Masterat Securitate Comunitară și [630281]

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași
Facultatea de Filosofie și Științe Politice
Masterat –Securitate Comunitară și
Controlul Violenței

Comportamentul predelincvent în rândul copiilor din
mediul rural

Coordonator : Absolvent: [anonimizat]. Univ. Dr.Cristina Gavriluță Pârju Dennis – Theodor

Iași,
2018

2 Cuprins

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 3
Capitolul I – Delimitări conceputale și cauze ale fenomenului delincvenței juvenile ………….. 5
1.1. Delimitări conceptuale: devianță, delincvență, delincvență juvenilă ………………………. 5
1.2. Cauze ale comportamentului deviant și clasificarea categoriilor de devianți ……………. 8
1.3 Principalele criterii de definire a devianței ………………………….. ………………………….. . 11
Capitolul II. Paradigme sociologice în domeniul devianței și conduita predelincventă la copii
………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 16
2.1 Paradigma structural -funcțională ………………………….. ………………………….. …………… 16
2.1.1 Funcții și disfuncții ale paradigmei structural funcționale ………………………….. …. 20
2.2. Paradigma conflictului î n sociologia devianței ………………………….. ……………………. 22
2.2.1 Teoria conflictului cultural ………………………….. ………………………….. ……………… 24
2.2.2 Teoria conflictului pluralist ………………………….. ………………………….. …………….. 26
2.3. Paradigma interacționismului simbolic ………………………….. ………………………….. …… 28
2.3.1 Teoria etichetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 28
2.3.2 Teoria socializării în rolul de deviant ………………………….. ………………………….. … 32
2.3.3 Teoria asocierii diferențiale ………………………….. ………………………….. ……………. 33
2.4 Conduita predelincventă la copii ………………………….. ………………………….. …………… 34
2.4.1 Delimitări conceptuale și definiții ale conduitei predelincvente ………………………. 36
2.4.2 Evoluția fenomenului predelincvenței și devianța școlară în rândul copiilor …….. 38
Capitolul III Metodologia cercetării ………………………….. ………………………….. ……………….. 46
3.1. Scopul și obiectivele cercetării ………………………….. ………………………….. ……………… 52
3.2. Metode și tehnici de lucru ………………………….. ………………………….. ……………………. 53
3.2 1. Studiul de caz ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 54
3.2.2. Istoricul social ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 55
3.2.3. Genograma ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 55
3.2.4. Harta ECO ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 56
3.2.5. Observația propriu -zisă………………………….. ………………………….. ………………….. 56
3.2.6. Întrevederea ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 57
3.3. Universul Cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 57
3.4. Analiza studiilor de caz ………………………….. ………………………….. ……………………….. 59
3.5. Concluzii și propuneri ………………………….. ………………………….. …………………………. 64
Bibliografie Generală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 69
Webbografie: ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 70
Anexe ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 71

3 Introducere
Pentru început, mă numesc Pârju Dennis -Theodor și activez ca asistent social din anul
2017 , în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. În anul
2016 am început cursurile M asteratului de Securitate Comunitară și Controlul Violenței din
cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social -Politice al Universității ,,Alexandru Ioan Cuza”
Iași.
Încă din timpul programului de licență – Asistență Socială am fost atras de
problematic a devianței în rândul indivizilor din societate, în acele vremuri încercam să îmi
definesc cu adevărat, de ce anumite persoane au devieri de comportament și altele nu ? Care
sunt factorii conduitei deviante în comunitate? Pot spune că mi -am răspuns parțial la această
întrebare din momentul în care fost încadrat în câmpul muncii având funcția de asistent social
în cadrul Compartimentului Prevenire și Marginalizare Socială. Din prima lună de activitate
profesională nu am fost menajat și mi -au fost repartizate nenumărate cazuri cu diferite
problematici printre care s -a numărat și fenomenul conduitei deviante în rândul copiilor. Cu
alte cuvinte, am început cu dreptul activitatea profesională în cadrul celei mai mari instituții
care are ca scop promovarea și prote cția drepturilor copilului la nivel județean (DGASPC
Iași).
În această lucrare am abordat problematica comportamentului predelincvent în rândul
copiilor din mediul rural. Mai exact grupul țintă este alcătuit din 7 familii cu copii cu vârsta
cuprinsă între 7 și 14 ani din zona rurală a județului Iași, mai exact din comunele Țibana,
Mironeasa și Voinești.
Prin urmare, am structurat această lucrare în trei capitole, două capitole teoretice și
unul de cercetare (practică). Primul capitol l -am intitulat ,,Delim itări conceptuale și cauze ale
fenomenului delincvenței juvenile”. În acest capitol am delimitat conceptele de devianță –
delincvență – delincvență juvenilă, folosindu -mă de diferite definiții ale unor autori
importanți care au studiat fenomenul devianței. T ot în acest capitol am definit și ,,cauzele
comportamentului deviant și clasificarea categoriilor de devianți”, literatura de specialitate
este foarte vastă din acest punct de vedere. Pot spune că mi -a fost destul de ușor să găsesc
informația, să o analize z și mai apoi sa o intrepretez pentru a structura această lucrare. În
finalul acestui prim capitol am schițat și analizat ,,principalele criterii de definire ale
deviaței”.

4 Deci, în acest capitol vă puteți da seama că am definit fenomenul devianței ajuta t de
numeroasele scrieri ale unor autori ,,celebri” care studiat îndeaproape problematica deviaței.
Capitolul al doilea se intilulează ,, Paradigme sociologice în domeniul devianței și
conduita predelincventă la copii”. Prin urmare, trebuia să ,, sap” în t recut și să descopăr ce au
scris autori de renume ca T. Parssons, R. Merton sau Kingley Davis. Acești autori au elaborat
o serie de teorii care au venit în ajutorul sociologiei devianței și criminalității cu rolul de a
interveni în mod direct în căutarea s urselor devianței la nivelul structurilor sociale. Cu alte
cuvinte, acest capitol a avut o importanță foarte mare în structurarea acestei lucrări și mai în
ales deslușirea cauzelor și efectelor care ,,duc ”individul în ,,facerea actului deviant”.
Scrierile autorului S. Rădulescu m -au ajutat enorm în analizarea și interpretarea acestor
,,paradigme” care au venit în ajutorul cercetătorilor ce au studiat fenomenul devianței la
nivelul structurilor sociale. În încheierea acestui capitol am scris despre ,, condu ita
predelincventă la copii” care se găsește de altfel și în titlul acestei lucrări.
Și nu în ultimul rând, a venit și capitolul trei care este și partea practică a acestei
lucrări. În structurarea acestui ultim capitol m -a ajutat foarte mult activitatea p rofesională din
cadrul instituției unde activez ca asistent social. Am început cu descrierea instituției unde
lucrez și mai apoi cu metodologia folosită în această cercetare, urmată de scopul și
obiectivele care stau la baza acestei lucrări.
Cele 7 studii de caz folosite în această lucrare au fost cazuri lucrate de mine în cursul
anului 2017, aceste familii cu copii cu comportament predelincvent sunt printre multe altele
care au beneficiat de serviciile Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
Iași.
În concluzie pot preciza că în această lucrare am căutat să descopăr cauzele și efectele
comportamentului deviant în rândul copiilor din mediul rural și am răspuns următoarelor
întrebări , care îmi dadeau bătăi de cap inaintea începerii acestei cercetări : Cum putem preveni
acest fenomen? Ce rol are familia în prevenirea și estomparea predelincvenței copiilor? Ce
rol are școala în prevenirea și estomparea acestui fenomen? La toate aceste întrebări am să
vă răspund în această lucr are de disertație care sper că va avea un impact plăcut printre
cititorii care vor să înțeleagă problematica predelincvenței juvenile care izvorăște din ,,
oceanul deviaței societale”.
Cuvinte cheie : copil, familie, devianță, comportament predelincvent, școală, comunitate;

5 Capitolul I – Delimitări conceputale și cauze ale fenomenului delincvenței
juvenile
1.1. Delimitări conceptuale: devianț ă, delincvență, delincvență juvenilă

Conceptul de devianță a apărut în sociologia americană la începutul anilor ‘5 0
înlocuind alte concepte cum ar fi “dezorganizare socială”, “patologie socială” etc. Devianța
este definită în Dicționarul de sociologie ca fiind orice act, conduită, sau manifestare care
violează normele scrise sau nescrise ale societății sau ale unui grup social particular.
Pornind de la simpla explicare a cuvântului „devianță = abatere” și trecerea conceptului
prin prisma mai multor interpretări, parcurgând domeniul medical (psihiatric), psihologic,
sociologic și cel juridic, reușim să ajungem la marc area devianței în întreaga sa
complexitate.1
Astfel, în „Larousse -Dicționar de psihiatrie” (1997), devianța este prezentată ca „orice
tip de conduită care iese din normele admise de o societate dată” În acest context, devianța
rămâne diferită de delincvenț ă în sensul că normalitatea sa nu se asociază în mod obligatoriu
cu o încălcare a regulilor (civile sau penale) ale societății. Ea șochează totuși societatea prin
modurile de a fi și de a trăi diferit de acelea care au curs în mediul social și cultural în care își
duce existența individul deviant. 2
Devianța, care se poate defini ca lipsa de adeziune la modelul normative și axiologic
al grupului, manifestată printr -un comportament “atipic” care încalcă prescripțiile normative
și violează cerințele instituți onale. Diversitatea normelor și valorilor cultural, de la un grup la
altul și de la o societate la alta, împiedica însa sa se considere coportamentul deviant ca fiind
universal si omogen. În orice societate, coportamentul deviant acopera o mare varietate d e
tipuri – mergând de la așa numitul comportamen, “excentric”, definit prin gesturi “insolite”,
vestimentație aparte și “dezordine” comportamentală, până la comportamentele
“disfuncționale sau aberante, înscrise în aria delicveței, a tulburărilor psihice, a subculturilor
și contraculturilor deviante sau marginale. “Diagnosticarea” sau “etichetarea” acestor
fenomene sau comportamente ca fiind “normale” sau “anormale” depinde de natura normelor

1 Maria Dorina Pașca , Infractorul minor și reintegrarea sa în comunitate , Editura Ardealul, 2005, p.11.
2 Ibidem .

6 sociale, de gradul de toleranță a societății respective, ca și de pericolul actual sau potențial pe
care îl prezintă devianța pentru stabilitatea vie devianța pentru stabilitatea vieții sociale.

Validat de normele de grup, comportamentul deviant poate fi înțeles în două moduri:
 Fie ca produsul “incapacității funcționa le” a individului, datorită unor deviații
fiziologice sau anormalitați psihice (punctual de vedere “substanțialist”);
 Fie ca rezultat al unui comportament perfect normal, dar incompatibil cu standardele
de normalitate ale grupului (punctual de vedere “situ ațional”).
După cum se știe orice acțiune umană este guvernată de norme, iar orice normă arată
indivizilor forme specifice de conduită care îi obligă să se confomeze pentru ca acțiunile lor
să fie compatibili cu interesele, regulile și valorile grupului s ocial din care fac parte.3
Putem spune că norma socială nu se identifică cu norma statistic ă (frecvența,
normalitatea și comunitatea comportamentului dintr -o societate) ea este numai un “ghid”
ideal de conduit, un reper în funcție de care oamanii își ajust ează conduitele sau acțiunile.
Funcțiile importante pe care le îndeplinesc normele sociale sunt următoarele:
 Garantează predictibilitatea relativă a acțiunilor social -umane;
 Dirijează sociabilitatea umană într -un sens dezirabil, în concordanță cu interesul
general al grupului social;
 Raționalizează acțiunea umană de o așa manieră încât, pentru realizarea anumitor
scopuri, acesta trebuie obligatoriu să respecte indicații normative specifice;
 Oferă temeiuri pentru legitimitatea, consistența, eficien ța și core ctitudinea acțiunii.
 Categoriile de norme care pot exista intr -o societate sunt următoarele:
 Norme prescriptive – cele care indică indivizilor ce trebuie sa facă;
 Normele proscriptive – sunt acele categorii de norme care arată ceea ce nu trebuie sa
facă indivizii;
 Normele formale și normele informale – primele sunt norme exprimate sub forma
regulilor scrise, iar cele din urmă sub forma regulilor nescrise;
 Normele generale – acele norme care sunt caracteristice întregii societați;

3 Sorin M.Rădulescu, Sociologia Devianței și a Problemelor Sociale, Editura Lumen, 1998, pp.9 -10.

7  Normele specifice – norm ele care sunt caracteristice anumitor grupuri sociale.4
Delicvența juvenilă este un fenomen ce include totalitatea încălcărilor de norme
sociale săvârșite de către tinerii sub 18 ani, încălcări sancționate penal.5
Delicvența juvenila nu reprezintă o entita te unitară, ea include extrem de diverse, de
la jaful armat la delictul de înfruntare al părinților, de la micile furturi la delicte sexuale, de la
fuga de acasă la omucidere. Încadrarea celor mai multe conduite de delicvență juvenilă pot fi
încadrate în p atru mari categorii: furt, violență pentru obținerea unui avantaj material,
încălcarea legilor de statut (abandonul școlar, absentismul) și comportamentul de grup sau
bandă.6
Delincvența se referă la un tip de conduită care încalcă legea, privită ca ansamblu de
reguli normative, edictate și aplicate de către autoritatea statal -politică. Delincvența juvenilă
cuprinde acele conduite și acte antisociale, care exced violării legii penale, și care sunt
comise de persoane care n -au atins încă vârsta majorat ului (18 ani în România).7
Delincvența juvenilă , la nivel național, reprezintă un fenomen care a determinat, în
ultimele decenii, orientarea cercetătorilor din mai multe domenii de studii (sociologie,
psihologie, criminologie, medicină, pedagogie, etc.) în vederea explicării și predicției
comportamentelor deviante și delincvente ale adolescenților în scopul declarat (în repetate
rânduri) de combatere a acesteia. Deși o viziune integratoare a tuturor acestor dimensiuni este
încă un deziderat, în demersul nos tru, am urmărit printr -o abordare integrativă
sociopsihologică, investigarea fenomenului delincvenței juvenile la nivel multidimensional:
sociologic, criminologic, psihologic si statistic ținând cont în același timp de necesitatea
suplimentării criteriilor explicativ -informaționale și predictive cu criteriul operaționalizării
rezultatelor în vederea eficientizării aplicațiilor practice propuse. De asemenea surprinderea
multidimensionalității acestui fenomen permite atât înțelegerea cât și predicția evoluție i și
dinamicii delincvenței juvenile.8

4 Ibidem
5 Paul Popescu Neveanu, Dicționar de Psihologie , Editura Albatros, București 1979, p.179.
6 Cristina Neamțu, Sociologia Devianței, Editura Polirom, 2003, p. 28.
7 Maria Sandu, Suport de Curs Asistența Socială a Persoanelor Deviante, 2008, p. 123.
8 Maria Bucuceanu -Vrabie, Fenomenul Delincvenței Juvenile, Editura Cartea Juridică, 2012, p. 6.

8 1.2. Cauze ale comportamentului deviant și clasificarea categoriilor de devianți

Albert Cohen definește comportamentul deviant ca fiind acel “comportament care
violează așteptările instituționalizate – adică așteptările care sunt împărtășite și recunoscute
ca fiind legitime în cadrul unui sistem social” .
Robert K. Merton consideră comportamentul deviant ca fiind acea conduită “ care se
abate în mod semnificativ de la normele stabilite pentru statusurile sociale ale oamenilor…
Comportamentul deviant nu poate fi descris în mod abstract, ci trebuie legat de normele care
sunt, din punct de vedere social, definite ca fiind adecvate și obligatorii moral pentru oameni
care ocupă diferite statusuri”. În concepția lui Marshall Clinard, comportamentul deviant se
referă la “acele situații în care comportamentul se află într -o direcție dezaprobată (de norme)
și într -un grad sufficient de a depăși limita de toleranță a comunității”. J. Vander Zanden
pentru acesta comportamentul deviant este acel comportament “pe care un număr
considerabil de oameni îl privesc ca fiind culpabil și dincolo de limitele de toleranță”, evaluat
negative de catre c omunitate și provocând reacții ostile din partea acesteia. 9
Există multe perspective în explicarea comportamentelor deviante, începând cu
comportamentele bio -constituționale ale deviantuilui și pâna la complexitatea sistemului
social. Eforturile de a exp lica mecanismele devianței au o valoare euristică.
A discuta despre cauzalitațile comportamentului deviant este o problema aproape fără
soluție deoarece nu pot fi separați sau identificați cu rigoare nici în cele mai elaborate
tentative explicative toți f actorii de socio -bio-neuro -psihogeneză.10
Comportamentul deviant are la bază o cauzalitate dinamică. Ea poate fi exprimată
sintetic asfel:
 Cauzalitate direct ă necondiționată , atunci cănd între motivația individuală și efectele
pe plan individual și social n u există condiții care sa poată influența modificarea
acestor efecte;
 Cauzalitate directă condiționată, pe fondul trăsăturilor personalității deviante, o serie
de condiții de ordin (cu caracter biogen și organogen) și de ordin favorizant (cu

9 Sorin M.Rădulescu, Sociologia Devianței și a Problemelor Sociale, Editura Lumen, 1998, p.17.
10 George Neamțu, Grupuri Deviante, Editura Performantica, Iași, 2008, p.13.

9 caracter psih ogen si sociogen) imprimă motivației particularității individuale, efectul
fiind caracteristic acestei motivații;
 Cauzalitate indirectă sau secundară, motivația individuală nespecifică în raport
cu conținutul efectului și effect a apărut o verigă noua, ca re nu costituie prin ea
însăși o condiție in favorizarea efectului și schimbă însăși conținutul motivației
inițiale care devine specifică. 11
Anthony Giddens spune ca devianții sunt acei indivizi care refuza să trăiasca cu
regulile impuse pe care le respectă majoritatea dintre noi. Ei sunt delicvenți, transgresori,
consumatori de droguri sau oameni ai străzii. Și este aproape imposibil să formulezi o
definiție universal valabilă a devianței, care să fie total comprehensibilă și care să includă
toate f ormele de devianță. 12
Ceea ce trebuie să subliniem este că în universal devianței există o gradație de la
perfect voluntar la involuntar. După Merton, Mosovici, Montanino și Sagarin se pot distinge
patru categorii de devianți luând în considerație gradația de la cel mai mult voluntar la cel
mai puțin voluntar .
 Devianții subculturali. În această categorie se vorbește despre nonconformiști și de
minoritațile active. Pentru a ne fi mai clar acestei categorii de devianți aparțin
teroriștii, disidenții și membr ii sectelor religioase.
 Transgresorii. Din această categorie fac parte acei devianți care deși cunosc
validitatea unei norme o violează deliberat.
 Indivizii cu tulburări de comportament. În această categorie caracterul voluntar al
actului nu este nici clar acceptat, nici exclus. Pe de o parte, de exemple alcolicii și
toxicomanii în primele faze ale evoluției acționează în mod voluntar, dar după ce se
instalează dependența ei încetează de a mai fi complet liberi, iar pe de altă parte
tulburările de comportam ent cum ar fi nevroza, sociopatia sau tulburările de caracter
este dificil de a se separa latura de compulsiune de latura de determinare.
 Handicapați. Când discutăm despre persoanele a căror tulburări rezulta dintr -o
leziune organic este evident că domeniul acțiunii voluntare este părăsit.13

11 George Neamțu, Grupuri Deviante, Editura Performantica, Iași, 2008, p.13
12 Ibidem
13 Raymond Boudon, Tratat de Sociologie, Editura Humanitas, București, 1997, pp.460 -461.

10 O altă clasificare permite distingerea următoarelor categorii de devianți:
 Aberanții sunt acei indivizi definiți de o conduită care diferă, în mod sistematic, de
norma de comportament. Conduita aberantă caracterizează, în general, pe aceia care
accept validitatea regulilor ori normelor sociale, dar le încalcă pentru beneficiu
personal și asigurarea eficacității actelor inteprinse. În această categorie se include o
serie de conduit infracționale, actele de corupție, sexualitatea extramarital, consumul
de droguri, conduitele așa -zis imorale etc;
 Nonconformiștii, aceștia diferă de aberanți, prin faptul că, încălcând normele, spreră
să atragă asupra conduitei lor și asupra faptului că aceste norme nu sunt adec vate sau
legitime, motiv pentru care trebuie schimbate. Exemple de nonconformism sunt
subculturile sau contraculturilor juvenile, mișcările de protest împotriva unor
discriminări, militantismul homosexualilor împotriva caracterului restrictive al legii
etc;
 Aberanții nonconformiști, care prezintă caracteristicile ambelor categorii, sunt definiți
de un idealism rigid ce pune sub semnul întrebării ordinii socială existentă, adeseori,
în manieră explosivă. Aceasta face necesară păstrarea secretă și conspirativ ă a
scopurilor promovate de aberanții nonconformiști, între care se numără terorismul și
sectarismul religios.
 Excentricii, sunt indivizii nonconformiști, într -un anume sens dar care numai rareori
încearcă să producă schimbarea ordinii sociale. Ei se confo rmează, de fapt, la
majoritatea normelor sociale, ignorând, însă, anumite convenții, nu pentru că nu sunt
de accord cu ele, ci pentru ca nu -I preocupă sau nu sunt în stare să le respecte. Printre
excentrici se numără indivizii “distrați”, bizari sau ciudaț i, cei definiți de conduit
insolite, artiștii, poeții, cântăreții rock, punkiștii, adică cei care îmbracă haine
stridente și au coafuri caudate, încercând, în felul acesta, să atragă atenția asupra
identității lor particulare.
 Devianții aprobați social sunt acei indivizi care încalcă normele sociale, dar această
încălcare nu atrage, după sine, dazaprobarea socială, întrucât nu îndotdeauna regulile
sau codurile oficiale reflect trebuințele și sentimentele membrilopr societății. De
exemplu în perioada de pro hibiție din S.U.A., în deceniul al doilea, consumatorii de

11 alcool nu numai că nu erau priviți ca devianți, dar erau chiar aprobați de membrii
societății americane, legea prohibiției fiind extreme de nepopulară.
 Devianții involuntari sunt acei indivizi care nu se pot conforma regulilor sociale
datorită unor incapacități fizice ori mentale. Bolnavii psihici, deficienții mental,
handicapații fizic, bolnavii, în general, și minorii pot viola normele sociale fără a
fi sancționați, întrucât condiția lor fizică sa u mentală nu le permite conformarea
la aceste norme. În această categorie sunt incluși, de exemplu, psihopații, care,
spre deosebire de psihotici, au capacitatea de discernământ a faptelor pe care le
comit .14

1.3 Principalele criterii de definire a devianței

,,Știm că, gama comportamentelor care intră în sfera devianței este extreme de largă,
ceea ce face să nu existe un singur criteriu, ci o multitudine de criteri i de definire. Elaborarea
unei definiții unitare a devianței este împiedicată datorită datorită diversității acestor
criterii”.15
În continuare voi defini devianța in funcție de cele mai frecvente criterii:
 Criteriul statistic – abaterea semnificativă de la media comportamentelor celorlați
membrii ai grupului sau ai societații reprezintă dev ianța.
Devianții nu sunt numai infractori sau delicvenți, handicapați ori bolnavi psihici, ci și
indivizii considerați de către ceilalți ca fiind imorali, perverși, nonconformiști,
extremiști etc., toți acei care sunt diferiți, ale căror acțiuni ori condui tă nu seamănă cu
celelalte.
Din perspective criteriului statistic orice definiție a devianței are un caracter
vulnerabil, întrucât se bazează numia pe criteriul diferenței față de conduitele
celorlalți, iar această diferență nu nu este absolută, ci relativ ă întrucât:
a) ceea ce într -o anumită perioadă istorică și într -un anumit spațiu social constituie un
comportament normal, în altă perioadă istorică și în alt spațiu social reprezintă un
comportament deviant;

14 Sorin M.Rădulescu, Sociologia Devianței și a Problemelor Sociale, Editura Lumen, 1998, pp.7 -9.
15 Ibidem p.12.

12 b) nu există o singură definiție a devianței, ci o multitudine de definiții datorită marii
eterogenității a per scripțiilor normalității în cadrul diferitelor grupuri ale societății.
Pe de altă parte, faptul că o mare masă de indivizi acționează și se comport într -un
anumit mod nu trebuie considerat ca etalon al conduitei. Devianța “pozitivă” implică tocmai
abaterea de la regulile generale și mijloacele tradiționale, fără ca această abatere să semnifice
anormalitatea.
Se poate conchide, astfel, că definirea unei conduit prin criteriul statistic al asemăn ării
sau diferenței față de celelalte conduite suferă de două deficiențe principale:
a) este supusă erorilor simțului comun;
 confundă conformitatea cu normalitatea și nonconformitatea cu anormalitatea, dar a fi
deviant sau nonconformist nu e totuna cu a fi an ormal. În timp ce anormalitatea este o
noțiune ce aparține sferei psihopatologiei, devianța sau nonconformitatea este o
noțiune care face parte din sfera sociologiei în general, a sociologiei devianței, în
special . 16
 Criteriul normativ – încălcarea normelo r sociale care sunt standardele principale de
adaptare a conduitei la cerințele sociale reprezinta devianța.
Acest criteriu de evaluare a devianței are la baza ideea că devianța nu este o
proprietate intrinsecă a comportamentului indivizilor, ci este o ca racteristică atribuită
acestora în funcție de normele sociale. Acestea reprezintă standard de conformare sau
de adecvare a conduitei la cerințele pe care le impune o anumită societate sau un
anumit grup social, pentru reglarea ordonată a tuturor comportame ntelor sau
acțiunilor membrilor, și a căror încăcare atrage după sine sancțiuni cu caracter formal
sau informal. Putem spune că, accentul principal în definițiile normative ale devianței
este pus pe noțiunea de violare a normelor sociale, adică a acelor r epere de conduită
care asigura atât respe ctarea ordinii sociale, cât și moralitatea, raționalitatea,
inteligibilitatea, eficacitatea, predictibilitatea comportamenelor și acțiunilor
membrilor unei societăți.
Unii ditre specialiști din acest domeniu cosider ă că aceste definiții au un caracter
“obiectiv”, în sensul ca se refră la norme și nu la indivizii care le încalcă, definițiile

16 Sorin M.Rădulescu, Sociologia Devianței și a Problemelor Sociale, Editura Lumen, 1998, pp.13 -16.

13 normative ale devianței suferă, și ele o serie de deficiențe, printer care cele mai
importante sunt:
a) Criteriul violării normelo r nu ține seama că, mai ales într -o societate pluralistă,
oamenii se raportează la norme diferite, ceea ce face ca unul și același comportament
să fie ori considerat deviant, fie conformându -se exigențelor normative.
b) Criteriul normei este relativ și pentru că nu toate normele sociale sunt importante.
Unele, cele mai importante pentru aigurarea ordinii sociale, au statutul de legi, altele
sunt cuprinse în reguli nescrise, obiceiuri, tradiții, convenții sociale, fiecare exercitând
asupra conduitei o presiune mai mult sau mai puțin puternică.
c) Definițiile normative nu țin seama de distincția important între moralitatea unei
afecțiuni și eficacitatea ei. Din perspective strictei moralități este deviant acel individ
care, încălcând normele etice, utilizează mijloace ilicite (de exemplu, corupția, mita,
traficul de inf luență) pentru a se îmbogăți. Din punct de vedere al raționaliității
(eficacității) acțiunii, adica al adecvaii mijloacelor la scopuri, un individ care sacrifica
performanța acțiunii, pentru a se conforma exclusive normelor morale, este, de
asemenea, devi ant. 17
 Criteriul magnitudinii și gravitații actului deviant – acest criteriu consideră deviante
numai actele care se abat clar de la așteptarile celorlalți și care solicită intervenția
controlului social datorită gradului de periculozitate.
Kai Erikson apr ecia că “devianța trebuie definită ca o conduit pe care indivizii o
consideră atât de periculasă, stânjeoare sau irtantă, încat elaborează sancțiuni special
împotriva persoanelor care o manifestă”, mergând până la excluderea acestora din
cadrul grupului. E dward Sagarin considera, și el, devianța ca fiind reprezentată de
acele conduite a căror evaluare negativă prvoacă reacții dintre cele mai ostile din
partea publicului. Criteriul de referință în aceste definiții îl reprezintă “magnitudinea”
abaterii normat ive, adică cât de mare este îndepărtarea conduitei de la cerințele
normei. Acest criteriu ridică, însă, o serie de dificcultăți de interpretare, întrucât
normele sociale nu specifică numai un singur comportment ca fiind acceptabil. Orice
comportament regl at de o norma are o libertate de manifestare care se manifesta în
cadrul anumitor variații și limite. Numai comportamentele care se manifestă în cadrul

17 Sorin M.Rădulescu, Sociologia Devianței și a Problemelor Sociale, Editura Lumen, 1998, pp.16 -21.

14 acestor limite sunt considerate acceptabile, în timp ce cele care depașesc aceste limite
sunt cosiderate inacceptabile.18
 Criteriul medical – persoanele care din cauza unor deficiente psihice sau fizice, nu au
capacitatea de a respecta normele sociale sunt caracterizate ca fiind indivizi devianți.
Putem spune că singura formă de devianță care se justifică pr in lege sau formă de
devianță tolerată este boala, deoarece individul bolnav nu își poate exercita rolurile
sociale.
Deși în general, noțiunea de devianță este utilizată pentru a caracteriza
comportamentul și nu actorul social care -l manifestă, criteriul m edical sau criteriul
incapacității de conformare se axează, în exclusivitate, asupra actorului, pentru a considera
sale de devianță ca fiind determinate de structura sa biologic sau psihică.
Vulnerabilitatea criteriului incapacității constituționale este d ovedită de faptul că, din
punct de vedere statistic, cei care adoptă, cel mai frecvent, comportament și manifestări
deviante sunt indivizi “normali” din punct de vedere clinic. Utiliza rea acestui criteriu
distorsionează sensul real al actului deviant, care este determinat, în majoritatea cazurilor, de
relații și factoride natura soială. Interpretarea psihopatologică a devianței, de exemplu, nu
reușește sa evidențieze specificul fenomenului de devianță, întrucât confundă doua noțiuni
distincte, ireductibile una la alta: noțiunea de boală psihică, care are un substrat
psihopatologic, cu noțiunea de devianță, care are un caracter cu deosebire sociologic,
referindu -se nu la indivizi, ci la relațiile dintre indivizi.19
Criteriul reacției sociale – acest criteriu a fost introdus de către sociologii
fenomenologi care spun că, definirea devianței depinde de punctul de vedere al publicului,
care o definește și care pentru a caracteriza un act a fi sau a nu fi deviant folosesc diferite
definiții.
Resp ingerea devianței reprezintă o caracteristică fundamental a vieții sociale, orice
societate mobilizându -și resursele și agențiile de control social pentru a preveni, combate sau
ameliora actele de devianță comise de membrii societății respective.

18 Ibidem pp. 21 -23.
19 Sorin M.Rădulescu, Sociologia Devianței și a Problemelor Sociale, Editura Lumen, 1998, pp.23 -25.

15 Devianța nu mai este considerată ca un act obiectiv, care are o natură imanentă sau
care este o proprietate inerentă anumitor comportamente, ci este o problemă de semnificație,
de evaluare subiectivă, dependent de doua puncte de vedere:
a) Punctul de vedere al publicu lui care percepe și definește o conduit ca fiind deviant;
b) Punctul de vedere al actorului social implicat în actul de devianță respectiv.
În ceea ce privește publicul, acesta este alcătuit din indivizi care posedă puncte de
vedere diferite asupra devianței. De aceea, singura posibilitatea de a ajunge la o definiție
comuna a devianței este comunicarea cu ceilalți în cursul căreia schimbă și negociează
semnificații, împărtășesc diferite opinii, își clarifică unele neînțelegeri. Cu alte cuvinte,
devianța nu po ate fi definită sau interpretată decât în cursul unui prces de interacțiune
simbolică caracterizat de schimburi de simboluri și semnificații. Astfel, dacă doi indivizi
comit același act deviant, este posibil ca unul să fie etichetat ca deviant șii ltul nu, totul
depinzând de semnificația acordată acestui act de către public.
Din punctul de vedere al actorului social, aplicare etichetei de deviant are o serie de
consecințe importante, întrucât ea este interiorizată în structura personalității sale și
trans formată într -un rol activ. Cu alte cuvinte, definirea sa ca deviant poate conduce la o
reorganizare simbolică a percepțiilor de sine, în așa fel încât individul ajunge să creadă că
este un deviant de „carieră”, angajându -se, ca atare într -o carieră deviant ă, căutând parteneri
ori asociați caracterizați de aceeași etichetă, împărtășind cu aceștia același stil de viață,
aceleași norme și valori. Conferirea etichetei de deviant are, deci un rol important în
determinarea și cotinuitatea comportametului deviant . 20
Devianța nu este o stare, ci un “proces” de -a lungul căruia membrii unui grup social:
a) interpretează un comportament ca fiind deviant; b) definirea persoanelor care se comporta
diferit de altele ca fiind deviante; c) le acorda acestor persoane un tra tament aparte rezervat
numai devianților .21

20 Sorin M.Rădul escu, Sociologia Devianței și a Problemelor Sociale, Editura Lumen, 1998, pp.25 -27.
21 Ibidem pp.25 -26.

16
Capitolul II. Paradigme sociologice în domeniul devianței și conduita
predelincventă la copii
În urma anilor ce au trecut sociologia devianței și cea a criminalității, la fel ca si
sociologia problemelor sociale, și -au constituit o serie de interpretări și modele teoretice care
au putut constitui problematica devianței sociale ca fiind o mare problemă la nivel societal.
Cu alte cuvinte aceste interpretări și modele fac parte integrată din ansamblul teoret ic al
sociologie problemelor sociale, iar altele sunt teoretizări distincte care au fost elaborate în
cadrul sociologiei devianței și a criminalității. De aici putem deduce că aceste mari științe au
venit în ajutorul societății cu exemplificarea devianței, ca punct de plecare în înțelegerea
acesteia de majoritatea actorilor sociali.
2.1 Paradigma structural -funcțională
Încă de la începuturi, reprezentanții paradigmei structural -funcționaliste au elaborat
o succesiune de concepții bazate pe comportamentel e și normele indivizilor în societate,
presiunile interioare rezultate din urma procesului de socializare, responsabilităț ile indivizilor
în viața socială și nu numai.
Cu alte cuvinte, s pre deosebire de abordările tradiționale ale devianței – abordarea
biologică și cea psihiatrică, care localizează cauzele comportament ului deviant la nivel de
individ , paradigma funcționalistă prin reprezentanți ca ( T. Parsons , R. Merton) a elaborat o
interpretare de tip holistic , care caută sursele devianței la nivelul str ucturilor sociale
deficitare. În viziunea autorului T. Parsons , devianța este o stare de alienare , o ieșire din
standardele sociale pe care societatea are capacitatea de a o înlătura prin intermediul multelor
mijloacelor de control social de care dispune. În viziunea autorului sus menționat , numai
boala este acceptată ca o formă de devianță l egitimă , întrucât individul ca actor principal în
societate este scutit de rolurile și res ponsabilitățile pe care trebuie să le îndeplinească în
decursul vieții trăite în societate.
În alte ordine de idei putem spune că presiunile interioare ale individului pot avea
repercusiuni grave în viața psiho -socială a acestuia dar și în socializarea de zi cu zi cu ceilalți
actori sociali din marea societate. Din această afirmație putem deduce faptul că paradigma
structural -fucțională ne aduce o serie de interpretări ale marilor reprezentanți: Talcott

17 Parsons, Robert Merton si Kingsley Davis care au elaborat o serie de teorii care au venit în
ajutorul sociologiei devianței și crim inalității cu rolul de a interveni într -un mod direct în
căutarea surselor devianței la nivelul structurilor sociale.
Autorul Rădulescu menționează că ,,de -a lungul timpului sociologia devianței și cea a
criminalității, la fel ca si sociologia problemelor sociale, și -au constituit o serie de interpretări
și modele teoretice. Unele dintre acestea fac parte integrată din ansamblul teoretic al
sociologie problemelor sociale, altele sunt teoretizări distincte care au fost elaborate în cadrul
sociologiei devian ței și criminalității”22.
După cum menționam mai sus, autorii Talcott Parsons, Robert Merton si Kingsley
Davis, au elaborat o interpretare de tip holistic care caută sursele devianței la nivelul
structurilor sociale deficitare. Aceștia considerau ca unitate fundamentală de analiză a
sociologului nu individul, ci societatea. De aici putem deduce faptul că devianța este regăsită
mai mult la nivel macro social și individul poate fi influențat într -un mod negative dar și
pozitiv de normele și valorile care se gă sesc în societatea în care trăiește.
,,În domeniul sociologiei devianței și criminalității varianta cea mai închegată a
funcționalismului aparține lui T. Parsons a cărui concepție structural -funcționalistă pleacă de
la presupunerea fundamentală că societat ea este bazată pe o ordine normativă unanim
acceptată datorită consensului valoric stabilit între toți membrii societății care împartășesc
aceleași norme și aceleași valori. În această concepție, omul este un individ conformist,
suprasocializat, dominat de structuri, care se supune atât presiunilor externe de control social
ale mecanismelor instituționalizate, cât și presiunilor interne ale constrângerilor interiorizate
prin intermediul procesului de socializare”.23
După cum precizează autorul Rădulescu, în societate omul este controlat de diferite
structuri instituționale și mecanisme sociale care suprasolicită viața acestuia și intervin în
sistemul bio -psiho -social al individului punând o mare presiune pe acesta.
Astfel, putem spune că în orice societate ex istă un ansamblu de norme și practici
sociale care garantează ordinea ordinea socială și coeziunea internă. Presiunile interne
rezultate din urma procesului de socializare determină conformitatea indivizilor cu normele

22 Sorin M. Rădulescu, Sociologia Crimei și Criminalității, Editura Șansa, București, 1996, p.38.
23Ibidem , p.40.

18 și mijloacele instituționalizate, as tfel încat devianța apare doar ca o stare potențială și nu ca o
realitate efectivă.
Dupa cum menționează autorul Rădulescu devianța și crima în viziunea lui T. Parsons
nu sunt altceva decât o ieșire din repertoriul rolurilor și statusurilor sociale, o stare de
“alinare” pe care societatea are însă capacitatea de a o înlatura prin intermediul mijloacelor
de control social care îi stau la dispoziție. În interpretarea parsonsiană, numai boala este
acceptată ca tip de devianță legitima, întrucât individul b olnav este scutit de rolurile,
obligațiile și responsabilitățile pe care trebuie să le îndeplinească în mod normal în viața
socială.
Infracțiunea (crima) este ca ostare de alienare activă în sensul ca subculturile
criminale se înstrăinează, în mod deliber at, de la existențele instituționale și de la modelele
normative și valorice ale societății, în timp ce boala este o stare de alienare pasivă
caracterizată prin dependența față de sistemul de îngrijiri medicale, ca subsistem de control
social al comportame ntului. În alte ordine de idei putem spune că este o formă e devianță
“legitimă”, singura admisă de membrii societății.
Concepția sociologului Parsons apără ordinea sistemului, constituindu -se într -o
sociologie a establishmentului ( instituție sau grup de persoane care își apără privilegiile și
interesele; grup de persoane care dețin puterea, autoritatea în societate și care au interes să
mențină ordinea existent) a statu -quo-ului (stare care a existat mai înainte, care se menține și
în momentul de față și în raport cu care se apreciază efectele unui tratat, ale unei convenții),
care justifică stucturile și funcțiile societății și care transformă pe sociologi în simpli agenți
de control social al căror rol se reduce la inventarierea disfuncțiilor și abateri lor de la
exigențele normative care au deplină legitimitate și validitate.24 De aici putem deduce că
Parsons pune accent pe ordinea socială care are ca efect autoritatea în rândul indivizilor care
sunt obligați să respecte sistemul și mai ales să se supună structurilor, instituțiilor sau
grupurilor de persoane care au un rol primordial în viața socială.
Conform teoriei aceluiași autor, orice societate are o structură complex compusă din
mai multe parți aflate, prin funcțiile lor, în interdependență unele cu altele. Patru dintre aceste

24Sorin M. Rădulescu, Sociologia Crimei și Criminalității, Editura Șansa, București, 1996, p.41.

19 sisteme sunt menționate de către Parsons ca fiin pricipalele, organismul uman, personalitatea
socială și sistemul social împreună su sistemul cultural.25
Fiecare dintre aceste sisteme exercită o anumită acțiune cu caracter funcț ional pentru
nevoile de stabilitate și de ordine ale societății, în ansamblul său. Dintre aceste acțiuni
funcționale, pot fi evidențiate următoarele ca fiind cele mai importante.
 Adaptarea – acțiune care aparține sistemului organismului uman și care constă
în asigurarea supraviețuirii la condițiile de mediu;
 Realizarea scopurilor – acțiune care aparține sistemului personalității și consta
în mobilizarea acțiunilor umane către realizarea anumitor obiective, care nu se pot
reduce numai la acele biologice;
 Menți nerea modelelor normative și valorice – acțiune care aprține sistemului
cultural și care constă în orientarea prezentă și viitoare a acțiunilor umane în
conformitate cu simbolurile colectivității;
 Integrarea – acțiune care aparține sistemului social și care constă în corelarea
acțiunilor subsistemelor sociale și ale indivizilor cu modelele normative și valorice, în așa fel
încât să constituie o unitate integrală.26
,,Fiecare din aceste acțiuni sau funcții caracterizează un anumit sistem al societății,
care pos edă toate celelate funcții la nivelele subsistemelor sale,fără a avea, însă, un caracter
prioritar”.
Sociologii care i -au urmat lui Parsons din punct de vedere al continuității concepției
structuralist -funcționaliste au încercat să amelioreze caracterul pr ea vadit conservator al
acestei concepții, propunand o serie de modificări. De exemplu R. Merton a procedat la o
codificare științifică, a postulatelor funcționalismului pe care a denumit -o „paradigma
analizei funcționale.27
În cadrul acestei codificari ști ințifice sunt amendate trei postulate universale ale
funcționalismului care l -au transformat dintr -o concepție științifică într -una ideologică:
 Postulatul unității funcționale – toate activitățile sociale si toate elementele
culturale sunt funcționale în mo d pozitiv pentru sistem. Este inadecvat, după cum
subliniează Merton, să susținem această idee, întrucât ceea ce pentru un sistem sau

25Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010. p.137.
26Ibidem . p.139.
27Sorin M. Rădulescu, Sociologia Crimei și Criminalității, Editura Șansa, București, 1996, p.45.

20 pentru o unitate a sa este funcțional, pentru alt sistem sau pentru altă unitate poate fi
disfuncțional. Într -o societate pliralistă, postulatul unității funcționale bazat pe
consens deplin este contrazis de marea diversitate a sistemelor normative care
apreciează, în mod diferit, caracterul funcțional sau disfuncțional al unei acțiuni.
 Postulatul funcționalismului universal – toate activitățile sociale și toate
elementele culturale au, în mod universal, funcția de a promova sau a menține
sistemul.

În mod real există atât efecte funcționale care sunt benefice pentru sistem, căt și
efecte disfuncționale care îi amenință echilirul. Ambele efecte au un caracter manifest,
orientat ca atare sau un caracter latent, determinat de consecințele neintenționate ale unor
acțiuni sociale.
Postulatul indispensabilității funcțiilor – toate activitățile sociale și toate elementele
cultur ale sunt indispensabile pentru unitatea funcțională a sistemului. Merton apreciează de
fapt ca pot exista și activități sau elemente ale căror funcții sau sunt îndeplinite în mod
inadecvat, rolul lor fiind preluat de o serie de alternative funcționale cu caracter echivalent
denumite „substitute funcționale”. Devianța, de exemplu, poate fi un substitut funcțional
pentru acțiunile unor grupuri sociale care nu pot accede la succes, bunăstarea economică sau
poziții de prestigiu pe cai obișnuite.28

2.1.1 Funcții și disfuncții ale paradigmei structural funcționale

După cum am văzut structural – funcționalismul diferențiează în același timp, între
funcții și disfuncții, între funcții manifeste și latent. Funcțiile se referă la acele acțiuni
realizate de căt re diferitele unități ale sistemului social care au consecințe benefice pentru
acesta.
Disfuncțiile se referă, dimpotrivă la acele acțiuni care, au efecte distructive sau
perturbatoare pentru sistemul social. Funcțiile manifeste sunt acele acțiuni funcțio nale care
au un caracter intenționat, orientat și recunoscut ca atare, având ca scop adaptarea sau
integrarea în cadrul sistemului.

28 Ibidem , pp.41 -42.

21 Funcțiile latente sunt acele acțiuni care nu au un caracter intenționat și nici recunoscut
ca atare, dar care contribuie, t otusi, la adaptarea sau integrarea în sistem.29
Pornind de la paradigma analizei funcționale a lui R. Merton, Albert Cohen menționa
între funcțiile devianței urmatoarele:
 Clarificarea și definirea mai precisa a normelor sociale. Deoarece o serie de
norme au un conținut prescriptiv vag, încălcarea lor ofera ocazia grupului să
reacționeze, definindu -le într -un mod mai adecvat;
 Creșterea solidarității grupului. Devianța determina o atitudine colectivă
comună, o solidaritate emoțională a grupului care se mobiliz ează pentru a sancționa
individul care a încalcat normele . Grupul protejează membrii săi de efectele devianței
și obligă pe deviant să se conformeze;
 Producerea unor schimbări necesare în cadrul sistemului social. Pornind de
la acțiunile deviante ale unor membrii, grupul poate conștientiza faptul că unele reguli
sau norme nu sunt adecvate sau că ele contrazic altele. În consecință, regulile sau
normle respective vor fi schimbate;
Considerarea conformității ca fiind mai dezirabilă decât devianța. Eșecul și
sancționarea unei acțiuni deviante îi face pe ceilalți membri ai grupului să își întarească
motivația de conformitate față de norme.30
Între disfuncțiile sociale ale devianței se pot menționa:
 Dizolvarea sau eliminarea moivației de conformitate a acelor indivizi care
apreciează ca atât devianța, cât și conformitatea produc același tip de recompensă,
motiv pentru care încălcarea normelor poate fi la fel de benefică, ca și respectarea
lor;
 Subminarea încredreii necesare pentru prezervarea ordinii sociale. În acest
sens, devaintă, poate genera sentimente de insecuritate, îndoială și de neîncredere în
bazele contratuale și emoționale ale racțiilor dintre oameni.
Același Rădulescu precizează faptul că reducerea interdependenței necesare pentru
funcționarea sis temului social. Din acest punct de vedere, manifestările de devianță, mai ales

29Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010. p.138.
30Sorin M. Rădulescu, Sociologia Crimei și Criminalității, Editura Șansa, București, 1996, pp.42 -43.

22 acelor indivizi care au un status înalt și o responsabilitate socială ridicată, afectează
cooperarea între rolurile sociale, punând în pericol funcționalitatea întregului sistem .31
Trebuie să știm ca indiferent de versiunile sale, tradiționale sau moderne, și de
amendamentele aduse de Merton, paradigma funcționalistă este criticabilă întrucât pleacă de
la premiza eronată că societatea este bazată pe consens valoric, ceea ce presupune,
obligatoriu, ca orice acțiune deviantă subminează ordinea socială a sistemului social.
2.2. Paradigma conflictului în sociologia devianței

Autorii Karl Marx și Ralf Dahnrendorf intervin în sociologia devianței cu paradigma
conflictului care demonstrează faptul că devianța în toate formele sale este un răspuns
adaptativ la condițiile de viață. Distribuția ratelor de devianță și sancționarea ei au loc în
funcție de poziția de clasă dar și de alte elemente sociale din viața individului. De aici pu tem
deduce faptul că individul este foarte influențat de mediul în care trăiește dar și de poziția
socială care îi poate oferi acestuia mai multe ,,sanșe” de a avea un comportament conflictual
în societate.
Pradigma conflicului în interpretarea devianței a re ca premise teoretice principale
concepțiile lui Karl Marx și Ralf Dahrendorf. Din perspectiva concepției marxiste, lupta de
clasă, cu corolarul ei, revoluția socialistă reprezintă principalul instrument care poate
schimba ordinea socială capitalistă și determina crearea unei noi societăți fără clase. Spre
deosebire de Marx, Dahrendorf a considerat conflictul, mai degrabă, ca o luptă pentru putere,
decât ca o contradicție între clasele cu interese economice diferite. Accentul principal în
concepția lui ca de pe conflictul între cei care dețin puterea și cei care nu au putere în
diferitele structuri instituționale ale societății.32.
Conform spuselor autorului Dahrendorf în contradicție cu Marx, conflictul intervine
atunci când individul dorește să acapareze pe ceilalți prin putere, de aceea putem numi
,,puterea societală” ca fiind un factor principal în apariția devianței în valorile și structurile
societății.

31Ibidem , p.43.
32Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010. p.145.

23 După ce modelul de „echilibru” și ideea consensului social postulate de paradigma
structural funcțio nalistă, au fost supuse unor cririci radicale, un grup de sociologi americani
și europeni au apreciat ca tezele funcționalismului reprezintă un sprijin pentru forțele politice
conservatoare, justificănd din punct de vedere ideologic autoritaea puterii. Con flictul și nu
consensul social reprezinta principala condiție a ordinii sociale, punând în competiție
grupurile lipsite de resurse economice cu cele care beneficiează din plin de aceste resurse.33
Preluând aceasta idee de la Marx și Wright Milles, teoretici enii conflictului, printre
care se numară Ralf Dahrendorf, John Rex, Lewis Coser, etc. au adus în sprijinul ei
următoarele argumente:
 Ordinea socială este emanația puterii și nu a consensului social, așa cum
susține Parsons. De aceea, aspectul cel mai impo rtant al ordinii sociale este
reprezentat de conservarea puterii, care își impune autoritatea și își promovează
interesele prin intermediul instituțiilor de control social;
 Sistemul social trebuie considerat numai în raport cu situațiile conflictuale
exist ente, de la tranzacțiile specifice competiției de piață până la violența manifestă;
existența acestor situații conflicctuale tinde să producă o societate pluralistă, definită
de doua sau mai multe clase ale căror interese explica acțiunile membrilor;
,,Conflictele sociale au și un rol pozitv, contribuind la creșterea ajustarilor între
grupurile sociale, permițând menținerea lor și prevenirea retragerii unor indivizi din cadrul
lor.”34
Diferența dintre paradigma consensului ( concepția structural -funcțion alistă) și
paradigma conflictului este radicl, constznd în urmatoarele deosebiri:
 Concepția structural – funcționalistă presupune că la baza funcționarii societății
stă consensul membrilor în legatură cu normele și valorile care trebuie împărtășite în
comun, în timp ce paradigma conflictului consideră, dimpotrivă, ca la baza
funcționării societății stau contradicțiile între interesele, normele, valorile și stilurile
de viață care caracterizează diferite clase și grupuri sociale;
 În timp ce concepția str uctural -funcționalistă atribuie societății o existență
independentă de cea a indivizilor, bazată pe autoreglare, armonie, ordine și echilibru,

33Ibidem p.44.
34Sorin M. Rădulescu, Sociologia Crimei și Criminalității, Editura Șansa, București, 1996, pp.45 -46.

24 paradigma conflictului pune accentul pe schimbarea și dinamica socialădeterminate
de lupta de clasă și de pespect ivele conflictuale ale diferitelor clase în legătură cu
modul în care trebuie organizate raporturile social -economice și politice;
 Concepția structural -funcționalistă consideră cultura ca având rolul
determinant în structura relatiilor sociale, în timp ce paradigma conflictului apreciază
că însăși cultura este determinată de relațiile politice, economice și de putere;
În timp ce concepția structural -funcționalistă privește legea penală ca o reflectare a
consensului social și ca o tentativă de a asigura armo nia relațiilor sociale, paradigma
conflictului privește atât infracțiunea, cât și legea penală ca un rezultat al luptei de clasă între
cei favorizați și cei defavorizați.35
De aici putem deduce diferențele dintre cele două concepte, de exempu legea penală
este cu adevărat o reflectare a consensului social? sau este o modalitate de subminare a
majorității indivizilor care nu respectă normele și valorile societate? Aceste întrebări pot avea
o sumedenie de răspunsuri interpretabile, motivez cu faptul că cele d ouă concepte nu pot fi
cu ușurință ,,digerate” de majoritate claselor și grupurilor sociale.

2.2.1 Teoria conflictului cultural

Teoria conflictului cultural ne este adusă în discuție prin abordarea problematicii
delincvente de autorul T. Sellin. Autorul se deosebește teoreticienii Shaw și McKay, care
utilizează conceptul de „conflict cultural” în explicarea „dezorganizării sociale” a grupurilor,
și de Sutherland care, pornind de la „conflictul cultural”, construiește delictul ca o
„con secință a transmisiilor” și a conflictelor culturale. Acest lucru face ca această teorie ,,a
conflictului cultural” să aducă un surplus problematicii delincvenționale la nivel societal și
pune foarte mult accent pe sintagmele ,, dezorganizare socială” dar și conflicte între invidizi
care se trag din zone culturale diferite.
Conform lui Rădulescu devianța are drept cauză principal diversitatea și
eterogenitatea cultural determinată de ambiguitatea normativă și de contradicțiile existente
între prescripțiile normative ale societății de origine și cele ale societății de adopție.

35Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010. p.146.

25 Sociologul american Thorsten Sellin este cel care a elaborate teoria conflictului cultural
subliniind ideea că infracțiunea trebuie analizată ca un conflict între normele aparținând uno r
culture diferite. Tot în acest sens, Sellin distinge între conflictele primare, ca urmare a
neconcordanței între indicațiile normative care caracterizează două culturi disticte și
conflinctele secundare care apar ca urmare a neconcordanței între valorile grupurilor sociale
existente în aceeași societate. Teoria lui Sellin a fost criticată de către acei sociologi care au
arătat că infractorii împărtășesc aceleași norme cu membrii societățiionvenționale, dar
prefera mijloace ilegitime, întrucât sunt mai ben efice și mai eficace decât cele legitime. În
plus, interesele conflictuale ale grupurilor care posedă resursele de putere și cele lipsite de
aceste resurse nu sunt luate în seamă de către teoria conflictului cultural.36
Conform ,,normelor de conduită" ale u nor grupuri diferite de cele din interiorul
aceluiaș i grup, considerate ca ,.produse secundare ale vietii culturale", determind apariția
unor condiții sociale divergente și eterogene la nivelul influenței resimț ite de indivizi. De
aceea e xistă anumite regu li de conduită divergente, ce guvern ează viața particulară a
individului , acestea la rândul lor generând conflicte intre norme și valori reflectate pe plan
psiho -social prin acceptarea unor norme ș i valori duale, generatoare de comportamente
agresive sau distructive tocmai prin această dualitate.
Pornind de la aceasta idee cel care a subliniat faptul ca orice comportament criminal
este o expresie a unor valori care contrastează cu acele valori încorporate în lege a fost
criminologul american George V old. De oarece anumite grupuri sociale au puterea de a -și
converti propriile lor valori în legi, ele au și capacitatea de a transforma în criminali pe toți
acei care exprimă valori conflictuale. Prioritatea concentrarii lui Volt a fost asupra acelor
delicte ignora te de către criminologia tradițională (tulburări rasiale, greve sau miscări
pacifiste), fără a lua în considerare conflictele stabilite dintre societățile industriale care pun
în dezacord reprezentanții unor clase sociale diferite.37

36 Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010.
p.148.
37Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010. p.149.

26 Există în principal t rei situiații generatoare de conflict :
 conflictul poate să apară între două atitudini perfect morale, dar bazate pe
valori diferite ( de exemplu în cazul colonizării ) ;
 conflictul se poate situa între legi arbitrare ori legi care favorizează corupția,
pe de o parte, și indivizi care se supun unor concepții morale sănătoase, pe de altă
parte ; ( de exemplu în cazul stării de ocupație ) ;
 conflictul se poate ivi între legi conforme cu valorile socialmente acceptate și
indivizi ce au coduri morale particul are. ( de exemplu în cazul imigranților )
,,Teoria conflictelor de culturi , ca și celelalte teorii criminologice , nu poate oferi
decât o explicație parțială cu privire la etiologia fenomenului criminal”.38

În încheierea analizei teoriei conflictului cu ltural putem că ideea generării
delincvenței se regăsește numai in condițiile conștientizării confli ctelor culturale, motivând
faptul că autorul Sellin nu expune mecanismul psih osocial prin care contradicțiile dintre
,,codurile culturale" sau dintre ,,normele de conduită " pot genera comportamente
infracți onale.

2.2.2 Teoria conflictului pluralist

În legatură cu incriminarea indivizilor care încalcă normele impuse de autorități, A.
Turk a enunțat următoarele teze:
 Probalitatea de aplicarea a legii e ste mai mare atunci când exista o
compatibilitate mai mare între normele cultural și comportamentele ale autoritătilor.
Pentu a fi mai preciși numai normele juridice care sunt semnificative din punct de
vedere cultural pentru autoritați sunt aplicabile cel mai frecvent. Ca una dintre cele
mai importante instanțe ale autorității, poliția are libertatea de a decide care norme
juridice trebuie aplicate și care nu. Dar ea aplică numai acele norme juridice care
sunt în concordanță cu propria sa subcultură, nu ș i pe cele aflate în dezacord cu
normele și valorile acestei subculture;

38Ibidem . pp.147 -149.

27  Cu căt este mai mică puterea subiecților, cu atât este mai mare probalitatea de
a fi incriminați. Aceasta înseamnă că legile sunt aplicate, cu prioritate, împotriva
acelora lipsiți de resursele de putere, în timp ce doar putine eforturi de aplicare a legii
vor fi depuse de catre autoritați impotriva acelora care dețin resursele de putere, care
le permit cumpărarea celei mai bune asistențe juridice, de multe ori mai buna decât a
agentilo r de control social;
Cu cât este mai scazut realismul violatorilor de normă, cu atât este mai mare
probalitatea de incriminare a lor. Realismul, ca parte integrantă a gradului de rafinament, se
refera la acea violare de normă care prin caracterul ei mai p uțin vizibil, determină o mai
scazută tendință de aplicare a legii. Lipsa de realism, dimpotrivă, implică acele violări de
normă care au un caracter atât de flagrant încât nu pot fi ignorate, chiar dacă autoritățile ar
dori-o.39
Principalul scop al concepției sociologului american este reprezentat de către
specificarea condițiilor în care diferențele între grupuri generează conflicte între aceste
grupuri și, implicit, a plicarea sau neaplicarea legi. Ceea ce subliniază Turk este că,
incriminarea sau c riminalizarea indivizilor depinde de rezultatele acestor conflicte și de
diferențele comportamentale și culturale accentuate între autorități și subiecți. Normele la
care se referă Turk nu sunt acele norme internalizate, ci norme care implica dominația pe de-
o parte, și supunerea, pe de altă parte. Conflictul intre aceste norme și atribuirea statusului de
infractor unor forme diferite de conduită vor depinde de concordanța sau lipsa de
concordanță între evaluarea făcută de autorități și de subiecți semnific ației culturale a
diferitelor norme. Cei care dictează care norme sunt adecvate și ce sancțiuni trebuie aplicate
împotriva celor care le încalcă, sunt cei mai puternici, cei pentru care normele au semnificația
de a le persevera privilegiile.40

39Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010.
pp.148 -150.
40Ibidem p.151.

28 2.3. Parad igma interacționismului simbolic

,,Trebuie să luăm în considerare că în domeniul devianței datorită adoptării ca
perspectivă fundametală a concepției fenomenologice, interacționiștii și -au propus să
identifice semnificațiile pe care le are desfășurarea un ei acțiuni deviante atât pentru actorii
înșiși, cât și publicul care reacționează față de conduita acestora”.41
Evidențierea unei paradigme este permisă datorită diferitelor enunțuri formulate de
către sociologii fenomenologi în domeniul devianței care cons tau în următoarele teze:
 pentru a percepe semnificațiile unui act deviant, trebuie adoptat un punct de
vedere „dinăuntru”, identificabile cu optica subculturilor deviante;
 numai experiența și cunoașterea cotidiană sunt relevate pentru ințelegerea
motivații lor unui act de devianță; orice ipoteză științifică este lipsită de relevanță, la
fel ca și presupunerea implicită cu privire la „imoralitatea” actului deviant;
 nici un act nu este, în mod inerent, deviant, ci este definit, ca atare, numai ca
urmare a inte racțiunii sociale în cursul căreia unii indivizi califică conduitele altora ca
fiind deviante, deoarece nu sunt similare cu cele ale majorității;definirea unei
conduite ca fiind deviante are o serie de consecințe asupre individului care o
manifestă, în așa fel încât asemenea expresiei poate determina angajarea sa într –
omveritabilă carieră deviantă cu caracter profesionist.42
2.3.1 Teoria etichetării

Cea mai importantă teorie circumscrisă paradigmei interacționismului simbolic este
teoria etichetării, aceast a subliniind ideea că devianța este o denumire semantică atribuită
conduitelor acelor indivizi care nu semănă cu ceilalți, deviind deci, de la cerințele
conformismului social.43
Conform acestei teorii, delincvența nu este o trăsătură esențială acțiunii unui individ,
este de fapt o asimilare atribuită prin „etichetarea” unui grup sau individ de către indivizii ce
dețin puterea.

41Ibidem p.154.
42Ibidem p.155.
43Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010. p.155

29 Primul autor care a observat că devianța este, mai degrabă, un produs al reacției
sociale față de un anumit comportament, decât al c ompurtamentului însuși a fost Frank
Tannenbaum. În opinia lui Tannenbaum prin lucrarea sa, Crimă și comunitate a evidențiat
faptul că băieții din ariile marginale ale orașelor, care se angajează pentru perioada
adolescenței în activități normale, aici intră agresiunile fizice, chiulitul de la școală, mici
furturi, etc, au cea mai mare probalitate de a fi considerați devianți sau delicvenți de catre
comunitate, școală sau poliție. Toate eforturile autorităților vor fi dirijate pentru
„dramatizarea răului ” în sensul pedepsirii acestor conduite morale prin intermediul internării
în școlile de corecție. Dar totuși sancțiunile aplicate contribuie la escaladarea acțiunilor
violente ale acestor băieți care, o dată arestați sau internați, sunt priviți și tratați ca infractori
în devenire, iar acest tip de tratament îi determină pe tinerii declarați delicvenți prin asocierea
cu infractorii mai experimentați, să desfășoare acțiuni antisociale persistente și să ajungă cu
adevărat delicvenți.44
Această perspectivă de abordare a delincvenței implică o acțiune, o relație
suplimentară între cei care comit și restul societății, o reacție sau o atitudine de răspuns dată
sub forma etichetării, de către indivizii cu putere sau de unele instituții sociale.
Ca și Tannenbaum, la rândul său, Edwin Lemert, prin lucrarea sa Patologie socială a
construit o teorie în care a susținut ideea că reacția socială față de o anumită conduită este
mai importantă pentru definirea ei ca fiind deviantă, decât cauzele care determină această
condui tă. Lemert a facut distincția între devianță primară și devianță secundară, prima fiind
manifestarea conduitei ca atare iar cea din urmă efectele reacției sociale față de conduită,
care implică organizarea vieții și identității individuale în așa fel încâ t să satisfacă definiția
care i s -a aplicat.45
Lemert sublinia că devianța primară este mai puțin importantă, întrucât nici -o teorie
nu poate stabili cu certitudine veritabilele ei cauze și motivații. De fapt pentru sociolog
importanța cea mai mare este, ev idențierea procesului prin care, ca urmare a recției sociale
față de conduita sa, individul își autodefinește propria -i identitate pentru a se ajusta cerințelor
noului rol (cel de deviant) care i s -a atribuit. În lucarea sa Lemert precizează că, „atunci câ nd
o persoană începe să folosească comportamentul său deviant sau un rol bazat pe acest

44Ibidem p.155.
45Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010. p.156.

30 comportament ca mijloc de apărare, atac sau ajustare la problemele deschise sau implicite
create de reacția sociala față de acest comportament, devianța sa este secunda ră.46
Dezvoltarea tuturor consecințelor care decurg din teoriile elaborate de către F.
Tannenbaum și E. Lemert cu privire la procesul de etichetare, a fost propusă de către autorii
Howard Becker, John Kitsuse și Kai Erikson, iar tezele fundamentale ale conc epțiilor
dezvoltate de către toți acești autori sunt următoarele:
 Definițiile care clasifică conduitele în comportamente deviante sau
acceptabile sunt subiective și relative , deoarece cum am mai zis ceea ce este privit în
anumite contexte de loc și de tim p ca fiinde deviant, în alte contexte situaționale și
temporale este privit ca fiind acceptabil;
 Reacțiile sociale negative față de actele de violare a normelor nu se
declanșează în mod automat. Sancțiunile nu însoțesc în mod obligatoriu violările
normativ e, deoarece nu există un consens normativ, adică un acord unitar și universal
cul privire la natura deviantă a unei încălcări de norme;
 Procesul cheie care trebuie urmărit în investigarea devianței este etichetarea
comportamentului ca fiind deviant și a in divizilor ca fiind devianți de către public.
Prin public trebuie înțeles atât persoanele din exterior ori din anturajul individului,
cât și reprezentanții agențiilor de control social, iar H. Becker aprecia că în categoria
de public trebuie inclus chiar individul respectiv, în calitate de observator și evaluator
al propriului sau comportament;
 Etichetarea individului ca fiind deviant, din perspectiva caracterului social și
moral indezirabil al conduitelor sau actelor sale, are multiple consecințe negative
pentru întărirea și agravarea comportamentului său deviant. În acest sens, fenomenul
de devianță este generat chiar de modul sau de definire. De aici rezultă că nu este
importantă încălcarea normei ca atare ci reacția sociala față de această încalcare,
definirea aceastei încălcări ca având o natură deviantă;
 Odată ce eticheta a fost aplicată unui individ, este extrem de dificil de a o
înlătura. Stigmatizarea unei persoane ca fiind deviantă are consecințe aproape
întotdeauna ireversibile, în așa fel încât a cea persoana nu se mai poate reîntoarce la o
viață socială normală. Odată ce individul a fost declasat și stigmatizat, nimeni nu se

46Ibidem .

31 mai preocupă de anularea acestei stigme și de reabilitarea individului. motiv pentru
care comunitatea va privi permanent cu suspiciune și neîncredere pe cel stigmatizat,
la fel ca și eforturile lui de a se reintegra grupului. Chiar dacă conduitele sau actele
acestui individ ar fi normale sau adecvate, oamenii vor tinde sa le interpreteze, numai
in funcție de eticheta care i s -a acordat;
 Aplicarea unei etichete de deviant unui violator de normă nu este un proces
întâmplator, ci este puternic influențat de o serie de imprejurări printre care
acuzarea publică a deviantului. pentru a se înțelege mai bine putem spune că un
individ nu doar pentru că a încălcat regulile este pedepsit sau condamnat, ci pentru că
intervin alți factori care nu sunt legați direct de conduita individului.
 Aplicarea etichetei de deviant are consecințe puternice în ceea ce privește
autopercepția individului și autodefinirea lui ca fiind un deviant autentic. Procesul de
etichetare are drept consecință declanșarea veritabilei devianțe întrucât persoanelor
care li se atașează eticheta de deviant nu numai că ajung să creadă în veridicitatea ei,
dar și adopta condui te care să se conformeze acestei etichete, asimilând toate
atributele identitații de deviant: adoptă un status sau un rol deviant, se asociează cu un
grup format din persoane care au același stil de viață. aceleași norme și valori.47
În mod sintetic teoria etichetării este caracterizată de următoarele enunțuri:
 Împarțirea oamenilor în indivizi normali și indivizi devianți nu poate fi
susținută, întrucât toți oamenii, într -un moment sau altul al vieții lor, încalcă normele
sociale;
 Această încălcarea a norme lor, care în marea majoritate a cazurilor nu este
detectată de către agenții de control social, poate fi definită „devianță primară”;
 Calificarea unui act ca fiind deviant depinde mai puțin de ceea ce face
individul ca atare, cât mai ales de definițiile e laborate de grupurile investite cu
autoritatea de a eticheta devianța;
 Din punct de vedere al devianților înșiși, conduita lor este perfect normală,
abia după ce are loc procesul de etichetare din exterior, apare devianța ca atare, pe
care o putem numi și „devianță secundară”, întrucât indivizii etichetați ca devianți nu

47Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010.
pp.160 -163.

32 numai că ajung să creadă în autoritatea acestei etichete, asimilând toate atributele
identității de deviant: primesc un status care îi obligă să adopte normele și valorile
unei subculturi sau contraculturi deviante, caută compania unor persoane, care au
aceeași identitate și împărtășesc același stil de viață cu acestea;
Procesul de etichetare este realizat de către medici, judecători sau de către alți agenți
de control social care au puterea redutabilă de a stigmatiza, de a supune pe indivizii
nonconformiști unui ritual de declasare sau degradare, de a -i sancționa și de a -i obliga să se
resocializeze pentru a reveni la identitatea considerată „normală de către societate.48
2.3.2 Teoria socializării în rolul de deviant

Dacă privim din perspectiva socializării, devianța este o conduită învățată, asimilată
prin intermediul acelorași mecanisme și procese care determină învățarea conformității. Ca și
în cazul conformității și în cazul devianrței, efectele și mecanismele procesului de socializare
sunt aceleași, doar că diferă că diferă conținutul și direcția normelor precum și valorile
învățate. Numim o conduită permisivă acea conduită conformă cu „personalitatea de bază”
care există înt r-o anumită cultură, prescrisă, „normală”, în cocncordanță cu interesele și
idealurile societății. O conduită deviantă, care se abate de la modelul personalității de bază,
este o conduită nepermisă, proscrisă, „anormală”, aflată fie în conflict cu interese le și
idealurile societății, fie reprezentând un mod alternativ de exprimare a unor scopuri și
interese proprii unei anumite subculturi. Totuși orice conduită deviantă, cu excepția
conduitelor cu substrat psihopatologic, implică și ea conformitatea cu norm ele și valorile
subculturilor de referință, o conformitate, adeseori mai corcitivă chiar decât cea impusă de
exigențele vieții sociale „normale”.49
Devianța, ca problemă socială, este privită ca un rezultat al dezorganizării sociale
intervenită ca urmare a unei necesități de moment. Ca urmare a dezorganizării sociale, unele
structuri institutionale își pierd funcționalitatea, controlul social se diminuează iar starea de
anomie devine predominantă .

48Sorin M. Rădulescu, Sociologia Crimei și Criminalității, Editura Șansa, București, 1996, pp.50 -51.
49Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a pr oblemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010. p.168.

33 Sociologii fac distincție între socializarea pozitivă, afla tă în concordanță cu normele
și valorile societății convenționale și socializarea negativă, aflată în conflict cu normele și
valorile societății legitime dar în acord cu cele ale unei subculturisau contraculturi.50
2.3.3 Teoria asocierii diferențiale

Edwin H. Sutherland este cel care a formulat cea mai cunoscută teorie în domeniul
socializării în rolul de deviant. În opinia lui E. H. Sutherland orice conduită criminală este
învățată la fel ca și conduita convențională, fiind un produs al „asocierii difere nțiale” cu
normele, valorile și tehnicile criminale. Noțiunea de asociere diferențiala implică faptul că
individul infractor este supus unui proces de selecție între norme cu caracter conflictual: cele
care se sprijină pe comportamentul criminal și cele ca re se opun acestui tip de comportament.
Ceea ce reiese, este definirea de către individ a situației în care se află, din punct de vedere al
normelor și valorilor învățate, unii dintre indivizi definesc situația în care se află ca o situație
legitimă.51
Comp oramentul criminal este învățat prin interacțiune și comunicare cu persoanele
din anturajul sau intimitatea persoanei respective. prin intermediul acestor persoane,
violatorul de normă învață tehnicile raționalizării și chiar „filozofia carierei criminale. Teoria
asocierii diferențiale, valabilă atât pentru înțelegerea genezei conduitei criminale cât și pentru
cea a genezei comportamentului deviant a fost creata de către Sutherland împreună cu D.
Cressey care au formulat următoarele enunțuri:
 Comportamentul criminal este învățat; el este, de fapt, produsul unei educații;
 Acest comportament este învățat în interacțiune cu alte persoane, prin
intermediul unui procfes de comunicare; această comunicare este în mare parte
verbală
 Principalul conținut al învățării comportamentului criminal apare ca un
rezultat al influențelor exercitate de către grupurile cu caracter intim si personal;
 Procesul de învățare a comportamentului criminal cuprinde:
 Tehnicile de comitere a crimei (infracțiunii), atat cele simple cât și cele mai
complicate,

50Ibidem p.168.
51Ibidem . p.168.

34  direcțiile specifice ale motivelor, impulsirilor,raționalizărilor și atitudinilor
asociate acestui comportament
 Aceste direcții specifice sunt învățate atăt prin intermediul definițiilor
normelor cu caracter favorabil, cât și a celor cu caracter nefavorabil;
 O persoană devine infractoare din cauza expunerii excesive la definiții
favorabile violării normelor, în detrimentul definițiilor nefavorabile acestei violări.
Atunci când o persoana devine criminală, ea ajunge astfel datorită cont actelor
excesive cu modelele criminale și izolării ei față de contactele cu modelele criminale;
 Asocierile diferențiale pot varia din punct de vedere al frecvenței, duratei,
priorității și intensității expunerii unor persoane la modelele criminale sau
nonc riminale. În această idee se face referire la predominanța sau selecția unuia
dintre aceste modele criminale sau noncriminale și la reacțiile emoționale legate de
asocierea cu unul dintre aceste modele;
Atat comportamentul criminal, cât și cel noncriminal reprezintă o expresie a
acelorași trebuințe și valori generale.52
Teoria elaboarată de Sutherland, spre deosebire de alte concepții, care au încercat să
explice geneza conduitelor deviante sau criminale, independente de cea a conduitelor
nondeviante sau noncriminale, a evidențiat faptul că un comportament deviant apare prin
același proces de socializare și are la bază aceleași motivații ca și comportamentul legitim.
Acest fapt duce la oferirea explicatiei adecvate a cauzelor pentru care devianța are un
caracter relativ, variind de la un context sau un grup social la altul, în funcție de subcultura
care-l caracterizează.53
2.4 Conduita predelincventă la copii

Cea mai mare parte a studiile actuale asupra aspectelor morale ale copiilor sunt
neclare, în sensu l că o dată cu creșterea în vârstă a acestora, mai ales în perioada

52Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010.
pp.169 -171.
53Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura Lumina Lex, 2010. p.
171.

35 adolescenței, acestei perioade i se recunosc anumite caracteristici particulare care fac din
adolescenți un grup social cu o identitate aparte în cadrul societății.
,,În multe situații din viața de zi cu zi a copiilor pot lua naștere cercuri vicioase: când
părinții îi cer să facă unele lucruri sau îi impun limite, copilul învață că îi poate „forța” să
cedeze printr -un comportament exagerat (crize de furie). Astfel de experiențe repetate
creează o tendință, bine înrădăcinată, de opoziție și comportament agresiv atunci când se
confruntă cu reguli sociale, tendință consolidată prin întărire negativă, iar în unele cazuri
individuale, circumstanțe familiale suplimentare, cum ar fi agresarea copil ului, relațiile
proaste între frați sau neglijarea, întăresc/agravează acest comportament.”54
Având în vedere faptul că de obicei comportamentul copiilor este influențat de o serie
de factori cum ar fi probleme familiale, anturajul și nu numai, fără îndoial a, pericolele
alunecarii pe panta devianței și, ulterior a delicvenței juvenile a unor “minori in derivă” sunt
reale și ele trebuie semnalate ca atare.
„Cum tendința dobândită de a se opune sau de a se comporta agresiv are adesea un
efect negativ asupra ca lității relațiilor de atașament, care la rândul lor reprezintă cel mai
important factor predictiv pentru o stimă de sine pozitivă, mulți copii afectați dobândesc o
stimă de sine scăzută în prima etapă. Aceste două trăsături (tendința de a se comporta anti –
social sau agresiv atunci când li se cer lucruri sau li se impun limite și stima de sine scăzută)
sunt tipice pentru prima etapă a procesului de dezvoltare care are loc de obicei în familie.
Drept urmare, copilul în cauză își creează adesea o imagine prep onderent negativă a figurilor
adulte aflate în poziții de autoritate și un nivel crescut de lipsă de încredere în acestea. În
plus, evitarea satisfacerii cererilor care i se fac și conflictele cu autoritatea școlară pot avea
efecte negative asupra performa nțelor școlare. Plăcerea de a învăța este afectată, iar copilul
va avea tendința să caute compensații în afara școlii (acolo unde adulții care reprezintă
autoritatea nu au influență), de exemplu pe stradă sau medii în care adulții intră foarte rar.”55

54Guido Schomaker; Paul Mariș Popescu, Manualul copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde
penal, 2009, p.84.
55Ibidem , p.84.

36 Cu cât vârsta la care copilul prezintă un comportament anti -social este mai mică, cu
atât riscul de escaladare și consolidare a acestui comportament este mai mare. Patterson se
referă la această situație ca fiind dezvoltarea comportamentului anti -social cu de but precoce
(„early starters”).56
Pană la adolescență, viața morală a copilului nu reprezintă decât supunerea la regulile
fixate de adult. Începând cu această perioadă, moralei instituite de adult îi ia locul o morală a
“idealului”, a “valorilor”, care dete rmină aprecierea propriei conduite și a conduitei celorlalți
din perspectiva exaltarii față de tot ceea ce este adevarat și bun din punct de vedere moral.
2.4.1 Delimitări conceptuale și definiții ale conduitei predelincvente

,,Predelincvența se referă la cazurile de manifestări deviante care, în circumstanțe
favorizante, pot degenera în acte delincvenționale, de conflict cu legea penală. Predelincvența
juvenilă constă în ansamblul conduitelor deviante ale tinerilor care, fără a avea un conțin ut
nociv ca atare, pot determina, în anumite condiții, comiterea de acte antisociale. Pentru a
deosebi actele predelincvente de cele delincvente, primele sunt denumite în Statele Unite
"delicte de status", care reprezintă încălcări ale unor prescripții apl icabile numai minorilor și
tinerilor. Ele sunt definite formal de comunitate ca fiind inacceptabile și implică o
condamnare morală explicit”.57
Conceptul de „tulburare de comportament” este un concept psihopatologic. Sintagma
„tulburare de comportament dese mnează devierile de la normele psihomorale, determinate
preponderent de cauze endogene, care afectează funcționarea psihică normală a individului.
Utilizarea expresiei tulburare de comportament a fost facută în anul 1950 , la primul congres
mondial de psih iatrie infantilă, pentru orice conduită aberantă întâlnită la copii.58
Conceptul de „problemă de comportament” , a apărut în anii 80 și generalizată în
deceniul următor, promovează o nouă viziune asupra conduitelor deviante ale copiilor, și
anume indică o di minuare a încărcăturii psihopatologice a acestor conduite, susținând

56Ibidem, p.85.
57Oana Ciuchi, Devianță și criminalitate într -o societate în tranziție, Editura Lumen, Iași 2011, p.63.
58Cristina Neamțu, Sociologia Devianței, Editura Polirom, 2003, p.31.

37 convingerea că în locul în care conduita acestor copii se poate ameliora mai ușor este școala
obișnuită. Dacă prin anii 70 ” problemele de comportament erau interpretate ca
disfuncționalit ăți și erau considerate indezirabile, odată cu începerea anilor 90 ele sunt tot
mai mult percepute conduite normale și funcționale.59
Conceptele de „inadaptare” sau „dezadaptare”. Inadaptarea este marca perspectivei
psihologice: copilul inadaptat este cel a l cărui comportament indiferent de cauză, îl împiedică
să beneficieze de experiențele educaționale și dociale obișnuite, atât în școală cât și acasă.
Ceea ce trebuie să știm este că din perspectiva psihologică devianța este interpretata ca o
formă de inada ptare. Dezadaptarea desemnează pierderea adaptabilității individului, în sensul
ca acesta nu mai realizează răspunsuri comportamentale adecvate la noile condiții ale
mediului, adaptabilitatea reprezinta proprietatea fundamentală a organismelor vii de a -și
adecva funcțiile și structura, corespunzător cu schimbările mediului.60
Conceptul de „deviere de conduită” cel care a consacrat acest termen în literatura
românească a fost I. Străchinaru, el a pornit de la disticția dintre „conduită” și
„comportament” dif inind devierile de conduită drept „forme de dezechilibru psihic sau de
echilibru parțial, care presupun modificări ce predomină în sfera emoțional -volitivă a
personalității,ca rezultat al unei structuri morbide de natură sociogenă sau al unor tulburări
morfofuncționale ale activității creierului, obiectivate în atitudinile persoanei față de societate
și sine.61
Un alt exemplu de definire cu valabilitate generală, ce poate oferi repere mai clare,
mai adaptate, mai funcționale în diagnoza tulburărilor de compo rtament, îl găsim tot în
lucrarea Cristinei Neamțu62:
 comportamentul însuși sau severitatea sa sunt inadecvate în raport cu vărsta și
cu nivelul de dezvoltare al persoanei;
 comportamentul este periculos atât pentru persoana respectivă, cât și pentru
cei din jur;

59Ibidem , p.31.
60Ibidem , p.32.
61Ibidem , pp.33 -34.
62 Cristina Neamțu, Sociologia Devianței, Editura Polirom, 2003, p.41.

38  comportamentul reprezintă un handicap suplimentar semnificativ pentru
persoană, fie prin interferarea și afectarea gravă a învățării de noi deprinderi, fie prin
excluderea persoanei de la importante oportunități de învățare;
 comportamentul determină un stres semnificativ în viața celor care trăiesc și
muncesc cu persoana respectivă, ceea ce conduce la scăderea calității vieții acestora
la un nivel inacceptabil;
 comportamentul încalcă normele sociale.
Devierile de comportament sunt caracterizate prin reversibilitate și includ o gamă
extremă de diversă de manifestări, de la anorexie, onicofagie, fobii până la acte de
vandalism.63

2.4.2 Evoluția fenomenului predelincvenței și devianța școlară în rândul copiilor

Studiile pe termen lung au arătat că prevenirea timpurie și intervenția făcute la timp
pot fi eficiente și îi pot ajuta pe acești copii cu comportament predelincvent dar și pe cei din
anturajul lor social. ,,Este nevoie, așadar, de un instrument convingăto r de evaluare, cu
ajutorul căruia să se poată da un diagnostic prospectiv pentru a vedea dacă copilul care
manifestă comportament predelincvent se află pe ruta de dezvoltare cu debut precoce și are,
deci, nevoie urgentă de ajutor de specialitate ”.64

Dificu ltăți în dezvoltarea copilului
Limitare la nivelul inteligenței/capacității de vorbire
/performanțelor școlare/dezvoltării cognitive
Probleme de concentrare/sindrom ADHD
Comportament agresiv/anti -social
Îngrijire și atenție precare acordate copilului
Lipsa sprijinului emoțional în familie/respingere
emoțională
Deficiențe în îngrijire/atenție acordată copilului
Greșeli observate în comportamentul educativ al părinților
Disciplină severă, inconsecventă/stil permisiv de

63I. Străchinaru, Devierile de conduită la copii, Editura Didactică și Pedagogică, București 1969, p.174.
64Guido Schomaker; Paul Mariș Popescu, Manualul copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde
penal, p.86.

39 Educație
Slabă stimulare din partea părinților/slabă încurajare
cognitivă/slabă susținere instrumentală
Situația familiei
Grad înalt de stres în familie
Mama este depresivă/are probleme psihice
Aspecte privind statutul social al familiei
Mama era foarte tânără la nașterea copilului
Tatăl/mama crește copilul singur (ă)
Nivelul de educație al familiei este foarte scăzut
Fig 1. Factorii de risc ce favorizează comportamentul anti -social65
Sursa: Guido Schomaker; Paul Mariș Popescu, Manualul copilului care a săvârșit o faptă penală
și nu răspunde penal;
Acești factori de risc prezentați în figura de mai sus pot influența debutul dar și evoluția
apariției comportamentului predelincvent la copii și totodată începutul problemelor pentru
viitorul acestora și motive de îngrijorare pentru familie dar și pentru restul persoanelor care i –
au contact cu minorii.
În opinia autoarei C. Neamțu prin devianță școlară se înțelege „ansamblul
comportamentelor care încalcă sau transgresează normele și valorile școlare”. Putem spune
că devianța șc olară include totalitatea conduitelor care se abat de la normele și valorile ce
reglementează rol -statusul de școlar; aceste norme și valori sunt statuate în regulamentele
școlare și în cele de ordine interioară.66
Astfel, putem afirma faptul că devianța desemnează totalitatea comportamentelor ce
încalcă normele existente într-o cultură dată, norme ce corespund unor roluri și status -uri
bine definite și prin aceasta poate primejdui echilibrul sistemului social.
Atunci când se face referire la conduitele de devianță școlară , în literatura de
specialitate britanică și americană, se folosesc în special termenii : indisciplină, delicvență
juvenilă, tulburare de comportament/caracter sau mai nou, problemă de comportament. Din
cauză că acesti termeni au semnific ații diferite și nu pot folosiți drept sinonimi, nu sunt

65Ibidem , p.86.
66Cristina Neamțu, Sociologia Devianței, Editura Polirom, 2003, p.28.

40 interschimbabili, este oportună o analiză succintă a semnificațiilor lor și a relațiilor care se
stabilesc între ei.67
Indisciplina definește situația în care trebuințele individului vin în conflict cu
interesele grupului și cu autoritatea pe care o reprezintă. Atunci când un individ se comportă
într-un anumit mod pentru a -și satisface trebuințele iar acest comportament perturbă grup ul
în realizarea propriilor sale scopuri, atunci se produce un act de indisciplină. Indisciplina este
un fenomen extrem de complex, ce permite diverse interpretări și explicații; elevii sunt
indisciplinați deoarece: caută să câștige atenția adultului, sunt plictisiți, simt că sunt tratați
nedrept, nu au încredere unul în altul sau în ceilalți colegi, se simt umiliți de eșecurile lor
școlare, caută să dobândească putere și control asupra altora, vor să dovedească ceva altoara,
se simt fustrați sau respinși, au tulburări neurologice etc.68
Pentru ca problemele de conduită ale elevilor să poată fi eliminate sau cel puțin
reduse ca intensitate este necesară elaborarea de către profesor a unui plan de intervenție
comportamentală cu identificarea a acelor comporta mente care se doresc a fi reduse sau
eliminate, dar și intervenția părinților în vederea modificării comportamentului copilului are
un rol important.
Dacă privim în prima jumătate a secolului XX, principalele forme de devianță școlară
erau absenteismul, in subordonarea, sfiadarea autorităților profesorilor și violențele școlare,
dar în acest interval apar și grevele elevilor fiind cea mai dramatică formă de rezistență
școlară. Între anii 1880 și 1939 se numară peste o sută de greve școlare, problemele care a u
declanșat asemenea forme de rezistență constau în: aplicarea pedepselor corporale,
constrângerile referitoare la orare, vacanțe și vârsta de părăsire a școlii, anumite taxe
percepute în școală dar și unele aspecte relative la organizarea școlilor. Odată cu începutul
celui de -al doilea deceniu al secolului XX asemenea evenimente au atras atenția publicului.
Pe lângă aceste forme ale rezistenței școlare au fost consemnate și alte forme de conduită
deviantă cum ar fi: furtul, fumatu l in școală, fugă de la șc oală, atitudinea necooperantă și
indiferența față de învățătură.69
Cele mai grave și mai frecvente acte de devianță școlară sunt: fuga de la școală,
absenteismul, abandonul școlar, vandalismul, conduitele violente și toxicomania, copiatul și

67Cristina Neamțu, Sociologia Devianței, Editura Polirom, 2003, p.28.
68Ibidem.
69Ibidem pp. 47-51.

41 suicidul. Fuga de la școală, absenteismul, abandonul școlar, toxicomania și suicidul sunt
conduite evazioniste – apărări deghizate – , în timp ce vandalismul și conduitele violente sunt
apărări deschise.70
Fuga de la școală este, la prima vedere, cea mai puțin vinovată di ntre toate faptele
acelor elevi care se abat de la normele școlare, însă ea este punctul de plecare pentru
absenteism și poate chiar pentru abandonul școlar. Este o conduită cu o desfășurare limitată
în timp și o întâlnim atât în cazul elevilor mai mici (c ând se datorează mai mult „fobiei
școlare”), cât și la elevii din clasele mai mari. La elevii mai mari nu poate fi vorba despre o
„frică de școală” (eventual, doar o frică de examene sau de confruntarea cu anumite situații
colective – așa-numită „fobie soc ială”), ci de o formă de rezistență față de școală, de protest
împotriva unor situații considerate de ei ca fiind nedrepte, frustrante. La cauzele care îl
determină pe elev să fugă de la școală se pot adăuga și altele, mai grave, care îl fac să
părăsească și mediul familial. Fuga de acasă este de o mai mare gravitate și antrenează după
sine absenteismul și chiar abandonul școlar. Puțini sunt cei care aleg fuga de acasă cu gândul
la aventură, la schimbare. Cei mai mulți dintre adolescenți adoptă o asemenea f ormă de
exprimare în urma unor conflicte majore cu familia, dar și cu școala. Astfel de manifestări nu
trebuie tratate cu ușurință de către părinți și profesori pentru că ele prezintă un înalt risc
delicvențial și de victimizare, nu atât prin ele însele, c ât prin consecințele pe care le
antrenează .71 Așadar, fuga de la școală reprezintă de fapt inițierea elevilor în diverse
comportamente delicvente.
Absenteismul școlar . Între fuga de la școală și absenteismul școlar se operează
următoarea distincție: în timp ce fuga de la școală este interpretată ca o problemă emoțională,
absenteismul școlar este definit ca o problemă socială, fiind explicat mai mult prin
caracteristicile socioculturale ale mediului de proveniență și apărând mult mai frecvent în
mediul ur ban și în familiile sărace.72

Referitor la rolul etiologic al familiei în absenteismul școlar, el devine vizibil mai ales
în situații precum73:

70Cristina Neamțu, Sociologia Devianței, Editura Polirom, 2003, pp. 184 -190.
71Ibidem.
72Ibidem.
73 Cristina Neamțu, Sociologia Devianței, Editura Polirom, 2003, pp. 184 -190.

42  părinții sunt indiferenți sau devalorizează educația școlară și, din cauza acestei
atitudini, nu controlează și n u reacționează la absențele copiilor;
 părinții pretind copilului să lipsească de la școală, obligându -l să presteze
diverse activități casnice sau
 aducătoare de venituri;
 părinții sunt bolnavi cronici, dependenți de alcool sau droguri, se află în
detenție , nefiind disponibili în ceea ce privește controlul frecvenței și al activității
școlare ale copiilor;
 părinții sunt hiperanxioși sau imaturi și, din diverse motive, reale sau
imaginare, țin copilul acasă pentru a -l proteja.
Absenteismul reprezintă un tip de agresiune pasivă împotriva școlii, indicând faptul
că elevii fug de la școală conștienți de faptul că pot fi pedepsiți. Reacțiile negative ale
autorităților școlare și ale părinților întrețin mecanismele de apărare ale elevului, le
intensifică și pot d uce chiar la abandonul școlar.

V andalismul școlar reprezintă actele de violență specifice, orientate către obiecte,
bunuri, proprietăți. Vandalismul este definit ca o activitate ce apare ca rezultat al unei
descărcări a agresivității, sau ca o răzbunare dirijată împotriva bunurilor materiale.
Vandalismul mai poate fi definit ca distrugerea intenționată sau prejudicierea, disfigurarea
malițioasă a unei proprietăți. 74
Majoritatea celor ce comit acte de vandalism au un nivel scăzut de autocontrol, o
stima de sine redusă si o lipsă de toleranță la frustrare. Aceste circumstanțe sunt în legătură
cu diverși indicatori sociali precum probleme economice, financiare, vârsta, c alitatea
sistemului de invatamant, dar și anurajul și grupul de prieteni.
Abandonul școlar este conduita de evaziune definitivă caracterizată prin părăsirea
școlii de către elev înaintea încheierii ciclului de studii început. Cei care abandonează școala
nu mai sunt reprimiți ulterior în aceeasi instituție educativă și contribuie, prin actul lor, la
punerea sub semnul întrebării a eficienței sistemului educativ și nu numai a acestuia. Datele
statistice obținute în urma unor studii efectuate asupra abandonulu i școlar dovedesc faptul că
acesta reprezintă principalul indicator predictiv al orientării indivizilor către o carieră

74Ibidem.

43 delicventă. De altfel, aceste analize au demonstrat și corelația ce există între abandonul scolar
si delicvență, faptul că abandonul șco lar coincide la unii subiecți cu implicarea lor în
activități criminale. Cauzele abandonului școlar sunt, în mare parte, cele care au determinat
absenteismul școlar însă la un nivel de gravitate mult mai înalt. La acestea se adaugă
repetenția, etichetarea permanentă a lor ca „ratat” de către colegi sau profesori, asocierea lor
cu diferiți indivizi, membrii ai unor grupări infracționale etc. Desigur, etiologia acestui
fenomen este mult mai complexă și vizează și cauze de natură economică (situația economică
a familiei), socio -culturale sau religioase, care, în măsura în care sunt cunoscute, pot
contribui la prevenirea și diminuarea sa. Pentru aceasta însă, ca și în cazul altor forme de
devianță școlară, cooperarea oportună și adecvată între școală, familie și comunitate este
esențială.75
Astfel, principalele cauze ale abandonului școlar sunt datorate dezorganizării
familiei, de probleme cum ar fi dificultăți materiale, divorțul, dependența de alcool, violența
în familie.
Violența școlară este cea mai frecventă conduită de devianță școlară care, datorită
diversității formelor sub care se manifestă și a gradului lor de periculozitate, prejudiciază în
cel mai înalt grad calitatea și eficiența educației școlare. În general, prin violență se definește
un comportamen t agresiv, realizat prin „utilizarea forței și a constrângerii în scopul impunerii
voinței asupra altor indivizi. În mod concret însă, reprezintă formă de violență orice cuvânt,
gest sau conduită care cauzează sau amenință să cauzeze un prejudiciu fizic sa u psihic unei
persoane sau bunurilor ei. Dacă de cele mai multe ori prin violență se înțelege o agresiune
fizică asupra unei persoane, violența psihologică verbală (care afecteză, în principal, stima de
sine a unei persoane) se integrează în aceeași catego rie de acte violente. De aceea, în
literatura de specialitate americană din ultimii ani se vorbește si despre o „violență ascunsă”
(mascată) care vizează manifestări de conduită mai puțin vizibile, dar producând aceleași
fenomene de frustrare, de anxietate , de pierdere a stimei de sine (avem aici în vedere
utilizarea unor cuvinte sau gesturi umilitoare, cazurile de hărțuire sexuală, directă sau
indirectă etc.76

75Cristina Neamțu, Sociologia Devianței, Editura Polirom, 2003, pp. 240 -249
76Ibidem .

44 Așadar, fenomenul violenței școlare se întinde pe o scară largă, iar violența fizică este
cea mai răspândită, perturbând grav mediul școlar.
Manifestările de violență școlară apar, de regulă, în urma unor conflicte care pot fi
interpersonale, dar si intergrupuri. Afilierea la un grup de elevi are atât rolul de a asigura și
dezvolta relații securizante, cât și posibilitatea creșterii stimei de sine a elevului care a recurs
la o asemenea modalitate. Odată inclus în aceste grupuri (bande), elevul se va conforma
regulilor impuse în cadrul acestora în schimbul satisfacerii nevoii de apartenență dar va
adopta și un comportament violent, specific grupului, pentru a dovedi astfel că prezența sa în
cadrul grupului nu este întâmplătoare77
Mediul familial, relațiile dintre părinți și copii, reprezintă cea mai importantă sursă a
agresivității elevilor. Mulți dintre c opiii care prezintă un comportament agresiv provin din
familii dezorganizate, cu părinți care au divorțat și care trăiesc în familii monoparentale.
Echilibrul familial poate fi deranjat și de criza locurilor de muncă, de șomaj, fenomen cu care
se confruntă tot mai multe familii în ziua de astăzi. Părinții sunt confruntați cu numeroase
dificultăți materiale, chiar și psihologice, în aceste situații, ei sunt mai puțin sau deloc
disponibili pentru copiii lor.
Toxicomania este o conduită deviantă de tip evazio nist care a înregistrat o creștere
alarmantă în ultimele decenii chiar și în mediul școlar. Caracteristica sa principală este
sindromul de dependență definit ca fiind „un ansamblu de fenomene comportamentale,
cognitive și fiziologice, în care utilizarea un ei substanțe psihoactive specifice determină o
detașare progresivă a subiectului față de alte activități”. Apariția acestui sindrom, corelată cu
alterarea funcției cognitive, cu scăderea capacității de discernământ, poate constitui și un
punct de plecare p entru acte infracționale. „Odată cu instalarea dependenței fizice și psihice
față de drog, toxicomanul își pierde progresiv controlul asupra voinței proprii, își pierde deci
responsabilitatea78
Consumul de droguri a ajuns să se inițieze în viața tinerilor încă de la vârste fragede,
fiind una din problemele cele mai actuale și mai periculoase ale societății de astazi. Tinerii
sunt predispuși la consum încă de la integrarea lor într -un anumit grup, pentru a se face
afirmați și totodată acceptați de către membrii grupului. Fenomenul ia amploare tot mai mult

77. Cristina Neamțu, Sociologia Devianței, Editura Polirom, 2003, pp. 240 -249.
78Ibidem.

45 pe zi ce trece iar persoanele care se înfruntă cu această problemă încep din cauza anturajului
sau din cauza tentației de a încerca ceva nou și d iferit, datorită unor probleme fie familiale fie
de altă natură. Aceste întâmplări se datorează ușurinței cu care se procură substanțele
interzise de către persoanele minore, și nu numai.
Astfel, problematica extrem de importantă a consumului drogurilor i mplică
necesitatea abordării complexe a activităților de prevenire și de ținere sub control a acestui
fenomen, precum și preocupări constante ale autorităților pentru a monitoriza traficul și
consumul de droguri. Este necesar să fie identificate cele mai e ficace și eficiente soluții
preventive deoarece consecințele consumului de droguri pot avea un impact grav asupra
tinerilor, atât în plan personal cât și social, iar pentru diminuarea acestor consecințe este
necesară implicarea familială în viața tânărului , persoanele competente (autoritățile) având
rolul de a se mobiliza în prevenirea și diminuarea acestui fenomen pentru ca societatea
actuală să nu se confrunte cu un consum în rândul populației și mai ridicat decât este în
prezent.
Suicidul la elevi, actul suicidar nu este propriu -zis o formă de divianță școlară, în
sensul că nu există norme școlare care să -l menționeze și să -l interzică explicit; însă, întrucât
el se prezintă ca având legătură cu alte probleme de comportament ale elevilor este oportună
abordarea sa în acest context. Suicidul este definit de unii autori ca pe o conduită evazionistă
prin care individul scapă de o situație critică ce îi pricinuiește o suferință de neîndurat. Alți
autori pun suicidul în relație cu agresivitatea explicându -l ca pe o formă de agresivitate
canalizată spre propria persoană.79

Factorii implicați în suicidul elevilor sunt80:
 factori familiali: familii cu risc suicidal sau marcante de conflicte, violență,
abuz, divorț sau alte probleme;
 factorii școlari: rezultate școla re proaste, probleme de adaptare școlară,
echitarea din partea adulților;

79Cristina Neamțu, Sociologia Devianței, Editura Polirom, 2003, pp. 240 -249.
80 Ibidem .

46  factori sociali: proveniența din medii sociale de risc, imaturitate socială,
izolare;
 factori de personalitate: acești includ factori de ordin cognitiv ( rigiditatea în
abordarea pro blemelor, tendința de a ocoli efortul de reflectare -interpretare și de a
trece imediat la altul; factori de ordin emoțional ( sentimentele de neajutorare,
melancolie, singurătate); factori de ordin comportamental ( consumul de substanțe
psihoactive); facto ri de sănătate (desfigurarea, mutilarea, bolile în stadii terminale sau
psihopatologice.

Delincvența juvenilă este un fenomen social care include toate încălcările de norme
de către minorii care nu au împlinit vârsta de 18 ani. Toate aceste fapte comise de un copil
sau de un adolescent sunt sancționate penal. Dintre cauzele comportamentului delincvent al
copiilor si adolescenților am putea enumera: La nivel macrosocial: sărăcia; inegalitatea
sociala, șomajul, migrația forței de munca. La nivel microsocial : dezorganizarea familiilor;
lipsa supravegherii părintești – ca una dintre consecințele migrației forței de muncă,
agresivitatea, alcoolismul, narcomania, abandonul școlar.

Capitolul III Metodologia cercetării

47 Prezentarea Centrului Zonal Horlești de consiliere și sprijin pentru familii și copii aflați
în dificultate
a. Scurt istoric
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași este principalul
furnizor de servicii sociale la nivelul județului. DGASPC Iași este instituția care asigură
aplicarea politicilor și strategiilor de asistență socială în domeniul: protecției copilului,
familiei, persoanelor cu dizabilități, vârstnicilor, precum și a altor categorii de populație
aflate în situații de risc. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, ca
instituție publică de interes județean, aflată în subordinea Consiliului Județean Iași, este
finanțată din fondurile Bugetului de Stat. Totodată, DGASPC Iași își desfășoară activitatea
pornind de la nevoile specifice ale populației județului Iași, stabilite prin Strategiile propuse
de Direcție și aprobate de către Consiliul Județean Iași, iar specialiștii proprii ai Direcției
asigura implementarea reformelor în domeniul asistenței sociale, oferind servicii în
conformi tate cu exigentele impuse de standardele de asistență socială.
Centrul Zonal Horlești este un serviciu specializat din cadrul DGASPC IAȘI care are
ca scop consilierea si sprijinirea părinților si copiilor pentru a face față dificultăților
psihosociale care afectează relațiile familiale, pentru dezvoltarea competențelor parentale,
pentru prevenirea separării copilului de familia sa și sprijinirea copiilor atunci când apar
probleme în dezvoltarea acestora.
Centrul Zonal Horlești a luat naștere pe data de 22 ianuarie 2007, prin inițierea unui
proiect de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, vizând
descentralizarea serviciilor sociale către centrele regionale specializate. Direcția Generală de
Asistență Socială și Protecția C opilului Iași a fost de asemenea solicitantul, beneficiarul,
cofinanțatorul și autoritatea de implementare a proiectului în orașele Pașcani, Târgul Frumos,
Hârlău, comunele Andrieșeni, Cozmești, Horlești din județul Iași. Fiecare dintre aceste centre
iși desfășoară activitatea pe o anumită regiune astfel încât programul să acopere toate cele 91
de comune ale județului Iași.
Având în vedere misiunea Centrului Zonal Horlești și scopurile stabilite în Planul de
Acțiune pe anul 2017 și conform cu Ordinul 289/2 006 al ANPDC pentru aprobarea

48 standardelor minime obligatorii privind centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii,
s-a considerat oportun desfășurarea unor activități de consiliere în grup la nivelul mamelor
minore, minore însărcinate și famil iilor cu mulți copii din comunitățile rurale, pentru evoluția
pozitivă a dezvoltării copiilor acestora, îmbunătățirea relațiilor familiale și colegiale, pentru
prevenirea separării copilului de familia sa și orientarea spre un viitor mai bun.
Centrul Zonal Horlești are ca și arie de activitate un număr de 15 comune cum ar fi:
Ciurea, Grajduri, Șcheia, Scânteia, Mironeasa, Ipatele, Drăgușeni, Țibana, Țibănești,
Miroslava, Mogoșești, Voinești, Tansa, Dagâța, Horlești,
În proiectul inițial a fost prevazut și un automobil Dacia Logan, însă acesta a fost
primit abia la data de 14 septembrie 2007, a 9 -a lună de proiect. Practic activitatea Centrului
Zonal Horlești a început odată cu venirea autoturismului deoarece deplasare a în toate
comunele arondate centrului a fost foarte dificilă.
Sediul Centrului Zonal Horlești se află în prezent în cadrul Centrului Județean de
Incluziune Sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului
Iași.
b. Programe
La nivel de programe specialiștii din cadrul Centrul Zonal Horlești intervin în
comunitățile rurale din județul Iași în vederea ajutorării din punct de vedere psiho -social a
familiilor defavorizate, vulnerabile, care au în îngrijire mulți copii or i a persoanelor cu
dizabilități. Aceste programe au ca scop implicarea autorităților publice locale în protecția și
promovarea drepturilor copilului la nivel rural. Prin aceste programe instituția noastră are ca
țel principal prevenirea separării copilului de familia sa și creșterea calității vieții în zonele
rurale din județul Iași.

În urma colaborării cu serviciile publice de asistență socială din comunele rurale
arondate județul Iași au fost identificare o serie de copii la risc social ridicat, care a u

49 beneficiat ulterior de serviciile oferite în cadrul comunității (serviciile specializate acordate
de specialiștii din cadrul DGASPC Iași împreună cu specialiștii de la nivel local).
c. Servicii
În cea mai mare parte din activitatea profesională specialiștii din cadrul centrului
zonal se deplasează pe teren pentru toate cazurile referite în scris. În colaborare cu asistenții
sociali comunitari și alti reprezentanti ai institutiilor locale (agenți de poliție, mediatori
sanitari, cadre medicale, etc ) se realizează vizite de evaluare inițială la domiciliul
beneficiarului și se întocmește la fața locului raportul de evaluare inițială ancheta
socială/referatul de situație cu propuneri, avînd în vedere interesul superior al copilului.
În funcție de cele constatate, se oferă servicii adecvate nevoilor identificate:
● consiliere de specialitate în baza unui plan de consiliere ;
● acordarea unui sprijin material constând în produse alimentare și de igienă ;
● asigurarea transportului beneficiarilor pentru c azurile de urgență;
● medierea relației dintre beneficiari și alte servicii sociale/medicale județene, etc.
În cadrul procesului de furnizare a serviciilor sociale se asigură beneficiarilor
respectarea demnității, autodeterminării, autonomiei în gestionar ea propriilor bunuri și a
dreptului la intimitate personală. Pe toata durata instrumentarii cazului, specialiștii centrului
respectă principiul confidențialității conform legislației în vigoare (Legea 466/2004 privind
statutul asistentului social). Special iștii centrului au în vedere informarea promptă a
beneficiarului asupra modificărilor sau deciziilor luate în ceea ce -l privește, acesta
exprimându -și acordul asupra acestora. Beneficiarului i se cere acordul privind referirea
cazului său către alte servic ii/instituții, cu excepția situațiilor în care se impune instituirea
unei măsuri de protecție specială a copiilor în regim de urgență.

Ca urmare a unei monitorizari permanente a situației copilului/familiei la risc, acolo
unde a fost cazul, beneficiarii a u fost orientați către alte instituții/organizații/servicii ale

50 DGASPC (pentru situațiile în care problematica cu care se confruntă beneficiarul depășește
aria de competență a centrului
d. Colaborări
Echipa Centrului Zonal Horlești desfășoară diferite proi ecte în parteneriat cu alți
furnizori de servicii sociale la nivel local, cu scopul furnizării unor servicii sociale complexe.
Pe teren se lucrează în parteneriat cu asistentul social comunitar, cu agenții de poliție sau alți
reprezentați ai diferitelor in stituții locale în funcție de specificul problemelor sociale
întâmpinate.
Echipa zonală implică membrii comunităților locale în campaniile de sprijin
desfășurate la nivel local. Asistenții sociali comunitari au participat activ la campania de
informare cu privire la existența Centrului Zonal Horlești și serviciile oferite de acesta prin
distribuirea broșurilor la nivelul comunelor.
Fundația Holt Romania a fost partener și parte a echipei de implementare a
proiectului și a fost implicată în derularea activităților propuse. O responsabilitate centrală pe
care a avut -o Holt Romania a fost cea de realizare a grupurilor de educație parentală în toate
centrele zonale din județ.
Asociația ,,Glasul Vieții” condusă de către Părintele Dan Damaschin, intervine în
comunitățile în care pragul sărăciei este critic, ajută familiile cu mulți copii din punct de
vedere material și financiar și îi monitorizează din punct d e vedere ,,socio -spiritual”. Când
scriu de această asociație îmi amintesc de un caz instrumentat de mine în luna iunie 2017, o
familie cu 8 copii cu risc crescut de abandon școlar și cu un început de conduită
predelincventă în comunitate, aceștia locuind î n comuna Mogoșești, județul Iași. În
colaborare cu reprezentanții acestei asociații și asistentul social din cadrul Primăriei
Mogoșești am reușit să intervenim pentru a acorda servicii de specialitate celor 2 părinți care
erau aproape de divorț dar mai ale s salvarea celor 8 copii de la un viitor sumbru din toate
punctele de vedere.
Nu putem uita nici de Fundația Hop e and Homes for Childrens România cu care
DGASPC Iași are o convenție de colaborare. ,,HHC” România intervine cu sprijin financiar

51 în ajutorul familiilor defavorizate, familiilor cu mulți copii aflate în situații de criză, familiile
care au în îngrijire o persoană sau un copil cu handicap etc.
e. Cadrul legislativ
Specialiștii centrului tratează cu respect, bună credință și non -discriminare orice
beneficiar care solicită serviciile centrului în conformitate cu regulamentul de ordine
interioară și cu legislația în vigoare ( Legea 272/2004 pr ivind protectia si promovarea
drepturilor copilului și Legea 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap).
f. Obiectivele Centrului Zonal Horlești
Principalele obiective ale Centrului Zonal Horlești sunt :
● Creșterea gradului de eficiență în acordarea unor servicii sociale directe prin
deplasarea în teren ca urmare a sesizărilor primite, prin evaluarea situației socio -familiale,
prin consilierea specializată a parinților și/sau copiilor, prin propunerea unor măsuri de
protecție și prin monitorizarea cazului atât pe parcursul intervenției cât și după această
perioadă (monitorizarea post -servicii). Toate acestea au ca scop reducerea riscului de
abandon,abuz,neglijență sau exploatare prin muncă a copiilor, reducerea riscul ui de
marginalizare socială și instituționalizare a copiilor cu dizabilități, reducerea riscului de
recidivă a copiilor care au săvârșit fapte penale, dar nu raspund penal și pentru care s -a
instituit măsura de supraveghere specializată în familie. În oric e acțiune întreprinsă, echipa
centrului zonal are în vedere următorii indicatori: situația socio -materială a familiei, nivelul
de coeziune socială, dependența persoanelor din comunitate față de serviciile sociale, nivelul
de educație, consumul de alcool al părinților, violența domestică, gradul de accesibilitate la
servicii sociale.
● Responsabilizarea autorităților locale în identificarea, gestionarea și soluționarea
cazurilor sociale deosebite de pe raza lor de competență prin implicarea activa a
autorit atilor și a liderilor comunității locale în depistarea, analizarea și identificarea de soluții
realiste pentru cazurile de familii la risc social ridicat. Implicarea acestora este realizată prin
prezența reprezentanților instituției locale (poliție, biseri că, scoală, cabinet medical, etc) la

52 vizitele de evaluare a familiilor; de asemenea, directorii de școală monitorizează cu atenție
cazurile de copii aflați la risc de abandon școlar și încearcă să găsească soluții de estompare a
acestui fenomen. Medicii de familie și preoții parohi iau legătura cu autoritățile locale și
echipa centrului zonal atunci cand identifică noi cazuri de copii/familii la risc.
● Creșterea gradului de funcționabilitate a structurilor comunitare consultative din
cadrul celor 15 local ități arondate Centrului Zonal Horlești prin stabilirea și desfășurarea
unor întâlniri de lucru periodice cu membrii structurilor comunitare consultative și
implicarea activă a acestora în managementul cazurilor sociale dificile existente la nivelul
comun elor.
g. Grupul țintă
La nivelul Centrului Zonal se realizează identificarea, evaluarea și monitorizarea
următoarelor categorii de beneficiari:
 familii aflate în dificultate, care au copii aflați la risc crescut de a fi:
abandonați, instituționalizați, ma rginalizați, neglijați, abuzați exploatați prin
muncă sau copii cu nevoi speciale;
 copii pentru care s -a instituit măsura de supraveghere în familie, care sunt
înregistrați într -o bază de date reactualizată lunar .
3.1. Scopul și obiectivele cercetării

În cadrul acestei cercetări a fost abordată problematica predelincvenței în rândul
copiilor, fenomen care poate constitui o problemă în dezvoltarea și creșterea armonioasă a
acestora.
Comportamentul predelincent în rândul copiilor poate avea urmări grave în
dezvoltarea normală a acestora, în relațiile intrafamiliale dar și în comunitatea în care trăiește
familia și copilul cu pricina (,,problemă”). Cu alte cuvinte în rândurile următoare vă voi
prezenta scopul și obiectivele care stau la baza cercetării mel e în problematica
predelincvenței în rândul copiilor din mediul rural.

53 Scopul acestei cercetări este de a studia metode și mecanisme eficiente de prevenție
și intervenție în vederea diminuării comportamentul predelincvent în rândul copiilor. Copii
care au beneficiat de serviciile specializate ale Centrului Zonal Horlești din cadrul Direcției
Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași.
Obiectivele cercetării sunt:
 să identific cauzele și efectele care stau la baza comportamentul predelincven t în
rândul copiilor din mediul rural;
 să identific modalitățile de intervenție în vederea diminuării și stopării fenomenului
predelincvenței în rândul copiilor din mediul rural;
 să stabilesc rolului ocupat de către familie în evoluția psiho -socială a copilului din
mediul rural (atitudinea familiei cu privire la comportamentul predelincvent a
copiilor, gradul de valorizare a școlii, nivelul de educație al părinților).
3.2. Metode și tehnici de lucru

Voi incepe cu etimologia cuvântului ,,metodologie” care provine din cuvântul grecesc
methodos = drum si logos = stiinta, astfel metodologia desemneaza stiinta efectuarii
cercetarii. ,,Este vorba despre o disciplina generala în care se dezvolta modalitatile de
realizare a cunoasterii stiintifice si prive ste ansamblul elementelor care intervin în cercetarea
vietii sociale”. 81
Conform autorului L.Vlăsceanu, metodologia cercetarii sociologice reprezintă o
analiză a metodelor si tehnicilor aplicate în realizarea si finalizarea cercetarii sociale. Are un
carac ter normativ si formuleaza strategii de investigare, indica atât eventualele dificultati si
neajunsuri, cât si cai de obtinere a unor rezultate valide din punct de vedere stiintific.82
Pot spune faptul că metodologia reprezintă activitatea care asigură unit atea dintre
teorie și fapte. Astfel, metodologia își propune să studieze modul de întocmire a cercetărilor.
Metodologia își îndreaptă însă atenția mai mult asupra condițiilor științifice care duc la
dobândirea de noi cunoștințe decât asupra produselor cerc etării.

81 Mărginean, Ioan. (2000). Proiectarea cercetării sociologice . Iași: Polirom, p.53.
82 Zamfir, Cătălin, & Vlăsceanu, Lazăr. (Eds.). (1993) Dicționar de sociologie . București: Babel, pp.353 -355.

54 Cu alte cuvinte, metodologia se concentrează asupra metodelor, tehnicilor și
instrumentelor de lucru utilizate pentru a întocmi cercetarea.
Cercetarea de față a fost realizată folosind metoda studiului de caz, care presupune
numeroase etape, cu i mplicații teoretice și metodologice deosebit de importante. În această
lucrare au fost folosite o serie de metode și instrumente, luând în considerare fenomenul
predelincvenței în rândul copiilor din mediul rural.
Ca metodele utilizate în evaluarea acestui a sunt:
 Studiul de caz , fiind folosite ca instrumente: Istoricul social; Genograma; Harta eco ;
 Observația;
 Întrevederea.
3.2 1. Studiul de caz

Studiul de caz – ,, este o strategie de cercetare, este o modalitate prin care se poate
examina o temă empirică, urmând o serie de proceduri prestabilite”83. De asemenea, studiul
de caz este o metodă calitativă, unde se face analiza detaliată a unei persoane sau a unui grup.
Acesta se concentrează pe o singură problemă, și anume prezentarea soluției oferite.
Etapele studiului de caz sunt:
– etapa pregătitoare;
– etapa de documentare;
– etapa finală.
Prin urmare putem defini studiul de caz ca fiind o analiză a unui proces de la stadiul de
elaborare până la faza implementării finale; acesta oferă posibilitatea comparării diverselor
metode alese.
În cercetarea de față, metoda studiului de caz utilizează o serie de instrumente necesare
evidențierii situației problemelor întâmpi nate de o serie de indivizii ai societății (copilul cu

83 Yin, R., Studiul de caz , Editura Polirom, Iași, 2005 , pp.18 -43.

55 comportament predelincvent din mediul rural care provine din familii defavorizate și
dezavantajate economico -social).
 În realizarea studiilor de caz au fost utilizate următoarele instrumente:
3.2.2. Istoricul social

Istoricul social este un instrument de lucru care are drept scop atât obținerea de
informații cât și interpretarea semnificației acestora. Structura acestuia cuprinde o serie de
informații „cu valoare faptică, (privind identitatea subiectului, motivația întocmirii istoric ului
social, prezentarea succintă a problemei subiectului, prezentarea familiei subiectului, relația
între membrii familiei, date despre sănătatea fizică și mentală a subiectului, date despre
educația și performanța intelectuală a acestuia, date despre sit uația economică, date despre
rezidența și performanța intelectuală a acestuia, date despre resursele comunității necesare
sprijinirii subiectului, observații și recomandări), cât și interpretarea semnificației acestor
date.84 Datele cuprinse în istoricul so cial trebuie să fie cât mai exacte/precise.
3.2.3. Genograma

,,Genograma sau arborele familial descrie tipurile de relații și evenimentele care s -au
desfășurat de -a lungul generațiilor. Nașterea, decesele, divorțurile, crizele și alte evenimente
semnificative de viață pot fi înregistrate pe scurt. O prezentare de caz de câteva pagini poate
fi condensată într -o genogramă”.85
Cu alte cuvinte, genograma este o diagramă asemănătoare arborelui genealogic și se
utilizează pentru a reflecta relațiile din familie: nașteri, decesele, divorțurile, crizele cât și alte
evenimente. Deoarece genograma descrie tipuri de relații și evenimente care s -au desfășurat
de-a lungul generațiilor, citirea acesteia poate conduce la sesizarea anumitor evenimente care
se succed în familia respectivă. În cele din urmă genograma se completează împreună cu
individul și ajută la dezvăluirea regulilor nescrise ale familiei în care trăiește.

84 Irimescu, Gabriela, Tehnici specifice în asistență socială , Editura Universității „Al. I. Cuza”, Iași, 2002, p.147.
85 Coulshed, Veronica, Practica asistențe i sociale, Editura Alternative, București, 1993, p.295.

56 3.2.4. Harta ECO

Harta ECO poate fi definită ca reprezintând grafic locul individului sau a familiei sale
în contextul social, fiind astfel evidențiate diverse relații cu prietenii, vecinii, școala,
Biserica, cluburi și alte servicii.
3.2.5. Observația propriu -zisă

Observația are ca scop culegerea de informații cu valoare de fapte, necesare pentru a le
completa/confirma pe cele rezultate în urma altor tehnici (documentare a, interviul sau
întrevederea). Ea desemnează o etapă inițială a cunoașterii, un tip de acțiune realizată de cel
care observă, datele colectate și produsul final. Observația reprezintă „tehnica principală de
investigație sociologică întrucât ne oferă infor mații cu valoare de fapte”.86 Materialul obținut
prin intermediul observației directe este cel mai bogat, nuanțat de analize calitative.
În opinia autoarei Cristina Gavrilulă, ,,observația merită mai multă atenție din partea
sociologilor”.87 Din această afirmația constatăm faptul că metoda observației este un
important punct de plecare în structurarea unei cercetări sociologice. Prin observație pot
spune că sociologul contemplează la scopul și obiectivele care stau la baza viitoarei cercetări i
sociale.
Pe de altă parte, observația poate avea și rolul de a da un impuls cercetătorului care la
rândul său este atras de problematica fenomenelor pe care le studiază în scena socială.
Observația presupune urmărirea comportamentului verbal și non -verbal al
interlocutorului/clientului, tipul și structura relațiilor din mediul investigat, atitudini, stări și
reacții emoționale, privirea, limbajul corpului (mișcările), tensiunea fizică, mimica feței,
tonul vocii, receptivitatea, selectivitatea atenției, d ar și ceea ce vrea individul să exprime.
Observația poate fi clasificată astfel:
– Observația directă: asistentul social stă față în față cu clientul;

86 Miftode, V., Tratat de metodologie sociologică , Editura Lumen, Iași, 2003 , p.115.
87 Cristina Gavriluță, Negativul Cotidianului , Editura Universității ,,Al. I. Cuza” Iași, 2017, p.66.

57 – Observația indirectă: asistentul social observă aspecte din mediul de proveniență al
clientului. Inform ații cu privire la client pot fi obținute prin observație și în absența acestuia.
Ex: asistentul social realizează o vizită la domiciliul beneficiarului și, în lipsa acestuia,
observă starea locuinței, condițiile de igienă și curățenie, aspectul copiilor s au al altor
membri din familie, etc. În anumite situații, celelalte simțuri ne pot oferi informații mai
complexe decât văzul (ex: mirosul specific al unei locuințe neîngrijite, o igienă personală
precară pot fi sesizate doar prin observația olfactivă; tem peratura în cameră, etc.)
3.2.6. Întrevederea

,,Întrevederea reprezintă o tehnică sociologică care se apropie mai mult de tehnica
observației, oferind în special informații cu valoare de fapte. Întrevederea este „un procedeu
de investigație verbală, pentru a culege informații vizând obiectivul stabilit.”88
Întrevede rea se concretizează printr -un proces de interacțiune umană de tipul „față în
față” (tête -à-tête), în care sunt sugestive atât informațiile verbale, cât și reacțiile nonverbale
ale subiectului (conduitele, faptele, stările afective, mimica).
3.3. Universul Cercetării

Încep prin a sublinia faptul că cercetarea de față s -a efectuat pe un lot de 7 familii,
beneficiare ale serviciilor Centrului Zonal de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii
Horlești. Alegerea acestor familii s -a realizat pe baza proble maticii sociale aduse în atenție
(resurse financiare și materiale limitate, neglijență din partea familiei sau imposibilitatea
familiei de a -și ajuta copiii, plecatul părinților la muncă în străinătate) dar și prin gradul
ridicat de reprezentativitate în c eea ce privește problematica comportamentului predelincvent
a copiilor din mediul rural (copii care provin din familii defavorizate sau copii cu părinți
plecați la muncă în străinătate care prezintă în comunitate un comportament predelincvent și
care poate favoriza apariția delincvenței juvenile). Lotul a fost selectat în funcție de

88 Pinto, G., Méthodes des Sciences Sociales , Dalloz, Paris, 1967 , p.591.

58 problemele similare ale indivizilor, „a căror grupare trebuie să întrunească anumite însușiri,
în primul rând însușirea reprezentativității”.89
Cercetarea de față a avut în aten ție cauzele și efectele comportamentului
predelincvent al copiilor în comunitatea în care trăiesc, de asemenea și caracteristicile
familiilor din care fac parte acești copii din mediul rural, nevoile acestora și care sunt
dificultățile pe care le întâmpină în mediul familial, la școală sau în comunitate. Grupul ales
este eterogen, copiii fiind de vârstă școlară (7 -14 ani).
În cadrul acestei cercetări au fost alese familii din comunele Mironeasa, Voinești,
Țibana.
Comuna Mironeasa este situată în partea de S ud a județului Iași, la distanță de
aproximativ 36 km de municipiul Iași. Comuna Mironeasa are ca vecini: la nord – comuna
Voinești, la nord -est – comuna Mogoșești, la sud -vest – comuna Ipatele, la sud -est- comuna
Scheia și la vest – comuna Țibana. Pot sub linia faptul că alegerea acestei comune a fost
datorită faptului ca în cursul anului 2017 ca asistent social în cadrul Direcției Generale de
Asistență Socială și Protecția Copilului Iași am instrumentat nenumărate cazuri în care s -a
regăsit și problematica comportamentului predelincvent în rândul copiilor care provin din
familii defavorizate sau dezavantajate social.
Comuna Voinești este situată în partea de central – sudică a județului Iasi, la o
distanță de aproximativ 17 km de Municipiul Iași, la fel ca și în alegerea comunei Mironeasa
în comunitate am întâlnit în decursul activității profesionale nenumărate familii cu copii care
prezentau comportament predelincvent: acasă, la școală, în comunitate etc. În această locație
am întâlnit și părinți care au lă sat copiii în grija bunicilor și au plecat în străinătate pentru a
munci, întrebarea este dacă acești părinți s -au gândit la faptul că copii sunt ,, în siguranță cu
bunicii ”? pot exista efecte negative în urma acestui demers?
Comuna Țibana este situată în sud-vestul județului Iași, la aproximativ 36 km de
Municipiul Iași, acestă comună la fel ca și celelalte este în raza mea de competență ca
asistent social în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași.

89 Miftode, V., Tratat de metodologie sociologică , Editura Lumen, Iași, 2003 , p.255.

59 Pot sublinia faptul c ă în decursul anului 2017 cele mai multe cazuri cu minori cu
comportament deviant au venit din această locație menționată.
Cu alte cuvinte, am ales să vă prezint polul comunelor unde în decursul anului 2017
am instrumentat cele mai multe cazuri de minori c u conduită predelincventă, neglijare din
partea familiei, abandon școlar, violență în comunitate etc.
În rândurile ce vor urma (analiza studiilor de caz) vă voi prezenta și efectele plecării
părinților la muncă în străinătate asupra copiilor rămași acasă î n grija bunicilor sau în grija
altor persoane. De altfel putem adresa următoarele întrebări: Este aceasta o cauză a
predelincvenței în rândul copiilor? sau Există cumva vreo modalitate intervenție și prevenție
în acest sens?
3.4. Analiza studiilor de caz

Pentru început voi începe cu cele 7 studii de caz utilizate în lucrarea de față care
dezvăluie aspecte importante cu privire la factorii care îngrădesc apariția comportamentului
predelincvent în rândul copiilor din mediul rural, cauzele și efectele care p ot apărea în
dezvoltarea normală a copilului, în viața intrafamilială sau în comunitate.
În analiza studiilor nr.1, 2 și 6 de caz se constată faptul că un divorț în cadrul
familiei poate cauza apariția comportamentului predelincvent la copii. O despărțire a
părinților poate fi foarte sfâșietoare pentru un minor, se poate ajunge și la o traumă pe care
părinții de multe ori nu o observă sau ,,nu au timp să o observe”.
Cu alte cuvinte, copilul va avea tendința de a manifesta ,, durerea” prin care trece, în
acest caz factorul declanșator ar despărțirii părinților. Această durere se manifestă printr -un
comportament deviant: acasă, la școală sau în comunitate.
Deci, pot spune că obiectivele care stau la baza cercetării mele au fost atinse în
analiza acestor 2 s tudii de caz, prin urmare:
– am identificat cauzele și efectele care stau la baza comportamentului predelinvent, în acest
caz separarea părinților dar și despărțirea de ceilalți frați;

60 – ca modalități de intervenție în acest caz am intervenit împreună cu p sihologul care a
evaluat psihologic copilul dar și întreaga familie;
– în aceste cazuri climatul familial a avut un rol important în favorizarea apariției
comportamentului predelincvent la copii.
În analiza studiul de caz 3 și 4, este vorba despre un copil cu abandon școlar care a
fost reintegrat din nou în mediul educațional. În acest caz copilul manifestă un
comportament necorespunzător cu profesorii dar și cu ceilalți colegi (grupul de egali).
Prin urmare, parcursul educațional al unui copil îi poate afe cta în mare parte și
conduita. Prin consiliere psihologică și prin sprijin din partea școlii dar și a familiei, copilul
își poate ,, reabilita” comportamentul și poate fi adus pe ,,drumul cel bun”.
Obiectivele care stau la baza cercetării mele au fost atinse în analiza acestui studiu
de caz, prin urmare:
– am identificat cauzele și efectele care stau la baza comportamentului predelinvent, în
aceste cazuri abandonul școlar al copilului, acesta s -a reîntors la școală cu o conduită care
s-a datorat în mare parte lipsei educației;
– ca modalități de intervenție în acest caz am intervenit împreună cu psihologul care a
evaluat psihologic copilul dar și întreaga familie;
– climatul familial a avut un rol important în favorizarea apariției comportamentului
prede lincvent la acest copil. Familia nu a conștientizat importanța educației pentru minor și
a tratat cu nonșalanță reclamațiile venite din partea cadrelor didactice;
În analiza studiului de caz nr 5. și nr 7., observăm faptul că fenomenul consumului de
alcool în familie poate fi un important factor declanșator al conduitei predelincvente la
copii. Când un părinte sau chiar ambii părinți sunt consumatori de băuturi alcoolice, copilul
are tendința de a crede că este lăsat de izbeliște sau să facă ce vrea. Părinț ii sunt ocupați
mai mult cu alcoolul decât cu îngrijirea și creșterea copilului. În acest tip de caz copilul nu
are un bun model de urmat și familie și va manifesta o conduită deviantă acasă, la școală
sau în comunitate.

61 Obiectivele care stau la baza cerce tării mele au fost atinse în analiza acestui studiu
de caz, prin urmare:
– am identificat cauzele și efectele care stau la baza comportamentului predelinvent, în acest
caz factorul declanșator fiind consumul de băuturi alcoolice din familie;
– ca modalităț i de intervenție în acest caz am intervenit împreună cu psihologul care a
evaluat și consiliat psihologic copilul dar și întreaga familie;
– climatul familial a avut un rol important în favorizarea apariției comportamentului
predelincvent la acest copil. P ărinții trebuie în primă fază să se vindece de consumul de
băuturi alcoolice și mai apoi să se îngrijească corespunzător de copil până nu e prea târziu.
Cu alte cuvinte pot spune că în urma cercetării efectuate, s -a constatat că lipsa
educației părinților are un rol important în apariția comportamentului predelincvent în rândul
copiilor. Deci, putem asocia lipsa educației și sărăcia ca fiind factori importanți în apariția
fenomenului enunțat în rândurile de mai sus. Intervin prin a spune că educația primar ă
constituie un element cheie în ceea ce privește sărăcia, chiar și atunci când alți factori,
precum accesul la apă, servicii medico – sanitare sunt sub control. Astfel, educația populației
din mediul rural constituie un factor cheie care înlătură apariția fenomenului predelincvenței
în rândul copiilor și nu numai, educația poate înlătura chiar și sărăcia și malnutriția, probleme
cu care se confruntă majoritatea familiilor din mediul rural.
Autorul De Muro Pasquale menționează că, lipsa educației determină „o scădere a
productivității, imposibilitate de angajare și de a asigura familiei un venit, ceea ce are o
legătură directă cu sărăcia și malnutriția”.90
Mai exact, în zonele rurale, accesul la educație duce la creșterea șanselor ca minorii
din diferite fam ilii să nu prezinte comportament deviant, crește productivitatea umană și mai
ales diminuarea ,,sărăciei”. De aici putem deduce faptul că educația are un efect primordial în
formarea copiilor care provin din familii defavorizate sau dezavantajate economico -social.

90 De Muro Pasquale, Burchi Francesco, Education for Rural People and Food Security , Food And Agriculture
Organization Of The United Nations, Rome, 2007 , p.4.

62 Pentru a vă răspunde la întrebările de mai sus în legătură cu fenomenul care se
intilulează ,, copii cu părinți plecați la muncă în străinătate vă voi da exemplu de câteva
situații pe care le -am întâlnit în activitatea mea prosională ca asistent s ocial la Direcția
Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași. Primul caz de acest fel a fost
intrumentat de mine în prima luna din anul 2017, era vorba de o persoană dintr -o comună
din județul Iași care a sesizat faptul că un copil de 12 ani are un limbaj licențios în
comunitate și absentează de la cursurile școlii, ajuns la fața locului și am întâlnit un copil
care locuia cu bunicii, surpriză: părinții erau plecați la muncă în Italia. Împreună cu
psihologul am reușit să consiliem copilul și familia dar mai ales am luat legătura cu părinții
în Italia și le -am explicat ceea ce se întâmplă acasă și ce măsuri poate lua instituția noastră
în acest caz. În cele din urmă copilul a fost adus ,,pe drumul cel bun” după ce a beneficiat de
consiliere psi hologică pe o perioadă de aproximativ 3 luni. În prezent acesta și -a schimbat
conduita și frecvetează cursurile școlii. Mama s -a întors acasă pentru a avea grijă de acesta,
tatăl rămând în Italia petru a -și putea continua munca. Aici am dat exemplu de un c az mai
fericit unde nu am instituit măsură de protecție specială pentru copil.
A doua situație care îmi vine în minte este un caz instrumentat în luna aprilie 2017,
unde am primit sesizare din partea conducerii unei școli care reclama faptul că un copil de
11 ani, elev în clasa a IV a, ar avea un limbaj foarte licențios cu ceilalți colegi și pe
deasupra le fură mâncarea în pauze. Mergând la fața locului mi -am dat seama că nu mă
așteaptă un ,, caz ușor” și am tratat totul cu seriozitate. L -am întâlnit pe cop ilul Alin care
surpriză, locuia cu bunicii paterni și cu tatăl, mama era plecată la muncă în străinătate, mai
exact în Germania. Ca și în celălalt caz cu ajutorul psihologului am reușit să aducem copilul
,, pe drumul cel bun”, am informat tatăl și am conta ctat mama în Germania, explicâdu -le
detaliat cauzele comportamentului copilului și cum poate fi prevenit acest lucru. În urma
consilierii psihologice din partea psihologului copilul și -a schimbat conduita iar în cele din
urmă familia s -a implicat mai mult în creșterea sa.
Deci, pentru a răspunde întrebărilor de mai sus menționez faptul că acești copii care
au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate sunt mai predispuși de a prezenta o
conduită deviantă acasă, la școală sau în comunitate. Pentr u a preveni acest lucru părinții

63 trebuie să colaboreze cu asistentul social comunitar care îi poate consilia și îi poate îndruma
în așa fel încât copilul care va rămâne acasă să fie ,,pe mâini bune”.
Prin urmare, cercetarea de față dezvăluie faptul că fami lia are un rol determinat în
comportamentul / conduita adoptată de către copil în familie, la școală sau în comunitate.
Este deosebit de importantă atitudinea părinților, capacitatea de a face față problemelor cu
care se confruntă familia și abilitatea de a-i educa pe copii încă de la vârstă mică. Cu alte
cuvinte, familia este baza primară pe care o are copilul, familia este primul model psiho –
social al copilului. Dacă în familie nu sunt modele bune și practici bune de urmat și există
diferite forme de viol ență și consum de alcool, copilul în cele din urmă va adopta o conduită
care poate duce la predelincvență și în cele din urmă la delincvență juvenilă.
Un climat familial armonios, chiar dacă situația financiară este modestă, poate
determina ,,buna dezvolta re a copiilor”, creșterea stimei de sine și poate duce la bunăstarea
întregii familii din toate punctele de vedere : economic, social, cultural.
Un factor negativ asupra comportamentului copilului poate fi și consumul de alcool al
unuia dintre părinți, sau chiar a ambilor, alcoolul determină perturbări grave în cadrul
sistemului familial și creează stări conflictuale în sînul familiei. În aceste condiții, climatul
familial inadecvat își pune amprenta asupra bunei conduite a copilului dar și asupra
performan țelor școlare ale acestuia.
Să nu uităm și de condițiile de locuit precare (condiții igienico – sanitare inadecvate,
lipsa curentului electric, absența unui spațiu destinat studiului, numărul mare de persoane
care locuiesc într -o singură cameră) creează d ificultăți în dezvoltarea armonioasă a copilului
și îi poate afecta conduita într -un mod negativ. De asemenea, pot spune și că lipsa unei
alimentații corespunzătoare a copiilor poate determina apariția unei conduite deviante, la fel
cum spuneam în rânduril e de mai sus poate avea un rol negativ asupra vieții minorului în
familie, comunitate sau în grupul de egali. Un copil care nu este îngrijit corespunzător din
punct de vedere alimentar va fi foarte dispus de a avea o conduită deviantă, în cele mai rele
cazuri se ajunge chiar și la delincvență juvenilă, copilul este dispus de a comite o faptă
penală doar pentru a se putea alimenta corespunzător.

64 Un alt factor de risc asupra conduitei copilului poate fi și abandonul școlar al acestuia
sau a celorlalți frați din familie. O sumedenie de familii din mediul rural recurg la acest
,,obicei” de a nu -și lăsa copii să meargă la școală și de a -i lăsa fără educație. Îmi amintesc
câteva cazuri de copii care provin din mediul rural care au abandonat școala pentru a putea
munci în comunitatea în care trăiesc la fel ca niște adulți. De asemenea, majoritatea copiilor
cu abandon școlar copiază modele de ,,rea credință” din comunitate, așa fel încât încep să
consume alcool, să fumeze și să aibă un limbaj injurios în familie și cu cei din jur. Cu alte
cuvinte, în foarte multe cazuri instrumentate am observat că o ,,bună educație” în familie și la
școală poate avea efecte benefice în prevenirea și estomparea unui început de conduită
deviantă în rândul copiilor.
Pot menționa și fap tul că dificultățile materiale ale familiei, la care se adaugă alte și
alte aspecte, cum ar fi: (decesul unui părinte sau a unei rude apropiate, părinți plecați la
muncă în străinătate, neglijare) pot favoriza apariția unei conduite predelincvente în rându l
copiilor. Prin urmare pot spune că implicarea specialiștilor de la nivel local (asistent social,
psiholog, consilier școlar, polițist, învățător) este de bun augur în prevenirea acestui fenomen.
De aceea în majoritatea timpului când ne deplasăm în comuni tate pentru evaluarea situației
unui copil/familii în situație de risc, suntem ,,conduși” de către asistentul social comunitar
care cunoaște cel mai bine situația copilului sau a familiei în cauză.
Închei analiza studiilor de caz prin a menționa și faptul că includerea copiilor într -un
centru de zi constituie de asemenea un factor de sprijin în favorizarea dezvoltării unei bune
conduite la copii și mai ales dezvoltarea psiho -socială a acestora. Acest demers este benefic
tuturor familiilor care se confruntă cu dificultăți materiale, familii în curs de divorț, familii
monoparenale, familii cu părinți plecați la muncă în străinătate etc.

3.5. Concluzii și propuneri

După cum spuneam în rândurile de mai sus, familia are un rol important în prevenirea
și diminuarea comportamentului predelinvent al copilului. Principalii factori de risc în

65 conduita deviantă al copilului ar fi următorii: neglijare sau nepăsare din partea părinților,
copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, decesul unui părinte, cons umul de alcool în
familie, toate formele de devianță școlară și mai ales modele ,,proaste” de urmat acasă sau în
comunitate.
Mergând prin aceste comunități și instrumentând nenumărate cazuri de acest fel, am
observat faptul că unii specialiști de la nivel local nu se implică cum ar trebui în diminuarea
și stoparea fenomenului predelincvenței în rândul copiilor. Deci, în această situație ne putem
da seama că o familie pentru a trece peste o situație de criză trebuie să fie asistată în
permanență de lucrătoru l social din comunitate, ajutat de psiholog dacă este cazul și de către
preotul comunitar.
Și biserica are un cuvânt important de spus în acest sens, o familie care merge la
biserică și menține legătura cu un preot duhovnic are șanse mai mici de a scăpa de sub
control un copil care și el la rândul lui trebuie să înțeleagă că o conduită corespunzătoare îi
poate aduce nenumărate beneficii și îi poate schimba viața ,, în bine”.
Un alt factor de risc în comportamentul predelincvent în rândul copiilor din mediu l
rural îl constituie alocațiile pentru copii care pot fi singura motivație care îi determină pe
părinți să își trimită copiii la școală și sunt utilizate în alte scopuri decât în beneficiul
copilului (rechizite școlare, alimente, haine). Ar fi benefice ad optarea unor măsuri care să nu
permită folosirea alocațiilor pentru copii decât în beneficiul acestora. Deoarece lipsa banilor
determină disfuncționalități în cadrul familiei, este importantă în primul rând consilierea
părinților pentru găsirea unui loc de muncă și oferirea de informații familiilor cu privire la
drepturile de protecție socială pe care le au. Pe această cale, familiile devin mai puțin
dependente de veniturile copiilor.
Prin urmare, un rol deosebit de important în prevenirea predelicvenței în rândul
copiilor din mediul rural îi revine școlii. Școala poate interveni în acest sens prin orele de
dirigenție, legătura permanentă cu familiile copiilor și sesizarea precoce a instituțiilor
abilitate (Primăria, Direcția de Asistență Socială și Protec ția Copilului, Poliție, Organizații

66 Neguvernamentale). „Astfel, profesorii diriginți pot oferi primele informații în depistarea
familiilor cu risc”.91
Cadrele didactice pot semnala autoritatea publică locală în primă fază când un copil
are un comportament necorespuzător în spațiul școlii și prezintă forme de neglijare sau abuz.
Astfel, numărul de cazuri cu copii care manifestă comportament deviant în mediul școlar ar
înregistra la nivelul comunității respective o scădere semnificativă. De aici deducem încă o
dată că școala are un rol primordial în prevenirea și în intervenția inițială în cazurile cu copii
care manifestă comportament deviant.
Pot preciza și faptul că la nivelul comunității locale este foarte benefică o creștere a
numărului de asistenți socia li din cadrul primăriilor, care se confruntă adesea cu o
supraîncărcare de sarcini și nu pot face față diferitelor probleme venite din comunitate. Pe
această cale va avea loc „creșterea numărului de intervenții realizate la nivelul primăriilor
pentru preve nirea și identificarea precoce a situațiilor de risc pentru copii”.92
O strategie de intervenție în comunitate și pentru prevenirea marginalizării sociale, la
nivel comunitar în tot județul Iași s -a înființat prin hotărâre a consilului local, Structura
Comunitară Consultativă – ca formă de sprijin în activitatea de asistență socială, care
reunește principalii reprezentații ai comunității locale în vederea îndeplinirii unui scop
comun: promovarea interesului superior al copilului și ameliorarea problemelor cu care se
confruntă unul sau mai mulți membrii ai comunității prin oferirea de sprijin, asistență și
îndrumare de specialitate.
Principiile generale care stau la baza funcționării Structurii Comunitare Consultative
sunt:
 respectarea interesului superior al copilului;
 recunoașterea valorii fiecărei persoane;
 asigurarea egalității de șanșe și nediscriminarea;
 abordarea comprehensivă, globală și integrată;

91 Mareș, T., Evoluția apărării și respectării drepturilor copiilor aflați în dificultate , Editura Semne, București,
1998 , p.35.
92 Tacsi, L., Rețeaua de asistență socială în mediul rural , editura Mirton, Timișoara, 2001 , p.26.

67  cooperarea și parteneriatul cu alte instituții în domeniul asistenței sociale și protecției
drepturilor copilului.
Structura Comunitară Consultativă este obligată să respecte, să promoveze și să
garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituție și Lege.
Obiectivele generale sunt:
 prevenirea separării copilului de părinți și sprijinirea familiei pent ru a-și asuma
responsabilitățile de supraveghere, îngrijire și educare a copiilor;
 prevenirea abandonului școlar, a delicvenței juvenile și educare a copiilor
Funcțiile Structurii Comunitare Consultative – ca formă de sprijin în activitatea de
asistență so cială sunt:
 consultativă;
 de colaborare;
 de intervenție primară.
Cu alte cuvinte, membrii structurii comunitare consultive intervin în asistarea
familiilor aflate în situații de risc. Structura Comunitară Consultativă adună principalii actori
sociali dintr -o comunitate și intervin în primă fază în rezolvarea situațiilor de risc din familie
sau din interiorul comunității, ajutați și de valorile și normele comunitare. Această structură
comunitară are un rol primordial în prevenirea conflictelor intrafamiliale și intracomunitare
Putem numi această structură de la nivel local o strategie importantă în asistarea și ajutorarea
familiilor aflate într -u moment al vieții într -o situație de risc.
În opinia mea ca masterand și ca specialist în cadrul Direcției Generale de Asistență
Socială și Protecția Copilului Iași, menționez că trebuie pornită o campanie de informare și
responsabilizare a repezentanților legali ai copiilor privind riscul la care se supun în cazul în
care copilul manifestă un comportament deviant sau nu frecventează școala din comunitate.
Părinții trebuie să conștientizeze faptul că pot răspunde pentru comportamentul și
atitudinea copiilor lor acasă, la școală sau în comunitate. Nepăsarea reprezentanților legali
poate duce la lucruri mult mai grave din care ar avea de suferit atât copilul dar și întreaga
familie. Expun ideea prin care menționez din nou că familia are un rol primordial în
prevenirea, diminuarea, estomparea comportamentului deviant al copilului.

68 În concluzie pot spune că această lucrare și-a atins scopul și obiectivele care au stat la
baza structurării. Prin urmare, perioada copilăriei poate fi un moment critic în viața unui
copil care nu beneficiază de o educație corespunzătoare din partea familiei. Cercetarea de
față de arată faptul că minorul neglijat de familie va manifesta un comportament deviant și
viitorul acestuia va fi pus în pericol dacă nu se iau măsuri în acest sens.

69 Bibliografie Generală
 *** Legea nr. 272 din 21/06/2004 privind promovarea și protecția drepturilor
copilului;
 *** Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap;
 Coulshed, Veronica, Practica asistenței sociale, Editura A lternative, București, 1993;
 Cristina Gavriluță, Negativul Cotidianului , Editura Universității ,,Al. I. Cuza” Iași,
2017;
 Cristina Neamțu, Sociologia Devianței, Editura Polirom, 2003;
 Oana Ciuchi, Devianță și criminalitate într -o societate în tranziție, Editura Lumen,
Iași 2011;
 De Muro Pasquale, Burchi Francesco, Education for Rural People and Food Security ,
Food And Agriculture Organization Of The United Nations, Rome, 2007;
 George Neamțu, Grupuri Deviante, Editura Performantica, Iași, 2008;
 Guido Schom aker; Paul Mariș Popescu, Manualul copilului care a săvârșit o faptă
penală și nu răspunde penal;
 I. Străchinaru, Devierile de conduită la copii, Editura Didactică și Pedagogică,
București 1969;
 Irimescu, Gabriela, Tehnici specifice în asistență socială , Editura Universității „Al. I.
Cuza”, Iași, 2002;
 Maria Dorina Pașca , Infractorul minor și reintegrarea sa în comunitate, Editura
Ardealul, 2005;
 Mărginean, Ioan. (2000). Proiectarea cercetării sociologice . Iași: Polirom 2000;
 Paul Popescu Neveanu, Dicționa r de Psihologie , Editura Albatros, București 1979;
 Maria Sandu, Suport de Curs Asistența Socială a Persoanelor Deviante, 2008;
 Maria Bucuceanu -Vrabie, Fenomenul Delincvenței Juvenile, Editura Cartea Juridică,
2012;
 Miftode, V., Tratat de metodologie sociol ogică , Editura Lumen, Iași, 2003;
 Mareș, T., Evoluția apărării și respectării drepturilor copiilor aflați în dificultate
Editura Semne, București, 1998;

70  Raymond Boudon, Tratat de Sociologie, Editura Humanitas, București, 1997;
 Sorin M. Rădulescu, Sociologi a Crimei și Criminalității, Editura Șansa, București,
1996;
 Sorin M. Rădulescu, Sociologia devianței și a problemelor sociale, București, Editura
Lumina Lex, 2010;
 Sorin M.Rădulescu, Sociologia Devianței și a Problemelor Sociale, Editura Lumen,
1998;
 Yin, R., Studiul de caz , Editura Polirom, Iași, 2005;
 Pinto, G., Méthodes des Sciences Sociales , Dalloz, Paris, 1967;
 Tacsi, L., Rețeaua de asistență socială în mediul rural , editura Mirton, Timișoara,
2001;
 Zamfir, Cătălin, & Vlăsceanu, Lazăr. (Eds.). (19 93) Dicționar de sociologie .
București: Babel.

Webbografie:
 www.dasiasi.ro
 www.cjis.ro

71 Anexe

STUDIUL DE CAZ NR.1
1. Istoric social:
U. P. a fost căsătorit cu M. D., relație din care au rezultat 3 copii:
– U. C. N., 16 ani, în prezent domiciliat în satul Țibana, comuna Țibana, județul Iași;
– U. S., 14 ani, în prezent domiciliată în comuna Țibănești, județul Iași;
– U. M. M., 12 ani, în prezent domiciliat în satul Țibana, co muna Țibana, județul Iași;
U. P. a divorțat în anul 2003, în urma divorțului acestuia fiindu -i încredințați minorii
U. C. N. și U. M. M. Fiica U. S. a rămas în grija și întreținerea mamei. În prezent mama M.
D. domiciliază în comuna Țibănești, unde s -a recăsătorit cu M. G., relație din care au rezultat
alți 3 copii. Copiii U. C. N. și U. M. M. nu și -au mai văzut mama din momentul divorțului
(despărțirii).
În urma declarației verbale a lui U. P., acesta nu a avut nici o relație de tip uniune
consensuală d upă divorț, ocupându -se exclusiv de creșterea și îngrijirea celor 2 copii.
2. Educația
a. Forma de învățământ frecventată în prezent
– U. C. N. – elev în clasa a IX -a la liceul teoretic „Dimitrie Cantemir”, Iași;
– U. M. M. – elev în clasa a V -a la școala gimnazială din comuna Țibana, județul Iași.
3. Climatul familial:
În cadrul familiei au loc frecvente dispute între tatăl U. P.și cei 2 fii – U. C. N. și U.
M. M. Tatăl consideră faptul că cei 2 copii manifestă un comportament deviant, identificând
următoarele probleme: absenteism școlar, scăderea rezultatelor școlare, frecventarea unui

72 anturaj necorespunzător, consumul de țigări, incapacitatea tatălui de a -i supraveghea suficient
pe cei 2 copii și de a -și impune autoritatea.
Din cauza frecventelor conflicte intrafamiliale, tatăl a declarat verbal că refuză să își
mai asume responsabilitatea creșterii și îngrijirii celor 2 copii și consideră că nu mai există
posibilitatea îmbunătățirii relației cu fiii săi. Tatăl a afirmat că nu mai deține controlul asupra
copiilor și că în trecut reușea să îi disciplineze prin pedepse fizice, însă acum acest tratament
nu mai funcționează.
Conflictele dintre tată și copii se finalizează adesea prin alungarea copiilor de acasă,
aceștia fiind nevoiți să doarmă la vecini, în podul casei sau în grădină;
4. Starea de sănătate fizică și psihică a membrilor familiei:
Aparent clinic sănătoși;
5. Condiții de locuit (igienă, curățenie, dificultăți):
Locuința familiei este alcătuită din 2 camere, însă doar una dintre ele poate fi locuită.
Cealaltă camera nu este încălzită iar la momentul vizitei avea geamurile sparte în urma unei
altercații dintre tată și fii. Camera este încălzită în sezonul rece cu ajutorul unei sobe cu
lemne.
Condițiile de locuit sunt destul modeste. Familia deține un televizor color, frigider,
calculator, aragaz. Copii nu au un spațiu corespunzător pentru studiu și efectuarea temelor. În
momentul vizitei, gradul de igienă al locuinței era adecvat.
Locuința es te racordată la rețeaua de curent electric de la un vecin. Bunica paternă
deține teren arabil care este administrat de către U. P. Familia nu deține animale.
Având în vedere faptul că tatăl locuiește în aceeași cameră cu cei 2 copii (deoarece
una dintre camerele locuinței nu este amenajată), el a fost consiliat pentru amenajarea unei
camere separate în care să stea doar copiii pentru a beneficia de spațiul necesar studiului
individual. Tatăl nu a fost receptiv la această propunere, argumentând că în aces t mod nu îi
va mai putea supraveghea suficient pe cei 2 copii. Mai mult chiar, tatăl și -a exprimat
nemulțumirea cu privire la faptul că fiul său U. C. N. (17 ani) nu îi permite să se uite în

73 telefonul lui. Prin atitudinea manifestată de către tată, este în călcat dreptul la intimitate al
celor 2 copii.
6. Opinia asistentului social din cadrul comunității locale cu privire la caz
Din discuțiile cu asistentul social comunitar reiese faptul că cei 2 copii sunt implicați
în treburile gospodărești încă de la vâr sta de 10 ani, fiind astfel încălcat dreptul copiiilor la
timp liber și activități recreative. Cei 2 copii au o relație afectivă strânsă, iar în momentul
în care intervine un conflict între tată și unul dintre copii, băieții își iau apărarea unul altuia.
O altă problemă semnalată de către asistentul social comunitar se referă la dificultățile de
adaptare ale copiilor în mediul școlar, dificultăți generate în special de lipsa resurselor
materiale.
7. Opinia profesorilor cu privire la caz
Din discuția cu doa mna A. I., diriginta copilului U. C. N., s -au constatat următoarele:
– la începutul anului școlar copilul U. C. N. a beneficiat de bursă socială, însă din cauza
numărului mare de absențe aceasta a fost sistată;
– elevul prezintă un potențial ridicat, însă din cauza numărului mare de absențe rezultatele
școlare au cunoscut o scădere semnificativă;
– între copilul U. C. N. și alți colegi există stări conflictuale, acesta nu a reușit să se
integreze în colectiv;
– în cadrul clasei de elevi la care este dirigintă doamna A. I., nu există probleme deosebite,
copilul U. C. N. făcând notă discordantă prin frecventele probleme pe care le ridică în
cadrul consiliului profesoral;
– în cadrul colectivului de profesori care predau la clasa doamnei A. I., există persoane care
îl apreciază pe elevul U. C. N. pentru potențialul școlar ridicat și consideră că merită să
învețe în cadrul acestui liceu de prestigiu, în ciuda dificultăților întâmpinate în special din
cauza situației socio – economice precare.
Cu privire la situația ș colară a copilului U. M. M., au fost obținute următoarele
informații:
– copilul a rămas repetent anul trecut din cauza numărului mare de absențe;

74 – între copilul U. M. M. și alți colegi există stări conflictuale, însă în ultima perioadă
comportamentul acestuia a cunoscut o îmbunătățire.

8. Evaluarea relației asistent social – client
Copilul U. C. N. a prezentat o atitudine rezervată față de specialist, pe tot parcursul
ședințelor de consiliere evitând contactul vizual și având ochii înlăcrimați. Copilul a ref uzat
să detalieze dificultățile pe care le întâmpină în relația cu tatăl U. P., afirmând că el încearcă
să evite crearea unor stări tensionate între el și tată.
Copilul U. M. M. a prezentat o mai mare deschidere față de specialiști și a manifestat
o atitud ine deschisă și optimistă cu privire la soluționarea dificultăților cu care se confruntă
familia.
9. Plan de intervenție
În vederea armonizării relației dintre tată și copii au fost realizate următoarele
demersuri:
– consiliere de specialitate pentru tat ă și copii;
– demersuri privind includerea copiilor în Centrul de Excelență Bucium, care însă nu
s-au finalizat favorabil deoarece copiii nu s -au încadrat în criteriile de admitere prevăzute;
– evaluarea condițiilor socio – materiale ale mamei M. D. și a bunicii materne C. E. în
vederea identificării unui mediu familial securizant pentru cei 2 copii; s -a constatat că în
prezent atât actualul soț al mamei (M. G.), cât și bunica maternă nu sunt de acord cu creșterea
și îngrijirea celor 2 copii.
10. Concluzi i
În ciuda potențialului ridicat al celor 2 copii, aceștia nu își pot exercita dreptul la
educație din cauza climatului familial inadecvat, a veniturilor insuficiente și a incapacității de
adaptare în mediul școlar.

75 Având în vedere cele prezentate ( tată l U. P. refuză să își mai asume responsabilitatea
creșterii și educării copiilor U. C. N. și U. M. M., climatul familial tensionat care pune în
pericol dezvoltarea celor 2 copii, demersurile privind includerea copiilor în Centrul de
Excelență Bucium nu s -au finalizat favorabil deoarece copiii nu s -au încadrat în criteriile de
admitere prevăzute; atât actualul soț al mamei – M. G., cât și bunica maternă nu sunt de
acord cu creșterea și îngrijirea celor 2 copii), nivelul de dezvoltare și securitatea celor 2 c opii
sunt puse în pericol iar dreptul la educație este încălcat, motiv pentru care s -a impus
instituirea unei măsuri de protecție specială pentru copiii U. C. N. și U. M. M.

76 Genograma

– femeie

– relație legal constituită
– divorț – deces
42 37
16 13 16
38
8 6 2
Legendă :

– bărbat 58

77 Harta ECO

Legenda:
– Relație echilibrată, normală
– Relație foarte puternică
– Relație tranzitorie
– Relație unilaterală
– Relație bilateral
Școala
Tatăl
Asistentul social
comunitar
Colegii din
școala
Grup ul de
prieteni U. C. N. și
U. M. M.
8 ani
Biserica Medic
– Relație tensionată

78 STUDIUL DE CAZ NR.2
1. Istoric social:
F. L. s -a căsătorit în anul 1986 cu G. I., relație din care au rezultat 3 co pii: G. F. B.(15
ani), G. D. C.(13 ani), G. M. A.(9 ani).
F. L. a divorțat de G. I. în anul 2003 din cauza agresiunilor fizice și verbale suferite
din partea acestuia. În urma divorțului cei trei copii au fost încredințați spre creștere și
îngrijire mamei.
În ultimii ani F. L. a avut o relație de tip uniune consensuală cu C. J. M., având
împreună cu acesta un copil, C. J. D. (2 ani). În prezent C. J. M. locuiește împreună cu
părinții, vizitându -și fiul doar ocazional. J. M nu contribuie financiar la creșterea copilului C.
J. D.
2. Educația
a. Forma de învățământ frecventată în prezent
– G. F. B. – elevă în clasa a VII -a
– G. D. C. – elev în clasa a VI -a
– G. M. A. – elev în clasa a II -a, merge la Centrul de zi „Voinești” din comuna
Voinești, județul Iași;
– C. J. D. – preșcolar
3. Climatul familial:
Climatul familial este tensionat. În cadrul familiei sunt nenumărate conflicte din
cauza faptului că G.F.B a început să fumeze și lipsește noaptea de acasă.

79 4. Starea de sănătate fizică și psihică a membrilor familiei:
Mama F. L. nu prezintă probleme de sănătate fizică și psihică. F. L. are RH negativ,
motiv pentru care copiii au prezentat probleme de sănătate încă de la naștere, accentuate de
agresiunile fizice ale fostului soț suferite de către ma mă pe perioada sarcinii.
C. J. D. (2 ani) și G. D. C. (13 ani) prezintă afecțiuni cardiace congenitale. Copilul C.
J. D. a fost diagnosticat cu tahicardie sinusală, foramen ovale permeabil și hipocalcemie.
Copilul G. D. C. a fost diagnosticat cu pneumon ie interstitială, epistaxis recidivant,
dsa tip os, insuficiență tricuspidiană gr. II, tetanie, anemie nutrițională. De asemenea, băiatul
prezintă deficiență mentală ușoară.
În ultima perioadă copiii nu au mai beneficiat de controale medicale de specialita te
din cauza resurselor materiale limitate.
De asemenea, G. F. B. are nevoie de o pereche nouă de ochelari deoarece vechea
pereche nu mai corespunde necesităților reale (în urma ultimului control de specialitate din
luna ianuarie 2017 dioptriile s -au modi ficat).
Astfel, este încălcat dreptul copiilor de a beneficia de servicii medicale pentru a
atinge cel mai ridicat nivel de dezvoltare pe care o permite starea de sănătate.
5. Condiții de locuit (igienă, curățenie, dificultăți):
Locuința familiei este form ată din 2 camere, modest mobilate, în momentul vizitei
gradul de igienă fiind adecvat. Prin sprijinul fratelui în vârstă de 27 de ani care este plecat în
străinătate, F. L. a înlocuit ferestrele și ușa locuinței. Familia are frigider și telefon mobil.
6. Opinia asistentului social din cadrul comunității locale cu privire la caz
Asistentul social din cadrul comunității locale consideră că mama asigură celor 4
copii o îngrijire adecvată în ciuda dificultăților materiale cu care se confruntă. Mama prezintă
un grad ridicat de implicare parentală – cei 4 c opiii beneficiază de toată grija și atenția
necesare pentru o dezvoltare psiho -afectivă optimă. Mama F. L. nu primește sprijin în
creșterea și educarea copiilor de la fostul soț G. I. sau de la fostul concubin C. J. M.

80 Asistentul social comunitar este de părere că minora G.F.B trebuie să beneficieze de
consiliere psihologică în vederea conștientizării și estompării începutului de comportament
predelincvent.
7. Opinia profesorilor cu privire la caz
Copilul G. F. B. nu are rezultate școlare bune, lipsește nemotivat de la cursurile
școlare și prezintă un limbaj injurios cu cadrele didactice dar și cu ceilalți colegi de clasă.
Copilul G. D. C. prezintă dificultăți de concentrare și are rezultate școlare scăzute.
Copilul G. M. A. a înregistrat o îmbunătățire a situației școlare în ultima perioadă,
aspect datorat în special faptului că frecventează Centrul de zi „Voinești” din comuna
Voinești.
8. Evaluarea relației asistent social – client
În cadrul ședințelor de consi liere, G.F.B a manifestat o atitudine necorespunzătoare
față de asistentul social dar și o ușoară timiditate.
9. Plan de intervenție
În vederea soluționării problemelor cu care se confruntă familia, au fost realizate
următoarele demersuri:
– consilierea psihologică a minorei G.F.B de către un reprezentant (psiholog)
DGASPC Iași, consilierea care are ca rol conștientizarea minorei asupra comportamentului
său și estomparea acestuia;
– achiziționarea unei perechi de ochelari pentru copilul G. F. B. prin spriji nul unui
ONG.
– consilierea mamei pentru a le oferi în continuare copiilor o îngrijire adecvată.
– inițierea demersurilor necesare încadrării în grad de handicap a copiilor C. J. D.
și G. D. C. care prezintă afecțiuni cardiace congenitale.

81 10. Concluzii
În u rma consilierii psihologice, minora G.F.B a început să conștientizeze ce
consecințe poate avea conduita sa și chiar se văd rezultate bune în relația cu mama și cu
cadrele didactice, minora nu mai fumează și frecventează școala din comunitate.
Cu toate că mama F. L. nu beneficiază de sprijin financiar din partea fostului soț sau a
fostului concubin, aceasta manifestă interes pentru educația copiilor și conștientizează
importanța acesteia pentru a asigura copiilor un statut socio – profesional mai ridicat.

82
Genogramă

27 38
15 13 9 2
Legendă:
-bărbat
– femeie
– relație legal constituită
– relație de tip uniune consensuală
– divorț

83 Harta ECO

Legenda:
– Relație echilibrată, normală
– Relație foarte puternică
– Relație tranzitorie
– Relație unilaterală
– Relație bilateral
Școala
Familia
Asistentul social
comunitar
Colegii din
școala
Grup ul de
prieteni G. F. B.
Biserica Medic
– Relație tensionată

84 STUDIUL DE CAZ NR.3
1. Istoric social:
M. M. și M. G. S -au căsătorit în anul 1995, relație din care au rezultat 9 copii: M. O.
(19 ani) , M. M. (18 ani) , M. M. (17 ani) , M. C. (15 ani) , M. E. (13 ani) , M. G. (10 ani) , M.
M. (6 ani) , M. A. (2 ani) , M. T. (1 an).
Veniturile familiei sunt alcătuite din alocațiile copiilor și banii obți nuți de către M. G.
prin munca ocazională cu ziua.
2. Educația
a. Forma de învățământ frecventată în prezent
– M. O. – abandon școlar acum 2 ani, a absolvit 7 clase; M. M. – elev în clasa a X -a la
Școala din Vlădeni; M. M. – elevă în clasa a IX -a la Șc oala din Mironeasa; M. C. – elev în
clasa a VI -a la Școala din Mironeasa M. E. – elev în clasa a VI -a la Școala din Mironeasa,
merge la Centrul de zi din Mironeasa; M. G. – elev în clasa a III -a la Școala din Mironeasa,
merge la Centrul de zi” din Miron easa; M. M. – merge la grădiniță; M. A. – preșcolar; M. T.
– preșcolar.
3. Climatul familial:
Membrii familiei utilizează modalități de relaționare adecvate. Relațiile intrafamiliale
sunt bazate pe afectivitate și respect reciproc; între mamă și copii e xistă un atașament
puternic.
4. Starea de sănătate fizică și psihică a membrilor familiei:
Membrii familiei nu prezintă probleme de sănătate fizică sau psihică.
5. Condiții de locuit (igienă, curățenie, dificultăți):
Locuința familiei este formată din 2 ca mere, modest mobilate, dețin televizor,
calculator. În momentul vizitei gradul de igienă și de încălzire al locuinței era adecvat.
Familia deține 25 ari de teren agricol și animale domestice (un porc și păsări).

85 6. Opinia asistentului social din cadrul comunității locale cu privire la caz
Familia M. este cunoscută în cadrul comunității locale drept „nevoiașă, însă nu ridică
probleme în ceea ce privește manifestări violente sau comportamente deviante”(asistent
social comunitar). În ciuda nivelului scăzut al veniturilor raportat la numărul mare al
membrilor familiei, nivelul de dezvoltare fizică a copiilor este corespunzător vârstei. Copiii
prezintă un grad de socializare adecvat și o dezvoltare psiho -afectivă în concordanță cu
vârsta.
7. Opinia profesorilo r cu privire la caz
Performanțele școlare ale copiilor sunt scăzute. M. O. a repetat clasa a VII -a de 2 ori,
ceea ce a generat abandonul școlar. Fiind cel mai mare dintre frați, există riscul ca ceilalți să
urmeze același model și să renunțe la frecventare a cursurilor școlare. În cadrul școlii M.O
prezintă o conduită necorespunzătoare cu cadrele didactice și ceilalți colegi (grupul de egali).
8. Evaluarea relației asistent social – client
Mama manifestă încredere în sine și în capacitatea de soluționare a problemelor cu care
se confruntă familia. Aceasta consideră că pentru a trimite copiii să își continue cursurile la
liceu, costurile sunt deosebit de ridicate, având în vedere faptul că în comună nu există decât
școală generală iar copiii sunt nevoiți să f acă naveta în fiecare zi. Cu toate acestea, mama este
dispusă să își sprijine copiii pentru a -și finaliza studiile.
9. Plan de intervenție
Pentru a preveni comportamentul deviant al copilului M.O și abandonul școlar în
cazul celorlalți frați care sunt însc riși în sistemul de învățământ, au fost realizate următoarele
demersuri:
– consilierea psihologică a copilului M.O de către psiholog DGASPC Iași ajutat și de
consilierul școlar din unitatea de învățământ;
– consilierea părinților pentru a conștientiza imp ortanța educației școlare pentru
copiii;

86 – includerea copiilor M. E. și M. G. în Centrul de zi din Mironeasa în vederea
îmbunătățirii performanțelor școlare;
– oferirea de suport material familiei (constând în obiecte vestimentare).
10. Concluzii
S-a const atat o îmbunătățire a comportamentului copilului M.O, în urma consilierii
psihologice conduita minorului s -a schimbat ,, în bine”. În prezent acesta frecventează
cursurile școlii și prezintă o conduită corespunzătoare cu cadrele didactice dar și cu colegii de
clasă.
Prin urmare, în cazul familiilor cu mulți copii, riscul abandonului școlar crește din
cauza insuficienței veniturilor. În ceea ce privește gradul de accedere la învățământul liceal,
în comunele în care există doar școli generale costul ridicat al transportului duce la o scădere
semnificativă a acestuia.

87 Genograma familiei

Legendă:
– femeie

– relație legal constituită
15 18 36
2 1 19 17 13 10 6 42
– bărbat

88 Harta ECO

Legenda:
– Relație echilibrată, normală
– Relație foarte puternică
– Relație tranzitorie
– Relație unilaterală
– Relație bilaterală
Școala
Familia
Asistentul social
comunitar
Colegii din
școala
Grup ul de
prieteni M.M., M.C.,
M.G., M.E.,
M.M.
Biserica Medic
– Relație tensionată

89 STUDIUL DE CAZ NR.4
1. Istoric social:
N. E. s -a căsătorit cu N. A. în anul 1988, relație din care au rezultat 6 copii:
– N. V.(21 ani)
– N. A. A.(20 ani)
– N. I. G.(18 ani)
– N. A.(14 ani)
– N. V. C.(13 ani)
– N. F.(12 ani)
N. A. a decedat în anul 2005, mama fiind nevoită să se ocupe singură de creșterea și
îngrijirea celor 6 copii.
N. V., în vârstă de 21 de ani, absolvent a 8 clase, sprijină financiar familia, lucrând cu
ziua. N. A. A.(20 ani), absolventă a 10 clase, nu mai domiciliază în casa maternă, locuind în
Botoșani. N. E. a declarat verb al că primește ocazional sprijin din partea fratelui și a
cumnatelor.
2. Educația
a. Forma de învățământ frecventată în prezent
– N. I. G.(18 ani) a terminat 8 clase, în prezent abandon școlar. Abandonul școlar a
fost precedat de repetarea unei clase de 2 ori, ceea ce a dus la absenteism și la refuzul de a
mai continua frecventarea cursurilor școlare; De asemenea minorul prezintă un limbaj
licențios acasă și în comunitate.
– N. A.(14 ani) este elev în clasa a VI -a;
– N. V. C.(13 ani) și N. F.(12 ani) sunt elevi în clasa a V -a.

90 3. Climatul familial:
Relațiile intrafamiliale sunt conflictuale din cauza conduitei deviante a copilului
N.I.G. Mama dorește ca acesta să își schimbe comportamentul față de ceilalți frați deoarece
aceștia îl pot lua ca un model ,, bun de urmat”.
4. Starea de sănătate fizică și psihică a membrilor familiei:
Membrii familiei nu prezintă probleme de sănătate fizică sau psihică.
5. Condiții de locuit (igienă, curățenie, dificultăți):
Locuința familiei este compusă din 2 cam ere, corespunzător mobilate și întreținute.
Condițiile igienico -sanitare sunt adecvate. Familia deține 1 ha de teren arabil, vacă, cal și
păsări.
6. Opinia asistentului social din cadrul comunității locale cu privire la caz
Asistentul social comunitar co nsideră că în prezent situația socio – economică a
familiei a cunoscut o îmbunătățire, aspect care se datorează în special faptului că fiul N. V.
(21 ani) lucrează cu ziua, contribuind financiar la întreținerea familiei și oferă sprijin în
activitățile gos podărești (îngrijirea animalelor, cultivarea pământului). Specialistul de la nivel
local este de părere ca minorul N.I.G să beneficieze de consiliere psihologică pentru
diminuearea comportamentului predelincvent și să își contituie studiile școlare.
7. Opinia profesorilor cu privire la caz
Dintre toți cei 3 copii care mai frecventează cursurile școlare, N. A., elev în clasa a
VI-a, manifestă cea mai mare implicare în îndeplinirea sarcinilor școlare. Copiii N. V. C. și
N. F. întâmpină dificultăți de adaptare în mediul școlar și de îndeplinire a sarcinilor școlare.
8. Evaluarea relației asistent social – client
Mama N. E. a conștientizat că odată cu maturizarea copiilor aflați în îngrijire,
condițiile de trai ale familiei au cunoscut o îmbunătățire pri n implicarea acestora în muncă,
ceea ce a dus la scăderea performanțelor școlare ale acestora, iar în cazul copiilor mai mari,
abandon școlar.

91 9. Plan de intervenție
– consilierea psihologică a copilului N.I.G în vederea diminuării și estompă rii
comportamentului predelicvent;
– consilierea mamei pentru a conștientiza importanța educației școlare;
– consilierea copiilor în vederea formării unei atitudini pozitive față de școală;
– stabilirea unei relații durabile, bazată pe sprijin și încrede re între asistent social și
copii.
10. Concluzii
Și acest caz a avut un final fericit, în urma consilierii psihologice primite, minorul
N.I.G și -a schimbat atitudinea și conduita față de membrii familiei și față de cadrele
didactice. În prezent minorul fre cventează cursurile școlii din comunitate prezentînd interes
față de școală, comportamentul acestuia s -a schimbat în urma intervenției specialiștilor de la
nivel județean *DGASPC Iași ajutați de către reprezentanții Serviciului Public de Asisteță
Socială.

92 Genograma

21 20 18 14 13 12 39
Legendă:
– bărbat
– femeie
– deces
– relație legal constituită

93 Harta ECO

Legenda:
– Relație echilibrată, normală
– Relație foarte puternică
– Relație tranzitorie
– Relație unilaterală
– Relație bilaterală
Școala
Familia
Asistentul social
comunitar
Colegii din
școala
Grup ul de
prieteni N.A., N.V.C.
Biserica Medic
– Relație tensionată

94 STUDIUL DE CAZ NR.5

1. Istoric social:
B. I. și B. E. s -au căsătorit în anul 1990, relație din care au rezultat 8 copii:
– B. I. G.(16 ani)
– B. P. B.(14 ani)
– B. I. C.(12 ani)
– B. G.(10 ani)
– B. F. R.(6 ani)
– B. A.(5 ani)
– B. G.(3 ani)
– B. G.(1 an și 6 luni)
Tatăl este consumator de băuturi alcoolice, provocând repetate certuri la care cei 8
copii asistă și uneori sunt implicați. Familia B. deține o locuință proprietate personală
formată din două camere, modest întreținute.
2. Educația
a. Forma de învățământ frecventată în prezent
Gradul de includere în învățământ al copiilor este următorul:
– B. I. G. – elevă în clasa a VIII -a;
– B. P. B. – elev în clasa a V -a, merge la Centrul de zi din Mironeasa;
– B. I. C. – abandon școlar, a finalizat 5 clase;
– B. G. – elev în clasa a V -a, merge la Centrul de zi din Mironeasa;

95 – B. F. R. – merge la grădiniță;
– B. A. – merge la grădiniță;
– B. G. – merge la grădiniță;
– B. G. – preșcolar.
3. Climatul familial:
Relațiile dintre membrii familiei sunt foarte tensionate, între cei doi soți certurile sunt
frecvente. B. I. C. consumă alcool și este deseori violent cu soția și copiii. Relația dintre tată
și copii este tensionată, iar atunci când tatăl devine agresiv pe fondul consumului de băuturi
alcoolice copiii sunt alungați de acasă împreună cu mama. Copii de vârstă școlară au
conduită ușor deviantă din cauza faptului că tatăl manifestă secvențe de violență fizică și
verbală în cadrul familiei.
4. Starea de sănătate fizică și psihică a membrilor familiei:
Părinții nu suferă de nici o boală care i -ar putea împiedica să își exercite îndatoririle
față de copii. Copiii nu prezintă probleme de sănătate fizică sau psihică.
5. Condiții de locuit (igienă, curățeni e, dificultăți):
Locuința familiei este formată din 2 camere, modest mobilate. Gradul de igienă al
imobilului este mediu. Locuința nu este racordată la rețeaua de curent electric. Copiii nu
dețin un spațiu special amenajat pentru efectuarea temelor.
6. Opi nia asistentului social din cadrul comunității locale cu privire la caz
Această familie a fost monitorizată și sprijinită mereu de către autoritățiile locale din
Comuna Andrieșeni în ultimii cinci ani. Patru dintre copii au beneficiat de programul
Centrului de Zi din comunitate.
Doi dintre ei frecventează și în prezent acest program. De asemenea familia a
beneficiat de prevederile Legii 416/ 2001 privind venitul minim garantat, dar datorită faptului
că dețin o suprafață mai mare de 0,20 ha teren int ravilan, dosarul a fost scos din plată. În ceea
ce privește copii, aceștia sunt reticenți, retrași, nu relaționează, comunică foarte greu cu

96 specialiștii, sunt mereu neîngrijiți, fug de acasă când tatăl lor consumă băuturi alcoolice,
considerând ca fiind s ingurul refugiu pentru a nu fi abuzați. Datorită repetatelor violențe din
familie copii sunt timorați.
Consilierea părinților nu a înregistrat rezultatul așteptat, deoarece datorită consumului
de alcool tatăl nu mai conștientizează gravitatea faptelor sal e. „Am vorbit cu rudele (bunicii
materni, bunicii paterni și cu o mătușă a copiilor să ia în plasament copiii, dar au relatat că nu
doresc copiii în plasament familial din pricina furiei tatălui copiilor. Noi am monitorizat
situația copiilor in mod constan t, prin repetatele vizite la domiciliul familiei, am încercat să
colaborăm cu părinții, să îi determinăm să înțeleagă gravitatea situației, dar fără nici un
rezultat. ” (asistent social comunitar)
7. Opinia profesorilor cu privire la caz
Profesorii au sem nalat faptul că acești copii prezintă o implicare scăzută în activitățile
școlare și sunt perioade în care lipsesc de la școală mai multe zile la rând. Copiii prezintă
dificultăți de concentrare și atenție și o capacitate redusă de îndeplinire a sarcinilor de durată
medie. Copiii sunt neîngrijiți și prezintă o igienă corporală precară.
8. Evaluarea relației asistent social – client
Mama B. E. a manifestat o atitudine deschisă și cooperantă față de specialist,
declarând că problemele cu care se confruntă fam ilia se datorează în special consumului de
alcool al soțului.
Mama este conștientă de faptul că educația școlară asigură copiilor posibilitatea de a
avea un statut socio – profesional mai ridicat și de a beneficia de o incluziune optimă în
societate.
9. Plan de intervenție
În vederea depășirii perioadei de crize cu care se confruntă familia și pentru
armonizarea relațiilor interfamiliale, au fost realizate următoarele demersuri:
– cosilierea psihologică a copiilor cu început de comportament predelincvent pe o
perioadă de aproximativ 3 luni;

97 – consilierea părinților pentru a oferi un mediu familial securizant copiilor aflați în
îngrijire și pentru a înlătura manifestările violente existente în familie;
– consilierea tatălui pentru a renunța la con sumul de băuturi alcoolice si pentru a
conștientiza efectele dăunatoare ale consumului de alcool asupra sănătății;
– sprijinirea familiei pentru ca fiul B. I. C. să reia cursurile școlare;
– construirea unei relații profesionale durabile între asistent social și client în vederea
susținerii morale a acestuia, sprijinirii în luarea deciziilor și responsabilizării familiei
pentru a oferi copiilor aflați în îngrijire un climat familial propice unei dezvoltări bio
– psiho – sociale adecvate.
10. Concluzii
S-a obs ervat o îmbunătățire a comportamentului copiilor în urma ședințelor de
consiliere efectuate de psiholog specialist din cadrul DGASPC Iași.
Însă, pot spune faptul că ,minorii prezintă o capacitate redusă de integrare în
colectivul școlar, aspect datorat în special incompatibilității dintre mediul familial tensionat
și mediul școlar.

98
Genograma

40 36
16 14 12 10 6 5 3
Legendă:
– bărbat
– femeie
– relație legal constituită 1, 6
luni

99 Harta ECO

Legenda:
– Relație echilibrată, normală
– Relație foarte puternică
– Relație tranzitorie
– Relație unilaterală
– Relație bilaterală
Școala
Familia
Asistentul social
comunitar
Colegii din
școala
Grup ul de
prieteni B.I.G.,
B.P.B., B.G.
Biserica Medic
– Relație tensionată

100 STUDIUL DE CAZ NR.6

1. Istoric social:
I. M. s-a căsătorit cu I. C. în anul 1999, relație din care au rezultat 2 copii: I. A. C. (10
ani) și I. C. S. (8 ani). I. M. este despărțită în fapt de soț, fără a fi întocmite formele legale, motiv
pentru care copiii nu beneficiază de pensie alimentară. I. M. s-a despărțit de tatăl copiilor acum 9
ani, iar în prezent acesta domiciliază în Târgul Frumos. Tatăl nu a păstrat legătura cu I. M. și cei
2 copii, având o relație de tip uniune consensuală.
2. Educația
a. Forma de învățământ frecventată în prezent
– I. A. C. – elevă în clasa a IV -a;
– I. C. S. – elev în clasa a II -a.
b. Atitudinea copiilor față de școală
Deși la început refuzau participarea la cursuri, treptat copiii s -au adaptat colectivului
școlar.
3. Climatul familial:
Climatul familial este tensionat, între I. M. și bunica maternă au loc frecvente conflicte
cauzate de faptul că I. M. nu asigură celor 2 copii aflați în îngrijire o supraveghere adecvată.
4. Starea de sănătate fizică și psihică a membrilor familiei:
Membrii familiei nu prezintă probleme de sănătate fizică și psihică.
5. Condiții de locuit (igienă, curățenie, dificultăți):
I. M. locuiește în aceeași curte cu bunica maternă, casa fiind proprietatea bunicii.
Locuința familiei este formată din 2 camere, modest mobilate, în momentul vizitei gradul de
igienă fiind adecvat. Locuința este racordată la rețeaua de curent electric iar familia deține un

101 televizor color. Cei 2 copii au o atitune necorespunzătoare acasă, mai exact manifestă un limbaj
vulgar cu mama.
6. Opinia asistentului soci al din cadrul comunității locale cu privire la caz
Din discuția cu asistentul social comunitar rezultă faptul că mama I. M. întreține relații de
tip uniune consensuală cu diverși bărbați, motiv pentru care copiii sunt lăsați de numeroase ori în
grija bunic ii materne. Acest fapt duce la conduita necorespunzătoare pe care o au cei 2 copii cu
mama.
Veniturile familiei sunt alcătuite din alocațiile copiilor, la care se adaugă banii câștigați
de mama I. M. prin munca ocazională. Mama a declarat verbal că s -a gân dit la posibilitatea de a
încredința copiii unei fundații deoarece simte că nu mai face față dificultăților de ordin financiar.
7. Opinia profesorilor cu privire la caz
La școală, cei 2 copii au o atitudine ostilă cu cadrele didactice și manifestă secvențe de
conduită violentă cu ceilalți colegi.
8. Evaluarea relației asistent social – client
Copiii manifestă o conduită necorespunzătoare față de asistent social, însă nu au o relație
strânsă cu aceasta. Copiii prezintă o personalitate inertă, relativ timidă.
9. Plan de intervenție
– Consilierea psihologică a celor 2 copii în vederea conștientizării și diminuării conduitei
predelincvente acasă și la școală;
– Consilierea mamei în vederea obținerii unui loc de muncă stabil și pentru a preveni
aband onul copiilor;
– Sprijinirea mamei în vederea îmbunătățirii relațiilor cu bunica maternă, care constituie o
persoană resursă în cadrul familiei.

102 10. Concluzii
Întâlnirile și ședințele de consiliere psihologică pe care le -au avut cei 2 copii cu
psihologul DGASPC Iași au avut un efect îmbucurător, conduita deviantă minorilor s -a diminuat
acasă dar și în cadrul unității de învățământ.
.

103 Genograma

Legendă:
– femeie
– separare
– relație de tip uniune
consensuală
– relație legal constituită
33 35
10 8
– bărbat

104 Harta ECO

Legenda:
– Relație echilibrată, normală
– Relație foarte puternică
– Relație tranzitorie
– Relație unilaterală
– Relație bilaterală
Școala
Familia
Asistentul social
comunitar
Colegii din
școala
Grup ul de
prieteni I. A. C. și I.
C. S.
Biserica Medic
– Relație tensionată

105 STUDIUL DE CAZ NR.7
1. Istoric social:
M. G. și M. Ș. s -au căsătorit în anul 1992, având împreună 5 copii:
– M. A. M.(14 ani)
– M. V. (13 ani)
– M. E. D.(10 ani)
– M. G.(9 ani)
– M. D.(1 an și 6 luni)
Veniturile familiei sunt alcătuite din alocațiile copiilor, la care se adaugă venitul realizat
de către tatăl M. G. prin munca ocazională. Familia deține 6 ari de teren agricol .
2. Educația
a. Forma de învățământ frecventată în prezent
– M. A. M. – este elevă în clasa a VIII -a;
– M. V. – elev în clasa a V -a, merge la Centru de zi din Voinești;
– M. E. D. – elevă în clasa a IV -a, merge la Centru de zi din Voinești;
– M. G. – elevă în clasa a II -a, merge la Centru de zi din Voinești;
– M. D.(1 an și 6 luni) – preșcolar.
3. Climatul familial:
Climatul familial este tensionat din cauza consumului de alcool din partea tatălui. De
asemenea, sunt nenumărate stări conflictuale și di spute la care asistă și copii. Din această cauză
copiii M.A.M și M.V au început să fumeze și să consume băuturi alcoolice. Aceștia au copiat
modelul tatălui care are aceeași atitudine în cadrul familie dar și în comunitate (violență verbală).

106 4. Starea de sănătate fizică și psihică a membrilor familiei:
M. D. a fost diagnosticat cu „infecție cu s. aurus eczemă suprainfectată” și
„ademoflegmon laterocervical stâng operat”, necesitând îngrijiri speciale. Ceilalți membri ai
familiei nu prezintă probleme de săn ătate fizică și psihică.
5. Condiții de locuit (igienă, curățenie, dificultăți):
Locuința familiei este în construcție, din cele 4 camere doar 3 sunt finalizate. Familia
locuiește pe timpul iernii doar în 2 dintre ele. Locuința este racordată la rețeaua de curent
electric. Camerele sunt modest mobilate, familia are un televizor și un aragaz. Gradul de igienă
al locuinței este adecvat.
6. Opinia asistentului social din cadrul comunității locale cu privire la caz
Familia este cunoscută în cadrul comunității drept muncitoare dar cu ,probleme” din
cauza consumului de alcool al tatălui. Mama își îngrijește și crește corespunzător copiii, tatăl este
liniștit până în momentul în care consumă băuturi alcoolice. Asistentul social este de părere ca
întreaga familie s ă beneficieze de consiliere psihologică dar mai ales cei 2 copii cu conduită
deviantă.
7. Opinia profesorilor cu privire la caz
Copilul M. V. are probleme de adaptare în colectivități de copii (școală, Centrul de Zi)
datorită hiperactivității și a impulsiv ității sale; în schimb, M. G.are rezultate foarte bune la școală
și ar avea șanse de a urma un liceu dar familia nu are posilități financiare.
8. Evaluarea relației asistent social – client
Pe parcursul ședințelor de consiliere, mama M. Ș. a manifestat o a titudine deschisă,
prezentându -ne dificultățile (în special de ordin financiar) cu care se confruntă și problemele de
sănătate ale copilului M. D.

107 9. Plan de intervenție
– consilierea psihologică a celor 2 copii;
– Oferirea de suport emoționa l soților M. G. și M. Ș. pentru a depăși dificultățile cauzate
de boala fiului M. D.(22.11.2008);
– Consilierea tatălui M. G. în vederea obținerii unui loc de muncă stabil;
– Încurajarea părinților pentru a manifesta în continuare același grad crescut de i mplicare
parentală, în ciuda dificultăților financiare ale familiei;
– oferirea de suport material familiei (constând în obiecte vestimentare).
10. Concluzii
Consumul de alcool din cadrul familie poate fi un factor de risc important în construirea
unei c onduite corespunzătoare pentru copii. De asemena și resursele economice limitate
determină imposibilitatea copiilor de a accede la învățământul liceal, în ciuda capacității
intelectuale ridicate.

108 Genograma

Legendă:
– femeie

– relație legal constituită
44
14 13 10 9 1,6
luni 35
– bărbat

109 Harta ECO

Legenda:
– Relație echilibrată, normală
– Relație foarte puternică
– Relație tranzitorie
– Relație unilaterală
– Relație bilaterală

Școala
Familia
Asistentul social
comunitar
Colegii din
școala
Grup ul de
prieteni M.A.M., M.V.,
M.E.D., M.G.

Biserica Medic