Matematicianul Grigore Moisil

Grigore Moisil a fost un matematician de renume și un profesor dedicat, care a adus o contribuție semnificativă în înțelegerea matematicii în țara noastră.

Moisil a fost acel profesor de matematică strălucit, dar plin de haz, pe care toți dintre noi și l-ar fi dorit. Cel mai cunoscut banc despre el este cunoscut de toți cei care studiază matematica la nivel înalt: profesorul Grigore Moisil, la o oră de matematică, după ce a citit tâmpeniile scrise de un student într-o lucrare, l-a chemat pe respectivul la el, l-a pupat pe frunte și i-a zis : „Poți să te lauzi la toată lumea că profesorul Grigore Moisil te-a pupat în fund, pentru că acesta nu e cap”.

Moisil credea că matematica va fi limba latina a viitorului, obligatorie pentru toți oamenii de știință, pentru că matematica permite accelerarea maximă a circulației ideilor științifice. Mai obișnuia să spună că învățând matematică, înveți să gândești și că tot ce e gândire corectă este sau matematică, sau susceptibilă de matematizare.

Întrebat care este idealul său de fericire, profesorul răspunde: “să trăiesc printre oameni care judecă corect”. Matematicianul a fost membru al Academiei Române și a studiat în special logica matematică, algebra și ecuațiile diferențiale.

„Explozibilul cel mai puternic nu este toluenul, nici bomba atomică, ci ideea omenească”. (Grigore Moisil)

Grigore Moisil s-a născut în 1906, la Tulcea, într-o familie de intelectuali. Bunicul său, al cărui nume îl poartă, a fost unul dintre fondatorii primului liceu românesc din Năsăud, tatăl a fost arheolog, membru al Academiei Romane,iar mama sa – profesoară. Aceasta îl descrie pe Grigore Moisil ca fiind un copil curios și liber, căruia îi plăcea să pună întrebări și să reacționeze la tot ceea ce vedea, asculta și citea. Cărțile care-l atrăgeau atenția erau diverse, de la literatură și știință, la povestiri practice și filozofie. Pasiunile lui erau în mare parte de natură intelectuală, nu-i plăceau sporturile sau să se joace cu alți copii. Cu toate acestea, Moisil nu era deloc un om solitar și ursuz. Este recunoscut pentru spiritul ludic și replicile pline de haz. Liceul l-a început la Vaslui, apoi s-a mutat la București și în 1923 a devenit student al Facultății de Matematică din cadrul Universității București. La insistențele părinților, care credeau că interesul deosebit al lui Grigore pentru matematică îl va conduce cu siguranță către inginerie, s-a înscris la Politehnică, dar nu a făcut niciodata o pasiune pentru inginerie. Matematica, pe de altă parte, îi aducea o bucurie enormă. A mai studiat la Paris și la Roma, iar din 1931 a devenit profesor la Universitatea din Iași pentru 10 ani. În timpul unui curs la Facultatea de Matematică din Iași, în timp ce Moisil scria mare pe tablă și vorbea încet unul dintre studenți îi spune :

Domnule profesor nu se aude !

Nu se aude dar se vede !

După ce tabla a devenit tot mai încărcată, Moisil a început să scrie tot mai mic, dar să vorbească tare, același student îi spune:

Domnule profesor nu se vede !

Nu se vede dar se aude !

În 1941 a primit un post la Universitatea din București. Grigore Moisil este cunoscut ca părintele informaticii în Romania. În 1957 a asistat instalarea primului computer la Institutul de Fizică Atomică și i-a încurajat pe studenți la matematică să învețe programare, alcătuind primul curs de informatică. În plus, Moisil a fost unul dintre avocații realizării unor calculatoare românești, proiect la care a contribuit activ. El este și cel care a format primele generatii de informaticieni din România.

Întrebat despre noua relație dintre om și mașină, Moisil spune că pus față în față cu noua tehnologie care îl depașește fizic (calculatoarele începuseră să lucreze cu unități de măsură care nu mai pot fi măsurate în raport cu corpul omenesc, ca până atunci), omului i se cere un nivel intelectual mult mai mare decat înainte.

Relațiile cu tehnologia s-au transformat din relații manuale în relații intelectuale, omul avand nevoie în aceste condiții de o cultură nouă, dar și de o cultură generală: „Pentru a putea întrebuința calculatorul la studiul problemelor concrete, omul e obligat să învețe să gândească exact și abstract”. Dintre cuvintele cu tâlc ale matematicianului despre știință și neștiință se pot enumera câteva :

„Spre deosebire de vin, știința nu trebuie lăsată să se învechească”

„Stiința se răzbună ca o femeie, nu când o ataci, ci când o neglijezi.”

„Nimic nu costă mai mult decât neștiința.”

În 1946, Moisil a fost numit ambasador al României la Ankara. El a fost laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Române și i s-a decernat, în 1964, prin decret al Consiliului de Stat, titlul ”Om de știință emerit”. Grigore Moisil a murit pe 21 mai 1973, la Ottawa, în Canada. Rămâne în istorie pentru contribuțiile sale aduse la inițierea studiului informaticii în România, dar și pentru inventarea de circuite electronice tristabile. Grigore Moisil a strălucit mai mult de trei decenii în lumea ștințifică. A fost invitat la cele mai prestigioase catedre de matematică din lume să țină diferite conferințe. Ideile sclipitoare ale celebrului matematician și filosof au cucerit de fiecare dată asistența.

O dragoste la prima vedere i-a umplut viața. A întâlnit-o pe aleasa inimii lui care l-a ocrotit și stimulat cu mult tact și răbdare, asigurându-i liniștea și calmul. Viorica, cea care i-a ieșit în cale s-a născut în 1913, a fost profesoară de limba franceză.

La ani de zile de la moartea soțului ei, cu multă amărăciune în suflet, Viorica a constatat că se vorbește tot mai puțin despre marele savant care a fost Grigore Moisil. O mărturie vie, dincolo de opera sa, a rămas, totuși posterității, deoarece liceul din Onești îi poartă numele, prin grija directoarei care i-a fost studentă la Iași. Aceasta, înainte de a pleca și ea în eternitate, își amintea, în repetate rânduri despre cursurile magistrale, prin care Grigore Moisil uimea asistența. Rememora caracterul tolerant și deschis, punctat cu glume, prin care savantul îi incinta pe studenți. Trăirile cuplului Viorica–Grigore Moisil, cu zile vesele și triste, au fost descrise de Viorica Moisil în două romane autobiografice. Primul, apărut în 1989 poartă titlul „O familie ca oricare alta”, iar al doilea, care a văzut lumina tiparului în 2002, se numește „A fost odata…Grigore Moisil”. Sunt două lucrări de o valoare inestimabilă, un adevarat arc peste timp.

Într-un interviu, Moisil spunea : „Eu cred că omul trebuie să găsească plăcerea în însăși munca lui. Consider că munca e o pedeapsă numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place”. Încă din anii de liceu, Grigore Moisil a înțeles că, pentru el, a face ceea ce îi place înseamnă să facă matematică. În anul școlar 1922-1923, el publică în Gazeta Matematică primul său articol „Teoreme asupra triunghiului ” și înțelege că acest joc al spiritului este marea lui pasiune.

Format la școala clasică a matematicienilor din România, i-a avut profesori la București pe D. Pompeiu, Gh. Țițeica, A. Davidoglu, Tr. Lalescu, iar la Roma și Paris pe Vito Voltera. La 4 iunie 1929 susține teza de doctorat „Mecanica analitică a sistemelor continue”, dezvoltând metoda funcțională recent elaborată de Voltera.

În 1930 se află la Paris unde, la mai puțin de 25 de ani, este invitat să prezinte o comunicare la Academia de Științe a Institutului Franței. La 1 iulie 1931 susține examenul de docență în analiză matematică, iar în 1932, la 26 de ani, devine conferențiar la Universitatea din Iași, unde va rămâne pentru următorii 10 ani.

Cun spunea Mircea Malița : „Moisil a fost mai mult decât un savant, a fost mai mulți savanți întruchipați în sesiune permanentă, sau luându-și locul unul altuia în mari cicluri succesive, reprezentate de temele fundamentale pe care le-a abordat” : analiza funcțională, ecuațiile fizicii matematice, aplicarea metodelor algebrice în mecanică.

Dar în centrul preocupărilor sale rămâne logica ne-chrysipiană-logica ce respinge atât principiul contradicției (nici o propoziție nu poate fi și adevărată și falsă) cât și principiul terțiului exclus (orice propoziție este adevărată sau falsă). Moisil s-a consacrat sistematic logicii polivalente, intuind că astfel se inaugura un nou câmp de aplicație pentru matematici. El este cunoscut ca părintele informaticii în România.

În 1957 a asistat instalarea primului computer la Institutul de Fizică Atomică și i-a încurajat pe studenții la matematică să învețe programare, alcătuind primul curs de informatică. În plus, Moisil a fost unul dintre susținătorii realizării unor calculatoare românești, proiect la care a contribuit activ. El este și cel care a format primele generații de informaticieni din România.

Într-o suită de comunicări științifice, intitulată „Întrebuințarea logicilor trivalente în teoria mecanismelor automate”, care apare între anii 1955 și 1959, el demonstrează cum o logică formală și neclasică pe deasupra, rezolvă probleme esențiale pentru industrie, iar în 1959 le încununează cu o carte „Teoria algebrică a mecanismelor automate”, tradusă la Moscova, New York și Praga.

Grigore Moisil a fost un profesor nu prin profesie ci prin vocație. Adora să se adreseze tinerilor și a declanșat o adevărată cruciadă informatică, conferențiind în liceele și școlile generale. Se interesa de fapt și de grădinițe, pentru a educa noile generații în vederea aplicațiilor matematicii în întreaga viață a societății.

Datorită eforturilor lui, Universitatea din București, se număra, în anii 70-80, printre primele 10 universități din lume în domeniul informaticii. În 1970, Moisil inaugura, la laboratorul de semiotică al Facultății de Filologie din București, un ciclu de prelegeri „Matematica pentru științele umaniste”, care au influențat o întreagă pleiadă de lingviști, muzicieni, pictori, arheologi și istorici. Ludicul era omniprezent în personalitatea marelui matematician. Întrebat de un reporter dacă glumele lui se potrivesc cu știința, a răspuns cu un abia disimulat dispreț: „numai unora știința li se pare tristă”.

A avut și un har mediatic de excepție, atât în publicistica scrisă, cât și lucru rar printre savanți în audio vizual. Emisiunile de televiziune care îl aveau pe Moisil drept protagonist au rămas memorabile pentru câteva generații.

La un an după apariția monumentalului Tratat de logici ne-chrysipiene, în 1973, Grigore Moisil moare, la Ottawa, după un lung turneu de conferințe în universitățile din Canada și SUA, unde regăsise peste o sută de foști elevi, deveniți profesori. Se pare că familia Ceaușescu a interzis depunerea sicriului la Academia Română și a acceptat cu greu expunerea lui la Universitate. A doua zi după funeralii, în schimb, mormântul lui Moisil era acoperit de sute de garoafe, de cozile fiecărei flori fiind prinsă o matricolă de elev de liceu.

Despre matematicianul, profesorul și omul de spirit Grigore. C. Moisil :

"El a introdus știinta calculatoarelor în România. A fost unul dintre pionierii recunoscuți internațional în acest domeniu” (Viorica Moisil, La Centenarul Moisil, Facultatea de Matematica și Informatica, București, Amf. Stoilow, 2006). Cu acea ocazie, Consiliul Facultății de Matematică și Informatică a hotărât ca sala 220 de la etajul II să se numească "Grigore C. Moisil" și așa se numește din anul 2006. Trebuie amintit faptul că la FMI sunt 4 amfiteatre: Amf. Spiru Haret – Parter, Amf. Simion Stoilow – Etaj I, Amf. Dimitrie Pompeiu – Etaj II, Amf. Gheorghe Titeica – Etaj III.

Bibliografie

„Pentru Moisil, Matematica a fost mai mult decât un domeniu de cercetare.

A fost un mod de a vedea lumea, de a-și trăi viața. Avea capacitatea de a injecta gândire matematică în orice fenomen pe care îl observa. ” – acad. prof. dr. Solomon Marcus .

1. V. Moisil – A fost odată…Grigore Moisil, ed.Curtea Veche, 2002

2. V. Moisil – O familie ca oricare alta, ed. Albatros, 1979

3. www.romlit.ro – V.Moisil, Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi……