Masteratul Istorie, memorie și oralitate în secolul XX [618889]

Universitatea „Babeș -Bolyai ” Cluj Napoca
Facultatea de istorie și filosofie
Masteratul „Istorie, memorie și oralitate în secolul XX”

Satul lui Negrea. O istorie a localității
Negrilești din județul Bistrița -Năsăud

Coordonator,
Prof. univ. dr. Marcela Sălăgean

Absolvent: [anonimizat]
2016

1
Introducere

Una dintre tendințele m ajore în istoriografia românească, privită în ansamblul ei, a avut ca
preocupare majoră monografiile, fie că vorbim despre sate, fie despre orașe. Chiar și în aceste
condiții interesul pentru acest gen istoriografic pare să scadă vertiginos în ultima perio adă, cel
puțin în țara noastră.
Această lipsă de interes trebuie înțeleasă mai ales în noul context istoriografic. În fapt,
cercetarea istorică de la noi începe treptat să se racordeze celei occidentale în care istoricul nu mai
scrie doar din perspectivă pozitivistă.
Acesta este cazul și monografiilor sau lucrărilor despre sat. Referitor la acest subiect,
cercetarea istorică nu a depășit încă etapa pozitivistă, chiar dacă unele domenii precum sociologia
sau etnologia au oferit noi metodologii și o serie de opere de mare valoare (vezi opera lui Dimitrie
Gusti), istoria, prin tot ceea ce înseamnă scrisul istoric autohton, a rămas, în mare parte, tributară
încă modelului pozitivist
În lucrarea de față ne propunem să facem o incursiune în trecutul recent al localității
Negrilești din județul Bistrița -Năsăud. Trebuie specificat că nu este o monografie în sensul ei
clasic. Dacă monografia merge mai ales pe o analiză de tip cantitativ în care are loc însumarea și
gruparea informațiilor pertinente despre o locali tate într -un interval cronologic, de regulă, întins,
acest demers dorește să scoată la lumină o serie de informații și evenimente din trecutul, mai mult
sau mai puțin recent al satului Negrilești dar insistă și pe dimensiune socială și economică a
localită ții.
Analiza va încerca să răspundă la câteva întrebări, Astfel vom încerca să vedem care a fost
importanța locală și regională a satului Negrilești. Totodată, încercăm să observăm dacă
diferențiază această localitate de alte sate, fie că vorbim de cele ve cine, bistrițene, sau transilvănene
și dacă da, prin ce anume, care au fost principalele evenimente care au afectat Negrilești pe
parcursul secolului trecut. Nu în ultimul, va fi discutată și problema modernizării cercând să vedem
dacă putem vorbi de o mod ernizare a localității din perspectivă economică și socială sau realitatea
a fost una diferită.

2
Importanța unui atare demers rezidă în mai multe aspecte. Astfel, nu există nicio istorie a
localității, spre deosebire de majoritatea satelor vecine (unul di ntre ele fiind chiar din componența
comunei Negrilești). Cauzele unei atare situații sunt multiple și elemente precum faptul că în
general despre satele din această zonă s -a scris relativ puțin, accentul căzând mai degrabă pe
cetatea Ciceului, aflată în im ediata apropi ere. O altă cauză poate fi și aceia că puțini dintre tineri
au absolvit facultatea de istorie, lucru ce trădează relativul puțin interes nutrit pentru trecut
localității .
De asemenea, importanța este dată și de faptul că ea vrea să scoată la lumină și istoria
evreilor locali. Se pare că satul cunoscut o comunitate însemnată de evrei, de care mai amintește
doar cimitirul din localitate. În lipsa surselor scrise despre aceștia, istoria lor riscă să fie
necunoscută, mai ales o dată cu dispariția puținilor locuitori care i -au cunoscut în mod direct și/sau
prin informațiile furnizate de la părinți, bunici sau de la bătrânii satului.
Localitatea a cunoscut o transformare majoră din punct de vedere economic și social în
ultimii 100 de ani. Procesul p are că a început imediat după Unire dar care s -a făcut simțit mai
puternic o dată cu izbucnirea celui de -al Doilea Război Mondial și cedarea Ungariei a Ardealului
de Nord, în care a intrat și Negrilești dar și de venirea la putere a Partidului Muncitoresc
(Comunist) Român. Nu trebuie uitat nici factorul evreiesc care din punctul nostru de vedere a fost
cel care a început, voit sau nu, acest proces.
Referitor la metodologia urmată, am avut în vedere analiza de document și de discurs,
utilizată pentru surse le arhivistice sau pentru alte surse primare folosite, aici întrând cu precădere
interviurile locale dar și analiza comparativă, folosită pentru a scoate în evidență particularitățile
și similitudinile satului Negrilești cu satele vecine. Din punct de vede re al abordării, analiza va
pleca de la particular înspre general, încercând nu doar să analizăm localitatea, ci și să înțelegem
mai bine marile evenimente (cel de -al Doile a Război Mondial, perioada ocupației maghiare dintre
1940 -1944 , Holocaustul , comunis mul, etc ).
Cu privire la sursele folosite în cadrul demersului de față, au fost utilizate atât surse
primare cât și surse secundare, ponderea fiecărui tip de sursă folosit fiind diferită de la un capitol
la altul. Astfel, în primul capitol face o scur tă reconstituire a principalelor momente din istoria
satului de -a lungul timpului, fiind folosite în special surse secundare și un număr restrâns din cele
primare. Așa cum am menționat mai sus strict despre localitatea în sine există doar câteva studii și
articole în diferite ziare. Dată fiind această situație, am folosit o serie de lucrări ce tratează fie zona

3
din care face parte și Negrilești în ansamblu, fie lucrări ce vorbesc despre anumite localități vecine
precum Reteag, Ciceu -Giurgești, Breaza, Dej și altele.
Dintre acestea amintesc câteva: Nicolae Iorga, Neamul românesc în Ardeal și Țara
Ungurească, Rodilă Tănase, Satul Breaz a. O istorie demnă și milenară, Pădureanu Augustin, O
istorie a Bisericii Ortodoxe din Ciceu -Giurgești , jud. Bistrița -Năsăud , Alexandru Husar, Ciceu,
cetatea de pe Someș , Victor Motogna, Cetatea Ciceului sub stăpânirea Moldovei. Schiță istorică.
400 de ani de la suirea pe tron a lui Petru Rareș. 1527 -1927 și altele .
La toate acestea se vor adăuga o serie de articole care fac r eferire direct sau indirect la
Negrilești, apărute de -a lungul timpului în ziare sau reviste dintre care menționez în special revista
Transilvania și Arhiva Someșană , în care am identificat o dif erite informații despre localitate.
Relevante vor fi și sur sele de arhivă utili zate în cadrul acestui capitol. Din păcate, strict despre
localitate s -a păstrat, din motive încă necunoscute, doar fondul parohiilor ortodoxe și greco –
catolice dar vor fi utilizate și fondul parohial ortodox Giurgești. Acesta este folo sitor mai cu seamă
pentru perioada modernă și cea interbelică, însă din nefericire, lipsa arhivei primăriei (din cauze
încă neelucidate), lasă un gol imens în analiza perioadei comuniste a satului.
În realizarea celui de -al doilea capitol, dintre lucrăril e utilizate amintesc: Moshe Carmilly –
Weinberger, Istoria evreilor din Transilvania.(1623 -1944) , Carol Iancu, Shoah în România. Evrei
în timpul regimului Antonescu. 1940 -1944. Documente diplomatice franceze inedit, Baruch
Tercatin, Lucia Zeev Herșcovici, Pr ezențe rabinice în perimetrul românes c. Secolele XVI -XXI,
București, pentru creionarea unui cadru general despre evreii din Transilvania, Totuși, cele mai
folositoare au fost interviurile cu cei care i -au cunoscut direct pe evreii localii dar și bazea
internațională de informații Yad Vahem, în care se află o serie de documente despre evreii
negrileșteni care au pierit în Holocaust, scrise de rude sau prieteni.
Referitor la sursele primare trebuie să spunem că pe lângă interviuri și documentele de
arhivă au oferit numeroase informații. Tot la capitolul surse, r elevante au fost și recensămintele
efectuate în localitate. Trebuie precizat că au fost consultate recensămintele publicate și analizate
de către Traian Rotariu și alți câțiva cercetători, în colecția „Studia Censualia Transsilvanica „ de
la Editura Presa Universitară Clujeană. Spre deosebire de alte astfel de demersuri editoriale (în
fapt, numărul recensămintelor vechi publicate nu este foarte mare), acestea vizează doar spațiul
Transilvaniei istorice ( deci, și a Banatului istoric), și se oferă chei de înțelegere a datelor care au
fost culese de către autoritățile maghiare sau habsburgice precum și modul în care au fost gândite

4
și construite recensămintele. Parte dintre volumele din această serie sunt de dicate unui anume
subiect precum cel de ordin agrar sau cel care privește populația romă din această parte a țării.
În capitol al treilea dintre lucrări amintim Marcela Sălăgean, Transilvania în jocul de
interese al marilor puteri (1940 -1947) , Dimitrie Bej an, Bucuriile suferinței , Anița Nandriș -Cudlaș,
20 de ani în Siberia. Destin bucovinean , Ioan Sigmirean, Vasile Nicoară, Istoria județului Bistrița –
Năsăud -Manual pentru curriculum la decizia școlii , Bistrița -Năsăud în timp pentru ultimul capitol
am menț iona de asemenea câteva lucrări ca Teodor Herman, Monografia istorică a
protopopiatului ortodox român Dej , Simion Retegan cu lucrările Satul românesc, ctitor de școală .
1850 -1867 și Sate și școli românești din Transilvania la mijlocul secolului al XIX.(1867 -1875) ,
Ion Pop Reteganul, Amintirile unui școlar de altădată , Marius Dan Drăgoi, Istorie, cultură și
spiritualitate în zona văilor Țibleșului (teză de doctorat)dar și articole din ziare precum
Renașterea.
Așa cum este de așteptat și aici interviurile au jucat un rol decis în analiză, mai cu seamă
prin faptul că lucrarea (în special capitolele II și III) s -a vrut a fi una care l -a avut în centrul său de
interes pe săteanul din Negrilești. Și oare care ar fi o mai bună sursă de informare decât însăși
acești a?.
Am întâmpinat o serie de dificultăți. Astfel, pe lângă penuria de informații scrise despre
localitate, o problemă a fost și cea a lipsei altor fonduri de arhivă. Acest lucru mi -a îngreunat
cercetarea nu doar asupra istoriei medievale sau moderne a l ocalității ci mai ales celei
contemporane. În mod cert au existat (sau poate mai există încă) Fondul Sfatului, cel al primăriei
și fondul CAP Negrilești. În momentul în care am întrebat la primăria din localitate de acestea nu
s-a comunicat că tot ce ține de arhivă au fost cerute și trimise spre Arhivele Statului Filiala Bistrița –
Năsăud. Acolo, din nefericire ni s -a spus că nu se află în gestiunea lor decât Fondul Parohiei
Ortodoxe și al Parohiei Greco -Catolice (Unite). Probabil adevărul este undeva pe la mijloc dar
sperăm ca ele să mai existe totuși undeva și să fie date spre cercetare.
Deși în teorie există două fonduri parohiale, în realitate există un singur fond, compus din
registrele parohiale ale ambelor biserici și o serie de documente (destul de pu ține ca număr) ce
priveau strict biserica și comunitatea ortodoxă. Deși informațiile obținute din documentele pe
privesc biserica ortodoxă sunt extrem de prețioase (spre exemplu există inclusiv o evidență a
numărului de bețivi din sat, apartenența confesio nală a acestora, numărul crâșmelor din sat și
religia a celor care le dețin precum și o clasificare a indivizilor care consumă alcool în bețivi

5
notorii, oameni ce consumă rar și abstinenți cu precizarea și unor cifre pentru fiecare categorie)
lipsesc docum entele emise de către greco -catolicilor, majoritari (deși nu cu mult față de ortodocși)
în comunitate până la decretul din anul 1948 când s -a trecu la unificarea celor 2 biserici.
Situația devine una dificilă pentru perioada comunistă lipsa fondurilor a rhivistice lăsând
un gol imens. Acesta a fost acoperi, atât cât se putea, de interviuri dar din nefericire dintre cei aflați
în structurile de conducere, fie că vorbim în cele decizionale din punct de vedere politic fie de cele
ale colectivului (TOZ -ului ș i mai apoi ale CAP -ului) foarte puțini mai sunt astăzi în viață. Această
situație ne -a determinat și aici să urmăm o altă direcție de analiză, una care să nu necesite neparat
și consultarea documentelor din respectivele fonduri.
Lucrarea va ave a 4 capitole, aceste fiind la rândul lor divizate într -o serie de subcapitole.
Capitolul I este intitulat Satul Negrilești de la apariție și până la cel de -al Doilea Război Mondial .
În cadrul acestuia ne propunem trasarea unui mic istoric al satului pornin d de la perioada romană
până în prezent. Vom vorbi despre fiecare epocă în parte cu un accent pe perioada medievală, dar
și despre cea modernă și contemporană. Ne vom opri asupra descoperirilor arheologice, atât de
factură antică, cât și de cea medievală, vom analiza perioada în care localitatea Negrilești a făcut
parte din cadrul cetății Ciceului în timpul voievodului Petru -Rareș și vom trasa principalele etape
evolutive ale satului după anul 1918 până la începutul celui de -al Doilea Război Mondial .
Capit olul II, Populația evreiască locală și relația lor cu alteritatea va fi dedicat populație
evreiești care a existat aici și care a avut un impact important asupra satului până la deportarea
tuturor evreilor (și din satele vecine) într -o singură noapte. În mod cert, analiza se va realiza prin
intervievarea românilor din zonă acest lucru datorându -se faptului că azi nu mai există în sat niciun
evreu iar orice efort de a depista vreun supraviețuitor sau un eventual urmaș, au fost sortite
eșecului. Interviul jo acă deci un rol important chiar dacă el este realizat cu persoane care erau cel
mult la adolescență în acel timp (era perioada celui de -al Doilea Război Mondial). Trebuie precizat
că analiza se aborda și problematica Holocaustului din sat, încercând să ved em tragedia la care au
fost supuși cei care purtau Steaua lui David pe braț înainte și în timpul acelui proces, să urmărim
care a fost soarta evreilor după ce au fost deportați din localitate, dar și să observăm și să analizăm
care a fost poziția locuitori lor satului, care au fost relațiile dintre cele două grupuri etnice înaintea
deportării, care a fost percepția lor despre suprimarea comunității evreiești și anihilarea ei fizica,
care a fost raportarea ulterioară a sătenilor vis -a-vis de soarta lor și dac ă și cum au rămas cei numiți

6
de către negrileșteni, „jidani” (termen ce nu era utilizat cu scop negativ, după cum am aflat din
discuțiile cu localnicii. El a devenit peiorativ ulterior)
Ultimul capitol intitulat Educație și cultură tradițională în satul N egrilești va cuprinde o
incursiune în cultura localității. Vom încerca să vedem ce a însemnat ea și care a fost evoluția
acesteia de -a lungul timpului (bineînțeles, insistând pe secolul trecut). O atenție specială va fi
dedicată portului popular local, înc ercând să vedem motivele tradiționale, particularitățile dar și
diferențele față de celelalte porturi bistrițene, modul în care acestea au fost create de către localnici
(în mod surprinzător, și bărbații aveau un rol important în procesul de creație al ace stora), au
evoluat, dar și să vedem când, cum și de ce s -a făcut trecerea spre noua vestimentație.
Vor fi cercetate și modalitățile de petrecere a timpului și/sau de distracție. În mod obișnuit,
satul este văzut ca fiind un mediu închis, conservator. În realitate lucrurile au stat în mod diferit.
Șezătorile, dansurile duminicale, nunțile, obiceiurile de sărbători, „Berea” (un obicei specific
satelor bistrițene desfășurat în perioada sărbătorilor de iarnă), toate creionează o comunitate și un
spațiu dinami c fiind în egală măsură spațiu de refugiu față de evenimentele și elemente de natură
exterioară (politice, sociale, economice). Toate acestea (și nu numai) au dus la conturarea unui
univers cultural special ducând totodată la metamorfozarea localității și a oamenilor care o
formează.
În final, aducem o serie de mulțumiri celor care într -un fel sau altul ne -au ajutat în
demersul nostru printre care doamnei Marcela Sălăgean, cea care a coordonat lucrarea, colegilor
de la masterul „Istorie, memor ie și oralitate în secolul XX” care ne -au furnizat numeroase sugestii,
dar și locuitorilor din satul Negrilești, fără de care lucrarea nu ar fi fost posibilă.
Trebuie să facem, totodată precizarea faptului că lucrare mea, prin tot ce a însemnat
parcurgere a cercetarea și analiza atât a bibliografiei, arhivelor și interviurilor realizate nu a avut
cum să epuizeze acest subiect. Noi sperăm că munca depusă să fie doar punctul de pornire a
cercetării mai vaste, care urmează a fi continuat în demersuri ulterio are, atât de noi cât și alții
preocupați de această zonă, așa cum lesne se poate vedea mai are multe lucruri ascunse ce merită
descoperite și evidențiate .

7
Evoluția satului Negrilești până la Primul Război Mondial

Satul Negrilești (în maghiară Négerfalva , în germană Negersdorf ) este una dintre
localitățile cu o istorie bogată ale Transilvaniei, fiind în egală măsură, și una dintre așezările vechi
atestate pe actualul teritoriu al județului Bistrița -Năsăud.
Din punct de vedere geografic, Negrilești este a șezat în zona cunoscută sub denumire de
Dealurile Ciceului1, subdiviziune a Podișului Someșan, care l -a rândul ei este parte a Depresiunii
Transilvaniei2. Satul este totodată situat în nord -vestul județului Bistrița -Năsăud, aflându -se în
proximitatea gran iței cu județul Cluj -Napoca, pe de o parte, și cu județul Maramureș, pe de altă
parte, fapt ce îi dă o notă de specificitate.
Este învecinat cu Ciceu -Giurgești ( Emberfő ), Purcărete ( Porkerec ), Breaza și cu localitatea
Huta (județul Cluj). Din punct de vede re administrativ, satul Negrilești face parte la ora actuală
din comuna cu același anume, alături de satele Purcărete și Breaza.
Clima este una specifică celei de deal și de podiș, cu temperaturi medii de până în
aproximativ 8 ̊ C3 iar solurile fac parte din categoria solurilor specifice dealurilor Ciceului de tip
cambisoluri, cu tipuri entricambosoluri și districambosoluri4.
Este străbătut în totalitate de pârâul Valea Mare (numită local Lunca Mare ) care parcurge
toate satele comunei Negrilești (porneșt e dinspre dealurile satului Breaza) și de Valea Negrileștilor
(cunoscută și sub denumirea de Lunca Mică), venită dinspre localitatea Hută5, care se unesc,
formează râul Negrilești6, care străbate jumătate din localitate, vărsându -se ulterior în râul Someș
Mare în dreptul localității Reteag din județul Bistrița -Năsăud.

1 Pompei Cocean, „Trăsăturile reliefului” în Pompei Cocean, Cristina Nicolae Boțan, Oana -Ramona Ilovan, Județul
Bistrița -Năsăud , București, Editura Academiei Române, 2011, p. 32 (harta).
2 Grigore Posea, Geografia fizică a României , ediția a II -a, București, Editura Fundației România de Mâine, 2006, p.
199
3 Pompei Cocean „Cuvertura de soluri, învelișul vegeta l și viața animală” , în Pompei Cocean, Cristina Nicolae Boțan,
Oana -Ramona Ilovan , op.cit., p. 52.
4 Ibidem , p. 78.
5 Alexandra Camelia Potra, „Protection and sustainable valorisation of the immovable cultural heritage in the district
of Ciceu” în Analele Universității din Oradea -Seria Geografie , Oradea, Editura Universității din Oradea, nr 1/2015,
p. 26.
6 ***, „Delimitarea apelor de munte”, în revista Carpații. Vânătoare -pescuit -chinologie , Cluj, nr.8 din 15 august 1937,
p. 228. Această denumire nu mai es te regăsită azi. Se consideră că râul ce se varsă în dreptul localității Reteag se
numește Valea Mare, având o lungime de 38 km și o suprafață bazinală de 150 km pătrați. Vezi Pompei Cocean,
op.cit., p. 62.

8

Evoluția denumirilor localității

Deși denumirile amintite sunt cele mai cunoscute, mai ales în mentalul colectiv local,
trebuie precizat că acestea au suferit în timp diferite modificări ( prea puțin însă de substanță), după
cum se poate observa din mai multe documente (în special de origine maghiară). Astfel, în anul
1405 (anul atestării) este amintit ca fiind „Villa Olachalis Negel Falva”, în 1467 este menționat
sub numele de „Negerfalwa”, în 1553 „Negyerfalva” și „Negerfalwa”, în 1733 „Nyegerfalva„, în
1750 „Negerfalva”, „Nyegrilesti”, în 1830 „Nyegerfalva” și „Nyefriles”, în 1850 „Nyegrilest”, în
1854 „Nagy Negerfalva” (Negerfalva), „Negrilești”7, „Negerlechti”8 (aceasta din urmă utilizat ă ca
fiind locul de naștere a unui evreu ucis în timpul Holocaustului) și Ciceu -Negrilești9, aceasta din
urmă identificată doar într -o singură sursă.
Trebuie făcute câteva observații. Astfel, prima ar fi aceea că la o primă vedere satul pare a
fi consemna t mai ales cu denumiri maghiare, situație explicabilă mai ales că vorbim despre surse
maghiare. În fapt, villa olachalis , structură ce înseamnă sat românesc10 este un argument de
netăgăduit asupra originii celor ce populau această localitate. În atare condi ții villa olachalis Negel
Falva se traduce ca fiind așezarea românească Satul Negru . Structura Negel Falva, prin faptul că
e formată din două cuvinte distincte mai poate însemna și faptul că e foarte posibil ca satul să se
fii numit, din diverse rațiuni, d oar „Negru” și ulterior să fi evoluat înspre formele menționate mai
sus.
O a doua observație ține de faptul că denumirea maghiară a suferit numeroase modificări
de-a lungul timpului. Acest lucru sugerează faptul că nu denumirile maghiare erau cele folosit e de
populația locală (decât poate în cadrele oficiale), care, după cum vedea ulterior, era preponderent
românească.
O a treia observație este aceea a termenului românesc. Din punctul nostru de vedere este
clar că aici s -a operat cu o traducere a numelui de factură românească. În 1750 apar pentru prima

7 Coriolan Suciu, Dicționar istoric al localități lor din Transilvania , vol. I, București, Editura Academiei Republicii
Socialiste România, 1968, p. 423.
8http://yvng.yad vashem.org/nameDetails.html?language=en&s_lastName=&s_firstName=&s_place=negerfalva&ite
mId=5857439&ind=2 , accesat în 24 februarie 2014.
9 Aurelia Bucșa, „Colindă” în ziarul Înnoirea , Arad, nr. 7 -8 din 15 decembrie -1 ianuarie 1938, p. 16.
10 Ioan Aurel Pop, „Realități medievale sălăjene românești din secolele XIII -XVI”, în Acta Musei Porolissensis , 1985,
IX, p. 296.

9
dată împreună ambele denumiri Negerfalva și Nyegrilesti, lucru ce poate însemna cumva o
concesie făcute de parte maghiară în sensul acceptării a ambelor denumiri. Foarte interesantă este
și folosirea termenu lui Nyegrilest în anul 1850 (forma cea mai apropiată de termenul actual
utilizat). Desigur, s -ar putea spune că aceasta poate însemna mai degrabă că termenul românesc
derivă dintr -o traducere maghiară dar o asemenea ipoteză este foarte repede infirmată de faptul că
peste doar 4 ani, satul este numit Nagy Negerfalva și Negrilești. Acest termen, utilizat în anul 1854
pentru prima dată a rămas valabil și astăzi cu două excepții. Prima este întâlnită într -un document
bisericesc catolic din anul 1903 care prezin tă satul sub denumirea maghiară oficială de Negerfalva
dar și Negrilesci11. A doua excepție se referă la perioada dintre anii 1940 -1944, când satul a fost
parte a Ungariei, revenind la titulatura de Negerfalva, în contextul în care limba maghiară devine
limba oficială în Transilvania de Nord, deci și în această localitate.
Referitor la construcția Negerfalva, se observă că este format din termenii neger (nu are
un sens în limba maghiară actuală) și falva . Acest lucru se poate explica doar printr -o traducere a
denumirii românești și maghiarizarea termenului de negru . Este greu de înțeles de ce nu s -a folosit
echivalentul maghiar al acestuia. Singura explicație rezonabilă poate fi acea a păstrării denumirii
într-o variantă cât mai aproape varianta inițială pe ntru a nu provoca tulburare în zonă.
Filologul și lingvistul ardelean Nicolae Drăganu, studiind toponimia satelor transilvănene
consideră că satele din zona spațiului românesc erau formate la început din câteva case sau colibe,
fiind denumit după numele p roprietarului sau întemeietorului, la care se mai adăuga haza (casă) și
telek (cătun) iar mai apoi, când așezarea creștea, ultimele două elemente erau înlocuite cu falva
(sat)12. Acest lucru înseamnă ca satul fusese inițial unul mic dar a evoluat relativ re pede primind
sufixul falva .
Daniel Paneș observa într -o analiză a denumirii satului Feldru (în maghiară , Nyrmezö ),
localitate, de asemenea, aflată în județul Bistrița -Năsăud, faptul că cele două variante, atât cea
românească, cât și cea maghiară, se aseamănă foarte mult, iar rezonanța chiar și a denumirii
românești este puternic maghiară, el pune acest lucru pe seama simplei transcrieri în limba
autorității13. Considerăm că același lucru este valabil în situația satului Negrilești, mai ales prin

11 ***, Schematicus cleri diocesis Szamosujvariensis. Graeci Ritus Catholicorum, Szamosujvariensis, Editura
Typographaeo diocesano, 1903, p. 42.
12 Nicolae Drăganu, Românii în veacurile IX -XIV pe baza toponimiei și a onomasticii, București, Editura Monitorul
Oficial și Imprimeriile Statului. Imprimeria Națională, 1933, p. 38.
13 Daniel Paneș, „Din toponimia satului Feldru” , în revista Transilvania , Sibiu, Centrul Cultural Interetnic
Transilvania, nr. 4 -5/2007, p. 115.

10
prisma faptului că toate formele sunt practic o simplă traducere realizate în timp, într -un anumit
context politic.
Prima atestare istorică a localității este din anul 1405. Acum, el este menționat, alături de
satele Bața (Bacha), Ciceu ‐Giurgești (Gyurghfalva ), Ciceu‐Mihăiești (Mihalfalva), Hășmașu
Ciceului (Haghmas), Ilișua (Ilsua), Lelești (Lalfalva) și Uriu (Feleur) în contextul unei donații
regale, făcute pentru anumite servicii lui Bánffy de Losoncz14, care era unul dintre baronii cei mai
importanți din zo nă la momentul respectiv. Așa cum lesne se poate observa, acest act nu este unul
de constituire a satului (de fapt a niciunuia dintre ele) ceea ce ne duce la concluzia că așezarea
trebuie să fie una mai veche, localitatea luând naștere probabil undeva într e secolele XIII -XIV.
Satul este menționat și de către istoricul Nicolae Iorga. Astfel, el a întreprins o călătorie în
Transilvania și s -a oprit și asupra Cetății Ciceului. Între diferitele sate el menționează și localitatea
Negrilești (nu știm dacă l -a și vizitat). Astfel el spune, vorbind de localitatea Ciceu Mihăiești că
satul este format din descendenți al unui anumit Mihail „răsplătit cu pămînt pentru cine știe ce
fapte, precum la Giurgești și Negrilești mai încolo, supt cetate, se afla până astăzi urma șii unui
Giurgiu sau Mihai cari s'au deosebit prin slujbe, uitate azi, pentru Domnia moldoveneasca a lui
Ștefan -Voda și Petru Rareș”15.
Dincolo de menționarea localității, mult mai importantă este faptul că din afirmațiile
istoricului reiese că acesta consi deră că localitatea Negrilești este și ea formată din urmașii unui
anume personaj istoric, pe care însă nu îl denumește dar care probabil s -a evidențiat pentru anumite
servicii și a fost răsplătit pentru acestea.

Descoperirile arheologice

Desigur că ac easta lucru nu înseamnă ca respectiva zonă nu a cunoscut în perioada
anterioară anului 1405 forme de locuire sau cel puțin de activitate de tip umană. Acest lucru este
întărit de descoperirile arheologice care s -au făcut în localitate dar și de cele din aș ezările
învecinate.

14 Pompei Boca, „Vechimea documentară a localităților din județul Bistrița ‐Năsăud – secolele XV ‐XX”, în File de
istorie , Bistrița, Muzeul de Istorie Bistrița, nr. IV/1976, p. 244.
15 Nico lae Iorga, Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească, vol. II, București, Editura Minerva, 1909, p. 494.

11
Astfel, aici s -au găsit 2 piese din bronz („celte din bronz”16), datate undeva spre sfârșitul
Epocii Bronzului, mai exact între Bronz D și Hallstatt B17, aceasta în ciuda faptului că nu se
cunoaște locul exact unde au fost descoperite ( trecute imediat după identificarea lor în cadrul
Muzeului din Dej). Au fost descoperite și o așezare cu caracter militar în zona numită „Dealul
Răzoiului” (cunoscut de localnici și sub numele simplu de „Răzoi”), se pare de epocă romană și
un altar de piatr ă de epocă romană ridicat în cinstea zeilor Diana și Silvanus.
Au mai fost găsite și monede romane din aur (aflate pe burgusul de pe hotarul satului
Negrilești18), argint și bronz din aceiași epocă, respectiv în zona sud -vestică a localității, elemente
de ceramică romană iar ulterior a fost identificată o nouă așezare, cunoscută atât de arheologi cât
și de sătenii din zonă sub numele de „Cetatea lui Negru -Vodă”19. Descoperirile acestea sunt
importante mai ales prin prisma faptului că acestea nu s -au realiza t după analize sistematice,
cercetările fiind întrerupte brusc, foarte probabil din lipsă de fonduri, semn că după toate
probabilitățile încă mai pot exista alte artefacte.
Dacă piesele din bronz, monedele și ceramică nu par a fi unele care să iasă în ev idență, mai
ales că în zona Bistriței se găsesc din belșug, nu același lucru îl putem spune și despre altarul de
piatră sau așezarea cu caracter militar (burgus roman), acestea oferindu -ne totodată și numeroase
informații extrem de valoroase din punct de v edere istoric, nu atât doar strict despre zona viitorului
sat, cât despre această parte a Transilvaniei din epoca romană.
Altarul de pe teritoriul localității a fost o descoperire foarte valoroasă nu doar prin relativa
bună conservare a acestuia ci și pr in faptul că acesta era inscripționat și cu un mesaj al celui care
îl comandase, fiind astfel, cea mai veche scriere identificată în satul Negrilești până în acest
moment.
Inscripția, care este una clasică, ea nedepășind profilul și canonul clasic al aces tor tipuri de
artefacte. Există o singură diferență, dar nu este una de esență și nu este un caz singular și se referă
la lipsa unui atribut dat unui dintre cei doi zei. Descoperire se realizează relativ târziu dacă luăm
în considerare dimensiunea ei. În u nul din numerele revistei Transilvania din mai -iunie 1911,

16 George G. Marinescu, „Bronzuri descoperite in nord -estul Transilvaniei ”, în Revista Bistriței , Cluj -Napoca, Editura
Accent, Complexul Muzeal Bistr ița-Năsăud, 2002, p. 36.
17 Ibidem , p. 46.
18 Corneliu Gaiu, Viorica Crișan, Cristian Găzdac, „Noi descoperiri monetare în județul Bistrița -Năsăud ”, în Revista
Bistriței , Iași, Editura Glasul Bucovinei, Complexul Muzeal Bistrița -Năsăud, 1995, p. 126.
19 Arhiva Repertoriului al României a Institutului de Arhivistică „Vasile Pârvan” , ediția online din
http://www.cimec.ro/scripts/arh/rar -index/sel.asp?nr= 9&NrSel=0&Lang=RO&IDRap=1371#Lk1371 , accesat în 11
decembrie 2015.

12
aflăm că muzeul Asociației Astra din Sibiu tocmai a intrat în posesiunea unei pietre romane de
altar din satul Negrilești din Solnoc -Dăbâca, fiind „una dintre cele mai noue (noi) achiziții”20 ale
acestuia. Această informație, pe lângă faptul că ii subliniază și importanța, sugerează ca ea fusese
descoperită relativ recent, cel mai probabil nu cu foarte mult timp înainte, fiind primită în dar,
credem noi, de la vreun muzeu, după toate probabilitățile cel din Dej.
Piatra era realizată dintr -un material simplu fiind una calcarie, are 60 cm înălțime, lățimea
de 20, respectiv 25 cm. Altarul votiv este dedicat zeilor Diana și Silvanus, ocrotitori ai pădurii21,
cărora li s -au dedicat numeroase sute de astfe l de edificii în Dacia Romană22 dar și în zona Câmpiei
Panoniei23. Ridicat din partea unui P. Aelius Atilianus are un text care spune astfel: DIANE.ET. /
SILVANO. / SACRVM. / P.AEL.ATILI. / ANVS.DEC.EX.SI. / NG.COS.FECIT., adică
DIANAE ET SILVANUM SACRUM. PU BLIUS AELIUS ATILIANUS DECURIO EX
SINGULARI CONSULARIS FECIT, în traducere lui Nicolae Sulică însemnând: „dedicate Dianei
și lui Silvanus. A ridicat / dedicat monumentul P. Aelius Atilianus, subofițer de cavalerie fostă
ordonanță a guvernatorului„24. Nu ști m exact unde a fost sculptat. După toate probabilitățile nu în
localitate, argumentul fiind acela că nu s -au mai găsit artefacte similare pe teritoriul acestui sat dar
nici în localitățile din apropiere.
Așa cum am mai precizat mai sus el se diferențiază de o inscripție obișnuită doar prin faptul
că lipesc epitetele adresate zeului căruia i se aduce/dedică acel altar. Astfel, pe altarul votiv de la
Negrilești, nu apare niciun epitet sau atribut25, lucru ce se poate datora fie lipsei de spațiu fie
faptului că Atilianus nu a dorit expres menționarea vreunuia.
În continuare, Niculae Sulică, pornind de la o serie de elemente din inscripție, coroborate
cu elemente din cadrul altor descoperiri, fie din spațiul românesc, fie din exterior, ajunge la o serie
de des coperiri. Astfel, el dovedește că decurionul Atilianus a fost în ordonanța unuia dintre
guvernatorii Daciei, înainte sau după 168 d.Hr., deci fie în timpul lui M.Claudius Fronto (168 -170
d. Hr.), fie în perioada în care guvernator al Daciei era Sex Corneli us Clemens (170 -175 d.Hr.), că

20 Nicolae Sulică, „Însemnări. Un altar votiv în proprietatea Muzeului Asociațiunii din Sibiu” , în ziarul Transilvania.
Revista Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului ro mân, nr. 3 din mai -iunie 1911 , p. 309.
21 George Lăzărescu, Dicționar de mitologie, București, Editura Casa editorială Odeon, 1992, p.50.
22 Mihai Bărbulescu, „Cultură și religie”, în Dumitru Protase (coord.), Istoria românilor , vol. II, București, Editur a
Enciclopedică, 2001, p. 248.
23 Victor Bunoiu, „Considerații privind vânătoarea în lumea romană. Cu privire specială la provincia Dacia” în
Bibliotheca Historica et Archaeologica Universitatis Timisiensis -(BHUT) , Timișoara, Editura Universității de Vest,
Simpozionul 12, 2010, p.109.
24 Niculae Sulică, op.cit., p. 309.
25 Victor Bunoiu, op.cit. , p. 109.

13
s-a format militar în timpul împăratului Hadrian (pornind de la primele două nume), a servit 30 de
ani în armat romană26 și la un moment dat se afla, nu știm pentru cât dar presupunem că nu era
doar în trecere din moment ce a ridicat un altar, în zona în care astăzi se află satul Negrilești.
Prezența altarului sugerează, pe de o parte, și o religiozitate accentuată a militarului roman, iar pe
de altă parte, poate arăta faptul că cel puțin zona viitorul sat era una cu multe pădu ri, situație
valabilă și azi.
O altă descoperire asupra căreia trebuie stăruit este aceia a așa numitei „Cetăți a lui Negru –
Vodă”, amintită și de istoricul bistrițean Iulian Marțian27. Conform fișei din Repertoriului
arheologic al satului, aceasta este u n burgus roman, fortificat, databil din punct de vedere
cronologic undeva între secolele II -III. d.Hr. Ansamblul, despre care nu se știe din ce cultură
provenea, era parte din așa numitul Limes roman28, structură care, așa cum se poate observa, se
afla în p roximitatea viitorului sat Negrilești.
Nu a fost singura descoperire majoră. Astfel, conform arhivei Repertoriului arheologic al
României, în zona sud -vestică a satului s -a descoperit un turn roman, fapt ce ne facem să credem
că exista și o mică așezare. Aceasta a fost numită, din motive care ne scapă, „Cetatea lui Motogna”
și a fost considerate alături de alte edificii din districtul Ciceului ca întrând în „categoria
monumentelor istorice aflate într -un stadiu avansat de degradare”29.

Formarea localității

„Cetatea lui Negru Vodă” devine importantă nu doar prin ea însăși ci numele pe care însăși
locuitorii l -au atribuit și l -au păstrat de -a lungul timpului. În lungile discuții cu locuitorii satului,
la întrebarea privind originea etimologică a aproap e toți oamenii consideră că ea vine de la Negru –
vodă, care l -a un moment dat ar fi trecut printre aceste locuri și ar fi dat numele său acestui sat,
idee consemnată și evidențiată încă de la începutul secolului al XX -lea, semn că ea este, după toate

26 Niculae Sulică, op. cit ., p. 310.
27 Iulian Marțian, Urme din războaiele Romanilor cu Daci.. Studiu arheologic cu 39 de schițe și desemnuri, Cluj,
Editura Krafft & Drotleff, 1921, p. 24.
28 „Ordin privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată și a Listei monumentelor dispărute ”, în
Monitorul Oficial al României , nr. 646/16 iulie 2014, p.256.
29 Alexandra Camelia Potra, op. cit., p. 32.

14
probab ilitățile, mult mai veche30. Desigur, acest lucru nu este susținut din punct de vedere istoric,
nefiind consemnată nicio vizită a acestuia prin împrejurimi iar șansele pentru existența vreuneia
fiind extrem de mici, practic inexistente.
În mod cert, locali tatea Negrilești nu este singura care asociază numele unei cetăți sau al
localității cu Negru -Vodă. Există mai multe exemple în acest sens dintre care amintesc, Cetatea
lui Negru -Vodă din județul Argeș, Cetatea lui Negru -Vodă de la Colții Brezii (Brașov), Cetatea
lui Negru -Vodă din Dâmbovița31 și altele.
Noi considerăm că această „legendă” derivă dintr -un lucru extrem de simplu. Astfel,
pornind de la termenul de Negru, țăranii l -au asociat, mergând pe o logică simplă, cu voievodul
care ar fi descălecat la s ud de Carpați și ar fi pus bazele Țării Românești. Nu trebuie uitat un lucru.
Dacă sătenii l -ar fi numit după Negru -Vodă, denumirea cea mai simplă ar fi fost cea de Negru –
Vodă, după cum sunt alte numeroase exemple din rândul satelor, care au numele unor pe rsonaje
istorice din trecutul României: orașul Negru -Vodă din județul Constanța, satul Mihai Viteazu din
județul Cluj, satul Ștefan cel Mare din județul Vaslui, etc.
De asemenea, nu trebuie uitat nici faptul că există mai multe localități cu numele de
Negrilești, răsfirate de -a lungul țării. Astfel potrivit lucrări Indicatorul localităților din România
există, pe lângă satul despre care vorbim în analiza de față și localități cu numele de Negrilești și
în comuna Munteni din județul Galați, în comuna Scurt u Mare din județul Teleorman, comuna
Bârsești din județul Vrancea și în comuna Podoleni județul Neamț32.
Trebuie remarcat că a fost pentru o lungă perioadă singurul sat care a dat numele unei
comune, semn că este și unul dintre cel mai mare dintre din punc t de vedere al populației, unul
dintre principalele criterii ale legislației din țara noastră pentru a deveni comună. Azi mai există
comuna Negrilești din județul Galați33.
Despre satul Negrilești din județul Vrancea, legenda locală spune că denumirea satu lui
vine de la unul dintre fii Vrâncioaiei34. Situația este una similară cu cea din satul Negrilești din

30 Ștefan Papacostea, „Triumful luptei pentru neatîrnare: întemeierea Moldovei și consolidarea statelor feudale
românești” în Nicolae Stoicescu (coord.), Constituirea statelor feudale românești , București, Editura Academiei
Republicii Socialiste România, Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, 1990, p .140.
31 O. G. Lecca, Dicționar istoric, arheologic și geografic al României , București, Editura Universul, 1937, p. 132.
32 Ion Iordan, Petre Gâștescu, D.I. Oancea, Indicatorul localităților din România , București, Editura Academiei
Republicii Socialiste România, București, 1974, p. 187.
33 http://www.primarianegrilesti.ro/index.php?id=1 , accesat în 10 martie 2015.
34 Borcea Ștefan, „De unde vine numele „Vrancea“ și de ce în trecut ținutului i se spunea „Țara Corbilor Negri”, în
ziarul Adevărul , ediția online din 24 februarie 2015, în http://adevarul.ro/locale/focsani/de -vine-numele -vrancea –

15
județul Galați, sat atestat în 1452, și care că primește denumirea de la un boier din zona Moldovei
pe nume Negrilă35.
Dat fiind exemplele mai sus amin tite considerăm că cea de -a doua teorie despre originea
etimologică a termenului de Negrilești care merge pe idea că denumirea a fost dată tot după o
personalitate, dar nu una de o asemenea anvergură precum Negru -Vodă. În cazul localității
studiate, se vor bește despre un anume Negrea, despre care se afirmă că ar fi fost un localnic al
aceste zone36, considerat a fi cel ce a pus bazele satului undeva între 1290 -130437.
Din păcate, cel puțin până în acest moment nu s -au găsit date despre Negrea. Putem însă
considera că el fie al fost cel care într -adevăr a format localitatea, fie a fost unul dintre oamenii de
vază ai satului, care a reușit, într -un anumit context, să realizeze un lucru care a cântărit foarte mult
în ochii oamenilor. Noi am merge mai mult pe ce a de-a doua teorie dintr -un motiv foarte simplu
și anume că țăranii sunt mai greu de impresionat decât pare. Dacă într -adevăr el ar fi pus piatra de
temelie a satului, fără doar și poate, memoria satului ar fi perpetuat o atare poveste, lucru care, de
altfel, nu s -a întâmplat. Desigur, acest lucru nu exclude ca el să fi făcut parte din prima generație
de locuitori ai satului.
Deși este un sat tipic transilvănean, Negrilești are o particularitate. Astfel el nu a cunoscut
populație săsească, decât un mic numă r și acela doar în secolul al XIX -lea. De fapt, primii sași
menționați sunt de -abia în 1880 (26), ating cifra maximă în 1900 (77) și scad la 26 în 1910 și nu
mai regăsim niciunul din 192038.
Acest lucru este surprinzător dacă luăm în considerare zona Bistri ței pe ansamblu. Aici,
foarte multe dintre sate au cunoscut un număr mare de sași și chiar o parte au fost fondate de aceștia
din urmă. Dacă însă privim lucrurile mai cu atenție, se poate observa faptul că zona satelor dintre
orașul Beclean (jud. Bistrița) și orașul Dej (jud. Cluj) nu a cunoscut un număr mare sași. Totodată,
cu cât ne apropiem mai mult de județul Cluj numărul acestora scade. În zona satelor învecinate
localității, fie numărul acestora este foarte mic, fie nu există.

trecut -tinutului -i-spunea -Tara-corbilor -negri -1_54ec3cef448e03c0fdef1b70/index.html , accesat în 13 decembrie
2015.
35 Dan Nica, Maria Lazăr, Lucia Lepădatu, Florentin Sandu, Ilie Voidovici Plătilă, Viorel Ștefan, „Expunere de motive
(pentru înființarea comunei Negrilești) ”, în http://www.cameradeputatilor.ro/proiecte/2003/500/70/1/em571.pdf ,
acces at în 14 decembrie 2015.
36 Augustin Pădurean, Constantin Rusu, Ciceu -Giurgești. O istorie multiseculară. , Bistrița, Editura Arcade, 2004, p.
14.
37 Dologa Dorin, prefață la Fondul Parohial Ortodox Român , Bistrița, DJNA, 2008, p.20.
38 Varga E. Árpád, „Beszt erce-Naszód megye településeinek etnikai (anyanyelvi/nemzetiségi) adatai ” în
www.kia.hu/konyvtar/erdely/erdtsat/bnetn.pdf , accesat în 25 februarie 2015.

16
Ținând cont de anul în care ei au apărut pe aceste plaiuri, motivul principal poate fi acela
al apariției dualismului Austro -ungar iar faptul că după 1920 nu mai avem niciun sas trebuie înțeles
prin faptul că ei au părăsit satul ca urmare al începutului războiului.
Interesant e ste faptul că mentalul colectiv nu a reținut faptul că a existat o atare comunitate.
Mai mult, existența une i denumiri germane pentru sat ( Negersdorf ), este necunoscută de altfel
pentru locuitorii satului39 . Ea venit dintr -o traducere directă a termenului de Negrilești, probabil
din motive ce țineau de administrația habsburgică.

Epoca medievală

Dacă, așa cum am precizat, azi satul este parte componentă a județului Bistrița, lucrurile
stăteau diferit în perioada medievală. Astfel, în secolul al XVII -lea, conform topografiei realizate
a lui Leopold I din 1689, existau 7 comitate: Solnocul Interior (Solnocul de Jos și Solnocul de
Sus), Comitatul Dăbâca, Comitatul Alba, Comitatul Hunedoara, Comitatul Cluj, Comitatul
Târnava și Comitatul Turda, Negrilești, până la revoluția din 1848 -1849, făcând parte din
Comitatul Solnoc Interior ca unul dintre cele 17 sate ale Plasei Reteag 40, pentru ca după revoluție
să fie inclusă cercul Reteag din districtul militar al Reteagului41.
De asemenea, satul era parte a cetății Ci ceului. Aceasta a fost primită de Ștefan cel Mare
de la regele Ungariei, Matias Corvin, alături de Cetatea de Baltă. Deși nu se cunosc anii exacți în
care aceste cetăți trec în posesiunea domnului moldovean, istoricii vehiculând mai mult date în
acest sen s42, academicianul Nicolae Edroiu consideră că nu putea fi primite decât în intervalul
cronologic 1484 -149043.
Cetatea Ciceului a fost construită de meșteri sași bistrițeni în a doua jumătate a secolului
al XIII -lea, având rolul de a securiza transportul de sare înspre Ungaria, fiind totodată și reședința

39 Interviu cu Sigartău Aurel în 19 septembrie 2015.
40Anton E. Dorner, „Evoluții și structuri administrative”, în Ioan Aurel Pop, Thomas Nagler (coord.), Istoria
Transilvaniei , vol. III, Cluj, Cent rul de Studii Transilvane, 2009, p. 22 -26.
41 Valentin Mureșan, Dor de casă. Ciceu Mihăiești -studiu monografic , Cluj -Napoca, Editura Accent, 2011, p. 71.
42 Marius Diaconescu, „Contribuții la datarea donației Ciceului și cetății de Baltă lui Ștefan cel Mare ”, în Analele
Putnei , IX, 2013, nr.1, p. 92 -94.
43 Nicolae Edroiu, „Semnificația stăpânirii de po sesiuni în Transilvania de către Ștefan cel Mare și sfânt, domnul
Moldovei (1457 -1504)”, în Ioan Chirilă (coord.), Structură etnică și confesională a Transilvaniei medievale (sec. IX –
XIV) , Cluj -Napoca, Editura Renașterea, 2007, p. 144.

17
comitatului Solnoc44. Cetatea a fost dărâmată în 155445, ca urmare a unei decizii luate de către
prințesa Izabella46 dar domeniul a continuat să existe în continuare.
Până să ajungă în posesiunea lui Ștefan ce l Mare ea este amintită în anul 1304 ca fiind
stăpânită de Ladislau Kan. Va deveni mai târziu cetate regală, pentru ca în anul 1387 să fie dăruită,
alături de satele componente, voievodului Ladislau Banffy de Losoncz și fratelui său de către
regele Ungarie i Sigismund. Ca urmare a unei pedepse, regele Matias Corvin o donează unui nobil
maghiar și ulterior lui Ștefan cel Mare.47
Ea a fost în posesiunea mai multor domnitori din Moldova între care cele mai importante
nume sunt Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Des pre primul se poate spune că el a fost un sprijin
pentru românii din zonă, aspect vizibil prin faptul că domnitorul moldovean a pus bazele unei
episcopii ortodoxe la Vad, localitatea aflată azi în județul Cluj. Acest lucru a fost important prin
faptul că d in acel moment au existat episcopi români, care, s -au preocupat de viața religioasă
ortodoxă și din acest spațiu al cetății, deci inclusiv și de cea din Negrilești.
Perioada în care i -a a aparținut domnitorul Petru Rareș este și cea despre care există cel e
mai multe informații. El rămâne important pentru că a adăugat Rodna, Ungurașul și numeroase
alte sate48.
Au existat multe lupte în zonă. Astfel pentru a -și recâștiga cetatea Ciceului, domnitorul
Moldovei, Petru Rareș, își împarte trupele în două, având de asemenea, două direcții, între care
coloana de nord străbate și localitate direcția Câmpulung, Rodna, Vișău, Suciu de Sus, Suciu de
Jos, Ambriciu și Negrilești49.
În anul 1553, localitatea Negrilești era inclusă alături de satele Ambrișiu, Baba, Bața,
Bârsău, Bogata Românească, Bogata Ungurească, Borcut, Uriu de Sus, Canciu, Cășeiu, Căpâlna,
Câțcău, Chirău, Ciceu Cristur, Coldău, Corabia, Copleanu, Dăbâceni, Domucușeni, Draghia, Rafa,
Gâlgău, Giurgești, Glod, Gostila, Hășmaș, Ileanda, Ilișua, Jichișu de Sus, Lăpușul Românesc,
Lăpușul Unguresc, Lelești, Libotin, Mica, Mașca, Mihăiești, Muncel, Orman, Peșteș, Petrihaza,
Poiana Porcului, Poieni, Reteag, Rohia, Rogoz, Rugășești, Sânmărgărita, Selișca, Șomcutu Mic,

44Alexandru Husar, Ciceu, cetatea de pe Someș , București, Editura Orion, 2004, [f. a.], p. 3 -4.
45 A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană , ed. III, vol. IV, Bucureș ti, Editura Cartea Românească, p. 280.
46 Alexandru Husar, op. cit ., p. 10
47 Ibidem , p. 4.
48 Nicolae St oicescu, Unitatea românilor în Evul Mediu , București, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
1983, p. 48.
49 Radu Rosseti, Istoria artei militare a românilor până la mijlocul veacului al XVII -lea, București, Monitorul oficial
și imprimeriile statu lui, Imprimeria Națională București, 1947, p. 456-457.

18
Spermezeu, Suciu de Sus, Suciu de Jos, Târliș ua, Urișor, Vad, Vajda -Cămăraș, Văleni, Vima
Mare, Vima Mică, Zlatina, în domeniul cetății50.
Din punct de vedere al organizării cetății, în același an, întinsul domeniu al Ciceului era
format din voievodate ce cuprindeau la rândul lor sate numite și cneza te. Existau voievodatele
Negrilești, Cășei, Câțcău, Șomcutu Mic, Libotin, Voievodatul Răzoare și voievodatul condus de
Filip Pașca51. Voievodatul Negrilești, condus de voievodul Andreica, cuprindea cnezatele
Ambriciu, Ciceu -Corabia, Ciceu -Giurgești, Dumbrăv eni, Hășmasul Ciceului, Ilișua, Lelești, Suciu
de Jos și Suciu de Sus52.
Cunoaștem câteva date despre economia cetății, ce privesc printre altele și localitatea
Negrilești. Conform unor date din 1553 cetatea Ciceului avea în total 617 porți (poartă fi ind o
unitate fiscală cuprinzând cel puțin 4 iobagi), 695 de zilieri săraci și 107 loturi fără iobagi iar
românii plăteau o oaie din 50 cetății iar satul dădea o vacă și un berbec53. Satul Negrilești are în
timpul împăratului Ferdinand 16 porții, 24 de săra ci și 3 sesiuni deșarte54. Majoritatea satelor,
inclusiv Negrilești, plăteau un impozit numit „dica” de 8, 16, 25 sau 50 de dinari, depinzând de la
sat la sat55. Aceste cifre atestă, dacă era cazul, faptul că populația avea niște dări foarte mari, atât
cele individuale cât și cele colective.
Desigur că aceste dări afectau mult populația, fapt la care se mai adăugau din când în când
și calamități naturale precum secetele. Un exemplu în acest sens este un gest făcut de către fiul lui
Petru Rareș, Ștefan, car e a adus la un moment dat grâu pentru cetatea Ciceului, pentru că „aici nu
se făcuse”56.
De altfel, relațiile dintre sate erau strânse, acest lucru datorându -se mai multor elemente
printre care și cel că făceau parte dintr -o structură comună dar și datorită unor elemente de ordin
economic (anumite vânzări de produse) sau religios (participarea la slujbe in alte sate, mai ales la
hramuri, etc). De altfel, istoricul Janos Kadar, în lucrarea Cetatea Ciceului și comuna Uriu

50 Alexandru Moraru, „Domnitorul Sfânt Ștefan cel Mare și Transilvania”, în Ioan Chirilă (coord.), Structură etnică
și confesională a Transilvaniei medievale (sec. IX -XIV) , Cluj -Napoca, Editura Renașter ea, 2007, p.159.
51 Augustin Pădurean, Constantin Rusu, op. cit., p. 22 -23.
52Tănase Rodilă, Satul Breaza. O istorie demnă și milenară , Cluj -Napoca, Editura Eikon, 2010, p. 46.
53 Alexandru Husar, op. cit., p. 11 -12.
54 Victor Motogna, Cetatea Ciceului sub stă pânirea Moldovei. Schiță istorică. 400 de ani de la suirea pe tron a lui
Petru Rareș. 1527 -1927, Dej, tipografia Medgyesi, [f. a.], p. 54.
55 Ibidem, p.56.
56 Alexandru Husar, op. cit., p. 11.

19
enumeră o serie de sate majoritar româ nești ale cetăți și spune despre acestea că erau „sate cu
locuitorii cărora urenii au avut contacte permanente”57.
În privința vieții religioase, în perioada în care a făcut parte din domeniul cetății Ciceului,
satul era cel mai probabil ortodox, în condiți ile în care satului era unul românesc. Astfel, în anul
1553 din cele 54 de sate componente ale celor 2 cetăți transilvănene (referire la cetatea de Baltă),
41 era ortodoxe, având preoți români, cnezi sătești și voievozi ai celor 7 oficiolate se ocupau de
viața religioasă locală și de minima instruire a copiilor58.
În contextul presiunilor făcute de imperiul habsburgic și în urma unor negocieri care s -au
întins o perioadă relativ întinsă (1698 -1701) mitropolitul Atanasie al Albei -Iulia a semnat trecerea
alătu ri de o parte a clerului ortodox în sânul Bisericii Catolice, dând naștere Bisericii Unite cu
Roma, Greco -Catolică.
Acest act a însemnat trecerea și comunității din Negrilești dar așa cum o arată și existența
celor două biserici în localitate. Dacă până la unire, biserica era subordonată canonic de
Protopopiatul ortodox Chiuiești, după va face parte din Protopopiatele greco -catolice Lăpuș și
Cășeiu59.
Ulterior comunitatea se va scinda din punct de vedere confesional și va cunoaște două
parohii, una ortodoxă și una greco -catolică, această situație datorându -se mănăstirii ortodoxe din
Negrilești (vezi cap. IV) care a existat și care a făcut ca o parte dintre credincioși să rămână
ortodocși.
Până în 1850 au activat în Negrilești din datele pe care le avem urmă torii preoți Ioan
Muntean (menționat în 1767) Teodor Mihuț (1793‐1815), Vasile Marcuș (1816‐1844) și fiul său
Ioan Marcuș (1845‐1851)60.

57 Kadar Jozsef, Cetatea Ciceului și comuna Uriu. Csicsovar es Fel or Kozseg , Cluj -Napoca, Editura Clusium, 2009.,
p. 130.
58 Nicolae Edroiu, op. cit., p. 151.
59Dologa Dorin, Prefața fond Oficiul Parohial Ortodox Român Ciceu -Giurgești , p. 4.
60 Ibidem.

20
Epoca modernă

Din punct de vedere al cronologiei istoriei României părerile istoricilor sunt împărțite. De
altfel, nu există un consens istoriografic referitor la anul începerii perioadei moderne. Din punctul
nostru de vedere, epoca începe din secolul al XIX -lea. Desigur, nu putem spune cu precizie nici
când această epocă își face simțită prezența în satul studiat .
După cum s -a putut observa, satul a făcut parte în perioada medievală din Plasa Reteag,
Comitatul Solnoc Interior. Prin organizarea administrativă din 8/20 septembrie 1849, prin care,
printre altele, teritoriul Transilvaniei este divizat pe motive etnic e, punându -se bazele a 6 districte
și anume Sibiu, Alba -Iulia, Reteag, Făgăraș, Cluj și Odorhei. La această dată satul Negrilești făcea,
ținând cont de proximitatea teritorială, parte din comitatul Reteag61. În 1952 se operează o nouă
reformă administrativ teritorială, moment din care localitatea va fi inclusă în Căpitănatul Reteag
din Districtul Sibiu, pentru ca din anul 1953 să fie inclus în Prefectura Dejului62. În 1876, când se
operează o nouă reformă administrativă apare comitatul Solnoc -Dăbâca. Acesta a luat ființă prin
unificarea comitatului Solnocul Interior (Belső -Szolnok) cu partea apuseană a Comitatului Dăbâca
(83 de sate), 48 de localități din Chioar, comunele Uioara, Șieu, Sic și Gherla63.
Populația satului în perioada modernă a fost una care, după cum se va putea observa mai
departe a cunoscut, aproape tot timpul o creștere ritmică. Satul făcea parte din comuna Giurgești
din județul Bistrița (unul dintre cele 15 județe ale țării). Aceasta din urmă cuprindea 4 localități și
anume Ciceu Giurgești, Br eaza, Dumbrăveni și satul Negrilești64.
Anii 1848 -1849 au fost dominate de revoluții care nu au evitat nici țările române deci nici
zona Ciceului. Deși nu cunoaștem mai multe detalii, conform lui Tănase Rodilă, se pare că au
existat țărani răsculați din sat ele Breaza și Negrilești, aceștia fiind spânzurați pe Dealul Acasteu
din Purcărete65.
Un caz important a fost cel al preotului greco -catolic Constantin Iuga din Negrilești. Astfel,
în anul 1892 are loc adoptarea celebrului Memorandum , de către o parte dintr e liderii transilvăneni

61 Ioan Bolovan, Anton E. Dorner, „Evoluția structurilor administrative și a instituțiilor locale”, în Ioan Aurel Pop,
Thomas Nagler, Magyari Andras (coord.), Istoria Transilvaniei , vol. II (de la 1711 până la 1918), Cluj -Napoca,
Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2008, p. 374.
62 Ibidem, p. 375 -376.
63 Mariana P intilie, Dorin Pintilie, Comuna Dăbâca: studiu monografic , Cluj -Napoca, Editura Eurodidact, 2001, p. 22
64 Traian Rotariu, Recensământul din 1850. Transilvania , ed. II, Cluj -Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană,
2004, p. 89.
65 Tănase Rodilă, op. ci t., p. 72.

21
români, document care a fost trimis împăratului de la Viena, Franz Iosif, prin care se cereau
drepturi politice și militare pentru românii ardeleni. Din delegația celor 300 de transilvăneni care
au însoțit documentul spre Viena a fo st și Constantin Iuga66. El a fost ulterior „judecat pentru că a
mers în deputațiune la Viena și a îndemnat și pe alții să meargă”67, lucru ce arată faptul că elita
românească din localitate nu s -a sfiit să lupte pentru drepturile ce le cuveneau.
Primul răzb oi mondial a fost fără doar și poate o experiență dureroasă pentru mulți români
ardeleni din epocă. Drama de a lupta contre celor de un neam cu ei era probabil de neimaginat.
Situația devine cu atât mai complexă cu cât țăranii români erau extrem de atașați și de imaginea
împăratului. Totuși, e greu de crezut că aceasta cântărea mai mult decât propriul lor neam. Chiar
și în atare condiții și sătenii din Negrilești au luat parte la cel mai sângeros război ce a fusese
cunoscut până atunci, cunoscut și sub nume le de Marele Război.
Cunoaștem o serie de nume de săteni ce au participat la război. Acestea le -am descoperit
pe o serie de liste ce erau eliberate periodic de către autoritățile austro -ungare. Acestea erau de
doua tipuri. Astfel, o categorie cuprindea lis te cu persoanele rănite și oferea informații privind
soarta acestora. Se specifica numele și prenumele rănitului, gradul și compania din care făcea parte
și se preciza zona administrativă (în cazul de față comitatul Solnoc -Dăbâca) și satul (în acest caz
Negerfalva) din care proveneau precum și anul în care acesta se născuse. Dacă se cunoșteau se
trecea și spitalul unde aceștia primeau ajutorul medical.
Cealaltă categorie se referea la cei care au fost uciși. Acestea arătau identic cu prima listă
cu diferen ța că ofereau doar numele și prenumele, gradul avut, locul și anul nașterii, deci nu și
zona în care au pierit.
Conform acestor documente, în anul 1914 avem consemnați următorii negrileștieni Giez
Gregor (inft, IR, nr. 62, comp. 4, născut 1890)68ucis, în ti mp ce la categoria răniților au fost
înregistrați Pap Gabriel (Intt, IR. Nr 63, comp. 5, născut în 1885, spitalul din Gyulafehervar –
Ungaria)69, Pintye Szilard (Inft, IR Nr 22, comp. 6, născut în 1882, aflat în spitalul din

66 Traian Iuga, „Aspecte ale mișcării memorandiste în județul Bistrița -Năsăud” în Revista Bistriței , Iași, Editura Casa
editorială Glasul Bucovinei, Complexul Muzeal Bistrița -Năsăud, nr. VII, 1993, p. 197.
67 Ibidem , p. 201.
68 „Listă de pierder nr 161 edată din 15/12/1914 ” în „ANNO – Historische osterreichische Zeitungen und Zeitschriften ,
în http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_vll_19141219.pdf , p. 35, accesat în 16 februarie 2016. Acesta fusese trecut
anterior și pe o listă a răniților și știm că se afla la spitalul din Koposvar (Ungaria). Vezi: „Notificări asupra răniților
și bolnavilor nr 73 edată în 10/11/1914 ”, în ANNO – Historische osterreichis che Zeitungen und Zeitschriften , p. 14,
din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19141110.pdf , accesat în 16 februarie 2016.
69 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr. 159 edată în 20/12/1914 ”, în ANNO -Historische osterreichisch e
Zeitungen und Zeitschriften , http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19141220.pdf , p. 38, accesat în 17 februarie 2016.

22
Gyurgenyszentimre)70, Boldi Mihal y (Ku. LsTIR, nr 4, comp. 7, născut în 1877, aflat într -un spital
din Budapesta – Ungaria )71, Pintea Ștefan (Inft. IR 36, comp. 10, născut în 1886, aflat în spitalul
nr. 3 Budapesta – Ungaria)72, Somogyan Laszlo (Inft, K.u. Lir, nr 32, comp. 2, născut în 18 77,
aflat în spitalul Maria Valerie din Szabadka – Ungaria)73, Podzsa Johenn (Inft, IR, nr 63, comp.
15, născut 1891)74, Bumb Janos (inft, K.u.n, LIR, nr. 20, comp. 1, aflat în spitalul din Konniggratz
– Republica Cehă)75, Zsurzs Zacharie (Inft, IR, nr 36, co mp. 6, născut în 1866, aflat în spital în
Gyulatehervar – Ungaria)76și Dregzahn Demeter (Inft, IR. Nr 63, comp. 6, născut în 1886, aflat în
spitalul din Trenesen – neidentificat)77.
În anul 1915 întâlnim la capitolul decedați pe Maus Johann (Infanterist, IR, nr. 63,
compania 9, născut în 1890)78, Petrucz Pantelimon (Inft, IR, nr. 63, comp. 10, născut în 1893)79,
Talpa Franz (inf, IR, nr 63, comp. 8, născut în 1885)80, Onu Konstantin (Jag, FJB, nr 23, născut
în 1883)81, Papp Konstantin (Ers. Res, IR, nr. 63, comp . 3, născut în 1888, decedat în Rusia)82, în
timp ce la cei răniți îi regăsește Szigiarto Konstantin (Inf, IR, nr. 63, comp. 2, născut în 1888)83,

70 Ibidem, p. 39.
71 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr . 42 edată în 25/10/1914 ” în ANNO -Historische osterreichische Zeitungen
und Zeitschriften , din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19141025.pdf , p. 9, accesat în 16 februarie 2016.
72 „Notificări asupra r ăniților și bolnavilor nr . 121 edată în 4/12/1914 ”, în ANNO -Historische osterreichis che
Zeitungen und Zeitschriften din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19141204.pdf , p. 35, accesat în 16 fe bruarie
2016.
73 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr . 125 edată în 5/12/1914 ”, în ANNO -Historische osterreichische
Zeitungen und Zeitschriften , din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_1 9141205.pdf , p. 44, accesat în 16 februarie
2016.
74 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr . 177 edată în 31/12/1914 ” în ANNO -Historische osterreichische
Zeitungen und Zeitschriften , din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19141231.pdf , p. 38, accesat în 16 februarie
2016.
75 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr . 176 edată în 30/12/1914 ”, în ANNO -Historische osterreichische
Zeitungen und Zeitschriften , din http://anno.onb.ac.at/p dfs/ONB_nvv_19141230.pdf, p. 13, accesat în 16 februarie
2016.
76 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr. 124 edată în 5/12/1914 ” în ANNO -Historische osterreichische Zeitungen
und Zeitschriften , din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19150125.pdf , p. 55, accesat în 16 februarie 2016.
77 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr . 130 edată în 7/12/1914 ” în ANNO -Historische osterreichische Zeitungen
und Zeitschriften , din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19141207.pdf , p. 13, accesat în 16 februarie 2016.
78 „Listă de pierder nr . 360 edată în 3/11/1915 ” în ANNO -Historische osterreichische Zeitungen und Zeitschriften , din
http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_vll_19151103.pdf , p. 29, accesat în 16 februarie 2016.
79 Ibidem, p. 35.
80 „Listă de pierder edată nr . 161 din 15/4/1915 ” în ANNO -Historische osterreichische Zeitunge n und Zeitschriften ,
http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_vll_19150415.pdf , p. 42, accesat în 16 februarie 2016.
81 „Listă de pierder edată nr . 161 din 15/4/1915 ” în ANNO -Historische osterreichische Zeitungen und Zeitschriften ,
din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_vll_19150129.pdf , p. 29, accesat în 16 februarie 2016.
82 „Listă de pierdere edată nr . 305 din 2/11/1915 ” în ANNO -Historische o sterreichische Zeitungen und Zeitschriften ,
din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_vll_19151102.pdf , p. 32. accesat în 16 februarie 2016.
83 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr. 91 edată în 19/11/1915 ” în ANNO -Historische osterreichische Zeitungen
und Zeits chriften din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19141119.pdf , p. 46, accesat în 16 februarie 2016.

23
Harca Viktor (Kan, GAR, nr 120, născut în 1885)84, Bereczi Janos (Inf, k.u. Lir, nr 32, comp. 3,
născut în 1880)85, Petrucz Miklos (Inft, K.u.LIR, nr 32, comp 4, născut în 1883, se află într -un
spital din Gyor – Ungaria)86, Kimpian Janos (Getr, IR, nr 63, comp. 14, născut în 1889, aflat într –
un spital din Beszterese)87, Puskesan Theodor (Inft, IR, nr 60, comp. 7, născu t în 1883, spital din
Beneschau)88, Petrucz Konstantin (Inft, IR, nr 63, născut în 1880, aflat într -un spital Budapesta)89,
Viman Alexa, (Jag, FJB. Nr 23, comp 10, aflat într -un spital în Csikszreda – Ungaria)90,
Un fapt interesant este acela că în anul 1916 nu regăsim nici un nume. Pentru anul 1917 la
pierderi îi descoperim doar pe Boroș Gergely (Lst Jag, FJB, nr 23, născut 1897, mort în Stilo
Calabrien -Italia)91 și pe ,Dunk Alexander (Intt, IR. nr 63, comp. 5, născut în 1888)92 în timp ce în
ultimul an al conf lagrației au murit Pintye Georg (Inf, IR, nr. 62, comp. MG, născut în 1893)93 și
Veres Istvan, (Honv, K.u. LsTIR, nr 32, născut 1878)94.
Mai există o serie de nume, oferite de bazele de informații Kramerius sau Radixindex,
pentru care nu știm încă anul deces ul sau al rănirii. Aceștia sunt Rusz Laszlo, (infanterist in regim
32, comp 2, rănit, spital nr 18 Komarom)95, Szigyarto Ladislaus (Jag, FJB. nr. 23, născut în 1881,

84 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr. 430 edată în 7/7/1915 ”, în ANNO -Historische osterreichische Zeitungen
und Zeitschriften din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19150707.pdf , p. 21, accesat în 16 f ebruarie 2016.
85 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr. 332 edată în 8/3/1915 ”, în ANNO -Historische osterreichis che Zeitungen
und Zeitschriften , din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_1 9150308.pdf , p. 8, accesat în 16 februarie 2016.
86 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr . 395 edată în 4/5/1915 ” în ANNO -Historische osterreichische Zeitungen
und Zeitschriften , din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19150504.pdf , p. 38, accesat în 16 februarie 2016.
87 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr . 248 edată în 28/11/1915 ” în ANNO -Historische osterreichis che
Zeitungen und Zeitschriften , din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19150128.pdf , p. 24, accesat în 16 februarie
2016.
88 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr . 236 edată în 21/1/1915 ” în ANNO -Historische osterreichische Zeitungen
und Zeitschr iften, din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19150123.pdf, p. 37, accesat în 16 februarie 2016.
89 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr . 259 edată în 2/2/1915 , în ANNO -Historische osterreichische Zeitungen
und Zeitschriften , din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19150202.pdf , p. 34, accesat în 16 februarie 2016.
90 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr . 389 edată în 24/7/1915 ”, în ANNO -Historische osterreichische
Zeitungen un d Zeitschriften , din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19150427.pdf , p. 50, accesat în 17 februarie
2016.
91 „Listă de pierder edată nr . 607 din 14/8/1917 ” în ANNO -Historische osterreichis che Zeitungen und Zeitschriften ,
din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_vll_19170814.pdf , p. 8, accesat în 16 februarie 2016.
92 „Notificări asupra răniților și bolnavilor nr . 530 edată în 22/3/1917 ”, în ANNO -Historische osterreichische
Zeitungen und Zeitschriften , din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_nvv_19170322.pdf , p. 13, accesat în 17 februarie
2016.
93 „Listă de pierder edată nr . 640 d in 3/1/1918 ” în ANNO -Historische osterreichische Zeitungen und Zeitschriften , din
http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_vll_19180103.pdf , p. 30, accesat în 16 februarie 2016.
94 „Listă de pierder edat ă nr. 646 din 21/1/1918” în ANNO -Historische osterreichische Zeitungen und Zeitschriften ,
din http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_vll_19180126.pdf , p. 57, accesat în 16 februarie 2016.
95 http://kramerius.nkp.cz/kramerius/PShowPageDoc.do?id=9791310&idpi=23153271 , accesat în 17 februarie 2016.

24
mort)96, Klapa Ankidim (Lst, FJB. Nr. 23, 1880)97, Hortopan Gabriel98, Hanit Alexander99, Mose s
Michael100, Morovszki Janos101, Kornya Demeter102, Puskasan Simionn103, Podea Demeter104 și
Szigyarto Tomas105.
Se cuvine a se trage câteva concluzii. Dat fiind numărul relativ mic al celor înregistrați
până acum, este clar că în război au participat un număr mult m ai mare, mai ales dacă ne uităm la
numărul populației satului. De asemenea, un fapt important este și cel legat de vârsta participanților
de război. Așa cum era de așteptat, au luat parte și tineri și bărbați în toată puterea. Dincolo de
acest aspect, nu t rebuie neglijat faptul că, de cele mai multe ori a plecat stâlpul familiei mai ales
dacă ținem cont și de faptul că sunt multe nume de familie diferite (în fapt, majoritatea), semn că
o bună parte din familiile locale au plecat cel puțin câte un bărbat.
Cei care s -au întors de pe teatrele de război au primit în localitate pământ. Un caz concret
este cel al lui Buhuțan Gheorghe. A luptat în cadrul războiului și a ajuns până în Italia. A
supraviețui și a primit un „fărtai” de pământ adică aproximativ 14 ari i pe locul numit „pe Lab”.
Din poveștile tatălui său se pare că au fost mulți duși din Negrilești106.
Perioada modernă, mai cu seamă spre sfârșitul ei a fost dominată de migrația
transilvănenilor înspre Statele Unite ale Americii. Sorina Bolovan susține că după 1900, se poate
observa o mai mare mobilitate a țărănimii, subliniind totodată că 2 au fost direcțiile spre care
aceștia s -au îndreptat și anume spre oraș (industrie) și în zone din afara Transilvaniei, în special
România și Statele Unite107.
Această si tuație este una regăsită și în satul Negrilești. Deși nu s -au reținut foarte multe
nume ale celor care au fost plecați înspre acest stat majoritatea celor intervievați spun că au fost
duși mulți negrileșteni.

96 http://kramerius.nkp.cz/kramerius/PShowPageDoc.do?id=9845654 , accesat în 17 februarie 2016.
97 http://kramerius.nkp.cz/kramerius/PShowPageDoc.do?id=9845360 , accesat în 17 februarie 2016.
98 http://www.radixindex.com/en/databases/8/surname/hortopan , accesat în 17 februarie 2016.
99 http://www.radixindex.com/en/databases/8/surname/hanit , accesat în 17 februarie 2016.
100 http://www.radixindex.com/en/databases/8/surname/moses , accesat în 17 februarie 2016.
101 http://www.radixindex.com/en/databases/8/surname/morovszki , accesat în 17 februarie 2016.
102 http://www.radixindex.com/e n/databases/8/surname/kornya , accesat în 17 februarie 2016.
103 http://www.radixindex.com/en/databases/8/surname/puskasan , accesat în 17 februarie 2016.
104 http://www.radixindex.com/en/databases/8/surname/podea , accesat în 17 februarie 2016.
105 http://www.radixindex.com/en/databases/8/surname/sz igyarto , accesat în 17 februarie 2016.
106 Interviu cu Buhuțan George (fiul) în 9 august 2015.
107 Sorina Paula Bolovan, Familia din satul românesc din Transilvania : A doua jumătate a secolului al XIX -lea și
începutul secolului XX , Cluj -Napoca, Centrul de St udii Transilvane, Fundația Culturală Română, 1999, p. 49.

25
In america a fost un om numit Ion al Savetei. N u se știe dacă a mai fost cineva cu el. Acesta
a trimis bani și familia lui și -a îmbunătățit puțin traiul. Acesta nu s -a mai întors niciodată. Nu se
știu motivele108.
Referitor la plecările spre America, a avut inclusiv un bunic, tatăl biologic al mamei sal e.
Florea Alexe, plecat înainte război. O rămas bunica, 5 -6 copiii cu un alt consătean, Janică (?),
pentru 12 ani, lucrând fel de fel de munci dificile. Zadic Ioan era unul dintre sătenii care ajunsese
în Statele Unite, mai exact în orașul Detroit, unde s -a și convertit la cultul baptist109. El a plecat
între 1917 -1930. S -a întors și cumpărat mai ales pământ. Scopul a fost că facă bani. Bani pentru
drum avea din faptul că avea animale, și a vândut o parte dintre acestea. A plecat cu vaporul după
un drum de să ptămâni întregi110. În timp, a chemat și 2 dintre copii, Aurel, care a și rămas acolo
Anica și Aurel111, care însă nu i -a plăcut și s -a întors destul de repede. Nu știa să scrie și să citească
și a fost membru al Bisericii Baptiste din Chicago. A adus câteva b iblii și câteva cărți cu cântări,
traduse în română acolo112.
În mod cert că dat fiind că s -au tradus texte în limba română, exista o comunitate
românească acolo. Oricum comunitatea devine cu atât mai mare cu cât majoritatea românilor
transilvăneni plecați erau fie ortodocși, fie greco -catolici.
Cazul lui Zadic Ioan devine important și prin prisma faptul că este un caz tipic al unui
transilvănean plecat, și implicit și al unui negrileștian. În general, erau oameni cu o condiție
modestă dar care reușea să str ângă suma necesară pentru a trece oceanul. Drumul era unul dificil,
cu multe primejdii, care deveneau și mai numeroase acolo. După un timp, dacă se descurcau puteau
chema o parte din familia lui și la câțiva ani se întorceau acasă, mai cu seamă pentru a -și îndeplinii
obiectivele pentru care au plecat inițial: cumpărarea de pământ.
Dacă dorința de a avea pământ a fost motivul principal, la acesta se mai adaugă și problema
războiului. E mai mult ca evident că mulți au plecat pentru a nu fi înregimentați și d e asemenea,
mulți nu au revenit mai repede ca urmare a războiului. Acest lucru este observabil și în cazul lui
Zadic Ioan, care a plecat în anul timpul războiului.

108 Interviu cu Sigartău Aurel în data de 19 septembrie 2015.
109 Gavril Dunca, Amintiri de -o viața. Cum am găsit calea mântuirii și cum am arătat -o și altora , [s.n.], 1950, p. 16.
110 Interviul cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015 (intervenție Nelu Zalmân).
111 Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.
112 Interviu cu Câmpan Dumitriu în 7 decembrie 2015 (intervenție Nelu Zalmân)

26
Momentul 1 decembrie 1918 trebuie să fi fost un moment de maximă bucurie pentru
românii arde leni ai acelei perioade. Nici pentru sătenii din Negrilești lucrurile nu au putut sta
diferit. Nu știm încă dacă vreun sătean a luat parte la Marea Adunare de la Alba -Iulia. Știm însă 2
lucruri extrem de importante, cel puțin din punctul nostru de vedere, care au o legătură directă sau
indirectă cu evenimentul respectiv.
Primul lucru se referă la faptul că în sat a existat o puternică activitate pentru unire. Acest
lucru reiese din faptul că preotul greco -catolic din localitate, Vimian (în fapt Viman) Petr u născut
în satul Negrilești, fusese arestat și închis la Dej între 4 noiembrie1916 – 4 martie 1917 pentru
agitare113, prin care se înțelegea, de fapt, un discurs pro -unionist. Fiind un „copil al satului”
(expresie folosită în localitate) este mai mult decât cert că acesta livra acest discurs pentru că avea
enoriași care erau cel puțin dispuși să îl primească. Deși nu știm mai multe despre acest lucru
deducem totuși din faptul că a fost închis că eforturile lui au dat roade deoarece este greu puțin
probabil că l-ar fi arestat dacă demersurile lui nu ar fi avut anumite rezultate notabile. S -ar putea
considera că totuși el a fost arestat doar pentru discursurile lui (probabil în cadrul predicilor
duminicale) și că sătenii nu ar fi cochetat cu ideilor preotului. T otuși, faptul că după arest acesta
se întoarce în sat (moare în fapt în localitate) este o dovadă de netăgăduit că cel puțin o parte dintre
locuitorii satului îi împărtășeau ideile.
Dacă cazul de mai sus este cel întâlnit în cadrul bisericii greco -catolic e nici cealaltă
comunitate a depus o muncă în acest sens. Această situație se observă printr -o serie de documente
de după unire (în cele din perioada războiului se evită o luptă explicită din diferite motive, cel mai
important fiind de a nu fi descoperiți de către autorități). Astfel într -un document al parohiei
ortodoxe se preciza că în anul 1920 s -au sărbătorit în localitate Înălțarea Domnului, Ziua eroilor,
14 august —Intrarea României în război și 1 decembrie 1918114. După cum vedem, majoritatea
evenimente lor celebrate, erau de natură națională și laică, lucru ce nu ar trebui să pare neobișnuit,
mai ales că sărbătorile sunt evenimente pe care o societate sau comunitate le percepe ca fiind cele
mai importante și mai demne de a fi perpetuate următoarelor gene rații.

113 Sebastian Stanca, Contribuția preoțimii române din Ardeal la războiul pent ru întregirea nemului.1916 -1919 , Cluj –
Napoca, Editura Argonaut, Deva, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, 20 15, p. 227.
114 DJAN Bistrița, Oficiul Parohial Ortodox român Negrilești , dos. 1/1920, fila 3.

27
Concluzii

Unul dintre satele cu o istorie bogată din zona Bistriței și a Transilvaniei este localitate
Negrilești. Este atestat pentru prima dată în anul 1405, dar descoperirile arheologice din zonă atestă
că istoria activității umane în z onă este mult mai veche.
În acest sens s -a descoperit un altar din vremea romană, inscripționat nu doar cu numele
zeităților cărora le era dedicată ci inclusiv numele soldatului care a comandat respectivul artefact.
Acesta a fost donat muzeului Astra din S ibiu la câțiva ani înaintea începerii Primului Război
Mondial. Tot de o importanță mare a fost și descoperirea unui burgus roman în zonă satului (inclus
de altfel într -un ansamblu militar roman), element ce atestă, dacă era cazul, faptul că aici a fost o
activitate cel puțin din vremea romană.
Despre formarea actualului sat și despre originea denumirii acestuia nu se cunosc foarte
multe. Totuși, în mentalul colectiv local există tradiția potrivit căreia bazele localității au fost puse
de către Negru Vodă. A cest scenariu este puțin probabil. Cea mai veridică variantă este cea potrivit
căreia satul este denumit după un anume Negrea, originar din zonă, care ar fi pus bazele satului la
sfârșitul secolului al XIV -lea.
Perioada medievala a fost una a evoluție dar și un interval istoric în care satul s -a confruntat
cu numeroase probleme. Totodată, avea să fie una presărată cu numeroase evenimente. Astfel satul
avea să fie inclus în vastul domeniul al cetății Ciceului, viitoare posesiune a numeroși domnitorii
din Mol dova, precum Ștefan cel Mare sau Petru Rareș. Satul va rămâne relativ sărac din punct de
vedere economic (situație care se va menține inclusiv în interbelic) iar în planul religios el va
cunoaște o scindare a comunității. O parte va rămâne fidelă credinței ortodoxe, în timp cealaltă
parte va fi greco -catolică.
Evoluția localității a fost una lentă datorată și faptul că țărănimea nu era una înstărită lucru
ce a nemulțumit -o, silind -o nu de multe ori să participe în cadrul unor răscoale sau în cadrul unor
evenimente mai mari precum Revoluția de la 1848.
Chiar și în această situație treptat lucrurile evoluează treptat iar satul, relativ ermetic în
perioada medievală se deschide, numeroși negrileșteni migrând spre Vechiul Regat sau Statele
Unite, cu scopul de a revenii pentru a -și continua viața în localitate.
Legat de populație, ea crește treptat, atingând în această perioadă cifre înalte. Perioada
modernă este una în care populație satului se diversifică, astfel întâlnind nu doar români (deși

28
aceștia rămân maj oritari) dar și mici comunități de evrei, maghiari, sași, fiecare lăsând o anume
amprentă asupra localități.
Primul Război Mondial nu putea și nici nu a evitat nici localitatea Negrilești în care au
pierit sau au fost răniți numeroși țărani dar care a prov ocat și mai multă suferință celor rămași
acasă fără niciun sprijin. Acestea toate însă au dus la unirea Transilvaniei cu România, fapt ce a
îndulcit numeroasele sacrificii făcute săteni.

29
Populația evreiască locală și relația lor cu alteritatea

Satul Negrilești a cunoscut o importantă comunitate de evrei, numiți populari „jîdani”. Deși
s-a încetățenit acest termen ca fiind având o conotație negativă realitatea este că el nu era folosit
cu acest înțeles, cel puțin nu în această loca litate.
Nu e mai puțin adevărat că el face distincția între două entități etnice diferite adică între
români („noi”) și ceilalți („evrei”). Desigur, toți erau negrileșteni dar distincția trebuia făcută. Așa
cum s -a putut observa, satul avea o populația în marea majoritate românească, țiganii fiind extrem
de puțini, astfel că evreii au devenit grupul minoritar cel mai numeros deși nu a atins niciodată 50
de suflete.
Despre momentul în care aceștia au ajuns în localitate nu știm foarte multe. Se pare că
totuși ei au ajuns în aceste spații din motive ce ți de persecuțiile la care au fost supuși în unele zone
din Europa Apuseană. Așezarea sistematică în Transilvania începe în secolele XIV -XV, perioade
când au loc mai multe mențiuni despre evrei, acestea atestân d prezența acestora, în secolul al XVII,
în Timișoara, Urișor, Gherla, Sighișoara, Mediaș, Baia Mare, Cincu, Bistrița, Iernut, Sibiu, Cluj,
Turda, Târgu Mureș și comitatul Satu Mare115.
Evreii au crescut constant din punct de vedere numeric ajungând să fie din această
perspectivă cea de -a treia minoritate ca importanță în perioada interbelică, după maghiari și sași,
însumând la recensământul din anul 1930 un număr de 728.115 după criteriul naționalității,
respectiv, 756.930 după cel religios116. Astfel, în 193 0, în Transilvania erau 93.101 de evrei117,
pentru ca în 1940 să fie înregistrați 170.694118.
Despre evreii din zona satului Negrilești informațiile nu sunt foarte multe. Conform datelor
furnizate de către Moshe Carmilly -Weinberger reiese că în comitatul Dăbâ ca (unde se afla și satul
Negrilești) există atestări încă din secolul al XVIII, între 1722 -1736 fiind consemnată prezența a
40 de evrei iar în 1767 -1769 existând 1003, pentru ca în anul 1785 să existe un număr de
aproximativ 8283 evrei119. Aceste date ne fa cem să credem că evreii se așază în satul Negrilești în

115Moshe Carmilly -Weinberger, Istoria evreilor din Tr ansilvania.(1623 -1944) , București, Editura Enciclopedică,
1994, p. 21 -22.
116 Carol Iancu, Shoah în România. Evrei în timpul regimului Antonescu. 1940 -1944. Documente diplomatice franceze
inedit , București, Editura Polirom, 2001, p. 14.
117 Baruch Tercatin, L ucia Zeev Herșcovici, Prezențe rabinice în perimetrul românesc. Secolele XVI -XXI, București,
Editura Hasefer, 2008, p. 43
118 Moshe Carmilly -Weinberger, op. cit., p. 45.
119 Moshe Carmilly -Weinberger, op. cit., p. 23.

30
a doua jumătate a secolului al XVIII (probabil că spre sfârșitul acestei perioade), mai cu seamă că
prima menționare concretă despre existența evreilor în localitate este cea din anul 1850, în cadrul
unui recensământ.
Numărul evreilor a fost în general unul relativ constant. În 1850, numărul lor de 41 din
1081 de locuitori cât număra localitatea la momentul respectiv120, reprezentând astfel 3,8% din
populația satului121. Recensămintele ulterioare ale imper iului Habsburgic, devenit din 1867 cel
Austro -Ungar, vor oferi informații apoi mai cu seamă de ordin religios și nu din perspectivă etnică
dar chiar și în aceste condiții, datele despre numărul evreilor nu pot fi foarte diferite de realitate,
dat fiind uni tatea evreiască din punct de vedere al religiei (nu al practicii religioase!). Conform
informațiilor oferite de către Varga E. Árpád în 1857 existau 54 de mozaici, în 1869 erau 38, în
1880 erau 49, în 1890 erau 78 , 79 în întâlnim în 1900, 98 în 1910, 42 î n 1930, 44 în 1941122. Din
punct de vedere etnic, conform aceluiași istoric regăsim următoarele date: 57 în 1920, 42 în 1930,
43 în 1941123.
Din informațiile de mai sus vedem că în secolul al XIX -lea exista o comunitate evreiască,
situație întâlnită în marea m ajoritate a satelor bistrițene. Se poate observa o creștere, mai cu seamă
între anii 1880 -1890 când ating cifra de 78 de persoane pentru ca în anul 1900 se regăsim 98 de
evrei, fiind cifra maximă înregistrată. Apoi urmează un declin brusc, astfel că în 193 0 regăsim doar
42 de evrei. Acest declin este unul care a fost specific doar localității ci de fapt întregii Transilvanii,
fie că vorbim de Transilvania în sensul de astăzi sau de Transilvania istorică. În acest sens, istoricul
Ioan Bolovan consideră că ea se datorează momentul 1 decembrie 1918, când Transilvania s -a unit
cu România, și ca efect mai mult de 200.000 de maghiari au părăsit Transilvania, număr între care
se aflau și câteva mii de evrei, care adoptaseră, din varii motive, limba maghiară124.
Nu șt im care au fost motivele pentru care au ales să se așeze și aici o mică comunitate. Așa
cum am spus, ei au plecat de teama prigonirilor la care au fost supuși în alte zone. Din această
cauză, considerăm noi, ei s -ar fi putut așeza într -o zonă ca aceasta ma i cu seamă că este una care

120 Traian Rotariu, Recensământul din 1850. Transilvania , ed. II, Cluj -Napoca, Presa Universitară Clujeană, 2004, p.
88-89.
121 Varga E. Árpád, „Beszterce -Naszód megye településeinek etnikai (anyanyelvi/nemzetiségi) megoszlása százalék
szerint. 1850 -2002 ” în www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/bnszaz.pdf , accesat în 25 februarie 2015.
122 Varga E. Árpád, „Beszterce -Naszód megye településeinek felekezeti adatai. 1850 -2002 ”, în
http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/erd2002/bnfel02.pdf , accesat în 25 februarie 2015.
123 Varga E. Árpád, „Beszterce -Naszód megye településeinek etnikai (anyanyelvi/nemzetiségi) adatai ” în
www.kia.hu/konyvtar/erdely/erdtsat/bnetn.pdf , accesat în 25 februarie 2015.
124 Ioan Bolovan, „Evreii din Transilvania între 1870 -1930. Contribuții demografice ”, în Anuarul Institutului de Istorie
„George Barițiu" , Cluj -Napoca, nr. XLIV, 2005, p. 542.

31
comportă o serie de avantaje, mai cu seamă că este o zonă liniștită, fără conflicte majore și în care
oamenii nu i -au deranjat. Există și rațiuni de ordin economic printre motivele alese. Satul
Negrilești nu era un sat populat d e oameni bogați. În atare condiții, era mult mai ușor pentru evreii
care au venit aici să cumpere pământ, să se așeze, să își facă familii și să pune bazele unei mici
afaceri. Un lucru era însă și mai important, cel puțin din punctul nostru de vedere. Acel a este
proximitatea Dejului. Oraș relativ mare, el putea compensa neajunsurile, mai ales cele economice,
pe care Negrileștiul le avea. Cu alte cuvinte, credem noi, orașul Dej le -a permis multora să își
crească veniturile și să ducă o viața liniștită. Mai m ult, acest centru a asigurat multora o educație
școlară, una religioasă iar mulți dintre ei au găsit inclusiv o slujbă, migrând ulterior acolo împreună
cu familia (dacă ea exista) sau întemeindu -și una (vezi practica căsătoriilor).
Mai mult ca singur că evreii din Negrilești erau în strânsă legătură cu micile comunități din
satele vecine (toate aceste sate avea o comunitate evreiască) dar și cu zonele cu o populație mozaică
însemnată, mai cu seamă cu Dej (cel mai apropiat oraș) și cu Reteag. Despre aceste a din urmă ne
vorbește nu într -o cheie pozitivă, dat fiind ideile antisemite pe care le avea, Nicolae Iorga care, cu
ocazia unei vizite în Dej scria astfel: „Pretutindeni, Jidovimea se frămintà, cu halaturile și perciunii
în vînt, într'un mare freamăt de l ăcomie. Astăzi mai mult decit oricînd ei sînt stăpînii în acest Dej
unde au toate cîrciumele, toate brutăriile, toate măcelăriile, unde ei sînt croitorii și cizmarii și orice
alta decît doar preoții de la bisericile atîtor confesii. Precupeția lor predomne ște asupra oricărei
ramuri a vieții”125.
Această afirmație, dincolo de tonul ei negativ, devine relevantă prin faptul că se face
referire și la evreii care își au originea în satul Negrilești. De fapt, acest oraș a fost zona care a
atras cel mai mult popula ția din localitatea lui Negrea. Acest lucru s -a realizat din mai multe
motive. Primele ar fi, așa cum am precizat și mai sus, erau acelea că Dejul cel mai apropiat oraș și
avea un număr mare de evrei. În egală măsură, era un loc al oportunităților din punc t de vedere al
educației tinerilor (aici existau licee dar și școli) dar și cel al realizării economice.
Nu este nici un secret că evreii se ocupau cu comerțul. La fel au procedat și cei din
Negrilești. Așa însă cu am mai arătat, unii dintre ei deschizând mici prăvălii în care comercializau
produce de strictă necesitate pentru comunitatea satului126. Așa însă cum era și de așteptat, de
altfel, puterea de cumpărare a sătenilor nu era una foarte mare (cel puțin, nu în respectiva perioadă).

125 Nicolae Iorga, op. cit., p. 403.
126 Interviu cu Sigartău Aurel în data de 19 septembrie 2015.

32
Nu existau salarii ( de cât cu câteva excepții) iar pensiile s -au introdus mai târziu, astfel că nu
greșim dacă considerăm că o parte dintre ei s -au îndreptat spre Dej sau alte zone pentru a începe
sau a desfășura diferite activități de ordin economic.
Despre prăvăliile resp ective, ele nu trebuie imaginate ca spații de sine stătătoare, adică ca
locuri special amenajate. În fapt, acestea erau, parte componentă a locuinței principale sau, dacă
era cazul, a unei alte clădiri. Referitor la aspectul clădirilor, văzute din exterior acestea nu se
diferențiau deloc de cele românești. Diferențele apăreau în momentul în care intrai în respectivele
case, unde se pare că era mult mai curat și mai bine aranjat.127.
Evreii de regulă stăteau în mijlocul satului. Începând de la intrarea în sa t și mergând spre
ieșirea din cadrul acestuia, conform mărturiilor de istorie orală au trăit familie „Doppelt”, „Masha”
(unde este actuala casă parohială ortodoxă). Unde este poșta a stat „Istrol”, „Henela” (unde este
azi magazinul cunoscut în localitate c u numele de „Cooperativa”), familia „Hirș”. Pe Valea
Strâmbă a mai existat familia „Duvăd”. De la primărie mai sus a fost Jac (fierar), vis -a-vis de
acesta trăia „Avrum”, după „Jac” urma casa lui „Perla” și apoi „Mâciosala” și se termina cu
„Cuțăloaia”. R eferitor la tradiția înmormântării, aceștia erau îngropați în următoarea zi dar se pare
că nu participau români la slujbă, după cum bunăoară își amintesc oamenii, nici evreii nu participau
la cele românești. Dux Iosif, venit din Iclod, se pare că era un om bogat (cel mai mare din sat), dar
nu rămânea decât foarte puțin în localitate128.
Trebuie făcute două observații. Prima se referă la poziționare acestora familii. După cum
s-a putut vedea, ei stăteau în mijlocul comunității. Pentru orice sat/oraș dar mai c u seamă pentru
primul, centrul satului este poziția cea mai importantă și nu oricine se poate așeza acolo. Acest
lucru ne facem să credem că sătenii au fost deschiși cu evreii cu ei în momentul în care au venit
în localitate dar și că, cel puțin în ochii țăranilor români, aceștia erau „vrednici” de a -și face case
acolo. Desigur, s -ar putea considera că totuși principalul motiv ar fi puterea economică. Fără doar
și poate și aceasta a cântărit mult. Pe de altă parte, e greu de crezut că evreii s -ar fi așezat dacă ar
fi fost condiții inospitaliere și atitudini ostile din partea sătenilor.
A doua observație ar fi aceia a denumirilor de familie. Acestea nu sunt formulele cu care
se prezentau evreii ci numele pe care le -au dat sătenii acestora. Dacă regăsim câte va dintre și în
cadrul numelor pe care le avem la dispoziție, o parte par porecle. Termeni precum „Mâciosala”

127 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
128 Ibidem.

33
sau „Cuțăloaia”, nu pot fi decât nume pe care oamenii le -au adresat. Ele par mai degrabă denumiri
românești, semn că includerea în comunitate erau una deplină.
Știm de existența unei mici sinagogi, ridicată de către comunitatea evreiască. În fapt,
aceasta era o casă transformată într -un locaș de cult, aflată pe ulița de lângă sediului primăriei din
localitate129. cel care a ajutat cel mai mult în re alizarea acesteia a fost Dux Iosif130, el donând
pământul și finanțând (după toate probabilitățile), construcția sinagogii .
Pe ulița aveau o sinagogă (casă cu două camere, una pentru femei și una pentru bărbați,
aveau se pare și o serie de cărți speciale, h ainele erau speciale, bărbații erau acoperiți pe cap,
culorile cele mia întâlnite era negru (mai ales femeile) și maro). Nu aveai voie să intri la slujbă dar
dacă ușa era deschisă puteai să te uiți pe ușă, lucru care de altfel era practicat de copiii român i.
Desigur se putea vizita în restul timpului și de către români131. Rabinul a fost unul din sat și anume
soțul lui „Cuțăloaie”132.
În anul 1940 Transilvania de Nord întră în componența Ungariei. Din nefericire pentru
evrei, această țară era, ca de altfel și R omânia, aliată a Germaniei condusă la momentul respectiv
de către Adolf Hitler. În aceste condiții, populația evreiască din Ungaria a luat și ea drumul
lagărelor de exterminare prin decretul nr. 6163/ 1944 din 7 aprilie 1944133. Spre aceasta aveau să
se îndr epte, din nefericire și marea majoritate a comunității evreiești din localitate Negrilești.
Guvernul maghiar devine valabil și Transilvania de Nord. Acțiunile cabinetului condus de
Dome Sztojai începe acțiunea de închidere a evreilor din Ungaria și trimite rea lor spre lagărele
special pregătite. Elaborată pe circumscripții (în Transilvania fiind 2 și anume Cluj și Târgu
Mureș), autoritățile locale și anume prefecți, primari, funcționari, și organele legii primind sarcina
închiderii acestora134.
Referitor la arestare, ei au fost aduși din Poieni, Breaza și Negrilești și i -a dus în spatele
clădirii sfatului din Negrilești (sediul actualei primării). Conform lui Borlean Dumitru, dintre
femei evreice i -a spus mamei sale despre insigna galbenă de pe piept (Steaua lui David) „Lele

129 Interviu cu Sigartău Aurel în data de 19 septembrie 2015.
130 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decemb rie 2015.
131 Interviu cu Sigartău Aurel în data de 19 septembrie 2015.
132 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
133 Aura Comânescu -Pintea, „Evreii din Maramureș și cel de -Al Doilea Război Mondial” în Anuarul I nstitutului de
istorie orală , Cluj -Napoca , Editura Presa Universitară Clujeană, Editura Argonaut, nr. XIV, 2014, p. 177.
134 Moshe Carmilly -Weinberger, op. cit. , p. 179.

34
mare noi n -avem mult că pe noi ne duce”, „no, nu vorovi jupâneasă de -elea”. „I -a aiesta -i semnu
că noi suntem evrei și suntem sortiți” a continuat femeia135.
Ne-o povestit când i -o dus atunși că le -o rămas tăce hăinucăle și tăt șe -o avut. C are și -o
putut ș -o luat numai. Cu cât o fost pă iei o zâs că mai mult. „ave perini tare faine de gâscă șî o
rămas acolo cum le – o fost. Care cum le -o putut fura. Cum îi amu”136.
Episodul deportării este unul ce a zdruncinat existența micului sat. Mulți dint re copii au
fost acolo și puțini oameni (de altfel, și mulți dintre cei intervievați). Aproximativ 70 -80 de evreii
au fost aduși, majoritari fiind din Negrilești137. Despre momentul deportării evreilor, Precup Anuța
își amintește că: „am fujit să vedem. Iera u strânși când am ajuns io la primărie […]iera strânșî tât
acolo grămadă, ăăă, strâșî așă colonă șî altu pă cară, altu…așă. Că nu o fost…i -o făcut o colonă șî
așă i-o scos din sat”138.
În general, oamenii povestesc că era liniște printre români și disperare printre evrei, dublată
de plânsete venite probabil dinspre copii, câțiva dintre ei fiind chiar bebeluși (vezi listele cu cei
deportați de mai jos). „Nu știu să le și părut la cineva bine că i -o luat […] Iei n -o avut treabă cu
nime”139. Chiar și așa soțul lu i Precup Anuța, într -o intervenție, spunea că el a auzit pe cine strigând
„dă-i încolo de jidovi, că -s talhari”140. Surprinzător sau nu, acesta este singurul caz relatat despre
o reacție negativă pe care cineva a avut -o în respectivele momente, semn că oricu m această opinie
nu era una care se bucura de o largă popularitate.
Deși poate părea cel puțin surprinzător că mai ales copiii românilor erau în stradă, acest
lucru nu ar trebui să fie așa deloc. În fapt, tinerii sunt curioși prin fire și cei mai mulți, ma i ales cei
cu vârste fragede nici nu știau ce se întâmplă acolo iar cei ce știau sau auziseră de la părinți sau
chiar de la evreii înșiși doreau, cel mai probabil, să vadă dacă lucrurile chiar stau așa cum aflaseră
ei mai demult.
Câmpan Dumitru, era unul d intre aceștia. avea 12 ani când evreii au fost deportați. Relația
lui cu evreii fost una specială deoarece el a trăit nu doar în proximitatea mai mult familii ci și
mergea, alături de alți copii români, foarte des în casa fierarului Jac, fascinații fiind d e modul în

135 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
136 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2016.
137 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
138 Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.
139 Interviu Șogorean Lucreția în data de 4 august 2015.
140 Interviu cu Precup Anuța (intervenție soțul ei) în 4 decembrie 2015.

35
care acestea lucra. De altfel, el vorbește de meșter doar în termeni laudativi, spunând totodată și
că el se înțelegea bine cu copii, glumind aproape tot timpul cu ei.
Tânărul pe atunci, Dumitru Câmpan, a fost unul dintre cei care i -au ajutat, într-un fel sau
altul pe evrei. Astfel, a primit câteva sticle de lapte de la bunica lui pentru a le duce pe ascuns
evreilor. Desigur, nu puteai să mergi pe drum și să le dai respectivele produse din motiv să puteai
fi prins de către soldați. În inventivit atea lor copii s -a gândit, pentru a evite respectivele trupe, că
cel mai bine este să meargă prin grădinile oamenilor, care, așa cum știm, pe vremuri (unele și
astăzi) nu sunt îngrădite. Când ajung în dreptul coloanei de evrei, să se apropie și prin gardur ile
dinspre drum să le de -a respectivele produse, adică lapte și oua fierte. Borlean Vasile (fratele lui)
a fost și el unul care mai ducea dar și alții, cei care nu aveau frică141.
Au ieșit din sat spre Ciceu -Giurgești. Chiar la ieșirea din sat se afla și Ș ogorean Lucreția,
aflată cu părinții la lucrul câmpului și cu care împreună i -a văzut pe aceștia cum sunt duși în șir.
Privirea i -a căzut asupra unei fetițe care se strâmba spre doamna Lucreția, aceasta din urmă
afirmând că „fără să știe încotro se îndreap tă”142.
Atât tratamentul cât timp au fost adunați cât și cel l -a care au fost supuși în drumul lor spre
ghetou, a fost unul dur, asta pentru că erau priviți, totuși, ca niște răufăcători. De altfel, Câmpan
Dumitru ne -a relata un episod la care a asistat în c are jandarmii maghiari îi îmbarcat pe evrei în
căruțe. Avrum, care era vecin cu casa în care locuia Câmpan Dumitru, era un evreu care avea, pe
lângă o vârstă înaintată și o hernie de disc care îl ținea aproape imobilizat la pat. Aceasta nu l -a
oprit însă p e unul dintre jandarmi să îl lovească puternic, dând apoi ordin să fie dus de către câțiva
români spre căruțele care așteptau. Bătrânul Avrum a fost astfel dus cu ajutorul unor consăteni
pentru că nu se putea deplasa singur, iar de acolo câțiva soldați l -au aruncat literalmente într -una
dintre căruțe.
Populația din Dej și din împrejurimi a fost trimisă direct prin Pădurea Bungur spre ghetouri
în aer liber. Procesul de adunare a început în 3 mai și s -a întins undeva la 3 săptămâni, evreii fiind
duși în gheto uri provinciale precum cele de la Berbești, Beclean, Dragomirești, Valea lui Mihai,
Halmeu, Crasna, Târgu Lăpuș, Carei, Năsăud, Ileanda, Reteag, Sfântu Gheorghe, Gherla, Cehu
Silvaniei143.

141 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
142 Intervi u Șogorean Lucreția în data de 4 august 2015.
143 Moshe Carmilly -Weinberger, op. cit., p. 180.

36
Evreii negrileșteni au ajuns la Dej144. Desigur, nu au ajuns toți în a cest lagăr, mulți trăind
de ani buni în alte zone după cum în sat existau evreii care nu erau născuți în localitate sau care nu
aveau familii din sat, venind ca urmare a unor căsătorii cu evrei localnici.
Se pare că din ghetoul din Dej au plecat înspre d irecția Kosice -Csap în datele de 28 mai,
6-8 iunie, peste 7674 de evrei145, și de acolo înspre o serie de lagăre, unde mare pare dintre ei au
și murit.
Nu știm toate numele celor care au fost deportați și astfel, nici cât sau dacă au fost evrei
care au scăpa t deși cunoaștem o serie de nume a unor supraviețuitori (nu știm dacă al lagărelor sau
au reușit să fugă din țară). Astfel, au ajuns în Dej următorii evrei negrileșteni : Hersch Herminná
(casnică, născută de Abraham Malvin 1909 în Negrilești, ) și soțul ei Weingertner, Bernát (născut
1910 în Bistrița) care aveau următorii copii Weingertner Dávid (n. 1936), Weingertner Erzsébet
(n. 1938), Weingertner Róza (n. 1939), Weingertner Lázár (n. 1941), Weingertner Izidor (n. 1943),
toți născuți în Dej, Doppelt József ( născut de Farkaș Háni în 1893 în Negrilești), Csillag Samu
(1869) și Csillag Peppi (1879, născuți în Negrilești din părinții Ábrahám și Léni), Doppelt Mihály
(născut în 1907 în Negrilești, mama Steiner Mária), Markovits Mór (născut în 1894 în Negrileșt i,
părinte Izsák Jente), Ábrahám Sámuel (n. 1905, Negrilești, născut de Hersch Láje) și Ábrahám
Mari ( n. 1875 în Negrilești)146.
Conform documentelor bazei de date a evreilor care au murit în Holocaust, Yad Vashem147,
au fost înregistrați de către rude sau p rieteni: Emanuel Abraham ( n. 6. 2.1905, Negrilești, mort de
epuizare în Melk an der Donau), Seldie Blum Dux (n. 31. 01.1904 în Negrilești, femeie de serviciu
în lagărul de la Bergen Belsen), Dopelt148, Chaim Khaim Dopelt (1907 în Negrilești din părinți
Tzvi și Moshe, stabilit în Dej, comerciant, decedat la Auschwitz în 1944), Perla Pnina Perel
Doppelt (n. 1917 în Dej, stabilită în Negrilești, casnică, părinți Tzvi și Moshe, a murit la Auschwitz
în 1944, mărturie dată de fratele ei Moshe Doppelt), Josef Yosef Dopelt (n. 1900 în Negrilești,
stabilit în Dej unde deținea o fabrică, părinți Tzvi și Moshe, soția Ester Shteiner, decedat la
Auschwitz, mărturie dată de fratele său Matan Doppelt), Lea Doppelt (n. 1902, Negrilești, stabilită

144 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
145 Moshe Carmilly -Weinberger, op. cit., p. 180.
146 ***, „List of The Jews of Des (Dej) used in the Ghettoization of May 3 -10 1944 ”, în
http://www.jewishgen.org/databases/jgdetail_2.php, accesat în 18 februarie 2016.
147 Datele au fost prelucrate pentru o mai bună înțelegere, fiecare nume având propriul document în care sunt trecute
o serie de informații despre fiecare .
148 Este trecut doar numele de familie. Persoana care a înregistrat știa doar că este din Negrilești.

37
în Târgu Lăpuș, casnică, păr inți Tzvi și Moshe, decedată la Auschwitz în 1942), Herman Tzvi
Doppelt (avea 2 ani, fiul lui Perla Perel Doppelt), Doppelt Doppelt (nu i se cunoaște prenumele,
născut în 1943 din părinții Moshe Arie Moses și Blima Nagler, loc de rezidență Miercurea Ciuc,
în timpul războiului se aflau în Negrilești, a murit în Holocaust), Magda Doppelt (n. 1918 în
Miercurea Ciuc; cu soția Moshe Arie se aflau în timpul războiului în Negrilești), Zeev Beniamin
Wilhelm Dux Dokes (n. 1872 în Negrilești, din părinții Menakhem și Zelda, stabilit în Dej,
căsătorit cu Perel Rapaport, decedat la Auschwitz în anul 1944, proprietar de cărți, mărturia oferită
de fiul lui Menakhem Dokes), Tzvi Dux Dokes (n. în Negrilești din părinții Yosef și Rifka Dux,
stabilit în Iclodul Mare, căsător it cu Lea Dux, mărturie nepotul Rasler Tova), Jbolya Miriam Bluma
Dux (n. în 1904 în Negrilești din părinții Zeev și Perel, stabilită în Dej, decedata în 1944 în Riga –
Letonia, după mărturia fratelui ei, Menakhem Dokes), Elia Elianu Dux Dokes (n. 1896 în
Negrilești din părinții Yosef și Rifka, stabilit în Oradea, soția Khana Fuks, mărturia surorii lui
Zelda Blum), Herman Tzvi Dux (n. 1891 în Negrilești din părinți Yosef și Rifka, căsătorit cu Lea
Vais, mărturie sora Zelda Blum), Josef Dux (n. 1860 în Negril ești din părinții Menkhem și Zelda,
mărturia fiicei Zelda Blum), Edit Zelda Dux (n. 1912 în Negrilești din părinții Zeev și Perel,
stabilită în Dej, de profesie funcționar, decedată în lagărul de la Riga din 1944, mărturia fratelui ei
Dux Menakheim), Josze f Farks (n. în Negrilești, comerciant), Erzsebet Fishman Dukes (n. 1898
în Negrilești din părinții Yosef and Rivka, stabilită în Veľké Dvorany (Slovacia de azi), căsătorit
cu Shraga, mărturia sora sa Zelda Blum), Malka Hirsh Fridman (n. în Supurul de Sus -Satul Mare –
în 1914, casnică, stabilită în Negrilești, a trecut prin ghetoul din Dej și a fost ucisă prin gazare la
Auschwitz în 1944), Bela Iszak (n. în 18 aprilie 1912 în Negrilești, decedat în 21 ianuarie 1945 în
lagărul de la Mauthausen, Austria), Gizel a Jeremias (fostă Dux, născută în Negrilești în 1867 din
părinții Emanuel și Zelda, înainte de război a trăit în satul Coplean jud. județul Cluj. În timpul
războiului trăia în Ileanda Mare, jud Maramureș, căsătorită cu Hersch Meir, decedată la Auschwitz
în 1944, mărturia nepoatei Iby Flecker), Gizella Giela Jeremias (n. în 1872 în Negrilești din părinții
Emanuel and Zelda, casnică, căsătorită cu Meir Tzvi, a trăit în Coplean jud Cluj și mai apoi în
Ileanda Mare, decedată în Auschwitz), Ignac Loevy (născut î n 15 iulie 1895, a trăit în Negrilești
și a murit la 6 octombrie 1944 în Auschwitz), Mór Markovits (născut în Negrilești în 22 februarie
1896, mort la 25 ianuarie 1945 în Mauthausen, Austria), Paz Markovits (născut în Negrilești în 22
februarie 1927, a mur it la 25 ianuarie în Mauthausen), Mor Markovits născut în Negrilești în 1896,
decedat în Mauthausen), Moric Markovitz (provenea din Negrilești, tăran, a servit ca muncitor în

38
Batalionul de muncă 108/24, probabil la Mauthausen), Moric Markovits (din Negrile ști, țăran,
muncitor în Batalionul de muncă 108/24, probabil la Mauthausen), – Markovitz (din Negrilești),
Lenke Lea Markovitz (fostă Avraham, născută în Dej în 1892, văduva (soțul Yztkhak Markovit),
a trăit în Negrilești, a murit într -o cameră de gazare la Auschwitz, mărturie nepotul Markovitz
Yitztkhak), Rosza Markovitz (născută în Negrilești în 15 decembrie 1942 din părinții Moshe
Moricz și Szemina (fostă David) Markovitz, a murit într -o cameră de gazare din Auschwitz în
1944, mărturie Markovitz Yitzkha k, frate vitreg), Emanuel Moskovics (născut în Negrilești în 29
aprilie 1918 în Negrilești, fiu al Gizellei Abraham), Regina Spiegel (fostă Jeremias, născută în
Negrilești în 16 decembrie 1877 din părinții Meir și Haia Ferentz Hersch, stabilită în Satu Mar e,
decedată în 1944, mărturie Iby Flecker, fiica sa), Dayan Shmuel Teitelboim (născut în Volovoje
(Cehoslovacia) din părinții Aharon și Chaia, conducea curtea rabinică locală, căsătorit cu Miriam
Gitel, 4 copiii, toti membrii familiei mor la Auschwitz în 1 944), Gitel Warter (născut în Negrilești,
stabilit în Gura Humorului, în timpul Războiului se afla în Transnistria, moare ucisă în Mogile,
Ucraina, în anul 1942, mărturie Olga Varter, mama vitregă), Gizela Weiss (născută în Negrilești
în 1878 din părinții Yosef și Rifka Dokes, căsătorită cu Yitzkhak, casnică, stabilită în localitatea
Șintereag din județul Bistrița -Năsăud, mărturie Tova Niece, nepoată), Mira Weisz (născută în
Negrilești în 1921 din părinții Yitzkhak și Gitel, nemăritată, stabilită ulterior î n localitatea
Șintereag, jud. Bistrița -Năsăud, mărturie Zelda Blum, mătușă) și Khai Weisz (fostă Dokes, născută
în Negrilești în 1885 din părinții Yosef și Rifka, proprietară de fabrică în Bistrița, văduva lui
Yekutiel Yehuda, mărturie Rasler Tova, fiică).
Se cuvine a se face câteva observații din această listă de nume. Prima ține de numărul mare
de nume, fapt ce ne face să credem că în diferitele lagăre de exterminare au pierit majoritatea
evreilor din Negrilești. A doua ține de locațiile diferite în care au fost duși din momentul plecării
din orașul Dej. Cel mai des menționat este lagărul de la Auschwitz, Mauthausen cel de la Bergen
Belsen, (1 caz) dar și în alte locuri precum capitala Letoniei, Riga (1 caz), în Mogile, Ucraina (1
caz).
De aici au fost du și pe Dealul Florilor în localitatea Dej unde au stat 3 luni de zile. Se pare
că au dat tifosul în aceștia și mulți au murit care au rămas au luat drumul lagărelor. El nu a reținut
voci care să fie de acord și să scandeze împotriva lor. Un copil, Bobăla, d upă cum era cunoscut de
copii români, a reușit să scape de soldații maghiari veniți pentru a -i strânge pe toți evreii dar
dimineața s -a dus, alergând și s -a strecurat lângă familia lui.

39
Românii nu le -au dat ajutor în afară de cel mâncarea dusă de unii cop ii dar se temeau să
nu fie luați și ei. Oamenii mai discutat cu termeni precum săracii dar nimeni nu a făcut efectiv
nimic.
Și aici motivele sunt diferite. Primul și cel mai mare a fost teama. În egală măsură, și evreii
nu le -au cerut deoarece nu voiau ca și românii să pățească ceva, mai ales că primii știau de soarta
care îi aștepta. Astfel Șogorean Lucreția povestea, cu lacrimi în ochi că familia se înțelegea
excelent cu o familie „jîdovească” astfel că, de multe ori, femeia evreică spunea că vor veni
vremuri grele pentru ei149. Același lucru este confirmat și de alții. Spre exemplu Precup Anuța
afirma „ Cuțăloie tăt îș țâne pă la noi [ diferite lucruri ] ș-apăi aia tăt îi poveste la mama: ii vede
dumnita că noi om ajunje bătjocoriț, om ajunje luaț șî duș”150.
Precup Anuța, afirma, întrebată de ce românii nu i -u ascuns pe evrei sau măcar o parte din
bunurile acestora a răspuns că „S -apăi îșî țâne pă la noi [n.p. diferite lucruri ], atunci nu iera atâtea
[…]. No, s -apoi o avut pă la noi fus, o avut la români știi o avut fus. Știu că și -un șiubăr de miere
de stup o rămas la noi. D -apoi ci -ai ferit șî pă care i -o mai prins c -o avut legături mai mari cu iei i –
o mai abțâguit [n.p. bătut]”151.
Probabil că loviturile aplicate evreilor dar, așa cum s -a văzut mai sus, și un or români
(probabil tineri) i -a făcut pe mulți să se gândească de mai multe ori dacă să sară să îi apere pe evrei
sau să le ascundă unele lucruri.
Sigartău Aurel întrebat și el de ce românii nu le -au sărit în ajutor a spus că motivul principal
era acela c ă în aceea vreme circula se pare un zvon că după ce termină cu evreii, urmau a fi „duși”
și țiganii și ortodocșii152.
Despre supraviețuitori, știm puține lucrurile. Conform mărturiilor sătenilor în localitate au
mai revenit, Șmil Samuilă, ginerele lui Avrum, care a dormit 2 săptămâni la Borlean acasă și după
s-a îndreptat spre Fizeșul Gherlei. După a plecat din țară dar acesta nu știe încotro , probabil Israel
sau SUA. Tatăl lui Zalmân a stat la Giran pentru aproximativ 2 ani, s -a mai întors un anume Jac
dar n u știe mai nimic despre el (probabil că nu au zăbovit mult în localitate). Aceștia nu au stat în

149 Interviu Șogorean Lucreția în data de 4 august 2015.
150 Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.
151 Ibidem.
152 Interviu cu Sigartău Aurel în 19 septembri e 2015.

40
casele lor pentru că tot avuseseră era fie spart și au furat. Aici, această familie s -a comportat bine
cu ei153.
Există un singur caz al unui evreu care s -a mai întors mai târziu decât imediat ce a scăpat
de lagăre și unul singur în care un urmaș al unei evreice ce fusese deportată venise pentru a vedea
locuri în care mama sa a trăit prima parte a vieții ei.
Referitor la primul caz evreul Rozenthal, a revenit în țară undeva în anii 70 și i -a adus lui
Pintea Ioan o Biblie creștină din Israel. deși a primit multe oferte pentru a vinde respectiva carte
soția lui s -a opus cu vehemență, spunând că „Biblia din casă nu să vinde”154. Dincolo de acest
episod reiese că
După 1990, ca urmare a schimbării regimului politic era mult mai ușor să ieși și/sau ieși
din țară. În acest context, vine în localitate băiatul, om în toată firea, al unei evreice care fusese
născută în Negrilești. El s -a întâlnit cu o serie de săteni și a vo rbit printre alții și cu Sigartău Aurel
care a cunoscut -o personal, el având 12 ani la finele războiului. Acesta din urmă povestește că
omul cu pricina a scos repede un telefon mobil și a sunat -o pe mama lui, care s -a emoționat și a
transmis prin fiul ei, salutări155. Bucuria a fost mare, mai ales pentru bătrâna evreică care a aflat că
încă nu fusese uitată.
Un fapt despre care s -a discutat și încă se mai află pe agenda istoricilor este acela al
vinovăție statului (chiar dacă satul la momentul respectiv făce a parte din Ungaria) dar și al
comunității care de multă ori s -a arătat nepăsătoare față de suferințele si atrocitățile la care evreii
au fost supuși.
În satul Negrilești, țăranii români nu au participat efectiv la arestarea și deportarea evreilor
dar nici nu i-au ascuns, cum au existat numeroase cazuri în alte zone ale țării156. De altfel s -ar putea
vorbi și o vină pasivă. Nu e nevoie să participi dar devii vinovat, mai ales dintr -o perspectivă
morală prin faptul ca asiști fără să intervii sau alegi pur și s implu să te izolezi. Realitatea este că
acest lucru depinde de unghiul din care privești problema. Este adevărat că dacă probabil sătenii
din Negrilești sau din alte localități s -ar fi ridicat împotriva autorităților maghiare în cel mai bun

153 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
154 Interviu cu Pintea Ustin.
155 Interviu cu Sigartău Aurel în data de 19 septembrie 2015.
156 Antonio Faur, „Problematica salvării evreilor din Transilvania de Nord și Ungaria (1944). Percepții istoriog rafice
(1944 -1946)” în Crisia , Oradea, Editura Muzeului Țării Crișurilor, nr. XLI, 2011, p. 308.

41
caz ar fi amâna t sentința la care fuseseră condamnații evreii pentru un anumit timp dar nu ar fi
rezolvat problema.
Mai degrabă vinovăția, într -un măsură, ar fi aceia că nu am regăsit în sat cazuri de oameni
care să protejeze evreii, adică să îi ascundă sau să le facili teze plecarea. Desigur, și aici există
nuanțe, depinzând de la caz la caz. S -a ridicat și această problemă dar noi nu trebuie să uităm că
mulți evrei, cel puțin de la noi, știau de iminenta soartă care se apropia.
De fapt, oamenii care au distrus aceste case sunt cei considerați „slăbănogi satului157” dar
interesant este că nu s -a mutat nimeni direct, au folosit materialele. Aceste aspecte sunt relevă
multe despre percepția oamenilor, atât față de evrei, cât și față de cei care au ocupat respectivele
locuin țe. Astfel, titulatura de „slăbănogii satului” este o construcție foarte severă., mai ales în
lumea rurală, unde opinia celor din jur despre tine cântărește foarte mult. Al doilea aspect este
acela al distrugerii respectivelor clădiri. Rugând să mi se arat e o clădire evreiască, mi s -a spus de
toți cei care i -am rugat că azi nu mai există nici măcar una. Cel mai probabil, această rațiune ține
de psihologia umană. Pentru a nu se simți culpabilizați (sau pentru a nu fi atacați de comunitate),
oamenii au distru s tot ce amintea despre evrei și proprietatea lor. În fapt, dat fiind că cimitirul nu
este vizibil din sat, nimeni care ar veni prima dată în localitate nu ar putea știi că aici o fost o
comunitate evreiască.
Dacă nu există elemente de ordin material, exis tă totuși unele de ordin imaterial, prin
această referindu -ne la influențele pe care evreii le -am avut asupra satului, din care au făcut parte
pentru aproximativ 2 secole.
Din punctul nostru de vedere evreii au fost un factor al modernizării economice al
localității. Desigur, nu trebuie înțeles că brusc țăranii din Negrilești au devenit capitaliști cu acte
în regulă ci aceștia din urmă au avut modele de urmat. Așa cum știm, lumea rurală are o mică
„elită”, și anume acei țărani fruntași care nu doar că au o anume stare materială obținută prin
eforturi proprii ci se bucură și de un bun renume în localitate, fiind respectați, cu mici excepții, de
toată lumea satului. Din punctul nostru de vedere, evreii au devenit, cu sau fără voia lor, modele
de urmat, mai cu seamă pentru noua generație. Sătenii au văzut cel mai probabil că există oamenii
care practicau bine arta negoțului.
Dincolo de acest aspect, deloc lipsit de importanță, evreii au fost, cu sau fără voia lor,
modele și prin educația pe care o aveau. Evrei i, nu făceau, din diverse rațiuni, făceau școala alături

157 Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.

42
de elevii români. În atare condiții, mulți dintre aceștia primeau educație, într -un spațiu restrâns, în
localitate și apoi studiau în diferitele școli din orașele apropiate (cel mai probabil în Dej). E greu
de aflat cât de mult i -a influențat pe tineri faptul că aceștia mergeau la școală cât mai mult faptul
că evreii, mai cu seamă cei tineri, erau educați. Aici stă una dintre cheile de înțelegere a acelui
respect pe care sătenii îl aveau față de popul ația evreiască.
Un aspect asupra căruia trebuie insistat este acela al relațiilor interumane dintre evrei și
români. toți dintre ci intervievați, care mare parte erau tineri și/sau adolescenți în perioada în care
s-a produs deportarea evreilor, deci care a u avut un minim contact cu aceștia consideră că evreii
nu se deosebeau cu nimic de restul comunității. În acest sens Șogorean Lucreția mărturisea că „eu
i-am văzut ca și românii”, evreii că nu erau despărțiți de „noi”, singura diferență fiind aceia că
merg eau la „biserica lor”158. Astfel, ei nu erau percepuți ca nefiind din comunitate ci mai mult ca
un element care s -a integrat în ea dar care a rămas totuși cu o serie de elemente distincte.
Interacțiunile începeau de la vârste fragede. Chiar dacă copiii nu m ergeau împreună la
școală, ei se puteau, și de altfel, se și jucau împreună. Întrebată fiind dacă copiii români îi percepea
pe ce evreii ca fiind diferiți și dacă puteau fi recunoscuți dacă s -ar fi întâlnit pe stradă, Precup
Anuța afirma „ca copiii bine. D oră atâta știem cum știiem atuncia că nu știiei prostii că vedei câte
vreun jîdov în pcielea golă șî l -or le era tăietă puța sî știei că -i jîdov”159.
Copiii se jucau împreună fără a face deloc diferențe. Sigartău Aurel mergea de multe ori la
casa vecină pe ntru a se juca cu copiii evrei și ne -a spus că nu doar că nu a avut nicio problemă cu
aceștia (sau invers) ci nici nu i s -a reproșat nimic din partea părinților lui sau al evreilor160.
De altfel, relațiile cu românii erau bune. Românii aveau nevoie de evrei și aceștia din urmă
aveau de primii. Spun acest lucru deoarece sătenii beneficiau din activitățile pe care evreii le
desfășurau. Dispunând de mici prăvălii, ei aduceau bunuri fundamentale pentru un țăran al acelui
timp, între care, de o importanță capital ă era petrolul.
În condițiile în care satului nu era alimentat (aceasta s -a realizat de -abia o dată cu venirea
comuniștilor la putere) lampa, numită în sat „lompă” sau „lompaș”, devenea un instrument extrem
de util, alături, bineînțeles, de lumânare, care comporta însă o serie de dezavantaje. Dat fiind că,
așa cum am mai menționat, țăranul român (inclusiv cel negrileștian) nu părăsea foarte des

158 Interviu Șogorean Lucreția în data de 4 august 2015.
159 Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.
160 Inter viu cu Sigartău Aurel în data de 19 septembrie 2015.

43
localitatea, evreul aduce petrol pentru realimentare161. Cel puțin din acest punct de vedere imaginea
evreului văzu tă de sătenii era cel puțin una pozitivă, mai ales dacă ne gândim cât de importantă
era lumina pentru oameni, în condițiile în care, spre exemplu, aveau anumite lucruri de făcut în
timpul nopții (spre exemplu la naștere).
Treptat, petrolul începe să fie ad us și de către unii români dar aceasta se întâmpla rar. Până
în 1944 evreii l -au adus. Brusc, lucrurile s -au schimbat iar sătenii au fost nevoiți, fără voia lor, să
găsească noi moduri de a -l obține.
Aproape toate prăvăliile din sat aparțineau evreilor. Di ncolo de faptul că acolo se găsea
petrol, se mai aducea făină, zahăr, ulei etc, dar și materiale pentru haine, inclusiv năframe pentru
femeile din sat.
Năframele erau foarte importante atât pentru femeile evreice cât și pentru cele române. În
cazul acesta, la fel ca și în cel precedent, tot evrei aduceau. Atât evreicele cât și româncele purtau
baticuri asemănătoare. Astfel, Șogorean Lucreția relatează că mama sa a văzut la un moment dat
că una dintre evreicele din sat avea o năframă foarte frumoasa. Aceasta i-a spus că meargă la o altă
evreică din sat pe numele ei Cuțăloaie, că i -a are (adusese de curând în sat)162.
Nu erau uitați nici copii, deși, așa cum am mai arătat, bani nu prea existau. Astfel se găseau
câteva feluri de bomboane. Câmpan Dumitru Dintre, r eferitor la dulciurile copilărie spune se
găseau un fel de bomboane simple dar și un fel de produs lunguieț, cu gust de ciocolată, pe care
capii îl denumeau „c…t” de urs 163.
Deși mulți aveau afaceri, acest lucru nu ne îndreptățește să spunem că toți erau bo gați. De
fapt, cu puține excepții, oamenii își amintesc ca majoritatea stăteau mai bine din punct de vedere
economic decât românii dar în nici un caz nu erau foarte bogați. Acest lucru este dovedit și de
faptul că în condițiile în care se naște fiul său, Salamon Mardche/Marton, în 1 ianuarie 1887, în
Negrilești, aflăm că tatăl său, Jona Mardche, din Negrilești, era trecut la meserie zilier, adică lucra
acolo unde era chemat, neavând slujbă stabilă164.
Mare parte dintre femei nu desfășurau propriu -zis o activ itate ele fiind casnice, deci având
grijă de copii și de locuințe, soțul aducând venituri în casă. Există, desigur, și aici excepții. Un
astfel de exemplu este cel al lui Khai Weisz (fostă Dokes) din Negrilești, care, probabil ca urmare

161 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2016.
162 Interviu Șogorean Lucreția în data de 4 august 2015.
163 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
164 „Hungarien Births „ în http://www.jewishgen.org/databases/jgdetail_2.php , accesat în 18 februarie 2016.

44
a unei căsătorii, d evine după decesul soțului, proprietara unei fabrică în orașul Bistrița (vezi lista
celor ce au pierit in Holocaust).
Sunt mai multe înregistrări privind nașteri de copii evrei în satul Negrilești. Conform unor
date din cadrul aceleiași baze de informații aflăm de nașterile următorilor (efectuate până în 27
decembrie 1887 ): Dopelt Ignatz/Isak, Markovits Salamon, Wegner Iosef, Doppelt Rifke/Regina
dar și în alte localități precum Dej, Dămăcușeni (jud. Maramureș), Ciceu -Giurgești (jud. Bistrița –
Năsăud) și al tele165.
De fapt, aceasta arată că și înainte de anul 1900, majoritatea evreilor negrileșteni preferau
să nască în localitate. Nu știm dacă nășteau acasă sau exista un loc special amenajat dar înclinăm
mai mult spre prima variantă. Și după 1900, nașterile se petreceau (vezi lista celor ce au pierit în
Holocaust) tot în localitate, asistate fiind probabil de o moașă.
Existau mai multe locuri de interacțiune socială între evrei și români și una dintre acestea
erau aceste mici prăvălii. Aici se pare că totuși n u conta că ești evreu sau nu . Margaretei Bogdan
o altă femeie din sat pe nume Măriuța i s -a confesat că s -a dus un consătean pe nume Ion al lui
Ilisâie (unde probabil se afla o prăvălie) să cumpere făină de grâu. „Nu era făina, nu era niși aia.
Șî zîce n -o vrut să -m dăie, ne poveste lelea măriuță. Ji zîce m -am dus la un jîdan […] șî îla mi -o
dat pă așteptare nu știu când până i -o dușe femeia banii. Acela mi -o dat și acela din sat nu mi -o
dat”166.
Aceleiași Margareta Bogdan, mama ei, Maria Bogdan, i -a povesti t în copilărie că „s -o dus
tăt la jîdani șî tît sî ieie niște făină de grâu și mi -o spus șine da nu știu să îț spun. O zîs că o vinit
[n. p. alticineva ] și o vrut să ieie tăt sacu. Mama o zîs că nu mi -o trăbuit numa nu știu câte
kilograme să ieu. Șî ăla [n . p. cel ce venise] că să nu ieie din sac că ie iel tăt sacu. O zîs ba nu,
jâdanu, i -o trebui și la femeia asta 3 -4 kilograme […] șî zîce o desfăcut sacu șî mi – dat șî mie câte
kilograme am zis ș -apoi restu i l -o dat lui”167.
Contrar a multor mituri ridicate în jurul evreilor, mulți din cei care avea prăvălii dădeau pe
datorie (o realitate și azi în unele magazine din satele românești) și nu de puține ori nici nu m -ai
cereau bani (probabil când sumele erau unele nu foarte ridicate)168.

165 Ibidem.
166 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2016.
167 Ibidem.
168 Interviu cu Haicu Alexandru în 5 august 2015.

45
Evreii nu se căsătoreau n iciodată cu români. De altfel, aceasta era o lege „nescrisă” a
evreilor, respectată cu strictețe și de cei din Negrilești. Nefiind foarte multe familii evreiești în
localitate, pentru a evita principiul consangvinității, de cele mai multe ori, căsătoriile se realizau
cu femeie/bărbat din alte localități.
Cunoaștem mai multe cazuri de căsătorii după cum urmează. Primul este căsătoria dintre
mirele Wigner Geza (24 de ani) din Deda, jud. Mureș, comerciant, cu mireasa Dux Mina (22 de
ani) din părinții Emanuel și Zelda Hirsch (proprietari de pământ) din Negrilești, înregistrați în 1886
în localitate, avându -i ca martori pe Josef Dux și Jonasz Wigner din Negrilești. Al doilea caz este
cel dintre mirele David Mihaly (70 de ani) din Brăniștea jud Bistrița Năsăud, rezident în Negrilești,
și mireasa Leb Mari (50), căsătoriți în Câțcău jud Cluj în anul 1887. Următorul caz este cel a lui
Kallus Zsigmond din Dej și mireasa Dux Czili din Negrilești din părinții Emanuel și Zali Hirs,
căsătoriți în Negrilești în 1888. Al patrulea exemplu este cel dintre Gold Abraham din Brăniștea
(36 ani) jud Bistrița cu Mihaly Malke , 23 de ani, din părinții David și Golde Mihaly din Negrilești,
căsătoriți în anul 1889. Relevant este și căsătoria dintre Jeremias Hersch (41 de ani) din Ha lmeu
jud Satu Mare cu Dux Giza (17 ani) din părinții Emanuel și Zelde Hersch, căsătoriți în satul
Negrilești169 dar și căsătoriile din Hirsch, Koppel Jakab și Gersch Gero Berta , căsătoriți în Târgul
Lăpuș (Maramureș) în 1896, mirele stabilit în Negrilești și cea dintre Elek Jozsef Beer și Samuel
Gizella , căsătoriți tot în Târgu Lăpuș, mirele stabilit în Negrilești.170
Reiese de aici că mirele sau mireasa putea fi de aproape oriunde din Transilvania, deci nu
era obligatoriu să fie din sate sau orașe apropiate . Evreii negrileșteni tocmai pentru a respecta legea
evreiască nescrisă voiau să se căsătorească doar cu cei dintr -un neam cu ei, chiar dacă distanțele,
erau uneori foarte mari. Astfel, avem căsătorii cu persoane din localități care sunt situate în
județe le Bistrița -Năsăud, Mureș, Cluj, Satu -Mare, Maramureș și probabil altele. Situația erau cu
atât mai dificilă cu cât, în perioada respectivă mijloacele de transport erau mult mai puține, astfel
că de mult ori, probabil, rudele nu se vedeau decât la interval e relativ mari de timp.
A existat un caz dar acesta s -a petrecut după deportarea evreilor. Unul dintre evrei a scăpat
de deportare deoarece fusese plecat în armată la momentul în care aceasta sa produs. Reîntors în
țară el, după un timp, s -a recăsătorit, în condițiile în care nu știa nimic despre familia lui, cu o

169 „Căsători: Hungarien marriages ” în http://www.jewishgen.org/databases/jgdetail_2.php , accesat în 18 februarie
2016.
170 „Căsătorii: Maramaros Jewish marriages ” în http://www.jewishgen.org/databases/jgdetail_2.php , accesat în 18
februarie 2016.

46
româncă din sat. Si -a întemeiat o familie și rămas mult timp în localitate. La moartea sa a fost
înhumat la cimitirul evreiesc din orașul Bistrița după rânduiala evreiască.
Referitor la îmbrăcămi nte, aceasta nu ieșea în evidență decât prin faptul că „se îmbrăcau
mai modern171”, cu alte cuvinte nu la fel ca și românii dar nici nu atât de diferit încât să fie percepuți
ca fiind totuși elemente străine. Purtau totuși haine speciale pentru serviciile re ligioase de la
sinagogă. Bărbații aveau nelipsit kipă pe cap în timp ce femeile purtau haine închise la culoare, de
regulă negru sau maro172.
Evreii puneau accent mult pe igienă și curățenie, fapt ce, considerăm noi, i -au influențat și
pe români. Un exemplu este o poveste pe care mama lui Pintea Ustin i -a relatat -o. Astfel, era o
evreică care cumpăra lapte de la aceasta femeie. Evreica venea de acasă cu un prosop ca să curețe
ugerul vacii, ca laptele să fie cât mai curat173. Fără îndoială că astfel de cazuri p roduceau astfel de
mutații și în rândul populației românești care, mai mult ca sigur, deveneau foarte atenți ca
produsele realizate de către ei să fie cât mai curate. Acum nu trebuie să înțelegem că brusc țăranii
au devenit igienici sau că datorită evreilo r lucrurile s -au schimbat fundamental și rapid. Lucrurile
nu au stat chiar așa dar țăranii au devenit în timp mult mai interesați de modul în care, spre
exemplu, colectau laptele, fie și doar din unele rațiuni precum cele de a putea să își vândă produsul,
aspect la care contribuția evreilor a fost, importantă.
Practica religioasă era, de altfel, importantă pentru comunitatea evreiască. Evreii
negrileșteni, erau, din punct de vedere al practicii religioase așkenazi, care erau de altfel, majoritari
în țara no astră174. Așa cum știm unul dintre rabini era din sat. Avem toate motivele să credem că
evreii din sat aveau o relație strânsă cu cei din Reteag și Dej (posibil și cu Bistrița), dinspre care,
după toate probabilitățile, veneau lideri religioși importanți.
Știm că se adunau în fiecare sâmbăta la sinagogă, fiind probabil unul dintre puține momente
în care întreaga comunitate era împreună. Evenimente precum nunțile sau înmormântările se
desfășurau strict în prezența comunității175. De altfel, nimeni nu își aminte ște ca un român să fii
mers spre exemplu la o înmormântare evreiască (chiar dacă cimitirele sunt vecine).

171 Interviu Șogorean Lucreția în data de 4 august 2015.
172 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
173 Interviu cu Pintea Ustin în 6 august 201 5.
174 Andrei Oișteanu, „De ce sunt evreii din România altfel ” în ziarul România Literară , ediția online,
http://www.romlit.ro/de_ce_sunt_evreii_din_romnia_altfel , accesat în 24 febru arie 2015.
175 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.

47
Cimitirul evreiesc este unul dintre cele 68 din județul Bistrița -Năsăud176. El este cel mai
vechi cimitir sistematic din localitate (cel puțin păstrat p ână azi). Potrivit unui raport făcut despre
cimitir, cele mai vechi pietre funerare din cadrul acestuia sunt din secolul al XIX -lea177, asta deși
multe pietre au fost distruse.
Întrebată fiind despre evreii din sat, Bogdan Margareta ne -a spus că „mama ne spune că la
una unde îi coperativu, acolo era alt magazîn. O zîs c -o cemat -o una să -i facă foc, numa foc. Iei de
zâmbătă sara, or dacă era sâmbătar de vineri sara, până sâmbăta sara, ei nu m -ai lucrau nimic. Șî o
zîs că niși fo nu -și fășeu, nimic, nimic nu l-a noi fași și una și alta”178.
De altfel, se pare că românii din sat se ocupau de tot ce ține de activitățile din ziua sâmbetei
din casele evreiești. În fapt, o parte a evreilor avea inclusiv români care lucrau pentru aceștia,
românii fiind slugi pentru aceștia. Dar nu toți aveau. Aceștia din urmă vorbeau cu anumiți oameni
din sat, de regulă cu o familie de români cu care se înțelegeau bine și îi rugau să îi ajute în ziua
odihnei179.
Chiar dacă încurcă puțin practicile evreiești locale, confundându -i cu se ctele „sâmbătare”
(anumite culte neoprotestante), această afirmație arată cât de mult respectau prevederile legii
iudaice. În fapt, nimeni din cei chestionați nu ne -au spus despre acest lucru decât că sâmbăta era
zi de odihnă desăvârșită pentru toți evreii .

Concluzii

În localitatea Negrilești a existat o comunitate evreiască, ajunsă în aceste locuri undeva în
a doua jumătate a secolului al XVIII -lea, care număra câteva zeci de suflete, care a crescut treptat,
fiind înregistrați l -a începutul secolului al XX -lea aproximativ 100 de evrei.
Importanța acestora a fost una foarte mare pentru localitatea avută în vedere. Deși, relativ
mică ca număr și pondere, aceasta a transformat, cu sau fără voia ei, localitatea, începând de la
elemente de ordin economic l a cele de natură socială.
Relațiile cu românii au fost pașnice, nefiind consemnat, cel puțin până în acest moment
niciun conflict de orice natură. Mai mult de cât atât, s -au întâlnit numeroase cazuri în care românii

176 ***, Memoria cimitirelor evreiești, București, Federația comunităților evreiești din România, editată cu sprijinul
Ministe rul Culturii și Cultelor, ed. [s.n.], 2007, p. 40.
177 http://www.iajgsjewishcemeteryproject.org/romania/negrelesti -bistria -county.html , accesat în 18 martie 2016.
178 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2016.
179 Interviu cu Câ mpan Dumitru în 7 decembrie 2015.

48
și jâdanii, cum sunt numiți de către loc alnici, s -au înțeles și au conlucrat pentru binele comun și al
satului.
Deși satul a fost relativ sărac, cu oameni limitați din punct de vedere al veniturilor
economice, evreii nu l -au părăsit găsind alte mijloace pentru a -și duce traiul. Acest lucru întăr ește
și mai mult idea că nu acesta era motivul principal pentru care evreii au optat pentru localitatea
Negrilești.
Evreii au avut un rol important pentru comunitate. Din punctul de nostru de vedere ei au
fost cei care au influențat evoluția satului prin modul de lor de viața, credințe (inclusiv cele
religioase).
Momentul anexării dictatului de la Viena a fost unul de rău augur pentru mica comunitate
evreiască, care 4 ani mai târziu a fost dusă la Dej și mai apoi trimisă spre lagăre de exterminare,
unde m ajoritatea le -au căzut pradă.
Deși azi nu mai există nici un evreu în localitate, memoria colectivă îi păstrează încă pe
evrei. Deși azi mai trăiesc doar cei care erau cel mult adolescenți, ei i -au cunoscut direct dar și prin
intermediul părinților lor car e, cu sau fără voia acestora, prin poveștile despre evrei, le -au reținut
și difuzat imaginea.

49
Cel de -al Doilea Război Mondial și perioada comunistă

Perioada interbelică

Referitor la perioada interbelică, pentru cei mai mulți dintre cei c hestionați, aceasta a fost
perioada copilăriei, moment care, dincolo de particularitățile, a avut, cel puțin pentru localnici de
o serie de trăsături comune. Majoritatea oamenilor chestionați, mai cu seamă cei mai în vârstă, au
răspuns că au avut „o copil ărie grea”. În momentul în care le ceream să ne spună concret ce
înseamnă aceasta, adică se ne definească pe scurt ce înțeleg prin această sintagmă, ni se răspundea
că a fost una caracterizată în primul rând de lipsuri. Din observațiile făcute reiese că ac est lucru
este valabil mai cu seamă pentru anii dinainte celui de -al Doilea Război Mondial și în anii imediat
următori acestuia.
Situația aceasta are, după părerea noastră, mai multe explicații. În mod cert, satul era unul,
din punct de vedere economic, sărac, în care puține familii aveau o stare materială decentă. Acest
lucru nu înseamnă totuși că nu existau oameni înstăriți. În 1925 erau înregistrați ca proprietari de
moșii Dux Iosif (129 jugăre), Gaborfi Vasile (77 de iugăre), Viman Petre (64 de iugăre ) și Viman
Simion (69 iugăre) iar proprietar de pădure, Beleg Emerich (1380 de iugăre)180.
Totuși, cei mai mulți erau săraci. Acest lucru este confirmat și de către Gâncean Gavrilă.
Conform acestuia un fenomen extrem de răspândit în localitate era cel al slu gilor. Același țăran ne
descrie exact ce a însemnat „a întra slugă”. Se pare că intrau mai ales copiii din familii care aveau
foarte mulți și posibilități economice limitate, inclusivi el fiind nevoit încă de la o vârstă fragedă
să devină slugă. Marea lor majoritate se mutau pentru o perioadă în gospodăria aceea și desfășurau
anumite activități cerute de gazdă (cu precădere din zona agriculturii sau a îngrijirii animalelor)
dar în fapt li se putea cere orice, oricând. Referitor la perioada în care o slugă r ămânea acolo, ea
nu era bine definită dinainte. Rămâneai cât erai de trebuință. Astfel, spre exemplu el a rămas
aproape doi ani în slujba cuiva. Renumerația era extrem de mică (prea puțini în bani) ci mai cu
seamă consta în diferite produse, în special ali mentare181. Deși nu a dezvoltat foarte mult subiectul,
această a fost cel mai probabil unul dificil pentru acesta.

180 Anuarul „SOCEC” al României Mari 1924 -1925 , București, Editura „SOCEC & CO”, vol. II, 1925, p. 709.
181 Interviu cu Gâncean Gavrilă, Negrilești, 8 august 2015.

50
Interbelicul, a fost și perioada în care diferitele epidemii care fuseseră în zonă de -a lungul
timpului și -au arătat efectele. Astfel, î n cadr ul unui articol, At Motogna,), vorbind despre posibila
înființare în anul 1926 a unei „Ligii contra boalelor sociale”, considera ca fiind o idee de bun augur
și dădea exemplu localităților Negrilești și Breaza, aflate în acel moment în Comitatul Solnoc –
Dăbâca. Subliniază scăderea populației locale, mai ales ca urmare a sifilisului, care încă își arată
efectele, spunând că „ roadele căruia nu au întârziat a se arăta nici aici. Dl. Dr. D. Stanca,
neobositul cercetător, dacă ar merge în comuna Negrilești, ar a fla că jumătate dintre locuitori –
număr spus fără exagerare – sunt idioți, surzi, muți, toate simptome și urme ale teribilului flagel și
nu-mi pot închipui ce statistică durero asă ne -ar mai prezenta”182.
Privită retrospectiv ea scoate la lumină câteva lucr uri interesante. Pe de o parte sărăcia lucie
care caracteriza o bună parte a sătenilor, pentru că, așa cum s -a putut vedea, existau numeroase
slugi în sat. De altfel, acest fenomen nu este era unul nou ci perpetuarea unor practici care îți au
originea încă din perioada medievală. Același sistem al slugilor mai arată disponibilitatea
oamenilor spre a face orice, chiar dacă poate fi considerat dezonorant (mai ales pentru un țăran și
pentru mândria lui). Acest om a reușit prin aceasta dar și prin alte eforturi să își facă propria casă
și să își întemeieze și o familie.
Referitor la sărăcia din aceea perioadă trebuie să înțelegem că ea nu trebuie văzută ca fiind
datorată faptul că oamenii nu ar fi vrut să muncească sau că o făcea prea puțin. Desigur și aici sun t
excepții dar și mai multe elemente care se întrepătrund dar un motiv poate fi acela al lipsei de bani,
se pare, o caracteristică cel puțin a respectivei perioade. Acest lucru se confirmat de către Sigartău
Aurel, care spune că chiar și după război puțină lume mergea în afara satului183, situația neavând
cum să fie foarte diferită de cea de dinainte de 1945. Acest lucru înseamnă că oamenii nu aveau
surse concrete de venit decât cele cu micul comerț, local sau în târgurile din vecinătate și din
agricultură s au din creșterea animalelor.

Cel de -al Doilea Război Mondial

Cel de -al doilea război mondial a provocat o serie de modificări care afectează și azi
localitate Negrilești. De război oameni au aflat destul de târziu. Concret, majoritatea au auzit în

182 A. Motogna, „Cronica socială. Liga contra boalelor sociale î n revista” în Cele trei Crișuri. Revista de cultură ,
Oradea, nr. 1/ianuarie 1926, p. 14 -15.
183 Interviu cu Sigartău Aurel în data de 19 septembrie 2015.

51
moment ul în care un reprezentat al sfatului din localitate a început să strige de pe o listă o serie de
nume care trebuiau să se prezintă la cercul militar din Dej. Cei care nu se prezentau, continua el,
are să fie pedepsit rău184. Acolo au mers la comisii pentru a face selecția, cei care au fost declarați
apții fiind ulterior incorporați și duși pe front.
Referitor la acestea, Simion Costea, care se afla în localitate în acele momente, își amintea
în cartea sa că în anul 1940 s -au împărțit diferite ordine și anum e verde, roșu sau alb. Primul
semnifica faptul că cei ce l -au primit trebuiau să meargă imediat la locul indicat, cel roșu era cel
dat acelor care trebuiau să mai aștepte puțin iar cel alb să rămână și să acorde ajutor dacă era
nevoie. Chiar dacă nu avea o rdinul verde în 25 aprilie 1942, primește ordin de plecare, fiind trimis
în Comaron în Ungaria185.
Deși ocolită din punct de vedere al confruntărilor militare (în localitate nu s -a produs nicio
luptă), din nefericire satul a plătit și aici un tribut substan țial, ca multe alte sate din Transilvania
sau din Vechiul Regat. Conform inscripțiilor de pe Monumentului Eroilor din centrul satului, în
cadrul acestei conflagrații au participat următorii: Gâncean Gheorghe, Bereschi Pavel, Bereschi
Teodor, Bogdan Ioan, B ogdan Vasile, Boldorea Verghil, Buhuțan Alexandru, Buhuțan Ioan
(primul război – nu a fost trecut), Cîmpean Alexandru, Cîmpean Maria, Clingeag Constantin,
Clingeag Costan (de pe strada „Valea Strâmbă”), Dan Constantin, Dan Petru, Drăcșan Gavrilă,
Dunca Cons tantin, Florea Constantin, Florea Dumitru, Hanet Ioan, Huhoșchi Ioan, Liță Petre,
Mihuț Gheorghe, Rus Vasile, Sălăgean Gheorghe, Vlad Pompei, Rus Costan (mort în Siberia)186,
Rus Damian, Rus Grigore, Rus Ilie, Rus Ioan, Rus Ioan, Petruț Constantin, Petruț Io an, Petruț
Remus Romulus, Pop Costan, Rebrișorean Petru, Rodilă Dumitru, Moldovan Alexandru,
Moldovean Grigore, Mureșan Alexandru, Mureșan Dumitru, Mureșan Ilie și Mureșan Petre (mort
în Siberia187)188.
Trebuie spus că în realitate numărul negrileștenilor ce au participat în războiul ce a măcinat
Europa este mult mai mare. Astfel, numai Câmpan Dumitru a enumerat alte trei nume de săteni
care au pierit dar nu se regăsesc înscriși și anume Vlad Alexandru, Rus Gherasim și Florea
Samuilă.

184 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
185 Simion Costea, O viață de slujire , Cluj -Napoca, Editura Aqua Forte, 2003, p. 34 -35.
186 Interviu cu Gâncean Gavrilă în 8 august 2015.
187 Interviu cu Gâncean Gavrilă în 8 august 2015.
188 Monumentul Eroilor din satul Negrilești.

52
Motive care au stat la baza acestui fapt sunt diverse. În primul rând monumentul care este
dedicat eroilor locali este unul ridicat doar de câțiva ani. Din acest motiv credem că s -au pierdut o
serie de nume. În al doilea rând, cei trecuți pe această piatră au fost cei care fuses eră înscriși pe o
listă aflată în cadrul primăriei din localitate de către cei care au avut rude prieteni sau cunoștințe
care au pierit în timpul războiului. Desigur, e foarte puțin probabil ca toți cei care știau de existența
unor astfel de nume să le fi trecut pe lista respectivă, mai ales că, cel mai probabil, doar bătrânii
satului cunosc și își mai amintesc astfel de lucruri. Un motiv pentru care este mai mult decât
evident că numărul negrileștenilor combatanți a fost mai mare este acela că din neferici re și în
satul Negrilești ca și în majoritatea satelor românești pe monumentele special dedicate eroilor
locali nu sunt trecuți decât cei care au murit în anumite condiții. Acest lucru este un aspect corect
dar din păcate, din diferite motive, nu regăsim p e astfel de edificii numele tuturor celor care au
participat și care au pus, fără doar și poate, un efort deosebit, fiind și ei, cel puțin din punctul nostru
de vedere, eroi.
Situația acestora a fost una mult mai grea decât ne -am aștepta. Mulți dintre ace știa au suferit
diferite răni și au murit din cauza acestora. Un astfel de caz este cel al străbunicului meu, Sigartău
Constantin (1901 -1958) care, conform celor relatate de către fiul său (bunicul meu), Sigartău
Aurel, a fost concentrat și el în teatrul r ăzboiului. Ajuns în Ungaria, acesta a fost îngropat într -un
anumit context de un morman de pământ (probabil din cauza suflului unei explozii). Descoperit
de către niște țigani și dezgropat, el a supraviețuit și s -a întors acasă.
Din nefericire, ca urmare a respectivului episod s -a îmbolnăvit, devenit incapabil de a
desfășura muncii agricole și la puțin timp a căzut la pat și s -a stins după îndelungi suferințe la 13
ani după război. Și mai grav era faptul că avea doi copii, care l -a momentul reîntoarcerii s ale de
pe front aveau 12 (băiatul), respectiv 14 ani (fata). Bunicul și sora acestuia au fost nevoiți să preia
o serie de atribuții pe care le avea tatăl acestora. Astfel, Sigartău Aurel devine „stâlpul casei” și se
ocupă de muncile agricole grele. Soția lui Sigartău Constantin, rămasă ulterior văduvă, a fost și ea
extrem de afectată, ea alegând să nu se mai căsătorească niciodată189, lucru care s -a și întâmplat.
Astfel de exemple sunt numeroase în localitate. La această situație tragică s -a mai adăugat
și faptul că nu au fost recompensați aproape cu nimic. Venirea comuniștilor la putere a fost de rea
augur pentru cei deveniți veterani de război. Primii au decis să nu onoreze cu nimic pe cei care

189 Interviu cu Sigartău Aurel în data de 19 septembrie 2015.

53
luptaseră, de multe ori până la epuizare sau chiar până aproape de moarte. Motivul este unul
simplu: au luptat împotriva URSS -ului și sacrificiul celor din urmă a fost șters cu buretele.
Perioada războiului a fost una foarte dificilă dar la fel de dură a fost și cea de imediat după
încheierea lui. Precup Anuța își ami ntește că, fiind tânără, avea o vec ină „care avea 8 copiii descluț
să dușeu șî să dădeu cu sania. Șî m -am dus, șî m -am dus la ie și -am întrebat ce fași lele Rafilă
acolo. De când îs măritată (completare). Zîce fac scofală, cum zâcem, scofală. D -apoi de șe țî
scofala?. Zâce de mere…scofală. D -apoi cum fași dumnita scofală de mere, nici n -am auzît. No
păi da șe să fac, șe să fac că n -am avut șe pune. Șî ca să dăie un pcic de gust la apa aia…”190.
Despre această perioadă, Sigartău Aurel își amintește că „am pri ns un an când o fost
fometea de… în 45, n -avem nici mălai […]. N -avem nici făină de mălai, nici de mămăligă. S -o
dus tata pă la Lăpușul Unguresc și o adus făină de linte și de aia mâncam”. Această foamete nu a
fost una naturală ca și cea din anul 1913 ci s -a datorat în mare parte efectelor factorului sovietic.
Același sătean spuneau „am avut grâu da l -o dat rușii tătătuc la cai din șură […] c -am și avută un
miez de grâu da s -o dat”191.
Din nefericire, astăzi în localitate m -ai trăiesc doar doi veterani de răz boi, Haicu Alexandru
și Gâncean Gavrilă fiecare având o poveste unică în spate. De fapt, destinul ambilor deși extrem
de diferit are și câteva elemente comune precum Arbitrajul de la Viena (cunoscut și sub denumirea
de Dictatul de la Viena).
Impus de către Germania și Italia, acestea act din 30 august 1940 a însemnat faptul că
România a devenit obligată să cedeze Ungariei aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei
(cunoscut sub titulatura de Transilvania de Nord). Concret, în urma Arbitrajului de la Vien a,
România a fost obligată cedarea unui teritoriu cuprins între 25.000 km și 65.000 km, renunțând
până la urmă 43.492 km pătrați, teritoriu cu o populație de 2.667.007 locuitori, puțin peste 50%
din aceștia fiind români192.
În mod cert, decizia de la Viena a creat panică în rândul românilor, care erau majoritari în
acest spațiu al țării. Știm că au fost în zona actualului județ Bistrița -Năsăud proteste împotriva

190 Interviu cu Precup Anuț a în 4 decembrie 2015.
191 Interviu cu Sigartău Aurel în data de 19 septembrie 2015.1
192 Marcela Sălăgean, Transilvania în jocul de interese al marilor puteri (1940 -1947) , Cluj, Editura Mega, 2013, p.
34.

54
arbitrajului de la Viena, fiind consemnate în localități precum Prundu -Bârgăului, Telciu, Ciceu –
Giurgești, Ciceu -Giurgești, Târlișua, Monor, Miceștii de Câmpie și Sângeorz -Băi193.
În mod surprinzător, nu au existat astfel de proteste și în Negrilești. Bogdan Margareta
relata că mama ei îi spusese despre momentul venirea maghiarilor în localitate „tăți m ereu la Podu
Bisericii să aștepte că vin ungurii […]. Zâce mama […] zâce oamenii, zâce: v-ai săracu , că era un
copcil tânăr (se referă la cel care a condus noua administrație care venea în localitate), tânăr, era
și tineri, cât de tânăr îi aista. El știa r omânește”194. Acest lucru poate fi înțeles prin faptul că oamenii
nu s-au temut foarte mult de acest lucru, mai ales că oricum nu puteau să facă singuri nimic contra
noii administrații.
Chiar și în aceste condiții, mai mult ca sigur că populația a fost afect ată. Dintre cei care au
părăsit satul știm câteva nume, între care Podea Alexandru, refugiat în București între 1941 –
1944195 și Ioan Cîmpean . Acesta din urmă a fost originar din sat dar care și -a desfășurat mare parte
din activitatea în alte zone, în special în Cluj -Napoca. Cu ocazia unui interviu pentru Radio Cluj
din anul 2003, în calitatea sa de vicepreședinte al Asociației Refugiaților din districtul Cluj, el
relatează pe larg cum această hotărâre i -a schimbat viața.
Aflat la Cluj -Napoca în acele vremuri , el este forțat să se întoarcă în Negrilești împreună
cu părinții lui în condițiile în care aceștia urmă și -au pierdut slujbele imediat după intrarea tratatului
în vigoare. Din cauza că tatăl său a fost ofițer public în vechiul regim, deci ocupase o poziț ie bună
în societate, acesta a fost căutat și supravegheat (chiar dacă se afla într -un mic sat) de către trupele
maghiare pentru câteva luni de zile, reușind să plece la Brașov fără să fie depistat, unde familia lui
l-a urmat tot în ascuns196.
Acest lucru s-a observat cel mai bine în cazul celor situației celor doi veterani de război
dar și în alte cazuri. Astfel, același Ion Cîmpeanu relatează că au fost și alte trei familii care au
suferit ca urmare a noii orânduiri locale. Ele au părăsit ilegal satul Neg rilești având probleme din
cauza că lucraseră înainte (probabil în anumite posturi ce au ridicat suspiciuni), l -a care li s -a

193 Ioan Sigmirean, Vasile Nicoară, Istoria județului Bi strița -Năsăud -Manual pentru curriculum la decizia școlii ,
Bistrița -Năsăud, Editura Nova Didactica, Casa corpului didactic Bistrița -Năsăud, 2005, p. 110 -111.
194 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2016.
195 Claudiu Șular, „Mișcarea de rezistență antico munistă a “grupului Alexandru Podea” din Negrilești” în Anuarul de
istorie orală , Cluj -Napoca, Universitatea Babeș -Bolyai Cluj Napoca, Institutul de Istorie Orală, nr. 1, 1998, p. 220.
196 Constantin Mustață, „Selections from „Millennium III” broadcast by Ra dio Cluj – 27.11.2003” în PRO MEMORIA
1940 -1945 A Selective Volume in English , nr. 1/ 2009, Cluj -Napoca, Editura Napoca Star Publishing House, 2009 , p.
5.

55
adăugat și tineri care urmau să fie integrați în trupele maghiare de război197 și care probabil că nu
doreau acest lucru. De altfel, aceasta a fost și motivul principal al plecării lui Haicu Alexandru și
Gâncean Alexandru.
Haicu Alexandru s -a născut în satul Negrilești în 14 aprilie 1924 din părinți localnici. Tatăl
său avea să moară în Primul Război Mondial. Astfel că de mic avea să d evină slugă, la fel ca mulți
de vârsta sa. După o perioadă foarte dificilă pentru el și familia lui, el avea să i -a parte în cel de -al
Doilea Război Mondial. De o luciditate extraordinară și cu o memorie de invidiat, chiar dacă ochii
nu îl mai ajută, acest a ne-a povestit că în anul 1940 el a părăsit satul având un singur scop în minte:
înscrierea în armata română.
Desigur, acest demers era unul foarte dificil deoarece satul intra, după Arbitrajul de la
Viena, ca parte a Transilvaniei de Nord, deci în Ungar ia. Deoarece el a dorit să plece, a vorbit cu
un prieten bun din localitate, de vârstă apropiată, și în taină au pus bazele unui plan de plecare
având direcția România.
La decizia lui a cântărit foarte mult faptul că, împreună cu ceilalți tineri, era dus la
premilitărie (cei cu un an sau doi înainte să fie dus în armată). Se făcea la sat, pe „terenul școlii”,
fiind câteva zeci, aproximativ 30, în fiecare duminica, dis -de-dimineață198.
Știm din în satul Breaza că organizația militară cuprindea tineri între 1 4 și 18 ani199, deci
vârstele trebuie să coincidă și în Negrilești.
A părăsit satul fără ca nimeni să știe de realele sale intenții (nici măcar din familia lui) în
23 octombrie 1944 împreună cu un prietenul său, Alexandru, cu 3 ani mai mare. El învățase din
copilărie meseria de geamgiu (tăia și punea geamuri) și chiar învățase și pe alții200. Planul era ca
să meargă deghizați ca geamgii și să treacă granița prin județul Cluj. Idea le -a venit pentru că știau
de unele cazuri în care alții care încercaseră să fugă au fost prinși și se temeau să nu aibă aceiași
soartă. Au plecat cu o tolbă cu geamuri și astfel nu au întâmpinat probleme majore, făcând chiar
și niște bani. Au ajuns în Dealul Feleacului iar de acolo au ajuns în localitatea Șucutard (azi jud.
Cluj). Tot ul a durat undeva la 3 săptămâni. În acel sat s -au împrietenit cu un localnic care le -a spus
că îi mai ajutase și pe alții să treacă. După ce i -au pus geamurile respectivului om, nu au acceptat
bani cerându -i în schimb să îi ajute să treacă în România. Ace sta s-a învoit mai ales că știa când

197 Ibidem.
198 Interviu cu Haicu Alexandru în 5 august 2015.
199 Tănase Rodilă, op. cit., p. 74.
200 Intervi u cu Sigartău Aurel în 19 septembrie 2015.

56
se schimbă grănicerii. Când s -a făcut seara, s -au dus împreună cam 2,5 km și când au ajuns într -o
zonă sigură le -a spus pe unde să treacă. Era foarte întuneric și fiind și timp de război toate
geamurile caselor erau cam uflate cu o hârtie neagră. Au ajuns în satul Geaca. Acolo venea un om
după apă și le -a spus „dragu badii, a -ți scăpat?”. Pericole mai existau chiar dacă știau că sunt de
dincolo de graniță. I -a chemat în casă și le -a spus că trebuie să meargă cu jandarmii în satul Pichet
undeva la ora 9 seara. Plutonierul din respectivul sat i -a chestionat pe un ton mai ridicat care a
dispărut după ce le -a ascultat povestea. Au foști dus fără escortă în comuna Mociu (jud. Cluj) unde
se aflau plutonul de grăniceri și de acol o li s -a dat acte și au fost trimiși pe jos la Turda unde se
afla biroul pentru refugiați. Acolo li se mai înmânat și un bilet de tren pentru orice destinație dorită
aceștia alegând fără ezitare Bucureștiul, oraș în care avea să înregimentat și trimis pe u nul dintre
fronturile din URSS201.
De altfel existau mai multe puncte folosite de către români ardeleni pentru a trece granița
dinspre Ungaria, nu doar cel prin Transilvania. Bucovina a fost și ea un punct de reper dar fiind
proximitatea ei. Un astfel de caz este și cel al negrileșteanului Găucean Dumitru care a trecut
granița prin satul Coșna din județul Suceava202.
În 20 februarie 1942, Haicu Alexandru devine soldat în contigentul 42 în artileria
antiaeriană, alături de un alt negrileștian, refugiat cu 2 luni mai repede decât el. A fost trimis cu
trenul spre U.R.S.S. după câteva lunii de instrucții (undeva la trei luni). A ajuns în Ucraina în satul
Stalino, undeva pe lângă Marea de Azov și mai apoi în regiunea Stalingradului, având ca sarcină
să apere un aerop ort german, pentru aproximativ 2 luni. Acolo bateria în care se afla el a suferit o
serie de atacuri sovietice dar nimic foarte grav. A avut misiuni și în Donetk dar și în zona Donului
dar a scăpat teafăr. Au ocupat or așul Morovoskaya, pe un ger de minus 40 de grade, au săpat până
au dat de pământ și au dormit într -un cort. În general, soldații erau triști, și mulți dintre ei și
plângeau pentru ei și pentru familiile lor. În 15 decembrie 1942 s -a îmbolnăvit de icter (gălbenare).
Trimis cu vagon de cruce roș ie cu 25 de vagoane care erau pline de oameni, ajunge în
Dneprpetrovsk, alături de ceilalți soldați va sărbătorii Crăciunul, primind un pachețel și mâncare
rece dar gătită. A ajuns în Cracovia dar și în Viena unde a stat 1 lună și jumătate și s -au întors î n
București, unde a primit un concediu dar în această perioadă el a lucrat pentru a face ceva bani. A

201 Interviu cu Haicu Alexandru în 5 august 2015.
202 Vasile Tutula, Dinu Ureche, „Refugees crossing the border at COȘNA” în PRO MEMORIA 1940 -1945 A Selective
Volume in English , nr. 1/ 2009, Cluj -Napoca, Editura Napoca Star Publishing House, 2009 , p. 73.

57
aparținut mai întâi de Corpul 6 Aerian nemțesc în bateria Vickers iar apoi în Regimentul 1,
Artileria Antiaeriană București. I s -a cerut, fiind caporal, s ă rămână dar când a văzut dezordinea și
mizeria ce era acolo a vrut să plece înapoi pe front. După ce a revenit în București, a fost repartizat
într-o baterie în Popești -Leordeni, zonă unde l -a prins și finalul războiului 203.
Un destin impresionant a avut ș i Gâncean Alexandru. Născut în 1921 în satul Negrilești
dintr -o familie săracă cu 6 copii acesta a devenit slugă la diferite familii din sat dar și la unele din
alte localități. Din motivul că se simțea persecutat alege să plece în România dar mărturisește
deschis că nu avea în gând să se înroleze, adică nu acesta era scopul său.
După un drum îndelungat, via Câmpulung Moldovenesc, ajunge în capitală, unde se aflau
la ora respectivă cel puțin 10 negrileșteni, iar după 3 luni de zile a fost încorporat și trim is pe front.
Astfel, în 20 februarie devine soldat în armată la Regimentul de grăniceri în Deva. Ajuns în
Basarabia și chiar dacă misiunea era una ofensivă trupa din care făcea parte a capturată de către
ruși în zona orașul Bălți, fiind luat prizonier. Au fost duși într -un lagăr special amenajat. Acolo a
fost ținut mai mult timp, prilej cu care s -a întâlnit cu alți doi negrileșteni și anume cu Rusu Costan
și Mureșan Petre (ambii s -au îmbolnăvit și au murit acolo).
De acolo au fost trimiși în Siberia unde a stat 7 luni, loc în care se aflau și săteni din
localități învecinate, precum este cazul lui Nicolae Motogna din Breaza, care a supraviețuit și s -a
întors în 1947204.0
Așa cum mărturisește acolo era un frig foarte mare, fiind obligat să stea în niște bară ci,
situație descrisă foarte bine și de bucovineanca Anuța Nandriș -Cudlaș în cartea „20 de ani în
Siberia”205.
De acolo au ajuns în Munții Urali unde a stat 4 ani jumătate într -un lagăr. Acolo toți
deținuții au fost puși la muncă, el lucrând într -un combina t din zonă, unde un rus s -a atașat de el,
lucrând pentru acesta până la revenirea lui. Programul era unul foarte greu. Erau treziți dis de
dimineața, primeau două bucăți de pâine și un pic de ciorbă de urzici și de cartofi „tăiați cu
toporul”, varză, care „o mâncam fără lingură” după care erau duși la muncă. Rusul i -a spus că dacă
depășește norma primește un supliment de mâncare dar și bani.

203 Interviu cu Haicu Alexandru în 5 august 2015.
204 Tănase Rodilă, op. cit. , p. 80.
205 Anița Nandriș -Cudla, 20 de ani în Siberia. Destin bucovinean , București, Editura Humanitas, 1991, p. 87 -89.

58
A desfășurat diferite munci, mai ales cele legate de pădure, unde și -au dus veacul mulți
români, inclusiv celebrul p reot Dimitrie Bejan206. Totuși cel mai mult a lucrat la strungă și avea
noroc pentru că era mecanizat și atunci putea lucra și la altceva. În atare condiții a depășit norma
și a fost numit stahanovit, primind încă 200 de grame de ciorbă, 200 g pâine și 150 d e ruble (1
pâine costa 40 de ruble). Când s -a întors în 1949 nu a mai revenit nici un negrileștian din Siberia,
deci nu mai supraviețuise nimeni. A venit cu trenul până într -un punct și acolo fiecare cum s -a
putut descurca. Au fost mai multe valuri de vago ane cu români și de multe ori a fost amăgit fiind
îmbarcat după aproape 2 ani de la data la care era programat de plecare. Nu a intrat în contact cu
ceilalți oameni decât foarte rar deoarece nu era timp. Astfel, de multe ori nici nu știa de unde este
nici măcar vecinul său. Singura eveniment sărbătorit era 1 ianuarie, moment în care oamenii nu
erau scoși la lucru.
De românii de acolo nu prea are cuvinte bune astfel el mărturisește că „de întârzia unu și
nu vineau aicea la convoi apăi atâta îl bătea dar nu rușii că românii […] Românii or fost răi, răi.
Atâta o fost de răi că să băteu unu pă altu”. Oamenii se opreau la tomberoanele cu gunoi și lua tot
ce putea să consume, cartofi, oase, resturi de pești etc. rușii nu erau foarte violenți sau cel puțin nu
direct. Dacă se întâmpla ceva cei vizați erau luați și duși de acolo. Dacă în Siberia nu au primit
îmbrăcăminte, aici în Urali au primit și a fost puțin mai ușor. Moartea nu era fastuoasă. Existau
oameni care săpau tranșee zi și noapte pentru cei care murea. L a început au fost anunțați că erau
12.000 în total. Au mai ieșit 5000.
Povestea că a fost aproape de moarte „odată am căzut acolo -n baie, mort așa și na -m știu
ce. S -apoi-atunci era un rus cu -o scâ ndură lângă mine ș -apoi iel m -o luat și m -o păstrat și m –
o…până m -am trezit. Dapoi un rus mă trăgee de pcișioare să m -arunce -n beși acolo, în congelatori
acolo. Acolo când te băgai șâ înghețai […]. De nu era el, murem acolo”. În Siberia se lucra fie la
mină fie la încărcat și descărcat anumite mărfuri, în funcți e de puterile fiecăruia. Paturile erau de
scândură îngustă. De acoperit, fiecare folosea ce putea pentru că nu primeai nimic. Au venit până
la Sighet și de acolo cu trenul până în orașul Dej. A ajuns alături de un brezean și lumea l -a
recunoscut: „I -a mă p ă Gavrilă a lui Jiuărel că vine de pe front”207. El a fost și pare încă puternic

206 Dimitrie Bejan, Bucurii le suferinței , Chișinău, Editura Cartea Moldovei, 1995, vol. I, p. 197.
207 Interviu cu Gâncean Gavrilă în 8 august 2015.

59
afectat de faptul că a fost prizonier în URSS, sentiment care a fost însă prezent aproape general și
în rândul altora care au trăit aceiași experiență208.
Nici nu e de mirare că dincolo de suferințele fizice și psihice acumulate pe front, foștii
combatanți s -au confruntat și cu un aspect pe care probabil nu îl așteptau. Astfel, ei s -au lovit nu
doar de nepăsarea statului (pe care probabil mulți nici nu o sperau) ci și de nepăsare a celor din jur,
a celor pentru care au luptat. Este drept că statul a reparat cumva nedreptatea făcută după 1990,
când a acordat o serie de beneficii pentru veterani, inclusiv distincții. Momentul era însă unul prea
tardiv, mulți dintre aceștia trecând de mult în lumea drepților.
Este foarte adevărat și că aceștia s -au întors puternic afectați de pe teatrele de război. Acest
lucru l -am observat în cadrul interviurilor pe care le -am efectuat. E drept, din localitate mai trăiesc
doar doi veterani dar obser vația a fost făcută mai degrabă indirect. Multe dintre interviurile au fost
cu persoane mai în vârstă care au avut fie un părinte, un frate sau pe cineva drag plecat pe front.
Nu mare ne -a fost mirarea când am mulți din cei din prima categorie ne mărturise au nu știau foarte
multe referitor la experiența celor din urmă. Dincolo de unele motive precum cel al faptul că nu se
prea puneau întrebări (fie dintr -o lipsă de interes, fie pentru a nu -i deranja), principalul motiv
consta totuși în faptul că cei deveniț i deja veterani nu doreau să vorbească despre un episod care a
fost probabil foarte dureros. Și aici rațiunile pot fi multiple. Prima ar fi puternica impresie produsă
acolo. Apoi ar mai fi și teama care au simțit -o și de care probabil s -au debarasat foarte greu sau
poate niciodată. Este foarte probabil ca aceștia să fi cunoscut indirect și Primul Război Mondial,
mulți dintre ei, fiind copii care l -a rândul lor au avut pe cineva plecat sau au suferit în perioada de
după încheierea războiului.
Despre perioad a 1940 -1944, o parte săteni își aduc aminte și cu plăcere, dincolo de toate
greutățile. Acest lucru se datorează mai multor motive între care cele mai importante ar fi cel al
avantajelor economice de care sătenii s -au bucurat dar și de faptul că totuși cei mai mulți dintre
negrileșteni nu au fost persecutați, fiind afectați doar o parte din tinerii localității și preoții, atât cel
greco -catolic cât și cel ortodox209.
Trebuie precizat că românii ce plecaseră din satele care făceau parte in Transilvania de
Nord care intrase în componența Ungariei prin Dictatul de la Viena, puteau totuși să se întoarcă

208 Livia Coroi, Al doilea Război Mondial în memoria veteranilor din zona Brad, județul Hunedoara , vol. I, Cluj –
Napoca, Editura Argonaut, 2013, p. 134.
209 Interviu cu Haicu Alexandru în 5 august 2015.

60
înapoi, fără teamă de represiuni în baza unei înțelegeri. În această situație s -a aflat și Haicu
Alexandru. Rănit fiind pe front, el a reușit să trimită o scrisoar e din Viena înspre familia sa care
se afla în Negrilești, sat component atunci al Ungariei. Tatăl său vitreg, care lucra acum la primărie
pe post de translator (era printre puțini cunoscători de limbă maghiară) este informat de cineva de
la acea instituție că a sosit o scrisoare pe adresa lor. Privind plicul tatăl vitreg a spus că acesta este
fiul soției sale. Atunci primul i -a spus că acesta se poate întoarce liniștit „că nu îi face nimeni
nimic”. Dar el nu s -a întors decât după sfârșitul războiului210.
Avan tajele economice se referă la alimentele pe care maghiarii le distribuiau în localitate.
Acest sistem este descris de către Câmpan Alexandru. Conform acestuia, maghiarii au venit și a
întrebat pe fiecare de „bucate” (alimentele pe care sătenii le aveau l -a momentul respectiv),
informându -i că acestea urmau a fi date spre consumul animalelor din gospodărie, oamenii primind
în schimb altele, de o calitate superioară. Cantitatea oferită de autorități era una mare și ea se
primea pe baza unei cartele speciale c are se emitea pentru fiecare. Astfel, s -a dat cartele pentru
fană albă și cartelă pentru făină albă211.
Acest lucru a cântărit extrem de mult pentru negrileșteni. Se pare că există și cazuri de
oameni care astăzi regretă aceea perioadă deoarece din punct de vedere material au stat foarte bine.
Desigur, aceste lucruri trebuie înțelese prin faptul că partea maghiară încerca să obțină nu doar
controlul ci și simpatia zonelor nou incorporate. Spre exemplu, dat fiind că în Negrilești nu exista
decât puțini maghia rii (aproape toți erau din administrați la care se adaugă familiile acestora)
aceștia se putea teme de o eventuală revoltă (mai ales în rândul celor tineri). Astfel s -a dus o politică
prin care s -a încercat să o atragere a românilor. Desigur nu toți au fos t au fost de acord (vezi Haicu
Alexandru), semn că această politică nu a fost una eficientă.
Referitor la administrație, s -a înlocuit, așa cum era de așteptat, vechea ierarhie locală.
Câmpan Dumitru spunea că înainte de venirea maghiarilor a existat ca str uctură locala de putere
un primar (ultimul era Dan Vasile a Legiului). Acesta nu avea un salariu, el nefiind plătit de către
stat ci fiecare sătean presta „ziua primarului”212.

210 Nae Ionescu, „Preistoria sovietizării în Nord -vestul României” în Viorel Ciubotă, Gheorghe Lazin, Daniela Oltean,
Claudiu Porumbăcean, Sovietizarea nord -vestului României. 1944 -1950 , Satu Mare , Editura Muzeului Sătmărean,
1996, p. 282.
211 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
212 Interviu cu Pintea Ustin în 6 august 2015.

61
Avea o echipă de 3 -4 oameni numiți jurați, care erau un fel de comisie a satului. Trebuiau
să fie oameni de vază ai satului, care erau cumva oamenii cei mai de frunte. Aceștia erau aleși de
oamenii din sat în cadrul unei adunări generale a satului. Referitor la vot, se anunțau la bisericile
din sat că urma a se face alegerile și atunci se face făcea o adunare nu într -un spațiu special
amenajat ci în aer liber. Același Câmpan Dumitru dădea și exemplul unei alegeri în care, s -a strigat
ca cei care îl vor să îl aleagă pe primul candidat să coboare din jos de Podul bisericii (aflat în
centr ul satului) și cine vrea să fie ales cel de -al doilea candidat să urce de la respectivul pod în
sus213.
Această situație este surprinsă și de un călător care întâmplător trecea prin sat în anul 1914.
El asistă amuzant dar și oripilat în același timp la scen a în care s -a făcut efectiv alegerea pentru un
post de „inginer pentru comasație”. Au candidat un român, un evreu și un maghiar, fiind ales
primul214.
Deși pare puțin absurd, realitatea este că a fost o metodă funcțională și ea a fost necesară
deoarece puți nă lume știa scrie și să citească. În atare condiții, o astfel de metodă era una mai
rapidă și cu mai multe rezultate. Desigur, ea comporta și o serie de riscuri între care cel mai mare
era acela că fiecare știa cu cine a votat fiecare, așa că mai mult ca sigur că votai și împins de
anumite situații pentru unul sau pentru altul.
După venirea maghiarilor existau un primar și notar. Ordinea era asigurată de către
jandarmi, numiți în localitate dar și în împrejurimi215 „cendări”, toți având sediu în sat, mai exa ct
în sediul actualei primării, clădirea ridicată de către maghiari. Se pare că au stat până la finele
războiului216.
Câmpan Dumitru își amintește că în timpul maghiarilor a existat în continuare un primar
pe nume Pașca Costan, un notar, Borfor Gyorg (?), ca re avea puterea mare în localitate, un
„scriitor” (probabil secretar), și 6 jandarmi unguri217, la care se adaugă, bineînțeles și cei care
traduceau (translatori) pentru sătenii din Negrilești.
Haicu Alexandru ne spunea că se înțelegeau greu cu oamenii pentr u că nu vorbea lumea
ungurește dar că tatăl său vitreg a fost translator pentru că acesta știa maghiară (era din Arad),

213 Interviu cu Câmpan Dumitru 7 decembrie 2015.
214 ***, „Lucruri slabe” în ziarul Românul , Arad, nr. 129 din 14/27 iuni e 1914, p. 6.
215 Tănase Rodilă, op. cit., p. 83.
216 Interviu cu Haicu Alexandru în 5 august 2015.
217 Interviu cu Câmpan Dumitru 7 decembrie 2015.

62
ocupând această funcție până la sfârșitul războiului. Se dădeau hârtii de la primărie dacă oamenii
aveau nevoie și se pare că sătenii au primit un fel de buletin numit „Igozolvan” cu scriere maghiară,
înlocuind pe cele românești218.
O dată cu plecarea maghiară, satul a rămas practic fără structuri legale de conducere,
deoarece au plecat implicit și jandarmii și notarul. În aceste condiții s e formează o adunare a
poporului care să păstreze ordinea până la venirea unor noi cadre de conducere219, situația valabilă,
probabil până la venirea administrației românești.
Satul nu a cunoscut linia frontului, astfel că nicio bătălie nu s -a dat în zonă. T otuși, satul a
fost traversat de către mici trupe nemțești și sovietice, existând inclusiv câteva crime petrecute în
diferite zone din sat.
Există în mentalul colectiv un episod, singurul de acest gen menționat, în care s -au întâlnit,
din greșeală, 2 mici trupe. Câmpan Dumitru ne -a spus că la un moment dat 17 ofițeri și un căpitan
care s -au rătăcit pe dealurile din împrejurul satul și căutau să ajungă înapoi pe linia frontului. Au
fost însă înconjurați de către sătenii după ce au fost zăriți de către săten i pe un deal numit „Valea
Răzoiului”, fiind urmăriți de poienari și de către purcărețeni și prinși undeva spre „Valea
Dumbrăjiții”. Acest lucru s -a petrecut în condițiile în care primii s -au adăpostit în pădure, unul
dintre atuurile principale pentru captu rarea lor fiind acela că sătenii aveau arme și grenade ca
urmare a războiului care era în toi. Liderului grupului, Rusu Ilisîe a Racului ar fi spus următoarele
lucruri „mă, când oi trage primu foc de armă atuncia tăți să strigați hura, care are grenadă, să arunce
cu grenada, care are armă să tragă cu arma”. Norocul lor a fost faptul că ungurii s -ar fi speriat, mai
ales datorită condițiilor și terenului din zonă. 9 maghiari au scăpat, dar ceilalți au fost aduși în
sat220. Au fost executați căpitanul, chiar vis -a-vis de sediul primăriei, în grădina unei case, fiind de
altfel și înhumat sumar acolo221, și unul dintre ofițeri dar doar primul aici în sat, celălalt într -un loc
undeva spre satul Poieni. Nu se știe câți săteni ar fi fost dar cu siguranță foarte mulți pe ntru că în
momentul când au aflat de existența acelui grup de maghiari „au venit din mai multe sate”.

218 Interviu cu Haicu Alexandru în 5 august 2015.
219 Simion Costea, op. cit , p. 40.
220 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
221 Interviu cu Sigartău Aurel în 19 septembrie 2015.

63
Deși nu mai știe nimeni exact anul în care s -au petrecut acest eveniment, cel mai probabil
că el a avut loc după momentul 24 noiembrie 1944, când Uniunea Sovietică și -a impus
administrație militară în județele Cluj, Năsăud și Someș”222.
De asemenea, după cunoștința noastră, în localitate a mai fost ucis cineva în dreptul casei
familiei Cucură223 dar și un român de această dată, tot de către un rus, pe locul numit „Gura
Gropii”, aflat la ieșirea din sat în direcția Ciceu -Giurgești, dar nu este exclus să se fii produs și alte
ucideri. Românul ucis era din Ciceu -Corabie (jud Bistrița -Năsăud) și a furat un cal ce aparținea
unui soldat rus. Soldatul s -a suit pe un cal al unul localnic (cel care avea să le povestească celorlalți
sătenii cele întâmplate) și cu acesta care ducea calul dinainte au plecat în căutarea presupusului
hoț. L -au găsit iar rușii l -au împușcat. I -au făcut autopsia lângă biserica din sat. Rușii au stat undeva
până la 2 săptămâni dar au fost mulți ruși care au rămas în urmă „ca să mai ciugulească câte
șeva”224.
Venirea trupelor sovietice nu a fost una pe care oamenii să o aștepte cu mare bucurie. În
acest sens doamna Aurica ne spunea că trupele au venit (cel puțin o parte) dinspre locul numit
Gruiu Ascuțât. S -au instalat unde au dorit, fiecare întrând în ce casă au dormit. Au intrat în casa ei
dar s -au comportat bine și nu le -au produs marii pagube, așa cum s -au întâmplat în alte case din
sat, unde au existat și cazuri de femei violate225 sau unde aceștia luau ce doreau din puținul de
alimente pe care îl mai aveau sătenii226.
O parte dintre oameni au fugit din calea trupelor, neștiind cum se vor comporta în
momentul în care vor sosii în localitate, au fu git efectiv de acasă, luând câteva lucruri cu ei. Astfel,
familia lui Bogdan Margareta au luat „o bucată de slănină și fugeu în Dosul Algilor/lăsau tăt acasă.
Încuieu ușa și să duceu pe „Dosul Algilor” că vine armata”227.
Nu au fost singurii. În fapt, și fam ilia lui Precup Anuța a avut aceeași soartă. Aceasta
spunea că „noi, când s -o găsît…când s -o găsît că să duc ungurii am fugit cu ji..te animale am avut,
am fujit acolo -n fundul Purcărețului acolo și acolo am șăzut”. Acolo se pare pentru câteva
săptămâni pâ nă ce „vineu de -acasă șî ne spuneu că no haidați că amu s -o dus ungurii și vin rușîî și

222 Dănuț Pop, „Județul Sălaj în timpul administrației militare sovietice (noiembrie 1944 -martie 1945). Aspecte ale
vieții economice” în Viorel Ciubotă, Gheorghe Lazin, Daniela Oltean, Cla udiu Porumbăcean (coord.), Sovietizarea
nord -vestului României. 1944 -1950 , Satu Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 1996, p. 103.
223 Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.
224 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
225 Interviu cu Pop Viorica în 2 5 februarie 2015.
226 Interviu cu Sigartău Aurel în 19 septembrie 2015.
227 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2016.

64
rușîî nu și nu. S -apăi am vinit știu că pe dealu ala de la locu nost așa pă vârfu dealului am vinit ș –
apii când am fost aicea pă la Vârfu Șăsurilor apăi rușii trece la Hută știi șî ne -o întrebat că ce sunteți
românski, românski. Românski ș -apoi îț da drumu să treci”228.

Perioada comunistă

Această epocă este receptată și privită diferit de la un om la altul în localitate. Astfel, deși
există mulți care sunt nostalgici ai acelor timpuri, se observă de multe ori în vocea lor o ușoară
teamă, sentiment pe care mulți dintre negrileșteni, indiferent de modul de raportare la vremurile
comuniste au trăit cu sentimentul fricii. Radu Clit, într -un studiu numit „Frica de zi cu zi” arăta că
aceasta este o formă de teroare ce caracterizează și este specific unui regim totalitar229. Situația
aceasta este regăsită și în satul Negrilești. Acest lucru este ușor de observat mai ales în momentele
în care intervievezi oameni mai în vârstă, ca re brusc se emoționează, se închid, privesc toată
situație cu circumspecție și pun de mai multe ori întrebare: la ce trebuie toate acestea?, adică la ce
folosesc. În mod sigur frica pusese la un moment control asupra acestora dar trebuie înțeles că
aceasta pare a scădea din intensitate mai cu seamă în privința generațiilor care s -au succedat
ulterior. În fapt, în discuțiile cu cei care acum au în jurul vârstei de 50 de ani, reiese un calm teribil,
chiar o veselie de multe ori și ce este și mai important vorbesc în special de momentele de bucurie,
care au existat fără doar și poate. În fapt, o mare greșeală este acea a perceperii acestei perioade ca
fiind una în care oamenii au trăit exclusiv cu sentimentul fricii. În fapt, oamenii s -au adaptat noilor
condiții, la fel cum au făcut -o de fiecare dată.
Referitor la evenimente politice sau care implică instituțiile comuniste, trebuie remarcat
tonul detașat cu care vorbesc, descriind numeroase dintre caracteristicile lor regionale. Desigur
există și o doză de autocenzură dar aceasta vine, după părerea noastră și dintr -o lipsă de interes.
Venirea comuniștilor l -a putere nu a fost o surpriză pentru România, mai ales că toate
elementele politice ale vremii convergeau spre un asemenea scenariu, pe cât de mult blamat de
alții, tot atât de mult dorit de alții. Nu știm cum a fost privită în localitate dar e mai mult decât
evident că cel puțin o parte dintre săteni cunoșteau de iminenta preluare a puterii de către

228 Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.
229 Radu Clit, „Frica de zi cu zi” în Adrian Neculau (coord.), Viața cotidiană în comuni sm, Iași, Editura Polirom, 2004,
p. 69.

65
comuniști, mai ales că unii fuseser ă pe front, unde mai mult ca sigur că au auzit toate scenariile
posibile pentru România și soarta ei politică de după război.
Preluarea controlului asupra localității de către comuniști s -a făcut fără foarte mari
dificultăți. De altfel, acest lucru nu ar t rebui să mire pe nimeni, mai ales dacă luăm în considerare
nivelul educației generale în localitate, care nu avea cum să fie (și nici nu a fost) unul foarte înalt,
decât, poate paradoxal din multe puncte de vedere, în perioada comunistă.
Deși se mizează fo arte mult pe faptul că regimul comunist s -a impus prin forță, lucru care
de altfel este adevărat, la fel de corect este și faptul că el trebuia să se bucure și de un sprijin local.
Primii comuniști în sat nu au fost numeroși dar au ajutat la propagarea lu i. Mentalul colectiv nu îi
reține imagini foarte bune despre aceștia, mai ales că cei mai mulți dintre ei erau cei văzuți cel mai
rău în localitate. Câmpan Dumitru despre începuturile comunismului spune că „ atunci s -or
schimbat tăte treburile. Dacă te -ai făcut membru de partid și dacă n -ai fost bun de nimic, ai avut
funcție”230.
Desigur, satul a fost scindat din punct de vedere politic, existând inclusiv un mic nucleu
anticomunist. Astfel a luat naștere o grupare de rezistență anticomunistă numit „grupul Pode a
Alexandru”, care va fi anihilat până în anul 1950, mai exact în 25 noiembrie o dată cu arestarea lui
Alexandru Podea231.
S-a trecut la o purificare a cadrelor care conduceau localitate. Aceștia își pierd slujbele
deținute în sfatul localității sau din cadr ul primăriei, cum a fost și cazul tatălui lui Manta
Alexandru232, dar o parte sunt chemați ulterior înapoi, cum s -a întâmplat cu tatăl lui Bogdan
Margareta233, primiți probabil fie datorită unor necesități stringente care nu putea încă fii realizate
de noile s tructuri, fie ca urmare a lipsei de personal.
Referitor la structurile de putere în sat în perioada comunistă, acestea sunt descrise cel mai
bine de către primul primar al localității de după reapariția comunei Negrilești în anul 2004.
Conform lui Pintea Ustin, în localitate exista un primar (care dispare din anul 1968 o dată cu
desființarea comunei Negrilești), organizația de partid formată din membrii de partid și care avea
la rândul ei un comitet de partid condus de către un președinte, organizația de femei și organizația

230 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
231Claudiu Șular, op. cit. , p. 229.
232 Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015.
233 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2016.

66
de tineret. De siguranța localității se ocupau câțiva paznici plătiți de către Primăria Giurgești, aflați
în subordinea unui șef de post și a ajutorului acestuia234.
Efectele a cincizeci de ani de comunism sunt vizibile și azi în loca litate mai ales dacă
privim asupra unor procese majore din viața localității precum a fost cele ale sistemului de cote și
al colectivizării. Introducerea cotelor a fost un moment dificil pentru localitate, mai ales că sătenii
oricum veneau după o perioadă de mari carențe în privința alimentelor (de orice natură).
Alături de cote și diferitele impozite precum „Porța” sau alte obligații, au cântărit extrem
de greu pentru localnici. În plus, cel care strângea taxele era un sătean care era foarte dur și a răma s
și azi cu această faimă nefericită printre oameni. Nu negocia și cerceta inclusiv podurile caselor
pentru a lua ce era valoros dacă oamenii nu reușeau din varii motive să își achite aceste taxe sau
celelalte obligațiile financiare sau materiale, inclusiv cele ale colectivului. Astfel, Bogdan
Margareta spunea „când era oăile acasă, vineu controle câte oăi ai. Declarau oamenii cu o oăie,
două, mai puțîn. Îi trebuie, n -ave cu să fașe șosete ori o vestă ori un jerseu ori ceva. Ascunde oaie.
O duce în casă, în cămară, unde o pute ascunde. Mai vine o dată. Pă alții îi prinde, pă alții nu -i
prinde”235.
Deși, localitatea nu era una ideală pentru colectivizare ea a fost nu doar hotărâtă ci și
aplicată. Decizia implementării ei pare, privită azi, mai degrabă ca o deci zie care nu a fost cea mai
favorabilă.
Colectivizarea a fost cunoscută sub două forme: TOZ și Cooperativa agricolă de producție
(CAP). Au fost luate cele mai bune terenuri din localitate (de pe Zăvoaie) și s -au predat voluntar
TOZ -ului local236, dar lumea n u s-a înghesuit inițial foarte mult pentru a devenii membrii, iar în 1
decembrie 1960237 i-a naștere CAP local, însă nici acesta nu s -a bucurat inițial de un sprijin
deosebit, dar care avea să înglobeze cu mici excepții, toți sătenii, mai ales după ce pământ ul și
utilajele au fost luate.
Despre acestea din urmă Haicu Alexandru spunea că familia lui a reușit să își vândă toate
animalele așa că nu le -au fost luate la colectiv decât un car și câteva dintre uneltele agricole238,

234 Interviu cu Pintea Ustin în 6 august 2015.
235 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2016.
236 Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015.
237 Interviu cu Pintea Ustin în 6 august 2015.
238 Interviu cu Haicu Alexandru în 5 august 2015

67
situație la care au fost obligați să apeleze si alți săteni, tocmai pentru a nu le pierde fără nici un
beneficiu.
Fiul celui care a condus frâiele colectivului a descris structura. Podea Vasile a fost primul
președinte. Pe lângă acesta mai era adus un inginer șef, un inginer zootehnist și t rei brigăzi cu
brigadieri. Prima brigadă era de la începutul satului și până la Podul Bisericii, cea dea doua era de
la Podul Bisericii până în Lunca Mică în dreptul familiei Musteață și ultima brigadă avea restul
satului. Aceștia organizau munca agriculto rilor. Fiecare din brigadieri avea în subordine și echipe
de lucru. La fiecare astfel de echipă era pus și un șef de echipă. Tatăl său a fost inițial șef de echipă
și avea în subordine undeva la 150 de oameni. Existau 3 ferme vegetale și o fermă zootehnică .
Fiecare primea o anumită bucată de pământ. După o luna tatăl său este trimis pentru 6 luni l -a
școala de brigadieri de la Bistrița. De la 1 august el devine șeful CAP -ului după ce fostul președinte
a renunțat la această funcție. În 1988 s -au unificat cel e trei CAP -uri locale (Giurgești, Negrilești și
Breaza) sub numele de CAP „7 Noiembrie”, când și devine președinte al întregului CAP239.
Același Pintea Ustin ne -a detaliat câteva dintre cifrele și evoluția colectivului, instituție
care își avea sediul în clă direa actualului dispensar240. Astfel, în anii 70`, lucrurile par că s -au mai
îmbu nătății, dezvoltându -se o serie de construcții din subvenții, (veniturile proprii fiind
nesemnificative) precum o secție de bombonărie (producea dulciuri) și un atelier de tâmp lărie.
Referitor la numărul oi la revoluție erau peste 8000 de oi în sat și aproximativ 20 de perechi de
cabaline. Exista și o lăptărie în care oamenii vindeau laptele la stat, dar în principal era punctul de
colectare al laptelui al CAP, existând o căruț ă care dimineața mergea pentru a colecta laptele de la
oameni din localitate. Referitor la teren, o treime din acesta era lăsat pășune, celelalte două erau
utilizate de către CAP (fenomen numit local „Furdulaș”). Pășunea se rotea din trei în trei ani și
astfel pământul s -a schimbat și a devenit fertil241.
În prima fază s -a plantat intens meri în anumite locații precum Valea Unilor, zona Blidari,
sau livada de lângă cimitir242. Aceasta din urmă a fost una dinte ultimele investiții masive, dând
primul rod în 198 8, deci chiar cu un an înainte de revoluție. Astăzi, din nefericire nu mai produce
cantități masive, asta și deoarece oamenii nu au schimbat prunii, cei mai mulții încă având o vârstă
respectabilă.

239 Interviu cu Pintea Ustin în 6 august 2015.
240 Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015.
241 Interviu cu Pintea Ustin în 6 august 2015.
242 Ibidem .

68
Referitor la oameni, prezența la lucru se realiza zilnic. Exista un document al prezenței,
fiecare brigadier avea un carnet în care nota prezenta și activitatea oamenilor243, care nu aveau altă
opțiune decât cea de a se prezenta unde li se cerea.
La capitolul dotării tehnice, CAP -ul nu stătea foarte bine. Unul di ntre angajații CAP -ului,
pe post de tractorist, a fost și Manta Alexandru. El își amintește că tractoarele pe care lucrau dar
și celelalte utilaje erau ale Stațiunii de Mașini Agricole (S.M.A.), unele tractoare și combaine fiind
aduse chiar de la Constanța244. Respectivele tractoare ale SMA -ului erau primite individual și pe
proces verbal, iar tractoriștii le păstrau până la o anumită dată în curtea personală. Erau cinci
tractoare în sat și celelalte utilaje aferente. Conform aceluiași Manta Alexandru în toat ă comuna
erau 22 de tractoriști245, ceea ce înseamnă că satele vecine stăteau mai bine la acest capitol .
Satul nu trebuia să fie colectivizat din mai multe motive. Primul ar fi acela că pământul nu
este unul ideal pentru agricultură, cum de asemenea nici rel ieful nu este. Vorbim de un sat cu
dealuri în care mașinile agricole nu pot să ajungă sau nu pot fi folosite eficient din cauza terenurile
accidentate.
În mod evident, în localitate s -a făcut și propagandă, definită de Florin Abraham ca fiind
„o acțiune de convingere cu argumente nonviolente […] închisoare, Canal, deportare”, în sat cea
mai de succes fiind cea prin viu grai. Deși nu s -a realizat un „exces de propagandă” ca în alte zone
ale țării246, s-a recurs și la șantaj dar și la convingerea celor care ref uzau să intre în colectiv prin
intermediul familiei, prietenilor sau altor săteni. Astfel, Buhuțan George a fost trimis acasă de la
minele din Valea Jiului unde activa să își convingă tatăl să se înscrie în colectiv, care a devenit
membru al CAP -ului foart e târziu. Tot el mărturisește că la venirea în sat nu a primit inițial pâine
reproșându -i-se că nu este înscris în colectiv247.
S-a recurs, în unele momente și la presiuni și chiar agresiuni de ordin fizic. Un astfel de
caz este cel al lui Manta Alexă. El a fost dus să se înscrie în colectiv dar acesta a refuzat. A fost
bătut bine și apoi până la urmă s -a conformat248.

243 Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015.
244 Interviu cu Haicu Alexandru în 5 august 2015.
245 Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015.
246 Octavian Roske, „Radiografia unui eșec. Colectivizarea agriculturii în România” în Ruxandra Ivan, Transformarea
socialistă : politici ale regimului comunist între ideologie și administrației , Iași, Polirom, Institutul de investigare a
crimelor comunismului în Român ia, 2009, p. 103.
247 Interviu cu Buhuțan George în 9 august 2015.
248 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2015.

69
În localitate au existat și câțiva chiaburi. În interviuri au fost menționați un anume Ciontu,
care nu mai trăiește azi și preotul Viman Petru, care scăpat după ce a dat toate pământurile la
stat249, dar fără îndoială că au existat și alții. Din nefericire, au existat și uciși din Negrilești.
Cunoaștem un caz. Astfel Petruț Constantin din localitate a fost executat după ce, soldat fiind
încorporat la Alba Iulia, a venit acasă și nu s -a mai întors înapoi, fiind considerat dezertor și
executat. A fost ucis pe dealul Dealului Sasa -Poieni, foarte aproape de satul Hălmăsău din județul
Bistrița, după ce și -a săpat singur groapa250.
CAP -ul nu a dat randame ntul scontat , eșuând astfel (situație pe care o regăsim din nefericire
la și la nivel național) un motiv fiind principal fiind acela al fenomenului migrației bărbaților,
plecând într -un singur an aproximativ 400 de bărbați din localitate251, cauza principală fiind cea a
pierderii pământului. Astfel, avea loc proletarizarea țăranilor252 lumea începea să recurgă la tot
felul de tactici pentru a preda cât mai puțin la colectiv, ținând cont și de faptul că pentru a primii
15 arii de pământ fiecare om trebuia să pre steze 40 de zile de muncă (normă). Aceasta era media,
dar existau inclusiv cote de 80 sau de 120 de zile, în funcție de lucrarea agricolă și de brațele de
muncă253. Această situație deveneau cu atât mai dificilă prin faptul că în general femeile erau cele
care prestau muncile câmpului, bărbații fiind plecați. Același lucru îl regăsim și în satele din
celelalte țării ale blocului comunist, mai ales în URSS, unde majoritatea femeilor a stat în principal
la sat254.
Din cauză că oamenii aveau multe animale și nu pr ea se descurcau cu nutrețul recurgeau
la tot felul de tactici, care se diferențiau de la un produs la altul și de la o situație la alta.
Manta Alexandru enumeră două dintre ele. Astfel, puteai să lucrezi la alții în schimbul unor
produse (spre exemplu pen tru vejia de la porumb) sau puteai să încerci să nu predau cât aveai de
dat la colectiv, încercând pur și simplu să arunci în curte, în momentul în care întorceau de la câmp,
o parte dintre produse în curtea proprie255. Și aici existau mai multe moduri de a păcălii autoritățile.

249 Interviu cu Buhuțan George în 9 august 2015.
250 „Document IICCR ” în http://www.iiccr.ro/pdf/ro/investigatii_speciale/raport_spermezeu.pdf , p. 9, accesat în 6
aprilie 2016.
251 Iușan Adrian -Cosmin , Migrația în perioada comunistă. Studiu de caz: satul Negrilești din județul Bistrița -Năsăud
(conferința Chișinău 2016)
252 Flaviu Mihalache, Alin Croitoru, Mediul rural românesc: evoluții și involuții. Schimbare social și antreprenoriat ,
București, Editura Expert, 2011, p. 27.
253 Interviu cu Pintea Ustin în 6 august 2015.
254 David L. Ransel, Mame la sate. Trei generații în schimbare în Rusia și Tartaria, Cluj-Napoca, Editura Internațional
Book Acces, 2008, p. 2.
255 Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015.

70
Sigartău Aurel povestește cum că pentru acționau în cazul fânului. O parte trebuie dusă „la
colectiv” dar tot timpul partea carte trebuia dusă la stat era realizată în așa fel încât să conțină fânul
de cea mai slabă calitate și când e ra încărcat, oamenii nu îl tasau deloc pentru a nu încăpea foarte
mult. Pentru fânul ce trebuia dus acasă oamenii tasau mai tare, astfel că cea mai mare parte din
producție se regăsea ulterior în fânețele locale. Același sătean povestea că la un moment da t s-a
întâmplat ca cineva de la colectiv să vină și să constate această situație. Umorul tragic comic este
și el prezent în sensul că lui Sigartău Aurel i s -a spus că nu poate să ducă mai mult de cât încarcă
într-o căruță, crezând probabil că nu are cum să ducă foarte mult. Profitând de faptul că avea un
cal care era foarte puternic, acesta a încărcat aproape două care în unul singur. În fața unei atare
situații, reprezentantul colectivului nu a mai avut ce să răspundă256.
În mod cert exista și o anume cunoaș tere a acestor furturi care se realizau și la care se
închideau ochii adeseori. Din cauza acestui lucru se pare că la un moment dat s -au adus paznici
din alte zone dar așa cum s -a văzut nici ei nu se comportau urât cu oamenii din sat. Un fapt ce
merită sub liniat este acela că nimeni dintre săteni nu a avut de suferit în mod concret pentru aceste
tipuri de „activitate”. În mod normal acestea erau infracțiuni și puteau duce la ani de închisoare
dar nimeni nu a avut o astfel de soartă257.

Vasile Măluțan

Putină lume știe că pilotul personal a lui Nicolae Ceaușescu era un negrileștian. Pe numele
său, Vasile Măluțan, el venea când avea ocazia cu elicopterul în Negrilești. Desigur, aceste vizite
deveneau adevărate spectacole, mai ales că mulți nu văzuseră până at unci un astfel de aparat.
Venea des în sat cu elicopterul în zona unde stătea soacra sa, aterizând în zona „Podișorelui”.
Oamenii s -au îngrămădit să -l vadă. Un sătean își amintește râzând că „frica era mare. Te gândei
cu frică că a căde comunismu ori că a căde Ceaușescu”258. Pilotul lui Ceaușescu a murit suspect la
o stropire de vie la Fundeni259 în anul 1995.

256 Interviu cu Sigartău Aurel în data de 19 septembrie 2015.
257 Interviu cu Pintea Ustin în 6 august 2015.
258 Inter viu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
259 Carol Harsan, „Oameni -cheie ai Revoluției au murit suspect” în ziarul România Liberă , 18 d ecembrie 2007, ediția
online în http://www.romanialibera.ro/special/documentare/oameni -cheie -ai-revolutiei -au-murit -suspect -113939 ,
accesat în 21 martie 2015.

71
În 22 decembrie Nicolae Ceaușescu, liderul de necontestat al României, părăsea capitala
București, după ce nu reușise să calmeze, așa cum se și aștepta de altfel, mulțimea furioasă strânsă
în capitală. În elicopterul care se ridica la puțin timp de la sol de pe clădirea Comitetului Central
se afla Ceaușescu și soția sa, elicopterul Douphin (modelul 203) fiind pilotat de către locotenent –
colonelul Vasile M ăluțan și echipajul său260.
După 1990 el nu obișnuia să de -a interviuri de niciun fel. În puținele identificate până acum
el nu a oferit foarte multe informații despre episodul pe care de altfel, l -a avut și pe el în centrul
atenției. Totuși el a vorbit mai mult despre acea experiență cu producătorii unui documentar
american.
Documentar respectiv era produs de postul de televiziune Viasat History și se referea la
ultima zi la putere a liderul comunist român. În cadrul acestui material apare și Vasile Măluța n
care oferă mai multe detalii din respectiva zi, la care luase parte bineînțeles și el. Conform
mărturiei acestuia Ceaușescu i -a ordonat să îi ducă la Snagov, unde au ajuns la 12.20. De la acolo
au plecat spre Boteni și apoi către Ploiești261, unde Ceaușes cu ca cere prin intermediul lui Măluțan
mai multe elicoptere cu militari, fără succes însă262.
El susținea în cadrul aceluiași interviu că pentru a -și salva viața sa și a echipajului le -a spus
celorlalți „c -am fost detectați de radar și că putem fi loviți. Atunci Ceaușescu mi -a spus să aterizez
imediat. Am spus: în unitatea militară?. El a zis: nu, lângă șosea. M -a întrebat pentru a treia oară
dacă sunt fidel cauzei. Am răspuns: care cauză?. A cui cauză?”263. A fost ultima întâlnire cu
Ceaușescu, el plecând cu elicopterul spre capitală264, nu înainte ca Ceaușescu să îl avertizeze să nu
spună unde se află265 . Ulterior avea să declare că „nu exista nicio cauză pentru mine, nu știam ce

260 Flavius Cristian Mărcău, „Implicațiile generalului Stănculescu în revoluția din 1989 – Cedarea puteri i” în revista
Sfera politicii , volumul XXII, nr. 6 din noiembrie decembrie 2016, p. 5
261 Documentarul „Ceaușescu`s last day ” produs de Viasat History în
https://www.youtube.com/watch?v=qBrHOg2Ih4w , accesat în 21 martie 2016.
262 Alesandru Duțu, Revoluția din decembrie 1989. Cronologie , Craiova, Editura Sitech, 2010, p. 164.
263 Documentarul Ceaușescu last day.
264 Teodor Zavalaș, „Bucureștiul se revoltă” în revista Caietele Revoluției , București, Instit utul Revoluției Române,
nr. 3/2013, p. 12.
265 Grigore Cartianu, „Ceaușescu, 23 de minute la ia -mă, nene!” în ziarul Adevărul , din 23 octombrie, ediția online în
http://adevarul.ro/news/societate/video -ceausescu -23-minute -ia-ma-nene1_50bd3c247c42d5a663c8c916/index.html ,
accesat în 23 martie 2015.

72
cauză are el. Cauza noastră era alta: să revenim la o viață normală și neurmăriți și necăutați de
poliție și cu pistolul la tâmplă să facem misiune”266.
În anul 1990 avea să completeze datele despre acest eveniment declarând pentru ziarul
Libertatea că după plecarea soților Ceaușescu și a celorlalți apropiați s -a simțit in siguranță. El
declara că „în momentul în care am ieșit din raza automatelor securiștilor, ușurat, le -am spus
băieților (se referă la colegii din echipaj): „Am scăpat și de data asta! și ne -am îndreptat către bază,
unde o mulțime întreagă ne aștepta cu sufletul la gură, și care ne -a ovaționat. Eram sleiți, ca după
un coșmar. Dar în viață…”267.
El a fost și este, de altf el, privit bine în localitate. O femeie din Negrilești spune, în cadrul
unui interviu pentru ziarul Mesagerul de Bistrița , că „Domnul meu, Vasile Măluțan at eriza aici,
mai lângă casa noastră. Fain om! Tot timpul intra pe la noi, nu era măreț. Așa o fost el, negrileștean
al nostru. Că, drept să spun, nu s -o dat mare! Dacă îi făceam o mămăligă, mânca cu o poftă ca…
de lup, nu alta! În haine militare, era ca un general. Dar nu l -ai văzut veci să fie cu nasu’ pe sus.
Așa o fost el: bun, calm, popular”268.

Concluzii

După anul 1940 satul este puternic afectat de două evenimente majore. Pe de o parte, avem
cel de -al Doilea Război Mondial, cu toate evenimentele care au derivat din acesta iar pe de cealaltă
parte, perioada comunistă, care a modificat radical evoluția ulterioară a localității.
În cadrul celei de -a doua conflagrație mondială au luat parte numeroși negrileșteni, dintre
care cel puțin 40 au și pierit pe d iferite teatre militare iar mulți alții au fost răniți. Acasă, familiile
au fost puternic afectate nu doar de faptul că un război era în desfășurare ci și de idea că sprijinul
casei se afla la sute sau mii de kilometrii distanță.

266Liza Kratochwill, „Z iua cea mai scurtă” în revista Buletin științific și de informare Memor ial 1989 , Timișoara,
Centrul național de documentare, cercetare și de informare publică despre revoluția din decembrie 1989, nr. 1/2010,
p. 25 în http://www.memorialulrevolutiei.ro/l ibrary/Buletin%206.pdf , accesat în 21 martie 2016.
267 ***, „Remember 3 ianuarie 1990 – Presa de acum 25 de ani” în http://www.amosnews.ro/remember -3-ianuarie –
1990-presa -acum -25-de-ani-2015 -01-03, accesat în 22 martie 2016.
268 Raimond Petruț, „Fostul pilot al lui Nicolae Ceaușescu s -a născut în Bistrița -Năsăud. Vasile Măluțan este originar
din comuna Negrilești” în ziarul Mesagerul de Bistrița -Năsăud din sâmbătă, 2 0 aprilie 2013, ediția online, în
http://www.mesagerul.ro/2013/04/20/fostul -pilot-al-lui-nicolae -ceausescu -s-nascut -bistrita -nasaud -vasile -malutan –
este-orgina , accesat în 22 martie 2016.

73
Nu trebuie uitat și faptul că Negrilești făcea parte din zona Transilvani de Nord, care a fost
alipită statului maghiar prin Arbitrajul de La Viena. În atare condiții o serie de oameni din localitate
au de suferit, o parte dintre ei alegând să plece în România, cei mai mulți trecân d ilegal granița
prin diferite puncte. La aceasta au contribuit și maghiarizarea învățământului dar și politica relativ
agresivă a autorităților față de tineretul din sat.
Chiar și așa, perioada aceasta este bine receptată de către negrileșteni, fapt ce es te explicabil
prin prisma avantajelor economice existente dar de idea că, în general nu au existat conflicte
majore.
Venirea comuniștilor la putere a fost un moment avea să schimbe definitiv soarta localității.
Deși apare un mic grup de rezistență, el nu r ezistă iar comuniștii vor prelua fără prea mari probleme
frâiele localității. Negrilești avea să cunoască inclusiv colectivizarea prin două forma alea sale,
TOZ, respectiv, CAP. Din nefericire, deși acestea au avut mici succese, nu au reușit să ajungă la
rezultatele dorite.
Astfel, numeroși săteni vor părăsii Negrileștiul și se vor îndrepta spre diferite zone alte
țării, mai cu seamă în zona Hunedoarei, care a cunoscut o evoluție foarte mare din punct de vedere
al industriei. Consecințele au fost nefaste pentru sat și au marcat din punctul nostru de vedere
evoluția economică locală.
Negrilești a dat și un om care avea să fie aflat în prim -plan în evenimentele din anul 1989.
Deși necunoscut pentru mulți, Vasile Măluțan, născut în Negrilești a fost pentru mult timp pilotul
personal a lui Nicolae Ceaușescu și a fost cel care a și condus elicopterul care a decolat cu cuplul
prezidențial în ultima lor călătorie aeriană.
Având un destin extraordinar, el avea să moară într -un accident bizar la câțiva ani de la
căderea regimului ceaușist. El a fost foarte bine văzut de către localnici, mândrii de faptul că un
fiu al satului a servit un președinte al țării, fie și Nicolae Ceaușescu.

74
Educație și cultură tradițională în satul Negrilești

Educația și școlile din Negrilești

Educația constituie unul dintre subiectele delicate atunci când vorbești despre un sat
deoarece se consideră că aceasta a fost o caracteristică mai degrabă absentă din acest mediu, fiind
specifică mai cu seamă orașului.
În mod cert, p entru mediul rural, două au fost cele două direcții prin care s -a realizat această
educație. Prima este cea din cadrul propriei familii, care stă, până la urmă la temelia evoluției
individului și în zilele noastre. În mod cert că până în secolul al XIX -lea este foarte greu de crezut
că cei mai mulți dintre săteni aveau parte de educație într -un anumit cadru oficial, aceasta din
rațiuni de ordin economic.
În atare condiții, tânărul/tânăra primea o educație, fie și ea minimală, de la părinți sau de
la bunici . Educația în familie era importantă dar conform unui sătean din Negrilești ea „depinde
de familie. care era… familie bună să făce un fel de educație: cum să te comporți în societate, cum
să te îngrijești, cum să muncești, cum să respecți pe aproapele”. Ac elași sătean spunea că educația
religioasă era și ea prezentă, ocupând probabil un rol foarte important în cadrul unei familii. Se
învățau mai întâi rugăciunile Tatăl Nostru și Îngerelul dar și altele, de acestea ocupându -se mama
acestuia, care era nu doa r bine pregătită ci și extrem de strictă269.
Modelul acesta s -a perpetuat și este regăsit de altfel în satul Negrilești inclusiv în perioada
interbelică, mărturie fiind interviurile realizate cu oamenii mai în vârstă din localitate.
Înainte de apariția școl ilor sătești, educația se realiza de către biserică. Un moment
important pentru zona Ardealului este cel din anul 1675 când Sinodul Bisericii Ortodoxe Române
din Transilvania a hotărât instruirea copiilor din această zonă, dar prima școala este atestată de –
abia în sec al XVIII -lea270. De altfel, atât Biserica ortodoxă, cât și ce Greco -catolică, vor încerca
cu tot dinadinsul să creeze condiții pentru ca sătenii să învețe carte271.

269 Interviu cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015.
270 Augustin Pădurean, Dănuț Liviu Drăgoi, Poartă spre cer. O istorie a bisericii ortodoxe din Ciceu -Giurgești, jud.
Bistrița -Năsăud , Cluj-Napoca, Editura Renașterea, 2005, p. 63.
271 Dumitru Suciu, „Aspecte privind situația școlilor confesionale române și problematica celor mixte din Transilvania
în epoca lui Bach” în Anuarul Institutului de Istorie George Barițiu din Cluj -Napoca , Cluj, Editura Academiei
Române, 2008, p. 168.

75
În secolul al XIX -lea apare în Negrilești prima școala în sensul clasic al cuvântu lui, deși în
a doua parte a secolului al XVII -lea, aici exista o școală mănăstirească272, despre care însă nu
deținem alte informații .
Despre prima școală știm era o instituție cu caracter religios și care a fost, din punctul
nostru de vedere unul dintre mo mentele importante din istoria recentă a localității, dublată ulterior
și de apariție unei de -a doua școli confesionale, ortodoxe (în contextul în care prima devine greco –
catolică273), care vor împreună un aport valoros educației locale. De fapt, bucuria de a avea un loc
în sat în care să înveți a fost așa de mare încât ea a devenit o sărbătoare care trebuie celebrată,
alături de alte câteva majore. Astfel se sărbătorea nu doar deschiderea ci și închiderea anului
școlar274, evenimente importante și azi pentru B iserică și pentru orice comunitate.
Contextul în care acestea apar este unul de altfel în care numărul școlilor nou apărute crește
exponențial. Așa cum arată Simion Retegan, după revoluția de la 1848, deci ca urmare și a acesteia,
se pare că apar tot mai multe școli, numai strict în Transilvania (istorică) numărul acestora crescând
substanțial între anii 1840 -1865, de la 691 la 1483275.
Legii învățământului elaborată în anul 1869 de către ministrul Ioszef Eotvos, permitea ca
școlile populare să funcționeze dar pe cheltuiala localnicilor. O dată cu adoptarea Legii
învățământului din anului 1907, la propunerea ministrului Apponyi, are loc creșterea numărul
orelor de maghiară iar profesorii sunt obligații să cunoască limba maghiară276.
Multă vreme învățământul s e va organiza și după legea nr XXXVIII din anul 1868 care
împărțea cursurile în două etape, cursul de fiecare zi, primele 4 clase fiind obligatorii și cursul
repetițional sau de duminică277.
Probabil că în perioada asta apare și prima școala din Negrilești. Nu se cunosc foarte multe
date despre bunurile acestei școli și nici despre primii profesori. Primul cunoscut este Nicolae
Mureșan din Negrilești care a fost profesor între 1850 -1851 respectiv între 1869 -1870278. Conform
acestei mențiuni se pare că școala a pare undeva în preajma mijlocului secolului.

272 Ovidiu Halas, „Istoria monahismului din județul Bistrița -Năsăud. Partea a II -a – vetre monahale din secolele XV –
XVIII” în revista Astra Salvensis, Salva, nr. 2/2013, p. 18.
273 Teodor Herman, Monografia istorică a pro topopiatului ortodox român Dej. Lupte, treceri și procese religionare,
Cluj-Napoca, Tiparul tipografiei Dr. S. Bornemisa, 1925, 117.
274 DJAN Bistrița, Oficiul Parohial Ortodox român Negrilești, dos. 1/1920, f. 3.
275 Simion Retegan, Satul românesc, ctitor de școală . 1850 -1867 , Clu j-Napoca, Editura Echinox, 1994 , p. 7.
276 Ioan Sigmirean, Vasile Nicoară, Istoria județului Bistrița -Năsăud -Manual , p. 71.
277 Iosif Uicălan „Școlile confesionale românești în perioada comitatului Bistrița -Năsăud. (1876 -1918)” în Revista
Bistriței , Cluj -Napoca, Editura Accent, nr. XX, 2006, p. 248.
278 Teodor Herman, op. cit , p. 100.

76
Putem deduce, bazându -ne și pe slaba putere economică a sătenilor din acea vreme ce
reiese din recensămintele ulterioare (greu de crezut că satul fusese foarte bogat la acel moment și
a sărăcit într -un interval foarte scurt), putem considera că se integra în modelul celorlalte școlii
apărute atunci. Conform lui Simion Reteag, școlile avea profesori slabi pregătiți, slab remunerați,
anul școlar se reducea la câteva luni iar prezența elevilor era una extrem de red usă. Pornind de la
starea materială, același autor conchide că aceste instituții erau slabe echipate, deci departe de a
avea tot ce era necesar279.
Trebuie precizat că dacă profesorul nu era din localitate, el era cazat în incinta școlii. Astfel,
profesorul Gregoriu Iuga din Negrilești primise într -o altă localitate o astfel de cameră în care „el
avea pat și pernă și țol ca al meu. Mai avea în casă o masă și un scaun. Aceste mobile i le dăduseră
curatorii din banii bisericii”280.
Salariile acestora a reprezenta t cea mai mare problemă pentru mult timp. Fiind școli
confesionale, costul salarial al profesorul/profesorilor care predau trebuia plătit în integralitatea lui
de către comunitatea confesională, deși în timp guvernul maghiar va fi de acord să remunereze
profesorii români cu condiția să știe limba maghiară281. Acest lucru era foarte dificil pentru o
localitate cu o singură școală deci cu atât mai mult pentru un sat ca Negrilești care vot avea 2 în
același timp.
Înainte de apariția școlii ortodoxe, parohia orto doxă cu cea greco -catolică realizează o
înțelegere prin care să susțină comun o singură școală. De altfel, în condițiile Cele două biserici
vor semna două protocoale. Primul este cel din 9 septembrie 1866 și care stabilește salariul și
bunurile materiale pe care profesorul satului urmau să le primească. Astfel documentul stipulează
în a doua parte a acestuia că „ne obligăm următoarea soluțiune anuală. 1. În bani 100 fl. v.a., care
se vor reparti peste comunali de ambele confesiune, după stat și condițiune, 2. Douăzeci metrete
mari de grăunțe, 3. De tot pruncul și prunca la școală conscriși un punct de slănină, 4. Cuartir în
casa școalei și lemne de focărit cîte vor fi de lipsă. Acesată apromisă soluțiune în mod nedeștecând,
în două rate pre la prima ianuari e și ultima mai a o presta ne obligăm”282.
Cel de -al doilea protocol este cel din data de 27 august 1871, document prin care locuitorii
satului se decid să susțină o singură școală pentru ambele confesiuni, să mărească remunerația

279 Simon Retegan, op. cit., p. 7-8.
280 Ion Pop Reteganul, Amintirile unui școlar de altădată , Cluj -Napoca, Editura Eikon, 2006, p. 16.
281 Teodor Herman, op. cit ., p. 100.
282 Simion Retegan, Satul românesc, ctitor de școală p. 166.

77
profesorului. Sătenii de de cid ca din acel moment nu doar să aibă o unică școală ci și un profesor,
măresc salariul profesorului de la 130 la 160 (salariile vor ajunge ulterior la 200 de coroane283) de
florentini plătit în două tranșe iar școala este pusă în conducerea unui senat form at din preoții Ioan
Giurgiu și Dumitru Sighiartău, notarul Grigore Iuga, judele Pintea Dumitru, Gregoriu Iuga, Dunca
Spicu, Rusu Samuel, Rusu Tănase, Vlad Nicolae, Opriș Teodor, Cîmpan Iordate, Pop Vartolomei,
profesorul fiind ales un anume George Giurgiu (absolvent de Preparandie)284.
Școala ortodoxă a apărut în anul 1889, în timpul preotului Vasile Bodea (1881 -1901),
moment în care s -a rupt de școala comună care exista până atunci285. În cadrul acesteia au
funcționat, conform lui Teodor Herman ca profesori următorii Alexandru Sighiartău, fiul parohului
local decedat, aici și în Ciceu -Hășmaș în 1887/8, 1890/1, apoi numai în Negrilești 1893/4 -1894/5,
Vasile Bodea din Ciceu Giurgești, preot local 1888/9, Teodor Coroian din Dej 1889/90, Simion
Goron din Gâlgău 1 891/2, 18923, Ilie Țigăoan din Dej 1895/6, Nicolae Manu din Poiana Porcului
în 1896/7 -1900/1, Gavril Bizo din Suciu de sus, absolvent al școlii normale din Gherla 1901/2 –
1905/6 mort în 1906, Gheorghe Biliboacă din Voila 1906/7, 1907/8, Constantin Vlad din loc,
absolvent al școlii normale din Gherla 1908/9, din 1920 (nu se știe până când a rămas. Este
menționat ca profesor în localitate și în anul 1925286), Gregoriu Ursu din Mogoș, absolvent al școlii
normale din Sibiu 1913/4 -1919/20”287.
Despre profesorii șco lii greco -catolice nu avem decât câteva nume. Unul dintre ele este cel
al lui Grigore Gavrilaș – născut în Gâlgău în 1866 și care a activat în Negrilești în cadrul școlii
greco -catolice deși era ortodox, după terminarea Școlii Normale din Gherla între 1878 -1883 și
Teodor Coroian, absolvent al Școlii Normale din Sibiu, a predat în Dej, Hăsmașul Ciceului,
Giurgești, Poiana Blenchi, Dumbrăveni dar și în Negrilești (1889 -1890)288. După cum se poate
observa nu era nimic neobișnuit ca profesorul să aibă o altă conf esiune, mai ales că se găseau foarte
greu, cum după cum nu era de asemenea un lucru străin ca un profesor să predea la mai multe școli
aflate în localități vecine. Astfel, Teodor Herman nota „ca totuși să nu se peardă școalele, aceste

283 Augustin Pădurean, Dănuț Liviu Drăgoi , op. cit. , p. 71.
284 Simion Retegan, Sate și școli românești din Transilvania la mijlocul secolului al XIX.(1867 -1875) , Cluj -Napoca,
Editura Dacia , 1994, p. 149 -150.
285 Teodor Herman, op. cit , p. 80.
286 Anuarul „SOCEC” al României Mari 1924 -1925, București, Editura „SOCEC & CO”, vol . II, 1925, p. 709.
287 Teodor Herman, op. cit. , p. 117.
288 Augustin Pădurean, Dănuț Liviu Drăgoi, Poartă spre cer. O istori e a bisericii ortodoxe din Ciceu -Giurgești, p. 69 –
71.

78
comune mici s`au asoc iat câte două și mai multe pentru a –și susținea câte un învățător ambulant,
dând fiecare salar atâta, cât a putut, …Ciceu Hășmaș cu Negrilești 150 lei”289.
Nu știm multe informații despre profesori care au activat în localitate până în perioada
comunistă da r știm despre unul din Negrilești care a lucrat într -o localitate vecină pentru 3 ani.
Unul dintre cei mai mari folcloriști ai Transilvaniei a fost Ion Pop Reteganul, născut în satul Reteag
(jud. Bistrița -Năsăud), în lucrarea sa „Amintirile unui școlar de altădată”, vorbind despre anul
1900, când mergea pentru al doilea an la școală, menționează că l -a avut ca profesor pe Gregoriu
Iuga din Negrilești (fiul preotului Iuga din aceeași localitate), văzut ca fiind un „om tînăr, absolut
al preparandiei din Năsău d, își da toată silința să ne învețe. La el am și învățat într -un an de zile
bine a ceti și scrie. Urma metodul silabizării: a – be = ab; be – a = ba; de – e = de ; ef – a = fa;. El
ca și antecesorele lui, ședea în căsuța școalei290”. Același Ion Pop Retegan ul îl caracteriza pe acesta
astfel „ ne învăța multe de toate, dar era foc de aspru, din care pricină drag nu -l aveam […]de
regulă, mă chema el, venea adică la noi seara și ruga pe ai mei să mă lase să dorm cu el, că -i urât
singur. Ai noștri, firește, mă l ăsau, dar numai după cină, unde firește, îl opreau întotdeauna și pe
el”291.
Știm care au fost materiile predate în școlile ortodoxe conform unui plan general, urmat
probabil și de cea din satul Negrilești. Acestea au fost următoarele: pentru clasa I – 1 oră religie, 2
ore maghiară, 2 ore limba română, 1 oră matematică, pentru clasa II – 3 ore de limba maghiară și
conversație, 1 oră de limba română, 1 matematică, ½ ore de cânt, ½ gimnastică, ½ desen, pentru
clasa III – 1 oră religie, 2 ore de maghiară, ½ ore ge ografie, pentru clasa a IV – 2 ore maghiară, 1
oră română, 2 ore matematică, ½ ore geografie, pentru clasa a V -a – 1 religie, 2 ore maghiară, 1
oră română, 1 oră matematică, 1 oră geografie iar pentru clasa VI – 2 ore maghiară, 1 oră română,
1 oră matemati că, 1 oră geografie,1 ½ ore istorie și constituție, 1 ½ ore istorie naturală, fizică și
economie, ½ cânt, ½ gimnastică, ½ desen292. Deși relativ bine făcut, pare greu de crezut că acest
plan respecta în tocmai.
În fiecare instituție era valabil un regulamen t de ordine intern (există și azi în fiecare
școală). Deși nu s -a păstrat niciunul din cadrul școlilor din Negrilești, cunoaștem valabil în

289 Teodor Herman, op. cit , p. 100.
290 Ion Pop Reteganul, op.cit. , p. 12.
291 Ibidem , p. 13.
292 Ioan Sigmirean, Vasile Nicoară, Istoria județului Bistrița -Năsăud -Manual pentru curriculum la decizia școlii,
Bistrița -Năsăud , Editura Nova Didactica, Casa corpului didactic Bistrița -Năsăud, 2005, p. 75.

79
localitatea Breaza. Astfel, într -un document din 1754 publicat de Tănase Rodilă el era astfel:
„școală confesională în fiecare zi, de trei ori, să se facă rugăciuni cu elevii, să se facă zilnic 4
lecții, lecțiile să fie adaptate după specificul vârstei și al clasei, miercurea , sâmbăta și duminica
să se facă studiul catehismului”. Cele mai multe reguli îl priveau însă pe profesorul: „ Învățătorul
să aibă servitor și să nu locuiască singur, fără chemare să nu părăsească localitatea, noaptea să nu
umble prin localitate pentru a se putea mai bine pregătii pentru obligațiile sale, elevii să nu -i
trimită nicăieri la muncă în afară de prășitul porumbului la învățător, una -două zile, să frecventeze
biserica și să nu umble la cârciumă”293. Cel mai probabil, un regulament va funcționa ulterior și în
satul Negrilești.
Legat de cărți, acestea lipseau cu desăvârșire. În fapt, doar p rofesorul avea o serie de cărți,
de regulă puține, de care se folosea l -a ore. Astfel, știm că profesorul Grigore Gavrilaș, care a
predat și în Negrilești, se folosea pe vremea când era profesor în Giurgești de „ABC -ul” lui Ioan
Dariu, „Catehismul” lui Moi se Toma și „Cartea de citire și de prindere a limbii maghiare” de
Wilhelm Gros, folosite cel mai probabil și în Negrilești294. Copiii nu avea și nici ulterior nu au
avut manuale sau caiete. Anuța Precup, care a avut o condiția financiară mai bună mărturisea că
mergea la școală fiecare cum era îmbrăcat și cu o traistă în care era tăblița de scris, cumpărată mai
ales de la alți copii din sat295.
Despre câți tineri care urmau studii superioare până în cel de -al Doilea Război Mondial,
nu există încă cifre exacte da r putem spune fără să greșim că numărul lor nu avea cum să fie unul
foarte mare. Acest lucru se datorează în principal faptului că a -ți continua studiile în afara satului
presupunea cheltuieli pe care foart e puțini săteni putea a le face dar și faptul că î n general foarte
puțini dintre absolvenții unor școli confesionale aspirau spre școli mai înalte296. Din interviurile cu
oameni care au făcut școala în perioada interbelică nimeni nu a știut să îmi spună nici măcar un
nume de persoană care să fi făcut măcar liceul în acea perioadă. Desigur, aceasta nu înseamnă că
nu au existat astfel de oameni dar sugerează oricum numărul extrem de mic. Cel mai vechi an în
care regăsim un elev originar din satul Negrilești este 1848 -1849 când Demeter Sigartău reușește

293 Tănase Rodilă, Satul Breaza. O istorie demnă și milenară , p. 195.
294 Augustin Pădurean, Dănuț Liviu Drăgoi, op. cit, p. 69.
295 Interviu cu Precup Anuța în 4 decem brie 2015.
296 Angela Dumitrescu, „Imaginea învățătorului confesional român în mentalitatea comunităților rurale bănățene la
sfârșitul secolului al XIX -lea și începutul secolului XX” în Constantin Bărbulescu, Luminița Dumănescu, Sorin Mitu
și Vlad Popovici ( edit.), Identitate și alteritate. Studii de istorie politică și culturală 4 , Cluj -Napoca, Editura Argonaut,
2007, p. 131.

80
să abso lve o școala grănicerească din Năsăud297. Deși nu reprezintă un caz de studii superioare
putem totuși considera că reprezintă în orice caz o performanță pentru localitatea Negrilești ca un
sătean să studieze la o școală grănicerească.
În timpul perioadei in terbelice dat fiind diferitele probleme existente, cumulate cu numărul
mic al elevilor, fac ca parohia ortodoxă să i -a în calcul închiderea școlii confesionale pe care o
gestiona, chiar dacă problema salariului profesorilor era pe cale de a fi rezolvată, C onsiliul Dirigent
existent imediat după unire, printr -un decret din anul 1919, garantând că salariile profesorilor din
școlile confesionale vor fi egale cu cele ale profesorilor din școlile de stat298. Acestea intenții de a
desființa unitatea de învățământ ajung la urechilor structurilor bisericești. Pentru a preîntâmpina o
atare măsură, se trimite o circulară de către protopopul de Dej, Teodor Herman, în 15 ianuarie
1920 către toate comitetele parohiale din tractul greco -ortodox Reteag. În cadrul acesteia s e aduce
la cunoștință faptul că Consistoriul Diocezan Cluj prin ordin 523 -919 din 11/24 ianuarie 1920
„dispune că comitetele parohiale la nici un caz să nu cuteze a renunța la școala confesională căci
numai ea singură poate garanta pe deplin creșterea reli gioasă -morală a elevilor ca ei să devină
cetățeni cinstiți și vrednici ai statului român”299.
Despre această perioadă cunoaștem mai multe detalii în privința instituției de învățământ.
Astfel fiecare școală, deci și cea din Negrilești era obligată din 1922 să aibă câte o stemă a
României, una la poartă și una în sala de clasă, tablouri din istoria românilor, inscripția Școala
confesională ortodoxă română, drapelul României arborat la zile de sărbătoare, portrete ale regelui
și reginei, portrete ale arhiereil or ortodocși, sigilii școlare are să aibă următoare inscripție „Școala
primară confesională ortodoxă română”, numele comunei și în mijloc stema României. Steagul,
stema și tablourile erau primite gratuit de la Ministerul Instrucțiunilor iar cei ce nu făcea u cerere,
erau amendați cu 500 lei300.
În cadrul școlilor confesionale o activitate principală era cea de ordin religios. Copiii de la
școala confesională trebuiau duși la biserici de către profesor în toate duminicile și zilele de
sărbătoare, spovediți și c uminecați, să se realizeze cursuri cu adulții și apoi cu tinerii, de la 12 -13,

297 Virgil Șotropa, „Năsăudul de altă dată” în Arhiva Someșană. Revistă istorică -culturală , Năsăud, nr. 19, 1936, p.35.
298 DJAN Bistrița, Oficiul Parohial Ortodox român Negrilești, dos. 1/1920, f. 3.
299 DJAN Bistrița, Oficiul Parohial Ortodox român Negrilești, dos. 1/1920, f. 2.
300 DJAN Bistrița, Oficiul Parohial Ortodox român Negrilești, dos. 1/1920, f. 22.

81
respectiv de la 13 -14 în aceleași zile iar într -o seară pe săptămână copiii trebuiau să fie învățați
cântări bisericești301.
In perioada interbelică caracteristic era faptul că o amenii terminau maxim 4 clase. Acest
lucru s -a datorat mai multor motive între care condiția economică precară dar cel mai mult a contat
din punctul nostru de vedere, mentalității acelei epoci. În fapt, nu această educație era cea mai
importantă pentru cei care oricum aveau să locuiască tot în sat. Sigartău Aurel își amintește că tatăl
său nu a vrut să -l mai de -a la școala spunându -i că „doar nu cioi fașe doctor”302. Nu trebuie să
cădem în idea că din cauza părinților copii nu terminau mai mult de 4 clase. Re alitatea este că nici
aceștia din urmă nu manifestau un interes deosebit pentru școală. Astfel, conform unor date culese
în anul 1903, școala număra 139 de elevi din care mergeau la școală doar 54 dar momentan nu
există profesor303, iar în1914 situația nefii nd una foarte diferită existând un singur profesor
(Johannes Huza), 145 de copii (probabil din rândul celor greco -catolici) din care doar 53 urmează
școala sistematic304. Nici școala ortodoxă nu se bucura de un număr substanțial de elevi. Ea
număra în anul 1921 conform unui document un număr de 27 de băieți și 26 de fete, deci 53 (între
7-15 ani), dintre care au frecventat 40 (14 băieți și 10 fete), 24 de băieți și 23 de fete (între 12 -15
ani), din care frecventau 24 (14 băieți și 10 fete). Existau. 2 profes ori ortodocși, școala de adulți
(16-18 ani) în care au fost înscriși 80 de oameni, dintre care 39 de bărbați și 41 de femei. Același
documente menționează că nimeni nu a urmat alte studii și că nu exista nicio grădiniță305, care
avea să apară mult mai târziu . Tot în interbelic aveau să dispară ambele școli confesionale.
Copii trebuiau să lucreze pentru gospodărie sau, dacă aveau o condiție modestă, deveneau
slugi. Un astfel de caz este cel a lui Gavril Dunca. Născut într -o familie cu 8 copiii, a urmat 4 clase
mărturisind în memoriile sale că părinții au ținut ca toți copiii să meargă la școală306, dovadă că
părinții doreau ca progeniturile lor să aibă și un minimum de educație.
Situația scolii în timpul perioadei 1940 -1944 a fost una extrem de dificilă, școala
metamorfozându -se după venirea stăpânirii maghiare în zonă. Astfel cu ocazia anului școlar 1943 –
1944, instituția școlară prin intermediul ordinului 440/1943 are două secții de predare. Una este

301 DJAN Bistrița, Oficiul Parohial Ortodox român Negrilești, dos. 1/1920, f. 30.
302 Interviu cu Sigartău Aurel în 19 septembrie 2015.
303 ***, Schematicus cleri diocesis Szamosujvariensis. Graeci Ritus Catholicorum, Szamosujvariensis, Editura
Typographaeo diocesano , 1903, p. 42.
304 ***, Schem atismus venerabilis cleri diocesis szamosujvariensis. Romenorum graeci ritus catholicorum,
Szamosujvar, Editura Typographaeo diocesano , 1914, p. 54.
305 DJAN Bistrița, Oficiul Parohial Ortodox român Negrilești, dos. 14/1921 -1946, f. 17.
306 Gavril Dunca, Amint iri de -o viața. Cum am găsit calea mântuirii și cum am arătat -o și altora , p. 1.

82
mixtă în sensul că este româno -maghiară și o a doua care este „curat ungurească”. În prima secțiune
erau 7 clase. În clasa I erau 110 elevi, clasa II 49, clasa III 60, clasa a IV 21, clasa V, 21, clasa VI
-8, clasa VII – 6307.
Una dintre persoanele care a frecventat școala în această perioadă a fost și Precup Anuța.
Aceasta a urmat 5 clase din cele 7 cât erau în timpul ocupației maghiare. Deși părinții au vrut să o
trimită în continuare la școală, moartea tatălui a oprit acest vis. Inițial, a învățat școala în limba
română și era profesorul un anume Buligan, care a plec at după venirea maghiară308.
În fond marea problemă cu care se confruntau, după cum susține Precup Anuța era aceea
că vorbeau doar în maghiară, deși în rest nu existau probleme de niciun fel cu aceștia 309. Predarea
în limba maghiară a dus la apariția unei du ble probleme. Pe de o parte, nici un copil nu știa
maghiară, dat fiind că satul era unul românesc, iar pe de altă parte, profesorii aveau dificultăți de
predare deoarece elevii nu aveau cum să de -a un randament bun în atare condiții.
Elevilor nu le rămânea u decât două soluții. Prima constă în a încerca de a învăța maghiară.
Această cale a urmat -o și Sigartău Aurel. A urmat 4 clase din care a rămas (până azi) în special cu
câteva noțiuni de limbă maghiară310. Cea de -a doua era una și mai simplă și anume abando narea
școli, alegere deloc dificilă dacă ne gândim că oricum și înainte, după cum s -a putut vedea, puțini
copii mergeau la școală.
Nici în 1944, după ce Transilvania iese de sub controlul maghiar lucrurile nu se schimă în zona
educației. Din contră, proble me au fost extrem de mari. Astfel, referitor la învățământ, situația a
devenit una extrem de dificilă mai cu seamă că în general școlile se confruntau cu numeroase
lipsuri printre care cele de profesori și manuale, aspecte care, după cum a -ți observat, nu erau noi.
De fapt, se pare că în Transilvania de Nord această problemă a fost atât de complexă încât orele
au început abia din decembrie 1944311.
În timpul perioadei comuniste inițial nu se schimbă foarte multe, deși prin reforma educație
din anul 1948. Pri n aceasta rămân obligatorii și gratuite primele 4 clase, are loc eliminarea religiei
și introdusă limba rusă (la care se va renunța ulterior)312.

307DJAN Bistrița, Oficiul Parohial Ortodox român Negrilești, dos. 14/1921 -1946, f. 74.
308 Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.
309 Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.
310 Interviu cu Sigartău Aurel în 19 septembrie 2015.
311 Marcela Sălăgean, „Statutul juridic al Transilvaniei de Nord, noiembrie 1944 -martie 1945” în Ionuț Costea,
Valentin Orga, Familie și societate. Studii de istoria Transilvaniei , Cluj -Napoca, Editu ra Clusium, 1999, p. 173.
312 Ioan Sigmirean, Vasile Nicoară , Istoria județului Bistrița -Năsăud -Manual pentru curriculum la decizia școlii , p.
120.

83
Clasele rămân în Negrilești încă la comun. Astfel, Manta Alexandru, născut în 1947, a
terminat primele 4 clase în localitate, clase ce însumau 42 de elevi. Părinții nu se implicau direct
în procesul educației tale adică nu puneau o presiune directă pe tine. Din cauza muncii grele pe
care a avut -o a făcut profesionala, alături de alții 2 din comună. A fost ales și s -a dus la școala de
maeștri la Sighișoara, unde erau selectați 35 de oameni din toată țara. Făceau numeroase materii
din rândul cărora nu putea lipsii politica. A absolvit după un an, angajându -se la SMA Reteag unde
devine șef de atelier313. Aceiași situație o descrie și George Buhuțan, născut în 1941. El a urmat 4
clase, toate fiind erau unite și având un singur profesor. Ulterior a urmat o școala de salvator miner.
Lucra și la salvare și la brigadă, mai cu seamă se ocupa de situația celor care murea, care d e altfel
nu erau foarte puțini. La școala la istorie se vorbea despre cetatea Ciceului asta și pentru că satul a
făcut parte la un moment dat din domeniul ei. Se vorbeau la școala foarte mult despre idea de
exploatării omului de către om, în fapt în propag anda specific comunistă314.
Această situație dificilă este specifică primelor generații care au urmat școala în perioada
comunistă. În fapt, lucrurile se schimbă treptat. Comuniștii realizează că nu este nevoie doar de
muncă fizică ci și de una mentală iar p entru a realiza acest lucru era nevoie de a încuraja tinerii să
învețe. Desigur, nu era obligatoriu să faci școli înalte dar se cerea un minim. În atare condiții se
reorganizează învățământul românesc iar calitatea învățământului sătesc începe să crească. Apare
un nou edificiu școlar în anul 1973 după ce fusese începută în 1971315, mai întâi cu 7 clase și apoi
cu 8 în contextul în care până în anul școlar 1961 -1962 învățământul bazat pe 8 clase s -a
generalizat”316.
O notă specifică învățământului din perioada c omunistă a țării este aceia a mobilității
elevilor. Crește nu doar numărul elevilor ci și acela al tinerilor care vor să -ți continue studiile mai
departe. Aici două au fost direcțiile pe care le -au urmat cei ce au studiat în localitate. Prima viza
axarea p e continuarea studiilor la liceele din proximitate iar cea de -a doua mergea pe angajare dar
totodată și pe înscrierea la licee fără frecvență.
Un astfel de exemplu este cel a lui Pintea Ustin. După terminarea studiilor în localitate a
plecat la Dej, unde a terminat clasa a VII -a. Nu a vrut liceu ci a dorit să se angajeze ca strungar.

313 Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015.
314 Interviu cu Buhuțan George 9 august 2015.
315 Interviu cu Pin tea Ustin în 6 august 2015.
316 Ioan Sigmirean, Vasile Nicoară , Istoria județului Bistrița -Năsăud -Manual pentru curriculum la decizia școlii , p.
120.

84
Au urmat 3 ani la o școală de meserie și a lucrat la Bobâlna și a început și liceul la seral, (clasele
8-11). Cazul lui este cu atât mai important cu cât el a urmat, fiind o bligat de împrejurări, și o școală
de partid. El avea probleme cu o anumită doamnă M, activistă, care îi tot reproșa că nu are finalizată
o școală de partid despre care spunea că „e o instituție…erau școli interjudețene, erau pe toate cele
7 județe ale Ard ealului, la Cluj, actualul liceu Avram Iancu din Cluj, acolo era școala […] Erau
cursuri de 3 luni, de 2 luni, de… eu am mai făcut în 82` cursuri de 2 luni acolo, Domne feri, ca să
fiu viceprimar în administrație, ști… de administrație, ca să fiu în admini strație. Și restu pentru
funcții de primar, de secretar cu propaganda, erau cursuri ca și la Ștefan Gheorghiu da la un nivel
mai mic, adică […] ca timp”. Despre colegii de acolo, nimic neobișnuit, el spunând că „ din păcate
era atunci, nu promova primari, mai origine muncitorească ceva. Care era cu studii superioare, nu
te prime, numai tractorist, eventual tâmplar, nu știu ce…Era un profesor, de la Iernud, de română
și io, el profesor de română , eu subinginer, restu din cei 92 erau numai tractoriști…tăt felu”. A
terminat cu 10, alături de alții cinci colegi, după cele 4 examene diferite pe care le dat317.

Cultura populară în localitatea Negrilești

Fiind un sat din Transilvania, „țara de dincolo de păduri318”, el a fost și este și azi înconjurat
de supr afețe mari de pădure. Acest lucru sugerează că zona fusese și mai bogată în păduri, care s –
au mai rărit între timp. Acest lucru a avut fără îndoială efecte dintre cele mai diverse asupra
populație începând cu efecte economice și terminând cu cele sociale ș i culturale. Cele economice,
poate cele mai vizibile, se referă că sătenii au început să folosească lemnul pentru aproape tot ce
ținea de gospodărie, de la gard și până la acoperișul locuinței. Efectele sociale se referă la faptul
că apare și în acest dome niu sentimentul proprietății. Fiecare sătean are locul lui de pădure pe care
numai el are voie să îl exploreze. Uneori, au avut loc și mai au încă, furturi și astfel se produc
conflicte între săteni. Efectele culturale se referă la faptul că lemnul și mai ales cultura acestuia.
Acest lucru se observă cel mai bine și în cazul celor mai importante, cel puțin din punctul
nostru de vedere, al celor două edificii care au existat în sat și care au dispărut din diferite motive.
Știm că în localitate a existat o mănăstire de lemn dar foarte multe alte informații nu deținem.

317 Interviu cu Pintea Ustin în 6 august 2015.
318 Constantin C. Giurescu, Istoria pădurii românești din cele ma i vechi timpuri pînă azi , București, Editura Ceres,
1976, p. 70.

85
După părerea noastră, acesta nu putea fi extrem de mare dar importanța ei a constat în alte
lucruri, mai cu seamă prin faptul că ea a reprezentat pentru mult timp, unul dintre motivele pentr u
care comunitatea era împărțită aproape egal în una ce urma biserica greco -catolică și una ce urma
legea ortodoxă. Astfel cred că nu greșim dacă afirmăm că situația aceasta s -a datorat mai ales
prezenței acestei mănăstiri, aceasta fiind și cauza principal ă, mai ales dacă luăm în considerare
faptul că în jurul satelor vecine apropiate, Giurgești și Breaza, nu exista comunitate ortodoxă. Din
puținele informații reiese că „în hotarul satului Negrilești, o fost o mănăstire construită pe ruinele
unui speculul ( turn de strajă) roman, probabil înainte de 1700. În 1776 avea un călugăr ortodox,
Iancu, care agita contra unirii (se referă la Unirea cu Roma). Pentru calmarea spiritelor, episcopul
Grigore Maior trimite în zonă pe protopopul Dobrei, George Pop, care s -a stabilit în Ungureni,
lângă Lăpuș. Nu se cunosc alte date. Pe vremuri i se spunea locului unde s -a aflat mănăstirea ,,La
Mănăstire”319. Se pare că agitație care o producea nu se mărginea doar în localitate ci în toată zona
Ciceului320. De asemenea, ea probabil că a fost una de mari proporții din moment ce a fost necesară
trimiterea chiar a unui protopop greco -catolic pentru a -l calma
Despre al doilea edificiu cunoaștem totuși mai multe informații. Astfel, cea mai veche
biserica cunoscută în localitate a fost u na ortodoxă, care se afla pe un deal al satului și care a fost
ulterior mutată în centrul satului, pe locul unde se află azi biserica ortodoxă care funcționează pe
timpul iernii321.
Nu se cunoaște anul exact în care aceasta a fost construită dar unele docum ente
menționează anii 1760 sau 1780322. Totuși, protopopul ortodox Teodor Herman nota despre
aceasta că „biserica actuală de lemn a fost clădită, precum spune tradiția, în timp de tot vechiu, sub
conducerea nobililui Indrei Drăcșan, numit de popor, Dănuț, ca re, pe vremea năvălirei pe aici a
tătarilor, a murit în lupta contra acestora, desfășurată pe teritoriul comunelor Reteag și Bața”323,
aflate tot pe raza județului Bistrița -Năsăud.

319 Ovidiu Halas, op.cit. , p. 18. Vezi și G. Mânzat, „Vechile mănăstiri din ținutul Someșului” în revista Cultura
Creștină , Blaj, nr. 10 din octombrie 1936, p. 589.
320 G. Mânat, „Contribuții la istoria Unirii cu Roma – Date inedite despre Unirea și reacțiunea în județele Solnocul din
lăuntru, Dobâca și Chioar” în ziarul Curierul Creștin. Organ oficial al diocezei de Gherla , Gherla, nr. 1 -2 din 1 -15
ianuarie 1929, p. 7.
321 Interviu cu Sigartău Au rel în 19 septembrie 2015.
322 DJAN Bistrița, Oficiul Parohial Ortodox român Negrilești, dosar 10/ 1900 -1946 , f. 38.
323 Teodor Herman, op. cit ., p. 79 -80.

86
Biserica de lemn din sat avea să fie pictată ultima dată în anul 1836 de cătr e pictorul Eliazar
Pinoșan din localitatea Reteag324. Ulterior informațiile despre această biserică se înmulțesc, mai
ales în perioada interbelică, în contextul în care Nicolae Țăgean, care era preot paroh ortodox din
anul 1920325 a pus problema ridicării unei a de piatră, cerând și să se clarifice soarta bisericii de
lemn.
Într-o scrisoare oficială, Teodor Herman îi comunica lui Nicolae Țăgean bisericile de lemn
trebuie păstrate cu orice fel, iar„ legile statului obligă pe comunele bisericești să păstreze bise ricile
vechi de lemn, că ele sunt cele prețioase monumente istorice naționale”326, semn că se ridicase
problema dărâmării acesteia.
Din punct de vedere al creațiilor locale cu specific religios trebuie avute în vedere și
numeroasele troițe de lemn care împân zesc localitate, cele mai multe fiind aduse ca mulțumire. Un
aspect interesant este acela în câteva locuri există și troițe sculptate din piatră. Despre originea
acestora nu se cunosc foarte multe, dar chiar și în atare condiții, încărcătura religioasă nu poate fi
trecută cu vederea.
Tănase Rodilă preciza în lucrarea despre satul Breaza că „interesant este faptul că în localitățile
Dumbrăveni, Ciceu -Giurgești, Negrilești, Breaza și Ciceu -Poieni, a rămas ca zestre și ca simbol al
cetății Ciceului […] câte o cruce de mare de piatră (în Negrilești sunt de fapt mai multe), ce are
gravat în mijloc un dreptunghi, iar deasupra, un cerc”327.
Tot din domeniul edificiilor, trebuie menționate casele existente în localitate. Din perioada
medievală și până în timpul perioa dei comuniste cele mai multe case avea un tipar comun. Astfel
în localitatea Spermezeu (jud. Bistrița -Năsăud), sat apropiat localității Negrilești, casele erau în
perioada medievală târzie „de obicei forma caselor țărănești era dreptunghiulară. Pereții era u din
lemn sau nuiele, lipiți cu pământ (chirpici), cu ferestre foarte mici, având acoperișul din snopi de
paie legați între ei cu nuiele de salcie. Casele erau formate de obicei dintr -o singură încăpere unde
trăia întreaga familie.328”, situație valabilă, cu foarte puține excepții, și în satul Negrilești.
Despre satul din perioada interbelică, Haicu Alexandru își amintește că era primitiv, mic,
cu căsuțele făcute din lemn și fără zid, cu acoperiș din șindrilă (numite local draniță) din lemn

324 DJAN Bistrița, Oficiul Parohial Ortodox român Negrilești, dosar 14/1921 -1946, f. 31.
325 Teodor Herman , op. cit. , p. 80.
326 DJAN Bistrița, Oficiul Parohial Ortodox român Negrilești, dos. 1/1920, f. 23.
327 Tănase Rodilă, Satul Breaza. O istorie milenară , p. 46.
328 Marius Dan Drăgoi, Istorie, cultură și spiritualitate în zona văilor Țibleșului (teză de doctorat) , coord. Ioan
Bolovan, Cluj -Napoca, 2014, p. 29.

87
făcute de unii meșteri locali, iar cele mai multe dintre case nu se tencuiau pe afară329. Ele s -au
modificat și casele bătrânești care mai există azi sunt de obicei compartimentate, existând, de
obicei, un hol la intrare, o cameră unde dormeau toți membrii familiei, o came ră (numită „din
față”) care era una pentru oaspeți și pentru ocazii speciale, respectiv o cămară în care se păstrau
produse pentru iarnă dar și mâncarea pentru fiecare zi.
Casele jucau un rol important pentru negrileștean nu doar prin prisma faptului că ac olo își
ducea o parte din viață ci și datorită funcției sociale pe care aceasta o avea. În fapt, în casele mai
mari avea loc periodic jocuri. Acest lucru făcea ca membrii comunității să se cunoască mai bine,
să socializeze și de multe ori să îți cunoască i nclusiv soțul sau soția330. Totodată, acolo se depănau
amintiri, se cânta, fiind modalitatea prin care oamenii uitau, cel puține pentru câteva ore, de
necazurile sau supărările care existau.
Interesant este faptul că dansurile aveau loc și cu ocazia unor ev enimente religioase. Astfel,
la sfințirea bisericii greco -catolice din sat care urma să aibă loc în 17 iulie 19 era precizat că „în
aceași seară va fi petrecere. În pausă se va juca Călușerul și Bătuta”331.
Vestimentația era una importantă pentru oamenii sa tului, atestând de cele mai multe ori
statutul pe care cineva îl avea în localitate. Costumele populare din localitate erau de două
categorii. În prima categorie intră cele necesare pentru viața de zi cu zi a țăranului iar în cadrul
celei de -a doua regăsim costumul de sărbătoare, adică cel folosit cu ocazia unor evenimente
speciale precum mersul la biserică sau alte sărbători religioase dar și laice.
Pe lângă jocurile care se desfășurau în fiecare duminică, mai existau și șezătorile dar și tradiția
numită „Bere”, întâlnită și în alte sate din județ, inclusiv în cele învecinate, care începea cu ocazia
iernii și se încheia în a doua zi Bobotează332.
. Acesta era un eveniment special din viața satului, și mai cu seamă al tineretului. Trebuie
precizat că era org anizat în mai multe case din sat și după o procedură bine definită. Astfel, cei
care organizau mergeau la casele fetelor tinere și întrebau familia acesteia dacă o lasă să participe.
Fetele duceau un colac special și țuică. La sfârșitul jocului toți cei ce participau trebuiau să
plătească o anumită sumă (în general, una modică). Cel care organiza se numea „cizăș” dar el
răspundea și de fete, adică să le aducă pe fete acasă și abia atunci el primea banii cuveniți. Se ducea

329 Interviu cu Haicu Alexandru în 5 august 2015.
330 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2016.
331 ***, „Sfințirea bisericii din Negrilești”, în ziarul Revașul , Cluj, nr. 28 din 9 iulie 1904, p. 119.
332 Tănase Rodilă, op. cit. , p. 134

88
și o „șinsce” (cinste) mai cu seamă fiind o farfurie cu pancove și horincă. Aceasta era scutită de
bani dar cizășul trebuia să meargă neparat după ea. Nu erau mult locații, mai cu seamă vreo 3. Să
făcea joc în Suseni (din centru până la ieșire din sat), în Niemiș, și în Răcizăl (delimitări mentale
ale localității) și rareori în alte locații. Mai existai și scandaluri principalul motiv fiind fetele333.
Bogdan Margareta descrie cum era situația cu claca. Aceasta era de asemene organizată de cineva.
Un motiv principal era acela că respectiva ave a multă cânepă de tors. Chema diferite femei din sat
pentru a o ajuta, dând de obicei ceva în schimb. În seara aceia făcea colac pentru fiecare femeie,
evenimentul fiind deschis de niște cântăreți, mai cu seamă pentru a anunța începutul clăcii dar și
pentr u a chema cât mai multă lume. Totul se încheia dimineața târziu334.
La evenimentele majore (dar nu era obligatoriu). Cine era priceput putea cânta din gură dar
și din fluier. Exista o mică formație în sat reunind câțiva țigani care se ocupau aproape tot timp ul
de parte muzicală. De -a lungul timpului s -au evidențiat din punct de vedere al vocii Șogorean
Maria, care a fost la Cununa de pe Someș și Cucură Ioana, ambele premiate la diferite festivaluri
naționale335.
Procesul de prelucrare a cânepii era unul anevoi os. Despre cânepă, Șogorean Lucreția ne
spunea că aceasta era cultivată de către fiecare familie (câteodată chiar prin alte culturi336) și
culeasă în momentul în care se îngălbenea. Era legată sumar în „mânuși„ (mănunchi) și pusă la
uscat (mai multe mânuși f ormau o „sarșină”). După aceia era dusă la vale (apa din localitate), loc
destul de periculos pentru că înainte pârâu care trece prin sat era constant purtător de pohoaie,
astfel se putea pierde nu doar cânepa ci era periclitată chiar și viața oamenilor (m ai cu seamă cea
a femeilor). Acolo erau acoperite cu pietre și apa spăla cânepa de anumite părți nefolositoare (nu
de toate, bineînțeles). Era scoasă la uscat și apoi întinsă. Cu un instrument numit meliță, aceasta
era melițată, apoi se trecea la hercelă ș i cu piaptănul se separa între habuci și furior (partea din care
se făcea îmbrăcăminte). Ce rezulta era tors și apoi era răstit cu un instrument numit „răstitor” și
rezulta jăretele și era pus la fiert în apă. Era udată din nou și pusă la uscat până devene a de culoare
albă337, iar ulterior era transformată în diferite articole de îmbrăcăminte.

333 Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015 (intervenție soție sa, Manta Reghina).
334 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2015.
335 Interviu cu Pintea Ustin în 6 august 2015.
336 Interviu cu Sigartău Aurel în 19 septembr ie 2015.
337 Interviu cu Șogorean Lucreția în 4 august 2015.

89
Reiese cel puțin două lucruri. Primul este acela al importanței acestui material în condițiile
în care oamenii nu aveau bani pentru a -și achiziționa alte materiale ves timentare. De asemenea,
acest proces, care trecea în sarcina femei, era unul extrem de anevoios, fiind reluat în fiecare an de
familiile din sat.
Existau și alte materiale din care se făceau haine. Era, desigur, lâna dar aceasta nu putea fi
folosită decât pentru hainele de iarnă. Pentru cele pentru perioada caldă se utilizau în unele
momente și unele pături cumpărate sau, dacă erau bani, bumbac cumpărat de la un evreu din
localitate338.
Totuși, cea mai mare problemă era cea legată de încălțăminte. Cei mai mu lți dinte copiii
umblau desculți cea mai mare parte a timpului (inclusiv copii evreilor339). Fostul primar, Pintea
Ustin, ne mărturisea că Nu a avut încălțăminte decât din clasa a 7 a unde a terminat -o în Dej340.
Mulți dintre săteni au primit prima pereche de papuci când era un eveniment important. Sigartău
Aurel ne -a relatat că el a primit primele încălțări în armata, deci când avea undeva la 18 ani. A
izbucnit a plânge când a fost întrebat ce număr poartă. Nu știa de să răspundă341.
Atunci a avut pentru prima d ată papuci, înainte folosind obgiele (opinci) dar și acelea de
multe ori cârtite. Nu se făceau din cauciuc care oricum nu prea exista în localitate ci mai degrabă
din cameră și sau din cauciucul roților. Existau specialiști ai satului sau mergeai în târg s ă cumperi.
Se mergea joi la târgul din Reteag. Se purta haină de pânză dar acestea erau țesute în familie,
distingându -se de celelalte porturi locale. Când nu era de sărbători se purta clop de paie, majoritate
cumpărate de la șatră342.
Costumele populare era u cumpărate din târg. Cunoaștem că sătenii din Breaza le
achiziționau din târguri precum cele din Tărgu Lăpuș, Suciu de Sus, Tărlișua și Spermezeu343. Mai
mult ca sigur că acolo se îndreptau și cei din Negrilești. În plus, știm cu siguranță că sătenii se mai
îndreptau la cele din Dej și din Reteag (târg care menționat încă din perioada medievală344), unele
dintre cele mai mari din zonă, menționate inclusiv de către Nicolae Iorga345. Despre primul,
istoricul avea să noteze că „marțea e zi de tîrg, de mărturierturi e», cum se zice aici, la Dej. Pe

338 Interviu cu Pintea Ustin în 6 august 2015.
339 Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.
340 Interviu cu Pintea Ustin în 6 august 2015.
341 Interviu cu Sigartău Aurel în 19 septembrie 2015.
342 Inter viu cu Manta Alexandru în 10 august 2015.
343 Tănase Rodilă, op. cit., p. 121.
344 Victor Motogna, op. cit , p. 18.
345 Nicolae Iorga, op. cit , p. 493 și 501.

90
malul Someșului e o mare îngrămădeală de cară, săteni din împrejurimi, purtînd sumanul sur, cu
podoabe albastru -deschis la mîneci, la gît si pe margeni, femei în polcuțe și fuste sau, cele de la
munte, în catrințe înguste, roșii, colindă stradele si cutreeră piața”346.
La aceste târguri mergeau și femeile și bărbații și achiziționau tot ce era de trebuință pentru
casă, deși trebuiau parcurși mulți kilometrii, nefiind multe mijloace de transport. Trebuie precizat
că dacă cele m ai multe dintre articolele vestimentare se produceau și în localitate, de la târg se
cumpărau mai cu seamă papuci și în special clopuri cu pană347.
Pe lângă momentul diferitelor jocuri din sat, importante erau și nunțile, acestea reunind
aproape tot satul, a sta și deoarece nu prea erau bani, deci nu exista acest impediment348.
Pentru a se ajunge la nuntă fata trebuia cerută de la părinți. Pentru nuntă trebuia să mergi cu cineva
din neamul tău, adică o rudă apropiată și de vază sau de încredere, se negocia într e familii, în care
un rol important îl avea criteriul economic. Dacă se învoiau, mergeau la medic, lua sânge, puneau
actele necesare la primărie și de acolo se făcea, la un moment dat nunta349.
Trebuie specificat că în cazul clopurilor cu pană, care erau de sărbătoare, acestea erau
purtate doar până erai „feșior” (fecior). După nuntă, când tânărul devenea bărbat, clopul nu mai
putea fi utilizat decât dacă pana era dată jos însă de multe ori respectivul clop era dat la alt tânăr.
Pana era prin urmare un simbo l al faptului că erai neînsurat și așteptai cumva însurătoare. Pentru
femei situație era un pic diferită. Acestea purtau baticuri dar, contrar a ceea ce ne -am aștepta, nu
forma sau culoare baticului conta ci…părul. Acesta era prins coadă pentru tinerele ne căsătorite și
prin într -un fel de coc pentru cele măritate350.
Nunta se făcea în mai multe locuri. Astfel ziua se făcea nuntă la tineret, noapte, cam de la
8 seara începea nunta celor bătrâni. Erai bătrân din momentul în care te -ai căsătorit351.
Bogdan Margar eta a descris cum se desfășura o nuntă. Astfel, mireasa era pregătită, în
sensul că erai îmbrăcată, de familie sau de anumite femei din sat. Mirele era și el pregătit într -un
mod asemănător. Exista și anumite legi. Una din aceasta consta în faptul că aceșt ia își făceau
cadoul hainele. Astfel, viitoare soție cosea o haină pentru mire iar acesta în cumpăra în schimb

346 Ibidem, p. 493.
347 Interviu cu Sigartău Aurel în 19 septembrie 2015.
348 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2015.
349 Interviu cu Haicu Alexandru în 5 august 2015.
350 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2015.
351 Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015.

91
rochie. Desigur, nu era obligatoriu, mai ales că unii nu îți permiteau352. Se făcea un steag împodobit
cu turtă cu diferite forme și numere, mai al es forme din regnul animal, fiecare având o semnificație
anume353.
În fapt acesta era format dintr -o creangă mai mică (care aveau un aspect deosebit), pe care
erau legate doua „cindeauă” (un prosop tradional) dacă erau 2 nași sau doar unul dacă mirii aveau
doar un naș. Pomul era făcut împreuna de cele două familii sau de una singură după caz. Se punea
în mijlocul mesei într -o pâine. Existau chemători și călăreți. Primii mergeau în săptămâna nunții
pentru a chema la nuntă pe cei tineri. Numărul acestora difer ea de la caz la caz și aceștia își
împărțeau teritoriul pe care trebuia să îl străbată, intrând în fiecare casă și invitându -i la ospăț.
Călăreții deschideau alaiul de nuntă. Aceștia erau îmbrăcați de sărbătoare, la fel și caii lor,
împodobiți cât mai frum os și după posibilitățile acestora. Călăreții erau tineri și necăsătoriți, fiind
de regulă, prieteni ai mirelui. Procesiunea nunții începea de la casa mirelui, alaiul îndreptându -se
spre casa nănașului/nănașilor, spre casa miresei, la biserică la cununie ș i apoi la sfatul satului, și
se termina în locul unde se servea masa, de regulă în curtea mirelui. Interesant este faptul că nu
exista inițial un alai unitar, adunându -se câte un alai la casa mirelui respectiv la casa miresei, care
se unificau în momentul în care se ajungea la casa viitoarei soții354.
Referitor la mâncare făcea mai cu seamă zeamă de carne de oaie, porc sau de capră și
sarmale ca feluri principale. Se mai servea cozonac și prăjituri, dar aceasta din urmă doar dacă
erau posibilități. Nu lipsea desigur băutura. Se consuma mai cu seamă țuică servită de cineva numit
„paharnic”, acesta fiind de obicei, un prieten al mirelui355.
Exista și aici un anume traseu în sensul în care respectivul responsabil cu băutura mergea
cu sticla în mână și întreba în rând pe fiecare de la masă dacă dorește să servească. Acest lucru
trebuie înțeles mai cu seamă prin perspectiva faptului că invitații erau omeniți, erau serviți și ca și
cum nu ar fi avut băutură. În fapt, mai toată lumea producea băutură. Se mai păstrează și azi ca
odată ce alaiul este pe drum responsabilul cu țuica să se oprească la cei care unt pe drum și să îi
servească, o activitate ce poate fi intensă și dificilă mai cu seamă ca multă lume, chiar dacă nu
participă la nuntă, ies la drum să privească nu nta și mai cu seamă mireasa.

352 Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015 (intervenție Bogdan Margareta).
353 Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015 (intervenție soție sa, Manta Reghina)
354 Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015 (intervenție Bogdan Margareta)
355 Interviu cu Sigartău Aurel în 19 august 2015.

92
Țuica era verde dar exista în paralel și țuică îndulcită. Referitor la aceasta din urmă ea se
realiza (și se mai practică și azi în casele celor care consumă țuică) prin combinare țuicii verzi cu
ceai din zahăr ars. Nu exista bere și suc, elemente ce au apărut mai târziu.
Un lucru tragic -comic era cel al meselor și al scaunelor. Cum nu exista o locație special
amenajată pentru astfel e evenimente fiecare cuplu trebuia să caute și să împrumute din sat mese,
scaune, bănci și alt e lucruri necesare desfășurării nunții. Bogdan Margareta povestește că la nunta
acesteia s -au cumpărat 200 de pahare pentru țuică și nu a mai rămas decât cu maxim 10. Existau
două mese una pentru fiecare grup, una pentru tineri și una pentru bătrâni. Pe ur mă se strângeau
banii pentru nuntă. Un lucru diferit față de cum suntem noi obișnuiți azi este acela că atunci se
spunea suma pe care a pus -o fiecare, astfel toată lumea din sat știa cu ce sumă a contribuit fiecare
în parte. Nu exista o sumă standard după care lumea se ghida. Fiecare punea după posibilități,
Acesta ne povestește că la un moment dat cineva a pus suma de 100 lei, cifră care rar era atinsă de
cineva. Desigur, acesta era și un mijloc de rivalitate între oameni deoarece câteodată încercai să
pui o sumă mai mare decât unii rivali pe care îi aveai. De cele mai multe ori, suma cea mai mare
era cea a nănașilor și/rudelor. Până spre anii 90, suma care devine într -un fel o sumă cu care
contribuiai era cea de 15O lei, echivalentul a 3 purceluși356.
De ob icei se făceau căsătorii cu voia părinților dar aceste cazuri erau foarte rare. Tinerii se
căsătorea mai cu seamă din interiorul satului și dacă cumva vorbeai cu cineva din alt sat însemna
că nu ești un om al satului, că aveau un anumit cusur. Divorțurile erau rare deoarece era mare
rușine în sat iar concubinajul era și el foarte rar.
Momentul de maximă bucurie era acela al Crăciunului când lumea mergea la colindat și la
Bobotează când copiii mergeau tot cu un fel de colind numit Cira -alexai Domne. De Crăc iun era
pâine și se făcea câțiva colaci, pregătiți în ziua precedentă. Rar se dădeau colaci, mai degrabă nuci
și mere. Pâinea era foarte prețuită, mai ales de către copii, care foarte rar aveau șansă să o consume.
Astfel Sigartău Aurel ne -a spus că „am mer s la unu păste vale, îi zîce de -a Albui, am mărs ș -am
colindat și…bătrân așa cum e baba asta (arată spre soția lui și râde) da mai bătrână. Ne -o dat câte –
un colăcuț micuț așă. Mă, l -am și mâncat și ne -a dus la două căși și -am vinit iără -napoi. […] pă
mă, v oi ce, m -ați mai colindat o data. Vă trebe colac ș -ai. Nu vă mai dau că mai vin și alți copii.
No vrut să ne mai dăie”357.

356 Interviu cu Manta Alexandru în 19 august 2015 (inter venție Bogdan Margareta)
357 Interviu cu Sigartău Aurel în 19 august 2015.

93
De altfel, era și perioada în care se pregăteau cele mai bune bucate. Acest lucru este
evidențiat și de un colind din localitate spune astfel „ Cum nu -i porcu lăudat/Domului și -a nost
Domn/Mândru podu l -o îmbrăcat/Tăt cu rude de cârnați/Pe de o parte de cârnați/ D`apăi cinstita
slănină/mare cât o rogojină/mai lată de -un lat de mână/și mușchiuțul cel ait/în tăt locul
focălit/Doamne, bine -mi place fript/și coastele cele cârnoase/ când se frig, mândru minoase358.
Se mergea la colindat din casă -n casă dar în mare se colindau cam aceleași colinde ca și
azi. Se învăța o colindă și se mergea prin tot satul. De Bobotează se mergea cu Crucea dar copi ii
se bucurau foarte mult și se veseleau.
Pe lângă colindele obișnuite se făcea și o strigare precum „șăde lupu pă butuc/dă -mi colacu
să ma duc/ de mi da, de nu mi da/ altu nu ti -oi colinda”, „colindiță cu flișcoi/ hai Crășiunule la noi/
că juneasa nu -i acasă/ că s -o dus la Mititei, să ne -a ducă colășei”359.
Paștele avea și el o însemnătate bogată deși nu era la fel de fastuos ca și Crăciunul. Totuși
se făceau sărmăluțe, pască și ouă și cine putea, tăia și un mieluț sau aveau inclusiv prăjituri360.
Cele mai v echi colinde menționate a fi din Negrilești sunt cele 2 publicate în 1938 de către
ziaristă (care probabil trecuse prin zonă) pe numele ei Aurelia Bucșa în revista „Înnoirea” din Arad.
Fiind mai mică ca dimensiune, redăm pe cea de -a doilea: „Umblă Maica du pă Fiul/ Raza soarelui
plângând/ Tot cântând și întrebând/ „N`ați văzut pe Fiul Sfânt”/ – Ba noi și de l -am văzut/ Poate
nu l-am cunoscut/ „Că pututu l -ați cunoaște/ Că pe fața Fiului/ Scrisă -i raza sorelui”/ – O, Maică
de-a fost așa/ Noi ți -om da o veste rea/ Că -i la poarta lui Pilat/ Răstignit pe -un lemn de brad./ Maica
plânge și se `nfrânge/ Inimai alină`n sânge/ Și de -acum până`n vecie/ Christoase Mărire Ție/
Lăudat Domnul să fie”361.
S-au păstrat o serie de colinde, culese de către Macarie Drăgoi și incl use în volumul „Ler
sfântă Mărie. Colinde de pe Valea Țibleșului”. Aceste colinde din Negrilești, găsite prin
intervievarea Lucreției Rus, George Rus și lui Dan Constantin, sunt creații care pot fi grupate în
mai multe categorii, existând cu substrat moral izator, istoric dar și religios. În categoria acestora
din urmă, care rezuma extraordinar Nașterea Domnului se încadrează și colindul acesta „ Sara
Crăciunului nost/ Mare bucurie -a fost/ Și -a fost bucurie în lume/ De așa mare minune/ Iosif și

358Macarie Marius -Dan Drăgoi, Ler sfântă Mărie. Colinde de pe Valea Țibleșului , Cluj -Napoca, Editura Renașterea,
2005 , p. 168.
359 Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.
360 Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2015.
361 Aurelia Bucșa, „Colinde” , în ziarul Înnoirea , Arad, nr. 7 -8 din 15 decembrie – 1 ianuarie 1938 , p. 16.

94
Sfânta Maria/ Plecat -au-n călători/ Și -au ajuns într -un oraș/ Și -au cerut puțin locaș/ În oraș era
Irod/ Împărat mare de tot/ Irod fiind împărat/ N -a vrut să le deie pat/ Ei de -acolo au plecat/ La un
grajd cu boi și vaci/ La niște oameni săraci/ Când de ziuă se zărea/ M aria pe Iisus năștea/ O stea
de la răsărit/ Magilor li s -au ivit/ Steaua le mergea -nainte/ Ei călătoreau fierbinte/ Și la grajd când
au ajuns/ Steaua -n nor li s -a ascuns/ Și în grajd când au intrat/ Steaua iar s -a luminat/ Ei s -au pus
și s-au rugat/ Și dar uri sfinte I s -au dat/ Aur, smiră și tămâie/ Și daruri de bucurie/ Hristoase, mărire,
Ție”362.
Omul de la sat a știu să își exprime tot timpul durerea în cântec. Un exemplu este cel legat
de cel Doilea Război Mondial. Acest moment, mai cu seamă efectele pe care le -a generat i -au făcut
pe oameni să creeze colinde de război, asociind astfel componenta personală, laică, dimensiunii
sacre, religioase. Un astfel de fragment ne -a fost furnizat de către Precup Anuța care spune astfel
„Mult am umblat în iasară/ n-am văzut oameni p -afară/ nici prin grajgiuri herdelind/ numai neveste
plângând/ copcilași îi întreba/ mămică uni -i tata/ tatâ -toi dus la răsboi/ și nu mai vine la noi/ tatâ –
toi la Rohia/ știi Domnu când a -nturna”. Din nefericire, puține versuri mai sunt cuno scute azi,
aceasta probabil deoarece, credem noi, că ele au fost în primul rând folosite de și pentru cei ce au
suferit direct și indirect ca urmare a războiului363.
Acest tradiții, inclusiv vestimentația dispar mai cu seamă după începerea colectivului și
migrația oamenilor înspre oraș. Așa cum arăta Luminița Dumănescu, colectivizarea a dus la
destructurarea familie tradiționale364, lucru ce înseamnă printre altele și pierderea tradițiilor
Din păcate, azi nu se mai practică nici măcar obiceiurile de nuntă iar colindele specifice
satului nu se mai aud, aceasta din urmă datorate mai ales apariției radioului și televiziunii.
Deși în alte spații au existat tentative de s-a vorbit despre o instrumentalizare a folclorului
și a datinilor în perioada comunistă365, în mo d cert, această situație nu o putem regăsi în localitatea
Negrilești. Din punctul nostru de vedere tradițiile acestea le -a ușurat viața oamenilor, ajutând -ui
să se detașeze de restul lucrurilor.
Totuși, din punctul nostru de vedere, diluarea tradițiilor lo cale s -au datorat direct dar și
indirect și datorită politici comuniste. Direct în sensul în care se promova o educație mai bună

362 Macarie Marius -Dan Drăgoi, op. cit. , p. 376 -377.
363 Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.
364 Luminița Dumănescu, Familia românească în comunism, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2012,
p. 85.
365 Cristian Vasile, Viața intelectuală și artistică în primul deceniu al regimului Ceaușescu: 1965 -1974, București,
Editura Humanitas, 201 4, p. 75.

95
propagându -se în egală măsură și ideea muncitorului socialist, care avea o anumită vestimentație
și un anumit comportament. Ind irect pentru că spre exemplu în această localitate schimbarea s -a
radicalizat mai cu seamă după plecarea înspre negrileștenilor din sat, mai cu seamă spre Hunedoara
și spre alte zone industriale.

Concluzii

Educația a fost și este un fenomen extrem de important pentru orice societate. Pentru satul
Negrilești acest lucru este evidențiat de faptul că săteni au fost dispuși să facă sacrificii uriașe
pentru a ridica în secolul al XIX -lea 2 școlii la care copii acestora să poată să facă măcar puțină
școală.
Aceste două școlii au fost confesionale, una fiind ortodoxă iar cealaltă greco -catolică. Deși
au fost în deseori în competiție și în neînțelegeri, la care s -au adăugat numeroase lipsuri, ele au
reușit să ridice, fie și puțin, nivelul cultural al localități i.
Sistemul educațional avea să funcționeze foarte bine într -o perioadă în care acesta părea că
nu ar avea nicio șansă: perioada comunistă. Astfel, nivelul educației avea să crească, numeroși
tineri alegând să își continue studiile pe mai departe. În plus, și cei care erau deja adulții, gustă din
beneficiile educației, mulții dintre aceștia având absolvite mai multe școlii, chiar dacă vârstă poate
nu îi avantaja.
Cultura populară a fost și ea o constantă în localitate. Ea a jucat un rol esențial în condiții le
în care soarta a fost de multe ori potrivnică negrileștenilor iar dificultățile au fost aproape tot
timpul.
Dintre creațiile majore produse în localitate, poate cele mai importante au fost mănăstirea
ortodoxă de lemn, atestată în secolul al XVIII -lea, c are a ajutat la păstrarea cel puțin parțială a
ortodoxismului în zonă, respectiv biserica ortodoxă de lemn, tot din veacul al XVIII -lea. Din
nefericire, din varii motive acestea au dispărut, pierind sau dispărând alte vestigii importante
precum icoane sau obiecte de cult.
Jocul popular a avut un rol decisiv în menținerea unei unități a localității confruntată de
atâtea ori cu numeroase probleme. „Berea” a rămas, alături de șezătoare, cea mai importantă
tradiție. Desfășurată aproape cu sfințenie în fiecare an, ea reunea în special tineretul localității,
fiind una dintre principalele forme de distracție din vreme.

96
Dintre evenimentele celebrate de către toată comunitate, poate cel mai vizibil era cel al
nunții. Pregătită până în cele mai mici detalii, ea nu a vea doar rolul de a sărbătorii cununia a doi
oameni ci avea să fie un moment în care satul avea un nou prilej de a se aduna și de a bucura
împreuna.
Portul popular a fost păstrat din generații în cadrul familiilor din localitate. Deși era unul
simplu, a tât la femei cât și la bărbați, el era de o frumusețe rară, fiind încărcat și cu un puternic
caracter emoțional. De două categorii, (un rând pentru nevoile zilnice și unul pentru sărbătorile
importante), el era nelipsit din casa și zestrea fiecărui sătean.
Folclorul a fost și el foarte bogat în zonă. Astfel, există numeroase colinde care s -au păstrat
ori care au fost culese și publicate. Un lucru ce îi dă folclorului negrileștian o notă aparte sunt acele
creații numite „colinde de război”, care nu sunt alt ceva decât poezii de jale apărute ca urmare a
celui de -al Doilea Război Mondial.
Totuși, colectivizarea și migrația oamenilor spre oraș, corelate cu alte evenimente din
istoria mai mult sau mai puțin recentă, aveau să pună capăt tradițiilor locale. Astfel, azi nu se poartă
costum popular nici măcar la sărbătorile religioase, lucru ce altă dată ar fi fost considerat un
sacrilegiu iar perioada jocurile a apus de mult.

97
Concluzii finale

Această analiză și -a propus să scoată la lumi nă informații privito are la destinul localității
Negrilești din județul Bistrița -Năsăud, un sat aflat la confluența mai multor județe (Cluj, Bistrița
și Maramureș) și care, din mai multe motive , (între care face parte și acesta) a avut un destin diferit.
Ea a dorit să răspundă la o serie de întrebări metodologice. Astfel, primul capitol a încercat
să aduc un răspuns la întrebarea privind importanța localității. Cu alte cuvinte, ne -a interesat, pe
de o parte, să adunăm parte din materialul istoric al localit ății (în condițiile în care nu există nicio
istorie a localității) și, pe de altă parte, pornind de la acele materiale , să confirmăm sau să i nfirmăm
importanța locală a satului Negrilești.
Concluzia la care am ajuns este aceea că satul a avut o valoare str ategică încă din
antichitate, fapt dovedit mai ales de prezența turnului roman în zonă. Acest lucru este evident, mai
ales datorită faptului că e xistă mărturii care certifică prezența umană în acest spațiu încă din
perioadă romană, fiind descoperite în dif erite zone ale localității, mai multe artefacte. Astfel, pe
lângă fragmente ceramice și monetare (elemente regăsite nu doar în satele vecine ci și în
majoritatea localităților bistrițene) s -au descoperit și resturi din ceea ce a fost un turn roman (punct
strategic din limesul roman) .
Deși ulterior întră într -un con de umbră din punct de vedere al importanței, satul Negrilești
va fi incorporat în domeniul cetății Ciceului. În condițiile în care aceasta a aparținut unor diferiți
domnitori moldoveni, micul sat de la poalele cetății avea să cunoască o evoluție ascendentă.
Aceasta va fi din nou oprită bătăliile care au avut loc în zonă dar și de dărâmarea cetății, eveniment
care a adus consecințe nefaste locali tății.
Perioada medievală rămâne importantă pentru localitate și datorită vieții religioase din
acest spațiu. Creștini de rit ortodox, negrileștenii vor ridica inclusiv o mică mănăstire de lemn în
care va funcționa și prima „școală”. Mănăstirea va devenii cu atât mai importantă cu cât era unică
în zonă dar elementul cel mai de seamă a fost acela că ea a jucat un rol major după apariția bisericii
greco -catolice. Acest rol a fost atât unul local, cât și unul regional. Primul a constat în faptul că
satul a rămas pentru mai bine de un secol, preponderent crești n-ortodox , cel mai important motiv
fiind acela al activității contra unirii religioase depuse de monahii respectivei mănăstiri. De fapt,
satul va fi unul dintre puținele sate din zonă care vor avea o comunitate ortodoxă , restul semnând

98
unirea religioasă . Rolul regional a fost acela al faptului că mănăstirea a dus la păstrarea, cel puțin
pentru o vreme, a credinței ortodoxe în localitățile învecinate. Aceste influențe aveau să dispară
după dărâmarea ei survenită, cel mai probabil, în urma activității general ului Bucow.
Deși, din nou importanța localității scade, ea va reveni o dată cu începerea evenimentelor
din anul 1848 dar mai cu seamă odată cu desfăș urarea Primului Război Mondial și a momentului
1 decembrie 1918. Astfel, satul avea să cunoască multe pier deri omenești în perioada 1914 -1918.
În aceiași interval cronologic va fi dus o pol itică pro -unire mai cu seamă de liderii religioși ai
satului. Cazul cel mai relevant este cel al preotului greco -catolic Viman Petru. Fiul al satului, acesta
avea un discurs unionist și naționalist, fapt ce avea să îi aducă și o condamnare oficială .
Cel de -al doilea capitol a încercat să vorbească despre un episod dureros din viața
localității : deportarea populației evreiești. Pe lângă aceasta, am încercat să vedem care a fo st
relevanța acestora în evoluția localității, pornind de la prezumția că ei au jucat un rol exponențial
în moderni zarea satului. Pentru mult timp, a doua comunitate din localitate din punct de vedere
numeric , populația evreiască avea să -și aducă un aport mare începând cu dezvoltarea activităților
economice în zone. În majoritate comercianți, evreii au deschis mici prăvălii cu care aprovizionau
localitatea cu produse esențiale pentru viața țăranului de până în 1945, între care amintim petrolul
(folosit pent ru iluminarea locuinței) dar și făină, zahăr ul sau ulei ul.
Din nefericire, cei mai mulți au căzut victime decretul nr. 6163/ 1944 din 7 aprilie 1944
adoptat de către guvernul maghiar. În atare condiții, împreună cu micile comun ități din satele
Breaza și H ută, au fost transportați în ghetoul de la Dej și , de acolo , cei mai mulți dintre cei care
au supraviețuit , au luat calea lagărelor de exterminare , mai ales înspre cel de la Auschwitz.
Cunoaștem puține cazuri de supraviețuitori, dar știm cu siguranță că au exista cel puțin 3. Doi s –
au întors ulterior în localitate dar din mai multe motive, mai ales cel al vandalizării caselor
evreiești, au plecat din sat la puțină vreme.
Următorul capitol s -a concentrat pe istoria localității urmărind satul în perioada celu i de-al
Doilea Război Mondial precum și destinul acesteia după accederea la putere a Partidului Comunist.
Au urmărit aportul localității la desfășurarea conflagrației dar am acordat un loc special și celor
rămași acasă, mai cu seamă văduvelor și copiilor c elor plecați pe front . Ca în multe alte zone, satul,
deși nu a suferit pierderi materiale semnificative, mai cu seamă prin faptul că aici nu au avut loc
nicio bătălie, el a fost tranzitat atât de trupe sovietice, cât și trupe germane. Dacă aceștia din urmă

99
nu au lăsat urme semnificative și de obicei sătenii au vorbit în termeni laudativi despre ei, alta este
situație ce îi privește pe soldații din URSS, văzuți ca o întruchipare a tot ceea ce este mai rău.
Perioada comunistă este o perioadă paradoxală pentru destinul localității. Astfel, deși
localitatea a avut mult de suferit prin prisma unor acțiuni mai mult sau mai puțin discutabile
(colectivizarea) , ea a cunoscut o evoluția mult mai accelerată pe panta modernizării, mai cu seamă
în zona economiei dar nu n umai .
Astfel, acum este perioada când o mare parte din populația localității, mai ales din cauza
proceselor de colectivizare și de industrializare, se îndreaptă spre unele centre economice
importante precum Hunedoara sau Dej. Un fapt ce particularizează s atul Negrilești este acela al
faptul că migrația a fost preponderent una masculină, într -o singură zi plecând cu destinația
Hunedoara aproximativ 400 de bărbați. Astfel, nu greșim dacă spunem că fenomenul colectivizării
este unul mai degrabă feminin, mai a les că puțin bărbați au mai rămas în satul Negrilești.
În partea finală a lucrării am vorbit despre educația și cultura tradițională locală. Am
încercat să creionăm o istorie a școlilor din localitate. Am început de la primele forme de educație
formală („ școala” mănăstirii Negrilești), am continuat cu cele două școli confesionale (una
ortodoxă, una greco -catolică) și ne -am oprit la școala de stat din perioada comunistă. Dacă despre
primul edificiu nu cunoaștem multe date, lucrurile se schimbă cu următoarel e două. Apărute ca
urmare a eforturilor țăranilor, școlile confesionale au fost primele care s -au ocupat de problema
educației. Astfel, acum este perioada în care parte dintre elevii străluciți încep să se îndrepte spre
diferite școli superioare. Sunt menț ionați o serie de preoți originari din Negrilești care sunt preoți
în localitate (doar greco -catolici, ortodocșii neadoptând această practică), dar și profesori
negrileșteni (mulți cu studii la unele licee prestigioase precum actualul cel din Năsăud actual ul
Colegiu Național „George Coșbuc”) sau chiar avocați. Perioada comunistă a aduce o creștere
exponențială a numărului de elevi înscriși dar și al acelor care îți finalizează studiile sau care aleg
să urmeze și licee sau facultăți.
Toate acestea, coroborat e cu efectele revoluției și cu evoluția ulterioară, au marcat profund
localitatea, ducând la o transformare ireversibilă a acesteia, proces care încă nu s -a încheiat și deci,
și-a spus ultimul cuvânt.

100
Bibliografie

I. Izvoare

1. DJAN Bistrița, Oficiul Parohi al Ortodox român Negrilești.
2. ***, Schematicus cleri diocesis Szamosujvariensis. Graeci Ritus Catholicorum,
Szamosujvariensis, Editura Typographaeo diocesano, 1903.
3. ***, Schematismus venerabilis cleri diocesis szamosujvariensis. Romenorum graeci ritus
catho licorum, Szamosujvar, Editura Typographaeo diocesano, 1914.

II. Dicționare și enciclopedii

4. Lăzărescu, George, Dicționar de mitologie, București, Casa editorială Odeon, 1992.
5. Lecca, O. G., Dicționar istoric, arheologic și geografic al României , București, Editura
Universul, 1937.
6. Suciu, Coriolan, Dicționar istoric al localităților din Transilvania , vol. I, București,
Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1968.

III. Volume

7. Anuarul „SOCEC” al României Mari 1924 -1925 , București, Editura „SOCEC & CO”, vo l.
II, 1925.
8. Bolovan, Ioan, Dorner, Anton E., „Evoluția structurilor administrative și a instituțiilor
locale”, în Ioan Aurel Pop, Thomas Nagler, Magyari Andras (coord.), Istoria Transilvaniei ,
vol. II (de la 1711 până la 1918), Cluj -Napoca, Academia Român ă, Centrul de Studii
Transilvane, 2008.

101
9. Bolovan, Sorina Paula, Familia din satul românesc din Transilvania. A doua jumătate a
secolului al XIX -lea și începutul secolului XX , Cluj -Napoca, Centrul de Studii Transilvane,
Fundația Culturală Română, 1999.
10. Carmi lly-Weinberger, Moshe, Istoria evreilor din Transilvania (1623 -1944) , București,
Editura Enciclopedică, 1994.
11. Drăganu, Nicolae, Românii în veacurile IX -XIV pe baza toponimiei și a onomasticii,
București, Editura Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului. Imprimeria Națională, 1933.
12. Drăgoi, Macarie Marius -Dan, Ler sfântă Mărie. Colinde de pe Valea Țibleșului, Cluj-
Napoca, Editura Renașterea, 2005.
13. Dunca, Gavril, Amintiri de -o viață. Cum am găsit calea mântuirii și cum am arătat -o și
altora , [s.n.], 1950.
14. Duțu, Alesandru, Revoluția din decembrie 1989. Cronologie , Craiova, Editura Sitech,
2010.
15. Husar, Alexandru, Ciceu, cetatea de pe Someș , București, Editura Orion, 2004.
16. Iancu, Carol, Shoah în România. Evrei în timpul regimului Antonescu. 1940 -1944.
Documente diplomatice franceze inedit , București, Editura Polirom, 2001.
17. Iordan, Ion, Gâștescu, Petre, Oancea, D. I., Indicatorul localităților din România ,
București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1974.
18. Iorga, Nicolae, Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească, vol. II, București, Editura
Minerva, 1909.
19. Giurescu, Constantin C., Istoria pădurii românești din cele mai vechi timpuri pînă azi ,
București, Editura Ceres, 1976.
20. Kadar, Jozsef, Cetatea Ciceului și comuna Uriu. Csicsovar es Fe lor Kozseg , Cluj -Napoca,
Editura Clusium, 2009.
21. Marțian, Iulian, Urme din războaiele Romanilor cu Dacii. Studiu arheologic cu 39 de
schițe și desemnuri, Cluj, Editura Krafft & Drotleff, 1921.
22. ***, Memoria cimitirelor evreiești, București, Federația comuni tăților evreiești din
România, editată cu sprijinul Ministerul Culturii și Cultelor, ed. S.n, 2007.
23. Mihalache, Flaviu, Croitoru, Alin, Mediul rural românesc: evoluții și involuții. Schimbare
social și antreprenoriat, București, Editura Expert, 2011.

102
24. Motogn a, Victor, Cetatea Ciceului sub stăpânirea Moldovei. Schiță istorică. 400 de ani de
la suirea pe tron a lui Petru Rareș. 1527 -1927, Dej, tipografia Medgyesi, [f. a.].
25. Mureșan, Valentin, Dor de casă. Ciceu Mihăiești – studiu monografic , Cluj -Napoca,
Editura Accent, 2011.
26. Nandriș -Cudla, Anița, 20 de ani în Siberia. Destin bucovinean , București, Editura
Humanitas, 1991.
27. Pădurean, Augustin, Rusu, Constantin, Ciceu -Giurgești. O istorie multiseculară , Bistrița,
Editura Arcade, 2004.
28. Pădurean, Augustin, Drăgoi, Dăn uț Liviu, Poartă spre cer. O istorie a bisericii ortodoxe
din Ciceu -Giurgești, jud. Bistrița -Năsăud , Cluj -Napoca, Editura Renașterea, 2005.
29. Pintilie, Mariana, Pintilie, Dorin, Comuna Dăbâca: studiu monografic , Cluj -Napoca,
Editura Eurodidact, 2001.
30. Pop Ret eganul, Ion, Amintirile unui școlar de altădată , Cluj -Napoca, Editura Eikon, 2006.
31. Posea, Grigore, Geografia fizică a României , ediția a II -a, București, Editura Fundației
România de Mâine, 2006.
32. Ransel, David L., Mame la sate. Trei generații în schimbare în Rusia și Tartaria, Cluj-
Napoca, Editura Internațional Book Acces, 2008.
33. Retegan, Simion, Sate și școli românești din Transilvania la mijlocul secolului al
XIX.(1867 -1875) , Cluj -Napoca, Editura Dacia, 1994.
34. Idem, Satul românesc, ctitor de școală . 1850 -1867, Cluj -Napoca, Editura Echinox, 1994 .
35. Rodilă, Tănase, Satul Breaza. O istorie demnă și milenară , Cluj -Napoca, Editura Eikon,
2010.
36. Rotariu, Traian, Recensământul din 1850. Transilvania , ed. II, Cluj -Napoca, Editura Presa
Universitară Clujeană, 2004.
37. Rosseti, Radu, Istoria artei militare a românilor până la mijlocul veacului al XVII -lea,
București, Monitorul oficial și imprimeriile statului, Imprimeria Națională București, 1947.
38. Sălăgean, Marcela, Transilvania în jocul de interese al marilor puteri (194 0-1947) , Cluj,
Editura Mega, 2013.
39. Sigmirean, Ioan, Nicoară, Vasile, Istoria județului Bistrița -Năsăud -Manual pentru
curriculum la decizia școlii , Bistrița -Năsăud, Editura Nova Didactica, Casa corpului
didactic Bistrița -Năsăud, 2005.

103
40. Stanca, Sebastian, Contribuția preoțimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea
nemului.1916 -1919 , Cluj -Napoca / Deva, Editura Argonaut / Editura Episcopiei Devei și
Hunedoarei, 2015.
41. Stoicescu, Nicolae, Unitatea românilor în Evul Mediu , București, Editura Academiei
Republicii Socialiste România, 1983.
42. Tercatin, Baruch, Herșcovici, Lucia Zeev, Prezențe rabinice în perimetrul românesc.
Secolele XVI -XXI, București, Editura Hasefer, 2008, p. 43
43. Xenopol, A. D., Istoria românilor din Dacia Traiană , vol. IV, ed. III, Bucureșt i, Editura
Cartea Românească, 1927.

IV. Studii și articole

44. Bărbulescu, Mihai, „Cultură și religie”, în Dumitru Protase (coord.), Istoria românilor , vol.
II, București, Editura Enciclopedică, 2001.
45. Bejan, Dimitrie, Bucuriile suferinței , vol. I, Chișinău, Editura Cartea Moldovei, 1995.
46. Boca, Pompei, ,,Vechimea documentară a localităților din județul Bistrița ‐Năsăud –
secolele XV ‐XX", în File de istorie , Bistrița, Muzeul de Istorie Bistrița, nr. IV/1976.
47. Bucșa, Aurelia, „Colindă”, în ziarul Înnoirea , Arad, nr. 7-8 din 15 decembrie -1 ianuarie
1938.
48. Bunoiu, Victor, „Considerații privind vânătoarea în lumea romană. Cu privire specială la
provincia Dacia” în Bibliotheca Historica et Archaeologica Universitatis Timisiensis –
(BHUT) , Timișoara, Editura Universității de Vest, Simpozionul 12, 2010.
49. Clit, Radu, „Frica de zi cu zi” în Adrian Neculau (coord.), Viața cotidiană în comunism ,
Iași, Editura Polirom, 2004.
50. Cocean, Pompei, „Cuvertura de soluri, învelișul vegetal și viața animală” , în Pompei
Cocean, Cristina Nicolae Boțan, Oana -Ramona Ilovan , Județul Bistrița -Năsăud , București,
Editura Academiei Române, 2011.
51. Idem, „Trăsăturile reliefului” , în Pompei Cocean, Cristina Nicolae Boțan, Oana -Ramona
Ilovan, Județul Bistrița -Năsăud , București, Editura Academiei Române, 2011 .

104
52. Comănescu -Pintea, Aura, „Evreii din Maramureș și cel de -Al Doilea Război Mondial” în
Anuarul institutului de istorie orală , Cluj -Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană,
Editura Argonaut, nr. XIV, 2014.
53. Coroi, Livia, Al doilea Război Mondial în memor ia veteranilor din zona Brad, județul
Hunedoara , vol. I, Cluj -Napoca, Editura Argonaut, 2013.
54. Costea, Simion, O viață de slujire , Cluj -Napoca, Editura Aqua Forte, 2003.
55. ***, „Delimitarea apelor de munte”, în revista Carpații. Vânătoare -pescuit -chinologie ,
Cluj, nr.8 din 15 august 1937.
56. Diaconescu, Marius, ,,Contribuții la datarea donației Ciceului și cetății de Baltă lui Ștefan
cel Mare", în Analele Putnei , IX, 2013, nr. 1.
57. Dorner, Anton E. , „Evoluții și structuri administrative”, în Ioan Aurel Pop, Thomas Nagler
(coord.), Istoria Transilvaniei , vol. III, Cluj, Centrul de Studii Transilvane, 2009.
58. Edroiu, Nicolae, „Semnificația stăpânirii de posesiuni în Transilvania de către Ștefan cel
Mare și sfânt, domnul Moldovei (1457 -1504)”, în Ioan Chirilă (coord.), Structură etnică și
confesională a Transilvaniei medievale (sec. IX -XIV) , Cluj -Napoca, Editura Renașterea,
2007.
59. Faur, Antonio, „Problematica salvării evreilor din Transilvania de Nord și Ungaria (1944).
Percepții istoriografice (1944 -1946)” în Crisia , Ora dea, Editura Muzeului Țării Crișurilor,
nr. XLI, 2011.
60. Gaiu, Corneliu, Crișan, Viorica, Găzdac, Cristian, ,,Noi descoperiri monetare în județul
Bistrița -Năsăud", în Revista Bistriței , Iași, Editura Glasul Bucovinei, Complexul Muzeal
Bistrița -Năsăud, 1995.
61. Halas, Ovidiu, „Istoria monahismului din județul Bistrița -Năsăud. Partea a II -a – vetre
monahale din secolele XV -XVIII” în revista Astra Salvensis, Salva, nr. 2/2013.
62. Herman, Teodor, Monografia istorică a protopopiatului ortodox român Dej. Lupte, treceri
și procese religionare, Cluj-Napoca, Tiparul tipografiei Dr. S. Bornemisa, 1925.
63. Ionescu, Nae, „Preistoria sovietizării în Nord -vestul României” în Viorel Ciubotă,
Gheorghe Lazin, Daniela Oltean, Claudiu Porumbăcean, Sovietizarea nord -vestului
României. 194 4-1950 , Satu Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 1996.

105
64. Iuga, Traian, „Aspecte ale mișcării memorandiste în județul Bistrița -Năsăud” în Revista
Bistriței , Iași, Editura Casa editorială Glasul Bucovinei, Complexul Muzeal Bistrița –
Năsăud, nr. VII, 1993.
65. Iușan, Adrian -Cosmin , Migrația în perioada comunistă. Studiu de caz: satul Negrilești din
județul Bistrița -Năsăud (conferința Chișinău 2016).
66. ***, „Lucruri slabe” în ziarul Românul , Arad, nr. 129 din 14/27 iunie 1914.
67. Marinescu, George G., Bronzuri descoperite in nord -estul Transilvaniei , în „Re vista
Bistriței”, Cluj -Napoca, Editura Accent, Complexul Muzeal Bistrița -Năsăud, 2002.
68. Mărcău, Flavius Cristian, „Implicațiile generalului Stănculescu în revoluția din 1989 –
Cedarea puterii” în revista Sfera politicii , volumul XXII, nr. 6 din noiembrie decembrie
2016.
69. Mânzat, G., „Contribuții la istoria Unirii cu Roma – Date inedite despre Unirea și
reacțiunea în județele Solnocul din lăuntru, Dobâca și Chioar” în ziarul Curierul Creștin.
Organ oficial al diocezei de Gherla , Gherla, nr. 1 -2 din 1 -15 ianuarie 1929.
70. Idem, „Vechile mănăstiri din ținutul Someșului” în revista Cultura Creștină , Blaj, nr. 10
din octombrie 1936.
71. Moraru, Alexandru, „Domnitorul Sfânt Ștefan cel Mare și Transilvania”, în Ioan Chirilă
(coord.), Structu ră etnică și confesională a Transilvaniei medievale(sec. IX -XIV) , Cluj –
Napoca, Editura Renașterea, 2007.
72. Motogn a, A., „Cronica socială. Liga contra boalelor sociale în revista” în Cele trei Crișuri.
Revista de cultură , Oradea, nr. 1/ianuarie 1926.
73. Mustață, Constantin, „Selections from „Millennium III” broadcast by Radio Cluj –
27.11.2003” în PRO MEMORIA 1940 -1945 A Selective Volume in English , nr. 1/ 2009,
Cluj-Napoca, Editura Napoca Star Publishing House, 2009.
74. ,,Ordin privind aprobarea Listei monumentelor istorice, actualizată și a Listei
monumentelor dispărute", în Monitorul Oficial al României, nr. 646/16 iulie 2014.
75. Paneș, Daniel, „Din toponimia satului Feldru” , în revista Transilvania , Sibiu, Centrul
Cultural Interetnic Transilvania, nr. 4 -5/2007.
76. Papa costea, Ștefan, „Triumful luptei pentru neatîrnare: întemeierea Moldovei și
consolidarea statelor feudale românești”, în Nicolae Stoicescu (coord.), Constituirea

106
statelor feudale românești , București, Editura Academiei Republicii Socialiste România,
Instit utul de istorie „Nicolae Iorga”, 1990.
77. Pop, Dănuț, „Județul Sălaj în timpul administrației militare sovietice (noiembrie 1944 –
martie 1945). Aspecte ale vieții economice” în Viorel Ciubotă, Gheorghe Lazin, Daniela
Oltean, Claudiu Porumbăcean (coord.), Sovie tizarea nord -vestului României. 1944 -1950 ,
Satu Mare, Editura Muzeului Sătmărean, 1996.
78. Pop, Ioan Aurel, Realități medievale sălăjene românești din secolele XIII -XVI, în „Acta
Musei Porolissensis”, 1985, IX.
79. Potra, Alexandra Camelia, „Protection and sustai nable valorisation of the immovable
cultural heritage in the district of Ciceu” în Analele Universității din Oradea -Seria
Geografie , Oradea, Editura Universității din Oradea, nr 1/2015 .
80. Roske, Octavian, „Radiografia unui eșec. Colectivizarea agriculturii î n România” în
Ruxandra Ivan, Transformarea socialistă: politici ale regimului comunist între ideologie
și administrației , Iași, Polirom, Institutul de investigare a crimelor comunismului în
România, 2009.
81. Sălăgean, Marcela, „Statutul juridic al Transilvani ei de Nord, noiembrie 1944 -martie
1945” în Ionuț Costea, Valentin Orga, Familie și societate. Studii de istoria Transilvaniei ,
Cluj-Napoca, Editura Clusium, 1999.
82. ***, „Sfințirea bisericii din Negrilești”, în ziarul Revașul , Cluj, nr. 28 din 9 iulie 1904.
83. Suciu, Dumitru, „Aspecte privind situația școlilor confesionale române și problematica
celor mixte din Transilvania în epoca lui Bach” în Anuarul Institutului de Istorie George
Barițiu din Cluj -Napoca , Cluj, Editura Academiei Române, 2008.
84. Sulică, Nicol ae, „Însemnări. Un altar votiv în proprietatea Muzeului Asociațiunii din
Sibiu” , în ziarul Transilvania. Revista Asociațiunii pentru literatura română și cultura
poporului român , nr. 3 din mai -iunie 1911.
85. Șotropa, Virgil, „Năsăudul de altă dată” în Arhiva Someșană. Revistă istorică -culturală ,
Năsăud, nr. 19, 1936.
86. Șular, Claudiu, „Mișcarea de rezistență anticomunistă a “grupului Alexandru Podea” din
Negrilești” în Anuarul de istorie orală , Cluj -Napoca, Universitatea Babeș -Bolyai Cluj
Napoca, Institutul de Istorie Orală, nr. 1, 1998.

107
87. Tutula, Vasile, Ureche, Dinu, „Refugees crossing the border at COȘNA” în PRO
MEMORIA 1940 -1945 A Selective Volume in English , nr. 1/ 2009, Cluj -Napoca, Editura
Napoca Star Publishing House, 2009.
88. Uicălan, Iosif, „Școlile confes ionale românești în perioada comitatului Bistrița -Năsăud.
(1876 -1918)” în Revista Bistriței , Cluj -Napoca, Editura Accent, nr. XX, 2006.
89. Zavalaș, Teodor, „Bucureștiul se revoltă” în revista Caietele Revoluției , București,
Institutul Revoluției Române, nr. 3 /2013.

V. Interviuri
90. Interviu cu Bogdan Margareta în 3 ianuarie 2016.
91. Interviu cu Buhuțan George în 9 august 2015.
92. Interviul cu Câmpan Dumitru în 7 decembrie 2015 (intervenție Nelu Zalmân).
93. Interviu cu Haicu Alexandru în 5 august 2015.
94. Interviu cu Gâncean G avrilă, Negrilești, 8 august 2015.
95. Interviu cu Manta Alexandru în 10 august 2015.
96. Interviu cu Pintea Ustin, în data de 6 august 2015.
97. Interviu cu Precup Anuța în 4 decembrie 2015.
98. Interviu cu Sigartău Aurel în 19 septembrie 2015.
99. Interviu Șogorean Lucreția în data de 4 august 2015.

VI. Internet

100. http://adevarul.ro/locale/focsani/de -vine-numele -vrancea -trecut-tinutului -i-
spunea -Tara-corbilor -negri -1_54ec3cef448e03c0fdef1b70/index.html , accesat în 13
decembrie 2015.
101. http://adevarul.ro/ news/societate/video -ceausescu -23-minute -ia-ma-
nene1_50bd3c247c42d5a663c8c916/index.html , accesat în 23 martie 2015.

108
102. http://www.amosnews.ro/remember -3-ianuarie -1990 -presa -acum -25-de-ani-2015 –
01-03, accesat în 22 martie 2016.
103. http://anno.onb.ac.at/pdfs/ONB_vll_19141219.pdf , p. 35, accesat în 16 februarie
2016.
104. http://www.cameradeputatilor.ro/proiecte/2003/500/70/1/em571.pdf , accesat în 14
decembrie 2015.
105. http://www .cimec.ro/scripts/arh/rar –
index/sel.asp?nr=9&NrSel=0&Lang=RO&IDRap=1371#Lk1371 , accesat în 11
decembrie 2015.
106. http://www.jewishgen.org/databases/jgdetail_2.php, accesat în 18 februarie 2016.
107. http://www.iiccr.ro/pdf/ro/investigatii_speciale/raport_spermezeu.pdf , p. 9,
accesat în 6 aprilie 2016.
108. http://www.jewishgen.org/databases/jgdetail_2.php , accesat în 1 8 februarie 2016.
109. www.kia.hu/konyvtar/erdely/erdtsat/bnetn.pdf , accesat în 25 februarie 2015.
110. http://kramerius.nkp.cz/kramerius/PShowPageDoc.do?id=9791310&idpi=231532
71, accesat în 17 februarie 2016.
111. http://www.memorialulrevolutiei.ro/library/Buletin%206.pdf , accesat în 21 mart ie
2016.
112. http://www.mesagerul.ro/2013/04/20/fostul -pilot-al-lui-nicolae -ceausescu -s-
nascut -bistrita -nasaud -vasile -malutan -este-orgina , accesat în 22 martie 2016.
113. http://www.primarianegrilesti.ro/index.php?id=1 , accesat în 10 martie 2015.
114. http://www.radixindex.com/en/databases/8/surname/hortopan , accesat în 17
februarie 2016.
115. http://www.romanialibera.ro/special/documentare/ oameni -cheie -ai-revolutiei -au-
murit -suspect -113939 , accesat în 21 martie 2015.
116. http://www.romlit.ro/de_ce_sunt_evreii_din_romnia_altfel , accesat în 24 februarie
2015.
117. http://yvng.yadvashem.org/nameDetails.html?language=en&s_lastName=&s_first
Name=&s_place=negerfalva&itemId=5857439&ind=2 , accesat în 24 februarie 2014.
118. https://www.youtube.com/watch?v=qBrHOg2Ih4w , accesat în 21 martie 2016.

109
Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 1
Evoluția satului Negrilești până la Primul Război Mondial ………………………….. ……………………… 7
Evoluția denumirilor localității ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 8
Descoperirile arheologice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 10
Formarea localității ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 13
Epoca medievală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 16
Epoca modernă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 20
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 27
Populația evreiască locală și relația lor cu alteritatea ………………………….. ………………………….. … 29
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 47
Cel de -al Doilea Război Mondial și perioada comunistă ………………………….. ………………………… 49
Perioada interbelică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 49
Cel de -al Doilea Război Mondial ………………………….. ………………………….. ……………………….. 50
Perioada comunistă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 64
Vasile Măluțan ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 70
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 72
Educați e și cultură tradițională în satul Negrilești ………………………….. ………………………….. …….. 74
Educația și școlile din Negrilești ………………………….. ………………………….. …………………………. 74
Cultura populară în localitatea Negrilești ………………………….. ………………………….. …………….. 84
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 95
Concluzii finale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 97
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 100
Cuprins ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 109

110
Anexe
Anexă 1. Familie de negrileșteni – perioada interbelică (colecție privată B. Margareta )

111
Anexă 2. Portul de sărbătoare – perioada interbelică (colecție privată B. Margareta)

112
Anexă 3. Tineri din sat cu steag de nuntă (colecție privată B. Margareta)

113
Anexă 4. Mașină cu zestre miresei și alai de nuntă (colecție privată B. Margareta)

114
Anexă 5. Copil îmbrăcat în costum popular (colecție privată B. Margareta)

115
Anexă 6. Soldat din Negrilești – poză din in terbelic (colecție privată B. Margareta)

116
Anexă 7. Soldat negrileștian – perioada interbelică (colecție privată B. Margareta)

117
Anexă 8. Țăran din Negrilești – perioada interbelică (colecție privată B. Margareta)