MASTERAT NEGOCIEREA CONFLICTELOR ȘI DIPLOMAȚIE ECONOMICĂ [609378]

UNIVERSITATEA CRE ȘTINĂ DIMITRIE CANTEMIR
FACULTATEA DE RELAȚII ECONOMICE INTERNAȚIONALE
MASTERAT NEGOCIEREA CONFLICTELOR ȘI DIPLOMAȚIE ECONOMICĂ

SECURITATEA STATELOR MICI
DIN SUD -ESTUL EUROPEI

Conducător științific:
Conf. univ. dr. Gabriel Gabor
Absolvent: [anonimizat]
2016

2
CUPRINS

Pag.
INTRODUCERE 4
CAPITOLUL 1. DINAMICA SECURITĂȚII ÎN SUD -ESTUL EUROPEI 6
1.1 Securitatea și globalizarea în mediul contemporan 6
1.2 Dinamica mediului de Securitate 7
1.3 Securitatea globa lă 10
1.4 Securitatea prin cooperare 12
1.5 Securitatea națională 13
CAPITOLUL 2. SURSE DE INSTABILITATE REGIONALĂ ÎN STATELE
DIN SUD – ESTUL EUROPEI 18
2.1 Zona Balcanică 18
2.2 Regiunea Mării Negre 23
2.3 Regiunea Transnistreană 31
CAPITOLUL 3. ORGANIZAȚII ȘI INIȚIATIVE DE STABILITATE REGIONALĂ 37
3.1 Organizații și inițiative de stabilitate din Sud -Estul Europei 37
3.1.1 . Procesul de Cooperare în Europa de Sud -Est (SEECP) 38
3.1.2 Organizația pentru Cooperare Economică la Marea Neagră ( BSEC ) 43
3.1.3. Inițiativa Central Europeană ( CEI) 50
3.1.4. Consiliul de Cooperare Regională (RCC) 55
3.2 Contribuția Romaniei la creșterea stabilității în Europa de Sud -Est 56
CAPITOLUL 4 NOILE AMENINȚĂRI ALE ACTUALULUI MEDIU DE SECURITATE
4.1 Terorismul 60
4.2 Criza refugiaților 69
CONCLUZII 77

3
ANEXE
1. Țările de origine ale imigranților și destinația acestora (2015) 80
2. Statistica privind numărul total al emigranților la nivel mondial (2015) 81
GLOSAR DE TERMENI 82
BIBLIOGRAFIE 84

4

INTRODUCERE

În ultim ele două decenii, o parte a Europei de Sud s -a dovedit în mod evident cea mai
nesigură zonă de pe continent. Recenta criză financiară intercontinentală, cu epicentrul inițial în
Statele Unite ale Americii a provocat în mod special proble me economice și soc iale deosebit de
puternice în mai multe dintre țările Mediteraneene, membre ale Uniunii Europene , care au
amenințat moneda unică Euro, un simbol foarte vizibil și important al integrării europene.
Crizele politice, revoltele sociale , violența armată și răz boaiele din Africa de Nord și Orientul
Apropiat s -au adăugat la tensiunile înd elungate și conflictele din Sud -Estul Europei. Aceste
evenimente recente din zonele adiacente au avut ca rezultat un aflux sporit de imigranți și
persoane în căutare de locuri de muncă care au afectat în mod negativ stabilitatea socială și
politică în climatul din aceste state. Repercusiunile politice care au urmat au pus în pericol
funcționarea Spațiului Schengen, o altă realizare emblematică a integrării europene.
Stabilitatea e conomică și politică și așa destul de precară în jumătatea estică a Europei de
Sud a fost în mod special afectată, aruncând o umbră peste îmbunătățirile modeste din ultima
decadă. In conformitate cu statisticile conflictelor armate la nivel mondial, dintre toate
continentele, Europa a cunoscut cea mai mare cădere după recenta creștere din anii 90. Acest
lucru nu trebuie însă să fie exagerat . Deși similare dar mai puțin accentuate față de Asia sau
Africa, un conflict potențial este posibil în această zon ă sau în apropiere. Acest lucru se aplică
în mod special statelor din Europa de Sud -Est precum și celor din zona mediteraneană ,
Caucazul de Nord sau de Sud dar și celor din Orientul Apropiat. Mai mult decât atât, puterea
politică, tensiunile interne nerezolvat e, disputele politice sau teritoriale, extremismul motivat de
conflictele religioase, competiția pentru energie sau resursele naturale insuficiente în apropierea
Europei au fost amplificate de mai multe aspecte care țin de tendința de globalizare, inclusiv
accesul la mijloacele de informare în masă, și, pe termen lung de către progresul inevitabil al
emancipării individuale și colective.
Alegerea lucrării de dizertație „Securitatea statelor mici și mijlocii din Sud -Estul
Europei‖ a fost motivată de potenți alul de instabilitate ridicat din această zonă care, pe bună
dreptate, având in compoziție zona balcanică a fost numită „butoiul cu pulbere al Europei‖.
Lucrarea este structurată pe patru capitole cuprinzând aspecte ce caracterizează întreaga
zonă dar și a specte specifice ale regiunilor „istorice‖ din această parte a Europei. Ultimul
capitol descrie câteva aspecte privind noile amenințări de securitate cu care se confruntă lumea
în general, nu numai Europa: terorismul și refugiații.

5
Capitolul 1 sintetizează pe scurt unele considerații teoretice generale prind abordarea
securității statelor din regiune atât sub aspect național cât și regional. Se știe că astăzi, în
contextul globalizării, nimeni nu mai este „singur‖, iar alianțele și tratatele la care țările aderă
completează sau compensează securitatea la nivel național.
Capitolul 2 este dedicat prezentării aspectelor specifice ale regiunilor din Sud -Estul
Europei: zona Balcanică , zona Mării Negre și zona Transnistreană . Fiecare dintre aceste regiuni
au un tr ecut diferit, problemele sunt diferite dar conduc în final la aceași rezultat: potențial de
insecuritate. Și, așa cum am precizat mai devreme, nimeni nu mai este „singur‖ și conflictele se
pot propaga rapid, dat fiind actorii participanți, nu numai în Euro pa dar și în afara acesteia.
Capitolul 3 prezintă principalele organizații și inițiative de stabilita te regională care s -au
născut tocmai pentru a asigura statelor din Sud -Estul Europei un mediu de securitate sporit . De
asemenea acest capitol definește și relațiile dintre aceste organizații și inițiative regionale cu
cele cu caracter global, cum ar fi NATO sau ONU. La sfârșitul capitolului este prezentată, pe
scurt și contribuția statului nostru la aceste organizații și inițiative.
Capitolul 4 tratează două dintre cele mai acute probleme care afectează mediul de
securitate contemporan: terorismul și criza refugiaților. Informațiile cuprinse în capitol sunt
foarte dinamice și se pot schimba de la o zi la alta, așa cum s -a dovedit în ultimul timp mai ales
în problema refugiaților și modul de abordare al problemei de către țările din Europa, în special
Germania.
La finalul lucrării „ Securitatea statelor mici din Sud -Estul Europei ‖ sunt prezentate
principalele concluzii desprinse din cercetarea acestei teme.

6

CAPITOLUL 1
DINAMICA SECURITĂȚII ÎN SUD -ESTUL EUROPEI

În acest capitol am sintetizat pe scurt unele considerații teoretice generale prind
abordarea securității statelor din regiune atât sub aspect național cât și regional. Î n contextul
globalizării, nimeni nu mai este „singur‖, iar alianțele și tratatele la care țările aderă
completează sau compensează securitatea la nivel național.

1.1 SECURITATEA ȘI GLOBALIZAREA ÎN MEDIUL CONTEMPORAN

Existenț a, evoluția, viitorul societății umane depinde atât d e resursele sale materiale,
energetice, umane, de aplicarea în practică a rezultatelor științei și tehnicii contemporane, dar
mai ales de mediul său de securitate. În funcție de acesta, lumea se poate caracteriza prin
stabilitate și echilibru și poate evol ua spre progres sau dimpotrivă, într -un climat de insecuritate
și instabilitate viitorul poate fi incert și poate genera confruntări sau "război tuturor împotriva
tuturor". Deși spusa cu mulți ani in urma de Alvin Toffler potrivit căreia," Vechea hartă a l umii
este perimată, suport ăm în prezent cea mai profundă reașezare a puterii globale de la nașterea
civilizației industriale, aceasta este adevărată si mai actuală ca niciodată în viața comunității
mondiale1. .
Problema securității, a mediului său, a fost și continuă să fie controversată. Climatul
concurențial și conflictual, prezența în planul relațiilor internaționale a numeroaselor grupuri de
interese economice, strategice și politice determină lipsa unui consens și mod comun de
abordare a securității mondiale, precum si impunerea unui model de securitate unanim acceptat.
Adevărata problem ă a sistemului de relații internaționale rămâ ne managementul corect,
inteligent si etic al puterii, deoarece fără realizarea unui echilibru al puterii (balance of power)
la cote rezonabile, dăinuirea umanității este amenințată"2.
Mediul de securitate este o necesitat e și o realita te a lumii contemporane dat de
ansamblul condițiilor , proceselor si fenomenelor politice, diplomatice, economice, sociale,

1 A. Toffler, Puterea in miscare, E ditura Antet, Bucuresti, 1995
2 K. Waltz, Teoria politicii internationale, Iasi, Ed. Polirom, 2005

7
culturale, militare, ecologice și informaționale , interne si internaționale care condiționează
nivelul de protecție al individului, comunității , statului, zonei, regiunii s.a.m.d., pe timpul
promovării propriilor interese ale acestora . În funcție de aria de manifestare a acestuia se poate
vorbi de mediu de securitate global, continental, regional, zonal, național . In marea sa măsur ă,
actualul mediu de securitate este rezultatul marilor și profundelor schimbări produse la sfârșitul
secolului al XX -lea și începutul celui următor , al dispariției sistemului bipolar prin
dezintegrarea URSS, a sistemului comunist și a Tratatului de la Varșovia , a reunificării
Germaniei, a extinderii Uniunii Europene, a încercării de impunere a statu tului de unic actor
mondial al SUA, și al procesului de democratizare a relațiilor internaționale . Mediu l de
securitate contemporan este extrem de comp lex, eterogen, dinamic și greu de evaluat ca urmare
a acțiunii unor factori mai degrabă impredictibili decât predictibili. În prezent ne afl ăm într-o
perioad ă de tranziție de la sistemul bipolar în care SUA si URSS îndeplineau rolul de
superputeri, generân d și impunând mediu de securitate al comunităț ii mondiale , în care celelalte
puteri regionale, zonele , aveau un rol minor în impunerea climatului de securitate, întrucât nu
dispuneau de capacitatea și dimensiunea politic ă-militar ă, economic ă de a se manife sta ca mari
puteri sau concurențiale , spre un sistem unipolar sau , după alții multipolar.

2.2 DINAMICA MEDIULUI DE SECURITATE

Tendința care se impune în securizarea vieții internaționale este cea a sistemului
multipolar, creat si bazat pe puteril e regionale. În cadrul puterilor regionale includem acele state
care, ca urmare a forței lor politice , economice, militare, a prezenț ei în relațiile internaționale
sunt capabile s ă influențeze activitatea statelor naționale , a organizațiilor mondiale, prec um și a
altor actori non -statali de a lua decizii în interesul lor. Așa este cazul Federației Ruse, Chinei,
Japoniei, Indiei, Uniunii Europene. Multipolaritatea este sistemul de securitate ce se afirm ă,
agreat de marea majoritate a statelor lumii, fiind totodată în consens cu tendința de
democratizare a relațiilor internaționale . Prin repartizarea geografic SUA –continentul nord
american, UE și Rusia –Europa, China, Japonia, India –Asia, prin influen ța politic ă, regional ă și
global ă, forța economic ă și mili tară, ele dau și asigură echilibru și stabilitatea mediului de
securitate . Ele sunt în măsur ă să impună transformări , modificări substanțiale ale mediului de
securitate, s ă-i afirme și să-i direcționeze activitatea.
Actualul mediu de securitate se deosebește mult față de vechiul climat ce a caracterizat
perioada secolului XX, el cumulând elemente noi de conținut , structur ă, repartizare sau tendința

8
de evoluție . .
Astfel, d acă în vechiul mediu insecuritatea și instabilitatea erau cam aceleași în toate
zonele geografice, în cadrul actualului mediu, spațiul european se detașeaz ă de cel din zonele
Asiei, Americii sau Africii. Deși Europa a fost generatoare a dou ă conflagrații mondiale și
dispune de un imens potențial nuclear, ea nu este astăzi amenințat ă din interior de un conflict
militar de proporții , iar climatul sau de securi tate este mult mai stabil si echilibrat. Conflictele,
tensiunile care exist ă în Europa ca cele din Cipru, Turcia, Israel, Orientul Apropiat, Kosovo,
zona Balcanilor, nu sunt majore, pot fi controlate și aplanate. O asemenea situație ține de
existenta NATO, de Uniunea European ă care generează și imprim ă un alt tip de politic ă de
securitate, un alt nivel de dezvoltare economic și o alt ă calitate a vie ții care pot estompa și
elimina multe din amenințările și riscurile securității europene.
În schimb amenințările la securitatea Europei pot veni din exteriorul ei, așa se explic ă
trecerea de la funcția de apărare colectiv ă a NATO la cea de securitate colectiv ă, unde alături de
NATO a fost admis ă ca partener strategic, in realizarea scutului antirachetă și Federația Rusă.
Se constat ă o creștere a procesului de regionalizare a mediului de securitate, ca urmare a
faptului c ă organizațiile internaționale , ca ONU, OSCE, sunt tot mai mult impl icate în
îndeplinirea unor misiuni de menținere a păcii cu caracter regional : ONU, în Kosovo, zona
Balcani, Cipru, Bosnia Herțegovina , Macedonia; OS CE în Cecenia, Georgia etc.
Actualul mediu de securitate a suferit schimbări și în strategia înarmării . Dac ă în perioada
Războiului Rece, principala caracteristic ă a strategiei înarmării o constituia producerea în
cantit ăți mari a armamentului clasic și nuclear, aceasta fiind justificat ă de multiplii dușmani ,
după aceast ă perioad ă când au început discuții privind diminuarea cursei înarmării iar
prioritatea în strategia securității a căpătat -o dezarmarea și neproliferarea tehnologiilor și
armamentului nuclear, cantitatea de armament a început să cedeze în fa ța calităț ii,
performantelor acestuia. Aceasta nouă strategie a avut efect asupra diminuării contingentelor
armatei, a creșterii pregătirii atât a celor ce le produc, c ât si a celor ce le mânuiesc , a creșterii
puterii de distrugere. Scăderea cantităț ii armamentului a fost compensată de calitatea și
performan țele acestuia.
Armamentul nuclear a avut și are pe lângă rolul de amenințare și mare pericol la adresa
securității umane și unul de descurajare dat e fiind consecințele folosirii sale. Aspectul
descurajator al ar mamentului nuclear a fost și continu ă să fie exagerat de unii analiști politici si
militari, care v ăd în acesta cheia stabilității mondiale și a păcii .
Indiferent de pe ce poziție și din ce perspectivă vom analiza și argumenta, armamentul nucle ar
nu a fost și nu poate fi generator de securitate și pace . În condi țiile r ăzboiului din Ucraina și
economiei î n picaj, de ex emplu, președintele Vladimir Putin pune accent tot mai mare pe
armele nucleare, drept garant ș i simboluri ale influenț ei ruse.
Într-un discurs centrat pe conflictul ucrainean3, ținut în 2014, Putin s -a referit la arsenalul

3 http://www.ziare.com/international/rusia/sua -si-rusia-in-pericol -de-revenire -la-epoca -rivalitatii -nucleare

9
nuclear al țării sale și a declarat că celelalte ță ri "ar trebui s ă înțeleagă ca e bine s ă nu se pună cu
noi". .
Cu toate acestea, noua versiune a doctrinei militare ruse , publicata la 25 Decembrie 2014 ,
nu schimbă politica cu privire la armele nucl eare, ce vor fi folosite numai î n eventualitatea unui
atac cu arme de distru gere în masă sau al unui atac "ce ar pune în pe ricol însăși existența
statului". Noua doctrin ă nu prevede o lovitur ă de prevenire, aș a cum au solicitat unii din
armată4.
Totuș i, noul ton agresiv coincide cu o modernizare extins ă a armelor nucleare ruse,
ceea ce reflect ă hotărârea țării de a tine pasul cu arsenalul american. Ru șii vor mai multe
focoase încărcate pe submarine, după ce au dezvoltat racheta balistică Bulava.
Modernizarea include ș i sisteme de livrare noi sau reintroduse î n uz -în luna Ianuarie 2015 -,
Rusia a anunțat că va reintroduce trenurile ce transport ă rache te balistice intercontinentale în
interiorul țării, î n a șa fel î ncât s ă fie mai dificil de ț intit.
Reintr oducerea rachetelor de croazieră în Europa este o chestiune ce divizează elita politica
ameri cana, însa majoritatea republican ă din Congres insist ă ca răspunsul american sa fie mai
robust, după ce rușii au testat rachete, încălcând tratate le de neproliferare in vigoare.
Cum atât Rusia cat si SUA îș i modernizează arsenalele ș i Moscova se bazează tot mai
mult pe puterea nucleară ca factor descurajant, Hans Kristensen, director al Proiectului de
Informații Nucleare , de la Federația Oamenilor de Știință Americani, crede că ne confruntă m
cu o "perioada de competiție militară tot mai profu ndă".5
Un război nuclear poate fi oricând posibil, el se poate declanșa ca urmare a unei erori
sau viziuni greșite a factorilor de decizie politici -militari, a unei erori umane sau tehnice. Nu
trebuie uitat și minimalizat pericolul ce vine din partea unor organizații teroriste care pot intra
în posesia armamentului nuclear. Acesta poate fi folosit și de așa numitele state ale "axei
râului ".
Astăzi locul insecurității generate de armamentul nuclear este tot ma i mult luat de
fenomene și procese noi cu un înalt grad de periculozitate cum ar fi: corupția , conflictele etnice,
naționale , religioase dar mai ales terorismul internațional .
Terorismul internațional nu are frontiere, el s -a generalizat la nivelul întreg ii planete.
Indiferent de forma sa, individual, colectiv, politic, religios, statal sau sponsorizat, terorismul
tinde s ă devin ă principala surs ă de insecuritate, tensiuni, conflicte și de instabilitate la adresa
mediului de securitate. Fa ță de alte per icole, el se poate realiza mai ușor, fără o prea mare și
îndelungata pregătire . Actele teroriste pot fi executate aproape de orice persoan ă cu cunoștințe
minime sau chiar deloc în domeniul armamentului. Armamentul poate fi ușor procurat sau
confecționat , inclusiv manual sau artizanal. Actele teroriste nu au practic granițe sau limite, pot

4 http://independent.md/sua -si-rusia -pericol -de-revenire -la-epoca -rivalitatii -nucleare/#.VwU0WKSLTIU
5 http://www.ziare.com/international/rusia/sua -si-rusia -in-pericol -de-revenir e-la-epoca -rivalitati i-nucleare

10
fi folosite oriunde , în gări, aerogări , aglomerații urbane, inclusiv in centre sau sedii militare ca
la 11 septembrie 2001 la Pentagon. Teroriștii sunt greu de depistat și eliminat, ei fiind recrutați
din orice grup, clas ă social ă, profesional ă, etnie, ras ă, sex, iar locul celor eliminați este luat
repede de alții, întrucât ceea ce contează este adeziunea și fanatismul. Pericolul terorist este
mult mai mare deoarece atacuri le sale lovesc nu numai forțele de ordine sau ale armatei ci și pe
civili, având astfel un impact emoțional deosebit asupra populației și pun o deosebit ă presiune
asupra factorilor politici și militari de decizie, uneori mult mai puternic decât al unui ata c
militar.
Tot atât de periculoase pentru mediul de securitate sunt și confruntările etnice,
religioase, naționaliste care pot mobiliza și manipula mari mase de oameni, întrețin și
promovează acțiuni naționaliste , șoviniste , extremiste, secesi oniste, xenofobe și se folosesc in
cele mai multe situații de forța , violenta asupra unor grupuri minoritare, religioase, etnice,
naționale .

1.3 SECURITATEA GLOBALĂ

Noul mediu de securitate ca urmare a globalizării , a noilor tendințe de de zvoltare impune
regândirea , reconfigurarea si reinterpretarea unor concepte ca cel de securitate, suveranitate
național ă, independen ță, integritate de la forma lor clasic ă din perioada modern ă și a secolului
XX, la cea actual ă. Noțiunea de securitate trebu ie conceput ă și înțeleasă multidimensional,
trebuie să inclu dă elemente și aspecte noi ale amenințării sociale, economice, factori de natur ă
cultural ă, mediu, drepturi și libertăți cetățenești asumate noii dezvoltări și circulația factorului
uman.6
Globalizarea și efectele ei, interdependen ța și complementaritatea dezvoltării sociale,
societățile multinaționale și transfrontaliere, circulația persoanelor, a forței de munc ă,
internaționalizarea capitalului, activitatea organizațiilor internaționa le ca NATO, ONU, OSCE
sau UE, au impus o limitare a suveranității , un deficit al acest eia ce are un nou mod de înțelegere
și abordare al acestui concept .
În actualele condiții este greu de realizat o partajare, o precizare de unde și până unde
ține o problem ă de suveranitate intern ă sau extern ă, mai ales c ă astăzi unele aspecte, elemente de
suveranitate au fost preluate de ONU, Uniunea European ă sau alte organizații internaționale.

6 http://www.sferapoliticii.ro/sfera/166/art02 -Stefanachi.php

11
În noul mediu de securitate are loc o re ierarhiz are a dimensiunilor sale, în locul celor
militare cu statut determinant odinioară , se impun tot mai mult cea economic ă, politic ă,
informaționala sau a influen ței în relațiile internaționale . Astăzi se poate face o nou ă ierarhizare
a puterilor dup ă dimensiu nile ce le caracterizeaz ă astfel:
– militar, politic, economic, strategic – SUA;
–economic, militar, politic, strategic –Federația Rusă;
–economic –Japonia;
–economic -politic –India;
–economic -militar –China;
–economic -politic –UE.
Se modifică însăși conceptul de superputere, care nu se mai rezum ă numai la
dimensiunea militar ă. Pentru a fi o națiune puternic ă, o superputere , trebuie s ă fie puternic ă din
toate punctele de vedere, economic, politic, militar, informațional , tehnologic, științific .7 Mulți
analiști, analizând SUA, consider ă că în cel mult 20 de ani aceasta nu va mai fi o mare putere,
locul ei va fi luat de puterile regionale cum ar fi China ca urmare a trendului s ău de creștere
economic ă, India prin potențial ul său informațional si demografic, Rusia prin resursele sale
energetice și de materii prime, UE prin potențialul politic si economic etc. Are loc și o
schimbare a polilor puterii d inspre America de Nord —SUA spre Asia –China, India, Japonia sau
Europa –UE si Federația Rusă.
Se apreciază că SUA sunt în declin ca superputere economic ă, militar ă, politic ă și nu ar
mai avea susținerea intern ă și extern ă a acțiunilor sale internaționale , mai ales militare.
Toate puterile reg ionale sunt adepte ale multi -polarismului întrucât tind și doresc fiecare s ă fie
una din puteri. Acestea consider ă că securitatea poate fi mult mai bine apărată într-un cadru
global. Este și o reacție la sistemul unipolar al SUA, la hegemonia sa.
În actualul mediu de securitate au apărut actori internaționali noi, cu trăsături ce ies din
cadrul clasic, nu dispun de un teritoriu național (Al-Quae da), afirm ă și promovează alte int erese
decât cele politice, economice, naționale ca secta Au m, ce își propune s ă instaureze o religie
mondial ă sau zonal ă, sau au in vedere alte obiective decât cele clasice cum ar fi impunerea
adevăratei religii islamice în forma sa tradiționala (Al-Quae da), izgonirea americanilor din
statele musulmane. Toate acestea sun t generato are de mediu de securitate.
Cu toate oscilațiile și derapajele sale, tendința major ă, dominant ă a actualei evoluții a
mediului de securitate este extinderea, stabilizarea și democratizarea sa. Actualul mediu de

7 http://www.thefreelibrary.com/Societatea+contemporana+si+mediul+sau+de+securitate. -a0251631990

12
securitate este unul n ou, în realizare și impunere, mult mai sigur și întrunește adeziunea
majorității actorilor internaționali.

2.3 SECURITATEA PRIN COOPERARE

Actualul mediu de securitate este influențat de schimbările și transformările continue
generatoare de noi riscuri și ame nințări. Aceste provocări în lumea post – Război Rece necesită o
redefinire a conceptului tradițional al securității. Viitoarea agendă de securitate trebuie să fie
fundamentată pe noi modalități de abordare a riscurilor asimetrice si non -convenționale,
înglobând noi tipuri de solidaritate internațională. În acest context, devine tot mai evident faptul
că interesele și obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare
internațională. Aceasta cuprinde forme de acțiune conjugată ale s tatelor care împărtășesc
interese și valori comune.
Europa evoluează spre un mediu de securitate prin cooperare, al cărui element definitoriu
este integrarea politică și economică și extinderea comunității statelor care împărtășesc și
promovează valorile democratice.8 Riscurile apariției unei confruntări militare majore pe
continent s -au diminuat semnificativ. Totuși , persistă fenomene de instabilitate și criză la nivel
subregional și tendințe de fragmentare, marginalizare sau izolare a unor state. O provo care
serioasă la adresa sistemului interna țional este reprezentată de numărul în creștere al
―societăților fragile‖ și, implicit, de inabilitatea acestora de a controla evoluțiile din interiorul
propriilor teritorii. Asistăm astfel la dezvoltarea unor noi mecanisme de asigurare a securității
continentale si globale, bazate pe prevenirea conflictelor, creșterea rolului modalităților
diplomatice și a capacităților civile de management al crizelor.
11 septembrie 2001 a accentuat faptul că securitatea înseamnă mult mai mult decât
securitatea militară și că, ținând cont de interdependentele globale și de noile riscuri, abordarea
securității prin prisma factorului militar nu mai este suficientă. Condiția „sine qua non ‖ pentru
un management cooperativ al securităț ii nu este reprezentată doar de reformele instituționale , ci
și de angajamentul ferm fată de principiile comunității europene si transatlantice. Acestea includ
indivizibilitatea securității , transparenta, angajamentul global și regional al comunității națiunilor
democrate de a întări cooperarea multilaterală în confruntarea cu noile amenințări .
Europa politică, al cărei act de naștere îl constituie Reuniunea de la Nisa, tinde spre
construirea unei politici externe proprii pe aceleași baze ale promovării democrației si statului de

8 http://www.revista.forter.ro/2009_2_t/02 -fenmil/04.htm

13
drept care reprezintă esența Noului Concept Strategic al Alianței . Efortul NATO si UE este
direcționat spre un scop comun, doar modalitățile de acțiune diferă. Procesele de lărgire ale
NATO și UE, deși diferite, sunt complementare si corespund complementarității la nivel
procesual dintre creșterea prosperității și asigurarea stabilității și securității pe continent.
Dezvoltarea Politicii Europene de Securitate si Apărare (ESDP) și întărirea capabilităților
europene de management al crizelor va avea un impact pozitiv asupra NATO si legăturii
transatlantice, câtă vreme vor contribui la întărirea în cadrul Alianței a pilonului european de
securitate si apărare. România dorește să contribuie în mod direct la dezvoltarea ESDP, atât la
nivel politic, cât și militar ținând cont de faptul că în arhitectura viitoarei Europe, conform
deciziilor summit -ului de la Nisa, România se va plasa pe locul șapte din perspectiva ponderii
demografice și influentei politice exprimate prin numărul de voturi în Consiliul UE. România,
alături de celelalte state candidate, poate contribui la edificarea politicii europene de securitate,
chiar înainte de a deveni membre de jure a acestei organizații . O Europă unită va reprezenta o
singură voce, cea a unui partener euroatlantic cu un potențial economic si militar pe măsura
provocărilor proceselor de globalizare.9 Un asemenea partener poate contribui în mod
semnificativ la dezvoltarea Inițiativei Capabilităților de Apărare, lansată de NATO la reuniunea
de la Washingt on, și își poate asuma responsabilități suplimentare. O dezvoltare continuă a
integrării europene va fi o condiție prealabilă a menținerii si pe viitor a parteneriatului
transatlantic.

2.4 SECURITATEA NAȚIONALĂ

Securitatea națională reprezintă condiția fund amentală a existenței națiunii și a statului
român și un obiectiv fundamental al guvernării; ea are ca domeniu de referință valorile,
interesele și obiectivele naționale. Securitatea națională este un drept imprescriptibil care derivă
din suveranitatea dep lină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituțională și se
înfăptuiește în contextul construcției europene, cooperării euroatlantice și al evoluțiilor globale.
Strategia de securitate națională răspunde nevoii și obligației de protecție legitimă
împotriva riscurilor și amenințărilor ce pun în pericol drepturile și libertățile fundamentale ale
omului, valorile și interesele naționale vitale, bazele existenței statului român. Ea vizează, cu
prioritate, următoarele domenii: starea de legalitate; s iguranța cetățeanului; securitatea publică;
prevenirea și contracararea terorismului și a altor amenințări asimetrice; capacitatea de apărare;
protecția împotriva dezastrelor naturale, degradării condițiilor de viață și accidentelor

9 Mihăilescu Ilie Ioan, Elena Zamfir (coord.) – Geopolitica integrării europene, Editura Universității din București,
2003.

14
industriale. Securita tea națională se realizează prin măsuri adecvate de natură politică,
economică, diplomatică, socială, juridică, educativă, administrativă și militară, prin activitatea
de informații, contrainformații și securitate, precum și prin gestionarea eficientă a crizelor, în
conformitate cu normele de conduită ale comunității europene și euroatlantice și prevederile
dreptului internațional.
Strategia, în sens larg, poate fi definită ca determinare a obiectivelor pe termen lung ale
unei organizații ce vizează alegerea modurilor de acțiune și de alocare a resurselor care vor
permite atingerea acestor obiective.10 Pe de altă parte, strategia este ansamblul de decizii și
acțiuni referitoare la alegerea mijloacelor pentru a atinge obiectivele, având în vedere resurs ele
și mediul economic, politic, social. Trebuie reținut faptul că strategiile sunt alegeri (opțiuni)
referitoare la elemente importante, iar orizontul unei strategii, în general, se situează între 3 -5 ani
dar poate ajunge chiar și la 10 ani.
Există o div ersitate de strategii. Printre acestea se află și strategia militară. Aceasta este
definită astfel:
1. Parte componentă a artei militare care se ocupă cu conducerea tuturor forțelor armate
de uscat, aer și apă, pe toată durata războiului și pe durata fiec ărei campanii, organizând și
conducând operațiile duse de mari grupări de forțe.
2. Știința conducerii luptei revoluționare prin determinarea direcției principale a
acțiunilor și prin elaborarea planului de unire și de utilizare justă a forțelor revoluțio nare, a
rezervelor revoluției.
3. Arta de a folosi cu dibăcie toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului
într-o luptă.
În prezent, toate politicile de securitate ale statelor europene iau în calcul noile repere
europene și euro -atlanti ce de securitate.
Existența Alianței Nord -Atlantice și a Uniunii Europene constituie un prim reper
european și euro -atlantic, de o importanță majoră. Prima este o organizație politico -militară ce
își asumă roluri diverse în materie de apărare și securitat e colectivă, de luptă împotriva
extremismului violent, în asigurarea păcii și stabilității în lume. A doua este o organizație
interguvernamentală economică, politică și socială ce își asumă din ce în ce mai mult un rol activ
în apărarea europeană comună, î n prevenirea crizelor și conflictelor regionale și mondiale, în
asigurarea păcii și stabilității mondiale.

10 http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/strategia_militara_a_romaniei_in_contextul_noilor_repere_europene.pdf

15
Apartenența României la NATO (2004) și Uniunea Europeană (2007) este un reper
european și euro -atlantic semnificativ în fundamentarea strategiei mil itare a României. Aceasta
presupune armonizarea strategiei militare a țării noastre cu documente ale celor două organizații
referitoare la apărarea și securitatea colectivă, la apărarea europeană comună, la prevenirea
crizelor și conflictelor în lume, la a sigurarea păcii și stabilității regionale și mondiale. În acest
sens, elaborarea Strategiei militare a României trebuie să țină seama de Noul concept strategic al
NATO (adoptat la Summit -ul din noiembrie 2010 de la Lisabona) și de Tratatul de la Lisabona
(adoptat în decembrie 2009) cu privire la Politica de Securitate și Apărare Comună.
Principalele riscuri și amenințări, de natură politică, economică, socială și militară,
capabile să pună în pericol siguranța cetățeanului și securitatea națională a Români ei, valorile și
interesele sale ca stat membru al comunității europene și euro -atlantice sunt: terorismul
internațional structurat în rețele transfrontaliere (în prezent, specialiștii vorbesc de lupta
împotriva extremismului violent, în cadrul căruia teror ismul are un loc aparte); proliferarea
armelor de distrugere în masă; conflictele regionale; criminalitatea transnațională organizată;
guvernarea ineficientă. Aceste riscuri și amenințări ce vizează securitatea națională a țării
noastre sunt menționate atâ t în Strategia de securitate națională, cât și în alte documente oficiale.
Dezvoltarea cooperării bilaterale, atât cu partenerii strategici și ceilalți aliați din cadrul
NATO/UE, cât și cu statele vecine și din zonele de interes strategic pentru țara noast ră
contribuie la susținerea intereselor naționale de securitate.
Continuarea participării active la inițiativele de cooperare regională și dezvoltarea
cadrului juridic al cooperării internaționale în domeniul apărării potențează procesul de
consolidare a p rofilului României de stat promotor al stabilității regionale11. O contribuție
importantă la creșterea profilului României în plan regional o are gestionarea eficace a
aspectelor politico -militare aferente tratatelor, inițiativelor și regimurilor pe linia n eproliferării
armelor de distrugere în masă și controlului armamentelor.
De asemenea, continuarea participării la misiunile și operațiile desfășurate sub egida
ONU și OSCE, precum și gestionarea eficace a aspectelor politico -militare aferente tratatelor,
inițiativelor și regimurilor pe linia neproliferării armelor de distrugere în masă și controlului
armamentelor vor contribui la concretizarea angajamentelor României în cadrul acestor
organizații.
Obiectivele cooperării internaționale în domeniul apărării s e circumscriu îndeplinirii
obiectivelor generale de politică externă ale României12.

11 Carta albă a apărării din 11.04.2016
12 Carta albă a apărării din 11.04.2016

16
Relațiile de cooperare bilaterale și regionale în domeniul apărării, precum și în cadrul
organizațiilor internaționale sunt abordate gradual, în limita resurselor alocate, principalele
direcții de acțiune pentru perioada 2015 -2019 fiind următoarele:
 consolidarea cooperării bilaterale cu statele membre NATO și UE;
 consolidarea relațiilor cu statele vecine, din zonele de interes strategic pentru România –
Regiunea Extinsă a Mă rii Negre și Balcanii de Vest și din flancul estic;
 consolidarea durabilă a relației bilaterale cu Republica Moldova, prin susținerea fermă și
fără echivoc a parcursului european, prin implicarea activă și constantă în cadrul
organizațiilor internaționale pentru respectarea deplină a angajamentelor asumate;
 intensificarea cooperării cu partenerii cu care sunt dezvoltate programe comune de
interes strategic;
 intensificarea cooperării regionale în domeniul apărării, prin continuarea participării la
proiectele dezvoltate în cadrul Procesului reuniunilor miniștrilor apărării din Europa de
Sud-Est (SEDM), la exercițiile și activitățile de pregătire din cadrul Batalionului
Multinațional de Geniu ("TISA") și Batalionului Mixt Româno -Ungar de Menținere a
Păcii;
 asigurarea securității în regiunea Mării Negre, prin continuarea participării la misiunile
aferente Operației Black Sea Harmony;
 oferirea de sprijin și asistență pentru implementarea parteneriatelor NATO cu statele din
regiune;
 continuarea participării active în cadrul misiunilor desfășurate sub egida ONU/OSCE;
 revizuirea cadrului juridic al cooperării internaționale cu aliații și partenerii importanți
din NATO și UE, în sensul reflectării statutului României de membru al celor două
organizații și încheierea de acorduri militare internaționale care să contribuie la
implementarea priorităților în domeniul apărării și sporirea securității și stabilității
regionale;
 implementarea măsurilor prevăzute de tratatele internaționale în vigoare în domeniul
controlului arm amentelor și verificării;
 participarea la procesele de revizuire și adaptare a cadrului juridic referitor la regimul de
control al arm amentelor convenționale și implementarea prevederilor Tratatului privind
Cerul Deschis;

17
 continuarea cooperării în vederea implementării prevederilor diferitelor regimuri de
neproliferare și control al exporturilor;
 participarea la activitățile de negociere a documentelor internaționale aferente comerțului
cu arme convenționale, munițiilor cu submuniții și a altor inițiative r elevante din
domeniul controlului armamentelor.

18

CAPITOLUL 2
SURSE DE INSTABILITATE REGIONALĂ
ÎN STATELE DIN SUD -ESTUL EUROPEI

Se poate spune că a existat și există o conexiune strânsă între dezvolt area geopolitică din
zona Euro -Atlantică și securitate a regională în Sud -Estul Europei. Schimbările din relațiile de
putere din interiorul sau exteriorul zonei au influențat echilibrul dintre conflict și cooperarea
interregională. Unele amenințări reale sau posibile pentru securitatea din Europa de Sud -Est au
pus în pericol de asemenea și alte părți ale Europei. Mai mult decât atât, în ultimele două
decade Europa de Sud -Est a constituit o puternică sursă de insecuritate care și-a extins influența
pe întregul continent. Două caracteristici ale Europei de Sud Es t ca regiune se evidențiază:
amestecul ei eterogen și multidimensional și sensibilitatea crescută la schimbări ale
principalelor puteri continentale.
Instabilitatea geopolitică în Europa de Sud Est are rădăcini istorice. Europa de Sud Est se
suprapune par țial cu zona Mediteranei de Est precum și cu zona Europei Centrale și zona Mării
Negre. Partea centrală a Europei de Sud Est –Zona Balcanică a reprezentat, din punct de vedere
cultural, lingvistic și religios cea mai complexă comuniune de popoare și minori tăți etnice
raportat la suprafață. În consecință, Europa de Sud Est nu a reușit niciodată să devină o zonă de
consens cultural, politic sau economic.
În continuare voi încerca să abordez istoricul, particularitățile și cele mai importante
caracteristici al e celor mai importante 3 zone din punct de vedere geopolitic din Sud -Estul
Europei: Zona Balcanică, Zona Mării Negre și Regiunea Transnistreană.

2.1 ZONA BALCANICĂ

Zona Balcanică își merită pe deplin renumele ca fiind cea mai instabilă zonă a
continentul ui european. De -a lungul secolelor XIX și XX revolte de natură socială și războaiele
dintre puterile continentale au stimulat și în această regiune revolte, revoluții, destrămări de

19
state războaie interne , terorism sau alte feluri de violențe. Cel mai rec ent conflict din Balcani,
războiul din Bosnia și Herțegovina care a avut loc între 1991 și 1995 a fost, pe lângă tensiunile
interetnice, rezultatul destrămării regimurilor comuniste din regiune, dizolvarea fostei Uniuni
Sovietice și a Pactului de la Varșov ia precum și frământările tranziției către democrație și
economia de piață.
Instabilitatea socială, dificultățile economice și revoltele politice au avut o contribuție
foarte importantă la această explozie de conflicte interetnice. Gravitatea acestora a fo st
amplificată și de mijloacele moderne de comunicare și exploatate de politicienii fără scrupule.
Instabilitatea politică însoțită de violențe a condus, încă din anii 70 la fărâmițarea Ciprului, a
Moldovei și Iugoslaviei. Procesul „balcanizării‖ a dublat de la 8 la 16 numărul statelor existente
în Europa de Sud -Est. S-a estimat că războaiele balcanice au produs cel puțin 130 000 de morți
și peste două milioane de refugiați și persoane strămutate, rezultatele cele mai tragice
înregistrându -se în Bosnia și Herțegovina, Croația și Kosovo. Ulterior, un alt efect distructiv al
războiului l -au constituit m unițiile și armamentul rămas care a aprovizionat piața ilegală
europeană care le -a răspândit în întreaga Europă și nu numai. Mai mult decât atât, estimările
arată cel puțin un milion de mine antitanc și antipersonal plantate și nedescoperite încă. Deși au
fost realizate ample și îndelungate activități de deplantare susținute atât de SUA cât și de
celelalte state europene, activitatea este în curs și la această o ră, și, deși rezultatele sunt
satisfăcătoare, mai sunt mai mult de 2100 de km2 de suprafețe încă suspecte de minare atât în
Bosnia și Herțegovina cât și în Croația. În Serbia rurală sunt de asemenea mii de elemente de
muniție periculoasă, ca rezultat al bo mbardamentelor NATO din anul 1999.
Europa de Sud Est și -a câștigat renumele de a fi singura regiune din Europa gazdă a mai
multor misiuni ONU de menținere a păcii și ca fiind prima misiune NATO de intervenție
„externă‖13. În anul 1995, după insuccesul misiu nilor ONU, CSCE , OSCE și EECEU și numai
după o considerabilă ezitare a puterilor vestice aflate sub îndrumarea SUA acestea au decis să
impună pacea în Balcanii de Vest cu forța. Sfârșitul ostilităților a fost realizat în sfârșit în anul
2003 în Croația, Bo snia și Herțegovina, Kosovo și Macedonia.
Fragmentarea politică și conflictele armate dar și căderea politicilor economice
comuniste în Europa de Sud Est au avut drept consecință afectarea economiilor și a
infrastructurii la o scară foarte extinsă. Ca r ezultat, cele mai multe foste țări comuniste din
Europa de Sud Est nu au ajuns nici acum la nivelul industrial și agricol de dinainte de 1991. În
unele părți al Balcanilor de Vest pierderile de război, migrația resurselor umane și naturale,
distrugerea fos telor sisteme integrate de transport și ale energiei, fragmentarea economică și
pierderea piețelor de export din Europa și din întreaga lume au șters cu rapiditate rezultatele
pozitive ale sistemului economic precedent. De asemenea, distribuția diferențiat ă a pierderilor

13 The General Framework Agreement for Peace in Bosnia and Herzegovina. 14.12.1995, Annex 1A. Agreement on
Military Aspects of the Peace Settlement

20
și efectelor războaielor au dus la și o mai adâncă discrepanță între v eniturile pe cap de locuitor
pentru țările din zonă dar și o creștere explozivă a șomajului. În unele dintre aceste state
șomajul a devenit cel mai ridicat de pe continen t. Războaiele din Balcani au condus la o
creștere substanțială a traficului susținut sau tolerat de guverne în materie de materiale de
război. Războiul a contribuit de asemenea la răspândirea crimei organizate în țările din Vestul
Europei. Șomajul crescut și sărăcia în unele regiuni au stimulat corupția, crima organizată,
migrația ilegală și alte tipuri de trafic ilegal, în special în zona drogurilor și a armamentului
ușor.
Schimbările majore ale geopoliticii de la începutul anilor 90 precum și criza de
neutralitate și nealiniere a condus la o reașezare radicală din punct de vedere politic și militar în
Europa de Sud Est. Profitând de reducerea substanțială a influenței sovietice, practic întreaga
regiune a devenit orientată politic și economic către vest. Sfârșitul confruntărilor dintre țările
din NATO și Pactul de la Varșovia și lipsa pe sacră largă a resurselor minerale, energetice sau
naturale au condus la un declin considerabil al importanței geopolitice a regiunii. Europa de
Sud-Est a încetat astfel s ă fie subiectul principal al dominației politice și militare a
superputerilor mondiale. Sursele de conflictele extra -regionale interne și externe au devenit
astfel reduse la minim. Balcanii de Vest nu mai sunt acum „ butoiul de pulbere‖ al Europei așa
cum e rau în anul 1914, Era conflictelor pe scară largă de natură religioasă, de ideologii și de
încercări de redesenare a granițelor pare că a luat sfârșit. Regiunea a început să devină atractivă
economic și perioada în care era considerată sursă de conflicte ș i costuri extreme din partea
celorlalte țări a luat în aparență sfârșit.
„Strategia Europeană de Securitate‖ adoptată de Consiliul Europei în 200314 a identificat
pentru membrii Uniunii Europene următoarele principale amenințări: proliferarea armelor de
nimicire în masă, destrămarea statelor , terorismul și crima organizată, securitatea cibernetică,
securitatea energetică și schimbările climaterice. Alte documente ale Uniunii Europene
menționează de asemenea ca probleme reale sau potențiale conflictele nere zolvate interne și
externe ale statelor vecine precum și securitatea granițelor externe ale Uniunii Europene.
Sondajele opiniei publice efectuate în majoritatea statelor europene arată că există și alte
amenințări și preocupări, ca de exemplu cele legate d e insecuritatea umană, cum ar fi lipsa
locurilor de muncă, crima, corupția sau dezastrele naturale.
Odată cu impunerea externă a securității o aparentă stare de liniște în regiune a fost
menținută în Balcanii de Vest de diferite protectorate externe în Bo snia și Herțegovina și
Kosovo. În Bosnia ș i Herțegovina , coaliția condusă de NATO, SFOR a fost înlocuită de
structura EUFOR mult diminuată, aceasta înregistrând 2000 de militari inițial și redusă în
prezent la aproximativ 600 de militari. Acesta este susți nută de o mică structură NATO și o

14 http://www.mae.ro/sites/default/files/file/strategia_european%C4%83_de_securitate.p df

21
capabilitate de intervenție rapidă „în standby ‖. În Kosovo însă NATO menține aproximativ
4800 de militari (67 din România) în structura multinațională15, în timp ce Uniunea Europeană
menține o structură EULEX16 având în co mponență forțe de poliție, procurori și administrație
în valoare de aproximativ 1500 de oameni.
Deși mult mai redusă față de perioada „războiului rece‖, rivalitatea de influență dintre
SUA și Federația Rusă a renăscut. Rusia folosește ca instrument princip al exporturile de energie
și investițiile în zonele în care încă deține influență, în special în sectorul energetic din Serbia,
Republica Sârbă din Bosnia și Herțegovina precum și în proprietățile imobiliare în
Muntenegru. Există armament nuclear operațio nal încă prezent în interiorul s au în apropierea
Europei de Sud -Est. Încă din iulie 2011 SUA a încheiat un acord cu România cu privire la
amplasarea pe teritoriul acesteia a unei baterii de sisteme antirachetă. Acest sistem a devenit
deja operațional în lu na Mai 201617. De asemenea în Romania și Bulgaria sunt operate centre
de antrenament și tranzit pentru armata americană. Aceste lucruri demonstrează viitorul rol al
țărilor din Europa de Sud Est în linie cu declarațiile SUA și NATO privind sistemul de apăr are
antirachetă împotriva amenințărilor potențiale din Iran în timp ce Rusia vede dezvoltarea
acestor sisteme în cu totul altă perspectivă.
Un aspect foarte important al securității regionale de la sfârșitul războiului rece până în
prezent a fost schimbare a considerabilă a nivelului cheltuielilor de apărare, a efectivelor
militare, stocuri lor de arme convenționale , a producție de armament și export. Aceste mișcări se
reflectă foarte bine în statisticile cu numărul de arme convenționale înainte și după
imple mentarea Tratatului CFE semnat î n 1990.
În statele din fosta Iugoslavie reducerile au început după terminarea războiului în anul
1995 iar acestea au condus la cifre mult mai reduse ale numărului de militari și al armelor
convenționale grele în comparație c u cele din anii 80 din fosta Iugoslavie. Reducerea
efectivelor militare active a fost redusă aproape la jumătate iar cea a forțelor din rezervă cu
două treimi. Pe de altă parte, două dintre statele NATO mai vechi (Turcia și Grecia) au
continuat sporirea ch eltuielilor de înarmare în principal ca rezultat al conflictelor nerezolvate
din Cipru și a spațiului aerian de deasupra Mării Egee. Această politică a contribuit în mare
măsură în cele din urmă la aducerea Greciei aproape în stare de faliment. Din cauza

15 http://nato.mae.ro/node/413
16 http://www.politiaromana.ro/ro/structura -politiei -romane/unitati -centrale/directia -afaceri -europene -misiuni -si-
relatii -internationale/biroul -afaceri -europene -si-relatii -internationale/compartimentul -cooperare -organizatii -si-
misiuni -de-mentinere -a-pacii/misiunea -uniunii -europene -din-kosovo -eulex
17 http://www.activenews.ro/stiri/Sistemul -de-aparare -antiracheta -de-la-Deveselu -a-fost-inaugurat. -Discursurile –
personalitatilor -au-fost-anuntate -mai-intai-in-engleza. -Ceremonia -integrala. -REACTIA -Kremlinului -E-o-
amenintare -pentru -Rusia -133113

22
dezacordurilor dintre NATO și Moscova Tratatul cu privire la Forțele Armate Convenționale în
Europa , adoptat în 1999, nu a fost pe deplin implementat.
Un alt aspect al securității regionale este existența instalațiilor nucleare. Sunt doar 5
unități energeti ce nucleare operaționale în zonă și un număr mic de laboratoare de cercetare în
acest domeniu. Cu toate că statele din Europa de Sud Est au aderat la regimul de non proliferare
al armelor nucleare, problema securității nucleare (inclusiv a reziduurilor nuc leare) există
totuși. Gravitatea probleme i a fost redusă însă după închiderea a 4 din cele 6 reactoare
construite după tehnologie sovietică din Kozloduy, din Bulgaria.
Violența armată a continuat să își facă simțită prezența în zona Balcanică . Începând cu
anul 2011 au reizbucnit conflictele din Kosovo, Serbia și Macedonia, guvernarea din Bosnia și
Herțegovina este mereu sursă de instabilitate, forțele armate sârbe au intrat în conflict cu forțele
KFOR, în Macedonia au fost înregistrate incidente violente de natură etnică .
În zonă singurul stat existent care are un statut contestat din punct de vedere legal este
Republica Kosovo. Acesta a contribuit la adăugarea de tensiuni politice pe de o parte între
SUA, statele din Vestul Europei și Federația Rusă de ceal altă parte. Proclamarea independenței
Kosovo din 2008 a divizat de asemenea membrii NATO și UE. Deși existența acestui stat a fost
oarecum securizată, Kosovo rămâne un stat fragil, cu lipsuri mari în securitatea internă asupra
populației, teritoriului și g ranițelor.
Situațiile nerezolvate din statele nou apărute în urma destrămării Iugoslaviei sunt încă
surse de potențial conflict. Mai mult decât atât, de curând au fost aduse amenințări publice ca
urmare a acuzațiilor de intenții succesioniste împotriva u nor politicieni importanți precum și
personalități publice din Bosnia și Herțegovina și Serbia. Așadar potențialul unor conflicte
interetnice în aceste țări, inclusiv în Macedonia sau în celelalte țări foste iugoslave rămâne de
actualitate. În plus, printr e cele 6 state din fosta federație recunoscute în mod internațional mai
sunt unele aspecte sensibile nerezolvate, cum sunt anumite succesiuni, porțiuni de graniță încă
disputate, în special de -a lungul Dunării sau în Marea Adriatică. Aceste probleme, expl oatate
eficient de demagogi politici și amplificate de mass -media pot duce ușor la o nouă deteriorare a
climatului securității regionale.
De asemenea, un alt aspect politic de menționat în această zonă rămâne problema
etnicilor neprivilegiați, ca de exempl u cetățenii romi, precum și cei cel puțin jumătate de milion
de refugiaț i sau strămutați. Europa de Sud -Est a cunoscut și probabil va mai cunoaște revolte de
masă, proteste violente și acte de vandalism provocate de problemele economice, rata ridicată a
șomajului sau insatisfacția politică în Albania, Serbia, Croația și Grecia. În cea mai defavorabilă

23
situația pare să fie Grecia18, după presiunea politică dată de emigrare și situația economică
gravă c e a pus în 2015 în pericol însăș i apartenența la UE și mon eda europeană.
Ca o concluzie, putem spune că transformările politice și economice radicale din ultimele
decenii au schimbat mult zona balcanică. Pe de o parte a câștigat democrația, statele înlăturând
rând pe rând conducerile comuniste și rezolvându -și parțial problemele de natură etnică.
Demilitarizarea zonei a adus de asemenea o îmbunătățire substanțială a securității statelor.
Conducerile politice au învățat din experiențele conflictelor și încearcă rezolvări pe cale pașnică
a celor încă disputate. Sup ravegherea internațională prin prezența trupelor străine a dus la o
creșterea a stabilității care a adus după sine atragerea de investiții și împrumuturi inaccesibile
altădată. Pe de altă parte instabilitatea politică, vidul legislativ și multitudinea de etnii mențin
încă o stare de insecuritate și fac loc crimei organizate , imigrației ilegale sau persecuției
politice. Cu toate acestea, sunt motive de optimism, moderat însă, că Zona Balcanică poate
deveni o zonă a democrației, prosperității și stabilității , îmbunătățind securitatea eu ropeană și
nu diminuând -o, așa c um a făcut până acum.

2.2 REGIUNEA MĂRII NEGRE

Bazinul Mării Negre și regiunile de litoral au fost de -a lungul vremii un punct constant de
interacțiune între diferite grupuri etnice, națiu ni și civilizații. În statele transcaucaziene,
precum și în republica autonomă a Caucazului de Nord sunt prezente peste 60 de grupuri etnice
de origine locală, pe lângă alte 60 de grupuri etnice care provin din afară. Adăugând Ucraina,
România, Bulg aria, Turcia, Grecia și populația kurdă obținem o perspectivă de ansamblu asupra
bogăției etnice a acestei regiuni. Structura religioasă este de asemenea foarte eterogenă. Creștin –
Ortodoxia este reprezentată de Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Grecia, Ge orgia și Armenia
(prin Biserica Gregoriană). O parte din Ucraina precum și o parte mai mică din cei deja
enumerați formează grupul creștin catolic, în timp ce o parte insignifiantă sunt protestanți. În
ceea ce privește diferențele etno -religioase, se poat e spune că politica anumitor state în ceea ce
privește această problemă face ca ele să degenereze în conflicte. De exemplu, planurile pentru
noi rute de transport și comunicare reprezintă o opțiune politică pașnică, deschizând
oportunități economice pentru regiune. Accentul bine pus pe problemele trans naționale în zona
Mării Negre ar putea duce în cele din urmă la distrugerea fixațiilor naționale și a intoleranței
religioase. O reeditare a liniilor istorice de transport si comunicare în zona Euro Asiatică (pe

18 http://demonocracy.info/infographics/eu/debt_greek/debt_greek.html

24
urmele ‗drumului mătăsii‘) ar duce la ameliorarea acestor condiții, însă o nouă rivalitate
geopolitică și geo economică s -ar putea propaga la nivel mondial.
După prăbușirea comunismului, contextul geopolitic riveran al Mării Negre a
cunoscut noi schimbări. Cea mai mare importanță o are dezintegrarea URSS (1992) care duce la
formarea noilor state independente: Moldo va, Armenia și Azerbaidjan. Alături de noile state
Romania și Bulgaria, proaspăt ieșite din era comunistă, , situația geo politică se schimbă
fundamental; blocul militar ―Pactul de la Varșovia‖ se autodesființează, blocul format din Turcia
și Grecia rămâne suveran, ca și tendința de extindere, întâi prin includerea unor state din Europa
Centrală (Cehia, Polonia, Ungaria) și a ltor state în 2004 (România, Bulgaria, Slovenia etc.).
Concomitent se produce și autodizolvarea C.A.E.R. și extinderea U.E. (mai întâi prin
includerea un or state din Europa Centrală și din Europa Centrală (Cehia, Polonia, Ungaria) și a
altor state în 2004 (România, Bulgaria, Slovenia etc.).Dar, după prăbușirea comunismului,
Marea Neagră trebuia să devină un exemplu al cooperării, înlocuind confruntarea dintre 1949 –
1989. Așadar, la inițiativa statelor riverane în 1992 a luat ființă Zona de Cooperare Econom ică
a Mării Negre, care reunește Albania, Bulgaria, Grecia, România, Turcia, R. Moldova, Rusia,
Ucraina și trei țări caucaziene (Armenia,Azerbaidjan și Georgia).
Regiunea Extinsă a Mării Negre devine una dintre zonele -cheie ale noii arene de
conflictuali tate. Având ca limită Marea Caspică, regiunea este și va fi o importantă sursă de
petrol și gaze naturale. De asemenea, ea constituie un important coridor pentru transporturi,
având potențialul de a lega Asia Centrală, bogată în resurse de piață mondială a energiei.
Toți "actorii" importanți ai scenei internaționale, printre care Statele Unite ale Americii,
China, Rusia și Uniunea Europeană, folosesc mijloace diferite de a se poziționa strategic în
regiune, însă toate împărtășesc același scop: de a -și extin de influența și a -și asigura prezența
economică în regiune. Uniunea Europeană și -a bazat strategia pe abordarea "puterii soft", care
presupune politici de integrare ce au fost dezvoltate în timpul procesului de extindere. Pe de altă
parte, Rusia și SUA au folosit modalități mai competitive de a -și exercita influența. Însă
diferențele de strategie privind Regiunea Extinsă a Mării Negre sunt într -o mai mică măsură
rezultatele discrepanțelor ideologice, decât rezultatele intereselor contradictorii ale celor
implicați. Uniunea Europeană este convinsă de superioritatea istorică a modelului său politic,
iar același lucru este valabil și în cazul SUA. Cu alte cuvinte, în Occident există convingerea că
„ceea ce este eficient pentru Europa și pentru SUA este efic ient și pentru restul lumii, inclusiv
pentru Regiunea Extinsă a Mării Negre, deoarece modelul occidental este corect ‖19 – o
convingere întărită și de prăbușirea comunismului sovietic, ce a dat liderilor occidentali un
sentiment de triumf. Politicienii occid entali afirmă în permanență faptul că este necesară

19 http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=6778&idm=1,08&idl=2&prn=1

25
abandonarea modalității de gândire bazată pe câștigul unei singure părți, trebuind adoptat
modelul reciproc avantajos. Însă în același timp, organizațiile regionale democratice, pe care
Occidentul le -a încurajat în regiunea Mării Negre încă de la s fârșitul anilor ‗90, su nt de fapt
bazate pe nevoia de a se crea că i alternative de transport al energiei, ce ocolesc Rusia. Fiind
localizată geografic la intersecția spațiilor de securitate europene euro -asiatic e și ale Orientului
Mijlociu, Marea Neagră nu a fost considerată a fi centrul nici uneia din ele. În acest sens
explicația occidentală este clară: ―Când a venit rândul Europei, prioritatea noastră au
reprezentat -o țările care se întindeau de la statele ba ltice până la cele din Balcanii Orientali.
Când a fost vorba de fosta Uniune Sovietică ne -am concentrat atenția asupra realizării unei
noi relații de cooperare cu Moscova. Și pe lângă conflictul israeliano -palestinian,
interesele și ate nția din politica noastră pentru Orientul Mijlociu erau limitate de regulă la
granița de sud a Turciei‖20. Totuși, astăzi, regiunea Mării Negre se află în epicentrul eforturilor
occidentale de a -și proiecta interesele spre Caucaz și Orientul Mijlociu. Pe m ăsură ce NATO își
extinde atribuțiile și se pregătește pentru o implicare pe termen lung în Afganistan,
luând în considerare și asumarea unor responsabilități suplimentare în Irak, regiunea
Mării Negre începe să fie privită într -o altă lumină. Punctul de plecare al abordării occidentale
de azi în Marea Neagră a fost 11 septembrie 2001, moment care a condus la o modificare a
opticii statelor occidentale față de întreaga regiune. Necesitatea creării unei „springboard‖
pentru combate rea terorismului islamic este întărită de o serie de factori structurali prezenți în
regiunea Mării Negre cum sunt: state neconsolidate, slabă capacitate administrativă, sărăcie și
disparități economice, corupție și crimă organizată. Totodată, lărgirea NAT O (2002) și UE
(2007) până la granițele Mării Negre și mai ales aspirațiile globale ale acestor organizații
determină ieșirea Mării Negre din „conul de umbră‖ al periferiei Europei și afirmarea unei noi
realități geopolitice, de interfață cu alte zone, Asi a Centrală și Orientul Mijlociu. Este clar că
problemele cu care se confruntă regiunea sunt preponderant unele pre -11 septembrie 2001.
Rezolvarea acestor probleme exista prin realizarea unui model de securitate cooperativă(ONU,
OSCE, UE, NATO, Consiliul de Parteneriat Euro -Atlantic,Parteneriatul pentru Pace , Inițiativa
de Cooperare în Europa de Sud -Est, GUUAM, și Organizația Cooperării Economice la Marea
Neagră). Pe de altă parte principala dilemă a strategiilor occidentale se reduce la armonizarea
intere selor strategice ale Rusiei cu cele ale statelor NATO prezente la Marea Neagră.
De-a lungul secolelor, din punct de vedere geopolitic, geo economic și geostrategic,
importanța Mării Negre s -a bazat în principal pe rolul pe care regiunea l -a avut la intersec ția
dintre fostele puteri și imperii(elen, roman, bizantin, otoman, rus). Ea a fost simultan o punte de
legătura și o frontieră, o zonă -tampon și una de tranzit între Vest și Est, între Sud și Nord. În
plus, Marea Neagră a reprezentat și reprezintă un punc t de legătură pentru circuitele comerciale

20 Ronald D. Asmus, Konstantin Dimitrov, Joerg Forbrig, O nouă strategie euro -atlantică pentru regiunea Mării
Negre, Institutul Român de Studii Internaționale „Nicolae Titulescu”,2004

26
și regiunile bogate în resurse energetice. Zona a prosperat cel mai mult în perioadele când nu a
fost izolată și s -a aflat ancorată la comerțul mondial. În prezent, zona Mării Negre și a
Balcanilor parcu rge încă o etapă istorică caracterizată prin despărțirea lungă și
dureroasă de comunism și de apartenență la sfera de influenț ă sovietică, de tranziție de la o
societate și economie închise spre valorile democrației și ale economiei de piață. Ac um, unele
state din regiune se află în pragul integrării în NATO sau aderării la UE sau sunt angajate în
procesul de îndeplinire a condițiilor cerute, altele au devenit deja membre ale acestor
organizații. În schimb, Rusia încearcă să refacă fostul bloc po litico -militar și economic și luptă
pe toate planurile pentru a redeveni un partener important al marilor puteri ale lumii.
Evoluțiile din regiunea Mării Negre sunt indisolubil legate de schimbările
intervenite, în ultimii ani, în mediul de securitate din Balcani, din Caucazul de Sud și din fostele
state sovietice.
Principalii actori naționali ai complexului economic și de securitate al Mării Negre sunt
Federația Rusă și Ucraina, atât ca ex -componente ale fostului imperiu sovietic, cât și ca având
relații și parteneriate speciale cu NATO și UE, precum și Turcia, ca punte de legătura între
Balcani și Orientul Apropiat și Mijlociu și controlor al ieșirii din Marea Neagră. România și
Bulgaria, piloni și promotori ai valorilor euroatlan tice, constituie factori stabilizatori și
catalizatori ai acordurilor de cooperare regională .Federația Rusă s -a confruntat în ultimul
deceniu cu o criză provocată de pierderea statutului de -a doua superputere mondială. Inițial, în
1990 -1991, Moscova a ple dat pentru un „directorat‖ al Marilor Puteri în Balcani și în favoarea
menținerii R.S.F. Iugoslavia. Se lucrase atunci și la un fel de Alianță Balcanică sub egida
Kremlinului agreată, pană la un moment dat, de Paris și Berlin. Cu timpul, concomitent cu
evoluțiile crizei Iugoslave și cu implicarea serioasă a SUA în regiune, Moscova a renunțat la
pretențiile de hegemonie politică în Europa de Sud -Est. Analiștii consideră că Rusia de astăzi se
concentrează asupra problemelor restructurării societății și întă ririi CSI, concomitent cu
diversificarea parteneriatelor cu SUA și UE și a relațiilor cu statele din Extremul Orient21.
Parteneriatul Federația Rusă -SUA este perceput la Moscova ca o posibilitate de înțelegere
globală, iar parteneriatul Federația Rusă -NATO, reînnoit în mai 2002, privește tematica
combaterii terorismului, criminalității transfrontaliere ș i proliferării armelor nucleare. Inițial,
Federația Rusă a privit cu ostilitate vădita integrare a Balcanilor și a spațiului Baltica -Marea
Neagră în structu rile euroatlantice. Cu timpul, din 2000 -2001, Vladimir Putin și echipa sa au
înțeles că procesele în curs sunt ireversibile și au adoptat o strategie de acomodare, sub semnul
pragmatismului. Astfel, în condițiile în care Europa de Sud -Est evoluează pe tr aiectoria
integrării în NATO și UE, Federația Rusă rămâne, pe mai departe, foarte activă din punct de
vedere cultural și economic în Balcani. Între altele, Moscova s -a străduit: să consolideze
relațiile de ansamblu cu UE, în sistemul de la „bloc la bloc‖, proiect fără șanse reale de reușită;

21 http://cssas.unap.ro/ro/pdf_studii/redimensionari_configurari_mediului_securitate_regional.pdf

27
să amplifice raporturile bilaterale cu statele din regiune, fără a ține cont de reglementările
juridico -economice ale UE; să ocupe poziții economice strategice pe piețele est -europene
înainte de integrarea lor în UE și NATO, în principal pe piețele de transport, distribuire și
prelucrare de petrol și gaze naturale; să -și consolideze influența în Republica Moldova și
Ucraina; să speculeze revendicările populației rusofone din Republica Moldova și Ucraina etc.
Acțiunile Fe derației Ruse se bazează pe calculul simplu că nimeni nu -i poate contesta în
regiune „hegemonia energetică‖22. Ucraina, cea mai mare țară est -europeană, cu excepția
Federației Ruse, are relații speciale cu UE și NATO și, din 2003, face parte din Spațiul Uni c
Economic, dar și din GUUAM. Din 2002, a solicitat aderarea la NATO și, în prezent, participă
cu peste 1500 militari la acțiunile de stabilizare din Irak. Pe plan intern,Ucraina se confruntă cu
numeroase tensiuni de ordin religios, iar pe plan extern are diferende cu Federația Rusă pentru
Peninsula Crimeea (populație majoritar rusă, autonomă din 1999). Comerțul exterior este
orientat spre Federația Rusă și Occident. Kievul controlează tranzitul de petrol și gaze al
Federației Ruse spre Occident (conductel e Drujba și Odessa – Brodii). În vestul Ucrainei se
manifestă o persistentă influență vest -europeană (germană și poloneză); o importantă emigrație
ucraineană există în UE (Germania), SUA și Canada. Tradiția unor relații de apropiere de
Germania a supravieț uit regimului comunist, ca și rivalitățile cu Polonia și Rusia pentru
controlul tranzitului dintre Baltica și Marea Neagra și dintre Răsărit și Occident. UE și SUA
sunt interesate de conectarea Ucrainei la structurile cooperării în Marea Neagră și la tranz itul
petrolier din Caucaz și Marea Caspică. Moscova nu poate accepta pierderea influenței sale
asupra Kievului, deoarece la Kremlin supraviețuiesc încă raționamente ce conferă
apropierii Ucrainei de Occident semnificația „excluderii‖ Rusiei din Europa. După
„Revoluția Portocalie‖ scade probabilitatea ca Rusiei să influențeze politica Ucrainei.
Turcia ocupă cea mai mare parte a Asiei Mici și zona de sud -est a Peninsulei Balcanice,
iar teritoriul său face legătura între regiunile Europa de Sud -Est, Caucaz, Asia Centrala și
Orientul Mijlociu. Are o poziție strategică remarcabilă, potențialul său uman și cel militar
făcând din Turcia un „pilon‖ NATO și euroatlantic. Guvernul musulman moderat se află în
echilibru fragil cu armata, însa pe f ondul criticilor europene, armata a permis instalarea
guvernului Erdogan. În calitate de stat candidat la aderarea în UE (din 1999), republica ar trebui
sa îndeplinească criteriile de la Copenhaga, care se referă la democratizare și la respectarea
drepturi lor omului. Stabilitatea țării a început să depindă tot mai evident de SUA, UE, IMF,
Banca Mondiala – SUA au acordat pachetul de ajutorare în valoare de 8 mld. dolari. Relațiile
solide cu UE și prezența politico -militara masivă a SUA în Orientul Apropiat ș i Mijlociu
garantează un mediu internațional favorabil Turciei. În Balcani, rivalitatea greco -turcă rămâne o
problemă persistentă. Diferendul are rădăcini istorice profunde și se referă, printre altele, la
delimitarea platoului maritim sau la statutul in sulei Cipru, din Mediterana de Est. Adâncirea
unei cooperări greco -turce și a implicării Turciei în procesele integratoare din Balcani sunt

22 http://revista.ispri.ro/wp -content/uploads/2012/09/1 -2009.pdf

28
obligatorii pentru securitatea rutelor terestre și navale de aprovizionare a Occidentului cu petrol
și gaze din Bazi nul Caspic, Irak și Iran. Turcia a recunoscut Macedonia și a dezvoltat relații de
cooperare cu acest stat. De asemenea, Ankara s -a implicat în operațiunile de menținere a păcii
în regiune. Nu în ultimul rând, a susținut aderarea României și a Bulgariei la NATO.
Dezacorduri se manifestă și între Turcia și Federația Rusă pe tema războaielor din Cecenia,
drepturilor musulmanilor din Federația Rusă și a atitudinii Mosco vei în problema kurdă . Astăzi,
Ankara încurajează majoritatea noilor state din spațiul CSI, î n scopul consolidării independenței
acestora. Pe plan mai larg,Turcia sprijină economic și prin asistență militară Azerbaidjanul și
Georgia.
România și Bulgaria evoluează pe calea democrației și sunt considerate pilonii politicii
UE și NATO în regiune. Ro mânia și -a definit viziunea asupra spațiului Mării Negre, în Carta
Alba a Securității și Apărării Naționale. Astfel, „spațiul Mării Negre reprezintă în același timp o
oportunitate și o sursă de risc, aflându -se la interferența a două axe strategice: Marea Neagră –
Marea Mediterană, respectiv flancul sudic al NATO ,zona de importanță strategică pentru
Alianța Nord -Atlantică, afectată în principal de riscuri transfrontaliere; Marea Neagră – Caucaz –
Marea Caspică – spațiu de tranzit pentru resursele energetice al e Asiei Centrale,influențat de
anumite forme de instabilitate subregională reverberându -se dinspre zona Asiei Centrale‖23.
Prin urmare, România acționează și va acționa ca un actor important în stabilizarea mediului
regional de securitate prin rolul său d e catalizator al politicilor de cooperare, asigurarea unui
climat de stabilitate în Balcani și promovarea efectelor pozitive ale cooperării multinaționale
din sud -estul Europei spre zona Mării Negre și Caucaz.
Georgia este dependentă de importurile de ene rgie. Din 1995 beneficiază de asistență a
IMF și a Băncii Mondiale. După 1991, au rămas trupe ruse în câteva baze militare, ca trupe de
menținere a păcii în Abhazia și Osetia de Sud – zone ieșite de sub autoritatea guvernului de la
Tbilisi, ca și Adjaria. În ciuda conflictelor etnice, țara continuă drumul către o
economie de piață reală și integrare în instituțiile occidentale, sub conducerea
proamericanului Mihail Saakashvili. Speranțele Georgiei pe termen lung sunt legate de
apropierea de NATO, UE, SUA; dezvoltarea coridorului internațional de transport prin porturile
Batumi și Poti de la Marea Neagră.
În lumina noilor dezvoltări ale lumii în care trăim, poziția strategică a unui stat la Marea
Neagră devine din ce î n ce mai impo rtantă. De la Alfred Thayer Mahan, care consideră
stăpânirea mărilor o condiție pentru obținerea poziției dominante24, și până în zilele noastre,
când se consideră că așezarea unui stat la litoralul maritim creează condiții favorabile pentru

23 Carta Albă a Securității și Apărării Naționale, 2004
24 Mahan, Alfred Thayer, Influența puterii maritime în istorie (1660 -1783) , 1890.

29
dezvoltarea sa și a zonei adiacente, zona maritimă a unui stat a avut o influență covârșitoare în
evoluția statului respectiv. Intr -adevăr, statele riverane la Marea Neagră (România, Ucraina,
Federația Rusă, Georgia, Turcia și Bulgaria), nu numai că colaborează activ în domeniul
economic (vezi BSEC ), dar sunt interesate de realizarea unui mediu de securitate stabil și a unui
climat ecologic sănătos. În regiunea Mării Negre și Balcanilor se înregistrează două curente
contradictorii: includerea statelor acestui spațiu în UE și NATO și sporirea atractivității
organizațiilor respective, îndeosebi în Republica Moldova și Ucraina; efortul Federației Ruse de
a îngloba Ucraina și Republica Moldova în blocul său politico -militar și economic, de a -și
menține un cuvânt hotărâtor în p roblemele „vecinătății imediate‖ și de a conserva o prezență
militară semnificativă în Transnistria și Marea Neagră. Extinderea UE constituie o contribuție
de seamă la pacea și securitatea în Balcani, ca și lărgirea NATO. După intrarea în vigoare a
Tratatu lui de la Amsterdam (1997), s -au definitivat principiile și etapele extinderii UE: un prim
val a cuprins statele baltice și cele central -europene, inclusiv Slovenia și Cipru; cel de -al doilea
a fost alcătuit din România și Bulgaria, care au aderat în 2007. În cele din urmă, Bruxellesul va
integra toată Europa de Sud -Est. O situație aparte o are Turcia, membră NATO, care se
confruntă – după aprecierile UE – cu o serie de probleme de natură diplomatică și de politică
internă. Oricum, o Uniune Europeană ar fi mult mai slabă fără Turcia, pilon al stabilității și
modernizării în Orientul Apropiat și Mijlociu. Dependența energetică a statelor de la Marea
Neagră favorizează planurile ruse de recreare a fostului său bloc. Însă, Rusia trebuie să țină
seama de faptul că principalele sale conducte de petrol și gaze tranzitează Ucraina și Polonia,
tranzitul de resurse energetice spre Occident fiind practic controlat de actori regionali asupra
cărora Moscova exercită un control nesigur sau un slab control. În plus, tendi nța de cristalizare
a unei așa -numite „zone de influență‖ SUA în „tamponul‖ tradițional dintre Rusia și Germania
complică ecuația politico -economică în zona Balcani -Marea Neagră. Putem aduce în discuție
aici și o serie de organizații și tratate, întreținu te de Rusia, precum Comunitatea Statelor
Independente, Tratatul de Securitate Colectivă etc. În afara celor două tendințe majore care se
manifestă în zonă, în ultima perioadă au mai existat câteva evenimente ce au periclitat, într -o
oarecare măsura, stabil itatea regiunii. De exemplu, controversatul canal Bâ stroe a constituit,
înainte de alegerile din cele două țări aflate în dispută, România și Ucraina, un punct intens
dezbătut de politicieni, mass -media și opinia publică25. S-a vorbit despre degradarea
ecosistemului Deltei Dunării , Tratatul dintre România și Ucraina privind regimul frontierei de
stat româno -ucrainene,colaborarea și asistență mutuală în problemele de frontieră, despre
zonele economice etc. Probabil, totul a fost numai o chestiune de susținere a poziției în vederea
câștigării alegerilor. Acum, problema se află în„stand -by‖, urmând ca UE sau ONU să realizeze
un studiu asupra impactului canalului asupra ecosistemului din jur. Tot legat de Ucraina, ca

25 Tratatului dintre România și Ucraina privind regimul fro ntierei de stat româno -ucrainene, colaborarea și asistența
mutuală în problemele de frontieră, semnat la Cernăuți la 17 iunie 2003, http://www.cdep.ro/pls/legis/
legis_pck.htp_act?ida=48942

30
urmare a contestării câștigării alegerilor de către fostul prim -ministru Viktor Ianukovici,
simpatizanții lui Viktor Iușcenko au manifestat zile în șir –existând la un moment dat pericolul
unor grave tulburări sociale. Comunitatea internațională a recunoscut frauda și și -a dat acordul
pentru organizar ea unui nou scrutin, astfel încât liderul pro -american Iușcenko a fost ales
președinte. O altă problemă o reprezintă ambiguitatea opțiunii politice a Ucrainei și Republicii
Moldova, care încă nu s -au angajat decisiv pe drumul racordării complete la va lorile
euroatlantice.
Din punct de vedere al teoriei relațiilor internaționale, pentru a beneficia de avantaje
economice, statele riverane Mării Negre ar trebui sa țină seamă de următoarele aspecte:
– controlul țărmului maritim (mărimea fațadei maritime, a dâncimea șenalului navigabil –
canalul Dunăre – Marea Neagră, Volga, Don);
– controlul rutelor maritime;
– controlul locurilor de trecere maritimă (strâmtorile) – cazul Bosfor și Dardanele ce fac
legătura Mării Negre cu Marea Mediterană.
Din punct de vedere practic, statele regiunii Mării Negre și Balcanilor depind în mare
măsură de asistența economică occidentală, asistență ce este esențială pentru stimularea
proceselor de prefacere a bazei economico -socială a acestor state și democratizarea lor
accentuată. Peste tot, în proporții diferite, se înregistrează obstacole importante:
mentalități vechi; slabe tradiții democratice; corupție; relații cu organizațiile criminale
internaționale; trafic ilegal de droguri, arme, „carne vie‖ cu rețelele din Ucraina, Federația
Rusă, Asia Centrală etc. Referitor la resursele energetice, statelor regiunii analizate
depind major, din punct de vedere energetic, de livrările de petrol și gaze din Federația
Rusă, vulnerabili tate deosebit de importantă. Astfel, Occidentul, cu susținerea statelor de pe
malul vestic al Mării Negre, caută să deschidă accesul spre sursele energetice de la Marea
Caspică și Orientul Apropiat și Mijlociu, ceea ce ar reduce pe termen mediu dependenț a
Europei de Est – a UE în general – de Federația Rusă. Totuși, participarea companiilor ruse
(Gazprom, Lukoil) la o competiție economică regională este grevată de obligația ca ele să
respecte regulile UE și să -și liberalizeze propria piață energetică, nec esitatea modernizării
tehnologice, costurile ridicate ale transportului pe conducta Drujba, pe calea ferată sau pe
conducta Odessa -Brodii etc. Până la urmă, Federația Rusă trebuie să accepte parteneriatul
occidental și cooperarea marilor companii transnați onale și să renunțe la relațiile de pe poziții
de forță cu statele din imediata sa vecinătate. În tot acest joc, Ucraina are o poziție avantajoasă,
folosind conducta Odessa -Brodii cu scopul de a obține avantaje din partea Federației Ruse și

31
UE, transformân du-se într -un fel de dispecer petrolier regional26. Pe de o parte, Federația Rusă
încearcă să blocheze accesul petrolului caspic pe această conductă, iar pe de altă parte UE a
alocat fonduri pentru prelungirea sa spre Baltica. Totodată, de poziția Kievului depinde și
transportul pe conductele ce unesc Ucraina de România și Bulgaria. Pentru a -ș i menține poziția
de lider energetic al zonei și a reduce avantajele de poziție ale Ucrainei, Moscova stăruie în
direcția proiectelor conductei Novorossisk -Balcanii de Est și a gazoductul subacvatic din Marea
Neagră, cu terminalul la Istanbul. O altă direcție de acțiune a Federației Ruse o reprezintă
„ofensiva‖companiilor energetice ruse în Europa de Est și Sud -Est, cu intenția de a „cumpăra
tot ce se poate cumpăra‖27. Controlând o serie de complexe moderne de prelucrare în
străinătate, rețele de benzinării și de transporturi de petrol și gaze, rușii s -ar putea adapta, în
afara frontierelor proprii, la normele UE de activitate. Un alt stat esențial pentru realizarea
proie ctelor de transport al petrolului și gazelor naturale dinspre Marea Caspica spre Europa,
ocolind Rusia, este Turcia. Ankara este interesată de gestionarea tranzitului de petrol și gaze din
Orientul Mijlociu, Caucaz și Marea Neagră. Astfel, începând cu 1994 , Ankara a devenit unul
dintre promotorii proiectului Baku -Tbilisi -Ceyhan (BTC), ca alternativă la „Ruta Nordica‖,
propusă de Moscova. Competiția nu exclude, însă, și cooperarea, în anumite limite. Turcia
importă masiv gaz natural din Federația Rusă, deși încearcă să -și diversifice sursele de
aprovizionare (gazoductul „Nabucco‖, dintre Iran,Balcani și Europa Centrală). La scurt timp
după inaugurare, Ankara a întrerupt livrările prin conducta „Blue Stream‖, provocând
pierderi companiei Gazprom (ma rtie 2003). Negocierile s -au prelungit până în
noiembrie, când Turcia și Rusia au încheiat un acord pentru reluarea livrărilor. Conductele
Baku -Tbilisi -Ceyhan și Baku -Erzurum vor oferi Turciei o sursă energetică alternativă și vor
spori importa nța strategică a acesteia.

2.3 REGIUNEA TRANSNISTREANĂ

La 24 ani de la încheierea ostilităților dintre guvernul Republicii Moldova și autoritățile
separatiste din stânga Nistrului, perspectivele unei soluții politice care ar respecta integritatea
teritor ială și independen ța Moldovei r ămân neclare. Chișinăul si Tiraspolul sunt angajate intr -un
proces de negocieri care vizează definirea unui st atut al regiunii transnistrene î n cadrul unei
Moldove unificate. Negocierile sunt mediate de către Rusia, Ucraina s i Organizația pentru

26https://www.researchgate.net/publication/215541253_tendintele_geo politice_geoeconomice_si_geostrategice _regi
onale_in_zona_marii_negre_ caucaz_geopolitical_geoeconomical_and_geostrategical_tendencies_in_the_black_sea
-caucasus_area
27 http://www.revistamiscarea.ro/rusia -se-vrea-caraus -unic-de-gaz-pentru -europa/comment -page -1/

32
Securitate si Cooperare in Europa (OSCE). O c omisie constituționala lucrează asupra elaborării
unei noi constituți i pentru o Moldova eventual reunificat ă. Un complex de evoluții interne si
internaționale ar putea favoriza eforturile de reintegrare a Moldovei . Valorizarea acestor
oportunită ți depinde de capacitatea de coordonare a eforturilor interne de soluționare a
conflictului transnistrean cu evoluțiile internaționale. Republica Moldova are tot interesul ca
acțiunile interne de soluț ionare a conflictului transnistrean s ă se înscrie intr-un context mai larg
de evoluții legate de extinderea UE s i NATO ș i a relațiilor acestor instituții cu Rusia și Ucraina.
Extinderea UE si NATO constituie un context favorabil reconsiderării atitudinilor Occidentului
față de problema transnistreană . In condițiile in care Moldova se află din 2004 la hotarul NATO
și, din 2007 la cel al UE, problema transnistrean ă cunoaște un transfer din categoria unui
conflict post -sovietic ―eurasiatic‖ în care Rusia ar avea un rol special, î ntr-un conflict
―european‖ în care UE devine o parte indispensabila procesului de soluționare28.
Toate acestea în condițiile existenț ei unor f orțe și arsenale militare pe teritoriul
Republicii Moldova, ce aparțin unui stat străin, respec tiv Rusiei, nerecunoașterii autoproclamat ei
republic i transnistrene pe plan internațional ca stat, nerespectării legislației în vigoare ale statului
independent și suveran, recunoscut internațional – Republica Moldova din punct de vedere al
activitățil or economice, și nu numai, derulate pe teritoriul din stânga Nistrului . Măsurile diverse
adoptate de separatiștii de la Tiraspol aduc prejudicii în diferite domenii (economic, social,
politic, cultural, militar etc.) și atingere suveranității statale a Republ icii Moldova, motivele reale
sau cele declarate care au generat evenimentele din martie – iulie 1992 nu au dispărut, exemplul
oferit de separatiștii de la Tiraspol ar putea constitui un îndemn și pentru grupuri de interese din
alte zone ale continentului, și nu numai, de a cere autonomie și ruperea de statul din care fac
parte.
Pentru Republica Moldova principalele amenințări, riscuri și vulnerabilități, precum
perpetuarea regimului separatist în raioanele de est ale Republicii Moldova, diversificarea s labă
a surselor externe de aprovizionare cu agenți energetici, exodul în masă a populației și migrația
de inteligență („brain drain‖), ineficiența funcțională a instituțiilor democratice, inclusiv a
societății civile, corupția, diversificarea limitată a ex porturilor etc. reprezintă obstacole serioase
în calea dezvoltării durabile a societății. Lansând procesul de edificare a statului suveran și
independent, autoritățile publice centrale au fost nevoite să înfrunte un șir întreg de amenințări
și vulnerabilit ăți provenite atât din interiorul, cât și din exteriorul granițelor sale. Această stare,
de fapt, a fost considerabil agravată de lipsa expertizei calificate în domeniile vizate, lipsa
resurselor administrative de realizare a reformelor, insuficiența finan ciară perpetuă, prevalarea
intereselor de grup în defavoarea interesului național, promovarea unei politici externe
inconsistente, presiunea și ingerința unor actori internaționali în politica internă a statului etc.

28 http://www.policy.hu/npopescu/publications/ue_trans.pdf

33
Cea mai gravă amenințare la adresa secu rității naționale a Republicii Moldova este
perpetuarea conflictului din zona de est a țării. Lipsa unei strategii bine definite a autorităților
constituționale ale Republicii Moldova în procesul de negocieri, incapacitatea de identificare a
compromisurilo r acceptabile, rezonabile de către părți, lipsa unei viziuni clare a principalilor
actori internaționale cu privire la modelele de soluționare ale conflictului, aceștia și alți factori
fac ineficiente eforturile de identificare a soluțiilor adecvate.
Pentru Republica Moldova problema separatismului teritorial (regiunea transnistreană) e
fundamentală, fiind una din principalele sfidări aduse securității naționale și însăși existenței
statului. Separatismul transnistrean a trecut prin toate fazele dezvoltări i sale, de la forma latentă
la conflict armat, acest fenomen având manifestări anticonstituționale. Regimul separatist din
raioanele de est ale Republicii Moldova generează degradarea ordinii interne în stat și
împiedică îndeplinirea integrală a angajament elor internaționale asumate de către Republica
Moldova, fiind un real pericol pentru stabilitatea și securitatea regională, inclusiv europeană,
pentru soluționarea căruia este necesară cooperarea cât mai intensă și coordonarea acțiunilor
dintre autoritățil e Republicii Moldova, comunitatea internațională și statele -garante.
Conflictul transnistrean a fost și este perceput de populația de pe teritoriul Republicii
Moldova ca un eveniment deosebit de important. El a marcat semnificativ evoluția întregii vieți
și activități din societatea moldovenească, prin consecințele ce au decurs din izbucnirea lui și
din rămânerea sa, de peste 20 de ani, într -o situație critică. Aceasta din urmă trebuie înțeleasă ca
o stare în care cei implicați nu au găsit o soluție viabi lă provocării pe care o reprezintă
conflictul în sine. Uneori s -a spus despre el că este un conflict geostrategic și geopolitic, în
care sunt interesați atât actori statali (Republica Moldova, Rusia, Ucraina, România, mai ales),
cât și non -statali (OSCE, ONU). În același timp, s -a afirmat că este un conflict politic și etnic.
Se pare că cea mai apropiată de adevăr este aprecierea că „problema transnistreană are mai
curând la origine un conflict intercultural, ce a căpătat, după noiembrie 1989, un tot ma i
pronunțat caracter de conflict geopolitic.‖29 După 1990, conflictul își pierde caracterul
intercultural și devine unul geopolitic. Declararea independenței de către Republica Moldova în
1991 va accentua acest caracter. De regulă, conflictele intercultural e sunt generate nu de
apartenența la un grup etnic, ci la niște valori culturale comune, specifice unei anumite regiuni.
În cazul Transnistriei, problema era legată de amploarea pe care o luaseră în RSSM acțiunile de
revenire la limba română, ca limbă ofic ială în stat, și de introducer e a grafiei latine.
Extinderea NATO și UE din anii 2004 și 2007 spre Estul continentului european,
reînnoirea elitei politice a Republicii Moldova în 2009 și adoptarea unor documente strategice
fundamentale în 2008 și 2011 au creat premise pozitive pentru dezvoltarea unor politici mai
coerente în domeniul securității naționale din Republica Moldova. Reorientarea vectorului

29 https://ro.wikipedia.org/wiki/Conflictul_din_Transnistria

34
politicii externe spre Uniunea Europeană și asumarea fermă a unor angajamente privind
implementarea refor melor democratice au creat un cadru propice pentru o abordare
comprehensivă a securității. Lansarea Politicii Europene de Vecinătate (PEV), inițierea
Parteneriatului Estic (PE), semnarea Planului Individual de Acțiuni al Parteneriatului (IPAP),
implicarea mai activă a UE în reglementarea conflictului transnistrean prin formatul de
negocieri 5+2, aderarea la spațiul unic aerian, începerea negocierilor privind liberalizarea
regimului de vize și examinarea perspectivei de semnare a unui acord de liber schimb ș i de
asociere la UE sunt noile dominante care pot influența într -o manieră pozitivă consolidarea
securității naționale a Republicii Moldova în cazul valorificării plenare a acesteia și
implementării cu bună credință a angajamentelor asumate.
În conformitat e cu Strategia securității naționale din 200830, un obiectiv prioritar pentru
Republica Moldova a fost soluționarea politică comprehensivă și durabilă a conflictului
transnistrean și reintegrarea țării. De asemenea se menționează că reglementarea transnistr eană
va contribui la crearea condițiilor propice pentru accelerarea dezvoltării social – economice a
țării, consolidarea instituțiilor democratice și, implicit, la integrarea Republicii Moldova în
Uniunea Europeană. Vor fi continuate eforturile, pe plan in tern și extern, în vederea soluționării
conflictului transnistrean în baza unei abordări complexe a tuturor aspectelor legate de conflict,
eforturile principale urmând a fi concentrate în cadrul formatului de negocieri internațional
recunoscut „5+2‖31. Repu blica Moldova va coopera strâns atât în plan bilateral, cât și
multilateral cu toți actorii implicați în procesul de reglementare a conflictului transnistrean,
îndeosebi cu mediatorii –OSCE, Federația Rusă și Ucraina, și cu observatorii Uniunea
Europeană ș i SUA. În strânsă cooperare cu partenerii externi se va urmări obiectivul
democratizării și demilitarizării regiunii transnistrene, ca premise indispensabile pentru
soluționarea conflictului transnistrean fiind continuate eforturile în plan extern vizând atingerea
obiectivului retragerii complete a forțelor militare, echipamentelor și munițiilor Federației Ruse
de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu deciziile pertinente adoptate în cadrul
OSCE. De asemenea, va fi promovată necesitatea trans formării actualei operațiuni de menținere
a păcii într -o misiune multinațională civilă cu mandat internațional. Guvernul va acorda o
atenție importantă consolidării securității pe segmentul transnistrean al frontierei de stat moldo –
ucrainene, cu valorifica rea plenară a asistenței Misiunii de Asistență la Frontieră în Republica
Moldova și Ucraina (EUBAM)32.

30 http://lex.justice.md/md/328010/
31 Formatului internațional de negocieri ”5+2” cuprinde –negocieri între Moldova și Transnistria , cu Rusia, Ucraina
și OSCE ca mediatori și Uniunea Europeană și Statele Unite ca observatori.
32 http://eubam.org/ro/

35
În contextul evoluțiilor tabloului geopolitic cooperarea cu instituțiile Uniunii Europene în
implementarea reformelor în domeniile economic, social, poli tic și de mediu ale sectorului de
securitate trebuie să devină o prioritate națională pentru autoritățile Republicii Moldova. Pentru
un stat mic, cu resurse limitate, cum este Republica Moldova, cooperarea cu structurile
europene este importantă, iar defin irea și implementarea unei strategii clare de consolidare a
securității poate fi influențată pozitiv de noul cadru de colaborare.
În ceea ce privește cultura politică, Transnistria există într -un „no man ‘s land‖ , într -o
zonă cu respect extrem atât pentr u trecutul sovietic cât și pentru gloria imperială rusă33. În
Transnistria Iosif Stalin este venerat ca un erou , în timp ce preoții ortodocși ruși efectuează
botezele și alte ceremonii religioase în biserici renovate recent . Statuile fondatorului sovietic ,
Vladimir Lenin coexistă cu cele ale legendarului general rus, Alexandru Suvorov , care a învins
pe turci și Polonia în secolul al 18 -lea.
Pacea din Transnistria a devenit deosebit de precară în perioada scursă de la revoluți a
populară care a răsturnat p e fostul președinte ucrainean Viktor Ianukovici, în februarie 2014.
Anexarea Crimeii și separatismul armat din estul Ucrainei a dus la cele mai grave relații d intre
Moscova și Kiev în decurs de aproape un seco l. O parte din acest lucru a atras după sine
încercări ale Ucrainei de a aborda amenințările potențiale la frontieră, inclusiv Transnistria. În
plus față de pericolul militar, Transnistria reprezintă o sursă de comerț transfrontalier
nereglementat, inclusiv cu arme și alte tipuri de contrabandă. Atunc i când un teritoriu este
nerecunoscut de comunitatea internațională, toată activitatea sa economică este considerată
ilegală, iar toate activitățile de comerț internațional drept contrabandă. Cu toate acestea, vechea
maximă " nu iese fum fără foc" se aplic ă în mod clar în Transnistria: rapoartele de comerț care
ar fi considerate ilegale, chiar și în Rusia , sunt prea frecvente pentru a fi ignorate. Dar,
Transnistria nu este fără dinți, iar izolarea economică sporită a teritoriului – o fâșie de teren
puternic armată fără nici o coastă – a dat naștere unui „butoi cu pulbere ‖ potențial pentru
regiune.
Președintele ucrainean Petro Poroșenko l -a numit pe fostul președinte georgian Mihail
Saakașvili în calitate de guvernator al Regiunii Odes sa a Ucrainei . În timp ul său scurt ca
guvernator , domnul Saakașvili a efectuat mai multe mișcări politice îndrăznețe , inclusiv o
epurare a administrației regionale . Dar , mai important , Saakașvili a promis , de asemenea,
consolidarea apărării ucrainene de -a lungu l graniței c u Transnistria într -un efort de a preveni
atât contrabanda cât și posibilele incursiuni militare . Regiunea Odessa se învecinează cu
Transnistria pe cea mai mare a lungimii acesteia din urmă . În același timp , în timpul carierei

33 https://sovereignukraine.net/2015/07/21/rising -threat -transnistria -prepares -for-war/

36
sale politice , Mihail Sa akașvili a dovedi t remarcabil de consecvent într -un aspect al
comportamentului său : critica cu voce tare și insultele aduse președintele rus , Vladimir Putin.
Unii observatori au sugerat că insultele publice neîncetat e ale lui Saakachvili asupra lui Put in
l-au motivat pe acesta din urmă pentru lansa rea invaziei din Georgia din 2008, care a avut ca
rezultat pentru cele două teritorii separatiste – Abhazia și Osetia de Sud – câștigarea
recunoașterii depline de la Kremlin .
Ca atare, s e pune întrebarea : va provoca el încă o dată pe Putin într -o acțiune militară pe
scară largă – de data aceasta din Transnistria?
Un raport de pe site -ul rus www. Lenta.Ru declară că autoritățile transnistrene au început
un apel oficial de mobilizare la serviciul militar pentru toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 –
27. Nu este clar dacă acest lucru este consecința unui ordin de la Kremlin, și că, într -adevăr,
Moscova ar fi decis ca resursele sărace din Transnistria nu merită efortul. Justificarea oficială
este că m ilitarii ruși din regiunea transnistrean ă se afla in "alerta de razboi" din cauza situatiei
din Ucraina, scrie presa de la Tiraspol, care sustine ca for țele Rusiei din zon ă au primit veste
antiglon ț și muni ție de lupt ă, relateaza Jurnal de Chisinau34, în ediț ia ele ctronic ă.
Potrivit sursei, și trupele separatiste din Ministerul Ap ărării, Afacerilor Interne și
Serviciului de Securitate (KGB) de la Tiraspol se afl ă în alert ă maxim ă din cauza situa ției din
Ucraina. Potrivit presei de la Tiraspol, autorit ățile separat iste transnistrene proruse se tem ca
tensiunile din Ucraina ar putea afecta regiunea. În acest caz, apelul transnistrean la serviciul de
mobilizare poate fi un act de disperare al autorităților locale, în sine: cu spatele la perete, ei simt
că nu au nimic de pierdut.

34 http://www.jurnal.md/ro/politic/ mobilizare -la-tiras pol

37

CAPITOLUL 3
ORGANIZAȚII ȘI INIȚIATIVE DE STABILITATE REGIONALĂ

Având în vedere subiectul acestei lucrări consider că pe plan regional trebuie să ne
îndreptăm atenția către trei spații importante de acțiune. Este vorba despre fostul spațiu iugoslav,
în special, și ne referim în primul rând la Kosovo, regiune al cărei statut rămâne încă
neclarificată, cel al Balcanilor de Vest, în general, pe de o parte, și spațiul Mării Negre, pe de
altă parte . Evident , acestea constituie spaț ii importante, cu o deosebit de mare influență asupra
stării mediului regional de securitate, eventuale modificări ale unei stări de stabilitate, destul de
fragilă a regiunii putând aduce prejudicii stării de securitate la nivel global. Tocmai de aceea,
comunitatea internațională și, în particular, cea europeană, prin structuri, organizații și inițiative
corespunzătoare, au depus eforturile necesare pentru crearea unui spațiu propice dezvoltării
democrației și creșterii economice, prin impulsionarea laturii economice a respectivelor regiuni.
Există, astfel, o serie de organizații și inițiative ale căror acțiuni se dezvoltă în regiune, cu scopul
declarat de a întări stabilitatea zonei, în vederea construirii/consolidării unei Europe stabile
economic, politic, cultural și militar, o Europă sigură pentru toți cetățenii săi.

3.1 ORGANIZAȚII ȘI INIȚIATIVE DE STABILITATE DIN SUD -ESTUL EUROPEI

Stabilizarea regională se af lă într -o relație de dependență benefică cu cooperarea
bilaterală și multilaterală. Țara noastră are un loc distinct în noua opțiune politică europeană,
prin demersurile proprii de reformare instituțională, colaborare, cooperare și integrare.
Multitudinea de inițiative regionale de cooperare la care România participă constituie modalități
adecvate de realizare a stabilității în zona Balcanilor și Mării Negre. Sprijinind eforturile de
dezvoltare economică și democratizare ale statelor din Sud -Estul Europei, aceste inițiative au un
aport decisiv la stabilizarea regională.
Structurile regionale existente, între care: Procesul de Cooperare in Europa de Sud -Est
(SEECP), Organizația Cooperării Economice a Mării Negre ( BSEC) , Inițiativa Central
Europeană ( CEI) și Consiliului Cooperării Regionale (RCC) ș.a. au fost create cu scopul de a
întări cadrul de stabilitate economică și politică din zonă, pentru a asigura dezvoltarea statelor

38
membre într -un climat de pace, securitate, bună vecinătate și cooperare. Pe parcursu l acestui
capitol ne vom îndrepta atenția asupra acelor structuri care au cea mai mare importanță, din
punctul meu de vedere , la stabilitatea și securitatea regională: Procesul de Cooperare in Europa
de Sud -Est (SEECP), Organizația Cooperării Economice a M ării Negre ( BSEC ), Inițiativa
Central Europeană (CEI) și Consiliul de Cooperare Regională (RCC) .

3.1.1 . PROCESUL DE COOPERARE ÎN EUROPA DE SUD -EST (SEECP)

Procesul de Cooperare în Europa de Sud -Est (SEECP) este o structură de cooperare
regională neinstit uționalizată. A apărut în anul 1996 , când Bulgaria a organizat o reuniune a
miniștrilor de externe ai statelor din regiune, pentru a pune bazele unei noi forme de cooperare,
după apariția noilor state pe teritoriul fostei Iugoslavii. O caracteristică spec ială a SEECP este
faptul că este o formă originală de cooperare între țările din regiune, lansată din proprie
inițiativă, și nu la inițiativa unor organizații internaționale sau țări. În această privință, SEECP
caută să se definească ca o voce autentică a Europei de Sud -est, complementară la Pactul de
Stabilitate , SECI sau Acordul de stabilizare și asociere .35
Obiectiv ele de bază ale cooperării regionale în cadrul SEECP includ consolidarea
securității și a situației politice, intensificarea relațiilor economice și de cooperare în domeniul
resurselor umane, democrație, justiție, și lupta împotriva activităților ilegale. Intenția SEECP
este de a permite membrilor săi să se apropie de structurile europene și euro-atlantice , prin
consolidarea relațiilor de bună vecinătate și de transformare a regiunii într -o zonă de pace și
stabilitate.
SEECP poate fi considerat drept continuatorul colaborării balcanice, inițiatǎ de Nicolae
Titulescu în perioada interbelică și reluată după ce l de-al doilea război mondial sub forma
conferințelor miniștrilor de externe la care participau Albania, Bulgaria, Grecia, Iugoslavia,
România și Turcia .
Statele participante la SEECP sunt Albania, Bulgaria, Grecia, Macedonia, România ,
Serbia și Muntenegr u și Turcia, țări fondatoare , din februa rie 2001, Bosnia și Herțegovina, iar
din octombrie 2004 Croația. Ulterior, alte state s -au alăturat inițiativei : din 2006 Republica
Moldova iar din 2010 Slovenia. În cadrul SEECP, adoptarea hotărârilor se face prin consens.

35 http://www.mae.ro/node/9968

39
La reuniunile SEECP participă, în calitate de invitați, reprezentanți ai unor organizații și
instituții internaționale, printre care: Președinția Uniunii Europene și a Comisiei Europene,
Președinția OSCE, OCEMN și ICE, Pactul de Stabilitate, Cons iliul Europei, ONU, WTO ,
CEE/ONU, Banca Mondială, EBRD , EIB etc.
Documentul de bază al activității SEECP îl constituie Carta relațiilor de bună vecinătate,
stabilitate, securitate și cooperare în Europa de Sud -Est36, semnată la 12 februarie 2000 la
Bucureș ti. Carta este un document politic major, de substanță, o premieră în gestionarea
relațiilor interstatale din această regiune a Europei. SEECP devine, astfel, un partener credibil,
de viitor, pentru comunitatea internațională. Carta de la București reprezi ntă un cadru
cuprinzător pentru cooperarea regională în domenii de interes comun, în scopul consolidării
relațiilor de bună vecinătate între toate statele din zonă, pentru transformarea acesteia într -o
regiune a păcii, securității, stabilității și colaboră rii. SEECP a fost conceput ca o expresie a
solidarității dintre statele din zonă, de natură să transmită comunității internaționale un mesaj
coerent și credibil cu privire la căile de soluționare a problemelor cu care se confruntă popoarele
statelor din re giune.
Elementul definitoriu al SEECP este acela că reprezintă singurul forum din Sud-Estul
Europei provenit și gestionat de statele din interiorul regiunii ("regional ownership"), prin care
se dorește ca regiunea să contribuie semnificativ la îmbunătățir ea climatului politic dintr -o zonă
confruntată de mai mulți ani cu conflicte.
Prima reuniune a șefilor de stat și de guvern din Europa de Sud -Est a avut loc în Creta, în
perioada 2 -4 noiembrie 1997, la inițiativa Greciei . Ulterior, reuniunile SEECP la niv el înalt, care
au devenit principalul for politic al SEECP și au intrat în calendarul de acțiuni al acestei
inițiative regionale. Întâlnirile SEECP la nivel înalt se organizează anual: Antalya în 1998;
București în 2000; Skopje, în 2000 – reuniune extraord inară, când R.F. Iugoslavia (actuala Serbia
și Muntenegru) a fost reprimită în SEECP; Skopje în 2001; Tirana în 2002; Belgrad în 2003;
București, în 2005, Grecia în 2006, Zagreb în 2007, Pomorie în 2008, Chișinău în 2009, Istanbul
în 2010, Sarajevo în 2013 , București în 2014, și Sofia in 2015.
Coordonarea activităților SEECP este asigurată de Președinția -în-exercițiu (PiE), deținută
prin rotație de către statele participante, pe o durată de un an și reprezentată de ministrul
afacerilor externe. Principalul for politic al SEECP este reuniunea anuală la cel mai înalt nivel.
Totodată, pe parcursul unei președinții sunt organizate cel puțin două reuniuni ale miniștrilor de
Externe: una formală și una informală. La nivel de lucru au loc întâlniri ale directorilor politici
din ministerele de Externe. Cooperarea la nivel ministerial este foarte dinamică, pe lângă
reuniunile miniștrilor de externe, se organizează, anual, întâlniri sectoriale (justiție, afaceri

36 http://www.mae.ro/node/9968

40
interne, economie, energie etc.). Cooperarea parlamentară se realizează prin întâlniri ale
președinților parlamentelor statelor participante. Reuniunile de nivel (summit și ministeriale) se
finalizează prin adoptarea unor declarații politice. Acestea sunt precedate, în cele mai multe
cazuri, de reuniuni ale expe rților. Troica este mecanismul care asigură continuitatea între
președințiile SEECP. Troica SEECP este formată din fosta, actuala și viitoarea președinție a
Procesului. În prezent, Troica este formată din: Albania ca PiE 2014 -2015), Bulgaria și Croația,
care va prelua președinția în iunie 2016
Președinția în exercițiu a SEECP a fost deținută de Grecia (1997), Turcia (1998),
România (aprilie 1999 -martie 2000) , Macedonia (2000), Albania (2001), R.F.Yugoslavia (Serbia
și Muntenegru) (2002), Bosnia și Herțegovi na (2003), România (aprilie 2004 -mai 2005) , Grecia
(2005), Croația 2006 , Bulgaria 2007, Turcia 2009 -2010, Muntenegru 2010 -2011, Serbia 2011 –
2012, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei 2012 – 2013 , Romania 2013 -2014, Albania
2014 -2015 iar în prezent es te deținută de Bulgaria.
În acest cel de al treilea portofoliu deținut de Bulgaria37, sub mottoul SEECP -cheia
cooperării regionale din ultimii 20 de ani -, aceasta își va concentra interesul pentru promovarea
unui dialog constructiv și cooperarea dintre țări le membre ale parteneriatului cu intenția de
îmbunătăți eficacitatea și visibilitatea inițiativei regionale, în special în raport cu instituțiile
europene. În același timp, acest lucru va îmbunătăți atractivitatea regiunii pentru investitorii
străini și tu riștii străini. Aniversarea de 20 de ani, care va fi marcată în acesta an este un
eveniment simbolic ce coincide cu președinția Bulgariei, lucru care va sublinia încă o dată rolul
acestei țări în dezvoltarea relațiilor de cooperare în Sud -estul Europei în ultimii 20 de ani. Acest
lucru va fi cu deosebire important pentru dezvoltarea benefică a cooperării în această regiune în
care SEECP își va extinde legăturile cu secretariatul Consiliului de Cooperare Regională (RCC)
ca și capacitate operațională a acestu ia.
De asemenea, un accent deosebit va fi acordat continuări politicii SEECP deoarece
aceasta este un important pas către consolidarea acestei inițiative ca una sigură, consistentă și
previzibilă. Bulgaria este pregătită să continue eforturile întreprinse de România și Albania, țări
care au deținut președinția parteneriatului înaintea acesteia, în special în sectorul cooperării,
stabilizării și dezvoltării economice, securității și respectării legilor, protecției mediului, politicii
regionale privind tiner etul și sportul, dezvoltării resurselor umane, culturii și educației.
În postura sa ca unul dintre liderii regionali ai cooperării parlamentare în regiunea
Europei de Sud -Est, Bulgaria își va concentra eforturile viitoare pentru dezvoltarea dimensiunii
parlamentare a SEECP ca factor cheie a consolidării stabilității și promovării cooperării în

37 http://www.mfa.bg/SEECP/index.php/About_SEECP

41
zonă.38 Noua înființare a Adunării Parlamentare a SEECP de la București, din 2014 a marcat o
nouă etapă în adâncirea relațiilor de cooperare parlamentară din Sud -Estul Europei. Bulgaria va
depune eforturi în acest mandat pentru stabilirea capitalei acesteia, Sofia, ca și gazdă
permanentă a Secretariatului General al Adunării Parlamentare a SEECP. Pentru aceasta,
Bulgaria intenționează să convoace o conferință internați onală pe tema unificării formatelor
parlamentare a țărilor membre ale parteneriatului.
În domeniul dezvoltării sectoriale, actuala conducere a SEECP intenționează să se
concentreze pe trei zone prioritare: interoperabilitatea în domeniul transporturilor, e nergiei și
infrastructurii, libertatea mass -media și libertatea de expresie precum și migrația și modul de
acțiune în problema afluxului de refugiați.
Prima din cele trei priorități, construirea unei infrastructuri comune în domeniul
transporturilor se va adresa coordonării mai bune a eforturilor țărilor balcanice pentru proiectele
cu cel mai mare efect pozitiv în zona Europei de Sud -Est. O importanță deosebită va fi acordată
construirii unei rețele de transport moderne capabilă să întărească cooperarea com ercială și
economică între statele balcanice, fapt ce poate aduce un impact pozitiv asupra condițiilor de trai
în regiune.
Cu toate că Sud -Estul Europei este traversat de coridoare de transport de importanță
cheie pentru Bătrânul Continent, condițiile în c are se află această infrastructură în Peninsula
Balcanică sunt mult sub nivelul atins de multe dintre statele din Europa. Acest lucru se datorează
în principal resurselor financiare scăzute; în acest scop actuala conducere își dorește
intensificarea efortu rilor pentru identificarea și folosirea metodelor de finanțare alterntivă în
sectorul transporturilor, în special în sectorul colaborării stat – firme private. De asemenea se au
în vedere discuții rivind creșterea calității și a eficienței acestor servicii de transport. Aceasta va
presupune renovarea unor asemenea infrastructuri, introducerea de noi sisteme de transport,
creșteri în competitivitatea firmelor care execută transportul, în special pe partea de protejare a
mediului.
Securitatea energetică a fost obținută cu sacrificii destul de mari având în vedere
provocările de securitate în această parte a Europei. De aceea, actuala președinție a SEECP va
încuraja statele Balcanice pentru a desfășura o politică de garantare a resurselor energetice,
diversifica re a resurselor de energie și a transportului acesteia, de dezvoltare a unei pieți de
desfacere competitive în scopul satisfacerii nevoilor utilizatorilor finali și a drepturilor acestora.
Asigurarea infrastructurii sigure este o condiție „sine qua non ” a securității energet ice în Europa
de Sud -Est, cea mai nesigura regiune din acest punct de vedere.

38 http://www.mfa.bg/SEECP/index.php/ Priorities of the Bulgarian Chairmanship -in-office of the South -East
European Cooperation Process /2015 -2016/

42
De asemenea, unul din domeniile de interes va fi interconectarea sistemelor de transport
energetice ale țărilor Balcanice ca un element principal pentru crear ea unei piețe competitive,
integrate și liberalizate capabile să asigure inclusiv redundanța energetică în situația întreruperii
neașteptate a unor surse de energie. Având în vedere că securitatea energetică stă la baza unei
infrastructuri de transport mod erne, modernizarea sistemului de transport al gazelor naturale are
o reală importanță și pentru țările Europei de Vest care depind în mare măsură de aceasta. Mai
mult decât atât, acest lucru ar putea constitui un argument solid pentru integrarea mai rapidă, cu
drepturi depline în UE, a statelor din această zonă care își doresc acest lucru.
Influența puternică a mass media în lumea modernă aduce în discuție cea de a doua
prioritate, libertatea media și libertatea de expresie . În acest scop, obiectivul principal va fi
asigurarea informațiilor imparțiale, precise și echilibrate care să țină seama de diversitatea
etnică, lingvistică, religioasă, politică și socială din Sud -Estul Europei. Vor fi luate măsuri de
contracarare a tendințelor ne -democratice în domeniul media, în special referitoare la
concentrarea unor surse sub controlul unor oligarhi – fenomen încă destul de răspândit în țările
din această regiune.
Cea de a treia prioritate a actu alei conduceri a SEECP este îmbunătățirea cooperării în
domeniul afluxului și controlului migrației , o problemă majoră în această regiune, consecință a
ultimelor evenimente din Orientul Mijlociu, Nordul Africii sau Afghanistan. Legătura strânsă
dintre in stabilitatea politică și afluxul de imigranți care traversează această parte a Europei face
acest subiect să devină o mare prioritate în scopul cooperării active și asigurării asistenței în
efortul internațional degăsire a unei soluții create de migrație.
Pentru a răspunde în mod corespunzător provocărilor care rezultă din fluxurile de
imigranți, analize detaliate vor fi făcute în funcție de situația din țările afectate, precum și a
surselor de imigranți și a destinațiilor finale ale acestora. O sarcină pri oritară de viitor pentru
președinția SEECP va fi adoptarea unei strategii regionale pentru integrare de succes a
persoanelor care au cerut protecție internațională în statele membre SEECP, bazându -se pe
experiența și bunele practici din alte țări care au f ost deja confruntate cu aceeași provocare.
Această politică ar putea produce rezultatul dorit, numai în cazul în care acesta este corelată cu
măsurile corespunzătoare care vizează reducerea instigării la ură, xenofobie și intoleranță care
încă există în un ele state din Balcani. Pentru aceasta vor trebui întărite relațiile cu organizațiile
cu experiență în domeniu, cum ar fi Comisia Europeană, EASO (Oficiul European de Asistență
pentru Azil), FRONTEX (Agenția Europeană pentru managementul cooperării operați onale la
frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii Europene), Oficiul Înaltului Comisar ONU
pentru refugiați, Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie, UNICEF,
Organizația Internațională pentru Migrație, etc.

43
Agenda actualei preș enedinții a SEECP include de asemenea prioritățile fostelor state
aflate la conducere. Printre acestea se numără cooperarea privind stabilitatea și dezvoltarea
economic în Europa de Sud -Est, statul de drept, protecția mediului, schimbările climatice,
politica privind tineretul și sportul, dezvoltarea resurselor umane, în special în domeniul culturii
și educației.

3.1.2 ORGANIZAȚIA PENTRU COOPERARE ECONOMICĂ
LA MAREA NEAGRĂ ( BSEC )

Crearea unei structuri de cooperare în zona Mării Negre a fost avansată pentru prima
oară în 1990, de fostul președinte al Turciei, Turgut Ozal, în cursul unei vizite oficiale în
România. La inițiativă au subscris România, Bulgaria și URSS39.
Cooperarea Economică a Măr ii Negre ( BSEC) -Black Sea Economic Cooperation – a fost
oficial lansată, prin semnarea Declarației de la Istanbul, la 25 iunie 1992.
Membrii fondatori ai BSEC sunt: Albania, Bulgaria, Grecia, România, Turcia, R.
Moldova, Rusia, Ucraina și trei țări caucazi ene (Armenia, Azerbaidjan și Georgia). Regiunea
BSEC se întinde, ca suprafață, de la Marea Adriatică la Oceanul Pacific și cuprinde în arealul
său un număr de opt mări (Marea Neagră, Marea Azov, Marea Marmara, Marea Egee, Marea
Caspică, Marea lonică, Mare a Adriatică si Marea Mediterană).
Cele două documente adoptate la Istanbul la 25 iunie 1992 (‖Declaration on Black Sea
Economic Cooperation‖ și ‖Bosphorus Statement‖ 40) arată că obiectivul central al BSEC îl
constituie accelerarea dezvoltării economice și sociale a statelor membre în scopul realizării unui
grad superior de integrare în economia europeană și mondială, prin intensificarea cooperării
multilaterale și folosir ea avantajelor care decurg din proximitatea geografică și
complementaritatea economiilor naționale. In mod deliberat a fost evitată includerea unor
obiective de natură politică sau de securitate, considerate neadecvate momentului.
Regiunea Mării Negre are o importanță strategică recunoscută, care este dată de resursele
naturale foarte bogate, în special petrol și gaz și de o piață potențială de peste 350 milioane
consumatori. Comerțul cumulat al regiunii reprezintă peste 5% din comerțul mondial.

39 http://www.mae.ro/node/1500
40 http://www.bsec -organization.org/documents/declaration/summit/Reports/Istanbul1992.pdf

44
Componenta strategică a regiunii s -a accentuat, în ultimul timp, ca urmare a declanșării
campaniei antiteroriste; SUA sunt interesate de evoluțiile din regiune, iar UE își substanțiază
asistența pentru țările din zonă prin Politica de Nouă Vecinătate.
Evoluția coope rării economice în bazinul Mării Negre poate fi împărțită în trei etape :
1. De formare , lipsită de rezultate și fără o organizare clară, a durat până la întâlnirea de
la București, din anul 1996, când miniștrii de externe au adoptat un ‖Plan de acțiune‖ ca re a
îmbunătățit cooperarea;
2. De introducere a sistemului Troicii ministeriale , în cursul căreia a început finanțarea
comună a Secretariatului Internațional Permanent (PERMIS) de la Istanbul și s -au intensificat
reuniunile la toate nivelele. În iunie 199 8, la Yalta, s -a semnat ‖Carta BSEC ‖41;
3. De asumare a caracteristicilor unei organizații regionale. La 30 aprilie 1999 , la
Reuniunea miniștrilor de externe din statele BSEC de la Tbilisi, a fost înființată Organizația
Cooperării Economice a Mării Negre ( BSEC), care a devenit o structură regională de cooperare
în domeniul economic. BSEC a dobândit statutul de observator la ONU începând cu 8 octombrie
1999, urmare adoptării Rezoluției A/54/5.
La 25 iunie 2002, la Istanbul, șefii de stat și de guvern din regi unea Mării Negre au
marcat, în cadrul unei reuniuni extraordinare, aniversarea a zece ani de la crearea Cooperării
Economice a Mării Negre. La Summit -ul aniversar BSEC a fost semnată ―Declarația Decenială‖
prin care se marchează trecerea organizației într -o nouă etapă și în care sunt creionate domeniile
viitoare de acțiune, cum sunt cele legate de securitatea și stabilitatea regională, cooperarea cu
Uniunea Europeană și colaborarea cu alte inițiative și structuri regionale.
In cadrul BSEC in 2002 a fost con stituit Fondul de Dezvoltare a Proiectelor (PDF)42 și
Comitetului Director al acestuia. Scopul creării Fondului respectiv a fost facilitarea elaborării și
promovării proiectelor de importanță regională înaltă, care corespund scopurilor și priorităților
BSEC , fiind lansate sub auspiciul Grupurilor de Lucru sectoriale ale Organizației.
PDF este constituit din contributiile voluntare (cel putin in suma de 30 000 dolari SUA)
ale statelor membre ale Organizației, Băncii pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre
(BSTDB), organele afiliate ale BSEC , observatorii și statele terțe.
La 18 octombrie 2007 Republica Moldova a achitat contribuția voluntară in PDF, fapt
care a acordat acestui stat dreptul de vot în Comitetul Director al PDF.

41 http://www.mae.ro/node/1500
42 http://www.bsecprojects.com/

45
Finanțarea de către PDF este efe ctuată în formă de grant, iar costul proiectului poate fi
acoperit atât total, cât și parțial. Totodată, una din condițiile înaintării proiectelor pentru
finanțare la PDF este participarea a cel puțin trei state și valoarea fiecărui proiect nu poate depăși
suma de 15 000 dolari SUA.
În acest sens, la 28 septembrie 2007, la Istanbul, a avut loc Reuniunea Comitetului
Director al PDF, în cadrul căreia Înalții Funcționari ai BSEC au adoptat decizia privind
finanțarea a trei proiecte din cele șase care au fost p ropuse. Este important de menționat ca
printre proiectele aprobate spre finanțare este și proiectul "Fatty Liver incidence on mini dairy
cow farms in Serbia, Romania and Republic of Moldova"43. Proiectul respectiv a fost inaintat de
Serbia, Romania si Repub lica Moldova. Comitetul Director a decis alocarea sumei de 15, 000
dolari SUA pentru implementarea proiectului respectiv.
Statele membre ale BSEC sunt: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia,
Grecia, R.Moldova, România, Federația Rusă, Serbia – Muntenegru, Turcia și Ucraina.
În afară de aceste state au ca statut de observator următoarele țări: Austria, Egipt, Israel,
Italia, Polonia, Slovacia, Tunisia, Franța, Germania, Conferința Cartei Energiei, Black Sea
Commission, International Black Sea Clu b (cu statut mai vechi), SUA, Rep. Cehă, Croația și
Belarus (din octombrie 2005).
Alte organizații și instituții internaționale, printre care Uniunea Europeană, OSCE,
Consiliul Europei, OECD, CEE/ONU, UNDP , UNIDO , FAO, WTO , IOM , EBRD , EIB și Banca
Mondială sprijină activitățile BSEC .
Întălnirile periodice ale șefilor de stat și de guvern au avut loc la : Istanbul – 25 iunie
1992; București – 30 iunie 1995; Moscova – 25 octombrie 1996; Yalta – 5 iunie 1998; Yalta – 10-
11 septembrie 1999, reuniunea extraordin ară pe tema ―Cooperării Marea Baltică – Marea
Neagră‖; Istanbul -17 noiembrie 1999; Istanbul – 25 iunie 2002; Istanbul, la 25 iunie 2007,
Istanbul, la 26 iunie 2012 . Ultima întâlnire informală a avut loc în aprilie 2016 la Soci, în Rusia.
Consiliul miniștr ilor afacerilor externe este forul de decizie al BSEC (Consiliul
Ministerial) care se întrunește semestrial în țara care deține Președinția -în-Exercițiu (în prezent
Rusia) . La reuniunile miniștrilor de externe, deciziile se adoptă prin consens pentru prim irea
unor noi membri, acordarea statutului de observator, crearea de noi mecanisme sau modificarea
structurii acestora, adoptarea sau modificarea regulilor de procedură și a regulamentelor
financiare. Pentru alte decizii este nevoie de o majoritate de 2/3 din voturile exprimate.

43 https://blacksea -horizon.eu/object/news/447/attach/BSEC_Presentation -SH.pdf

46
La reuniunea specială a Consiliului Ministerial, de la Istanbul din 25 iunie 2004, s -a
adoptat o declarație comună a miniștrilor de externe ai statelor membre BSEC cu privire la
contribuția organizației la securitatea și stabilitate a în regiunea Mării Negre, ceea ce marchează
intrarea cooperării în sfera politicului (aspect neabordat inițial).
Comitetului Înalților Funcționari (CIF ) din ministerele de externe ale statelor membre
analizează principalele probleme ale organizației și fo rmulează propuneri înaintate Consiliului
Ministerial. Reuniunile CIF44 pot fi:
 Reuniuni Ordinare – au loc în perioadele premergătoare reuniunilor Consiliului
Ministerial, fiind destinate pregătirii acestora;
 Reuniuni Extraordinare – pot fi convocate de Pre ședinția -în-Exercițiu pentru
discutarea problemelor urgente. Asemenea întâlniri au fost organizate de Federația Rusă în anul
2000 (pentru finalizarea Agendei Economice a BSEC si examinarea problematicii lărgirii
organizației), de Azerbaidjan în sem.I. 2004 (cu scopul reformării instituționale a BSEC ) și de
Georgia în sem.II. 2004 (pentru pregătirea Declarației asupra securității și stabilității în zona
Mării Negre și respectiv creșterea eficienței activității BSEC ).
Troica BSEC asistă Președinția -în-Exerci țiu la îndeplinirea mandatului încredințat de
Consiliul Ministerial. Este formată din statul care exercită președinția, cel de la care s -a preluat
președinția și cel care o va prelua. In prezent, Troica este alcătuită din Serbia, Federația Rusă, și
Turcia.
Grupurile de lucru, la care se adaugă întâlniri ale grupurilor create ad -hoc și ale
experților, acoperă domeniile: energie; transporturi, comunicații, mediu; situații de urgență;
turism; știință și tehnologie; ocrotirea sănătății și domeniul farmaceutic; promovarea și
protejarea investițiilor; cooperare industrială și comercială; IMM; finanțe și bănci; schimb de
date statistice și informații economice; agricultură și industrie alimentară; combaterea
criminalității organizate (situația detaliată a GL este p rezentată în anexa 2 )
România este coordonatoare a grupului de lucru pentru combaterea crimei organizate,
grupului de lucru pentru transporturi și grupului de lucru pentr u știință și tehnologie.
Secretariatul Internațional Permanent ( PERMIS ), cu sediul la Istanbul funcționează sub
autoritatea Președintelui în exercițiu al BSEC și această autoritate se exercită de către Secretarul
General.
În prezent structura PERMIS cup rinde:

44 http://www.bsec -organization.org/Pages/CalendarEvents.aspx

47
 Secretar General – amb. Michael B. CHRISTIDES , din Grecia;
 Prim Secretar General Adjunct – Ambassador Tahsin BURCUOĞLU , Turcia
(postul revine, tradițional, Turciei);
 2 Secretari Generali Adjuncți – Azerbaidjan și Federația Rusă;
 Coordonator de proiecte – Grecia;
 Consilier juridic – Bulgaria;
 4 Directori executivi (România, R. Moldova, Serbia și Ucraina).
În afară de structurile din compunere, există o serie de organisme înrudite ale BSEC :
 Adunarea Parlamentară a BSEC ( PABSEC), organ consultativ, constituită în
1993, este formată din 70 de parlamentari ai țărilor membre și un Secretariat cu sediul la
Istanbul;
 Consiliul BSEC al Oamenilor de Afaceri, are un Secretariat separat la Istanbul;
 Centrul Internațional de Studii privind Marea Neagră –Atena
 Banca pentru Comerț și Dezvoltare a Mării Negre (BCDMN/ BSTDB) , cu sediul
la Salonic.
Centrele afiliate au fost înființate î n urma deciziei Consiliului Ministerial și în vederea
promovării intereselor țărilor membre în domenii specifice de cooperare Aceste asunt: Centrul
regional pentru energie –Sofia; Centrul de coordonare a datelor statistice –Ankara; Centrul pentru
întreprinderi mici și mijlocii –București, Asociați a Camerelor de Comerț din Regiunea Mării
Negre etc.
La summit -ul din 2002 și la reuniunile ulterioare ale Consiliului Miniștrilor Afacerilor
Externe, organizația a început să acorde atenție sporită proiectelor.
În baza deciziei Consiliului Ministerial d e la Tirana, din 25 octombrie 2002, a fost
constituit Fondul de Dezvoltare a Proiectelor (FDP)45 prin contribuții voluntare ale statelor
membre, iar în baza deciziei CM de la Istanbul, din 14 -15 iulie 2003, s -a înființat un Comitet
Director al FDP însărcina t cu gestionarea fondurilor acumulate.

45 http://www.bsec -organization.org/Pages/devlopmentfund.aspx

48
Intr-o primă etapă, la constituirea FDP au contribuit ―voluntar‖ numai 5 state, Grecia,
Federația Rusă, România și Turcia (cu 30.000 USD fiecare) și Azerbaidjanul (cu suma simbolică
de 1.500 USD) . Ulterior, au mai c ontribuit cu sume variabile Consiliul de Afaceri al BSEC și
Centrul Internațional de Studii privind Marea Neagră, astfel încât fondurile acumulate s -au
ridicat la cca 130.000 USD. În anul 2006, Bulgaria a contribuit la FDP cu 30.000 USD, iar
R.Moldova și -a anunțat intenția de a contribui cu o sumă similară. FDP rămâne deschis
participării și altor state și organizații interesate din afara zonei.
Datorită volumului restrâns de fonduri, sumele ce se acordă promotorilor de proiecte
regionale nu depășesc cifra de 15.000 USD / proiect și servesc prioritar pentru finanțarea
studiilor de pre -fezabilitate. Până în prezent, au fost alocate fonduri pentru implementarea unor
proiecte regionale, cu caracter mai mult de cercetare, în domeniile comerțului, transportului
rutier de mărfuri, politicilor energetice, protecției mediului înconjurător, sănătății și farmaciei.
Pe măsura degajării consensului politic și a identificării surselor de finanțare necesare,
statele membre BSEC vor trece la implementarea unor proiecte de dimensiuni mai mari, după
cum urmează:
1. interconectarea rețelelor electrice și conectarea lor la sistemele din vestul Europei;
2. dezvoltarea infrastructurilor de transport, prin prelungirea către Est a marilor
magistrale. europene;
3. construirea unor c onducte pentru transportul petrolului și gazelor naturale;
4. modernizarea și interconectarea sistemelor de comunicații.
Finanțările din cadrul Fondului se acordă pentru orice fel de operațiune (studiu,
dezvoltare de concept ș.a.) ce poate conduce inclusiv către un studiu de prefezabilitate.
Durata de desfășurare maximă a unui proiect este de 12 luni iar plafonul de finanțare este
de 15.000 USD. In cazul unor contribuții din partea donatorilor externi, acest plafon poate fi
mărit, în urma unei decizii a Co mitetului Director al Fondului de Dezvoltare a Proiectelor.
Criteriile în baza cărora se evaluează propunerile de proiecte sunt:
 Rezultatele proiectelor trebuie să fie conforme principiilor și obiectivelor BSEC ;
 Rezultatele proiectelor trebuie să aibă rel evanță pentru obiectivele propuse de
proiect și să fie descrise corespunzător;
 Proiectele trebuie să conțină calendare de implementare, estimări de costuri și
structuri de management justificabile:

49
 Inițiatorii proiectului trebuie să aibă capacitatea de a implementa proiectul
propus;
 Proiectul trebuie să implice cât mai mulți parteneri din cât mai multe state
membre BSEC (cel puțin trei);
 Proiectul trebuie să poată fi implementat după încheierea componentei finanțate
de BSEC ;
Orice entitate juridică din statele membre BSEC care este sprijinită de autoritățile
naționale din statele membre BSEC este eligibilă pentru solicitarea de finanțare.
Principalele probleme aflate în atenția BSEC pentru etapa viitoare sunt:
 Restructurarea și reorientarea activitățilo r astfel încât aceasta să fie în măsură să
răspundă noilor evoluții de pe plan regional și internațional și mai ales așteptărilor legitime ale
statelor membre ;
 Identificarea unor priorități de acțiune care să fie menținute în atenție pe
parcursul mai mul tor președinții ale organizației, de natură să permită finalizarea proiectelor și
programelor de cooperare demarate anterior (eliminarea fragmentărilor de până acum prin
schimbarea la fiecare 6 luni a priorităților);
 Revitalizarea activității unor grupuri de lucru din cadrul BSEC și consolidarea
instituției de țară coordonatoare, ca premise esențiale pentru asumarea de către statele membre a
unor responsabilități directe în promovarea de proiecte de cooperare;
 Intensificarea demersurilor pentru stabilire a unor relații de parteneriat cu Uniunea
Europeană, în contextul favorabil creat de noua politică europeană de vecinătate;
 Sprijinirea eforturilor statelor din Europa de Est și Caucaz de consolidare a
proceselor democratice și a reformelor impuse de tra nziția la economia de piață, precum și
asigurarea unei cooperări susținute cu comunitatea euro -atlantică;
 Creșterea contribuției BSEC la consolidarea securității si stabilității în zona Mării
Negre, inclusiv prin atragerea SUA, UE și a NATO la asemenea ac țiuni;
 Extinderea colaborării BSEC cu alte organizații și struc turi de cooperare
regională.
Se poate aprecia că, prin spectrul larg de activități ale BSEC , regiunea Mării Negre se
apropie gradual de criteriile europene de cooperare regională. Având în v edere diferențele

50
semnificative economice și sociale dintre țările participante, BSEC nu poate produce rezultate
rapide și spectaculoase, dar oferă un cadru favorabil stimulării încrederii reciproce între țările
membre și contribuie la dezvoltarea spiritul ui de cooperare multilaterală, pregătind, astfel,
terenul pentru o angajare viabilă în proiectele mai ambițioase ale integrării europene.

3.1.3. INIȚIATIVA CENTRAL EUROPEANĂ (ICE)

Inițiativa Central Europeană ( CEI)46 este o formă flexibilă de cooperare regională care
reunește 18 state : Albania, Austria, Belarus, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, Croația,
Italia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Slovacia, Slovenia,
Serbia Ucraina, Ungaria. În urma dobândirii independenței , Muntenegru a devenit stat membru
CEI începând cu 1 august 2006.
Primul pas în direcția creării CEI a fost făcut în noiembrie 1989 , la Budapesta, cu prilejul
reuniunii vicepremierilor și miniștrilor de externe din Austria, Ungaria, Italia și Iugoslavia.
Scopul inițiativei (denumită ‖Patrulater‖) era dezvoltarea cooperării politice, economice,
tehnice, științifice și culturale. Odată cu admiterea Cehoslovaciei, în 1990, structura a devenit
"Grupul Pentagonal", iar în 1991, prin aderarea Poloniei, s -a transf ormat în "Grupul Hexagonal".
Prin aderarea Bosniei, Croației și Sloveniei, structura devenit Inițiativa Central Europeană ( CEI).
Liniile directoare ale CEI sunt stabilite și adoptate în reuniunile anuale ale șefilor de
guvern și ale miniștrilor de externe, și au la bază principiile Cartei ONU, documentele
procesului de la Helsinki și, mai recent, dezvoltările din cadrul UE și PSESE.
Deciziile CEI sunt reflectate în documente finale, declarații și recomandări politice,
adoptate prin consens în reuniunile șe filor de guvern și miniștrilor de externe. Coordonarea
generală a activităților ICE este asigurată, prin rotație, de statul care deține președinția într -un
sistem de succesiune anuală.
Odată cu aderarea României și Bulgariei la UE, la 1 ianuarie 2007, CEI cuprinde un
număr egal de state membre UE (Austria, Cehia, Italia, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria,
România, Bulgaria) și state non -membre UE (6 state din Balcanii de Vest: Albania, Bosnia și
Herțegovina, Croația, Macedonia, Serbia, Muntenegru; tre i state din fosta URSS: Republica

46 http://cei.int/

51
Moldova, Belarus, Ucraina). ICE curpinde opt state membre NATO (Bulgaria, Cehia, Italia,
Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria).
România consideră creșterea competitivității economice ca fiind o prioritate decisi vă atât
pentru guvernul român, cât și pentru toate statele membre CEI, manifestând un interes deosebit
în: dezvoltarea rețelei de infrastructuri de energie și de transport, mai cu seamă că țara noastră va
avea un rol important în viitorul coridor european Nord – Sud, care va lega Marea Adriatică de
Marea Neagră; urgentarea redeschiderii cursului superior al Dunării , pentru care este necesară
găsirea de fonduri la nivel european și internațional.
O preocupare deosebită a guvernului român47 o constituie combat erea criminalității, a
migrației și a traficului ilegale , văzute ca obligații comun asumate de toate statele membre ICE,
iar întărirea colaborării între CEI și Centrul Regional pentru Combaterea Crimei Transfrontaliere
de la București în acest domeniu, con cretizată în semnarea Înțelegerii de cooperare în cadrul
Centrului, reprezintă un pas important în eforturile de aliniere la reglementările UE în materie.
Președinția -în-Exercițiu a CEI este deținută de Bosnia și Herțegovina, țară care a reluat
mandatul de la Macedonia.
Activitatea CEI constă în principal din:
a) Reuniunile șefilor de guvern (în luna noiembrie a fiecărui an). Se adoptă hotărâri
referitoare la orientările politice și economice de cooperare în cadrul CEI, crearea și dizolvarea
grupurilor de l ucru sau obținerea sau pierderea statutului de membru.
b) Reuniuni ale miniștrilor de externe – se organizează în primul semestru al fiecărui an și
uneori în marja reuniunii șefilor de guvern. Se iau decizii privind problemele politice ale
regiunii, domen iile și formele de cooperare, structurile Grupurilor de lucru, chestiunile de buget
și de personal, se numesc sau revocă Directorul General și Directori Generali adjuncți ai
Secretarului Executiv al CEI.
c) Reuniuni sectoriale ad -hoc ale miniștrilor trans porturilor, agriculturii etc.
d) În marja reuniunilor primilor miniștri, au loc Forumuri Economice (SEF) și ale
Tineretului întâlniri ale președinților Camerelor de Comerț, Agențiilor de promovare a
investițiilor, etc.
e) Lunar au loc reuniunile Comitet ului Coordonatorilor Naționali (CCN) care urmăresc
activitățile CEI, atât la nivel național, cât și între statele membre.

47 http://www.mae.ro/node/1465#null

52
Secretariatul Executiv de la Trieste oferă asisten ță de natură logistică și conceptuală
organismelor de decizie și celor operaționale , pregătește reuniunile și conferințele CEI și asigură
comunicarea cu statele membre. Este condus de un Secretar General – din ianuarie 2013,
secretar general al CEI este ambasadorul Giovanni Caracciolo di Vietri. Activitatea acestuia este
sprijinită de u n Secretar General supleant, ambasadorul Margit Waestfelt, precum și de un
Secretar General adjunct (Erik Csernovitz). Secretariatul Executiv cu sediul la Trieste , asistă
președinția în exercitarea atribuțiilor sale și pregătește reuniunile și conferințele . Directorul
General al Secretariatului Executiv, Harald Kreid, este sprijinit de doi Directori Generali
Adjuncți (Alternate Director General/Deputy Director General). Aceștia sunt selectați din rândul
statelor membre, fiind numiți în cadrul reuniunilor an uale ale miniștrilor afacerilor externe din
statele membre CEI, pe baza recomandării Comitetului Coordonatorilor Naționali, conform
Directivelor CEI. Mandatul Directorilor Generali Adjuncți este de un an și poate fi reînnoit doar
o singură dată.
La sediul EBRD din Londra funcționează un Secretariat pentru proiecte CEI, care oferă
asistență în pregătirea corespunzătoare a dosarelor de finanțare a proiectelor.
O componentă de bază a Inițiativei o reprezintă Grupurile de lucru (Working
Groups/WG) , care dezbat și formulează propuneri de proiecte și acțiuni, în domenii specifice de
cooperare, pe care le transmit Comitetului Coordonatorilor Naționali spre analiză și aprobare.
Cele 17 grupuri de lucru cuprind experți din: agricultură, turism, combaterea crimei org anizate,
transporturi, energie, mediu, întreprinderi mici și mijlocii, știință și tehnologie, minorități,
cultură, informații și mass media etc. Una sau două țări coordonează activitățile desfășurate în
cadrul fiecărui grup de lucru, pe o bază mai mult sau mai puțin permanentă.
Activitățile desfășurate în cadrul CEI sunt finanțate prin contribuțiile voluntare ale țărilor
membre. Cea mai mare contribuție o are guvernul italian , care pe lângă costurile pe care le
suportă pentru funcționarea Secretariatului Ex ecutiv, alimentează și un fond special deschis la
EBRD (Trust Fund )48, de unde sunt finanțate parțial o serie de proiecte de cooperare tehnică și
de investiții, în beneficiul țărilor membre CEI.
În 2002 s -a hotărât constituirea unui Fond de Cooperare CEI, destinat finanțării de
programe și proiecte, la care contribuie fiecare dintre țările membre, în baza unei scări de
contribuții anuale. Contribuția CEI la implementarea proiectelor este în proporție de 50% din
costul total al proiectului, complementat de a lte surse de finanțare. României îi revin 3% din
suma totală , iar l a acest fond, Italia are cea mai mare contribuție (27%), urmată fiind de Austria
(20%) și Polonia (8%).

48 http://cei. int/content/cei -trust-fund-ebrd

53
Alte fonduri de finanțare CEI sunt Fondul de Solidaritate , destinat asistenței finan ciare
pentru suportarea costurilor de transport a reprezentanților din statele membre CEI la diferite
manifestări din cadrul Inițiativei, precum și din Unitatea de Finanțare care sprijină participarea
statelor membre ICE la derularea de proiecte comune de cooperare, finanțate de UE.
Activitățile CEI sunt finanțate prin contribuțiile statelor membre. Cea mai mare
contribuție o are guvernul italian care, pe lângă costurile pe care le suportă pentru funcționarea
Secretariatului Executiv, alimentează și un fon d special deschis la EBRD (Trust Fund).
În cadrul CEI funcționează 17 Grupuri de lucru (Working Groups/WG)49, care dezbat și
formulează propuneri de proiecte în domenii specifice de cooperare.
Contribuția CEI la implementarea proiectelor nu trebuie să dep ășească proporția de 50%
din bugetul total al proiectului. Plafonul maxim oferit spre finanțare poate fi de aproximativ
30.000 Euro.
Fondurile de finanțare a proiectelor sunt :
 Fondul de Cooperare (iunie 2002) destinat finanțării de programe și proiecte, l a care
contribuie fiecare dintre țările membre, în baza unei scări de contribuții anuale.
 Trust Fund (1991, EBRD , Londra) destinat finanțării de proiecte de cooperare tehnică și
de investiții. Trust Fund funcționează pe baza unui acord CEI -EBRD pentru pr omovarea
de proiecte cu caracter de studii de fezabilitate, mai ales în domeniul infrastructurilor,
programe de transfer de know -how în sectoarele de agricultură, IMM, cooperare
transfrontalieră, procurement, care sunt apoi dezvoltate în proiecte de lucrăr i pe baza
unor credite EBRD .
 Unitatea de Finanțare (ianuarie 2004) sprijină participarea statelor membre CEI la
derularea de proiecte comune de cooperare, finanțate de UE și aplicabile domeniilor de
activitate CEI. Fondul se adresează statelor eligibile de fonduri UE.
 Know – How Exchange Program (KEP) 50 destinat facilitării schimbului de know -how
între state membre CEI cu nevoi speciale, prin lansarea de proiecte comune. Aceeași
procedură de inițiere este valabilă la fel ca în cazul proiectelor de coopera re. Plafonul
maxim pentru finanțarea proiectelor este de 40.000 Euro.

49 http://www.cei.int/sites/defa ult/files/CEI_Guidelines_2008_web_new.pdf
50 http://www.cei.int/KEP

54
 Activitățile de Cooperare în cadrul CEI sunt proiecte la scară mică și durată limitată, care
în principal au formatul de seminare, grupuri de lucru, activități de instruire sau ale tipu ri
de întâlniri. Ele sunt finanțate din Fondul de Cooperare la care contribuie toți membrii
componenți iar lista proiectelor este întocmită anual pe baza propunerilor membrilor.
Ultimele reuniuni CEI au evidențiat necesitatea lansării unei discuții politi ce deschise și
realiste legate de redefinirea direcțiilor și strategiilor de acțiune în viitor. Redimensionarea
activităților CEI trebuie să ia în calcul necesitatea reînnoirii viziunii sale politice și concentrarea
asupra ajustării politicii regionale pen tru obținerea unei coerențe mai mari la nivel social,
economic și politic.
Redefinirea CEI pornește de la realitatea existenței, după 1 ianuarie 2007, a nouă state
membre UE în cadrul CEI. Inițiativa își poate asuma drept obiectiv politic concret sprijinir ea
celorlalte state non -membre UE, prin menținerea perspectivei europene pentru cele 6 state din
Balcanii de Vest (Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Macedonia, Muntenegru, Serbia) și 3
state din estul Europei (Belarus, Moldova, Ucraina). Sprijinul s e poate realiza prin acțiuni
concrete de lobby în cadrul UE.
În vederea redimensionării CEI, s-a convenit stabilirea unui Task Force (TF) cu mandat
de evaluare a activităților CEI și formularea de propuneri în acest sens. Acesta va fi prezidat de
Italia și va funcționa pe pe perioadă determinată. TF va supune rapoarte de evaluare la reuniunea
miniștrilor de externe, urmând ca noul concept CEI să fie promovat la reuniunea șefilor de
guvern din noiembrie 2007.
Pentru întărirea cooperării CEI – EU o atenție d eosebită este acordată eforturilor de
consolidare a relațiilor CEI -EU (Comisia Europeană) prin obținerea statului de observator de
către Comisiei Europene la activitățile CEI.
În afara cooperării cu UE, este util să se continue experiența pozitivă de pân ă în prezent a
unor raporturi strânse CEI -EBRD : proiectele inițiate în cadrul CEI cu caracter de studii de
fezabilitate, mai ales în domeniul infrastructurilor, să fie apoi dezvoltate în proiecte de lucrări pe
baza unor credite EBRD .
Faptul că CEI va con tinua să aibă ca membri și țări care fac parte din noul concept UE al
―Europei lărgite‖ motivează extinderea zonei de cooperare în cadrul Inițiativei la domenii cum
sunt combaterea crimei organizate, a traficului de persoane și a terorismului, precum și
securitatea și controlul frontierelor, prin adoptarea de standarde comune în definirea și acțiunea
față de astfel de fenomene.

55

3.1.4. CONSILIUL DE COOPERARE REGIONALĂ (RCC)

Consiliul de Cooperare Regională (RCC) a fost lansat oficial la reuniunea mi niștrilor
Afacerilor Externe ai Procesului de Cooperare Sud -Est Europene (SEECP) de la Sofia, la 27
februarie 2008, ca succesor al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud Est. Printr -un cadru
regional deținut și condus, RCC se axează pe promovar ea și consolidarea cooperării regionale în
Europa de Sud -Est și sprijină integrarea europeană și euro -atlantică a țărilor care aspiră la acest
statut. Activitatea se axează pe domenii prioritare de dezvoltare economică și socială, energie și
infrastructur ă, justiție și afaceri interne, cooperare în domeniul securității, dezvoltarea capitalului
uman, precum și cooperarea parlamentară ca o temă. Organizația dezvoltă și menține relații de
lucru strânse cu toate părțile interesate în aceste domeni i, cum ar fi guverne,
organizații internaționale, instituții financiare internaționale, organizațiile regionale,
societatea civilă și sectorul privat.
Consiliului Regional de Cooperare (RCC), este compus din 46 de țări
membre, organizații și instituții financiare internaționale. Are un Secretariat cu sediul în
Sarajevo, Bosnia și Herțegovina, condus de către Secretarul General Hido Biscevic.
Membrii Consiliului de Cooperare Regională sunt51: Albania, Austri a, Bosnia și
Herțegovina, Bulgaria,Canada, Consiliul Europei, Consiliul Bancii Europene de
Dezvoltare, Croația, Republica Cehă, Danemarca, Banca Europeană pentru Reconstrucție și
Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Uniunea Europea nă (UE), printr -un reprezentant al
Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și un
reprezentant al Comisiei Europene, Germania, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Organizația
Internațională pentru Migraț ie, Irlanda, Italia, Letonia, Republica Moldova, Muntenegru,
Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, Norvegia, Organizația pentru Cooperare
Economică și Dezvoltare, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa,
Polonia, R omânia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Inițiativa de Cooperare Sud -Est Europeană,
Spania, Suedia, Elveția, Macedonia, Turcia, Regatul Unit al Marii Britanii, Organizația
Națiunilor Unite, Comisia Economică pentru Europa, Programul Națiunilor Unit e pentru
Dezvoltare, UNMIK în numele Kosovo, în conformitate cu Rezoluția Consiliului de Securitate
1244 a Organizației Națiunilor Unite, Statele Unite ale Americii, Banca Mondială.

51 http://w ww.rcc.int/pages/7/14/structure

56
RCC operează sub îndrumarea politică a Procesului de Cooperare în Europ a de Sud -Est
(SEECP). Obiectivele sale, metodele de lucru și domeniile prioritare de acțiune sunt definite prin
statutul său și alte documente adoptate în cadrul reuniunilor anuale RCC și aprobate în cadrul
summiturilor SEECP. Fiind punctul principal pentr u cooperarea regională, RCC are un rol -cheie
în sprijinirea dezvoltării economice și sociale, promovarea integrării regiunii europene și euro –
atlantice, cooperarea regională fiind o parte esențială52

3.2 CONTRIBUȚIA ROMÂNIEI
LA CREȘTEREA STABILITĂȚII ÎN EUROPA DE SUD -EST

Co
operarea regională reprezintă o dimensiune semnificativă a diplomației românești,
complementară procesului de integrare europeană și euro -atlantică. Ca parte a demersurilor de
consolidare a pozițiilor sale în procesul de integrare europeană și euro -atlantică, România s -a
implicat activ în promovarea politicii și programelor de cooperare regională printr -o participare
dinamică în toate organizațiile din Europa de Sud -Est și o contribuție constantă la dezbaterea
problemelor de interes pentru statele din zonă.
România, împreună cu celelalte statele din spațiul balcanic, trebuie să sprijine
demersurilor organismelor de securitate europene și internaționale de rezolvare a situațiilor din
Balcani (Kosovo, Bosnia etc.) și să ia măsuri severe de contracarare a acestor riscuri și
amenințări, iar printr -o cooperare activă și eficientă, să promoveze măsuri destinate creșterii
încrederii în regiune și să -și îndeplin ească cu bună credință obligațiile privind reducerea
premizelor care facilitează crima organizată, existența armamentelor convenționale și eliminarea
structurilor militare staționate ilegal pe teritoriul altor state.
Faptul că România face din structurile europene și euroatlantice are un impact pozitiv
asupra securității și stabilității regionale, continentale și globale, favorizează cooperarea,
înțelegerea, reconcilierea și aplanarea unor dispute istorice pe plan zonal și regional. Conlucrând
strâns cu cel elalte state membre, România ia parte activă la soluționarea marilor probleme ce
preocupă azi UE și NATO: disparitățile economice și sociale, conflictele etnice și religioase,
terorismul și armele de distrugere în masă, crima organizată, traficul de arme, droguri și ființe
umane, corupția și drepturile omului.

52 http://www.ats.rs/upload/dl/Brochure,_Newsletters,_Presentations/RCC_Lidija_Topic.pdf

57
Statele europene, membre, asociate sau partenere ale celor două organizații sunt în
măsură să participe la dezvoltarea unei strategii comune de consolidare a stabilității și securității
regionale, în această direcție România având o implicare de mare importanță.
Efortul comun va asigura depășirea subdezvoltării economice și sociale, prin aplicarea
unor noi forme și mecanisme de consolidare și extindere a cooperării regionale în cele mai
diverse domenii , începând de la crearea unei piețe integrate pentru energie, până la
infrastructurile de transporturi și telecomunicații. La aceasta va contribui și procesul de
reevaluare a percepției privind comunitățile naționale, care va face trecerea de la etnicitate și
religie, ca trăsături de identitate ale valorilor cetățeanului, la libertăți și drepturi egale.
Împreună, statele regiunii pot detrona inactivismul și neimplicarea în problemele
reconstrucției și stabilității, ineficiența instituțiilor internaționale d e securitate. Tot prin
colaborare și cooperare, ele pot dezvolta politici și folosi instrumente care să le permită
abordarea de o manieră decisivă a conflictelor interetnice și de alt gen, aplicând standardele
europene, promovând hotărât un sistem de valor i care să favorizeze interesele tuturor statelor
balcanice.
Stat membru al Uniunii Europene/UE și Alianței Nord -Atlantice/NATO, România deține
un rol pozitiv, activ în soluționarea problemelor grave ale actualității, a crizelor regionale.
Importantul său p otențial economic, uman și de instrucție este apreciat unanim de specialiști ca
fiind comparabil cu cel al țărilor dezvoltate, fapt ce îi permite ca, alături de celelalte state din
regiune, să asigure un echilibru stabil pe plan continental și eliminarea o ricăror surse de conflict
social. De altfel, considerăm că, în această calitate, statul român poate conta foarte mult în
demersul comun de elaborare a unui răspuns coerent și rațional la noile probleme ale regiunii.
Deschiderile și eforturile deosebite înt reprinse de cele două organizații pentru statele din
Sud-Estul Europei au, împreună cu propriile eforturi ale statelor respective, inclusiv România,
rolul de a le integra firesc în sistemul actual de securitate, a le oferi securitate egală și
posibilitatea de afirmare a noului lor statut într -o nouă Europă.
Din postura de membru al celor două organizații, țara noastră poate și trebuie să
promoveze o largă cooperare cu restul statelor din regiune, identificând acele mecanisme care să
le atragă în scurt timp și pe acestea la luarea deciziilor politice necesare asigurării unei stabilități
regionale și europene durabile.
România trebuie să -și asume responsabilități sporite în plan politic, economic, de
securitate și stabilitate, și să pună în valoare marile sale disponibilități constructive și de
cooperare, promovând ample acțiuni la nivel regional și internațional.

58
Convergența intereselor sale de securitate cu cele ale întregii comunități balcanice, parte
a comunității europene, va determina statul nostru să fac ă în continuare pași fermi pe calea
integrării depline în cele două organizații, ca o investiție decisivă la stabilitatea și securitatea
spațiului adiacent și îndepărtat României.
Mult mai mult decât până în prezent, România va lucra la noua arhitectură gl obală de
securitate prin cooperare, luând parte activă la prevenirea și soluționarea crizelor și conflictelor
regionale, sub egida ONU, NATO, UE și OSCE, pe teatre de operații variate de pe continent și
din afara acestuia.
La această dată, țara noastră are posibilități sporite de a influența și controla fenomenele
politico -militare din regiune, prevenind apariția unor conflicte de natură să afecteze interesele de
securitate ale națiunilor din Balcani, dar și din restul Europei, atenuând disputele dintre une le
state și acționând pentru a elimina complet sursele de conflict din această parte a bătrânului
continent.
Totodată, România acordă sprijin și celorlalte state care aspiră la integrare și care nu
trebuie lăsate pradă trecutului sau poziției geografice, u nei noi Cortine de fier, dar nici excluse
de la posibilitatea reală de a aduce transformări pozitive securității europene în ansamblu. Este
limpede pentru noi că statul român integrat are obligația morală, istorică și strategică de a
sprijini țările din Ba lcanii de Vest (Albania, Croația, Macedonia și Serbia -Muntenegru) pentru a
fi primite în NATO și UE. În același timp, și vecinii noștri de la Răsărit trebuie sprijiniți spre a
ne fi parteneri în structurile europene și euro -atlantice, având în vedere că nu putem face o
disociere între interesele acestora și cele ale statelor balcanice – acestea se interferează,
influențează și intercondiționează reciproc.
Zona din care face parte România este și va fi și în viitor o zonă de o importanță
strategică foarte ma re. Contribuția țării noastre la stabilitatea regională este motivată de faptul că
România este granița de nord a aripii de sud a NATO și spațiul unei ample cooperări militare în
cadrul PfP, se situează în proximitatea zonei fierbinți a Orientului Apropiat și Mijlociu, asigură
ieșirea spre Oceanul Planetar a României, Bulgariei, Ucrainei și statelor transcaucaziene, iar a
Federației Ruse spre mările lumii europene, include diverse trasee de transport al hidrocarburilor
din regiunile Mării Caspice și Asiei C entrale spre Europa Occidentală, este principalul culoar
pentru traficul de droguri dinspre Orientul Mijlociu și Asia spre Vestul Europei, are importante
resurse economice și oferă vaste posibilități de cooperare economică și turistică.
„Asigurarea unui cl imat de stabilitate în Balcani reprezintă un obiectiv major al politicii
de securitate a României. Zona sud -est europeană a înregistrat progrese semnificative în
rezolvarea anumitor revendicări de natura etnică, identitară și teritorială. Atât în plan poli tic, cât
și economic și militar, România reprezintă un catalizator al politicilor regionale de cooperare,

59
apreciind că rolul său se va dezvolta și amplifica după aderarea la NATO și UE. Substanța
implicării sale în Balcani nu este dată numai de asigurarea în plan militar a stabilității, dar și de
asistența oferită în domeniul reformei sectorului de securitate pentru statele fostei Federații
Iugoslave‖53.
Integrarea europeană asigură stabilizarea Balcanilor, pentru că UE este direct implicată
în depășirea st ării conflictuale din Kosovo, sporirea cooperării și încrederii regionale. La aceasta
contribuie însă și inițiativele de cooperare locale sau care au fost lansate din exterior
(trilateralele România -Bulgaria -Grecia, Turcia -Bulgaria -România, Pactul de stabi litate, Inițiativa
de Cooperare în Europa de Sud etc.), ce au condus și conduc la întărirea stabilității și bunei
vecinătăți, continuarea fermă a integrării și dezvoltării statelor regiunii.
Întrucât și pe termen lung NATO va rămâne cel mai durabil aranjam ent de securitate
regională, țara noastră, ca stat membru al Alianței, va contribui, printre altele, activ la securitatea
și stabilitatea Balcanilor, lărgirea și dezvoltarea organizației, combaterea terorismului etc.
Aportul său la stabilizarea regională c onsistă, în noua calitate dobândită în martie 2004, în
participarea la întreg spectrul de misiuni NATO, în spațiul european și euro -atlantic, dar și la
operații de sprijin al păcii, umanitare și post -conflict altele decât cele conduse de NATO (UE,
ONU, OSC E), la diplomația apărării (prevenirea conflictelor, controlul armamentelor,
neproliferare, măsuri colective de creștere a încrederii și securității, asistență și sprijin în
domeniul militar etc.), la operații de tip coaliție.
În condițiile în care OSCE îș i va întări cooperarea cu NATO în problemele combaterii
terorismului, ale soluționării conflictelor regionale deschise (Kosovo) sau a celor înghețate
(problema cipriotă) și consolidarea democrației în Balcani, statul nostru va avea o contribuție
semnificat ivă la aceste demersuri.
Apreciată drept un actor important al regiunii, România, membru al NATO, a
demonstrat, prin acțiunile sale, că se poate constitui într -un pilon solid de stabilitate.

53 Carta albă a securității și apărării naționale, București , 2004, p.4.

60

CAPITOLUL 4
NOILE AMENINȚĂRI ALE ACTUALULUI MEDIU DE
SECURITATE

4.1 TERORISMUL

Ce este fenomenul terorist? Cine poate fi considerat terorist? Până în prezent nu s -a reușit
formularea unei definiții universal acceptate a acestor noțiuni. În unele cazuri accentul se pune
pe modul de operare al unor organizații, în al tele se evidențiază motivația și caracteristicile
actelor sau ale persoanelor care le comit.
Terorismul nu este un fenomen de dată recentă, ci unul istoricește atestat încă din
antichitate, însoțind toate perioadele istorice. Recrudescența acestui fenomen, cu precădere în
secolul al XX -lea, a determinat autori ca Jay Mallin să afirme, încă din deceniul opt al secolului
trecut, că: „Nu mai există pace, nu mai există război, existã doar terorism‖54 Afirmația a părut
multora, la sfârșitul anilor 1970, ca fiind exageratã, însă evenimente tragice de dată recentă și
de o intensitate fãră precedent, cum au fost cele de la 11 septembrie 2001, cele de la Madrid din
11 martie 2004 , cele din Anglia, Irak , Turcia , Franța sau Belgia , au confirmat ideea lui Mallin.
După cum bine se știe, o definiție este în esență o ecuație care redă exact sensurile unui
cuvânt. În cazul conceptului de terorism, situația este puțin diferită din cauza naturii sale
emoționale, a conotației negative a termenului și discursului politic pe car e îl presupune,
deoarece „toate acestea contribuie la mărirea complexității surprinderii sale în totalitatea
componentelor ce -l caracterizează“ 55
Conform Dicționarului explicativ al limbii române termenul derivă din cuvântul francez
„terrorisme― și îl expl ică prin totalitatea actelor de violență comise de un grup sau de un regim
reacționar.

54 Jay Mallin, The terrorism as a militaryweapon , International Terrorism in the Contemporary World, Greenwood
Press,London, 1978,
55 Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niță, L. D., Terorism, antiterorism, contraterorism , Oradea, Editura Antet, 200 2,

61
De la înființarea O.N.U. și până în prezent, terorismul a constituit o preocupare constantă
a acestui for mondial, care a avut ca rezultat adoptarea a nu mai puțin de 1 2 convenții (13 odată
cu adoptarea Convenției privind terorismul nuclear) pentru prevenirea și combaterea
terorismului . Cu toate acestea, încercarea de a elabora o definiție legală general acceptată a
terorismului nu a dus la rezultatele scontate. Lipsa ac estei definiții ridicã probleme dintre cele
mai complicate.
Spre exemplu, după atentatele de la 11 septembrie 2001, Consiliul de Securitate al
O.N.U. a chemat statele membre să lupte împotriva terorismului. S -a format o coaliție globală
fără precedent, con dusă de SUA, care a declanșat așa numitul „rãzboi împotriva terorismului ‖56.
Scopul final urmărit de terorism este de natură politică, oricare ar fi psihologia de grup
sau motivele personale ale indivizilor care recurg la acte de terorism. Prezența unor țel uri
politice este esențială, acestea separând terorismul de alte acte criminale. Terorismul este
relaționat cu indivizi sau grupuri care urmăresc răsturnarea regimurilor politice, cu corectarea
unor deficiențe sociale sau erodarea ordinii politice internaț ionale.
Terorismul a devenit în zilele noastre internațional sau transnațional prin faptul că au
apărut organizații și grupări teroriste care, prin metodele folosite și întinderea acțiunilor pe care
le întreprind, depășesc frontierele unei țări, includ naț ionalități din diferite state. După cum
sublinia autorul francez George Levasseur, „o sursă importantă a terorismului internațional cu
caracter politic rezidă mai ales în recrudescența mișcărilor iredentiste“57 Mai mult, se constată
o anumită tendință de co alizare și chiar de unificare a grupărilor teroriste, în special a celor din
Europa Occidentală.
Internaționalizarea terorismului este urmată de extinderea zonelor sale de acțiune, ca și
de schimbări calitative în metode de acțiune. Ca orice formă de tero rism, cel internațional
recurge la același gen de acțiuni: asasinate, răpiri, lansări de bombe, atacuri armate, amenințări,
acte care pe plan general sunt calificate drept criminale.
Din 1968 și până în 1989 se poate estima că și -au pierdut viața, în urma unor acte
teroriste cu caracter internațional, peste 40 000 de persoane și au fost rănite peste 20.000.
Terorismul a devenit o gravă amenințare la adresa păcii și înțelegerii între popoare. El
dezvoltă, prin acțiunile sale, neîncrederea și chiar ostilita tea atunci când apare ca fiind susținut,

56 https://www.globalpolicy.org/war -on-terrorism.html
57 Lavasseur, George, Les aspects repressifs du terrorisme i nterna tional , Lyo n, Editura Pedone, 1977

62
subvenționat sau organizat în scopuri agresive, de diversiune, de destabilizare națională și
internațională.
„Terorismul internațional – concluziona u o reuniune de specialiști – reprezintă
utilizarea sau amenințare a cu utilizarea unei violențe, ce creează o stare generalizată de teamă
în scopuri politice, de către un individ sau un grup atunci când el acționează în favoarea sau
împotriva unei autorități guvernamentale, când asemenea acțiuni urmăresc să influențeze
atitudinea și comportamentul unui grup social mai cuprinzător decât victimele imediate și când
prin naționalitatea sau legăturile externe ale autorilor, localizarea lor, natura victimelor lor,
instituționale sau umane, sau mecanismul de înfăptuire, ramifica țiile lor depășesc frontierele
naționale ale unui stat“ 58
Atentate le sângeroase din 11 septembrie 2001 care au lovit S.U.A. au afectat profund
mediul de securitate mondial determinând profunde transformări ale acestuia. Această dată se
reflectă în memoria umanității ca moment al începutului războiului global împotriva
terorismului.
Pentru cele mai multe dintre statele lumii, evenimentele de la 11 septembrie 2001
reprezintă debutul revizuirii aliaților, a relațiilor mondiale, chiar al formării de noi alia nțe, pe
baza intereselor reciproce în ceea ce privește asigurarea securității59
Problema colaborării internaționale în combaterea terorismului a fost prezentă pe ordinea
de zi a Adunărilor Generale ale ONU timp de mai mult de 30 de ani. În rezoluțiile adopt ate,
statele membre ale ONU sunt chemate să adere la Convențiile universale, să întreprindă măsuri
în vederea eradicării premiselor care generează terorismul internațional, prin soluționarea
pașnică a conflictelor locale și regionale; lupta hotărâtă cu tra ficul cu droguri, care alimentează
în mod deosebit terorismul; luarea de măsuri ferme pentru ca teroriștii să fie lipsiți de
posibilitatea de a se adăposti în orice stat, indiferent de faptul dacă acesta este sau nu membru al
acordurilor internaționale.
Prin Rezolutia nr. 1368 din 12 septembrie 2001 a Consiliului de Securitate al ONU,
actele teroriste din S.U.A. au fost calificate ca acte de agresiune armata directă, ceea ce, în
conformitate cu art. 51 al Cartei Națiunilor Unite, acordă dreptul la legitima apărare individuală
si colectivă.

58 International Terrorism in the Contemporary World , ed. By Marius S. Livingston, Greenwood Press, 1978.
59 Andreescu A., 11 septembrie 2001 – provocarea secolului XXI în materi e de terorism, București, 2002.

63
În conformitate cu Rezoluția nr.1373 din 28 septembrie 2001, în cadrul ONU a fost
instituit și funcționează Comitetul Antiteroare, însărcinat cu supravegherea executării de către
toate statele a obligațiunilor de combatere a terorismului.
Rezoluțiile Adunărilor Generale ale ONU nr.1377 din 12 noiembrie 2001, nr.1450 din
13 decembrie 2002, nr.1455 din 17 ianuarie 2003 și nr.1456 din 20 ianuarie 2003 reflectă cu
claritate voința statelor de contracarare a terorismului prin i ndicări și recomandări concrete.
Conform prevederilor rezoluțiilor date, statele se implică activ în prevenirea și reprimarea
finanțării actelor teroriste, în blocarea resurselor financiare și activelor bancare menite să
susțină terorismul, a acordării de alte mijloace. Cooperarea multilaterală și schimbul de
informații operative, aderarea la Convențiile și Protocoalele privind combaterea terorismului
reprezintă directive de bază în lupta împotriva terorismului.
Este de menționat faptul că dreptul internaț ional contemporan a elaborat treptat, în
convențiile internaționale cu caracter universal și regional, baza unor criterii distincte în calitate
de obiect de reglementare care stabilește cooperarea reciprocă a statelor în combaterea
terorismului internațion al .
La nivel regional, Uniunea Europeană, prin țările membre, a dovedit o preocupare sporită
de-a lungul existenței sale pentru cunoașterea riscurilor și amenințărilor la adresa securității
comunității europene și pentru edificarea unui sistem de securita te global, viabil și eficient.
Tratatul de la Maastricht din 1992 și includerea în articolul „k‖ al tratatului a unor
prevederi referitoare la justiție și afaceri interne, au deschis calea unei strânse cooperări a
activităților antiteroriste în interioru l Uniunii Europene.
Simpla existență a unei baze legale pentru această problemă nu este, totuși, suficientă
pentru rezolvarea tuturor problemelor. Există în continuare chestiuni legate de protejarea
drepturilor omului, de dreptul la intimitate și de respe ctarea suveranității și integrității naționale
a statelor membre. Aceste aspecte constituie încă subiecte de dezbater e actuale în cadrul
proces ului menit să realizeze un sistem integrat de schimb de informații, care să permită UE să –
și coordoneze activit ățile antiteroriste.
Analiza naturii pericolelor și riscurilor la adresa securității comunității europene
evidențiază schimbările majore survenite în aceste planuri.
În lupta sa dusă împotriva terorismului , Uniunea Eropeană s -a axat pe trei elemente de
bază:

64
1. În primul rând, agențiile naționale continuă să joace rolul principal în lupta împotriva
terorismului, adică guvernele naționale dețin controlul absolut asupra forțelor lor de
poliție, agențiilor lor de securitate și informații și a autorităților lor juridice.
2. În al doilea rând, aceste agenții naționale trebuie să -și extindă activitatea în afara
granițelor pentru a fi eficiente. Există un program vast privind cooperarea practică la
nivel european și instrumentele care să faciliteze această cooperare. Exemplele în acest
sens includ: Europol -ul, destinat cooperării forțelor de poliție; Eurojust -ul, care permite
cooperarea judecătorilor și a procurorilor; Centrul de Situații, unde serviciile de
informații și securitate analizează împreună amenințările te roriste din afara și din
interiorul Uniunii Europene; și Agenția Granițelor Europene din Varșovia, care a fost
recent înființată pentru a ajuta forțele de frontieră să -și împărtășească experiența și cele
mai bune practici. Pe aceasă baza s -a adoptat un pro gram pe termen lung privind
legislația , de exemplu pentru combaterea finanțării teroriștilor și îngreunarea trecerii
frontierei de către aceștia.
3. Cea de a treia principală linie de acțiune este aceea de a întări cooperarea dintre Uniunea
Europeană și part enerii de pretutindeni. Aceștia sunt organizațiile internaționale, în
primul rând ONU, precum și Agenția Internațională pentru Energia Nucleară (IAEA) de
la Viena și Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW) de la Haga. De
asemenea, U.E. coope rează din ce în ce mai strâns cu Statele Unite, Canada, Norvegia și
Elveția, precum și cu țările din imediata vecinătate estică și sudică a Uniunii Europene,
încercând să ofere asistență în domeniul contra -terorismului unor țări ca Marocul,
Iordania și alt ele pentru a elimina amenințările interne, implicit cele internaționale .
Pe linia inițierii unor măsuri antiteroriste s -au constituit instituții internaționale de luptă
împotriva terorismului, după cum urmează:
Grupul TREVI (Terorism, Radicalism, Extremism, Violență) format în 1976 la
Luxemburg. Cu acel prilej, miniștrii de Justiție și ai Afacerilor Interne din țările Comunității
Economice Europene (Piața Comună) au decis să dezvolte cooperarea în lupta împotriva
terorismului. Din 1986, S.U.A. part icipă activ ca observator la ședințele trimestriale TREVI
privind măsurile specifice combaterii terorismului prin cooperare și colaborare conjugată la
nivel internațional.
Grupul de lucru Quantica (QWG) a cărui activitate se caracterizează prin întâlniri anuale
ale reprezentanților agențiilor de informații și de aplicare a legislației din țările membre UE și
Canada, Australia și S.U.A.. Conferințele se derulează, având ca organizatori țările membre pe
principiul rotației. Tematica întâlnirilor cuprinde o p roblematică variată privind terorismul,

65
coordonarea investigațiilor și schimbul de informații, precum și elaborarea de documentare
asupra fenomenului terorist și respectiv asupra măsurilor antiteroriste.
Europol este sigla pentru Oficiul European de Poli ție prevăzut de art. „k-1(9)‖ din
Tratatul de la Maastricht și din Convenția privind Europol. Reprezintă o instituție
supranațională creată pe baza Convenției privind Europol care a fost semnată la 26 iulie 1995.
Potrivit prevederilor Convenției, principal ele obiective ale acesteia se referă la crearea cadrului
de colaborare a statelor membre în vederea îmbunătățirii eficienței cooperării autorităților
competente în prevenirea și combaterea criminalității internaționale, violențelor teroriste,
spălării bani lor și altor infracțiuni de acest gen60.
Începând din ianuarie 2005, serviciile de securitate și informații europene analizează
împreună amenințările teroriste. Anterior, acest lucru se făcea doar de către serviciile de
informații, astfel încât analiza ame nințărilor se referea doar la amenințările din afara Uniunii
Europene și era destinată miniștrilor afacerilor externe. Astăzi, a fost adăugată expertiza
serviciilor noastre de securitate și există o imagine integrată a amenințărilor din afara și din
interi or, care este furnizată nu numai miniștrilor afacerilor externe, ci și miniștrilor de justiție și
de interne. Aceasta acoperă o varietate de aspecte, inclusiv privind finanțarea terorismului.
În luna mai 2006 a fost actualizat Planul de acțiune pentru co mbaterea terorismului ,
detaliându -se acțiunile care trebuie întreprinse în acest domeniu.
Deși , de -a lungul ultimilor ani, lupta împotriva terorismului a reprezentat baza pentru
adoptarea a numeroase acte legislative în vederea consolidării cooperării în Europa și a stabilit
standarde comune în acest domeniu, în urma atacurilor teroriste din Statele Unite, Madrid ,
Londra, cu ocazia Reuniunii Parlamentare European din data de 2 -3 octombrie 2006 , luându –
se în discuție Raportul privind punerea în aplicare a Programului de la Haga, întocmit de
Comisia Europeană s -a contatat faptul că,, că hotărârea UE de a lupta împotriva terorismului nu
este transpusă/transmisă corect la nivel național, unde un număr de state membre înregistrează
importante întârzieri în t ranspunerea Deciziei -cadru privind combaterea terorismului‖.
Mai mult decât atât, aspectele legate de Registrul Pasagerilor (PNR) și de Swift au
demonstrat că lupta împotriva terorismului nu poate fi continuată fără luarea în considerare a
drepturilor fund amentale.
România, în calitate de membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU și
președinte în exercițiu al Comitetului de sancțiuni pentru Irak, este direct angrenată în procesul

60 Viorel Marcu, Nicoleta Diaconu, Drept comunitar general , Editu ra Lumina Lex, București, 2002

66
de stabilizare a unor zone aflate în conflict (Kosovo, Irak, Afga nistan etc.), dar și în cel de
securizare a frontierelor estice ale NATO și, din 2007, ale Uniunii Europene.
Pornind de la o viziune unitară asupra demersurilor naționale ce trebuie întreprinse în
prevenirea și combaterea fenomenului terorist, România a e laborat instrumentele normative
necesare acțiunii practice, legale și coerente a instituțiilor abilitate în domeniul antiterorist.
La scurt timp după tragedia de la 11 septembrie 2001, Camerele reunite ale
Parlamentului de la București au adoptat (18 dece mbrie 2001) „Strategia de Securitate
Națională a României‖, document ce identifică în terorismul internațional, criminalitatea
transfrontalieră și proliferarea armelor de distrugere în masă principalii factori externi de risc.
În același scop, în anul 20 02, Consiliul Suprem de Apărare a Tării (CSAT) a aprobat
„Strategia Națională de Prevenire și Combatere a Terorismului‖, document fundamental în
articularea activității factorilor responsabili de asigurare a securității și siguranței României.
Pentru imple mentarea prevederilor Strategiei, a fost înființat „Sistemul Național de Prevenire și
Combatere a Terorismului‖, compus din instituțiile statului cu atribuții în domeniu, care
interacționează atât în plan informativ, cât și operațional pentru realizarea un ei activități
coerente de prevenire și combatere a amenințărilor teroriste la adresa siguranței naționale.
La acest demers se adaugă și activarea, din luna martie 2004, a „Centrului de Coordonare
Operativă Antiteroristă‖, instituție care acționează pentru asigurarea continuității activității
unitare a sistemului de inter -relaționare între instituțiile componente ale „Sistemului Național
de Prevenire și Combatere a Terorismului‖, având rol de coordonare tehnică a acestora, în
condițiile păstrării propriilor identități.
Legea nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului și adoptarea
„Sistemului Național de Alertă Teroristă‖ (în cinci culori, conform standardelor NATO) au
consolidat procesul de aliniere a cadrului normativ și operațional al a ctivității de combatere a
fenomenului terorist la standarde europene.
Cooperarea internațională cu serviciile de informații ale statelor membre ale Organizației
Tratatului Atlanticului de Nord, Uniunii Europene, precum și cu alte servicii de informații, a
fost redimensionată recent și inclusă ca un capitol distinct în „Doctrina națională a informațiilor
pentru securitate‖, aprobată de CSAT la 23 iunie 2004. Pornind de la condițiile complexe și
diverse ale mediului internațional de securitate, documentul av ertizează că identificarea,
controlul și contracararea amenințărilor la adresa securității naționale și internaționale exced

67
posibilitățile structurilor naționale de informații, necesitând conjugarea eforturilor și experienței
cu structurile similare ale a liaților ori ale altor servicii de informații partenere.61
Acțiunile Serviciului de Informații Externe (SIE) ce vizează anticiparea și diminuarea
riscurilor generate de terorismul internațional și criminalitatea organizată au la bază, cu
precădere, activită ți operaționale proprii, dar și menținerea unor relații eficiente de cooperare cu
serviciile externe de specialitate care manifestă un interes similar.
Prioritățile SIE în domeniul combaterii terorismului internațional sunt axate pe
identificarea și contr acararea amenințărilor rezultate atât din prezența României pe fronturile de
luptă împotriva terorismului, cât și din poziția ei geostrategică, în proximitatea unor focare de
conflict latent care se pot reaprinde în orice moment (Transnistria, Kosovo etc.) și care sunt
strâns conexate la fenomene criminale – trafic de armament, droguri și persoane – ce furnizează
mare parte din fondurile prin care acestea sunt întreținute.
În dezvoltarea cooperării cu serviciile de specialitate partenere, în primul rând cu cele din
NATO și UE, s -a urmărit valorificarea superioară a relațiilor deja stabilite pe linia combaterii
terorismului și deplasarea centrului de greutate dinspre schimbul de informații cu caracter de
generalitate spre cooperarea pe cazuri și acțiuni pu nctuale, menite să faciliteze identificarea și
analizarea factorilor de risc asimetric cu caracter transnațional.
În planul acțiunilor de combatere a criminalității organizate, un accent deosebit a fost pus
pe cunoașterea, evaluarea și determinarea evoluț iei criminalității transfrontaliere, a riscurilor
directe reprezentate de aceasta pentru securitatea națională și aliată, precum și informarea
operativă a factorilor decizionali și, după caz, a serviciilor partenere. Cu ajutorul acestora s -a
reușit constit uirea unei „linii avansate de apărare‖, care să prevină transferarea în România –
țară de graniță a NATO – a activităților specifice crimei organizate derulate în imediata sa
vecinătate: regiunea balcanică, spațiul CSI și Orientul Mijlociu.
Procesul adapt ării structurii și atribuțiilor SIE la noile tipuri de riscuri și amenințări a
înregistrat o dinamică constant ascendentă, paralel cu preocupările de consolidare a unei culturi
europene de securitate și integrare în comunitatea informativă continentală. De zvoltările recente
pe frontul terorismului au impus intensificarea activităților de identificare și evaluare a
riscurilor de securitate, acțiune realizată în special în cadrul parteneriatului deja funcțional cu
statele membre UE și NATO.

61 Doctrina Națională a Informațiilor pentru Secur itate, București, iunie 2004 .

68
Un rol important pe linia sporirii capacității SIE de a răspunde noilor situații create de
epoca globalizării și a provocărilor generate de participarea la acțiunile internaționale de
combatere a terorismului și a criminalității organizate l -a avut reașezarea structural –
organizatorică a celor mai importante componente implicate în îndeplinirea obiectivelor
specifice acestui domeniu de activitate. Astfel, s -a elaborat o strategie a SIE pe linia combaterii
amenințărilor asimetrice, urmărindu -se îmbunătățirea activităților op erative de comandă,
control, comunicare și informare, care au fost supuse unui proces neîntrerupt de armonizare în
conformitate cu standardele NATO și UE, precum și consolidarea conlucrării cu alte instituții
din sistemul securității naționale, la nivel ma nagerial și de execuție.
Experiența a demonstrat că lupta împotriva crimei organizate și a terorismului
internațional cere o colaborare activă în interiorul comunității internaționale prin utilizarea
tuturor mijloacelor politice, economice, diplomatice, m ilitare și a cadrului juridic, în acord cu
legile internaționale. Alături de celelalte structuri ale sistemului de securitate națională, SIE
sprijină, prin mijloace specifice, edificarea unui climat sigur, regional și continental .
Proiectele de viitor vi zează multiplicarea eforturilor de susținere a demersurilor
internaționale de combatere a terorismului și crimei organizate, pentru obținerea unui plus de
stabilitate și consolidarea statutului României de furnizor de securitate.
Pentru SIE, ca și pentru întreaga comunitate informativă din NATO și UE, terorismul
rămâne o provocare pe termen lung, iar soluțiile nu sunt rapide și nici simple. Vor fi înregistrate
succese , dar și pași înapoi62. Un lucru este, însă, cert: cooperarea internațională strânsă, inclu siv
cea transatlantică, devine crucială, iar Serviciul de Informații Externe va rămâne ferm angajat în
lupta de pe frontul nevăzut pentru apărarea valorilor fundamentale ale omenirii, a dreptului de a
trăi liber, în pace și demnitate.
Absența unei definiț ii globale nu înseamnă că nu există o bază legală pentru activitatea în
domeniul contra -terorismului. Există 12 și mai recent, odată cu adoptarea Convenției privind
terorismul nuclear, 13 convenții globale în privința aspectelor terorismului. Toate acestea
presupun obligații legale. Din nefericire, doar o treime din țările lumii le -au ratificat pe toate 12.
De aceea, Uniunea Europeană susține ratificarea universală a acestor 12 instrumente, care
includ convenții importante, cum ar fi Convenția împotriva fol osirii bombelor de către teroriști
și Convenția împotriva finanțării teroriștilor.

62 Gijs de Vries – alocuțiune în Subcomitetul Europa al Comitetului pentru Relații Internaționale al Camerei
Reprezentanților, Washington D.C., 14 septembrie 2004.

69
Terorismul este dezastruos prin urmările sale pe toate planurile. Regula că într -o dispută
câștigă cel care produce adversarului mai multe pierderi nu se mai aplică și în c azul actelor
teroriste. Practic, obiectivul luptei împotriva terorismului internațional și nu numai îl constituie
absența actelor teroriste. Ori, până acum, acest obiectiv nu s -a îndeplinit nici parțial, deși s -au
mobilizat forțe militare și de altă natură însemnate din punct de vedere cantitativ și calitativ.
Poate, dacă s -ar avea în vedere că în generarea terorismului sunt implicate idei, ideologii și
interese diferite ca natură și intensitate atunci s -ar ajunge la concluzia că terorismul este o
problemă politică și nu doar militară. Adoptând o asemenea concepție despre terorism se pot
afla și soluții de durată pentru diminuarea și dispariția, în timp, a acestui fenomen. În
combaterea terorismului s -a apelat la mai multe modele de securitate. Printr e acestea se numără
următoarele: modelul de securitate al NATO; modelul de securitate promovat de Uniunea
Europeană și modelul complementarității NATO și UE. România, ca membru NATO, participă
alături de celelalte state partenere la lupta împotriva teroris mului internațional.
În același timp, prin aderarea la UE, țara noastră acționează, pornind de la modelul de
securitate complementar, în combaterea terorismului internațional.
Terorismul internațional este interzis în orice împrejurare, în mod necondiționa t și fără
admiterea de excepții. Nici un fel de raționamente de ordin ideologic, rasial, etnic, religios sau
de altă natură nu pot justifica acțiunile criminale, orientate spre terorizarea păturilor largi ale
populației.
Sunt convins că terorismul reprezin tă, la ora actuală, o sfidare a întregii lumi civilizate.
De aceea, eradicarea acestuia reprezintă o sarcină primordială a civilizației și care ar consta în
crearea unor bariere sigure împotriva acestui extrem de periculos fenomen.

4.2 CRIZA REFUGIAȚILOR

În ciuda eforturilor remarcabile făcute de Uniunea Europeană în materie de ajutor
umanitar, dramele se multiplică cu fiecare zi ce trece, iar autoritățile europene și naționale sunt
de-a dreptul depășite de situație pe tema generic numitei „crize a imigra nților/refugiaților‖ . O
situație copleșitoare pentru care nu există soluții miracol. Criza imi granților nu este doar criza
imigranților , ci este și criza europeană. Acum este momentul în care asumarea
responsabilităților nu mai este opț ională.
Uniunea Eu ropeana și statele ei membre au o responsabilitate legală, dacă nu morală, de
a acorda azil persoanelor care au nevoie de protecție internațională. Totuși, aceștia nu pot cere

70
protecție internațională decât odată ajunși pe teritoriul unui stat membru. Prin urmare, în loc de
a anticipa situația dramatică din prezent, Europa s -a ascuns în spatele unei bariere geografice
de prea multe ori necruțătoare: Marea Mediterană. Dar, cum e firesc, disperarea oamenilor
amenințați cu persecuția sau moartea nu are limite .
Pentru a nu știu câta oară in ultimii ani, este pusă la încercare solidaritatea între statele
membre UE ; o solidaritate ale cărei principii și valori sunt frumos descrise în tratatele UE, dar
care își găsește din ce în ce mai greu aplicarea în realitat e. Mai mult ca oricând sunt așteptate
dovezi de solidaritate din partea noilor membri ai uniunii. Mai mult ca oricând Romania ar
putea dovedi, prin puterea exemplului, că solidaritatea intra -europeana, de pe urma căreia am
avut și vom mai avea de beneficia t, nu e doar un mit.
Fără să ne întoarcem foarte departe în istorie, e evident că în Orientul Mijlociu ca și în
anumite țări din Africa Occidentală (companii petroliere și state) au căutat de mai bine de un
secol să pună mâna pe resursele petroliere și de gaze naturale ale regiunilor în cauză. Sfârșitul
războiului rece a însemnat creșterea tensiunilor și o prezență mai agresivă a occidentalilor.
Intervențiile occidentale în Irak și Libia care au însemnat sfârșitul vechilor dictaturi și
avantajarea unor anum ite confesiuni (în special șiiții în Irak) au condus la o implozie a acestor
state ca state națiune.
Dincolo de dezbaterea cotelor, de câte sute de mii de refugiați poate Germania să
absoarbă, de așa -zisa alterare a fundamentelor creștine ale Europei, de imensa criză umanitară,
mai există o problemă potențial insolubilă. „Aceasta este în esență o criză de securitate―,
remarca Anne Applebaum în Washington Post.63 Și, de câțiva ani, europenii au ales să pretindă
că razboaiele care au loc în Siria ș i Libia nu sunt problema europenilor .
Probabil una dintre marile probleme ale decidenților europeni este deficitul de atenție
strategică. Astăzi se ocupă de criza ucraineană, mâine de Grexit sau Brexit, poimâine de
refugiați. Campania NATO din Libia împotriva lui Ga ddafi oferă exemplul perfect. Considerată
inițial drept un model de intervenționism de succes, patru ani mai târziu este mai degrabă o
rețetă sigură de fabricare a unui stat eșuat. Sub presiunea jurnalelor de știri și sub spectrul
repetării unei noi Srebre nica, aviația franco -britanică s -a grăbit să oprească avansul armatei
guvernamentale către Benghazi. Ulterior, sprijiniți de Alianță, rebelii au triumfat împotriva
regimului Gaddafi, fără însă ca operațiunea mandatată de Consiliul de Securitate să fie urma tă
de un efort persistent de stabilizare post -conflict. Rezultatul? Libia post Gaddafi devine o
Somalie mediteraneană, un tărâm al războiului tuturor împotriva tuturor și unul dintre
principalii exportatori de refugiați care iau drumul Europei.

63 https://www.washingtonpost.com/opinions/the -crisis -on-europes -shores/2015/09/04/2fb38864 -5319 -11e5 -933e –
7d06c647a395_story.html

71
Sunt voci care cred că o operațiune UE ar fi trebuit să urmeze celei desfășurate de
Alianță. „NATO și -a îndeplinit misiunea fixată de Consiliul de Securitate. Rezoluțiile 1970 și
197364 cereau NATO să instituie o carantină maritimă împotriva comerțului cu arme și o z onă
de interdicție aeriană deasupra Libiei pentru a proteja populația civilă. NATO a făcut toate
aceste lucruri și misiunea în coordonatele mandatului Consiliului de Securitate s -a încheiat.
Responsabilitatea post -conflict cădea în sarcina ONU și într -o oarecare măsură în sfera UE,
fiind organizația internațională cu cel mai mult de câștigat prin implicarea în reconstrucția post –
conflict.
Cinci ani de inacțiune în fața unei tragedii umane de proporții uriașe sunt prea mulți ca să
rămână „nepedepsiți‖ polit ic, economic și social. Marile puteri occidentale au crezut că se pot
eschiva în fața unui război civil devastator și a ascensiunii Statului Islamic, dar erorile
strategice ne ajung din urmă pe toți cei care facem parte din club, factura colectivă crescând de
la o zi la alta.
Turcia a deschis doar puțin „robinetul‖ în taberele de refugiați (unde sunt două milioane
de sirieni ), arătând lumii întreaga slăbiciune, ipocrizia și lașitatea unor lideri și state europene
care nu știu ce să facă, în fond, cu atât de mica felie primită din disperarea unei națiuni la care
au asistat tăcuți ani în șir.
Uniunea Europeană nu pare sa facă față crizei imigranților, arătând că trebuie să intre
urgent într -o „revizie capitală‖ (politică, instituțională și morală) care să o re legitimeze ca actor
global major, cu vocație umanistă și de reglementare a conflictelor. „Cotele obligatorii‖, când
au fost propuse, au generat mai degrabă o problemă decât o soluție, prin modul netransparent în
care au fost calculate.
Rusia speculează slă biciunile și lentoarea decizională a Occidentului și încearcă să
puncteze strategic în Siria, fiind prima care a inceput să desfășure operațiuni militare efective
împotriva Statului Islamic, de pe teritoriul Siriei.
Din martie 2011, de la începutul revolte i (războiului civil) din Siria, văzută atunci ca
parte a „Primăverii Arabe‖ au trecut cinci ani. Timp în care și Statele Unite, și Uniunea
Europeană, cea din urmă atât în ansamblu, cât mai ales prin puterile sale consacrate, ar fi putut
acționa decisiv pen tru oprirea conflictului devastator din Siria și, în general, pentru stabilizarea
Orientului Mijlociu. Cert este că nu au făcut -o, atunci când complicațiile și costurile de astăzi
încă nu apăruseră.

64 http://lege5.ro/Gratuit/gi2tinzug u/rezolutia -nr-1970 -2011 -adoptata -de-consiliul -de-securitate -in-cea-de-a-6491 -a-
sedinta -a-sa-la-26-februarie -2011?pid=&d=2016 -05-18

72
Păreau pe punctul de a o face în august 2013 (apăruseră ș i „dovezile‖ privind utilizarea
armelor chimice împotriva populației civile, deci „legitimarea‖ politică pentru societățile
democratice ale Vestului), dar președintele american și premierul britanic s -au ascuns în ultimul
moment în spatele parlamentelor lo r, pretinzând că au nevoie de încuviințarea instituțiilor
legislative naționale pentru loviturile aeriene. Semnalele în media occidentale erau divergente,
semn al confruntării unor mari opțiuni strategice, și a fost pentru prima dată când un înalt
oficial internațional (fostul procuror Carla Del Ponte, acum expert al ONU) a afirmat că atacul
cu gaz sarin ar fi fost instrumentat chiar de o facțiune extremistă din cadrul opoziției siriene.
Contestată la început, știrea a sfârșit prin a fi acceptată către fina lul anului 2013, chiar de presa
mainstream din Vest. De atunci, discuțiile despre o intervenție în Siria practic au încetat.
Au murit în războiul civil din Siria, după unele raportări, peste 250.000 de oameni65. Zeci
de orașe și sate și mii de familii au fo st distruse. Aproape patru milioane de sirieni au fugit în
2011 -2013 în țările vecine, în special în Turcia (se pare, peste două milioane) dar și în Iordania,
Liban sau Egipt, cu ani buni înainte de a lua drumul Europei, în forma organizată la care
asistăm acum. De fapt, o parte din cei care ajung zilele acestea în insulele grecești vin din
Turcia. Dar, desigur, nu sunt numai sirieni, sunt și irakieni, și afgani, sunt și libieni sau alți
africani care se îndreaptă cu disperare spre sudul Italiei etc., pract ic o întreagă lume a Islamului
dezintegrată, din vestul Africii până în Pakistan, care nu găsește, din diferite motive, drumul
spre pace și de zvoltare pe propriile meleaguri(vezi anexele 1 și 2).
Nimic din toate acestea nu a dat însă de gândit liderilor oc cidentali, mult prea preocupați
de revenirea economică post -criză și de confortul țărilor lor, că ulciorul Orientului Mijlociu s -a
umplut iar disperarea se poate revărsa oricând peste liniștea și bunăstarea Uniunii Europene.
Abordările moi și inerțiale, ez itările, tergiversările și eschivările nu au dus la nimic bun. A fost
suficient ca Turcia să „dea drumul puțin la robinet‖ ,arătându -și nemulțumirea față de atitudinea
Vestului cu privire la Siria, pentru ca europenii, altminteri buni la teoria managementu lui
crizelor și conflictelor, să arate cât de slabi sunt în fața primei drame umanitare de proporții
semnificative care are loc pe continent, după încheierea celui de -al doilea război mondial. Dar
nu una care, realist vorbind, să fie imposibil de gestionat de o uniune prosperă formată din 28
de state și 500 de milioane de cetățeni.
Este puțin probabil ca venirea refugiaților să se domolească. Și este o chestiune de timp
până când ne vom întoarce la dezbaterea anilor ‘90, când valurile de sute de mii de refu giați
create de războaiele civile purtate pe ruinele fostei Iugoslavii amenințau să destabilizeze
Europa, obligând NATO să răspundă. Era un prim test al credibilității Alianței în lumea de după
Războiul Rece. Însăși politica externă și de securitate comună reprezentată astăzi de Federica
Mogherini a fost creată tocmai în acest scop: de a echipa UE cu instrumentele necesare pentru a

65 http://ir -report.ro/index.php/interviuri -irr/614 -dosarul -siria-interviu -cu-catalin -gombos

73
gestiona crize în imediata sa proximitate. Libia și chiar Siria devin testele de maturitate ale
Europei.
Dar să plecăm de la de finiții. Refugiații66 sunt persoane care doresc un refugiu temporar
față de ororile cauzate de războiul din statul de origine, însă au în perspectivă întoarcerea după
stabilizarea zonei. Refugiații sunt protejați printr -o convenție stabilită la nivel inte rnațional
încă din anul 195167, iar confundarea lor cu imigranții poate avea consecinte potențial mortale
pentru ei.
Mai mult, fiecare stat gestionează imigranții în funcție de propriul cadru legislativ, în
timp ce refugiații beneficiază de protecție lega lă recunoscută la nivel internațional.
Orice refugiat este un imigrant, dar nu orice imigrant este refugiat. Numim migrant o
categorie mai largă de persoane care din motive diverse se mută dintr -o țară în alta. Migranții în
general au diferite motive pentr u a pleca din țara lor și pentru a merge în altă țară. În cazul
refugiaților, motivele sunt legate de persecuție și de conflict. Migranții aleg să plece de acasă,
pentru o viață mai bună, migranții economic doresc un serviciu mai bun, o viață mai bună, în
timp ce refugiații pleacă de acasă pentru a -și salva viața. Această disctincție este esențială, un
refugiat nu are de ales. Dacă ar putea, ar rămâne acasă. Dar nu rămâne pentru că viața îi este
pusă în pericol.
Refugiații sunt persoane care fug de conflic te armate sau persecuții . La sfârșitul lui 2014
existau 19,5 milioane de astfel de persoane în întreaga lume68. Situația lor este adesea atât de
primejdioas ă și intolerabila încât ei trec granițele naționale pentru a căuta refugiu in tarile
învecinate , iar astfel devin " refugiați " recunoscuți International , cu acces la asistenta din partea
statelor, UNHCR (Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați) și alte organizații . Ei
sunt recunoscuți astfel tocmai pentru ca este prea periculos pentru ei sa revină acasă și au
nevoie de adăpost în altă parte. Acestea sunt persoane pentru care refuzul acordării de azil are
consecințe potențial mortale.
Refugiații sunt protejați de o serie de legi internaționale . Convenția de la Geneva din
195169 privind statutu l refugiaților definește cine este refugiat si enunța drepturile fundamentale
pe care statele trebuie s ă le acorde acestora. Unul dintre principiile esențiale prevăzute în legea

66 http://dexonline.net/definitie -refugiat
67 http://www.unhcr -centraleurope.org/ro/pdf/resurse/conventii/conventia -privind -statutul -refugiatilor/conventiei –
din-1951.html
68 http://www.mondonews.ro/agentia -pentru -refugiati -a-onu-explica -diferenta -dintre -refugiat -si-imigrant -care-
termen -este-corect -pentru -criza -actuala/
69 Ibidem 67

74
internaționala este acela c ă refugiații nu trebuie expulzați sau retrimiși în situații în care viața și
libertatea lor sunt amenințate , precizează UNHCR.
Imigranții70, in schimb, sunt persoane care aleg s ă se mute, nu din cauza unei amenințări
directe de persecuție sau moarte, ci în principal pent ru a-și îmbunătăți viața prin gă sirea unui
loc de munc ă, sau în unele cazuri pentru educație , întregirea familiei sau alte motive. Spre
deosebire de refugiați , care nu se pot întoarce în tarile lor în siguranța , imigranții nu se
confrunt ă cu un astfel de impediment. Daca aleg s ă se întoarcă acasă, vor continua sa primească
protecția guvernelor lor, arat ă UNHCR.
Pentru guvernele individuale, aceasta distincție este important ă. Statele gestionează
imigranții ăn conformitate cu propriile legi și proceduri de imigrație , iar refugiații prin
interme diul normelor de protecție a refugiaților și de azil, care sunt definite atât în legislația
națională cât și cea internațional ă. Țările au responsabilități specifice fa ță de oricine solicit ă azil
pe teritoriile lor sau la frontierele lor. UNHCR ajut ă țările să gestioneze responsabilitățile lor
privind azilul și protecția refugiaților .
Guvernele naționale de la Berlin, Paris, Roma etc. vociferează spre Bruxelles, cerând
imperios soluții de limitare a fluxurilor și ajutor financiar pentru construcția de noi centre de
primire. Italia și Grecia, în particular, complet depășite de situație, solicită energic realocarea
urgentă a refugiaților și solidaritate din partea celorlalte țări europene. Răspunsurile primite
sunt modeste, fiecare stat gândindu -se cu priorit ate la propriul buget și la propria securitate.
Pentru țările cele mai râvnite de azilanți (Germania, Franța, Olanda, Belgia etc.) cea mai la
îndemână soluție de protecție pare reintroducerea controalelor la frontierele naționale, deci o
soluție pe cont pr opriu a statelor suverane, care echivalează practic cu desființarea Acor dului
privind Spațiul Schengen, u n mare pas înapoi în construcția europeană, cu valoarea simbolică a
eșecului unei idei fundamentale a Europei integrate. Marea Britanie, deși nu este p arte a
Spațiului Schengen și are tot dreptul securizării frontierei, se plânge la rândul ei de „scurgerile‖
de imigranți de la Calais, prin Eurotunel. Dar de ce imigranții țintesc Uniunea Europeană?
Simplu: pentru că este cea mai accesibilă și cu sistemele sociale cele mai generoase. Pentru cine
este bogăția acumulată, după secole de supremație globală și dezvoltare, în țările europene?
Pentru europeni, vom spune imediat, căci bunăstarea este susținută din taxele și impozitele
plătite de cei aproximativ 500 de milioane de cetățeni ai Uniunii, precum și de companiile care
operează pe teritoriul celor 28 de state membre.
Ridicarea de ziduri și transformarea într -o fortăreață inaccesibilă constituie prima tentație
a europenilor care se simt asaltați. Unele țăr i (printre care Ungaria) au început ridicarea fizică
de garduri la graniță. Probabil, deși ar putea să nu sune corect politic, până la momentul

70 http://dexonline.net/definitie -Imigrant

75
revizuirii politicilor sociale, de asistență și azil, până la consolidarea mecanismelor de control și
securitate internă astfel de măsuri de reducere a intrărilor ilegale sunt necesare, pentru a evita
un dezastru umanitar chiar pe teritoriul Uniunii. Dar pe termen lung, ideea de izolare este o
iluzie. Dacă situația Orientului Mijlociu și a Africii nu va cunoaște ame liorări sensibile în anii
următori, asaltul asupra Europei va continua, ca un indicator al eșecului marilor puteri
occidentale în gestionarea dosarelor fierbinți de politică internațională (războiul civil din Siria,
expansiunea Statul Islamic, prăbușirea A fganistanului, Irakului, Libiei, sărăcia din Africa).
Firește, asaltul refugiaților din vecinătatea sudică asupra Uniunii Europene nu poate
schimba fundamental soarta Europei. La urma urmei, și dacă va fi vorba de zece milioane de
imigranți, tot nu e sfâr șitul lumii pentru o Uniune de 28 de state și 500 de milioane de oameni.
Dar o va modifica ireversibil, într -un mod pe care s -ar putea abia să îl intuim astăzi: politic
(revizuirea tratatelor și acordurilor, inclusiv Schengen), social (reducerea drastică a
generozității sistemelor sociale), ca valori, mod de viață și securitate (vom trăi tot mai mult într –
o lume nesigură, a suspiciunii, temerilor și controlului crescut din partea autorităților), cultural
și educațional. Uriașa campanie media din aceste luni a dat semnalul acestor schimbări
structurale profunde, iar asocierea subtilă a crizei imigranților cu terorismul islamic de pe
continent prepară cu meticulozitate un cocteil exploziv în Europa.
Ideea că Uniunea Europeană trebuie să se păzească de asaltul lumii musulmane disperate
și eșuate pe drumul modernității se va înșuruba tot mai adânc în mintea generației care urmează,
din Marea Britanie până în Ungaria, cu toate consecințele (majoritatea negative) care decurg
dintr -o asemenea resetare.
Apartenența României la Uniunea Europeană nu înseamnă doar liberă circulație,
parteneriate economice și culturale sau fonduri structurale. Europa înseamnă și solidaritate.
Intoleranța la primul semn de criză ne aduce aminte mai mult de egoismul național care a dus la
conflicte pe teritoriul european, decât de parteneriatul pentru pace pe care l -am agreat de atât de
mult timp. Mai mult, în amintirea fricii, a represiunii și a dorinței de orientare spre Vest, pe care
le-am cunoscut în timpul comunismului, ar trebui să re considerăm atitudinea ostilă față de cei
care fug de război.
De asemenea, frica românilor față de barbaria și discursul urii generate de Statul Islamic
a fost foarte ușor instrumentată, prin ridicarea chestiunii de securitate națională. Cu toate
acestea, c olaborarea între instituțiile competente, pe lângă procedurile de înregistrare, triere și
organizare a refugiaților, permite un control suficient ast fel încât să putem preveni intrarea
teroriștilor pe teritoriul național. Bineînțeles, solidaritatea nu treb uie să excludă
responsabilitatea. Cotele de refugiați pe care România le va accepta trebuie să fie proporționale
cu capacitatea noastră de integrare. Angajamentul pe care ni -l asumăm este de a oferi pe termen
mediu și lung incluziune socială, integrare edu cațională și pe piața muncii, dar și asistență. Prin

76
urmare, este important să privim situația și din perspectiva durabilității susținerii acestor
persoane.
În loc de discuțiile despre cote obligatorii de refugiați, impuse țărilor membre ale UE, și
în loc ca unii să construiască garduri, ar fi mult mai utile discuțiile despre costurile integrării
refugiaților, și despre capacitatea UE de a finanța, împreună cu țările membre, integrarea.
Cât despre proiectul european, probabil cea mai dură problemă este cea legată de
funcționalitatea Spațiului Schengen. Mișcarea în interiorul Uniunii Europene deja a devenit mai
dificilă, iar dezbaterile merg în direcția reconsiderării spațiului de liberă circulație. Austria și
Germania merg în sensul securizării granițelor, Danemarca a suspendat legăturile de trafic
feroviar cu Germania, iar Cehia și Slovacia au anunțat deja posibilitatea de reintroducere a
controalelor.
In concluzie, in opinia mea imigranții reprezintă o provocare și o oportunitate în același
timp pentru Eur opa. De abilitatea cu care decidenții europeni vor înclina balanța într-o parte sau
alta depinde practic viitorul construcției europene. Nu e prima dat ă când Europa și in special
Germania e asaltat ă de imigranți . De altfel, nu suntem noi, europenii, singur ii care ne
confruntam cu așa ceva. Potrivit Immigration Statistics, US Department of Homeland Security,
SUA acorda statut de rezident permanent legal – cu beneficii similare propriilor cetățeni – unui
număr de 1 milion de imigranți anual. Întrebarea e daca UE are capacitatea și mai ales
disponibilitatea de a susține un astfel de demers. Însă Europei îi va fi greu să se adapteze la
această nouă situație. Una era să donezi 5 euro pentru ceva ce se întâmpla la mii de kilometri
distanță, alta e să -i ai lângă G ara de Nord, cum se întâmplă acum la Bruxelles. Cum și dacă vor
putea să se adapteze liderii dar și cetățenii europeni la această nouă situație va răspunde la
întrebarea dacă UE își merită rolul de lider în lume .

77

CONCLUZII

Zona Europei de Sud -Est rămâne o zonă plină de neprevăzut, de acțiuni și fapte
controversate și anume coexistența unor tensiuni destabilizatoare cu acțiuni privind stabilitatea,
cooperarea și dezvoltarea regională.
În ultima perioadă s -au făcut pași importanți în privința politi cii de azil și migrațiune,
traficul de ființe umane, managementul frontierelor, traficul de droguri, traficul ilegal de
armament, corupția și crima organizată. Totodată, sunt necesare inițiative privind consolidarea
transparenței și a predictibilității în domeniul securității militare, dezvoltarea cooperării
regionale, prevenirea dezastrelor și combaterea amenințărilor de natură teroristă.
Zona Balcanilor a constituit din totdeauna o regiune cu un grad de risc ridicat pentru
securitatea continentului europe an. În ultimul timp, democrația în Balcani s -a dezvoltat și a
devenit mai puternică, dar există încă riscul ca unele state să se confrunte cu stări de
instabilitate politică, economică și socială, mai cu seamă că actuala criză mondială poate
constituie un element de instabilitate statală, dar și regională.
Statele din zonă au optat pentru integrarea în structurile Uniunii Europene și ale NATO,
considerând că aceste instituții pot asigura securitatea și dezvoltarea viitoare, iar celelalte fac
eforturi mari p entru a îndeplini condițiile de aderare și integrare în aceste structuri.
NATO a făcut eforturi deosebite pentru menținerea stabilității în regiune. Alianța este
pusă în fața unor probleme mult diferite față de perioada Războiului Rece, trebuie să facă faț ă
unor noi provocări, să -și schimbe tacticile și doctrinele, să coopereze și să se adapteze cu statele
invitate pentru aderare cât și cu statele non -membre NATO.
Problemele zonei balcanice sunt departe de a fi rezolvate, eforturile diplomatice,
intervenția forțelor de menținere a păcii, pot rezolva problemele pe moment, este nevoie de
timp pentru ca politica, democrația reală, dezvoltarea economică, schimbarea mentalităților să
contribuie la ștergerea (cel puțin mentală) a expresiei că Balcanii sunt butoiul cu pulbere al
Europei .
Nimeni nu poate garanta că state care, în prezent, promovează politica de dezvoltare
regională, după trecerea unei perioade de timp în care se vor dezvolta economic și militar nu

78
vor reînvia ambiții teritoriale sau de purificare etn ică, iar dacă mai adăugăm și interesul unor
state puternice din afara zonei balcanice, trebuie ca statele din zonă, prin forțele militare de care
dispune, indiferent de transformările structurale, să fie capabile să -și apere integritatea
teritorială.
Pentr u România, se impune ca forțele de securitate internă, care au cunoscut în ultimii
ani transformări profunde destinate prevenirii și contracarării vulnerabilităților interne, în
contextul accentuării riscurilor transnaționale la adresa securității sale, ar e printre obiectivele
prioritate, combaterea criminalității organizate, a traficului ilegal de persoane, droguri,
armament sau materiale sensibile, precum și securizarea granițelor, care au devenit practic
frontierele UE.
Ca stat membru NATO, România poate contribui la întărirea potențialului Alianței.
Poziția strategică, mărimea teritoriului, forța militară, potențialul economic și demografic sunt
principalele argumente care susțin această afirmație. România reprezintă, astfel, un element
indispensabil al atât de necesarei legături între flancul nordic și cel sudic al NATO, cel mai
expus noilor amenințări la adresa securității europene și, de aceea, trebuie să fie un membru
foarte activ al Alianței. Împreună cu Grecia, Turcia și Bulgaria, România trebuie să acționeze
ca o barieră pentru împiedicarea propagării noilor amenințări la adresa Europei: amenințările
asimetrice, terorismul internațional, crima organizată etc.
România și -a asumat un rol activ în Sud-Estul Europei și reprezintă un factor de
stabilitat e în regiune, promovând relațiile de bună vecinătate cu toate statele vecine și
contribuind la întărirea cooperării regionale, potrivit conceptului de a fi „generator de
securitate‖ și nu numai consumator.
România își va asuma un rol activ în soluționarea tuturor problemelor Alianței, devenind
mult mai responsabilă la problemele de securitate regională și globală, prin:
– promovarea păcii și stabilității regionale;
– asumarea unui rol sporit în rezolvarea problemelor arcului de instabilitate reprezentat de
zona Balcanilor de Vest, Orientul Mijlociu, Caucaz;
– contribuția cu forțe credibile, oriunde și oricând Alianța va fi solicitată să intervină.
Armata României, aflată în plină reformă structurală, contribuie la:
– crearea structurii de forțe armate capabile să îndeplinească toată gama de misiuni ce
revin NATO;
– disponibilitatea forțelor armate de a se integra în cadrul structurii de forțe NATO;

79
– creșterea gradului de interoperabilitate, dislocare și sustenabilitate a forțelor armate în
diferite teatre de operații;
– dezvoltarea inițiativelor bilaterale cu alte armate partenere;
– îndeplinirea unor misiuni preponderent umanitare și de reconstrucție;
– disponibilitatea de participare la mai multe operații multinaționale.
România nu dorește să fie doar un nou aliat, ci o verigă puternică a unei noi Alianțe,
capabilă să răspundă întregii game de amenințări actuale. România consideră că aderarea la
NATO și statutul de membru cu drepturi depline, reprezintă expresia importanței acordate
dimensiunii flancului nord -sudic al Alianței confirmă dorința revitalizării acestuia în fața noilor
amenințări la adresa securității Europei. Pe acest nou plan, România poate și trebuie să joace un
rol cât mai activ, atât politic, cât și militar, din postura de gener ator de securitate nu numai de
consumator.

80

Anexa 1

CRIZA EUROPEANĂ A EMIGRANȚILOR, ȚĂRILE DE ORIGINE
ALE IMIGRANȚILOR ȘI DESTINAȚIA ACESTORA (2015)71

71 https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/80/Map_of_the_European_Migrant_Crisis_2015.png

81

Anexa 2

STATISTICA PRIVIND NUMĂRUL TOTAL AL EMIGRANȚILOR LA
NIVEL MONDIAL ( IUNIE 2015 )72

72 http://www.unhcr.org/figures -at-a-glance.html

82

GLOSAR DE TERMENI

BSEC – The Black Sea Economic Cooperation
CEI-The Central Europe Initiative
CSCE -Commission on Security and Cooperation in Europe
EASO – European Asylum Support Office
EBRD -European Bank for Reconstru ction and Development
EIB- European Investment Bank
ESDP – European Spatial Development Perspective
EUBAM – European Union Border Assistance Mission to Moldova and Ukraine
EUFOR -The European Union Force (Bosnia și Herțegovina)
EULEX – The European Union Rule of Law Mission (Kosovo)
FAO – Food and Agriculture Organization of the United Nations
FRONTEX – European Union Agency
GUUAM – Military Cooperation between Georgia, Ukraine, Uzbekistan, Azerbaijan, and
Moldova
IFOR – The Implementation Force (Bosnia și Herțegov ina)
IMF -International Monetary Fund
IOM – International Organization for Migration
KFOR -The Kosovo Force

83
OECD – Organisation for Economic Co -operation and Development
OSCE – Organization for Security and Co -operation in Europe
PABSEC -Public Assembly Black Se a Economic Cooperation
RCC -The Regional Cooperation Council
SECI -South East Cooperation Initiative
SEECP -South East European Cooperation Process
SFOR -The Stabilization Force (Bosnia și Herțegovina)
UNDP – United Nations Development Programme
UNHCR – United N ations High Commissioner for Refugees
UNIDO – United Nations Industrial Development Organization
UN-United Nations
WTO – World Trade Organization

84

BIBLIOGRAFIE

1. A. Toffler, Puterea in miscare, Editura Antet, Bucuresti, 1995
2. Andreescu A., 11 septembrie 2001 – provocarea secolului XXI în materie de terorism,
București.
3. Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niță, L. D., Terorism, antiterorism, contraterorism,
Oradea, Editura Antet, 2002
4. Carta albă a apărării din 11.04.2016
5. Carta Albă a Securității și Apărării Național e, 2004
6. Doctrina Națională a Informațiilor pentru Securitate, București, iunie 2004
7. Gijs de Vries – alocuțiune în Subcomitetul Europa al Comitetului pentru Relații
Internaționale al Camerei Reprezentanților, Washington D.C., 14 septembrie 2004.
8. http://cei. int/
9. http://cssas.unap.ro
10. http://demonocracy.info/infographics/eu/
11. http://dexonline.net
12. http://egyptianstreets.com/
13. http://eubam.org/ro/
14. http://independent.md
15. http://ir -report.ro
16. http://lege5.ro
17. http://lex.justice.md
18. http://revista.ispri.ro

85
19. http://www.activenews.ro/
20. http://www.al -monitor.com
21. http://www.ats.rs
22. http://www.bbc.com
23. http://www.bsec -organization.org
24. http://www.bsecprojects.com/
25. http://www.cdep.ro
26. http://www.contributors.ro
27. http://www.europuls.ro
28. http://www.ft.com
29. http://www.globalresearch.ca
30. http://www.independent.co.uk
31. http://www.jurnal.md/ro/
32. http://www.mae.ro
33. http://www.mfa.bg
34. http://www.mondonews.ro
35. http://www.nytimes.com
36. http://www.policy.hu
37. http://www.politiaromana.ro
38. http://www.rcc.int
39. http://www.revista.for ter.ro/
40. http://www.revistamiscarea.ro
41. http://www.sferapoliticii.ro/

86
42. http://www.thefreelibrary.com
43. http://www.theguardian.com
44. http://www.unhcr.org
45. http://www.ziare.com
46. https://blacksea -horizon.eu
47. https://ro.wikipedia.org
48. https://sovereignukraine.net
49. https://upload.wikimedia.org
50. https://www.researchgate.net
51. https://www.washingtonpost.com
52. Jay Mallin, The terrorism as a militaryweapon, International Terrorism in the
Contemporary World, Greenwood Press,London, 1978
53. K. Waltz, Teoria politicii internationale, Iasi, Ed. P olirom, 2005
54. Lavasseur, George, Les aspects repressifs du terrorisme interna -tional, Lyon, Editura
Pedone, 1977
55. Mahan, Alfred Thayer, Influența puterii maritime în istorie (1660 -1783) , 1890.
56. Mihăilescu Ilie Ioan, Elena Zamfir (coord.) – Geopolitica integră rii europene, Editura
Universității din București, 2003.
57. Ronald D. Asmus, Konstantin Dimitrov, Joerg Forbrig, O nouă strategie euro -atlantică
pentru regiunea Mării Negre, Institutul Român de Studii Internaționale
„Nicolae Titulescu‖,2004
58. Terrorism in the Contemporary World, , Marius S. Livingston, Greenwood Press, 1978
59. The General Framework Agreement for Peace in Bosnia and Herzegovina. 14.12.1995,
Annex 1A. Agreement on Military Aspects of the Peace Settlement
60. Viorel Marcu, Nicoleta Dia conu, Drept comunitar general, Editura Lumina Lex,
București, 2002.