Materiale Nucleare Si Alte Materii Radioactive

ăCuprins

Capitolul 1 – Introducere 4

1.1.Participarea României la activitățile internaționale în domeniul materialelor strategice 6

1.2.1. Legislație internațională în domeniul armamentului nuclear 9

1.2.2. Legislatia internationala in domeniul armelor chimice și biologice 10

1.3. Cadrul instituțional național 11

1.3.1. Sistemul național de control al exporturilor strategice 12

1.3.2. Mecanisme și instituții cu competențe 15

1.3.3. Legislație națională în domeniul materialelor nucleare 16

Capitolul 2 – Radioactivitatea 30

2.3. Acțiunea fiziologică a radiațiilor 37

Capitolul 3 – Competența legală a organelor de poliție pentru prevenirea și combaterea traficului cu materiale strategice și nucleare 40

3.1. Regimul juridic al materialelor strategice 40

3.1.1. Cadrul legal al materialelor nucleare: 40

3.2. Activitatea organelor de poliție pentru prevenirea și combaterea traficului internațional cu materiale strategice 43

Capitolul 4 – Cercetarea infracțiunilor la regimul materialelor nucleare și a altor materii radioactive 49

4.1. Considerații preliminare 49

4.1.1. Făptuitorii, calitatea și contribuția acestora la săvârșirea infracțiunilor 50

4.1.2. Materialele nucleare ori materiile radioactive care au făcut obiectul activității ilicite 52

4.1.3. Proveniența materialelor nucleare ori materiilor radioactive ce constituie elementul material al infracțiunilor comise 54

4.1.4. Scopul activității infracționale 56

4.1.5. Cauzele, condițiile și împrejurările care au generat, înlesnit sau favorizat săvârșirea infracțiunilor 56

4.1.6. Modalilitățile de săvârșire a infracțiunilor de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive 58

4.1.7. Locul și timpul săvârșirii infracțiunilor 63

4.1.8. Consecințele faptelor comise 64

4.1.9. Existența concursului de infracțiuni și posibilitatea extinderii cercetărilor 66

4.2.1. Cercetarea la fața locului 69

4.2.2. Particularitățile constatării infracțiunii flagrante 71

4.2.3. Efectuarea perchezițiilor 76

CONCLUZII 78

BIBLIOGRAFIE 79

ANEXA I 81

Motto:

„Dacă crimei organizate i se permite să se dezvolte, însăși ființa statului și a instituțiilor sale democratice sunt periclitate, în mod deosebit acolo unde democrația este încă tânără și fragilă.”

DANIEL TARSHYS

Secretar general al

Consiliului Europei

Capitolul 1 – Introducere

Astăzi, fenomenul crimei organizate atrage din ce în ce mai mult atenția publicului, guvernelor naționale și organizațiilor internaționale. În măsura în care grupurile criminale sunt implicate în periculosul joc al proliferării armelor, în migrația ilegală, în coruperea guvernelor naționale și în penetrarea sistemului financiar global – tot mai independent – crima organizată transfrontalieră este o amenințare la adresa siguranței statelor si in primul rand a economiei acestora.Profiturile enorme pe care activitatile ilegale le aduc organizatiilor criminale fac sa se estimeaze că între 50 – 75 % din moneda aflată în circulație este controlată de economia subterană.

La acest răsărit de secol XXI, se prefigurează un nou „Cavaler al Apocalipsului”, mai periculos decât traficul cu droguri și cel cu arme, acesta fiind întruchipat de traficul cu materiale strategice.

La capitolul traficului cu materiale radioactive, pe primul loc se situeaza Rusia. Așa cum relatează chiar presa rusă, îndeosebi prin intermediul ITAR-TASS, V. Mihailov, ministrul energiei atomice, a demascat faptul că resursele materiale reduse și fondurile foarte mici alocate energiei nucleare și sectorului de cercetare, creează un pericol potențial pentru securitatea obiectivelor dar și a societății; mulți angajați din domeniu și chiar savanți nu-și mai execută corespunzător sarcinile de serviciu, recurgând chiar la sustrageri de materiale strategice pentru a-și completa veniturile.

Este dat exemplul unui om de știință, a cărui identitate nu a fost dezvăluită și care a fost arestat de Serviciul Federal de Securitate, pentru faptul că, folosind o tehnologie proprie, a produs în laboratoarele Institutului din Krasnoiarsk cel puțin un kilogram de material nuclear cu dublă utilizare, inclusiv militară, pe care l-a transportat ilegal peste graniță.

Deci, cel mai mare risc pentru securitatea globală, rezultat din căderea fizică și morală a fostei Uniunii Sovietice și a Armatei Roșii, este reprezentat de traficul cu materiale de fisiune. Amenințarea este cu atât mai mare, având în vedere că nu s-a putut stabili încă dimensiunea acestei piețe și nici rolul pe care-l joacă elementele crimei organizate. Probabil ea este mai mare decât ne imaginăm.

Dată fiind poziția sa geografică, Ucraina capătă o importanță tot mai crescândă, bande criminale deosebit de periculoase preluând materiale radioactive din Rusia, care apoi sunt tranzitate pe cele două căi clasice, una fiind „ruta balcanică” prin România, Ungaria, Slovacia, Austria spre Marea Mediterană, iar cealaltă prin Polonia, Germania spre Nordul Europei.

Pericolul deosebit constă în faptul că țări cu regimuri dictatoriale sau care duc o politică de înarmare, precum Iranul, Irakul, Libia, Coreea de Nord și Pakistanul, procură materiale radioactive pe orice cale, pentru construirea bombei atomice, nefiind exclusă nici posibilitatea ca organizații criminale să fie tentate în confecționarea de arme nucleare, în deosebi pentru amenințari ori șantaje.

Controlul exporturilor de produse strategice reprezintă unul din aspectele comerciale ale securitații internaționale.

Existența unui regim dezvoltat de control al exporturilor de produse strategice și a unei autorități naționale capabilă să administreze eficient acest domeniu reprezintă una din condițiile pentru admiterea României în Uniunea Europeană.

Un control al exporturilor efective și apartenența României la regimurile internaționale de neproliferare și de control al exporturilor, permite accesul aproape nelimitat al țării noastre la materiale, echipamente, instalații, software și tehnologii de vârf atât de necesare procesului de restructurare a industriei naționale.

De asemenea, participarea României la diferite aranjamente și regimuri informale în domeniu deschide calea implicării companiilor românești în restructurarea industriei de apărare europeană.

Participarea României la activitățile internaționale în domeniul materialelor strategice

Tratate și acorduri privind controlul armamentelor și măsurile de sporire a încrederii

România își îndeplinește integral și cu bună credință toate obligațiile asumate prin tratatele și acordurile internaționale în domeniul controlului armamentelor, dezarmării și intăririi încrederii și securității la care este parte.

România a sprijinit în mod activ negocierile și este unul dintre primele state semnatare ale "Convenției cu privire la interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și utilizării armelor chimice precum precum si distrugerea acestora", (CWC) (în ianuarie 1993).

Parlamentul României a ratificat această Convenție prin Legea nr. 56/1997. În cadrul măsurilor de aplicare a prevederilor acestui document a fost inființată, în cadrul Agenției Naționale de Control al Exporturilor Strategice și al Interzicerii Armelor Chimice (ANCESIAC), Direcția de Interzicere a Armelor Chimice. Ministerul Apărării Naționale a pus la dispoziția Ministerului Afacerilor Externe experți în domeniul protecției NBC, ca membri în delegațiile oficiale române la Conferința pentru Dezarmare de la Geneva, pe timpul negocierii Convenției. Doi specialiști militari români participă la activitatea Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice, care are sediul la Haga.

"Convenția cu privire la interzicerea dezvoltării, producției și stocării armelor bacteriologice (biologice) precum și la distrugerea acestora" (BWC) a fost semnată în 1972 și a intrat în vigoare în 1979, România fiind unul dintre primele state semnatare ale BWC. Experți din Ministerul Apărării Naționale participă, începând din septembrie 1991, la reuniunile Grupului de experți guvernamentali ai statelor semnatare ale BWC, în scopul îmbunătățirii regimului de verificare, din punct de vedere știintific și tehnic.

România a aderat în 1995 și la așa-numitul "Grup Australia", care realizează controlul exportului de materii prime ce pot servi la fabricarea armelor chimice și biologice, precum și la facilitarea producerii de tehnologii cu dublă utilizare. Începând din aprilie 1997, doi experți militari români, participă la inspecțiile efectuate de UNSCOM (Comitetul Special al ONU pentru eliminarea armelor de distrugere în masă ale Irakului).

Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT) a fost semnat de Romania în iulie 1968 și l-a ratificat la 30 ianuarie 1970 (NPT a intrat în vigoare la 4 februarie 1970).

In calitate de stat-parte la Tratatul de neproliferare nucleara (NPT), România s-a angajat să nu dezvolte, să nu producă, să nu achiziționeze și să nu detoneze arme nucleare sau alte dispozitive explozive nucleare. Ca deținătoare de instalații nucleare și componente, România acordă o importanță majoră folosirii în scopuri pașnice a energiei nucleare, inclusiv prin modernizarea cadrului juridic și a standardelor de licențiere, control și radioprotecție la nivelul standardelor elaborate sub auspiciile AIEA. Autoritatea națională competentă în materie este Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN).

În cadrul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), România, ca membru fondator, deține un loc în Consiliul Guvernatorilor. In această calitate, România se va pronunța pentru consolidarea regimului de neproliferare nucleară, pentru întărirea sistemului de garanții, continuarea dezvoltării participării la sistemele de raportare pe bază de voluntariat, precum și pentru susținerea activă a tuturor aspectelor convenite prin Documentul final adoptat la cea de-a V-a Conferință de Evaluare a NPT, desfășurată recent la New York (dintre care: principiul ireversibilității ca fundament al procesului dezarmării nucleare, creșterea transparenței privind arsenalele nucleare și măsurile de reducere a acestora).

România se pronunță pentru consolidarea regimului de neproliferare nucleară și a sistemului național actual de garanții, participând, în acest sens, începând din anul 1993, la o serie de sisteme de raportare pe bază voluntară, vizând obligația comunicării la AIEA a informațiilor descriptive ale instalațiilor nucleare cu minim 180 de zile înainte de introducerea materialelor nucleare în instalație, precum și declararea universală a exporturilor și importurilor de echipamente și materiale nucleare.

România a participat, de asemenea, la “Programul 93+2”, de întărire și de îmbunătățire a eficacității sistemului de control al garanțiilor, instituit prin NPT.

In calitate de stat parte la Tratatul privind interzicerea totală a experiențelor nucleare – CTBT, România participă activ la activitățile Comisiei Pregătitoare a Organizației CTBT (CTBTO) și urmărește dezvoltarea procesului de implementare a sistemului de verificare a aplicării și respectării CTBT (constituirea graduală a sistemului internațional de monitorizare seismică, hidroacustică, infrasonoră și radionucleidă), precum și încheierea acordului privind facilitățile acordate specialiștilor din cadrul Secretariatului Tehnic al CTBTO (Facility Agreement), cu scopul obținerii de asistență pentru modernizarea stației seismice Muntele Roșu și a altor stații prevăzute a fi conectate la Sistemul Internațional de Monitorizare.

România mai este membră a:

Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA)

Grupului Furnizorilor Nucleari (NSG)

Comitetului ZANGGER

Pentru asigurarea deschiderii și transparenței în domeniul transferurilor de armamente convenționale, România participă, din 1992, la "Sistemul de registre al ONU privind transferurile de armamente convenționale", furnizând în cu adoptat la cea de-a V-a Conferință de Evaluare a NPT, desfășurată recent la New York (dintre care: principiul ireversibilității ca fundament al procesului dezarmării nucleare, creșterea transparenței privind arsenalele nucleare și măsurile de reducere a acestora).

România se pronunță pentru consolidarea regimului de neproliferare nucleară și a sistemului național actual de garanții, participând, în acest sens, începând din anul 1993, la o serie de sisteme de raportare pe bază voluntară, vizând obligația comunicării la AIEA a informațiilor descriptive ale instalațiilor nucleare cu minim 180 de zile înainte de introducerea materialelor nucleare în instalație, precum și declararea universală a exporturilor și importurilor de echipamente și materiale nucleare.

România a participat, de asemenea, la “Programul 93+2”, de întărire și de îmbunătățire a eficacității sistemului de control al garanțiilor, instituit prin NPT.

In calitate de stat parte la Tratatul privind interzicerea totală a experiențelor nucleare – CTBT, România participă activ la activitățile Comisiei Pregătitoare a Organizației CTBT (CTBTO) și urmărește dezvoltarea procesului de implementare a sistemului de verificare a aplicării și respectării CTBT (constituirea graduală a sistemului internațional de monitorizare seismică, hidroacustică, infrasonoră și radionucleidă), precum și încheierea acordului privind facilitățile acordate specialiștilor din cadrul Secretariatului Tehnic al CTBTO (Facility Agreement), cu scopul obținerii de asistență pentru modernizarea stației seismice Muntele Roșu și a altor stații prevăzute a fi conectate la Sistemul Internațional de Monitorizare.

România mai este membră a:

Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA)

Grupului Furnizorilor Nucleari (NSG)

Comitetului ZANGGER

Pentru asigurarea deschiderii și transparenței în domeniul transferurilor de armamente convenționale, România participă, din 1992, la "Sistemul de registre al ONU privind transferurile de armamente convenționale", furnizând în cursul lunii aprilie a fiecărui an, prin intermediul MAE, date relevante către Secretariatul ONU. Aceste date sunt controlate, verificate și puse la dispoziția MAE de către O.C.I.E.P.S /D.I.A.

Regimul de Control al Tehnologiilor pentru Rachete (MTCR): România și-a depus candidatura pentru a deveni membru MTCR, iar în cadrul sistemului național de control al exporturilor strategice sunt aplicate încă din 1992 "liniile directoare" și listele de articole ale MTCR.

1.2. Angajamente internaționale asumate de România în domeniul dezarmării, neproliferării și controlului exporturilor strategice

1.2.1. Legislație internațională în domeniul armamentului nuclear

> Stat – parte la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, adoptat la 1 iulie 1968 și ratificat la 30 ianuarie 1970 prin Decretul 21/ 1970;

> Stat – parte la Convenția privind notificarea accidentelor nucleare și a cazurilor de urgență radiologică, semnată la 12 iunie 1990 și intrată în vigoare la 13 iulie 1990;

> Stat – parte la Convenția privind acordarea de asistență în caz de accident nuclear sau urgență radiologică, semnată la 12 iunie 1990 și intrată în vigoare la 13 iulie 1990.

Din 1991, România participă la Grupul Furnizorilor Nucleari și la Comitetul Zangger;

> Stat – parte la Protocolul comun privind aplicarea Convențiilor de la Viena și Paris referitoare la răspunderea pentru daune nucleare, ratificat la 3 octombrie 1992 prin Legea 106/1992, a intrat în vigoare la 23 martie 1993, aderare la 29 decembrie 1992;

> Stat – parte la Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare, ratificată la 8 noiembrie 1993 prin Legea 78/1993, intrată în vigoare la 23 decembrie 1993;

> Stat – parte la Convenția privind securitatea nucleară, ratificată la 24 mai 1995 prin Legea 43/1995, intrată în vigoare la 24 octombrie 1996;

> Stat – semnatar al Convenției privind gestionarea în condiții de siguranță a deșeurilor radioactive și a combustibilului nuclear uzat, semnată la 29 septembrie 1997;

> Stat – parte la Protocolul de amendare a Convenției de la Viena privind răspunderea civilă pentru daune nucleare, ratificat la 11 noiembrie 1998 prin Legea 203/1998;

> Stat -parte la Convenția privind finanțarea suplimentară a daunelor nucleare, ratificată la 8 ianuarie 1999 prin Legea 5/1999;

> Stat – parte la Tratatul de interzicere totală a experiențelor nucleare, adoptat la 10 septembrie 1996 și ratificat în 1999 prin Legea 152/1999;

Ratificarea Protocolului Adițional la Acordul de Garanții în cadrul Tratatului de Neproliferare prin Legea 100/2000.

1.2.2. Legislatia internationala in domeniul armelor chimice și biologice

> Stat – parte la Convenția privind interzicerea perfecționării, producției și stocării armelor bacteriologice (biologice) și cu toxine și la distrugerea lor/BWC, adoptată la 10 aprilie 1972 și ratificată la 6 iulie 1979 prin Decretul 253/1979;

> Stat – parte la Convenția privind interzicerea utilizării în scopuri militare sau oricare alte scopuri ostile a tehnicilor de modificare a mediului înconjurător, adoptată la 10 decembrie 1976 și ratificată la 6 mai 1983 prin Decretul 100/1983;

> Stat – parte la Convenția privind interzicerea dezvoltării, producției, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora / CWC, adoptată la 13 ianuarie 1993 și ratificată la 9 decembrie 1994 prin Legea 125/1994;

În calitate de membru al Grupului ad-hoc al statelor părți la Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii și stocării armelor bacteriologice (biologice) și distrugerea acestora (BWC), România susține activ finalizarea Protocolului la Convenție, prin care se va stabili un mecanism de verificare a respectării prevederilor Convenției de către statele părți, inclusiv înființarea Organizației pentru Interzicerea Armelor Biologice.

M.A.E. a continuat elaborarea și transmiterea către Secretarul general al O.N.U., pe baza informațiilor furnizate de Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Agriculturii, rapoartele anuale ale României cu privire la activitățile desfășurate în domeniul biologic.

>România este membru al Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice (O.I.A.C.), cu sediul la Haga, de la înființarea Organizației în anul 1997, o dată cu intrarea în vigoare a Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora (C.W.C.). In prezent, România deține funcția de vice-președinte al Consiliului Executiv al O.I.A.C..

Cadrul legislativ intern pentru asigurarea implementării C.W.C. a fost stabilit prin

Legea nr. 56 din 16 aprilie 1997 pentru aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora.

1.3. Cadrul instituțional național

În spiritul rolului asumat, de factor de stabilitate și furnizor de securitate în regiunea Europei Centrale și de Est, România concepe conduita în domeniul neproliferării și controlului armamentelor drept componente ale strategiei de integrare în structurile europene și euro-atlantice.

În ceea ce privește noile riscuri de securitate, îndeosebi proliferarea armelor de distrugere în masă și a rachetelor purtătoare de astfel de arme, România susține obiectivul neproliferării, fiind parte la acordurile internaționale relevante și având calitate de stat membru la regimurile de control al exporturilor de produse și tehnologii cu dublă utilizare, cu excepția Regimului de Control al Tehnologiilor pentru Rachete – MTCR.

1.3.1. Sistemul național de control al exporturilor strategice

Controlul exporturilor de produse strategice reprezintă o componentă a politicii României în perioada de după 1990.

Având ca scop prevenirea atât a exporturilor de arme și echipamente care ar putea fi folosite pentru agresiuni internaționale sau acțiuni interne de reprimare, cât și a proliferării produselor și tehnologiilor care pot contribui la dezvoltarea, producerea și utilizarea armelor de distrugere în masă, controlul exporturilor reprezintă dimensiunea comercială a securității internaționale.

Atasată principiilor și valorilor democratice universale în vederea îndeplinirii obligațiilor și angajamentelor asumate prin tratatele internaționale și angajamente multilaterale la care a devenit stat membru, România a instituit în 1992 regimul de control al exporturilor de produse strategice.

Element important al politicii de apărare și securitate națională, regimul de control al exporturilor de produse strategice nu a fost și nu este de natură să îngradească dreptul legitim al României de a-și asigura mijloacele necesare de apărare, în conformitate cu principiile dreptului internațional public stipulate în Carta Națiunilor Unite. În același

timp, crearea cadrului legislativ și instituțional în domeniu a facilitat accesul nediscriminatoriu al României la produse și tehnologii avansate, permițând atât retehnologizarea și modernizarea economiei naționale în ansamblu, cât și dotarea sistemului național de apărare cu produse și tehnologii militare performante.

Un prim pas făcut de România în procesul de aliniere la standardele internaționale în domeniu l-a reprezentat Hotărârea Guvernului nr. 594\1992 privind regimul importurilor și exporturilor de articole și tehnologii supuse controlului destinației finale, precum și a controlului exporturilor pentru neproliferarea armelor nucleare, chimice și biologice. Prin acest act normativ a fost înființată Agenția Națională de Control al Expoturilor (ANCEX), ca autoritate națională în domeniu.

În evoluția sa, sistemul românesc de control al exporturilor a urmat un proces continuu de acumulare și maturizare. Astfel, adoptarea Ordonanței Guvernului nr. 31\1994, aprobată prin Legea nr. 93\1994 privind regimul exporturilor și importurilor de produse strategice a reprezentat un pas important în dezvoltarea și perfecționarea sistemului național de control, pregătind condițiile pentru alinierea deplină la standardele naționale în materie.

Urmare a evoluțiilor pe plan internațional și a experienței dobândite la nivel național, a fost adoptată Ordonanța de urgentă nr. 158\1999 privind regimul importurilor și exporturilor de produse strategice, care a marcat încheierea fazei de acumulare în evoluția sistemului național de control al exporturilor. Prin prevederile sale, acest act normativ a stabilit domenii noi de responsabilitate ale autorității naționale în domeniu: controlul operațiunilor necomerciale de transfer, a tranzitului internațional și a transbordărilor pe teritoriul României, a transferurilor intangibile de tehnologii, controlul prin procedura „catch-all” și a adus, totodată, îmbunatatiri mecanismelor și procedurilor de control, în primul rând cu SUA și cu state membre ale Uniunii Europene.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat înca din anul 1998 Codul de conduită privind exporturile de arme și în anul 2000 Reglementarea nr. 1334 privind instituirea unui regim comunitar al controlului exporturilor de produse și tehnologii cu dublă utilizare, ca o condiție de bază a combaterii proliferării armelor de distrugere în masă.

Experiența proprie în aplicarea regimului de control al exporturilor, cât și necesitatea armonizării cu standardele Uniunii Europene în materie, au impus inițierea procesului de perfecționare a sistemului. S-a trecut, deci, la elaborarea de noi reglementări specifice celor două domenii de produse strategice.

A fost inițiată și adoptată Legea nr. 387\2003 privind regimul de control al exporturilor de produselor și tehnologii cu dublă utilizare și se află în curs de elaborare proiectul legii privind regimul de control al exporturilor de arme, muniții și alte echipamente militare.

De subliniat că Legea nr. 387\2003, care a preluat integral aquis-ul comunitar în domeniul controlului exporturilor de produse cu dublă utilizare, asigură un control efectiv al destinației și utilizării finale a acestora, simplificând în același timp procedurile birocratice. Sunt astfel încurajate exporturile de produse și tehnologii cu dublă utilizare, prin înlocuirea procedurii de autorizare cu simpla înregistrare a companiilor românești interesate și prin extinderea termenului maxim de valabilitate a licențelor de la șase luni la un an cu posibilitatea prelungirii.

O facilitate prevazută de lege, în vederea asiguării operativității desfășurării operațiunilor vamale, o constituie prevederea referitoare la accepterea de către autoritățile vamale a dsclarației pe proprie răspundere a importatorului sau exportatorului referitoare la neîncadrarea produselor și tehnologiilor prezentate pentru vămuire în listele cuprinzând produsele și tehnologiile cu dublă utilizare supuse regimului de control la export, respectiv la import.

Implementarea prevederilor Legii nr. 387\2003 este facilitată de normele metodologice de aplicare a acestora, aprobate prin Ordinul președintelui ANCEX nr. 631\2003, publicate în Monitorul Oficial al României. Acestea prezintă modul de efectuare a operațiunilor de înregistrare, notificare, licențiere, de obținere a certificatului internațional de import și a certificatului de control al livrării, documentația necesară, precum și modelele formularelor pentru toate documentele.

În același timp, s-a acționat în vederea completării cadrului legislativ pentru

reglementarea colaborării cu organismele și regimurile multilaterale de control al exporturilor de produse strategice. Au fost inițiate legi speciale pentru participarea României la Aranjamentul de la Wassenaar (Legea nr. 499\2002) și este în proces legislativ proiectul legii pentru participarea României la Grupul Australia.

Așadar, sunt create toate premisele pentru realizarea unui control eficient al exporturilor care să asigure, în același timp, condiții de operativitate companiilor care desfăsoară astfel de operațiuni, încurajându-se exportul românesc cu produse și tehnologii cu dublă utilizare.

1.3.2. Mecanisme și instituții cu competențe

Ministerul Afacerilor Externe, prin Direcția de Neproliferare și Control al Armamentelor (C.A.N.) și A.N.C.E.S.I.A.C., asigură reprezentarea României la organismele din domeniul dezarmării, neproliferării și controlului armamentelor, precum și coordonarea politică a delegațiilor mixte (diplomați, funcționari și experți) participante la reuniunile internaționale. MAE are rolul de a asigura adoptarea deciziilor de politică externă în domeniul controlului armamentelor și neproliferării în conformitate cu: orientările fundamentale ale politicii externe; interesele economice și de securitate națională; obiectivele neproliferării armelor de distrugere în masă, a mijloacelor purtătoare de asemenea arme și a altor produse strategice utilizate în scopuri militare destabilizatoare; angajamentele internaționale asumate de România; principiul cooperării cu statele care promovează o politică asemănătoare de neproliferare în acest domeniu.

Consiliul interministerial pentru controlul exporturilor și importurilor de produse strategice:

– organism consultativ în procesul de avizare a licențelor pentru exporturile și importurile de produse strategice, constituit din reprezentanții ministerelor cu competențe

în domeniu; se reunește săptămânal și adopta decizii prin consens,

– înființat prin HG 594/1992 și reorganizat prin HG 292/1997 și OUG 158/1999.

1.3.3. Legislație națională în domeniul materialelor nucleare

1.3.3.a. Art. 279* cod penal, privind NERESPECTAREA REGIMULUI MATERIALELOR NUCLEARE SAU A ALTOR MATERII RADIOACTIVE

1.CONȚINUTUL LEGAL

Fapta este incriminată într-o varianta tip si mai multe variante agravate.

Varianta tip constă în primirea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, precum și orice alte operații privind circulația acestora, fără drept.

Variantele agravate au ca element circumstanțial fie urmările produse, fie modul de comitere a faptei ori scopul săvârșirii acesteia.

Astfel fapta este mai gravă dacă a produs pericol public, a avut vreuna din urmările arătate în art.181 si 182 ori a cauzat o pagubă materială (art.279 al.2), s-a săvârsit prin sustragerea sau distrugerea materialelor nucleare sau radioactive (art.279 al.3) ori a avut consecințe deosebit de grave, s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane.

De asemenea, fapta este mai gravă când constă în amenințarea adresată unui stat, unei organizații internaționale sau unei persoane fizice sau juridice, cu folosirea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale ori cand amenițarea are ca obiectiv îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin amenințare se pretinde a se da ori a se preda materiale nucleare sau alte materii radioactive.

2 CONDIȚII PREEXISTENTE.

A.Obiectul juridic.

a)Obiectul juridic special îl formează relațiile sociale referitoare la viata și integritatea corporală a persoanelor, la patrimoniul public sau privat, la întreaga ordine și sigurantă publică, relații care sunt asigurate prin respectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive întrucat datorită aptitudinii pe care o au aceste materiale de a declansa energii de o deosebită intensitate, constituie o sursă de mare primejdie pentru aceste valori.

b)Obiectul material îl constituie materialele nucleare sau alte materii radioactive deoarece toate acțiunile incriminate se referă in mod direct la acestea. În cazul în care fapta a avut ca urmare vatamarea corporală sau moartea uneia sau mai multor persoane, infracțiunea are ca obiect material corpul persoanei vătămate.

B. Subiecții infracțiunii

a)Subiectul activ nemijlocit nu este calificat, poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile răspunderii penale.

Participația este posibilă în toate formele sale.

b)Subiectul pasiv principal este statul, iar în secundar persoana fizică sau juridică asupra carora s-au răsfrânt consecințele faptei în variantele agravate.

3.CONȚINUTUL CONSTITUTIV

Latura obiectivă

a)Elementul material al infracțiunii în varianta tip și în variantele agravate prevăzute în art.279 alin.2-5 C. pen., se poate realiza prin oricare din urmatoarele acțiuni: primirea, deținerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul, deturnarea precum și în orice alte operații sau în sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive.

A primi materiale nucleare sau alte materii radioactive înseamna a le lua de către primitor asupra sa iar a deține astfel de materiale și materii radioactive presupune a le avea asupra sa. Nu are relevanță modul în care a fost obținută deținerea și nici durata

acesteia.

A folosi materialele sau alte materii radioactive înseamnă a da acestora o anumită întrebuințare, neavând importanță modul în care sunt folosite ori scopul în care se face aceasta, pentru realizarea conținutului infracțiunii. Cedarea presupune punerea materialului la dispoziția unei alte persoane, neinteresând scopul în care se realizează.

A modifica materiale nucleare ori alte materii radioactive înseamnă a le transforma, a schimba aspectul sau conținutul acestora.

Înstrăinarea presupune orice operațiune prin care materialele nucleare sau alte materii radioactive trec de la un deținator la altul.

A dispersa materiale nucleare sau alte materii radioactive înseamnă a le răspândi, a le împraștia ori risipi.

A transporta înseamnă a deplasa materiale nucleare sau radioactive, a le duce într-un loc sau altul în afara clădirii în care acestea se gasesc în mod obișnuit.

Deturnarea presupune schimbarea destinației materialelor nucleare.

La variantele agravate prevăzute in art.279 alin. 6 si 7 C. pen., elementul material constă în acțiunea de amenințare adresată unui stat, unei organizații internaționale ori unei persoane fizice sau juridice, cu folosirea materialelor nucleare, fie în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale, fie în vederea îndeplinirii sau neîndeplinirii unui act sau a se pretinde, a se da ori preda materiale nucleare

b)Cerința esențială. Pentru întregirea elementului material al infracțiunii se cere ca acțiunile incriminate să se săvârșeasca fără drept, adică făptuitorul să nu fie îndreptățit să efectueze respectiva acțiune.

c)Urmarea imediată constă în crearea unei stari de pericol pentru viața și integritatea corporală a persoanelor, pentru patrimoniul public și privat precum și pentru întreaga ordine și sigurantă publică (în varianta tip și în cele prevăzute în art.279 alin. 3, 5, 6 C.pen.). Această urmare este implicită acțiunii incriminate. Tot astfel și legatura de cauzalitate.

La varianta agravată prevăzută de art.279 alin. 2, 4, 5 C.pen., urmarea constă și în atingerea adusă integrității corporale ori a vieții persoanei umane sau a integrității

patrimoniului public sau privat.

d) Între acțiunea incriminată și urmarea imediată este necesară în acest caz constatarea unei legaturi de cauzalitate.

B. Latura subiectivă.

La varianta tip forma de vinovăție este intenția directă sau indirectă. La variantele agravate prevăzute de art.279 alin. 3, 6, 7 C.pen., vinovăția se prezinta sub forma intenției directe, iar la cele incriminate în alin. 2, 4, 5 ale aceluiași articol, forma de vinovăție este praeterintenția.

4. FORME. MODALITĂȚI. SANCȚIUNI.

A.Forme. Infracțiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare este susceptibilă de a parcurge toate etapele de desfașurare ale unei infracțiuni intenționate însă legiuitorul a incriminat numai tentativa si fapta consumată. Infracțiunea se consumă în momentul în care se săvârșește oricare dintre acțiunile incriminate, moment când se produce și urmarea periculoasă faptei, adică starea de pericol pentru ansamblul valorilor sociale ocrotite in art.279 C.pen

La variantele agravate descrise în art.279 alin. 2, 4, 5 C.pen. fapta se consumă odata cu producerea consecințelor prevăzute în norma de incriminare.

Când infracțiunea este săvârșită prin acțiunea de deținere ori de transport, fapta capătă caracter de infracțiune continuă și se epuizează la încetarea acestora (a deținerii ori transportului materialelor nucleare). Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive este susceptibilă de a fi comisă în forma continuată, de exemplu, în cazul transportului , sustragerii sau a distrugerii de materiale.

B Modalități. În cazul variantei tip, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani iar cănd se săvârșește prin sustragerea materialelor nucleare, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

Potrivit art.279 alin. 2 C.pen., cănd fapta a produs pericol public sau a avut vreuna

din urmările arătate în art.181, 182 ori a cauzat o pagubă materială, pedeapsa este închisoarea de la 4 la 12 ani. În cazul în care fapta a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detențiunea pe viată sau închisoarea de la 15 la 25 ani.

În cazul în care faptele constau în amenințarea adresată unui stat, unei organizații internaționale sau unei persoane fizice sau juridice cu folosirea materialelor în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unei persoane ori pagube materiale, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani, iar când prin amenințare se pretinde a se da, ori a se preda materiale nucleare, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

Întrucat infracțiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau altor materii radioactive prezintă un pericol social ridicat, legiuitorul a prevăzut și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

În toate cazurile în care acțiunea incriminată poartă asupra materialelor nucleare sau altor materii radioactive, acestea sunt confiscate.

1.3.3.b. Legea nr. 387\2003 privind regimul de control al exporturilor de produse și tehnologii cu dublă utilizare precum și normele metodologice de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordinul președintelui ANCEX.

În art. 1 al acestor norme metodologice de aplicare a Legii nr. 387\2003 se lămuresc

termenii și expresiile utilizate, cum ar fi:

„produse și tehnologii cu dublă utilizare” – articole, software, tehnologii și servicii din domeniul industrial care au o dublă utilizare (civilă și militară), precum și articole, tehnologii și servicii, inclusiv cele purtătoare de tehnologii informatice și de comunicații, referitoare la dispozitive nucleare explozive, arme nucleare, chimice, biologice și la rachete purtătoare de asemenea

arme.

„operațiuni cu produse și tehnologii cu dublă utilizare” – următoarele

operațiuni cu astfel de produse și tehnologii:

exportul, importul, reexportul și orice alte operațiuni comerciale de transfer, în regim vamal definitiv sau suspensiv, în afara ori din afara teritoriului României;

transmiterea de software sau tehnologie prin mijloace electronice, prin fax ori prin telefon, în afara sau din afara teritoriului României;

operațiunile efectuate cu parteneri străini, care se referă la cumpărări sau vânzări, fără atingerea fizică a teritoriului României;

operațiunile de intermediere;

asistență tehnică;

tranzitul internațional pe teritoriul României;

„operațiuni de intermediere” – orice activitate desfășurată de persoane fizice sau juridice, în nume propriu ori în numele altei persoane, în scopul realizării unor contacte între vânzători și cumpărători care intenționează să încheie un contract care are ca obiect finanțarea, transportul, expedierea sau întreprinderea oricăror alte acțiuni care facilitează exportul ori importul de produse și tehnologii cu dublă utilizare dintr-un stat în altul;

„importul” – constă în intrarea în țară a mărfurilor străine și introducerea

acestora în circuitul economic;

„exportul” – constă în scoaterea definitivă a mărfurilor românesti, atât cele produse în țară, precum și cele importate anterior de pe teritoriul României;

„reexportul” – constă în scoaterea din țară a mărfurilor străine aflate pe teritoriul României, care nu au fost vămuite, pin depunerea declarației vamale de reexport, în vederea vămuirii, cu excepția cazului în care măsurile de politică comercială interzic operațiunea;

„regimuri internaționale de control al exporturilor, organisme si tratate” Tratatul pentru neproliferarea armelor nucleare, Convenția privind

interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și

distrugerea acestora, Convenția cu privire la interzicerea perfecționării, producției și stocării armelor biologice și cu toxine și la distrugerea lor, Grupul Australia, Grupul furnizorilor nucleari, Comitetul Zangger, Aranjamentul de la Wassenaar;

„certificatul de înregistrare în vederea efectuării de operațiuni cu produse și tehnologii cu dublă utilizare” – documentul prin care se atestă că titularul acestuia este abilitat pentru a derula, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentelor norme, operațiunile specificate la pct. (I)-(VI);

„licența” – document acordat de catre ANCEX, care aprobă efectuarea operațiunilor specificate la pct. (I)-(VI);

„certificatul internațional de import (CII)” – document eliberat de ANCEX, care certifică faptul că importatorul se angajează să importe produsele\tehnologiile, să nu le deturneze, înstrăineze sau să le exporte către o altă destinație fără aprobarea ANCEX și să notifice imediat ANCEX orice schimbare survenită în actele sau faptele declarate și să transmită, la cererea exportatorului, un certificat de control al livrării emis de ANCEX;

„certificatul de control al livrării (CCL)” – document eliberat de ANCEX, care certifică faptul că importatorul a facut dovada că produsele sau tehnologiile au sosit in România, fiind importate în conformitate cu legislația românească în vigoare.

1.3.3.b. Legea nr. 647/2002 privind aprobarea O.U.G. nr. 141/2001 pentru sancționarea unor acte de terorism și a unor fapte de încălcare a ordinii publice

Studiind actul normativ, putem observa că expresivitatea faptelor penale are o anumită arie de circumscriere a pericolului social, unde „portretele de teroriști” și „actele teroriste” ne sugerează o stăpânire ilegală dar energică a armamentului, muniției, materialelor radioactive și explozive cu care se pot iniția și pune în aplicare acțiuni teroriste sau alte fapte cu implicații asupra siguranței naționale.

Cuvântul intimidare nu trebuie auzit de teroriști. Credem că intimidarea se apropie mai mult de „bioterorismul” practicat deja de grupurile teroriste instruite pe cursurile de pedagogie mafiotă, care, într-adevăr, folosesc intimidarea ca o convenție implicită pentru stăpânirea piețelor de operațiuni financiare, de droguri, de trafic de persoane și altele.

Dacă ne referim la obiectul material al infracțiunilor, observăm că prin OUG sunt incriminate :

tulburarea gravă a ordinii publice prin:

intimidare:

teroare

crearea unei stări de panică în rândul populației

amenințările la adresa unei persoane sau a unei colectivități cu răspândirea de:

produse chimice

substanțe periculoase

microorganisme sau toxine care pot pune în pericol sănătatea animalelor, a oamenilor, a mediului înconjurător

corpul persoanei asupra căreia se exercită actul terorist calificat astfel prin scop și mijloacele folosite

corpul aeronavei asupra căreia se exercită actul terorist calificat astfel prin scop și mijloacele folosite

Latura obiectivă Elementul material este alcătuit din:

> la actele de terorism– acțiunea principală în conținutul infracțiunii de nerespectare a regimului materialelor nucleare și a altor materii radioactive (art. 279¹ C. pen.);

> la actele de bioterorism, săvârșite în scopul tulburării grave a ordinii publice prin intimidare – prin teroare sau prin crearea unei stări de panică, sunt identificate prin:

acțiuni alternative principale în conținutul infracțiunii de amenințare la adresa unei persoane sau colectivități;

răspândirea de produse chimici, substanțe periculoase, microorganisme sau toxine de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau a mediului înconjurător (art. 4 din OUG).

1.3.3.c. O.U.G. nr. 158/1999, privind regimul exporturilor și importurilor de produse strategice

În sensul O.U.G. nr. 158/1999, privind regimul exporturilor și importurilor de produse strategice (art. 5 alin.1), menționează că prin produse strategice se înțelege:

1. articole, tehnologii și servicii din domeniul industrial, care au dublă utilizare (civilă și militară);

2. armamente, muniții și alte produse militare;

3. articole, tehnologii și servicii, inclusiv cele purtătoare de tehnologii informatice și de comunicații, referitoare la armele nucleare, chimice, biologice și la rachetele purtătoare de asemenea arme;

4. tehnologii destinate realizării de produse strategice, transmise pe cale electronică, prin fax, telefon sau prin alte mijloace.

1.3.3.d. Legea nr. 111/10.10.1996, republicată în 1998 – Legea privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare

Legea privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare (Legea nr. 111/10.10.1996, republicată în 1998, Anexa 2) utilizează o serie de termeni de strictă specialitate, cum ar fi:

„activitate nucleară” — orice practică umană care introduce surse sau căi de expunere suplimentare, extinde expunerea la un număr mai mare de persoane sau modifică rețeaua de căi de expunere, plecând de la sursele existente, mărind astfel expunerea sau probabilitatea expunerii persoanelor sau numărul de persoane expuse;

„ciclu de combustibil nuclear” — ansamblul de operațiuni care cuprind extracția și prelucrarea minereurilor și îmbogățirea uraniului și toriului, fabricarea combustibilului nuclear, exploatarea reactorilor nucleari, retratarea combustibilului nuclear, dezafectarea, orice activitate de gospodărire a deșeurilor radioactive sau orice activitate de cercetare-dezvoltare asociată uneia dintre operațiunile sus-menționate;

„combustibil nuclear” — material sau un ansamblu mecanic care conține materie primă sau material fisionabil, special destinat folosirii într-un reactor nuclear, în scopul producerii energiei nucleare;

„deșeuri radioactive” — acele materiale rezultate din activitățile nucleare, pentru care nu s-a prevăzut nici o întrebuințare, care conțin sau sunt contaminate cu radionuclizi în concentrații superioare limitelor de exceptare;

„dispozitive generatoare de radiații ionizante” — dispozitive care produc radiații X, neutroni sau particule încărcate;

„instalații de iradiere” — echipamente ce cuprind dispozitive generatoare de radiații ionizante sau surse de radiații capabile să producă câmpuri de radiații intense;

„instalație nucleară” — generator de radiație nucleară, instalația, aparatul sau dispozitivul care extrage, produce, prelucrează sau conține materiale radioactive; instalația nucleară include și clădirile sau structurile aferente;

„obiective nucleare” — uzine pentru fabricarea combustibilului nuclear, reactori nucleari, inclusiv ansamblurile critice și subcritice, reactori de cercetare, centrale nuclearo-electrice, instalații de stocare a combustibilului iradiat, unități de îmbogățire sau instalații de retratare;

„materie primă nucleară” — uraniu ori toriu sau orice combinație a acestora, în orice formă fizică sau chimică; zăcăminte care conțin cel puțin 0,03% în greutate uraniu, toriu sau orice combinație a acestora;

„material fisionabil special” — plutoniu, uraniu 233, uraniu îmbogățit în izotopul 233 sau în izotopul 235; orice material îmbogățit artificial în oricare dintre izotopii menționați anterior;

„material radioactiv” — orice material, în orice stare de agregare, care reprezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deșeurile radioactive;

„material nuclear” — alte materiale care, datorită unor proprietăți nucleare specifice, sunt de interes deosebit pentru domeniul nuclear, stabilite prin reglementări specifice;

„plan de intervenție” — ansamblu de măsuri care se aplică în caz de accident nuclear;

„produs radioactiv” — orice material radioactiv obținut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la radiații, cu excepția radioizotopilor care au atins stadiul final de preparare și sunt susceptibili de a fi utilizați în scopuri științifice, medicale, speciale, sociale, comerciale sau industriale;

„radiație ionizantă” — oricare dintre următoarele radiații: alfa, beta, gama, X, neutroni, electroni, protoni sau alte particule încărcate (nu se includ undele radio, radiațiile vizibile, infraroșii, ultraviolete, precum și radiații laser, ultrasunete etc.);

„securitate nucleară” — ansamblul de măsuri tehnice și organizatorice

destinate să asigure funcționarea instalațiilor nucleare în condiții de siguranță, să prevină și să limiteze deteriorarea acestora și să asigure protecția personalului ocupat profesional, a populației, mediului și bunurilor materiale împotriva iradierii sau contaminării radioactive;

„surse” — emițător de radiații ionizante și orice material radioactiv.

1.3.3.e. Legea nr. 56\1997 pentru aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora.

Legea nr. 56\1997 utilizează o serie de termeni și expresii specifice, explicați în art. 1, după cum urmează:

„arme chimice” – substanțe chimice toxice și precursorii lor, cu excepția celor destinate unor scopuri neinterzise prin Convenție, atâta timp cât tipurile și cantitățile sunt conforme cu asemenea scopuri;

„substanță chimică toxică” – orice substanță chimică, care, prin acțiunea sa chimică asupra proceselor biologice, poate cauza moarte, incapacitate temporară sau vatămări permanente la om sau la animale, indiferent de originea sau de metoda de producere;

„precursor” – orice reactiv chimic, care participă, în orice fază, la producerea, prin orice metode, a unei substanțe chimice toxice, inclusiv orice component de bază al unui sistem chimic binar sau multicomponent;

„substanță pentru combaterea dezordinilor publice” – orice produs chimic, neînscris în listele de substanțe chimice toxice și precursori din anexa nr. 1 la prezenta lege, care poate produce rapid, la om, o iritație senzorială sau

incapacitate fizică, ce dispare la scurt timp dupa terminarea expunerii;

„scopuri neinterzise prin Convenție” sunt:

scopuri industriale, agricole, de cercetare medicală, farmaceutice

sau alte scopuri pașnice;scopuri de protecție, anume acele scopuri în relație directă cu protecția împotriva substanțelor chimice toxice și armelor chimice;

scopuri militare care nu au legatură cu utilizarea armelor chimice și care nu depind de utilizarea proprietăților toxice ale substanțelor chimice ca metodă de razboi;

scopuri pentru asigurarea respectării legilor, inclusiv combaterea dezordinilor publice.

1.3.3.f. Legea nr. 137/1995 (publicată în M. Of. nr. 304 din data: 12/30/95) – Legea protecției mediulu

În Anexa nr. 1, dă înțelesul unor termeni în sensul legii nr. 137/1995:

• autorizație pentru activitatea nucleară — act tehnico-juridic prin care autoritatea competentă de reglementare autorizează pe titularul activității să amplaseze, să proiecteze, să achiziționeze, să fabrice, să producă, să construiască, să transporte, să importe, să exporte, să primească, să localizeze, să pună în funcțiune, să posede, să folosească, să opereze, să transfere, să dezafecteze și să dispună de orice sursă de radiații ionizante, instalații nucleare sau amenajări pentru gospodărirea deșeurilor radioactive;

• biotehnologie — aplicație tehnologică în care se utilizează sisteme biologice, organisme vii, componentele sau derivatele acestora, pentru realizarea sau modificarea de produse sau procedee cu folosință specifică;

• deșeuri periculoase — deșeuri toxice, inflamabile, explozive, infecțioase, corosive, radioactive sau altele, care, introduse sau menținute în mediu, pot

dauna acestuia, plantelor, animalelor sau omului;

• emisii — poluanți evacuați în mediu, inclusiv zgomote, vibrații, radiații electromagnetice și ionizante, care se manifestă și se măsoară la locul de plecare din sursă;

• substanțe periculoase — orice substanță sau produs care, folosit în cantități, concentrații sau condiții aparent nepericuloase, prezintă risc semnificativ pentru om, mediu sau bunurile materiale; pot fi explozive, oxidante, inflamabile, toxice, nocive, corosive, iritante, mutagene, radioactive;

• sursa de radiații ionizante — entitate fizică, naturală, fabricată sau utilizată ca element al unei activități care poate genera expuneri la radiații, prin emitere de radiații ionizante.

Urmatoarele articole se vor a fi un scurt rezumat din ceea ce reprezinta Legea nr. 137\1995 privind protectia mediului:

art. 16. — Importul în România de deșeuri de orice natură, în stare brută sau prelucrată, este interzis, cu excepția anumitor categorii de deșeuri ce constituie resurse secundare de materii prime utile, în conformitate cu reglementările dispuse prin acte normative propuse de autoritatea centrală pentru protecția mediului și aprobate de Guvern.

Tranzitul și exportul de deșeuri de orice natură se pot realiza în conformitate cu acordurile și convențiile la care România este parte.

art. 17. — activitățile prevăzute la art. 15 și 16 sunt permise numai în baza acordului și/sau autorizației de mediu.

art. 85. — Constatarea și cercetarea infracțiunilor se fac din oficiu de către organele de urmărire penală, conform competenței legale.

art. 84. — Constituie infracțiuni faptele menționate mai jos și se pedepsesc astfel:
– introducerea în țară a unor deșeuri sau substanțe periculoase în scopul depozitării și/sau distrugerii (art. 16) se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani

– dacă faptele prevăzute la art. 16 au pus în pericol sănătatea sau integritatea

corporală a unui număr mare de persoane, au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 182 din Codul penal ori au cauzat o pagubă materială importantă, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei naționale,

pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Tentativa se pedepsește.

Capitolul 2 – Radioactivitatea

2.1. Concepte și mărimi

Materia se compune din elemente, iar elementele se compun din atomi.

Atomii conțin un nucleu și un număr oarecare de electroni care au sarcină electrică negativă. Nucleul conține protoni, cu sarcina electrică pozitivă, și neutroni, fără sarcină electrică. Numărul protonilor este egal cu numărul electronilor și este numit număr atomic (de exemplu oxigenul are numărul atomic 8). Masa atomului este practic concentrată în nucleu, numărul de protoni plus neutroni din acesta se numește număr de masă. În aceste condiții, speciile de atomi sunt diferențiate după numărul atomic și numărul de masă, sau mai simplu, după numele elementului și numărul de masă. Astfel caracterizați, atomii se numesc nuclizi. De exemplu, Carbonul-12 este un nuclid cu 6 protoni și 6 neutroni, Plumbul-208 este un nuclid cu 82 protoni și 126 neutroni.

Nuclizii unui element care au numere diferite de neutroni se numesc izotopi (deci izotopul nu este un sinonim al nuclidului). Hidrogenul, de exemplu, are 3 izotopi: hidrogen-1, hidrogen-2 numit și deuteriu și hidrogen-3, numit și tritiu. Nuclizii pot fi stabili sau instabili. Din cei circa 1700 nuclizi cunoscuți, aproximativ 280 sunt stabili, restul se transformă în mod spontan în nuclizii altui element, iar în timpul transformării emit radiație. Această proprietate se numește radioactivitate, transformarea se numește dezintegrare, iar nuclidul spunem că este un radionuclid. De exemplu, Carbonul-14 este un radionuclid care se dezintegrează în Azot-14, care este stabil, iar Bariul-140 se dezintegrează in radionuclidul Lantan-140 iar acesta, la rândul său, în nuclidul stabil Ceriu-140.

Radiațiile emise de radionuclizi sunt: particule , particule și fotoni . Un alt tip de radiație este și radiația X, care se produce în urma bombardării cu electroni a unei ținte metalice aflate în vid. Radiatule X au proprietăți similare cu radiațiile Y.

Tot în categoria radiațiilor mai pot fi înscrise radiațiile cu neutroni. Neutronii sunt eliberați de nuclizi, de obicei, în urma bombardării cu particule sau .

Energia cu care sunt emise radiațiile se măsoară in electronivo1ți (eV) și reprezintă energia câștigată de un electron când străbate o diferență de potențial de un volt. Un multiplu al acestei unități de măsură este milion-electron-voltul (MeV); 1 MeV=106 eV.

Activitatea unei cantități de radionuclid (rata de producere a dezintegrărilor naturale) se măsoară în becquerel (Bq). Un becquerel este egal cu o dezintegrare într-o secundă. În mod normal se utilizează MBq (megabecquerelul), care este egal cu un milion de becquereli. Timpul necesar ca activitatea unui radionuclid să scadă la jumătate prin dezintegrare se numește timp de înjumătățire și are simbolul T1/2.

Radiațiile sunt detectate și măsurate de: filmele fotografice, substanțele termoluminiscente, contorii Geiger și detectoarele cu scintilații. Măsurătorile făcute se pot interpreta în termenii dozei de radiație absorbită de organism sau de o anumită parte a corpului. Doza absorbită se măsoară în gray (Gy) și reprezintă energia cedată de radiație unități de masă a substanței prin care trece (de exemplu țesutul). Un gray corespunde unui joule pe kilogram. Frecvent, se folosesc submultipli ai grayului, cum este Gy, care reprezintă a milioana parte dintr-un Gy.

Dozele absorbite egale au efecte biologice egale. Astfel, un gray de radiație într-un țesut este mai periculos decât un gray de radiație , care are o sarcină electrică mai mică și se deplasează mai rapid. Din acest motiv s-a introdus o alta unitate de măsura, sievert (Sv), care este egală cu doza absorbită înmulțită cu un factor care ține seama de modul în care o anumită radiație își distribuie energia în țesut. Această mărime se numește echivalentul dozei. Pentru particulele , fotonii și radiațiile X, factorul este egal cu unitatea. Pentru particulele factorul este 20, deci 1 Gy de radiație corespunde unui echivalent al dozei de 20 Sv; 1 Sv de radiație produce aceleași efecte asupra organismului uman sau animal ca 1 Sv radiație , sau X.

Pe de altă parte, în organism, același tip de radiație are implicații diferite în funcție de organul atacat. Astfel, o iradiere cu particule a plămânului este mult mai gravă decât iradierea cu aceleași particule a oaselor. Pentru a ține seama de acest atac diferit se utilizează pentru organism așa-numitul echivalent al dozei efectiv. Echivalentul dozei efectiv se calculează ca sumă a produselor dintre echivalentul dozei fiecărui organ din corp și un factor de pondere asociat acelui organ. Factorii de pondere pentru om sunt prezentați în tabelul de mai jos:

De exemplu, dacă iradierea s-a produs asupra plămânului (echivalentul dozei 9OmSv), ficatului (echivalent doza 80 mSv), suprafeței osoase (200 mSv) și a măduvei osoase (echivalent doza 150 mSv), echivalentul dozei efectiv primit de organism se calculează astfel:

99×12 + 80×0,06 + 200×0,03 + 150×0,12 = 39,6 mSv

Deoarece în multe lucrări de specialitate se pot întâlni unități de măsură diferite de cele prezentate până aici, în tabelul următor se prezintă relațiile de interdependență.

2.2. Surse de poluare radioactivă

Sursele de radioactivitate se pot grupa în două categorii:

a. surse artificiale;

b. surse naturale.

a) Principalele surse artificiale de poluare radioactivă sunt următoarele:

a.1. accidentele și deșeurile de la reactoarele nucleare

a.2. experiențele și accidentele cu arme nucleare

a.3. tratamentele medicale ce utilizează radiații sau radionuclizi

a.4. diferite activități profesionale

a.5. reactorii nucleari

Despre reactorii nucleari:

Au fost folosiți pentru producerea energiei încă din anii 1950. Există, practic, două tipuri de reactori : reactori termici și reactori rapizi. În reactorii termici frecvent utilizați – se folosește uraniu, care este alcătuit din nucleele a doi izotopi: uraniu-235 (0,7%) și uraniu-238 (99,3%). Când un neutron termic pătrunde într-un nucleu de uraniu-235 se produce fisiunea acestuia din urma cu o mare eliberare de energie, de alți neutroni și de radiații 7. Neutronii rezultați din fisiune sunt rapizi și nu sunt tot atât de capabili de a produce noi fisiuni. Cu excepția celor subterane, marile puteri au efectuat circa 510 teste nucleare în atmosferă: circa 300 S.U.A., 180 fosta URSS, 25 Marea Britanie și 4 Franța. Până în anii 1985, Franța și China, singurele nesemnatare ale tratatului, au mai explodat în atmosfera 40 și respectiv 25 bombe nucleare.

Energia eliberată în testele efectuate până în 1963 a fost de câteva ori mai mare decât a tuturor explozivilor folosiți în al doilea război mondial, sau a 20-a parte din puterea explozivă nucleară acumulată în arsenalele americane și sovietice în 1981 (exprimată în combustibil exploziv convențional această putere a fost de 600 megatone). În același timp, aproximativ 10 t plutoniu ,,neexplodat" s-a vaporizat și dispersat în atmosferă.

Exploziile nucleare sovietice, deși mai puține, au avut o putere dublă față de cele americane (450 megatone față de 150), cea mai teribilă bombă sovietică fiind de aproximativ 4 000 de ori mai puternică decât ,,Little boy", folosită împotriva Japoniei.

După 1963, testele cu arme nucleare an continuat în subteran. Din 1963 până în 1980, Statele Unite au mai efectuat cam 400 teste subterane cu bombe atomice, iar fosta Uniune Sovietică 300, dar cu o putere explozivă mult mai mare.

La nivelul anului 1963 se apreciază că radionuclizii, proveniți de la testele cu arme nucleare, au produs o iradiere suplimentară anuală de 430 mSv pe individ, în aproape întreaga emisferă nordică (majoritatea exploziilor au fost efectuate în această emisferă). După acest an, valoarea iradierii suplimentare a scăzut substanțial, până la momentul Cernobâl.

În clinici și spitale radiațiile sunt folosite:

la radiografii;

în scop terapeutic;

în scopuri de investigație.

La radiografii se folosesc, în special, radiațiile X (Rontgen), o radiografie a toracelui va transfera plămânului un echivalent al dozei de 20 Sv

În scop terapeutic se utilizează iradierea pentru distrugerea țesuturilor tumorale

maligne.

Frecvent folosite sunt radiațiile X de mare energie sau radiatule gama date de sursele Cobalt-60. În scop terapeutic sunt necesare valori ale dozei absorbite foarte mari, ajungând până la câțiva zeci de gray. Se mai folosesc fascicule de neutroni și radiațiile ionizante.

În scopuri de investigație se utilizează administrarea de radionuclizi cu timpi scurți de înjumătățire. După administrare, se realizează tomografierea (radiografii ale structurilor dintr-un singur plan de profunzime), în special a plămânilor, oaselor și creierului.

Se estimează că media echivalentului efectiv al dozei primite de organismul uman din proceduri medicale are valori de circa 200 Sv pe an.

Radiația artificială este folosită în multe ramuri ale activității omenești. De exemplu, în industrie este folosită pentru controlul proceselor și a calității produselor, iar în scop de studiu, este folosită în institute de cercetare și învățământ superior. Tot aici trebuie inclusă și activitatea medicilor sau a personalului sanitar care lucrează cu radiații. La acestea trebuie adăugate dozele pe care le primește omul și de la ceasurile luminate cu substanțe radioactive sau de la televizoare (televizoarele moderne sunt bine ecranate).

Se apreciază că din activități profesionale doza colectivă (produsul dintre echivalentul dozei efectiv și nr. persoanelor care au activități profesionale legate de radiație) în Marea Britanie, de exemplu, este de circa 450 Sv/om pe an.

b) Problema radiațiilor nu este numai o consecință a progresului tehnic-științific al omului modern. Radiația a existat întotdeauna în natură. După opinia unor oameni de știință, radiația cosmică a avut o mare importanță în evoluția vieții pe Pământ. Astfel, apariția reptilelor gigantice precum și evoluția ulterioară a speciilor animale și vegetale este pusă, de mulți cercetători, sub semnul influenței exercitate de radiația cosmică primită de Pământ, din univers.

Practic, există două componente ale iradierii naturale: o componentă cosmică și una telurică.

Originea radiației cosmice este încă neclară. Unii specialiști sunt de părere ca ar veni din galaxia noastră, alții că ar veni din afara ei. Soarele contribuie mai ales în perioadele de erupții solare.

Radiația cosmică pătrunde în cantitate mai mare pe la poli decât pe la ecuator. De asemenea, oamenii și animalele care trăiesc în munți, la mari altitudini, sunt mai expuși la acest tip de radiație decât cei aflați la nivelul mării.

Radiația telurică provine din faptul că toate materialele din scoarța pământului sunt radioactive. Se crede că mișcările scoarței sunt cauzate și de radioactivitatea naturală.

Cele mai răspândite elemente radioactive din sol și roci sunt: uraniul, toriul și potasiul-40.

Sintetic, iată, în medie, care sunt, calitativ și cantitativ, principalele surse ale dozei de radiație umană:

– din cosmos: circa 100 000 neutroni și 400 000 particule de radiație cosmică secundară trec prin fiecare individ, în fiecare oră;

– din aerul respirat: circa 30 000 atomi (de radon, plutoniu, bismut și plumb) se dezintegrează în fiecare oră în plămâni, dând naștere la particule '3, ce și unor fotoni 7;

– din sol și materiale de construcție: peste 200 milioane fotoni y trec prin noi în fiecare oră;

– din alimente și apă: omul introduce zilnic în organism peste 1 microgram de uraniu; 70% din această cantitate provine din cereale, carne, lapte și cartofi.

Într-un om de greutate medie (70 kg) se află, permanent, următoarele cantități de substanțe radioactive:

– C 14 – 1,9×100 g, care dau 3,1×10-8 dezintegrari/s;

– T – 8,4×10-15 g, care dau 3 dezintegrari/s;

– K 40 – 8,3×10-12 g, care dau 1,9×104 dezintegrări/s.

Din faptul că viața pe pământ există și se dezvoltă continuu, deducem că nivelul radiației naturale nu atinge, nici pe departe, limitele de suportabilitate ale organismelor vii.

2.3. Acțiunea fiziologică a radiațiilor

În general, efectele vătămătoare ale radiațiilor se împart în:

1. efecte somatice, care pot la rândul lor fi: imediate, cronice și întârziate;

2. efecte genetice.

1. Efectele somatice se caracterizeaza prin următoarele sindromuri imediate:

– sindromul sistemului nervos central, care se instalează după câteva minute sau ore de la o iradiere de 50-60 Sv. Se manifestă prin convulsii și lipsă de coordonare;

– sindromul gastro-intestinal, manifestat prin greață, vomitări, diaree.

Între efectele somatice cronice se înscriu: depresiuni hematopoetice, sterilitate,

tulburarea vederii (cataracte), alopecia (căderea părului).

Ca efecte întârziate se relevă: scurtarea vieții și apariția neoplasmelor în diferite forme (frecvent cancer epiteliar și pulmonar).

Gravitatea bolii de iradiere depinde de echivalentul dozei, astfel:

– pentru echivalentul dozei sub 2 Sv nu se evidențiază influențe;

– pentru echivalente ale dozei între 2-5 Sv examenul hematologic pune în evidență reducerea globulelor albe și trombocitelor;

– între 5 și 9 Sv mortalitatea este ridicata;

– peste 9 Sv mortalitatea este de 100%, dacă nu se face transplant de măduva osoasă.

2. Efecte genetice. Numeroase cercetări efectuate au evidențiat că, prin iradiere, se pot produce și mutați genetice, de la cele mai severe, ca de exemplu, întârzierea mintală, până la cele mai banale, cum sunt pete ale pielei.

La plante, prin iradiere, s-au obținut mutații genetice benefice, materializate prin

creșterea calității și productivității. Se pare însă, că acest lucru se petrece numai până la anumite doze relativ mici. Depășirea acestora poate produce leziuni biochimice ireversibile.

În ceea ce privește norma referitoare la nivelul admisibil al radioactivității, alta decât cea naturală, a fost stabilită în România, pentru un individ din populație, în medie, la un echivalent al dozei efectiv de 1 mSv/an, adică jumătate din valoarea datorată iradierii naturale.

Raportat la activitatea surselor pentru praful atmosferic și depuneri, există următoarele limite:

– de atenționare, când activitatea are valori de 185 Bq/m2 zi;

– de avertizare, când activitatea atinge valori de 370 Bq/m2 zi;

– de alarmare, când activitatea atinge valoarea de 1 851 Bq/m2 zi.

2.4. Terorismul nuclear

Spre deosebire de celelalte forme ale terorismului, cel nuclear și în special cel bazat pe folosirea bombelor atomice, produce cele mai multe victime în unitatea de timp, iar urmările sale pot persista sute sau mii de ani: iradierea populației cu consecințe genetice, contaminarea radioactivă a unor suprafețe întinse, imposibilitatea protejării populației față de efectele exploziilor, pagube materiale importante, etc.

Preocuparea noastră se îndreaptă spre trei categorii de materiale: plutoniu și uraniu puternic îmbogățit, surse radioactive, deșeuri metalicecontaminate.

Acestea pot fi utilizate respectiv la producerea de armament nuclear,

iradierea populației, contaminarea unor zone.

În evaluarea riscurilor trebuiesc avute în vedere următoarele:

țările care produc îngrijorarea,

rutele de tranzit,

metodele de transport,

producătorii finali suspecți,

potențialele puncte de diversiune,

proliferarea echipamentelor deja produse.

Metodele infracționale cele mai utilizate sunt: furtul și contrabanda, descrierea intenționat eronată, clasificarea intenționat eronată, diversiunea.

Profilul infracțional este caracterizat prin: ofertanții care provin în special din fostele republici sovietice, cumpărătorii-utilizatorii nu sunt identificați, sunt de vârstă mijlocie, eventual oameni de afaceri ratați, au cazier judiciar.

Este bine cunoscut faptul că organizațiile teroriste sunt interesate în special de materiale fisile, respectiv Uraniu 235 îmbogățit peste 90% și Plutoniu în izotopii 239 și 240. Ca atare, mecanismele de control și răspuns trebuie să aibă în vedere în primul rând aceste materiale, care, din fericire, nu pot fi fabricate decât în condiții de tehnologie foarte avansată. Cu toate acestea, cantitățile deja existente atrag din ce în ce mai mult atenția teroriștilor, motiv pentru care orice mișcare pe glob a acestor materiale este cu precizie monitorizată, protejată și confidențială. Mai mult, sistemele de protecție fizică și forțele de răspuns din obiectivele nucleare și zonele de garanții nucleare sunt dotate cu logistica necesară determinării, identificării și acțiunii pentru orice potențială amenințare. În aceeași idee se înscriu și Proiectele Amenințării de Bază care au rolul de a dimensiona corespunzător protecția fizică și forța de răspuns.

Teroriștii pot fi însă interesați nu numai de material fisil, ci și de surse radioactive, în diverse stări de agregare, prin intermediul cărora pot realiza acte de terorism radiologic. Mai mult decât atât, atunci când vorbim de centrale nucleare, trebuie avut în vedere și sabotajul economic, al cărui obiectiv nu este reactorul nuclear, ci capacitatea economică pe care o reprezintă centrala, care, oprită pe o perioadă lungă de timp, ar perturba în mod serios economia.

Crearea și menținerea panicii prin utilizarea de surse radioactive sau deșeuri contaminate este o altă preocupure a grupărilor extremiste. Dacă pentru materiale

nucleare, sursele de aprovizionare sunt ținute strict sub control, în cazul izotopilor radioactivi, datorită multitudinii acestora și mișcărilor frecvente, posibilitatea obținerii lor este mai facilă. Furtul din laboratoare sau institute de cercetare, atacarea transporturilor speciale, iată câteva modalități prin care se produce pierderea controlului.

În conformitate cu prevederile AIEA, orice situație care are ca rezultat pierderea controlului asupra unei surse radioactive sau material nuclear trebuie considerată o situație de trafic ilicit, până când contrariul este proba.

Capitolul 3 – Competența legală a organelor de poliție pentru prevenirea și combaterea traficului cu materiale strategice și nucleare

3.1. Regimul juridic al materialelor strategice

3.1.1. Cadrul legal al materialelor nucleare:

Legea nr. 111/10.10.1996, republicată în 1998 – privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare (Anexa 2 definește termenii de specialitate, cum sunt: material radioactiv, material nuclear, radiație ionizantă; Anexa 3 enumeră organele de control a activităților nucleare);

Articolul 279¹ din Codul Penal ( „nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive”), care pedepsește primirea, deținerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum și orice alte operațiuni privind circulația acestora. Acest articol incriminează, totodată, și sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive. Gradul de pericol pe care îl prezintă activitățile anterioare este recunoscut și prin cuantumul pedepselor prevăzute în articol, în funcție de consecințele pe care le-a avut fapta respectivă (dacă s-a produs moartea unora sau mai multor persoane, pedeapsa este detențiunea pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi);

Art. 209 C.P.P. – competența procurorului în faza urmăririi (alin.3 – urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu, de către procuror, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 279¹ C. Pen.);

Protocolul de colaborare din 1992, încheiat între Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Ministerul Sănătății prin Direcția de Medicină Preventivă și Inspectoratul General al Poliției, prin care se stabilesc direcțiile comune de acționare și informare reciprocă, conform normelor legale, în cazuri de furturi, pierderi sau găsiri de surse și materiale radioactive;

Protocolul de colaborare încheiat în cadrul „Grupului român de neproliferare”;

Memorandum de înțelegere „TASK FORCE” din 1998 privind prevenirea controlului contrabandei cu materiale nucleare și radioactive.

3.1.2. Reglementări pe linia materialelor strategice:

Legea nr. 111/1996, republicată, privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare;

H.G. nr. 467/1999, privind produsele strategice supuse regimului de control la export și import;

Legea nr. 141/1997, privind Codul Vamal al României ;

O.U.G. nr. 158 din 19.10.1999, privind regimul importurilor și exporturilor de produse strategice;

Ordinul Președintelui CNCAN nr. 14, privind aprobarea Normelor Fundamentale de Securitate Radiologică;

Ordinul Președintelui CNCAN nr. 363, privind aprobarea Normelor de control de garanții în domeniul nuclear;

Ordinul Președintelui CNCAN nr. 382, privind aprobarea Normelor

de protecție fizică în domeniul nuclear;

Ordinul Președintelui CNCAN nr. 106, pentru aprobarea Normelor privind cerințele pentru calificarea personalului care asigură paza și protecția materialelor și instalațiilor protejate în domeniul nuclear;

Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc;

H.G. nr. 679/1997 pentru aprobarea regulamentelor armelor de foc și a munițiilor;

Legea 126/1995, privind regimul substanțelor explozive;

L. 468/18.07.1997 pentru modif. Și complet. L.126/1995;

Ordonanța de urgență 141/2001, pentru sancționarea unor acte de terorism și a unor fapte de încălcare a ordinii publice;

Ordonanța de urgență 31/13.03.2002, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenefob și a cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii;

Ordonanța 102/31.08.2002, privind regimul refugiaților din România.

O.U.G. nr. 158/1999 – privind regimul exporturilor și importurilor de produse strategice;

H.G. nr. 467/1999 – privind produsele strategice supuse regimului de control la import și export;

H.G. nr. 20/2000 – care completează Anexa 1 din Hotărârea Guvernului nr. 467/1999;

H.G. nr. 48/2000 – modificarea articolului nr. 40 din O.U.G.158/1999;

Ordinul ANCESIAC nr. 25/1999 – aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. 158/1999.

Legiuitorul român a conștientizat pericolul reprezentat de folosirea necorespunzătoare sau de folosirea ilicită a materialelor nucleare ori materiilor radioactive, fapt ce reiese și din prevederea articolului 3 litera k din Legea nr. 51/1991, privind siguranța națională a României.

Astfel, constituie amenințare la adresa siguranței naționale a României – sustragerea de materii radioactive, toxice sau biologice din unitățile autorizate să le dețină, contrabanda cu acestea, producerea, deținerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiții decât cele prevăzute de lege, dacă prin acestea se pune în pericol siguranța națională a țării noastre.

3.2. Activitatea organelor de poliție pentru prevenirea și combaterea traficului internațional cu materiale strategice

La nivelul poliției, activitatea de prevenire și combatere a traficului cu materiale strategice și nucleare este coordonată de Serviciul 2 – Trafic cu materiale strategice din cadrul Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din I.G.P.

Acesta are următoarele atribuții principale:

asigură îndrumarea, sprijinul și controlul centrelor zonale, în domeniul de competență;

asigură prevenirea comiterii de infracțiuni prevăzute și pedepsite de art. 279* Cod penal, Legea 111/1996 (republicată în 1998) și O.U.G. nr. 158/1999, împreună cu alte instituții abilitate;

– ține legătura, prin șeful serviciului, cu organisme guvernamentale de avizare și control al operațiunilor cu materiale strategice, radioactive și reprezintă direcția în relația cu aceste structuri;

– culege date și informații cu privire la operațiuni ilegale cu materiale strategice și materiale nucleare;

– concepe și desfășoară acțiuni și combinații informativ-operative pentru identificarea și documentarea activității infracționale a grupurilor organizate care comit infracțiuni la regimul materialelor strategice și nucleare, utilizând mijloace specifice de acoperire, conform legii;

– schimbă informații și cooperează cu alte instituții ale statului cu atribuțiuni în domeniu;

– ține legătura și cooperează cu structuri similare din polițiile altor state;

– organizează și gestionează baza de date proprie cu privire la persoanele fizice și juridice care desfășoară activități cu materiale strategice și nucleare;

instrumentează, în condițiile legii, direct sau prin delegare, cazurile de încălcare a legii prevăzute și pedepsite de art.279¹ Cod Penal, Legea 111/1996 și O.U.G. nr. 158/1999 cu materiale strategice și radioactive, armament, muniție și echipament militar și cazurile de trafic internațional cu aceste materiale;

asigură protecția contrainformativă a transporturilor de material nuclear pe teritoriul național și participă la efectuarea acestora;

elaborează propuneri de acte normative în domeniul de competență;

utilizează, gestionează și testează echipamentul specific din dotare în activitățile pe care le desfășoară.

Obiectul de activitate rezultă din atribuțiile D.G.C.C.O.A. în baza redistribuirii sarcinilor, ca urmare a reorganizării:

desfășurarea de activități informativ-operative și de cercetare în cauze complexe sau de pe raza a mai multor județe ori cu implicații internaționale în domeniul materialelor strategice, radioactive și nucleare;

executarea de sarcini concrete în cadrul „Grupului român de neproliferare” (G.R.N.), privind controlul importul și exportul de materiale strategice cu dublă întrebuințare precum și în „TASK FORCE”, privind prevenirea contrabandei cu materiale nucleare și radioactive, ca urmare a obligațiilor asumate de România, prin participarea ca membru în diferite organe și organisme de control internațional;

cooperarea cu polițiile altor state și cu organismele internaționale, precum și cu organele administrative centrale abilitate, pentru stabilirea în comun a măsurilor concrete de luptă pentru combaterea infracțiunilor transfrontaliere în domeniu, realizând schimburi de experiență și informații cu respectarea legilor și a ordinelor în vigoare;

organizează și coordonează activitatea de prevenire și descoperire a faptelor antisociale comise la regimul materialelor strategice, radioactive și nucleare.

3.2.1. Activitatea de culegere a informațiilor pentru combaterea traficului cu materiale strategice

În activitatea informativă, ofițerii specialiști din cadrul D.G.C.C.O.A. și centrele zonale trebuie să aibă în atenție și să lămurească cu prioritate următoarele aspecte:

sursele de materiale strategice și radioactive;

locurile de depozitare, ambalare și distribuire a acestora;

itinerariile și mijloacele folosite pentru transportul acestora;

modul de organizare a producerii, transportului și desfacerii materialelor strategice și substanțelor radioactive;

identificarea suspecților și conexiunile lor.

În ceea ce privește persoanele sau categoriile de persoane pretabile la săvârșirea de infracțiuni pe această linie de muncă, vor fi în atenție:

persoanele fizice și juridice sau angajați ai unităților economice care produc, dețin sau pun în circulație materiale strategice sau radioactive,

persoanele suspectate de desfășurarea de activități ilicite pe linia materialelor strategice sau radioactive, ce fac parte din filiere transnaționale sau sunt semnalate de structuri similare din străinătate,

alte categorii de persoane despre care se dețin date că au comis, comit sau vor comite infracțiuni pe linia de muncă precizată mai sus.

Munca informativă se desfășoară conform legislației în vigoare, a ordinelor și a instrucțiunilor interne.

Aspecte ce trebuie avute în vedere la instruirea rețelei informative

La instruirea rețelei informative trebuie avute în vedere mai multe aspecte, fapt impus de specificul acestui domeniu de activitate. În acest sens, polițistul specialist al serviciului urmărește următoarele aspecte:

să arate informatorului că îi sunt înțelese greutățile pe care le poate întâmpina și că îi sunt apreciate informațiile furnizate, chiar dacă acestea sunt lipsite de valoare operativă;

să realizeze o încurajare a informatorilor în scopul determinării de a căuta și furniza informații cu valoare operativă;

să evite întrebările care i-ar putea deranja;

nu se vor purta discuții contradictorii sau să se recurgă la amenințarea informatorilor;

să asigure confidențialitatea discuțiilor purtate;

în momentul în care se încheie o întâlnire, să se obțină informațiile dorite în vederea unor contracte ulterioare;

informatorul nu va atinge direct materialul suspect a fi radioactiv și după ce va realiza, în cel mai scurt timp posibil, întâlnirea cu ofițerul care îl are în legătură, îl predă acestuia pe bază de proces-verbal. Pe timpul manipulării, atât informatorul cât și ofițerul vor purta mănuși din cauciuc și ochelari din plastic.

informatorul va fi instruit de ofițerul ce îl are în legătură cu privire la normele elementare de radioprotecție.

Având în vedere că, în prezent, majoritatea informatorilor evită să scrie notele informative, se impune ca ofițerul care a contactat informatorul să redacteze raportul informativ și să îl prezinte șefului ierarhic în cel mult 12 ore.Informațiile pe linia materialelor strategice și nucleare se raportează în 24 ore serviciului de linie din B.C.C.O. din D.G.C.C.O.A..

Verificarea informației se face de către formațiunea care a primit-o, sub controlul

serviciului specializat din cadrul Brigăzii. Solicitarea de date și informații de le organismele guvernamentale de avizare și control se face numai de către Serviciul 2 din DGCCOA. Dacă informațiile se confirmă, în funcție de complexitatea cazului, documentarea și instrumentarea acesteia poate fi făcută de serviciul central sau de structura teritorială, sub îndrumarea Brigăzii. Dacă nu se confirmă, toate datele legate de aceasta vor fi transmise serviciului central, unde vor fi introduse în baza de date computerizată a DGCCOA , iar pentru evitarea situațiilor de provocare sau încălcare a legii, informațiile de primă sesizare vor fi prezentate procurorului competent, pentru avizarea activităților informativ-operative și de cercetare ulterioare.

În situația obținerii unor informații pe linie de substanțe radioactive sau materiale nucleare, procedura este aceiași. Dacă în cauză este introdus sau recrutat un informator, acesta va purta discuții cu persoanele suspecte cu privire la următoarele aspecte:

– tipul materialului;

– tipul izotopului;

– descrierea materialului din punct de vedere al stării de agregare (lichid, solid, gaz),

fizic (minereu, nămol, pulbere, pastilă, bază, așchie);

– tipul de emisie radioactivă (emițător alfa, beta, gama sau neutroni);

– nivelul de radioactivitate;

– gradul de îmbogățire;

– cum și dacă este protejat (doza de radiații la perete);

– descrierea ambalajului și a eventualelor semne și inscripții aplicate;

– cantitatea oferită și prețul cerut;

– originea și destinația materialului;

– cum este transportat.

Aceste date au rolul de a stabili dacă materialul în cauză prezintă pericol pentru informator, suspect sau populație. În vederea stabilirii cu exactitate a caracteristicilor materialului radioactiv, se poate proceda în două moduri, în funcție de situație.

În prima situație, informatorul va solicita o probă, în vederea expertizării. Proba în cauză va fi depozitată într-un container cu pereți de plumb, care să protejeze împotriva radiațiilor. După ridicarea probei, se vor întocmi procese verbale în care să se menționeze datele de identificare a materialului, care vor fi avizate de procuror. Materialul va fi transportat în condiții de siguranță cu un autoturism autorizat de CNCAN conform Legii nr. 111/1996, în primă fază la Laboratorul de Medicină preventivă teritorială și, dacă se impune, la Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară Măgurele sau Societatea de Cercetări Nucleare Pitești, pentru obținerea unui buletin de analiză.

Toate activitățile ulterioare pentru confiscarea întregului material radioactiv și reținerea suspecților vor fi desfășurate numai sub îndrumarea procurorului competent.

A doua situație impune un alt mod de acțiune. Astfel, informatorul va solicita expertizarea întregii cantități de material radioactiv, sub pretextul că proba nu este concludentă, iar prelevarea ei poate fi periculoasă pentru viața și sănătatea sa. Dacă suspecții sunt de acord cu această condiție, se va informa procurorul competent și Brigada, pentru realizarea flagrantului de către ofițerii serviciului central. Dacă situația

operativă impune, flagrantul poate fi realizat după returnarea probei.

În oricare din cele două situații, se întocmește plan de măsuri informativ-operative și

de acțiune, avizat de șeful serviciului central și aprobat de conducerea Brigăzii, sau de omologi, la nivel teritorial. Despre conținutul planurilor va fi informat procurorul care supraveghează cauza. De asemenea, se vor efectua fotografii judiciare ale materialului ce se transmit ulterior la serviciul central pentru a fi introduse în baza automată de date.

La locul faptei, expertizarea premergătoare flagrantului va fi făcută numai de ofițeri anume desemnați și instruiți, avizați de CNCAN, cu echipament tehnic special.

Capitolul 4 – Cercetarea infracțiunilor la regimul materialelor nucleare și a altor materii radioactive

4.1. Considerații preliminare

Materialele nucleare, alături de alte materii radioactive, datorită acțiunii pe care o au în declanșarea unor energii extrem de nocive trebuie folosite cu maximă prudență și numai în strictă conformitate cu normele legale care le reglementează regimul. În caz contrar, acestea pot produce consecințe incalculabile, fie că sunt folosite în mod imprudent de anumite persoane, fie că ajung în mâna unor infractori care le utilizează în scopuri antisociale.

După cum este cunoscut, România face parte din rândul țărilor care au trecut la introducerea, dezvoltarea și folosirea energiei nucleare și tehnicilor nucleare în economie și viața socială, la promovarea și dezvoltarea cercetării științifice și de industrializare a rezultatelor acesteia. Desfășurarea unor activități în domeniul nuclear implică – prin natura lor – riscuri legate de posibilitatea de iradiere ori de contaminare cu substanțe radioactive a persoanelor ocupate profesional în acest domeniu, a populației, a mediului înconjurător și a bunurilor materiale.

Așadar, menținerea ordinii publice, apărarea vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor, a avutului public sau privat, a mediului înconjurător reclamă ca fabricarea, producerea, deținerea, transportul, folosirea și orice operațiune privind materialele nucleare și alte materii radioactive să fie supuse unui regim strict, stabilit de lege.

Regimul materiilor nucleare este reglementat prin Legea nr. 111/1996, privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare, act normativ ce înlocuiește vechea legislație în domeniu (Legea nr. 61/1974 cu privire la desfășurarea activităților în domeniul nuclear), depășită de realitățile prezente. Obiectul acestei legi îl constituie „desfășurarea în siguranță a activităților nucleare în scopuri pașnice, astfel încât să se îndeplinească condițiile de securitate nucleară, de protecție a personalului expus

profesional, a populației, a mediului și a proprietății, cu riscuri minime prevăzute de reglementări și cu respectarea obligațiilor ce decurg din acordurile și convențiile la care România este parte” (art. 1, Legea 111/1996).

4.1.1. Făptuitorii, calitatea și contribuția acestora la săvârșirea infracțiunilor

Din analiza dispozițiilor legii penale rezultă că subiectul activ nemijlocit – autorul – al infracțiunilor la regimul materialelor nucleare și al altor materii radioactive poate fi orice persoană, legea necondiționând existența faptelor de vreo anume calitate pe care trebuie să o aibă infractorul. Fără a avea relevanță sub aspectul încadrării juridice, calitatea făptuitorului trebuie avută în vedere, fie și numai din considerentul că nu oricine poate săvârși astfel de fapte.

Pentru a produce, experimenta și prelucra materii radioactive ori materiale nucleare e necesară o anume calificare a făptuitorului. La fel, în cazul folosirii acestora, făptuitorii trebuie să aibă cunoștințe în domeniul respectiv. De fapt, numai persoanele autorizate pot manipula și folosi astfel de materii.

În cazul unor modalități normative prevăzute în legea privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare, subiectul este circumstanțiat. De pildă, utilizarea de surse închise, deschise sau a dispozitivelor generatoare de radiații ionizante pentru diagnostic și tratament nu poate fi făcută decât de către un medic sau radiolog (Legea nr.111/1996, art.38 alin.1).

De asemenea, utilizarea aparaturii de control dozimetric al radiațiilor ionizante și al materialelor și dispozitivelor pentru protecția împotriva acestor radiații nu poate fi făcută decât de persoane de strictă specialitate. Idem în cazul proiectării, amplasării, construcției și montajul obiectivelor nucleare.

Legat de participația penală, în literatura de specialitate s-au exprimat numeroase opinii, absolut valabile și în cazul acestor infracțiuni. Astfel, pornind de la regula că autor este acela care comite nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, în cazul unor astfel de fapte are calitatea de subiect activ nemijlocit – autor – și acela care a executat chiar o singură operație în cadrul activității de executare.

Pe cale de consecință, autori ai infracțiunii sunt cei care dețin, transportă ori fac diferite operații cu materiile sau materialele ce formează obiectul infracțiunii.

În deplin consens cu literatura de specialitate, practica judiciară a statuat că în ceea ce privește intenția cu care trebuie să acționeze făptuitorii – coautorii – nu este necesar ca fiecare coautor să aibă intenția de autor unic al infracțiunii.

Ținând cont de faptul că acțiunile făptuitorilor au relevanță penală numai dacă sunt săvârșite cu vinovăție – intenție – rezultă că este suficientă voința unui coautor de a acționa de așa manieră încât activitatea sa infracțională să se completeze cu a altei persoane și știința că prin activitatea comună se realizează nemijlocit latura obiectivă a infracțiunii.

În situații în care inculpatul săvârșește – cu privire la aceeași faptă – atât acte de instigare, cât și de coautorat, el va răspunde numai în calitate de autor. În schimb, dacă un inculpat săvârșește, concomitent, acte de instigare și de complicitate la aceeași

infracțiune, el va răspunde numai pentru instigare.

De asemenea, trebuie reținut faptul că există complicitate indiferent de forma sub care se înfățișează înlesnirea infracțiunii, fiind lipsit de relevanță dacă actul de ajutorare a fost sau nu indispensabil autorului.

Numărul participanților care au conlucrat la săvârșirea infracțiunilor interesează atât sub aspectul asigurării unei încadrări juridice corespunzătoare, dar și pentru stabilirea infracțiunilor concurente și, deci, posibilitatea extinderii cercetărilor. După cum este cunoscut, cooperarea mai multor făptuitori la comiterea aceleiași infracțiuni este de natură să determine un pericol social sporit faptei, fiind lipsit de importanță dacă toți ori numai o parte din ei sunt responsabili penal.

De asemenea, în raport cu numărul participanților organele de cercetare penală

urmează să facă aplicarea prevederilor legale referitoare la pluralitatea de infractori – în cazul în care au acționat împreună, la faptele săvârșite de un major împreună cu un minor, ș.a.

Tot în legătură cu făptuitorii nu trebuie omisă nici stabilirea modului de organizare, înțelegerile ce au survenit între aceștia privind pregătirea, executarea și valorificarea produsului infracțiunii, scopul activității infracționale, perioada cât au acționat împreună ș.a.

4.1.2. Materialele nucleare ori materiile radioactive care au făcut obiectul activității ilicite

În cazul infracțiunilor de nerespectare a regimului acestor materii, condiția sine qua non este ca materialele sau materiile în discuție să facă parte din categoria celor expres prevăzute de lege, respectiv dacă activitatea ilicită a avut ca obiect o materie primă nucleară — uraniu ori toriu sau orice combinație a acestora, în orice formă fizică sau chimică; zăcăminte care conțin cel puțin 0,03% în greutate uraniu, toriu sau orice combinație a acestora — material fisionabil special — plutoniu, uraniu 233, uraniu îmbogățit în izotopul 233 sau în izotopul 235, orice material îmbogățit artificial în oricare dintre izotopii menționați anterior; material radioactiv, deșeuri radioactive, producerea de radiații nucleare, etc.

De asemenea, dacă activitatea ilicită s-a concretizat în activități de cercetare, proiectare, amplasare, producție, montaj, punere în exploatare, modificare, dezafectare, import sau export de obiective și instalații nucleare, în alte condiții decât cele stipulate prin normele în vigoare, în activități de minerit și preparare a minereurilor de uraniu și toriu, în furnizare de aparatură de control dozimetric al instalațiilor ionizante, a materialelor și dispozitivelor necesare pentru protecția împotriva unor astfel de radiații ori a mijloacelor de transport și conteinerizare a acestora. În mod similar în cazul în care activitatea infracțională s-a concretizat în realizarea de produse sau servicii destinate obiectivelor și instalațiilor nucleare.

Tot astfel, în modalitatea normativă prevăzută de lege privitoare la introducerea în circuitul economic și social a produselor ce au fost supuse iradierii – sau care conțin materiale radioactive -, în vederea utilizării sau consumului către populație, precum și în modalitatea de săvârșire a infracțiunii ce constă în utilizarea pentru diagnostic și tratament medical a surselor închise, deschise ori a dispozitivelor generatoare de radiații ionizante și a produselor farmaceutice care conțin materiale radioactive, organele de urmărire penală trebuie să lămurească și problema naturii și cantității de produse introduse în consumul sau utilizarea populației, modul și gradul de iradiere, medicamentele prescrise și concentrația de materii radioactive pe care le conțin, etc.

În sfârșit, în cazul dezvoltării, fabricării, deținerii, importului, exportului, tranzitului sau detonării armelor nucleare sau a oricăror dispozitive nucleare, cercetării îi revine sarcina de a lămuri, în afara problemelor legate de acțiunile făptuitorului, și pe aceea legată de apartenența armelor și dispozitivelor în cauză la clasa armelor sau dispozitivelor nucleare, tipul, modul de acțiune, materialele folosite la fabricarea lor, puterea distructivă ș.a.

Ca o concluzie la cele arătate până în prezent se cuvine subliniată ideea potrivit căreia

oricare ar fi modalitățile de comitere a faptelor incriminate, pentru a subzista sau nu infracțiunea, acestea trebuie să se refere strict la materialele nucleare sau materiile radioactive prevăzute de lege.

După cum, activitățile prohibite trebuie să aibă ca obiect tot astfel de materiale ori materii – ori să fie destinate producerii acestora -, condiția esențială a inexistenței autorizațiilor și a vizelor de specialitate fiind hotărâtoare în calificarea juridică a faptelor.

4.1.3. Proveniența materialelor nucleare ori materiilor radioactive ce constituie elementul material al infracțiunilor comise

Legat de această problemă, indiferent dacă infracțiunea are ca obiect materiale nucleare ori alte materii radioactive, descoperirea acestora în posesia sau detenția unei

persoane fizice indică proveniența ilicită a acestora.

Astfel de materii și materiale constituie monopol de stat, prin urmare producerea, deținerea, transportul și orice alte operațiuni cu acestea trebuie să poarte girul autorităților competente și abilitate de lege la nivel național.

Este adevărat că actele normative în vigoare prevăd posibilitatea ca unele acțiuni să fie făcute și de persoane fizice. Dar, acest lucru trebuie făcut numai de către cei autorizați în acest scop și numai în calitate de salariați ori reprezentanți ai persoanelor juridice autorizate și responsabile de întreaga paletă de activități ce vizează regimul acestor materii și materiale deosebit de periculoase.

Cu alte cuvinte, din dispozițiile legale trebuie înțeles faptul că persoanele fizice respective –gestionari, deținători, etc. – nu acționează în nume propriu, ci în numele persoanei juridice la care își desfășoară activitatea, în conformitate cu îndatoririle de serviciu ce le revin din contractul de muncă, reglementările interioare, normele de tehnică și securitatea muncii, etc. În aceeași ordine de idei, persoanele fizice care mânuiesc, dețin, folosesc, etc. materiale nucleare ori alte materii radioactive fac acest lucru în locuri precis delimitate, cum ar fi: fabrici producătoare, poligoane de experimentare sau de distrugere, activități economice, unități de cercetare în domeniu, centrale atomo-electrice, reactoare ș.a.

Prin urmare, desfășurarea tuturor acțiunilor sau inacțiunilor –prevăzute expres de lege – în afara locurilor unde se produc, dețin, folosesc, experimentează asemenea materii și materiale constituie infracțiuni. În activitatea practică pot apărea situații în care deținătorii materialelor nucleare ori a altor materii radioactive să fie persoane fizice care au calificarea necesară în domeniu.

Dar, deținerea, folosirea, experimentarea, etc. în alte locuri decât cele legal stabilite indică, implicit, proveniența ilegală, fie sub forma sustragerii (C. Penal art. 280 alin. 2), fie sub forma delapidării (C. Penal art. 215 alin. 1).

Lămurirea problemei în discuție prezintă o importanță cu totul deosebită, cel puțin din următoarele considerente:

stabilirea provenienței materialelor nucleare sau a altor materii radioactive este de natură să asigure o încadrare juridică corespunzătoare a faptelor comise, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

Aspectul semnalat vizează deci stabilirea faptului dacă infracțiunea s-a săvârșit în formă simplă – tipică sau în vreuna din modalitățile agravante.

proveniența materialelor nucleare sau a altor materii radioactive oferă posibilitatea stabilirii consecințelor faptelor săvârșite mai ales în ceea ce privește producerea pericolului public sau vătămarea integrității fizice ori sănătății uneia sau mai multor persoane, degradarea mediului înconjurător, etc.

stabilirea provenienței este de natură să conducă la stabilirea corectă a prejudiciului material cauzat prin infracțiune și, implicit, la luarea măsurilor de reparare a acestuia;

în sfârșit, cunoașterea sursei de proveniență duce la evidențierea cauzelor, condițiilor și împrejurărilor care au favorizat sau facilitat săvârșirea infracțiunilor, acestea constituind – în același timp – și premise ale extinderii cercetării pentru alte fapte și făptuitori.

Fără a detalia prea mult, din analiza practicii judiciare în materie rezultă o multitudine de modalități faptice de comitere a unor astfel de fapte. Dintre acestea, amintim:

– sustrageri de materiale nucleare, etc. din locurile de depozitare, amenajate în alte condiții decât prevăd normele în vigoare și fără luarea măsurilor de asigurare;

– introducerea sau scoaterea ilicită din țară de materiale nucleare ori alte materii radioactive.

4.1.4. Scopul activității infracționale

Problema stabilirii scopului activității ilicite se pune numai în cazul modalității de comitere constând în amenințarea – adresată unui stat, unei organizații internaționale sau unei persoane fizice ori juridice (art. 279¹ alin. 6 și 7 Cod pen.) – cu folosirea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, în scopul de a provoca vătămarea sau moartea unor persoane ori pagube materiale.

Așadar, pe lângă lămurirea problemei legate de existența amenințării și a celui căruia îi era adresată, cercetarea trebuie să lămurească și în ce a constat amenințarea propriu-zisă, respectiv dacă aceasta s-a referit la folosirea materiilor și materialelor în scopurile precizate. Opinăm că amenințarea cu folosirea materialelor nucleare în scopul menționat poate fi făcută în orice formă; scris, oral, prin mijloace de informare în masă, direct sau prin intermediar.

În același mod se pune problema și în varianta amenințării urmată de condiționarea îndeplinirii sau neîndeplinirii unui act ori a pretinderii – sub orice formă – de a se da sau preda materiale nucleare, respectiv materii radioactive.

Stabilirea scopului activității infracționale vizează și delimitarea infracțiunilor la acest regim de unele infracțiuni contra siguranței statului, cum ar fi trădarea prin ajutarea inamicului, acțiuni dușmănoase contra statului, atentatul contra unei colectivități, subminarea economiei naționale ș.a.

4.1.5. Cauzele, condițiile și împrejurările care au generat, înlesnit sau favorizat săvârșirea infracțiunilor

Clarificarea cauzelor, condițiilor și împrejurărilor care au determinat ori favorizat săvârșirea infracțiunilor la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive este de natură să ofere organelor de urmărire penală posibilitatea realizării laturii preventive, în primul rând, prin alegerea celor mai eficiente metode de combatere a faptelor de acest gen. Dintre modalitățile specifice de prevenire, amintim:

– intensificarea măsurilor de pază la unitățile care lucrează sau produc astfel de materii și materiale,

– antrenarea la activitățile de natură preventivă a salariaților din locurile respective,

– tragerea la răspundere a persoanelor cu atribuții pe linia asigurării, conservării, manipulării, transportului și ținerii evidențelor care și-au îndeplinit defectuos sarcinile profesionale ș.a.

Analiza practicii judiciare în domeniu relevă faptul că cele mai frecvente cauze și condiții favorizatoare se concretizează în:

neîndeplinirea îndatoririlor specifice locului de muncă, de către persoanele care utilizează astfel de materii și materiale în procesul de producție;

depozitarea necorespunzătoare a materiilor prime, produselor finite și reziduurilor radioactive, inclusiv neasigurarea lor în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la angajarea și menținerea în funcție a gestionarilor unor astfel de materiale și materii;

menținerea la zi a evidențelor privind materia primă intrată în procesul de producție, a produselor intermediare rezultate, a cantităților de produse finite și a reziduurilor rezultate în urma prelucrării;

nesesizarea organelor competente cu privire la cazurile de scurgere a materiilor nucleare volatilizante în vederea remedierii operative a defecțiunilor ș.a.

Pericolul social deosebit pe care îl prezintă infracțiunile la regimul materiilor nucleare și altor materii radioactive impune cunoașterea în detaliu atât a actelor normative în domeniu, cât și practica pozitivă a organelor judiciare.

4.1.6. Modalilitățile de săvârșire a infracțiunilor de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive

Legea penală (art. 279¹ Cod Penal) încriminează ca infracțiuni următoarele acțiuni privitoare la materialele nucleare sau alte materii radioactive: primirea, deținerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau

deturnarea, precum și orice operații privind circulația acestora, sustragerea, distrugerea și amenințarea cu folosirea unor astfel de materiale ori materii, ultima modalitate normativă fiind condiționată de un anumit scop urmărit de către făptuitor.

De reținut că aceste activități au ca scop producerea morții sau vătămării corporale a unor persoane, pagube materiale, îndeplinirea ori neîndeplinirea unui act, pretinderea dării sau predării unor materiale nucleare ori radioactive.

În cazul modalității normative ce constă în „primirea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive”, primirea semnificând intrarea în posesie ori detenție, indiferent în ce mod, urmată de păstrarea acestora.

Pentru existența infracțiunii, nu prezintă nici un fel de relevanță nici titlul cu care au fost primite, nici cantitatea sau forma în care au fost primite și nici perioada ori durata în care materialele nucleare sau materiile radioactive s-au aflat asupra făptuitorului.

De asemenea, nu considerăm că ridică probleme deosebite termeni ca „cedare”, „modificare” sau „înstrăinare”, înțelesul acestora fiind cel uzitat în vorbirea curentă. În schimb, termenul de „dispersare” (de la cuvântul de origine latină „dispersus” – răspândit) în cazul materialelor nucleare sau a altor materii radioactive desemnează acea operație de divizare a substanței în particule foarte mici — faza dispersă — într-un mediu oarecare solid, lichid sau gazos — mediu de dispersie —, operațiunea respectivă realizându-se prin pulverizare, prin folosirea de mori coloidale, a ultrasunetelor, a agenților activi de suprafață sau prin metode electrice.

Acțiunea de „expunere” a materialelor nucleare ori a altor materii radioactive semnifică prezentarea acestora unui grup de persoane sau, în mod repetat, la diferite persoane individual. În mod cert, o asemenea prezentare, arătare, etc. trebuie făcută în alt loc decât cel în care se păstrează astfel de materiale sau materii. Prin analogie cu alte infracțiuni, acțiunea de expunere se constituie într-o modalitate ostensibilă care apropie de finalizare altei activități ilicite desfășurate de către făptuitor până în acel moment – sustragere, înstrăinare, folosirii, etc. – și – fără a constitui un scop în sine -, reprezintă o etapă a conduitei infracționale.

Prin „deținere” se înțelege primirea și păstrarea materiilor, indiferent cu ce titlu – cumpărare, păstrare, împrumut, etc. – pentru ce perioadă de timp – scurtă, lungă sau permanent – , în ce cantitate sau formă.

La rândul ei, „folosirea” materialelor nucleare ori a altor materii radioactive presupune utilizarea efectivă a acestora, indiferent de modul ori scopul în care se face, respectiv pentru producție, experimentări ș.a.

Modalitatea normativă de săvârșire a infracțiunii constând în „transportul” materiilor de mai sus trebuie înțeleasă în sensul deplasării acestora dintr-un loc în altul, în afara clădirii sau a locului unde sunt depozitate, în alte localități, etc.

De asemenea, nu interesează modul în care s-a făcut deplasarea materiilor respective, mijlocul de transport utilizat și nici dacă deplasarea acestora s-a făcut o singură dată ori prin mai multe acțiuni succesive.

Acțiunea de „deturnare” trebuie înțeleasă în sensul de schimbare a destinației inițiale a materialelor nucleare sau materiilor radioactive ce constituie obiectul material al infracțiunii.

În cazul faptelor ce încalcă regimul instituit pentru materialele nucleare și materii radioactive, pentru ca acțiunile menționate să îmbrace aspect infracțional se cere îndeplinită cerința esențială, respectiv efectuarea acțiunilor menționate „fără drept”.

Potrivit Legii nr.111/1996, autoritatea națională competentă în domeniul nuclear, care exercită atribuțiile de reglementare, autorizare și control este Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, prin Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, comisia respectivă elaborându-și propriul regulament de organizare și funcționare, aprobat prin hotărâre a Guvernului (Legea nr. 111/1996, art. 4 alin 1 și 2). Trebuie reținut faptul că autorizația se eliberează numai persoanelor juridice, la cererea acestora, dacă fac dovada respectării prevederilor legale în vigoare (Legea nr. 111/1996, art.8 alin.2).

Pe lângă faptul că autorizația poate fi folosită numai în scopul pentru care a fost eliberată, cu respectarea limitelor și condițiilor precizate în aceasta (Legea nr. 111/1996, art.8 alin.3), ea se solicită – și respectiv, se eliberează – simultan sau succesiv, separat pentru fiecare gen de activitate sau pentru fiecare instalație cu funcționalitate proprie din patrimoniul solicitantului, ori pentru fiecare tip distinct de material radioactiv, de dispozitiv generator de radiații ionizante, de aparatură de control dozimetric al radiațiilor ionizante sau al gradului de contaminare radioactivă, de material sau dispozitiv utilizat în scopul protecției împotriva radiațiilor ionizante, de mijloc de conteinerizare sau de transport special amenajat în acest scop, pe care solicitantul autorizației de producere intenționează să-l realizeze, în vederea utilizării sau comercializării (Legea nr. 111/1996, art.8 alin.4).

Mai mult, autorizarea unei faze de realizare sau funcționare a oricărei instalații se poate face numai dacă fazele anterioare au primit toate tipurile de autorizații necesare, prin „faze de autorizare a obiectivelor și instalațiilor nucleare” înțelegându-se, după caz,următoarele: proiectarea, amplasarea, producerea, construcția și montajul, punerea în funcțiune, funcționarea de probă, funcționarea și întreținerea, repararea sau modificarea, conservarea și dezafectarea (Legea nr. 111/1996, art.8 alin.5 și 6).

În aceeași ordine de idei, legea statuează că titularul autorizației are obligația să utilizeze în activitățile autorizate numai persoane ce posedă permis de exercitare, valabil pentru aceste activități. Acest permis se eliberează persoanelor fizice pe baza unei evaluări și examinări, de către autoritatea națională competentă, persoanele în cauză având responsabilități pe linia desfășurării în siguranță a activităților nucleare.

În mod similar, deținerea de combustibil nuclear este interzisă dacă deținătorul nu posedă autorizație de producere, de deținere, de depozitare, de tratare, de prelucrare, de utilizare sau de transport, în acord cu activitățile pe care le desfășoară.

Tot astfel, transportul combustibilului nuclear în afara incintelor obiectivelor nucleare – ori în afara locurilor în care acest combustibil este ținut în custodie – se efectuează numai de către agenți de transport sau cărăuși autorizați în acest scop.

Utilizarea mijloacelor de transport amenajate special pentru transportul combustibilului nuclear, al materialelor nucleare, al produselor radioactive, inclusiv deșeurilor radioactive este permisă numai atunci când cărăușul autorizat este în posesia unei autorizații pentru mijlocul de transport respectiv, eliberată tot de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare.

Nu putem încheia referirile privitoare la activitatea de transport fără a evidenția, chiar succint, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească agenții de transport sau cărăușii care solicită autorizarea:

– combustibilul nuclear să fie transportat în conformitate cu reglementările naționale în domeniu și cu normele internaționale privind transportul mărfurilor periculoase;

– modul, timpul și ruta de transport să nu contravină interesului public (Legea nr. 111/1996, art. 20 alin. 2, lit. a – b).

Dacă fapta s-a săvârșit în modalitatea importului sau exportului de materiale nucleare sau materii radioactive, autorizația de import-export se poate elibera numai în următoarele condiții:

solicitantul autorizației este în măsură să demonstreze competența și probitatea persoanelor cu activitate de control decizional asupra operațiunilor de import sau export pentru care solicită eliberarea autorizației, în conformitate cu reglementările în vigoare;

în cazul importului, solicitantul autorizației să se angajeze să asigure respectarea prevederilor legii și angajamentelor asumate de România în domeniul energiei nucleare, să livreze produsele și informațiile numai către beneficiarii autorizați în acest scop și să raporteze de îndată comisiei asupra intrării în țară a produselor și informațiilor importate;

în cazul exportului, solicitantul autorizației să obțină de la partenerul extern garanțiile necesare din care să rezulte că acesta nu îl va folosi în scopuri care să prejudicieze obligațiile internaționale ale Românei ori siguranța națională, exportatorul fiind obligat să raporteze de îndată comisiei asupra ieșirii din țară a produselor și a informațiilor exportate (art. 22).

De asemenea, producerea, furnizarea sau importul pentru tipuri de material nuclear, radioactiv, dispozitive generatoare de radiații ionizante, aparatură de control dozimetric al radiațiilor ionizante ori al gradului de contaminare radioactivă ș.a. pot fi efectuate numai după obținerea, în prealabil, a unei autorizații de produs, model sau tip, emisă de aceeași comisie a autorității naționale competente în domeniul nuclear.

Totodată, sursele-etalon de radiații și mijloacele de măsurare trebuie să aibă și aprobarea de model, eliberată de Biroul de Metrologie Legală și să fie verificate metrologic, în conformitate cu dispozițiile legale.

Din cele expuse mai sus rezultă cu claritate necesitatea pentru organele de urmărire penală de a cunoaște – mergând până la detalii – prevederile legale și, în raport cu situația concretă, să aprecieze dacă acțiunile făptuitorului au fost sau nu efectuate „fără drept”.

Atât în cazul modalităților normative de săvârșire prevăzute de Codul penal, cât și în cazul celor sancționate de legea specială, organele de urmărire penală trebuie să

lămurească dacă, în raport cu împrejurările concrete, fapta îmbracă forma unei infracțiuni consumate ori a rămas în faza tentativei. Aceasta deoarece, indiferent de modalitățile de comitere, tentativa la astfel de fapte se pedepsește.

Concluzionând, putem afirma că lămurirea problemei activității infracționale prezintă importanță deosebită atât pentru asigurarea unei încadrări juridice corespunzătoare a faptelor comise și, pe această bază, a desfășurării activităților specifice de administrare a probelor, cât și pentru stabilirea cauzelor și condițiilor care au generat și favorizat săvârșirea unor astfel de fapte, cu efect pe linia combaterii și prevenirii săvârșirii infracțiunilor la regimul instituit pentru materialele nucleare sau alte materii radioactive.

4.1.7. Locul și timpul săvârșirii infracțiunilor

În conformitate cu prevederile legii penale (art. 279¹ și art. 280) care încriminează faptele de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, existența infracțiunii nu este condiționată de vreo cerință privitoare la locul și timpul când a fost comisă, aceasta cel puțin la prima vedere, întrucât, la o analiză în profunzime a modalităților normative de săvârșire a infracțiunilor la acest regim vom observa că problema locului rezultă, implicit, din materialitatea faptelor.

Astfel, locul unde s-au folosit, modificat, dispersat, expus ori detonat materialele nucleare ori alte materii radioactive, legat indisolubil de modalitățile normative și faptice de comitere prezintă importanță din următoarele considerente:

locul unde s-a desfășurat – în tot sau în parte – activitatea ilicită ori unde s-au produs urmările permite descoperirea, fixarea și ridicarea tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă;

cunoașterea locului și timpului când s-au comis faptele permite formarea corectă a cercului de bănuiți, apoi urmărirea și prinderea făptuitorului;

stabilirea locului și a timpului săvârșirii infracțiunii constituie punctul de plecare în identificarea martorilor;

odată stabilit locul și a timpului comiterii faptelor există posibilitatea reală de limitare a consecințelor activităților ilicite, ș.a.

De asemenea, cunoașterea locului și timpul când s-a derulat activitatea infracțională este de natură să conducă la darea de urgență în urmărire – locală sau generală – a făptuitorului, la descoperirea locurilor de ascundere a materiilor radioactive ori a materialelor nucleare ș.a.

Dacă așa stau lucrurile în cazul modalităților normative prevăzute de Codul penal, în cazul faptelor prevăzute de legile speciale în materie, de cele mai multe ori, locul faptei este precis determinat.

Astfel, activitatea de cercetare, proiectare, amplasare, montaj, punere în funcțiune,

exploatare, etc. – în cazul materialelor nucleare – nu poate fi desfășurată decât în locuri anume stabilite, respectiv centre de cercetare, centrale atomo-electrice, reactoare atomice, centre de proiectare de profil, etc.

În mod similar se pune problema și în situația în care activitatea ilicită s-a desfășurat în legătură cu mineritul și prepararea minereurilor de uraniu sau toriu, în cazul utilizării pentru diagnostic și tratament medical de surse închise, deschise, a dispozitivelor generatoare de radiații ionizante, a folosirii de produse farmaceutice care conțin materiale radioactive.

Același lucru și în cazul depozitării – permanente sau temporare – , importul și exportul de astfel de materii și materiale ș.a.

4.1.8. Consecințele faptelor comise

În cazul materiilor radioactive și a materialelor nucleare, legea statuează că infracțiunea se comite în formă agravantă dacă – urmare a acțiunilor ilicite – s-au produs anumite urmări ce sporesc gradul de pericol social.

Astfel, săvârșirea oricăreia din faptele ce constituie elementul material al infracțiunii în forma tipică – primirea, deținerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, transportul și deturnarea de materii radioactive ori a altor materiale nucleare, precum și orice alte operații privind circulația acestora, efectuate fără drept (art. 279¹ alin. 1 și art. 280 alin. 1) – este sancționată mai aspru dacă a produs pericol public, vătămarea corporală, vătămarea corporală gravă sau o pagubă de ordin material (art. 279¹ alin. 2 și art. 280 alin. 4).

Cercetării îi revine sarcina de a elucida faptul dacă în urma manoperelor frauduloase s-a cauzat uneia ori mai multor persoane vătămări ale integrității corporale sau sănătății care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile (art. 181), mai mult de 60 de zile sau au avut ca urmare pierderea unui simț ori organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate fizică sau psihică permanentă, etc. (art. 182) Termenul de „consecințe deosebit de grave” definește situația când un act sau o faptă au avut drept consecință diminuarea patrimoniului unei persoane, fie că este vorba de o persoană fizică, fie că pierderea a lezat o persoană juridică.

Deci, ori de câte ori se constată că în urma acțiunilor făptuitorului s-a produs și o diminuare a patrimoniului unei persoane – indiferent de cuantumul pagubei pricinuite (cu excepția „consecințelor deosebit de grave”) – sunt întrunite cerințele pentru a i se reține în sarcină săvârșirea infracțiunii în această formă agravantă.

Cât privește „producerea de pericol public”, deși legea nu definește exact conținutul noțiunii de „pericol public”, considerăm că acesta vizează urmările ce au apărut ori ar putea să apară ca urmare a săvârșirii vreunei fapte la regimul instituit.

De exemplu, dispersarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive constituie, fără îndoială, un pericol public, această acțiune provocând infectarea radioactivă a mediului, iradierea persoanelor, distrugerea florei și faunei, etc.

În aprecierea pericolului public produs trebuie să se țină cont și de perioada de timp cât durează efectul împrăștierii, panica produsă în rândul cetățenilor, posibilitatea apariției în viitor a altor consecințe: boli, deformații congenitale la noii născuți, etc. În mod similar s-ar putea pune problema și în cazul introducerii în circuitul economic și social, în vederea utilizării sau consumului de către populație, a produselor care au fost supuse iradierii sau care conțin materii radioactive, detonarea armelor nucleare sau a oricăror dispozitive nucleare, în acest ultim caz, pericolul public rezultând din materialitatea faptelor, respectiv din dezastrul provocat – pe toate planurile – de folosirea efectivă a unor astfel de arme de distrugere în masă.

Demn de subliniat este faptul că cercetarea trebuie să lămurească dacă urmările menționate se datorează săvârșirii vreuneia din faptele prevăzute la forma tip a infracțiunii ori ele au fost generate de sustragerea sau distrugerea materialelor nucleare ori a materiilor explozive. Distincția trebuie făcută ținând cont de faptul că distrugerea ori sustragerea unor astfel de materii și materiale constituie prin ele însele agravante la infracțiunea tip.

Cu alte cuvinte, în astfel de cazuri avem de-a face cu o agravantă la agravantă.

Cât privește „consecințele deosebit de grave” – cerute ca o agravare a faptelor prevăzute la infracțiunea tip și la cea comisă prin sustragere sau distrugere – reținerea acestora nu comportă nici o dificultate, legea penală (Codul penal al României, art. 146) statuând că prin acestea se înțelege „o pagubă materială mai mare de 50.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile le care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice”.

În situația în care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane cercetarea trebuie să lămurească dacă decesul se datorează acțiunii directe a făptuitorului. Altfel spus, dacă între acțiunile făptuitorului și rezultatul concret produs există raport de cauzalitate. Existența legăturii de cauzalitate trebuie stabilită în cazul tuturor modalităților normative a căror agravare depinde de apariția unui alt rezultat socialmente periculos.

În altă ordine de idei, stabilirea consecințelor infracțiunilor comise este de natură să conducă atât la identificarea persoanelor vătămate, cât și la stabilirea corectă a prejudiciului material cauzat și – pe această bază – la luarea măsurilor de reparare a acestuia, inclusiv de limitare și înlăturare a altor consecințe ale faptei.

4.1.9. Existența concursului de infracțiuni și posibilitatea extinderii cercetărilor

Stabilirea tuturor infracțiunilor concurente prezintă importanță deosebită atât pentru caracterizarea pericolului social, cât și pentru asigurarea unei încadrări juridice corespunzătoare.

Pe de altă parte, lămurirea acestei probleme presupune, implicit, alegerea celei mai adecvate metodologii de cercetare pentru fiecare infracțiune în parte și, bineînțeles, efectuarea activităților specifice pentru administrarea probatoriilor.

În cazul în care materiile radioactive au fost introduse ilegal în țară (ori s-a încercat

scoaterea acestora) prin punctele de frontieră, în sarcina făptuitorului urmează a se reține atât infracțiunea de nerespectare a regimului materiilor radioactive, cât și aceea de trecere frauduloasă a frontierei (Legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a României, art. 68 alin. 1, lit. c).

În legătură cu acest lucru în literatura de specialitate – și mai ales în practica judiciară – s-a încercat acreditarea ideii potrivit căreia trecerea frauduloasă a frontierei în scopul traficării de materii radioactive constituie infracțiune numai la regimul instituit pentru aceste materii, nu și la regimul frontierei de stat.

Argumentul invocat în susținerea acestui punct de vedere este textul de lege ce incriminează trecerea frauduloasă a frontierei în această modalitate agravantă, respectiv „se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, trecerea frauduloasă a frontierei de stat săvârșită în scopul traficării de arme, muniții, materiale explozive sau radioactive…” (Legea nr. 56/1996, art. 68 alin. 1). Cum modificările aduse Codului penal stabilesc pentru forma tipică a infracțiunii de nerespectare a regimului materiilor radioactive pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani, aceasta este infracțiunea mai gravă ce trebuie reținută. Cu alte cuvinte, trecerea frauduloasă a frontierei de stat în această modalitate este absorbită în ceea ce legea penală incriminează sub denumirea de „orice alte operațiuni privind aceste materiale fără drept”.

La o primă vedere, argumentul invocat pare corect. Dar, la o analiză mai profundă a textelor de lege observăm următoarele:

atât legea specială, cât și dispozițiile Codului penal incriminează chiar simpla deținere a unor astfel de materii, inclusiv transportul lor dintr-un loc în altul;

așa cum am văzut, infracțiunea – în oricare din modalitățile normative prevăzute – se consumă în momentul ducerii la bun sfârșit a acțiunilor prohibite;

în momentul ajungerii la frontiera de stat, în scopul scoaterii din țară a acestor materii, infracțiunea de nerespectare a regimului instituit este consumată și în nici un caz, scoaterea din țară a acestora nu poate fi asimilată „altor operațiuni”.

Față de argumentele invocate, considerăm că în astfel de cazuri se săvârșesc două infracțiuni, în concurs real. De asemenea, atunci când materialele nucleare sau alte materii radioactive au făcut obiectul infracțiunii de contrabandă.

Tot referitor la concursul de infracțiuni, în modalitatea de săvârșire constând în sustragerea de materiale nucleare sau alte materii radioactive (art. 279¹, alin. 3) se săvârșește o singură infracțiune, și nu și infracțiunea de furt.

Faptul că sustragerea este incriminată ca formă agravantă (pedepsită cu închisoare de le 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi) a infracțiunii, în conținutul ei este absorbită și infracțiunea de sustragere, în sensul luării unui bun din posesia sau detenția altei persoane, în scopul de a și-l însuși pe nedrept.

A reține în astfel de cazuri concurs de infracțiuni înseamnă, în opinia noastră, o dublă incriminare, încălcându-se în felul acesta principiul „non bis in idem”.

Dacă însă prin folosirea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive s-a produs distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, va exista concurs cu infracțiunea de distrugere (art. 217) – atât în formă simplă, cât și în formele agravante – ori cu infracțiunea de distrugere calificată (art. 218).

În raport cu împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta, infracțiunile la regimul materialelor nucleare sau a altor materii radioactive pot fi săvârșite în concurs cu infracțiunile de fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals (art. 288, art. 289 și art. 291).

De asemenea, astfel de fapte pot fi săvârșite în concurs cu infracțiunile de nerespectare a dispozițiilor privind operațiile de import și export (art. 302), nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și riziduri (art. 302 alin 2) ș.a.

4.2. Particularități ale principalelor activități necesare în vederea administrării probelor

4.2.1. Cercetarea la fața locului

După cum este cunoscut, cercetarea la fața locului reprezintă activitatea procedurală și de tactică criminalistică al cărui obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde s-a săvârșit infracțiunea, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea și examinarea urmelor și a mijloacelor materiale de probă, precizarea poziției și stării acestora, având ca scop stabilirea naturii și împrejurărilor comiterii faptei, precum și a datelor necesare identificării făptuitorului.

Literatura de specialitate și practica judiciară în materie sunt unanime în a aprecia că acest act inițial de urmărire penală are o evidentă rezonanță în ansamblul preocupărilor consacrate soluționării unei cauze antisociale. El presupune cunoașterea imediată, directă și completă a locului în care s-a comis fapta penală.

Tot astfel, sub aspect de ordin noțional, trebuie făcută precizarea că înțelesul termenului de „fața locului” sau „loc al faptei” privește nu numai locul propriu-zis al săvârșirii infracțiunii, ci și zonele mai apropiate sau alte locuri care se pot desprinde date referitoare la pregătirile, comiterea și urmările faptei, inclusiv căile de acces și de retragere ale autorului din câmpul infracțional.

Raportată la modalitățile normative de săvârșire a infracțiunilor la regimul materialelor nucleare și a altor materii radioactive – inclusiv la modalitățile faptice de comitere – noțiunea de „loc al faptei” îmbracă anumite aspecte specifice. Dacă faptele s-au concretizat în acțiuni de deținere, modificare, expunere etc. a materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, în accepțiunea de „loc al faptei” intră:

– locurile unde se află ascunse materialele nucleare – sau alte materii radioactive – ce constituie elementul material al infracțiunii;

– locurile unde s-a făcut modificarea, dispersarea, expunerea etc. a materialelor nucleare ori a altor materii radioactive;

– locurile unde au fost depozitate deșeurile radioactive ori alte materii de acest fel procurate din import prin nerespectarea dispozițiilor legale (în mod similar, în cazul materialelor nucleare sau a altor materii radioactive destinate exportului);

– mijloacele utilizate pentru transportul materialelor nucleare și a altor materii radioactive ș.a.

În sfârșit, în referire strictă la faptele de natură penală încriminate de Legea nr. 111/1996 prin noțiunea de loc al faptei se înțelege, după caz, următoarele:

locurile unde s-au efectuat activități de minerit și de preparare a minereurilor de uraniu și toriu;

locurile în care s-au efectuat cercetarea și proiectarea, unde au fost amplasate obiectivele sau instalațiile nucleare, precum și acelea în care s-a realizat punerea în funcțiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea acestora;

locurile în care s-au produs, s-au furnizat, prelucrat, tratat, utilizat, depozitat – temporar sau definitiv – materiale nucleare ori radioactive, inclusiv combustibil nuclear, deșeuri radioactive și dispozitive generatoare de radiații ionizante;

locurile unde s-au furnizat și folosit aparatură de control dozimetric al radiațiilor ionizante ori materialele și dispozitivele pentru protecția împotriva radiațiilor ionizante, inclusiv mijloacele de conteinerizare sau de transport,

amenajate special în acest scop;

locul unde s-au utilizat – pentru diagnostic și tratament medical – sursele închise ori deschise sau dispozitivele generatoare de radiații ionizante și produsele farmaceutice care conțineau materiale radioactive;

locurile unde au fost supuse iradierii produsele destinate consumului către populație, precum și locurile unde produsele respective au fost introduse în circuitul economic și social ș.a.

De asemenea, trebuie făcută fixarea prin fotografiere și filmare a aspectului general al locului faptei, a materialelor nucleare sau materiilor radioactive descoperite, activități ce se execută în faza statică a cercetării la fața locului. Membrii echipei de cercetare trebuie să poarte costume de protecție adecvate.

De precizat că examinarea criminalistică este esențială pentru elucidarea cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul. În cazul investigării acestor infracțiuni, la locul faptei vor pătrunde mai întâi echipele de intervenție pentru salvarea victimelor și înlăturarea pericolelor de producere a altor accidente, activitatea acestora antrenând – prin forța lucrurilor – anumite modificări ale situației de fapt.

La fixarea rezultatelor cercetării la fața locului trebuie să se respecte întocmai dispozițiile legii procesuale penale (C. p. pen., art.90 și art.91) și regulile instituite de tactica criminalistică.

4.2.2. Particularitățile constatării infracțiunii flagrante

Ca și alte fapte de natură penală, și infracțiunile la regimul materialelor nucleare și a altor materii radioactive sunt susceptibile de a fi constatate în flagrant.

Organizarea și desfășurarea unei astfel de activități presupune o pregătire temeinică, dusă până la cele mai mici detalii. Este și normal să fie așa, atâta timp cât orice omisiune, orice tratare superficială a unui aspect sau altul poate avea drept efect incidente dintre cele mai grave, cu consecințe greu de prevăzut.

După primirea sesizării, organele de urmărire penală trebuie să obțină cât mai multe informații legate atât de persoana făptuitorilor – inclusiv modul de organizare al acestora –, cât și cu privire la modul de operare folosit („modus operandi”), timpul când săvârșesc faptele, locurile unde sunt ascunse materiile nucleare, locul și data când intenționează să folosească, să transporte ori să facă diverse operațiuni cu acestea, modul de acoperire a activităților ilicite desfășurate ș.a.

În legătură cu autorul faptelor ce constituie încălcări ale regimului instituit – incriminate ca infracțiuni atât în legea penală, cât și în legea specială cu caracter penal –, pe lângă datele de identificare, profesie, loc de muncă, etc. trebuie să se ține cont și de faptul dacă acesta are antecedente penale în materie, respectiv dacă au mai fost cercetați și judecați pentru astfel de infracțiuni la care au folosit materiale nucleare.

De asemenea, din verificările făcute trebuie să rezulte tipul și caracteristicile materialelor nucleare deținute ori transportate, proveniența acestora, modificările aduse materiilor și materialelor obiect al activității ilicite, etc.

Trebuie reținut faptul că recurgerea la constatarea infracțiunii flagrante trebuie să se facă numai în situația în care, în urma analizării tuturor împrejurărilor cauzei, se ajunge la concluzia că activitatea infracțională nu poate fi întreruptă în alt mod.

Cu alte cuvinte, surprinderea făptuitorului în momentul săvârșirii uneia din acțiunile ce constituie obiectul material al infracțiunii este unica modalitate de dovedire a existenței faptei și a vinovăției.

Din considerentele arătate mai sus, alegerea momentului intervenției capătă o semnificație aparte, constituindu-se în condiția de bază pentru asigurarea reușitei acțiunii.

Așa cum am precizat, consumarea faptei are loc în momentul în care este dusă la bun sfârșit oricare din acțiunile ce constituie modalități normative de săvârșire și s-a creat starea de pericol pentru relațiile sociale ocrotite.

Dacă aceasta este regula generală, organele de urmărire penală trebuie să intervină – ținând cont de datele rezultate din sesizare privind condițiile de loc și timp, activitatea

ilicită desfășurată, făptuitorii și numărul acestora, etc. – astfel:

în momentul în care făptuitorul are asupra lui materialele nucleare – sau alte materii radioactive – în felul acesta dovedindu-se deținerea fără drept a acestora; acțiunea de deținere se consumă în momentul în care făptuitorul a intrat în posesia materiilor ori materialelor în cauză;

după producerea, prelucrarea ori tratarea materialelor nucleare;

după efectuarea operațiilor de comerț – vânzare-cumpărare, închiriere, transfer, etc. – cu astfel de materii și materiale prohibite, în mod similar punându-se problema și în cazul împrumutului sau înstrăinării acestora;

după ce s-au efectuat operațiunile vamale și făptuitorii – cetățeni români sau străini domiciliați în România sau veniți temporar în țară – au încercat să introducă sau să scoată din țară astfel de materii și materiale;

după demararea acțiunilor specifice mineritului și începerea operațiunilor de preparare a minereurilor de uraniu și toriu;

imediat după expunerea ori punerea în vânzare de produse cu privire la care există suspiciuni că au fost supuse iradierii ori conțin materiale radioactive;

de îndată ce făptuitorul a folosit, pentru diagnostic și tratament medical, fie surse închise sau deschise ori dispozitive generatoare de radiații ionizante, fie produse farmaceutice conținând materii radioactive ș.a.

Flagrantul se realizează, de obicei, de către ofițerii serviciului control și cadrele Serviciului Flagrant din Brigada Antidrog a D.G.C.C.O.A. Sumele de bani în lei sau valută folosite pentru câștigarea încrederii traficanților vor fi manipulate NUMAI de ofițerii din Brigadă.

Acțiunea flagrantă se folosește curent în situația când se cunoaște activitatea ilicită desfășurată de traficanți, dar probarea poate fi realizată numai prin efectuarea flagrantului. Această activitate este indicată și pentru scoaterea din cauză a informatorilor care au furnizat informațiile.

Pentru apărarea informatorului împotriva deconspirării, odată cu realizarea flagrantului, trebuie să se recurgă la anumite procedee care constau în crearea convingerii persoanelor lucrate informativ că prinderea lor s-a datorat propriilor greșeli sau unor împrejurări întâmplătoare.

În același timp, se iau măsuri de neimplicare a acestuia în procesul penal prin neincluderea informatorului în materialul de cercetare penală și prin includerea sa în cauza informativ-operativă sub nume fictiv. Informatorul este instruit cu privire la realizarea unor înțelegeri cu persoana lucrată informativ, pentru a trece sub tăcere numele sau anumite aspecte infracționale în cazul că vor fi prinși.

În cazul unor acțiuni flagrante descoperite, intervenția asupra materialului suspect radioactiv se va face de către ofițerii din serviciul central, echipați obligatoriu în combinezoane special destinate, cu cagule, mănuși de cauciuc și ochelari din plastic.

În cazul acțiunilor flagrante conspirate, după realizarea flagrantului, materialul suspect radioactiv va fi izolat și protejat de ofițerii din serviciul central, echipați în modul arătat mai sus, fără ca alți participanți la flagrant să intre în contact direct cu materialul.

În situația filierelor de traficanți cu conexiuni transnaționale în ceea ce privește traficul cu materiale strategice și radioactive, dat fiind pericolul deosebit reprezentat de materialele nucleare măsura confiscării va fi luată cât mai curând posibil.

Dacă serviciul specializat este sesizat cu privire la evenimentele nucleare (surse găsite, pierdute, furate, abandonate), deplasarea la locul suspect se efectuează cât mai urgent posibil, numai cu autoturismul anume destinat și autorizat de CNCAN, cu echipamentul de protecție și detecție, prima măsură ce urmează a fi luată fiind cea de izolare a zonei, prevenirea contaminării, micșorarea timpului petrecut în apropierea sursei, creșterea distanței față de sursă și anunțarea imediată a CNCAN.

Se interzice cu desăvârșire manipularea, transportul și depozitarea de materiale radioactive de către alte persoane decât cele autorizate și în alte condiții decât cele prevăzute în normele de radioprotecție și Legea 111/1996, republicată în 1998.

Materialul confiscat este transportat numai cu mijlocul de transport anume destinat din dotarea Serviciului 2 în zonele de garanții nucleare de la I.F.I.N. Măgurele sau SCN Pitești. Pe baza permiselor de exercitare și în baza autorizării de către CNCAN, serviciul materiale strategice are atribuțiuni și drepturi de UNITATE NUCLARĂ conform legii. Înaintea fiecărei misiuni, lunar și trimestrial, șeful serviciului va efectua instructajul la locul de muncă, iar ofițerii vor semna caietele individuale de protecție a muncii.

Ca modalitate generală de lucru și în cazul descoperirii și cercetării operațiunilor interzise cu materiale strategice și radioactive, ofițerii desemnați vor desfășura activități de centralizare și introducere în baza de date a serviciului central a tuturor informațiilor și datelor obținute în procesul muncii.

Toate cazurile deosebite vor fi raportate imediat la DGCCOA și în funcție de situația operativă existentă, acestea pot fi luate sub control sau instrumentare de ofițerii din Brigadă.

Difuzarea oricăror date și informații către mass-media pe această linie de muncă, de orice structură a poliției, se poate face numai cu acordul prealabil al Direcției Generale.

Toate prevederile acestui material au caracter imperativ.

Cu prilejul constatării infracțiunii flagrante se vor lua măsurile adecvate de împiedicare a dispariției făptuitorului, identificarea materialelor nucleare -, căutarea, relevarea, fixarea și ridicarea urmelor și mijloacelor materiale de probă.

O atenție deosebită trebuie acordată percheziției corporale, a bagajelor și a mijloacelor de transport folosite de către infractori . În situația în care făptuitorul a fost prins în momentul când încerca să treacă sau să scoată peste frontieră materii radioactive, percheziția mijloacelor de transport vizează descoperirea locurilor – special amenajate – în care au fost ascunse materiile ori materialele a căror trecere peste frontieră sau introducere în țară s-a încercat.

Toate concluziile trase cu ocazia constatării infracțiunii flagrante se vor consemna, detaliat, în cuprinsul procesului-verbal. Totodată, vor fi luate toate măsurile necesare conservării materiilor radioactive ori materialelor nucleare descoperite, apelându-se pentru aceasta la specialiști în domeniu.

4.2.3. Efectuarea perchezițiilor

Fără îndoială, percheziția – atât cea domiciliară, cât și la locul de muncă – constituie în una dintre cele mai importante activități de urmărire penală și de tactică criminalistică menite să conducă la descoperirea probelor și mijloacelor materiale de probă necesare dovedirii vinovăției făptuitorului.

Este bine cunoscut faptul că percheziția este actul procedural destinat căutării și

ridicării unor obiecte care conțin sau poartă urme ale unei infracțiuni, a corpurilor delicte, a înscrisurilor, fie cunoscute, fie necunoscute organului judiciar și care pot servi la aflarea adevărului.

Pe de altă parte, importanța acestei activități este dată și de faptul că legea îngăduie, în interesul major al înfăptuirii justiției, să se folosească constrângerea reală sau personală, adică să se acționeze asupra unor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei:

– inviolabilitatea domiciliului,

– dreptul de proprietate,

– inviolabilitatea secretului corespondenței ș.a.

Ca și în cazul altor infracțiuni, și în cazul investigării faptelor ce aduc atingere regimului instituit pentru materialele nucleare ori materiile radioactive, de modul în care este organizată și desfășurată percheziția depinde soluționarea legală și temeinică a cauzei, de multe ori rezultatul acesteia constituindu-se în probe unice pentru dovedirea vinovăției. Raportată la multitudinea modalităților normative de comitere a unor astfel de fapte, percheziția poate avea ca scop principal:

descoperirea locurilor unde au fost supuse iradierii produsele introduse în circuitul economic și social, destinate consumului sau utilizării de către populație, inclusiv a locurilor unde produsele respective au fost expuse și comercializate;

descoperirea locurilor de prelucrare, tratare, depozitare, etc. materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, inclusiv a locurilor unde s-au depozitat ori efectuat diverse operații cu combustibil nuclear, deșeuri radioactive sau dispozitive generatoare de radiații ionizante;

descoperirea locurilor unde s-a practicat mineritul și prepararea fără drept a minereurilor de uraniu și toriu;

identificarea locurilor unde au fost amplasate, construite și montate obiectivele și instalațiile nucleare, prin încălcarea dispozițiilor actelor

normative în vigoare;

descoperirea unor arme nucleare sau a unor dispozitive nucleare, pregătite în vederea detonării, etc.

CONCLUZII

Lucrarea prezentată a încercat pe cât posibil să aducă în atenție și poate chiar să demonstreze, pericolul pe care îl reprezintă la acest început de secol XXI traficul cu materiale nucleare și importanța cunoașterii de către organele de aplicare a legii din România, a metodologiei cercetării infracțiunilor la acest regim.

Este de notorietate faptul că la capitolul trafic cu materiale radioactive și de fusiune, pe primul loc se situează Rusia, o adevărată „țară producătoare”. Resursele materiale reduse, fondurile foarte mici alocate energiei nucleare precum și căderea fizică și morală a fostei Uniuni Sovietice au fost principalele cauze ale „înfloririi” acestui nou flagel al securității globale – traficul cu materiale strategice.

Pericolul „nuclear” se răsfrânge și asupra României, întrucât țara noastră este una de tranzit a materialelor strategice către Marea Mediterană.

Activitățile de prevenire și combatere a traficului cu materiale nucleare desfășurat de România s-au amplificat după 1990 și s-au materializat în participarea țării noastre la acțiunile internaționale în domeniul materialelor strategice precum și în angajamente asumate în domeniul dezarmării, neproliferării și controlului exporturilor strategice.

Legislația națională elaborată pe baza acordurilor internaționale la care România a aderat, cuprinde o serie de acte normative referitoare la cadrul instituțional, mecanismele si instituțiile cu competențe și la sistemul național de control al exporturilor de materiale strategice.

Cunoașterea acestora, precum și a metodologiei de cercetare a infracțiunilor la regimul materialelor nucleare și a altor materii radioactive de către organele de aplicare a legii, constituie premisele eliminării riscului „contaminării” securității naționale cu acest „virus” periculos care îl constituie traficul cu materiale strategice.

BIBLIOGRAFIE

1. ACTE NORMATIVE

Constituția României, revizuită.

Codul penal.

Codul de procedură penală.

Legea nr. 111\1996, privind desfăsurarea în siguranță a activităților nucleare.

Legea nr. 387\2003, privind regimul de control al exporturilor de produse și tehnologii cu dublă utilizare.

Legea nr. 647\2003, pentru aprobarea OUG nr. 141\2001, privind sancționarea unor acte de terorism și a unor fapte de încălcare a ordinii publice.

Legea nr. 56\1997, pentru aplicarea prevederilor Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora.

Legea nr. 137\1995, privind protecția mediului.

OUG nr. 158\1999, privind regimul exporturilor și importurilor de produse strategice.

Hotărârea Guvernului nr. 467\1999, privind produsele strategice supuse controlului la import și export.

2.LUCRĂRI DE SPECIALITATE

MICLEA DAMIAN, „Cunoașterea Crimei Organizate”, Editura Pygmalion, Ploiești, 2001.

I. PITULESCU, „Al treilea război mondial – Crima Organizată”, Editura Național, 1996.

PETRACHE ZIDARU, „Legi anticrimă – comentate si adnotate”, Editura didactică și pedagogică, București, 2003.

A. BOROI, V. MOLNAR, “Drept penal – parte generală”, Editura Juridică, București,2003.

D. PARASCHIV, A. LORINCZ, “Drept procesual penal”, Editura Juridică, București, 2003.

S. MĂNESCU, „Poluarea mediului și sănătatea”, Editura științifică și enciclopedică, București, 1982.

A. IONESCU, „Eseuri despre ecologie și apărarea naturii”, Editura Ceres, 1983.

I. COJOCARU, „Surse, procese și produse de poluare”, Editura Junimea, Iași, 1995.

VASILE BERCHEȘAN, „Metodologia investigării infracțiunilor – Curs de criminalistică”, vol. I, Editura Paralela 45, Pitești, 1998.

Direcția Neproliferare si Controlul Armamentelor.

Internet, site www. terorism.com

Dicționarul Enciclopedic Român, vol. II, Editura Politică, București, 1964.

l)Dicționarul juridic penal, Editura științifică și enciclopedică, București, 1976.

=== Infractiuni la regimul materialelor nucleare si radioactive ===

CAPITOLUL 5

INVESTIGAREA CRIMINALISTICĂ A INFRACȚIUNILOR SĂVÂRȘITE LA REGIMUL MATERIALELOR NUCLEARE SAU AL ALTOR MATERII RADIOACTIVE

Pornind de la o informație de presă – potrivit cu care Dr. Paolo Sartori, șeful Biroului italian Interpol la București, a dezvăluit că ruta traficului cu material nuclear și strategic din Transnistria și din Republica Moldova, bănuită de conexiuni cu terorismul islamic, trece prin România, în România fiind identificați și arestați foarte mulți traficanți de material nuclear și strategic, cum ar fi mercurul alb sau cobaltul, care pot fi folosite în atentate teroriste – am apreciat că problema investigării infracțiunilor care au ca obiect material materiale nucleare și alte materii radioactive a apărut ca fiind de actualitate, caz în care, având în vedere și reglementarea legală specifică, devine oportun elaborarea unui capitol care să fie centrat pe problematica arătată.

Dat fiind contextul arătat am considerat necesar să dau materialului următoarea structură:

Trecerea peste frontieră a materialelor nucleare și a altor materii radioactive;

Principalele direcții metodologice pe care trebuie să le urmărească cercetarea infracțiunilor ce se săvârșesc la regimul materialelor nucleare și a altor materii radioactive.

Aspecte specifice ale activităților ce trebuie desfășurate pentru probarea infracțiunilor ce se săvârșesc la regimul materialelor nucleare și a altor materii radioactive.

Trecerea peste frontieră a materialelor nucleare și a altor materii radioactive

Din punct de vedere al terminologiei, Legea nr. 111 din 10.10.1996, privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare, modificată și completată prin Legea nr. 16 din 08.01.1998, definește în Anexa 2, la litera „n”, termenul de material radioactiv și la litera „s”, termenul de produs radioactiv.

De observat că trecerea peste frontieră, fără autorizația necesară, a materiilor nucleare și radioactive constituie o infracțiune, distinctă de regimul juridic în discuție, prevăzută de Codul Vamal – infracțiunea de contrabandă calificată, art.176 din Codul Vamal.

Având în vedere „sensibilitatea” deosebită a domeniului, deși nu sunt cunoscute alte luări de poziții în doctrină sau soluții în practica judiciară, consider ca oportună extinderea termenului de materii radioactive, utilizat de legiuitor în formularea textului art. 176 din Codul Vamal, la toate bunurile cu caracter special, al căror regim de import-export îl reglementează Legea nr. 111/1996.

Astfel, în art. 2, se specifică „in terminis”, faptul că Legea 111/1996 are ca obiect, printre altele, reglementarea regimului de import-export a obiectelor și instalațiilor nucleare, a materialelor nucleare și radioactive, inclusiv al combustibilului nuclear, al deșeurilor radioactive și al dispozitivelor generatoare de radiații ionizate; informațiile nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor și echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive; dispozitivele și echipamentele prevăzute în anexa 1.

Legea română interzice importul sau exportul de arme nucleare și de dispozitive nucleare explozive, în general. De asemenea, este interzis importul deșeurilor radioactive, cu excepția situațiilor în care, importul decurge nemijlocit din prelucrarea, în afara teritoriului României, a unui export, anterior autorizat, de deșeuri radioactive, inclusiv combustibilul nuclear ars, pe baza unor acorduri internaționale sau contracte încheiate cu parteneri comerciali, cu sediul în străinătate, în condițiile prevăzute de legislația română.

Efectuarea de operațiuni de import-export cu materii radioactive, se poate face în urma unui proces de autorizare. Pot fi autorizate doar persoanele juridice române, în urma solicitării lor exprese, ca urmare a respectării prevederilor legislației în vigoare, persoanelor fizice fiindu-le interzis să desfășoare operațiuni cu materii radioactive. După ce instanțele de judecată autorizează, în cadrul obiectului de activitate, desfășurarea de operațiuni cu materii radioactive, persoana juridică interesată trebuie să solicite autorizație din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, ce funcționează în subordinea Guvernului.

În sensul legii române, prin autorizație în domeniul nuclear, trebuie înțeles: documentul emis de autoritatea națională competentă în domeniul nuclear, pe baza unei evaluări de securitate nucleară și control, către o persoană juridică, la cererea acesteia, pentru desfășurarea unei activități nucleare.

Autorizația de import sau/și de export se eliberează de către Comisia Națională pentru controlul Activităților Nucleare, numai dacă sunt respectate următoarele condiții:

solicitantul autorizației este în măsură să demonstreze probitatea persoanelor cu activitate de control decizional asupra operațiunilor de import sau de export, pentru care solicită eliberarea autorizației, în conformitate cu reglementările în vigoare;

în cazul importului, solicitantul autorizației se angajează să asigure respectarea prevederilor legilor române și a angajamentelor internaționale asumate de România în domeniul energiei nucleare, să livreze produsele și informațiile numai către beneficiari autorizați în acest scop și să raporteze de îndată comisiei asupra intrării în țară a produselor și informațiilor importate;

în cazul exportului, solicitantul a obținut de la partenerul său extern garanțiile necesare, din care să rezulte că, acesta nu îl va folosi în scopuri care să prejudicieze obligațiile internaționale asumate de România ori siguranța națională. La fel ca în cazul importatorului, exportatorul trebuie să raporteze de îndată comisiei asupra ieșirii din țară a produselor și a informațiilor pentru care a solicitat autorizație de export.

Pentru importul instalațiilor cu funcționalitate proprie, pentru importul fiecărui tip distinct de material radioactiv, de dispozitiv generator de radiații ionizante, de aparatura de control dozimetric al radiațiilor ionizante sau al gradului de contaminare radioactivă, de material sau dispozitiv utilizat în scopul protecției împotriva radiațiilor ionizante, de mijloc de containerizare sau de transport special amenajat în acest scop, este necesară obținerea, în prealabil, a unei autorizații de produs, model tip, emisă de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. Sursele-etalon de radiații și mijloacele de măsurare, în domeniul radiațiilor ionizante, pentru a putea fi importate, trebuie să aibă aprobare de model, eliberată de Biroul Român de Metrologie Legală și să fie verificate metrologic, în conformitate cu legislația Română.

După obținerea autorizației, persoanele juridice trebuie să se adreseze Ministerului Industriei și Comerțului pentru licența de import-export, licență ce se va elibera în conformitate cu prevederile Ordinului 36 C, din 01.03.1999, privind regimul de export și import al mărfurilor. Direcția Generală a Vămilor va controla și va admite intrarea sau ieșirea din țară, pe baza autorizației emise de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, a bunurilor pentru care se impune o asemenea autorizație.

Deși procedura de autorizare se poate considera încheiată odată cu obținerea licenței de import-export, nu trebuie uitat faptul că, atât importatorul, în cazul importurilor de materii radioactive, cât și exportatorul au obligația să raporteze Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare despre intrarea, respectiv ieșirea – în și din – țară a materiilor radioactive.

Pentru a evita situația în care s-ar introduce pe teritoriul național bunuri destinate folosirii de către populație, Legea nr. 111/1996 instituie o obligație în sarcina Ministerului Sănătății, potrivit cu care, acesta are obligația să supravegheze gradul de contaminare radioactivă a bunurilor provenite din import, destinate utilizării pe teritoriul României. În mod practic, este necesar ca, la intrarea în țară, organele abilitate de control pentru trecerea frontierei, să analizeze din punct de vedere al contaminării radioactive fiecare partidă de bunuri introduse în țară, destinate a fi utilizate pe teritoriul României.

În context, se pune problema regimului juridic pe care îl vor avea bunurile comune, contaminate radioactiv. Problema implică consecințe de natură practică deosebită, fiind cunoscută preocuparea multora de a scăpa de tehnologii sau deșeuri incomode. Oare obiecte de natură comună, cu regim vamal comun, în măsura în care sunt contaminate radioactiv, pot fi considerate materii radioactive, în sensul art. 176 din Codul Vamal, cu consecințe juridice subsecvente specifice? Eu apreciez că da – în măsura în care, un bun oarecare, un transport întreg sau numai o parte din acesta, este contaminat radioactiv, se poate considera că bunul respectiv a devenit material radioactiv, în sensul definiției prevăzute de anexa 2, lit. „n”, din Legea nr. 111/1996, întrucât prezintă fenomenul de radioactivitate, fiind contaminate cu radionuclizi în concentrații superioare limitelor de exceptare. În aceste condiții, trebuie subliniat rolul deosebit ce revine organelor Ministerului Sănătății, ce își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei, în vederea prevenirii introducerii pe teritoriul țării a unor bunuri care, fiind contaminate radioactiv, ar putea prezenta un pericol deosebit pentru sănătatea populației.

Consider că importul unor bunuri contaminate radioactiv, întrucât nu poate beneficia persoanelor juridice autorizate să-și desfășoare activitatea în domeniul nuclear, nu poate fi autorizat.

Cu privire la combustibilul nuclear, combustibil care, datorită caracteristicilor de volum și greutate reduse, este relativ căutat pentru a fi traficat, trebuie arătat, că acesta este prohibit la deținere și, implicit, la introducerea sau scoaterea din țară pentru persoanele fizice – aceste operațiuni fiind permise doar persoanelor juridice și numai în urma procesului de autorizare descris mai sus.

Datorită periculozității deosebite a activităților din domeniul nuclear, acestea trebuie analizate sinergic, ele intercondiționându-se reciproc. Potrivit art. 18, alin. 1 lit. k, din Legea nr. 111/1996, o persoană juridică, pentru a fi autorizată de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare să desfășoare una sau mai multe activități în domeniul nuclear, trebuie să instituie și să mențină un sistem autorizat de asigurare a calității în activitatea proprie și să se asigure că furnizorii săi de produse și servicii, cât și subfurnizorii acestora, în lanț, instituie și mențin propriul lor sistem controlat de asigurare a calității. Astfel, fiecare activitate din domeniul nuclear, până la utilizarea finală, este supusă unui dublu control al calității – unul din partea Comisiei Naționale, cu autoritate în domeniu, celălalt din partea utilizatorilor de produse și servicii subsecvenți.

Trebuie observat că, în plan practic, trecerea peste frontieră implică transportul materiilor radioactive, depozitarea și un întreg proces tehnologic și economic, autorizarea importurilor presupunând din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare o verificare a întregului proces de valorificare a materiilor radioactive importate.

Vrând, nevrând, o persoană juridică, pentru a putea obține o autorizație de import, atât în măsura în care cere autorizarea importului sau/și pentru desfășurarea unor activități subsecvente de valorificare a importurilor, cât și dacă aceste activități sunt desfășurate de alte persoane juridice, depinde de realizarea și altor condiții, pe lângă cele impuse expres pentru autorizarea operațiunilor de import-export, după cum urmează:

este în măsură să demonstreze calificarea profesională, pe funcții, a personalului propriu, cunoașterea de către acesta a cerințelor reglementărilor privind securitatea nucleară și protecția împotriva radiațiilor ionizante, precum și probitatea persoanelor pe timpul construcției și funcționării instalației, sau în conducerea altor activități nucleare, dintre cele menționate la acel articol;

dă dovadă de capacitate organizatorică și responsabilitate în prevenirea și limitarea consecințelor avariilor, cu posibile efecte cu impact negativ asupra vieții și sănătății personalului propriu, populației, mediului, proprietățile terților sau asupra patrimoniului propriu;

răspunde ca restul personalului propriu, care asigură funcționarea instalației, să aibă nivelul necesar de cunoștințe specifice funcției pe care o îndeplinește, privind exploatarea instalației, în condiții de securitate nucleară, riscurile asociate și măsurile de securitate nucleară aplicabile;

ia toate măsurile necesare, la nivelul normelor tehnologice și științifice în vigoare, pentru a preveni producerea daunelor care ar rezulta în urma construcției și funcționării instalației;

instituie o asigurare sau orice altă garanție financiară care să-i acopere răspunderea pentru daune nucleare, cuantumul, natura și condițiile asigurării sau garanției fiind conforme celor prevăzute de lege și de convențiile internaționale la care România este parte;

răspunde de luarea măsurilor necesare pentru prevenirea amestecului de orice natură sau pentru înlăturarea perturbărilor datorate oricăror terți în procesul decizional, în timpul construcției și pe durata funcționării instalației nucleare;

propune un amplasament al instalației care nu contravine prevederilor legale și intereselor publice prioritare, cu privire la necontaminarea apei, aerului și solului, și nu afectează funcționarea altor instalații situate în vecinătate;

dispune de aranjamente materiale și financiare corespunzătoare și suficiente pentru colectarea, transportul, tratarea, condiționarea și depozitarea deșeurilor generate din propria activitate, precum și pentru dezafectarea instalației nucleare, atunci când va înceta definitiv activitatea autorizată, și a achitat contribuția pentru constituirea Fondului pentru gospodărirea deșeurilor și defectare;

instituie și menține un sistem conform reglementărilor specifice de protecție împotriva radiațiilor ionizante;

instituie și menține un sistem conform reglementărilor specifice de protecție fizică a combustibilului nuclear, a materialelor nucleare și a produselor și deșeurilor, precum și a instalațiilor nucleare, inclusiv a depozitelor de combustibil nuclear, de materiale nucleare și, de produse și deșeuri;

instituie și menține un sistem autorizat de asigurare a calității în activitatea proprie și se asigură ca furnizorii săi de produse și de servicii, cât și subfurnizorii acestora, în lanț, instituie și mențin propriul lor sistem controlat de asigurare a calității;

instituie și menține un sistem propriu, aprobat, de pregătire a intervenției în caz de accident nuclear;

instituie și menține un sistem în conformitate cu reglementările de aplicare a garanțiilor nucleare;

deține toate celelalte acorduri, autorizații și avize prevăzute de lege;

instituie și menține un sistem de informare a publicului în conformitate cu reglementările legale.

Pentru evitarea unor accidente, ipoteză în care, datorită periculozității domeniului, ar apărea consecințe dezastruoase, chiar la nivel social, persoanele juridice, ce își desfășoară activitatea în domeniul nuclear, au nevoie și de o autorizare de asigurare a calității în domeniul nuclear, a activităților de aprovizionare, proiectare, fabricare, construcție-montaj, reparare și întreținere pentru produsele, serviciile și sistemele care sunt clasificate ca fiind importante pentru securitatea instalației nucleare. Astfel, un importator, indiferent dacă va desfășura sau nu activități de valorificare a importurilor, după ce va obține autorizația de import și va efectua importul, pentru a valorifica obiectul importului, în măsura în care este vorba de produse sau sisteme declarate ca importante pentru securitatea unei instalații nucleare, va trebui să obțină o autorizare a calității produselor și sistemelor importante.

Legea română specifică condițiile generale ce trebuie îndeplinite pentru a putea fi eliberată autorizația de calitate, în domeniu nuclear urmând ca, în funcție de activitatea, în concret, desfășurată de persoana juridică și de natura bunurilor importate, să fie necesară îndeplinirea numai a unora sau a tuturor condițiilor următoare:

este în măsură să demonstreze calificarea profesională, pe funcții, a personalului propriu, cunoașterea de către acesta a cerințelor de securitate nucleară, precum și probitatea persoanelor care au autoritate de decizie în conducerea activităților care concură la realizarea produselor;

răspunde ca restul personalului propriu, angrenat în activitățile care concură la realizarea acestor produse, servicii sau sisteme, să aibă nivelul necesar de cunoștințe privind efectele abaterilor de calitate ale acestor produse, servicii sau sisteme asupra securității instalației nucleare în care urmează să fie încorporate;

răspunde de luarea măsurilor, necesare pentru prevenirea amestecului de orice natură sau pentru înlăturarea perturbărilor, datorate oricăror terți, în procesul decizional și în desfășurarea activităților autorizate;

instituie și menține un sistem controlat de asigurare a calității în activitatea proprie și se asigura ca furnizorii săi de produse și de servicii, precum și subfurnizorii acestora, în lanț, să instituie și să mențină propriul lor sistem controlat, de asigurare a calității.

Legiuitorul român a considerat necesar să instituie o serie de obligații și răspunderi, de natură să stimuleze preocuparea persoanelor juridice autorizate să depășească activități, indiferent de natura lor, în domeniul nuclear, pentru asigurarea securității și calității acestora.

Astfel, persoanele juridice, odată autorizate să desfășoare activități în domeniul nuclear, trebuie să ia toate măsurile în vederea:

securității nucleare, protecției împotriva radiațiilor ionizante, protecției fizice, planurilor proprii de intervenție în caz de accident nuclear și asigurării calității pentru activitățile desfășurate sau a surselor asociate acestora;

evidenței stricte a materiilor nucleare, precum și a tuturor surselor utilizate sau produse în activitatea proprie;

respectarea limitelor și condițiilor tehnice prevăzute în autorizație și raportarea oricăror depășiri, conform reglementărilor specifice;

limitarea numai la activitățile pentru care a fost autorizat;

dezvoltarea propriului sistem de cerințe, regulamente și instrucțiuni care asigură desfășurarea activităților autorizate, fără riscuri inacceptabile, de orice natură.

Mai mult, răspunderea pentru daune nucleare, provocate în timpul sau ca urmare a accidentelor ce pot surveni prin desfășurarea activităților prevăzute în autorizație ori a altor activități care au avut ca urmare decesul, vătămarea integrității corporale sau a sănătății unei persoane, distrugerea, degradarea ori imposibilitatea temporară de folosire a vreunui bun, revine în întregime titularului autorizației, în condițiile stabilite prin lege și prin angajamentele internaționale la care România este parte.

Autorizațiile eliberate pentru desfășurarea de activități în domeniul nuclear pot fi suspendate sau retrase de către emitent – Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare – din proprie inițiativă sau la sesizarea oricăror persoane fizice sau juridice, atunci când se constată că:

titularul autorizației a încălcat prevederile legale specifice – în principal obligațiile sau/și răspunderile asumate după eliberarea autorizației în calitate de persoană juridică autorizată – sau limitele și condițiile prevăzute în autorizație;

persoana juridică autorizată nu îndeplinește integral și la termenul stabilit măsurile dispuse de organele de control abilitate – Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare;

apar situații noi, din punct de vedere tehnic, sau de altă natură, necunoscute la data eliberării autorizației, care pot afecta desfășurarea, în condiții de siguranță, a activităților nucleare;

titularul autorizației nu-și îndeplinește obligațiile cu privire la constituirea Fondului pentru gospodărirea deșeurilor radioactive și dezafectate sau la asigurarea de răspundere civilă pentru daune către terți, în caz de accident nuclear;

titularul autorizației încetează de a mai fi legal constituit;

titularul autorizației își pierde capacitatea juridică.

Concluzionând, apreciez că autorizarea operațiunilor de import-export cu materii radioactive, implică un grad ridicat de complexitate, datorită faptului că, deși, în esență, procedura este comună – autorizarea obiectului de activitate, autorizație din partea organului de specialitate competent, licența din partea Ministerului Industriei și Comerțului, comunicare despre trecerea peste frontieră adresată organului de specialitate care a autorizat activitatea – apar importante aspecte particulare, ce țin de legăturile între activitatea de import-export și activitățile de valorificare a produselor importate, respectiv de fabricare a celor exportate, în materie de autorizări, iar într-un plan aparte apare necesitatea autorizării de calitate pentru exercitarea activității din domeniul nuclear.

Principalele direcții metodologice pe care trebuie să le urmărească cercetarea infracțiunilor ce se săvârșesc la regimul materialelor nucleare și a altor materii radioactive.

În domeniul activităților nucleare avem de a face cu mai multe texte legale care incriminează anumite conduite sociale periculoase ca infracțiuni. Astfel, în primul rând, există prevederile art. 407 din Codul Penal, ce definesc infracțiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive. De asemenea, în Legea 111/1996, privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare, modificată și completată de Legea 16/1998, la art. 44-46 sunt incriminate mai multe conduite ce constituie infracțiuni.

Fiecare dintre infracțiunile ce se săvârșesc la regimul materialelor nucleare sau al altor materii radioactive este caracterizată, înainte de elementele constitutive, de o situație premisă, pe care o apreciez ca fiind comună, constituită din regimul juridic instituit pentru desfășurarea în siguranță a activităților nucleare.

5.2.1. Situația premisă.

Pentru conturarea ipotezei în care sunt analizate ca ilicite conduitele incriminate ca infracțiuni, consider utilă sublinierea câtorva repere ale regimului privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare.

Astfel, domeniul de aplicare al regimului arătat cuprinde:

Cercetarea, proiectarea, amplasarea, producția, construcția, montajul, punerea în funcțiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul și exportul obiectivelor și instalațiilor nucleare;

Mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu;

Producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul, tranzitul, importul și exportul materialelor nucleare și radioactive, inclusiv al combustibilului nuclear, al deșeurilor radioactive și al dispozitivelor generatoare de radiații ionizante;

Furnizarea și utilizarea aparaturii de control dozimetric al radiațiilor ionizante, a materialelor și dispozitivelor utilizate pentru protecția împotriva radiațiilor ionizate, precum și a mijloacelor de containerizare sau de transport, special amenajate în acest scop;

Producerea, furnizarea, închirierea, transferul, deținerea, exportul, importul unor materiale, dispozitive și echipamente speciale prevăzute într-o anexă a legii – anexa 1;

Deținerea, transferul, importul și exportul informațiilor nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor și echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive;

Realizarea produselor și serviciilor destinate obiectivelor și instalațiilor nucleare.

Autoritatea națională competentă în domeniul nuclear, care exercită atribuțiile de reglementare, autorizare și control este Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, organism aflat în subordinea guvernului.

Cercetarea, experimentarea, dezvoltarea, fabricarea, importul, exportul, tranzitul, deținerea sau detonarea unei arme nucleare sau a oricărui dispozitiv nuclear, ca activități potențiale, sunt interzise pe teritoriul României.

Importul deșeurilor radioactive este interzis, cu excepția situațiilor în care importul decurge nemijlocit din prelucrarea, în afara teritoriului României, a unui export, anterior autorizat de deșeuri radioactive, inclusiv combustibil nuclear ars, în baza prevederilor unor acorduri internaționale sau contracte încheiate cu parteneri comerciali cu sediul în străinătate, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

Activitățile și sursele ce constituie domeniul de aplicare al regimului privind desfășurarea în siguranță a activităților nucleare necesită o autorizare din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, cu respectarea procedurii de autorizare specifice fiecărui gen de activitate sau sursă. Autorizația se eliberează numai persoanelor juridice, la cererea acestora, dacă fac dovada respectării prevederilor legale, putând fi folosită numai în scopul pentru care a fost eliberată, cu respectarea limitelor și condițiilor precizate în aceasta. Autorizațiile se solicită și, respectiv, se eliberează, simultan sau succesiv, separat pentru fiecare gen de activitate sau pentru fiecare instalație cu funcționalitate proprie, din patrimoniul solicitantului, sau pentru fiecare tip distinct de material radioactiv, de dispozitiv generator de radiații ionizante, de aparatură de control dozimetric al radiațiilor ionizante sau al gradului de contaminare radioactivă, de material sau dispozitiv utilizat în scopul protecției împotriva radiațiilor ionizante, de mijloc de containerizare sau de transport special amenajat în acest scop, pe care solicitantul autorizației de producere intenționează să-l realizeze, în vederea utilizării sau comercializării.

Titularul autorizației va putea să folosească, în cadrul activităților autorizate, doar personal ce este posesor al unui permis de exercitare valabil pentru aceste activități, ce se eliberează în baza unei evaluări și examinări numai persoanelor fizice care au responsabilități în desfășurarea, în siguranță, a activităților nucleare.

Autorizațiile eliberate au o perioadă de valabilitate, putând fi retrase sau suspendate, în tot sau în parte, înaintea expirării perioadei de valabilitate, în condiții stabilite prin lege.

În exercitarea mandatului lor, organele cu drept de control al activităților nucleare au drepturi, obligații și atribuții specifice stabilite prin lege. În caz de nesupunere la control sau de nesupunere față de oricare dintre dispozițiile sale, comisia poate cere autorităților competente fie să procedeze la executarea silită, fie să întreprindă o anchetă, poate solicita intervenția reprezentanților Inspectoratului General al Poliției sau, în caz de urgență, poate întreprinde, din proprie inițiativă, măsuri asigurătorii de securitate nucleară.

Importurile și exporturile produselor și informațiilor speciale relative la activitatea nucleară se aprobă de Consiliul Interministerial al Agenției Naționale de Control al Exporturilor Strategice și de Interzicere a Armelor Chimice, iar licența de import sau de export se eliberează de către Ministerul Industriei și Comerțului, după ce solicitantul a obținut autorizația de import sau de export prevăzută de normele legale.

Obiectul juridic special al infracțiunilor ce se săvârșesc la regimul desfășurării în siguranță a activităților nucleare, îl apreciez ca fiind comun, constituit din acele relații sociale a căror formare și normală manifestare sunt nemijlocit legate de existența unui climat de siguranță, caracterizat de desfășurarea activităților nucleare în condiții de maximă securitate astfel ca, în limite social acceptate, să fie asumat un risc minim legat de manifestarea efectelor nocive ale materialelor nucleare sau ale altor materii radioactive. În aceste condiții, securitatea nucleară și radioactivă, protecția personalului expus profesional, a populației, a mediului înconjurător, a proprietății, sunt valori sociale de maximă importanță condiționate de respectarea reglementărilor legale interne în acord cu convențiile și angajamentele internaționale la care România este parte.

Prin activitate nucleară trebuie înțeleasă orice practică umană care introduce surse sau căi de expunere suplimentare, extinde expunerea la un număr mai mare de persoane sau modifică rețeaua de căi de expunere, plecând de la sursele existente, mărind astfel expunerea sau probabilitatea expunerii persoanelor sau numărul de persoane expuse.

În context, apreciez ca importantă și definiția legală a noțiunii de securitate nucleară, explicată de către legiuitor ca fiind ansamblul de măsuri tehnice și organizatorice destinate să asigure funcționarea instalațiilor nucleare în condiții de siguranță, să prevină și să limiteze deteriorarea acestora și să asigure protecția personalului ocupat profesional, a populației, mediului și bunurilor materiale împotriva iradierii sau contaminării radioactive.

În plan oarecum secund, condiționate de relațiile sociale arătate, pot fi avute în vedere și alte relații sociale, nu mai puțin importante, cum ar fi viața și integritatea corporală a persoanelor, patrimoniul public și privat, ordinea și siguranța publică.

5.2.2. Particularități ale problemelor pe care trebuie să le lămurească cercetarea infracțiunii de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive prevăzută de art. 407 din Codul Penal

În analiza infracțiunii de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, apreciez că trebuie distinse cinci componente:

Traficul cu materiale nucleare și alte materii radioactive – primirea, deținerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum și orice operație privind circulația acestora;

Efectuarea de operațiuni interzise cu obiecte sau instalații nucleare – cercetarea, proiectarea, amplasarea, producția, construcția sau montajul obiectelor ori instalațiilor nucleare, punerea în funcțiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul sau exportul instalațiilor nucleare, fără drept;

Sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive;

Traficul cu arme nucleare sau dispozitive explozive nucleare – dezvoltarea, fabricarea, deținerea, importul, exportul sau tranzitul armelor nucleare sau al oricăror dispozitive explozive nucleare;

Scoaterea din funcțiune în totalitate sau în parte a echipamentelor de supraveghere și control – în cazul când fapta nu este justificată de securitatea nucleară sau de radioprotecție.

În legătură cu primele patru componente, legiuitorul a reglementat și patru forme agravate:

Dacă faptele au produs pericol public;

Dacă au survenit urmările specifice infracțiunilor de vătămare corporală gravă sau a lovirilor și vătămărilor cauzatoare de moarte;

În cazul în care faptele au avut consecințe deosebit de grave;

Dacă s-a produs moartea uneia sau a mai multor persoane.

Cu privire la scoaterea din funcțiune în totalitate sau în parte a echipamentelor de supraveghere și control, legiuitorul a introdus o formă în care răspunderea penală este atenuată, atunci când forma de vinovăție cu care se săvârșește activitatea ilicită este culpa, regula fiind ca, în toate formele infracționale, forma de vinovăție să fie intenția.

Principalele probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea

Principalele probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea infracțiunilor ce constituie obiectul prezentul demers științific – pentru ușurarea exprimării voi folosi, ca echivalentă, expresia de materii speciale, fiind incluse, aici materialele nucleare și materiile radioactive; obiectele și instalațiile nucleare; armele nucleare și dispozitivele explozive nucleare – sunt următoarele: activitatea ilicită desfășurată; materiile speciale asupra cărora a purtat activitatea ilicită și proveniența acestora; locul și timpul săvârșirii infracțiunilor; făptuitorii, calitatea și contribuția la contribuția acestora la săvârșirea infracțiunilor; consecințele săvârșirii infracțiunii; scopul săvârșirii infracțiunilor; existența concursului de infracțiuni și legătura acestora cu organizațiile criminale; cauzele, condițiile și împrejurările care au generat, înlesnit sau favorizat săvârșirea infracțiunilor.

Activitatea ilicită desfășurată – Așa cum am arătat și în secțiunea precedentă, acțiunile incriminate de către legiuitor sunt deosebit de numeroase. Ele pot fi grupate în:

Activități care concură la obținerea materiilor speciale – producerea, tratarea, primirea, deturnarea, sustragerea etc.;

Activități care pot fi subsumate noțiunii de trafic – în esență am aici în vedere acele acțiuni care au ca obiect manoperele care fac legătura între ceea ce este acceptat prin obținere și folosirea efectivă, potrivit proprietăților speciale, a acestor materii speciale;

Activități prin care se folosesc direct materiile speciale – aici, incluzând și amenințarea cu folosirea acestor materii speciale; distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, precum și dezvoltarea, fabricarea, deținerea, importul, exportul sau tranzitul armelor nucleare sau al oricăror dispozitive explozive nucleare

Activitățile care au ca rezultat scoaterea din funcțiune a echipamentelor, speciale, de supraveghere și control – echipamente instalate de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare sau de către inspectorii internaționali, în baza acordurilor la care România este parte.

Stabilirea activităților concrete desfășurate de către fiecare persoană cercetată, în parte, este necesară, pe de o parte, din considerente ce țin de managementul și gestionarea anchetei, iar pe de altă parte, din considerente ce țin de tratamentul juridic aplicat și, implicit, întinderea pedepselor ce pot fi aplicate.

În funcție de natura activității ilicite desfășurate, cu caracter exemplificativ, se va putea stabili oportunitatea dispunerii și efectuării activităților de urmărire penală, se vor putea face aprecieri a măsurilor de protecție pe care va trebui să le ia personalul angajat în desfășurarea unor activități precum constatarea în flagrant, cercetarea la fața locului, percheziția, etc.; se va putea evalua amploarea întregii activități infracționale și, în funcție de aceasta, se vor putea căuta martori oculari, înscrisuri, se va cere autorizarea desfășurării unor activități de supraveghere operativă, se vor dispune măsurile necesare pentru limitarea efectelor nocive specifice; se vor dispune măsurile prevăzute în cadrul acordurilor internaționale; etc.

Tratamentul juridic va fi individualizat după cum sunt întrunite condițiile specifice elementului material ale uneia sau alteia dintre componentele sau formele agravate la care am făcut referire în debutul secțiunii.

De observat, este că activitățile incriminate pot fi clasificate în două categorii:

activități supuse autorizării – ce sunt incriminate doar în condițiile în care se desfășoară în lipsa autorizării;

activități care sunt interzise aprioric, fără să se pună problema autorizării – cazul scoaterii din funcțiune a echipamentelor speciale de supraveghere și control, traficul sau amenințarea cu folosirea armelor nucleare sau a dispozitivelor explozive nucleare.

În cazul activităților supuse autorizării, de fond apare și lămurirea împrejurării existenței sau nu a autorizării necesare – autorizare valabilă, sub aspectul organelor care au eliberat-o, sub aspectul respectării condițiilor impuse pentru autorizare, respectiv, al termenului de valabilitate a autorizării.

Se poate observa că legiuitorul a enumerat, cu caracter exemplificativ, mai multe acțiuni, după care a încheiat cu expresia atot-cuprinzătoare „orice alte operațiuni privind circulația acestora” exprimându-și dorința, astfel, pentru incriminarea, practic, a oricăror acțiuni ce ar putea fi desfășurate în legătură cu obiectul material al infracțiunii. Întrucât termenii ce definesc acțiunile incriminate sunt comuni, neexistând dificultăți legate de corecta interpretare a acestora, consider, aici, puțin oportun să detaliez fiecare termen în parte, mulțumindu-mă să subliniez că în unele cazuri – cum este situația primirii, cedării, înstrăinării – infracțiunea se consumă instantaneu, iar în altele – situația deținerii, folosirii, dispersării, expunerii, transportului – infracțiunea poate fi caracterizată de un moment în care se consumă și de un moment în care se epuizează.

În ceea ce privește scoaterea din funcțiune a echipamentelor speciale de supraveghere și control, activitate ilicită incriminată prin norma juridică de la art. 407 alin. 5 din Codul Penal trebuie observat că este necesară realizarea unui rezultat – scoaterea echipamentelor de supraveghere și control din starea de firească funcționare, stare de natură să asigure realizarea scopurilor pentru care au fost instalate. Legiuitorul folosește expresia „scoatere din funcțiune”, situație în care se pune problema tratamentului juridic aplicabil unei acțiuni ori unui complex de acțiuni care, nu are ca rezultat încetarea activității echipamentelor, respectiv scoaterea din funcțiune, ci are ca rezultat numai defectarea parțială, funcționarea în afara caracteristicilor tehnice proiectate, inducerea de erori în măsurarea și controlul activităților nucleare. Întrucât expresia „scoaterea din funcțiune” induce în cadrul mesajului comunicat o notă de fermitate, o radicalizare a stării de fapt avută în vedere, apreciez ca incorectă orice abordare dispusă să accepte o notă de relativitate. Echipamentele, ca urmare a desfășurării activității ilicite, ori funcționează, nefiind relevant dacă funcționează corect sau nu, ori nu mai funcționează, situație de natură a corespunde stării specifice expresiei „scos din funcțiune”, urmarea imediată fiind caracterizată, astfel, de încetarea activității echipamentelor de supraveghere și control, iar între aceasta și acțiunea ori acțiunile incluse în sfera elementului material, trebuind să existe, și ancheta trebuie să demonstreze aceasta, o legătură de cauzalitate.

Materiile speciale asupra cărora a purtat activitatea ilicită și proveniența acestora – este o problemă a cărei importanță ține de esența demersului științific. Dacă activitatea ilicită are ca obiect materii speciale, problema se conturează în perimetrul încadrării juridice a activității ilicite în una sau alta dintre infracțiunile reglementate în domeniu – practic orice acțiune neautorizată ce ar putea fi desfășurată în legătură cu materiile speciale fiind tratată penal. Dacă activitatea ilicită nu poartă asupra unor astfel de materii, nu poate fi vorba despre săvârșirea infracțiunilor analizate, chiar dacă, într-o ipoteză, am presupune că făptuitorii ar desfășura activitatea ilicită fiind convinși că este vorba despre materii speciale și, în fapt, ar fi vorba doar despre o eroare care să poarte asupra naturii bunurilor.

Proveniența acestor materii trebuie lămurită pentru extinderea cercetărilor asupra întregii activități infracționale și pentru implicarea, eventuală, a unui concurs cu infracțiuni care au ca obiect regimul vamal, regimul frontierei, paza unor obiective, etc. Pertinent trebuie introdusă în discursul științific și problema cooperării internaționale în vederea controlului unor zone de risc. Stabilirea unor obiective – cum este cazul posibilelor depozite de pe teritoriul Republicii Moldova – ca fiind sursa de proveniență a unor materii speciale impune luarea unor măsuri pentru supravegherea operativă a tuturor rutelor pe cale se poate face transferul acestor materii către zone și organizații interesate de folosirea acestora.

Indiferent de sursă, există posibilitatea stabilirii unor cauze și condițiicare au favorizat sau facilitat introducerea în circuitul ilicit, pe teritoriul României, a unor cantități de materii speciale și, implicit, extinderea cercetărilor cu privire la neglijențe sau abuzuri în activitatea unor funcționari care, prin natura sarcinilor de serviciu ar fi trebuit să împiedice desfășurarea unor asemenea activități.

Cu privire la echipamentele de supraveghere și control, trebuie observat că folosirea acestor echipamente este destinată să concure la desfășurarea, în condiții de securitate, a activităților din domeniul nuclear. Legea nu oferă detalii în legătură cu aceste echipamente – natura lor, ce parametri măsoară, în ce mod acționează, dacă în cadrul unei tehnologii integrate pot sau nu să acționeze pentru prevenirea stărilor de pericol, etc. – însă conține o subliniere de natură a califica echipamentele ce constituie obiectul material al infracțiunii, în sensul că acestea sunt instalate de către reprezentanții Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare în exercitarea mandatului de control sau de către persoanele aprobate de Guvernul României, care efectuează, în prezența reprezentanților desemnați de comisia națională, controale prevăzute în acordurile internaționale la care România este parte.

Dacă în ipoteză ar intra echipamente instalate în alte condiții, chiar dacă ar fi asemănătoare sau identice cu cele folosite de către inspectorii naționali sau internaționali, infracțiunea nu mai subzistă. Legiuitorul, calificând obiectul material al infracțiunii, a urmărit să confere un regim special, pe undeva asemănător cu regimul aplicabil activităților ilicite ce implică subiecți pasivi calificați, de natură, în cazul de față, să asigure o protecție sporită și, în același timp, eficientă funcționării acestor echipamente, nu neapărat în considerarea utilității lor directe cât, mai ales, datorită faptului că ele sunt aferente activității unor organe de control, ce trebuie respectate ca atare.

Dincolo de cele arătate, mai trebuie subliniat că, cel puțin, în ceea ce privește echipamentele instalate de către inspectorii internaționali, acestea, în principiu, sunt pertinente domeniului neproliferării armelor nucleare și orice act, care să aibă ca urmare scoaterea din funcțiune a echipamentelor, poate fi astfel interpretat, încât să inducă suspiciuni și să atragă României sancțiuni internaționale deosebit de aspre.

Locul și timpul săvârșirii infracțiunilor – interesează întrucât între aceste elemente și desfășurarea activității ilicite există o legătură directă care, exploatată, poate conduce la obținerea de rezultate deosebite în anchetă. Astfel sistemul de referință spațiio-temporal ce caracterizează activități precum mineritul, scoaterea din funcțiune a echipamentelor speciale, cercetarea, proiectarea, montajul, punerea în funcțiune, depozitarea, etc. permite descoperirea, fixarea și ridicarea tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă caracteristice activităților desfășurate.

Ca regulă generală, este binecunoscut că odată cunoscut intervalul de timp și perimetrul în care s-a desfășurat activitatea ilicită, devine posibilă formarea cercului de bănuiți, identificarea și prinderea făptuitorilor și identificarea martorilor.

Ca element specific, în cele mai multe cazuri, locul trebuie să constituie obiectul unor activități de decontaminare și luarea unor măsuri speciale pentru prevenirea sau limitarea acțiunii nefaste a materiilor speciale.

Făptuitorii, calitatea și contribuția la contribuția acestora la săvârșirea infracțiunilor – importanța rezolvării acestei probleme rezidă, înainte de toate, în aceea că făptuitorii sunt subiecții răspunderii penale, cercetarea trebuind să lămurească aspecte legate de identitatea și cetățenia acestora.

Legiuitorul nu impune o anumită calitate pentru participanții la săvârșirea infracțiunii, însă, dacă aceasta există – în sensul că poate fi vorba de angajați ai persoanelor juridice autorizate să desfășoare operațiuni în domeniu, de funcționari publici care prin conduita lor au asigurat, într-o anumită măsură, desfășurarea activității ilicite – se va pune problema concursului cu infracțiuni în legătură cu serviciul, atât în ceea cei privește pe participanți cât și pe cei care aveau atribuții legate de desfășurarea în siguranță și prevenirea oricărei posibilități de natură a permite desfășurarea unei activități ilicite.

De observat că activitățile calificate ce presupun o pregătire deosebită a celor ce le efectuează – atât sub aspectul deprinderilor, cât și sub aspectul măsurilor de protecție specifice – sunt desfășurate de către persoane care, în mod uzual, execută sau au executat astfel de operațiuni și au, ceea ce practicienii numesc, curajul și siguranța profesionistului. Această împrejurare este de natură a ajuta cercetările având în vedere că “meseriașii” sunt în număr mic și, la nevoie pot fi identificați cu ușurință.

Probleme apar în cazul dezvoltării activității ilicite în domeniul traficului –activitate de natură să producă venituri importante fără să fie nevoie de un personal cu pregătire în domeniul nuclear – deoarece, aici, sunt gata de a se implica toți cei fără scrupule, important fiind doar că în contrapartida unei activități infracționale, cu risc controlabil, pot obține foloase urmărite, în general, prin săvârșirea de infracțiuni.

De subliniat că participanții la astfel de activități ilicite au legături cu organizații al e crimei organizate ce au preocupări legate de terorism. Se poate spune că activitatea ilicită este gestionată de către aceste organizații, oamenii fiind, doar, niște pioni ce pot fi mutați oriunde și oricând este nevoie. Sub acest aspect, este de observat că, în mod normal, în activitatea ilicită, este implicat un număr important de persoane , chiar în condițiile specifice de conspirativitate. Cercetarea este interesantă în identificare tuturor celor care sunt implicați în activitatea ilicită, trebuind acceptat că demersul judiciar nu trebuie să se oprească la cei mărunți, din prima linie, care au fost surprinși – în flagrant sau ca urmare a desfășurării altor activități.

De lege ferenda, poate ar trebui avută în vedere soluția acceptată de către legiuitor în domeniul traficului de droguri, unde este incriminată, in terminis, organizarea, conducerea sau finanțarea activităților ilicite.

Consecințele săvârșirii infracțiunii – sunt esențiale pentru corecta încadrare juridică, legiuitorul legând efecte juridice importante – în primul rând agravarea răspunderii, dar și altele, cu implicații în activitatea anchetatorilor – de realizarea următoarelor stări de fapt: faptele au produs pericol public, faptele au avut consecințe deosebit de grave, au survenit vreuna dintre urmările specifice infracțiunilor de vătămare corporală gravă sau a loviturilor și vătămărilor cauzatoare de moarte ori s-a produs moartea uneia sau a mai multor persoane.

Principial, tot ce implică desfășurarea unei activități ilicite cu materii speciale presupune inducerea unei stări de pericol, în mediul social, care nu se manifestă doar sub un aspect potențial, ci, are caracter efectiv prin contaminarea radioactivă a mediului înconjurător.

La om, doza letală de iradiere este de peste 450 remi (roentgen echivalent om). Radiația poate da atrofie locală sau ulcerații și, în final, cancer. Țesuturile cu creștere rapidă, precum cele ale embrionului sau copilului resimt cel mai grav efectele iradierii. Iradierea „in utero” poate conduce la avort dacă doza este de peste 200 remi sau poate conduce la o mare varietate de anomalii congenitale. Un efect major și precoce, indiferent de vârstă, este modificarea proteinelor, ADN-ului și enzimelor. Deoarece acestea sunt mecanisme de control intracelulare, efectele iradierii sunt, de obicei, mult mai mari decât s-ar aștepta de la simplul transfer al energiei calorice implicate. Substratul aberațiilor cromozomiale îl constituie modificarea ADN-ului – când efectul a avut loc asupra celulelor somatice, se produc modificări ce variază de la moarte celulară imediată până la moartea celulelor, după mai multe diviziuni celulare, sau deteriorare, de diferite grade, în funcționalitatea celulară.

Scopul săvârșirii infracțiunilor – identificarea scopului este deosebit de importantă pentru corecta încadrarea juridică. Așa cum sunt concepute de către legiuitor, infracțiunile ce se săvârșesc la regimul materialelor nucleare și a altor materii radioactive – ca principiu – nu sunt caracterizate de realizarea unui scop anume, ele fiind infracțiuni de pericol.

Dacă, totuși, se produce un anumit rezultat – au survenit una dintre urmările specifice infracțiunilor de vătămare corporală gravă sau a loviturilor și vătămărilor cauzatoare de moarte, s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, au fost produse consecințe deosebit de grave, etc. – acesta apare, cel mult, praeterintenționat. Dacă cei implicați în activitatea ilicită urmăresc realizarea unui asemenea scop, apreciez că, se pune problema săvârșirii unor alte categorii de infracțiuni – bunăoară, infracțiuni contra vieții, sănătății, integrității corporale, etc. – materiile speciale fiind folosite ca un mijloc pentru atingerea unui asemenea scop. În sensul arătat, un caz aparte îl constituie actele de terorism ce se pot desfășura cu implicarea detonării de arme sau a altor dispozitive explozive nucleare, situație în care se pune problema săvârșirii unor infracțiuni contra siguranței statului.

Existența concursului de infracțiuni și legătura acestora cu organizațiile criminale – infracțiunile ce au ca obiect regimul materialelor nucleare și a altor materii radioactive se pot săvârși în concurs cu mai multe categorii de infracțiuni, în funcție de specificul fiecărei activități ilicite în parte, fiind vorba, în fapt, de un complex infracțional.

Important de acceptat, ca mod de abordare a problemei, este că activitățile ilicite ce se desfășoară în domeniu nu pot fi concepute în afara mediului specific al organizațiilor criminale, al crimei organizate. Obținerea de profituri importante este perfect compatibilă cu activitățile ilicite specifice domeniului cercetat și, în aceste condiții, a fost – probabil – normal ca segmente ale organizațiilor criminale să se specializeze și să-și asume traficul cu materii speciale.

Crima organizată controlează sau, acceptând, totuși, o nuanță de relativitate, tinde să controleze orice domeniu, în care săvârșirea de infracțiuni poate aduce venituri mari, în așa fel încât, săvârșirea de infracțiuni care să aibă ca obiect materii periculoase, ca o ocupație, ca sursă de asigurare de venituri, nu mai poate fi acceptată, nici măcar spre studiu, în afara acestei organizări.

Ancheta va trebui să stabilească, în concret, toate resorturile activității ilicite. Materiile speciale nu se folosesc în activități comune, ele pot fi folosite în serviciul societății, însă, acest mod de folosire este costisitor și nu poate produce venituri ilicite. În cadrul activității ilicite, folosirea este, prin esența ei, periculoasă, aservită unor scopuri, fundamental, antisociale; nu contează că sunt puse în pericol valori sociale fundamentale, că, analizând obiectiv fiecare segment infracțional, se poate constata că se săvârșesc zeci de infracțiuni, că nu există nici o limită în realizarea rațiunii grupării criminale – obținerea de profituri cât mai mari.

În susținerea celor arătate, se pot da exemple multe, fiind ușor de observat că, o activitate infracțională, în domeniul cercetat, presupune săvârșirea în concurs a mai multor infracțiuni. Spre exemplu, o grupare teroristă, pentru a putea trece la amenințări sau, mai grav, la folosirea efectivă a – să spunem – armelor nucleare, are nevoie să procure elemente componente sau armele gata asamblate, ca principiu, de pe teritoriul altui stat, întrucât în zona unde se dorește utilizarea nu sunt condiții pentru construire datorită controlului forțelor aflate la putere sau din cauze de natură tehnică. Pentru aceasta are nevoie să i-a legătura cu alte organizații care au capacitatea de a procura, tranzita diferite țări și teritorii, și oferi la locul și în momentul necesar armele nucleare. Deci este necesară elaborarea unui plan, stabilirea de sarcini precise în cadrul unui grup de infractori organizați structural și funcțional, stabilirea de legături infracționale peste hotare, luarea unor măsuri pentru a nu fi surprinși în timpul trecerii frontierei de stat, iar, în condițiile surprinderii, pentru ripostă și asigurarea scăpării, eventual folosirea de arme, asigurarea și depozitarea materiilor după trecerea frontierei, stabilirea de legături cu grupări teroriste în vederea valorificării acestora, etc. De asemenea, este posibil să fie necesară stabilirea de legături în exterior pentru organizare, stabilirea mai multor variante de trecere a frontierei și, pe cât posibil, securizarea acestora – mituirea sau compromiterea, în alt fel, a funcționarilor, găsirea de persoane care, pentru avantaje neînsemnate, să riște și să-și asume răspunderea, în cazul în care ar fi surprinși, etc. – găsirea unor locuri de depozitare și prelucrare, înființarea și funcționarea unor rețele de distribuție și a unor rețele de securizare a primelor, etc. Se săvârșesc infracțiuni ce țin de jurisdicția mai multor state, se nesocotesc acorduri internaționale, importantă devine rațiunea desfășurării activității ilicite neinteresând care, unde și câte infracțiuni se săvârșesc. Anchetatorii trebuie să asimileze acest mod de a gândi și să adapteze oportun demersul judiciar.

Cauzele, condițiile și împrejurările care au generat, înlesnit sau favorizat săvârșirea infracțiunilor – adesea, revenind la observația din debutul materialului, prim-planul este revendicat de traficarea peste frontieră a materiilor speciale. Nu se pune în discuție dacă sau gradul de securizare a frontierei de stat a României, aici, un rol important fiind ocupat de combaterea activităților tuturor rețelelor de infractori – acestea indiferent de obiectul activității curente, putând relativ ușor să asimileze și segmente de activitate pertinente la traficul de materiale speciale – o mai bună colaborare între instituțiile destinate să lupte împotriva acestui fenomen, o implicare largă, la nivel de societate, sau, cel puțin, prin segmentele sale cele mai reprezentative. În acest context, o importanță deosebită o capătă schimbul de informații și sistemul integrat de comunicare, între instituțiile europene de specialitate, atât prin intermediul INTERPOL-ului, EUROPOL-ului, cât și, direct, între formațiunile specializate pentru combaterea și lupta împotriva crimei organizate.

Analizând cauze și condiții favorizatoare, se pot spune multe despre nivelul salariilor, despre implicarea politicului, despre schimbare, reformă, luptă cu corupția sau cu marea criminalitate economico-financiară. O abordare constructivă trebuie să aibă în centrul atenției analiza și implementarea oricăror soluții care să conducă spre mai bine; iar, aici, mai binele constă în anihilarea oricăror „gânduri sau emoții” care să aibă legătură cu materialele nucleare sau materiile radioactive.

5.2.3. Particularități ale problemelor specifice cercetării infracțiunii de desfășurare de activități speciale neautorizate, prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996

Dat fiind particularitățile domeniului, legiuitorul, dincolo de prevederile infracțiunii din Codul Penal, a considerat necesar, în considerarea regimului impus în domeniul desfășurării în siguranță a activităților din domeniul nuclear, să reglementeze o infracțiune care să aibă ca obiect incriminarea acelor activități ce, desfășurate fără autorizare, induc în viața socială un pericol important, astfel încât să presupună un tratament penal. În condițiile date sunt interzise – fără autorizarea detaliată în cadrul regimului juridic prevăzut de Legea 111/1996 – sub sancțiunea legii penale, următoarele activități:

Cercetarea, proiectarea, amplasarea, producția, construcția, montajul, punerea în funcțiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul și exportul obiectivelor și instalațiilor nucleare

Mineritul și prepararea minereurilor de uraniu și toriu

Producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul, tranzitul, importul și exportul materialelor nucleare și radioactive, inclusiv al combustibilului nuclear, al deșeurilor radioactive și al dispozitivelor generatoare de radiații ionizante

Furnizarea și utilizarea aparaturii de control dozimetric al radiațiilor ionizante, a materialelor și dispozitivelor utilizate pentru protecția împotriva radiațiilor ionizate, precum și a mijloacelor de containerizare sau de transport, special amenajate în acest scop

Producerea, furnizarea, închirierea, transferul, deținerea, exportul, importul unor materiale, dispozitive și echipamente speciale prevăzute într-o anexă a legii – anexa 1

Deținerea, transferul, importul și exportul informațiilor nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor și echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive

Realizarea produselor și serviciilor destinate obiectivelor și instalațiilor nucleare

Activitățile de aprovizionare, proiectare, fabricare, construcție-montaj, reparare și întreținere pentru produsele, serviciile și sistemele care sunt clasificate ca fiind importante pentru securitatea instalației nucleare

Introducere în domeniul medical, pentru diagnostic și tratament medical, a surselor închise, deschise, a dispozitivelor generatoare de radiații ionizante și a produselor farmaceutice care conțin materiale radioactive.

În cadrul acestei subsecțiuni voi insista, în principal, pe acele elemente ce permit o analiză comparativă, pe baza căreia să se poată concluziona în ce măsură infracțiunea prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996 se suprapune peste cea prevăzută, în Codul Penal, la art. 407, deci, dacă se pune ori nu problema concursului de texte legale, iar într-un atare caz – care normă juridică se va aplica.

Sub aspectul obiectului material, dacă obiectul material specific al conduitei ilicite infracțiunii prevăzute la art. 407 din Codul Penal este constituit din materiale nucleare ori alte materii radioactive, obiecte sau instalații nucleare, arme nucleare sau dispozitive explozive nucleare, echipamente de supraveghere și control, în cadrul infracțiunii ce are ca obiect desfășurarea de activități speciale neautorizate, prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996 avem de a face cu mai multe noțiuni, după cum urmează:

→ obiectivele și instalațiile nucleare

Noțiunea de obiective nucleare este echivalată prin definiția legiuitorului cu următoarele entități: uzine pentru fabricarea combustibilului nuclear, reactori nucleari, inclusiv ansamblurile critice și subcritice, reactori de cercetare, centrale nuclearo-electrice, instalații de stocare a combustibilului iradiat, unități de îmbogățire sau instalații de retratare.

Instalația nucleară este echivalată cu generator de radiație nucleară, instalația, aparatul sau dispozitivul care extrage, produce, prelucrează sau conține materiale radioactive; instalația nucleară include și clădirile sau structurile aferente.

→ minereurile de uraniu și toriu – se regăsesc, din punct de vedere noțional, în expresia „materie prima nucleară” definită ca desemnând uraniu ori toriu sau orice combinație a acestora, în orice formă fizică sau chimică; zăcăminte care conțin cel puțin 0,03% în greutate uraniu, toriu sau orice combinație a acestora.

→ materialele nucleare și radioactive, inclusiv combustibilul nuclear, deșeurile radioactive și dispozitivele generatoare de radiații ionizante, aparatura de control dozimetric al radiațiilor ionizante.

Legea definește astfel:

Material radioactiv – orice material, în orice stare de agregare, care reprezintă fenomenul de radioactivitate, inclusiv deșeurile radioactive.

Material nuclear – materiale care, datorită unor proprietăți nucleare specifice, sunt de interes deosebit pentru domeniul nuclear, stabilite prin reglementari specifice.

Combustibil nuclear – material sau un ansamblu mecanic care conține materie primă sau material fisionabil, special destinat folosirii într-un reactor nuclear, în scopul producerii energiei nucleare.

Dispozitive generatoare de radiații ionizante – dispozitive care produc radiații X, neutroni sau particule încărcate.

Aparatura de control dozimetric al radiațiilor ionizante este aparatura de control a următoarelor radiații: alfa, beta, gama, X, neutroni, electroni, protoni sau alte particule încărcate (nu se includ undele radio, radiațiile vizibile, infraroșii, ultraviolete, precum și radiații laser, ultrasunete, tec).

→ materialele și dispozitivele utilizate pentru protecția împotriva radiațiilor ionizate, precum și mijloacele de containerizare sau de transport, special amenajate în acest scop

→ materiale, dispozitive și echipamente speciale prevăzute într-o anexă a legii – este vorba despre anexa 1, unde sunt enumerate și explicate următoarele:

– Materiale nenucleare, materiale ale căror proprietăți sunt adecvate utilizării în producerea energiei de origine nucleară.

– Dispozitive sau echipamente special concepute pentru a fi utilizate în instalații din ciclul combustibilului nuclear sau adecvate utilizării lor în acest scop.

– Dispozitive sau echipamente special concepute pentru a fi utilizate în fabricarea materialelor nucleare sau în fabricarea acelor materiale nenucleare care sunt adecvate utilizării în producerea energiei de origine nucleara, cât și acele dispozitive sau echipamente care sunt adecvate utilizării în aceleași scopuri.

– Dispozitive sau echipamente esențiale pentru fabricarea dispozitivelor sau echipamentelor special concepute pentru a fi utilizate în instalații din ciclul combustibilului nuclear sau adecvate utilizării lor în acest scop ori pentru fabricarea dispozitivelor sau echipamentelor special concepute pentru a fi utilizate în fabricarea materialelor nucleare sau în fabricarea acelor materiale nenucleare care sunt adecvate utilizării în producerea energiei de origine nucleară, cât și acelor dispozitive sau echipamente care sunt adecvate utilizării în aceleași scopuri.

→ informațiile nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor și echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive – este vorba despre informații care se referă, în esență, la materialele, dispozitivele și echipamentele detaliate mai sus.

→ produsele și serviciile destinate obiectivelor și instalațiilor nucleare.

Deși nu poate fi vorba despre exclusivitate, îmi permit, aici, să amintesc, ca exemplu, definiția dată de lege produsului radioactiv, respectiv, orice material radioactiv obținut în cursul procesului de producere ori de utilizare a unui combustibil nuclear sau orice material care a devenit radioactiv prin expunere la radiații, cu excepția radioizotopilor care au atins stadiul final de preparare și sunt susceptibili de a fi utilizați în scopuri științifice, medicale, speciale, sociale, comerciale sau industriale.

→ produsele, serviciile și sistemele care sunt clasificate ca fiind importante pentru securitatea instalațiilor nucleare

→ sursele închise, deschise, dispozitivele generatoare de radiații ionizante și produsele farmaceutice care conțin materiale radioactive.

Așa cum se poate observa, obiectul material, al infracțiunii prevăzute în legea specială, este deosebit de vast. Sunt avute în vedere materialele nucleare și radioactive, însă, realizându-se complexitatea problemelor, sunt specificate categorii ce sunt conexe activității din domeniul nuclear. În fapt, consider că se poate vorbi despre un conflict de legi doar pe unele porțiuni, rămânând în afara conflictului următoarele noțiuni cu corespondentele lor în realitatea obiectivă:

minereurile de uraniu și toriu;

deșeurile radioactive și dispozitivele generatoare de radiații ionizante ;

materialele și dispozitivele utilizate pentru protecția împotriva radiațiilor ionizate, precum și mijloacele de containerizare sau de transport, special amenajate în acest scop;

materiale, dispozitive și echipamente speciale prevăzute într-o anexă a Legii111/1996 – este vorba despre anexa 1;

informațiile nepublicate, aferente materialelor, dispozitivelor și echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive;

produsele și serviciile destinate obiectivelor și instalațiilor nucleare.

Cum legiuitorul dă definiții legale celor mai multe dintre noțiunile ce desemnează entități materiale ce constituie obiectul infracțiunilor în discuție, în analiză, trebuie abordată rigoarea necesară interpretării stricto-sens, astfel că ar fi puțin oportun, în sprijinul unei opinii potrivit cu care, prin introducerea atât în vechiul cât și în noul Cod Penal a infracțiunii de nerespectare a regimului materialelor nucleare și al altor materii radioactive – exprimare generoasă, de altfel, – legiuitorul a intenționat abrogarea prevederilor art. 44 din Legea 111/1996, să acceptăm, ca necesară, introducerea, în cadrul discursului științific, a unei extinderi a înțelesului ce trebuie avut în vedere în legătură cu obiectul material al infracțiunii prevăzute de Codul Penal, în sensul includerii tuturor materialelor, instalațiilor, dispozitivelor, echipamentelor, informațiilor, combustibililor, serviciilor, etc., pertinente de activitatea ce se poate desfășura în domeniul nuclear.

În ceea ce privește activitatea ilicită specifică elementului material al laturii obiective, lucrurile stau oarecum asemănător. Infracțiunea de nerespectare a regimului materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, prevăzută de art. 407 din Codul Penal, este caracterizată de o serie de acțiuni precum: primirea, deținerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea, sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive precum și orice alte operațiuni privind circulația acestora, fără drept; efectuarea de operațiuni interzise; sustragerea ori distrugerea; scoaterea din funcțiune. Așa cum am arătat, se poate observa că legiuitorul a enumerat, cu caracter exemplificativ, mai multe acțiuni, după care a încheiat cu expresia atot-cuprinzătoare: „orice alte operațiuni privind circulația acestora”, exprimându-și dorința, astfel, pentru incriminarea, practic, a oricăror acțiuni ce ar putea fi desfășurate în legătură cu obiectul material al infracțiunii.

În cazul infracțiunii de desfășurare de activități speciale neautorizate, prevăzută de art. 44 din Legea 111/1996, legiuitorul a optat pentru aceeași tehnică legislativă, în mod evident, fiecare componentă a obiectului material a fost analizată și, în funcție de particularități, au fost formulate acțiunile cu privire la care s-a apreciat că, desfășurate fără drept, prezintă gradul de pericol specific unei infracțiuni. Astfel, ca exemplu, îmi permit să subliniez, că în materia obiectivelor și instalațiilor nucleare se interzic: cercetarea, proiectarea, amplasarea, producția, construcția, montajul, punerea în funcțiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul și exportul; în materia minereurilor de uraniu și toriu se interzic: mineritul și prepararea; în materia materialelor, dispozitivelor și echipamentelor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare sau a altor dispozitive nucleare explozive se interzic: deținerea, transferul, importul și exportul.

În ceea ce privește materialele nucleare și radioactive, sunt incriminate producerea, furnizarea, tratarea, utilizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul, tranzitul, importul și exportul, aceleași activități, desfășurate fără drept fiind interzise și pentru combustibilului nuclear, deșeurile radioactive și dispozitivele generatoare de radiații ionizante.

Comparând cele două texte legale – cel din Codul Penal și cel din legea specială – se poate constata că există unele diferențe, nu se poate pune problema unei abrogări, textul din legea specială nu este acoperit în întregime de prevederile Codului Penal. Norma juridică prevăzută la art. 44 din Legea 111/1996, evidențiază o preocupare a legiuitorului pentru incriminarea, atât a unor activități ce țin de obținerea materialelor ce constituie obiectul juridic – producerea, tratarea – de circulația acestora – furnizarea, depozitarea temporară sau definitivă, transportul, tranzitul, importul și exportul – cât și a utilizării; în baza unui raționament simplu și logic, norma juridică acoperă, practic, un întreg ciclu – de la obținere, până la utilizare.

Infracțiunea din Codul Penal incriminează, cu o insistență demnă de subliniat, orice se poate desfășura în materia circulației materialelor nucleare și radioactive – primirea, deținerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, sustragerea ori distrugerea, transportul sau deturnarea precum și orice alte operațiuni privind circulația materialelor nucleare sau a altor materii radioactive – neglijând, ori – poate – considerând că nu este locul sau nu este necesar să acorde atenție, în context, obținerii și folosirii materialelor nucleare sau radioactive.

Apreciind ca lipsită de interes științific orice critică adusă unei, așa-numite, inconsecvențe a legiuitorului, consider că trebuie subliniat faptul că în Codul Penal, pe fondul, probabil, al angajamentelor asumate de către România la nivel internațional, a fost nevoie să fie incriminate separat activitățile ce se pot grupa sub noțiunea de trafic, existând și argumente, în sensul pericolului deosebit pe care îl reprezintă acestea având în vedere că pot angaja participarea unor categorii de persoane relativ diverse – în primul rând persoane necalificate, ce nu au o pregătire sau cunoștințele necesare cu privire la efectele pe care le pot avea aceste materiale, măsurile de securitate ce trebuie luate, etc. – ce, cu o relativă nonșalanță, pot proceda la efectuarea de acțiuni necugetate, cu implicații și efecte incontrolabile.

Observând modul cum legiuitorul a realizat pericolul social al activităților incriminate, în cele două texte legale – Codul Penal și Legea 111/1996 – se poate observa că în Legea 111/1996, activitățile subsumate noțiunii de trafic sunt pedepsite, potrivit art. 44 alin. 1 lit. a, cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. În Codul Penal, la art. 407, traficul cu materiale nucleare sau radioactive, în varianta cadru, este pedepsit cu închisoare strictă de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi – în cazul agravantelor cuantumul pedepselor fiind, în funcție de rezultatele săvârșirii infracțiunii, din ce în ce mai mari.

Așa cum se poate observa, norma juridică din Codul Penal este mai dură, pedeapsa este sensibil mai mare. În aceste condiții devine și mai important lămurirea problemei conflictului între cele două texte legale.

Apreciez că, cel puțin până când legiuitorul va interveni și va armoniza prevederile legale din domeniu, în materia activităților nucleare, trebuie distins între activitățile susceptibile de a fi subsumate noțiunii de trafic cu materiale nucleare și alte materii radioactive și alte activități. Se poate accepta, că în materia traficului, suntem în prezența unei duble incriminări, unui conflict de legi, urmând a avea prioritate norma juridică – potrivit regulii comune – specială iar, în context, norma specială este cea prevăzută de Codul Penal. Am optat pentru această soluție pentru că, deși Legea 111/1996 este o lege specială, în materie penală, art. 44 conține o reglementare cu caracter general, având ca obiect activități speciale neautorizate – mai multe activități printre care și cele incluse în cadrul noțiunii de trafic cu materiale nucleare și radioactive – norma juridică incriminând și alte activități ce nu pot fi asimilate traficului, dar și activități de trafic, în legătură cu alte bunuri speciale, ce constituie obiectul material al infracțiunii prevăzute de Legea 111/1996. În Codul Penal, norma juridică are ca obiect, comparativ cu art.44 din Legea 111/1996, doar traficul de materii nucleare și radioactive. Același raționament se poate aplica și în cazul efectuării de operațiuni interzise cu obiecte sau instalații nucleare – cercetarea, proiectarea, amplasarea, producția, construcția sau montajul obiectelor ori instalațiilor nucleare, punerea în funcțiune, exploatarea, modificarea, dezafectarea, importul sau exportul instalațiilor nucleare, fără drept – situație în care normele juridice din Codul Penal și Legea 111/1996 sunt identice putându-se concluziona că prevederile art. 407. din Codul Penal abrogă – referitor, strict, la aspectul în discuție – pe cele din Legea 111/1996.

5.2.4. Infracțiunea de scoatere din funcțiune a echipamentelor speciale de supraveghere și control, prevăzută de art. 45 din Legea 111/1996

Ținând cont de prevederile unor tratate internaționale, ce vizează neproliferarea armelor nucleare și ținerea sub control a oricărei tehnologii sau componente ce ar putea fi folosite la producerea de arme nucleare, precum și necesitatea unui control eficient cu privire la modul de funcționare și la respectarea parametrilor de siguranță în exploatarea tehnologiilor ce folosesc materiale nucleare, legiuitorul a considerat oportun să reglementeze o infracțiune care să aibă ca obiect orice activitate de natură a afecta buna funcționare a echipamentelor de supraveghere și control, instalate pentru a monitoriza funcționarea instalațiilor nucleare. Astfel, la art. 45, din Legea 111/1996, este incriminată scoaterea din funcțiune, în totalitate sau în parte, a echipamentelor de supraveghere și control instalate de către reprezentanții Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, în exercitarea mandatului de control, sau de către persoanele aprobate de Guvernul României, care efectuează, în prezența reprezentanților desemnați de comisia națională, controale prevăzute în acordurile internaționale la care România este parte, fără a avea motive, ce decurg din cerințele de securitate nucleară sau de radio protecție, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.

Și în Codul Penal, la art. 407 alin. 5, legiuitorul a introdus o normă juridică care are același obiect: scoaterea din funcțiune în totalitate sau în parte a echipamentelor de supraveghere și control, în cazul când fapta nu este justificată de securitatea nucleară sau de radioprotecție, se pedepsește cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. La fel precum în situațiile analizate în secțiunea precedentă – materialele nucleare și radioactive; obiectele sau instalații nucleare – normele juridice din Codul Penal și Legea 111/1996 sunt identice prevederile art. 407 din Codul Penal abrogând pe cele din Legea 111/1996.

5.2.5. Infracțiunea de trafic cu arme nucleare prevăzută la art. 46 din Legea 111/1996

Dacă în cadrul oricărei societăți trebuie să existe ceva care să-i pună în pericol existența, să-i pună în pericol valorile, pentru societatea modernă acest ceva este arma nucleară. Noțiunea, în sine, pare halucinantă, de neconceput în conexiune cu persoanele particulare, însă, realitatea este mai puternică decât raționamentele abstracte, bazate doar pe efortul marilor puternici politici și militari ai timpurilor noastre, pentru a dobândi arme, de natura a conferi puterea absolută. Situația pare a scăpa de sub control, cei aparent slabi în fața coloșilor militari, în fața puterilor statale, s-au reorientat pentru rezolvarea problemelor la alt nivel, prin promovarea amenințărilor cu folosirea armelor nucleare, și nu numai, la nivel de societate.

În aceste condiții, și în legislația română a fost nevoie să se incrimineze activitățile ce se pot desfășura cu arme nucleare. Art. 46 din Legea 111/1996 interzice, în două forme – una cadru și una agravată, calificată prin rezultatul periculos constând în decesul uneia sau mai multe persoane ori alte consecințe deosebit de grave – dezvoltarea, fabricarea, deținerea, importul, exportul, tranzitul sau detonarea armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare. Am preferat să cataloghez această infracțiune ca infracțiune de trafic – observând că există, în conținutul constitutiv, acțiuni ce depășesc sfera noțiunii de trafic – întrucât am apreciat, pe de o parte, că nu există pericolul confuziei cu conținutul unei alte infracțiuni iar, pe de altă parte, că activități, precum dezvoltarea ori detonarea, presupun efectuarea cel puțin a unei activități de trafic.

Realizând importanța problemei, legiuitorul român a reluat, de data aceasta în cuprinsul Codului Penal – la art. 407 alin. 2 – textul din Legea 111/1996, incriminând dezvoltarea, fabricarea, deținerea, importul, exportul sau tranzitul armelor nucleare sau al oricăror dispozitive explozive nucleare. Așa cum se poate observa, lipsește partea de folosire efectivă a armelor nucleare – detonarea.

Având în vedere specificitatea domeniului – detonarea armelor nucleare – ce poate avea ca efect direct și firesc, în condițiile teritoriului național, exterminarea populației, legiuitorul a tratat aspectul ca infracțiune contra umanității în cuprinsul art. 175 din Codul Penal, atât în ipoteza alin. 1 lit. c., cât și – în principal, datorită formulării in terminis „detonarea armelor nucleare sau a oricăror dispozitive explozive nucleare” – în ipoteza alin. 2.

Cei doi termeni nu sunt definiți nici în cuprinsul Legii 111/1996 nici în cuprinsul Codului Penal, astfel încât îmi voi permite să explic cei doi termeni astfel:

Arme nucleare sunt acele dispozitive astfel concepute și asamblate încât să poată fi folosite pentru distrugerea ființelor și a bunurilor, iar pentru a obține acest efect sunt folosite proprietățile materialelor nucleare – în principal, fisiunea nucleară și emisia de radiații ionizante.

Dispozitivele explozive nucleare sunt acele dispozitive concepute să funcționeze pe baza fisiunii nucleare – o reacție chimică deosebit de violentă cu o degajare enormă de energie și radiații care, necontrolată, generează fenomenul de explozie cu efecte devastatoare pentru mediu.

În condițiile arătate, consider că norma juridică de la art. 46 din Legea 111/1996 este abrogată prin promulgarea, în cadrul Codului Penal, a normelor de la art. 407 alin. 2 și art. 175 alin. 2.

Aspecte specifice ale activităților ce se pot desfășura pentru administrarea probatoriilor

În cadrul investigării acestei categorii de infracțiuni consider oportun să fac referire, înainte de toate, la activitățile care, prin esența, lor presupun căutarea, descoperirea, identificarea și contactul nemijlocit cu materiile speciale – constatarea în flagrant a infracțiunilor, cercetarea la fața locului și percheziția.

În cazul cercetării infracțiunilor în discuție, consider necesar ca, încă de la început – atunci când sunt date că a fost semnalată prezența unor nivele ridicate de radioactivitate în diferite locuri – este necesar să participe membrii ai formațiunilor specializate în astfel de anchete. Astfel, ca exemplu, în cadrul Direcției Generale de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog din Inspectoratul General al Poliției a fost autorizat, de către Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), Serviciul Materiale Strategice (SMS) care are drepturi și obligații de Unitate Nucleară (UN) special destinată, instruită și dotată pentru prevenirea și combaterea traficului ilicit cu materiale nucleare (MN) și surse radioactive (SR). Acest serviciu va conduce și efectua toate activitățile de cercetare la fața locului. Locul incidentului va fi cercetat numai de personal din cadrul Serviciului Materiale Strategice, autorizat de CNCAN, eventual, și un criminalist.

Serviciului Materiale Strategice care este responsabil pentru investigații, este singura autoritate care ia decizia încheierii cercetărilor la fața locului și transferarea materialului intr-un depozit temporar de materiale nucleare autorizat de CNCAN. Transportul materialului confiscat pe teritoriul țării și manipularea lui este realizat tot de către personal autorizat din cadrul serviciului; personal care este autorizat de CNCAN în acest sens, și are mijloacele, pregătirea și echipamentele necesare acestei activități. Și protecția fizică a transportului, pe timpul efectuării acestuia, este de competența Serviciului Materiale Strategice din aceleași considerente ca și transportul.

Celelalte instituții ai căror funcționari, prin natura atribuțiilor de serviciu date pe baza competențelor materiale și teritoriale trebuie să își ia toate măsurile pentru administrarea unei cooperări eficiente cu Serviciul Materiale Strategice. În cazul de față noțiunea de echipă complexă își găsește, poate, cel mai bine aplicabilitatea. În cadrul acestui curs nu se poate detalia problema criteriilor pe baza cărora se stabilește șeful echipei și raporturile acestuia cu instituțiile ai căror funcționari sunt implicați în activitate. Consider necesară elaborarea unor proceduri standardizate care să conțină sarcini precise, drepturi și obligații pentru toți membrii echipelor care participă la astfel de activități – soluție acceptată în practica organelor din SUA.

Activitățile presupun, în desfășurare, un grad ridicat de pericol, fiind necesar ca pregătirea să includă, neapărat, stabilirea modului de acțiune în vederea limitării posibilităților de acțiune a persoanelor implicate în activitatea ilicită și prevenirea apariției oricăror situații în care viața, integritatea corporală sau sănătatea persoanelor ce fac parte din echipa ce desfășoară activitatea ar putea fi puse în pericol.

Căutarea propriu-zisă este guvernată de folosirea tehnologiilor de depistare a radiațiilor ionizante. După constatarea unui grad nefiresc de mare al radiațiilor în zonă activitățile intră pe făgașul clasic, cu sublinierea necesară, în legătură cu folosirea echipamentelor de protecție, în legătură cu folosirea echipamentelor de protecție.

În ceea ce privește locurile unde se pot desfășura activitățile de căutare, acestea sunt diverse, cu titlu de exemplu putând fi enumerate: locurile unde s-au efectuat activități de minerit și de preparare a minereurilor de toriu și uraniu; locurile unde au fost amplasate, puse în funcțiune, exploatate, modificate sau dezafectate instalații nucleare, precum și locurile unde s-au efectuat activități de proiectare și cercetare a acestora; locurile în care s-au produs, s-au furnizat, prelucrat, tratat, utilizat, depozitat, etc. materiale nucleare ori radioactive, inclusiv combustibil nuclear, deșeuri radioactive și generatoare de radiații ionizante; locurile unde au fost folosite sau au fost desfășurate alte activități cu aparatură de control dozimetric al radiațiilor ionizante, inclusiv mijloacele de transport sau ambalare folosite pentru acestea; locurile unde au fost supuse iradierii produsele destinate consumului pentru populație și locurile folosite pentru depozitarea sau comercializarea acestora; locurile în care materiile speciale au fost staționate pe timpul desfășurării procedurilor vamale.

Datorită operativității care trebuie să guverneze intervenția pentru identificarea de materii speciale și neutralizării efectelor acestora, o importanță deosebită capătă componenta care are ca obiect ascultarea de persoane, efectuarea de prezentări pentru recunoaștere ori confruntări la locul desfășurării activităților. Cu cât se obțin informații mai multe și mai exacte cu privire la locul unde s-ar mai putea afla materii speciale, la alte persoane implicate, la activitățile în curs de desfășurare se pot iniția activitățile necesare pentru anihilarea activității ilicite.

O observație cu privire la căutarea, analizarea conținutului și ridicarea înscrisurilor care conțin date legate de activitatea ilicită. Se poate presupune că totul poate fi planificat să se desfășoară în deplină clandestinitate și conspirativitate fără să existe contracte, angajamente sau alte acte care să presupună date cu privire la identitatea destinatarului sau formalitățile de primire-predare. Totuși, înscrisurile pot conține adrese, nume de firme sau persoane de contact, mențiuni cu privire la diferite date la care este posibil să se desfășoare segmente din activitatea ilicită, numere de repere, serii, etc.

În ceea ce privește ascultarea de persoane apar particularități în funcție de modul și gradul de implicare a acestora în activitatea ilicită. În mod firesc ancheta trebuie dirijată în așa fel încât să fie lămurite și probate cât mai multe aspecte ale activității ilicite. Problema nu este simplă având în vedere că unele împrejurări au implicat neparticiparea unor persoane sau o participare nesemnificativă din punctul de vedere al efectelor juridice, în timp ce alte împrejurări, din contră, le-au avut în prim-plan.

Un prim aspect ce trebuie avut în vedere are ca obiect modul de abordare al fiecărei persoane în parte. Astfel, anchetatorii vor avea de a face cu persoane care au o cultură generală și de specialitate remarcabilă, oameni care sunt tentați să-i abordeze pe toți de pe poziții intelectuale superioare, care sunt sau numai vor să pară frustrați de banalitatea încăperii și a amănuntelor cu privire la care sunt solicitați să facă declarații. Alții, cu inteligență sub medie, inconștienți prin ignoranța și ușurința cu care și-au asumat riscuri la nivel personal și pentru foarte mulți alții care ar putea ori ar fi avut suferit ca urmare a desfășurării activității ilicite.

Cu privire la problemele ce pot fi lămurite prin ascultare, apreciez ca fiind foarte importante următoarele:

◊ măsura în care fiecare persoană, în parte, cunoștea că obiectul activității ilicite era constituit din materiale nucleare, materii radioactive, instalații nucleare, arme nucleare, dispozitive explozive nucleare ori echipamente de supraveghere și control;

◊ în ce a constat activitatea ilicită;

◊ cadrul spațiio-temporal în care a fost desfășurat fiecare segment al activității ilicite;

◊ dacă activitatea ilicită a fost desfășurate de către o singură persoană sau de mai multe persoane;

◊ care este natura relațiilor dintre persoanele implicate în activitatea ilicită;

◊ modul cum a fost organizată desfășurarea activității ilicite;

◊ mijloacele folosite la desfășurarea activității ilicite;

◊ care au fost consecințele evaluabile ale desfășurării activității ilicite;

◊ care au fost scopurile urmărite de către făptuitori;

◊ modul în care făptuitorii au evitat controalele organelor abilitate, relațiile cu personalul instituțiilor cu atribuții de control;

◊ legăturile cu alte structuri infracționale;

◊ care sunt foloasele urmărite de către fiecare participant, modul cum se valorifică și se împart avantajele obținute prin desfășurarea activității ilicite.

Având în vedere multitudinea și complexitatea activităților incriminate de către legiuitor, ancheta se va confrunta cu o multe persoane implicate în calitate de făptuitori. Procurarea de materii speciale, traficul, actele teroriste, punerea în funcțiune a unor instalații nucleare sunt activități care presupun o anumită amploare ce depășește posibilitățile de acțiune a unor indivizi sau grupări de indivizi care să nu aibă o coordonare unitară. Consider că amatorismul trebuie exclus din logica tratării anchetei unor asemenea activități – fiecare persoană trebuind să fie tratată, atât ca persoană cât și din punctul de vedere al activității desfășurate, în contextul întregii activități infracționale.