Masuri Adoptate de S.c. Almek S.r.l. Pentru O Dezvoltare Durabila

INTRODUCERE

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană în 1 ianuarie 2007, România trebuie să facă față provocărilor și cerințelor impuse de statutul de membru UE. În acest context provocările se regăsesc în subsidiar la nivelul administrației publice locale, mai ales în ceea ce privește dezvoltarea durabilă a tuturor localităților românești. În perioada 2011-2016 România va primi din partea UE sume importante de bani pentru cofinanțarea proiectelor de dezvoltare și eliminarea disparităților la nivel regional. Pentru a maximiza absorbția fondurilor europene puse la dispoziție de UE, administrația locală trebuie să se asigure că deține:

strategie de dezvoltare care să se regăsească în planul regional și implicit în planul național de dezvoltare;

Proiecte viabile care să fie transpuse în mod profesionist în aplicații cu șanse maxime de finanțare;

Capacitatea de implementare și cofinanțare a proiectelor aprobate.

#Vreme îndelungată ființa umană a manifestat o anumită trufie în raport cu lumea, cu universul în general. Încă în antichitatea greacă, în special în operele tragicilor omul se caraterizează prin hybris, prin îndrăzneala de a înfrunta zeii. Odată cu progresul științei moderne forța de care dispune omul s-a multiplicat exponențial, iar acesta s-a transformat într-un autentic stăpân al naturii.

Dintr-o astfel de ipostază are loc într-o primă fază, progresul științific, iar apariția și dezvoltarea științei moderne a naturii, precum și a aplicațiilor acesteia au condus la urbanizare, al cărui coralar îl constituie industrializarea. Dacă ne înscriem în logica devenirii istorice, în perioada noastră, în societatea postindistrială, adică al erei digitale, asistăm la revoluția tehnologică, iar toate aceste evoluții s-au petrecut în condițiile în care umanitatea în ansamblu a plătit un preț. Mai exact, urbanizarea care a dus la suprapopularea unor zone, iar apoi progresul tehnic și tehnologic au contribuit la apariția unor noi trebuințe umane, acestea la rândul lor s-au diversificat și multiplicat exponențial. Generarea de noi trebuințe presupune creeare de noi modalități de a le satisface, iar acest lucru este posibil prin consumul de resurse.

În aceste condiții, de penurie a resurselor în raport cu nevoile, unii autori consideră că omul prin acțiunile sale ar fi un autentic dușman al mediului înconjurător, că este o ființă rapace sau un “homo rapiens”.

Modernizarea societății cu toate avantajele și efectele sale pozitive, a condus la o creșterea accelerată a consumului de resurse de tot felul, iar extinderea aglomerărilor urbane, dar și activitățile de exploatare, adeseori iratațională, a resurselor condus la deteriorarea echilibrelor care țin de mediu. Toate aceste aspecte au efecte de ordin economic, demografic și de ce nu de natură politică și socială.

În aceste condiții, comunitatea intelectuală, dar și unii membrii ai elitei politice mondiale atrag atenția asupra necesității concilierii dezvoltării economice și sociale cu cerințele unui mediu mai sănatos, care să nu dezvolte factori ostili care să afecteze calitatea vieții oamenilor. Acțiunile umane, inclusiv activitățile economice lucrative, trebuie să țină seama de cerințele eficienției și ale profitabilității, însă ele în mod obligatoriu trebuie să găsească un echilibru între cele două constrângeri, cărora trebuie să le facă față : maximizarea profitului, respectiv protecția mediului și exploatrea rațională a resurselor.

Este adevărat că acest echilibru este greu de găsit, dar nu este imposibil de realizat, iar în acest sens este nevoie în primul rând de o schimbare radicală a atitudinii în raport cu ceea ce poate însemna activitatea economică. Astfel, mediul ”cucerit de om”, adică antropizat, chiar dacă este semnificativ modificat față de cel natural, trebuie construit în așa fel încât să fie cât mai prietenos cu omul, să devină cât mai natural, adică să corespundă cât mai bine cerințelor ființei umane.

Bineînțeles, ar fi nerealist să aspirăm la o lume similară cu cea a filosofului francez Jean Jacques Rousseau, nimeni nu visează la omul sălbatic fericit care trăiește într-o armonie perfectă cu natura. Practic ar fi imposibil să se renunțe la eforturile de a continua dezvolaterea economică, însă aceasta poate fi compatibilzată cu cerințele de ordin ecologic, mediul în care trăim poate fi conservat într-o formă acceptabilă, poate fi protejat față de acțiunile agresive ale unor oameni. Dar, așa cum s-a mai spus, este nevoie de o schimbare radicală de atitudine, atât a oamenilor obișnuiți, cât și a elitelor care conduc marile corporații private, respectiv al oamenilor politici, care prin acțiunile lor influențează în mod direct politicile publice. Toți aceștia trebuie să se angajeze în a promova noi forme de dezvoltare economică și să-și asume moduri de viață cât mai viabile și mai concordante cu mediul natural.

În anul 1987 este publicat un raport al Comisiei Bruntland, raport intitulat ”Viitorul nostru comun”. Prin acest document este prezenattă o nouă viziune cu privire la modul în care trebuie concepută și mai ales încurajată dezvoltarea economică. În condițiile în care, mediul natural continuă să fie fie ”jefuit” de resurse, pe termen scurt poate că se obțin niște mici avantaje, dar pe termen lung dezechilibrele ecologice vor afecta inclusiv profitabilitatea firmelor. Seceta prelungită conduce la diminuarea resurselor de apă, lucru care afectează din plin agricultura, piscicultura, transportul fluvial, poluarea de toate genurile determină apariția unor fenomene ale naturii care devastează așezările umane, toate acestea generând mari și costisitoare suferinețe umane, care prin efectele lor sunt incomensurabile.

În aceste condiții, specialiștii din Comisie pledează pentru un nou concept, și anume pentru conceptul dezvoltării durabile. Dacă societățile umane, prin liderii care le conduc, vor reuși să operaționalizeze acest concept, să-l transpună în viață, atunci se va intr-o nouă eră. Această nouă eră va fi una a dezvoltării economice sănătoase întrucât, ea fiind durabilă, nu va compromite șansele generațiilor viitoare de a-și asigura și ele acoperirea la nivel accepatabil a propriilor nevoi.

În zilele noastre este un lucru îmbucurător faptul că acest concept a intrat în vocabularul public, el este analizat și dezbătut în discursurile academice și politice, organizațiile internaționale și ele l-au adoptat și-l promovează prin politicile și recomandările cu semnificație globală.

Dezvoltarea durabilă se referă la o realitate extrem de complexă, prin intermediul ei se urmărește combaterea poluării care însoțește în special activitățile industriale, dar și prevenirea ei, pentru a nu deteriora calitatea mediului.

Dacă ne referim la ceea ce se întâmplă în România, țara noastră prin statutul pe care îl are ca membră a Uniunii Europene și-a asumat integral aplicarea legislației europeane pe teritoriul național. În acest context, România, prin angajamentele pe care și le-a asumat, a fost și este obligată să-și compatibilezeze legislația de mediu conform cerințelor europene, iar acestea la rândul lor sunt ajustate conform aspirației spre o dezvoltare economică durabilă

Politica națională de mediu se desfășoară pe mai multe coordonate, prioritare fiind supravegherea calității apelor și a stării pădurilor, conservarea biodiversității, creșterea eficienței în ceea ce privește gestionarea deșeurilor menajere și ale celor rezultate din industrie, recuperarea unor materiale, dar și promovarea unor tehnologii verzi, nepoluante mai ales în agricultură și industrie. De asemenea, o preocupare permanentă a politicilor publice de mediu o constituie transformare localităților în așezări “verzi”, adică în comunități umane care dispun de aducțiuni de apă, canalizare, stații de epurare a apelor uzate, rampe de gunoi ecologice etc

Pentru a exemplifica existența unor astfel de eforturi, menționăm strategia APM Botoșani în domeniul politicii locale de mediu, care este ghidată după mai multe principii generale. Aceste principii se referă la câteva reguli cum ar fi dezvoltarea durabilă a orașului, asigurarea condițiilor care să mențină și să protejeze sănătatea membrilor comunității, prevenirea și combaterea poluării, conservarea mediului natural și a biodiversității acesteia, încurajarea unor activități economice orientate spre conservarea și protejarea mediului.

Noul tip de abordare nu a apărut din senin, el rezultatul conștientizării faptului că o exploatere neraționalăa a mediului printr-o intervenție brutală asupra acestuia, va afecta echilibrele naturale, iar acestea se constituie în condiții necesare pentru bună calitate a vieții oamenilor, dar și pentru sporirea și menținerea biodiversității naturii.

Astfel în prezenta lucrare este prezentatǎ dezvoltarea durabilǎ în cadrul SC Almek SRL, prin intermediul strategiilor de business. Lucrarea este structuratǎ pe 4 capitole care împreunǎ prezintǎ tipuri de strategii durabile, mǎsurile adoptate de SC ALMEK SRL pentru o dezvoltare durabilǎ si nu în ultimul rând descrierea dimensiunilor de acțiune specifice companiei SC Almek SRL.

CAPITOLUL I. DELIMITÃRI CONCEPTUALE PRIVIND DEZVOLTAREA DURABILÃ

Conținutul și semnificația conceptului de dezvoltare durabilă

#O preocupare de prim ordin al societăților moderne o constituie protecția și conservarea

mediului ambiant. Urbanizarea și industrializarea au condus la triplarea populației în ultimii o sută de ani, iar economia mondială a crescut de 20 de ori, nevoia de energie a cauzat creșterea de 30 de ori a consumului de combustibili fosili, iar acest lucru a determinat creșterea de 50 ori a producției industriale. Prin intermediul acestor cifre sunt evidențiate doar aspectele pozitive, însă toate aceste transformări au generat și efecte nedorite.

Dimensiunile definitorii ale existenței umane au fost și vor fi, fără îndoială, acelea de a fi și de a avea, a trăi din ce în ce mai bine și mai mult prin transformarea naturii, a mediului în general. Omul, inclusiv în ipostaza sa societală, nu există decât în și prin raportare la natură, constituind cu aceasta un tot indestructibil. Apariția unor riscuri ecologice majore care amenință ansamblul planetei – despădurire masivă, „efectul de seră”, alterarea stratului de ozon, pericolul accidentelor nucleare etc. ne obligă să ne gândim că modelul nostru de creștere nu ar fi prea „durabil” și s-ar impune urgent unul pentru toată lumea. În prezent, se observă atât o agravare cantitativă a poluării, cât și o schimbare de fond a problemelor ecologice. Ca fenomene proeminente, poluările locale fac loc poluărilor globale, printre care amplificarea efectului de seră constituie exemplul concludent. Se observă faptul că originea geografică a poluării este „deconectată” de locul său de manifestare, iar unele probleme de mediu vor afecta cu ușurință planeta în ansamblul său. Economie-ecologie, așezați împreună acești termeni par să sugereze o anumită apropiere, evidențiată mai ales la începutul acestui mileniu al alarmelor globale.

Economia, în sensul său originar, înseamnă luarea în stăpânire a lucrurilor utile lumii prin conducere gospodărească și conlucrare cetățenească, în vechiul „polis”, care își căuta cu tenacitate prosperitatea, plăcerea de a trăi, cum o numea Georgescu-Roegen (1994). Ecologia înseamnă locuire înțeleptă, conviețuire armonioasă cu natura, parteneriat între societate umană și mediul natural, creștere economică în condiții de corectă gestionare ecologică, gestionare care trebuie să devină prioritate și responsabilitate. Începând cu anul 1972, anul în care a avut loc Conferința asupra mediului de la Stockholm, și până în prezent au fost puse în circulație peste 60 de interpretări ale conceptului de dezvoltare durabilă. Cel care a utilizat pentru prima dată sintagma de “dezvoltare durabilă” a fost premierul Norvegiei, Gro Harlem Brundtland, în anul 1987. Atunci, în calitate de președinte al Comisiei Mondiale de Mediu și Dezvoltare el a prezentat raportul “Viitorul nostru comun”, în care definea dezvoltarea durabilă ca fiind “dezvoltarea care corespunde necesităților prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități”. Mesajul acestui raport se regăsește în “Principiul 3” al Declarației de la Rio cu privire la Mediu și Dezvoltare (3-14 iunie 1992), potrivit căruia “dreptul de dezvoltare trebuie exercitat astfel încât să fie satisfăcute, în mod echitabil, nevoile de dezvoltare și de mediu ale generațiilor prezente și viitoare”. Standardul ISO 14 001 face și el referire la acest concept, în introducere, precizând că: “toate tipurile de organizații sunt preocupate din ce în ce mai mult să atingă și să demonstreze o performanță de mediu evidentă, controlând impactul propriilor activități, produse sau servicii asupra mediului și luând în considerare politica și obiectivele lor de mediu. Aceste aspecte se înscriu în contextul legislației din ce în ce mai stricte, al dezvoltării politicilor economice și a altor măsuri destinate să încurajeze protecția mediului, a creșterii preocupării părților interesate privind problemele legate de mediu, inclusiv dezvoltarea durabilă”. Punctul de vedere larg acceptat este cel de dezvoltare durabilă, în cadrul căreia se urmărește interacțiunea și compatibilitatea deciziilor strict economice cu implicațiile ecologice ale acestora.

Dezvoltarea durabilă este premisă de dezvoltare economică a unui nou echilibru pe Terra împǎrțit în patru sisteme: economic, uman (social), ambiental (de mediu sau ecologic) și tehnologic. Vorbim despre un concept născut dintr-o realitate ușor de observat de către oricine: dezvoltarea economică și demografică actuală deosebit de accelerată. Dacă ea continuă în același ritm și se extinde la întreaga planetă, fără a fi însoțită de măsuri drastice de protecție a mediului și de economisire a resurselor, atunci, într-un viitor destul de apropiat, pământul va deveni nelocuibil. În pofida eforturilor de definire a semnificației conceptului amintit, s-a dovedit dificilă stabilirea unor limite stricte, deoarece conservarea resurselor naturale nu poate fi argumentată în totalitate. O dezvoltare economică presupune, în mod inevitabil, ca o anumită suprafață de teren arabil va fi cultivată, că se va exploata țițeiul, că unele râuri vor fi îndiguite, iar unele mlaștini asanate. Au existat opinii care au susținut că este necesară conservarea capitalului natural în sens agregat, afirmându-se că pierderile suferite într-o regiune ar putea fi contracarate în alta. Acest tip de abordare a problemei a focalizat atenția asupra existenței unei nevoi acute de a se estima valoarea resurselor naturale din punct de vedere ecologic și economic și asupra importanței protejării anumitor sisteme ecologice esențiale.

În ceea ce privește durabilitatea unei dezvoltări se diferențiază două direcții ideologice în abordarea raportului economie-mediu: tehnocentrism și ecocentrism.

Susținătorii tehnocentrismului sunt adepții unei piețe lipsite de constrângeri, atât pentru producători, cât și pentru consumatori. Aceștia sunt foarte încrezători în posibilitățile de substituibilitate aproape totală între factorii de producție, la fel ca și în faptul că omul și tehnologia vor găsi întotdeauna un mod pentru a compensa obligația legată de lipsa unei resurse. Tot ei sunt cei care adoptă un criteriu de durabilitate foarte slabă, în așa zisa versiune a “abundenței”, și cu criterii de durabilitate slabă în poziția mai puțin extremistă numită “conciliantă”. Tehnocentrismul conciliant ia în considerare problemele de mediu, acceptând faptul că factorii de producție nu sunt substituibili la infinit, înglobează o noțiune precisă de capital natural critic și de capacitate de suport și este interesat să corecteze distorsiunile prezente pe piață cu ajutorul unor instrumente precum taxele ecologice.

Trecând de la tehnocentrism la ecocentrism, găsim poziția “comunitară”. Este vorba de o abordare mai degrabă conservatoare, în care protecția mediului, de exemplu, dobândește o centralitate inexistentă în abordările precedente. A recunoaște Pământul drept un organism unic duce la restricții foarte puternice în posibilitatea de substituire a factorilor de producție și determină o abordare radicală, care își revendică un concept de durabilitate foarte puternic. Acest punct de vedere urmărește să transforme sistemele economice actuale, limitând destul de drastic nivelul producției, al consumului și al creșterii demografice.

În realitate, multe din aceste abordări se suprapun în diverse profile etice sau economice, iar caracteristicile unui posibil model de dezvoltare durabilă pot fi rezumate astfel:

#Țintele de natură economică trebuie ajustate noilor cerințe, adică trebuie optimizate, mai curând decât maximizate. Din punct de vedere economic, mai ales în țările cu o economie dezvoltată, se constată o anumită propagare a bunăstării, o “deomocratizare” a acesteia, astfel că satisfacerea nevoilor elementare devine mai puțin urgentă. Mai exact, din punct de vedere social tot mai multe categorii sociale au depășit pragul satisfacerii nevoilor de subzistență, iar în condițiile date rata de creștere a bunăstării materiale a devenit mai lentă, decât consumul de resurse. Explicația constă în faptul că noile nevoi, care urmează pe o scară ce presupune o anumită ierarhie, sunt mai degrabă create, ele au o natură preponderent subiectivă, iar în acest fel sunt mai puțin urgente din punctul de vedere al statisfacerii lor.

Noua situație determină modificarea paradigmei în ceea ce privește perceperea și stabilirea obiectivelor economice. Astfel, trebuie să se treacă de la o paradigmă cantitativă, care viza o maximizare a activității economice, la una preponderent calitativă care are ca scop stabilirea unui nivel optim al activității, deoarece când acesta este atins are loc o maximizare a eficienței. Este însă adevărat că această nouă repoziționare de paradigmă implică o reducere a activității economice, însă și noul tip de abordare va specifica un nivel al activității, dar acesta nu va avea în vedere nivelul maxim al producției la care se obține profitul maximizat, ci nivelul optim al producției, care conduce la același obiectiv.

Știința economică este o disciplină nomologică, iar modelul din care s-au inspirat mai ales fondatorii acestei științe este acela al științei matematizate a naturii. Fizicienii, chimiștii, dar și biologii dezvăluie resorturile legice ale naturii, iar cunoașterea acestora permite realizarea unor predicții caracterizate prin exactitate. Într-un asemenea context epistemologic a avut loc autonomizarea discursul economic, separarea ei de științele naturii și de filosofia speculativă.

Însă constituirea economiei ca știință autonomă a condus și la o neglijare a rezultatelor obținute în cadrul fizicii, economiștii practic au ignorat cercetările din domeniul termodinamicii, al mecanicii etc Însă, chiar dacă științele sunt organizate disciplinar ele se află în conexiune, unii autori chiar au inițiat programe care vizează construirea unor super-teorii integratoare, adică a unei științe unificate. În aceste condiții, orice abordare economică trebuie să țină seama de faptul că materia poate fi reciclată, iar energia, ca formă de manifestare a materiei, este convertibilă dintr-o formă în alta, iar energia liberă are tendința de a se entropiza.

În zilele noastre economiștii au reușit să creeze mijloace eficiente de a determina, prin metode cantitative, efectul ecologic asupra activității economice, prin intermediul lor se pot evalua mult mai corect costurile și beneficiile unei activități economice care ține seama de cerințele de natură ecologică. În acest sens, analiza ciclului de viață al unor bunuri reprezintă un început promițător, chiar dacă mai există suficiente dificutăți. De pildă, metodele cantitative nu pot fi utilizate pentru a măsura cu exactitate impactul pe care îl are corelația dintre poluarea pe care o generează arderea combustibilor fosili și cea cauzată de utilizarea unor substanșe chimice în agricultură, cum ar fi de exemplu pesticidele. De asemenea, specialiștii nu au reușit să ofere un tablou complet cu privire la relațiile dintre activitățile care generează o poluare continuă și în cele care predomină poluarea accidentală.

Dacă e să ne referim la modul în care sunt abordate din punct de vedere economic resursele, se constată o predominanță, chiar o preferință pentru analiza clasică de tip cost-benficiu. Însă principala limită a acesteia constă în faptul că pune în plan secund, dacă nu cumva neglijează complet valoarea intrinsecă a resurselor naturale, aici incluzându-se ecosistemele, combustibilii fosili, minereurile naturale, apa etc De pildă, dacă luăm în considerare combustibilii fosili și minereurile, substanța utilă care le oferă valoare intrinsecă, este generată în decursul milioanelor de ani. În condițiile date, această substanță utilă este consumată în decurs de câteva decenii, iar prin consumul lor, generațiile viitoare vor fi private de un anumit tip de valoare economică, iar acest gen de pierdere este practic ignorată, aceasta nu este cunatificată prin metodele clasice de anliză economică.

Raritatea ecologică a devenit o axiomă a științei economice, evidența ei este atât de constrângătoare încât nimeni nu o poate ignora. Această raritate s-a accentuat, mai ales după primele etape ale revoluției industriale, iar acest moment istoric a survenit pe fondul unei abundențe ecologice. Pionerii revoluției industrilae nu aveau cum să conștientizeze că totuși resursele sunt limitate la potențialul planetei, iar cu timpul inevitabilul rarității avea să se impună ca o adevărată axiomă. Astfel, tranziția de la principiul abundenței către axioma rarității s-a realizat foarte rapid, iar numai după câteva generații oamenii au început să se confrunte cu limitele și constrîngerile pe care le generează raritatea resurselor. În aceste condiții, a fost necesară o regândire a modului cum trebuie concepută coordonarea și conducerea activității economice. În mod evident, posibilitățile de creștere și dezvoltare economică au devenit mai restrictive și mai constrângătoare, iar acest lucru în condițiile în care standardul de viață al oamenilor s-a îmbunătățit, iar aspirațiile acestora s-au modificat substanțial.

Macro-constrângeri și micro-libertăți. Noul tip de abordare economică presupune o implicare mai activă a statului, în calitatea sa de reglementator, în economie. Mai exact, pentru a se putea ține seama de cerințele de natură ecologică este absolut necesar un cadru normativ adecvat. Impunerea unei legislații de mediu poate fi interpretată de unii ca fiind o limitare a drepturilor individuale, ca o intruziune a statului în activitatea economică, lucru care ar limita sfera opțiunilor umane, inclisiv libera inițiativă. Însă, experiența ultimilor ani a demostrat contrariul, un sistem economic care încurajează acțiunile economice ce țin seama de principiile ecologice nu reprezintă o limitare a libertății. La nivel microeconomic firmele pot obține profituri importante pe termen lung, însă acest lucru implică un grad mai ridicat de creativitate și de inovare în plan antreprenorial, o intensificare a eforturilor de raționalizare a economiei.

Modele economice „clasice” se bazează pe resurse epuizabile finite și pe rate finite de reînnoire a resurselor de energie. Acestea practic pun accentul pe fluxul ciclic al banilor, banii intrând în economia reală contribuie la o creștere a intensității cererii și a nevoilor, iar în acest fel ciclul producției se reînnoiește pe baza creșterii consumului. Un astfel de model nu ține seama de faptul că există un flux linear al materiilor prime și al resurselor energetice în economie, care însă toate provin din natură, iar apoi același tip de flux se manifestă și între deșeurile rezultate din activitatea economică spre ecosistemele naturale. Mai exact, un asemenea tip de abordare, cu siguranță greșită, are ca supoziție faptul că mediul asigură resurse infinite care pot fi utilizate în economie, iar natura poate absorbi cantități infinite de derivate ale activității economice.

Este evident că un asemenea model economic nu este viabil, experiența actuală o contrazice; la fel ca și în cazul resuselor regenerabile, noile modele economice trebuie să aibă în vedere și ratele de reînnoire a resurselor.

Revenind la rolul statului în economie, o altă modalitate de intervenție o constituie și sistemul de taxe, care este apanajul exclusiv al statului. Astfel, cele mai multe state naționale adoptă taxe ecologice, care nu au ca scop o distorsionare a mecanismelor pieței. Dimpotrivă, aceste sunt complementare pieței fiind în așa fel concepute încât să permită o distribuire impersonală a resurselor, dar să încurajeze deopotrivă susbstituirea resurselor alternative. Prin intermediul unor astfel de măsuri se țintește o reducerea a unei creșteri economice neraționale, care implică poluarea și degradare mediului. Totuși, în condițiile unei limitări a resurselor, care reprezintă o constrângere evidentă căreia trebuie să-i facă față economia în ansamblul ei, există riscuri ce pot pune sub semnul îndoielii un asemenea mecanism economic.

Principalul pericol ce poate să apară este ca ca banii colectați din taxe să fie folosiți în finanțarea consumului resursei care trebuie să fie protejată prin taxe. Pe măsură ce taxele adiționale scad puterea de cumpărare, nu există nici o garanție că aceasta se va manifesta în raport cu bunurile dăunătoare mediului. Astfel, este necesar un control politic asupra nivelului de utilizare al resurselor epuizabile. O dată ce se stabilește, pe ansamblu, rata de exploatare, piața va asigura distribuirea resursei respective.

Schimbările economice pe termen lung care sunt preconizate în această abordare vor conduce la noi oportunități, dar și la dispariția multor aspecte familiare ale vieții economice. Este esențial ca orice schimbare să fie inițiată și implementată într-o manieră controlată și previzibilă, pentru a evita situațiile critice.

1.2. Dezvoltarea durabilă în raport cu celelalte concepte ale dezvoltării

Conceptul de dezvoltare durabilă aparține teoriei noi a dezvoltării economice, ea fiind o ramură relativ nouă a teoriei economice generale, de care s-a desprins ca o ramura autonomă la nivelul anilor ’50 – ’60.

Într-o fază incipientă s-a considerat că principalele categorii operante ale acesteia sunt: expansiunea, creșterea, progresul, dezvoltarea, subdezvoltarea. Teoria dezvoltării economice a captat atenția unui număr mare de economiști, sociologi, filosofi etc.,însa opiniile acestora nu se suprapun totalmente.

În linii generale, expansiunea este privită ca fiind o creștere economică pe termen scurt si cu deschidere spre reversibilitate. Opus expansiunii, fenomenul de creștere economică este asimilat cu o mărire în dimensiuni absolute a indicatorilor macroeconomici:

venit național sau produs global, atunci când creșterea în valoare absolută a indicatorilor macroeconomici este privită la modul relativ, rezultă un alt concept al dezvoltării durabile și anume progresul economic. Acesta reprezintă o creștere a venitului național pe locuitor. În raport cu acesta, creșterea economică poate fi progresivă, recesivă sau statică.

Conceptul de dezvoltare a apărut datorită orientării cu predilecție asupra laturii cantitative a indicatorilor lăsând la o parte aspectele calitative și structurale produse odată cu creșterea economică.

În ceea ce privește acest concept opiniile au fost variate, totuși în mod unanim se admite că dezvoltarea este un concept multidimensional. Adică în afară de aspectul economic, care face referire la creștere și progres, importante sunt considerate aspecte legate de social, politic, ambiental, științific, spiritual, uman etc. Tot în mod unanim se admite că dezvoltarea înglobează în mod obligatoriu creșterea și progresul economic.

#P. Guillaumont a dat următoarea definiție dezvoltării economice: “ansamblul schimbărilor de structuri mentale și de comportamente sociale care permit creșterea produsului real global și care transformă progresele particulare într-un progres social generalizat”.

Potrivit viziunii lui P. Guillaumont dezvoltarea economică nu este un scop în sine, dimpotrivă ea vizează în primul rând progresul social generalizat, care se desfășoară conform următoarelor coordonate generale:

repartizarea mai judicioasă, în plan social, a rezultatelor creșterii în așa fel încât să se atenueze, și dacă e posibil să se elimine, diferențele economice prea mari, dar și cele de statut social;

eradicarea sărăciei, iar nivelul de trai decent să fie asigurat tuturor cetățenilor;

asigurarea unui standard de viață ridicat;

creare unor oportunități tuturor cetățenilor, pentru ca aceștia să se poată autorealiza;

îmbunățirea performanțelor factorilor de producție, dar și a producției;

îmbunătățirea performanțelor instituțiilor și asigurarea accesului la cunoștințe și la înnoirarea acestora;

organizarea pe baze raționale a sistemului politic și al mecanismului decizional;

Conceptul de dezvoltare este deosebit de complex, prin acesta este vizat întregul sistem social, economic, cultural etc iar ascensiunea nu este una izolată sau circumscrisă doar unui palier al realității umane. Mai exact, dezvoltarea este un concept holistic, el vizează întreaga existență umană, toate componentele ei se află într-o interdependență și înscrise pe o traiectorie ascendentă.

În mod evident, conceptul de dezvoltare are o puternică conotație economică, dar și una de natură extraeconomică, cum ar fi durata procesului, tehnologia sa internă, dar și finalitatea lui ultimă. Astfel, dezvoltarea nu este o stare de fapt osificată, dimpotrivă reprezintă un proces, o tendință, care are o dinamică intrinsecă. Acest lucru poate fi bine reliefat atunci când dezvoltarea este pusă într-o raportare opozitivă cu subdezvolatrea.

Țările caracterizate printr-o anumită înapoiere economică, socială, culturală și politică sunt consideratet ca fiind subdezvoltate. Există indicatori care pot surprinde o astfele de stare de fapt: venitul național pe locuitor scăzut, subutilizarea forței de muncă, nivelul de instrucție scăzut, natalitate ridicată, lucru ce contrastează puternic cu situație economică de ansamblu, mortalitate ridicată etc

În ceea ce priveșete finalitatea dezvoltării, toate punctele de vedere converg spre ideea că a aceasta nu poate decât o “dezvoltare umană”, iar aceasta are în vedere numai și numai binele omului de astăzi, da și de mâine.

1.3. Obiectivele dezvoltǎrii durabile

#Începutul anilor ’80 din secolul trecut impune în dezbaterea publică, dar și în vocabularul uzual al științei economice, conceptul de dezvoltare durabilă. Este adevărat că acest concept reprezintă o inovație ideatică în raport cu modelul creșterii economice larg uzitat în special în perioada postbelică, marcată de finalul celui de-al doilea război mondial.

Astfel în 1972 la prima Conferință ONU asupra dezvoltării desfășurată la Stokholm s-a pus pentru prima dată problema eco-dezvoltării. Tot în același an Raportul Clubului de la Roma intitulat “Limitele creșterii” a obligat omenirea să conștientizeze că problemele creșterii economice sunt inseparabile de cele ale poluării mediului, creșterii explozive a populației, epuizării resurselor etc

Omenirea a început să conștientizeze existența acestei probleme, așa că ONU înființează Comisia Mondială asupra Mediului și Dezvoltării. Prima sarcină a acestui organism a fost de a realiza studii și de a elabora recomandări care să încurajeze un nou tip de dezvoltare, care să asigure atât o creșetere economică continuă, dar care să țină cont și de îmbunătățirea calității vieții umane și ameliorarea relației om-mediu. (1)

Deși utilizat încă de la începutul anilor ’80, termenul de dezvoltare durabilă este lansat odată cu publicarea Raportului Brundtland al Comisiei Mondiale asupra Mediului din 1987, intitulat “Viitorul nostru comun”.

Raportul Brundtland cuprinde câteva obiective potrivit cărora realizarea dezvoltării durabile înseamnă:

redimensionarea creșterii economice;

eliminarea sărăciei și asigurarea condițiilor satisfacerii nevoilor esențiale de muncă, hrană, energie, apă, locuință și sănătate;

schimbarea calității creșterii economice, punându-se accent pe dezvoltarea economică, respectiv pe calitatea vieții;

asigurarea unui nivel stabil de creștere a populației – nivel durabil;

conservarea și sporirea bazei de resurse naturale;

reconversia tehnologică și punerea sub control a riscurilor tehnologice;

unificarea luării deciziilor privind mediul și economia.

Societatea în ansamblul său aspiră la realizarea dezvoltării economice pentru a asigura standarde de viață mai ridicate în prezent pe care să le transmită și generațiilor viitoare. În același timp, orice societate are nevoie de un mediu natural protejat și cât mai bogat, atât în prezent, cât și în viitor.

Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie satisfacerea ambelor aspirații umane, susținând necesitatea continuării dezvoltării economice, cât și a îmbunatațirii și conservării stării mediului, singura alternativă pentru creșterea calității vieții.

În viziunea acestui raport, dezvoltarea durabilă este privită ca fiind “acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”. Astfel definit conceptul dezvoltării durabile a fost acceptat și preluat la conferința pe aceeași temă organizată de ONU la Rio de Janeiro în 1992. Atunci, pentru prima dată, s-a realizat conexiunea între pozitiv și normativ, între știință și politică.

Definiția dezvoltării durabile formulate prin Raportul Brundtland este socotită oficială. Ea servește ca bază de raportare, dar și de analize controversate cu privire la obiective, dimensiuni, cerințe faptice ale realizării ei etc. Aceste analize au determinat caracterul multidimensional al dezvoltării durabile care rezidă din următoarele aspecte:

a)Se consideră că introducerea sintagmei dezvoltării durabile în vocabularul uzual al științei economice a reprezentat o necesitate obiectivă. Noțiunea a apărut drept răspuns la criza economică și ecologică pe care o parcurge lumea la sfârșit de secol XX și început de nou mileniu.

b) În mod unanim în opinia publică apare ideea după care dezvoltarea durabilă are o puternică încărcătură morală. Se pleacă de la premisa că fiecare generație își construiește viitorul pe zestrea pe care o moștenește. Dar din acest punct de vedere, este de datoria generației actuale, care se vrea o obligație testamentară, ca ea să ofere noilor și viitorilor veniți cel puțin aceleași șanse pe care ea le-a moștenit.

Dezvoltarea durabila va deveni tot mai mult o constantă a politicilor economice și sociale ale fiecărui stat.

c) Se poate afirma că sub raportul obiectivelor și cerințelor generale, dezvoltarea durabilă este un concept mondo comun, în măsura în care:

nu există granițe economice sau ideologice ale poluării;

gradul de suportabilitate al poluării și sărăciei, dacă se păstrează tendințele actuale, se va pune în termenii supraviețuirii și singura soluție de contracarare va fi globalizarea acțiunilor pentru înlăturarea lor;

nu mai poate fi tolerată risipa, datorită caracterului limitat al resurselor;

nu poate fi acceptată la infinit degradarea umană indusa unui tip de creștere, care a pervertit valori ce definesc progresul general.

În același timp, dezvoltarea durabilă este și o realitate mozaică. Specificul național dă configurație, substanță și contur politicilor de dezvoltare durabilă în interiorul fiecărei țări. Demn de reținut este tocmai această “specializare” în configurarea și aplicarea unor politici de dezvoltare durabilă de către fiecare țară, care obligă la colaborare spre rezolvarea reciprocă a unor probleme cu grad mare de intercondiționare, întărind prin aceasta latura comună, globală a dezvoltării durabile.

d) În strânsă legătură cu cele menționate mai sus se află faptul că dezvoltarea durabilă comportă un tratament diferit ca nivel, mod de abordare și înțelegere, tehnologie, resurse la care se poate face apel și șanse de reușită în funcție de timp, spațiu, zonă geografică etc.

În conturarea conceptului dezvoltării durabile semnificație aparte o are departajarea țarilor lumii în bogate și sărace. Pentru țările dezvoltate problema depoluării, a îmbunatațirii calității vieții este una de transformare, adaptare și modernizare. Pentru schimbarea tipului de creștere economică există și voință politică, tehnologică și resurse. Șansele de reușită sunt foarte mari.

Pentru țările slab dezvoltate, pe alocuri, problema nu este una de calitate a vieții, ci chiar a vieții, a supraviețuirii. Și, tocmai aici, stucturile de producție arierate, poluante, cu urmări nefaste pentru degradarea solului, a apei etc. adăuga la situația materială deja mizeră, noi factori agravanți. Iar condițiile nu au nici o șansă să se schimbe pentru că rata redusă a creșterii economice nu eliberează fondurile necesare pentru investiții în echipamente de control și tehnologie antipoluanta pentru restructurările tehnologice, instituționale și manageriale care se impun.

e) Strict etimologic noțiunea de durabil trimite la durată, la un interval de timp îndelungat, dar artizanii conceptului nu au avut în vedere tocmai întinderea în timp a procesului. Despre creștere economică s-a vorbit de secole și, din acest punct de vedere, ea este de mult durabilă. Însă ceea ce pare a fi punctul forte în sprijinul definiției dezvoltării durabile țintește spre anatomia internă a fenomenului. Pe scurt se dorește asigurarea unei ascendențe a calității în defavoarea creșterii cantității bunurilor produse și consumate.

f) Abordarea și tematizarea dezvoltării durabile s-a făcut și se face de pe poziții predominant economice.

#Degradarea ecologică, dar și schimbările de esență care s-au produs în sfera vieții sociale, a eticii, a vieții politice etc nu au survenit din senin, ele au apărut într-un cadru general definit prin filosofia economică care a promovat un anumit mod de producție și de consum. De asemenea, acest tip de filosofie economică a inspirat creșterea și dezvoltarea postbelică, iar într-o astfel de abordare resursele naturale, mediul ambiant în ansamblu sunt niște simple instrumente fără a se ține seama de efectele negative pe care le poate provoca o astfel de abordare.

g) În cadrul economiei dezvoltării durabile un rol de prim rang îl au mediul și politicile publice asociate acestuia. Însă, și o asemenea perspectivă poate determina apariția unor excese, o politică de mediu nechibzuită poate conduce la o reducere a eforturilor spre soluționarea altor probleme, care sunt constitutive conceptului dezvoltării durabile.

h) Caracterul complex al conceptului dezvoltării durabile reiese și din modul în care este interpretat și înțeles de specialiștii care activează în cele mai diverse domenii. Ecologiștii și biologii argumentează că exită o dezvoltare durabilă doar atunci când politicile economice conservă resursele naturale și mediul, în vreme ce economiștii se axează pe analiza cost-preț, demografii rețin în analizele lor factorii care contribuie la o anumită dinamică demografică, iar sociologii, eticienii și filosofii sunt preocupați de maniera în care se realizează redistribuirea bogăției sociale etc (1)

Dacă există un loc unde pentru atingerea scopului contează mai puțin mijloacele, atunci dezvoltarea durabila se pretează acestei logici. Până la urmă se dorește ca viața să fie trăită la cei mai înalți parametrii calitativi și acest lucru contează în primul rând.

CAPITOLUL II. TIPURI DE STRATEGII PENTRU DEZVOLTAREA DURABILÃ

2.1. Componente ale strategiei durabile

#Pentru a compatibiliza cele patru sisteme, strategia durabilă trebuie să aibă o funcție integratoare, adică ea trebuie să includă simultaneitatea progresului în toate cele patru paliere. Academicianul N.N. Constantinescu este primul expert român care formulează încă din 1976 o nouă viziune asupra problematicii mediului. Premisa fundamentală a unei strategii privind dezvoltarea durabilă o constituie faptul că economia unei țări înseamnă mai mult decât o însumare a părților sale componente. O economie, chiar economia mondială în ansamblul ei, este un sistem, iar o modificare ce survine într-un subsistem sau altul generează schimbări mai mult sau mai puțin ample la nivelul altor subsisteme, chiar la nivelul întregului sistem, în virtutea interdependențelor structurale existente între aceste componente. ( 2 )

#Există cinci factori care se influențează reciproc în procesul dezvoltării durabile: populația, resursele naturale și mediul înconjurător, producșia agricolă, producția industrială și poluarea. O strategie a dezvoltării durabile are ca scop identificarea acelor mijloace care să asigure o optimizare a raportului nevoi-resurse, trebuie să formuleze niște obiective realiste, care să poată fi atinse, dar și intrumentele necesare atingerii lor. Tocmai datorită acestor criterii trebuie realizat și conceput un mediu economic, care prin inputurile și outputurile sale, să fie concordant cu mediul natural, dar și cu interesele și trebuințele prezente și viitoare ale generațiilor care deja există și a celor care urmează să vină .

Din cele spuse până acum, putem spune că dezvoltarea durabilă are următoarele dimensiuni:

una care vizează interesele generațiior prezente și viitoare;

una național statală și una naturală. Mai exact, o dezvolatare durabilă a unei țări trebuie să fie compatibilă cu principiile după care se ghidează și celelalte state, este vorba de o compatibilizarea a politicilor economice naționale. Iar, dimnesiunea naturală are în vedere o compatibilizare a mediului economic cu cerințele unui mediu cât mai natural;

una social-umană, adică bunurile economice create de om trebuie să corespundă unor nevoi sociale reale, atât la nivel regional, cât și mondial;

Strategiile de dezvoltare durabilă port fi abordate și din perspectiva structurii resurselor

utilizate pentru atingerea unui asemenea obiectiv. Comunitățile umane pot să opteze pentru o acumulare de capital uman ( prin educație și extindrea socială a progresului tehnic și tehnologic ) , respectiv pentru acumulare de capital fizic creat de oameni. Toate aceste tipuri de opțiuni urmăresc conservarea resurselor minerale utilizate, convertirea unor forme de utilizare a terenurilor cu alte forme. Prin această abordare, întreaga productivitate a capitalului acumulat reprezintă mai mult, adică aduce un avantaj mai mare decât compensările obținute din pierderile survenite din deteriorarea capitalului natural. ( 3)

#Până la apariția noi paradigme economice, beneficiile aduce de modul de desfășurare activităților economice au fost exagerate, în condițiile în care prejudiciile aduse mediului au vot adesoeri voit minimizate. Toate aceste prejudicii s-au concretizat în costuri, iar efectele lor pe termen mediu și lung trebuie analizate ți evaluate cu mare grijă. Este evident că realizarea unui astfel de lucru nu este posibil fără a se ține seama de gradul de nesiguranță și ireversibilitate asociat anumitor procese ecologice, recunoscându-se faptul că anumite beneficii pentru mediu apar în forme intangibile și că anumite impacturi asupra acestuia se vor produce într-o perioadă nedefinită în viitor. Trebuie avut în vedere, de asemenea, și faptul că nu pot sau nu trebuie asociate valori monetare tuturor resurselor naturale existente, dar oricum aceste evaluări monetare trebuie să fie realizate cât se poate de explicit. Se argumentează adesea că beneficiile rezultate din investițiile omenești sunt temporare, în timp ce beneficiile obținute din conservarea mediului durează. Această atitudine se poate compara cu poziția în care se utilizează o rată a scontului mai scăzută în cadrul analizării proiectelor de investiții. Trebuie însă avut în vedere faptul că, în acest fel, s-ar putea genera mai multe prejudicii pentru mediu (încurajându-se investițiile). Prin urmare, ratele de scont nu trebuie reduse, acest lucru nu este întotdeauna benefic, ceea ce este mai important este certitudine ca beneficiile obținute prin dezvoltarea economică să fie readuse în circuitul economic prin noi investiții.

#Promovarea unor politici de dezvoltare economică și ecologică poate fi compatibilă cu majorarea nivelului veniturilor populației, cu ridicare standardului de viață al membrilor societății. Însă, o dezvoltare economică durabilă trebuie să asimileze o serie de expresii care apar în Raportul Comisiei Brundtland, precum: “sustainable development” (“dezvoltare durabilă”) și “enivronmentally responsible development” ( „dezvoltare respectuoasă față de mediu”).

În decursul ultimilor ani, obiectivul afirmat al politicilor de protecție a mediului a fost cel de realizare practică a unei dezvoltări durabile. Conceptul de dezvoltare durabilă a fost unanim acceptat, drept scop final al acestor politici încă de la publicarea raportului Comisiei Mondiale asupra Mediului și Dezvoltării, în anul 1987. Printre elementele esențiale care trebuie luate în considerare pentru realizarea dezvoltării durabile se numără:

Caracteristica din ce în ce mai internațională, chiar globală, aproblemelor mediului. Din acest punct de vedere se remarcă faptul că persoanele în drept de a lua decizii, atât la nivel local, cât și național, nu mai pot ignora impactul deciziilor luate asupra colectivităților, în sensul cel mai larg al termenului. Dacă, de exemplu, o țară își accelerează creșterea economică utilizând politici de creștere care pot amplifica poluarea și diminuarea resurselor naturale, într-o regiune anume, riscă nu numai să prejudicieze perspectivele de creștere economică în alte regiuni, ci chiar să vadă propria sa creștere economică prejudiciată pe termen lung, ca urmare a interdependențelor dintre sistemele ecologice și economice;

Perspectivele, pe termen lung, privind consecințele diminuării resurselor naturale și ale accentuării poluării pentru generațiile viitoare. Astfel, trebuie avută în vedere nu numai capacitatea indivizilor și a națiunilor de a împărți binefacerile creșterii economice și avantajele aduse de resursele naturale în epoca actuală, dar și ceea ce va fi lăsat drept moștenire generațiilor viitoare;

Obligația de a menține sau de a spori această moșteni rereprezintă un element-cheie al dezvoltării durabile;

Bunăstarea generală depinde nu numai de ritmul creșterii economice, dar și de calitatea acesteia;

Distincția dintre diversele forme de capital, care contribuie la crearea bunăstării și care constituie moștenirea generațiilor viitoare. Din acest punct de vedere, trebuie să facem distincție între “capitalul creat de om” și “capitalul uman”, inclusiv calificarea și nivelul de instruire al resurselor de muncă, aceste două forme de capital fiind de multă vreme recunoscute drept elemente esențiale în satisfacerea nevoilor prezente și viitoare. În același timp, se poate considera că există un “capital natural”, care presupune menținerea stocurilor de resurse naturale și limitarea poluării. Este deci indispensabil să se evite diminuarea capitalului natural, în cadrul dezvoltării durabile, prin practicarea unor politici care vizează concomitent o bună gestiune a resurselor naturale și controlul poluării;

Posibilitatea de a realiza o substituire între diversele forme de capital, ceea ce înseamnă că trebuie să ne așteptăm la o anumită posibilitate de substituire între stocurile de capital natural, pe de o parte, și capitalul acumulat de om, pe de lată parte.

#Prin asumarea obiectivului dezvoltării durabile se produce o resemnificare majoră a principiilor generale ale politicilor de protecție a mediului. În acest fel, accentul cade pe luarea în considerare a acelor dimensiuni care sunt focalizate pe problemele de protecție a mediului, precum:

Controlul poluării, gestiunea resurselor și considerațiile mai largi privind calitatea vieții;

Crearea cadrului instituțional eficace pentru formularea și punerea în aplicare a politicilor de protecție a mediului;

Promovarea progresului tehnologic în favoarea unei creșteri economice “ecologizate”;

O mai largă utilizare a instrumentelor economice, care reflectă cu mai multă precizie raritățile relative în scopul furnizării semnalelor de piață privind protecția mediului;

Nevoia de a face ca instrumentelor de reglementare să devină mai eficiente și mai puțin costisitoare;

Modificarea tendințelor de producție și consum în scopul menținerii stocului de resurse rare și a diminuării poluării;

O mai mare utilizare a strategiilor anticipative în formularea și aplicarea politicilor de protecție a mediului;

Dezvoltarea unor strategii integrate, atât în sectorul protecției mediului, cât și între acest sector și alte sectoare ale economiei;

O analiză mai detaliată a legăturilor care există între mediu și economie, ca și o modalitate de a elabora indicatori de protecție a mediului pentru a măsura tendința și progresele înregistrate în domeniul protecției mediului.

Realizarea practică a unei dezvoltări economice durabile presupune o perioadă de tranziție, în care atât clasa politică conducătoare, cât și populația să-și reevalueze obiectivele și aspirațiile, să-și redefinească etaloanele privind reușita socială și să-și adapteze munca și folosirea timpului liber la un nou set de valori și principii, care să aibă drept obiectiv prosperitatea și protecția generațiilor viitoare.

#În aceste condiții, este necesar ca oamenii să devină mai creativi pentru a găsi calea prin care să armonizeze interesele economice și cele de mediu. În acest sens, este importantă o codificare legică a acestei aspirații, un prim pas presupune adoptarea unui cadru legislativ adecvat, iar prin al doilea practic se trece la acțiune, la operaționalizarea unor norme adoptate în mod legitim de stat. Succesul unui asemenea întreprinderi poate fi asigurat prin înlocuirea vechilor tehnologii cu alte mai performante, însă acestea presupun spirit antreprenorial, creativitate și inovație, în condițiile angajării și a unor resurse financiare consistente. Dar, aceste acțiuni trebuie să fie graduale:

într-o primă fază se încearcă îmbunătățirea sistemelor tehnologice actuale. Este foarte important ca problemele urgente de protecție a mediului, să fie abordate imediat, cu mijloacele existente, astfel încât amplificarea efectelor negative să fie stopată;

a doua etapă – trebuie începute și continuate cercetările vizând definirea tehnologiilor viitorului. Pe parcurs vor fi promovate de către fiecare țară acele soluții politice, economice, tehnologice, compatibile cu scopul propus, și anume asigurarea unei dezvoltări durabile.

Fig. 1 Componentele strategice ale dezvoltării durabile (după Rojanschi și colab., 1997)

Componentele strategice ale dezvoltării durabile și acțiunile de întreprins în vederea trecerii eficiente de la o etapă la alta se înscriu într-un sens trigonometric, de la gestiunea producției și serviciilor, prin gestiunea resurselor către gestiunea modificării (fig.1). Predominant, în comerț, relațiile economice internaționale, prețurile mărfurilor, investițiile transnaționale, datoriile și bugetele, fac foarte dificilă, pentru majoritatea țărilor în curs de dezvoltare, atât alocarea resurselor necesare pentru investiții în domeniul protecției mediului, cât și introducerea măsurilor de adaptare la politicile necesare, cerute de o dezvoltare durabilă.

#Au fost formulate soluții, mai ales prin documentul programatic intitulat: „Declarația despre Protecția Mediului și Dezvoltare de la Rio” adoptată de Conferința Națiunilor Unite despre Mediu și Dezvoltare (U.N.C.E.D.). Prin acest document se reafirmă solidaritatea dintre economie și mediu, iar orice strategie a dezvoltării durabile în mod obligatoriu va încorpora considerații de natură ecologistă . (4)

Misiunea U.N.E.P.-ului constă în promovarea, în colaborare cu alte organizații ale Națiunilor Unite și instituții internaționale și naționale de dezvoltare și cercetare, a dezvoltării ulterioare și aplicarea analizelor integrate, ecologice și economice, a politicilor instrumentelor. Scopul acestor acțiuni este de a intensifica cooperarea economică și ecologică internațională, pentru a se asigura un management de calitate, dar și o dezvoltare de durată. În aceste condiții, principiile care trebuie să ghideze gestionarea ecologică a resurselor sunt:: (4)

echitate între generații, noi cei de astăzi trebuie să ne gândim la șansele generațiilor viitoare;

promovarea unor politici care să anticipeze tendințele privind dinamica resurselor;

utilizarea resurselor naturale în funcție de capacitățile mediului, limitarea acestora potrivit potențialului real de care dispune mediul;

bunăstarea umană să fie privită din unghi calitativ și nu unul cantitativ;

estimarea reală, cifrică, cantitativă a resurselor disponibile pentru a se acoperi costurile necesare menținerii echilibrului ecologic;

rezolvarea problemelor de mediu, mai întâi dintr-o perspectivă globală, iar apoi și la nivel regional și național;

utilizarea eficientă a resurselor de către toate societățile;

implicare cetățenilor în problemele politice, cele de interes comunitar;

Principalele direcții spre care trebuie orientat cuantumul științific pentru a se realiza un

mediu durabil sunt:

identificare cauzelor care determină schimbarea structurii chimice a atmosferei, solului, aerului, a apelor;

anticiparea consecințelor ecologice ale schimbării folosințelor terenurilor și apelor;

realizarea unui inventar biologic;

elaborarea unor indicatori ai răspunsurilor ecologice la stres;

refacerea sistemelor ecologice;

dezvoltarea și aplicarea teoriei ecologice la gospodărirea sistemelor ecologice;

identificarea speciilor introduse, a bolilor și patogenilor;

ecologia răspândirii bolilor;

procese ecologice și populațiile umane.

( 4)

Realizarea unui mediu durabil presupune un ansamblu de startegii, iar o strategie reprezintă un sumum de acțiuni subordonate atingerii unor obiective bine definite. Astfel, există o mulțime de criterii de clasificare a strategiilor, cele mai importante fiind strategiile la nivle de afacere, respectiv strategii la nivel de corporație, sau firmă.

Dacă ne referim strict la strategiile de afacere, aceste reunesc acțiunile care trebuie urmate de o organizație economică, care activează într-un mediu concurențial.

2.2. Tipuri de strategie la nivel de afacere

2.2.1. Strategia celui mai mic cost

#Este un tip de strategie prin intermediul căruia firma își organizează activitatea în așa fel încât să obșină un avantaj în raport cu competitorii prin realizarea celor mai mici costuri de fabricație. Apoi pe baza costurilor scăzute firma oferi bunul la cel mai mic preț.

Strategia bazată pe cel mai mic cost implică orientarea eforturilor spre minimizarea costurilor totale prin raționalizarea și supravegherea atentă a costurilor de producție, a celor care presupun concepția produsului, toate cheltuielile ce țin de marketing și de administrarea firmei. Prin urmare, avantajul concurențial este obținut prin minimizarea costurilor, pe baza cărora se obțin și prețuri bune pe piață.

Evident că prin intermediul unei astfel de strategii este vizată poziția de lider pe piață, iar acest lucru implică eficientizarea întregii activități, valorificarea avantajelor pe care le aduce progresul tehnic și cel tehnologic, iar în acest fel se câștigă cotă de piață, dar și noi clienți.

Praticarea acestei strategii (cost mic rezultǎ o marjă mai mare de profit) înseamnă practic ca firma își asigură o poziție avantajoasă față de forțele concurențiale prin deținerea controlului asupra prețurilor, permițându-și în orice moment o reducere a prețurilor dacă condițiile o reclamă.

#O asemenea strategie este aplicabilă bunurilor cu cerere elastică, acestea au substituenți pe piață, iar o scădere de preț determină o creștere mult mai intensă a cantității cerute, iar pe această cale veniturile producătorului se majorează. De asemenea, strategia costurilor se pretează piețelor pe care produsele sunt standardizate, unde predomină o concurență prin preț, iar diferențele provin din eficiența costurilor la care sunt produse bunurile. Tocmai datorită acestor particularități, cumpărătorii nu înregistrează costuri suplimentare dacă trec de la un ofertant la altul, prin urmare cumpără de la producătorul cel mai ieftin.

2.2.2.Strategia de diferențiere

Prin intermediul acestei strategii firma urmărește să realizeze niște elemente defininitorii pentru un anumit tip de ofertă, încearcă să reliefeze o anumită particularitate, sau o însușire a bunului oferit. Prin acest efort de reliefare se realizează o diferențiere a ofertei în raport cu celelalte produse, de regulă accentul căzând pe aspecte ce țin unicitatea produsului. Astfel, firma își canalizează eforturile ca să obțină un produs de o calitate excepțională din punct de vedere tehnic, ori străduințele sunt orientate spre modalitatea de desfacere a produsului, spre design, respectiv prin oferirea unor servicii adiționale ( garanție pe o perioadă lungă de timp, asistență tehnică la exploatare etc )

În orice caz, prin intermediul acestei strategii firma urmărește o cât mai bună poziționare în raport cu concurența prin particularizarea ofertei, prin diferențierea propriilor produse stabilind un contrast calitativ în raport cu oferta concurenței. De asemenea, pe această cale ofertantul speră ca eforturile sale să fie răsplătite de cumpărător prin loialitatea față de marcă și imaginea firmei, dar și prin disponibilitatea clientului de a plăti un preț mai ridicat pentru un bun sau serviciu total diferit de cel al concurenței.

Diferențierea ca strategie de vânzare are șanse să aducă avantaje concurențiale sigure și pe termen lung, doar când oferta se bazează pe superioritatea tehnică a produsului, pe calitatea de excepție a acestuia, respectiv când producătorul garantează un servicii superioare, iar clientul nu devine tentat de un bun mai ieftin. ( 6 )

Strategia diferențierei este funcțional pe acele piețe pe care se comercializează bunuri pentru care există posiblități tehnice de a le diferenția și acolo unde pe piață există concurență, iar firmele rivale nu au adoptat aceleași strategii de acțiune.

2.2.3. Strategia de concentrare sau strategia specializării

Acest gen strategie se adresează unor produse de nișă, fie prin diferențiere, fie prin intermediul celui mai mic cost.

De astă dată, avantajul concurențial se obține prin satisfacerea unei nevoi speciale ale unor grupuri de clienți care au trebuințe particulare datorită faptului că aceștia sunt concentrați într-o anumită zonă geografică, ori că acești clienți au o anumită utilizare particulară a produsului. Principala caracteristică a acestei strategii este că firma se specializează doar pe o anumită nișă a pieței totale, iar supoziția de bază a acestei decizii este că respectiva firmă va servi mult mai eficient această porțiune de piață decât o pot face rivalii săi. Un asemenea obiectiv se poate atinge fie prin cel mai mic cost, fie prin diferențiere, iar în unele situații se apeleză la un mix al acestora.

Acestă strategie are și ea avantajele și dezavantajele ei. Unele firme rivale, chiar dacă nu dispun de aceeași competență și competivitate încearcă să intre pe piață. Este adevărat acest nou venit va întâmpina dificultăți pentru a pătrunde pe piață, iar la rândul să producătorul care s-a impus, se va confrunta cu unele dificultăți. Cea mai semnificativă este aceea că ofertantul este oarecum captivul clientului, acesta are o situație privilegiată, dispune de forță economică și o mare putere de negociere în raport cu ofertantul.

Această strategie își demonstreză virtuțile atunci cînd piața este segmentată pe numeroase grupuri de cumpărători, fiecare categorie cu nevoi particulare, cu modalități și obiceiuri diferite de a utiliza un anumit tip de bun. De asemenea, la această strategie apelează firmele care nu dispun resurse pe baza cărora să se adreseze întregii piețe, sau unui segment mare de piață, respectiv atunci segmentele de piață diferă din punctul de vedere al mărimii, al ratei de creștere, respectiv al ratei profitabilității.

Strategiile la nivel de corporație cuprind acțiunile ce trebuie urmate de organizație privind atingerea obiectivelor legate de afacerile (domeniile de activitate) pe care să le abordeze și cum va aloca resursele între aceste afaceri.

Prin strategia de corporației managerul strateg trebuie să stabilească o direcție coerentǎ și un plan de acțiune pentru întreaga firmă, aceasta presupunând a găsi solutii la:

1. domeniile de activitate (afaceri), combinația optimă de unități strategice de afaceri;

2. Masurǎ de coordonare a unităților strategice de afaceri;

3. Alocarea resurselor corporației între diversele unități strategice pentru a obține o performanță maximă.

Strategiile de corporație de bază sunt:

Strategii de concentrare asupra portofoliului de afaceri existent.

Strategii de diversificare prin:

integrare verticală (în amonte, sau înapoi, prin adăugarea de unități strategice de afaceri din zona furnizorilor și/sau în aval, sau înainte, prin adăugarea de unități strategice din ramura beneficiarilor, adică mai aproape de consumatorii finali); astfel, integrarea verticală poate fi totală sau parțială;

diversificare orizontală prin adăugarea la portofoliul existent de afaceri înrudite sau afaceri neînrudite. Pentru a raționaliza opțiunile strategice pe baza unui cadru conceptual și instrumentar și a compara după metode omogene domenii de activitate diferite au fost dezvoltate modele de analiza strategică.

O altă tipologie a strategiilor de dezvoltare durabilă se clasificǎ după următoarele criterii:

După forma de proprietate asupra capitalului social deosebim:

Strategiile independente sunt promovate de firmele care au proprietate privată asupra capitalului social, iar în condițiile date au întreaga autonomie, libertate cu privire la tipul de strategie pe care urmează să-l promoveze;

Strategiile avizate sunt încurajate de firmele unde acționar majoritar este statul, este adevărat că aceste firme dispun de o oarecare autonomie, dar aceasta este limitată. Un asemenea gen de strategie în mod obligatoriu trebuie să obțină avizul favorabil al Adunării Generale a Acționarilor ;

După sfera de cuprindere deosebim:

Strategiile globale, chiar prin denumirea lor sugerează faptul că vizează ansamblul activității firmei și se caracterizează prin complexitate deosebită, dar și prin eforturile managementului de a stabili orientările strategice. Aceste strategii presupun utilizarea unui ansamblu structurat de instrumente rafinate de prognozare, diagnosticare și de decizie, dar și a unei vaste experiențe și intuiții dobândite prin activitatea practică de conducere a firmei;

Strategiile parțiale se caracterizează prin complexitate redusă, utlizează relativ puține resurse, iar sfera lor de cuprindere este circumscrisă la anumite activități ale firmei. Ele se concretizează în niște programe și planuri specifice unor domenii pe care activează firma, ele fiind aprobate de managementul participativ și de către nivelul superior al conducerii.

Marile firme, caracterizate prin concentrarea și diversificarea serviciilor oferite, de

regulă stabilesc o strategie globală la nivel de firmă, dar și strategii parțiale pentru anumite compartimente ale acesteia.

După scopurile urmărite deosebim:

Strategiile de rederesare vizează obținerea unor performanțe din punct de vedere calitativ și cantitativ asemănătoarte perioadei anterioare luate în calcul. Practic se urmărește recuperarea unor piețe care au fost pierdute în perioada anterioară, iar acest lucru se realizează prin eliminarea deficiențelor care au condus la pierderea piețelor, respectiv prin valorificarea atuutrilor pe care le-a avut firma înainte de declin. Este evident că o asemenea strategie este adoptată după o perioadă ăn care firma a întregistrat un declin.

Strategiile de consolidare sunt promovate pentru a întări capacitatea competitivă a firmei, sau pentru a conserva rezultatele similare obținute în perioada anterioară de către organizație. Bineînțeles, prin intermediul acestei strategii se urmărește o poziționare favorabilă a firmei pe piață.

Strategiile de dezvoltare vizează îmbunătățirea indicatorilor care măsoară performanțele calitative și cantitative prin întărirea capacității competitive a firmei. Astfel se propun și se promoveză schimbări calitative semnificative în toate domeniile de activitate ale firmei.

După natura orientărilor privind sfera produselor, a piețelor și tehnologiilor deosebim:

Strategiile ofensive vizează pătrunderea pe noi piețe, sau creșterea cotei pe piața pe care deja firma activează. Prin acestă strategie sunt oferite noi bunuri și servicii, se asigură modernizarea celor deja existente, introducerea de noi tehnologii mai performante.

Strategiile defensive prin intermediul cărora în mod deliberat se renunță la anumite piețe, respectiv sunt scăzute cotele de piață în raport cu firmele concurente. Ele se impun ca urmare a modificărilor care apar pe anumite piețe.

Strategiile axate pe specializare, iar prin intermediul lor efortul se focalizezază pe o sferă restrânsă de bunuri și servicii, dar care se caracterizează prin performanțe tehnice, economice și sociale ridicate. Avantajul competitiv este obținut prin modernizarea permanentă a ofertei de bunuri și servicii.

Strategiile axate pe diversificare, de fapt prin intermediul lor are loc o lărgire a întregii game de bunuri și servicii oferite. Procesul de diversificare se poat înfăptui în domenii înrudite, sau în domenii total diferite, fiind posibil și un mix între cele două.

După natura orientărilor care asigurǎ competitivitatea firmei deosebim:

Strategiile orientate spre costuri reduse sunt menite să asigure avantaje competitive în ramurile în care cumpărătorii manifestă sensibilitate ridicată față de evoluțiile prețului. Aceste strategii se bazează pe controlul riguros al costurilor, iar în acest sens sunt promovate în special acele acțiuni care conduc la reduceri de cost.

Strategiile orientate spre diferențierea produsului se pretează în acele piețe unde preferințele consumatorilor sunt extrem de diversificate pentru a fi acoperite cu ajutorul unor bunuri și servicii standardizate. În acest fel firma garantează o calitate mai bună pentru serviciile cerute de consumatori, dar în același timp va reuși să loializeze clienții, obținând pe această cale un avantaj competititv.

Strategiile bazate pe o nișă a pieței urmăresc acoperirea unor cerințe specifice unui grup restrâns de consumatori, care doresc bunuri și servicii de calitate, dar și mai ieftine. Avantajul competitiv este obținut de firmă dacă ea va reuși să aducă satisfacții segmentului de consumatori avut în vedere, dar mai ales dacă acel segment este suficient de mare și, dacă dispune de venituri suficient de mari.

Strategiile axate pe calitate au în vedere obținerea unor produse care au o calitate deosebită, chiar excepțională, comparativ cu cele ale competitorilor. Chiar dacă prețurile practicate sunt mai mari decât cele uzuale, există cumpărători, iar profiturile firmei sunt importante.

Strategiile axate pe avantajul tehnologic pun accentul pe orientarea achiziției unor tehnologii de ultimă oră, ceea ce asigură costuri mai reduse, dar și o calitate superioară a bunurilor finale.

2.3. Strategii adoptate de firmă

Gândirea în termini de dezvoltare durabilă în activitățile întreprinderii reprezintă un element central al strategiei corporative a SC Almek SRL. Performanța economică a companiei trebuie reconciliata cu responsabilitatea ecologică și cu echitatea socială. Integrarea dezvoltării durabile reprezintă o componentă fixă a culturii corporative și manageriale a SC Almek SRL și promovează obiective comerciale precum creșterea internațional, orientarea către client, și valoare adăugată durabilă.

De la început SC Almek SRL a avut ca obiect de activitate: confectii-blanarie, textile, încălțăminte, tăbăcărie și vopsitorie blănuri și piele, comerț cu ridicată și amănuntul de produse alimentare și nealimentare, intermediere, pe bază de comision, a contractelor dintre agenți economici romani și străini, import-export.

Cu trecerea anilor compania a adoptat o altă strategie, și astfel s-a ajuns la:

transport intern și internațional de mărfuri și persoane;

producție;

prelucrare;

comercializare de produse chimice și petrochimice;

ambalare de produse;

comercializare, ambalare băuturi alcoolice, răcoritoare și sifonarii;

producția și comercializarea de produse din mase plastic;

produse din confecții metalice și tinichigerie;

ansamble și subansamble electrice.

Poate că strategiile adoptate anterior nu au dat roade, poate că nu au îmbinat utilul cu plăcutul, sau poate nu a fost acea strategie care ar fi ajutat firma să prolifice într-un mod deosebit. Astfel în anul 2007 s-au autorizat următoarele activități la sediul firmei: fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții, producția de scaune, comerțul cu amănuntul în magazine specializate al altor produse.

În prezent societatea desfășoară ca activitate de bază tâmplăria și dulgheria din lemn care se finalizează în:

case de locuit ;

cabane de vacanță;

foișoare ;

terase ;

pergole ;

mobilier de grădină ;

amenajare obiective de interes turistic (pensiuni, etc.).

Astfel SC Almek SRL a adoptat din 1993 și până în prezent să își schimbe serviciile și produsele, astfel găsindu-și cea mai bună strategie și cel mai eficient plan de sintetizare a muncii, de aceea SC Almek SRL, reprezintă o firmă importantă la nivelul județului Vâlcea și nu numai.

Macromediul firmei

Mediul de acțiune al firmei, numit și macromediul firmei, se constituie din ansamblul factorilor, al variabilelor care se constituie în cadrul general în care organizația activează și interacționează cu alte tipuri de organizații. Astfel, există patru genuri de factori care influențează maniera în care organizațiile economice își concep activitățile de marketing. În cadrul literaturii de specialitate, ei sunt denumiți factori STEP:

Factorii socio-culturali țin de particularitățile de culturale ale consumatorilor, ei se referă la modelele de comportament și de consum al celor implicați în activitățile economice;

Factorii tehnologici contribuie la potențarea și amplificare unor oportunități economice de care dispune la un moment dat societatea;

Factorii economici se referă mecanismele economice și la modalitățile de alocare a resurselor ;

Factorii politici și juridici desemnează cultura politică a unei societăți, se referî la mecanismele juridice pe care societatea le-a creat pentru a controla comportamentele deviante și pentru a apăra intersele individuale și de grup ;

Segmentul de piață căruia i se adresează ALMEK SRL constă în primul rând din persoane fizice – atât din țară cât și din străinătate. Definirea segmentului de piață s-a făcut după următoarele criterii:

Criterii demografice:

Vârstă: 25 – 40 de ani – pentru case cu mansardă, locuri de joacă pentru copii, porți tradiționale, mobilier și piese unicat și peste 55-60 de ani – pentru case fără mansardă, porți tradiționale, mobilier și piese unicat (persoane care ies la pensie și doresc să se retragă în locuri liniștite, într-o casă confortabilă, care se construiește ușor, rapid și cu preț redus)

Familii cu cel puțin un copil sau cupluri de pensionari

Criterii economico-sociale:

Venit: minim 2000 lei/lună

Nivel de instruire: cel puțin nivel mediu

Criterii psihografice:

Interes pentru protecția mediului și dezvoltarea durabilă

Respect pentru tradiție

Pasiune pentru natură și viața într-un mediu cât mai aproape de natură

Analiza de macromediu

Micromediul firmei

Micromediul firmei cuprinde un ansamblu de factori externi care afectează în mod direct întreprinderea și asupra cărora se poate exercita un anume control. Influențând deciziile, strategiile, și tacticile de marketig, schimbările din acest mediu au o deosebită semnificație pentru marketeri. Componenții principali ai micromediului sunt: furnizorii, clienții, intermediarii, concurenții și alți deținători de interese (indivizi sau grupuri ce au anumite interese într-o întreprindere).

#Furnizorii sunt organizațiile, în unele situații chiar indivizii, care oferă firmelor producătoare materii prime, materiale auxiliare, utilaje, mașini, amabalaje etichete, forță de muncă etc adică toate elementele necesare pentru a produce și comercializa bunuri și servicii destinate pieței. În cadrul relațiilor cu furnizorii, firma se expune unor riscuri, mai mari sau mai mici pe care trebuie să le aibă în vedere, iar acestea pot să apară dacă:

Pentru produsele oferite, firma va avea nevoie de materii prime și materiale specifice, cei mai importanți furnizori – pentru primii 2 ani de activitate – fiind:

Specialiștii în marketing ai firmei trebuie să monitorizeze activitatea furnizorilor, deoarece problemele acestora, nerezolvate la timp, pot produce grave perturbări în producția proprie și implicit la creșterea costurilor produselor sale cu consecințe dramatice în planul profitabilității. În aceste condiții, proprii clienți pot trece la firmele concurente.

#Clienții sunt agenții economici cărora le sunt adreste mărfurile, adică sunt aceia care manifestă disponibilitatea de a achiziționa bunurile și serviciile destinate pieței. Clienții pot fi organizațiile de toate genurile ( firme private, administrațiile publice ), dar și persoanele individuale, menajele care cumpără bunurile pentru consumul final, iar acest consum poate fi public, sau personal.

Sarcina compartimentului de marketing dintr-o firmă este de a maximiza cererea pentru produsele (serviciile) pe care le oferă clienților, să știe să mențină clienții existenți și să atragă noi clienți din rândul non-consumatorilor relativi și al concurenței.

Conceptul modern de marketing porneste de la premisa ca orice activitate economica trebuie indreptata in directia satisfacerii cerintelor – efective si potentiale – ale consumatorilor, cu maximum de eficienta. Orice unitate economica, ce incorporeaza marketingul in structurile sale, este necesar sa puna in centrul preocuparilor cunoasterea si anticiparea cerintelor pietei, pentru adaptarea activitatilor sale in scopul satisfacerii nevoilor actuale si de perspectiva ale consumatorilor, prin producerea, promovarea si distribuirea rationala si eficienta catre acestia a bunurilor si serviciilor solicitate.

Comportamentul consumatorului este o componenta a comportamentului economic al oamenilor, care, la randul sau, reprezinta o forma de manifestare a comportamentului uman, in general. Ca urmare a acestor interferente si determinari, comportamentul consumatorului a fost definit de specialisti in mai multe moduri, nici una dintre definitii nebucurandu-se de o acceptiune universala.

In sens restrains, comportamentul consumatorului reflecta conduita oamenilor in cazul cumpararii si/sau consumului de bunuri material si servicii.

Portofoliul de clienti al companiei ALMEK SRL este divers si include atat persoane juridice – proiectanți și constructori de case, magazine de bricolaj și amenajări interioare și exterioare etc. atât din țară cât și din străinătate., cat si persoane fizice, cu pretentii asupra calitatii.

Intermediarii. Aceștia sunt agenți economici implicați în promovarea, distribuirea și vânzarea produselor unei firme către consumatorii finali, respectiv comercianții de gros și detail, dar și alte categorii, mai puțin importante, că: brokeri, jobberi, curieri, comisionari etc, societăți de transport, de asigurări sau agenții de publicitate, de sondare sau de consultanță de marketing.

Sunt trei tipuri de intermediari care se pot implica în eforturile de marketing ale unei companii:

Resellerii (revanzatorii), în care intră angrosiștii, detailiștii, micii comercianți, agenții de vânzări. Trebuie să se colaboreze numai cu acei reselleri care ajută firma să-și maximizeze gradul în care produsele sale satisfac consumatorul final. Există, însă, pericolul ca – datorită relației directe pe care o are cu consumatorul final – resellerul care-i comercializează produsele să devină mai puternic decât firma producătoare și astfel să-i dicteze termenii schimbului, care-i devin nefavorabili.

Distribuitorii fizici, care sunt de regulă operatorii depozitelor de mărfuri și firmele de transport implicate în transportarea mărfurilor de la producători la consumatori. Dacă produsele nu se mai găsesc din cauză că cei de la depozite nu au urmărit cu atenție nivelul stocurilor, firma poate pierde clienții. De asemenea, dacă produsele sunt livrate cu întârziere sau deteriorate, este prea puțin probabil că firma să-și mai păstreze consumatorii pe care-i are.

Agențiile prestatoare de servicii de marketing (sondare, consultanta,publicitate). Ele ajută firmele să-și identifice consumatorii și să comunice cu ei, să cunoască piețele și mediul concurențial.

Concurenții. Aceștia sunt firme similare care urmăresc să satisfacă aceleași nevoi ale clienților, fiind percepute de consumatori că alternative pentru satisfacerea nevoilor lor.

Concurenții direcți cuprind firmele care oferă același tip de produse sau servicii pentru a satisface aceleași nevoi. Concurenții direcți fac eforturi financiare deosebite cu reclama, în încercarea de a arăta superioritatea produsului lor în raport cu al rivalilor. Foarte des, în această luptă se utilizează și prețul în încercarea de a atrage o parte din cumpărătorii rivalilor. Fiind foarte costisitoare, concurenta directă nu ajută la supraviețuire decât firmele foarte puternice, cu suficiente mijloace financiare.

Concurenții indirecți sunt firmele care oferă consumatorilor un produs similar dar cu caracteristici diferite, satisfăcând alte nevoi sau preferințe. De exemplu, două firme produc hârtie igienică, dar una se adresează instituțiilor iar cealaltă menajelor.

Înlocuitorii sunt concurenții care vin cu produse foarte diferite ca formă și conținut, dar care satisfac aceeași nevoie a consumatorilor. Zahărul și zaharină, de exemplu, produse de firme diferite, satisfac nevoia de dulce a consumatorilor.

Nou veniții sunt firmele care deja vând unui anumit grup de consumatori și se decid să-și extindă gamă de produse pe care le oferă sau firmele producătoare care achiziționează și o rețea de distribuție. Fabricantul de hârtie, de exemplu, achiziționează o companie de distribuție pentru a fi cât mai aproape de consumatorul final și a-l influența.

La nivelul județului Vâlcea există aproximativ mai multe firme specializate pe domeniul de activitate al SC ALMEK SRL – respectiv Fabricarea altor elemente de dulgherie si tâmplărie pentru construcții, Fabricarea de mobilă pentru bucătării și Fabricarea de mobilă n.c.a. dar nici una nu îmbină producția de case din lemn și cea de mobilier de interior și exterior din lemn masiv. Firmele ce activează în domeniul prelucrării lemnului la nivelul județului Vâlcea sunt axate fie doar pe construcția de case fie doar pe fabricarea mobilierului. Dintre cele mai importante amintim:

SC ROD LIL SRL – cu sediul în orașul Brezoi, str. Zăvoi nr. 112 – județul Vâlcea – execută case de de locuit și case de vacanță din lemn masiv sau pe structură din lemn, la rosu sau la chei. Firma mai realizează mansardări, foișoare, acoperișuri și alte lucrări în special de construcții. Practic această firmă nu se suprapune segmentului de piață al firmei SC ALMEK, deoarece este orientată exclusive către sectorul construcțiilor, casele realizate de firmă fiind fixe (pe fundații de beton).

SC DAVIC MOB SRL – cu sediul în Comuna Vladesti nr. 216 – județul Valcea – produce mobilier pentru birou și magazine, tâmplărie din lemn cu geam termopan, mobilier pentru locuițne (dormitoare, biblioteci, camere de tineret, baie si bucatarie), mobilier scolar, usi si ferestre din lemn masiv, ferestre din lemn cu geam termopan și alte componente din lemn stratificat – este un concurent pe piața mobilierului de mici dimensiuni, oferta acestora nu include însă mobilier din lemn masiv

SC MOBIPART SRL – cu sediul în Comuna Dăesti sat Sâmbotin nr. 168 – județul Valcea – este o firmă puternică, cu o cifră de afaceri de 4-5 sute de mii de euro, care produce mai ales pentru export diferite componente de mobilier din lemn masiv. Firma produce mai ales pentru export – având ca grup principal de clienți fabrici de mobilă din Europa de Vest și se adresează mai puțin persoanelor fizice din țară și străinătate.

La nivel național este greu de stabilit numărul exact de firme care au același domeniu de activitate, deoarece unele sunt înregistrate cu alt domeniu de activitate principal, altele nu mai au activitate iar altele activează pur și simplu ”la negru”, adresându-se preponderent persoanelor fizice care nu solicită documente.

Există totuși aproximativ 20 de firme cu vechime și tradiție, care deja și-au cucerit un loc pe piața internă și chiar pe cea externă. În mod firesc aceste firme activează în județe cu relief muntos, unde materia primă este disponibilă în cantități mari și la prețuri mici, existând de asemenea o tradiție îndelungată a construcțiilor din lemn – respectiv Harghita, Covasna, Suceava, Cluj, Maramureș.

Cele mai importante astfel de firme – având o desfacere considerabilă și la export – sunt:

SC Ștefan & Bogdan S.R.L – cu sediul social în județul Cluj – strada Dr. I. Rațiu 54 et 1 ap 7, 401091 Turda, Jud. Cluj și punct de lucru în județul Alba – comuna Ocoliș, strada Principala nr 100A – este o firmă cu experiență de peste 15 ani în realizarea construcțiilor din lemn masiv – case și cabane, realizând de asemenea mansarde, căsuțe de gradină, șarpante industrializate, ambalaje și paleți. Firma execută lucrări și în străinătate, mai ales în Italia.

SC Salamandra S.R.L – cu sediul social în județul Harghita, oraș Gheorghieni, strada Gării nr. 4/c este o altă firmă foarte puternică pe piața internă și externă, care execută toate fazele de prelucrare a lemnului, începând cu exploatarea buștenilor din pădure, debitarea, uscarea, prelucrarea cherestelei precum și impregnarea produselor finite cu o soluție ecologică pe bază de apă având culoarea dorită de client. Firma produce case din lemn (de locuit și de vacanță), căsuțe de grădină, garaje și carporturi auto, parasolare, mic mobilier de grădină, uși și ferestre simple și stratificate din lemn masiv și alte produse din lemn. Este una dintre primele firme care au ales acest domeniu de activitate – a fost fondată în anul 1994 și a cucerit o importantă poziție pe piață, având în prezent 70 de angajați care activează în spații de producție ce totalizează 8000 mp. Majoritatea clienților români fiind însă din regiunile de nord și nord vest ale țării iar clienții străini sunt localizați mai ales în Ungaria, Italia și Franța

SC Ecowood Industry S.R.L – cu sediul social în județul Hunedoara, oraș Petroșani, strada Carpați nr. 1B produce case din lemn în trei moduri constructive diferite: case din buștean rotund necalibrat, case din buștean calibrat, și case pe structura de lemn (case prefabricate). Firma mai realizează, pentru clienții din țară și străinătate, mobilier rustic, foișoare, terase, garaje, locuri de joacă pentru copii, căsuțe de vacanță si de gradină, structuri din lemn rotund si rectangular, lambriuri, dușumele si alte produse din lemn masiv.

Avantajul competitiv pe care ALMEK SRL îl dorește față de alte firme cu același domeniu de activitate va consta în capacitatea de proiectare și de a oferi clienților produse nu doar utile și funcționale ci și cu o estetică deosebită, întreaga filosofie a construcțiilor (dar și a celorlalte produse) oferite de Almek Design rezumându-se in propoziția “Move and be moved”. Casele dar și chioșcurile, pergolele, porțile și celelalte produse vor fi proiectate și realizate de Almek Design astfel încât să aibă o valoare estetica si funcțională unică si atemporală. Casele se vor proiecta ținând seama de dorințele și necesitățile individuale, pe baza specificațiilor constructorului si intr-o armonioasă relație cu peisajul înconjurător.

Din acest motiv ALMEK SRL este nevoită să achiziționeze, pe lângă utilajele și echipamentele pentru producție, echipamente profesionale pentru marketing și prezentarea produselor. Proiectarea se va realiza pe un computer performant care să permită realizarea unor proiecții 3D pentru toate produsele, de la cel mai mic obiect de mobilier la cea mai spațioasă casă de locuit. Acestea vor fi încărcate pe pagina web a firmei și vor fi dezvoltate în prezentări complexe care vor fi susținute la târguri și expoziții de profil, ca și la alte evenimente business to business (mai ales în străinătate).

Deținătorii de interese. Profesorul Kotler îi delimitează astfel:

lumea financiară (acționari, societăți de investiții, bănci etc);

mediile de comunicare în masă (grupuri de presă, posturi de radio, canale de televiziune etc);

grupuri de interese (mișcările pentru protecția consumatorilor, ecologiștii, asociații ale producătorilor etc);

administrația publică;

marele public (purtătorul opiniei publice);

personalul propriu al firmei.

Specialiștii în marketing trebuie să monitorizeze cu atenție media și mișcările pentru protecția consumatorilor: media, pentru că cititorii sunt mai înclinați să creadă în acuratețea informațiilor din comentariul editorial al unui ziar decât în reclamele comerciale sau materialele promoționale ale firmei. Cel mai vizibil impact al presei este pe Broadway, unde o cronică nefavorabilă poate duce la sistarea jucării unei piese pe scenă; mișcările pentru protecția consumatorilor, pentru că au ca principal obiectiv identificarea practicilor negative ale firmelor și aducerea lor la cunoștință consumatorilor. De asemenea, ele testează o mare varietate de produse și publică clasamente ale calității și utilității lor etc.

CAPITOLUL III. MÃSURI ADOPTATE DE FIRMÃ PENTRU O DEZVOLTARE DURABILÃ

3.1. Istoricul firmei

SC Almek SRL a fost înființată în 27.04.1993 având ca obiect de activitate: confectii-blanarie, textile, încălțăminte, tăbăcărie și vopsitorie blănuri și piele, comerț cu ridicată și amănuntul de produse alimentare și nealimentare,intermediere, pe bază de comision, a contractelor dintre agenți economici romani și străini, import-export.

Obiectul de activitate din actul constitutiv s-a completat, de-a lungul timpului, cu: transport intern și internațional de mărfuri și persoane,producție, prelucrare,comercializare de produse chimice și petrochimice,ambalare de produse,producție,comercializare,ambalare băuturi alcoolice, răcoritoare și sifonǎrii, producția și comercializarea de produse din mase plastice,produse din confecții metalice și tinichigerie,ansamble și subansable electrice .În anul 2007 s-au autorizat următoarele activități la sediul firmei: fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții,producția de scaune,comerțul cu amănuntul, în magazine specializate, al altor produse.

În prezent societatea desfășoară ca activitate de bază tâmplăria și dulgheria din lemn care se finalizează în: case de locuit, cabane de vacanță, foișoare, terase, pergole, mobilier de grădină, amenajare obiective de interes turistic (pensiuni, etc.).

Sediul social este în Vlădești, com. Vlădești,Jud. Vâlcea, imobil aflat în proprietatea firmei. În cadrul societății își desfășoară activitatea opt angajați din care șase direct productivi și doi salariați personal TESA.

Dotările atelierului de producție: mașina de rindeluit și frezat automată pe patru fete, circular pendular, circular unghiular, doua circulare de despicat, mașina de găurit, mașina de frezat, mașina de degroșat multifuncționala, mașina de șlefuit, cu vechime între 1 și 2 ani. Atelierul este prevăzut cu instalații de ventilare și exhaustare.

Activitatea de tâmplărie se desfășoară de doi ani ( înainte de a se axa pe această activitate, societatea s-a ocupat cu : reciclare mase plastice, producția noroaielor de foraj,transport de mărfuri intern,comerț cu amănuntul și ridicată prin magazine proprii, producție elemente din polietilena și PVC -proiect finanțat cu fonduri PHARE, finalizat-amenajare spații de producție) și este în continuă dezvoltare.

Procesul tehnologic se desfășoară astfel: societatea achiziționează lemn, în special de esență moale (brad, molid) de la diverși furnizori, îl sortează în funcție de calitate ,profil, număr de noduri pe metru liniar, îl usucă în hala special amenajata și îl prelucrează în funcție de comenzile primite cu mașina de frezat și degroșat. Se compara cu schițele din proiectul de execuție și se scurtează la dimensiunile optime.Se profilează în vederea îmbinării, se montează uși ,ferestre, pardosele, tavan,pereți, grinzi .Se realizează un premontaj la atelierul de producție,se aplică grunduri antibacteriene, baițuri, lacuri,se demontează, se împachetează pe grupe de elemente ale produselor,se ambalează, se transporta la locul de montaj, transportul fiind asigurat de client ;pentru transportul produselor de dimensiuni mici se folosește și Dacia 1304 din dotarea firmei cu o vechime de 7 ani .

Tehnici de construcție folosite

Realizarea fiecarui tip de perete consta in a imbina unul cu altul elementii din lemn masiv. Fiecare element este imbinat cu precedentul prin simplu sau dublu nut si feder, astfel peretele format este perfect etans la aer si umiditate. Aceasta tehnica, asigura constructiei o excelenta regulare higrometrica. O buna stapanire a acestei tehnici este indispensabila pentru a respecta coeficientul de tasare cu tamplaria.

Perete dublu chertat si izolat

A si B. Elementi de  20, 40, 60 mm  sau alta grosime

C. Izolatie de minim 100 mm plasata între doi elementi de acceasi grosime

D. Dubla  chertare

Perete simplu chertat lambrisat și izolat

A si D. Elementi de  20, 40, 60 mm  sau alta grosime

B. Lati de izolatie de minim 100 mm grosime

C. Izolatie de minim 100 mm

E. Lambriu de 20 mm la interior si lati de finisare

Prete simplu chertat din elementi de 40, 60 mm sau alta grosime

Elementii se îmbina unul peste altul si se incruciseaza la capetele peretilor. Se plaseaza izolatia  (vata minerala, vata de bazalt sau polistiren, izolații fibrolemnoase, izolații de cânepă, izolații de lână, plăci fibrolemnoase, etc.) intre cei doi elementi.

Lemnul folosit

Pentru casele din lemn cat si pentru toate produsele, Almek folosește lemn masiv de esenta usoara, cu un grad de uscare de minim 12% (brad, molid, duglas, larice), caruia i se aplica diverese tratamente.

Tehnicile moderne asigura o protectie maxima impotriva focului si umiditatii atmosferice, razelor UV, actiunilor distructive ale microorganismelor, ciupercilor si mucegaiului. Lemnul este tratat cu solutii ecologice ignifuge, fungicide si antiseptice, precum si protejat prin metode de hidroizolare împotriva focului, a apei si a tuturor factorilor nocivi.

Izolația folosită

Lemnul insasi este un foarte bun material izolator. Totusi, in conditiile climatice ale tarii noastre, realizarea unor pereti din lemn masiv neizolati, poate fi o problema pe timp friguros, in cazul unei case de locuit. Tehnologia de fabricatie a dulapilor din lemn masiv, permite insa realizarea unor pereti cu grosimi de 40 mm (grosime minima acceptabila in cazul folosirii lemnului masiv), 60 mm (grosime medie) si alte grosimi. Nu exista o dimensiune maxima impusa de noi, deoarece aceasta dimensiune se stabileste in functie de clima zonei de amplasare. La aceste valori, coeficientul de transfer termic subunitar permite construirea unei astfel de case fara o izolare suplimentara a peretilor. Totusi, este posibila izolarea suplimentara cu alte materiale: vata minerala, vata de bazalt sau polistiren, izolații fibrolemnoase, izolații de cânepă, izolații de lână, plăci fibrolemnoase, etc. .

O alta varianta de realizare a peretilor exteriori, implica realizarea acestora din doua randuri paralele de dulapi portanti cu grosimi egale sau diferite, distanta dintre acesti pereti fiind umpluta cu material de izolatie. Aceasta varianta este indicata pentru conditii de frig extrem, oferind totodata si usurinta postarii traseelor instalatiilor. Interesant este faptul ca privita atat dinspre interior cat si dinspre exterior, nu se poate observa existenta peretilor dublii.

Ce înseamnă izolația la o casă din lemn

Valorile coeficientului de transfer termic

Bârnă + Izolație + Lambriu = Grosime

Bârnă + Izolație + Bârnă = Grosime

Tipurile de acoperiri folosite la acest tip de construcții

Este bine ca învelitoarea să aibă o greutate proprie mare.

Almek folosește acoperirea cu următoarele materiale:

• țiglă ceramică

• țiglă metalică

• țiglă din beton

• șindrilă din lemn

• șindrilă bituminoasă

• tablă profilată

• ardezie

• iarbă

• stuf, etc

Finisaje. Tratamentul lemnului

Toate elementele din lemn sunt tratate cu substanțe contra infecțiilor specifice care deteriorează structura lemnului. Substanțele utilizate sunt conforme standardelor Europene. Este de asemenea recomandat, sa fie inclus tratamentul de ignifugare. Finisarea construcției se face cu lacuri ecologice pe bază de apă, în nuanța aleasă de către client, dintr-o bogată paletă coloristică sau natur.

Portofoliul de clienți este divers și include atât persoane juridice, cât și persoane fizice, cu pretenții asupra calității. Deocamdată nu exista parteneri strategici ai firmei.

Ca în orice domeniu, și în domeniul construcțiile din lemn exista firme concurente, dar datorită tehnologiei avansate și politicii de piață dezvoltate, firma a cunoscut un real succes vânzând, în afara clienților obișnuiți, produse atât pe plan local –primariei Rm.Vâlcea cât și în țări ca Portugalia și Franta prin intermediari. Pentru a scădea costurile de producție s-a înlocuit ignifugarea tradițională cu rețete proprii.

3.2. Descrierea activităților de marketing ale firmei

Atribuțiile compartimentului de marketing sunt:

Studiază nevoile și dorințele clienților din cadrul unor segmente de piață bine definite;

Aloca efortul de marketing în funcție de rentabilitatea potențială pe termen lung a segmentelor de piață vizate;

Elaborează oferte atrăgătoare pentru fiecare segment vizat;

Evaluează imaginea firmei și gradul de satisfacere a clientului;

Aduna și evaluează, în mod permanent, idei privitoare la produse noi, la îmbunătățirea produselor aflate în fabricație și la serviciile destinate să satisfacă nevoile clienților.

Politica de produs

Ce este un produs? Produsul este orice lucru care poate fi oferit pe o piață în scopul captării interesului, al achiziționării, utilizării sau consumului și care poate satisface o dorință sau o nevoie.

De regulă, marketerii clasifica produsele în funcție de caracteristicile acestora, fiecare tip de produs având o strategie specifică.

În procesul de elaborare a strategiei de marketing pentru un produs, societatea ALMEK SRL a adoptat o decizie cu privire la adoptarea mărcii produsului. Marca reprezintă o componentă esențială a strategiei de produs. O marcă se identifică cu vânzătorul sau producătorul bunului. Marca este o promisiune a vânzătorului de a oferi în permanență cumpărătorilor anumite produse, avantaje, servicii. Mărcile cele mai bune garantează calitatea bunurilor și serviciilor.

Strategia de politica de produs se referă la:

modificările și dimensiunile gamei de produse

nivelul calitativ al produselor

gradul de inoire al produselor

Politica de preț

Politica de preț, strategii de prețuri adoptate de agenții economici, agentul economic, logistica mărfurilor, variante de strategii de distribuție.

Prețul este singura cmponenta a mixului de marketing care produce venituri, celelalte componente necesitând numai cheltuieli. Prețul este de asemenea, un element foarte flexibil al mixului, putând fi modificat foarte rapid, spre deosebire de caracteristicile unui produs și activitatea de distribuție.

În cadrul firmei ALMEK SRL conducerea este cea care stabilește obiectivele și politicile generale refertoare la prețuri.

Prin stabilirea unui anumit nivel al prețului, firma realizează realizarea următoarelor obiective:

a) obiective financiare: maximizarea profitului, rentabilitate, realizarea unei cifre de afaceri sau a unui volum de vânzări maxim

b) obiective comerciale: cota de piață, lupta împotriva concurenței, promovarea unei game de produse

Metoda adaosului este metoda de calculare a prețului adoptată de ALMEK SRL. În primul rând exista o mai multă siguranță asupra costurilor decât asupra cererii. Legând prețul de cost, se complica propria muncă de stabilire a prețului, fiind nevoiți să o modifice de fiecare dată când are loc o schimbare a cererii. În al doilea rând, folosind aceasta metodă de calcul, prețurile tind să fie aceleași. În acest fel, concurenta în sfera prețurilor este mică. În al treilea rând mulți sunt convinși că aplicarea acestei metode corespunde în mai mare măsură atât nevoilor cumpărătorilor, cât și vânzătorilor.

Politica promoțională

Politica promoțională; structura și modalitățile de realizare a activității promoționale; evaluarea acesteia.

Politica de promovare este o comunicare a întreprinderii moderne cu mediul extern, adică cu piața, care presupune o informație a consumatorilor potențiali și a intermediarilor precum și acțiuni specifice de influențare a comportamentului de cumpărare și consum în scopul sprijinirii procesului de vânzare.

Politica de promovare este componenta cea mai costisitoare a strategiei de marketing.

În elaborarea programului de publicitate, ALMEK SRL a început cu identificarea pieței-țintă și a motivelor de cumpărare ale consumatorului. Apoi s-a trecut la luarea celor cinci decizii fundamentale:

Care sunt obiectivele publicității?

Cât de mulți bani pot fi cheltuiți?

Ce mesaj trebuie lansat?

Ce mijloace de comunicare trebuie folosite?

Cum trebuie evaluate rezultatele?

Principalele instrumente de promovare, adoptate de ALMEK SRL sunt:

Samplingul: aceasta metodă presupune împărțirea de pliante cu oferta ALMEK, produsele și mărcile comercilalizate de acestea.

Mediul virtual: aceasta metodă presupune promovarea firmei prin intermediul internetului unde se pot analiza caracteristicile și prețurile produselor disponibile, indica locul de unde pot fi cumpărate.

Date financiare SC Almek SRL

Sursa: www.mfinante.ro

Cea mai bună reclama este clientul mulțumit!

Acest slogan, de fapt, este fundamentul companiei noastre. Ne-a îndrumat pașii spre o dezvoltare treptată și firească. Ne-a impus să formăm echipa noastră pe criterii de competentă.

Oferim consultanta și asistență pentru designul interior, consiliere, proiectare și execuție pentru peisajul înconjurător, cu intervențiile necesare armonizării acestuia cu întregul construcției.

Specializări

SC ALMEK SRL oferă o gamă diversificată de produse din lemn: case, căsuțe de grădină, birouri grădină, cabane, căsuțe de joacă pentru copii, piscine, saune cât și multe alte obiecte decorative de grădină.

Încurajarea achiziționări produselor SC ALMEK este principala prioritate în domeniu dezvoltării durabile. Deciziile care sunt luate zilnic in cadrul organizației sunt bazate pe mai multe principii. Politica de Comunicare stabilește limitele cadrului în care funcționăm și definește standardele pentru comunicarea de marketing și vânzări. Pentru a pune la dispoziția clienților o serie de informații corecte și echilibrate despre produsele noastre din lemn, am dezvoltat o platformă online, , dar și un număr de aplicații conexe.

Varianta optimă de construcție este Varianta tip casa – cu finisaje (pereți exteriori masivi).

Prețul se calculează pe bază de proiect și depinde de suprafața utilă (compartimentarea construcției) și poate crește în funcție de cerințele dvs. față de grosimea izolațiilor, suprafețele vitrate cu sticla termopan, tipul de învelitoare pentru acoperiș, terasele și balcoanele exterioare.

Valoarea suprafețelor betonate și a instalațiilor electrice și sanitare se calculează, de asemenea și acestea, în funcție de proiect și se adauga la costul inițial al construcției.

Almek Srl – Fabrica de Construcții Case din Lemn Masiv – Almek Wood Architecture Biroul Firmei pe București este în Sectorul 6, Militari, Bd. Iuliu Maniu, Nr. 73, iar Sediul Central de Producție al Fabricii este în Râmnicu Vâlcea, la 200 km de București, Localitatea Vlădești.

Construim case numai pe bază de comandă, semnând un contract

Dacă dețineți un teren și vă doriți construirea unei case, firma noastră proiectează cerințele dvs. și vă oferă o analiză exactă a prețului.

Construcțiile sunt realizate din dulapi de 40 mm, 60 mm sau, la cerere, alte grosimi, cu dublu nut și feder, îmbinați pe colțuri prin chertare pentru pereți simpli sau dublii, cu izolație și dușumea de 20 mm sau 40 mm, iar acoperișul tip asteriala, cu formă și finisaj de lambriu de 20 mm, îmbinat în nut și feder.

3.3. Mǎsuri adoptate de SC ALMEK SRL pentru o dezvoltare durabilǎ

În cadrul unei dezvoltări durabile este importanta vânzarea în interiorul firmei

Oricând, oriunde și cu oricine am interacționa suntem puși în postura de a vinde ceva, fie un produs său serviciu (al unei organizații sau al nostru personal), fie imaginea proprie, personalitatea, aceasta din urmă neaducand beneficii sau rezultate directe, imediate, ci indirecte, în timp. Poate că este prea dur sau prea capitalist să spunem că ne vindem imaginea proprie, însă dacă stăm și analizam cu obiectivitate fenomenul în sine se poate observa că esența este aceeași, aceleași etape trebuie să se parcurgă pentru a crea o imagine favorabilă în interacțiune cu semenii. Și noi, ca persoane, suntem tot niște produse, dar niște produse mult mai complexe, cu o dimensiune biotică și una socială. Uneori vânzătorii suntem noi înșine, alteori ei sunt reprezentați de acei "impresari". De pildă, când un potențial angajat interacționează cu un potențial angajator, interacțiunea dintre ei este tot una dintre cerere și oferta, deci trebuie îndeplinite aceleași condiții ca în vânzarea oricărui serviciu sau produs. Așadar, vânzarea este omniprezenta în viața noastră personală sau în viața unei firme.

Să ne gândim acum la expresia cifra de afaceri. La ce se referă această? Cu toții știm că cifra de afaceri se referă la veniturile firmei. Ceea ce dorim însă să aducem în atenție este conexiunea dintre vânzări și cifra de afaceri a unei firme. Când vorbim de cifră de afaceri ne gândim la intrările de capital, iar când ne gândim la intrările de capital nu putem să nu ne gândim la vânzările firmei. Cu aceste specificații putem lesne sesiza că cifra de afaceri a firmei este dependenta de vânzările acesteia. Dacă vânzarea este interpretata corect, atunci organizarea vânzărilor este una satisfăcătoare, ceea ce va genera permanent o cifră de afaceri crescătoare. Dar dacă în interiorul unei firme vânzarea nu este interpretata corect, atunci cu siguranță vom avea de-a face cu strategii de vânzare incoerente ce vor genera cifre de afaceri fluctuante. Oare cifrele de afaceri fluctuante sunt obiective dezirabile în cadrul firmelor sau sunt produsul unor interpretări nesatisfăcătoare ale procesului de vânzare? La o primă investigație vom putea constata că niciun decident nu-și dorește ca în acest an să atingă o anumită cifra de afaceri, iar în următorul an, această cifră de afaceri să fie mai mică, apoi iar să crească și iar să scadă. Dacă totuși fenomenul se întâmplă cu siguranță sursă este interpretarea incorectă sau insuficienta a procesului de vânzare. Bineînțeles că ulterior cifra de afaceri generează fluctuații la nivelul achizițiilor și deci al profitului, dar și la nivelul credibilității firmei în ochii angajaților sau în cei ai partenerilor de afaceri.

Toate aceste afirmații și argumente ne îndreptățesc să susținem că procesul de vânzare este unul deosebit de important în viața unei firme, de el depinzând (alături de celelalte procese) dezvoltarea durabilă sau nu a firmei. De interpretarea vânzării depind strategiile de vânzare sau altfel spus, trebuie să înțelegem ce este vânzarea pentru a ști cum trebuie să vindem.

Nu ne rămâne decât să ne întrebăm dacă știm într-adevăr ce este vânzarea, dacă deținem interpretarea corectă a vânzării, dacă cifra de afaceri a firmei este una ce a înregistrat creșteri de la an la an. Dacă răspunsurile sunt negative, cu siguranță se impune o reconsiderare a domeniului vânzărilor în general, dar și a specificului vânzărilor la nivelul firmei.

Cu siguranță lucrurile nu se opresc aici. Chiar dacă știm foarte bine ce este vânzarea și cum trebuie să organizăm vânzările firmei, mai trebuie să evaluăm și dacă știm foarte bine cui trebuie să vindem. Pentru că dacă nu știm exact cui trebuie să vindem, atunci o strategie de vânzări nu poate fi completă și deci nu va genera rezultatele prognozate. La întrebarea cui trebuie să vindem ne va răspunde procesul de segmentare a cererii. Să presupunem că știm foarte bine ce este vânzarea, dar dacă nu știm cui trebuie să vindem, atunci nu vom ști de unde să începem și unde să ne oprim. Astfel, după ce ajungem la interpretarea corectă a vânzării trebuie să ne îndreptăm atenția asupra a ceea ce este segmentarea cererii, dar și asupra studiilor de piață, care au rolul de a ne furniza informația necesară segmentarii cererii.

Astfel, cifra de afaceri a firmei depinde numai de interpretarea corectă a procesului de vânzare, iar procesul de vânzare poate fi desăvârșit dacă și numai dacă înțelegem corect cererea căreia ne adresăm, adică deținem o segmentare satisfăcătoare a cererii, de procesul de vânzare depinde în mare parte dezvoltarea durabilă.

Procesele de management adoptate de SC Almek SRL

Procesele de muncă, în ansamblul lor, sunt caracteristice oricărui sistem uman, deci și firmelor. Referindu-ne la procesele de muncă din cadrul SC Almek SRL, acestea se pot diviza în următoarele tipuri:

procese de execuție, în care forța de muncă acționează asupra obiectelor muncii și asigură realizarea unui ansamblu de produse și servicii conform obiectivelor previzionate;

procese de management, care se caracterizează prin aceea că o parte din forța de muncă acționează asupra celeilalte părți, a majorității resurselor umane, în vederea realizării unei eficiențe cât mai ridicate.

Procesul de management în cadrul SC Almek SRL constă în ansamblul fazelor, în acțiunile prin care se determină obiectivele acesteia, resursele și procesele de muncă necesare realizării lor, prin care se integrează și controlează munca personalului folosind un complex de metode și tehnici în vederea îndeplinirii cât mai eficiente a rațiunilor ce au determinat înființarea organizației.

În procesele de management ale SC Almek SRL se disting trei faze principale, și anume:

faza previzională, care este axată pe anticiparea de modalități, metode, soluții, etc. Managementul de tip previzional se caracterizează prin stabilirea de obiective, iar deciziile strategice și tactice sunt prioritare;

faza de organizare sau operaționalizare, care este orientată, cu preponderență, spre activități din sfera organizării, coordonării și antrenării personalului în vederea realizării cotidiene a obiectivelor firmei. Managementul operativ al SC Almek SRL are un puternic caracter de execuție, iar deciziile sunt curente și se referă, în special, la activitatea de producție.

faza finală, de comensurare și interpretare a rezultatelor, care se caracterizează prin executarea funcției de evaluare-control. Aceste trei faze sunt ciclice deoarece procesul de management este un proces în continuă desfășurare.

Managerii primesc în permanență informații atât din interiorul firmei cât și din exeteriorul acesteia. Astfel, pe baza rezultatelor previziunilor făcute într-o fază anterioară și a informațiilor acumulate în timp, ei procedează la efectuarea de noi previziuni. În acest mod se reia ciclul: previziune, organizare, comensurare și interpretare a rezultatelor.

Funcțiile managementului adoptate de SC Almek SRL pentru o dezvoltare durabilă

Managementul SC Almek SRL are următoarele cinci funcții, și anume cele de: previziune eviziune, organizare, coordonare, antrenare și de evaluare-control.

Previziunea

Funcția de previziune constă în ansamblul proceselor de muncă prin intermediul cărora se determină principalele obiective ale firmei și a componentelor sale, precum și resursele și principalele mijloace necesare realizării lor.

Funcțiunea de previziune răspunde la întrebarea: ce trebuie și ce poate fi realizat în cadrul firmei?

Prin previziune, în cadrul SC Almek SRL se înțelege activitatea prin care se estimează evoluția unei stări sau a unui fenomen pentru o anumită perioadă de timp pentru care se consideră că, în general, contextul nu poate varia în mod semnificativ. Principalul instrument utilizat în previziune este extrapolarea unor serii cronologice.

Principalele instrumente utilizate în cadrul SC Almek SRL privind realizarea de previziuni sunt modelarea matematică și simularea.

Rezultatele activităților din cadrul funcțiunii de previziune se împart în:

prognoze, care se referă la o etapă viitoare de minim 10 ani și conțin date cu valoare indicativă referitoare la ansamblul firmei;

planuri, care au în vedere o etapă viitoare cuprinsă între o lună și 5 ani, iar conținutul lor are un caracter obligatoriu constituind baza desfășurării activităților din organizație;

programe, care au ca obiectiv precizarea activităților și acțiunilor pentru perioada imediat următoare (care poate fi o oră, o zi, o săptămână, o decadă), sunt foarte detaliate, sunt obligatorii și cuprind, de regulă, previzionări referitoare la fabricație și aprovizionare.

Prognoza constituie activitatea prin care se estimează evoluția unei stări sau a unui fenomen pentru o perspectivă mai îndepărtată pentru care se consideră că poate exista o variație semnificativă a contextului general.

Programul constituie un ansamblu ordonat de activități necesare și suficiente pentru a obține un rezultat dorit în condițiile stabilite printr-un plan. Un program bun trebuie să răspundă la întrebările: cum ?, unde? și cine? execută.

Previziunile SC Almek SRL sunt fundamentate pe baza cercetării de piață apelându-se la instrumentul marketing.

Organizarea în cadrul SC Almek SRL

Organizarea reprezintă activitatea realizată la nivelul conducerii operative a SC Almek SRL având ca scop:

utilizarea maximă a resurselor;

asigurarea eficacității întregii activități.

Principalele resurse vizate de organizare sunt cele umane și informaționale. Organizarea este subordonată strategiei și planului strategic elaborate de conducerea administrativă și se realizează și adaptează în permanență la structurile organizatorice și funcționale și ale sistemului de control. Prin organizare se asigură suficiența și pertinența tehnologiilor, metodelor și procedurilor utilizate în activitățile de producție ale societăților comerciale.

Obiectivul organizării îl constituie stabilirea scopului precis sau a direcției generale către care este orientată întreaga activitate a SC Almek SRL.

Stabilirea, formularea clară și cuantificarea obiectivelor este decisivă pentru asigurarea coerenței între activitățile diverselor compartimente SC Almek SRL.

Funcția de organizare a SC Almek SRL desemnează ansamblul proceselor de management prin intermediul cărora se stabilesc și se delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală și componentele lor (mișcări, timpi, operații, lucrări, sarcini, etc.). Organizarea cuprinde și gruparea proceselor pe posturi, formații de muncă, compartimente și atribuirea lor personalului, corespunzător anumitor criterii manageriale, economice, tehnice și sociale, în vederea realizării în cât mai bune condiții a obiectivelor previzionate.

Procesele de muncă sunt constituite din activități, iar prin activitate se înțelege un ansamblu coerent de acțiuni necesare și suficiente pentru atingerea unui obiectiv sau pentru a rezolva o situație specială, denumită și activitate temporară.

Activitatea desfășurată pentru atingerea unui obiectiv curent sau realizarea unor funcțiuni curente constituie o activitate curentă.

Activitățile SC Almek SRL sunt strâns legate de noțiunile de eficace și eficient. Prin eficace se înțelege calitatea unei activități de a produce rezultatul dorit iar prin eficient calitatea activității de a produce un profit.

Organizarea cuprinde două subdiviziuni principale:

organizarea de ansamblu a SC Almek SRL, este caracterizată prin stabilirea structurii sale organizatorice și a sistemului informațional. Organizarea de ansamblu se exercită întotdeauna de către managementul superior.

organizarea principalelor componente ale SC Almek SRL cum sunt: cercetare, dezvoltare, producție, financiară, contabilă, personal, etc. Organizarea fiecăruia din aceste componente se realizează, de regulă, de către managerii situați la nivelul mediu și inferior, care sunt coordonatorii de compartimente și care răspund pentru rezultatele obținute în sectoarele respective de activitate. Organizarea este o funcțiune deosebit de importantă care apelează la instrumente ca: analiza postului, analiza variabilelor organizaționale, drumul critic, organigrama, etc.

CAPITOLUL IV. STUDIU DE CAZ: DESCRIEREA DIMENSIUNILOR DE ACȚIUNE SPECIFICE COMPANIEI SC. ALMEK SRL PENTRU O DEZVOLTARE DURABILÃ

4.1. Definirea strategiei firmei

Compania lucrează la o dezvoltare durabilă la nivelul întregului grup și la sistemul de management de mediu începând cu 2012. Ancorarea gândirii în termeni de dezvoltare durabilă în activitățile întreprinderii reprezintă un element central al strategiei companiei. Performanța economică a companiei trebuie reconciliată cu responsabilitatea ecologică și cu echitatea socială. Integrarea dezvoltării durabile reprezintă o componentă fixă a culturii corporative și manageriale și promovează obiective comerciale precum creșterea internațională, orientarea către client si valoarea adaugată durabilă.

Strategia SC Almek SRL constituie ansamblul de concepte și de operații prevăzute ca fiind necesare pentru a atinge un obiectiv precis, în principiu pe termen lung sau mediu, având în vedere o modificare a contextului semnificativă dar previzibilă.

Strategia SC Almek SRL este elaborată de către conducerea administrativă a societății comerciale pentru o perioadă de perspectivă de cativa ani, sau pentru perioade mai scurte, atunci când se produc schimbări majore în tehnologii sau în contextul economic. Practic, strategia stabilește obiectivele globale, structura organizatorică și structura funcțională a firmei.

Prezentarea demersului parcurs de SC Almek SRL plecând de la strategia firmei și mergând până la realizarea activităților stabilite pentru atingerea obiectivelor.

Strategiile în funcție de situația prevăzută, adică în raport cu evoluția contextului și în funcție de obiectivele globale se împart în:

strategii extensive, care au ca principal obiectiv atragerea de noi clienți în general în perioadele de creștere economică;

strategii intensive, prin care se urmărește minimizarea costurilor, în general în perioadele de criză;

strategii de echilibru, al căror obiectiv principal îl constituie menținerea unei situații date, în general în perioadele de incertitudine.

Prin restructurarea strategică a SC Almek SRL se realizează schimbări semnificative și cu efect profund în toată organizația și în toate procesele afacerii.

Restructurarea SC Almek SRL se realizează pentru:

crearea unei capacități puternice de răspuns față de solicitările clienților, clienți care devin tot mai exigenți;

acordarea de competențe clare fiecărui nivel ierarhic;

sporirea competenței personalului prin trecerea de la proceduri către latura creativă;

determinarea avantajului competitiv al societății;

obținerea unui plan de acțiune cu elemente măsurabile;

stabilirea unor măsuri concrete în vederea:

restructurării managementului;

introducerea unui sistem de calitate;

realizarea unui sistem durabil de furnizori;

realizarea unei rețele competitive de distribuție;

îmbunătățirea sistemului informațional;

conceperea unui program pentru export, etc.

Restructurarea SC Almek SRL se realizează pe baza unui proiect de restructurare elaborat de către consultant în colaborare cu conducerea.

Proiectul de restructurare este precedat de:

efectuarea de analize diagnostic pentru stabilirea situației exacte în care se află societatea;

organizarea de seminarii, cu managementul de la toate nivelurile în vederea obținerii de: informații directe privind problemele cu care se confruntă societatea, idei în vederea elaborării de soluții și crearea unui spirit de echipă.

Valori corporative

O cultură corporativă transparentă și deschisă reprezintă una din premisele unui mediu de munca atractiv. Valorile corporative sunt orientate spre acest obiectiv si servesc drept linie directoare pentru munca de zi cu zi. Ele se aplică tuturor angajaților, iar implementarea lor este promovată de manageri.

Cultura încrederii

Cultivarea interacțunii plină de încredere cu angajații si respectul pentru angajați, colegi, clienți si parteneri.

Îndepărtarea barierelor – Împuternicirea

Căutarea activă de idei bune si acceptarea acestora în ciuda tuturor barierelor, a avea încredere în sine pentru a dezvolta și atinge responsabilitatea personală.

Viteza și simplitatea

A fi conștient de faptul că viteza, simplitatea, calitatea si costurile scăzute reprezintă avantaje competitive.

Angajamentul față de obiectivele provocatoare

A fi dedicat atingerii obiectivelor provocatoare și a fi pregătit de a fi măsurat potrivit acestora.

Lider în serviciile pentru clienți

Satisfacția clienților noștri este extrem de importantă. Noi stabilim standardele în orientarea către client, in disponibilitatea și apropierea de clienți.

Schimbarea ca oportunitate

Crearea și modelarea unui mediu în care schimbarea nu este percepută ca o amenințare, ci ca o oportunitate ce trebuie prinsă

Mentalitatea câștigătoare

Căutarea, munca în direcția și recunoașterea succeselor și dorința de a câștiga chiar și în circumstanțe diferite.

Eficența Energetică ca punct focal strategic

Pe fondul schimbării climatice, una din cele mai importante sarcini pentru viitor va fi aceea de a dezvolta și utiliza tehnologii eficiente energetic, deoarece clădirile sunt responsabile în prezent pentru aproape 40% din consumul de energie in lumea industrializată.

În 2012 a fost creată o noua poziție de consultant de mediu. El fiind responsabil de introducerea unui management de mediu sistematic și consiliază cu statul cu privire la problemele relevante pentru mediu. În 2013 a fost instituit un sistem de raportare pentru înregistrarea la nivel mondial a indicatorilor dezvoltării durabile. Acești indicatori reprezintă baza pentru măsuri viitoare de îmbunatațire, mai ales în sfera mediului si a populației.

Ca bază pentru acest proces, compania a adoptat in august 2013 Directivele de Mediu, în care ALMEK se angajează să respecte prevederile legale, precum și să folosească responsabil energia și material primă. Directivele se aplică la nivelul intregului grup ALMEK.

Prin crearea postului de Consultant de Probleme de Mediu 2013, ALMEK a obținut și forța de muncă necesară pentru sistematizarea managementului de mediu. Consultantul pe Probleme de Mediu, în calitate de prestator intern de servicii, consiliază conducerea și persoanele responsabile din locații cu privire la toate aspectele protecției mediului.

Subiectele acoperă de la reducerea consumului la compensarea CO₂-ului și la ținerea de cursuri de formare pentru angajați. Asigurarea conformității cu toate cerințele privind mediul se bucură de cea mai mare prioritate.

Guvernare corporativă

Compania își asumă răspunderea față de toți angajații cu seriozitate. ALMEK și angajații săi acționează în conformitate cu declarația ONU privind drepturile omului și cu declarația de principii a OIM ( care se referă, printre altele, la combaterea muncii infantile,la eliminarea muncii forțate și la interzicerea discriminării), precum si potrivit Convenției ONU împotriva corupției. Toți angajații pot raporta încălcările sau presupusele încălcări ale legilor către ‘’casa de clarificare’’ ( Auditul Intern).

Codul de Conduită

Prin produsele și serviciile sale, ALMEK nu aduce doar o contribuție la protecția climei și a mediului. În plus, procesele interne sunt optimizate printr-un sistem de management al mediului la nivelul întregului grup. Drept rezultat, resursele pot fi economisite, iar efectele negative asupra mediului minimizate.

În 2012 a fost redactat un Cod de Conduită, care descrie modul în care compania așteaptă în mod funcțional ca toți angajații să acționeze cu respect față de subiectele sensibile precum conflictul de interese sau evitarea corupției și mituirii. Prin acest cod compania crește gradul de conștientizare al tuturor angajaților cu privire la aceste subiecte si crează o bază pentru ca ALMEK să dezvolte o cultură corporativă impartașită, deschisă si conformă cu legislația, care angajează pe toată lumea.

Mai mult decât atât, toți angajații ALMEK sunt obligați să respecte Directivele de Mediu emise in 2013. Pe lângă respectarea prevederilor legale, directivele impun folosirea responsabilă a energiei și a materiei prime. Respectarea Codului de Conduită și a Directivelor de Mediu este monitorizată de departamentul Audit Intern. Toți angajații care au întrebări referitoare la cerințe sau care nu pot sau nu doresc să discute un subiect cu superiorul lor, pot lua legătura cu Șeful Departamentului Audit Intern.

Codul Furnizorului

Cu privire la propriile activități comerciale și la acelea al furnizorilor săi, compania se asigură de faptul că resursele sunt conservate, iar impacturile negative asupra mediului sunt evitate sau minimalizate pe cât posibil.

ALMEK impune și furnizorilor săi cerințe ridicate cu privire la protectia mediului, la drepturile angajațiilor și evitarea corpuției. Compania are contracte cu furnizori de lemn care exploatează rațional fondul forestier și folosesc tehnologii de recoltare si scoatere a lemnului din păduri, care să nu producă degradarea solului, poluarea apelor, distrugerea sau vătămarea arborilor nedestinați exploatarii peste limitele admise de lege.

Inovarea și dezvoltarea produselor

Activitatea de cercetare și dezvoltare se concentrează pe avansul dezvoltării de produse și servicii validate de viitor, pentru a economisi resursele limitate. În departamentul Produse, care este responsabil de aceasta, inovarea a reprezentat punctul central al activităților si investițiilor de la începutul anului 2010. În următorii ani, cheltuielile cu inovațiile vor fi mărite în continuare.

Punctul central al inovării l-a constituit …. ……………………………………

Pentru a satisfice în mod optim cerințele clienților, ALMEK efectuează un sondaj de opinie în fiecare an. 80% din clienții permanenți din țară au luat parte în 2013 la Indicele Satisfacției Clienților (CSI). Rezultatul 82.1% dintre clienți consideră că ALMEK le-a satisfăcut dorințele cum trebuie și menționează doar neajunsuri minore, care , in orice caz, au condus la o pierdere de 2,3 puncte ale indicelui, comparative cu anul precedent.

Având în vedere aceste rezultate, responsabilul echipei de proiect a dezvoltat planuri de acțiune adaptate regional pentru a îmbunătății gestiunea reclamaților.

4.2. Elaborarea proiectului de restructurare strategică SC Almek SRL

Prin restructurarea strategică se stabilesc ansamblul obiectivelor majore și principalele modalități de realizare a acestora, împreună cu resursele alocate, în vederea obținerii avantajului competitiv potrivit misiunii firmei.

Proiectul de restructurare strategică va conține:

valorile pe care se bazează societatea;

obiectivul principal și direcțiile strategice de dezvoltare a societății;

sub-obiectivele specifice;

organigrama societății;

descrierea de funcții;fișele posturilor;

descrierea măsurilor pentru fiecare sub-obiectiv specific;

tactica ce va fi adoptată în rezolvarea diferitelor probleme;

programul de implementare a proiectului de restructurare.

În funcție de problemele pe care le ridică fiecare sub-obiectiv în parte se adoptă și tactica adecvată. Prin tactică se înțelege ansamblul de activități și resurse organizat pentru a atinge un rezultat dorit, în general la un termen scurt și având în vedere un context bine definit.

În întreprinderi tactica este stabilită la nivelul conducerii operative și se reflectă în modul cel mai simplu prin bugetul anual.

Scopul principal al restructurării strategice SC Almek SRL este acela de a căuta avantaje

competitive durabile pentru societate și de a urmări crearea condițiilor optime pentru realizarea obiectivelor.

Proiectul de restructurare se finalizează prin elaborarea mai multor modele de structuri ale organizației, testarea acestora și alegerea modelului cel mai potrivit, ținând seama de nivelul de dezvoltare tehnică și de obiectivele societății.

Conducerea ALMEK se întrunește la fiecare doua săptămâni pentru a discuta problemele curente, precum și pentru a asigura un schimb regulat de informații. Mai mult decât atât, aceste întruniri sunt destinate pregătirii si adoptării de hotărâri privind strategia, precum și pentru a supune aprobării problemelor comerciale.

Scopul comunicării interne este Acela de a utiliza mediile și evenimentele interne pentru a informa toți angajații despre stretegie, valori,obiective și evoluția curentă a activității comerciale.

Valori corporative

O cultură corporativă transparentă și deschisă reprezintă una din premisele unui mediu de munca atractiv. Valorile corporative sunt orientate spre acest obiectiv si servesc drept linie directoare pentru munca de zi cu zi. Ele se aplică tuturor angajaților, iar implementarea lor este promovată de manageri.

Program de dezvoltare pe campuri de actiune.

4.3. Modele de analiză strategică a portofoliului de produse SC Almek SRL

Odată cu accelerarea ritmului schimbărilor în economie, managerii caută prin diferite mijloace să se adapteze la aceste schimbări. Cei mai mulți caută un remediu simplu și rapid, un fel de soluții magice. Se pare că acest remediu simplu a fost găsit și se refera la calitate, pe asta se bazeaza si SC Almek SRL, pe calitate.

Cu toate acestea, numai calitatea în sine nu asigură performanță, dacă nu este însoțită de alți factori. O întreprindere pentru a fi competitivă și pentru a obține performanță trebuie să folosească toate resursele de care dispune. Astfel SC Almek SRL trebuie să-și îmbunătățească:

productivitatea operațiilor;

să integreze noile tehnologii;

să utilizeze la maxim capitalul și facilitățile de care dispune firma.

Plecând de la rezultatele analizei strategice se trece la elaborarea unor strategii adecvate.

Analizele și evaluările nu se fac pe ansamblul firmei, ci prin segmentarea activităților pe domenii de activitate strategică și respectiv poziționarea acestora pe piață, permițând identificarea cuplurilor produs-piață, în termeni de tehnologie și comportament concurențial pozitiv.

Domeniul de activitate strategică (DAS), sau segmentul strategic, reprezintă grupul sau familia de produse, care utilizează procedee și echipamente de producție, precum și tehnici comerciale asemănătoare. Aceste DAS-uri constituie elementul de bază, în evidențierea poziției pe piață a unei firme și în elaborarea diagnosticului strategic.

În ultima perioadă de timp, conceptul de DAS a început să fie înlocuit cu cel de segment strategic, semnificația celor doi termeni este însă similară din punct de vedere metodologic.

Pentru o dezvoltare durabila SC Almek SRL vrea sa adopte modelul BCG (Boston Consulting Group).

Modelul BCG este cunoscut în literatura de management și sub numele de „modelul curbei de experiență), acesta fiind conceptul de bază al metodei. Curba de experiență (curba costurilor în funcție de volumul vânzărilor) semnifică faptul că odată cu dublarea producției cumulate pentru un produs, costurile scad în proporție mai mică conform teoriei marginalității. Această scădere a costurilor nu are însă o singură cauză, și anume creșterea producției, ci provine și din acțiunea cumulată a unui complex de factori: nivelul tehnic, calificarea și experiența operatorilor, organizarea și productivitatea muncii și bineînțeles, nivelul producției față de pragul de rentabilitate.

Modelul BCG implică două variabile strategice fundamentale:

rata de creștere a domeniului de activitate strategică (DAS) analizat, pornind de la faza de declin, când cererea scade, ajungând la situația de expansiune sau creștere a cererii pe piață;

ponderea relativă de piață a firmei pe fiecare segment de piață pe care operează.

Ponderea pe piață a firmei (calculată prin raportarea la activitatea principalilor concurenți) relevă poziția concurențială, prin nivelul costurilor și al ratei rentabilității. Firma care deține cea mai importantă pondere pe piață dispune de avantajul concurențial major. În consecință, interesul acesteia este să-și mărească segmentul de piață, în corelare și cu rata de creștere a sectorului. Asigurarea condițiilor de valorificare a „efectului de experiență”, conduce la reducerea costurilor, la prețuri de vânzare competitive și la dominarea pieței prin costuri.

Teoria „efectul de experiență” indică efectul favorabil al creșterii volumului producției, care induce o scădere semnificativă a costurilor unitare pe produs. Această reducere se datorează dimensiunii mari a producției, care permite repartizarea cheltuielilor fixe pe un număr mai mare de produse (efectul de scară sau de talie), dar și efectul de învățare a personalului, care reușește o productivitate mai mare a muncii. Un alt avantaj al economiei de volum este și intensificarea proceselor de capitalizare din creșterea profitului, care permite eforturi de investiții în noi tehnologii, ce vor potența suplimentar productivitatea muncii.

În concepția metodei BCG efectul experienței, comensurat prin raportul părții de piață captivă a firmei față de principalii concurenți, indică gradul de competitivitate al acesteia, numit și indice concurențial.

În ceea ce privește rata de creștere, aceasta este pentru metoda BCG factorul esențial al realizării „efectului de experiență”, și de aceea, sectoarele dinamice, cu piețele în expansiune obțin scăderi importante de costuri și își creează avantaje concurențiale durabile.

SC Almek SRL este descrisǎ de ambiție, calitate și inovare, aceste trei caracteristici impun mentalitatea coerentǎ unei firme și o prezintǎ ca fiind o opțiune viabilǎ de viitor în concordanțǎ cu dezvoltarea durabilǎ prin orice mod s-ar realiza aceasta.

CONCLUZII

Dezvoltarea durabilă este premisă de dezvoltare economică a unui nou echilibru pe Terra împǎrțit în patru sisteme: economic, uman (social), ambiental (de mediu sau ecologic) și tehnologic. Vorbim despre un concept născut dintr-o realitate ușor de observat de către oricine: dezvoltarea economică și demografică actuală deosebit de accelerată. Dacă ea continuă în același ritm și se extinde la întreaga planetă, fără a fi însoțită de măsuri drastice de protecție a mediului și de economisire a resurselor, atunci, într-un viitor destul de apropiat, pământul va deveni nelocuibil. În pofida eforturilor de definire a semnificației conceptului amintit, s-a dovedit dificilă stabilirea unor limite stricte, deoarece conservarea resurselor naturale nu poate fi argumentată în totalitate. O dezvoltare economică presupune, în mod inevitabil, ca o anumită suprafață de teren arabil va fi cultivată, că se va exploata țițeiul, că unele râuri vor fi îndiguite, iar unele mlaștini asanate. Au existat opinii care au susținut că este necesară conservarea capitalului natural în sens agregat, afirmându-se că pierderile suferite într-o regiune ar putea fi contracarate în alta. Acest tip de abordare a problemei a focalizat atenția asupra existenței unei nevoi acute de a se estima valoarea resurselor naturale din punct de vedere ecologic și economic și asupra importanței protejării anumitor sisteme ecologice esențiale.

În ceea ce privește durabilitatea unei dezvoltări se diferențiază două direcții ideologice în abordarea raportului economie-mediu: tehnocentrism și ecocentrism.

Susținătorii tehnocentrismului sunt adepții unei piețe lipsite de constrângeri, atât pentru producători, cât și pentru consumatori. Aceștia sunt foarte încrezători în posibilitățile de substituibilitate aproape totală între factorii de producție, la fel ca și în faptul că omul și tehnologia vor găsi întotdeauna un mod pentru a compensa obligația legată de lipsa unei resurse. Tot ei sunt cei care adoptă un criteriu de durabilitate foarte slabă, în așa zisa versiune a “abundenței”, și cu criterii de durabilitate slabă în poziția mai puțin extremistă numită “conciliantă”. Tehnocentrismul conciliant ia în considerare problemele de mediu, acceptând faptul că factorii de producție nu sunt substituibili la infinit, înglobează o noțiune precisă de capital natural critic și de capacitate de suport și este interesat să corecteze distorsiunile prezente pe piață cu ajutorul unor instrumente precum taxele ecologice.

Trecând de la tehnocentrism la ecocentrism, găsim poziția “comunitară”. Este vorba de o abordare mai degrabă conservatoare, în care protecția mediului, de exemplu, dobândește o centralitate inexistentă în abordările precedente. A recunoaște Pământul drept un organism unic duce la restricții foarte puternice în posibilitatea de substituire a factorilor de producție și determină o abordare radicală, care își revendică un concept de durabilitate foarte puternic. Acest punct de vedere urmărește să transforme sistemele economice actuale, limitând destul de drastic nivelul producției, al consumului și al creșterii demografice.

În realitate, multe din aceste abordări se suprapun în diverse profile etice sau economice, iar caracteristicile unui posibil model de dezvoltare durabilă pot fi rezumate astfel:

Obiectivele economice vor fi mai degrabă optimizate, decât maximizate. O dată depășit pragul de subzistență, creșterea bunăstării materiale devine mai lentă, decât consumul de resurse. Este necesară o schimbare a paradigmei privind perceperea obiectivelor economice. Acestea trebuie să aibă în vedere un nivel optim și nu unul maxim al activității. Pe de altă parte, reducerea activității economice, fără a fi specificat nivelul la care se va ajunge, nu constituie un demers viabil.

Conceptul de dezvoltare durabilă aparține teoriei noi a dezvoltării economice, ea fiind o ramură relativ nouă a teoriei economice generale, de care s-a desprins ca o ramura autonomă la nivelul anilor ’50 – ’60.

Într-o fază incipientă s-a considerat că principalele categorii operante ale acesteia sunt: expansiunea, creșterea, progresul, dezvoltarea, subdezvoltarea. Teoria dezvoltării economice a captat atenția unui număr mare de economiști, sociologi, filosofi etc.,însa opiniile acestora nu se suprapun totalmente.

În linii generale, expansiunea este privită ca fiind o creștere economică pe termen scurt si cu deschidere spre reversibilitate. Opus expansiunii, fenomenul de creștere economică este asimilat cu o mărire în dimensiuni absolute a indicatorilor macroeconomici:

venit național sau produs global, atunci când creșterea în valoare absolută a indicatorilor macroeconomici este privită la modul relativ, rezultă un alt concept al dezvoltării durabile și anume progresul economic. Acesta reprezintă o creștere a venitului național pe locuitor. În raport cu acesta, creșterea economică poate fi progresivă, recesivă sau statică.

Conceptul de dezvoltare a apărut datorită orientării cu predilecție asupra laturii cantitative a indicatorilor lăsând la o parte aspectele calitative și structurale produse odată cu creșterea economică.

În ceea ce privește acest concept opiniile au fost variate, totuși în mod unanim se admite că dezvoltarea este un concept multidimensional. Adică în afară de aspectul economic, care face referire la creștere și progres, importante sunt considerate aspecte legate de social, politic, ambiental, științific, spiritual, uman etc. Tot în mod unanim se admite că dezvoltarea înglobează în mod obligatoriu creșterea și progresul economic.

Este evident că dezvoltarea presupune o ascensiune a întregului sistem social, economic, cultural etc., dar și faptul că progresele dorite a se realiza într-un anumit domeniu depind de rezultatele din celelalte domenii. Altfel spus între componentele progresului social generalizat există o relație de interdependență.

Dezvoltarea presupune pe langă aspectele economice și aspecte legate de durata procesului, de tehnologia lui internă, ca și de finalitatea lui ultimă. Astfel, dezvoltarea este un proces și nu o stare de fapt, lucru reliefat atunci când dezvoltarea este contrapusă subdezvoltării.

Subdezvoltarea este o stare de fapt caracterizată printr-o sumă de însușiri tipice țărilor rămase în urmă, dintre care cele mai importante sunt: un nivel redus de dezvoltare a principalelor ramuri ale economiei, un venit național pe locuitor scăzut, o subutilizare cronică a forței de muncă, un nivel scăzut de instrucție, o natalitate ridicată, în contrast cu posibilitățile de hrană ale populației etc.

În ce privește finalitatea ultimă a dezvoltării, toate punctele de vedere sunt unanime că aceasta nu poate fi decât o “dezvoltare umană”, care să aibă în vedere binele general al omului de azi, dar și de mâine.

BIBLIOGRAFIE

Alexandru Nedelea, Dănuț Tiberius Epure (2008), Strategii de dezvoltare ale firmelor de comerț, turism și servicii Editura: Muntenia, Constanța;

Bran, Florina (2002), Relația economie-mediu la începutul mediului al III-lea, Ed. ASE, București;

Cecilia Pop, 2008, Managementul calitatii, Editura alfa;

Constantinescu, N.N. (1976), Economia protecției mediului înconjurător, Ed. Politică, București;

Davidw Pearce, Jeremy J., Warford, World Without End. Economics, Environment and Sustainable Development, Oxford University Press, 1994;

Diana Preda, Ocuparea forței de muncǎ și dezvoltarea durabilǎ, Editura Economicǎ;

Dobrescu E., Albu L.L. (2005)- "Dezvoltarea durabilǎ în România. Modele și scenarii pe termen mediu și lung", Editura Expert, 2005;

Emilian Dobrescu, Lucian-Liviu Albu (2005), Dezvoltarea durabilǎ În România. Modele și scenarii pe termen mediu și lung, Editura expert;

Lucas Bretschger, Growth Theory and Sustainable Development, Bookcraft (Bath) Ltd., 1999;

Mihai Manoliu, Cristina Ionescu, Dezvoltarea durabilă și protecția mediului, H.G.A., București, 1998;

Morar Avia Carmen, Mixul de marketing și marketing ecologic, Editura Vladimed – Rovimed 2013;

Neamtu Bogdana, Dezvoltarea durabilǎ. Provocǎri ale dispersiei urbane, Editura CH Beck 2012;

Popescu D.I., Meghea A.,Pincovschi E. (2006), – "Strategia dezvoltǎrii durabile În societatea bazatǎ pe cunoaștere", Editura Agir, București;

Robu B.M.,Macoveanu M. -"Evaluǎri de mediu pentru dezvoltare durabilǎ", Editura EcoZone;

Rojanschi, V., Bran, Florina (2002), Politici și strategii de mediu, Ed.Economică, București.

www.casesigradini.ro

www.invalcea.ro

www.mfinante.ro

www.risco.ro

BIBLIOGRAFIE

Alexandru Nedelea, Dănuț Tiberius Epure (2008), Strategii de dezvoltare ale firmelor de comerț, turism și servicii Editura: Muntenia, Constanța;

Bran, Florina (2002), Relația economie-mediu la începutul mediului al III-lea, Ed. ASE, București;

Cecilia Pop, 2008, Managementul calitatii, Editura alfa;

Constantinescu, N.N. (1976), Economia protecției mediului înconjurător, Ed. Politică, București;

Davidw Pearce, Jeremy J., Warford, World Without End. Economics, Environment and Sustainable Development, Oxford University Press, 1994;

Diana Preda, Ocuparea forței de muncǎ și dezvoltarea durabilǎ, Editura Economicǎ;

Dobrescu E., Albu L.L. (2005)- "Dezvoltarea durabilǎ în România. Modele și scenarii pe termen mediu și lung", Editura Expert, 2005;

Emilian Dobrescu, Lucian-Liviu Albu (2005), Dezvoltarea durabilǎ În România. Modele și scenarii pe termen mediu și lung, Editura expert;

Lucas Bretschger, Growth Theory and Sustainable Development, Bookcraft (Bath) Ltd., 1999;

Mihai Manoliu, Cristina Ionescu, Dezvoltarea durabilă și protecția mediului, H.G.A., București, 1998;

Morar Avia Carmen, Mixul de marketing și marketing ecologic, Editura Vladimed – Rovimed 2013;

Neamtu Bogdana, Dezvoltarea durabilǎ. Provocǎri ale dispersiei urbane, Editura CH Beck 2012;

Popescu D.I., Meghea A.,Pincovschi E. (2006), – "Strategia dezvoltǎrii durabile În societatea bazatǎ pe cunoaștere", Editura Agir, București;

Robu B.M.,Macoveanu M. -"Evaluǎri de mediu pentru dezvoltare durabilǎ", Editura EcoZone;

Rojanschi, V., Bran, Florina (2002), Politici și strategii de mediu, Ed.Economică, București.

www.casesigradini.ro

www.invalcea.ro

www.mfinante.ro

www.risco.ro