Masuri Educative In Dreptul Penal Roman
=== b5697147d74eee050d6036d99983d96e70d68110_495529_1 ===
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORILOR
Limitele răspunderii penale a minorului
Consecințele răspunderii penale a minirilor
Referatul de evaluate
CAPITOLUL II REGIMUL MĂSURILOR EDUCATIVE NEPRIVATIVE DE LIBERTATE
Reguli generale
Stagiul de formare civică
Supravegherea
Consemnarea la sfârșit de săptămână
Asistența zilnică
Obligații
CAPITOLUL III REGIMUL MĂSURILOR EDUCATIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE
3.1. Cadrul legal al măsurilor educative privative de libertate
3.2. Internarea într-un centru educativ
3.2.1. Noțiune și caracterizare
3.2.2. Condițiile în care poate fi dispusă măsura educativă a internării într-un centru educativ
3.2.3. Executarea măsurii educative
3.2.4. Modificări ale regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru educativ
3.2.5. Consecințele nerespectării obligațiilor impuse minorului față de care s-a dispus înlocuirea măsurii sau liberarea
3.2.6. Săvârșirea unei noi infracțiuni în perioada internării într-un centru educativ sau judecarea pentru o infracțiune concurentă comisă anterior
3.3. Internarea într-un centru de detenție
3.3.1. Noțiune și caracterizare
3.3.2. Condițiile în care se poate dispune măsura internării într-un centru de detenție
3.3.3. Durata măsurii internării într-un centru de detenție
3.3.4. Executarea măsurii internării într-un centru de detenție
3.3.5. Modificări în executarea măsurii internării într-un centru de detenție
3.3.6. Înlocuirea internării sau liberarea din centru de detenție
3.3.7. Consecințele nerespectării obligațiilor impuse minorului față de care se dispusese înlocuirea sau liberarea
3.3.8. Săvârșirea unei noi infracțiuni sau judecarea pentru o infracțiune concurentă comisă anterior de către minorul aflat în executarea măsurii internării într-un centru de detenție
3.4. Dispoziții comune
3.4.1. Efectele cauzelor de atenuare și agravare
3.4.2. Pluralitatea de infracțiuni
3.4.3. Descoperirea unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității
3.4.4. Prescripția răspunderii penale a minorilor
3.4.5. Precripția executării măsurilor educative
3.4.6. Minorul devenit major
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ABREVIERI
alin. – alineatul
art. – articolul
B.J – Buletinul Jurisprudenței
C.A.B. – Curtea de Apel București
C.D – Culegere de decizii
C.pen. – Codul penal al României
C.pr. pen. – Codul de procedură penală
C.P. Ad. – Codul penal adnotat
C.S.J. – Curtea Supremă de Justiție
H.G. – Hotărârea Guvernului
Î.C.C.J – Înalta Curte de Casație și Justiție
lit. – litera
M.Of. – Monitorul Oficial
nr. – numărul
op.cit. – operă citată
p. – pagina
pct. – punctual
R.D.P. – Revista de Drept Penal
T.M.B – Tribunalul Municipiului București
vol. – volumul
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORILOR
1.1. Regimul răspunderii penale a minorului – aspecte comparative cu legea penală anetrioară
Prevenirea și combaterea fenomenului delincventei juvenile a ridicat, în cadrul legislației penale, unele probleme speciale, deosebite de problemele privitoare la combaterea criminalități săvârșite de adulți. între condițiile legale care trebuie îndeplinite pentru existența răspundem penale, apare, din această perspectivă, și vârsta făptuitorului.
Luând în considerare faptul că minorii nu au avut timpul necesar asimilării adecvate a normelor morale, civice și juridice și po: cădea mai ușor în greșeală, precum și că pot fi mai ușor reeducați și redați familiei și societăți: legiuitorul a stabilit un regim special de sancționare a minorilor infractori.
Din această perspectivă, reglementările prevăzute de noul Cod penal nu diferă de cele anterioare. Tratamentul juridic al minorilor ce răspund penal este prevăzut în Titlul V „Minoritatea”, atât în noul Cod penal [art. 113-127], cât și în Codul anterior (art. 99-110].
În adoptarea reglementărilor din noul Cod penal, legiuitorul român a luat în considerare prevederile documentelor internaționale privind minoritatea în materie penală, respectiv:
Convenția Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, intrată în vigoare la 2 septembrie 1990;
Regulile și Standardele Minime ale Națiunilor Unite privind Administrarea Justiției pentru Minori – Regulile de la Beijing; Proiectul acestor reguli și standarde a fost elaborat în anul 1984, cu prilejul reuniunii internaționale de la Beijing și a fost adoptat la Congresul al VIII-lea al Națiunilor Uniite pentru prevenirea criminalității și tratamentul delincvenților, care a avut loc la Milano în anul 1985.
La data de 29 noiembrie 1985, Adunarea Generală a ONU a aprobat aceste reguli și standarde rrin Rezoluția nr. 40/33. Acest document constituie un îndrumar pentru state în domeniul apărării drepturilor copilului în dezvoltarea sistemelor de justiție specializate pentru minori. Este primul document internațional care detaliază normele pentru administrarea justiției în ceea ce îi privește pe minori, cu accent pe drepturile copilului.
Principiile Națiunilor Unite pentru Prevenirea Delincvenței Juvenile. Principiile de la Riyadh. Cu prilejul reuniunii internaționale de experți desfășurate la Riad, în Arabia Saudită, în anul 1990, s-au elaborat principiile directoare ale prevenirii delincvenței juvenile. Aceste principii au fost adoptate cu prilejul celui de-al VII-lea Congres al Națiunilor Unite pentru prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor (Havana, 1990), unde s-au adoptat două rezoluții importante legate de fenomenul delincvenței juvenile, respectiv: principiile pentru prevenirea delincvenței juvenile (Rezoluția 45/112); normele privind protecția tinerilor cărora li se aplică privarea de libertate (Rezoluția 45/113).
Regulile Națiunilor Unite pentru Protecția Minorilor Privați de Libertate.
Acestea constituie un instrument internațional de lucru, în baza căruia statelor li se recomandă norme de reglementare și organizare a privării de libertate a persoanelor care nu au împlinit 18 ani. Regulile au fost elaborate în scopul de a contracara efectele privării de libertate, prin asigurarea respectului față de drepturile omului în cazurile minorilor.
Condițiile angajării răspunderii penale a minorului
Reglementând răspunderea penală a minorului și limitele acestei răspunderi, legiuitorul a împărțit vârsta minorității în trei perioade distincte:
până la vârsta de 14 ani funcționează prezumția absolută de nevinovăție, minorul fiind considerat ca total lipsit de discernământ și incapabil de a înțelege gravitatea unei fapte prin care a încălcat legea, excluzând, totodată, în mod absolut, posibilitatea ca acesta să cunoască prevederile legii penale;
în cazul în care minorul care a comis infracțiunea are vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, funcționează prezumția relativă de nevinovăție, această prezumție fiind bazată pe un factor psihic, și anume discernământul, respectiv prezența sau absența acestuia în momentul comiterii infracțiunii; cu privire la acest aspect, instanța de judecată este obligată să dispună efectuarea expertizelor psihologice și psihiatrice, precum și a anchetei sociale, urmând ca, în baza rezultatelor care se stabilesc, să se pronunțe asupra existenței sau nu a discernământului în momentul comiterii faptei.
Prin discernământ se înțelege atât capacitatea mentală (psihică și intelectuală) a persoanei de a înțelege semnificația socială a faptelor pe care le săvârșește (urmările acesteia), cât și capacitatea de a-și manifesta voința neconstrânsă de a le săvârși;
în cazul în care minorul care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală are vârsta peste 16 ani, aceasta răspunde penal. Dar, chiar dacă această persoană este prezumată relativ că are discernământ și a putut să-și dea seama de gravitatea faptei pe care a comis-o și de urmările socialmente periculoase ale acesteia, totuși, legiuitorul consideră că această capacitate nu este pe deplin formată, fapt care justifică regimul sancționator diferit al faptelor penale comise de minori.
Din analiza normelor juridice care reglementează limitele răspunderii penale a minorilor rezultă că vârsta și discernământul reprezintă criteriile de distingere între minorii care răspund penal și cei care nu răspund penal, în cazul în care au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.
Minorii sub 14 ani, care nu răspund penal, dar săvârșesc fapte prevăzute de legea penală, caz sub incidența dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 272/2004, ce reglementează protecția și promovarea drepturilor copilului. ÎN Capitolul V, intitulat „Protecția copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal”, se prevăd măsurile care pot fi luate de Comisia pentru Protecția Copilului: menținerea copilului în propria familie; supravegherea specializată; plasamentul copilului în familia extinsă ori în cea substitutivă; plasamentul copilului într-un serviciu rezidențial specializat.
Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, minorul devine major. Conform prevederilor art. 186 NCP, vârsta majoratului începe cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care s-a facut înregistrarea civilă a nașterii unei persoane.
Stabilirea capacității penale a minorului în raport cu vârsta are relevanță și în cazul săvârșire infracțiunilor continue, continuate și de obicei. Astfel, în doctrina penală s-a statuat că în cazul infracțiunilor continue, continuate și de obicei nu au relevanță penală faptele comise înainte de împlinirea vârstei care condiționează răspunderea penală a minorului (vârsta de 14 ani).
De asemenea, fapta prevăzută de legea penală, săvârșită de un minor care nu avea capacitate penală la data săvârșirii acesteia, ale cărei urmări de care depinde existența infracțiunii sau care agravează fapta (infracțiune cu urmări progresive] se produc după ce minorul a împlinit vârsta de 14 ani, nu constituie temei pentru a atrage răspunderea penală a minorului. Unitatea de infracțiune nu se fragmentează, dar nu se iau în considerare faptele prevăzute de legea penală săvârșite înainte de împlinirea vârstei de 14 ani.
Aspecte procesual penale ale angajării răspunderii penale a minorului
Reglementării penale a minorității îi corespunde și o reglementare procesual penală, prin instituirea unei proceduri speciale de urmărire și judecare a infractorilor minori. Aceste dispoziții speciale se justifică prin faptul că minorul nu are maturitatea psihică, dezvoltarea intelectuală și experiența necesară pentru folosirea eficientă a drepturilor procesuale acordate de lege.
Legiuitorul a urmărit, prin instituirea acestei proceduri, să asigure minorilor un plus de garanții procesuale care să-și dovedească eficiența prin îmbinarea laturii represive cu latura educativă a procesului penal.
Noul Cod de procedură penală conține dispoziții speciale aplicabile instrumentării cauzelcr cu infractori minori.
Astfel, în Titlul V, Capitolul I, Secțiunea a 8-a (art. 243-244) din Partea generală, intitulată „Dispoziții speciale privind măsurile preventive aplicate minorilor”, se prevede:
reținerea și arestarea preventivă pot fi dispuse și față de un inculpat minor, în mod excepțional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalității și dezvoltării acestuia nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii;
la stabilirea duratei pentru care se ia măsura arestării preventive se are în vedere vârsta inculpatului de la data când se dispune asupra luării, prelungirii sau menținerii acestei măsuri;
când s-a dispus reținerea sau arestarea preventivă a unui minor, încunoștințarea prevăzută la art. 210 și art. 228 se face, în mod obligatoriu, și către reprezentantul legal al acestuia sau, după caz, către persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul;
regimul special de detenție al minorilor se stabilește în raport cu particularitățile vârstei, astfel încât măsurile preventive luate față de aceștia să nu prejudicieze dezvoltarea lor fizică, psihică sau morală.
În Capitolul III din Titlul IV al Părții speciale, ce reglementează procedura în cauzele cu infractori minori (art. 504-520], se prevăd, printre altele:
când suspectul ori inculpatul este un minor care nu a împlinit 16 ani, la orice ascultare sau confruntare a minorului, organul de urmărire penală citează părinții acestuia ori, după caz, pe tutore, curator sau persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află temporar minorul, precum și direcția generală de asistență socială și protecție a copilului din localitatea unde se desfășoară audierea;
cauzele în care inculpatul este minor se judecă potrivit regulilor de competență obișnuite de către judecători anume desemnați, potrivit legii. Instanța rămâne competentă să judece potrivit dispozițiilor procedurale speciale privitoare la minori, chiar dacă între timp inculpatul a împlinit vârsta de 18 ani. Inculpatul care a săvârșit infracțiunea în timpul cât era minor este judecat potrivit procedurii aplicabile în cauzele cu infractori minori, dacă la data sesizării instanței nu a împlinit 18 ani;
la judecarea cauzei se citează serviciul de probațiune, părinții minorului sau, după caz, tutorele, curatorul ori persoana în îngrijirea sau supravegherea căreia se află temporar minorul;
cauzele cu inculpați minori se judecă de urgență și cu precădere. Ședința de judecată este nepublică;
când inculpatul este minor cu vârsta mai mică de 16 ani, instanța, dacă apreciază că administrarea anumitor probe poate avea o influență negativă asupra sa, poate dispune îndepărtarea lui din ședință. în aceleași condiții pot fi îndepărtate temporar din sala de judecată și părinții sau persoanele cu drept de reprezentare.
1.2. Limitele răspunderii penale a minorului
Minorul este persoana fizică ce nu a împlinit vârsta de 18 ani. Faptul că minorul căsătorit înainte de împlinirea vârstei de 18 ani dobândește capacitatea deplină de exercițiu sub aspect civil nu atrage aplicarea în materie penală a regimului sancționator prevăzut de legea penală pentru majori.
Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani la data săvârșirii infracțiunii nu răspund penal (prezumție absolută de incapacitate penală). În ipoteza în care minorul săvârșește infracțiunea chiar în ziua în care împlinește 14 ani, răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ.
Se impune a preciza că minorii care au împlinit 14 ani, dar nu au împlinit vârsta de 16 ani la data săvârșirii infracțiunii răspund penal numai dacă se dovedește prin intermediul unei expertize medico-legale psihiatrice că au săvârșit fapta cu discernământ (prezumție relativă de incapacitate penală). Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani la data săvârșirii infracțiunii răspund penal.
În ipoteza în care se reține lipsa discernământului minorului – fie prin aplicarea dispozițiilor art. 113 alin. (1) NCP, fie dintr-o expertiză medico-legală psihiatrică – se va constata existența cauzei de neimputabilitate prevăzute de art. 27 NCP (minoritatea făptuitorului) pentru toți minorii care nu au împlinit vârsta de 16 ani și iresponsabilitatea, pentru minorii care au împlinit vârsta de 16 ani.
În cazul infracțiunilor continue, continuate sau de obicei, nu va fi avută în vedere în conținutul unității de infracțiune activitatea infracțională anterioară vârstei de 14 ani, respectiv 16 ani, în cazul săvârșirii faptei fără discernământ, întrucât aceasta nu are relevanță penală; dacă aceste infracțiuni s-au consumat înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, epuizându-se după acest moment, întregii unității infracționale i se va aplica regimul majorilor.
În cazul infracțiunilor progresive, nu se va reține răspunderea penală dacă la momentul săvârșirii faptei (acțiune sau inacțiune), minorul nu avea capacitate penală (anterior vârstei de 14 ani, respectiv 16 ani, în cazul săvârșirii faptei fară discernământ), chiar dacă urmarea mai gravă se produce după ce minorul a atins vârsta de la care începe să răspundă penal; dacă infracțiunea progresivă s-a consumat înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, epuizându-se după acest moment, va fi aplicat regimul răspunderii penale a minorilor.
În situația în care activitatea infracțională este realizată chiar în ziua în care infractorul împlinea 18 ani, va fi aplicabil numai regimul sancționator al majorilor.
Sistemul sancționator pentru infracțiunile comise de minori cu vârsta între 14 și 18 ani a fost complet restructurat de NCP, singurele sancțiuni penale ce pot fi aplicate fiind măsurile educative, chiar dacă, pe parcursul procesului penal, infractorul a devenit major.
Astfel, persoanei care a comis infracțiuni în minorat și care răspunde penal i se poate aplica fie o măsură educativă neprivativă de libertate (stagiul de formare civică; supravegherea; consemnarea la sfârșit de săptămână; asistarea zilnică), fie o măsură educativă privativă de libertate (internarea într-un centru educativ; internarea într-un centru de detenție).
Așadar, infractorului care a comis infracțiuni în perioada în care avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani nu-i va mai putea fi aplicată nicio categorie de pedepse (principale, accesorii sau complementare), chiar dacă la data pronunțării hotărârii a devenit major.
Astfel, NCP a renunțat la sistemul „penal” al justiției pentru minori, caracterizat prin opțiunea, în materia sancționării, între pedepse și măsuri educative, adoptând sistemul „nepenal”, în care sancțiunile ce pot fi aplicate minorilor se cantonează doar în sfera măsurilor educative.
Noul Cod Penal plasează centrul de greutate al sistemului sancționator pe prevenirea comiterii de noi infracțiuni, prin reintegrarea socială a minorilor care au comis o infracțiune.
Consecințele răspunderii penale a minirilor
În cuprinsul art. 114 alin. (1) NCP se stabilește cu titlu de principiu că față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
Prin urmare, în toate cazurile în care nu sunt incidente dispozițiile art. 114 alin. (2) NCP, instanța de judecată trebuie să aplice o măsură educativă neprivativă de libertate; astfel, dacă minorul se află la primul conflict cu legea penală, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este fie amenda sau amenda alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 7 ani, fie numai pedeapsa închisorii de până la 7 ani, instanța este obligată să dispună o măsură educativă neprivativă de libertate.
Ca excepție, art. 114 alin. (2) NCP prevede posibilitatea instanței ca, în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, evaluată potrivit criteriilor generale prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a)-g) NCP să dispună față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani o măsură educativă privativă de libertate, în următoarele două cazuri:
dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat;
Se poate observa că este reglementată o formă a „recidivei” minorului care poate justifica aplicarea unei măsuri educative privative de libertate față de perseverența infracțională și lipsa de efecte a măsurii educative anterior dispuse. Nu prezintă importanță forma de vinovăție cu care a fost comisă infracțiunea anterioară sau pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta.
De asemenea nu poate fi aplicată o măsură educativă privativă de libertate dacă pentru fapta anterioară s-a reținut existența unei cauze justificative sau de neimputabilitate. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea nou-comisă poate să fie amenda sau amenda alternativ cu pedeapsa închisorii de până la 7 ani ori numai pedeapsa închisorii de până la 7 ani; dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea nou-comisă este închisoarea de 7 ani sau mai mare, va fi incident cazul prevăzut la lit. b).
Nu prezintă importanță forma de vinovăție cu care a fost comisă noua infracțiune. Pentru infracțiunea anterioară, instanță trebuie să fi dispus prin hotărâre definitivă aplicarea unei măsuri educative privative sau neprivative de libertate, iar noua infracțiune poate fi comisă după executarea măsurii educative anterioare, ori pe durata executării măsurii educative anterioare.
atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.
Se va avea în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea fapt consumat.
Nu prezintă importanță forma de vinovăție cu care minorul a comis infracțiunea și nici dacă acestuia i-a mai fost aplicată anterior vreo măsură educativă (privativă sau neprivativă de libertate). Astfel, sunt reflectate în NCP prevederile atât art. 37 lit. b) teza finală din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului din 1989, potrivit căruia orice privare de libertate a minorilor trebuie să fie o măsură extremă și cât mai scurtă posibil, cât și ale art. 2.5. din Regulile minimale ale Națiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de libertate (Regulile de la Tokyo), potrivit căruia recurgerea la măsuri neprivative de libertate trebuie să se înscrie în cadrul eforturilor de depenalizare și de dezincriminare, și nu trebuie să le aducă atingere sau să le interzică.
Măsurile educative privative sau neprivative de libertate se pot dispune și în cazul în care, la data pronunțării hotărârii judecătorești, infractorul împlinise vârsta de 18 ani, deoarece, potrivit art. 114 NCP, prezintă importanță pentru regimul sanc- ționator al minorului data comiterii infracțiunii-, de aceea, pentru obținerea unei eficiențe sporite a scopului educativ al sancțiunilor penale, este important ca, în cauzele având ca obiect infracțiuni comise de suspecți sau inculpați minori, procedurile să se desfășoare cu celeritate.
În cazul infracțiunilor săvârșite în timpul minorității, cauzele de atenuare (circumstanțe atenuante, tentativa) și agravare (circumstanțe agravante, forma continuată a infracțiunii, concursul de infracțiuni) sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative și produc efecte numai între limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă, neoperând o reducere sau o majorare a acestor limite (de pildă, în ipoteza reținerii unei circumstanțe atenuante, aceasta va servi la reținerea individualizării măsurii educative către minimul special, neavând ca efect reducerea atât a minimului, cât și a maximului duratei măsurii educative cu o treime).
Măsurile educative nu constituie antecedente penale, nu atrag ulterior interdicții, incapacități ori decăderi pentru persoanele minore condamnate și nu sunt avute în vedere la stabilirea stării de recidivă.
CAPITOLUL II
REGIMUL MĂSURILOR EDUCATIVE NEPRIVATIVE DE LIBERTATE
Reguli generale
În cuprinsul art. 115 alin. (1) pet. 1 NCP sunt enumerate măsurile educative neprivative de libertate în ordinea crescătoare a gravității lor după cum urmează:
stagiul de formare civică;
supravegherea;
consemnarea la sfârșit de săptămână;
asistarea zilnică.
Noul Cod penal lasă la latitudinea instanței de judecată stabilirea în concret a conținutului măsurilor educative neprivative de libertate; conținutul modalităților concrete de executare a măsurilor educative neprivative de libertate urmează a fi stabilit ținând seama de vârsta, personalitatea, starea de sănătate, situația familială și socială a minorulu.
Potrivit principiului nr. 5 din Recomandarea Consiliului Europei nr. 2008/11 privind regulileeuropene pentru infractorii minori, impunerea și punerea în aplicare a unei sancțiuni sau măsuri neprivative de libertate trebuie să respecte interesul superior al minorului, limitat de gravitatea infracțiunilor comise (principiul proporționalității), să țină cont de vârsta, sănătatea mintală și fizică, de dezvoltarea, de capacitățile și circumstanțele personale (principiul individualizării) și, de fiecare dată când este necesar, de rapoartele psihiatrice, psihologice ori sociale; tot astfel, principiul nr. 6 din aceeași Recomandare stipulează că în scopul de a adapta implementarea sancțiunilor și măsurilor comunitare la circumstanțele particulare fiecărui caz. autoritățile responsabile de implementarea acestora trebuie sa aibă un grad suficient de libertate, fără a conduce la inegalități grave de tratament.
Măsurile educative neprivative de libertate se execută în comunitate pe durata executării acestora asigurându-se menținerea și întărirea legăturilor minorului cu familia și comunitatea, dezvoltarea liberă a personalității minorului, precum și implicarea acestuia în programele derulate, în scopul formării sale în spirit de responsabilitate și respect pentru drepturile și libertățile celorlalți.
Minorului aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate i se asigură, potrivit principiului interesului superior al copilului, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de Constituție, convențiile internaționale la care România este parte și de legislația specială, în măsura în care exercitarea acestora nu este incompatibilă cu natura și conținutul măsurii.
Organizarea, supravegherea și controlul executării măsurilor educative neprivative de libertate se desfășoară sub coordonarea serviciului de probațiune, acesta putând încredința supravegherea executării măsurilor educative neprivative de libertate prevăzute în Codul penal unor instituții din comunitate abilitate.
După rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a luat față de minor o măsură educativă neprivativă de libertate, judecătorul delegat cu executarea (nu instanța de executare) fixează un termen, dispunând citarea minorului, a reprezentantului legal al acestuia (părinții naturali sau adoptivi, sau după caz, tutorele), a reprezentantului serviciului de probațiune pentru punerea în executare a măsurii luate și a persoanelor desemnate cu supravegherea acesteia; împreună cu citația, serviciului de probațiune se comunică și o copie de pe hotărârea instanței.
În situația în care prin hotărârea definitivă prin care s-a aplicat măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii, respectiv, a consemnării la sfârșit de săptămână nu a fost desemnată de instanță persoana care asigură supravegherea minorului în executarea măsurii educative desemnarea acesteia se va face de judecătorul delegat cu executarea după consultarea consilierului de probațiune anterior datei întâlnirii pentru care va fi citată și această persoană.
În cadrul întâlnirii, judecătorul delegat îi prezintă minorului prezent și persoanei desemnate cu supravegherea acestuia, scopul și conținutul sancțiunii aplicate, precum și consecințele nerespectării acesteia întocmind în acest sens un proces-verbal. Neprezentarea persoanelor legal citate nu afectează momentul de început al curgerii termenelor de exercitare a supravegherii minorului în executarea măsurii educative a supravegherii, de începere a executării măsurii educative a consemnării la sfârșit de săptămână și pentru stabilirea programului zilnic pentru executarea măsurii educative a asistării zilnice care este cel al datei la care a fost stabilită întâlnirea cu judecătorul delegat cu executarea.
Grațierea nu are efecte asupra măsurilor educative neprivative de libertate, în afară de cazul când se dispune altfel prin actul de grațiere.
Stagiul de formare civică
Stagiul de formare civică este măsura educativă neprivativă de libertate constând în obligația minorului de a participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni stabilit de instanță, pentru a-1 ajuta să înțeleagă consecințele legale și sociale la care se expune în cazul săvârșirii de infracțiuni și pentru a-1 responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.
Legea prevede numai limita maximă de timp pentru care se poate dispune măsura, nu și o durată minimă a acesteia, prin urmare, instanța poate stabili orice perioadă de timp pentru stagiul de formare civică, de la o zi la 4 luni.
Obiectivul măsurii educative a stagiului de formare civică constă în sprijinirea minorului în conștientizarea consecințelor legale și sociale la care se expune în cazul săvârșirii de infracțiuni și responsabilizarea acestuia cu privire la comportamentul său. Cursurile de formare civică se elaborează în baza programei-cadru aprobate prin ordin comun al ministrului justiției și al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, care se publică în Monitorul Oficial al României.
Consilierul de probațiune sau, după caz, persoana desemnată de acesta din cadrul instituției din comunitate stabilite de către consilier, organizează și efectuează demersurile necesare în vederea participării și supraveghează minorul pe durata stagiului de formare civică.
Includerea minorului într-un curs de formare civică se efectuează în cel mult 60 de zile de la punerea în executare a hotărârii. Stagiul de formare civică este organizat sub forma unor sesiuni continue sau periodice, derulate pe durata a cel mult 4 luni, și include unul sau mai multe module cu caracter teoretic sau aplicativ, adaptate vârstei și personalității minorilor incluși în respectivul stagiu și ținând seama, pe cât posibil, de natura infracțiunii comise. În desfășurarea stagiului stabilit de instanță, se va avea în vedere un număr de 8 ore de formare civică lunar, fară a afecta programul școlar sau profesional al minorului.
Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a cărui circumscripție locuiește minorul care trebuie să frecventeze cursul de formare civică decide, pe baza evaluării inițiale a minorului, instituția din comunitate în care urmează să aibă loc acesta, comunicând acestei instituții copie de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa.
Instituția din comunitate sau serviciul de probațiune, după caz, adaptează conținutul concret al stagiului, potrivit programei-cadru, în funcție de particularitățile minorului, cu aprobarea consilierului de probațiune. Desfășurarea cursului de formare civică se realizează de către un reprezentant al instituției din comunitate stabilită prin decizia consilierului de probațiune.
În cazul în care minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de desfășurare ale stagiului de formare civică sau obligațiile impuse conform art. 121 NCP, instanța va putea:
să prelungească durata de efectuare a stagiului de formare civică, până la durata maximă de 4 luni (dacă această măsură nu fusese dispusă ab intio pe durata maximă); măsura educativă se menține, modificându-se doar durata acesteia; comportamentul minorului va atrage o reindividualizare a duratei măsurii stagiului pe parcursul executării acestuia;
să înlocuiască stagiul civil cu o altă măsură neprivativă de libertate mai severă (supraveghere, consemnarea la sfârșit de săptămână sau asistarea zilnică); comportamentul minorului va atrage o reindividualizare a naturii măsurii educative dispuse prin hotărârea definitivă pe parcursul executării acestuia;
În plus, în ambele situații descrise mai sus, instanța va putea (măsură facultativă, iar nu obligatorie) impune noi obligații dintre cele prevăzute de art. 121 NCP sau spori condițiile de executare ale celor existente. Dacă nici după luarea măsurilor de mai sus minorul nu respectă cu rea-credință condițiile de executare ale măsurii educative neprivative sau obligațiile impuse (perseverând astfel în comportament inadecvat) instanța va înlocui (măsură obligatorie, iar nu facultativă) măsura stagiului de formare civică [prelungită potrivit pct. i] sau măsura educativă neprivativă de libertate mai severă dispusă potrivit pct. (ii) cu măsura internării într-un centru educativ (cea mai ușoară măsură educativă privativă de libertate).
În cazul în care minorul săvârșește două sau mai multe infracțiuni concurente de mică gravitate, judecate împreună, pentru care instanța consideră că este suficientă aplicarea acestei măsuri educative, va aplica o singură măsură educativă a stagiului de formare civică cu privire la toate faptele. Atunci când în cadrul pluralității de infracțiuni se regăsește și o faptă săvârșită după împlinirea vârstei de 18 ani, atunci instanța va aplica regulile prevăzute de art. 129 alin. (2) NCP.
Dacă măsura stagiului de formare civică a fost dispusă pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul este judecat pentru o infracțiune concurentă sau săvârșește o nouă infracțiune înainte de majorat (indiferent de natura acesteia sau de forma de vinovăție cu care este comisă), instanța va putea, conform art. 123 alin. (3) NCP:
să prelungească durata de efectuare a stagiului de formare civică, până la durata maximă de 4 luni (dacă această măsură nu fusese dispusă ab intio pe durata maximă); măsura educativă se menține, modificându-se doar durata acesteia. Pluralitatea de infracțiuni sau perseverența infracțională a minorului va atrage o reindividualizare a duratei măsurii stagiului pe parcursul executării acestuia;
să înlocuiască stagiul cu o altă măsură neprivativă de libertate mai severă (supraveghere, consemnarea la sfârșit de săptămână sau asistarea zilnică); pluralitatea de infracțiuni sau perseverența infracțională a minorului va atrage o reindividualizare a naturii măsurii educative dispuse prin hotărârea definitivă pe parcursul executării acesteia sau;
să înlocuiască măsura stagiului de formare civică cu măsura internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție. Această din urmă înlocuire poate fi dispusă direct, fără a parcurge etapele prevăzute de lit. a) și b).
În plus, în ipoteza în care instanța optează pentru vreuna dintre soluțiile de la lit. a) sau b) de mai sus, instanța va putea (măsură facultativă, iar nu obligatorie) impune noi obligații dintre cele prevăzute de art. 121 NCP sau spori condițiile de executare ale celor existente.
2.3. Supravegherea
Supravegherea este măsura educativă neprivativă de libertate constând în controlarea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între 2 și 6 luni, sub coordonarea serviciului de probațiune, pentru a asigura participarea la cursuri școlare sau de formare profesională și prevenirea desfășurării unor activități sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.
Supravegherea și îndrumarea minorului în executarea măsurii educative a supravegherii se realizează de către părinții minorului, cei care l-au adoptat sau tutore. Dacă aceștia nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare, instanța dispune încredințarea supravegherii minorului, pe același interval de timp, une: persoane de încredere, de preferință unei rude mai apropiate a minorului, la cererea acesteia.
Controlul executării măsurii educative a supravegherii și controlul îndeplinirii atribuțiilor de către persoana care exercită supravegherea se realizează de către consilierul de probațiune.
Așadar, nu intră în competența serviciului de probațiune stabilirea programului zilnic al minorului, acesta monitorizând numai modalitatea în care minorul își respectă programul zilnic.
Supravegherea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic presupun verificarea modului în care acesta își respectă obligațiile care decurg din statutul său familial, școlar sau profesional. Exercitarea supravegherii începe în cel mult 30 de zile de la momentul prezentării.
2.4. Consemnarea la sfârșit de săptămână
Consemnarea la sfârșit de săptămână reprezintă măsura educativă neprivativă de libertate constând în obligația minorului de a nu părăsi locuința în zilele de sâmbătă și duminică, pe o durată cuprinsă între 4 și 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această perioadă, are obligația de a participa la anumite programe ori de a desfășură anumite activități impuse de instanță.
Astfel, potrivit art. 20 din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal, pedeapsa amenzii executabilă, aplicată pentru infracțiuni comise în timpul minorității în baza vechiului Codului penal și neexecutată în tot sau în parte până la intrarea în vigoare a NCP se înlocuiește cu măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână, ținând seama și de partea care a fost executată din amendă.
Măsura educativă a consemnării la sfârșit de săptămână are ca obiectiv evitarea contactului minorului cu anumite persoane sau a prezenței acestuia în anumite locuri care să-l predispună pe minor la manifestarea unui comportament infracțional.
Interdicția impusă minorului de a părăsi locuința operează începând cu ora 0.00 a zilei de sâmbătă și până la ora 24.00 a zilei de duminică, inclusiv pentru minori: care, datorită cultelor religioase legale din care fac parte, au alte zile de repaus decâi sâmbăta și duminica.
Măsura educativă se execută pe durata unor sfârșituri de săptămână consecutive, afară de cazul în care instanța sau judecătorul delegat cu executarea, la propunerea consilierului de probațiune, a dispus altfel, de regulă, sub supravegherea persoanei majore cu care locuiește minorul ori a altei persoane majore desemnate de instanța de judecată', în cazul în care persoana majoră în supravegherea căreia se află executarea măsurii nu este desemnată prin hotărârea instanței sau persoana desemnată de instanță nu mai poate exercita supravegherea, judecătorul delegat cu consultarea consilierului de probațiune desemnează persoana ce urmează să exercite supravegherea.
Controlul executării măsurii educative a consemnării la sfârșit de săptămână și controlul îndeplinirii atribuțiilor de către persoana care exercită supravegherea se realizează de către consilierul de probațiune sau, după caz, persoana desemnată de acesta din cadrul unei instituții din comunitate.
În vederea exercitării controlului, minorul care locuiește singur sau, după caz, persoana majoră în supravegherea căreia se află executarea măsurii are obligația de a permite persoanei desemnate cu controlul executării și supravegherii executăm măsurii efectuarea vizitelor programate sau inopinate la locuința minorului, în zilele în care minorul trebuie să se afle în acel spațiu potrivit hotărârii instanței. Nerespectarea acestei obligații atrage aplicarea dispozițiilor art. 123 NCP referitoare la prelungirea sau înlocuirea măsurilor neprivative de libertate.
Consemnarea la sfârșit de săptămână se pune în executare în termen de cel mult 15 zile de la momentul prezentării minorului și a persoanei desemnate cu supravegherea în fața judecătorului delegat cu executarea.
În cazul în care minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de desfășurare ale consemnării la sfârșit de săptămână sau obligațiile impuse conform art. 121 NCP, instanța va putea:
să prelungească măsura consemnării la sfârșit de săptămână până la durata maximă de 12 săptămâni (dacă această măsură nu fusese dispusă ab intio pe durata maximă); măsura educativă se menține, modificându-se doar durata acesteia; pluralitatea de infracțiuni sau perseverența infracțională a minorului va atrage o reindividualizare a duratei măsurii consemnării pe parcursul executării acesteia;
să înlocuiască consemnarea la sfârșit de săptămână cu asistarea zilnică; pluralitatea de infracțiuni sau perseverența infracțională a minorului va atrage o reindividualizare a naturii măsurii educative dispuse prin hotărârea definitivă pe parcursul executării acestuia; sau
să înlocuiască măsura consemnării la sfârșit de săptămână cu măsura internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție. Această din urmă înlocuire poate fi dispusă direct, fără a parcurge etapele prevăzute de lit. a) și b).
în plus, în ipoteza în care instanța optează pentru vreuna dintre soluțiile de la lit. a) sau b) de mai sus, instanța va putea (măsură facultativă, iar nu obligatorie) impune noi obligații.
Asistarea zilnică
Măsura asistării zilnice este măsura educativă neprivativă de libertate constând în obligația minorului de a respecta pe o durată cuprinsă între 3 și 6 luni un program stabilit de serviciul de probațiune, care conține orarul și condițiile de desfășurare a activităților, precum și interdicțiile impuse minorului. Supravegherea executării măsurii educative a asistării zilnice se realizează de consilierul de probațiune sau, după caz, de persoana desemnată prin decizia
acestuia, din cadrul unei instituții din comunitate.
Dacă în cazul măsurii educative a supravegherii, programul zilnic al minorului este cel stabilit de acesta, singur sau împreună persoanele care se ocupă de supravegherea și îndrumarea sa. În cuprinsul art. 118 NCP se face referire la supravegherea minorului „ în cadrul programului său zilnic”, în situația măsurii educative a asistării zilnice, art. 120 NCP prevede că „programul zilnic ” pe care minorul este obligat să îl respecte se stabilește de serviciul de probațiune. Interdicțiile care pot fi impuse minorului în cadrul programului zilnic de către serviciul de probațiune nu trebuie să aibă conținutul vreuneia dintre obligațiile de ..a. nu face” prevăzute de art. 121 alin. (1) NCP, deoarece acestea pot fi impuse doar de instanța de judecată în măsură în care apreciază că sunt necesare pentru reeducarea minorului. Programul zilnic pe care trebuie
să-l respecte minorul și activitățile pe care trebuie să le îndeplinească minorul sunt stabilite de comun acord de către consilierul de probațiune și părinți, tutore sau altă persoană în grija căreia se afli minorul, cu consultarea acestuia. în caz de dezacord, programul se stabilește de către judecătorul delegat cu executarea, prin încheiere motivată, după audierea celor interesați. încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Programul zilnic trebuie să țină cont de nevoile identificate ale minorului, de situația sa socială și, după caz, profesională și de obligațiile și interdicțiile impuse acestuia pe perioada executării măsurii. Programul are în vedere dezvoltarea armonioasă a personalității minorului, prin implicarea acestuia in activități ce presupun relaționare socială, organizarea modului de petrecere a timpului liber și valorificarea aptitudinilor sale. Stabilirea programului zilnic se face în termen de cel mult 30 de zile de la momentul prezentării minorului în fața judecătorului delegat cu executarea, iar asistarea zilnică începe cel mai târziu în 5 zile de la stabilirea programului. În cazul în care măsura asistării zilnice a înlocuit o măsură educativă privativă de libertate, stabilirea programului zilnic se face în termen de cel mult 15 zile de la de la punerea în libertate a minorului. În cazul în care minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de desfășurare ale asistării zilnice sau obligațiile impuse conform art. 121 NCP, instanța va putea:
să prelungească măsura asistării zilnice până la durata maximă de 6 luni (dacă această măsură nu fusese dispusă ab intio pe durata maximă); măsura educativă se menține, modificându-se doar durata acesteia; comportamentul minorului va atrage o reindividualizare a duratei măsurii asistării zilnice pe parcursul executării acesteia. Dacă măsura educativă a asistării zilnice nu a fost luată ab initio pe durata ei maximă, instanța va trebui să dispună prelungirea ei pe durata maximă, nefiind posibilă înlocuirea acesteia cu măsura internării într-un centru educativ;
să înlocuiască asistarea zilnică luată ab initio pe durata de 6 luni cu măsura internării într-un centru educativ; comportamentul minorului va atrage o reindividualizare a naturii măsurii educative dispuse prin hotărârea definitivă pe parcursul executării acesteia;
În situația de la pct. (1) instanța va putea (măsură facultativă, iar nu obligatorie) impune noi obligații dintre cele prevăzute de art. 121 NCP sau spori condițiile de executare ale celor existente. Dacă nici după prelungirea măsurii asistării zilnice minorul nu respectă cu rea-credință condițiile de executare ale măsurii educative neprivative sau obligațiile impuse (perseverând astfel în comportament inadecvat), instanța va înlocui (măsură obligatorie, iar nu facultativă) măsura asistării zilnice [prelungită potrivit pct. (i)] cu măsura internării într-un centru educativ (cea mai ușoară măsură educativă privativă de libertate).
În cazul în care minorul săvârșește în timpul minorității două sau mai multe fapte concurente, judecate împreună, pentru care instanța consideră că este suficientă aplicarea acestei măsuri educative, va aplica o singură măsură educativă cu privire la toate faptele, conform art. 129 alin. (1) NCP. Atunci când în cadrul pluralității de infracțiuni se regăsește și o faptă săvârșită după împlinirea vârstei de 18 ani, atunci instanța va aplica regulile prevăzute de art. 129 alin. (2) NCP. Dacă măsura asistării zilnice a fost dispusă pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul este judecat pentru o faptă concurentă sau săvârșește o nouă infracțiune în timpul minorității, instanța va putea, conform art. 123 alin. (3) NCP. Dacă măsura asistării zilnice a fost dispusă pentru o infracțiune judecată definitiv, iar în cadrul termenului de executare a măsurii, minorul este judecat pentru o infracțiune concurentă sau săvârșește o nouă infracțiune înainte de majorat (indiferent de natura acesteia sau de forma de vinovăție cu care este comisă), instanța va putea:
să prelungească măsura asistării zilnice până la durata maximă de 6 luni (dacă această măsură nu fusese dispusă ab intio pe durata maximă); măsura educativă se menține, modificându-se doar durata acesteia; pluralitatea de infracțiuni sau perseverența infracțională a minorului va atrage o reindividualizare a duratei măsurii asistării zilnice pe parcursul executării acesteia; sau
să înlocuiască măsura asistării zilnice cu măsura internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție. Această din urmă înlocuire poate fi dispusă direct, fără a parcurge etapa prevăzută de lit. a).
În plus, în ipoteza în care instanța optează pentru prelungirea măsurii asistări: zilnice, instanța va putea (măsură facultativă, iar nu obligatorie) impune noi obligații dintre cele prevăzute de art. 121 NCP sau spori condițiile de executare ale celor existente.
Obligații
Pe lângă oricare dintre măsurile educative neprivative de libertate enumerate mai sus, instanța poate impune (măsura facultativă, nu obligatorie) minorului să execute una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute limitativ de art. 121 alin. (1) NCP.
Obligații de „a face”
Pe durata executării oricărei măsuri educative neprivative de libertate, instanța poate impune infractorului minor obligația/obligațiile următoare:
să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională. Astfel, consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune în a căru: circumscripție locuiește minorul care trebuie să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, primind copia hotărârii judecătorești, decide, pe baza evaluării inițiale a minorului, cursul ce trebuie urmat și instituția din comunitate ic care urmează să aibă loc, comunicând acestei instituții o copie de pe dispozitivui hotărârii, precum și decizia sa; așadar, consilierul de probațiune manager de caz stabilește conținutul concret al acestei obligații în funcție de evaluarea inițială a minorului și de posibilitățile concrete de executare existente la nivelul comunității.
Supravegherea și controlul respectării obligației de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, atât cu privire la minor, cât și cu privire la instituția stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent. În cazul în care minorul va urma un curs de calificare, aceasta va începe cursul în termen de maxim 6 luni de la data primei întrevederi, iar dacă va urma un curs de pregătire școlară, aceasta se va înscrie în anul școlar următor. Executarea obligației încetează de drept la data executării sau considerării ca executată a măsurii educative pe care o însoțește.
să se prezinte la serviciul de probațiune Ia datele fixate de acesta.
Executarea obligației începe la data aducerii la cunoștința minorului a conținutului concret al obligației, stabilit de către consilierul de probațiune. Executarea obligației încetează de drept la data executării sau considerării ca executată a măsurii educative pe care o însoțește.
să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală
În cazul dispunerii acestei obligații, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică de către consilierul de probațiune instituției în care urmează să aibă loc controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală, menționată în hotărâre. Instanța de judecată trebuie să stabilească instituția în care persoana supravegheată urmează a se supune acestor măsuri ce au scop curativ; în cazul în care instituția nu este menționată în hotărâre, consilierul de probațiune stabilește prin decizie instituția în care urmează să aibă loc controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală și comunică acesteia copia de pe dispozitivul hotărârii, precum și decizia sa. Sosturile controlului, tratamentului sau îngrijirii medicale sunt acoperite de la bugetul de stat. Executarea obligației începe la data aducerii la cunoștința minorului a conținutului concret al obligației, stabilit de către consilierul de probațiune. Executarea obligației încetează de drept la data executării sau considerării ca executată a măsurii educative pe care o însoțește.
Aceste obligații urmăresc, în esență, reintegrarea socială a minorului față de care s-a dispus o măsură educativă neprivativă de libertate.
Obligații de „a nu face”
Pe durata executării oricărei măsuri educative neprivative de libertate, instanța poate impune (măsura facultativă, nu obligatorie) infractorului minor obligația/obligațiile următoare:
să nu depășească, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță;
să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;
să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță.
Având în vedere caracterul general al obligațiilor de „a nu face”, dar și scopul acestora (prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni), instanța trebuie să individualizeze, în concret, conținutul fiecărei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei.
În cazul impunerii față de minor a unei/unor obligații de „a nu face’’Judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii definitive următoarelor instituții sau autorități, după cum urmează:
pentru obligația de a nu depăși, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță, inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție locuiește minorul;
pentru obligația de a nu a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță, comunicarea se face inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție își are domiciliul, precum și, dacă este cazul, celui în care își are locuința minorul și, pentru cazurile în care s-a dispus interdicția pentru locuri, manifestări sau adunări în afara acestei circumscripții, Inspectoratului General al Poliției Române;
pentru obligația de a nu se apropia și de a nu comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță, comunicarea se face persoanelor cu care minorul nu are dreptul să intre în legătură ori să se apropie, inspectoratului județean de poliție în a cărui circumscripție își are domiciliul, precum și, dacă este cazul, celui în a cărui circumscripție își are locuința minorul și, pentru cazurile în care victima sau persoanele stabilite de instanță nu domiciliază în aceeași circumscripție, inspectoratelor județene de poliție de la domiciliul acestora.
Verificarea respectării obligațiilor de „a nu face” nu cade în sarcina Serviciului de probațiune, ci a autorităților sau instituțiilor enumerate mai sus, care sunt notificate de către judecătorul delegat cu executarea; în cazul constatării încălcări: unei/unor obligații de „a nu face”, autoritățile sau instituțiile competente vor sesiza Serviciul de probațiune, iar nu judecătorul delegat cu executarea.
Executarea obligațiilor de „a nu face” începe la data rămânerii definitive a hotărâri: prin care au fost stabilite; executarea obligațiilor de „a nu face” încetează de drept la data executării sau considerării ca executată a măsurii educative pe care o însoțesc. Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de probațiune are obligația să sesizeze instanța, dacă:
au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea;
persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin, caz în care instanța va dispune prelungirea sau înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate.
Modificarea obligațiilor
Procesul de supraveghere a minorului căruia i s-a aplicat o măsură educativă neprivativă de libertate însoțită de impunerea unei/unor obligații de „a face” sau ..2 nu face”, reglementat de NCP, este unul flexibil, art. 122 NCP prevăzând posibilitatea ca, pe parcursul supravegherii, obligațiile impuse prin hotărârea judecătorească definitivă să poată fi modificate de instanța de executare, în funcție de progresele înregistrate de minor, pentru a asigura minorului șanse sporite de îndreptare și reintegrare socială, fie prin impunerea unor noi obligații care nu fuseseră anterior impuse de instanță, fie prin modificarea conținutului obligațiilor existente prin sporirea/diminuarea condițiilor de executare.
Dispozițiile art. 122 NCP sunt de natură să asigure respectarea principiului intervenției adaptate, prin stabilirea și continuarea intervenției în acord cu dinamica cazului.
Sesizarea instanței în vederea modificării obligațiilor se poate face de Serviciul de probațiune ori de judecătorul delegat cu executarea (la cererea minorului, părinților, tutorelui sau a altei persoane în grija căreia se află minorul ori a persoanei vătămate, după consultarea referatului de evaluare întocmit de consilierul de probațiune).
Pe parcursul executării măsurii educative neprivative de libertate, se poate dispune de mai multe ori modificarea obligațiilor, legea neprevăzând în această materie nicio limitare.
Nu constituie modificare a obligațiilor obținerea de către minor a permisiunii în executarea obligațiilor prevăzute la art. 121 alin. (1) lit. c) și d) NCP (obligația de a nu se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanță, precum și obligația de a nu se apropia și de a nu comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță). Permisiunea poate fi acordată, la solicitarea minorului, pentru o perioadă de timp de maxim 5 zile, de consilierul de probațiune, prin dePcizie, pentru motive temeinic justificate (de pildă, participarea minorului la funeraliile unui membru de familie); legea nu prevede cazuri limitative în care se poate dispune permisiunea, acestea urmând a fi apreciate in concreto de către consilierul de probațiune. Pe durata permisiunii, prezența persoanei supravegheate în anumite locuri sau luarea legăturii cu anumite persoane nu reprezintă o încălcare a obligațiilor impuse. Durata permisiunii se include în termenul de supraveghere.
Deopotrivă, dacă instanța de judecată a impus în sarcina minorului executarea obligației de a nu depăși, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de instanță, la solicitarea minorului, pentru motive obiective, consilierul de probațiune poate să acorde minorului, prin decizie, permisiunea de a depăși limita teritorială stabilită de instanță; și în acest caz, nu prevede cazuri limitative în care se poate dispune permisiunea, acestea urmând a fi apreciate in concreto de către consilierul de probațiune-, de asemenea, față de motivele concrete ale solicitării, consilierul de probațiune va stabili și durata pentru care se acordă permisiunea, aceasta nefiind limitată în timp printr-o dispoziție legală; pe durata permisiunii,
Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate
CAPITOLUL III
REGIMUL MĂSURILOR EDUCATIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE
3.1. Cadrul legal al măsurilor educative privative de libertate
Regimul măsurilor educative privative de libertate este amplu reglementa în Titlul V, Capitolul III din Partea generală a Codului penal în dispozițiile art. 124-127, dispoziții care se completează cu cele din Titlul V (art. 134-18-1 al Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative ce libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În Codul penal sunt prevăzute măsurile educative privative de libertate: internarea într-un centru educativ și b) internarea într-un centru de detenție.
3.2. Internarea într-un centru educativ
3.2.1. Noțiune și caracterizare
Internarea într-un centru educativ este o măsură educativă privativă de libertate ce constă în internarea minorului, pe o perioadă cuprinsă între un an și 3 ani, într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare socială.
Din definiție se desprind caracteristicile acestei măsuri educative privative de libertate:
este prevăzută de legea penală astfel:
se ia de către instanța de judecată față de minorul care a săvârșit o infracțiune;
măsura se ia pe o perioadă determinată cuprinsă între un an și 3 ani;
măsura se execută într-o instituție specializată în recuperarea minorilor;
în executarea acestei măsuri educative minorul va urma un program de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare socială;
scopul măsurii, prevăzut, de altfel, și în lege, este de recuperare a minorilor care răspund penal pentru infracțiunea ori infracțiunile săvârșite.
3.2.2. Condițiile în care poate fi dispusă măsura educativă a internării într-un centru educativ
Măsura educativă a internării într-un centru educativ se poate lua:
Direct, de la început, dacă minorul a săvârșit o infracțiune (în calitate de autor, coautor ori participant) pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare sau detențiunea pe viață.
Este îndeplinită această condiție și atunci când infracțiunea a rămas în faza de tentativă, fiind suficient ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea fapt consumat să fie închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, fiindcă, potrivit dispozițiilor art. 187 NCP., „prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”.
Măsura educativă se poate lua față de minorul care a mai săvârșit o infracțiune, pentru care s-a luat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat .
Așadar, măsura educativă a internării într-un centru educativ se poate lua în acest caz, indiferent de gravitatea infracțiunii comise, doar față de minorul care anterior a mai comis o infracțiune ori mai multe infracțiuni și față de care se luase o măsură educativă neprivativă ori privativă de libertate pe care o executase ori începuse să o execute la data comiterii infracțiunii pentru care este judecat.
Măsura educativă se dispune de către instanța de judecată față de minorul care răspunde penal pentru infracțiunea săvârșită. Așadar, infracțiunea trebuie să fie săvârșită mai înainte de împlinirea vârstei de 18 ani de către infractor, chiar dacă la data judecății a devenit major.
Instanța va aprecia, pe baza referatului de evaluare întocmit de serviciul de probațiune, că măsura educativă a internării într-un centru educativ este cea potrivită pentru recuperarea minorului care a săvârșit o infracțiune ori mai multe infracțiuni.
Îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege nu obligă instanța să ia o măsură educativă privativă de libertate, dar instanța dacă optează pentru luare unei măsuri educative privative de libertate poate să aleagă între internarea intr-un centru educativ și internarea într-un centru de detenție.
3.2.3. Executarea măsurii educative
Măsura educativă a internării într-un centru educativ se execută într-o instituție specializată în recuperarea minorilor unde minorul va urma program de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale precum și programe de reintegrare socială inițiate de serviciul de probațiur e prevăzute în referatul de evaluare întocmit de acesta și care a stat la baza luăr măsurii educative de către instanța de judecată.
3.2.4. Modificări ale regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru educativ
În funcție de comportamentul minorului și de intervenția altor cauze anterioare internării, regimul executării măsuri educative poate fi modificat în sensul înlocuirii acesteia ori prelungirea duratei de internare.
În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din duraia internării, instanța poate dispune:
înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice (cea mai severă dintre măsurile educative neprivative de libertate) pe o perioadă egală cu durata internării neexecutată, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani. În acest caz, durata măsurii educative a asistării zilnice nu poate fi mai scurtă decât durata internări rămasă neexecutată și nici mai lungă de 6 luni;
liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
Odată cu înlocuirea sau liberarea în condițiile de mai sus, instanța impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligațiile prevăzute în art. 121 C.p. (obligații ce pot fi impuse minorului pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate) până la împlinirea duratei măsurii internării.
Respectarea de către minor a obligațiilor impuse de către instanța de judecată, în caz de înlocuire sau de liberare, până la împlinirea duratei pentru care au fost luate, are ca efect considerarea ca executată a măsurii educative a internării într-un centru educativ.
3.2.5. Consecințele nerespectării obligațiilor impuse minorului față de care s-a dispus înlocuirea măsurii sau liberarea
Dacă minorul nu respectă cu rea-credință condițiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligațiile impuse, instanța revine asupra înlocuim sau liberării și dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ.
Din formularea imperativă folosită de legiuitor se desprinde concluzia că soluția pe care instanța o are de „a reveni” asupra înlocuirii ori liberării este obligatorie. Restul rămas neexecutat este cel care rămăsese la data când s-a dispus de către instanță înlocuirea măsurii ori liberarea din centrul educativ.
Dacă persoana față de care se dispusese înlocuirea măsurii internării cu măsura asistării zilnice a săvârșit o nouă infracțiune până la împlinirea duratei măsurii internării și până la împlinirea vârstei de 18 ani, instanța revine asupra înlocuirii
Revenirea asupra înlocuirii este obligatorie pentru instanță dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Alegerea uneia dintre cele două soluții, prevăzute în art. 124 alin. 7 NCP, este lăsată la apreciere instanței, respectiv:
executarea restului rămas din durata măsurii internării inițiale, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege care este de 3 ani. Această soluție a prelungirii duratei internării în centrul educativ se datorează comiterii din nou a unei infracțiuni. Prelungirea este posibilă numai dacă măsura inițială a internării într-un centru educativ nu fusese luată pe durata maximă de 3 ani;
internarea într-un centru de detenție.
Unii autori ai literaturii de specialitate consideră că „alegerea uneia dintre soluțiile prevăzute de lege aparține instanței care poate decide executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării inițiale chiar dacă nu mai poate să o prelungească fiindcă fusese luată pe durată maximă de 3 ani. Dacă mai este loc de o prelungire a duratei măsurii internării într-un centru educativ, instanța o va putea dispune. Când infracțiunea săvârșită din nou este gravă instanța poate decide întemeiat internarea într-un centru de detenție”.
Se impune a sublinia Subliniem că soluțiile prezentate mai sus, prevăzute de art. 124 alin. 7 NCP se pot decide numai dacă la data săvârșirii din nou a infracțiunii infractorul nu împlinise vârsta de 18 ani.
Dacă noua infracțiune se săvârșește după împlinirea vârstei de 18 ani, instanța urmează să aplice pentru aceasta o pedeapsă care se va contopi cu măsura educativă a internării într-un centru educativ . Aceeași va fi soluția și dacă se săvârșește o nouă infracțiune după liberarea din centrul educativ fiindcă în acest caz infractorul împlinise deja 18 ani la data săvârșirii noii infracțiuni, pentru că altfel nu putea fi liberat din centrul educativ.
3.2.6. Săvârșirea unei noi infracțiuni în perioada internării într-un centru educativ sau judecarea pentru o infracțiune concurentă comisă anterior
Dacă în perioada internării într-un centru educativ minorul săvârșește o nouă infracțiune (persoana este încă minor la data săvârșirii infracțiunii) sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța poate decide una dintre următoarele soluții:
să mențină măsura internării într-un centru educativ, dar prelungind durata acesteia, fără a depăși maximul prevăzut de lege;
să înlocuiască măsura internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenție.
Prelungirea poate fi făcută dacă inițial nu fusese luată pe durata maximă prevăzută de lege care este de 3 ani.
Alegerea soluției de menținere a măsurii ori de înlocuire a acesteia este decisă de instanță în funcție de gravitatea infracțiunii comise în timpul executării măsurii ori de cea a infracțiunii concurente descoperită în acest timp.
3.3. Internarea într-un centru de detenție
3.3.1. Noțiune și caracterizare
Internarea într-un centru de detenție este o măsură educativă privativă de libertate care constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, dar cu regim de pază și supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum și programe de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale.
Din noțiunea prezentată și din dispozițiile legale se desprind următoarele caracteristici care sunt asemănătoare cu cele ale măsurii internării într-un centru educativ:
este cea mai severă măsură educativă;
este prevăzută de lege și se ia de către instanța de judecată ca o consecință a săvârșirii unei infracțiuni și stabilirii răspunderii penale a minorului;
măsura educativă se execută într-o instituție specializată în recuperarea minorilor (centru de detenție) cu regim de pază și supraveghere;
pe durata internării minorul va urma programe intensive de reintegrare socială, precum și programe de pregătire școlară și formare profesionali potrivit aptitudinilor sale;
scopul luării și executării măsurii este de reintegrare socială a minorul prin programele pe care le va urma.
3.3.2. Condițiile în care se poate dispune măsura internării într-un centru de detenție
Condițiile în care se poate lua această măsură educativă sunt practic aceleași cu cele în care se poate lua măsura internării într-un centru educativ – considerate condiții comune măsurilor educative privative de libertate. Astfel, această măsură educativă se poate lua:
Direct, de la început, dacă minorul a săvârșit o infracțiune (în calitate de autor, coautor ori participant) pentru care legea prevede pedeapsa închisor de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață. Este îndeplinită această condiție și atunci când infracțiunea a rămas în faza de tentativă, fiind suficient ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea fapt consumat să fie închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.
Măsura educativă se poate lua față de minorul care a mai săvârșit o infracțiune pentru care s-a luat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat.
Așadar, măsura educativă a internării într-un centru educativ se poate lua în acest caz, indiferent de gravitatea infracțiunii comise, doar față de minorul care anterior a mai comis o infracțiune ori mai multe infracțiuni și față de care se luase o măsură educativă neprivativă ori privativă de libertate pe care o executase ori începuse să o execute la data comiterii infracțiunii pentru care este judecat.
Măsura educativă se ia de către instanța de judecată față de minorul care răspunde penal pentru infracțiunea săvârșită. Așadar, infracțiunea trebuie să fie săvârșită mai înainte de împlinirea vârstei de 18 ani de către infractor.
Instanța să aprecieze, pe baza referatului de evaluare întocmit de serviciul de probațiune, că măsura educativă a internării într-un centru de detenție este cea potrivită pentru recuperarea minorului care a săvârșit o infracțiune ori mai multe infracțiuni.
3.3.3. Durata măsurii internării într-un centru de detenție
În funcție de durata pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă de minor, sunt prevăzute și limite diferențiate pentru internarea într-un centru de detenție. Astfel, internarea într-un centru de detenție se dispune:
pe o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani față de minorul care a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 20 de ani;
pe o durată cuprinsă între 5 și 15 ani, când pentru infracțiunea comisă pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață
3.3.4. Executarea măsurii internării într-un centru de detenție
Măsura educativă a internării într-un centru de detenție se execută într-o instituție specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază și supraveghere. Pe durata executării măsurii minorul va urma programe intensive de reintegrare socială, precum și programe de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale.
3.3.5. Modificări în executarea măsurii internării într-un centru de detenție
Pe durata executării măsurii pot interveni modificări determinate de: conduita minorului, descoperirea unei alte infracțiuni concurente, săvârșirea unei noi infracțiuni.
Pentru a-1 stimula pe minorul internat într-un centru de detenție la receptivitate față de obligațiile care îi sunt impuse, în lege s-au prevăzut soluții și condiții în care executarea internării într-un centru de detenție se înlocuiește cu o măsură educativă neprivativă de libertate sau chiar se poate dispune liberarea din centrul de detenție.
3.3.6. Înlocuirea internării sau liberarea din centru de detenție
Dacă pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea integrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării instanța poate dispune: înlocuirea internării sau liberarea din centrul de detenție.
Înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutată, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Așadar, pentru a se putea dispune înlocuirea internării se cer îndeplinite condițiile:
minorul să fi executat cel puțin jumătate din durata internării;
pe durata internării minorul să fi dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și să fi făcut progrese evidente în vederea integrării sociale;
instanța să aprecieze că recuperarea minorului se pote realiza în continuare prin înlocuirea internării într-un centru de detenție (măsuri educativă privativă de libertate) cu o măsură educativă mai ușoară, neprivativă de libertate care este asistarea zilnică;
durata măsurii educative înlocuitoare ( a asistării zilnice) este egală cu durata internării, dar nu mai mult de 6 luni, caz în care durata măsurii asistării zilnice poate avea ca minim restul rămâi neexecutat din durata măsurii internării, iar ca maxim 6 luni;
înlocuirea internării cu măsura asistării zilnice se poate decide numai dacă persoara internată nu a împlinit 18 ani.
Dacă persoana internată a împlinit vârsta 18 ani, față de aceasta nu se mai poate dispune înlocuirea măsurii internării, instanța putând dispune soluția liberării din centrul de detenție.
Liberarea din centrul de detenție poate conduce la soluția liberării din centru de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani. Durata liberării este egală cu restul rămas neexecutat din durata internării.
Dispunând înlocuirea sau liberarea din centrul de detenție, instanța impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligațiile prevăzute ir art. 121 NCP (obligații ce pot fi impuse minorului pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate) până la împlinirea duratei măsurii internării.
3.3.7. Consecințele nerespectării obligațiilor impuse minorului față de care se dispusese înlocuirea sau liberarea
Dacă pe durata executării măsurii înlocuitoare a asistării zilnice sau a liberării minorul nu respectă cu rea-credință condițiile de executare sau obligațiile impuse, instanța revine asupra înlocuirii sau liberării și dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenție.
Acest rest rămas neexecutat are ca durată perioada ce rămăsese de executat la data când
s-a dispus înlocuirea sau liberarea. Perioada când minorul s-a aflat în executarea măsurii asistării zilnice sau în liberare până la momentul când instanța revine la măsura internării nu se scade din restul rămas neexecutat. Așadar, restul rămas neexecutat este cel care rămăsese la data când s-a dispus de către instanță înlocuirea ori liberarea din centrul de detenție.
Dacă persoana față de care se dispusese înlocuirea măsurii internării cu măsura asistării zilnice săvârșește o nouă infracțiune până la împlinirea duratei internării și nu a împlinit vârsta de 18 ani, instanța de judecată revine asupra înlocuirii și dispune una dintre următoarele soluții prevăzute în dispozițiile art. 125 alin. 7 C.p., respectiv: a) executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenție; b) prelungirea duratei internării într-un centru de detenție.
Soluția de executare a restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenție se poate decide, de ex.: în cazul comiterii unei infracțiuni de o gravitate redusă, cu un prejudiciu redus, din culpă etc.
Prelungirea duratei internării într-un centru de detenție se poate întemeia pe: o gravitate mai ridicată a infracțiunii comise din nou, pe comiterea mai multor infracțiuni, pe forma de vinovăție a intenției de săvârșire a infracțiunii.
Prelungirea duratei internării într-un centru de detenție nu poate depăși maximul de 5 ani, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 20 de ani și de 15 ani în cazul săvârșirii unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.
La fel ca în cazul măsurii internării într-un centru educativ și în cazul măsurii internării într-un centru de detenție dacă noua infracțiune se săvârșește după împlinirea vârstei de 18 ani, instanța urmează să aplice pentru aceasta o pedeapsă care se va contopi cu măsura educativă a internării într-un centru educativ conform regulilor prevăzute în dispozițiile art. 129 alin. 2 NCP.
Aceeași va fi soluția și dacă se săvârșește o nouă infracțiune după liberarea din centrul de detenție dispusă în baza art. 125 alin. 4 lit. b NCP., fiindcă în acest caz infractorul împlinise deja 18 ani la data săvârșirii noii infracțiuni din moment ce anterior fusese liberat din centrul de detenție.
3.3.8. Săvârșirea unei noi infracțiuni sau judecarea pentru o infracțiune concurentă comisă anterior de către minorul aflat în executarea măsurii internării într-un centru de detenție
Dacă în perioada internrii minorul săvârșește o nouă infracțiune (persoana este minor la data săvârșim infracțiunii) sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior instanța de judecată va dispune prelungirea duratei internării luate inițial fără a depăși maximul special de 5 ani sau de 15 ani, determinat în raport cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă. Acest maxim special la care se referă legea se determină în raport cu pedeapsa cea mai grea prevăzută de lege pentru sancționarea infracțiunilor comise.
Când infracțiunea săvârșită anterior ori cea săvârșită în timpul intenării într-un centru de detenție nu atrage schimbarea limitelor măsurii educative de la 2 la 5 ani, prelungirea va putea avea loc până la maximul special de 5 ani, iar dacă acesta era deja atins de la început prelungirea nu mai poate avea loc.
Dacă infracțiunea concurentă comisă anterior ori cea săvârșită în timpul intemării atrage schimbarea limitelor măsurii, în sensul că acestea devin între 5 și 15 ani, fiindcă pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, se va dispune măsura internării între noile limite, iar în durata acesteia va intra și perioada executată până la data hotărârii.
Așadar, dacă fusese luată internarea pe o durată de 3 ani pentru săvârșirea unei infracțiuni și ulterior se descoperă o infracțiune concurentă cu cea care a atras măsura internării ori se comite din nou o infracțiune în timpul internării, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru una dintre acestea impune ca limitele internării să fie între 5 și 15 ani, atunci măsuri internării într-un centru de detenție se va prelungi ținând cont de aceste limite Dacă inițial măsura internării fusese luată între 5 și 15 ani și se descoperă o infracțiune concurentă comisă anterior sau este săvârșită o nouă infracțiune indiferent de gravitatea acestor infracțiuni, instanța va prelungi durata măsurii internării între aceleași limite în raport cu care luase inițial măsura internării.
În aceste cazuri, perioada executată până la data hotărârii se va scădea din durata măsurii internării prelungită între limitele noi mai ridicate.
3.4. Dispoziții comune
3.4.1. Efectele cauzelor de atenuare și agravare
Conform art. 128 C.p., „în cazul infracțiunilor săvârșite în timpul minorității, cauzele de atenuare și agravare sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative și produc efecte între
limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă”.
Așadar, cauzele de atenuare și de agravare fie că sunt stări ori circumstanțe nu influențează decât alegerea măsurii educative, iar efectele acestor cauze nu pot conduce la luarea unor măsuri educative pe durate în afara limitelor prevăzute de lege.
Cu titlu de exemplu: dacă un minor comite o tentativă la o infracțiune, ca efect al stării de atenuare a tentativei instanța se va putea orienta către o măsură educativă neprivativă de libertate în schimbul uneia privative de libertate sau va putea opta pentru o măsură educativă mai ușoară din rândul celor două categorii de măsuri educative sau se poate orienta spre aceeași măsură educativă pe care oricum ar fi dispus-o, dar pe o durată mai redusă ca efect al cauzei de atenuare. Nu ar fi posibil ca instanța, de ex., să dispună luarea măsurii educative a supravegherii pe o durată cuprinsă între limitele reduse la jumătate (2-6 săptămâni față de 4-12 săptămâni cât se prevede în lege).
În prezența unei cauze de agravare (stare ori circumstanță) în niciun caz nu se poate ajunge la luare unei măsuri educative pe o durată mai mare decât cea prevăzută de lege, ci eventual se poate opta pentru o măsură mai severă ori pe o durată mai apropiată de maxim după caz.
3.4.2. Pluralitatea de infracțiuni
Pluralitatea de infracțiuni ce poate lua naștere cu privire la infracțiunile săvârșite în timpul minorității poate fi numai concursul de infracțiuni. în acest caz formele recidivei și pluralității intermediare nu pot exista în cazul minorilor deoarece în ambele cazuri primul termen al pluralității trebuie să fie o condamnare la o pedeapsă, iar față de minor nu se pot aplica pedepse.
În caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității, se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate infracțiunile.
În cazul săvârșirii a două infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și una după majorat, pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă, iar pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă, după care se va proceda conform art. 129 alin. 2 lit. a-d NCP:
Dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa;
dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat. Pedeapsa astfel stabilită nu poate face obiectul amânării aplicării ori suspendării executării sub supraveghere;
dacă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită după majorat este detențiunea pe viață, se execută numai această pedeapsă;
dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăși maximul prevăzut de lege pentru aceasta.
Din durata pedepsei închisorii aplicate în urma contopirii cu o măsuri educativă privativă de libertate se scade ceea ce s-a executat din momentul săvârșirii infracțiunii comise după majorat până la data judecării.
În cazul săvârșirii după majorat a două sau mai multor infracțiuni concurente, mai întâi se contopesc pedepsele pentru infracțiunile săvârșite dupi majorat, iar pedeapsa rezultantă se va contopi cu măsura educativă, luată pentru infracțiunea ori infracțiunile săvârșite în timpul minorității.
În funcție de tipul măsurii educative (privativă ori neprivativă de libertate), dar și în funcție ce natura pedepsei rezultante aplicate pentru infracțiunile săvârșite ca major (amendă, închisoare ori detențiune pe viață), va fi incidență una dintre dispozițiile art. 129 alin. 2 lit. a-d NCP.
3.4.3. Descoperirea unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității
În lege s-a prevăzut expres ce efect are descoperirea unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității față de situația unui condamnat aflat în termenul ce supraveghere al unei măsuri de individualizare a pedepsei.
Astfel, potrivit dispozițiile: din art. 130 C.p., „dacă pe durata termenului de supraveghere al amânăm aplicării pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiționate se descoperă că persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune în timpii minorității pentru care s-a luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsuri educativă privativă de libertate, amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art. 129 alin. (2)-(4)”.
Așadar, luarea unei măsuri educative pentru o infracțiune săvârșită în timpul minorității și descoperită în termenul de supraveghere al amânare aplicării pedepsei, al suspendării executării pedepsei sub supraveghere ori al liberării condiționate va conduce obligatoriu la anularea acestor măsuri, iar pedeapsa a cărei aplicare fusese amânată ori pedeapsa a cărei executare fusese suspendată sub supraveghere împreună cu măsura educativă luată pentru infracțiunea descoperită se va contopi potrivit dispozițiilor art. 129 alin. 2-4 NCP.
3.4.4. Prescripția răspunderii penale a minorilor
În cazul minorilor termenele de prescripție a răspunderii penale se reduc la jumătate
Raportându-ne la art. 154 alin. 1 NCP privind durata termenelor de prescripție a răspunderii penale, vom observa că în cazul minorilor, cel mai ung termen de prescripție va fi de 7 ani și 6 luni ( jumatet din 15 ani), iar cel mai scurt termen va fi de un an și 6 luni (jumătate din 3 ani ). Condițiile în care se suspendă și întrerupe cursul prescripției răspunderii penale a minorilor sunt aceleași cu cele din cazul majorilor. Așadar, oricâte întrerupere ar interveni, prescripția își va produce efectul dacă termenul acesteia se împlinește cu încă o dată.
Cu titlu de exemplu: dacă termenul de prescripție pentru majori este de 10 ani, pentru minori termenul va fi de 5 ani. În acest caz prescripția își va produce efectul, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de 5 ani se împlinește cu încă o dată, adică dacă trec 10 ani.
3.4.5. Precripția executării măsurilor educative
Măsurile educative trebuie puse în executare de îndată ce hotărârea judecătorească prin care au fost luate a rămas definitivă. Dacă punerea în executare este întârziată este posibil să se împlinească termenul de prescripție a executării acestor măsuri și astfel executarea nu mai este posibilă.
Termenul de prescripție a executării măsurilor educative curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate.
În cazul măsurilor educative neprivative de libertate termenul de prescripție este de 2 ani.
Măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii, dar nu mai puțin de 2 ani. Astfel, cel mai lung termen de prescripție poate fi de 15 ani atunci când măsura educativă luată este internarea într-un centru de detenție pe o perioadă de 15 ani (durata maximă).
În cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu măsura educativă mai grea și curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea.
Așadar, termenul de prescripție a executării măsurii educative care a fost înlocuită începe să curgă de la rămânerea definitivă a hotărârii de înlocuire a măsurii și se va calcula în raport cu măsura educativă cea mai grea, măsură educativă care poate fi cea inițială și care a fost înlocuită cu una mai ușoară în condițiile prevăzute de lege (de ex., măsura internării într-un centru educativ a fost înlocuită cu măsura asistării zilnice în condițiile art. 124 alin. 4 lit. a NCP) ori măsura înlocuitoare când măsura educativă mai ușoară a fost înlocuită cu una mai severă (de ex., măsura internării într-un centru educativ a fost înlocuită cu măsura internării într-un centru de detenție în condițiile art. 124 alin. 7 lit. b NCP).
Întreruperea și suspendarea cursului termenelor de prescripție a executării măsurilor educative se face în condițiile prevăzute de lege pentru majori. Așadar, sunt aplicabile dispozițiile art. 163 și art. 164 C.p. privind întreruperea și suspendarea cursului prescripției executării pedepsei.
3.4.6. Minorul devenit major
Dispozițiile privind răspunderea penală a minorului sunt aplicabile persoanelor în raport cu vârsta pe care o aveau la data comiterii infracțiunilor. Așadar, vor răspunde penal ca minori toate persoanele care la data comiterii infracțiunii aveau vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Nu are importanță data când are loc judecarea definitivă a cauzei.
Chiar dacă între timp, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, făptuitorul a împlinit vârsta majoratului, răspunderea sa penală va fi cea specifică minorilor deoarece importantă este vârsta făptuitorului la data comiterii faptei, iar nu vârsta acestuia la momentul judecării.
În cazul în care la data pronunțării hotărârii prin care s-a luat o măsuri educativă privativă de libertate, infractorul a împlinit 18 ani, instanța, ținând seama de posibilitățile sale de îndreptare, de vârsta acestuia, precum și de criteriile generale de individualizare ale pedepsei, poate dispune executarea unei astfel de măsuri într-un penitenciar.
Așadar, infractorul va răspunde ca minor (a fost sancționat cu o măsuri educativă), însă executarea acesteia se poate face într-un penitenciar. Altfel măsura educativă se poate executa într-un centru educativ sau de detenție, în funcție de felul de măsura educativă privativă de libertate luată.
CONCLUZII
În încercarea de a evidenția câteva aspecte comune ale măsurilor educative voi evidenția faptul că atât în cazuș măsurilor educative neprivative cât și în cazul măsurilor educative privative de libertate reglementarea acestora s-a făcut în ordinea severității.
Modul de executare a măsurilor educative privative de libertate, inclusiv regimurile ce executare ale acestora sunt reglementate în Titlul V (art. 134-184) al Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
Dacă în perioada executării oricăreia dintre măsurile educative privative de libertate minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța:
În cazul internării într-un centru educativ, fie menține măsura internării prelungind durata acesteia fără a depăși maximul prevăzute de lege, fie o poate înlocui cu măsura educativă mai severă a internării într-un centru de detenție;
În cazul internării într-un centru de detenție, prelungește măsura internării, fără a depăși maximul acesteia determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite.
Săvârșirea unei noi infracțiuni în perioada executării măsurii educative privative de libertate nu poate conduce la nașterea unei recidive sau a unei pluralități intermediare deoarece în ambele cazuri primul termen al pluralității trebuie să fie o condamnare la o pedeapsă, iar față de minor nu se poate aplica o pedeapsă.
În cazul în care pe durata executării măsurii educative privative de libertate minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune: dacă persoana internată nu a împlinit 18 ani – înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni; dacă a împlinit 18 ani – liberarea din centrul educativ ori de detenție.
Deoarece în cele două cazuri – înlocuire sau liberare – minorul se află în libertate, în lege s-a prevăzut că instanța poate impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligațiile prevăzute în art. 121 NCP – obligații ce pot fi impuse minorilor aflați în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate.
Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligațiile impuse, instanța revine asupra înlocuirii sau liberării și dispune executarea restului rămas neexecutat din dura:; internării (art. 124 alin. 6, respectiv art. 125 alin. 6 C.p.).
Dacă minorul care a beneficiat de înlocuirea măsurii internării cu măsura asistării zilnice săvârșește, până la împlinirea duratei internării, o noul infracțiune (fiind minor la data săvârșirii infracțiunii), instanța revine asupra înlocuirii și dispune: în cazul în care măsura inițială a fost internarea într-un centru educativ executarea restului rămas din durata internării inițiale, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege; internarea într-un centru de detenție (în această ultimă ipoteză instanța ia față de minor măsura educativă privativă de libertate mai severă); în cazul în care măsura inițială a fost internarea într-un centru ce detenție: executarea restului rămas din durata internării inițiale se face tot într-ur centru de detenție; prelungirea duratei internării într-un centru de detenție fără a de păs: maximul special al acesteia.
Dacă pe parcursul executării oricăreia dintre măsurile educative privative de libertate, persoana condamnată care a împlinit 18 ani, are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică procesul de recuperare a celorlarlalte persoane internate, instanța poate dispune, facultativ, ontinuarea executări măsurii educative privative de libertate într-un penitenciar.
BIBLIOGRAFIE
Tratate. Cursuri. Monografii
Basarab, M. Drept procesual penal vol.I, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, Facultatea de Drept, 1973;
Damaschin, M. Drept procesual penal, Editura Wolters Kluwer, București 2010;
David, B. Drept procesual penal, Partea generală și specială, Editura Pro Universitară București 2003;
Dongoroz, V. ș.a Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea specială, vol. I, București, Editura Academiei 1975;
Ivan, Ghe. , M.C. Ivan Drept penal. Partea generală conform Noului Cod penal, ediția a 2-a, Editura C.H.Beck, Buucrești 2015;
Mateuț, Ghe. Procedură penală. Partea generală, vol. II, Editura Chemarea, Iași 1994;
Mitrache, C-tin, C. Mitrache, Drept penal român, Partea generală, Editura Universul Juridic, București 2014;
Mitrache, C-tin, C. Mitrache, Drept penal român, Partea generală, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București 2016;
Neagu, I. Tratat de procesual penal, parte generală, ediția a II-a,revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București 2010;
Neagu, I. Tratat de procesual penal, parte generală, ediția a III-a,revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București 2013;
Oancea, I. Drept penal. Partea generală, București, Editura Didactică și Pedagogică 1971;
Pascu, I. Ș.a. Noul Cod penal comentat. Pareta generală, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București 2016;
Rămureanu, V. Competența penală a organelor judiciare, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1980;
Theodoru, Gr. Tratat de drept procesual penal, Ediția a-2-a, Editura Hamangiu București 2008;
Traversi Alessandro La défence pénale. Techniques de l’argumentasion et de l’art ortaroire, Ed. Bruylant, Bruxelles 1999;
Udroiu, M. Procedură penală. Partea generală. Noul Cod de procedură penală, Editura C.H. Beck, București 2014;
Udroiu,M. Drept penal. Partea generală, Editura C.H.Beck, București 2015;
Articole din reviste de specialitate
V. Brutaru, Tratamentul penal al minorului, în RDP nr. 1/2009;
P. Dungan, Regimul răspunderii penale a minorului în noul Cod penal, în RDP nr. 4/2011;
I.Lupu, Unele considerații privind aplicarea în timp a legii penale, în cazul minorilor, determinate de intrarea în vigoare a noului Cod penal, în CDP nr. 1/2012;
B.Matei, Aspecte teoretice și practice privind îmbunătățirea răspunderii penale a minorilor, în Studia Universitaria Babș-Bolyai, Jurisprudenția XXXVII, 1, 1992,
Legislație
*** Constituția României revizuită
*** Codul penal român
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Masuri Educative In Dreptul Penal Roman (ID: 118086)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.