Master – Studii juridico -canonice ale celor trei religii monoteiste [606385]

Universitatea „Ovidius ” Constanța
Facultatea de Teologie
Master – Studii juridico -canonice ale celor trei religii monoteiste

CĂSĂTORIA – STUDIU CANONICO -JURIDIC
– LUCRARE DE DISERTAȚIE –

Conducător științific:
Prof. univ. dr. Nicolae V. Dură

Masterand: [anonimizat], 2017

2 CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………………………….. …………………….. p.3
Capito lul I. Căsătoria și familia în dreptul civil …………………. ……………………. ……………… p.6
I.1. Căsătoria în vechiul drept românesc , jus non scriptum …………….. ………………… ……….p.6
I.2. Definirea familiei în normele juridice contemporane ………………. ………………… ………..p.7
I.3. Condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei ………………………………… ………… …….. p.11
I.4. Formalită ți pentru încheierea căsătoriei……… ………………. …………………. ……………….. p.11
Capitolu l al II-lea. Acte premergătoare și pregătitoare pentru căsătorie ……………… ….p.14
II.1. Logodna …………………………….. ……….. ………………………………… ……………….. …………p.14
II.2. Strigările sau vestirile ………………………….. ………………….. …………… …………………….. p.18
II.3. Timpul căsătoriei ………………………………………………. ……… ………………………………… p.18
Capitolul al III-lea. Impedimente la căsătorie și înlăturarea lor ………………….. …….. …..p.20
Capitolul al IV-lea. Efectele Sfintei Taine a cununiei ………………… ……………….. …….. ……p.22
Capitol ul al V-lea. Căsătoriile între ortodocși și neortodoc și sau necreștini …………… …p.24
Capitol ul al VI-lea. Încetarea căsătoriei și divorțul ………………………….. ……….. …….. …….p.30
VI.1. Motivele de divorț ………………………………………….. ……… …………. ……………… ………p. 30
VI.2. Desfacerea căsătoriei civile și a cununiei religioase …………………………… ……… ……p.33
VI.3. Procedura în materie de divorț. ………………………. ……………….. ……………. ………….. ..p.33
VI.4. Efectele divorțului. …………………………… ……….. ………………….. …………….. ……………p. 35
Capitolul al VII-lea. Căsătoria în islam …….. …………………………. ……………… …….. ………… p.37
VII.1. Căsătoria (Nikah )……………………………………………………………………………. …..p.37
VII.2. Logodna……………………………………………………………………………………………..p.37
VII.3. Importanța sexului în mariaj …………………………………………………………… …….p.38
VII.4. Talaq sau declararea divorțului ……………………………………………………….. ……p.39
Capitolul al VIII -lea. Căsăt oriile între persoane de același sex
și modificarea Constituției ……………… ……………… …………………………………………………….. p.42
VIII.1. Inițiativa Coaliției pentru Familie ……………….. ……………………………………….p.42
VIII.2. Critici aduse inițiativei de modificare a Constituției ………………………………..p.44
VIII.3. Decizia Curții Constituționale …………………………………………………… …………p.45
CONCLUZII ……………………………………………………….. ………… …………………… ……………. ..p.47
ANEX E ……………………………………………………………….. ……….. ……… ……………………….. …..p.50
BIBLIOGRAFIE …………………………. …………………………. ……………. ………………. …………….p.66

3 INTROD UCERE

În Rom ânia – țară majoritar ortodoxă –, căsătoria civilă a fost introdusă prin Codul
Civil din 1864, intrat în vigoare la 1 decembrie 1865, ca efect al acțiunii protestante, dorindu –
se să se legifereze libertatea de conștiință protestantă. „Căsătoria civilă din R omânia este o
copie a căsătoriei civile după Codul civil francez napoleonian, construit pe principiile
Revoluției Franceze”1. „O astfel de căsătorie a fost introdusă prin legile lui Alexandru Ioan
Cuza, legislație prin care el a încercat să își mărească pr opria autoritate față de instituțiile
autonome și implicit asupra Bisericii”2.
Fiind un partizan al statului secular, Cuza a hotărât să pună Biserica sub supravegherea
completă a statului, cu excepția unor probleme de ordin strict religios: „ Ca urmare a un ei
asemenea legislații, rolul Bisericii s -a diminuat cu privire la aspectele civile, iar statul și -a
întărit dominația în structura administrativă a acesteia”3.
Astfel, prin „Codul civil din 4 decembrie 1864, divorțurile au trecut din competența
tribunalel or bisericești sub jurisdicția tribunalelor civile, căsătoria civilă a devenit obligatorie,
iar gradele de rudenie, începând cu gradul IV, nemaiconstituind impedimente la căsătorie”4.
Unul dintre principiile privind familia astăzi se cuprinde în Constituți e: „Căsătoria
religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă” (art. 48, alin. 2)5. O astfel de
prevedere se cuprindea și în Constituția lui Cuza din 1866, în articolul 22 făcând mențiunea:
„Actele Statului civil sunt de atribuțiunea autorității civile. Întocmirea acestor acte va trebui
să procedă întotdeauna benedicțiunea religioasă care pentru căsătorii va fi obligatoare, afară
de cazurile ce se vor prevedea prin anume lege”6.
Ulterior, „în Constituția din 1923 (art. 23) deși se face în continua re obligativității
căsătoriei civile pentru administrarea căsătoriei religioase, totuși nu se mai amintește de
obligativitatea căsătoriei religioase, ca în Constituția din 1866, aceasta reușindu -se prin textul
Constituției din 1938 (art. 20)”7.
În timpul c omunismului, nu se mai făceau referiri la căsătoria religioasă, Constituția
din 1948 arătând valabilitatea căsătoriei civile, aceasta devenind obligatorie pentru căsătoria

1 Ion DOGARU , Sevastia n CERCEL , Elemente de dreptul familiei , Ed. Themis, Craiova, 2001, pp. 17 -18.
2 Iulian Mihai CONSTANTINESCU , Biserica și instituția căsătoriei. Condițiile administrării căsătoriei. Studiu
Juridico -Canonic , Ed. Christiana, București, 2010, p. 40.
3 Constant in DRĂGUȘIN , „Legile bisericești ale lui Cuza Vodă și lupta pentru canonicitate”, în: Studii
Teologice , IX (1957), 1 -2, pp. 86 -103.
4 Pr. Mircea PĂCURARIU , Istoria Bisericii Ortodoxe Române , vol. III, Ed. Eibmbor, București, 1997, p. 118.
5 ***Constituția României , actualizată și republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31 octombrie 2003.
6 Ionuț -Gabriel CORDUNEANU , Biserica și Statul. Două Studii , Ed. Evloghia, București, 2006, p. 177.
7 Iulian Mihai CONSTANTINESCU , op. cit. , p. 51.

4 religioasă. De fapt, obligativitatea căsătoriei civile pentru căsătoria religioasă s e prevedea încă
înainte de Constituția din 1866, Codul Penal din 1864 arătând că „orice preot va celebra
cununia înainte de îndeplinirea actelor și formelor cerute de legea civilă se va pedepsi pentru
prima oară cu amendă, iar în caz de recidivă se va pede psi cu închisoarea” (art. 166), regăsind
această prevedere până la Codul Penal din 1964, deci un veac, când este dezincriminat preotul
care ar săvârși cununia înainte de încheierea căsătoriei civile8. „Existența în Constituția din
1991 și chiar, inexplicab il, în Constituția europeană din 2003 a obligativității căsătoriei civile
pentru cununie este anacronică, fără să existe și vreo pedeapsă pentru preotul care ar încălca
această prevedere constituțională”9.
Astăzi, preotul trebuie să respecte Constituția ță rii, ca lege fundamentală, precum și
Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii
Ortodoxe Române, din 6 februarie 2015, care prevede sancțiune disciplinară pentru „clericul
care săvârșește Sfânta Taină a Cun uniei fără a se încredința dacă mirii și nașii îndeplinesc
prevederile canonice și legale” 10 (art. 29, alin. 8).
Astfel, în România, ca și în alte țări, căsătoria civilă s -a introdus, distinct de căsătoria
religioasă, fără să prezinte pentru Biserică o imp ortanță de drept canonic. O consecință a
existenței în paralel a celor două căsătorii, civilă și religioasă, a fost aceea că Biserica și -a
păstrat propriile registre de evidență bisericească, ofițerii de stare civilă având registre civile
specifice. De fap t, încă din timpul lui Leon Filosoful , Biserica păstra registrele de stare civilă
bisericească și ca acte de stare civilă ale statului. „O asemenea atribuție a îndeplinit și Biserica
Ortodoxă Română până la introducerea Codului civil din 1864, iar în unele zone până în
1928. Astăzi, actele de stare civilă ale statului sunt încheiate de ofițerii de stare civilă, în
același timp Biserica păstrând documentele de stare civilă care pot servi în unele situații
organelor de stat”11.
Conform legislației civile, „păs trarea de către culte a propriilor registre de stare civilă
este opțională, fiind la dispoziția tuturor cultelor recunoscute de stat, nefiind o obligație civilă,
ci numai o opțiune a fiecărui cult și fără să prezinte importanță pentru stat”12. Totuși, „cult ele

8 Ionuț -Gabriel COR DUNEANU , op. cit. , p. 179.
9 Ibidem .
10 ***Regulamentul autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe
Române , Ed. Eibmbor, București, 2015, p. 41.
11 Iulian Mihai CONSTANTINESCU , op. cit , p. 52.
12 Arhid. Ioan N. FLOCA , Sorin JOANTĂ , Administrație bisericească parohială și legislație , Ed. Universității
„Lucian Blaga”, Sibiu, 2002, p. 201.

5 religioase din România nu pot încheia acte religioase privind starea civilă a persoanei, decât în
baza certificatului eliberat de către ofițerul de stare civilă”13.
Instituția căsătoriei civile a fost consecința laicismului de stat. Într -o lume seculari zată,
statele moderne „se declară străine de ordinea supranaturală și nu pot recunoaște noțiunea de
sacrament”14. Statele și -au supus cetățenii, fără deosebire de religie, la obligația căsătoriei
civile, creștinii putând celebra căsătoria religioasă după pr opria voință, fiind numai
facultativă.
În România, după 1989, constatăm că se conștientizează din ce în ce mai mult
importanța primirii S fintei Taine a Cununiei, ea fiind lăsată de actuala legislație de stat la
latitudinea convingerilor religioase personal e.

13 Ibidem , p. 201.
14 Iulian Mihai CONSTANTINESCU , op. cit , p. 53.

6 CAPITOLUL I .
CĂSĂTORIA ȘI FAMILIA ÎN DREPT UL CIVIL

I.1. Căsătoria în v echiul drept românesc, ius non scriptum
Normele de conduită privind statutul persoanelor se întemeiau , în cadrul obștii sătești,
pe principiul egalității . Egalitate a se manifesta ș i în relațiile din cadrul familiei, în sensul că
între soți, pe de o parte, părinți și copii, pe de altă parte, exista obligația reciprocă de
întreținere. Această obligație izvora din faptul că patrimoniul familiei era rezult atul muncii
colective a membril or săi . Căsătoria se realiza prin consimțământul viitorilor soți, urmat de
binecuvântarea părinților și a bisericii. Divorțul putea fi obținut în condiții egale de ambele
părți, deoarece, în obștea sătească, până în a doua fază a regimului turco -fanariot, divorțul
putea fi obținut prin repudiere (se afirma de față cu martori fie că femeia nu se mai reîntoarce
la domiciliul conjugal, fie că aceasta nu mai este primită în domiciliul conjugal). Exista
egalitate și pe plan succesoral, în sensul că descendenții, fii sau fiice, au vocație succesorală
egală la moștenirea defunctului, după cum vocație succesorală la moștenirea defunctului are și
soțul supraviețuitor. 15
Conform dispozițiilor Legii țării, căsătoria constituia o relație maritală între soți, cu
drepturi și obligații reciproce pentru aceștia. Căsătoria era privită ca un act religios bazat pe
liberul consimțământ al viitorilor soți. Pentru a se considera încheiată căsătoria, trebuia să fie
parcurse mai multe etape. Conform obiceiului, mai întâi avea loc mo mentul cunoașterii
viitorilor soți – vederea în ființă. Dacă viitorii soți se agreează, se trece la urmarea de vorbă,
etapă caracterizată prin tratativele părinților cu privire la zestrea viitorilor soți. Începând din
secolul al XVII -lea, datorită faptului că zestrea se constituia numai pentru fete, se conturează
o nouă etapă, și anume întocmirea foii de zestre. După aceste etape , urma binecuvântarea
părinților și binecuvântarea religioasă, deoarece căsătoriile erau considerate a fi încheiate în
cer. Cu ace astă ocazie, la oficierea căsătoriei în biserică nu se încheia un act scris.
Din Statutele Țării Făgărașului rezultă că binecuvântarea religioasă nu putea fi dată în
lipsa binecuvântării părintești. De aceea, prin intermediul Statutelor Țării Făgărașului a fost
consacrată căsătoria cu fuga. Pe această cale, atunci când părinții refuză să îi binecuvânteze pe
cei doi tineri, are loc un simulacru de răpire, ocazie cu care viitorul soț răpește viitoarea soție
cu voia ei, după care plătește o amendă simbolică. Această amendă ce era plătită, în mod
simbolic, de către viitorul soț, producea aceleași efecte ca binecuvântarea părintească.

15 Emil MOLCUȚ, Nicolae TOPÂRCEANU, Istoria statului și dreptului românesc , Ed. Renaissance, București,
2010, pp. 35 -36.

7 Din ceremonialul căsătoriei, din procedura pețitului și din constituirea zestrei rezultă
că tinerii trebuiau să țină seama și de învoirea părinților. Cu ocazia încheierii căsătoriei , se
constituia zestrea tinerilor căsătoriți. La origine, având în vedere caracterul democratic al
familiei, ambii soți erau înzestrați de către părinți , ca o recunoaștere a muncii depuse în sânul
famili ei. Zestrea sporea prin darurile făcute de vecini și prieteni cu ocazia sărbătoririi nunții.
Începând cu secolul al XVII -lea, au apărut foile de zestre, deoarece dota (zestrea) era
constituită doar din bunurile cu care venea în căsătorie femeia. Tot din ac ea perioadă , încep a
fi menționați vânătorii de zestre. De aceea, părinții fetelor luau diferite măsuri juridice pentru
protejarea integrității zestrei.
Alături de rudenia de sânge, un alt impediment la căsătorie era starea de robie a unuia
dintre soți, ca re atrăgea căderea în robie atât a soțului liber, cât și a copiilor rezultați dintr -o
asemenea căsătorie.
Divorțul putea fi obținut fie în biserică, fie prin repudiere. Bărbatul își putea repudia
soția, după cum și soția își putea repudia bărbatul. Dacă di vorțul se pronunța din vina soției,
zestrea rămânea la bărbat.
Legea țării a consacrat, din punct de vedere juridic, următoarele categorii de copii:
copii firești (legitimi), copii din flori (naturali) – erau născuți în afara căsătoriei, copii de
suflet (a doptați), hiaștrii (copiii vitregi) – aparțineau unuia dintre soți dintr -o altă căsătorie,
copiii dobândiți prin efectul înfrățirii.16

I.2. Definirea familiei în normele juridice contemporane
Legea fundamentală a României, Constituția, prevede că ,,a utoritățile publice respectă
și ocrotesc viața intimă, familială și privată”17, iar art. 48 stabilește că ,,familia se întemeiază
pe căsătoria liber -consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea
părinților de a asigura creșterea, ed ucația și instruirea copiilor ”. Legislația penală18 definește
„membru de familie ” ca: ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum
și persoanele devenite prin adopție, po trivit legii, astfel de rude; soțul; persoanele care au
stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care
conviețuiesc.

16 Ibidem , pp. 64 -65.
17 Constituția României, art. 26 alin. (1).
18 Lege a nr. 286/ 2009 , privind Codul penal, publicat ă în Monitorul Oficial nr. 510 din 24 iulie 2009 , art. 177.

8 În sensul Legii privind combaterea violenței în familie19, prin membru de familie se
înțelege: ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele
devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude; soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție;
persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii
(indiferent dacă conviețuiesc sau nu); tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în
drept drepturile față de persoana copilului; reprezentantul legal sau altă persoană care
îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția
celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.
În legislația civilă , întâlnim reglementări privind familia în o serie de legi pe care le
vom enumera în cele ce urmează , în ordinea adoptării lor.
Legea fondului funciar prevede, l a art. 8 alin. (4), că prin familie se înțelege soții și
copiii necăsătoriți, dacă gospodăresc împreună cu părinții lor. Legea locuințelor trecute la stat
prevede la art. 7 alin. (3) lit. a) și art. 9 alin. (6) că membrii familiei chiriașului sunt soțul și
copiii minori. Conform Legii cadrelor militare , familia cadrelor militare cuprinde soțul, copiii
și părinții aflați în întreținerea legală a acestora și, prin excepție, cei care formează o familie
monoparentală . În conformitate cu Legea locuințelor , prin familie se înțelege soțul, soția,
copiii și părinții soților, care locuiesc și gospodăresc împreună.
În conformitate cu Ordonanț a de Urgență nr. 105/2003, privind alocația familială
complementară și alocația de susținere pentru familia monoparentală , beneficiază de alocația
familială complementar ă, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, familiile formate din
soț, so ție și copiii în vârsta de până la 18 ani aflați în întreținerea acestora, care locuiesc
împreună. Beneficiază de alocație de sus ținere f amiliile formate din persoana singur ă și copiii
în vârst ă de până la 18 ani aflați în întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta,
denumite familii monoparentale . Sunt considerați ca făcând parte din familia definită la art. 1
și 5 și copiii adopta ți, încredințați sau aflați în plasament familial ori pentru care s -a instituit
tutela, potrivit legii. Componența familiei, filiația copiilor și situația lor juridică față de
reprezentanții legali se dovedesc cu livretul de familie (Notă: HG 495/2007 regleme ntează
livretul de familie, care face trimitere la Legea 119/1197 ce prevede la art. 2 alin. În sensul
prezentei legi, prin familie se înțelege: soțul, soția și copiii lor sau ai oricăruia dintre ei, având
domiciliul comun; persoana singur ă, necăsătorită, văduv ă sau divor țată și copiii acesteia cu
care domiciliază și care se afl ă în întreținerea sa. Sunt considerați ca făcând parte din familie
și copiii adoptați , copiii aflați în plasament familial sau încredințați familiei.

19 Legea nr. 217/2003, repu blicată, pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, publicată în Monitorul
Oficial nr. 205 din 24 martie 2014 , passim .

9 Legea adopției conține următoare le definiții: familie adoptatoare – soțul și soția care
au adoptat sau doresc să adopte, în condițiile prezentei legi; familie – părinții și copiii aflați în
întreținerea acestora; familie extinsă – rudele copilului până la gradul al patrulea inclusiv;
familie substitutivă – persoanele, altele decât cele care aparțin familiei extinse, care, în
condițiile legii, asigură creșterea și îngrijirea copilului; De asemenea, Legea drepturilor
copilului conține următoarele definiții: familie – părinții și copiii aces tora; familie extinsă –
rudele copilului , până la gradul IV inclusiv; familie substitutivă – persoanele, altele decât cele
care aparțin familiei extinse, inclusiv afinii până la gradul IV și asistenții maternali care
asigură creșterea și îngrijirea copilul ui, în condițiile legii.
Ordonanț a de Urgență nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie
civilă reglementează că prin familie se înțelege soțul/soția, copiii sau alți descendenți în linie
dreaptă în vârstă de până la 18 ani aflați în întreține rea solicitantului, precum și copiii sau alți
descendenți în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se
află în continuarea studiilor și în întreținerea solicitantului. În sensul ordonanțe i de urgență, se
consideră membr u al familiei și persoana care are domiciliul ori reședința comună și
gospodărește împreună cu solicitantul, copiii sau alți descendenți în linie dreaptă ai acesteia în
vârstă de până la 18 ani aflați în întreținerea solicitantului, precum și copiii sau al ți
descendenți în linie dreaptă în vârstă de peste 18 ani, dar nu mai mult de 26 de ani, dacă se
află în continuarea studiilor și în întreținerea solicitantului.
Legea alocației p entru susținerea familiei stipulează că beneficiază de alocația
prevăzută la art. 1 familia formată din soț, soție și copiii aflați în întreținerea acestora, care
locuiesc împreună, denumită în continuare familie . Beneficiază de alocație și familia formată
din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locui esc împreună cu
aceasta, denumită în continuare familie monoparentală. Se consideră familie și bărbatul și
femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc și gospodăresc
împreună, dacă aceasta se consemnează în ancheta socială. Ultimul act normativ intrat în
vigoare care prevede reglementări privind familia este Legea venitului minim de incluziune .
În sensul acestei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
b) familie – constituie o familie persoanele a flate în una dintre următoarele situații: 1. soț și
soție, căsătoriți în condițiile legii, care locuiesc împreună; 2. soț și soție cu copiii lor
necăsătoriți, aflați în întreținere cu vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei
care urmeaz ă o formă de învățământ – cursuri de zi, organizată potrivit legii, cu domiciliul ori
reședința comună înscrisă în actele de identitate și care locuiesc împreună; 3. bărbatul și
femeia necăsătoriți care trăiesc și locuiesc împreună, dacă această situație s e confirmă la

10 verificarea în teren; 4. bărbatul și femeia necăsătoriți care trăiesc și locuiesc împreună, cu
copiii lor necăsătoriți și/sau ai fiecăruia dintre ei, având vârsta de până la 18 ani sau de până la
26 de ani dacă urmează o formă de învățământ – cursuri de zi, organizată potrivit legii, care
locuiesc împreună, dacă această situație se confirmă la verificarea în teren; 5. frații fără copii,
care gospodăresc împreună și au domiciliul sau reședința comună, separat de domiciliul ori
reședința părinți lor; 6. părintele/părinții care locuiește/locuiesc cu copiii lui/lor necăsătoriți
aflați în întreținere, cu vârsta de peste 18 ani și care au certificat de persoană încadrată într -un
grad de handicap/dizabilitate accentuat/ă sau grav/ă; c) familie monopare ntală – desemnează
familia formată din persoana singură și copilul/copiii aflați în întreținere, în vârstă de până la
18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învățământ – cursuri de zi,
organizată potrivit legii, și care locuiesc și gospodăresc împreună. (2) Părinții și copiii lor
necăsătoriți în vârstă de peste 18 ani care nu frecventează o formă de învățământ organizată
potrivit legii sau părinții și copiii lor necăsătoriți în vârstă de peste 26 de ani care frecventează
o formă de învățământ organizată conform legii, care locuiesc și/sau gospodăresc împreună,
constituie familii separate . (3) În înțelesul prezentei legi, persoana singură definită la alin. (1)
lit. a) (adică persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, locuiește sing ură și nu se mai află în
întreținerea părinților, precum și persoana cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, care locuiește
și se gospodărește singură și are capacitate de exercițiu anticipată, potrivit prevederilor art. 40
din Legea nr. 287/2009 privind Co dul civil), în calitatea sa de beneficiar al venitului minim de
incluziune, se consideră membru de familie.20
Conform articolului 258 din noul Cod Civil, familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimțită între soți (prin soți înțelegându -se bărbatul și fe meia uniți prin căsătorie), pe
egalitatea celor doi soți , precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și
educarea copiilor lor. Familia are dreptul la ocrotire din partea societății și a statului, acesta
din urmă fiind obligat să sprijine, prin măsuri economice și sociale, încheierea căsătoriei,
precum și dezvoltarea și consolidarea familiei.
Potrivit articolului 259 din Noul Cod Civil, căsătoria este uniunea liber consimțită
între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile leg ii. Bărbatul și femeia au dreptul de a se
căsători în scopul întemeierii unei familii . Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută
numai după încheierea căsătoriei civile.

20 Cristi DANILEȚ, Familia pe înțelesul tuturor – Partea întâi: Reglementarea familiei în legislația României ,
în http://www.co ntributors.ro/ , accesat la 20.06.2017.

11 I.3. Condițiile civile de fond pentru încheierea căsătoriei
Căsătoria se î ncheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al
acestora (art. 271). Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani
(art. 272). Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate că sători
în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților, sau, după caz, a tutorelui și cu
autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul. În cazul în
care unul dintre părinți refuză să încuviințeze căsătoria, instanța de tutelă hotărăște și asupra
acestei divergențe, având în vedere interesul superior al copilului. Dacă unul dintre părinți
este decedat sau se află în imposibilitate de a -și manifesta voința, încuviințarea celuilalt
părinte este suficientă. De as emenea, în condițiile art. 398, este suficientă încuviințarea
părintelui care exercită autoritatea părintească. Dacă nu există nici părinți, nici tutore care să
poată încuviința căsătoria, este necesară încuviințarea persoanei sau a autorității care a fost
abilitată să exercite drepturile părintești.
Căsătoria este interzisă: pentru persoana care este deja căsătorită (art. 273), între
rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv
(art. 274). Pentru moti ve temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al
patrulea poate fi autorizată de instanța de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel
care cere încuviințarea. Instanța se va putea pronunța pe baza unui aviz medical speci al dat în
acest sens. Aceste dispoziții sunt aplicabile și în cazul rudeniei din adopție. Căsătoria mai este
interzisă între tutore și persoana minoră care se află sub tutela sa (art. 275), pentru alienatul
mintal și debilul mintal (art. 276) , între persoa ne de același sex (art. 277). Căsătoriile între
persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate, fie de cetățeni români, fie de
cetățeni străini , nu sunt recunoscute în România. Este de reținut că nici parteneriatele civile
între persoane de sex opus sau de același sex încheiate sau contractate în străinătate , fie de
cetățeni români, fie de cetățeni străini , nu sunt recunoscute în România.

I.4. Formalități pentru încheierea căsătoriei
Conform art . 279 din Codul Civil, căsătoria se celebre ază de către ofițerul de stare
civilă, la sediul primăriei. Prin excepție, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului,
de către un ofițer de stare civilă de la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială
domiciliază sau își au reședința viitorii soți, cu obligativitatea înștiințării primăriei de
domiciliu sau de reședință a viitorilor soți, în vederea publicării. Având în vedere că
dispozițiile legale prin care este oprită căsătoria celor care suferă de anumite boli rămân
aplicabile, căsă toria nu se încheie dacă viitorii soți nu declară că și -au comunicat reciproc

12 starea sănătății lor. Cei care vor să se căsătorească vor face personal declarația de căsătorie,
potrivit legii, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria. În cazurile prev ăzute de lege,
declarația de căsătorie se poate face și în afara sediului primăriei. Atunci când viitorul soț este
minor, părinții sau, după caz, tutorele vor face personal o declarație prin care încuviințează
încheierea căsătoriei. Dacă unul dintre viitor ii soți, părinții sau tutorele nu se află în localitatea
unde urmează a se încheia căsătoria, ei pot face declarația la primăria în a cărei rază teritorială
își au domiciliul sau reședința, care o transmite, în termen de 48 de ore, la primăria unde
urmează a se încheia căsătoria. Potrivit articolului 281, în declarația de căsătorie viitorii soți
vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie și vor menționa numele de familie
pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum și regimul matrimoni al ales. Viitorii soți pot
conveni să -și păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele
lor reunite. De asemenea, un soț poate să -și păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar
celălalt să poarte numele lor reunite. Odat ă cu declarația de căsătorie, cei doi soți vor prezenta
dovezile cerute de lege pentru încheierea căsătoriei. În aceeași zi cu primirea declarației de
căsătorie, ofițerul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afișarea în extras, într -un
loc spe cial amenajat la sediul primăriei și pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se
încheie căsătoria și, după caz, la sediul primăriei unde celălalt soț își are domiciliul sau
reședința. Extrasul din declarația de căsătorie cuprinde, în mod obligator iu: data afișării,
datele de stare civilă ale viitorilor soți și, după caz, încuviințarea părinților sau a tutorelui,
precum și înștiințarea că orice persoană poate face opoziție la căsătorie, în termen de 10 zile
de la data afișării. Căsătoria se încheie după 10 zile de la afișarea declarației de căsătorie,
termen în care se cuprind atât data afișării, cât și data încheierii căsătoriei. Primarul
municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului sau al comunei unde urmează a
se încheia căsător ia poate să încuviințeze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei
înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (3). În cazul în care căsătoria nu s -a încheiat
în termen de 30 de zile de la data afișării declarației de căsătorie sau dacă viitor ii soți doresc
să modifice declarația inițială, trebuie să se facă o nouă declarație de căsătorie și să se dispună
publicarea acesteia. Potrivit articolului 285, orice persoană poate face opoziție la căsătorie,
dacă există un impediment legal sau dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite. Opoziția la
căsătorie se face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază. Ofițerul de stare
civilă refuză să celebreze căsătoria dacă, pe baza verificărilor pe care este obligat să le
efectueze, a op ozițiilor primite sau a informațiilor pe care le deține, în măsura în care acestea
din urmă sunt notorii, constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

13 Conform articolului 287, viitorii soți sunt obligați să se prezinte împreună, la sediul
primăriei, pentru a -și da consimțământul la căsătorie în mod public, în prezența a doi martori,
în fața ofițerului de stare civilă. Cu toate acestea, în cazurile prevăzute de lege ofițerul de stare
civilă poate celebra căsătoria și în afara sediului servi ciului de stare civilă, cu respectarea
celorlalte condiții menționate mai sus. Persoanele care aparțin minorităților naționale pot
solicita celebrarea căsătoriei în limba lor maternă, cu condiția ca ofițerul de stare civilă sau cel
care oficiază căsătoria să cunoască această limbă. Martorii atestă faptul că soții și -au exprimat
consimțământul. Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii, precum și cei care din
cauza unei deficiențe psihice sau fizice nu sunt apți să ateste consimțământul dat de c ei doi
soți. Martorii pot fi și rude sau afini, indiferent de grad, cu oricare dintre viitorii soți. Potrivit
articolului 289, căsătoria este încheiată în momentul în care, după ce ia consimțământul
fiecăruia dintre viitorii soți, ofițerul de stare civilă îi declară căsătoriți.21

21 https://provitabucuresti.ro/docs/lex/casatoria.familia.pdf , accesat la 01.06.2017.

14 CAPITOLUL AL II-LEA .
ACTE PREMERGĂTOARE ȘI PREGĂTITOARE PENTRU CĂSĂTORIE

II.1. Logodna

În Noul Cod Civil, la articolul 266, se precizează că logodna este promisiunea
reciprocă a două persoane de a încheia căsătoria. Ea se poate încheia doar între un bărbat și o
femeie. Logodna este un act premergător căsătoriei, dar nu obligatoriu. Din punct de vedere
civil, încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei, nu este supusă niciunei
formalități și poate fi doved ită cu orice mijloc de probă. Dispozițiile privind condițiile de fond
pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu excepția avizului
medical și a autorizării organului administrativ competent.
Și din perspectivă creștină, așa cum rezultă din textele vetero și neotestamentare,
logodna este un act premergător căsătoriei. Acest act premergător este legiferat în Vechiul
Testament (logodnica era socotită ca soție a logodnicului, iar acesta ca soț al logodnicei lui,
Deut. 22, 23 -27; Mate i 1, 18 -20), având o încărcătură simbolică mult mai mare decât logodna
civilă actuală . Prin logodnă, viitorul soț și viitoarea soție își promiteau, în fața legiuitorului
suprem (Moise primește Tablele Legii direct de la Dumnezeu – n.m.), că se vor respecta unul
pe celălalt și vor păzi principiile moral -religioase ce emană din lex suprema .
Din punct de vedere juridic, instituția logodnei a fost preluată din dreptul roman
(sponsalia , Dig. XX III, 1, 1) ca fiind ,,promisiunea reciprocă a unui bărbat și a unei femei că
se vor căsători în viitor” .22
În dreptul roman , logodna nu avea urmări de drept, deși se încheia printr -un contract
verbal sau scris, iar mirele dădea o arvună ( arra)23, ca semn că logodna s -a încheiat. Cei
logodiți nu erau însă obligați să -și țină promisiunea , dacă între timp se răzgândeau. Singura
consecință la care se putea expune bărbatul vinovat de nerespectarea logodnei era restituirea
darurilor pe care le primise cu prilejul logodnei, uneori chiar dublul acestor daruri.24 La greci,
tinerii merg eau la templu, aduceau sacrificii și făceau rugăciuni.25
Noul Testament vine să întregească structura filosofico -ideatică a Vechiului
Testament, să o îmbogățească, iar Sfinții Părinți, autori de norme de interpretare și de aplicare
ale legilor testamentare, stabilesc reguli canonice și pentru căsătorie și logodnă, instituind și

22 Iorgu D. IVAN, op.cit. , p.738
23 Valerian ȘESAN, op.cit. , p.193.
24 Iorgu D. IVAN, art.cit. , p.738.
25 D. G. BOROIANU, Dreptul biseri cesc. Principii de drept, Organizațiunea Bisericii Române , vol.III,
Tipografia „Dacia”, P.Iliescu și D.Grosu, Iași, 1899, p.206.

15 pedepse pentru cei care se abat de la acestea. Astfel , în canonul 98, Părinții Sinodului VI
ecumenic socotesc ca vinovat de adulter pe cel care va lua în căsătorie pe o femeie logodit ă cu
altul, fiind încă în viață logodnicul ei , în timp ce Sfântul Vasile cel Mare, în canonul 69,
rânduiește ca logodnicul care ar fi avut raporturi de intimitate cu logodnica sa înainte de
încheierea căsătoriei să fie sancționat numai cu oprire de la Sfân ta Împărtășanie, aplicând
pedeapsa menționată numai pentru neînfrânare, iar nu pentru desfrânare, socotind că, în
realitate, el a păcătuit cu o femeie care nu era cu totul străină de dânsul.
Deoarece logodna este un act premergător al căsătoriei, ea limite ază consensul liber
necesar căsătoriei ( consens liber qui facit nuptias ), obligând la căsătorie.26
Ca și în cazul căsătoriei, cei doi logodnici primesc binecuvântarea celui care încheie
logodna . Aminteam mai sus că logodna precede actul final, întregitor al cununiei și, de aceea,
aceasta are un statut aproape egal cu căsătoria, mai ales dacă este încheiat în fața unui episcop
sau preot și după un anumit ritual – rugăciuni, schimbarea inelelor etc.
Continuator al dreptului roman, dreptul bizantin reglementeaz ă statutul logodnei și pe
cel al căsătoriei, armonizând legislația civilă cu cutumele și regulile moral -religioase ale
Bisericii, ridicând vârsta de la care se putea oficia logodna, de la 7 -8 ani până la 14 -18 ani în
cazul unui băiat, iar de la 7 -8 ani la 12-15 ani în cazul unei fete. Este cunoscut faptul că, în
Imperiul Bizantin, moștenitorul de iure și de facto al Imperiului Roman, basileul era
conducătorul absolut al statului , dar și al bisericii ( cezaro -papism), cu drept de reglementare
inclusiv în ches tiuni canonico -juridice.
Primul care fixează în legislația bizantină efectele logodnei și raportul acesteia cu
cununia este Leon Filosoful (886 – 912), care a stabilit vârsta minimă pentru logodnă , precum
și condițiile desfacerii ei. Prin Novela 74 , împăr atul a confirmat punctul de vedere al Bisericii,
asimilând logodna cu căsătoria în privința consecințelor , și a interzis ca Biserica să mai
binecuvânteze logodna celor care nu au împlinit vârsta cerută pentru încheierea căsătoriei ,
respectiv ,,14 (18) ani la bărbat și 12 (15) ani la femeie”.27
Novela 109, a aceluiași Leon Filosoful, a menținut interdicția ca logodna să fie
binecuvântată înainte ca logodnicii să fi împlini t vârsta prevăzută de Novela 74 și ea să nu
dezlege cu ușurință, dacă a fost binecuvânta tă de Biserică. În același timp, împăratul , în dubla
calitate de cezar și de episcop, și-a rezervat dreptul de a acorda dispensă atât pentru vârstă , cât
și pentru binecuvântarea religioasă celor logodiți cu dispensă de vârstă dată de el.

26 Valerian ȘESAN, op.cit. , p.194.
27 Ibidem .

16 Împăratul Alexie I Comnenul , prin bu la de aur din anul 1084, stabilește ca la logodnă
să se facă rugăciuni și cântări, hotărând că numa i atunci logodna va avea putere, iar ,,dacă s -ar
strica o logodnă, nebinecuvântată de Biserică, persoana care a stricat -o nu este supusă
amenzii”28. Prin Novela 1092 s -au reînnoit măsurile din Novela 1084, adăugându -se
prevederea că părțile care se logodesc trebuie să -și țină cuvântul.29
Urmările logodnei, după canonistul Valerian Șesan, sunt: ,,Oprirea logodnicilor de a se
logodi cu alte perso ane; obligația morală de a încheia căsătoria cu cel logodit; produce o
rudenie între cei logodiți și neamurile de sânge ale lor; pe candidații la preoție îi oprește de la
hirotonie în următoarele cazuri: dacă după desfacerea legală a logodnei s -a căsătorit cu alta
(fiind privit ca bărbatul femeii a doua) și dacă s -a căsătorit cu logodnica altuia (fiind
considerat drept căsătorit cu una quasidivorțată; can. 98 Trulan)”30. După alți canoniști,
Balsamon, de exemplu, acest efect îl au și logodna bisericească, și cea civilă, în timp ce alții
apreciază că efectul se restrânge doar la logodna bisericească.31
Asimilarea logodnei cu căsătoria, măsurile punitive pentru cei care nu respectau
promisiunea făcută în momentul încheierii logodnei, stabilirea/ modificarea vârs tei minime
pentru încheierea logodnei au fost reglementate și de alți împărați bizantini și, ulterior căderii
bizantine (1453), de către statele în care biserica avea un rol dominant. În statele în care
logodna nu a mai fost legiferată, iar efecte juridice s-au recunoscut numai căsătoriei civile,
respectarea rânduielilor bisericești, referitoare la logodnă și la căsăto rie, a devenit tot mai
dificilă, efectele fiind mai degrabă de ordin moral și ținând strict de relația particulară,
personală a individului c u biserica și cu reprezentantul acesteia.
De aceea, pentru a fi evitate inconvenientele ce ar fi rezultat dacă fiecare Biserică
autocefală ar fi aplicat legislația proprie, făcând abstracție de legislația statului respectiv,
Sinodul fiecărei Biserici autoc efale a luat hotărârea ca logodna religioasă să nu se mai
oficieze separat, ci numai odată cu Sfânta Taină a Cununiei și Taina Cununiei să se
săvârșească numai celor ce fac dovada că au încheiat în prealabil căsătoria civilă.
Biserica Ortodoxă Română s -a confruntat cu această situați e începând cu 1 decembrie
1865, când a intrat în vigoare Codul Civil. Sfântul Sinod a luat hotărârea ca logodna
religioasă să se săvârșească odată cu Taina Cununiei, pentru a -i feri pe credincioși de situația
ce li s -ar crea din punct de vedere bisericesc de a fi socotiți ca încheind a doua căsătorie dacă

28 D.G. BOROIANU, op.cit. , p.206.
29 Ibidem , p.207.
30 Valerian ȘESAN, op.cit. , p.195.
31 Ibidem .

17 s-ar întâmpla ca unul dintre logodnici să moară înainte de a fi încheiat căsătoria sau nu ar mai
vrea să se căsătorească cu logodnicul său.
Desfacerea logodnei bisericești este admisă, ca nefiind chiar o cununie deplină , și
aceasta se face, în afară de motivele pentru desfacerea cununiei , și în următoarele cazuri,
când: ,,Unul dintre logodnici trece la o confesiune eterodoxă, cade în erezie sau se constată că
este eterodox; este imoral; din cauza bolii , cununia ar trebui amânată mai mult de 4 ani; e
condamnat la închisoare mai mult de 4 ani; pleacă într -o călătorie urgentă pentru timp
îndelungat; suferă o însemnată schimbare a stării sale personale sau sociale; încheie o
căsătorie cu o altă persoană; îmbrățișează viața monahală; ajuns la pubertate , nu vrea să mai
încheie căsătoria făgăduită; află că logodnica este însărcinată de altcineva; în caz de epilepsie,
însănătoșirea nu survine până în trei ani; păcătuiește cu sora, nepoata sau vara celuilalt logodit
(Matei Vlastare și Pravila c.78) ”.32
Desfacerea ilegală sau ne îndeplinirea desf acerii logodnei în cazuri date se pedepsește ,
iar cel care se căsătorește cu logodnica altuia, cât timp cât acest a este în viață, iar logod na nu
a fost desfăcută în mod legal, e pedepsit ca un adulter , iar nu numai ca un desfrânat ( Canonul
98 Trulan).33
Din punct de vedere civil, logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să
încheie căsătoria. Ca și încheierea logodnei, ruperea logodnei nu este su pusă niciunei
formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. În cazul ruperii logodnei, sunt supuse
restituirii darurile pe care logodnicii le -au primit în considerarea logodnei sau, pe durata
acesteia, în vederea căsătoriei, cu excepția daruri lor obișnuite. Dreptul la acțiune se prescrie
într-un an de la ruperea logodnei.
Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în măsura
îmbogățirii. Obligația de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia d intre
logodnici.
Partea care rupe logodna în mod abuziv, precum și partea care, în mod culpabil, l -a
determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile
făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în car e au fost potrivite cu
împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate. Dreptul la acțiune se prescrie
într-un an de la ruperea logodnei.34

32 Valerian ȘESAN, op.cit. , p.195.
33 Nicodim MILAȘ, op.cit. , p.484.
34 Ion Lucian NIȚĂ, Căsătoria după legislația canonică ortodoxă ,Teză de licență, coordonator Nicolae Dură,
Universitatea ,,Ovidius”, Constanța, 2015, s.f.

18 II.2. Strigările sau vestirile
Nu numai statul , ci și Biserica, înainte de a aproba încheierea unei că sătorii, caută să
se documenteze cu privire la raporturile dintre tinerii care doresc să se căsătorească , pentru ca
nu cumva între ei să existe impedimente legale sau religioase care s -ar opune încheierii
căsătoriei lor, pe care ei nu le cunosc sau vor să le treacă sub tăcere.
Legea civilă prevede datoria viitorilor soți de a arăta în declarația de căsătorie că nu
există nicio piedică legală la căsătorie , făcându -se preciz area că „o rice persoană poate face
opunere la căsătorie dacă există o piedică legală o ri dacă alte cerințe de legi nu sunt
îndeplinite”35, acesta trebuind să arate în scris dovezile în virtutea cărora își întemeiază
opunerea. Biserica respectă toate dispozițiile prin care statul reglementează căsătoria, sub
aspect civil, inclusiv hotărârile prin care delegatul de stare civilă , „în temeiul verificărilor ce
este dator să facă, al opunerilor primite sau al informațiilor ce are, găsește că cerințele legii nu
sunt împlinite”36 ar respinge unele cereri de căsătorie.37
Biserica nu respectă doar preved erile civile în materie de căsătorie, având reguli
proprii ce vin în completarea legislației în vigoare. Î n acest sens , preotul paroh competent să
oficieze cununia religioasă, după ce va constata că mirii sunt botezați ortodox și că între ei nu
există rude nie în grade interzise de Biserică , va anunța cererea de căsătorie în două duminici
consecutive , iar în caz de urgență motivată, într -o duminică sau zi de sărbătoare, cu o
săptămână înainte de ziua fixată pentru Cununie. Preotul are datoria de a -i lămuri pe
credincioși asupra scopului pentru care se fac asemenea vestiri și ce anume impedimente are
în vedere Biserica.38 De asemenea, „strig ările” sau „vestirile” în biserică au menirea de a
descoperi eventualele piedici din calea căsă toriei celor doi tineri .

II.3. Timpul căsătoriei
Nu se pot săvârși nunți în post pentru că această perioadă de postire se referă atât la
postirea sufletească , cât și la cea trupească, iar postirea trupească nu are în vedere numai
abținerea de la anumite mâncăruri și băuturi într -o anumită perioadă, ci și la abstinența
conjugală a soților. Deși Sfântul Apostol Pavel ne spune că ,,nunta este cinstită întru toate și
patul nespurcat” (Evrei 12, 4), abstinența soților în perioada postului are în vedere pregătirea
acestora pentru împărtăș irea cu Sfintele Taine în chiar ziua Praznicului, or, pentru primirea
Sfintei Împărtășanii , trebuie și această pregătire trupească prin înfrânarea conjugală. Așadar,

35 Iorgu D. IVAN, Codul.. ., p.472.
36 Ibidem .
37 Ion Lucian NIȚĂ, op.cit .
38 Ibidem .

19 nu împreunarea soților este un păcat înaintea lui Dumnezeu, căci ,,taina aceasta mare este … în
Hristos și în Biserică”, ci nesocotirea Sfintei Împărtășanii, a cărei primire o așteptăm la
sfârșitul postului, dacă nu ne pregătim cuviincios pentru ea, atât sufletește, cât și trupește.
În calendarul creștin -ortodox anual , sunt prevăzute anumite dat e/ perioade când nu
sunt permise căsătoriile, când „nu se fac nunți”, Biserica stabilind acest timp anume pentru a
împiedica pe creștin să încalce râ nduielile canonice. Prin urmare, Biserica a interzis săvârșirea
cununiei în zilele de post ce sunt destinat e înfrânării și pocăinței pentru păcate și în zilele de
sărbători mari bisericești. Zilele interzise pentru încheierea cununiei, devenite din secolul al
XII-lea chiar impedimente, sunt: postul Nașterii Domnului, postul Paștilor și Săptămâna
luminată după P aști, postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, postul Adormirii Maicii
Domnului, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, Înălțarea Sfintei Cruci, Miercurile și
Vinerile de peste an. 39
Săvârșirea Tainei Cununiei implică în mod obligatoriu bucuria întâl nirii trupești a
soților în zilele ce urmează săvârșirii acestei Sfintei Taine. Dacă ei trebuie să trăiască în
deplină curăție și feciorie până la primirea Tainei Nunții, după săvârșirea acestei Sfinte Taine,
tinerii soți se pot bucura acum și de întâlnire a lor trupească. Or, întâlnirea aceasta trupească
nu este compatibilă cu perioada postului, tocmai în ceea ce privește pregătirea creștinilor
pentru primirea Sfintei Taine a Împărtășaniei. Din această perspectivă, nunțile nu se pot face
în post, pentru că prejudiciază abstinența soților în perioada postirii.
În al doilea rând, nunțile nu se pot săvârși în post pentru că întotdeauna slujba Tainei
Nunții este urmată de petreceri, în zilele noastre de cele mai multe ori chiar prea zgomotoase,
or, nu ne putem i magina o masă de nuntă cu mâncare de post, iar atmosfera exuberantă a
nunții o vedem într -o totală contradicție cu atmosfera de sobrietate ce caracterizează perioada
postului.
Pornind de la aceste scurte considerații, înțelegem că nunta nu poate fi săvârși tă în
post nu pentru că postul ar constitui o opreliște în calea săvârșirii unei Sfinte Taine, ci pentru
că atât atmosfera care urmează nunții, cât și viețuirea soților după primirea acestei Sfinte
Taine nu sunt în armonie cu atmosfera duhovnicească pe car e o propune perioada unui post
liturgic.40

39 Ibidem.
40 http://ziarullumina.ro/sfaturi -practice -in-biserica -de-ce-nu-se-fac-nunti -in-post–27677.html , accesat la
01.06.2017.

20 CAPITOLUL AL III-LEA .
IMPEDIMENTE LA CĂSĂTORIE ȘI ÎNLĂTURAREA LOR

Căsătoria este considerată o instituție naturală de drept divin. Ea consemnează în
dublu aspect – religios -moral și social -juridic – uniunea dintr e un bărbat și o femeie,
constituirea familiei, baza fundamentală a societății. Pentru oficierea cununiei, ca parte finală
și superioară a uniunii dintre două persoane , este nevoie de respectarea unor criterii medicale,
civile și spirituale de către cei ca re vor să se căsătorească.
Din punct de vedere juridic, avem impedimente absolute prevăzute de Codul Civil:
vârsta soților, consimțământul și principiul monogamiei. Ținându -se seama de scopul esențial
al căsătoriei – nașterea de copii –, prin lege s -a sta bilit o vârstă minimă , care presupune
dezvoltarea fizică a viitorilor soți, pentru a da naștere la copii sănătoși. Aceast ă vârstă este de
optsprezece ani pentru bărbat și de ș aisprezece ani pentru femeie, iar în cazuri excepționale,
pentru motive temeinice și numai în baza avizului medical , se poate încuviința căsătoria
femeii care a împlinit cincisprezece ani. Încheiată fără respectarea vârstei legale , căsătoria
este socotit ă nulă. Consimțământul liber al viitorilor soți trebuie exprimat personal de fiecar e
soț și în mod public în fața delegatului de stare civilă. Căsătoria încheiată fără respectarea
condițiilor prevăzute pentru exprimarea consimțământului de către soți este socotită nulă. În
legătură cu aceast ă condiție a consimțământului liber, se prevede că este oprit sa se
căsătorească debilul mintal, precum și cel care este lipsit vremelnic de facultățile mintale, cât
timp nu are discernământul faptelor sale , sub aceeași sancțiune a nulității . Codul Civil
respectă principiul monogamiei , prevăzând că ,,e ste oprit să se căsătorească bărbatul care este
căsătorit sau femeia care este căsătorită ”.41
Legislația civilă privește căsătoria numai ca pe un contract, care are la bază latura
formală – consensul, în schimb Biserica privește căsătoria ca pe o Sfântă Tai nă cu momente
religios -morale, care are la bază nu numai materia -consensul (celor doi), ci și forma,
săvârșitorul, primitorul, precum și un scop religios -moral. Tocmai de aceea, cununia
religioasă este ulterioară căsătoriei civile, îi este superioară acest eia incluzând -o, dar, totodată ,
complementară și condiționată de ea.
În conformitate cu aceste principii fundamentale, impedimentele care lovesc esența
cununiei sunt: cu privire la materie (consensul), cu privire la săvârșitor, cu privire la formă, cu
privire la scopul religios -moral și cu privire la primitori.

41 http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/sfintele -taine/impedimente -casatorie -69132.html , accesat la
01.06.2017.

21 Biserica creștină nu numai că nu a neglijat instituția căsătoriei , ci îi și atribuie o nuanță
nouă, o însemnătate deosebită ridicând -o la rangul de „Taină” și a căutat necontenit să țină
trează, în conștiința credincioșilor, ideea acesteia de „Taină”, care devine valabilă numai prin
harul lui Dumnezeu, care se pogoară, sfințește și întărește legătura dintre cei căsătoriți.
Căsătoria ca Sfântă Taină trebuie să îndeplinească anumite condiții esențiale cu privire
la: materie, formă, săvârșitor, primitor și viața socială. Cum aceste condiții nu sunt
întotdeauna afirmativ rezolvabile, se nasc impedimentele de cununie. Canonistul Valeria n
Șesan definește astfel impedimentele: „ Impedimentele la cununie sunt lipsuri ale condițiilor
necesare pentru încheierea cununiei sau împrejurării – obstacole existente care împiedică
încheierea cununiei, împiedicându -i scopul religios -moral”.42
Impedimentele pot fi: absolute sau relative, după cum împiedică încheierea cununi ei în
general cu oricine (hirotonia, votul monahal) sau numai cu anumite persoane (înrudirea).
Canonistul romano -apusean Sőgmüller împarte impedimentele după efectul lor, și anume:
impedimente nimicitoare, care nu admit căsătoria, iar dacă s-a încheiat dej a este considerată
nevalidată; și impedimente opritoare, care opresc căsătoria, dar dacă s -a încheiat nu ating
valabilitatea ei.
Impedimentele se mai împart: după izvorul lor (bisericești, civile, mixte); după
însemnătate (indispensabile – cele de drept di vin) și dispensabile – cele de drept uman); după
scopul lor (de drept public și de drept privat) și după cunoașterea lor (oculte, secrete,
necunoscute, publice și cunoscute).
Canonistul Valerian Șesan împarte impedimentele în impedimente care lovesc esența
cununiei și impedimente care lovesc formalitățile de încheiere a cununiei, împărțire pe care o
vom prelua în lucrarea de față.43

42 Valerian ȘESAN, op.cit. , p.196.
43 Ion Lucian NIȚĂ, op.cit .

22 CAPITOLUL AL IV-LEA .
EFECTELE SFINTEI TAINE A CUNUNIEI

Întemeierea primei familii a avut loc în rai: ,, Și a făcut Dumnezeu pe om, după
chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l -a făcut; a făcut bărbat și femeie. Și Dumnezeu i -a
binecuvântat, zicând: creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul” (Fac. 1, 27 -28). Săvârșirea
Sfintei Cununii și respectarea rânduielii stabilite de Bis erică și îndeosebi rostirea corectă a
formulei unește pe cei căsătoriți pentru toată viața, cei uniți bucurându -se de harul Duhului
Sfânt.
Cei căsătoriți sunt considerați ca formând cea mai mică unitate socială religioasă,
adică familia creștină sau sanctu arul familial creștin. ”44 Prin căsătorie, cei doi soți s -au unit
trupește și , într-o măsură , chiar sufletește. Familia monogamă își are obârșia în dreptul divin,
fiind considerată un așezământ dumnezeiesc: ,, De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama
sa și se va alipi de femeia sa și vor forma amândoi un trup” (Efes. 5,31). După căsătorie, soții
trebuie să ajungă la o desăvârșire sufletească, pentru că numai atunci se vor purta unul față de
altul așa cum se poartă cu ei înșiși.
Din referatul biblic asupra creației primei perechi de oameni reiese că scopul
căsătoriei este îndoit: conservarea și înmulțirea neamului omenesc: «Creșteți și vă înmulțiți și
umpleți pământul!» (Facere 1, 28) și cel de -al doilea scop, întrajutorarea reciprocă a celor doi
soți: «Nu este bine să fie unul singur; să -i facem ajutor asemenea lui!» (Facere 2, 18).
Din momentul unirii lor, cei doi soți își datorează unul altuia fidelitate deplină și
întrajutorare cu tot devotamentul și la bine , și la rău, abținându -se de la folosirea orică rui
mijloc care ar împiedica nașterea de copii.45
Eugeniu Safta -Romano afirmă că, din punct de vedere teologic, istoria omenirii
coincide cu istoria familiei, aceasta din urmă fiind creația lui Dumnezeu, de unde ideea că
familia este de sorginte divină. Îns uși textul veterotestamentar respinge ideea vieții trăit e în
izolare: ,, Și a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur; să -i facem ajutor
potrivit pentru el” (Fac. 2,18).46
Căsătoria este , în primul rând , un act de cunoaștere și de respect recip roc. În
momentul încheierii căsătoriei, cei doi soți trebuie să știe atât drepturile , cât și obligațiile ce le
revin, față de partener și față de copii – rodul și scopul fundamental al căsătoriei.

44 Valerian ȘESAN, op.cit. , p.72.
45 Ion Lucian NIȚĂ, op.cit .
46 Eugeniu SAFTA -ROMANO, Arhetipuri juridice în biblie, ed. Polirom, Iași, 1997, p. 139.

23 Soții trebuie să știe c ă ,,impulsul natural sexual care în deamnă pe bărbat și pe femeie
să se apropie și să se unească a fost sădit în firea lor în primul rând pentru nașterea de copii,
dar că atâta timp cât, fără vina lor, acest scop nu se realizează, afecțiunea și iubirea lor, ca și
întrajutorarea, nu trebuie s ă slăbească, ci cu conștiință împăcată că nu au păcătuit împotriva
poruncii divine «creșteți și vă înmulțiți» să -și îndeplinească celelalte îndatoriri care corespund
esenței și scopului căsătoriei” .47
În ce privește înțelegerea cu care sunt datori să -și răs pundă reciproc la solicitarea
pentru satisfacerea impulsurilor naturale, cei doi soți e bine să cunoască recomandarea și
precizarea Sfântulu i Apostol Pavel, care spune: ,, Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci
bărbatul, asemenea nici bărbatul nu este stă pân pe trupul său, ci femeia; să nu vă lipsiți unul
de altul decât cu bună învoială pentru un timp, ca să îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea și
iarăși să fiți împreună ca să nu vă ispitească satana, di n pricina neînfrânării voastre” (I
Corinteni 7, 4 -5).
Canoanele 15 și 16 ale Sinodului local de la Cangra prevăd sancțiuni atât pentru
părinții care nu se îngrijesc de copii, cât și pentru copiii care nu -și respectă părinții, indiferent
dacă aceștia sunt sau nu creștini, „Întemeiați pe referatul biblic d espre crearea omului ca
«bărbat și femeie», precum și pe învățătura apostolică după care în Hristos «nu mai este parte
bărbătească și parte femeiască» (Galateni 3, 28), Sfinții părinți susțin în termeni clari ideea
egalității dintre bărbat și femeie. Și unul, și celălalt sunt purtători ai chipului lui Dumnezeu,
cu aceleași daruri creaturale și cu aceeași responsabilitate .”48
Legislația românească în domeniu acordă o atenție deosebită mamei și copilului, în
sensul creșterii și dezvoltării armonioase a celui d in urmă .49 „Biserica Ortodoxă Română se
străduiește – folosind mijloacele specifice misiunii ei – ca toți membrii ei să considere
căsătoria și nașterea de copii ca o datorie de cea mai înaltă responsabilitate morală, socială și
națională, identificându -se cu toate îndatoririle ce le revin, după învățătura Sfintei Scripturi,
ca soți și părinți, pentru a asigura astfel permanența și tăria neamului, de -a lungul mileniilor
viitoare, așa cum au asigurat -o toți înaintașii noștri, de -a lungul mile niilor trecute, pâ nă în
prezent” .50

47 Iorgu D. IVAN, Căsătoria… , p.754.
48 Constantin MIHOC, Taina căsătoriei și familia creștină în învățăturile marilor Părinți ai Bisericii din secolul
IV, Editura Teofania, Sibiu, 2002, p.102 -103.
49 Ion Lucian NIȚĂ, op.cit .
50 Iorgu D. IVAN, Căsătoria… , p.755.

24 CAPITOL V .
CĂSĂTORIILE ÎNTRE ORTODOCȘI ȘI NEORTODOCȘI SAU NECREȘTINI

Căsătoriile mixte în creștinism au apărut odată cu nașterea religiei și s -au datorat
adeziunii la Biserica lui Hristos a iudeilor și păgânilor. Tot atunci , a apărut „ problema practică
de a ști ce se întâmplă cu legătura conjugală a doi necreștini, din tre care unul s -a convertit la
religia creștină.”51
Comentând cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Nu trageți cu necredincioșii într -un
jug străin vouă… ce însoțire are cr edinciosul cu cel necredincios?” (II Corinteni VI, 14),
canonistul Valerian Șesan spune că: „ Între soții de credință deosebită nu se poate ajunge
idealul căsătoriei creștine”52. Tot Sfântul Apostol Pavel adeverește că se întâmpl a adeseori ca
atunci când doi necreștini încheiau o căsătorie, numai unul dintre soți devenea creștin.
Răspunsul Apostolul ui neamurilor cu privire „la întrebarea Corintenilor dacă o astfel
de căsătorie mixtă – sub raportul credinței deosebite a soților – trebuie anulată sau să rămână
în ființă… a dat un răspuns care a rămas cu putere de normă legală”53 și acesta este următorul :
„Dacă din doi soți păgâni unu l trece la creștinism și celălalt soț păgân nu voiește să trăiască
împreună, atunci căsătoria se desface și soțul creștin poate în cheia o a doua căsătorie; dacă
însă soțul păgân vrea să trăiască împreună cu soțul creștin, atunci acesta din urmă poate
încheia o altă căsătorie abia după moartea soțului păgân”. (I Corinteni VII, 14).
Răspunsul Sfântului Apostol Pavel se regăsește și în textul canonului 72 Trulan , iar
existența unei astfel de căsătorii mixte în princip iu se recunoaște, deoarece căsătoria a fost
încheiată înainte ca soțul respectiv să fi primit credința ortodoxă. „Prin urmare, privilegiul
paulin … a stabilit aplicarea ic onomiei de către Biserica Ortodoxă numai în cazul în care
respectiva căsătorie a fost contractată înainte ca unu l dintre soți să fi fost încreștinat. Cât
privește căsătoria creștinilor cu necreștinii, Sfântul Apostol Pavel s -a pronunțat negativ,
interzicân d-o cu desăvârșire (II Corinteni VI, 14)”54.
Apostolul neamurilor a precizat că atunci când se încheie o căsătorie mixtă, soțul
ortodox este obligat din punct de veder e moral să -și educe copiii întru credința Bisericii

51 Liviu STAN, Căsătoriile mixte și ultimele măsuri luate de Vatican în privința lor , în Revista „Studii
Teologice”, XX (1968), nr.7 -8, p.488.
52 Valerian ȘESAN, op.cit. , p.202.
53 Nicolae DURĂ, Căsătoriile mixte în lumina învățăturii și practicii canoni ce ortodoxe, în Revista „Ortodoxia”,
XXXIX (1988), nr.1, p.92.
54 Ibidem , p.93.

25 Ortodoxe. „De altfel, sub influența în vățăturii lui Hristos – care pe toate le sfințește – devin
„sfinți” și copiii rezultați din căsătoria mixtă”.55
În baza unor dispoziții canonice, căsătoriile mixte (ortodocși și eterodocși) sunt
interzise. „Căsătoria creștinilor ortodocși cu eterodocșii a f ost însă permisă numai în cazul
când partea eterodoxă făgăduia că va trece la Ortodoxie (Canonul 31 Laodiceea; 14 IV
ecumenic), adică devenea subiect de drept al Bisericii prin Taina Botezului”.56
Canonistul Nicodim Milaș, interpretând canonul 10 al Sinodul ui de la Laodiceea ,
spune că este interzisă căsătoria ortodocșilor cu ereticii (eterodocșii)57. Sfântul Ioan
Postitorul , prin canonul 23 , interzice cu desăvârșire căsătoria unui creștin ortodox cu un
eterodox. „După rânduiala apostolică, cei care nu renunța u la o asemenea căsătorie erau
excomunicați din Biserică… Urmând această rânduială apostolică , «Regulamentul pentru
cazuri de afurisenii și anateme », din anul 1910, – în vigoare și astăzi în Biserica noastră –
prevede ca «… în cazuri de abatere a vreun uia dintre credincioșii creștini ortodocși sau
clerici…, după ce se va fi întrebuințat mijloacele descrise și răul ar fi tot neîndreptat, Sfântul
Sinod va fi sesizat, prin Chiriarhul Eparhiot, spre a decide. Sfântul Sinod, deliberând asupra
cazului adus la cunoștința sa și, neaflând alt mijloc de întoarcere și îndreptare, va putea da
autorizare de anatemă și afurisanie, cu rezerva de a se putea primi în adunarea credincioșilor
al bles temat, dacă se va pocăi deplin » (art. II-III).58
Prin canonul 72 , Sinodu l Trulan interzice cu desăvârșire căsătoria între un creștin
ortodox și un eterodox, iar conform învățăturii Bisericii Ortodoxe , o astfel de căsătorie este
nulă, deoarece , fiind o însoțire nelegiuită, nu transmite harul Tainei Cununiei și nu este
purtătoar e de efecte canonice.
„Împăratul Constantin II interzice , în 339, sub pedeapsa cu moartea, căsătoria
creștinilor cu evreii (dispoziția a intrat în Codul împăratului Justinian, precum și în
Vasilicale)”.59
Prin urmare, canonul 72 al Sinodului Trulan, care de clara nevalidate căsătoriile între
ortodocși și eretici, „dădea deci expresie și spiritului legislației bizantine din vremea
respectivă, care consfințea și legislația anterioară dată în această privință de autoritatea
imperială bizantină”.60

55 Ibidem .
56 Ibidem , p.94.
57 Nicodim MILAȘ, op cit., partea I, p.88 -89.
58 Nicolae DURĂ, op.cit., pp.94 -95.
59 Valerian ȘESAN, op.cit. , p.202.
60 Nicolae DURĂ, op.cit. , p.95.

26 Conform Canonul ui 31 al Sinodului de la Laodiceea, căsătoria mixtă între un creștin
ortodox și un eterodox poate fi permisă numai dacă persoana eterodoxă ar făgădui în mod
solemn că devine creștin ortodox. În acest sens , „prin Canonul 14 Părinții Sinodului IV
ecumenic au stabilit însă și o dispoziție canonică de principiu, potrivit căreia un ortodox se
poate căsători cu un eterodox numai în cazul în care persoana respectivă ar făgădui că se ca
converti la credința ortodoxă” .61
Proiecția bisericească, bazată pe așa -zisul pr ivilegiu paulin (I Corinteni VII, 14),
întărită și confirmată de Sinodul Trulan prin canonul 72, prevede ca, dacă doi eterodocși au
încheiat o căsătorie legală și unul dintre ei se convertește la credința ortodoxă, iar celălalt
rămâne tot eterodox, dar ei se învoiesc să trăiască împreună mai departe, căsătoria încheiată
de ei să nu se desfacă.
În ce privește forma canonică a săvârșirii cununiei mixte, canonistul Valerian Șesan
precizează că „nesăvârșirea cununiei în numele Sfintei Treimi”62, conform, ritualu lui stabilit
de Biserica Ortodoxă, constituie un impediment care lovește însăși esența cununiei ca taină.
„În conformitate cu dispoziția a rticolului 47 din Regulamentul de procedură al
instanțelor disciplinare și de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române – în vigoare – «clericii
sunt obligați să nu oficieze Taina Cununiei, decât între ortodocși, asistați de nuni ortodocși.
Cei de alt cult sunt obligați, înaintea căsătoriei, să îndeplinească formalitățile de trecere la
Ortodoxie. Preoții care se vor abate de la aceste norme – conchide dispoziția regulamentară –
se vor pedepsi cu canonisire la sfânta mânăstire, până la transferare, afară de cazul când a avut
dezlegarea Chiriarhului ».63 „În conformitate cu doctrina și practica canonică ortodoxă,
căsătoria mixtă trebuie oficiată în public, adică în biserica parohială a soțului ortodox, pentru
a nu se transforma într -o simplă căsătorie de conștiință ( matrimonium conscienciae ), adică
încheiată numai înaintea preotului și a martorilor respectivi”.64
Ținând cont de fap tul că mediul familial din cadrul căsătoriilor mixte este prielnic
propagării prozelitismului în rândurile credincioșilor ortodocși, este necesar ca preoții
Bisericii Ortodoxe să cunoască foarte bine doctrina și practica canonică ortodoxă cu privire la
căsătoriile mixte și să acționeze de o așa manieră încât copiii rezultați din asemenea căsătorii
să fie crescuți și educați în credința ortodoxă. Rezultă din aceasta că scopul fundamental al
căsătoriei este pentru Ortodoxie nașterea copiilor, ca ființe biolog ice vii (parte feminină sau

61 Ibidem, p.96.
62 Valerian ȘESAN, op.cit ., p.197.
63 Nicolae DURĂ, op.cit. , p.99.
64 Ibidem , p.101.

27 parte masculină), ființe sociale (cetățeni) și, deopotrivă, ființe spirituale vii (membri ai
comunității creștin -ortodoxe).
În vremea în care prozelitismul catolic s -a extins printre credincioșii ortodocși atât în
lumea slavă , cât și în cea grecească, autoritatea bisericească ortodoxă a fost nevoită să nu
recunoască validitatea tainelor catolice, tocmai cu scopul de a pune stavilă prozelitismului.
Prin urmare, „d upă unirea de la Brest din anul 1596 a unei părți din credincioșii
ruteni cu Biserica Romei, Sinodul din Moscova a adoptat, în 1620, hotărârea de a nu
recunoaște nicio taină a catolicilor, nici măcar Botezul, iar în 1756 Sinodul din
Constantinopol a adus și el hotărârea de a nu recunoaște nici măcar botezul catolic. Cu toa te
că aceste hotărâri au fost ulterior abrogate, ele au continuat să se aplice până aproape de zilele
noastre, afectând și validitatea cununiei, așa încât cei ce se converteau de la catolicism la
ortodoxie erau supuși rebotezării și li se administrau inclu siv taina cununiei dacă erau
căsătoriți.”65
De pe această poziție de apărare împotriva prozelitismului catolic, adoptată din
motive de iconomie , „Biserica Ortodoxă în genere a primit ca nevalidă și cununia oficiată de
protestanți și de alte confesiuni apuse ne, dar a acceptat ca valide tainele Bisericilor
necalcedoniene, inclusiv pe aceea a cununiei”.66
Cadrul general care permite încheierea căsătoriilor mixte este delimitat de
următoarele elemente : validitatea botezului celor care încheie căsătoria și caracte rul cununiei
sau natura actului cununiei, care este considerat o taină oficiată de slujitorul bisericesc
calificat sau nu este considerat ca atare .
Cu privire la validitatea botezului și a efectelor care decurg din „considerarea ca
valid a botezului orică ror neortodocși care vor să încheie o căsătorie cu o persoană de
confesiune ortodoxă, este de observat că în cazul când două persoane vor să se căsătorească ,
sunt socotite în mod valid, ele sunt îndreptățite să primească și taina cununiei, iar dacă aceasta
li se administrează de către preotul ortodox, chiar și în cazul când niciuna dintre ele n -ar fi de
confesiune ortodoxă , taina cununiei își produce efectul haric specific, adică ea este deplin
validă. Sub raportul legalității, adică al canonicității, o ast fel de căsătorie religioasă sau o
astfel de cununie mixtă, fie că este vorba de un soț ortodox și de altul eterodox, fie că este
vorba de doi soți eterodocși ai căror botez se recunoaște ca valid, căsătoria nu este permisă și
ea poate atrage sancțiuni, pot rivit canoanelor și potrivit art. 47 din Regulamentul de disciplină

65 Liviu STAN, op.cit. , p.492.
66 Ibidem.

28 al Bisericii Ortodoxe Române. Ea poate fi însă încheiată condiționat, așa cum prevăd
canoanele menționate la locul său și cum prevede și art. 47 citat mai sus”.67
În privința caracterului sau a naturii sacramenta le a cununiei între catolici și
ortodocși și între toți protestanții și ortodocși există astfel de deosebiri care nu permit Bisericii
Ortodoxe să considere drept taină deplină sau adevărată cununia catolică și nici cea
protestantă de orice nuanță.
În Biserica Romano -catolică , „și-a făcut tot mai mult drum și a fost acceptată ca
învățătură dogmatică teza potrivit căreia taina cununiei și -o administrează reciproc persoanele
care se căsătoresc, prin exprimarea consensului în mod solemn î n fața preotului, care nu este
decât martorul calificat și autorizat să ia act de oficierea reciprocă de către cei doi soți a
acestei sfinte taine”.68
Din punct ul de vedere al învățăturii ortodoxe, cununia catolică nici nu poate fi
socotită taină, ci o sim plă legătură care are la bază un contract, aceasta putând fi socotită în
cel mai bun caz o căsătorie legală, cum este și căsătoria civilă, deoarece are la bază formula:
«Consensus facit nuptias » (Consensul face căsătoria, iar nu o cununie propriu -zisă, adi că o
căsătorie încheiată printr -o sfântă taină ).
În acest sens, căsătoriile oficiate de catolici și de ceilalți eterodocși occidentali nu pot
fi acceptate ca având caracter de sfântă taină și pot fi privite ca fiind căsătorii valide doar prin
iconomie. Interpretând în sens ortodox, putem afirma că legătura stabilită prin cununia
catolică poate fi privită ca un act premergător celui final, reprezentat de sfânta taină a
cununiei săvârșită de preotul sau de episcopul ortodox.
Cu privire la icon omie, putem spu ne că: „Prin ea se urmărește a se deschide ușa
mântuirii tuturor celor care cred în Hristos și -și manifestă dorința de a dobândi mântuirea
înfăptuită de El. De asemenea, prin iconomie Biserica cea adevărată, care nu poate închide
nimănui ușa mântuirii, sup linește , prin lucrarea Sfântului Duh care sălășluiește într -însa, lipsa
de har a celor care nu au primit sfintele taine în mod valid. Deci ea poate valida deopotrivă
atât botezul nevalid, cât și cunun ia nevalidă a eterodocșilor care aleargă la ajutorul ei” .69
În Biserica Ortodoxă , modalitățile folosite în problema căsătoriilor mixte sunt:
acrivia și iconomia, iar aplicarea lor este determinată de interesele majore ale Bisericii, care
au determinat -o ca, atunci și acolo unde un prozelitism străin putea să -și facă drum prin
intermediul căsătoriilor mixte, să aplice acrivia unde este acel pericol sau icon omia.

67 Ibidem , 493.
68 Ibidem , p.494.
69 Ibidem.

29 Acrivia este prevăzută și întărită de canoanele: 10, 31, Sinodul de la Laodiceea, 21,
Sinodul de la Cartagina, 14 Sinodul IV Ecumenic, 72 Sinodul Trulan, precum și de hotărârea
Sinodului de la Moscana din 1620 și a celui de la Constantinopol din 1756, dar și de articolul
47 din Regulamentul de disciplină al Bisericii Ortodoxe Române.70
Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși sau necreș tini, Sfântul și
Marele Sinod în 23 iunie 2016 a hotărât că între ortodocși și neortodocși este interzisă
căsătoria acriviei canonice ( canonul 72 al Sinodului Quinisext ). De asemenea, posibilitatea
aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentel e la căsătorie trebuie să fie
reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform principiilor
stabilite de sfintele canoane bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral, astfel încât să
servească mântuirii omului. Confor m aceluiași document, căsătoria dintre ortodocși și ne –
creștini este absolut interzisă, potrivit acriviei canonice.71

70 Ion Lucian NIȚĂ, op.cit .
71 Vezi Anexa 2.

30 CAPITOL UL AL VI-LEA .
ÎNCETAREA CĂSĂTORIEI ȘI DIVORȚUL

Orice aspect al problemei trebuie să -l privim pornind de la rânduiala potrivit căre ia o
căsătorie și o cununie religioasă încheiată cu observarea tuturor condițiilor care le dau ființă
legală, fie în viața civilă, fie în cea bisericească, este destinată să dureze întreaga viață a celor
care au încheiat -o.72
Potrivit doctrinei Bisericii , „Sfânta Taină a căsătoriei este indisolubilă”.73 Totuși,
având în vedere slăbiciunea firii omenești, însuși Domnul Hristos a admis desfacerea
căsătoriei, pentru motive bine determinate, cum sunt: moartea și divorțul.74
În cazul morții unui soț sau al amând urora, sau prin declararea pe cale judecătorească
a morții unuia din tre soți, în caz de incertitudine a morții fizice sau naturale, căsătoria civilă ,
ca și cununia religioasă , încetează să existe sau își pierde ființa legală.
În concepția creștină, căsătoria nu are un caracter temporar, desfacerea ei prin divorț
realizându -se numai în mod excepțional, pentru motive care o fac incompatibilă cu natura ei.
Atunci când alte cauze intervin și „fac imposibilă păstrarea sau continuarea legăturilor
matrimoniale între soți, atunci această legătură nu încetează totuși de la sine, ci poate fi
desfăcută numai prin respectarea unor anumite rânduieli, printr -o procedură și un act legal,
care se numește act sau certificat de desfacere a căsătoriei sau de despărțire, sau divo rț.”75

VI.1. Motivele de divorț
Motivele de desfacere a căsătoriei civile , admise de legile civile , și cele de desfacere
a cununiei religioase, admise de legile bisericești, s -au deosebit atât ca număr , cât și cu privire
la greutatea acordată de o legislaț ie sau alta.
Legislația bisericească , ca și practica vieții bisericești , nu a stabilit vreodată o listă
determinată în care să precizeze motivele de divorț, în aprecierea acestor motive s -a orientat
în primul rând după normele sale cu caracter religios și după aceea după normele stabilite de
stat, pentru acceptarea divorțului.76
Canonistul Ioan Floca spune că „ în țara noastră, potrivit legislației ce reglementează
materia, nu mai există o listă amănunțită, ca în trecut, în care să se arate sau să se încerce a se

72 Ioan N. FLOCA, Încetarea și desfacere a căsătoriei civile și a cununiei religioase sau divorțul în lumina
învățăturii creștine , în Revista „Mitropolia Ardealului”, XXIX (1974), nr.10 -12, p.572.
73 Gheorghe SOARE, op.cit. , p.257.
74 Ibidem , p.258.
75 Ioan N. FLOCA, op.cit., p.257.
76 Ibidem.

31 arăta toate motivele de divorț, ci aprecierea motivelor este lăsată la latitudinea instanței, care
atunci când sunt întrunite condițiile, le poate admite pentru desfacerea căsătoriei sau le poate
respinge, în cazul când constată lipsa temeiniciei aces tora”.77
Același canonist precizează că din prevederile legii civile pot fi determinate cinci
motive de divorț: alienația și debilitatea mintală cronică, boala gravă cronică și contagioasă,
condamnarea unui soț la detenție mai mare de trei ani, declararea u nui soț ca dispărut prin
hotărâre judecătorească, în aceste cazuri instanțele pronunțând divorțul.78
Biserica la început, conform învățăturii ei, a admis divorțul pentru un singur motiv și
anume pentru acela precizat și admis de Mântuitorul Însuși, și anume ; adulterul.79 „Iar Eu zic
vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, și se va însura cu alta,
săvârșește adulter; și cine s -a însurat cu cea lăsată săvârșește adulter” (Matei 19, 9).
Alte motive nu au fost admise de către Bise rică, aceasta ținând la trăinicia căsătoriei,
după cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: „Ceea ce a împreuna Dumnezeu omul să nu
despartă” (Matei 19, 6).80 De asemenea, cu privire la aceasta și Sfântul Apostol Pavel
rânduiește: „ Legatu -te-ai cu femeia nu căuta despărțire” (I Corinteni 7, 27) și „Celor
căsătoriți, nu eu, ci Domnul le poruncește: Femeia să nu se despartă de bărbat”. (I Corinteni 7,
10).81
În ,,Deutronomul”, Vechiul Testament cuprinde un capitol special destinat legăturilor
casnice, referindu -se și la posibilitatea bărbatului de a da ,,carte de despărțire” femeii: ,,De va
lua cineva femeie și se va face bărbat ei, dar ea nu va afla bunăvoință în ochii lui, pentru că va
găsi el ceva neplăcut la ea, și -i va scrie carte de despărțire, i -o va da la mână și o va slobozi
din casa sa, iar ea va ieși și, ducându -se, se va mărita cu alt bărbat” (Deut. 24, 1 -2).
Pentru a fi păstrată o bună rânduială în viața Bisericii, aceasta a socotit că și în
materie de desfacere a căsătoriei „poate stabili o serie de norme noi în scopul de a evita unele
consecințe grave în cazul menținerii căsătoriilor care nu -și mai pot atinge scopul ei și care
primejduiesc de -a dreptul atât viața fizică, cât și cea morală și cea religioasă a soților, a unei
familii sau chiar a mai mu ltor familii, influențând negativ și societatea bisericească pe o rază
destul de întinsă”.82
Mântuitorul a admis divorțul pentru motiv de adulter, un act grav, care în efectele
sale a fost as imilat cu moartea morală. Plecând de la acest aspect și ținând con t de faptul că

77 Ioan. N. FLOCA, Încetarea…, p.573.
78 Ibidem .
79 Ibidem , p.102.
80 Ibidem , p.573.
81 Ion Lucian NIȚĂ, op.cit .
82 Ioan. N. FLOCA, Încetarea…, p.573. .

32 mai sunt și alte acte care pot provoca moartea morală a unuia din tre soți, iar altele moartea
civilă, „pe cale practică ca și prin anumite hotărâri, unele originare chiar din epoca apostolică,
s-a admis pronunțarea divorțului biserice sc pentru mai multe categorii de motive asimilate cu
moartea”.83
Aceste motive produc efecte asemănătoare cu moartea fizică , iar precum prin
moartea fizică încetează legătura căsătoriei, tot așa acestea pot impune uneori încetarea
căsătoriei.84
Prin urmare, Biseric a admite următoarele motive de divorț: motive care provoacă
moartea religioasă , motive care provoacă moartea morală , motive care provoacă moartea
fizică parțială , motive care provoacă moartea civilă.85
Motivele care provoacă moartea religioasă sunt: apostaz ia, erezie și ținerea la botez a
propriului fiu. Sfântul Apostol Pavel la I Corinteni 7, 15 spune în acest sens: „Dacă însă cel
necredincios se desparte, să se despartă. În astfel de împrejurare, fratele sau sora nu sunt
legați; căci Dumnezeu ne -a chemat s pre pace”. Aceste motive sunt întărite și de Canoanele 72
Trulan cu privire la erezie și 53 Trulan cu privire la ținerea la botez a propriului fiu.
Motivele care provoacă moartea morală sunt „alienația incurabilă, crima, avortul,
atentatul la viața soțului , osânda gravă din partea duhovnicului care se dă pentru păcate foarte
grele, cum sunt cele strigătoare la cer, adulterul, boala venerică, silirea la acte imorale, refuzul
conviețuirii conjugale și părăsirea domiciliului”.86 Canonistul Nicodim Milaș , coment ând
canonul 8 al Sinodului local de la Neocezareea , spune că: „ Principiul de care se conduc
Părinții de la Neocezareea la judecarea acestui caz este unitatea soțului și soției în căsătorie și
legătura strânsă dintre dânșii”.87 Canonul 8 de la Neocezareea tr atează problema adulterului,
iar același canonist precizează că femeia măritată care comite adulter se consideră pătată iar
bărbatul ei împreunându -se trupește cu ea, se pătează și el, necurăția trecând și la el.88
Motivele care provoacă moartea fizică parț ială sunt: „Neputința îndeplinirii
îndatoririlor conjugale sau impotența, boala gravă incurabilă și contagioasă (lepra)”.89
Motivele care provoacă moartea civilă sunt: „ Condamnarea la închisoare pe viață,
condamnarea la închisoare mai mult de trei ani, decl ararea unui soț ca dispărut, anularea unei
căsătorii prin hotărâre judecătorească, călugărirea și alegerea de episcop”.90

83 Ibidem , p.103.
84 Ibidem.
85 Ibidem.
86 Ibidem , p.574.
87 Nicodim MILAȘ, op.cit. , partea I, p.32.
88 Ibidem , pp.32 -33.
89 Ioan N. FLOCA, Încetarea… , p.574.

33 VI.2. Desfacerea căsătoriei civile și a cununiei religioase
Motivele de divorț, admiterea lor și pronunțarea divorțului intră exclusiv în
competența organelor judecătorești. „În țara noastră această competență o au judecătoriile ca
instanțe de fond și tribunalele ca instanțe de judecată”.91
În viața bisericească, pronunțarea divorțului a fost în competența mai multor organe,
care au variat începând cu episcopul și prezbiterii săi, apoi la horepiscopi, iar mai târziu , la
unele instanțe eparhiale și mitropolitane.
„Începând cu Codul Civil (1865) al lui Cuza Vodă , s-a introdus obligativitatea
căsătoriei civile și , ca urmare , cauzele de divorț au fost trecute în competența exclusivă a
instanțelor civile”.92

VI.3. Procedura în materie de divorț
Aceste proceduri au cuprins totdeauna două etape sau faze: procedură de anchetă , în
cadrul căreia se investighează cazul respectiv, care avea ca scop împă carea soților învrăjbiți și
dornici de a divorța în Biserica noastră ; mai de mult, protopopul era cel care se ocupa de
această procedură. O procedură valabilă și astăzi acolo unde mai există instanțe bisericești ce
au competență în probleme matrimoniale es te aceea de judecare a cauzelor de divorț în fața
instanței eparhiale, iar dacă divorțul este admis , se întocmește un act oficial de divorț numit
„Carte de despărțenie”93, iar căsătoria este declarată desfăcută.
Odată cu încetarea competenței instanțelor bi sericești pentru probleme matrimoniale,
în Biserica noastră divorțul bisericesc se pronunță prin hotărârea episcopului, în baza cererii
celor care voiesc acest lucru, însoțită de actul divorțului civil, „fără de care autoritatea
bisericească este ținută să nu pronunțe divorțul, în conformitate cu art. 90 litera 1 din Statutul
de organizare al Bisericii Ortodoxe Române din 1949”.94
Cu privire la forma de desfacere a cununiei bisericești, putem spune că s -a
simplificat foarte mult , fapt care „se pare că ar duc e la necesitatea revenirii la pronunțarea
divorțului religios printr -un act al episcopului care să însemneze de fapt dezlegarea legăturii
de taină dintre persoanele care cer să fie despărțite pentru că fără o astfel de dezlegare,
desfacerea cununiei religi oase sau divorțul religios nu are decât caracterul unei îngăduințe sau
toleranțe a separării conjugale a celor ce divorțează, iar nicidecum caracterul de act prin care

90 Ibidem.
91 Ibidem.
92 Ibidem.
93 Ioan FLOCA, op.cit. , p.104.
94 Ibidem.

34 căsătoria existentă anterior cu binecuvântarea bisericească… încetează să mai existe d e la data
pronunțării divorțului”.95
Socotindu -se în mod greșit că divorțul bisericesc nu ar desface de fapt legătura pe
care o creează Sfânta Taină a Cununiei, ar însemna că Biserica ar admite bigamia și
concubinajul, prin îngăduirea și administrarea celei de a doua și a treia căsătorii, dacă soții
sunt considerați numai formal despărțiți.96
O altă greșeală se face atunci când doi soți divorțați religios, căsătoriți a doua și
poate a treia oară, se întorc la prima relație, crezând că nu trebuie să primească din nou Taina
Cununiei.
Ierarhul Irineu Mihăilescu a propus Sfântului Sinod al Bisericii noastre o rânduială și
o formulă a unei rugăciuni corespunzătoare de dezlegare a legăturii de taină a Sfintei Taine a
Cununiei de către arhierei și pronunțare a divorț ului bisericesc, pe care „a publicat -o în revista
Mitropolia Moldovei din anul 1942”.97
Episcopului i s -au recunoscut în chip tradițional, sau pe cale de obicei, o putere și un
drept care prin natura lor fac parte din puterea arhierească, anume acea calitat e pe care
episcopul o are de a dezlega legătura de taină a cununiei. Dacă episcopul nu ar avea această
putere, „atunci toate divorțurile sau dezlegările de căsătorii bisericești pe care le -au săvârșit
episcopii până acum ar trebui socotite niște înscenări sacrilege și chiar hulitoare de
Dumnezeu, pe care Biserica nu numai că le -a tolerat, ci chiar le -a oficializat”.98
La baza acestor păreri greșite despre natura divorțului stau două teze sau învățături
greșite, apărute ca inovații în Biserica Apuseană , și an ume: învățătura conform căreia Taina
Cununiei ar avea caracter indelebil și aceea potrivit căreia nu preotul este cel de administrează
Sfânta Taină a Cununiei, ci cei care se căsătoresc și o administrează reciproc.99
Prin caracterul indelebil al Tainei Cunu niei, se înțelege că harul comunicat celor doi
miri nu se șterge și nu se pierde niciodată, deci nu pot divorța niciodată. „Că Ortodoxia a
gândit și gândește altfel rezultă clar din faptul că ea a admis și teoretic , și practic, deci și
doctrinar și practic , divorțul bisericesc, precum și repetarea Tainei Cununiei, în cazul
căsătoriei bisericești a doua și a treia oară”.100
Cu privire la cea de a doua inovați e, potrivit căreia preotul este cel ce administrează
Sfânta Taină a Cununiei, iar cei doi miri și -o adm inistrează reciproc, rezultă că atât preotul ,

95 Ioan FLOCA, Încetarea… , p.575.
96 Ibidem.
97 Ibidem , p.576.
98 Ioan FLOCA, opt.cit ., p.106.
99 Ibidem , pp.106 -107.
100 Ibidem , p.107.

35 cât și episcopul , dacă nu ei sunt cei care administrează taina, atunci nu au putere nici de a
dezlega această legătură. Totuși , în Biserica Romano -catolică , papa este cel care are calitatea
și dreptul de a dezl ega legătura tainei cununiei , „fapt care infirmă întregul eșafodaj teologic și
întreaga practică curentă a Bisericii Apusene, prin care se etalează: indisolubilitatea căsătoriei,
caracterul indelebil al cununiei, nerepetarea acestei Sfinte Taine și neputin ța de a fi dezlegată
prin divorț legătura cununiei”.101
„Pentru a eluda în mod practic consecințele care s -ar impune din recunoașterea
învățăturii și practicii Bisericii vechi în privința căsătoriei, cununiei și divorțului, lucruri care
se recunosc prin admi terea divorțului numai prin lucrarea papei, în Biserica Apuseană ori de
câte ori se pune problema unui divorț se recurge la trei stratageme , și anume: la declararea
căsătoriei ca nulă sau inexistentă din momentul încheierii ei, la instrumentarea unui proce s de
anulare a căsătoriei existente, la așa -zisa convalidare a căsătoriei în privința căreia ar exista
îndoiala că ar fi căsătorie adevărată, ori primejdia de a fi desfăcută pe calea admiterii simplei
separații dintre soți, nu însă și a divorțului”.102

VI.4. Efectele divorțului .
În Biserica Ortodoxă , divorțul bisericesc este admis și este socotit ca producând
efectul despărțirii complete a căsătoriei religioase. În Biserica Romano -catolică , divorțul
apare doar ca o excepție a papei și doar atunci este socoti t ca producând efectul desfacerii
căsătoriei.
În mod obișnuit , divorțul nu este admis de romano -catolici, iar atunci când soții nu
mai pot trăi împreună, se recurge la separația lor fizică și gospodărească, ce se numește
„separație de p at și masă”.103
Pe lân gă efectul desfacerii reale și complete a căsătoriei, privitor la divorț mai putem
menționa trei aspecte , și anume: efectul asupra dreptului celor divorțați de a se căsători cu alte
persoane , de a se recăsători între ele persoanele divorțate , precum și efectul asupra relațiilor
de înrudire în care s -au găsit persoanele în cauză până la data divorțului.104
În practica actuală, divorțul bisericesc nu prevede restricții cu privire la dreptul celor
divorțați de a se recăsători cu alte persoane, dar în practica ve che a Bisericii el producea
anumite interdicții , și anume: „Sfânta Scriptură oprește pe soțul vinovat să se recăsătorească

101 Ibidem .
102 Ioan FLOCA, Încetarea… , pp.577 -578.
103 Ibidem, p.578.
104 Ibidem.

36 atâta timp cât trăiește soțul nevinovat”105, „oprirea soțului vinovat de a se căsători cu persoana
din pricina căreia s -a provocat divo rțul”106, „din vremea împăratului Justinian , adică de prin
sec. VI, a început a se permite și căsătoria soțului vinovat, însă abia după trecerea a cinci ani
de la divorț”107 și „văduva sau divorțata trebuie să aștepte un an sau 10 luni până la o a doua
căsător ie, pentru a nu se face perturba tio seminis ; văduva care nu respectă acest termen pierde
data, iar bărbatul ce o ia divorțată înainte de 10 luni de la divorțul ei pierde dreptul de a cere
desfacerea căsătoriei, dacă află că ea este însărcinată”.108
În ce pri vește dreptul soților divorțați de a se recăsători între ei, divorțul bisericesc nu
a produs niciun efect restrictiv, deci recăsătorirea soților divorțați a fost mereu admisă. În
trecut, Codul Civil român nu permitea căsătoria soților divorțați , dar „ prin decretul nr. 32 din
31 ianuarie 1954, această restricție din Codul Civil a fost abrogată și ca urmare de atunci se
permite și în țara noastră recăsătorirea soților divorțați”.109
Relațiile de înrudire în care se găseau soții divorțați până la divorț nu sunt încetate,
prin efectul divorțului bisericesc și a celui civil, ci în mod obișnuit se observă o răcire a lor.
După divorț , se păstrează raporturile rudeniei de cuscrie între aceia care, aceste raporturi se
stabiliseră prin legătura căsătoriei de către soții care ulterior au divorțat.110

105 Valerian ȘESAN, op.cit. , p.234.
106 Ioan FLOCA, opt.cit. , p.109.
107 Ibidem.
108 Valerian ȘESAN, op.cit. , p.234.
109 Ioan FLOCA, opt.cit. , p.109.
110 Ion Lucian NIȚĂ, op.cit .

37 CAPITOLUL AL VII-LEA .
CĂSĂTORIA ÎN ISLAM

VII.1. Căsătoria ( Nikah )
Conform învățăturii islamice, Profetul a spus „Nicio casă n -a fost clădită în Islam mai
îndrăgită lui Alla h decât prin căsătorie” și „cei mai buni oameni din națiunea mea sunt cei
care se căsătoresc și care și -au ales soțiile, și cei mai răi oameni din națiunea mea sunt cei care
au fugit de căsătorie și cărora le trece viața ca burlaci.”111 Așadar, căsătoria est e o uniune între
un bărbat și o femeie cu scopul de a forma o familie. Această uniune este considerată un
legământ religios iar bărbații sunt încurajați să se căsătorească imediat ce devin stabili din
punct de vedere financiar. În Islam, căsătoria se refer ă la uniunea dintre un bărbat și o femeie.
Aceștia trebuie să fie amândoi musulmani. Uniunea dintre un musulman și o nemusulmană
este permisă doar dacă ea este creștină sau evreică. Femeii musulmane îi este interzisă
căsătoria cu un nemusulman deoarece în Islam copii i moștenesc religia tatălui.
Poligamia este permisă doar bărbatului și doar în relație cu posibilitățile materiale ale
acestuia. Numărul maxim de soții pe care îl poate avea un bărbat este de patru soții în același
timp. De asemenea, există două motive principale pentru care un bărbat se poate căsători cu 2,
3 sau 4 soții în același timp: imposibilitatea de a avea copii cu soția curentă sau asigurarea
protecției unei văduve

VII.2. Logodna
În Islam, căsătoria este precedată de logodnă. Mai î ntâi, tânărul trebuie să le aducă la
cunoștință părinților dorința acestuia de a se căsători și care este tânăra aleasă de el. Dacă
tânărul întârzie cu informarea sa, atunci este de datoria mamei de a -i găsi o mireasă potrivită.
Căutările se desfășoară întâi în familie și apoi în afara ei. După stabilirea viitoarei soții,
mamele celor doi se întâlnesc și se pun de acord , iar apoi sunt anunțați și tații celor doi (sau
bărbații familiei). Dacă bărbații sunt de acord, se publică logodna și se încep pregătirile de
nuntă.112
Logodna constă în acțiunea bărbatului de a cere în căsătorie femeia, prezentarea
situației personale și negocierea contractului de căsătorie. Dacă se cade de acord asupra

111 ***Coranul , traducere după Silvestru Octavian Isopescul , Ed. Cartier, București, 2015 .
112 https://ro.wikipedia.org/

38 tuturor condițiilor, bărbatul poate să își întâlnească soția până la data căsă toriei , dar doar în
prezența unui bărbat rudă cu femeia.113
Există câteva restricții la căsătorie și se referă la incompatibilități care interzic
căsătoria , cum ar fi înrudirea de sânge sau prin alianță cu viitorul soț.
În mod tradițional, alegerea soțului s au a soției în Islam se face având în vedere atașamentul
acestuia/acesteia față de Islam. Există patru criterii principale de care bărbatul trebuie să țină
cont la alegerea soției , și anume: averea ei, poziția familiei, frumusețea ei și religia sa. Dintre
acestea, îndemnul este ca bărbatul să se căsătorească cu femeia credincioasă , altfel „va fi un
perdant”. Criteriile rămân aceleași și când femeia își caută un soț, accentul fiind pus pe religia
și caracterul bărbatului ales.114
Ambele părți trebuie să fie de acord cu căsătoria, inclusiv fecioarelor trebuie să li se
ceară acordul.
Elemente obligatorii pentru îndeplinirea căsătoriei:
1. Consimțământul femeii este obligatoriu. Acesta se dă atunci când este întrebată
dacă este de acord cu căsătoria. Tăcerea femeii î nseamnă permisiune.
2. La căsătorie este obligatorie prezența unui tutore din partea femeii, chiar și dacă
aceasta a mai fost căsătorită și are mai multe drepturi.
3. De asemenea, este obligatorie prezența a doi martori.
4. Zestrea115 este obligatorie și poate fi or icât. Dacă femeia refuză zestrea , atunci
bărbatul o poate cheltui după bunul plac. Femeia nu este obligată la a plăti ceva
bărbatului.116
VII.3. Importanța sexului în mariaj
În Islam, mariajul nu se limitează la o relație platonică dintre soț și soție. Terme nul
folosit pentru căsătorie („ nikah ”) se referă la relație sexuală. În Islam, există reglementări și
referiri suficiente cu privire la relațiile sexuale, deoarece instinctele sexuale nu pot și nu
trebuie să fie înfrânate . Însă pot fi reglementate pentru b unăstarea oamenilor.117 Ex: în
legătură cu contactul sexual în timpul menstruației femeii „… Acesta este un rău, așadar stați
departe de femei în timpul menstruației și nu vă apropiați de ele până nu se vor curăța. Iar

113 Ibidem .
114 https://islamromania.ro/desfasurarea -casatoriei -in-islam/
115 https://en.wikipedia.org/wiki/Mahr
116 Ibidem .
117 https://www.al -islam.org/islamic -marri age-syed-athar -husain -sh-rizvi/importance -marriage -islam , accesat la
19.06.2017.

39 dacă sunt curate puteți veni la ele, așa cum v -a poruncit Allah, căci Allah îi iubește pe cei care
se căiesc și pe cei care sunt curați.”118
De asemenea, în Islam se recomandă căsătoria și îndeplinirea nevoilor sexuale în mod
legal și pe cale de tradiție prin folosirea parfumului, îndepărtarea părului excesiv și vizitarea
soției.119
Islamul se opune total celibatului și monahismului. Ca exemplu, Profetul i -a vorbit lui
Uthman care evita relațiile intime cu propria soție: „Allah nu m -a trimis pentru monahism , ci
m-a trimis cu Shariah. Eu țin post, mă rog și am și relații intime cu soția mea. Deci cui îi place
tradiția mea atunci să o urmeze. Iar căsătoria este una dintre tradițiile mele.”120
Bărbatul este responsabil pentru susținerea financiară și întreținerea soției sale, după
posibilități. În cazul în care acesta nu se achită cum trebuie, soția poate lua de la soț, fără
știința acestuia, în limitele necesare ei și copiilor ei.121
Femeia trebuie să facă ceea ce îi spune bărbatul atâta timp cât cerința bărbatului nu
presupune săvârșirea unui păcat. Chia r dacă bărbatul are o poziție de autoritate , Allah nu îi
permite totuși să abuzeze de ea. Bărbatul este obligat să se poarte cu soția în cel mai bun mod
cu putință. Ca exemplu, Profetul obișnuia să își ajute soțiile în gospodărie și să le angreneze în
diferite jocuri.

VII.4 . Talaq sau declararea divorțului122
Datorită responsabilităților financiare pe care le are, bărbatul este primul îndreptățit să
își exercite dreptul la divorț. Totuși, înainte de a se ajunge la divorț, musulmanul este sfătuit
să ceară în primă instanță o întâlnire de arbitraj, organizată de părinți sau de cei mai bătrâni
din fiecare familie a celor doi , astfel încât să se poată ajunge la o reconciliere. Dacă aceste
eforturi nu sunt suficiente pentru a rezolva situația, și dacă bărbatul, în mod sincer, persistă în
convingerea lui că nu poate trăi în mod armonios împreună cu soția lui, poate divorța de ea fie
verbal (pronunțând ), fie în scris. În ambele cazuri se recomandă ca la momentul declarării
divorțului să existe cel puțin doi martori.123

118 ***Coranul , traducere după Silvestru Octavian Isopescul, Ed. Cartier, București, 2015
119 Ibidem .
120 Ibidem .
121 https://islamromania.ro/desfasurarea -casatoriei -in-islam/
122 http://www.islamic -sharia.org/talaq , accesat la 21.06.2017.
123 https://www.thoughtco.com/steps -to-an-islamic -divorce -2004442 , accesat la 20.06.2017.

40 Bărbatul trebuie să divorțeze de soția lui doar o singură dată, doar când soția nu se află
în timpul menstruației și doar când nu a existat contact sexual cu ea de la ultima menstruație
și până la momentul declarării divorțului.124
După pronunțarea divorțul ui, femeia trebuie să aștepte o anumită perioadă ( iddath )125 în
care va continua să locuiască în aceeași casă cu fostul soț , dar fără a avea contact sexual cu el.
În această perioadă ( iddat h), bărbatului îi este permis să o primească înapoi pe femeie fie
exprimând verbal această dorință cu cuvintele „te iau înapoi” (caz în care se recomandă
prezența a doi martori) , fie având contact sexual cu ea. De asemenea, în această perioadă de
așteptare se interzice recăsători rea femeii , pentru a nu apărea probleme legat e de un eventual
nou-născut. Perioada minimă de așteptare este de un ciclu menstrual , deși mulți juriști
recomandă minimum trei cicluri menstruale.
Dacă după această perioadă de așteptare bărbatul nu își ia soția înapoi, atunci femeia
este considerată divo rțată și este obligată să părăsească imediat căminul matrimonial.
Triplu Talaq este o formă abruptă și rapidă de divorț. Ea presupune ca bărbatul să pronunțe de
trei ori Talaq -ul.
Tafwid este o formă de divorț prin care bărbatul își deleagă dreptul de a di vorța. De
obicei , această delegație se stabilește încă de la data căsătoriei. Uneori , Tafwid este delegat
chiar soției pentru ca aceasta să poată să divorțeze în cazul în care bărbatul se căsătorește cu o
altă femeie.
Khul ’ este o procedură prin care o fem eie poate divorța de bărbatul ei prin achitarea
întregii zestre pe care a primit -o la căsătorie. În mod tradițional, khul’ poate fi inițiat de către
femeie cu consimțământul soțului sau printr -un decret judiciar (act oficial emis de un învățat
în Islam sau de un judecător de la un tribunal Sharia, acest tip de divorț fiind denumit și
„faskh”).
Custodia copiilor revine , în general , mamei , dacă aceasta nu se recăsătorește, dar tatăl
trebuie să continue să îi întrețină, dacă mama nu se poate descurca singură. Când copiii cresc ,
pot să își aleagă singuri cu cine să stea.
Dacă un cuplu decide să se împace și să se recăsătorească după divorț, ei au voie să o
facă, însă va trebui să parcurgă din nou toți pașii căsătoriei și să semneze un nou contract.
Dacă cei doi soți, după ce se căsătoresc a doua oară, vor divorța a doua oară , va trebui să
urmeze aceleași reguli de divorț. A treia căsătorie a aceluiași cuplu este permisă , însă după a l
treilea divorț cei doi nu se mai pot căsători. Această regulă există tocmai pent ru a-i determina

124 Ibidem .
125 http://www.islamic -sharia.org/talaq , accesat la 20.06.2017.

41 pe cei doi să cântărească foarte bine decizia lor. Totuși, există o excepție și în acest caz, și
anume cei doi se mai pot recăsători , însă doar dacă femeia se căsătorește și divorțează de alt
bărbat. Aceasta , deoarece poate femeia își va g ăsi fericire în brațele altui bărbat sau poate prin
noua experiență va considera că primul soț este un soț foarte bun.126

126 https://www.thoughtco.com/steps -to-an-islamic -divorce -2004442 , accesat la 20.06.2017.

42 CAPITOLUL AL VIII-LEA .
CĂSĂTORIILE ÎNTRE PERSOANE DE ACELAȘI SEX
ȘI MODIFICAREA CONSTITUȚIEI

VIII.1. Inițiativa Coaliției pentru F amilie
Coaliția pentru Familie , o alianță informală, laică, alcătuită din organizații ale
societății civile, ce împărtășesc valorile familiei, a depus la Parlament o inițiativă cetățenească
de revizuire a Constituției României pen tru modificarea art. 48, a lin. (1), FAMILIA, pentru a
înlocui termenul „soți” cu exprimarea „bărbat și femeie”.
Inițiatorii își motivează demersul prin faptul că susțin ,,normalitatea” și susțin că
abordarea ,,fie din perspectiva paradigmei religioase, fie a paradigmei sociologice” arată că
,,normalitatea” poate fi doar o familie heterosexuală, având în vedere că ,,specia umană nu
poate supraviețui altfel”.
În expunerea de motive, Coaliția arată că, în conformitate cu art. 48, alin. (1), din
Constituția României, „Familia se întemei ază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe
egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și
instruirea copiilor.” „Soți” este un termen vag și deschis interpretărilor și din acest motiv
dorim revizuirea alineatului 1 al art. 48 astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea
părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”
Familia întemeiată p e căsătoria dintre un bărbat și o femeie este singura relație
interumană ce asigură mediul propice nașterii, creșterii și educației generațiilor viitoare. Ca
instituție fundamentală a societății, ea asigură continuitatea poporului român. Mai mult decât
atât, familia este locul în care valorile și tradițiile românești sunt transferate noilor generații,
iar tradițiile și valorile românești au, la baza lor, familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat
și o femeie.
Acest rol primordial pe care familia l -a avut de -a lungul istoriei României are nevoie
de protecția noastră, a tuturor, în fața tendințelor societății moderne de a -i diminua
importanța. Faptul că e nevoie de această clarificare a exprimării în Constituția României
arată riscul de degradare a concep tului de familie, degradare ce va lăsa urme adânci și grave
în societatea românească atât de mult încercată.

43 Instituția familiei reprezintă mai mult decât iubirea membrilor săi, ea are o structură
publică, roluri și funcții juridice, reguli și roluri socia lizatoare127. Toate acestea, pe termen
lung, asigură optima dezvoltare a generațiilor viitoare și, implicit, a culturii și a statului
român.
Familia stă la baza societății și civilizației umane și este una dintre instituțiile
fundamentale ale umanității. Sta tul român este dator să întărească protecția ei în primul rând
pentru că este în interesul și în acord cu dorința propriilor cetățeni (familia reprezintă pentru
români o instituție socială importantă și foarte importantă , așa cum reiese din nu meroase
studi i: 98,5% – 2008128; 98,6% – 2012129).
Familia formată prin unirea în căsătorie a unui bărbat cu o femeie a fost și va rămâne
mediul cel mai potrivit pentru nașterea, creșterea și dezvoltarea copiilor. Studiile cros –
culturale și istorice au arătat că scopul pri ncipal al familiei a fost creșterea și protecția
copilului. În țara noastră, 96,7% dintre români simt că copiii sunt importanți și foarte
importanți pentru familie, iar 95,6% cred că copiii au nevoie de ambii părinți să fie fericiți [2].
Conform inițiatori lor, ,,p entru noi, românii, familia nu este un stil de viață , ci este
legată fundamental de rolul de părinți ”. Dacă acest rol esențial nu mai este luat în considerare,
familia se reduce la o simplă recunoaștere guvernamentală a afecțiunii dintre doi cetățe ni130,
iar modul în care generațiile viitoare se vor dezvolta devine incert.
Instituția familiei creează mai mult decât copii. Numeroase studii arată că bunurile
sociale create, bunuri de care beneficiază atât indivizii , cât și întreaga societate, sunt pe de o
parte fundamentale dezvoltării societății, iar pe de altă parte, comparativ cu alte situații
sociale, sunt superioare. Adulții căsătoriți, în comparație cu cei necăsătoriți, câștigă mai mult,
sunt mai sănătoși fizic și emoțional, sunt mai fericiți, mai productivi, mai angajați social, beau
și fumează mai puțin, trăiesc mai mult, au rate mai scăzute ale violenței domestice, găsesc
viața a fi mai plină de semnificație și sens, cu impact pozitiv în sănătatea lor psihică.131

127 David BLANKENHORN, Marriage today is still good for children, wealth and civil so ciety, Deseret News,
11/14/2014 apud http://coalitiapentrufamilie.ro
128 European Values Survey – 2008 apud http://coalitiapentr ufamilie.ro
129 World Values Survey – 2012 apud http://coalitiapentrufamilie.ro
130 Traditional Marriage is Essential for a Healthy Society apud http://coalitiapentrufamilie.ro
131 U.S. Census Bureau, Statistical Abstract of the United States: 2001.; Charlotte A . Schoenborn, “Marital
Status and Health: United States, 1999 -2002,” Advance Data from Vital and Health Statistics, Centers for
Disease Control and Prevention, Number 351 (December 15, 2004).; Nadine F. Marks and James D. Lambert,
“Marital Status Continuit y and Change Among Young and Midlife Adults,” Journal of Family Issues 19
(November 1998); Lee, G., Seccombe, K., & Shehan, C. (1991). Marital status and personal happiness: An
analysis of trend data. Journal of arriage and the Family, 53, 839 -844.; Corey L.M. Keyes, “Social Civility in the
United States,” Sociological Inquiry 72 (2002); 393 -408; Corey L.M. Keyes, “The Mental Health Continuum:
From Languishing to Flourishing in Life,” Journal of Health and Social Behavior 43 (2002): 207 -222.; Kaplan,
RM; Kr onick, RG. „Marital status and longevity in the United States population.” Journal Of Epidemiology And

44 Copiii proveniți din părinți căsăto riți, față de copiii care provin din părinți
necăsătoriți, sunt mai feriți de riscurile avortului, abuzurilor sau neglijării; petrec mai mult
timp cu tații, au rezultate superioare la școală, ulterior se descurcă economic mai bine, au mai
puține probleme c omportamentale sau emoționale, se expun mai puțin comportamentelor
periculoase (abuz de substanțe, riscurile sexului premarital, BTS), au probabilitate mai
scăzută de divorț când ajung adulți.132
Toate aceste lucruri subliniază superioritatea familiei bazat e pe căsătorie ca instituție
socială, o instituție ce, în această lume modernă, are nevoie de protecția noastră. Familia este
prima piatră de temelie pe care trebuie să o așezăm la baza viitorului nostru.133

VIII.2. Critici aduse inițiativei de modificare a Constituției
Mai multe ambasade și reprezentanțe ale unor instituții internaționale și -au exprimat,
într-o declarație comună, solidaritatea și sprijinul pentru comunitatea LGBTI (lesbian, gay,
bisexual, transgender și intersex) din România, în contextul Zilei Intern aționale împotriva
Homofobiei. ,, Cu ocazia Zilei Internaționale împotriva Homofobiei, ne exprimăm
solidaritatea și sprijinul pentru comunitatea LGBTI (lesbian, gay, bisexual, transgender și

Community Health 60: 760, 2006.;The Marriage License as Hitting License: A Comparison of Assaults in
Dating, Cohabitating and Married Couples,” Journal o f Family Violence 4(2): 161 -180.; W. Bradford Wilcox,
Linda Waite and Aldex Roberts, “Marriage and Mental Health in Adults and Children,” Research Brief No. 4
(February 2007), available: http://center.americanvalues.org; The National Marriage Project, The state of our
unions 2000: The social health of marriage in America (New Brunswick, NJ: The National Marriage Project,
2000). Sursele sunt colectate și indicate în Outcome s According to Family Structure apud
http://coalitiapentrufamilie.ro
132 Andrea J. Sedla k & Dinae D, Broadhurst, “The Third National Incidence Study of Child Abuse and Neglect,”
U.S. Department of Health and Human Services, 1996, xviii, 5 -19; Jones RK, Darroch JE and Henshaw SK,
Patterns in the socioeconomic characteristics of women obtaining abortions in 2000 –2001, Perspectives on
Sexual and Reproductive Health,2002, 34(5):226 –235.; Sandra L. Hofferth & Kermyt G. Anderson, ”Are All
Dads Equal? Biological versus Marriage as a Basis for Paternal Investment,” Journal of Marriage and Family 65
(February 2003): 213 -222.; Kristin A. Moore et al., “Nonmarital School -Age Motherhood: Family, Individual,
and School Characteristics,” Journal of Adolescent Research 13, Number 4 (October 1998): 433 -457.; Barbara
Schneider, Allison Atteberry, and Ann Owens, Family Matters: Family Structure and Child Outcomes
(Birmingham: Alabama Policy Institute, June 2005). ; Elizabeth Thomson et al., “Family Structure and Child
Well -Being: Economic Resources vs. Parental Behaviors,” Social Forces, 73 (September 1994): 221 -242.;
Tucker, Joan S., Friedman, Howard S., Schwartz, Joseph E. et al., Parental divorce: Effects on individual
behavior and longevity. Journal of Personality and Social Psychology, Vol 73(2), Aug 1997. pp. 381 -391; Jane
Mauldon, “The Effects of Marital Di sruption on Children’s Health,” Demography 27 (1990): 431 -446.; Kelly J.
Kelleher, et al., “Increasing Identification of Psychosocial Problems: 1979 -1996,” Pedriatrics 105 (June 2000):
1313 -1321.; Flewelling, Robert L, Bauman, Karl E.(1990). Family Structu re as a Predictor of Initial Substance
Use and Sexual Intercourse in Early Adolescence.Journal of Marriage and the Family, 52(1),171. Retrieved
September 12, 2008, from Research Library database. ; Paul R. Amato & Danelle D. DeBoer, “The
Transmission of Ma rital Instability Across Generations: Relationship Skills or Commitment to Marriage?”
Journal of Marriage and Family 63 (November 2001): 1038 -1051.; Family Socioeconomic Status and Self –
Reported Sexually Transmitted Diseases Among Black and White American Adolescents, Sexually Transmitted
Diseases, Vol. 31, No. 9 (2004): 533 -541. Sursele sunt colectate și indicate în Outcome s According to Family
Structure apud http://coalitiapentrufamilie.ro
133 http://coalitiapentrufamilie.ro/de -ce-este-necesara -revizuirea -constitutiei -romaniei/

45 intersex) din România. Având în vedere faptul că Buch arest Pride Festival 2017 are loc în
această perioadă, susținem dreptul legal al acestor comunități de a folosi această ocazie
tradițională pentru a se manifesta într -un mod pașnic pe data de 20 mai (ora 16,00, Arcul de
Triumf), cu scopul de a atrage atenț ia cu privire la problemele specifice cu care se confruntă ”,
se arată în declarația transmisă de Ambasada SUA în România. Se mnatarii declarației arată că
,,drepturile omului — inclusiv justiția, egalitatea, umanitatea, respectul și libertatea de
expresie — și statul de drept alcătuiesc fundația pe care se sprijină țările democratice” .
,,Legislația internațională în domeniul drepturilor omului pornește de la premisa că toți
indivizii trebuie să se bucure de aceleași drepturi și libertăți, așa cum prevede Dec larația
Universală a Drepturilor Omului. Tocmai respectul pentru aceste valori fundamentale obligă
guvernele să -și protejeze cetățenii împotriva violenței și discriminării și să se asigure că toți se
bucură de șanse egale. Unele persoane se confruntă în co ntinuare cu acte de discriminare,
direct sau indirect, din cauza orientării și identității lor sexuale. Guvernele noastre încearcă să
combată astfel de acte prin promovarea drepturilor omului. Oricine, inclusiv persoanele din
comunitatea LGBTI, trebuie să se poată bucura de drepturile și libertățile prevăzute pentr u
cetățenii tuturor națiunilor” , menționează sursa citată. Declarația este semnată de următoarele
ambasade și reprezentanțe ale unor instituții internaționale: Argentina, Australia, Austria,
Belgi a, Brazilia, Canada, Chile, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța,
Germania, Irlanda, Italia, Israel, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, Serbia,
Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Statele
Unite ale Americii, Uruguay, Comisia Europeană.134

VIII.3. Decizia Curții Constituționale
Curtea Constituțională a dat aviz pozitiv pentru inițiativa cetățenească de revizuire a
Constituției, în sensul în care aceasta respectă limitele rev izuirii, decizia fiind luată cu
unanimitate de voturi. Într -o declarație acordată Mediafax, președintele CCR, Valer
Dorneanu, a argumentat că judecătorii au făcut o analiză tehnică a inițiativei cetățenești de
revizuire a Constituției, iar avizul nu înseam nă o pronunțare pe fond. „Am avut de verificat
dacă revizuirea nu a încălcat limitele revizuirii, în sensul că ar fi putut afecta independența,
limba oficială, forma de guvernământ. Nu este cazul. A doua condiție era să nu fie suprimate
drepturile fundamen tale ale cetățenilor , prin această propunere. Din cel puțin două puncte de
vedere , nu s-a constat at că ar fi putut fi suprimate” .

134 https://www.agerpres.ro/social/2017/05/17/ambasada -sua-mesaj -de-sprijin -pentru -comunitatea -lgbti-de-ziua-
internationala -impotriva -homofobiei -18-24-59, accesat la 20.06.2017.

46 El a detaliat că dreptul la căsătorie nu este un drept fundamental în România, iar
dreptul la viața de familie înseamnă mai mu lt decât simpla căsătorie. „Dreptul la căsătorie,
deocamdată , în România, nu este consacrat constituțional sau prin altă lege ca un drept
fundamental. Legislația europeană cu privire la aceasta recomandă o larghețe a statelor, le dă
o marjă de suveranitate să se pronunțe dacă admit sau nu căsătoria între cupluri de același sex.
De asemenea, nu este încălcat nici conceptul de viață de familie, pentru că acesta este mult
mai larg decât sfera căsătoriei, decât relațiile dintre viitorii soți. Cuprinde relațiile cu copii i, cu
rudele, definește care sunt obligațiile acestora, legăturile de rudenie. Deci nici din punctul
acesta de vedere nu s -a putut reține că s -ar fi încălcat acest drept”, au fost explicațiile
președintelui CCR.
Valer Dorneanu a mai spus că judecă torii au verificat „detaliile tehnice” ale
inițiativei cetățenești. „Am avut de verificat prevederile articolelor 150 și 152 din Constituție,
dacă sunt întrunite condițiile tehnice: un număr de 500.000 de semnături, 20.000 din acestea
să fie din cel puțin jumătate din județele țării, să fie atestate toate semnăturile (…) Curtea nu
s-a pronunțat asupra oportunității acestei modificări a Constituției, nu este atributul CCR să
stabilească dacă va admite căsătoria între soți, nici măcar să definească din nou no țiunea de
familie, nici măcar să definească celelalte noțiuni care sunt așteptate de către unii cu privire la
parteneriate civile”, a mai precizat Dorneanu.135

135 http://www.mediafax.ro/politic/curtea -constitutionala -a-dat-unda -verde -propunerii -de-revizuire -a-constitutiei –
privind -casatoria -15534142 , accesat la 20.06.2017.

47 CONCLUZII

Până în secolul al IX -lea „căsătoria a fost recunoscută pentru oamenii liberi, iar p entru
sclavi până în secolul al XI -lea, aceștia din urmă neavând dreptul la căsătorie religioasă”136.
„Prin introducerea căsătoriei civile ca obligatorie, cununia rămânând numai facultativă, de
conștiință după spiritul laic al raționaliștilor, Biserica a lua t poziție față de această situație,
căsătoria civilă nefiind recunoscută fără binecuvântarea Bisericii, ci numai efectele sale
civile”137. Fundamentul acestei poziții este biblic, căsătoria fiind instituită de Dumnezeu în
rai, Mântuitorul Hristos întărind pr in participarea Sa la nunta din Cana legătura dintre bărbat
și femeie în căsătorie, ridicând -o „din ordinea naturii în ordinea harului divin”138.
Biserica este aceea care veghează asupra sensului autentic al căsătoriei, apărând într -o
lume secularizată atrib utele sale, unitatea și indisolubilitatea, precum și caracterul său de
Taină a Bisericii, instituită de Însuși Dumnezeu. În consecință, „Biserica are dreptul să ceară
credincioșilor săi aplicarea legislației bisericești, concret celebrarea Sfintei Taine a Cununiei,
respectându -se condițiile canonice pentru evitarea impedimentelor”139. „Toate unirile
nebinecuvântate de Biserică, chiar dacă a fost încheiată în prealabil căsătoria civilă cu
observarea legislației civile în vigoare, nu pot fi recunoscute sub aspe ct canonic și moral”140.
În România, Constituția din 2003 nu impune căsătoria religioasă pentru validitatea
unirii bărbatului cu femeia, fiind suficientă căsătoria civilă care produce efecte juridice,
garantându -se în același timp libertatea de conștiință și libertatea religioasă, dar aceasta numai
după încheierea căsătoriei civile. Articolul 48 din Constituție precizează: „Familia se
întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și
îndatorirea părinților de a asigu ra creșterea, educația și instruirea copiilor (alin. 1). Condițiile
de încheiere, de desfacere și de nulitate a căsătoriei se stabilesc prin lege. Căsătoria religioasă
poate fi celebrată numai după căsătoria civilă (alin. 2)”141.
Putem observa cu ușurință ca racterul facultativ al căsătoriei religioase în legea
fundamentală a țării noastre , și aceasta după încheierea actului juridic al căsătoriei civile. Cu
toate acestea, „pentru Biserică, nu legiuitorul secular stabilește adevărata legislație pentru

136 Pr. Traian COSTEA , Căsătoria din punct de vedere: istoric, dogmatic și canonic , București, 1935, p. 81.
137 Iulian Mihai CONSTANTINESCU , op. cit. , p. 7 9.
138 Pr. Dumitru STĂNILOAE , Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. III, Ed. Eibmbor, București, 1997, p. 123.
139 Iulian Mihai CONSTANTINESCU , op. cit. , p. 79.
140 Ibidem , pp. 79 -80.
141 Constituția României din 2003 este forma republicată a Constituției României din 1991, cu actualizarea
articolelor, revăzută prin Legea 429/2003, aprobată prin referendum național în 18 -19 octombrie 2003 și
confirmată prin Decizia Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003.

48 căsătorie , ci Dumnezeu Însuși , care a creat prima pereche de oameni și a întărit legătura
căsătoriei dintre ei”142.
Căsătoria binecuvântată de Dumnezeu este începutul adevăratei vieți de familie, este
„taina unirii bărbatului cu femeia, având ca icoană unirea lui Hri stos cu Biserica Sa, pentru
acest motiv Apostolul neamurilor, Sfântul Apostol Pavel, numind -o taină mare”143, căci „prin
căsătorie vin la viață urmașii Împărăției lui Dumnezeu, ai Cerului. Căsătoria este creația.
Părinții sunt împreună creatori. Căsătoria, p rin Iisus Hristos, este bucurie, viață, iubire,
începutul vieții veșnice. Ea este, totuși, pentru un număr mare de oameni, nu bucurie, ci
interes; nu sărbătoare, ci o viață fără organizare; nu începutul vieții veșnice, ci al
sterilității”144. Astfel, toate p asiunile omului contemporan, înstrăinarea sa de adevăratul sens
al căsătoriei, pot să dispară dacă el primește, conștient de importanța și de împărtășirea
harului divin, „Sfânta Taină a Cununiei, unirea bărbatului cu femeia nemaifiind privită ca o
plăcere, ci ca o dragoste, bucurie, organizare, început al veșniciei”145.
Prin Sfânta Taină a Cununiei, ca mijloc obiectiv de împărtășire harică, se
administrează primitorilor, soților, harul divin, prin mijlocirea preotului ca săvârșitor.
„Invocarea faptului că un ii preoți, prin păcatele lor, nu sunt capabili să săvârșească această
Sfântă Taină și că nu există, astfel, efecte harice, determinându -i pe unii să renunțe la
căsătoria religioasă după căsătoria civilă, este de neacceptat”146.
Cu alte cuvinte, căsătoriile care nu sunt binecuvântate de Biserică prin Sfânta Taină a
Cununiei, prin care se sfințește legătura de iubire dintre bărbat și femeie, nu sunt considerate
valide conform dreptului canonic, pentru că „orice legătură în afara celei binecuvântate de
Biserică , în vederea întemeierii unei familii și a nașterii de prunci , este fărădelege”147.
Biserica trebuie să țină cont de legislația de stat privind dreptul matrimonial, dar și „Statul
trebuie să respecte dispozițiile bisericești care se referă la căsătorie, ca T aină a Bisericii”148.
Bunele relații existente între Stat și Biserică, armonia între canoanele Bisericii și legile
civile au servit de -a lungul timpului ca regulă. „În istorie au existat perioade în care împărații
sau conducătorii diferitelor popoare au dat caracter de legi civile anumitor canoane bisericești,
punându -le în slujba interesului comun al statelor respective”149. Și astăzi se impune cu

142 Irineu MIHĂLCESCU (Mitropolit al Moldovei), Catehis mul creștin ortodox , Ed. Credința Noastră ,
București, 1990, p. 30.
143 Ibidem , p. 31.
144 Iulian Mihai CONSTANTINESCU , op. cit. , p. 81.
145 Ibidem , p. 12.
146 Ibidem , p. 81.
147 Pr. Nicolae NECULA , Tradiție și înnoie în slujirea liturgică , vol. II, Ed. Trinitas, Buc urești, 2014, p. 599.
148 Iulian Mihai CONSTANTINESCU , Op. cit. , p. 82.
149 Pr. Traian COSTEA , Op.cit. , p. 82.

49 necesitate armonizarea celor două legislații, existând două căsătorii, a Statului și a Bisericii.
În contextul act ual, în Biserica Ortodoxă, în ceea ce privește condițiile și impedimentele la
căsătorie, „practica bisericească trebuie să respecte dispozițiile civile în materie, dar fără să
depășească limitele extreme ale iconomiei bisericești”150.
Privind situația din Oc cident, putem spune că în Franța, în sânul Catolicismului, codul
napoleonian a impus obligativitatea încheierii formalităților civile ale căsătoriei, ceremoniile
religioase fiind facultative și fără implicații în viața publică. Biserica nu dictează și nu
blochează aplicarea legislației civile; ea acceptă legislația civilă în măsura în care aceasta nu
vine în contradicție cu normele sale religios -morale, iar statul trebuie să accepte legislația
bisericească în materie matrimonială, avându -se în vedere faptul că Biserica este o instituție
care se organizează și funcționează în cadrul statului, ca instituție recunoscută de stat, dar, în
același timp, nu trebuie ignorat de stat și caracterul Bisericii de instituție divino -umană care se
deosebește ființial de cel elalte instituții laice ale statului.
În final , ținem să menționăm în țara noastră importanța și necesitatea căsătoriei
religioase cu efecte civile pentru credincioșii Bisericii, „modificarea art. 48 din Constituție
fiind necesară”151, căsătoria civilă putân d fi celebrată pentru necredincioși , precum și pentru
cei care nu sunt membri ai Bisericii.

150 Damaskinos PAPANDREOU , Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei: Tematică și lucrări pregătitoare , Ed.
Trinitas, București, 1998, p.82.
151 Iulian Mihai CONSTANTINESCU , Op. cit. , p.84.

50 ANEX E

1. Canonul 51 Apostolic
„Dacă vreun episcop sau prezbiter sau diacon, sau oricine din catalogul (cinul)
preoțesc, se ține departe (se abține) de nuntă și de cărnuri și de vin, nu pentru înfrânare, ci din
scârbă, trecând cu vederea (uitând) că toate sunt foarte bune și că bărbat și femeie l -a făcut
Dumnezeu pe om, ci hulind ar cleveti făptura, ori să se îndrepte, ori să se caterisească și să se
îndepărteze (să se azvârle) din Biserică (să se afurisească ). Asemenea și laicul. ”

2. Canonul 1 Sinodul IV Ecumenic
„Am găsit că este cu dreptate (bine) să se ție canoanele așezate de către sfinții Părinți
la fiecare sinod de până acum.”

3. Canonul 2 Sinodul V -VI Ecumenic (Trulan)
„Acestui sfânt sinod i s -a mai părut și aceia, că este un lucru foarte bun și de mare
însemnătate, ca și de acum înainte să rămână tari (sigure) și statornice, spre tămăduirea
sufletelor și vindecarea suferințelor, cele optzeci și cinci de canoane, care au fost primite și
întărite de către sfinții și fericiții părinți, cei mai înainte de noi, și care au fost încă și
predanisite nouă cu (sub) numele sfinților și slăviților apostoli.
Dar devreme ce în aceste canoane, ni se poruncește nouă să primim orânduirile
acelorași sfinți apostoli date prin Clement, cărora încă din vechime li s -au mai adăugat
(introdus) prin oarecari rătăciți (eterodocși) unde lucruri mincinoase și străine dreptei credințe
(false), spre paguba Bisericii, și care ne -au întunecat frumusețea cuviincioasă a
dumnezeieștilor învățături (dogme) – am făcut lepădarea cea de cuviință a unor astfel de
orânduiri, spre zidirea și ferirea de primejdie (asigurarea) a prea creștineștei turme, nici într –
un chip judecând a pune în rând cu învățătura dată (autentică) și (întreagă) desăvârșită a
apostolilor, născocirile mincinoasei vorbiri eretice.
Pecetluim însă (întărim) și pe toate celelalte canoane care au fost așezate de către
sfinții și fericiții noștri părinți, și adică ale celor tr ei sute optsprezece sfinți părinți care s -au
întrunit la Niceia și ale celor de la Ancira, încă și ale celor de la Neocezareea, precum și a
celor de la Gangra; iar către acestea și (cele) ale celor de la Antiohia Siriei dar și ale celor din
Laodiceea Frigi ei, încă și ale celor o sută cincizeci care s -au adunat în această de Dumnezeu
păzită și împărătească cetate și ale celor două sute care s -au întrunit mai demult în cetatea de
căpetenie (metropolă) – Efesenilor, și ale celor șase sute treizeci de sfinți și fericiți părinți din

51 Calcedon, de asemenea și ale celor din Sardica și încă și ale celor din Cartagina, apoi încă și a
celor ce de curând s -au adunat în această de Dumnezeu păzită și împărătească cetate în
vremea lui Nectarie, înaintestătătorul acestei ce tăți împărătești, și ale lui Teofil care a fost
arhipăstor al Alexandriei, și ale lui Dionisie care a fost arhiepiscop al marii cetăți a
Alexandriei, dar și ale lui Petru, care a fost (arhiepiscop) al Alexandriei și martirul, și ale lui
Grigorie, care a fo st episcop al Neocezareei și de minuni făcătorul (Taumaturgul), ale lui
Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, ale lui Vasile Arhiepiscopul Cezareei, ale lui Grigorie
episcopul Nisei, ale lui Grigorie Teologul, ale lui Amfilofie al Iconiei și ale lui Timotei , care a
fost mai demult arhiepiscop al Alexandriei și ale lui Teofil, arhiepiscopul acelorași mari cetăți
a Alexandrinilor, ale lui Chiril arhiepiscopul Alexandriei și ale lui Ghenadie, care a fost
patriarh al acestei de Dumnezeu păzite și împărătești cet ăți, dar încă și canonul așezat de către
Ciprian, care a fost arhiepiscop al țării Africanilor și martir, și de către sinodul ținut sub el,
care canon a avut tărie (a statornicit), a fost în vigoare (în) locurile înaintestătătorilor pomeniți
mai înainte (m enționați) și numai după obiceiul predonisit lor. Și nimănui să nu -i fie îngăduit
a strica cele mai înainte arătate canoane sau a le lepăda (abroga) sau a primi în afară de cele
de față stabilite (existente) alte canoane, mincinos intitulate de către unii care le -au alcătuit și
care au încercat să precupețească adevărul.
Iar dacă cineva s -ar prinde înnoind vreun canon din cele zise sau încercând a -l surpa,
să fie învinuit, primindu -și osânda precum rânduiește un asemenea canon împotriva căruia a
greșit și p rin aceasta se vindecă de ceea ce a greșit.”

4. Canonul 1 Sinodul VII Ecumenic
„Celor care au dobândit vrednicia (demnitatea) preoțească, rânduielile canonice le sunt
mărturii și îndreptări, pe care primindu -le cu bucurie, cântăm împreună cu dumnezeiescul
vestitor David, c ătre Domnul Dumnezeu, zicând: « Întru calea mărturiilor toate m -am desfătat
ca întru toată bog ăția » (Psalmul 118, 14) și: « Ai poruncit ca mărturiile toate să fie dreptate în
veac; înțelepțește -mă și viu voi fi » (Psalmul 118, 138 -144).
Și dacă glasul proorocesc (profetic) ne poruncește nouă să păzim în veac mărturiile lui
Dumnezeu și să viețuim întru ele, este învederat (evident), că ele rămân neclătinate și
nestrămutate, căci și văzătorul de Dumnezeu Moise zice astfel: « Acestora nu este a li se
adăuga (nimic), și nici nu este să se scoată (ceva) dintr -însele» (5 Moise 12, 32). Și
dumnezeiescul Apostol Petru, pro slăvindu -se întru ele strigă: « Spre care și îngerii doresc să
privească» (I Petru 1, 12), și Pavel zice: « Chiar dacă noi, sau în ger din cer de ar binevesti
vouă, în afară de ceea ce v -am bine vestit noi vouă, să fie anatema» (Galateni 1, 8).

52 Așadar, acestea astfel fiind, și fiindu -ne nouă mărturie, bucurându -se de ele ca și când
cineva ar găsi comori multe, cu bucurie (ne însușim), primim în inimile noastre sfintele
canoane, și întărim întreaga și nestrămutata orânduire a lor, a celor ce sunt așezate de către
sfintele trâmbițe ale Duhului, de preaslăviților apostoli, ale celor șase sfinte sinoade
ecumenice și ale celor ce s -au întrun it local pentru așezarea unor astfel de rânduieli, și ale
sfinților noștri părinți. Căci ei, toți sunt luminați de către unul și același Duh, au orânduit cele
de folos. Și pe acei pe care ei îi supun anatemei, și noi îi dăm anatemei; și pe cei pe care îi
supun caterisirii, și noi îi caterisim; și pe cei care îi supun afurisirii, și noi îi afurisim, iar pe
cei pe care îi dau certării (epitemiei) și noi așijderea îi supunem. Căci dumnezeiescul apostol
Pavel care s -a urcat în al treilea cer și a auzit cuvintel e cele negrăite, strigă lămurit: «Fără
iubire de argint să fie purtarea voastră, îndestulându -vă cu cele de față (pe care le aveți) ».
(Evrei 13, 5). ”

5. Canonul 98 Sinodul VI Ecumenic (Trulan)
„Cel ce ia spre însoțire de căsătorie pe femeia logodită cu al tul, trăind încă logodnicul,
să fie pus sub învinuire de adulter.”

6. Canonul 69 Sfântul Vasile cel Mare
„Citețul, dacă s -ar împreuna cu logodnica sa mai înainte de nuntă, un an fiind oprit, se
va primi spre a citi, rămânând neînaintat; iar împreunându -se pe ascuns fără logodnă, va
înceta din slujbă. Asemenea și slujitorul bisericesc.”

7. Canonul 22 Sfântul Vasile cel Mare
„Pe cei ce au femei din răpire, dacă ar fi luat ei pe cele logodite mai înainte cu alții, nu
se cade a -i primi mai înainte, până a nu se lua acelea de la dânșii și a se da în stăpânirea
logodnicilor celor dintâi, de ar vrea aceștia să le ia, sau să renunțe la ele, iar de va lua cineva
pe una liberă, trebuie a i se lua și a se da la ai săi și a se lăsa în socotința rudelor, ori părinți de
vor fi, ori frați, sau orice fel de ocrotitori ai fetei; și de ar voi ei a o da lui, să se sta tornicească
căsătorie, iar de nu vor voi, să nu se silească. Însă cel ce are femeie din necinstire, ori ascunsă,
ori siluită trebuie să recunoască epitimia pentr u desfrâu. Iar epitimia pentru cei ce desfrânează
este hotărâtă la patru ani; și trebuie ca în cel dintâi să se scoată de la rugăciuni și a se tângui ei
înaintea ușii bisericii; iar în al doilea a se primi la ascultare; iar în al treilea spre pocăință; iar
în al patrulea să stea împreună cu poporul, fiind îndepărtați de la jertfa adusă; numai după
aceea să li se admită împărtășirea cu cel Bun”.

53
8. Canonul 27 Sinodul IV Ecumenic
„Sfântul Sinod a orânduit (hotărât), ca cei ce răpesc femei sub cuvânt de căsători e, sau
părtașii, sau sfătuitorii celor ce răpesc, dacă ar fi clerici, să cadă din treapta lor, iar dacă ar fi
laici să fie dați anatemei”.

9. Canonul 92 Sinodul V Ecumenic
„Sfântul Sinod a orânduit (hotărât), ca cei ce răpesc femei sub cuvânt de căsătorie , sau
părtașii, sau sfătuitorii celor ce răpesc, dacă ar fi clerici, să cadă din treapta lor, iar dacă ar fi
laici să fie dați anatemei”.

10. Canonul 30 Sfântul Vasile cel Mare
„În privința celor ce răpesc, nu avem un canon vechi, ci am exprimat socotinț a noastră
proprie, ca trei ani să fie afară de rugăciune atât dânșii cât și cei ce răpesc împreună cu ei. Iar
pentru aceea ce nu se va face cu silă, nu este a se da socoteală, dacă nu se va fi întâmplat și
necinstire, și nici n -a premers furarea lucrului, iar văduva este stăpână pe sine, și stă în voia sa
de a urma pe răpitor, drept aceea noi nu avem să purtăm grijă de aparențele exterioare”.

11. Canonul 21 Apostolic
„Dacă cineva a devenit eunuc (scopit, famen) din sila oamenilor, sau dacă în
persecuție a fost lipsit de cele ale bărbaților, (sau dacă așa s -a născut, și este vrednic) acela să
se facă (să devie) episcop.”

12. Canonul 24 Apostolic
„Laicul castrându -se (scopindu -se) pe sine însuși, să se afurisească trei ani, căci este
pizmașul propriei sale v ieți.”

13. Canonul 17 Apostolic
„Cel care s -a legat cu două căsătorii după botez, sau care a luat concubină (țiitoare), nu
poate să fie episcop sau presbiter sau diacon, sau peste tot orice altceva din rândul clerului
(din catalogul stării preoțești)”.

54 14. Canonul 48 Apostolic
„Dacă vreun laic, alungându -și pe soția sa, ar lua pe alta sau pe una părăsită de altul, să
se afurisească”.

15. Canonul 46 Sfântul Vasile cel Mare
„Ceea ce s -a măritat din neștiință cu cel pe care l -a părăsit soția pe un timp, a poi l -a
lăsat, fiindcă s -a întors la dânsul cea de mai înainte, a desfrânat, dar din neștiință. Deci nu se
va opri de la nuntă, însă mai bine este dacă rămâne așa.”

16. Canonul 80 Sfântul Vasile cel Mar e
„Părinții au trecut sub tăcere poligamia ca pe o fa ptă dobitocească și cu totul străină de
neamul omenesc – iar nouă ni se arată că acest păcat este ceva mai mult decât desfrânarea.
Drept aceea este de cuviință ca unii ca aceștia să se supună canoanelor; adică un om
tânguindu -se și trei ani prosternându -se apoi să fie primiți”.

17. Canonul 39 Sfântul Vasile cel Mare
„Ceea ce viețuiește împreună cu adulterul, adulteră este tot timpul cât viețuiește cu
acela”.

18. Canonul 8 Sinodul I Ecumenic
„În privința celor ce s -au numit pe sine cândva (curați) iar a cum (se reîntorc) vin la
soborniceasca și apostoleasca biserică, i s -a părut sfântului și marelui sinod, ca punându -și
mâinile asupra lor să rămână astfel în cler. Dar înainte de toate se cuvine ca ei să
mărturisească în scris că vor primi (se vor uni, vor fi de acord) și vor urma dogmele bisericii
sobornicești și apostolice, anume că vor avea comuniune (împărtășire) și cu cei căsătoriți a
doua oară și cu cei care au căzut în vremea prigoanei (persecuției), cu privire la care s -a
rânduit timpul (de pocăință ), și s -a hotărât sorocul (termenul de iertare), așa încât aceștia
(catarii) să urmeze întru toate dogmele bisericii sobornicești. Prin urmare aceștia toți, fie că
sunt în sate, fie că sunt în orașe, numai singuri cei cari s -ar găsi hirotoniți (adică) cei ce găsesc
în cler, să fie în același chip (în același cin, în aceeași stare), iar dacă acolo unde este (există)
episcop sau presbiter al bisericii sobornicești, se reîntorc (revin) oarecari (dintre clericii
catari), este învederat că episcopul bisericii va avea vrednicia de episcop, iar acela ce se
numește episcop la așa zișii catari, va avea vrednicia de presbiter; afară numai dacă nu cumva
i s-ar părea episcopului (potrivit) să -l împărtășească pe acesta la cinstea numelui. Iar dacă lui

55 nu i-ar plăcea aces t lucru (atunci), pentru ca totuși să se vadă că este în cler, să -i să se
găsească un loc, fie de horepiscop, fie de presbiter, ca să nu fie doi episcopi într -o cetate”.

19. Canonul 1 Sinodul al V -lea Local de la Laodiceea
„Am hotărât potrivit canonului b isericesc, ca celor care liber și legiuit s -au împreunat
prin nunta a doua, și nu s -au căsătorit clandestin, după ce a trecut un timp scurt, pe care l -au
petrecut în rugăciuni și posturi, după iertare trebuie să li se dea împărtășirea”.

20. Canonul 3 Sino dul al II-lea local de la Neocezareea
„Pentru cei ce cad în mai multe nunți este învederat timpul hotărât pentru penitență,
dar întoarcerea și credința lor le scurtează timpul penitenței ”.

21. Canonul 7 Sinodul al II-lea Local de la Neocezareea
„Prezbiter ul să nu mănânce la nunțile celor căsătoriți a doua oară, deoarece nunta a
doua cere penitență; cine va fi acel prezbiter , care prin participarea sa la ospătare aprobă
aceste nunți?”.

22. Canonul 5 4 Sinodul VI Ecumenic
„De vreme ce dumnezeiasca Scriptură, ne învață pe noi în chip lămurit astfel: „Să nu
intri la nici o rudă a trupului tău, spre a -i descoperi rușinea ei” (3 Moise 18, 6); de Dumnezeu
purtătorul Vasile a numărat (înșirat) în canoanele sale proprii câteva dintre căsătoriile oprite,
trecând cu v ederea pe cele mai multe, dar cu amândouă gătindu -ne nouă ceea ce este de folos.
Căci lăsând la o parte mulțimea numirilor celor rușinoase, ca să nu spurce cuvântarea prin
vorbe, a cuprins necurățiile prin numiri îndeobște, prin care ne -a arătat nouă peste tot
căsătoriile cele nelegiuite.
De vreme ce însă, printr -o astfel de tăcere și prin oprirea nelămurită a căsătoriilor celor
nelegiuite, însăși firea s -a amestecat pe sine, am chibzuit (socotit) împreună să arătăm mai pe
față (neacoperit) cele în privința aceasta, orânduind de acum înainte, ca să cadă sub canonul
de 7 ani, – de bună seamă după ce aceia s -au despărțit de însoțirea nelegiuită, – cel ce s -a
împreunat cu vara sa, (dintâia) spre însoțire de nuntă (căsătorie), sau tatăl și fiul, cu mama și
cu fi ica, sau tatăl și fiul cu două fete surori, sau mama și fiica cu doi frați, sau doi frați cu
două surori”.

56 23. Can onul 68 Sfântul Vasile cel Mare
„Legăturile de căsătorie a persoanelor din rudenia oprită, de se va dovedi, ca una ce s -a
făcut întru păcate le oamenilor, va primi epitimia adulterilor”.

24. Canonul 11 Timotei Alexandrinul
„De va chema cineva pe un cleric spre a încheia căsătoria, și va auzi că nunta este
nelegiuită, ori căsătorie cu mătușă, sau ceea ce voiește a se însoți ar fi chiar sora cel ei moarte,
se cuvine clericului a urma chemării, sau să săvârșească producerea?
Răspuns: Ați zis odată, dacă clericul va auzi că nunta este nelegiuită, deci de este
nelegiuită nunta, nu se cuvine clericului a se face părtaș de păcate străine”.

25. Can onul 87 Sfântul Vasile cel Mare
„Deci mai întâi, ceea ce este foarte important în privința acestor fel de lucruri, avem a
menționa obiceiul cel de la noi, care are putere de lege, pentru că de la bărbați sfinți s -au
predanisit nouă legiuirile. Iar obiceiul ace sta este acest fel. Dacă cineva stăpânit fiind cândva
de patima necurăției, ar cădea spre însoțirea nelegiuită cu două surori, nici nuntă să se socoată
aceasta, și în general nici să nu se primească ei în obștea bisericii mai înainte de a -i despărți
unul d e altul, drept aceea, dacă nimic altceva nu ar fi fost de zis, obiceiul este de ajuns pentru
ferirea de răul acesta. Dar fiindcă cel ce a scris epistola, cu apucătură vicleană a încercat să
introducă în viață răul acesta atât de mare, este de nevoie ca nic i noi să nu ne ferim de ajutorul
rațiunii, cu toate că în privința celor deplin lămurite mai importantă este prezumția fiecăruia
decât raționarea. S -a scris, zice, în Levitic: „Să nu iei pe femeia care este geloasă pe sora ei,
ca să descoperi rușinea ei pe ste dânsa, fiind ea încă în viață” (18, 18). Deci lămurit este din
aceasta, se zice, că este îngăduit a lua pe sora ei după moartea dânsei. La ceasta dar, mai întâi
zic că câte le spune Legea, celor ce sunt în Lege le grăiește. (Rom. 3, 19); fiindcă așa ne -am
supune atât tăierii împrejur, cât și sâmbetei, și ceva să se potrivească plăcerilor noastre ne -am
supune pe noi înșine jugului robiei Legii, iar de s -ar părea ceva greu din cele ale Legii, atunci
alergăm spre libertatea cea întru Hristos. Am fost între bați dacă este scris a lua femeie peste
sora ei. Am răspuns ceea ce socotim că este sigur și adevărat, dar că nu este scris aceasta; iar a
se conchide ceea ce s -a retăcut din adaosul de mai târziu este dreptul legiuitorului, iar nu al
celui ce spune ale le gii; fiindcă altfel ar fi cu putință celui ce vrea să îndrăznească a lua pe
soția ei încă și în viață fiind femeia; căci sofisma aceasta se potrivește și la aceea. Dar este
scris, zice: „Să nu iei pe ceea ce va fi geloasă”, așadar nu a oprit a lua pe ceea ce este libertă
de gelozie. Deci înlăturându -se pricina de gelozie, pentru care a oprit împreună însoțirea

57 amândorura, ce va fi ceea ce oprește a lua pe surori? Dar vom zice, acestea nu sunt scrise. Dar
nici celelalte nu s -au hotărât; iar sensul după deduc ție dă libertate la fel pentru ambele
înțelesuri. Dar trebuie revenind puțin la cele în urmă leghiferate, a se libera de circumstanțe.
Căci se vede că legiuitorul nu îmbrățișează tot felul de păcate, ci mai cu seamă oprește pe cele
ale egiptenilor, de unde s-a scos Israelă și pe cele ale cananeilor, la care s -a mutat. Căci
expresia este așa: « După obiceiurile Egiptului, unde ați locuit, să nu faceți; și după
obiceiurile pământului Canaan întru care vă voi duce pe voi, să nu faceți, și după legile lor să
nu umblați » (III, Moise, 18,3); încât poate că este cu putință că felul acesta al păcatului nu era
încetățenit pe atunci la acele neamuri. Din cauza aceasta legiuitorul n -a avut nevoie de păzirea
de acel păcat, ci s -a reținut de a menționa obiceiul necunosc ut, din cauza aversiunii față de
faptele rușinoase.
Într-adevăr, legiuitorul, interzicând pe cel mai mare, cum de a retăcut pe cel mai mic?
Legiuitorul a procedat astfel, fiindcă în privința viețuirii cu surorile cele vii aduc prejudiciu
pildei patriarhulu i. Dar noi ce trebuie să facem? A spune cele scrise, ori cele retăcute a le
iscodi? În acele lege nu este scris că nu se crede ca tatăl și fiul deodată să se folosească de
aceeași țiitoare; dar, proorocul a socotit că acest lucru este vrednic de cea mai mare
învinovățire. Căci zice: « Fiul și t atăl intră la aceeași slujnică » (Amos 2, 7). Dar, câte alte
feluri de necurate patimi a născocit învățătura demonilor, pe care însă dumnezeiasca Scriptură
le-a refăcut , nevrând să spurce demnitatea sa cu numirile cel or rușinoase, ci pe cele necurate
le-a amintit cu numiri generale, pr ecum zice și apostolul Pavel: « Iar desfrânarea și toată
necurăția nici să nu se numească între voi, precum se cuvine sfinților (Efeseni 5, 3),
înțelegându -se sub numirea de necurăție fap tele cele de rușine ale bărbaților și femeilor, astfel
că tăcerea cu nici un chip nu asigură celor dedați plăcerilor, libertatea de înfăptuire. Iar eu zic
că nici nu s -a refăcut chestiunea aceasta, ci că legiuitorul a oprit -o chiar foart e strict, căci acea
expresie: « Nu vei intra către toată rudenia trupului tău , spre a descoperi rușinea lor » (Moise
18, 6), cuprinde și felul acesta de rudenie. Căci ce ar fi bărbatului mai rudă decât soția sa, mai
bine zis decât trupul său? Că nu mai sunt doi ci un trup; a stfel că prin soție, sora ei intră în
rudenie cu bărbatul. Că precum pe mama soției sale nu o va lua, nici pe fiica soției, fiindcă nu
poate lua nici pe mama sa, nici pe fiica sa, așa nici pe sora soției, fiindcă nici pe sora sa nu o
poate lua. Și dimpotri vă, nici soției nu -i este îngăduit a trăi în căsătorie cu rudele bărbatului
său; căci normele de drept sunt comune pentru amândouă felurile de rudenie. Eu deci
mărturisesc fiecăruia, care mă c onsultă asupra căsătoriei, că « va trece chipul lumii acesteia și
timpul este scurt, ca și cei ce au fem ei să fie ca și cum nu ar avea» . (I Corinteni 7, 29). Iar
dacă-mi va răspunde cineva aceasta: « Creșteți și vă înmulțiți» (I Moise 1, 18), râd că el nu

58 face deosebire între timpurile legiferărilor. Nunta a doua este re mediu împotriva desfrâului,
dar nu mijloc de încurajare pentru necumpăta re. «Dar dacă nu se înfrânează, căsătorească -se»
(I Corinteni 7, 9), zice, iar nu și căsătorindu -se, să facă fărădelege. Iar cei ce nu au în vedere
nici firea, cei ce -și orbesc sufletu l cu patima necinstei, măcar să facă deosebire între felurile
numirilor din vechime. Căci cu ce fel de numire de rudenie se vor numi cei născuți dintr -o
astfel de căsătorie? Se vor numi frați unii altora, ori nepoți? Căci ambele se potrivesc lor din
cauza amestecării. Să nu faci, o, omule, mașteră pe mătușa pruncilor, și nici pe ceea ce este
datoare a -i ocroti în locul mamei, nu o înarma cu gelozie neîmpăcată; căci numai ura
mașterilor întinde vrăjmășia și după moarte, chiar și dușmanii se împacă cu cei mor ți;
nașterile însă încep ura după moarte. Rezumatul celor zise este că dacă cineva dorește
căsătoria potrivit legii, îi este deschisă lumea întreagă; iar dacă năzuința lui este pătimașă,
apoi cu atât mai vârtos să se oprească «pentru ca să se învețe să -și țină vasul său în sfințenie,
și cins te, iar nu întru patima poftei» (I Tesaloniceni 4, 4). Aș dori să spun mai mult, dar mă
oprește măsura epistolei. Mă rog însă ori ca sfatul nostru să se arate mai tare decât patima, ori
ca acea crimă să nu se împământene ască în ținutul nostru, că să rămână în acele locuri unde a
odrăslit.”

26. Canonul 53 Sinodul Trulan
„De vreme ce rudenia (înrudirea) cea după suflet este mai mare decât legătura
trupurilor, iar noi am aflat că în oarecare locuri unii primesc copii din sf ântul și dătătorul de
mântuire botez, și după aceea încheie însoțire de nuntă, (căsătorie) cu mamele văduve ale
acelora, orânduim ca de la (canonul) de față, nimeni să nu mai facă un lucru ca acesta. Iar
dacă oarecare ar fi prinși făcând acest lucru, după canonul de față, unii ca aceștia să se lase
(depărteze) mai întâi de la această însoțire nelegiuită, iar apoi să fie supuși arătărilor
(pedepselor) celor pentru desfrânați”.

27. Canon ul 12. Sinodul I Ecumenic
„Iar cei ce sunt chemați de har și au arătat c el dintâi zel (pornire) și au lepădat
cingătorile, iar după aceea s -au întors ca câinii la propria lor vomitură, încât unii și arginți
(bani) au cheltuit și prin daruri au izbutit să ajungă din nou la slujba din oaste, aceștia zice ani
să se plece (să cadă , să se umilească), după timpul de trei ani al ascultării. Dar la toți aceștia
trebuie să se cerceteze bunăvoința și felul căinții. Iar câți arată întoarcerea lor cu fapte, dar nu
de formă (cu chipul), ci cu frică și cu lacrimi și cu răbdare și cu faceri d e bine, aceștia
împlinind vremea hotărâtă a ascultării, se vor împărtăși neapărat de rugăciuni (vor participa la

59 rugăciunile comune), episcopului fiindu -i îngăduit să hotărască (să dispună) ceva și mai
omenos (blând) cu privire la aceștia. Iar câți au sufe rit (suportat) cu nepăsare (îndreptarea de
la rugăciuni) și au socotit că pentru reîntoarcere le este de ajuns forma (aparența) intrării în
biserică, să plinească întru totul (întocmai, pe deplin) timpul (penitenței). ”

28. Canonul 16 Sinodul IV Ecumenic
„Nu este îngăduit ca fecioara care s -a închinat (consfințit, consacrat) pe sine Domnului
Dumnezeu, de asemenea nici monahiilor (călugărițelor) să încheie căsătorie. Iar dacă s -ar afla
făcând aceasta să fie afurisite (excomunicate). Dar am orânduit (hotărât) , ca episcopul locului
să aibă putere de a fi cu pogorământ (umanitar, cu omenie, cu îngăduință) față de acestea”.

29. Canonul 2 Sinodul local de la Ancira
„Așijderea și diaconii, care au jertfit idolilor după aceea iarăși s -au luptat pentru
credință, alt cum să aibă cinste, dar să înceteze de orice slujbă sfântă, și de a aduce pâinea sau
paharul, sau de a propovădui. Dacă însă oarecare dintre episcopi vor băga de seamă la aceștia
vreo râvnă, sau umilința blândeții, și ar voi să le dea ceva mai mult, sau să -i ierte, dânșii au
puterea să facă acest lucru”.

30. Canonul 15 Sinodul local de la Gangra
„Dacă cineva și -ar părăsi copiii săi, și nu i -ar mai crește și nu i -ar îndrepta cât atârnă
de el, spre cuvenita cinstire de Dumnezeu, ci sub pretextul ascezei i -ar neglija, să fie
anatema”.

31. Canonul 16 Sinodul local de la Gangra
„Dacă oarecare fii s -ar depărta de părinți, mai ales de cei credincioși, sub pretext de
evlavie și nu ar da cuvenita cinste părinților, preferându -se de către ei evlavia, să fie
anatema” .

32. Canonul 72 Sinodul V -VI Ecumenic (Trulan)
„Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege (prin căsătorie) cu femeia eretică,
nici ca femeia ortodoxă să se unească (prin căsătorie) cu un bărbat eretic, ci ele s -ar și vădi că
s-a făcut un lucru ca acesta de către vreunul dintre toți, căsătoria (nunta) să se socotească fără
de tărie, și căsătoria (însoțirea nelegiuită să se dezlege); – căci nu se cade a amesteca cele ce n –

60 au amestecare, nici oii să se împerecheze cu lupul, și nici părții lui Hristos cu soarta (ceata)
păcătoșilor; iar dacă cineva al călca cele orânduite de noi, să se afurisească.
Iar dacă oarecare găsindu -se încă în necredință, și, nefiind încă numărați în turma
ortodocșilor, s -au legat (potrivit), întreolaltă, prin căsătoria legiuită, și apoi unul dintre ei
alegând binele a alergat la lumina adevărului, iar celălalt a fost ținut, (stăpânit) de legătura
sărăcirii, nealegând (nedorind) să vadă (să ia în seamă), razele dumnezeiești; dacă soția cea
necredincioasă socotește că este bine (co nsimte) să viețuiască cu soțul cel credincios, sau
dimpotrivă, – cel necredincios cu soția cea credincioasă, să nu fie despărțiți , după
dumnezeiescul apostol: « Căci bărbatul necredincios se sfințește prin femeie, și femeia
necredinc ioasă se sfințește prin bărbat» (I Corinteni 7, 14) ”.

33. Canonul 31 Sinodul local de la Laodiceea
„Cu nici un eretic nu se cuvine a încheia căsătorie, sau a se da fiii sau fiicele după
eretici, ci mai ales a -i lua, adică ar făgădui că se fac creștini”.

34. Canonul 14 Sinodul I V Ecumenic
„De vreme ce în unele eparhii (mitropolii) se permite citeților (lectorilor) și
cântăreților să se căsătorească (și după hirotesie) sfântul sinod a orânduit (hotărât) să nu fie
îngăduit vreunuia dintre aceștia să ia femeie eterodoxă. Iar cei ce dintr -o astfel de căsătorie au
și dobândit copii, dacă au apucat să -i boteze la eretici pe cei născuți dintr -înșii, să -i aducă pe
aceștia la împreunarea cu soborniceasca Biserică (în comuniunea Bisericii sobornicești), iar
dacă nu i -au botezat, să nu poată (să nu le fie permis) să -i boteze pe aceștia la eretici, și nici
să-i lege spre căsătorie cu eretic ori cu iudeu ori cu păgân, decât numai dacă fața (persoana)
care va să se lege (prin căsătorie) cu cel ortodox, ar făgădui (promite) că va trece la credinț a
ortodoxă. Iar dacă cineva ar călca această orânduire (hotărâre) a Sfântului Sinod, să fie supus
pedepsei canonice”.

35. Canonul 10 Sinodul local de la Laodiceea
„Nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii să împreune cu nebăgare de seamă pe fiii lor
cu er eticii prin legătura căsătoriei”.

61 36. Canonul 23 Sfântul Ioan Postitorul
„Canonul al 72 -lea al aceluiași sinod hotărăște că dacă un ortodox se împreună cu o
femeie eretică, nunta să fie fără valoare, și căsătoria nelegiuită să se desfacă; iar de vor st ărui
în aceast ă căsătorie, să se afurisească ”.

37. Canonul 2 1 Sinodul local de la Cartagina
„Așijderea s -a hotărât ca copiii clericilor să nu se căsătorească, cu păgânii sau cu
ereticii”.

38. Canonul 8 Sinodul local de la Neocezareea
„De se va vădi în pu blic că soția cuiva care este laic, a comis adulter, unul ca acela nu
poate veni în slujba preoțească. Iar, dacă dânsa va comite adulter după hirotonie, el este dator
să o demită; iar de va viețui cu dânsa, nu poate ține slujba ce i s -a încredințat”. 152

152 Arhid. Prof. Dr. Ioan N. FLOCA, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Note și comentarii , Sibiu, 1991.

62
Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta, al patrulea document aprobat de
Sfântul și Marele Sinod în 23 iunie 2016153

I. Căsătoria ortodoxă
1. Instituția familiei este amenințată astăzi de fenomenul secularizării , precum și de
relativismul moral. Bi serica Ortodoxă învață despre sacralitatea căsătoriei ca fiind învățătura
sa fundamentală și indiscutabilă. Unirea liberă dintre un bărbat și o femeie este o condiție
indispensabilă.
2. În Biserica Ortodoxă, căsătoria este considerată cea mai veche instituție de drept divin,
pentru că a fost instituită în același timp cu crearea primilor oameni, Adam și Eva
(cf. Facerea 2, 23). Această unire era legată de la început nu numai de comuniunea spirituală
a cuplului (bărbat și femeie), ci și de capacitatea de a asig ura continuitatea vieții neamului
omenesc. De aceea, căsătoria dintre un bărbat și o femeie, binecuvântată în Rai, a devenit o
Sfântă Taină menționată în Noul Testament, atunci când Hristos a săvârșit „ primul Său
semn”, schimbând apa în vin la nunta din Ca na Galileii, descoperind astfel slava Sa
(cf. Ioan 2, 11). Taina unirii indisolubile dintre un bărbat și o femeie este chipul unirii dintre
Hristos și Biserică (cf. Efeseni 5, 32).
3. Această tipologie hristocentrică a Tainei Cununiei explică faptul că episco pul sau
preotul binecuvântează această legătură sfântă printr -o rugăciune specială. De aceea, Sfântul
Ignatie Teoforul subliniază în Epistola sa către Policarp al Smirnei că cei care se apropie de
comuniunea cununiei trebuie să o facă „ cu aprobarea episcop ului, ca să fie căsătoria lor
după Domnul și nu după poftă. Toate să se facă spre cinstea lui Dumnezeu ” (V. 2). Astfel,
caracterul sfânt al legăturii instituite de Dumnezeu și conținutul spiritual înalt al vieții în
interiorul căsniciei explică afirmația: „Cinstită să fie nunta întru toate și patul nespurcat ”
(Evrei 13, 4). De aceea, Biserica Ortodoxă condamnă orice încălcare a curăției ei
(cf. Efeseni 5, 2-5; 1 Tesaloniceni 4, 4; Evrei 13, 4).
4. Unirea dintre un bărbat și o femeie în Hristos constituie o mic ă Biserică sau o icoană a
Bisericii. Unirea dintre un bărbat și o femeie prin binecuvântarea lui Dumnezeu îi ridică la un
nivel mai înalt, deoarece comuniunea este superioară existenței individuale, pentru că ea îi

153 http://basilica.ro/sfantul -si-marele -sinod -abordare -sintetica -a-documentului -sfanta -taina -a-cununiei -si-
impedimentele -la-aceasta/

63 include în ordinea Împărăției Preasfintei Treimi. O condiție prealabilă a cununiei este credința
în Iisus Hristos, credință pe care soțul și soția (bărbatul și femeia) trebuie să o împărtășească
împreună. Fundamentul unității cununiei este unitatea în Hristos, pentru ca, prin
binecuvântarea iubir ii conjugale de către Duhul Sfânt, cuplul să poată reflecta dragostea dintre
Hristos și Biserica Sa, ca taină a Împărăției lui Dumnezeu, a vieții veșnice a omenirii în
dragostea lui Dumnezeu.
5. Protejarea sfințeniei cununiei a fost totdeauna de o importanță capitală pentru
protejarea familiei, care reflectă comuniunea soților, atât în Biserică , cât și în întreaga
societate. Astfel, comuniunea persoanelor prin Taina Cununiei nu este o simplă relație
convențională firească, ci o forță spirituală esențială și cr eatoare pentru instituția sfântă a
familiei. Numai aceasta asigură protecția și educația copiilor, atât în misiunea spirituală a
Bisericii, cât și în funcționarea societății.
6. Aplicând rigoarea necesară și sensibilitatea pastorală potrivită și urmând modelu l de
blândețe al Apostolului neamurilor, Sfântul Pavel (cf. Romani 7, 2-3; 1 Corinteni 7, 12 -15;
39), Biserica a tratat dintotdeauna atât condițiile prealabile pozitive (diferențe de gen, vârstă
legală etc.), cât și impedimentele (înrudire de sânge sau pri n alianță, înrudire spirituală,
existența unei căsătorii, diferență de religie etc.) pentru încheierea căsătoriei. Sensibilitatea
pastorală este necesară nu numai pentru că tradiția biblică determină relația dintre legătura
firească a căsătoriei și taina B isericii, ci și pentru că practica bisericească nu exclude
adoptarea unor anumite principii de drept natural greco -roman cu privire la căsătorie, care
evidențiază legătura căsătoriei dintre un bărbat și o femeie ca o „ comuniune de drept divin și
uman ” (Mod estin) și care sunt compatibile cu natura sacră a Tainei Cununiei atribuită de
Biserică.
7. În condițiile contemporane, atât de dificile pentru Taina Cununiei și instituția sfântă a
familiei, episcopii și păstorii (preoții) trebuie să dezvolte lucrarea coordo nată în domeniul
pastoral pentru a proteja credincioșii lor într -o manieră părintească și să îi acompanieze pentru
a le întări nădejdea slăbită din cauza diferitelor dificultăți, consolidând instituția familiei pe
temelii solide, care să nu poată fi distru se nici de ploaie, nici de râuri, nici de vânt, de vreme
ce aceste temelii sunt de stâncă, iar stânca este Hristos (cf. Matei 7, 25).
8. În societatea de astăzi se ridică problema căsătoriei, care este baza familiei , iar familia
justifică pe deplin căsătoria. Presiunea care se exercită în lumea contemporană prin
recunoașterea a noi forme de coabitare constituie o adevărată amenințare pentru creștinii

64 ortodocși. Criza căsătoriei și a familiei, sub multe aspecte, îngrijorează profund Biserica
Ortodoxă, nu numai din cauza consecințelor negative asupra structurii sociale, ci și din cauza
amenințării asupra relațiilor particulare din sânul familiei tradiționale. Victimele principale ale
acestor tendințe sunt cuplul și, în principal, copiii, care, din păcate, prea ad esea, suportă
martiriul încă din fragedă copilărie, fără să fie vinovați.
9. Căsătoria civilă dintre un bărbat și o femeie înregistrată legal nu are un caracter
sacramental, ci ea constituie un act de coabitare asigurat de stat, diferit de căsătoria
binecuvân tată de Dumnezeu și Biserica Sa. Membrii Bisericii care contractează o căsătorie
civilă trebuie tratați cu responsabilitatea pastorală necesară, pentru ca ei să înțeleagă valoarea
Tainei Cununiei și binecuvântările care decurg din ea.
10. Biserica nu acceptă c a membrii ei să încheie contracte de coabitare (cu persoane n. tr.)
de același gen, precum și nici o altă formă de coabitare diferită de căsătorie. Biserica trebuie
să depună toate eforturile sale pastorale astfel încât membrii ei care se angajează în astf el de
forme de coabitare să poată înțelege adevăratul sens al pocăinței și al iubirii binecuvântate de
Biserică.
11. Consecințele grave ale acestei crize se exprimă prin creșterea îngrijorătoare a
numărului divorțurilor, al avorturilor și al altor probleme int erne ale vieții de familie. Aceste
consecințe constituie o mare provocare pentru misiunea Bisericii în lumea contemporană. De
aceea, păstorii Bisericii trebuie să depună toate eforturile posibile pentru a înfrunta aceste
probleme. Biserica Ortodoxă cheamă cu dragoste pe fiii ei și pe toți oamenii de bunăvoință să
apere fidelitatea față de sacralitatea familiei.
II. Impedimente la căsătorie și aplicarea iconomiei
1. În legătură cu impedimentele la căsătorie din cauza înrudirii de sânge, înrudirii prin
alianță s au prin adopție, precum și a înrudirii spirituale, sunt valabile toate prescripțiile
sfintelor canoane ( canoanele 53 și 54 ale Sinodului Ecumenic Quinisext ) și cele ale practicii
bisericești care derivă din ele. Practica aplicată în prezent de Bisericile O rtodoxe Autocefale
locale este definită și descrisă de Statutul fiecăreia și prin deciziile lor sinodale referitoare la
acest subiect.
2. Conform tradiției canonice ortodoxe, care condamnă categoric bigamia , precum și a
patra căsătorie, o căsătorie care nu es te dizolvată irevocabil sau anulată, precum și a treia
căsătorie preexistentă constituie impedimente absolute pentru încheierea unei căsătorii;

65 3. Potrivit sfintelor canoane ( canonul 16 al Sinodului 4 Ecumenic și canonul 44 al
Sinodului Quinisext ), conform acriviei , oficierea căsătoriei după depunerea voturilor
monahale este strict interzisă;
4. Preoția prin sine nu constituie un impediment, însă, conform tradiției canonice
existente ( canonul 3 al Sinodului Quinisext ), este interzisă încheierea căsătoriei după
hirotonie;
5. Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși sau necreștini, s -a hotărât:
i. Căsătoria între ortodocși și neortodocși este interzisă conform acriviei canonice ( canonul
72 al Sinodului Quinisext ).
ii. Posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie trebuie
să fie reglementată de Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform
principiilor stabilite de sfintele canoane bisericești, în spiritul unui discernământ pastoral,
astfel încât să servească mântuirii omului.
iii. Căsătoria dintre ortodocși și necreștini este absolut interzisă, potrivit acriviei canonice.
6. La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la căsătorie, practica
bisericească trebuie să țină cont, în egală măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la
acest subiect, fără să depășească limitele iconomiei bisericești.

66
BIBLIOGRAFIE

Lucrări generale și speciale

1. ***Biblia sau Sfânta Scriptură , Editura Institutului Biblic și de Misiune O rtodoxă,
București, 1988;
2. ***Constituția României, actualizată și republicată în Monitorul Oficial nr. 767 din 31
octombrie 2003;
3. ***Coranul, traducere după Silvestru Octavian Isopescul, Ed. Cartier, București, 2015;
4. ***Legea nr. 286/2009, privind Codul pe nal, publicată în Monitorul Oficial nr. 510
din 24 iulie 2009;
5. ***Legea nr. 217/2003, republicată, pentru prevenirea și combaterea violenței în
familie, publicată în Monitorul Oficial nr. 205 din 24 martie 2014.
6. ***Regulamentul autorităților canonice disci plinare și al instanțelor de judecată ale
Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Eibmbor, București, 2015;
7. BRANIȘTE, Pr. Prof. Dr. Ene; BRANIȘTE , Prof. Ecaterina , Dicționar enciclopedic
de cunoștințe religioase , Ed. Diecezană, Caransebeș, 2001;
8. BRIA, Pr. Prof. Dr. Ion, Dicționar de Teologie Ortodoxă , Editura Institutului Biblic și
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994;
9. BOROIANU , Pr. Dr. D. G., Dreptul bisericesc. Principii de drept, Organizațiunea
Bisericii Române , vol. II. Tipografia editoare, Dacia; P. Iliescu și D. Grosu, Iași, 1899;
10. CONSTANTINESCU, Iulian Mihai, Biserica și instituția căsătoriei. Condițiile
administrării căsătoriei. Studiu Juridico -Canonic , Ed. Christiana, București, 2010;
11. CORDUNEANU, Ionuț -Gabriel, Biserica și Statul. Două S tudii, Ed. Evloghia,
București, 2006;
12. COSTEA, Pr. Traian, Căsătoria din punct de vedere: istoric, dogmatic și canonic ,
București, 1935;
13. DOGARU, Ion, CERCEL, Sevastian, Elemente de dreptul familiei , Ed. Themis,
Craiova, 2001;

67 14. DURĂ , Pr. Prof. Dr. Nicolae, Le Regime De la Synodalité Selon La Legislation
Canonique Conciliaire, Oecuménique, Du I er Millénaire , București, 1999;
15. EVDOCHIMOV , Paul, Taina iubirii. Sfințenia unirii conjugale în lumina Tradiției
Ortodoxe , traducere de Gabriela Moldoveanu, Editura „Chri stiana”, București, 1994;
16. FLOCA , Arhid. Prof. Dr. N. Ioan, Drept Canonic Ortodox, Legislație și administrație
bisericească , vol. II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1990;
17. IDEM , Canoanele Bisericii Ortodoxe , Note și comentarii, Sibiu, 1991;
18. IDEM, Sorin JOANTĂ, Administrație bisericească parohială și legislație, Ed.
Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2002;
19. GAVRILĂ , Pr. Dr. Vasile, Cununia, Viața întru Împărăție , Prefață de P. S. Episcop
al Caransebeșului, Tipografia „Tradiția românească”, București, 2004;
20. MIHOC , Pr. Dr. Constantin, Taina căsătoriei și familia creștină în învățăturile
marilor Părinți ai Bisericii din secolul IV, Editura Teofania, Sibiu , 2004;
21. MLADIN , Mitropolit Dr. Nicolae, Bucevsci, Prof. Diac. Dr. Orest, Pavel, Prof. Dr.
Constantin, Zăgrean, Prof. Diac. Dr. Ioan, Teologia Morală Ortodoxă, pentru
institutele teologice, vol. II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1980;
22. MIHĂLCESCU, Irineu (Mitro polit al Moldovei), Catehismul creștin ortodox , Ed.
Credința Noastră, București, 1990;
23. MILAȘ , Dr. Nicodim, Canoanele Sinoadelor ecumenice, traducere de U. Kovincici
și Pr. Prof. N. Popovici, vol. I, Tipografia Diecezan ă, Arad, 1931;
24. IDEM, Canoanele Biseri cii Ortodoxe însoțite de comentarii, traducere de U.
Kovincici și Pr. Prof. N. Popovici, vol. II, partea I, Tipografia Diecezană, Arad, 193 4,
Partea a II -a Tipografia Diecezană, Arad, 1936;
25. MOLCUȚ, Emil, TOPÂRCEANU, Nicolae, Istoria statului și dreptului r omânesc , Ed.
Renaissance, București, 2010;
26. NECULA, Pr. Nicolae, Tradiție și înnoie în slujirea liturgică , vol. II, Ed. Trinitas,
București, 2014;

68 27. NIȚĂ , Ion Lucian, Căsătoria după legislația canonică ortodoxă , Teză de licență,
coordonator Nicolae Dură, Univ ersitatea ,,Ovidius”, Constanța, 2015, s.f. ;
28. PAPANDREOU, Damaskinos, Sfântul și Marele Sinod al Ortodoxiei: Tematică și
lucrări pregătitoare , Ed. Trinitas, București, 1998
29. PĂCURARIU, Pr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române , vol. III, Ed. Eibmbor,
București, 1997;
30. SAFTA -ROMANO, Eugeniu, Arhetipuri juridice în biblie, ed. Polirom, Iași, 1997;
31. SACHELARIE , Arhim. Nicodim, Pravila bisericea scă, ediția a II -a, Editura Valea
Plopului, Prahova, 1996;
32. STĂNILOAE, Pr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă , vol. I II, Ed. Eibmbor,
București, 1997;
33. ȘESAN , Dr. Dr. Valerian, Curs De Drept Bisericesc Universal, ediția a IV -a, Îngrijită
de Dr. Dr. Milan Șesan. Prof. Univ ., Tipografia „Mitropolitul Silvestru” Cernăuți,
1942.

Articole și studii
1. ALEXE , Magistrand C. Ștefan , Eclesiologia Părinților Apostolici, în „Studii
Teologice”, VII (1995), nr.5 -6, p.368 -381.
2. ALEXE , Pr. Prof. Dr. Ștefan, Dialogul teologic oficial ortodoxo -vechi -catolic, în
„Ortodoxia” XL (1988), Nr.1, p.15-30;
3. IDEM , Relațiile actuale ale Bisericii Ortod oxe cu Biserica Romano -Catolică,
Dialogul Teologic , în „Ortodoxia” XL (1988), Nr.3, p.11 -28;
4. BLANKENHORN, David, Marriage today is still good for children, wealth and civil
society , Deseret News;
5. BRANIȘTE , Magistran d Pr. Marin, Concepția Sfântului Ioan Gu ră de Aur despre
familie , în „Studii Teologice”, IX (1957), Nr.1 -2, p.125 -151;
6. BRANIȘTE , Pr. Prof. Ene, Deosebiri interconfesionale cu privire la Sfintele Taine , în
„Ortodoxia”, X, (1959), Nr.4, p.513 -517;
7. CĂCIULĂ , Pr. Dr. N. Olimp, Proceduri sinodale în d reptul matrimonial , în „Biserica
Ortodoxă Română”, LI, (1933), Nr.7 -8, p.346;

69 8. CHIRVASIE , Pr. Magistrand, Gh. Ioan, Slujitorul tainei nunții în cele trei confesiuni
creștine, în „Ortodoxia” XI (1959), Nr. 2, p.218 -233;
9. CIUCUR , Drd. Marcel, Problema căsători ilor mixte în lumina documentelor oficiale
și a propunerilor inteconfesionale, în ultimul deceniu, în „Mitropolia Moldovei și
Sucevei”, LI (1975), Nr.1 -2, p.61-73;
10. DANILEȚ, Cristi, Familia pe înțelesul tuturor – Partea întâi: Reglementarea familiei
în legi slația României , în http://www.contributors.ro/;
11. DRĂGUȘIN, Constantin, „Legile bisericești ale lui Cuza Vodă și lupta pentru
canonicitate” , în: Studii Teologice, IX (1957), 1 -2, pp. 86 -103;
12. DURĂ , Pr. Prof. Nicolae, Căsătoriile mixte în lumina învățăturii ș i practicii Canonice
ortodoxe, în „Ortodoxia” XXXIX (1988), Nr.1, p.92 -113;
13. IDEM , Îndatorirea credincioșilor privind viața creștină în lumina sfintelor canoane,
în „Altarul Banatului” XLIII; (1993), Nr.10 -12, p.18 -26;
14. ENNESCU , Pr. C., Despre rudenie în dre ptul canonic și în dreptul civil, în „Biserica
Ortodoxă Română”, XX, (1897), Nr.7, p.661 -674;
15. ERBICEANU , C., Despre căsătorie, în „Biserica Ortodoxă Română”, XXII,(1899),
Nr.12, p.1081 -1135;
16. FLOCA , Diacon, Prof. Dr. N. Ioan, Încetarea și desfacerea căsător iei civile și a
cununiei religioase sau divorțul în lumina învățăturii creștine , în „Mitropolia
Ardealului”, XXIX (1974), Nr.10 -12, p.572-579;
17. IDEM , Impedimente la căsătorie și cununie, în „Mitropolia Ardealului”, XXXIV
(1989), Nr.1, p.30 -36;
18. IDEM , Rudenia ca piedică (impediment) la căsătorie și cununie, în „Studii Teologie”,
XLIV (1992), Nr.1 -2, p.17 -32;
19. GALERIU , Pr. Magistrand Constantin, Taina minții, în „Studii Teologice” XII (1960),
Nr.7-8, p.484 -499;
20. IVAN , Prof. D. Iorgu, Codul familiei , în „Biseric a Ortodoxă Română”, LXXII (1954),
Nr.4, p.467 – 483;
21. IDEM , Căsătoria – Sfânta taină a bisericii și instituție juridică a statului , în „Biserica
Ortodoxă Română”, CI (1983), Nr.9 -10, p.732 -755;

70 22. JEMĂNEANU , Pr. C., În chestiunea recăsătoriei preoților, în „Biserica Ortodoxă
Română”, LXXII (19 30), Nr. 6, p.567-569;
23. MANOLACHE , Anca, Considerații despre taina cununiei în cadrul misteriologiei
ortodoxe , în „Mitropolia Banatului”, XXXI (1981), Nr.4 -6, p.308 -321;
24. MIHUȚ , Drd. Diac. Miron, Legislația română cu privire la căsătorie și familie în
ultimii douăzeci de ani , în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXXV (1967), Nr.1 -2,
p.210 -230;
25. MOLDOVAN , Pr. Conf. Ilie, Taina nunții, în „Ortodoxia”, XXXI (1979), Nr.3 -4,
p.511 -531;
26. PASCHIA , Pr. Gh., Familia și raporturile dintre mem brii ei , în „Biserica Ortodoxă
Română”, CIII (1985), Nr.1 -2, p.100 -109;
27. PAVEL , Prof. C. Const., Probleme morale cu privire la căsătorie și familie, în
Biserica ortodoxă Română”, LXXXV (1967), Nr.1 -2, p.126 -144;
28. RĂDUCĂ , Diac. Asist. Dr. V., Căsătoria în per spectivă ortodoxă , de P.Jean
Meyendorff, traducere din limba engleză de Lucette Marçais, colecția «L´Echelle de
Jacob», Imca – Press, Paris, 1986, în „Studii Teologice”, XLII (1990), Nr.2 , p.138 –
141;
29. SAMUREANU , P. George, Despre căsătoriile mixte, în „Bis erica Ortodoxă Română”,
XIII (1889), Nr.8, p.487 -489;
30. SLEVOACĂ , Pr. Ștefan, Căsătoria creștină, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”,
(1967), Nr.9 -10, p.612 -615;
31. IDEM , Împotriva divorțului, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, (1968), Nr.1 -2,
p.50-53;
32. SOARE , Pr. Dr. I. Gheorghe, Impedimentele de căsătorie și motivele de divorț, în
„Biserica Ortodoxă Română”, LXI (1943), Nr.4 -6, p.230 -264;
33. IDEM , Impedimente la căsătorie. Necesitatea asigurării unei practici uniforme în
toată Biserica Ortodoxă, în „Ortodoxia” , XIII (1961, nr.4, p.576 -589);
34. STAN , Pr. Prof. Liviu, Noul cod al familiei, în „Mitropolia Olteniei”, (1954), Nr.4 -6,
p.162 -172;

71 35. IDEM , Căsătoriile mixte și ultimele măsuri luate de Vatican în privința lor, în „Studii
Teologice”, XX, (1968), Nr.7 -8, p.487 -497;
36. ȘESAN , Prof. Dr. Milan, Obligativitatea căsătoriei bisericești după canonistul
Dr.Valerian Șesan, în Biserica Ortodoxă Română”, LIX (1941), Nr.9 -10, p.518 -535.

Surse internet
1. http://basilica.ro
2. http://coalitiapentrufamilie.ro
3. http://www.contributors .ro
4. http://www.islamic -sharia.org
5. http://www.mediafax.ro
6. https://islamromania.ro
7. https://provitabucuresti.ro
8. https://ro.wikipedia.org
9. https://www.agerpres.ro
10. https://www.al -islam.org
11. https://www.thoughtco.com
12. http://ziarullumina.ro