Masuratorile Terestre

INTRODUCERE

Știința măsuratorilor terestre are ca obiect de studiu totalitatea operațiilor de teren si de calcul, ce sunt efectuate in vederea reprezentării pe plan sau hartă a suprafeței terestre într-o anumită proiecție cartografică și scară topografică. Conținutul măsurătorilor terestre a evoluat de-a lungul timpului odată cu dezvoltarea societații, fiind dependent de utilizarea unui scop utilitar legat de activitatea economică și, respectiv, a unui scop științific legat de determinarea formei si dimensiunilor Pămantului.

Instrumentul care permite alegerea, selectarea, valorificarea, legalizarea și gestionarea informațiilor,este reprezentat de cadastru definit ca un sistem de evidență tehnică, economică și juridică a tuturor bunurilor imobile ce compun un teritoriu administrativ, indiferent de destinația lor și de proprietar. Cunoașterea bunurilor imobiliare sub aspect cantitativ și calitativ, constituie obiectul cadastrului general care se realizează prin inventarierea, reprezentarea pe planuri si hărți, bonitarea si evaluarea lor.

Evaluarea imobilelor implică estimarea unui anumit tip de valore, de obicei a valorii de piață a clădirilor, construcțiilor sau terenurilor aparținand persoanelor fizice sau juridice. Evaluatorul aplica una sau mai multe metode, respectand standardele internationale pentru a estima valoarea de piață a unui imobil și fundamentand rezultatul final în cadrul unui raport de evaluare.

Lucrarea de față “Înscrierea în cartea funciară a unei proprietăți și atribuirea numărului cadastral” prezintă modul în care se efectuatuează operatiunile tehnice de măsurare, de calcul, de reprezentare pe plan a bunului imobil, precum si modul de întocmire a documentației cadastrale.

Aceasta este structurată în patru capitole. Primul capitol cuprinde dispoziții generale legate de cadastrul general și evaluarea terenurilor. Capitolul al II-lea prezintă cadrul tehnic de executare a lucrărilor de cadastru, iar următorul capitol; capitolul III descrie cadrul legislativ pentru realizarea lucrărilor cadastrale necesare pentru înscrierea imobilelor în cartea funciară. Ultimul capitol cuprinde descrierea studiului de caz, localizarea geografică, aparatura, softurile utilizate și raportul de evaluare al imobilului studiat.

În final sunt prezentate concluziile, bibliografia și anexele cu rezultatele și datele finale, schemele și planurile de reprezentare a imobilului.

CAPITOLUL I.

NOȚIUNI GENERALE

Ca bunuri imobile, terenurile si construcțiile, indiferent de mărime, de natură sau proprietate, s-a simțit nevoia înregistrării lor pentru stabilirea unor impozite și taxe echitabile, asigurarea dreptului de proprietate si transmiterea acestuia, garantarea creditului ș.a. Realizarea unei asemenea evidențe pentru un anumit teritoriu administrativ presupune, în prezent, executarea a două categorii de lucrări complexe, legat organic între ele:

de cadastru, ce urmăresc atât determinări cantitative, prin măsurători specifice, cât si calitative asupra imobilelor, inclusiv evaluarea lor;

de publicitate imobiliară, respectiv înscrierea în registre publice a bunurilor imobiliare precum și a unor drepturi, acte și fapte juridice legate de constituirea, transmiterea sau stingerea acestor drepturi;

Necesitatea acestei activități, ce are ca obiect terenurile și construcțiile din întreaga țară ca cele mai importante componente ale avuției naționale, este evidentă si imperativă pentru noi. Succesul reformelor, realizarea economiei de piață liberă si concurențială, consolidarea structurilor democratice, organizarea societații in ansamblul ei și stabilirea unor raporturi sociale normale, presupune existența unei evidențe clare și eficiente asupra proprietăților funciare privind atât starea materială cât și ea juridică a imobilelor din întregul fond funciar.

I.1. Cadastru general

I.1.1. Definiția, scopul, obiectul si importanța cadastului

Conform Legii cadastrului și Publicității imobiliare (Legea nr.7/1996,) s-a adoptat următoarea definiție: “Cadastrul general este un sistem unitar și obligatoriu de evidență și inventariere sistematică a bunurilor imobile de pe teritoriul întregii țări, din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic, indiferent de destinația lor și de proprietar, prin care se realizează identificarea, înregistrarea și reprezentarea lor în registre pe hărți și planuri cadastrale.”

Aceeași lege republicată în M.O. 03 martie 2006 spune că:“Cadastrul general este sistemul unitar și obligatoriu de evidență tehnică, economică și juridică a tuturor imobilelor de pe întreg teritoriul țării.

Entitățile de bază ale acestui sistem sunt parcela, construcția și proprietarul. Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcții, aparținând aceluiași proprietar.Prin parcelă se înțelege suprafața de teren cu aceeași categorie de folosință.

Sistemul de evidență al cadastrului general are ca finalitate înscrierea în registrul de publicitate imobiliară.”

Obiectul cadastrului general este constituit de fondul funciar al întregii țări. Potrivit legii fondului funciar nr.18/1991 „terenurile de orice fel, indiferent de destinație, de titlul pe baza căruia sunt deținute sau de domeniul public sau privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României“.

Rolul cadastrului general. Deoarece cadastrul are un caracter istoric, rolul său evoluează, de la o societate la alta, în funcție de obiectivele stabilite. Inițial având doar un rol de inventariere a bunurilor imobile ca întindere, pentru stabilirea impozitelor fiscale, iar ulterior pentru colectivizarea agriculturii etc. În prezent, rolul și conținutul său trebuie să corespundă etapei actuale și de perspectivă a dezvoltării economiei și să furnizeze date reale cu privire la:

întinderea, configurația și poziția bunului imobil, precum și a folosinței lui;

identificarea proprietarilor de bunuri imobile și înscrierea lor în cărțile funciare ;

stabilirea categoriei de calitate a terenurilor;

inventarierea terenurilor în funcție de pantă, de posibilități de mecanizare;

inventarierea terenurilor degradate care necesită lucrări de îmbunătiri funciare, și cele care sunt ameliorate sau amenajate;

resursele funciare, introducerea, sau scoaterea din circuitul agricol a terenurilor;

elementele calitative necesare evaluării bunurilor imobile.

Scopul realizării cadastrului. Lucrările de cadastru se execută cu scopul de a pune la dispoziția celor interesați, în orice moment, date reale și complete pentru:

prezentarea în timp real al stadiului și evoluției fondului funciar pe județe și pe țară;

reglementarea situației juridice a bunurilor imobile și înscrierea lor în cartea funciară pentru stabilirea și garantarea dreptului de proprietate, protecția domeniului public și privat al statului, rezolvarea unor conflicte juridice;

crearea unei baze juste pentru stabilirea impozitului fiscal;

elaborarea unor studii privind sistematizarea teritoriului, protecția mediului, stabilirea resurselor funciare, prognoze privind tendințele de evoluție a pieței imobiliare;

crearea unei baze de date cadastrale moderne grafică și textuală, întreținerea acestei baze de date, cu care se vor crea premise pentru GIS –uri.

Importanța cadastrului general. Importanța cadastrului general constă în faptul că acesta furnizează date reale privitoare la bunurile imobile (poziție, mărime, folosință, proprietar), necesare în toate ramurile economiei naționale.

În același timp, cadastrul este, pentru economia de piață, un instrument deosebit de important, pentru că furnizează documentele care dau siguranță tranzacțiilor care au loc pe piața bunurilor imobile.

De asemenea, importanța lucrărilor de cadastru este de prim ordin pentru întocmirea sistemelor informaționale ale teritoriului, capabile să furnizeze rapid date reale tuturor organismelor de gestionare și planificare a bunurilor imobile din sectoarele importante ale economiei naționale.

I.1.2. Părțile componente si funcțiile cadastrului general

În concordanță cu funcțiile pe care le îndeplinește, cadastrul general are trei mari părți componente cu funcții diferite: tehnică, economică și juridică.

Funcția tehnică a cadastrului general se realizează prin determinarea pe bază de măsurători, a poziției, configurației și mărimii terenurilor pe destinații, categorii de folosință și proprietari, precum și ale construcțiilor.

Funcția economică a cadastrului general evidențiază destinația, categoriile de folosință ale parcelelor și elementele necesare stabilirii valorilor economice ale bunurilor imobile care, la rândul lui este legat de stabilirea în mod corect a obligațiilor fiscale impozitele și taxele asupra imobilelor.

Pentru terenurile agricole, valoarea economică se stabilește cu ajutorul bonitării cadastrale. Prin bonitarea cadastrală a terenurilor agricole se stabilește gradul de fertilitate, potențialul productiv al solului și venitul net cadastral la unitatea de suprafață. Bonitarea cadastrală a construcțiilor se face pe baza datelor privind: structura de rezistență, materialul de bază și destinația construcției.

Funcția juridică a cadastrului general se realizează prin identificarea proprietarului pe baza actului de proprietate și publicitate imobiliară. Raportul juridic în care se află deținătorul de fapt față de imobilul înscris în cadastru se stabilește numai prin sistemul de publicitate imobiliară oficial care la noi în țară este Cartea Funciară.

I.1.3. Clasificarea cadastrului

Cadastru general

Cadastrul general este un complex de operații tehnice, economice și juridice întreprinse în vederea cunoașterii și inventarierii permanente și sistematice a fondului funciar sub aspect calitativ, cantitativ și juridic.

Fondul funciar este constituit din totalitatea terenurilor de orice fel, indiferent de destinația, de titlurile pe baza cărora sunt deținute sau de domeniul public ori privat din care fac parte.

Cadastrele de specialitate

Cadastrele de specialitate sunt subsistemele de evidență și inventariere sistematică, din punct de vedere tehnic și economic a bunurilor imobile specifice unor domenii de activitate, cu scopul administrării lor raționale.

Evidențele cadastrale specifice își pot organiza și deținătorii mari de terenuri, cu condiția să folosească drept date de bază numai ceea ce este prevăzut pentru cadastrul general.

Cadastrul agricol. Are ca obiect de activitate evidența și inventarierea sistematică a terenurilor agricole pe categorii și subcategorii de folosință, specificând natura solului, panta, pretabilitatea la anumite culturi, clasa de calitate, venitul net, etc.

Cadastrul forestier. Se ocupă cu evidența și inventarierea sistematică a fondului forestier și a amenajamentelor silvice, specificând suprafața, esența lemnoasă, vârsta, consistența masei lemnoase etc., precum și informații referitoare la sol, relief și climă. Se execută de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului pentru exploatarea rațională a pădurilor și bună gospodărire a amenajamentelor silvice.

Cadastrul apelor. Are ca obiect de activitate evidența și inventarierea apelor, a terenurilor acoperite de ape și stuf, a instalațiilor care le deservesc, organizate pe bazine hidrografice, specificând suprafața, calitatea, folosința, instalațiile de transport și exploatare, de producție și ameliorare a calității, precum și condițiile de relief și climă. Se execută de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului pentru evidența calitativă și cantitativă a apelor prin lucrări de amenajare, folosire și protecție a acestora.

Cadastrul fondului imobiliar. Se ocupă cu evidența și inventarierea corpurilor de proprietate din localități, specificând pentru construcții: folosința, suprafața, dotările, starea, etc. Se execută de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței.

Cadastrul rețelelor edilitare. Se ocupa cu evidența și inventarierea rețelelor edilitare (apă, canalizare, termoficare, gaz, electrice, telefonice) și a instalațiilor care le deservesc, specificând amplasamentele, traseele, dimensiunile, materialele de construcție, parametrii tehnici, starea.

Cadastrul terenurilor cu destinație specială. Poate fi întocmit de marii deținători de terenuri, ministere, departamente, regii autonome, societăți comerciale, etc., având astfel următoarele subsisteme cadastrale: cadastrul căilor ferate (se ocupă cu evidența și inventarierea terenurilor, construcțiilor, instalațiilor și stării rețelei feroviare), cadastrul drumurilor (se ocupă cu evidența și inventarierea terenurilor, construcțiilor, instalațiilor și stării rețelei drumurilor), cadastrul porturilor (se ocupă evidența și inventarierea terenurilor, construcțiilor, instalațiilor, căilor de transport, rețelelor subterane și supraterane, platformelor tehnologice, etc., care deservesc unitățile portuare), cadastrul aeroporturilor, cadastrul industrial, cadastru minier, cadastru energetic, cadastru petrolier, cadastrul monumentelor istorice, cadastrul militar etc.

Cadastrul analitic

Prezintă toate datele calitative, cantitative și juridice ce permit cunoașterea amănunțită a tuturor corpurilor de proprietate.

Planurile cadastrale pentru cadastrul general se întocmesc la scările:

pentru intravilan: 1:500, 1:1.000, 1:2.000;

pentru extravilan: 1:2.000, 1:5.000.

Cadastrul sintetic

Realizează centralizarea și prezentarea datelor cadastrale de ansamblu pe unități teritoriale mari, prin hărți cadastrale de ansamblu și prin registre sau situații centralizatoare de sinteză. Hărțile cadastrale pentru cadastru general se întocmesc la scările 1:10.000, 1:25.000, 1:50.000 și sunt obținute prin micșorarea și generalizarea planurilor cadastrale.

I.1.4. Domeniile care participă la realizarea cadastrului general

Se pot distinge trei grupe de domenii care participă la realizarea cadastrului general: de bază, de colaborare și completare și completare și ajutătoare.

Domeniile de bază asigură datele și piesele de pornite (de sprijin) pentru toate etapele întocmirii cadastrului general astfel:

domeniul topografiei și fotogrametriei asigură planurile cadastrale necesare, obținute prin ridicări noi sau/și prin actualizarea celor mai vechi, folosind procedee specifice de lucru;

domeniul geodeziei furnizează rețeaua de sprijin necesară ridicărilor topo-fotogrammetrice, actualizările planurilor cadastrale, parcelărilor și rectificărilor de hotare;

domeniul cartografiei urmărește reprezentarea unitară a teritoriilor, editarea și reproducerea planurilor și hărților cadastrale;

Domeniile de colaborare și completare își aduc contribuția doar la o parte din problematica vastă a cadastrului general și cuprind:

domeniul juridic, foarte important, dacă nu cel mai important, ce asigură prin normele de drept organizarea și ținerea la zi a sistemului de publicitate imobiliară;

domeniul pedologiei, ce acoperă partea economică a cadastrului prin stabilirea bonitării terenurilor agricole ca bază a unei evaluări științifice;

teledetecția ca mijloc modern de culegere a unor informații pe suprafețe întinse, prin înregistrări din spațiul cosmic sau aerian;

domeniul informaticii, inclusiv Sistemele Informatice Geografice (GIS) care facilitează efectuarea volumului mare de operații privind culegerea, înregistrarea, prelucrarea, analiza și prezentarea eficientă a datelor, precum și întocmirea planurilor și registrelor cadastrale.

Domeniile ajutătoare intră în legătură cu cadastrul prin furnizarea unor documentații oficiale și cuprinde, în principal:

sistematizarea teritorială, respectiv delimitarea localităților intravilanului și a perimetrului construibil;

organizarea teritoriului agricol ce reprezintă domenii de stat, asociații, urmărind, mai ales, schimbarea destinației suprafețelor, a categoriei de folosință etc.;

amenajarea pădurilor, prin documentațiile complexe ce cuprind planuri și descreri amenajistice ale întregului fond forestier;

administrația locală (primăriile) ce furnizează documentele privind hotarele vechi, marile unități economice, litigii, patrimoniul domeniului public;

protecția mediului, prin informațiile de delimitare a terenurilor după sursă și gradul lor de poluare etc.

I.2. Evaluarea terenurilor

Evaluarea este o analiză care conduce la o opinie sau concluzie referitoare la natură, calitatea, valoarea sau utilitatea unor anumite aspecte sau interese privind o anumită proprietate imobiliară, exprimată de o persoană imparțială, specializată în analiza și evaluarea proprietăților.

Procesul de evaluare este activitatea care are ca finalitate estimarea valorii și se compune dintr-un ansamblu de metode, procedee și activități coerente și ordonate finalizate cu un raport de evaluare care sprijină valoarea estimată, prezentând descrierea specifică a proprietății evaluate, data (momentul) estimării, rezervele și condițiile limitative aferente și concluziile desprinse din diversele metode utilizate.

Asociația profesională românească ce are ca principal obiectiv evaluarea proprietăților imobiliare este Asociația Națională a Evaluatorilor din România (ANEVAR).

I.2.1. Criterii de evaluare a terenurilor

Se evaluează terenurile a căror situație presupune că ele sunt în proprietatea societaților commerciale de evaluat, iar dreptul de proprietate este transferabil integral la data tranzacției. La terenurile în exploatare, evaluarea va ține seama că acestea contribuie la desfășurarea activității, deci în aceasta perioadă valoarea lor este diferită de valoarea de piață.

Evaluarea va avea în vedere, pe langă valoarea de piață a terenurilor în zonele respective, faptul că ele vor fi imobilizate încă un numar de ani egal cu durata de viață rămasă a obiectivului. Tipul de valoare care se obține nu este valoarea de piață.

Liber sau construit terenul este numit proprietate reală. Evaluarea terenului liber sau a terenului si a construcțiilor de pe el intră în sfera problematicii economice.

Valoarea este creată de utilitatea proprietații sau capacitatea de a satisfice nevoile și dorințele umane. Proprietatea este un concept legal. Proprietatea constă în drepturi private de proprietate. Trebuie făcută deosebire între proprietatea reală care este o entitate fizică și stapânirea ei care înseamnă un concept legal.

Prețul este utilizat pentru suma cerută sau oferită pentru un bun sau serviciu.

Datorită capacitații financiare, motivațiilor sau intereselor speciale date unui anume cumpărător sau vânzător, prețul plătit pentru bunuri sau servicii poate avea sau nu legătură cu valoarea care ar putea fi atribuită de alții acelor bunuri sau servicii. Prețul este totuși, în general, un indicator al valorii relative date bunurilor sau serviciilor de către un anumit vânzător, în anumite situații particulare.

Costul este prețul plătit pentru bunuri si servicii sau suma necesară de a creea sau produce bunul sau serviciul respectiv.

Valoarea este un concept economic ce se referă la relația monetară existentă intre bunuri și servicii disponibile pentru achiziționare și cei ce le cumpără sau le vând.

Pământul stă la baza întregii existențe. Cu unicitatea și imobilitatea pământului, fiecare parcelă are un amplasament unic. Datorită acestui fapt, când pământul este evaluat separat de construcțiile de pe el, principiile economice cer ca acele construcții sa fie evaluate ca o contribuție a lor la valoarea totală a proprietății. Prin urmare, valoarea de piață a terenului, bazată pe conceptul de cea mai bună utilizare reflectă utilitatea si permanența terenului față de construcțiile de pe el.

I.2.2. Principii de evaluare

Practica evaluării a impus de-a lungul timpului câteva principii de bază care pornesc de la premisa că proprietățile imobiliare sunt bunuri fungibile, cărora li se poate aplica teoria economică. Aceste principii sunt:

cererea și ofertă

Valoarea de piață a unei proprietăți imobiliare este determinată de interacțiunea dintre cererea și oferta existente la data evaluării.

schimbarea

Forțele cererii și ofertei sunt într-o dinamică permanentă și creează in mod constant un nou mediu economic, ducând astfel la fluctuații ale prețului și valorii. Principiul schimbării presupune că evaluatorul să sesizeze cauzele și efectele forțelor cererii și ofertei studiind tendințele și impactul lor asupra valorilor proprietăților imobiliare. Acest principiu obligă specificarea datei evaluării;

concurența

Prețurile sunt susținute și valorile sunt stabilite printr-o continuă competiție și interacțiune între cumpărători, vânzători, antreprenori și alți participanți pe piața imobiliară;

substituția

Un cumpărător rațional nu va plăti mai mult pentru o proprietate decat costul de achiziție a unei alte proprietăți cu aceleași caracteristici; aceasta înseamna că trebuie să existe o alternativă cu o utilitate sau productivitate egală, ținând cont de factorul timp. În evaluare se presupune că un cumpărător are următoarele alternative:

să cumpere o proprietate existentă cu o utilitate egală cu cea în cauză, aceasta însemnând că evaluarea se poate aborda prin comparație pe piață cu tranzacțiile anterioare pentru a estima valoarea de piață;

să cumpere un teren și să construiască pentru a avea o proprietate cu o utilitate egală cu cea în cauză, aceasta constituind bază pentru abordarea prin costuri a estimării valorii de piață;

să cumpere o proprietate ce produce venituri în același cuantum și cu aceleași riscuri cu proprieatea în cauză, aceasta fiind baza abordării prin venituri în estimarea valorii de piață.

proporții variabile

Proprietatea imobiliară atinge maximum de productivitatesau cea mai bună utilizare când factorii de producție (muncă, natura, capitalul și/sau managementul)sunt în echilibru relativ;

contribuția (productivitatea marginală).

Valoarea oricărui factor de producție sau componentă a proprietății, depinde de cât de mult prezența acestuia adaugă plus valoare la valoarea globală a proprietății. Acest principiu poate fi interpretat și prin estimarea pierderii de valoare atunci când un factor de producție (sau unul dintre componentele sale) lipsește. Acest principiu permite efectuarea unor corecții în cazul comparației cu tranzacțiile anterioare și totodată asigura o bază pentru estimarea deprecierii cauzată de lipsuri (deficiențe) sau de plusuri ale proprietății în abordarea prin costuri;

cea mai bună utilizare

În scopul evaluării pe piață, proprietatea ar trebui evaluata în ipoteza celei mai bune utilizări. Aceasta implica o utilizare legală, posibilă și probabilă a unei proprietăți imobiliare care îi va da cea mai mare valoare în prezent, păstrându-i utilitatea.

conformitatea

O proprietate imobiliară atinge valoarea maximă atunci când este amplasată într-un mediu coerent fizic, economic și social sau de utilizare a terenului compatibilă și armonioasă;

anticiparea

Valoarea de piața este egală cu valoarea actualizată a veniturilor sau satisfacțiilor viitoare generate de proprietate, așa cum sunt percepute de vânzătorii și cumpărătorii tipici.

Evaluarea terenului este realizată individual de cea a construcțiilor aferente sau a proprietății în general, atunci când valoarea acestuia este relevantă pentru proprietatea în cauză. Pentru estimarea valorii acestuia pot fi aplicate 6 metode de evaluare. Cea mai fiabilă metoda de evaluare a terenurilor este considerată, totuși, ca fiind metoda comparației cu vânzările anterioare, astfel,vânzările unor parcele de teren liber similare cu cea evaluata sunt analizate și comparate în funcție de proprietățile terenului de evaluat. Dacă nu sunt suficiente date pentru comparare sau dacă corecțiile se dovedesc a fi prea mari, evaluatorul va utiliza și alte metode de evaluare a terenului, dintre cele disponibile și aplicabile fiecărui caz particular în parte. Alegerea unei metode sau a alteia pentru estimarea celei mai bune valori este în funcție de raționamentul profesional al evaluatorului.

I.2.3. Necesitatea evaluării

Evaluarea este necesară oriunde o proprietate este tranzacționata prin vânzare-cumpărare, cu ocazia închirierilor și în general oriunde apar situații în care trebuie luată o decizie sau urmează să se acționeze sau să se stabilească o strategie pentru care este necesară o estimare a valorii. Printre situațiile particulare în care este necesară evaluarea proprietății se numără:

transferul de proprietate sau de folosință;

impozitarea proprietății;

determinarea programului de utilizare a proprietății;

finanțarea proprietății;

compensarea pentru pagube.

Alte situații în care apare necesitatea evaluării sunt:

stabilirea eșalonării chiriei;

stabilirea fezabilității unei construcții sau a unui program de renovare;

asistarea firmelor care doresc să cumpere locuințe pentru salariații transferați;

satisfacerea cerințelor asiguratului și asiguratorului;

asistarea fuziunii firmelor, emisiunii de acțiuni sau reevaluărilor contabile;

estimarea valorii de lichidare pentru o vânzare forțată sau licitație;

asistarea clienților în probleme de investiții, inclusiv obiectivele, alternativele, resursele, restricțiile și programarea în timp;

acordarea consultanței comisiilor de urbanism, judecătorilor, planificatorilor referitor la efectele probabile ale acțiunilor propuse;

arbitrarea părților aflate în litigiu;

determinarea tendințelor cererii și ofertei pe piața specifică;

determinarea situației existente la un moment dat pe piața imobiliară.

I.2.4. Evaluarea terenurilor în intravilan

Evaluarea terenurilor in intravilan pornește de la o valoare de bază a terenului tarif/mp ce va fi stabilită diferențiat, în funcție de categoria localității si zonarea in cadrul acesteia. Aceasta valoare de bază va fi corectată cu un coeficient de aducere la zi la data efectuării evaluării în funcție de indicele de inflație comunicat de Comisia Națională pentru Statistică pentru perioada în care se face evaluarea. Valoarea obținută va fi corectată cu niște coeficienți obținuți în urma stabilirii unor criterii de individualizare. Aceste criterii diferă de la fiecare cadastru de specialitate și se stabilesc de către specialiștii din fiecare mediu.

Pentru evaluarea cat mai corecta a terenurilor și cât mai aproape de realitate, problema cea mai importantă o reprezintă metoda de calcul aleasă pentru stabilirea valorii terenului denumită tarif pe metru pătrat.

I.2.5. Evaluarea terenului in extravilan

Pentru evaluarea terenurilor din extravilanul localităților nu există, până în prezent, reglementări în acest sens. S-au utilizat de către unii experți tehnici de specialitate diferite metode de evaluare, care însă, nu acoperă toate necesitățile, fiind necesară apariția unor reglementări unitare, valabile pentru toate situațiile și având ca scop evaluarea terenurilor pentru impozitare.

Pentru aceasta, s-a propus o metodă de evaluare a terenului în funcție de productivitatea acestuia, pornind de la valoarea de patrimoniu a terenului stabilită conform Hotărârii de Guvern nr. 59/994. Această valoare s-a stabilit pe clase de calitate a terenului si prezintă valoarea de bază de la care pornește evaluarea terenului. Valoarea de referință astfel stabilită va fi actualizată cu un coeficient în funcție de inflație și corectată cu alți coeficienți de individualizare, stabiliți pe baza unor criteii de evaluare.

CAPITOLUL II.

CADRUL TEHNIC DE EXECUTARE A LUCRĂRILOR DE CADASTRU

II.1. Noțiuni de cartografie

II.1.1. Proiecții cartografice utilizate în România

De-a lungul timpului teritoriul României a fost reprezentat folosind mai multe sisteme de proiecție. Dintre acestea cele mai cunoscute sunt:

proiecția poliedrică Mufling (1873); a fost utilizată, pentru elaborarea hărții austriece ce cuprindea și Transilvania;

proiecția cilindrică Cassini (1876);

proiecția conică echivalentă Bonne (1895);

proiecția conică conformă Lambert-Cholesky (1917);

proiecția azimutală perspectivă conformă stereografică Budapesta, cu plan tangent;

proiecția azimutală perspectivă conformă stereografică Târgu Mureș cu plan tangent;

proiecția azimutală perspectivă conformă stereografică Brașov (1933), cu plan secant;

proiecția cilindrică transversală conformă Gauss-Kruger (1951);

proiecția azimutală stereografică perspectivă conformă 1970 (1970), cu plan secant.

În general, proiecțiile stereografice sunt indicate pentru regiuni care au conturul de formă rotundă, datorită faptului că în aceste proiecții toate cercurile, de la cele infinit de mici la cele mari, se reprezintă tot prin cercuri.

Ținând cont de poziția României pe glob este foarte indicat a se folosi la construcția hărților canevasul azimutal stereografic oblic; acesta a început să se folosească din 1933. S-a constatat că România ar încăpea într-un cerc cu raza de 400 km, având centru în Munții Perșani. În prima fază s-a adoptat proiectarea pe un plan tangent, apoi s-a propus o variantă pe trei planuri tangente în scopul reducerii formulelor de calcul, punctele de tangența fiind la Vaslui, Târgu Mureș și Poienari. Ulterior s-a renunțat și la aceste proiecții și s-a trecut la proiecția stereografică oblică pe plan secant unic. Ca punct central s-a considerat un punct situat la circa 30 km nord de Brașov (în apropiere de Feldioara), care are următoarele coordonate geografice: φ (latitudinea) 51g00c00cc N și λ (longitudinea) 28g21c38,51cc E (sistem centagesimal).

Acest sistem stereografic oblic pe plan secant se bazează pe elipsoidul Hayford. Planul secant a fost coborât cu 4.253 m pe verticală față de suprafața elipsoidului, rezultând un cerc cu deformări nule, cu o rază de 232, 378 km și reprezintă circa jumătate din distanța de la punctul de la punctul central (centru României) până la cele mai îndepărtate puncte. Deformările sunt negative în interiorul cercului, atingând la centru – 0,332 m/km și pozitive la exterior, atingând la periferie + 0,554 m/km.

Pe planul secant, poziția punctelor geodezice este dată prin coordonate rectangulare, a căror origine este chiar punctul central de proiecție. Deoarece originea axelor era în centrul țării, toată suprafața sa era împărțită în patru cadrane, deci punctele aveau coordonate (locale carteziene) pozitive sau negative în funcție de cadranul în care se găseau.

Pentru a se înlătura această dificultate care intervenea în calcule s-a translatat originea sistemului de axe rectangulare cu 500 km spre vest pe direcția abscisei și cu 500 km spre sud pe direcția ordonatei. Aceasta a făcut ca pentru România, originea sistemului de axe rectangulare să se situeze într-un punct situat în nodul Mării Adriatice, astfel încât întreg teritoriul să se găsească în cadranul 1, adică orice punct să aibă coordonate pozitive.

Fig.II. 1. Poziția Punctului Central

Sursa: http://media0.webgarden.ro/files/media0:4b325657cc127.doc.upl/cartog_curs_3.doc

II.1.3. Proiecția stereografică 1970

Pentru a răspunde mai bine unor necesități practice s-a elaborat sistemul stereografic 1970 pe plan secant unic, iar ca elipsoid de referință s-a ales elipsoidul Krasovski. Punctul central are următoarele coordonate geografice: φ (latitudinea) 46o00’00’’ N și λ (longitudinea) 25o00’ 00’’ E, în sistem sexagesimal, cu precizarea ca OX coincide cu direcția nord-sud. Planul secant este coborât pe verticala punctului central cu 3.502 m, iar cercul de secanță care constituie și cercul de deformări nule, are raza de 201,718 km. Fiind o proiecție stereografică păstrează nedeformate unghiurile, iar datorită utilizării planului secant, deformările lungimilor sunt mai reduse ca la alte sisteme de proiecție. Deformările sunt negative în interiorul cercului, atingând în centrul proiecției – 0,250 m/km și pozitive în exteriorul cercului, atingând la periferie + 0,215 m/km (județele Turlcea, Constanța, Timiș).

Fig.II. 2. Deformările în cazul Sistemului Stereografic românesc

Sursa: http://media0.webgarden.ro/files/media0:4b325657cc127.doc.upl/cartog_curs_3.doc

Această proiecție este destinată în special hărților topografice și cadastrale la scări mari și ea a fost creată ca o alternativă la proiecția Gauss-Kruger, pentru a înlătura deficiențele generate de aceasta.

Elipsoidul de referință utilizat în această proiecție este Krasovski. Punctul central al proiecției este de coordonate λ = 25o; φ = 46o. Orientarea axelor este identică cu proiecția Gauss-Kruger (axa x spre nord), nomenclatura este de asemenea la fel.

Fig.II. 3. Cercul de deformare nulă în proiecția azimutală stereografică perspectivă conformă 1970

Sursa: http://media0.webgarden.ro/files/media0:4b325657cc127.doc.upl/cartog_curs_3.doc

Formatul foilor de hartă este de trapez delimitat de proiecțiile meridianelor și ale paralelelor. Din acest motiv nomenclatura hărților este aceeași cu a sistemului Gauss-Kruger, exceptând planurile la scara 1:2.000. Prin urmare sistemul stereografic 1970 permite integrarea lucrărilor noi în cele mai vechi, fiind astfel posibilă utilizarea întregului fond de date geotopografice naționale.

II.2. Noțiuni de geodezie

II.2.1. Clasificarea rețelelor geodezice

După numărul elementelor fixe din rețea

Rețeaua geodezică liberă este rețeaua în care se efectuează doar măsurători necesare definirii geometriei rețelei. Există un „defect” derivat din faptul că nu se realizează încadrarea rețelei într-un sistem unitar de referință.

Rețeaua geodezică fără constrângeri este aceea în care se execută, pe lângă masurătorile necesare definirii geometriei rețelei și un număr limitat de determinări strict necesare și suficiente pentru încadrarea rețelei într-un sistem de coordonate unitar.

Rețeaua geodezică constrânsă în care se efectuează un număr suplimentar de măsurători în vederea poziționării acestuia în sistemul adoptat.Aceste elemente suplimentare determină gradele de libertate ale rețelei care sunt eliminate în procesul de calcul prin introducerea unor constrângeri (condiții) de natură geometrică sau analitică.

După formă

Rețeaua formată din lanțuri de triangulație a fost constituită din triunghiuri, patrulatere și poligoane geodezice dispuse în lungul meridianelor și paralelelor.Aceste lanțuri de triangulație faceau parte din rețeaua internațională fiind dispuse în lungul meredianelor și paralelelor la distanțe între puncte de 200km. La intersecția lanțurilor se găseau puncte Laplace (măsurate astronomic). În România au existat trei lanțuri primordiale pe direcția meridianelor și două lanțuri pe direcția paralelelor, fiind sprijinite pe nouă baze geodezice.

Rețeaua compactă sau rețeaua de suprafață este rețeaua actuală a României care acoperă în mod uniform întregul teritoriu, nemaiexistând golurile din rețeaua anterioară.

După destinație

Rețeaua geodezică internațională este creată pe teritoriul mai multor țări prin intermediul unei convenții internaționale. Aceste tipuri de rețele au pe de o parte un scop științific de determinare a formei și dimensiunilor Pământului, iar pe de altă parte au un scop militar, cartografic și fotogrammetric.

Rețeaua geodezică de stat este realizată la nivelul fiecărei țări, în funcție de cerințele de proiectare. Reprezintă principala rețea de sprijin atât planimetrică, cât și nivelitică ce stă la baza tuturor lucrărilor topografice, cartografice și fotogrammetrice, precum și a lucrărilor de interes local din zona respectivă. În România, rețeaua de stat este împărțită în patru ordine principale și o rețea de ordinul V de îndesire.

Rețeaua locală a fost creată în scopul efectuării unor lucrări topo-inginerești.

După numărul de dimensiuni al spațiului în care este realizată

Rețeaua unidimensională este caracteristică lucrărilor de altimetrie sau de nivelment în care doar una din coordonate trebuie determinată într-un sistem unitar de referință în mod omogen și anume altitudinea. Celelalte coordonate X și Y ajută doar la identificarea punctelor, fiind determinate aproximativ.

Reteaua bidimensională a fost creată în scopuri planimetrice în care două coordonate necesită a fi determinate cu precizie și anume X și Y în planul de proiecție sau B și L pe elipsoid, cea de-a treia coordonată H având caracter orientativ sugerând aspecte legate de relief.

Rețeaua tridimensională în care toate cele trei coordonate sunt determinate într-un sistem unitar de referință.

Rețeaua în spațiu cu patru dimensiuni este acea rețea care se urmărește în timp, fiind determinată în mod repetat. Cea de-a patra dimensiune este timpul.

II.2.2. Materializarea pe teren a rețelelor geodezice

Punctele rețelelor de triangulație sunt materializate în teren prin borne și semnale geodezice, iar punctele rețelei de nivelment sunt materializate prin repere și mărci. Bornele și reperele sunt constituite din elemente de beton armat, iar semnalele geodezice sunt, de regulă, construcții din lemn. Se mai întâlnesc și borne din piatră sau din lemn (atunci când solul impune folosirea acestora) și semnale metalice.

Semnalizarea permanentă a punctelor geodezice este realizată prin borne geodezice și are ca scop conservarea punctului de triangulație pe o perioadă foarte lungă de timp pentru a putea fi folosit în lucrările geodezice viitoare atunci când semnalul deasupra sololui nu mai există.

În ultimele decenii, bornele s-au alcătuit din elemente prefabricate de beton armat între care se află două straturi de semnalizare, în fiecare element fiind încastrat un reper metalic care indică centru geometric al punctului geodezic.

Bornele geodezice amplasate în terenuri obișnuite, au în prezent o structură diferită în funcție de ordinul rețelei de triangulație din care face parte punctul respectiv.

Bornarea se execută imediat după terminarea construcției semnalului geodezic. După terminarea execuției semnalului geodezic și plantarea bornei se execută unele operațiuni necesare pentru efectuarea viitoarelor lucrări de realizare a rețelei de triangulație:

determinarea înălțimii semnalului geodezic construit

descrierea topografică a noului semnal cu detalii privind construcțiile în punct, schița direcțiilor, dispunerea reperelor azimutale

materializarea reperelor azimutale

Reperele de nivelment pot fi repere de greutate și repere de adâncime.

Rețeaua de nivelment de stat de ordinele II-IV executată între anii 1960-1971 a fost materializată prin repere de greutate de tipurile I, II, III precum și prin mărci de nivelment de tip A si B.

Reperul de adâncime poate coborî până la 20-30m și este util, în special, în zonele de șes din țara noastră. La toate reperele de nivelment punctul care primește cotă este reprezentat de o marcă de nivelment.

În apropierea reperelor de adâncime există repere de nivelment numite „martori” față de care se deteremină eventualele modificări ale reperului propriu-zis. Microrețeaua de nivelment în care se include repereul de adâncime și reperul martor se remăsoară la fiecare utilizare a reperului de adâncime.

II.2.3. Rețeaua geodezică de stat

Această rețea este formată din puncte de triangulație geodezică de patru ordine și din puncte de poligonometrie.

Reteaua de triangulație geodezică de stat se prezintă sub forma unei rețele compacte de triunghiuri combinate cu patrulatere cu ambele diagonale observate. Această rețea are ca scop științific stabilirea formei și dimensiunilor globului pământesc. Pe lângă acest scop principal, ea are următoarele roluri:

servește ca rețea de sprijin a hărții României la scară mică;

folosește la executarea planurilor cadastrale la scară medie;

stă la baza rețelelor de sprijin locale și de ridicare pentru lucrări inginerești, de urbanism, căi de comunicații, hidrotehnice, de îmbunătățiri funciare etc., la scări mari.

Rețeaua de triangulație este organizată pe patru ordine și anume:

Rețeaua de ordinul I are punctele dispuse în vârfurile unor triunghiuri pe cât posibil echilaterale, cu o lungime a laturilor în medie de 25 km în regiunile de munte și de 20 km în regiunile de șes, asigurând o densitate a punctelor de 1 punct / 500 kmp.

Rețeaua de ordinul II îndesește rețeaua de ordinul I, în interiorul fiecărui triunghi de ordinul I existând circa trei triunghiuri de ordinul 11. Această rețea are lungimea laturilor de 13 km și asigură o densitate a punctelor de 1 punct / 150 kmp.

Rețeaua de ordinul III îndesește rețeaua de ordinul II, laturile triunghiurilor fiind
de 8 km, asigurând o densitate a punctelor de 1 punct / 50 kmp.

Rețeaua de ordinul IV se obține prin îndesirea rețelei de ordinul III, astfel încât
distanța dintre puncte să fie de 4 km, iar densitatea punctelor de 1 punct / 20 kmp. Densitatea punctelor de 1 punct la 20 kmp este totuși insuficientă pentru lucrări de ridicare a detaliilor, impunându-se astfel necesitatea măririi numărului de puncte prin realizarea rețelelor de ridicare.

II.2.4. Rețeaua de triangulație locală

Triangulația locală urmărește ca pe o suprafață de teren să se realizeze o rețea de puncte de coordonate cunoscute în sistem local.

Rețeaua de sprijin formată din triangulația locală constituie o excepție care se aplică atunci când:

triangulația geodezică nu există pe suprafața de ridicat,

suprafața care se ridică este relativ mică (maxim 10 kmp),

condițiile de precizie asigurate de rețeaua geodezică de stat nu sunt îndeplinite.

triangulația locală poate fi privită ca o triangulație geodezică pe o întindere redusă -microtriangulație- cu laturi de 0,5 -3 km.

Pentru determinarea coordonatelor punctelor de triangulație locală se parcurg următoarele operații:

Operații preliminarii:

documentarea

formalități de îndeplinit pentru începerea lucrării;

procurarea instrumentelor corespunzătoare;

proiectarea triangulației

Operații de teren:

recunoașterea terenului;

marcarea și semnalizarea punctelor;

amenajarea locului pentru măsurarea unei baze;

determinarea orientării bazei față de nord;

măsurarea unghiurilor orizontale și verticale.

Operatii de calcul:

compensarea unghiurilor în triangulație;

calculul orientării laturilor de triangulație,

calculul lungimilor laturilor;

calculul coordonatelor punctelor de triangulație;

calculul de evaluare a preciziei.

Tipuri de rețele de triangulație locală:

Lanț de triunghiuri

Se aplică în cazul suprafețelor alungite, în special a văilor înguste și în cazul căilor de comunicații terestre. Se măsoara toate unghiurile din fiecare punct, două laturi ( una în primul triunghi și cea de a doua în ultimul triunghi) sau două baze scurte sau o latura și o bază scurtă, precum și orientările acestor baze. În cazul în care numărul triunghiurilor este mai mare de zece, se vor măsura baze de control după fiecare zece triunghiuri.

Fig.II.4. Lanț de triunghiuri

Sursa: www.scrigrup.com

Poligon cu punct central cu bază normală și bază scurtă

Rețeaua de triunghiuri care formează un poligon cu punct central se aplică în cazul terenurilor întinse în toate direcțiile și cu suficientă vizibilitate. Se va măsura o latură a unui triunghi care va fi considerat triunghiul 1 și apoi în sensul acelor de ceasornic se numerotează celelalte triunghiuri cu II, III, IV și V.

Poligonul va trebui sa aibe un numar de 5, cel mult 7 triunghiuri. Din fiecare punct de triangulație se vor măsura toate unghiurile triunghiurilor care se vor nota cu α, β, γ. Când nu se poate măsura o latură a triunghiului se va măsura o așa numită „bază scurtă”, care se va dezvolta pe latura de triangulație.

Lanț de poligoane cu punct central

Se aplică în cazul suprafețelor alungite, dar destul de late. Poligoanele cuprind 5 -7 triunghiuri cu laturile aproximativ egale după teren astfel ca triunghiurile să fie cât mai echilaterale.

Fig.II.5. Lanț de poligoane cu punct central

Sursa: www.scrigroup.com

Patrulater cu diagonale observate

Se aplică în cazul terenurilor cu suprafață mică. Se măsoară o latură și toate unghiurile formate de direcțiile diagonalelor și laturilor. În cazuri speciale, se poate recurge la baze scurte. Notarea triunghiurilor și unghiurilor se poate face considerând triunghiurile suprapuse în parte.

Lanț de patrulatere

Se aplică tot pentru măsurarea suprafețelor alungite. Elementele care se măsoară sunt: toate unghiurile, două laturi la extremitățile lanțului (baza de plecare și baza de sosire) sau două baze scurte și orientările acestora.

Fig.II.6. Lanț de patrulatere cu ambele diagonale vizate

Sursa: www.scrigroup.com

II.3. Noțiuni de topografie

Prin punctele din rețeaua geodezică de stat și din triangulațiile locale se ajunge la o densitate a acestora mult prea mică pentru a constitui o rețea de sprijin pentru ridicarea detaliilor în vederea întocmirii de planuri la scări mari. Pentru a putea ridica punctele de detaliu se proiectează o rețea de ridicare, rețea ce va asigura lungimi ale laturilor de 100 -150 m. Această rețea se proiectează sub forma intersecțiilor înainte, înapoi, laterală și a drumuirilor poligonometrice.

II.3.1. Metoda intersecției

Este o metodă specifică determinării succesive a punctelor de ordinul II -V pornind de la rețeaua de ordinul I, stabilește poziția (x, y) a punctelor noi în funcție de coordonatele punctelor vechi (cunoscute) și de unghiurile măsurate. După modul de staționare se disting următoarele variante:

Intersecții înainte (directe), dacă s-a staționat numai în punctele vechi A, B, C și dacă s-au dat vize din ele spre punctul nou P.

Intersecții înapoi (retrointersecții), dacă s-a staționat în punctul nou P din care s-au dat vize spre punctele vechi A, B, C.

Intersecții laterale (combinate), dacă s-a staționat în punctul nou P și încă cel puțin unul dintre punctele vechi.

Se știe din geometria analitică, că având ecuațiile a două drepte de orientare cunoscută, trecând fiecare dintre ele printre câte un punct dat A și B (deci cu coordonate cunoscute) se găsesc coordonatele punctului nou la intersecția celor două drepte date, rezolvând sistemul de ecuații dat. Pentru control și asigurarea preciziei se va aplica aceeași problemă la 2 -3 combinații de câte două drepte și două puncte date.

Din cauza erorilor inerente făcute în determinările coordonatelor punctelor A, B, C și în cea a orientărilor nu va rezulta un punct unic de intersecție P a direcțiilor AP, BP și CP, ci trei puncte P1, P2, P3 care împreună formează așa-zisul triunghi de eroare al intersecției.

Aria acestui triunghi este cu atât mai mică cu cât determinările sunt mai riguroase, dar niciodată nu va fi nulă. Dacă valorile coordonatelor punctelor P1, P2 și P3 sunt sensibil apropiate se va lua o valoare medie între ele și acestea vor constitui drept coordonate finale ale punctului P.

Fig.II.7. Triunghiul de eroare al intersecțiilor

Sursa: www.scritub.com

II.3.1.1. Intersecția înainte

Metoda se caracterizează prin faptul că se staționează cu teodolitul în puncte vechi, de coordonate cunoscute și se vizează spre punctul ce urmează a fi determinat, măsurându-se unghiurile α, β și γ. Punctele ce se determină prin intersecție înainte sunt, în general, puncte inaccesibile: cruci de biserică, coșuri de turn, semnale instalate pe arbori, dar și puncte accesibile.

Fig.II.8. Intersecția înainte

Sursa: www.topo-online.ro

După orientarea direcțiilor măsurate în punctele vechi sau în punctele fără coordonate, însa care au cel puțin trei direcții observate reciproc, se trece la calculul prin intersecție a coodonatelor rectangulare x și y în urma studiului schiței vizelor azimutale prin care se stabilește ordinea de calcul a coordonatelor punctelor noi. Relațiile pentru calculul coordonatelor rectangulare ale punctelor de determinat prin intersecție înainte sunt:

În cazul utilizării relațiilor cu tangentele orientărilor măsurate:

(2.1)

În cazul utilizării relațiilor cu cotangentele orientărilor măsurate:

(2.2)

Coordonatele fiecărui punct se calculează ca media aritmetică a valorilor obținute din cel puțin două intersecții a patru direcții răspândite cât mai uniform pe întregul tur de orizont al stației, formând unghiuri cuprinse între 50g și 150g sau 40g și 160g.

Criteriul de alegere a relațiilor de calcul este acela de a se lucra cu valorile cele mai mici ale funcțiilor trigonometrice tgӨ sau ctgӨ corespunzătoare orientărilor determinate.

Dacă din intersecțiile calculate se obțin valori ale coordonatelor care diferă față de media aritmetică a acestor valori cu mai mult de ±2 cm, atunci se aleg alte combinații, eliminând din calcule directive observate care conduc la abateri liniare mai mari decât abaterea standard prevăzută. Pe măsură ce punctele noi primesc coordonate, ele servesc la calculul coordonatelor punctelor următoare.

II.3.1.2. Intersecția înapoi (retrointersecția)

Problema intersecției înapoi constă în staționarea cu teodolitul în punctul ce urmează a fi determinat și vizarea a minim trei puncte de coordonate cunoscute. În funcție de unghiurile măsurate se calculează poziția punctului staționat.

Fig.II.9. Intersecția înapoi

Sursa: www.topo-online.ro

Metoda se aplică întotdeauna când trebuie determinate noi puncte de îndesire, dar în zona respectivă nu există vizibilitate decât spre puncte cunoscute, inaccesibile sau accesibile ca turnuri de clădiri înalte, semnale în arbori, precum și întotdeauna când ulterior, în faza de ridicare a detaliilor se simte nevoia unui punct determinat mai precis.

II.3.1.3. Intersecția combinată

Intersecția laterală este o metodă de îndesire a punctelor rețelei de triangulație combinată din intersecții înainte și intersecții înapoi.

Metoda folosește atât vize orientate de la punctele vechi de coordonate cunoscute, ca la intersecția înainte, cât și vize duse de la punctul nou de determinat spre punctele vechi de coordonate cunoscute, ca la intersecția înapoi.

Fig.II.10. Intersecția combinată

Sursa: www.topo-online.ro

Din punctele 1 și 2 de coordonate cunoscute se vizează punctul nou P. Din punctul P se vizează punctele 1, 3 și 4 (punctul 2 nu se vede). Coordonatele puncului P se pot determina prin: intersecție înainte a vizelor orientate 1 -P și 2-P, dar determinarea printr-o singură intersecție nu este suficientă și nici convenabilăintersecție înapoi folosind vizele P-1, P-4, P-3; ca verificare avem:

Acesta nu se utilizează deoarece nu ia în considerare și viza 2-P. Pentru a înlătura aceste inconveniente se procedează asfel:

se determină (2.3)

se calculează

(2.4)

se calculează (2.5)

se obțin asfel toate cele patru direcții orientate:

se grupează astfel direcțiile orientate două câte două astfel încât să formeze unghiuri optime pentru intersecțiile înainte.

se efectuează apoi din aceste vize calculul a două, trei intersecți înainte.

II.3.1.4. Condiții de aplicare în teren

Intersecția, ca metodă de determinare a punctelor rețelei de ridicare, se sprijină pe punctele geodezice de ordinul I -V și se execută în terenuri cu acoperire mică și cu detalii puține unde nu este economic a se executa drumuiri. De asemenea, punctele de intersecție pot servi și ca puncte de închidere pentru drumuiri.

Intersecția înainte va avea cel puțin patru vize exterioare dispuse pe întreg turul de orizont, formând unghiuri de întretăiere cuprinse între 50g și 150g. În cazul punctelor duble, unghiurile observate din vârful patrulaterului (din punctele de determinat) trebuie să fie cuprinse între 60g și 140g. Oricare ar fi metoda de determinare a punctului, lungimea vizelor nu trebuie să fie mai mare de 3000 m.

Materializarea punctelor de intersecție în extravilan se execută, de regulă, cu picheți din lemn de esență tare, bătuți până la nivelul solului având lungimea de circa 40 cm și diametrul de 5 cm. Punctele marcate prin picheți se vor consolida cu o movilă circulară cu raza de 30 cm și înălțimea de 50 -60 cm.

În funcție de scopul ridicării, în cazul în care se cere prin tema de studiu, aceste puncte pot fi bornate. Numerotarea punctelor se va face cu cifre arabe începând de la numărul 100, neadmițându-se că în cadrul unui trapez la scara 1:100000, două puncte să aibă același număr sau numere fracționare. Amplasarea punctelor se va face în locuri ferite de distrugeri și în apropierea detaliilor ce urmează a fi ridicate.

Coordonatele definitive ale punctelor de intersecție înainte, înapoi sau combinate, vor fi obținute prin media a două intersecții cu vize independente răspândite pe întreg turul de orizont. Abaterea maximă liniară a valorilor parțiale față de valoarea maximă nu trebuie să depășească ±2 cm.

II.3.1.5. Precizia intersecțiilor

Sub raportul preciziei sunt preferate intersecțiile combinate cu cât mai multe direcții. De aceea, primele puncte de îndesire (de frângere), ca și în general, toate punctele foarte importante, a căror poziție trebuie determinată cu mare precizie și pot fi staționate, se vor determina ca intersecții combinate. Intersecțiile înainte și înapoi desfășurate în condiții clasice (cu vize suficiente pentru control și pentru a se face medii) sunt metode curente pentru determinarea de noi puncte de îndesire. Vizele de orientare vor fi cât mai lungi, pe când vizele de determinare vor fi cât mai scurte.

Vizele de orientare trebuie să fie lungi pentru că unei erori liniare de vizare e îi va corespunde o eroare unghiulară γ, cu atât mai mică cu cât viza este mai lungă.

Vizele de determinare trebuie să fie scurte deoarece unei erori de orientare e' îi va corespunde o eroare liniară e' (de coordonate) cu atât mai mică cu cât viza este mai scurtă.

Fig.II.11. Lungimea vizelor

a – de orientare; b – de determinare.

Sursa: www.scritub.com

În privința unghiului pe care-l fac vizele de determinare, este evident că intersecția este cu atât mai precisă (eroarea liniară e, ca reflectare a erorii unghiulare, e cu atât mai mică cu cât unghiul α pe care-l fac vizele este mai apropiat de unghiul drept). Invers, cu cât unghiul α diferă mai mult de unghiul drept, erorii unghiulare e îi corespunde, la aceeași distanță, o eroare liniară (de poziție) mai mare.

II.3.2. Metoda drumuirii

Este un procedeu de îndesire a rețelei geodezice în vederea ridicării detaliilor topografice din teren.

Drumuirea este o linie poligonală frântă, în care poziția reciprocă a punctelor este determinată prin măsurători de distanțe între punctele de frângere și măsurători unghiulare în punctele de frângere a traseului poligonal. Când pe teren s-au efectuat doar măsurători pentru stabilirea poziției reciproce a punctelor din traseul poligonal, vorbim despre drumuire liberă.

De cele mai multe ori însă, traseul poligonal se sprijină la capete pe puncte de coordonate cunoscute – drumuiri constrânse sau drumuiri sprijinite – care permit ca punctele de drumuire să fie determinate într-un anumit sistem de coordonate. În această situație, ultima latură a traseului poligonal reprezintă o supradeterminare, care permite un control al elementelor măsurate în teren. Controlul elementelor măsurate devine și mai concludent dacă în punctele de coordonate cunoscute pe care se sprijină drumuirea, se măsoară suplimentar direcții spre alte puncte de coordonate cunoscute, care fiecare reprezintă un alt element de control.

Drumuirea planimetrică presupune măsurarea unghiurilor și determinarea distanțelor, iar cea altimetrică determinarea prin nivelment geometric sau trigonometric a diferențelor de nivel. În funcție de elementele de sprijin, drumuirile pot fi:

Drumuire liberă (neconstrânsă), când în teren s-au efectuat doar măsurători pentru stabilirea poziției reciproce a punctelor din traseul poligonal.

Fig.II.12. Drumuire liberă

Sursa: www.scrigroup.com

Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute

Fig.II.13. Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute

Sursa: www.scrigroup.com

Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute și laturi cunoscute

Fig.II.14. Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute și laturi cunoscute

Sursa: www.scritub.com

Drumuire cu punct nodal

Fig.II.14. Drumuire cu punct nodal

Sursa: www.scrigroup.com

În multe situații, drumuirile se pot sprijini la capete pe puncte din alte drumuiri, constituindu-se în așa numitele rețele poligonale.

C (x,y,H)

A'fx.y.H)

Fig.II.15. Rețea poligonală

Sursa: www.scrigroup.com

În această situație este justificată introducerea noțiunii de ,,ordinul drumuirii” și anume:

Traseul A 201 -…-206-B = drumuire principală

Traseul 202-301-…-304-C = drumuire secundară

Traseul 205-401-…-403-303 = drumuire terțiară

Ordine inferioare drumuirii terțiare nu sunt admise în instrucțiuni.

După forma traseului poligonal, drumuirile se clasifică în:

Drumuiri întinse

Fig.II.16. Drumuiri întinse

Sursa: www.scrigroup.com

Drumuiri închise pe punctul de plecare

Fig.II.17. Drumuiri închise

www.scrigroup.com

După modul de constituire a traseelor poligonale se remarcă faptul că metoda drumuirii este o metodă deosebit de flexibilă în determinarea pozițiilor punctelor din teren, fără să necesite cheltuieli mari pentru marcarea și semnalizarea punctelor.

II..3.2.1. Proiectarea rețelei de drumuire

Traseul poligonal se proiectează de-a lungul arterelor de circulație, cursurile de apă etc, întrucât laturile și punctele drumuirii trebuie să fie ușor accesibile. Punctele de drumuire se amplasează în locuri ferite de distrugere, în care instalarea instrumentelor topografice se face cu ușurință. Între punctele de drumuire învecinate trebuie să existe vizibilitate perfectă pentru ca direcțiile și lungimile să se măsoare fără dificultate.

Punctele de drumuire se aleg în apropierea detaliilor care urmează să fie ridicate. Distanța între punctele de drumuire este determinată de condițiile concrete din teren, de gradul de acoperire cu vegetație sau cu construcții, de scopul ridicării topografice și de aparatura topografică avută în dotare. În situația în care se dispune de aparatură clasică (teodolite, mire, panglici) se recomandă ca lungimea medie a drumuirii, latura de 100 – 150 m, lungimea minimă de 70 – 80 m, iar cea maximă de 2000 – 3000 m.

Atât lungimea laturilor, cât și lungimea traseului poligonal sunt dependente de situația concretă din teren. Astfel, în zone construite, lungimea laturilor, cât și lungimea drumuirii vor fi mai reduse decât în zone de extravilan.

În ultimul timp, pentru a putea efectua calculul suprafețelor cât mai ușor, s-au creat programe specializate cum ar fi de exemplu: AutoCad, TopoSys etc.

II.3.3. Metoda radierii folosită în combinație cu metoda drumuirii

Pe suprafețele mai mari se construiește mai întâi o rețea de sprijin (un poligon sau o drumuire închisă), măsurătorile la punctele de detaliu se fac dependent de aceasta, sub formă de raze, determinându-se mărimea distanțelor și a unghiurilor formate de razele respective, cu una din laturile

În punctul de stație 101, se centrează, se calează aparatul și se introduce zero vernier în coincidență cu zero cerc gradat sau se pornește de la o citire inițială. După blocarea mișcării înregistratoare se vizează cu zero sau citirea inițială în aparat, latura cunoscută, apoi se deblochează mișcarea înregistratoare și se vizează în sensul acelor de ceasornic, mira amplasată în mod succesiv în toate punctele de detaliu, ducând raze la acestea.

Fig.II.18. Metoda radierii folosită în combinație cu metoda drumuirii

Sursa: www.scritub.com

II.3.4. Calculul suprafețelor

Noțiunea de suprafață în cadastru este considerată ca fiind aria unui contur închis proiectat pe un plan de referință, cu scopul de a orizontaliza liniile (de a le aduce din pozițiile spațiale oarecare pe care le ocupă pe suprafața terenului, într-un plan orizontal).

Procedeele de calcul a suprafețelor diferă în funcție de natura datelor de măsurători (numerice sau grafice), care la rândul lor depind de performanțele mijloacelor tehnice și tehnologiilor utilizate.

În tabelul următor sunt grupate procedeele pentru calculul suprafețelor în funcție de datele care intră în calcule, respectiv de metodele de măsurare a datelor inițiale.

Procedeele numerice

Procedeul analitic de calcul este folosit atunci când toate punctele caracteristice ale poligonului au coordonatele rectangulare cunoscute.

Dacă luăm în considerație un poligon cu vârfurile 1, 2, 3, 4, ale căror coordonate rectangulare sunt: X1Y1; X2Y2; X3Y3 și X4Y4, formula de calcul analitic al suprafeței se prezintă sub formă:

2S = X1(Y2 – Y4) + X2(Y3 – Y1) + X3(Y4 – Y2) + X4(Y1 – Y3) și (2.6)

2S = Y1(X4 – X2) + Y2(X1 – X3) + Y3(X2 – X4) + Y4(X3 – X1) (2.6)

Generalizând, pentru un singur poligon format din n puncte formula generală devine:

2S = (2.7)

2S =

De regulă, una din expresii este folosită ca formulă de bază, iar a doua pentru verificarea calculelor.

Procedeul trigonometric este folosit în cazul în care punctele caracteristice ale poligonului sunt determinate prin coordonatele lor polare.

Dacă luăm în considerație poligonul cu vârfurile ABCD determinate de distanțele r1, r2, r3 și r4 și orientările α1, α2, α3 și α4 măsurate din punctul de stație 0, se formează următoarele poligoane fictive:

s1 = 0AB, s2 = 0BC și s3 = 0CD (2.8)

precum și poligonul fictiv inclus s4 = 0AD.

Observăm că suprafața S a poligonului ABCD rezultă din suma suprafețelor poligoanelor fictive Sf = s1 + s2 + s3 din care se scade suprafața poligonului s4adică :

S = Sf – s4.

Formulele de calcul, în cazul luat, sunt următoarele:

s1 = ½ r1·r2· sin (α2 – α1)

s2 = ½ r2·r3· sin (α3 – α2) (2.9)

s3 = ½ r3·r4· sin (α4 – α3)

s4 = ½ r1·r4· sin (α4 – α1).

După introducerea în relația (5.13) a valorilor pentru Sf = s1 + s2 + s3 și pentru s4 se obține formula folosită în practică pentru calculul suprafeței poligonului ABCD = S.

S = ½[r1r2sin(α2 – α1) + r2r3sin(α3 – α2) + r3r4 sin(α4 – α3) – r3r4 sin(α4 – α1)t (2.10)

Desigur că operațiile de calcul se pot executa cu ușurință atunci când se utilizează calculatoare electronice de birou, având cel puțin două registre de memorie.

Procedeul geometric este folosit atunci când datele inițiale constau numai din măsurători liniare efectuate pe teren cu ruleta și echerul topografic. Este tipic folosirii metodei absciselor și ordonatelor, a intersecțiilor de distanțe a perimetrării contururilor de construcții etc.

Calculul suprafețelor se efectuează cu ajutorul formulelor simple cunoscute din geometrie.

Procedeele grafice

Procedeele grafice de calcul sunt folosite atunci când nu se dispune de coordonatele determinate pe bază de măsurători din teren sau fotogrammetrice (măsurate pe modelul optic) și se apelează numai la măsurători efectuate cu mijloace grafice pe foile planurilor cadastrale (rigle, scări grafice, raportoare etc.).

Calculul suprafețelor se poate efectua prin mai multe moduri, în funcție de configurația și mărimea poligoanelor cu figuri geometrice complicate, în figuri geometrice simple (triunghiuri, dreptunghiuri, trapeze etc.) și apoi calcularea suprafețelor pe baza formulelor cunoscute din geometrie.

De regulă, acest procedeu asigură cel mai redus grad de precizie, de aceea este de dorit înlocuirea cu procedeele numerice.

Procedeul grafico-mecanic este cel mai mult utilizat la calculul suprafețelor pe planurile cadastrale la scări medii (1:5000 și 1:10000), executate pe cale fotogrammetrică prin metode de exploatare analogice și într-o măsură mai mică pe planurile cadastrale la scări mari și foarte mari (1:5000 – 1:2000). De asemenea, este preferat în cazurile suprafețelor cu contururi foarte sinuoase la care aplicarea procedeului grafic ar fi mai greoaie.

Aplicarea procedeelor grafico-mecanice este specifică (proprie) utilizării planimetrelor. Planimetrele sunt construite pe principiul instrumentelor integratoare pe cale mecanică a suprafețelor dispuse în plan orizontal. Caracteristic acestor mijloace este faptul că, ele permit determinarea suprafețelor prin integrarea infinității de puncte dispuse pe contururi, spre deosebire de metodele grafice ale absciselor și ordonatelor care utilizează un număr limitat (convențional) de puncte.

Bazată pe această însușire, în cazul suprafețelor cu contururi complicate, metoda grafico-mecanică oferă rezultate mai bune (randament și precizie) decât metoda grafică simplă, cu condiția aplicării riguroase a metodologiei de lucru, stabilită prin instrucțiunile de lucru proprii tipului de planimetru folosit.

CAPITOLUL III.

CADRUL LEGISLATIV PENTRU REALIZAREA LUCRĂRILOR CADASTRALE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA IMOBILELOR ÎN CARTEA FUNCIARĂ

Începând cu data de 1 iulie 1999, pe baza Ordinului ministrului justiției nr. 1.330/C/1999 și a protocolului încheiat între Oficiul Național de Cadastru Geodezie și Cartografie, Uniunea Națională a Notarilor Publici și Ministerul Justiției, s-a trecut la înscrierea cu caracter nedefinitiv în cărțile funciare.

Ca urmare, orice act și fapt juridic cu privire la terenuri sau construcții trebuie înscrise cu caracter nedefinitiv în Cartea funciară, dacă pe acel teritoriu administrativ nu s-au definitivat lucrările de introducere a cadastrului general (dacă identificarea imobilelor nu se poate face cu numerele topografice din Cartea funciară și acolo unde s-au înființat birouri de carte funciară în anul 1999).

Potrivit art. 61 din Legea nr. 7/1996, "Actele și faptele juridice privind terenurile și construcțiile situate pe un teritoriu administrativ pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general se vor înscrie cu caracter nedefinitiv, în câte o carte funciară, urmând ca înscrierea definitivă să fie efectuată la punerea în aplicare a cadastrului general și pe acel teritoriu. La cererea de înscriere se va atașa schița de plan a terenului sau a construcției la care se referă înscrierea, întocmita de un cadru tehnic de specialitate autorizat de oficiul județean de cadastru, geodezie și cartografie. Schița de plan va cuprinde configurația parcelelor de teren sau a construcțiilor, suprafețele, categoriile de folosință, caracteristicile calitative ale terenului, elemcntele pentru precizarea locului unde este situat imobilul, data întocmirii și numele celui care a întocmit schița."

Potrivit art. 9 alin. 2 din Regulamentul privind avizarea lucrărilor de geodezie, cartografie, cadastru și fotogrammetrie, aprobat prin Ordinul președintelui ONCGC nr. 347/1998, "Avizul este obligatoriu pentru lucrările de profil finanțate din banii publici, precum și pentru cele finanțate din alte surse, cu excepția planurilor de amplasament și delimitare a bunurilor imobile, necesare înregistrării în evidențele cadastral-juridice sau utilizării în circuitul civil, dacă suprafața implicată este sub 10 hectare în intravilan, respectiv 100 hectare în extravilan".

Conform "Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară" avem următoarele capitole esențiale cazului nostru:

"Capitolul 1

Dispoziții generale

Art. 1 – În conformitate cu art. 19 si art. 59 din Legea cadastrului si a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, prezentul regulament are drept scop stabilirea procedurilor si modalităților prin care se vor realiza operațiunile de întocmire a documentațiilor cadastrale necesare înscrierii în cartea funciară a actelor si faptelor juridice.

Art.2 – (1) Documentațiile cadastrale, denumite în continuare documentații, stau la baza înscrierii în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la:

a) imobile care necesită documentație pentru prima înscriere;

b) imobile care necesiă documentație pentru dezlipire;

c) imobile care necesită documentație pentru alipire;

d) imobile care necesită documentație pentru înscrierea unei construcții noi sau extinderea ei, pe o parcelă înscrisă în cartea funciară – construcții definitive;

e) imobile care necesită documentație pentru modificarea limitei de proprietate;

f) imobile care necesită documentație pentru modificarea suprafeței imobilului;

g) imobile care necesită documentație pentru descrierea dezmembrămintelor dreptului de proprietate;

h) imobile care necesită documentație pentru reconstituirea cărții funciare pierdute, distruse sau sustrase;

(2) Prin documentații se realizează identificarea, măsurarea si descrierea imobilelor, la data întocmirii lor și se asigură înregistrarea actelor și faptelor juridice referitoare la acestea.

Capitolul 2

Dispoziții cu privire la întocmirea documentației

Art. 3 – (1) Documentațiile conțin doua părți distincte care formează un dosar unic, ce include atât partea tehnică necesară recepției cadastrale, cât și actele juridice necesare înscrierii în cartea funciară:

a) Partea I – pentru recepție cadastru;

b) Partea a II-a – pentru înscrierea în cartea funciară.

(2) Dupa recepția cadastrală și înscrierea documentației în cartea funciară beneficiarului i se va elibera încheierea de carte funciară, extrasul de carte funciară pentru informare și planul de amplasament și delimitare.

(3) Realizarea documentațiilor necesare înscrierii în cartea funciară a actelor și/sau faptelor juridice referitoare la imobilele prevăzute la art. 2 alin.(1) literele a), d), e), f), g) si h) din prezentul regulament presupune parcurgerea următoarelor etape:

a) realizarea lucrării de către persoana autorizată, care presupune documentarea tehnică, execuția lucrărilor de teren și birou, elaborarea documentațiilor

b) depunerea documentațiilor, cuprinzând transmiterea acestora la oficiul de cadastru și publicitate imobiliară ( denumit în continuare oficiu teritorial) sau la biroul de cadastru și publicitate imobiliară (denumit în continuare birou teritorial) și efectuarea înregistrării în registrul general de intrare

c) recepția documentațiilor, cuprinzând înregistrarea în registrul cadastral, recepția cadastrală, transmiterea documentației asistentului-registrator

d) înscriere în cartea funciară, care se va face conform reglementărilor in vigoare.

(4) Întocmiea și înscrierea documentațiilor în cartea funiară a actelor și faptelor juridice prevăzute la art. 2 alin.(1) literele b) și c) presupune parcurgerea etapelor prevăzute la alineatul (3), cu precizarea că recepția documentațiilor prevăzute la alin.(3) litera c) se finalizează cu transmiterea acestora persoanei autorizate sau beneficiarului urmând ca înscrierea în cartea funciară a dezlipirii sau alipirii să se efectueze după întocmirea actului autentic.

Art. 4 – (1) Stabilirea amplasamentului imobilului se realizează înaintea execuției lucrărilor și constă în:

pentru imobilele care fac obiectul unor acte și fapte juridice aflate la prima înscriere: proprietarul împreună cu persoana autorizată va proceda la identificarea amplasamentului imobilului pe limite naturale sau artificiale, în vederea efectuării măsurătorilor. Punctele ce definesc limitele imobilului vor fi materializate, înainte de efectuarea măsurătorilor, de către persoana autorizată în prezența proprietarului, cu picheți de metal, țăruși de lemn sau cu borne de beton (la solicitarea proprietarului, contra cost) sau prin marcare cu vopsea;

pentru imobilele care fac obiectul unor acte și fapte juridice ulterioare primei înscrieri ce necesită întocmirea unei documentații: proprietarul împreună cu persoana autorizată, pe baza documentelor existente (documentație cadastrală, extras de carte funciară pentru informare, anexa la partea I a cărții funciare) verifică și validează amplasamentul conform datelor tehnice și rematerializează punctele ce definesc limitele imobilului, la solicitarea proprietarului.

(3) În cazul imobilelor aflate la prima înregistrare pentru care nu se poate realiza identificarea amplasamentului și limitelor acestuia, persoana autorizată, nu va realiza documentația.

(4) Proprietarul va suporta costurile aferente materialului și manoperei operațiunilor de materializare a limitelor imobilului.

Art. 5 – (1) Documentarea tehnică constă în:

a) analizarea situației existente, conform datelor și documentelor deținute de
proprietar;

b) solicitarea de informații aflate în baza de date a oficiului teritorial/biroului teritorial
conform anexei nr. 1 (inventar de coordonate, plan de încadrare în zonă, plan parcelar etc.);

c) stabilirea termenului de realizare a lucrărilor.

(2) Execuția lucrărilor constă în :

a) măsurători pentru realizarea rețelelor de sprijin (îndesire și ridicare) în sistem
național de referință Stereografic 1970, ridicarea detaliilor planimetrice cadastrale aflate pe
limita și în interiorul imobilului, culegerea atributelor, verificări și validări ale datelor existente;

b) calcule și compensări, verificări și validări de date.

(3) Elaborarea documentațiilor constă în:

a) redactarea documentației grafice, a documentației textuale și transferul datelor pe
suport magnetic;

b) întocmirea dosarului lucrării în format analogic și digital.

Art. 6 – (1) Transmiterea documentației la oficiile teritoriale/birourile teritoriale se face de către persoana autorizată în numele proprietarului, în cazurile prevăzute la art. 2 literele a), d), e), f), g) și h), conform cererii de înscriere prevăzută în anexa nr. 2.

În cazurile prevăzute la art. 2 literele b) și c) din prezentul regulament, se va transmite oficiilor teritoriale/birourilor teritoriale cererea de înscriere, de către biroul notarului public, în numele proprietarului și a persoanelor interesate, pe baza documentației recepționate potrivit cererii întocmite conform anexei nr. 3.

Depunerea documentației se va face direct la sediul biroului teritorial, prin poștă sau prin alte mijloace electronice (Internet).

Înregistrarea cererii se realizează la compartimentul relații cu publicul din cadrul biroului teritorial și constă în:

a) preluarea documentației, verificarea existenței documentelor menționate în cerere și înregistrarea în Registrul General de Intrare;

b) perceperea tarifelor de recepție și înscriere în cartea funciară a documentației și transmiterea documentației compartimentului de cadastru și publicitate imobiliară.

Tariful de recepție și / sau de înscriere în cartea funciară se percepe la preluarea cererii de înscriere.

Dacă la verificarea pieselor din dosar se constată lipsa unora dintre acestea sau unele neconcordanțe, cererea nu va fi înregistrată în Registrul General de Intrare și va fi returnată solicitantului, în vederea completării.

Art. 7 – (1) Preluarea și înregistrarea documentațiilor în indexul cadastral al imobilelor, denumit în continuare index cadastral, întocmit conform anexei nr. 4, se realizează de inspectorul responsabil căruia i s-a repartizat lucrarea.

(2) Recepția cadastrală se realizează de inspectorul responsabil căruia i s-a repartizat
lucrarea și constă în:

a) verificarea corectitudinii soluției și metodei adoptate, localizarea și corecta
poziționare a amplasamentului și limitelor, modul de calcul al coordonatelor și suprafețelor,
corespondența între atributele descriptive și elementele grafice.

dacă documentația este corectă, se alocă număr cadastral în indexul cadastral;

dacă documentația este incorectă, se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele sau informațiile care lipsesc sau care necesită refacere/modificare, împreună cu motivațiile corespunzătoare, conform anexei nr. 5. Nu pot fi folosite ca motivații documente, date și informații care nu au fost furnizate la cererea persoanei autorizate, de oficiul sau biroul teritorial. Referatul de completare se înaintează compartimentului de relații cu publicul din biroul teritorial în vederea transmiterii persoanei autorizate pentru rezolvare în termenul specificat expres în referat, cu adresă de înaintare conform anexei nr. 6.

referatul de completare se va emite o singură dată pentru un dosar depus spre recepție sau înscriere în cartea funciară.

Documentația recepționată se transmite de către inspectorul căruia i s-a repartizat lucrarea, asistentului-registrator, iar în cazul dezlipirilor sau alipirilor persoanei autorizate sau beneficiarului.

Dacă documentația nu a fost recepționată datorită nerespectării prevederilor sau depășirii termenului stabilit prin referatul de completare, inspectorul completează nota de respingere din referatul de completare și o transmite împreună cu documentația, asistentului-registrator în vederea întocmirii încheierii de respingere.

Capitolul 3

Dispoziții cu privire la numerotarea cadastrală

Art. 8 – (1) Numerotarea cadastrală se realizează pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, care se identifică prin codul SIRSUP extras din "Registrul permanent al unităților administrativ-teritoriale" publicat de Comisia Națională pentru Statistică. (2) Imobilul se individualizează prin numărul cadastral, care asigură legătura între planul cadastral, indexul cadastral și cartea funciară. Numărul cadastral al imobilului este identificatorul unic de legătură între baza de date grafică și baza de date textuală în sistemul informatic integrat de cadastru și publicitate imobiliară.

Art. 9 – (1) Imobilele se numerotează pe unități administrativ-teritoriale în ordinea înregistrării solicitărilor cu numere de la 1 la n folosind cifre arabe.

Atunci când imobilul nu a mai fost înscris în cartea funciară i se va acorda un număr cadastral întreg, în continuarea ultimului număr atribuit pe unitatea administrativ-teritorială aferentă.

În situația în care imobilele care fac obiectul unei documentații noi au fost înscrise în cartea funciară cu numere cadastrale întregi, fracționare, fracționare multiple sau atipice (numere topografice provenite din cartea funciară, din comasări de numere întregi etc.) acestea vor fi numerotate cu numere cadastrale noi, în continuarea ultimului număr cadastral întreg atribuit pe teritoriul administrativ aferent.

Parcelele componente ale imobilelor care au diferite categorii de folosință vor fi determinate prin metode expeditive asigurându-se închiderea pe suprafața imobilului și vor fi reprezentate pe planul de amplasament și delimitare prin linii întrerupte și coduri.

În cadrul fiecărui imobil, construcțiile se identifică printr-un cod atașat numărului cadastral, alcătuit din litera "C" urmată de un număr de la 1 la n (ex.: C1, C2, C3,..). Tipul și componența construcției, pe destinații și tronsoane, vor fi evidențiate în planul de amplasament și delimitare.

În cazul construcțiilor-condominiu, proprietățile individuale se numerotează astfel: la numărul cadastral al imobilului (teren) și codul construcției, se va adăuga codul proprietății individuale (ex.: 178-C1-U25 pentru imobilul format din teren cu număr cadastral 178, construcția C1 și unitatea individuală 25).

7) Tipurile de unități individuale vor fi evidențiate în cartea funciară colectivă, conform anexei nr. 6.

Capitolul 7

Conținutul documentațiilor necesare înscrierii unei construcții noi sau a unei extinderi de construcții pe un imobil înscris în cartea funciară – construcții definitive

Art. 14 – (1) Documentația pentru înscrierea unei construcții noi sau a unei extinderi de construcții pe un imobil înscris în cartea funciară – construcții definitive va cuprinde : Partea I – pentru recepție :

memoriu justificativ, întocmit conform anexei nr.9;

copie după planul de amplasament și delimitare-a imobilului existent pe care se edifică o construcție definitivă nouă sau se extinde o construcție;

plan de amplasament și delimitare a imobilului sc. 1:200 – 1:5000, după caz, întocmit pe baza planului de amplasament inițial, pe care s-a transpus / extins noua construcție – conform anexei nr.10;

măsurători efectuate în rețeaua de îndesire și ridicare, prin metode clasice, prezentate conform anexei nr.13, sau prin tehnologie GPS, prezentate conform anexei nr.14;

calculul suprafețelor;

descrierile topografice ale punctelor noi;

extrasul de carte funciară pentru informare; Partea a II-a – pentru înscriere în cartea funciară :

cerere de înscriere – conform anexei nr. 2;

dovada plății tarifelor pentru recepție și înscriere în cartea funciară;

c) certificat de atestare a edificării/extinderii construcției, eliberat de primăria localității
unde este situat imobilul, după caz, în condițiile art. 55 alin.(1) din Legea cadastrului și
publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată – conform anexei nr.16.

(2) Documentația va fi întocmită pe suport analogic și pe suport digital, în formate standardizate care să permită tipizarea – conform modelelor din anexele prezentate și în formate care să permită accesul și transferul de date.

Capitolul 12

Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 19 – (1) Completarea datelor existente cu date și informații aflate în baza de date a oficiului sau biroului teritorial se face la cererea persoanei autorizate, conform tarifelor pentru activitățile desfășurate de către Agenția Națională și instituțiile sale subordonate, în vigoare.

(2) În cazul în care imobilul care face obiectul întocmirii documentației este limitrof cu unul sau mai multe imobile deja înscrise în cartea funciară, persoana autorizată va solicita obligatoriu, iar biroul teritorial va pune la dispoziție toate punctele din rețeaua de ridicare precum și punctele determinate pe limita comună a acestora. În acest caz, persoana autorizată are obligația să utilizeze și să verifice punctele din rețea și de pe limita comună și să confirme corectitudinea acestora. Dacă se constată neconcordanțe, erori sau greșeli ori se impun unele concluzii cu privire la utilizarea acestor date, ele vor fi explicitate și argumentate în memoriu justificativ. Dacă punctele din rețeaua de ridicare și de pe limita comună sunt determinate în sistem local, ele vor fi calculate în sistemul național de coordonate Stereografic 1970.

Art. 20 – (1) Întocmirea documentațiilor se efectuează în sistemul național de coordonate Stereografic 1970.

În situații extreme, prezentate și argumentate în scris de persoana autorizată, lucrările se pot încadra în sistemul național de coordonate Stereografic 1970 pe bază de coordonate aproximative, determinate grafic prin identificarea și extragerea coordonatelor planimetrice ale punctelor de detaliu (minim 3 puncte comune între plan și teren) pe bază de planuri/hărți/ortofotoplanuri existente.

În acest caz, cele trei puncte vor fi reprezentate prin borne sau detalii topografice de mici dimensiuni (stâlpi, capace canal, colțuri de bazin, stânci, etc.) și vor avea descrierile topografice corespunzătoare.

Art.21 – (1) Răspunderea privind cunoașterea limitelor imobilului, indicarea materializarea și conservarea acestora revine proprietarului.

(2) Răspunderea pentru corectitudinea întocmirii documentației și corespondența acesteia cu realitatea din teren revine persoanei autorizate.

Art.22 – Dacă la recepția cadastrală se identifică diferențe de suprafață, se procedează astfel:

(1) În cazul în care suprafața din măsurători este mai mare decât suprafața din documentația
cadastrală precedentă, sau în situația în care aceasta nu există, decât suprafața din act :

a) Pentru imobile împrejmuite :

i – Dacă diferența este de până la 2 %, documentația cadastrală se recepționează și suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară;

ii – Dacă diferența este între 2 și 5 % documentația cadastrală se recepționează și
suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară doar dacă este însoțită de
proces-verbal de vecinătate, întocmit conform anexei nr. 17;

iii – Dacă diferența este mai mare de 5%, documentația cadastrală se respinge,
rectificarea suprafeței urmând să se facă prin hotărâre judecătorească definitiva și
irevocabilă;

b) Pentru imobile care nu sunt împrejmuite :

i – Dacă diferența este de până la 2 %, documentația cadastrală se recepționează și se înscrie în cartea funciară suprafața din documentația cadastrală precedentă sau suprafața din actul de proprietate;

ii. – Daca diferența este mai mare de 2%, documentația cadastrală se recepționează și se înscrie în cartea funciară numai pe baza unei sentințe definitive și irevocabile;

(2) În cazul în care suprafața din măsurători este mai mică decât suprafața din documentația
cadastrală precedentă sau, în cazul în care aceasta nu există, decât suprafața din actul de
proprietate :

a) – Dacă diferența este de până la 2 % documentația cadastrală se recepționează și
suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară;

b) – Dacă diferența este peste 2% documentația cadastrală se recepționează și
suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară numai în baza unei declarații
autentice a proprietarului privind acordul diminuării suprafeței din act; în caz contrar,
documentația cadastrală se respinge, cu soluționarea situației pe cale
judecătorească.

(3) Prin imobile împrejmuite, în sensul prezentului regulament, se înțeleg imobilele ale căror
limite sunt materializate prin elemente stabile în timp clar identificabile de către proprietarii
vecini.

Art. 23 – Dacă la recepția documentației cadastrale se identifică suprapuneri ale imobilelor peste o documentație recepționată anterior sau suprafețe de teren libere între proprietăți vecine, se procedează astfel:

Se informează proprietarii imobilelor în cauză și persoanele autorizate care au executat documentațiile, prin adresa întocmită conform anexei nr. 6;

Proprietarii imobilelor împreună cu persoanele autorizate identifică modalitățile de soluționare tehnică prin modificarea documentațiilor cadastrale, pe cale amiabilă, prin declarație autentică a proprietarilor;

Orice neînțelegeri, care nu se pot rezolva pe cale amiabilă între proprietari, se vor soluționa de către instanțele judecătorești. În acest caz, documentația cadastrală se respinge.

Art. 24 – (1) În cazul construcțiilor care au mai mulți proprietari, releveele la părțile comune din documentația aferentă fiecărui proprietar vor fi recepționate dacă fac parte și sunt incluse în documentația pentru întreg imobilul sau dacă sunt confirmate prin acordul asociației de locatari ori prin declarațiile autentice ale celorlalți proprietari.

(2) În cazul dezlipirilor-alipirilor, numărul cadastral alocat documentației are valabilitate de un an de la data acordării acestuia. După expirarea termenului, inspectorul va anula numerele cadastrale acordate, iar la sfârșitul fiecărei luni, inginerul șef va verifica valabilitatea numerelor cadastrale alocate.

Art. 25 – Elementele liniare, punctuale și de caroiaj, semnele convenționale și atributele textuale din conținutul grafic al anexelor la prezentul regulament, reprezintă modele care pot fi adaptate corespunzător modelelor prevăzute în normele, instrucțiunile, standardele și atlasele de semne convenționale în vigoare.

Art. 26 – Anexele nr. 1-17 constituie parte integrantă din prezentul regulament.

Art. 27 – La intrarea in vigoare a prezentului regulament își încetează aplicabilitatea Ordinul Președintelui Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie nr. 946/2000 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind întocmirea documentației cadastrale tehnice necesare la înscrierea cu caracter nedefinitiv în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la terenuri și construcții, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 90 din 22 februarie 2001, modificat prin Ordinul Președintelui Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie nr. 93/2004, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 476 din 27 mai 2004 precum și capitolul 10 și 13 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul Președintelui Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie nr. 534/2001, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 744 din 21 noiembrie 2001."

CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ

Lucrarea de față prezintă procedeul de actualizare date imobil în cazul înscrierii a două construcții în cartea funciară, concomitent cu formarea unui număr cadastral nou pe terenul aferent acestor construcții. Imobilul mai sus menționat este situat în municipiul Oradea, str. Sucevei nr. 4A. Obiectul lucrării o constituie următoarele:

Teren notat în C.F. 185791 Oradea, proprietate a Statului Român, cu drept de administrare în favoarea Biroului Român de Metrologie Legală Bihor, conform încheierii din C.F. 70128 Oradea, partea a III-a (Sarcini), pentru care se formează număr cadastral.

Construcție C1, reprezentând în natură corp administrativ, în cadrul căreia apartamentul I și III sunt proprietate a Biroului Român de Metrologie Legală Bihor, respectiv apartamentul II proprietate a Oficiului Județean de Protecția Consumatorului Bihor (notat în cartea funciară).

Construcție C2, reprezentând în natură garaj, proprietate a BRML Bihor, cu o suprafață construită de 54 mp, realizată din cărămidă, în anul 2002, fără certificat de performanță energetică, fără lift, în baza A.C. nr. 1134/30.07.2001 (prin extindere anexă existentă din C.F. 185791-C1-U1 Oradea), A.L.F. nr. 367/6.12.2002, Adeverință nr. 77295/11.04.2014.

Construcție C3, reprezentând în natură arhivă metrologie, proprietate a BRML Bihor, cu o suprafață construită de 26 mp, realizată din BCA, în anul 2002, fără certificat de performanță energetică, fără lift, în baza A.C. nr. 956/18.06.2001, A.L.F. nr. 366/6.12.2002, Adeverință nr. 77295/11.04.2014.

Notare adresă în cartea funciară, pe baza Certificatului de nomenclatură stradală nr. 77298/09.04.2014 (din cauza faptului că apar adrese diferite în extrasele C.F, respectiv în documentele eliberate de Primăria Oradea).

În continuare se va prezenta localizarea obiectivului studiat, aparatura geodezică cu care s-au efectuat ridicarea punctelor de detaliu, respectiv programele utilizate atât pentru prelucrarea datelor obținute în urma ridicărilor, cât și pentru întocmirea planului cadastral.

Pentru realizarea planului în sistemul de proiecție Stereografic 1970, măsurătorile au fost efectuate pornind din puncte ale rețelei de ridicare, utilizate pentru realizarea cadastrului imobiliar a municipiului Oradea (puncte realizate de Geomatics).

Rețeaua de ridicare a fost îndesită folosind punctele 262 și 263 Geomatics, în conformitate cu cele descrise în subcapitolul II.3.2 (metoda drumuirii).

Ridicarea detaliilor s-a efectuat respectând procedeele din subcapitolul II.3.3 (metoda radierii folosită în combinație cu metoda drumuirii).

Documentația cadastrală a fost întocmită în conformitate cu reglementările prezentate în cadrul capitolului III, reglementări din cadrul legislativ pentru realizarea lucrărilor cadastrale necesare pentru înscrierea imobilelor în cartea funciară.

Documentele necesare, care vor fi predate Oficiului județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară (memoriu tehnic, fișă de măsurători, descrierea punctelor, calculul suprafețelor, plan cadastral, tabel de mișcare parcelară etc.) sunt atașate la secțiunea anexe. De asemenea, s-a efectuat și o evaluare a construcției notată cu C1, pentru stabilirea valorii de piață.

IV.1. Localizare

Fig.IV.1. Localizarea municipiului Oradea

Sursa: www.proexpedition.org

Fig.IV.2. Localizarea obiectivului în municipiul Oradea

Sursa: Documentație lucrare

Oradea, mai demult Oradea Mare, este reședința și cel mai mare municipiu al județului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crișul Repede, în imediata apropiere a graniței cu Ungaria. Totodată Oradea este și cel mai important oraș din regiunea istorică Crișana. La recensământul din 2002 municipiul avea 206.614 de locuitori. Zona metropolitană, care include și 11 comune învecinate, avea în anul 2002 populația de 249.746 locuitori, dintre care 68.2% români, 28.7% maghiari ș.a. În perioada interbelică 20,6% din populația orașului era alcătuită din evrei, fiind consemnate de asemenea comunități de germani, slovaci, ucraineni etc.

Stațiunile balneare Băile Felix și Băile 1 mai se află la o distanță de 8 km, respectiv 4 km de oraș. Pe lângă apele termale recunoscute pe plan internațional pentru efectele terapeutice, în această zonă se găsește o formațiune carstică spectaculoasă, mai exact, un aven cu o adâncime de 86 de metri, denumit în zonă "Craterul de la Betfia", precum și Pârâul Peța, cu o vegetație tropicală unică în Europa.

De secole, municipiul Oradea a reprezentat un punct important de referință pentru zonă, fiind cel mai important centru cultural și comercial. În Evul Mediu, în Cetatea Oradiei exista un observator astronomic, iar astronomii care lucrau acolo foloseau meridianul Oradei ca meridian de 0°.

Situat la numai 13 km de granița de vest a României, municipiul Oradea, ocupă o poziție central-europeană privilegiată, constituind un important nod de comunicații, aflat la o distanță sensibil egală de capitalele regiunii: București (651 km),  Viena (518 km),  Budapesta (248 km), Praga (676 km).

Latitudinea nordică de 47º 03' și longitudinea estică de 21º 55' plasează Oradea pe cursul Crișului Repede într-o zonă deluroasă aflată în prelungirea Munților Apuseni. La altitudinea medie de 126 m deasupra nivelului mării, Oradea se găsește la deschiderea Văii Crișului Repede spre câmpie, într-o zonă de contact între prelungirile Munților Apuseni și Câmpia Banato-Crișană, arie de trecere de la relieful deluros (Dealurile Vestice, Dealurile Oradiei, Dealurile Gepișului) către cel de câmpie.

IV.2. Aparatura folosită

Ridicarea detaliilor s-a efectuat cu stația totală Trimble 3605, cu unitatea de control Zeiss Elta Panel. Pentru creșterea eficienței în operare, acest tip de instrument este dotat cu sistemul QuickDrive. S-au eliminat șuruburile de blocare, iar șuruburile de reglare fină au fost înlocuite cu un sistem coaxial de reglare fină fără sfârșit. Lângă sistemul QuickDrive este amplasat butonul de declanșare rapidă a măsurătorii. Aceste caracteristici oferă posibilitatea creșterii siguranței și eficienței în timpul lucrului. Pentru transferul datelor din memoria internă, aparatul ne oferă mai multe opțiuni: prin cablu, prin infraroșu, sau în cazul atașării unei unități de control Trimble CU, se poate transfera și prin intermediul bluetooth-ului. Carnetul de teren este stocat într-un format propriu (cu extensia *.DAT la unitatea de control Zeiss Elta Panel, unitate de control folosită în cazul nostru), care poate fi tranformată utilizând un program extern.

Fig.IV.2. Stația totală Trimble 3605 cu tastatură Zeiss Elta Panel

Sursa: www.trimble.com

Date tehnice:

Luneta:

mărire de 30x

imagine normală

diametrul obiectivului (apertură): 40mm

distanța minimă de focusare: 1.5m

focusare fină

câmpul de vizibilitate: 1º20’ (echivalent la 100m – 2.2m)

Măsurarea unghiurilor și a distanțelor:

unități selectabile (360º sexagesimal; 400 gon; 360º decimal; 6400 mil)

abaterea standard conform DIN 18723: 5’’ (1.5 mgon)

citirea minimă: 0.1” (0.01 mgon)

precizia de citire standard a distanțelor: ±(2mm + 2ppm)

distanța maximă de măsurare standard a distanței la o singură prismă: 3000 m

timpul necesar măsurării standard a distanței: < 2 sec.

Alte detalii tehnice:

centrare cu laser

sursă laser pentru măsurători de distanță: diodă laser, lungime de undă 660 nm, laser de clasa I, divergența razei: 0.4 mrad

funcționează între -20ºC și +50ºC

baterie: NI-MH 6,0 V / 4,0 Ah

greutate: < 6.7 kg

dimensiuni: 222 x 370 x 185 mm

Tastatura Zeiss Elta Panel:

afișaj pe 8 linii x 40 coloane, display CGA (320 x 80 pixeli), posibilitate de iluminare

28 de butoane

memorie internă: > 4 MB

transfer de date: port RS-232, infraroșu

IV. 3. Programe folosite

Calculele topografice au fost efectuate utilizând programul TopoSys versiunea 7.0, lansat de firma S.C. Geotop S.R.L.

TopoSys – descriere generală

Sistemul de programe TopoSys este un software care calculează și prelucrează informații rezultate din măsurători topografice și geodezice locale, folosind metode statistice de filtrare a erorilor mari și a compensării datelor. Pe lângă acestea, TopoSys efectuează și calculele necesare pentru stabilirea referinței geodezice a informațiilor de poziționare date în diferite proiecții și sisteme de referință.

Gestionarea informațiilor este efectuată în baze de date denumite Proiecte, iar calculele propriu-zise se efectuează în unități de lucru denumite Lucrări.

Un proiect poate cuprinde mai multe lucrări care au în comun informații de referință cum ar fi puncte geodezice, utilizatori, instrumente, elipsoizi de referință. Fiecare lucrare cuprinde informații de tipul: puncte, măsurători, nivelment, transformări și un registru cu operațiile efectuate. Fereastra grafică a programului permite vizualizarea coordonatelor și observațiilor existente în lucrarea curentă, precum și afișarea numerelor de punct și elipselor de eroare. Modul de salvare a informațiilor pe hard disk este următoarea: pentru fiecare proiect nou este creat o bază de date MDB Access cu numele proiectului, și un director tot cu numele proiectului. Pentru fiecare lucrare creată în proiectul curent, în directorul cu numele proiectului, se crează câte un director cu numele lucrării, unde se salvează fișierele raport și de configurare.

Funcționalități

Sistemul de programe TopoSys permite prelucrarea și compensarea tuturor tipurilor de măsurători folosite de geodezi pentru îndesirea rețelelor geodezice locale.

Date primare:

liste de coordonate – puncte fixe

liste de măsurători unghiulare orizontale și verticale/zenitale, distanțe.

liste de cote

liste de diferențe de nivel

Aceste mărimi pot fi introduse manual, importate din fișiere ASCII sau preluate din memoriile stațiilor totale, sub forme de fișiere de diferite formate. Distanțele măsurate pot fi distanțe reduse la orizont, înclinate sau stadimetrice.

Metode de calcul ale coordonatelor aproximative:

intersecție înainte

intersecție înapoi

drumuire / rețea de drumuiri

radiere ca modalitate de determinare a coordonatelor aproximative

radiere – calculul punctelor de detaliu

Metode de compensare a rețelelor planimetrice și de nivelment:

rețea constrânsă

rețea liberă

rețea cu coordonate măsurate

Compensarea rețelei altimetrice (nivelment geometric sau trigonometric) se poate efectua prin:

metoda celor mai mici pătrate

ponderarea măsurătorilor

în funcție de distanța măsurată

normalizată

unitate

Calculele care permit stabilirea referinței geodezice a planului digital includ următoarele teme:

proiecția stereografică STEREO 70

proiecția GAUSS-KRUGER

transcalculări de coordonate

transformări de coordonate plane și spațiale

Aceste operații se execută folosind diferiți elipsoizi.

Datele de ieșire sunt:

liste de coordonate aproximative

liste de măsurători

liste de coordonate compensate

parametrii de precizie ale compensării; eroarea medie pătratică a unității de pondere, erorile medii patratice ale coordonatelor, datele elipselor de erori.

fișiere DXF AutoCad cu dispunerea punctelor, vizele și elipsele erorilor

fișiere ASCII

Redactarea planului cadastral a fost efectuată utilizând programul MapSys 10.0 lansat de firma S.C. Geotop S.R.L.

Noțiuni generale despre harta digitală

Harta digitală este stocată pe suport magnetic, redactarea și măsurarea elementelor se face pe calculator.

Avantajele planului digital:

dimensiuni fizice reduse de stocare;

nu este expus deteriorării și degradării ca și hârtia;

măsurarea elementelor este mai precisă;

scara planului este 1:1; elementele sunt organizate pe layere (straturi), ceea ce ușurează generarea planurilor tematice;

MapSys – descriere generală

Funcționalitatea sistemului GIS cadastral MapSys permite generarea eficientă a planului digital și efectuarea pregătirii, utilizării și interogării datelor cu referință spațială, cu ajutorul unor funcții specializate incluse în program, având ca scop crearea unui model de date relațional încărcat cu informații validate topologic. Acest lucru permite utilizarea acestora în MapSys sau în sistem GIS sau aplicație alfanumerică de gestionare a datelor.

Achiziția datelor și prelucrare:

Import de fișiere cu liste de coordonate sau în formate grafice uzuale

Orientare și rectificare fisiere raster scanate sau Ortofoto

Vectorizare folosind funcțiile grafice specializate

Cuplare digitizoare configurate în Windows

128 straturi cu parametrii de afișare individuali

Export/import cu transfer de date grafice și alfanumerice în formatele GIS uzuale

Lucrările MapSys existente se pot afișa în lucrarea curentă, pentru punerea de acord a elementelor comune

Funcții multiple de selectare grafică

Selecțiile definite de utilizator se pot include și edita în documente MS-Office sau în lucrări Mapsys existente, cu sau fără transformare

Căutare selecție

Fereastra de plotare, utilizând forme de plan individuale sau standard

Poziționarea pe foaia de lucru a mai multor ferestre de lucrare

Generare foi de plan standard cu calculul și afișarea nomenclaturii

Importarea setărilor continând lista de straturi, dimensiuni ferestre, etc., din lucrări existente configurate anterior

Definirea bibliotecilor de caractere și simboluri proprii sau utilizarea fonturilor Windows

Topologie:

Funcția 'Construire topologie' oferă posibilitatea creerii bazei de date primare GIS, în MS-Access sau alt SGBD, legată cu obiectele topologice de tip poligon, linie sau punct definite de utilizator în funcție de scopul proiectului.

Funcții topologice;

Includere combinație de staturi grafice

Atribuire identificator (NrCad) din interiorul sau vecinătatea obiectului grafic

Colectare atribute text în baza de date

Afișare atribute din baza de date în suprafața grafică

Suprapunere straturi topologice (overlay) cu combinarea atributelor din baza de date

Editare obiect (grafic sau din baza de date)

Apelare aplicații externe prin editare obiect

Generare imagini obiect

Programul MapSys ne permite crearea planului digital pe straturi, ne oferă posibilitatea de a atașa simboluri elementelor specifice (stâlpi electrici etc.), chiar și de a crea profile longitudinale și transversale pe porțiunea de drum ridicată. Opțiunea de a exporta datele în format DXF asigură interoperabilitatea rezultatelor cu alte programe CAD.

IV.4. Raport de evaluare

Pentru estimarea valorii de piață a fost utilizată metoda costului de înlocuire net.

În cazul construcției s-a utilizat metoda costului pe baza prețului de barem, conform Cataloagelor de reevaluare editate de Matrix Rom București. Metoda a fost aleasă în condițiile în care nu am avut posibilitatea obținerii unui deviz pe baza căruia să se estimeze costul de înlocuire.

Metoda costului presupune parcurgerea următoarelor etape:

Stabilirea valorii de reconstrucție la nivelul prețurilor din 01.01.1965,

Actualizarea costului de înlocuire la prețurile din data evaluării cu ajutorul coeficienților de indexare elaborați de MLPAT,

Determinarea costului net de înlocuire prin aplicarea uzurii (deprecierii) la costul de înlocuire. Deprecierea s-a stabilit pe baza prevederilor Normativului P135/1995.

Deprecierea reprezintă o pierdere de valoare fată de costul de reconstrucție ce poate apărea din cauze fizice, funcționale sau externe.

Deprecierea (gradul de uzură) construcțiilor s-a stabilit analizându-se:

Uzura fizică: evidențiată de rosături, căzături, fisuri, infestări, defecte de structură etc. respectiv uzura fizică recuperabilă care se cuantifică prin costul de readucere a elementului la condiția de nou sau ca și nou și se ia în considerare numai daca costul de corectare a stării tehice e mai mare decât creșterea de valoare rezultată și uzura fizică nerecuperabilă care se referă la elemente deteriorate fizic care nu pot fi corectate în prezent din motive practice sau economice.

Neadecvare funcțională dată de demodarea, neadecvarea sau supradimensionarea clădirii din punct de vedere al dimensiunilor, stilului sau instalațiilor și echipamentelor atașate. Se poate manifesta sub doua aspecte: neadecvare funcțională recuperabilă – se cuantifică prin costul de înlocuire pentru deficiențe care necesită adăugiri, înlocuire, modernizare sau supradimensionări și neadecvare funcțională nerecuperabilă – care poate fi cauzată de deficiențe date de un element inclus în costul nou, dar care nu ar trebui inclus.

Deprecierea economică (din cauze externe): se datorează unor factori externi proprietății imobiliare cum ar fi modificarea cererii, utilizarea proprietății, amplasarea în zonă, urbanismul, finantarea etc.

Calculele cu estimarea costului de înlocuire pentru construcție sunt prezentate în continuare.

Fișa de calcul a costului de înlocuire net a construcției aflate în patrimoniul Biroului Român de Metrologie Legală

1. SPAȚIU CLĂDIRE ADMINISTRATIVĂ

PREZENTAREA CONSTRUCȚIEI

Amplasare: Oradea, str. Sucevei nr. 4A

Proprietar: Biroul Român de Metrologie Legală

Nr. inventar:

Data PIF: 1982

Vechime (ani): 32

Cod de clasificare conform HG 964/1998: 1.8.2.

Durata normală de funcționare conform HG 964/1998 (D.N.): 50 ani

Durata normală de funcționare conform HG 266/1994 (D.V.): 50 ani

Durata normală de funcționare rămasă

Suprafața desfășurată (mp): 535,91

Suprafața construită (mp): 214,94

Înalțimea spațiului (m): 2,40

Descriere

Structură de rezistență:

– fundații: fundație continuă- din beton

– planșee: prefabricate fâșii cu goluri din ba

Acoperiș: tip terasă

Închideri: pereți din cărămizi

Finisaje:

– tencuieli obișnuite în interior și stropite în exterior

– pardoseli parchet și gresie

– faianță la baie, grup sanitar și vopsele

Instalații:

electrice: iluminat becuri

sanitare: grup sanitar cu gresie și faianță

de încălzire: centrală de la rețeaua municipală

2. EVALUAREA CONSTRUCȚIEI

ELEMENTELE DE CALCUL

Suprafața construită/desfășurată (mp): 214,94/535,94

Înălțimea (m): 2,40

CALCULUL COSTULUI DE ÎNLOCUIRE

a) Valoarea unitară:

– valoarea construcției necorectată pentru înălțime de 3 m 820 lei/mp

– instalații electrice de iluminat 60 lei/mp

– instalații sanitare apă și canalizare 45 lei/mp

– compartimentări interior 130 lei/mp

Total valoare unitară (construcții și instalații) 1.025 lei/mp

Clădire P+2 62 lei/mp

Corecții: 1.112 lei/mp

b) Valoarea totală:

Construcții instalații: 535,94 1.112 lei/mp = 595.965 lei ROL

_____________________________________________________________________

Corecții: –

TOTAL GENERAL OBIECT LA 01.01.1965: 595.965 lei ROL

Adică: 59,5965 lei RON

Rotunjit: 60 lei RON

c) Indici de actualizare

Se aplică indicii de actualizare avizați de MLPAT pentru perioada 01.01.1965-15.11.2006 și corecția datorată evoluției cursului de schimb valutar în perioada 15.11.2006- 06.12.2011

01.01.1965 – 15.11.2006 (cu t.v.a. dedus): 0,81 × 8081,360 = 6. 545,9

15.11.2006 – 27.06.2014 = 1,03

Indice total de actualizare:

6.545,9 × 1,03 = 6.742,27

d) Costul de înlocuire actualizat:

60 lei × 6.742,27 = 38.536,2

38.532,2 × 214,94 = 828.163,82

GRADUL DE UZURĂ

Condiții de exploatare: normale

Vechimea: 32 ani

Stare tehnică: bună

a) în conformitate cu prevederile HG 964/98 gradul de uzură este:

Gu = × 100 = 64%

b) pe baza analizei situației reale de la fața locului gradul de uzură este:

*structura de rezistență (pondere 60%) 0,2% × 40 = 2%

*anvelopa (pondere 250%) 0,1% × 40 = 4%

*finisaje ( pondere 10%) 0,1% × 30 = 3%

*instalații (pondere 5%) 0,05 × 20 = 1%

*depreciere din cauze externe 16%

*depreciere din cauze economice 20%

Neadecvare funcțională –

______________________________________________________________________

GRADUL DE UZURĂ TOTAL CUMULAT (Gu) 46%

Se apreciază ca real gradul de uzură sabilit la litera "a" resprectiv 64%

COSTUL NET DE ÎNLOCUIRE

TOTAL:

× 828.163,82 = 298.138,97 lei

V = 298.138,97 lei

V = 67.944,16 euro

Rotunjit:

V = 67.945 euro

V = 298.140 lei

* Conform cursului BNR din 27.06.2014:

1 euro = 4,3888 lei

CONCLUZII

Cadastrul s-a dovedit a fi de-a lungul timpului un ansamblu de activități tehnico-organizatorice menite să deservească administrația, pe proprietarii bunurilor imobile în problemele drepturilor reale de proprietate, iar din alt punct de vedere, cadastrul a constituit o instituție progresistă care a contribuit la dovedirea și garantarea proprietății.

Importanța cadastrului constă în faptul că acesta furnizează date reale privitoare la bunurile imobile (poziție, mărime, folosință, proprietar), necesare în toate ramurile economiei naționale. În același timp, cadastrul este, pentru economia de piață, un instrument deosebit de important, pentru că furnizează documentele care dau siguranța tranzacțiilor care au loc pe piața bunurilor imobile.

Lucrările de cadastru au o importanță majoră pentru întocmirea sistemelor informaționale ale teritoriului, capabile sa furnizeze rapid date reale tuturor organismelor de gestionare și planificare a bunurilor imobile din diverse sectoare ale economiei naționale.

Lucrarea de față " Înscrierea în cartea funciară a unei proprietăți și atribuirea numărului cadastral" este organizată în ansamblu din două părți, o parte teoretică și una practică respectând întocmai prevederile Legii 7/1996 a Cadastrului și Publicității Imobiliare.

În activitatea de evaluare, calitatea și cantitatea datelor disponibile pentru analiză sunt tot atât de importante ca și metodele și tehnicile folosite pentru a le prelucra și pentru a finaliza misiunea de evaluare. De aceea, capacitatea de a discerne între multitudinea informațiilor, de a căuta surse demne de încredere și de a organiza volumul de informații sunt de o importanță crucială în activitatea de evaluare.

Bibliografie

Legea 7/1996, actualizată, a Cadastrului și Publicității Imobiliare

Legea fondului funciar nr. 18/1991

Boș Nicolae – Cadastru general, Ed. ALL BECK, București 2003

Mancia Aurora – Evaluări imobiliare, Ed. Universității din Oradea 2009

Evaluarea proprietății imobiliarea – Ediția a doua canadiană, Appraisal Institute

Șuba Ștefan – Cadastru general – Note de curs

http://media0.webgarden.ro/files/media0:4b325657cc127.doc.upl/cartog_curs_3.doc, 10.06.2014

Podoleanu Doina – Geodezie elipsoidală – Note de curs

Ghițău D.- Geodezie si Gravimetrie, Ed. Tehnică, București,1983

Cristescu N., Ursea V., Neamțu M., Sebastian-Taub M.- Topografie- Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980

R. Filimon, M. Botez, A. Costăchel, D. Mihail, A. Russu – Topografie generală – Ed. Tehnică, București 1958

Regulament privind avizarea lucrărilor de geodezie, cartografie, cadastru si fotogrammetrie, aprobat prin Ordinul președintelui ONCGC nr. 347/1998

Regulament privind conținutul și modul de întocmire a documentației cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul DG al ANCPI nr.634/2006

http://ro.wikipedia.org/wiki/Oradea, 17.06.2014

Bibliografie

Legea 7/1996, actualizată, a Cadastrului și Publicității Imobiliare

Legea fondului funciar nr. 18/1991

Boș Nicolae – Cadastru general, Ed. ALL BECK, București 2003

Mancia Aurora – Evaluări imobiliare, Ed. Universității din Oradea 2009

Evaluarea proprietății imobiliarea – Ediția a doua canadiană, Appraisal Institute

Șuba Ștefan – Cadastru general – Note de curs

http://media0.webgarden.ro/files/media0:4b325657cc127.doc.upl/cartog_curs_3.doc, 10.06.2014

Podoleanu Doina – Geodezie elipsoidală – Note de curs

Ghițău D.- Geodezie si Gravimetrie, Ed. Tehnică, București,1983

Cristescu N., Ursea V., Neamțu M., Sebastian-Taub M.- Topografie- Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980

R. Filimon, M. Botez, A. Costăchel, D. Mihail, A. Russu – Topografie generală – Ed. Tehnică, București 1958

Regulament privind avizarea lucrărilor de geodezie, cartografie, cadastru si fotogrammetrie, aprobat prin Ordinul președintelui ONCGC nr. 347/1998

Regulament privind conținutul și modul de întocmire a documentației cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul DG al ANCPI nr.634/2006

http://ro.wikipedia.org/wiki/Oradea, 17.06.2014