MASTER SECURITATEA NAȚIONALĂ ȘI EURO -ATLANTICĂ, ANUL II [621200]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE
MASTER SECURITATEA NAȚIONALĂ ȘI EURO -ATLANTICĂ, ANUL II

CONVENȚIA ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE
ÎMPOTRIVA CORUPȚIEI

ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE ALE SECURITĂȚII

MUSCALU MARIA ALESSANDRA

Cuprins

1. Introducere
2. Prevederile Convenției ONU împotriva corupției
3. Concluzii
4. Bibliografie

1. Introducere
Corupția reprezintă una dintre amenințările principale ale societății, nu numai la un nivel
internațional, cât și la nivel global, întrucât corupția se produce în socitate și datorită formelor
și consecințelor sale este indiscutabil legată de evoluția și t ransformările pe care le cunoaște
societatea1.
Corupția este un fenomen social grav, cu o amploare deosebită, cu forme variate și
complexe, manifestate până la cele mai înalte niveluri ale societății și constituie unul dintre
subiectele principale de discuție în orice domeniu și la orice nivel și reprezintă una dintre cele
mai mari provocări ale lumii contemporane. Lupta pentru combaterea corupției a devenit o
problemã serioasă, întrucât aceasta se extinde foarte rapid în întreaga societate, devenind t reptat
un stil de viață, o mentalitate, un labirint fără ieșire, luând amploare în toate statele indiferent
de gradul lor de dezvoltare2.
Exceptând faptul că are un impact major asupra publicului larg, corupția cauzează, de
asemenea, investiții reduse, ner espectarea statului de drept și a drepturilor omului, practicile
nedemocratice și deturnarea fondurilor destinate dezvoltării și serviciilor esențiale . Deoarece
corupția este o problemă la nivel mondial și are implicații transnaționale, acțiunea la nivel
mondial este imperativă și s -a recunoscut faptul că un instrument internațional anticorupție este
imperios necesar nu numai pentru a pune capăt decalajelor din sistemele juridice naționale, ci
și pentru crearea unei cooperări strânse între state, iar în ace st sens, Organizația Națiunilor Unite
este poziționată în mod ideal pentru a face față globalizării acestei provocări.
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției are o semnificație majoră, oferind
statelor motive întemeiate să se uite la viitor cu optimism, întrucâ t Convenția poate fi definită
ca o platformă unică pentru acțiuni eficiente și un cadru esențial pentru o cooperare
internațională autentică. De asemenea, înțelegerea treptată atât a domeniului de aplicare, cât și
a gravității problemei corupției poate fi văzută în evoluția acțiunii internaționale împotriva
acesteia, care a progresat, ajungând de la considerații generale și declarații declarative la
formularea de sfaturi practice și apoi la dezvoltarea obligațiile legale și apariția a numeroase
cazuri în ca re țările și -au solicitat asistența reciprocă în investigarea și urmărirea penală a
cazurilor de corupție și urmărirea încasărilor.3

1 D. Ioan, D. Banciu, S.M. Rădulescu, Corupția în România. Actualitate și percepție socială, Ed. Lumina Lex,
București, 2005, p. 11.
2 Cristian Cârgaliu, Corupția și protecționismul – fenomen social grav în Revista Națională de Drept, nr. 1, 2012,
p. 67
3 Dimitri Vlassis, The United Nations Convention against Corruption overview of its contents and future actions,
RESOURCE MATERIAL SERIES No.66 , p. 1, http://www.unafei.or.jp/english/pdf/RS_No66/No66_15VE_Vlassis1.pdf

2. Prevederile Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției este primul acord global care abordează
problema corupției, iar obiectivul acesteia, după cum declară Preambulul și Declarația de scop,
este de a promova și consolida măsurile de combatere a corupției, atât interne, cât și
internaționale. Convenția obligă statele membre să îndeplinească anumite ob ligații și standarde
comune care trebuie implementate sau integrate în sistemele lor juridice interne și încearcă să
stabilească anumite standarde minime, care ar putea fi folosite de state în cadrul sistemului lor
juridic intern și în cooperarea internați onală. Pe scurt, Convenția:
 definește și standardizează anumiți termeni folosiți cu semnificații diferite în diferite
țări;
 solicită statelor să elaboreze măsuri de prevenire a corupției care implică atât sectorul
public, cât și sectorul privat;
 solicită statelor să stabilească ofense drept infracțiuni și să ia în considerare acest lucru
pentru alții;
 promovează cooperarea internațională, de exemplu prin extrădare, asistență juridică
reciprocă și investigații comune;
 prevede recuperarea activelor;
 prevede măsuri de instruire, cercetare și schimb de informații;
 conține prevederi tehnice, cum ar fi semnarea și ratificarea.4
Caracteristica unică a Convenției este că aceasta depășește instrumentele anterioare de
acest gen, criminalizând nu numai formele de bază ale corupției, cum ar fi mituirea și
delapidarea fondurilor publice, dar și comercializarea influenței și ascunderea și "spălarea"
produselor de corupție. Convenția conține dispoziții privind :
 politicile și practicile, precum și organismele preventive de combatere a corupției;
 măsuri specifice pentru sectorul public, inclusiv măsuri de sporire a transparenței în
finanțarea candidaturilor pentru funcțiile publice alese și finanțarea partidelor politice;
 măsuri cuprinzătoare pentru a asigura existența unor sisteme adecvate de achiziții
publice, bazate pe transparență, concurență și criterii obiective în luarea deciziilor;
 măsuri legate de serviciile judiciare și de urmărire penală;
 măsuri de prevenire a corupției care implică sectorul privat;
 măsuri de p revenire a spălării banilor.

4 Legislative Guide for the Implementation to the United Nations Con vention against Corruption (UNODC 2005), p.
17, https://www.unodc.org/pdf/corruption/CoC_LegislativeGuide.pdf

Măsurile preventive reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni pe care se bazează
Convenția, adresându -se atât sectorului public, cât și sectorului privat. Conform articolului 7,
măsurile preventive din sectorul public im pun menținerea și consolidarea sistemele de
recrutare, angajare, reținere, promovare și pensionare a funcționarilor publici. De asemenea va
fi prevăzut un cod de conduită pentru funcționarii publici, un sistem adecvat pentru achizițiile
publice și gestiona rea finanțelor publice, transparență în administrația publică, precum și
măsurile legate de sistemul judiciar și de procuratură.5
Măsurile preventive din sectorul privat impun prevenirea corupției prin consolidarea
standardelor contabile și de audit, precum și prin prevenirea spălării banilor și a participării
societății.6
Convenția mandatează statele membre să elaboreze, să pună în aplicare sau să întrețină
politici eficiente și coordonate de combatere a corupției, să stabilească și să promoveze practici
eficiente menite să prevină corupția, individual sau prin colaborare între ele sau cu organizațiile
internaționale și regionale relevante pentru promovarea și dezvoltarea măsurilor preventive.7
De asemenea, conform articolului 6, fiecare stat p arte va asigura existența unor organe
preventive de combatere a corupției, cu independența necesară, pentru a permite organismelor
să-și îndeplinească funcțiile în mod eficient și fără influențe nejustificate.
Coruptia din sectorul privat a fost una dintre problemele cele mai controversate cu care
se confruntă statele participante, iar articolul 12 al Convenției evidențiază necesitatea adoptării
unor măsuri preventive care să vizeze prevenirea corupției în sectorul privat, precum sporirea
standardele de res ponsabilitate și audit, sporirea transparenței, prevenirea conflictelor de interes
etc.8
Articolul 21 al Convenției criminalizează corupția activă și pasivă în sectorul privat și
are rolul de a aduce integritate și onestitate în activitățile economic e, financiare sau comerciale.
De asemenea, articolul prevede ca fiecare stat parte să ia în considerare adoptarea măsurilor
necesare pentru a stabili caracterul de infracțiuni, atunci când sunt comise intenționat în cursul
activităților economice, financia re sau comerciale:

5 Vezi articolele 8 -11, disponibil e la
https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf , accesat la data
03.02.2018
6 Vezi articolele 12 -14, disponibil e la
https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf , accesat la data
03.02.2018
7 Art. 5, disponibil la https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf ,
accesat la data 03.02.2018
8 Art. 12, disponibil la https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf ,
accesat la data 03.02.2018

 fapta de a promite, de a oferi ori de a da, direct sau indirect, un folos necuvenit oricărei
persoane care conduce o entitate din sectorul privat ori care lucrează pentru o asemenea
entitate, orice calitate ar avea, pentru sine sau pentr u un altul, în scopul de a îndeplini
ori de a se abține de la îndeplinirea unui act, cu încălcarea obligațiilor sale;
 fapta oricărei persoane care conduce o entitate a sectorului privat sau care lucrează
pentru o astfel de entitate, orice funcție ar avea, de a solicita ori de a accepta, direct sau
indirect, un folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, cu scopul de a îndeplini sau de
a se abține să îndeplinească un act, cu încălcarea obligațiilor sale.
Convenția obligă statele membre să stabilească drep t infracțiuni săvârșirea de mituire a
funcționarilor publici naționali; mituirea activă a funcționarilor publici străini; delapidare,
deturnare sau altă deviere a proprietății de către un funcționar public; spălare de bani; și
obstrucționarea justiției.
Referitor la corupția funcționarilor publici naționali și a funcționarilor publici străini și
a funcționarilor organizațiilor publice internaționale, Convenția interzice corupția activă și
corupția pasivă și le definește astfel:
 mituirea activă, definită ca promisiunea, oferirea sau acordarea unui avantaj necuvenit
unui funcționar public, pentru a acționa sau a se abține de la a acționa în chestiuni
relevante pentru îndatoririle oficiale;
 mituirea pasivă, definită ca solicitarea sau acceptarea de către un fu ncționar public a
unui avantaj necuvenit, pentru a acționa sau pentru a se abține de la a acționa în chestiuni
relevante pentru atribuțiile oficiale.9
Singura diferență dintre cele două articole se referă la faptul că articolul 16 se aplică numai
funcționa rului public străin sau funcționarului unei organizații internaționale, iar infracțiunea
este legată de desfășurarea afacerilor internaționale, inclusiv de ajutorul internațional.
Convenția stabilește obligația statelor de a incrimina deturnarea proprietă ții de către un
funcționar public, fapt reglementat prin articolul 17:
„Fiecare stat parte adoptă măsurile legislative și alte măsuri care se dovedesc a fi necesare
pentru a atribui caracterul de infracțiune, în cazul în care actele au fost săvârșite cu in tenție,
sustragerii, deturnării sau altei folosiri ilicite, de către un agent public, în folosul său ori în
folosul altei persoane sau entități, a oricărui bun, a oricărui fond ori valoare publică sau privată
ori a oricărui lucru de valoare, care i -a fost înmânat datorită funcției sale.”

9 Art. 15 -16, disponibil e la https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf ,
accesat la data 03.02.2018

De asemenea prin intermediul articolului 18, Convenția incriminează traficul de
influență ce poate fi interpretat ca o acțiune de influențare necorespunzătoare a oricărei
persoane din sectorul public sau privat în legătu ră cu funcțiile de decizie ale acestei persoane.
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției pune accent pe folosirea sau ascunderea
bunurilor provenite din acte de corupție și stabilește următoarele patru acțiuni drept infracțiuni:
 conversia sau transferul produselor de crimă;
 ascunderea sau mascarea naturii, sursei, localizării, dispunerii, circulației sau dreptului
de proprietate asupra produselor infracțiunii;
 dobândirea, deținerea sau utilizarea produselor de infracțiune;
 participarea, asocierea sau conspirația pentru săvârșirea, încercarea de a săvârși și a
ajuta, complica, facilita și consilia comiterea infracțiunilor.10
Articolul 27 al Convenției criminalizează participarea ca și complice, asistent sau
instigator la încercarea de a comite o infracți une. Conform acestui articol, părțile statale
stabilesc următoarele trei infracțiuni:
 participarea în orice calitate, cum ar fi un complice, asistent sau instigator la o
infracțiune stabilită în conformitate cu prezenta convenție.
 orice încercare de a comi te o infracțiune stabilită în conformitate cu prezenta convenție.
 pregătirea pentru o infracțiune stabilită în conformitate cu prezenta convenție.
Obstrucționarea justiției este un alt act de corupție prevăzut de Convenție ce se referă la
următoarele infra cțiuni:
 fapta de a recurge la forța fizică, amenințări sau intimidare ori de a promite, oferi sau a
da un folos necuvenit pentru a obține o mărturie mincinoasă ori pentru a împiedica o
mărturie sau prezentarea elementelor de probă într -o procedură în rapor t cu săvârșirea
infracțiunilor prevăzute de prezenta convenție;
 fapta de a recurge la forța fizică, amenințări sau intimidare pentru a împiedica un agent
al justiției ori un agent al serviciilor de investigații și de reprimare să -și exercite
îndatoririle î n raport cu săvârșirea infracțiunilor prevăzute de prezenta convenție.11
Articolul 34 din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției este considerat un
articol foarte important, datorită atenției acordate și a accentului pus pe obligațiile statelor de a

10 Art. 23, disponibil la https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf ,
accesat la data 03.02.2018
11 Art. 25, disponibil la https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf ,
accesat la data 03.02.2018

soluționa co nsecințele corupției, inclusiv prin anularea sau rezilierea contractelor, retragerea
concesiilor sau alte instrumente similare care ar fi putut fi afectate de practicile corupte.
În ceea ce privește cooperarea internațională, Convenția încurajează statele membre să
își acorde reciproc asistență în anchetele și în procedurile privind cauze civile și administrative
referitoare la corupție.12
Recuperarea veniturilor provenite din corupție a devenit o problemă stringentă pentru
multe state, în special pentru țăr ile în curs de dezvoltare, iar dispozițiile privind recuperarea
activelor au reprezentat într -adevăr un progres major în lupta internațională împotriva corupției
și un principiu fundamental al Convenției Națiunilor Unite împotriva corupției.
Capitolul V intitulat "Recu perarea activelor" al Convenției stabilește procedurile și
condițiile de recuperare a activelor. În ceea ce privește prevenirea și detectarea transferurilor
produselor infracțiunii, statele membre solicită instituțiilor financiare aflate în jurisdicția lo r
internă să verifice identitatea clienților, să ia măsuri rezonabile pentru a determina identitatea
beneficiarilor fondurilor depuse în conturi mari, precum și de a supune la o supraveghere sporită
conturile pe care persoane care exercită sau au exercitat funcții publice importante și membrii
familiilor lor și anturajul lor caută să le deschidă sau să le dețină direct ori caută să le deschidă
sau să le dețină printr -un intermediar.13
Prin măsuri pentru recuperarea directă de bunuri, Convenția obligă statele să adopte trei măsuri
specifice, în conformitate cu dreptul intern:
 măsuri necesare pentru a permite unui alt stat parte să intenteze o acțiune civilă în fața
instanțelor sale judecătorești în vederea recunoașterii existenței unui drept de proprietate
asupra bunurilor dobândite prin intermediul unei infracțiuni stabilite conform prezentei
convenții;
 măsuri necesare pentru a permite instanțelor sale judecătorești să ordone autorilor
infracțiunilor stabilite conform prezentei convenții să verse o reparație sau daune –
interese unui alt stat parte care a suferit un prejudiciu în urma acestor infracțiuni;
 măsuri necesare pentru a permite instanțelor sale judecătorești sau autorităților
competente, când trebuie să decidă o confiscare, să recunoască dreptul de proprietate

12 Vezi art. 44 -50 disponibil e la https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf ,
accesat la data 03.02.2018
13 Art. 52 disponibil la https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf ,
accesat la data 03.02.2018

legitim revendicat de către un alt stat parte asupra bunurilor dob ândite prin intermediul
unei infracțiuni stabilite conform prezentei convenții.14
De asemenea, Convenția prevede mecanisme de recuperare a proprietății prin cooperare
internațională în materie de confiscare, iar în acest sens statele adoptă următoarele măs uri:
măsuri necesare pentru a permite autorităților sale competente să dea efect unei decizii de
confiscare a unei instanțe judecătorești aparținând altui stat parte;
măsuri necesare pentru a permite autorităților sale competente, când acestea au competenț ă
teritorială, să ordone confiscarea bunurilor de origine străină, pronunțându -se asupra unei
infracțiuni de spălare a banilor sau uneia ce ține de competența sa, sau prin alte proceduri
autorizate de dreptul său intern;
măsuri necesare pentru a permite co nfiscarea unor asemenea bunuri în absența unei
condamnări, atunci când autorul infracțiunii nu poate fi urmărit din cauza decesului, evadării
sau absenței ori în alte cazuri corespunzătoare.15
În ceea ce privește mecanismul de aplicare, Convenția conține u n mecanism robust de
punere în aplicare a acesteia, sub forma unei conferințe a statelor părți, cu termeni de referință
cuprinși deja în convenție și cu un secretariat însărcinat să o asiste în îndeplinirea funcțiilor
sale.16

14 Art. 53 disponibil la https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf ,
accesat la data 03.02.2018
15 Art. 54 disponibil la https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf ,
accesat la data 03.02.2018
16 Art. 63 -64 disponibil la
https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf , accesat la data
03.02.2018

3. Concluzii

Adoptarea Conven ției Națiunilor Unite împotriva corupției a marcat o nouă eră în istoria
luptei împ otriva corupției internaționale, statele recunoscând astfel necesitatea unei
responsabilități comun e în ceea ce privește combaterea corupției , precum și cât de esențială este
cooperarea internațional ă, întrucât corupția a devenit un fenomen transnațional care lovește
toate societățile și toate economiile, indiferent de gradul acestora de dezvoltare.
Convenția a oferit un instrument cuprinzător și un pas înainte în efortul internațional de
combatere a corupției , conceput să funcționeze într -un mediu global , având următoarele
scopuri: promovarea și consolidarea măsurilor pentru sporirea eficacității și a eficienței
prevenirii și combaterii corupției; promovarea, facilitarea și sprijinirea cooperării internaționale
și a asistenței tehnice; promovarea integrității, a responsabilității și a gestionării adecvate a
afacerilor publice și a proprietății publice.
Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției oferă un cadru cuprinzător pentru
tratarea corupției interne și externe în sectoarele public și privat și pentru asistență tehnică și
schimb de informați i, oferind un adevărat răspuns global la provocarea globală provocată de
fenomenul corupție.

Bibliografie

 Convenția Națiuni lor Unite împotriva corupției
https://www.unodc.org/documents/brussels/UN_Convention_Against_Corruption.pdf
 Cristian Cârgaliu, Corupția și protecționismul – fenomen social grav în Revista
Națională de Drept, nr. 1, 2012
 D. Ioan, D. Banciu, S.M. Rădulescu, Corupția în România. Actualitate și percepție
socială, Ed. Lumina Lex, București, 2005
 Legislative Guide for the Implementation to the United Nations Convention against
Corruption (UNODC 2005)
 https://www.unodc.org/pdf/corruption/CoC_LegislativeGuide.pdf