Masuri Asiguratorii
Cuprins
Introducere………………………………………………………………………………………………..2
Cap.I Sechestru asigurator………………………………………………………………………….3
Notiune.Sediul materiei………………………………………………………………………….3
Conditiile necesare instituirii sechestrului asigurator………………………………5
Procedura de infiintare a sechestrului asigurator…………………………………..13
Executia sechestrului asigurator……………………………………………………………14
Efectele sechestrului asigurator……………………………………………………………..16
Incetarea masurii sechestrului asigurator……………………………………………….17
Cap.II Sechestrul juridic…………………………………………………………………………….17
2.1 Conditiile necesare instaurarii sechestrului juridic………………………………….18
2.2 Procedura de solutionare a sechestrului juridic……………………………………….20
2.3 Executarea incheierii prin care s-a dispus luarea masurii………………………..23
2.4 Incetarea masurii sechestrului juridic…………………………………………………….25
Cap.III Poprirea asiguratorie………………………………………………………………………27
3.1 Importanta popririi……………………………………………………………………………….28
3.2 Reglementare………………………………………………………………………………………..28
3.3 Subiectele popririi…………………………………………………………………………………29
3.4 Obiectul popririi……………………………………………………………………………………29
3.5 Conditiile in care se poate lua masura asiguratorie poprirea……………………30
3.6 Procedura de solutionare a cererii privind poprirea asiguratorie……………..31
3.7 Efectele infiintarii popririi asiguratorii…………………………………………………..32
3.8 Aducerea la indeplinire a popririi asiguratorii………………………………………..35
3.9 Incetarea masurii popririi asiguratorii……………………………………………………36
Cap.IV Particularitatile masurii asiguratorii in materie comerciala………………37
Consideratii practice…………………………………………………………………………………..37
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………63
=== masuri asiguratorii ===
Cuprins
Introducere………………………………………………………………………………………………..2
Cap.I Sechestru asigurator………………………………………………………………………….3
Notiune.Sediul materiei………………………………………………………………………….3
Conditiile necesare instituirii sechestrului asigurator………………………………5
Procedura de infiintare a sechestrului asigurator…………………………………..13
Executia sechestrului asigurator……………………………………………………………14
Efectele sechestrului asigurator……………………………………………………………..16
Incetarea masurii sechestrului asigurator……………………………………………….17
Cap.II Sechestrul juridic…………………………………………………………………………….17
2.1 Conditiile necesare instaurarii sechestrului juridic………………………………….18
2.2 Procedura de solutionare a sechestrului juridic……………………………………….20
2.3 Executarea incheierii prin care s-a dispus luarea masurii………………………..23
2.4 Incetarea masurii sechestrului juridic…………………………………………………….25
Cap.III Poprirea asiguratorie………………………………………………………………………27
3.1 Importanta popririi……………………………………………………………………………….28
3.2 Reglementare………………………………………………………………………………………..28
3.3 Subiectele popririi…………………………………………………………………………………29
3.4 Obiectul popririi……………………………………………………………………………………29
3.5 Conditiile in care se poate lua masura asiguratorie poprirea……………………30
3.6 Procedura de solutionare a cererii privind poprirea asiguratorie……………..31
3.7 Efectele infiintarii popririi asiguratorii…………………………………………………..32
3.8 Aducerea la indeplinire a popririi asiguratorii………………………………………..35
3.9 Incetarea masurii popririi asiguratorii……………………………………………………36
Cap.IV Particularitatile masurii asiguratorii in materie comerciala………………37
Consideratii practice…………………………………………………………………………………..37
Bibliografie…………………………………………………………………………………………………63
Introducere
Drepturile pe care o persoană le are asupra unei alte persoane și in particular creanțele, indiferent de faptul că sunt de origine legala, contractuală, delictuală sau quasi delictua, nu au valoare decat in masura in care ele pot fi exercitate. Este lipsit de orice interes practic să fii creditorul unui insolvabil. De asemenea, victima unui prejudiciu ar fi fără actiune efectivă contra autorului dacă acesta din urmă nu posedă nimic cu valoare patrimonială.
Momentul la care debitorul plătește este mai mereu indepărtat in raport cu cel al nașterii dreptului, deoarece titularului trebuie adesea să i se recunoască dreptul in justitie.
Fără a critica acum sistemul nostru de organizare judiciar care, de altfel, cunoaște de foarte mutt timp problema lentorii in solutionarea cauzelor, este de imaginal că există suficient timp fie pentru ca debitorul să-și organizeze propria insolvabilitate in scopul de a evita plata, fie pentru ca debitorul să sufere o executare din partea unui tert și, in acest fel, patrimonial să-i fie sever diminuat.
Practica raporturilor juridice civile sau comerciale arata ca situatiile de natura celor prezentate anterior sunt numeroase imprejurare care justifica organizarea unui mecanism legal eficient de protectie a dreptului de la nasterea acestuia si pana la momentulin care debitorul va putea fi efectiv executat, iar in cazul drepturilor reale, pana la incetarea definitiva a acestora.
Analiza ansamblurilor masuriloe asiguratorii trebuie sa aiba ca punct de pornire scopul pentru care acestea au fost reglementate de catre legiuitor.Din acest punct de vedere masurile asiguratorii vin să întregească sistemul pe care în timp și cu o evoluție impusă de nevoile practice, statul l-a organizat pentru a protejata și conserva drepturile creditorului sau apararea eficienta a dreturilor reale.Mai precis măsurile asiguratorii vin să conserve drepturile de creanță atunci cand ele sunt nesigure., fiind supuse unui litigiu.În alte cazuri măsurile asiguratorii sunt prevăzute în scopul de a se obține prevederea în natură a unui bun ce face obiectul unui litigiu sau aspectul proprietății altui drept real sau posesiei acestuia.Este de știut că de cele mai multe ori realizarea efectivă a drepturilor creditorului sau apărarea efectivă a unui drept real în cazul încălcării acestuia presupune angajarea unui proces.
În art.591-601 C.proc.civ. sunt reglementate trei măsuri asigurătorii : sechestrul asigurător (art.591-596), poprirea asigurătorie (art.597) și sechestrul judiciar (art.598-601). Măsurile asigurătorii sunt mijloace procesuale care intră în conținutul acțiunii civile și au ca scop asigurarea părții asupra posibilității de realizare efectivă a executării silite, dacă va obține titlu executoriu.
Cap.I Sechestrul asigurător
Noțiune.Sediul materiei
Sechestrul asigurător ar putea fi definit în modul cel mai general drept un act sau o măsură asiguratorie prin mijlocirea căreia unele bunuri sunt puse sub paza unui delegat al justiției pentru a împiedica sustragerea lor gajului general pe care art. 1718 C.Civ îl recunoaște creditorilor.
Sechestrul asigurător este măsura asigurătorie care se aplică în cazul în care obiectul litigiului de fond îl reprezintă plata unei sume de bani și constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau imobile urmăribile ale debitorului pârât până la terminarea procesului, în scopul de a garanta reclamantului posibilitatea de a-și realiza creanța constatată prin hotărârea ce se va pronunța. Sechestrul asigurător se poate încuviința și în situația în care creanța creditorului nu este exigibilă, dacă debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea (art.591 alin.3 C.proc.civ.).
In privința naturii juridice a procedurii, sechestrul asigurator a fost apreciat de cea mai mare parte a doctrinei și a jurisprudentei drept o procedură necontencioasă, deoarece in cadrul judecării acestei cereri legea nu prevede și judecătorul nu trebuie să recunoasca un drept potrivnic altei persoane (acesta se va stabili prin actiunea de fond),ci numai sa acorde in anumite conditii o măsură de ocrotire.
Sunt și autori de prestigiu care văd procedura sechestrului asigurator drept una cu caracter contencios. Potrivit acestei din urmă opinii, cererea de sechestru asigurator face parte din proces, fiind un mod de a se recurge la protectia legii, folosit pe langă aceeași instantă care verifica si pretentia in fond, un mod de a asigura la timp realizarea dreptului in litigiu. In această opinie, singurul motiv pentru care in cazul cererii de sechestru asigurător legiuitorul a renuntat la principiul contradictorialitătii îl reprezinta celeritatea care se impune pentru solutionarea unei astfel de cereri.
Indiferent de solutia teoretică adoptată, trebuie insă observat faptul ca in cazul cererii de sechestru asigurator se regăsesc toate elementele care deosebesc procedura necontencioasa obișnuită contencioasă. Astfel, judecătorul nu este chemat să solutioneze fondul cauzei prin recunoașterea dreptului de creantă, lipsește publicitatea, cererea fiind judecată in camera de consiliu, lipsesc dezbaterile contradictorii și citarea părtilor, incheierea prin care se solutionează cererea nu are autoritate de lucru judecat, iar instanta poate reveni oricand asupra solutiei dacă imprejurările de fapt ce caracterizează cauza au suferit modificări care reclamă o altă solutie .
Relativ la natura juridică a sechestrului asigurător, s-a ridicat problema dacă acesta reprezintă un act de executare.
Astfel, s-a afirmat că, plecand de la scopul sechestrului asigurător de a indisponibiliza anume bunuri ale paratului-debitor, pentru ca la terminarea procesului reclamantul-creditor să le poată urmari mai departe spre indestularea sa, atunci sechestrul asigurător nu diferă in natura și in efectele sale de sechestrul definitiv, procedura sechestrului asigurator reprezintă o adevărată execuție anticipată, pe care legea o autorizează sub anumite garantii. și toate acestea, se observă că lipsește elementul esential actelor executare, și anume titlul executoriu, precum și scopul specific sechestrului executoriu, respectiv vanzarea silita a bunurilor indisponibilizate.
Din acesta motive este mult mai apropiata de natura sechestrului asigurator caracterizarea acestuia ca o forma de exercițiu a actiunii civile accesorie cererii principale al carei scop este protectia judiciară a dreptului reclamat prin actiunea principală.
De altfel, pornind de la natura juridică, scopul măsurilor asiguratorii și de la conexiunea acestora cu actiunea civilă, unii autori au propus chiar ca acestea se fie reglementate, in viitor, in partea generală a Codului de procedură civilă, iar nu in partea privitoare la procedurile speciale sau la executarea silită.
Sediul materiei
Procedura sechestrului asigurător este reglementată in art. 591-596, capitolul IV – ,Măsurile asigurătorii" din Cartea VI a Codului de procedură civilă, demunită,,Proceduri speciale".
Dispozitiile cuprinse in art. 907 și art. 908 C.com reglemenlează o serie de reguli derogatorii de la dreptul comun in privinta sechetrului asigurător și popririi asigurătorii in materie comecială.
În urma modificării recente a Codului de procedură civilă și noii reglementări primite de măsurile asigurătorii, este important de stabilit in ce măsură mai sunt in vigoare dispozitiile derogatorii reprezentate de art. 907 și art. 908 C.com, fără ca acest demers să presupună o analiză a acestor prevederi.
1.2 Conditiile necesare instituirii
sechestrului asigurător
În doctrină au fost retinute drept conditii necesare pentru infiintarea măsurii sechestrului asigurător următoarele: o creanța ajunsă la scadentă, existența unui proces in curs avdand ca obiect realizarea dreptului de creanta și depunerea unei cautiuni in cuantumul stabilit de lege sau, dupe caz, de instanta de judecată.
Existenta unei creanțe. Constatarea creanței
Potrivit art. 591 alin. (1) C.proc.civ., sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorului poate fi solicitat de către creditorul care nu are titlu executoriu, dar are o creantă care este constatată prin act scris și este exigibilă. Aceasta este regula de la care insa există unele derogări in privinta caracterului exigibil al creantei și necesitătii constatării acesteia prin act scris.
S-a sustinut ca sechestrul asigurător are ca temei o creantă certă, lichida și exigibilă, conditie cerută in orice urmărire, si ca realizarea creantei trebuie să se poată face cu ușurintă fare a impune cercetări in amănunt. În acest sens, s-a decis că prin act scris, se intelege numai actul constatator al creantei, din textul căruia să rezulte, fără interventia unor imprejurări straine, elementele raportului juridic incheiat intre părti, in special existenta datoriei și obligatia debitorului de a plăti o anumită sumă de bani.
Este mai intemeiată părerea potrivit căreia nu este neapărat nevoie de o creantdă certă și lichidă, ci numai de una ajunsă la termen.
Calitatea creantei de a fi certa și lichidă, se cere numai in procedura de executare silită. Calitatea creantei de a fi certa presupune ca existenta acesteia să rezulte din insuși actul de creantă sau din alte acte, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. Dacă s-ar impune o astfel de conditie s-ar goli de continut institutia sechestrului asigurător, deoarece, dacă creditorul ar avea o astfel de creantă, ar apela poate la procedura mai suplă a somatiei de plată fără a mai declanșa un litigiu de fond care presupune costuri mai mari și o durată mai mare de timp pană la solutionare.
În principiu, creanta trebuie constatată printr-un act scris. Totuși, aceastdă cerintă nu se suprapune exact cu notiunea de creantă certa, in sensul in care aceasta este definită de art. 379 alin. (3) C.proc.civ. Astfel, a fost considerată ca indeplinită conditia constatării creantei printr-un act scris și in cazul in care creanta a fost recunoscută printr-o hotărdre judecătorească pronunlată după dezbateri contradictorii, dar înca nedefinitiva, deoarece impotriva ei se exercitase calea de atac a apelului care, de principiu, este suspensivă de executare. Cu toate că, din perspectiva aplicării dispozitiilor art. 379 alin. (3) C.proc.civ., in acest caz nu se poate vorbi despre o creantă certă, hotărarea judecătorească nedefinitivă prezintă o suficientă garantie a seriozitătii pretentiilor invocate de petentt și justifică luarea măsurii sechestrului în condiții care să lase stabilirea și cuantuumul cauțiunii la aprecierea instanței.
În cazul în care creditorul nu poate prezenta un act scris constator al creanței pretinse, instituirea sechestrului asigurator este tator al creanței pretinse, instituirea sechestrului asigurator este posibilă numai în măsura în care se depune o cauțiune de jumătate din valoarea recalamtă.Problemele pe care le ridică consemnarea cauțiunii vor fi tratate separat.
Creanța pretinsă de către petent trebuie să poarte asupra unei sume de bani sechestrul asigurător neputand sanctiona neexecutarea obligației de a face.
Pentru a exista interesul de a actiona, creanta invocată de către petent este necesar să fie exigibilă. Cu toate acestea, interesul in oblinerea unei măsuri asigurătorii se justifică și in cazul in care , creanta nu a ajuns la scadentă, dar se constată că debitorul a micsorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise și atunci cand este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea. In aceste cazuri, practic debitorul este decăzut din orice termen, astfel incit creditorul poate introduce cerere de chemare in judecată impotriva debitorului sau fără ca acesta din urmă sa poată opune cu succes exceptia prematuritătii actiunii. Solutia este susținută și de dipozitiile cuprinse in art. 1025 C.civ., potrivit cărora debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, cand este insolvabil sau cand, cu fapta sa, a micșorat garantiile ce prin contract daduse creditorului sau.
Existenta unui proces
Creditorul care solicită luarea măsurii sechestrului asigurator trebuie să dovedească că a intentat actiune pentru realizarea creanței pe care o pretinde asupra debitorului.
Conditia existentei unui proces de fond vine să justifice interesul actual al creditorului in demersul obtinerii unei măsuri asiguratorii.
Creditorul trebuie să dovedească că este activ in efortul de a obtine recunoașterea pe cale judiciară a dreptului sau de creantă și, totodată, a titlului executoriu necesar in vederea executarii silite a debitorului. În felul acesta, se garantează și faptul ca măsura indisponibilizării bunurilor presupusului debitor nu se va prelungi sine die, ci va fi limitată in timp de durata procesului de fond.
Procesul declanșat de petent trebuie să aibă ca obiect realizarea dreptului de creantă asupra unei sume de bani.
In practica judecărească s-a apreciat că o cerere avand ca obiect emiterea unei somatii de plată, formulată in temeiul O.G nr. 5/2001, nu este aptă pentru a permite instituirea unui sechestru asigurator . Solutia instantelor se intemeiază pe faptul că procedura emiterii somatiei de plată nu presupune analizarea pe fond a pretentiilor creditorului, nu are autoritate de lucru judecat și, prin urmare, nu intrunște conditia unui proces de fond in sensul cerut de art. 591 alin. (1) teza a doua C.proc.civ. Deși adoptată de majoritatea instantelor, solutia mentionată este discutabilă atat sub aspectul legalitătii, cat și al oportunitatii sale. Este adevdrat ca doctrina a consacrat necesitatea existentei unui proces de fond asupra dreptului de creantă a cărui conservare se dorește a fi obtinută pe calea instituirii sechestrului asigurător. Totuși, solutiile adoptate de doctrina juridică s-au conturat in conditiile in care la acel moment legislatia nu cunostea o procedură aptă să creeze un titlu executoriu fără a pune in discutie fondul raportului juridic, astfel incat singura procedură pe care creditorul o putea urma in vederea realizării creantei era cea de drept comun. În prezent, solutia trebuie să aibă in vedere ratiunile pentru care legiuitorul a reglementat sistemul măsurilor asigurătorii. Or, din acest punct de vedere, se observe că necesitatea protejării drepturilor creditorului se regăsește și in cazul in care acesta alege calea procedurii somației de plată in scopul obtinerii titlului executoriu impotriva debitorului sau. Chiar dacă procedura de solutionare a cererii de emitera a unei somatii de plată se desfășoară in regim de urgenta, debitorul nemultumit de solutia poate exercita calea cererii in anularea somatiei de plată, iar numai in cazul respingerii acesteia ordonanța de admitere a somatiei va putea fi investită cu formula executorie, potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă. Se observă că intre momentul in care creditorul decide să actioneze in vederea obținerii titlului executoriu si cel in care in mod obictiv ar putea să inceapă executarea impotriva debitorului există o durata de timp suficient de mare pentru ca un debitor de rea-credintă să incerce înstrăinarea bunurilor sale in vederea creării unei stări de insolvabilitate care să ducă la imposibilitatea executării silite a creantei. Nu este echitabil ca in cazul in care alege o procedură mai simplă in vederea realizării creantei sale, creditorul se fie lipsit de mijloace procedurale pentru a-și conserva dreptul impotriva riscurilor ce decurg din durata procedurii judiciare angajate. Un argument suplimentar care pledează pentru adoptarea unei solutii mai flexibile in această chestiune il constitute și faptul că procedura somatiei de plată, in ansamblul sau, nu exclude cercetarea fondului raporturilor juridice dintre părti deci in prima fază. Dacă debitorul impotriva căruia s-a pronuntat o ordonanta potrivit O.G. nr. 5/2001 formulează actiune in anulare, instanta investită cu o astfel de cerere va analiza apărările de fond formulate de acesta impotriva pretențiilor creditorului ceea ce presupune că a doua fază a procedurii nu mai poate fi caracterizată drept lipsită de orice analiză a fondului raporturilor juridice dintre părti.
Se poate obtine măsura sechestrului asigurător și in condițiile angajirii unei proces cambial pe calea opoziției la somația de plată, formulată de către pretinsul debitor cambial.
Cambia este un titlu executoriu putand fi pusă in executare după investirea acesteia cu formulă executorie, astfel incat, in principiu, creditorul nu se află in situatia de a avea interesul luării unei măsuri asiguratorii. Debitorul somat să plateasca in temeiul unei cambii investite cu formulă executorie poate face opozitie la judecătoria care a investit cambia cu formulă executorie.
Opozția angajează un adevarat proces cambial in care instanța va analiza condițiile de validitate ale titlului cambial. in cursul procesului, instanta va putea suspenda executarea cambiei numai in cazul in care oponentul nu recunoaște semnătura, inscriindu-se in fals, sau nu recunoaște procura. În această situatie, creditorul poate solicita și obtine un sechestru asigurător.
Așa cum s-a aratat si in doctrina, dispozitia din art. 62 alin. (5) din Legea nr. 58/1934 iși găsește aplicare doar in situatia in care creditorul nu a efectuat niciun act de executare impotriva debitorului sau, in caz contrar suspendarea executării neafectand măsurile de executare incepute (sechestru) executor, poprire, inscrierea somatiei in cartea funciară) creditorul este protejat sub aspectul indisponibilizării bunurilor debitorului sau pe intreaga durată a suspendării executării și a procesului cambial.
0 dispozitie legală specială care permitea luarea de măsuri asiguratorii chiar si in lipsa unui proces de fond era cuprinsd in Legea nr. 187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoașterea și executarea in Romania a hotărarilor in materie civilă și comercială pronuntate in statele membre ale Uniunii Europene . Potrivit art. 49 din aceastd lege, in cazul hotărarilor străine care trebuiau recunoscute, instantele romane puteau dispune, la cererea reclamantului, chiar și in lipsa unei cereri de încuviintare a executării, măsuri asiguratorii in cazuri urgente, spre a ocroti drepturi, interese sau bunuri ce au legătură cu jurisdictia lor.
In toate cazurile in care legea impune conditia existentei unui proces de fond pentru luarea măsurii asiguratorii, dovada formuării cererii de chemare in judecata trebuie atașată la cererea de sechestru asiguritor. În doctrine s-a mai retinut faptul ca această conditie este indeplinită dacă cererea de chemare in judecată prin care s-a declanșat procesul de fond este legal timbrată și i s-a fixat termen de judecată, nu și atunci cand, in conditiile art. 114 C•Proc.civ., s-a acordat reclamantului un termen scurt pentru completarea sau modificarea cererii sale. De asemenea, s-a apreciat că, pentru a se considera indeplinită această conditie, reclamantul trebuie să stăruie in judecată, pentru ca dacă pricina este lăsată in nelucrare, cerinta textului nu este realizată.
Depunerea unei cautiuni
Cautiunea are drept scop să probeze seriozitatea cererii formulate de creditor și să garanteze pe debitor contra unor eventuate daune;, pe care le-ar putea suferi prin indisponibilizarea bunurilor sale, în cazul in care se va dovedi ca actiunea de fond introdusă de creditor a lost neintemeiată sau, chiar mat mult, a lost exercitată cu rea-credintă.
Codul de procedură civilă distinge intre situatia in care creanta invocată este constatată prin act scris și cea in care nu există un inscris constatator al pretinsei creanta.
Momentul la care se depune cautiunea
În mod constant s-a decis ca momentul depunerii cautiunii este acela al introducerii cererii de sechestru asigurător.
După cum se subliniază in literature, in cazurile in care legea cere o cautiune pentru admiterea cererii de sechestru sau de poprire asiguratorie, nu se poatete ordona măsura asiguratorie fare cautiune. In aceste cazuri, in incheierea prin care se admite cererea trebuie să se indice că s-a depus cautiunea, astfel că nu se va putea depune cautiunea după ce s-a ordonat sechestrul sau poprirea și nici in instanta care Judecă contestatia la executare, deoarece o măsură asiguratorie valabilă este conditionată de o cautiune in cuantumul cerut de lege.
În termeni mai directi s-a spus ca „poprirea incuviințată fără cautiunea cuvenită este izbită de nulitate, care nu se poate acoperi prin depunerea sau completarea ulterioară a cautiunii". Potrivit acestei opinii constant exprimate in jurisprudenta mai veche și in literatura de specialitate, prin incuviintarea depunerii sau completării cautiunii după infiintarea sechestrului asigurător sau a popririi asigurătorii s-ar nesocoti sistemul prescris de lege ca o garantie a seriozitătii cererii de instituire a măsurii asigurătorii. În afară de aceasta, cererea de sechestru sau de poprire asiguratorie, ca prin cerere in justitie, trebuie să intrunească conditiile cerute de lege in momentul introducerii.
Apreciem că, in prezent, toate consideratiile judice exprimate in practica instantelor și in literatura de specialitate cu privire la momentul depunerii cautiunii sunt numai in parte valabile. Astfel, aceste cerinte cu privire la momentul depunerii cautiunii răman actuale numai pentru ipoteza in care cautiunea este fixată prin lege in ce priveste cuantumul ei, respectiv jumătate din valoarea reclamată, numai in cazul in care creditorul nu prezintă un act scris constatator al creantei.
Pentru situatia in care cuantumul cautiunii sau necesitatea depunerii ei, cat si cuantumul sunt lăsate la aprecierea instantei, art. 592 alin. (2) C.proc.civ. (aplicabil deopotrivă si in materia popririi) prevede că prin incheierea executorie prin care instanta inctiviintează poprirea se va fixa si cuantumul cautiunii si termenul inăuntrul căruia urmează a fi depusă aceasta. Prin urmare, nu se stabileste mai intai cautiunea și apoi se acordă termen pentru ca instanta să se pronunte asupra cererii de sechestru asigurător, ci prin incheierea prin care se admite aplicarea măsurii asigurdtorii se stabilește și cautiunea . Alineatul (4) al aceluiasi articol prevede că nedepunerea cautiunii in termenul fixat de instanta atrage desfiintarea de drept a sechestrului (sau a popririi – n.n.).Desfiintarea măsurii asiguratorii dispuse sub conditia depunerii cautiunii se constată prin incheiere irevocabilă, data fără citarea părtilor.
1.3 Procedura de infiintare
a sechestrului asigurător. Executarea
sechestrului asigurător
Instanta competenta
Determinarea instantei competenta trebuie să pornească de la împrejurarea că sechestrul asigurător este o măsură accesorie unei acțiuini de fond si, ca stare, conform principiului fundamental, urmează soarta principalului.
Asa cum s-a retinut in doctrina, datorită faptului că admiterea sau respingerea sechestrului implică cercetarea elementelor de bază ale procesului de fond, singurul mijloc de a evita contrarietatea in constatarea, aprecierea si caracterizarea faptelor si actelor cauzei este de a incredinta ambele cereri unuia și aceluiasi organ, adică instantei competenta cu privire la cererea principală.
Legea stabileste competenta de solutionarea a cererii de sechestru asigurător in sarcina instantei care judecă procesul asupra fondului pretentiilor formulate de creditor.
Dacă cererea de instituire a sechestrului asigurdtor este formulată in timpul in care procesul de fond se află in fața unei instante superioare ca urmare a exercitării căii de atac, aceasta se va adresa tot primei instante, chiar dacă aceasta s-a dezinvestit cu privire la judecata fondului pretentiilor .
Competenta materiala poate reveni judecatoriei sau tribunalului dupa cum creanta invocata de pretentul creditor este in cuantum de pana la 500000 lei sau superioare acestei sume.daca creanta invocate in cererea principala de solutionare a cererii de sechestru asigurator revine judecatoriei in cazul in care cuantuumul creantei este de pana la 100000 lei si tribunalului in cazul in care se depaseste aceasta suma.
Reglementarea C.Pr.Civ potrivit careaia cererea de sechestru asigurator se adreseaza instantei care judeca procesul contine un aspect apt sa genereze solutii diferite in practica instantelor judecatoresti.
Regulile aplicabile judecarii cererii de sechestru
1.reguli privind introducerea cererii de sechestru asigurator
a) pe cale principala atunci cand actiunea asupra fondului nu mai este pe rolul instantei competente sa o judece in prima instanta deoarece se afla in etapa apelului sau recursului.Cererea de sechestru asigurator poate fi formulta in cursul judecarii cauzei, in recurs numai in cazurile in care potrivit art.300 alin(1) C.Pr.civ sau altor dispozitii speciale, hotararea definitive nu este executorie.
b) pe cale incidentala daca este facuta in timp ce actiuneaprincipala este in curs de judecata in prima instanta
c) ca o cerere accesorie daca este intentata odata cu actiunea asupra fondului
Cererea se judeca de un complet format dintr-un singur judecator.
1.4 Executarea sechestrului asigurator
Încheierea prin care instanta dispune sechestrul asigurător este, executorie, nefiind necesara investirea acesteia cu formula executorie.
Recursul nu este suspensiv de executare, dar, potrivit regulilor aplicabile in dreptul comun, instanta de recurs poate dispune suspendarea executării incheierii prin care s-a incuviintat măsura sechestrului asigurător.
Încheierea de sechestru asigurător se aduce la indeplinire de către executorul judecătoresc potrivit regulilor aplicabile in materia executării silite. Aceasta presupune faptul că executorul judecătoresc trebuie să țindă cont de toate regulile privind caracterul inalienabil al unor bunuri. Sechestrul asigurător fiind doar o măsură care tinde la păstrarea in patrimoniul debitorului a unor bunuri care să contribuie la satisfacerea creantei pretinse de creditor, aplicarea acesteia trebuie să se facă asupra unor bunuri susceptibile de a fi executate si in proportia in care acestea pot fi executate silit.
Principiul aplicabil in cazul executării sechestrului asigurător este că se vor sechestra bunuri numai in masura necesară satisfacerii creantei.
Anterior modificării Codului de procedură civilă prin O.U.G. r. 138/2000, sechestrul asigurător se aplica asupra tuturor bunurilor mobile ale debitorului. Chiar dacă era impovărător pentru debitor, care isi vedea intreaga avere pusă sub sechestru pentru o datorie mult mai mica decat valoarea bunurilor sale, sistemul anterior tindea la protecția creditorului, deoarece avea in vedere situția in care in cursul urmării silite apăreau si alti creditori care și-au redus posibilitătile de indestulare a creantei creditorului diligent care a solicitat si obtinut instituirea măsurii asiguratorii.
Legea actuală a preferat solutia sechestrării bunurilor numai in măsura satisfacerii creantei celui care a solicitat măsura. asigurtorie, lasand pe creditorul diligent neocrotit pentru ipoteza aparitiei altor creditori in cursul procedurii de urmărire silită. Cu toate acestea, nici vechea reglementare nu poate fi considerată superioară, deoarece disponibilizarea intregii averi a debitorului fara a tine seama de creanta invocată de creditor era o măsură -economică si care se putea transforma intr-un mijloc de presiune care să il determine pe presupusul debitor să renunte la contestațiile ce le-ar fi avut de facut contra respectivei creante.
1.5 Efectele sechestrului asigurator
Sechestrul asigurator este o masura de conservare a creantei inlaturand pericolul pentru creditor ca debitorul sa-si instraineze bunurile care ar putea fi urmarite dupa obtinerea titlului executoriu.
Prin uramare principalul efect al sechestrului asigurator il reprezinta indisponibilizarea bunurilor puse sub sechestru.Pe toata durata sechestrului debitorul nu poate instraina bunurile sechestrate, deaoarece instrainarea ar fi inopozabila creditorului, iar daca debitorul este si custode savarseste infractiunea de sustragere a buburilor sechestrate in concurs sau nu cu cea de rupere de sigilii, in functie de felul sechestrului.
In princiu aplicarea sechestrului nu are ca effect lipsirea debitorului de posibiliattea folosirii bunurilor sechestrate.Aceasta se poate intampla numai in cazul in care executorul judecatoresc considera ca exista pericolul ca debitorul sa instraineze , sa substituie sau sa deteriorizeze bunurile sechestrate si ia masura aplicarii de sigilii sau chiar ridicarea bunurilor pe cheltuiala creditorului, conform art. 419.(2) si art.420 C.Pr.Civ.
Se poate observa ca efectele sechestrului asigurator sunt mai energice in cazul imobilelor, deoarece mentiunea facuta in cartea funciara privitor la instituirea masurii asigurarii devine opozabila oricarui dobanditor ulterior al imobilului respective, acesta neputandu-se opune la o eventuala urmarire silita declansata de creditorul care a obtinut sechestrul.
In cazul bunurilor mobile eficienta sechestrului decurge din teama debitorului numit custode de a u fi acuzat de savarsirea infractiunii de sustragere de sub sechestru si rupere de sigilii, daca este cazul.
1.6 Incetarea masurii sechestrului asiguratoriu
In principiu, sechestrul asigurator dureaza pe toata durata procesului asupra fondului.In cazul in care cererea principala in temeiul careia a fost incuviintata masura asiguratorie a fost anulata , respinsa sau perimata prin hotararea invocabila ori daca reclamantul a renuntat la judecarea acesteia, debitorul poate cere ridicarea masurii de catre instanta care a incuviintat-o .terminarea litigiului trebuie sa fie efectiva si totala.
Sechestrul asigurator continua sa-l ocroteasca pe reclamant si in tot timpul judecatii de recurs.
Ridicarea sechestrului poate fi dispusa si inainte de respingerea cererii asupra fondului conform art.594 C.Proc.civ.Daca debitorul a dat garantie indestulatoare la crererea acestuia instanta va ridica sechestrul asigurator.
Cererea se solutioneaza in camera de consiliu de urgenta cu citarea in termen scurt a partilor printr-o incheiere supusa recursului in termen de 5 zile de la pronuntare.Recursul se judeca de urgenta si cu precadere.
Instanta poate dispune ridicarea masurii asiguratorii prin chiar aceeasi incheiere in care s-a luat act de decalratia garantului sau cea a debitorului cea oferit spre garantie un bun.
Recursul formulat de creditor impotriva incheierii prin care s-a dispus ridicarea sechestrului pentru o garantie indestulatoare nu este suspensiv de executare.
Masura sechestrului asigurator mai poate inceta in conditiile art 592 Cproc.civ deaorece nedepunerea cautiunii in termenul fixat de instanta atrage desfiintarea de drept a sechestrului.
Situatia nepunerii cautiunii se constata de instanta prin incheiare irevocabila, dar fara citarea partilor.
CAP. II Sechestrul judiciar
Sechestrul judiciar constă în indisponibilizarea bunului care formează obiectul litigiului, acesta fiind încredințat spre păstrare și administrare, pe toată durata procesului, de regulă, unei terțe persoane.
Instituția sechestrului judiciar este reglementată în art. 598-601 C. proc. civ. Potrivit textului aici comentat, ori de câte ori există un proces asupra proprietății sau a altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil, ori asupra folosinței sau administrării unui bun proprietate comună, instanța competentă pentru judecarea cererii principale va putea să încuviințeze, la cererea celui interesat, punerea sub sechestru judiciar a bunului, dacă această măsură este necesară pentru conservarea dreptului respectiv.
Din chiar textul comentat rezultă că instituția sechestrului judiciar se deosebește fundamental de sechestrul asigurător. În primul rând, sechestrul judiciar are ca scop conservarea unui bun determinat care formează tocmai obiectul litigiului dintre părți, în timp ce sechestrul asigurător vizează indisponibilizarea unor bunuri ale datornicului care nu formează obiectul judecății. În al doilea rând, remarcăm că din punct de vedere procedural cererea de sechestru judiciar nu se poate soluționa decât cu citarea părților. Este ceea ce prevede în mod expres art. 600 alin. (1) C. proc. civ.
2.1 Conditiile necasre instituirii sechestrului judiciar
Cererea pentru încuviințarea unui sechestru judiciar trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să existe un aspect cu privire la proprietatea sau posesiunea bunului care formează obiectul judecății;
b) instanța să găsească o atare măsură ca necesară, pentru conservarea dreptului respective;
c) reclamantul să depună o cauțiune.
Existența unui process de fond
Caracteristicile litigiului de fond:
Potrivit art.598 C.proc.civ pentru instituirea sechestrului judiciar este necesara existenta unui process asupra proprietatii sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun proprietate comuna.
Rezulta ca in primul rand, masura sechestrului judiciar priveste bunuri mobile sau immobile in legatura cu care exista un proces.
In al doilea rand obiectul procesului trebuie sa poarte asupra proprietatii sau altui drept real principal, asupra posesiunii unui bun mobil sau imobil ori asupra folosintei sau administrarii bunului proprietate comuna.
Judecatorul isi pastreaza dreptul de apreciere asupra necesitatii sau utilitatii masurii sechestrului si de a respinge cererea atunci cand ea nu pare serioasa sau necesara.
Judecatorul investit cu solutionarea cererii de instituire a masurii asiguratorii cerceteaza in prealabil datele procesului principal pentru a cunoaste seriozitatea, gravitatea si sansela pretentiei initiale.
Obiectul material al litigiului
Campul de aplicare al sechestrului judiciar este conturat si de lucrurile asupra caruia acesta poate fi instituit, deoarece nu toate bunurile sunt susceptibile de a fi puse sub un astfel de regim.
Spre deosebire de celelalte masuri asiguratorii, sechestrul judiciar se distinge prin faptul ca se incuviinteaza numai asupra bunului sau bunurilor ce fac obiectul procesului decalnsat cu privire la fondul dreptului asupra respectivului bun sau respectivelor bunuri.
Depunerea unei cautiuni
A doua conditie pentru instituirea sechestrului judiciar este depunerea unei cautiuni, in cuantumul fixat de instantă, dacă aceasta va considera necesar.
Articolul 600 C.proc.civ. lasă la aprecierea instantei atat necesitatea, cat si cuantumul cautiunii la care poate fi obligat cel care a solicitat luarea măsurii sechestrului judiciar.
Cautiunea este o sumă de bani pe care cel care a solicitat sechestrul o va depune la dispozitia instantei avand drept scop, pe de-o parte, evitarea tinor cereri de sechestru vadit neintemeiate, iar, pe de altă parte, constituirea unei fond din care va putea fi despăgubită partea impotriva căreia s-a luat măsura sechestrului judiciar in cazul in care aceasta ,a fost solicitată cu rea-credinta și a produs prejudicii acelei persoane.
Avand in vedere că Codul de procedură cavilă, la secțiunea a IV-a a capitolului 1 din cartea a V-a, deși intitulată ,Despre cautini", tratează mai mult procedura aducerii unui garant, in practica judecătorească s-au dezvoltat mai multe tendinte cu privire la modalitatea in care se poate indeplini obligatia depunerii cautiunii.
Astfel, s-a pus problema in legătură cu sechestrul asigurator, dar valabil și pentru cel judiciar, dacă se poate depune cautiunea sub forma unei scrisori de garantie bancară.
În cazul sechestrului judiciar, deoarece legea nu stabilește cuantumul cautiunii ce trebuie depusă de petent, lasand acest aspect la suverana apreciere a instantei, devin aplicabile dispoziliile generale de la art. 723 C.proc.civ., conform carora cautiunea nu va reprezenta, mai mult de 20% din valoarea obiecitului cererii, care ar fi reprezentat de bunul litigios asupra căruia se solicită instituirea măsurii asiguratorii.
Pe langă condițiile necesare analizate pentru luarea masurii sechestrului judiciar este necesar sa se gaseasca indeplinite conditiile generale de exercitiu a actiunii civile: dreptul, interesul, calitatea si capacitatea procesuala.
2.2.Procedura de solutionare a cererii de sechestru judiciar
Instanta competenta:
Din punct de vedere material si territorial competenta de solutionare a cererii de sechestru judiciar revine instantei competente pentru judecarea cererii principale.Solutia corespunde intrutotul regulii accesorium sequitur principale, care in materie de competenta este consacrata la nivel general in cuprinsul art.17 C.Pr.civ, potrivit caruia cererile accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece cererea principala..
In cazul in care judecata cererii principale se afla intr-o cale de atac, masura sechestrului judiciar va putea fi dispusa de prima instanta.Cererea nu poate fi facuta in fata instantei de apel sau recurs. Este solutia imbrătișată de practica instantelor romane, de literatură de specialitate și in mod expres prevăzută in dispozitii procedurale ale altor state in care principiile cc guverneaza procesul civil sunt apropiate de cele consecrate in dreptul roman. Astfel, Codul de procedură civil" al provinciei canadiene Quebec prevede in mod expres ca „sechestru) judiciar poate fi ordonat de judecăloria primei instante cand cauza se afla in apel)" [art. 742 alin. (2)]. Dispozitii asemănătoare relative la competenta de solutionare a cererii de sechestru, atunci and litigiul de fond se află in fata unei instante superioare ca urmare a exercitării unei cai de atac, se regăsesc si in legislatii precum cea italiană sau germana .
0 prevedere asemănătoare relativă la competenta de judecată a cererii de sechestru judiciar era cuprinsă in Legea nr. 603/1943 privind simplificarea procedurii impărtelii judiciare", care, deși abrogate, poate sta la baza fundamentării unei anumite interpretări a dispozitiilor relative la competenta in materia sechestrului judiciar. Mentionarea exprese a acestei reguli are ins" importers!), deoarece in lipsa ei, fată de caracterul accesoriu al cererii de sechestru judiciar, s-ar putea interpreta ca solutionarea este de, competenta instantei care judecă pricina la momentul formularii cererii de sechestru.
În situatia exceptională prevăzută de art. 599 C.proc.civ., atunci cand sechestrul judiciar poate fi instituit chiar făra a exista in proces, competenta din punct de vedere teritorial revine instantei in circumscriptia căreia se află bunul. Pe bună" dreptate s-a "apreciat că in acest caz nu se poate solicita printr-o cerere adresată unei singure instante aplicarea sechestrului judiciar asupra unor bunuri care se află in circumscriptia mar multor instante, deoarece competenta teritorială" instituit" prin textul mentionat este exclusivă.
Regulile aplicabile judecarii cererii de sechestru judiciar
Cererea de instituire a sechestrului judiciar in cazurile enumerate la art.598 C.proc. Civ poate fi facuta de oricare din partile aflate in litigiu care se poarta asupra fondului.Cererea se judeca de un complet format dintr-un singur judecator .
Sechestrul judiciar reprezintă o măsură cu caracter facultativ, împrejurare care rezultă din simpla lectură a dispozițiilor art. 598 alin. (1) C. proc. civ. Așadar, instanța nu este obligată să încuviințeze cererea decât dacă reclamantul învederează împrejurări care să justifice luarea unei măsuri atât de grave pentru pârât. Asemenea împrejurări pot fi reprezentate de acțiunile prin care debitorul deteriorează bunul în litigiu ori îl privează pe celălalt coproprietar de fructele sau veniturile la care este îndreptățit. Instanța nu trebuie să procedeze la sechestrarea tuturor bunurilor ce formează obiectul judecății, ci numai cu privire la acelea față de care o atare măsură se vădește a fi necesară.
Procedura sechestrului judiciar, ca și a celui asigurător de altfel, poate fi folosită și în cadrul litigiilor comerciale. În condițiile economiei de piață apar frecvente cazuri care justifică adoptarea unor măsuri de conservare a patrimoniului și în litigiile comerciale. De aceea jurisprudența recentă a statuat în sensul admisibilității măsurilor asigurătorii și în litigiile comerciale, bineînțeles dacă sunt întrunite toate cerințele prevăzute de Codul comercial.
2.3 Executarea incheierii prin care s-a dispus luarea masurii sechestrului judiciar
Probleme in privinta executarii immediate a incehierii prin care s-a dispus infiintarea sechestrului judiciar ar putea sa apara doar in doua situatii:
Atunci cand instanta in chiar incheierea prin care s-a dispus masura asiguratorie, a obligat pe reclamant sa depuna o cautiune si a fixat un termen in acest sens, este de principiu ca incheierea nu se va executa decat la data depunerii cautiunii
In materie comerciala , art. 720 C.Proc.civ prevede ca hotararile date in prima instanta sunt executorii, insa in art.720 arata ca pentru hotararile care se aduc la indeplinire prin executare silita, hotararea purtand mentiunea ca este irevocabila, constituie titlu executoriu, fara efectuarea altor formalitati.Incheierea prin care s-a dispus sechestru judiciar nu este supusa formalitatii investirii cu formula executorie in baza dispozitiilor art.374 alin 1 C.Proc.Civ nefiind necesara nici mentiunea irevocabila.Intr-o alta opinie inceheierea prin care se dispune sechestrul judiciar chiar daca este adusa la indeplinire cu ajutorul executorului judecatoresc nu este succeptibila de executare silita.
Incheierea prin care s-a admis cererea de sechestru judiciar asupra unor bunuri immobile va fi inscrisa de indata in cartea funciara pentru a face opozabil sechestrul tuturor acelora care dupa inscriere vor dobandi vre-un drept asupra imobilului respective.
Din punct de vedere procedural cererea pentru încuviințarea sechestrului judiciar se soluționează de către instanța competentă să soluționeze și acțiunea principală.
În mod excepțional se poate încuviința sechestrul judiciar, chiar dacă nu există un proces cu privire la acel bun. O atare cerere este admisibilă, potrivit art. 599 C. proc. civ., doar asupra:
-unui bun pe care debitorul îl oferă pentru liberarea sa;
-unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice să se teamă că va fi sustras, distrus ori alterat de posesorul său actual;
-unor bunuri mobile care alcătuiesc garanția creditorului, când acesta învederează insolvabilitatea debitorului său sau când are motive temeinice a bănui că debitorul va fugi ori să se teamă de sustrageri sau deteriorări.
Cererea se soluționează, în mod obligatoriu, cu citarea părților. Prin urmare, această procedură are neîndoielnic un caracter contencios.
Dacă instanța găsește cererea întemeiată o va admite și prin încheiere va dispune numirea unui administrator-sechestru. Cu acordul părților, paza bunului sechestrat va fi încredințată persoanei desemnate de comun acord de către părți [art. 1634 alin. (1) C. civ.]. În caz de dezacord între părți, instanța va numi din oficiu persoana căreia i se încredințează bunul, această persoană putând fi chiar deținătorul bunului. Terțul numit în aceste condiții nu poate fi o persoană interesată în procesul respectiv.
Persoana numită, în aceste condiții, este în ultimă instanță un depozitar. Drept urmare, în caz de rea-administrare a bunurilor acesta răspunde potrivit regulilor de la depozit. De altfel, potrivit art. 1633 alin. (2) C. civ., depozitarul trebuie să se îngrijească de păstrarea lucrului sechestrat ca un bun proprietar. Persoana desemnată în calitate de administrator-sechestru poate face toate actele de conservare și de administrație cu privire la bunurile indisponibilizate, poate încasa orice venituri și sume datorate și poate plăti datorii cu caracter curent, precum și cele constatate prin titlu executoriu. Ea este îndreptățită să stea în judecată, în numele părților litigante, cu privire la bunul pus sub sechestru, dar numai cu autorizarea prealabilă a instanței care a numit-o (art. 600 C. proc. civ.).
Pentru munca depusă persoana desemnată ca administrator-sechestru poate primi o sumă drept remunerare, instanța stabilind și modalitățile de plată. Această remunerare nu se poate acorda dacă a fost numit ca administrator-sechestru chiar deținătorul bunului.
Hotărârea de admitere a cererii de încuviințare a sechestrului judiciar are un caracter provizoriu. Efectul hotărârii dăinuie, în principiu, până la sfârșitul procesului, când administratorul-sechestrul va trebui să predea bunul părții care l-a dobândit în urma judecății. Hotărârea pronunțată în această materie prezintă unele particularități ce sunt determinate de faptul că instanța nu dezleagă fondul cauzei, ci adoptă simple măsuri de conservare a patrimoniului.
Legea permite numirea unui administrator provizoriu. Măsura poate fi adoptată de președintele instanței și ea prezintă câteva particularități importante ce se cuvin să fie subliniate în continuare.
În primul rând, este de remarcat faptul că, potrivit textului comentat, măsura se adoptă de președintele instanței, iar nu de către instanța de judecată. Legea nu determină, în mod expres, despre care președinte este vorba. În mod evident, legea are în vedere președintele instanței competente să judece și cererea obișnuită de sechestru judiciar. Or, această instanță este, potrivit art. 598 C. proc. civ., cea competentă și pentru judecarea cererii principale.
Măsura la care se referă textul comentat poate fi adoptată numai „în cazuri urgente”. Urgența trebuie să fie apreciată în concret de către instanța de judecată. Deși legea nu determină semnificația sintagmei pe care o folosește și la care ne-am referit, instanța va trebui să țină seama de faptul că nu pot fi avute în vedere doar împrejurări care justifică o atare măsură pentru simpla conservare a dreptului respectiv. Aceasta deoarece o atare situație justifică doar adoptarea sechestrului judiciar în temeiul art. 598 C. proc. civ., iar nu și în condițiile speciale ale textului aici comentat. De aceea, considerăm că textul are în vedere împrejurări mai grave și care pun în pericol posibilitatea de conservare ulterioară a bunurilor, cum este cazul unei posibile distrugeri sau vânzări a acestora.
Tocmai datorită acestui fapt, legea dispune că măsura numirii unui administrator provizoriu se dispune prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părților.
În fine, o ultimă trăsătură pe care apreciem necesar să o notăm este aceea că numirea unui administrator provizoriu poate dura numai până la soluționarea cererii de sechestru judiciar. Aceasta înseamnă că nu doar administratorul beneficiază de o numire temporară, în termenii legii provizorie, ci că însăși măsura adoptată de președintele instanței trebuie reputată ca având aceeași natură temporară.
2.4 Incetarea masurii sechestrului judiciar
De principiu sechestru judiciar ia sfarsit odata cu ramanerea definitive a hotararii date asupra fondului.La acest moment bunul conservat va fi predate partii care a castigat procesul, potrivit art. 1634 si art.1627 C.Civ.Daca administratorul- sechestru a fost parte in process si a obtinut castig de cauza, el va pastra bunul si fructele incasate, precum si veniturile acestuia.
Masura sechestrului judiciar poate inceta in cazul distrugerii bunului pus sub sechestru sau a mortii, demisiei sau inlocuirii persoanei careaia i-a incredintat bunul.
Administrtorul poate fi inlocuit pe motiv de rea administratie, incapacitate sau alte cause care se pot dovedi prin cercetare la fata locului, expertiza sau martori.
Cererea de inlocuire a administrtorului – sechestru in absenta unor dispozitii speciale este supusa acelorlasi reguli ca cele aplicabile la instituirea sechestrului judiciar.
Cererea de inlocuire a administratorului pentru motive ulterioare numirii lui nu constituie o cale de atac in contra incheierii de numire.
Daca numirea s-a facut de catre instanta de recurs in urma modificarii sentintei prin care s-a respins cererea de sechestru judiciar, competenta de inlocuire a administratorului- sechestru va reveni tot instantei competente sa judece in prima instanta cererea de sechestru deoarece aceasta noua cerere are un character independent fata de prima.
Masura sechestrului judiciar nu poate inceta prin oferirea unei cautiuni de catre partea impotriva careia a fost luat.Acest drept acordat partii interesate sa ridice indisponibilizarea bunului prin oferirea unei cautiuni sau altei garantii echivalente nu este recunoscut de lege decat in material sechestrului asigurator.
Sechestrul judiciar poate fi ridicat insa de comun accord de partile din process care au luat parte la procesul de numire a sechestrului.In acest sens se va formula o cerere care va fi inaintata instantei, aceasta urmand sa citeze partile sis a ia act de acordul partilor.
In cazul in care se dispune incetarea sechestrului judiciar sau inlocuirea administratorului actele facute inainte de catre administratorul numit prin incheiere de instanta judecatoreasca raman neatinse si isi produc mai departe efectele.
Cap.III Poprirea asigurătorie
Poprirea asigurătoare este o măsură ce determină indisponibilizarea sumelor de bani, a titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o terță persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor. Poprirea, urmată, uneori, de validare, este cea mai eficientă și mai simplă formă de realizare a creanțelor, fapt pentru care ea este folosită frecvent în practică.
Scopul popririi asigurătoare este limitat la indisponibilizarea sumelor de bani sau a efectelor pe care un terț le datorează debitorului urmărit. În mod obișnuit, într-o poprire intervin trei subiecți de drept și se stabilesc tot atâtea raporturi juridice. Subiecții popririi sunt: creditorul urmăritor denumit creditor popritor, debitorul urmărit, denumit și debitor poprit și terțul poprit. Între acești trei subiecți se stabilesc următoarele raporturi juridice: un raport de creanță între creditorul popritor și debitorul poprit; un raport de aceeași natură între debitorul poprit (care aici are rolul de creditor al terțului) și terțul poprit; un raport procesual între creditorul popritor și terțul poprit, care ulterior, prin efectul validării popririi, atunci când este necesar, se transformă într-un raport de creanță.
3.1 Importanta popririi
Importanta popririi este de necontestat deoarece prin acest mijloc este posibila urmarirea unor importante elemente ale patrimoniului unei persoane fizice, percum salriul si alte venituri din munca, pensile, remuneratiile pentru exercitarea unor profesii sau meserii ori valorificarea drepturilor de autor si inventator.
In cazul persoanelor juridice, datorita obligatiei pe care acesta o au de a tine disponibilul banesc la institutii bancare si a efectua platile prin virament bancar, poprirea ofera creditorului o modalitate sigura, rapida si eficienta de realizare a creantei sale.
Pentru a sublinia importanta popririi s-a aratat ca reprezinta avantajul de a ingadui creditorului urmaritor sa cunoasca dinainte rezultatul economic al procedurii intreprinse.
Poprirea asiguratorie are un caracter conservatoriu.Ea permite numai creditorului, ce nu are titlu executoriu, ca odata cu introducerea actiunii ori ulterior sa ceara infiintarea popririi.Plata sumelor sau valorilor poprite de catre tertul poprit sau validarea acesteia ar urma sa se realizeze numai in momentul obtinerii de catre creditor a tilului executoriu.
In principiu sechestrul se aplica atunci cand bunurile mobile se gasesc in posesia debitorului, iar poprirea este rezervata pentru cazurile in care acestea se afla in mainile unui tert.
3.2 Regementare.Sediul materiei
Poprirea executorie si asiguratorie au fost reglementate impreuna de art. 452-462 C.Proc.Civ pana la modificarea Codului de procedura civila prin O.U.G. nr.138/2000.
In urma modificarii Codului de procedura civila si noii reglementari primate de masurile asiguratorii, este important de stabilit in ce masura mai sunt in vigoare dispozitiile derogatorii reprezentate de art.907-908 C.Com.
3.3 Subiectele propririi
Poprirea indifferent daca ne referim la cea asiguratorie sau la cea executorie se caracterizeaza prin participarea indispensabila a trei parti:
Creditorul popritor
Debitorul poprit
Tertul poprit
Intre partile implicate trebuie sa existe doua raporturi juridice ce preced infiintarea popririi asiguratorii : un raport intre creditorul popritor si debitorul poprit si un raport intre debitorul poprit si tertul poprit.
In literatura s-a aratat ca poate fi conceputa si o poprire in patru subiecte, in ipoteza in care creditorul solicita poprirea sumelor pe care le datoreaza un debitor al debitorului urmarit.S-a incercat justificarea acestei proceduri prin aceea ca exista la dispozitia creditorului o actiune oblica prevazuta de art. 974 C.Civ, in virtutea careia aceasta exercita drepturile primului debitor.
Existența celor trei subiecți nu este de esența popririi. Astfel dacă creditorul reclamant datorează, la rândul său, anumite sume de bani pârâtului se poate înființa o poprire în propriile mâini ale creditorului.
Condițiile și procedura popririi asigurătoare sunt cele prevăzute de art. 591-595, pentru sechestrul asigurător.
3.4 Obiectul popririi
Din cuprinsul art. 597 c.Proc. civ rezulta ca poprirea asiguratorie poate avea ca obiect sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri incorporale datorate debitorului poprit de o terta persoana sau pe care acesta I le va datora in viitor, in temeiul unor raporturi juridice existente.
In reglementarea ce a precedat modificarea Codului de procedura civila prin O.U.G. nr.138/2000 se prevedea ca obiectul popririi il constituie “ sumele de bani sau efectele datorate datornicului sau de al treilea”.
Categorii de bunuri supuse popririi:
Bunurile mobile incorporale:
actiunile sau obligatiunile la purtator se caracterizeaza prin faptul ca valoarea este incorporate in titlu, fiind asimilat unui bun mobil corporal.
Actiunile sau obligatiile nominative confera actionarului un drept de creanta asupra eventualelor dividente ce vor fi distribuite de societate si care pot forma obiectul unei popriri asiguratorii sau executorii.
Drepturile eventuale
Contul current
Deschiderea de credit
Valorile puse intr-o casa de valori
Poprirea in materie cambiala
Cautiunea depusa pentru o obtine o masura asiguratorie sau suspendarea executarii unei hotarari judecatoresti sau a altui titlu executoriu
Drepturi indivize
3.5 Conditiile in care se poate lua masura popririi asiguratorii
1.Existenta unui proces
Creditorul care nu are inca un titlu executoriu poate solicita infiintarea unei popriri asiguratorii numai daca dovedeste ca a intentat actiune pentru recunoasterea creantei pe care pretinde ca o are fata de debitorul poprit.Regula se desprinde in cazul popririi din coroborarea art.591 C.proc.civ din material sechestruluiasigurator cu art 597 alin (2) C.Proc .Civ deoarece dispozitiile relative la sechestrul asigurarilor se aplica in mod corespunzator . Dovada existentei unui proces pe rol va fi alaturata cererii de poprire.
2. Obligatia de depunere a unei cautiuni
Pentru a se putea incuviinta masura popririi asiguratorii este necesar ca cel care o solicita sa aiba impotriva debitorului poprit o creanta exigibila.
O prima conditie de admisibilitate a cererii de poprire este ca ea sa fie formulate de creditorul debitorului poprit.
3.existenta unei creante a debitorului poprit fata de tertul poprit
Alta conditie pe care instanta trebuie sa o aiba in vedere la pronuntarea unei incheieri de infiintare a popririi asiguratorii este existenta unei creante a debitorului poprit fata de tertul poprit.
3.6 Procedura de solutionare a cererii privind poprirea asiguratorie
Instanta competenta
In tratarea problemei instantei competente sa dispuna asupra cererii de poprire asiguratorie, trebuie pornit de la realitatea ca aceasta cerere privind fondul cauzei, motiv pentru care sunt aplicabile dispozitiiel art.17 C.proc civ. Atat in privinta competentei materiale cat si a celei teritoriale.
In cazul popririi se identifica doua instante deopotriva competente din punct de vedere territorial: instanta domiciliului sau sediul debitorului poprit si instanta domiciliului sau sediul tertului poprit.
Creditorul este cel care in principiu alege instanta competenta prin faptul ca se poate adresa unui executor judecatorescdin circumscriptia oricarei dintre cele doua instante mentionate.
Sub aspectul competentei materiale, judecatoria este singura instanta competenta in material executarii silite, in afara cazurilor in care legea prevede altfel.
Procedura de solutionare a cererii de poprire asiguratorie
Cererea de poprire asiguratorie se solutioneaza conform procedurii prevazute de Codul de procedura civila pentru sechestrul asigurator.Procedura prevazuta in acest caz este una necontencioasa, putenad fi completata cu dispozitiile cuprinse in art.331-339 C.Proced.Civ.
Instanta va judeca cererea de urgenta in camera de consiliu si fara citarea partilor, masura fiind una de surpriza.Pronuntarea nu va putea fi amanata mai mult de 24 de ore, iar redactarea incheierii trebuie facuta cu cel mult 48 de ore de la pronuntare, fiind aplicabile regulile prevazute pentru pronuntarea si redactarea ordonantei prezidentiale, conform art.592 alin(3) C.Proced.Civ.
Insatanta se va pronunta printr-o incheiere care are character executoriu.Prin incheierea prin care a dispus infiintarea popririi asiguratorii, instanta da ordin tertului poprit san u plateasca suma ce o datoreaza creditorului sau.Daca este cazul instanta se va pronunta si asupra cuantumului cautiunii si termenului in carea acesta trebuie depusa.
Cai de atac
Impotriva incheierii de solutionare a cererii de propire asiguratorie se poate formula numai calea de atac a recursului in termen de 5 zile de la comunicare.Recursul se judeca de urgenta si cu citarea partilor si tertului poprit.
3.7 Efectele infiintarii popririi asiguratorii
In baza popririi asiguratorii infiintate de executorul judecatoresc tertul poprit nu va mai putea sa faca o plata in mana debitorului.
S-a aratat ca plata desi valabila nu poate fi opusa creditorului popritor, acesta din urma avand posibilitatea de a oblige pe tertul poprit sa-l despagubeasca in limitele prejudiciului suferit.Solutia rezulta din prevederile art 1099 C.civ : “ plata facuta de debitor creditorului sau, in urma unui sechestru sau opozitiuni, nu este valabila in privinta creditorilor sechestrati si oponenti, acestia pot in virtutea dreptului lor sa-l sileasca a plati din nou, debitorul insa in acest caz, are recurs contra creditorului.
Indisponibilizarea sumelor datorate debitorului poprit
Prin infiintarea popririi asiguratorii asupra tertului poprit aceasta nu mai are dreptul sa plateasca suma ce o datoreaza creditorului sau.Suma de bani sau efectele urmeaza sa ramana indisponibilizate pana la solutionarea cererii in fond.De asemenea creanta poprita asigurator nu se poate stinge prin compensatie.
Tertul poprit nu poate opune creditorului popritor compensatia care ar intervani intre el si debitor,ulterior, infiintarii popririi, adica la un moment in care tertul poprit era deja in imposibilitate de a face plata in mod viabil.Potrivit art. 1152 C.Civ compensatia nu are loc in prejudicial drepturilor dobandite de alte persoane.Astfel cel ce fiind debitor a devenit creditor in urma sechestrului ce i s-a facut de alta persoana nu poate invoca compensatia in prejudicial sechestrantului.
Interzicerea compensatiei sufera o exceptie in cazul in care intre ambele creante exista o stransa legatura de conexitate care impune o lichidare unica a ambelor datorii.S-a mentionat ca in acest caz compensatia legala ar fi opozabila chiar si in caz de faliment.
Remiterea de datorie
In ceea ce priveste remiterea de datorie pe care ar putea sa o faca debitorul poprit fata de tertul poprit, s-a apreciat ca aceasta este interzisa pentru aceleasi ratiuni pentru care nu este acceptata plata sau compensatia.Mai mult, s-a apreciat ca debitorul poprit nu poate acorda tertului poprit un termen de plata, acesta echivaland cu o remitere partiala a datoriei.debitorul poprit in pofida popririi infiintate asiguratorului are insusi dreptul de a consimti la o reducere a datoriei cand cauzele reducerii sunt anterioare popririi.
Cesiunea de creanta
Prin efectul infiintarii popririi , creanta poprita devenind indisponsabila, cesiunea acesteia, facuta dupa infiintarea popririi, nu este opozabila creditorului care a infiintat poprirea.Solutia este aplicabila si in cazul in care cesiunea este anterioara popririi dar a fost modificata sau acceptata de catre debitor.
Plata facuta de tertul poprit intre doua popriri
In cazul in care plata efectuata de tertul poprit in baza unei prime popriri asiguratorii catre debitorul poprit este urmata de alta poprire, indisponibilitatea creantei poprite conduce la urmatoarele efecte:
in cazul in care s-a facut o plata totala, aceasta plata nu este opozabila primului creditor care a infiintat anterior poprirea.Fata de al doilea creditor care a infiintat poprirea ulterior platii, plata efectuata de tertul poprit este perfect valabila si opozabila.
In cazul in care s-a facut o plata partiala poprirea infiintata ulterior platii este valabila numai in privinta restului neplatit din creanta, asupra caruia al doilea creditor va veni la concurenta cu creditorul care a infiintat prima poprire.
Limitele indisponibilizarii.Indisponibilizarea intregii sume datorate de catre tert debitorului poprit reprezinta o masura grava, mai ales atunci cand datoria acestuia catre creditorul popritor ar fi cu mult mai mica.Pe de alta parte aplicarea unei indisponibilitati totale in cazul popririi cum ar fi sechestrul asigurator, unde bunurile urmarite sunt sechestrate numai in masura necesara realizarii creantei.
Drepturile debitorului poprit in timpul popririi asiguratorii
Poprirea nu priveaza pe debitorul poprit de a-si administra patrimoniul.Prin efectul infiintarii popririi atat in cazul celei asiguratorii cat si a celei executorii debitorul nu este oprit de a contracta noi datorii.
Noii creditori au aceleasi drepturi ca si cei anteriori popririi.astfel, creditorul popritor care in principiu este un creditor chirograf, este expus pericolului de a-si vedea micsorat gajul sau prin obligatiunile ulterioare contractate de debitor, creditorii ulteriori ale caror creante au luat nastere dupa infiintarea popririi putand si ei sa infiinteze popriri asupra aceleiasi creante.
3.8 Aducerea la indeplinire a popririi asiguratorii
Poprirea asiguratorie este dispusa de catre instanta prin incheiere executorie.Pentru punerea in executare a acesteia nu este necesara investirea cu formula executorie, deoarece art.374 alin(1) C.Proc.Civ excepteaza in mod expres de la conditia investirii cu formula executorie incheierile executorii.
Se pune problema daca pentru aducerea la indrplinire a masurii popririi asiguratorii este necesar ca creditorul popritor sa recurga la serviciile unui executor judecatoresc sau daca incheierea prin care pentru a se considera infiintata poprirea asiguratorie.
Astfel, daca pentru a produce efecte poprirea asiguratorie trebuie adusa la indeplinire prin intermediul executoriului judecatoresc exista posibilitatea practica ca in timpul scurs intre data comunicarii incheierii prin care s-a incuviintat masura popririi asigurarii si data transmiterii de catre executorul judecatoresc a adresei de infiintare a popririi tertul poprit sa efectueze plata catre debitorul poprit, lipsind de utilitate practica intreg demersul judiciar realizat de creditorul popritor.
3.9 Incetarea masurii popritorii asiguratorii
Finalizarea procesului de fond
Poprirea asiguratorie va inceta prin respingerea , anularea, perimarea prin hotarare irevocabila a cererii principale in temeiul careia a fost incuviintata ori daca cel care a facut-o a renuntat la judecarea acesteia.In aceste cazuri debitorul poate cere ridicarea masurii de catre instanta care a incuviintat-o.Instanta se va pronunta asupra cererii prin incheiere irevocabila data fara citarea partilor.
Acordarea unei garantii indestulatoare
Masura popririi asiguratorii inceteaza si in cazul in care debitorul va da o garantie indestulatoare.In acest caz, debitorul se va adresa instantei care a dispus masura popririi.Cererea se solutioneaza in camera de consiliu, de urgenta si cu citarea partilor si se pronunta prin incheiere care este supusa numai recursului in termen de 5 zile de la pronuntare.Recursul se judeca de urgenta cu precadere si cu citarea partilor.
Nedepunerea cautiunii fixate de instanta
Masura popririi inceteaza si in cazul in care creditorul nu a depus cautiunea in cuantumul si in termenul fixat de instanta prin incheierea prin care a dispus masura.Aceasta se va constata prin incheiere irevocabila, data fara citarea partilor.
Perimarea
Poprirea asiguratorie fiind doar o masura asiguratorie, iar nu un act de executare nu inceteaza prin perimare.totusi exista opinia potrivit careaia daca in termen de 6 luni daupa nasterea dreptului de a cere executare silita creditorul nu comunica tertului poprit copie certificate de pe titlul executoriu in vederea indeplinirii obligatiilor ce-I revin acestuia, conform art 456 C.Proc.Civ, poprirea asiguratorie se perima deoarece dupa obtinerea titlului executoriu ea dobandeste caracterul unei masuri executorii.
Cap.IV Partcularitatile masurilor asiguratorii in materie comerciala
Cu privire la cererile referitoare la măsuri asiguratorii (sechestrul asigurător, sechestrul judiciar și poprirea asigurătoare), având în vedere că în raport cu acțiunea principală toate acestea au un caracter accesoriu, instanța competentă va fi cea sesizată cu cererea principală (art. 592 alin. 1 Codul de procedură civilă, art. 598 Codul de procedură civilă).
În ceea ce privește sechestrul judiciar, în mod excepțional această măsură se poate
încuviința chiar fără existența unui proces, caz în care, potrivit art. 599 alin. 2 Codul de procedură civilă, competentă va fi instanța în circumscripția căreia se află bunul. Având în vedere faptul că în Codul de procedură civilă nu sunt cuprinse dispoziții derogatorii de la dreptul comun, cu privire la competența de soluționare a acțiunilor posesorii, considerăm că recursul la regulile dreptului comun în materie este singura soluție. Așadar, competența materială revine tribunalului, deoarece acțiunea posesorie este nepatrimonial.
Asa cum arata art. 908 C.com scuteste pe creditorul care solicita infiintarea unei popriri asiguratorii sau a unui sechestru asigurator de obligatititatea depunerii unei cautiuni atunci cand aceasta isi intemeiaza cererea pe o cambia sau a unui alt efect commercial la ordin sau la purtator, protestat de neplata.
Potrivit art. 907 alin 1 C.com partea interesanta intr-o cauza comerciala va putea deodata cu intentarea actiunii sa ceara a se pune sechestru asupra averii mobile a debitorului sau conform art 614 C.proc.civ dupa deosebirile aratate in art 908 C.com.
Principala particularitate pe care o prezinta masura sechestrului asigurator in materie comerciala este relative la obiectul ce poate fi supus masurarii.
Reguli speciale privind sechestrul asigurator al navelor
Art.910 C.com prevede ca orice creditor are dreptul sa procedeze la sechestrarea, urmarirea si vanzarea silita a unui vas sau a unei oarti indivize dintr-un vas , care ar fi propietatea debitorului sau.
Cu toate acestea, in cazul sechestrului asigurator asupra navei , exista unlele particularitati care decurg din specificul activitatii de transport maritime.
Bunul sechestrat trebuie sa apartina debitorului
Sechestrul asigurator al marfii aflate la bordul navei
Cererea de sechestru asigurator asupra navei trebuie facuta concomitant sau dupa introducerea actiunii principale in pretentii
Retinerea navei la cererea creditorului
Cautiunea
Vasul gata de plecare nu poate fi pus conform art 912 C.Com sub sechestru.
Efectele sechestrului asigurator asupra navei
Executarea sechestrului asigurator asupra navei
Raspunderea pentru pagubele produse ca effect al sechestrarii abusive a navei
Consideratii practice
Speța 1
Sechestru asigurator
Sechestrarea bunurilor mobile supuse executarii silite. Deosebiri.
In speta, reclamanta a cerut ca prin hotarare judecatoreasca sa se dispuna sechestrarea bunurilor debitoarei si anume: autocamion Scania tip LB SL 111-48; autocamion Mercedes tip 1633 L; autocamion Mercedes tip 1633 L; semiremorca Bauer Payeur; semiremorca Kaessbohrer, in temeiul art. 907-908 Cod comercial si art. 600 Cod procedura civila, pentru ca pe rolul Tribunalului Bucuresti se afla dosarul executional nr. 145311998 pentru o datorie de 75.000.000 lei credit restant, 77.876.836 lei dobanzi si 20.000 lei cheltuieli de judecata, conform sentintei civile nr. 606 din 19 februarie 1997 a Tribunalului Bucuresti Sectia comerciala.Actiunea reclamantei a fost respinsa ca nefondata, de Tribunalul Bucuresti, prin sentinta civila nr. 513 din 2 februarie 1998.
In fapt, instanta a retinut ca reclamanta detine un titlu executoriu si ca urmarirea bunurilor mobile aflate in posesia datornicului se face conform art. 411 si urmatoarele din Codul de procedura civila prin executorii judecatoresti, cu respectarea celor 3 faze: identificarea si sechestrarea bunurilor mobile, vanzarea la licitatie, remiterea sumei catre creditor.
Prin decizia civila nr. 1269 din 26 mai 1999, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia comerciala, a dispus respingerea recursului reclamantei ca nefondat, apreciind ca in speta nu sunt aplicabile prevederile art. 907-908 Cod comercial si ca sechestrul asigurator in cadrul executarii silite poate fi dispus doar de executorul judecatoresc.
Avand in vedere cele expuse, recursul reclamantei este nefondat.
Instanta de apel, pe baza actelor si probatoriilor administrate in cauza, a retinut corect situatia de fapt, considerand ca in speta nu sunt aplicabile dispozitiile art. 600 Cod procedura civila.Cap. IV Cod procedura civila – Sechestru asigurator si judiciar – prevede masurile asiguratorii ce pot fi luate asupra bunurilor aflate in posesia datornicului, dar care pot fi aduse la indeplinire doar cu respectarea prevederilor de procedura prevazute in acest capitol, iar in materie comerciala impunandu-se coroborarea lor si cu prevederile art. 907 si 908 Cod comercial.
Instanta a retinut ca reclamanta detine un titlu executoriu si ca urmarirea bunurilor mobile care se afla in posesia datornicului urmeaza sa se faca potrivit art. 411 si urmatoarele din Codul de procedura civila, prin executorii judecatoresti.Rezulta ca executorul judecatoresc se deplaseaza la domiciliul debitorului sau la locul unde se afla bunurile mobile, le inventariaza, le sechestreaza, si intocmeste cu aceasta ocazie si un proces verbal de sechestru.
Recurenta a sustinut ca aplicabilitatea art. 600 Cod procedura civila in dreptul comercial are prioritate fata de prevederile art. 907 si 908 Cod comercial, care reglementeaza masura asiguratorie a sechestrului, insa aceasta sustinere nu poate fi retinuta.
Desi problema masurilor asiguratorii trebuie privita in conformitate cu dispozitiile Codului comercial si numai acolo unde acesta nu dispune se aplica prevederile Codului de procedura civila, din cele de mai sus rezulta ca instituirea masurii asiguratorii a sechestrului solicitata de banca nu se poate face oricand si oricum.
Ambele instante au retinut ca in cadrul executarii silite, executorul judecatoresc este cel ce dispune asupra sechestrului bunurilor mobile, si nu instanta, dispozitiile art. 907 si art. 908 Cod comercial nefiind aplicabile in speta.
Conform prevederilor articolelor mentionate, partea interesata intr-o cauza comerciala va putea, simultan cu intentarea actiunii sa solicite infiintarea sechestrului asigurator.In speta, recurenta nu s-a conformat acestor dispozitii.
Daca bunurile mobile in cauza ar fi facut obiectul unui sechestru asigurator in conditiile de mai sus, acesta s-ar fi transformat in aceasta faza in sechestru definitiv sau executor.Deci, Curtea urmeaza sa respinga recursul reclamantei ca nefondat.
Curtea suprema de justitie. Decizia nr. 2247 din 20 aprilie 2000.
Speta nr.2
Aplicarea sechestrului asupra bunurilor immobile ale debitorului, în materie comercială. Netemeinicie
În materie comercială, cu privire la sechestrul asigurător, sunt aplicabile dispozițiile art. 907 C. com., iar nu dispozițiile art. 591 C. proc. civ. Pe cale de consecință, interpretând art. 907 C. com., prin raportare la art. 1 C. com., se apreciază că sechestrul asigurător nu se poate institui asupra bunurilor imobile în materie comercială.
C.A. București, Secția a V-a comercială, decizia comercială nr. 923 din 17 noiembrie 2004, în Lex
Prin cererea înregistrată la 12 august 2004 sub nr. 9757 pe rolul Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, reclamanta SC R. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T. SA, solicitând instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor imobile ale acesteia, respectiv teren și 2 corpuri de clădire, P și P+2, situate în București, teren situat în comuna Voluntari. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 591 și urm. C. proc. civ.
Prin încheierea din 26 august 2004, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată cererea, reținând că, în materie comercială, sunt aplicabile dispozițiile art. 907 C. com., care reglementează sechestrul asigurător, și nu dispozițiile
art. 591 C. proc. civ.
De asemenea, se mai arată că sechestrul asigurător se instituie numai asupra bunurilor mobile, și nu cum s-a solicitat de reclamantă asupra bunurilor imobile.
Împotriva încheierii a declarat recurs reclamanta, înregistrat sub nr. 1990 din 17 septembrie 2004 la Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială.
În motivarea recursului, s-a susținut că instanța a interpretat dispozițiile art. 907 C. com. vădit contrar spiritului acestora, neexistând niciun text de lege care să interzică în mod expres ori tacit instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile în materie comercială. În acest sens, se invocă dispozițiile art. 721 C. proc. civ., care stipulează că dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă și comercială. Articolele 907-908 C. com. prevăd o derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă doar în ce privește cuantumul cauțiunii, fără a reglementa și situația sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile. Se menționează că art. 907-908 C. com.
au devenit caduce față de actualul Cod de procedură civilă. De altfel, susține recurenta, ar fi ilogic ca în materie comercială legiuitorul să ofere garanții mai reduse decât în materie civilă.
În concluzie, s-a solicitat casarea încheierii și admiterea cererii, fiind îndeplinite cerințele impuse de lege: dovada intentării acțiunii și plata cauțiunii pentru instituirea sechestrului asigurător. Analizând motivele de recurs, instanța de control judiciar a
reținut următoarele:
Părțile în cauză sunt în litigiu aflat în curs de judecată, care formează obiectul dosarului nr. 9380/2004 al Tribunalului București, Secția a VI-a comercială. Recurenta-
o cerere de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile deținute de intimata-pârâtă. Potrivit art. 1 C. com., în materiile reglementate de Codul comercial se aplică dispozițiile acestuia, derogându-se de la dispozițiile Codului civil sau ale Codului de procedură civilă, prin urmare, Codul commercial reprezintă dreptul special față de dreptul civil și respectiv dreptul procesual.
În materia sechestrului asigurător sunt aplicabile dispozițiile art. 907-908 C. com., și nu cele prevăzute de art. 591 C. proc. civ.
Criticile aduse încheierii sunt neîntemeiate sub acest aspect, obiectul pricinii fiind de natură comercială, acțiunea comercială, deci și cererea de instituire de măsuri asigurătorii, se supune dispozițiilor Codului comercial, care au însă un caracter derogatoriu de la normele stabilite de Codul de procedură civilă, și nu dispozițiilor art. 591 C. proc. civ. Această concluzie se desprinde din prevederile art. 889 C. com., care dispune că exercițiul acțiunilor comerciale se reglementează de Codul de procedură civilă, afară de dispozițiile codului de față. Prin urmare, sechestrul asigurător este reglementat de art. 907-908 C. com., care derogă de la art. 591-594 C. proc. civ.
Conform art. 907 C. com., partea interesată în cauza comercială va putea, deodată cu intentarea acțiunii, să ceară a se pune sechestru asigurător asupra averii mobile a debitorului său. Ca atare, în materie comercială, sechestrul asigurător se poate institui numai asupra bunurilor mobile, și nu asupra bunurilor imobile, nefiind aplicabile dispozițiile art. 591 C. proc. civ. Sub acest aspect, nu a fost primită critica recurentei, în sensul că sechestrul asigurător se instituie și asupra bunurilor imobile. Așa fiind, nu subzistă niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 și nu se impune conformarea prin prisma art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Față de aceste considerente, recursul a fost respins, conform art. 312 C. proc. civ., în mod corect instanța de fond respingând cererea de instituire a sechestrului asigurător.
Speța nr.3
Admisibilitatea instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale comerciantului
În aplicarea dispozițiilor art. 907 C. com., prin raportare la art. 591 C. proc. civ., „averea mobilă” la care se referă art. 907 C. com. trebuie privită în sens larg, respective ca reprezentând toate elementele de patrimoniu ale unui debitor comerciant, inclusiv imobilele.
C.A. București, Secția a V-a comercială, decizia comercială nr. 3020 din 6 decembrie 2006, nepublicată
Prin încheierea din camera de consiliu de la 13 septembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 29711/3/2006, Tribunalul București, Secția a VI-a comercială, în temeiul art. 591 și urm. C. proc. civ., cu aplicarea art. 907 C. com., a respins cererea de instituire a sechestrului asigurător, formulată de creditoarea S.I.B.S.I. SRL asupra bunurilor imobile ale pârâtelor-debitoare SC L.P.I. SRL și I.L., ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 907 C. com., care reprezintă legea specială în materie, precizează că într-o cauză comercială se va putea cere a se pune sechestru asigurător asupra averii mobile a debitorului, excluzându-se instituirea acestei măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile.
În ceea ce privește bunurile mobile ale debitoarelor, instanța a constatat că societatea creditoare nu a indicat niciun bun mobil asupra căruia să poată fi instituit sechestrul, astfel încât, în lipsa unor probe, nu se poate cunoaște despre ce bunuri mobile este vorba și care este valoarea lor.
De asemenea, din art. 591 alin. (3) C. proc. civ. rezultă că trebuie să se facă dovada că debitorii sunt pe cale să ascundă, să sustragă bunurile sau să își piardă averea. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii recurate și admiterea în tot a cererii sale, în sensul instituirii unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale pârâtelor-debitoare. În motivare, se arată că instanța de fond a interpretat în mod greșit art. 907 C. com., transformând caracterul de facilitate acordată creditorului într-o cauză comercială, în restricție de aplicare numai asupra bunurilor imobile ale acestuia și, de asemenea, în mod greșit, a respins ca neîntemeiată cererea sa sub aspectul bunurilor mobile ale pârâtelor-debitoare.
În opinia recurentei, art. 907 alin. (1) C. com. are un vădit caracter dispozitiv, fără a exclude sechestrul procedural civil, iar termenul de „avere mobilă” trebuie înțeles ca fiind totalitatea elementelor de patrimoniu ale debitorului ce pot fi înstrăinate sau pot circula pe o piață dată, pentru că la data adoptării Codului comercial existau clar conturate aspectele de patrimoniu constând în bunuri mobile sau imobile. Recurenta a mai arătat că în cauză au calitate de pârâte o persoană fizică și una juridică, în ceea ce privește societatea, recurenta considerând că este predispusă a deveni insolvabilă în cazul în care s-ar pune în executare un eventual titlu executoriu, iar persoana fizică este în etate, având aproape 60 de ani, bunurile sale neputând fi identificate.
În drept, a invocat dispozițiile art. 304 alin. (6)-(9) și art. 3041 C. proc. civ. Curtea a apreciat că recursul este întemeiat și l-a admis, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 907 C. com., partea interesată într-o cauză comercială va putea, odată cu intentarea acțiunii, să ceară a se pune sechestru asigurător asupra averii mobile a debitorului său, conform dispozițiilor procedurale cuprinse în Codul de procedură civilă (art. 591 și urm. C. proc. civ.).
În conformitate cu art. 591 alin. (1) C. proc. civ., creditorul care nu are un titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiunea. Curtea a apreciat că instanța de fond a interpretat greșit aceste dispoziții legale, când a considerat că în materie comercială este exclusă instituirea acestei măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile, averea mobilă la care se referă art. 907 C. com. urmând a fi privită în sens larg, respectiv ca reprezentând toate elementele de patrimoniu ale unui debitor.
Nici sub aspectul obligativității identificării bunurilor mobile aparținând debitorului hotărârea instanței de fond nu este temeinică, dată fiind natura acestor bunuri, o asemenea identificare urmând a se face de către executorul judecătoresc, în limitele impuse de instanță, cu respectarea dispozițiilor legale corespunzătoare. Mai mult, dispozițiile art. 591 alin. (3) C. proc. civ., reținute de prima instanță ca fiind incidente în speță, se aplică numai în situația în care creanța creditorului nu este scadentă, cu îndeplinirea celorlalte condiții: creanța să fie constatată prin act scris, creditorul să facă dovada intentării acțiunii având ca obiect valorificarea creanței, debitorul să fi micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau să nu fi dat asigurările promise ori dacă există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă sau să-și risipească averea, creditorul să depună o cauțiune în cuantumul fixat de instanță. În considerarea celor expuse mai sus, Curtea a apreciat ca fondat recursul, care a fost admis, cu consecința modificării în tot a încheierii atacate, admiterii cererii creditoarei. Astfel, s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra imobilului situat în B., sector 1, proprietatea debitoarei societate comercială și asupra bunurilor mobile urmăribile ale debitorilor-intimați până la concurența sumei de 40.000 euro.
Cererea intimaților având ca obiect obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nefondată, întrucât potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât și eventual, cheltuielile făcute de partea care a câștigat, fiind considerată a se afla în culpă procesuală.
Speta 4
Poprire.
Titlu executoriu.
Nota de compensare nerecunoscuta de tertul poprit.
Creditoarea S.C.?U.I.?-S.A. Slobozia a chemat in judecata pe debitoarea S.C.?A?-S.A. Dragalina, si a solicitat ca, prin hotararea ce se va da, sa se dispuna infiintarea si validarea unei popriri asupra sumei de 419.712.529 lei, pe care debitoarea o are de primit de la tertul poprit.Prin sentinta civila nr.60/1998, pronuntata de Judecatoria Calarasi, s-a respins actiunea creditoarei S.C.U.I.-S.A.Prima instanta a retinut ca nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art.372 si 457 C.proc.civ., si ca nota de compensare incheiata la data de 30.10.1997 nu constituie un titlu executoriu, in baza caruia sa se urmareasca datoria S.C.A-S.A. Dragalina catre S.C.U.I.-S.A. Slobozia.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel ambele parti litigante.
Prin decizia civila nr.976/1998 a Tribunalului Calarasi, s-au respins apelurile declarate de reclamanta S.C. U.I. S.A. si parata A.I.T.-S.A.S-a retinut ca, referitor la apelul reclamantei creditoare S.C.U.I.-S.A., acesta nu a fost motivat si nici nu s-au evidentiat motive de nelegalitte, spre a fi analizate din oficiu.Cat priveste apelul declarat de S.C. A-S.A., acesta a fost respins, intrucat creditorul popritor nu face dovada existentei vreunei datorii fata de debitorul poprit.S-a mai retinut ca S.C.A-S.A. Calarasi, prin adresa din 28.10.1998, infirma ca are datorii fata de debitorul poprit S.C.?A?-Dragalina, iar creditorul popritor S.C.U.I.-S.A. trebuie sa faca proba acestei datorii si ca nota de constatare incheiata intre cele trei societati la 30.10.1997, nu poate constitui o dovada in acest sens, ea nefiind recunoascuta de tertul poprit, situatie in care se impunea obtinerea unui titlu executoriu, care sa constate o obligatie lichida, certa si exigibila a tertului poprit.Impotriva acestei decizii a declarat recurs, in termen legal, S.C.?A.I.T.? S.A., formuland critici care vizeaza nelegalitatea si netemeinicia deciziei.
Recurenta sustine, in criticile sale, aceleasi motive ca si in apel, in sensul ca solutia data este in contradictie cu actele de la dosar, din care rezulta ca tertul poprit S.C.?A?-S.A. este dator debitoarei S.C.?A?-S.A., cu suma de 419.712.529 lei.
Se mai sustine ca nota de compensare incheiata intre cele trei parti reprezinta inscrisul care il confera tertului poprit S.C.?A?-S.A. calitatea de a participa in instanta ca tert poprit.
Recurenta sustine ca, in mod gresit, s-a respins cererea, cu motivarea ca nu sunt indeplinite cerintele art.372 si 457 C.proc.civ.Recurenta invedereaza ca nota de compensare emisa si semnata de tertul poprit S.C.?A?-S.A. este un inscris prin care se face proba sumelor datorate fata de tertul poprit si, ca atare, sunt indeplinite cerintele art.457 C.proc.civ.Recursul a fost respins, ca nefondat.Criticile formulate urmeaza a fi respinse, intrucat, corect s-a retinut, prin decizia recurata, ca in speta, nu exista titlul executoriu.Avandu-se in vedere dispozitiile art.372 si 457 C.proc.civ., potrivit carora, executarea silita se urmareste in baza unei hotarari judecatoresti, iar, daca se dovedeste ca tertul poprit este dator, se va valida poprirea, cu obligarea acestuia sa plateasca suma poprita creditorului, corect s-a constatat de catre instanta, ca neintemeiata, actiunea creditoarei S.C.?U.I.? ?S.A. si s-a retinut ca nu sunt indeplinite cerintele prevazute de art.372 si 457 C.proc. civ., si ca nota de compensare din 30.10.1997 nu constituie titlu executoriu.Nota de compensare incheiata la 30.1.1997 nu constituie o dovada ca tertul poprit S.C.?A?-S.A. este debitor al debitorului poprit S.C.?A.?-S.A., ea nefiind recunoscuta de tertul poprit.Ca atare, in lipsa unui titlu executoriu care sa ateste o obligatie lichida, certa si exigibila a tertului poprit, corect s-a respins apelul paratei S.C.?A?- S.A. si, in consecinta, recursul urmeaza a fi respins ca nefondat.
Curtea de Apel Bucuresti, Sectia comerciala, decizia nr.623/1999
Speta nr.5
În baza sentinței civile nr. 2732/1956, a Tribunalului popular al raionului 1 Mai din București, învestită cu formula executorie, acest tribunal popular, la cererea creditorului N.G., a ordonat, înființarea unei popriri asupra sumelor datorate de întreprinderea de stat "Drum Nou", debitorului creditorului urmăritor, anume L.S., pînă la concurența creanței de 14.960,50 lei.
Prin sentința nr. 846/1958, Tribunalul popular al raionului 1 Mai din București a validat poprirea pentru suma de 420,75 lei pe considerentul că la interogatoriu, terța poprită a recunoscut numai această sumă, rămasă la închiderea contului debitorului L.S., deoarece – adaugă instanța – din creditul de 7.977 lei trebuie să se scadă debitul de 7.556,25 lei, constatat de organele de revizie ale Ministerului Finanțelor, ca reprezentînd sume plătite în plus la decontările anterioare între părți existînd raporturi juridice decurgînd dintr-o serie de transporturi efectuate de L.S. pentru terța poprită în intervalul decembrie 1956 și ianuarie-martie 1955. Aceste scăzăminte, care din eroare nu fuseseră calculate, au fost ulterior operate în scriptele sale de Întreprinderea "Drum Nou", iar pentru lichidarea celor două conturi nu era necesară o hotărîre judecătorească, întrucît L.S. a încasat de la această întreprindere diverse sume sub formă de avansuri forfetare, iar nu pe bază de factură, astfel încît plusurile și minusurile urmau a fi lichidate la sfîrșitul contractului, iar creditul lui L.S. nu este confirmat de nici un titlu.
Împotriva acestei sentințe creditorul popritor N.G. a declarat recurs pe care Tribunalul Capitalei R.P.R., Colegiul V, l-a admis prin decizia nr. 1615/1958, iar în fond această instanță, prin aceeași decizie, a validat poprirea pentru suma de 17.977 lei. În motivarea hotărîrii se arată că potrivit art. 1145 C. civ., compensarea nu se putea face în speță între cele două creanțe – a debitorului și a terțului poprit – deoarece aceste datorii nu erau deopotrivă lichide și exigibile, iar din raportul de expertiză efectuată în cauză, rezultă că debitarea lui L.S. s-a făcut pentru suma de 7.556,25 lei, fără încuviințarea și acceptarea acestuia, ci numai prin voința unilaterală a întreprinderii.
Instanța mai arată în concluzie că pretenția întreprinderii la suma mai sus arătată nu poate împiedica validarea popririi, iar întreprinderea trebuie să-și valorifice mai întîi pretențiile pe calea unei acțiuni de drept comun.
Împotriva acestei decizii, Președintele Tribunalului Suprem al R.P.R. a declarat recurs în supraveghere, considerînd soluția instanței ca fiind netemeinică și nelegală. În dezvoltarea cererii de recurs în supraveghere se arată că instanța de validare a popririi este legată de răspunsul la interogatoriu al terțului poprit și nu putea statua în fond într-un proces în care învestirea trebuia făcută la cererea debitorului urmărit.
Punctul de vedere de drept exprimat în recursul în supraveghere este greșit, deoarece – deși art. 456 C. proc. civ. prevede că la termenul fixat pentru validarea popririi, terțul poprit declară dacă datorează suma ce se poprește debitorului și pe baza cărui titlu – art. 457 adaugă că "dacă se dovedește că terțul poprit este dator, instanța va valida poprirea, condamnînd pe terțul poprit să plătească suma poprită creditorului popritor". Din acest text rezultă că poprirea poate fi validată și în cazul în care terțul poprit nu recunoaște datoria la interogatoriu, dar creditorul popritor face dovada datoriei, dovadă care poate fi administrată prin mijloacele de probațiune de drept comun.
Cu toate acestea, se constată că decizia instanței de recurs este nelegală și netemeinică, Tribunalul Suprem avînd obligația să verifice și din oficiu hotărîrile recurate.
Într-adevăr, așa cum s-a arătat în expunerea de fapt, pentru a casa sentința tribunalului popular și a valida poprirea pentru suma de 7.977 lei, instanța de recurs s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1145 C. civ. constatînd că pentru creanța sa împotriva debitorului, terța poprită nu posedă un titlu care să-i confere acestei creanțe calitatea de certă și exigibilă și, în consecință, terța poprită a fost îndrumată de instanță să-și valorifice "mai întâi" aceste pretenții pe calea unei acțiuni de drept comun. Instanța însă, a omis să observe că pînă la această valorificare pe calea unui proces de drept comun, după ce a validat poprirea, terța poprită a devenit debitoarea directă și imediată a creditorului popritor care o poate urmări direct și imediat și chiar dacă ar obține ulterior o hotărîre împotriva debitorului, nu ar mai putea opune sub nici o formă această creanță creditorului popritor, nici măcar sub forma acțiunii în restituire pentru plata lucrului nedatorat, suportînd singură riscul insolvabilității debitorului și aceasta după ce a fost obligată să plătească unui terț, ceea ce în realitate nu datorează. Această soluție a instanței, greșită în drept, învederează totodată și puțina grijă depusă de instanța de recurs în apărarea avutului obștesc prin obligarea unei organizații socialiste la plata unei sume pe care nu o datorează.
Greșeala de drept comisă de instanța de recurs a constat în neînțelegerea situației de fapt, deși în considerentele sentinței primei instanțe, se făcuse o analiză justă a raporturilor juridice dintre părți. Instanța de recurs a făcut aplicația unui text străin de speță, anume a art. 1145 C. civ. din materia compensației. Acest text reglementează materia compensației legale, care, potrivit art. 1144 C. civ. operează de drept și chiar fără știrea părților și este exact ca, pentru a opera compensația legală, este necesar ca cele două datorii reciproce ale părților să fie deopotrivă referitoare la sume de bani sau bunuri fungibile, care să fie lichide și exigibile. În afară de această compensație legală, există și compensația judecătorească, pe care o operează instanța după ce a pronunțat hotărîrile condamnatoare, în cauza pe care o judecă.
În speță însă, nu este vorba de o compensație și este inexactă teza Tribunalului Capitalei după care terțul poprit nu poate opune creditorului popritor decît acele creanțe ale sale împotriva debitorului pentru care posedă un titlu în condițiile art. 1145 C. civ. Poprirea este într-adevăr o procedură judiciară execuțională prin care se operează un transport de creanță, debitorul debitorului devenind, ca efect al validării, debitor direct al creditorului popritor. Acest transport de creanță nu poate însă avea loc decît în măsura în care se dovedește că terțul poprit este datornic al debitorului așa cum arată art. 457 C. proc. civ. Cu alte cuvinte terțul poprit este în drept să opună creditorului popritor aceleași apărări pe care le poate ridica față de debitor, într-o acțiune pornită de acesta. Cînd în acțiunea introdusă pentru plata unei creanțe rezultînd dintr-un anumit raport juridic, debitorul pîrît invocă o creanță proprie rezultînd din alt raport juridic, el nu poate face această apărare decît opunînd un titlu executoriu pe calea compensației legale sau formulînd o acțiune reconvențională pentru a opera compensația judiciară. Dacă însă, pîrîtul are apărări de fond la pretenția reclamantului, apărări trase din însăși raportul juridic dedus judecății el este în drept să le formuleze direct pentru a paraliza astfel, în total sau în parte acțiunea reclamantului. Același drept îl are și terțul poprit în cererea de validare pentru că nu poate fi obligat să plătească creditorului popritor mai mult decît datorează debitorului.
Așa cum a reținut și prima instanță de fond, între Întreprinderea, "Drum Nou" și I.S. au existat în decursul timpului raporturi multiple de transport, I.S., efectuînd pentru Întreprindere o serie de transporturi și primind tot în decursul timpului, la intervale neregulate și sub formă de avansuri, iar nu pe bază de facturi, diverse sume de bani în cont. Esențial este faptul, că între părți pînă la procesul de validare nu intervenise o decontare nici generală nici măcar parțială și I.S. mai avea de primit o sumă de bani. Pe baza unor calcule greșite, se plătise la un moment dat lui I.S., mai mult decît i se datora, constatare făcută abia după un control efectuat de organele de revizie financiară. Deși în scriptele unității fusese operată ca datorată suma de 7.977 lei, totuși în urma acelei constatări, întreprinderea a fost în drept să opereze scăderea sumei de 7.556,25 lei care fusese avansată în contul transporturilor efectuate, astfel încît, întreprinderea a rămas datoare numai cu diferența de 420,75 lei.
Cît timp între părți nu intervenise o decontare, simplul fapt, al înregistrării greșite a sumei de 7.977 lei, nu trebuie să ducă la concluzia că această suma se datora efectiv de întreprindere, care nu și-ar putea recupera suma constatată avansată în plus decît pe calea compensației. În cazul în care acțiunea ar fi fost pornită de I.S. este evident că Întreprinderea "Drum Nou" ar fi avut dreptul să opună, pe cale de excepție, această plată – mai ales că ea fusese făcută sub forma unor avansuri greșit calculate.
Nici o dispoziție legală și nici un principiu de drept nu interzic întreprinderii să opună aceeași apărare și creditorului popritor, care nu poate avea mai multe drepturi decît debitorul însuși în raporturile sale cu terțul poprit. De altfel, în practica judiciară s-a decis în mod constant că unui asemenea creditor deși este terț în raporturile dintre debitor și terțul poprit i se aplică același regim juridic ca și debitorului însuși, el neputînd, de pildă să ceară, pentru dovedirea liberațiunii, numai acte cu dată certă sau să facă dovezi, ca terț, împotriva dispozițiilor restrictive al art. 1191 C. civil.
Faptul că I.S. – care de altfel, s-a menținut în pasivitate și a lăsat pe creditorii săi să acționeze – a recunoscut sau nu ca valabilă această scădere adică dacă operația s-a făcut pe baza acordului părților contractante sau în mod unilateral – contrar de ce a decis Tribunalul Capitalei, nu are nici o importanță, din moment ce s-a constatat că suma scăzută fusese plătită din eroare, deci în fapt ea constituia un avans asupra operațiilor de transport ulterioare și I.S. nu poate pretinde decît soldul final al acestor operații.
Instanța de judecata a căzut în aceeași eroare ca și expertul, care la pag. 14 și 15 din raportul său, își exprima opinia că, din moment ce I.S. nu a recunoscut regularitatea operației de scădere, această debitare în cont făcută unilateral nu este opozabilă creditorului, decît dacă va fi confirmată de o hotărîre judecătorească definitivă. De altfel, este de reținut că în explicațiile suplimentare date de expert la pct. 5, acesta precizează că nu a făcut personal verificarea greutății obiectelor transportate, pentru a vedea dacă constatările organelor Ministerului Finanțelor sînt sau nu reale deci nici cel puțin nu s-a făcut dovada că aceste constatări nu corespundeau realității.
Pentru aceste motive, decizia Tribunalului Capitalei este netemeinică și nelegală, astfel că se admite recursul în supraveghere, modificîndu-se, în baza art. 312, pct. 2, lit. b C. proc. civ., hotărîrea recurată, în sensul că se admite cererea de validarea popririi pentru suma de 420,75 lei.
Speta 6
La 11 martie 1954 E.F. a chemat în judecată pe soțul ei, L.F., pentru a fi obligat să-i plătească o pensie de 200 lei lunar, pentru întreținerea celor doi copii minori rezultați din căsătoria lor, nedesfăcută încă. Tribunalul popular al raionului I.V. Stalin din București, prin sentința civilă nr. 664 din 13 martie 1954, luînd act și de declarația pîrîtului, care s-a oferit să plătească 250 lei lunar, l-a obligat la plata unei pensii de întreținere de 250 lei, cu începere de la data intentării acțiunii și pînă la majoratul copiilor. La 25 ianuarie 1954, soțul intentase însă acțiune de divorț, care i-a fost admisă ulterior judecării acțiunii de pensie de întreținere, de către același tribunal popular, care, prin sentința civilă nr. 1181 din 30 aprilie 1954, declarînd desfăcută căsătoria părților din vina soției, a încredințat tatălui, băiatul, iar mamei, fetița, fără a se menționa nimic cu privire la contribuția fiecărui părinte pentru creșterea și educația copiilor.
La 20 decembrie 1956 – după aproape trei ani – fosta soție a cerut înființarea unei popriri asupra salariului lui L.F. pentru plata pensiei de întreținere acordată prin sentința nr. 664/1954.
Tribunalul popular al raionului I.V. Stalin din București, prin sentința civilă nr. 689 din 31 ianuarie 1957, a validat poprirea.
Recursul debitorului împotriva acestei sentințe a fost respins, prin decizia nr. 1298 din 29 aprilie 1957 a Tribunalului Capitalei, Colegiul I civil, cu motivarea că schimbarea situației copiilor nu-l îndreptățește pe pîrît să ceară reducerea cuantumului pensiei de întreținere în instanța de validare a popririi, cîtă vreme nu a obținut, pe calea unei acțiuni deosebite, reducerea pensiei de întreținere a copiilor.
Împotriva ultimelor două hotărîri, Președintele Tribunalului Suprem al R.P.R. a introdus recurs în supraveghere, cerînd casarea lor ca nelegale.
Într-adevăr, sentința civilă nr. 664 din 13 martie 1954 a Tribunalului popular al raionului I.V. Stalin din București, prin care soțul pîrît a fost obligat la o pensie de întreținere de 250 lei lunar, fiind dată pe cînd căsătoria dintre părți nu era încă desfăcută, nu avea decît un caracter provizoriu, pînă la soluționarea procesului de divorț, care se afla în curs de judecată. Faptul că în dispozitivul hotărîrii se menționa că obligația de plată a pensiei de întreținere subzistă pînă la majoratul copiilor, nu înlătură totuși caracterul provizoriu al hotărîrii, de vreme ce ulterior, prin sentința de divorț, situația a fost schimbată, prin atribuirea unuia din copii soțului.
Efectele sentinței de pensie de întreținere, pusă în executare de fosta soție, se limitau, deci, în timp pînă la schimbarea situației copiilor prin sentința de divorț.
Părțile putînd deduce în discuție în instanța de validare a popririi orice excepție de formă și de fond în legătură cu existența și valabilitatea titlului, cu singura condiție ca ele să nu fi format obiectul judecății dintre părți, înseamnă că instanța avea obligația să soluționeze apărarea debitorului, bazată pe noua situație creată prin sentința de divorț, ceea ce nu a făcut.
În afară de aceasta, instanța n-a ținut seama nici de apărarea debitorului, în legătură cu plata pentru perioada din timpul divorțului, omițînd să ia în discuție copia de pe încheierea din 29 decembrie 1954, dată într-o cerere anterioară de poprire, în care reclamanta recunoscuse că a primit suma datorată de fostul ei soț pînă în acel moment ca pensie de întreținere a copiilor și ceruse și ea desființarea popririi.
Astfel fiind, recursul în supraveghere se admite, se casează sentința civilă nr. 689/1957 a Tribunalului popular al raionului I.V. Stalin din București și decizia nr. 1298/1957 a Tribunalului Capitalei, Colegiul I civil și se trimite dosarul la același tribunal popular, pentru rejudecare.
Speta 7
Tip: Decizie
Nr./Dată: 209 (21.02.2005)
Autor: Samoil Maria
Domenii asociate:
Poprire
Prin sentinta civila nr. 8546/29.09.2004 pronuntata de Judecatoria Iasi a fost respinsa contestatia la executare promovata de debitorul L.G.D si S.C. „Cronos Grup” SRL.
Pentru a pronunta aceasta solutie , instanta de fond a retinut ca s-a înfiintat poprire asupra bunurilor mobile incorporale – 19 parti sociale – pe care debitorul le detine la societate, ca aceste bunuri mobile incorporale reprezinta creante ale debitorului fata de societate, bunuri pe care legea nu le exclude de la executarea silita, creditorii putându-le urmari pentru creantele personale ale debitorului lor.Împotriva cestei sentinte au declarat recurs contestatorii , solicitând modificarea sentintei atacate în sensul admiterii contestatiei la executare si anularii formelor de executare efectuate asupra celor 19 parti sociale pe care L.G.D. le detine la societate.
Recursul a fost admis prin decizia civila nr. 209 din 21.02.2005 pronuntata de Tribunalul Iasi.Instanta de recurs a retinut ca prin sentinta civila nr. 22422/2002 si decizia civila nr. 830/2003 , investite cu formula executorie debitorul L.G.D. a fost obligat sa plateasca creditorilor suma de 10.000 USD si cheltuieli de judecata. Cum debitorul nu si-a executat de buna voie obligatia, creditorii au demarat procedura executarii silite. Ca procedura executionala a fost aleasa poprirea.
Prin adresa emisa de executorul judecatoresc în dosarul de executare catre recurenta SC „CRONOS GRUP” SRL s-a înfiintat poprire asupra bunurilor mobile incorporale – 19 parti sociale – pe care debitorul le detine la societate.Înfiintarea popririi asupra partilor sociale detinute de debitor este inadmisibila.Capitalul social al unei societati comerciale este expresia valorica a totalitatii aporturilor asociatilor care participa la constituirea societatii. În cadrul societatilor cu raspundere limitata acesta este divizat în anumite fractiuni denumite parti sociale. Asociatii dobândesc în schimbul aportului un numar de parti sociale corespunzatoare valorii aportului fiecaruia . In limita aportului, asociatul devine creditor al societatii , cu toate consecintele care decurg de aici.
Potrivit dispozitiilor art. 65 din Legea nr. 31/1990 „bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatricularii ei în registru”.
În conformitate cu dispozitiile art. 66 alin. 1 din aceiasi lege , „pe durata societatii creditorii asociatului pot sa-si exercite drepturile lor numai asupra partii din beneficiile cuvenite asociatului dupa bilantul contabil , iar dupa dizolvarea societatii asupra partii ce i s-ar cuveni prin lichidare” , iar alin. 2 prevede situatia în care creditorii pot totusi popri în timpul societatii , partile ce s-ar cuveni asociatilor prin lichidare sau pot sechestra si vinde actiunile debitorului lor.Dispozitiile art. 66 din Legea nr. 31/1990 nu lasa loc de interpretare , fiind clare în legatura cu obiectul popririi . Pe durata societatii , creditorii asociatului pot sa-si exercite drepturile lor numai asupra partii din beneficii cuvenite asociatului dupa bilantul contabil , iar dupa dizolvarea societatii , asupra partii ce s-ar cuveni dupa lichidare. Deci, poprirea se poate înfiinta asupra partilor ce s-ar cuveni asociatilor prin lichidare si nu asupra partilor sociale pe care acestia le detin în societate.
Ca urmare, în conformitate cu dispozitiile art, 312 Cod procedura civila recursul promovat de contestatori va fi admis , modificându-se în tot hotarârea atacata în sensul admiterii contestatiei la executare si anularii formelor de executare efectuate asupra celor 19 parti sociale pe care debitorul de detine la societatea contestatoare.
Speta 8
Măsură asigurătorie prevăzută în art. 125 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Poprire asigurătorie. Contestație la executare. Instanța competentă material
C. proc. fisc. art. 125, art.168 C. proc. civ. art.373 alin. (2)
Contestație la executare Competență materială.
Calea de atac împotriva actelor prin care se dispun și se aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii enumerate în alin. (2) al art. 125 din Codul de procedură fiscală, este potrivit alin.(1) al aceluiași articol, contestația la executare silită. Competența de soluționare a acestei contestații, în aplicarea art. 373 alin. (2) din Codul de procedură civilă și art. 168 din Codul de procedură fiscală, aparține judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea, iar nu instanței de contencios administrativ, care este instanță de executare doar pentru hotărârile prin care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.
Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 5570 din 22 noiembrie 2005
Notă: Instanța a avut în vedere art. 125 și art. 168 din C. proc. fisc. în prima formă republicată în M.Of. nr. 560 din 24 iunie 2004.
Prin cererea înregistrată sub nr.12789/2004 la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, S.C.”P”SRL Râmnicu Vâlcea a formulat în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice contestație la executare prin care a solicitat anularea formelor de executare silită dispuse prin decizia nr.41747 din 6 decembrie 2001, precum și a tuturor formelor de executare ce țin de aceasta, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.1439 din 17 martie 2005 pronunțată în dosarul nr.12179/2004, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
În argumentarea sentinței s-a făcut trimitere la dispozițiile art.41 din O.G. nr.92/2003, care definește actul administrativ și fiscal precum și la prevederile art.1 din Legea nr.554/2004.
La rândul său, Tribunalul Vâlcea prin sentința nr.302 din 10 mai 2005, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de S.C.”P”SRL în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și ivindu-se conflict negativ de competență, a trimis dosarul Curții de Apel Pitești să se pronunțe prin regulator de competență.
Curtea de Apel Pitești – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență, prin sentința nr.33/F-C din 6 iunie 2005 a stabilit competența de soluționare a litigiului dintre S.C.”P”SRL Râmnicu Vâlcea și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vâlcea în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că în speță este vorba de o contestație la executarea unor acte prin care organele de executare fiscală au dispus și adus la îndeplinire o măsură asiguratorie (poprire asiguratorie) și pentru care potrivit art.373 alin.(2) C.proc.civ. competența aparține Judecătoriei în circumscripția căreia se face executarea.
Este drept, a mai reținut curtea de apel, că în sensul Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ (art.2 alin.(1) lit.ș) și instanța de contencios administrativ este instanță de executare.
Dar, așa cum prevede în mod expres textul, aceasta numai pentru hotărârile prin care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.
Împotriva sentinței Curții de Apel, a formulat recurs intimata-creditoare Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea.
În motivarea recursului, recurenta a susținut că în mod greșit s-a stabilit competența în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, deoarece actul contestat este un act administrativ fiscal, fiind aplicabile prevederile art.1 și 10 din Legea nr.554/2004 și nu prevederile art.372 – 373 C.proc.civ. și că în raport de dispozițiile legale invocate, competent a soluționa contestația la executare formulată, este Tribunalul Râmnicu Vâlcea.
Recursul este nefondat.
Obiectul acțiunii introductive de instanță îl constituie contestația la executare formulată de S.C.”P” SRL Râmnicu Vâlcea (ca debitor bugetar) împotriva măsurilor asiguratorii (poprire asiguratorie) dispuse asupra conturilor societății prin decizia nr.41747 din 6 decembrie 2004, în contul unei datorii reprezentând TVA și impozit pe profit.
Prin contestația astfel formulată, s-a solicitat anularea formelor de executare silită.
Este evident așadar, că obiectul litigiului cu care a fost investită instanța de fond îl constituie o contestație la executare, și nu o acțiune în contencios administrativ în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004.
Sub acest aspect, Curtea reține că poprirea asiguratorie, a cărei anulare se solicită, face parte din categoria măsurilor asiguratorii prevăzute de art.125 (2) din C. proc. fisc. astfel cum a fost modificat și ulterior republicat.
Or, potrivit alin.(6) din textul de lege mai sus invocat, măsurile asiguratorii dispuse de organele competente se duc la îndeplinire, în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător, iar potrivit alin.(1) din același text de lege – art.125 C. proc. fisc. – împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii, cei interesați pot face contestație în conformitate cu prevederile art.168 din C. proc. fisc.
Art.168 din C. proc. fisc reglementează contestația la executare silită, iar alin.(3) al acestui text de lege prevede în mod expres: ”contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență”.
Cum în cauză nu este vorba despre o contestație la executarea unei hotărâri pronunțate în condițiile art.1 din Legea nr.554/2004, situație în care potrivit art.2 lit.”ș” din aceeași lege instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului, în mod corect instanța care a pronunțat regulatorul de competență a reținut incidența dispozițiilor art.373 alin.2 C. proc. civ. în raport cu care instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
În consecință, constatând că s-a stabilit în mod corect competența de soluționare a contestației la executare formulată împotriva popririi asiguratorii, în favoarea judecătoriei ca instanță de fond, Curtea a respins recursul ca nefondat.
Speta nr.9
Art. 907-908 Cod comercial Sechestru asigurator in materie comerciala
Cautiune. Obligativitate. Norme incidente. In materie comerciala , conform art. 907 Cod comercial, care deroga de la art. 591 Cod civ. , este obligatorie consemnarea anticipata a cautiunii .(încheierea din 11.12.2006 a TB Sectia a VI –a Comerciala, irevocabila prin decizia nr. 403/23.02.2007a CAB – Sectia a V-a Comerciala)
Prin incheierea de sedinta de la 20.11.2006 tribunalul a dispus disjungerea solutionarii cererii privind instituirea sechestrului asigurator asupra imobilelor situate in str. …….. având in vedere imprejurarea ca instituirea sechestrului asigurator este o procedura speciala, urgenta ce se solutioneaza in Camera de Consiliu , fara citarea partilor si antrenând alte cai de atac.Masura sechestrului asigurator in materie comerciala consta in indisponibilizarea unei cantitati de bunuri mobile ale pârâtului-debitor, care urmeaza a fi vândute silit pentru realizarea creantei creditorului , daca in momentul in care acesta a obtinut o hotarâre executorie , debitorul nu-si executa de bunavoie obligatia.
Instanta retine dispozitiie art. 889 C. com. potrivit carora exercitiul actiunilor comerciale se reglementeaza de codul de procedura civila , afara de dispozitiile codului de fata, iar potrivit dispozitiilor art. 907Cod comercial, partea interesata in o cauza comerciala va putea , deodata cu intentarea actiunii , sa ceara a se pune sechestru asigurator asupra averii debitorului sau , iar conform prevederilor art. 908 din Codul comercial , acesta nu se va putea înfiinta decât numai cu dare de cautiune.
Se constata ca in cauza de fata creditoarea nu a facut dovada consemnarii cautiunii in cuantum de 3000 Eur, potrivit dispozitiilor instantei.In materie comerciala , fata de dispozitiile art. 1 Cod com. , pentru infiintarea sechestrului asigurator exista norme speciale ( si anume art. 907 si 908 din Codul Comercial), astfel incât dispozitia prevazuta de art. 907 Cod com, este derogatorie de la art. 591-594 c.p.c. , sechestrul asigurator putând fi instituit numai asupra bunurilor mobile.
Având in vedere aceste consideratii, fata de dispozitiile art. 907-908 Cod com. instanta a respins cererea ca neîntemeiata.
Speta nr.10
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL NR. 70 din 8 aprilie 1996
*) A se vedea si Decizia Curtii Constitutionale nr. 17 din 27 februarie 1996 , publicata la pag. 5.
Ion Filipescu – presedinte Miklos Fazakas – judecator Florin Bucur Vasilescu – judecator Raul Petrescu – procuror Florentina Geangu – magistrat-asistent Pe rol solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
6 din Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 1994 nr. 28/1994, invocata de reclamanta Societatea Comerciala "Agrocons" – S.R.L. Braila in cauza ce formeaza obiectul Dosarului nr. 7.165/1994 al Judecatoriei Braila.
Presedintele completului declara sedinta deschisa.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns doamna avocat Milea Florina pentru Societatea Comerciala "Agrocons" – S.R.L. Braila, lipsa fiind Directia de munca si protectie sociala Braila, care, desi legal citata, nu s-a prezentat.
Cauza fiind in stare de judecata, presedintele completului da cuvantul reclamantei pentru sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate.
Reprezentantul Societatii Comerciale "Agrocons" – S.R.L. Braila sustine ca art. 6 din Legea nr. 28/1994 este neconstitutional, deoarece contravine art. 41 alin. (1) si (2) si art. 135 alin. (1) si (6) din Constitutie. Dispozitia sus- citata prevede ca "In cazul neachitarii la termen a contributiilor datorate fondurilor de asigurari sociale, potrivit legii, organele Ministerului Muncii si Protectiei Sociale pot dispune poprirea sumelor respective din conturile agentilor economici, prin introducerea de dispozitii de incasare, care constituie titluri executorii, pe care organele bancare sunt obligate a le executa, fara acceptul debitorilor", iar, potrivit dispozitiilor art. 41 alin.
(1) si (2) si ale art. 135 alin. (1) si (6) din Constitutie, dreptul de proprietate este garantat si ocrotit, "in limitele stabilite de lege".
Avand cuvantul, reprezentantului Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neintemeiata, aratand ca textul atacat nu aduce o atingere dreptului de proprietate al reclamantei, care este ocrotit si garantat de Constitutie. Potrivit art. 49 din Constitutie, exercitiul dreptului de proprietate poate fi restrans fara ca prin aceasta sa se poata atinge existenta dreptului. Legea nr. 28/1994, in art. 6, face o astfel de restrangere, in scopul realizarii unor obligatii pe care le are debitorul fata de creditorul sau. In situatia in care debitorul considera ca suma nu este datorata, acesta se poate adresa justitiei, in conditiile art. 399 din Codul de procedura civila.
Presedintele completului declara dezbaterile inchise.
CURTEA, avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Judecatoria Braila a sesizat Curtea Constitutionala prin Sentinta civila nr.
6.993 din 5 octombrie 1994, pronuntata in Dosarul nr. 7.165/1994, cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 1994 nr. 28/1994, invocata de Societatea Comerciala " Agrocons" – S.R.L. Braila.
In motivarea exceptiei, reclamanta sustine ca prevederile art. 6 din Legea nr. 28/1994 sunt neconstitutionale, intrucat, conform lor, in cazul neachitarii la termen a contributiilor datorate fondurilor de asigurari sociale, organele Ministerului Muncii si Protectiei Sociale pot sa dispuna poprirea sumelor respective din conturile agentilor economici, prin dispozitii de incasare, care constituie titluri executorii, ceea ce este contrar art. 41 alin. (1) si (2) si art. 135 alin. (1) si (6) din Constitutie.
Judecatoria Braila, exprimandu-si opinia, considera exceptia admisibila.
In vederea solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate, in temeiul art.
24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au cerut punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului.
In punctul de vedere transmis, Guvernul apreciaza ca reglementarea cuprinsa in art. 6 din Legea nr. 28/1994 nu este contrara dispozitiilor art. 41 alin. (1) si (2) si ale art. 135 alin. (1) si (6) din Constitutie, considerand insa ca textul incalca prevederile art. 21 din Constitutie, intrucat nu prevede ca agentul economic poate contesta masura executarii silite la instanta si, in consecinta, il lipseste pe acesta de cel mai important mijloc legal de a-si apara dreptul de proprietate incalcat.
Camera Deputatilor si Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile partilor si ale procurorului si avand in vedere dispozitiile art. 6 din Legea nr. 28/1994, ale art. 41 alin. (1) si (2), ale art. 135 alin. (1) si (6) si ale art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Deoarece Legea nr. 28/1994 este ulterioara Constitutiei, Curtea este competenta sa se pronunte asupra exceptiei si, deci, sa constate constitutionalitatea sau neconstitutionalitatea dispozitiilor sale, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 12 din Legea nr. 47/1992.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 28/1994, "In cazul neachitarii la termen a contributiilor datorate fondurilor de asigurari sociale, potrivit legii, organele Ministerului Muncii si Protectiei Sociale pot dispune poprirea sumelor respective din conturile agentilor economici, prin introducerea de dispozitii de incasare, care constituie titluri executorii, pe care organele bancare sunt obligate a le executa, fara acceptul debitorilor. In cazul lipsei disponibilitatilor banesti in conturile bancare, lichidarea creantelor se face prin aplicarea procedurii de executare silita, in conditiile legii".
Textul este considerat neconstitutional pe motiv ca ar fi contrar garantarii dreptului de proprietate, potrivit dispozitiilor art. 41 alin. (1) si ale art.
135 din Constitutie. Garantarea dreptului de proprietate implica insa, potrivit alin. (6) al art. 41 din Constitutie, si respectarea de catre proprietar a obligatiilor ce ii revin in aceasta calitate. De aceea, in ipoteza in care debitorul obligatiei bugetare nu a executat-o la scadenta, instituirea unui instrument de executare silita este legitima si nu constituie o violare a dreptului de proprietate privata. Dimpotriva, executarea silita, instituita prin lege, sanctioneaza tocmai incalcarea obligatiei ce revine debitorului cu privire la sarcinile ce afecteaza propriul sau drept de proprietate si pe care titularul acestui drept nu si le-a respectat.
Pe de alta parte, inviolabilitatea dreptului de proprietate nu poate avea caracter absolut, insusi textul art. 41 alin. (1) din Constitutie prevazand ca limitele sale sunt cele stabilite prin lege. In speta, art. 6 din Legea nr. 28/ 1994 se incadreaza in aceste limite, intrucat asigura executarea silita a unei obligatii instituite prin lege in considerarea constituirii sau intregirii fondului de asigurari sociale, parte componenta a masurilor de protectie sociala ce incumba statului, potrivit prevederilor art. 43 din Constitutie. De mentionat ca, de altfel, titularii dreptului de proprietate care, ipotetic, ar putea fi prejudiciati printr-o abuziva executare a popririi de catre organele Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, dispun de mijloacele legale de a se adresa organelor judecatoresti pe calea contestatiei la executare, astfel incat prevederile art. 21 din Constitutie, relative la liberul acces la justitie, nu sunt intru nimic afectate.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se mai sustine ca prevederile art. 6 din Legea nr. 28/1994 contravin principiului prevazut de art.
41 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia proprietatea privata este ocrotita in mod egal, indiferent de titular. Sub acest aspect se constata ca dispozitiile art. 6 nu disting intre formele de proprietate – publica sau privata – si nici intre titularii sau detinatorii ei. Agentul economic va fi supus aceluiasi sistem de urmarire silita, indiferent daca patrimoniul sau cuprinde bunuri din proprietatea publica, pe care le are in administrare, inchiriate sau concesionate, sau bunuri in proprietate privata.
Fata de cele aratate si in temeiul dispozitiilor art. 144 lit. c), art. 21, art. 41 si art. 135 din Constitutie, precum si ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) si ale art. 24 din Legea nr. 47/1992, CURTEA In numele legii DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Societatea Comerciala "Agrocons" – S.R.L. Braila in Dosarul nr. 7.165/1994 al Judecatoriei Braila.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta din 22 martie 1995.
PRESEDINTE, acad. prof. dr. doc. Ion Filipescu Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Bibliografie
V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila. Editia a II-a, Editura "National", 1998 (vol. I si II).
G. Boroi "Codul de procedura civila comentat si adnotat", vol. I, Editura "All Beck", Bucuresti, 2001.
Ion Deleanu, Tratat de procedura civila, vol. 1 si 2, Editura All Beck, Bucuresti, 2005.
I. Les, Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, Bucuresti, 2005.
Florea Magureanu,Drept Procesual Civil, ed. 10, editura Universul Juridic, 2006
Maria Fodor , Drept procesual civil, vol.I, Editura Universul Juridic, București, 2006, vol.II, Editura Universul Juridic, București, 2007.
V.M.Ciobanu, Tratat teoretic și practic de procedură civilă, vol.I, Editura Național, București, 1996, vol.II, Editura Național, București, 1997.
Gh.Dobrican, Drept procesual civil – principii și instituții generale – , Editura Continent XXI, București, 2003.
M.Tăbârcă, Drept procesual civil, vol.I și II, Editura Universul Juridic, București, 2005.
G.Boroi, Drept procesual civil. Note de curs, vol.I și II, Editura Romfeld, București, 1993.
V.M.Ciobanu, G.Boroi, Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grilă, ediția a 3-a, Editura All Beck, București, 2005.
I.Deleanu, Tratat de procedură civilă, ediția a IV-a, Editura Servo-Sat, Arad, 2004.
S.Zilberstein, V.M.Ciobanu, Tratat de executare silită, Editura Lumina Lex, București, 2001.
E.Oprina, Executarea silită în procesul civil, Editura Universul Juridic, București, 2007.
M.Tăbârcă, Gh.Buta, Codul de procedură civilă – comentat și adnotat – cu legislație, jurisprudență și doctrină, Editura Universul Juridic, București, 2007.
I.Leș, Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura All Beck, București, 2005.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Masuri Asiguratorii (ID: 126075)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.