Materiale Si Tehologii Utilizate In Protetica
Capitolul 1 Generalități
1.1 Dintele
Dintele (latina:dens, dentis ; geaca : odous) este un organ osos , dur , albicios, în general compus dintr-o coroană liberă și una sau mai multe rădăcini implantate în cavitatea bucală, mai precis in osul alveolar al oaselor maxilare (maxilar și mandibulă ) , și destinat îndeosebi la tăierea , la zdrobirea și la măcinarea alimentelor.
Dinti sunt cele mai dure formațiuni ale organismului care prezintă 3 componente și anume rădăcina implantată printr-o gomfoza (articulație fixă) în alveola dentară, continuată cu colul în raport cu gingia, iar la exterior coroana vizibilă și albicioasă.
De-a lungul vieții,oamenii au două rânduri de dinți.Prima dentiție cuprinde 20 de dinți ,,de lapte’’ ,sau temporari-ei cad la vârstă de 5-6 ani.Aceștia sunt înlocuiți de 32 de dinți permanenți.Anumitor persoane nu le cresc toți dinti.La unele, cele patru masele de minte situate în spatele celorlalte-câte una pe fiecare parte a maxilarului de sus și câte una pe fiecare parte a maxilarului de jos –poate să nu apară niciodată (cresc deasupra gingiei).
Fiecare dinte are două părți principale .Una este coroana,aflată la suprafață gingiei.Cealaltă este rădăcina. În funcție de tipul dintelui și poziția acestuia în cavitatea bucală,un singur dinte poate avea de la una la trei rădăcini.Acestea sunt infipte în osul maxilarului.
Fiecare dinte are o cavitate în care se află pulpa acestuia.Vasele de sânge și nervii din această cavitate sunt legate de vasele de sânge și nervi din osul maxilarului prin intermediului unui canal îngust al rădăcinii.Gingiile sunt formate dintr-un țesut epitelial,care este strâns legat prin fibre de osul maxilarului,formând un strat protector la baza fiecărui dinte.Acesta împiedică răspândirea infecției din cavitatea bucală în interiorul oaselor maxilarului, prin cavitatile dentare.
Morfologia dinți( fig.1.1) :
– Se pot deosebi dinti din față, incisivii și caninii, și dinți posteriori, premolarii și molarii.
– Incisivii, în număr de 8, au o formă de lopata și permit tranșarea alimentelor (tăiere);
– Caninii, în număr de 4, ascuțiți și robuști, sunt dinți cei mai lungi la specia umană; situați la limita dinților posteriori, ei rup în bucăți alimentele;
-Premolarii, în număr de 8, primii dintre dinți posteriori, pot avea una sau două rădăcini și prezintă două cuspide (protuberanțe situate la suprafață de masticație); ei participă la mărunțirea alimentelor;
-Molarii, în număr de 12, între care patru sunt molarii de minte, au 2 sau 3 rădăcini și 4 sau 5 cuspide; ei joacă un rol esențial în mărunțirea alimentelor.
Fig.1.1 Morfologia dinților
Dinți și maxilarul pot fi sediul unor dureri, cel mai des din cauza unei carii și consecințelor sale. O infecție microbiană mai poate, de asemenea, să se producă în cursul unei boli a gingiei și să provoace un abces. În anumite cazuri, sunt prescrise spălături ale gurii cu apă sărată sau cu antibiotice.
1.2 Structura Dintelui
Dintele este un țesut viu, inervat de nervi și irigat de vase sangvine. Acești nervi și vase ajung în centrul dintelui prin intermediul canalului dentar și formează pulpă, plasată în mijlocul dintelui și continuată într-un țesut calcificat, dentină. Zona vizibilă a dintelui, numită coroana, este acoperită de smalt, care constituie țesutul cel mai dur al organismului; rădăcina dintelui, partea implantată în maxilar, este înconjurată de cement, care asigura articularea cu osul prin intermediul filamentelor fine care formează ligamentul alveolodentar.
Dinți sunt formați din 2 părți:
• Coroana dentară
Este partea vizibilă în cavitatea bucală a dintelui( fig.1.2). De aici vine și numele lucrării protetice -coroana dentară – deoarece această parte a dintelui încearcă să o înlocuiască.Este situată deasupra gingiei și poate avea mai multe forme în funcție de tipul dintelui.Cu ajutorul său, datoritei formei specific ficărui dinte, putem mânca. Fiecare dinte are rolul sau în procesul de zdrobire a alimentelor, de aceea este important să avem toți dinți, în “ stare perfectă de funcționare “.Coroana dentarea poate suferi importante modificări în cursul vieții :
Modificări fiziologice : se produc odată cu înaintarea în vârstă. Două exemple dintre ele sunt : abrazia sau alungirea datorată retractiei gingivale.
Modificări patologice : caria dentară care, netratată, poate duce până la dispariția coroanei din cavitatea bucală datorită distructiei.
• Rădăcina dentară
Rădăcina fixează dintele în os(fig.1.2). Este partea situată în osul maxilar care asigura implantarea dintelui .În mod normal, această nu este vizibilă în cavitatea bucală.. Fiecare dinte poate avea una sau mai multe rădăcini, acesta se prinde de osul maxilar cu ajutorul unor ligamente speciale numite ligamente periodontale. Rădăcina este învelită de un țesut numit cement. De asemenea, formă și mărimea acestora diferă de la dinte la dinte.
Fig.1.2 Parțile componente ale dintelui
• Smalțul
Smalțul este bogat în minerale, care ajută dintele să se mențină sănătos, prin schimburile ionice permanente cu salivă.(fig. 1.3). Este cel mai dur țesut din organismul uman fiind alcătuit dintr-o rețea minerală de cristale care conține extrem de puțină apă (2%). Nu conține nici vase de sânge și nici nervi. De aceea, lezarea smalțului este nedureroasă.Dacă în perioada de formare și dezvoltare a dinților există un deficit de minerale, smalțul va fi afectat.
Este translucid ( permite trecerea luminii ) însă nu este transparent. Deși smalțul se află la exterior, stratul de sub acesta – dentină – este responsabil de culoarea dinților. Smalțul poate fi pătat de cafea, ceai, tutun precum și alți coloranți alimentari în special în cazul unei igiene orale deficitare.
• Dentină
Dentină este cel mai voluminous țesut din structura dintelui, ea este acoperită de smalt la nivelul coroanei și de cement la nivelul radacinei.(fig.1.3) Dentină delimitează o cavitate care, la nivelul coroanei, poartă numele de camera pulpara iar la nivelul rădăcinii poartă denumirea de canal radicular. Camera pulpara se continuă la nivelul rădăcinii cu unul sau mai multe canale radiculare.Alcătuiește cea mai mare parte a dintelui, având o culoare gri-albă sau gălbuie. Are o duritate mai mică decât smalțul și cementul, la nivelul ei ajungând atât vase de sânge cât și nervi din pulpă dentară prin niște canalicule dentinare microscopice.
Penetrarea infecției la nivelul dentinei se face mult mai rapid comparativ cu smalțul atât datorită durității mai scăzute a acesteia cât și datorită prezenței canaliculelor dentinare.
Fig.1.3 Anatomia dintelui
• Cementul dentar
Acoperă rădăcinile dentare. Este cu mult mai puțin dur decât smalțul, stratul de cement fiind și mai subțire decât cel de smalț. Are o culoare mai închisă, iar pe suprafață lui se observă mici orificii la nivelul cărora rădăcinile se prind de osul maxilar prin ligamentele periodontale.
În cazul retractiei gingiei și a dezgolirii rădăcinilor, zonele acoperite de cement sunt foarte sensibile la stimuli externi ( cald, rece ).
• Pulpă dentară
Pulpă dentară este un țesut conjunctiv vascularizat și inervat, situat în cavitatea centrală a dintelui, endodontiul.(fig.1.4) Pulpa dentară, denumită impropriu nerv dentar, asigura formarea dentinei, precum și nutriția, sensibilitatea și apărarea dintelui. Se distinge pulpă camerală, situată în centrul coroanei, de pulpă radiculară, localizată în centrul fiecărei rădăcini.
Este situată în centrul dintelui atât la nivelul coroanei dentare cât și a rădăcinilor. Pulpa dentară asigura vitalitatea și nutriția dintelui. Este formată din vase de sânge și nervi care împreună alcătuiesc un pachet vasculo-nervos. În funcție de poziție, este împărțită în 2 zone :
Pulpă coronară
Este situată în coroana dentară, sub dentină, într-un spațiu închis, cu pereți duri, numit camera pulpara. Dinți mai voluminoși ( de exemplu molarii ) au o camera pulpara mai mare. Pulpa coronară este continuarea pulpei radiculare ( situată în rădăcini ) trimițând prelungiri și în dentină, prin canaliculele dentinare.
Pulpă radiculară
Este situată la nivelul rădăcinilor, într-un spațiu îngust, alungit, numit canal radicular. În funcție de dinte, fiecare rădăcina poate avea unul sau mai multe canale radiculare.
Pulpa radiculară formează un pachet vasculo-nervos radicular care iese din dinte la vârful rădăcinii printr-un orificiu numit foramen apical sau apex. Apoi, se continuă cu structurile vasculare și nervoase aflate în osul maxilar.
Fig.1.3 Pulpă dentară
În cazul pătrunderii infecției până la nivelul pulpei dentare, această se inflamează, crescându-și cu mult dimensiunea. Afecțiunea poartă numele de pulpită dentară. .(fig.1.4)
Deoarece este înconjurată de pereți duri, inextensibili, presiunea în interiorul camerei pulpare va crește foarte mult. Este motivul pentru care inflamatiile pulpare sunt de obicei însoțite de dureri foarte mari.
Dacă infecția pulpara nu este tratată, această difuzează mai departe în canale radiculare, distrugând în totalitate pachetul vasculo-nervos. Ulterior, infecția poate difuza în osul alveolar prin foramenul apical producând, treptat, distrugeri ale ligamentelor alveolare și ale osului în sine.
În acest fel apar leziunile apicale cronice : granuloame, chisturi etc. precum și cele acute : abcesele dentare.
Fig.1.4 Inflamația pulpei dentare
• Parodontiul apical
Este țesutul situat sub dinte, în continuarea rădăcinilor, comunicând cu pulpă dentară prin foramenul apical. Este format din osul alveolar de sub dinte, ligamente periodonatale care ajută la implantarea dintelui, vase și nervi.
Inflamatia parodontiului apical, numită parodontită apicală, se produce prin pătrunderea microbilor de la nivelul pulpei dentare, prin foramenul apical, în cazul unei infecții pulpare netratate.
De obicei, la început, inflamatiile parodontiului apical sunt extrem de dureroase și pot fi însoțite de abcese dentare sau mobilitatea dintelui. În timp, infecția trece în osul alveolar producând distrugeri ireversibile ale acestuia care vor apărea și pe radiografiile dentare : granuloame, chisturi dentare.
Aceste procese se produc într-un timp îndelungat și, de cele mai multe ori, nu sunt însoțite de dureri sau alte simptome. Tratamentul acestor afecțiuni este cu atât mai eficient cu cât se face mai repede.
• Parodontiul marginal
Este aparatul cu ajutorul căruia dintele se fixează în osul alveolar. Are mai multe componente :
• Gingia
Este situată la suprafață, acoperind osul alveolar și învelind dintele până la nivelul coroanei dentare. Gingia sănătoasă are culoarea roz deschis. Infectarea gingiei, numită gingivită, se produce datorită microbilor din placă dentară situată pe dinte, dacă igienă orală este deficitară.
Datorită infecției, gingia se inflamează, își schimbă culoarea în roșu și pot apărea sângerări spontane sau la periaj. Într-o faza mai avansată a infecției, se pot produce retractii ale gingiei care dezgolesc rădăcinile dintelui.
Inflamarea gingiei este prima etapă a infectării parodontiului marginal și, din acest motiv, este indicat tratamentul cât mai precoce, înaintea apariției altor modificări, mai grave.
În afară retractiei gingiei datorată inflamației, există și o retracție gingivală fiziologică, care poate apărea odată cu înaintarea în vârstă. Această din urmă nu este însoțită de alte modificări inflamatorii, cum ar fi: schimabarea culorii, sângerări, dureri etc.
• Osul alveolar
Înconjoară rădăcinile dintelui și asigura implantarea acestuia. De os se prind, cu celălalt capăt, ligamentele periodontale.
• Ligamentele periodontale
Sunt o rețea de fibre elastice care ajută la susținerea dintelui în osul alveolar. Se prind cu un capăt de rădăcinile dentare, iar cu celălalt de osul alveolar. Sunt flexibile, permițând o oarecare mobilitate dintelui. Această mobilitate este nesesizabilă pacienților și se numește mobilitate fiziologică.
Fig.1.5 Ligamentele periodontale
În cazul unei infecții microbiene, prima barieră o reprezintă gingia. Odată ce infecția a trecut de gingie, ea ajunge la nivelul ligamentelor periodontale. În timp, se produc distructii ale acestora, fapt ce duce
la creșterea mobilității dintelui.
1.3 Restaurările dentare
Restaurările dentare pot fi realizate prin două metode:
•directe (obturatii);
• indirecte (unidentare/pluridentare) ;
Obturatiile directe – plombe – sunt restaurari protetice prin care se reda fizionomia si functionalitatea dintelui cariat, cu fracturi minime, sau alte tipuri de leziuni. Se numesc directe deoarece materialul de obturatie este aplicat si modelat direct in cavitate.(fig.1.6).
Directe (obturatii)-reprezintă un tip de tratament de odontologie restaurare folosit pentru a repara fracturi ale dintelui, cariile dentare sau alte daune produse la suprafață dinților.
Materialele de obturatie ( amalgamuri metalice sau materiale compozite )sunt utilizate pentru umple cavitatea produsă de afecțiunile menționate sau chiar pentru a îmbunătăți ocluzia (mușcătura) sau mestectatul.
Obturația de canal prin metodă clasică are la baza ''sigilarea'' canalului radicular cu ajutorul unui con de gutapercă și pastă de canal.
Fig.1.6 Obturatii directe
După ce s-a făcut extirparea pulpei dentare, se usucă canalul radicular cu conuri de hârtie, se probează conul de gutapercă pentru a fi siguri că ajunge până la apex (de preferat să se realizeze un control radiografic), se introduce pastă, cu un ac rotativ, până la 1 mm de apex, se introduce conul de gutapercă și în final se pune o obturatie de baza (ciment cu ionomer de sticlă) în camera pulpara – deasupra canalelor, pentru a izola obturația radiculară.
Tradiționalele obturatii cu amalgam au fost folosite de peste un secol. Au rezistat foarte bine dar totuși dezavantajul este că nu sunt estetice și pot fi vizibile atunci când zâmbiți sau râdeti.
Obturatiile cu compozit pot fi o soluție alternativă în foarte multe situații. Cu timpul, tehnologia a avansat și acum compozitele au căpătat proprietăți mult mai bune, devenind mai rezistente în timp și mai compatibile cu țesutul dentar. Culorile compozitului pot fi amestecate pentru a obține nuanță naturală a dintelui, astfel încât în cele mai multe cazuri, obturatiile devin invizibile.
Procedeul terapeutic pentru realizarea unei obturatii coronare fizionomice, decurge astfel: în cazul în care există un proces carios pe un dinte, prima dată se curată căria cu ajutorul unei freze până ce rămâne numai structura dentară sănătoasă. În cazul în care cavitatea curățată este aproape de camera pulpara (nerv), atunci se adaugă un material denumit hidroxid de calciu, pentru a realiza o protecție la acest nivel.
• Obturația de canal / metodă modernă 3D
Obturația de canal modernă se realizează prin condensarea și injectarea gutapercii în canalul radicular realizând astfel o sigilare tridimensională. (fig.1.7) Această intervenție se face cu ajutorul unui sistem ce conține un condensator de gutapercă și un pistol ce injectează gutapercă încălzită, în spațiile rămase neizolate sau în canalele radiculare aberante. Se procedează astfel: după ce s-a extirpat pulpă dentară, se usucă canalele radiculare, se probează conul master (principal) de gutapercă, se trece acest con de gutapercă printr-un sigilant de canale (pastă de sigilare), se introduce în canalul radicular și cu ajutorul unui instrument denumit plugger, se condensează vertical.
Fig.1.7 Obturația de canal modernă
După condensarea conului master, cu ajutorul pistolului, se injectează în canal gutapercă lichidă pentru a sigilă tridimensional toată lungimea lui. Astfel se obține o obturatie perfectă, tridimensională pe toată lungimea canalului.
Indirecte(unidentare/pluridentare)-restaurează morfofunctionalitatea unui elemenet dentar.(fig.1.8)
Fig.1.8 Restaurarea morfofunctionalitatea unui elemenet dentar
Capitolul 2 Studiul asupra tehnicilor utilizate in protetică
2.1 Proteze dentare
“Protezele dentare sunt aparate sau piese medicale care înlocuiește un organ, un membru, o parte dintr-un membru amputat sau un conduct natural al corpului omenesc ori pe care se fixează o dantură falsă. ♦Operație chirurgicală prin care se înlocuiește un organ, un membru al corpului etc. “
Protezele dentare sunt piese mecano-protetice care restaurează morfologia unui dinte sau a unei arcade întrerupte de edentatie parțială sau totală, restabilind prin aplicarea lor funcționalitatea dintelui sau a arcadei respective, a sistemului dento-maxilar.(fig.2.1)
Fig.2.1 Proteze dentare
Cel mai important criteriu de clasificare al protezlor fixe îl reprezintă indicația clinică.Sunt două criterii de clasificare descrise : protele fixe unitare (PFU) și protezele parțiale fixe (PPF):
Protezele fixe unitare – sunt restaurări ale unui dinte, indicate pentru tratamentul sau prevenirea apariției unor afectări dento-parodontale; cele mai frecvent folosite proteze fixe unitare sunt coroanele dentare acestea pot fi singular sau solidarizate, pe mai mulți dinți vecini.
Criteriul clinic de clasificare PFU, îl reprezintă interfață dento-protetică în ceea ce privește poziția și întinderea să.
1.Proteze fixe unitare extracoronare(fig.2.2)-indică acoperirea în totalitate a suprafețelor ocluzale.
2.Proteze fixe unitare intracoronare-sunt agregate în interiorul coroanelor dentare fiind numite și încrustații sau inlay-uri.
3.Proteze fixe unitare intraradiculare- sunt agregate,în condițiile absenței porțiunii coronare,la nivelul rădăcinilor dinților stâlpi.
Protezele fixe parțiale (PFP)- numite și punți dentare, sunt indicate în special pentru tratamentul unor breșe edentare.Punțile dentare sunt agregate cu ajutorul unor proteze fixe unitare, la nivelul dinților restanți, numiți pilieri sau dinți stâlpi.Partea unei punți dentare corespunde unei breșe edentare, refacere morfo-funcțional și estetic dinți absenți și se numește corp de punte.Un corp de punte este alcătuit din intermediari ai corpului de punte sau intermediare.
Fig.2.2 Proteze fixe unitare extracoronare
Caracteristici generale ale protezelor fixe:
– Sunt fixate permanent la nivelul unor dinți restanți sau implanturi dentare-unele excptii, deplasările funcționale ale lucrărilor protetice fixe sunt egale sau mai mici față de cele ale dinților naturali,ceea ce asigura un grad sporit de confort față de protezele mobilizate, care prezintă deplasări funcționale importante;
– Prezintă sprijin parodontal și/ sau osos; astfel spus, protezele fixe nu exrcita presiuni asupra mucoasei care acoperă crestele edentate.
2.1.1 Punți dentare
Puntea dentară reprezintă o proteză fixă care restabilește integritatea morfologică și funcțională a arcadelor dentare în edentatii intercalate, reduse, întinse și multiple.Punțile dentare sunt proteze pluridentare, fixe, ce se fixează pe dintîi stâlpi prin cimentare.Ele se obțin prin metode și din materiale diferite.
Spre deosebire de dispozitivele mobile, ca protezele,care se pot scoate și curață zilnic, coroanele și punțile dentare sunt cimentate de dinți naturali sau artificiali existenți și pot fi scoase doar de către medicul specialist.
Puntea dentară tratează edentația (lipsa unuia sau a mai multor dinți). Breșele edentate, (fig.2.3) formate prin căderea dinților, creează o tendința de rotație sau de migrare a dinților rămași spre spațiul liber, rezultând o ocluzie anormală. Dezechilibrul cauzat de lipsa dinților poate evolua către afecțiuni gingivale și disfuncția articulatiei temporomandibulare.
Fig.2.3 Breșele edentate
Punțile dentare pot varia în funcție de modul în care acestea sunt fabricate și de realizarea ancorări la dinți adiacenți. Convențional, punțile dentare sunt realizate folosind metodă indirectă de restaurare.Cu toate acestea, punțile dentare pot fi fabricate direct în cavitatea bucală a pacientului cu materiale compozite.
Punțile dentare sunt lucrări cu aspect natural prin care sunt înlocuiți dinți lipsa. Fiind lucrări personalizate, punțile dentare se integrează perfect în dentiție, fiind o metodă excelență și foarte bine documentată de a restaura arcadele dentare și mușcătura.
Punțile pot fi realizate din combinații de metal, porțelan, zirconiu și alte materiale în funcție de necesități. O punte dentară este formată din coroane dentare care acoperă dinți stâlpi și din corpul de punte ce înlocuiește dintele/dinți lipsa. Coroanele sunt lucrări dentare asemănătoare cu dinți care funcționează că niște capace aplicate peste dinți. Coroanele pot fi individuale sau integrate în punți dentare. Dinți pe care se sprijină puntea dentară trebuie șlefuiți (piliți) astfel încât grosimea coroanei aplicate să nu determine modificări ale formei naturale. Pentru a primi o coroana nu este obligatorie depulparea dintelui (scos nervul). Fiind lucrări personalizate punțile dentare se integrează perfect în dentiție, fiind o metodă excelență și foarte bine documentată de a restaura arcadele dentare și mușcătura.
ELEMENTELE DE AGREGARE
Sunt microproteze prin care puntea dentară se fixează pe dinți stâlpi. Aceste proteze monodentare constituie mijlocul terapeutic protetic al leziunilor coronare și elementelor de agregare ale punților dentare. Pentru proteză mobilizabilă sunt utilizate că elemente favorizante în asigurarea ancorării și a sprijinului.
Microprotezele că elemente de agregare ale punților dentare sunt supuse unor forțe suplimentare, a celor preluate de la nivelul corpului de punte. Pentru a le putea suportă trebuie să fie cu rezistență și fixitate mărită.
Alegerea microprotezelor că elemente de agregare se realizează în funcție de următorii factori:
A. Topografia edentatiei;
B. Întinderea bresei edentate;
C. Caracteristicile mecanice ale protezelor;
D. Morfologia coronară și numărul dinților stâlpi;
E. Posibilitățile tehnico-materiale.
Avantajele tratamentului prin punți dentare:
Din punct de vedere masticator, comparativ cu protezele mobilizabile/mobile, restaurează această funcție în grad superior 90%, în funcție de condițiile locale, dinți stâlpi, starea crestei edentate, numărul dinților, raportul corpului de punte cu creastă edentată. Datorită prezenței morfologiei anatoforme și funcționale sunt superioare. Datorită sprijinului dento-parodontal are loc o transmitere fiziologică, dento-parodontală a forțelor în axul lung al dinților stâlpi la osul alveolar. Se restaurează segmente de arcadă edentate ce prezintă o morfologie ocluzală ce pot prelua o parte din forțele ocluzale. Punțile dentare asigura un confort prin fixare, aspect, volum – confort psihic și integrare rapidă în mediul social.
Din punct de vedere fonetic, modelarea corectă a corpului de punte (în regiunea frontală) plasarea corpului de punte în zona neutrală, modelarea fetelor orale cu crește, cingulum favorizează restaurarea timbrului vocii.
Dezavantajele tratamentului prin punți dentare:
Igiena la nivelul corpului de punte : pe fetele de contact cu mucoasa crestelor edentate retenționează alimente ; în zonele de trecere, orice corp am concepe se retenționează alimente+igienă precară, insuficientă duce la apariția halenei fetide . S-au conceput punți dentare speciale (demontabile) – igienice pentru a se realiza o curățire și o lustruire a acestor fete ce se corodează.
Estetic, punțile dentare au un element rigid-componentă metalică placată cu o componentă fizionomică; componentă metalică nu permite individualizarea dinților că formă, volum, culoare asemănătoare dinților naturali. Transpare metalul la o individualizare pronunțată; volumul este mai mare când se asociază cu treme și diasteme; se restaurează foarte dificil distemele, tremele. Rezultatul estetic nu totdeauna este cel ideal; în cele mai multe cazuri există un compromis între principiul biomecanic și cel biofunctional. Cu protezele mobile, rezultatul estetic este superior.
Realizarea punților dentare necesită condiții clinico-tehnice deosebite de dotare pentru obținerea unor rezultate foarte bune; în laboratoare modeste se pot realiza doar punți metalice, din gaudent, ștanțate.
2.1.2 Restaurările protetice
Restaurările protetice înlocuiesc dinții lipsă și sunt o soluție de restaurare dentară pe termen lung. O soluție alternativă pentru înlocuirea dinților lipsă este implantul dentar. Pierderea/lipsa unui dinte poate avea ca rezultat bascularea, înclinarea sau migrarea dinților vecini sau antagoniști către breșa creată. Din acest motiv amânarea tratamentului dentar duce la probleme mult mai importante la nivelul tuturor dinților. Pierderea mai multor dinți poate avea ca rezultat incapacitatea de a mesteca si de a vorbi corect. De asemenea pierderea unui dinte sau a mai multora poate determina prăbușirea ocluziei (mușcăturii) ceea ce poate determina stres în articulații, în mușchii faciali precum si o reducerea a dimensiunii fetei cu o alterare importantă a fizionomiei.
Tipuri de restaurari dentare
Coroane și punți dentare din diverse materiale;
Proteze mobile sau mobilizabile pe implanturi dentare;
Tratament de echilibrare ocluzală;
Incrustații din materiale nobile sau ceramice.
Restaurările fixe cu sprijin implantar, pe lângă lansarea unor noi soluții în protezarea edentatiei parțiale, au determinat și apariția unor posibilități noi de fixare la stâlpii artificiali, și anume prin înșurubare. Procedeele de înșurubare erau cunoscute și în protetică tradițională, dar nu la dimensiunea actuală din protetică implantologica, când suprastructurile pot fi oricând mobilizate de pe stâlpi, igienizate, modificate sau reoptimizate.
Fig.2.4 Restaurările fixe cu sprijin implantar
Este de remarcat, că acest gen de restaurări protetice a modificat și tehnologia amprentării în protetică fixă, iar agregările mixte au împrumutat din protetică mobilizabilă o serie de dispozitive de amortizare.
În protetică implantologica, implantele endo-osoase pe care se fixează stâlpii artificiali (bonturile dentare din protetică tradițională) sunt cunoscute sub numele de infrastructură, iar restaurările protetice propriu-zise, care se fixează la stâlpi, se numesc suprastructuri.
Implanturile se inserează în os în timpul unei intervenții chirurgicale, cu ajutorul unor freze speciale
• Intervenția chirurgicală se desfășoară sub anestezie tronculară periferică, astfel fiind îndepărtate stresul și disconfortul pacientului.
• Pentru a beneficia de restaurările pe implant, pacientul trebuie să prezinte o oferta osoasă suficientă acestei înserări.
Implanturile dentare se folosesc atunci când pacientul dorește o restaurare cât mai biofunctionala și mai bioconservativa, fără alte sacrificii osoase sau dentare. Se poate apela fie la o restaurare protetică fixă, adică la inserarea mai multor împlânte endo-osoase (10-12 împlante), fie la o restaurare protetică mobilă, de tipul unei proteze agregate pe împlânte (proteză ce se prinde prin niște sisteme speciale de împlânte). Implanturile endoosoase cele mai folosite sunt de tip șurub și sunt confecționate din titan (cel mai biocompatibil material). Ele se inserează în os în timpul unei intervenții chirurgicale cu ajutorul unor freze speciale. Lucrarea se desfășoară sub anestezie tronculară periferică, astfel fiind îndepărtate stresul și disconfortul pacientului. În funcție de necesitate, intervenția poate avea loc și cu anestezie generală, însă aceste situații sunt extrem de rare în chirurgia implantologica. După inserarea implanturilor în os, acestea se acoperă cu lamboul de mucoasa și se lasă în os cam o perioada de 4-6 luni, pentru bioosteointegrare. După această perioada, implantul se descoperă și se montează bontul protetic, adică partea coronară a implantului (ce se vede în gură). După montarea bontului protetic pot începe etapele protetice obișnuite de confecționare a coroanei de acoperire, adică a coroniței ce va acoperi și va restaura, cât mai estetic și funcțional, bontul.
Pentru a beneficia de restaurările pe implanturi, pacientul trebuie să prezinte o oferta osoasă suficientă acestei înserări. Acest lucru înseamnă să aibă suficient os în zona în care se va insera implantul. Cantitatea de os este apreciată de chirurgul implantolog pe baza unui examen clinic al pacientului și obligatoriu pe baza unei analize paraclinice de tipul unei ortopantomograme sau a unui computer tomograf. În cazul în care cantitatea de os este insuficientă, se poate realiza o adiție de os (biooss). Mai există situații în care zona împlântară este situată în vecinătatea unor formațiuni anatomice de tipul sinusului maxilar sau canalul mandibular. În cazul vecinătății cu sinusul maxilar se poate apela la o intervenție numită sinus lift. Înainte de orice tratament pacientul trebuie să fie avizat de posibilele riscuri și complicații ale intervenției, de costurile intervenției, precum și de faptul că restaurarea pe implanturi este o restaurare ce necesită o perioada mai lungă de realizare (4-6 luni bioosteointegrarea + 1 luna etapele protetice, în cazul sinus lifting-ului perioada se prelungește cu 8 luni). În cazul în care pacientul este de acord cu etapele și costurile intervenției, se va realiza un examen clinic al pacientului și, de asemenea, i se vor indică niște examene paraclinice: hemoleucogramă, coagulogramă, glicemie. Nu se vor realiza punți cu sprijin mixt, adică un stâlp să fie implant și celălalt să fie dinte natural, pentru că dintele natural are o altă reziliența decât implantul.
2.2 Tipuri de protezelor dentare
Proteză dentară totală
Acestea înlocuiesc toți dinți, superiori sau inferiori. Confortul depinde de mușchi, oase, limba și salivă. Pacienții vor începe să poarte proteze abia după vindecarea locurilor de extracție.(fig.2.5)
Fig.2.5 Proteză dentară totală
Protezele dentare moi
Reprezintă o alternativă flexibilă pentru protezele obișnuite dure, realizate din acril. Aceste proteze nu necesită adezivi și nici unele ajustări după formă maxilarului.
Sunt cunoscute după acest nume deoarece capuseala interioară este moale și sunt foarte asemenatoare cu protezele dentare normale.(fig.2.6)
Fig.2.6 Protezele dentare moi
Proteză dentară imediată
Proteză imediată este, așa cum sugerează și numele, o dantură falsă care poate fi purtată imediat după o extracție sau a unor deteriorări severe la nivelul danturii.Protezele imediate se aplică imediat, putînd necesită ajustări adiționale după finalizarea vindecării. Poate dura luni întregi până ce osul și țesuturile se vor stabiliza după extracții.
Protezele imediate se fac în baza unui model simplu strucurat al cavității bucale.Prezența la medical dentist este primul pas de a procura o proteză imediată,acesta are sarcina de a lua amprenta celor două arcade ale gurii și a reface muscatua cât mai fidelă a pacientului.
Cu toate că se fac mari eforturi pentru a creea o proteză imediată cât mai funcțională și mai rezistență, această nu poate fi comparată cu o proteză fixă dintr-un compozit rezistent.
Fig.2.7 Proteză dentară imediată
Proteza dentară maxilară (superioare)
Se pare că protezele superioare sunt mai ușor de suportat de către pacienți. Acestea sunt realizate din aceleași materiale, dar sunt realizate pentru a realiza doar înlocuirea dinților superiori.Proteza totala
pe maxilar este mai dificil de purtat,deoarece are tendința să cadă.
Supraproteza
Acestea sunt destinate pacienților care au pierdut dinți în întregime,sau toți de pe maxilar sau mandibulă.
Supraprotezarea constituie un tip convențional de proteză, asemănător protezelor totale. Diferența constă în faptul că nu toți dinți sunt extrași și că se folosesc unul sau mai mulți dinți pentru suport. Acest tip oferă o stabilitate superioară în timpul masticației. Supraprotezarea costă mai mult și, în general, necesită mai mult ședințe pentru prepararea dinților până la finalizarea întregii proceduri.Proteză complete este susținută direct de gingie, însă în cazurile în care se păstrează unul sau mai mulți dinți naturali, aceștia sunt scurtați și pot susține o proteză-acesta este și supranumit supraproteza.
Fig.2.8 Supraproteza
Proteză dentară parțială
Se realizează pentru a corectă lipsurile dentare atunci când lipsesc doar câțiva dinți. Atașamente metalice ancorează protezele de dintîi dumneavoastră naturali. Protezele parțiale mențin aliniamentul dinților, prevenind mișcarea dinților și mobilitatea acestora. Protezele parțiale pot preveni pierderea dinților că urmare a apariției cariilor sau a bolilor gingiei (parodontale).
Fig.2.9 Proteză dentară parțială
2.2.2 Proteze sprijinite pe implanturi
Un implant dentar este o rădăcina falsă, plasată în interiorul maxilarului. Această are rolul de a înlocui dintele lipsa și de a sprijini un viitor dinte fals. Implanturile sunt opțiuni pentru persoanele care nu mai au rădăcina, în urmă unei boli parodontale sau a unei alte probleme ce a dus la extracția dintelui.
Implantul dentar, având formă unui șurub, reprezintă rădăcina unui dinte artificial ce urmează a înlocui dintele lipsa sau care va fi folosit că stâlp într-o lucrare mai mare. Materialul din care este realizat este titanul, material 100% bio-compatibil.
Implanturile dentare sunt soluția așteptată de pacienții care nu mai au timp și răbdare cu protezele convenționale care alunecă într-un mod stânjenitor, trebuie lipite cu adeziv pentru proteză și îi împiedică să mănânce ce le place.
Stabilizarea danturii prin intermediul implanturilor dentare este o tehnică cu rezultate spectaculoase și din ce în ce mai răspândită.
Implanturile dentare au devenit deja o procedura rapidă. Operația în sine se face cu anestezie locală și durează în jur de o ora. Implanturile de titan, cu capătul superior (bontul) rotunjit, sunt introduse chirurgical în maxilar, urmând că osul să se vindece în jurul acestora. Implantul dentar este practic un mic șurub de titan care înlocuiește rădăcina dentară. Intervenția chirurgicală prespune inserarea implantului în osul maxilar superior sau inferior, operație complet nedureroasă.
Când se folosește un implant dentar:
– înlocuirea unui singur dinte: dacă lipsește numai un dinte, un implant și o coroana dentară sunt suficiente pentru a-l înlocui;
– înlocuirea mai multor dinți: dacă lipsesc mai mulți dinți, se pot atașa punți dentare sprijinite pe implant;
– înlocuirea tuturor dinților: dacă va lipsesc toți dintîi, o punte dentară sprijinită pe implant sau o proteză dentară fixă pot fi Soluția;
Iată o selecție cu situații în care implanturile dentare se folosesc cu cel mai mare succes :
Edentatia unidentara când dinți vecini bresei sunt sănătoși.
Lipsește un singur dinte iar tratamentul prin implant dentar este o varianta excelență. În caz contrar, este necesară șlefuirea celor 2 dinți sănătoși care mărginesc breșă în vederea confecționării unei punți dentare.
Edentațiile terminale cu lipsa dintelui stâlp posterior:
Aceste situații presupun absența mai multor dinți posteriori ( molari și premolari ) de o parte sau de ambele părți ale arcadei dentare.
Fig.3 Edentațiile terminale
Edentația totală
Dacă lipsesc toți dinți de pe arcadă, soluțiile pe implanturi sunt de departe cele mai bune din punct de vedere funcțional : fie că vorbim de lucrări fixe , fie de lucrări mobilizabile ( protezele pe implanturi ).
Unică alternativă ar fi proteză totală care are o stabilitate și o estetică net inferioară.
Fig.3.1
2.3 Estetica lucrarilor protetice
Lucrările dentare sunt printre cele mai răspandite manopere stomatologice. Atunci când există un spațiu edentat (lipsit de dinți), datorită cariilor netratate și soldate cu extracții dentare, traumatismelor sau a altor cauze genetice, acest spațiu trebuie completat din mai multe motive:
funcționale (datorită acestui spațiu masticația devine ineficientă, dinții vecini și antagonisți pot migra și dezechilibra ocluzia),
estetice (nu mai putem zâmbi, calitatea vieții noastre sociale fiind afectată),
fonetice (nu mai putem vorbi corect).
1.Coroanele de zirconiu
Zirconiul este un material deosebit de estetic, rezistent, biocompatibil. Spre deosebire de lucrarile clasice de ceramica, fiind un material foarte rezistent, poate fi folosit fara suport metalic si in zonele posterioare. Deoarece necesita o preparatie minima a dintelui, nu este iritant pulpar si are o biocompatibilitate crescuta. Este un material total bioinert. Poate fi folosit atat pentru realizarea unei singure coroane cat si pentru realizarea unei punti dentare, tot datorita rezistentei crescute. Se foloseste pentru lucrari deosebit de estetice atat in zonele anterioare cat si posterioare.
Fig.3.2 Coroana de zinconiu
2.Albirea dinitilor
Albirea dintilor reprezinta o solutie conservatoare pentru rezolvarea discromiilor dentare (coloratii) usoare si moderate aparute pe dintii vitali si devitali. Albirea dintilor vitali consta in aplicarea produselor de albire pe suprafata smaltului dentar fara a afecta coloratia dentinei. Albirea dintilor devitali (fara pulpa) se face prin aplicarea produselor de albire in camera pulpara.
Efectele albirii dureaza aproximativ 3 ani, dar variaza in functie de persoana.Efectul se va pastra mai putin daca sunteti fumator, daca mancati sau beti produse care pot pata dintii.Tratamente de albire profesionala incluzand: detartraj, periaj, tratament gingival si kit de albire cu rezultate spectaculoase
Fig.3.3
3.Snap on Smile
Pacienții care doresc o soluție de restaurare și cosmetică stomatologică ne-invazivă, reversibilă si la un preț accesibil sunt candidați excelenți pentru Snap-On Smile. Este o soluție ușoară rapidă și la prețuri accesibile pentru pacienții care doresc să se simtă mai bine, să arate mai bine, și funcțional mai bine.
Fig.3.4
Pacienții care utilizează Snap-On Smile au raportat imediat o creștere în încrederea și aprecierea de sine. Cel mai mult pacienți sunt impresionați de aspectul și senzația naturală date de Snap-On Smile și sunt recunoscători pentru investiția făcuta – aproximativ 21 de zile de asteptare – pentru a realiza o așa schimbare de viață.
Fig.3.5
Snap-On-Smile se foloseste pentru:cresterea dimensiunii verticale, restaurarea temporara pe implant (Snap-On-Smile este restaurarea temporară perfectă pentru pacienții ce urmează un tratament de inserare de implanturi), aplicatie cosmetica partiala si detasabila, imbunatatirea cosmeticii zambetului, edentatii partiale (dinti lipsa), Snap-On Smile poate fi folosit în locul protezei parțiale. Asemenea protezei parțiale Snap-On Smile este detașabil, dar diferit de ea, pacienți își pot transforma zâmbetul cu menținerea dinților existenți din cauză că aplicația se aplică peste dinții naturali. Retenția este completă pe dinți naturali, în așa fel încât aplicația nu împinge marginea gingivală și nu are acoperire palatală (cerul gurii), ceace face aspectul și senzația foarte naturală.
Un alt avantaj al Snap-On Smile este că nu lasă la vedere dinți existenți ca și în cazul protezei parțiale la care dinți existenți ramân neschimbați. Împreună pacientul și medicul dentist pot alege forma și culoare aplicației în așa fel incât se oferă pacientului un zâmbet dorit.
Capitolul 3 Materiale si tehnologii utilizate in protetica
3.1 Materiale utilizate la realizarea potezelor dentare
Tipurile uzuale de aliaje dentare nobile conțin că elemente de baza aur, argint, paladiu, platină. Materialele metalice de uz stomatologic pe baza de metale nobile și seminobile care se utilizează în prezent pe piață mondială și românească conțin procente însemnate de elemente nenobile (Cu, Sn, Zn, Mg, Al, Si, Be, Cr, W, Mo), elemente care afectează în mare măsură biocompatibilitatea acestora.
Cercetările efectuate pentru elaborarea unor aliaje cu înalta rezistență, utilizate la coroane parțiale, punți turnate subțiri, coroane totale și suporți, precum și a unor aliaje cu foarte înalta rezistență, utilizate la suporți, bare, agrafe și lucrări de restaurări parțiale au condus la adoptarea unor variante de compoziții chimice pe baza de AuAgPdTi și AgPdAuTi .
Compozițiile celor două aliaje cercetate conțin numai elemente nobile (Au, Ag, Pd) și Ti, element ce înlocuiește metalele nenobile din aliajele comerciale, eliminând orice posibilitate de apariție a produșilor toxici de coroziune în zona de contact a materialului cu țesuturile umane. Titanul este cunoscut că metal cu biocompatibilitate ridicată, fiind utilizat în medicină la execuția implantelor în stomatologie, ortopedie, chirurgia coloanei, etc.
La stabilirea variantelor de experimentare s-au avut în vedere diagramele de echilibru dintre elementele componente ale aliajelor diagrame ce oferă informații despre solubilitatea metalelor, fazele care apar la aliere și temperaturile de topire sau solidificare ale acestora. Studiul diagramelor de echilibru scoate în evidență faptul că aurul se aliază ușor cu argintul și paladiul, fiind elemente cu solubilitate nelimitată, dar și cu proprietăți fizice apropiate.
Elementul care crează probleme la elaborarea aliajului este titanul, element cu cea mai mare temperatura de topire, dar și cu densitate foarte mică în comparație cu celelalte elemente de aliere. Alegerea variantelor de experimentare a fost determinată de comportarea titanului la alierea cu aurul, argintul și paladiul.
Aliaj pentru lucrări metalo-ceramice
Aliaj metale nepretioase pentru lucrări metalo-ceramice fără Be:
Compoziție: 67,0% Nichel ;
21,0% Crom ;
8,5% Molibden;
Avantaje:
-metalul se fluidifică foarte bine prin topire cu flacăra (1371ºC) ;
-poate fi topită o cantitate mai mare de aliaj fără riscul de fierbere prin supraîncălzire.
-având duritate specifică de numai 190Vickers se prelucrează cu ușurință, evitînd uzură frezelor, discurilor și micromotorului.
-la confecționarea machetei din ceară se recomandă utilizarea cerii calibrate cu profil între 0,35 – 0,40 mm, procedura importantă pentru a asigura fluiditatea metalului;
-în cazul în care sunt folosite cape de plastic, plasticul trebuie să ardă complet fără să rezulte
reziduri care ar putea afecta calitatea metalului.
DISCOVERY – aliaj pentru lucrări metalo-ceramice
Aliaj metale nepretioase pentru lucrări metalo ceramice fără Ni și Be:
Compoziție: 59,5% Cobalt ;
31,5% Crom ;
5,0% Molibden;
Avantaje:
-metalul se fluidifică foarte bine prin topire cu flacăra (1371ºC) ;
-poate fi topită o cantitate mai mare de aliaj fără riscul de fierbere prin supraîncălzire.
-la confecționarea machetei din ceară se recomandă utilizarea cerii calibrate cu profil între 0,35 – 0,40 mm, procedura importantă pentru a asigura fluiditatea metalului;
-având duritate de 300 Vickers conferă o rezistență mărită pentru cazurile în care spațiile edentate sunt mari;
– în cazul în care sunt folosite cape de plastic, plasticul trebuie să ardă complet fără să rezulte reziduri care ar putea afecta calitatea metalului;
-prezintă un luciu deosebit după lustruire;
-se adaptează foarte bine pe dinți stâlpi.
TRILIUM – aliaj pentru lucrări scheletate
Aliaj metale neprețioase pentru punți sheletate:
Compoziție: 64,0% Cobalt ;
28,0% Crom ;
6,0% Molibden;
Avantaje:
-la confecționarea machetei din ceară se recomandă utilizarea cerii calibrate cu profil între 0,40 – 0,60 mm, procedura importantă pentru a asigura fluiditatea metalului.
-având duritate de 395 Vickers conferă rezistență mărită și totodată elasticitate, elemente foarte importante pentru acest tip de lucrări.
-prezintă un luciu deosebit după lustruire.
-metalul redă fidel detaliile realizate în macheta de ceară și se adaptează foarte bine pe elementele de ancorare.
3.2 Materiale termoplastice
Primele materiale plastice au fost produse din transformarea materialelor naturale. În anul 1859 au apărut fibrele vulcanizate, în 1869 a apărut celuloidul și în 1897 galitul. Primul material sintetic apărut (1908) a fost rășină fenolformaldehidica numită bachelită. Există numeroase procedee de fabricare a materialelor plastice. O găleată, o sticlă, o cască de motociclist, o planșă de windsurfing sunt toate fabricate din diferite tipuri de plastic. Pentru fiecare obiect, trebuie ales materialul plastic care are calitățile cele mai potrivite: suplețe, rigidate, rezistență la șoc, elasticitate, transparență, greutate mică. O moleculă de baza pentru fabricarea tuturor tipurilor de plastic În schimb cele termorigide se întăresc la căldură. Astfel, ele sunt mulate la rece pe formele dorite apoi sunt încălzite pentru a se întări. Sau pot fi lăsate să se întărească după ce li se adaugă un produs special. Plasticele termorigide se folosesc la fabricarea obiectelor prelucrate manual sau a celor care necesită o fabricație îngrijită. Așa se fabrică ambarcațiunile, piesele de caroserie, barele de protecție etc. În industrie se utilizează două procedee de tragere în formă a obiectelor din plastic.
Materialele termoplatice sunt materiale plastice care prin creșterea temperaturii se înmoaie și prin răcire se rigidizează, procesul fiind reversibil teoretic de un număr nelimitat de ori(fig.3.2).Practic însă, fiecare prelucrare duce la o diminuare cu aproximativ5% caracteristicilor mecanice, însoțită de o creștere a indecelui decurgere.Această se datorează ruperii lanțurilor macromoleculare la reprelucrarea cu consecință scăderii gradului de polimerizare.Astfel după mai multe procesări, piesele nu vor mai satisface cerințele utilizatorului de produs.
Sunt materiale rigide reversibile,care,la 50-70°C suferă fenomenul de plastifiere fără a-și modifică structura chimică.
Că și în cazul materialelor prezentate anterior ,compoziția maselor termoplastice diferă în funcție de producător.
Compoziție(dupǎ Craig):
-rășini(colofoniu),
-rășini de Copal,
-ceară de Carnauba,
-acid stearic,
-talc,
-coloranți.
Avantaje:
-posibilitatea refacerii amprentei
-preț de cost redus,
-bună stabilitate dimensională.
Dezavantaje:
-trecerea amprentei de la temperatura cavității orale la temperatura camerei provoacă contracția materialului de amprenta,
-nu permit amprentarea exactă a suprafeței mucoasei orale.
Indicații de utilizare:
-sub formă de portamprenta sau supraamprenta la proteză fixă;
-material de amprentare în portamprenta sub formă de inel,pentru realizarea de microproteze;
-corecții marginale ale portamprentei individuale ale protezei totale.
Produsele comerciale se prezintă sub formă de plăcute,batoane,care pot fii roșii,verzi sau gri și cilindri.
Fig.3.2 Material de amprenta termoplastic sub formă de plăci(Stents)
Materiale bucoplastice
Sunt materiale semirigide care la introducerea în cavitatea orală se plastifiază și sunt compuse din:
-parafină și rășină
-ceresină,
-spermaceți,
-coloranți,
-umpluturi.
Aceste produse sunt comercializate în vase metalice cu mâner,care se pot încălzi la flacără ,ceea ce permite plastificarea materialului și introducerea lui în portamprentă.
Avantaje:
-permit amprentarea exactă a detaliilor câmpului protetic,fără deformarea mucoasei;
-posibilitatea refacerii amprentei,prin reintroducerea ei în cavitatea orală și corectarea prin pensulare ;
-nu suferă modificări dimensionale.
3.3 Aliaje nobile si nenobile
Pentru realizarea unor coroane mixte sau a unor corpuri de punte mixte metalo-ceramice se pot utiliza atât aliaje nobile (cu conținut crescut sau redus de aur) cât și aliaje nenobile.
Aliajele nobile conțin o serie de componente de baza: aur, platină, paladium, etc. Lor li se adaugă alte elemente (staniu, fier, iridium,galiu, crom) care asigura formarea stratului de oxizi necesar legării ceramicii.
Aliajele nobile au un preț de cost foarte ridicat. De aceea prin anii 1974 – 1975 au fost lansate primele aliaje fără conținut de aur pe baza de paladium – argint, ulterior pe baza de paladium – cupru și paladiu – cobalt.
Pentru realizarea corpurilor de punte mixte metalo-ceramice sau a unor coroane mixte se pot folosi atât aliaje nenobile cât și aliaje nobile. Aliajele nobile conțin componente de baza: aur, paladium, platină, etc dar și alte elemente care asigura formarea stratului de oxizi necesar legăturii ceramicii.
Proprietățile aliajelor:
Aliajele utilizate în aparatele gnatoprotetice metalo-ceramice trebuie să aibă următoarele proprietăți:
• Rezistență la temperaturi înalte (să nu se deformeze la temperaturile de ardere a maselor ceramice).
• Interval de topire ridicat: să fie cu 150-200 °C mai ridicat decât temperatura de ardere a maselor ceramice, intervalul de topire să se situeze sub 13000C pentru o prelucrare facilă, pentru masele ceramice dure se utilizează aliaje cu interval de topire cuprins între 1550 și 1600°C.
• Variații volumetrice bine determinate: dilatarea termică, respectiv contracția la răcire trebuie să fie 1,6% pentru a fi compensată de către masele de ambalat. Dacă această valoare nu este atinsă, pot surveni inexactități ce duc la inadaptarea pe bontul protetic, acumularea de tensiuni internecu apariția fisurilor sau chiar a desprinderii masei ceramice.
• Coeficientul de dilatare termică să fie aproximativ egal cu cel al maselor ceramice: ideal ar fi că acesta să fie chiar mai mare, în intervalul de transformări ale acestora (500-600°C) pentru a împiedică apariția forțelor de forfecare sau tangențiale.
• Posibilități de călire: la aliajele ce pot fi călite, incandescentă urmată de o răcire bruscă duce la creșterea rezistentie spre deosebire de aliajele obișnuite ce își pierd duritatea după aducerea în faza de incandescentă.aliajele se durifică cu fiecare ardere a maselor ceramice.
• Modul de elasticitate crescut: acesta trebuie să fie apropiat de cel al maselor ceramice pentru a nu se deforma.
• Prag ridicat de deformare plastică: după călire rezistență la tracțiune trebuie să fie 620N/mm, valoare necesară pentru a împiedică deformarea plastică a scheletului metalic în timpul masticatiei ce ar duce la fisurarea și desprinderea masei ceramice.
• Rezistență la coroziune: este mai bună la aliajele cu conținut crescut de aur-platină, dar acestea au o duritate mai mică. Aliajele ce conțin beriliu sunt puțin indicate datorită toxicitătii, iar cele nenobile cu Ni-Cr-Co-Mo.
• Adeziune bună la masele ceramice: legătură aliaj-ceramică trebuie să reziste la forțe de forfecare de cel puțin 28 N/mm. În acest sens acționează trei mecanisme: microretentiile mecanice, legăturile ionice dintre oxizii de la suprafață aliajului și cei din masă ceramică și forțele Van der Walls.
• Granulația fină a componentelor aliajului: această permite obținerea unui amestec cu omogenitate crescută, stabilitate și duritate bună.
Aliajele de baza au durități și module de elasticitate mai mari și densități mai mici. Aliajele nobile au temperaturi de topire mai mici și densități inferioare, ele fiind mai ușor de turnat și finisat.
Deosebiri între aliajele pentru coroana metalo-acrilică și cea metalo-ceramică
a.) aliajul metalic pentru metalo-ceramică trebuie elaborat astfel încât coeficientul termic de expansiune să fie puțin mai mare decât al învelișului de porțelan pentru a mentinesub tensiune fixarea ceramicii pe capă metalică.
b.) Aliajul metalic pentru metalo-ceramică trebuie să fie capabil să producă oxizi pe suprafață să pentru a realiza legături chimice cu ceramică. Componentele nobile nu oxidează, de aceea aliajele nobile necesită adaos de metale comune:Cu, Zn, pentru a produce oxizi.
c.) Aliajul nu trebuie să se distorsioneze la temperatura de ardere a ceramicii, această proprietate de a nu avea schimbări dimensionale la temperaturi ridicate se numește “rezistență la temperatura” sau “rezistență la prăbușire”.
d.) Aliajul metalic trebuie să aibă interval de topire înalt, pentru că sinteriză ceramică în faza matură (de glazurare) să se facă fără distorsiuni.
e.) Aliajul pentru metalo-ceramică trebuie să fie biocompatibil, să primeze riscul pentru pecient înaintea ușurinței la prelucrare.
f.) Orice aliaj dificil de turnat, prelucrat, lustruit nu este preferat de technician indiferent de celelalte proprietăți.
Clasificarea aliajelor pentru metalo-ceramică
În 1986 Naylor clasifică aliajele pentru metalo-ceramică în două grupe mari:
– aliaje nobile: Au-Pt-Pd Au-Pd-Ag ce sunt: cu conținut mare de Ag cu conținut scăzut de Ag
Au-Pd Pd-Ag cu conținut mare de Pd
– Cobalt
-Cupru
-Ag-Au
– aliaje de baza: Ni-Cr : cu berilium fără berilium Co-Cr
Tipuri de aliaje nobile pentru metalo-ceramică
Sistemul Au-Pd-Ag
Aceste aliaje au apărut pentru a suplini defectele sispemului Au-Pt-Pd, adică rezistență scăzută la îndoire, duritate scăzută și preț ridicat. În cadrul acestui sistem există două grupe, cu conținut înalt și cu conținut scăzut de argint. Grupele seamănă cu sistemul Au-Pt-Pd.
Avantajele:
– mai ieftin decât aliajul Au-Pt-Pd;
– grad înalt de “nobilitate” ;
– rezistență crescută la îndoire;
Dezavantaje:
– cost ridicat ;
– coeficient de dilatare temrica crescut;
– posibilitatea modificării culorii masei ceramice datorită conținutului crescut de Ag;
Sistemul Au-Pt-Pd -Este puțin folosit deoarece este scump.
Avantajele:
– legături excelente cu ceramică;
– turnare excelență ;
– nivel înalt de“nobilitate”;
– ușor de prelucrat și lustruit ;
– rezistență mare la mătuire și coroziune;
– biocompatibilitate bună;
– burnisabile;
– unle aliaje sunt galbene;
Dezavantajele:
– preț mare ;
– duritate mică;
– rezistență scăzută la îndoire;
– greutate specifică mică;
Sistemul Au-Pd
Acest aliaj spre deosebire de cele de mai sus a rezolvat problemele modificării de culoare ale porțelanului și coeficientul mare de dilatare termică.
Avantaje:
– legături metalo-ceramice puternice;
– turnare excelență;
– duritate scăzută;
– rezistență la coroziune și măturare;
– densitate scăzută;
– rezistență la deformare;
Dezavantaje:
– cost ridicat;
– nu sunt compatibile termic cu expansiunea maselor ceramice;
Sistemul Pd-Ag
A fost primul sistem fără aur introdus, are două sisteme cu Pd 55-60% și cu Pd 50-55%.
Avantaje:
– turnare bună;
– cost mic;
– burnisabile;
– duritate mică;
– legături chimice cu ceramică;
– rezistență bună la îndoire;
– rezistență bună la mătuire și coroziune;
– nivel nobil mediu;
– favorabil în punți întinse;
Dezavantaje:
– la turnare pot apărea probleme;
– Pd și ag absorb gaze;
– discolorari la unele mase ceramice;
– pot formă oxizi și intern;
– necesită periodic curățarea cuptorului de porțelan;
– nu se toarnă în creuzete de carbon;
– au coeficient mare de expansiune termică;
– se recomandă mase de ambalat fosfatice fără carbon;
Sistemul cu conținut crescut de Paladium
Grupa Pd-Cu
Avantaje:
– cost mic ;
– bună topire și turnare;
– densitate mică;
– compatibilitate cu majoritatea tipurilor de ceramică;
– rezistență la coroziune și măturare;
Dezavantaje:
– pot produce discolorari la unele ceramici;
– produce un strat gros de oxid negru;
– predispoziție la absorbția de gaze;
– nu se toarnă în creuzete de grafit;
– nu se utilizează în punți întinse;
– se lustruiesc greu;
– duritate mare;
– nu sunt larg experimentate;
Grupa Pd-Co
Avantaje:
– cost mic;
– densitate mică;
– se topește și se toarnă;
– bună rezistență la deformare;
– lustruire bună;
Dezavantaje:
– predispoziție la absorbția de gaze;
– produce un strat gros de oxid negru;
– straul de oxid poate produce o albăstreală a porțelanului ;
– nu sunt larg experimentate.
Grupa Pd-Ag-Au
Avantaje:
– preț mic;
– rezistență mare la deformare;
– strat de oxizi ușor colorați;
– densitate mică;
Dezavantaje:
– nu există experiență pe termen lung;
– nu se toarnă în creuzete de grafit;
– predispoziție la absorbția de gaze ;
DEOSEBIRI ÎNTRE ALIAJELE PENTRU COROANA METALO-CERAMICĂ ȘI COAROANA METALO-ACRILICĂ
Există șase deosebiri între aliajele pentru tehnică metalo-ceramică și tehnică metalo-acrilică.
1. Un aliaj pentru metalo-ceramică trebuie să fie capabil să producă oxizi pe suprafață să pentru a putea realiza legături chimice cu ceramică dentară. Aliajele de baza care sunt formate din metale comune au trebuință naturală de a formă oxizi când se ridică temperatura la cea de fuziune a ceramicii.
Pe de altă parte, aliajele nobile se prezintă complet diferit, mai ales cele cu conținut mare de Au. Componentele nobile nu oxidează, de aceea este nevoie de procente mici de metale comune: Cu, Zn, pentru a se putea produce oxizi.
2. Un aliaj metalic pentru metalo-ceramică va fi astfel elaborat încât coeficentul sau termic de expansiune să fie puțin mai mare decât al învelișului de porțelan pentru a menține sub tensiune fixarea ceramicii pe capă metalică. Cu toată legătură chimică puternică între ceramică și oxizii aliajului metalic poate apărea fractură învelișului ceramic dacă aliajul și ceramică nu sunt compatibile termic.
3. Aliajul metalic trebuie să aibă interval de topire mult mai înalt decât cel pentru aliajul ars pe el. Această diferența de temperatura este necesară pentru că sinterizarea ceramicii în faza matură (de glazurare) să se facă fără distorsiuni sau chiar topirea aliajului de suport.
4. Aliajul nu trebuie să se distorsioneze la temperatura de ardere a porțelanului. Proprietatea de a nu avea schimbări dimensionale la temperaturi înalte se mai numește „rezistență la temperatura” sau „rezistență la prăbușire”.
5. Orice aliaj care este dificil de topit, turnat, prelucrat și lustruit nu este preferat de tehnician chiar dacă celelalte proprietăți sunt foarte bune (legături chimice puternice…).
6. Un aliaj pentru metalo-ceramică trebuie să fie biocompatibil. Ușurință prelucrării de către medic și tehnician, prețul de cost accesibil nu trebuie să predomine asupra riscului pentru sănătatea pacientului.
3.4 Biomaterialele ortodontice
Biomaterialele se ocupă cu studiul caracteristicilor fizice , chimice și a proprietăților biologice ce exprimă configurarea biomaterialelor din care recurg indicațiile sau contraindicațiile utilizării lor în practică. Cunoașterea lor este necesară pentru a ști modalitatea de manipulare în scopul păstrării caracteristicilor.
Importantă biomaterialelor a crescut și datorită inovațiilor aduse în multe ramuri ale medicinei.
Biomaterialele guvernează relațiile dintre compoziție structura și proprietăți este fundamentală pentru înțelegerea biomaterialelor ortodontice . Deoarece o arie largă de materiale metalice, ceramice și polimerice sunt folosite, iar noi materiale sunt introduse continuu în practică, este esențial că bazele științifice ale selecției și folosirii adecvate a materialelor să fie foarte bine înțelese.
În funcție de compoziția lor chimică biomaterialele ortodontice sunt împărțite în următoarele categorii: biomateriale metalice, biomateriale ceramice și biomateriale polimerice.
Biomaterialele metalice
Din această categorie fac parte arcurile ortodontice, bracketsi metalici, resorturile și implantele ortodontice.
Biomaterialele metalice sunt confecționate din aliaje care au o compoziție complexă, în același material putând să găsim mai mult de o structura.
Fig.3.3 Bracketsi metalici
Aliajele din oțel sunt utilizate încă din anii 1950. Familia oțelurilor inoxidabile care conțin mai mult de 12% crom și-au câștigat renumele în producerea dispozitivelor ortodontice și a instrumentelor datorită rezistenței remarcabile, prețului acceptabil și rezistenței chimice . Conținutul crescut în crom este necesar pentru a asigura impenetrabilitatea iar oxizii de crom rezistenți la coroziune dau caracterul inoxidabil dar favorizează structura ductilă. Deși nu este biocompatibil ne ajută la stabilizarea la temperaturi mai scăzute a austenitei, o structura fcc monofazică și rezistență la coroziune. Alte elemente care stabilizează această structura dorită sunt magneziul și azotul. În schimb molibdenul s-a demonstrat că determina mărirea de asemenea a rezistenței la coroziune.
Aliajele din oțel utilizate în ortodontie sunt tip „18-8” austenitice conținând aproximativ 18% crom și 8% nichel. Cromul din aliajele de oțel inoxidabil un formează un strat aderent subțire de 7
oxizi de pasivare care conferă o rezistență la coroziune blocând penetrarea oxigenului în straturile subiacente de aliaj. Atomii de carbon, crom și nichel sunt încorporați într-o soluție solidă formată din atomi de fier. Din moment ce atomii de nichel nu sunt legați pentru a formă legături interatomice strânse, posibilitatea eliberării în vivo de atomi de nichel este crescută, acest fapt putând avea implicații în ceea ce privește biocompatibilitatea.
Aliajul de beta-titanuim a fost conceput de Burstone și Goldberg care au remarcat potențialul acestuia de a genera forțe mai mici comparativ cu aliajele de oțel inoxidabil și cobalt-crom-nichel. Utilizate larg pentru implanturi, aliajele de titan au o rezistență la coroziune crescută, sunt bine tolerate de organismul uman, și aproape la fel de rezistente dar nu de solide că oțelul inoxidabil. Pentru a compensa această deficiență dispozitivele din titan pur (99-99,5%) trebuie să aibă dimensiuni mai mari.
Aliajul Ni-Ti a ridicat semne de întrebare în ceea ce privește biocompatibilitatea datorită nivelului crescut de nichel.Au existat însă studii alarmante referitoare la potențialul de coroziune al aliajului AISI tip 316L folosit în producerea bracketsilor metalici. Aliajul conține 16-18% Cr, 10-14% Ni, 2-3 % Mo și maximul 0,03%C, specificația L referindu-se la conținutul redus în carbon al aliajului. Deși acest tip de aliaj s-a comportat bine pe parcursul studiilor clinice s-a observat însă un nivel al coroziunii identificată prin discolorarea stratului de adeziv subiacent.
Biomaterialele polimerice
După cum indică numele lor polimerii sunt formați din numeroase (poli) unități (meri). Aproape toate materialele plastice și elastomerii folosiți astăzi sunt ranforsați cu substanțe solide anorganice.
Scopul producătorilor de biomateriale polimerice constă în asigurarea de performanță, stabilitate și durabilitate implanturilor realizate, deziderat ce poate fi atins, în primul rând, prin selectarea cu atenție a materialului polimeric cu proprietăți optime. Caracteristică inovatoare și concurențială a pieței de biomateriale polimerice a generat o dinamică specifică de producere a acestora, deoarece fiecare polimer ales trebuie să prezinte avantaje și caracteristici specifice pentru a fi cât mai util unei aplicații medicale specifice. Că și în cazul metalelor care pot fi găsite aproape exclusiv în combinații, polimerii puri sunt rar folosiți. Materialele plastice sunt în general realizate din copolimeri sintetici ai câtorva polimeri de baza sau că amestecuri în care sunt combinați câțiva polimeri sinterizați separați deja. Din
aceasta categorie de biomateriale fac parte bracketsi din materiale plastice, modulele și catenele elastice și adezivii ortodontici.
Primii bracketsi din materiale plastice au fost inițial realizați din rășini acrilice apoi din policarbonati, acceptabilitatea lor de către ortodonti că alternativă la cei metalici a fost de scurtă durata.
Modulele elastice introduse în urmă cu patru decenii au dobândit o acceptabilitate aproape universală printre ortodonti. În ciuda marii lor popularități și există preocupări referitoare la scăderea forțelor pe care le exprimă motiv pentru care în ultimul deceniu a crescut interesul pentru bracketsii autoligaturanti. De asemenea s-au depus eforturi pentru minimizarea capacității acumulării de placă al acestor materiale.
Tot din această categorie fac parte și adezivii ortodontici.
În prezent se utilizează următoarele sisteme adezive, împărțite pe baza mecanismelor de polimerizare în următoarele grupe :cu priză chimică: monocomponent sau bicomponent, fotopolimerizabile, cu priză duală (cu priză chimică și fotopolimerizabile), termopolimerizabile .
Biomateriale ceramice
De mai mult timp există o nouă tendința în evoluția materialelor ceramice ce poate conduce, la îmbunătățirea duratei și calității vieții, prin utilizarea acestor materiale, la repararea sau la reconstrucția unor părți din organismul uman.Ceramicile utilizate în acest scop au fost denumitebioceramici.Sunt prezente în ortodontie sub formă brackestilor ceramici. Aceștia sunt produși din oxid de aluminiu de înalta puritate(alumină), fiind disponibili atât în formă policristalină cât și în formă monocristalina(saphire).
Brackestii din alumină policristalină sunt produși prin combinarea unui liant corespunzător cu particulele de oxid de aluminiu astfel încât amestecul să poată fii turnat în formă de bracket. Acest amestec este supus unui tratament termic la 1800°C pentru topirea liantului și sinterizarea materialului. Ulterior cu ajutorul dispozitivilor de secționare slotul este definitivat. Consecutiv bracketul este din nou supus unui tratament termic pentru a elimina tensiunile apărute în timpul realizării slotului și pentru a înlătura eventualele imperfecțiuni de suprafață.
Cap. 4.Tehnici moderne aplicate in protetică
4.1 Tehnici moderne
Computerul este, la ora actuală, bine implantat în stomatologie. Multe domenii și procedee tradiționale au corespondență în stomatologia computerizată.Tehnologia modernă a protezelor dentare, a modelelor se materializează la ora actuală în următoarele aplicații:
• Scanarea modelelor obținute în urmă unei amprente convenționale;
• Obținerea unui model virtual prin intermediul unei amprente opto-electronice.
Primele încercări de „computerizare' a modelului au fost legate de diverse programe care încercau să reproducă situația din cavitatea bucală cu ajutorul unor scheme/grile (ce fumizau informații despre dinți: prezența sau lipsa lor de pe arcadă, îndemni sau cu procese carioase, resturi radiculare etc.) care, ulterior au fost completate de posibilitatea de preluare și stocare a diverse imagini din cavitatea bucală (inițial aceste imagini erau fotografii scanate și introduse în computer, pentru că ulterior să se utilizeze pe scară tot mai largă dispozitivele gen camere intraorale).
Primele scheme/grile au fost simple și urmăreau redarea prin simboluri a dentatiei pacientului. Ulterior, programele îmbunătățite pun la dispoziția utilizatorului scheme bidimensionale ale fiecărui dinte (ultimele programe de acest gen fiind dotate cu reprezentări tridimensionale) pe care se pot reprezenta, conform unei legende, caracteristicile dentare ale dinților pacientului. Cu cât computerul/programul este mai performant, cu atât paleta de forme și culori este mai extinsă.
Imaginile stocate se pot obține fie prin realizarea de fotografii intraorale (procedeu destul de anevoios, care necesită o dotare specială a aparatului de fotografiat) și care ulterior sunt scanate și introduse în fișierele pacientului sau se pot utiliza camere intraorale de filmat cu sau fără legătură fizică la computerul de baza. Acestea permit atât realizarea de instantanee ale diverselor zone din cavitatea bucală, cât și posibilități de mărire (zoom) sau filmare a mișcărilor mandibulare cercetate de stomatolog.
Ultimele tipuri de astfel de dispozitive pot avea încorporat un dispozitiv electronic de detectare a culorii dentare, procedeu dificil de realizat cu „ochiul', de multe ori subiectiv al stomatologului (fără a mai aminti de influențele legate de culorile corpurilor din jur, oboseală, stres etc).
„Realitatea virtuală' poate îmbunătăți decisiv calitatea diagnosticului funcțional și al ocluziei, cu condiția că ea să însemne nu numai simulare în sensul de imitare, ci și reprezentarea computerizată a unor valori și mărimi reale. Se deschid perspective care nu pot fi obținute cu instrumente mecanice convenționale. De asemenea, diagnosticul ocluziei în articulatorul convențional presupune probleme de natură practică și tehnică (de exemplu poziționarea exactă a amprentelor care înregistrează ocluzia (a cheilor de ocluzie pe model). Aceste probleme limitează uneori reprezentarea și interpretarea unor contacte dinamice de ocluzie. Pentru dezvoltarea „articulatoarelor virtuale' se impune, deci, să reducem la minim aceste neajunsuri pentru a ne apropia cât mai mult de statusul clinic. În viitor, se va pune nu problema transpunerii și copierii tehnice a articulatorului mecanic pe monitor, ci aceea de a-l înlocui pe acesta din urmă cu unul virtual, care nu e supus limitărilor sistemelor mecanice. Soluția prezentată presupune scanarea tridimensională a înregistrării ocluziei, care să fie completată cu imaginea modelului.
4.2 Scanarea clasică
Amprentarea sau scanarea clasică se realizează în cabinet după ce la nivelul coroanelor s-au preparat încrustațiile.Amprentarea reprezintă reproducerea cu mare fidelitate a elementelor câmpului protetic; realizându-se cu metode și materiale speciale.
Amprenta este o reproducere m negativ a unui relief. De obicei, în amprentarea clasică un material m stare plastică se aplică, acoperind câmpul protetic așteptându-se să se întărească. După întărire se îndepărtează și este folosit pentru confecționarea replicii pozitive, care devine modelul de lucru, pe care tehnicianul dentar va macheta viitoarea proteză. Modelele se obțin prin diferite procedee: turnare de materiale în amprenta (gipsuri, materiale compozite, mase ceramice), îndesare de cimenturi sau amalgame și depunere de metale (galvanizare, pulverizare). Executarea unei amprente ridică de la început câteva condiții demne de ramarcat:
• câmpul protetic care se amprentează trebuie să aibă o consistentă cât mai fermă, pentru a putea produce modificări materialelor de amprentare;
• pentru că înregistrarea să aibă loc, obiectul de amprentat nu trebuie să-și schimbe formă m cursul amprentării;
• materialul de amprenta trebuie să fie plastic în cursul operațiunii, adică să-și modifice formă sub acțiunea obiectului și să nu mai revină la formă inițială după îndepărtarea de pe obiectul de amprentat;
• materialul de amprenta trebuie să-și păstreze formă înregistrată, faptul realizându-se prin creșterea consistenței acestuia, până la valori care să nu mai permită modificarea formei sale sub acțiunea factorilor mecanici extemi. Acest proces – de natură exclusiv chimică – poartă numele de priză – și are o durata variabilă, de la material la material.
Metode de amprentare
În tehnologia încrustațiilor se indică următoarele metode de amprentare:
• Metodă de amprentare clasică (cu tub metalic);
• Metodă de amprentare cu materiale elastice.
Metodă clasică de amprentare:
Amprenta clasică este o metodă foarte exactă datorită amprentei unitare cu tub metalic sau cu inel. Cea mai precisă este cea cu materiale termoplastice :STENTS, KERR ce reproduc toate detaliile preparatiei :forme, unghiuri, șanțuri, etc. Amprenta cu tub este foarte fidelă datorită distribuției uniforme a materialului termoplastic într-un strat foarte subțire.
Spre deosebire de materialele siliconice , materialele rigide termoplastice înregistrează cu maximum de fidelitate detaliile preparatiei. Siliconii reproduc unghiuri drepte rotunjite și dau impresia de amprenta perfectă.Este o metodă puțin utilizată în practică, înlocuită de metodă cu materiale elastice.
1. Amprenta cu tub metalic (Cu, Al). Modern este înlocuită de inele calcinabile (din poliester). Este o amprenta unidentara (unitară).
Tubul metalic este o portamprenta unidentara(fig.4.1) adaptată intim pe preparatie iar pentru înregistrare se umple cu material de preparatie tip KERR, STENTS sau elastomeri de sinteză (siliconici, polieterici). Rezultă astfel o amprenta unidentara . În încrustațiile MOD se justifică amprenta cu inel.
Fig.4.1 Amprentarea cu tub metalic
2.Supraamprentarea:
Înregistrează celelalte elemente ale câmpului protetic și anume dintîi vecini +întreagă arcadă. Amprenta se ia pe arcadă , este o amprenta de situație. Supraamprenta înregistrează câmpul protetic. Se efectuează cu materiale rigide (GIPS)-azi abandonat.
Azi se realizează cu elastomeri de sinteză (siliconi chitosi) –frecvent utilizați.
3.Amprentarea dinților antagoniști:
Se amprentează cu materiale elastice alginice (ELASTIC, YPEEN, SEPTALGIN).
4.Înregistrarea relației de ocluzie se realizează cu:
• folie de ceară;
• elastomeri speciali :siliconi speciali sau polieteri;
• pastă oxid de zinc (ZOE) aplicată pe suport textil.
Metodă de amprentare cu materiale elastice
În tehnologia încrustațiilor se indică amprenta de arcadă cu materiale elastomere. Elastomerii cei mai utilizați sunt siliconii de adiție și polieterii.
Amprenta de arcadă monofazică (cu un singur material):
• Materialul se aplică în portamprenta individuală prevăzută cu sisteme de retenție, orificii și stopere interne cu rol în dirijarea materialului de amprenta.
• Este cea mai indicată în tehnologia încrustațiilor.
• Elastomerii de adiție indicați :EXAFLEX G.C (Fuji)-culoare roz, PANASIL PLUS (Kettenbach)-culoare albastră și elastomerii polieterici –IMPREGUM F-prezintă modificări volumetrice minime (mici coeficienți de contracție), rezultând amprente de mare precizie.
Metodă de amprentare în dublu amestec (bifazică): amprenta cu inel de cupru
Etape:
• Se amprentează întreagă arcadă cu material elastomeric chitos=amprenta primară de precizie mică.
• Amprenta finală de precizie se realizează cu material elastomeric siliconic, polieteric sau polisulfidic (tiocauciucuri)=amprenta de corectare .
Tehnici de amprentare
În literatură de specialitate s-a impus următoarea nomenclatura pentru clasificarea tehnicilor de amprentare (Witz 1977).
Amprenta unimaxilara:
•Amprenta obișnuită sau într-un timp;
•Amprenta în doi timpi(fig.4.2);
•Amprenta de spălare (în două faze);
•Amprenta în dublu amestec;
•Amprenta compusă (sandwich). Fig.4.2 Amprenta in 2 timpi
4.3 Scanarea digitală
O viață mai ușoară pentru medicii dentiști și pacienți: înlocuirea amprentei clasice cu amprenta digitală reprezintă pasul firesc în evoluția stomatologiei moderne.
Amprentarea digitală este un deziderat ușor de obținut acum. Calitatea amprentei digitale are un impact decisiv asupra rezultatului restaurării.
Manevrabilitate ne mai întâlnită, scanare fără pudra antireflexiva și imagini 3D precise în culori naturale. Acum, amprentele optice digitale sunt foarte ușor și rapid înregistrate, într-un mod intuitiv și ergonomic.
Sistemul CEREC este alcătuit din:
• unitatea de amprentare optică și design computerizat – CAD (înzestrat cu soft-ul biogeneric)
• mașină de frezat – CAM. Această frezează cuburi din ceramică integral sau compozit.
Cu el pot fi realizate:
• Coroane totale, parțiale și endo pe dinți frontali și pe dinți laterali, din ceramică integrală și compozit;
• Încrustații pe dinți laterali din ceramică integrală și compozit ;
• Fațete din ceramică integrală și compozit;
• Punți din compozit;
Avantajele protezării cu CEREC:
• Doar o singură vizită, protezare în aceași zi;
• Coroana din Ceramică Pură fără de metal ce nu agravează pe viitor sistemul masticator din cauza greutății metalului în gură;
• Estetică înalta datorită blocurile din ceramică de cea mai înalta calitate;
• Garanție 10 ani.
• Calitatea Coroanei foarte înalta;
• Precizie la fabricare de 20 microni în comaratie cu 200 microni prin procesul clasic;
• Nu mai este nevoie de luarea amprentei cu Silicon, se face scanarea digitală și dvs asistați la producere.
• Protezare fără implicarea tehnicianului dentar, control al medicului de la A la Z
Sistemele CAD / CAM, cum este CEREC face posibilă crearea rapidă a implanturilor la prețuri accesibile și la un nivel estetic ridicat. Implantul este realizat de la prima vizită, mai mult chiar, în doar 2 ore, sub supravegherea nemijlocită a medicului stomatolog și în prezența pacientului. Nu mai este nevoie de alte ședințe și de implicarea tehnicianului dentar.
Amprenta optică
Amprentarea optică durează câteva secunde grație noii tehnologii BlueCam. (fig.4.3)Cu noul CEREC AC, imaginile sunt capturate automat și clar cu ajutorul funcțiilor "Autocapture" și "Autofocus" atunci când camera optică de scanare sesizează cele mai bune imagini ale preparatiei. Amprentarea se realizează dinspre ocluzal și lateral, în zona coletului, acumulându-se informații complete pentru soft-ul de prelucrare. Acesta "lipește" automat toate imaginile, oferind o situație identică cu cea clinică, situație pe care medicul va crea din numai câteva click-uri de mouse restaurarea dorită. Tot optic se scanează și dintîi antagoniști precum și ocluzia. Baza de date a computerului din dotarea CEREC înregistrează fiecare pacient și situația clinică corespunzătoare, permițând o dispensarizare a mii de cazuri în decursul anilor.
Fig.4.3 Amprentarea optica
4.4 Obtinerea unui model virtual prin intermediul unei amprente opto-electronice
Sisteme CAD/CAM pentru model
Odată realizată amprentarea optică a câmpului protetic, stomatologului sau tehnicianului îi este oferită posibilitatea de importare a datelor culese m programe de grafică avansată (tip CAD) ce au menirea de a realiza un model virtual pe baza informațiilor obținute la amprentare . Modelul m sine poate fi vizualizat tridimensional și poate fi rotit pentru a fi studiat din diverse perspective. Primele programe CAD/CAM ofereau doar posibilitatea de reconstrucție manuală a lucrărilor protetice (coroane, incmstatii etc); ultimele tipuri permit,, pe baza conexiunii cu o baza de date, accesarea unei palete largi de forme și culori ale dinților (m cazul programelor dotate cu subprograme de simulare fiind posibilă și studierea comportamentului „coroanei' virtuale „reconstituite' la diferite tipuri de solicitări). Astfel, m funcție de rezultatele acestor simulări se vor realiza modificări ale designului inițial al „coroanei' până la obținerea unor profile corespunzătoare datelor oferite de câmpul protetic.
Din aceste baze de date se poate alege formă viitoarei coroane, contumrile individuale ale acesteia, tipul ariei de contact cu antagonistii, adâncimea reliefurilor negative, fațetele de abrazie etc. Există și posibilitatea adaptării individuale (dincolo de oferta standard dată de procesor) a modelelor coroanelor (punților etc.) în funcție de situația particulară a pacientului.
Utilizarea tehnicilor holografice
Holografia este procesul prin care informația vizuală tridimensională este înregistrată și stocată existând și posibilitatea revizualizării acesteia. 0 hologramă face trimiteri la o „fotografie' bidimensională care redă o imagine multidimensională sub o anumită iluminare.
Spre deosebire de fotografii, o imagine holografică are însușirea de „paralaxă', adică posibilitatea de a vedea oscena din mai multe unghiuri.
Sisteme CAD/CAM pentru model
Trebuie amintită posibilitatea utilizării hologramelor m stocarea conuratiilor spațiale ale formațiunilor ADM. înregistrarea acestora sub formă de fotografii este improprie, modelele de lucru fumizând informații tridimensionale care nu pot fi redate de fotografia bidimensională. 0 hologramă poate înregistra informațiile amintite mai sus și poate fi utilizată și pentru măsurători directe. Păstrarea pentm timp îndelungat a numeroaselor modele de studiu poate deveni costisitoare și incomodă, putând fi eliminată prin înregistrarea lor pe un film holografic. Vizualizarea lor se poate face utilizând un laser ieftin, de putere mică că imagine „virtuală' sau „reală'. Prin mutarea hologramei (sau prin mutarea ecranului), zonele de interes se pot vizualiza și se pot face măsurătorile de rigoare.
Reproducerea unui model de studiu tridimensional a fost prima aplicație practică holografică realizată m stomatologie. Combinarea dintre metodele de amprentare opto-electronice și tehnicile holografice au eliminat multe dintre neajunsurile stomatologiei tradiționale, fumizând informații de o acuratețe mult mai mare utilizatorului, conferind atributul de profesionalism activității sale. în prezent asemenea dispozitive sunt testate și utilizate doar m marile centre medicale și de cercetare dm SUA. Se așteaptă că tot mai multe din aplicațiile hologramelor să patmnda și pe acest tărâm și să devină convenționale într-un viitor destul de apropiat.
Capitolul 5. Prelucrarea computerizată
5.1 Prototiparea rapidă
Pe perioada ultimului deceniu un nou concept de prototipare rapidă fizică numit fabricare stratificată sau fabricare solidă fără formă a câștigat popularitate în lume.
Activitatea numită “RP” își are începuturile de abia vreo 12 ani, cu apariția sistemului stereolitografiere. Acest proces a avut un foarte mare impact în partea de design. Se baza pe un model 3D CAD și a fost anunțat ca un “proces magic”, implicând surse necunoscute ca UV și polimeri fotosensibili. În mod clar activitatea de creare rapidă a prototipului nu era nouă: chiar și un proiectant putea crea modelul 3D fizic cu mâinile lui (bazându-se pe desenele 2D) mai rapid decât orice sistem de RP.
Mulți autori folosesc definiții limitate ale RP, iar unii includ tehnologiile de creare a prototipului prin depunere în straturi subțiri de material (ca și sistemul de stereolitografiere). Aspectul important al procesului de RP ca și “cutie neagră” este translația automată a modelului 3D CAD către modelul fizic, tehnologia folosită neavând importanță prea mare.
Ideea cheie a acestei noi tehnologii de prototipare rapidă este bazată pe descompunerea 3D în straturi subțiri de secțiune transversală, urmate de formare fizică a straturilor și stivuirea lor “strat după strat”. Crearea obiectelor 3D în dispunere stratificată este o idee aproape la fel de veche ca și civilizația umană (piramidele egiptene au fost de asemenea construite bloc cu bloc și strat cu strat). Așezarea în stive a straturilor de materiale în formă individuală are o veche tradiție în rândul aplicațiilor de fabricație la fel ca turnarea pieselor sau ca și topirea piesei. Ceva mai mult de un deceniu arta construcției de obiecte 3D cu straturi a fost avansată semnificativ de 3D System Inc., o companie americană din sudul Californiei. Disponibilitatea modelelor 3D computerizate a fost crucială în realizarea conceptului de creare a obiectelor stratificate, dar alte tehnologii precum sistemele laser și computere puternice au ajutat la definirea acestei tehnologii numite stereolitografie.
Această tehnologie azi este capabilă să producă structuri 3D foarte complexe cu o foarte mică sau chiar deloc contribuție umană. Apărând aproape în paralel cu progresul, stereolitografia a fost sistemul alternativ pentru fabricarea stratificată oferită de mai multe companii americane. Sunt incluse sisteme care construiesc obiecte stratificate prin laminarea straturilor de materiale (Helisys) și prin fuziunea stratificata sau legarea materialelor pulverulente (DTM, Soligen) sau extrudarea firelor de sarmă (Stratosys).
Progresele au adăugat un șir de materiale noi care sunt mai bune decât polimerii utilizați în stereolitografie. Azi avantajele fabricării stratificate sunt majoritatea derivate din abilitățile sale de a crea rapid modele fizice, indiferent de complexitatea formei.
Prin tehnologiile de prototipare rapida (rapid prototyping) se pot realiza combinatii unice de material si forme geometrice (spre exemplu, geometria unei vertebre umane, care are o geometrie unica pentru fiecare vertebra, fie ea cervicala, toracica, lombara sau sacrala, poate fi realizata fara probleme prin intermediul prototiparii rapide). Metodele traditionale de fabricatie cedeaza teren in fata acestei tehnici revolutionare, in domenii ca: inginerie biomedicala, electronica, aeronautica, arhitectura, arheologie, medicina, generand chiar noi domenii de studiu, cum ar fi proiectarea tesuturilor umane. Utilizarea tehnologiilor existente de printare in format tridimensional, folosind materiale din biocompusi si imagistica medicala, ar putea ajuta la reproducerea unor replici exacte ale dintilor lipsa ai pacientilor.
Prototiparea rapida la protezele dentare/ dinte sunt de doua feluri:
Proteze dentare prin frezare/strunjire în cinci axe, cu comenzi numerice, și programabile cu secvențe de comenzi de prelucrare generate de software CAM, folosește atât la frezarea materialelor din metal , ceramica, zinconiu,etc.
Prototiparea rapida strat pe strat-utilizând o tehnică similară imprimării cernelurilor pe hârtie, dar strat după strat, până ce obiectul capătă și cea de a treia dimensiune, profunzimea sau înălțimea.
Principala capabilitate a prototiparii rapide (rapid prototyping) este aceea ca permite realizarea in interval de 3 pana la 72 de ore (in functie de complexitatea modelului) un prototip, pornind de la un model proiectat in CAD (computer aided design – proiectare asistata de computer) sau cu ajutorul unui soft de simulare a modelarii (animation modeling software).
Stomatologii folosesc deja aparate pentru a realiza dinții falși. Dar tehnica actuală implică conectarea unui RMN la o mașină de frezat și tăierea noului dinte dintr-un bloc de polimer. Acest proces este unul îndelungat și unul nu tocmai exact. Dinții au o formă complicată, modelarea unuia prin șlefuire, pentru a imita fiecare formă unică a dintelui, fiind foarte dificilă.
Dar cercetătorii iranieni și-au dat seama că dacă vor crea dinții strat cu strat, proces folosit de imprimantele 3D, vor permite formarea unei proteze dentare mult mai precise. De asemenea, timpul necesar creării acestei proteze va fi unul foarte scurt.
După ce procesul de imprimare a dinților cu ajutorul tehnologiei de printare 3D va fi stăpânit, s-ar putea trece la crearea unor noi părți ale corpului. Protezele realizate din oase care să-l imite cu exactitate pe cel pierdut ar fi cu adevărat minunate. Din moment ce se vor putea reface componente întregi ale organismului uman cu ajutorul acestei noi tehnologii, știința medicală va avea orizonturi mult mai largi.
Tehnici de Prototipare Rapidă
Fabricarea cât mai rapidă și cu un cost cât mai redus a unui model sau a unui nou produs a fost și este un vis al oricărui inginer tehnolog. Începând cu anii ´90 acest vis s-a transformat și se transformă în fiecare zi în realitate datorită apariției și implementării în practica industrială a tehnologiilor de fabricare rapidă a prototipurilor (Rapid Prototyping – RP), care se deosebesc fundamental de tehnologiile cunoscute și utilizate până în acel moment. Ca și noțiune, prototiparea rapidă este asociată cu o seamă de procedee tehnologice relativ noi ce permit realizarea rapidă a modelului fizic, a prototipurilor funcționale, a reperelor, a subansamblurilor sau a sculelor implicate în procesul de dezvoltare a produsului. Aceste tehnici de prototipare rapidă folosesc un alt principiu pentru materializarea piesei, prin adăugare de material atât cât este necesar și unde este necesar. Tehnologiile care pot fi aplicate într-un demers de prototipare rapidă ca alternativă la metodele tradiționale de fabricare sunt numeroase. Principiile folosite și condițiile de aplicare sunt extrem de variate dar, în mod invariabil, aplicarea industrială este dictată de eficacitatea dovedită în ceea ce privește impactul comercial în sensul reducerii timpului de lansare pe piață a unui produs oarecare.
Frecvent, aplicarea tehnologiilor de prototipare rapidă în diferite faze de dezvoltare a produsului, determină o creștere a costurilor globale de lansare. Această situație este acceptată de factorii de decizie deoarece:
– conferă avantajul devansării termenelor de lansare și instalării rapide pe piață cu posibilitatea recuperării investiției din beneficiile suplimentare realizate;
– aplicarea acestor tehnologii permite experimentarea soluțiilor constructive ale echipamentelor tehnologice concepute, validarea sau, dacă este cazul, perfecționarea acestora înainte ca modificările ce se impun să determine creșteri exagerate ale costurilor de realizare ale sculelor.
Rezultatul urmărit prin aplicarea acestor tehnologii este realizarea în termen scurt și cu investiție suplimentară neglijabilă a unui număr limitat de exemplare din:
– produsul propriu-zis ;
– replică (la scară sau din alt material) a produsului în diverse stadii de dezvoltare;
– scule și dispozitive necesare realizării produsului, pentru validarea concepțiilor de creație până în faza curentă, diferite testări și orientarea în continuare a demersului de dezvoltare a produsului.
5.1.1 Imprimanta 3D
Imprimare 3D a apărut în anul 1980, dar că abia în 2010 a fost disponibilă și pentru publicul larg. Un timp irosit, după părerea mea, pentru că multe progrese și mai importante s-ar fi făcut dacă domeniul ar fi fost ceva mai cunoscut.
Domeniul noilor tehnologii scoate pe bandă dispozitive și aplicații care promit să ne facă viața mai ușoară. Știm cu toții că nu este așa și că ele reprezintă doar o nevoie artificial indusă. Dar uneori apare și ceva revoluționar, dar a cărui importanță o sesizăm destul de târziu. În cazul de față este vorba despre imprimarea 3D.
Poate că termenul de imprimare 3d nu spune prea multe. În afară de câteva poze cu statui, vaze sau mânere de uși imprimate tridimensional, altceva nu găsești pe internet. De aceea și interesul scăzut pentru acest domeniu de mare viitor.
Imprimantele 3D utilizează fișiere produse cu ajutorul unor pachete software de grafică 3D sau CAD. Obiectele conținute în aceste fișiere sunt discretizate (feliate) în suprafețe bidimensionale, suprafețe care atunci când sunt suprapuse, formează obiectul inițial. Fiecare suprafață corespunde unei depuneri de pulbere de 0,1 mm.Această tehnologie a apărut în anii '80, fiind folosită inițial de companiile cu bugete masive, precum cele din industria aerospațială, sau de echipele de Formula 1. Tehnologia a progresat enorm în ultimii 20 de ani, astăzi fiind posibilă imprimarea de modele 3D din 40 de tipuri de materiale. Ca urmare a acestui progres, imprimantele 3D nu mai sunt folosite doar pentru crearea de prototipuri, ci chiar pentru produsele finite.Dar in zilele noastre imprimarea 3D se utilizeaza in orice domeniu.
FUNCȚIONARE
Imprimantele 3D utilizează fișiere produse cu ajutorul unor pachete software de grafică 3D sau CAD. Obiectele conținute în aceste fișiere sunt discretizate (feliate) în suprafețe bidimensionale, suprafețe care atunci când sunt suprapuse, formează obiectul inițial. Fiecare suprafață corespunde unei depuneri de pulbere de 0,1 mm.
Interfața imprimantelor 3D permite importarea și prelucrarea diferitelor formate de fișiere. Software-ul permite rotirea, scalarea și poziționarea obiectelor 3D pe suprafața de lucru. Producerea unui obiect presupune în general următorii pași:
obiectul 3D este importat și “așezat” pe suprafața de lucru cu ajutorul software-ului imprimantei;
imprimanta depune un strat inițial de pulbere – strat support;
imprimanta 3D începe să depună succesiv straturi de pulbere peste care este pulverizat adeziv conform suprafeței bidimensionale procesate;
după fiecare pulverizare se așteaptă solidificarea adezivului;
după terminarea modelului 3D, pulberea în exces este aspirată cu ajutorul unui dispozitiv special pentru a fi refolosită;
modelul 3D rezultat este suflat cu aer comprimat într-o incintă specială pentru a îndepărta toate urmele de pulbere;
funcție de destinația obiectului final, acesta poate fi impregant cu diverse substanțe astfel încât să aibă durabilitatea cerută. Utilizarea unor rășini epoxidice, face posibil ca, obiectele produse cu ajutorul unei imprimante 3D sa poata fi folosite și în viața reală .
Procesul de printare 3D folosind echipamentele EnvisionTec
Perfactory Micro
Imprimantă 3D Perfactory Micro este cea mai mică imprimantă 3D Desktop a producătorului german de printere 3D EnvisionTec. Perfactory Micro este o imprimantă 3D Low-Cost din punct de vedere al achiziției și al costurilor de mentenanță dar în acelaș timp este o imprimantă 3D de mare rezoluție bazată pe tehnologia DLP (LED) caracterizată prin calitatea modelelor 3D de înalta rezoluție.
Perfactory Micro este ideală pentru aplicațiile de fabricare de mică serie în industria medicală și industria bijuteriilor. Perfactory Micro poate fi conectată prin USB direct la calculatorul Dvs putând fi utilizată că o imprimantă obișnuită de birou.
PixCera -Cea mai rapidă soluție de fabricare modele dentare
Imprimantă 3D PixCera a fost concepută că soluția perfectă pentru a susține procesele de fabricare a formelor de dinți într-un mod rapid și de înalta calitate și precizie cu, costuri reduse de fabricare. Imprimantă 3D PixCera este ideală pentru laboratoarele mici avad posibilitatea de a prototipa până la 20 de forme de dinți și până la 7 poduri unitare din ceară în mai puțin de 2 ore.
Modelele 3D din ceară obținute cu PixCera pot fi ulterior folosite în procesul de turnare al dintelui, coroanei sau podului. Având o suprafață mică de printare PixCera este proiectat pentru a se potrivii perfect din punct de vedere economic pe biroul din laboratorul dumneavoastră fiind silențioasă, PixCera poate opera nesupravegheată cu o fiabilitate maximă.
Folosind o interfață Ethernet construit în, PixCera se poate conecta cu ușurință direct la o stație de lucru (PC) sau poate fi integrată cu ușurință într-o rețea. PixCera are un PC încorporat, permițând că sistemul să funcționeze independent de stația de lucru pentru pre-procesare. Imprimantă 3D PixCera poate fi monitorizată de la distanță de la orice calculator din rețea folosind software-ul Software Suite PixCera ( inclus). În acest software se poate importă cu ușurință orice model 3D în format . STL de la orice calculator din rețea.
Perfactory DDP4 – Digital Dental Printer
Imprimantă 3D Perfactory DDP4 este un sistem de printare 3D de înalta rezoluție , bazat pe tehnologia DLP ( Digital Light Processing ) imprimantele 3D Perfactory pot obține cele mai bune detalii în perioade foarte scurte de timp. Imprimantele 3D Peractory sunt caracterizate de precizie, stabilitate și viteză de printare 3D fiind ideale pentru aplicațiile de fabricare rapidă în industria medicală. Puteți obține coroane sau poduri din ceară direct pentru turnare la cea mai bună rezoluție și în cel mai scurt timp. Folosind imprimantă 3D Perfactory DDP4 nu există grad de complexitate pentru modelel 3D atât timp cât acestea au fot realizate într-un software CAD.
Folosind o interfață Ethernet , Perfactory DDP4 se poate conecta cu ușurință direct la o stație de lucru (PC) sau poate fi integrată cu ușurință într-o rețea. Perfactory DDP4 are un PC încorporat, permițând că sistemul să funcționeze independent de stația de lucru pentru pre-procesare. Imprimantă 3D Perfactory DDP4 poate fi monitorizată de la distanță de la orice calculator din rețea folosind software-ul Software Suite Perfactory DDP4 ( inclus). În acest software se poate importă cu ușurință orice model 3D în format . STL de la orice calculator din rețea.
Mini ULTRA DDP – Digital Dental Printing
Reprezintă printerul 3D ideal pentru laboratoare dentare mici sau medii Printerul este extrem de eficient în printarea lucrărilor dentare (coroane, proteze parțiale) cu rășină EC1000, având capacitatea de a printa până la 10 proteze dentare parțiale în mai puțin de 3 ore. Poate de asemenea printa până la 6 modele de arcadă complete sau 12 mulaje de cuadranti și fațete dentare în mai puțin de 3 ore folosind RC31, un material bogat în silicati, similar gipsului. Mini ULTRA poate produce printuri 3D din orice fișier STL în 14 tipuri de materiale disponibile. Producătorul a optimizat parametrii modelului Mini ULTRA pentru a obține cele mai bune rezultate împreună cu aplicațiile software 3shape și DentalWings.
Sistem de finisare Otoflash
Sistemul de finisare Otoflash este un echipament de finisare livrat cu printerele 3D Envisiontec care realizează polimerizarea cu lumina pentru întărirea/uscarea rășinii pentru aplicații din industria bijuteriilor , aplicații dentare și otoplastica. Sistemul de finisare este compus din două lămpi-flash și operează cu o frecvența de 10 flash-uri pe secundă. Lămpile foto produc o radiație de lumina foarte intensă într-un spectru de 300-700 nm asigurând o întărire bună a materialelor obținând valori fizice bune ale modelelor 3D cu un conținut redus de monomer rezidual față de folosirea altor lămpi emițătoare de lumina.
5.2 Tehnica CAD-CAM
În trecut, procesele implicate în stomatologia protetică erau implicau atât de multe variabile încât se întâmplă, că destul de des, acestea să fie aproape contraintuitive. Metodă tradițională de a trimite o comandă pentru o lucrare protetică la laboratorul de tehnică dentară era un proces complex în sine, care consumă destul de mult timp, în cadrul căruia dentistul trebuia să ia amprenta dentară a pacientului, că construiască sau să toarne un model și, în cele din urmă, să execute numeroase re-ajustări, până când ajungea la o formă dezirabilă. Un medic stomatolog priceput la protetică trebuia în mod obligatoriu să fie un fel de sculptor, să demonstreze o atenție extraordinară la detalii și să posede resursele materiale necesare pentru a finaliza lucrarea la standardul dorit.
Azi există soluții digitale care fac procesul să fie mai ușor atât pentru dentist cât și pentru pacient. Echipamentele și soft-urile disponibile nu pot înlocui priceperea medicului stomatolog, însă pot grăbi procesul și pot îmbunătății rezultatul.
Tehnică CAD-CAM, este cea mai nouă tehnică de realizare a lucrărilor dentare; este o tehnică computerizată, care realizează simple și complexe, cu o precizie de 100%.
Suntem singură clinică din România care realizează lucrări All-Zirconia. Această tehnică dentară se traduce prin estetică maximă, durabilitate și precizie.
• lucrări de zirconiu: zirconiul este un material deosebit de estetic, rezistent, biocompatibil. Spre deosebire de lucrările clasice de ceramică, fiind un material foarte rezistent, poate fi folosit fără suport metalic și în zonele posterioare. Deoarece necesită o preparatie minimă a dintelui, nu este iritant pulpar și are o biocompatibilitate crescută. Este un material total bioinert. Poate fi folosit atât pentru realizarea unei singure coroane cât și pentru realizarea unei punți dentare, tot datorită rezistenței crescute. Se folosește pentru lucrări deosebit de estetice atât în zonele anterioare cât și posterioare.
• lucrări clasice de ceramică cu support metalic (Ni-Cr sau Au-Pt) sau fără: full ceramic
• lucrări de ceramică pe împlante
• lucrări protetice semifixe pe împlante
• lucrări protetice semifixe și mobile clasice
Soluții superioare în restaurările dentare
În câteva minute după scanarea datelor, modului 3D CAD module poate genera design-ul, permițând medicului stomatolog să facă ajustările necesare cu mare precizie; modului CAD poate fi utilizat pentru o gama variată de restaurări dentare, de la cele mai simple până la cele mai complexe: coroane și punți, coroane telescopice, coroane complete anatomice, bonturi personalizate, bare dentare etc. Acest fapt duce la avantaje excepționale în mai puțin timp, reducând astfel numărul resurselor implicate în proces.
Printre tool-urile uimitoare oferite de acest tip de software, menționăm diverse tipuri de ajustări multiple, modelare parametrică, ajustarea automată a ocluziei, analizarea și verificarea automată a modelului generat. Nivelul superior de personalizare, alături de funcțiile automate asigura marea popularitate a acestei tehnologii în rândul profesioniștilor. Acest software permite inclusiv printarea 3D a prototipului.
Avantajele sunt evidente în comparație cu metodele tradiționale: posibilitatea de eroare este redusă, procesul de design este mai rapid, se reduc costurile și, cel puțin în teorie, tot procesul ar trebui fie mai rapid și mai precis.
Capitolul 6. Realizarea modelului virtual al mandibulei
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Materiale Si Tehologii Utilizate In Protetica (ID: 122181)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.