Masuri de Conservare a Bujorului de Munte

CUPRINS

[NUME_REDACTAT] este o țară eruopeană cu o bogată biodiversitate deținând un patrimoniu de resurse genetice de peste 45000 în acord cu ultimele cifre publicate de portalul pentru conservarea biodiversității la nivel global: [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]). Și totuși, aplicarea de măsuri de conservare devine din ce în ce mai dificilă și mai costisitoare. Practic, cu cât biodiversitatea este mai mare cu atât eforturile pentru inventariere și monitorizare cresc (Antofie, 2012). [NUME_REDACTAT], astăzi se recunoaște că biodiversitatea este esențială pentru asigurarea securității alimentare.

Declararea de arii protejate are o istorie îndelungată la nivel European. Acestea au avut ca scop protecția vânatului și astfel de terenuri au fost acceptate oficial de marii latifundiari ai secolului XI în Europa de vest datorită importanței deosebite pe care o acordă pastrării diversității biologice, sălbatice sau cultivate a unora dintre cele mai importante recolte ale omenirii. De asemenea ariile protejate reprezintă un rezervor vital pentru plantele și animalele necesare medicinei dar îmbunătățesc, de asemenea,calitatea vieții umane , în mod deosebit ca locuri de recreere.

Omul a reușit prin acțiunile lui să modeleze constant natura înconjurătoare recunoscută astazi sub numele de peisaj. Ariile protejate dețin elemente de peisaj unice prin compoziție și armonia părților componente asupra cărora o amprentă reală a avut-o omul.( Antofie, 2012).

Principala amenințare în managementul ariilor protejate sau a regiunilor tampon este reprezentată de managementul terenurilor de întreprinzători fără discernământ. Aici menționăm în particular pășunatul intensiv și în acest scop sunt evaluate efectivele de șeptel declarate pentru localitatea [NUME_REDACTAT] pentru o perioadă de 20 de ani.

Alegerea studiului aplicării măsurilor de conservare a smârdanului sau bujorului de munte Rhododendron myrtifolium Lodd. poate aduce informații importante pentru gestionarea elaborării viitoarelor măsuri de conservare a biodiversității în aria protejată Natura 2000 SCI [NUME_REDACTAT], recunoscut fiind faptul că doar în trei locații este regăsit acest habitat rar la nivel mondial.

În ceea ce privește competențele de cercetare dobândite în efectuarea acestui studiu sunt completate de formarea de abilități specifice după cum urmează:

realizarea de studii bibliografice accesând literatura științifică de specialitate

accesarea și aplicarea de metodologii specifice evaluării calității managementului ariilor protejate

accesarea bazelor de date statistice de la nivel județean, național și European

realizarea de fotografie științifică în domeniul peisajului

îmbunătățirea capacității de operare în cadrul unor programe precum: [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT].

realizarea de filme didactice;

interpretarea statistică a datelor;

capacitatea de identificarea a amenințărilor și măsurilor de management în ariile protejate;

participarea la manifestări științifice studențești de nivel local și național.

Lucrarea de față cuprinde un număr de…fotografii originale în cadrul a …nr. de figuri, un număr de…tabele…și …citări bibliografice dintre care …din limba engleză. În acest fel, se poate considera că lucrarea de față se înscrie în rândul lucrărilor științifice de specialitate.

Scopul lucrării

Lucrarea are ca scop studiul amenințărilor care contribuie la perturbarea stării de conservare a smîrdanului sau bujorului de munte Rhododendron myrtifolium Lodd. ca urmare a extinderii în particular a pășunatului în interiorul sitului Natura 2000 ROSCI122 [NUME_REDACTAT] suprapus parțial cu ROSPA0098 [NUME_REDACTAT]. Cercetarea vizează evaluarea principalelor amenințări ale habitatului specific de tufărișuri cu Pinus mugo și Rhododendron myrtifolium (Cod 4070) ce pot să fie instalate din partea locuitorilor [NUME_REDACTAT], județul Sibiu precum și de evidențiere a oportunităților de dezvoltare locală.

Menționăm că în acest sens nu sunt publicații în domeniu, cercetarea încadrându-se în tendințele actuale de analiză și studiu a managementului ariilor protejate în scopul conservării biodiversității. Menționăm că biodiversitatea este reprezentată de totalitatea speciilor și ecosistemelor poate fi conservată și utilizată drabil doar prin conservarea tradițiilor asociate acestora (Convenția privind diversitatea biologică, articolul 8 j citat de Antofie 2011), iar situl SCI [NUME_REDACTAT] și SPA [NUME_REDACTAT] excelează prin dominanța activităților tradiționale. Tocmai din acest motiv, realizarea unor astfel de studii poate constitui un real catalizator al elaborării unor măsuri de protecție cât mai adecvate și mai apropiate realităților locale aflate în interiorul ariilor protejate.

Capitolul I – Parte introductivă

Arii protejate – istoric în context internațional

Ariile protejate, prin valoarea lor naturală și gradul redus al intervenției umane pe teritoriul lor, sunt cele mai bune exemple și modele pentru sistemele ecologice naturale și seminaturale.

Ariile protejate sunt percepute încă de foarte mulți oameni, doar în sensul lor “conservaționist”, fiind considerate adevărate „oaze” ale naturii sălbatice care trebuie protejate numai pentru conservarea speciilor care le populează. Foarte puțin este recunoscut faptul că zonele aflate în regim natural și seminatural constituie de fapt suportul “vieții” și implicit al dezvoltării socio-economice.

S-au constituit astfel, arii protejate care conservă zone naturale de pe glob, unde intervenția omului este aproape inexistentă, dar și zone în care intervenția omului este prezentă, cum e cazul peisajelor modificate ce au o importanță peisagistică și culturală deosebită. Astfel, forul care și-a propus să rezolve această problemă dificilă a fost [NUME_REDACTAT] de Conservare a Naturii (IUCN – [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT]) care, prin misiunea sa, avea competența necesară să o facă.

Ariile protejate este "un spațiu geografic, clar delimitat,recunoscut, desemnat și administrat în baza unor acte legale sau prin alte mijloace eficiente, cu scoplu de a se realiza conservarea pe termen lung precum a naturii precum și a serviciilor de mediu și a valorilor culturale asociate".

Ariile protejate sunt reprezentate de o zonă terestră, acvatică sau subterană, legal delimitată, având un regim special de ocrotire și conservare cu valoare ecologică, științifică sau culturală deosebită.

Ariile protejate sunt privite ca ceva izolat sau nelegat de dezvoltare durabilă a unei națiuni. De fapt, ele pot juca un rol important în susținerea bunăstării economice și sociale a comunităților umane. Acest lucru se va întâmpla dacă ariile protejate vor fi incluse în sistemul mai larg de amenajare a teritoriului.

Ele protejează cursuri de apă importante; cuprind zone de o remarcabilă frumusețe și semnificație culturală; adăpostesc comunități umane ce au culturi tradiționale; protejează teritorii care reflectă istoria interacțiunii omului cu mediul; sunt locuri de maximă importanță pentru turism, cercetare și educație.

Ariile protejate sunt în mod deosebit importante pentru menținerea biodiversității – ecosistemele, speciile și varietatea genetică care alcătuiesc diversitatea vieții. Ele conservă caracterele complexe și mereu schimbătoare ale ecosistemelor. Ele sunt un prim loc de apărare împotriva dispariției speciilor mari și mici. Ele păstrează diversitatea biologică, sălbatică sau cultivată a unora dintre cele mai importante recolte ale omenirii. De asemenea, reprezintă un rezervor vital pentru plantele și animalele necesare medicinei.

Ariile protejate îmbunătățesc, de asemenea, calitatea vieții umane, în mod deosebit ca locuri de recreere. Acest fapt este deosebit de important în Europa, unde foarte mulți oameni locuiesc în orașe și au pierdut contactul nemijlocit cu natura. Ariile protejate oferă oportunități pentru petrecerea timpului liber, sunt un antidot pentru stres și un loc pentru înțelegere și învățare. Mai mult, ele sunt o sursă de reînnoire mentală, psihică și spirituală.

Adesea ariile protejate sunt privite ca ceva izolat sau nelegat de dezvoltarea durabilă a unei națiuni. De fapt, ele pot juca un rol important în susținerea bunăstării economice și sociale a comunităților umane. Acest lucru se va întâmpla dacă ariile protejate vor fi incluse în sistemul mai larg de amenajare a teritoriului.

Ariile protejate contribuie la dezvoltarea durabilă prin:

conservarea solului și apei în zone erodabile;

regularizarea și purificarea apei, în special prin protejarea pădurilor și a zonelor umede;

apărarea oamenilor de dezastre naturale ca inundații sau furtuni devastatoare;

menținerea vegetației naturale pe soluri cu productivitate mică și în zone sensibile;

menținerea resurselor genetice sălbatice importante pentru medicină, pentru plante și pentru hrana animalelor;

protejarea speciilor care sunt extrem de sensibile la intervenția umană;

asigurarea habitatelor critice pentru hrănire, reproducere, creștere și odihnă a speciilor care sunt utilizate durabil;

asigurarea de venituri și locuri de muncă prin turism.

În trecut, de multe ori s-a afirmat că scopurile comunităților locale și cele ale ariilor protejate sunt în conflict. Drept urmare, administrațiile ariilor protejate au impus adeseori controale și reguli care se bazau pe o “incompatibilitate” între cele două grupuri de interes și astfel comunitățile locale au fost dezavantajate de prezența ariilor protejate în apropierea sau în jurul propriilor lor case.

De fapt însă, ariile protejate și localnicii se pot ajuta reciproc pentru aceasta însă, prezența ariei protejate trebuie să determine o politică ce încurajează creșterea economiei locale în mod durabil. Localnicii vor vedea valoarea ariei protejate ca o sursă de venituri și locuri de muncă.

Câteva dintre modalitățile de a realiza aceasta sunt:

comercializarea de produse locale realizate din planta protejată;

dezvoltarea abilităților comerciale ale comunităților locale astfel încât ele să poată să vină în întâmpinarea nevoilor turiștilor, în special pentru cazare și masă;

utilizarea calităților peisajului și a împrejurimilor liniștite pentru dezvoltarea turismului;

implementarea unei politici de implicare a localnicilor în planificarea și administrarea ariei protejate;

implementarea unor sisteme eficiente de planificare a utilizării terenului și a siviculturii. (Lazăr si Stoiculescu, 2003.]

Arii protejate – istoric în context național

Fișa standard- [NUME_REDACTAT]

Ce este fisa standard?

Fișa standard este un document, care inlcude informații relevante, organizate la nivel comunitar. Toate statele membre aplică aceleași formulare standard pentru descrierea uniformă a siturilor comunitare.

În sensul acesta vom prezenta fișa standard pentru situl [NUME_REDACTAT].

Capitolul I din fișa standard inlcude informații de ordin geneneral cu privire la întocmirea acesteia, astfel: tipul, codul sitului, data actualizării, denumiera și responsabilul care administrează aces sit.

Capitolul II cuprinde detele generale ale sitului: localizarea, suprafața și regiunea administrativă.

Capitolul III cuprinde date cu privire la: tipuri de habitate prezente în sit, speciile de manifere, speciile de amfibieni, specii de nevertebrate, specii de plante și alte specii de floră și faună prezente pe teritoriul sitului.

În capitolul IV sunt prezentate caracteristici de descriere ale sitului astfel: caracteristicile generale ale sitului, calitate și importanță, vulnerabilitate, desemnarea sitului, tipul de proprietate, documentația și istoricul sitului.

Capitolul V descrie statutul de protecție al sitului, clasificarea la nivelul național și regional și relațiile sitului cu alte arii protejate.

În capitolul VI sunt descrise activitățiile antropice și efecetele lor în sit si în vecinătate: activități antropice, consecințele lor generale și suprafața din sit afectată și managementul sitului.

Capitolul VII prezintă harta sitului.

Fisa standard se atașează în anexă.

Legislația în domeniul ariilor protejate

În domeniul ariilor protejate se conturează idea unei rețele ecologice europeane, de zone speciale de conservare, sub numele de "NATURA 2000". Această rețea, compusă din situri care adăpostesc tipuri de habitate naturale de interes comunitar și de habitate ale speciilor de plante și animale, va asigura menținerea sau dacă este cazul, restabilirea tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor într-o stare de conservare favorabilă, pe cuprinsul ariilor lor de raspandire naturală. ([NUME_REDACTAT]).[4]

Pentru asigurarea măsurilor speciale de protecție și conservare in situ a bunurilor patrimoniului natural se instituie un regim diferențiat de protecție, conservare și utilizare, potrivit următoarelor categorii de arii naturale protejate:

a) de interes național: rezervații științifice, parcuri naționale, monumente ale naturii, rezervații naturale, parcuri naturale;

b) de interes internațional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede de importanță internațională, rezervații ale biosferei;

c) de interes comunitar sau situri de importanță comunitară, arii speciale de conservare, arii de protecție specială avifaunistică;

d) de interes județean sau local: stabilite numai pe domeniul public sau privat al unităților administrativ-teritoriale, după caz ( OUG 57/2007 art.5 ).[5]

În ceea se privește protecția avifaunistică se vor practica următoarele acțiuni:

întrucât măsurile care trebuie luate se aplică diferiților factori care pot afecta efectivele de păsări, și anume consecințele activităților umane, în special distrugerii și poluării habitatelor păsărilor, capturării și omorârii de către om și comerțului care rezultă din astfel de practici;

se iau măsurile necesare pentru a menține populația speciilor la un nivel care să îndeplinească condițiile ecologice, științifice și culturale, ținând seama în același timp de condițiile economice și de recreere sau pentru a adapta populația acestor specii la nivelul respectiv.

Se iau următoarele măsurile impuse pentru a stabili un sistem de protecție pentru toate speciile de păsări menționate, interzicându- se în special următoarele:

(a) omorârea sau capturarea deliberată a speciilor respective, indiferent de metoda utilizată;

(b) distrugerea sau producerea de daune în mod deliberat asupra cuiburilor sau a ouălor sau eliminarea cuiburilor;

(c) culegerea ouălor din natură și păstrarea acestora, chiar dacă sunt goale;

(d) perturbarea deliberată a acestor păsări, în special în perioada de reproducere sau de maturizare, dacă o astfel de perturbare este relevantă în contextul obiectivelor prezentei directive;

(e) ținerea în captivitate a păsărilor din specii a căror vânare și capturare este interzisă (Directiva 79/409/2006 CEE).[6]

[NUME_REDACTAT] și categoriile de arii protejate

În ceea ce privește ocrotirea valurilor de patrimoniu cu atributele lor ecologice, științifice, peisagistice, protejarea speciilor de plante sau animale rare, endemice a fost o normă morală a educației oamenilor din zona Sibiu cu mult înainte de apariția normelor juridice pentru acest domeniu. Astfel se explică faptul că de la înaintași ne-au rămas foarte multe valori și frumuseți naturale pe munți și în păduri, în văi cu ape limpezi, pe dealurile cu pășuni și livezi, în flora și fauna acestui spațiu deosebit.

Dezvoltarea economică și socială din ultimele decenii impune însă luarea unor măsuri capabile să asigure păstrarea, conservarea și transmiterea acestor bunuri naturale generațiilor viitoare. În acest context, factorii de decizie de la nivelul organelor administrației locale trebuie să își însușească și să aplice în practică normele juridice stabilite pentru conservarea biodiversității și ocrotirea ariilor protejate de pe teritoriul județului nostru, al naturii în general. Pentru județul Sibiu sunt nominalizate 15 obiective care fac parte din așa numitele’’ Zone naturale protejate de interes național și monumente ale naturii.‘’

Categorii de arii protejate:

Rezervația naturală este o arie în care întregul cadru natural sau anumite exemplare floristice, faunistice sau geologice  sunt ocrotite de lege. Sunt protejate, pentru conservarea lor ecosisteme, specii de plante sau de animale, elemente geologice de interes științific sau peisagistic.(I)

Parc național: arie protejată administrată în principal pentru protecția ecosistemului și pentru recreere.( II)

Monument al naturii este o arie naturală protejată ce corespunde categoriei a III-a IUCN, a cărei valoare deosebit de însemnată sau unică, este supusă unui regim strict de protecție și conservare, cu scopul de a asigura păstrarea trăsăturilor naturale specifice.

 Arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în principal pentru conservarea prin intervenții manageriale.(IV)

Peisaj/ peisaj marin protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului terestru/ peisajului marin și recreere. (V)

Arie protejată cu resurse gestionate: arie protejată administrată în principal pentru utilizarea adecvată a ecosistemelor naturale (VI) ( www.dssibiu.ro ).[7]

Fig…. distribuția ariilor protejate din județul Sibiu www.sibiu-turism.ro

Situl SCI [NUME_REDACTAT] – elemente introductive

Situl SCI [NUME_REDACTAT] este unul din cele mai mari planuri pentru protecția ecosistemelor aflate în pragul dispariției.

Situl propus include cel mai înalt și sălbatic sector al [NUME_REDACTAT], cu una dintre cele mai mari extensii ale reliefului glaciar și pereglaciar, cu o vastă suită de unități peisagistice unice, cu condiții ecologice specifice ca urmare a diversității geologice, pedologice și climatice reflectate în biodiversitatea foarte ridicată a acestei zone. În acest masiv muntos se află fragmente reprezentative de păduri naturale virgine și cvasivirgine – astăzi practic dispărute din Europa – care polarizează o diversitate biologică terestră deosebită. [NUME_REDACTAT] oferă habitate excelente pentru populații viabile de urs, lup, râs și capră neagră.

Habitatele sitului sunt foarte variate, începând cu cele de luncă, fânețe, tufărișuri, ecosisteme forestiere, alpine și subalpine. Flora este bine reprezentată fiind înregistrate peste 900 de specii de plante. Diversitatea floristică cea mai mare se observă în fânețele umede: peste 450 de specii.

[NUME_REDACTAT] 2000 [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] se întind pe suprafețele a 27 de unități administrativ-teritoriale: [NUME_REDACTAT], Racovița, Avrig, Porumbacu de Jos, Cârțișoara, Arpașu de Jos (jud. Sibiu), Victoria, Ucea, Viștea, Sâmbăta de Sus, Drăguș, Lisa, Recea, Hârseni, Șinca, [NUME_REDACTAT], Zărnești (jud. Brașov), Rucăr, [NUME_REDACTAT], Pravăț, Lerești, Nucșoara, Arefu, Brăduleț, Salatrucu (jud. Argeș), Perișani, Boișoara, Câineni (jud. Vâlcea).

[NUME_REDACTAT] 2000 [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] se întind pe o suprafață foarte mare, se remarcă prin numărul mare de arii naturale protejate de interes național din interiorul sitului de importanță comunitară [NUME_REDACTAT] (17 arii naturale protejate cu o pondere de 14,8% din suprafața sitului), precum și prin numărul ridicat de tipuri de habitate și specii de interes comunitar și protectiv din interiorul celor două situri Natura 2000 (27 de tipuri de habitate de interes comunitar, cu pondere de 88,8% din suprafața SCI [NUME_REDACTAT], dintre care cinci prioritare, 33 de specii de animale și plante de interes comunitar la nivelul SCI [NUME_REDACTAT], 25 de specii de păsări de interes comunitar la nivelul SPA [NUME_REDACTAT], peste 300 de specii de plante și animale de interes protectiv – endemice, periclitate, rare, vulnerabile – în interiorul SCI [NUME_REDACTAT]. Prin urmare, proiectul vizează dezvoltarea premiselor aplicării unui management eficient în vederea menținerii, respectiv îmbunătățirii statutului de conservare al speciilor și habitatelor de interes comunitar din interiorul siturilor Natura 2000 [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] (www.fagaras-natura2000.ro ).[8]

[NUME_REDACTAT] se derulează doar din [NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT] până în [NUME_REDACTAT] Mare – pe teritoriul administrativ al Sibiului și numai cu versantul nordic, în aval de creasta principală.

Spațiul montan din vest spre est, respectiv din [NUME_REDACTAT] – 1600 m până în Vf. [NUME_REDACTAT] 2034 m. Aici creasta crește altitudinal spre est prezentând forme rotunjite, iar văile nordice sunt mai ușor accesibile. Vegetația forestieră atinge 1650 m altitudine, iar rețeaua hidrografică tributară Oltului străbate pajiști subalpine și trupuri de păduri de rășinoase și în amestec de mare valoare peisagistică.

Habitatul 4070: tufărișuri de Pinus mugo și Rhododendron myrtifolium

Situl de importanță comunitară [NUME_REDACTAT] se remarcă printr-un peisaj unic și prin prezența unor condiții ecologice aparte reflectate în biodiversitatea ridicată specifică zonei.

[NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] se întâlnesc pădurile de molid, iar acolo unde se termină acestea și până la contactul cu pajiștile alpine, întâlnim tufărișuri întinse de jneapăn (sau pinul pitic). Acesta, fiind numit în limbaj popular jep și în cel științific Pinus mugo, este un arbust compact cu tulpini culcate la bază și ascendente spre vârf, care atinge înălțimi variabile, invers proporționale cu altitudinea, oscilând între 0,4 și 3 metri.

Creșterea s-a dovedit în timp a fi extrem de lentă, iar longevitatea oscilează între 300 și chiar 1000 ani. Încălzirea climatului a condus la diminuarea arealului de răspândire, populațiile actuale găsindu-se în etajul subalpin din Pirinei, Alpi, Carpați și Balcani.

Odată cu creșterea altitudinii, desișurile compacte de jneapăn se fragmentează, oferind tot mai mult loc unor specii de subarbuști: bujor de munte (Rhododendron myrtifolium), merișor (Vaccinium vitis-idaea), afin (Vaccinium myrtillus), pe lângă care participă exemplare sporadice de alte plante lemnoase arbustive precum ienupărul (Juniperus sibirica), zâmbrul (Pinus cembra), scorușul (Sorbus aucuparia), molidul (Picea abies) de dimensiuni mici și, în ariile mai umede, arinul de munte (Alnus viridis). Aceste specii pot fi sau nu însoțite de firuțe de munte, margarete, clopoței, toporași, primule, lăptuci.

Jneapănul, la un loc cu aceste specii care se regăsesc insular în interiorul jnepenișurilor, formează un habitat-suport al unei diversități biologice mari. Faptul că ramurile jneapănului sunt elastice și strâns împletite una de cealaltă, creează roluri ecologice cu totul deosebite: protecția solului versanților împotriva eroziunii, oprirea avalanșelor, reținerea precipitațiilor și eliberarea, mai apoi, a unei părți de apă în vreme de secetă și menținerea limitei naturale superioare a pădurii, la adăpostul căreia se pot reface speciile forestiere.

De asemenea, valoarea peisagistică a acestor tufărișuri determină un grad ridicat de atractivitate turistică. Aceasta este dată în special de prezența fâșiilor “arzânde” care trepidează în bătaia vântului de început de vară. Floarea care dă impresia că, privit de sus, muntele ar arde, este bujorul de munte. Această specie de bujor sălbatic a fost din timpuri străvechi și continuă să fie, atât pentru localnici cât și pentru turiștii străini, o mare tentație datorată coloritului intens, mirosului irezistibil și savorii inconfundabile.

Mai mult, pe lângă aceste calități cromotice și olfactive, florile bujorului de munte s-a constatat că dețin valențe farmaceutice, fiind utile ca remediu pentru bolile de gât și piept, de stomac și de inimă, de rinichi și piele. La polul opus, însă, au fost aduse dovezi care susțin faptul că frunzele frumosului bujor păstrează otravă, fiind identificate cazuri în care oile și caprele care au păscut tufe de bujor au murit.

Deși ocrotit prin lege, a rămas una dintre cele mai neapărate plante în fața celor care nu sunt îndemnați de instinctul de a conserva bogățiile naturii. Bujorul de munte, numit popular smîrdan sau trandafir de munte, este o floare pusă sub protecție îndeosebi pentru faptul că dezvoltarea lujerilor este greoaie, aceștia crescând în zeci de ani doar câțiva milimetri. La noi în țară este răspândit doar în [NUME_REDACTAT] și Meridionali. Este un arbust a cărei înălțime atinge maxim 50 cm și a cărui tulpină rar depășește în grosime unu–doi centimetri.

Frumusețea bujorului de munte este cu atât mai mult impresionantă cu cât acesta înfruntă cu succes condițiile climatice anevoioase și se conformează mediului de viață atât de diversificat (locuri în care zăpada e perenă și sunt astfel lipsite de vegetație, zone bogate în buruienișuri și tufărișuri, grohotișuri instabile și versanți stâncoși, mlaștini și pajiști împânzite floristic etc.). Numărul florilor a scăzut dramatic în ultimii zeci de ani, regăsindu-se în trecut pe regiuni extinse din [NUME_REDACTAT], Maramureșului și Rodnei, Harghitei și Buzăului, Ciucașului și Bârsei, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și Lotrului, Parângului și Retezatului, [NUME_REDACTAT], precum Țarcu-Godeanu și Mehedinților.

Situl de importanță comunitară [NUME_REDACTAT] se remarcă printr-un peisaj unic și prin prezența unor condiții ecologice aparte reflectate în biodiversitatea ridicată specifică zonei. Dintre cele 27 de habitate de interes comunitar, pentru care această arie naturală protejată a fost

declarată, 5 sunt prioritare, tufărișurile cu jneapăn și bujor de munte (4070*) fiind unul important.

În zilele noastre, având ca reper trecutul, drumețiile se desfășoară, atât în perimetrul făgărășan, cât și în alte situri Natura 2000, fără un cod ecologic bine însușit. Speciile de plante au devenit, astfel, în timp, afectate. Bujorul crește tot mai sfios, poate chiar din neîncrederea pe care și-a format-o în toți cei care nu ajung să-i înțeleagă farmecul decât dacă fac risipă de el, culegându-l.

Fiecare dintre noi ar trebui să se preocupe să îngrijească toate acele elemente de mediu care alcătuiesc biodiversitatea. (Donita et al., 2005).

Specia protejată la nivel comunitar

Sursa:

Cauta speciile si habitatele in aceste cărti

Distribuția geografică a arilor protejate în [NUME_REDACTAT] bazelor de date modiale [NUME_REDACTAT] (Planeta protejată) se poate observa densitatea și distribuția spațiale a ariilor protejate la nivel mondial (Fig. 1).

Fig. Distribuția ariilor protejate la nivel mondial http://www.protectedplanet.net/#2_48.75_18.5_0

Cartarea speciilor de floră și faună din [NUME_REDACTAT] GBIF ([NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] )

Conform datelor GBIF ariile protejate sunt distribuite și întâlnite în România după cum sunt reprezentate în harta propusă de aceștia.

Ariile protejate sunt distribuite în România conform hartei realizate de GBIF:

Figură 1 [NUME_REDACTAT] în baza de date GBIF http://www.gbif.org/country/RO [10]

Capitolul II – Material și metodă

Zona de studiu

[NUME_REDACTAT] Roșu este una din cele mai vechi așezări românești din această parte a Transilvanei. Din descrierile istoricului A.D. Xenopol rezultă că localitatea, cu denumirea veche Porcești(denumirea de [NUME_REDACTAT] apare din 1964), a fost întemeiată între anii 797 și 898.

[NUME_REDACTAT] Roșu este situată la poalele [NUME_REDACTAT], în Transilvania, pe malul stâng al Oltului, la confluența cu Cibinul, în apropierea intrării în defileu, la circa 25 km distanță de Sibiu. Localitatea este așezată aproape pe malul Oltului, ocupând aceea parte în care râul își schimbă direcția, îndreptându-se spre Sud, după ce a străbătut de la Est la [NUME_REDACTAT] Făgătașului.

Localitatea are circa 2500 de locuitori și se află la o altitudine de 450 m. Comuna este alcătuită din localitățile [NUME_REDACTAT] și Sebeșul de Jos, sat aflat la 9 km distanță de [NUME_REDACTAT], în direcția est.

Suprafața totală a terenurilor comunei este de 7799 ha din care 4431 păduri, iar restul de 366 teren arabil.

Locul unde se află vatra comunei a fost fundul unei mări care se numea [NUME_REDACTAT]. Pe înălțimile din jurul comunei, săpând pentru extragerea pietrei de var, localnicii din vechime au descoperit viețuitoare pietrificate marine. Locul, denumit de localnici „Lunca lui Cercel”, este rezervație geologică de calcare Eocene.

Locuitorii au fost întotdeauna oameni liberi iar munții, pădurile și apele din jurul localității au fost stăpânite de aceștia.

[NUME_REDACTAT] Roșu provine de la o construcție militară defensivă, ridicată de sași în anul 1360 lângă localitaea Boița. Aceasta a fost terminată în 1370 sub domnia regelui Ludovic, în scopul supravegherii defileului râului Olt, fiind situată în apropierea vechii frontiere cu [NUME_REDACTAT].

Azi, aici se mai găsesc ruinele turnului rotund din cărămidă roșe ( de unde și numele edificiului) amplasat între șosea și albia Oltului. Prin extensie, trecătoarea situată în [NUME_REDACTAT], în defileul Oltului, a luat numele de [NUME_REDACTAT] Roșu.

Se poate ajunge cu trenul pe linia Sibiu-Tălmaciu- Rm. Vâlcea- Craiova sau cu mijloace auto, pe E 81 prin derivația aflată la ieșirea spre Sud din orașul Tălmaciu. [NUME_REDACTAT] distanța se parcurge în aproximativ 30 de minute (www.turnurosu.ro ) .[11]

Fig. 0-2 exemplu de fotografie compusă: [NUME_REDACTAT], județul Sibiu, România: a) vedere generală (foto originală); b) hartă simplificată după Mihu, 2004; c) hartă satelitară după [NUME_REDACTAT] accesat 14 februarie 2014. (după [NUME_REDACTAT])

?????

Folosința terenurilor actuală

De la primarie cu date inainte de 89 si dupa aceea in fiecare an pana in 2014

Te rog sa ai categoriile de activitati din zonă și mai ales evoluția păsunatului și cositului sau abandonului terenurilor pentru o perioada de 30 de ani anual

Metode de investigație

Analiza datelor statistice

Analiza datelor statistice

Pășunat, turme de oi, număr capete de oaie, vaci etc

Folosința terenurilor….

Schimbarea de folosință

…..

Interpretarea statistică a datelor Datele colectate din teren se vor procesa in excel și se vor realiza reprezentări grafice caracteristice interviurilor.

Fotografia științifică Fotografia materialului vegetal s-a realizat prin respectarea unei distanțe corelate mărimii obiectului folosind un aparat digital Sony.

Metoda interpretării datelor

,,,,,

Capitolul III – Rezultate și discuții

Accesarea bazei de date Protected planet

Programul este recunoscut de forurile internaționale în domeniu, cu precădere de Convemția privind diversitatea biologică cu 192 de state semnatare ceea ce justifică recunoașterea consistenței datelor achiziționate de fiecare stat semnatar.

Fig. 1 Distribuția densității ariilor protejate în Europa (după: http://www.protectedplanet.net/#4_48.75_18.5_0)

Programul permite modificarea registrelor specifice pentru arii protejate sau declararea de noi arii protejate

Figure 2 Harta ariilor protejate în România (după: http://www.protectedplanet.net/#4_48.75_18.5_0)

Fig 3 Harta ariilor protejate din județul Sibiu (după: http://www.protectedplanet.net/#4_48.75_18.5_0)

Fig. 4 [NUME_REDACTAT] Făgăraș (după: http://www.protectedplanet.net/#4_48.75_18.5_0)

Figură 3 ROSCI122 [NUME_REDACTAT] (după: http://www.protectedplanet.net/#4_48.75_18.5_0)

Fig. 5 Limita localității Turnul roșu în SPA [NUME_REDACTAT]: (după: http://www.protectedplanet.net/#4_48.75_18.5_0)

Descrierea habitatului Natura 2000: 4070 – tufărișuri cu Pinus mugo și Rhododendron myrtilus

În formarea habitatelor din România sunt hotărâtoare compoziția florei și a faunei care constituie biocenozele, în special adaptările ecologice ale speciilor la climă și sol, precum și rãspândirea lor în funcție de aceste adaptări. Trebuie avut în vedere că, din punct de vedere al adaptărilor ecologice, în România există o mare varietate de specii, de la oligoterme la termofile, de la higrofile la xerofile, de la oligotrofe la eutrofe.

În etajul subalpin cantitatea de căldură este încă redusă deși perioada de vegetație este mai lungă, solurile sunt încă puțin profunde, sărace și foarte acide, cu apă multă. Biocenozele zonale sunt compuse din tufãrișuri mai înalte de Pinus mugo, Rhododendron myrtifolium, Juniperus sibirica, Alnus viridis, iar în partea inferioară a etajului și din rariști de arbori de Piceaabies, Pinus cembra, local Larix decidua. În locul tufărișurilor și rariștilor defrișate se dezvoltã pajiști secundare cu Festucasupina, Nardus stricta. Productivitatea habitatelor subalpine este ceva mai ridicată, de cca 2-6 t/an/ha.

Rãspândire: [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], în etajul subalpin.

Suprafețe: Total de: 50.000 ha.

Stațiuni: Altitudine 1350–2000 m în nord și 1600–2250 m în restul Carpaților.

Clima: T = 3,0– -0,20 C în nord, 2,2–0,00 C în sud, P = 1250–1425 mm anual.

Relief: versanți puternic înclinați, circuri glaciare, platouri vânturate.

Roci: șisturi cristaline, roci eruptive, conglomerate, calcare.

Soluri: humosiosoluri, prepodzol, podzol, superficiale, cu schelet bogat, cu reacție acidã (pH = 4,1–4,8), oligobazice (13–19%).

Structura: fitocenoza edificată de Pinus mugo este tipicã pentru etajul subalpin al Carpaților românești, iar elementele carpato-balcanice o diferențiază de cele similare (vicariante din Alpi). Acoperirea generalã este de 90–100%. Speciile sunt oligoterme, higrofile, oligotrofe, acidofile. Stratul arbuștilor este compus din Pinus mugo, în general monodominant, dar pot apărea sporadic: Alnus viridis, Salix silesiaca, Ribes petraeum, Juniperus sibirica, iar la limita inferioară, în rariști, se dezvoltă și exemplare subdezvoltate de arbori (Pinuscembra, Picea abies, Sorbus aucuparia). Stratul de jneapãn este de regulã compact, cu densități mari (2200 tufe/ha, cu 9 ramuri la tufã în medie), cu înălțime de 2–2,5 (3,0) m la altitudini mai coborâte (1600 m) și devine tot mai scund, ajungând la 0,40 m la altitudini de peste 2200 m.

Productivitatea stratului arbuștilor variază, în medie, între 6,6 t–11 t / an / ha material vegetal uscat și au o biomasă totală de 74,5 t / ha. Stratul ierburilor și subarbuștilor este edificat de Rhododendron myrtifolium, cu dominanță mare fiind și Vaccinium myrtillus, Deschampsia flexuosa, Homogyne alpina, Luzula luzuloides, Luzula sylvatica, Oxalisacetosella, Calamagrostis villosa. Acoperirea stratului este de 30–60%, având o înălțime de 25–30 cm. Stratul muscinal este prezent aproape întotdeauna, are o acoperire variabilă, între 30–80% și este alcătuit mai ales din speciile Pleurozium schreberi, Hylocomium splendens, Polytri-chum juniperinum și Dicranum scoparium.

Compoziție floristicã: Specii edificatoare: Pinus mugo, Rhododendron myrtifolium. Specii caracteristice: Pinus mugo, Rhododendron myrtifolium, Calamagrostis villosa. Alte specii importante: Juniperus sibirica, Campanula abietina, Pinus cembra, Salixsilesiaca, Ribes petraeum, Vaccinium vitisidaea, Vaccinium myrrtillus, Silene nivalis,Hieracium alpinum, Poa media, Leucanthe-mum waldsteinii, Cicerbita alpina, Dryopte-ris carthusiana ssp. dilatata, Melampy-rum sylvaticum, Alnus viridis, Picea abies,Sorbus aucuparia, Deschampsia flexuosa,Homogyne alpina, Luzula luzuloides, Luzulasylvatica, Oxalis acetosella, Pleuroziumschreberi, Hylocomium splendens, Polytri-chum juniperinum, Dicranum scoparium.

Specii endemice: Silene nivalis (Lychnisnivalis).

Valoare conservativă: mare, habitatele sunt periclitate antropic, Pinus mugo fiind o specie ocrotitã în România (Nicolae .,Aurel et al., 2005). [12]

Pinus mugo [NUME_REDACTAT] sistematică

Regnul -[NUME_REDACTAT] -[NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] – [NUME_REDACTAT]- [NUME_REDACTAT] un arbust cu înălțimea de aproximativ 3 m, cu numeroase tulpini, la bază culcate, spre vârf oblic-ascendente sau erecte. Scoarța cenușie brună, crăpată cu solzi neregulați și care nu se exfoliază. Lujerii tineri sunt verzui, apoi bruni până la cenușiu- negricioși. Mugurii sunt rășinoși cu cate 2 ace, de 3-7 cm lungime, des așezate, adesea îngrămădite spre varful lujerului și încovoiate spre lujer, puțin răsucite de un verde viu.

Conurile sunt solitare sau cate 2-4 în verticile sesile, sunt foarte scurt pendunculate, ovoide aproape sferice, de 2-5 cm lungime, brune. Apofiză puțin proeminentă sau turtită egal conformată la toți solzii, cu carenă ascuțită, cu umbelic mic, așezat central, sau puțin deasupra mijlocului, de regulă scurt.

Arbori rășinoși cu frunze solzoase, aciculare, spiralate. Florile sunt monoice: cele mascule solitare sau în inflorescență; cele femele sunt solitare terminale în formă de conuri, cu numeroase carpele spiralate. Conurile sunt globuloase cu solzi lemnoși sau pieloși, valvați, plani sau în formă de scut. Semințele sunt câte 2-9 îngust aripate.

Lujerii anuali sunt de două feluri: cei terminali, persistenți, purtători de muguri; cei laterali sunt căzători. Frunze căzătoare sau persistente, alterne, plane, liniare. Flori mascule 6-8 stamine în panicule terminale lungi. Conurile cu maturație anuală, cu solzi în formă de scut. Semințele sunt distribiute în trei muchii, câte două sub fiecare solz (Beldie, 1977).[13]

Este un conife care crește sub formă de arbust la altitudini montane situate între 1500–2300m. Este considerat un pin târâtor. Se mai numește și pin de piatră,  jip mare, cetină strâmbă. Este o relicvă glaciară, considerat monument al naturii, fiind interzisă distrugerea lui din flora spontană. Înflorește în perioada iunie – august, conurile rămânând pe lujeri mai mulți ani.

Elasticitatea tulpinilor oferă o rezistență deosebită împotriva avalanșelor, viscolelor și stratului gros de zăpadă. Zăpada poroasă, conținând un mare volum de aer, care acționează ca termoizolant, are un important rol protector, față de temperaturile foarte scăzute. Jnepenișurile constituie un sistem de apărare împotriva avalanșelor, protejând pădurea din vale.

Din jneapăn, se utilizează mugurii, recoltați înainte de a se desface, în lunile martie și aprilie. Mugurii se rup cu rămurica de susținere până la 3 cm. Se usucă la umbră, cât mai rapid, pentru a nu se desface.

Cetina și mugurii conțin ulei volatil, alcooli, tanin, rezine, substanțe minerale, vitamina C.

Din muguri sau vlăstarii tineri, se obțin substanțe cu efect antiinflamator, regenerator al țesutului osos în procesele de decalcifiere. Indicat în anumite forme de reumatism, artroză, osteoporoză (www.jneapân.ro ).[14]

[NUME_REDACTAT] colectat ramuri conuri si de realiyat poye la microscop pentru o plansa stiintifica

Rhododendron myrtifolium Lodd.

Smârdarul, așa cum este denumit popular bujorul de munte, crește spontan în tufe pitice în zona alpină. Fiind o plantă care crește în condiții climaterice și de relief foarte specifice, el nu tolerează transplantări, lucru care face imposibilă introducerea acestuia în grădini. Frumusețea florilor sale – care emană un miros și o aromă asemănatoare vișinelor – și care apar de obicei pe la sfârșitul lunii iunie și la începutul lunii iulie și raritatea sa, face ca smârdarul să fie o plantă ocrotită și protejată ca atare în perimetrul [NUME_REDACTAT] Bucegi. Smârdarul este peren și își păstrează frunzele verzi tot timpul anului. (www.smîrdan.ro)[15]

Smârdarul face parte din:

Regnul -[NUME_REDACTAT] -[NUME_REDACTAT] -[NUME_REDACTAT]-[NUME_REDACTAT] -[NUME_REDACTAT] -[NUME_REDACTAT] Rhodonendron myrtifolium

Rhododendron myrtifolium este o plantă înaltă pâna la 50 de cm, cu ramuri lungi, puțin ramnificate. Lujerii tineri sunt acoperiți cu glande solzoase, ruginii. Frunzele sunt alterne, îngrămădite spre vârful lujerilor, persistente, tari, pieloase, eliptice, de 1-2 cm lungine și 5-11 mm lățime, la bază sunt înguste, cu margini întregi, pe dos cu glande solzoase ruginii. Florile sunt de un roșu purpuriu sau de un roz aprins, rar albe, așezate câte 6-10 în raceme umbeliforme terminale. Caliciu este foarte mic, disciform. Corola este infundibuliformă, de 1,5 cm lungime, cu 5 lacinii. Florile prezintă 10 stamine, cu gineceu superior și cu stil mai scurt decât ovarul. Fructul are o lungime de 5-7 mm, dehiscent prin 5 valve, cu numeroase semințe, lungi de 1 mm.

Mediu de dezvoltare: locuri stâncoase și ierboase, din regiunea alpină, formează adesea tufărișuri întinse. (Beldie, 1977) [16]

Florile smârdarului au proprietăți tămăduitoare pentru numeroase afecțiuni, facând din acesta un adevărat panaceu. Ele sunt mucilaginoase și conțin aminoacizi esențiali. Alți componenți activi sunt cristalele microsublimate și polifenolii. Din florile sale, aidoma petalelor trandafirului se prepară siropuri, dulceață și ceaiuri medicinale. (www.smîrdan.ro)[15]

Distribuția speciei

Figură 4 Harta distribuției speciei după GBIF http://www.gbif.org/species/4169737

Figură 5 Harta distribuției speciei în [NUME_REDACTAT] http://www.gbif.org/species/4169737

Descrierea istoricului localității

Interviu privind folosința terenurilor

după chestionar dezvoltat la Facultate

TABEL EXEL

??? ce sa scriu?

Studiu privind amenințările tufărișurilor de Pinus mugo și Rhododendron myrtifolium

De discutat

Tabel.nr. Structura pe sexe și pe vârste a celor 50 de respondenți intervievați în cursul misiunilor în localitatea [NUME_REDACTAT] (2014-2015). Exemplu:

Fig. Raportul pe sexe a respondenților

Astfel din analiza datelor coelctate în teren reiese faptul că au fost inervievați 40% bărbați (20 bărbați) și 60% femei (30femei). Procentul mai mare al femeilor ca respondenți în interviu față de cel ai bărbaților poate fi explicat prin faptul că în sat există un număr ridicat văduve,dar și datorită interesului femeilor pentru remediile de care beneficiază de pe urma florilor de bujor.

Din totalul persoanelor intervievate, 100% din personae cunosc bujurul de munte, 95% au văzut colectat bujorul de munte (47 de personae),iar 5% nu au colectat niciodata bujor de munte; 77% din personae (37 de persoane) au afirmat existența pășunatului oilor în zona bujorului de munte, iar 33% persoane (23 de persoane) nu au văzut oi în zona aceasta.

Vulnerabilitatile socio-economice identificate

Dintre vulnerabilitățile ce pot fi enumerate în baza datelor statistice de la nivel județean cităm:

îmbătrânirea populației,

somajul și lipsa locurilor de muncă

reducerea economiei locale

Accentuarea acestor vulnerabilități pot atrage riscurile pierderii cunoștințelor legate de colectarea din sălbăticie a bujorului de munte și utilizarea lui în gospodărie. Mai mult, bujorul de munte nefiind o plantă esențială din punct de vedere al securității alimentare, dar asociată strict menținerii activităților tradiționale poate fi considerat în acest studiu ca plantă model de evaluare a vulnerabilităților socio-economice cu riscuri asociate pierderii tradițiilor.

Vulnerabilitățile la care sunt supuse tufele de Rodadendron myrtifolium și cele de Pinus mugo sunt:

Degradarea terenului datorită pășunatului intensiv al turmelor de oi;

Micșorarea sau chiar dispariția tufelor de bujor și pin, datorită consumării premature a acestora de către turmele de oi care sunt duse în pășunat pe teritotiul ariei protejate;

Degradări ale terenului datorate exploziilor provocate de cariera de piatră de la poalele munților;

Distrugerea tufelor de către turiști prin: rupere, tăiere și smulgere ;

În cazul bujorului de munte, cea mai mare vulnerabilitate este reprezentată de faptul că acesta se înmulțește doar prin intermediul semințelor, iar gradul de germinare al acestora este destul de redus, datorită condițiilor speciale pedologice și de climă necesare, acesta fiind imposibil de transplantat.

Impact negativ asupra sitului au următoarele activități care se desfășoară în mod permanent: pășunatul, tăierile ilegale, urbanizarea excesivă, dezvoltarea microhidrocentralelor, braconajul, incendiile de pădure și pășune și depozitarea ilegală a deșeurilor.

Eroziunea cuoașterii tradiționale asociate folosinței ternurilor în localitatea ….

Cum era ales locul de casa, fantana bisreica si cum se alege acum_

Amenintari si oportunitati

Capitolul IV – [NUME_REDACTAT]

ÎINTREBUINȚĂRI ALE RHODODENDRON MYRITIFOLIUM

ÎNTREBUINȚĂRILE FLORILOR DE RHODODENDRON MYRITIFOLIUM

Florile smârdarului au proprietăți tămăduitoare pentru numeroase afecțiuni, facând din acesta un adevărat panacea. Ele sunt mucilaginoase și conțin aminoacizi esențiali. Alți componenți activi sunt cristalele microsublimate și polifenolii. Din florile sale, aidoma petalelor trandafirului se prepară siropuri, dulceață și ceaiuri medicinale

În tradiția populară din flori se prepara dulceață, dar se mai foloseau si pentru ceai sau sirop.

Acțiuni farmaceutice: florile conțin principii active care acționează antitusiv și antihemoragic .

Intervin favorabil în combaterea tusei, fluidifică secrețiile bronhice și favorizează expectorația. Previn sau opresc pierderile de sânge.

Din florile sale se por prepara siropuri, dulceață sau ceaiuri medicinale însă acest lucru nu mai este posibil pentru că planta este ocrotită de lege, fiind pe cale de dispariție.

Florile sunt utilizate în tuse, boli pectorale, afecțiuni renale, hematurie ( urinări cu sânge).

Ceaiul din frunze sau din flori are un puternic efect liniștitor, ajută la întărirea rezistenței organismului și îmbunătățește circulația periferică. Totuși, planta este toxică, iar intoxicația se manifestă prin greață, colici abdominale, afecțiuni ale sistemului nervos central și stop respirator (Botanică farmaceutică, Editura didactică și pedagogică, București, 1981).

Imagine bujorata www.esențadesănătate.ro

Imagine dulceață de bujor de munte www.esențadesănătate.ro

Beneficii : Impodobeste muntii cu florile sale numeroase, viu colorate si parfumate. Este o planta melifera.

Alte specii : Rhododendron atlanticum, Rhododendron canadense, Rhododendron chapmanii, Rhododendron ferrugineum, Rhododendron groenlandicum, Rhododendron hirsutum, Rhododendron lochiae, Rhododendron luteum, Rhododendron macrophyllum, Rhododendron maximum, Rhododendron occidentale, Rhododendron ponticum, Rhododendron schlippenbachii, Rhododendron spinuliferum, Rhododendron tomentosum, etc.

În tradiția populară: din flori se prepara dulceață. Florile se foloseau pentru ceai de tuse și boli de piept. Decoctul se lua contra urinării cu sânge la oameni și animale. [NUME_REDACTAT] cu bujori de munte se făceau copiilor scăldători de infecții cu Fomes lucidus, flori din vârsta miresei și mai mulți bani de argint.

Compoziție chimică: frunzele și florile conțin andromedotoxină, leucocianidină, cvercerol, derivați fenilpropanici, ulei volatil, etc.

Toxicologie- planta este toxică. Intoxicația se manifestă prin greață, colici abdominale, afecțiuni ale sistemului nervos central, stop respirator. Se intervine cu laxative, pentru evacuarea conținutului intestinal, stimulente nervoase, cărbune medicinal și consum mare de lichide.

Acțiuni farmaceutice: frunzele conțin principii active cu acțiune narcotică, diaforetică, afrodiziacă. Acționează deprimant, însă reversibil, asupra oricărei celule vii, dar mai ales asupra celulelor sistemului nervos central. Favorizează transpirația, acționând ca un somnifer, amplifică erotismul și trăirile lui.

Florile conțin principii active care acționează antitusiv și antihemoragic. Intervin favorabil în combaterea tusei, fluidifică secrețiile bronhice și favorizează expectorația. Previn sau opresc pierderile de sânge. Andrometodoxina din frunze posedă acțiune iritantă și intră în compoziția unor preparate antireumatice. Florile sunt utilizate în tuse, boli pectorale, afecțiuni renale, hematurie (urinări cu sânge).