Masura Arestarii Preventive

Diverse

Masura Arestarii Preventive

Byadmin ianuarie 1, 2024

Este măsura procesuală ce poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau de către instanța de judecată si constă în privarea de libertate a inculpatului acuzat de săvârșirea unei infracțiuni, prin trimiterea lui spre deținere într-un centru special amenajat în acest scop.

Luarea măsurii arestării preventive

Cazuri și condiții

Prin articolul 223 din Codul De Procedură Penală sunt statuate două împrejurări în care se poate dispune arestarea preventivă a inculpatului. Fiecare caz în parte are circumstanțele sale proprii care impun privarea de libertate a inculpatului. Aceste împrejurări își găsesc aplicabilitatea indiferent de etapa procesuală în care se regăsește procesul penal, etapa urmăririi penale, procedura de cameră preliminară sau în cursul judecății în primă instanța ori în apel.

Astfel, în funcție de pericolul social pentru ordinea publică, pe care îl reprezintă inculpatul, în lumina art. 223 alin. din Codul de Procedură Penală putem distinge două mari ipoteze care impun necesitatea privării de libertate a inculpatului, prin dispunerea măsurii preventive a arestării preventive

O primă ipoteză a fost statuată de legiuitor prin introducerea art. 223 alin. (1) din Codul de Procedură Penală

Astfel, măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă să judece cauza în primă instanță în cursul urmăririi penale,de către judecătorul de cameră preliminară în procedura de cameră preliminară, sau de către instanța de judecată în cursul judecății, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:

inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte;

inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea de infracțiuni, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament;

inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta;

există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.

În această ipoteză, pentru ca judecătorul de drepturi și libertăți, de cameră preliminară ori instanța de judecată, să poată dispune, în mod legal, măsura arestării preventive a inculpatului trebuie sa fie îndeplinite următoarele condiții:

Din probele existente la dosar să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune. Nu are importanța pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.

În lumina codului de procedură penală, prin probă se înțelege orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal. În acest sens pot exista probe directe și prin probe indirecte. Prin probă directă mă refer la acele probe care se află în legătură directă cu existența infracțiunii și de vinovăția sau nevinovăția suspectului sau a inculpatului iar proba indirectă este acea probă care se afla in legătură indirectă cu existența infracțiunii ori de vinovăția sau nevinovăția suspectului sau a inculpatului, putând servi la stabilirea adevărului numai prin coroborare cu una sau cu mai multe probe directe, ea fiind un fapt probatoriu.

Din probele administrate trebuie să rezulte suspiciunea rezonabilă că persoana a săvârșit fapta de care este acuzat, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție a inculpatului. Această noțiune de ”suspiciune rezonabilă” trebuie raportată la sensul oferit de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că prin suspiciune rezonabilă se face referire la existența unor, date, informații, care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune. Aceste date, informații nu trebuie să aibă aceeași forță probatorie ca cele necesare pentru a justifica pronunțarea unei condamnări sau pentru a formula o acuzare ci implică necesitatea verificării existenței unor temeiuri factuale pentru a se evita dispunerea unei măsuri privative de libertate într-un mod arbitrar.

Arestarea preventivă se poate dispuse și în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede ca acțiunea penală să se pună în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate ori pentru care este posibilă împăcarea. În aceeași ordine de idei, arestarea preventivă poate fi dispusă atât în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sau a detențiunii pe viață, cât și în cazul în care legea prevede pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii penale ori doar pedeapsa amenzii penale. Pentru dispunerea măsurii arestării preventive nu prezintă importanță forma în care a fost săvârșită aceasta, respectiv tentativă, fapt consumat ori fapt epuizat.

Să nu existe vreo cauză, dintre cele prevăzute de art. 16 din Codul de Procedură Penală, care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.

În situația reținerii existenței vreunuia dintre impedimentele la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzute de articolul 16 din Codul de Procedură Penală se va dispune, în mod obligatoriu, o soluție de clasare, astfel făcându-se imposibilă luarea oricărei măsuri preventive în cauză.

Să fie pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea pentru care există suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită de către inculpat.

Din conținutul art. 223 din Codul de Procedură Penală, reiese faptul că arestarea preventivă poate fi dispusă numai față de persoana inculpatului. Prin urmare propunerea procurorului de luarea măsurii preventive a arestării preventive poate fi dispusă doar după punerea în mișcare a acțiunii penale, nu este suficient ca într-o cauză să fi fost începută doar urmărirea penală și dispusă continuarea urmăririi penale față de suspect. Obținerea unei soluții de dispunere a luării măsurii arestării preventive nu este posibilă înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale.

Să existe incidența unuia dintre cazurile prevăzute de art. 223 alin.(1) lit. a-d) din Codul de procedura penală.

În cazul în care inculpatul a fugit ori s-a ascuns, cu scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori acesta a făcut pregătiri de orice natură capabile să producă efectul mai sus menționat;

Pentru ca organul judiciar să poată reține acest caz este necesar ca din probele depuse la dosar să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul s-a sustras procedurilor penale ori există un risc real de sustragere a inculpatului de la procesul penal. Totodată este necesar ca inculpatul să fie în cunoștință de cauză privind existenta procesului penal în care era acuzat de săvârșirea unei infracțiuni. Pentru ca aprecierea existenței unui asemenea risc sa fie posibilă fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție , este necesar ca judecătorul de drepturi și libertăți, de cameră preliminară ori instanța de judecată aibă în vedere circumstanțele cauzei, astfel aprecierea riscului se va face în funcție de natura și gravitatea infracțiunii de care este acuzat inculpatul, pedeapsa ce i-ar putea fi aplicată în cazul pronunțării unei hotărâri de condamnare, domiciliul inculpatului, profesia acestuia, resursele financiare de care dispune, vârsta, starea efectivă de sănătate, personalitatea, conduita avută anterior în cadrul procedurilor cu privire la obligațiile pe care trebuie să le respecte, relațiile de familie sau legăturile de orice fel cu țara în care este supus urmăririi penale. Dacă o persoană este cetățean străin sau apatrid sau dacă nu are nici o legătură cu țara în care este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni nu este considerat a fi suficient pentru a concluziona că există un risc de sustragere.

Un al doilea caz este reprezentat de fapta inculpatului de a încerca să influențeze un alt participant la comiterea de infracțiuni, de a determina un martor ori un expert să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament. În această situație existența unui risc cu privire la obstrucționarea cursului justiției reprezintă un temei ce justifică necesitatea privării de libertate a inculpatului cu scopul de a asigura garantarea integrității sistemului justiției penale române. Pentru aceasta este necesar ca din probele existente la dosar să rezulte suspiciunea rezonabilă că prin săvârșirea faptelor mai sus menționate, inculpatul încearcă să împiedice aflarea adevărului în cauză.

În prima parte a acestei ipoteze trebuie dovedită acțiunea inculpatului de a influența un participant la comiterea unei infracțiuni, un martor sau expert. Această acțiune ilicită se poate concretiza în:

exercitarea de acte de presiuni sau de amenințări asupra acestora sau asupra familiilor lor;

acte de corupere a acestora;

încercarea de a realiza o înțelegere frauduloasă cu ceilalți inculpați;

îndemnuri ori rugăminți adresate acestor persoane, etc.

Totodată, va trebui acordată o atenție deosebită naturii și gravității infracțiunii, a contextului în care există suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită fapta imputată inculpatului și totodată asupra posibilității exercitării unor presiuni asupra martorilor, precum și demersurile efectuate de inculpat pentru a-i identifica pe martorii a căror identitate a fost protejată. Pentru reținerea acestui caz nu contează dacă participanții, martorul sau expertul pe care inculpatul încearcă sa-l influențeze fuseseră deja audiați sau urmează să fie audiați în cauză, dacă aceste persoane relevaseră sau urmau să releve fapte sau împrejurări cu privire la inculpatul sau dacă urmau să dea declarații cu privire la un coinculpat.În a doua parte a acestei ipoteze trebuie dovedită că activitatea inculpatului în privința distrugerii, alterării ori sustragerii mijloacelor materiale de probă, cum ar fi obiectele care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite, obiectele care au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârșirea unei infracțiuni, obiectele care sunt produsul infracțiunii, orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului avea ca scop încercarea alterării adevărului în cauză.

În situația în care inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta necesitatea privării de libertate este justificată fie pentru a asigura protecția victimei infracțiunii, fie pentru a evita posibilitatea obstrucționării cursului justiției penale. Pentru reținerea acestui caz este necesar ca din probele existente la dosar să rezulte că inculpatul exercită presiuni fizice sau psihice asupra persoanei vătămate ori încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta, cu scopul de a o determina să nu mai susțină acuzațiile formulate împotriva sa,pentru a împiedica aflarea adevărului în cauză.

Dacă inculpatul, trimis in judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni privind traficul de persoane, a remis o suma de bani victimei inflațiunii și imediat după încasarea sumei de bani, victima a declarat în fața instanței că își retractează declarațiile anterioare împotriva inculpatului, fără motive pertinente care să justifice retractarea, există date că inculpatul încearcă o înțelegere frauduloasă cu persoana vătămată.

Privarea de libertate poate fi justificată și pe temeiul , după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. Această premisă trebuie să evidențieze faptul că inculpatul a efectuat acte de pregătire în vederea săvârșirii unei noi infracțiuni. Această justificare trebuie folosit cu maximă prudență, întrucât impune judecătorului să stabilească existența unei probabilități cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către inculpat. Acest lucru poate echivala cu instituirea unei prezumții de vinovăție, care este incompatibilă cu prevederile art.6 paragraf. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Temeiul de privare de libertate se referă la date obiective care privesc iminența săvârșirii altei infracțiuni, ceea ce presupune referirea lor la o activitate anume a inculpatului, univocă, care determină obiectiv luare măsurii arestării ca unica modalitate de împiedicare. Având în vedere că temeiurile de arestare sunt în același timp garanții ale libertății persoanei, nu este permisă nici o altă interpretare bazată pe elemente pur subiective.

Măsura arestării preventive să fie necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei noi infracțiuni.

Măsura arestării preventive să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatului și necesară pentru realizarea scopului propus prin dispunerea acesteia.

În acest sens, pentru buna desfășurare a procesului penal, trebuie motivat, pe de o parte, caracterul necesar al măsurii arestării preventive și, pe de altă parte, caracterul insuficient al altor măsuri. De asemenea în vederea garantării libertății persoanei și a evitării oricărui arbitrariu în luarea unei măsuri atât de grave, este impusă existența unei proporționalități care să facă posibilă prezența unui just echilibru între măsura arestării preventive și scopul urmărit prin dispunerea acesteia,.

Audierea prealabilă a inculpatului de judecător în prezența avocatului ales ori numit din oficiu.

Prin această procedură procesuală este garantat a dreptul la apărare al inculpatului, care poate fi exercitat prin propria persoană, cât și prin avocat ales. În acest fel este înlăturată posibilitatea dispunerii măsurii arestării preventive în mod arbitrar și permite, totodată, judecătorului de drepturi și libertăți, de cameră preliminară ori instanței de judecată aprecierea in concreto a necesității și proporționalității măsurii preventive cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia. Anterior audierii inculpatului, judecătorul trebuie sa îi aducă la cunoștință infracțiunea de care este acuzat ca a comis-o și de faptul că are dreptul de a nu face nici o declarație, în acest sens i se va preciza si faptul ca în situația în care refuză să dea declarație nu va suferi nici o consecință nefavorabilă si că tot ce declara poate fi folosit și împotriva sa. Audierea va viza atât situația de fapt privitoare la infracțiune cât și orice alt aspect care prezintă relevanță pentru a se putea analiza în concret temeiurile ce justifică propunerea de arestare preventivă formulată de procuror. În mod excepțional, arestarea preventivă se poate dispune și fără audierea inculpatului, în situația în care acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage de la procesul penal, din cauza stării de sănătate, de forță majoră ori din stare de necesitate nu se prezintă sau nu poate fi adus în fața judecătorului. În aceste cazuri audierea inculpatului se va face după ce acesta a fost prins ori s-a prezentat de bună voie în fața autorităților. În acest sens din Codul de Procedură Penală prevede o procedură remediu, reglementată de art. 231 alin.7. Totodată măsura arestării preventive se poate dispune în mod legal fără audierea inculpatului și în cazul în care acesta dorește să beneficieze de dreptul de a păstra tăcerea, refuzând astfel să dea declarații.

Condiții suplimentare impuse de lege necesare pentru a dispune măsura arestării preventive

În cazul anumitor persoane, pentru a putea fi dispusă măsura arestării preventive, legea impune, pe lângă aceste condiții generale, enumerate mai sus și îndeplinirea unor cerințe suplimentare. Acestea condiții diferă în funcție de calitatea persoanei asupra căreia este îndreptată propunerea de arestare preventivă, astfel se pot distinge următoarele:

propunerea de arestare preventivă a deputaților și senatorilor, trebuie să fie încuviințată de Camera din care fac parte, această măsură poate fi dispusă numai după ascultarea lor.

propunerea de arestare preventivă a judecătorilor, procurorilor și a magistraților asistenți trebuie să fie încuviințată de secția Consiliului Superior al Magistraturii corespunzătoare funcției.

propunerea de arestare preventivă a Avocatului Poporului trebuie să fie încuviință de președinții celor două camere ale Parlamentului

adjuncții Avocatului Poporului pot fi arestați preventiv cu înștiințarea prealabila a Avocatului Poporului.

O ipoteză secundară ce impune dispunerea măsurii arestării preventive a fost statuată de legiuitor prin introducerea art. 223 alin. (2) din Codul de Procedură Penală.

În acest sens arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă și în situația în care din probele existente la dosar rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

Curtea constată că dispozițiile art.223 alin.(2) din Codul de procedură penală prevăd că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare. 13. Analizând textul criticat, Curtea reține că infracțiunile la care acesta face trimitere pot fi împărțite, în funcție de modalitatea definirii și reglementării lor în actele normative în vigoare, în următoarele trei categorii: 1. infracțiuni care fac obiectul de reglementare al unor titluri sau capitole din Partea specială a Codului penal, acestea fiind infracțiunile contra securității naționale (titlul X al Părții speciale a Codului penal) și, respectiv, infracțiunile contra vieții (capitolul I al titlului I al Părții speciale a Codului penal), vătămarea corporală sau moartea unei persoane (capitolul II al titlului I al Părții speciale a Codului penal), falsificarea de monede ori alte valori (capitolul I, titlul VI al Părții speciale a Codului penal), infracțiunile de corupție (capitolul I, titlul V al Părții speciale a Codului penal) și infracțiunile săvârșite prin mijloace de comunicare electronică (capitolul VI al titlului VII al Codului penal); 2. infracțiuni care se regăsesc cu aceeași denumire marginală în cuprinsul Codului penal, cum sunt traficul de persoane (art.210), șantajul (art.207), violul (art.218), lipsirea de libertate (art.205), ultrajul (art.257) și ultrajul judiciar (art.279); și 3. infracțiuni care sunt definite ca atare în legi speciale ce conțin norme de drept penal, respectiv spălarea banilor (art.29 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.702 din 12 octombrie 2012, cu modificările ulterioare), evaziunea fiscală (art.9 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.672 din 27 iulie 2005, cu modificările ulterioare), infracțiunile contra securității naționale (art.26 și art.27 din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.190 din 18 martie 2014) și infracțiunile de terorism (art.32—38 din Legea nr.535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.161 din 8 decembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare). 14. Curtea observă, astfel, că, dintre toate infracțiunile enumerate la art.223 alin.(2) din Codul de procedură penală și care pot constitui temei al luării măsurii arestării preventive, doar cele de trafic de stupefiante și trafic de arme nu sunt definite de legea penală. Cu alte cuvinte, în legislația penală românească nu există infracțiunea de trafic de stupefiante, reglementată ca atare. 15. Având ca premisă această constatare, Curtea reține că Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1.095 din 5 decembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, definește, la art.2 lit.d), substanțele stupefiante ca fiind substanțele înscrise în anexele la Convenția unică din 1961 a Națiunilor Unite asupra substanțelor stupefiante, modificată prin Protocolul din 1972, iar anexa la legea anterior arătată conține, la pct.I (1), o enumerare exhaustivă a stupefiantelor. 16. La rândul său, Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.163 din 6 martie 2014, cu modificările și completările ulterioare, definește, la art.1 lit.b), drogurile ca fiind plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, înscrise în tabelele nr.I—III din aceeași lege, și prevede la lit.c) și lit.d) ale aceluiași art.1, că droguri de mare risc sunt cele înscrise în tabelele nr.I și II, iar drogurile de risc sunt cele înscrise în tabelul nr.III. 17. Aceeași Lege nr.143/2000 incriminează, la art.2 alin.(1), cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept; la art.3 alin.(1), introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept; la art.4 alin.(1), cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept; la art.5 alin.(1) punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri; la art.6 alin.(1), prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenție, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, precum și eliberarea cu intenție de droguri de mare risc, pe baza unei rețete medicale prescrise; la art.7, administrarea de droguri de mare risc unei persoane; la art.9, finanțarea săvârșirii faptelor prevăzute la art.2—5; iar, la art.10, îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace. De asemenea, în cazul infracțiunilor prevăzute la art.2—4 din Legea nr.143/2000, sunt reglementate și variante agravate, prin care sunt pedepsite penal aceleași fapte, având ca obiect droguri de mare risc. 18. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale mai sus analizate, Curtea reține că prin traficul de droguri se înțelege oricare dintre faptele incriminate la art.2—10 din Legea nr.143/2000, mai puțin faptele de consum de astfel de substanțe, pedepsite penal prin aceleași articole. Or, cum drogurile sunt definite, la art.1 lit.b) din Legea nr.143/2000, ca fiind plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe, prevăzute în tabelele nr.I—III, iar substanțele stupefiante sunt cele prevăzute la pct.I (1) din anexa la Legea nr.339/2005, Curtea constată că traficul de stupefiante ar putea consta în aceleași fapte, având ca obiect substanțele din anexa anterior referită. 19. De asemenea, Curtea reține că, potrivit art.359 din Codul penal, infracțiunea de trafic de produse sau substanțe toxice constă în producerea, deținerea, precum și orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, fără drept. 20. În fine, în legislația românească se regăsește și Legea nr.194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.140 din 26 februarie 2014. 21. Având în vedere toate aceste considerente, Curtea conchide că infracțiunea de trafic de stupefiante, care face obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate, nu se regăsește definită în cuprinsul Codului penal sau al unei legi speciale. Așa cum a fost arătat mai sus, sensul noțiunii de „trafic de stupefiante”, folosită de legiuitor în textul criticat, ar putea fi dedus doar prin interpretarea coroborată a dispozițiilor legale analizate, respectiv art.2 lit.d) din Legea nr.339/2005 și pct.I (1) din anexa la legea anterior arătată, precum și art.1 lit.b) și art.2—10 din Legea nr.143/2000. Or, lipsa unei definiții clare a infracțiunii de „trafic de stupefiante” este de natură a genera interpretări diferite de către instanțele de judecată, cu ocazia aplicării dispozițiilor art.223 alin.(2) din Codul de procedură penală, în contextul dispunerii măsurii arestării preventive. 22. În același timp, Curtea reține că măsura arestării preventive, prevăzută la art.223— 240 din Codul de procedură penală, este o măsură preventivă privativă de libertate, a cărei esență este restrângerea libertății individuale, prevăzute la art.23 din Constituție, și executarea ei într-un centru de detenție. În consecință, dispunerea măsurii arestării preventive determină și restrângerea altor drepturi fundamentale, precum libera circulație (art.25 din Constituție), dreptul la viață intimă, familială și privată (art.26 din Constituție), accesul la cultură (art.33 din Constituție), dreptul de asociere (art.40 din Constituție) etc. (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr.712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.33 din 15 ianuarie 2015, paragraful 20). Din modalitatea de reglementare a măsurii arestului preventiv, Curtea reține că aceasta este măsura preventivă cea mai intruzivă, dintre cele prevăzute de Codul de procedură penală. 23. Curtea constată că, fiind cea mai intruzivă dintre măsurile preventive, dispunerea măsurii arestului preventiv trebuie să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât și pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea limitării întrun mod aleatoriu/subiectiv a unuia dintre drepturile fundamentale esențiale într-un stat de drept: libertatea individuală. De aceea, cerințele privind calitatea, precizia și previzibilitatea legii, în acest context normativ, influențează, în mod direct și nemijlocit, dreptul persoanei la un proces echitabil, privit ca o garanție, în acest caz, a libertății individuale. Este îndeobște admis, fiind reglementat prin dispozițiile art.23 din Constituție, că libertatea individuală nu este absolută, însă limitarea sa trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor art.1 alin.(5) și ale art.21 alin.(3) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor și noțiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura dreptului fundamental limitat. Așadar, standardul constituțional de protecție a libertății individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituționale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis și previzibil, aceste cazuri. 24. În concluzie, Curtea reține că lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a normei criticate este de natură a încălca dispozițiile art.21 alin.(3) din Constituție, având în vedere că persoana supusă măsurii arestării preventive nu poate beneficia de un proces corect și echitabil, de vreme ce norma în cauză poate fi interpretată de către instanțele de judecată cu o marjă largă de apreciere a sferei infracțiunilor pentru care poate fi dispusă această măsură. Or, aprecierile pur subiective trebuie excluse din cadrul ipotezei normative analizate.

Astfel, pentru a se putea dispune luarea măsurii arestării preventive, sub incidența acestei ipoteze, trebuie îndeplinite următoarele cerințe:

Să existe probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute de art. 223 alin. (2) din Codul de Procedură Penală;

În acest sens din probele, directe ori indirecte, existând în cauză trebuie să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune sau mai multe dintre cele enumerate mai sus. Faptul ca infracțiunea a fost comisă în forma tentativei, fapt consumat, ori fapt epuizat nu prezintă importanță pentru necesitatea impunerii măsurii privative de libertate, dar condiția ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită să fie pedeapsa cu închisoarea mai mare de 5 ani nu se aplică la infracțiunile enumerate, limitativ, mai sus. În acest context pericolul generic, reprezentat de săvârșirea faptei prevăzute în norma de incriminare justifică necesitatea privării de libertate.

Să nu existe vreo cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale prevăzute de articolul 16 din Codul de Procedură Penală;

Să fie pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea pentru care există suspiciunea că a fost comisă de inculpat;

Privarea de libertate să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică;

Trebuie arătat că prin lăsarea în libertate a inculpatului se va pricinui o stare de pericol pentru ordinea publică. În acest sens judecătorul va face o conexiune între dreptul la libertatea individuală al inculpatului, pe de o parte și între necesitatea protecției ordinii publice de pericolul pricinuit de lăsarea în libertate a inculpatului, pe de altă parte.

Tulburarea ordinii publice ține, într-o anumită măsura, de domeniul lucrurilor "resimțite" de opinia publică și nu numai de datele obiective care justifică plasarea în detenție, ca măsură excepționala. Pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrina, drept temerea ca, odată pus în libertate, inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice , determinate de fapta pentru care este cercetat. Pericolul pentru ordinea publică, ca si periculozitatea, reprezintă o apreciere asupra comportamentului viitor al inculpatului. Aprecierea cerinței pericolului concret pentru ordinea publică presupune atât o analiză procedural-penală, cât și o analiză criminologică. În cadrul examinării ambelor aspecte trebuie avute în vedere natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, împrejurările în care inculpatul a acționat, gravitatea faptelor, urmările produse, antecedentele penale. De asemenea, este necesar să se aprecieze, dacă infracțiunile de care este acuzat inculpatul, tulbură ordinea publică, mediul social ocrotit prin normele dreptului penal, daca acesta creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale și normala lor desfășurare. Rezultă implicit că, în acest context se analizează, pe de o parte, dreptul inculpatului la libertate individuală, iar pe de altă parte, necesitatea protecției ordinii publice împotriva unui pericol concret pe care l-ar prezenta, lăsarea persoanei in libertate.

Pericolul pe care îl prezintă inculpatul pentru ordinea publică nu trebuie probat prin administrarea unor anumite dovezi, ci poate fi dedus din evidențierea unor criterii de evaluare a acestui tip de pericol, cum sunt comportamentul agresiv al inculpatului, antecedența penală, natura infracțiunii de care este învinuit, pericolul concret al infracțiunii, pericolul ca lăsarea în libertate a inculpatului sa conducă la săvârșirea altor infracțiuni de către același inculpat sau la încurajarea săvârșirii de noi infracțiuni de același tip, nevoia de prezervare a securității și protecției unei anumite colectivități, necesitatea de a înlătura posibilitățile inculpatului de a influința negativ buna desfășurare a procesului penal. Aceste criterii sunt în concordanță cu prevederile art. 5 si 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Recomandarea (80) 11 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei, care prevăd că detenția provizorie poate fi ordonată dacă persoana este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există cel puțin unul dintre următoarele pericole care vizează direct persoana acuzată, și anume: pericolul de fugă, pericolul de obstrucționare a justiției, pericolul de a comite o nouă infracțiune gravă. Legea penală română statuează în raport cu criteriile mai sus relevate, că scopul măsurilor preventive este de a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Neîntrunirea cumulativă a criteriilor stabilite de normele europene si cele naționale, pentru a susține luarea măsurii preventive, nu poate fi înlocuită cu alte considerente, cum ar fi calitatea sau funcția inculpaților, mediatizarea excesivă a inculpaților, absența sancționării disciplinare sau a suspendării din funcție a inculpaților pe durata anchetei penale și posibilitatea ca în aceste împrejurări inculpații să comită noi infracțiuni datorită continuității exercițiului funcției.

Sintagma ”pericol pentru ordinea publică” desemnează o stare și nu un fapt ce ar putea periclita în viitor, după punerea în libertate a inculpaților, normala desfășurare a unui segment din relațiile sociale protejate în cadrul ordinii publice, respectiv cele privind libertatea morală a persoanei. Această stare de pericol se deduce din datele existente în cauză, astfel cum au fost prezentate, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale. Raportat la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale, cu siguranță gravitatea faptelor și limitele de pedeapsă prevăzute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publică. Așa cum s-a statuat în mor constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, măsura arestării preventive este o măsură excepțională, astfel că luarea și menținerea ei, trebuie dispuse doar în cazuri temeinic justificate. Prezervarea ordinii publice este apreciată însă ca un element pertinent și suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea respectivei persoane ar tulbura în mod real ordinea publică. Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, dar aceasta nu înseamnă că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție față de gravitatea faptei. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se vor avea în vedere doar date legate de persoana inculpatului ci și date referitoare la faptă.

Măsura arestării preventive să fie necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a

procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei noi infracțiuni.

Măsura arestării preventive să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse inculpatului

și necesară pentru realizarea scopului propus prin dispunerea acesteia.

Audierea prealabilă a inculpatului de judecător în prezența avocatului ales ori numit din oficiu.

Aspecte procedurale ( de aici e adaptat scrisul)

Luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale

Reguli generale

Dacă procurorul apreciază că sunt întrunite condițiile enumerate mai sus, va întocmi o propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive cu indicarea, obligatorie, a temeiului de drept care justifică necesitatea dispunerii măsurii privative de libertate. După întocmirea referatului de propunere a arestării preventive, acesta împreună cu dosarul cauzei se va înainta spre competentă soluționare, după cum urmează:

Judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță;

Judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța corespunzătoare în grad instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță în a cărei circumscripție se află locul de reținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul ce a întocmit referatul cu propunerea de arestare preventivă.

În conformitate cu prevederile articolului 287, alin. (2) din Codul de Procedură Penală, în cazul în care judecătorul de drepturi și libertăți a fost sesizat de către procuror în vederea soluționării propunerii de dispunere a măsurii preventive a arestării preventive, acesta va înainta copii numerotate și certificate de grefa parchetului de pe actele dosarului ori numai după cele ce au legătură propunerea de arestare preventivă formulată, urmând ca organul de urmărire penală să păstreze originalul actelor în vederea continuării urmăririi penale a inculpatului.

În situația în care urmărirea penală este efectuată ori supravegheată de către mai mulți procurori legea nu statuează ca referatul de propunere a dispunerii măsurii preventive privative de libertate să fie să fie întocmită și semnată de toți acești procurori, sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți fiind legal îndeplinită și în cazul în care propunerea de arestare a fost întocmită de numai de o parte dintre procurori.

Conform Codului de Procedură Penală, în cazul în care față de inculpat a fost dispusă măsura preventivă a reținerii, procurorul va trebui să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă să soluționeze propunerea de arestare preventivă, în vederea dispunerii acesteia, cu cel puțin 6 ore înainte ca durata reținerii sa fi ajuns la termen. Această reglementare a fost dispusă în sensul acordării timpului necesar în vederea pregătirii unei apărări concrete și efective a inculpatului, iar, pe de altă parte, pentru a acorda un timp suficient în vederea studierii dosarului de către judecătorul de drepturi și libertăți. Acest termen este unul de recomandare, legala sesizare a judecătorului de drepturi și libertăți cu mai puțin de 6 ore înainte de expirarea duratei reținerii în vederea dezbaterii propunerii de arestare a inculpatului nefiind afectată.

Procurorul nu are obligația legală de a aduce la cunoștința inculpatului conținutul referatului de solicitare a dispunerii măsurii arestării preventive dar în vederea asigurării contradictorialității dezbaterilor privind dispunerea arestării preventive, precum și în vederea asigurării unei apărări concrete și efective, judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să asigure posibilitatea studierii referatului întocmit de procuror precum și dosarul cauzei. După prezentarea dosarului cauzei de către procuror, judecătorul de drepturi și libertăți va fixa termenul ( data și ora) la care va avea loc soluționarea propunerii de dispunere a arestării preventive. În cazul inculpatului reținut acest termen trebuie sa fie fixat înainte de expirarea duratei reținerii. Astfel ziua și ora vor fi comunicate procurorului,iar acesta are obligația de a asigura prezența inculpatului în fața judecătorul de drepturi și libertăți. Totodată termenul va fi comunicat si avocatului inculpatului ( ales ori din oficiu), căruia, la cerere, i se va pune la dispoziție dosarul cauzei pentru a-l studia. Nu este obligatoriu ca judecarea propunerii de arestare a inculpatului să fie efectuată înainte ca termenul de pentru care a fost dispusă reținerea să expire. În aceasta situație judecătorul de drepturi și libertăți va constata expirarea termenului măsurii rețineri, că inculpatul se află în stare de libertate și va continua soluționarea propunerii de arestare.

Împrejurarea ca la momentul judecării propunerii de arestare preventivă durata reținerii a expirat nu afectează posibilitatea luării măsurii arestării, câtă vreme judecătorul, analizând propunerea, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Astfel, inculpatul aflat în stare de libertate va fi citat pentru termenul fixat în vederea soluționării propunerii de arestare preventivă. Acest termen va fi adus la cunoștința procurorului și avocatului inculpatului. Avocatului inculpatului trebuie sa îi fie asigurat timpul necesar pentru studierea dosarului și propunerii de arestare preventivă, fără ca prin aceasta să se provoace o întârziere nerezonabilă a procedurii de soluționare a propunerii de luare a măsurii preventive privative de libertate. În cazul în care avocatul ales nu se prezintă nejustificat la termenul stabilit de judecătorul de drepturi și libertăți și nici nu este asigurată substituirea, părăsește sala ori refuză în mod nejustificat să exercite apărarea, organul judiciar va lua măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu care sa-l înlocuiască fiindu-i asigurat timpul rezonabil și înlesnirile necesare în vederea pregătirii unei apărări efective. La soluționarea propunerii de arestare preventivă este obligatorie, în toate cazurile, asistența juridică a inculpatului de către un avocat ales ori desemnat din oficiu.

Propunerea de arestare preventivă va fi soluționata în camera de consiliu de un singur judecător de drepturi și libertăți. În situația în care este impusă prin lege necesitatea unui complet specializat, în funcție de natura infracțiunii ori de persoana inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți ce va soluționa propunerea de arestare preventivă va trebui să fie specializat în materia respectivă. Dacă aceasta condiție nu va fi respectată se poate ridica problema atragerii răspunderii disciplinare a magistratului, hotărârea pronunțată de un judecător din cadrul instanței competente care fiind ”nespecializat”, dar satisface cerințele de independență și imparțialitate nu va fi în mod obligatoriu declarată nulă.

Formularea unei cereri de recuzare împotriva judecătorului de drepturi și libertăți care a fost desemnat a judeca propunerea de arestare nu îl împiedică să pronunțe o hotărâre asupra propunerii. În situația în care cererea de recuzare a fost admisă, judecătorul care a admis-o va dispune și anularea tuturor actelor efectuate de judecătorul aflat în stare de incompatibilitate.

Inculpatul aflat în stare de reținere va fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți și în mod obligatoriu acesta va fi asistat de avocat, în cazul în care acesta se află în stare de libertate va fi citat la adresele cunoscute, sau va fi adus in fața judecătorului de drepturi și libertăți cu mandat de aducere.

Soluționarea propunerii de dispunere a măsurii arestării preventive se va face în prezența inculpatului exceptând următoarele situații:

acesta regăsindu-se în stare de libertate și fiind legal citat lipsește nejustificat;

este dispărut;

se sustrage de la urmărirea penală;

fiind în stare de libertate și legal citat, din cauză de forță majoră, din cauza stării de sănătate sau din stare de necesitate nu se prezintă în fața judecătorului de drepturi și libertăți;

aflându-se în stare legală de reținere sau fiind arestat în altă cauză, din cauză de forță majoră, din cauza stării de sănătate sau din stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți.

În cazul inculpatului aflat în stare de libertate, judecătorul de drepturi și libertăți va trebui să ia măsuri cu privire la verificarea existenței temeiurilor invocate de procuror, temeiuri ce ar justifica soluționare propunerii de arestare preventivă în lipsa inculpatului. În această situație prezența avocatului, ales sau din oficiu, este obligatorie, în vederea asigurării exercitării dreptului la apărare și a respectării principiului contradictorialității. Avocatului i se va acorda cuvântul, acesta putând formula concluzii în legătură cu propunerea procurorului de arestare preventivă. Dacă prin același referat de propunere a dispunerii măsurii arestării preventive a mai multor inculpați, iar unii dintre ei se află în stare legala de reținere și despre alții se susține că ar fi dispăruți, judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să soluționeze mai întâi propunerea de arestare preventivă a inculpaților prezenți în fața sa, având obligația de a dispune disjungerea și soluționarea separată a propunerii de arestare în lipsă, doar după îndeplinirea formalităților de citare a inculpaților lipsă aflați în stare de libertate și totodată după efectuarea verificărilor mai sus menționate.

Pentru a se constata incidența în cauză a că prezența inculpatului în fața judecătorului nu este posibilă, din cauze obiective sau subiective, instanța investită cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive este obligată să dispună citarea persoanei în cauză, căci numai în urma acestei proceduri, obligatorie de altfel pentru soluționarea aproape a oricărei cauze penale, instanța poate proceda la analizarea propunerii de arestare preventivă chiar și în lipsa inculpatului fără audierea acestuia. Un asemenea demers este necesar chiar și atunci când motivul arestării persoanei este sustragerea sa de la urmărirea penală.

Înainte de a-l audia pe inculpat, judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să îi aducă la cunoștință infracțiunea de care este acuzat și dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția în acest scop că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. În cazul în care acesta decide să dea declarație, judecătorul de drepturi și libertăți va proceda la audierea lui în legătură cu fapta de care este acuzat precum și despre motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă formulată de procuror. În această etapa procedurală ca inculpatul să uzeze de dreptul la tăcere. După ce acesta declară că refuză sa dea declarație ori după ce a fost audiat de către judecătorul de drepturi și libertăți, acesta din urmă va acorda cuvântul procurorului și avocatului inculpatului pentru dezbaterea propunerii de luare a măsurii arestării preventive, cu respectarea exigențelor de contradictorialitate, inculpatul având ultimul cuvânt.

Deliberând, judecătorul de drepturi și libertăți, prin încheiere motivată, poate dispune:

Admiterea propunerii de arestare preventivă pe o perioadă de maxim 30 de zile, în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru dispunerea acestei măsuri preventive privative de libertate;

În acest sens, pe baza încheierii motivate a judecătorului de drepturi și libertăți se va emite un mandat de arestare preventivă. Conform articolului 230 alin(3) din Codul de Procedură Penală: ” în mandatul de arestare preventivă se arată:

instanța din care face parte judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii aretării preventive;

data emiterii mandatului;

numele, prenumele și calitatea judecătorului de drepturi și libertăți care a emis mandatul;

datele de identitate ale inculpatului;

durata pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, cu menționarea datei la care încetează;

arătarea faptei de care este acuzat inculpatul, cu indicarea datei și locului comiterii acesteia, încadrarea juridică, infracțiunea și pedeapsa prevăzută de lege;

temeiurile concrete care au determinat arestarea preventivă;

ordinul de a fi arestat inculpatul;

indicarea locului unde va fi deținut inculpatul arestat preventiv;

semnătura judecătorului de drepturi și libertăți;

semnătura inculpatului prezent. În cazul în care acesta refuză să semneze se va face o mențiune corespunzătoare în mandat.”

În situația în care prin aceeași hotărâre s-a dispus arestarea mai multor inculpați, se va emite câte un mandat de arestare pentru fiecare dintre ei.

Dacă mandatul de arestare a fost emis după etapa audierii inculpatului, judecătorul de drepturi și libertăți care a emis mandatul va înmâna un exemplar al acestuia persoanei arestate si un exemplar organului de poliție care va fi predat, în original, administrației locului de deținere. După dispunerea măsurii preventive, inculpatul va fi înștiințat,de îndată, în limba pe care o înțelege, motivele ce au stat la baza dispunerii măsurii arestării preventive și i se va comunica, sub semnătură, în scris:

drepturile prevăzute de art. 83 din Codul de Procedură Penală;

drepturile prevăzute la art. 210 alin. (1) și (2) Codul de Procedură Penală;

dreptul la asistență medicală de urgență;

dreptul de a solicita revocarea sau înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă;

dreptul de a face plângere împotriva măsurii dispuse.

Dacă inculpatul arestat nu poate sau refuză semnarea dovezii de comunicare, se va încheia un proces verbal.

Art. 5 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului enunță o garanție fundamentală: orice persoană arestată trebuie să știe de ce a fost privată de libertate. Această garanție obligă la semnalarea de către o asemenea persoană, într-un limbaj simplu, accesibil, ale motivelor juridice și de fapt ale privării sale de libertate astfel încât să poată discuta cu privire la legalitatea acesteia în fașa unei instanțe, în temeiul paragrafului 4. Persoana în cauză trebuie să beneficieze de aceste informații ”în termenul cel mai scurt”, dar polițistul care îl arestează poate sa nu i le ofere în întregime la fața locului. Pentru a stabili dacă a primit destule informații și suficient de repede, trebuie să se țină seama de particularitățile cauzei.

Judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii preventive va încunoștința despre aceasta un membru de familie al inculpatului ori o persoană desemnată de acesta, imediat după luarea măsurii privative de libertate.

Dacă persoana reținută nu este cetățean român, aceasta are și dreptul de a încunoștința sau de a solicita încunoștințarea misiunii diplomatice ori oficiului consular al statului al cărui cetățean este sau, după caz, a unei organizații internaționale umanitare, dacă nu dorește să beneficieze de asistența autorităților din țara sa de origine, ori a reprezentanței organizației internaționale competente, dacă este refugiat sau, din orice alt motiv, se află sub protecția unei astfel de organizații. În cazul inculpaților cetățeni străini va fi informat și Inspectoratul General pentru Imigrări în legătură cu dispunerea măsurii preventive față de această categorie de de persoane, aceasta va fi consemnată într-un proces verbal.

De asemenea imediat după aducerea sa într-un loc de deținere, inculpatul are dreptul de a înștiința personal familia ori reprezentanții diplomatici despre locul de deținere sau de a solicita asta administrației locului de deținere. Acest drept va putea fi exercitat și în cazul schimbării ulterioare a locului de deținere. Administrația locului de deținere are obligația de a-i aduce la cunoștință inculpatului aflat în stare de arest despre drepturile referitoare la încunoștințarea si totodată de a consemna într-un proces verbal modul cum s-a realizat încunoștințarea. Exercitarea dreptului inculpatului de încunoștințare nu poate fi refuzat decât pentru motive temeinice, care se vor consemna într-un proces verbal.

Dacă măsura preventivă a fost dispusă față de un inculpat în a cărui ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicție, o persoană căreia i s-a instituit tutela ori curatela sau o persoană care, datorită vârstei, unei boli, sau altei cauze are nevoie de ajutor, autoritatea competentă va fi încunoștințată, de îndată, pentru a putea lua măsurile necesare pentru ocrotirea persoanei în cauză.

Conform art. 111 alin. (5) persoana vătămată poate solicita înștiințarea sa în legătură cu punerea în libertate a inculpatului. Dacă a făcut această solicitare, judecătorul de drepturi și libertăți va consemna asta într-un proces verbal pe care îl va înmâna organului de poliție în vederea înaintării acestuia către administrația locului de deținere.

Respinge propunerea dispunere a măsurii arestării preventive, dacă nu se constată a fi îndeplinite condițiile care justifică luarea acestei măsuri preventive.

În acest sens, dacă inculpatul a fost anterior reținut în cauză se va dispune plasarea acestuia în libertate după expirarea termenului pentru care a fost dispusă reținerea.

Respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive și dispunerea uneia dintre celelalte măsuri preventive, dacă se consideră că măsura arestării nu este necesară sau proporțională cu scopul urmărit, dar sunt îndeplinite condițiile ce impun luarea unei alte măsuri preventive.

Indiferent de soluția pronunțată, încheierea judecătorului de drepturi și libertăți se va comunica procurorului și inculpatului, întocmirea minutei, în două exemplare este obligatorie.

Împotriva soluției asupra propunerii de dispunere a măsurii arestării preventive, pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți, se poate face contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare, pentru procurorul și pentru inculpatul prezenți la pronunțare, ori de la comunicare în cazul în care nu au fost prezenți la pronunțare. În situația necontestării, după scurgerea termenului de 48 de ore în care putea fi introdusă calea de atac, judecătorul de drepturi și libertăți va restitui dosarul cauzei procurorului, în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestației.

Contestarea încheierii judecătorului de drepturi și libertăți prin care se dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale

Contestația împotriva încheierea judecătorului de drepturi și libertăți prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale va fi depusă la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat încheierea atacată urmând ca aceasta împreună cu dosarul cauzei să fie trimise la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară. Această procedură se va efectua în termen de 48 de ore de la înregistrarea contestației. Soluționarea contestațiilor împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a dispus luarea măsurii aretării preventive, va fi soluționată de un complet compus din doi judecători de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Contestația împotriva încheierea judecătorului de drepturi și libertăți prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive nu este suspensivă de executare, dispozițiile din această încheiere fiind executorii din momentul pronunțării.

Contestația formulată de inculpat se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare. Soluționarea contestației se va face în camera de consiliu în ședință contradictorie, cu citarea inculpatului și cu participarea, obligatorie, a procurorului. În principiu, soluționarea contestației se va desfășura în prezența inculpatului, în afară de cazurile în care în afară de cazul când acesta lipsește nejustificat, este dispărut, se sustrage ori din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate nu poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți ce soluționează contestația. Asistența juridică a inculpatului este obligatorie, în toate cazurile. Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunțată în camera de consiliu asupra contestației prin încheiere motivată, putând:

admite contestația și respinge propunerea de arestare preventivă dacă judecătorul de drepturi și libertăți a cărui soluție a fost atacată a dispus arestarea inculpatului;

admite contestația și respinge propunerea de arestare preventivă și dispune luarea unei alte măsuri preventive dacă judecătorul de drepturi și libertăți a cărui soluție a fost atacată a dispus arestarea inculpatului. În același timp se va dispune punerea în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză;

admite contestația și dispune arestarea preventivă a inculpatului dacă judecătorul de drepturi și libertăți a cărui soluție a fost atacată a respins propunerea de arestarea inculpatului, ori a dispus luarea unei alte masuri preventive în cauză. În această situație mandatul de arestare preventivă a inculpatului va fi emis de judecătorul de drepturi și libertăți ce a soluționat contestația. Totodată judecătorul de drepturi și libertăți ce a soluționat contestația va efectua procedura de încunoștințare prevăzută de art. 210 alin. (1) și (2) din Codul de Procedură Penală;

admite, în parte, contestația și modifică temeiurile de fapt și/sau de drept, sau a durata de timp pentru care s-a dispus măsura privativă de libertate a arestării preventive. În această situație se va anula mandatul de arestare preventivă emis de judecătorul de drepturi și libertăți a cărui soluție a fost atacată și se va proceda l-a emiterea unui nou mandat de arestare preventivă;

respinge contestația ca neîntemeiată sau ca tardivă;

ia act de retragerea contestației.

În caz de respingere, cu caracter definitiv, a unei propuneri de arestare preventivă de către judecătorul de drepturi și libertăți, este posibilă formularea unei noi propuneri de arestare preventivă, de către procuror, în cursul fazei procesuale a urmăririi penale, doar dacă au intervenit temeiuri noi care impun privarea de libertate a inculpatului.

Procedura de punere în executare a mandatului de arestare preventivă

procedura remediu

Dacă măsura preventivă a arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare, în original, ale mandatului de arestare preventivă se vor înainta organului de poliție de la domiciliul ori de la reședința inculpatului, în vederea executării. În situația inculpatului care nu are domiciliul ori reședința în România, exemplarele mandatului de arestare se vor înainta organului de poliție în a cărui raza teritorială se află instanța de judecată.

În situația infiltrării unor erori materiale în conținutul mandatului de arestare, care nu afectează posibilitatea identificării persoanei și a stabilirii măsurii dispuse, organul de poliție va pune în executare măsura prevăzuta de actul în cauză, solicitând, totodată, judecătorului de drepturi de libertăți îndreptarea erorilor materiale sesizate.

În vederea executării mandatului de arestare preventivă, organul de poliție poate pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără învoirea acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără învoirea reprezentantului legal al acesteia, dacă există indicii temeinice din care să rezulte bănuiala rezonabilă că persoana din mandat se află în domiciliul sau reședința respectivă. În această situație mandatul de arestare preventivă emis de judecătorul de drepturi și libertăți încorporează dreptul de pătrunde în spațiile private pentru a prinde pe inculpatul arestat în lipsă, nemaifiind necesar obținerea unei autorizații de percheziție.

Organul de executare va proceda la arestarea persoanei înscrise în mandatul de arestare, îi va înmâna acesteia un exemplar al mandatului, urmând a proceda la conducerea, în cel mult 24 de ore, a inculpatului, arestat în lipsă, în fața judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului.

În cazul în care arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în lipsă din cauza stării sănătății, din cauză de forță majoră sau stare de necesitate, inculpatul este prezentat, la încetarea acestor motive, judecătorului de drepturi și libertăți care a luat măsura.

Codul de Procedură Penală prevede o procedură remediu la judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale în lipsa inculpatului. Această procedură remediu se desfășoară în camera de consiliu, prezența procurorului fiind obligatorie. De asemenea este obligatorie si asistența juridică a inculpatului de un apărător, ales ori din oficiu. Această procedură are ca scop stabilirea, în urma audierii inculpatului, dacă se justifică sau nu măsura arestării preventive acordându-i inculpatului șansa la un proces echitabil și concreta exercitare a dreptului la apărare si a dreptului la libertate.

Înainte de a proceda la audierea inculpatului arestat în lipsă, judecătorul de drepturi și libertăți îl informează despre infracțiunea de care este acuzat și dreptul acestuia de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția, totodată, ca tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Astfel inculpatul poate opta să beneficieze de dreptul la tăcere sau să dea declarație. În acest din urmă caz, judecătorul de drepturi și libertăți va proceda la audierea acestuia în prezența avocatului, ales sau numit din oficiu, despre fapta de care este acuzat ca a săvârșit-o și despre motivele pe care se întemeiază propunerea de arestare preventivă. După audierea inculpatului judecătorul de drepturi și libertăți va pune în dezbatere contradictorie necesitatea confirmării măsurii arestării preventive și cea a executării mandatului de arestare preventivă. Se va proceda la ascultarea concluziilor procurorului ale avocatului inculpatului si cele ale inculpatului și judecătorul de drepturi și libertăți deliberând asupra declarației inculpatului, în contextul probelor administrate și al motivelor avute în vedere la dispunerea măsurii preventive privative de libertate, poate dispune, prin încheiere motivată, una din următoarele soluții:

confirmarea măsurii arestării preventive și a executării mandatului de arestare preventivă;

revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, doar dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză;

înlocuirea măsuri arestării preventive cu o altă măsură preventivă și punerea în libertate a inculpatului, doar dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Este obligatorie ca întocmirea minutei să se facă în doua exemplare originale și să se procedeze la comunicarea încheierii judecătorului de drepturi și libertăți inculpatului și procurorului care au lipsit de la pronunțare.

Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță s-a pronunțat în procedura remediu se poate face contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare pentru procurorul și inculpatul care au fost prezenți la pronunțare sau în termen de 48 de ore de la comunicare, pentru procurorul și inculpatul care au lipsit la pronunțare. Contestația formulată împotrivă încheierii prin care s-a dispus confirmarea măsurii dispunerii arestării preventive, introdusă în termenul procedural legal nu este suspensivă de executare, dar va fi suspensivă de executare, contestația împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți care dispune revocarea măsurii preventive a arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă.

În legătură cu punerea in executare a mandatului de arestare preventivă se disting două situații: (diferențe)

dacă arestarea preventivă a fost dispusă după ascultarea inculpatului este prevăzută situația în care inculpatul a fost prezent și mandatul de arestare a fost emis de către judecătorul de drepturi și libertăți după ascultarea acestuia, astfel i-a fost înmânat un exemplar,original, al acestuia, iar un exemplar îl trimite organului de poliție în vederea predării mandatului de arestare preventivă administrației locului de deținere odată cu inculpatul arestat și situația în care la emiterea mandatului de arestare preventivă de către judecătorul de drepturi și libertăți, inculpatul se află in stare de libertate și nu este prezent la pronunțare. În acest din urmă caz, organul de poliție va pune în executare mandatul de arestare preventivă întrucât conține ordinul de arestare al inculpatului, nemaifiind necesară prezentarea inculpatului în fața judecătorului de drepturi și libertăți în vederea audierii și confirmării măsurii arestării preventive. Durata măsurii arestării preventive începând să curgă de la data încarcerării.

dacă luarea măsurii arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, mandatul de arestare preventivă emis se va înmâna, în dublu exemplar, organului de poliție, pentru executare. Astfel organul de poliție va proceda la identificarea persoanei arătate în mandatul de arestare preventivă și la arestarea acesteia înmânându-i, totodată, un exemplar al mandatului de arestare preventivă, în original, urmând a conduce pe inculpat la judecătorul de drepturi și libertăți care a emis mandatul, în vederea audierii acestuia si parcurgerii procedurii remediu. În situația în care inculpatul arestat în lipsă a fost găsit după emiterea rechizitoriului în cauză, procedura remediu se va efectua în fața judecătorului de cameră preliminară ori a instanței de judecată.

în ambele cazuri, în situația în care inculpatul menționat în mandatul de arestare preventivă nu a fost găsit, organul de poliție ce trebuia sa pună în executare mandatul de arestare preventivă va încheia un proces verbal, în acest sens și da proceda la înștiințarea judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus luarea măsurii preventive. Totodată se va proceda la înștiințarea organelor competente pentru darea în urmărire și în consemn la punctele de frontieră.

Durata ( sa mai scriu despre durata)

În faza de urmărire penală, măsura arestării preventive a inculpatului se poate dispune pe o durată de cel mult 30 de zile. Ea se calculează conform art. 271din Codul de Procedură Penală și curge de la data emiterii mandatului, dacă măsura arestării preventive a fost dispusă după ascultarea inculpatului reținut,sau în lipsa inculpatului reținut, dar care nu a putut fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cauza stării de sănătate, din stare de necesitate sau din cauza unui caz de forță majoră. Dacă arestarea preventivă a fost dispusă în lipsa inculpatului aflat în stare de libertate care, deși a fost legal citat în cauză, lipsește nejustificat la dezbaterea propunerii, a inculpatului care se sustrage de la urmărirea penală,este dat dispărut ori nu se prezintă în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cauza stării de sănătate, din stare de necesitate, din cauza unui caz de forță majoră ori în cazul în care a expirat durata pentru care s-a dispus măsura reținerii și propunerea de arestare preventivă s-a soluționat cu inculpatul aflat în stare de libertate, măsura arestării preventive va curge de la data la care se va pune în executare mandatul de arestare preventivă.

Potrivit art. 236 alin. (4), măsura arestării preventive poate fi prelungită în cursul etapei procesuale de urmărire penală, dar nu poate depăși un termen rezonabil, termenul maxim pe care se poate dispune arestarea preventivă a unei persoane fiind de 180 de zile.

Prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale

În situația existenței unor temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului ori dacă temeiurile care au determinat luarea, inițială a măsurii preventive, subzistă, procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală poate formula o propunere motivată de prelungire a măsurii arestării preventive. Dacă s-a dispus privarea de libertate a inculpatului pentru mai multe infracțiuni, iar procurorul a dispus trimiterea în judecată numai pentru o parte dintre aceste infracțiuni și propunerea de disjungere a cauzei pentru celelalte infracțiuni, acestea rămânând în faza de urmărire penală, se poate formula o propunere de prelungire a măsurii preventive a inculpatului pentru infracțiunile rămase în faza de urmărire penală. În acest caz, temeiurile de drept și de fapt ce au fost reținute la luarea măsurii subzistă și impun în continuare menținerea privării de libertate.

Propunerea de prelungire a măsurii preventive va fi înaintată judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscripție se află locul de deținere, sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea ori locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii.

Procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală poate cere Înaltei Curți de Casație și Justiție să desemneze o instanță egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul. Admiterea cererii și desemnarea unei instanțe egale în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță nu operează, prin urmare, anterior emiterii rechizitoriului.

În consecință, competența de a soluționa propunerea de prelungire a duratei arestării în cursul urmăririi penale aparține instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond sau instanței corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde s-a constatat săvârșirea faptei prevăzute de legea penală ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a desemnat o instanță egală în grad cu cea căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, care să fie sesizată în cazul în care se va emite rechizitoriul.

Dacă arestarea preventivă a fost dispusă inițial de către un judecător de drepturi și libertăți de la o instanță inferioară celei căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, prelungirea acestei măsuri se poate dispune numai de un judecător de drepturi și libertăți de la instanța competentă în momentul soluționării propunerii de prelungire sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află locul de deținere, locul unde s-a constatat săvârșirea infracțiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit propunerea. În această ipoteză este necesar ca judecătorul de drepturi și libertăți să fi fost competent, la momentul dispunerii măsurii preventive a arestării preventive, să soluționeze cauza, dar,ulterior, competența sa aparțină judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară, fie ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei, fie datorită intervenției unei legi noi care acordă competența de soluționare judecătorului de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară. Totodată dacă dispunerea măsurii arestării preventive a fost pronunțată de un judecător de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic inferioară celeia căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță si schimbarea încadrării juridice a faptei ori a intervenției unei legi noi, are loc ulterior dispunerii prelungirii măsurii arestării preventive în cauză, va fi competent să soluționeze propunerea de prelungire a arestării preventive judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă să judece cauza în primă instanță la momentul formulării propunerii.

Când în aceeași cauză se găsesc mai mulți inculpați arestați pentru care durata arestării preventive expiră la date diferite, procurorul poate sesiza judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de prelungire a arestării preventive pentru toți inculpații.

Procedura

Procurorul va înainta propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei la instanță cu cel puțin 5 zile înaintea expirării duratei pentru care a fost dispusă arestarea. Fiind un termen de recomandare, nerespectarea acestuia nu atrage nulitatea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, dar este imperativ ca judecătorul de drepturi și libertăți să asigure avocatului inculpatului posibilitatea pregătirii unei apărări efective și concrete în vederea dezbaterii propunerii. După primirea dosarului si a propunerii de prelungire a măsurii preventive, judecătorul de drepturi și libertăți va fixa un termen pentru soluționarea propunerii de prelungire a arestării preventive, înainte de expirarea duratei pentru care a fost dispusă aceasta. Acest termen va fi comunicat procurorului, care are obligația de a asigura prezența inculpatului arestat preventiv în fața judecătorului de drepturi și libertăți. De asemenea, va fi încunoștințat și apărătorul inculpatului, avocat ales sau numit din oficiu, care poate beneficia, la cerere, de posibilitatea studierii dosarului cauzei. Avocatul inculpatului trebuie să i se acorde timpul si înlesnirile necesare pentru studierea dosarului, a propunerilor de arestare preventivă și de prelungire a măsurii arestării preventive, fără ca prin aceasta să se aducă atingere termenului rezonabil al procedurii de soluționare a propunerii înaintate de procuror, producându-se astfel o întârziere nerezonabilă a procedurii. Dacă avocatul inculpatului nu se prezintă, intr-un mod nejustificat, în ziua si la ora stabilite de judecătorul de drepturi și libertăți și nu va asigura substituirea, pleacă ori refuză să efectueze apărarea, judecătorul de drepturi și libertăți va lua măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu, care sa-l înlocuiască, asigurându-i, totodată timpul și înlesnirile necesare exercitării unei apărări efective și concrete.

La cererea de prelungire a arestării preventive formulată de către Ministerul Public erau atașate un număr de documente care au fost făcute publice și inculpatului. După ședința de judecată, înainte de a se retrage pentru deliberare, președintele completului de judecată a solicitat întreg dosarul de urmărire penală, la care inculpatul nu a avut acces. Curtea a arătat că, indiferent dacă judecătorul a avut în vedere numai materialele prezentate și inculpatului sau și cele care nu au fost prezentate, modul în care președintele de complet a procedat este în sine suficient pentru a concluziona că inculpatul a fost privat de posibilitatea efectivă de a formula apărări față de cererea Ministerului Public, ce a dus la încălcarea art. 5 paragraf. 4 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Propunerea de prelungire a măsurii aretării preventive se va soluționa în camera de consiliu, de un singur judecător de drepturi și libertăți, cu participare procurorului în Prezența inculpatului asistat de apărător ales.

În cazul în care inculpatul arestat preventiv se află internat în spital și din cauza stării sănătății nu poate fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți sau când, din cauză de forță majoră ori stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezența avocatului acestuia, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

În ipoteza nerespectării caracterului nepublic al procedurii de soluționare a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive prin soluționarea acesteia în ședință publică, poate atrage nulitatea relativă a încheierii. Cazul de nulitate va interveni în condițiile în care i s-a adus o vătămare inculpatului, vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului în cauză.

Judecătorul de drepturi și libertăți care a dispus luare a măsurii arestării preventive în cauză nu este aflat într-o stare de incompatibilitate pentru soluționarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale. Totodată el poate soluționa o alta propunere de prelungire a arestării preventive în decursul etapei procesuale de urmărire penală. Judecătorul de drepturi și libertăți acordă cuvântul inculpatului, acesta va fi ascultat asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază propunerea de prelungire a arestării preventive, în prezența unui avocat, ales sau numit din oficiu. Procurorul și avocatul vor participa la dezbatere, cu asigurarea exigențelor de contradictorialitate a propunerii de prelungire a arestării preventive formulată de procuror, inculpatul va avea ultimul cuvânt.

Judecătorul de drepturi și libertăți se va pronunța asupra propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea acesteia, putând dispune una din următoarele soluții:

admite propunerea procurorului de prelungire a măsurii arestării preventive și dispune prelungirea măsurii pe o durată de cel mult 30 de zile. Totodată se vor face și verificările necesare în vederea stabilirii cu exactitate a duratei totale a privării de libertate din cursul etapei procesuale a urmăririi penale.

Prelungirea arestării preventive se poate lua dacă temeiurile care au justificat dispunerea inițială a măsurii impun, în continuare privarea de libertate, ori au apărut temeiuri noi care impun privarea de libertate. În acest sens, trebuie motivat în concret existența unor suspiciuni rezonabile cu privire la săvârșirea infracțiunii de către inculpatul arestat, existența vreunui caz dintre cele prevăzute la art. 223 alin. (1) sau (2) din Codul de Procedură Penală, caracterul necesar și proporțional al prelungirii măsurii preventive privative de libertate în scopul asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, a împiedicării inculpatului de a se sustrage de la urmărirea penală. Totodată, judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să realizeze o evidențiere a motivelor ce justifică privarea de libertate a inculpatului. Aceste motive trebuie să fie relevante și suficiente față de circumstanțele concrete ale cauzei.

În cursul urmăririi penale, judecătorul de drepturi și libertăți poate prelungii măsura arestării preventive pe o perioadă de maxim 30 de zile. Trebuie avut în vedere să nu se depășească termenul rezonabil al arestării preventive. În situația inculpatului arestat la domiciliu, anterior dispunerii măsurii arestării preventive, durata privării de libertate impusă prin arestarea la domiciliu nu se va lua în considerare la calcularea duratei maxime a măsurii arestării preventive.

respinge propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestării preventive ca neîntemeiată, în situația în care judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că nu sunt întrunite condițiile legale care ar impune prelungirea măsurii preventive. Dacă inculpatul nu este arestat în altă cauză, se va dispune punerea în libertate a acestuia.

respinge propunerea procurorului de prelungire a măsurii arestării preventive dacă se constată că aceasta nu este proporțională cu scopul urmărit prin dispunerea ei și înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă.

În toate cazurile, judecătorul de drepturi și libertăți se va pronunța asupra propunerii procurorului de prelungire a măsurii arestării preventive în camera de consiliu, prin încheiere motivată, asupra căreia se va putea face contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare, pentru inculpatul și procurorul prezenți la pronunțare sau în termen de 48 de ore de la comunicare, pentru procurorul și inculpatul ce au lipsit de la pronunțare. Totodată este obligatorie întocmirea minutei în două exemplare originale . Încheierea va fi comunicată procurorului și inculpatului ce au lipsit de la pronunțare.

Contestația asupra propunerii de prelungire a arestătii preventive

Contestația asupra încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță se va depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat-o. Contestația, împreună cu dosarul cauzei, va fi înaintată, în termen de 48 de ore de la înregistrare, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară spre soluționare. Soluționarea contestației împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care a dispus prelungire măsurii aretării preventive, va fi soluționată de un complet compus din doi judecători de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contestația formulată împotriva încheierii judecătorul de drepturi și libertăți prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive nu este suspensivă de executare, dispoziții încheierii fiind executorii din momentul pronunțării, dar contestația formulată împotriva încheierii judecătorul de drepturi și libertăți prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă va fi însă suspensivă de executare. Conform art. 204 alin (4) și (5) din Codul de Procedură Penală, contestația formulată împotriva încheierii de judecătorul de drepturi și libertăți prin care s-a dispus prelungirea măsurii preventive se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare, pe când contestația formulată de procuror împotriva încheierii judecătorul de drepturi și libertăți prin care s-a respins propunerea de prelungire a arestării preventive se soluționează înainte de expirarea duratei măsurii preventive dispuse anterior. Măsura preventivă a arestării preventive va înceta de drept la data ajungerii ei la termen, în cazul în care contestația formulată de procuror împotriva încheierii judecătorul de drepturi și libertăți prin care s-a dispus respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive nu va fi soluționată înainte de expirarea termenului pentru care s-a dispus, anterior, arestarea inculpatului.

Soluționarea contestației se va face în camera de consiliu, în ședință contradictorie, în prezența inculpatului și a procurorului. În situația în care din cauza stării de sănătate, din stare de necesitate, din cauza unui caz de forță majoră inculpatul nu a putut fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți, contestația se va soluționa în lipsa acestuia. Acordarea asistenței juridice este obligatorie în toate cazurile.

Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra contestației în camera de consiliu, prin încheiere motivată. Acesta poate dispune:

admiterea contestației și respingerea propunerii procurorului de prelungire a măsurii arestării preventive, atunci când judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a dispus prelungirea măsurii preventive a arestării preventive;

admiterea contestației și dispunerea prelungirii măsurii arestării preventive pe o perioada de maxim 30 de zile, atunci când judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a respins propunerea procurorului de prelungire a arestării preventive a inculpatului;

admiterea, în parte a contestației și dispunerea prelungirii măsurii arestării preventive pe o altă durată decât cea pentru care s-a dispus prelungirea de către judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță;

admiterea contestației și respingerea propunerii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă;

respingerea contestației ca neîntemeiată ori tardivă;

lua act de retragerea contestației.

Revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale

Revocarea

Revocarea măsurii preventive a arestării preventive este măsura procesuală dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți, prin care se revine asupra măsurii preventive și se dispune încetarea măsurii arestării preventive a inculpatului și punerea lui în libertate , în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în cauza Bujac c. României că cerința unui temei juridic continuu pentru fiecare privare de libertate se extinde pe toată perioada arestării. Această cerință impusă la articolul 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului are ca scop să asigure că nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar . Astfel, în principiu, temeiul legal al oricărei arestări trebuie să existe din momentul în care măsura este luată împotriva persoanei în cauză, iar aceasta trebuie să acopere întreaga perioadă a arestării. În plus, Curtea reține că, în măsura în care un reclamant se plânge de lipsa unui temei legal al arestării sale preventive, un recurs efectiv presupune ca instanța națională sesizată să poată dispune punerea imediată în libertate a persoanei în cauză, după ce a constatat ilegalitatea arestării respective.

Astfel, existența unui temei juridic continuu care să impună necesitatea privării de libertate a unei persoane este obligatoriu a se extinde pe întreaga perioadă a arestării preventive, prin urmare în situația inexistenței unui temei care să justifice necesitatea arestării inculpatului impune revocarea măsurii preventive. Odată cu revocarea stării măsurii procesuale, judecătorul de drepturi și libertăți va dispune de îndată punerea în libertate a inculpatului. De asemenea existenței unei stări vădite de nelegalitate la luarea ori prelungirea măsurii arestării preventive concretizată în nemotivarea măsurii preventive dispuse, starea de necompetență materială a judecătorului de drepturi și libertăți poate constitui temei de revocare a arestării preventive a inculpatului.

Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se punerea în a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Nu există nici un impediment legal împotriva formulării unei cereri de revocare a măsurii în situația dispunerii măsurii preventive a arestării preventive în lipsa inculpatului. Această cerere poate fi formulată și înainte de punerea în executare a mandatului de arestare preventivă dacă au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii. O cerere de revocare de asemenea fel nu va putea fi respinsă ca inadmisibilă. Judecătorul de drepturi și libertăți are obligația de a verifica legalitatea măsurii înainte de încarcerare, pentru a se evita existența unei privări arbitrarii de libertate.

Revocarea măsurii arestării preventive se poate dispune, la cererea scrisă a inculpatului arestat preventiv, a procurorului sau din oficiu, de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță, ori al instanței corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Organul de cercetare penală are obligația să îl informeze de îndată, în scris, pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea măsurii arestării preventive. Dacă apreciază că informațiile comunicate justifică revocarea măsurii preventive, procurorul sesizează judecătorul de drepturi și libertăți care a luat măsura, în termen de 24 de ore de la primirea informării. Procurorul este obligat să sesizeze și din oficiu judecătorul de drepturi și libertăți, când constată el însuși existența vreunei împrejurări care justifică revocarea măsurii preventive privative de libertate dispusă asupra inculpatului.

Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat cu o propunere de prelungire a arestării preventive, poate analiza cererea inculpatului arestat în cauză și poate dispune revocarea măsurii arestării preventive. Dacă sunt formulate două cereri, una pentru revocarea măsurii arestării preventive si cealaltă având ca obiect înlocuirea măsurii preventive, judecătorul de drepturi și libertăți nu poate admite prin aceeași hotărâre ambele cereri dispunând atât revocarea măsurii arestării preventive cat și înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură preventivă, ci poate respinge ambele cereri ori poate respinge pe una dintre ele si să o admită pe cealaltă. Dacă procurorul dispune clasarea ori renunțarea la urmărire penală și în cauză există inculpat arestat, măsura preventivă a arestării preventive va înceta de drept la momentul dispunerii soluției, se reține faptul ca procurorul nu va mai putea formula o cerere de revocare a măsurii arestării preventive.

Procedura

Soluționarea cererii de revocare a măsurii arestării preventive se va desfășura, cu maximă celeritate, în camera de consiliu. Procurorul va înainta dosarul cauzei sau o copie, certificată de grefa parchetului, de pe acesta, judecătorului de drepturi și libertăți în termen de 24 de ore de la solicitarea acestuia de către judecătorul de drepturi și libertăți. Judecătorul de drepturi și libertăți va fixa o dată de soluționare a cererii de revocare a măsurii arestării preventive și va dispune citarea inculpatului. Soluționarea cererii de revocare a măsurii preventive se va face după ascultarea inculpatului, în prezența unui avocat ales, asupra tuturor motivelor care întemeiază cererea. Participare procurorului este obligatorie în toate cazurile pe când cererea de revocare a măsurii arestării preventive se poate soluționa și în lipsa inculpatului dacă din cauza stării de sănătate, din stare de necesitate, din cauza unui caz de forță majoră ori în cazul în care a expirat durata pentru care s-a dispus măsura arestării și propunerea de revocare a arestării preventivă s-a soluționat cu inculpatul aflat în stare de libertate, dar numai în prezența avocatului, ales ori desemnat din oficiu, căruia i se oferă cuvântul pentru a pune concluzii. Judecătorul se va pronunța asupra cererii prin încheiere pronunțată în camera de consiliu.

În urma deliberării judecătorul de drepturi și libertăți poate dispune:

admiterea cererii de revocare a măsurii arestării preventive si punerea în libertate a inculpatului;

respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive;

ia act de retragerea cererii de revocare a măsurii preventive.

Împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți, atât în situația admiterii ei, cât și în cazul respingerii cererii, se poate formula contestație în termen de 48 de ore. Termenul procedural v-a începe să curgă începând cu momentul pronunțării pentru cei prezenți respectiv odată cu momentul comunicării în situația în care procurorul și inculpatul au lipsit la pronunțare.

Calea de atac împotriva soluției pronunțate cu privire la revocarea arestării preventive

Contestația asupra încheierii pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți privind cererea de revocare a măsurii arestării preventive se va depune la judecătorul de drepturi și libertăți care a pronunțat-o. Aceasta, împreună cu dosarul cauzei, va fi înaintată, în termen de 48 de ore de la înregistrare, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară spre soluționare. Soluționarea contestației împotriva încheierii judecătorului de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a pronunțat cu privire la revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, va fi soluționată de un complet compus din doi judecători de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Contestația formulată împotriva încheierii prin care s-a judecătorul de drepturi și libertăți s-a pronunțat cu privire la revocarea măsurii arestării preventive, ori înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, este suspensivă de executare.

Conform art. 204 alin (4) și (5) din Codul de Procedură Penală, contestația formulată împotriva încheierii de judecătorul de drepturi și libertăți prin care s-a pronunțat asupra cererii de revocare a măsurii preventive se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare, pe când contestația formulată de procuror se soluționează înainte de expirarea duratei stabilite pentru măsura dispusă. Măsura preventivă a arestării preventive va înceta de drept la data ajungerii ei la termen, în cazul în care contestația formulată de procuror împotriva încheierii judecătorul de drepturi și libertăți prin care s-a pronunțat asupra cererii de revocare a arestării preventive nu va fi soluționată înainte de expirarea termenului pentru care s-a dispus, anterior, arestarea inculpatului.

Soluționarea contestației se va face în camera de consiliu, în ședință contradictorie, în prezența inculpatului și a procurorului. În situația în care din cauza stării de sănătate, din stare de necesitate, din cauza unui caz de forță majoră inculpatul nu a putut fi adus în fața judecătorului de drepturi și libertăți, contestația se va soluționa în lipsa acestuia. Acordarea asistenței juridice este obligatorie în toate cazurile.

Judecătorul de drepturi și libertăți se pronunță asupra contestației în camera de consiliu, prin încheiere motivată, putând dispune:

admiterea contestației și respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive, dacă judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a admis cererea de revocare a măsurii preventive;

admiterea contestației, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a inculpatului, atunci când judecătorul de drepturi și libertăți de la prima instanță a respins cererea de revocare a măsurii preventive;

admiterea contestației și dispunerea înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă;

respingerea contestației ca neîntemeiată ori tardivă;

lua act de retragerea contestației.

Încetarea de drept a arestării preventive

Reprezintă terminarea ”potrivit legii” a privării de libertate la care a fost supus inculpatul prin măsura preventivă a arestării preventive. Astfel s-a reglementat anumite situații în care privarea de libertate a inculpatului prin arestarea acestuia nu mai poate continua, fiind obligatorie punerea sa în stare de libertate. Această încetare a măsurii preventive va opera de drept, independent de subzistența temeiurilor care impun continuarea menținerii inculpatului sub arest.

În conformitate cu prevederile Codului de Procedură Penală, măsura arestării preventive dispusă în cursul urmăririi penale, încetează de drept în următoarele situații:

la expirarea termenului pentru care s-a dispus luarea sau prelungirea măsurii arestării preventive de către judecătorul de drepturi și libertăți și nu s-a procedat la prelungirea măsurii preventive ;

la atingerea, prin prelungiri ale măsurii arestării preventive, a duratei totale de 180 de zile;

în situația în care procurorul dispune renunțarea la urmărirea penală ori clasarea.

În toate aceste cazuri judecătorul de drepturi și libertăți este obligat să constate încetarea de drept a măsurii preventive, totodată va dispune punerea în libertate a inculpatului aflat în stare de detenție și trimiterea administrației locului de deținere a unei copii de pe dispozitiv. Inculpatul va fi trimis către locul de reținere ori deținere în situația în care este reținut sau arestat în altă cauză. Procurorul care dispune clasarea ori renunțarea la urmărirea penală va trebui să constate încetarea de drept a măsurii arestării preventive, chiar în cuprinsul ordonanței prin care se dispune această soluție. De asemenea, procurorul are obligația de a comunica, de îndată, locului de deținere o copie a ordonanței de clasare, ori de renunțare la urmărirea penală pentru a se dispune, cu celeritate, punerea în libertate a persoanei private de libertate.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Masura Arestarii Preventive (ID: 118078)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Masura Arestarii Preventive

Copyright Notice

Agricultura Ecologica In Romania

Institutia Primarului Origine Si Evolutiedocx

Design Interior AL Art Cafe

Controlul Gestiunii Datoriei Publice

Bazinul Hidrografic Bicaz

Cultura Anime O Noua Piata Culturala In Contextul Globalizariidoc

Copyright Notice

Similar Posts