MASTERATUL PSIHOLOGIE CLINICĂ, CONSILIERE PSIHOLOGICĂ ȘI [605595]

0
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA FACULTATEA DE
PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
MASTERATUL PSIHOLOGIE CLINICĂ, CONSILIERE PSIHOLOGICĂ ȘI
PSIHOTERAPIE

TEZĂ DE DIS ERTAȚIE

Coordonator științific:
Prof.Dr. Aurora Szentagotai -Tătar
Masterand: [anonimizat]
2016

1
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI” FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI
ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

Legătura dintre traumele suferite în copilă rie,
dezgustul și nemulțumirea față de propriul corp și
dezvoltarea simptomelor de anorexie nervoasă

Coordonator științific:
Prof.Dr. Aurora Szentagotai -Tătar

Masterand: [anonimizat]
2016

2
Cuprins

Abstract 3
Cap. I. Tulburările Alimentare 7
1.1 Anorexia Nervoasă 7
1.1.1 Factori i cognitivi 9
1.1.2 Influențele familiale 9
1.2 Clasificarea Anorexiei Nervoase 14
1.3 Factori etiologici care contribuie la dezvoltarea Anorexiei Nervoase 14
1.3.1 Factori biologici 15
1.3.2 Factori socio -culturali 17
1.3.3 Factori psihologici 20
1.4 Perfecționismul și Imaginea Corporală (Body Comparation) 22
1.5 Tulburări legate de imaginea corporală 29
1.6 Stilul de atașament în Anorexia Nervoasă 34
Cap.II Traumele din copilărie 37
Cap. III Dezgustul legat de sine în anorexia nervoasă 41
3.1 Obiectivizarea corpului Feminin 43
Cap. IV Obiective și Ipoteze 45
Cap. V Metodă și Instrumente 46
5.1 Metoda 46
5.2 Instrumente 46
Cap. IV Analiza datelor 48
Ipoteza 1 48
Ipoteza 2 50
Ipoteza 3 51
Ipoteza 4 52
Analiza de moderare 57
Cap. VII Concluzii, Discuții și Limite 58
Bibliografie 64

3
Abstract
Eating disorders are an important source of psychological damage in young women, and
adolescence is a critical time in their debut (Wilson, Becker & Heffernan, 2003).
Anorexia nervosa is characterized by a concern to maintain a low body weight (body mass
index (BMI) ≤17.5 kg / m²), a disruption in how they perceived their body weight and shape and
extreme food restriction due intense fear of g aining weight (American Psychiatric Association
(APA), 2013).
Anorexia nervosa is a psychosomatic disorder or psycho -physiological involving
psychological, neurobiological and socio -cultural components.
Also, to a large extent, in maintaining and enhancing anorexia nervosa childhood traumas
and self -disgust have a greatest impact.
It was observed that family and social context for experiencing one body is difficult and
sometimes stressful for women so most women have some form of the food disorder . Studies
show that childhood trauma has a major impact on the perception of oneself and of such food
disorder, and a history of sexual abuse is linked to increased risk of experiencing symptoms of
anorexia nervosa (Adams -Tucker, 1982; Briere & Runtz, 1988; Brooks, 1983; Browne &
Finkelhor, 1986; Peters, 1988; Spaccarelli, 1994; Trickett & Putnam, 1993).
Regarding self-disgust , it is suggested that it plays a central role in causing and maintaining
eating disorders. Reaction of a person diagnosed with eating disord er in terms of food may be food
aversion, especially in anorexia nervosa, while in bulimia nervosa , disgust appears to be directed
to themselves (e.g., by inducing vomiting ). However, research that focused on the potential role
of disgust in food disorder, has been slow (Fox & Power, 2009).
Dissatisfaction with one's own body, sometimes it is operationalized as the gap between
actual weight / shape and ideal weight / shape .
Moreover, dissatisfaction with one's own body appears to be a n important moderator
between the relationship trauma suffered in childhood and develop ment of specific symptoms of
anorexia nervosa, Halliwell and Dittmar arguing that the impact of social comparisons, which are
likely self -evaluative, can lead to disorders related to the body image significantly higher in

4
individuals who already have „ discrepancies related to physical appearance” (Halliwell & Dittmar,
2005).
Thus, the study aims to investigate the link between childhood traumas that have an impact
on the perception of their own body (self -disgust) and their implications in the development of
specific symptoms of anorexia nervosa. The study was attended by female persons who were asked
to complete four self -report questionnaires examining each variable proposed study: Physical
Appearance Perfectionism Scale (PAPS), Eating Disorder Examination Questionnaire (EDE -Q),
Self-Disgust Scale (SDS) and Childhood Trauma Questionnaire.
The results were analyzed using Pearson correlation and analysis of moderation . Thus, the
results showed a strong relationship between trauma suffered in childhood (humiliation, shame,
sexual abuse), self -disgust and the development of specific symptoms of anorexia nervosa.

5
Abstract
Tulburările alimentare sunt o sursă importantă în afectarea psihologică la femeile tinere, și
adolescența constituie un moment critic în debutul acestora (Wilson, Becker, & Heffernan, 2003).
Anorexia nervoasă se caracterizează printr -o preocupare în a men ține o greutate corporală
scăzută (indicele de masă corporală (BMI) ≤17.5 kg/m²), o perturbare în mo dul în care sunt
percepute forma și propria greutate corpo rală și o restricționare extremă în alimentație datorată
fricii intense de a lua în greutate (Amer ican Psychiatric Association (APA), 2013).
Anorexia ne rvoasă este o tulburare psiho -somatică sau psiho -fiziologică complexă,
implicând componente psihologice , neuro -biologice și socio -culturale.
De asemenea, într -o mare măsură, în menținerea și amplificarea anorexiei nervoase au un
impact covârșitor traumele din copilărie , nemulțumirea și dezgustul față de propriul corp.
Studiile arată că traumele experiențiate în copilărie au un impact covârșitor asupra
perceperii propriei persoane și asupra tulburăriilor alimentare astfel, un istoric de abuz sexual este
legat de creșterea riscului de a experimenta sim ptome specifice anorexiei nervoase (Adams –
Tucker, 1982; Briere & Runtz, 1988; Brooks,1983; Browne & Finkelhor, 1986; Peters, 1988;
Spaccarelli, 1994; Trickett & Putnam, 1993).
În ceea ce pr ivește dezgustul față de propriul corp, este sugerat că acesta joacă un rol
central în cauzele și menținerea tulburărilor alimentare. Reacția unei persoane diagnosticată cu
tulburare alimentară în ceea ce privește alimentele poate fi de dezgust, în special în anorexia
nervoasă, în timp ce în bulimia nervoasă, dezgust ul apare ca fiind direcționat către propria persoană
(de exemplu, după inducerea vomitismelor). Totuși, cercetăriile care s -au focalizat asupra
potențialului rol al dezgustului în cadrul tulburăriilor alimentare, au fost lente (Fox & Power,
2009).
Nemulțu mirea față de propriul corp, uneori, este operaționalizată ca decalajul dintre
greutatea/forma actuală și greutatea/forma ideală.
În plus, nemulțumirea față de propriul corp apare a fi un moderator important al relației
dintre traumele suferite în copilăr ie și dezvoltarea simptomatologiei specifice anorexiei nervoase,
Halliwell și Dittmar susținând că impactul comparațiilor sociale, care sunt de natură auto –

6
evaluatică, pot conduce la tulburări referitoare la imaginea corporală mult mai ridicate la indivizi i
care au deja „discrepanțe legate de aspectul fizic” (Halliwell & Dittmar, 2005).
Astfel, studiul își propune să investigheze legătura dintre traumele din copilărie care au
impact asupra p ercepției propriului corp (nemulțumirea și dezgust ul față de propri ul corp) și
implicațiile lor în dezvoltarea simptomatologiei specifice anorexiei nervoase. La studiu, au
participat persoane de gen feminin care au fost rugate să completeze patru chestionare auto -raport
care examinează fiecare variabilă propusă pentru stu diu: Scala Perfecționismului legat de Aspectul
Fizic (PAPS), Chestionarul Tulburăriilor Alimentare (EDE -Q), Scala Auto -Dezgustului (SDS) și
Chestionarul Traumelor din Copilărie.
Rezultatele obținute au fost analizate folosind analiza de corelație Pearson ș i analiza de
moderare. Astfel, rezultatele au arătat o puternică relație între traumele suferite în copilărie
(umilire, rușine, abuz sexual), dezgustul față de propriul corp și dezvoltarea simptomelor specifice
anorexiei nervoase.

7
Legătura di ntre traumele din copilărie, nemulțumirea și dezgustul față de propriul corp și
dezvoltarea simptomelor de anorexie nervoasă

Cap. I Tulburările alimentare
Tulburările alimentare sunt o sursă importantă în afectarea psihologică la femeile tinere, și
adoles cența constituie un moment critic în debutul acestora (Wilson, Becker, & Heffernan, 2003).
Acestea fac parte din tulburările cele mai nocive cu care se confruntă femeile în societatea de astăzi
din punct de vedere fizic, emoțional, mental și psihologic (La timer -Kern, 2009).
Potrivit lui Garner & Myerholtz (1998) tulburările alimentare au fost caracterizate ca având
ca trăsături principale „o preocupare persistentă cu privire la dimensiunea și forma corpului
indicate printr comportamente, cum ar fi înfometa rea, postul intens și vărsăturile auto -induse care
urmăresc scăderea greutății corporale și a grăsimii” (p. 592). Actualul Manual de Diagnostic și
Statistică a Tulburărilor Mentale (DSM 5) împarte tulburările alimenta re în trei categorii
principale: anorex ia nervoasă, bulimia nervoasă și tulburare de mâncat compulsiv (binge eating)
(APA, 2013).
1.1 Anorexia Nervoasă
Anorexia nervoasă (AN) are o prevalență de 0,3% și este o tulburare mentală relativ rară
în populația generală (Smink, van Hoeken & Hoek, 2012 ). Această formă de tulburare alimentară
are o relevanță clinică și socială ridicată, fiind observată sub forma malnutriției și trăsăturilor
clinice asociate, având consecințe medicale serioase și conducând la deces în aproximativ 10% din
cazuri (Nielsen, 2001). Modelele referitoare la reglarea emoțională în tulburările alimentare
sugerează faptul că o reglare emoțională dezadaptativă conduce la comportamente specifice
tulburărilor alimentare (Heatherton & Baumeister, 1991; Polivy & Herman, 2002; Safer, Tel ch, &
Chen, 2009). Mai exact, în ceea ce privește AN, este postulat că acele comportamente, cum ar fi
cele de restricție și exercițiile fizice excesive servesc pentru a regla experiențele emoționale
copleșitoare prin inhibarea emoțiilor negative și creșter ea accesului la emoții pozitive (Haynes &
Fruzzetti, 2011).

8
În conformitate cu Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale, Ediția a
Cincea (DSM -5, APA, 2013), un diagnostic de anorexie nervoasă este caracterizată prin
restrângerea substan țială a aportului de energie care duce la o greutate corporală semnificativ
redusă în funcție de vârstă, sex , traiectoria de dezvoltare, și sănătatea fizică. Aceast lucru este
însoțit de o frică intensă de a câștiga în greutate sau de „a fii gras”, sau de un comportament
persistent care interferează cu creșterea în greutate care este necesară.
Anorexia nervoasă se caracterizează printr -o preocupare în a menține o greutate corporală
scăzută (indicele de masă corporală (BMI) ≤17.5 kg/m²), o perturbare în mod ul în care sunt
percepute forma și propria greutate corpo rală și o restricționare extremă în alimentație datorată
fricii intense de a lua în greutate (American Psychiatric Association (APA), 2013). Indivizii
diagnosticați cu anorexie nervoasă pot încerca s ă-și mențină o greutate corporală scăzută prin
restricționarea în dietă (tipul restrictiv), sau prin angajarea în mod regulat în vomitisme auto -induse
sau utilizarea exagerată a diureticelor, laxativelor și clismelor (binge eating/tipul de purgare; APA,
2013).
Persoanele care suferă de AN experențiează: (1) o perturbare a modului în care este
percepută greutatea sau forma corporală, (2) influența excesivă a formei corpului în ceea ce
privește auto -evaluarea, și / sau (3) negarea gravității curente a greutăț ii corporale redusă (Lock &
Fitzpatrick, 2007).
Criteriile ICD-10 sunt similare, dar în plus fac mențiunea unor:
1. moduri prin care pacienții induc scăderea în greutate sau își mențin starea subponde rală
(evitarea alimentelor care îngrașă, vărsături auto -provocate, purgații auto -provocate,
exerciții fizice excesive, uz excesiv de substanțe anorexice sau diuretice);
2. trăsături fiziologice, inclusiv o „tulburare endocrină răspândită în axa hipotalamo -hipofizo –
gonadică, care se manifestă la femei prin amenoree și la bărbați prin pierderea interesului
sexual și a potenței. De asemenea , pot exista valori crescute ale GH ( hormonul de creștere –
somatotrop), ale cortizonului , schimbări î n metabolismul periferic al hormonilor tiroidieni
și anomalii ale secreției de insulină ”, iar dacă debutul bolii este înainte de pubertate,
întârziere sau oprire în dezvoltare.

9
1.1.1 Factorii cognitivi
Pacienții diagnosticați cu o tulburare alimentară prezintă un stil de procesare al informației
anormal. Stilul cognitiv predominant în cadrul anorexiei nervoase este caracterizat de un nivel
ridicat de impulsivitate (Kaye & colab., 199 5).
Bruch (1973) a susținut ideea că pacienții diagnosticați cu anorexie nervoasă se angajează
într-un mod nejustificat de gândire dihotomică (totul sau nimic ), care îi conduce să se privească ca
„eșecuri” chiar după evenimente minore.
În ceea ce privește distorsiunile cognitive, pacienții diagnosticați cu tulburări alimentare
prezintă anormalități în modul de procesare al informațiilor și în memorie, în special, în privința
aspectelor legate de greutate, formă și alimente. De asemenea, se cunoaște faptul că pacienții
diagnosticați cu o tulburare alimentară prezintă o serie de preocupări emoționale în legătură cu
greutatea și forma, acest lucru fiind caracteristica definitorie a tulburăriilor. În plus, pacienții
diagnosticați cu o tulburare alimentară prezi ntă distorsionări atenționale în ceea ce privește stimuli
legați de formă și alimente (Mogg & colab., 1998).
Studiile făcute asupra distorsiunilor memoriei fac referire la același punct, pacienții
diagnosticați cu tulburări alimentare prezentând memorie di ferențială pentru materialele specifice
tulburării (Hermans & colab., 1998, Sebastian & colab., 1996).
Chiar dacă s -a demonstrat că pacienții care suferă de tulburări alimentare sunt schematici
în ceea ce privește informațiile referitoare la greutate, for mă și alimente, „încă nu este clar ce rol
joacă această schemă în etiologia anorexiei nervoase”(Hermans & colab., 1998, p.199). O
explicație a acestei concluzii pune accent asupra faptului că preocuparea în privința alimentației
este un rezultat datorat fa ptului că aceas tă preocupare este, în esență, o cauză a pierderii în greutate
(Herman & Polivy, 1993).
1.1.2 Influențele familiale
Familia (și prietenii) de multe ori laudă forma fizică a paciențiilor cu anorexie nervoasă și
invidiază puterea de auto -control și disciplină a acetora necesară în atingerea „idealului” fizic
(Branch & Eurman 1980); aceste întăriri persistă chiar și în momentul în care anorexicii ajung în

10
puncte critice (fără vlagă). Aceste întăriri nu sunt responsabile în dezvoltarea tulburări i ci, mai
degrabă, ajută în perpetuarea acesteia.
Dinamica familiei este implicată nu doar în perpetuarea tulburării alimentare ci și în
dezvoltarea acesteia (Minuchin & colab., 1978). Studiile arată că interacțiuniile din cadrul
familiilor care au un is toric de tulburări alimentare prezintă trăsături precum intruzivitatea,
ostilitatea, negarea nevolilor emoționale ale pacientului (Minuchin și colab., 1978) sau o
preocupare intensă în ceea ce privește stilul de parenting (Shoebridge & Gowers 2000).
Câtev a studii au găsit că stilul de atașament pare a fi necorespunzător în cazul persoanelor
care prezintă tulburări alimentare, stilul de atașament insecurizant fiind preponderent (Ward &
colab., 2000a,b). Ward și colegii săi (Ward & colab., 2000b, p.279) au c oncluzionat că „multe din
aceste (disfuncții familiale) caracteristici se centrează asupra faptului că există un factor secundar
al prezenței unui membru bolnav al familiei mai degrabă decât unul cauzal”.
Pacienții care suferă de tulburări alimentare își descriu mediul familial ca fiind unul plin
de critici, prezentând trăsături ale unui stil parental de control (Haworth -Hoeppner, 2000).
Adolescenții care percep comunicarea din interiorul familiei, modul de îngrijire primit din parte
părințiilor, și aștept ăriile părințiilor mult mai scăzute și acei care raportează abuz fizic sau sexual
prezintă un risc mult mai crescut de a dezvolta tulburări alimentare (Haudek & colab., 1999,
Neumark -Sztainer & colab., 2000).
De asemenea, s -a observat faptul că relația cu figura maternă este un predictor important
în tulburăriile alimentare, a ceasta fiind o influență extrem de puternică care modelează percepția
asupra greutății și formei corporale (Ogden & Stewaed, 2000; Smolak & colab., 1999) punându –
și amprenta asupra at itudinilor și comportamentelor cu privire la greutate și forma corporală încă
din perioada copilăriei (Smolak & colab., 1999).
Se poate observa faptul că marea majoritatea a comportamentelor se învață în interiorul
familiei , fapt ce este subliniat și de Steiger și colaboratorii ( 1996) care ajung la concluzia că
familiile (inclusiv așa -numitele familii normale) pot transmite preocupări alimentare, dar o astfel
de transmitere poate să nu fie suficientă pentru apariția unei tulburări alimentare, care necesit ă „un
factor de vulnerabilitate suplimentar” (pag. 156), fie biologic sau experimental.

11
Reardon (2003) a investigat influența atitudinilor și comportamentelor materne în ceea ce
privește dezvoltarea preocupăriilor legate de greutate, nemulțumirea față de propriul corp și
comportamentele de control al greutății. Acesta a observat că nivelele ridicate ale încurajării din
partea figurii materne de a pierde în greutate sau de a ține dietă și modelarea din parte mamei
prezic, în mod semnificativ, nivele ridicat e ale preocupărilor legade de greutate, comportamentelor
de control al greutății și nemulțumirii față de propriul corp prin tre fete.
Nivelele ridicate de criticism internalizat prezic, în mod semnificativ, nivele ridicate ale
preocupărilor legate de greut ate și comportamentelor de control al greutății, dar nu prezic nivele
crescute ale nemulțumirii față de propriul corp (Reardon, 2003).
Fitzgerald și Lane (2000) au observat că majoritatea teoriilor cu privire la factorii de risc
specifici tulburăriilor a limentare s -au focusat asupra relației dintre mama și fiică, iar aceștia au
încercat să studieze modul în care relația cu tatăl poate contribui la dezvoltarea simptomatologiei.
Astfel, a fost concluzionat faptul că rolul figurii paterne în dezvoltarea ris cului pentru
tulburări alimentare, adesea, implică neglijarea nevoiilor fiicei, care contribuie în mod pozitiv la
componentele personalității (prec um perfecționismul) acestea fiind a sociate cu aceste riscuri
(Fitzgerald & Lane, 2000).
Sniezek (2006) a exa minat relația dintre critica parentală și tulburăriile alimentare la
adolescente. Rezultatele au indicat o relație semnificativă între critica parentală și factorii de risc
specifici tulburăriilor alimentare astfel încât, atât critica din partea mamei cât și cea din partea
tatălui cu privire la atractivitate au corelat cu comportamentele specifice tulburăriilor alimentare
și, critica generală a corelat cu perfecționismul.
Se pare că presiunea percepută, venită din partea părințiilor, de a avea un aspect f izic
frumos (de a fii slab) poate duce la crearea unor co mportamente perfecționiste și conduc
adolescentele la riscul pentru construirea unei imagini corporale negative și comportamente
specifice tulburăriilor alimentare, dar expectanțele parentale ridicat e nu pot provoca acest lucru
(Young & colab., 2004). De fapt, expectanțele ridicate din partea părințiilor care sunt parte a
îngrijirii, mediului suportiv pot servi ca factori protectivi împotriva acestor riscuri. Comentariile
venite din partea părințiilor și expectanțele pot fi două dintre componentele care au o influență
asupra perfecționismului la adolescente (Young & colab., 2004).

12
Această concluzie conduce la ideea că o serie de factori individuali sunt responsabili de
dezvoltarea tulburăriilor alimen tare.
Unii dintre acești factori (de exemplu, trăsăturiile de personalitatea, deficite în stima de
sine) sunt văzuți ca individuali, în timp ce alții implică experiențe personale și par să se situeze
undeva între mediu și individ.
Experiențe interpersonal e. Experiențele interpersonale care au fost frecvent legate de dezvoltarea
tulburăriilor alimentare includ abuzul, trauma și tachinarea. Studiile bazate pe auto -rapoarte au
urmărit modul în care aspectul f izic sau forma corporală sunt a sociate cu creșterea
simptomatologiei tulburăriilor alimentare (Lunner & coalb., 2000).
Influența abuzului suferit în copilărie pare a fi un predictor complex în dezvoltarea
tulburării. Kent și Waller (2000) au susținut ideea conform căreia abuzul emoț ional suferit în
copilă rie- probabil prin influența sa majoră asupra stimei de sine și anxietății – este singurul tip de
trauma suferit în copilărie care prezice patologia alimentară la adulți. Această afirmație se bazează
pe faptul că orice tip de abuz induce un nivel intolerabi l al emoționalității și subminează identitate
astfel, tulburăriile alimentare servesc ca metode disperate în reglarea afectivității negative care este
la un nivel copleșitor și în construirea unui sens al sinelui coerent în momentul în care structuriile
interne sunt deficitare (Rorty & Yager, 1996).
De asemenea, tulburăriile a limentare sunt văzute ca un mec anism de coping pe care îl
utilizează femeile care nu găsesc moduri mult mai constructive de a face față crizelor personale
(Troop, 1998).
Modul în care acest „mecanism de coping” funcționează este prin refocusarea atenției
asupra greutății, formei, și modului de alimentație, un mod prin care se poate câștiga un anumit
nivel de control emoțional. În ceea ce privește anorexia nervoasă, pacientul reușește să atingă, cel
puțin, un nivel parț ial de gratificare emoțională prin evitarea mâncării și atingerea idealului
corporal (deși, niciodată suficient).
Câștigarea unui sens al controlului și mândria în ceea ce privește propria abilitate de a
controla comporta mentul alimentar combat sentimentele de a fi controlat de gânduri cu privire la
alimente sau de dificultatea controlului propriilor gânduri referitoare la alimentație și greutate
(Serpell & colab., 1999).

13
Influențele afective . Deși caracteristicile temper amentale precum emoționalitatea negativă sunt
relaționate cu tulburăriile alimentare, de asemenea, se poate observa că stresul și dispozița negativă
sunt antecedente ale acestora (Ball & Lee, 2000; Leon & colab., 1997).
S-a demonstrat că femeile cu tulbură ri alimentare prezintă nivele ridicate în ceea ce privește
vinovăția, și ostilitatea ascunsă (în cazul BN) (Allen & colab., 1998) și furie suprimată (în cazul
AN) (Geller & colab, 2000).
De asemenea, s -a arătat că afectivitatea negativă mediază relația di ntre dietă și binge eating,
deși dieta și afectivitatea negativă sunt factori de risc independenți pentru binge eating (Stice &
colab., 2000a). Deși factorii afectivi nu sunt, din punct de vedere etiologic, importanți pentru
tulburăriile alimentare, acești a pot fi asociați cu probleme alimentare s ubclinice (Wichstrom,
2000).
Co-apariția unei tulburări alimentare și a unei tulburări de dispoziție (în special, depresia)
a fost frecvent observată și poate reflecta o tulburare de dispoziție pimară în cadrul tul burării
alimentare, o tulburare de dispoziție secundară tulburării alimentare, sau o variabilă comună
terțiară (biologică sau psihosocială) care conduce la ambele, precum predispoziția genetică sau
familială.
Lipsa unei bune organizări în ceea ce privește corpul și perceperea propriei imagini este
unică în cadrul tulburăriilor alimentare (Steiger & colab., 1992). Unele dovezi sprijină
primordialitatea tulburăriilor alimentare; simptomele specifice tulburărilor alimentare și restricția
alimentară prezicând depresia ulterioară la indivizii care nu au fost diagnosticați, anterior, cu
depresie (Stice & colab., 2000b). De asemenea, unele studii au descoperit că debutul tulburărilor
alimentare sunt urmate de o tulburare de dispoziție (Godart & colab., 2000; Grube r & Dilsaver,
1996), în timp ce alte studii au arătat că depresia și anxietatea sunt mai mult caracteristici
dependente de stare care se rezolvă în momentul în care simptomatologia tulburării alimentare se
remite (Lehoux & colab., 2000).

14
1.2 Clasificare a Anorexiei Nervoase
Anorexia nervoasă se clasifică în două subtipuri:
Pacienț i care se angajează în episoade de mâncat compulsiv urmate de un comportament
de purgare [tip mâ ncat compulsiv -purgare(CP)], cum ar fi vărsături sau abuzul de laxative sau
diuret ice, se disting de cei care pierd, în primul rând, în greutate, prin reduceri semnificat ive ale
aportului caloric [tip r estrictiv (R)], fie prin post sau exerciții fizice excesive.
Eterogenitatea în tabloul clinic este , mai degrabă , regula decât excepția; pacienții pot avea
subtipuri de boli mixte, și, de asemenea, pot trece de la un tip la altul (Polivy & Herman, 2002).
Acest model de comportament duce , în general , la malnutriție, care poate duce la
complicații medicale semnificative, incluzând bradicardi e, osteoporoză, osteopenie, edem
periferic și chiar moarte (Roma & Ammerman, 2003), r atele de mortalitate asociate cu AN fiind
semnificativ mai mari decât în cazul altor tulburări psihice, cum ar fi schizofrenia, tulburarea
bipolară, tulburarea unipolară, și alte tulburări de alimentație (Arcelus et al., 2011).
Boala afectează mai ales tinerele adolescente , însă 10 % din cazuri apar la tineri de sex
masculin. Anorexia ne rvoasă este o tulburare psiho -somatică sau psiho -fiziologică complexă,
implicând componente psihologice , neuro -biologice și socio -culturale.
Bolnavul de anorexie nervoasă e numit de obicei „anorectic”, deși termenul simplu de
anorexie (fără adaosul "nervoasă") este , de fapt , sinonim cu „ inapetență ”, adică lipsa de apetit ,
lipsa poftei de mâncare.
Bolnavul de anorexie nervoasă nu e lipsit , neapărat , de poftă de mâncare, mănâncă
intenționat foarte puțin. „Anorexice” sau „anorexigene” sunt denumite substanțele care taie pofta
de mâncare, care suprimă apetitul, folosite uneori în tratamentul obezității. Anorexia nervoasă are
un risc crescut de mortalitate – până la 10%.
1.3 Factori etiologici care contribuie la dezvoltarea Anorexiei Nervoase
Este clar ca nu există o singură cauză a acestei boli. Etiologia ei este pluricauzală:
 cauze biologice
 cauze socio -culturale

15
 cauze psihologice
Cercetările actuale se concent rează asupra explicării factorilor cauzali existenți și căutarea
altora noi. Însă este important să se aprecieze care este ponderea fiecărui factor în etiologia
anorexiei nervoase. S -a apreciat ca importantă contribuția presiunii sociale prin intermediul m ass-
media exercitată asupra femeilor , de a fi slabe (Tiggemann & Pickering, 1996).
1.3.1 Factori biologici
În ceea ce privește vulnerabilitatea biologică, nu este clar dacă persoanele care dezvoltă
AN sunt predispuse la vulnerabilitate emoțională în gener al, sau dacă efectele de înfometare și
comportament alimentar dezordonat inițiază o stare vulnerabilă (Haynos & Fruzzetti, 2011).
S-a demonstrat că simptomele tulburărilor alimentare privind supra – și sub alimentația pot
exacerba vulnerabilitatea pacientu lui la dereglarea emoțională (Mauler, Hamm, Weike, &
Tuschen -Caffier, 2006).
În plus față de vulnerabilitatea emoțională care ar putea rezulta din t ulburările alimentare
și / sau înfometare, Haynes și Fruzzetti (2011) afirmă că persoanele cu AN experienț iează toate
cele trei vulnerabilități emoționale specificate în modelul biopsihosocial Linehan pentru BPD
(1993): sensibilitate emoțională crescută, intensitate crescută în răspunsul emoțional în sine, și
activarea emoțională prelungită.
Cercetarea privin d prezența sensibilității emoționale la persoanele cu AN este în fază
incipientă. Deoarece stimulii determină un răspuns emoțional pentru persoanele cu AN, acea stă
linie de cercetare sugerează o sensibilitate emoțională generală.
Distorsiunile atenționale au fost prezente atât pentru femeile cu AN acută, cât și pentru
femeile recuperate de AN astfel, propunându -se că sensibilitatea emoțională sporită față de stimuli
sociali afectivi poate servi drept un factor de vulnerabilitate ca trăsătură pentru AN (Har rison et
al., 2010).
Studiile oferă sprijin inițial pentru prezența sensibilității emoționale generale la persoanele
cu AN și, în plus, sugerează că sensibilitatea emoțională poate fi prezentă înainte de declanșarea
AN, precum au propus Haynes și Fruzzett i (2011).

16
Factori genetici
Studii pe familii și pe gemeni au sugerat că factorii genetici contribuie cu 50 % la
dezvoltarea tulburării de alimentare (Klump, Kaye & Strober, 2001). S -a demonstrat că anorexia
împărtășește un risc genetic cu depresia clinică (Wade, Bulik, Neale & Kendler, 2000). Aceste
date sugerează că gene care influențează în același timp reglarea alimentației, cât și personalitatea
și emoțiile, pot reprezenta factori etiologici importanți.
Factori neurobiologici
S-au găsit corelații str ânse între neurotransmițătorul serotonina și diferite fenomene
psihologice ca starea de dispoziție, somnul, vomitarea, pofta de mâncare și funcția sexuală. O
recentă trecere în revist ă a literaturii științifice a sugerat ca anorexia nervoasă este legată de o
perturbare a sistemului serotoninic (Kaye, Frank, Bailer, Henry, Meltzer, Price, Mathis & Wagner,
2005 ). Efectul s -a observat în ariile din creier care conțin 5HT 1A receptor – sistem legat mai ales
de anxietate, starea de d ispoziție și controlul impulsurilor.
Înfometarea se presupune a fi un răspuns la perturbarea sistemului serotoninic , precum și
la reducerea nivelului triptofanului și la metabol ismul hormonilor steroizi, care la rândul lor pot
reduce nivelul serotoninei în aceste arii critice și, în consecință să protejeze de anxietate. Din
contră, studiile receptorilor 5HT 2A serotonină, (implicați în regulația alimentației, a stării de
dispoziț ie și a anxietății) sugerează că activitatea serotoninică în aceste locuri este redusă.
O problemă în aceste cercetări este dificultatea de a deosebi cauza de efect, și că aceste
perturbări în neurochimia creierului pot fi în aceeași măsură și rezultat al înfometării (state –
dependent), și nu numai trăsături persistente care predispun pe unii la anorexie. Există, totuși,
dovezi că atât trăsături le de personalitate (ca anxietatea și perfecționismul) cât și tulburările
sistemului serotoninic persistă și după rem isia anorexiei (Kaye, Bailer, Frank, Wagner & Henry,
2005), fapt ce sugerează că aceste perturbări ar putea fi factori cauzali.
De asemenea, sunt studii care sugerează că anorexia nervoasă ar putea fi legată de un
răspuns autoimun la peptide de melanotrope , care influențează apetitul și reacțiile la stres (Fetissov
& colab., 2005).

17
1.3.2 Factorii socio -culturali
Tulburările alimentare nu apar, în mod uniform, în toate culturile, în orice moment. O
obsesie legată de aspectul fizic (slab) -o caracteristică de bază a tulburăriilor alimentare -este
esențială în culturile în care produsele alimentare abundă. O cultură a abundenței calorice poate fi
considerată ca o cauză a tulburărilor alimentare.
Unele culturi apreciează a spectul fizic (subțirimea), dar modul în care individul percepe
această caracteristică depinde de o serie de factori adiționali. De exemplu, există variații în măsura
în care oamenii internalizează evaluarea culturii privind aspectul fizic și amploarea unei astfel de
internalizări prezice n emulțumirea cu privire la propriul aspect fizic, conducând spre
comportamente specifice slăbitului excesiv, și anumite caracteristici bulimice (Stormer &
Thompson 1996, Stice 2001).
S-a crezut (Garfinkel & Garner 1982) că idealizarea aspectului fizic, pre cum și tendința
consecventă către tulburări alimentare, s -a concentrat asupra statutului socio -economic ridicat,
datorită accesibilității la orice. Așa cum cultura devine din ce în ce mai omogenă, cu imagini din
media ale unui corp subțire, ideal, pătrunzâ nd acum în fiecare colț al societății, tulburăriile
alimentare au devenit mai democratice (Gard & Freeman 1996, Striegel -Moore 1997).
Deloc surprinzător, mass -media este, de multe ori, acuzată de incidența (în creștere) a
tulburărilor alimentare, pe motiv că imaginile media ale aspectului fizic idealizat (slim) motivează
sau chiar forțează oamenii să încerce să atingă acest standard impus. De asemenea, mass -media
este acuzată de denaturarea realității, prin faptul că modelele și celebrități portretizate în mass –
media sunt fie, în mod natural, slabe (de exemplu, la coada distribuției normale a greutății
corporale) și, prin urmare, nereprezentative pentru normalitate, fie apelează la artificii care aju tă
în a fi slabe (de exemplu, fo losind produse și făcând e forturi excepționale, pentru a atinge și
menține un fizic subțire).
Pentru persoanele cu AN, este clar că cultura actuală invalidează sănătatea, acceptând
anumite atitudini față de corp și aspectul fizic (Wisniewski & Kelly, 2003, Wisniewski, Safer,
Chen, Dimeff, & Koerner, 2007). Promovarea „subțirimii ideale” (care este, în mare măsură,
imposibil de atins pentru majoritatea indivizilor), prin intermediul mass -media și a societății,

18
invalidează o gamă sănătoasă a formei și greutății corporale, nevoile de bază ale persoanelor pentru
nutriție adecvată, și experiențele personale ale foamei și sațietății (Haynes & Fruzzetti , 2011).
Răspunsurile invalidante din mediul familial pot avea ca rezultat un model generalizat de
dereglare emoțională pentru persoanele cu AN. Prin urmare, este util să se aibă o înțelegere
generală a reglării emoționale dintr -o perspectivă de dezvoltare. Un mod în care abilitățile d e
reglare emoțională se dezvoltă este prin procese de socializare emoțională, în special prin
intermediul ră spunsurilor părinților la emoțiile copilului lor (Eisenberg & colab., 1998). În viața
de zi cu zi, copiii exprimă o varietate de emoții prin mijloace faciale, comportamentale sau verbale.
În mod similar, persoanele care îi îngrijesc reacționează la emoțiil e copiilor într -o varieta te de
moduri, inclusiv: evitare; afișarea de emoții negative, auto -concentrarea emoțiilor pe acțiuni care
sunt punitive sau subminează experiența emoțională a copilului; încercări în a oferi confort; și /
sau eforturi pentru a învă ța copilul moduri de a gestiona emoțiile (de exemplu, Eisenberg & Fabes,
1994;. Eisenberg & colab, 1998; Kliewers, Fearnow, & Miller, 1996).
Teoreticienii care au studiat procesele de socializare emoțională sugerează că răspunsul
unui părinte față de copi lului lui influențează emoțiile și capacitatea imediată și pe termen lung a
copilului în reglarea emoțională (Eisenberg & colab., 1998).
Rezultatele din mai multe studii au arătat că familiile persoanelor cu AN sunt mult mai
susceptibile în a fi supra -implicate, intruzive, ostile, coercitive, și critice în comparație cu familiile
persoanelor fără tulburări alimentare (Kyriacou, Treasure, & Schmidt, 2008; Polivy & Herman,
2002). În plus, aceste modele dezadaptative de fun cționare emoțională în familie pot a fecta modul
în care indivizii cu AN răspund și capătă experiență. De exemplu, conf lictele familiale și
indiferența părintească s -au dovedit a fi corelate cu o mai mare ură față de sine și auto -pedepsire
la persoanele cu AN (Berghold & Lock, 2002, Tiller, S chmidt, Ali, & Treasure, 1995).
Factorii familiali s -au dovedit a influența răspunsul la tratament la adolescenți cu AN. În
mod specific, critica parentală ridicată s -a dovedit a fi un predictor robust al rezultatelor slabe în
tratament pentru adolescenți i cu AN (Le Grange, Eisler, Dare, & Russell, 1992; Eisler & colab.,
2000).
Rezultatele sugerează că interacțiunea dintre mediul parental invalidant și dificultățile
individuale de prelucrare a emoților duce la patologia tulburării alimentare.

19
Modelul lui Haynes și a lui Fruzetti (2011), arată clar că relația dintre vulnerabilitatea
emoțională a individului și familia sa este tranzacțională. Nivelurile de critică familială și supra –
implicarea s -au dovedit a scadea câștigurile și aderența la tratament a ind ividului (van Furth &
colab., 1996), sprijinind ideea că debutul și menținerea sunt, cu adevărat, încorporate într -un
proces tranzacțional între individ și mediul său .
Tiggemann și Pickering (1996, p. 202) au menționat , că în rândul fetelor, nemulțumirea
față de forma corpului si lupta pentru un corp subțire au fost asociate cu expunerea crescută la
anumite tipuri de emisiuni TV, deși „este tentant să se concluzioneze că vizionarea unei game largi
de emisiuni Tv care au ca temă idealizarea unei forme fizic e duce la nemulțumirea față de propriul
corp, o corelație care nu poate determina cauzalitate. Un scenariu alternativ, de exemplu, ar putea
fi faptul că cei mai nemulțumiți de corpurile lor sau care doresc să fie mai slabi, caută sau sunt mai
interesați d e anumite tipuri de emisiuni.”
Idealizarea formei corporale este mai preponderen tă în cazul femeilor comparativ cu
bărbații (Striegel -Moore 1993, 1997). Această evaluare a formei fizice raportată la sex, de obicei,
este invocată pentru a ține cont de fap tul că tulburările alimentare sunt întâlnite de mai mult de 10
de ori la femei decât la bărbați (Striegel -Moore 1997). Ca un rezultat a denigrării sociale în ceea
ce privește excesul în greutate și glorificarea subponderalității, multe -poate majoritatea – femeilor
tinere au ajuns să prezinte un nivel îngrijorător de nemulțumire în ceea ce privește greutatea și
forma lor corporală. Această nemulțumire are conotații emoț ionale negative prezentate sub forma
dezgustului față de sine.
Nemulțumirea față de prop riul corp, de fapt, poate fi considerată ca fiind un precursor
esențial al (și acompaniament continuu) tulburărilor alimentare. Cu cât este mai intensă această
nemulțumire, cu atât mai probabil că se vor întreprinde încercări exagerate de a pierde în greut ate.
Atunci când sunt combinate cu alți agenți patogeni, aceste încercări ar putea sfârși în AN (în cazul
în care ind ividul are, în special, restricț ii puternice asupra alimentației) sau BN (în cazul în care nu
are astfel de restricții).
Un alt factor soc io-cultural care contribuie în dezv oltarea tulburărilor alomentare , la fe l ca
și mass -media, pune accent pe influnețele care apar din partea anturajului (Levine & colab., 1994,
Shisslak & colab., 1998, 1998; Stice, Wertheim & colab., 1997). Adolescentele î nvață o serie de
atitudini (de exemplu, importanța aspectului fizic) și comportamente (de exemplu, diete,

20
comportamente compensatorii -purgare) de la prie tenii lor (Levine & colab. 1994), atât prin
exemplul și încurajarea cât și prin intermediul tachinărilo r pentru eșecul de a adera la normele
grupului.
Prieteniile dintre adolescente au tendința de a fi omogene în ceea ce privește preocupările
legate de imaginea corporală (Paxton & colab., 1999), arătând un nivel de influență direct în
interiorul grupului.
Este dificil să fie cântărită importanța impactului grupului în opoziție, să zicem, cu
influența mass -mediei sau a familiei, care sunt responsabile în oferirea aceleiași lecții, astfel că
unele dovezi sugerează faptul că prietenii și familia sunt surse m ult mai importante în adoptarea
unui anumit comportament în detrimentul mass -mediei (Stice, 1998).
Conform acestor studii și dovezi, se poate observa că mass -media și presiunea din partea
grupului, fără îndoială, afectează, mai puternic, femeile decât bă rbații.
Influența factorilor socio -culturali în ceea ce privește tulburăriile alimentare pune în
evidență faptul că idealizarea aspectului fizic este, în cea mai mare măsură, principal cauză a
dezvoltării tulburărilor aliment are. Mai mult plauzibil, poate canaliza nemulțumirile femeilor și
distresul spre o focusare mult mai intensă asupra formei și mărimii corpului, intensificând
patologia individuală; aspectul fizic ( un corp subțir e) fiind urmărit necontenit de către cei care nu
văd nici o modalitate mai bună de a -și rezolva problemele.
1.3.3 Factori psihologici
Numeroase cercetări asupra factorilor psihologici sugerează că anumite tendințe în gândire
și percepție pot contribui la menținerea sau riscul de apariție a anorexiei.
Factorii psihologici pun acce nt pe tulburări în ceea ce privește imaginea corporală,
trăsăturiile de personalitate, co -morbiditate psihiatrică și factorii cognitivi.
Trăsături de personalitate și factori cognitivi
S-a observat că persoanele diagnosticate cu anorexie nervoasă au anumi te trăsături de
personalitate considerate ca predispozante pentru tulburări le alimentare: un nivel înalt de
obsesivitate (având gânduri intruz ive despre alimente, sau despre chestiuni legate de greutatea
corporală), de ascetism , restricție (capacitate de rezistență la tentații), și nivele clinice

21
de perfecționism (căutarea pat ologică de standarde personale înalte ș i nevoia de control) – aceștia
sunt factorii cel mai des id entificați de către cercetători (Wonderlich, Lilenfeld, Riso, Engel &
Mitchell, 2005).
Rezultatele cercetărilor în domeniul neuropsihologiei în anorexia nervoasă nu sunt
consecvente în diversele studii și este greu de a diferenția între efectele înfometării asupra
creierului și caracteristicile pe termen lung ale acestor efecte. Totuși, o constatare destul de fiabilă
este cea a existenței unei slabe flexibilități cognitive ( capacitatea de a schimba tipare de g ândire,
mai ales legată de funcț ia lobilor frontali și de sistemul executiv (Tchanturia, Campbell, Morris &
Treasure, 2005).
Alte studii au sugerat că anorexia ar fi menținută de anumite distorsiuni (biases ) în ceea ce
privește atenția și memoria (Cooper, 2005). Distorsiunile atenționale par să se concentreze , în
special , pe conceptele legate de corp și dimensiunile corpului – acestea fiind mai evidente la
persoanele cu anorexie.
Profesorul Chris Fairburn de la Universitatea Oxford și colegii, au dezvoltat modelul
„transdiagnostic” (Fairbu rn, Cooper & Shafran, 2003) care aspiră spre o explicație a modului în
care care sunt menținute anorexia nervoasă, condițiile înrudite cu ea, ca bulimia nervoasă și
tulburarea de alimentare nespecifică ED -NOS. Modelul lor s -a dezvoltat odată cu terapii le
psihologice, mai cu seamă cognitiv -comportamentale , și sugerează care sunt ari ile unde clinicienii
pot interveni cu tratamente psihologice. Modelul se bazează pe ideea că toate tulburările alimentare
majore (cu excepția obezității ) au un număr de tipuri de psihop atologie:
 perfecționism ,
 auto-apreciere scăzută,
 intoleranță la anumite stări emoționale (dificultatea în reglarea e moțională),
 dificultăți interpersonale.
Dintre trasăturiile studiate, perfecționismul s -a dovedit să aibă un impact covârșitor în debutul
și menținerea patologiei.
Societatea de azi pune un mare accent pe aspectul fizic oamenilor. Aspectul fizic perfect e ste
foarte valorizat deo arece acesta simbolozează succe s, fericire și contribuie la sentimente de

22
admirație și iubire din partea celorlalți. În consecință, mulți oameni se străduiesc să arate perfect,
iar mulți sunt preocupați de aspectul lor fizic, îngrij orându -se de fap tul că nu pot ară ta perfect.
1.4 Perfecționismul și Imaginea Corporală (Body Comparation)
Perfecționismul este o trăsătură de personalitate caracterizată prin depunerea de eforturi
pentru standarde personale extrem de ridicate , însoțite de auto-evaluări prea critice și preocupări
legate de evaluările altora (Flett & Hewitt, 2002; Blankstein & Dunkley, 2002). Mai mult decât
atât, perfecționismul este cel mai bine conceptualizat ca fiind o caracteristică multidimensională.
Perfecționismul a fos descris ca „tendința de a cere de la sine sau de a cere altora o
performanță mult mai calitativă decâ t este necesar în situația data” (English & Engli sh, 1958).
Perfecționismul nu se referă la a avea standard î nalte ci, mai degrabă, este prez ent a tunci când
standardele ridicate „sunt acompaniate de tendințe de evaluări excesiv de critice ale propriului
comportament” (Frost & colab., 1990, p.450).
A fost sugerat faptul că trăsăturile centrale comune atât în anorexia nervoasă cât și în
bulimia nervoasă (în mod special, lupta pentru o greutate sau o formă corporală „perfectă ”) sunt ,
în mod inerent , perfeccționiste (Goldner, Cockell & Srikameswaran, 2002). Unul din scopurile
tratamentului pentru tulburăriile alimentare este indentifica rea perfecționismului ca un mec anism
cheie de menținere care poate ajuta la persistența unei tulburări alimentare severe (Fairburn,
Cooper & Shafran, 2003).
Este necesar să se facă distincția între două categorii ale perfecționismului: o dimensiune
denumită „luptă pozitivă” care pune accent pe străduința orientată spre sine și pe standard
personale ridicate ca aspecte ale perfecționismului, și o altă dimensiune denumită „evaluări
dezadaptative” (sau „preocupări dezadaptative”) care accentuează perfecționismul prescris social,
auto-evaluăriile critice și preocupările referitoare la greșeli și la evaluăriile făcute de ceilalți
(Bieling, Israeli, & Antony, 2004; Frost, Heimberg, Holt, Mattia & Neubauer, 1993; Stoeber &
Otto, 2006).
O serie de studii au indicat asocieri între pre ocupările dezadaptative și diferitele forme de
preocupări legate de aspect ul fizic și comportamente le de management ale aspectului (Grammas
& Schwartz, 2009; Haase, Prapavessis & Owens, 2002; Hanstock & OMahony, 2002; Hewitt,
Flett, & Ediger, 1995; Sherry & colab, 2009). Studiile au descoperit că perfecționismul prescris

23
social la femeile t inere a fost asociat cu nivele mai ridicate de nemulțumire în ceea ce privește
imaginea corporală și evitarea situațiilor sociale, în cazul în care greutatea și aspectul pot fi centrale
(Hewitt & colab., 1995).
Forma adaptativă a perfecționismului este considerată, în mod obișnuit, componenta
pozitivă a acestei trăsături de personalitate, fiind caracterizată prin setarea unor scopuri personale
realiste ceea ce conduce la intensificarea stimei de sine și a satisfacției.(Terry -Short & colab.,
1994).
În ceea ce privește aspectele negative, se poate observa că perfecționismul, în forma
patologică, poate fi daunător. Persoanele care prezintă forma dezadaptativă a perfecționis mului
simt o presiune constantă în îndeplinirea standardelor lor ridicate, un prim pas în experențierea
disonanței cognitive când cineva nu -și poate satisface propriile așteptări, fapt ce conduce la o
teamă intensă de eșec. (Terry -Short & colab., 1994). Pe rsoanele care prezintă forma dezadaptativă
a perfecționismului, au tendința de a -și seta standarde excesiv de ridicate în ceea ce privește
performanța și sunt preocupate de o critică intensă a propriilor greșeli (Frost & colab., 1990).
Haase și colegii s ăi (2002), au constatat că perfecționismul negativ, o formă de
perfecționism strâns legată de preocupările perfecționiste dezadaptative, a fost asociat cu un nivel
mai mare de anxietate socială legată de aspectul fizic atât sportivi de sex masculin, cât și feminin.
Descrierea perfecționistă a sinelui , nevoia de a p ărea perfect, se axează pe cât de perfec t se
comport ă o persoană în mo mentul în care își exprimă presupusa perfecțiune în interacțiunea cu
alte persoane (Hewitt & colab., 1995; Hewitt & colab., 2 003). Exis tă trei puncte cheie în descrierea
perfecționistă a propriei persoane: promovarea perfecționistă a sinelui , nedivulgarea imperfecțiunii
și neafișarea imperfecțiunii.
 Promovarea perfecționistă a sinelui implică proclamarea activă în fața celorlalț i a
propriilor succese, puncte tari și realizări.
 Nedivulgarea imperfecțiunii atrage după sine o reticență de a admite verbal
deficiențe personale.
 Neafișarea imperfecțiunii atrage după sine o reticență de a arăta, în mod
comportamental, imperfecțiunea.

24
Astfel, s -a arătat că toate aceste trei puncte sunt relaționate cu o creștere în evitarea imaginii
corporale, scăderea stimei de sine relaționată cu aspectul fizic și factorii de risc pentru
comportamentele specifice tulburăriilor alimentare (Hewitt & colab. , 1995; Hewitt & colab.,
2003).
McGee, Hewitt, Sherry, Pa rkin și Flett (2005) au observa t că toate aceste trei dimensiuni
ale prezentării perfecționiste a sinelui sunt legate de riscul pentru simptomatologia tulburăriilor
alimentare, prezentarea perfecțion istă a sinelui fiind corelată cu riscul pentru tulburări alimentare
la femeile care sunt nemulțumite de aspectul fizic.
Promovarea activă a propriilor puncte tari, ocolind afișarea imperfecțiunii și refuzând
împărțășirea deficiențelor cu ceilalți s -a doved it a fi corelate cu tulburările alimentare (McGee &
colab., 2005).
Cockell (2002) a examinat atât perfecționismul ca trăsătură, cât și perfecționismul observat
la femeile diagnosticate cu anorexie nervoasă, cu scopul de a înțelege mai bine corelația sa cu
tulburările alimentare. Astfel, s -a putut demonstra că femeile diagnosticate cu anorexie prezintă
nivele semnificative ale perfecționismului orientat spre sine și perfecționismului prescris social,
perfecționismul prescris social fiind mult mai ridicat (Ba stiani & colab., 1995)
De asemenea, Cockell și colaboratorii (2002) au mai descoperit că motivația de a îndeplini
propriile expectanțe relaționate cu perfecțiunea sau perceperea expectanțelor celorlalți legate de
perfecțiune disting femeile diagnosticate cu anorexie nervoasă de cele diagnosticate cu alte
tulburări psihologice.
În strânsă legătură cu acest lucru este o nevoie puternică de a prezenta o imagine a
perfecțiunii în fața celorlalți sau de a evita dezvăluirea imperfecțiuniilor perecepute la propr ia
persoană și aceste preocupări nu sunt doar o funcție a distresului, rezultate le indicând că nivelele
de promovare perfecționistă a sinelui , precum și neafișarea și nedivulgarea imperfecțiunii sunt
deosebit de remarcabile la femeile care prezintă un diag nostic de anorexie nervoasă.
Hewitt și colab.(1995) au studiat dimensiunile personală și socială a perfecționismului în
relație cu comportamentul specific tulburărilor alimentare. Rez ultatele obținute au demonstrat că,
în timp ce perfecționismul orientat către sine este relaționat doar cu tendințele și atitudinile

25
anorexice, dimensiunea socială a perfecționismului este relaționată atât cu comportamentele
specifice tulburărilor alimentare cât și cu stima de sine.
Ceea ce au accentuat autorii este faptul că dovezile conform cărora perfecționismul prescris
social este, în linii mari, legat de pattern -ul specific tulburăriilor alimentare și preocupăriile
referitoare la aspectul fizic și stima de sine oferă sprijin pentru alte conceptualizări sugerând că
unele lupte pentru a atinge perfecțiunea, observate în comportamentele specifice tulburărilor
alimentare, sunt motivate de nevoile puternice de a se conforma unui model sau ideal de
perfecțiune care este perceput ca cerut de sine și de ceilalți.
Studiile au dem onstrat că nevoiile puternice de a prezenta o imagine a perfecțiunii în fața
celorlalți sau de a evita dezvăluirea imperfecțiunii sunt relaționate cu preocupări asupra reacțiilor
sociale sau evaluăriilor aspectului fizic, precum și cu comportamentele speci fice tulburărilor
alimentare (Hewitt & colab., 1995).
Flett și Hewitt (2005) au observat că unii indivizi sunt foarte preocupați de a face o
impresie bună, și în momentul în care se află în situații sociale, adesea , caută să se portretizeze
într-o lumină cât se poate de pozitivă . În plus, autorii au remarcat faptu l că preocupării le excesive
referitoare la prezentare a sinelui (self-presentational) „pot contribui la probleme de sănătate,
incluzând tulburăriile alimentare și o căutare a perfecțiunii corporale ”(Flett & Hewitt, 2005).
Un studiu care a investigat relațiile dintre perfecționism și imaginea corporală în rândul
persoanelor de sex masculin, a constatat că perfecționismul prescris social între studenții de sex
masculin a fost asociat cu un nivel mai ridicat de nemulțumire față de aspectul propriului corp în
ceea ce privește musculatura, grăsimea corporală și înălțimea (Grammas și Schwartz, 2009).
Pe scurt, studiile au arătat faptul că perfecționismul este legat, atât direct cât și indirect, de
facto rii de risc specifici tulburări lor alimentare, pacienții diagnosticați cu anorexie nervoasă fiind
perfecționiști și perfecționismul persistând și după restaurarea greutății.
De asemenea, lupta pentru perfecționism în cadrul tulburăriilor alimentare pare a fi
motivată de nevoile puternice de a se conforma unui model sau ideal de perfecțiune care este
perceput ca o cerință abs olută (Cockell & colab., 2002). Astfel, nevoile puternice de a avea o
imagine perfectă în fața celorlalți sau de a evita imperfecțiunii le sunt legate de preocupăriile

26
referitoare la reacțiile sociale sau evaluarea aspectului fizic de către ceilalți, precum și de
comportamentele specifice tulburăriilor alimentare (Hewitt & colab., 1995).
Bardon -Cone și colaboratorii (2007) au observat că este omis orice tip de mecanism care
explică modul în care perfecționismul conduce la tulbuări alimentare. Unul dintre posibilele
mecanisme se focalizează asu pra rolului perfecționismului î n încercarea de a obține și a menține
statusul sau nivelul social. După cum a fost menționat, nivelele ridicate ale perfecționismului
dezadaptativ implică îndoieli în ceea ce privește calitatea propriului comportament, preocupăriile
excesive referitoare la greșeli și senzitivitatea ridicată la expectanțele celorlalți. Ast fel, a fost
propus faptul că aceste caracteristici pot conduce la căutarea unor surse mult mai obiective sau
externe ale auto -validării.
Acest lucru poate include feedback -ul sub forma comparaților pe dimensiuni ușor
cuantificabile precum greutatea corpo rală. Un număr de studii au descoperit că perfecționismul
prezice un nivel ridicat de comparare a aspectului fizic printre fete (Schutz & colab., 2002) și
corelează cu variabile de nivel social precum rușinea, comportamentul submisiv, înfrângerea și
evaluă riile negative ale comparațiilor sociale (Wyatt & Gilbert, 1998).
Teoria comparării sociale a apărut în 1950 când Festinger (1954) a postulat că indivizii își
stabilesc propriul lor sentiment personal de identitate prin comparații între ei și alte persoan e care
au anumite atribute valoroase.
Teoria comparării sociale a lui Festinger susține că nevoia oamenilor pentru auto -evaluare
este, adesea, satisfăcută prin compararea sinelui cu persoane relevante, similare. Comparațiile
sociale favorabile sunt compa rații cu persoanele superioare și sunt utilizate când se dorește
îmbunătățirea sinelui (Bletchert & colab., 2009). În schimb, comparațiile sociale negative se referă
la comparații făcute cu persoane percepute ca fiind mai rele decât noi; comparațiile socia le
negative apar în încercarea de a proteja și a îmbunătăți propria valoare (Bletchert & colab., 2009).
Studiile recente au demonstrat că imaginile modelelor sau femeile care apar în media
servesc ca și standarde pentru comparații (Warren, 2006). Persoan ele care se angajează în
comparații sociale favorabile pot fi mult mai vulnerabile în a experienția
insatisfacția/nemulțumirea față de propriul corp dacă există o discrepanță mare între dimensiunea
actuală a corpului și dimensiunea ideală a corpului (Pover omi, 2007).

27
Potrivit lui Stormer și lui Thompson (1995), comparațiile sociale favorabile făcute în mod
regulat cu scopul auto -evaluării au impact negativ asupra stimei de sine (Duffy, 2008).
Cercetăriile făcute de către Tiggemann și McGill (2004) și Ti ggemann și Slater (2003) au
descoperit că nemulțumirea față de imaginea corporală este prezisă prin angajarea în comparații
sociale cu compararea aspectului fizic care este, în general, imposibil de atins de către o femeie
din populația generală (Poveromi, 2007).
În ceea ce privește imaginea corporală, Schutz și colegii săi au propus termenul „comparații
corporale (body comparison)” care poate descrie mai bine comparațiile sociale care sunt făcute.
Compararea aspectului fizic se axează pe o calitate spe cifică, corpul ca întreg sau aspect
ale corpului (de exemplu: greutate, formă și dimensiune). Femeile care au preocupări legate de
propriul corp fac mai multe com parații sociale și au credința că majoritatea oamenilor sunt la fel
de preocupați de i maginea lor și comparații le sociale regulate au fost cor elate cu un nivel scăzut
de stimă de sine referitoare la propriul corp (Stormer & Thompson, 1996). Comparațiile sociale
încurajează tinerele , care au preocupări corporale , că preocupăriile exagerate legate de aspectul
fizic/imaginea corporală sunt specifice multor tinere (Stormer & Thompson, 1996).
Femeile care se angajează în comparații ale aspectului fizic ca mijloc principal al
comparațiilor sociale, prezintă un risc mult mai ridicat spre dezvoltarea insat isfacției/neulțumirii
legate de aspectul fizic (van den Berg & colab., 2007).
Halliwell și Dittmar (2005) au făcut un studiu cu privire la relația dintre comparațiile
sociale și idealizarea aspectului fizic în media. Teoria original a lui Festnger susține că femeile fac
doar comparații subiective cu oamenii din jurul lor, în lipsa unor informații obiective cu privire la
ceea ce este normal. Cercetări suplimentare în ceea ce privește teoria comparării sociale arată că
comparațiile sociale subiective pot să apară chiar și în momentul în care sunt disponibile informații
obiective asupra „normalității” și indivizii se angajează în comparații sociale pentru auto –
îmbunătățire precum și pentru auto -evaluare (Ruble, 1983; Marsh & Parker, 1984).
Halliwell și Dittm ar au susținut că impactul comparațiilor sociale, care sunt de natură auto –
evaluatică, pot conduce la tulburări referitoare la imaginea corporală mult mai ridicate la indivizii
care au deja „discrepanțe legate de aspectul fizic” (Halliwell & Dittmar, 2005) .

28
Schutz și colaboratorii (2002) au realizat un studiu care descrie potențialii factori
favorizanți și consecințele tedințelor comparației aspectului fizic (body comparation).
Comparațiile sociale, sub forma tendinței de comparație a aspectului fizic core lează, în mod
semnificativ, cu un număr de variabile care includ preocupări ale fami liei legate de greutate,
perfecț ionism, competitivitate și conștiința de sine. Autorii au remarcat că perfecționismul și
competitivitatea sunt trăsături a sociate cu un nive l ridicat al a uto-evaluării și ar putea fi co relate
cu tendințele de comparație socială (Schutz & colab., 2002).
A fost observat că, comparațiile aspectului fizic sunt utilizate frecvent de către tinere cu
scopul de a găsi „idealurile perfecte” de care au nevoie pentru a se prezenta ca fiind perfecte
(Thompson & Sherman, 1999a).
Brytek -Matera și Schiltz (2011) au adus argumente referitoare la importanța sinelui în
relație cu insatisfacția/nemulțumirea legată de aspectul fizic; sinele actual, sinele ideal și sinele
care trebuie să fie. Sinele actual se referă la atrib utele pe care le posedă, în prez ent, per soana,
sinele ideal se referă la atributele pe care individual dorește să le aibe iar sinele care ar trebui să
fie se referă la atributele pe care indi vidual crede că ar trebui să le posede (Dowdy, 2013). Astfel,
cercetăriile au arătat că sinele id eal este mult mai dăunător (pat ologic) la pacienții diagnosticați cu
tulburări alimentare, indivizii cu un astfel de diagnostic supraestimându -și dimensiunea c orporală
(Brytek -Matera, 2011).
Conform lui Striegel -Moore (1995) fetele sunt învățate să -și vadă sinele în termeni de sine
relațional; transmițând, astfel importanța definirii sinelui în relație cu ceilalți și bazându -se pe
gândurile, opiniile și ideile celorlalți (Latimer -Kern, 2009). Striegel -Moore (1995) susține că
sinele relațional plasează femeile spre creșterea vulnerabilității la gândurile și opiniile celorlanți,
conducând la creșterea riscului pentru dezvoltarea insatisfacției legate de aspectul fizic și la
patologia tulburărilor alimentare.
Muir și colaboratorii (1999) au descoperit că, compararea cu aspectul fizic al altor persoane
sau cu sinele ideal propriu a fost argumentul comun găsit la majoritatea fetelor și fiind văzut ca cel
mai frecve nt factor declanșator pentru angajarea timpurie în diete (Muir, Wertheim & Paxton,
1999). În mod similar, van den Berg (2002) a descoperit că, comparația socială a fost cel mai
dominant predictor în ceea ce privește insatisfacția legată de aspectul fizic ș i tulburărilor
alimentare (Pokrajac -Bulian & colab., 2008).

29
Pokrajac -Bulian și colaboratorii (2008) au găsit că fetele care prezintă un nivel ridicat de
internalizare a standardelor sociale privitoare la aspectul fizic, împreună cu o tendință ridicată de
a-și se compara aspectul fizic cu al celorlalți, sunt mult mai predispu se la a dezvolta
comportamente specifice dietelor, o dorință de a fi slabă și frica de a câștiga în greutate. Acest
comportament poate avea ca rezultat posibila dezvoltare a tulburăriil or alimentare (Pokrajac –
Bulian & colab., 2008).
Comparațiile aspectului fizic împreună cu perfecționismul au fost corelate cu tulburările
alimentare.
1.5 Tulburări legate de imaginea corporală
Un aspect esențial în ceea ce privește substratul psihologic al anorexiei nervoase este
centrarea pe imaginea corporală. Astfel, comportamentul alimentar anorectic este considerat ca
provenind din sentimente de îngrășare și de imagine despre sine ca fiind „neatractiv”(Rosen, Reiter
& Orosan, 1995) și este menți nut d e variate tendințe, distorsiuni cognitive care denaturează
evaluarea a propriului corp de către individ, a alimentelor și nutriției.
Afectivitatea negativă și sentimentele negative asupra sinelui sunt legate în cadrul
tulburăriilor alimentare, mult mai spe cific în sentimente negative cu privire la corp sau
nemulțumirea față de corp. Nemulțumirea față de propriul corp, uneori, este operaționalizată ca
decalajul dintre greutatea/forma actuală și greutatea/forma ideală.
Practic, toate conceptualizăriile tulbu rărilor alimentare – inclusiv crieriile DSM -5- fac
referire la nemulțumirea față de propriul corp. Majoritatea modelelor tulburăriilor ali mentare
includ factori multipli (Stice, 2001), atribuind un rol cauzal proeminet nemulțumirii față e propriul
corp. Nem ulțumirea față de propriul corp (uneori, făcând referire la preocupări cu privire la
greutate) este, adesea, asociată cu comportamentul alimentar(dieta); bulimia nervoasă și anorexia
nervoasă referindu -se la tulburări alimentare. Comportamentul alimentar a fost propus ca
precipitator, dacă nu chiar cauza, supraalimentării (bingeing) (Polivy & Hermani, 1985) și a
tulburăriilor alimentare în general (Polivy & Herman, 1987; Stice, 2000a, 2001) și această
nemulțumire, probabil, cauzează comportamentul alimentar .
Dar, nemulțumirea față de propriul corp este, probabil, un factor necesar în dezvoltarea
tulburărilor alimentare dar nu este suficient. Factorul determinant în ceea ce privește parcursul

30
tulburării pune accent pe ideea conform căreia dimensiuniile indiv idului, pe lângă greutate și
formă, rămân un răspuns la problema identității și a controlului. Multe tinere devin interesate în a
atinge o formă corporală „perfectă ”, făcând din acest lucru un adevărat proiect existențial (de
exemplu, un mod prin care dau un sens vieții lor, coerență și împlinire emoțională de care duc
lipsă). Unele tinere se concentrează în controlul complet asupra alimentației, greutății și formei
corporale, crezând că exercitarea controlului în aceste domenii este posibilă chiar dacă une le tipuri
de control nu sunt posibile. Pentru multe persoane diagnosticate cu tulburare alimentară, aceste
două scopuri se suprapun.
Astfel, nemulțumirea față de propriul corp contribuie la dezvoltarea tulburărilor alimentare
prin conferirea unui scop: Amb ițiile înguste ale paciențiilor diagnosticați cu tulburarea alimentară –
în special, a celor care se focusează pe greutate – pot face viața mai simplă, mult mai sigură și mai
eficace. „persoana găsește soluții dezadaptative la suferință, confuzie și sens al inadecvării prin
indentificarea sinelui cu greutatea sa.” (Vitousek & Hollon. 1990, p.197).
Conceptul de imagine corporală se referă, în mod clasic, la „imaginea pe care o avem în
minte în ceea ce privește dimensiunea și forma corporală, și la sentimentele referitoare la
dimensiunea și forma corpului și la părțile componente” (Slade, 1994, p.497).
Una din cele mai cunoscute constatări este că oamenii suferind de anorexia nervoasă tind
să supraestimeze dimensiunile sau grăsimea corpului lor. Sunt studii care sugerează că aceasta nu
este, de fapt , o problemă de percepție , ci o problemă a evaluării informației perceptuale de către
persoana afectată (Skrzypek, Wehmeier & Remschmidt, 2001 ).
Alte studii sugerează că persoane le cu anorexie nervoasă au o carență într -un anumit tip
de distorsiune legată de încredere excesivă în sine care face ca majoritatea oamenilor să se
considere mai atractivi decât sunt considerați (clasificați – rating ) de alții în realitate. Dimpotrivă,
persoanele cu anorexie nervo asă par să -și judece mai realist propria atractivitate decât persoanele
neafectate de anorexia nervoasă, adică ele nu posedă acest bias, înclinație augmentatoare a stimei
de sine (Jansen, Smeets, Martijn & Nederkoorn, 2006).
Tulburările cu privire la imagi nea corpului sunt considerate a fi un factor cheie în
dezvoltarea, întreținerea și recidiva paciențiilor cu AN (Killen & colab, 1996;. Stice, 2002, Stice
și Shaw, 2002. Keel & colab., 2005).

31
Aceste criterii de diagnostic pot fi subsumate sub constructul t ulburării de imagine
corporală.
Luând în considerare aceste aspecte, în cercetarea privind tul burăriile alimentare,
tulburări le în imaginea corporală sunt văzute, adesea, ca și un construct multifațetat în care se face
o distincție între componente perce ptuale, cognitive, afective și comportamentale care sunt într -o
strânsă legătură (Cash, 2004; Ahrberg, Trojca, Nasrawi & Vocks, 2011).
Literatura de specialitate care s -a focalizat pe probleme legate de imaginea corporală la
pacienții diagnosticați cu AN s-a centrat, în principal, pe aspectele atitudinale (de exemplu,
nemulțumirea față de aspectul corpului) și vizuale ale imaginii corporale (Smeets, 1997; Smeets
et al., 1997; Skrzypek et al., 2001; Garner, 2002; Farrell et al., 2005), dovedindu -se o corela ție
care presupune o relație reciprocă (Sunday et al., 1992; Cash & Deagle, 1997; Benninghoven et
al., 2007).
Chiar dacă imaginea corporală este privită ca un concept cu multiple fațete, inclusiv
aspectele cognitive / afective și de percepție ale modul în care este perceput propriul corp (Cash,
2002; Cash & Pruzinsky, 2002), surprinzator de putin se știe despre aspectele somato -senzoriale
în ceea ce privește imaginea propriului corp la pacienții cu AN.
Componenta perceptuală cuprinde informații senzoriale referitoare la corp și include o
supra -evaluare a dimensiunii corporale actuale (Farrell, Lee & Shafran, 2005; Schneider & colab.,
2009).
Componenta cognitivă include gânduri și atitudini negative referitoare la propriul corp
(Cooper & Fairburn, 1992), în timp ce component afectivă cuprinde emoții legate de corp precum
frică și dezgust trăite când pacientul se confruntă cu propriul corp (Vocks, Legenbauer, Wäachter,
Wucherer & Kosfelder, 2007).
Componenta comportamentală conține compotamente legate de corp precum verificarea
compulsivă a aspectului corporal sau evitarea examinării propriului corp (Shafran, Fairburn,
Robinson & Lask, 2004).
O largă gamă de studii indică faptul că tulburarea imaginii corporale nu se reflect doar în
criteriile de diagnostic a le anorexiei nervoase dar, de asemenea, par să joace un rol central în

32
dezvoltarea și menținerea tulburăriilor alimentare (Jacobi, Hayward, de Zwaan, Kraemer & Agras,
2004). De exemplu, studiile longitudinale au demonstrat că tulburările în ceea ce priveșt e imaginea
corporală este cel mai important predictor al tulburărilor alimentare (Stice, Marti & Durant, 2011).
Mai mult, persistența unei tulburări a imaginii corpo rale după tratamentul de succes al tulburării
alimentare prezice recăderea (Fairburn, Stice & Cooper, 2003).
Aceste dovezi indică relevanța clinică și științifică a tulburării imaginii corporale în
dezvoltarea și menținerea anorexiei nervoase dar mecanismul etiologic al anorexiei nervoase, în
mod special mecanismele neurobiologice ale procesări i corporale implicate în această tulburare,
nu sunt pe deplin înțelese (Frank & Kaye, 2012).
Câteva studii arată că pacienții cu AN au o conștientizare interoceptivă și o sensibilitate
scăzută. Pacienții cu AN nu demonstrează numai o capacitate scăzută în identificarea și
discriminarea între senzațiile viscerale legate de foame și de sațietate (Fassino et al., 2004;
Matsumoto et al., 2006; Pollatos et al., 2008), dar, de asemenea, le este dificilă recunoașterea
simptomelor de stres fiziologic, cum ar fi un ritm cardiac crescut (Miller et al., 2003; Zonnevylle –
Bender et al., 2005). Aceste constatări implică faptul că pacienții cu AN au un deficit în
recunoașterea semnalelor corporale, care se pot extinde la deficite în percepția somato -senzorială.
În studier ea acestei caracteristici primordiale, specifică anorexiei nervoase, cercetăriile s –
au centrat asupra modului în care perturbăriile în ceea ce privește imaginea corporală au un impact
critic în parcursul tulburării. Astfel, se face distincția între două fo rme de evalu area a imaginii
corporale la nivel tactil care se disting în creier: percepția tactilă primară (cum ar fi un obiect
exterior care apasă pe piele) și percepția tactilă secundară (inclusiv informații metrice / spațiale și
care necesită rescalare; Spitoni & c olab., 2010).
În studiul tulburări, cercetăriile se focalizează asupra percepției tactile secundare, deoarece
extragerea informației metrice din suprafața pielii implică etape suplimentare de prelucrare, de
calcul, peste perceperea simpla a contactului la nivelul pielii (Dijkerman & De Haan, 2007; Spitoni
et al, 2010.). Astfel, se crede că în timpul acestor etape suplimentare de prelucrare apar reprezentări
mentale a corpului (Spitoni et al., 2010).
Conceptul de reprezentare mentală a corpului se referă la multiplele reprezentări
perceptuale abstracte ale corpului în creier care stochează informații cu privire la forma și mărimea

33
părților corpului, poziția lor în spațiu și integrarea părților într -un ansamblu structural (Paillard,
1999; Gallagher, 2005; Dijk erman & De Haan, 2007; Serino & Haggard, 2010). S -a sugerat că
reprezentăriile mentale ale corpului se construiesc datorită unor influențe reciproce ale percepțiilor
simțului vizual și simțului tactil (Serino & Haggard, 2010).
Baza neuronală a procesării imaginii corporale în anorexia n ervoasă s -a dovedit a fi extrem
de importantă în înțelegerea tulburării. Seeger, Braus, Ruf, Goldberger și Schmidt (2002) au
descoperit că pacienții cu anorexie nervoasă prezintă o activare intensă a amigdalei în momentul
în care văd imagini distorsionate ale propriului corp. De asemenea, a fost găsită o activare
puternică în cortexul prefrontal și lobul parietal inferior ceea ce a demonstrat o puterni că conexiune
care este implicată in procesarea imaginii corporale în anorex ia nervoasă.
Sachdev, Mondraty, Wen și Gulliford (2008) au demonstrat că procesele emoționale,
asemenea proceselor perceptuale, pot fi responsabile de distorsiuni ale imaginii de sine în cadrul
anorexiei nervoase. Mai mult, Mohr și colaboratorii (2010) au putut demonstra existența unor
pattern -uri diferite de activare pentru nivelele de satisfacție și estimarea d imensiunii corporale în
anorexia nervoasă.
Recent, cercetăriile din neuroștiințe asupra tulburăriilor alimentare și -au extins punctul de
vedere de la un accent de la observare și evaluare cognitiv -afectivă a propriului corp la construirea
și actualizarea constantă a unei reprezentări senzorio -motorii multimodale mai puțin conștiente,
sau de la o „imagine corporală” la o „schemă corporală”(Keizer & colab., 2013). Astfel, s -a găsit
o gamă largă de dovezi a unor deficite de integrare a informațiilor la pacienții cu anorexie nervoasă
din varii surse de la nivel neurobiologic, cortexul parietal fiind o regiune a creierului importantă
în această tulburare (Gaudio & Quattrocchi, 2012; Nico & colab., 2010).
De asemenea, s -a observat faptul că aprecierea dimensiunii corporale se bazaeză pe
informațiile interne distorsionate (somato -senzoriale), în timp ce informației vizuale (de exemplu,
propria imagine refl ectată în oglindă) îi lipsește puterea de a corecta imaginea corporală (Case,
Wilson & Ramachandran, 2012) astfel, s -a descoperit că, în cazul anorexiei nervoase, există o
predispoziție spre iluzia dimensiune -greutate.

34
1.6 Stilul de atașament în Anorexia Nervoasă
Un mediu familial care nu este capabil să ofere un sentiment al securității, disponibilitate
și atenție nevoilor copilului este identificat de teoreticienii care au studiat atașamentul ca factor
care contribuie la depe ndența patologică sau detaș are care caracterizează un număr de tulburări
mentale și alimentare (Bowlby, 1998; Latzer, Hochdorf, Bachar & Canetti, 2002). Reprezentăriile
stilului de atașament la adulți sunt internalizate cu ajutorul modelelor prezente în copilărie și
comportamentelor asociate. Bowlby a ajuns la conc luzia că există o forță separată și mult mai
puternică care are un impact puternic asupra relației mama -copil: numită unitatea de atașament
(Bowlby, 1980; Ward, Ramsay, Turnbull, Benedettini & Treasure, 2000; Bowlby, 1982; Ward &
Gowars, 2003).
Conform lui Bowlby (Bowlby, 1996; Bowlby, 1982) relațiile de atașament se întăresc pe
parcursul vieții și sunt fundamentale pentru supraviețuire. Pe măsură ce se maturizează, copii
dezvoltă strategii defensive mentale și comportament ale pentru a -și susține intimitatea fizică și
psihologică (Bowlby, 1996; Bowlby, 1982). Aceste strategii reflect ă modul în care decurge
interacțiunea dintre părinte și copil, cu scopul de a menține p bază sigură și sentimente de siguranță.
Unul din mecani smele fundamentale din teoria atașamentului propusă de Bowlby (Bowlby,
1969; Bowlby, 1973; Bowlby, 1980) este faptul că responsivitatea, disponibilitatea emoțională și
grija parenlală legată de nevoile copilului pot oferi copilului un sentiment de „bază si gură” care îi
permite să -și regleze experiențele emoționale și să facă față situațiilor stres ante.
Studiile au demonstrat că, în cazul anorexiei nervoase, accentul este pus pe ideile de
responsivitate, răspunsul la dorințele și nevoile individului care c onturează stlilul de atașament.
(Legrand, 2011, 2013; Legrand & Taramasco, in press).
Responsivitatea reprezintă abilitatea copilului de a arăta conexiune emoțională adecvată în
raport cu părintele (Biringen, 2000). Împreună cu sensibilitatea și non -intru zivitatea părintelui
(printre alte elemente), responsivitatea copilului compune caracteristica disponibilității emoționale
în diada părinte -copil.
Disponibilitatea emoțională se referă la „nivelul în care fiecare partener își exprimă
emoțiile și este res ponsiv la emoțiile celuilalt” (Emde & Easterbrooks, 1985, p.80). În strânsă
legătură cu noțiunea de „acordare a afectivității” (Stern, 1984, 1985) este înrădăcinată abilitatea

35
timpurie a c opilului spre comunicarea activă (pre-lingvistică) cu îngrijitorii s ăi (Trevarthen, 1979)
și acest lucru descrie relația dintre mamă (alte persoane) și copil în termeni calitativi, mai degrabă
decât calitativi (Wiefel & colab., 2005).
Disponibil itatea emoțională este un proce s diadic care implică atât exprimarea emoționa lă
cât și receptarea emoțiilor (Biringen 2000). Mama (alte persoane) nu doar „sprijină o matrice
adaptativă, intersubiectivă a conceptului de –noi-” (Ammaniti & Trentini, 2009) și disponibilitatea
emoțională nu apare doar din „coordonarea mutuală dintre ma ma și copil, care modulează
perioada, forma și intensitatea propriilor expresii emoționale, cu scopul de a atinge schimbări
interactive armonioase și complementare ” (Ammaniti & Trentini, 2009, p. 545); astfel, prin
rezonanța intersubiectivă, reflectarea p arentală sau responsivitatea empatică, copiii învață despre
propriile lor emoții primare la care nu ar avea acces introspectiv (Fonagy, Gergely, ș& Target,
2007).
În timp ce diferă una de cealaltă, în multe privințe, aceste abordări sunt toate legate, înt r-
un fel sau altul, de teoria atașamentului (Ainsworth, 1969) care pune accent pe faptul că funcția
esențială a mamei este de a oferi copilului sursa vitală de grijă , securitate maternală, informaț ii
asupra lumii, interacțiuni de comunicare, etc.
Astfel, figura de atașament este singura care recuno aște și îndeplinește nevoiile copilului,
menținându -se, astfel, echilibrul homeostatic.
După dezvoltarea teoriei atașamentului a lui Bowlby, s -au mai găsit câteva dovezi
sugestive legate de teoria interacțiunilor anormale mama -copil , a lui Hilde Bruch (1973) , și
tulburările alimentare care arată o dezvoltare a stilului insecurizant de atașament cu care se
confruntă pacienții diagnosticați cu anorexie nervoasă pe parcursul vieții. Astfel, pacienții
diagnosticați cu anorexie nervoasă evită să se bazeze pe alte persoane pentru a -și îndeplini nevoia
„securității”, în schimb, îndeplinindu -și aceste nevoi prin indignare și refuz alimentar.
Studiile sprijină legătura dintre procesele de atașament anormale, în mod special stilul
insecurizant de atașament și tulburările alimentare (Latzer, Hochdorf, Bachart & Canetti, 2002;
Ward, Ramsay, Tuenbull, Benedettini & Treasure, 2000; Ward & Gowars, 2003).
Sunt studii care (Hochdorf, Latzer, Canetti & Bachar, 2005) au arătat că u nele sentimente
de insecuritate pot conduce la un sentiment mai scăzut al competenței și valorizării, lipsă de

36
speranță și neajutorare și, în ultimul rând, repulsie față de viață. Simptomele specif ice anorexiei
nervoase pot crea un fals sentiment de sigura nță prin oferirea controlului asupra a ceea ce pare o
viață lipsită de sens.

37
Cap.II Traumele din copilărie
Contextul social și familial pentru experiențierea corpului este dificil și, uneori, stresant
pentru femei, astfel majoritatea femeilor prezintă unele forme ale tulburăriilor alimentare.
Holman (2012) a pus accent asupra trendurilor recente observate în cercetările tulburărilor
alimentare care au început să localizeze baza pentru înțelegerea acestora în baza individuală
(marker ii biologici și genetici) și au tendința să minimalizeze sau să ignore explicațiile mult mai
psihologice/sociale. Adesea, în literatură, se discută faptul că tulburările alimentare se î ncadrează
în arhietipul tulburărilor BioPsihoSociale (Fox, Woodrow & Le onard, 2012) deoarece acestea au
toate cele trei component în genetica lor (de exemplu, efectele înfometării, cogniții distorsionate,
obiectivizarea corpurilor feminine).
Studiile arată că traumele experiențiate în copilărie au un impact covârșitor asupr a
perceperii propriei persoane și asupra tulburăriilor alimentare astfel, un istoric de abuz sexual este
legat de creșterea riscului de a experimenta simptome specifice anorexiei nervoase (Adams –
Tucker, 1982; Briere & Runtz, 1988; Brooks,1983; Browne & Fin kelhor, 1986; Peters, 1988;
Spaccarelli, 1994; Trickett & Putnam, 1993).
Stilul parental și mediul familial afectează atitudinile alimentare încă din copilărie (Savage,
Fisher & Birch, 2007; Fairburn & Brownell, 2002). De exemplu, copiii expuși la un st il parental
dominat de un comportament dezadaptativ și un mediu familial supraprote ctiv sunt mult mai
predispuși să dezvolte tulburări alimentare (Galloway, Fiorito, Lee & Birch, 2005; Smolak, Levine
& Schermer, 1999; Polivy & Herman, 2002).
Mediile prob lematice includ acele elemente care sunt caracteriza te prin abuz fizic și sunt
asociate cu utilizarea de alcool și substanțe (Chandy, Harris, Blum & Resnick, 1994), fumat
(Johnson, Cohen, Kasen & Brook, 2002) sau dificultăți familiale (Martínez -González, G ual,
Lahortiga, Alonso, de Irala -Estévez & Cervera, 2003).
Preocupările legate de imaginea corporală (aspect fizic), încercările de a pierde în greutate
și atitudinile alimentare problematice, timpuriu în adolescență sunt asociate cu greutatea proprie a
copilului, stima de sine scăzută, greutatea părinților, comentarii la adresa greutății copilului și
restricția alimentară impusă de mama copilului (Smolak, Levine & Schermer, 1999; Allen, Byrne,
Forbes & Oddy, 2009; Jacobi, Agras & Hammer, 2001; Birch & Fis her, 2000).

38
Copiii (în special fetele) care au mame care adoptă un stil parental predomiat de control
raportează un stil alimentar restrictiv care suprimă sentimentele de foame, o caracteristică asociată
cu supraalimentarea, luarea excesivă în greutate și comportamente alimentare nesănătoase (Carper,
Orient Fisher & Birch, 2000; van Strien & Bazelier, 2007), prezen tând emoții negative (tristețe,
vinovăție sau rușine) asociate cu mâncatul (Braet & Van Strien, 1997; Fisher & Birch, 2000).
Aceste trăsături (s upraalimentare, restricție și stimă de sine negativă) sunt evidente din copilărie
până la vârsta adultă (Savage & colab., 2007; Brich & Fisher, 2000; Carper & colab., 2000; van
Strien & Bazelier, 2007; Braet & van Strien, 1997; Fisher & Birch, 2000; McVey & colab., 2004;
Kenz & colab., 2006; Maloney & colab., 1989; Rollan & colab., 1997; Birch & Fisher, 1998).
Genul, etnia și alte tipuri de abuz sunt, de asemenea, factori importanți care trebuie luați în
considrare. În timp ce abuzul sexual se referă la un factor de risc pentru dezvoltarea patologiei
tulburăriilor alimentare printre bărbați și femei, băieții care raportează abuz sexual sunt mult mai
predispuși de a dezvolta tulburări alimentare (Neumark -Sztainer, Story, Hannan, Beuhring &
Resnick, 2000).
Experiențierea abuzului sexual aduce, cu sine, emoții negative precum rușinea. Rușinea
este văzută ca o trăsătură central ă care influențează amploarea ajustării emoționale și sociale fiind
sugerat faptul că internalizarea rușinii poate fi un rezultat al abuzului sexual în copilărie, perceput
ca atac asupra sinelui, contribuind la formarea sentimentului intens de imperfecțiune și învingere
(Finkelhor & Browne, 1985).
Abuzul sexual actual este puternic corelat cu simptomele actuale ale tulburărilor alimentare
astfel, cele mai m ulte persoane care sunt predispu se la dezvoltarea tulburărilor alimentare sunt atât
persoanele care au fost supuse abuzului sexual în copilărie, cât și cele care au fost supuse abuzului
sexual la vârsta adultă. În timp ce simptomele tulb urărilor alimentare sunt relaționate atât cu
violența sexuală intrafamilială (în interiorul familiei) și ex trafamilială (în afara familiei), cei care
au avut parte de abuz intrafamilial sunt mult mai predispuși să dezvolte simptome specifice
tulburărilor a limentare (Postmus, 2012).
În înțelegerea legăturii dintre abuzul sexual și tulburăriile alimentare, este important să se
rețină că abuzul sexual este considerat a fi un factor de risc pentru dezvoltarea tulburări ilor
alimentare, mai degrabă dec ât o cauză a acestora. Abuzul sexual poate conduce indivizii la

39
dezvoltar ea reacțiilor negative în ceea ce privește portret izarea corpului făcându -se referire la
feminitate și sexualitate (Postmus, 2012).
Traumele dobândite în urma abuzului sexual pot lua forma com portamentelor impulsive,
tulburărilor de personalitate, tulburare de stres posttraumatic și comportamente auto -distructive
precum consumul de droguri. Acești factori, în schimb, pot crește șansele dezvoltă rii
comportamentelor specifice tulburăriilor alimen tare (Neumark -Sztainer, Story, Hannan, Beuhring
& Resnick, 2000).
Descrierea legăturii dintre rușine și abuzul sexual din copilărie f ăcută de Hunter (2000)
sugerează că „paradoxul este că persoana care a fost abuzată este singura care are sentimentul că
ceva este în neregulă cu ea…Din moment ce rușinea este legată de „sinele” unei persoane și nu
numai de o experiență, rușinea devine parte din id entitatea victimei, și o urmăreș te până la vârsta
adultă afectându -i percepția asupra sa și asupra a tot ceea ce face, victima, adesea, presupunând că
cei din jurul său știu că a fost abuzată, că este murdară, sau este un „pervertit”(Hynter, 2000, p.80).
Bazându -ne pe doveziile empirice disponibile, rușinea s-a dovedit a fi un răspuns emoț ional
fundamental în cazur ile abuzului sexual suferit în copilărie care are impact asupra viitoarei reglări
emoționale și asupra psihopatologiei precum anorexia nervoasă (Bonanno & colab., 2002).
S-a oferit mai puțină atenție experiențelor umilitoare. În ciuda suportului clinic care
sugerează că umilirea este o temă importantă în cadrul funcționării psihologice a indiviziilor care
au suferit abuz sexual, în mod empiric a fost, adesea, subsumată categoriei, sau un sinonim, de
rușine (Andrews, Brewin, Rose, & Kirk, 2000; Gold, Swin gle, Hill, Elfant, 1998; Lisak, 1994) sau
asociată cu legătura rușine -furie (Lewis, 1971; Tangney, Wagner, Fletcher, & Gramzow, 1992).
Câțiva autori au făcut distincția între umilire și rușine astfel, umilirea este considerat ă că
include percepția de a fi discreditat sau ridiculizat în fața altui individ (Klein, 1991; Miller, 1985).
Stamm (1978) a sugerat că umilirea este experiențiată în situații în care alte persoane înjosesc
individu l, acesta „simțindu -se depreciat sau calomniat, inferior în ochii altor a sau în proprii lui
ochi” (p.425).
În mod similar, Gilbert (1997) a notat că umilirea apare când individu l se simte „criticat,
depreciate și abuzat de către altă persoană” (p.134). acesta a propus că în aceste cazuri de umilire
extremă „s -ar putea simți dezbrăcat de demnitate, expus și vulnerabil la a fi atacat” (p.133).

40
Un alt factor care este luat în considerare și își pune amprenta asupra dezvoltării anorexiei
nervoase este jena. Jena a fost relaționată cu percepția că persoana a încălcat convențiil e sociale
care au ca rezultat creșterea expunerii sociale și pierderea stimei de sine (Edelmann, 1981; Keltner
& Buswell, 1997).
Se poate observa că, în cadrul tulburărilor alimentare și, mai ales, în cadrul anorexiei
nervoase apare o combinație a acesto r factori care își au rădăcina în copilărie și contribuie la
apariția și menținerea acesteia.
Studiile au arătat faptul că traumele din copilărie au un impact imens asupra mai multor
variabile care contribuie la dezvoltarea și menținerea simptomatologiei specifice anorexiei
nervoase astfel, s -a putut observa faptul că dezgustul față de sine (față de propriul corp) este un
derivat mai sever al rușinii (Tierney & Fox, 2010).
În momentul în care imag inea corporală/aspectul fizic a femeii și tulburăriile ali mentare
sunt considerate la nivel social, teoriile și cercetăriile subliniează modul în care acestea se află la
riscul de internalizare a unei obiectivizări a corpului, care se axează atât pe aspectele sexuale și
ideile de suplețe ale corpului feminin. Ace ste lucruri predispun individu l la a fi c ritic, rușinat și să
se simtă de zgustat de propriul corp astfel, în rândul femeilor, se ajunge la nivele extreme de ridicate
ale insatisfacției/nemulțumirii față de aspectul fizic (Striegel -Moore & Franko, 2002; Ti ggemann
& Slater, 2004).
Rolul abuzului, în toate formele sale, este important în înțelegerea tulburăriilor alimentare
și are o legătură clară cu dezgustul faț ă de sine și de propriul corp. S tudiile au arătat că persoanele
diagnosticate cu tulburare alime ntară, care au fost abuzate, adesea, raportează dezgust îndreptat
înspre sine pentru ceea ce s -a întâmplat și se ajunge la percepția propriului corp ca fiind un obiect
al repulsiei.
Experiențele negative din copilărie pot, adesea, să fie mult mai subtile în ceea ce privește
influența lor, individual putu ând fi criticat, umilit și/sau neglijat în copilărie. Internalizarea acesto r
experiențe predispun individu l la sentimente de nevrednicie, citică și dezgust îndreptat spre sine
iar intern alizarea acestor asp ect negativ conduce la dezvoltarea unui dialog intern care întărește
sentimentele de rușine și dezgust față de sine, conducând la menținerea simptomatologiei anorexiei
nervoase (Fox, Federici & Power, 2012).

41
Cap. III Dezgustul legat de sine în anorexia ner voasă .
Tulburăriile alimentare sunt rare dar amenințătoare, problemele legate de sănătatea mentală
având debutul în copilărie sau în adolescență, afectând , în cea mai mare măsură, femeile (Hoek,
2006; Hoek & van Hoeken, 2003). Acestea sunt caracterizate p rintr-o supra -evaluare a formei,
greutății și controlul ui asupra alimentației (Fairburn, Cooper & Shafran, 2003).
Doveziile sugerează că dezgustul joacă un rol central în ceea ce privește cauzele și
menținerea tulburărilor alimentare. Reacția unei persoa ne diagnosticată cu tulburare alimentară în
ceea ce privește alimentele poate fi de dezgust, în special în anorexia nervoasă, în timp ce în
bulimia nervoasă, dezgustul apare ca fiind direcționat către propria persoană (de exemplu, după
inducerea vomitismel or). Totuși, cercetăriile care s -au focalizat asupra potențialului rol al
dezgustului în cadrul tulburăriilor alimentare, au fost lente (Fox & Power, 2009).
Deși interesul în rolul emoțiilor în tulburăriile alimentare a crescut în mod semnificativ în
ultimii ani, încă rămân dezacorduri în ceea ce privește abordăriile legate de trăsături (de exemplu,
afectivitatea negativă, Fairburn & colab., 2003) sau perspectivele legate de emoțiile de bază (Fox
& Power, 2009) care sunt importante în înțelegerea tulburări ilor alimentare. Dintr -o perspectivă
focalizată pe emoțiile de bază, dezgustul este o emoție care este considerată ca fiind de bază de
către mulți autori (Ekman, Friesen & Ellsworth, 1982; Izard, 1971; McDougall, 1926; Oatley &
Johnson -Laird, 1987; Plutchi k, 1980; Tomkins, 1984) și a fost definită de către Rozin și Fallon
(1987) ca „ o emoție de bază legată de alimentație, emoție care este specifică omului și, în anumită
măsură și altor mamifere exprimând repulsie față de alimentele dăunătoare”.
Definiția clasică subliniează modul în care dezgustul este considerat ca un răspuns de
respingere la mâncare; totuși, dezgustul nu este simpla restricție la distanțarea sinelui de ingestia
substanțelor contaminante. Astfel, cercetăriile au demonstrat că există două tipuri de dezgust:
dezgustul primar care se centrează asupra evitării alimentelor și este definit ca abilitatea de a
provoca repulsile faț ă de ingestia orală, și dezgust secundar care face referire la un set de
comportamente și acțiuni care sunt inacceptab ile din punct de vedere social și moral (Chapman,
Kim, Sussking & Anderson, 2009; Marziller & Dacey, 2004). În mod similar, a fost susținut faptul
că rușinea este foarte asemănătoare cu dezgustul secundar și poate, apoi, să fie considerată ca o
emoție secu ndară complex ă derivată din emoția de bază a dezgustului (Fox, Federici & colab.,
2012).

42
Luând în considerare aceste perspective, dezgustul, rușinea și dezgustul față de sine sunt,
toate, emoții care implică respingerea sau sentimentele de respingere (de exemplu, respingere
socială), și toate se referă la evitarea substanțelor nocive, situațiilor și așa mai departe. Toate
împărtăș esc calităț i fenomenologice similare și conduc persoana să se retragă rapid din situațiile
aversive.
Au fost găsite corelații puternice între tulburările alimentare și nivelele raportate de
dezgust, dar aceste corelații sunt predominante printre femei (Davey & colab., 1998).
A fost necesară o re -analiză a doveziilor deoarece cercetătorii au sugerat că eșecul în
găsirea unor rela ții semnificative se datorează separării în subgrupuri a tulburărilor alimentare
(Anorexie Nervoasă tip restrictiv, Anorexie Nervoasă tip binge/purgare, Bulimie Nervoasă,
tulburări alimentare nespecificate (EDNOS) și obezitatea; Troop, Treasure & Serpell, 2002).
Troop și colaboratorii (2002) au extins cercetăriile în pe aceste variabile, comparând
nivelele de sensibilitate al dezgust ului dintre femeile diagnosti cate cu o tulburare alimentară ș i
acelea cu simptomatologia în remisie. Astfel, s -a găsit că fem eile cu simptomatologia în remisie
prezintă nivele mult mai scăzute de dezgust în ceea ce privește d ezgustul față de corpul comparativ
cu femeile diagnosticate cu o tulburare alimentară.
Mult mai recent, Aharoni și Hertz (2012) au investigat relația dintr e dezgust și anorexie
nervoasă. Astfel, s -a descoperit că pacienții diagnosticați cu anorexie nervoasă prezintă scoruri
ridicate pe domenii referitoare la alimente, componente ale corpului și gândirea magică. Deși
gândirea magică nu a fost relaționată, ant erior, cu tulburările alimentare, dovezile sunt utile în a
evidenția modul în care tulburări le alimentare implică un nivel ridicat de dezgust în domenii
specifice (de exemplu, în ceea ce privește stimuli specifici precum alimente, corp, etc.).
Espeset, Gu lliksen, Nordbø, Skarderud și Holte(2012) au intervievat femei diagnosticate
cu anorexie nervoasă pentru a vedea modul în care acestea își gestionează emoțiile negative și cum
acestea se leagă de comportamentele specifice tulburărilor alimentare. Cercetări ile au demonstrat
că emoțiile negative de dezgust sunt relaționate cu comportamentele alimentare și sentimental de
sațietate. Cu scopul de a trece peste sentimentele de dezgust, femeiile adoptă strategii de evitare
legate de comportamentele specifice tulbu răriilor alimentare precum mâncat, conștientizarea
corpului, restricție alimentară și purgare. Interesant este faptul că Espeset și colegii săi (2012) au

43
adus dovezi care ilustrează relații strânse între dezgust și emoții de frică și tristețe. De exemplu,
participantele la studiu au raportat că în momentul în care se simt triste sau deprimate, își percep
corpul ca fiind gras și dezgustător. Mai mult, sentimentele de frică conduc participanții să -și
imagineze corpu rile ca fiind imense, fapt ce a duce cu sine sentimente de dezgust și nemulțumire
față de propriul corp.
De asemenea, a fost demonstrat că frica și dezgustul sunt emoții predominante implicate
în procesul de evitare a alimentelor bogate în calorii și formelor corporale nedorire printre femeile
care prezintă comportamente alimentare anormale (Harvey & colab., 2002).
Studii mai recente au demonstrat, de asemenea, o asociere între imagini ale unor corpuri
supraponderale și emoții de dezgust, deși această relație nu se datorează nivelelor
simptomatologi ei tulburăriilor alimentare (Mayer, Muris & Wilschut, 2011).
3.1 Obiectivizarea corpului Feminin
Cercetăriile în ceea ce privește dezgustul față de sine în cadrul tulburăriilor alimentare își
au originea în copilărie, și există un număr mic de date speci fice disponibile.
Într-un studiu revelator a lui Cooper, Todd și Wells (1998), aceștia au descoperit că femeile
diagnosticate cu tulburare alimentară diferă față de cele fără diagnostic de tulburare alimentară în
ceea ce privește nivelul credințelor nega tive care erau „fără excepție, negative și necondiționate”.
Ceea ce este interesant în ceea ce privește cercetarea asupra rușinii din cadrul tulburărilor
alimentare este faptul că nu este clar dacă argumentele care sunt utilizate pentru a demonstra
emoția de rușine (credințele negative necondiționate) sunt potrivite. Mai mult, relația exactă dintre
rușine, dezgust față de sine și dezgust rămâne neclară (Powell, Simpson & Overton, 2015).
Roberts și Goldenberg (2007) au punctat faptul că este nesigur dacă d ezgustul de sine este
doar o formă mult mai severă de rușine sau dacă rușinea și dezgustul față de sine sunt variante
specifice ale dezgustului. Acești autori, de asemenea, au propus că dezgustul este direcționat către
propria persoană în momentul în care persoana eșuează în menținerea unor standard sociale impuse
de comportamentele normate social care sunt concepute pentru a masca fizicul, natura animal chiar
dacă acești autori nu sunt siguri asupra importanței comportamentelor normate cultural.

44
În socie tățiile vestice (unde ratele tulburărilor alimentare sunt mult mai ridicate), femeiile
îndeplinesc un dublu rol și anume, Acela de a oferi grijă și „necesitatea” de a fi atractive și într -o
formă fizică de excepție (slabe). Mai mult , grija, adesea, se trad uce în o ferirea alimentelor și
facilitarea accesului la alimente. Chiar și în secolul XXI, femeile rămân personele care oferă gri jă
acasă (adesea pen tru copii și pentru părinții în vârstă), dar acum sunt și în căutarea dezvoltării unei
cariere și crearea u nei rețele sociale în afara casei (Orbach, 2006). În acest context, tinerele cresc
și se maturizează iar acest lucru contribuie la crearea unor expectanțe ridicate și creșterea în
obiectivizarea propriilor corpuri. Dezgustul este o emoție relaționată cu as pectul fizic sau, cel
puțin, aici își are rădacina.
Obiectivizarea modelelor, care își are rădăcina în teoria feministă, este cadrul conceptual
care propune că corpul femeii devine concretizat ca „obiect sexual” și acest lucru conduce la
internalizarea ac estor puncte de vedere externe, astfe l că femeile încep să se auto -concretizeze.
Fredrickson și Roberts (1997), au descoperit diferențe semnificative asupra genului în ceea ce
privește nivelele de obiectivizare și, de asemenea, nivelele de dezgust/r ușine d irecționate către
corp. D e asemenea, aceștia au descoperit că femeile sunt mult mai auto -critice în comparație cu
bărbații.
Ceea ce se dorește să se evidențieze este modul în care presiunea extremă de a trăi într -o
societate atât de dificilă joacă un rol în modul în care femeile se simt și își simt corpul. Există o
gamă largă de dovezi asupra modului în care nivele ridicate de obiectivizare a standardului
aspectului fizic crește capacitatea de a experienția rușine/dezgust semnificativ în ceea ce privește
propriul corp, lucru ce contribuie la dezvoltarea patternului tulburărilor alim entare. Deși nu este
probabil că această problemă cauzează, în mod direct, tulburările alimentare, acest lucru poate
modera orice factor etiologic răspunzător în dezvoltarea lor (Tiggemann & Slater, 2004).

45
Cap. IV Obiective și Ipoteze
Studiul își propune să investigheze relația dintre traumele apărute în copilărie – dezgustul
și nemulțumirea față de propriul corp și apariția simptomelor de anorexie nervoasă.
Sunt studii care arată faptul că traumele din copilărie au capacitatea de a prezice problemele
legate de aspectul fizic la adolescente (dezgustul față de propriul corp) conducând la o serie de
simptome specifice anorexiei nervoase.
Conform studiilor în ceea ce privește t rauma în copilărie (invalidare, pedepse, abuz fizic sau
sexual), se poate formula ipoteza că aceste tipuri de traume apar ca predictori în dezvoltatrea unei
aversiuni față de propria imagine corporală ceea ce conduce la adoptarea comportamentelor
specifice anorexiei nervoase.
 Ipoteza 1: Va exista o relație semnificativă între traumele din copilărie și dezgustul față de
propriul corp.
 Ipoteza 2: Traumele din copilărie și dezgustul față de propriul corp vor prezice în mod
semnificativ nemulțumirea față de a spectul fizic la femeile tinere.
 Ipoteza 3: Femeile care prezintă scoruri ridicate în ceea ce privește traumele din copilărie
vor prezenta nivele mai ridicate ale simptomelor de anorexie nervoasă.
 Ipoteza 4: Relația dintre traumă și simptomele de anorexie nervoasă e moderată de către
dezgustul față de propriul corp și de către nemulțumirea față de propriul corp.

46
Cap. V Metodă și Instrumente
5.1 Metoda
În colecția datelor, am apelat la completarea, on -line, a 4 scale care măsoară aspecte
relaționat e cu traumele suferite în copilărie, modul în care sunt percepute acestea și modul în care
își lasă amprenta asupra percepției legate de aspectul fizic (importanța aspectului fizic și dezgustul
față de propriul aspect/corp) și felul în care aceste variabil e contribuie la dezvoltarea simptomelor
de anorexie nervoasă.
Scalele au fost aplicate și completate de 173 de subiecți de gen feminin.
5.2 Instrumente
Scala Perfecționismului legat de Aspectul Fizic (PAPS; Yang & Stoeber, 2012) este
formată din două sub scale: Preocupări Legate de Imperfecțiune și Speranța pentru Perfecțiune.
Scala pune accent asupra conceptului de perfecțiune fizică. Subscala Preocupări Legate de
Imperfecțiune arată corelații negative legate de auto -percepția pozitivă a propriului aspect fizic
(stima de sine relaționată cu aspectul fizic) și corelații pozitive în legătură cu preocupăriile
dezadaptative referitoare la perfectionism, preocupări legate de aspectul fizic (tulburări relaționate
cu imaginea corporală/aspectul fizic) și controlu l greutății corporale.
Chestionarul Tulburărilor Alimentare ( EDE -Q; Fairburn & Beglin, 2008 ) este un
instrument de autoevaluare a trăsăturilor psihologice și a simptomelor relevante din punct de
vedere clinic pentru dezvoltarea și menținerea tulburărilor de comportament alimentar.
Chestionarul include subscale care investighează Restricția alimentară, Preocupări alimentare,
Preocupări legate de greutate și Preocupări legate de forma fizică.
Scala Dezgustului Față de propriul Corp (SDS ). În construirea sca lei s-a pornit de la
Chestionarul Auto -Descrierii III (SDQ III: Marsh & O’Neill, 1984), care este fundația dezvoltării
scalei. Scala este compusă din itemi care se bazează pe măsurarea constructelor asociate repulsiei,
detestării și disprețului. Patru afi rmații au fost elaborate pentru a măsura cele trei constructe.
Percepția aspectului fizic este măsurat de itemii 1, 6,10,15; conceptul general de sine este măsurat
de itemii 2, 4,7, 17; comportamentul este măsurat de itemii 3, 9, 12, 18. De asemenea, scala conține
și șase afirmații neutre (itemii 5,8,11 13 14,16) incluse pentru a complete elementele ceie în timp

47
ce este echilibrată negativitatea scalei. Pemtru asigurarea variabilității nivelelor scalei între
afiramții și a scădea probabilitatea răspunsurilo r prestabilite, una dintre fiecare afirmație a fiecărui
construct este formulate într -o manieră pozitivă.
Fiecare afirmație este evaluate pe o scală Likert de 7 puncte (1=dezacord puternic, 7=
accord puternic). Scorul total pentru auto -dezgust se obține prin însumarea scorurilor celor 12
afirmații relaționate de cele trei constructe ale auto -dezgustului, după codarea inversă a
variabilelor (Itemii 1, 3, 4, 7, 10, 12, 15, 17, 18) deci, un scor ridicat indică un nivel ridicat al
dezgustului față de propria persoană (scorul maxim fiind 84, iar cel minim 12).
Chestionarul Trau melor din Copilărie (Pennebaker & Susman, 2013) este o scurtă
trecere în revistă a șase experiențe traumatice timpurii (deces, divorț, violență, abuz sexual, boala
sau evenimentede al tă natură), și evaluează înțelegerea individuală a traumei din copilarie.

48
Cap. IV Analiza datelor
În analiza datelor am folosit corelația Pearson pentru testarea ipotezelor 1, 2 și 3 pentru a
vedea modul în care scorurile obținute pe fiec are variabilă supusă analizei se asociează.
De asemenea, pentru analiza datelor am folosit și analiza de moderare pentru testarea
ipotezei 4. Pragul de semnificație pentru a fost stabilit la 0,01.
Asociațiile care au fost găsite au fost raportate cu ajut orul valorii p 2 -tailed (2 -tailed p
values).
Rezultate
Ipoteza 1: Va exista o relație semnificativă între traumele din copilărie și dezgustul față de
propriul corp.
Evenimentele traumatice apar, în mod constant, în eșantionul studiat. 55,5% din eșantion
a raportat un eveniment traumatic suferit în perioada copilăriei, toate concentrându -se în jurul
violenței (sexuale, fizice și verbale). (Figura 1)
În urma utilizării corelației Pearson pe eșantionul studiat, s -a putut observa că există o
relație semnifica tivă între traumele suferite în copilărie și dezgistul față de propriul corp.
În ceea ce privește analiza dezgustului față de propriul corp, scala utilizată (SDS) a fost
împărțită pe trei subscale care a facilitat o analiză mult mai acurată: Percepția Fiz ică, Conceptul
de Sine și Comportamentul, scorul total pe scala SDS fiind dat prin însumarea celor trei subscale.
Astfel, din analiza statistică se poate observa că există o slabă corelație, în direcția negativă,
între intensitatea traumelor suferite în co pilărie și subscala Percepție Fizică (r = -.135; p< 0.01)
ceea ce înseamnă că, cu cât intensitatea traumei suferite este mai mare cu atât percepția fizică este
mai negativă.
De asemenea, apare un nivel slab, dar negativ, al relației între intensitatea trau mei suferite
în copilărie și Conceptul de Sine (r = -.107; p< 0.01), lucru ce indică faptul că cu cât intensitatea
traumei este mai ridicată cu atât conceptul de sine tinde să fie mai negativ.

49
În plus, se poate observa un nivel al corelației slab , în dire cție negativă, între traumă și
comportamente (r = -0.099 p< 0.01). Acest lucru arată faptul că, cu cât este mai pregnantă
intensitatea traumei suferite în copilărie cu atât comportamentul adoptat este, în mod semnificativ,
mai negativ.
Din aceste relații se poate observa că rezultă o corelație slabă , în direcție negativă, între
traumele suferite în copilărie și nivelul dezgustului față de propriul corp (r = -.117; p< 0.01), din
aceste rezultate concluzionându -se că, cu cât nivelul intensității traumei sufe rite în copilărie este
mai mare, cu atât nivelul total al dezgustului față de propriul corp este mai negativ.
De asemenea, în urma împărțirii traumei pe categoriile raportate de către subiecți, s -a putut
observa că 45,7% nu au raportat niciun fel de evenim ent traumatic suferit în copilărie; 16,2% au
raportat un istoric de abuz fizic în copilărie (violență domestică); 11,6% au raportat un istoric de
abuz sexual (molestare, hărțuire, viol) și 27,2% au raportat un istoric de umilire (hărțuire pentru
probleme l egate de aspectul fizic).
Figura 1. Distribuirea evenimentelor traumatice

50
Ipoteza 2: T raumele din copilărie vor prezice în mod semnificativ nemulțumirea față de aspectul
fizic.
Analiza datelor făcută între frecvența traumelor suferite în c opilărie și nemulțumirea față
de propriul corp arată că se poate observa un nivel slab al corelației (r = .159; p< 0.05), lucru ce
indică faptul că, cu cât apariția evenimentelor traumatice în copilărie este mai frecventă, cu atât
gradul de nemulțumire leg at de propriul corp este mai mare.
În ceea ce privește intensitatea traumei suferite în copilărie și legătura ei cu nemulțumirea
față de propriul corp, de asemenea, se poate ob serva o relație cu efect mic (r = .120; p< 0.05).
Acest lucru arată că, cu cât intensitatea evenimentului traumatic suferit în copilărie este mai
ridicată, cu atât nivelul de nemulțumire legat de propriul corp este în creștere.
Pentru a putea avea o analiză mai acurată în privința modului în care dezgustul față de
propriul corp int eracționează cu nemulțumirea față de propriul corp, am examinat relația dintre
fiecare subscală a SDS cu nemulțumirea față de propriul corp.
S-a putut observa un nivel slab al corelației între scorurile obținute de către participanți la
scala specific ne mulțumirii față de propriul corp (PAPS) și subscala SDS -Percepție fizică (r = –
.252; p< 0.01). Acest lucru arată că, cu cât nivelul percepției fizice este mai ridicat, cu atât nivelul
nemulțumirii legate de propriul corp este mai negativ.
Rezultatele obți nute pe subscale SDS -Conceptul de sine și PAPS indică, de asemenea, un
nivel moderat al corelației (r = -.367; p< 0.01), fapt ce sugerează o corelație negativă care se explică
prin faptul că cu cât este mai pregnant conceptul de sine, cu atât apare un niv el mai negativ al
nemulțumirii față de propriul corp.
În ceea ce privește relația dintre ultima subscală SDS, Comportament, și PAPS, se poate
observa o corelație semnificativă, tot în sens negativ, care se explică prin faptul că, cu cât
comportamentul ado ptat este mai dezadaptativ, cu atât nivelul nemulțumirii față de propriul corp
este mai negativ.
Uitându -ne la modul în care dezgustul față de propriul corp influențează percepția propriei
înfățișări și, mai ales, gradul de nemulțumire referitor la propri ul corp, se poate observa un nivel
moderat al acestei relații (r = -.336; p< 0.01). Astfel, se poate observa că, cu cât este mai ridicat

51
nivelul dezgustului față de propriul corp, cu atât apare un nivel mult mai negativ al nemulțumirii
față de aspectul fiz ic.

Ipoteza 3: Femeile care prezintă scoruri ridicate în ceea ce privește traumele din copilărie vor
prezenta nivele mai ridicate ale simptomelor de anorexie nervoasă.
În ceea ce privește simptomele de anorexie nervoasă, acestea au fost măsurate cu ajutor ul
chestionarului EDE -Q. Chestionarul se împarte în 4 subscale care măsoară diferite simptome care
sunt specifice tulburăriilor alimentare: Restricție alimentară, Preocupări alimentare, Preocupări
legate de forma corporală și Preocupări legate de greutate.
Analiza statistică a fost făcută pe fiecare subscală a chestionarului și, din aceasta, s -a putut
observa că există o corelație slabă între frecvența evenimentului traumatic și subscala Restricție
alimentară (r = .133; p< 0.01) în sensul pozitiv astf el, se poate observa că apariția unui eveniment
traumatic suferit în copilărie conduce către o creștere a nivelului restricției alimentare. De
asemenea, există un efect mic al relație dintre intensitatea traumei suferite în copilărie și subscala
Restricție alimentară (r = .126; p< 0.01), relație tot în direcție pozitivă astfel, se poate observa că,
cu cât este mai ridicat nivelul intensității traumei suferite, cu atât există o predispoziție mai mare
spre adoptarea comportamentelor specifice restricției alim entare.
În ceea ce privește corelația dintre frecvența și intensitatea traumei suferite în copilărie și
subscala Preocupări alimentare, de asemenea, se poate observa o relație semnificativă statistic:
frecvența traumei și subscala Preocupări alimentare ar ată un nivel ul de semnificativ itate al
corelației este neglijabil (r = .018; p< 0.01), această corelație explicându -se prin faptul că, cu cât
frecvența evenimentelor traumatice suferite în copilărie este mai mare, cu atât apare o creștere în
comportamentele specifice preocupărilor alimentare iar, în ceea ce privește intensitatea traumei
suferite în copilărie și subscala Preocupări alimentare corelația este negativă (r = -.024; p< 0.01),
fapt ce arată că, cu cât intensitatea evenimentului traumatic este mai ridicată, cu atât nivelul
preocupărilor alimentare este mai negativ.
Pe subscala Preocupări legate de forma corporală se poate observa o relație semnificativă
între traumă (frecvență și intensitate) și această subscală și anume: între frecvența traumei și
Preocupările legate de for ma corporală apare o relație slabă (r = .107; p< 0.01) și între intensitatea

52
traumei și Preocupările legate de forma corpora lă apare, de asemenea, o asociere neglijabilă a
corelației (r = .090; p< 0.01) ceea ce arată că, cu cât este mai intensă tra uma suferită în copilărie,
cu atât nivelul preocupărilor legate de forma corporală crește.
Pe ultima subscală a EDE -Q, subscala Preocupări legate de greutate, se poate observa o
relație slabă între frecvența traumei și Preocupările legate de greuta te (r = .107; p< 0.01), de
asemenea, se observă un anumit nivel al corelației între intensitatea traumei și Preocupările legate
de greutate (r = .072; p< 0.01), acest lucru înseamnă că, cu cât este mai intensă trauma suferită în
copilărie, nivelul pr eocupărilor legate de greutate este mai ridicat.
Ca o concluzie generală a acestei ipoteze, se poate observa că există un nivel semnificativ
al corelației înte frecvența traumei și scorul total EDE -Q (r = .095; p< 0.01), care se explică prin
faptul că cu c ât apar evenimente traumatice în copilărie, există o predispoziție mai ridicată spre
experiențierea simptomelor de anorexie nervoasă.
De asemenea, un nivel semnificativ al corelației între intensitatea traumei și scorul total
EDE -Q (r = .069; p< 0.01) ara tă că, cu cât intensitatea traumei suferite în copilărie este mai mare
există o predispoziție mai ridicată de a dzvolta simptome specifice anorexiei nervoase.

Ipoteza 4: Femeile care prezintă scoruri ridicate pe dimensiunile dezgust și nem ulțumire față de
propriul corp vor prezenta nivele mai ridicate ale simptomelor de anorexie nervoasă
Se poate observa că există o relație semnificativă între variabile.
În ceea ce privește relația dintre dezgustul față de propriul corp (SDS) și simptome le de
anorexie nervoasă măsurate cu ajutorul EDE -Q, se poate observa că există o corelație moderată
între SDS și subscala care măsoară Restricția alimentară (r = -.390; p< 0.01), acest lucru înseamnă
că cu cât este mai ridicat nivelul dezgustului față de propriul corp, cu atât comportamentele
specifice restricției alimentare sunt mai negative. De asemenea, se poate observa un nivel moderat
al corelației dintre SDS și subscala Preocupări alimentare (r = -.417; p< 0.01), această corelație se
explică pri n faptul că cu cât este mai ridicat nivelul dezgustului față de propriul corp, cu atât
preocupările alimentare sunt mai negative.

53
Nivelul corelației dintre SDS și subscala Preocupări față de forma corporală este, de
asemenea, moderat (r = -.408; p< 0 .01), acest lucru indică fap tul că cu cât este mai ridicat nivelul
dezgustului față de propriul corp, cu atât nivelul preocupărilor legate de forma corporală este mai
negativ. Iar nivelul corelației între SDS și ultima subscală a EDE -Q, Preocupări legate d e greutate,
indică, de asemenea, semnificativitate statistică moderată (r = -.416; p< 0.01) acest lucru înseamnă
că cu cât este mai ridicat nivelul dezgustului față de propriul corp, cu atât este mai negativ nivelul
preocupărilor legate de greutate.
Dat fiind fapt ul că și SDS este o scală care se împarte în 3 subscale care ne indică
dimensiune pe care este mai pregnantă emoția de dezgust, pentru o analiză mai acurată am
examinat relația dintre fiecare subscală SDS cu fiecare subscală EDE -Q și am observat că între
subscala SDS -Percepție fizică și EDE -Q- Restricție alimentară există o relație slabă din punct de
vedere statistic (r = -.294; p< 0.01), corelația este una negativă și arată că acest lucru înseamnă că
cu cât este mai ridicat nivelul Percepției fizic e, cu atât sunt mai negative simptomele restricșiei
alimentare. Relația dintre SDS -Percepție fizică și EDE -Q- Preocupări alimentare dă, de asemenea,
un nivel de semnificativitate statistică moderată , dar în direcție negativă, (r = -.306; p< 0.01) care
se explică p rin faptul că cu cât este mai ridicat nivelul Percepției fizice, cu atât apare un nivel mai
negativ al preocupărilor alimentare.
Pe dimnesiunea EDE -Q- Preocupări legate de forma corporală, relația observată în raport
cu SDS -Percepția fizică, este, de ase menea, din punct de vedere statistic , moderată , dar în direcție
negativă, (r = -.327; p< 0.01), corelația arată că, cu cât este mai ridicat nivelul Percepției fizice, cu
atât preocupările legate de forma corporală sunt mai negative.
Pe ultima dimensiun e EDE -Q- Preocupări legate de greutate, s -a putut observa un nivel de
semnificativitate statistică moderată , dar negativă, ridicat în relație cu SDS – Percepția fizică (r = –
.327; p< 0.01), acest lucru sugerează că cu cât este mai ridicat nivelul Percepției fizice, cu atât
există un grad mai negativ al preocupărilor legate de greutate.
Analiza făcută pe a doua subscală SDS, Conceptul de sine, ne arată, de asemenea, anumite
grade de semnificativitate între subscale.
Se poate observa o relație semnificativă statistic moderat , dar negativă, între SDS –
Conceptul de sine și EDE -Q- Restricție alimentară (r = -.415; p< 0.01), relație care se explică prin

54
faptul că cu cât este mai ridicat nivelul Conceptului de sine, nivelul restricției alimentare este mai
negativ. Între SDS -Conceptu l de sine și EDE -Q- Preocupări alimentare, apare, de asemenea, un
nivel moderat de semnificativitate, dar în direcția negativă (r = -.457; p< 0.01) care arată că cu cât
este mai ridicat nivelul Conceptului de sine, există o tendință mai negative în sfera p reocupărilor
alimentare.
În ceea ce privește gradul de corelație dintre SDS -Conceptul de sine și EDE -Q- Preocupări
legate de forma corporală, se poate observa un nivel moderat de semnificativitate statistică, dar în
direcția negativă (r = -.430; p< 0.01) c are se explică prin faptul că cu cât este mai ridicat nivelul
Conceptului de sine, nivelul preocupărilor legate de forma corporală este mai negativ.
Pe ultima dmensiune a EDE -Q- Preocupări legate de greutate, se poate observa un nivel
moderat , dar neg ativ, al corelației cu SDS – Conceptul de sine (r = -.439; p< 0.01) care arată că. cu
cât este mai ridicat nivelul Conceptului de sine, preocupările legate de greutate devin mai negative.
Ultima subscală a SDS -Comportament, ne arată următoarele nivele ale c orelațiilor: SDS –
Comportament prezintă un nivel moderat , negativ , al corelație cu EDE -Q- Restricție alimentară (r
= -.435; p< 0.01) care se explică prin faptul că cu cât este mai ridicat nivelul comportamentelor
adoptate, nivelul restricției alimentare este mai negativ.
De asemenea, între SDS – Comportament și EDE -Q- Preocupări alimentare apare un nivel
moderat , dar negativ, al corelației (r = -.459; p< 0.01), ceea ce semnifică faptul că cu cât este mai
ridicat nivelul comportamentelor adoptate, preocupările alimentarea scad.
În ceea ce privește corelația dintre SDS -Comportament și EDE -Q- Preocupări legate de
forma corporală se poate observa, de asemene a, un nivel moderat dar negativ al relație i (r = -.439;
p< 0.01), ceea ce arată că cu cât este mai ridicat nivelul c omportamentelor adoptate, nivelul
preocupărilor legate de forma corporală descrește. Și pe ultima dimensiune a EDE -Q- Preocupări
legate de greutate, apare o corelație moderată , dar negativă, cu SDS -Comportament (r = -.451; p<
0.01), care se explică pr in faptul că cu cât este mai ridicat nivelul comportamentelor adoptate,
nivelul preocupărilor legate de greutate scade.
Ca o concluzie generală, se poate observa un nivel de semnificativ itate statistic ă moderat ,
dar în direcție negativă, al corelației dintre dezgustul față de propriu corp și simptomele de anorexie

55
nervoasă (r = -.421; p< 0.01), corelație care se explică prin faptul că o creștere a nivelului
dezgustului față de propriul corp conduce la un nivel negativ al simptomelor de anorexie nervoasă.
În ceea ce privește nemulțumirea față de propriul corp (PAPS) și dezvoltatea simptomelor
de anorexie nervoasă se poate observa o relație semnificativă din punct de vedere statistic între
PAPS și EDE -Q- Restricție alimentară (r = .732; p< 0.01), relație care se explică prin f aptul că un
nivel ridicat al nemulțumirii față de propriul corp conduce spre un nivel ridicat al
comportamentelor de restricție alimentară.
De asemenea, apare o relație semnificativă între PAPS și EDE -Q- Preocupari alimentare (r
= .707; p< 0.01) care arat ă că nivelul ridicat al nemulțumirii față de propriul corp conduce spre un
nivel ridicat al preocupărilor alimentare.
În plus, se poate observa un nivel semnificativ statistic între PAPS și EDE -Q- Preocupări
legate de forma corporală (r = .727; p< 0.01) c are sugerează faptul că.nivelul ridicat al
nemulțumirii față de propriul corp conduce spre un nivel ridicat al preocupărilor legate de forma
corporală.
De asemenea, și în ceea ce privește nivelul corelației dintre PAPS și EDE -Q- Preocupări
legate de greuta te, apare un nivel semnificativ statistic al corelației (r = .712; p< 0.01) ceea ce arată
că, un nivel ridicat al nemulțumirii față de propriul corp conduce la o creștere a nivelului
preocupărilor legate de greutate.
Nivelul total al corelației dintre PAPS și totalul subscalelor EDE -Q, este unul semnificativ
din punct de vedere statistic (r = .743; p< 0.01), corelație care se explică prin faptul că nivelul
ridicat al nemulțumirii față de propriul corp conduce spre creșterea nivelului simptomelor
tulburărilo r alimentare, putându -se observa că nivelul cel mai ridicat care este un predictor
important pentru simptomele de anorexie nervoasă (restricția alimentară) este pregnant (r= .732;
p< 0.01).
Tabelul 1 arată valorile corelațiilor dintre variabile.

56

57
Analiza de moderare
Am testat un model de moderare al relației dinttre traumele suferite în copilărie și
simptomele de anorexie nervoasă, moderată de către dezgustul față de propriul corp și
nemulțumirea față de propriul corp. În acest scop, simptomele de anorexie nervoasă (VD) și
dezgustul față de propriul corp și nemulțumirea față de propriul corp au fost standardizate în
scoruri z.
A fost efectuată o analiză de regresie ierarhică între intensitatea traumelor suferite în
copilărie și simptomele de anorexi e nervoasă.
Valoarea R² change pentru această relație a fost de 0.005 [F(1, 94)=0.456; p=0.501].
Valoarea R² change pentru relația dintre intensitatea traumelor suferite în copilărie,
dezgustul față de propriul corp și dezvoltarea simptomelor de anorexie nervoasă a fost 0.0011 [F(1,
92)=0.1255; p=0.7239].
Valoarea R² change pentru relația dintre intensitatea traumelor suferite în copilărie,
nemulțumirea față de propriul corp și dezvoltarea simptomelor de anorexie nervoasă a fost 0.0291
[F(1, 92)=5.4501; p= 0.217].
Conform analizei de moderare, se pot observa următoarele rezultate.
În ceea ce privește relația dintre intensitatea traumelor suferite în copilărie, dezgustul față
de propriul corp și dezvoltarea simptomelor de anorexie nervoasă, nu se observă nici un efect de
moderare , valoarea R² change fiind de 0011 [F(1, 92)=0.1255; p=0.7239]. .
În schimb, efectul de modereare se manifestă prin creșterea relației dintre intensitatea
traumelor suferite în copilărie și simptomele de anorexie nervoasă în momentul în care
nemulțumirea față de propriul corp crește , valoarea R² change fiind 0.0291 [F(1, 92)=5.4501;
p=0.217].

58
Cap. VII Concluzii. Discuții și Limite
Obiectivul acestei analize a fost evaluarea modului în care evenimentele traumatice suferite
în copil ărie conduc la apariția dezgustului și nemulțumirii față de propriul corp și au impact în
dezvoltarea simptomelor specifice anorexiei nervoase. Pentru acest lucru, m -am focalizat asupra
modului în care acești factori de risc lucrează în scopul de a creșt e vulnerabilitatea la simptomele
specifice anorexiei nervoase.
Factorii de risc de interes din acest studiu au fost evenimentele traumatice suferite în
copilărie, dezgustul față de propriul corp și nemulțumirea față de propriul corp și modul în care
acest ea interacționează și conduc spre dezvoltarea simptomatologiei specifice anorexiei nervoase.
Evenimentele traumatice suferite în copilărie sunt un factor care este întâlnit frecvent în
rândul eșationului studiat. S -a putut observa că 45,7% nu au raportat n iciun fel de eveniment
traumatic suferit în copilărie; 16,2% au raportat un istoric de abuz fizic în copilărie (violență
domestică); 11,6% au raportat un istoric de abuz sexual (molestare, hărțuire, viol) și 27,2% au
raportat un istoric de umilire (hărțuir e pentru probleme legate de aspectul fizic). Aceste procente
arată faptul că există o prevalență ridicată a evenimentelor traumatice în rândul eșantionului
studiat.
Conform studiilor anterioare, traumele experiențiate în copilărie au un impact covârșitor
asupra perceperii propriei persoane și asupra tulburăriilor alimentare astfel, un istoric de abuz
sexual este legat de creșterea riscului de a experimenta simptome specifice anorexiei nervoase
(Adams -Tucker, 1982; Briere & Runtz, 1988; Brooks,1983; Browne & Finkelhor, 1986; Peters,
1988; Spaccarelli, 1994; Trickett & Putnam, 1993).
Mediile problematice includ acele elemente care sunt caracterizate prin abuz fizic și sunt
associate cu utilizarea de alcool și substanțe (Chandy, Harris, Blum & Resnick, 1994) , fumat
(Johnson, Cohen, Kasen & Brook, 2002) sau dificultăți familiale (Martínez -González, Gual,
Lahortiga, Alonso, de Irala -Estévez & Cervera, 2003).
Experiențele negative din copilărie pot, adesea, să fie mult mai subtile în ceea ce privește
influența lor, individual putund fi criticat, umilit și/sau neglijat în copilărie. Internalizarea acestor
experiențe predispun individual la sentimente de nevrednicie, , citică și dezgust îndreptat spre sine
iar internalizarea acestor aspect negative conduce la dezv oltarea unui dialog intern care întărește

59
sentimentele de rușine și dezgust față de sine, conducând la menținerea simptomatologiei anorexiei
nervoase (Fox, Federici & Power, 2012).
Studiile au arătat faptul că traumele din copilărie au un impact imens asup ra mai multor
variabile care contribuie la dezvoltarea și menținerea simptomatologiei specifice anorexiei
nervoase astfel, s -a putut observa faptul că dezgustul față de sine (față de propriul corp) este un
derivat mai sever al rușinii (Tierney & Fox, 2010) .
Principalul punct de plecare a fost investigarea apariției evenimentelor traumatice în
copilărie. În ceea ce privește eșantionul studiat, 54,3% dintre acesta a raportat apariția unui
eveniment traumati pe perioada primilor 17 ani de viață.
Dat fiind fap tul că studiul s -a centrat pe modul în care evenimentele traumatice suferite în
copilărie au un impact asupra percepției propriului corp și conduc spre dezvoltarea simptomelor
specifice anorexiei nervoase, evenimentele traumatice au fost împărțite în trei category care au un
„răsunet” major în direcția dezvoltării simptomatologiei specifice anorexiei nervoase: abuz fizic
(violență domestic), abuz sexual (molestare, viol) și umilire (hărțuire în direcția aspectului fizic).
În analiza statistică s -a urmărit m odul în care apariția evenimentului traumatic și a pus
amprenta asupra dezvoltării ulterioare și asupra apariției simptomelor anorexiei nervoase iar, din
datele obținute, s -a putut observa faptul că există un nivel semnificativ al corelației înte apariția
traumei și scorul total EDE -Q (r = .095; p< 0.01), care se explică prin faptul că cu cât apar
evenimente traumatice în copilărie, există o predispoziție mai ridicată spre experiențierea
simptomelor de anorexie nervoasă.
De asemenea, s -a urmărit și nivelul intensității traumelor suferite în copilărie care au fost
asociate cu scoruri ridicate în dezvoltarea simptomelor de anorexie nervoasă. Analiza făcută
datelor culese susține această ipoteză. Pentru a demonstra acest lucru, în realizarea analizei
statistic e, focusul a fost asupra fiecărei subscale a chestionarului EDE -Q care constituie patternul
specific tulburărilor alimentare.
Din analiza de corelație s -a putut observa faptul că există un nivel semnificativ al corelației
între intensitatea traumei și s corul total EDE -Q (r = .069; p< 0.01) fapt ce arată că, cu cât
intensitatea traumei suferite în copilărie este mai mare există o predispoziție mai ridicată de a
dzvolta simptome specifice anorexiei nervoase.

60
Este important să se evalueze valoarea predictiv e a acestor asociații și capacitatea sa de a
detecta, în mod rezonabil, susceptibilitatea apariției simptomelor specifice anorexiei nervoase în
eșantionul studiat. Chestionarul Tulburărilor Alimentare (EDE -Q) este un instrument de
autoevaluare a trăsăturil or psihologice și a simptomelor relevante din punct de vedere clinic pentru
dezvoltarea și menținerea tulburărilor de comportament alimentar și sa dovedit a fi deosebit de util
atunci când este utilizat împreună cu alte scale care măsoară diferite dimensiu ni relaționate cu
tulburările alimentare.
În ceea ce pr ivește de zgustul față de propriul corp, sugerează că acesta joacă un rol central
în cauzele și menținerea tulburărilor alimentare. Reacția unei persoane diagnosticată cu tulburare
alimentară în ceea ce privește alimentele poate fi de dezgust, în special în anorexia nervoasă, în
timp ce în bulimia nervoasă, dezgustul apare ca fiind direcționat către propria persoană (de
exemplu, după inducerea vomitismelor). Totuși, cercetăriile care s -au focalizat asu pra potențialului
rol al dezgustului în cadrul tulburăriilor alimentare, au fost lente (Fox & Power, 2009).
Aharoni și Hertz (2012) au investigat relația dintre dezgust și anorexie nervoasă. Astfel, s –
a descoperit că pacienții diagnosticați cu anorexie ner voasă prezintă scoruri ridicate pe domenii
referitoare la alimente, componente ale corpului și gândirea magică. Deși gândirea magică nu a
fost relaționată, anterior, cu tulburările alimentare, dovezile sunt utile în a evidenția modul în care
tulburăriile a limentare implică un nivel ridicat de dezgust în domenii specifice (de exemplu, în
ceea ce privește stimuli specifici precum alimente, corp, etc.).
Espeset, Gulliksen, Nordbø, Skarderud și Holte(2012) au intervievat femei diagnosticate
cu anorexie nervoasă pentru a vedea modul în care acestea își gestionează emoțiile negative și cum
acestea se leagă de comportamentele specifice tulburărilor alimentare. Cercetăriile au demonstrat
că emoțiile negative de dezgust sunt relaționate cu comportamentele alimentare și sentimental de
sațietate. Cu scopul de a trece peste sentimentele de dezgust, femeiile adoptă strategii de evitare
legate de comportamentele specifice tulburăriilor alimentare precum mâncat, conștientizarea
corpului, restricție alimentară și purgare.
Interesant este faptul că, în ceea ce privește eșantionul studiat, corelația dintre dezgustul
față de propriul corp și simptomele specifice anorexiei nervoase este una preponderent negativă.

61
Pentru o analiză detaliată, am investigat relația dintre fiecare s ubscală a Scalei Dezgustului
Față de propriul Corp (SDS) cu fiecare subscală a Chestionarului Tulburăriilor Alimentare (EDE –
Q) iar nivelele de corelație au arătat un nivel de semnificativitate statistică, dar în direcția negative,
ajungându -se la concluzia că se poate observa un nivel semnificativ statistic, dar în direcție
negativă, al corelației dintre dezgustul față de propriu corp și simptomele de anorexie nervoasă ( r
= -.421; p< 0.01), corelație care se explică prin faptul că o creștere a nivelului dez gustului față de
propriul corp conduce la un nivel negativ al simptomelor de anorexie nervoasă.
De asemenea, se poate concluziona și faptul că, în ceea ce privește relația dintre intensitatea
traumelor suferite în copilărie, dezgustul față de propriul corp și dezvoltarea simptomelor de
anorexie nervoasă, nu se observă niciun efect de moderare.
În schimb, pe dimensiunea Nemulțumire Față de Propriul Corp, am găsit rezultate
surprinzătoare și semnificative din punct de vedere statistic.
Nemulțumirea față de propriul corp, uneori, este operaționalizată ca decalajul dintre
greutatea/forma actuală și greutatea/forma ideală.
Halliwell și Dittmar au susținut că impactul comparațiilor sociale, care sunt de natură auto –
evaluatică, pot conduce la tulburări referitoar e la imaginea corporală mult mai ridicate la indivizii
care au deja „discrepanțe legate de aspectul fizic” (Halliwell & Dittmar, 2005).
Schutz și colaboratorii (2002) au realizat un studiu care descrie potențialii factori
favorizanți și consecințele tedinț elor comparației aspectului fizic (body comparation).
Comparațiile sociale, sub forma tendinței de comparație a aspectului fizic corelează, în mod
semnificativ, cu un număr de variabile care includ preocupări ale familiei legate de greutate,
perfectionism, competitivitate și conștiința de sine. Autorii au remarcat că perfecționismul și
competitivitatea sunt trăsături associate cu un nivel ridicat al auto -evaluării și ar putea fi correlate
cu tendințele de comparație socială (Schutz & colab., 2002).
Brytek -Matera și Schiltz (2011) au adus argumente referitoare la importanța sinelui în
relație cu insatisfacția/nemulțumirea legată de aspectul fizic; sinele actual, sinele ideal și sinele
care trebuie să fie. Sinele actual se referă la atrib utele pe care le posed ă, în prez ent, persoana,
sinele ideal se referă al atributele pe care individual dorește să le aibe iar sinele care ar trebui să
fie se referă la atributele pe care individual crede că ar trebui să le posede (Dowdy, 2013). Astfel,

62
cercetăriile au arătat c ă sinele ideal este mult mai dăunător (patologic) la pacienții diagnosticați cu
tulburări alimentare, indivizii cu un astfel de diagnostic supraestimându -și dimensiunea corporală
(Brytek -Matera, 2011).
Striegel -Moore (1995) susține că sinele relațional pl asează femeile spre creșterea
vulnerabilității la gândurile și opiniile celorlanți, conducând la creșterea riscului pentru dezvoltarea
insatisfacției legate de aspectul fizic și la patologia tulburărilor alimentare.
În direcția concluziilor autoriilor menț ionați se îndreaptă și rezultatele cercetării astfel, am
putut observa faptul că Nemulțumirea față de propriul corp, măsurată cu ajutorul Scalei
Perfecționismului legat de Aspectul Fizic (PAPS) conduce spre rezultate asemănătoare.
Pentru o examinare mult mai acurată, am recurs la analiza de corelație între PAPS și fiecare
subscală a EDE -Q. Rezultatele au arătat un nivel semnificativ statistic al corelațiilor, cel mai înalt
nivel de semnificativitatre înregistrându -se pe subscala EDE -Q care măsoară simptome le specifice
anorexiei nervoase, subscale Restricție Alimentară, unde s -a obținut un nivel al corelației ( r= .732;
p< 0.01), corelație care se explică prin faptul că un nivel ridicat al nemulțumirii față de propriul
corp conduce spre un nivel ridicat al co mportamentelor de restricție alimentară.
De asemenea, utilizând analiza de moderare, s -a putut observa un efect semnificativ
statistic al moderării care se manifestă prin creșterea relației dintre intensitatea traumelor suferite
în copilărie și simptomele de anorexie nervoasă în momentul în care nemulțumirea față de propriul
corp crește.

Limitele studiului
O limită importantă a studiului pune accent pe faptul că accesul la persoanele cu un
diagnostic de anorexie nervoasă nu a fost posibil ceea ce a presup us includerea în studiu a unui lot
non-clinic . Studiile anterioare arată faptul că dezgustul joacă un rol central în ceea ce privește
cauzele și menținerea tulburărilor alimentare (Fox & Power, 2009) fapt ce, în această cercetare nu
a fost evident, apărân d un anumit grad al corelaților dar în sens negativ. Se poate ca, utilizând un
eșantion mai mare, să se obțină un nivel semnificativ statistic al acestui predictor în dezvoltatrea
și menținerea anorexiei nervoase.

63
O altă limită importantă se centrează as upra încadrării evenimentului traumatic suferit în
copilărie într -o tipologie. Chestionarul original investighează și alte tipuri de traume suferite pe
parcursul copilăriei, precum decesul unor persoane importante și neglijarea din partea părințiilor
(Penn ebaker, J.W. & Susman, J.R., 2013) iar, în analiză, am evitat acești doi factori care nu par a
avea legătură cu dezvoltarea simptomatologiei specifice anorexiei nervoase. Scalele folosite în
studiu ar putea fi suplimentate prin includerea Chestionarul Inte rnațional al Evenimentelor
Aversive din Copilărie (ACE -IQ), care ar putea determina mai bine categoriile de traume la care
au fost supuși participanții putându -se obține, astfel, scoruri mult mai acurate.
O altă limită care trebuie luată în calcul se ref eră la nivelul de controlabilitatea al
completării scalelor, acestea fiind scale self -report, distribuite în mod on -line. Nu se poate știi dacă
scalele au fost completate în cel mai obiectiv mod. Aceasta este o limită extreme de importantă
care poate duce la compromiterea întregului studiu.
O altă limită în acest studiu este că aceasta presupune o relație cauzală între factorii de risc
care afecteaza debutul simptomatologiei anorexiei nervoase și posi bilitatea unui debut mai tardiv
al acestor simptome. Tre buie să fie luate în considerare dacă persoanele care prezintă simptome
de anorexie nervoasă sunt mai susceptibile de a avea aceste experiențe de viață, sau dacă aceste
experiențe de viață, să contribuie la debutul simptomelor specifice anorexiei nervoase în viitor.
Având în vedere că relația de corelație este importantă, ar trebui continuată analiza acestor factori
în ceea ce privește anorexia nervoasă.

64
Bibliografie
1. American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and Statistical Manual of M ental
Disorders 5th Edn. (Arlington, VA: American Psychiatric Publishing; ).
2. Keizer, A., Smeets, M. A. M., Dijkerman, H. C., Van den Hout, M., Klugkist, I., Van
Elburg, A., & Postma, A. (2011). Tactile body image disturbance in anorexia
nervosa. Psychiatry Research , 190(1), 115 -120.
3. Wade, K. H., Skugarevsky, O., Kramer, M. S., Patel, R., Bogdanovich, N., Vilchuck, K.,
… & Gillman, M. (2014). Prospective associations of parental smoking, alcohol use, marital
status, maternal satisfaction, and parental and childhood body mass index at 6.5 years with
later problematic eating attitudes. Nutrition & diabetes , 4(1), e100.
4. Hughes -Scalise, A. T. (2014). Exploring the Roles of Adolescent Emotion Regulation,
Recognition, and Socialization in Severe Illness: A Compar ison Between Anorexia
Nervosa and Chronic Pain (Doctoral dissertation, Case Western Reserve University)
5. Johnson, J. G., Cohen, P., Kasen, S., & Brook, J. S. (2002). Childhood adversities
associated with risk for eating disorders or weight problems during a dolescence or early
adulthood. American Journal of Psychiatry .
6. Negrao, C., Bonanno, G. A., Noll, J. G., Putnam, F. W., & Trickett, P. K. (2005). Shame,
humiliation, and childhood sexual abuse: Distinct contributions and emotional
coherence. Child Maltreatm ent, 10(4), 350 -363.
7. Duffy, A. (2008). Perfectionism, perfectionistic self -presentation, body comparisons, and
disordered eating in Women's Artistic Gymnastics (Doctoral dissertation).
8. O'Sullivan, J. (2014). Maladaptive perfectionism, self -efficacy and soc ial comparison:
predictors for body dissatisfaction and subsequent disordered eating in females.
9. Ferreira, C., Pinto -Gouveia, J., & Duarte, C. (2014). Self -criticism, perfectionism and
eating disorders: The effect of depression and body dissatisfaction. International Journal
of Psychology and Psychological Therapy , 14(3), 410 -420.

65
10. Yang, H., & Stoeber, J. (2012). The physical appearance perfectionism scale: development
and preliminary validation. Journal of Psychopathology and Behavioral Assessment , 34(1),
69-83.
11. Powell, P. A., Overton, P. G., & Simpson, J. (2014). The Revolting Self: An Interpretative
Phenomenological Analysis of the Experience of Self ‐Disgust in Females With Depressive
Symptoms. Journal of clinical psychology ,70(6), 562 -578.
12. Smolak, L., Str iegel -Moore, R. H., & Levine, M. P. (Eds.). (2013). The developmental
psychopathology of eating disorders: Implications for research, prevention, and treatment .
Routledge.
13. Postmus, J. L. (Ed.). (2012). Sexual Violence and Abuse: AN (Vol. 1). Abc -Clio.
14. Polivy, J., & Herman, C. P. (2002). Causes of eating disorders. Annual review of
psychology , 53(1), 187 -213.
15. Mayer, B., Muris, P., & Wilschut, M. (2011). Fear -and disgust -related covariation bias and
eating disorders symptoms in healthy young women. Journal of behavior therapy and
experimental psychiatry , 42(1), 19 -25.
16. Bardone -Cone, A. M., Wonderlich, S. A., Frost, R. O., Bulik, C. M., Mitchell, J. E.,
Uppala, S., & Simonich, H. (2007). Perfectionism and eating disorders: Current status and
future directions. Clinical Psychology Review , 27(3), 384 -405.
17. Striegel -Moore, R. H., & Bulik, C. M. (2007). Risk factors for eating disorders. American
Psychologist , 62(3), 181.
18. Kiesewetter, S., Köpsel, A., Mai, K., Stroux, A., Bobbert, T., Spranger, J., … & Kallenbach –
Derm utz, B. (2012). Attachment style contributes to the outcome of a multimodal lifestyle
intervention. BioPsychoSocial medicine ,6(1), 1.
19. Soenens, B., Vansteenkiste, M., Vandereycken, W., Luyten, P., Sierens, E., & Goossens,
L. (2008). Perceived parental psych ological control and eating -disordered symptoms:
Maladaptive perfectionism as a possible intervening variable. The Journal of nervous and
mental disease , 196(2), 144 -152.

66
20. Suchan, B., Vocks, S., & Waldorf, M. (2015). Alterations in activity, volume, and
connectivity of body -processing brain areas in anorexia nervosa. European Psychologist .
21. Legrand, D., & Briend, F. (2015). Anorexia and bodily intersubjectivity. European
Psychologist .
22. Latzer, Y., & Hochdorf, Z. (2005). Dying to be thin: attachment to death in a norexia
nervosa. The Scientific World Journal , 5, 820 -827.