Masurarea Si Evaluarea Calitătilor Motrice, Factori Importanti Ai Procesului Instructiv Educativ

Universitatea din Oradea

Facultatea de geografie

Cuprins:

Capitolul I. Fundamente teoretice cu privire la tema cercetării. 4

Fraza 4

1.1.Definirea conceptelor legate de mișcare, activitate motrica, educație fizică. 4

1.2.Taxonomia calităților motrice 7

1.2.2.Forța 9

1.2.3. Rezistența 10

Introducere

Capitolul I. Fundamente teoretice cu privire la tema cercetării

1.1 Definirea conceptelor legate de mișcare, activitate motrică, educație fizică – aspecte kinesiologice legate de studiul știintific

1.2 Miscare si exercițiul fizic

1.3 Taxonomia calitățiilor motrice

1.4 Principii și metodice utilizate în învățarea mișcărilor

1.5 Caracteristicile motricității la elevii din ciclul liceal

Capitolul II. Masurarea și evaluarea calităților motrice, factoriI importanți al procesului instrictiv-educativ

2.1 Caracteristici ale evaluării

2.2 Sistemul național de evaluare în educație fizică și sport

2.3 Criterii și obiective pentru realizarea evaluării

2.4 Evaluarea vitezei. Teste specifice

2.5 Evaluarea forței. Teste specifice

Capitolul III. Materialul și metoda

3.1 Motivația alegreii temei

3.2 Ipoteza cercetării

3.3 Subiecte și locul cercetării

3.4 Metode ultilizate în cercetare

Capitolul IV. Rezutalele obținute în urma evaluării

4.1 Rezultatele evaluării antropometrice. Date antropometrice fete și băieț. Inalțime, greutate, an

4.2 Analiza rezultatelor obținute la evaluarea calitățiilor motrice

4.3 Evaluarea vitezei

Capitolul V. Concluzii și propuneri

5.1 Concluzii teoretice

5.2 Concluzii practice

Bibliografie

Capitolul I. Fundamente teoretice cu privire la tema cercetării.

Fraza

1.1.Definirea conceptelor legate de mișcare, activitate motrica, educație fizică.

Educația fizică după Gh.Carstea (1) “ este o componentă a educației generate, integrate, alături de educația intelectuală, educația morală, educația estetică și educația tehnico-profesională. Între toate aceste componente există – logic – interdependență, relații reciproce, ele formând un întreg, un sistem. Educația fizică poate influența extraordinar de mult sfera intelectuală a personalității umane, dar și celelalte sfere (mai ales morală și estetică). Sensul principal al relației în cadrul componentelor menționate este de la educația fizică către celelalte și nu revers’’.(1)

Astfel, dupa I.Șiclovan(2) “educația fizica reprezintă un proces deliberat construit și dirijat în vederea perfecționarii dezvoltării fizice a capacitații motrice a oamenilor, în concordanța cu particularitațile de vârsta, sex, cerințele de integrare socială a tinerilor, solicitările fizice ale profesiilor și menținerea condiției fizice”.

Ca urmare a complexitați educației fizice,dată de caracteristicile sale,de urmările si scopurile pe care trebuie să le realizeze,o singură definiție nu îi poate evidenția toate valențele.Datorită acestui lucru cred ca definirea educației fizice va trebui abordata din mai multe perspective:ca activitate motrică,ca proces instructiv educativ,ca sistem de concepte,ca forma de organizare,si ca factor de integrare socio-culturală.Făcând o analiză a definițiilor mai multor autor considerăm că:

Educația fizică este un tip de activitate motrică,constituită din acțiuni motricesistematizate conform unor criterii specifice subiecților pentru care este proiectată si programată.

Educația fizică este o componentă a educației generale,realizată în cadrul unui proces instructiv-educativ sau în mod independent,în vederea dezvoltării armonioase a personalitații și creșterii calitați vieții.Educația fizică cuprinde un complex de stimuli ce influențează procesele de dezvoltare somato-funcțională,motrică și psihică.

Educația fizică se reflectă ca un ansamblu de idei,norme si reguli,reunite într-o concepție unitară de organizare și aplicare a diferite categorii de subiecți.

Educația fizică se constituie ca un ansamlu de forme de organizare ce valorifică sistematic exercițiile fizice în scopul realizării obiectivelor sale.

Educația fizică este un sistem complex de instrumente care se exercită simultan asupra individului,favorizând ameliorarea condiției fizice,psihice și integrarea socio-culturală(3)

Educația fizică este adresată corpului și persoanei(deoadată), care simte, gândește, se mișcă, exprimă, acesta fiind defapt o educație prin mișcare.

Profesorii Matveev și Novikov au aceeași parere,care disting două laturi specifice pentru educație fizică acestea fiind:învățarea mișcărilor care au la bază însușirea priceperilor de baza și adaptarea corespunzătoare a acestora la condițiile concrete,iar a doua latură educarea calitaților motrice realizându-se printr-o stimulare a organismului asigurandu-i o evoluție optimă a însușirilor.

A.Dragnea susține ideea lui J.B.Parks,care in 1984,face o examinare a materialelor publicate intre 1930 și 1984,pe tema concepției despre educație fizică,acestă cercetare a dus la existența a trei școli de gândire: 1.o educație prin fizic 2.educație a fizicului 3.o educație pentru și prin mișcare.

1. O educație prin fizic la originea acestei concepții statea ideea că educația minți se poate realiza si prin educația corpului.

2.Educația fizicului. În 1936 C.H.McCloy (citat de J.B.Parks,1984) afirma că “ baza tuturor formelor de educație(educationala, corectiva sau orice alt aspect al acestui domeniu) consta in antrenarea adecvata si in dezvoltarea corpului insusi”. Afirmația a stat la baza programelor inițiate de pionierii educației fizice din SUA, care susțineau ca educația fizică iși justifică prezența în planul de învățământ prin contribuția unică pe care o aduce la educarea copilului. Dezvoltarea corpului, formarea de deprinderi psihice și motrice pot contribui la dezvoltarea caracterului și a personalitații, dar aspectul trebuie pus pe aspectele fizice, deoarece fiecare domeniu educațional trebuie să-și urmareascș specificul.(5)

3.Educația prin și pentru mișcare. În sprijinul acestei concepții, Eleonor Mathews (1954 – citată de J.B. Parks, 1984) afirma că „dacă definim o persoana educată complet drept cea care are dezvoltată plenar abilitatea de a utiliza constructiv toate capacitațile sale potențiale, ca o persoana în relație cu lumea în care traiește, atunci se poate defini persoana educată din punct de vedere fizic drept cea care are dezvoltată plenar abilitatea de a utiliza constructiv toate capacitațile potențiale de mișcare ca mod de exprimare, explorare, dezvoltare si interpretare a ei însași și a relației cu lumea în care traiește”.(6)

1,2 Mișcarea și exercițiul fizic

Mișcarea ca și ințeles principal “este o expresie care indică totalitatea actelor motrice realizate de om pentri întreținerea relațiilor sale cu mediul natural ș social și efectuarea deprinderilor specifice diferitelor discipline sportive”(7)

Mișcarea și motricitatea sunt doi termeni de baza în teoria domeniului sportiv și în “știința sportului”,care deobicei sunt folosiți alternativ,unde specialiștii evidentiează unele diferențe.

V.Ghenadi și G.Florin spun că “ exercițiile fizice constituie Mișcări principale în tratamentele de recuperare, de refacere, de întreținere, din ce în ce mai diversificate, plătite de stat,dar si de pacient. Pentru alte categorii de practicanți, din ce îm ce mai numeroși și tot mai diversificați, exercițiile fizice înseamnă professionalism, afacere, conducere, organizare, perfecționare. Se poate spune că formele și condițiile de practicare ale exercițiului fizic s-au diversificat foarte mult după interesele sociale, dar mai ales după INNDIVIDUALE și de GRUP.” (33)

M.Epuran constată în lucrarea sa că “ Motricitatea este ansamblul funcțiilor care asigură menținerea posturii și execuției mișcarior specifice ființelor vii;ea este gândită în opoziție cu funcțiile de recepție și senzoriale.”

Actul motric “de regulă se consideră ca fiind act voluntary și se folosește în practică în interrelații care definesc o anumită acțiune sau activitate motrică.El este ,totodată, un element component folosit în analiza acțiunii sau activități motrice apreciate ca efecte globale.Termenul de act motric poate să indice și actele reflexe,instinctuale și automatizate”(8)

Din punct vedere psihologic “actul este cea mai simplă unitate structural-funcțională din care sunt formate operațiile,acțiunile întreaga activitate psihica comportamentală”.(9)

Acțiunile motrice constituie conținutul unei activități care este formată din sinteza actelor motrice, acestea răspund rezolvării unei sarcini imediate

.Activitatea motrică – nivelul ierarhic superior – “exprimă un ansamblu de acțiuni motrice articulate sistemic pe baza unor idei, reguli, forme organizatorice, având drept rezultantă adaptarea complexă a organismului, pe termen lung. Descompunerea mișcărilor în aceste secvențe este realizată cu două intenții:

– prima, de a delimita acțional și noțional componentele mișcărilor, în general, pentru a putea fi studiate din punct de vedere structural și

– a doua, pentru a oferi o alternativă științifică activității practice de construcție efectiva a mișcărilor.”(10)

Cârstea. Gh spune că “Exercițiul fizic, pentru a fi deosebit de alte acte motrice umane, se efectuează conștient și sistematic, după reguli metodologice riguros științifice, numai pentru a fi îndeplinite obiectivele specifice activităților motrice din domeniu. Altfel nu îl putem diferenția de gama variată de acte motrice umane cotidiene sau profesionale” (32)

1.2.Taxonomia calităților motrice

Ardelean.T. (1990) referindu-se la calitățile motrice, afirmă faptul că acestea “sunt însușiri esențiale ale activității musculare, exprimate prin intermediul actelor motrice, condiționate de structura și de capacitățile fundamentale ale diferitelor aparate și sisteme ale organismului și de procesele și capacitățile psihice” (11)

După cum știm calitatea motrică este o caracteristică pe care o dobândim la naștere și se poate perfecționa pe parcursul vieții,nivelul calității motrice se bazează pe relația dintre masa,spațiul și timpul desfășurării mișcării,folosindu-se teste și probe de control.

Fiecărei calități motrice de bază i se asociază un element caracteristic, care predomină și o definește. Aceste elemente caracteristice se prezintă astfel:

– repeziciune, pentru calitatea motrică de bază viteză;

– complexitate, pentru calitatea motrică de bază îndemânare;

– încărcătură, pentru calitatea motrică de bază forță;

– durată, pentru calitatea motrică de bază rezistență. (17)

Calitățile motrice pot fi clasificate astfel:

I. Cea mai cunoscută variantă:

-calități motrice de bază: viteza, îndemânarea, rezistența și forța (VÎRF);

-calități motrice specifice ramurilor sportive,acestea fiind reprezentate prin combinațiile calităților de bază(viteză-forță,viteză-rezistență,forță-rezistență).

I.a) O altă clasificare ar fi în funcție de factorii limitativi care stau la baza manifestării lor:

a)calități motrice condiționale-viteza,forța și rezistența care sunt determinate de procesele enrgetice și metabolice;

b)calități motrice coordinative-capacitate de:orientare spațio-temporală,de diferențiere kinestezică,de echilibru,de ritm,de combinare și înlănțuire a mișcărilor,de adaptare și readaptare motrice ce sunt determinate de corelația dintre sistemul nervos central și musculature scheletică care efectuează mișcările.

c)calități motrice intermediare-suplețea ai cărori factori limitative sunt de tip anatomic,structural și de reglare.

II. Calități motrice utilitar applicative a) nespecifice

– Mersul

– Alergările

– Săriturile

– Aruncările

II. Calitați motrice utilitar aplicative: b) (specifice)

-Echilibrul

– Târârea

– Cățărarea și escaladarea

-Ridicarea și transportarea de greutăți

– Tracțiuni și împingeri

1.2.1. Viteza .

În pricipiu acesta calitate motrica ,ca si definiție nu diferă foarte mult de la un autor la altul,având același înțeles.

Gh.Cârstea este de părere că“Viteza este capacitatea de a executa acte sau acțiuni motrice cu întreg corpul sau numai cu anumite segmente ale acestuia,într-un timp cât mai scurt,deci cu rapiditate maxima,în funcție de condițiile existente”(12)

“Viteza este iuțeala (rapiditatea) cu care se efactuează acțiunile motrice în structurile și combinările cele mai diverse”(13)

“Viteza este capacitatea omului de a executa mișcările cu rapiditate și frecvență mare”(14)

De obicei, în cadrul fiecărei acțiuni motrice, întâlnim viteza sub forma combinării principalelor sale forme de manifestare, una dintre acestea având, în general, ponderea cea mai mare în efectuarea acțiunii. De exemplu, în cadrul alergării de viteză pe distanța de 100 m plat, se pot evidenția următoarele combinări: viteză de reacție – reacția la start; desprinderea din bloc start, viteza de execuție – avântarea coapsei; viteza de repetiție – frecvența pașilor.

Viteza se manifestă prin câteva forme principale:

Viteza de reacție

Viteza de execuție

Viteza de repetiție

Viteza de accelerare

Viteza de deplasare

Viteza de opțiune

Viteza în regim de forță

Viteza de reacție

Viteza de reacție ca și o definiție “ Reprezintă timpul scurs între recepționarea unui stimul și apariția răspunsului motor”(34)

A.Demeter este de părere că“viteza de reacție (sau latent reacției motrice) exprima durata unui ciclu de procese fiziologice și bio-chimice care au loc în urma aplicării unui stimul, urmat de o reacție de raspuns”.(35)

Viteza de reacție este alcatuita din câteva component:

durata recepționării stimulului (in medie 3-5 ms)- recepționarea și transformarea stimulului în semnal nervos

transmiterea aferentă,20- 25 ms

timpul necesar analizei,sintezei,și elaborarea unui unui răspuns (70-90 ms)

transmiterea pe căile nervoase eferente a răspunsului,8-10 ms

apariția răspunsului motor prin realizarea contracției musculare,25-35 ms

Reacțiile la diferiți stimuli pot fii :

“-simple – constă în răspunsuri cunoscute (însușite) la excitanti cunoscuți, dar care apar spontan, pe neașteptate (ex. Pocnetul pistolului de start)

– complexe- implică elaborarea răspunsurilor în sensul alegerii- combinării- corectării acestora.”(36)

Viteza de reacție are cele ai bune valori la nivelul membrelor superioare, față de celelalte segmente ale corpului.

Viteza de execuție

T. Virgil consideră că “reprezintă capacitatea de a efectua cât mai rapid un act motric sau o acțiune motrică și se masoară prin timpul care trece de la începutul până la sfârșitul actuui sau acțiunii ce se execută”(37)

“Dezvoltarea acestei forme de manifestare a vitezei se poate realiza pe seama îmbunătățirii coordonarii, a dezvoltării forței maxime optime, a îmbunătățirii supleței și a perfecționarii tehnicii”(38)

Viteza de execuție este o caracteristică a structurilor motrice aciclice (sărituri, aruncări etc), acesta este condiționată de :

-dezvoltarea forței musculare

-tehnica de execuție a mișcărilor

“Viteza de execuție în privința unor acte motrice complexe sau în condițiile speciale de îngreunare și de opțiune, cuprinde perioada de timp ce se consumă din momentul apariției semnalului până la încheierea completă a actului motric adecvat.

c.Viteza de repetiție

“Capacitatea de a efectua un număr cât mai mare de mișcări în unitatea de timp”(39)

Creșterea forței musculare constituie o premiză pentru creșterea vitezei de repetitive și invers. Acest tip de viteză se poate dezvolta prin:

-alergările de viteză specifice probelor din atletism

-alergările din jocurile sportive

-unele procedee tehnice din jocurile sportive

-toate exercițiile folosite pentru dezvoltarea vitezei de reacție și de execuție

Este prezentă îm acțiunile motrice ce au în structura lor mișcări ciclice, de aceea în lecțiile de educație fizică în scoală este alergarea.

d.Viteza de accelerare

“Capacitatea de a dezvolta o viteza până la nivelul vitezei-limită, pentru individul respectiv,într-un timp cât mai scurt ”(40)

e.Viteza de deplasare

A.Demeter “exprima viteza de deplasare, ca o manifestare complexa a vitezei”(41) Poate fii descompusă în doua faze din punct de vedere biomecanic:

-faza măririi vitezei de accelerării după start

-faza stabilizării relative a vitezei pe parcurs

1.2.2.Forța

Forța la fel ca și viteza reprezintă una dintre cele mai importante calități motrice de care dispune organismul uman,având o contribuție în majoritatea domeniilor de activitate și foarte des în activitatea sportivă. Studiile de specialitate și examinările efectuate au confirmat că, nu există mișcare care să se poată realiza fără forță, dezvoltarea necorespunzătoare a acestei calități, făcând chiar imposibilă formarea, dar mai ales, consolidarea deprinderilor motrice.

Definiții.

T.Virgil spune că “forța este capacitatea de a învinge o rezistență internă sau externă,prin intermediul contracției musculare”(15)

„ Capacitatea organismului uman de a realiza eforturi de învingere, menținere sau cedare în raport cu o rezistență externă sau internă, prin contracția uneia sau mai multor grupe musculare”(16)

“Capacitatea omului de a învinge o rezistență externă sau de a acționa împotriva acestei rezistențe”(18)

Un element comun pe care îl găsim în toate definițiile este prezența contracției musculare.Cei mai importanți factori care determina valoarea forței sunt:

“1. Numărul fibrelor musculare antrenate în contracție,acest lucru fiind hotărâtor pentru alocarea forței pe care o poate dezvolta un mușchi; cu cât numărul fibrelor unui mușchi solicitat într-o acțiune este mai mare, cu atât forța cu care se execută mișcarea respectivă este mai aproape de valoarea sa maximă.

2. Grosimea mușchiului este, de asemenea, un factor important pentru dezvoltarea forței musculare. Cu cât suprafața de secțiune transversală a unui mușchi este mai mare, cu atât este mai mare forța care poate fi dezvoltată de el. Studiile au demonstrat că în urma unei acțiuni sistematice și continue asupra masei mușchilor aceasta crește, determinând implicit și creșterea forței lor.(19)

Forța se manifesta sub mai multe forme :

După masa musculară implicată:

forța locala;

forța generală;

După activitatea în care este solicitată:

Forța generala;

Forța specifică;

După caracterul contracției musculare:

Forța statică;

Forța dinamică:-forța maximă dinamică

-forța in regim de viteză sau forța explozivă

– forța in regim de rezistență;

Forța mixtă;

După greutatea corporală:

Forța absolută;

Forța relativa;

Factori ce condiționează forța. :

– factori centrali: -capacitatea de concentrare a proceselor nervoase fundamentale;

– capacitatea de coordonare a mușchilor ( coordonare intramusculară, coordonare intermusculară); nivelul tonusului muscular;

– factori periferici: -diametrul mușchiului implicat în contracție ( grosimea, secțiunea transversală a fibrei musculare este direct proporțională cu valoarea forței);

– lungimea mușchiului și unghiului dintre segmente;

-volumul mușchiului;

-structura mușchiului ( prezența fibrelor rapide fazice favorizează dezvoltarea forței)

– rezervele energetice ( cantitatea de ATP și CP);

– factori psihici: – motivația,

– starile emoționale

-concentrarea atenției,

– voința

– factori metodici: – intensitatea contracției musculare;

– durata sau amplitudinea contracției musculare;

– factori de mediu: radiațiile ultraviolete favorizează acțiunea glandelor suprarenale, care mobilizează hormonii sexuali masculini;

1.2.3. Rezistența

După cum o să observați din definițiile de mai jos se desprind câteva elemente, ce particularizează această calitate motrică. Primul element este durata efortului. Acest element poate fi nedeterminat dinainte, ci stabilit în funcție de eficiența activității efectuate și determinat atunci, când într-o unitate de timp, trebuie efectuată o activitate de un anumit gen. Al doilea element este eficacitatea cât mai constantă a activității motrice, pe toată durata ei, și în fine, ultimul, rapiditatea refacerii organismului, după efortul efectuat.

Definițtii

„Capacitatea organismului de a efectua eforturi de intensitate mare, un timp mai îndelungat”.(20)

Dragnea Adrian o caracterizează ca fiind „capacitatea psiho-fizică a organismului executantului de a face față oboselii specifice activității depuse”. (21)

O definiție mai ampla ar fi următoarea “calitatea motrică rezistență reprezintă capacitatea omului de a face față oboselii fizice provocate de activitatea musculară desfăsurată într-un effort de o intensitate precizata și într-un regim determinat,fără modificarea intensității prescrise”(22)

Este o calitate motrică care poate fi perfecționată prin practicarea continuă și sistematizarea exercițiilor fizice.Manifestarea acestei calități motrice poate fi apreciată după:

-durata efortului;

-eficacitatea constantă a acțiunilor motrice efectuate;

-rapiditatea refacerii după efort a organismului;

T.Virgil clasifică rezistența astfel:

După aspectul masei musculare implicate

-rezistență locală

-rezistență generală

După discplina sportivă

-rezistență specifică

-rezistență generală

După caracteristicile metabolice ale proceselor furnizoare de energie

-rezistență anaerobă

-rezistență aerobă

După durata efortului

-rezistență de scurtă durata(RDS)

-rezistență de durată medie(RDM)

-rezistență de lungă durată(RDL)

După tipul de efort în care se manifestă

-anduranță-forță

-anduranță-viteză

-anduranță iîn regim de forță viteză

Factorul principal care îngrădește manifestarea rezistenței este OBOSEALA,acesta fiind cauzată în primul rând de adaptarea slabă a organismului la efort.Alți factori ce determină manifestarea rezistenței sunt:

-condiția fizică

-eficiența proceselormetabolice de la nivelul țesutului muscular

-capacitatea aparatului respirator

-eficiența sistemului cardio-vascular

-eficiența activității sistemului nervos

Rezistența este condiționată din punct de vedere:

Morfologic-tipul fibrelor musculare

-cantitatea de mioglobină

-numarul de mitocondrii

Fiziologic-capilarizarea celulelor musculare și reglarea circulașiei periferice

-capacitatea cardio-vsculara

-capacitatea pulmonară

-coordonarea intra- și intermusculară

Metabolic-rezervele energetice din țesutul muscular

-rezistența la acumularea acidului lactic în sânge

1.2.ÎNDEMÂNAREA

Pentru autorii A.Dragnea și A.Bota capacitățile coordinative „reprezintă un complex de calități preponderent psiho-motrice care presupun capacitatea de a învăța rapid mișcări noi,adaptarea rapidă și eficientă la condiții variate,specifice diferitelor tipuri de activități,prin restructurarea fondului motric existent”(23)

Forme de manifestare a capacitățiilor coordinative. Capacitățiile coordinative se prezintă se prezintă sub următoarele forme:

1. Capacitățile coordinative generale: necesare însușirii și efectuării tuturor actelor și acțiunilor motrice.

2. Capacitătile coordinative specifice: evidențiate în practicarea diferitelor ramuri și probe sportive.

3. Capacitățile coorinative în regimul altor calități motrice: ( în regim de viteză, rezistență, forță)

Factorii de condiționare a capacităților coordinaative. Este determinată de următoarele categorii de factori( A.Dragnea, 1993):

1. biologici: – mobilitatea proceselor nervoese fundamentale excitația și inhibiția;

– viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferente și eferente; – calitatea analizatorilor implicați în recepționarea informațiilor;

– calitatea inervației musculare care determină contracția și relaxarea;

– valoarea surselor energetice existente în organism;

2. motrici: – nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice ( viteză, forță, rezistență, mobilitate și combinațiile dintre acestea);

– numărul și complexitatea deprinderilor motrice stăpânite .

3. psihologici: – capacitatea de anticipare a desfășurării mișcării;

– anticiparea evoluției viitoare a condițiilor în care se execută mișcarea

– calitatea proceselor cognitive ( percepții, reprezentări);

– memoria ( de scurtă și lungă durată):

– gândirea rapidă cu toate procesele sale .(24)

Capacitatea coordinativă este alcatuită din 3 componente de bază:

Capacitatea de învățare motrică(procesele cognitive,procesele perceptive-de analiză-,proceele de memorare)

Capacitatea de ghidare motorie(capacittea de diferențiere kinestezică,capacitatea de echilibru

Capacitatea de adaptare si readaptare motrica (acesta depinde de cele doau de mai sus)

1.2Principii și procedee metodice utilizate în învățarea mișcărilor

Principiile de instruire

Pentru atingerea obiectivelor procesului instructiv-educatuv în educție fizică se presupune respetarea unor reguli și forme care alcătuiesc un cadru de referință ce delimitează și orientează acțiunile formative ale activității.

Principiile de învățământ(de instruire,didactice) au rolul de a orienta întreaga activitate de organizare,desfăsurare și finalizare a procesului instructiv-educativ.

Principiile didactice au următoarele funcții:

Oientează demersul didactic în funcție de obictivele stabilite

Normează activitatea practică prin impunerea respectării unor reguli psiho-pedagogice sau de altă natură științifică,specifice domeniului de activitate

Recomandă abordaări specifice în raport cu anumite situații de învățare cunoscute

Reglează activitatea profesorului în funcție de nivelul îndeplinirii obiectivelor propuse

Există două principale categorii de principii: de instruire și de educație. De ambele categorii se ocupă, în sens de analiză și interpretare pe plan general, pedagogia.

DIDACTICA sau ȘTIINȚA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI a omologat următorul sistem de pricipii didactice:

1.Principii generale

Principiul interacțiunii teoriei cu pratica

Principiul respectării particularităților de vârstă și individuală

2. Principii cu privire la predarea conținutului

Principiul accesibilității

Principiul sistematizării și continuității

3.Principii cu privire la metodele de predare și formele de organizare a activității

Principiul intuiției

Principiul participării active și conștiente

Principiul durabilității

4.principii specifice activității de educație fizică

Principiul solicitării gradate a organismului

Principiul solicitării optime

Principiul frecvenței și duratei soicitării

Pricipiile didactice au câteva caracteristici care ne ajută să ne formulăm câteva idei:

Caracterul logic-pentru că exprimă raporturile principale și generale care orientează formarea și desfășurarea procesului de învățământ.

Caracterul obiectiv–care arată acțiunea legilor în mod original față de educator și educat.

Carcaterul sistemic–care arată faptul că normele didactice formează un sistem, un ansamblu unitar în care se intercondiționează reciproc.

Caracterul dinamic-subliniază faptul că normele didactice sunt deschise înnoirilor.

Caracterul algoritmic-deoarece normele didactice se exprimă printr-un set de reguli ce se cer cunoscute și respectate.

Procedee metodice de învățare

Metoda-„este aspectul cel mai atractiv al științei care delimitează calea dobândirii de cunoștinte noi. Caracterul științific al unei metode,eficiența sa practică depind de reflectarea veridică a fenomenelor studiate,a legilor obiective”.(25)

Aplicarea practică a metodei conduce la apariția procedeului metodic,care după I.Cerghit include o“serie de tehnici de acșiune mai limitate,care contribuie la practicarea metodei,în diferite condiții și situații concrete”(26)

Procedeul metodic fiind o component a metodei,va influența din interior si din exterior calitatea acesteia. După parerea lui S.Cristea,care încearcă să scoată în evidență faptul că aceste modalități de manifestare se realizeazaă prin “din interior,prin capacitatea de reordonare a operațiilor în cadrul acțiunii declanșate la nivelul metodei;din exterior,prin preluarea unor responsabilități ale metodei în situația în care aceasta intră într-un anumit impas sau blocaj”(27)

În educație fizică și sport s-a format un sistem de metode,a căror criterii de clasificare urmarește aspectele principale pe care le presupune procesul instructic-educativ:

1.Din punct de vedere istoric au fost diferentiate :

a.metodele traditionale sau clasice,

b.metodele moderne, de dată mai recentă,

2.In funcție de extensiunea sferei de aplicabilitate au fost identificate:

a.metodele generale( aplicabile tuturor disciplinelor stiintifice);-de exemplu observația

b.metodele particulare-restrânse la predarea unor discipline sau aplicabile pe anumite trepte ale învățământului)-de exemplu dezbaterea

3.Pornind de la modalitatea principală de prezentare a cunoștintelor au fost clasificate: a.metodele verbale -bazate pe cuvântul scris sau vorbit, de exemplu conversația

b.metodele intuitive -bazate pe observarea directă, concret -senzorială a obiectelor și fenomenelor realității sau a substitutelor acestora, de exemplu demonstrația

4.După gradul de angajare al elevilor la lecție :

a.metodele expozitive sau pasive centrate pe memoria reproductivă și pe ascultarea pasivă a elevilor, de exemplu expunerea

b.metodele active, care suscită activitatea de explorare personală a realității (descoperirea, simularea, brainstorming-ul).

5.După funcția didactică principală:

a.metode de predare și comunicare a cunoștințelor,

b.metode de fixare și consolidare a cunoștințelor,

c.metode de apreciere și verificare a cunoștintelor.

6.După modul de administrare a experienței ce urmează a fi însușită:

a.metode algoritmice, bazate pe secvențe operaționale, stabile, construite dinainte, b.metode euristice, prin descoperire proprie și rezolvare de probleme.

7.După forma de organizare a muncii:

a.metode individuale, pentru fiecare elev în parte, cum sunt fișele de progress

b.metode de grup, de exemlu lucrul pe grupe, omogene, eterogene, mixte

c.metode frontale, cu întreaga clasă, lecția clasică

d.metode combinate, prin combinarea variantelor de mai sus.

8.După tipul de învățare :

a.metode bazate pe învățarea prin receptare (expunerea, demonstrația)

b.metode de descoperire dirijată (conversația euristică, observația dirijată, studiul de caz)

c.metode de descoperire propriu-zisă (exercitiul euristic, rezolvarea de probleme. brainstorming-ul) (http://www12.tuiasi.ro/users/58/Curs%20Pedagogie%20II.pdf)(28)

1.4 Caracteristicile motricității la elevii din ciclul liceal.

Adolescența

Motricitatea, ca proces evolutiv, însoțește omul pe tot parcursul vieții sale. În rândurile de mai jos veți observa câteva laturi ale motricității omului de-a lungul vieții.

Aspectele motricități pe grupe de vârstă:

Motricitatea copiilor de la 0 luni la 1 an

Motricitatea copiilor de la 1 an la 3 ani

Motricitatea copiilor de la 3 ani la 6 ani

Motricitatea copiilor de la 6 ani la 10 ani

Motricitatea copiilor de la 10 ani la 14 ani

Motricitatea la vârsta adolescenței (14-18 ani)

Motricitatea la vârsta mijlocie(25-35 ani)

Motricitatea la vârsta mijlocie(40-65 ani)

Motricitatea la varsta senescenței(peste 65 de ani)

Motricitatea la vârsta adolescenței (14-18 ani)

Motricitatea la vârsta adolescenței (14-18 ani)

Această etapă pune accentul pe definirea calității de adult, continuarea devoltării personalității, pregătire școlară și în funcție de aspirațiile și nevoile personale. Se produc schimbări majore în ordin somatic, prin creșterea perimetrelor și diametrelor segmentelor corpului. Motricitatea se exprimă prin adaptări superioare a organismului ca urmare a aplicării de stimuli extrem de diversificați, precum și prin contruirea de raționamente logice ca forme de răspuns la acei stimuli.

Dacă în perioada pubertară si inregistrează un nivel de creștere,ăn perioada adolescenței se produce o dezvoltare intensă in plan psihic și se stabilizează structurile de personalitate.

Pe planul dezvoltării biologie,adolescentul tinde spre echilibru și spre dorința de asociere cu un adult,în schimb pe plan psihic,modificările se efectuează extrem de repede. Traversarea acestei perioade se face tensionat,deseori cu existeșa unor conflicte și trăiri dramatice.

Schimbrile pe plan fizic,imprimă caracteristici stabile,asemanătoare adultului. Unele măsurători pun în evidență faptul că între 14 si 20 de ani creierul atinge aproximativ greutatea maximă și se apropie spre sfârsitul osificării diferitelor părți ale craniului.

E.Verzea susține că “o dezvoltare mai intense se înregistrează,la începutul perioadei adolescenței,la nivelul mușchilor mari ca apoi,întregul process să se extindă și la nivelul mușchilor mici,ceea ce influențează perfecționarea și coordonarea mișcărilor fine. Pe la mijlocul perioadei,se constată și o stabilizare relativă a creșterii adolescenților în greutate și înălțime,dar,frcvent acest fenomen se corelează cu alimentația și condițiile de activitate”.(29)

După efctuarea unor cercetări s-a constatat că există diferențe specific sexului”ca atare tot mai evident adolescentele capătă o înfățișare generală feminine,concretizată prin proeminența bustului și comformația bazinului,dezvoltarea șoldurilor,au craniul mai mic,fața mai scurtă,forme mai rotunde,existența unei grăsimi mai accentuate pe partea superioara a coapsei,pe șezut”(30)

Adolescența apare în momentul în care copilul iese din perioada pubertății (de la 14 ani-18/20 ani) ,o etapă în care societatea este de tip familiar si scolar,și intra într-o viață socio-culturală mai largă a școli.

U.Schiopu împarte acesta etapă în 3 subetape:

“-preadolescența(14-16 ani)-în acestă etapă se conturează și se aprofundează mai mult individualizarea,conturându-se caracteristicile cunostinței de sine.

-adolescența propriu-zisa-sau marea adolescență(16/18-20 de ani),adolescena se carecterizează printr-o intelectualizare intensă,prin îmbogătirea și lărgirea incorporării de conduite adultă. Apropierea de valorile culturale este de asemena largă și din ce în ce mai avertizată.

-adolescența prelungită cuprinde tineretul integrat deja în forme de muncă,precum și tineretul studențesc. Tot la această vârstă se manifesta un oarecare modernism și simt nevoia unei participări sociale intense.”(31)

Caracterisicile acestei etape se împart în două planuri:

În plan somatic

-reducerea creșterii în înălțime

-creșteri ale perimetrelor și diametrelor segmentare

În plan funcțional

-maturizarea coordonării sistemului neuroendocrin

-creșterea capacității marilor funcții

Comportamentul acestei etape este caracterizat prin:

reacțiile motrice devin complexe

dezvoltarea abilităților de a sesiza elemente semnificative pentru oconduită motrică eficientă

calitățile motrice progresează .

deprinderile și priceperile motrice consolidate în etapele anterioare trebuie perfecționate(în special însportul de performanță).

Capitolul II. Măsurarea și evaluarea calităților motrice,factori impotanți ai procesului instructiv-educativ

T.Virgil susține că “ măsurarea este o component de bază a procesului de cunoaștere, ea intervenind ori de câte ori apare necesitatea unor determinări cantitative, pentru a stabili o ordine de marime ”(42)

“Totalitatea acțiunilor ce vizează o corespondență între subiectul sau fenomenul măsurat( deprinderi, priceperi, calități motrice) și unitatea de măsură, prin aplicarea unor probe ( de control), cu scopul de a recolta rezultatele sau date, în vederea cunoașterii cât mai precise a efectelor practicării exercițiilor fizice și, în general, a comportamentuui subiecților în activitatea în educație fizică sau sport ”.(43)

Măsurarea este alcătuită din următoarele componente :

-obiectul măsurat

-unitatea de măsura

-reguli de atribuire a valorilor, în acord cu proprietățile obiectului

2.1. Caracteristicile evaluării

Evaluarea.

“Evaluarea reprezintă un act prin care se realizează ameliorarea permanenta a sistemului. În acest sens, evaluarea devine un moment al procesului ca atare, punctul de plecare în autoreglarea sistemului,în ultimă analiză ea constituie chiar una din condițiile de desfășurare a unui process instructiv-educativ, pricipiul său de funcționare, determinând schimbări în obiectivele activității și în strategia folosită”(44)

Caracteristicile evaluării sunt:

“-este o pârghie de apreciere a obiectivelor, o condiție de ameliorare continua a procesului care trebuie evaluat

-este ca un feed-back în cadrul sistemelor bio-psiho-sociale, deoarece se prezintă ca o preocupare continua a celor angajați în activitatea de a recepta efectele acțiunii, elevii dobândind confirmarea prestație lor pe parcursul procesului;astfel, evaluarea efectuată în interiorul sistemului generează informații care au o funcție de autoreglare pentru creșterea eficienței

– prin procesul de evaluare se urmărește evaluarea procesului, a structurilor și a produsului;deci,evaluarea nu trebuie concepută numai ca un control al cunoștințelor, ci și ca o cale de perfecționare ce presupune o strategie globală asupra formării

– este un act necesar și obligatoriu în conducerea unui sistem care are obiective clare precise, este procesul prin care se delimitează, se obțin și se utilizează informații utile privind luarea unor decizii ulterioare

– este parte integrantă a unui sistem de relații educaționale”(45)

2.2 Sistemul național de evaluare în educație fizică și sport

În practica didactică sunt stabilite trei tipuri de evaluări:

Evaluarea predictivă – sau inițială, acesta se face la clasele nou formate, prin care se dorește obținerea unor informații legate de nivelul lor de cunostințe dobandite anterior.

Evaluarea formativă- denumită si continuă, are rol de a raporta informații profesorului legate nivelul de cunoștințe dobândit în urma metodelor de predare ,de eficiența conținuturilor folosite.

Evaluarea sumativă,numită si finală,se efectuează la incheierea ciclurilor tematice ale fiecărei unități de învățare.

Cele trei tipuri de evaluare prezentate fac parte din asa-numita evaluare internă, care se desfăsoară la nivelul școli de către fiecare profesor.

2.3 Criterii obiective pentru realizarea evaluării

Criteriile de evaluare sunt urmatoarele:

a. Performanța motrică, adică rezultatul la probele de control măsurabile.

b. Progresul realizat de subiect. Este o formula de calcul al acestui progres, dar cel mai important este sa stim sa-l interpretam si sa-l respectam.Dificultatea consta in aceea ca progresul este intoteauna mai mare la cei cu nivel initial mai mic la cei cu nivel initial mai mare. Deci, nu ne putem ghida exclusiv dupa marimea cifrica sau calitativa a ratei de progres.

c. Cantitatea si, mai ales, calitatea elementelor insusite in raport cu prevederile programei de specialitate ( pentru subsistemele educatiei fizice si sportului care au o asemenea programa).

d. Capacitatea subiectului de a aplica in practica elementele insusite, adica »capacitatea de generalizare ».

e. Capacitatea de practicare independenta a exercitiilor fizice de catre subiect.

f. Capacitatea subiectului de restructurare , asamblare etc., a elementelor insusite.

g. Nivelul cunostintelor teoretice, insusite de subiect, privind practicarea exrecitiilor fizice.

h. Atitudinea subiectului fata de educatie fizica si sport, concretizata prin frecventa la lectii, participarea la actiunile competitional- sportive, modul de indeplinire a unor sarcini organizatorice etc.

i. Nivelul de dezvoltare fizica a subiectului.

Toate aceste criterii de evaluare sunt importante în unitatea și interdependența lor,acest lucru însemnând ca nu există criteriu important și neimportant.

2.4 Evaluarea vitezei. Teste specifice.

T.Virgil precizează că “caracteristicile fizice care trebuie măsurate sunt timpul și spațiul,iar durata se măsoară prin metoda cronografiei, aceasta realizându-se cu ajutorul unor aparate mecanice, electrice, electronice, al unor sisteme computerizate . Dintre aceste aparate enumerăm:

Cronograful-dispozitiv de înscriere grafică a duratelor

Cronometrul – afișarea timpului

Radarul – viteza obiectelor în mișcare

Actograful și poligraful – pot înregistra mechanic și tempoul unor mișcări

Reactometrul –măsoară timpul de latență al reacției motrice la stimul vizuali si auditivi simpli”(46)

Teste specifice pentru evaluarea vitezei:

Test pentru măsurarea vitezei de reacție:

Metoda riglei căzătoare- testarea reacției motrice la stimuli vizuali

Metoda se aplică în felul următor: profesorul ține de capăt un baston (2 cm diametru) suspendat vertical. Subiectul ține mâna cu palma deschisă orientată spre baston si cu marginea cubitală în dreptul unei linii trasate pe baston. Examinatorul lasă bastonul să cadă și subiectul trebuie să-I prindă cît mai repede. Se măsoară apoi distanța de la linia de pe baston pînă la marginea cubitală a mâinii.

Test pentru masurarea vitezei de repetiție:

-Atinge plăcile din programul eurofit

-Materiale: masa, 2 plăci în forma de cerc (10 cm raza) plasate la 40 cm de axa mesei, cronometru;

-Descriere: subiectul trebuie să realizeze 25 de cicluri prin atingerea discurilor cu o mână, cealalaltă menținută pe dreptunghi.

-Interpretare: se cronometreaza timpul total de realizare a celor 25 de cicluri.

Test pentru măsurarea vitezei de execuție:

Pentru evaluarea acestui tip de viteză se folosesc aceleași instrumente ca și pentru viteza de reacție (cronograful,întrerupatorulcronogramele circulare) .

Întrerupătorul un test care acționează în finalul actului motric (lovitura diretă de box,aruncarea din lupte),făcându-se o analiză a filmului sau imaginii video, unde se pot calcula timpul și viteza cu care se execută mișcarea.

Test pentru măsurarea vitezei de deplasare:

Naveta 5×10 m

Materiale: cronomentre,cretă pentru a marca 2 linii pe sol

Descriere: se marcheaza 2 linii la 10m una de cealalta; se monteaza 2 jaloane de fiecare parte a liniei de sosire si se aseaza cele 2 obiecte dincolo de cealalta linie.

Interpretare: La comanda “pe locuri” subiectul se apropie cu picioarele de linia de plecare fără să o atingă,iar la fluier va alerga până la cealaltă linie,trece de ea,se întoarce și aleargă înapoi efectuând un ciclu de 5 lungimi.Cronometrul va porni la fluier și se va opri la trecerea subiectului de linie de sosire a ultimei lungimi.

2.Alergarea pe 50 m

Materiale:cronometru,fluier,jalon

Interpretare: Tot așa la comanda pe locuri subiectul se pregatește la linia de start ,iar la fluier va pleca încercând să parcurgă cei 50 de metri într-un timp cat mai scurt.

2.5 Evaluarea forței. Teste specifice

După parerea lui T.Virgil “principala metodă de măsurare a forței este dinamometria, care este bazată pe folosirea unor aparate care au la bază calitatea unor materiale de a se deforma sub acțiunea forței musculare și care poartă numele de dinamometre,acestea fiind:

Dinamometrul palmar- măsoară forța flexilor palmari

Dinamometru cu arc- măsoară forța maximă diferitelor grupe muscuare

Dinamometrele prevăzute cu anumiți traducători- permit o înregistrare precisa a forței

Platformele sau mecanismele dinamografice- permit studierea dinamicii forței în timp,în diferite ipostaze

Tensiometrul- înregistrează forța grupelor musculare”

Figure 1. Dinamometru

Teste specific pentru evaluarea forței

Indicele de aptitudine fizică- este un test de forță pe care specialiștii îl folosesc pentru selecție. Aceștia susțin că pot depista aptitudinile motrice prin testul respectiv deoarece el analizează forța determinată la rândul ei de o stare de sănătate perfectă, funcționare organică foarte bună. Acestă evaluare este alcătuită din mai multe teste:

a) Dinamometria la mâna stângă și la cea dreaptă se aplică permitând subiectului să execute orice mișcare, numai să nu lovească cu pumnul un obiect în timp ce strânge.

b) Extensia trunchiului din stând înclinat înainte, trăgând cu mâinile de un dinamometru, se realizează cu genunchii întinși. Bara se apucă cu o mână de sus și cealaltă de jos.

c) Tracțiunile în brațe (băieții) – se efectuează din atârnat la inele sau la bara fixă. Se înregistrează numărul de repetări executate corect, adică până se ajunge cu bărbia la nivelul barei.

Proba feminine din atârnat cu sprijin pe tălpi se execută la inele, unde se vor fixa doua inele, corpul executante trebuie sa facă un unghi de 90 grade cu brațele acesteia. Se va înregistra numărul maxim de repetări

Flotări din sprijin pe capetele barelor la paralele (băieți) se realizează prin îndoirea brațelor din coate la un unghi de 90º și apoi întinderea acestora. Se înregistrează numărul de repetări executate corect.