MASTERUL MANAGEMENTUL RESTAURĂRII ȘI VALORIFICĂRII PATRIMONIULUI CULTURAL [302595]

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE SI AFACERI

MASTERUL MANAGEMENTUL RESTAURĂRII ȘI VALORIFICĂRII PATRIMONIULUI CULTURAL

LUCRAREA DE DISERTAȚIE

Coordonator: Conf. univ. Dr. Ana Maria Grigore

Masterand: [anonimizat]

2018

[anonimizat]: Conf. univ. Dr. Ana Maria Grigore

Masterand: [anonimizat]

2018

CUPRINS

INTRODUCERE

Prof. dr. Hans – [anonimizat] (Consiliul Internațional al Muzeelor = organizația internațională a muzeelor și a profesioniștilor din domeniul muzeelor), spunea:

«Muzeele, [anonimizat], atât pentru a [anonimizat] a susține implementarea sa. [anonimizat], în ciuda precarității crescânde a ecosistemelor, a instabilității politice și a oricăror alte provocări ale omului și naturii. [anonimizat], poate contribui la crearea unei societăți durabile. Trebuie să facem tot posibilul pentru a veghea ca muzeele să fie o forță motrice a dezvoltării durabile a lumii. »

În lucrarea de față am urmărit prezentarea conceptului de muzeu încadrat în contextul de cultură, a [anonimizat] a termenului de „muzeu virtual“ care a provocat o [anonimizat].

Lucrarea este structurată pe 3 [anonimizat], câteva idei despre muzeul actual care se confruntă cu o [anonimizat] a [anonimizat] – [anonimizat]: [anonimizat] s-a [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat], a [anonimizat]-ului și al perisabilității. [anonimizat]-urilor, a "cattering-ului" cultural, [anonimizat] a-[anonimizat].

CAPITOLUL I –MANAGEMENTUL MUZEAL

I.1. CONCEPTUL DE MUZEU ÎNCADRAT ÎN CONCEPTUL DE CULTURĂ

Caracteristica din ce în ce mai pregnantă a societăților contemporane este libera circulație a informației. Aceasta, [anonimizat] a modului în care cultura este legată de viața economică și socială. Conceptul de „cultură” este subiect al nenumăratelor studii teoretice atât din domeniul sociologiei cât și din filozofie și alte științe umaniste. Totodată, cultura este parte din viața noastră de zi cu zi, iar măsura ei este la fel de îndreptățită să facă obiectul de interes al statului ca orice alt element al vieții sociale.

Muzeele, indiferent de profil, trebuie să ofere servicii culturale publicului. Aceste instituții nu pot exista dacă nu posedă patrimoniu, dar mai ales vizitatori. Provocarea, dar și frumusețea muncii într-un muzeu constă în a comunica rezultatele cercetării patrimoniului unui plublic variat ca vârstă și pregătire intelectuală.

Instituția muzeală- definiție

Muzeul este o instituție permanentă, non-profit, în serviciul societății și al dezvoltării acesteia, deschisă publicului, care achiziționează, conservă, cercetează, comunică și expune dovezi materiale ale oamenilor și mediului lor, având ca scop studiul, educarea și delectarea.

“În secolul al XIX-lea, când muzeele au devenit spații publice, adică tot omul putea intra în ele, simțurile prin care obiectele puteau fi percepute au fot înregimentate și ele.Văzul a rămas singura unealtă de cunoaștere. Pe măsură ce se dezvoltă noi tehnici de înregistrare a imaginii, a sunetului, a mișcării, funcția memorială a muzeului este solicitată pe planuri din ce în ce mai numeroase .“ Dacă trebuie să fie dat un răspuns în disputa dintre obiect și idee, într-o expoziție, într-un muzeu ideile sunt cele ce fac obiectele să traiască. Patrimoniul cultural are valoare doar dacă este cunoscut și apreciat de public, iar principala preocupare a instituțiilor culturale astăzi ar trebui să fie dezoltarea de mijloace ca oamenii să ajungă la acest patrimoniu. Muzeele trebuie să facă astăzi față competiției pentru timpul liber al publicului”.

Rolul și funcțiile muzeului

Organizate după criterii științifice, care urmăresc o tematică tot mai specializată, prezentată pentru marele public într-un mod cât mai atractiv și mai grăitor, muzeele contemporane împlinesc un rol de însemnătate esențială pentru educarea și instruirea maselor, fiind datoare să țină seama de transformările rapide și continue ale societății contemporane.

În oricare muzeu modern, independent de proporțiile și profilul lui, rigoarea și precizia științifică a prezentării trebuie să se îmbine cu impresia plăcută, odihnitoare și emoționantă pe care o lasă modul de expunere. Muzeul are rolul de școală, dar și de spectacol, fiind în același timp loc de divertisment, trăsătură care-l deosebește de celelalte forme didactice.Tendința firească a unei colecții muzeale este aceea de îmbogățire permanentă.

Ținând seama de importanța rolului social și etic al muzeului, organizarea lui implică trei factori: patrimoniul , personal specializat ,care asigură transmiterea patrimoniului în timp, având totodată misiunea, datorită pregătirii lor temeinice de ordin științific, să prezinte sugestiv publicului obiectele și publicul – marea masă căreia i se face educația patriotică, estetică, etică etc.

“Funcțiile principale ale muzeului sunt:

constituirea, conservarea și restaurarea patrimoniului muzeal;

evidența, protejarea, cercetarea și dezvoltarea patrimoniului muzeal;

punerea în valoare a patrimoniului muzeal în scopul cunoașterii, educării și recreării.

Faza muzeului depozit, pe care o mai întâlnim chiar în unele muzee ale Europei, cu toate că este azi depășită, reprezintă doar o importanță etapă istorică în concepția despre muzeu, care în anumite condiții poate fi respectată. În cele reorganizate sau înființate recent, prezentarea obiectelor se face după criterii riguros științifice, care sunt în esență de ordin istoric.”

Rolul patrimoniului muzeal în dezvoltarea societății presupune în primul rând valorificare. Iar valorificarea patrimoniului cultural muzeal înseamnă, pe de o parte, buna conservare și prezervare a acestuia și, pe de altă parte amenajarea sa corespunzătoare, astfel încât să poată să își îndeplinească misiunea sa culturală, socială și educativă.

Activitatea de valorificare a patrimoniului are atât o componentă cultural-științifică, legată de analiza și difuzarea informațiilor cu privire la semnificația patrimoniului cultural, cât

și una economică. Printr-o activitate de calitate se poate realiza nu numai conservarea, dar și buna sa cunoaștere de către societate în ansamblu.

Patrimoniul muzeal în contextul exploziei informaționale contemporane

Într-o societate deschisă, democratizarea culturii, deci și a instituțiilor muzeale care-și lărgesc permanent oferta culturală, presupune asumarea de responsabilități în ceea ce privește cercetarea și valorificarea științifică și publică a bunurilor de muzeu. În ultimii ani în instituțiile publice, la forumuri naționale și internaționale se analizează diverse concepte precum: valorificarea patrimoniului muzeal, turism cultural, marketing și management muzeal. Această orientare a instituțiilor publice, a mass-media, a societății în general, se datorează importanței factorilor socio-culturali ca pârghii și componente principale ale dezvoltării socio-economice durabile.

Dl. Robert Bourgat, profesor la Universitatea din Perpignan – Franta, afirma într-un competent studiu că muzeele nu trebuie să fie considerate drept instituții pedagogice ci, mai degrabă instrumente pedagogice, "intrucât ele pun la dispozitia publicului de toate vârstele și de toate categoriile sociale obiecte devenite decodat. Acest lucru oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi sau a redescoperi, de a se emoționa sau de a-și satisface curiozitatea, de a-și răspunde la propriile lor întrebări și de a capata răspunsuri, de a înțelege în mod nemijlocit spiritul materiei care se concretizează în opera de artă.”

I.2. PRINCIPIILE MANAGEMENTULUI MUZEAL

Managementul muzeal permite evaluarea imaginii muzeului, planificarea și controlul acesteia. Cercetarea imaginii publice actuale a muzeului în sfera culturii presupune:

investigarea pieței, a consumului de cultură, a mediului social economic

adaptarea continuuă a politicilor de marketing la cerințele mediului

dimensionarea serviciilor culturale în consens cu nevoile, preferințele, gusturile, așeptările, exigențele consumatorilor

promovarea unui management eficient al resurselor umane, care să asigure obiectivele prestabilite

Obiectivele urmărite în cadrul muzeului sunt: investigarea și evaluarea realistă capacității instituției muzeale de a răspunde la cerințele de consum cultural actual. Completarea bazei de date actuale care să permită permanenta adaptare la preferințele vizitatorilor, poziționarea, eventual repoziționarea muzeului, astfel încâ să atragă vizitatorii.

Managementul muzeal presupune o bună cunoaștere a unor principii generale de

acțiune fundamentate pe:

cunoașterea fenomenelor, respectiv a proceselor politice și sociale specifice

societății contemporane;

disponibilitate și flexibilitate la schimbare;

capacitate de evaluare corectă a rezultatelor;

promptitudine în intervențiile profesionale ca specialist – manager;

elaborarea unor decizii alternative si anticiparea consecințelor acestora;

utilizarea feed-back-ului;

promovarea compatibilității și a competenței profesionale

Funcțiile de bază ale managementului muzeal sunt:

planificarea activităților, cu fixarea clară a scopului, obiectivelor si mijloacelor;

asigurarea mijloacelor materiale (inclusiv financiare), selectarea, îndrumarea și motivarea resurselor umane;

coordonarea acțiunilor prin decizii rapide, eficiente si control sistematic;

înregistrarea feed-back-ului, analiza rezultatelor si recompensarea performanțelor. Aceste funcții pot fi concentrate în: Planificare; Organizare; Dirijare; Coordonare;

Principiile managementului muzeal se fundamentează pe:

realism în aprecieri si dinamism în acțiune, presupunând o evaluare corectă a poziționării strategice a muzeului, circumscrierea activităților acestuia în context legal si instituțional fixat de recomandările UNESCO și pe prezenta României în Uniunea Europeană;

creativitate si flexibilitate în procesul de conducere, promovând si sprijinind soluții novatoare si eficiente, care sporesc calitatea serviciilor și consolidează autoritatea instituției;

coerența în măsurile adoptate, subsumându-le obiectivului fundamental științific si cultural promovat de noua muzeografie;

centrarea preocupărilor pe calitatea activităților de cercetare științifică, pe educație si conservarea patrimoniului, pe evaluarea clară a calității serviciilor legate de valorizarea acestuia (atât din muzeu cât și din teritoriul aferent acestuia);

eficiența procesului managerial urmărită prin implicarea întregului personal stiințific si auxiliar în proiectarea, realizarea si conducerea ofertelor specifice, dar potrivit competențelor legale;

transparența în stabilirea obiectivelor strategice, a măsurilor de conducere prin analize de oportunitate si informarea personalului;

dialogul permanent la toate nivelurile si cu toate grupurile care acționează în interiorul sau în afara muzeului, prin disponibilitatea de a discuta, negocia, dezbate si coopera stabilind diferitele parteneriate.

Principiile manageriale trebuie urmărite în viața de fiecare zi a muzeului, doar în

concordanță cu ele putându-se stabili următoarele direcții strategice:

continuitatea instituțională, anume respectarea misiunii muzeului stabilită prin actul constitutiv si dezvoltată, argumentată, modernizată ulterior,adaptarea sa la cerințele științifice si tehnologice moderne, contemporane.

punerea în evidență a istoricului muzeal, a tradițiilor si contributorilor la ridicarea prestigiului instituțional, a celor care au susținut nivelul instituției sunt obiective care indică prestigiul muzeului si îi lărgesc audiența.

promovarea înnoirii, a modernizării si reformării, după caz, în funcție de priorități, urmărește asimilarea — în spiritul tradiției și al propriilor standarde valorice — unor metodologii si tehnici noi de cercetare, expunere, conservare si valorizare a patrimoniului deținut. În această direcție informatizarea, digitalizarea și utilizarea noilor tehnologii IT în toate compartimentele muzeale, dar mai ales în modernizarea expozițională și diversificarea serviciilor arată clar adaptarea la schimbare si răspunde nivelului de așteptare a publicului vizitator. Desigur că, creșterea nivelului și gradului de profesionalizare a personalului, ca și dezvoltarea competențelor acestuia demonstrează o flexibilitate necesară iar, totodată, urmărirea cu claritate a acestei direcții strategice se reflectă în calitatea serviciilor.

I.3. STRATEGIA MANAGERIALĂ MUZEALĂ: ANALIZA SWOT ȘI ROLUL EI ÎN MANAGEMENTUL MUZEAL

Managementul muzeal are în vedere modul în care sunt organizate și conduse activitățile specifice (culturale, artistice, științifice și administrative) dintr-un muzeu/colecție muzeală, de natură să producă rezultate optime.

Managementul muzeal include următoarele domenii:

stabilirea obiectivelor muzeale (imediate și de perspectivă);

constituirea de strategii muzeale;

administrarea resurselor de patrimoniu și a celor umane;

conducerea acțiunilor specifice;

dirijarea personalului muzeal;

manevrarea și utilizarea optimă atât a informațiilor (generale și specifice) cât și a tehnologiilor;

arta de a organiza și stimula resursele umane pentru a obține performanțe;

arta de a diminua și orchestra tensiunile de grup sau dintre indivizi și de a crea un climat pozitiv de muncă.

În ansamblul său, managementul muzeal cuprinde trei componente în jurul cărora se concentrează – sau din care decurg – energiile și rezultatele: managementul de patrimoniu, de personal și, respectiv, managementul financiar.

Managementul de muzeu are la baza acțiunilor sale patrimoniul muzeal tezaurizat (colecția/colecțiile, ca unitate/unități care compun muzeul), edificiul cu componentele acestuia, specialiștii și personalul auxiliar tehnico-administrativ și, deopotrivă, sursele financiare (bugetare și complementare), cele de patrimoniu virtual și beneficiarii serviciilor muzeale.

În acest sens, strategia managerială reprezintă ansamblul obiectivelor majore ale muzeului cu caracter permanent și pe termen lung, modalitățile de realizare a lor, împreună cu resurselor alocate în vederea obținerii unor rezultate performante.

Majoritatea abordărilor teoretice consideră că strategia prezintă desfășurarea în timp a acțiunilor urmărite de o organizație și are în vedere o schimbare structurală de esență.

Printre primii care au subliniat importanța deosebită a strategiei pentru activitatea unei organizații a fost profesorul american Peter Drucker, în anul 1954, iar Alfred Chandler este cel care a prezentat prim abordare temeinică și de sine stătătoare a acestui termen, în lucrarea Strategy and Structure, publicată în anul 1962. Acesta definește strategia ca fiind „determinarea pe termen lung a scopurilor și obiectivelor unor întreprinderi, adoptarea căilor de acțiune și alocarea resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor”.

Pe baza celor prezentate mai înainte, se poate că strategia descrie un set de obiective ale unei organizații, indiferent dacă aceasta are caracter public sau privat, dacă urmărește obținerea unui anumit profit sau este o organizație nonprofit. Obiectivele și scopurile strategice sunt cuprinse într-un plan sau program de realizare care permite personalului să cunoască ce anume trebuie realizat și până când. De asemenea, sunt precizate modalitățile de realizare a obiectivelor și resurselor alocate, în scopul obținerii avantajului concurențial.

Managementul strategic reprezintă procesul prin care managerii stabilesc direcția pe termen lung a organizației, stabilesc obiectivele de performanță specifice, elaborează strategii pentru atingerea acestor obiective (ținând seama de circumstanțele interne și externe) și întreprind executarea planului de acțiune ales. Procesul de management strategic prezintă cinci etape principale:

definirea activității organizației și stabilirea viziunii strategice;

stabilirea obiectivelor strategice și a performanțelor urmărite;

formularea strategiei, prin care se pot atinge obiectivele strategice și rezultatele urmărite;

implementarea și executarea planului strategic ales;

evaluarea performanțelor strategice și aducerea corecțiilor necesare prin modificarea strategiei și/sau a modului în care este implementată, având în vedere experiența actuală, schimbările de situații, noile idei și oportunități.

În cazul unei instituții muzeale, strategia managerială ține seama de:

scopurile clare și bine precizate ale muzeului, specificate în misiunea și obiectivele acestuia. Obiectivele fundamentează strategia, de calitatea și realismul lor depinzând performanțele muzeale;

perioada precisă de timp (scurt, mediu, lung) pentru care se fixează obiective. Cu cât perioada este mai lungă, cu atât riscurile și incertitudinile sporesc;

conținutul strategiei, care privește evaluarea evoluției muzeale, cu schimbările și mutațiile de natură conceptuală, funcțională, spațială, tehnologică, financiară, managerială, de personal ș.a., rezultând procesul de dezvoltare instituțională;

corelația cât mai logică dintre locul, rolul, funcțiile și poziția muzeului în raport cu mediul în care acesta funcționează și, respectiv, sprijinul, atitudinea, susținerea acestuia pentru muzeu.

Ca ansamblu de factori, forțe și mijloace, managementul strategic muzeal este constituit dintr-un set de sinteze de planuri, decizii și acțiuni specifice care conduc la aplicarea acestora, cu scopul de a realiza obiectivele majore instituționale. Managementul strategic muzeal – aplicabil mai ales la nivelul muzeelor mari și medii – prezintă mai multe avantaje:

oferă o unitate conceptuală și de acțiune la toate nivelurile ierarhice din muzeu;

constituie forma de conducere eficientă pentru evaluarea realistă și anticiparea cu maximă probabilitate a evoluțiilor, oportunităților și riscurilor privind dezvoltarea muzeului;

asigură un climat pozitiv și de asumare conștientă a obiectivelor muzeale de către personalul de conducere, dar și de cel de execuție;

conduce la îmbunătățirea rezultatelor economico-financiare ale muzeului;

oferă satisfacții personalului de a lucra în instituții cu personalitate culturală și autoritate științifică larg recunoscute.

Astfel, strategia managerială de muzeu este strâns legată de Planificare, aceasta fiind deopotrivă indispensabilă și obligatorie. Stabilirea strategiei manageriale începe odată cu diagnosticarea sistemului, respectiv a stadiului, performanțelor și condițiilor muzeale la o anume dată.

Este important ca principiile manageriale să fie urmărite în viața de fiecare zi a muzeului, doar în concordanță cu ele putându-se stabili următoarele direcții strategice:

continuitatea instituțională, și anume respectarea misiunii muzeului; adaptarea muzeului la cerințele științifice și tehnologice moderne; ridicarea permanentă a prestigiului și consolidarea personalității muzeului prin individualizarea sa în planul legăturilor instituționale interne și a parteneriatelor externe;

punerea în evidență a istoricului muzeului, a tradițiilor și a celor care au contribuit la ridicarea prestigiului instituțional;

promovarea înnoirii, a modernizării și a reformării, după caz, în funcție de priorități; asimilarea – în spiritul tradiției și al propriilor standarde valorice – a unor metodologii și tehnici noi de cercetare, expunere, conservare și valorizare a patrimoniului deținut; informatizarea, digitizarea și utilizarea noilor tehnologii IT în toate compartimentele muzeale, dar mai ales în modernizarea expozițională, diversificarea serviciilor; creșterea nivelului și gradului de profesionalizare a personalului, ca și dezvoltarea competențelor acestuia;

angajarea personalului de înaltă calificare pentru atingerea standardelor noii muzeografii;

dezvoltarea cooperării de specialitate cu instituții similare din țară și străinătate;

dezvoltarea spiritului de comunitate profesională specifică, muzeografică, în conlucrare cu alte comunități (academică, universitară, artistică, științifică), realizabilă numai prin rezultate științifice superioare, de specialitate, dobândite prin interdisciplinaritate și comunicate în forme scrise, dar și în reuniunile mediilor academice naționale și internaționale; parteneriate în domeniul cercetării, expozițiilor, al investigațiilor de conservare-restaurare, misiunilor și expedițiilor științifice, șantierelor pilot experimentale, congreselor și reuniunilor științifice;

promovarea unei culturi organizaționale muzeale bazate pe probitate și performanță; crearea unei conștiințe profesionale, de grup specializat, afirmat cu tărie în viața științifică, artistică și culturală pe plan comunitar, local, regional, național și internațional;

stimularea muncii în echipă, a spiritului de cooperare interdisciplinară, a competiției care dezvoltă conștiința profesională și mândria apartenenței la muzeu.

Principiile manageriale și direcțiile strategice trebuie să fie cuprinse în declarația de misiune a muzeului. Acest document fundamental, care are capacitatea de a fi transparent și flexibil, se reflectă în planurile de activitate anuale și de perspectivă și este destinat apariției în toate materialele publicitare legate de muzeu.

În cuprinsul declarației de misiune se înscriu istoricul și scopul pentru care a fost creat muzeul, programele și proiectele specifice, riguros argumentate, categoriile principalilor beneficiari, metodele folosite pentru concretizarea strategiei muzeale, timpul, personalul și bugetul necesar, acțiunile viitoare.

Prezentată într-o formă grafică și redacțională atractivă, declarația de misiune poate fi utilizată pentru obținerea unor sponsorizări substanțiale, unor grant-uri, ca și pentru optimizarea pe piață a imaginii instituției muzeale.

Odată stabilită viziunea asupra strategiei, următorul pas este acela de a depăși cadrul muzeului și de a analiza mediul extern și mediul intern în care acesta își desfășoară activitatea. Studiul mediului extern trebuie să aibă în vedere toate evenimentele externe care implică domeniul său de activitate, sau domenii asociate. De asemenea, trebuie analizați și alți factori externi ce pot afecta interesele muzeului. Aceștia pot fi factori politici, legislativi sau sociali.

Factorii de influență externi, care intră în interacțiune cu muzeul, se clasifică în următoarele categorii, constituite de medii specifice:

factori politico-legali, ce formează mediul politico-legal;

factori economici, ce formează mediul economic;

factori socio-culturali, ce formează mediul socio-cultural;

factori tehnologici, ce formează tehnologic.

În cadrul analizei PEST, muzeul reprezintă o componentă a mediului existent. Prezentăm mai jos cele patru categorii de factori externi asupra activității muzeului, precum și asupra modului de formulare și implementare a strategiei acestuia.

Analiza SWOT în sprijinul managementului muzeal

Evaluarea punctelor forte și slabe ale unei organizații în raport cu oportunitățile și amenințările proprii mediului extern este denumită în literatura de specialitate, analiza SWOT. Analiza SWOT este unul din cele mai cunoscute instrumente utilizate în domeniul managementului strategic și al marketingului. Denumirea acestei metode corespunde cu inițialele celor patru elemente analizate: strenghts (puncte forte), weaknesses (puncte slabe), opportunities (oportunități) și threats (amenințări).

Aplicată domeniului muzeal, analiza SWOT reprezintă o sinteză a auditului de marketing, prezentând punctele forte și cele slabe, vulnerabile, ale muzeului ca și oportunitățile și amenințările mediului său extern. Rezultatul analizei îl constituie un tabel (listă) conținând caracteristici pozitive și negative ale muzeului, servind pentru formularea unor obiective adecvate situației și relațiilor muzeului cu terți. Obiectivele și strategiile ce decurg de pe urma unei analize SWOT, odată proiectate și planificate, vor urmări dezvoltarea punctelor forte – a practicilor, experienței și standardelor -, corectarea/diminuarea punctelor slabe, evaluarea și exploatarea oportunităților favorabile și evitarea/prevenirea amenințărilor sau efectelor negative ale mediului extern în care evoluează muzeul.

Analiza SWOT stabilește, cu claritate, mai întâi obiectivele, pe care le proiectează și planifică în mod realist prevăzând: termene, mijloace materiale și financiare; efortul profesional calificat; modalități de realizare; elemente de infrastructură și strategie muzeală.

În cadrul analizei SWOT, punctele forte reprezintă caracteristici interne ale firmei care oferă posibilitatea îmbunătățirii competitivității acesteia. Dimpotrivă, punctele slabe reprezintă trăsături ale firmei ce o pot face vulnerabilă la o mișcare strategică a concurenților. O oportunitate este o condiție de mediu care oferă posibilități semnificative de îmbunătățire a competitivității, a situației organizației, vis-a-vis de concurenții săi. Invers, o amenințare, sau un pericol potențial, reprezintă o condiție de mediu cu perspective semnificative de subminare a competitivității organizației.

În orice document rezultat de pe urma analizei nu vor lipsi evaluarea mediului cultural căruia i se adresează muzeul, cu potențialul și cerințele acestuia. Nu pot lipsi din acest document căile și mijloacele financiare de asigurare a unei înalte eficiențe: eficacitatea și spiritul economic în gestionarea mijloacelor financiare și a resurselor materiale/financiare ale muzeului. Un document realist, dar vizionar, este acela care proiectează programe și oferte performante și realizabile, evaluând toate oportunitățile, ca și tendințele mediului cultural căruia i se adresează, în principal, muzeul. Nici tendințele de natură economică sau prognozele sociale, ca și cele privind evoluția forței de muncă dintr-un teritoriu dat în responsabilitatea muzeului nu trebuie pierdute din vedere.

I.4. MANAGEMENTUL DE PERSONAL

Procesul de dezvoltare a instituțiilor muzeale a condus în mod logic la creșterea numerică a personalului acestora. Profilarea muzeală și specializarea muzeelor au adus, ca un efort firesc, și cerința de pregătire profesională specială a muzeografilor. Aceasta a urmat liniile ce decurgeau din specificul muzeografiei din România: pregătirea în domeniul muzeografiei și în cel al științelor legate de muzeu (arheologie, istorie, etnografie, istoria artei, științele naturii, conservare-restaurare).

După 1989, sistemul muzeal din România a pierdut cu aproximativ 300 de specialiști cu înaltă calificare, care au migrat către institutele învățământului superior, constituind în principal corpul didactic al universităților nou înființate sau completându-l pe cel al unor institute de învățământ superior de mare tradiție. Cauza acestei masive migrări se regăsește în grilele de salarizare și promovare defectuos prevăzute pentru instituțiile muzeale.

Managerul și politica de personal reprezintă latura care asigură menținerea și multe situații, rezultă (sau ar trebui să rezulte) ca o consecință a pregătirii superioare a personalului. Activitățile specifice muzeului nu pot fi îndeplinite decât de persoane calificate să le execute; specializările devin obligatorii și presupun eforturi sistematice atât din partea individului, cât mai ales din cea a instituției, deoarece într-un specialist promovabil se investește timp îndelungat pentru ca pregătirea lui să fie performantă.

Personalul reprezintă viața și imaginea instituției. Există mii de volume despre arta sau știința conducerii. La managementul instituțional optim se poate ajunge prin studiu și practică, dar conducerea persoanelor implică gândire, organizare, respectarea unor percepte, carismă, asumarea schimbării de mentalitate ca cea mai înaltă prioritate și schimbarea piramidei funcționale cu vârful în jos.

În ansamblul tehnicilor specifice managementului de personal se disting:

comunicarea și explicarea informațiilor privind obligațiile instituției în vederea înțelegerii Misiunii și a fidelizării față de muzeu;

definirea sarcinilor care trebuie să fie precise, realiste, realizabile, acceptate de personal; explicațiile de bază sunt oferite de director, clar și repetat;

alcătuirea echipei pentru managementul de proiect; numirea unui lider; susținerea și consolidarea talentelor individuale; crearea coeziunii la nivel de muzeu și în cadrul fiecărei echipe în parte;

organizarea unor întâlniri cu personalul pentru facilitarea comunicării, în care să fie încurajat schimbul de idei; o bună comunicare instituțională este la fel de importantă ca și comunicarea cu exteriorul;

ajutorul generos pentru a susține eforturile personalului și nu ordinul sau comanda;

recunoașterea meritelor;

recunoașterea dezacordurilor și a divergențelor; rezolvarea divergențelor; iertarea greșelilor, mai ales ale celor care au fost făcute cu bune intenții;

crearea unei atmosfere care să facă ca sarcinile să fie acceptate cu bucurie;

monitorizarea progreselor și motivarea (banii nu sunt întotdeauna cel mai important factor de motivare); acordarea de atenție este un factor mai important; înaintea motivării financiare au trecut aprecierea, apartenența la organizația numită muzeu, interesul față de problemele muzeului, siguranța locului de muncă;

pregătirea, formarea și perfecționarea permanentă a personalului muzeal;

acordarea de stimulente, indiferent de cât de umilă este munca; ofensa produce resentimente și în cele din urmă indiferență față de muzeu;

părăsirea sanctuarului biroului și cunoașterea condițiilor de lucru.

Acești factori odată admiși și operați, vor produce efecte benefice pe seama personalului muzeal, căruia i se pot încredința astfel nu numai tezaurizarea și conservarea valorilor, dar și modernizarea propriu-zisă a diverselor forme de prestație publică, în sensul democratizării actului de cultură oficiat prin muzee.

Politica de personal se corelează în mod direct cu structurile funcționale (departamentele) stabilite în conformitate cu misiunea și strategia globală a instituției și prevăzute în Regulamentele proprii de organizare și funcționare.

În mod sigur, o nouă viziunea asupra schemelor funcționale din muzeu se cere susținută. Tradiționalului muzeograf și conservator-restaurator li s-au adăugat – în alte sisteme de câteva decenii – funcții de pedagogi, psihologi, sociologi, ingineri de sisteme informaționale, specialiști în marketing și manageriat. Departamentele speciale ale muzeului, constituite pe principii clasice conform periodizării istorice sau clasificării categoriile de obiecte (preistorie, antichitate; arta națională, artă universală; vertebrate, nevertebrate etc.), au fost perfecționate, fiind mai precis proiectate conform naturii patrimoniului, tematicii cerințelor de cercetare-dezvoltare, educaționale și funcționale.

În cele mai frecvente cazuri au apărut și s-au dezvoltat sectoare noi (expozițional, cercetare, informare-documentare, relații publice, marketing, informatică, programe muzeale, conservare și protecție), specifice noii muzeologii și strategiei manageriale contemporane.

Astfel, organigrama conform căruia personalul este distribuit respectând funcțiile de bază ale muzeului adecvate la exigențele contemporane, reprezintă cadrul unic de aplicare a strategiei manageriale.

Ca instituții publice, în muzee trebuie excluse cu desăvârșire criteriile politice de numire a cadrelor de conducere. În funcțiile de conducere, calitățile manageriale sunt singurele care impun un conducător, ori, pentru instituțiile cu personal redus numericește (cum sunt și muzeele) modelul conducătorului este esențial. Alegerea prin concurs sau prin numire pe termene limitate, pe baza de contracte precise, punctuale, oferă posibilitatea de relevare a talentului de a conduce grupuri mici de oameni, de a ști ce să ceri, de a fi bun administrator și organizator, de a anima instituția și a fixa performanțe staffului ei. Sintetizate, calitățile ideale ale unui manager de muzeu sunt:

o foarte bună pregătire domenială, cu performanțe științifice recunoscute, dublată de o evidentă capacitate de conducere;

personalitate bine conturată mergând până la carismă, cu predispoziții de a se angaja ferm în acțiune;

rezistența la efort intelectual și fizic constant și îndelungat;

spirit organizatoric și de inițiativă mergând până la voința de a risca;

abilitatea de a conduce;

capacitatea de a anima și susține energiile, eforturile și moralul de grup;

corectitudinea și imparțialitatea;

obiectivitatea și transparența în luarea și aplicarea deciziilor;

realism, perseverență și putere de convingere în scopul creării și lărgirii grupurilor de susținere;

capacitatea de a comunica, de a argumenta, a convinge și a întreține relații cordiale;

acceptarea schimbării când aceasta este motivată și justificată;

interes față de legislație și abilități administrative;

profil moral desăvârșit;

neimplicarea în activități lucrative sau de colecționare/comerț care creează conflicte de interese, conform statutelor ICOM (International Council of Museums);

statut apolitic.

Sfera calităților, cunoștințelor și aptitudinilor manageriale prezentată mai jos, reprezintă o sinteză a variatelor puncte de vedere susținute de diverși specialiști în domeniul managementului strategic.

Într-o perioadă de declin a fondurilor publice alocate muzeelor se impun măsuri radicale, trebuind să fie preluate practici de business, prin adaptarea la regulile pieții. În acest sens, managementul muzeal trebuie să fie unul al schimbării, adecvat, stimulativ, creativ și introdus de lideri competenți.

I.5. MANAGEMENTUL MUZEAL ȘI RESURSELE FINANCIARE

Bugetul muzeului este defalcat pe intervale regulate (lunar, trimestrial), managerul urmărind permanent:

cheltuirea rațională a resurselor alocate;

identificarea și realizarea de fonduri extrabugetare prin asigurarea de servicii (consultanță și expertiză; închirieri de spații; servicii publice speciale etc.);

externalizarea unor categorii de servicii (pază și protecție; întreținere; producere de materiale de prezentare muzeală ș.a.);

gestionarea corectă a resurselor și asigurarea auditului financiar intern;

controlul preventiv al operațiunilor financiare.

Managementul resurselor financiare se axează în principal pe prevederile bugetare și pe finanțarea extrabugetară. Prezența unui buget bine studiat, argumentat și echilibrat, dimensionat și repartizat armonios pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, constituie un examen pentru manager. În mod frecvent, propunerile bugetare inițiale sunt altele decât cele aprobate de organismele abilitate. Filozofia bugetară muzeală include încă cheltuielile salariale, de personal, ca majore (între 60-80% din bugetul alocat), reținând pe seama celorlalte capitole bugetare (cercetare-dezvoltare; investiții; cheltuieli materiale și de dotări tehnice etc.) procente cu mult mai reduse.

Atunci când finanțarea culturii devine din ce în ce mai dificilă, schimbarea la nivelul managementului uman și financiar devine absolut necesară, cu sublinierea faptului că planurile financiare ale muzeului decurg din scopul declarat al misiunii sale și din gama de programe și activități specifice cuprinse în aceasta.

Finalitatea instituției muzeale este reprezentată în cele din urmă de schimbarea morală, spirituală, civică, a unei comunități și a persoanelor care o alcătuiesc. Numai slujind publicul și explicându-și cu consecvență obiectivele strategice, muzeul va avea și sprijinul material necesar. Angajarea responsabilă în obținerea de fonduri, colectarea de bani în ultimă instanță, și gestionarea resurselor, reprezintă un proces secvențial care, pe termen lung, asigură supraviețuirea instituției. Permanenta pledoarie pentru cultură la nivelul comunității are menirea de a asigura succesul acestei activități laborioase, care pretinde continuitate, muncă și talent.

Sursele de finanțare extrabugetare devin tot mai importante, tendința fiind ca acestea să ocupe un loc însemnat în economia muzeului. Celor deja folosite, li se adaugă proiectele de colaborare internă și internațională, asigurate financiar de terțe organisme. Pregătirea, întocmirea proiectelor și a documentațiilor aferente, planificarea operațiunilor de plăți și lucrări, controlul gestionar și tehnic al lucrărilor sunt părți ale acestora, de o excepțională importanță.

Tendința sporirii treptate a capacităților de autogestionare a mărit considerabil eforturile de a diminua fondurile bugetare alocate. Resursele financiare muzeale sunt – de regulă – limitate, astfel că fiecare muzeu se preocupă de completarea fondurilor prin activități specifice de marketing. În acest context, directorii de marketing din muzee au devenit deosebit de importanți în ultimii ani.

I.6. LEGISLAȚIA ROMÂNEASCĂ ÎN EPOCA MODERNĂ APLICATĂ ÎN MUZEE

Legislația în domeniul managementului instituțiilor publice de cultură, și anume Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 189/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 269/2009, Hotărârea Guvernului României nr. 1301/2009 pentru aprobarea Regulamentului cadru de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management ca și Regulamentul cadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, prevede cu exactitate cadrul organizării și evaluării managementului muzeal.

În plan legislativ, sistemul muzeal din România a fost reașezat prin apariția Legii muzeelor și colecțiilor publice nr. 311/8 iulie 2003 (publicată în Monitorul Oficial, nr. 528, Partea I, 23 iulie 2003, modificată și completată prin Legea nr. 114/2006). După 1947, în urma abolirii Legii muzeelor și bibliotecilor publice (Legea Nicolae Iorga, 1932), Legea muzeelor și colecțiilor publice este una organică și prima care abordează în mod explicit și clar reglementarea regimului juridic general, clasificarea și principiile organizării și funcționării muzeelor și colecțiilor publice, precum și ale colecțiilor private accesibile publicului.

Autoritățile manifestă în multe locuri o atitudine constructivă față de dezvoltarea patrimonială și diversificarea ofertelor educative, față de sporirea și buna administrare a valorilor, față de rolul muzeelor în viața comunității și în consolidarea personalității acestora. Asemenea atitudini au menirea să conducă la selectarea unor conducători capabili să se achite de sarcinile științifico-culturale sporite, să stimuleze instituțiile în competiții benefice, să abordeze cu grijă și calificat conservarea și protejarea avuției culturale.

Rezultatele pozitive nu au întârziat să apară la muzeele din Bran, Constanța, București, Satu Mare, Brăila, Brașov, Ploiești, Suceava, Sibiu sau , unde managerii muzeelor au reușit performanțe neașteptate. În multe alte muzee nu s-a schimbat însă mai nimic, întrucât nici managementului nu i s-a acordat atenția cuvenită. Prejudecăți și practici retrograde, atitudini lipsite de înțelegere și orizont, contraproductive pe seama dezvoltării unor instituții comunitare – cum sunt muzeele – dovedesc multe autorități locale, la toate nivelurile. Acestea n-au deschis încă drum nici competiției și nici nu sprijină profesionalismul, demonstrând evidente lipsuri de educație culturală și spirit civic. Inerțiile multor muzee își au sorgintea tocmai în astfel de realități cotidiene, vădind desconsiderarea muncii calificate și a expertizei autorizate a unor specialiști. Nici vârfurile decizionale n-au găsit încă de cuviință să încurajeze suficient – salarial în primul rând – accesul spre muzee a celor mai buni și talentați tineri cu pregătire universitară și nici să stimuleze financiar promovarea unor proiecte de edificii muzeale moderne. Aceasta, cu toate că se știe ce rol major joacă muzeele în tezaurizarea valorilor. Acestor cauze le datorăm, în parte, neatractivitatea muzeelor și o gravă situație a politicilor de personal.

Competiția muzeală face parte din zona economică, chiar dacă, prin statutul lor, muzeele sunt instituții nonprofit, țările cu muzee atractive și puternic ancorate în realitate probând capacitatea de a ridica nivelul de cultură și civilizație al cetățenilor și – deloc nesemnificativ – de a mări, prin turism cultural, beneficiile economice ale comunităților.

Managementul muzeal este reușit când respectă – în conștiința publică – specificul teritoriului reprezentat; acesta reușește doar în urma unui studiu calificat al cererii și ofertei consumului cultural local.

I.7. MUZEUL VIRTUAL DIN PERSPECTIVĂ MANAGERIALĂ

Computerul are o veche utilizare în inventariere și catalogare în cadrul muzeelor precum și în numeroase discipline (în special arheologie), pentru analiza obiectelor. Deseori însă această practică a fost restrânsă la utilizarea off-line de către cercetători. De exemplu, înainte de dezvoltarea accesului la Internet, în anii 80 în Marea Britanie, utlizarea computerului se limita la departamentele universitare cu acces la UK Joint Academic Network (JANET). Actuala provocare este de a lărgi accesul (social și fizic) și de a îmbunătății nivelul calității patrimoniului cultural oferit vizitatorilor virtuali ai muzeului. Primele muzee virtuale au aparut in anul 1994, iar astazi putem vorbi despre un numar mai mare de 5000, in fiecare zi luand nastere 3 muzee noi. Muzeul virtual atrage navigatorii de internet prin usurinta cu care se pot accesa aceste pagini cu continut de text si imagine, dar si de confortul turului virtual.

Progresul tehnologic în grafica computerizată și dezvoltarea rețelelor de comunicare și informare (ICT), permite o explorare a patrimoniului cultural dintr-o nouă perspectivă. Deși în trecut unele muzee au fost reticente la noile tehnologii, în prezent multe le consideră un instrument util în diversificarea patrimoniului cultural. După o perioadă de acomodare acestea devin principala cale de promovare a culturii în întreaga lume.

Muzeul on-line necesită conectarea la internet, fără a indica în mod necesar un grad înalt de interactivitate. În timp ce muzeele digitale oferă acces interactiv la informațiile înmagazinate într-un muzeu, sunt multe alte forme de acces digital accesibile conferind astfel termenului aplicabilitate limitată. Aliniindu-ne la statutul ICOM, preferăm termenul de muzeu virtual deoarece diferențiază oferta de muzee de cele clasice, sugerând un înalt grad de conexiune și interactivitate precum și o transformare pozitivă a unui muzeu clasic într-un muzeu accesibil virtual. Termenul este democratic, în sensul că în terminologia de “muzeu”, sunt incluse și expozițiile mici sau specializate – ceea ce ne duce înapoi la sensul original grecesc de depozitar de informații, construit pentru a promova informarea publicului. McKenzie (1997) diferențiază două categorii de muzee virtuale – de cercetare și de marketing – în funcție de tipul de acces oferit. Muzeele pentru studiu – bazate pe web site-uri cu o bază vastă de cunoștințe – în scopul unor vizite multiple și studii avansate. Muzee de marketing, cu web site-uri al căror scop principal este creșterea numărului de vizite la muzeu, oferind astfel informații despre activitatea sa, expoziții și evenimente speciale. Acestea au de obicei și un magazin virtual.

Recenta apariție a termenului de „muzeu virtual“ a provocat o puternică reacție în lumea muzeală, de la acceptare entuziastă la respingere plină de temeri: nu este un surogat de muzeu nu va îndepărta publicul . Preocuparea profesioniștilor de muzeu este justificată până la un punct, de vreme ce „muzeul virtual“ este, prin definiție, muzeul care nu există (într-un spațiu fizic), ceea ce contrazice chiar actuala definiție a muzeului, caracterizat ca „instituție permanentă“. Trebuie modificată accepțiunea termenului de muzeu, sau trebuie amendat termenul de muzeu virtual. Un argument ar fi acela că produsele multimedia despre colecția unui muzeu ne permit o vizită imaginară. Deoarece muzeul are o existență virtuală în afara zidurilor lui, îl putem lua în felul acesta acasă. Muzeele virtuale nu au nici o relație directă cu realitatea fizică, ele există numai într-un mediu on-line. Colecțiile acestor muzee pot integra imagini virtuale care sunt create și reproduse pe computer.

Principalele roluri ale sistemelor multimedia în muzeu sunt: instrumente de comunicare interactivă, interpretând obiectele muzeale, dar și instrumente pentru documentarea și managementul colecțiilor.

Nu există prea multe modele de muzee virtuale pe Internet, cu atât mai puține dedicate științei și tehnologiei. Din acest motiv, nu se poate concluziona asupra unei direcții de dezvoltare a acestui domeniu. Totuși, unele resurse WWW pot fi reținute, mai ales prin faptul că pot aduce o confirmare a unei propuneri de soluție care a fost făcută în capitolul 5. Este vorba în primul rând de o expoziție dedicată conceptului de Information Superhighway (ISH), organizată în cadrul Muzeului de Știință din Londra (http://www.tecc.co.uk/science_ museum/exhibition.html). Conceptul de ISH se adresează problemelor de asigurare a comunicației rapide între diferitele puncte de conexiune la o rețea mondială de calculatoare. Viteza de comunicare este principalul impediment al exploatării eficiente a informației și comunicării eficiente între utilizatorii ei. Soluțiile implementate în rețelele actuale, cum ar fi Internet, nu pot asigura viteze suficiente pentru unele reprezentări ale informației, cum ar fi filmele și sunetul, aceasta restricționând considerabil comunicarea între oameni și limitând aplicabilitatea mijloacelor multimedia distribuite. ISH nu are încă o soluție de realizare, dar expoziția intenționează să pregătească publicul pentru a asigura, pe de o parte, aderenți și sprijinitori (finanțare, orientarea cercetărilor spre această problemă etc.), pe de altă parte, un cadru de implementare rapidă când rezultatele vor deveni realitate.

Expoziția ISH constă dintr-un ansamblu de trei camere:

stadiul actual al comunicațiilor în rețele;

sală de acces la Internet (7 calculatoare) pentru formarea gustului publicului;

conceptul de ISH, subliniindu-se necesitatea și semnificația lui.

Dotarea esențială a fiecărei săli o reprezintă calculatoarele. De aceea, activitatea pare la prima vedere artificial distribuită în camere. Soluția prevede încăperi diferite datorită facilităților impuse de tipul de activitate. De exemplu, în camera a sunt monitoare de supervizare a activității la toate posturile; în camera b, printre altele, se dau lecții de utilizare a calculatorului și a softului pentru Internet, a conceptului și aplicațiilor multimedia, etc.; camera c are un design provocator, pentru introducerea într-o altă atmosferă, care imaginează viitorul (pereți de oglindă cu efect de caleidoscop și sugerând ideea întâlnirii dintre oameni, lumină dinamică, colorit intens).

Interesante sunt studiile realizate de proiectanții expoziției pentru această nouă problemă, similară cu cea a acestei cercetări, care este reprezentată de situația muzeelor în care singurele exponate reale sunt calculatoarele:

impactul asupra publicului neantrenat, eventual neatras de calculatoare;

ghidarea utilizatorului pe o tematică anume și evitarea folosirii calculatorului în alte scopuri (jocuri, acces la informație agresivă etc.);

suplinirea lipsei de estetică generată de prea multe obiecte similare: calculatoarele;

cum trebuie făcută atractivă o expoziție bazată pe utilizarea extensivă a ecranelor, pentru cei cărora nu le plac calculatoarele; de fapt, muzeul de știință are alt subiect decât calculatorul (care este numai o categorie de exponate), care reprezintă totuși interfața (evident cu impact primordial) pentru a accede celelalte exponate. Interfața trebuie să fie gândită astfel încât să devină transparentă complet, pentru a permite concentrarea atenției cititorului spre subiectul cercetat la un moment dat;

asigurarea accesului simultan la informație pentru foarte multe cereri (eventual cu mai mulți utilizatori la un singur post ? Expoziția are cca. 2.500 vizitatori pe zi);

asigurarea iluminării sălilor și estomparea efectului luminiscenței ecranelor;

învățarea calculatorului de către nespecialiști, a jargonului specific, exersarea îndemânării necesare (pentru toate fiind disponibili în săli un mare număr de educatori);

ce trebuie făcut în cazul unor căderi accidentale de echipamente.

Una din activitățile principale ale muzeelor este, prin traditie, organizarea de expoziții. Bibliotecile organizează expoziții ca activități, mai de grabă, secundare pentru a marca anumite evenimente sau a atrage cititori prin sălile de lectură. O formă modernă de prezentare a bunurilor culturale prin care se sporește securitatea acestora și se creează premisele pentru un acces mult mai lesne la orice oră și din orice punct de pe glob este cea a expozițiilor virtuale on line (EVOL). Expozițiile virtuale mai au și alte avantaje precum posibilitatea reutilizării, minimizarea riscurilor de securitate pentru obiectele originale și a costurilor atunci când expoziția se dorește a fi realizată în locuri diferite de cel al păstrării obiectelor. Menirea EVOL este acela de a atrage vizitatorii să revină într-o instituție culturală să vadă cu ochii lor obiectul cultural real și să nu fie mulțumiți doar cu o simplă imagine pe hârtie sau online a acelui obiect.

O expoziție virtuală nu este doar o galerie de imagini în care utilizatorul poate defila pentru a vizualiza imaginile din interiorul galeriei. Expoziția virtuală presupune o interacțiune cu utilizatorii, pentru a colecta experiențele acestora, pentru a le da ceea ce au nevoie, pentru a-i determina să viziteze expoziția fizică sau un număr de obiecte culturale pe care le-au găsit în interiorul expoziției virtuale. În ceea ce privește numărul de vizitatori, este foarte dificil a avea informații exacte cu privire la numărul de vizitatori unici pe parcursul unei perioade de timp, pentru că există unii vizitatori care revin de multe ori pentru a vizita instituția. Putem avea detalii cu privire la numărul de vizite, dar nu și cu privire la numărul de vizitatori unici.

Un pas important în stabilirea abilității și competențelor necesare pentru crearea unui muzeu virtual constă în identificarea funcțiilor personalului. Scopul acestei unități didactice este de a stabili clar competențele funcționale ale personalului, necesare pentru construirea și administrarea unui muzeu virtual. Obiectivele educaționale sunt :

să găsescă personal profesionist pentru construirea și conducerea unui muzeu virtual;

să înțeleagă care sunt competențele necesare în construirea și administrarea unui muzeu virtual

să poată estima impactul egalității de șansă în crearea și administrarea unui muzeu virtual.

Competențele funcționale ale personalului nu înseamnă neapărat locuri de muncă și noi costuri cu personalul.

Unele dintre aceste competențe există deja în muzeul clasic iar prin ajustarea rolurilor și recombinarea funcțiilor, competențele necesare unui muzeu virtual pot fi identificate printre resursele existente. La fel ca toate celelalte organizații, muzeele se așteaptă ca tehnologiile de comunicare și informare să crească productivitatea personalului și să genereze recombinarea de funcții care constituie slujba unei persoane.

Combinațiile și recombinațiile de funcții diferă de la un muzeu la altul, la fel cum diferă și competențele indivizilor. Mai mult, un muzeu poate avea funcții IT interne pe când un altul poate folosi surse externe.

Căteva exemple de muzee virtuale sau muzee care utilizează digitalizarea ca formă de atracție a publiciului sunt:

Muzeul Louvre- unul dintre cele mai cunoscute muzee din lume, oferă posibilitatea de a admira exponatele la o rezoluție foarte bună, cu detaliere la fiecare obiect. Turul virtual este împărțit în 10 categorii, în funcție de preferințele fiecărui vizitator.

Muzeul St. Petersburg oferă vizitatorului imagini spectaculoase ți informații despre bogația și cultura rusească. Un detaliu important îl reprezintă posibilitatea vizitării exterioare a muzeului, în special de pe acoperisul muzeului, astfel se poate admira și o parte a orașului.

British Museum oferă un tur virtual mai puțin spectaculos. Acesta constă doar în fotografii cu exponate la o rezoluție foarte bună, grupate în funcție de perioada sau de regiunea din care fac parte.

În România, Muzeul Grigore Antipa oferă vizitatorilor, din ianuarie 2009, posibiliatea de a vizita online muzeul.

De asemenea lista muzeelor din România care au tur virtual sau imagini panoramice poate continua cu :

Muzeul Național al Țăranului Român

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti”

Muzeul Național al Literaturii Române

CAPITOLUL II- MARKETINGUL MUZEAL

II.1. MARKETINGUL MUZEAL ȘI RELAȚIILE PUBLICE

Noțiunea de marketing a fost mult timp legată de metodele de vânzare ale organizațiilor comerciale. În accepțiunea inițială, marketingul însemna deschiderea apetitului consumatorului pentru a achiziționa un anumit produs. În accepțiunea actuală despre marketing, dorințele și nevoile consumatorului reprezintă chiar punctul de pornire. Acest principiu este valabil pentru societățile comerciale, dar și pentru organizațiile culturale, precum muzeele. Muzeele își adaptează produsele la nevoile vizitatorilor. O definiție a marketingului folosită în mod frecvent sună așa: Marketingul există pentru a avea grijă ca bunurile și serviciile potrivite să ajungă la persoanele potrivite, în locul potrivit, la timpul potrivit, la prețul potrivit și cu promovarea potrivită. Marketingul cuprinde toate activitățile unei organizații pe traiectoria dintre produs și consumator.

O practicare adecvată a marketingului necesită:

cunoașterea consumatorului

cunoașterea produsului

cunoașterea mecanismelor de influențare

Primele două elemente reprezintă parcursul preliminar al marketingului, al treilea este

marketing într-un sens mai restrâns. Influențarea se concentrează pe 4 elemente, așa numitele elemente cheie ale marketingului:

1. Produsul

2. Locul

3. Prețul

4. Promovarea

Parcursul preliminar în marketing începe cu o reflecție asupra muzeului ca producător și asupra vizitatorului muzeului în calitate de consumator.

Instituțiile muzeale oferă publicului o varietate de servicii, prin care se poate enumera orientarea în muzeu, locurile de relaxare, serviciile culinare, cumpărarea de cadouri, serviciile de securitate (printre care se găsesc și cele referitoare la depozitarea lucrurilor pierdute de către vizitatori) etc. Multe cercetări de marketing efectuate au arătata faptul că informațiile de orientare în muzeu sunt o componentă de bază a succesului unui muzeu. Vizitatorii au, mai ales, în muzeele mari, probleme de navigare; toți vizitatorii au nevoie de informație, de la cea referitoare la obiecte și expoziții, până la cea referitoare la săli de odihnă sau restaurante cu autoservire.

Muzeele trebuie să acorde o importanță foarte mare necesităților de relaxare în anumite spații (terase, bănci). Serviciile culinare reprezintă o necesitate importantă a locurilor unde se adaugă grupuri de oameni. Dacă la început muzeele considerau tot felul de restaurante ca fiind servicii de susținere a serviciilor principale care aduc veniturile cele mai mari, în ultimul timp au început să se dezvolte restaurantele care sunt conduse pe baza principiilor din domeniul afacerilor și care aduc profituri importante. Un muzeu trebuie să ia în considerare că la un moment dat poate să nu mai posede teritoriu pentru extindere, iar spațiile interioare să fie supraaglomerate. În acest caz, managerii trebuie să se gândească foarte bine la realizarea unui nou sediu.

Modul cum este organizat spațiul interior al unui muzeu depinde, în principal de profilul, funcțiile și arhitectura acestuia. În general există două viziuni referitoare la cum trebuie să arate designul interior: una tradițională care pune accentul pe caracteristica muzeului ca instituție de educație, care oferă vizitatorilor o experiență rară din punct de vedere contemplatativ, estetic, spiritual și intelectual; o a doua viziune, care predomină în zilele noastre și care dă prioritate unui design informațional, funcțional și prietenos. Personalul unui muzeu trebuie să vadă modul de distribuție prin ochii vizitatorilor, aceștia fiind interesați de facilitățile fizice la fel de mult ca și de oferta culturală a muzeului.

Publicitatea poate fi definită ca o formă plătită de prezentare și promoție nepersonală a produselor, serviciilor, ideilor, persoanelor sau a organizațiilor. Se poate adăuga valoarea eforturilor muzeale prin publicitatea instituțională, de produs, mica publicitate sau cea promoțională.

Muzeele pot să apeleze la publicitatea prin ziare, reviste, panouri, radio și mai rar la publicitatea prin televiziuni (deoarece aceasta este cea mai costisitoare formă de publicitate), pot să tipărească broșuri, scrisori și să realizeze convorbiri telefonice pentru a solicita donații și alte forme de susținere.

Publicitatea oferă o serie de avantaje: controlul înalt al mesajului dorit să fie transmis (când, unde, cum este transmis), cuprinde o zonă largă de audiență (mai ales din punct de vedere geografic), are un caracter mare de expresivitate prin folosirea imaginii și a sunetului, creând o imagine durabilă a produselor și serviciilor, evenimentelor, expozițiilor etc.

Dezavantajele publicității: are un caracter extins, atinge mult peste audiența țintă, are o singură cale de comunicare cu audiența, este foarte costisitoare etc.

Elaborarea unui program de publicitate presupune următorii pași:

Stabilirea obiectivelor de publicitate. Declarația obiectivelor trebuie să conțină: ținta (la cine ajunge), poziționarea, răspunsul și orizontul de timp.

Stabilirea bugetului de publicitate. Cea mai bună metodă de realizare a bugetului de publicitate este pornirea de la costurile obiectivelor care trebuiesc atinse. Astfel, muzeele trebuie să cheltuiască fondurile publicitare cu mare grijă în funcție de diferitele segmente de piață, a zonelor geografice și a perioadelor de timp.

Pentru a putea îmbunătăți conținutul reclamei se efectuează o prestare pe un anumit eșantion ales din audiență pentru a se vedea dacă îndeplinește criteriile: atragerea atenției dorite, înțelegerea bine a structurii reclamei, trezirea interesului pentru a vedea și restul de reclamă, claritatea mesajului, eficiența efectivă a mesajului și sugerarea unui compartiment de acțiune.

În România muzeele practic nu realizează activități de publicitate. Datorită situației materiale a organizațiilor culturale de tip muzeu, dar și a unei anumite mentalități care încă mai persistă în cadrul acestora, acțiunile publicitare nu numai că sunt restrânse ca amploare, dar de multe ori sunt formale. Ele practic îndeplinesc numai funcția de informare minimală, nu și pe cea de promovare a imaginii organizației și ofertei. Încet lucrurile se schimbă, tot mai multe muzee și instituții similare realizând materiale publicitare de tot mai bună calitate. De asemenea, se apelează tot mai mult la specialiști în domeniu, asigurându-se astfel creșterea impactului la public. Prin atragerea de sponsori, în mod special, s-a reușit și realizarea unor campanii publicitare mai ample, care includ chiar și televiziunea, cum s-a întâmplat în cazul campaniei Nu se uită ușor a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, proiectată de agenția de publicitate Leo Burnett.

O formă de promovarea specială, modernă și cu impact din ce în ce mai important este internetul. Astfel se poate realiza: informarea publicului, atragerea de vizitatori, oferirea de materiale educative, strângerea de fonduri, oferirea de servicii comerciale, recrutarea de personal și voluntari etc. După cum se constată, internetul poate avea și funcția unui canal de distribuție. În România principala funcție este cea de informare a publicului, încercându-se totodată atragerea vizitatorilor la muzeu (menționăm de asemenea că pentru arhivele românești internetul nu este un mijloc de promovare). Pentru a putea să îndeplinească obiectivele fixate și pentru a avea un impact pozitiv și semnificativ, site-ul pe Internet trebuie atent proiectat, ele trebuie să fie atractiv, convingător și interactiv.

Relații publice (PR – Public Relations)

PR-ul deși reprezintă o componentă importantă a mixului de marketing, are domenii separate de responsabilitate față de marketing. PR-ul este responsabil pentru generarea de publicitate favorabilă, pentru crearea unei imagini foarte bune a muzeului și a unei atitudini favorabile, raportate la sponsorii, donatorii, vizitatorii și stakeholderii muzeului.

Avantajele utilizării serviciului de PR sunt următoarele: are o mare credibilitate deoarece nu apare ca o formă plătită de publicitate ci sub forma de știri, poate atrage atenția persoanelor care evită reclamele, se realizează doar prin utilizarea unei părți mici din costul publicității.

PR-ul se adresează unei game largi de audiență, în care sunt cuprinși membrii APM, donatorii, jurnaliștii și criticii. O componentă importantă a audienței PR-ului o reprezintă liderii politici și administrația centrală sau locală, mai ales datorită faptului că muzeele depind foarte mult de susținerea comunității și a agențiilor guvernamentale.

Relațiile publice se pot grupa în trei categorii: PR de imagine, PR de rutină și PR de criză.

Promovarea vânzărilor

Promovarea vânzărilor constă în folosirea de stimulente pe termen scurt, ca de exemplu cupoane, rabaturi, cadouri, premii, pentru a încuraja acceptarea și cumpărarea de produse și servicii.

Muzeele pot folosi promovarea vânzărilor în patru arii specifice: atragerea de noi vizitatori, atragerea de segmente de piață slab servite, distribuirea mai echilibrată a audienței între perioadele de vârf și perioadele de slabă vizitare precum și pentru scăderea supra-aglomerării și extinderii activității de membri al APM, inclusiv încurajarea de reînnoire a calității de membru și înscrierea ca membru activ. Promovarea vânzărilor presupune realizarea unei planificări adecvate.

Primul pas este de a stabili obiectivele pentru care oferta stimulatoare este realizată, forma stimulării: reduceri la bilete, cadouri, evenimente speciale etc., cantitatea și durata stimulării. Stimulările prea mici nu sunt eficiente, iar cele prea generoase sunt prea costisitoare.

II.2. PLANUL DE MARKETING. ROLUL MARKETINGULUI ÎN VALORIFICAREA ȘI DEZVOLTAREA PATRIMONIULUI CULTURAL

Planul de marketing

Pentru a putea desfășura acțiuni de marketing în muzeu este nevoie de un plan de marketing. Un plan de marketing este necesar mai ales pentru a pune în ordine ideile despre strategie și despre aplicarea ei și a comunica pe marginea lor. Planul trebuie să fie un fir conducător, pe baza căruia să poate fi testate diversele elemente ale strategiei muzeului.

Subiectele de marketing sunt:

coordonarea cu misiunea, cu stakeholderii, SWOT și planul strategic

ce se face deja

alegeri strategice

sondaje despre vizitatori

consecințe

Coordonarea cu misiunea, cu stakeholderii, SWOT și planul strategic

Marketing înseamnă că ești vizibil pe „piața vizitatorilor”, că este clar ce ai de oferit și cui, că este clar prin ce se deosebește muzeul de altele, prin ce este el unic. Aici se vede relația strânsă cu misiunea muzeului. Muzeul trebuie să stabilească ce elemente ale misiunii au consecințe pentru marketing.

Același lucru este valabil și pentru rezultatele analizei SWOT și a analizei referitoare la stakeholderi. Liniile principale ale planului strategic devin, de la sine, co-determinante ale planului de marketing.

Ce se face deja?

Înainte să facem planul de marketing inventariem ceea ce se întâmplă deja în prezent.

Muzeul colaborează cu anumite grupuri-țintă, activează într-un anumit spațiu geografic și este activ pe internet, organizează expoziții, evenimente și are o comunicare cu publicul prin intermediul newsletter-elor, comunicatelor de presă, reclamelor, ș.a.m.d..

Prin această inventariere devine vizibil nu numai ceea ce se petrece deja, ci simplifică și integrarea eforturilor actuale în noua strategie. Uneori strategia actuală poate fi orientată, prin mici adaptări, către noile obiective.

Rolul marketingului în valorificarea și dezvoltarea patrimoniului cultural

O formă de promovarea specială a patrimoniului cultural modernă și cu impact din ce în ce mai important este internetul. Astfel se poate realiza: informarea publicului, atragerea de vizitatori, oferirea de materiale educative, strângerea de fonduri, oferirea de servicii comerciale, recrutarea de personal și voluntari etc. După cum se constată, internetul poate avea și funcția unui canal de distribuție. În România principala funcție este cea de informare a publicului, încercându-se totodată atragerea vizitatorilor la muzeu (menționăm de asemenea că pentru arhivele românești internetul nu este un mijloc de promovare). Pentru a putea să îndeplinească obiectivele fixate și pentru a avea un impact pozitiv și semnificativ, site-ul pe Internet trebuie atent proiectat, ele trebuie să fie atractiv, convingător și interactiv.

Marketingul direct

Marketingul direct oferă o serie de avantaje față de celelalte moduri de comunicare: perspectiva selectivă (pot fi trimise scrisori pentru nevizitatori, vizitatorii frecvenți sau pentru donatori), personalizarea (mesaje speciale pentru anumite persoane), construirea de relații de durată (informații unor persoane ce pot deveni membrii), programarea în timp etc.

Muzeele folosesc în mod curent următoarele instrumente de marketing direct:

Marketingul direct prin poștă. Este cel mai folosit în activitatea de vânzare a unei oferte, mai ales în cazul ofertei calității de membru al Asociației Prietenilor Muzeului (APM). Pentru folosirea acestui instrument, specialistul în marketing trebuie să determine caracteristicile audienței muzeale, a membrilor, precum și a donatorilor. Listele de consumatori pot fi obținute în urma unui schimb cu alte organizații culturale, cumpărate de la brokeri specializați sau din evidența muzeului.

Marketingul direct prin telefon sau prin poștă. Marketingul direct prin poștă poate da segmentelor de grup informații detaliate, dar nu poate asigura exact informația pe care fiecare individ o dorește. Telefoanele trebuie să fie succinte și să pună cea mai potrivită întrebare pentru atragerea interesului vizitatorului.

Comunicațiile integrate de marketing. De multe ori muzeele folosesc o campanie publicitară de tipul un singur mijloc de difuzare, un singur stagiu sau de tipul un singur mijloc de difuzare, stagii multiple. Cel mai bun tip de campanie este cea în care se folosesc multiple mijloace de difuzare, multiple stagii, această tehnică fiind cunoscută și sub numele de comunicații integrate de marketing. În acest caz, este necesară folosirea a mai multor canale de media deoarece promoția ajunge la persoane diferite și care reacționează în mod diferit la nenumăratele tipuri de canale media.

II.3. STRATEGII DE MARKETING MUZEAL: PEDAGOGIA MUZEALĂ EDUCAȚIA ÎN ȘI PRIN MUZEU

Un deziderat al muzeului contemporan este ca el să devină un animator socio-cultural activ în viața comunității și a publicului. Aceasta presupune dezvoltarea și derularea în permanență a noi servicii, în special al celor educative. Proiectarea și desfășurarea acestora, precum și promovarea pentru atragerea publicului, presupun însă eforturi financiare însemnate, care de cele mai multe ori depășesc resursele financiare ale muzeelor românești.

În acest context este imperativ să se găsească surse externe, să se deruleze diverse activități de strângere de fonduri (engl. fundraising) special pentru programele și activitățile educative.

Dintre principalele modalități de finanțare a activității muzeelor, inclusiv a activității educative, menționăm: atragerea turiștilor, realizarea de parteneriate strategice cu firme, obținerea de sponsorizări, valorificarea facilităților organizației, investiții în marketing și promovare, atragerea de donații și contribuții voluntare etc.

Rolul muzeului în societate, modul în care acesta se raportează la patrimoniul gestionat și la comunitățile locale, precum și specificul muncii în cadrul său au evoluat continuu în ultimul secol. Nu este suficient să se prezinte publicului patrimoniul, organizat sistematic sau chiar tematic, pentru ca să putem vorbi despre existența unui muzeu. Acesta este o organizație complexă, multifuncțională, vie, dinamică, în interactivitate continuă cu mediul intern și cu cel extern. Noul muzeu se impune prin organizarea de evenimente culturale însemnate, fie sub forma unor expoziții speciale, fie sub forma unor programe publice. Noul muzeu este un animator cultural, mai nou un animator socio-cultural. Prin urmare educația ocupă un loc important în cadrul unui muzeu modern.

Animatorul este, conform dicționarului explicativ al limbii române, acea persoană / acel lucru care are capacitatea de a anima; este însuflețitor. Animatorul cultural stimulează o activitate culturală, impulsionează participarea la aceasta și contribuie la buna derulare a sa, facilitează procesele educative implicite. Animatorul socio-cultural animă activități care au și

componente / efecte de natură socio-educativă, nu numai cultural-educativă. Animația în contextul unui muzeu presupune deci un proces educativ dinamic. Muzeul ca animator este un mediator între colecții și public, permit apropierea de patrimoniu și înțelegerea sa de către public. Ca urmare muzeul contemporan este un centru de educație interactivă, care se adresează celor mai variate categorii de persoane.

În România se vorbește tot mai mult în ultimii ani de educație muzeală, precum și de

pedagogie muzeală. Procesul este îmbucurător deoarece preocuparea la nivel teoretic și discuțiile între specialiști sunt generate de și generează la rândul lor o atenție crescută pentru dezvoltarea de programe educative în muzee.

Precizăm că semnificația termenului „educație” este de ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic și conștient în vederea formării și dezvoltării facultăților intelectuale, morale și fizice ale oamenilor (în special ale copiilor și tineretului). Tot în conformitate cu dicționarul explicativ al limbii române, termenul „pedagogie” desemnează o știință care se ocupă cu studiul metodelor de instruire și de educare a tinerei generații. Prin urmare, în contextul activității muzeului este vorba de educație nu pedagogie, iar muzeul ar trebui să vizeze educația interactivă adresată unor categorii extrem de variate de public.

Pentru ca un muzeu să corespundă noii viziuni privind locul său în societate, trebuie să își formuleze o misiune care să reflecte atât activitatea sa în legătură directă cu prezervarea, studierea și dezvoltarea patrimoniului deținut, cât și slujirea activă a societății sau a comunității locale. Misiunea ar trebui să ilustreze rolul socio-cultural al respectivului muzeu, să îl individualizeze față de alte organizații culturale, inclusiv alte muzee.

Misiunea trebuie să reflecte interesul și implicarea acelui muzeu în viața comunității pe care o deservește și a societății în general. Ea trebuie să includă o importantă componentă educativă, nu numai culturală. Muzeul este locul ideal pentru derularea de activități educative extrem de diverse, oferind un cadru cu totul special, precum și materie primă inedită pentru argumentarea subiectului. Astfel “elevii”, fie că este vorba de copii, fie de adulți, sunt stimulați să se implice în activitate, să rețină mai mult și să aprofundeze tematica în afara programului. La planificarea unui program educațional trebuie să se țină cont de numeroși factori, cum ar fi obiectivele, publicul țintă, avantajul muzeului în privința tematicii abordate, tehnicile pedagogice și locația, personalul implicat în “predare” respectiv animatorii programului, promovarea programului. Criterii de care trebuie să se țină cont tot mai mult este interdisciplinaritate, semnificația socio-culturală a tematicii și divertismentul.

Serviciile educative sunt foarte diverse ca tipologie, printre cele mai larg răspândite și ușor de organizat fiind ghidajul de specialitate. Varietatea serviciilor educative oferite de un muzeu depinde de numeroși factori cum ar fi politica educativă a muzeului, diversitatea colecțiilor, pregătirea și implicarea personalului, publicul vizat etc. În mod tradițional serviciile educative includ programe educative adresate unui public țintă bine definit, în special copii. De asemenea serviciile educative presupun organizarea unor activități educativ-culturale, cum ar fi concerte sau spectacole de teatru.

În urma relocării, pentru a ocupa un loc important între instituțiile culturale bucureștene, Muzeul Național al Literaturii Române, aplicând strategiile de management și marketing muzeal, a încercat prin activitățile sale sa devină un creator, un agregator de evenimente, proiecte, programe și produse culturale de calitate prin:

creșterea numărului de vizitatori fizici-participanți la evenimente, dar și virtuali vizitatori online pe platforma instituției

deschiderea unui spațiu expozițional și în Calea Griviței, spațiu ce va găzdui expoziții temporare(care să folosească mijloace multimedia), o bibliotecă, ateliere de creație pentru elevi

modernizarea și dotarea cu echipamente de restaurare a laboratorului din cadrul instituției și eventual extinderea acestuia și pe alte tehnici –metal, tempera,textile,pictură

inventarierea și cercetarea unui număr însemnat de manuscrise și documente care nu au fost niciodată inventariate și arhivate

utilizarea și mai asiduă a spațiului virtual pentru promovare

realizarea de expoziții itinerante

participarea la colocvii, sesiuni de comunicări naționale și internaționale

stagii de documentare la instituții similare din țară sau de peste hotare

organizarea unor concursuri de literatură pentru liceeni cu premii

atragerea de cercetători străini pentru valorificarea în echipe mixte a patrimoniului literar existent: Ex: Colecția A.M.Sperber

promovarea unor programe conexe de tipul Teatru la muzeu

sponsorizări-sursă nouă de finanțare

comercializare de suveniruri muzeale-intensificare acțiunii

intensificarea programelor educative de la casele memorial

Strategiile de marketing aplicate în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române urmăresc:

valorificarea la maximum a potențialului de vizitare a muzeului prin intermediul actorilor de audiență locală, națională și internațională (site, media, publicații de specialitate);

promovarea brand-ului muzeului la nivel național și internațional;

atragerea publicului local prin evenimente de anvergură, în special găzduirea de expoziții de impact național și internațional;

continuarea și diversificarea activităților de atragere a diferitelor categorii de beneficiari;

dezvoltarea de proiecte și servicii atractive, interactive, formative care utilizează aplicații ale tehnologiilor TIC (QR code, Realitate Augmentată, jocuri video, etc);

servicii de ghidaj realizate cu ajutorul voluntarilor (elevi și studenți pasionați de istoria, cultura și arta românească);

oportunitatea este oferită de parteneriatele dintre instituția noastră și școli și licee prin demararea de proiecte educaționale pe tot parcursul parteneriatelor dar mai ales în cadrul programului național dedicat școlii altfel

organizarea de activități socio-educative și oferte culturale de calitate; În prezent, beneficiarii țintă ai muzeului sunt elevii și studenții

proiecte educative cu programe tematice de vizitare și crearea unui circuit cultural care să pună în valoare celelalte obiective de patrimoniu muzeal aflate în administrarea muzeului; Dezvoltarea unor strategii integrate de marketing care să promoveze

CAPITOLUL III – STUDIU DE CAZ: MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE

III.1. MUZEUL NAȚIONAL AL LIERATURII ROMÂNE- rolul lui în valorificarea patrimoniului cultural prin restaurare și conservare

Obiectul de activitate al Muzeului Național al Literaturii Române este reprezentat de : cercetarea, achiziționarea, conservarea, restaurarea și valorificarea patrimoniului muzeal aflat în administrare (manuscrise, periodice literare, cărți vechi și rare, fotografii originale, documente istorico-literare, arhivă sonoră, lucrări de artă plastică : grafică, sculptură, pictură, ilustrație de carte, etc.) și punerea acestuia la dispoziția publicului pentru vizitare sau a specialiștilor pentru cercetare. În acest sens, Muzeul Național al Literaturii Române asigură:

achiziționarea, conservarea și restaurarea materialelor originale legate de viața și opera scriitorilor români, a criticilor literari, precum și de existența cărților, a revistelor și a publicațiilor literare;

organizarea procesului de investigare, cercetare și evidență a valorilor de patrimoniu gestionate;

valorificarea și optimizarea cunoașterii fondului de piese de patrimoniu în plan muzeologic (expoziții permanente, temporare, multimedia, itinerante etc.), în plan editorial (instituția are caracteristicile unei case editoriale consacrate culturii române) și în planul programelor, al proiectelor și al activităților cu publicul;

punerea în valoare a caselor memoriale aflate în administrarea sa, menținându-le astfel într-un circuit cultural menit să cinstească memoria scriitorilor al căror nume îl poartă;

depozitarea, administrarea, conservarea și păstrarea integrității bunurilor cultural-artistice din patrimoniu.

După aproape 3 ani, prin expoziția de bază, vernisată în data de 21 martie 2017, se redă bucureștenilor patrimoniul literar românesc și se îndeplinește misiunea de a-l valorifica pentru public prin conservare și restaurare.Conceptul curatorial propus de o echipă mixtă de muzeografi, filologi, arhitecți și designeri a urmărit din prima clipă ideea că vizita la muzeu trebuie să fie în sine o experiență – de neuitat și pe care să vrei s-o retrăiești. S-a căutat așadar mereu elementul de surpriză și ineditul, într-un discurs care să-i vorbească însă vizitatorului pe limba lui și care să răspundă sensibilității contemporane în general. Tematizarea literară se reflectă nu doar în micro-discursul muzeografic al fiecărei vitrine sau săli, ci chiar în delimitarea spațială a muzeului. Astfel că împărțirea expoziției, pe etaje, s-a realizat în funcție de genurile literare majore: parterul este dedicat poeziei, etajul – prozei, criticii literare și eseisticii, iar mansarda – teatrului și ecranizărilor.

Parter Etaj

Mansardă

În ceea ce privește conservarea documentelor pe suport papetar, Muzeul Național al Literaturii Române deține în prezent peste 60.000 de volume de patrimoniu, dintre care peste 22.000 de titluri reprezintă categoria de carte rară, documente care se găsesc în depozitele instituției.

Vorbind despre categoria carte rară, trebuie spus că evidența gestionară de depozit, are ca scop eliminarea posibilității de sustragere sau de substituire a bunurilor de muzeu. Baza evidenței este registrul de inventar și completarea corectă și detaliată a acestuia, precum și, mai nou, computerizarea datelor de gestiune a cărților și a periodicelor. Gestionarul are, ca atribuții, controlul și întreținerea existentului în depozit (sau în timpul unui eventual transport). Pentru o evidență corectă se întocmește o cotare topografică, operațională pentru fiecare unitate de spațiu (raft sau vitrină expozițională) care să permită sesizarea rapidă a lipsurilor sau a degradărilor. Se întocmesc astfel diagrame pe care se trec numerele de inventar ale bunurilor de patrimoniu.

1. Carte veche românească din colecțiile MNLR;

2. Ediții prime de la sfârșitul sec. al XIX-lea.

Depozitul de carte rară, denumit și „Sanctuarul carții”, este organizat tipo – dimensional, dulapurile și polițele sunt codificate, iar codurile sunt afișate. În interiorul fiecărei polițe apar numerele de inventar ale pieselor păstrate aici și care se regăsesc și în listele – inventar întocmite pe categorii de biblioteci: Sanctuar I, Sanctuar II, Bibliotecile scriitorilor: George Coșbuc, Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Pompiliu Constantinescu, Alfred Margul Sperber, Ion Pas, ș.a.

3. Sanctuarul cărții

III.2. MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE ÎNTRE TRADIȚII, MODERNITATE ȘI RELOCARE: IMPLEMENTAREA UNUI SET DE MĂSURI PRIVIND ATINGEREA UNUI OBIECTIV STRATEGIC ESENȚIAL ÎN CREAREA CONDIȚIILOR NECESARE ÎNDEPLINIRII MISIUNII UNUI MUZEU DE LITERATURĂ

Spațiul în care funcționa de aproape 60 de ani Muzeul Național al Literaturii Române a fost revendicat și retrocedat în instanță în anul 2007. Astfel, pentru a evita degradarea și punerea în pericol a patrimoniului, temporar, a fost închiriat un spațiu optim de depozitare în clădirea Casei Presei Libere, aflată sub administrarea Imprimeriilor Coresi. Din păcate misiunea fundamentală a unei instituții muzeale aceea de a valorifica patrimoniul prin expunere către publicnu a fost posibilă în acest spațiu astfel încât problema de fond, de identificare a unei locații definitive pentru MNLR, a fost rezolvată în 2016.

Activitatea instituției în 2014-2016 s-a desfășurat cu prioritate pe accelerarea procesului de inventariere, de conservare și restaurare a bunurilor de patrimoniu și de rezolvarea problemelor multiple legate de repararea caselor memoriale.

După aproape 10 ani, în anul 2016 , cu ajutorul unor experți acreditați s-au propus pentru clasare în Fond și Tezaur un număr de peste 300 de piese de patrimoniu.

Prin cooptarea unor experți restauratori din București și din țară s-a restaurat aproximativ 50% din mobilierul de patrimoniu precum și lucrări de artă plastică, aflate într-o stare avansată de degradare.

În această perioadă s-au căutat soluții ca instituția să nu lipsească din peisajul cultural al Capitalei astfel încât au fost organizate colocvii, expoziții, congrese în spații puse la dispoziție de alte instituții de cultură precum Insitutul Cultural Român, Teatrul Odeon, Teatrul de comedie, Biblioteca Universitară Carol I etc.

În perioada 2015-2017 muzeul a urmărit să îndeplinească obiectivele strategice stabilite în planul de management și anume: identificarea și achiziționarea unui spațiu optim pentru activitățile muzeale: spațiul expozițional Nicolae Crețulescu.

activitatea de conservare și restaurare, inventarierea, evaluarea și clasarea obiectelor muzeale: Ex. Peste 300 de piese propuse pentru clasare,obiecte de artă plastică, moblier și documente restaurate în cadrul laboratorului instituției

valorificarea patrimoniului mobil și imobil având ca scop accesul lărgit al comunității și publicului larg prin creativitate, atractivitate și interactivitate și conectivitate.Ex: Târg de carte Gaudeamus,Bookfest, Rotonda 13, Ziua Limbii Române

implementarea unui set de măsuri pentru dezvoltarea continuă a competențelor profesionale ale personalului :Ex: cursuri de perfecționare

crearea condițiilor favorabile de manifestare a crativității contemporane, promovarea lecturii și repoziționarea scriitorului ca personalitate a societății actuale

prezervarea, cercetarea, dezvoltarea și valorificarea eficientă a patrimoniului literar românesc, contribuind la integrarea literaturii române în circuitul valorilor europene prin inițierea unor parteneriate cu instituții ce promovează programe de editare și cercetare științifică la nivel național și internațional: Ex: Colocviul Național al Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, Colocviul Național al Tinerilor Critici Literari ”George Călinescu față cu noua critică literară”, lansări de carte-21

inițierea unor programe culturale specifice educației permanente, funcției didactică a MNLR: Ex: Ateliere educaționale pentru elevi-50,Școala altfel-1

actualizarea sitului prin regândirea acestuia și rebrenduirea acestuia printr-o grafică nouă și prin generarea unui conținut nou, modern și mult mai dinamic

digitizarea patrimoniului MNLR, patrimoniul instituției fiind deja disponibil pe site sau în curs de a deveni disponibil în perioad aimedia următoare

la nivelul editurii MNLR s-a reluat cea mai importantă publicație de specialitate care promovează documentele inedite aflate în arhiveler MNLR-Manuscriptum

s-a pus bazele unui program de promovare a celor 4 case memorale ale muzeului: organizarea de evenimente culturale, literare

s-au valorificat prin expunere documente din arhivele MNLR în cadrul expoziției permanentă din noul sediul muzeal

achiziția unui număr de 1500 de bucuri culturale: manuscrise,corespondență

depozitarea și aranjarea pe criterii de tipodimensioare a fondurilor de carte și documente din arhiva MNRL după procesul de igienizare și nebulizare a spațiilor de depozitare

III. 3. MANAGEMENTUL DE CARTE VECHE – ACTUALIZAREA, COMPLETAREA FIȘELOR DE CONSERVARE – detalii de compoziție chimică și riscuri de degradare

Studiu de caz- Pentacostarion 1743

Acest subcapitol începe prin prezentarea unei propuneri de îmbunătățire a fișei de conservare, fișă déjà existentă în cadrul Muzeului Național al Literaturii Române. Această fișă aparține unei cărți bisericești și anume Pentacostarion, datată 1743. Primele rubrici care compun fișa sunt completate cu date sumare despre obiectul propus spre studiere, existente în cadrul instituției, iar acolo unde datele adunate au fost complexe, rubricile sunt colorate în cadrul fișei, cu diverse culori, iar detalierea acestora se găsește în anexele care însoțesc fișa.

MODEL FIȘĂ DE CONSERVARE

ANEXE FIȘĂ CONSERVARE –PROPUNERI

Anexa 4

Descriere morfologică a obiectului

Cartea “ Penticostarion “ este o tipăritură în limba română cu caractere chirilice, cu motive florale apărută în anul 1743 la Râmnic și actualmente aparține depozitului de carte veche al Muzeului Național al Literaturii Romane.

Dimensiunile în cm sunt :

Volumul legat în ansamblu : 31 x 20,5 x 4,8

Blocul cărții : 29,5 x 19,5 x 3,5

Oglinda textului : 25 x 15

Legătură de carte

coperta este alcătuită din scoarțe de lemn învelite în piele maron,curelușe de prindere și cheutori metalice.

pe învelitoarea I a scoarței au fost imprimate un chenar floral și un medalion religios

pe învelitoarea II a scoarței a fost imprimate chenare cu ornamente florale și geometrice.

cusătura cărții este realizată pe patru nervuri

forzațurile sunt duble, realizate din hârtie verjé cu filigram ( forzațul I mobil colț inferior ) de culoare bleu cu linii de apă verticale.

Forzațurile prezintă numeroase însemnări:

pe forzațul I fix sunt două texte cu cerneală neagră în limba romana cu caractere chirilice și grafii diferite primul datat în 27 martie 1734

pe forzațul I mobil vecto sunt două texte cu cerneală neagră în limba romana cu caractere chirilice și grafii diferite primul datat în 1863, al doilea în 1868

pe forzațul I mobil verso sunt calcule de ani cu creion negru și cifre arabe

pe forzațul ÎI mobil verso sunt trei texte cu grafii diferite primul datat în 1853 cu cerneală neagră și caractere chirilice, al doilea datat în 28 mai 1906 semnat “ Gheorghe Demetrescu cântăreț “ cu creion negru și caractere latine, al treilea este datat în 1925 semnat “ Chelu I. Ion “ cu creion negru și caractere latine

pe forzațul ÎI fix – iscălitura “ Ilie ….. “ cu cerneală negra și caractere chirilice și calcule de ani cu creion negru și cifre arabe.

B. Blocul de carte

Blocul cărții este un volum în folio și conține 253 de file din care tri nenumerotate ( I – III numărătoarea conservatorului ). Cerneala de tipar folosită este de culoare neagră și roșie iar textul volumului este pe două coloane de câte 38 rânduri pe coloana

Numerotarea filelor este tipografica cu caractere chirilice. Fila 45 este urmată de fila 49 astfel că de la fila 46 ( creion ) până la fila 152 ( creion ) numerotarea tipografică este cu trei numere înainte. Fila 153 ( creion ) este tipărită 157, iar de la fila 154 ( creion ) care este tipărită 161, numerotarea tipografică este cu șapte numere înainte până la sfârșit. Ca urmare volumul are teri file nenumerotate plus 250 file și nu 257 așa cum se indica în BVR vol.ÎI pag. 73.

Fila de titlu I este încadrată de un frontispiciu cu compartimente ( la mijloc este Sf. Nicolae binecuvântând pe tron, la stânga Domnul Hristos care ține în mâna stângă o carte și cu dreapta binecuvântând și la dreapta Maica Domnului ) și de chenare decorative florale. Cerneala folosită în fila de titlu este de culoare neagră și roșie.

Pe verso-ul filei de titlu se afla o gravură reprezentând stema dublă cu inițialele domnești ale lui Mihail Racovița și versuri despre stema încadrate în chenar dublu cu elemente florale.

Volumul cuprinde numeroase gravuri încadrate în chenare decorative florale :

fila 1 “ Învierea “

fila 29 “ Toma Necredinciosul “ semnată “ P.Mh. Tip 1742 “ și cu inscripția “ Credința Tomei “

fila 49 “ Mironosițele semnată P. Mihai Tipograf Râmnicean

fila 73 “ Vindecarea bolnavilor “

fila 102 “ Hristos cu samariteanu la puț “

fila 122 v “ Vindecarea orbului “

fila 141 “ Înălțarea Domnului “

fila 155 v “ Când s-a arătat Hristos Patriarhului Petru de la Alexandria “

fila 179 “ Soborul Maicii Domnului “

fila 204 “ Duminica tuturor sfinților “

fila 218 “ Sf. Nicolae, Hristos, Maica Domnului “

Ornamente în text :

frontispicii florale cu cerneală neagră întâlnim la forzațul ÎI v și filele 28, 47v, 48v, 71v, 85v, 100v, 101v, 121, 122, 141v, 154, 155, 178v, 203.

vinieta parțial cu cerneală neagră întâlnim la forzațul III v și filele 27v, 47, 48, 71, 72, 100, 101, 154v, 178, 217v.

inițiale simple și ornate tipărite cu cerneală neagră și roșie întâlnim în tot textul.

Fila de titlu este tipărită cu cerneală neagră și roșie.

Titlul “ Penticostarion ce cuprinde întru sine slujbele ce i se cuvin. Carele mai înainte s-au tălmăcit de Episcopul Damaschin deplin pe limba românească iar; acum s-au tipărit în zilele Prea luminatului domn la Mihai Racovița Voevod.

Fiind Mitropolit țării Kir Neofit

Cu nevoința și cu toată cheltuiala iubitorului de Dumnezeu Kir Kliment Episcopul Râmnicului.

La leat 7251, iar de la Hristos 1743. De cucernicul intru preoți Popa Mihai Atanasie : Tipograful “

Însemnări manuscrise întâlnim în tot cuprinsul blocului de carte :

fila I de titlu – calcule de ani cu cifre arabe din creion negru și litere din cerneala neagră

fila ÎI – data 13 – IV – 1931 cu cerneală albastră, iscălitura I. Movileanu cu caractere latine din creion negru și fragmrnte de însemnare cu cerneală neagră decupate la relegarea volumului.

fila III v – diferite texte cu cerneală neagră, caractere chirilice cele marginale decupate la relegare.

filele 1, 3, 4, 5, 6, 43 ( 1860 ), 100v ( colț ), 120v ( 1804 ), 217v, 250v

fila 28v – “ Eu Popa Nifon și cu Preoteasa samfira” cu caractere latine din creion negru

fila 176 v – 11 iunie 1888 cu caractere latine cu cerneală albastră – Gh. Demetrescu 1890 mai 19 cerneala violet Gh.Demetrescu.

Volumul se încheie cu mențiunea tipografiei

Hârtia blocului cărții este de fabricație manuală ( verjé cu filigram pag și cu linii de apă verticale)

Anexa 10

Încadrarea studiului de caz

Prezentare generală a cărților vechi, în perioda de dupa apariția tiparului

O lungă perioadă de timp, cartea a cunoscut o răspândire modestă, fiind opera copiștilor care transcriau manual manuscrisele în ateliere speciale, dar și a călugărilor din mănăstiri care copiau textele antice pentru a învăța latina. Marea schimbare se produce în secolul al XV-lea, când germanul Johannes Gutenberg (1398-1468) inventează presa de tipar, marcând așadar o nouă epocă a cărții. Primele forme de tipărit din lumea occidentală sunt probabil plăcile de lemn gravate în relief, utilizate încă din 1400 pentru a reproduce pe hârtie texte denumite xilografii. Folosirea hârtiei oferea condiția prealabilă, iar un moment cheie l-a reprezentat introducerea caracterelor mobile metalice, utilizate sistematic din jurul anului 1450. Tiparul a fost inaugurat la Mainz. În același oraș, în 1454 se deschide un atelier în care au fost realizate cărți folosindu-se exclusiv caractere mobile metalice. Acestea erau obținute cu ajutorul unor forme de turnare dotate cu matrițe scobite, din cupru.  Tiparul se răspandește rapid în Europa la sfârșitul secolului al XV-lea. Tiparul a avut și o componentă universitară. Mai precis, o catedră specială dedicată tiparului a fost înființată la Universitatea din Paris, in anul 1466. Tot în Paris apare prima tiparniță, în 1470.

Cum faptul era împlinit, următorul pas era crearea unor centre tipografice, în care meșteșugul cărții tipărite să devină o activitate de zi cu zi. Astfel, două mari orașe europene au găzduit producția tipografică:Unul în nord, Anvers iar celălalt in sud, Veneția. Ambele erau recunoscute ca fiind mari centre economice și comerciale, iar tiparul nu putea decât să înflorească această bună reputație.

Primele cărți tipărite au fost incunabulele, apărute înainte de 1500. Acestea erau caracterizate de lipsa paginii de titlu și a coperților. De asemenea, în locul literelor de început de rând era lăsat un spațiu liber, care era ulterior pictat de către caligrafi, așa-numiții „rubricatores”.

Primul incunabul cunoscut este Biblia de 42 de rânduri, tipărită de Gutenberg, în jurul anului 1455. Aceasta este considerată primacarte tipărită cu litere mobile din Europa. Astăzi mai există doar patru exemplare complete (cu 1.282 pagini). Unul dintre acestea este păstrat la Gottingen, și poate fi consultat online, în varianta electronică.

Componenta economică a avut un rol vital în popularizarea tiparului. Folosirea caracterelor mobile a facilitat producția cărților, acestea devenind mai ieftine și accesibile unui număr cât mai mare de cititori. Pe de altă parte, tiparul nu a adus decât târziu, în cursul secolului al XVI-lea, o înnoire a conținutului cărții. Timp de ani buni, lucrările tipărite erau lacunare din punct de vedere al diversității. Cărțile tipărite în secoulul XV si începutul secoului  XVI, se înscriu în tipologia cărților religioase medievale. Tot cu privire la conținut, trebuie spus că mult timp, cărțile tipărite erau decorate cu miniaturi de factură medievală.

În contextul în care tiparul a dus la ieftinirea cărților, iar tipografiile s-au răspândit rapid în aproape toată Europa, era clar că societatea va trece într-o altă fază culturală. Cartea tipărită avea să revoluționeze nu doar cunoștințele, ci și practica lecturii însăși. De acum, percepția vizuală se dezvoltă în detrimentul celei auditive. Omul medieval nu va mai merge de fiecare dată in piața publică pentru a afla noutățile comunității, sau pentru a asculta lecturi publice din marii autori.

Acesta va avea marea oportunitate de a accesa informațiile care îl interesează, prin textele răspândite cu ușurință datorită tiparului. Acesta este un moment foarte important în epoca în care se afirma primatul individualismului.

În lucrarea sa „Lecturi și cititori în Franța Vechiului Regim”, Roger Chartier a apreciat că primele zece centre tipografice din Europa în perioada anilor 1450-1500 au fost, în ordine: Veneția – cu 3754 ediții, Paris – cu 2254 ediții, Roma – cu 1613 ediții; Kőln – cu 1304 ediții; Strassburg, Milano, Lyon, Augsburg, Florența și Leipzig. Așadar, primele zece centre au fost în Franța, Italia și Germania, dar incunabule s-au tipărit și în Țările de Jos, Polonia (începînd din anul 1477), Spania. Dintre acestea, majoritatea tipăriturilor au avut un caracter religios.

Pe teritoriul românesc, tiparul a fost introdus după 1500. La Târgoviște, capitala Țării Românești, Ieromonahul Macarie își începe activitatea tipografică, sprijinit de domnitorul Radu cel Mare (1495-1508). Prima carte tipărită a fost în 1508, Liturghierul lui Macarie. I-a urmat Octoih slavon, 1510 și Tetraevanghel slavon, 1512. Cele trei scrieri tipărite de Macarie s-au răspândit atât în țările române, cât și în mănăstiri din Balcani și biblioteci din Europa. Între 1518 – 1521 au fost redactate Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, cea mai importantă operă a literaturii române în limba slavonă.

În 1542 Macarie a terminat într-o primă variantă Cronica Moldovei de la moartea lui Ștefan cel Mare. El a fost primul care a urmărit să dea o formă literară operei istorice.

1453 Johannes Gutenberg inventează tiparul mobil

Înainte, cărțile puteau fi găsite numai la mănăstiri, case nobiliare sau în bibliotecile erudiților, în timp ce foarte puțini oameni știau să citească. Pentru prima oară în istorie și masele sărace au acces la cărți, deci la cunoaștere. Datorită liberei circulații a cărților crește implicit și cererea de hârtie, iar literatura înflorește.

Biblia cu 42 de rânduri Biblia cu 42 de rânduri-prima pagină

1680 prima fabrică de hărtie Culhuacan, Mexic

XVIII – hărtia și progresele de fabricare

René Antoine Ferchault de Reaumur

Neexistând cantități suficiente de materie primă pentru a face față cererii tot mai mari de hârtie, René Antoine Ferchault de Reaumur sugerează că aceasta ar putea fi fabricată din lemn. El a avut această idee observând viespile construindu-și cuibul.

XVIII Cerneluri Elveția,Germania, Anglia,Franța

Pentru scrierea pe acești suporți grafici s-au folosit diferite materiale colorate, dintre care cele mai importante sunt cernelurile, clasificate după:

1. Durabilitatea în timp:

cerneluri stabile care posedă o bună rezistență față de factorii de mediu și un caracter neutru în raport cu suportul grafic pe care sunt aplicate;

cernelurile instabile care au suferit în timp modificări ale culorii sau determină modificări asupra suportului grafic.

2. Culoare:

cerneluri negre care au ca pigment de bază carbonul;

cerneluri colorate – foarte variate;

cerneluri invizibile a căror scriere se poate citi în condiții speciale termice, luminoase, chimice etc.

3. Procedura de aplicare pe suport:

cerneluri caligrafice folosite la manuscrise:

cerneluri de tipar folosite în tipografii și alte procedee de multiplicare;

cerneluri și paste de pictură folosite, pentru lucrări de artă.

Se introduce holendrul care este format dintr-o cadă de lemn, alungită și rotunjită la ambele capete, în care se învârtea un cilindru mare și puternic, confecționat dintr-un trunchi de copac gros și pe care erau fixate la început vreo 30 de cuțite de oțel.Capacitea mare de măcinare a dus la elininarea fazei de macerare a cârpelor, scurtând ciclul de fabricație al hârtiei cu 40 până la 60 de zile.Transparența hârtiei s-a obținut prin prelungirea timpului de măcinare până la dezintegrarea completă a fibrelor celulozice și obținerea unei paste gelatinoase. S-a putut realiza astfel hârtia pergament, pergamentul vegetal și hârtia de calc.

Detalii și exemple Țara Românească

1508 1510 1512 1518-1521

Liturghierul lui Macarie Octoihul slavon Tetraevanghel slavon Învățăturile lui Neagoe

Basarab către fiul său Teodosie

Transilvania

1546 Brasov prima moară de hârtie, 1574 Sibiu

1545-1574 Cluj Prima fabrica de hartie – Pagină din tipăriturile lui Gáspár Heltai

1882 Bușteni fabrica de hartie 1909 PiatraNeamț Fabrică de hârtie

Anexa 15

Între anii 1737-1748, în vremea Episcopului Climent (1735-1749), la tipografia din Râmnic văd lumina tiparului numeroase cărți de slujbă, precum: Antologhionul, Octoihul, Penticostarul,Ceaslovul,Evanghelia,Psaltirea,Acatistierul,Apostolul,Catavasierul,Liturghierul, Cazania.

În ce privește cuprinsul, cărțile tipărite în Moldova și Țara Românească în această perioadă sunt în imensa lor majoritate cărți de cult sau de literatură bisericească. Începuturile folosirii tiparului în scopuri laice, care se observaseră la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui următor, nu sunt urmate decât într-o măsură extrem de redusă și va trebui să așteptăm ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea pentru ca să asistăm la o extindere a activității tipografice în domeniul culturii laice.

Anexa 18

Cartea “ Penticostarion “ este o tipăritură în limba română cu caractere chirilice, cu motive florale apărută în anul 1743 la Râmnic.

Penticostarul este cartea liturgică ce cuprinde cântările din cele 8 săptămâni de după Înviere, începând cu ziua Paștilor până în Duminica Tuturor Sfinților. Numele Penticostarului, de la grecescul Pentikostarion πεντηκοσταριον, i se trage tocmai de la perioada de cincizeci de zile ale cărei cântări le cuprinde, numită Cincizecime.

coperta este alcătuită din scoarțe de lemn învelite în piele maron,curelușe de prindere și cheutori metalice.

pe învelitoarea I a scoarței au fost imprimate un chenar floral și un medalion religios

pe învelitoarea II a scoarței a fost imprimate chenare cu ornamente florale și geometrice.

cusătura cărții este realizată pe patru nervuri

forzațurile sunt duble, realizate din hârtie verjé cu filigram ( forzațul I mobil colț inferior ) de culoare bleu cu linii de apă verticale.

Forzațurile prezintă numeroase însemnări:

pe forzațul I fix sunt două texte cu cerneală neagră în limba romana cu caractere chirilice și grafii diferite primul datat în 27 martie 1734

pe forzațul I mobil vecto sunt două texte cu cerneală neagră în limba romana cu caractere chirilice și grafii diferite primul datat în 1863, al doilea în 1868

pe forzațul I mobil verso sunt calcule de ani cu creion negru și cifre arabe

pe forzațul ÎI mobil verso sunt trei texte cu grafii diferite primul datat în 1853 cu cerneală neagră și caractere chirilice, al doilea datat în 28 mai 1906 semnat “ Gheorghe Demetrescu cântăreț “ cu creion negru și caractere latine, al treilea este datat în 1925 semnat “ Chelu I. Ion “ cu creion negru și caractere latine

pe forzațul ÎI fix – iscălitura “ Ilie ….. “ cu cerneală negră și caractere chirilice și calcule de ani cu creion negru și cifre arabe.

Anexa 20

Starea de conservare-degradări

Condițiile improprii de păstrare a cărții și manipularea defectuoasă au condus cumulativ la numeroase deteriorări de natură biologică, fizico – chimică și mecanică.

Blocul de carte

Analizând aspectul hârtiei se observă o imbrunire datorată procesului de îmbătrânire naturală a hârtiei produsă prin procese fotochimice de oxidare a lanțurilor celulozice dar și ca urmare a atacului microbiologic. Imbrunirea generală este mai accentuată în zona transei superioare în tot volumul.

Deteriorările le putem clasifica astfel:

deteriorări biologice

pete de mucegai ( urme ale atacului fungic ) – filele 246 – 249 transa superioară

urme ale atacului anobiidae ( galerii de zbor ) – filele 247 – 250 transa inferioară, scoarțele interioare și exterioare și forzațurile.

deteriorări mecanice

fisuri marginale – filele 11, 14, 16, 17, 19, 26, 30-33, 41, 49, 50-53, 55-57, 63, 64, 66, 73, 76, 90, 92, 93, 103, 104, 106, 127, 142, 144, 145-147, 150, 154, 157, 158, 164, 165, 166, 173, 177-179, 181, 187, 191, 187, 191, 205-207, 215-218.

porțiuni lipsă – filele 2-10, 13, 16, 28, 29, 31, 50, 51, 65, 67, 87, 101, 107, 172-179, 180,206, 209.

sfâșieri – filele 20, 51, 143, 153, 182, 206.

margini zdrențuite – filele I-III, 1-8,12

arsură de la lumânare – filele 205v, 206 lipsa text

plieri la forzațurile mobile

deteriorări produse de acțiunea omului ( urme ale unor restaurări empirice ) – filele III, 3, 6, 8, 18, 20, 24, 29, 30, 32, 51, 53, 57v, 85, 86, 89, 91, 92, 96, 143, 178-180, 204.

deteriorări fizico – chimice ( patina vulgară )

pete și depozite de ceară în tot volumul – foarte mari la filele 1-20, numeroase la filele 20-23, 47-53, 72v-74, 85v-88, 92-95, 102-103, 123, 136,140-150, 155-157, 171v, 179-182, 204-209, și sporadic în rest.

patina funcțională la colțul inferior al filelor în tot volumul datorată foiletărilor dese,foarte accentuată la filele I-III, 1-14, 27-33, 48v-53, 56v-57, 73-76,85v-94, 101v-105, 123-124, 129v-130, 140-151,180-186, 204v-213.

pete de grăsime – filele I, II, 41, 47, 48, 61, 92-95, 101-105, 149,242-246(tranșa internă)249, 250.

pete de cerneală neagră – filele 22, 111, 173, 196v, 197, 249.

FOTO ÎNAINTE DE RESTAURARE

Patina funcțională la colțul inferior al filelor în tot volumul datorată foiletărilor dese, foarte accentuată+ galerii de zbor

Lipsă suport papetar

Pete și depozite de ceară Patina vulgară

Curelușe din piele deteriorare+ondulari tranșă

Plieri la forzațurile mobile Arsură de la lumânare

Pete de grasime+depuneri de ceară

Fisuri marginale

Sfâșieri

Margini zdrențuite

Diagnostic

Din analiza stării de conservare și a rezultatelor investigațiilor biologice, fizice și chimice se poate concluiziona că obiectul a suferit degradări combinate :chimice, fizice, mecanice, biologice ca efect al manipulării și păstrării sale în condiții necorespunzătoare, ale intervențiilor empirice și al atacurilor biologice.

Acestea au permis stabilirea următoarelor concluzii la analiza stării de conservare în sensul că obiectul aflat în discuție a suferit următoarele degradări :

degradări biologice

găuri de zbor de diferite dimensiuni produse de către insecte în zona cotorului.

atac fungic inactiv

degradări fizico – mecanice – îmbătrânirea materialelor manifestată prin :

pierderi de material suport

fisuri și rupturi ale materialului suport

depuneri de praf, murdărie și ceară

friabilizarea hârtiei ca urmare a scăderii gradului de încleiere

imbrunirea materialului suport provocată de ruperea lanțurilor celulozice ca urmare a fotooxidarii.

degradări cromatice în zonele cu pete, pete de grăsimi,halouri datorate infiltrațiilor de apă, pete de ceară, pete de cerneală

degradări ca urmare a acțiunii factorului uman

îndoirea colturilor

restaurări empirice

Anexa 21

Propuneri de tratament

După studierea stării de conservare și a rezultatelor investigațiilor biologice și fizico – chimice se fac următoarele propuneri privind restaurarea obiectului:

Dezinfecția și dezinsecția nu sunt necesare întrucât din buletinul de analiza biologică reiese că nu prezintă atac activ.

Fotografierea în ansamblu și în detaliu pe tot parcursul procesului de restaurare înainte, în timpul și după restaurare, numerotarea paginilor, desfacerea blocului de carte și consemnarea fascicolelor. Desfacerea blocului de carte este necesară ca urmare a numeroaselor deteriorări grave menționate la stabilirea diagnosticului obiectului în discuție, cum ar fi atac de anobidae la cotor, nervuri rupte, restaurări empirice numeroase pe porțiuni mari.

Operații de curățire a volumului. Selectarea filelor cu însemnări manuscrise cu cerneluri solubile și ștampile

Metode de curățire uscată

pentru îndepărtarea prafului și a urmelor de murdărie se va efectua desprăfuirea cărții cu o pensulă foarte moale, prin mișcări ușoare plan paralele transversale și longitudinale dinspre cotor spre exterior.

pentru îndepărtarea depozitelor de murdărie se vor folosi gume moi însă cu mare atenție pentru a nu deteriora zonele mai fragile ale suportului papetar.

pentru îndepărtarea depozitelor de ceară se folosesc metode mecanice, fragmentându-se mai întâi depozitele cu ajutorul bisturiului.

Metode de curățire umedă

îndepărtarea petelor de ceară prin tamponare cu toluen sau tetraclorura de carbon ( în nișa cu ventilație)

protecția cu CMC a zonelor cu cerneluri solubile și a stampilelor în 3-4 straturi succesive care formează o peliculă protectoare.

blocul cărții va fi supus unui tratament umed prin imersare. Pentru a putea fi curățat blocul cărții are nevoie de tratamente umede pe toată suprafața păgânilor. Vom imersa în apă de spălare și alcool pe site de plastic pentru a evita degradarea mecanică a acestora. Pentru spălare este necesară apa distilată la o temperatură de 370 C. și pentru o curățire mai eficientă se folosește săpun neutru aplicat cu o pensulă moale după care se face o clătire abundenta a foilor.

Întrucât valoarea PH-ului hârtiei este relativ mare nu se va efectua o deacidificare suplimentară.

Uscarea liberă a filelor pe rastel în plan orizontal pe hârtie de filtru

Consolidarea prin reincleiere cu soluție CMC prin pensulare ușoară pe ambele fete în funcție de scăderea gradului de încleiere.Concentrația CMC pentru reincleiere va fi stabilită după spălare.

Uscarea intermediară liberă pe foi de filtru pe rastel

Presarea între hârtii de filtru

Consolidarea cu val japonez în zone puternic fragilizate și în zonele fisurilor

Reîntregirea zonelor lipsa cu hârtie japoneză ținând cont de grosimea hârtiei, culoarea și direcția liniilor de apă prin metodă “ la dublu “

Presarea intermediară între hârtii de filtru

Îndepărtarea surplusului de hârtie japoneză fata-verso

Refacerea fascicolelor și fălțuirea lor.

Presarea finală a filelor între hârtie de filtru umezite

Tăierea ladimensiune a filelor

Recompunerea blocului cărții

Presarea finală

Predarea blocului cărții compartimentului de legatorie.

Sunt prezentate investigațiile microbiologice și se constată prezența găurilor de zbor

și investigațiile fizico-chimice, în cadrul cărora s-au determinat natura fibrei,structura hârtiei, prezenta filigranelor și a liniilor de apă, tipul de cerneală, agentul de încleiere, gradul de încleiere, tipuln de udare, solubilitatea cernelii, valoarea PH-ului, natura petelor și alte elemente constitutive.

Se prezintă descrierea cărții din punct de vedere al alcătuirii sale materiale,al structurii morfologice, a importanței lucrării; volum în folio cu scoarțe de lemn învelite în piele maron, curelușe din piele cu cheutori metalice, medalion religios și chenar floral imprimat pe cap. I, chenare florale și geometrice imprimate pe cap. II. Cusătura pe patru nervuri, forzațuri din hârtie bleu. Conține trei file nenumerotate ( I – III ) și 250 file numerotate tipografic cu caractere chirilice.

Textul tipărit cu cerneală neagră și roșie pe două coloane, 38 rânduri pe pagina în limba romana cu caractere chirilice. Pe fila de titlu – titlul “ Penticostarion “ și anul 1743. Cuprinde 12 gravuri cu subiecte religioase, numeroase frontispicii florale, viniete, inițiale ornate în tot textul ( cerneala neagră și roșie ) și numeroase însemnări manuscrise cu cerneală neagră și albastră și creion negru.

Se prezintă starea de conservare a cărții. Sunt evidențiate natura diferitelor degradării prezentate și anume: degradări biologice, fizico – chimice, sociale și mecanice.

Dintre degradările bilogice amintim atacul fungic și găuri de zbor. Dintre degradările fizico – chimice amintin îmbătrânirea naturală, îngălbenirea hârtiei, pete de ceară, pete de grăsimi, pete de cerneală neagră, hulouri, foxing și patina funcțională.

Dintre degradările mecanice sunt evidențiate fisuri marginale, lipsa material suport, sfâșieri, arsură de la lumânare, margini zdrențuite ca și multiple restaurări empirice dintre degradările sociale.

Prezentarea diagnosticului: îmbătrânirea hârtiei, îngălbenirea acesteia, scăderea gradului de încleiere, fragilizarea hârtiei, pierderi de material suport, fisuri, rupturi, petede diverse naturi.

Se prezintă propunerile de tratament: dezinfecția, fotografierea, desfacerea blocului de carte, consemnarea și numerotarea fascicolelor, curățirea uscată ( desprăfuiri), curățirea umedă cu udare prespălare și udare propriu-zisă, neutralizare, uscare, încleiere, presare, reincleiere, presare, consolidare, reîntregire cu hârtie japoneză respectiv val japonez la fisuri, presare, fotografiere finală, executarea legăturii, asigurarea parametrilor de conservare temperatura, umiditate, lumină, executarea unei cutii din carton neacid.

Detalii de compoziție chimică și riscuri de degradare-analiza FTIR

Se cunoaște faptul că, în timp, suporturile papetare suferă procese distructive care au la bază scindarea catenelor macromoleculare de celuloză, fenomen ireversibil denumit „îmbătrânirea hârtiei”.

Practic, toate sortimentele de hârtie sunt supuse acțiunii acestui proces, însă viteza de degradare variază în funcție de o serie de factori. În procesele de îmbătrânire naturală a hârtiei, după un anumit timp, fibrele de cleuloză devin fragile (friabile) probele de hârtie degradată pot fi rupte, chiar la o ușoară manipulare. Hidroliza celulozei catalizată de acizi este principala sursă de degradare.

Anexa 17

Spectroscopiile FT-IR si EDXRF sunt instrumente foarte puternice de analiza chimica, care pot pune in evidenta structura si compozitia hartiei din punct de vedere organic si anorganic. Pe langa caracterizarea celulozei este important sa se cunoasca natura compusilor de umplutura din probele de hartie. În secolele XIX și XX au fost mai multe metode de acoperire a suprafeței adoptată, caracterizată prin materiale anorganice și lianți polimerici. Deși tehnica FTIR nu este specific pentru umpluturile anorganice, unele pot fi detectate prin absorbanța în infraroșu. Majoritatea lianților organici pot fi identificați în modul FTIR-ATR care sondează în principal suprafața hârtiei.

Exemplu analiză FTIR hârtie

CONCLUZII

Ca o primă concluzie asupra interpretărilor teoretice și analizelor care au făcut obiectul lucrării de disertație cu tema "Managementul muzeal ", se impune sublinierea că aspectele privind administrarea eficientă a colecțiilor și spațiilor muzeale, calitatea gestionării resurselor și a costurilor produselor culturale în raport cu bugetul și forța de muncă, planificarea cheltuielilor și veniturilor, ca și controlul execuției acestora nu trebuie să lipsească din planul managerial. Din planul de management nu pot lipsi, de asemenea, urgențele, prioritățile, exigențele calitative, nominalizarea clară a neîmplinirilor și țintele legate de corectarea acestora, dar nici departajarea și precizarea clară a responsabilităților și sarcinilor specific.

Valorificarea eficientă a patrimoniului cultural este în strânsă legătură cu exigența beneficiarilor (publicului), cu valoarea și starea patrimoniului deținut de muzeu, cu pregătirea și interesul personalului, dar și cu resursele financiare disponibile. Muzeele au datoria de a se orienta și în acest domeniu, de a deveni mai flexibile din punct de vedere financiar, ținând seama de diferitele tendințe apărute pe piața culturală, dar și în economie sau în societate.

Teoria conducerii muzeului include atribuțiile specifice în care managerul (liderul) este direct implicat (inclusiv cei stabiliți de el, prin delegare de autoritate) și de îndeplinirea cărora răspunde stiințific, moral, material și, după caz, juridic. Specialistul de muzeu, indiferent de profil, exercită curent la un nivel subaltern liderului, atribuții manageriale îndeosebi în ipostazele de cercetare, expoziționale, de conservare-restaurare, de expertizare și autentificare, de pedagogie și educație specifică. Ca ansamblu de factori, forțe și mijloace, managementul strategic muzeal este constituit dintr-un set de sinteze de planuri, decizii și acțiuni specifice care conduc la aplicarea acestora, cu scopul de a realiza obiectivele majore instituționale.

Muzeele românești, indiferent de importanța lor, nu își pot permite să plătească o companie specializată în studii de piață cu privire la cunoașterea publicului real și virtual și la evaluarea așteptărilor acestuia. Muzeele există pentru public și performanțele lui, utilitatea lui socială se măsoară și în numărul de vizitatori.

În acest context, respectarea funcțiilor de bază ale muzeului definite de ICOM– cercetare, conservare-restaurare, valorificarea patrimoniului și educația alternativă – și implementarea managementului muzeal modern în muzeele din România, în directă relație cu aceste funcții tradiționale, au devenit stimuli ai evoluției lor viitoare și, în același timp, stimuli sociali de o deosebită importanță.

BIBLIOGRAFIE

BONIS ,B, VOSINAKI S, ANDREOU I., IT. PANAYIOTOPOULOS, T. (2013) -“Adaptive virtual exhibitions”. DESIDOC Journal of Library & Information Technology, Vol. 33 No. 3, 2013.

CIOBANU Ioan – Management strategic, Ed. Polirom, Iași, 1998.

CONSTANTINESCU, Dan- Management strategic, București, 2000.

DRUKER ,Peter F- Managing the future, Ed. Dutton, New-York, 1992.

DRUKER ,Peter F- Managing the Non Profit Organiyations. Principles and Practices, Ed. Harper Collins, New York, 1990.

FILIP, F. G. ,C. CIUREA, H. DRAGOMIRESCU, I. IVAN, “Cultural Heritage and Modern Information and Communication Technologies,” Technological and Economic Development of Economy, Vol. 21, No. 3, May 2015, Taylor & Francis.

FREY, B.S. (1998)- “Superstar Museums: An Economic Analysis”, Journal of Cultural Economics, Vol. 22.

FRIEDMAN, A. J. (2007)- The great sustainability challenge: How Visitor Studies can save cultural institutions in the 21st Century. Visitor Studies, 10(1).

GIL, S. M., & Ritchie, J. B. (2009)- Understanding the museum image formation process a comparison of residents and tourists. Journal of Travel Research, 47(4).

GRENIER, R. S. (2010)- All Work and No Play Makes for a Dull Museum Visitor, New Directions for Adult & Continuing Education, Issue 127.

KOTLER, Philip – Managementul marketing-ului, Ed. Teora, București, 1997.

KOTLER, Neil – New Ways of Experiencing Culture: The Role of Museums and Marketing Implications, Museum Management and Curatorship, December, 2004.

KOTLER, Neil, KOTLER Philip, KOTLER, Wendy- Customer Creations and Financial Sustainabilitz in the Age of Museum Marketing, Tetradia Museologias, Athens, 2008.

KOTLER, Neil, KOTLER Philip – Museum Strategy and Marketing, 1998.

MAHER , J.K., CLARK, J., MOTLEY, D.G. (2011)- Measuring Museum Service Quality in Relationship to Visitor Membership: The Case of a Children’s Museum, Marketing Management, Vol. 13, No. 2.

MOLDOVEANU, Maria , ANTONESCU, Romulus ,DUMA Alexandru, VALERIU Ioan Franc, Managementul culturii- universul rural, Ed. Expert, București, 2000.

MOORE, Kevin Introduction:Museum Management, Ed. Routledge, London, 1994.

OBERLANDER-TÂRNOVEANU, Publicul înainte de toate. Regândirea muzeului în lumea contemporană, în Revista Muzeelor, nr. 1/1998.

OLTEANU, Virgil– “Din istoria și arta cărții”, 1992.

OPREA, FLOREA – “Manual de restaurare a cărții vechi și a documentelor grafice”, 2009.

OPRIȘ, Ioan – Managementul muzeal, Ed. Cetatea de scaun, Târgoviște, 2009.

OPRIȘ, Ioan – Museosophia, Ed. Oscar Print, București, 2006.

OPRIȘ, Ioan – Transmuseographia, Ediția a II-a, Ed. Oscar Print, București, 2003.

POOLE, H. Jillian- Managementul pe bani. Manual pentru instituțiile culturale, Ed. Silex, București, 2004.

PRODAN, Adriana – Managementul resurselor umane, Ed. Univ. Al. I Cuza, Iași, 2005.

RUSSU, Ioan – Managementul strategic, Ed. All Beck, București, 1999.

RUSU, Corneliu – Management, concepte, tehnici, Ed. Expert, București, 1999.

SIMION, Victor – Managementul cultural și pedagogia muzeală, componente interdependente ale activității unui muzeu modern, în Revista Muzeelor, nr.1, București, 1998.

STYLIANI, S. FOTIS, L, KOSTAS,K, PETROS,P- “Virtual museums, a survey and some issues for consideration”. Journal of cultural Heritage, Vol 10 No.4, 2009.

xxx – LEGEA nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil, în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.530 din 27/10/2000, republicată în Monitorul Oficial al României din 09/12/2008

xxx –  LEGEA nr. 311 din 8/7/2003 a muzeelor și a colecțiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.927 din 15/11/2006

xxx – ORDINUL ministrului culturii și cultelor nr.2185/2007 pentru aprobarea Normelor de clasificare a muzeelor și a colecțiilor publice, publicat în Monitorul Oficial al României din 19/04/2007

xxx– ORDONANȚA de urgență nr.189 din 25/11/2008 privind managementul

instituțiilor de spectacole sau concerte, muzeelor și colecțiilor publice, bibliotecilor și al așezămintelor de drept public, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.817 din 25/11/2008