Masterat: Managementul instituțiilor publice [631032]

1
Universitatea “Ovidius” din Constanța
Facultatea de Drept și Științe A dministrative
Masterat: Managementul instituțiilor publice

Tehnici de comunic are in
administratia publica

Coordonator științific:
Lect.univ.dr. Vladimir Milca
Absolvent: [anonimizat]
2017

2

Cuprins

Partea I: Perspective teoretice asupra comunicării în cadrul instituțiilor publice din România

I. Perspective teoretice asupra comunicării
I.1. Caracteristicile specifice ale comunicării în cadru instituționa ……………… ..…3
I.2. Dialogul instituțional. Comunicarea cu consumatorii de servicii publice ………12

II. Corelații dintre actul juridic și comunicare administrativă
II.1. Starea curentă a comunicării administrative în România ………………………… 16
II.2. Abordări ale comunicării administrative în diferite instituții publice din
România ……………………………………………………………………………………………………..19

III. Perspective asupra reformei în adminis trația publică prin intermediul
transpar entizării actului și a deciziei administrative
III.1. Rolul codurilor etice în procesul de reformă a administrației publice ……… …..22
III.2. Perspetive asupra corupției administrative. Abordări interne și internaționale …24

Partea II. Studiu de caz: Corela ția dintre social media , e-guvernar e și transparentizare
administrației publice

3

CAPITOLUL I. PERSPECTIVE TEORETICE ASUPRA
COMUNICĂRII

I.1. Caracteristicile specifice ale comunicării în cadru instituțional

Înainte de a ști cum să spunem, trebuie să ne întrebăm ce vrem să spunem. Sau, într -o altă
formulare, este foar te bine să ne ocupăm de ambalaj, dar, în primul rând, trebuie să știm ce
punem în respectivul ambalaj. Aceasta nu este numai o preocupare metodologică ci, prioritar,
una educativă pentru adevărații profesioniști pentru că profesionalismul în domeniul comun icării
conferă nu numai credibilitate, ci și siguranță, prestigiu și eficiență în toate acțiunile întreprinse.
Importanța comunicării a crescut enorm în societatea informatizată a mileniului în care trăim.
Rolul dialogului a devenit decisiv pentru că reali tatea socială ne obligă să intrăm în contact cu
foarte multe persoane, fiecare având temperamente și caracteristici ale personalități diferite. Nu
puține sunt situațiile când un individ încearcă să comunice cât mai eficient cu altul, dar nu
reușește1. Majo ritatea dăm vina pe celălalt atribuindu -i trăsături fără acoperire (“nu relaționez
bine pent ru că partenerul e interioriza, e dificil , nu are încredere în oameni etc.”). Ignorăm, însă,
faptul că ceilalți se comportă cu noi așa cum îi determinăm noi să se c omporte. Dacă suntem
autoritari, totdeauna ne vor aborda cu teamă, dacă suntem sociabili, vor dori interacțiunea într -o
măsură mult mai mare. Cine nu a visat la o perfectă înțelegere cu ceilalți, la un mod de
comunicare care să ne permită să spunem și să î nțelegem totul, să ne înțelegem între noi, să trăim
în comuniune cu ceilalți? Dar viața nu ne permite relații atât de complete. Lumea noastră
interioară este secretă, impenetrabilă chiar.
Este un teritoriu vast, plin de experiențele,de gândurile, de senti mentele noastre din care
nu împărtășim decât o mică parte. Noi suntem mult mai mult decât ceea ce arătăm, decât ceea ce
comunicăm, dar această bogăție interioară nu ne aduce multe avantaje: singurul său câștig constă
în a împărtăși cu ceilalți ceea ce noi suntem. Nu există, deci decât o soluție: aceea de a ne
împărtăși unii altora lumile noastre diferite, de a da și de a ne impregna de experiența comună.

1 Dahl, R.A., Democrația și criticii ei, Iași: Institutul European, 2002,p.24.

4
Așadar, a comunica înseamnă a exprima lumea noastră interioară, însă doar fragmentar;
înseamnă a exprima doar o expresie a ei. Să ne imaginăm ca în spatele nostru se află un scaun
căruia nu -i vedem decât umbra. Bineînțeles, de cele mai multe ori ne vom da seama despre ce
obiect este vorba, însă cum rămâne cu textura, culoarea, soliditatea lui, cu ceea ce est e el cu
adevărat? Comunicarea seamănă cu umbra acestui scaun: este expresia unei părți a ceea ce
suntem, dar nu a ansamblului. Comunicarea nu este așadar în nici un caz echivalentă cu ceea ce
avem noi în minte, cu gândurile, ideile, sentimentele, valorile, visurile, fantasmele noastre2. Ea se
limitează la ceea ce suntem noi în măsura să le împărtășim altora. Aceasta nu este decât o mică
parte din multitudinea de opinii emise în încercarea de a explica ceea ce înseamnă comunicarea.
Definirea procesului comu nicării a reprezentat o preocupare a teoreticienilor încă din
vremea antichitatii. Recent, Encyclopedia Britanicca îl definește ca pe un “schimb de înțelesuri
între indivizi, printr -un sistem comun de simboluri”. Din seria studiilor actuale cu privire la
comunicare de omunicarea se deosebesc cateva definiții directe și focalizate ale comunicării,
cum ar fi, spre exemplu: “comunicarea este un proces în care oamenii își împărtășesc informații,
idei și sentimente “comunicarea este procesul prin care o parte (n umită emițător) transmite
informații unei alte părți (numită receptor) ori comunicarea se refera la acțiunea, cu una sau mai
multe persoane, de trimitere și receptare a unor mesaje care pot fi defomate de zgomote, are loc
întrun context, presupune anumite efecte și furnizează oportunități de feedback3. Un alt
teoretician in domeniul comunicarii prezintă un inventar al definițiilor comunicării:
“Comunicarea reprezintă interacțiunea socială prin sistemul de simboluri și mesaje.
Toate definițiile date comunic ării, indiferent de școlile de gândire cărora le aparțin sau de
orientările în care se înscriu, au cel puțin următoarele elemente comune: – Comunicarea este
procesul de transmitere de informații, idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un
grup la altul; – Comunicarea este un atribut al speciei umane; nici un fel de activitate nu poate fi
concepută în afara procesului de comunicare; – Comunicarea este un proces inevitabil, continuu,
ireversibil; – Se desfășoară la două niveluri: inform ațional și relațional. Comunicarea a fost
percepută ca element fundamental al existenței umane încă din Antichitate.
În fapt, însăși etimologia termenului sugerează acest lucru. Termenul de “comunicare”
vine din limba latină, “communis” care înseamnă “a p une de acord”, “a fi în legătură cu”, “a fi în

2 Bignell, Jonathan, Media Semiotics. An Introduction, Mancheste r University Press, 199, p.45.
3 Ibidem.

5
relație” deși termenul circula în vocabularul anticilor cu sensul de “a transmite și celorlalți”, “a
împărtăși ceva celorlalți”. Deși termenul este de origine latină, primele preocupări pentru
comunicare le -au avut grecii. Pentru aceștia arta cuvântului, măiestria de a -ți construi discursul și
de a-l exprima era o condiție indispensabilă statului de cetățean (în Grecia Antică accesul la
funcțiile publice ale cetății era liber oricărui cetățean grec doar prin tr agere la sorți)4. Mai mult,
legile din Grecia Antică stipulau dreptul cetățenilor de a se reprezenta singuri în fața instanțelor
de judecată (exemplu concludent al acestui fapt este textul lui Platon “Apărarea lui Socrate”).
Elemente concrete de teoria com unicării apar prima dată în lucrarea lui Corax din Siracuza,
“Arta retoricii”; în secolul al VI -lea î.C. Platon și Aristotel vor continua aceste preocupări,
instituționalizând comunicarea ca disciplină de studiu alături de filozofie și matematică, în
Lycee um sau în Academia Greacă. Romanii vor prelua de la greci aceste preocupări
dezvoltându -le și elaborând în jurul anului 100 î.C. primul model al sistemului de comunicare.
Evul Mediu, odată cu dezvoltarea bisericii și a creșterii rolului său în viața oameni lor, odată cu
dezvolatea drumurilor comerciale și cu cristalizarea primelor formațiuni statale, va conferi noi
dimensiuni comunicării. Se poate vorbi chair de o instituționalizare a acestei activități, în sensul
că în toate statele existau, pe lângă lideru l autohton, indivizi instruiți care aveau tocmai menirea
de a se ocupa de redactarea actelor oficiale, de consemnare a faptelor, de elaborare a legilor. Mai
mult, este vorba chiar de un sistem comun de semne și simboluri pentru anumite zone ale lumii.
Spre exemplu, în Europa răsăriteană se folosea cu preponderență limba slavă, ca limbă de
circulație, ca sistem comun de semne și simboluri, iar pentru partea apuseană a continentului,
limba latină.
Dezvoltarea drumurilor comerciale a avut o importanță deosebi tă în dezvolatarea
comunicării; acestea au facilitat crearea poștei ca principal sistem de comunicare, începând cu
secolul al XIV -lea. Epoca modernă a reprezentat dezvoltarea masivă a comunicării sub toate
aspectele ei. Progresul tehnico -științific a favor izat apariția telefonului, a trenului, a
automobilului, intensificând comunicarea nu atât între indivizi cât mai cu seamă între comunități.
1.3. Forme și particularități ale comunicării în cadrul instituțiilor În funcție de modalitatea sau
tehnica de trans mitere a mesajului distingem mai multe forme ale comunicării, care pot apărea

4 Bougnoux, Daniel, Introducere în stiintele comunicarii, traducere de Violeta Vintilescu, Polirim, 2000,
p.14.

6
atât la nivelul comunicării în cadrul organizațiilor cât și în comunicarea inter -instituțională astfel:
– Comunicare directă – în situația în care mesajul este transmis utilizând u-se mijloace primare:
cuvânt, gest, mimică; – Comunicare indirectă – în situația în care se folosesc tehnici secundare:
scriere, tipăritură, semnale transmise prin cablu, sisteme grafice etc. În cadrul comunicării
indirecte se disting:  Comunicare imprim ată (presă, revistă, carte, afiș etc.)5.
Comunicarea are rolul de a -i pune pe oameni în legătură unii cu alții în mediul în care
evoluează. În procesul de comunicare, prin conținutul mesajului se urmărește realizarea anumitor
scopuri și transmiterea anumit or semnificații. Modul în care se transmit anumite mesaje poate
contribui uneori la apariția unor interpretări defectuase, influențe de un anumit ordin, care ar
putea ulterior conduce la apariția fenomenului de corupție6. De asemenea evoluția rapidă a
mijloacelor tehnice poate influența actul educațional. Există riscul de a fi filmați, înregistrați etc.
pe parcusul actului educațional pentru ca ulterior să fim „șantajați” cu apariția publică a
înregistrărilor în scopul anumitor favoruri. Pe de altă parte ex istă riscul ca imaginile respective să
fie făcute publice și să ne compromită imaginea personală, dar și imaginea instituției pe care o
reprezentăm. Orice proces de comunicare se desfășoară într -un context adică are loc înre -un
anume spațiu psihologic, soc ial, cultural, fizic sau temporal, cu care se află într -o relație de
strânsă interdependență. Procesul de comunicare are un caracter dinamic datorită faptului că
orice comunicare odată inițiată are o anumită evoluție, se schimbă și schimbă persoanele
impli cate în proces. Procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul că, odată
transmis un mesaj el nu mai poate fi oprit în drumul lui către destinatar. În situații de criză
procesul de comunicare are un ritm mai rapid și o sferă mai mare de cupr indere. Semnificația
dată unui mesaj poate fi diferită arât între partenerii actului de comunicare cât și între receptorii
aceliuași mesaj7. Orice mesaj are un conținut manifest și unul latent, adeseori acesta din urmă
fiind mai semnificativ.
Un alt crite riu de clasificare îl reprezintă modul de realizare a procesului de comunicare
în funcie de relația existentă între indivizi în cadrul unei organizații: a) Comunicare ascendentă –
realizată de la nivelele inferioare ale unei organizații către cele superioa re; b) Comunicare
descendentă – atunci când fluxurile informaționale se realizează de la nivelele superioare spre

5 Bertrand Claude -Jean, (2000), Deontologia mijloacelor de comunicare , Iași: Institutul European, p.56.
6 Ididem.
7 Gary, Johns. (1996), (1998), C omportament organizational. Bucuresti: Editura Economica.
pp. 261 -295.

7
cele inferioare; c) Comunicarea orizontală – realizată intre indivizi aflați pe poziții ierarhice
similare sau între compartimentele unei orga nizații în cadrul relațiilor de colaborare ce se
stabilesc între acestea. Obiective și dificultăți ale comunicării Comunicarea urmărește patru
scopuri principale:
Să fim receptați (auziți sau citiți), să fim înțeleși, Să fim acceptați, să provocăm o
reacție (o schimbare de comportament sau atitudine). Individualitatea noastră este principala
barieră în comunicare există o multitudine de factori care pot cauza probleme și de care trebuie
să fim conștienți pentru a le depăși. Diferențele de percepție, mod ul în care privim lumea este
influențat de experiențele personale, astfel că persoane de diferite vârste, naionalități, culturi,
educații, ocupații, sex, temperamente etc. vor avea alte percepții și vor recepta situațiile în mod
diferit8. Diferențele de pe rcepție sunt deseori numai rădăcina multor alte bariere de comunicare.
Deseori vedem ceea ce dorim să vedem și auzim, evitând să recunoaștem realitatea în sine și
ajungem la concluzii pripite. Un foarte mare risc în procesul de comunicare este stereotipia. Prin
experiență și educație învățăm să nu tratăm persoane diferite ca și când ar fi una.singură: “Dacă
am cunoscut un avocat (profesor, inginer, student etc.) i -am cunoscut pe toți”. Este dificil să
comunicăm cu cineva care are o educație diferită dea noa stră, ale cărei cunoștințe asupra unui
anumit subiect sunt reduse. El trebuie să fie conștient de discrepanțele între nivelurile de
cunoaștere și să se adapteze în consecință. Una dintre cele mai mari bariere ce trebuie depășită
este lipsa de interes a int erlocutorului față de mesajul nostru.
Acolo unde lipsa de interes este evidentă și de înțeles trebuie să acționăm cu abilitate
pentru a direcționa mesajul nostru astfel încât să corespundă intereselor și nevoilor celui ce
primește mesajul. Dacă emițătorul are dificultăți în a găsi cuvintele pentru a -și exprima ideile
aceasta va fi în mod sigur o barieră în comunicare, și, inevitabil, trebuie să lucreze la îmbogățirea
vocabularului. Lipsa de încredere, care de asemenea poate cauza dificultăți în comunicare, poate
fi învinsă prin pregătire și planificare atentă a mesajului. Emotivitatea emițătorilor și receptorilor
de mesaje poate fi, de asemenea, o barieră. Emoția puternică este răspunzătoare de blocarea
aproape completă a comunicării.9 O metodă de a împiedi ca acest blocaj constă în evitarea
comunicării atunci când suntem afectați de emoții puternice. Aceste stări duc la incoerență sau
pot schimba complet sensul mesajelor transmise. Așa zisă “ciocnire a personalităților” este una

8 Hofstede Geert, Hofstede Gert Jan, Minkov Michael, (2012), Culturi si Organizatii. Softul
mental , Bucuresti: Humanitas , p.56.
9 Libaert, Thierry. ( 2008), Comunicarea de criz ă, Bucuresti:, Editura C.H. Beck, p . 23.

8
dintre cele mai frecvente cau ze ale eșecului în comunicare. Nu întotdeauna suntem capabili să
influențăm sau să schimbăm personalitatea celuilalt dar trebuie să ne putem studia propria
persoană astfel încât să înțelegem dacă o schimbare în comportamentul nostru poate genera
reacții sa tisfăcătoare. 10
Trăsături și forme În procesul de comunicare pot fi identificați o serie de stimuli care
impun acestui act specific uman un caracter individual, care fac comunicarea să fie
individualizată, specifică fiecărui vorbitor. Aceștia sunt de natur ă internă sau de natură extern ă.
Stimulii de natură internă: experiențele personale, mentale, fizice, psihologice și semantice,
"istoria" fiecăruia; – atitudinile personale, datorate educației și instrucției fiecăruia, nivelului și
poziției sociale, profe siei; percepția și concepția noastră despre lume, despre noi înșine, despre
interlocutori; propriile deprinderi de comunicator și nivelul de comunicare al interlocutorului.
Stimulii de natură externă: – tendința de abstractizare – operație a gândirii prin care se urmărește
desprinderea și reținerea doar a unei însușiri și a unor relații proprii unui fapt; – tendința
deductivă – tendința de a așeza faptele sau enunțurile într -un raționament care impune concluzii
ce rezultă din p ropuneri și elemente evidente ; tendința evaluării – tendința de a face aprecieri
prin raportarea la propriul sistem de valori, la alte sisteme, la alte persoane.
Vorbitorul – Situația "vorbirii", a trecerii limbii în act, presupune o serie de abilități
necesare interlocutorilor pent ru a reuși o comunicare eficientă. Dacă până aici am prezentat
condițiile teoretice ale comunicării, e cazul să ne îndreptăm atenția spre condițiile cerute de
operaționalizarea comunicării.
Și vom aborda mai întîi condițiile care țin de personalitatea vor bitorului, a
comunicatorului: organizarea cont inutului de comunicat astfel încît acesta să poată fi ușor de
urmărit; folosirea unui vocabular adecvat temei și auditorului; o pronunțare corectă și completă a
cuvintelor; presupune folosirea unui vocabular bo gat pentru a putea exprima sensurile dorite;
cere exploatarea complet ă a subiectului de comunicat; vorbitorul trebuie să fie deschis tuturor
interlocutorilor, încercând să înțeleagă situația acestora, pozițiile din care adoptă anumite puncte
de vedere, să încerce să le înțeleagă atitudinile, manifestând în același timp amabilitate și
prietenie – situația de evitare a rigidității sau a stângăciei, recurgerea și mențin erea într -o situație
naturală; evitarea mișcărilor bruște în timpul vorbirii, a pozițiilor î ncordate sau a unora prea
relaxate, a modificărilor bruște de poziție, a scăpărilor de sub control a vocii; – este absolut

10 Ibidem.

9
necesar în timpul dialogului, toți participanții la dialog trebuie să se poată vedea și să se privescă,
contactul direct, vizual, fii nd o probă a credibilității și a dispoziției la dialog; – reflectă modul în
care te privești pe tine însuți: ținuta, vestimentația, trebuie să fie adecvate la locul și la felul
discuției, la statutul social al interlocutorilor; poziția corpului, a mâinilor , a picioarelor, a capului,
a spatelui, toate acestea trebuie controlate cu abilitate de către vorbitor; – urmăriți dacă sunteți
auziți și înțeleși de cei care vă ascultă, reglați -vă volumul vocii în funcție de sală, de distanța
pînă la interlocutori, față de zgomotul de fond; – trebuie să fie adecvată interlocutorilor și
situației; nici prea mare, pentru a indica urgența, nici prea înceată, pentru a nu pierde interesul
ascultătorilor; – sunt recomandate atunci cînd vorbitorul dorește să pregătească auditor iul pentru
o idee importantă11.
Ascultătorul – Pentru a înțelege de ce acțiunea de a asculta este importantă în comunicare,
e necesar să trecem în revistă fazele ascultării. – actul automat de recepționare și transmitere la
creier a undelor sonore generate de vorbirea emitentului; exprimă impactul fiziologic pe care-l
produc undele sonore; actul de identificare a continutul informativ comunicat, recompunerea
sunetelor auzite în cuvinte, a cuvintelor în propoziții și fraze; – este implicată memoria și
experi ența lingvistică, culturală, de vorbire a ascultătorului; eceptate – în funcție de nivelul de
operaționalizare a limbii, a vocabularului, a performanțelor lingvistice; – efectuarea de judecăți
de valoare sau adoptarea de atitudini valorice din partea ascul tătorului12. Acum, după ce am
detaliat fazele ascultării, înțelegem că o comunicare verbală nu este deplină dacă în relație nu se
află și un receptor; o bună comunicare, o reușită a acesteia, depinde și de atitudinea
ascultătorului. Interpretarea mesajelor. Forma cea mai generală de interpretare a mesajelor este
raționamentul logic. Acesta are la bază un proces de ordonare a conotațiilor termenilor și a
relațiilor în care apar aceștia în judecățile pe care le facem în enunțurile noastre. Raționarea
cunoaște două moduri fun damentale: deducția și inducția. Deducția – constă în extragerea de
judecăți particulare din judecăți generale, pornind de la situații, de la cunoștințe cu un caracter
general; prin deducție putem ajunge la cunoștințe, judecăți cu caracter p articular, specifice; este
un mod de interpretare specific analizei. Silogismul – este o formă a deducției și reprezintă
operațiunea logică prin care din două premise, una majoră, cealaltă minoră, se obține o concluzie
prin eliminarea termenului mediu, com un fiecărei premise. Silogismul cunoaște patru figuri de

11 Marinescu, Valentina (2003), Introducere în teoria comunic ării, Bucuresti: Tritonic, p.10
12 Ibidem.

10
bază cu mai multe moduri fiecare. Nu toate modurile silogistice sunt valide. Adevărul concluziei
silogismului nu depinde de adevărul premiselor de la care se pleacă13. Adevărul silogistic este
unul fo rmal. Concluzia urmează întodeauna partea "mai slabă" a premiselor, pe cea cu o sferă
conotativă mai restrînsă sau pe cea cu formă negativă. Inducția – este procesul invers deducției,
constând în ajungerea la judecăți de valoare pornind de la judecăți, fap te particulare; de la situații
particulare spre situații generale; un mod de interpretare specific sintezei. 2.1.2. Formele
comunicării orale
Dintre formele comunicării orale ne vom referi la următoarele: a. Monologul – formă a
comuinicării în care emiten tul nu implică receptorul; în această formă a comunicării există totuși
feed-back, dar nu există un public anume; în celași timp nici nu se poate vorbi de existența unui
monolog absolut. b. Conferința – conferință clasică – presupune o adresare directă, pu blică în
care cel care susține conferință – conferențiarul – evită să enunțe propriile judecăți de valoare,
rezumînduse să le prezinte cu fidelitate pe cele ale autorilor despre care conferențiază. Conferința
cu preopinenți – în cadrul acestei forme de con ferențiere se prezintă mai mulți conferențiari, care
prezintă idei opuse pe aceeași temă. Conferința cu preopinenți poate fi regizată sau spontană14.
Expunerea – este forma de discurs care angajează în mod explicit personalitatea, opiniile,
sistemul de val ori al celui care vorbește, care își transmite opiniile cu privire la un subiect. d.
Prelegerea – este situația comunicativă în care publicul care asistă la o prelegere a avut
posibilitatea să sistematizeze informații, fapte, evenimente anterioare angajăr ii acestui tip de
comunicare; presupune un nivel de abordare mai ridicat, fără o introducere de acomodare cu
subiectul pus în discuție. Relatarea – o formă de comunicare în care se face o decodificare, o
dezvăluire, o prezentare, apelând la un tip sau altu l de limbaj, a unei realități obiective, a unor
stări de fapt, a unor acțiuni fără implicarea celui care participă, ferită de subiectivism și de
implicare personală. 15
Discursul – forma cea mai evoluată și cea mai pretențioasă a monologului, care
presupune emiterea, argumentarea și susținerea unor puncte de vedere și a unor idei inedite, care
exprimă un moment sau o situație crucială în e voluția domeniului respectiv.

13 Olivesi, Stephane (2005), Comunicarea managerial ă. O critic ă a noilor form e de putere în
organiza ții, Bucuresti: Tritonic, p.14.
14 Idem.
15 Paus, Viorica Aura (2006), Comunicare și resurse umane , Polirom, Bucuresti, p.17.

11
Toastul – o rostire angajată cu prilejul unor evenimente deosebite; nu trebuie să
depășea scă 3, 4 minute; trebuie să fie o comunicare care face apel la emoționalitatea celor
prezenți, dar cu măsură. Alocuțiunea – reprezintă o intervenție din partea unui vorbitor într -un
context comunicațional având drept scop ilustrarea unui punct de vedere; nu treb uie să
depășească 10 minute. 16
Povestirea – este forma cea mai amplă a comunicării, în care se folosesc cele mai variate
modalități, care face apel la imaginație și sentimente, la emoții, la cunoștințe anterioare; în mod
deosebit îi este specifică a ngajarea dimensiunii temporale sub forma trecutului; subiectivitatea
povestitorului este prezentă din plin, lăsându -și amprenta pe forma ș i stilul mesajelor transmise.
Pledoaria – este asemănătoare ca formă și funcție discursivă cu alocuțiunea,
diferenți indu-se de aceasta prin aceea că prezintă și susține un punct de vedere propriu. k.
Predica – tip de adresare în care posibilitatea de contraargumentare și manifestare critică sunt
reduse sau chiar anulate; specifică instituțiilor puternic ierarhizate. l. Intervenția – situația în care
emițătorul vine în sprijunul unor idei ale unui alt participant la discuție, acesta din urmă
declarându -și, fie și tacit, acordul cu mesajul enunțat; prin intervenție emitentul adîncește un
punct de vedere și îl susține. m. I nterpelarea – situația în care cineva, aflat în postura de
distribuitor de informație cere unor anumite surse o mai bună precizare în anumite probleme, pe
anumite domenii. 17

I.2. Dialogul instituțional. Comunicarea cu consumatorii de servicii publice

Dialogul – comunicare în cadrul căreia mesajele se schimbă între participanți, fiecare
fiind pe rând emițător și receptor; rolurile de E și R se schimbă reciproc; participanții la dialog
fac un schimb de informații; toți participanții la dialog se consideră egali, își acordă același
statut. o. Dezbaterea – o formă a comunicării în care nu sunt implicate structure evaluative; este
destinată clarificării și aprofundării unor idei; nu are un centru de autoritate vizibil, dar are un
moderator. p. Seminarul – formă de comunicare dialogală care implică serioase structure
evaluative; are un centru autorizat de comunicare, care este și centrul de conducere al discuțiilor
din cadrul seminarului.

16 Idem.
17 Idem.

12
Interviul – forma rigidă a dialogului, în care rolurile de emitent și re ceptor nu se schimbă.
Este folosit ca metodă de obținere de informații în presă. De aceea cunoaște o întreagă teorie;
amintim formele dialogului:’ ’în pâlnie", liniar, "tunel".
Colocviul – este forma de comunicare în care participanții dezbat în comun o a numită
idee, în baza unei discuții, pe un anumit subiect, prin participarea fiecăruia la discuții
îmbogățindu -se sfera subiectului abordat. 18
Apariția scrisului a permis transpunerea mesajului oral interpersonal pe uncsuport, ceea
ce a însemnat fixarea și conservarea în timp și transmiterea în spațiu. Corespondența a făcut
posibile noi relații în viața politică, în activitatea comercială, în lumea culturală și în existența
cotidiană. Oficială sau particualră, corespondența a fost prima formă de comunicare s crisă, iar
conservarea ei permite retroactiv reconstituirea mentalităților, raporturilor umane, a specificului
fiecărei epoci. Scrisorile reprezintă, așadar, documente foarte importante (după actel oficiale)
pentru cercetarea istoriei generale și pe domeni i. Folosită în diplomație, în activitatea de spionaj
și în cea economică, corespondența a fost uneori secretă, folosindu -se de timpuriu mesajele
cifrate. Spre deosebire de corespondența particualră, corespondența oficială, din domeniile
politic, diplomatic , economic, s -a standardizat, adoptând un inventar limitat de formule uzuale
specifice pentru fiecare categorie. Acest gen de corespondență transmite, pe cât posibil obiectiv,
informații și puncte de vedere în formulări consacrate prin tradiție și cu semni ficații fără echivoc.
Ea respectă un anumit protocol și presupune, atât pentru emițător, cât și pentru receptor,
cunoașterea și respectarea unor reguli. În toate situațiile corespondența presupune reguli de
confidențialitate, fiind protejată de astfel de prevederi legale. Violarea corespondenței este un act
abuziv și ilegal. La limita dintre corespondența particulară și comunicarea publică se situează un
gen hibrid: scrisoarea deschisă.19 Adresată unei persoane publice, prin intermediul unei
publicații, scr isoarea deschisă poate avea un autor individual sau un autor colectiv. Acest gen de
comunicare vizează în același timo un receptor individual și unul colectiv – publicul. Conținutul
scrisorii deschise poate fi pozitiv (de aprobare a unui gest, a unei afirm ații, a unei atitudini),
negativ, de contestare sau interogativ, scrisoarea putând fi concepută ca elogiu, ca rechizitoriu
sau ca interogație. Scrieri cu destinație oficială Cererea este o compoziție prin care se solicită
unei instiutții, întreprinderi sau organizații, prin conducătorul acesteia, un anumit lucru și care

18 Marinescu, Valentina (2003), Introducere în teoria comunic ării, Bucuresti: Tritonic, p.76 .
19 Ibidem.

13
cuprinde: Formula de adresare (Domnule Director, Doamnă Ministru) după care se pune virgulă.
Nu sunt permise abrevierile. Nu trebuie scris ca titlu “Cerere”. Numele și prenumele, funcția și
adresa completă a solicitantului. Este necesară respectarea clișeelor: “Subsemnatul,…, domiciliat
în….., vă rog sau vă aduc la cunoștință următoarele”. Conținutul propriu -zis și motivarea
acestuia. Prezentarea succintă a solicitării este una din cerințele ce trebuie să fie respectate;
Formula de încheiere, trebuie să fie simplă, de tipul: “Cu stimă”, “Cu mulțumiri” etc., formule
care exprimă repectul petiționarului față de funcția adresantului; Semnătura, Funcția adresantului
și unitatea.data În ceea ce pri vește așezarea în pagină, e bine ca în partea din stânga a foii să se
lase un spațiu de 4 -5 cm, pentru eventualele rezoluții.
De asemenea, în partea de sus se ladă 8 -10 cm. Procesul -verbal este un act cu caracter
oficial în care se înregistrează o anumită constatare sau se consemnează, pe scurt, discuțiile și
hotărârile unei anumite adunări. Procesul -verbal de contravenție reține fapte care constituie
abateri de la legi. Printre altele, el trebuie să cuprindă precizarea contravenției și s ancțiunea
aplicată .
Procesul -verbal de constatare înregistrează aspecte ale activității cuiva, așa cum au fost
remarcate în urma unei inspecții, sau o anumită constatare. Structura lui este următoarea: Data (și
locul); numele, prenumele și funcția celui care întocmește act ul. Când cel ce face cercetarea este
împuternicit printr -un act oficial, se menționează felul și numărul actului, precum constatate;
uneori se indică întâi scopul inspecției și modalitățile de cunoaștere a activității persoanei sau
instituției inspectate; Concluzii sau ho tărârea adoptată; Semnătura. Procesul -verbal de predare –
primire se încheie între două persoane sau între două instituții și are următoarea structură: data și
locul; numele și prenumele; funcția celui care predă; numele și prenumele și funcț ia celui care
primește; consemnarea bunurilor care formează obiectul pr ocesului verbal; semnăturile20.
Procesul -verbal de consemnare înregistrează amănunțit sau succint desfășurarea unei
ședințe, a unei adunări și are următoarea structură: Data (locul) și felul adunării; și a hotărârilor
adoptate; Semnătura celui care l -a redactat sau semnăturile tuturor participanților. Memoriul este
o prezentare amănunțită și documentată a unei anumite probleme, a unei situații etc. 21
Raportul cuprinde o relatare asupra unei activități (personale sau colective). Are
următoarea structură: Prezentarea faptelor care au determinat afectuarea activității respective sau

20 Chapman , Richard A. (ed.), Ethics in Public Service , Edinburgh University Press, 1993, p.23.
21 Ibidem.

14
semnalarea unei situații; Expunerea activității propriu -zise; Concluzii și propuneri; Semnătura.
Referatul cu prinde relatarea unei activități sau prezentarea unei cărți. Structura lui este:
Prezentarea succintă a problemei abordate; Semnătura. Scrisoarea este cel mai răspândit tip de
corespondență, utilizat, în egală măsură, în relațiile de tot felul dintre oamen i, în cele oficiale,
comerciale, familiale, amicale. În general, structura este aceeași, evident adaptată scolului și
destinației: sau considerația; -zisă, Autobiografia este o lucrare scrisă, de dimensiuni variabile,
care conține povestirea propriei vieți . De regulă, cuprinde: data și locul nașterii, numele și
prenumele părinților și ocupațiile acestora; școlile urmate și calificările obținute; locurile de
muncă și funcțiile avute; activitatea cultural -obsteașcă și politică desfășurată; situația militară;
starea civilă; data și semnătura. În același cadru se înscrie și Curriculum vitae. 3.2.2. Stiluri
funcționale Comunicarea eficientă și eficace depinde în mare măsură de felul în care comunicăm,
adică de stilul comunicării.
Potrivit unei celebre formulări "stilul este omul însuși", este evident că fiecărui individ îi
este caracteristic un anumit mod de exprimare, un anumit stil, care poartă pecetea propriei
personalități, a culturii, a temperamentului și a mediului social în care acesta trăiește. Stilul nu
este o proprietate exclusivă a textelor literare, el este specific oricărui act de comunicare.
Indiferent de stilul de comunicare abordat, acesta trebuie să îndeplinească, în principal,
următoarele calități: – expunerea sistematizată, concisă și ușor de î nțeles; absența clarității
impietează asupra calității comunicării, conducînd la obscuritate, nonsens și la echivoc. – o
calitate care pretinde respectarea regulilor gramaticale în ceea ce privește sintaxa, topica;
abaterile de la normele gramaticale sinta ctice se numesc solecisme și constau, cu precădere, în
dezacorduri dintre subiect și predicat22. – se referă la modalitatea folosirii cuvintelor celor mai
potrivite pentru a exprima mai exact intențiile autorului; – are în vedere folosirea numai a
cuvintelo r admise de vocabularul limbii literare; potrivit cu evoluția limbii putem identifica
arhaisme, care reprezintă cuvinte vechi, ieșite din uzul curent al limbii, neologisme, cuvinte
recent intrate în limbă, al căror uz nu a fost încă pe deplin validat și re gionalisme, cuvinte a căror
întrebuințare este locală, specifică unei zone. – are drept scop utilizarea numai a acelor cuvinte și
expresii necesare pentru înțelegerea comunicării. – urmărește exprimarea concentrată pe
subiectul de comunicat fără divagații suplimentare și neavenite23.

22 Mac Intrye, Alasdair, Tratat de morală . Dupa virtute trad. Catrinel Pleșu, Humanitas, Bucureș ti, 1998, p.45.
23 Ibidem.

15
Calitățile particulare ale stilului – – constă în exprimarea firească, fără afectare, fără o
căutare forțată a unor cuvinte sau expresii neobișnuite, de dragul de a epata, de a uimi auditoriul
demnitatea – impune utilizarea în exprimarea orală numai a cuvintelor sau a expresiilor care nu
aduc atingere moralei sau bunei cuviințe; mai nou este invocată în acest sens și atitudinea
politically corectnnes, evitarea referirilor cu caracter rasial, șovin, antisemit, misogin sau
androg in – armonia – obținerea efectului de încântare a auditoriului prin recurgerea la cuvinte și
expresii capabile să provoace auditoriului reprezentări conforme cu intenția vorbitorului; opusul
armoniei este cacofonia; – finețea – folosirea unor cuvinte sau e xpresii prin care se exprimă într –
un mod indirect gînduri, sentimente, idei. Din punct de vedere al corupției în educație o
importanță deosebită trebuie acordată unui anumit stil funcțional și anume stilul administrativ
juridic. În unele tratate și manuale de stilistică funcțională este întâlnit sub denumirea,
simplificată, de stil administrativ. Mai aproape de corectitudine, ar trebui să -l denominăm stil
juridic -administrativ, deoarece particularitățile sale definitorii vin din sfera reglementărilor
juridi ce și se referă, majoritar, la punerea în aplicare a actelor normative ori la conformitatea cu
litera legii a diverselor aspecte și situații din viața socială.

16

CAPITULUL II. CORELAȚII DINTRE ACTUL JURIDIC ȘI COMUNICARE
ADMINISTRATIVĂ

II.1. St area curentă a comunicării administrative în România

Prin urmare, în stilul juridic -administrativ se vor regăsi prioritar formule abreviate și
expresii „șablon” ale textelor legislative. Stilul administrativ -juridic este folosit în actele oficiale,
în doc umentele diplomatice, în dispozițiile și reglementările instituțiilor de stat. De asemenea, el
se concretizează în actele interne (opisuri, procese verbale, minute, contracte cu caracter
provizoriu, corespondența dintre instituții administrative și formula rele tipărite de acestea), ori în
cele cu caracter privat (înscrisuri notariale). În situații expres definite, textul juridic -adminsitrativ
evidențiază necesitatea individualizării generalului. Întrucât stilul juridic -administrativ este
mereu direcționat î n sensul dorit de emițător (de obicei, organul legislativ), sau este consensul, el
răspunde unei necesități de ordin practic aflându -se constant sub o autoritate. 24
Faptul presupune unicitatea semantică a cuvântului, evitarea semnificațiilor sinonimice și
o mai mare omogenitate. Stilul administrativ, cum îl denumesc, se caracterizează prin: folosirea
unui vocabular special, situat, pe plan general, la periferie din punctul de vedere al frecvenței
cuvintelor din limbajul vorbit (scris); frecvență foarte ridi cată a formelor verbale de viitor;
frecvență foarte scăzută a conjuncției; o frecvență deosebit de mare a formulei se (reflexiv) + a
voi (verb auxiliar) + verb la infinitiv cu sens de imperativ impersonal (se va proceda, se va ține);
preferința pentru fraz a lungă, stufoasă; utilizarea unor formule stereotipe, de tipul, „În
conformitate cu…”, „Potrivit articolului…” etc. Lor li se adaugă certa preferinŃă pentru abrevieri:
a.c. „anul curent”; a.m.„antemeridian”; p.m. „post meridian; art. „articol”; H.G. „ hotărâre de
guvern”; SRL „societate cu răspundere limitată”; S.C. „societate comercială” , lit. „litera”
ș.a.m.d.25
Factorii politici și culturali exercită asupra stilului juridic -administrativ o anume
presiune, caracterizarea acestuia pretându -se la anali ze și comentarii în funcție de epoci istorice

24 Stillman , Richard J., Public Administration -Concepts and Cases sixth edition, Haugton Mifflin Company, U.S.A.,
1996, p.23.
25 Ibidem.

17
(ca evoluție) și chiar în funcție de factorul geografic, determinat de apartenența zonei
(provinciei) respective la o altă organizare statală26, cum a fost cazul Transilvaniei. În concluzie,
principala caracteri stică a stilului juridic -administrativ o reprezintă stereotipia. Se utilizează o
serie de formule „șablon” și de termeni consacrați în domeniu, care uniformizează comunicarea
și îi dau o claritate sporită. În pas cu evoluția societății, stilul juridic -admi nistrativ apelează la
construcții și cuvinte de ultimă oră, un exemplu constituindul armonizarea conținutului legislației
românești cu cea europeană. Din astfel de rațiuni, urgente, se folosesc cuvinte și construcții
calchiate după alte limbi, putându -se spune că acest stil este și foarte conservator și foarte
inovator, deoarece, prin forța lucrurilor, el oglindește reforme și înnoiri necesare27.
Aspecte legate de fenomenul corupției în educație Fenomen social grav, corupția
erodează principiile unei admini strații eficiente și credibilitatea cetățenilor în instituțiile statului.
Pentru prevenirea și combaterea corupției, un prim pas necesar îl reprezintă adoptarea unei
legislații specifice, eficiente și clare, capabilă să elimine ilegalitatea și arbitrariul în funcționarea
instituțiilor și a autorităților publice și din relația acestora cu cetățenii. Simpla adoptare a unor
prevederi legale menite să limiteze și să descurajeze faptele de corupție din administrația publică
nu este însă suficientă. Realizarea un or cercetări care să abordeze fenomenul corupției din
multiple perspective se impune ca o necesitate menită să fundamenteze elaborarea și
implementarea unor politici eficiente de combatere a corupției. Este decisiv în acest moment să
fie depășite limităril e politicilor anterioare, construite în mod naiv pe o perspectivă « de sus în
jos », eminamente administrativă, centrată exclusiv pe impunerea unor reguli și a unor
comportamente adecvate. Găsirea unor modalități de implicare a tuturor celor vizați de acte le și
practicile de corupție, a tuturor instituțiilor având un rol în elaborarea, evaluarea și
implementarea unor politici și strategii anticorupție devine în acest context o necesitate Corupția
înseamnă “devierea sistematică de la principiile de imparțial itate și echitate care trebuie să stea la
baza funcționării administrației publice, și care presupun ca bunurile publice să fie distribuite în
mod universal, echitabil și egal și substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii
indivizi sa u grupuri a unei părți disproporționate a bunurilor publice în raport cu contribuția lor”.
(Strategia Națională Anticorupție 2008 -2010, p.10) În legislația românească corupția este
reflectată, în sens restrâns, prin definirea anumitor infracțiuni distincte care se încadrează în

26 RICHTER, William L.; Frances BURKE; Jameson W. DOIG, Combating Corruption, Encouraging Ethics , American
Society of Public Administr ation , p.45.
27 Ibidem.

18
termenul generic de corupție, precum: darea și luarea de mită, traficul și cumpărarea de influență,
primirea de foloase necuvenite etc. Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și
sancționarea faptelor de corupție menționează trei categorii de infracțiuni, și anume: a)
infracțiuni de corupție: luarea și darea de mită, traficul de influență, primirea de foloase
necuvenite; b) infracțiuni asimilate celor de corupție: stabilirea unei valori diminuate a bunurilor
aparținând operat orilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale
este acționar, comisă inclusiv în cadrul acțiunii de executare silită, reorganizare sau lichidare
judiciară; acordarea de credite sau de subvenții cu încălcarea legii sau a no rmelor de creditare;
utilizarea creditelor sau a subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate;
folosirea unei funcții de conducere într -un partid, sindicat sau patronat ori în cadrul unei
persoane juridice fără scop patrimonial, pen tru a obține foloase necuvenite etc.; c) infracțiuni în
legătură directă cu infracțiunile de corupție: tăinuirea bunurilor provenite din săvârșirea unei
infracțiuni de corupție sau asimilate; spălarea banilor; abuzul în serviciu; bancruta frauduloasă;
evaziunea fiscală; traficul de droguri; trafic de persoane ș.a.; Ce nu este corupția? Există anumite
fapte ale funcționarilor publici care pot produce prejudicii importante în cadrul sau prin
depășirea atribuțiilor lor de serviciu, ele nu pot și nu trebuie cat alogate drept “corupție”, dacă
intenția funcționarului nu a fost de a obține un avantaj sau profit pentru el sau pentru altul.
Exemple de astfel de acte prin care se încalcă legile ori drepturile cetățenilor sunt: neglijența,
lipsa de transparență; întârzi erea nejustificată; discriminarea; abuzul (în serviciu); nerespectarea
procedurilor; eroarea legală / judiciară; neglijența în serviciu (proastă funcționare ori
incompetență).
Deși nu sunt considerate acte de corupție, acestea pot favoriza fapte de corupț ie sau pot fi
generate de aceasta prin mobilizarea unor sume de bani, foloase sau a influenței unei persoane.
Este considerată normală frecvența crescută a interacțiunii cetățenilor cu instituțiile tradiționale
(primăria și prefectura) și mai scăzută cu ce le din sectorul non -guvernamental și public. Tipul de
interacțiune preponderent este cel dintre solicitant (cetățean, persoană fizică sau juridică) și
funcționar public (cel care îi rezolvă problema solicitantului) și se rezumă la rezolvarea unor
probleme punctuale ale solicitantului. Frecvența crescută a interacțiunii mai ales cu instituțiile
locale și lipsa sau ineficiența comunicării politician -cetățean și funcționar -cetățean la nivel
central explică percepția ridicată a gradului de corupție din instituț iile centrale. De altfel, în
combaterea corupției, Direcția Națională Anticorupție (puternic mediatizată) și instituțiile locale

19
(cele mai frecventate) sunt percepute ca fiind cele mai eficiente. În ceea ce privește prevenirea
actelor de corupție, cetățeni i cred că cea mai mare importanță o are, în mare măsură, „conștiința”
funcționarului.28 Conștiința morală a acestuia se presupune că ar putea contrabalansa deficiențele
structurale ale sistemului. Transpusă în practică, problema eticii și a integrității fun cționarului
public stă sub semnul sistemului de control și sancțiuni, atât la nivel micro, al individului, cât și
macro, al instituției și al sistemului public în general. Acolo unde cele două sisteme la nivel
macro nu sunt bine reglementate și puse în pra ctică, rămâne sistemul de valori personale care să
permită funcționarului evaluarea unei situații sau a unei probleme. Costurile corupției sunt, fără
îndoială, mari, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere politic.

II.2. Abordări ale comunicării administrative în diferite instituții publice din
România

Această situație nu trebuie, însă, să ne determine să rămânem la modele economice sau
politice de abordare a corupției. Ele trebuie integrate unei abordări mai largi, care, pe de o parte,
să permită dezvăluirea acestor practici pe o scară mai mare și cu mai multă acuratețe, iar, pe de
alta, să ia în calcul și să contribuie la elaborarea unor modalități prin care valori morale
recunoscute social, precum onestitatea, să fie integrate a ctului profesional. Rapoartele periodice
de evaluare a eficienței demersurilor anticorupție implementate de România arată faptul că
momentul adoptării de noi legi anticorupție a fost demult depășit. Este momentul ca la nivelul
fiecărei instituții publice, dar și a celor din sectorul privat, să se pună accent pe implementarea
eficientă a standardelor interne și internaționale anticorupție. Totodată, este necesară o schimbare
de abordare cu privire la promovarea integrității instituționale.
În fapt, orice no u dosar ANI sau DNA constituie un eșec al managementului instituției de
a preveni incidentele de integritate în cel mai larg sens al noțiunii. Soluția nu poate fi decât
asumarea de către conducătorii instituțiilor publice a problematicii integrității la ni velul
organizației. O reacție eficientă împotriva corupției presupune atât o implicare în activitatea de
educație și prevenire, cât mai ales implicarea în combaterea și sancționarea ei prin:  Consultarea
declarațiilor de avere ale demnitarilor, funcționar ilor publici și ale magistratilor, a declaratiilor de

28 VEDINAȘ, Verginia, Statutul funcționarilor publici , Universul Juridic, București, 2009, p. 89.

20
interese și de incompatibilitate ale acestora, a băncilor de date existente, utilizarea legii accesului
la informatii de interes public; Promovarea de inițiative legislative adecvate și adaptate acelor
sectoare care sau d ovedit generatoare de corupție. Presiune asupra organismelor anticorupție de
la nivel instituțional și monitor izarea performanțelor acestora.
Reducerea toleranței față de mica corupție, percepută de opinia publică drept o dovadă de
bună creștere și recunoștință față de funcționarul care îndeplinește un act conform atribuțiilor
sale. Mediatizarea cazurilor de corupție și după caz a sancțiunilor aplicate. Strategia Națională
Anticorupție (2012 -2014) – 29Strategia Națională Anticorupție este un document de viziune
strategică pe termen mediu, care oferă coordonatele majore de acțiune în sprijinul promovării
integrității și bunei guvernări la nivelul tuturor instituțiilor publice. Documentul constituie
punctul de plecare în dezvoltarea și adopta rea/adaptarea de către instituțiile și autoritățile publice
a propriilor planuri sectoriale. Astfel, strategia cuprinde principiile de acțiune, obiectivele
generale și specifice relevante la nivel național. Totodată, documentul include aspecte practice și
instrumente concrete de lucru utile la dezvoltarea planurilor de acțiune sectoriale precum:
inventarul privind măsurile preventive obligatorii, indicatori de performanță asociați, structura
standard a planului de acțiune, mecanismul de coordonare și monito rizare .
Valorile fundamentale Prezenta strategie este construită pe premisa asumării de către
toate instituțiile și autoritățile publice a următoarelor valori fundamentale: – Integritatea –
reprezentanții instituțiilor și ai autorităților publice au oblig ația de a declara orice interese
personale care pot veni în contradicție cu exercitarea obiectivă a atribuțiilor de serviciu.
Totodată, aceștia sunt obligați să ia toate măsurile necesare pentru evitarea situațiilor de conflict
de interese și incompatibili tăți; – Prioritatea interesului public – reprezentanții instituțiilor și
autorităților publice au datoria de a considera interesul public mai presus de orice alt interes în
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Aceștia nu trebuie să se folosească de îndat oririle publice
pentru obținerea de beneficii necuvenite patrimoniale sau nepatrimoniale, pentru ei, familiile lor
sau persoane apropiate; – Transparența – reprezentanții instituțiilor și autorităților publice vor
asigura accesul neîngrădit la informațiile de interes public, transparența procesului decizional și
consultarea membrilor societății civile în cadrul acestui proces30.

29 Ibidem,
30 MADSEN, Peter and Jay M. SHAFRITZ (eds.), Essentials of Government Ethics , Meridian Book, 1992, p.34.

21
Fiecare măsură cuprinsă în prezenta strategie și în planul de acțiune se subsumează
următoarelor principii, a căror respectare est e esențială pentru realizarea unei administrații
publice moderne și eficiente: – Principiul statului de drept în baza căruia este consacrată
supremația legii, toți cetățenii fiind egali în fața acesteia. Acesta are la bază respectarea
drepturilor omului și presupune separația puterilor în stat; – Principiul responsabilității potrivit
căruia autoritățile statului răspund pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, respectiv pentru
modul de implementare și eficiența strategiilor de acțiune convenite31, – Principiul prevenirii
săvârșirii faptelor de corupție și a incidentelor de integritate potrivit căruia identificarea
anticipată și înlăturarea în timp util a premiselor apariției faptelor de corupție sunt prioritare și
imperative; – Principiul eficacității în combaterea corupției care se bazează pe evaluarea continuă
a activității instituțiilor cu atribuții în domeniu atât din punctul de vedere al îndeplinirii cât mai
complete a obiectivelor asumate pentru a produce efectele pozitive pe care societatea le aște aptă,
cât si al managementului organizațional; – Principiul cooperării și coerenței, în baza căruia
instituțiile implicate în prevenirea și combaterea corupției trebuie să coopereze îndeaproape,
asigurând o concepție unitară asupra obiectivelor ce trebuie îndeplinite și a măsurilor ce urmează
a fi luate; – Principiul parteneriatului public – privat, care recunoaște importanța cooptării
societății civile și a mediului de afaceri în activitățile concrete de implementare a măsurilor de
prevenire a corupției .
Cunoașterea de către angajați a normelor etice care guvernează exercitarea funcției sau a
demnității publice, a atribuțiilor de serviciu, a misiunii și mandatului diferitelor instituții publice,
a procedurilor de lucru și a sancțiunilor aplicabile constit uie precondiții esențiale pentru
integritatea instituțională. Pe lângă componenta de îndrumare îndeplinită prin intermediul
consilierilor de etică sau de integritate – care devine incidentă în cauze individuale, de cele mai
multe ori la solicitarea angajat ului – managementul instituției trebuie să adopte un rol proactiv, și
să asigure, cu regularitate, participarea personalului propriu la cursuri de pregătire specializate
anticorupție. Aceste cursuri trebuie să fie adaptate la tipul de serviciu public prest at și pregătirea
profesională a angajatului și să ofere un bagaj solid de cunoștințe pentru reducerea “zonelor gri”
care – din necunoaștere sau înțelegere greșită – pot conduce la corupție. Pe de altă parte,
promovarea integrității și a eticii în viața pub lică nu se poate realiza fără contribuția și rolul activ

31 Ibidem.

22

al beneficiarilor serviciilor publice32. Respingerea corupției de către cetățeni, raportarea
iregularităților sau abuzurilor reprezintă manifestări ale spiritului civic și ale respectului pentru
statu l de drept. Aceste valori trebuie însă promovate și explicate temeinic, începând chiar din
școală și dublate de acces facil la informațiile de interes public. Astfel, o componentă
fundamentală a strategiei va consta în activitatea de informare a cetățenilo r atât cu privire la
obligațiile legale ale instituțiilor și ale funcționarilor publici, cât și cu privire la modalitățile de
luptă împotriva fenomenului corupției, prin mijloacele legale și civice de care fiecare ce tățean
dispune. Asigurarea participării propriilor angajați la cursuri periodice privind normele etice și
de conduit, i ntroducerea în tematica de formare profesională a mo dulelor pe tema integrității;33
Elaborarea și diseminarea de ghiduri și materiale cu caracter informativ privind riscurile
și consecințele faptelor de corupție sau a incidentelor de integritate. 4. Organizarea la nivel
național și local a dezba terilor publice anticorupție; Derularea de programe educative destinate
tinerilor, în special la nivelul școlilor, liceelor și facultă ților; 6. Inițierea și derularea de proiecte
comune cu organizații neguvernamentale specializate în domeniul anticorupție
Despre etică în administrația publică românească nu s -a vorbit niciodată la modul
serios. În perioada ce a urmat Revoluției din 1989 e tica a fost abordată doar din punct de
vedere al formelor corupției ce se manifestă în sectorul public. Din păcate, chiar și această
abordare a fost limitată la domeniul discursului politic. Într -adevăr, nu poate fi negată existența
unor prevederi legale, care prin conduita pe care o prescriu, pot fi considerate adevărate norme
etice. Abia începând cu anul 2000 legislația românescă s -a îmbogățit cu prevederi menite să
reglementeze combaterea actelor de corupție din administrația publică și să stimuleze
comp ortamentele etice. Însă, tocmai aceasta este marea deficiență cu care se confruntă
majoritatea administrațiilor contemporane: lipsa reglementarilor în domeniul eticii, o încadrare
teoretică în măsură să evidențieze scopurile, definițiile si un câmp comun de referințe pentru
cercetarea și practica eticii administrative. Simpla emitere a actelor normative reprezintă un
bun început, însă nu este și suficient pentru a asigura o administrație publică etică. În prezent,

32 MENZEL , Donald, Research on ethics and integrity in governance: A review and assessment , in Public Integrity
Vol.7, No. 2, 2005pp. 147 -68.
33 MOORE, Mark, H., Creating Public Value -Strategic Management in Government , Harvard University, London,
U.K., 1997, pp -12-15.

23
în cazul României, nu există nici un text oficial care să asigure clarificarea conceptului de
"etică" și când se aplică ea în domeniul administrației publice34.
A vorbi despre corupție ca fenomen într -o creștere îngrijorătoare, fenomen ce nu se
manifestă doar în câmpul instituțiilor publice, dar a nu vorbi de anumite principii morale fără de
care administrația publică își pierde rațiunea de a fi, iată un real semnal de alarmă. Cu toate
acestea, după cum s -a menționat și anterior, legislația în domeniu s -a îmbogățit în ultima
decadă, putându -se chia r afirma ca România este un stat a cărui legislație anticorupție este
racordată la standarde europene. Însă, din nou, deși cadrul legislativ este unul competent, simpla
reglementare nu este în măsură să asigure faptul că administrația românescă este una et ică.
Sporirea regulilor formale nu garantează rezultate etice. După cum spunea și primarul
Amsterdamului35, Job Cohen, în cuvântarea de bun venit adresată participanților la conferința
internațională First Global Dialogue on Ethics in Public Administration, desfășurată în luna mai
a anului trecut la Amsterdam, soluția nu constă în a crește numărul de reguli deja existente, ci în
încurajarea administratorilor publici de a lua decizii morale de unii singuri.3 Iar acest deziderat
se poate realiza numai printr -un proces coerent de educație a administratorilor, prin implicarea
directă a acestora în discuții, dezbateri, în rezolvarea dilemelor etice și prin antrenarea lor în
procesul decizional.
Trebuie remarcată totuși schimbarea majoră referitoare la relația admi nistrație publică –
cetățean, survenită după 1990. Această schimbare nu se datorează numai autorității
administrative (deși nu trebuie negat nici aportul administrației), ci și cetățeanului, care a învățat
din mers care îi sunt drepturile și îndatoririle înt r-o societate democratică.

34 PALIDAUSKAITE, Jolanta, Codes of ethics in transitional democracies: A comparative perspective , in Public
Integrity Vol.8, No. 1, 2005 -6, pp. 35 -48.
35 Ibidem.

24

CAPITOLUL III . PERSPECTIVE ASUPRA REFORMEI ÎN ADMINISTRAȚIA
PUBLICĂ PRIN INTERMEDIUL TRANSPARENTIZĂRII ACTULUI ȘI A DECIZIEI
ADMINISTRATIVE

III.1. Rolul codurilor etice în procesul de reformă a administrației publice

Una din foarte importantele calități ale codurilor etice este aceea de a deține un rol
major în formarea și evoluția gândirii etice în administraț ia publică. Elaborarea unui asemenea
cod în administrația publică românească ar reprezenta un pas firesc (dat ă fiind legislația deja
existentă) și, de asemenea, foarte important în educarea și formarea funcționarilor români la
standardele impuse de administrațiile occidentale. Codul are valoarea unui simbol care face
legătura între aderentul la cod (funcționarul public) și deziderate precum: satisfacerea
interesului public, profesionalism, înalte standarde morale.36
Codurile etice s -au dezvoltat în context profesional pentru a specifica și clarifica o
conduită acceptabilă din partea funcționarilor publici. Scopuril e unei atari conduite privesc:
susținerea funcționarilor publici în confruntarea cu situații dilematice, orientarea
administratorilor către atitudini favorabile protejării interesului public, sprijinirea grupurilor
pentru a atinge grade ridicate de coeziun e internă, atingerea unui nivel înalt de conduită
profesională cât și dobândirea performanței în munca depusă, câștigarea unui grad înalt de
credibilitate în ochii opiniei publice. Toate aceste scopuri urmărite de conduita prescrisă de un
cod etic sunt sco puri pe care și administrația publică românească își dorește să le atingă.37
Codurile etice devin din ce în ce mai mult realități ale vieții cotidiene pentru angajații din
sectorul public occidental. Reala valoare a codurilor etice nu constă în faptul că no rmează
acțiunile administratorilor publici, ci în faptul că reprezintă încununarea idealurilor serviciului
public. Codurile etice servesc, în primul rând, consacrării valorilor democrației și creșterii
încrederii publice în autoritatea administrativă.

36 SALAMON, Lester M., The Tools of Government: A Guide to the New Governance , Oxford Uni versity Press, New
York, 2002.
37 Ibidem.

25

STUDIU DE CAZ: CORELA ȚIA DINTRE SOCIAL MEDIA ,
E-GUVERNARE ȘI TRANSPARENTIZAREA
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Diferite studii au explorat impactul noilor media asupra interacțiunii guvernelor și a
cetățenilor lor (e -guvernare) sau angajarea cetățenilor în ches tiuni de guvernare (e –
guvernare ). Noi tehnologii de comunicare, cum ar fi mass -media socială, au rolul de a face
participarea cetățenilor la guvernarea publică fezabilă din punct de vedere logistic prin
susținerea proceselor deliberative și prin asigurarea a ccesului la o gamă largă de informații,
precum și conversații on -line).
Mai mult, administrațiile publice se străduiesc să folosească mijloacele de
comunicare socială în interacțiunile lor cu publicul și cetățenii în general. Cu toate acestea,
se cunosc p uține despre condițiile prealabile necesare pentru utilizarea socială a mass -media
profesionale în administrația publică și difuzarea social media în cadrul administrației
publice în general: am găsit doar dovezi sporadice și puține studii privind utilizar ea social
media în administrația publică – și chiar mai puține date fiabile numere. Ca o excepție,
studiul lui Criado și Rojas -Martin privind mass -media sociale din guvernele locale din
Spania a arătat că, în medie, guvernele regionale lucrează cu media so ciale de 2,78 ani
(începând din 2012). 38Deși toate guvernele spaniole au o prezență socială în mass -media,
personalul dedicat managementului său variază foarte mult de la o mână de angajați din
Aragon și Extremadura la aproximativ 100 de persoane din Pais Vasco. Studii similare
pentru alte țări lipsesc și nu am găsit niciun raport cantitativ privind numărul de
administrații publice din Germania care utilizează în mod activ canale media sociale. Cu

38 Ajzen, I. ( 2013 ). Teoria Comportamentului Planificat. Comportamentul organizațional și procesele
decizionale umane, 50 (2), 179 -211.

26
toate acestea, un lucru știm: pentru a fi folosite, angajați i trebuie să accepte medii sociale,
adică trebuie să fie "media socială gata".39
Termenul "pregătire" se aplică fenomenelor individuale, organizaționale și sociale,
precum și în domenii precum cercetarea educațională ("pregătirea școlară") sau analiza
milit ară. În general, disponibilitatea descrie disponibilitatea, capacitatea și / sau pregătirea
pentru o anumită acțiune. Aplicată pentru utilizarea TIC, găsim "e -readiness" ca concept
pentru pregătirea societăților pentru a exploata potențialul comerțului electronic sau al e –
guvernării. La nivel individual, testarea TIC este asociată adesea cu competențele
utilizatorilor, cu tendința de încredere și cu acceptarea tehnologică a acestora La nivel
organizațional, "pregătirea" este un termen comun în literatura de inovare și schimbare dar
sa aplicat și capacității și pregătirii unei organ izații de a angaja inovații TIC. Definim
pregătirea pentru mass -media socială ca măsură în care un individ, grup sau organizație este
dispus, capabil și pregătit să folosească medi i sociale în scopuri profesionale.Grönlund a
descris recent "o nevoie de […] noi modele care să răspundă provocărilor contemporane și
viitoare ale guvernării electronice". Sa argumentat că cercetarea în domeniul e -guvernării
încă suferă de o lipsă de teo rie. Într-o recenzie a 99 de articole din domeniu, Titah și Barki
nu au găsit un singur studiu care să se adreseze la nivel multiplu .40
Și caracterul multidimensional al procesului de adoptare a guvernării
electronice. Această lipsă de complexitate și profu nzime în domeniul emergent al cercetării
în domeniul e -guvernării se confruntă cu procese de implementare și management tot mai
complexe, în special având în vedere noile oportunități și provocări asociate cu mediile
sociale. Recent, Lee și Kwak și Picazo -Vela au încercat să abordeze complexitatea și
dinamica conceptuală a utilizării social media în administrația publică41. Pe baza unor astfel
de idei inițiale, ne -am propus să dezvoltăm un model de disponibilitate socială care nu se
aplică doar contextului s pecific al administrației publice, ci identifică antecedentele
utilizării mediilor sociale atât la nivel organizațional, cât și la nivel individual. Prin urmare,
întrebarea noastră de cercetare este:

39 Andersen, KN, Medaglia, R., & Henriksen, HZ (2012). Social media în îngrijire a sănătății publice:
Impact propuneri de domeniu. Informații Guvernul trimestrial, 29 (4), 462 -469.
40 Rossel, P., & Finger, M. (2007). Conceptualizarea e -Guvernare. (T. Janowski & TA Pardo, eds.)
Lucrările conferinței internaționale privind prima Teoria ș i practica guvernării electronice ICEGOV
07, 399 -407.
41 Ibidem.

27
“Care sunt antecedente individuale și organizaționale De pregătire în mass -media
socială în administrația public”.
Ne vom baza analiza pe o privire de ansamblu a sistemelor informatice și a teoriilor de
inovare care au potențialul de a informa înțelegerea noastră cu privire la disponibilitatea
social media. Această imagine de ansamblu relevă necesitatea de a încorpora perspective în
pregătirea pentru mass -media sociale, atât la nivel individual, cât și la nivel
organizațional. În acest scop și pentru a asigura aplicabilitatea constatărilor noastre în
contextul a dministrației publice, am pus bazele dezvoltării modelului nostru pe un studiu
exploratoriu, desfășurat în administrarea unui stat german. Analizăm o serie de opt studii de
caz mici care acoperă inițiative care vizează introducerea mijloacelor sociale în p rocesele
administrative.
O serie de teorii au abordat construcții și relații care influențează disponibilitatea
socială a mass -media atât la nivel individual, cât și la nivel organizațional. Am efectuat o
analiză de literatură pentru a identifica teorii c are ar putea informa dezvoltarea unui model
de pregătire în mass -media socială în administrația publică. Sistemele de literatură au ajuns
departe analizând antecedentele individuale ale utilizării sau acceptării TIC – însă nu există
decât puține cercetări privind factorii organizaționali de adoptare a TIC.Aici, cercetarea
inovării oferă o abordare promițătoare deoarece mai multe teorii au discutat despre
antecedentele organizaționale ale inovațiilor de produse și procese, inclusiv adoptarea de
noi tehnologi i informatice42.
În domeniul IS și sociologică, de cercetare decalajul digital a abordat o serie de
antecedente individuale de utilizare TIC: diferențele demografice, cum ar fi vârsta și sexul
și statutul socio – economic sunt deținute pentru a str uctura at itudini și utilizarea i nternetului
și a tehnologiilor web 2.0 persoanelor. Starea de vârstă și statutul socio -economic s -au
dovedit a fi predictori puternici ai aptitudinilor, utilizării și satisfacției pe internet (Van
Dijk, 2006, p. 226) – care este vala bil și pentru lumea socială mai specifică și mai
interactivă . O mare parte din literatura privind diviziunea digitală se concentrează totuși
asupra setărilor private. Social media la locul de muncă și în unitățile de afaceri, echipe și
organizații complexe nu sunt în centrul studiilor de divizare digitală. Totuși, această

42 Kearny, C., Hisrich, RD, si Roche, F. (2009). antreprenoriat pu blic și privat sector: similitudini, diferențe
sau o combinație? Journal of Small Business și Enterprise . pp11-15.

28
componentă de cercetare oferă o primă perspectivă asupra motivului pentru care anumiți
angajați ai administrației publice ar putea fi mai pregătiți să folosească medii sociale decât
alții: ne-am aștepta ca angajații mai tineri, cu experiență în domeniu, mai calificați și mai
educați să prezinte o SMR mai mare decât cei mai în vârstă, o mologi calificați și educați43.
Modelele de acceptare a tehnologiei abordează atât caracteristicile tehnologiei, cât și
caracteristicile utilizatorilor. Davis a susținut că adoptarea și utilizarea individuală a TIC –
urilor noi vor avea loc dacă sunt percepute ca utile și ușor de utilizat. Spre deosebire de
abordarea divizării digitale,
TAM a fost frecvent utilizat pentru a explica acceptarea tehnologică la locul de
muncă. Prin urmare, acesta poate furniza informații relevante pentru setările de administrare
publică. Dincolo de abordarea di vizării digitale, TAM ne îndreptățește atenția asupra
percepției tehnologiilor: în cazul nostru, ne așteptăm ca, atunci când angajații administrației
publice percep mass -media sociale ca fiind complicate, nefolositoare și care nu se
încadrează în mediul lo r de lucru, nu sunt Probabil că ar fi gata să le folosească.44
Studii recente au investigat inovații și difuzarea lor în cadrul
unei lentile de rețea socială, de exemplu , prinutilizarea de modele de contaminare. Perspect
iva capitalului social și rolul hub -urilor în procesul de difuzie sunt alte căi ale paradigmei
rețelei. Într-o astfel de perspectivă relațională, ne -am aștepta ca oamenii bine conectați să se
expună mai devreme și mai devreme la o nouă tehnologie și, prin urmare, să adopte mai
mult. Același lucru ar trebui să fie valabil și pentru mediile sociale din administrația
publică: cu cât contactele imediate ale angajaților din administrația publică mai deschisă și
socială sunt mai bune, cu atât angajații înșiși ar trebui să fie mai ușor să adopte noi
instrumente. Alte teorii s -au concentrat asupra comportamentului organizațional și a
schimbării în abordarea pregătirii tehnologice45.
Astfel de teorii urmăresc să explice de ce anumite organizații adoptă noi tehnologii,
în timp ce altele nu. Sub o perspe ctivă instituțională, tendințe isomorphistic sunt cruciale în
explicarea schimbărilor organizaționale și difuzarea inovațiilor. Odată ce anumite
organizații au adoptat TIC, cum ar fi mass -media socială, alții pot sări pe bandwagon și se

43 Bannister, F., & Connolly, R. (2012). Marea Teorie Hunt: Are e -guvernare au într -adevăr o
problemă? Proceedings of the 2012 Grupul European de Administrație Publică e -guvernare Grupul de
studiu Conferința anuală, Bergen, 1 -29.
44 Ibidem.
45 Ibidem.

29
simt presați să ado pte noua tehnologie, chiar și atunci când nu ar putea să -și vadă avantajul
imediat. Luând această teorie ca punct de plecare, ne -am aștepta la presiuni mimetice și
normative, odată ce o parte mai mare a administrațiilor publice a adoptat social media în
cadrul rutinelor lor de lucru. Mai mulți autori au analizat difuzarea și asimilarea sistemelor
informaționale organizaționale bazate pe teoria instituțională Cu toate acestea, deși
abordarea instituțională este capabilă să răspundă răspândirii TIC odată ce a cestea au fost
deja adoptate de către organizațiile de pionierat, aceasta nu explică pregătirea inițială a
tehnologiei. În termeni mai descriptiv, Rogers a abordat problema
modului difuziei inovații (DDI) are loc. El diferențiază cinci tipuri de adoptatori în funcție
de timp . Când decid să adopte o inovație: inovatori, adoptatori timpurii, majoritate timpurie,
târziu . În plus, el propune ca cinci proprietăți ale inovării să își formeze popularitatea:
avantajul relativ, compatibilitatea, complexitatea, obser vabilitatea și testarea. În cadrul
DOI, caracteristicile individuale (cum ar fi atitudinile față de schimbare), antecedentele
organizaționale (centralizare, complexitate, mărime etc.) și cele externe se reunesc și
modelează inovativitatea organizațională. 46
Astfel, abordarea DOI prezintă un cadru relativ holistic pentru analiza adoptării
tehnologiei. Cu toate acestea, ea este orientată spre explicarea adoptării concrete a
inovațiilor, mai degrabă decât pentru disponibilitatea de a adopta și nu oferă o expli cație a
modului în care diferitele nivele conceptuale se intersectează în acest proces. Similar cu
abordarea DOI este cadrul "Tehnologia -Organizație -Mediu". Se presupune că trei forțe se
interacționează și modelează adoptarea de noi tehnologii în organizaț ii: aspecte și
caracteristici ale tehnologiei în sine (T), atributele organizaționale, cum ar fi mărimea și
sectorul în care operează (O) și mediul (E) , Adică forțe externe, cum ar fi reglementările de
stat și evoluțiile macroeconomice. Cadrul TOE a fost a plicat pentru diferite sisteme
informatice, cum ar fi Software Enterprise Plan ning Software , Electronic Data Interchange
și afacerile electronice. Rezultatele sunt, în general, amestecate, iar factorii organizaționali
sunt oarecum mai buni în ceea ce prive ște estimarea adoptării tehnologiei decât influențele
de mediu. Întrucât cadrul TOE neglijează aspectele individuale ale pregătirii și adopției

46 Venkatesh, V., & Bala, H. (2008). Tehnologie Acceptarea Modelul 3 și o agendă de cercetare
asupra interventiilor. Științe a e deciziei, 39 (2), pp. 273-315.

30
tehnologice și se concentrează asupra întregii organizații – în special în sectorul privat -, nu
o considerăm un model foarte potrivit pentru scopul nostru47.
În rezumat, teoria noastră de ansamblu arată că o serie de diferite direcții de
cercetare par promițătoare în informarea unui cadru de pregătire în mass -media socială în
administrația publică. Totuși, identific ăm două provocări în derivarea unui astfel de cadru
exclusiv din teoriile existente:
Doar câteva teorii oferă o abordare pe mai multe niveluri a pregătirii tehnologice: în
timp ce cercetarea IS se axează în mare parte pe antecedentele individuale, cercetar ea
inovării este în primul rând preocupată de factorii organizaționali. O justificare puternică
este necesară pentru combinarea constatărilor din ambele domenii pentru a evita
eclectismul. Copleșitor, teoriile chestionate în această revizuire se referă la setările din
sectorul privat, numai rareori studiile își adaptează modelele la administrațiile publice. Prin
urmare, este necesar să se întemeieze un model de pregătire în mass -media socială în
administrația publică cu privire la perspectivele generate în acest context particular48. Noi
Prin urmare, să propună o abordare de cercetare exploratorie bazându -ne pe mai
multe niveluri modelul de pregătire a mass -mediei sociale pe perspective empirice generate
într-un cadru administrativ public, pe care apoi o vom fundamenta prin teoriile IS
disponibile și inovare49.

Metodologia: O abordare a studiului de caz

Am ales să folosim o paradigmă de cercetare interpretativă, folosind teoria
funda mentată. Scopul studiului nostru a fost de a explora problema la îndemână di n
perspectiva profesioniștilor implicați și în mediul în care se des fășoară . Am fost deosebit de
interesați de experiențele, înțelegerile și narațiunile angajaților publici implicați în
inițiativele de social media. Prin urmare, la sfârșitul anului 2011, a m efectuat 8 studii de caz
mici, toate în cadrul administrației unui stat german. Cazurile au acoperit majoritatea
tuturor inițiativelor de social media din cadrul administrației de stat în ultimele 12 luni (un

47 Ibidem.
48 Rafferty, AE, Jimmieson, NL, & Armenakis, AA (2013). Schimbarea Readiness: O revizuire
multinivel. Journal of Management, 39 (1), 110 -135.
49 Ibidem.

31
total de 11 inițiative). Selecția cazului a u rmat strategia teoretică de eșantionare
recoman dată de Glaser și Strauss , conform căreia cercetătorul efectuează un proces iterativ
de colectare, codificare și analiză a datelor, conducând la decizii privind necesitatea și tipul
de date suplimentare, până când saturația teoretică este atins.
În acest caz, s -au adăugat cazuri suplimentare în eșantion, reprezentând inițiative de
succes și nereușite, inițiative în cadrul agențiilor centrale de stat și agenții cu un accent
regional și, în final, funcții adminis trative cheie, precum și un parteneriat public -privat și
entități private publice Scopul de a elabora caracteristicile și dimensiunile noilor
concepte. Toate studiile de caz s -au bazat pe interviuri semi -structurate cu responsabilii de
proiect responsabili și, în câteva cazuri, cu angajații implicați în procesul de luare a
deciziilor (11 interviuri cu totul). Decizia de a include angajați suplimentari în interviuri a
fost făcută de managerii de proiect pe baza implicării lor operative. Am completat studiile
de caz cu interviuri ample și repetate, cu reprezentanți ai departamentului de servicii central
al statului care supraveghează toate proiectele IT și e -guvernare. Ultimele interviuri au
servit la validarea și contextualizarea studiilor de caz50.
În fiecar e caz, ghidul de interviu sa adresat unui proiect specific care vizează
introducerea mediilor sociale într -un proces de comunicare al unității
administrative. Întrebările au vizat scopul, instrumentele și resursele proiectului, inițiatorul
său (inițiați), participanții și motivațiile, responsabilitățile, forțele motrice, șansele și
riscurile percepute, procesele decizionale, obstacolele, mediul personal al participanților,
experiența utilizării TIC și atitudinile față de Social media și, în final, acolo und e este cazul,
o comparație între corporațiile private și administrația publică. Fiecare interviu a durat
aproximativ o oră, a fost înregistrat și apoi transcris51.
Interviurile au fost organizate în birourile participanților – echipa de cercetare a luat
notă de mediul fizic, de atmosfera din cadrul diferitelor departamente și de clima dintre
membrii echipei implicate. Bazându -se pe introducerile personale furnizate de partenerii
anteriori de interviu și prin asigurarea anonimatului partenerilor de interviu, echipa a reușit
să creeze o atmosferă de interviu deschisă și de încredere. Partenerii de interviu au fost
extrem de atent la abordarea obstacolelor percepute pentru folosirea social media și în

50 Marius Calin Benea , Orlando Demetrius Benea (2015), The use of social media in romanian political
marketing , Review of the Air Force Academy , Brasov, No 2 (29) 2015 , pp.4-5.
51 Ibidem.

32
critica circumstanțelor percepute ca nefolositoare introducer ii social media – sau propunerea
schimbărilor necesare în cadrul organizației.
Analiza interviului sa bazat pe Atlas.ti și a fost efectuată independent de cel puțin
doi membri ai echipei de cercetare. În procesul de codificare, toate declarațiile referitoa re la
drivere, precondiții și motivații ale utilizării mijloacelor de comunicare socială, precum și
obstacole, temeri sau rezistență au fost etichetate și etichetate. Descrieri similare au fost
apoi grupate în aceeași ca tegorie . Aceste categorii inițiale a u fost aplicate la transcrierile
ulterioare de interviu (codificare axială). În cele din urmă, categoriile emergente au fost
rafinate și integrate în concepte teoretice, rezultând în 12 antecedente de pregătire în mass –
media sociale (codificare selectivă). Următoarele segmente vor prezenta categoriile
rezultate, diferențiate după nivelul apariției lor: fenomene individuale sau organizaționale.

Antecedente de disponibilitate socială în mass -media

Analiza noastră a dus la un model pe mai multe niveluri, car e include cinci
antecedente organizaționale și șapte antecedente individuale de pregătire pentru mass –
media sociale. Propunem ca, combinate, aceste elemente să ofere un model valid de
pregătire a mijloacelor de comunicare socială în administrația publică,P e care o
conceptualizăm ca un predictor al utilizării sociale reale a mass -media. Următoarele
segmente vor descrie pe scurt antecedentele identificate, diferențiate de nivelul individual și
organizațional al observației.

Date demografice

Mulți parteneri de interviu au speculat că diferențele de vârstă sau generații joacă un rol
important în succesul proiectelor media sociale. Sa propus ca angajații mai tineri să aibă
mai multă experiență în domeniul social media și, prin urmare, sunt mai deschiși la
utilizarea lor. În același timp, vârsta medie în cadrul administrației publice a fost
considerată destul de ridicată, făcându -l un mediu relativ rezistent.

33
 «Regizorul e cel mai vechi dintre noi. Asta are de a face cu generația într -o
oarecare măsură, este oarecum o problemă generatională. El folosește, cred, nici
social media , la toate, aș spune. »
 «Este o chestiune de generații, care este foarte evident, unii nu sunt interesați deloc,
alții sunt absolut interesați.»
 "Administrația noastră are o vârstă medie de 47 de ani. Aici, oamenii lucrează
până la vârsta de 63, 65 de ani, nu ai asta în sectorul privat. Factorii de decizie
noastre sunt undeva dincolo de 55. »

Similar cu problema experienței generațiilor și a deschiderii, experiența individuală cu
mediile sociale a apărut ca un factor important de influențare. Unii parteneri de interviu au
colaborat cu mass -media socială în ocupațiile anterioare, uneori în sectorul privat. Acești
angajați au considerat social media ca un instrument ușor de folosit, care nu oferă prea
multe provocări.
 «Eu însumi am o pagină Facebook. Deci , pagina de Facebook pe care l – am creat
aici [la locul de muncă] ar fi pagina a doua mea. »(I5)
 În același timp, am găsit un număr surprinzător de angajați care nu aveau experiență
personală în domeniul social media și care nu foloseau nici mijloace media sociale
în scopuri private – acest lucru părea surprinzător în faptul că toți aceștia au fost
implicați în inițiativele de social media. În general, scepticismul era deosebit de
ridicat, la fel ca și temerile legate de protecția vieții private și a securității pe web.
 “Nu găsiți un șef de departament cu vârsta mai mică de 40 de ani Deci , nu ai
nici un Nativii Digital, cei care sunt toți imigranții ”.
 “Sunt un utilizator foarte pasiv pe Facebook. Sunt iritat de tot ce mi -a dezvăluit. De
asemenea, cred că este o supraîncărcare a informațiilor. Sunt atât de multe
lucruri pe care nu vreau să știu că doa r un fel de mine copleșească. ”

Speranța de performanță

Problema dacă mass -media socială este un instrument util în administrația publică a fost
destul de susținută în rândul partenerilor noștri de interviu. Unii participanți au fost

34
entuziaști în evaluar ea instrumentelor media sociale. Alții au avut dificultăți în identificarea
unui "caz de afaceri" convingător pentru punerea lor în aplicare.
 "Eu o folosesc eu, așa am venit cu ideea că ar avea sens, pentru că comunic cu
contactele mele prin Facebook foart e mult. Asta într – adevăr face mult mai rapid. ”
 "Avem toate restricțiile bugetare chiar acum. De ce este o sarcină importantă? Nu
înțelegem. ”
 "Nu avem prea multă interacțiune cu cetățenii. Deci , întrebarea într – adevăr a fost,
ce conținut, vreau să spun cu ce conținut putem păstra o
prezență pe Facebook în viață? ”
Avantajele menționate de partenerii noștri de interviu au inclus o interacțiune
simplificată între cetățeni și administrația publică, furnizarea de informații și
informare. Pericolele sau dezav antajele identificate de partenerii noștri de interviu au inclus
creșterea susceptibilității administrației față de criticile publice și preocupările privind
confidențialitatea și securitatea52. Unii participanți s -au referit la standardele de înaltă
calita te percepute în cadrul organizației în ceea ce privește comunicarea cu publicul, dintre
care unele se bazează pe cerințele legale, care sunt asigurate de mecanisme complexe de
asigurare a calității. Ei s-au îndoit dacă aceleași standarde de calitate ar put ea fi transferate
în mediile sociale53.

Estimarea efortului

Din nou și din nou, participanții s -au adresat unei anumite temeri că mass -media sociale
ar putea fi asociate cu încărcături suplimentare. Păstrarea actualizărilor profilurilor sociale
media a fo st considerată destul de consumatoare de timp. Creșterea volumului de muncă a
fost una dintre pericolele cele mai frecvent menționate de utilizarea social media. Aceasta a
inclus necesitatea navigării structurilor organizaționale complicate și a proceselor de
coordonare. Aceste temeri au fost cele mai dominante în acele cazuri care nu (încă) au
implementat niciun instrument social media.

52 Pan, M., & Jang, W. (2008). Determinanii de adoptarea de planificare a resurselor întreprinderii
în cadrul tehnologiei organizație -mediu: de comunicații din Taiwan. Journal of Computer Information
Systems, 48 (3), 94 -102
53 Ibidem.

35
 Nu am timp să stau în fața ecranului chiar mai mult. Adică, mereu stau aici pentru o
lungă perioadă de timp, și apoi nu v reau să fac mai mult de aceeași, poate chiar
acasă. ”
 “Pentru mulți, subiectul este oarecum suspectă, pentru că nu o fac în mod privat –
și dacă o fac, ei se tem pentru că aceasta ar însemna mai mult de lucru

Influenta sociala

Cercetarea de la egal la ega l a fost frecvent menționată ca motiv pentru folosirea social
media – atât la nivel individual cât și organizațional.
 "Deodată mi -am dat seama că foarte mulți oameni comunică în rețelele
sociale. Oamenii care nu ne -au sunat înainte să ne contacteze brusc p entru că au
întrebări sau probleme.Se pare a fi mai puțin de un obstacol pentru a ne contacta
pe Facebook. ”
În același timp, influențele sociale pot duce, de asemenea, la reacții adverse și evitarea
social media, mai ales dacă colegii au făcut experiențe n egative.
 “Ei bine, acest lucru, să spunem că această presiune, dintr -o dată toată lumea vrea
să fie prietenul tău, chiar dacă nu le – am văzut, asta nu e treaba mea .”
 "Cei din cercul meu de prieteni, care au copii în adolescență sau cam așa, care au
făcut experiențe negative, și ei s -au întrebat: la ce punct de la toate? În
cele din urmă, într -adevăr nu este foarte util, astfel încât într -adevăr începe
să se gândească la asta. ”

Auto -eficacitate

Persoanele intervievate percepute de autoeficacitate au apăr ut ca un factor important în
deschiderea lor în ceea ce privește noile tehnologii informatice, dorința lor de a experimenta
noi instrumente. Auto -eficacitatea pare a fi strâns legată de o atitudine personală față de
TIC inovatoare și de experiența reală de utilizare.

36
 "Am o afinitate IT mai mare din cauza poziției mele anterioare la [o companie
privată]. Eu sunt unul dintre acei oameni care joacă întotdeauna cu BlackBerry lor
și întotdeauna trebuie să se disciplineze. ”
Auto -eficacitatea părea deosebit de rid icată în cazul unor utilizatori cu experiență, care au
demonstrat puțină rezistență la aplicarea know -how-ului lor la proiectele TIC legate de
muncă.
 "Formarea provine din practicare, cred. Deci , cu atât mai mult să utilizați social
media, cu atât mai pri cepuți deveniți, cu atât mai mult știi despre ea. ”
 "Ne-am uitat în jur cum am reușit să o gestionăm cu personalul nostru și în cele din
urmă am spus, bine, o voi face, dacă este necesar, din casa mea. Am ceva
experiență .”

Anxietatea asociat ă cu munca la c alculator

Un număr mare de participanți la interviu nu au utilizat medii sociale în scopuri
private. Foarte adesea, preocupările privind confidențialitatea și securitatea au fost
menționate ca inhibitori ai utilizării în mass -media sociale. Acest lucru a fost, de asemenea,
transferat sarcinilor profesionale: întrebarea cu privire la modul în care standardele înalte de
confidențialitate ale administrației ar putea fi asigurate într -un mediu social media părea să
plictisească multe proiectemanageri54. Acest lucru se poate datora, în parte, presei critice
legate de furnizorii de media și atitudinea critică a comisarilor germani privind protecția
datelor cu privire la mediile sociale.
 “Nu vreau să fie găsit [pe internet] ”
 "Eu fac totul pentru a nu fi trasabil o nline. (…) Este doar privat pentru gustul
meu. Prefer să privesc oamenii în ochi, mai degrabă decât pe ecran. Nu cred că am
ratat foarte mult. “

54 Rogers, EM (1995). Difuzarea inovațiilor. O abordare integrată a teoriei comunicării și de
cercetare. New York, Free Press. p.23.

37
 “Statul este destul de conservator. Din fericire, am exclus Facebook din opțiunile
noastre devreme , deoarece cred că, în acest moment, ar fi fost foarte dificil de a
obține de acceptare pentru că, având în vedere toate titlurile recente .”

Suport pentru leadership

Angajații consideră că au nevoie de sprijinul superiorilor lor pentru a realiza cu succes
proie ctele media sociale. În cazul administrației publice, sprijinul de conducere cuprinde
atât susținerea politică, cât și sprijinul acordat de conducerea administrativă. În unele
cazuri, susținerea politică a fost pusă la îndoială de către partenerii noștri d e interviu,
deoarece unele proiecte media sociale ar putea crea o atenție politică, eventual chiar critică,
care ar trebui evitate cel mai bine.
 "Am venit cu ideea că șeful nostru ne -a confruntat cu asta. Dar ,
de asemenea , membri ai parlamentului cu privire la starea și la nivel național. »(
 “Acest lucru poate fi un subiect sensibil , deoarece nici un politician nu vrea să
se împiedice de așa ceva, ele tind să fie foarte atenți, pentru că într – adevăr, ceea
ce se poate câștiga cu o inițiativă ca asta? ”
 Din nou și din nou, de sprijin de conducere a fost pus sub semnul întrebării din
cauza experienței și preferințele persoanelor responsabile.
 “… [] în departamentul nostru, oamenii de conducere sunt oarecum dincolo de 55.
Ei știu doar pe Facebook, de exemp lu, pentru că au deschis un cont pentru a
supraveghea mai bine copiii lor. ”
 “Pentru factorii de decizie, să – l pună în acest fel, pentru factorii de decizie cu care
am vorbit, este o zonă relativ nouă, în cazul în care acestea nu au avut prea multă
experi ență.» (I4)

În unele cazuri, sprijinul politic a fost considerat ușor de realizat decât un sprijin
organizațional în cadrul administrației. Într-un caz, un proiect în curs de desfășurare a fost
abandonat din cauza sprijinului discutabil în cadrul administ rației mai mare.

38
 “MP nostru, desigur că e pe Facebook (…) , dar acest lucru este o anumită clientelă
și [lider administrativ] nostru, nu Îl vei găsi pe acolo .”

Autonomie

Autonomie sau libertate de muncă a apărut ca un element deosebit de favorabil pent ru
inițiative sociale mass -media de succes. Pe de o parte, proiectele conduse de manageri de
proiect încredere în sine într -un mod foarte pro -activă, independentă, a constituit cea mai
mare parte a punerii în aplicare cu succes.
“Oh , știi, tocmai am făcut –o.”
“Sunt foarte bucuros că sunt direct subordonat șefului departamentului, așa că nu trebuie
să treacă prin toate ierarhiile. Dacă într -adevăr trebuie să rămânem la toate regulile … dar
în acest c az am spus că vom încerca doar“.
De asemenea, caracteri sticile specifice ale mass -media sociale sunt deținute de a solicita un
grad extins de autonomie – actualizări de stare sau tweet -uri nu pot fi verificate și controlate
de nenumărate părți în cadrul administrației. grade mari de autonomie, nu sunt consider ate o
caracteristică tipică a administrațiilor publice.
“Mă simt este destul de un lux, îmi place aici – că eu, doar o singură persoană, se poate
gândi la o soluție, faptul că am libertatea de a propune ceva, pentru a proiecta ceva și
să investească foarte mult în ea, asa cum am cred că are dreptate, modul în care am nevoie
de ea să vină cu rezultate bune. ”
Pe de altă parte, am întâmpinat plângeri foarte puține despre restricțiile sufocanta sau chiar
frica de repercusiuni. Mai degrabă, procese complicate, c olaborative de luare a deciziilor
sunt pur și simplu considerate „modus operandi“ în cadru public.
«Nu există nici o teamă că unii angajat ar putea posta ceva care nu este bun pentru oraș
sau cam asa ceva. Asta nu e. “

Structura

Un element frapant al int erviurilor a fost repetate explicații îndelungate -lichidare ale
structurilor organizatorice, departamentele la diferite niveluri care trebuiau să fie implicate

39
în proiecte de social media. De asemenea, coordonarea în cadrul și între agențiile – în scopul
de a stabili o prezență social media sau să -l folosească – a fost descrisă ca fiind destul de
dificilă și complicată. Într-un caz, un partener de interviu nevoie de mai mult de 500 de
cuvinte doar pentru a descrie procesul de luare a deciziilor el a întâlni t până acum.
“Ei au crezut că ne – ar crea o prezență complet independent de social media, în afară de
anii de stat, și că nu este posibil în cadrul acestei structuri. Ca un cartier sau orice unitate,
nu putem spune doar noi cream o alta pagina de start. Asta nu e posibil. ”
“Biroul are mai multe departamente speciale și departamentele afacerilor interne și ar fi
frumos dacă ei de presă informațiile lor la noi. Ei le – ar putea da la mine și aș pune – le on
– line. Dar ai avea nevoie , probabil , o persoană de contact specificată în fiecare
departament care se ocupă de subiecte particulare ale acestora. ”
“Există departamentul IT, biroul de presă al agențiilor, cred, sau PM. Acestea sunt
suprastructurile, cei responsabili pentru site – ul statului. Am întrebat pe acei tipi foarte
devreme. Dar atunci există unii oameni care au știut și unii care nu au, cineva am uitat să
CC. Tipic. Oh, un atunci există biroul de presă al agenției noastre, cei care am implicat ,
de asemenea , de la început. Și apoi există oameni în peste agenție pentru e -guvernare,
pe care l – am informat. ”
În multe cazuri, nu există canale de comunicare oficiale între agenții de pe diferite
niveluri. O atitudine precaută, o tendință de a implica cât mai multe părți interesate posibil –
mai degrab ă decât să păstreze în mod accidental unul din bucla – a dominat cele mai multe
proiecte. În mai multe cazuri, partenerul nostru interviu plâns de o lipsă de coordonare între
unități / agenție și proiecte de alte Unites, legate lor.
“[…] , dar am nevoie de acordul agenției. În regulă, astfel încât acestea nu vor fi în starea
de spirit pentru ea, pentru că, desigur, există o anumită interese sub formă de particule în
joc, cum ar fi în orice companie, toată lumea vrea să facă propriul său lucru. “
unități m ici, independente, cum ar fi entitățile private incluse în analiza noastră, care sunt
capabile să funcționeze oarecum în afara structurilor administrative, a raportat mult mai
puține dificultăți structurale sau obstacole. De fapt, outsourcing proiecte soci al media unor
astfel de entități a fost considerată o soluție promițătoare pentru proiecte stagnează de către
angajații din cadrul administrației de bază.

40

Procese

Ierarhia și birocrația au fost menționate din nou și din nou, ca obstacole -cheie pentru
succesul rapidă a inițiativelor sociale mass -media. Nu numai că sunt reguli și proceduri cu
experiență de strictă și foarte cuprinzătoare, angajații implicați, de asemenea, tind să aprobe
procedurilor formalizate – transparență și legitimitate au fost citate din nou și din nou, ca
cerințele esențiale ale proiectelor din cadrul administrației55. Entitățile private au raportat
obstacole ierarhice sau birocratice doar în măsura în care este necesar să -și coordoneze
activitățile lor cu administrația de bază.
«Admin istrația publică tinde să facă totul corect, curat din punct de vedere, tot ceea ce
comunica.
Doamne fereste cineva din afara ar fi citit lucrurile noastre înainte de a fi gata. ””
“Există acest mecanism de feedback care există între o interogare pentru noi , feedback – ul
la«casa», poate feedback – ul conducerii agenție, un proces de coordonare, și apoi
feedback – ul persoanei care a inițiat interogarea. Acesta este doar un proces foarte
complex și lung, un astfel de proces tipic de administrație publică, de la care nimeni nu
se poate într – adevăr să devieze aici. ”
“A fost un proces lung și dificil, care a luat ani mai mult de un an și jumătate
acum. Aproape că te întrebi de ce durează atât de mult timp. ”
Pe de altă parte, partenerii noștri de interviu a rec unoscut o anumită tensiune între această
cultură și cerințele de social media ritm rapid, dinamic.
“Ea [punerea în aplicare a mass – media sociale] nu se încadrează într – adevăr în
structurile interne, pentru că o administrație publică este încă organizat ă ierarhic, dar un
astfel de mediu online necesită , de asemenea , viteza. ”

55 Stromer -Galley, J., & Foot, KA (2002). Percepții cetățean online Interactivitate și implicații pentru
politica de comunicare a c ampaniei. Journal of Comput er-Mediata Comunicare, 8 (1), p.11.

41

Resurse

Este posibil ca elementul cel mai des abordate în toate interviurile a fost lipsa
resurselor necesare pentru inițiative sociale mass -media – în unele cazuri, referitoar e la IT
capabilități, dar predominant la timp și de personal de restricții. În vremuri de reduceri de
austeritate și de buget, mass -media sociale nu se bucură de o prioritate primordială în cadrul
administrației. Echipa de cercetare a fost capabil de a asi sta personal deteriorarea
mobilierului de birou și materiale și echipamente IT învechite, în unele birouri. program de
lucru strânse lasă puțin loc pentru a experimenta social media. Într-un caz, un angajat a
investit timpul său liber și resurse IT private pentru realizarea unui proiect.
“Sigur, ar fi foarte ușor. Dacă numai problema de resurse a fost stabilit, nu am avea
problem”
“Ar fi un ofițer de presă responsabil pentru comunicare, dar ea nu se va vedea într – o
poziție pentru a adăuga social media pen tru a volumului de muncă ei -. , Deoarece toate că
are o mulțime de timp ”.
“PC-urile noastre nu sunt cele mai bune, coleg responsabil pentru lucrările de Internet de
la domiciliu, el are nevoie de 5 minute pentru a încărca ceva la pagina de pornire. Am
nevoie de o jumătate de oră, deoarece conexiunea este atât de lent. ”
Parteneri de interviu considerat de alocare a resurselor un element critic al proiectelor de
succes.
“Teama principală este faptul că procesele nu sunt clar definite , în primul rând – cine și ce
face dacă există o muncă suplimentară? – așa că ești pregătit. Dar , mai degrabă , că ceva
este pur și simplu din nou dezvoltate, adică atunci acolo, și cineva trebuie să o facă. ”
În timp ce entitățile private nu au neapărat mai multe resurse la dis poziție – mai degrabă în
cele mai multe cazuri, acestea sunt organizații relativ mici – disponibilitatea resurselor a
fost mult mai puțin de o problemă în aceste cazuri. Acest lucru se poate datora proceselor
mai formalizate bugetului și alocarea responsab ilității în cadrul administrației de bază.
Dupa ce a dezvoltat un model multi -nivel de pregătire Social Media bazată pe o
abordare studiu de caz explorativa, vom pune acum cum descoperirile noastre se referă la
teorii stabilite de tehnologie și inovare de adaptare. Tabelul 2 oferă o imagine de ansamblu

42
a antecedentelor identificate în studiul și teoriile care susțin și fundamentarea impactul lor
asupra nivelului de pregătire social media noastră. Am găsit o diferență clară între
antecedentelor individuale ș i organizaționale identificate prin aceea că există o mulțime de
suport teoretic pentru prima în literatura de specialitate adoptarea tehnologiei și inovației, în
timp ce același lucru nu este valabil și pentru antecedentele organizatorice. În aceste cazur i,
prin urmar56e, ne -am extins domeniul de aplicare al analizei noastre literaturii până când am
fost capabili să identifice un corp teoretic adecvat pentru a sprijini modelul nostru de mai
multe niveluri: adică ne propunem ca teoriile de antreprenoriat cor porative sau publice
furnizează

perspective cheie care să completeze constatările stabilite în adoptarea tehnologiei și
inovației – și, prin urmare, să permită dezvoltarea unui model de pregătire social media care
cuprinde atât antecedentelor individuale și organizaționale.

Antecedente individuale

Două constructe stau la baza tuturor modelelor de acceptare tehnologie: „Utilitatea
percepută“ și „Ușor de utilizare Percepute“. Davis prevede: „oamenii au tendința de a
utiliza s au nu o aplicație în măsura în care ei cred că îi va ajuta să îndeplinească treaba mai
bine“. Această noțiune a fost ulterior încorporată în modelele UTAUT, unde a fost re –
formu late ca "Performance Speranța" . Mai mult decât atât, Davis notează: „chiar dacă
utilizatorii potențiali cred că o anumită aplicație este utilă, acestea pot, în același timp, cred,
că sistemele este prea greu de utilizat și că beneficiile de performanță de utilizare sunt out –
cântărită de efortul de a folosi aplicația.“ Acest construct a fost reformulată „ Effort
Speranța“în modelele UTAUT. Modelele de acceptare de tehnologie pot fi considerate
foarte bine stabilit, așa cum au arătat numeroase teste empirice, aceste modele explică
aproximativ 40% din varianța intenției persoanelor fizice de a utiliz a un TIC și utilizarea
efectivă. Modelele de acceptare tehnologie au fost, de asemenea, rapid să recunoască

56 Andersen, KN, Medaglia, R., & Henriksen, HZ (2012). Social media în îngrij ire a sănătății publice:
Impact propuneri de domeniu. Informații Guvernul trimestrial, 29 (4), 462 -469.

43
impactul asupra interacțiunilor sociale intenția utilizatorilor de a utiliza un TIC. Prin
urmare, Modelele UTAUT includ „influența socia lă“, ca un factor -cheie: „Influența socială
este definită ca fiind gradul în care un individ percepe că alții importante cred că el sau ea
ar trebui să utilizeze noul sistem“57. Mai mult decât atât, de asemenea, sugerează că TAM
datele demografice și utiliz area experienței de impact folosesc intențiile. În modelul inițial
UTAUT, vârsta, sexul și experiența sunt deținute pentru a modera impactul efort și de
performanță privind intențiile de speranța de compo rtament . În mai recent model, UTAUT2
extins, acestea sunt, de asemenea, propuse pentru a modera efectul unui număr de drivere
de acceptare suplimentare, cum ar fi motivația hedonică și obiceiul58. Importanța datele
demografice pentru utilizarea TIC a fost de asemenea studiat extensiv și confirmate în
context ul „decalajul digital“ dezbatere. În cele din urmă, cercetarea de încredere on -line a
fost în măsură să demonstreze voința de faptul că impactul utilizării de experiență
utilizatorilor să se bazeze pe noile tehnologii și servicii).
In timp ce auto -eficacit ate si anxietatea nu sunt elemente explicite ale modelelor
UTAUT, ambele sunt conceptualizate la impact Ușor de utilizat Percepute în modelul
TAM3 "Computer auto -eficacitatea se referă la convingerile de control al persoanelor fizice
în ceea ce privește ca pacitatea sa pe rsonală de a folosi un sistem", anxietate de calculator, la
rândul său, descrie o componentă afectivă a proceselor de luare a deciziilor utilizatorilor,
acesta este definit «ca reținerea unei persoane, sau chiar frica, atunci când ea / el se
confruntă cu posibili tatea de a utiliza calculatoare”59. Deși există motive suficiente pentru a
crede că auto -eficacitate și anxietate atât asupra utilizatorilor Speranța de efort,
descoperirile noastre sugereaza ca acestea exercita o influență directă asu pra indivizilor
disponibilitatea social media: Persoanele cu o credință puternică în capacitatea lor de a
utiliza TIC va fi mai proactivă în angajarea cu proiecte de social media. De asemenea,
utilizatorii cu un nivel ridicat de preocupări sau anxietate cu privire la utilizarea social
media (de exemplu, cu privire la problemele de confidențialitate și securitate) va tinde să
timid departe de astfel de proiecte independente de judecata lor probleme sociale mass –
media de utilizare.

57 Stromer -Galley, J., & Foot, KA (2 012). Percepții cetățean online Interactivitate și implicații pentru
politica de comunicare a c ampaniei. Journal of Comput er-Mediata Comunicare, 8 (1), p.11.
58 Ibidem.
59 Ibidem.

44
Pe scurt, am descoperit că antecedentelor individuale de pregătire mass -media
sociale identificate în studiul nostru explorativa sunt puternic susținute de tehnologie teorii
de acceptare, dar, de asemenea, descoperirile în decalajul digital și de cercetare on -line de
încredere.

Antecedente organizatorice

In timp ce tehnologia teoriile de acceptare atrag foarte mult pe psihologia socială, ei
tind să neglijeze organizatorică a utilizatorilor de a fi cuprins . Acest deficit este parțial
compensată de constatări în domeniul mai larg al difuziei inovației. Difuzia Inovare (DDI),
abordarea recunoaște importanța ambelor caracteristici organizatorice, cum ar fi structura
sa, și de sprijin de management. Atitudinea liderilor organizaționale față de inovații este
considerată a fi un factor cheie al inovativitate organizatorice, astfel cum este dimensiunea,
complexitatea, formalizarea și centralizarea structurii organizatorice. Acesta din urmă, în
special, joacă, de asemenea, o parte integrantă din Tornatzky și modelul de difuzie de
inovare Fleischer, care – în afară de factorii de mediu și caracteristici ale inovației în sine –
consideră că dimensiunea și structurile de organizare ca antecedentelor cheie ale difuziei
inovației.
Ambele modele au fost aplicate la studiul inovațiilor TIC. O met a-analiză realizată
de Hameed constată că dimensiunea organizațională, formalizarea și centralizare,
disponibilitatea resurselor, de sprijin de top management afectează adoptarea inovațiilor
TIC. Diferite studii au confirmat un impact pozitiv de dimensiune a organizației pe
inovativitate. Acest impact se poate datora disponibilității resurselor mai mare în
organizațiile mari. Prin urmare, unele studii axat pe acest element, confirmând cele mai
multe ori un impact pozitiv al disponibilității resurse – cum ar fi competențe, tehnologii sau
rezerva organizatorice – privind difuzarea inovării TIC , sprijin de management de top a fost
de asemenea confirmat ca un factor de inovare organiza țională într -o serie de studii60.
Analiza noastră a arătat că literatura o ino vație subcâmp de cercetare se
concentrează în special asupra antecedentelor organizatorice ale succesului inovației: cea a

60 Compeau, DR, & Higgins, CA (1995). Aplicarea teoriei sociale cognitive la forma rea de
competențe informatice. Information Systems Research, 6 (2), p.118-143.

45
antreprenoriatului corporativ (CE). Sharma și Chrisman definește antreprenoriatul
corporativ ca „în cazul în care procesul de un indi vid sau un grup de indivizi, în asociere cu
o organizație existentă, de a crea o nouă organizație sau instiga reînnoire sau inovație în
cadrul acestei organizații.“ Cu alte cuvinte, pe inovație CE se axează antreprenoriale
dezvoltate în cadrul organizațiil or care pot duce fie la noi societăți sa u transformări ale
organizației. Potrivit Covin și și Irlanda și Webb astfel de transformări pot lua forma de
reînnoire strategică, susținută de regenerare, domeniu de redefinire, întinerire
organizațională și modelu l de afaceri de reconstrucție61. Un obiectiv cheie al cercetării
antreprenoriatului corporativ este determinanții și rezultatele Orientarea antreprenorială și
comportament. Într-o definiție larg acceptată, Antreprenorial Orientarea este
conceptualizată ca o caracteristică de organizare, care cuprinde dimensiuni precum
asumarea riscului, inovația și proactivitatea.
Cercetarea a parcurs un drum lung în identificarea antecedente de inovații
antreprenoriale în cadrul organizațiilor existente. In studiul lor semi nale, Hornsby, Kuratko
& Zahra au identificat cinci astfel de antecedente: sprijin de management, discreție,
recompense, disponibilitatea resurselor și limitele organizaționale. suport de management
este conceptualizată ca „dorința managerilor de nivel sup erior, pentru a facilita și de a
promova un comportament antreprenorial, inclusiv championing ideilor inovatoare și
asigurarea resurselor de oameni au nevoie să ia măsuri antreprenoriale“, discreție munca /
autonomia este definită ca „manageri de nivel sup erior "angajamentul de a tolera eșec, oferă
de luare a deciziilor latitudine și libertatea de supraveghere excesivă, și să delege autoritatea
și responsabilitatea manager ilor de nivel mediu« recompense/ armare este definită
ca»dezvoltarea și utilizarea sist emelor care recompensa pe baza performanței, evidențiați
realizări semnificative , și să încurajeze urmărirea muncii provocatoare“, în timp ce
disponibilitatea resurselor este operaționalizată ca disponibilitatea de timp („Evaluarea
volumului de muncă pent ru a se asigura că indivizii și grupurile au timpul necesar pentru a
urmări inovații“), și, în cele din urmă, limitele organizaționale sunt înțelese ca „explicații

61 Stromer -Galley, J., & Foot, KA (2002). Percepții cetățean online Interactivitate și implicații pentru
politica de comunicare a c ampaniei. Journal of Comput er-Mediata Comunicare, 8 (1), p.6.

46
precise ale rezultatelor așteptate de la locul de muncă și dezvoltarea organizațională a
mecanismelor de evaluarea, selec tarea și utilizarea inovațiilor62.
Cu excepția „recompense“ antecedent, vom găsi o suprapunere izbitoare a acestor
elemente cu descoperirile noastre. Noi sugerăm că elementul de „recompense“ nu au apărut
din datele noastre, deoa rece setarea sectorului public lasă puțin spațiu de manevră pentru a
stimula în mod individual inovativitate angajatului. „Granițele organizaționale“ antecedent
vine foarte aproape de a descrie factorul „procesele“ identificate în analiza noastră. De fapt,
literatura de antreprenoriat corporativă se adresează în mod obișnuit nivelul de birocr atizare
coroborat cu „limitele“ construct.63 Singurul construct identificat în analiza noastră nu este
prezentă în Hornsby și modelul este cel al dimensiunii și complexi tății organizaționale
„structura“. Cu toate acestea, antecedentele identificate în cercetarea antreprenoriatului
corporativ au fost aplicate cu succes la non -profit și setările din sectorul public. Morris și
Jones, definit „antreprenoriatul din sectorul pu blic“, ca „procesul de creare de valoare
pentru cetățeni, prin reunirea combinații unice de resurse publice și / sau private, pentru a
exploata oportunitățile sociale“.
Propunem ca rezultatele de la teoria cor porativă/ antreprenoriat publice oferă
informați i valoroase pentru studiul de pregătire social media în administrațiile publice,
deoarece introducerea de social media, de fapt, cuprinde inovații strategice, organizatorice
și de proces care afectează modul în care administrațiile publice furnizează valoa re pentru
componentele lor. Astfel, mai multe organizații antreprenoriale vor fi mai pregătită să
angajeze social media. Difuzia teoriilor de inovare în legătură cu teoriile de antreprenoriat
publice sunt, prin urmare, bine -potrivite pentru a susține antec edentelor organizatorice de
pregătire social media în administrațiile publice. Acestea completează descoperirile noastre
la nivel individual și permit derivarea unui model multi -nivel atât teoretic, cât și
fundamentate empiric de pregătire social media în administrația publică64.

62 Andersen, KN, Medaglia, R., Vatrapu, R., Henriksen, HZ, & Gauld, R. (2011). Promisiunea uitat
de maturitate e -guvernare: Evaluarea receptivitate în sect orul public digital. Informații Guvernul
trimestrial, 28 (4), pp. 439-445.
63 Ibidem.
64 Ibidem.

47

Concluzii

 Studiul nostru a dezvoltat un model de pregătire social media că (a) include antecedente
de pregătire socială mass -media atât la nivel individual și organizațional, și (b) este
adaptată la stabilirea adm inistrațiilor publice, așa cum a fost derivată din perspectivele
și experiențele angajații publici responsabili implicați în inițiative sociale mass -media.

 Modelul este informat și susținută de teoriile de la sistemele de informații și cercetări în
domeniul inovării. Considerăm că acceptarea de tehnologie, decalajul digital și de
încredere teorii susțin cu tărie antecedentelor de pregătire mass -media sociale
identificate la nivelul angajaților individuali. In plus, teoriile difuziei inovației și
antreprenoriatului publice contribuie la înțelegerea noastră antecedentelor
organizatorice de pregătire social media.

 Cercetari suplim entare sunt necesare pentru a testa și rafina modelul propus. În acest
scop, compoziția antecedentelor nivel individual trebuie testate cu analiza
cantitativă. Astfel, caracterul adecvat al teoriilor care stau la baza pentru un cadru din
sectorul public ar trebui să fie controlate. Considerăm componenta organizatorică a
modelului în special util pentru cercetare viitoare.

 Propoziția că antreprenoriatul teorie ar putea contribui la înțelegerea noastră de
pregătire social media – pentru că mai multe organizaț ii antreprenoriale ar fi mai bine
echipate pentru a aborda acest proces, resursele și generarea de valoare asociate cu
introducerea de social media în practicile administrative – necesită o analiză
suplimentară empirică.

 Modelul de mai mu lte niveluri, necesită, de asemenea, mai multe aplicații, testare și
rafinament. Un viitor pas conceptual ar trebui să constea în diferențierea antecedentelor
directe și variabile moderatoare în cadrul modelului.

48

 De asemenea, o extensie care include antece dentelor contextuale sau de mediu ar putea
crește și mai mult puterea explicativă a modelului. Aici, din nou, DOI și TOE cadre de
difuzie, de inovare și aplicații empirice ale acestor cadre pentru adoptarea TIC în
sectorul privat, ar putea informa de cerce tare viitoare. Așa cum este, ne propunem ca
cercetarea noastra are implicatii pentru ambele teorie și practică. Teoretic, modelul
dezvoltat contribuie la înțelegerea noastră de pregătire social media.

 Se aplică construcția unui context administrației publi ce, și se îmbogățește curent de
cercetare prin propunerea unei analize multi -nivel al fenomenului. Acest lucru pare
necesar mai ales având în vedere organizațional a fi cuprins proceselor sociale care stau
la baza de pregătire social media. De astăzi, cerc etarea de e -guvernare îi lipsește în mare
măsură o astfel de perspectivă m ultidimensională și multi -nivel. .

 Pentru practica, rezultatele noastre oferi perspective pentru conducerea administrației
publice cu privire la șoferii de pregătire social media, atât în ceea ce privește angajaților
know -how și atitudini, prec um și condiții prealabile organizatorice.

 Am identificat potențialele obstacole în calea inițiativelor sociale mass -media de succes,
bazate pe studii de caz și experiențe reale colectate în proiecte de social media.

 Având în vedere o anumită reticență și s cepticism multor administrații publice față de
social media și utilizarea acestora pentru comunicarea internă și externă, descoperirile
noastre pot ajuta la identificarea opțiunilor manageriale pentru a crește disponibilitatea
de social media prin ajustări organizatorice și măsuri de dezvoltare a personalului.

 Având în vedere că mulți dintre partenerii noștr i interviu cred că mass -media sociale au
potențialul de a oferi o serie de avantaje importante pentru organizațiile lor – așa cum
fac diferiți cercetători – sperăm că intuiții noastre pot contribui la difuzarea cu succes a
platformelor noi, interactive de comunicare în administrația publică.

49
Bibliografie

1. Ajzen, I. ( 2013 ). Teoria Comportamentului Planificat. Comportamentul organizațional și
procesele decizionale umane, 50 (2), 179 -211;.
2. Andersen, KN, Medaglia, R., & Henriksen, HZ (2012). Social media în îngrijire a
sănătății publice: Impact propuneri de domeniu. Informații Guvernul trimestrial, 29
(4), 462 -469.;
3. Andersen, KN, Medaglia, R., & Henriksen, HZ (2012). Social media în îngrij ire a
sănătății publice: Impact propuneri de domeniu. Informații Guvernul trimestrial, 29
(4), 462 -469.;
4. Andersen, KN, Medaglia, R., Vatrapu, R., Henriksen, HZ, & Gauld, R.
(2011). Promisiunea uitat de maturitate e -guvernare: Evaluarea receptivitate în
sectorul public digital. Informații Guvernul trimestrial, 28 (4), pp. 439-445.;
5. Bannister, F., & Connolly, R. (2012). Marea Teorie Hunt: Are e -guvernare au într -adevăr
o problemă? Proceedings of the 2012 Grupul European de Administrație Publică e –
guvernare Grupul de studiu Conferința anuală, Bergen, 1 -29;
6. Bertrand Claude -Jean, (2000), Deontologia mijloacelor de comunicare , Iași: Institutul
European, p.56. ;
7. Bignell, Jonathan, Media Semiotics. An Introduction, Mancheste r University Press, 199,
p.45. ;
8. Bougnoux, Daniel, Introducere în stiintele comunicarii, traducere de Violeta Vintilescu,
Polirim, 2000, p.14. ;
9. Chapman , Richard A. (ed.), Ethics in Public Service , Edinburgh University Press, 1993,
p.23. ;
10. Compeau, DR, & Higgins, CA (1995). Aplicarea teoriei sociale cognitive la
forma rea de competențe informatice. Information Systems Research, 6 (2), p.118-
143.;
11. Dahl, R.A., Democrația și criticii ei, Iași: Institutul European, 2002,p.24.
12. Gary, Johns. (1996), (1998), C omportament organizational. Bucuresti: Editura
Economica. ;
13. Hofstede Geert, Hofstede Gert Jan, Minkov Michael, (2012), Culturi si Organizatii.
Softul ;
14. Kearny, C., Hisrich, RD, si Roche, F. (2009). antreprenoriat pu blic și privat sector:
similitudini, diferențe sau o combinație? Journal of Small Business și Enterprise . pp11-
15.
15. Libaert, Thierry. ( 2008), Comunicarea de criz ă, Bucuresti:, Editura C.H. Beck, p . 23.
16. MacIntrye, Alasdair, Tratat de morală . Dupa virtute trad. Catrinel Pleșu, Humanitas,
Bucureș ti, 1998, p.45. ;
17. MADSEN, Peter and Jay M. SHAFRITZ (eds.), Essentials of Government Ethics ,
Meridian Book, 1992, p.34. ;
18. Marinescu, Valentina (2003), Introducere în teoria comunic ării, Bucuresti: Tritonic,
p.10;

50
19. Marinescu, Valentina (2003), Introducere în teoria comunic ării, Bucuresti: Tritonic,
p.76.;
20. Marius Calin Benea , Orlando Demetrius Benea (2015), The use of social media in
romanian political marketing , Review of the Air Force Academy , Brasov, No 2 (29)
2015 , pp.4-5;.
21. MENZEL , Donald, Research on ethics and integrity in governance: A review and
assessment , in Public Integrity Vol.7, No. 2, 2005pp. 147 -68.;
22. MOORE, Mark, H., Creating Public Value -Strategic Management in Government ,
Harvard University, London, U.K., 1997, pp -12-15.;
23. Olivesi, Stephane (2005), Comunicarea managerial ă. O critic ă a noilor form e de putere
în organiza ții, Bucuresti: Tritonic, p.14. ;
24. PALIDAUSKAITE, Jolanta, Codes of ethics in transitional democracies: A comparative
perspective , in Public Integrity Vol.8, No. 1, 2005 -6, pp. 35 -48.;
25. Pan, M., & Jang, W. (2008). Determinanii de adoptarea de planificare a resurselor
întreprinderii în cadrul tehnologiei organizație -mediu: de comunicații din Taiwan. Journal
of Computer Information Systems, 48 (3), 94 -102;
26. Paus, Viorica Aura (2006), Comunicare și resurse umane , Polirom, Bucuresti, p.17.
27. Rafferty, AE, Jimmieson, NL, & Armenakis, AA (2013). Schimbarea Readiness: O
revizuire multinivel. Journal of Management, 39 (1), 110 -135.;
28. Richter, William L.; Frances Burke; Jameson W. DOIG, Combating Corruption,
Encouraging Ethics , American Society of Public Administr ation , p.45. ;
29. Rossel, P., & Finger, M. (2007). Conceptualizarea e -Guvernare. (T. Janowski & TA
Pardo, eds.) Lucrările conferinței internaționale privind prima Teoria ș i practica
guvernării electronice ICEGOV 07, 399 -407.;
30. SALAMON, Lester M., The Tools of Government: A Guide to the New Governance ,
Oxford Uni versity Press, New York, 2002 ;
31. Stillman , Richard J., Public Administration -Concepts and Cases sixth edition, Haugton
Mifflin Company, U.S.A., 1996, p.23. ;
32. Stromer -Galley, J., & Foot, KA (2002). Percepții cetățean online Interactivitate și
implicații pentru politica de comunicare a c ampaniei. Journal of Comput er-Mediata
Comunicare, 8 (1), p.11.;
33. VEDINAȘ, Verginia, Statutul funcționarilor publici , Universul Juridic, București, 2009,
p. 89. ;
Venkatesh, V., & Bala, H. (2008). Tehnologie Acceptarea Modelul 3 și o agendă de
cercetare asupra interventiilor. Științe a e deciziei, 39 (2), pp. 27