MATERIALE DE BAZĂ UTILIZATE ÎN CONFECȚII [610221]
[ 1 ]
MATERIALE DE BAZĂ UTILIZATE ÎN CONFECȚII
Produsele de îmbrăcăminte se compun din mai multe straturi textile care, prin
proprietățile lor fizico -mecanice și fiziologice, creează complexul de condiții estetice, de
durabilitate, de igienă și confort impuse de pretențiile și metabolismul omului.
Materiile prime folosite la confecționarea produselor de îmbrăcăminte sunt foarte
diverse și se grupează, în funcție de rolul pe care îl au în ansamblul vestimentar, în:
a) materiale de bază ;
b) materiale auxiliare .
Materialele de bază îndeplinesc funcțiuni principale în produs, ele formând stratul
exterior/fața produsului vestimentar.
Principalele materiale de bază utilizate în confecții sunt țesăturile și tricoturile , dar,
pe lângă acestea, unele produse, în special destinate sezonului rece, au în structura lor ca
material de bază blănurile naturale sau artificiale, pieile naturale sau înlocuitorii de piele.
Dintre materialele de bază enumerate, țesăturile dețin ponderea cea mai mare.
Destinația acestora ține, în principal, de natura materiei prime folosite la obținerea lor.
a) Țesături din bumbac și tip bumbac
Țesăturile de bumbac, considerate țesături ușoare, sunt recomandate la
confecționarea lenjeriei și îmbrăcămintei sub țiri. Pentru îmbrăcămintea exterioară (rochii,
fuste, pantaloni, bluze de vânt etc.) se pot utiliza țesături din bumbac semigroase.
Țesăturile de bumbac se pot realiza din fire de bumbac 100 % sau din fire obținute
din amestecuri de fibre, rezultând țesătu ri tip bumbac.
b) Țesături din in
Țesăturile de in sunt recomandate la confecționarea îmbrăcămintei pentru femei și
bărbați la produse cum sunt: rochii, fuste, bluze, jachete, cămăși, bluze de vânt, costume
etc.
c) Țesături din lână și tip lână
Aceste țesături s e obțin din fire de lână 100 %, din fire obținute din amestecuri de
fibre tip lână (lână + PES, lână + relon, lână + celo, lână + celo + PES etc.) sau din fibre
chimice tip lână. Ca grosime, țesăturile de lână sau tip lână pot fi: țesături subțiri,
[ 2 ]
semigro ase sau groase. Întrebuințarea acestora în confecții se face avându -se în vedere
destinația îmbrăcămintei și anotimpul în care se poartă. Confecțiile la care se folosesc
țesături din lână sunt foarte diverse și pot fi exemplificate prin: rochii, fuste, pan taloni,
costume, pardesie, paltoane, jachete, mantouri etc. Pentru îmbrăcămintea folosită vara se
recomandă țesăturile subțiri, pentru toamnă se recomandă țesăturile semigroase, iar pentru
iarnă, țesăturile groase.
d) Țesături din mătase și tip mătase
Aceste țesături pot fi obținute din fire de mătase naturală sau din fire tip mătase.
Firele tip mătase sunt obținute pe cale chimică din polimeri naturali sau sintetici. Cele mai
reprezentative sunt: viscoza, acetatul, poliamida, poliesterul.
Țesăturile din această categorie sunt recomandate pentru produse ca: rochii, bluze,
fuste, cămăși, cravate, lenjerie de corp.
Tricoturile destinate confecționării îmbrăcămintei se pot produce dintr -o mare
diversitate de fire textile și într -o mare diversitate de forme și structuri.
a) Tricoturi din bumbac și tip bumbac
Aceste tricoturi se utilizează ca material de bază pentru articole de lenjerie, pijamale,
articole tip sport, bluze, treninguri, îmbrăcăminte pentru nou -născuți etc. Tricoturile din
aceasta grupă se produc în general pe mașini de tricotat circulare cu diametru mare sub
forma tubulară, metraj, într -o gamă de lățimi diversă, dependentă de diametrul fonturilor
mașinilor de tricotat.
b) Tricoturi din lână și tip lână
Aceste tricoturi se utilizează la confecționarea îm brăcămintei exterioare cum ar fi:
pulovere, jachete, fuste, rochii, pantaloni, pardesie, paltoane. Tehnologiile de tricotare foarte
diverse permit obținerea tricoturilor din această categorie atât sub formă plană sau tubulară
metraj, în panouri neconturate și, mai ales, conturate, acestea din urmă determinând
importante avantaje: economie de materie primă, număr redus de operații în procesul de
confecționare.
c) Tricoturi din mătase și tip mătase
Tricoturile din mătase naturală dețin o pondere destul de redusă , în special pentru
articolele de serie mică sau unicat. În schimb cele din fire tip mătase au o largă utilizare la
confecționarea articolelor de lenjerie pentru femei, cămăși de noapte, pijamale, rochii, bluze,
fuste, pantaloni, în general îmbrăcăminte su bțire.
Blănurile și pieile naturale sau sintetice se folosesc pentru confecționarea
îmbrăcămintei exterioare, cu întrebuințări în anotimpurile reci.
[ 3 ]
Blănurile naturale se obțin prin sacrificarea animalelor domestice sau sălbatice. Cele
mai reprezentative b lănuri utilizate în țara noastră sunt:
blănurile de ovine din rasa țurcană, țigaie, merinos, stogoșă și spancă;
blana de astrahan obținută de la miel cu blana lucioasă și mătăsoasă, frumos
ondulată;
blana de vulpe provenită de la vulpile de câmpie (care au blana roșiatică) și de la
vulpile de munte (cu blana de culoare vânătă);
blana de vidră care are puf des, foarte fin și mătăsos, este rezistentă și durabilă;
blana de nutrie are fire lungi, fine și dese în culori diverse (brun -gălbui, roșcat,
crem, negru) ;
blana de hermină , foarte fină, de culoare alb -albăstruie până la albul ivoriu (de
fildeș).
Blănurile artificiale sunt materiale textile obținute prin țesere sau tricotare având în
structură fire suplimentare care apar pe o parte a materialului sub formă de smocuri de fibre
care imită părul de pe pielea animalului. Aceste materiale obțin, în urma unor operații
speciale de finisare, aspectul blănurilor naturale de astrahan, caracul, leopard, urs etc.
Pielea artificială este un material de bază care are la e xterior (fața), un material
sintetic, obținut din produse petroliere (ex.: policlorura de vinil), iar pe partea opusă,
suportul textil care este un tricot de bumbac sau tip bumbac. Utilizarea tricotului ca suport
textil este justificat de faptul că acest m aterial textil are o bună elasticitate și rezistență,
capabil să suporte eforturile la care este supusă pielea în procesul de purtare a produsului
confecționat. Suportul textil poate fi înlocuit cu o folie buretoasă (de poliuretan) mai subțire
sau mai groa să, în funcție de destinația pielii artificiale. Cele două straturi sunt îmbinate prin
lipire cu adezivi.
Ponderea unui tip de material sau altul în ansamblul industriei de confecții textile
variază în funcție de grupa de produse căruia îi este destinat. A stfel, sunt grupe de produse
în care tricoturile sunt preponderente (ex. articole de lenjerie) sau țesăturile ocupă locul întâi
(ex. produsele de îmbrăcăminte exterioară) fapt datorat principalelor lor caracteristici și
cerințelor impuse de destinația prod uselor.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: MATERIALE DE BAZĂ UTILIZATE ÎN CONFECȚII [610221] (ID: 610221)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
