Masuri de Ocupare pe Piata Muncii a Persoanelor cu Dizabilitati

În cadrul articolului „Măsuri de ocupare pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” vom vorbi despre integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilități. Studiul efectuat arată că sistemul de cotă la angajare este ineficient gestionat în România și nu generează impactul așteptat în raport cu resursele utilizate. De integrarea socio-profesională trebuie să se ocupe Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, care sprijină dezvoltarea capacității de ocupare, creșterea șanselor de găsire a unui loc de muncă, prevenirea tuturor formelor de discriminare precum și reducerea șomajului în rândul persoanelor cu dizabilități.

În România în pofida unor măsuri legislative și fiscale favorabile integrării pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, doar 4,7% dintre persoanele cu dizabilități adulte au un loc de muncă. Din acest procent ne dăm seama de ineficiența politicilor de ocupare și lipsa de preocupare a instituțiilor publice responsabile, ca și ineficiența utilizării fondurilor europene destinate integrării persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

Conform regulamentului Comisiei Europene nr. 800 din 2008 cel puțin 50% din angajați care desemnează unitatea economică ar trebui să fie persoane cu dizabilități. În schimb în România unitățile protejate sunt reglementate de legea 448 din 2006 care presupune că cel puțin 30% din numărul total de angajați cu contract individual de muncă să fie persoane cu dizabilități. Unitățile protejate reprezintă unele din cele mai vechi forme de protecție specializate destinate persoanelor cu dizabilități. În 2013, în Europa lucrau în astfel de structuri între două și trei milioane de persoane cu dizabilități, conform Asociației Europene a Furnizorilor de Servicii pentru Persoanele cu Handicap (EASPD). Cele mai multe unități funcționează în Olanda, Suedia, Belgia, Franța și Germania.

În România, tendința este inversă, ultimii ani fiind caracterizați de o creștere semnificativă a sectorului unităților protejate autorizate. În august 2014 funcționau 669 de unități protejate (dintr-un total de 720 autorizate de Ministerul Muncii, 51 având autorizație suspendată), aproape dublu fată de 2010. Deși numărul acestora a crescut rapid în ultimii ani, cele mai multe unități protejate sunt, de fapt, inițiative individuale ale persoanelor cu dizabilități (sub formă de persoană fizică autorizată), sau au un număr mic de persoane cu dizabilități angajate, 1 600 în total, reprezentând 0,25% din totalul persoanelor cu dizabilități adulte eligibile (gradele I–III inclusiv) și aproape 5% din totalul persoanelor cu dizabilități angajate în muncă la nivel național.

Unitățile protejate autorizate beneficiază de o serie de facilități:

• scutire de plata taxelor de autorizare la înființare și de reautorizare;

• scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiția că cel puțin 75% din fondul obținut prin scutire să fie reînvestit pentru restructurare sau pentru achiziționarea de echipamente tehnologice, mașini, utilaje, instalații de lucru și/sau amenajarea locurilor de muncă protejate, în condițiile prevăzute de Codul fiscal;

• drepturi acordate de autoritățile administrației publice locale, finanțate din Fondurile proprii.

Potențialul de dezvoltare a unităților protejate autorizate rămâne semnificativ, având în vedere că la bugetul de stat se colectează sume importante de la angajatorii care nu ating cota de angajare pentru persoanele cu dizabilități. Studiul IPP (Iorga et al., 2012) arată că Ministerul de Finanțe a colectat, în acest sens, 208 de milioane în 2011 (echivalentul a aprox. 52 000 de locuri de muncă) și 183 milioane în 2012 (echivalent pentru 44 000 locuri de muncă), sume care pot fi atrase de către unitățile protejate în afara serviciilor și produselor pe care le oferă pe piața liberă.

Principalele probleme/provocări a politicilor de ocupare pentru persoanele cu dizabilități se referă la implementarea deficitară a sistemului de cotă.

Opțiunea plătii unei sume compensatorii de către angajatorii care nu ating cota de angajare pentru persoanele cu dizabilități nu este utilizată în favoarea protecției acestei categorii.

Slaba eficientă a proiectelor finanțate din fondurile europene care au avut ca activitate integrarea pe piața muncii a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, deci implicit și a persoanelor cu dizabilități.

Ineficiența măsurilor pentru stimularea ocupării persoanelor cu dizabilități pe piața liberă a muncii.

Lipsa mecanismelor eficiente de monitorizare a respectării obligațiilor legale cu privire la măsurile de protecție a persoanelor cu dizabilități poate influența negativ credibilitatea sectorului unităților protejate.

Ca soluții la rezolvarea acestor probleme/provocări a politicilor de ocupare pentru persoanele cu dizabilități avem:

Crearea unui sistem de subvenționare stimulativ pentru adaptarea locului de muncă.

Extinderea obligației de a contribui la protecția persoanelor cu dizabilități și în cazul angajatorilor cu mai puțin de 50 de angajați.

Eficientizarea sistemului de control a respectării prevederilor legale cu privire la locurile de muncă destinate persoanelor cu dizabilități, deopotrivă la nivelul angajatorilor care au obligația respectării cotei, dar și la nivelul atelierelor protejate, prin simplificarea responsabilităților la nivelul instituțiilor publice (Inspecția Socială, Inspecția Muncii).

Crearea unui fond special în care să fie colectate sumele încasate din plata taxei de 50% din sariul minim brut pentru fiecare loc de muncă neocupat de o persoană cu dizabilități.

Dezvoltarea de programe de ocupare a persoanelor cu dizabilități pe piața liberă a muncii.

Încurajarea atelierelor protejate să asigure suport pentru integrarea pe piața muncii libere a persoanelor cu dizabilități.

Creșterea ponderii persoanelor cu dizabilități de la 30% la cota minimă de 50% prevăzută în regulamentul Comisiei Europene ar putea asigura creșterea ponderii persoanelor cu dizabilități ocupate și ar accentua misiunea unităților protejate.