aplicarea și arderea succesivă a straturilor ceramice. Prelucrarea componentei fizionomice.

Schelete de zirconiu realizate prin frezare computerizată

Realizarea scheletelor de zirconiu se face prin frezare computerizată din blocuri de material confecționate industrial. Aceste tehnici de frezare computerizată, prin intermediul sistemelor CAD/CAM cuprind, în general trei faze de lucru:

culegerea informației despre viitoarea piesă de frezat;

proiectarea viitoarei piese de frezat cu ajutorul sistemului CAD;

frezarea propriu-zisă a scheletului dintr-un bloc de zirconiu, cu ajutorul sistemului CAM.

Avantajul sistemelor CAD/CAM este reprezentat de obținerea unei piese cu o adaptare foarte precisă pe bont.

După ce a fost frezată cu ajutorul tehnologiei CAD-CAM are loc sinterizarea (procedeu de lipire a pulberilor metalice ceramice în urma încălzirii și presării lor cu scopul de a crește rezistența mecanică dintre particule).

Capa din zirconiu este gata pentru a fi acoperită cu material ceramic special, ce imită culoarea, transluciditatea, textura și volumul dinților cât mai exact posibil. Ceramica ce acoperă scheletul de zirconiu este mai moale decât scheletul de sprijin pentru a evita abraziunea dinților naturali antagoniști.

APARATURĂ ȘI NOUTĂȚI

ÎN LABORATORUL DE TEHNICĂ DENTARĂ

Cunoașterea științifică este în permanentă evoluție; se schimbă de la o zi la alta. (Jean Piaget)

SPATULA ELECTRICĂ

Cu ajutorul acestei spatule munca vă este mult mai ușoară pentru că spatula încălzește ceara la aceeași temperatură de fiecare dată, fără să vă mai faceți griji în ceea ce privește calitatea cerii, deoarece aceasta se modifică dacă la fiecare aplicare este o altă temperatură, devenind casantă.

MĂSUȚA VIBRATORIE

Produce mici vibrați care sunt necesare la turnarea ghipsului în amprente, pentru că ghipsul să curgă mai bine în amprentă. Este folositoare și la ambalarea machetelor.

SOCLATORUL

Necesar pentru pregătirea modelelor din ghips, soclarea ghipsului pentru a da formă modelului de lucru.

BAIA DE CEARĂ

Baia de ceară sau baia de imersie este un aparat electric care realizează topirea cerii în mod controlat cu ajutorul unei rezistențe electrice.

SABLATOR

Aparatul este folosit la îndepărtarea masei de ambalat de pe lucrările turnate din metal.

ARTICULATOR

Stratos 300 oferă o bogație de posibillități individuale de ajustare. Cu numeroase variații, asigură baza ideală pentru exacta simulare a funcțiilor pentru munca de laborator dentară sofisticată și exactă.

Stratos 300 este adecvat pentru restaurări dentare complexe și complicate pentru care unghiurile de conexiune trebuie să fie setate individual.

PARALELOGRAF

Necesar pentru frezarea protezelor scheletate. Paralelograf care poate fi utilizat inclusiv pentru frezarea oxidului de zirconiu.

Unitate compactă, precisă și universală, utilizată inclusiv pentru frezarea oxidului de zirconiu, datorită posibilității de folosire a turbinei cu apă

Viteza de 30000 rpm și în sens invers al acelor de ceasornic

Închidere pe bază magnetică

Controlul motorului unității de frezare integrat în bază

Nu se produc vibrații

Unitate precisă, suprafețele sunt frezate excelent

Viteza de rotație se selectează în funcție de materialul frezat cu ajutorul display-ului digital

Blocare electromagnetică a suportului de model.

PINDEX

Pindex TopSpin

precizie absolută, în momentul în care funcționează la puterea maximă de rotație acuratețe <0.01 mm

perforează modele de gips, materiale pe bază de Plexiglass și PVC sau alte materiale plastice folosite în laboratoarele dentare în conformitate cu recomandările de siguranță

Aparatul este prevăzut cu cu un sistem de punctare laser ce permite poziționarea rapidă și sigură a modelului de perforat

Motor puternic, ce permite o rotație de 8000 r/min chiar și lucrând cu gips extra dur- rezultatul- diametrul perforației este mai mic, prin urmare adaptarea este mai precisă și mai dreaptă

Este potrivit pentru toate sistemele de pini

Ușor de curățat

Funcție de pornire/oprire automată

Funcție de oprire automată atunci când nu este în uz

2 poziții de lucru

APARAT DE TURNARE

Roko rotocast

Aparat de turnare cu inducție și centrifugare echipat cu cel mai avansat generator de înaltă frecvență ‐HF. Acest aparat permite turnarea protezelor scheletate, precum și restaurări metalice și lucrări realizate din aliaje prețioase. Generatorul, împreună cu unitatea de comandă sunt capabili să gestioneze fiecare sarcină dată.

APARAT DE SECȚIONAT MODELE

SAWY este un aparat pentru secționarea cu precizie maximă a modelelor din gips, în vederea obținerii bonturilor mobile. Aparatul vă oferă posibilitatea de a efectua secționări verticale perfecte ale modelelor din toate tipurile de gipsuri, cu precizie maximă.

CUPTOARE

Cuptor Preîncălzire Renfert

Senzor pentru temperatură Pt-RhPt

Incinta se încălzește din 4 direcții, pentru o temperatură omogenă

Operarea, programarea și ventilarea cuptorului sunt optime

Avantaje:

Spatiu mare- pentru 4 chiuvete de 6 plus 3 chiuvete de 3 elemente

Rapiditate- se încălzește la 900°C în 60 min.

Precizie: Senzor pentru temperatura Pt-RhPt

Distribuția omogenă a căldurii: incinta se încălzește din 4 direcții

Pro 200 și Pro Press 200 sunt cuptoare de porțelan inteligent proiectate cu tehnologie de ultimă generație.

Caracteristici:

• 200 de programe în memorie

• Temperatura maximă 1200°C

• Quick‐Jet Cool răcește de două ori mai rapid cuptorul.

• Pro 200 Master Suite ‐ noua aplicație ce permite utilizatorilor să creeze, să modifice, să imprime și să transfere programele de la PC‐ul lor direct la cuptor.

• Port USB pentru upgrade‐uri.

• Ecran LCD mare ce oferă patru linii de 20 de caractere.

• Programarea rapidă și ușoară datorită butonului multifunctional

• Taste cu membrană pentru durabilitate mai mare

• La Pro Press 200 pot fi folosite ringuri de 100, 200 și 300 gr.

Denumirea sistemului CAD/CAM

Denumirea acestei tehnologii poate fi asociată restaurărilor protetice obținute prin tehnologie de frezare.

Numele sistemului este alcătuit din inițialele cuvintelor ce denumesc procesele realizate de acesta: CAD (computer aided design) înseamnă modelarea cu ajutorul computerului și CAM (computer aided manufacturing) indică manufacturare cu ajutorul computerului.

Descrierea sistemului CAD/CAM

Toate sistemele CAD\CAM sunt alcătuite din 3 părți componente:

1. Un scanner care transformă imaginile preluate în date posibile a fi procesate de un computer.

2. Un soft specialist care procesează datele și ne ajută în conceperea restaurărilor.

3. O unitate de producție care transformă datele procesate în produsul finit.

Etape de lucru

1. Achiziționarea datelor

Imaginea câmpului protetic este preluată de camera intraorală și transpusă pe monitor la o dimensiune mult mărită (de 12 ori). Se urmăresc următoarele deziderate:

– Să permită vizualizarea imaginilor și limitelor preparațiilor.

– Vizualizarea tuturor pereților preparației.

– Să nu existe zone ale preparației care să nu poată fi urmărite pe imagine.

– Este important și necesar pentru a evita captarea unor imagini necorespunzătoare, acoperirea preparației cât și a dinților limitrofi cu o pulbere de TiO2 .

2. Elaborarea desingn-ului restaurării pe ecran (componenta CAD)

– Stabilirea formei și morfologiei restaurării se bazează pe reproducerea tridimensională a câmpului protetic.

Etape:

a) Trasarea pe monitor a unor elemente:

– Limita cervicală a preparației

– Înalțimea cuspizilor

b) Modificarea unor elemente deja trasate de program.

3. Frezarea restaurării

Datele prelucate pe calculator vor fi trimise sistemului de frezare. Frezarea blocului se face alternativ de către cele două dispozitive de frezare sub răcire continuă cu jet de apă.

4 Sinterizare (procesul de întărire)

Materiale folosite:

1) Ceramica

• Sistemul CAD-CAM folosește blocuri solide de ceramică:

– Ceramică sticloasă

– Ceramică feldspatică

2) Titan

Aliajele din titan pot fi placate cu polimeri după tehnicile uzuale de titan fie cu loturi pe bază de metale nobile.

3) Zirconiu

1. Complet sinterizat

2. Parțial sinterizat

3. Nesinterizat

Indicații:

– lnlay / Onlay / Overlay

– Coroana de acoperire

– Fațete ceramice

– Punți dentare

– Ghiduri chirurgicale

Ciclul de lucru este caracterizat de următoarele faze:

faza de preardere cu incinta întredeschisă. Timpul de preardere programabil în domeniul: 0-3600 secunde

faza de încălzire cu viteză controlată cu incinta închisă cu posibilitatea controlului vacuumului din incintă. Viteza de încălzire programabilă în domeniul: 1 – 200°C/min

faza de răcire cu viteză controlată. Viteza de racire programabilă în domeniul: 0 -200°C/min

faza de răcire cu deschiderea incintei prin coborârea platoului mobil cu viteza controlată sau cu viteza maximă. Timpul de coborâre a platoului mobil programabil în domeniul: 0 -3600°C/min

faza de ardere la temperatură programată cu posibilitatea controlului vacuumului din incintă. Temperatura de ardere în domeniul 50 – 1200°C.

Timpul de ardere programabil în domeniul: 1 -3600 secunde.

Caracteristici:

Temperatura maximă în incintă 1.200 °C

Fiecare categorie de ceramică poate fi denumită corespunzător precum și fiecare program poate fi denumit.

Programele sunt organizate pe categorii de ceramică

Cuptorul este dotat cu pompă de vacum

Cursa mecanismului "lift" 120 mm

InLab MC X5

• Oferă posibilitatea de frezare discuri, nu doar blocuri

• Dispozitivul de frezat acceptă fișier amprentă de la orice scanner, atât de cabinet cât și de laborator ( și de la alte firme, format deschis)

• Softul generează dinți biogeneric, după principii matematice, spre deosebire de sistemul de alegere care alege forma dinților dintr-o bază predefinită

• Funcție de articulator, prezintă pe culori de la albastru și verde la roșu și galben contactele inter dentare în funcție de intensitate.

PEKKTON

Este folosit de mai bine de 15 ani fiind singurul material cu grad medical de implantare certificat pentru reabilitări definitive mai lungi de 180 de zile.

Avantajele acestui material:

• cel mai ușor material posibil pentru restaurări definitive, absorbție mai bună a șocurilor

• se lustruiește mai bine deoarece este mai dur, ideal pentru stratificări cu compozit datorită legăturii chimice

• 80% mai rezistent decât materialele PEEK

• densitatea este similară cu cea a osului cortical uman și a dentinei

• 100% biocompatibil și adecvat reabilitărilor definitive

• utilizarea cu ușurință de către orice tehnician dentar fără investiții mari

• excelentă rezistență la abraziune și eroziune

• 0% absorbție lichide din mediul bucal

• se poate freza sau presa se poate steriliza, radiotransparent.

Laser sinterizare

• Procesul de laser sinterizare (Topire Selectivă cu Laser / Selective Laser Melting) este o metodă generativă de producție în care componentele dorite sunt construite pe bază de date 3D, iar componentele metalice fabricate prin această metodă sunt complet dense, fără deformări, fără defecte și nu necesită tratamente ulteriorare pentru a obține piesa finală.

Prin procesul de laser sinterizare, coroanele dentare sunt construite strat cu strat în formă tridimensională.

Procesul de bază de producție implică ca metalul sub formă de pulbere foarte fină (CrCo pentru uz uman în stomatologie) să fie aplicat în starturi subțiri și topit complet în zonele în care se construiește, cu ajutorul unui fascicul laser.

Pentru a asigura precizia ridicată în respectarea modelului CAD, stratul de pulbere este de până la 20 microni, după aplicarea acestuia, pulberea este iluminată selectiv (iluminează numai zonele conforme cu modelul CAD de executat) cu ajutorul unui fascicul laser precis și de mare putere.

Focalizarea foarte fină și puterea ridicată injectată în fasciculul laser fac ca metalul sub formă de pudră să fie topit precis (trecând în stare lichidă), astfel încât să facă masă comună cu staturile anterioare, obținându-se piese metalice (coroane dentare) de densitate absolută (8.8g/cm3 – mai mare decât a coroanelor dentare produse convențional – prin turnare) și permițând construcția (de exemplu) a unor pereți metalici complet denși de grosime de minim 40 de microni.

Componentele finale sunt de impermeabilitate absolută și cu calități mecanice superioare.

Asfel structurile metalice laser sinterizate beneficiază de un grad de biocompatibilitate mai mare decât al celor turnate prin metoda clasică (LWC -lost wax casting), produsul obținut este inert, de densitate absolută, fără porozități și incluziuni, fără deformări , având rezoluția detaliilor și rezoluția conforme cu modelul CAD.

Astfel procedeul de laser sinterizare permite obținerea suporturilor metalice pentru lucrări protetice direct din modelul CAD evitându-se problemele inerente implicate de procesul de turnare. Foarte important este faptul că rezultatul procesului respectă fidel modelul CAD, complet dense, fără deformări și fără procese de post procesare ulterioare.

APARAT DE SUDURĂ DENTARĂ

• Oricare ar fi scopul pe care trebuie să îl îndeplinească: fie sudarea unui aliaj care necesită o cantitate mai mare de energie , cum ar fi paladiu, sau o completare fină la colet, aparatul de sudură dentară are flexibilitatea să sudeze cu putere și precizie.

• Avantajele utilizării sale sunt: creșterea preciziei, scurtarea timpului de lucru, posibilitatea de abordare a unor lucrări complexe.

Imprimantă 3D

• Imprimarea 3D este procesul prin care se pot realiza obiecte solide tridimensionale dintr-un model digital. Imprimarea se realizează prin aplicarea unor straturi succesive de material, stabilite în diferite forme. Acest mod de imprimare este diferit de tehnicile tradiționale, care se bazează în mare parte pe îndepărtarea materialului, cum ar fi tăierea sau găurirea cu ajutorul roboților industriali.

• O imprimantă 3D realizează procesul de imprimare folosind o tehnologie digitală. Deoarece au început a se vinde foarte bine, prețul acestor imprimante a scăzut substanțial, deși este o tehnologie nouă. Imprimantele 3D sunt folosite în special în design-ul industrial, arhitectură, inginerie, construcții, automobile, tehnici dentare sau în educație.

APARAT PENTRU DEZAMBALAT

Xcavator, este primul aparat automatizat pentru dezambalarea ceramicii presate. Xcavator reduce drastic timpul de lucru.

• Așezați inelul fierbinte direct în aparat, se economisește mult din timpul de răcire.

• Ideal pentru ceramică presată, press pentru zirconiu, press pentru CaptekTM, press pentru metal, și piese turnate din metal

• Se folosesc viteze variabile pentru a asigura adâncimea adecvată de tăiat pentru orice tip de masă de ambalat de fiecare dată.

• Se pot folosi cele două inele de 100 si 200 g, cu ajustări minore la echipament.

SISTEM PROTEZE FLEXIBILE

TCS reprezintă un material termoplastic de generație nouă pentru realizarea protezelor flexibile, ceea ce înseamnă o mai bună lustruire și finisare. Având o tehnologie îmbunătățită poate fi utilizat în lucrări combinate.

Avantaje:

‐ Ideal pentru pacientii alergici la acrilate ( NU conține monomer )

‐ Materialul TCS garantat la rupere și fracturare

‐ Poate fi utilizat în combinație cu metal

‐ Se pot face reparații

‐ Rezistență coloristică în timp

‐ Translucență

‐ Memorie elastică

TITANUL ÎN STOMATOLOGIE

DATE GENERALE

Titanul este un element chimic cu simbolul Ti și numărul atomic 22. Are o densitate mică și este un metal de tranziție dur, lucios și rezistent la coroziune (inclusiv față de apa de mare, apa regala și clor), cu o culoare argintie.

Elementul apare în anumite depozite de minerale, în special rutil și ilmenit, care sunt larg distribuite în scoarța Terrei și în litosfera, și se găsește în aproape toate vietățile, rocile, acumulări de apă sau soluri.

CARACTERISTICI GENERALE

Elementul chimic cu simbolul Ti este descoperit în Anglia în 1791 numit după Titanii din mitologia greacă.

Două dintre cele mai folositoare proprietăți ale metalului sunt rezistența la coroziune și rația duritate-greutate cea mai mare dintre toate metalele.

CARACTERISTICI FIZICE

Un element chimic metalic, titanul este recunoscut pentru rația sa duritate- greutate mare. Este un metal dur cu densitate mică, care este destul de ductil (în special în mediile fără oxigen), lucios și alb argintiu în culoare. Temperatura relativ ridicată a punctului de topire (peste 1649 °C) îl face folositor ca metal refractar.

Tipurile comerciale de titan (cu puritate de 99,2%) au rezistență de rupere la tracțiune maximă, identică cu cea a aliajelor de oțel de calitate slabă, dar sunt cu 45% mai ușoare. Titanul este cu 60% mai dens decât aluminiul, dar mai mult de două ori mai rezistent decât aliajul de aluminiu, cel mai des folosit.

CARACTERISTICI CHIMICE

Proprietatea chimică a titanului cea mai notabilă este rezistența sa excelentă la coroziune; este aproape la fel de rezistent ca platina, capabil de a se împotrivi atacurilor cauzate de acizi sau clor dizolvat în apă, dar este solubil în acizi concentrați.

Titanul arde în aer când este încălzit la 1.200 °C și în oxigen pur la 610 °C sau mai mult, formând dioxid de titan. Prin urmare, metalul nu poate fi topit în aer liber din cauză că arde înainte de a ajunge la punctul de topire, deci acest proces poate fi efectuat doar într-o atmosferă inertă sau în vid.

Aliaje pe bază de titan

Este rar utilizat sub formă nealiată datorită limitei determinate de proprietăți mecanice.

Microalierea și alierea titanului cu Al, V, Mo, Zr, Nb, Fe, Cr, Mn, Si, W, O, N, C ș.a. determină caracteristici mecanice bune, asociate unei densități reduse.

Oxizii titanului

Rezistența la coroziune a titanului se datorează izolării sale de mediul înconjurător prin formarea unui strat superficial de oxizi.

Foarte important pentru schimbul dintre restaurările de titan și mediul bucal este acest strat de oxizi și nu metalul în sine.

Dioxidul de titan este utilizat în stomatologie ca pigment de adaos pentru masele ceramice.

UTILIZĂRI ALE TITANULUI ÎN STOMATOLOGIE ȘI

TEHNICĂ DENTARĂ

În chirurgia facială și a maxilarelor, titanul este mult utilizat pentru plăci de osteosinteză, plase de reconstrucție, cleme sau elemente de fixare. Sârmele din aliaje Ti-Ni (nitinol) sau Ti-Ni-Co sunt curent utilizate în ortopedia maxilarelor datorită efectului de memorare a formei (memory shape).

Un domeniu în care titanul a determinat o adevărată revoluție este cel al implantelor dentare. Acestea constituie o adevărată " idee fixă“, la ora actuală aproape toate implantele metalice fiind confecționate din acest metal.

Titanul se utilizează în cantități impresionante sub formă de elemente prefabricate cum sunt implantele endoosoase și șuruburile parapulpare sau radiculare.

Dacă sunt însă necesare elemente de forme particulare ca, de exemplu coroane, punți, proteze scheletate parțiale sau chiar totale- realizare de proteze totale pentru maxilarul superior este o utilizare tipică în Japonia – este necesară turnarea și aceasta impune materiale și tehnologii specifice.

În ultimii ani au fost puse la punct și mase ceramice speciale care permit confecționarea unor proteze dentare mixte titan-ceramică.

Avantajele utilizării titanului:

– excelenta rezistență la coroziune

– biocompatibilitate absolută a titanului pur, datorată afinității crescute pentru oxigen și lipsa oricărei toxicități, fiind perfect tolerat de organism, cu experiențe clinice dintre cele mai bune

– posibilitatea unică de utilizare a unui singur material pentru implant și suprastructuri protetice sau orice alte lucrări protetice la același pacient pentru evitarea reacțiilor fizico-chimice ce pot fi generate de utilizarea unor metale diferite

– nu produce combinații alergice

– posibilitatea realizării unor piese protetice ușoare; cu o densitate de doar 4,51 g/cm3, titanul este de patru ori mai ușor decât aliajele dentare pe bază de aur și de două ori mai ușor decât aliajele Co-Cr, asigurând pacientului un confort deosebit

– conductibilitate termică redusă, similară smalțului natural,care previne iritarea pulpei, pacientul putând consuma, fără șocuri termice, alimente reci sau calde

– neutralitate galvanică în cavitatea bucală și un gust absolut neutru, consumarea de alimente sau băuturi nefiind afectate de nici un 'gust metalic'

– transparență la radiațiile X permițând, de exemplu, diagnosticarea cariilor secundare fără a se îndepărta proteza dentară fixă, din titan

– prelucrabilitate mecanică facilă

Dezavantajele utilizării titanului:

– culoarea gri-argintie a lucrării (în părțile vizibile aceasta se poate placa sau combina cu polimeri sau materiale ceramice);

– temperatura de topire înaltă și reactivitatea deosebită a titanului la cald impun utilizarea unor instalații speciale de turnare precum și a unor materiale și tehnologii specifice pentru pregătirea machetei și a tiparului; de aceea, elementele protetice turnate din titan nu sunt cele mai ieftine dar, fără îndoială, asigură, cea mai bună soluție în raport cu stadiul actual.

TOPIREA ȘI TURNAREA TITANULUI ȘI A ALIAJELOR DE TITAN

Turnarea titanului și a aliajelor sale este o tehnică frecvent utilizată, dar dificilă.

Utilizarea pe scară largă, a titanului turnat, întârziată datorită temperaturii ridicate a topiturii metalice (1700 grade Celsius) și a puternicei reactivități chimice a acestuia.

Unele firme au încercat să evite problemele tehnice ale topirii- turnării titanului prin punerea la punct a unor tehnologii de prelucrare prin eroziune electrică.

Alte firme au abordat tehnologii computerizate de analiză și prelucrare tridimensională CAD/CAM.

Stratul Alpha-case

Reactivitatea ridicată a titanului topit cu oxigenul din masa de ambalat sau din mediul de lucru, fac ca la suprafața piesei turnate să apară o zonă de reacție, numită strat Alpha-case.

Această zonă prezintă deseori pori și microfisuri care pot afecta rezistența piesei turnate.

Stratul Alpha-case impune luarea unor măsuri deosebite, începand cu utilizarea unor mase de ambalat speciale și terminând cu operații specifice de prelucrare și tratament chimic final.

Procedee conexe

Realizarea unui element protetic complex impune asamblarea, de regulă nedemontabilă, a mai multor piese componente. În cazul titanului și aliajelor de titan această asamblare devine relativ dificilă deoarece sudarea sau lipirea tradițională nu pot fi utilizate din cauza oxidării puternice a titanului, a diferenței mari între temperatura de topire a titanului și a eventualelor materiale de adaos.

Din aceste motive, în cazul titanului și a aliajelor de titan se utilizează metode specifice cum ar fi sudarea cu laser, sudarea cu microplasmă sau lipirea cu radiații infraroșii.

Studii comparative efectuate cu privire la rezistența îmbinărilor sudate sau lipite, din titan turnat, au arătat că sudarea laser prezintă cele mai ridicate valori ale rezistenței la rupere, cele mai mici deformări și cea mai mare precizie în execuție, dar prețul aparaturii limitează încă destul de mult răspândirea acestuia .

Incrustații din aliaje nobile

Incrustațiile sunt proteze unidentare care se folosesc în tratamentul leziunilor coronare pentru restaurarea morfologiei și funcției afectate de procese carioase și/sau fracturi.

Titanul este un metal “exotic” din care în ultimii ani se confecționează și incrustații mult mai ieftine ca cele din aliaje nobile.

Dezavantajul acestora constă în sensibilitatea tehnologică privind turnarea și prelucrarea. O încălzire prelungită duce la apariția unor modificări cromatice, dar nu s-au semnalat diferențe în ceea ce privește precizia turnăturilor sau deficiențe în ceea ce privește turnarea și prelucrarea acestor aliaje.

Utilizarea metalelor și a aliajelor în stomatologie a cunoscut în ultimele decenii progrese remarcabile atât pe planul diversificării lor, cât mai ales tehnologii noi, neconvenționale (galvanizarea, electroeroziunea, sinterizarea, procedeele CAD/CAM). Titanul și aliajele sale sunt prezente în arsenalul terapeutic al stomatologiei încă de acum câteva decenii, fiind utilizate inițial mai ales la realizarea implantelor, iar apoi tot mai frecvent și în alte domenii ale specialității, cum ar fi protetica dentară și ortodonția.

Folosirea tot mai frecventă a titanului și a aliajelor sale în stomatologie este justificată de câteva proprietăți de excepție ale acestor materiale:

rezistență deosebită la coroziune

biocompatibilitate excelentă

rezistență mecanică

densitate redusă

conductivitate termică scazută

coeficient de dilatare termică redus

roentgentranslucență

caracter indor și insipid

cost redus

La ora actuală titanul și aliajele sale se folosesc la realizarea de:

proteze fixe și mobilizabile

sisteme speciale de menținere sprijin și stabilizare

implante

șuruburi și crampoane intradentinare

pivoturi intraradiculare

umpluturi în structura compozitelor

bracket-uri

instrumentar

truse de osteosinteză

Titanul se folosește în stomatologie atât nealiat(puritate de minim 99,4%), cât și sub formă de aliaje, dintre care, deocamdată cel mai utilizat este TiAl6V4 în ciuda unor reserve legate de eliberarea în anumite condiții de ioni de Al și V, care se pot acumula în țesuturi.

PROTEZE FIXE DIN TITAN

În ultimele decenii, titanul este tot mai utilizat în protetica fixă în lumina numeroaselor avantaje prezentate, în rândul cărora prețul de cost redus orientează decizia în competiția cu unele dintre materialele “tradiționale”.

Indicațiile de realizare a protezelor fixe din titan includ:

• proteze unidentare

• proteze parțiale fixe

• elemente de sprijin pentru proteze mobilizabile

Contraindicațiile titanului în realizarea de proteze fixe se referă doar la situațiile în care sunt necesare supraturnări (de exemplu coroane cu mijloace suplimentare de retenție, asamblate prin supraturnare).

Realizarea tehnică în laborator a infrastructurilor din titan presupune respectarea riguroasă a tehnologiilor puse la dispoziție de producători odată cu instalațiile corespunzătoare. Obținerea pieselor protetice fixe din titan și aliaje de titan face apel la tehnologii de topire/turnare, electroeroziune, frezare tridimensională asistată (CAD/CAM), sinterizare.

Fixarea protezelor fixe din titan poate fi realizată atât prin intermediul șuruburilor (în cazul unora dintre suprastructurile protetice pe implante), dar și cu ajutorul materialelor cunoscute (cimenturi zincfosfatice, polielectrolitice sau diacrilice).

Realizarea pieselor protetice din titan face apel atât la elementul nealiat, cât și la diferite aliaje de titan.

Ca la toate elementele de tranzit, și în cazul titanului, noțiunea de “pur” este foarte relativă. Titanul pur conține diferiți constituenți dizolvați în rețeaua cristalină. Procentajul de greutate al acestora (în special azot, oxigen, hidrogen) este neînsemnat, dar totuși de mare importanță pentru proprietățile mecanice. De aceea este mai corectă utilizarea termenului de titan nealiat sau titan “comercial pur”, în loc de titan “pur”.

Tipuri importante de aliaje:

aliajul Ti-Al;

aliaj cu 5-12% Al;

aliaje de titan cu destinație specific stomatologică cum ar fi sistemele Ti-Pd.

Aliajele pe bază de titan sunt clasificate în funcție de următorii parametri:

a. după modul de prelucrare: aliaje deformabile plastic și aliaje pentru turnătorie;

b. după proprietăți: aliaje cu plasticitate mare și rezistență medie; aliaje suficient de plastice și cu rezistență mare; aliaje cu rezistență foarte bună; aliaje superplastice aliaje amorfe; aliaje cu memoria formei;

c. după domeniul de utilizare: pentru aviație și tehnică spațială; pentru industria chimică și instrumentală; pentru dispozitive protetice;

d. după structură: aliaje cu structură Ti, (elementele de aliere se dizolvă în titan), aliaje cu structură (+ß), bifazice; aliaje cu structura Tiß, (elementele de aliere stabilizează structura la temperatura ambiantă).

TEHNOLOGIA DE TOPIRE/TURNARE

La ora actuală, topirea/turnarea titanului și a de construcție specială. Aceste instalații trebuie să ofere anumite condiții de lucru:

• încălzire eficientă a materialului (inducție electromagnetic, arc electric)

• condiții de asigurare a purității prelucrării (creuzete speciale)

• forța importantă de împingere a topiturii în tipar(centrifugare de mare viteză)

Acum, majoritatea instalațiilor de topire/turnare a titanului cu destinație stomatologică se încadrează în câteva variante constructive:

topire cu arc electric (creuzet de cupru) și turnare prin vacuum/presiune de argon

– topire inductivă (creuzete ceramice speciale) și turnare centrifugală în plan orizontal, în vid sau argon

– topire inductivă și centrifugare în plan vertical

– topire prin arc electric și centrifugare verticală în vid sau gaz protector

Tehnologia de turnare a titanului este încă o ramură foarte tânără în tehnica dentară datorită temperaturii ridicate a topiturii metalice și a puternicei reactivități chimice a acesteia.

TEHNOLOGII ALTERNATIVE ÎN PRELUCRAREA TITANULUI ȘI A ALIAJLEOR SALE CU DESTINAȚIE STOMATOLOGICĂ

1. Sistemele CAD-CAM în prelucrarea titanului

Tehnicile CAD-CAM s-au limitat inițial la piese de dimensiuni reduse; mai nou se realizează sub ansamble care se solidarizează în diferite tehnici. Procedeele de prelucrare mecanică asistată de calculator prezintă un mare interes în tehnologia titanului datorită menținerii omogenității structural și calităților mecanice inițiale ale materiei prime.

Etape tehnologice ale sistemelor CAD-CAM

• achiziția datelor

• prelucrarea datelor

• realizarea piesei prin frezare sau electroeroziune

2. Prelucrarea titanului prin electroeroziune

Principiul de funcționare al acestui procedeu constă în crearea,într-un mediu lichid favorabil, a unei serii continue de descărcări electrice prin scântei.

Prefabricatele utilizate reprezintă blocuri din titan forjate(cu structură și proprietăți mecanice superioare). Practic, forma electrodului de atac determină forma finală a obiectului.

3. Solidarizarea prin sudură a subansamblelor protetice din titan

Sudura de sub ansamblele protetice intră în discuție mai ales în cazul obținerii acestora prin tehnologii combinate de electroeroziune respective CAD- CAM.

Solidarizarea prin sudură a pieselor din titan este de circa 10 ori mai avantajoasă decât în cazul unor piese corespunzătoare din aur, respective de 3 ori mai profitabilă, decât în cazul folosirii aliajelor de Co-Cr.

Sudura titanului se poate realiza prin intermediul laserului sau cu ajutorul plasmei. În ambele cazuri, mediile de lucru vor fi protejate.

Posibilități de placare cu materiale fizionomice

Placarea cu mase plastice

Placarea cu mase plastice necesită obținerea de macro și microretenții.

Placarea cu materiale compozite

Avantaje:

– contracție redusă la polimerizare;

– dilatare termică și absorbție de apă redusă;

– proprietăți mecanice îmbunătățite;

– posibilitatea adeziunii fizico-chimice la scheletul metalic;

– proprietăți fizionomice foarte bune;

– stabilitate cromatică ameliorată;

Indicații:

– folosirea acestora în condițiile protezărilor hibride și în geroprotetică;

– standardul estetic și biomecanic;

Placarea cu mase ceramice

În cazul titanului placarea cu mase ceramice reprezintă optimul fizionomic, motiv pentru care această tehnologie necesită o atenție particulară. Pentru realizarea infrastructurilor din titan care urmează a fi placate cu mase ceramice trebuie ținut seama de:

– bonturile vor fi acoperite cu un strat de lac distantațor de 0,1-0,2 mm grosime;

– grosimea machetei din ceară nu va fi sub 0,5 mm;

– legătura între componentele protezei fixe (elemente de agregare intermediar) vor fi supradimensionate;

– manoperele de laborator trebuie să ofere posibilitatea răcirii constante a celor două materiale;

– tehnologia de topire/turnare va urmări obținerea unei piese de calitate superioară;

– după curățirea suprafețelor metalice prin sablare, este necesar un timp de cel puțin 5 min pentru pasivare;

– degresarea și curățirea suprafeței metalice cu ajutorul vaporilor de apa sub presiune; nu se vor utiliza acizi;

– aplicarea straturilor de adezivi și mase ceramice se efectuează conform indicațiilor stabilite de producătorii de profil;

Implantologia

Implantologia este o specialitate chirurgicală care are rolul de a înlocui dinii lipsă sau grav deteriorai, în condții de siguranță. De-a lungul anilor, multe persoane pierd unul sau mai mulți dinți din cauza cariilor, accidentărilor, înaintării în vârstă sau bolii parodontale.

Un implant dentar are aceeași funcție ca rădăcina unui dinte natural, oferind sprijin solid pentru un nou dinte. Primul pas în implantologie este inserarea implantului. Implanturile dentare sunt concepute pentru a mima structura rădăcinii dinților naturali. Acestea sunt în așa fel așezate, direct în maxilarul pacientului, încât să ofere un suport stabil și sigur pentru dinții înlocuitori.

ZIRCONIUL, ALTERNATIVĂ A TITANULUI

Densitatea zirconiului (6,53g/cm3) este de cca.1,45ori mai mare decât cea a titanului, temperatura sa de topire (1855 grade C), depășește cu cca. 200 de grade Celsius pe cea a titanului iar prețul de vânzare al zirconiului este mult mai ridicat decât al titanului.

Zirconiul are o transluciditate similară cu cea a dinților naturali, astfel, are cel mai bun efect din punct de vedere estetic.

CONCLUZII

Titanul a atras atenția lumii stomatologice prin proprietățile sale deosebit de avantajoase .

Turnarea titanului a devenit o utilizare de rutină în laboratoarele de tehnică dentară, având în vedere că la ora actuală majoritatea implantelor dentare metalice sunt confecționate din titan.

CUPRINS

I.ALIAJE NENOBILE PE BAZĂ DE NI-CR ȘI CO-CR.3

II. ALIAJE NOBILE……………………………………………………

III. INLAY-URI ȘI ONLAY-URI……………………………..47

IV. MATERIALE COMPOZITE………………………………73

V. MATERIALE ACRILICE……………………………………83

VI. COROANA METALO – CERAMICĂ…………………95

VII. MATERII PRIME CE INTRĂ ÎN COMPOZIȚIA CERAMICII DENTARE………………………………………..110

VIII. CERAMICĂ INTEGRALĂ…………………………….120

IX. ALUMINA………………………………………………………128

X. CERAMICA PE SUPORT DE ZIRCONIU………….135

XI. APARATURĂ ȘI NOUTĂȚI ÎN LABORATORUL DE TEHNICĂ DENTARĂ……………………………………..153

XII. TITANUL ÎN STOMATOLOGIE……………………..180

BIBLIOGRAFIE/SITOGRAFIE

1. Boitor Cornel, Frățilă Anca , Instrumentar, Dispozitive și Aparate utilizate în laboratorul de tehnică dentară, Sibiu, Ed. Universității Lucian Blaga, 2009

2. Constantin I. Găucan, Cartea tehnicianului dentar, București, Editura Medicală, 1999

3. Călin Rareș Roman, Teză de doctorat – Cercetări experimentale privind aplicațiile medico-chirurgicale ale titanului sinterizat, Cluj-Napoca, 2009.

4. Dorin Borzea, Ceramica în Stomatologie, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 2000

5. Dorin Bratu, Robert Nussbaum, Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe, București, Editura Medicală, 2003, ediția a 2-a

6. Florin Lăzărescu, Incursiuni în estetica dentară, București, Ed.SSER, 2013

7. Pătrașcu, I.: Materiale dentare, București, Ed. Horanda press, 2002

8. Ștețiu M., Materiale pentru confecționarea protezelor aparatului dento-maxilar: note de curs, Sibiu, Ed.Universității Lucian Blaga, 2015

9.http://www.scrigroup.com/sanatate/TIPURI-DE-ALIAJE-UTILIZATE-IN-12698.php

10. http://www.docfoc.com/aliaje-dentare-563387332558a

11. https://ro.wikipedia.org/wiki/Titlu_%28aliaj%29

12. http://www.esanatos.com/