Masuri DE Prevenire Si Combatere A Daunatorilor DIN Culturile DE Cereale Paioase

MĂSURI DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A DĂUNĂTORILOR DIN CULTURILE DE CEREALE PĂIOASE

PARTEA I – Considerații generale

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. Stadiul actual al cercetărilor pe plan mondial și la noi în țară

1.1. Istoricul cercetărilor în lume

1.2. Istoricul cercetărilor în țara noastră

1.3. Tehnologii aplicate culturii cerealelor păioase

CAPITOLUL 2. PREZENTAREA CONDIȚIILOR PEDO-CLIMATICE ALE ZONEI DE CERCETARE

2.1. Amplasarea și organizarea geografică

2.2. Condiții climatice

2.3. Relieful

2.4. Studiul pedologic

2.5. Hidrografia și hidrologia zonei

2.6. Vegetația spontană și cultivată

PARTEA A II-a – Contribuții proprii

CAPITOLUL 3. Scop, obiective, material și metodă de cercetare

3.1. Scop

3.2. Obiective: identificarea dăunatorilor

3.2.1. Zabrus tenebrioides

3.2.2. Eurygaster integriceps

3.2.3. Aelia sp.

3.2.4. Haplothrips tritici

3.2.5. Cephus pygmaeus

3.2..6. Oulema melanopa

3.2.7. Schizaphis graminum

3.3. Măsuri generale de prevenire și combatere a dăunătorilor

3.4. Cuantificarea atacului produs de dăunători

3.4.1. Elaborarea prognozelor de lungă durată

3.4.2. Scări de estimare

3.4.3. Hărți de răspândire si prognoza

3.4.4. Biotermogramele

3.4.5. Elaborarea prognozelor de scurta durata

3.4. Metode utilizate de cercetare

CAPITOLUL 4. Rezultate obținute

4.1. Istoricul societății

4.2. Dotare

4.3. Structura culturilor pentru 2013 și 2014

4.4. Condiții climatice pentru 2013 și 2014 de la Stația Meteo

4.5. Soiuri sau hibrizi cultivați în cadrul Societății

4.6. Descrierea dăunătorilor semnalați în cadrul Societații

4.7. Scheme de tratament din literatura de specialitate

4.8. Avertizări emise de CPP

4.9. Tratamente efectuate la Societate

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

Lista figurilor

Figura 3.2.1. Zabrus tenebrioides………………………………………………………………….

Figura 3.2.2. Eurygaster integriceps………………………………………………………………

Figura 3.2.3. Aelia sp. ……………………………………………………………………………

Figura 3.2.4. Halothrips tritici …………………………………………………………………….

Figura 3.2.5. Cephus pigmaeus ……………………………………………………………………

Figura 3.2.6. Oulema melanopa ……………………………………………………………………

Figura 3.2.7. Schizaphis graminum ……………………………………………………………….

Lista tabelelor

Tabelul 3.1. Principalele specii parazite și prădătoare întâlnite la plosnițele cerealelor …………..

Tabelul 4.1. Structura culturilor pe anii 2013 și 2014 ……………………………………………

Tabelul 4.2. Valorile temperaturilor și precipitațiilor pentru anul 2013……………………..

Tabelul 4.3. Valorile temperaturilor și precipitațiilor pentru anul 2014 ……………………..

Tabelul 4.4. Nivelul atacului dăunătorilor în anul 2013 …………………………………………

Tabelul 4.5. Nivelul atacului dăunătorilor în anul 2014 …………………………………………

Tabelul 4.6. Tabelul de sinteză al speciei Eurygaster sp. ………………………………………

Tabelul 4.7. Fișă biologică la Eurygaster integriceps ……………………………………………

Tabelul 4.8. Tabelul de sinteză al speciei Zabrus tenebrioides Goeze. ……………………………

Tabelul 4.9. Fișă biologică la Zabrus tenebrioides Goeze. ………………………………………

INTRODUCERE

Cerealele sunt plante cultivate ce aparțin în marea lor majoritate, din punct de vedere botanic familiei Gramineae. Principalele cereale ce aparțin acestei grupe sunt: grâul, secara, orzul, ovazul.

Cerealele sunt plante cultivate care, din punct de vedere botanic, fac parte, în majoritatea lor, din familia Gramineae. Principalele cereale sunt: grâul, secara, orzul, ovăzul.

Produsul principal al cerealelor îl reprezintă boabele, care sunt folosite în hrana omului și animalelor, cu o valoare nutritivă ridicată, datorită conținutului acestora în amidon, proteine, substanțe grase, săruri minerale, vitamine etc. Boabele de cereale sunt folosite, de asemenea, ca materie primă în diferite industrii, în special în industria alimentară: morărit și panificație, paste făinoase, grișuri și arpacaș, amidon, glucoză, dextrină, bere, alcool, pudră, surogat de cafea etc. Rezidiile rămase în urma prelucrării boabelor — târâtele și borhotul sunt utilizate în hrana animalelor. Unele cereale ca: secara, ovăzul, sorgul se cultivă pentru nutreț verde sau însilozat, constituind astfel o sursă importantă de furaje pentru animale.

Produsele secundare -tulpinile cerealelor (paiele) cu frunzele și pleava – constituie un bun furaj grosier sau așternut la animale. Paiele se mai folosesc ca materie primă în industria celulozei și a hârtiei, pentru ambalaj sau diferite împletituri, la acoperirea unor construcții simple (saivane, șoproane) ele.

Boabele cerealelor, datorită conținutului scăzut de umiditate, se pot păstra timp îndelungat și, nefiind perisabile, pot fi manipulate și transportate ușor.

Grâul

Grâul este considerat cultura agricolă cu cea mai mare pondere din punct de vedere al suprafeței cultivate pe plan mondial, aceasta depășind 220 milioane hectare. În țara noastră suprafața cultivată cu grâu este estimată la cca. 25% din suprafața arabilă și 40% din suprafața semănată cu cereale.

Importanța acordată acestei culturi constă în următoarele particularități:
● pentru aproape jumătate din populația lumii, pâinea rezultată din făină de grâu reprezintă hrana de bază;
● în ceea ce privește calitatea, raportul boabelor de grâu este echilibrat între conținutul de hidrați de carbon și cel de substanțe proteice, conform cerințelor organismului uman;
● boabele de grâu reprezintă materia primă pentru producerea sau extragerea de substanțe utile necesare procesării unei mari game de produse agroalimentare;
● durata de păstrare a boabelor de grâu este mare, neexistând riscul degradării calității la transportul pe distanțe mari;
● datorită conținutului mare în proteine, grăsimi și substanțe minerale, grâul se utilizează ca furaj pentru animale, în special tărâțele rezultate din industria morăritului;
● paiele ce rezultă în urma recoltării pot fi folosite ca hrană pentru animale sau ca așternut pentru acestea, la fabricile de celuloză sau în procesul de preparare al îngrășământului organic;
● datorită adaptabilității ecologice aflate la un nivel ridicat, cultivarea acestuia se poate efectua în diferite zone climatice și la altitudini foarte mari;

● conform agrotehnicii culturii aceasta este mecanizată în totalitate, iar grâul se încadrează în majoritatea sistemelor de rotație agricolă, este considerată ca fiind o plantă premergătoare foarte bună, datorită perioadei relativ scurtă de vegetație, ceea ce favorizează realizarea optimă a lucrărilor pentru pregătirea patului germinativ a culturii următoare.

Pentru a preveni atacul muștii de Hessa se folosește tehnica semănatului la epoca optimă, a gândacului ghebos prin tratamentul seminței cu insectofungicidul FB-7. În cazul în care atacul larvelor acestei insecte are loc toamna sau primăvara, se execută prăfuiri cu Lindatox, în doză de 30-40 kg/ha. Distrugerea ploșnițelor cerealelor se realizează prin stropiri cu Dipterex, în doză de 1,2 kg/ha, în faza de înspicare a grâului.

Secara

Secara (Secale cereale) este o cereală valoroasă, fiind utilizată în alimentația omului, ca furaj pentru animale și în industrie. Scleroții de cornul secarei sunt folosiți în industria farmaceutică.

Orzul

Orzul (Hordeum sp. L) este o cereală foarte valoroasă, boabele sale constituind nutreț concentrat în furajarea animalelor, precum și în alimentația oamenilor, sub formă dc arpacaș, surogat de cafea ș.a., iar în unele zone ale globului și la prepararea pâinii.

Orzul are o gama largă de întrebuințari în industrie, la fabricarea berii, alcoolului, diferitelor băuturi spirtoase, pentru extragerea amidonului, dextrinei, glucozei etc. Orzul este cultivat și pentru masa verde sau fân, singur sau în amestec cu măzărichea, sub formă de borceag, cât și pentru însilozare. Dintre dăunători, se remarca gândacul ghebos (Zabros tenebrioides) și musca de Hessa (Mayetiola destructor).

În România, suprafața cultivată cu orz este dc circa 700 mii hectare.

Ovăzul

Ovăzul (Avena saliva L) este cultivat în special pentru boabele sale , care se utilizează ca nutreț concentrat, în special în hrana cailor, precum și a tineretului animal și a reproducătorilor, avand un conținut ridicat de proteine, grăsimi și vitamine. Boabele de ovăz sunt folosite și în alimentația oamenilor, sub formă de fulgi, faină, grișuri, având o valoare nutritivă și digestibililate ridicată.

Paiele și pleava au o consumabilitate mai mare pentru animale în detrimentul celor de grâu, orz si secară. Ovăzul se poate cultiva și pentru nutret verde sau fân, singur sau în amestec cu măzărichea sau mazărea, sub formă de borceag.

Dintre dăunători, cel mai- periculos este gândacul ovăzului. Se combate prin prăfuiri cu Detox, Duplitox, Lindatox, în cantitati de 20-30kg/ha, sau stropiri cu Decis, 0,3 kg/ha, Ecalux, 1 kg/ha etc.

Prezenta lucrare are ca scop principal o bună cunoaștere a biologiei, ecologiei, prevenirii si combaterii integrate a dăunătorilor aferenți culturilor de cereale păioase. Obiectivele propuse pentru indeplinirea acestui scop sunt reprezentate de stabilirea principalelor specii ce dăunează acestor culturi, studierea acestora din punct de vedere biologic și ecologic, observarea dinamicii acestora și principalele metode de prevenire și combatere a dăunatorilor din culturile de cereale păioase din cuprinsul SC AGROTICA SRL Viișoara.

CAPITOLUL 1

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PE PLAN MONDIAL ȘI ÎN ȚARĂ

1.1. Istoricul cercetărilor in lume

Cercetarile specialistilor entomologi ce privesc heteropterele sunt axate pe sistematica, morfologia, anatomia, biologia, ecologia si genetica acestora. Astfel, din studiul sistematicii speciei Zabrus tenebrioides Goeze se aduc la cunostinta lucrarile lui Ganglbauer L. (1899 – 1904) intitulata ,, Die Kafer von Mitteleuropas’’; Reitter E (1909) ,, Die Kafer des Deutschen Reichs (Carabidae). Din punct de vedere al morfologiei speciei Zabrus tenebrioides Goeze remarcam lucrarea publicata de Porta A. (1901), lucrarile asupra biologiei si ecologiei ale lui Bowing A. (1913); Scutecky (1918), Baudyse E. (1921, 1922) , Wilke S. (1924), Szeoke (1984), Danila A., Neculiseanu Z. (1996, 2001), Boron M. (2003) prezinta unele aspecte ale speciei Zabrus tenebrioides Goeze.

Unele lucrări s-au axat pe probleme de combatere cum ar fi cele ale lui Vasiliev E. M. (1913); Veschtcha Gin B. (1914); Mesnil L. (1934); Grandi G. (1951), Bubniewicz P., Mrowczynski M., Bunaszak H., Urbanek ML, Urban M., Stepniewski J. (1989).

S-au făcut cercetări privind prolificitatea speciei Eurygaster integriceps PUT. din arealele geografice îndepărtate (România și Iran) de către C.Popov, I. Roșca, I. Esmaili si F.Radjabi, (1998), de unde rezultă că din punct de vedere al capacității de reproducție, desi provin din zone îndepărtate, sunt compatibile, cu o rată de sterilitate cuprinsă între 2-10%.

Speciile de scarabeide, Anisoplia austriaca Herbst., Anisoplia segetum Herbst. Anisoplia agricola Poda, denumirea populară – cărăbușeii cerealelor, au fost cercetate din punct de vedere sistematic de către: Reitter E. (1903, 1909); Porta A. (1932); Paulian R. (1941); Pillieri G. (1948); Metvedev S.I. (1942); Balthazar V. (1945), în lucrarea de faună din Germania, Franța, Italia, fosta U.R.S.S. și fosta R.S. Cehoslovacă, în care, printre speciile de scarabeide sunt prezentate și aceste 3 specii; cu unele mențiuni asupra bioecologiei și plantele atacate.

Cercetări asupra biologiei, ecologiei și combaterii lor au fost efectuate de către: Kulagin N.M. (1913); Vasiliev L.V. (1914); Zverzoma-Zoubowskye E.V. (1923); Golovjanko Z.S. (1936); Giliarov M.S. (1937); Morosnikia O.S. (1938); Shurovenkov B.G. (1958); Davatchi A. et Al. (1959) etc., care cuprind date asupra speciei Anisoplia austriaca Herbest.; determinator pentru cunoșterea larvelor de Coleoptera-Lamellicomia factorii care determină răspândirea acestor specii; studii asupra morfologiei și sistematicii genului Anisoplia Latreille; precum și date privind specia Anisoplia austriaca Herbst., din complexul din regiunile de stepă, etc.

În ceea ce priveșsnil L. (1934); Grandi G. (1951), Bubniewicz P., Mrowczynski M., Bunaszak H., Urbanek ML, Urban M., Stepniewski J. (1989).

S-au făcut cercetări privind prolificitatea speciei Eurygaster integriceps PUT. din arealele geografice îndepărtate (România și Iran) de către C.Popov, I. Roșca, I. Esmaili si F.Radjabi, (1998), de unde rezultă că din punct de vedere al capacității de reproducție, desi provin din zone îndepărtate, sunt compatibile, cu o rată de sterilitate cuprinsă între 2-10%.

Speciile de scarabeide, Anisoplia austriaca Herbst., Anisoplia segetum Herbst. Anisoplia agricola Poda, denumirea populară – cărăbușeii cerealelor, au fost cercetate din punct de vedere sistematic de către: Reitter E. (1903, 1909); Porta A. (1932); Paulian R. (1941); Pillieri G. (1948); Metvedev S.I. (1942); Balthazar V. (1945), în lucrarea de faună din Germania, Franța, Italia, fosta U.R.S.S. și fosta R.S. Cehoslovacă, în care, printre speciile de scarabeide sunt prezentate și aceste 3 specii; cu unele mențiuni asupra bioecologiei și plantele atacate.

Cercetări asupra biologiei, ecologiei și combaterii lor au fost efectuate de către: Kulagin N.M. (1913); Vasiliev L.V. (1914); Zverzoma-Zoubowskye E.V. (1923); Golovjanko Z.S. (1936); Giliarov M.S. (1937); Morosnikia O.S. (1938); Shurovenkov B.G. (1958); Davatchi A. et Al. (1959) etc., care cuprind date asupra speciei Anisoplia austriaca Herbest.; determinator pentru cunoșterea larvelor de Coleoptera-Lamellicomia factorii care determină răspândirea acestor specii; studii asupra morfologiei și sistematicii genului Anisoplia Latreille; precum și date privind specia Anisoplia austriaca Herbst., din complexul din regiunile de stepă, etc.

În ceea ce privește specia Anisoplia segetum Herbst., sunt cunoscute cercetările de biologie și combatere ale lui lvanov S. R. et Khristal O.P. (1933); Goldajanko Z.S. (1936); Schmidt H. (1938); Medvedev S. I. (1951); Dobrovolski V.B. (1951) asupra coleopterelor dăunătoare.

Specia Anisoplia agricola Poda, a fost cercetată de aceiași autori, din punct de vedere sistematic, morfologic, bioecologic și combaterii, menționate la celelalte specii, aceasta se datorează faptului că ele au același areal de răspândire și de activitate, atacând boabele în pârgă din spicele din lanurile de grâu.

Dintre coleopterele din familia Elateridae, dăunătoare în culturile de cereale păioase, o importanță deosebită o prezintă genul Agriotes Eschscholz. Acesta cuprinde mai mult de 200 specii repartizate în toate regiunile globului pământesc, printre care și câteva habitate ale regiunii palearctice. Dintre acestea, 3 specii: Agriotes obscurus L., Agriotes lineatus L. și Agriotes sputator L. (cunoscute popular sub denumirea de „viermi sârmă”).

În decursul timpului, speciile genului Agriotes Eschscholz, au constituit obiectul numeroaselor cercetări, de sistematică, bioecologie, economie și combatere. Astfel, din punct de vedere sistematic remarcăm cercetările lui Schwartez O. (1891), care publică o revizie a genului Agriotes în regiunea palearctică; apoi cele ale lui Basden J.F. (1951), asupra metodelor de recunoaștere a larvelor de Agriotes sputator, precum și cercetările lui Becker E.C. (1956), cu referire la revizuirea speciilor de Agriotes din zona nearctică.

Dintre cercetările asupra bioecologiei, le subliniem pe cele ale lui Roberts A.W.R. (1919, 1921,1922) asupra larvelor genului Agriotes și Athous; precum și cercetările lui Chrzanowski A. (1931), asupra larvelor de elateridae.

Alte cercetări ale lui Masaitis A.J. (1929) cuprind date valoroase asupra biologiei elateridelor, apoi cele ale lui Mesnil L. (1930), care ne prezintă cunoștințele actuale asupra elateridelor. La fel, Langen-Buch R. (1932, 1933), precum și Subkelew W. (1934), publică date de morfologie și biologie a speciilor Agriotes lineatus și Agriotes obscurus; de asemenea, Gueniat E. (1934), publică contribuții asupra dezvoltării și morfologiei la câteva elateride. Pe de altă parte, Printz I.A. (1937) abordează cercetări asupra distribuției larvelor de Agriotes obscurus. Sunt încă și alte cercetări asupra bioecologiei elateridelor, ca cele ale lui Chilyarov M.S. (1941); Schaerftenberg B. (1942); Lees A.D. (1943); Ross A.C. (1944); Salt et Uollich F.S.J. (1944-1949); Ross D.V. Stapley J. H. et Cockbil G.F. (1945) etc.

Unele cercetări au caracter ecologic, ca cele elaborate de către Falconer D.S. (1945) asupra larvelor genului Agriotes în relațiile cu temperatura, precum și cele ale lui Briam H.V. (1947), Agaev B. I. (1981), Furlan L. (1998), asupra ecologiei genului Agriotes sau cercetările lui Boebuck A.. Brndhent L. et Redman R.F.W. (19471 asuDra comDortamentului adulților genului Agriotes, ca și cele ale lui Crobie A.C. et Darram J.H. (1947) asupra chemoreceptorilor larvelor de Agriotes în relațiile cu acțiunile produselor chimice etc.

Din punct de vedere al importanței economice și combaterii speciilor de elateride dăunătoare în culturile de cereale păioase, menționăm cercetările lui Subklew W. (1938); Pospelova V.M. (1939); Thomas C.A. (1940); Gough H.C. (1945); Bonnmaison L. (1955), cu privire la diverse metode de protecție a culturilor, contra elateridelor; Long W. H. et Lilly J.H. (1958), Van Herk W G., Vemon R S., Tolman J H., Saavedra H Ortiz, (2008), Bohm, H., Koppe W., Dreyer, W. (2008) abordează probleme cu referire modul in care reacționează larvele de elateride la tratamentele cu produse chimice etc.

1.2. Istoricul cercetărilor in țara noastră

Apariția gândacului ghebos Zabrus tenebrioides Goeze în perioada 1950-1960 în densități mari, uneori atingând 75.000-100.000 larve/ha, a determinat, prin atacul produs, pagube deosebite, înregistrându-se chiar compromiterea culturilor. Din această cauză, s-a impus ca prioritară abordarea diferitelor cercetări în vederea înlocuirii combaterii dăunătorului cu insecticide aplicate sub formă de pulberi, care reușea doar în mică măsură să limiteze atacul, în schimb, pe lângă costul ridicat contribuia puternic la poluarea mediului.

Numeroasele cercetări efectuate au contribuit la clarificarea a o serie de aspecte privind ecologia insectei, dar mai ales au condus la elaborarea unui sistem de prevenire a atacului dăunătorului bazat, în special, pe tratamentul chimic al seminței. A fost sintetizat preparatul original FB 7 ~ un amestec de clorură etil mercurică și lindan – care, în doză de 2,5 kg/t semințe asigură protecția culturii față de atacul larvelor gândacului ghebos și mălurii comune. Conform opiniei avansate de Bărbulescu și colaboratorii (1990), produsul FB7 – ca, de altfel, și alte produse utilizate pentru tratarea semințelor de grâu în vederea protecției împotriva gândacului ghebos – a fost eficace într-o anumită măsură și împotriva muștelor și afidelor cerealelor care au evoluat toamna pe plantulele abia răsărite.

După a doua jumătate a secolului XIX, entomologii studiază pe lângă alte grupe de insecte si grupa heteropterelor din Transilvania și Banat . Toate aceste reziltate ale cercetărilor au fost sintetizate de G. Horvath într-o lucrare începand cu anul 1867 pana în anul 1936. În următoarele decenii cercetări in cunoașterea heteropterelor au mai avut Bărbulescu, Al. (1967, 1971, 1985) cu aspecte ce cuprind biologia și ecologia, evoluția apariției ploșnițelor la cereale, rolul paraziților oofagi, utilizarea produsului Fastac in combaterea de daunatori din culturile de camp; Boldea Elena (1964) prezinta date cu privire la influenta atacului de Eurygaster asupra culturii de grâu; Enica Doina Moisescu (1977-1978) prezinta cercetari ce privesc eficacitatea insecticidelor granulate in combaterea nimfelor si larvelor de plosnitele cerealelor; Filipescu, C., Martin Doina, Radescu C. (1999), prezinta date ce privesc prognoza atacului plosnitelor cerealelor in zona Siret; Georgescu,Th., Radescu, C., Martin Doina (1996) prezinta date ce privesc biologia si combaterea plosnitelor cerealelor – Eurygaster integriceps Put. Cu ajutorul piretroizilor de sinteza; Hatman Mircea, Sapunaru Tanase, s.a. (1970, 1971, 1974, 1976, 1977, 1983) au prezentat lucrari cu privire la prezența, raspandirea si combaterea daunatorilor din culturile agricole; Iacob,N., s.a.(1975, 1976, 1978, 1981, 1983)prezinta cercetari asupra cresterii in mod continuu a numarului de plosnite al cerealelor pe medii artificiale, variabilitatea la Eurygaster integriceps Put., prognozarea aparitiei in masa a plosnitelor cerealelor si momentele optime de combatere a acestora, analize si observatii ce privesc influenta factorului climatic si aria de raspandire asupra dinamicitatii populatiilor plosnitelor cerealelorin Romania in perioada 1969 – 1980.

În ceea ce priveste coleopterele ce apartin familiei Carabidae s-au publicat lucrari de catre Born P. (1903) despre specia Carabus kollari; Fleck E.(1904), Hormuzaci C. (1904); Jaquet M. publica lucrari despre fauna insectelor din Romania in anii (1901, 1903, 1904); Miller (1914 – 1915).

În 1928 Arion G. si Panin S. publica o lucrare numita ,, Prodomul faunei entomologice din Romania ’’ bazata pe literatura si contributiile proprii ce cuprinde analiza a 24 de subfamilii, 77 genuri si 538 specii.

Pasol P. (1964) publica cercetari ce privesc eficienta folosirii masurilor agrotehnice in combaterea carabuseilor cerealelor, specii de Anisoplia: Anisoplia austriaca Herbst., si Anisoplia agricola Pod.

Manolache C.I. (1932) publica cercetari asupra coleopterelor din familia Chrysomelidae,specia Oulema melanopa (gandacul ovazului) intitulate ,, ueber des Anfreton des getrudehaneschen, Lema melanopa in Jahre’’; Knechtel W. et Manolache C.I. (1936) cercetari asupra gandacului ovazului (Lema melanopa L.); Duvlea I., Palagesiu I., Mitroi I.(1979) cercetari despre comportarea unui numar de soiuri la atacul de Lema melanopa L.; Bucureanu Elena (1990) si Popov C.(1991) publica lucrari privind combaterea prin metode chimice a gandacului ovazului.

Coleopterele din familia Elateridae, daunatoare ale culturilor de cereale paioase de o importanta mare sunt cele din genul Agriotes Escholtz ce cuprinde peste 200 specii raspandite pe toate regiunile globului dintre care cele mai importante 3 specii sunt Agriotes obscurus L., Agriotes lineatus L. si Agriotes sputator cunoscute sub denumirea de gandaci pocnitori, iar larvele acestora sub numele de viermi sarma.

În țara noastră, agricultura ecologică a cunoscut o mare dezvoltare în ultimul deceniu, suprafața de teren cultivată în sistem BIO fiind de 220000 ha în anul 2008 și 240000 ha în 2009 (MADR, 2009).

Impactul bolilor și dăunătorilor asupra culturilor de cereale este rezultanta interacțiunii dintre un anumit sistem gazda/parazit și condițiile locale de mediu și de cultură (P o p o v și colab., 2009; M a 1 s c h i și colab., 2009). Datorită extinderii agriculturii ecologice, s-au produs modificări ale spectrului de boli și dăunători din culturile agricole, comparativ cu o cultură în sistem convențional, unde se aplică tratamente chimice (Hashmi și colab., 1983; El-Hage și Miiller-Lindenlauf, 2010). Unele soiuri de grîu cunoscute anterior drept rezistente la boli și dăunători, în sistemul de agricultură convențională, s-au dovedit sensibile la atacul bolilor și dăunătorilor în condițiile agriculturii ecologice (Cassman, 1995; Shennan, 2008; Fischera și Edmeadesb, 2010). în ultimii ani s-au efectuat cercetări privind dăunătorii din cultura de grâu, atât în sistem convențional, cât și în sistem ecologic, precum și influența condițiilor de mediu asupra acestora (Malschi, 2003; Andjus, 2004; Popov și colab., 2006; Salt, 2009).

Lucrările științifice ample, bazate pe cercetări de lungă durată, au abordat sistemul de combatere integrată a dăunătorilor cerealelor păioase ca un rezultat al investigațiilor ecologice aprofundate. Studiul entomologie complex al biocenozelor cerealiere în scopul cunoașterii factorilor ecologici naturali, biotici și tehnologici care influențează abundența dăunătorilor și pagubele cauzate de ei în culturi, constituie o preocupare modernă, de mare interes pe plan mondial în protecția plantelor, cercetările asupra faunei de artropode entomofage utile ocupând un loc important (Baicu și Săvescu, 1978; Baicu, 1996; Chambon, 1984; Hassan, 1985; Wetze1, 1995). în principalele zone cerealiere ale României s-au realizat cercetări actuale în acest domeniu (Bărbulescu, 1984; Emilia Baniță și colab., 1994; Popov și colab., 1994; Dana Malschi și Mustea, 1995, 1997; Voicu și colab., 1993 ș.a.). Studiu cuprinde aspecte ale cercetărilor asupra prădătorilor entomofagi activi in reducerea populațiilor de dăunători din culturile de cereale păioase în complexul condițiilor agroecologice din centrul Transilvaniei.

Sistemul de combatere integrată (SCI) a dăunătorilor reprezintă o direcție importantă, modernă și actuală în practica fitosanitară (B a i c u, 1996; B a n i ță și colab., 1999; Bărbulescu și colab., 1997; Malschi și Mustea, 1992, 1997, 1998; Malschi și P e r j u, 1999; Malschi, 1997, 1998, 1999,2000, 2001).

Un alt dăunător al grâului care a făcut obiectul unei serii de cercetări asidue este viespea Cephus pygmaeus L. Alături de aceasta, a fost semnalată și specia Trachelus tabidus F. (Popov și colab., 1983 a, b; Bărbulescu și colab., 1985, Baniță și colab., 1994 c). Spre deosebire de C. pygmaeus, care este prezentă în toată țara, specia T. tabidus este întâlnită doar în sud, îndeosebi în Câmpia Olteniei unde, pe fondul climatic tot mai secetos, tinde să devină specie dominantă (Popov și colab., 2006 a, Baniță și colab., 1992 b, 1994 b). S-a stabilit că populațiile de viespi cresc în cazul practicării monoculturii grâului, dar pot fi semnificativ reduse de activitatea parazitară realizată de Collyria coxator Will. (Popov și colab., 2002). Toate soiurile și liniile de grâu cu paiul gol s-au dovedit sensibile. Un anumit grad de rezistență a fost observat doar la câteva soiuri și linii cu paiul plin (Bărbulescu, 1981).

Este de menționat că numeroase cercetări au vizat o serie de alte insecte dăunătoare, precum: cărăbușeii cerealelor (Anisoplia spp.), tripsul grâului (Haplotrips tritici Kurdj.), tripsul secarei (Haplothrips oculeatus), gândacul bălos (Oulema melanopa L.), buha semănăturilor (Scoția segetum Den et SchifF.), omida minieră a cerealelor (Cnephasia pasquana Hb.), dăunători care în anumite condiții ecologice pot prezenta importanță economică (Paulian și Popov, 1968 a, b, 1969; Bărbulescu și colab., 1982 b, 1988; Popov și Paulian, 1973; Popov, 1979 b, 1985, 1991, 1996, 2002 ; Popov și colab., 2005 a; Roșea, 1979; Roșea și colab., 1995; Cojocaru și Baniță, 1990, Ghizdavu și Roșea, 1986, Mărgărit și colab. , 1987; Sandru, 1993). In condițiile din țara noastră, dintre speciile de Anisoplia, cea mai dăunătoare este considerată A. austriaca, urmată de speciile: A. agricola, A. lata și A. Segetum, iar dintre numeroasele specii de trips întâlnite în România, în culturile de grâu specia dominantă este Haplothrips tritici, cu o pondere de 87%, în culturile de orz și secară specia H. aculeatus are ponderea cea mai mare iar în culturile de ovăz populațiile cele mai numeroase sunt reprezentate de specia Franfliniella intonsa (Popov, 2002; Baniță, 1976 ).

1.3. Tehnologii aplicate culturii cerealelor păioase

GRÂUL

Tehnologia culturii

Specii și soiuri. Cele mai importante specii de grâu sunt: grâul comun (Triticum aestivum ssp. vulgare) și grâul tare (Triticum durum). ,

Grâul comun are cea mai largă răspândire pe glob, ocupând 90% din suprafața mondială semănată cu grâu.

În țara noastră sunt răspândite mai multe soiuri de grâu de toamnă, care se clasifică în soiuri precoce, mijlocii și tardive. Din grupa soiurilor precoce fac parte: Turda 81 Aniversar, Apulum, Speranța, Arieșan, Transilvania etc.

Din grupa soiurilor mijlocii zonale fac parte: Fundulea 29, Moldova 83, Suceava 84, Fundulea 4, Gabriela etc.

Soiurile Potaissa și Lovrin 34 sunt tardive.

Plante premergătoare. Grâul este o cultură care reacționează puternic la planta premergătoare. O premergătoare considerată bună pentru grâu trebuie să elibereze terenul vara cât mai devreme și să ofere condiții optime aplicării unor tehnologii superioare. Cele mai bune plante premergătoare pentru grâu sunt leguminoasele pentru boabe, borceagurile și trifoiul. Tot premergătoare bune sunt considerate și alte plante, care eliberează terenul vara: rapița, inul de fuior și ulei, cartoful timpuriu, porumbul masă verde, orzul sau chiar grâul, porumbul pentru siloz etc. Culturile premergătoare timpurii nu ocupă suprafețele necesare pentru cultura grâului, de aceea în mod obligatoriu grâul de toamnă urmează în rotație și după premergătoare târzii ca: porumbul pentru boabe, floarea soarelui, sfecla pentru zahăr și cartoful, cu condiția ca pe aceste suprafețe să fie cultivați hibrizi și soiuri care să elibereze terenul toamna cât mai devreme.

Practicarea monoculturii nu se recomandă, deoarece grâul se autosuportă greu, datorită îmburuienării, bolilor și dăunătorilor, încât cultura lui repetată nu trebuie folosită mai mult de 2-3 ani și nici după alte cereale păioase.

Folosirea îngrășămintelor. Grâul este una dintre plantele care valorifică la un nivel superior starea de fertilitate a solului.

Din cercetările făcute a rezultat că în funcție de diversele condiții (soi, tip de sol, planta premergătoare irigație), dozele de îngrășăminte cu azot variază între 40 și 120 kg/ha, iar fosfor între 40-80 kg/ha. Dozele mai mari se aplică întotdeauna la soiuri productive, pe solurile cu fertilitate scăzută, după plante premergătoare ce eliberează târziu terenul, sau îl secătuiesc puternic și în condiții de irigare.

Epoca de aplicare pentru îngrășămintele cu fosfor este înainte de executarea arăturii de vară sau de toamnă, deoarece îngrășămintele cu fosfor sunt mai greu solubile, încât se aplică ca îngrășăminte de bază, îngrășămintele cu azot pot fi aplicate în întregime toamna, sau fracționat, în funcție de condițiile climatice din zonă.

Gunoiul de grajd nu se aplică direct grâului, deși contribuie la sporirea producției, deoarece întârzie vegetația și îmburuienează terenul.

Amendamentele sunt necesare pe solurile cu reacție puternic acidă, fiind folosit mai ales carbonatul de calciu măcinat fin, în doze dc 4-6 t/ha, o dată la 4-6 ani.

Lucrările solului. Grâul este o cultură pretențioasă față de pregătirea terenului. El solicită un strat de sol bine afînat pe adâncimea de 18—20 cm, mărunțit, nivelat, suficient de așezat și bine aprovizionat cu umiditate și substanțe nutritive.

Lucrările de pregătire a solului pentru grâu depind în mare măsură de planta premergătoare.

După premergătoare timpurii, lucrările solului sunt în funcție dc condițiile climatice din vara anului respectiv, mai ales dc starea dc umiditate a solului. Dacă la recoltarea plantei premergătoare solul posedă umiditate suficientă, se răspândesc pe teren îngrășăminte cu fosfor și apoi se execută arătura la adâncimea de 18—20 cm, care se grăpează concomitent. Până toamna arătura se menține curată de buruieni și fără crustă, prin lucrări aplicate cu cultivatorul sau discuitorul urmat de grapă. Toamna, înainte de semănat, se aplică îngrășământul cu azot, întreaga doză sau numai o fracțiune, în funcție dc condițiile din zonă, apoi se pregătește patul germinativ cu ajutorul grapei cu discuri sau combinatorului și se execută semănatul.

În situația când la recoltarea plantei premergătoare pământul rămâne uscat, se aplică superfosfatul, iar solul se lucrează cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți, sau se ară superficial și se grăpează concomitent în perioada care urmează, după căderea de precipitații care umectează stratul arabil, se va executa arătura la 18—20 cm, grăpându-se concomitent. Pănâ la semănat se aplică aceleași lucrări ca și în cazul când arătura normală a fost efectuată imediat după recoltarea plantei premergătoare.

Plantele premergătoare prăsitoare (porumbul, sfecla, cartoful, floarța soarelui etc.) eliberează câmpul abia toamna, tocmai în epoca optimă de semănat pentru grâul de toamnă. Din acest motiv se cere ca pe suprafețele care urmează să fie semănat grâu de toamnă după premergătoare prășitoare, să fie cultivați hibrizi și soiuri de plante timpurii. Lucrările solului care se fac pentru grâul de toamnă se execută într-un timp scurt, imediat după recoltarea plantei premergătoare. Mai întâi sunt aplicate îngrășămintele chimice, iar dacă este necesar după porumb se lucrează cu grapa cu discuri și apoi se execută arătura.

Sămânța si semănatul. Sămânța de grâu folosită pentru semănat trebuie să aparțină soiului zonat, să provină de la culturi recunoscute, să aibă puritate și facultate germinativă corespunzătoare.

Pentru prevenirea atacului de mălură sămânța trebuie tratată cu 200 g Hexadin 20 sau 150 g Vitavax 75 la 100 kg sămânță. Acolo unde există pericol de atac al gândacului ghebos este indicată folosirea produsului FB—7, în cantitate de 250 g insectofungicid la 100 kg semințe. Cantitatea de sământă folosită la hectar este în medie de 200 kg, cu limite de variație între 170 și 250 kg/ha determinate de soi, valoare culturală, planta premergătoare, condițiile pedoclimatice.

Semănatul se execută cu semănătorile tip SUP, la distanța de 12,5 cm între rânduri și adâncimea de 4-6 cm. Se urmărește ca prin semănat să se realizezra desimea de 600-700 spice la m². Epoca de semănat recomandată este cuprinsă între 25 septembrie și 15 octombrie în Câmpia de sud și vest și în Câmpia Transilvaniei, iar în zona colinară și partea de sud a Moldovei și Transilvaniei între 20 septembrie și 5 octombrie.

Lucrările de îngrijire. Dintre acestea amintim: necesitatea executării de rigole în cursul toamnei și primăverii, pentru a ajuta la scurgerea apelor stagnante, acolo unde este cazul; controlul semănăturii în cursul toamnei și al primăverii, pentru semnalarea atacului de dăunători și combaterea lor; controlul culturii în cursul iernii, cu luarea probelor de vegetație pentru a constata dacă plantele au suferit datorită gerului. Primăvara devreme este recomandată aplicarea tăvălugitului când cultura este dezrădăcinată. Tot primăvara se aplică, de obicei, a doua jumătate din doza de îngrășăminte cu azot.

O altă lucrare o constituie combaterea chimică a buruienilor . Alegerea celui mai potrivit erbicid se face în funcție de speciile de buruieni rezistente la condițiile de cultură. Lanurile infestate cu buruieni dicotiledonate se tratează cu 2,4 D, în doză de 1,5 kg/ha. Acolo unde apar frecvent buruieni rezistente la erbicid (turița, mușețelul etc.) se folosește Icedinul în doză de 1,75-2 kg erbicidul Avadex este utilizai pentru combaterea odosului.

Epoca optima de aplicare a erbicidelor este atunci când plantele de grâu sunt în faza de creștere, spre apariția primului internod, iar buruienile se află în fază de rozetă. La executarea tratamentului temperatura aerului trebuie să depășească 15° C tratamentele cu Icedin pot începe la temperatura de 8—10° C.

Combaterea bolilor și dăunătorilor. Pentru a combate mălura, semințele sunt tratate cu Criptodin, împotriva tăciunelui zburător semințele sunt tratate cu fungicide sistematice (Vitavax), iar ruginile sunt mai greu de combătut, fiind folosite soiuri rezistente. Prevenirea atacului muștii de Hessa se face prin semănatul la epoca optimă, a gândacului ghebos prin tratamentul seminței cu insectofungicidul FB-7. Dacă se manifestă atacul larvelor acestei insecte, toamna sau primăvara, se execută prăfuiri cu Lindatox, în doză, de 30-40 kg/ha. Ploșnițele cerealelor sunt combătute prin stropiri cu Dipterex, în doză de 1,2 kg/ha, după înspicarca grâului.

Irigarea culturii. Comparativ cu alte culturi, grâul nu necesită irigație, în condițiile țării noastre, cu excepția toamnelor secetoase, pentru a asigura răsăritul și creșterea plantelor până la venirea iernii și în primăverile sărace în precipitații, dacă în perioada împăiere-înspicare apare un deficit de umiditate.

Recoltarea. Recoltarea grâului se face cu combina, la începutul maturității depline, când boabele au 15% umiditate, întârzierea recoltării produce pierderi mari de recoltă prin scuturarea boabelor. Există diverse metode de recoltare (cu secerători de diferite tipuri, cu coasa, secera), însă recoltarea cu combina are cea mai largă răspândire, deoarece asigură efectuarea tuturor operațiilor în timp scurt și cu eficiență economică ridicată.

Producții. Producția medie la grâu este de 3250 kg/ha, la unele soiuri intensive producția fiind de 7000-8000 kg/ha.

SECARA

Tehnologia culturii.

În țara. noastră sunt generalizate în cultură soiurile: Aurie de Dankov, Ergo (pentru producerea scleroților), Gloria și Orizont. .

Secara este puțin pretențioasă față de planta premergătoare în zonele mai umede și reci se cultivă după inul de fuior, cartof timpuriu, borceag, trifoi, în zonele sudice după rapiță, borceag, porumb siloz, floarea soarelui. Secara se poate cultiva și în monocultură câțiva ani.

Folosirea îngrășămintelor. Secara, deși are un sistem radicular bine dezvoltat și cu capacitate mare de absorbție a substanțelor nutritive din sol, valorifică foarte bine îngrășămintele, atât cele chimice, cât și cele organice.

îngrășămintclc chimice suni indicate pe toate solurile pe care se cultivi; secara. îndeosebi pe solurile sărace, ca podzolurile și solurile nisipoase acestea sunt necesare în doze sporite.

Gunoiul de grajd, de asemenea, aduce sporuri mari de producție la secară, atât aplicat singur, dar mai ales împreună cu îngrășămintclc chimice.

Lucrările solului.

Lucrările solului pentru secară sunt aceleași ca și pentru grâu. Este necesară însă o mărunțire și o așezare mai bună a solului, deoarece secara se seamănă la o adâncime mai mică decât grâul și este afectată mai mult de fenomenul de dezrădăcinare.

Sămânța șl semănatul. Sămânța folosită la semănat trebuie să fie mare, sănătoasă, să aibă o germinație minimă de 90% și o puritate de cel puțin 97%. Înainte de semănat sămânța trebuie tratată cu funigicide ca la grâu.

Secara se seamănă toamna înaintea grâului, în zonele de dealuri premontane în cursul lunii septembrie, iar pe nisipurile din sudul țării între 20 septembrie și 20 octombrie. întârzierea semănatului față de epoca optimă reduce fourte mult producția de secară.

Semănatul se face cu semănătoarea universală SUP—21, 29 sau 48 la distanța între rânduri de 12,5 cm și la adâncimea de 3-5 cm. Cantitatea de sămânță la hectar se calculează pentru desimea de 400-450 boabe genninabile la m² , revenind 140—160 kg/ha.

Lucrările de îngrijire. Secara necesită, în general, aceleași lucrări de îngrijire ca și grâu. Datorită însămânțării mai superficiale, fenomenul de dezrădăcinare apare, însă, la secară mai frecvent decât la grâu, fapt pentru care trebuie acordată o atenție mai mare lăvălugitului în primăvară al culturii dc secară.

Îngrășarea suplimentară cu azot (30-40 kg/ha s.a.) trebuie să se facă primăvara foarte timpuriu, când solul este înghețat, deoarece secara pornește în vegetație mai repede decât alte culturi de toamnă.

Combaterea buruienilor se face ca la grâu. Având însă o creștere rapidă în primăvară, secara înăbușă bine buruienile.

Principalele boli la secară sunt: cornul secarei, mălura și ruginele. Cornul secarei (Claviceps purpurea) formează în locul boabelor de secară niște pinteni (scleroți), lungi de 1-3 cm, de culoare violacee, toxici. Se combat prin curățirea seminței dc scleroți și prin măsuri de igienă culturală. Mălura, ruginile și dăunătorii se combat ca la grâu.

Recoltarea. Secara se recoltează cu combina direct din lan, la sfârșitul maturității în pârgă, deoarece pericolul de scuturare este mai mare decât grâu.

În condiții bune de cultură secara dă producții de 2500-4000 kg/ha.

ORZUL

Tehnologia culturii.

La noi în țară se cultivă orzul comun (Hordeum vulgare, conv. hexastichon) și orzoaica (Hordeum vulgare, conv. distichon). Ponderea cea mai mare în cultură (86%) o are orzul comun de toamnă, care realizează producțiile cele mai mari.

Soiurile zonate în cultură sunt, la orzul de toamnă: Adi, Dana, Precoce și Miraj, la orzoaica de toamnă: Laura, Gri vița. Aura, Turdeana, Prima etc.

Plantele premergătoare. Cerințele orzului față de plantele premergătoare sunt diferite, în funcție de destinația producției.

Astfel, orzul comun alimentar și furajer este indicat să urmeze după plante bune premergătoare, cum sunt legumioasele anuale și perene, rapiță, in, cartof timpuriu, chiar grâu și ovăz. Rezultate mai slabe se obțin după premergătoarei târzii cum sunt sfecla pentru zahăr și porumbul.

Orzoaica pentru bere trebuie să urmeze după plante care lasă solul mediu aprovizionat cu azot, ca sfecla pentru zahăr, cartofi, tutunul, floarea soarelui porumbul ș.a. Leguminoasele care îmbogățesc solul cu azot nu sunt indicate ca premergătoare pentru orzoaică, deoarece măresc conținutul de proteină boabe și le fac improprii pentru fabricarea berii. 

Folosirea îngrăsămintelor. Orzul valorifică bine doze relativ mari de îngrășăminte chimice care trebuie să fie ușor solubile și cu acțiune rapidă. Cantități prea mari de azot pot provoca însă căderea plantelor. In funcție de scopul culturii, fertilitatea solului, planta premergătoare și de potențialul mare de producție al noilor soiuri, azotul este necesar în doza de N 30-120 kg/ha pentru orzul alimentar și furajer, de N 20-80 kg/ha pentru orzoaica de bere. Fosforul este necesar, la toate formele de orz, în doză de P 50-80 kg/ha. Pentru orzoaica de bere se administrează și îngrășăminte cu potasiu, în doză de K-40 kg/ha.

Gunoiul de grajd nu este indicat să se folosească direct la orz, ci numai la planta premergătoare.

Lucrările solului. Pentru orzul de toamnă, lucrările de pregătire a terenului sunt aceleași ca și pentru grâul de toamnă, iar pentru orzul de primăvară se aplică lucrările indicate pentru culturile de primăvara cu însămânțare timpurie.

Sămânța și semănatul. Sămânța folosită la semănat trebuie să aibă o germinație minimă de 90% și o puritate de cel puțin 97%. înainte de semănat se tratează împotriva tăciunelui îmbrăcat și a tăciunelui zburător cu Vitavax 75 în cantitate de 2 kg/t semințe.

Epoca de semănat a orzului de toamnă este mai timpurie cu 5-10 zile decât la grâul de toamnă. Semănatul orzului de toamnă se execută în perioada 15 septembrie și 10 octombrie. întârzierea semănatului peste aceste date determină pierderi importante de recoltă. Orzul și orzoaica de primăvară trebuie să se semene primăvara cât mai timpuriu.

Semănatul se face cu semănătoarea universală (SUP-21, SUP-29, SUP-48) la distanțe între rânduri de 12,5 cm și adâncimea de 4-5 cm la orzul de toamnă și 2-3 cm la cel de primăvară. Cantitatea de sămânță la hectar este la orzul de toamnă de 160-200 kg/ha, care asigură o desime de 450-500 boabe gcrminabile la m², iar la cel de primăvară de 140-160 kg/ha, asigurând o desime de 400-500 boabe la m.

Lucrările de îngrijire. Lucrările de îngrijire la orzul de toamnă sunt aceleași ca pentru grâul de toamnă, iar la orzul de primăvară, aceleași ca pentru grâul de primăvara și ovăz.

Introducerea în cultură a soiurilor intensive, de mare productivitate și rezistente la cădere impune folosirea și la orz a irigației, care aduce sporuri însemnate de recoltă.

Principalele boli la orz sunt: tăciunile zburător (Ustilago nuda), tăciunele îmbrăcat (Ustilago hordei), ruginele (Puccinia sp.) și făinarea (Fusarium sp.). Combaterea lor se face ca la grâu.

Dintre dăunători, pagube mai mari provoacă gândacul ghebos (Zabros tenebrioides) și musca de Hessa (Mayetiola destructor) 

Recoltarea. Recoltarea orzului prezintă dificultăți, din cauza coacerii neuniforme și scuturării cu ușurință a boabelor. În acest caz, recoltatul trebuie să se termine în 4-6 zile, pentru a evita pierderile prin scuturare.

Orzul este o cereală foarte productivă. Producțiile cele mai mari se obțin la orzul comun de toamnă, care în condiții bune de cultură realizează ușor producții de 4000-7000 kg/ha, iar în condiții de irigare de până la 7000-8000 kg/ha. La orzoaicâ se pot obține producții, de asemenea mari, de 4000-5000 kg/ha.

OVĂZUL

Tehnologia culturii

Principalele soiuri de ovăz cultivate în țara noastră sunt: Florina (de toamnă), Mureș, Someșan și Solidor.

Plantele premergătoare. Ovăzul nu este pretențios la planta premergătoare. Cele mai indicate premergătoare sunt prășitoarele gunoite, ca porumbul, cartoful, floarea soarelui, deoarece ovăzul valorifică bine efectul prelungit al îngrășămintelor. Nu este indicată cultura ovăzului după sfeclă și nici după el însuși, deoarece se înmulțesc bolile și dăunătorii comuni, în special nematozii.

Folosirea îngrășămintelor. Ovăzul valorifică bine îngrășămintele chimice, în special, cele cu azot în doze mari în funcție de fertilitatea solului și de planta premergătoare sunt indicate doze de îngrășăminte chimice de N 50-70 și P 40-60 kg/ha.

Gunoiul de grajd se va aplica plantei premergătoare, ovăzul valorificând bine efectul acestuia în anul al doilea și chiar al treilea.

Lucrările solului sunt cele indicate pentru culturile care se seamănă primăvara devreme. Astfel, terenul trebuie neapărat arat din toamnă la 20-25 cm, iar în primăvară se pregătește pentru semănat cu combinalorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grape cu colți reglabili.

Sămânța și semănatul. Sămânța folosită la semănat trebuie să aibă valoare culturală ridicată. înainte de semănat aceasta se tratează împotriva tăciunelui zburător, cu fonnalină (soluție 0,3 %), sau Vitavax -75, 1,5 kg/t semințe.

Ovăzul se seamănă primăvara cât mai timpuriu. La semănat trebuie să se realizeze o desime de 440-500 boabe germinate la m² , folosind o cantitate de sămânță de 125-135 kg/ha. Semănatul se face cu semănătoarea universală, la 12,5 cm între rânduri și la adâncimea 3-5 cm.

Lucrările de îngrijire. Ovăzul necesită ca lucrări de îngrijire, tăvălugitul după semănat, dacă solul este prea afânat și uscat, grăpatul înainte și după răsărire, dacă solul formează crustă și combaterea buruienilor prin plivit sau cu ajutorul erbicidelor, ca la grâu. Plivitul odosului este o lucrare obligatorie în loturile semincere.

Bolile mai importante la ovăz sunt: tăciunele zburător, tăciunile îmbrăcat și ruginile. Tăciunile zburător se combate prin tratarea seminței cu formali înainte de semănat, iar tăciunilc îmbrăcat și ruginile se combat ca la grâu.

Dintre dăunători, cel mai periculos este gândacul ovăzului. Se combate prin prăfuiri cu Detox, Duplitox, Lindatox, în cantităti de 20-30kg/ha, sau stropiri cu Decis, 0,3 kg/ha, Ecalux, 1 kg/ha.

Recoltarea. Recoltatul ovăzului prezintă dificultăți, din cauza maturizării neuniforme și ușurinței cu care se scutură boabele. Cel mai indicat este ca recoltarea să se facă cu combina, find boabele din jumătatea superioară paniculului au ajuns la coacerea deplină.

In condiții bune de cultură, ovăzul poate da producții de 2500-4000 kg/ha..

CAPITOLUL 2

PREZENTAREA CONDIȚIILOR PEDO-CLIMATICE ALE ZONEI DE

CERCETARE

2.1. Amplasarea și organizarea geografică

Teritoriul județului Vaslui se întinde în mare parte pe cursul superior și mijlociu al râului Bârlad, care străbate partea sudică și sud-estică a Podișului Central Moldovenesc, iar în sud separă Colinele Tutovei (în vest) de dealurile Falciului (în est).

În limitele acestui judet este cuprinsă în întregime mica Depresiune Huși, iar în partea estică lunca vastă a Prutului.

Adâncimea văii Prutului și îndeosebi aceea a Bârladului în partea sudică a Podișului Moldovei, a creat o mare diversitate a reliefului, podișuri structurale și de eroziune, dealuri, coline, depresiuni erozive, înșeuări joase și lunci largi, care au constituit condiții prielnice de populare și de circulație.

Pe lângă aceasta, înălțimea reliefului, frecvența mare a dealurilor cu peste 300 m altitudine absolută – a favorizat dezvoltarea pădurilor de foioase (subetajul stejarului și cel al fagului), care au fost nu numai o sursă economică pentru populație, ci și un loc de refugiu în perioadele tulburi ale istoriei.

2.2. Condiții climatice

Principalele caracteristici ale climei județului Vaslui sunt cele existente în Podișul Moldovei, accentuate aici de particularitățile poziției geografice și latitudinale ca și de diversitstea altitudinii și orientarea culmilor și văilor.

Astfel, frecvența mare a culmilor cu peste 300 m altitudine absolută, lățimea considerabilă a văilor râurilor Prut și Bârlad, fragmentarea și energia mare de relief, Îndeosebi in colinele Tutovei sunt condiții fizico – geografice care fac ca in județul Vaslui clima să prezinte o variație destul de însemnată, care a avut și are repercusiuni în geneza solurilor,in răspândirea vegetației, în folosirea diferențiată agricolă etc.

Temperatura aerului este cea specifică ținuturilor temperat — continentale cu nuanțe excesive. Media anuală este de 9,2° la Vaslui, 9,5° la Huși și 9.8° la Bârlad. Media lunii ianuarie variază între 4,2° si 3,5°, iar a cea a lunii iulie între 21 și 21,7°C.

Ca valori extreme de temperatură au fost înregistrate: 32°C la Negrești, la 20-02-1954 și + 40.60C la Murgeni, 21-08-1952, ceea ce dă o amplitudine maximă absolută de temperatură de 72,60 °C.

Ținând seama de faptul că in Colinele Tutovei, în Dealurile Fălciului, în partea de sud-est a Podișului Central Moldovenesc de pe teritoriului județului Vaslui și în culmea de pe stânga Lohanului înălțimea reliefului depășește în multe sectoare, altitudinea de 300 și chiar 400 m, deducem că acolo temperatura medie anuală este cu 1 — 1,50 °C mai coborâtă decât în locurile unde se află instalate stațiile meteorologice de la Huși, Vaslui, Negrești, Bârlad și mai ales de la Murgeni.

Acest lucru este atestat nu numai de cantitatea mare de precipitații care cad pe dealurile înalte, ci și de natura solurilor de aici, de prezența pădurii de fag etc.

Tot în legătură cu diferențele termice care există în cuprinsul județului Vaslui, ca rezultat a creșterii înălțimii reliefului și al poziției geografice a diverselor sectoare, amintim că numărul de zile cu temperaturi de vară ( > 25*C) este mai mare în sud (102,6 zile la Bârlad) decât în nord (97,3 zile la Vaslui). La fel și numărul de zile cu temperaturi tropicale (>30#C), care Ia Bârlad este de 38,1 zile, iar la Vaslui este de 28,9 zile.

Inghețul începe să se producă, în medie, toamna după 15 octombrie și se termină primăvara după 15 aprilie. Pe lunci și în văile adânci, până la înălțimea de 60-80 m desupra solului, brumele și înghețul se produc cu circa 10-15 zile mai devreme toamna și mai târziu primăvara, ca efect a inversiunilor de temperatură, aerul mai rece și deci mai greu de pe culmi coborând în văi. Exemplul cel mai grăitor a fost cel din noaptea de 20-21 mai 1952, când masa

de aer rece, de origine polară, care a pătruns și peste țara noastră, a dat bruma groasă numai pe văi și foarte slabă sau deloc pe versanți și pe dealuri.

Principalele caracteristici ale climei sunt cele existente In podișul Moldovei: are un caracter temperat continental, cu un deficit de circa 200 mm precipitații anuale și cu extreme termice destul de pronunțate iama și vara.

Radiația solară globală, variază anual în jurul valorii de 120 Kcal/cm .

Durata de strălucire a soarelui (insolația) înregistrează circa 2100 ore/an.

Nebulozitatea atmosferică exprimată în procente, prezintă o medie anuală de 5,5.

Media anuală a aerului oscilează în jurul valorii de 10,3°C după unele lucrări și de 9,8°C după altele (Atlasul climatologic, R.S.R.).

Media lunii ianuarie variază în jurul valorii de -l,î°C, iar cea a lunii Iulie în jurul a 21,9°C. în aprilie se înregistrează 9 — 10°C, iar în octombrie 8 — 9°C.

Temperatura maximă absolută s-a înregistrat la Huși + 40,2°C (3.08.1938) și Bîrlad +39,7°C (30.07.1936).

Temperatura minimă absolută s-a înregistrat la Huși — 29,1°C (1.02.1937) și Bîrlad – 30,5°C (25.01.1942).

începutul perioadei de vegetație se situează în jurul datei de 11 aprilie, iar sfârșitul la 11 octombrie.

Durata medie a perioadei de vegetație este de 181 zile. Creșterea temperaturii medii anuale se suprapune peste o diminuare a precipitațiilor medii.

Tendința de aridizare a parții estice și sud – estice a ținutului, manifestată în principal prin diminuarea precipitațiilor din timpul sezonului de vegetație și creșterea temperaturii medii, influențează negativ procesele de regenerare, creștere și dezvoltare a plantelor, fapt ce apropie zonele respective de condițiile specifice, mai mult de cele ale silvostepei.

Este de presupus că una din cauzele stepizării ținutului este procentul foarte redus (sub 30%) ocupat de vegetația forestiera in zona câmpiei Elanului și în lunca Prutului, precum și desecarea bălților din lunca Prutului.

Curenții de aer contribuie și ei la creșterea deficitului hidric, prin favorizarea evaporării. Un alt efect negativ, datorat vântului, constă în erodarea orizontului A, fenomen întâlnit iama, când se întâlnesc cele mai puternice vânturi, deși frecvența cea mai mare se înregistrează vara, îndeosebi în luna iulie.

Secetele sunt fenomene meteorologice frecvente pe cuprinsul localității. Astfel, anii cu cantități de precipitații sub media plurianuală și care reprezintă circa 48% din întreaga perioadă, sunt; 1896, 1921, 1945,1946, 1948, ani în care s-au înregistrat cele mai reduse precipitații (200 — 300 mm).

Regimul precipitațiilor

Precipitațiile atmosferice au și ele o răspândire inegală. De exemplu, în sectoarele cu masive deluroase din nordul, nord-vestul, vestul și nord-estul județului cantitatea medie anuală de precipitații se apropie de 600 mm, pe când în sectoarele cu relief mai jos acestea sunt între 400-500 m anual și chiar mai puțin.

Lunile cu cele mai mari cantități de precipitații sunt mai, iunie și iulie (când cad cca. 36% din totalul anual de precipitații), iar cu cele mai puține februarie și martie (17% din totalul anual).

Secetele sunt fenomene meteorologice frecvente aici. Această situație este confirmată și de faptul că anii cu cantități de precipitații sub media plurianuală reprezintă cca. 48% din întreaga perioadă de observații meteorologice de până acum, iar in unii ani, ca 1896, 1921, 1937, 1945, 1946 etc., au scăzut sub 300 mm și chiar sub 200 mm precipitații.

Ploile torențiale și cu grindină au o frecvență mai mare ( 1-2 cazuri de grindină anual) în Valea Bârladului și a Prutului, ca și pe suprafața coastelor înalte, producând pagube serioase îndeosebi plantațiilor viti-pomicole și de zarzavat. Astfel la Avrămești au căzut în 24 h, 204,6 mm precipitații în ziua de 6-07-1907.

Zăpada este prezentă în fiecare iarnă, însă numărul de zile cu ninsoare și durata de acoperire a solului cu zăpadă diferă de la an la an și de la sector la sector, in general, pe dealurile mai înalte de 300 m zăpada cade mai devreme și se topește mai târziu cu 3-5 zile. La nivelul celor trei stații meteorologice cu durata mai mare de funcționare (Vaslui, Bârlad, Huși), numărul mediu de zile cu ninsoare este de 18 anual, durata de acoperire a solului cu zăpada de cca. 60 zile, iar grosimea stratului de zăpada nu depășește 10-12 cm anual.

Regimul eolian

In ceea ce privește dinamica atmosferei din cuprinsul județului Vaslui, aceasta se caracterizează printr-o mare frecvență a vânturilor de N-V și de N, urmate de cele de S-E și de S.

O constatare interesantă dedusă din analiza datelor dintr-un șir mare de observatii de la stațiile meteorologice din acest județ, ca și din întreg Podiș al Moldovei, este și aceea că vânturile de N-E și E, vestite prin frigul pe care-l aduc (crivățul) și prin aerul dogoritor din unele zile de vară (asemenea vânturilor uscate și fierbinți existente în partea de S-E a Asiei Centrale), au aici o frecvență redusă (6-9%). Aceste vânturi dau de obicei stări de vreme cu urmări negative pentru culturi, animale și oameni, fiind însoțite de geruri cumplite iarna și de secete grave vara.

Viteza vânturilor nu are valori medii prea mari, aceasta variind de la 6,5 m/s, in cele dinspre N-V iarna, până la 1.6 m/s la cele dinspre E, vara.

Viteza vânturilor, mai ales a celor dinspre N-V, N-E și S-E, este însă mai mare spre suprafața terenului de pe vaile mari, ca și pe culmile dealurilor înalte.

Aceste particularități ale frecventei și vitezei vânturilor au dat în trecut posibilitatea populației să folosească energia lor în punerea în mișcare a multor mori de vânt, amplasate în locuri potrivite.

2.3. Relieful

Privit în ansamblu, relieful județului Vaslui se caracterizează printr-o fragmentare medie cuprinsă între 0,7 și 1,2 km și o energie medie de relief care variază între 100 în partea de S-E în depresiunile Huși și Elan și 250-310 m în partea nordică și N-V a județului. Ca altitudini absolute relieful variază între 484 m în Dealul Cetatea (situat la S-V de satul Poienești), 475 m în Dealul Fagului (la N-V de Gârceni), 418 m în Dealul Cetății (la S-V de Dolhești), și 16-18 m în Lunca Prutului.

Altitudinea absolută a Luncii Bârladului variază între 53 m la sud de orașul Bârlad și 145 m în nord, la E de Băcești. Ca forme dominante de relief menționăm: relieful structural, relieful sculptural și relieful de acumulare.

Relieful structural

Este foarte bine reprezentat în tot cuprinsul județului, bine individualizat în special pe culmile interfluviilor înalte, unde și paralelismul dintre înclinarea stratelor spre S-E corespunde cu suprafețele plane ale reliefului.

Dintre culmile structurale menționăm plaiul de la obârșia parâului Lohan , numit Poiana mare, a cărui altitudine absolută variază în jur de 400 m, Dealul Cetățuiei de lângă satul Chircești (421 m). Dealul Racovei (444 m) de la izvoarele pâraului cu același nume, Dealul Poienești (45 lm) de la S de satul cu același nume, Dealu Mare (479 m) de la izvoarele pârâului Tutova etc.

Platouri structurale de tipul celor care există în Podișul Central Moldovenesc, la Repedea, Șcheia, Tansa etc. (de pe teritoriul județului Iași), unde forma structurală este dală de prezența aproape de suprafață a orizonturilor de gresie calcaroasă și de calcar oolitic ale sarmațianului mediu, sunt puține aici, fiind reprezentate doar de crâmpeiele de platouri din dreptul satelor Ghermănești și Mihail Kogălniceanu (Răpi) de la nord de orașul Huși.

Structura geologică a teritoriului de aici determină și prezența numeroaselor tipuri de cueste (coaste) de la cele normale, până la cele inverse și secundare, precum și diversitatea tipurilor de văi: consecvente și resecvente (cele mai numeroase), a căror orientare concordă în foarte mare măsură cu direcția de înclinare a straielor geologice, cum sunt Valea Prutului, între Ghermănești și Stanilești, Valea Bârladului, între Buhăești și Crasna etc; subsecvente , cum sunt valea superioară a Bârladului, între Băcești și Buhaești, ca și Valea Racovei, cursul mediu și inferior al Pârâului Vaslui și al pâraielor Crasna și Lohan, toate puternic asimetrice, unul din versanți fiind abrupt și cu aspect de cuestra; absecvente, adică acele a căror direcție este opusă înclinării stratelor geologice; deși sunt numeroase – mai ales pe suprafața cuestrelor normale — văile sunt scurte și au o evoluție morfologică foarte activă. Ca exemple din această categorie cităm valea pâraielor Păltiniș și Iezer, de pe partea Bârladului superior, apoi toate văile paraielor de pe stânga Crasnei mijlocii și a Lohanului inferior etc.

2.4. Studiul pedologic

Solurile. Condițiile variate de relief, de clima și de vegetație, la care se adaugă local, diversitatea faciesului litologic, excesul de umiditate și acțiunea omului au determinat apariția unei game variate de soluri zonale și intrazonale.

Solurile zonale au cea mai mare dezvoltare și în răspândirea lor se reflectă interferența dintre zonalitatea orizontală – determinată de caracteristicile climatice și ale vegetației — și verticala — datorită variației înălțimii reliefului de aici.

Pe teritoriul județului Vaslui există două mari grupe de soluri: solurile de pădure și solurile cernoziomice de stepă și silvostepă.

a. Solurile de pădure formează un areal întins și compact în partea de V și de N-V a teritoriului, unde relieful este mai înalt clima mai răcoroasă și mai umedă, iar vegetația dominantă dată de pădurea de foioase.

Al doilea areal cu soluri de pădure, mai redus ca întindere, cu direcție de orientare meridiană, se află pe dealurile înalte ale Crasnei, Hușiului și Falciului, cu relief, climă și vegetație în mare parte asemănătoare cu cele din primul areal. In ambele areale, solurile de pădure au o extindere mai mare decât subetajul pădurilor de foioase de aici, dovedind că în trecut nu prea îndepărtat domeniul forestier era mai larg răspândit decât acum, dar că prin defrișări a cedat locul culturilor agricole. Principalele tipuri de soluri din această grupă sunt:

– solurile brune și brune podzolice (au cea mai avansată evoluție și cea mai pronunțată aciditate dintre solurile zonale);

– solurile brune cenușii de pădure (slab până Ia moderat podzolice);

– solurile cenușii de pădure.

b. Grupa cernoziomurilor cuprinde cernoziomuri levigate, cernoziomuri tipice și cernoziomuri corbonatice, datorită accentuării caracteristicilor continentale ale climatului, cu cât înaintăm spre E și spre S județului, unde și înălțimea reliefului se reduce. Din această grupă de soluri fac parte:

– cernoziomurile levigate (slab, moderat și puternic), simt soluri caracteristice regiunilor de

silvostepă;

– cernoziomuri tipice, care ocupă sectoarele cu climat și vegetație de stepă;

Soluri cemoziomice, în diferite stadii de evoluție, mai există și pe versanții dealurilor din zona cernoziomului levigat și chiar a solurilor cenușii de pădure, determinate de procesele geo- morfologice de pantă, care impiedică evoluția solului până Ia tipul zonal; cernoziomurile carbonatice – cele mai puțin evoluate soluri zonale cu carbonați și efervescență la suprafață – au cea mai redusă participare la învelișul pedologic de aici. Acestea pot fi considerate zonale numai unde apar ca petece – pe terasele cele mai joase ale Prutului și ale afluienților acestuia. Sunt formate pe depozite aluviale de vârstă recentă și în condiții climatice de stepă secetoasă.

2.5. Hidrografia și hidrologia zonei

Din punct de vedere hidrografic, teritoriul județului Vaslui aparține bazinului râului Prut, care cuprinde partea de E și de S-E, ca și bazinul răului Șiret, către care, prin intermediul Bârladului, este drenată cea mai mare parte din suprafața acestuia.

Apele subterane de adâncime se găsesc acumulate în depozitele cuverturii sedimentare care acoperă fundamentul precambrian peneplenizat al Podișului Moldovei.

Apele freatice prezintă o gamă destul de bogată, ca rezultat al variațiilor morfologice și geologice pe care le prezintă teritoriul județului Vaslui.

Rețeaua hidrografică

Teritoriul județului Vaslui este drenat de două râuri mai mari: Prutul și Bârladul. Acestor râuri li se adaugă și o rețea hidrografică autohtonă, reprezentată de afluenții lor.

Majoritatea arterelor hidrografice din județul Vaslui au scurgere semipermanentă. Chiar Bârladul nu face excepție în cea mai mare parte a cursului său, unde în cel mai bun caz secarea se produce periodic cam din 3 în 3 ani.

Arterele hidrografice se alimentează în principal din surse superficiale. Alimentarea subterană este redusă, participând doar cu 12-25 % la scurgerea anuală a arterelor hidrografice din bazinul Bârladului.

Ca atare, cel mai răspândit mod de alimentare a arterelor hidrografice din județul Vaslui este cel pluvial moderat și subteran moderat, caracterizat printr-o perioadă de ape mari în lunile februarie – martie, după topirea zăpezii, o serie de viituri în lunile mai — iunie, după care urmează o perioadă de ape mici, relativ stabile până la sfârșitul toamnei.

Scurgerea medie anuală variază de la un sector la altul, în funcție de caracteristicile litologice și geo-morfologice ale teritoriului, de cantitatea precipitațiilor, ca și de mărimea suprafeței bazinului hidrografic. Scurgerea maximă a râurilor este mai ales de proveniență pluvială sau mixtă, ploi și zăpezi. Scurgerea minimă a arterelor hidrografice se produce atât în timpul iernii, datorită înghețului și micșorării aportului de apă de suprafață, cât și în perioada de vară – toamna, când cantitatea mică de precipitații nu compensează consumul mare al evapo-transpirației.

Turbiditatea depășește în numeroase cazuri media anuală. Caracteristicile hidrochimice ale arterelor hidrografice indică un conținut apreciabil de săruri. Duritatea apei variază în paralel cu mineralizarea, valorile ei medii fiind cuprinse, în cea mai mare parte, între 16,8 și 25,2 grade germane. Lacurile din cuprinsul județului Vaslui se află in număr însemnat; formate fie în mod natural, fie de către om.

2.6. Vegetația spontană și cultivată

Vegetația este diversificată și împărțită în mai multe zone și subzone astfel: subzona de gorun-stejar, pădurile sunt limitate exclusiv la culmile dealurilor întâlnindu-se gorun-dominant și stejar. în părțile mai joase sunt moi frecvenți jugastru, arțarul, gladisul, teiul și velnisul. Zona de stepă și silvostepă unde se disting două subzone: subzona silvostepei prezintă petice răzlețe de

pădure cu numeroase poieni, în care se intâlnesc stejarul pufos,teiul, ulmul la care se adaugă un număr mare de arbuști și ierburi.

De subliniat este faptul ca peste tot în cuprinsul județului cresc plante medicinale circa 30% din floră, plante melifere și alte plante utile pe lângă acestea în județ sunt răspândite circa 250 de plante toxice pentru animale, care pot fi dăunătoare fondului zootehnic.

Așezarea geografică a Județului Vaslui, formele de relief și celalte condiții naturale au permis ca încă din cele mai vechi timpuri ocupația principală a locuitorilor din această zonă a țării să fie agricultura. Printre culturile cele mai cultivate aici sunt grâu, secară, porumb, floarea soarelui, sfecla pentru zahăr. Dintre soiurile horticole menționăm: vița de vie, cireși, vișini, meri, pruni, peri.

CAPITOLUL 3

SCOP, OBIECTIVE, MATERIAL ȘI METODĂ DE CERCETARE

3.1. Scop

Scopul acestei lucrări îl reprezintă cunoașterea ecologiei, biologiei, a prevenirii și combaterii integrate a dăunătorilor culturilor de cereale păioase, datorita pierderilor insemnate pe care le provoacă aceștia culturilor, atăt din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.

Au fost luați sub observație principalii dăunatori ai culturilor de cereale păioase aferente societății SC AGROTICA SRL Viișoara , în perioada anilor 2013 și 2014.

Principalii dăunători studiați au fost:

Zabrus tenebrioides (Gândacul ghebos), ordinul Coleoptera, familia Carabidae;

Eurygaster integriceps (Plosnita grâului), ordinul Heteroptera, familia Scutelleridae;

Aelia spp. (Ploșnițele vărgate ale cerealelor) ordinul Homoptera, familia Pentatomidae;

Haplothrips tritici (Tripsul grâului), ordinul Thysanoptera, familia Phloeothripidae;

Cephus pygmaeus (Viespea grâului), ordinul Hymenoptera, familia Cephidae;

Oulema melanopa L. (gândacul ovăzului), ordinul Coleoptera, familia Chrysomelidae;

Schizaphis graminum (Păduchele verde al cerealelor), ordinul Homoptera, familia Aphididae.

3.2. Obiective

Obiectivele urmărite sunt următoarele:

Stabilirea principalelor specii de dăunători din culturile de cereale păioase și observații asupra biologiei și ecologiei dăunătorilor sesizati în cadrul fermei SC AGROTICA SRL.

Obiectivul se va realiza prin desfășurarea următoarelor activități:

Studiul conform datelor bibliografice a dăunătorilor, precum și metodele de combatere al acestora;

Stabilirea structurii și dinamicității speciilor sesizate;

Studiul biologiei și ecologiei speciilor daunătoare;

Observațiile ce privesc daunele produse de către dăunători în culturile de cereale păioase.

Observații privind dinamicitatea și gradul de atac al dăunătorilor, ținând cont de principalii factori ecologici.

Acest obiectiv se va realiza prin activitățile de:

Stabilire a structurii si dinamicii speciilor dăunătoare;

Colectarea de material biologic utilizând diferite metode (fileul entomologic);

Pregătirea materialului colectat pentru analiză.

Măsuri ce privesc prevenirea și combaterea integrată care se impun:

folosind metode agrofitotehnice, fizico-mecanice, biologice și chimice, precum și eficacitatea aplicării acestora;

prin analiza evoluției factorilor pedoclimatici și a tratamentelor fitosanitare aplicate în perioada de observații.

Identificarea dăunătorilor

3.2.1. Zabrus tenebrioides

Gândacul ghebos

ordinul Coleoptera, familia Carabidae

Este răspândit in Europa si Asia Centrala. In tara noastra este menționat din anul 1887 si se intalneste in toate zonele de cultura a cerealelor paioase.

Descriere. Adultul are 10-16 cm lungime, corpul oval alungit, de culoare neagra pe partea dorsal, uneori cu reflexe metalice sib run-roșcat pe partea ventral. (Fig 4.1. a)

Pronotul este convex dorsal, cu baza si marginile laterale puternic punctuate. Antenele, tibiile si tarsele sunt roșcate, iar femurele mai inchise.

Oul este oval de 20-35 mm lungime, de culoare alba.

Larva matură are 30-35 mm, corpul este ușor turtit, ingustat treptat spre partea posterioara, de culoare alba-cenusie. Capul si toracele sunt brune, iar segmentele abdominal prezintă dorsal sclerite brune-deschise. (Fig 4.1. b )

Pupa are 18-20 mm si este de culoare alba-cafenie.

Biologie. Iernează in stadiul de larva in sol si are o generație pe an. Apariția adulților are loc la sfârșitul lunii mai, inceputuî lunii iunie, ceea ce corespunde fenologic cu inspicarea cerealelor de toamna.

începând cu a doua jumătate a lunii iunie, adulții devin fototropic pozitivi, intalnindu- se pe spice si ziua.

Parasirea locurilor de estivatie incepe către sfârșitul lunii august, inceputul lunii septembrie. Au o prolificitate mai scăzută, iar ponta este depusa in sol la adancimea de 5-15 cm. incubația dureaza 15-20 zile.

Primavara de timpuriu, larvele isi reincep hranirea, evoluția lor incheindu-se in luna februarie, când are transformarea in pupa in sol, in loji special.

Plante atacate si mod de daunare. Ataca in stadiile de adult si larva. Adulții se intalnesc pe spicele de grâu, secara si orz, consumând florile si boabele in diferite faze de coacere.

Cele mai mari pagube sunt produse de larve, care ataca frunzele, in special la grâul de toamna. Larvele trag frunzele plantele tinere in galeriile de la baza plantelor, le sfasie si raman numai nervurile, care se usucă. La invazii mari, culturile pot fi distruse complet.

Combatere. Rotatia culturilor, evacuarea baiotilor de paie si a resturilor vegetale, efectuarea arăturii imediat după recoltat si menținerea terenului curat prin discuiri, pentru a se evita formarea salamustrei.

Tratarea semințelor cu unul din următoarele insectofungicide:; Tirametox 90 PTS – 3kg/ha., Vitalin 85 PTS -3kg/ha, Gammavit 85 PSU – 3kg/ha.

In cazul apariției unor focare se vor executa tratamente cu produse organofosforice: Basudin 600 EW -21/ha, Dursban 480 EC – 2,5 1/ha.

a

b

Figura 3.1.

Zabrus tenebrioides

a – adult și mod de dăunare, b – larvă

3.2.2. Eurygaster integriceps

Ploșnița grâului

ordinul Heteroptera, familia Scutelleridae

Descriere

Adultul are corpul oval, de 11-13 mm lungime, de culoare bruna (Fig 4.2.a).Capul triunghiular. Antenele constituite din 5 articule.pronotul aproape hexagonal.Scutelul foarte dezvoltat egal in lungime cu abdomenul, cu o carena in partea mediana si cu doua puncte galbui la baza. Oul este sferic si de culoare verzuie la depunere si de culoare inchisa, pe masura ce se dezvolta embrionul. Larva este asemanatoare cu insecta adulta, fiind mai mica si lipsita de aripi sau cu rudimente de aripi, in functie de varsta acesteia. (Fig 4.2.b)

Biologie

Are o generatie pe an. Ierneaza ca insecta adulta, sub frunzarul padurii, in liziera pomilor din apropierea culturilor, sub ierburi. Primavara la temperaturi de peste 10ș C, insectele isi fac aparitia, la inceput pe gramineele spontane, apoi zboara in culturile de cereale. Numarul maxim de insecte pe culturi se inregistreaza la jumatatea lunii mai. Dupa o perioada de hranire si maturatie sexuala are loc copulatia si depunerea pontei. Larvele apar la 8-10 zile de la depunerea pontei. Pana la maturare se hranesc si naparlesc de 4-5 ori, intreaga lor evolutie durand 30-40 zile, ceace corespunde cu ajungerea la maturitate a cerealelor. Adultii din noua generatie apar la sfarsitul lunii iulie, hranirea lor continuand pana in cursul lunii august, cand se retrag pentru iernare.

Plante atacate si mod de dăunare

Specie oligofaga, dezvoltandu-se in principal pe culturile de grau, dar ataca si alte graminee cultivate si spontane. Adultii inteapa tulpinile tinere, frunzele, rahisul spicelor, florile si boabele. La locul intepaturii se formeaza o mica umflatura numita ,, con salivar” in jurul careia apare o zona de culoare galbuie. Adesea frunza atacata se ingalbeneste, se rasuceste si se usuca, de la locul intepaturii atarnand ca o sfoara. Uneori spicul ramane in burduf iar cand apare, are aristele ondulate si poate fi partial sau total steril, albit, aspect care se intalneste frecvent la varful spicelor. Boabele atacate sunt sistave, zbarcite sau daca nu sunt deformate, poarta urmele intepaturilor sub forma de puncte negre, inconjurate de o zona decolorata. Calitatea productiei este mult diminuata.

Combatere

Se face la avertizare atat pentru adultii hibernanti cat si pentru larve. Pentru combatere se utilizeaza insecticide ca: Decis 25 WG, Proteus OD 110, Biscaya 240 OD.

a

b

Figura 3.2.

Eurygaster integriceps

a- adult și mod de dăunare, b – ou și larvă

3.2.3. Aelia spp.

Ploșnițele vărgate ale cerealelor
ordinul Homoptera, familia Pentatomidae

Ploșnițele din genul Aelia cuprinde speciile: Aelia acuminate, Aelia rostrata, răspândite aproape in toata Europa, Asia si nordul Africii. In tara noastra speciile au o răspândire generalizata mai ales in regiunile de stepa si silvostepa, prezentând o importanta economica redusa comparative cu speciile de Eurygaster.

Descriere. Adultul (figura 4.3.) de Aelia acuminata are forma eliptica de 7-10 mm, de culoare galbena cu dungi cenușii, longitudinal pe partea dorsal. Capul are forma unui triunghi ascutit, cu laturile bombate.

Pronotul este triunhiular, iar scutelul acopera doar parțial abdomenul.

Adultul de Aelia acuminata are forma eliptica, de 10-12 mm, capul are forma unui triunghi ascutit, corpul are o constituție robusta, de culoare gabuie maronie, cu dungi longitudinare dorsal cenușii.

Adultul de Aelia rostrata are corpul mai mare, de 11-12,5 mm lungime, iar pe pronto si scutel, prezintă 2 dungi. Femurele mediene si posterioare prezintă cate o pata punctiforma neagra.

Oul la ambele specii, are forma de butoiaș, lung de aproximativ 1 mm, de culoare

crem.(Fig. 4.3.a)

Larva este asemanatoare cu adultul.

Biologie. Ambele specii prezintă o singura generație pe an, modul de viata fiind asemanator cu cel al speciilor de Eurygaster.

Plante atacate si mod de daunare. Speciile de Aelia reprezintă dăunători caracteristici ai cerealelor paioase, mai ales la culturile de grâu si orz, insa pot fi intalnite si pe gramineele spontane. Modul de daunare este asemanator cu cel al speciilor de Eurygaster.

a

b

Figura 3.3.

Aelia sp.

a – ou, b – adult și mod de dăunare

3.2.4. Haplothrips tritici

Tripsul grâului

ordinul Thysanoptera, familia Phloeothripidae

Prezintă un areal vast de răspândire, cuprinzând Pupo ta, Asia Centra, America de Nord si nordul Africii. In tara nostra se gaseste in zona de câmpie si in zona submontana.

Descriere. Adultul (figura 4.4. c) are corpul de culoare neagra bruna. Capul prezintă peri postoculari, lungi, ascuțiți, hialini. Antenele sunt formate din 8 articole, aripile membranoase, cu o singura nervure pe mijloc, lungimea corpului 1,3 – 1,5 mm.

Oul este oval alungit de 4 mm lunigime, alb-galbui imediat după depunere, devenind apoi de culoare roz.

Larva (figura 4.4. b) are culoare roșcata cărămizie, capul, picioarele si ultimul segment abdominal negre. Lungimea corpului este de 13-15 mm.

Biologie. Tripsul grâului iernează ca larva in interiorul resturilor de paie, la suprafața solului sau la adancimea de incorporare a miristei si are o generatie/an.

Primavara, in cursul lunii aprilie, are loc transformarea larvelor in prenimfe si nimfe, din care apoi in luna mai, apar adulții.

Ouăle sunt depuse in grupe de 2 – 6, intre palei si glume, mai frecvent la baza bobului. Incubația dureaza 8-12 zile.

În timpul verii au loc migrări ascendente din sol in litiera de la suprafața solui, in special după ploile abundente sau după perioade foarte calde, când temperaturile scad la 5 – 6°C, larvele se grupează pentru iarna pe porțiunile subțiri ale tulpinilor din stratul superficial.

Plante atacate si mod de daunare. Plantele gazda predominante aparțin gramineelor cultivate si sălbatice: grâu, orz, ovăz, secare, orez, pir, obsiga etc.

Adulții si larvele inteapa si sug seva din organelle florale, rahis si boabe. In urma atacului adulților pe rahis si spiculete se produce atrofierea organelor florale si deci sterilizarea parțial sau totala a spicului.(Fig. 4.4. a)

Larvele ataca indeosebi boabele in formare pana la faza de coacere in ceara.

Pe langa faptul ca determina reduceri ale producției de pana la 10% provoacă depercierea calitatii glutenului si a insusirilor biologice ale seminței.

a

b

c

Figura 3.4..

Haplothrips tritici

a – mod de atac, b – larvă, c – adult

3.2.5. Cephus pygmaeus

Viespea grâului

ordinul Hymenoptera, familia Cephidae

Aria de răspândire a viespii grâului cuprinde Europa, Asia, America de Nord, iar la noi tara, toate zonele de cultura a grâului, mai ales din sudul tarii.

Descriere. Adultul are 10-12 mm lungime, corpul alungit, aproape cilindric, de culoare negru lucios, cu pete galbene (figura 4.5.). Capul este mare, aproape patrat, mai lat ca toracele. Extremitatea abdominal este prevăzută cu un ovipositor in forma de fierăstrău.

Oul este alungit, ușor reniform, de culoare alba.

Larva are 10 – 12 mm lungime, este apoda si eucefala, in forma literei S si de culoare alb-galbuie. Capul este globuros, de culoare maronie-deschis mai mic decât toracele.

Pupa are 5-12 mm lungime, la inceput de culoare alba laptoasa, apoi se pigmentează treptat incepand de la cap.

Biologie. Viespea paiului reprezintă o generație pe an. Iernează in stadiul de larva, intr-un cocon construit in interior, la baza tulpinii. Primavara, in cursul lunii mai are loc transformarea larvei in pupa, din care după aproximație 20 zile apare adultul.

Apariția adultului coincide cu sfârșitul impaierii si inceputul inspicarii grâului.

Depunerea oualor are loc mai ales pe grâul de toamna, de preferința pe plantele cu paiul mai gros, in zona internodului sub spic.

După o incubație de 6-10 zile, apare larva care coincide cu faza de coacere a bobului grâului.

Plante atacate si mod de dăunare. Viespea grâului ataca aproape toate cerealele paioase, preferând insa grâul de toamna.

Larva se hrănește in interiorul tulpinii cu tesutul parenchimatic, rozand galerii neregulate spre baza tulpinii, care se umplu cu rumeguș si excremente.

In urma atacului larvelor, spicele nu se mai dezvolta, se ingalbenesc si se usucă, determinând fenomenul de “albeața spicelor”.

Pierderile de producție datorate scăderii greutății bobului oscilează intre 5-30 %.

Combatere. Combaterea chimica a viespii grâului este dificila, deoarece adulții nu se hrănesc, sau se hrănesc puțin, iar ouăle si larvele se dezvolta in interiorul tulpinii. Totuși tratamentele chimice aplicate impotriva larvelor ploșnițelor cerealelor reduc intr-o anumita măsură si nivelul populațiilor de Cephus pigmaeus.

Dintre masurile agrotehnice: dezmiristirea, aratura adanca si rotatia culturilor au rol in prevenirea inmultirii in masa a dăunătorului. Totuși metoda cea mai eficace o reprezintă utilizarea de soiuri rezistente la atacul acestui dăunător.

Figura 3.5.

Cephus pigmaeus, adult

3.2.6. Oulema melanopa L. (gândacul ovăzului)

Ordinul Coleoptera

Familia Chrysomelidae

Răspândire. Aria geografică de răspândire a speciei Oulema melanopa L., cuprinde Europa, Asia centrală, nordul Africii și America de Nord. În țara noastră, prezența sa a fost semnalată în toate zonele de cultură a cerealelor păioase.

Descriere. Gândacul ovăzului, are corpul oval-alungit; capul și antenele sunt de culoare negră; pronotul este portocaliu; elitrele sunt de culoare albastră-verzuie, cu luciu metalic, prevăzut cu 12 striuri longitudinale punctiforme.(Fig. 4.5. a)

Picioarele sunt de culoare portocalie exceptând tarseie și vârful tibiilor care sunt negre; lungimea corpului este de 4,5-5,5 mm.

Om/ este cilindric, rotunjit la extremități și de culoare galbenă-portocalie.

Larva (figura 4.5. b) are corpul convex dorsal, de culoare galben-murdar, capul și pronotul de culoare brună; orificiul anal este situat dorsal, pe ultimul segment, încât excrementele și cu o substanță mucilaginoasă sunt împinse anterior pe partea dorsală, formând un strat protector (sac stere oral), care în ultima vârstă a larvelor dispare; lungimea larvei este de 5,0-7,0 mm.

Biologie și ecologie. Insecta are o singură generație pe an și iernează în stadiul de adult pe sub ierburile de pe marginea drumurilor și în lizierele pădurilor. Adulții apar primăvara, când temperatura medie zilnică ajunge la 9-10°C, de obicei în a El-a decadă a lunii aprilie. După împerechere, are loc depunerea ouălelor, perioadă în care adulții se grupează în colonii prezentând fenomenul de gregarism (Popov și colab. 2004).

Plante atacate și mod de dăunare. Gândacul ovăzului se hrănește atât în stadiul de adult cât și în cel de larvă, cu gramineele cultivate sau spontane, planta preferată fiind ovăzul. Ca urmare a restrângerii suprafețelor cultivate cu ovăz, insecta se găsește frecvent în culturile de grâu atacul fiind uneori destul de evident.

Atacul adulților este caracteristic, ei rozând frunzele sub forma unor dungi longitudinale de diferite dimensiuni, perforând cele două epiderme și parenchimul. Larvele au și ele un atac caracteristic, rozând epiderma superioară și parenchimul frunzelor, sub forma unor dungi longitudinale.

Combatere. Rezultatele cele mai bune, în combaterea acestui dăunător se obțin prin aplicare a tratamentelor chimice împotriva adulților hibemanți, înainte de depunerea ouălor, cu Sinoratox 35 CE, Carbetox 37 CE, în doză de 3,5 1/ha, Onefon 30 VUR, în doză de 3,3 1 /ha, Oltitox 85 PU, 2 Kg/ha etc. Tratamentele se recomandă a se aplica, când se depășesc 10 adulți hibemanți/m2 și respectiv peste 250 larve/m2. în culturile de porumb, în special cele destinate producerii de sămânță, în cazul manifestării unui atac puternic produs de către noii adulți, se recomandă aplicarea tratamentului chimic. O metodă economică de prevenire a atacului acestui dăunător la grâu, utilizată în diferite țări, o constituie cultivarea de soiuri rezistente (Hansen, 1994 ; Popov și colab. 1994)

a

b

Figura 3.6.

Oulema melanopa

a – adult, b – larvă

3.2.7. Schizaphis graminum

Păduchele verde al cerealelor

ordinul Homoptera, familia Aphididae

Specia este raspandita in foarte multe tari de pe glob fii considerate atat ia noi cat sip e plan mondial, una dintre speciile cele mai păgubitoare, mai ales la culturile de grâu, orz, sorg.

Descriere. Virginogenele aptere (Fig. 4.7.b) au corpul oval, ușor alungit, de culoare verde-pal sau verde-galbui, dorsal cu o dunga verde inchis. Antenele sunt subțiri, formate din 6 articole, corniculele sunt cilindrice, gălbui. Coada este conica, scurta. Lungimea corpului este 1,4-2 mm.

Virginogenele aripate au caractere asemanatoare cu cele ale formei aptere. Corpul este alungit, de 1,2-2 mm ușor ingustat lateral. Corpul si toracele sunt de culoare bruna, iar abdomenul verde.

Biologie. Păduchele verde al cerealelor iernează sub forma de ou din care in martie- aprilie se dezvolta femeia fundatrix aptera.

Durata dezvoltării virginogenelor aptere oscilează intre 6-14 zile, a reproducerii intre 8-25 zile.

După imperechere femelele depun oua pe grâu, orz, sorg, diferite graminee din flora spontana. In cursul unui an insect poate avea pana la 23 de generații.

Plante atacate si mod de daunare. Insescta se hrănește cu specii de graminee, dintre care preferate sunt: grâul, orzul si sorul. Plantele atacate prezintă in dreptul intepaturilor pete de decolorare, care apoi devin roșii (figura 4.7.a). Atacurile puternice in toamna determina uscarea plantelor, iar in perioada formarii boabelor determina reducea producției cantitativ si calitativ.

Combatere. Populația de afide in culturile de cereai paioase poate fi menținută in densități numerice scazuteprin semănatul la epoca optima, distrugerea salamustrei, cultivarea de soiuri si hibrizi rezistenți.

Avertizarea aplicării tratamentelor chimice se face când populațiile de afide ating pragul economic de daunare, 10 afide/planta. Vara in perioada de inspicare a grâului, pragul economic de daunare este de 25 exemplare/planta.

Combatere. Pentru prevenirea apariției atacului de tripsi se recomanda masuri agrotehnice: rotatia culturilor la 3-4 ani, arderea miristei, discuitul miristei, aratura de toamna si semănatul la epoca optimă.

a

b

Figura 3.7.

Schizaphis graminum

a – mod de atac, b – adult

3.3 Măsuri generale de prevenire și combatere a dăunătorilor

Lupta integrata împotriva dăunătorilor din agricultura, nu este o simpla aplicare a metodelor de prevenire si combatere cunoscute în protecția plantelor. Aceasta presupune evaluarea cantitativa.

Măsuri de carantina fitosanitara

Carantina fitosanitara are drept scop ducerea la indeplinire a unui complex de masuri indreptate in următoarele direcții:

-protejarea patrimoniului vegetal al tarii fata de pătrunderea din afara a unor dăunători de carantina (carantina externa).

-lichidarea dăunătorilor cu răspândire limitata pe teritoriul tarii sau evitarea răspândirii lor in zone noi (carantina interna).

Măsuri agrofitotehnice

Măsuri agrofitotehnice: Pentru diminuarea potențialului de atac al multor patogeni, inclusiv al mălurii pitice, dar și al dăunătorilor, dintre care gândacul ghebos prezintă un interes aparte, principala recomandare se referă la evitarea cultivării pe aceleași sole, mai mulți ani la rând, a cerealelor păioase de toamnă, Sub acest aspect este de arătat că in ultima perioadă s-a manifestat o tendință pronunțată de cultivare a cerealelor păioase în monocultură, ceea ce a determinat în anumite situații, înregistrarea de pierderi mari de producție, în special din cauza patogenilor care se transmit prin sămânță și sol, dar și a dăunătorilor de sol, In acest sens se impune o reducere accentuată a ponderii înființării culturilor de cereale păioase in monocultură, cu atât mai mult in monocultură prelungită de mulți ani. Această recomandare devine și mai stringentă datorită actualei structuri a câmpurilor, cu numeroase parcele mici, tn care culturile sunt intercalate ceea ce face dificil de stabilit rolul asolamentului și ai rotației culturilor în monitorizarea ți dinamica patogenilor și a dăunătorilor.

De asemenea, în vederea reducerii riscului apariției, Încă din toamnă, a atacului de afide, cicade sau de muștele cerealelor, precum și a unor boli foliare, inclusiv a fenomenului de ingălbenirea, piticirea și aspermia grâului (wheat dwarf virus – WDV), ai căror vectori sunt specii aparținând acestor insecte, se recomandă încadrarea semănatului cerealelor păioase de toamnă în perioada optimă pentru fiecare zonă, evitându-se semănatul timpuriu. Trebuie combătută cu fermitate tendința de a semăna cât mai timpuriu, uneori cu mult in afara epocilor recomandate zonal pentru culturile de cereale de toamnă. Numai astfel se pot evita pierderile de recoltă, ce pot ajunge uneori pănă la compromitere totală, datorate fenomenelor de virusare menționate.

Aplicarea unor măsuri agrofitotehnice si de igiena culturală influențează atât ecologia plantelor, cât și a dăunătorilor care se dezvoltă pe acestea. Prin aplicarea unor astfel de măsuri se urmărește schimbarea condițiilor de mediu în asa fel incât, ele sa devină optime pentru plante si nefavorabile pentru dezvoltarea si inmultirea dăunătorilor. Astfel, exista posibilitatea obținerii de plante sanatoase, viguroase, care suporta mai ușor atacul dăunătorilor decât plantele mici, nedezvoltate.

Diferitele elemente de tehnologie a culturilor agricole, începând de la alegerea terenului si până la recoltare, constituie metodele agrofitotehnice, care prin influența lor, pot contribui la descreșterea populațiilor unor specii de dăunători si deci si a pagubelor produse.

Sub aspect economic, metodele agrofitotehnice sunt deosebit de importante, deoarece ele sunt printre cele mai ieftine metode de combatere a dăunătorilor. Aplicarea corecta a acestor metode determina reducerea numărului de tratamente chimice necesare pentru asigurarea unei protecții corespunzătoare a culturilor de cereale fata de atacul unor dăunători.

Faptul că măsurile agrofitotehnice au o deosebită importantă în prevenirea apariției și evoluției diferitelor boli și dăunători din culturile de grău, secară sau triticale nu exclude necesitatea efectuării tratamentului chimic al semințelor. în condițiile unei agriculturi moderne se consideră obligatorie tratarea semințelor cu fungicide, insecticide sau amestecuri insectofungicide de către toți producătorii agricoli, această măsură având un rol hotărâtor în cadrul sistemului de prevenire și combatere. Tratarea semințelor constituie măsura de bază, în multe cazuri unica măsură eficace, economică și puțin poluantă de asigurare a protejării, în cazul de fată, a cerealelor păioase de toamnă față de patogenii și dăunătorii menționați.

Oricare ar fi proveniența semințelor dc cereale păioase și chiar dacă la controlul calității, inclusiv cel fitosanitar, sămânța a fost certificată ca bună, se impune ca aceasta să fie tratată cu produse chimice avizate în acest scop. Nerespectarea acestei cerințe poate conduce la obținerea unor culturi necorespunzătoare din punctul de vedere al densității plantelor și al stării de sănătate a plantelor, afectând în final cantitativ dar și calitativ producția. De menționat că intervenția prin tratamente chimice pe vegetație, pentru a salva plantele, este extrem de dificilă, uneori practic imposibilă. Ca urmare, unica măsură sigură de combatere a acestor dăunători de soi o reprezintă tratamentul seminței cu insecticide sau amestecuri insectofungicide recomandate. Astfel, pentru culturile de toamnă, măsurile de prevenire și de combatere a patogenilor transmiși prin sămânță și sol, precum și a dăunătorilor de sol, reprezintă garanția obținerii unor recolte corespunzătoare valorii soiurilor cultivate și agrotehnicii aplicate. Acest lucru ar trebui să fie foarte bine înțeles de către toți producătorii agricoli care cultivă cereale păioase de toamnă. Cu cât se cunoaște mai bine și în timp util rolul măsurilor prin care se asigură protecția culturilor împotriva organismelor dăunătoare, cu atât se creează premisele realizării în condiții optime a unor culturi de toamnă fără probleme majore sub aspectul bolilor si dăunătorilor. Este de semnalat că folosirea în ultimii ani a semințelor netratate sau tratate necorespunzător a avut drept urmare creșterea gradului de atac produs de mălura comună sau de larvele gândacului ghebos, în cazuri izolate suprafețe apreciabile de grâu au fost compromise din cauza atacului de mălură. Aceste situații s-au manifestat mai ales acolo unde la însămânțat s-a folosit sămânță proprie, necondiționată și netrată. Datorită acestui fapt se apreciază că folosirea ia însămânțat a semințelor proprii, de consum, necondiționate și netratate chimic, constituie o mare eroare tehnologică. în privința producerii de sămânță este necesar a se accentua că în nici o situație să nu se înființeze loturi semincere pentru culturile menționate fără a se utiliza sămânță tratată chimic.

Alegerea produsului chimic pentru tratarea semințelor trebuie să țină seama de agenții patogeni și de insectele dăunătoare ce urmează a fi combătute, diferențiat pe plante de cultură, precum și de asolamentul respectiv.

Stabilirea produsului comercial de tratat, respectarea dozei recomandate și aplicarea corectă a tehnologiei de tratare a semințelor reprezintă principalii factori de care depinde reușita acestei acțhmi. Calitatea executării tratamentului condiționează, în mare măsură, eficacitatea produsului utilizat la tratarea semințelor. Din această cauză operațiunea de tratare a semințelor de cereale păioase trebuie să se efectueze cu mașini de tratare corespunzătoare, bine reglate, care să asigure o acoperire uniformă a semințelor cu produsul chimic respectiv. La unele produse chimice, în timpul operațiunii de tratare se poate adăuga apă, conform indicațiilor specificate pe etichetă, de regulă 6 – 12 1/t sămânță. Este interzisă folosirea pentru înființarea culturilor de toamnă a semințelor tratare în anul precedent cu astfel de produse.

Măsuri privind tratamentele curative de combatere a dăunătorilor

In situațiile în care, pe unele culturi de grâu semănate în special cu sămânță netratată, dar uneori și pe sole cu sămânță tratată (cauzele fiind diverse: tratament aplicat necorespunzător, monocultură îndelungată, condiții de secetă cu răsărit întârziat) toamna târziu sau primăvara devreme, uneori chiar și în ferestrele iernii pe unele sole se manifestă atacul larvelor gândacului ghebos, se recomandă aplicarea unui tratament de corecție, prin stropire în vegetație. Pragul economic de dăunate (PED) este de 5 % plante atacate. Tratamentul se aplică la avertizate, generalizat pe

toată sola sau numai în vetrele atacate. Pentru astfel de tratamente sunt recomandate următoarele produse: Actara 25 WG (0,07 – 0,1 kg/ha), Basudin 600 EV/ (2,01/ha), Cartuș 60 EC (2,0 1/ha), Diazol 60 EC (2,0 1/ha), Dursban 480 EC (2,51/ha), Pestan 48 EC (2,51/ha), Pyrinex 48 EC (2,51/ha).

Măsuri flzico-mecanice

Metode mecanice

Combaterea dăunătorilor prin metodele mecanice este limitata datorita faptului ca aceste procedee necesita un volum mare de munca si nu pot asigura intotdeauna o combatere eficienta in comparație cu celelalte modalitati de combatere.

Dintre metodele mecanice menționam: adunarea insectelor cu diferite aparate, șanțuri capcana, folosirea momelilor, diferite modele de capcane simple, alimentare, atractante, pe baza de culori, feromoni specifici, etc.

Metode fizice.

Aceste metode de combatere a dăunătorilor se realizează prin utilizarea unor factori fizici ca: temperatura, lumina, radiațiile, etc.

-metode termice:

-in depozite pentru combaterea dăunătorilor se pot utilize temperaturi ridicate sau scăzute;

-in sere si răsadnițe se pot folosi vaporii de apa fierbinți, sub presiune;

-pe terenurile recoltate distrugerea resturilor vegetale ramase pe câmp se poate face cu ajutorul focului, etc.

-lumina: se folosește pentru capturarea unor specii fototropic positive. Ca sursa de lumina sunt utilizate becuri electrice, lămpi cu acetilena, etc. Metoda este dezavantajoasa pentru ca atrage si multe insecte folositoare.

-ultrasunetele: utilizarea lor se pretează mai ales in cazul insectelor cu organele timpanale si de produs sunete (unele ortoptere, himenoptere). Prin amplificarea senetelor emise de insecte, acestea sunt concentrate in anumite locuri pentru copulare si distruse.

-razale infrarosii: sunt emise de către insecte in perioada copulației.

-radiațiile ionizante, etc.

3.4. Cuantificarea atacului produs de dăunători

3.4.1. Elaborarea prognozelor de lungă durată

Prognoza apariției in masa a unor specii daunatoare se Stabilește riguros științific pe baza a numeroase observații asupra stării fitosanitare a culturilor (frecventa si intensitatea atacului, gradul de daunare), precum si asupra densității speciilor respective. Valorile acestor indici, analizate cu ajutorul scărilor de estimare, se folosesc direct in elaborarea prognozelor

3.4.2. Scări de estimare

Prin scara de estimare se intelege gradarea densității numerice si a gradului de daunare, pe intervale de clasa, funcție de limitele critice de daunare. Scările de estimare se subdivide in intervale de clasa, ale căror valori diferă după specie, cultura si zona. In practica protecției plantelor se folosește scara de estimare cu patru clase, si anume:

– atacul lipsește – 0 indivizi/m2, nu exista risc

– atac slab – un număr redus de indivizi/m², risc tolerabil (nu se planica tratamente)

– atac mijlociu – număr mijlociu de indivizi/m², risc intolerabil (se planifica tratamente)

– atac puternic – număr mare si foarte mare de indivizi/m², risc mare (se planifica tratamente).

3.4.3. Hărți de răspândire si prognoza

Harta de răspândire zoogeografica este harta unui teritoriu, intocmita pe baza densității numerice sau a gradului de atac.

Harta de progoza reflecta densitatea numerica in funcție de condițiile meteorologice din timpul iernii si de activitatea zoofagilor in cursul perioadei de vegetație. Nu este altceva decât o harta de răspândire corectata (pe baza a noi sondaje effectuate primavara si vara) care indica densitatea populației in perspectiva, in raport cu mersul condițiilor pedoclimatice, trofice si sinecologice.

In funcție de scara de estimare, harta teritoriului pe care se prevede apariția in masa a unei specii se imparte in zone de densitate numerica sau de atac. Corespunzător gradului de atac, zonele de pe harta nu se hasureaza in cazul când specia nu exista, se punctează cele cu atac slab, se hasureaza cu linii paralele si orizontale cele cu atac mijlociu si cu dubla hasurare cele cu atac puternic.

Hărțile de răspândire reflecta prognoza probabila, iar hărțile de prognoza reflecta prognoza reala.

3.4.4. Biotermogramele

In prognoza inmultirii dăunătorilor un rol important il au biotermogramele. Acestea sunt cartograme care prezintă grafic raspandirea si gradul de inmultire a unei specii in raport cu temperature efectiva. Ele constau din harți geografice a căror teritorii sunt impartite in zone cu una, doua sau mai multe generații.

Biotermogramele au o deosebita importanta pentru prognozele de lunga durata, cunoașterea răspândirii, a gradului de inmultire si a primejdiei pe care o prezintă speciile de dăunători pentru o anumita zona cu condiții climatic cunoscute.

3.4.5. Elaborarea prognozelor de scurta durata

Prognoza de scurta durata sau avertizarea consta in stabilirea termenelor de intervenție in combaterea unui dăunător cu cateva zile sau saptamani inainte de declanșarea atacului. Ea se realizează prin metode speciale, bazate pe cunoașterea condițiilor climatic si a unor particularitati ecologice si biologice ale fiecărei specii in parte pentru care se fac avertizări.

La baza avertizării epocilor optime de combatere stau criteriile de avertizare si evident biologiei.

Criterii de avertizare

Avertizarea aplicării tratamentelor impotriva dăunătorilor se face după criteriile:

-fenologic

-ecologic

-biologic

Criteriul fenologic consta in stabilirea termenelor de avertizare după o anumita faza fenologica a plantei gazda sau a altor plante “indicatoare”, de cultura sau din flora spontana. Are la baza corelația care exista intre apariția stadiului dăunător si o anumita fenofaza a plantelor respective.

Criteriul ecologic consta in stabilirea datei avertizărilor după unele particularitati ecologice ca: durata dezvoltării, suma temperaturilor effective, ciclul biologic.

Criteriul biologic consta in stabilirea datei avertizărilor si epocilor optime de combatere după anumite particularitati biologice ale dăunătorilor: curba de zbor, curba de apariție, ecloziunea larvelor, etc.

3.5. Metode utilizate de cercetare

Pentru atingerea obiectivelor au fost puse sub observație culturile de cereale păioase inființate in cuprinsul fermei SC AGROTICA SRL VIIȘOARA.

Observatiile directe au constituit principala metodă de cercetare a principalilor dăunători din culturile de cereale păioase, în diferite stadii de dezvoltare al acestora, urmată de colectarea dăunătorilor cu fileul entomologic sau chiar cu mâna, precum si stabilirea intensității atacului asupra culturii respective.

În funcție de numărul de exemplare capturate la m2 s-a putut stabili, intensitatea dăunătorilor exprimată în număr la m2, plantă, metru linear de rând semănat, Kg de semințe, etc.

De asemenea un alt indicator îl constituie frecvența atacului (F%), care reprezintă raportul dintre numărul de plante atacate sau organe de plante analizate și se calculează după formula:

în care: n – reprezintă numărului de plante sau de organe atacate; N – reprezintă numărul de plante sau de organe analizate

Intensitatea atacului (I %), reprezintă de fapt procentul de plante, sau de organe atacate ale plantei distruse de către dăunător.

întrucât, acest indicator adesea este subiectiv, se dau note după următoarea scară:

0= cu procent de atac 0;

1= atac de 1 până la 3 % din plantă sau organ;

2= atac de până la 10 %;

3= atac peste 10 % până la 25 %;

4= atac de 25 până la 50 %,

5= atac de la 50 până la 75 %;

6 = atac de la 75 până la 100 %.

În funcție de această scară, intensitatea atacului (I %) se calculează după formula:

în care: i – reprezintă procentul clasei; f- este numărul de plante sau de organe atacate pe flecare clasă notată cu x; n – este numărul total de plante sau de organe examinate.

Gradul de atac (GA) este egal cu produsul dintre acești doi indicatori:

Trebuie menționat că aceste notări, observații etc., se efectuiază pe parcursul perioadei de vegetație, fără a putea stabili pierderea.

Astfel, cunoscând pierderea de recoltă pe care o produce Zabrus tenebrioides Goeze. (x) se poate calcula pierderea (P) în q/ha, după relația:

Calculul pierderilor pe care le pot produce mai multe specii într-o cultură concomitent este mai complicat și formulele existente nu permit o apreciere exactă.

Dacă ne aflăm la recoltare și vrem să stabilim pierderile de recoltă (P%), produse de un dăunător, atunci se poate utiliza formula:

,

în care A- este recolta medie a plantelor neatacate; a- este recolta medie a plantelor din câmp (atacate și neatacate).

CAPITOLUL 4

REZULTATE OBȚINUTE

4.1. Istoricul societății

Unitatea agricolă SC AGROTICA SRL a fost înființată in localitatea Viișoara, județul Vaslui în anul 2001. Activitatea unității cuprinde un sector ce se ocupă cu înființarea culturii plantelor de câmp, iar cel de al doilea sector este unul cu specific zootehnic.

4.2. Dotare

Unitatea dispune de aproximativ 771 ha in regim de arendă.

Din punct de vedere tehnic unitatea dispune de: 3 autoturisme marca Duster, 2 combine marca CLAAS și LAVERDA, 2 tractoare marca VALTRA 200 cp, 1 camion MAN 20 t, 7 tractoare U650, 2 semănători SUP29, 2 semănători SPC-8, 6 pluguri PP3, 2 pluguri PR-5, 2 cultivatoare, 1 combinator, 1 instalație erbicidat, 2 remorci. Sectorul zootehnic are în dotare: 2 adăposturi vaci lapte capacitate 240 capete, 1 adăpost cap. 100 capete, 1 maternitate, 1 sală de muls,1 magazie cereale, 1 moară furaje.

Din punct de vedere al resurselor umane unitatea are: 3 ingineri agronomi, 7 mecanizatori, 2 paznici, 2 bucătari.

4.3. Structura culturilor pentru 2013 și 2014

În anii de cultură 2013 și 2014 societatea SC AGROTICA SRL a avut o structură a culturilor conform tabelului 4.1. de mai jos:

Tabelul 4.1.

Structura culturilor pe anii 2013 și 2014

4.4. Condițiile climatice pentru anii 2013 și 2014

Conform datelor Stației meteo Vaslui, valorile temperaturii și ale precipitațiilor aferente celor doi ani de studiu, 2013 respectiv 2014, sunt redate în tabelulele 4.2. și 4.3.

Tabelul 4.2.

Valorile temperaturilor și precipitațiilor pentru anul 2013

Tabelul 4.3.

Valorile temperaturilor și precipitațiilor pentru anul 2014

Anul agricol 2013 – 2014 poate fi caracterizat astfel:

Condițiile climatice ale toamnei anului 2013 au permis o bună pregătire a terenului, a înființării acestora, precum și o bună răsărire a culturilor, prezentând temperaturi mai ridicate, în lunile octombrie și noiembrie, fața de media multianuală, prelungind astfel perioada de călire a culturilor până în decembrie, iar în perioada iarnă-primăvară au fost înregistrate temperaturi medii lunare ce au depășit media multianuală, favorizându-se astfel scăderea riscului pierderii de plante din cauza inghețului și o mai bună dezvoltare a plantelor;

Din punct de vedere al precipitațiilor, în perioada septembrie 2013- aprilie 2014, a fost înregistrat un deficit de umiditate de 30,2 mm față de media multianuală.

4.5. Soiuri/hibrizi cultivați în cadrul societații

Soiuri de grâu

Boema 1 este soiul ce are o mare răspândire, de 25% din suprafața cultivată cu grâu. Este precoce, cu spicul aristat, rezistent la secetă, arsiță, iernare si cădere. Se remarcă prin rezistența echilibrată la bolile foliare; cu deosebire prin rezistența bună la rasele actuale de rugina galbenă. Are rezistență mai bună la incolțirea în spic decat alte soiuri, ceea ce face ca în anii cu ploi, la maturitate, să-și diminueze mai puțin recolta și calitatea acesteia. Are caracteristici bune de morărit și de panificație.ÎInregistrează, în medie, sporuri de producție de 5-8% față de Dropia. Este recomandat în cultura, atât intensivă cât și extensivă, în zona de câmpie si colinară din sudul țării, Dobrogea, Moldova și in vestul țării.

Glosa a fost selectat din combinația hibridă dintre 3 soiuri, prin folosirea unei metode biotehnologice de homozigotare rapidă, ceea ce ii conferă o foarte bună uniformitate genetica. Sporul de producție fata de soiul martor Dropia s-a datorat mai ales capacității sale de a forma lanuri mai dese. Soiul Glosa este mai precoce la inspicare, în medie cu 2 zile fata de Dropia. Rezistența sa buna la iernare a fost confirmată în iarna 2002/2003, când a înregistrat pierderi de plante mai mici decât soiurile martor. Este rezistent la făinare, mijlociu de sensibil la rugina brună și mijlociu de rezistent la rugina galbenă, septorioză și fuzarioză. De asemenea, are nivelul bun de rezistență la încolțire în spic, superior altor soiuri. În prezent, se claseaza pe locul 2, după Boema 1, cu cca 16,5% din suprafața de grâu cultivată.

Soiuri de orz

Gigga este un soi nou de orz de toamnă pe 6 rânduri, cu un spic mare, caracteristici agronomice excelente și cu randament de performanță maximă pentru obținerea de producții ridicate. Soi timpuriu de orz, se recomandă semănarea în diferite zone de cultură din România, începând cu 20 septembrie.Densitate recomandată la semănat: 280 – 320 boabe/m2, 150 -170 kg/ha. Poate fi semănat în cantități foarte reduse datorită capacității sporite de înfrațire și autoreglarii numărului de frați.Având o excelentă rezistență la boli și la cădere, se recomandă fertilizarea eșalonată cu azotat și utilizarea de îngrășăminte complexe înainte de a semăna, obținându-se, astfel, potențialul genetic maxim al soiului. Se recomandă minimum două treceri cu azot în primăvară.

Saturn.Producțiile obținute au variat între 5,5 to și 8 t, în funcție de tehnologia aplicată. A rezistat unor temperaturi de până la -20 de grade în perioade de secetă.
Se recomandă semănatul în perioada septembrie-octombrie. Se adaptează cu succes în toate zonele de cultură ale orzului. Densitate recomandată la semănat:
350 – 400 boabe germinabile/mp, 150 -170 kg/ha. Se semănă în cantități reduse datorită capacității sporite de înfrățire și autoreglării numărului de frați.Având o excelentă rezistență la boli și la cădere, se recomandă fertilizarea eșalonată cu azotat și utilizarea de îngrășăminte complexe înainte de a semăna, obținându-se astfel potențialul genetic maxim al soiului.
Se recomandă minim două treceri cu azot în primăvară. Rezultate excepționale se obțin în toate zonele în care se cultivă orz de primăvară în România.

Soiuri de ovăz

Wiland este un soi timpuriu de ovăz de toamnă adaptat condițiilor din țara noastră.

Însusiri fiziologice: capacitate de producție 5-6,5 to/ha; rezistență foarte bună la boli; talie mijlocie spre înaltă; soi precoce.

Indici de calitate: continut ridicat de proteină brută; masa hectolitrică de 52-60 kg.

Recomnadari tehnologice: în regiuni cu îngheț mai mic de minus 20 grade C; se seamănă în perioada 20 septembrie – 10 octombrie; este necesar 100-130 kg sămânță la hectar; se fertilizează cu 50 kg azot și 30 kg fosfor la hectar la pregatirea terenului și 60 kg azot in martie.

Soiuri de secară

Soiul Amilo are o înălțime de 1000-1500 mm și o lungime a spicului între 100-200 mm. Greutatea a 1000 de boabe (MMB) este cuprinsă între 40-50 g. Rezistența la boli este mult mai mare decât la grâu, iar capacitatea de înfrățire este ceva mai mică. Producții de 4000-5000 kg/ha.

4.6. Descrierea dăunătorilor semnalați în cadrul societății

Pe parcursul anilor 2013 și 2014 au fost făcute observații în momentul înfiintării culturii și pe parcursul perioadei de vegetație, până la recoltare. Culturile de cereale păioase sunt atacate de dăunători comuni, astfel în lunile martie, aprilie, mai și iunie s-a înregistrat atacul următorilor dăunatori :

Zabrus tenebrioides (Gândacul ghebos), ordinul Coleoptera, familia Carabidae

Eurygaster integriceps (Plosnita grâului), ordinul Heteroptera, familia Scutelleridae;

Aelia spp. (Ploșnițele vărgate ale cerealelor) ordinul Homoptera, familia Pentatomidae;

Haplothrips tritici (Tripsul grâului), ordinul Thysanoptera, familia Phloeothripidae;

Cephus pygmaeus (Viespea grâului), ordinul Hymenoptera, familia Cephidae;

Oulema melanopa L. (gândacul ovăzului), ordinul Coleoptera, familia Chrysomelidae;

Schizaphis graminum (Păduchele verde al cerealelor), ordinul Homoptera, familia Aphididae

În anul 2013, în cadrul SC AGROTICA SRL la culturile de cereale au fost semnalați mai mulți dăunători, conform datelor tabelului, după cum urmează:

Gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides), a avut un atac de sub 3 % plante atacate, ceea ce reprezintă un atac slab;

Ploșnițele, ce aparțin genurilor Eurygaster și Aelia, au înregistrat un atac slab spre mijlociu, înregistrându-se în culturi în medie sub 6 exemplare/m²;

Tripsul grâului (Haplothrips tritici), a înregistrat valori ale densității indivizilor cuprinse între 6-10 exemplare în medie /spic, atacul fiind considerat slab;

Cephus pygmaeus (viespea paiului), care a înregistrat un atac slab, procentul de plante atacate avand valori cuprinse între 3 si 6%;

Gândacul ovăzului (Lema melanopa), a produs pagube la 6-9 % din plante, atacul fiind unul slab;

Păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum), a avut un atac slab, de sub 20 % plante atacate.

Nivelul atacului dăunătorilor pentru anul 2013 a fost sintetizat în tabelul 4.2.

Tabelul 4.4.

Nivelul atacului dăunătorilor în anul 2013

În anul 2014, în cadrul SC AGROTICA SRL la culturile de cereale au fost semnalați mai mulți dăunători, conform datelor tabelului, după cum urmează:

Gândacul ghebos (Zabrus tenebrioides), a atacat sub 2 % plante , având astfel un atac slab;

Ploșnițele, ce aparțin genurilor Eurygaster și Aelia, au înregistrat un atac slab spre mijlociu, având în culturi o medie de sub 7 exemplare/m²;

Tripsul grâului (Haplothrips tritici), a avut densități ale indivizilor cuprinse între 5-8 exemplare în medie /spic, atacul fiind considerat unul slab;

Cephus pygmaeus (viespea paiului), la care s-a estimat a fi un atac slab, procentul de plante atacate avand valori cuprinse între 4 si 5%;

Gândacul ovăzului (Lema melanopa), a atacat 7-10 % plante, atacul fiind unul slab;

Păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum), a avut un atac slab, sub 20 % plante atacate.

Nivelul atacului dăunătorilor pentru anul 2013 a fost sintetizat în tabelul 4.5.

Tabelul 4.5.

Nivelul atacului dăunătorilor în anul 2014

Evoluția dăunătorului

Ploșnițele cerealelor (Eurygaster sp. și Aelia sp.)

Atacul ploșnițelor cerealelor a cunoscut în anul 2013 o mică crestere. Pe data de 25 aprilie a fost constatată apariția primilor adulți hibernanți în lanurile de grâu. Depunerile pontei au fost înregistrate la sfârșitul lunii aprilie, eclozarea începând cu data de 26 aprilie. Primele larve de vârsta I au apărut pe data de 12 mai, cele de vârsta a II-a pe data de 20 mai, iar cele de vârsta a III-a au fost sesizate pe data de 5 iunie. Primii adulți ce aparțin noii generații au fost reperați pe data de 27 iunie, care după data de 25 august au intrat in perioada de iernare.

A fost întocmit tabelul de sinteză 4.6. privind evoluția ploșnitelor cerealelor.

Tabelul 4.6.

Tabel de sinteză pentru specia Eurygaster sp.

Pe baza tabelului de sinteză a fost întocmită fișa biologică 4.7.

Tabelul 4.7.

Fisa biologică la Eurygaster integriceps pentru anul 2013-2014

Legendă: a – adult, o – ou, l – larvă.

Zabrus tenebrioides Goeze

Gradul de dăunare al acestui dăunator a fost estimat ca fiind unul nesemnificativ, din cauza rezervei scăzute de material biologic, dar și a condițiilor aspre ale iernii.

A fost întocmit tabelul de sinteză 4.8 și fișa biologică 4.9. a acestui dăunător pentru anul agricol 2013 – 2014, de unde rezultă ca are o generație pe an și iernează în stadiul de larvă.

Tabelul 4.8.

Tabelul de sinteză al speciei Zabrus tenebrioides Goeze în anul 2013

Tabelul 4.9.

Fișa biologică la Zabrus tenebrioides pentru anul agricol 2013-2014

Legendă: l – larvă, p – pupă, a – adult, o – ou.

4.7. Scheme de tratament din literatura de specialitate

TRATAMENTUL I – la faza de înfrățire și începutul alungirii paiului limitând o serie de boli (septorioza, făinarea, rugini, boli de colet) putând fi aplicat odată cu erbicidarea sau cu insecticidul pentru combaterea gândacului bălos.

ARTEA 330 EC = 0,4 l/ha sau TILT 250 EC = 0,5 l/ha sau BUMPER SUPER 490 EC = 0,8 l/ha sau TOPSIN 500 SC = 1,25 l/ha sau SOPRANO 125 SC = 0,5 l/ha.

TRATAMENTUL II – în faza de burduf, limitând atacul de rugină, făinare, septorioză .

DUETT ULTRA = 0,5 l/ha sau FALCON 460 EC = 0,6 l/ha sau MENARA 410 EC = 0,4 l/ha sau NATIVO 300 SC = 0,8 l/ha sau ORIU 25 EW = 0,5 l/ha sau TANGO SUPER = 0,75 l/ha.

TRATAMENTUL III – la apariția spicului, limitând fusarioza, înnegrirea spicelor, odată cu insecticidul pentru combaterea plosniței cerealelor.

ACANTO PLUS = 0,5 l/ha sau AMISTARXTRA = 0,5-0,75 l/ha sau ALLEGRO = 1l/ha sau EVOLUS = 0,75 l/ha sau NATIVO 300 SC = 1 l/ha sau OSIRIS =2 l/ha sau PROSARO 250 EC = 0,9 l/ha sau ZAMIR 40 EW = 0,75 l/ha sau ZANTARA 216 EC = 1,2 l/ha

De asemenea condițiile climatice din ultima perioadă pot favoriza apariția și dezvoltarea dăunătorului: GÂNDACUL BĂLOS–ADULT și LARVĂ (OULEMA MELANOPA) care pot cauza pierderi importante la culturile de ORZ, ORZOAICĂ, OVĂZ, GRÂU.

La depistarea dăunătorului numai pe parcelele pe care s-au realizat următoarele condiții: densitatea dăunătorilor adulți să depașească 10 indivizi/mp, iar numărul larvelor 250 indivizi/mp.

Se recomandă unul din următoarele produse omologate:

CALYPSO 480 SC = 0,1 l/ha (0,01%) sau FURY 10 EC=0,1 l/ha(0,01%) sau FASTAC 10 EC = 0,1 l/ha (0,01%) sau KAISO SORBIE 5 EG = 0,150 l/h (0,015%) sau DECIS MEGA 50 EW = 0.150 l/ha (0.015%) sau LAMDEX 5 EC = 0,150 l/ha (0,015%) sau KARATE ZEON = 0,150 l/ha(0,015 %) sau PYRINEX QUICK = 1,0 l/ha (0,100%) sau FASTER 10 EC = 0,1 l/ha (0,01% ) sau SUMI ALPHA 5 EC = 0,2 l/ha (0,200%) sau VANTEX 60 CS= 0,1 l/ha(0,01%).

4.8. Avertizări emise de CPP Vaslui

Pe parcursul anului agricol 2013 – 2014 au fost emise două buletine de avertizare cu privire la culturile cerealelor păioase, în special asupra atacului speciilor Eurygaster sp. și Aelia sp. în urma cărora s-au aplicat 4 tratamente chimice folosind produsele recomandate:

INSECTICIDE ORGANOFOSFORICE: NOVADIM PROGRES – 3,0 litri/ha sau PYRINEX QUICK – 1,0 litri/ha .

INSECTICIDE ORGANOCLORURATE: BISCAYA 240 OD-0,2 litri/ha sau NUPRID AL 200 SC-0,275 litri/ha.

PIRETROIZI DE SINTEZĂ: DECIS 25 WG – 0,030 kg/ha sau FASTAC 10 EC – 0,1 litri/ha sau FASTER 10 CE – 150 ml/ha sau FURY 10 EC – 0,1 litri/ha sau MAVRIK 2F – 0,2 litri/ha sau KAISO SORBIE 5WG-0,150 kg/ha sau LAMDEX 5 EC – 150 ml/ha.

DIVERSE (inclusiv neonicotinoide): ACTARA 25 WG – 0,07 kg/ha sau CALYPSO 480 SC- 0,1 litri/ha sau MOSPILAN 20 SG – 0,1 kg/ha.

AMESTECURI DIVERSE: PROTEUS OD 110 – 0,4 litri/ha.

4.9. Tratamente efectuate în cadrul SC AGROTICA SRL Viișoara

În cadrul societății s-au efectuat tratamente la culturile de cereale păioase recomandate de către Buletinele de avertizare cu următoarele substanțe:

• MOSPILAN 20 SG (acetamiprid) = 0,1 kg/ha

• CALYPSO 480 SC (tiacloprid) = 0,1 L/ha

• FASTAC 10 EC (alfa cipermetrin) = 0,1 l/ha

• DECIS 25 EW (deltametrin) = 0,03 kg/ha

• MIDASH 200 SL (imidacloprid) = 0,275 l/ha

• KARATE ZEON (lmbda cihalotrin) = 0,150 l/ha

• ACTARA 25 WG (tiametoxam) = 0,07 kg/ha

Pentru tratarea seminței au fost folosite următoarele produse:

a) – semănat după cereale de toamnă (monocultură):

• NUPRID MAX AL 222 FS = 2,5 l/t

• YUNTA 246 FS = 2,0 l/t

• AUSTRAL PLUS FS = 5,0 l/t

b) – semănat după alte premergătoare:

ADMIRAL HOBBY 3 FS = 1,0 l/t

PANOCTINE 35 LS = 2,0 l/t

SEMNAL 500 FS =2,5 l/t

CONCLUZII

Pe parcursul celor doi ani luați în studiu, 2013 respectiv 2014, a fost urmărit modul de evoluție al dăunătorilor din culturile de cereale păioase din cadrul societății SC AGROTICA SRL. Astfel, în urma studiilor s-a constatat că cele mai mari daune în aceste culturi au fost datorate ploșnițelor cerealelor (Eurygaster sp.). De asemenea, s-a constatat că pe lânga acestea, mai sunt și alte specii ce au dăunat, dar într-o proportie mult mai redusă, cum ar fi:

Aelia sp.;

Anisoplia sp.;

Cephus pigmaeus;

Eurygaster integriceps;

Halotrips tritici;

Schizaphis graminum;

Zabrus tenebrioide.

S-a observat că prin folosirea unor tehnologii de cultură bine gândite, a unor măsuri de prevenire si combatere a dăunătorilor și de asemenea prin investirea în echipamente și utilaje moderne se pot reduce substanțial pierderile cauzate de către aceștia. Astfel, prin utilizarea unor scheme de asolament, prin folosirea de semințe certificate și tratate împotriva bolilor și dăunătorilor, a semănatului la epoca optimă, a distrugerii buruienilor ce pot fi vectori pentru aceștia, a aplicării tratamentelor încă din fazele incipiente ale unui atac și nu în ultimul rând a utilizării de mașini și echipamente moderne pentru o efectuare de bună calitate a lucrărilor, toate la un loc vor duce la obținerea de rezultate cu mult mai bune decât în cazul neaplicării acestor metode.

BIBLIOGRAFIE

Axinte M. și colab., 2003 – Fitotehnie, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași

Baicu, T., Săvescu, 1978 – Combaterea integrată în protecția selectivă. Edit. Ceres, București.

Baicu, T., 1985 – Rolul tratării semințelor în cadrul combaterii integrate. Probl. prot. pl. XIII (2): 225-247

Baicu, T., 1992 – Perspective în combaterea biologica a bolilor sl dăunătorilor plantelor agricole. 72 p., Ed. Tehnica agricola, București.

Bărbulescu, A., Popov, C., 2001 – Elaborarea unui sistem de combatere integrată a bolilor și dăunătorilor din culturile de grâu și orz. Anale ICCPT, LXVIII: 373-384.

Bărbulescu, A., Popov. C.. Mateiaș, M. C., 2002 – Bolile și dăunătorii culturilor de câmp. Edit. Ceres, 279 pag.

Boguleanu GH., Bobârnac B., Costescu C., Duvlea I., Filipescu C., Pasol P., Peiu M., Perfu T., 1980 – Entomologie agricolă. Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Hulea, ANA și colab., 1975 – Bolile și dăunătorii cerealelor, Ed. Ceres, Bucuresti.

Malschi, Dana, Mustea, D., Popov, C., 1997 – Cercetări entomocenotice privind impactul insecticidelor aplicate la culturile de cereale păioase în condițiile din centrul Transilvaniei. PROPLANT- 97, VOL. I: 235-261.

Malschi, Dana, 1999 – Impactul cercetărilor actuale privind sistemul agro-ecologic integrat de combatere a dăunătorilor grâului în Transilvania. Vol. Simpozionul Omagial, Agricultura în perspectiva mileniului trei. U.S.A.M.V. Cluj-Napoca: 355-365.

Mustătea D., Ionescu C., 1977 – Prognoza potențialului de atac și a volumului de lucru pentru combaterea ploșnițelor cerealelor (Eurygaster sp.) în România, Analele ICCP, vol XII, 131-135.

Popov, C., 1974 – Ploșnița cerealelor Eurygaster integriceps Put. un dăunător periculos al culturii grâului din România. Probl. Prot. Pl. II (2):167-197.

Popov, C., 1979 – Considerații generale privind factorii ecologici care intervin în reglarea nivelului numeric al populațiilor de insecte dăunătoare din culturile de cereale păioase. Probl. Prot. Pl., VII (4): 401-423.

Popov, C., Enică, Doina, 1991 – Contribuții la promovarea piretroizilor de sinteză în combaterea ploșnițelor cerealelor.Combaterea integrată a bolilor și dăunătorilor, Editura Tehnică Agricolă: 114 – 117.

Popov, C., Bărbulescu, A., Raranciuc, Steluța, Mateiaș, M. C., 2007 -Rezultate obținute în domeniul protecției plantelor, în perioada 1957-2007, în cadrul cercetărilor privind bolile și dăunători cerealelor, leguminoaselor pentru boabe, plantelor tehnice și furajere. Probl. prot. plant., XXXV(l): 25-78

Popov, C., Raranciuc, S., Cană, L., 2007 – Măsuri de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor grâului, secarei și triticale, recomandate în toamna 2007. Probl. prot. pl. XXXV(2): 33-41.

BIBLIOGRAFIE

Axinte M. și colab., 2003 – Fitotehnie, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iași

Baicu, T., Săvescu, 1978 – Combaterea integrată în protecția selectivă. Edit. Ceres, București.

Baicu, T., 1985 – Rolul tratării semințelor în cadrul combaterii integrate. Probl. prot. pl. XIII (2): 225-247

Baicu, T., 1992 – Perspective în combaterea biologica a bolilor sl dăunătorilor plantelor agricole. 72 p., Ed. Tehnica agricola, București.

Bărbulescu, A., Popov, C., 2001 – Elaborarea unui sistem de combatere integrată a bolilor și dăunătorilor din culturile de grâu și orz. Anale ICCPT, LXVIII: 373-384.

Bărbulescu, A., Popov. C.. Mateiaș, M. C., 2002 – Bolile și dăunătorii culturilor de câmp. Edit. Ceres, 279 pag.

Boguleanu GH., Bobârnac B., Costescu C., Duvlea I., Filipescu C., Pasol P., Peiu M., Perfu T., 1980 – Entomologie agricolă. Ed. Didactică și Pedagogică, București.

Hulea, ANA și colab., 1975 – Bolile și dăunătorii cerealelor, Ed. Ceres, Bucuresti.

Malschi, Dana, Mustea, D., Popov, C., 1997 – Cercetări entomocenotice privind impactul insecticidelor aplicate la culturile de cereale păioase în condițiile din centrul Transilvaniei. PROPLANT- 97, VOL. I: 235-261.

Malschi, Dana, 1999 – Impactul cercetărilor actuale privind sistemul agro-ecologic integrat de combatere a dăunătorilor grâului în Transilvania. Vol. Simpozionul Omagial, Agricultura în perspectiva mileniului trei. U.S.A.M.V. Cluj-Napoca: 355-365.

Mustătea D., Ionescu C., 1977 – Prognoza potențialului de atac și a volumului de lucru pentru combaterea ploșnițelor cerealelor (Eurygaster sp.) în România, Analele ICCP, vol XII, 131-135.

Popov, C., 1974 – Ploșnița cerealelor Eurygaster integriceps Put. un dăunător periculos al culturii grâului din România. Probl. Prot. Pl. II (2):167-197.

Popov, C., 1979 – Considerații generale privind factorii ecologici care intervin în reglarea nivelului numeric al populațiilor de insecte dăunătoare din culturile de cereale păioase. Probl. Prot. Pl., VII (4): 401-423.

Popov, C., Enică, Doina, 1991 – Contribuții la promovarea piretroizilor de sinteză în combaterea ploșnițelor cerealelor.Combaterea integrată a bolilor și dăunătorilor, Editura Tehnică Agricolă: 114 – 117.

Popov, C., Bărbulescu, A., Raranciuc, Steluța, Mateiaș, M. C., 2007 -Rezultate obținute în domeniul protecției plantelor, în perioada 1957-2007, în cadrul cercetărilor privind bolile și dăunători cerealelor, leguminoaselor pentru boabe, plantelor tehnice și furajere. Probl. prot. plant., XXXV(l): 25-78

Popov, C., Raranciuc, S., Cană, L., 2007 – Măsuri de prevenire și combatere a bolilor și dăunătorilor grâului, secarei și triticale, recomandate în toamna 2007. Probl. prot. pl. XXXV(2): 33-41.