Masuri Asiguratorii In Procesul Civil

Capitol 2

Tipuri de Măsuri Asigurătorii

Secțiunea 2

Sechestrul asigurător

Definiție

Măsura specială a sechestrului asigurător este reglementată de dispozițiile art. 951 – 968 Cod procedură civilă.

Într-o definiție similară celei date de către legiuitor, sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile și/sau imobile urmăribile ale debitorului, aflate în posesia acestuia sau ale unui terț, în scopul valorificării în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține titlu executoriu.

Art. 952: Noțiune

Sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/și imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.

Astfel, specific acestei măsuri este faptul că obiectul acțiunii principale îl constituie plata unei sume de bani.

Din moment ce executarea măsurii se face de către executorul judecătoresc, instanța nu trebuie să procedeze la identificarea bunurilor a căror indisponibilizare se urmărește, ci va indica numai suma pȃnă la care se încuviințează sechestrul.

Scopul instituirii sechestrului asigurător este reprezentat de efectivitatea executării hotărârii care urmează a fi pronunțată de către instanța de judecată în procesul creditorului împotriva debitorului său.

Un element deosebit de important care trebuie menționat este acela că sechestrul asigurător se va aplica asupra bunurilor debitorului doar în măsura necesară realizării creanței, cu respectarea formalităților de publicitate, conform art. 954 Cod procedură civilă.

Pornind de la premisa că sechestrul asigurător este o măsură de conservare prin care se încearcă a evita o eventuală insolvabilitate a debitorului, legiuitorul a prevăzut prin art. 957 Cod procedură civilă că valorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea face decât după ce creditorul a obținut titlul executoriu – hotărârea judecătorească definitivă.

Condiții de ȋnființare

Pentru încuviințarea acestei măsuri nu este necesară constatarea gradului de insolvabilitate al debitorului, ci dispozițiile legale prevăd condiții specifice, acestea fiind reglementate prin art. 953. Astfel, avem trei situații distincte în care se poate regăsi:

Art. 953: Condiții de înființare

(1)Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.

(2)Același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată.

(3)Instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la alin. (1) și să depună o cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță.

Așadar, textul legal prevede următoarele ipoteze:

Creanța să fie exigibilă și constatată printr-un înscris

Creditorul care nu are un titlu executoriu, dar a cărui crență este constată în scris și este exigibilă poate să solicite încuviințarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor debitorului, “dacă dovedește că a intentat o cerere de chemare în judecată”.

Dacă creanța creditorului “este exigibilă” și este constată printr-un înscris, creditorul, pentru a înființa sechestrul asigurător trebuie să facă dovada că a demarat un proces, pe rolul unei instanțe de judecată, prin care tinde la realizarea crenței sale. Dovada existenței procesului se face prin depunerea unei copii ale cererii de chemare în judecată. Cererea de trebuie să fie legal timbrată și să aibă fixat un termen de judecată.

Astfel, reclamantul trebuie să stăruie în judecata procesului principal, pentru ca cerința textului legal să fie îndeplinită.

În ceea ce privește tipul procedurii de urmat pentru a obține titlu executoriu, legiuitorul nu menționează o procedură expresă, motiv pentru care consider că instituirea sechestrului asigurător se poate cere și dacă este promovată o cerere pentru emiterea unei ordonanțe de plată.

Cu privire la ultimul aspect menționat în textul de lege, și anume plata cauțiunii, aceasta condiție este una facultativă – “poate fi obligat la plată[..]”, lăsată la aprecierea instanței. Dacă aceasta consider a se impune depunerea unei cauțiuni, cuantumul acesteia se va stabili conform condițiilor art. 1057 alin (2) Cod Procedură Civilă.

Art. 1057: Stabilirea cauțiunii și depunerea ei

[..](2)Dacă legea nu prevede altfel, cauțiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va putea depăși suma de 10.000 lei.

Creanța exigibilă nu este constatată printr-un înscris

Creditorul al cărei crențe nu este constatată printr-un înscris are aceleași drepturi, dacă face dovada că a intentat o acțiune și dacă depune împreuna cu cererea de sechestru o cauțiune din jumătate din valoarea reclamată, după cum este stipulate expres în textul de lege.

Art. 953: Condiții de înființare

[..] (2)Același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată.

Observăm așadar, că creditorul trebuie să facă și dovada consemnării cu titlu de cauțiune jumătate din valoarea reclamată, pe lȃngă dovada formulării cererii de chemare în judecată a debitorului.

Această cauțiune se va determina raportat la valoarea creanței pretense în cadrul procesului principal și nu în funcție de valoarea bunurilor care se urmăresc a fi sechestrate.

În ceea ce privește dovada consemnării cu titlu de cauțiune și a intentării acțiunii, acestea trebuie alăturate cererii de sechetru la momentul înregistrarii cererii – “ cauțiunea se depune odată cu cererea de sechestru”, iar nu ulterior. În cazul în care cererea de sechestru nu are alăturat și dovada achitării cauțiunii, instanța va proceda la respingerea cererii de instituire a sechestrului asigurător ca fiind inadmisibilă.

Creanța nu este exigibilă

În cazul în care creanța care face obiectul unui process pe rol nu este exigibila, se poate încuviința sechestrul asigurător doar dacă se constată că debitorul a micșorat prin fpta sa asigurările care au fost date creditorului sau dacă nu a dat asigurările promise. De asemenea se mai poate încuviința sechestrul si atunci cȃnd există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să iși ascundă sau să iși înstrăineze activul patrimonial.

În aceste cazuri, creditorul trebuie să procedeze la îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 953 alin (1) și să depună o cauțiune, stabilită de instanță.

Art. 953: Condiții de înființare

(3)Instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la alin. (1) și să depună o cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță.

În cazul în care creanța creditorului nu a ajuns la scadență, acesta poate solicita înființarea sechestrului asigurător dacă îndeplinește urmatoarele condiții:

Creanța este constatată printr-un înscris;

Se face dovada formularii unei cereri de chemare în judecată care are ca și obiect valorificarea creanței;

Debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările pe care le-a dar creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci cȃnd există un pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau sa iși ascundă/înstrăineze averea;

Creditorul trebuie sa depună o cauțiune în cuantumul stability de către instanța de judecată

Procedura de soluționare a cererii și instanta competentă

Procedura de soluționre a cererii de intituire a sechestrului asigurător este prevăzută în cuprinsul dispozițiilor art. 954 Cod Procedură civilă, după cum urmează:

Art. 954: Procedura de soluționare

(1)Cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în prima instanță. Creditorul nu este dator să individualizeze bunurile asupra cărora solicită să se înființeze sechestrul.

(2)Instanța va decide de urgență în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie, stabilind suma până la care se încuviințează sechestrul, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauțiunii și termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta.

(3)Încheierea prin care se soluționează cererea de sechestru se comunică creditorului de îndată de către instanță, iar debitorului de către executorul judecătoresc, odată cu luarea măsurii. Încheierea este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea în termen scurt a părților.

(4)Dispozițiile art. 999 alin. (4) se aplică atât la soluționarea cererii, cât și la judecarea apelului.

Instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a sechestrului asigurător este instanța competentă să judece procesul “în primă instanță”, adică instanța care este competentă să judece în prima instanță cererea avȃnd ca obiect crența ce constituie temeiul juridic al titlului executoriu pe care creditorul dorește să îl obțină.

În ceea ce privește cererea, nu contează dacă procesul principal este sau nu pe rolul instanței respective, în sensul în care cererea pentru încuviințarea sechestrului asigurător poate fi formulate și pe cale de acțiune principală, dacă asupra cererii intentate pentru obținerea titlului executoriu s-a pronunțat o hotărȃre de către prima instanță, iar procesul este într-o cale de atac.

Dacă suntem în situația în care cererea se formulează împreună cu acțiunea care are ca și obiect creanța, aceasta va fi disjunsă si judecată separate, cum se altfel se va proceda și în cazul în care cererea este depusă pe parcursul judecării procesului principal.

Bineînțeles, pe lȃngă posibilitatea de a formula cererea pe cale de acțiune principală, creditorul o mai poate formula cererea și pe cale incidentală, în cursul judecății procesului care are ca și obiect realizarea crenței.

Procedura de judecată:

Potrivit art. 954 alin(2) Cod Procedură Civilă, judecata cererii se face fară citarea părților – “aceasta nu înseamnă că judecata se face printr-o procedură necontencioasă, din moment ce creditorul urmărește stabilirea unui drept potrivnic față de debitor” .

Rațiunea pentru care soluționarea se face fără citarea părților este aceea ca debitorul să nu își poată diminua activul patrimonial.

Soluția asupra cererii se dă de urgență, prin încheiere care poate fi pusă în executare silită.

În ceea ce privește cauțiunea, există doua sitauții: cȃnd aceasta este stabilită de prevederile legale și în situația de la art. 952 alin. (2) Cod Procedură Civilă, cȃnd este stabilită de instanță. În prima ipoteză, cauțiunea trebuie depusă odată cu cererea de sechestru, nedepunerea ei ducȃnd la respingerea cererii. În cea de-a doua ipoteză, cȃnd este fixată de către instanta de judecată, prin încheierea de admitere a cererii de înfiintare a sechestrului asigurător, instanța stabilește atȃt cuantumul cȃt și data pȃnă la care trebuie să fie depusă cațiunea, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului asigurător, după cum arată art. 956 Cod Procedură Civilă.

Art. 956: Desființarea de drept a sechestrului asigurător

Nedepunerea cauțiunii în termenul fixat de instanță atrage desființarea de drept a sechestrului asigurător. Aceasta se constată prin încheiere definitivă, dată fără citarea părților.

Legat de „suma pȃnă la care se încuviințează sechestrul”, aceasta trebuie să fie suma din cererea principală, nicidecum o sumă mai mare. Instanța de judecată competentă să ia masura asigurătorie nu poate aprecia asupra cuantumului acestei sume, ci trebuie să aibă în vedere aparența crenței colicitate prin cererea introdusă pentru realizarea creanței.

Calea de atac:

Singura cale de atac a acestei proceduri este apelul, care poate fi declarat în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii către părți.

Încheierea dată asupra cererii de încuviințare a sechestrului asigurător este comunicată în condiții diferite creditorului si debitrului, astfel: creditorului îi este comunicată incheierea de îndată, indiferent de soluția dată. Debitorului în schimb îi este comunicată doar „odată cu luarea măsurii”, pentru a evita diminuarea patrimonilui acestuia.

În apel se revine la principiul contradictorialității, judecata facȃndu-se cu citarea părților.

Executarea măsurii

Măsura sechestrului asigurător se aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, potrivit reglementărilor executării silite, aplicabile în mod corespunzător.

Art. 955: Executarea măsurii

(1)Măsura sechestrului asigurător se duce la îndeplinire de către executorul judecătoresc, potrivit regulilor prezentului cod cu privire la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător, fără a mai cere vreo autorizare sau altă formalitate, în afară de înregistrarea acesteia.

(2)În cazul bunurilor mobile, executorul se va deplasa, în cel mai scurt timp posibil, la locul unde se află bunurile asupra cărora se va aplica sechestrul. Executorul judecătoresc va aplica sechestrul asupra bunurilor urmăribile numai în măsura necesară realizării creanței. În toate cazurile, sechestrul asigurător se va aplica fără somație ori înștiințare prealabilă a debitorului.

(3)Sechestrul asigurător înființat asupra unui bun supus unor formalități de publicitate se va înscrie de îndată în cartea funciară, registrul comerțului, Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sau în alte registre publice, după caz. Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv.

(4)Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului cel interesat va putea face contestație la executare.

În acest sens, creditrul trebuie să se adreseze unui executor judecătoresc cu o cerere de executare silită în care să fie indicare bunurile asupra cărora se solicită aplicarea sechestrului asigurător, în măsura în care aceste informații îi sunt cunoscute. În caz contrar, potrivit art. 681 Cod procedura civilă, identificarea bunurilor se va face de către executor.

Ridicarea sechestrului asigurător

Art. 957 Cod procedură civilă, prevede două modalități de ridicare a sechestrului asigurător, astfel:

Art. 957: Ridicarea sechestrului asigurător

(1)Dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanție îndestulătoare, instanța va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător. Cererea se soluționează în camera de consiliu, de urgență și cu citarea în termen scurt a părților, prin încheiere supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunțare, la instanța ierarhic superioară. Apelul se judecă de urgență și cu precădere. Dispozițiile art. 954 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

(2)De asemenea, în cazul în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviințată măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanța care a încuviințat-o. Asupra cererii instanța se pronunță prin încheiere definitivă, dată fără citarea părților. Dispozițiile art. 955 se aplică în mod corespunzător.

În acest sens, ridicarea sechestrului asigurător poate fi dispusă:

Înainte de respingerea cererii avȃnd ca obiect creanța ce constituie temeiul juridic al măsurii, daca debitorul va da o garanție îndestulătoare. Astfel, la cererea debitorului instanța va proceda la ridicarea sechestrului.

Această cerere formulate de debitor se va soluționa în camera de consiliu, de urgență și cu citarea parților, prin încheiere. Această încheiere este supusă doar apelului, în termen de 5 zile de la pronunțare, la instanța ierarhic superioară.

În situația în care cererea principal în temeiul căreia s-a instituit măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată printr-o hotărȃre definitive sau dacă creditorul renunță la judecată, debitorul poate cere ridicarea măsurii de către instanța care a încuviințat-o.

Ridicarea sechestrului asigurător nu se dispusă din oficiu, ci doar la cererea persoanei interesate. Încheierea prin care se ia această măsură nu este supusă niciunei căi de atac, fiind definitive în condițiile art. 634 alin. (1) pnct. 1.

Sechestrul navelor

Legiuitorul a instituit, intr-o secțiune distinctă a Codului de Procedură Civilă, sechestrul asigurător al navelor civile.

Așadar, navele civile pot fi supuse sechestrului asigurător, cu excepția celor “gata de plecare”, după cum arată prevederile art. 963 Cod Procedură Civilă, dar doar cu respectarea convențiilor internaționale asupra sechestrului navelor, la care este și Romȃnia parte.

Art. 960: Dreptul de a sechestra o navă civilă

Creditorul poate solicita înființarea sechestrului asigurător asupra unei nave, în condițiile dispozițiilor prezentei secțiuni, precum și ale secțiunii 1 a prezentului capitol care se aplică în mod corespunzător, cu respectarea convențiilor internaționale asupra sechestrului navelor, la care România este parte.

Art. 963: Interdicția sechestrului

(1)Nava gata de plecare nu poate fi pusă sub sechestru asigurător.

(2)Nava se consideră că este gata de plecare din momentul în care comandantul are la bord certificatele, toate documentele navei, precum și permisul de plecare, predate comandantului de căpitănia portului.

Instanța comperentă să solționeze o astfel de cerere este tribunalul din circumscripția unde se află nava, indiferent de instanța la care a fost introdusă acțiunea pe fond, sau la care urmează a fi introdusă această acțiune, după cum arată prevederile art. 962 Cod Procedură civilă

Art. 962: Instanța competentă

Competența de soluționare a cererii de sechestru asigurător asupra unei nave aparține tribunalului locului unde se află nava, indiferent de instanța la care s-a introdus sau urmează a fi introdusă acțiunea de fond.

În anumite cazuri urgente, cererea poate fi introdusă chiar înaintea introducerii acțiunii de fond, în condițiile art. 961 alin (1), caz în care creditorul care a opținut instituirea sechestrului este obligat să introduce acțiunea la instanța competentă într-un termen de 20 zile de la data la care s-a încuviințat măsura asigurătorie, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului asigurător.

Cererea de încuviințare a sechestrului asigurător asupra unei nave se poate face ori pe cale accesorie (incidental) – în cursul unui proces aflat pe rol pentru obținerea unui titlu executoriu cu privire la creanța maritime, ori pe cale principală, înainte de introducerea acțiunii de fond.

Procedura de judecată:

Actualul Cod de procedură Civilă dispune că cererea de sechestru se judecă în camera de consiliu, de urgență, cu citarea părților.

Art. 961: Înființarea sechestrului. Condiții

[..] (2)Cererea de sechestru se judecă de urgență în camera de consiliu, cu citarea părților. Încheierea este executorie și este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Încheierea prin care instanța de judecată se pronunță este executorie și se poate ataca doar cu apel, în termen de 5 zile de la pronunțare. Art. 966 Cod procedură civilă dispune că măsura sechestrului asigurător “se duce la îndeplinire prin imobilizarea navei de către căpitănia portului unde aceasta se află. În acest caz, căpitănia portului nu va elibera documentele necesare navigației și nu va admite plecarea navei din port sau radă. Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii sechestrului cel interest va putea face contestație la executare la tribunalul locului unde se află nava”.

Pentru motive temeinic justificate, instanța poate incuviința schimbarea navei sechestrate cu alta, la cererea părții interesate (aceasta poate fi atȃt debitorul cȃt și creditorul).

Secțiunea 3

Poprirea Asigurătorie

Definiție

Aceasă măsură asigurătorie constă în indisponibilizarea sumelor de bani sau a unor titluri de valoare, pe care debitorul le are de primit de la un terț datornic al său, pentru ca, la sfârșitul procesului, să se găsească stocată în mâinile acelei persoane o sumă de bani în vederea acoperirii creanței pe care creditorul reclamant pretinde că o are.

Obiectul Popririi

Măsura popririi asigurătorii se poate dispune în cazul sumelor de bani, titlurilor de valoare sau unor bunuri mobile incorporale urmăribile, care sunt datorate debitorului de către o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice existente.

Art. 970: Obiectul popririi asigurătorii

“Poprirea asigurătorie se poate înființa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite la art. 953.”

Condițiile de instituire a măsurii popririi asigurătorii sunt aceleași ca în cazul sechestrului asigurător, și anume:

a) să existe un proces pe rolul instanței compeiente, iar reclamantul să fi cerut înființarea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani datorate de o persoană determinată debitorului pârât;

b) creditorul reclamant să facă dovada obligației pârâtului cu un înscri. În cazul in care acesta nu dispune de acesta, are posibilitatea depună o cauțiune care să reprezinte jumătate din valoarea reclamată;

c) creanța creditorului reclamant “să fie ajunsă la scadență”. Pentru a înființa proprirea este necesar ca reclamantul să facă cerere în care să precizeze titlul pe baza căruia solicită poprirea, dar și valoarea creanței sale.

Cererea pentru înființarea măsurii se poate introduce la instanța domiciliului debitorului pârât ori la cea a terțului poprit.

Pe lȃngă condițiile prevăzute la art. 953 Cod Procedură Civilă, instanța trebuie să constate existența a două raporturi juridice în care, aceași persoană participă in calitate de debitor pe de o parte, și în calitate de creditor pe de alta. Astfel, avem un raport juridic între creditorul popritor și debitorul poprit, iar altul între debitorul poprit si terțul poprit

În acest sens, se poate observa că poprirea asigurătorie privește un raport tripartit prin legătura, pe de o parte, dintre creditorul popritor și debitorul poprit, iar pe de altă parte, între creditorul popritor și terțul poprit.

Scopul popririi

Scopul popririi asigurătorii este acela de a indisponibiliza “sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporle” care sunt datorate de către terțul poprit debitorului poprit, sau pe care acesta urmează a I le datora în baza unui raport juridic existent.

Indisponibilizarea dată de instituirea popririi asigurătorii este de asemenea necesară în vederea obținerii titlului executoriu, creditorul urmând să își realizeze creanța din aceste sume sau valori .

La momentul obținerii unui titlu executoriu împotriva debitorului poprit, poprirea asigurătorie se transformă în poprire executorie, devenind incidene dispozițiile art. 782 și următoarele din Codul de Procedură civilă. Din acest moment se “naște al treilea raport juridic”, creditorul fiind îndreptățit să îi pretindă terțului plat ace acesta o datora debitorului, în limita creanței pe care o are față de debitorul proprit.

Soluționarea cererii

În ceea ce privește soluționarea cererii de înființare a măsurii asigurătorii, executarea acesteia, desființarea și ridicarea propririi aigurătorii, toate acestea se vor realiza conform dispozițiilor art. 953 – 958 Cod Procedură Civilă.

Art. 971: Reguli aplicabile

“(1)Soluționarea cererii, executarea măsurii, desființarea și ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispozițiilor art. 954-959, care se aplică în mod corespunzător.

(2)În cererea de poprire bancară creditorul nu este dator să individualizeze terții popriți cu privire la care solicită să se înființeze poprirea”

Poate să ceară instituirea popririi asigurătorii creditorul care nu are un titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin înscris și este exigibilă, dacă dovedește că a intentat acțiune în instanță. Acesta poate fi obligat la plata unei cauțiuni a cărui cuantum este fixat de către instanță. La fel și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, are același drept, dacă și numai dacă dovedește că a intentat acțiune în justiție și depune o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată odată cu cererea de sechestru.

Instanța poate încuviința măsura asigurătorie chiar dacă creanța nu este exigibilă, doar dacă debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările care le-a dat creditorului sau nu a dat asigurările promise. De asemenea, instanța mai poate încuviința măsura și atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau “să-și ascundă ori să-și risipească averea”. Pentru oricare din aceste ipoteze creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții cerute de lege și să depună o cauțiune după cum menționează textul legal.

Cererea de înființare a popririi se adresează instanței care judecă procesul principl. Instanța va decide “de urgență, în camera de consiliu, fără citarea părților, prin încheiere executorie, fixând totodată, dacă este cazul, cuantumul cauțiunii și termenul înăuntrul căruia urmează să fie depusă aceasta” – conform prevederilor legale.

Dacă instanța găsește că cererea este întemeiată și corespunde prevederilor legale, o va încuviința printr-o ordonanță de poprire; în caz contrar, o va respinge.

Încheierea pronunțată de către instanță este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare. Apelul se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea părților în termen scurt. Pronunțarea se poate “amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea hotărârii se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare”, atât la soluționarea cererii, cât și la judecarea apelului, după cum prevede art. 999 Cod procedură civilă.

Art. 999 Procedura de soluționare

“[…]

(4)Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonanței se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare.”

Nedpunerea cauțiunii în termen atrage desființarea de drept a popririi, care se constată prin încheiere irevocabilă, fără citarea părților.

Secțiunea 4

Sechestrul judiciar

Definiție

Măsura sechestrului judiciar presupune conservarea unui drept, atunci cȃnd există un process pe rolul unei instanțe asupra “proprietății sau a unui alt drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței unui bun proprietate comună”.

Sechestrul judiciar se înscrie în rândul măsurilor asigurătorii provizorii, dispuse de către instanța de judecată la solicitarea celui interesat. Măsura constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în condițiile legii, a altor bunuri, “prin încredințarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 976 Cod Procedură Civilă, până la obținerea de către creditor a unei hotărâri executorii.”

Art. 972: Noțiune

“Sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunurilor ce formează obiectul litigiului sau, în condițiile legii, a altor bunuri, prin încredințarea pazei acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 976.”

Condiții de înființare

Premisa instituirii sechestrului judiciar privește existența unui proces pe rol cu privire la bunurile asupra cărora se solicită înființarea măsurii asigurătorii, dar, înanumite cazuri, această condiție prealabilă, poate să nu fie necesară, prin derogare prevăzută de lege la art. 973 Cod Procedură Civilă.

Art. 973: Condiții de înființare

“(1)Ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța de judecată va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.

(2)Se va putea, de asemenea, încuviința sechestrul judiciar, chiar fără a exista proces:

a)asupra unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;

b)asupra unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual;

c)asupra unor bunuri mobile care alcătuiesc garanția creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său ori când are motive temeinice de bănuială că debitorul se va sustrage de la eventuala urmărire silită ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.

(3)În cazul prevăzut la alin. (2), partea care a obținut instituirea sechestrului judiciar este obligată să introducă acțiunea la instanța competentă, să inițieze demersurile pentru constituirea tribunalului arbitral sau să solicite punerea în executare a titlului executoriu, într-un termen de cel mult 20 de zile de la data încuviințării măsurii asigurătorii.

(4)Nerespectarea dispozițiilor alin. (3) atrage desființarea de drept a sechestrului judiciar. Aceasta se constată prin încheiere definitivă dată fără citarea părților.”

Astfel, legiuitorul instituie posibilitatea înființării sechestrului judiciar asupra bunurilor litigioase, dar prevede și excepția referitoare la posibilitatea instituirii măsurii asupra altor bunuri decât cele care fac obiectul litigiului, după cum prevede art. 973 alin. (2) Cod Procedură Civilă.

Bunurile care pot fi puse sub sechestru pot fi atȃt bunuri corporale, cȃt și incorporale – cum ar fi acțiuni sau părți sociale- sau poate purta atȃt asupra unui bun indivifual determinat, cȃt și asupra unei universalități de bunuri.

Această metodă de garanție trebuie să fie necesară “Conservării dreptului”, singura temere a creditorului nefiind suficientă pentru aplicarea sechestrului. În acest sens, instanța de judecată trebuie să constate necesitatea impunerii unei asemenea măsuri. Această necessitate poate rezulta atȃt din pericolul de dispariție, de degradare, dar și din cauza pericolului de a nu fi înstrăinat bunul/risipit. Chiar și proasta administrare a unei averi succesorale poate constitui un motiv de impunere a unei asemena măsuri.

În ceea ce privește sintagma „fără a exista proces" din cuprinsul art. 973 alin. (2), are înțelesul inexistenței pe rol a unei cereri de chemare în judecată/proceduri arbitrale, dar care urmează a se iniția, astfel încât să se evite orice tendință de abuz procesual. În acest sens, procedura judiciară va trebui să fie declanșată în termen de cel mult 20 de zile de la data încuviințării măsurii asigurătorii, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului judiciar.

În ceea ce privește instanța competentă, avem două variabile: fie este vorba despre instanța care judecă acțiunea principal, fie instanța în circumscripția căreia se află bunul.

Art. 974: Instanța competentă

“Cererea pentru înființarea sechestrului judiciar se va adresa instanței învestite cu judecarea acțiunii principale în cazul prevăzut la art. 973 alin. (1), respectiv instanței în circumscripția căreia se află bunul în cazurile prevăzute la art. 973 alin. (2).”

În ipoteza în care măsura asigurătorie a sechestrului judiciar se solicită în cadrul procesului asupra proprietății sau a altui drept real principal, asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, cererea se adresează instanței învestite cu judecarea acțiunii principale.

Această cerere se poate formula “separat, pe cale principală, sau în cadrul procesului asupra fondului, pe calea unei cereri accesorii sau incidentale.”

În cazul în care cererea de înființare a sechestrului judiciar se solicită în condițiile art. 973 alin.(2 ) lit. a)-c), competența de soluționare îi revine instanței aflată în circumscripția căreia se găsește bunul.

Procedura de soluționare

Procedura sechestrului judiciar se derulează cu celeritate, astfel încât caracterul grabnic al măsurii este prezumat de legiuitor și în noul cod.

Art. 975: Procedura de înființare

“(1)Cererea de sechestru judiciar se judecă de urgență, cu citarea părților.

(2)În caz de admitere, instanța va putea să îl oblige pe reclamant la darea unei cauțiuni, dispozițiile art. 956 aplicându-se în mod corespunzător.

(3)În cazul bunurilor imobile se va proceda și la înscrierea în cartea funciară potrivit art. 955 alin. (3).”

(4)Încheierea este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunțare, la instanța ierarhic superioară. Dispozițiile art. 954 alin. (4) și cele ale art. 959 se aplică în mod corespunzător.

Cererea se soluționează cu citarea părților. întrucât este o procedură de urgență, Încuviințarea sechestrului judiciar este lăsată la aprecierea instanței de judecată, care în raport cu circumstanțele cererii, se pronunță asupra oportunității măsurii.

În ceea ce priveste cauțiunea, spre deosebire de cauțiunea prevăzută în cazul sechestrului asigurătorcând achitarea acesteia se dispune la primirea cererii, anterior soluționării ei, în cazul sechestrul judiciar cauțiunea se datorează doar în cazul admiterii cererii și numai dacă instanța apreciază că este utilă consemnarea unei cauțiuni.

Cu privire la cuantumul cacesteia instanța va trebui să se orienteze în raport de limitele stabilite prin dispozițiile art. 1056 Cod procedură civilă. . Dacă instanța apreciază instituirea unei cauțiuni, cuantumul ei va fi stbailit prin încheierea de admnitere a cererii, fixȃnd totodată și un termen înăuntrul căruia reclamantul va trebui să facă dovada achitării, sub sancțiunea desființat de drept a sechestrului.

Încheierea data de către instanța de judecată poate fi atacată numai cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare.

Administratorul sechestru

Art. 976: Administratorul-sechestru

“(1)Paza bunului sechestrat va fi încredințată persoanei desemnate de părți de comun acord, iar în caz de neînțelegere, unei persoane desemnate de instanță, care va putea fi chiar deținătorul bunului. În acest scop, executorul judecătoresc, sesizat de partea interesată, se va deplasa la locul situării bunului ce urmează a fi pus sub sechestru și îl va da în primire, pe bază de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al procesului-verbal va fi înaintat și instanței care a încuviințat măsura.

(2)Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare și administrare, va încasa orice venituri și sume datorate și va putea plăti datorii cu caracter curent, precum și pe cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, cu autorizarea prealabilă a instanței care l-a numit, administratorul-sechestru va putea să înstrăineze bunul în cazul în care acesta nu poate fi conservat sau dacă, dintr-un alt motiv, măsura înstrăinării este vădit necesară și, dacă a fost în prealabil autorizat, el va putea sta în judecată în numele părților litigante cu privire la bunul pus sub sechestru.

(3)Dacă administrator-sechestru a fost numită o altă persoană decât deținătorul, instanța va fixa, pentru activitatea prestată, o sumă drept remunerație, stabilind totodată și modalitățile de plată.”

.

Executarea măsurii nu se face din oficiu, ci la sesizarea părții interesate, prin intermediul executorului judecătoresc. Acesta din urmă se va deplasa la locul unde este situate bunul care urmează a fi pus sub sechestru și îl va preda administratorului-sechestru în bază unui proces-verbal, cu respectarea condițiilor art. 743 Cod procedură civilă.

Administratorul–sechestru poate exercita, în îndeplinirea mandatului, următoarele atribuții:

De a efectua Acte de conservare și de administrare

De a efectua acte de înstrăinare a bunului – doar cu încuviințarea prealabilă a instanței judecătorești

De a reprezenta părțile -. Administratorul-sechestru, dacă a fost în prealabil autorizat, poate sta în judecată în numele părților litigante cu privire la bunul pus sub sechestru.

Încetarea mandatului are loc în momentul încetării măsurii asigurătorii luate. sa. De asemenea, încetarea mandatului mai poate avea loc și în cursul procesului, prin demisia sau înlocuirea administratorului-sechestru.

Diferențe dintre sechestrul asigurător și sechestrul judiciar

Asemănări între sechestrul asigurător și sechestrul judiciar

Ambele măsuri sunt asigurătorii;

Ambele implică existența unui process pentru asigurarea căruia se dorește indisponibilizarea unor bunuri;

Ambele pot avea ca obiect atȃt bunuri mobile cȃt și immobile;

Ambele cereri se adresează instanței competente să judece instanță procesul asupra fondului;

Ambele cereri se judecă de urgență;

Ambele cereri se soluționează printr-o încheiere care poate fi atacată numai cu apel în termen de 5 zile.

Secțiunea 5

Măsuri asigurătorii în Vechea reglementare

Sechestrul asigurător

Măsura sechestrului asigurător era reglementatea în Codul de procedură civilă de la 1865 prin art. 591 – 596, care prevedea instanța competentă să soluționeze cererea, procedura de coluționare, persoanele îndreptățite să apeleze la această instituție, modalitatea de atacare a încheierii date, etc.

Art. 591

“(1)Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă se dovedește că a intentat acțiune. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.

(2)Același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamată.

(3)Instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar dacă creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de alin. 1 și să depună o cauțiune al cărei cuantum va fi fixat de către instanță.

Seobservă așadar, păstrarea condițiilor în care se poate apela la această măsură asigurătorie.”

Noutatea adusă de actuala reglementare este aceea a căii de atac, și anume posibilitatea de a formula apel și nu recurc.

Art. 592

“[..](2)[..] Încheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul se judecă de urgență și cu precădere, cu citarea în termen scurt a părților.”

În schimb, instanța competentă să judece cererea este tot instanța care judecă acțiunea principal, procedura de soluționare este aceași iar cu privire la cauțiune legiuitorul păstrează instituția desființării de drept a sechestrului ca urmare nedepunerii ei în termenul prevăzut.

În ceea ce privește executarea măsurii, ridicarea sechestrului și valorificarea bunurilor sechestrate acestea se păstrează și in cuprinsul actualei reglementări, legiuitorul neaducȃnd modificări.

Poprirea asigurătorie

În ceea ce privește această măsură asigurătorie, legiuitorul nu a adus nicio schimbare în cuprinsul noii reglementări.

Sechestrul judiciar

Condițiile de înființare și instanța competentă ale sechestrului judiciar în vechea reglementare se regăsesc și în actuala reglementare, sub aceași formă, legiuitorul neaducȃnd vreun element de noutate în această privință.

Singura diferență adusă este cu privire la modalitatea de atac a încheierii, și anume că se va introduce apel, iar nu recurs, după cum prevedea art. 600 Cod procedură civilă 1865.

Art. 600

“(1)Cererea de sechestru judiciar se judecă de urgență, cu citarea părților. În caz de admitere, instanța va putea să oblige pe reclamant la darea unei cauțiuni, iar în cazul bunurilor imobile se va proceda potrivit art. 593 alin. 3 Încheierea este supusă numai recursului, în termen de 5 zile de la pronunțare. Dispozițiile art. 592 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.”

În ceea ce privește administratorul – sechestru și atribuțiile sale, ele se păstrează și în actuala reglementare sub același conținut.