Masuri DE Conservare A Cerbului Lopatar

„MĂSURI DE CONSERVARE A CERBULUI LOPĂTAR”

INTRODUCERE

Vânătoarea este una din cele mai vechi ocupați ale omului . Omul la începutul existenței a vânat pentru a se apăra de prădătorii de top , dar și pentru a-și asigura hrana , iar odată cu domesticirea câinelui vânătoarea a făcut un salt evolutiv important . Pe măsură ce s-a dezvoltat agricultura și creșterea animalelor domestice importanța vânătorii în viața omului scade și astfel a devenit , o activitate recreativă sau cu rol în controlarea populaților cu valoare cinegetică .

Fiecare vânat ocupă o anume nișă ecologică în care își duce existența , adică un anumit biotop . Acesta reprezintă mediul geografic în care trăiește un grup de plante și animale în condiții omogene.

Suprafața teritoriului pe care se întâlnesc condiții specifice existenței unei anumite specii poartă denumirea de areal (Negruțiu et al. 2000) . Arealul unei specii poate fi situat într-un singur biotop sau poate ocupa mai multe biotopuri.

Populația a fost definită de către STUGREN (1965 , citat de Negruțiu et al. 2000) ca fiind „un element concret al biocenozei , alcătuit din indivizi aparținând aceleași specii , purtători ai unei funcții specifice în ecosistem” , iar OPRESCU (1999) o definește ca fiind „ansamblul de indivizi din aceeași specie ce trăiesc în același teritoriu și pot să se reproducă între ei” .

Având în vedere că într-un biotop întâlnim mai multe populații de vânat , din care unele autohtone , iar altele alohtone , dar si faptul că vânătoarea cu toate că a scăzut ca și importanță de-a lungul evoluției omului , a rămas totuși o ocupație mult apreciată în zilele noastre este necesar să se studieze , în special , speciile de vânat alohtone , deoarece acestea pot primi o importanță majoră în evoluția vânătorii .

Cerbul lopătar (Dama dama dama) reprezintă o specie alohtonă pe teritoriul României , specie care influențează celelalte specii de cervide , căpriorul (Capreolus capreolus L.) și cerbul comun (Cervus elaphus L.) , specii cu care intră în competiție pentru hrană .

SCOPUL LUCRĂRI

Biodiversitatea are rol major atât pentru mediul ambiant cât și pentru umanitate. Creșterea intensității presiunii umane , va determina în continuare degradarea ecosistemelor , mărind vulnerabilitatea acestora.

Existența faunei sălbatice și în special a populațiilor de mamifere mari (în cadrul cărora se încadrează cervidele) , a fost și este influențată pregnant de activitățile societății omenești .

Modificarea habitatelor pe mari suprafețe , prin distrugere , degradare și fragmentare a afectat populațiile de mamifere mari atât prin lipsirea de adăpost și resurse de hrană , dar și prin diminuarea mărimii populațiilor și restrângerea arealelor acestora .

Totodată suprapășunatul , vânătoarea și supraexploatarea prin braconaj , presiunea turistică , etc. , au determinat ca , în anumite locuri , unele specii de mamifere mari să dispară.

Ulterior , s-au luat măsuri la nivel local și național , nu numai de ocrotire , dar și pentru efectuarea de populări , repopulări și colonizări , urmărindu-se , în final , o valorificare cât mai bună a potențialului natural al țării și refacerea biodiversității .

Datorită condițiilor de mediu și managementului aplicat , în fauna României există efective mari de cervide , comparativ cu multe regiuni din Europa .

În prezenta lucrare , am urmărit evidențierea problemei de conservare a populaților de cerb lopătar colonizate în România , cu scopul îmbogățiri biodiversității specifice .

Justificarea alegerii acestei lucrări , rezidă din faptul că după anul 1800 au început să se întocmească documente referitoare la existența , efectivele , vânarea și colonizarea unor specii din această familie . Cele mai vechi (anterioare anului 1900) se referă numai la unele regiuni sau locuri din țară , însă , pentru ultimul secol , diferitele aspecte pot fi urmărite la nivel național .

Cercetările noastre s-au desfășurat în perioada 2010 – 2014 .

Specia analizată are nu numai importanță faunistică dar și economico-cinegetică , aceasta ridicând valoarea estetică a mediului .

Este amintită încercarea de colonizare a pădurii Dobrușa (Municipiul Drăgășani) cu cerb lopătar.

În contextul programelor actuale europene de monitorizare și conservare a biodiversității , măsurile de conservare a cerbului lopătar , pe teritoriul României , le considerăm a fi deosebit de utile .

Analiza măsurilor de conservare a acestei specii plantivore are implicații și în problememele de management a capitalului natural al României.

PARTE INTRODUCTIVĂ

ÎNCADRAREA SISTEMATICĂ A CERBULUI LOPĂTAR

Cerbul lopătar face parte din genul Dama , nu din genul Cervus , care include cerbul comun (Cervus elaphus) și cerbul Sika (Cervus nippon) . Diferențele principale dintre aceste genuri constau în faptul că cerbii din genul Dama produc coarne „lățite” , sunt lipsiți de părul lung de pe gât în perioada boncănitului și nu prezintă canini în maxilarul superior (Nolan et al. 2005) .

Cerbul lopătar european (Dama dama dama) alături de căprior (Capreolus capreolus L.) , de cerbul comun (Cervus elaphus L.) , de elan (Alces alces L.) , precum și de cerbul Sika (Cervus nippon nippon Temm.) face parte din familia Cervidae , încadrarea sistematică fiind prezentată mai jos:

Regnul – Animalia

Subregnul – Metazoa

Încrengătura – Chordata

Subîncrengătura – Vertebrata

Supraclasa – Gnathostomata

Clasa – Mammalia

Subclasa – Theria

Infraclasa – Eutheria

Supraordin – Ungulata

Ordin – Artiodactyla

Subordin – Ruminantia

Familia – Cervidae

Subfamilia–Cervinae

(Tribul – Cervini)

Genul – Dama

Specie – Dama dama

Subspecie – Dama dama dama

(Simon 2002 ; Feider 1976 , citat de Șelaru 1995 ; Negruțiu 1983 ; Negruțiu et al . 2000 ; Huffman 2008 ; Nolan et al. 2005 ; Ueckermann & Hansen 2002 )

ELEMENTE DE EVOLUȚIONISM

Cum atât variabilitatea culorii , cât și dezvoltarea trofeului se pare că au origini genetice , se pot diferenția la cerbul lopătar rase , în special în funcție de culoarea blănii sau chiar în funcție de dezvoltarea lopeților (Ueckermann & Hansen 2002) . Datorită faptului că în trecut populațiile s-au încrucișat des și că toți cerbii lopătari din Europa au fost introduși de om și astfel fondul de gene a fost amestecat necontrolat , numeroase populații prezintă doar o variabilitate mare , fără ca acestea de la caz la caz să prezinte caractere evident diferite (Ueckermann & Hansen 2002) .

Cu toate acestea în privința culorii și dezvoltării lopeții se pot diferenția varietăți de cerbi lopătari . Deoarece la unii cerbi dezvoltarea lopeții are loc diferit față de ceilalți , cum ar fi în Alsacia , în Franța ; aici cerbii lopătari dezvoltă în general lopeți foarte înguste , care au o lățime aproximativ egală cu lățimea palmei omului (Ueckermann & Hansen 2002) .

În Germania se lucrează deja din 1980 la selecția exemplarelor de cerb lopătar european și se poate vorbi deja despre o nouă rasă , cerbul lopătar de Neumuehle-Riswicker . În comparație cu cerbul lopătar obișnuit această nouă rasă nu este atât de sperioasă și este mai ușor de gospodărit ; în 25 de ani de creștere s-a obținut o creștere remarcabilă în ceea ce privește producția de carne (Riemelmoser & Riemelmoser 2006) .

Există patru varietăți coloristice principale ale cerbilor lopătari , brun-castaniu , brun- deschis , negru și alb , iar pe lângă acestea mai există o varietate coloristică brună închisă (figura 1) care deseori este considerată ca fiind de fapt varietatea neagră (Nolan et al. 2005).

Figura 1 Cerb lopătar brun închis

www.fotoplatforma.pl

Faptul că există o variație coloristică la această specie este o indicație asupra încrucișării lor în parcuri și asupra semi-domesticirii de multe secole , mai exact asupra creșterii selective îndelungate , însă toate varietățile , cu excepția celei albe , au culoarea mai deschisă pe partea interioară a membrelor și pe abdomen .

Pe lângă culoare , se mai deosebește o varietate de cerb lopătar în funcție de lungimea părului , adică a blănii , mai exact varietatea cu păr lung din pădurile Mortimer din Shropshire , Anglia.

Varietatea cu păr lung a fost descoperită în anul 1953 de Gerald Springthorpe care i-a dat și denumirea de Dama dama springthorpeii , această varietate neîntâlnindu-se în nici un alt loc din lume (Anonymus 2008) . Această varietate reprezintă coloristic forma obișnuită , dar cu o blană lânoasă și cu smocuri de păr ieșind afară din fiecare ureche (Nolan et al. 2005) .

ECOLOGIA ȘI ETOLOGIA CERBULUI LOPĂTAR

Cerbul lopătar este o specie de cervide ce prezintă înălțimea la greabăn de 85 – 110 cm și lungimea totală a capului și a trunchiului de 130 – 160 cm (Cotta et al. 2001) . UECKERMANN și HANSEN (2002) susțin că înălțimea la greabăn este de obicei 90 cm . Longevitatea după unii autori este de 15-20 ani (Riemelmoser & Riemelmoser 2006) , iar după alții 20 – 25 ani (Cotta et al. 2001) .

Greutatea maximă a masculilor atinge 120 kg (Raesfeld 1957 , citat de Cotta et al. 2001) , media fiind de 70 kg în biotopurile favorabile și 40 – 45 kg în cele slabe , cea a ciutelor este de 29 – 37 kg , maxima atingând 67 kg , iar cea a vițeilor la vârsta de 8 – 9 luni este de 12-20 kg (Cotta et al. 2001) . UECKERMANN și HANSEN (2002) susțin că greutatea maximă a cerbului lopătar este de regulă cca 100 kg . Greutatea poate să scadă chiar până la 50 kg în cazul cerbilor dacă sunt crescuți în țarcuri , ciutele fiind mai puțin afectate de aceste variații în greutate (Volosciuc 1957) . Masculii pierd în medie 26 % din greutatea corporală datorită împerecherii (McElligott et al. 2003) ; și lipidele din ficatul cerbului lopătar scad puternic , dar reversibil (Zomborszky & Husvéth 2000) .

Schimbarea blănii primăvara începe la începutul lui mai durând cca 40 de zile în funcție de regiune , evoluția vremii , starea de sănătate și vârsta exemplarului ; ea începe pe picioare , apoi pe cap și pe gât și se termină pe corp (Riemelmoser & Riemelmoser 2006) . Primăvara la ciute , care de regulă sunt gestante , durează mai mult decât la cerbi , iar la noacine , ele nefiind gestante , durează mai puțin decât la ciutele gestante . Cu cât un exemplar este mai bătrân cu atât el începe să năpârlească mai târziu primăvara (Ueckermann & Hansen 2002) .

După terminarea boncănitului se observă cârduri de ciute și viței și separat de tauri , dar acolo unde densitatea este redusă se pot întâlni și cerbi lopătari bătrâni care trăiesc solitar (Cotta et al. 2001) . Unde densitatea masculilor este redusă ei se pot alătura cârdurilor de ciute , cârduri care au o dezvoltare mare sub raport numeric iarna și sunt reduse ca dimensiuni vara (Thirgood 1996) . Grupurile mixte , alcătuite din ciute cu viței și cerbi prezintă o probabilitate mai mare să se scindeze , decât cele alcătuite dintr-un singur sex . Scindarea de regulă se face în grupe alcătuite dintr-un singur sex (Villerette et al. 2006) . Totuși schimbarea compoziției cârdurilor este o caracteristică specifică acestei specii . Ciutele gestante se îndepărtează de cârd pe la sfârșitul lunii mai , începutul lunii iunie , și caută locuri bine ascunse , liniștite , însorite pentru a făta (Fischer & Schumann 2002) . În primele 7-10 zile de viață ale vițeilor ciutele își petrec timpul doar cu progenitura lor (Chapmman & Chapman 1975, citat de Ekvall 1998) .

HRANĂ

Hrana cerbului lopătar este constituită din graminee , frunze și lujeri de arbori și arbuști , dar consumă și ghindă , jir , castane porcești , mere și pere pădurețe și nu este pretențios în alegerea hranei . În zone cu densități mari produce pagube datorită consumării lujerilor terminali ani la rând . În ogoarele destinate hranei vânatului se recomandă cultivarea : lucernei , trifoiului roșu , sparcetei , ovăzului , rapiței , verzei furajere și celei palmier și napilor porcești . Hrana complementară administrată constă în : otavă , lucernă , trifoi roșu , sparcetă , toate bine uscate , snopi de mazăre și ovăz din care consumă doar frunzele și tulpinile subțiri , dar și frunzare , inclusiv de napi porcești (Cotta et al. 2001) .

El prezintă o preferință relativă pentru leguminoase față de celelalte plante erbacee (Piasentier et al. 2007) , iar în ceea ce privește scoarța speciilor forestiere prezintă preferință față de scoarța acerineelor și a frasinului (Riemelmoser & Riemelmoser 2006) . Hrana bogată în tanin este mai puțin consumată decât cea cu un conținut redus în tanin (Alm et al. 2002 ; Rautio et al. 2008) . Aversiunea față de hrana bogată în tanin este prezentă și la viței , aceste preferințe sunt prezente la viței înainte ca ei să devină rumegătoare funcționale și astfel să poată beneficia de învățătura postdingestivă (Bergvall 2009) .

REPRODUCEREA CERBULUI LOPĂTAR

Vârsta maturității sexuale a femelelor este atinsă la un an și cinci luni ele fătând pentru prima dată la doi ani . Rar se întâmplă ca o ciută să rămână neîmperecheată până la vârsta de doi ani și cinci luni (Cotta et al. 2001) . Ciclul estrogen durează în medie 22,4 zile (Asher 1985) , iar prezența cerbilor nu este o condiție necesară pentru un răspuns în ceea ce privește ovulația ciutelor , adică pentru apariția unui estru fertil (Morrow et al. 1995) .

La masculi spermatocite primare apar pentru prima dată la vârsta de ase luni și începând cu vârsta de 16 luni se produc spermatozoizi viabili , pubertatea fiind atinsă la vârsta de 16 luni (Chapman & Chapman 1970) , dar cu toate acestea la această vârstă ei nu participă la boncănit (Riemelmoser & Riemelmoser 2006) .

Perioada de împerechere începe pe la mijlocul lunii octombrie și ține până la mijlocul lunii noiembrie , ea este precedată de o perioadă de îngrășare a cerbilor , luna august și septembrie . Cerbii lopătari boncănesc de regulă doar seara și dimineața , iar când are loc apogeul împerecherii , boncănitul lor poate fi auzit și noaptea (Cotta et al. 2001) .

În timpul boncănitului cerbul lopătar își schimbă glasul , datorită faptului că la începutul boncănitului mușchii vocali nu sunt încălziți , nefiind folosiți de o perioadă mare de timp , iar la sfârșitul lui schimbarea glasului apare datorită epuizării fizice a cerbilor cauzată de luptele din timpul împerecherii și consumul redus de hrană (Vannoni & McElligott 2009) .

Semnalele vocale din timpul boncănitului se consideră că reprezintă o amenințare pentru alți cerbi . Cerbii înconjurați de ciute în perioada boncănitului boncănesc mai puternic decât dacă sunt înconjurați de alți cerbi , astfel s-a concluzionat că semnalele vocale nu au ca scop principal de a atrage ciutele , ci de a menține ciutele care însoțesc cerbii . Imediat după copulație crește intensitatea boncănitului , ceea ce poate servi la reducerea posibilității de împerechere a ciutei cu alt cerb (McElligott & Hayden 1999) .

Ciutele își mențin capacitatea de reproducere până la o vârstă înaintată , gestația durând 7 ½ luni . Majoritatea ciutelor fată în luna iunie și de regulă un singur vițel , rar se înregistrează gemeni , vițelul rămâne cu mama lui până toamna târziu , iar sporul natural reprezintă 50 – 60 % din efectivul ciutelor (Cotta et al. 2001) . Alți autori susțin că sporul natural este de 75% din ciutele mature la 1 aprilie (Fischer & Schumann 2002) , iar în arcuri sporul natural este de 90 % din ciutele adulte (Riemelmoser & Riemelmoser 2006) .

BOLILE CERBULUI LOPĂTAR

Perioada de împerechere coincide cu perioada de cădere a frunzelor și retragerea animalelor domestice de pe pășuni, fapt care face ca această specie să ridice cele mai puține probleme de prevenire și combatere a bolilor (Nesterov 1984).

Tuberculoza, o altă boală de natură bacteriană specifică exemplarelor din captivitate, este caracterizată prin leziuni pulmonare și a ganglionilor, leziuni care se exteriorizează prin tuse scurtă și uscată, care apoi devine frecventă și însoțită de expectorații și scurgeri nazale de mucozități, tuse care devine mai evidentă după eforturi de deplasare forțată (Nesterov 1984). Acesta boală are o evoluție progresivă mai accentuată la cerbii lopătari crescuți în regimul arcului decât la cei din libertate (Robinson et al. 1989 i Clifton-Hadley & Wilesmith 1991, cit. de Lloyd-Webb et al. 1995). Ea a fost prima dată diagnosticată la cerbul lopătar din captivitate în Noua Zeelandă în anul 1978 (Wahlström et al. 1998).

Paratuberculoza este o boală bacteriană care afectează intestinul subțire, exemplarele infestate slăbesc cu toate că prezintă același apetit și în final mor datorită epuizării (Riemelmoser & Riemelmoser 2006). Aceasta boală produce modificări macroscopice la nivelul intestinului și ganglionilor limfatici (Balseiro et al. 2008), iar în Europa, la cerbul lopătar din libertate, a fost pentru prima dată semnalată în anul 1997 în Spania (Marco et al. 2002).

Fascioloza (gălbeaza mare) se caracterizează la început printr-o stare de moleșeală, schimbul blănii se realizează mai târziu și neuniform. Apoi exemplarul infestat slăbește treptat și apar edeme în special sub gușă și în zona pleoapelor, dar și în alte zone ale corpului, iar în ultima perioadă abdomenul se balonează, flancurile devin excavate și părul zburlit (Nesterov 1984). Datorită acestei parazitoze, la cerbul lopătar concentrația de cupru și calciu din ficat este mai mică la exemplarele infestate, iar în sânge conținutul de calciu și sodiu este mai mic iar cel de glucoză și cupru mai mare (Vengušt et al. 2003). Cu toate acestea cerbul lopătar este tolerant la infestarea cu Fasciola hepatica, neprezentând semne clinice evidente de și în unele arcuri toate exemplarele pot fi infestate (Munro 1994, cit. de Vengušt et al. 2003).

Dicrocelioza (gălbeaza mică) este o parazitoză care nu are o acțiune prea puternică asupra exemplarelor infestate, ea contribuie mai mult la agravarea evoluției altor boli (Nesterov 1984).

DEZVOLTAREA TROFEULUI CERBULUI LOPĂTAR

Primul rând de coarne apare la cerbii de un an și ele sunt reprezentate de regulă de așa zisele sulițe. Al doilea rând de coarne apare la cerbii cu vârste de peste doi ani, când coarnele prezintă, de regulă și în condiții normale, lopeți mici ca dimensiune (figura 2 , 3)

Cerbul lopătar la maturitate dezvoltă prăjini vizibile care au deasupra rozetei raza ochiului, apoi raza mijlocie și în continuare o parte mai mult sau mai puțin lățită denumită lopată. Partea frontală a lopeții este netedă iar părțile posterioare și superioare sunt mai mult sau mai puțin scobite, astfel că pot apărea intrânduri în lopată și terminații, adică vârfuri pe marginea lopeții. Dacă terminația cea mai de jos de pe partea din spate a lopeții este lungă și subțire ea poartă denumirea de spin. Perlajul se întâlnește doar pe rozete dar prăjinile și lopețile deseori prezintă muchii, striațiuni și excrescențe (Ueckermann & Hansen 2002).

Figura 2 Stadii de dezvoltare ale coarnelor cerbului lopătar

Asemeni celorlalte specii de cervide din România, cerbul lopătar prezintă un ciclu anual de lepădare și creștere a coarnelor. Cerbilor lopătari le cresc coarnele în timpul primăverii și verii când hrana abundenta și capabilă să ofere elementele nutritive pentru creșterea coarnelor.

Fig. 3 Cerbi lopătari de vârste diferite ; foto www.vânător.ro

Timpul necesar dezvoltării trofeului crește odată cu vârsta. Pe când sulițarii leapădă coarnele la mijlocul lunii mai, cerbii bătrâni pierd coarnele de la începutul lunii aprilie până la mijlocul lunii mai; lepădarea coarnelor are loc cu atât mai devreme cu cât vârsta este mai mare (tabelul nr 1) .

Tabelul nr.1 Date orientative despre data lepădării și curățarea coarnelor în cazul cerbului lopătar

(date preluate din Damwild. Ansprechen und Bejagen – Fischer & Schumann 2002)

TIPURI COMUNE ALE FORMEI TROFEULUI ȘI LOPEȚII CERBULUI LOPĂTAR

Dacă mărimea trofeului se schimbă an de an în funcție de înaintarea în vârsta a exemplarului , forma trofeului rămâne aceeași (Fischer & Schumann 2002).

Pentru a păstra valoarea populațiilor de cerbi lopătari este important să se recunoască cerbii peste ani , astfel încât cerbii cunoscuți ca fiind valoroși să fie protejați și să-i poată transmite genele la descendenți . Deoarece , în general , până la vârsta de cinci – șase ani forma lopeții cerbului lopătar diferă semnificativ de la an de an , forma trofeului are un rol foarte important pentru a putea recunoaște cerbii lopătari ani la rând (Fischer & Schumann 2002).

Se întâlnesc mai multe forme ale trofeului de cerb lopătar care sunt prezentate succint mai jos (Fischer & Schumann 2002).

Forma ideală a trofeului de cerb lopătar – are formă de „inimă” prăjinile plecând lateral , curbat , de la cilindrii frontali , și apoi , tot curbat , în sus ; și lopețile sunt curbate în acest caz, iar partea superioară, terminală, a lopeților este curbată spre interior.

Trofeul în formă de „U” – prezintă prăjinile în partea de jos , de lângă cilindrul frontal , puternic crescute spre exterior , foarte puțin curbate , aproape orizontale și apoi cu mers aproape drept în sus , lopețile nefiind curbate. Partea superioară , terminală , a lopeților este mai mult sau mai puțin îndreptată spre interior.

Trofeul în formă de „V” – are prăjini poziționate evident oblic , prăjinile cresc oblic de lângă cilindrul frontal și sunt foarte puțin curbate sau chiar deloc curbate , iar lopata de regulă nu este curbată.

Trofeul în formă de „coș” – prezintă prăjinile în partea de jos , de lângă cilindrii frontali , puțin curbate , drepte sau oblice , iar apoi acestea se îndreaptă treptat în sus mai mult sau mai puțin liniar, iar lopata de regulă nu este curbată.

În literatura de specialitate mai este precizată o formă a trofeului , mai rară , trofeul în formă de „O”. La acest trofeu prăjina sub ramura ochiului și deasupra ei este curbată , astfel formează un cerc (Szabolcs 1968).

Odată cu vârsta de cinci – ase ani se ajunge aproape la dezvoltarea completă a lopeții și forma lopeții aproape că se menține aceeași an de an (Fischer & Schumann 2002). Astfel se pot observa următoarele forme: lopată plină (obișnuită), în formă de „scândură”, de „Karo”, de „burtă de pește’, „triunghiulară” sau în formă de „pană”, „spintecată” și „franjurată”.

URME ȘI SEMNE ÎN NATURĂ

Optime pentru lopătar s-au dovedit , în România , pădurile de foioase din zonele de joasă altitudine , cu suprafețe cuprinse între 500 și 1000 ha. , în care sunt intercalate enclave și surse de apă , mai ales dacă sunt înconjurate de terenuri cultivate agricol . Nu-l satisfac terenurile situate la peste 500 m. Altitudine , din cauza climei mai aspre și a lupului cu care nu poate coabita . Deși femelele sunt atașate locului de trai , dacă intervine vreo conturbare a liniștii migrează spre zone destul de îndepărtate.

Urmele sunt asemănătoare ca formă cu ale cerbului comun, cu deosebirea că sunt mai mici și mai lunguiețe. În plus, pernița se apropie ca lungime de jumătatea copitei, pe când la cerbul carpatin are aproximativ o treime din lungimea acesteia. Nu există riscul confundării urmelor de lopătar mascul cu cele de junincă sau de vițel de cerb comun.

Figura 4 Urme de cerb lopătar pădurea Dobrușa ; foto original

Cel mult , urmele de lopătar mascul neclare pot fi confundate cu cele de porc sau de berbec domestic . Urmele femelei sunt asemănătoare cu cele de oaie și de capră domestică , de care însă se deosebesc ușor ca formă . Urmele de pinteni sunt vizibile numai în urmele adânci (de exemplu , teren noroios , figura 4)

Descrierea și elementele dimensionale ale urmelor tipar și pârtie ale cerbului lopătar sunt prezentate în tabelul nr. 2 .

Tabelul Nr.2 Elementele dimensionale ale urmelor cerbului lopătar (cm)

Excrementele sunt asemănătoare cu ale cerbului comun , dar la fel la ambele sexe (cu o proeminență la un cap , rotunjite la celălalt ; figura 5) și mai mici . Nu există riscul confundării acestora cu cele ale cerbului comun , datorită mărimii . Se apropie mai mult de cele ale căpriorului . Pentru începători există riscul confundării lor cu excrementele de capră domestică .

Figigura 5 Urma fecală la cerb lopătar și ciută (după Cotta V.)

Alte semne ce indică prezența cerbului lopătar ar mai fi semnele legate de obiceiurile de alimentație respectiv smulgerea frunzelor și lăstarilor tineri din arbori și arbuști până la înălțimea de 120 centimetri , sau decojirea scoarței de pe arboretul tânăr pe timp de iarnă atunci când găsirea hranei este dificilă .

Indicatori ai numărului de indivizi sunt urmele lăsate în perioada reproduceri și în anumite faze din ciclul creșteri coarnelor . Gropile de împerechere sunt gropi făcute de taur pe care o impregnează cu mirosul propriu și are rol în atragerea femelei . Arenele de împerechere sunt circulare și mărginite de zgârieturi pe sol . Fragmentele de coarne sunt rezultate din încleștarea taurilor in perioada de rut și sunt indicatori ai stări de sănătate și de stare a taurilor in zonă.

Semne lăsate în urma curățiri coarnelor sunt rupturile de vegetație produse în urma frecări coarnelor de vegetație deasă .

IMPORTANȚA ECONOMICĂ A CERBULUI LOPĂTAR

Importanța economică este reprezentată de valorificarea de trofee și carne , la care se adaugă taxele impuse pentru vânarea exemplarelor de selecție sau vânarea exemplarelor ce trebuiesc scoase din circuitul de reproducție datorită malformațiilor genetice nedorite în populație. Trofeul cerbului lopătar , pot fi considerate atât coarnele , pielea cât și craniul, se confecționează obiecte artistice precum: cuiere , candelabre , mese , sculpturi , mânere de cuțite dar si obiecte cu scop decorativ (figura 6) .

Figura 6 Trofee de cerb lopătar lucrate artistic de meșteșugari ; foto www.vinatoare.ro

Numeroasele trofee omologate în ultimele decenii arată că lopătarul s-a integrat pe deplin în fauna României . Pentru adevăratul vânător , produsul principal îl constituie trofeele coarnele și caninii . Carnea este produs secundar . În cazul valorificării prin vânători din alte țări , aceștia primesc , în schimbul sumei plătite , numai trofeele , carnea rămânând să fie valorificată de deținătorul fondului .

Trofeul (coarnele) trebuie să fie păstrat și montat corect cu maxilarul superior întreg , precum , și cu cel inferior pus în dosul plăcii de lemn (nu numai partea cu molarii și premolarii , ci și cea cu incisivii) . Carnea se lasă să se răcească și numai după aceea se manipulează .

Pentru a putea compara trofeele recoltate de-a lungul anilor s-au stabilit unele criterii unitare de evaluare a acestora . În prezent trofeele de cerb lopătar în Romania se evaluează după prevederile „Ordinului Ministerului Agriculturii , Pădurilor și Dezvoltării Rurale nr. 418/02.06.2005” ; instrucțiunile de evaluare sunt aplicabile trofeelor tipice de cerb lopătar , trofeele atipice neputând fi evaluate . Ramurile rupte nu sunt considerate lipsă , acest caz nu este un motiv pentru a considera trofeul atipic (Șelaru 2006) .

Recordul național al trofeului de cerb lopătar a fost recoltat în anul 1983 pe fondul de vânătoare Socodor , fiind evaluat la 204,06 puncte C.I.C. și a fost omologat în anul 1985 la Brno . Șase trofee din primele 10 au fost recoltate pe fondul de vânătoare Socodor (Tabelul 3) , din care patru în anul 1983 , unul în anul 1970 și unul în anul 1961 . În primele 10 trofee din România se mai află un trofeu recoltat din Județul Arad pe fondul de vânătoare Geala în anul 2002 .

În ceea ce privește recordurile de trofee de cerb lopătar pe națiuni România se află pe locul cinci din lume în prima jumătate a celor mai bune 10 țări . Cu toate acestea diferența între primele două țări , Ungaria , respectiv Cehia și România este de peste 20 puncte C.I.C. , 33,57 în cazul Ungariei și 23,21 în cazul Cehiei.

Tabelul nr. 3 Cele mai valoroase trofee de cerb lopătar din România

(date preluate din Trofee de vânat european – Șelaru 2006)

AMENINȚĂRI ÎN CONSERVAREA SPECIEI

Atenția principală trebuie îndreptată înspre combaterea eficientă a prădătorilor săi , care pot face să migreze și ultimul lopătar rămas în viață dintr-un teren de vânătoare . Pagubele cauzate de lopătari în terenurile cultivate agricol sunt , de regulă , mai mari decât în cazul cerbilor comuni ceea ce duce la intervenția omului în alungarea lor de pe terenurile cultivate din apropierea habitatului lor .

Perturbare liniștii locurilor unde stau duce la migrația acestora la distanțe destul de mari . Hrănirea de atragere în pădure , prin culturi adecvate , pare și în cazul lopătarului cea mai eficientă metodă de evitare a prejudiciilor produse culturilor agricole (figura 7).

Figura 7 Teren pentru culturi de atragere în pădurea Dobrușa ; foto original

Cerbul lopătar trebuie apărat împotriva dușmanilor naturali periculoși (lupi , șacali , câini) , a braconajului și a concurenței la hrană produsa de animalele domestice introduse la pășunat în pădure .

Pentru ocrotirea specie trebuie să se asigure combaterea susținută a dăunătorilor (lup , râs , câini hoinari etc.) și paza severă a terenurilor populate . Mărirea efectivelor prin popularea terenurilor potrivite reproduceri lopătarului se mai poate face si prin extinderea moderată a suprafeței ocupate .

Cea mai importantă amenințare de departe este braconajul cu arma sau cu alte mijloace (lațuri , capcane etc.) din cauza gradului de "încredere" , în medie , mai mare decât cel al altor ungulate față de om .

Cerbul lopătar poate fi competitiv superior altor cervide precum cerbul comun sau căpriorul . Acest lucru îl face de multe ori , alohton fiind , o prezență nedorită . În special , s-a constat un impact grav cauzat de introducerea lopătarului asupra populației de cerb în zone împrejmuite .

ISTORICUL CERBULUI LOPĂTAR

Cerbul lopătar din Europa după perioada glaciară nu a apărut natural datorită migrării , ci a fost introdus artificial de către om . Interesant este faptul că în toate cazurile de populări s-a folosit subspecia europeană a cerbului lopătar nu cea mesopotamiană . Cu această subspecie nu s-au făcut populări (Ueckermann & Hansen 2002).

MANOLACHE și DISSESCU (1977) susțin că cerbul lopătar a fost introdus în Europa în secolele II – V de către romani , într-o primă etapă în insulele Britanice și peninsula Iberică .

Tabelul nr. 4 Date informative despre răspândirea și efectivele cerbului lopătar la ora actuală

Pe teritoriul României în Pleistocen (Diluviu) au trăit simultan cerbul uriaș (Cervus megaceros), cerbul comun (Cervus elaphus) și cerbul lopătar (Cervus dama) , trei specii bine definite și cu deosebiri fundamentale , astfel că se exclude ideea că cerbul uriaș ar fi strămoșul cerbului lopătar sau a celui comun , dar desigur toate cele trei specii au avut un ascendent comun (Nedici 2003) .

Primele nuclee de cerb lopătar au fost create în Transilvania , unele fiind atestate încă din secolul al XVI-lea . Ulterior , în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea au fost înființate în Banat și Crișana și după 1950 în special la sud și est de Carpați .

Dacă inițial acest mamifer a fost introdus pentru popularea unor parcuri de vânătoare , după aceea s-au făcut lansări cu exemplare direct în libertate . Nucleele din județele Cluj (Banabic) și Brașov (Sâmbăta de Jos) au dispărut în 1848 și respectiv 1890 . În zona extracarpatică la sfârșitul secolului al XIX-lea s-a colonizat lângă Florești (jud. Prahova) . În anul 1918 , cerbul lopătar se găsea în 9 locuri din 4 județe (tabelul nr. 5) . Numai la Săvârșin și Socodor (jud. Arad) era liber , în rest se afla în parcuri împrejmuite .

Efectivul era atunci de 500 de exemplare , arealul speciei însumând 5230 ha. . Cerbi lopătari erau întâlniți în 1940 tot în 9 locuri din 5 județe . Doar la Socodor era în libertate , în rest se afla în parcuri împrejmuite . Erau 1323 de exemplare pe 5330 ha. . În 1954-1955 s-a început introducerea cerbilor lopătari în diferite puncte din țară . Mărimea loturilor cu care s-au populat a fost de 6 , 12 sau 18 exemplare . Populările , în mare parte , s-au realizat cu exemplare de la Șarlota (jud. Timiș) . Ulterior s-au capturat și din județele Arad (Socodor-Chișineu Criș) , Olt (Reșca) , Argeș (Mozacu) .

Specia , în anul 1960 exista în 24 locuri din 16 județe . În parcuri împrejmuite mai erau doar la Fiac (jud. Arad) , Șarlota (jud. Timiș) , Valea Lungă și Hațeg (jud. Hunedoara) , restul fiind populații libere . Atunci , efectivul acestui mamifer era de 1639 de exemplare , arealul speciei însumând 170500 ha.

Pe teritoriul țării , în 1987 cerbii lopătari erau întâlniți în 48 nuclee (12 în Banat-Crișana , 11 în Muntenia , 9 în Transilvania , 8 în Oltenia , 5 în Moldova și 3 în Dobrogea) din 28 județe . Cele mai multe erau în : Timiș (5) , Arad (3) , Argeș (3) , Galați (3) și Dâmbovița (3) . Efectivul era de 11680 exemplare : 70% în zona de câmpie și 30% în cea de dealuri . Arealul total al speciei însuma 756410 ha. Majoritatea populațiilor se aflau în libertate . Țarcurile unde se aflau cerbi lopătari erau la Șarlota, Micești (jud. Argeș) și Valea Lungă .

În anul 1995 , aproape jumătate din efectiv (3100 exemplare) se afla în vestul țării.

Tabelul nr. 5 Dinamica spațio-temporală a populației de cerb lopătar din România (pe județe)

(Geacu, S., 2009)

În perioada interbelică a avut loc o creștere a efectivului de cerb lopătar cu 62% (de la 500 în 1918 la 1323 în 1940) . În următorul deceniu se reduce la jumătate , astfel încât , în anul 1950 , existau numai 640 exemplare . Urmare a măsurilor de populare luate ulterior , populația acestui mamifer crește continuu ajungând la valoarea maximă (aproape 11700 exemplare) în 1987 . La nivelul anului 2006 , efectivul reprezenta numai jumătate din cel înregistrat în 1987 .

Arealul acestui mamifer s-a menținut staționar în perioada interbelică (5200 ha.) , dar a sporit apoi de 32 de ori , ajungând la 170500 ha. în 1960 și apoi de încă 4,4 ori , până la circa 756000 ha. în 1987 , când este atins maximul . Urmare a populărilor efectuate după 1940 , numărul județelor în care exista acest mamifer a sporit de 5 ori , astfel încât în 2006 , cerbul lopătar se întâlnea în 25 de județe , din toate provinciile țării , efectivul său fiind de 5526 exemplare , răspândite pe un areal de circa 730000 ha.

Dacă în 1884 cerbul lopătar era prezent în fauna a numai două provincii românești (Crișana și Transilvania) , în 1918 exista în fauna a 3 provincii , în 1940 în fauna a 4 provincii , iar din 1960 până astăzi , acesta este prezent în fauna tuturor provinciilor țării (tabelul nr. 6) .

Tabelul nr. 6 Existența cerbilor lopătari în provinciile României în diferiți ani

Date preluate din Geacu Sorin 2009

În cazul acestei specii , s-a dat prioritate populațiilor aflate în libertate a căror pondere a sporit de la 6% în 1940 , la 22% în 1950 , 50% în 1960 , 75% în 1967 și 97% în 1987 și 2006 .

Documentele consultate și cercetările de teren efectuate , ne-au condus la identificarea unui număr de 28 de nuclee extincte de cerb lopătar în România . Dintre acestea , 3 au dispărut înainte de 1900 , 5 între 1901 și 1960 și 20 după anul 1960 , adică exact în ultimele decenii când a avut loc o intensificare a presiunii antropice asupra tuturor categoriilor de ecosisteme .

În anul 1830 au fost colonizați cerbi lopătari într-o pădure cu o suprafață de 4000 ha. situată de-a lungul Crișului Negru , pe teritoriul de astăzi al Ungariei , la granița cu România , dar datorită existenței lupilor s-au înmulțit anevoios și astfel în anul 1900 pădurea și o parte din terenul agricol învecinat s-au îngrădit . Datorită condițiilor prielnice pe care le-a găsit în țarc , vânatul s-a înmulțit atât de puternic încât a creat pagube pădurii și astfel după cca 15 ani (aproximativ în anul 1915) țarcul s-a desființat și se presupune că de aici unii cerbi lopătari s-au mutat în pădurea învecinată Socodor , situată la 9-12 km. Astfel cerbul lopătar ar fi ajuns pe teritoriul României pe la sfârșitul Primului Război Mondial , iar după acesta pădurea actualului Ocol Silvic Criș a fost cuprinsă în fonduri de vânătoare de protocol , astfel că cerbul lopătar a putut crește numeric (Cazacu 1983) .

Documentele consultate și cercetările efectuate, ne-au condus la identificarea unui număr de 28 de nuclee extincte de cerb lopătar în România. Dintre acestea, 3 au dispărut înainte de 1900, 5 între 1901 și 1960 și 20 după anul 1960, adică exact în ultimele decenii când a avut loc o intensificare a presiunii antropice asupra tuturor categoriilor de ecosisteme. (Gecu Sorin 2009)

MATERIAL ȘI METODĂ

DESCRIEREA A.G.V.P.S. DRĂGĂȘANI

În anul 1948 , cunoscut ca an al unor profunde transformări politice impuse din exterior , când Uniunea Generală a Vânătorilor din România a fost desființată , în locul acesteia fiind înființată , prin Decretul 211/1948 , Asociația Generală a Vânătorilor din România (A.G.V.R.) , persoană juridică , de utilitate publică . Asociația Generală a Vânătorilor din România a moștenit astfel , prin lege , membrii , patrimoniul privat , precum și celelalte drepturi și obligații ale fostei Uniuni Generale a Vânătorilor din România , fiind succesoarea de plin drept a acesteia .

Cinci ani mai târziu , în anul 1953 , Asociația Generală a Vânătorilor din România a fost transformată , prin H.C.M. nr. 3126/1953 , în Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România (A.G.V.P.S. din România) , alipindu-i-se acesteia și asociațiile și societățile private de pescari sportivi .

În concordanță cu împărțirea teritorială din acea perioadă , membrii vânători și pescari sportiv ai A.G.V.P.S. din România erau organizați în filiale regionale cu personalitate juridică , la rândul lor împărțite în filiale raionale . Caracterul asociației și al patrimoniului acesteia a rămas , în continuare , 100% privat .

A urmat anul 1968 , care , prin noua împărțire administrativ-teritorială a țării în județe , a determinat o nouă reorganizare a A.G.V.P.S. din România , de această dată în asociații județene (39) și din municipiul București (6) ale vânătorilor și pescarilor sportivi . Reorganizarea a avut loc ca urmare a unor dispoziții administrative , în condițiile respectării întocmai a prevederilor Decretului nr. 31/1954.

Toate reglementările legale , care au urmat cu privire la vânătoare , la pescuitul sportiv și la portul armelor au nominalizat consecvent și au instituționalizat astfel A.G.V.P.S. din România , fiind mai apoi definită cu claritate , prin prevederile Legii nr. 26/1976 , ca „organizație obștească , cu personalitate juridică și cu statut propriu” .

După evenimentele din decembrie 1989 , mai multe filiale și chiar grupe ale unor asociații județene de vânătoare și pescuit sportiv s-au desprins din asociațiile mamă și s-au constituit , cu acordul adunărilor generale și în baza prevederilor Legii nr. 21/1924 , ca persoane juridice distincte , cu patrimoniu propriu , privat și indivizibil . Au urmat și alte constituiri de asociații ale vânătorilor , ale pescarilor sportivi și ale vânătorilor și pescarilor sportivi , pe principiul liberei asocieri și în baza prevederilor Legii nr. 21/1924 sau ale Ordonanței nr. 26/2000 , dintre care foarte multe s-au afiliat la A.G.V.P.S. din România . Urmare a acestei situații , A.G.V.P.S. din România cuprinde în prezent peste 140 de asociații ale vânătorilor și/sau pescarilor sportivi cu sediile în București , în reședințele de județe și în multe alte municipii și localități . Majoritatea acestor asociații legal constituite , care cuprind peste 95% din numărul vânătorilor din țară și peste 80% din numărul pescarilor sportivi , și-au reconfirmat afilierea la A.G.V.P.S. din România .

A.G.V.P.S. din România a fost așadar recunoscută și instituționalizată , în timp , prin lege . Ultima oară , prin prevederile Legii fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 , ocazie cu care i s-au enumerat și atribuțiile pe care le-a avut și le are în ceea ce privește reprezentarea organizațiilor vânătorești la nivel național și internațional . De asemenea , A.G.V.P.S. din România a primit , prin prevederile aceleiași legi , dreptul de a-și adapta propriul Statut la prevederile acesteia , fără vreo cenzurare din partea statului , ceea ce a însemnat , fără îndoială , o recunoaștere deschisă a meritelor sale de până atunci . În plus , A.G.V.P.S. din România a fost recunoscută din nou , prin H.G. nr. 259/22.02.2001 , ca fiind de utilitate publică

.

Fig. 8 Embleme ale diverselor federații și asociații

În plan internațional , A.G.V.P.S. din România a rămas cu continuitate , din anul 1931 , membră în Consiliul Internațional al Vânătorii și al Protecției Vânatului (C.I.C.) și , din anul 1954 , membră în Confederația Internațională de Pescuit Sportiv (C.I.P.S.) (figura 8) . Din anul 2000 , A.G.V.P.S. din România a devenit membră , cu drepturi depline , și în Federația Asociațiilor de Vânători din Comunitatea Europeană (F.A.C.E.) , fiind printre primele , dacă nu chiar prima organizație neguvernamentală din România acceptată într-o structură a U.E.

În ceea ce privește organele de conducere ale A.G.V.P.S. din România , Congresul și Consiliul este de reținut faptul că acestea sunt compuse exclusiv din membri delegați la Congres ai organizațiilor afiliate , care îndeplinesc anumite condiții statutare . Președintele , vicepreședinții și ceilalți membri ai acestor organe de conducere sunt eligibili pentru perioade de câte 5 ani .

De la nivelul conducerii A.G.V.P.S. din România a fost și este coordonată , în mod unitar , întreaga activitate de reprezentare a intereselor organizațiilor afiliate și , implicit , ale tuturor membrilor acestor organizații .

Cu toate acestea , după evenimentele din 1989 , mai exact de prin 1998 încoace , A.G.V.P.S. din România cu sediul în București , Calea Moșilor nr. 128 a fost nevoită să suporte constituirea interesată , cu sprijinul unor reprezentanți de seamă ai autorități publice centrale care răspunde de silvicultură , a unei pseudo A.G.V.P.S. din România , cu sediul în Bacău . Situația de ilegalitate evidentă a celei din urmă s-a tranșat târziu , de această dată cu ajutorul instanțelor competente de judecată , reușindu-se în final dizolvarea și lichidarea acesteia de două ori succesiv , deoarece , după obținerea unei hotărâri definitive și irevocabile pentru dizolvarea și lichidarea pseudo A.G.V.P.S. cu sediul la Bacău , acesta a reușit să se mai constituie odată . Pe lângă cheltuiala inerentă implicată de acțiunea noastră și de timpul pierdut , situația de gravă ilegalitate , acceptată și încurajată de reprezentanții autorității publice centrale care răspunde de silvicultură , a condus la spargerea unității de reprezentare a vânătorilor și pescarilor sportivi din România , dizidenții beneficiind însă din plin , de acțiunile conducerii A.G.V.P.S. din România , susținute în interesul asociațiilor afiliate și ale membrilor acestora .

Ulterior , după anul 2000 , s-a mai înființat , în absolută contradicție cu legea , și un așa zis Sindicat Național al Vânătorilor din România , iar de câțiva ani , după anul 2004 , și o Federație Națională a Pescarilor Sportivi din România (FNPSR) , ambele cu sprijinul unor reprezentanți ai structurilor autorității publice centrale care răspunde de silvicultură . Acestea au reîncercat , în mod repetat , dizolvarea și lichidarea A.G.V.P.S. din România și a unor asociații afiliate , printre care cele înființate în anul 1968 .

Toate acțiunile ostile A.G.V.P.S. din România și asociațiilor afiliate la aceasta , demarate de așa-zisul Sindicat Național al Vânătorilor și așa-zisa Federație Națională a Pescarilor Sportivi , au fost câștigate însă , fără excepții până acum , de către A.G.V.P.S. din România și asociațiile afiliate . Acesta nu înseamnă că acțiunile ostile inițiate de aceste entități interesate și stimulate împotriva noastră s-au încheiat . Mai există , de dată recentă , o inițiativă similară , de înființare a unei pretinse Federații Naționale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România , cu sediul în Buzău , constituită din două asociații locale , Muflonul și Pisica Sălbatică , dintre care doar prima a reușit să dobândească fond cinegetic în gestiune . Deși acțiunile și activitățile acestor asociații se desfășoară în contradicție cu preceptele de ordine publică , ele sunt susținute , din interese oculte , de anumiți funcționari publici ai organismelor statului cu atribuții în profil și în domeniul apărării ordinei de drept .

A.G.V.P.S. din România nu are cum să evite astfel de situații ostile ei și asociațiilor afiliate , generate , acceptate sau susținute de anumiți funcționari publici , dar nu numai , deoarece aceștia sunt categoric interesați de un alt mod de atribuire în exploatare durabilă a resurselor naturale regenerabile denumite generic vânat și pește.

Atâta timp cât A.G.V.P.S. din România va apăra eficient interesele asociațiilor afiliate și ale membrilor acestora , se va situa pe o poziție contrară intereselor unor reprezentanți ai autorităților publice centrale care răspunde de vânătoare și de pescuit recreativ-sportiv și ale prietenilor din umbră ai acestora , în cazurile în care aceștia doresc un alt mod de atribuire , clientelar , a gestiunii fondurilor cinegetice și bazinelor piscicole naturale din România .

Din cauza acestor contradicții de interese , autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură a încercat și a reușit să elimine sintagma „A.G.V.P.S. din România” din legile actuale privind pescuitul , în anul 2001 , și vânătoarea , în anul 2006 .

A fost eliminată sintagma și din Legea armelor si munițiilor în anul 2003 . S-a încercat să se lase , astfel , fără legitimitate A.G.V.P.S. din România , care a fost înființată prin lege și trebuia , conform prevederilor Ordonanței nr. 26/2000 , să-și desfășoare activitatea sub autoritatea legilor prin care s-a înființat (sau prin care a fost instituționalizată) . Numai că toate aceste legi au fost , rând pe rând , abrogate . Pentru a evita situația de discutabilă legitimitate a A.G.V.P.S. din România , în care era împinsă din inițiativa unor reprezentanți ai autorității publice centrale care răspunde de silvicultură , conducerea acesteia a încercat și a reușit , la nivelul instanțelor judecătorești competente , în baza prevederilor Ordonanței nr. 26/2000 , să înscrie definitiv și irevocabil, A.G.V.P.S. din România în Registrele speciale ale Asociațiilor și Fundațiilor.

Soluția dată de judecători este atipică , fiindcă Ordonanța nr. 26/2000 nu a prevăzut decât cazul asociațiilor și fundațiilor înființate prin lege și cazul celor constituite în baza Legii 21/1924 sau a acestei ordonanțe . Nu a prevăzut și cazul asociațiilor și fundațiilor înființate prin legi care ulterior s-au abrogat , cum a fost cazul A.G.V.P.S. din România .

În concluzie , A.G.V.P.S. din România este acum persoana juridică de drept privat și de utilitate publică , apolitică , cu patrimoniu propriu , distinct și indivizibil . Este înscrisă , definitiv și irevocabil , în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă Judecătoria sectorului II , sub nr. 4/2000 , și în Registrul Național al Asociațiilor și Fundațiilor , sub nr. 1561/A/2000.

Apreciem că urmare a acestei recunoașteri din partea instanțelor competente de judecată , A.G.V.P.S. din România și-a clarificat definitiv și irevocabil poziția , de partener sobru de dialog , la nivel național , cu autoritățile publice centrale al statului și la nivel internațional , cu instituțiile similare sau internaționale în materie .

Prin trecutul său și obiectivele urmărite , A.G.V.P.S. din România oferă , în continuare , o garanție certă a interesului consecvent pe care-l are pentru protecția și conservarea fondurilor cinegetice și piscicole naționale , pentru bunul mers al activităților de vânătoare și de pescuit sportiv din România și pentru apărarea intereselor legitime ale vânătorilor și pescarilor sportivi din țara noastră , asociați în organizații afiliate . (N. Șelaru )

STABILIREA COTELOR DE RECOLTĂ ȘI MĂSURI LEGISLATIVE RELEVANTE

Pentru a exploata durabil vânatul , în interesul societății în general se realizează prelevarea unei anumite cote din efective pentru a extrage exemplarele ce se găsesc strict în limitele surplusului populațional , stabilit prin metode și mijloace științifice . Acest calcul nu este realizat de către vânători , care ar fi tentați să fie subiectivi , fie din dorința de a vâna pe moment mai mult , fie din dorința de a lăsa în natură un efectiv exagerat de reproducători cu intenția măriri efectivelor populaționale , ci de către managerii activității cinegetice .

Legea 407/2006 Art. 1 lit. e) cotă de recoltă – numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic stabilit anual de către administrator , care se poate vâna în cadrul unui fond de vânătoare

Calculele și propunerile de cote anuale de recoltă , efectuate profesional de manageri pentru fiecare populație de vânat , din fiecare fond de vânătoare în parte , sunt aprobate la nivelul Autorității publice centrale care răspunde de activitate , după obținerea eventualelor avize necesare din partea Autorității publice centrale care răspunde de mediu , de către funcționari publici neutri , devin obligatorii de realizat de către gestionarii fondurilor .

Acest mecanism de stabilire corectă a cotelor de recoltă este completat , în scopul mențineri echilibrului în natură , de prevederile legii care consideră contravenție nerealizarea acestor cote și infracțiune depășirea lor de către gestionari . 

Legea 407/2006 ART. 39 Fără a se aduce atingere prevederilor art. 37 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007, cu modificările și completările ulterioare, sunt interzise și următoarele:

a) depășirea cotei de recoltă care a fost aprobată la nivel de gestionar;

b) depășirea numărului de piese aprobate pentru recoltă/vânător/zi de vânătoare;

c) furnizarea de către gestionar de informații eronate referitoare la nivelul populației speciilor de faună de interes cinegetic, estimate la nivelul fondului de vânătoare;

d) nerealizarea cotei de recoltă pentru vânatul sedentar ori depășirea cotei de recoltă pe fond cinegetic, fără motive justificate;

Problema calculări surplusului populațional a fost abordat în mod științific cu peste 50 de ani în urmă și a fost soluționat prin stabilirea unor efective optime pentru principalele specii de vânat sedentare , pe fiecare fond de vânătoare în parte .

Aceste efective optime au fost ulterior recalculate periodic , de regulă la 10 ani pentru a fi observate schimbările intervenite în fondurile de vânătoare . Astfel de efective optime sunt stabilite acum în România pentru cerbul comun , cerbul lopătar , căprior , capră neagră , mistreț , iepure , cocoș de munte , fazan , potârniche , urs și râs . Prin urmare , pentru fiecare fond de vânătoare în parte sunt stabilite aceste efective optime .

Legea 407/2006 Art. 1 lit. r) populație optimă – numărul total de exemplare din fauna de interes cinegetic , care coabitează într-un fond de vânătoare într-o anumită structură de specii și într-o anumită structură de vârste în cadrul fiecărei specii , care asigură conservarea biodiversității , produce minimum de pagube și nu prezintă risc pentru populația umană ;

Efectivele reale de vânat , existente în fondurile de vânătoare , sunt recenzate anual , lucrarea definitivându-se primăvara . Se recenzează de fapt stocul de reproducție rămas după sezonul de vânătoare și după trecerea perioadei critice de iarnă , fără a fi luată în considerare progenitura din anul respectiv . Din diferența celor două categorii de efective , conform formulelor de calcul și a programelor special făcute să elimine eventuale erori de recenzare , se stabilesc cotele anuale de recoltă , luând în considerare sporul natural anual , diferit de la specie la specie și de la o zonă altitudinală la alta .

Legea 407/2006 Art. 6 Principalele atribuții ale administratorului pentru protecția faunei de interes cinegetic și în domeniul vânătorii sunt următoarele:

Lit. f) stabilește și aprobă anual, până la data de 15 mai, cotele anuale de recoltă pentru speciile admise la vânătoare, cu avizul autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului; cotele de recoltă astfel aprobate devin obligatorii de realizat, fără alte avize, acorduri sau autorizări suplimentare;

În următoarea parte este prezentată interpretareaselectivă a legii nr. 407 din 09 noiembrie 2006 , precum și a modificările și completările efectuate prin actele normative

În contextul articolului 1 legii numărul 407 din 2006 sunt date definițile termenilor relevanți pentru legea vânătorii .

ART. 1

În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:

a) administrator – autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și care asigură administrarea faunei de interes cinegetic;

b) atribuire în gestiune – acțiunea prin care administratorul dă dreptul și obligația de gestionare a faunei de interes cinegetic, în condițiile prezentei legi;

c) braconaj – acțiunea desfășurată în vederea obținerii acelorași efecte ca și prin acțiunea de vânătoare, fără a fi îndeplinite condițiile legale pentru desfășurarea acesteia din urmă;

d) capcană autorizată – orice dispozitiv folosit în scopul capturării exemplarelor din speciile de faună de interes cinegetic, a cărui utilizare a fost avizată de autoritatea publică centrală care răspunde de protecția mediului și aprobată de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură;

e) cotă de recoltă – numărul de exemplare din fauna de interes cinegetic stabilit anual de către administrator, care se poate vâna în cadrul unui fond de vânătoare;

f) Consiliu Național de Vânătoare – organismul de avizare și consultare, cu autoritate științifică în domeniul cinegetic, care este format din reprezentanții instituțiilor publice și private cu atribuții în domeniul faunei de interes vânătoresc și al mediului de viață al acesteia;

g) drept de vânătoare – dreptul persoanei fizice sau juridice, proprietară a terenurilor pe care sunt arondate fonduri de vânătoare, de a beneficia, direct sau indirect, de gestiunea fondului cinegetic, dacă este licențiată;

h) faună de interes cinegetic – totalitatea exemplarelor din populațiile din speciile de faună sălbatică prevăzute în anexele nr. 1 și 2, existente pe teritoriul României;

i) fond cinegetic – unitatea de gospodărire cinegetică constituită din fauna de interes cinegetic și suprafața de teren, indiferent de categoria acestuia, indiferent de proprietar și astfel delimitată încât să asigure o stabilitate cât mai mare faunei de interes cinegetic în interiorul său. Nu se includ în fondurile cinegetice suprafețele din intravilan, precum și zona strict protejată și zona tampon din cuprinsul Rezervației Biosferei "Delta Dunării";

j) fond cinegetic național – totalitatea fondurilor cinegetice din România;

k) gestionar – persoana juridică română care a fost licențiată în condițiile legii și căreia i se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare

l) gestionar consacrat – persoana juridică română, licențiată în condițiile legii, cu drept de a obține gestiunea faunei cinegetice de pe un fond cinegetic, dacă îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a avut calitatea de gestionar în contractul de gestionare anterior organizării atribuirii directe pentru fondul cinegetic respectiv; contractul de gestionare nu a încetat din culpa sa; își manifestă intenția de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv, nu înregistrează datorii privind plata tarifului de gestionare și acceptă tariful de gestionare;

m) gestionare – activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din fondurile de vânătoare, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul și răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin contractele de gestiune;

o) licență – împuternicirea dată de către administrator unei persoane juridice de a gestiona fauna de interes cinegetic, atestată printr-un document oficial;

p) odorivector – substanța sau produsul, natural ori de sinteză, care răspândește un miros ce atrage exemplarele de faună de interes cinegetic și care permite omului determinarea direcției și controlul deplasării acestora;

q) organizație de vânătoare – persoana juridică română constituită în condițiile legii, pe baza principiului liberei asocieri a vânătorilor, în scopul gestionării durabile a vânatului și al exercitării vânătorii recreativ-sportive, care poate adera la asociații, uniuni sau federații naționale de profil pentru reprezentarea lor la nivel național și internațional;

r) populație optimă – numărul total de exemplare din fauna de interes cinegetic, care coabitează într-un fond de vânătoare într-o anumită structură de specii și într-o anumită structură de vârste în cadrul fiecărei specii, care asigură conservarea biodiversității, produce minimum de pagube și nu prezintă risc pentru populația umană;

s) regim cinegetic – ansamblul de norme tehnice, juridice și economice prin care fauna de interes cinegetic este administrată și gestionată durabil, în scopul conservării biodiversității, menținerii echilibrului ecologic, exercitării vânătorii și satisfacerii unor cerințe social-economice;

ș) staționar – suprafața de teren, împreună cu instalațiile și amenajările specifice existente pe aceasta, unde sunt duse exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic care, ca urmare a stării lor, nu mai pot fi lăsate în libertate, existând pericolul ca acestea să moară. Pe aceste suprafețe sunt asigurate condițiile de asistență sanitar-veterinară corespunzătoare și condițiile de viață, creștere și dezvoltare pentru exemplarele respective;

t) tarif de gestionare – suma de bani care se plătește anual de către gestionar pentru exploatarea durabilă a faunei cinegetice pe care o gestionează;

ț) vânat – exemplarul/exemplarele din specia/speciile de interes cinegetic obținut/obținute prin acțiunile de vânătoare sau prin acțiunile de braconaj cinegetic;

u) vânătoare – acțiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea ori uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 și 2, aflate în stare de libertate. Nu constituie acțiune de vânătoare capturarea autorizată a exemplarelor din speciile de interes cinegetic în scop științific, urmată de eliberarea acestora;

v) vânător – persoana fizică ce practică vânătoarea în condițiile prezentei legi;

w) zonă de liniște – suprafața stabilită în cadrul unui fond de vânătoare, delimitată și marcată pe teren prin semne vizibile și distinctive, destinată să asigure condiții de viață optime faunei cinegetice existente în cadrul fondului de vânătoare respectiv, indiferent de anotimp.

În articolul 3 este prezentat scopul și interesul vânătorii precum și posibilele beneficii ce pot rezulta prin acțiunea vânătorii .

ART. 3 Exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calității populațiilor faunei de interes cinegetic, cercetării științifice, precum și în scop didactic sau recreativ-sportiv.

Articolul numărul 4 din legea vânătorii și protecției fondului cinegetic explicitează condițiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a vâna pe terenurile ce alcătuiesc sau intră în alcătuirea unui fond de vânătoare .

ART. 4

(1) Nimeni nu are dreptul de a vâna pe terenul proprietatea altuia fără a avea asupra sa autorizația de vânătoare, care dovedește, în condițiile prezentei legi, consimțământul proprietarului, al asociației de proprietari sau al celui mandatat de aceștia în acest scop

(2) Deținătorii cu orice titlu ai terenurilor incluse în fondurile de vânătoare au obligația de a permite desfășurarea acțiunilor de vânătoare autorizate pe terenurile ce le dețin sau aparțin, în condițiile alin. (1).

Obiectul articolului numărul 17 îl face prezentarea obligațiilor implicate în gospodărirea fondurilor cinegetice , cât și reglementările legale asupra efectuării studiilor și planurilor de management cinegetic ; tot aici sunt prezentate și condițiile in care sunt întocmite planurile manageriale în fondurile cinegetice ce se suprapun sau cuprind arii protejate , parcuri naționale sau zone cu protecție strictă .

ART. 17

(1) Gestionarii sunt obligați să asigure gospodărirea faunei de interes cinegetic, cu respectarea principiului durabilității, pe baza studiilor de evaluare și a planurilor de management cinegetic întocmite pentru fiecare fond cinegetic, pentru perioada de valabilitate a contractului de gestionare.

(2) Studiile de evaluare a efectivelor speciilor admise la vânătoare se întocmesc anual de către personalul cu specializare silvică sau cinegetică angajat al gestionarului fondurilor cinegetice și vor fi supuse aprobării administratorului.

(2^1) Planurile de management cinegetic se întocmesc pentru o perioadă de 10 ani de către personalul cu specializare superioară silvică sau cinegetică angajat al gestionarului și se supun aprobării administratorului în termen de 6 luni de la primirea în gestiune a fondurilor de vânătoare.

(2^2) În situația fondurilor cinegetice care se suprapun peste ariile naturale protejate, planurile de management cinegetic vor fi corelate cu planurile de management al ariilor naturale protejate.

(2^3) În fondurile cinegetice care cuprind și arii naturale protejate, evaluarea populațiilor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 se realizează împreună cu reprezentanții administrațiilor ariilor naturale protejate.

(3) Managementul populației faunei de interes cinegetic din suprafețele neincluse în fondurile de vânătoare se face de către consiliile locale, pentru intravilanul localităților, în baza hotărârilor proprii, aprobate de agenția locală de protecție a mediului, respectiv de către administrațiile ariilor protejate, în baza hotărârilor consiliilor științifice ale acestora, conform prevederilor din planul de management și, după caz, din regulamentul ariilor naturale protejate respective.

(4) Managementul populației faunei de interes cinegetic din parcuri naționale, rezervații științifice, zone cu protecție strictă sau zone de protecție integrală din celelalte arii naturale protejate incluse în fonduri cinegetice se face de către administrațiile ariilor protejate, în baza hotărârilor consiliilor științifice ale acestora, conform prevederilor din planul de management și, după caz, din regulamentul ariilor naturale protejate respective.

Articolul 19 din prezenta lege reglementează regimul juridic al vânătorii mamiferelor și a păsărilor , inclusiv a celor migratoare în scopul conservării habitatelor . Tot in articolul 19 sunt prezente măsurile impuse în cazul câinilor și a pisicilor hoinare ce pot avea un impact nociv asupra ecosistemelor cinegetice .

ART. 19

(1) În scopul conservării biodiversității, regimul juridic al vânării mamiferelor și păsărilor, inclusiv a celor migratoare, este reglementat de prezenta lege și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

(2) Speciile de mamifere și păsări, inclusiv cele migratoare, la care vânarea este interzisă, se supun derogărilor stabilite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare.

(2^1) Evaluarea populațiilor din speciile prevăzute în anexa nr. 2 se realizează de către gestionar, sub coordonarea autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului și a administratorului.

(3) Pisicile și câinii sălbăticiți sau hoinari găsiți pe suprafețele fondurilor de vânătoare se împușcă fără restricții și fără obligarea la despăgubiri, iar fapta nu constituie infracțiune.

(4) Pisicile și câinii care sunt în situația prevăzută la alin. (3) se împușcă de către personalul de specialitate al gestionarului fondului de vânătoare sau de vânători, cu ocazia acțiunilor organizate în acest scop, la care participă și personal de specialitate al gestionarului sau cu ocazia vânătorilor organizate.

(5) Vânatul recoltat în condițiile alin. (1) și (2), în baza autorizației de vânătoare individuale, se crotaliază după recoltare, înainte de părăsirea fondului de vânătoare conform normelor stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură.

Articolul 21 prezintă condițiile în care este permisă popularea cu specii de vânat inexistente în fondurile de vânătoare din România .

ART. 21

(1) Popularea cu exemplare din speciile de vânat inexistente în fondurile de vânătoare din România se poate face numai dacă:

a) anterior acțiunii de populare au fost realizate experimente în România de către sau sub supravegherea unei instituții de cercetare ori de învățământ superior cu activitate cinegetică;

b) ulterior experimentelor au fost realizate studii de impact avizate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și aprobate de autoritatea publică centrală care răspunde de protecția mediului.

(2) Popularea cu exemplare importate din speciile din fauna de interes cinegetic indigene se realizează pe baza aprobării date de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în baza certificării calității genetice a acestora, dată de o instituție științifică cu activitate cinegetică, cu acordul autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului

(3) În funcție de rezultatul experimentelor și al studiilor de impact, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură face propuneri de completare a anexei nr. 1 sau 2, după caz, cu acordul autorității publice centrale care răspunde de protecția mediului.

În articolul 40 prezentat mai jos sunt prezentate reglementările valorificării vânări exemplarelor din fauna de interes cinegetic , precum și apartenența vânatului găsit mort sau rezultat din activități ilegale .

ART. 40 (1) Vânatul sau exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic dobândite în condițiile prezentei legi se valorifică, după caz, de gestionar, consiliul local sau administrația ariei naturale protejate.

(2) Sumele rezultate din valorificarea prevăzută la alin. (1) de către consiliile locale sau de către administrațiile ariilor protejate se fac venit la bugetul de stat.

(3) Vânatul rezultat în urma unor acțiuni ilegale, precum și exemplarele din fauna de interes cinegetic găsite moarte aparțin, după caz:

a) gestionarului, dacă acestea sunt găsite pe fonduri de vânătoare și se încadrează în cota de recoltă aprobată;

b) statului, dacă acestea sunt găsite pe suprafețe situate în perimetrul construit sau împrejmuit din intravilanul localităților sau în arii protejate, neincluse în fondurile de vânătoare, sau dacă cota de recoltă a fost realizată pentru cele din fondurile de vânătoare.

(4) Exemplarele care se regăsesc în situația prevăzută la alin. (3) lit. a) diminuează cota de recoltă în mod corespunzător.

(5) Coarnele lepădate de cervide, găsite pe fondurile de vânătoare, aparțin gestionarilor

SITUAȚIA ACTUALĂ LA NIVEL NAȚIONAL PE COTE DE VÎNĂTOARE

Cerbul lopătar este cel mai bine reprezentat numeric în zona de vest și sud vest a României . Perioada de vânătoare legală este în perioada 1 septembrie – 15 decembrie pentru masculi și 1 septembrie – 15 februarie pentru femele cu tineret . În județul Arad , în Socodor pe fondurile de vânătoare gospodărite de A.V.P.S. Canalul Morilor la ora actuală sunt evaluate aproximativ 1400 de exemplare de cerb lopătar , fiind cea mai mare rezervație de cerb lopătar în libertate din Europa .

În România cele mai clare dovezi asupra existenței cerbului lopătar sunt din anul 1904 când s-a înființat parcul de vânat de la Șarlota (Județul Timiș) , lopătarii de aici fiind aduși din Cehoslovacia , Austria și Europa Centrală (Wrbitsky 1937, citat de Cotta et al. 2001) . Înființarea acestui parc cu o suprafață de 1260 ha. a început în anul 1902 și s-a finalizat în anul 1904 , în interiorul lui suprafețele în curs de regenerare erau protejate de gard de sârmă (Anonymus 2002) .

În anul 1918 efectivul de cerb lopătar din România a numărat 500 de exemplare grupate în nouă nuclee . Singurele populații care au trăit în libertate au fost cele de la Săvârșin și Socodor , Județul Arad (Geacu 2009) .

În anul 2007 conform „Raportului privind starea pădurilor României în anul 2007” efectivul de cerb lopătar din libertate a fost evaluat la 5700 exemplare .Evoluția efectivelor de cerb lopătar din România este prezentată în tabelul numărul 9 după cum urmează

Tabel nr. 9 Situația actuală a efectivelor de cerb lopătar și cotele de vânătoare alocate județelor în perioada 2008 – 2014

REZULTATE ȘI DISCUȚII

ZONA CERCETATĂ

Terenul cercetat se găsește la S-E de Municipiul Drăgășani în imediata apropiere a comunei Lungești și la aproximativ 8 Km de Râul Olt .Terenul este poziționat în valorile coordonatelor următoare : Latitudine : 44°34'58.34" N / Longitudine : 24°12'42.70" E (figura 10)

Terenul , conform Legii fondului funciar nr. 18 din 19 februarie 1991 , se încadrează in terenuri cu destinație silvică . Solul este de tip argilos încadrându-se în argiluvisoluri alosol . Terenul din imediata apropiere este cultivat cu viță de vie (figura 9) și este predispus alunecărilor de teren având un substrat argilos . În zona indicată în 1990 s-a încercat fără rezultate mulțumitoare să se exploateze subsolul pentru extragerea de gaze naturale și s-a încetat exploatarea în anul 2001 .

Sub aspect geomorfologic , terenul se situează în marea unitate a Podișului Getic , subdiviziunea Valea Oltului . Altitudinile cresc de la est la vest astfel : la nivelul Oltului altitudinea este de circa 135 m , în zona luncii de 145 m , în zona centrală de circa 160 m Figura 9 Pădurea Dobrușa ; foto original

, pentru ca în vârful Dealului Viilor să

atingă 308 m .

Vegetația teritoriului face parte din formațiunea floristică de silvostepă , vegetația ierboasă fiind în cea mai mare parte antropizată prin culturile agricole . În imediata apropiere a terenului cercetat a existat o vegetație tipică zonei : păduri de plută , arin , stejar , care au fost defrișate făcând loc culturilor agricole .

Figura 10 Imagine din satelit , evidențierea pădurii Dobrușa (Google maps)

Temperatura medie a lunii celei mai calde (iulie) variază între 21,5 °C și 22 °C . Temperatura medie a lunii celei mai reci variază între -2 °C (ianuarie) și -2,3 °C (februarie) . În data de 17 august 1952 s-a înregistrat temperatura maximă ( 41,3 °C) , iar în data de 24 ianuarie 1942 a fost temperatura minimă ( -33,5 °C) . Conform statisticilor precipitațiilor anuale , zonei îi este caracteristică o singură perioadă secetoasă în vară , iar în restul anului precipitațiile sunt excedentare ( 578 mm anual ) .

Solurile specifice zonei sunt cele cuprinse în clasa argiluvisoluri . Tipurile de soluri caracteristice sunt : preluvosolurile , luvosolurile și planosolurile .

Terenurile învecinate pădurii Dobrușa sunt reprezentate de culturile de cereale , pomi fructiferi și vită de vie .

ISTORICUL SPECIEI PE A.G.V.P.S. CA REZULTAT AL INVESTIGAȚIILOR

Introducerea cerbului lopătar în partea sudică a județului Vâlcea s-a încadrat acțiunii (începuta în 1955) de populare a acestui vânat în diferite ecosisteme favorabile din țara . Pentru aceasta , în parcela 70 din partea central a pădurii Dobrușa (la marginea dinspre comuna Ștefănești a acesteia) , s-a construit încă din 1960 un țarc din nuiele de 2,5 m înălțime , cu suprafața de 0,4 ha .

Aici alături de 18 iezi de căprioară s-au introdus și 11 viței de cerb lopătar (5 masculi și 6 femele) .

Exemplarele de cerb lopătar au fost aduse cu mijloace auto în anul 1961 , din parcul Șarlota din județul Timiș (Gheorghiță, 1964 b) , de la o distanță de 440 km.

La reușita populării a contribuit și acțiunea de eliminare a speciei prădătoare din zonă (lupul) . Numai în intervalul 1955-1958 s-au distrus în zona Drăgășanilor 27 lupi . Și după aceea s-au mai împușcat , astfel că , din 1972 acest răpitor a dispărut din zonă.

La evaluarea făcută în primăvara anului 1964, când cerbii lopătari erau gospodăriți în regim de semi-libertate , se număraseră 17 exemplare , sub valoarea optima (20 exemplare) stabilită atunci (Gheorghiță , 1964 a ) .

Observațiile făcute în primăvara anului 1969 în regiune au dus la identificarea unui număr de 22 de exemplare , răspândite în toată pădurea. În anul 1971 , numărul cerbilor lopătari

ajunsese la 49 (tabelul nr. 6) , efectiv aflat sub nivelul optim (70 exemplare).

O sporire cu 44% a efectivului acestei specii Ciuta “Maricica” din pădurea Dobrușa

se constată în următorii ani. (foto: I. Tănăsescu)

Tab. nr.6 Dinamica efectivului de cerb lopătar din pădurea Dobrușa în perioada 1962-2007

Datele sunt preluate din Amenajamentul Ocolului Silvic Drăgășani

În ansamblu însă , în deceniul 1969-1978 , a avut loc o creștere de 4 ori a mărimii populației acestui vânat. Ulterior efectivul are o dinamică sinuoasă , cauza fiind migrarea unor exemplare în regiunile vecine. De exemplu , în anul 1981 , alături de exemplarele din Dobrușa , se mai întâlneau 16 exemplare și la nord de aceasta , acestea revenind ulterior la Dobrușa . Atunci , populația de 102 exemplare din zonă , se situa tot sub nivelul optim stabilit (120 exemplare) . Totodată , datorită iernii grele 1984-1985 , s-a înregistrat o reducere a efectivului cu 23% . În acea iarnă , când s-a înregistrat o minima termică de -21 grade Celsius pe 13 ianuarie 1985 , s-au constatat mortalități mari la cervide și în special la lopătari.

Muncitorii de la exploatările forestiere semnalau faptul că , din cauza frigului , la focurile realizate de ei pentru a se încălzii , se apropiau și cerbii lopătari . În intervalul 1985-1993 se înregistrează cea mai mare sporire de efectiv , și anume de la 60 la 110 exemplare). În luna martie a anului 1993 , s-a înregistrat cel mai mare număr de cerbi lopătari din regiune (110 exemplare) .

De atunci și până în prezent , populația acestei specii se reduce continuu , astfel că în primăvara anului 2007 mai existau doar 36 exemplare (9 masculi și 27 femele ) ce reprezintă 32,7% din efectivul existent în anul 1993 .Scăderea s-a datorat iernii din 1993 (la Drăgășani s-au înregistrat -12,4 grade Celsius pe 27 noiembrie 1993) și migrației în zonele vecine datorită intensificării circulației în condițiile restituirilor proprietăților funciare (sate vecine – Carcadiești , Dumbrava , Fumureni , Gănțulei , Dobrușa , Șerbănesti , Ștefănești , Lungești – sunt pe văi) . Cerbii lopătari sunt cantonați azi doar în pădurea Dobrușa . Totodată , efectivul actual este inferior celui optim (50 exemplare) . De-a lungul timpului , cerbii lopătari n-au produs pagube majore culturilor agricole ori pădurii .

În cele patru decenii de când s-a colonizat cerbul lopătar în pădurea Dobrușa , nu s-au vânat decât exemplare în cadrul acțiunilor de selecție și anume 5 în 1977 , 7 în 1979 , 1 în 1980 , 3 în 1981 și 1 în 2000 .

Cel mai valoros trofeu a fost obținut la 5 noiembrie 1980 , având 184,8 puncte CIC. Pentru administrarea de hrană complementară în perioada de iarnă , în intervalul 1960-1963 s-au construit 15 hrănitori pentru cervide și 20 sărării în toată pădurea . Din acestea , în 1981 , mai erau funcționale doar 8 hrănitori și 3 sărării . azi sunt 31 hrănitori pentru cervide și un saivan pentru cerb lopătar .

(Dr. Sorin Geacu / Ing. Ion Tănăsescu)

INVESTIGAȚIE LA A.G.V.P.S. DRĂGĂȘANI

În perioada 2010 – 2014 am participat la acțiunile anuale de combatere a dăunătorilor , de evaluare a efectivelor cât și de amenajarea de construcții de interes cinegetic , pe suprafața fondurilor de vânătoare gestionate de A.G.V.P.S.

Combarerea dăunătorilor este activitatea principală și constă in organizarea de acțiuni de eliminare a câinilor hoinari și reducerea populației de vulpe ce poate prăda viței de cerb lopătar la vârste fragede .

Cel mai periculos dușman pentru cerbul lopătar pare sa fie, în prezent, câinele hoinar. Aceasta fiindcă lupul și râsul nu se suprapun, de regulă , ca areal , peste arealul lui. Dar atunci când arealurile acestor specii prădătoare se suprapun , pericolul pentru lopătar este extrem de mare .

Un alt dușman ,recent apărut în zonă, migrând din sud , este șacalul și a completat lista dușmanilor naturali , periculoși pentru specie. Dintre dușmanii naturali mai puțin periculoși face parte chiar și pisica sălbatică , deoarece pot ataca vițeii de cerb lopătar in primele săptămâni de viață asemeni vulpilor .

În urma retrocedări terenurilor proprietarilor sa intensificat tranzitul fondurilor de vânătoare ceea ce a dus la perturbarea liniștii vânatului și astfel cerbii , direct influențați de liniște , au migrat în zonele învecinate .

În urma interviului cu Inginerul silvic Dude Gheorghe declinul populației de lopătar din zona pădurilor Dobrușa și Răcoasa s-a datorat temperaturilor scăzute din iarna anului 1993. La acțiunea de alimentare a hrănitorilor amenajate s-au găsit aproximativ 40-50 de exemplare de cerb lopătar moarte ,în decurs de 3 zile fiind înzăpezite pana la nivelul gâtului , moartea a fost provocată de nivelul mare de zăpadă ce a îngreunat mobilitatea, până și accesul pădurarilor în fondurile vizitate , apelându-se la utilaje cu pluguri să se poată ajunge la hrănitori și saivan .

Singura acțiune rămasă a fost aceea de decapitare a exemplarelor pentru analize și trofeu . La decimarea speciei în zonă a ajutat și numărul mare al deținătorilor de arme în perioada imediată revoluției din 1989 , care a mărit exponențial braconajul cu arma .

Populația nu și-a mai revenit din declin deoarece puținele exemplare rămase au fost hăituite intens cu mașinile de teren și pe timp de noapte de către braconieri până au migrat în sud în apropierea zonei Balș unde își petreceau iarna , revenind apoi în primăvara în perioada boncănitului . Astăzi rar este văzut câte un taur solitar sau câteva femele .

În perioada boncănitului , și anume în 15 octombrie până in 15 noiembrie am participat la acțiunile de evaluare a efectivelor de cerb lopătar împreună cu pădurari ai Ocolului silvic Drăgășani în zona pădurii Dobrușa în intervalul orar 05:00 – 09:00 dimineața și 15:00 – 22:00 seara în observatoare prestabilite , pentru a determina un număr cât mai exact de exemplare acțiunea se desfășoară pe toate fondurile de vânătoare concomitent , cel puțin 3 zile consecutive.

Participarea mea la acțiunea de evaluare a efectivelor a fost desfășurată în anii 2010 , 2011 , 2012 , 2013 , 2014. Prezența mea în terenul studiat s-a făcut si în perioada 2005 – 2014 în sezonul de vânător ( 1 octombrie – 1 februarie ) , unde am participat la vânătorile organizate de filiala de vânătoare A.G.V.P.S. , în calitate de gonaci .

AMENINȚĂRI EVIDENȚIATE ÎN VEDEREA CONSERVĂRII SPECIEI DAMA DAMA DAMA

Factorii limitatori în vederea conservării pot fi de origine naturală și antropică , dar și competiția interspecifică unde cerbul lopătar poate fi superior altor cervide.

Omul , inițial în mod direct prin practicarea vânătorii , apoi indirect , prin transformarea mediului conform scopurilor sale , a început să influențeze populațiile animalelor sălbatice . Acțiunea antropică asupra faunei s-a făcut simțită în primul rând asupra mamiferelor mari , mult mai evidente și mai utile comparativ cu celelalte specii de animale terestre.

Primele și cele mai evidente acțiuni antropice de transformare a mediului , au fost cele de defrișare a pădurilor , realizate prin tăiere sau incendiere.

Un prim “avânt” al acțiunilor de defrișare a avut loc după Tratatul de la Adrianopol din anul 1829, al doilea s-a înregistrat la sfârșitul secolului al XIX-lea , prin pătrunderea în economia țării a unor mari concerne economice vest-europene , iar al treilea s-a înregistrat după primul război mondial . În perioada 1800 – 918 s-au defrișat 2,5 mil. ha. pădure , iar în perioada 1919 – 1938 aproape 1,3 mil. ha.

Dacă în evul mediu pădurile României dețineau circa 70% din suprafața țării conform hărții elaborate de David în 1939, în secolul XX acestea nu mai ocupau nici 30% din aceasta . Dezvoltarea economică în secolele XIX și XX a determinat extinderi ale terenurilor ocupate de diferitele unități industriale și exploatări minere de suprafață.

Implicit a avut loc și dezvoltarea căilor de comunicație (feroviare, rutiere) și transporturilor , intensificându-se zgomotul. Operațiunile culturale efectuate în păduri au redus posibilitățile de adăpost ale multor populații de cervide .

Promovarea , într-o anumită perioadă , a speciilor de rășinoase , prin eliminarea majorității foioaselor producătoare de lujeri , lăstari , drajoni , a determinat reducerea resurselor de hrană pentru populațiile plantivore.

Reducerea suprafețelor cu păduri bătrâne producătoare de jir și ghindă a afectat populațiile de cervide. În zonele joase ale țării , favorabilitatea habitatelor pentru cervide era sporită de perdelele forestiere. Acestea s-au plantat în perioada 1906 – 1935 pe circa 1000 ha. , iar în perioada 1947 – 1960 pe mai mult de 5000 ha. S-au defrișat aproape toate în 1962 .

Tot o acțiune indirectă o reprezintă degradarea vegetației prin intermediul animalelor domestice. Extinderea pășuntului în spațiul forestier a indus nu numai relații concurențiale la hrană , dar a afectat și liniștea.

Pe o mare parte a teritoriului național , caracteristica esențială a spaților forestiere este aceea a intercalării acestora printre așezările umane. Astfel , populațiile de cervide capătă o vulnerabilitate sporită la fenomenul de braconaj , fiind în permanență deranjate de diferitele activități antropice.

În ultimele două decenii , exploatările forestiere au o caracteristică esențială – gradul mare de dispersare , afectându-se astfel liniștea și stabilitatea speciilor de mamifere în zonele respective.

Acțiunile de braconaj sunt favorizate de îndesirea rețelei de căi de comunicație , prin sporirea accesibilizării teritoriului.

Și regiunile agricole au fost supuse multor transformări prin crearea sistemelor de îmbunătățiri funciare (desecări , irigații) și intensificarea acțiunilor de mecanizare și chimizare. În ultimele două decenii , habitatele populațiilor de cervide au fost afectate de intensificarea incendierii primăvara a miriștilor .

Numeroase habitate favorabile mamiferelor mari sunt lipsite de liniște datorită intensificării activităților turistice în ultimele decenii .

Ca urmare a celui de-al doilea război mondial și a problemelor din anii postbelici (braconaj , secetă , colectivizare , etc.) , populațiile de cervide dispăruseră de pe mari suprafețe (aproape toată Moldova , dintre Siret și Prut , întreaga Câmpie Română , Oltenia centrală și Dobrogea , numeroase sectoare montane). De aceea , s-au realizat în multe locuri din țară populări și repopulări cu căprior (mai ales) dar și cu cerb.

În cazul a două specii (muflon și cerb lopătar) s-au realizat colonizări cu scop cinegetico-economic. (Geacu Sorin 2009)

Un alt factor limitator al răspândirii cerbului lopătar îl constituie lupul ( prădează toate clasele de vârstă și sex) , râsul (prădează numai femelele și vițeii ) dar și câinii hoinari care pe plan local pot avea un impact major.Tot în cadrul factorilor de origine naturală se găsesc și factorii climatici , lopătarul fiind sensibil la ninsori abundente ce produc o mortalitate ridicată , dar și mediul umed îi predispune la răceli .

CONCLUZII

Prin cercetările efectuate am urmărit elaborarea prezentului studiu referitor la măsurile de conservare a cerbului lopătar , la nivel național dar și regional . Cercetările au avut loc pe perioada 2010 – 2014 în fonduri de vânătoare în gospodărirea Ocolului Silvic Dragășani și A.G.V.P.S. filiala Dragășani (ulterior filiala A.G.V.P.S. a fost declarată club independent) , îndrumat îndeaproape de către membri ai celor două organizații , dintre aceștia Inginer silvic Dude Gheorghe și Inginer viticol Condoiu Ionel în calitate de fost paznic de vânătoare precum și alții.

Cerbii lopătari formează populții extinse dar în areale izolate , acolo unde a fost cazul , s-au evidențiat populațiile “sursă” cât și micronucleele receptoare “satelitare” .

S-au analizat popularea cu cerb lopătar în pădurea Dobrușa . Populația astfel creată s-a caracterizat printr-o stabilizare completă (exemplarele s-au reprodus și s-au răspândit) , apoi printr-o stabilizare recesivă (exemplarele s-au reprodus, s-au răspândit , dar apoi au înregistrat un declin numeric parțial .

Alături de cercetările din teren , s-a consultat și un bogat material bibliografic , publicat și nepublicat , precum registre ale efectivelor și activităților susținute . S-a subliniat faptul că viabilitatea unei populații mici este o problemă fără o pază severă a terenurilor populate și făra o combatere susținută a dăunătorilor (câini hoinari , pisici sălbatice etc.)

În consecință , în perioada actuală și mai ales cea viitoare , arealele populate cu cerb lopătar trebuie gestionate și valorificate în condițiile unui management durabil , respectând principiile conservării diversității animale .

MĂSURI PROPUSE

Cerbul lopătar este o componentă a biodiversității României și are valoare economică și cinegetică insemnată astfel se bucură de protecție națională prin limitarea de vânare , în baza legilor cinegetice adoptate de-a lungul vremii , iar mai recent , și prin directive europene implementate în legislația românească.

Utilizând categoriile de conservare stabilite de Uniunea Internațională de Conservarea Naturii (UICN) în 2001, cerbul lopătar are caracter de specie vulnerabilă . Menționăm și faptul că o acțiune benefică de ocrotire a acestei specii o au și ariile naturale protejate din țară, extinse pe 1,76 mil. Ha.

Ca o măsură propusă trebuie restrâns la maximum pășunatul în fondurile forestiere , și circulația oamenilor și a animalelor din satele limitrofe pădurii .Drumurile forestiere trebuiesc prevăzute cu bariere închise pentru a evita circulația pe ele. Împușcarea câinilor hoinari și acordarea de sancțiuni contravenționale ori de câte ori codul silvic este încălcat .

Paza intensă și permanentă pentru prevenirea braconajului și combaterea rapitorilor sunt atribuții concrete ale personalului silvic însărcinat cu paza și apărarea vânatului.

Neimplicarea autorităților , personalul puțin numeros și slab dotat tehnic reprezintă explicația faptului că nu există decât un caz de braconaj prins în anul 2001 . Datorită faptului că mortalitatea este destul de scăzută în rândul efectivelor de vânat , pentru a fi pusă doar pe seama selecției naturale , iar efectivele sunt totuși reduse , constituie o dovadă destul de elocventă că braconajul există .

BIBLIOGRAFIE

Negruțiu, A. , Șelaru , N. , Codreanu , C. , Iordache , D. , 2000 , Faună cinegetică și salmonicolă , Asociația Română pentru Educație Democratică , București;

Șelaru , N . , 1995 , Mistrețul , Editura Salut 2000 , București;

Șelaru , N. , 2006 , Trofee de vânat European , Cynegis , București;

Simon , D. , 2002 , Zoologie generală și sistematică , Editura Universității „Transilvania” , Brașov;

Nolan , L. M. , Walsh , J. T. , & Deer Alliance HCAP Assessment Committee, 2005 , Fallow Deer , www.deeralliance.ie , 06.08.2012;

Oprescu , I. , 1999 , Ecologie , Mirton , Timișoara ;

Szabolcs , J. , 1968, A dámvad , Mez gazdasági Kiadó , Budapest;

Cazacu , I. , 1983 , Contribuții la cunoașterea populațiilor de cerb lopătar din teren neîngrădit , Vânătorul și Pescarul Sportiv , XXXV , 8 (414) , 8-9;

Chapman , D.I. , Chapman , N.G. , 1970 . Preliminary observations on the reproductive cycle of male fallow deer (Dama dama) , Journal of Reproduction and Fertility , 21, 1-8, www.reproduction-online.org , 19.06.2013;

Cotta V. , Bodea M. , Micu I. , 2001 Vânatul și vânătoarea în România , București;

Fischer M. , Schumann, H.-G. , 2002 , Damwild , Ansprechen und Bejagen , Neumann-Neudamm , Melsungen;

Geacu , S. , 2009 , Dinamica spațio-temporară a populațiilor de mamifere din familiile Cervidae și Bovidae din fauna României , Teză de Doctorat , București, www.unibuc.ro , 02.08.2014;

Lloyd-Webb , E.C. , Campbell , P.H. , Witt , D.J. , 1995 , The specificity of the single cervical intradermal tuberculosis test in a population of Tasmanian fallow deer putatively free of bovine tuberculosis , Preventive Veterinary Medicine , 21, 4, 347-353;

Huffman. , B, Subfamily Cervinae , www.ultimateungulate.com , 01.02.2014;

Manolache , L. , Dissescu , G. , 1977 , Mic atlas cinegetic Românesc , Ceres , București;

Marco , I. , Ruiz , M. , Juste , R. , Garrido , J.M. , Lavin , S. , 2002 , Paratuberculosis in Free-Ranging Fallow Deer in Spain , Journal of Wildlife Diseases , 38, 3 , 629-632;

McElligott , A.G. , Hayden, T.J. , 1999 , Context-related vocalization rates of fallow bucks , Dama dama , Animal Behaviour , 58, 5, 1095-1104;

Morrow , C.J. , Asher , G.W. , Macmillan , K.L. , 1995 , Oestrous synchronisation in farmed fallow deer (Dama dama) : effects of season , treatment duration and the male on the efficacy of the intravaginal CIDR device , Animal Reproduction Science , 37, 2, 159-174;

Nedici , G. , 2003 , Istoria Vânătoarei , Editura Paideia , București;

Nesterov , V. , 1984 , Bolile vînatului , Ceres , București;

Piasentier , E. , Saccá , E. , Bovolenta , S. , 2007 , Dietary selection and ingestive behaviour of fallow deer and sheep grazing on adjacent monocultures of white clover and tall fescue , Small Ruminant Research , 71, 1-3, 222-233;

Pop , G.P. , 2005 , Dealurile de Vest și Câmpia de Vest , Editura Universității din Oradea , Oradea;

Raesfeld , F.v. , 1978 , Das Rehwild , Paul Parey , Hamburg und Berlin;

Raesfeld , F.v. , Reuecke , K. , 1988 , Das Rotwild , Paul Parey , Hamburg und Berlin;

Thirgood , S. J. , 1996 , Ecological factors influencing sexual segregation and group size in fallow deer (Dama dama) , Journal of Zoology , 239, 4, 783-797;

Ueckermann , E. , Hansen , P. , 2002 , Das Damwild. Biologie , Hege und Jagd , Kosmos , Stuttgart;

Vannoni , E. , McElligott , A.G. , 2009 , Fallow bucks get hoarse : vocal fatigue as a possible signal to conspecifics , Animal Behaviour , 78, 1, 3-10;

Vengušt , G. , Klinkon , M. , Bidovec , A. , Vengušt , A. , 2003 , Fasciola hepatica : effects on blood constituents and liver minerals in fallow deer (Dama dama) , Veterinary Parasitology , 112, 1-2, 51-61;

Villerette , N. , Helder , R. , Angibault , J.-M. , Cargnelutti , B. , Gerard , J-F. , 2006 , Sexual segregation in fallow deer : are mixed-sex groups especially unstable because of asynchrony between the sexes ? , Comptes Rendus Biologies , 329, 7, 551-558;

Volosciuc , A. , 1957 , Cerbul lopătar și colonizara lui , Vînătorul și Pescarul Sportiv , X , 8 (105) , 5-6;

*** Amenajamentul Ocolului Silvic Drăgășani;

*** Fallow Deer . The ecology of the European Fallow Deer (Dama dama dama) , www.countrysportsandcountrylife.com , 08.08.2013 ;

*** Ordinul 418/02.06.2005 pentru aprobarea metodologiei de evaluare a trofeelor de vânat , în conformitate cu metodologia Consiliului Internațional de Vânătoare și Protecție a Vânatului;

***Legea Nr. 407 din 9 noiembrie 2006 vânătorii și a protecției fondului cinegetic

*** Raport privind starea pădurilor României în anul 2007 -http://www.madr.ro/pages/paduri/raport-starea-padurilor-2007.html , 08.08.2014 ;

*** www.vanatoare .ro

*** www.liis.ro , 05.07.2014

BIBLIOGRAFIE

Negruțiu, A. , Șelaru , N. , Codreanu , C. , Iordache , D. , 2000 , Faună cinegetică și salmonicolă , Asociația Română pentru Educație Democratică , București;

Șelaru , N . , 1995 , Mistrețul , Editura Salut 2000 , București;

Șelaru , N. , 2006 , Trofee de vânat European , Cynegis , București;

Simon , D. , 2002 , Zoologie generală și sistematică , Editura Universității „Transilvania” , Brașov;

Nolan , L. M. , Walsh , J. T. , & Deer Alliance HCAP Assessment Committee, 2005 , Fallow Deer , www.deeralliance.ie , 06.08.2012;

Oprescu , I. , 1999 , Ecologie , Mirton , Timișoara ;

Szabolcs , J. , 1968, A dámvad , Mez gazdasági Kiadó , Budapest;

Cazacu , I. , 1983 , Contribuții la cunoașterea populațiilor de cerb lopătar din teren neîngrădit , Vânătorul și Pescarul Sportiv , XXXV , 8 (414) , 8-9;

Chapman , D.I. , Chapman , N.G. , 1970 . Preliminary observations on the reproductive cycle of male fallow deer (Dama dama) , Journal of Reproduction and Fertility , 21, 1-8, www.reproduction-online.org , 19.06.2013;

Cotta V. , Bodea M. , Micu I. , 2001 Vânatul și vânătoarea în România , București;

Fischer M. , Schumann, H.-G. , 2002 , Damwild , Ansprechen und Bejagen , Neumann-Neudamm , Melsungen;

Geacu , S. , 2009 , Dinamica spațio-temporară a populațiilor de mamifere din familiile Cervidae și Bovidae din fauna României , Teză de Doctorat , București, www.unibuc.ro , 02.08.2014;

Lloyd-Webb , E.C. , Campbell , P.H. , Witt , D.J. , 1995 , The specificity of the single cervical intradermal tuberculosis test in a population of Tasmanian fallow deer putatively free of bovine tuberculosis , Preventive Veterinary Medicine , 21, 4, 347-353;

Huffman. , B, Subfamily Cervinae , www.ultimateungulate.com , 01.02.2014;

Manolache , L. , Dissescu , G. , 1977 , Mic atlas cinegetic Românesc , Ceres , București;

Marco , I. , Ruiz , M. , Juste , R. , Garrido , J.M. , Lavin , S. , 2002 , Paratuberculosis in Free-Ranging Fallow Deer in Spain , Journal of Wildlife Diseases , 38, 3 , 629-632;

McElligott , A.G. , Hayden, T.J. , 1999 , Context-related vocalization rates of fallow bucks , Dama dama , Animal Behaviour , 58, 5, 1095-1104;

Morrow , C.J. , Asher , G.W. , Macmillan , K.L. , 1995 , Oestrous synchronisation in farmed fallow deer (Dama dama) : effects of season , treatment duration and the male on the efficacy of the intravaginal CIDR device , Animal Reproduction Science , 37, 2, 159-174;

Nedici , G. , 2003 , Istoria Vânătoarei , Editura Paideia , București;

Nesterov , V. , 1984 , Bolile vînatului , Ceres , București;

Piasentier , E. , Saccá , E. , Bovolenta , S. , 2007 , Dietary selection and ingestive behaviour of fallow deer and sheep grazing on adjacent monocultures of white clover and tall fescue , Small Ruminant Research , 71, 1-3, 222-233;

Pop , G.P. , 2005 , Dealurile de Vest și Câmpia de Vest , Editura Universității din Oradea , Oradea;

Raesfeld , F.v. , 1978 , Das Rehwild , Paul Parey , Hamburg und Berlin;

Raesfeld , F.v. , Reuecke , K. , 1988 , Das Rotwild , Paul Parey , Hamburg und Berlin;

Thirgood , S. J. , 1996 , Ecological factors influencing sexual segregation and group size in fallow deer (Dama dama) , Journal of Zoology , 239, 4, 783-797;

Ueckermann , E. , Hansen , P. , 2002 , Das Damwild. Biologie , Hege und Jagd , Kosmos , Stuttgart;

Vannoni , E. , McElligott , A.G. , 2009 , Fallow bucks get hoarse : vocal fatigue as a possible signal to conspecifics , Animal Behaviour , 78, 1, 3-10;

Vengušt , G. , Klinkon , M. , Bidovec , A. , Vengušt , A. , 2003 , Fasciola hepatica : effects on blood constituents and liver minerals in fallow deer (Dama dama) , Veterinary Parasitology , 112, 1-2, 51-61;

Villerette , N. , Helder , R. , Angibault , J.-M. , Cargnelutti , B. , Gerard , J-F. , 2006 , Sexual segregation in fallow deer : are mixed-sex groups especially unstable because of asynchrony between the sexes ? , Comptes Rendus Biologies , 329, 7, 551-558;

Volosciuc , A. , 1957 , Cerbul lopătar și colonizara lui , Vînătorul și Pescarul Sportiv , X , 8 (105) , 5-6;

*** Amenajamentul Ocolului Silvic Drăgășani;

*** Fallow Deer . The ecology of the European Fallow Deer (Dama dama dama) , www.countrysportsandcountrylife.com , 08.08.2013 ;

*** Ordinul 418/02.06.2005 pentru aprobarea metodologiei de evaluare a trofeelor de vânat , în conformitate cu metodologia Consiliului Internațional de Vânătoare și Protecție a Vânatului;

***Legea Nr. 407 din 9 noiembrie 2006 vânătorii și a protecției fondului cinegetic

*** Raport privind starea pădurilor României în anul 2007 -http://www.madr.ro/pages/paduri/raport-starea-padurilor-2007.html , 08.08.2014 ;

*** www.vanatoare .ro

*** www.liis.ro , 05.07.2014