Masterat: România în rela Ńiile interna Ńionale [602560]

Universitatea Spiru Haret
Facultatea de Istorie, Muzeologie și Arhivistic ă
Masterat: România în rela Ńiile interna Ńionale
Titular de disciplin ă: prof. univ. dr. Ioan Scurtu
An I, Sem. II

Politica extern ă a României:
de la sovietizare la desovietizare (1944-1964)

Introducere

Dup ă cel de-al doilea r ăzboi mondial, rela Ńiile interna Ńionale s-au
caracterizat printr-o confruntare între Uniunea Sov ietic ă și alia Ńii ei pe de o parte
și Statele Unite ale Americii și alia Ńii ei pe de alt ă parte. Aceast ă confruntare s-a
numit în epoc ă „r ăzboiul rece“, existând temerea c ă în orice moment el ar putea
deveni un „r ăzboi cald“, ceea ce ar fi însemnat o a treia confla gra Ńie mondial ă.
Anul 1948 marcheaz ă momentul în care Kremlinul a impus în toate statel e
aflate în sfera sa de influen Ńă (domina Ńie) regimul socialist-totalitar de esen Ńă
stalinist ă, prin lichidarea oric ărei opozi Ńii politice, trecerea la exproprierea marii
burghezii, instituirea monopolului ideologic al par tidului comunist (înv ăŃă tura
marxist-leninist-stalinist ă). A început astfel confruntarea între cele dou ă sisteme
social-politice antagonice: capitalist și socialist.
În 1949, SUA, împreun ă cu alia Ńii s ăi occidentali au creat blocul militar
NATO, iar în 1955 Uniunea Sovietic ă și Ńă rile de „democra Ńie popular ă“ au pus
bazele Tratatului de la Var șovia.
Confruntarea a vizat toate aspectele vie Ńii sociale: ideologie, cultur ă,
economie, politic ă, mod de existen Ńă etc. Un rol important la ascu Ńirea
conflictelor între cele dou ă „blocuri“ – capitalist și socialist – l-a avut mass-

media (presa, radioul, televiziunea), care au promo vat disputa permanent ă,
contestarea reciproc ă, denigrarea adversarului etc.
Pe acest fond, extrem de tensionat, rela Ńiile interna Ńionale ale României au
cunoscut anumite evolu Ńii, adesea spectaculoase, care merit ă s ă fie cunoscute și
aprofundate.

Rela Ńiile interna Ńionale ale României în anii 1947-1956

La 10 februarie 1947 a fost semnat Tratatul de pace între România pe de o
parte, și Puterile Aliate și Asociate de cealalt ă parte. Astfel, România ie șea de
sub regimul Conven Ńiei de armisti Ńiu (semnat ă la 12 septembrie 1944), devenind
un stat independent și suveran. În realitate, România a continuat s ă fie ocupat ă
de trupele sovietice. Tratatul de pace prevedea: „T oate for Ńele Aliate vor fi
retrase din România în termen de 90 de zile de la i ntrarea în vigoare a Tratatului
de fa Ńă , Uniunea Sovietic ă rezervându-și dreptul de a p ăstra pe teritoriul român
for Ńele armate care i-ar putea fi necesare pentru men Ńinerea liniilor de
comunica Ńie ale Armatei Sovietice în zona sovietic ă de ocupa Ńie din Austria“.
Dup ă cel de-al doilea r ăzboi mondial, politica extern ă a României, ca și a
celorlalte state de „democra Ńie popular ă“, s-a caracterizat printr-o deplin ă
docilitate fa Ńă de Moscova, care le-a impus încheierea unor „trata te de
prietenie“, colaborare și asisten Ńă mutual ă. România a semnat acest tratat la 4
februarie 1948. Tratatul prevedea angajamentul p ărŃilor de a lua în comun
măsurile necesare pentru înl ăturarea oric ărei amenin Ńă ri, de a participa la toate
ac Ńiunile interna Ńionale având drept scop asigurarea p ăcii și securit ăŃii
popoarelor; în cazul în care una dintre cele dou ă p ărŃi ar fi fost antrenat ă într-un
conflict armat cu Germania sau cu oricare alt stat care, direct sau indirect, s-ar fi
unit cu aceasta, cealalt ă parte îi va acorda ajutor armat și de alt ă natur ă. P ărŃile
se obligau s ă nu încheie nici o alian Ńă și s ă nu ia parte la nici o coali Ńie și nici la

alte ac Ńiuni sau m ăsuri îndreptate împotriva celeilalte P ărŃi și s ă se consulte cu
privire la toate chestiunile interna Ńionale importante care atingeau interesele lor,
să ac Ńioneze în spiritul prieteniei și colabor ării pentru a dezvolta și înt ări
leg ăturile economice și culturale între ele pe baza principiilor respectu lui
reciproc, al independen Ńei și suveranit ăŃii na Ńionale, al neamestecului în treburile
interne ale celuilalt stat. Acest Tratat, semnat de dr. Petru Groza și V.M.
Molotov, a fost primul document de acest fel închei at de Uniunea Sovietic ă cu
un stat fost inamic.
Dincolo de formulele diplomatice, Tratatul consemna rolul determinant al
Uniunii Sovietice în politica extern ă a României, care se angaja „s ă se consulte“
cu marele vecin de la R ăsărit, „în toate chestiunile interna Ńionale“. Formularea
potrivit c ăreia erau respectate principiile „respectului recip roc al independen Ńei
și suveranit ăŃii na Ńionale, al neamestecului în treburile interne“ era lipsit ă de
orice baz ă real ă, în condi Ńiile în care România era practic ocupat ă de Armata
Ro șie, consilierii sovietici erau prezen Ńi în toate întreprinderile și institu Ńiile, f ără
avizul lor neputându-se lua nici o decizie, iar con ducerea Partidului Muncitoresc
Român se afla, practic, în subordinea Kremlinului și în special a lui I.V. Stalin.
Uniunea Sovietic ă a semnat tratate similare cu Polonia, Cehoslovacia ,
Ungaria, Bulgaria, Albania. De asemenea, Ńă rile socialiste au semnat, între ele,
tratate de prietenie, colaborare și asisten Ńă mutual ă, dup ă modelul primit de la
Moscova.
Rela Ńiile interna Ńionale ale României erau limitate aproape numai la cele
cu „statele fr ăŃești“, leg ăturile cu statele occidentale fiind înghe Ńate.
În temeiul în Ńelegerilor dintre P. Groza și V. M. Molotov, la 23 mai 1948
a fost semnat acordul de predare a Insulei Șerpilor c ătre URSS. Astfel, dup ă
Basarabia și nordul Bucovinei, România mai pierdea o parte din teritoriul s ău
na Ńional în favoarea Uniunii Sovietice, producându-se o modificare de grani Ńă ,
neprev ăzut ă în Tratatul de pace din 10 februarie 1947.

O expresie a modului în care ac Ńionau statele aflate sub domina Ńia
sovietic ă este rela Ńia lor cu Iugoslavia. Deteriorarea raporturilor din tre Stalin și
Iosiph Broz Tito s-a r ăsfrânt și asupra celorlalte state socialiste. În zilele de 20-
29 iunie 1948 s-au desf ăș urat la Bucure ști lucr ările Biroului Informativ al
Partidelor Comuniste și Muncitore ști la care a fost blamat ă conducerea
Partidului Comunist din Iugoslavia. Ca urmare, toat e statele socialiste, precum și
partidele comuniste au rupt rela Ńiile cu Iugoslavia și cu partidul comunist din
aceast ă Ńar ă.
Liderii comuni ști români s-au conformat și ei acestei directive, I.B. Tito
fiind prezentat ca un agent al imperialismului amer ican, care urm ărea
instaurarea capitalismului în Iugoslavia. La grani Ńa româno-iugoslav ă au fost
masate trupe, s-au efectuat lucr ări de fortifica Ńie, iar popula Ńia sârb ă din Banat a
fost deportat ă în B ărăgan.
În 1949 s-a constituit Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) din
ini Ńiativa Moscovei, la care participau: Bulgaria, Ceho slovacia, Polonia,
România, Ungaria și URSS. Ulterior au aderat la CAER și Albania, Republica
Democrat ă German ă, Mongolia, Cuba și R.P.D. Vietnam. În fond, acesta era un
organism prin care Uniunea Sovietic ă î și impunea propriile concep Ńii și interese
celorlalte Ńă ri socialiste. Obiectivul CAER era armonizarea plan urilor economice
și realizarea unor schimburi „avantajoase“ privind p rodusele de baz ă ale
economiilor na Ńionale.
O alt ă cale de exploatare economic ă a fost aceea a societ ăŃilor mixte. Înc ă
din 1945 au fost înfiin Ńate societ ăŃi mixte româno-sovietice, numite Sovrom-uri,
care au vizat toate bog ăŃiile Ńă rii (petrol, lemn, gaz metan etc. etc.).
Nici o decizie semnificativ ă nu era luat ă de conducerea de la Bucure ști
fără avizul prealabil al sovieticilor. De exemplu, text ul proiectelor de Constitu Ńie
din 1948 și 1952 au fost trimise la Moscova, unde s-au f ăcut numeroase
observa Ńii, care au fost rezolvate și apoi supuse votului Marii Adun ări Na Ńionale.
De asemenea, planurile de dezvoltare economic ă erau elaborate în Ńar ă cu

participarea consilierilor sovietici, iar Gheorghiu -Dej se deplasa la Moscova
pentru a ob Ńine acordul lui Stalin, dup ă care erau adoptate în Plenarele C.C. al
Partidului Muncitoresc Român.
Moartea lui I.V. Stalin în martie 1953 a fost urma t ă de unele modific ări
în privin Ńa politicii interne și externe a Uniunii Sovietice. N.S. Hru șciov s-a
pronun Ńat pentru coexisten Ńa pa șnic ă a socialismului cu capitalismul, pentru o
destindere în rela Ńiile interna Ńionale. De asemenea, a ac Ńionat pentru
normalizarea rela Ńiilor sovieto-iugoslave.
Conducerea de la Bucure ști a primit cu satisfac Ńie noua orientare în
politica extern ă a Kremlinului; în iunie 1954 au fost reluate rela Ńiile diplomatice
româno-iugoslave, dup ă care au urmat mai multe acorduri de colaborare, ce l mai
important vizând construirea în comun a nodului hid roenergetic și de
comunica Ńie pe Dun ăre la Por Ńile de Fier.
Anul 1955 a fost marcat de evenimente importante. L a 14 mai a fost creat,
din ini Ńiativa Kremlinului, Tratatul de la Var șovia, prin care armatele statelor
socialiste europene (mai pu Ńin Iugoslavia) au fost puse sub comanda sovietic ă.
În fond, Tratatul de la Var șovia era o replic ă a Organiza Ńiei Atlanticului de Nord
(NATO), constituit ă în 1949 sub comanda SUA.
A urmat semnarea Tratatului de stat cu Austria la 1 5 mai, prin care
aceast ă Ńar ă redevenea suveran ă, pe baza neutralit ăŃii permanente, fapt ce a
impus retragerea trupelor str ăine, inclusiv a celor sovietice. Ca urmare,
Gheorghiu-Dej a ini Ńiat unele discu Ńii cu membrii Biroului Politic al C.C. al
P.M.R. vizând retragerea trupelor sovietice din Rom ânia, deoarece prezen Ńa lor
nu mai avea o justificare legal ă. În august 1955, cu ocazia vizitei lui Hru șciov în
România, liderul comunist Emil Bodn ăra ș a ridicat problema retragerii Armatei
Ro șii. Luat prin surprindere, Hru șciov a ripostat vehement. Gheorghe Apostol,
în acel moment prim-secretar al C.C. al P.M.R., rel ata c ă liderul sovietic „a s ărit
în picioare, aprins la fa Ńă și ne-a calificat pe to Ńi drept na Ńionali ști și
antisovietici“.

În anul 1955 România a fost primit ă în ONU. Înc ă din 1947, guvernul
român s-a adresat secretarului general al ONU cu ce rerea de acceptare a
României în organiza Ńia mondial ă, dar nu a avut succes. În septembrie 1954 a
adresat o nou ă solicitare. La Conferin Ńa de la Geneva a mini ștrilor de externe ai
SUA, Marii Britanii, Fran Ńei și Uniunii Sovietice desf ăș urate în zilele de 27
octombrie – 16 noiembrie 1955 s-a discutat și problema primirii în ONU a noi
state. Pe baza acordului convenit, România, împreun ă cu alte 16 Ńă ri, a fost
primit ă, în decembrie 1955, în ONU. În primii ani de activ itate la ONU,
România, asemenea celorlalte state socialiste, a ur mat întrutotul linia trasat ă de
sovietici. De regul ă, înainte de deschiderea Adun ării Generale a ONU, mini ștrii
de externe ai acestor Ńă ri erau convoca Ńi la Moscova și instrui Ńi asupra modului
de ac Ńiune, a votului pe care urmau s ă-l dea în problemele aflate pe ordinea de
zi. La New York, în timpul sesiunilor Adun ării Generale, aveau loc „consf ătuiri
de sear ă“ la care se stabileau activit ăŃile pentru ziua urm ătoare. La rândul s ău, și
SUA dispunea la ONU de o „ma șin ă de vot“, asigurat ă de Ńă rile aliate, astfel c ă
organiza Ńia mondial ă era adesea locul de confruntare a celor dou ă blocuri
politico-militare.

Retragerea trupelor sovietice din România

La congresul al XX-lea al PCUS din februarie 1956, N.S. Hru șciov a
condamnat cultul personalit ăŃii al lui Stalin, crimele și abuzurile comise de
acesta. În aprilie 1956 a fost desfiin Ńat Biroul Informativ al Partidelor Comuniste
și Muncitore ști, conducerea sovietic ă pronun Ńându-se pentru consf ături ale
partidelor „fr ăŃești“, la care s ă se adopte declara Ńii comune. În privin Ńa
României, N.S. Hru șciov a acceptat desfiin Ńarea sovrom-urilor și începerea
retragerii consilierilor sovietici.

Pe de alt ă parte, Hru șciov a declan șat o ac Ńiune de demascare a cultului
personalit ăŃii și în celelalte state socialiste, de înlocuire a vec hilor lideri și de
reabilitare a celor persecuta Ńi în timpul lui Stalin. Liderul român, Gheorghe
Gheorghiu-Dej, a rezistat pe pozi Ńie, sus Ńinând c ă în România a avut loc procesul
de destalinizare și de lichidare a cultului personalit ăŃii înc ă din 1952, când din
conducerea P.M.R. a fost înl ăturat „grupul antipartinic și antistatal Ana Pauker-
Vasile Luca“.
„Liberalizarea“ ini Ńiat ă de Hru șciov s-a propagat și în celelalte Ńă ri
socialiste, având urm ări nea șteptate pentru Hru șciov. În Polonia și mai ales în
Ungaria acest proces de liberalizare avea tendin Ńa de emancipare de sub
domina Ńia sovietic ă. Dac ă în Polonia evenimentele au putut fi Ńinute sub control,
în Ungaria ele au luat un curs violent. La 25 octom brie 1956, noul lider maghiar
Imre Nagy a anun Ńat începerea negocierilor cu Uniunea Sovietic ă în vederea
retragerii trupelor sovietice din Ungaria. La 3 noi embrie el a proclamat
neutralitatea Ńă rii sale, dar a doua zi trupele sovietice au trecut la în ăbu șirea
„revolu Ńiei“ din Ungaria.
Ini Ńial, oficialit ăŃile române au Ńinut sub t ăcere evenimentele din Ungaria,
iar în comunicatul dat publicit ăŃii la 28 octombrie de Gheorghe Gheorghiu-Dej
și Iosiph Broz Tito – cu ocazia vizitei delega Ńiei de partid și de stat române în
Iugoslavia – se aprecia c ă situa Ńia din Ungaria trebuia rezolvat ă de factorii
interni, f ără nici o influen Ńă extern ă. Dar, la 1 noiembrie, Hru șciov a venit în
Bucure ști, unde au fost convoca Ńi liderii partidelor comuniste din celelalte Ńă ri
socialiste, pe care i-a informat despre decizia Uni unii Sovietice de a pune cap ăt
„contrarevolu Ńiei“ din Ungaria. Dup ă aceast ă întâlnire, mijloacele mass-media
din România au început s ă condamne „contrarevolu Ńia“ din Ungaria; regimul de
la Bucure ști a pus la dispozi Ńie mijloacele de comunica Ńie ale Ńă rii pentru
transportarea trupelor sovietice spre Ungaria.
„Revolu Ńia“ din Ungaria a fost în ăbu șit ă în sânge de Armata Ro șie. Imre
Nagy, înl ăturat de la conducere, a fost transportat în Români a, fiind „cazat“ într-

o vil ă la Snagov, pân ă în aprilie 1957, când a fost predat oficialit ăŃilor de la
Budapesta; acestea au organizat un proces în urma c ăruia el a fost condamnat la
moarte și executat.
Evenimentele din Ungaria au marcat puternic starea de spirit din Ńă rile
socialiste, inclusiv din România. Opinia public ă tr ăise cu iluzia c ă „englezii și
americanii“ nu vor îng ădui domina Ńia sovietic ă, lipsirea de drepturi și libert ăŃi a
cet ăŃenilor și vor declan șa un r ăzboi de eliberare a acestor state. Posturile de
radio occidentale cereau oamenilor s ă se ridice la lupt ă, astfel încât SUA și
Marea Britanie s ă aib ă motivul palpabil pentru a interveni. Ungurii au r ăspuns
acestor apeluri, dar guvernele de la Londra și Washington s-au mul Ńumit cu
proteste formale împotriva represiunii sovietice. Î n toamna anului 1956, aceast ă
iluzie, c ă „vin englezii și americanii“, s-a risipit.
Dup ă în ăbu șirea „contrarevolu Ńiei“, în urma solicit ării lui Hru șciov, la 22
noiembrie, Gheorghiu-Dej s-a deplasat în Ungaria, u nde a participat la refacerea
partidului comunist din aceast ă Ńar ă, în frunte cu János Kádár. Atitudinea
conducerii de la Bucure ști fa Ńă de interven Ńia în Ungaria și activitatea lui
Gheorghiu-Dej la Budapesta au determinat o schimbar e a atitudinii lui Hru șciov
în privin Ńa retragerii trupelor sovietice din România. Acum G heorghiu-Dej
devenise o persoan ă de încredere, iar argumentele sale erau considerat e pe
deplin întemeiate. În mod concret, liderul român ar gumenta c ă du șmanii Uniunii
Sovietice acreditau ideea c ă regimul socialist din România se men Ńinea numai
datorit ă trupelor sovietice. În realitate, sus Ńinea Dej, regimul s ău era sus Ńinut de
poporul român, iar retragerea Armatei Ro șii avea s ă demonstreze lumii
capitaliste c ă socialismul este o realitate durabil ă. În plus, România era
înconjurat ă numai de state socialiste, astfel c ă for Ńele militare ale
imperialismului nu puteau invada Ńara sa. Pledoaria lui Gheorghiu-Dej venea pe
un teren sensibil pentru Hru șciov. Interven Ńia în Ungaria crease Uniunii
Sovietice o atmosfer ă extrem de negativ ă pe plan interna Ńional, atmosfer ă pe
care el încerca s ă o risipeasc ă f ăcând noi propuneri privind dezarmarea,

reducerea trupelor și armamentelor, retragerea de trupe str ăine aflate pe teritoriul
altor state. În acest context, retragerea trupelor sovietice din România putea
constitui un exemplu concret pentru statele membre NATO și în primul rând
pentru SUA.
Dar mai întâi trebuia s ă se legalizeze prezen Ńa trupelor sovietice pe
teritoriul României. În consecin Ńă , la 15 aprilie 1957 a fost semnat Acordul
româno-sovietic privind statutul juridic al trupelo r sovietice sta Ńionate în
România, fapt ce permitea abordarea, din punct de v edere legal, a problemei
retragerii acestora. În Acord se men Ńionau numeroase aspecte tehnice (folosirea
caz ărmilor, depozitelor, aprovizionarea cu materiale etc.), dar și politice:
comandan Ńii militari sovietici erau obliga Ńi s ă cear ă acordul sau consim Ńă mântul
guvernului român pentru mi șcarea trupelor, pentru aplica Ńii și manevre ș.a.
Peste un an, la 17 aprilie 1958, N.S. Hru șciov a adresat o scrisoare c ătre
C.C. al P.M.R., în care se afirma: „C.C. al PCUS co nsider ă c ă ar trebui s ă
discut ăm în timpul cel mai apropiat problema retragerii fo r Ńelor armate sovietice
de pe teritoriul Republicii Populare Române, rezolv ând-o pozitiv și publicând un
comunicat corespunz ător în pres ă“. În r ăspunsul s ău, din 23 aprilie 1958,
Gheorghiu-Dej scria: „ łinând seama de împrejur ările actuale favorabile, suntem
de acord cu propunerea de a se renun Ńa la sta Ńionarea mai departe a trupelor
sovietice în R.P.R.“. La 21 mai 1958, cu ocazia con sf ătuirii Comitetului Politic
Consultativ al statelor membre ale Tratatului de la Var șovia, s-a adoptat o
Declara Ńie prin care se exprima adeziunea la „propunerea guve rnului sovietic,
pus ă de acord cu guvernul român cu privire la retragere a trupelor sovietice din
România“. Ac Ńiunea s-a desf ăș urat în lunile iunie-iulie 1958, când au fost
organizate banchete și mitinguri oficiale ale prieteniei româno-sovietic e, în
numeroase localit ăŃi din Ńar ă; în g ări au fost adu și mii de cet ăŃeni care îi salutau
pe osta șii Armatei Ro șii și le urau „Drum bun“.
Astfel, printr-o abil ă manevr ă politic ă, desf ăș urat ă pe parcursul a trei ani
(1955-1958), Gheorghiu-Dej a reu șit s ă ob Ńin ă un important succes în rela Ńia cu

Hru șciov. România a fost singura Ńar ă socialist ă din care s-au retras trupele
sovietice, fapt ce i-a permis o anumit ă libertate de mi șcare atât pe plan intern,
cât și interna Ńional.
Pe plan intern a început o ampl ă ac Ńiune de desovietizare a societ ăŃii,
desfiin Ńându-se, rând pe rând, Institutul „Maksim Gorki“ (c are a devenit
Institutul de Limbi Str ăine), Libr ăria „Cartea Rus ă“ (înfiin Ńându-se Libr ăria
pentru Cartea Str ăin ă), Muzeul Româno-Rus (în care avea s ă se amenajeze
Muzeul Literaturii Române) etc.
S-a trecut la înlocuirea manualelor școlare traduse din limba rus ă cu
manuale scrise de autori români, în care au fost re introduse personalit ăŃile
marcante ale istoriei și culturii na Ńionale; al ături de limba rus ă, în școli și
universit ăŃi s-au introdus engleza, franceza și germana. Au început s ă fie
achizi Ńionate c ărŃi și reviste din Occident, s-au deschis lectorate de l imba român ă
în mai multe state occidentale, s-au efectuat numer oase traduceri din literatura
universal ă, mul Ńi speciali ști români au primit aprobarea de a participa la
congrese și conferin Ńe interna Ńionale în Apus, s-au realizat filme în coproduc Ńie
cu Fran Ńa etc.
Desovietizarea și liberalizarea s-au desf ăș urat în limite strict controlate de
conducerea P.M.R. Paralel cu aceste ac Ńiuni, în anii 1958-1959 a avut loc un val
de procese publice și arest ări în rândul intelectualilor, pentru a se demonstra c ă
România r ămânea o „verig ă tare a lan Ńului socialist“. Colectivizarea agriculturii
a continuat într-un ritm accelerat – cu abuzurile și ilegalit ăŃile la scar ă na Ńional ă
împotriva Ńă rănimii – astfel c ă în aprilie 1962 acest proces s-a încheiat, putându –
se afirma c ă „socialismul a învins definitiv la ora șe și sate“.

Declara Ńia din aprilie 1964

Dup ă 1958 regimul de la Bucure ști a început o ampl ă ac Ńiune vizând
reorientarea politicii externe a României prin dezv oltarea unor rela Ńii, în primul

rând economice, cu statele occidentale. Mai întâi a u fost rezolvate probleme
generate de na Ńionalizarea intreprinderilor occidentale din Români a (mai ales
cele din domeniul industriei petroliere) în anii 19 48-1950 prin plata unor
desp ăgubiri din partea statului român. Pe aceast ă baz ă, guvernul de la Bucure ști
a putut încheia contracte cu mari firme din Occiden t și a trecut la
retehnologizarea economiei na Ńionale, în primul rând a industriei, înlocuind
multe dintre ma șinile și utilajele importate din spa Ńiul sovietic.
În 1961 a avut loc o reorganizare la vârful conduc erii României:
Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales pre ședintele Consiliului de Stat (func Ńie nou
înfiin Ńat ă), reprezentând statul român în rela Ńiile interne și interna Ńionale; Ion
Gheorghe Maurer a fost numit pre ședintele Consiliului de Mini ștri, iar Corneliu
Mănescu a devenit ministru de Externe. Aceast ă "troic ă" a avut un rol decisiv în
promovarea noii politici interna Ńionale a României.
Rămânând fidel ă alian Ńelor încheiate și regimului socialist-totalitar, noua
conducere a ac Ńionat pentru dezvoltarea rela Ńiilor economice, culturale și politice
cu Occidentul. Au fost semnate acorduri de colabora re economic ă, mul Ńi tineri
români erau trimi și la studii sau specializare în Fran Ńa, Italia, Marea Britanie
etc., s-au deschis lectorate de limba și cultura român ă în mai multe state din
vestul Europei etc. S-au organizat vizite pe linia parlamentului (Marii Adun ări
Na Ńionale), a unor mini ștrii și apoi a pre ședintelui Consiliului de Mini ștri, Ion
Gheorghe Maurer. Cu acest prilej, liderii Occidenta li au putut constata ca
politicienii români știau s ă negocieze și s ă-și sus Ńin ă punctele de vedere, c ă nu
repetau – așa cum f ăceau ceilal Ńi semeni ai lor din statele socialiste – formule
lansate la Kremlin, ci aveau ini Ńiative și propuneau solu Ńii proprii.
Pe acest fond, în Occident s-a apreciat c ă România se putea realiza o
"fisur ă în blocul sovietic”, se putea diminua capacitatea de domina Ńie a
Moscovei. În consecin Ńă , SUA și alia Ńii ei au încurajat politica de independen Ńă
promovat ă de regimul de la Bucure ști, care nu mai accepta s ă urmeze "orbe ște"
linia impus ă de sovietici.

Semnificativ ă este pozi Ńia României fa Ńă de "criza rachetelor", când
omenirea s-a aflat la un pas de o catastrof ă nuclear ă. În octombrie 1962, N.S.
Hru șciov, f ără s ă-i consulte pe alia Ńii din Tratatul de la Var șovia, a decis
amplasarea de rachete sovietice în Cuba. Pre ședintele SUA, John Fitzgerald
Kennedy a cerut retragerea imediat ă a rachetelor, amenin Ńând cu o ripost ă
american ă. Lumea ajunsese în preajma unui r ăzboi nuclear, care ar fi antrenat și
alia Ńii celor dou ă mari puteri, inclusiv România, aliata Uniunii Sovi etice. Dup ă
circa dou ă s ăptămâni de criz ă, Hrusciov a acceptat s ă retrag ă rachetele din Cuba,
iar pacea a fost salvat ă. La 4 noiembrie 1962, ministrul de Externe Corneli u
Mănescu a avut o discu Ńie cu secretarul de Stat al S.U.A., Dean Rusk,
declarându-i c ă în cazul unui conflict armat declan șat de ac Ńiuni ale U.R.S.S.
similare celei din Cuba, România va r ămâne neutr ă. Cu alte cuvinte, România
nu accepta s ă fie antrenat ă într-un r ăzboi, f ără ca sovieticii s ă o informeze m ăcar
despre ac Ńiunile lor.
Tot atunci (1960-1963), N.S. Hru șciov a lansat planul integr ării
economice a Ńă rilor socialiste și al "diviziunii interna Ńionale socialiste a muncii"
în cadrul C.A.E.R., potrivit c ăreia unele Ńă ri (R.D. Germania, Cehoslovacia)
urmau s ă-și dezvolte industria, iar altele (România, Bulgaria ) s ă r ămân ă Ńă ri
agricole. Regimul de la Bucure ști s-a opus acestui plan, afirmând c ă planificarea
dezvolt ării economiei era un atribut inalienabil al fiec ărui partid, care r ăspundea
numai în fa Ńa propriului popor, iar abandonarea procesului de i ndustrializare ar
fi însemnat ca România s ă r ămân ă o Ńar ă înapoiat ă, dependent ă de produsele
fabricate în alte state. Disputa a devenit public ă prin articolele publicate în presa
sovietic ă și în cea român ă, fiecare prezentând punctul de vedere al conduceri i
din Ńara respectiv ă. În timp ce "Scânteia" cerea respectarea principii lor
suveranit ăŃii na Ńionale și neamestecului în treburile interne, "Pravda" acuz a
conducerea român ă de "îngustime na Ńional ă" și de faptul c ă prin contractele
economice încheiate se las ă "cump ărat ă" de Occident.

În aceea și perioad ă s-a declan șat conflictul sovieto-chinez generat de
faptul c ă Mao Zedung contesta rolul lui Hru șciov de lider al mi șcării comuniste
și muncitore ști interna Ńionale. Rela Ńiile dintre cele dou ă Ńă ri s-au deteriorat grav,
ajungându-se la ciocniri militare în zona grani Ńei.
Regimul de la Bucure ști s-a pronun Ńat împotriva polemicii publice între
P.C. Chinez și P.C.U.S., apreciind ca prin aceasta se știrbeau unitatea și
prestigiul mi șcării comuniste și muncitore ști interna Ńionale. P.M.R. s-a oferit ca
mediator, cerând conducerilor de la Moscova și Beijing s ă înceteze polemica pe
timpul discu Ńiilor pe care le va avea cu cele dou ă partide. Atât N.S. Hrusciov, cât
și Mao Zedung au acceptat. În zilele de 3-10 martie 1964 o delega Ńie a C.C. al
P.M.R. condus ă de Ion Gheorghe Maurer a efectuat o vizit ă în China, unde a
discutat cu Mao Zedung și al Ńi conduc ători chinezi. Apoi, la 15-16 martie a avut
discu Ńii cu N.S. Hru șciov la Gagra. În urma acestor vizite a rezultat li mpede c ă
nici liderul chinez, nici cel sovietic nu acceptau s ă înceteze polemica, astfel c ă
rela Ńiile dintre cele dou ă partide și state se vor deteriora și mai mult.
Apreciind c ă datorit ă conflictului cu chinezii sovieticii nu vor întrepr inde
o ac Ńiune de for Ńă împotriva României, Gh. Gheorghiu-Dej a hot ărât s ă fac ă
pasul decisiv spre afirmarea public ă și pe un ton categoric a independen Ńei
P.M.R. și a României. În zilele de 15-22 aprilie 1964 a avu t loc Plenara C.C. al
P.M.R., care a adoptat Declara Ńia cu privire la pozi Ńia Partidului Muncitoresc
Român în problemele mi șcării comuniste și muncitore ști interna Ńionale prin care
se oficializa politica de independen Ńă fa Ńă de Moscova a regimului de la
Bucure ști. În document se preciza: “Respectarea strict ă a principiului potrivit
căruia toate partidele marxist-leniniste sunt egale î n drepturi, a nemestecului în
treburile interne ale altor partide, a dreptului ex clusiv al fiec ărui partid de a- și
rezolva probleme politice și organizatorice, de a- și desemna conducerea, de a- și
orienta membrii asupra problemelor politicii intern e și interna Ńionale, reprezint ă
condi Ńia esen Ńial ă pentru solu Ńionarea just ă a problemelor divergente, ca și a
oric ăror probleme pe care le ridic ă lupta lor comun ă.”

Aceast ă Declara Ńie a avut un larg ecou interna Ńional, mass-media
occidental ă, inclusiv posturile de radio “România Liber ă” și “Vocea Americii”,
acordându-i spa Ńii ample și comentarii extrem de favorabile. La rândul s ău,
presa sovietic ă s-a men Ńinut într-o semnificativ ă rezerv ă, atacurile împotriva
conducerii P.M.R. fiind lansate de liderii din Polo nia, Ungaria și R.D. German ă,
care o acuzau de na Ńionalism. Într-o discu Ńie cu conducerea P.C. din
Cehoslovacia, N.S. Hru șciov a declarat c ă dac ă românii ar încerca s ă ias ă din
C.A.E.R. și din Tratatul de la Var șovia “este obliga Ńia partidului nostru
[P.C.U.S.] s ă o împiedice”, precizând c ă “solda Ńii no ștrii și nu de Gaulle vor
aveau ultimul cuvânt”. Aluzia lui Hru șciov se referea la faptul c ă în iulie 1964,
premierul Ion Gheorghe Maurer a efectuat o vizit ă în Fran Ńa unde a fost primit
de pre ședintele Charles de Gaulle. Cu acel prilej s-a conv enit preg ătirea
încheierii unor acorduri româno-franceze în domeniu l culturii, rela Ńiilor
consulare, colabor ării tehnice și știin Ńifice. Pentru liderul de la Kremlin
colaborarea cu un stat occidental constituia un per icol pentru unitatea Ńă rilor
socialiste, care trebuiau s ă urmeze, strict, linia trasat ă de sovietici.
În timpul discu Ńiei de la Gagra, premierul Ion Gheorghe Maurer i-a spus
lui Hru șciov c ă Mao Zedung ar fi afirmat c ă sovieticii au ocupat Basarabia în
1940. În memoriile sale, Hru șciov avea s ă noteze c ă întâlnirea i-a l ăsat un gust
amar, deoarece “românii înc ă ne purtau pic ă pentru c ă am redat Basarabia
Uniunii Sovietice, dup ă r ăzboi”. Dup ă 1948, în lucr ările de istorie și în
manualele școlare din România se scria c ă Basarabia a fost “eliberat ă” de Rusia
în 1812, dar c ă în 1918 a fost “ocupat ă de armata regal ă român ă”, iar în 1940
acest teritoriu a fost “eliberat și s-a unit cu Uniunea Sovietic ă”. Dup ă retragerea
trupelor sovietice și dispari Ńia lui Mihail Roller de la cârma istoriografiei
române ști tonul a devenit mai temperat, iar în 1964 proble ma Basarabiei a
început s ă fie abordat ă într-o alt ă viziune. În acest scop s-a apelat la un argument
“imbatabil”, și anume la aprecierile lui Karl Marx.

În octombrie 1964 a ap ărut la Bucure ști, sub redac Ńia academicianului
Andrei O Ńetea, lucrarea Karl Marx, Însemn ări despre români , în care se afirma
că Basarabia era un teritoriu românesc, anexat în 181 2 de Rusia Ńaristă.
Comentând acest eveniment, ziarul “New York Herald Tribune” publica la 2
aprilie 1965 articolul Sfidând Rusia, România vrea Basarabia , iar în ziarul “The
Observer” din 30 mai 1965 ap ărea articolul intitulat România cheam ă în ajutor
pe Karl Marx.
Reîntoarcerea la valorile na Ńionale, actele de sfidare a domina Ńiei sovietice
au fost primite favorabil de români, inclusiv de fo știi oameni politici și de
cultur ă, elibera Ńi din închisoare în urma decretelor de amnistie; în august 1964
au fost elibera Ńi ultimii 10.000 de de Ńinu Ńi politici.
Pe de alt ă parte, N.S. Hru șciov a fost înl ăturat din conducerea sovietic ă la
Plenara C.C. al P.C.U.S din octombrie 1964, una di n acuza Ńiile ce i s-au adus
vizând modul cum a gestionat rela Ńiile cu România și mai ales retragerea
trupelor sovietice din acest ă Ńar ă, în 1958. În func Ńia de prim secretar al C.C. al
P.C.U.S. a fost ales Leonid Ilici Brejnev. Peste câ teva luni, în martie 1965, Gh.
Gheorghiu-Dej înceta din via Ńă în urma unui cancer galopant.

Afirmarea României pe arena interna Ńional ă

Politica de independen Ńă și de extindere a rela Ńiilor interna Ńionale ini Ńiat ă
de Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost continuat ă de succesorul s ău Nicolae
Ceau șescu, ales prim-secretar al C.C. al P.M.R. în marti e 1965 și apoi secretar
general al C.C. al P.C.R. în iulie 1965. La 9 decem brie 1967, Nicolae Ceau șescu
a fost ales în func Ńia de pre ședinte al Consiliului de Stat al Republicii Sociali ste
România. La baza politicii sale externe regimul de la Bucure ști punea
urm ătoarele principii: 1)independen Ńa și suveranitatea na Ńional ă; 2) egalitatea în
drepturi; 3) neamestecul în treburile interne; 4) a vantajul reciproc.

Nicolae Ceau șescu a promovat o politic ă extern ă activ ă, pornind de la
alian Ńa cu toate statele socialiste și respectarea angajamentelor asumate,
colaborarea cu Ńă rile în curs de dezvoltare (lumea a treia) și extinderea rela Ńiilor
cu statele occidentale dezvoltate. Spre deosebire d e Gheorghiu-Dej, care a
aplicat politica "pa șilor m ărun Ńi”, calculând îndelung orice nou ă ac Ńiune care ar
fi generat nemul Ńumirea Kremlinului, Ceau șescu prefera atacul direct și public,
cu efecte mediatice majore.
În mai 1966, când se împlineau 45 ani de la crearea Partidului Comunist
Român, Nicolae Ceau șescu a Ńinut o ampl ă cuvântare în care a criticat amestecul
Cominternului în treburile interne ale P.C.R., dire ctivele gre șite pe care acesta
le-a impus partidului, cea mai grav ă fiind aprecierea c ă România ar fi fost un
stat multina Ńional și imperialist, creat prin ocuparea unor teritorii s tr ăine. Ca de
fiecare dat ă, replica nu venea numai de la Moscova, dar și de la Var șovia,
Budapesta, Sofia sau Berlin; acuza Ńia devenit ă “clasic ă” era aceea de “ingestiune
na Ńional ă”.
Anul 1967 a marcat o puternic ă afirmare a României pe arena
interna Ńional ă, prin acte de politic ă extern ă spectaculoase, precum și prin
recunoa șterea acestei politici la nivel mondial. În ianuari e 1967 guvernul de la
Bucure ști a stabilit rela Ńii diplomatice cu R. F. German ă, spre indignarea R. D.
Germane, dar și a Uniunii Sovietice, care considera c ă numai ea avea dreptul de
a avea asemena rela Ńii cu regimul de la Bonn. În iunie 1967, ca urmare a
izbucnirii r ăzboiului între Israel și statele arabe, a avut loc la Moscova o
consf ătuire a conduc ătorilor de partid și de guvern din Bulgaria, Cehoslovacia,
R.D. German ă, Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria și Uniunea Sovietic ă
pentru examinarea situa Ńiei din Orientul Apropiat. Sovieticii au propus ado ptarea
unei Declara Ńii prin care Israelul era calificat drept agresor, ia r statele
participante hot ărau s ă rup ă rela Ńiile diplomatice cu acest stat. România a fost
singura Ńar ă care nu a semnat aceast ă Declara Ńie , apreciind c ă prin rezolvarea
problemelor litigioase se impunea men Ńinerea rela Ńiilor cu p ărŃile beligerante și

ini Ńirea de tratative pentru g ăsirea solu Ńiilor corespunz ătoare popoarelor
respective, pentru asigurarea și consoliarea p ăcii. În acest spirit, Nicolae
Ceauescu a mediat începerea negocierilor între Isra el și Egipt, care aveau s ă se
finalizeze cu încheierea p ăcii între cele dou ă state.
Prin politica sa, România a dobândit un real presti giu interna Ńional, fapt
ilustrat și de alegerea lui Corneliu M ănescu, în septembrie 1967, în func Ńia de
pre ședinte al Adun ării Generale a O.N.U. Era primul diplomat comunist ales în
aceast ă înalt ă demnitate. Se reedita, astfel, dup ă 36 de ani, succesul pe care-l
realizase Nicolae Titulescu, în 1931, când a fost a les pre ședintele Adun ării
Generale a Ligii Na Ńiunilor.
Un moment semnificativ pentru statutul interna Ńional al României s-a
consumat în mai 1968, când generalul Charles de Gau lle, pre ședintele Fran Ńei, a
efectuat o vizit ă de stat a României, unde a fost primit cu entuzias m nu numai de
conducerea oficial ă, dar și de popula Ńia României. Era primul lider de marc ă din
Occident care vizita aceast ă Ńar ă, generalul de Gaulle fiind una dintre marile
personalit ăŃi ale lumii contemporane. În Declara Ńia comun ă semnat ă de
pre ședintele Fran Ńei și Nicolae Ceau șescu, pre ședintele Consiliului de Stat al
României, se men Ńionau principiile care trebuiau s ă guverneze rela Ńiile
interna Ńionale: independen Ńa și suveranitatea na Ńional ă, neamestecurile în
treburile interne, stabilirea de raporturi prietene ști cu toate statele, men Ńinerea și
restabilirea p ăcii în lume.

România și interven Ńia în Cehoslovacia (1968)

În timp ce România î și amplifica rela Ńiile interna Ńionale, o alt ă Ńar ă
socialist ă, Cehoslovacia, încerca o alt ă experien Ńă : destinderea intern ă, prin
promovarea unui “socialism cu fa Ńă uman ă”. Ini Ńiatorul acestui nou curs al
societ ăŃii cehoslovace era Alexander Dubcek, prim-secretar al C.C. al P.C.

Cehoslovac. Nicolae Ceau șescu a privit cu simpatie reformele din Cehoslovaci a,
în timp ce Leonid Brejnev și ceilal Ńi lideri din Tratatul de la Var șovia apreciau
că politica lui Dubcek putea duce la reinstaurarea ca pitalismului în
Cehoslovacia. În fond, aceste reforme vizau o anumi t ă libertate a presei, dreptul
de constituire a unor organiza Ńii civice, promovarea unui pluralism de idei
privind evolu Ńia statului etc. Liderul sovietic și-a legat numele de “doctrina
Brejnev” potrivit c ăreia dac ă socialismul era pus în pericol într-o Ńar ă, celelalte
state erau datoare s ă intervin ă inclusiv militar, pentru a o aduce pe “calea cea
dreapt ă”. Pentru aplicarea acestei “doctrine” au avut loc mai multe întâlniri ale
liderilor de partid și de stat din statele participante la Tratatul de l a Var șovia, la
care Nicolae Ceau șescu nu a fost invitat deoarece luase atitudine pub lic ă
împotriva oric ăror interven Ńii din afar ă în treburile interne ale altui stat.
În timp ce avea loc aceste preg ătiri, Nicolae Ceau șescu a efectuat o “vizit ă
de prietenie” în Cehoslovacia (15-17 august 1968). Cu acest prilej a fost semnat
“Tratatul de prietenie, colaborare și asisten Ńă mutual ă” între România și
Cehoslovacia. La întrebarea unui ziarist privind at itudinea României în
eventualitatea unei interven Ńii militare împotriva Cehoslovaciei, Ceau șescu a
răspuns c ă Tratatul e la Var șovia a fost creat pentru a respinge o agresiune din
partea Ńă rilor capitaliste și în nici un caz pentru o interven Ńie într-o Ńar ă membr ă.
Pre ședintele Consiliului de Stat al României și-a exprimat sus Ńinerea pentru
politica promovat ă de Dubcek și convingerea c ă popoarele Cehoslovaciei vor
rezolva cu succes problemele lor interne.
Trecuser ă numai trei zile dup ă vizita lui Nicolae Ceau șescu, când în
noaptea de 20/21 august trupele a cinci Ńă ri membre ale Tratatului de la
Var șovia (Uniunea Sovietic ă, R.D. German ă, Polonia, Ungaria, Bulgaria)
invadau Cehoslovacia, punând cap ăt “Prim ăverii de la Praga”. Conducerea
cehoslovac ă a decis s ă nu opun ă rezisten Ńă acestei invazii, apreciind c ă ea nu
avea nici o justificare. Ac Ńiunea s-a desf ăș urat cu repeziciune, astfel c ă nici
popula Ńia nu a avut timp s ă se organizeze pentru a se opune invadatorilor.

În aceaa și noapte, începând cu ora 3, s-au întrunit organele de conducere a
României: Prezidiul Permanent, Comitetul Executiv, Comitetul Central al C.C.
al P.C.R., Consiliul de Stat, Guvernul. To Ńi cei care au luat cuvântul au
condamnat invadarea Cehoslovaciei, exprimându- și hot ărârea de a riposta în
cazul în care și România ar fi atacat ă. Cele stabilite în aceste organe colective de
conducere au fost aduse la cuno știi Ńa zecilor de mii de cet ăŃeni aduna Ńi în Pia Ńa
Palatului de Nicolae Ceau șescu. El a condamnat în termeni energici interven Ńia
militar ă, calificând-o ca o înc ălcare brutal ă a suveranit ăŃii na Ńionale a unui stat
socialist fr ăŃesc, liber și independent, a principiilor pe care se bazeaz ă rela Ńiile
dintre Ńă rile socialiste, a normelor unanim recunoscute ale dreptului
interna Ńional. În acela și timp, Ceau șescu a apreciat c ă aceast ă interven Ńie
constituia o grea lovitur ă dat ă unit ăŃii sistemului socialist mondial, mi șcării
comuniste și muncitore ști interna Ńionale.
Deoarece mass-media sovietic ă și din celelalate state participante la
invazie acredita idee c ă interven Ńia s-a f ăcut la cererea unor conduc ători ai
Partidului Comunist Cehoslovac, îngrijora Ńi de evolu Ńia evenimentelor din Ńara
lor, de pericolul ca aceasta s ă revin ă la capitalism, Nicolae Ceau șescu a Ńinut s ă
replice: “se vor g ăsi poate poate mâine unii care s ă spun ă c ă și aici, în aceast ă
adunare, se manifest ă tendin Ńe contrarevolu Ńionare. R ăspundem tuturor: întregul
nostru popor român nu va permite nim ănui s ă încalce teritoriul patriei noastre.
Uita Ńi-vă, aici este întregul nostru Comitet Central, Consil iul de Stat și
Guvernul. Cu to Ńii suntem hot ărâ Ńi s ă servim cu credin Ńă poporul în construc Ńia
socialismului, în ap ărarea cuceririlor revolu Ńionare, a independen Ńei sale.”
Marea Adunare Na Ńional ă, întrunit ă în ziua de 22 august, a adoptat
Declara Ńia cu privire la principiile de baz ă ale politicii externe a României , în
care se afirma: “Tratatul de la Var șovia a fost creat exclusiv ca instrument de
ap ărare a Ńă rilor socialiste împotriva unei agresiuni din afar ă, a unui atac
imperialist. Aceasta a fost, este și va fi unica ra Ńiune a existen Ńei sale. Sub nici
un motiv, în nici un caz și în nici o form ă Organiza Ńia Tratatului de la Var șovia

nu poate fi folosit ă sau invocat ă pentru ac Ńiuni militare împotriva vreunei Ńă ri
socialiste.” Declara Ńia a fost transmis ă ca document oficial al României tuturor
parlamentelor și guvernelor lumii, precum și O.N.U. Totodat ă, Marea Adunare
Na Ńional ă a decis înt ărirea capacit ăŃii de ap ărare a Ńă rii, constituirea unor g ărzi
patriotice din care s ă fac ă parte to Ńi cei capabili s ă poarte o arm ă. Aceast ă
decizie a fost apreciat ă de români, care s-au înscris cu entuziasm în g ărzile
patriotice; între ace știa și Paul Goma, unul dintre diziden Ńii cei mai autentici din
România acelor ani.
În august 1968 s-a realizat o real ă contopire de spirit între conducerea
P.C.R. și poporul român. Pentru prima dat ă în istoria sa, P.C.R. ac Ńiona ca
ap ărătorul demnit ăŃii și suveranit ăŃii României, iar Nicolae Ceau șescu ca
exponentul demnit ăŃii na Ńionale. Discursul rostit de acesta din balconul
Comitetului Central a fost primit cu satisfac Ńie de participan Ńi, precum și
întreaga popula Ńie a României, mitingul fiind transmis în direct la radio și la
televiziune. Cu acest prilej s-a scandat pentru pri ma dat ă: “Ceau șescu-
România”, “Ceau șescu-P.C.R.”.
Opinia public ă mondial ă a luat cuno știin Ńă de pozi Ńia lui Nicolae
Ceau șescu, de faptul c ă România condamna invadarea Cehoslovaciei de c ătre
trupele sovietice și ale celorlalte state membre ale Tratatului de la Var șovia. El
era, în acele zile, cel mai mediatizat lider politi c din întrega lume.
Dou ă mari puteri – China și S.U.A. – și-au exprimat public solidaritattea
cu România. Cu prilejul festivit ăŃii organizate de Ambasada României la Beijing
pentru marcarea zilei de 23 august, a fost prezenta t premierul Zhou Enlai, care a
declarat ca Uniunea Sovietic ă a s ăvâr șit “o crim ă violent ă împotriva poporului
cehoslovac”. El a apreciat: “România se afl ă în fa Ńa pericolului interven Ńiei
str ăine și a agresiunii” și a dat asigur ări c ă poporul chinez sprijin ă poporul
român. La rândul s ău, pre ședintele american Lynodon Johnson i-a avertizat pe
liderii sovietici ”s ă nu dea drumul câinilor r ăzboiului”, l ăsând s ă se în Ńeleag ă c ă
S.U.A. nu va accepta invadarea României.

În ziua de 24 august a avut loc la Vâr șet (Iugoslavia) o întâlnire între
Nicolae Ceau șescu și Iosiph Broz Tito, în leg ătur ă cu evenimentele din
Cehoslovacia. Liderul român și-a exprimat hot ărârea de a rezista oric ărei
invazii; dac ă rezisten Ńa româneasc ă ar fi înfrânt ă, oficialii și armata s-ar putea
retrage în Iugoslavia pentru a relua lupta. Tito nu l-a încurajat pe Ceau șescu,
declarându-i c ă, în conformitate cu normele interna Ńionale privind neutralitatea
Ńă rii sale, oficiali români nu vor putea desf ăș ura activit ăŃi politice pe teritoriul
Iugoslaviei, iar militarii vor trebui s ă predea armele. El l-a sf ătuit pe Ceau șescu
să-și modereze tonul, pentru a u expune Ńara unei invazii sovietice.
Liderii de la Kremlin au considerat c ă dup ă ocuparea Cehoslovaciei nu era
oportun s ă desf ăș oare ac Ńiuni împotriva României, mai ales c ă aceast ă Ńar ă era
hot ărât ă s ă-și apere suveranitatea și integritatea teritorial ă. La rândul s ău, ca
măsur ă de prevedere, conducerea de la Bucure ști a decis s ă nu mai permit ă
desf ăș urarea de aplica Ńii militare ale Tratatului de la Var șovia pe teritoriul
României, deoarece exista pericolul ca odat ă intrate în Ńar ă, trupele sovietice s ă
nu se mai retrag ă. Liderii de la Moscova, Budapesta, Praga, Sofia, B erlin au
acceptat punctul de vedere sus Ńinut de Nicolae Ceau șescu.
Anul 1968 a reprezentat, din multe puncte de veder e, momentul de vârf în
cariera politic ă a lui Nicolae Ceu șescu, el ap ărând ca un lider curajos, hot ărât s ă
apere cu orice pre Ń independen Ńa patriei sale. Pe de alt ă parte, anul 1968 este și
începutul declinului acestuia; teama de eventuala “ tr ădare” (dup ă modelul lui
Gustav Husák, instalat la putere de sovietici în Ce hoslovacia) i-a creat o stare de
permanent ă suspiciune și neîncredere în colaboratorii s ăi, pe care a început s ă-i
“roteasc ă”, schimbându-i dintr-un post în altul, pentru a nu prinde “r ădăcini”
într-un anumit loc și a putea “unelti”. În acela și timp, a încurajat dezvoltarea
cultului personalit ăŃii sale, care în anii ’80 avea s ă ating ă dimensiuni aberante.
Convingerea c ă el era cu adev ărat “cel mai iubit fiu al poporului român” la
împins spre un subiectivism exagerat, cu consecin Ńe dezastruoase pentru
România, dar și pentru cariera lui politic ă, încheiat ă tragic în decembrie 1989.

Concluzii

Pe parcursul celor dou ă decenii (1948-1968) situa Ńia interna Ńional ă a
României a cunoscut o evolu Ńie spectaculoas ă: de la totala obedien Ńă fa Ńă de
Kremlin la ob Ńinerea retragerii trupelor sovietice din România (1 958), la
extinderea rela Ńiilor cu statele occidentale și la Declara Ńia din aprilie 1964. A
urmat o ampl ă implicare a Ńă rii în marile probleme interna Ńionale, precum
conflictul arabo-israelian (1967) și alegerea ministrului s ău de Externe Corneliu
Mănescu în func Ńia de pre ședinte al Adun ării Generale a O.N.U. (1967). Vizita
generalului Charles de Gaulle în România (mai 1968) și mai ales condamnarea
ferm ă de c ătre Nicolae Ceau șescu a invaziei sovietice și a altor patru Ńă ri
socialiste membre ale Tratatului de la Var șovia în Cehoslovacia (august 1968)
au marcat puternic statutul interna Ńional al României.
A fost un drum lung și dificil pe care diploma Ńia româneasc ă l-a parcusrs
cu succes, asigurând României o situa Ńie interna Ńional ă invidiat ă de celelalte
state socialiste și chiar de cele mai multe Ńă ri mici și mijlocii din secolul al XX-
lea.

Bibliografie

1. Documente publicate
– Romulus Ioan Budura , Rela Ńiile româno-chineze. 1880-1974 ,
Bucure ști,
2005, f.a.;
– Dan Cătăunu ș, Între Beijing și Moscova. România și conflictul
chino-sovietic , vol. I. 1957-1965 , Bucure ști, Institutul Na Ńional pentru
Studiul Totalitarismului, 2004;

– Florin Constantiniu și Adrian Pop , Schisma ro șie. România și
declan șarea conflictului sovieto-iugoslav (1948-1950) , Bucure ști,
Editura Compania, 2007;
– Declara Ńie cu privire la pozi Ńia Partidului Muncitoresc Român în
problemele mi șcării comuniste și muncitire ști interna Ńionale
adoptat ă de Plenara l ărgit ă a C.C. al P.M.R. din aprilie 1964 ,
Bucure ști, Editura Politic ă, 1964;
– Corneliu Mihail Lungu și Mihail Retegan, 1956. Explozia. Percep Ńii
române, iugoslave și sovietice asupra evenimentelor din Polonia și
Ungaria , Bucure ști, Editura Univers Enciclopedic, 1996,
– Gen. Col.(r) dr. Constantin Olteanu, , col (r) dr. Alexandru Du Ńu, gen.
Maior (r) Constantin Antip , România și tratatul de la Var șovia.
Istoric. M ărturii. Documente. Cronologie , Bucure ști, Editura Pro
Historia, 2005
– Politica extern ă a României Socialiste. Dezbaterile sesiunii Marii
Adun ări Na Ńionale din 24-26 iulie 1967 , Bucure ști, Editura Politic ă,
1967;
– Mihai Retegan, Război în blocul comunist. Rela Ńii româno-sovietice
în anii șaizeci. Documente , Bucure ști, Editura RAO, 2002;
– Ioan Scurtu (coordonator), România. Retragerea trupelor sovietice
1958 , Bucure ști, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 1996

2. Memorii
– Convorbiri neterminate Corneliu M ănescu în dialog cu Lavinia
Betea , Ia și, Editura Polirom, 2001;
– Lavinia Betea , Alexandru Bârl ădeanu despre Dej, Ceau șescu și
Iliescu , Bucure ști, Editura Evenimentul Românesc, 1997

– Gheorghe Gaston-Marin, În serviciul României lui Gheorghe
Gheorghiu-Dej. Însemn ări din via Ńă , Bucure ști, Editura Evenimentul
Românesc, 2000
– Nikita Khronchtchev, Memoires Inedits , Paris, Editura Pierre Belfond,
1990;
– Mircea Mali Ńa, Tablouri din r ăzboiul rece. Memoriile unui diplomat
român , Bucure ști, Editura C.H. Beck, 2007
– Paul Niculescu-Mizil, De la Comintern la comunismul na Ńional ,
Bucure ști, Editura Evenimentul Românesc, 2001
– Paul Niculescu-Mizil, O istorie tr ăit ă. Memorii , vol II, Bucure ști,
Editura Democra Ńia, 2003
– Paul Sfetcu , 13 ani în anticamera lui Dej , Bucure ști, Editura Funda Ńiei
Culturale Române, 2000

3. Lucr ări și studii

– Mioara Anton , Ie șirea din cerc. Politica extern ă a regimului
Gheorghiu-Dej , Bucure ști, Institutul Na Ńional pentru Studiul
Totalitarismului, 2007;
– Florin Banu și Liviu Tăranu , Aprilie 1964.”Prim ăvara de la
Bucure ști”. Cum s-a adoptat “Declara Ńia de independen Ńă ” a
României , Bucure ști, Editura Enciclopedic ă, 2004;
– Dan Cătănu ș și Vasile Buga (coodonatori), Lag ărul comunist sub
impactul destaliniz ării 1956 , Bucure ști, Institutul Na Ńional pentru
Studiul Totalitarismului, 2006;
– Francois Fejto, Histoire des démocraties populaire. L’èra de Stalin e ,
vol. I și II, Paris, Edition du Seuil, 1971;
– Ștefan Lache , România în rela Ńiile interna Ńionale. 1939 – 2006 ,
Bucure ști, Editura Funda Ńiei România de Mâine, 2007;

– V. Mastny , Russia’ Road to the Cold War Diplomacy , New York,
1979;
– Constantin Olteanu , Rela Ńiile militare externe ale României în
secolele XIX-XX , Bucure ști, Editura Funda Ńiei România de Mâine,
2008;
– Gheorghe Oni șoru, Istoria contemporan ă universal ă, Bucure ști,
Editura Funda Ńiei România de Mâine, 2006
– Cristina Păiușan Nuic ă, Istoria rela Ńiilor interna Ńionale și a
diploma Ńiei (1945-2008) , Bucure ști, 2008
– Maurice Pearton, The Romanian Leadership and its problems 1956-
1957-1958 , în Romanins Observerd. Studiers in Contemporary
Romanian History , Bucharest, Encyclopedic Publishing House, 1998
– Mihai Retegan , 1968. Din prim ăvar ă pân ă în toamn ă. Schi Ńă de
politic ă extern ă româneasc ă, Bucure ști, Editura RAO, 1998;
– Ioan Scurtu , Istoria contemporan ă a României (1918-2007) ,
Bucure ști, Editura Funda Ńiei România de Mâine, 2007;
– Ioan Scurtu (coordonator), Structuri politice în Europa Central ă și de
Sud Est (1918-2001) , Bucure ști, Editura Funda Ńiei Culturale Române,
2003
– Jean-François Soulet, Histoire compare des Etats communists de 1945
á nos jours , Paris, Masson Editeur, 1996 (edi Ńia în limba român ă, Ia și,
Editura Polirom, 1998);
– Joseph Rotschild , Return to diversity: a political history of East
Central Europe since World War II , London, Oxford Press, 1993
(edi Ńia în limba român ă, Bucure ști, Editura Antet, 1997);
– Paul Ulman , Rela Ńiile Austriei în România între 1945-1955 , Institutul
European, 2003

4. Enciclopedii, dic Ńionare
– Ion Calafeteanu (coordonator), Istoria politicii externe române ști în
date ,
Bucure ști, Editura Enciclopedic ă;
– Cristian Popi șteanu , Cronologie politico-diplomatic ă româneasc ă,
1944-
1975 , Bucure ști, Editura Politic ă, 1976;
– Mircea Răceanu , Cronologie comentat ă a rela Ńiilor româno-
americane, de
la începuturi pân ă în 1989 , Bucure ști, Editura Silex, 2005