MASTER RELAȚII INSTITUȚII ȘI ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE COLABORARE ȘI CONFLICT. RELAȚIILE TRUPELOR GERMANE CU AUTORITĂȚILE DIN JUDEȚUL PUTNA ÎN… [602890]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAȘI
FACULTATEA DE ISTORIE

DISERTAȚIE

Coordonator științific,
Conf . dr. Ionuț NISTOR
Absolvent: [anonimizat]
2018

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” din IAȘI
FACULTATEA DE ISTORIE
MASTER RELAȚII INSTITUȚII ȘI ORGANIZAȚII
INTERNAȚIONALE

COLABORARE ȘI CONFLICT.
RELAȚIILE TRUPELOR GERMANE CU
AUTORITĂȚILE DIN JUDEȚUL PUTNA ÎN
TIMPUL CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI
MONDIAL

Coordonator științific,
Conf. dr. Ionuț N ISTOR

Absolvent: [anonimizat]
2018

Cuprins

Introducere ………………………………………………………… …………………………………. ……….. ….4

I. Relațiile politico -militare româno -germane și efectele asupra populației din Județul
Putna………………………………………………………………………………….. ………………. …………. ….8

II. Societate și viață cotidiană în război………………………………………………….. ……………….19
II.1. Armata germană în Județul Putna de la colaborare la conflict…………………………….. …19
II.2. Relațiile trupelor sovietice cu autoritățile locale din Județul Putna …………………….. …..37

Concluzii…………………………………………………………………………………………………….. …….45

Bibliografie……………………………………………………………………………………………… ………..48

4
INTRODUCERE

Lucrarea de față se înscrie în seria preocupărilor de inv estigare a istoriei celui de -Al
Doilea Război Mondial, dar și a raport urilor ofițerilor germani cu populația și autoritățile din
Județul Putna . Deocamdată există pu ține studii de istorie locală care să exploreze momentele și
implicațiile produse de prezența trupele străine asupra societății și cu atât mai puține consacrate
județului deja menționat. Necesitatea unei astfel de teme survine ca urmare firească a
importanței subiectului propus, dar și din dorința de a aduce o perspectivă nouă și de a oferi o
imagine mai a mplă despre un subiect mai puțin dezbătut, de a po rni de la studii punctuale,
locale pentru a ajunge la înțelegerea unor procese mai ample, produse la nivelul ansamblului
societății.
Interesul față de relațiile ro mâno -germane din anii celui de -Al Doilea Război Mondial a
fost evidențiat în literatura de specialitate prin numeroase titluri de lucrări generale, speciale,
memorii, culegeri de documente, st udii și articole publicate. Dar, cu t oate acestea, rămân
numeroase aspecte neelucidate, precum și foarte multe documente nevalorificate, iar cercetarea
va compl eta această varietate de surse . În mod firesc, un număr semnificativ din lucrările
incluse în bibliografia temei analizează participarea României la cea de a doua conflagrație
mondială .
În vederea familiarizării cu ceea ce au însemnat relațiile româno -germane,
indispensabile au fost l ucrările generale prin care s -au realizat analize remarcabile asupra
intervalului de timp 1939 -1944 , dintre care amintim pe cele realizate de Andreas Hillgruber1 și
Ottmar Trașcă2 sintezele cele mai consistente care consacră raporturile politico -diplomatice,
economico -financiare și militare din perioada 1938 -1944, între România și cel de al III -lea
Reich, lucrări în care autorii au valorificat prioritar arhivele țării sale fără a elimina surse
documentare de pri mă mână din alte state accesibile la acea vreme.
Un loc aparte în istoriografia problemei îl ocupă lucrările și studiile elaborate de
cuno scutul istoric român Gheorghe Buzatu. Cărțile sal e consacrate istoriei celui de -Al Doilea

1 Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol și Mareșalul Antonescu, Editura Humanitas, București, 2007 .
2 Ottmar Trașcă, Relatiile politice si militare romano -germane: septembrie 1940 – august 1944 , Editura Argonaut,
Cluj-Napoca, 2013.

5
Război Mondial3 sau activit ății mareșalului Ion Antonescu4 conțin și date esențiale, relevante
asupra raporturilor româno -germane din perioada celei de a doua conflagrații a secolului.
Utilizând numeroase și variate izvoare inedite, provenite din arhivele germane, engleze,
americane și ruse, Gheorghe Buzatu ne oferă, în lucrările sale, interpretări și nuanțări
interesante în problema aflată în discuție. Un alt studiu relevant pentru această perioadă este
lucrarea lui Zoe Bratu5, în care autorul încearcă să realizeze o imagi ne amplă asupra relațiilor
româno -germane pe parcursul războiului. Parcurgerea lucrărilor realizate de istoricii amintiți
este necesară, întrucât ele redau imaginea impactului produs de prezența tot mai vizibilă a
raporturilor dintre cele două state . Acea sta a facilitat deschiderea către cercetarea relațiilor
româno -germane pe perioada războiului.
Dincolo de această infrastructură informațională oferită de bibliografie, cercetarea mea
s-a axat pe studiul documentelor de a rhivă . Fără apelul la aceste surse, care sunt baza lucrării de
față, d emersul ar fi fost unul superficial, cu atât mai mult cu cât istoriografia nu a acordat spa ții
generoase „relații lor trupe lor germane cu autoritățile din Județul Putna ”. Lucrarea este una de
istorie locală și până la această dată nu au existat preocupări ale unor istorici, încât gradul de
noutate este unul sporit, iar parcurgerea fondurilor arhivistice este obligatorie. Important este și
faptul că toate dosarele pe care le -am utilizat în redacta rea acestei lucrări nu purtau decât
semnătura celui care le -a alcătuit.
În aceste condiții, deosebit de folositoare s -au dovedit documentele din cadrul Direcției
Județene a Arhivelor Naționale Vrancea, fi indu-mi puse la dispoziție rapoarte, scrisori,
corespondențe ale următoarelor fonduri arh ivistice : Fond Prefectur a Județului Putna , Fond
Primăria Orașului Focșani , Fond Comitetul de Partid Județean Putna , din care am putut extrage
multe elemente de noutate privitoare la tema propusă .
Unul din tre obiectivele propuse în lucrarea de fața este de a oferi un cadru asupra
inițiativelor României de a se alătura Germaniei și asupra pătrunderii trupelor germane pe
teritoriul nostru. Al doilea obiectiv e ste acela de a cerceta modul în care s-au desfășurat relațiile
între trupele germane și autoritățile locale din Județul Put na pe toată perioada războiului, dar și

3 Gheorghe Buzatu, Din istoria secretă a celui de al doilea război mondial, volumul I, Editura Științifică și
Enciclopedică, București , 1988; Idem, volumul II, Editura Enciclopedică, 1995; Idem, România și r ăzboiul
mondial din 1939 -1945, Centrul de Istorie și Civilizație Europeană, Iași 1995.
4 Idem, România cu și fără Antonescu, Editura Moldova, Iași, 1991.
5 Zoe Bratu, Relațiile româno -germane în perioada celui de -Al Dpoilea Război Mondial, Editura
Paideia,București, 2012.

6
de a vedea care au fost măsurile luate de populație în raport cu prezența soldaților în județ. Un
al treilea obiectiv pe care propun s ă îl dezbat în această lucrare este de a realiza o comparație
între comportamentul trupelor germane și al trupelor sovietice față de populație și autorități în
Județ. Prin cel de -al patrulea obiectiv propus ne interesează deopotrivă să observăm efectele
sociale și economice produse la nivelul populației ca urmare a prezenței trupelor militare
străine pe teritoriul Județului Putna și prin extensie asupra populației din întreaga țară . Pornind
de la obiectivele menționate mai sus, dar și de la materialul edit și inedit bogat studiul realizat
este structurat pe două capitole, fiecare dintre acestea fiind la rândul lor împărțite în analize
impuse de cri terii tematice sau cronologice.
Primul capitol, deține un rol introductiv conținând date și informații generale privitoare
la situația războiului , la deciziile ministeriale și guvernamen tale privind intrare României în
război , la relațiile militare dintre cele două state și la bombardamentele militare care au avut loc
asupra Județului Pu tna. Tot aici găsim și o prezentare succintă la ceea ce a însemnat
participarea în ansamblu a Român iei la Al doilea Război Mondial .
Cel de -al doilea capitol abordează o tematică mai puțin explorată în istoriografia actuală
și este totodată cel mai amplu, fiind concentrat asupra evoluției relațiilor între trupele germane,
populația și autoritățile din Județul Putna. Spre deosebire de primul capitol în care mi -am
propus să realizez o relatare evenimențială, cel de -al doilea dorește să respecte aceeași linie,
însă cu vizibile incursiuni în surprinderea aspecte lor ce țin de măsurile luate pe parcursul
războiului de către cele două tabere în Județ. Un alt punct important abordat în acest capitol al
lucrării este cel referitor la abuzurile săvârșite de soldații g ermani în anii 1942 -1943, dar și a
celor săvârșite de trupele sovietice la sfârșitul războiului . De asemenea, vom analiza câteva
cazuri particulare și modul cum aceste incidente au fost percepute de autoritățile române și de
cele germane.
Fiind originară d in zonă și cunoscând precaritatea analizelor istoriei dedicate războiului
în regiune, mi -am asumat acest proiect de istorie locală, care poate contruibui la conturarea
unei imagini de ansamblu asupra relațiilor româno -germane.
Lucrarea de față, fără a avea pretenția că a epuizat sursele, bibliografia sau posibilitățile
de interpretare, își propune să fie o analiză obiectivă la ceea ce a u însemnat raporturile trupelor
germane și a populației Județului Putna, dar și o desch idere spre analiză a acestui fenomen
realizat la nivel internațional. Sper că prezenta lucrare să contribuie la o cunoaștere mai bună a

7
raporturilor r omâno -germane în anii celui de -Al Doilea Război Mondial, aducând în atenția
celor interesați fapte și interpretări noi asupra unui subiect com plex și controversat.

8
CAPITOLUL I
Relațiile politico -militare româno -germane și efectele asupra populației din
Județul Putna

Agravarea situației internaționale prin extinderea războiului în întreaga Europă în vara
anului 1940, a avut drept consecință o profundă criză pentru România. Abandonată de marile
puteri democratice, ele însele neputincioase în fața pericolului german, cu frontierele amputate
de cele două puteri totalitare, prof und afectată de criza p olitică internă din vara, toamna anului
1940, țara noastră a fost nevoită să se alinieze tot mai accentuat spre Germania, stat fascist cu
ample pretenții hegemoniste, singurul însă în măsură a garanta frontierele naționale, atât cât ele
mai rămăseseră în u rma rupturilor teritoriale și statalitate românească. În ceea ce privește
interesul deosebit al Germaniei față de zona de sud -est a Europei, încă din anul 1920, în
Programul Partidului Nazist se prevedea alipirea la Germania a unor regiuni aparținând altor
state europene, printre care și România, locuite de minorități germane1.
După abolirea regelui Carol al II -lea ca o consecință a însăși crizei politice interne, noua
conducere de la București s -a angajat pe drumul pregătirilor pentru ieșirea din neutrali tate și
participare la război alătu ri de Germania, împotriva URSS.
O atare situație s -a efectuat printr -o serie de cedări în fața impunerii de către Germania
lui Hitler a unor condiții tranșante în privința viitoarei colaborări româno -germane. Ion
Antonesc u, conducătorul statului român, a fost nevoit să accepte toate pretențiile celui de -al
treilea Reich, inclusiv trupe germane pe teritoriul țării, iar la 23 noiembrie 1940 să semneze
Pactul de aderare la Axă, singurul document politic ce angaja țara alături de Germania. Odată
înfăptuită alianța cu Germania, reprezentanții acesteia au trecut la impunerea unor măsuri tot
mai ferme pentru acapararea petrolului și cerealelor românești, atât de necesare susținerii
mașinii de război. În plan militar, concomitent c u restructurarea armatei și intensificarea
pregătirii în vederea participării la război cu sprijinul nemijlocit al Wermachtului s -a impus o
cât mai strictă subordonare operativă a tuturor categoriilor de forțe ale armatei române
comandamentelor militare ge rmane. La preluarea puterii în stat, în septembrie 1940, generalul
Ion Antonescu și -a stabilit ca probleme prioritare ale politicii sale: restabilirea ordinii,

1 Zoe Bratu, Relațiile româno -germane în perioada celui de -Al Doilea Război Mondial, Editura Paideia, București,
2012, p. 67.

9
câștigarea garanțiilor externe absolut necesare, restructurarea armatei, salvarea economiei
naționale de la colaps2.
În ceea ce privește apărarea țării și în primul rând pentru creșterea capacității de luptă a
armatei, prin înzestrarea și instruirea acesteia la standardele timpului, el și -a pus nădejdea în
adâncirea cooperării cu Wehrmachtul, î n principal în aportul unei numeroase și bine d otate
Misiuni Militare Germane. Guvernarea Ion Antonescu caracterizată de majoritatea istoricilor ca
un regim de dictatură milit ară și-a legat existența de colaborarea cu al III – lea Reich. În
conjunctura inte rnațională a anului 1940, apropierea de Germania era un act politic necesar,
înțeles de toți factorii politici interni. În condițiile izolării politice, cauzate de prăbușirea
sistemului de alianțe interbelic și a exacerbării agresivității statelor vecine, dintre care se
distinge Uniunea Sovietică, obținerea prieteniei germane a devenit un deziderat primordial.
Demersurile pentru îndeplinirea acestui deziderat politic au îmbinat atât forme politice, cât și
economice. Discuțiile pe tema cooperării româno -germ ane au avut loc și la întâlnirea pe care a
avut-o generalul Ion Antonescu la 15 septembrie 1941 cu un ofițer german de rang înalt,
generalul von Tippelskirch3.
Bazele conlucrării în război dintre cele două state au fost stabilite după aderarea, la 23
noiem brie, la Pactul Tripartit, prin întâlnirile dintre înaltele conduceri politico -militare română
și germană din decembrie 1940, ianuarie și iunie 19414. Prezența trupelor de instrucție germane
din octombrie 1940 este rezultatul ultimilor decizii politice ado ptate de guve rnele din timpul
domniei lui Carol al II -lea. Speriat de agresivitatea acțiunilor sovietice, Carol a abandonat
politica tradițională românească interbelică, renunțând la garanțiile britanice și a acceptat să
angajeze politica externă pe linia Axei.
Primele informații referitoare la venirea unei misiuni militare germane în România
datează din 28 iunie 1940. Conform afirmațiilor lui Horia Sima, a ceastă idee a aparținut legației
germane din București, care a demarat la sfârșitul lunii iunie tatonările pe lângă factorii de
decizie români . În acest sens, purtătorul de cuvânt al legației germane, von Ritgen, a afirmat
într-o discuție particulară avută în data de 30 iunie cu miniștrii legionari din guvern, că
Germania dorește să protejeze România în fața unui eventual atac sovietic, dar cere rea trebuie

2 Ion Teșa, Relațiile româno -germane 1938 -1944, Editura Ex Ponto, Constanța, 2006, p. 71.
3 Jipa Rotaru, Octavian Burcin, Vladimir Zodian, Mareșalul Ion Antonescu „Am făcut războiul sfânt împotriva
bolșevismului”, Editura Cogito, Oradea, 1994, p. 65.
4 Ibidem.

10
să fie formulată de guvernul r omân5. Horia Sima a comunicat imediat suveranului, iar acesta a
solicitat sprijinul militar german neîntârziat. Totodată putem lua în discuție și variant a unui
plan elaborat de șefii serviciilor secrete Canaris și Moruzov, ca răspuns la intențiile britanice de
sabotare a zonei petroliere. Această ipoteză se bazează pe acțiunile comune realizate de
serviciile secrete conduse de cei doi în ianuarie 1940 și august 19406. Sub presiunea
evenimentelor, Carol al II -lea și -a reînoit cererea la 12 iulie, fiind urmat de Președintele
Consiliului de Miniștri, Ion Gigurtu, la 16 iulie. Solicitările părții române se axau pe aducerea
de unități pentru protecția industriei petroliere și de ofițeri -instructori germani pentru ridicare a
capacității de luptă a armatei române. Premierul roman garanta Germaniei, în schimbul
sprijinului militar , dublarea cantităților de petrol exportate și alte avantaje economice. Totodată,
Carol a lansat ideea că arma ta română, pregătită în spiritu l german , poate acționa în viitor
alături de Wermacht împotriva Uniunii Sovietice7. În schimb, răspunsul Berlinului atrăgea
atenția că atitudinea ne amicală a României față de Germania, în trecut și diferendele teritoriale
cu Ungaria și Bulgaria nu p ermit eau o col aborare militară. Dar, după reglementarea acestor
probleme Hitler era dispus să colaboreze cu guvernul de la București.
Situația politică dificilă din România la sfârșitul verii, precum și multitudinea de
informații colectate de agenții germani privin d intenția guvernului sovietic de a solicita
României Delta Dunării, l -au determinat pe Hitler să ordoneze realizarea unui plan de
intervenție în zona câmpurilor petroliere românești. În acest sens, pe data de 26 august 1940
Cartierul General al armatei ger mane din Polonia a fost întărit cu 10 divizii ce urmau să execute
planul amintit8. Aducerea la putere a lui Ion Antonescu a fost o măsură dorită de către
Germania , reprezentând un act politic ce deschidea calea spre o colaborare româno -germană.
Pe de altă parte, alegerea acestuia a avut ca scop implicarea autorității de care dădea dovadă
generalul asupra armatei în vederea aplicării fără rezistență a prevederilor Dictatului de la
Viena și retragerii din teritoriile cedate9. Conștient că poziția sa pe tron e ra condiționată de
voința Germaniei, Carol al II -lea a făcut o ultimă încercare de a obține sprijinul acesteia,
solicitând la 5 septembrie 1940 asistență militară pentru apărarea zonei petrolifere. Fabricius a

5 Gheorgh e Buzatu, Din istoria secretă a celui de al doilea război mondial, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1988, p. 30.
6 Rebecca Haynes, Politica României față de Germania între 1936 și 1940, Editura Polirom, Iași, 2003, p. 152.
7 Klaus Schönherr, Luptele Wehrmachtului în România , Editura Militară, București, 2004, p. 161.
8 Ibidem, p. 171 .
9 Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România 1821 -1989. Cele trei dictaturi, volumul III, Editura
Rao, București, 2002, p. 320.

11
comunicat dorința Germaniei de a colabora mili tar cu armata română, dar a precizat că detaliile
urmau să fie stabilite după realizarea stabilității politice de la nivelul executivului românesc.
În cadrul prim ei întrevederi avute între noul șef al statului român, generalul Io n
Antonescu și atașatul mi litar aerian al Germaniei în România, colonelul Gerstenberg, șeful
guvernului român s -a arătat deschis subiectului referitor la prezența militară germană în
România, pe care o vedea ca o colaborare, precizându -i interlocutorului său că armata română
avea n evoie de ofițeri germani ca profesori la Școala Superioară de Război și în centrele de
instrucție și de unități de aviație10.
În data de 15 septembrie 1940 generalul locotenent Kurt von Tippelskirsh a sosit la
București, din însărcinarea direct ă a lui Hitler, pentru a lua notă de dorințele românilor și a se
informa asupra potențialului armatei române11. Acesta era unul dintre generalii de încredere ai
lui Hitler, îndeplinind funcția de Șef al Cartierului General IV din Statul Major al Trupelor de
Uscat și era considerat ca specialist în acțiunile de spionj și contraspionaj12. Prezența delegației
germane a luat prin surprindere Marel e Stat Major. Discuțiile româno -germane în ceea ce
privește scopul și compunerea misiunii germane au continuat până în 19 septembrie 1940 și s –
au finalizat prin acceptarea propunerii făcute de Marele Stat Major ca să se înființeze un grup
de legătură german ce urma să colaboreze direct c u organismu l central al armatei române.
Această veste a fost primită cu neîncredere de către diplomații sovietici, manifestându -și
surprinderea și, totodată, considerând că Anglia nu are forța să acționeze în Balcani13. În acest
cadru și Italia a început negocieri cu românii pentru trimiterea unei misiuni similar e celei
germane, deoarece pent ru șeful statului fascist prezența în România devenea o chestiune de
onoare menită să susțină statutul de mare putere al Italiei.
Obiectivele ce urmau a fi îndeplinite de Misiunea germană în România erau considerate
strict secrete , ele nefiind comunicate trupelor și autorităților române. Acestea erau apărarea
zonei petrolifere de atacul unei terțe puteri și de distrugere, ridicarea nivelului de pregătire a

10 Andreas Hillgruber, Hitler, Regele Carol și Mareșalul Antonescu, Editura Humanitas, București, 2007, p. 199.
11 Gheorgh e Buzatu, op. cit., p. 58.
12 Rolf Pusch, Gerhard Stelzer, Diplomați germani la București 1937 -1944, Editura All Educațional, București,
2001, p. 242.
13 Ion Gheorghe, Un dictator nefericit Mareșalul Antonescu. Calea României spre Statul satelit, Editura
Machiavelli, București, 1996, p. 197.

12
armatei române, pregătirea condițiilor pentru mobilizarea forțelor române și germane în cazul
unui război contra U.R.S.S.14.
În acest context, guvernul român a fost informat, la 30 septembrie, că Germania urma să
trimită o divizie întărită de tancuri și unități de aviație, primul eșalon urmând să sosească la
jumătatea lunii octomb rie 1940. Protocolul privind activitatea Misiunii Germane în România a
fost semnat la data de 22 octombrie 1940, din partea română de generalul Tătaru, iar din partea
germană de Lohmann15.
Comanda Misiunii Militare Germane a fost încredințată generalului E ric Hansen,
deoarece acesta acumulase o experiență bogată atât în Primul Razboi Mondial, cât și în
Campania din Polonia, ocupase funcții importante în învățământul militar german și, de
asemenea, în Statutul Major al Trupelor de Uscat16. În realitate, Misiunea Militară Germană era
compusă din două secțiuni distincte și independente, trupele de uscat conduse de Hansen și
Misiunea Militară Aeronautică Germană, de sub comanda generalului Wilhem Spiedel. Trupele
de instrucție germane aveau ca sarcină pregăt irea armatei române în spiritul războiului modern,
iar în acest sens au fost create centre de instrucție mixte româno -germane la Făgăraș, Roman,
Sibiu, Râmnicu -Vâlcea, Târgoviște17.
Prezența în țară a unor ofițeri experimentați era o certitudine privind im portanța pe care
Germania o acorda României. Ger mania miza pe disponibilitatea g eneralului Antonescu de a
asigura trupelor amice cele mai bune condiții în scopul apărării te ritoriilor. Totodată,
sentimentu l de revansă instaurat în mentalul armatei, după re tragerile rușinoase din vara anului
1940, a fost abil exploatat de către propaganda germană, astfel că la începutul anului 1941
opinia armatei era că trebuia alături de Germania să fie recuperate teritoriile pierdute. Contactul
instructorilor germani cu u nitățile românești a demonstrat că militarul român compensa
carențele tactice cu tenacitate și spirit inventiv18.
Prezența în România a Misiunii Militare Germane a atras după sine un efort financiar
important din partea statului roman , deoarece trebu iau să li se asigure hrană, armament, ș i solde
consistente militarilor . Ampla operațiune de aprovizionare a trupelor germane staționate în

14 Andreas Hillgruber, op. cit., p. 133 -134.
15 Dinu C. Giurescu, România în Al Doilea Război Mondial (1939 -1945), Editura All, București, 1999, p. 80.
16 Rolf Pusch, Gerhard Stelzer , op. cit., p. 242.
17 Victor Răzvan Martin , Relații economice româno -germane în perioada 1 septembrie 1939 -23 august 1944,
Teză de doctorat, Editura Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, p. 154 .
18 Ibidem, p. 160.

13
România au obligat autoritățile militare române, implicate în operațiune, la acțiuni specifice în
teritoriu. Comandamentele Teritoriale19, Direcțiile Regionale și județene au fost întărite prin
detașarea ofițerilor de intendență din Direcție și de la unele unități din țară. De asemenea, au
fost puși la dispoziția depozitelor de intendență și de aprovizionare soldați și mijloace de
transport20.
Situația frontului, bombardamentele aviației anglo -americane asupra nodurilor de
comunicații precum și evacuarea populației și a bunurilor industriale din zona Moldovei erau
motivele aprovizionării cu greutate a frontului. În acest sens, Ger mania a oferit României un
credit în valoare de 80 milioane mărci pentru materialul rulant, șină de cale ferată și instalații
pentru încărcarea mecanică a locomo tivelor21. Acest credit u rma să fie folosit pentru a acoperi
restanțele a cumulate de armata germ ană pentru plata s erviciilor presate de căile fer ate române.
Bombardamentele anglo -americane au dezorganizat traficul feroviar din România, au
fost afectate stațiile de cale ferată, linii, vagoane, precum și atelierele de reparații din Moldova
și Bucureșt i. În fața acestei situații s -a procedat la împrumutarea din Germania a unor vagoane
și locomotive. Aceste bombardamente au trezit indignarea populației împotriva americanilor,
care sunt calificați drept asasini, deoarece lansează bombe în cartierele civile, producând
pagube și victime22.
În ceea ce privește, d ocumentele arhivistice referitoare la bombardamentele aviației
inamice efectuate asupra județului Putna și a orașului Focșani, prin consecințele lor de ordin
material, uman și administrativ, capă tă substanță istorică. La 28 iunie 1941, ora 19:03, la postul
de pândă din Focșani -Nord a fost semnalat un avion sovietic care zbura dinspre Făurei spre
Mândrești, fiind încadrat de bateriile antiaeriene. Ora 19:15, la postul de pândă Nămoloasa a
fost semn alat un aparat sovietic care zbura de la Măicănești spre Galați. Ora 19:30, la Adjud,
un avion sovietic care venea de la Sascut spre Mărășești a ost încadrat de bateriile antiaeriene.
În toate aceste incursiuni nu s -au lansat bombe fiind, probabil avioane de recunoaștere23.
În ziua de 1 iulie 1940, pe teritoriul județului Putna au avut loc două incursiuni ale
aviației inamice. Ora 05:10 la Adjud un avion care zbura la foarte mare altitudine de la

19 Ottmar Trașcă, Relatiile politice si militare romano -germane: septembrie 1940 –august 1944, Editura Argonaut,
Cluj-Napoca, 2013, p. 178.
20 Ibidem, p. 181 .
21 Ibidem, p. 185 .
22 Ibidem, p. 188.
23 Arhivele Naționale Vrancea, fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 416, 1941, f. 170.

14
Urechești la Ploscuțeni a lansat trei bombe brizante, cu o gr eutate cuprinsă între 50 -100 de kg,
la distanța de 1.000 m de gara din Adjud. Bombele au nimerit un câmp deschis, nefăcând nici o
pagubă. Ora 22:30 s -a dat alarma la Focșani și a durat 25 de minute. Alarma s -a datorat faptului
că au fost semnalate avioane inamice care se îndreptau spre oraș, însă aparatele și -au schimbat
direcția și nu au apărut deasupra orașului24. La 3 iulie 1941, ora 17:25, un avion inamic, la mare
altitudine, lansează o bombă de 50 kg la 1 km nord de aerodromul Focșani, lângă un grup de
baterii antiaeriene. O altă bombă este lansată în comuna Jorăști, fără să explodeze, alte două
bombe căzând în comuna Mândrești. Din cele cinci bombe lansate în total, două nu au făcut
explozie25.
Pe 9 iulie 1941, ora 22:30, la postul de pândă Nămoloasa sun t semnalate două aparate
inamice, zburând dinspre Galați spre Boțârlău. Acestea sunt silite de focurile de artilerie
antiaeriene să își schimbe cursul spre Râmnicul Sărat. La aceeași oră, un avion a lansat opt
bombe pe teritoriul comunei Suraia, dintre car e două nu au explodat, pagubele produse de
celelalte șase fiind nule, căci au căzut pe teren viran. Ora 22:45, un avion inamic, de la mare
altitudine, lansează manifeste adresate soldaților germani și români, pe teritoriul comunelor
Bolotești și Găgești26.
Pe 11 iulie 1941, la Vidra, un avion venit dinspre Panci u, face viraje deasupra satului și
se îndreaptă spre Andreiașu de Jos. Este urmărit de aviația română și alungat. Ora 17:50, la
postul de pândă de la Nămoloasa, o formație de șase avioane sovie tice c are venea de la
Râmnicul -Sărat se îndrepta spre Șerbănești a fost atacată de un avion de vânătoare german.
Pilotul german a doborât un avion sovietic pe teritoriul Județului. Doi dintre ocupanții
aparatului s -au salvat cu parașutele, fiind capturați de Jan darmeria R omână27.
La data de 15 iulie 1941, ora 08:45, un avion sovietic vopsit în culorile germane a lansat
în sud -vestul orașului Focșani cinci bombe brizante și două incendiare care, însă, nu au
explodat toate. Se înregistrează patru morți, un militar rănit și 13 civili răniți. Două case au fost
distruse și una avariată28.
Pe 4 iulie 1941, Marele Stat Major atenționează populația civilă și asupra metodelor
folosite de aviația sovietică pentru a induce în eroare armata și populația civilă și a produce

24 Ibidem, f.175 .
25 Ibidem, f. 189.
26 Ibidem, f. 190.
27 Ibidem.
28 Ibidem, f. 200.

15
pagube cât mai mari. Se arată că avioanele sovietice au vopsite crucea neagră germană sau
tricolorul românesc și zburând la mică înălțime, mitraliază populația civilă și militară. Aceștia
crezând că sunt avioane aliate sau românești, nu s -au adăpostit, chiar făcându -le semne de
simpatie. Astfel de cazuri soldate cu morți și răniți, au fost înregistrate în județele Dorohoi,
Tecuci și Covurlui. Pentru a nu cădea victime acestor procedee, se cerea ca populația civilă și
militară să se adăpostească imediat ce văd un avion, indiferent dacă i se semnalează
naționalitatea29. Odată cu apariția avioanelor sovietice pe cerul țării apare și problema
parașutiștilor sovietici, trimiși pentru acțiuni de spionaj și diversiune. Cu pr ivire la aceștia,
Ministerul Apărării Națion ale emite Ordinul nr.977 din 1941 la data de 26 iulie prin care se
cere luarea măsurilor pentru captarea ace stora. Comandamentele însărcinate cu apărarea
teritoriului trebuiau să intensifice paza punctelor sensibile. În acest s cop erau folosiți
premilitari , organizându -se patrule a căror misiune era descoperirea agenților inamici.
Ministerul Apărării Naționale a pus chiar și recompense pe capul acestor spioni. Astfel, cei care
descopereau un spion, viu sau mort, primeau 10.000 lei, cei care semnalau cu cert itudine un
asemenea caz, primeau 5.000 lei, iar cei care ajutau la capturarea lor primeau 2.000 lei30.
În ceea ce privește orașul Focșani, în iulie 1941 au fost lansate șapte bombe dintre care
două nu au explodat. Au fost ucise patru persoane și 14 au fost rănite. Ca pagube materiale, au
fost avariate 11 case, dintre care trei mai grav, iar pe o stradă a orașului a fost distrus cablul
telefonic. Obiectivele avioanelor sovietice au fost căzărmile, rampa militară și depozitul de
muniții. În noaptea de 15 iulie au fost aruncate și manifeste comuniste31. Autoritățile locale s -au
preocupat de organizarea Apărării Pasive împotriva bombardamentelor aeriene. Până la 5
august 1941 s -au întocmit tabele cu echipele de stingere a incendiilor, ridicarea, transportul și
îngroparea cadavrelor și s -a procedat la organizarea și completarea acestor echipe de intervenție
cu milițieni și tineri premilitari din orașul Focșani.
A fost instruit personalul de conducere de la instituțiile publice și întreprinderile din
oraș. Instruire a personalului din care erau compuse formațiunile sanitare de Apărare Pasivă ale
instituțiilor și inteprinderilor industriale din oraș, s -a făcut cu un număr de 100 de persoane. La
Secția de pompieri au fost instruite un număr de 85 de persoane. Echipele d e alarmă, stingere a

29 Ibidem, f. 220.
30 Ibidem, f. 239.
31 Ibidem, dosar nr. 422, 1941, f. 65 .

16
luminilor, salvare, prim ajutor, poliție și control au fost, de asemenea, instruite32. Instruirea
tinerilor din școli s -a făcut în cadrul instituției, în conormitate cu indicațiile primite de la
Ministerul Educației Naționale. Înștiința rea populației din oraș asupra măsurilor ce trebuie luate
în caz de atacuri aeriene, s -a făcut prin: ordonanțe și publicații în care s -au dat sfaturi, articole
de ziare, cuprinzând exerciții de apărare pasivă, s -au rulat filme în cinematograf cu subiecte d e
Apărare pasivă.
Au fost luate măsuri pentru adăpostirea populației în caz de bombardamente, spre
exemplu la stația C.F.R. Focșani a fost construit adăpost contra atacurilor aeriene. Pentru
populația civilă au fost construite 10 adăposturi, consolidate și acoperite. Proprietarilor de
imobile și localuri le -a fost impusă construirea de tranșee -adăposturi, întrucât în urma
cutremurului din 10 noiembrie 1940, toate beciurile, pivnițele și subsolurile erau inutilizabile33.
Pe timp de noapte, iluminatul public a fost redus la strictul necesar, iar în timpul exercițiilor de
apărare pasivă, curentul era întrerupt total de la Uzina electrică a orașului. Toate instituțiile
publice și întreprinderile au fost dotate cu materiale pentru camuflaj. De asemenea, au mai fos t
organizate încă patru echipe de prim ajutor pentru adăposturile orașului34.
La începutul lunii iulie 1941, Ministerul Afacerilor Interne dă dispoziții Pre fecturii
Putna cu privire la avioanele inamice aterizate sau doborâte pe teritoriul țării. Astfel, i mediat ce
era semnalat un aparat căzut, trebuia anunțată Regiunea Aeriană pe baza căreia se afla avionul.
La nivelul întregii țări existau trei astfel de Regiuni: Regiunea I Aeriană Sibiu, pentru
Transilvania și Oltenia, Regiunea IV Bacău, pentru Moldova ș i Regiunea Aeriană București,
pentru Muntenia și Dobrogea. Aceste Regiuni Aeriene ridicau avioanele căzute cu mijloace
proprii și le transportau în depozitele speciale. Era instituită o pază severă pentru a
preîntâmpina înstrăinarea pieselor demontabile, c um ar fi: parașute, aparate de radio, foto, etc35.
Tot atunci, Armata IV a cerut Prefecturii Putna să pună în vedere agricultorilor și păstorilor, ca,
pe timpul nopții să nu mai aprindă focuri pe câmp, întrucât ele atrag aviația inamică. Astfel, în
noaptea de 13 iulie 1941, au fost lansate bombe pe islazul unei comune, avioanele fiind atrase
de focurile aprinse de ciobani36.

32Ibidem, dosar nr. 410, 1941, f. 196 .
33 Ibidem, f. 197.
34 Ibidem, f. 198.
35 Ibidem, dosar nr. 399, 1941, f. 155.
36 Ibidem, f. 48.

17
Chiar dacă atacurile aeriene asupra țării și a Județului Putna au fost de mică intensitate
în prima parte a războiului, ele se vor inte nsifica odată cu pierderea inițiativei germane pe
Frontul de Răsărit. Autoritățile locale au căutat să pregătească populația pentru bombardamente
de amploare prin organizarea și executarea exercițiilor de alarmare și construirea de adăposturi
antiaeriene.
La 12 octombrie 1943, Ministerul Afacerilor Interne a cerut Prefecturii Județului Putna
să controleze camuflajul luminilor din oraș și să aplice imediat sancțiuni celor ce încalcă
dispozițiile. Se arată că experiențele ultimelor bombardamente aliate execu tate în Germania și
Italia au demonstrat că adăposturile amenajate în subsoluri cu pivnițe nu pot rezista atacurilor
aviației inamice. Marile incendii provocate de bombele cu fosfor consumă foarte repede
temeliile imobilelor masive, provocând prăbușirea cl ădirilor și acoperă ieșirile din adăposturi
cu materiale incendiate, care asfixiază pe cei refugiați acolo. De aceea se cere ca pe viitor să nu
mai fie utilizate pivnițele și subsolurile drept adăpost antiaerian și să se recomande populației
folosirea numa i a tranșeelor -adăpost. Se cere intensificarea construcțiilor de tranșee -adăpost și
a șanțurilor adăpost pentru copiii din școli, de la sate și de la orașe, adăposturile urmând a fi
amplasate în curțile școlilor sau grădinile și curțile învecinate, la o di stanță de 100 -200 metri de
școală37. Au fost comune care s -au străduit să termine cât mai repede construcția adăposturilor,
prin forță de muncă oferită de către populație, dar în altele s -a întârziat chiar foarte mult. S -au
luat măsuri și pentru populația care avea de suferit de pe urma bombardamentelor aeriene.
Dintr -o adresă a M.A.I. către Prefectura Județului Putna, aflăm că pentru ajutorarea populației
sinistrate din centrele expuse eventualelor bombardamente ale aviației inamice, Ministerul
Finanțelor a comun icat că s -a pus în vedere tuturor Administrațiilor Financiare luarea de măsuri
pentru sinistrați. Astfel, acestea trebuiau să pună la dispoziția Prefecturilor resprective, din
încasările zilnice ale statului, pe măsura nevoilor și în limita cuantum ului stabilit de M.A.I.,
sumele necesare pentru ajutorarea cu hrană și îmbrăcăminte, pe timp de 30 de zile, pentru
populația sinistrată. Județul Putna figura cu suma de zece milioane lei38. Prefectura Putna este
înștiințată de către Subsecretariatul de Stat al Aprovizionării că, din 25 octombrie 1943, în
urma bombardamentelor, vor fi luate următoarele măsuri: să se livreze pentru sinistrați un
meniu unic, trei zile pe săptămână hrană rece și patru zile hrană caldă; se obligau fabricile de

37 Ibidem, dosar nr. 302, 1943, f. 246.
38 Ibidem, dosar nr. 20, 1944, f. 19.

18
mezeluri și magazin ele să pregătească, la cerere mezelurile de care au nevoie cantinele; se
obligau brutăriile să livreze pâine pe bază de adeverințe; se făcea apel la fabricile și atelierele
de conecționare, la magazinele de îmbrăcăminte să vândă sinistraților cu o reducere de 30%39.
La terminarea războiului, statul trebuia să organizeze o Casă pe lângă Ministerul Lucrărilor
Publice, care să se ocupe de reconstrucția locuințelor pentru populația nevoiașă, funcționari de
stat și particulari, contribuind la aceasta cu materiale de construcție ietine40. Cel mai mare
bombardament aliat asupra orașului Focșani s -a produ s la 11 iunie 194 4. La ora 09:15 a fost
dată alarma, circa 100 de avioane anglo -americane, bombardiere cu patru motoare și însoțite de
avioane de vânătoare, au atacat orașul. Atacul s -a desfășurat în cinci valuri, la joasă altitudine,
primul val numărând 29 de avioane, iar restul 15 -20 avioane. Asupra orașului au fost aruncate
circa 1.000 de bombe explozive și incendiare41. La aeroportul german au fost distruse 10 barăc i
și a fost ucis întreg personalul sanitar al infirmeriei aerodromului, iar terenul de aterizare a fost
distrus în zece locuri. Nici un avion german nu a fost atins42. S-au produs mari pagube
materiale, atât la obiectivele militare, cât și la locuințele civ ile din vecinătatea cazărmilor. Au
fost utilizate și bombe cu explozie întârziată, ceea ce a determinat producerea de victime și
pagube materiale după producerea atacului, chiar și la 12 ore după atac. Au fost incendiate
complet 32 de case și 53 grav avari ate. Au fost 106 morți, dintre care 16 civili, 89 militari și un
prizonier rus43.
Bombele incendiare aruncate asupra Județului Putna au provocat imense pagube, au
distrus și avariat numeroase case, iar un număr semnificativ de persoane și -au pierdut viața.
Toate acestea au trezit revolta populației asupra statelor implicate în conflict. Redate cronologic
și succint, mărturiile arhivistice de mai sus reușesc să redea imaginea unei realități istorice
trăite de locuitorii J udețului Putna și ai Focșanilor între anii 1941 -1944.

39 Ibidem, dosar nr. 185, 1944, f. 11.
40 Ibidem, f. 25.
41 Ibidem, dosar nr. 21, f. 135.
42 Ibidem, f. 141.
43 Ibidem, f. 138.

19
CAPITOLUL II
Societate și viață cotidiană în război
II. 1. Armata germană în Județul Putna de la colaborare la conflict

Apropierea României de Germania s -a realizat treptat în timpul regimului lui Car ol
al II-lea, acest lucru accent uându -se în vara anului 1940, când pierderile teritoriale suferite
în favoarea Uniuni Sovietice, Bulgariei și Ungariei aveau să pună capăt României Mari.
Orientarea politicii externe spre Germania a fost receptată cu o oarecare răceală la Berlin,
ceea ce înseamnă o resp ingere a regimului Carlist1.
Numirea ca premier a g eneralului Ion Antonescu la 4 sep tembrie 1940 s -a dovedit a
fi o soluție viabilă pentru România . După ce a fost refuzat de către liderii partidelor și s -a
consultat cu liderii legionari și cu Legația Germaniei la București, a acceptat să formeze
guvernul, dar a solicitat puteri depline pentru a conduce statul. A doua zi, acesta le-a obținut
prin Decret s emnat de regele Carol al II -lea, care , astfel , și-a pecetlu it destinul. Generalul
Antonescu i -a cerut regelui să abdice în favoarea fiului său Mihai, în noaptea de 5 -6
septembrie 1940. În zorii zilei de 6 septembrie 1940, Regele admite să abdice în urma unei
scrisori ultimative din partea generalului Antonescu. În aceeași zi, fiul său a depus
jurământul d e credință față de Țară și Neam , redeven ind pentru a doua oară, Mihai I 2.
Ion Antonescu a reînoit cererea adresată regelui Carol al II -ea încă din 5 septembrie
1940 referitoare la trimiterea unei Misiuni Militare Germane în România, afirmând că și -ar
dori să aibă armata română mai mică, dar mai bine pregătită 3. Ideea unei Misiuni Militare
Germane în România era mai veche, din iunie 1940, ea apărând într -o discuție telefoni că
dintre Rege și ministrul Germaniei în România, Wilhem Fabric ius. La 4 septembrie 1941
această discuție se reia, de data aceasta între Ion Antonescu și ministru Germaniei în
România, în care generalul a declarat că „menține cererea în ce privește trimiterea misiunii
militare și dorește o mai st rânsă colaborare cu Germania”4, așa cum se solicitase și Carol al
II-lea. Purtătorul de cuvânt al Legației Germane la București, Von Ritgen, a afirmat la 30
iunie 1940, în u rma unei discuții particulare cu legionarii din guvern, că germanii erau gata

1 Victor Martin , Evoluția negocierilo r privin d venirea Misiuni i Militare German e În Români a,
Revist ă de Istorie, Anul I, Nr. IV, Decembri e 2006 , Fundați a Valeri u Flori n Dobrinescu , Editur a
Delta Cart Educațional p.22 .
2 Ioan Scurtu , Gheorgh e Buzatu, Istoria românilo r în secolul XX (1 9 1 8 -1948 ), Editura Paiada
București , 1999, p.384-385.
3 Andreas Hillgruber , Hitler , Regel e Carol și Mareșalul Antonescu . Relațiile român o-german e (1938 –
1 944) , Editur a Humanitas, București , 1994, p. 1 3 2 .
4 Mircea Agapie, Jipa Rotaru, Ion Antonescu -cariera militară, Editura Academiei de Înalte Studii Militare,
București, 1993, p. 47.

20
să protejeze România în fața unui eventual atac sovietic, doar că cererea trebuia formulată
de guvernul român.
La 30 septembrie 1940, guvernul român a fost informat că Germania va trimite o
divizie de tancuri întărită și unități de aviație, primul detașament sosind în România la 12
octombrie 1940, împreună cu șeful Misiunii Militare Germane pentru armata de uscat,
generalul de cavalerie Erik Hansen și cu șeful Misiunii Germane a aerului, generalul
Wilhem Speidel5. Delegația germană , condusă de generalul Erick Hansen, formată din 44
de persoane, a fost primită în Gara Mogoșoaia de către Șeful Marelui Stat Major, Alexandru
Ioanițu. Germanilor le -au fost puse la dispoziție o parte a localului Corpului de Gardă, din
strada Știrbei Vodă și o anexă a cazărmii Regime ntului 6 „Mihai Viteazul”6.
La data de 24 octombrie 1940, în fostul Județ Putna, prefectul Petre Țocu era
înștiințat de către Ministerul Afacerilor Interne că, la 26 octombrie 1940, urmau să sosească
în România primele trupe de instrucție motorizate germa ne. Având în vedere numărul mare
de autovehicule cu care era dotată armata germană, deplasarea în condiții de siguranță a
unităților germane pe șosele nu putea fi posibilă fără respectarea din partea tuturor
participanților la trafic a regulilor de circula ție. În această problemă, prefectul era sfătuit să
ia măsuri împreună cu toate organele administrative și polițienești în așa fel încât circulația
să se facă pe toate arterele, cu specificația să se circule numai pe partea dreaptă . În ceea ce
privește vehi culele cu tracțiune animală, acestea trebuiau prevăzute cu felinare pe timpul
nopții. De asemenea, conducătorii căruțelor nu aveau voie să doarmă în timpul mersului, iar
circulația pietonilor, a copiilor și a bicicliștilor , dar și a turmelor cirezilor care erau de obicei
libere pe șosele, trebuia reglementat7.
Intrarea ei în sfera de influență germană și sosirea primelor trupe germane la noi în
țară nu putea să rămâ nă nesancționată de către cei care aveau simpatii comuniste. La
Focșani, au fost răspândite pe străzi , în noaptea de 6 spre 7 noiembrie 19 40, etichete lipite
pe stâlpi cu lozinci împotriva regimului Antonesc u și a germanilor: „Muncitori, ț ărani,
intelectuali! Luptați pentru izgonirea guvernului legionar Antonescu, pro vocator de război
antisovieti c”, sau „Luptați pentru izgonirea armatelor nemțești că ea ne di struge prin
scumpete și foamete8”! Chiar și în rândul militarilor s -a făcut simțită propaganda comunistă,
căpitanul în rezervă Vasile Corpaci, din Focșani, a arătat că „circulau între soldați zvonuri

5 Andreas Hillgruber , op. cit., p.136.
6 Victo r Martin , op. cit. , p. 25.
7 Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vrancea , fond Prefectur a Județului Putna, dosar nr. 28, 1941, f.1 .
8 Ibidem, dosar nr. 109, 1940, f. 12 .

21
că militarii germani din România erau plătiți de către noi, ceea ce era dea dreptul un lucru
fals, toate cheltuielile erau suportate de statul german”9.
În ceea ce privește aprovizionarea trupelor germane din România, prin Convenția
asupra direcți unilor obligatorii, încheiată la 4 decembrie 1940 între Berlin și București,
toate cheltuielile legate de întreținerea ac estora reveneau statului german , în afară de trupele
de intrucție, ale căror costuri erau suportate de către statul român. În schimb, România se
obliga să livreze, contra cost, pentru armata germană, animale pentru tăiere, păsări, mazăre,
ovăz, orz, porumb și linte. Începând cu ziua de 1 ianuarie 1941, animalele urmau a fi livrate
conform articolului 1 al Convenției, în cote săptămânale, care însă nu puteau depăși 400 de
porci și 200 de boi, abia în lunile următoare cota de porci a putut fi mărită cu 500 de bucăți
pe săptămână. Din această cotă se puteau fabrica conserve în România, de exemplu fabrica
„Deva” putea lucra pentru trupele germane numai după ce termina executarea comen zilor
date de armata română.
Trupele germane aveau dreptul să cumpe re lunar câte zece mii de găini , rațe, gâște,
șapte vagoane de linte, 100 de vagoane de porumb, orz și ovăz, dar și 14 vagoane de
mazăre. Un aspect important de subliniat este faptul că to ate livrările făcute către armata
germană aveau să fie făcute după ce necesarul populației românești avea să fie acoperit.
Următoarele produse puteau fi livrate că tre trupele germane din România , până la 1 ianuarie
1941: 600 de vagoane de lemne de foc, tre i vagoane de săpun de rufe, 70.000 de litri de
rachiu, 50 de vagoane de paie presate, până la 22.000 m.c. de grinzi și 3.000 m.c. de
scânduri. Toate aceste articole urmau să fie cumpărate și livrate numai prin Intendența
armatei române, exceptând mazărea , porumbul, lintea, ovăzul și orzul, care trebuiau
preocupate de către Intendența Germană direct de la Reichstelle fllr Getreide 10.
Artico lul IV al Convenției întărea interdicția aplicată germanilor în privința
aprovizionării de pe piețele românești: „Rămân e bine stabilită excluderea oricăror
aprovizionări de pe piețe din partea militarilor germani. Insistăm asupra acestei
stipulațiuni, fără de care, dat fiind numărul important al trupelor germane, se ajunge la o
secătuire a pieții și la o răsturnare a nivel ului prețurilor. Pentru asigurarea aprovizionării
trupelor germane a căror deplasare nu a fost anunțată din timp, se va lua măsurile
corespunzătoare de c ătre garnizoanele ro mâne locale (sau J andarmeria în localitățile unde
nu sunt trupe românești), pentru ca aprovizionarea trupelor germane să se facă din
depozitele destinate trupelor române sau acolo unde aceasta nu este posibilă. Numai în

9 Ibidem, f. 14 .
10 Ibidem, f. 140.

22
mod excepțional și numai pe baza unei prealabile înțelegeri între șefi intendenți români și
germani, vor putea fi făcut e cumpărături de urgență din partea trupelor germane.
Intendența română va lua toate măsurile pentru a asigura plata promtă a cumpărăturilor
făcute pentru trupele germane. Repartiția detaliată săptămânală și lunară a produselor
arătate mai sus, se va face de către intendența română, următor indicațiilor date de către
intendența germană. În această operă de apovizionare, pentru care s -au luat măsuri ca
intendența română să fie întărită, delegații interdenței germane vor fi bine veniți, pentru a
asista p e ofi țerii români de intendență ”11. În Convenție, articolul V stipula faptul că
reducerile de taxe care erau aplicate armatei române pentru operațiunile de prelucrare a
cerealelor și leguminoaselor erau valabile și pentru trupele germane. Cerealele care erau
introduse în țară din U.R.S.S. pentru trupele germane erau scutite de taxe. În ceea ce
privește intalarea trupelor de militari germani, în orașe se plătea o sumă de bani stabilită
de către primar împreună cu reprezentantul german, dar în schimb la sate aceast ă
instalare era gratuită 12.
În schimb , au existat și produse care n u puteau fi livrate germanilor , deoarece se
punea în pericol aprovizionarea populației românești. Astfel de prod use erau: pâine,
cartofi, unt, ulei și lapte. Acesta din urmă se livra cu excepție doar personalului de la
Aviație și bolnavilor. Toate cheltuielile legate de aprovizionarea trupelor germane atât pe
Căile Ferate Române , cât și pe ap ă erau plătite de către Berlin13.
O altă problemă le gată de prezența trupelor germane pe teritoriul României a fost
cea legată de militarii care comiteau infracțiuni, însă acestea trebuiau să fie cuprinse în
Dreptul German. Marele Stat Major Român, în colaborare cu autoritățile germane, a
hotărât ca toți so ldații din România să se bucure de un regim special, indiferent de ce
infracțiuni ar fi comis ei, urmând să fie cercetați de către autoritățile juridice militare
germane. Autoritățile române în acord cu Misiunea Militară Germană din România, au
instituit în fiecare garnizoană în care se găseau unități germane un comandament militar,
pe care îl gasim sub denumirea de Comenduire de Piață. Pentru supravegherea
localităților, aceste comenduiri organizau un serviciu de patrule germane. Așadar, în
cazul în care un militar german comitea o crimă calificată după Dreptul German, el putea
fi reținut provizoriu de către ofițerii de poliție români doar dacă agenții germani lipseau

11 Ibidem, f. 141 .
12 Ibidem.
13 Ibidem, f .142.

23
de la fața locului14. Crimele calificate după Dreptul German erau următoarele: „Trădarea
națiunii prin propagandă mincinoasă; Instigare la opunere față de agenții forței publice și
la ultraj; Violență la tumult; Delict silvic grav; Delict grav de circulație; Răspândirea de
monedă falsă; Viol; Omor; Rănirea gravă; Răpire; Furt grav; Tâlhărie; Da re de foc;
Punerea în pericol a transporturilor”15. Înștiințarea autorităților germane de către cele
române cu privire la anumite infracțiuni comise de c ătre soldații germani, se făcea astfel:
„În București, la Misiunea Germană localul Șc oalii Superioare de Război, în garnizoanele
de provincie, la comenduirile de piață germ ane sau chiar patrulele germane, în comunele
rurale, posturile de jandarmi sau polițiile, raportează telefonic sau telegrafic Legiunii de
Jandarmi, care încunoștiințează Comenduirea german ă respectivă sau Comandamentul
București, după caz”16. Prin urmare, dacă un soldat german comitea alte infracțiuni decât
cele prevăzute în Dreptul German, sarcina agenților românii era aceea de a le stabili
identitatea. În acest scop, fiecare militar germa n avea în livretul să u de soldă o legitimație
detașabilă, pe care agenții români o trimiteau autorităților de care depindeau, împreună cu
un raport detaliat al faptelor petrecute.
Polițiști români puteau să rețină un ofițer german bănuit că ar fi făcut vreo
infracțiune gravă, chiar dacă era în uniformă, numai în cazul în care acesta refu za să se
legitimeze. În clădiri le puse la dispoziție germanilor, cercetările se făceau numai de către
autoritățile germane17.
Documentele de arhivă, din păcate, nu mi -au permis să stabilesc cu exactitate
numărul unităților germane și data sosirii lor în Județul Putna. Probabil venirea s -a
produs la sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie 1940, căci tragicul
eveniment din Județul Putna din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, avea să îi afecteze,
în egală măsură atât pe români cât și pe germani. Cutremurul din 10 noiembrie 1940, cu
originea în Munții Vrancei, a fost simțit până dincolo de Moscova și Leningrad, până în
Caucazia, Asia Mică și în Sud -Vestul Bulg ariei. Pe teritoriul Românie, acest seism a
măsurat grade de intensitate diferite pe scara Richter: la Petrești si Panciu au fost
înregistrate 10 grade, la București 9, la Brașov 8, ocazie cu care au putut fi vizualizate
numeroase fenomene, precum scântei, globuri sau fâș ii luminoase18.
Ziarul „Timpul”, d in 13 noiembrie 1940, menționa: „ cutremurul catastrof al de

14 Ibidem, dosar nr. 28, 1941, f. 2.
15 Ibidem, f. 4.
16 Ibidem, f. 3.
17 Ibidem.
18 Monografia Județului Vrancea, p. 11-12.

24
Duminica noaptea este cel mai puternic din câte s -au pomenit de mai bine de un veac, în
țara noastră. În noaptea de 9 spre 10 noiembrie, la orele 3 ,39'36'', s -a înregistrat la
Observatorul Astronomic din București, un cutremur care a fost simțit de gradul 9. Foarte
probabil epicentrul este în Munții Vrancei. După alte observațiuni, oscilațiile au durat 45
de secunde, iar înregistrările peste o oră”19. Soldații Regimentului 66 Infanterie german
din Focșani au sărit în ajutorul sinistraților, iar comandantul regimentului, colonelul Radt,
a prezentat condoleanțe primarului orașului, câteva zile mai târziu.
La data de 15 noiembrie 1940, colonelul Constant in Faur, primarul orașului
Focșani, s -a adresat comandamentului Regimentului 66 Infanteriei germane: „Răspun d
îndurerat afectuoaselor Dvs. r ânduri, trimise cu prilejul groaznicei n enorociri ce a lovit
orașul Focș ani. Mulțumesc din tot sufletul: Dvs. person al și tuturor ofițerilor,
subofițerilor și trupei din Regimentul 66 Infanterie, atât pentru profundele și simțitele
condoleanțe primite, cât și pentru ajutorul efectiv pe care distinșii soldați germani l -au
dat, la îndemnul ofițerilor și subofițerilor, pop ulației orașului în primul moment al
dezastrului”20.
La câteva zile, comandamentul Misiunii Germane la Focșani a primit un mesaj de
mulțumire pentru comportamentul soldaților și din partea membrilor Primăriei Orașului
Focșani: „În nenorocirea ce ne -a izbit, ajutorul dat de trupele germane a fost dintre cel
mai prețios. Distinșii soldați germani, au alergat, la îndemnul ofițerilor lor, fără răgaz, și
au întins cu tot riscul, mâna lor de ajutor”21. Din informațiile găsite în sursele de arhivă ,
reiese faptul că autoritățile din Județul Putna aveau o relație de cooperare, de bun ă
colaborare cu armata germană , dar și de ajutor din partea acestora.
La sfârșitul lunii decembrie 1940, colonelul Radt a dorit ca trupele germane să
ofere, de două ori pe săptămână , în piețele orașu lui Focșani, câte 100 de prânzuri
popula ției nevoiașe. Așadar, la această idee primarul orașului s -a opus, „pentru motivul
că ar veni la hrană paraziții societății și cerșetorii de meserie”22, popunând în schimb, ca
aceste ajutoare să fie puse la dispoziți a „Ajutorului Legionar”, care î n colaborare cu
„Crucea Roșie” Germană, luaseră de ja măsuri pentru asigurarea hran ei populației sărace.
În urma celor afirmate de către primarul orașului, colonelul Radt nu a fost de acord ,
arătând că decizia nu îi aparț ine și că aceasta a fost luată de către autoritățile germane
superioare. Chiar dacă presiunea a fost mare, primarul Focșanilor nu a cedat și a răspuns

19 „Timpul”, An IV, Nr. 1271, Miercuri, 13 Noiembrie 1940, p.1 .
20 S.J.A.N. Vn, fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 67, 1941, f. 43 .
21 Ibidem, f. 44.
22 Ibidem.

25
că „nu pot admite distribuirea hranei în piețele publice, deoarece în piețe n -ar veni să
prim escă hrană decât cei ce nu vor să muncească și în felul acesta s -ar împieta și opera
întreprinsă de Ajutorul Legionar, deoarece acesta are și un caracter educativ. Împărțirea
ajutoarelor în piețele publice ar echivala cu o încurajare a lenei și a vagabonda jului”23.
Primarul a ținut să îl înștiințeze și pe prefectul Petre Țocu despre această problemă,
trimițându -i la 27 decembrie 1940 o scrisoare prin care relata: „Mă veți ierta dacă nu pot
accepta distribuirea hranei în piețele public e de către tr upele germane. Aceasta pentru
motivul că în țara noastră mănoasă, România, nu poate duce lipsă de hrană decât acela
care nu vrea să muncească, bătrânii și infirmii. Pentru aceștia din urmă avem azile unde
sunt îngrijiți”24.
La 30 decembrie 1940, Ministerul Aface rilor Interne a cerut autorităților putnene
ca, în legătură cu Cercul de Recrutare și garnizoanele locale, la cererea Misiunii Militare
Germane, să asigure mobilier, lemne de foc și apă, iar locuitorii să dea soldaților
germani, în limita posibilităților, cele necesare pentru dormit. Toate aceste rechiziții se
făceau cu plată, conform Ordinului Marelui Stat Major nr.84.045 din 194025. Tot privitor
la cantonarea trupelor germane, Corpul 5 Armata română a cerut prefectului ca, pe lângă
concursul dat germanilor pentru o bună activitate organiza tă pentru instalarea trupelor, să
se evite ocuparea școlilor românești , acestea trebuind să funcționeze, în schimb, „școlile
evreiești pot fi ocupate în totalitate”26
Un exemplu în acest sens îl avem la Adjud, unde la data de 15 ianuarie 1941,
maiorul R. Knop din Divizia a 6a Germană, T. Panghel, Ion Buzdugan, șeful
Comisariatului de Poliție Adjud și maiorul O. Andreevici, comandantul garnizoanei
locale, s -au întrunit pentru cartiruirea unei Companii de Pioneri germane. După ce au
cercetat toate clădirile publice din orașul Adjud, aceștia au ajuns la concluzia că „nu
exista încăperi mai favorabile pentru cuartiruirea trupelor, afară de Sala de Festivități a
Comunității israelite, precum și cele două s ăli ale școl i israelite, care deși prezintă
oarecare stricăciuni de la cutremur, totuși s -au luat măsuri să se execute imediat
reparațiile necesare, îngrijindu -se de aceasta comandantul garnizoanei”27. În ceea ce
privește cazarea ofițerilor, s -a hotărât ca aceștia să ocupe locuințe le cele mai bune din
oraș.

23 Ibidem.
24 Ibidem, f. 14.
25 S.J.A.N.Vn. , fond Prefectura Județului Putna, dosar nr.381, 1941, f. 2.
26 Ibidem, dosar nr.114, 1941, f. 20.
27 Ibidem, f. 30.

26
La Focșani, germanii au cerut să li se pună la dispoziție trei magazii de la
Antrepozitele din Gara Focșani, pentru depozitarea alimentelor trupelor de aici.
Germanii, nemulțumiți de faptul că nu li s -a pus la dispoziție decât o jumătate dintr -o
magazie, la data de 15 ianuarie 1941, s -au adr esat prefectului, spunând că: „ deși am făcut
interve nții pentru a ni se ceda aceste magazii, până astazi abia ni s -a dat jumătate din
magazia numărul 1. Luați măsuri să se elibereze și să ni s e pună la dispoziție complet
magazia numărul 1, absolut necesară până vineri, 17 ianuarie 1941, cum și celelalte cu
numărul 2 și 5”28. Prezența trupelor germane în Județul Putna implica și antrenamentul
acestora, ceea ce putea duce, u neori , la accidente ned orite. Pentru ca astfel de evenimente
să nu aibă loc, primarii comunelor Slobozia Ciorăști, Golești și Risipiți au atenționat
populația din aceste zone că, la 20 martie 1941, artileria germană urma să facă trageri de
muniție reală, locuitorii fiind sfătuiț i să nu circule în acea zi în afara comunelor29.
În luna aprilie a anului 1941, în Județul Putna germanii au ocupat următoarele
localuri publice:
-la Focșani , o unitate sanitară caz ată la Cercul Subofițerilor, ocup a 13 camere;
-formația sanitară ocupa cin ci camere din Școala Israelită;
-la Adjud, o unitate de Pioneri ocupa două camere din Școala Israelită;
-la Păunești, o parte din Regimentul 93 Infanterie Motorizată ocupa, șapte camere
din primărie și școală;
-la Sascut, restul Regimentului 93 Infanterie Motorizată s -a instalat în trei camere
din școală30 .
-la Adjud, Ruginești, Copăcești, Burcioaia și Păunești erau cantonate trupe
românești de fortificații, aviație și antiaeriene31.
Putem observa faptul că, de multe ori trupele germane au fost cartiruite î n școli
românești, ceea ce a dus și mai mult la perturbarea sistemului educațional, care abia
funcționa din cauza cutremurului din anul 1940. Acest lucru a fost sesizat chiar și de
Inspectoratul Școlar Putna, la data de 21 aprilie 1941, când a trimis prefe ctului o
înștiințare prin care cerea ca școlile să fie evacuate de către soldații germani, iar aceștia
să fie mutați în locuințe particulare rechiziționate. Inspectorul școlar N. Hagiu a răta că
„nici până azi Pretura ș i primăriile respective n -au luat nici o măsură și școlile nu se pot
deschide. Școlile nu pot funcționa nici în câte o jumătate de local, fiindcă din cauza

28 Ibidem, dosar nr. 23, 1941, f. 1.
29 Ibidem, dosar nr . 114, 1940, f. 126.
30 Ibidem, dosar nr. 388, 1941, f. 58.
31 Ibidem, f. 7.

27
dărâmării localurilor și numărului mare de elevi, cursurile se făceau pe jumătăți de zile și
număr redus de ore”32. Ca urmare a acestei intervenți i, prefectul a ordonat ca până l a 15
mai 1941 să fie achiziționate clădiri corespunză toare, precum și locuințe pentru trupele
germane, iar școlile să fie destinate doar învățăturii33.
Este evident faptul că, prezența germanilor în Județul Putna, ca și în țară, a dat
naștere, inevitabil, la unele animozități și fricțiuni cu populația sau autoritățile locale. În
schimb, dacă privim incidentele care au fost caracterizate drept nereguli săv ârșite de
aliatul nostru german, acestea ne pot smulge doar un zâmbet amar atunci când le
comparăm cu cele făcute câțiva ani mai târziu de către cel sovietic. Trupele germane
făceau cumpărături în cantități foarte mari, fap t ce ducea la o aprovizionare săr acă a
populației locale. Pentru a remedia această problemă, la data de 12 aprilie 1941 a fost
emis un ordin prin care prefecții trebuia u să dea, discret, dispoziții tuturor industriașilor,
meșteșugarilor, comercianților și vânzătorilor din târguri de a nu aproviziona pe germani
fără aprobarea Intendenței române. Mai mult de atât, în fiecare localitate în care se aflau
trupe germane, în trecere sau cantonate, urma să se constituie o comisie mixtă de control,
compusă din comandantul german respectiv, primaru l localității sau prefectul și un
reprezentat a l autorității militare române. Această comisie trebuia să vegheze la stricta
aplicare a convenției privitoare la aprovizionarea trupelor germane. Începând cu data de
14 aprilie 1941 și până la Sărbătoarea Pașt elui, militarii germani nu aveau voie să
cumpere nimic, excepție făcând restaurantele, berăriile, cafenelele și cofetăriile
românești. În acest scop, prefecții erau rugați să ia măsuri pentru evitarea eventualelor
conflicte34.
În ceea ce privește sistemul de învățământ, lucrurile nu s -au reglementat, germanii
continuând să ocupe localurile de școală, punând în dificultate procesul de învățământ.
Pentru a evita însă cursurile și conștienți că germanii nu prea puteau gasi în sate și
comune clădiri adecvate ne voilor lor, cei de la Secția a 7 a a Marelui Stat Major au
hotărât ca „numai jumătate din școlile din comună să fie puse la dispoziția trupelor
germane, iar în rest să funcționeze cursuri”35.
Sursele de arhivă spun că de multe ori, acuzațiile aduse trupelor germane se
dovedeau neîntemeiate. În acest caz, direcția Școlii Primare Mixte din comuna Orbeni, a
reclamat, în aprilie 1941, că trupa germană care cantonase în acea școală luase scânduri

32 Ibidem, dosar nr. 28, 1941, f. 54.
33 Ibidem, f. 55.
34 Ibidem, dosar nr.156, 1941, f. 206.
35 Ibidem, dosar nr . 28,1941, f. 69.

28
de brad din materialul necesar la terminarea anexei și a confecționat din ele mese, scaune
și alte obiecte casnice36. În urma unei prime anchete, pretorul T. Panghel a aflat că
directorul școlii împrumutase germanilor șase scânduri care se aflau în podul clăd irii, iar
apoi aceștia fără să ceară voie, au mai luat încă opt scânduri, din care au făcut un pat
comun37. Mai târziu avea să se afle că de fapt germanii plătiseră directorului școlii suma
de 6.120 lei38.
În comuna Scurta, unde școala găzduia o campanie ger mană, s -a spus că aceștia au
provocat stricăciuni atât localului școlii, cât și grădinii. În acest caz, la 5 mai 1941,
Inspectoratul Școlar Putna s -a adresat prefectului orașului, cerându -i ca acesta să
intervină pentru ca germanii s ă plătească pagubele pr oduse, „ știut fiind că suntem
completamente lipsiți de fonduri pentru repararea localurilor de școală, iar acestea sunt
foarte stricate din cauza cutremurului, domnule prefect, dați ordin de a se rechiziționa
case particulare pentru armata germană pentru a se putea face cursurile la școală,
actualmente cursurile făcându -se la fiecare învățător acasă, deoarece învățământul deja
suferă din cauza concentrărilor și a lipsei de localuri”39. În cele din urmă, se pare că și în
acest caz acuzațiile la adresa germani lor s-au dovedit a fi neîntemeiate, nedescoperindu –
se nici o stricăciune făcută de aceștia40.
Evident este faptul că , aceste mici divergențe dintre autoritățile locale și germani nu
au dus la erodarea încrederii reciproce, mai mult, în mentalul colectiv româ nesc
rămânând până astăzi imagi nea soldatului german corect, respectuos, care de câte ori
avea nevoie de ceva plătea, dovedind disciplină și corectitudine. Inclusiv comuniștii,
câțiva ani mai târziu, a veau să recunoască acest lucru: „ Populația, adeseor i comentează
că Germanii erau foarte manierați, în sensul că dacă vedeau pe cineva că are de mers
undeva, îl luau cu mașina și îl duceau la destinație. De asemeni, daca îl vedeau pe vreun
cetățean că avea bagaj la suirea în tren, îl ajutau să urce, iar dac ă în vagon era o femeie cu
copil în brațe, se scula neamțu și îi făcea loc femeii”41.
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale , primaru l orașului Focșani a dorit să îi adreseze
comandantului trupelor germane câteva cuvinte călduroase: „În numele cetățenilor
orașului Focșani, îmi permit a prezenta atât Domniei voastre cât și tuturor ostașilor
germani din această garnizoană, ofițeri, subofițeri și soldați, cele mai sincere și

36 Ibidem, f. 51.
37 Ibidem, f. 53.
38 Ibidem, f. 74.
39 Ibidem, f .71.
40 Ibidem, f. 74.
41 S.J.A.N. Vn., fond Comitetul de Partid Județean Putna, dosar nr.7, 1945, f .8.

29
călduroase urări de Sfintele Sărbători ale Paștilor. Departe de căminuri și lipsiți de
mângâier ea celor dragi, vă aducem, în aceste zile mari, glorioși ostași ai Germaniei,
căldura sentimentelor noastre de dragoste și de curată prietenie. Odată cu aceste urări, vă
rog, Domnule Comandant să primiți expresiunea sentimentelor mele de bună
camaraderie”42. Un alt moment al solidarității între români și germani a fost prilejuit de
puternicul incendiu izbucnit în Strada Mare a Unirii, la data de 2 mai 1941. Atunci,
unitățile germane au ac ționat rapid, alături de pompierii români, pentru localizarea și
stingerea incendiului.
Maiorul Paul Tomescu, la 5 mai 1941 a mulțumit comandantului german din
Focșani pentru ajutorul oferit și și -a exprimat „admirația pentru graba, priceperea,
disciplina și ordinea (vădite semne ale unei alese pregătiri) cu care ostașii germani au
înțeles să sară în ajutorul celor sinistrați. Prezența ostașului german alături de noi în toate
împrejurările nenorocite (cutremurul din noiembrie 1940 și incendiul din urmă) a născut
în noi un sentiment de recunoștință”43.
Șeful Statului Major al Aerului, Ramiro Enescu, l -a înștiințat pe primarul orașului
Focșani, la 17 mai 1941, despre faptul că trupele germane au fost autorizate să folosească
aerodromul Focșani -Sud. Cum acest aerodrom necesita unele lucrări, primarul era
solicitat să îi sprijine pe germani cu tot ceea ce aveau nevoie44. Câteva zile mai târziu,
Cercul de Recrutare Putna a cerut primarului să pună la dispoziția unei coloane sanitare
germane care cantona în Focșani , șopronul de la grajdurile Primăriei, necesare pentru
adăpostirea a 50 de cai45. Cum însă în acel ș opron se instalase, fără aprobare, o unitate
românească de transmisiuni, primarul s -a declarat de acord cu cererea Cercului de
Recrutare, doar dacă aceasta dispune evacuarea unității românești de transmisiuni.
Pe 12 iunie 1941, Primăria Orașului Focșani a pus la dispoziția Comandamentului
German, în vederea instalarii a două spitale militare, clădirile Liceului Industrial de Fete
din Bulevardul P.P.Carp și Școlii nr.446. Între lunile februarie și mai 1941, armata
germană a fost implicată în trei accidente d e circulație, în județul Putna, în urma cărora o
fetiță de șase ani din Adjud a decedat, iar alte două persoane au fost rănite ușor47.
Deschiderea frontului din Est , la 22 iunie 1941 , a însemnat disclocarea trupelor germane
de aici pe front și folosirea zon ei pentru spitalizarea și refacerea răniților. Un eveniment

42 Ibidem , fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr.67, 1941, f. 57 .
43 Ibidem, f. 62.
44 Ibidem, f. 85.
45 Ibidem, f. 79.
46 Ibidem, f. 95.
47 S.J.A.N. Vn., fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 28, 1941, f. 83 .

30
copleșitor, care producea de cele mai multe ori o adevărată drama era reprezentat de
plecarea pe front a soldaților români. Familiile acestora îi conduceau la tren și aici, în
gări, se petreceau scene care nu erau potrivite cu acest moment: soțiile și mamele
militarilor țipau, blestemau, se trânteau pe jos, smulgându -și părul din cap și boceau. În
fața acestor situații dramatice, prefecții au fost rugați să ia atitudine și mai cu seamă
măsuri: „Ac este scene impresionează în rău nu numai publicul, dar scad și moralul celor
care pleacă să -și facă datoria și dăm ocazie străinilor să comenteze defavorabil asupra
sentimentelor patriotice ale poporului nostru. Militarilor germani le produc uimire
asemene a scene degradante. Vă rugăm să luați măsuri ca preoții, învățătorii și autoritățile
comunale să facă educația cetățenilor , arătându -le că pleacă la datorie, moralul trebuie să
fie ridicat și că bocetele celor care rămân acasă ne pun într -o lumină urâtă în fața ostașilor
germani”48.
O un itate germană cazată în barăcile din partea de nord a orașului, lângă „Moara
Focșani”, a cerut prefectului la 2 iulie 1941 să intervină pentru asigurarea iluminatului
electric49. Prefectul l -a însărcinat pe Alfred Cibulschi, electricianul șef al Uzinei Electrice
din Focșani, cu rezolvarea cerințelor germanilor. Acesta a exclus posibilitatea ca barăcile
să fie racordate la rețeaua electrică a orașului deoarece ar fi însemnat o sarcină prea mare
pentru cablurile subterane. Mai m ult de atât, distanța prea mare de la capătul rețelei
orașului și până la unitatea germană depăsea 500 de metri, iar prelungirea acestuia ar fi
însemnat o pierdere foarte mare de curent, ajungându -se la o energie utilă de sub 50% . S-
au încercat multiple va riante de rezolvare, înclusiv alimentarea de la Moară, însă și
această soluție nu era viabilă deoarece motorul de la moară era foarte uzat și nu ar fi putut
fi utilizat continuu. Pentru nevoile morii, motorul era folosit doar ziua, iar pe timpul
nopții i s e făceau revizia și mici reparații. Chiar dacă motorul ar fi fost în perfectă stare,
numai pentru producerea de curent electric ar fi fost necesari 14 litri de motorină și un
litru de ulei pe oră, ceea ce însemna o cheltuială de 242 de lei.
Alfred Cibulsc hi arăta prefectului că „obligând moara să funcționeze și noaptea
pentru iluminat, se degradează și mai mult motorul, ceea ce ar putea avea ca urmare
rămânerea orașului fără făină. În afară de aceasta, unitatea germa nă folosește diferite
mașini acț ionate c u electromotoare de curent trifazat care nu pot fi acționate nici cu
energia de la moară și nici cu cea de la oraș, întrucât ambele folosesc curent continuu.
Rămâne ca singura soluție este ca această unitate germană să -și instaleze un grup

48 Ibidem, dosar nr. 114, 1941, f. 335 .
49 Ibidem, dosar nr. 28, 1941, f. 87 .

31
electrogen cu ge neratorul adecvat scopului ”50.
În iulie 1941, pe teritoriul Județului Putna au avut loc mai multe accidente aviatice
în care au fost implicați piloți și soldați germani. La data de 5 iulie 1941, un avion
german „Junkers” 88 de bombardament, venind de la Băl ți ciuruit de gloanțe și obuze,
având două motoare avariate, a aterizat forțat pe malul stâng al râului Trotuș, în lunca de
pe teritoriul comunei Burcioaia. În avion se aflau cinci aviatori germani care au declarat
că au fost atacați pe front de trei avioa ne sovietice. Trei dintre ei au fost răniți și internați
provizoriu la spitalul din Adjud”51. Câteva zile mai târziu, mai exact pe 19 iulie 1941, la
ora 18:50, un avion de bombardament german de tip „Junkers” 1.425, cu un echipaj de
cinci persoane, a încercat o aterizare forțată pe teritoriul comunei Domnești și a luat foc
la contactul cu solul. Întreg echipajul a fost carbonizat. Înmormântarea aviatorilor a avut
loc la Focșani, în prezența prefectului Valeriu Rusescu și a tuturor autorităților civile și
militare”52. La doar 10 zile după aceast ă tragedie, la Cimitirul „Sf. Mina” din Focșani au
fost înmormântați patru aviatori germani decedați pe aceste meleaguri. Regimentul 10
Dorobanți Putna a participat la funeralii, trimițând un pluton echipat complet53.
În doar două luni, o nouă tragedie are loc lângă comuna Scurta, când un avion
german s -a prăbușit, înregistrându -se patru morți. Era vorba despre un avion care plecase
din Focșani spre Germania având la bord un ofițer, un medic și un observator, care pl ecau
în concediu. Din cauza unei defecțiuni la motor, pilotul a vrut să aterizeze forțat într -o
poiană de pe teritoriul comunei Scurta. Avionul s -a înclinat la apropierea de pământ și a
lovit cu o aripă un deal împădurit și s -a zdrobit de pământ, aruncându -i pe cei patru
ocupanți ai aparatului la peste 25 de metri de locul impactului54.
Cu ajutorul autorităților locale victimele au fost transportate într -o cameră din
Primăria Scurta. A doua zi, germanii au trimis de la Focșani un colonel, un maior, un
căpita n și un medic, împreună cu o echipă de zece soldați, pentru transportarea cadavrelor
la Focsani, în vederea înhumării55. În luna iulie a anului 1941, în vederea alinării
suferințelor soldaților răniți, români și germani, Așezământul pentru Ocrotirea Fetelor din
Focșani, în colaborare cu Nicolae Oprea, profesor de muzică, a pregă tit o serie de șezători
patriotice la spitalele din Focșani și Gugești. Astfel, la 9 iulie 1941, la spitalul german de
la Liceul Industrial de Fete din Focșani și a doua zi la spitalul german de la Școala

50 Ibidem, f. 88.
51 Ibidem, f. 89.
52 Ibidem, dosar nr. 114, 1941, f. 341 .
53 Ibidem, f. 356.
54 Ibidem, dosar nr. 28, 1941, f. 103 .
55 Ibidem , f. 105.

32
Israelită, soldații au beneficiat de un moment artistic oferit de acest așezământ56.
În virtutea bunelor relații româno -germane, personalități din Focșani, directori de
școli, avocați, medici, judecători, în to tal 34 de oameni cu familiile lor, au fost invitate de
către Comandantul Aviației Germane din Focșani, la 5 august 1941, la Cercul Militar să
vizioneze un Jurnal al evenimentelor de pe frontul de Est și filmul „Auf Wiedersehn,
Franziska”57.
Faptul că autoritățile locale au avut o bună colaborare cu militarii germanii reiese și
dintr -un Raport adresat de către maiorul Paul Tomescu, primarul Focșanilor, generalului
Ion Antonescu, la 6 august 1941: „Am onoare a raporta Excelenței Voastre că potrivit
dispo zițiilor și instrucțiunilor primite de la Autoritatea tutelară, Primăria Focșani a păstrat
continuu un strâns și camaraderesc contact cu unitățile germane în trecere sau parcate în
raza orașului. Toate cererile Autorităților Militare Germane au găsit o gra bnică
soluționare și realizare prin concursul Primăriei. Această activitate a fost răsplătită din
punct de vedere moral prin alăturata scrisoare de mulțumire și recunoștință semnată de
Domnul General Speidel, pe care respectuos o înaintez în copie Excelenț ei Voastre”58.
Din păcate, copia acestei scrisori nu s -a păstrat.
Aspectul militarilor germani după anul 1941 a fost diametral opus față de cel de
până atunci : ținuta era neîngrijită, disciplina lăsa de dorit, lipsa harnașamentelor pentru cai
arăta situați a deplorabilă în care se găseau trupele germane59. Analiza abuzurilor trupelor
germane în Județul Putna nu poate fi completată, fără a prezenta și câteva cazuri alese
aleatoriu din multitudinea de documente păstrate în arhive, prin care să evidențiem
valoarea pagubelor produse, modul de acțiune și în unele cazuri autorii acestora. Dintr -un
Raport întocmit la 24 octombrie 1941, la nivelul întregii țări, în decurs de un an, aflăm că
trupele german e au săvârșit următoarele abuzuri și nereguli:
-Cumpărături făcute direct de pe piață, făcute fără aprobarea autorităților, 27 de
cazuri;
-Pagube aduse imobilelor statului și particularităților, rechiziții fără plată, distrugeri
de recolte -174 de cazuri;
-Accidente de persoane și vehicule provocate de militarii germani -288 de cazuri;
-Nereguli și abuzuri săvârșite de militari germani la trecerea frontierei -26 de cazuri;
-Incidente între militarii germani și români sau între militari germani și populația

56 Ibidem, dosar nr. 114, 1941, f. 510 .
57 S.J.A.N. Vn., fond Primăria Orașului Focșani, dosar nr. 67, 1941, f. 7.
58 Ibidem , f.1.
59 Mihnea Romalo, România în al Doilea Război Mondial, Editura Vestala, București, 2001, p. 77.

33
civilă-26 de cazuri”60.
Între militarii germani și cei români au avut loc incidente, la 6 octombrie 1941,
șeful de detașament N.Moisă, de la Poliția Focșani, a fost anunțat de către gardianul
public din centrul orașului că în fața Restaurantului Vrâncioaia, era loc un mare scandal,
niște militari germani lovind un ofițer român. La fața locului, N. Moisă a intervenit
pentru aplanarea conflictului. Înfuriați și încălziți bine de alcool, germanii loveau pe
oricine căuta să se aporopie de ei, Moisă fiind lovit și el.
Publicul, destul de numeros la acea oră, și -a manifestat ostilitatea față de germanii
care loviseră un ofițer român și un agent al Poliției, a vrut să intervină pentru a aplica o
corecție fizică germanilor, care, aflându -se în inferioritate au fugit. O parte din public și o
patrulă militară română i -au urmărit și în urma câtorva focuri de armă, trase în aer,
germanii au fost prinși și duși la Comenduirea Pieței. Sosiți la locul incidentului, un
maior german și un locotenent român au reușit, cu greu, s ă calmeze spiritele61. Tot în
aceeași seara, germanii mai provocaseră un scandal la Restaurantul Vlădescu. Pentru a
preîntâmpina pe viitor astfel de incidente, șeful Poliției a cerut prefectului să „interveniți
la Comandatura Germană din localitate spre a s e lua măsurile de ordine, organizând în
fiecare seară, pe străzile orașului și mai ales în centru, o patrulă germană, care să
colaboreze cu patrula militară română”62.
În anul 1942, la 17 ianuarie, în comuna Sascut se aflau 100 de soldați germani care
lucraseră la Șoseaua Națională însă, din cauza timpului nefavorabil, munca a fost
întreruptă. La două luni mai târziu, la Focșani se aflau 1.000 de soldați germani care erau
aprovizionați prin Serviciul Intendenței Române63. În martie prefectul Județului, col.
Mihail Papadopol, era informat că „populația română privește cu aceeași simpatie pe
ostașii germani, dar există mereu bănuiala că una din cauzele care au provocat scumpetea
ar fi fost expedierea în Germania a articolelor de primă necesitat e. Lipsurile, scumpetea,
salariile mici, toate acestea îngrijorează progresiv populația64.
În aprilie 1942, un Raport Informativ arată că „prezența trupelor germane este
privită cu voie bună, mai ales că ostașii aliați au o atitudine corectă, civilizată și
prevenitoare față de populație. Mici incidente de la om la om au trecut neobservate, mai
ales că o silință comună de o parte și de alta a autorităților militare și polițienești , pentru

60 S.J.A.N. Vn. , fond Prefectura Județului Putna, dosar nr. 156, 1941, f. 107.
61 Ibidem , dosar nr. 47, 1941, f. 189.
62 Ibidem , f. 191.
63 Ibidem , dosar nr.151, 1942, f. 7.
64 Ibidem , dosar nr.152, 1942, f. 123.

34
înlăturarea unor eventuale fricțiuni care s -au ivit fie pe la chefuri s au din relațiunile dintre
ostașii aliați și unele femei. Toată lumea apreciază rolul covârșitor ce -l au aceste trupe
pentru promovarea marilor interese româno -germane cu caracter mai larg european”65.
La Soveja, unde era cantonată o unitate de transmisiuni germană, în noaptea de 2
spre 3 martie 1943, a avut loc o tragedie cauzată de neglijența unui soldat german. În
noaptea aceea, la orele 23:30, la postul de telegrafie instalat în casa femeii Maria
N.Spânu, în imediata apropiere a Postului de Jandarmi Putn a, a izbucnit un puternic
incendiu, fumul întinzându -se rapid în tot satul Dragosloveni și cătunul Golășei66. A doua
zi, prefectul Panaite N. Pavlu, prim -procurorul de pe lângă Tribunalul Putna și
comandantul german au sosit aici pentru investigații. În urm a cercetărilor, s -a constatat că
„incendiul s -a produs la 11:30, din cauză că un soldat german de la Postul de radio și
telegrafie, care ocupa o casă în mijlocul satului Soveja, a întrebuințat benzină ca să
aprindă focul în bucătărie. S -a mai dovedit că în ainte de incendiu, soldatul german
Gribler Anton, care a întrebuințat benzina împreună cu domnul Sublt. de rezervă Coteanu
Alex. d e la Legiunea de Jandarmi Putna, care se afla de trei zile în localitate pentru
anumite cercetări și cu Șeful Postului Soveja, au luat o gustare la restaurantul Costică
Constantinescu, de unde s -au dus să mănânce împreună la Postul de observație german și
unde intrând în bucătărie, soldatul german Gribler Anton a aprins focul cu benzină, din
butoiașul de 50 de litri, care se găse a acolo. La cercetări, soldatul german a recunoscut
faptul că, punând în poziție foarte dificilă pe dl. Sublt. de jandarmi Coteanu și Șeful de
Post Lazăr, cari continua să ascundă adevărul. Lipsa de loialitate și de curaj a ac estora a
produs o oarecare ner vositate și foarte rea impresiune asupra domnului Lt. Hanza
(german) care asista la anchetă împreună cu agenții de la poliția secretă germană veniți de
la București67. Se dovedește că domnul Sublt. Coteanu care se găsea lângă bidonul de
benzină care a luat foc, nu a luat nici o măsură pentru localizarea incendiului împreună cu
Șeful de Post s -au mulțumit să salveze averea Postului de Jandarmi vecin cu Postul de
Observație German. A mistuit complet din cauza vântului, care bătea cu furie
aproximat iv 370 de gospodării compuse din 7 -800 de case, în mai puțin de trei ore. A ars
Primăria cu toată arhiva, Postul de jandarmi, școala. Orice intervenție afară de izolarea
prin dărâmarea câtorva case ca să se ăzoleze restul satului, nu ar fi dat re zultate. T oate
construcțiile erau din lemn. Sunt 17 morți, 9 femei, 3 fetițe, 1 barbat, 4 băieți, 40 răniți,

65 Ibidem , f. 196.
66 Ramona Miron, Refacerea comunei Soveja după incendiul din 2 martie 1943 în Cronica Vrancei , Editura
Pallas, Focșani, 2011, p. 273.
67 S.J.A.N. Vn., fond Prefectura Județului Putna, dosar nr.198, 1943, f. 8.

35
30 grav răniți și 8 ușor răniți. Li s -a dat îngrijire medicală de către Medicul Primar al
județului, de medicul de circumscripție și de personalul sanitar di n localitate și de la
Spitalul din Focșani. Nu se cunoaște încă numărul vitelor moarte”68. Refacerea comunei
Soveja a durat câțiva ani după acest dezastru și a fost posibilă datorită autorităților de la
București și Focșani, dar și cu sprijinul organizațiil or caritabile. Locuitorii din Soveja au
primit din partea generalului german Erik Hansen o donație de 100.000 lei69.
Perioada care urmează este foarte vastă în ceea ce privește documentele de arhiva,
iar informațiile referitoare la germani devin tot mai rare. Până în anul 1944, documentele
putnene sunt relativ sărace, predominând actele de indisciplină săv ârșite de către trupele
germane . Prefectul județului Panaite Pavlu a cerut în septembrie 1943, să insereze în
Ghidul Întocmit pentru armata germană din România mai multe hoteluri și restaurante
din județ70. În aprilie 1944, în comuna Pădureni, primarul a raportat că unii locuitori își
manifestau teama față de trupele germane din cauza unor elemente indisciplinate care, fie
în trecere, fie stabilite acolo, făceau tot felul de abuzuri. Primăria comunei Pădure ni
semnala că „elemente din trupele germane în trecere prin comună, sub amenințarea
revolverului și a focurilor trase în aer, au luat de la locuitori alimente, păsări, furaje și alte
lucruri. Se pare că în sânul populației noastre își face tot mai mult loc un sentiment de
neîncredere în disciplina tradițională a trupelor germane și implicit în forța lor
combativă”71.
Pe măsură ce armata germană suferea tot mai multe înfrângeri, cazurile de
indisciplină și abuzurile se înmulțeau datorită lipsei de autoritate a comandanților
germani, a hranei și a echipamentului militar . În altă comună a județului, soldații germani
au luat, fără plată, câte 500 kg porumb, 500 kg de fân , 30 kg de ovăz, lemne de foc și
găini de la locuitori. La Păunești, armata germană încartiru ită în școlile de aici a distrus
materialul didactic și arhivele, iar gardurile școlilor au fost folosite drept lemne de foc72.
La 25 aprilie 1944, maiorul Ștefănescu, comandantul Batalionului 6 Drumuri, a raportat
Prefecturii Județului Putna că „zilnic tre c fragmente din trupele germane, ducând cu ele
vaci și cai de proveniență dubioasă, pe care le oferă spre vânzare diferitelor persoane pe
care le întâlnesc în drumul lor. La Doaga și Cozmești și tot drumul spre Adjud, au vândut
vaci cu 1.000 -2.000 lei și cai cu 4.000 -5.000 lei, fapt ce dovedește că aceste animale

68 Ibidem, f. 8 verso .
69 Ibidem, f. 163.
70 Ibidem, dosar nr. 192, 1943, f. 91.
71 Ibidem, dosar nr. 22, 1944, f. 144 verso .
72 Ibidem, f.193 .

36
provin din furturi ce trebuiesc stăvilite. Vă rugăm să interveniți la Legiunea de Jandarmi
pentru a se cere justificarea provenienței acestor vite de la trupele germane. Ca un fapt în
această leg ătură, vă mai sesisez că am avut ocazia să văd ostași germani care însoțeau
coloanele de căruțe, furând vite găsite pe câmp și amenințând oamenii cu arma atunci
când se opuneau”73. La Adjud, important centru de legătură și comunicații, se aflau foarte
mulți soldați germani în retragere. Fără a mai ține cont de autăritățile locale și uitând
disciplina lor tradițională, aceștia s -au cartiruit singuri, ocupând și localul cantinei
Grădiniței de copii, spărgând geamurile și stricând mobilierul și vesela. Ca urmar e a
acestor acte de vandalism, cantina a fost închisă, iar cursurile Grădiniței de copii
suspendate74.
După lovitura de stat din 23 august 1944 și înlăturarea mareșalului Ion Antonescu,
putnenii au fost nevoiți să accepte înlocuirea trupelor germane cu cele sovietice, de
ocupație. La 26 august 1944, Armata Roșie a intrat în Focșani, unde încă se mai dădeau
lupte contra rămășițelor unităților germane, dezorganizate. Din cauza panicii și groazei în
rândurile popula ției civile, cei care nu fugiseră din oraș, s -au ascuns prin beciuri, pentru a
fi la adăpost de bombardamentele și focurile de armă ce se trăgeau pe străzi. În retragere,
germanii au provocat importante pagube. La Boțârlău au distrus o sală de clasă, Primă ria,
trei vitrine și biroul notarului, daunele dep ășind suma de 100.000 lei. Inclusiv și pri măria
din Nănești a suferit distrugeri de peste 20.000 lei. Cât privește fabrica de cherestea din
Nănești inventarul pagubelor era următorul: mobilierul, două căruț e, două autoturisme și
un camion au fost distruse; doi cai, doi boii, cinci porci, 140 de găini, 15 saci cu grâu și
porumb, cinci saci cu fasole și un vagon de furaje au fost furate; cinci hectare de recoltă,
două hectare de nutreț și 30 de vagoane cu cher estea au fost distruse; bijuterii în valoare
de 5.000.000 de lei, alte materiale și obiecte valoroase însumând 5.000.000 lei, plus
6.600.000 în numerar au fost furate de către germani. Totalul pagubelor aduse acestei
fabrici depășea 30.000.000 lei75, la ace a vreme o sumă foarte consistentă în raport cu
situația economică a județului. Zeci și zeci de locuitori din tot județul au suferit pagube
similare.
Pentru mărfurile luate cu forța de germani de la populație, Subsecretariatul de Stat
al Aprovizionări Arm atei și Populației Civile a emis dispoziții ca prin autoritățile
administrative să se întocmească procese verbale cu mărufurile ridicate, care însoțite de

73 Ibidem, dosar nr. 19, 1944, f. 43.
74 Ibidem, dosar nr. 18, 1944, f. 18.
75 Ibidem, dosar nr. 73, 1944, f. 116.

37
declarațiile a doi martori să se centralizeze la fiecare prefectură. La finalul acestei
operațiuni, S ubsecretariatul de Stat urma să le înainteze autorităților germane spre
recunoaștere. Totuși, trupele germane au continuat să încalce legislația, cazurile de
rechiziții ilegale semna lându -se și în zona interioară. Autoritățile locale erau incapabile în
aceste condiții să reacționeze la abuzurile germane , formațiunile de jandarmi din zonă,
neputând decât să consemneze bunurile ridicate forțat. În aceste condiții era necesar
semnarea unui acord politic între Germania și România, care să garanteze stoparea
acestor practici și să determine partea germană să își asume plata daunelor produse.
Așadar, consider că aceste abuzuri au fost provocate de subunități ale armatei
germane, fiind un fenomen cauzat de lipsa de autoritate a comandanților germani. Cu
toate acestea, nu putem ignora nici comportamentul unor militari români, care, pe fondul
dezo rganizării frontului, au acționat împotriva intereselor populației, participând s -au
tolerând abuzurile la care au fost supuși civilii.
Administrativ, prezența trupelor germane în județ, cu obiective și misiuni riguros
stipulate și nuanțate până la amănun t, reflectă cu claritate respectul reciproc al părților,
strădania împlinirii obligațiilor fără nici o atingere a intereselor și realităților politice,
socio-umane și economice ale țării. Diferența de nivel economic și social, de civilizație,
de norme dint re omul german și cel român nu s -a impus orientativ, forțat și apăsător, ci,
din contră, ca realitate, ca rezultantă a evoluției istorice a specificului național.

II. 2. Relațiile trupelor sovietice cu autoritățile locale din Județul Putna

Trecutul fiecărei națiuni este jalonat de evenimente hotărâtoare, cu ample și
profunde implicații asupra evoluției sale, precum și de la caz la caz, asupra cursului istoriei
universale. Actul de la 23 august 1944 unde România a întors armele împotriva Germaniei
naziste și s -a alăturat Națiunilor Unite, se înscrie între asemenea fapte memorabile, el
constituind, pe plan intern începutul unor transformări revoluționare în viața societății
noastre contemporane, iar pe plan extern, în mod concret a condiționat ultima fază decisivă
a celui de -Al Doilea Război Mondial. Aliații au repurtat pe majoritatea teatrelor de
operațiuni militare o serie de succese care le -au întărit speranțele și chiar convingerile, în
privința victoriei asupra statelor Axei fasciste. Dimpotrivă, pentru Germania și partenerii
săi, perioada care a urmat a coincis cu mai multe eșecuri de proporții de pe urma cărora s -a
profilat mai pr egnant inevitabila catastrofă politico -militară.

38
În ceea ce privește guvernul mareșalului Ion Antonescu, acesta și -a manifestat din
nou hotărârea de a continua lupta până la capăt alături de Reichul nazist. Cred că această
atitudine a rezultat d in dorința conducătorului de a -și respecta cuvântul de militar dat lui
Hitler, dar mai ales din convingerea asupra necesității d ăinuirii Reichului pentru menținerea
ordinii sociale pe vechiul continent. În ședința Consiliului de Miniștri din 21 iulie 1944, Ion
Antonescu a ținut să își exprime „credința” că singura forță în Europa, care era și este
capabilă să mai țină ordine în ace st continent, este tot forța germană76. În 1944 Hitler era
convins că avea în persoana mareșalului Antonescu un aliat de nădejde. Din luna aprilie a
anului 1944 și până în august același an, autoritățile militare germano -române s -au
preocupat în mod cu totul aparte de întărirea sectorului dintre Carpați și Prut. În această
zonă, apărată de unități române intercalate cu unele germane, s -a constituit o linie adâncă de
rezistență, compusă din două sau chiar trei fâșii. Au fost dezvoltate lucrări pe linia Ca șin-
Focșani -Nămoloasa -Brăila pentru a bara calea Armatei Roșii spre inima României, adică
spre centrele economice și zona petroliferă.
Dotarea tehnică a Armatei Roșii, la fel ca și forța vie, era, de asemenea, covârșitoare
în raport cu situația trupelor ge rmano -române în același moment: 16.079 tunuri și
aruncătoare de calibru, 1.404 tancuri și autotunuri și 1.759 de avioane77. Directiva
referitoare la declanșarea și desfășurarea ofensivei sovietice în zona Iași -Chișinău s -a dat de
către Comandantul Suprem So vietic în 2 august 1944. Ulterior, data începerii operației
conjugate a fronturilor ucrainiene s -a fixat pe 20 august 1944. Pentru ambele tabere,
germană și sovietică, devenise evident că situația de pe frontul de la Iași -Chișinău nu se mai
poate prelungi. De altfel, mareșalul Antonescu a precizat, în ședința Consiliului de Miniștri
din 23 mai 1944 că „pe front se prevede în curând dezlănțuirea furtunii”78. De la începutul
lunii august 1944, autoritățile militare germano -române capătă certitudinea că ofensiv a
sovietică nu va mai întârzia. Astfel, pentru prima dată la 8 august, prin cercetarea aeriană,
germanii descoperă masivele concentrări de trupe sovietice.
Absorbite peste măsură de grijile frontului, autoritățile antonesciene devin tot mai
alarmate de si tuația din interio r: masele sunt nemulțumite de starea materială în care se află,
insistă să se pună capăt războiului, muncitorii de pe Valea Jiului „sunt gata să comită acte

76 Gheorghe Buzatu, Actul de la 23 august 1944 în contextual international, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1984, p. 21.
77 Leonida Loghin, Al doilea război mondial, Editura politică, București, 1984, p. 344.
78 Gheorghe Buzatu, Dana Beldiman, 23 august 1939 -1944 România și proba bumerangului, Editura Mica
Valahie, București , 2011, p. 176.

39
de sabotaj pentru răsturnarea guvernului Antonescu. Aceștia vor un guvern de coal iție și
încheierea imediată a armistițiului cu puterile antihitleriste”79.
Pe tot cursul lunii august 1944, comuniștii au difuzat manifestul „La luptă cu
hotărâre pentru salvarea Patriei!”80, adresat muncitorilor, țăranilor, militarilor și întregului
popor. În cadrul pregătirilor pentru răsturnarea dictaturii antonesciene și ieșirea României
din războiul hitlerist a fost de o mare importanță acordul realizat între reprezentanții forțelor
patriotice în privința stabiliri datei declanșării insurecției. Potrivit unor investigații, după ce
o reuniune a delegaților forțelor patriotice din 27 -28 iulie 1944 stabilise ziua de 15 august
1944 pentru răsturnarea dictaturii, la o nouă întrunire secretă, din noaptea de 9 -10 august, s –
a decis o amânare de două săptămâni. În consecință, un grup de ofițeri patrioți au căzut de
acord cu regele Mihai să se fixeze ziua de sâmbătă , 26 august 1944 , pentru arestarea lui Ion
Antonescu și a membrilor cabinetului său.
Trupele sovietice intră în Moldova, iar derularea operațiunilor de aici aveau să
răstoarne total planurile statului român. Astfel, ofensiva sovietică declanșată în spațiul
cuprins între regiunea de la nord de Iași și capul de pod aflat la sud -est de Tiraspol s -a
soldat chiar din primele două zile cu pătrunderi adânci ale Armatei Roșii în sectoarele de
front apărate de diviziile românești. Lipsa de combativitate a diviziilor românești și mai ales
cedarea fără luptă, chiar de la primul atac, a dus la adâncirea cizei de încredere existente la
nivelul comandamentelor militare româno -germane, partea germană acuzând deschis
anumite comandamente românești de trădare. Evoluția îngrijorătoare a operațiunilor militare
l-a determinat pe mareșalul Ion Antonescu să plece pe front pentru a analiza la fața locului,
situația creată și pent ru a adopta măsurile ce se impuneau în vederea opririi ofensivei
sovietice . După vizita efectuată pe front , mareșalul a înțeles că războiul era practic pierdut
de către România și reîntors în capitală, a decis să acționeze în consecință. În dimineața zilei
de 23 august, Ion Antonescu a convocat o ședință restrânsă a Consiliului de Miniștri, în
cadrul căreia a fost luată decizia retragerii forțelor armate pe aliniamentul Focșani -Galați și
a evacuării guvernului și a instituțiilor centrale în zona Hațeg81.
Lovitura de stat planificată pentru 26 august 1944 a trebuit să fie devastată însă, ca
urmare a precipitării evenimentelor pe teatrul de operațiuni din Moldova și a intenției
mareșalului de a părăsi capitala și a pleca pe front, dupa audiența pe care urma să o aibă la

79 Maricel Dumitru Ciucă, Stenogramele ședințelor consiliului de miniștri – guvernarea Ion Antonescu , vol. VI,
Bucure ști, Editura Mica Valahie, 1997, p. 338.
80 Leonida Loghin, op. cit., p. 254.
81 Aurică S imion , Preliminarii politico -diplomatice ale insurecției române din august 1944, Editura Politică,
București, 1973, p. 478.

40
regele Mihai. În aceste condiții, personalități marcante ale opoziției, reunite în dimineața
zilei de 23 august, au decis să acționeze imediat, luând hotărârea ca în cursul audienței
mareșalul să încheie imediat armistițiu, fie să demisioneze, î n eventualitatea unui refuz el
urmând să fie arestat82. Regele a solicitat încheierea imediată a armistițiului, cerere refuzată
categoric de mareșal, care s -a pronunțat în favoarea continuării rezistenței pe aliniamentul
Focșani -Nămoloasa -Galați până la obț inerea unor condiții de armistițiu favorabile din partea
aliaților. În consecință, regele a dispus arestarea mareșalului, precum și a colaboratorilor
apropiați ai acestora, care fuseseră chemați la palatul regal sub pretextul convocării unui
Consiliu de Co roană83. Ulterior regele Mihai a numit un guvern de militari și tehnicieni în
frunte cu șeful Casei Militare Regale, generalul Constantin Sănătescu, guvern din care
făceau parte, inclusiv reprezentanții partidelor care formau Blocul Național Democrat84. De
asemenea, în seara aceleiași zile a fost difuzată o proclamație a regelui ce anunța
desprinderea României din alianța cu Germania, încetarea războiului și acceptarea
armistițiului oferit de Aliați85.
Ostașii sovietici au ajuns foarte repede în zona Vrancei, unde s -au comportat ca pe
un teritoriu inamic cucerit. Prezența ostașilor Armatei Roșii în Vrancea s -a făcut din plin
simțită din cauza numeroaselor abuzuri săvârsite asupra instituțiilor și locuitorilor. Într -un
Memoriu înaintat de către Primăria Adjud Prefecturii se arăta că: „La data de 25 august
1944, ora 9:30, orașul a fost ocupat de Armata Roșie. Autoritățile locale și populația în
proporție de 80% erau evacuate din oraș. Lipsa autorităților și a populației a atras după sine,
devastarea locuințelor, magazinelor, depozitelor ale armatei române și germane”86. Același
lucru se petrecea și în orașul Focșani. Prin Raportul nr.6/22 septembrie 1944 Prefectura era
informată de către Orfelinatul „Principesa Elisabeta” și Institutul de surdo -muți că: „ localul
nostru fiind la marginea orașului trupele sovietice poposesc aici și adesea intră în local sau
în curte, jefuiesc, strică, sparg ce întâlnesc și pleacă luând cu ei bunuri de care au nevoie: 3
camioane cu lemne, se urcă la etaj, scot ferestrele cu geamuri ș i de acolo le aruncă jos în
mașină, încarcă cu brațele arhiva, cărțile, rup robinetele ciușmelelor inundând localul”87,
lucru pe care armatele germane nu l -au realizat într -o așa amploare cât au staționat pe
teritoriul județului.

82 Ioan Hudiță, Jurnalul politic : (26 Aprilie – 31 august 1946) , Editura Cetatea de Scaun, 2014 , însemnare din
23.08.1944, p. 489.
83 Constantin Sănă tescu, JURNAL, Editura Humanitas, 1993, î nsemnare din 23. 08. 1944 , p. 162 -163.
84 Monitorul Oficial, , partea I, nr . 187 bis , din 24.08.1944 , p. 22.
85 Aurică Simion, op. cit., p. 480.
86 Arhivele Naționale Vrancea, fond Prefectura Județului Putna, dosar nr.88, 1944, f.13.
87 Ibidem, f. 17.

41
Prefectura Putna solicita, la rândul ei, comandantului Comandamentului Sovietic din
Focșani, prin Adresa nr.154/27 septembrie 1944, cercetarea cazurilor din comuna Florești:
„Primăria Com.Florești ne raportează că în acea comună mai multe grupuri răzlețe de
soldați ruși, au împușca t o localnică, luând căruțele cu cai ale locuitorilor din această
comună. În noaptea de 21/22 septembrie au chefuit trăgând focuri de armă și grenade
alungând locuitorii din case, pentru a -i putea jefui”88. Înclusiv parohia „Donie” din Focșani
a avut de suf erit. Aici trupele sovietice „au dărâmat poarta bisericii, au profanat icoane, au
furat fețe de mese și șervețele, au spart geamuri la pridvor”89.
Primarul comunei Păunești, N. Gurău își prezintă și el către Prefectura Putna
nemulțumirea față de sovietici, în care preciza că „La trei zile după încetarea ostilităților,
trupele Rusești au încetat să se scurgă prin comuna noastră. Primele unități care s -au stabilit
în comună nu au mai plecat până în ziua de 28 septembrie. În tot timpul cât au cantonat li s –
au furnizat următoarele: 1 vagon de grâu, 100 vite mari, 300 de oi, 500 de păsări și 2000 de
ouă. Pentru toate acestea am primit suma de 120.000 lei. În afară de cele enumerate au fost
ridicate cu forța cca 3000 oi, 30 vite mari, păsări, peste 20 vagoane vin c a și căruțe etc. a
căror număr nu a fost încă stabilit, precum și grâul treierat și cartofi care au fost scoși.
Armatele sovietice au luat mai mult de 200 căruțe cu vite. În prezent zilnic suntem presați
să dăm Armatei Sovietice căruțe pentru transporturi, dar în comună nu se mai găsesc nici
pentru căratul recoltelor, care s -ar putea să rămână pe câmp, din cauza lipsei mijloacelor de
transport”90. Atitudinea și purtarea armatei sovietice nu a fost una amicală așa cum au
încercat să o schițeze armatele german e. Tot aceeași reclamație nota și faptul că „Pe
câmpuri umblă ostași sovietici fără ordine și adună vitele, izgonește și sperie populația.
Telefoanele au fost distruse, aparatele radio confiscate, poșta nu funcționează, ziare nu
primim, pe drumuri nu mai p utem circula, fără riscul de a fi dezbrăcați, întrucât nu mai
avem nici o legătură cu centrul. Suntem complet izolați”91.
Nici locuitorii din Pădureni, Haret și Plasa Panciu, nu puteau ieși la muncile
agricole, fiind dezbrăcați și jefuiți de vite de către soldații sovietici răzleți. Aceste lucruri
sunt confirmate de următoarea declarație „în timp ce munceau s -au năpustit asupra lor un
grup de soldați ruși răzleți, luând caii locuitorilor Ion Neagu și Constantin Canteș și
lăsându -i cu plugul în brazdă. Ceila lți locuitori au fugit de teamă că vor rămâne fără vite.

88 Ibidem, f. 19.
89 Ibidem, f. 20.
90 Ibidem, f. 29.
91 Ibidem, f. 30.

42
Locuitorii refuză să mai iasă la câmp la arat și adunat recolta92. Un alt aspect important de
reparcat era faptul că soldații împușcau localnici indiferent pe ce motiv, acest lucru
rămânând nepedepsit. În noaptea de 8 -9 octombrie un grup de ostași sovietici au cantonat în
comuna Ivăncești. Unul a împușcat mortal pe locuitorul Dumitrache Miron, pe motiv că
victima a refuzat să îi aducă o femeie93.
Trebuie precizat faptul că foarte mult au avut de suferit comunele situate în
apropierea căii ferate sau șoselei naționale Bacău -Focșani. În comuna Berești, fiind
apropiată de stația Sascut, zilnic coborau din tren sute de soldați sovietici care umblau prin
comună după alimente: „acest lucru repetându -se timp de aproape o lună -locuitorii au
terminat și alimente și păsări și nu mai au cu ce se hrăni. Morile nu mai funcționează din
lipsă de benzină, așa că locuitorii sunt amenințați a rămân muritori de foame. Li s -au dat
soldaților sovietici ultimele ali mente ale locuitorilor, căci în caz de refuz se dădeau la cele
mai mari jafuri”94.
În satele componente ale comunei Pădureni, trupele care staționau în stație sau
treceau pe șoseaua națională „obligă atât autoritățile, cât și jandarmii postului a li se da
cartiruire, hrană și băuturi alcoolice gratis, iar majoritatea nu țin cont nici măcar de
autoritate, dedându -se la tot felul de abuzuri, luând cu forța fără plată oi, vite, păsări, cai cu
căruțe de transport după vin”95; sunt turmențati de băutură și se dau la jafuri prin percheziții
domiciliare și caută armături și aparate radio”96. În Parava „stau prin comună zile întregi
grupuri izolate de soldați, fără comandanți și fac jafuri, trăgând cu armele în populație
pentru a produce panică”97. La Adjud „paza poduri lor CFR și a liniei ferate se face de
soldați sovietici, care jefuiesc zilnic pe toți călătorii ce vin spre gări, de bani, haine și
alimente”98.
Într-o privire de ansamblu, nici comunele din zona de munte a județului nu au avut
parte de un tratament mai bu n. Cu prilejul trecerii coloanelor sovietice, în zilele de 27, 28 și
29 august 1944, ostașii ruși au furat de la primăriile comunelor tot ce au considerat ei că le
este util:

92 Ibidem, f. 67.
93 Ibidem, f. 75.
94 Ibidem, f. 91.
95 Ibidem, f. 130.
96 Ibidem, f. 131.
97 Ibidem, f. 157.
98 Ibidem, f. 158.

43
-de la Bîrsești: 1 mașină de scris „Erica” (30.000 lei), 1 trocar(3000 lei), 2 t ermometre(3000
lei), 1 căldare zinc(2000lei), 1 sigiliu al primăriei(1000 lei), 1 ladă evacuare(15.000 lei)99.
-de la Colacu: 1 aparat radio cu acumulator și 2 baterii,1 mașină scris, portativă nouă100.
-de la Irești:1 mașină de scris „Adler”, 1 geantă sanit ară, 10 truse sanitare, 2 felinare de
vânt, 1 carnet raport, 1 topor tip pompier, un torcător pentru animale101.
-de la Vidra: 2 aparate telefonice, 1 căldare zinc, 1 topor pompieri, 1 geantă sanitară, 1
lopată, 6 perdele de pânză102.
– de la Năruja: 1 mașină scris nouă, materiale sanitare, diferite medicamente, 2 felinare de
vânt, 1 topor tip pompier mic103.
-de la Tulnici: 1 trusă sanitară, registrele de stare civilă pe anul 1944, 1 mașină de scris, 2
aparate radio104.
-de la Tichiriș:1 aparat telefonic, 1 geant ă sanitară plină cu medicamente, 1 mașină de
scris105.
Numeroși cetățeni au înaintat plângeri și reclamații autorităților publice prin care
făceau cunoscute furturile din avutul personal făptuite de ostașii ruși. Chiar după încheierea
celui de Al Doilea Răzb oi Mondial, ostașii ruși rămași în Focșani au continuat să comită
fapte reprobabile, fără a fi însă pedepsiți. Prefectura Putna sesiza, la 13 iulie 1946,
Comandamentul Sovietic din Focșani că primea zilnic plângeri de la proprietarii de vii din
comunele di n jurul orașului Focșani, în special Florești și Câmpineanca, prin care arătau că
soldații sovietici din unitățile cantonate în oraș se deplasează în aceste comune și distrug
recoltele106. Furtul de struguri de către ostașii ruși reclamau la 22 august 1946 ș i locuitorii
din Suraia și Răstoaca107. Un an mai târziu, la 26 august 1947, locuitorii din Munteni
Focșani reclamau la Prefectura Județului Putna că ostașii ruși le strică recoltele108.
În ceea ce privește situația localnicilor în timpul cantonării celor două armate în
Județul Putna, putem observa faptul că armata germană a fost cumsecade cu aceștia, luau
alimente și cele necesare numai contra cost, iar atunci când se punea în pericol
aprovizionarea populației românești nu se mai livra nimic către aceștia. În schimb, armata

99 Ibidem, dosar nr. 48, 1944, f. 5.
100 Ibidem, f. 10.
101 Ibidem, f. 19 .
102 Ibidem, f. 50.
103 Ibidem, f. 24.
104 Ibidem, f. 44.
105 Ibidem, f. 42.
106 Ibidem, dosar nr. 20, 1946, f. 110.
107 Ibidem, dosar nr. 206, 1946, f. 166.
108 Ibidem, dosar nr. 313, 1947, f. 67.

44
sovietică a avut un comportament total neadecvat, deoarece intrau în casele oamenilor și
furau tot ce găseau în cale. Privitor la ajutorul oferit în diferite probleme sociale, germanii
săreau mereu în ajutorul populației românești, fiind dis puși să ajute la tot ce era nevoie, iar
sovietici erau total opusul germanilor.
Dimensiunea reală a abuzurilor și jafurilor făcute de ostașii ruși nu va putea fi
stabilită niciodată cu exactitate. Chiar publicarea integrală a documentelor aflat e la Arhivele
Naționale Vrancea nu ar prezenta decât fragmentar fărădelegile comise de armata
„dezrobitoare”: furturi , omoruri, nesocotirea și sfidarea instituțiilor de drept ale statului
român, fără ca cei vinovați să fie pedepsiți.

45
CONCLUZII

Participarea României la cel de -Al Doilea Război Mondi al a fost inevitabilă, din cauza
amenin țărilor , devenite evidente după 1 septembrie 1939. După evenimentele tragice din 1940,
când România a suferit grave amputări teritoriale, Carol al II -lea și apoi Ion Antonescu trebuia u
să aleagă între a ceda presiunilor politice și economice germane, presiunilor militare sovietice
sau să lupte pentru a-și menține independența politică. România , rămasă practic izolată față de
aliații săi occi dentali, firește a optat pentru o alianță cu Germania, care își propusese să
lichideze bolșevismul, apreciat ca un mare pericol pentru civiliza ție, dar și să își recapete de la
„puternicul zilei” teritoriile pierdute .
Orientarea României spre Germania s -a realizat într -o perioadă în care Germania
încerca să își pună în aplicare planul său de expansiune economică și politică spre sud -estul
Europei, în scopul realizării spațiului vital pentru poporul german, spațiu în care se găseau
importante materii prime și piețe de desfacere. Pe de altă parte, Germania avea nevoie de liniște
în această zonă pentru a o putea folosi la nevoie ca bază de declanșare a operațiunilor militare
împotriva U.R.S.S. În acest context, România a reprezentat un punct de atracție deosebit. Aici
exista petrolul necesar asigurării carburanților pentru aviație, tancuri, nave de război, precum și
materie primă pentru fabricarea explozibililor. Legăturile româno -germane s -au accentuat odată
cu încheierea contractului economic din 23 martie 1939, prin care România intra în sfera de
econom ică a celui de -al Treilea Reich . Ion Antonescu a acceptat pretențiile German iei și a
semnat Pactul de aderare la Axă, document ce a ngaja țara alături de Germania.
Conducătorul statului a garantat Germaniei dublarea cantităților de petrol, iar România
a beneficiat , la rândul ei , de sprijin militar, de armament și tehnică necesară a rmatei române,
echipată și dotată insuficient, de dezvoltarea rețelei de drumuri, a căilor de comunicații și de
transport, precum și de asigu rarea mecanizării agriculturii.
Dacă în plan economic România a reușit să își impună punctul de vedere și să își ap ere
interesele, în plan politic și militar lucrurile au stat cu totul altfel. România a intrat în tabara
Axei când era evident că acest lucru era singura sa protecție împotriva unei noi ofensive
sovietice. Relațiile militare româno -germane au îmbrăcat form a aparentă de legătură de alianță,
care în realitate era o legătură de subordonare . În fapt, nu a existat un acord scris punând
cooperarea militară româno -germană și terneni clari, politici, ai acestei alianțe. Prezența în

46
România a Misiunii Militare Germa ne a atras după sine și un efort financiar considerabil din
partea statului roman, iar ampla operațiune de aprovizionare a trupelor germane staționate în
România au obligat autoritățile militare române, implicate în operațiune, la acțiuni specifice în
teritoriu.
În ceea ce privește atacurile aeriene asupra țării și a Județului Putna acestea au fost cu
precădere de mică intensitate în pri ma parte a războiului, dar s -au intensificat odată cu
pierderea inițiativei germane pe Frontul de Răsărit. Autoritățile locale din județ pe de o parte,
au făcut demersuri și au căutat să pregătească populația pentru bombardamente de amploare
prin organizarea și executarea exercițiilor d e alarmare și constru irea de adăposturi antiaeriene și
pe de altă parte, au luat măsuri în privința populație care avea de suferit de pe urma
bombardamentelor aeriene, prin punerea la dispoziție din înca sările Ministerului Finanțelor a
sumelor necesare pen tru ajutorarea cu hrană și îmbrăcăminte, pe timp de 30 de zile .
O particularitate a județului Putna, în prima parte a războiului, în privința relațiilor
româno -germane o reprezintă înțelegerile dintre autoritățile locale și soldații germani care nu au
dus la erodarea încrederii reciproce. Î n men talul colectiv românesc a rămas până astăzi
imaginea soldatului german corect, respectuos, care de câte ori avea nevoie de ceva plătea,
dovedind disciplină și corectitudine. La nivelul percepției umane, prezența trup elor germane pe
teritoriul județului Putna relevă normalitatea, înțelegerea, colaborarea și respectarea prin
recunoscuta etică și morală germană, a relației impusă de mersul evenimentelor . La mijlocul
războiului acestea i-au o înto rsătură realmente defavor abilă, deoarece militarii germani
săvârșesc infracțiuni asupra populației, iar autoritățile încep să piardă controlul asupra
abuzurilor săvârșite. Acest lucru se datorează educației comandamentului german tânăr care nu
era în măsura de a realiza lucrurile așa cum se cuvine .
După anul 1941 structura trupelor germane a fost diametral opus ă față de cea de până
atunci. Ea se caracterizează prin ținută neglijentă, comportament indolent și nu în ultimul rând
prin săvârșirea multitudinilor de abuzuri la adresa po pulației. Odată cu lovitura de stat din 23
august 1944 și înlăturarea mareșalului Ion Antonescu, putnenii au fost nevoiți să accepte
înlocuirea trupelor germane cu cele sovietice de ocupație, fapt ce a dus la o situație deplorabilă
din cauza , abuzurilor, j afurilor, o morurilor făcute de ostașii sovietici . În schimb, dacă privim
incidentele care au fost caracterizate drept nereguli săvârșite de aliatul nostru german, acestea

47
ne pot smulge doar un zâmbet amar atunci când le comparăm cu cele făcute câțiva ani m ai
târziu de către cel sovietic.
De aceea, privită prin prisma scopurilor urmărite de România în perioada celui de -Al
Doilea Război Mondial, precum și prin situația politică internațională foarte complexă, în care
opțiunile politice erau limitate, politic a de alianță cu Germania dusă de România era singura
care putea face posibilă la momentul acela recâștigarea provinciilor pierdute în vara anului
1940, păstrarea integrității teritoriale și men ținerea unei economii , capabilă să sus țină după
încheierea răzb oiului efortul de re facere a țării.

48
BIBLIOGRAF IE

I. Surse

1. Surse inedite
 Direcția Județeană Vrancea a Arhivelor Naționale
fond Prefectura Județului P utna: dos. nr. 28/1940, 114/1940, 149/1940, 23/1941, 28/1941,
47/1941, 114/1941, 156/1941, 381/1941, 388/1941, 151/1942, 152/1942, 192/1943,
198/1943, 18/1944, 19/1944, 22/1944, 73/1944 .
fond Primăria Orașului Focșani: dos. nr. 67/1941.
fond Comitetul de Partid Județean Putna: dos. nr. 7/1945.

2. Surse edite

 Ciuc ă, Maricel Dumi tru, Stenogra mele ședințelor consil iului de miniștr i- guvernarea
Ion Anton escu, vol. VI, București, Editu ra Mica Valahie, 1997.

3. Periodice

 „Mon itorul Oficial”, partea I, nr. 187, 1944.
 „Timpul”, București, An IV, Nr. 1271, 1940.

4. Memorii, jurnale și s crieri de epocă

 Buzatu, Gh eorghe, Pace și război (194 0-1944 ), vol. IV, Jurnalul Mareșalului Ion
Anton escu, Iași, Ed itura Tipo Mo ldava, 2012.
 Hudiță, Ioan, Jurnalul p olitic: (26 Apri lie – 31 au gust 1946) , Editura Cetatea de Scaun,
2014 .
 Sănătescu, Constantin, Jurnal , București, Editura Hum anitas, 1993.

49
II. Instrumente de lucru

 Manea, Mihai, Mic dicționar de termeni istorici, București, Editura All, 1999.
 Mihaela, Bedecean, Mirc ea, Birtz, Moni ca-Gabriela, Culic, Stelian , Mândruț, Ottmar,
Trașcă, Lucia, Turc, Varga, Attila, Bibliograf ia istorică a României, București, Editura
Argonaut, 2009.

III. L ucrări gene rale

 Agapie, Mirc ea, Rota ru, Jipa , Ion Anton escu-cariera militară, București, Editura
Academiei de Înalte Studii Militare, 1993.
 Buzatu, Gheorghe, România cu și fără Antones cu, Iași, Editura Moldov a, 1991.
 Idem, Actul de la 23 August 1944 în context internaționa l. Studii și documente,
București, Editu ra Științifică și Enci cloped ică, 1984.
 Idem, Din istoria secretă a celui de al doilea război mondial, București, Editura
Științifică și Enciclopedică, 1 988.
 Idem, România și războiul mondial din 1939-1945 , Centrul de Istorie și Civilizație
Europeană, Iași, 1995.
 Idem, Actul de la 23 august 1944 în contextul internationa l, București, Editura Științifică
și Enciclopedi că, 1984.
 Idem, Dana Beldiman, 23 august 1939-1944. România și proba bumerangului,
București, Editura Mica Valahie, 2 011.
 Giurescu, C. Dinu, România în Al Doilea Război Mondial (1939-1945 ), București,
Editura All, 1999.
 Gheorghe, Ion, Un di ctator nefericit Mareșalul Anton escu. Calea Români ei spre Statul
satelit, București, Editura Ma chiavelli, 1996.
 Hogg, Ian V., Dicționarul celui de-al Doilea Război Mondia l, București, Editura
Niculescu, 2007.
 Haynes, Rebecca, Politica Români ei față de Germania între 1936 și 1940, Iași, Editura
Polirom, 2003.

50
 Hillgruber, Andreas, Hitler, Regele Carol și Mareșalul Anton escu, București, Editura
Hum anitas, 2007.
 Loghin, Leonida, Al doilea război mondia l, București, Editura Politică, 1984.
 Mihn ea, Romalo, România în al Doilea Răzb oi Mondia l, București, Editura Vestala,
2001.
 Miron, R amona, Refacerea comun ei Soveja după incendiul din 2 martie 1943 în Cronica
Vran cei, Focșani, Editura Pallas, 2011.
 Pusch, Rolf, Stelzer, Gerhard, Diplomați germani la București 1937-1944, București,
Editura All Educațional, 2001.
 Rota ru, Jipa, Burcin, Octavian, Zodian, Vl adimir, Mareșalul Ion Anton escu „Am făcut
războ iul sfânt împot riva bolș evismului ”, Oradea, Editura Cogito, 1994.
 Russell, Hart, Al doilea război mondial. Frontal de vest 1944-1945, București, Editura
Corint, 2015.
 Scurtu, Ioan, Buzatu, Gheorghe, Istoria românilor în secolul XX, (1918 – 1948),
București, Editura Paiada, 1 999.
 Schönh err, Klaus, Luptele Wehrmachtului în România 1944, București, Editura Militară,
2004.
 Simion, Aurică, Preliminarii politico-diplomatice ale insurecției române din august 1944,
Editura Politică, București, 1973.
 Stoenescu, Alex Mihai, Istoria lovituri lor de stat în România 182 1-1989. Cele trei
dictaturi , volumul III, București, Editura Rao, 2002.
 Taylor A. J. P., Origini le celui de-al do ilea război mondia l, Iași, Ed itura Polirom, 1999.

IV. Lucrări speciale

 Andreas, Hillgruber, Hitler, Regele Carol și Mareșalul Antonescu. Relațiile româno-
germane (1 938 – 1 944), București, Editura Humanitas, 1994.
 Bratu, ,Zoe, Relațiile româno -germane în perioada celui de-Al Doilea Război Mondia l,
București, Editura Paideia, 2012.

51
 Ciobanu, Veniamin, Relațiile româno -germane oglin dite în rapoartele diplomaților
americani (1938 -1941), Iași, Editura Universitatea Alexandru Ioan Cuza, 1987.
 Chiper, Ioan , Relațiile româno -germane 1933 -februarie 1938 , București, Editura
Universitatea, 1980.
 Idem, România și Germania Nazistă, relațiile româno -germane, București, Editrua
Elion, 2000.
 Martin, Victor, Răzvan, Relații economi ce român o-germane în perioada 1 septembrie
1939 -23 august 1944, Teză de doctorat, Iași, Edit ura Univ ersitat ea Alexandru Ioan Cu za.
 Idem, Evoluția negocierilor privin venirea Misiunii Militare Germane în România în
„Orizont XXJ”, Revistă de Istorie, Anul I, nr. I V, Decembrie, 2006, Fundația
Valeriu Florin Dobrinescu, Editura Delta Cart Educațional, p.22.
 Ottmar Trașcă, Relatiile politice si militare romano -germane: septembrie 1940 –august
1944, Editura Argonaut, Cluj -Napoca, 2013.
 Teșa, Ion, Relațiile româno-germane 1938-1944, Const anța, Editura Ex Ponto, 2006.

Anexa 1
Avizat,
Îndrumător Lucrare de Licență/Disertatie
Titlul, Numele și prenumele prof. univ.dr./conf.univ.dr./lector univ.dr.
___________________________________________
Data ____________2018 Semnătura Îndrumător ______________

DECLARAȚIE privind originalitatea conținutului lucrării de lice nță/diplomă/disertație/absolvire

Subsemnatul(a) …………….………………………………………………………………………………
Numele, inițiala tatălui, prenumele, numele după căsătorie (dac ă este cazul)
Domiciliul stabil ……….………………………………………………………………………………………………. .
născut(ă) la data de ………………..…., identificat prin CNP ………….………… …..…………………, absolvent(a)
al(a) Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de ISTORIE specializarea ………………………………
…………………..……………………………..…………, promoția … ………………………., declar pe propria răspundere,
cunoscând consecințele falsului în declarații în sensul art. 32 6 din Noul Cod Penal și dispozițiile Legii Educației
Naționale nr. 1/2011 art.143 al. 4 si 5 referitoare la plagiat, că lucrarea de licență cu titlul:
_______________________________________________________________ _____________________________
_______________________________________________________________ _____________________________
elaborată sub îndrumarea dl. / d-na prof.univ.dr./conf.univ.dr. /lector univ.dr. ________________________________
__________________________, pe care urmează să o susțin în fața comisiei este originală, îmi aparține și îmi asum
conținutul său în întregime.
De asemenea, declar că sunt de acord ca lucrarea mea de licență /diplomă/disertație să fie verificată prin orice
modalitate legală pentru confirmarea originalității, consimțind inclusiv la introducerea conținutului său într-o bază de
date în acest scop.
Am luat la cunoștință despre faptul că este interzisă comercial izarea de lucrări științifice in vederea facilitării
falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei l ucrări de licență, de diploma sau de disertație și în acest sen s,
declar pe proprie răspundere că lucrarea de față nu a fost copi ată ci reprezintă rodul cercetării pe care am întreprins-o.

Dată azi, …………………2018 Semnătu ră student /absolvent……………………… …