Master Psihologie Medico -Legală și Criminalistică. [615049]

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Facultatea de Științe Socio -Umane
Departamentul de Jurnalism, Relații Publice, Sociologie și Psihologie
Master Psihologie Medico -Legală și Criminalistică.
Evaluare și Intervenție

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific,
Lector universitar, doctor,
Gabiela Marcu Mariana Masterand: [anonimizat]

2017

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Facultatea de Științe Socio -Umane
Departamentul de Jurnalism, Relații Publice, Sociologie și Psihologie
Master Psihologie Medico -Legală și Criminalistică.
Evaluare și intervenție

PROGRAM DE PREVENȚIE ȘI DIMINUARE A
RISCULUI DE DELINCVENȚĂ JUVENILĂ LA
MINORII D IN CENTRELE DE PLASAMENT

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific,
Lector universitar, doctor ,
Gabiela Marcu Mariana Masterand: [anonimizat]

2017

CUPRINS

Introducere ……………………………………………………………………………. ….. 1
Capitolul 1: “DELINCVENȚA JUVENILĂ” ETIOLOGIA, DEFINIREA
TERMENILOR, CAUZE PRINCIPALE ALE DELINCVENTEI JUVENILE

1.1. Etiologia delincventei juvenile ………………………………………………… .……4
1.2. Definirea termenilor ……………………………………………………………….… .5
1.2.1. Delincvența juvenilă ……………………………… ……………………………….… .5
1.2.2. Devianța și comportamentul deviant ……………………………………………… …. 6
1.2.3. Alți termeni ………………………………………………………………………..… . 7
1.3. Cauze principale ale delincventei juvenile ………………………………………… ..10
1.3.1. Cauze interne ………………………………………………………………….……. . 10
1.3.2. Cauze externe …………………… ……………………………………….………… ..11
1.4. Factori favorizanți ai delincventei juvenilein România ……………………….…… . 15
1.5. Manifestări ale comportamentului delincvent …………………………….………… 17
1.6. Combaterea și prevenirea delincvenței …………………………………….…….. … 19

Capitolul 2: STUDIU TEORETIC ÎN VEDEREA PROPUNERII UNEI SOLUȚII
VIABILE ȘI APLICABILE LA NIVEL DE ONG CU SCOPUL DE A PREVENI ȘI
DIMINUA RISCUL DE DELINCVENȚA JUVENILĂ A COPIILOR AFLAȚI ÎN
CENTRELE DE PLASAMENT

2.1. Cercetarea literaturii de specialitate …………………………………………………… .24
2.2. Scop ul și obiectivele cercetării ……………………………………………………… ….31
2.3. Adecvarea studiului …………………………………………………………………….. 32
2.4. Analiza datelor ………………………………………………………………………… .33
2.5. Rezultatele studiului și concluziile ………………………………………………….. ….34
2.6. Strategia prevenirii comportamentelor delincvente in randul copiilor din centrele de
plasament … …………………………………………………………………………….….. ..36
2.7. Concluziile si implicatiile cercetarii in practica ……………………………………… ….40

Rezumatul lucrarii …………………………………………….…………………………….. .42

Bibliografie …………………………………………………………………………….……. 43

Anexe …………………………………………………………………….…………………..47

Introducere
Delincvența juvenilă constituie, în prezent, una dintre cele mai grave și complexe
probleme cu care se confruntă România. Delincvența nu este altceva decât o serie de fapte
ilicite, indiferent dacă au sau nu un caracter penal. An de an statisticile oficial e arata procente
de creștere a acestui fenomen alarmate. Din acest motiv cercetători mai multe domenii de
studii (sociologie, psihologie, criminologie, medicina pedagogie,etc) și -au orientat atenția pe
acest subiect și au adus explicații și strategii atât în domeniul intervenției cât și în domeniul
prevenției.
Așa cum bine știm, copilul este “bunul” cel mai de preț care duce în timp, generații
după generații, valorile culturale și spirituale ale poporului. În acest context dezvoltarea
armonioasa a copilul ui ar trebui să fie una dintre preocupările principale ale fiecărui stat, cu
ața mai mult cu cât copilul nu poate să se protejeze. Creșterea procentului delincventei
juvenile nu este altceva decât o confirmare a felului în care societatea actuală da greș.
Conform statisticilor CSM, în ultimii cinci ani, în România, au fost condamnați peste
15.000 de minori, iar numărul celor trimiși în judecată depășește 20.000. Deși Noul Cod
Penal a redus pedepsele pentru majoritatea infracțiunilor a generat scăderea min orilor trimiși
în judecată cu toate că numărul infracțiunilor a rămas același. Conform aceleași statistici
CMS numai în 2014 -2015 au fost condamnați la măsuri educative peste 800 de minori, iar
cercetați peste 2500 pentru infracțiuni ca și furt sau tâlhari i1. Studiind în profunzime
statisticile putem observa că mai mult de 65% din minorii condamnați sau trimiși în judecată
pentru infracțiunile mai sus amintite provin fie din centre de plasament, fie sunt “copii ai
străzii” fie provin din familii dezorganiza te.
Citind statisticile este normal să ne întrebăm: “Ce se poate face pentru reducerea
numărului de delincvenți minori ?”. Răspunsul la această întrebare este foarte complex
deoarece vorbim despre minori, care sunt, în teorie, sub supravegherea fie a famil iei (familia
adoptive sau biologică), fie a statului (centre de plasament, locuințe sociale, etc), iar aceștia,
“supraveghetorii” nu -I pot supraveghea nonstop. Și totuși, “cine este vinovat?”, “de ce rata
delincventei crește ?”.

1 Danilet, C, 2016 – Statistici 2011 -2015 : Delincventa juvenila

Comparând situația interna țională cu situația din România vedem că, exceptând
statele foste comuniste, majoritatea țărilor au o strategie bine pusă la punct în ceea ace
privește prevenția, combaterea și intervenția fenomenului de delincvența juvenilă și
observăm că țara noastră est e deficitara din acest punct de vedere. Se poate observa o slabă
colaborare la nivel de instituții guvernamentale precum și la nivelul specialiștilor care iau
decizii în cazurile cu minori.
Am fost motivat să optez pentru această temă deoarece în activit atea mea zilnică m –
am întâlnit cu un număr impresionant de drame și situații de viață dramatice întâlnite în mare
parte în rândul adulților proveniți din centrele de plasament.
Lucrarea de față vrea să aducă o explicație (prin partea teoretică prezentată) pentru
creșterea ratei de delincvența juvenilă în România și vrea să contureze câteva măsuri
preventive și/sau de intervenție care să reducă numărul minorilor delincvenți, măsuri care au
fost incluse într -un program de prevenție, ușor aplicabil de orice o rganizație
nonguvernamentala în condiția în care legislația în vigoare, în cazul minorilor, trasează foarte
bine marginile de responsabilitate, astfel că acțiunile ONG -urilor sunt limitate.
Lucrarea este structurata în două părți. Prima parte a lucrării explica aspectele
teoretice ale fenomenului de delincvența juvenilă prin consultarea literaturii de specialitate.
Această parte definește termenii, clasifica și explică cauzele fenomenului și factorii
favorizanți precum și clasifică actele de delincvența juvenilă și pedepsele acordate minorilor.
Deasemenea a fost prezentat și cadrul legislativ din România precum și cadrul legislative
internațional.
În cea de -a doua parte, prin demersurile făcute am realizat o analiză de frecvență a
măsurilor preventive lu ate în diferite programe sau practici de preventive internaționale, apoi,
pe baza concluziilor am realizat un program de prevenție care care conține măsuri practicate
de ani de zile și dovedite a fi eficiente de către ONG -uri din întreaga lume.
Concluziil e analizei mele arată că fenomenul de delincvența juvenilă poate fi prevenit
prin măsuri educative, atât a minorilor cât și a societății/comunității din care aceștia fac parte.
Eficienta demonstrate de programele folosite arata ca atunci când minorii prove niți din centre
de plasament nu sunt priviți ca și “intruși” în comunitate, ei se pot integra ușor și câteodată
chiar, ne pot surprinde.

Măsurile propuse în acest program au trebuit să fie în primul rând legale, să se
încadreze în specificațiile sistemului legislativ românesc și să răspundă recomandărilor
Comunității internațional, iar în al doilea rând să poată fi aplicabile concret,aici, în România,
și acum, în condiția în care există un număr mare de programe care se bazează pe viitoarele
schimbări legislative. Conform analizei datelor am optat spre măsuri educative și măsuri
prosociale care să faciliteze acceptarea de către comunitate a tinerilor vizați.

Capitolul 1
“DELINCVENȚA JUVENILĂ ” ETIOLOGIA, DEFINIREA
TERMENILOR, CAUZE PRINCIPALE ALE DELINCVENTEI
JUVENILE

Aces t capitol sintetizează cadrul t eoretic și limitele a ceea ce înseamnă “delincvența
juvenilă” și cum este aceasta percepută de societate. De asemenea vor fi prezentate și
cauzele principale generale din punct de vedere biologic, psihologic și social ale
fenomenului de delincvența juvenilă precum și factorii favori zanți în România de azi.

1.1. Etiologia delincventei juvenile

Găsirea unei explicații convingătoare pentru traiectul fenomenului de delincvența
juvenilă din România este o preocupare fundamentală pentru elaborarea programelor de
prevenție și combatere a acestuia.
Numeroasele cercetări în acest domeniu au strâns dat ele în trei mari categorii teoretice
ale delincventei juvenile:
a. Teorii care susțin caracterul moștenit datorită unor factori cu character
genetic -ereditar;
b. Teorii care care susțin caracterul dobândit datorită factorilor cu character
familial, social sau cu ltural;
c. Teorii mixte care îmbina cele dua teorii de mai sus.
Prima categorie de teorii oferă explicații din punct de vedere biologic, a doua categorie
oferă explicații din punct de vedere psihologic, iar a treia categorie oferă explicații din punct
de vedere sociologic.

Este important de amintit ca aceste teorii au fost elaborate de analiști și cercetători din
întreaga lume și nu acoperă multe din aspectele culturale Romanești sau problemele cu care
s-a confruntat România înainte și după 1989.
În aceste condiții este important să nu considerăm aceste teorii ca “universale” și “automat
aplicabile” pentru România. Din acest motiv lucrarea de fata vrea să elaboreze un program
de preventie a delincventei in randul tinerilor din centrele de plasament, persona lizat pe
necesitățile populației din România și în limitele legale ale României.

1.2. Definirea termenilor
1.2.1. Delincvența juvenilă

Delincvența nu este altceva decât o serie de fapte ilicite, indiferent dacă au sau nu un
caracter penal și se concretizează în: fu ga de la domiciliu, absența repetată și îndelungată
de la școală, abandonul școlar, nemotivat de cauze obiective, precum și anumite fapte
imorale care nu constituie infracțiuni ținând cont totuși de faptul că delincvența „nu este
sinonimă și nu trebuie con fundată cu «devianța»”, deoarece, conceptul de devianță este
mai larg și cuprinde ca formă particulară, acțiunea de delincvență.
Delincventul ne apare ca un individ cu o insuficientă maturizare socială și totodată,
cu dificultăți de integrare socială, care intră în conflict cu cerințele unui anumit sistem
valorico -normativ, inclusiv cu normele juridice.
La Preda V. (1998) delincvența ne apare ca o tulburare a structurii raporturilor sociale
ale individului, tocmai datorită insuficienței maturizării sociale .
Cunoscându -se diferite implicări motivaționale cum ar fi: intenția directă sau
indirectă, culpa sau imprudența cu implicarea conștiinței sau obnubilarea ei, literatura de
specialitate juridică și criminologică, distinge și menționează următoarele categor ii de
delincvență:
a)- delincvența reală denumită și „cifra neagră”, fiind acțiunea săvârșită ca atare, în
realitate și însumând totalitatea manifestărilor antisociale cu caracter penal care s -au
comis sau care au avut loc în realitate;

b)- delincvența des coperită ce cuprinde numai o parte a faptelor antisociale cu
caracter penal și anume a celor identificate de organe specializate și deoarece nu toate
faptele penale cuprinse sunt identificate procentual, infracționalitatea descoperită este
mai mică decât c ea reală, incluzând aici și infracțiunile cu autori „necunoscuți”;
c)- delincvența juvenilă ce se identifică cu acea secvență din delincvența descoperită
care ajunge să fie judecată și care este sancționată de către instanțele specializate ale
statului și datorită faptului că nu toate faptele descoperite sunt pasibile de judecată, acest
tip de delincvență este numeric mai mic decât delincvența descoperită, putând apărea pe
parcursul derulării judecății, situații judiciare ce -i schimbă cursul (grațiere, amni stiere,.
Etc.).

1.2.2. Devianta și comportamentul deviant – elemente de
identificare

Pornind de la simpla explicare a cuvântului „devianță = abatere” și trecerea conceptului
prin prisma mai multor interpretări, parcurgând domeniul medical (psihiatric), psihologic,
sociologic și cel juridic, reușim să ajungem la marcarea devianței în întrea ga sa complexitate.
Astfel, în „Larousse -Dicționar de psihiatrie” (1997), devianța este prezentată ca „orice tip de
conduită care iese din normele admise de o societate dată”.
În acest context, devianța rămâne diferită de delincvență în sensul că normalit atea să nu
se asociază în mod obligatoriu cu o încălcare a regulilor (civile sau penale) ale societății.
Clasificarea deviantei:
a)- devianța morală ce se manifestă sub forma uneia sau mai multor încălcări (abateri)
ale normelor morale acceptate de o anumită colectivitate, de la normele societății globale
și până la regulile deontologice ale unei anumite profesii, în această categorie intrând
toate persoanele care săvârșesc fapte imorale; este și situația minorilor care nu întrunesc
elementele constitu tive ale unei infracțiuni (categoria minorilor „în pericol moral”,
denumiți impropriu și „predelincvenți”);

b)- devianța funcțională ce constă în abaterile de la norme și standarde de specialitate
care privesc realizarea unui anumit rezultat care provoacă o disfuncționalitate în
desfășurarea activității respective, putând consta în abateri disciplinare sau în manifestări
de incompetență sau incapacitate în exercitarea unei ocupații, îndeletniciri sau profesii;
c)- devianța penală este cea care cuprinde toat e faptele prevăzute de legea penală,
săvârșite chiar dacă împrejurările în care au fost comise sau anumite caracteristici de
vârstă ori privind starea mentală a autorilor sau a eventualilor participanți, constituie
cauze legale de înlăturare a caracterului penal al faptei sau a responsabilității penale a
infractorilor, făcând referire la ceea ce reprezintă o tulburare a ordinii de drept și anume:
-criminalitatea adulților = persoane care au depășit vârsta minorității civile și care au
săvârșit fapte care în trunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, în speță
„infractorii”; -delincvența juvenilă = minorii între 14 și 18 ani care au săvârșit cu
discernământ o faptă care întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni, în speță
„delincvenții m inori”;
Comportamentul deviant este “orice abatere a comportamentului de la normele generale
de conviețuire, de la normele morale, culturale și juridice ale societății. În literatura de
specialitate termenul “comportament deviant” poarta aceeași definiție cu termenul “deviere
de comportament”.
Este important de menționat că interpretarea comportamentelor deviante trebuie să țină
seama de particularitățile societății în care este interpretat, de relativitatea normelor și a
criteriilor de apreciere a comporta mentelor.

1.2.3. Alți termeni:
a) persoane private de libertate – persoane sancționate cu măsura educativă a
internării într -un centru educativ sau într -un centru de detenție, persoane
condamnate la pedeapsă închisorii ori a detențiunii pe viață, persoane arestate
preventiv din locurile de deținere din subordinea Admi nistrației Naționale a
Penitenciarelor.
b) proces de reintegrare socială – succesiune de etape în asistența persoanelor
prevăzute la litera a), ce are ca finalitate reintegrarea socială a acestora, după cum
urmează:

i. etapa instituțională – debutează la încarce rare și durează până la
un moment dat, aproximat pentru condamnații definitiv cu 90 de
zile înainte de liberare;
ii. etapa de pregătire pentru liberare – debutează cu 90 de zile înainte
de liberare și durează până în ziua liberării sau, după caz, a liberării
la termen;
iii. etapa post -detenție – începe de la data liberării condiționate sau a
liberării la termen. În sensul prezenței Strategii, prezintă elemente
de relevanță în primele 30 de zile și se poate evalua de către
instituțiile cu atribuții în domeniu pe o pe rioadă de până la 2 ani
după liberare sau până la data împlinirii duratei pedepsei.
c) infrastructură instituțională – ansamblu al elementelor ce constituie baza
tehnico -materială de susținere a activităților instituțiilor, cu relevanță pentru
procesul de rei ntegrare socială.
d) parteneri instituționali – colaboratori implicați în procesul de reintegrare
socială, de regulă, pe baza unor protocoale de colaborare sau a unor acorduri de
parteneriat, după caz, instituții ale statului, organizații neguvernamentale, de drept
public său privat.
e) loc de detenție – penitenciarele cu regim de maximă siguranță, închis,
semideschis sau deschis, penitenciarele pentru tineri, penitenciarele pentru femei,
penitenciarele – spital, centrele educative, centrele de detenție, centrele de
arestare preventivă și secțiile speciale de arestare preventivă din subordinea
Administrației Naționale a Penitenciarelor.
f) personal de reintegrare socială – personal angajat în locuri de deținere cu atribuții
în domeniul educației, asistenței psihologi ce și asistenței sociale a persoanelor
private de libertate.
g) alte categorii de personal – personal operativ, personal medical, personal din
alte instituții și autorități publice centrale și locale cu atribuții în domeniul
reintegrării sociale a persoanelor private de libertate.

h) direcție de specialitate în domeniul reintegrării sociale – structură specializată,
constituită la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor, care definește,
coordonează, implementează și evaluează direcțiile de acțiune în v ederea aplicării
unitare a politicilor penale în domeniul educației, asistenței psihologice și
asistenței sociale a persoanelor custodiate în locurile de deținere din sistemul
administrației penitenciare.
i) plan individualizat – plan individualizat de evalua re și intervenție educativă și
terapeutică întocmit pentru fiecare persoană condamnată, conform legii de
executare a pedepselor și măsurilor privative de libertate.
j) ofertă de activități și programe – ofertă a activităților și programelor educative,
de asis tență psihologică și de asistență socială destinate persoanelor private de
libertate și persoanelor care au executat pedepse/măsuri privative de libertate,
existentă la nivelul fiecărei instituții și autorități publice centrale și locale cu
responsabilităț i aferente etapelor succesive ale procesului de reintegrare socială.
k) demersuri recuperative – demersuri educative, de asistență psihologică și
asistență socială, individuale sau de grup, derulate în etapele succesive ale
procesului de reintegrare socială.
l) program educativ, de asistență psihologică și asistență socială – demers
structurat, constituit din ansamblul activităților care utilizează metode și tehnici
specifice fiecărui domeniu de intervenție, orientat spre compensarea nevoilor sau
riscurilor ident ificate, în contextul facilitării reintegrării sociale.
m) activități educative, de asistență psihologică și asistență socială – demersuri
semistructurate de tipul evaluare, consiliere și informare, orientat spre cunoaștere,
autocunoaștere, dezvoltare persona lă, stimulare aptitudinală, vocațională,
petrecere a timpului liber sau creație.
n) structuri de economie socială – “organizații particulare înființate pe baze
oficiale, cu autonomie de decizie și libertate de apartenență, care produc servicii
non-piață pentr u gospodării și ale căror surplusuri, dacă acestea există, nu pot fi
însușite de agenții economici care le creează, controlează sau finanțează”
o) agenții județene pentru ocuparea forței de muncă – structuri din cadrul
Agențiilor pentru Ocuparea Forței de Mun că, care oferă servicii de mediere,

informare și consiliere utile pentru procesul de reintegrare socială, după caz,
persoanelor prevăzute la litera a), familiilor acestora sau altor persoane interesate.
p) centru de incluziune socială – centru rezidențial, ca re asigură persoanelor care
au executat o pedeapsă/măsură privativă de libertate, condiții de locuit și de
gospodărit, pe o perioadă determinată, în sistem integrat, cu acordarea unor
servicii de informare, consiliere și reinserție socială, în concordanță cu nevoile
individuale identificate.
q) locuință socială – locuință care se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane
sau familii, a căror situație economică nu permite accesul la o locuință în
proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.
r) mediu de suport – structură socială (familie, grup, vecinătate, echipă,
comunitate) din care persoanele prevăzute la litera a) fac parte, structură aflată
într-un sistem de relații afective, socio -economice, politice, culturale cu alte
structuri și rețele în scopul optimizării rezultatelor propuse.

1.3. Cauze principale ale delincventei juvenile
Deși nu atinge nivelul și formele grave ale acestui fenomen în țările capitaliste avansate
delincvența juvenilă se manifestă și în țara noastră, constituind un motiv de îngrijorare pentru
întreaga noastră societate. În țara noastră, există unii tineri și m inori care participă destul de
activ la săvârșirea unor fapte penale. Ei participă și săvârșesc îndeosebi infracțiunea de furt,
cea de vagabondaj și cerșetorie, într -un număr destul de mare de cazuri, violuri, vătămări
corporale, iar într -un număr mic, săv ârșesc infracțiuni de lovituri cauzatoare de moarte, omor
și tentativă de omor.
Cauzele care determină delincvența juvenilă pot fi împărțite în două categorii: cauze
individuale și cauze externe sau sociale.

1.3.1. Cauze interne:
 Particularități ale personalită ții în general datorate influentei mediului
familial

 Disfuncții cerebrale din care amintesc retardare neuropsihică,
hiperexcitabilitate neuronală, anomalii de tip epileptic, etc
 Deficientele intelectuale care include retardul mintal
 Tulburările de afectivitate – nivel insufficient de maturizare afectivă, stări de
frustrare, instabilitate afectivă, absenta emoțiilor
 Tulburări de character care se manifesta prin autocontrol insufficient,
impulsivitate și agresivitate, subestimarea actelor comise, indi ferentă,
respingerea normelor sociale și morale, tendințe egocentric, dorința realizării
unei vieți ușoare (shortcut -uri ale vieții).

1.3.2. Cauzele externe

1.3.2.1. Teoria biologică
Toria biologică care explica fenomenul de delincvența juvenilă este cea mai veche,
primele explicații fiind elaborate încă din secolul al XIX -lea și susțin că delincventul minor,
asemenea celui adult, este caracterizat de anumite trăsături genetice moștenite. Aici apare și
noțiunea de “degenerescenta” care explica faptul că descendenții unei persoane vicioase
(imorala sau alcoolica) sau care înfăptuiește acte criminale, vor ajunge și ei să devină vicioși
și/sau infractori.
Școala de criminologie “Cesare Lombroso” aprecea în acea vreme ca degenerescenta
poate să fie identificată prin aspec tul specific al individului – constituția corporală. Astfel
concluzia desprinsă de reprezentanții școlii la acea vreme a fost acea ca “delincventul nu este
un produs al mediului, ci un effect al involuției pe scara genetică, născându -se cu tendințe și
deprinderi criminale”.2
William Sheldon, cel care a dus mai departe teoria lui Lombroso, a susținut că
“delincvenții sunt caracterizați de un tip somatic (somato -tip) particular – tipul metamorf
(definit de musculature, corp atletic), care este cel mai înclina t, datorită structurii sale
corporale, către agresiune, violenta și delincventă”3.

2 Cesare Lombroso , Omul delincvent, traducere în limba română, București, Edit. "Măiastra", 1992.
3 William Sheldon , Emil Harti, Eugene McDermott, Varieties of Delinquent Youth, New York, Harpe r,

Odată cu dezvoltarea tehnologică, în special progresele făcute în domeniul geneticii,
s-a conturat o nouă teorie cu privire la comduita violenta sau criminală, conform căre ia,
conduita violenta sau criminală este determinată de anumite anomalii cromozomiale
(criminalii bărbate poseda un cromozom Y în plus – structura lor cromozomiala este XYY
față de cea obișnuită XY). Această teorie, până în prezent, nu este confirmată de o evidentă
empirică clară și suficiență.
Tot în cadrul acestei teorii trebuie să amintim și studiile asupra gemenilor. Aceste
studii au plecat de la ideea că gemenii monozigeti (proveniți din aceeași celula -ou fecundată)
sunt mai similari din punct de veder e genetic decât gemenii dizigeti (rezultați din două cellule
ou) și au mai multe șanse ca același factor genetic să se răspândească la ambii gemeni
monozigeti. Studiile effectuate au arătat că există o concordanță mare a tendințelor de
criminalitate la gem enii monozigeti de același sex decât cei de sex diferit. Totuși rezultatele
testelor nu sunt convingătoare dacă introducem și variabilele “mediu”, “condiții familiale”,
În concluzie se poate spune că teoriile biologice și cercetările din acest domeniu nu
au reușit să demonstreze într -un mod convingător felul în care factorii ereditari contribuie la
conturarea tendințelor spre delincventă.

1.3.2.2. Teoria psihologică
Urmărind teoriile psihologice în literature de specialitate putem observa că, deși nu
ignoră influenta mediului social, mai ales cel familial, ele se concentrează asupra rolului
personalității individului în determinarea tendințelor delincvente. Ideea desprinsă din aceste
teorii este ca delincventa este o formă de conduită, deci ea depinde în mare parte de
personalitatea individului delincvent.
Unele state mai avansate din punctul de vedere al prevenției și combaterii
fenomenului de delincventa folosesc “profiluri psihologice”, un gen de portrete robot, în
scopul orientării investigațiilor pentru o mai ușoară identificare a delincvenților și
infractorilor. 4Aceste “profile psihologice” abordează delincvenții ca persoane inadaptate,
care nu au raporturi sociale normale, caracterizați de frustrare, agresivitate, coefficient scăzut
de inteligentă și al te tendințe care pot fi atribuite factorilor de personalitate. Profilele

1949.
4 Frank Schmallegger, Criminal Justice Today, New Jersey, Prentice Hall, Englewood Cliffs, 1991, p. 84.

psihologice au la bază o varietate de teste psihologice și au ca scop identificarea factorilor de
risc care influențează cel mai frecvent comportamentul individului (Exemplu M.M.P.I. –
Minnesota Multiphasic Personality Inventory – Inventarul Multifazic de Personalitate
Minnesota arata tipul de personalitate și tendințele pro sau antisociale ale individului).
O altă abordare importanta în cadrul teoriei psihologică a fenomenului de del incvența
juvenilă este abordarea psihanalitică. Conform acestei abordări, delincventul “are un tip de
personalitate caracterizat de un supraeu slab, care -l împiedică să țină sub control tendințele
antisociale, absența sublimării, datorită controlului prea sever exercitat de părinți asupra vieții
sale în cursul primei copilării, eșecul rezolvării conflictului oedipian, datorat fie unei carențe
afective materne, fie unui exces de afectivitate maternă, fie absenței identificării cu imaginea
tatălui. Existența unui supraeu slab determină o personalitate care nu -și poate inhiba sau
înfrâna tendințele antisociale”. Această abordare mai subliniază și absența mecanismelor de
sublimare care generează o personalitate ce nu resimte constrângeri morale în acțiuni, iar
acțiunile sunt determinate de dorințe și placer și nu de reguli. Actele impulsive și antisociale
sunt atribuie traumatismului datorat eșecului rezolvării conflictului din copilărie.
În concluzie, teoria psihologică a delincvenței explica mai aprofundat fen omenul de
delincventa dacă se ține cont de factorii sociali și culturali și influențele delincvente din
fiecare zonă/țară.

1.3.2.3. Teoria sociologică
Teoria sociologică evidențiază influențele condițiilor sociale în dezvoltarea fenomenului
de delincventă. În aces t domenii exista o varietate mare de modele și teorii (teoria anomie,
teoria subculturilor delincvente, a bandelor, etc), multe dintre ele având un character mixt,
atât psihologic cât și sociologic.
O pondere mare o au teoriile care numesc familia “un cont ext social particular, care poate
potența, în anumite condiții, conduita delincventă”. Astfel delincventa este “rezultatul
erorilor, carentelor, distorsiunilor și orientărilor socializării în mediul familial”5, iar
delincventul este “victima propriului edu cator”, vorbind aici despre acei părinți care ignoră

5 Robert King Merton, Social Theory and Social Structure, New York, Free Press, 1968.

drepturile tinerilor, aplică sancțiuni dezechilibrate sau accentuează doar o latură a educației
(fie supraconformista, fie acorda libertate deplină tânărului).
Toate aceste teorii subliniază și termenul de familie dezorganizată (deces, abandon sau
divorț) care este prezentat ca unul dintre factorii importanți ai apariției fenomenului de
delincventă (lipsa supravegherii timpului liber și a anturajului minorului, absența unor
modele parentale, frustrarea g enerate de lipsa unui părinte, etc).
Pornind de la termenul de famile dezorganizata cercetările au arătat că și lipsa de
funcționalitate a familiei joacă un rol important în apariția fenomenului de delincventă.
Astfel, pot exista familii organizate cărora le lipsesc mijloacele principale de existență,
ocrotire și socializare morală. Tinerii din aceste familii cresc într -un mediu caracterizat de
conflicte între părinți, violenta, alcoholism, cu modele parentale negative. Copii proveniți din
aceste familii s unt traumatizați, maltratați sau sunt martori ai actelor violente, primesc
indicații divergente sau contradictorii în ceea ce privește educația copilului.
Alături de factorii de natura familială, teoria sociologică a fenomenului de delincvența
juvenilă ac orda o mare atenție și mediului social – locul unde este plasată familia. Studiile
arată ca un procent destul de mare din totalul delincvenților juvenili provin din familii
caracterizate de un handicap economic și cultural, care sunt nevoite a se confrunta cu
dificultăți material, cu sărăcia, șomajul și caracterul dezastros al condițiilor de locuit. Aceste
medii de proveniența au fost numite medii sociale defavorizate și sunt caracterizate de
inposibilitatea asigurării copilului nevoilor elementare de hrană , educație sau protective
socială. Nu este de mirare că tinerii din aceste medii sunt confuzi: pe de -o parte, la scoala ei
învața că “oamenii sunt egali” și au dreptul de -a aspira la bunăstare economică și prestigiu,
iar pe de -alta parte, în afara mediului școlar, învața, de cele mai multe ori chiar pe propria lor
piele, ca oamenii nu sunt egali, ca imoralitatea are cel mai mult de câștigat, și deci, mijloacele
imorale sunt cele mai eficiente. Acest conflict denumit anomie da naștere tendințelor
antisociale și generează conduitele infracționale de acceptare a scopurilor sociale legitime
prin mijloace ilegitime (vagabondaj, alcoholism, consum de substanțe, etc).
În concluzie, teoria sociologică a fenomenului de delincventa explica delincventa din
prisma rolu lui familiei și al mediului în care este plasată aceasta.

1.4. Factori favorizanți ai delincventei juvenile în România
Analizând fenomenul de delincvența juvenilă din România pe genuri de infracțiuni sau
desprins următorii factori favorizanți:
1.4.1. Situația economică precară – Sărăcia

Procesul de tranziție economică de după 1989 din România a adus o “sărăcie
explozivă” fapt pt care a crescut și delincvență la nivel național. Cele mai expuse categorii
sunt minorii și tinerii (“40% sunt minori sub 15 ani și 50 % sunt minori cu vârste intre 15 -18
ani”). Conform aceluiași studiu, apariția primului copil în gospodărie mărește cu 50% riscul
de sărăcie al familiei (familia este nevoită să se confrunte cu cerințe și trebuințe noi). Pe de –
alta parte, copilului născut î ntr-o familie săracă I se reduc șansele de reușită în viață și îi cresc
șansele de abandon școlar.
Chiar dacă “sărăcia” nu poate fi cauza directă a delincvenței juvenile, ea este
responsabilă de modul în care sunt crescuți copii și implicit de felul în ca re sunt utilizate
“mijloacele ilegitime” ca “soluții ale vieții”. Sărăcia (dificultățile economice ale familiei –
șomajul părinților, salariul mic, creșterea numărului de ore petrecute de părinți în câmpul
muncii) facilitează neglijenta părinților față de copii, aceasta traducându -se printr -o libertate
de decizii deplină, o lipsă de educație corespunzătoare și în cele mai multe cazuri, pierderea
contactului cu școala. Rezultatul se vede în creșterea numărului de minori inadaptați social,
cu educație deficit ară și cu conduite deviante.

1.4.2. Abandonul familial și instituționalizarea copiilor

Sărăcia a determinat, în România, creșterea numărului de copii abandonați. Din cauza
lipsei de support din partea partenerului tot mai multe mame abandonează copii în
materni tăți, leagăne sau case de copii. La împlinirea vârstei de 18 ani copilul trebuie să
părăsească instituția fără nici un sprijin sau protective din partea statului, fapt care -l
determina pe minor să adere la grupuri stradale sau bande delincvente.

1.4.3. Climatul educativ

În teorie familia este “leagăn al ocrotirii copilului”. În realitate românească, în
deosebit de multe cazuri, familia este un loc dominat de dificultăți/lipsuri economice, trauma,
conflicte, anxietate și insecuritate.
Cele mai mari dificultăți le întâmpină familiile sărace ccare au copii în întreținere
(imposibilitatea de -a asigura copiilor minimul necesar pentru alimentație, îmbrăcăminte și
educație). Aceste familii sunt caracterizate de disfuncționalitate, deficient morale și un climat
educațion al deficitar. Toate aceste frustrări determina o stare de conflict aproape permanentă,
care în final duce la dezbinarea familiei.

1.4.4. Scoala și inegalitatea de șanse
Numeroasele reforme în învățământ nu permit o educație de tip European. Multe
cadre didactic e sunt depășite de realități, nu au pregătire profesională adecvată, folosesc
programe școlare învechite, sunt indiferente față de soarta elevilor și nu reușesc să trezească
interesul elevilor pentru învățătura.
Un alt aspect important este infrastructura școlară, care la rândul ei, este deficitara,
iar salariile celor mai multe cadre didactice se situează la limita salariului minim pe
economie.
Nu în ultimul rând, politica guvernului în acest domeniu este deficitara și nu reușește
să asigure premisele u nui învățământ bazat pe “egalitatea de șanse”.
Aceste condiții facilitează fenomenul de absenteeism, inadaptare școlară și abandon
școlar. Un studiu făcut de Centrul de studii și cercetări pentru probleme de tineret din
România pe un lot reprezentativ de minori delicvenți a arătat că mai mult de 60% dintre
aceștia aveau o atitudine negative față de învățământ, motiv pentru care au abandonat școala
fără a -și căuta un loc de muncă.
În condițiile dure actuale, când rata șomajului este imensă și locurile de mu nca
vacante sunt o raritate, abandonul școlar este o soluție în fata frustrărilor legate de școală și
aspirațiilor iimplicate de ea.
Dacă în trecut școala era considerată “o speranță de mai bine”, în present, școala este
un “loc unde familia își cheltuieșt e o parte din resurse fără promisiunea măcar a unei
speranțe”. Este de menționat ca un mare număr de tineri au încetat să mai spere în găsirea

unui loc de munca după terminarea școlii, toată speranța mutându -se către emigrarea în
străinătate .

1.4.5. Condiția de “copil al străzii”
Datorită condițiilor deficitare, lipsei de supraveghere și îndrumare din partea familiei,
copii și în special adolescenții, își cauta sprijinul către grupurile stradale unde pot găsi
identitate, Securitate emoțională, sprijin și ajutor reciproc. Apartenența la aceste grupuri
crește riscul de de socializare negative și evident de comportamente deviante (cerșetoria,
vagabondajul, consumul de substanțe, prostituția și delincvența juvenilă).
Organizația “Salvați Copii” apreciază ca aproximat iv 87% dintre copii străzii au fugit din
familii violente, iar 13% au fugit din instituțiile de ocrotire unde, de cele mai multe ori, au
primit un tratament necorespunzător. Aceeași organizație subliniază faptul că trei sferturi din
copii străzii sunt băie ți cu vârste intre 10 -15 ani, fetele având de -obicei vârste de peste 16
ani. Este de menționat faptul că mai mult de 65% dintre copii străzii ajung în conflict cu legea
comițând infracțiuni atât singuri cât și în complicitate cu adulți (furturi, tâlharii, violuri, alte
infracțiuni contra proprietății, persoanei sau ordinei publice).

1.5. Manifestări ale comportamentului deviant
Prin manifestările comportamentului deviant vom înțelege reacțiile specific,
individualizate ale fiecărui individ. Acestea se pot interpreta ca și un deficit de adaptare la
situații care provoacă frustrare în timpul confruntării cu solicitările mediului. Astfel situația
de frustrare facilitează instalarea unei stări de conflict la care individul poate răspunde
inpulsiv.
1.5.1. Comportamente de evaziune:
 Actele de indiscipline din timpul activităților educative
 Manifestările generate de caracteristicile personale (exces de mișcare, exces
de vorbire, capacitate slabă de concentrare, etc)
 Dezinteresul și indiferentă față de activitățile educati ve
 Neglijarea obligațiilor educative și a învățării

 Atitudini și comportamente care denotă lipsa de respect
 Indiferenta afectivă
 Lenea
 Minciuna este tendința de alterare a adevărului are drept cauze manifes¬tarea
fanteziei, a lăudăroșeniei, intenția de a înșela, dorința de compasiune, simpatia
sau antipatia, raționamente superficiale
 Fuga de la școală, de acasă și vagabondajul reprezintă erupția violentă din
mediul familial, ca expresie a unei stări de încordare emotivă sau ca simptome
psihotice. Distincț ia dintre ele este dată de durată: fuga are un caracter de
criză, iar vagabondajul este un fenomen complex având o desfășurare în timp.
 Abandonul școlar, eșecul școlar
1.5.2. Comportamente agresive și impulsive:
 Atitudini sfidătoare
 Denigrarea persoanelor – defăimarea altor persoane, calomnie, discreditare
 Înșelarea altor persoane
 Manifestările egoiste – preocupări exaggerate față de interesele personale și
nesocotirea intereselor altora;
 Manifestări impulsive, violente și agresive față de alte persoane
 Tâlhăria – furt însoțit de amenințări și/sau violentă
 Omuciderea
 Suicid și tentative de suicide
 Devierile sexuale sunt dereglări în urma cărora individul poate rezista
tentației de a face ceva care dăunează persoanei în cauză sau altor persoane.
 Incendierea voluntară apare ca urmare a unei dorințe de răzbunare sau a
răutății.
1.5.3. Comportamente imorale :

 Comportamente sexuale neadecvate, prostituția, violul
 Pornografia

1.5.4. Vicii:
 Fumatul, consumul de alcool sau consumul de substanțe nocive
 Practicarea jocurilor de noroc
 Furtul este definit ca un atentat la proprietatea particulară sau publică. (Codul
Penal).

1.6. Combaterea și prevenirea delincventei

1.6.1. Cadrul legislativ
Având în vedere, pe lângă Legislația din România, și reglementările internațional și
europene privind drepturile omului și drepturile copilului, normele și standardele
internaționale, am trasat o perspectivă mai amplă a surselor -cadru ale reglementarii
sancțiunilor privative și neprivative de libertate. (Anexa 1 – Legislaț ia internă și Anexă 2 –
Legislația internațională și recomandările internaționale) .
1.6.2. Scopul și limitele prevenției:
Prevenția are ca scop reducerea numărului actelor de delincvența juvenilă acționând
asupra cauzelor și factorilor favorizatori.
În teorie acți unile preventive pot ave un character global, acționând asupra tuturor
cauzelor sau factorilor favorizanți. În practică însă este necesară o sistematizare a măsurilor
preventive, cele mai importante fiind acelea pe termen scurt, cu efecte rapide și care
acționează asupra cauzelor care pot fi ameliorate.

1.6.3. Măsuri de prevenire a comportamentelor delincvente

1.6.3.1. Măsuri psiho -pedagogice și psiho -sociale:
Aceste măsuri se concentrează pe dezvoltarea relațiilor inter -personale și familiale
adecvate.
 Terapie familială;
 Intervențiile educative pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare;
 Orientarea școlară și profesională;
 Formarea “judecății morale”

1.6.3.2. Măsuri socio -profesionale:
Aceste măsuri urmăresc prevenirea riscului de eșec adaptativ.
 Consilierea în vederea alegerii unei profesii conform aptitudinilor personale
ale fiecărui subiect;
 Sprijinirea plasării tânărului într -un loc de munca potrivit cu aptitudinile și
interesele sale;
 Integrarea socială și profesională a tânărului;
 Prevenirea actelor de indisciplin e;
 Prevenirea abandonării activității utile prestate ;

1.6.3.3. Măsuri psihologice și psihiatrice:
Aceste măsuri urmăresc depistarea și înlăturarea sau atenuarea unor cauze de natura
individuală, fizică sau neuropsihica cu character pathologic.
 depistarea precoce a minorilor cu diferite categorii de tulburări (caracteriale,
comportamentale, emoționale, tendințe agresive, tendințe spre psihopatie sau alte boli
psihice), incriminate în delincvența juvenilă;
 măsuri educative și diferite forme de tratament, fie psiholo gic, fie psihiatric, fie chiar
medical care urmăresc prevenția unor evoluții antisociale ale personalității
subiectului;

 măsuri de educație sanitară;

1.6.3.4. Măsuri jurice și sociale:
Aceste măsuri vizează creșterea gradului de influențare socială prin propaganda
legislative și juridică. Aici putem vorbi despre măsuri preventive generale (stabilirea clară în
lege a faptelor care constituie infracțiuni și consecințele săvârșirii lor) și măsuri preventive
speciale (încadrarea juridical corectă și sanctinar ea corectă a infracțiunilor).

1.6.4. Delincvența juvenilă și răspunderea în fața legii – pedepsele
Conform Codului Penal minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal
pentru faptele sale. Minorul cu vârste între 14 și 16 ani răspunde penal dacă se dovedește că
fapta săvârșită a fost cu discernământ. Minorul care are împlinita vârsta de 16 ani răspunde
penal pentru fapta săvârșită conform legii.
Minorul care săvârșește o faptă penală și nu răspunde penal, poate beneficia, la
propunerea Direcției d e Asistență Socială și Protecție a Copilului de următoarele măsuri de
protective:
a. Supraveghre specializată;
o Consta în menținerea copilului în familia sa cu condiția respectării unor
obligații (frecventarea cursurilor școlare, urmarea unor tratamente medica le,
interzicerea de -a frecventa anumite locuri, interzicerea de -a avea legătură cu
anumite persoane);
o Poate beneficia de servicii de consigliere sau psihoterapie
b. Plasament familial sau într -un centru specializat.
o Plasamentul poate fi dispus în familia ext insă sau cea substitutiva sau într -un
centru specializat atunci când condițiile de supraveghere specializată nu sunt
respectate de minor.
Pe durata plasamentului, copilul său familia acestuia pot beneficia de servicii de
specialitate pentru a asista copil ul în procesul de reintegrare socială.

1.6.4.1. Măsurile de protecție
Instanță de judecată sau Comisia de Protecție a copilului vor ține seama de următoarele
aspecte:
 Condițiile care au favorizat săvârșirea faptei;
 Gradul de pericol social al faptei;
 Mediul în care a crescut și trăit copilul;
 Riscul de recidiva;
 Orice alte elemente care pot descrie copilul.

1.6.4.2. Privarea de libertate
Pedeapsa nu este o noțiune univocă, fixă, ci cuprinde unele fenomene care trebuiesc
diferențiate cu precizie, analizând totodată cond ițiile cadru, premisele și consecințele. În acest
context, privită ca noțiune morală, pedeapsa este consecința unui delict născut dintr -o vină
subiectivă, producând făptuitorului un mare prejudiciu (pedepse care privesc onoarea,
libertatea, avutul sau apli carea unei corecții corporale) și care în același timp, poate declanșa
apariția suferinței.
Problematica școlilor de reeducare din România:
 Programele sunt generale și vizează întregul colectiv de minori internați în centrele
de reeducare și nu se mulează pe nevoile individuale.
 Limitează interacțiunea socială.
 Minorii sunt învățați teoretic cum să se reintegreze în societate, fără a se lovi efectiv
de probleme și fără a avea suportul necesar în aceste cazuri.
 Programele de reintegrare sunt opționale. Nu se lucrează la consilierea părinților.
 Minorii trebuie să urmeze regulile instituției și nu se pune un accent foarte mare pe
învățământ, fiind doar obligați să participle;
 Minorii au supraveghere în regim de detenție, care este mai sever, și nu în totdeauna
poate să se muleze pe nevoile fiecărui minor;
 Serviciul de asistență socială monitorizează situația dar intervine în mod limitat
deoarece multe probleme de reintegrare sunt discutate teoretic.

 Riscul de -a dezvolta alte comportamente anti -sociale este ridicat, datorită mediului
care-I înconjoară (minori internați cu diferite probleme comportamentale)
 Lipsa suportului din partea statului și a societății după eliberarea minorului din centrul
de reeducare și chiar marginalizarea acestuia.

Capitolul 2
STUDIU TEORETIC ÎN VEDEREA PROPUNERII UNEI SOLUȚII
VIABILE ȘI APLICABILE LA NIVEL DE ONG CU SCOPUL DE A
PREVENI ȘI DIMINUA RISCUL DE DELINCVENȚA JUVENILĂ A
COPIILOR AFLAȚI ÎN CENTRELE DE PLASAMENT

2.1. Cercetarea literaturii de specialitate
Am ales specific această populație tinta deoarece statistic este populația cu cel mai
mare risc de conduită delincventă. Așa cum am arătat în capitolelel de mai sus, unul dintre
factorii importanți favorizanți ai comportamentelor delincvente este situația economică
precar ă. Un alt motiv este lipsa șanselor și suportului social acordat atât din partea statului
cât și din partea societății.
După cum bine se știe reducerea procentului delincventei juvenile consta, pe lângă
intervențiile în fiecare caz în parte, și în procesul de preventive, iar aici includ schimbarea
acelor caracteristici personale atunci când ele sunt identificate, înainte de -a prinde o “formă
penală”. “STRATEGIA NAȚIONALĂ DE REINTEGRARE SOCIALĂ A
PERSOANELOR PRIVATE DE LIBERTATE 2014 – 2018” prevede doar scr iptic măsuri
de prevenție și educație pentru populația cu risc (categorie din care fac parte și tinerii
instituționalizați sau din centre de plasament) și acordă doar puțină “libertate legală” ONG –
urilor și altor instituții non -guvernamentale în domeniul i ntervenției. În mare acțiunile de
prevenție se pot realiza doar cu acordul unității și doar pentru acei tineri care sunt în situația
de-a devein delincvenți sau sunt condamnați cu supraveghere în centrele de plasament (în
acest caz intervenția se poate fac e doar de personal specializat și numai în limitele legale).
Conform legislației în vigoare, ONG -urile și alte instituții non -guvernamentale pot
acționa doar în următoarele aspect:
A. Îmbunătățirea educației, asistenței psihologice și asistenței sociale asig urate:
a. Derularea efectivă a activităților și programelor educative, psihologice,
medicale și sociale recomandate, cu accent pe instruirea școlară și
calificarea persoanelor private de libertate, în funcție de cerințele de pe
piața forței de muncă.

b. Desfășurarea de activități lucrative, inclusiv pe bază de voluntariat, în
interiorul și/sau exteriorul locului de deținere, cu implicarea persoanelor
private de libertate.
c. Evaluarea eficacității programelor și activităților educative, de asistență
psiholog ică și asistență socială implementate la nivelul fiecărei instituții și
autorități publice implicate în procesul de reintegrare socială.
d. Revizuirea, adaptarea și definitivarea programelor și proiectelor
activităților educative, de asistență psihologică și asistență socială, în
funcție de rezultatele evaluărilor periodice și ale evaluărilor anuale ale
demersurilor.
e. Acordarea de suport pentru persoanele private de libertate cu nevoi
prioritare în perioada imediat următoare liberării (e. G. sprijin pentru
eliberarea documentelor de identitate, certificat handicap, pensie etc.).
f. Informarea partenerilor instituționali, potrivit domeniului lor de
competență, cu privire la nevoile de asistență post -detenție ale persoanele
private de libertate (e.G. pentru preluarea persoanelor private de libertate
de către instituții de îngrijire).
g. Proiecte și campanii de prevenire a criminalității, precum și de facilitare
a reintegrării sociale a persoanelor private de libertate, organizate la
nivel central și la nivelul comunități lor locale.
h. Dezvoltarea întreprinderilor sociale, prin identificarea și promovarea
activităților, inclusiv prin intermediul proiectelor cu finanțare externă.
În funcție de recomandările Consiliului Europei, Ministerul Educației și Cercetării
Științifice di n România a decis ca “Strategia națională cu privire la reducerea fenomenului
de violență în învățământul preuniversitar” va folosi o “model ecologic”. Acest model explica
comportamentul violent ca o relație de 4 factori: factorul individual, factorul rela țional,
factorul social și factorul comunitar. În funcție de acești factori s -au stabilit recomandările
generale privind reducerea violenței școlare:
a. Intervenții la nivel individual:

 “Identificarea timpurie a elevilor cu potențial violent și a cauzelor ca re pot determina
manifestări de violentă a acestora, prin implicarea cadrelor didactice și a personalului
specializat (consilieri școlari, psihologi, asistenți sociali, mediatori);
 Elaborarea și derularea unor programe de asistentă individualizată pentru e levii
implicați (ca autori sau ca victime) în cazuri de violentă, prin care să se urmărească:
o Conștientizarea consecințelor actelor de violentă asupra propriei persoane și
asupra celorlalți (colegi, cadre didactice, părinți, prieteni etc.);
o Prevenirea apar iției dispozițiilor afective negative (resentimentul, suspiciunea
excesivă, iritabilitatea, ostilitatea, negativismul);
o Ameliorarea imaginii de sine (atitudine pozitivă fată de sine, evaluarea corectă
a calităților și a defectelor personale, percepția pozi tivă a experiențelor de
viață, proiectarea unor experiențe pozitive pentru viitor);
o Dezvoltarea autonomiei (rezistentă fată de expectantele și evaluările celorlalți
prin cristalizarea unui cadru intern
o De referință, valori personale pozitive);
o Dobândirea a utocontrolului privind impulsurile violente și a capacității de
autoanaliză a propriului comportament.
 Implicarea activă a elevilor cu potențial violent sau care au comis acte de violentă în
programe de asistentă derulate în parteneriat de către școală și alte instituții
specializate (poliția comunitară, Autoritatea națională pentru protecția Drepturilor
Copilului, autoritățile locale, Biserica, alte organizații specializate în programe de
protecție și educație a copiilor și a tinerilor);
 Valorificarea intereselor, aptitudinilor și capacității elevilor care au comis acte de
violentă prin implicarea acestora;
 În activități școlare și extra -școlare (sportive, artistice etc.);

b. Intervenții la nivel relațional. Recomandări privind familia:

 Acordarea de spri jin familiilor care solicită asistentă și orientarea acestora către
serviciile specializate.
 Colaborarea cu familiile tinerilor cu potențial violent sau care au comis acte de
violentă, în toate etapele procesului de asistentă a acestora (informarea, stabil irea unui
program comun de intervenție, monitorizarea cazurilor semnalate); organizarea de
întâlniri, vizite în familii, programe extrașcolare cu participarea comună a elevilor, a
părinților, a cadrelor didactice și a specialiștilor.
 Identificarea unor păr inti-resursă care să se implice în activitățile de prevenire sau în
rezolvarea cazurilor de violentă existente.
 Semnalarea de către școală a cazurilor de familii cu un comportament violent fată de
copii și implicarea în rezolvarea acestora (în cazuri extre me, participarea la
procedurile de plasament familial); colaborarea școlii cu instituții cu responsabilități
în acest domeniu, precum Autoritatea Tutelară, Autoritatea națională pentru protecția
Drepturilor Copilului, Consiliile județene pentru protecția c opilului, direcția Generală
de asistentă Socială și protecția Copilului, poliție.

c. Recomandări privind școală:
• Includerea, pe agenda întâlnirilor formale ale școlii (Consiliul de
administrație, Consiliul Profesoral, Consiliul Elevilor, Comitetul de pări nți, federația
națională a părinților), a unor teme legate de delincventa juvenila , care să aibă ca scop
conștientizarea dimensiunii fenomenului și analiza fo rmelor, a actorilor și a cauzelor .
• Suport in elaborarea unor strategii coerente de prevenție și intervenție, care să
fie fundamentate pe diagnoza situației existente și să fie incluse în planul de dezvoltare
instituțională; inițierea unor programe care să răspundă unor situații specifice unității de
plasament respective (identificarea riscurilo r în contextul concret al unitatii , a actorilor
cu potențial violent sau cu risc de a deveni victimă), cu implicarea activă a tinerilor ca
actori și ca parteneri cheie;
• Definirea clară și funcțională a criteri ilor de disciplină școlară și de conduită
în școală a tuturor actorilor școlari (elevi, profesori);
• Adaptarea prevederilor la contextul specific în care funcționează instituția;

• Consultarea tuturor actorilor de la nivelul școlii (elevi, cadre didacti ce,
părinți) în definirea și aplicarea prevederilor acestuia;
• Operaționalizarea conținutului la nivelul activității didactice concrete, prin
negocieri directe între profesor și elevi.
• Inițierea la nivelul școlii și/sau al ISJ/ISMB a unor structuri cu rol de mediere
(centre de resurse) care să contribuie la identificarea surselor de conflict, a actorilor
implicați și a căilor de soluționare; aceste structuri/grupuri de inițiativa ar trebui să fie
formate dintr -un nucleu de elevi, cadre didactice și păr inți, care să îndeplinească rolul de
mediatori și care să influențeze rezolvarea pașnică a conflictelor între actorii școlii (elevi –
elevi, elevi -profesori, profesori -elevi, părinti -profesori, părinti -elevi); astfel de structuri
pot fi coordonate de persona l specializat (consilieri
• Școlari, asistenți sociali, psihologi) și pot iniția și derula programe anti –
violentă împreună cu parteneri de la nivelul comunității (ONG -uri, poliția de p roximitate,
autorități locale).

d. Intervenții la nivel curricular:
• Dezbaterea, în timpul orelor de consiliere și orientare, a situațiilor de violentă
petrecute în școală sau în vecinătatea acesteia și încurajarea exprimării opiniei
elevilor privind aceste situații și posibile căi de soluționare.
• Redimensionarea elementu lui educativ în abordarea intra+curriculară prin
accentuarea dimensiunii sociale și psihologice a managementului clasei.
• Valorificarea temelor relevante pentru problematica violenței, care se
regăsesc în curriculumul diferitelor discipline școlare (drep turile și îndatoririle
individului, libertate și normă/regulă de comportament, decizie și consecințele
deciziilor, abilități sociale etc.), prin utilizarea unor strategii activ -participative
(studiu de caz, joc de rol, analiză critică a mesajelor audio -vizuale cu conținut violent,
problematizare etc.), care să conducă la conștientizarea și dezvoltarea unei atitudini
critice a elevilor fată d e problematica violenței .
• Derularea unor programe și activități extrașcolare pe tema combaterii
violenței școlare ( de exemplu:

I. Săptămâna anti -violentă; jocuri, concursuri și expoziții tematice; întâlniri cu
specialiști care să prezinte în mod interactiv teme legate de violenta școlară, la care
să participe elevi, cadre didactice și părinți).
• Organizarea de progra me de informare a elevilor privind modalitățile
adecvate de gestionare a unor situații concrete de violentă, centrate pe dezvoltarea
unor competente de auto -control, negociere a conflictelor, comunicare, mijloace de
auto-apărare.
• Inițierea unor programe de educație intra – și inter -generatională și de educație
parentală prin care să se urmărească îmbunătățirea relațiilor dintre actorii de la nivelul
școlii (copii -părinti -cadre didactice -conducerea școlii).
• Sensibilizarea profesorilor fată de problemati ca violenței (forme de violentă,
cauze generatoare, mecanisme de prevenire, strategii de ameliorare, cadru legislativ
și instituțional) prin acțiuni de informare sistematice și coerente în scopul identificării
situațiilor potențial generatoare de conflict, încadrarea lor corectă și selectarea
modului potrivit de intervenție.
• Derularea unui program național privind cultivarea comportamentelor
nonviolente în școala pentru toate cadrele didactice care îndruma clase sau colective
de elevi.
• Desfășurarea un or activități de formare specifice care să urmărească
pregătirea diferitelor categorii de personal în implementarea la nivelul școlii a
strategiei naționale privind reducerea fenomenelor violente în unitățile de învățământ.
• Organizarea unor acțiuni de s prijinire a părinților în crearea unui mediu
suportiv și nonviolent pentru copii și de implicare a lor în activitățile cu acest specific.
• Creșterea transparentei evaluării rezultatelor elevilor (criterii, metode), în
scopul diminuării tensiunilor care conduc la apariția unor situații de violentă (între
elevi și profesori sau între elevi); monitorizarea la nivel instituțional a cadrelor
didactice care utilizează notarea ca mijloc de sancționare a comportamentelor sau
atitudinilor elevilor, în scopul core ctării acestor situații.

• Asumarea de către consilieri a unui rol proactiv , prin diseminarea ofertei de
sprijin psihologic și prin implicarea acest ora, în afara cabinetului , în identificarea și
rezolvarea problemelor copiilor ,
• Ameliorarea managementu lui comunicării între toți actorii de la nivelul școlii,
prin identificarea principalelor bariere comunicaționale și prin diversificarea
strategiilor și a canalelor de comunicare (activarea structurilor formale de la nivelul
școlii – consilii, comitete, as ociații grupuri de acțiune; organizarea de activități
informale elevi -cadre didactice -părinti; înființarea unei stații radio, web -site sau
publicații ale școlii; crearea unor proceduri de semnalare a situațiilor problematice –
cutie poștală a elevilor/pări nților);
• Asigurarea unui mediu școlar adecvat pentru derularea activităților didactice
în condiții optime, prin:
• Evitarea supraaglomerării colectivelor de elevi, atât la nivelul școlii, cât și la
nivelul claselor;
• Decongestionarea programului școl ar al elevilor;
• Asigurarea de personal didactic calificat și suficient numeric;
• Încadrarea unor specialiști în domeniul comunicării (mediatori, consilieri,
psihologi, asistenți sociali);
• Asigurarea unui serviciu de pază permanent; încadrarea de pe rsonal de
supraveghere și securitate suficient.
• Dezvoltarea unor strategii focalizate pe prevenirea și controlul fenomenelor
de violentă care apar în zona din jurul școlii, care să solicite implicarea activă a
partenerilor locali (de exemplu, solicitare a autorităților locale în vederea exercitării
atribuțiilor de control al destinațiilor spațiului proxim școlii și eliminarea situațiilor
în care acesta este utilizat pentru: baruri, jocuri video, comerț ambulant necontrolat
etc.).
• Pilotarea sistemului Z onelor de educație Prioritară (ZEP) ca modalitate
complexă de intervenție în unitățile de învățământ care se confruntă cu fenomene
ridicate de violentă școlară.

e. La nivel comunitar:
• Inițierea unor programe de sensibilizare a comunității privind fenomen ul de
violentă școlară (instituții responsabile: Inspectorate Școlare județene/ISMB, unități
școlare, Autoritatea pentru protecția Drepturilor Copilului, poliție, primărie, ONG –
uri).
• Dezvoltarea unor programe de prevenire a violenței școlare (cu susține rea
financiară și/sau logistică din partea Primăriei, a Inspectoratelor Școlare
județene/ISMB, a ONG -urilor, a poliției comunitare).
• Dezvoltarea de parteneriate ale școlilor și centrelor de plasament cu alte
instituții la nivel local – poliție, jandarme rie, autorități locale, ONG – uri etc. – Pentru
siguranța deplasării tinerilor și pentru crearea unei vecinătăți lipsite de pericole
privind integritatea fizică și psihologică a elevilor.
• Diversificarea programelor de asistentă socială adresate familiilo r
dezavantajate din punct de vedere socio – economic, categorie care prezintă un risc
accentuat în manifestarea unor comportamente violente ale copiilor (instituții
responsabile: Ministerul Muncii, Familiei și egalității de Șanse, Ministerul educației,
Cerc etării și Tineretului, organizații ale societății civile).
• Multiplicarea măsurilor de reducere a violenței exprimată în media – violentă
verbală, pornografie și imagini cu conținut violent (instituții responsabile: Ministerul
educației, Cercetării și Ti neretului, Ministerul Culturii și Cultelor, Consiliul național
al Audiovizualului, ONG -uri).
• Stimularea cooperării inter -institutionale și implicarea societății civile în
inițierea, derularea, monitorizarea și evaluarea unor programe anti -violentă la ni vel
național (instituții responsabile: Ministerul educației, Cercetării și Tineretului).

2.2. Scopul și obiectivele cercetării:
Scopul acestui studiu este de a propune o soluție viabilă și aplicabila pentru
diminuarea riscului de delincvența juvenilă la copii aflați în centrele de plasament.
Obiectivul general: identificarea acelor elemente cu care se poate concepe un
program/activitate aplicabilă la nivel de ONG.

Obiectivele specifice:
a. Identificarea componentelor cheie în programele de prevenție pentru populația target
b. Identificarea metodelor și practicilor aplicabile în programele de prevenție;
c. Elaborarea unui plan aplicabil la nivel de ONG care are ca scop prevenția și
diminuarea delincventei la populația target.

2.3. Adecvarea studiului:
Pentru a putea contura “Programul de prevenție și diminuare a comportamentul
delincvent” pentru tinerii aflați în centrele de plasament din România, în primul rând, am
verificat cadrul legislative care delimitează formele și condițiile în care se poate acționa.
Datorită faptului că sistemul legislativ din România are specificații clare cu privire la copii
aflați în centrele de plasament și tipul programe lor pe care aceștia le pot urma (programe
agreate de diversele instituții care au acești copii în răspundere), am trecut la cercetarea
studiilor făcute asupra programelor applicate și agreate de guvernele di alte țări.
Stabilirea criteriilor relevante de c ăutare și selectare și triere a programelor de
prevenție relevante:
În funcție de limitele conceptuale și legale obligatorii arătate în capitolul anterior
referitoare la fenomenul de delincvența juvenilă, s -au parcurs următorii pași:
a. Stabilirea bazelor d e date folosite:
Bazele de date la care am avut acces pentru căutarea cercetărilor sunt: ScienceDirect,
SSRN, MEDLINE, PsychInfo.
b. Stabilirea criteriilor de testare a programelor folosite:
Ținând cont că am căutat observarea frecventei strategiilor applicate în programele
studiate, am urmărit ca aceste programe să fie etichetate ca și “eficiente” (rezultate
dovedite/testate de scădere a comportamentelor delincvente conform standardelor din ț ările
unde au fost implementate) și să aibă cel puțin 2 studii efectuate în acest sens (design

experimental). Etichetarea programelor cu efficient este importanta datorita recomandarilor
legislatiei europene. Procedeul complet poate fi accesat online.6
c. Stabilirea cuvintelor cheie pentru căutarea în bazele de date:
Cuvintele cheie folosite pentru căutarea în bazele de date au fost: “juvenile”,
“delinquency”, “behavioral problems”, foster care”, “underage childrens”, “ risk factors ”
alături de “strategies”, “effective prevention measures ”, “effective prevention program ”,
“guvernamental accepted ”.

d. Extragerea și trierea studiilor:
Căutare a fost făcută în fiecare bază de date separate. Am folosit de fiecare dată opțiunea de
căutare avansată după cuvinte cheie, fraze cheie, căutare în Titlu, Abstract, Abstract ID sau
conținut. În căutarea inițială s -au găsit 563 de programe din care am eliminat programele
duplicat (care apăreau în mai multe baze de date).
În următoarea fază s -a trecut la studierea programelor pentru a vedea dacă au fost
testate eliminând cele netestate, apoi am eliminate cele care nu au fost macate drept
“eficiente”. În urmă aceste faze au rămas 263 programe.
În a treia fază s -a trecut la trierea programelor după scop (am fost interesat doar de
cele care se ocupa de prentia delincventei juvenile) și după populația target (tineri 14 -18 ani,
în centre de plasament, care prezintă probleme de comportament sau sunt clasificați cu grad
ridicat de risc pentru a devein delincvenți). La sfârșitul aces tei faze au rămas doar 13
programe diferite de preventive a delincvenței juvenile (Anexa 3 și 4: Programele de
prevenție structurate după caracteristicile principale relevante).

2.4. Analiza datelor:
Studiile rămase au fost citite în întregime, analizate și s -au extras elementele relevante
pentru lucrarea de fată.

6 Program Review and Rating from Start to Finish – https: //www.crimesolutions.gov/about_starttofinish.aspx

Pentru a putea face o analiză pertinenta a datelor studiate acestea au trebuit organizate,
astfel s -au extras “caracteristicile comune” și “caracteristicile particulare”. În lucrarea de față
au fost luate în calcul “caracteristicile comune”.
În urma unei analize simple de frecvență am obținut următoarele rezultate relevante:
Eficienta studiilor a fost calculată în urma testării de către fiecare organizație
guvernamentală în parte.
Obiec tivul general al tuturor programelor a fost acela de a preveni delincvența
juvenilă și comportamentele delincvente la tinerii aflați în centre de plasament sau
instituționalizați (sunt incluse și sitemele foster care).
Metoda cea mai des folosită a fost e xperimental classic, cu 2 grupuri separate,
experimental și de control (acel grup în care nu s -a aplicat programul) și apoi re -testarea
programului.
Eșantioanele alese pentru cercetare au fost tineri cu vârste intre 12 -18 ani, din diferite
culture, de dife rite religii, etnii, rase. Datorită faptului că experimentele au avut loc zone
diferit dezvoltate din punct de vedere economic, cu diferite caracteristici sociale,
experimentatorii au avut puțin control al eșantioanelor (număr de persoane, gen, etnie, etc) .
Durata programelor variază în funcție de metoda alaesa pentru fiecare caracteristică
în parte. Durata programelor mai depinde și de caracteristicile personale ale tinerilor, de
gradul de instruire sau specializare a celor care aplica programul.
Măsuril e preventive applicate au fost diferite. Cel mai des s -au folosit combinații de
măsuri (consigliere/terapie individuală, terapii de grup, măsuri educative, etc).

2.5. Rezultatele studiului și concluziile desprinse:
Rezultatele analizei din capitolul anterior arata că, cel puțin teoretic, oricare dintre
programele de prevenție analizate ar putea fi aplicat în România și ar avea rezultate. În
realitate însă, acele programe nu țin seama de câțiva factori care ar putea foarte ușor să
schimbe rezultatele a plicării programului de prevenție în România.
Conform datelor analizate toate programele promovează dezvoltarea abilitaților
sociale și îmbunătățirea comportamentelor pro -sociale alături de dezvoltarea performantelor
școlare. Tot aici se pot menționa și pr ogramele de mentoring (promovează alegerea unui

model în viață, promovează suportul emoțional) și programele educative after -school (susțin
dezvoltarea competentelor educaționale).
Intervențiile prin consiliere, terapii supportive, terapii comportamentale sau alte
modalități de exprimare personală sunt folosite într -o frecventă redusă, așa cum specifica
fiecare program: “doar acolo unde este necesar”.
Trebuie să menționez că, datorită diferențelor culturale, tinerii din centrele de
plasament din alte țări b eneficiază de programe pentru dezvoltarea “abilitaților necesare unui
stil de viața normal” adică, auto -gospodarire și igienă. Aceasta component a fost specificata
în cazurile în care erau vizați tineri care prezentau deficiențe în acest domeniu.
Cele mai mici frecvente apar în componentele care vizează “dezvoltarea armonioasă
a sferei emoționale”, “dezvoltarea gândirii morale” și “identificarea și dezvoltarea abilitaților
personale”. Acest lucru este datorat faptului că educația ar trebui să acopere aceste aspecte și
să acționează asupra lord oar atunci când este nevoie.
Reprezentativitatea eșantionului este un factor important. Este adevărat că eșantionul
este reprezentativ pentru țara în care programul a fost aplicat, dar pentru caracteristicile
populație i din România poate nu este reprezentativ.
Controlul condițiilor experimentale este scăzut. Când se compara două grupuri este
important să știm dacă diferențele în rezultatele studiate sunt datorate programului de
intervenție sau altor factori.
Schimbarea caracteristicilor sociale și economice a României este un factor de care
trebuie ținut cont. Situația socială și economică, așa cum am arătat în capitolul anterior,
favorizează în mare măsură comportamentul delincvent. Reducerea suportului din partea
statului sau creșterea suportului din partea statului pentru tinerii din centrele de plasament
poate crește sau reduce rata de apariție a fenomenului de delincvența juvenilă în rândul
acestor tineri.
Schimbarea legislației în România este un aspect care poate să influențeze riscul
apariției fenomenului de delincventă.
Controlul condițiilor experimentale este scăzut. Când se compara două grupuri este
important să știm dacă diferențele în rezultatele studiate sunt datorate programului de
preventive sau altor fa ctori (caracteristicile personale sale subiecților).

Strategia prevenirii comportamentelor delincvente in randul copiilor din
centrele de plasament
Pentru stabilirea strategiei de preventie urmatoarele definitii vin sa completeze aria
conceptului:
Profila xie – sens restrâns – totalitatea măsurilor medico -sanitare care se iau pentru
prevenirea apariției și răspândirii bolilor infecțioase.
– sens general – totalitatea activităților cu caracter preventiv care stau la
baza principiilor de ocrotire a sănătății publice. Măsurile profilactice au o mare importanță
în combaterea unor boli cu largă răspândire în masă.
Prevenire – totalitatea măsurilor profilactice îndreptate asupra individului sau
comunității sociale, în vederea prevenirii comportamentelor deviante, a cauzelor, condițiilor
și circumstanțelor care le pot genera.
Profilaxie socială – ansamblu de măsuri și procedee psihopedagogice, psihosociale,
psihiatrice, juridic, medicale etc., capabile să prevină, să co mbată sau să împiedice apariția
simptomelor de inadaptare sau de alienare, a altor patologii sociale.
Predicție (prognostic) – prevederea sau anticiparea direcției în care va evolua și se
va dezvolta tânărul și prin aceasta, a șanselor pe car e le va avea în școală / profesiunea
aleasă. Ea presupune o bună cunoaștere a celui în cauză bazată pe măsurarea (testarea ) și
estimarea nivelului de dezvoltare a componentelor structurale ale personalității, prin
diagnostic psihic.
Strategia de pr eventive propusa este de fapt o reactie care stimuleaza intreprinderea
unor masuri anticipative pentru impiedicarea producerii actelor delincvente. Daca actele de
delincventa au fost comise deja atunci masurile vor avea caracter de combatere sau diminuare
a efectului.
Ținând seama de factorii prezentati mai sus , particularitățile sociale, culturale și
legislative din România programul de prevenție și diminuare a ratei delincventei juvenile în
rândul tinerilor din centrele de plasament ar trebui să aibă următoarea formă:
Condiții obligatorii de aplicare : Personalizare – după nevoile fiecărui tânăr, în
cazul în care vizează un grup de tineri, se cauta ca aceștia să fie grupați în funcție de nevoi;
Denumire program: “ Egalitate la șansa”

Aplicant: ONG
Person al cheie: Specialiști (psihologi, asistenți sociali), Personalul din centrele de
plasament , Cadre didactice , Voluntari
Dotări speciale obligatorii: spații și necesarul de materiae pentru desfășurarea
diferitelor activități (în funcție de caz)

Obiectivul principal: Prevenția și diminuare a delincvenței juvenile în rândul
tinerilor din centrele de plasament
Obiective secundare:
 Obiectiv 1: dezvoltarea aptitudinilor care să le poată oferi șansa la o viață mai
bună după ce tinerii împlinesc vârsta de 18 ani ( elemente de auto -gospodarire,
elemente de relaționare, managementul situațiilor critice, luarea de decizii,
managementul comportamentelor impulsive);
 Obiective 2: dezvoltarea de strategii de adaptare și modalități de răspuns pro –
sociale la problemele actua le de care se vor lovi (lipsa locuinței, lipsa
suportului social, angajarea, etc).
 Obiectiv 3: integrarea în “mediul social înconjurător”, în comunitate, a
tinerilor din centrele de plasament (sensibilizarea societății, activități mixte
pro-sociale, facili tarea accesului pe piața muncii).

Populația ținta : tineri din centrele de plasament și (dacă este cazul și se poate)
familia biologică a acestora.
Implementarea programului:
a. Faza 1: Încheierea parteneriatelor și convențiilor de colaborare
Deoarece este un program inițiat de un ONG care vizează populația de tineri din centrele
de plasament este important în primul rând incheiera convențiilor de colaborare cu unitățile
de plasament. Tot în această fază se vor încheia convenții de colaborare cu diferitele a genții
regionale care se ocupa de educarea și plasarea pe piață a forței de muncă.

Tot în această fază un rol important îl are și încheierea contractelor de colaborare cu
patronate și diferite societăți comerciale.
b. Faza 2: Angajarea specialiștilor
Angajare a specialiștilor este un process important căruia se va acorda o mare atenție.
Eficienta programului depinde de modul în care aceștia își vor exercita meseria. Deși în
fiecare centru de plasament exista specialist (psihologi, asistenți sociali, medici, ter apeuți,
etc) este important că programul să fie aplicat de proprii specialiști care să țină o strânsă
legătură cu cei angajați de stat. Cel mai important motiv ar fi acela al adaptării programului
după nevoile fiecărui copil.
c. Faza 3: Încheierea contractelo r de voluntariat
Deoarece resursele ONG -ului sunt limitate, iar suportul statului este aproape inexistent,
se vor căuta voluntari, specializați sau nu, pentru diferitele aspect și activități ale programului.
Voluntarii joacă un rol important aici deoarece sunt prima treaptă în facilitarea acceptării și
integrării în societate a acestor tineri.
d. Faza 4: Alegerea strategiei programului pentru fiecare copil, sau pentru grupuri
de copii cu probleme asemănătoare:
In functie de factorii si conditiile care favoriz eaza si/sau determina fenomenul de
delincventa in randul tinerilor din centrele de plasament putem vorbi de doua tipuri de
actiuni preventive:
Actiuni preventive formative care urmaresc educarea minor ului in vederea acceptarii si
respectarii valorilor sociale. Preventia formative este scopul principal in orice process
educativ.
Actiuni de inlaturare a imprejurarilor favorizante care actioneaza asupra starilor,
situatiilor, conditiilor de mediu social , cultural, politic.

Asistarea academică care vizează îmbunătățirea rezultatelor școlare prin:
o măsuri psihopedagogice și diferite forme de tratament psihoterapeutic
în vederea prevenirii unor evoluții dizarmonice, antisociale ale
personalității minorilo r.

o
o Intervenție educaționala și suport academic :
a. Valorificarea temelor relevante pentru problematica violenței, care se
regăsesc în curriculumul diferitelor discipline școlare (drepturile și
îndatoririle individului, libertate și normă/regulă de comportament, decizie și
consecințele deciziilor, abilități sociale etc.), prin utilizarea unor strategii
activ -participative (studiu de caz, joc de rol, analiză critică a mesajelor audio –
vizuale cu conținut violent, problematizare etc.), care să conducă l a
conștientizarea și dezvoltarea unei atitudini critice a elevilor fată de
problematica violenței.
o Suport pentru cei care vor să urmeze un sistem de învățământ supe rior
(burse, diferite facilitati în funcție de parteneriatele încheiate)
o Programe de mentoring – tinerii învața de la cei mai mari, crează
relații sociale noi și își crează grupuri de suport moral .
o Testarea abilitaților personale, asistarea în formarea profesională
și asistarea în găsirea unui loc de munca pe formarea fiecărui tânăr
– conform legislației în vigoare .
o Programe de practică pe întreaga perioadă de formare profesională .
o Programe de suport after -school (educaționale, de recreere, de
voluntariat, de calificare) .
Îmbunătățirea abilitaților sociale și a comportamentelor pro -sociale este un
obiectiv important al programului pentru că stă la baza viitorului fiecărui tânăr precum și la
modul în care acesta se integrează în comunitate. Acest lucru trebuie făcut în interiorul
comunității si cu participarea comunității. Asfel sunt propuse următoarele tipuri de activități:
 Activități pro -sociale mixte :
i. Programe de voluntariat în care pot fi implicate acești copii

ii. Diferite activități sportive si activități pro -sociale (de obicei
sunt parteneriate ale primăriilor locale cu ONG -urile care au
ca scop “inbunatatirea condițiilor de viață” în oraș sau zona
înconjurătoare);
iii. Activități culturale mixte care să promoveze talentul acestor
tineri și implicarea directă în activitățile culturale locale
 Consiliere și suport în vederea rezolvării problem elor apărute în viața
tinerilor.
 Diferite tipuri de intervenții terapeutice individuale sau de grup acolo
unde este nevoie.
 O importanță foarte mare este acordată și suportului oferit tinerilor după
inplinirea vârstei de 18 ani :
o Suport in plasarea si mentinerea pe piata muncii ;
o Suport pentru gasirea unei locuinte (exista momentan 2 imobile cu
locuinte sociale) ;
 Diferite tipuri de training parental pentru părinții biologici si/ sau viitorii
parinti din randul copiilor institutionalizati acolo unde este cazul – scopul
programului este introducerea în societate a acestor tineri;
 Constientizarea tinerilor asupra fatelor si consecintele acestora

3.1. Concluzii și implicațiile cercetării în practică:
Lucrarea de fata încearcă să contureze un program de prevenți e și diminuare
delincventei juvenile în rândul tinerilor din centrele de plasament. Deoarece la nivel
național nu estista o strategie clară de prevenție, iar strategia de integrare a acestor tineri
este precară și doar până la vârsta de 18 ani, am încercat să abordez și să găsesc soluții
concrete la principalele cauze generatoare de delincventa în rândul tinerilor. Desigur
numărul acestor factori și cauze este mult mai mare lucrarea de fata vizând doar o categorie
de populație.

În această lucrare am încerca t să evidențiez cauzele comportamentului delincvent,
încrengătura legală, limitarea legală de acț iune și cea a responsabilității din punctul de
vedere al prevenției, al instituțiilor abilitate și să subliniez necesitatea acordării unui interes
mai profund asupra acestui fenomen din partea societății, a comunităților. Este necesar de
înțeles că acești tineri, la împlinirea vârstei de 18 își pierd suportul din partea statului și
ajung în mijlocul comunităților fără nici o modalitate de existență. Din studiile cercetate s -a
putut observa că integrarea și reducerea fenomenului de delincventa în rândul minorilor tine
in primul rand de educația primită, suportul în procesul de educație precum și de acceptarea
lor de catre comunități .
Din punctul meu de vedere un m are aport în creșterea numărului de comportamente
delincvente în rândul minorilor , în general , îl are societatea, adică lipsa educației acesteia,
lucru susținut de faptul că nu se iau măsuri clare pentru suportul familiilor care au copii în
plin proces edu cativ, faptul că sistemul de educație este deficitar (lipsa specialiștilor, lipsa
investițiilor, programe depășite, etc).
În condiția în care, în România, programele de prevenție prin educație nu sunt
numeroase și de fiecare dată nu au suportul autoritățil or, sper că lucrarea de față să fie un
punct de pornire în viitoarele cercetări care să vină să completeze sfera largă a nevoilor
programelor de prevenție din România.

Rezumat

Lucrarea de față vrea să aducă o explicație (prin partea teoretică prezentată)
pentru creșterea ratei de delincvența juvenilă în România și vrea să contureze
câteva măsuri preventive și/sau de intervenție care să reducă numărul minorilor
delincvenți, măsur i care au fost incluse într -un program de prevenție, ușor
aplicabil de orice organizație nonguvernamentala în condiția în care legislația
în vigoare, în cazul minorilor, trasează foarte bine marginile de responsabilitate,
astfel că acțiunile ONG -urilor sun t limitate.
Lucrarea este structurata în două părți. Prima parte a lucrării explica
aspectele teoretice ale fenomenului de delincvența juvenilă prin consultarea
literaturii de specialitate. Această parte definește termenii, clasifica și explică
cauzele fenomenului și factorii favorizanți precum și clasifică actele de
delincvența juvenilă și pedepsele acordate minorilor. Deasemenea a fost
prezentat și cadrul legislativ din România precum și cadrul legislative
internațional.
În cea de -a doua parte, prin d emersurile făcute am realizat o analiză de
frecvență a măsurilor preventive luate în diferite programe sau practici de
preventive internaționale, apoi, pe baza concluziilor am realizat un program de
prevenție care care conține măsuri practicate de ani de z ile și dovedite a fi
eficiente de către ONG -uri din întreaga lume.
Concluziile analizei mele arată că fenomenul de delincvența juvenilă poate
fi prevenit prin măsuri educative, atât a minorilor cât și a societății/comunității
din care aceștia fac parte. E ficienta demonstrate de programele folosite arata ca
atunci când minorii proveniți din centre de plasament nu sunt priviți ca și
“intruși” în comunitate, ei se pot integra ușor și câteodată chiar, ne pot
surprinde.

Măsurile propuse în acest program au tre buit să fie în primul rând legale, să
se încadreze în specificațiile sistemului legislativ românesc și să răspundă
recomandărilor Comunității internațional, iar în al doilea rând să poată fi
aplicabile concret,aici, în România, și acum, în condiția în care există un număr
mare de programe care se bazează pe viitoarele schimbări legislative. Conform
analizei datelor am optat spre măsuri educative și măsuri prosociale care să
faciliteze acceptarea de către comunitate a tinerilor vizați.

Bibliografie:
1. Albu E., (2002), Manifestări tipice ale devierilor de comportament la
elevii preadolescenți, prevenire și terapie, Editura Aramis, București.
2. Augimeri, Leena K., David P. Farrington, Christopher J. Koegl, and
David Martin Day. 2007. “The SNAP™ Under 12 Outreac h Project:
Effects of a Community -Based Program for Children With Conduct
Problems.” Journal of Child and Family Studies 16:799 –807.
3. Bandura A. (1969). Principiile modificării comportamentului
4. Bandura A. (1977). Social learning theory
5. Beets, Michael W., Br ian R. Flay, Samuel Vuchinich, Frank J. Snyder,
Alan C. Acock, Kin –Kit Li, Kate Burns, Isaac J. Washburn, and Joseph
A. Durlak. 2009. “Use of a Social and Character Development Program
to Prevent Substance Use, Violent Behaviors, and Sexual Activity
Among Elementary School Students in Hawaii.” American Journal of
Public Health 99:1 –8.
6. Beldean -Galea I.E., (2012), “Teza De Doctorat: Agresivitatea la elevi”,
UNIVERSITATEA “BABES -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA,
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI;
7. Cesare Lombroso, Omul delincvent, traducere în limba română,
București, Edit. "Măiastra", 1992.
8. Cahill, Meagan, Mark B. Coggeshall, David Hayeslip, Ashley Wolff,
Erica Lagerson, Michelle L. Scott, Elizabeth Davies, Kevin Roland, and
Scott H. Decker. 2008. Communi ty Collaboratives Addressing Youth
Gangs: Interim Findings From the Gang Reduction Program.
Washington, D.C.: Urban Institute Justice Policy Center.
http://www.urban.org/UploadedPDF/411692_communitycollaboratives.
pdf
9. Caplan, Marlene, Roger P. Weissberg, Ja cqueline S. Grober, Patricia J.
Sivo, Katherine Grady, and Carole Jacoby. 1992. Social competence
promotion with inner -city and suburban young adolescents: Effects on
social adjustment and alcohol use. Journal of Consulting and Clinical
Psychology 60:56 -63.

10. C. Gorgos, (1987), “Dicționar enciclopedic de psihiatrie”, Edit.
Medicală, București, p. 110 -111.
11. Chamberlain, Patricia, and John B. Reid. 1998. “Comparison of Two
Community Alternatives to Incarceration for Chronic Juvenile
Offenders.” Journal of Consu lting and Clinical Psychology 66(4):624 –
33
12. Chamberlain, Patricia, Leslie D. Leve, and David S. DeGarmo. 2007.
“Multidimensional Treatment Foster Care for Girls in the Juvenile
Justice System: 2 -Year Follow -Up of a Randomized Clinical Trial.”
Journal of Con sulting and Clinical Psychology 75:187 –93.
13. Constituția României, republicată (articolele sunt specificate în anexa 1)
14. Durlak, Joseph A., Roger P. Weissberg, Allison B. Dymnicki, Rebecca
D. Taylor, and Kriston B. Schellinger. 2011. “The Impact of Enhancing
Students’ Social and Emotional Learning: A Meta -Analysis of School –
Based Universal Interventions.” Child Development 82(1):405 –32.
15. Danilet, C, 2016 – Statistici 2011 -2015: Delincventa juvenila – online la
https://cristidanilet.wordpress.com/2016/03/27/statistici -2011 -2015 –
delincventa -juvenila/
16. Frey, Karin S., Susan Bobbitt Nolen, Leihua Van Schoiack Edstrom,
and Miriam K. Hirschstein. 2005. “Effects of a School -Based Social –
Emotional Competence Program: Lin king Children’s Goals,
Attributions, and Behavior.” Applied Developmental Psychology
26:171 –200.
17. Frank Schmallegger, Criminal Justice Today, New Jersey, Prentice
Hall, Englewood Cliffs, 1991, p. 84.
18. Holsen, Ingrid, Brian H. Smith, and Karin S. Frey. 2008. “Outcomes of
the Social Competence Program Second Step in Norwegian Elementary
Schools.” School Psychology International 29(1):71 –88.
19. Huditeanu A., (2001). Devianta Comportamentală la elevi, Ed.
Psihomedia
20. Ibiș, A. (2001), Influența agenților de socializa re (familia, școala,
grupul de referință) asupra comportamentelor predelincvente ale
elevilor, Editura Pansofia, București.
21. J.B. Baldwin, Making a Difference: An Impact Study of Big
Brothers/Big Sisters (Re -issue of 1995 Study) –

http://ppv.issuelab.org/re source/making_a_difference_an_impact_study
_of_big_brothers_big_sisters_re_issue_of_1995_study#sthash.mrkIK49
c.dpuf
22. J. Laplache, J.B. Pontalis, (1994), “Vocabularul psihanalizei”, Edit.
Humanitas, București, p. 34
23. J. Ph. Leyens, (1992), “Psychologie sociale ”, Edit. Pierre Mardaga,
Bruxelles.
24. Jecu V., “Prevenirea delincvenței juvenile și minorul victimă”,
București, 1998
25. Legislația internațională (articolele sunt specificate în anexa 2)
26. Lipman, Ellen L., Meghan Kenny, Carrie Sniderman, Susanne O’Grady,
Leena K. Augimeri, Sarah Khayutin, and Michael H. Boyle. 2008.
“Evaluation of a Community -Based Program for Young Boys At -Risk
of Antisocial Behavior: Results and Issues.” Journal of the Canadian
Academy of Child and Adolescent Psychiatry 17(1):12 –19.
27. Li, Kin –Kit, Isaac J. Washburn, David Lane DuBois, Samuel
Vuchinich, Peter Ji, Vanessa Brechling, Joseph Day, Michael W. Beets,
Alan C. Acock, Michael Berbaum, Frank J. Snyder, and Brian R. Flay.
2011. “Effects of the Positive Action Program on Problem Behaviors in
Elementary School Students: A Matched -Pair Randomized Control
Trial in Chicago.” Psychology & Health 26(2):187 –204. DOI:
10.1080/08870446.2011.531574.
28. Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului România. (2007),
“Strategia Ministerului Educației Cerce tării și Tineretului cu privire la
reducerea fenomenului de violență în unitățile de învățământ
preuniversitare”, online la http://isjvn.vn.edu.ro/upload/f1434.pdf ,
20.06.201 7, 9:30 am
29. Ministerul Justiției, STRATEGIA PENTRU DEZVOLTAREA
SISTEMULUI JUDICIAR 2015 – 2020, online la
https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=4
&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwiAk_OShcjUAhXMvBQKHVOeDs
AQFgg2MAM&url=http%3A%2F%2Fwww.just.ro%2Fwp –
content%2Fupload s%2F2016%2F02%2FPA –
12nov15.doc&usg=AFQjCNEy0vJ_Llz1PS7KyrMGn4yIi6HLWw
30. Ministerul justiției, Codul penal și codul de procedura penală (articolele
sunt specificate în anexa 1)

31. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice,
(2014), STRATEGIA NAȚIONALĂ DE REINTEGRARE SOCIALĂ
A PERSOANELOR PRIVATE DE LIBERTATE 2014 – 2018, online
la
https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=1
&cad=rja&uact=8&ved=0ahUKEwiAk_OShcjUAhXMvBQKHVOeDs
AQFggkMAA&url=http%3A%2F%2Fanp.gov.ro%2Fd ocuments%2F1
0180%2F0%2FProiectul%2BStrategie%2Bnationale%2Bde%2Breinteg
rare%2Bsociala%2Ba%2Bpersoanelor%2Bprivate%2Bde%2Blibertete
%2B2014 -2018.doc%2F741ae702 -2eca-4a4d -b598 –
14eba76b59f8&usg=AFQjCNE5SRgT1nurqsWT0E0rKQ4OmPsHjQ .
32. Pasca M. D., (2005). INFRACTOR UL MINOR ȘI REINTEGRAREA
SA ÎN COMUNITATE, Ed. Ardealul
33. Preda, V. (1998). DelicvenŃa juvenilă o abordare multidisciplinară.
Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană.
34. Petcu, M., (1999), Delincvența. Repere Psihosociale, Editura Dacis,
Cluj Napoca.
35. Rășcanu, R., (1994), Psihologia comportamentului devian, Editura
Universității, București.
36. Robert King Merton, Social Theory and Social Structure, New York,
Free Press, 1968.
37. Schick, Andreas, and Manfred Cierpka. 2005. “Faustlos: Evaluation of a
Curriculum to Prev ent Violence in Elementary Schools.” Applied and
Preventive Psychology 11:157 –65.
38. Sutton, J., Smith, P. K., & Swettenham, J. (1999). Bullying and theory
of mind: a critique of the social skills deficit view of anti -social
behavior. Social Development, 8, 1 17–127
39. Șchiopu, U., Verza E. (1981), Psihologia vârstelor, Editura Didactică și
Pedagogică, București
40. Tăsica Luminița, C., (2003) Prevenirea devianței juvenile, Editura
Premier, București.
41. Trent, Jason F., and Larissa N. Niec. 2006. “Mentoring Youth with
Psychiatric Disorders: The Impact on Child and Parent Functioning.”
Child & Family Behavior Therapy 28:43 –58.
http://dx.doi.org/10.1300/J019v28n03_03

42. Turliuc Maria, N., (2007), Psihosociologia comportamentului deviant,
Institutul European, Iași.
43. William Sh eldon, Emil Hărți, Eugene McDermott, Varieties of
Delinquent Youth, New York, Harper, 1949.

Anexe:
Anexa 1 – Legislație internă

1. Constituția României , republicată;
2. Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările
ulterioare;
3. Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și
completările ulterioare;
4. Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal;
5. Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind
Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte
normative care cuprind dispoziții procesual penale;
6. Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal ;
7. Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a
altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal;
8. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului,
republicată;
9. Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completări le
ulterioare;
10. Legea asistenței sociale nr. 292/2011;
11. Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale,
cu modificările și completările ulterioare;
12. Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române ,
republicată;
13. Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea
ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare;
14. Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie,
republicată;
15. Hotărârea Guvernului nr. 1849/2004 privind organizarea, funcționarea și
atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor , cu modificările și
comp letările ulterioare;
16. Hotărârea Guvernului nr. 870/2006 privind aprobarea Strategiei pentru
îmbunătățirea sistemului de elaborare, coordonarea și planificare a politicilor
publice la nivelul administrațiilor publice centrale;
17. Legea nr. 252/2013 pri vind organizarea și funcționarea sistemului de
probațiune, cu modificările și completările ulterioare.
18. Ordinul ministrului justiției nr. 2199/C/2011 privind Regulamentul de
organizare și desfășurare a activităților educative, culturale, terapeutice, de

consiliere psihologică și asistență socială, instruire școlară și formare
profesională.

Anexa 2 – Legislație internațională și Recomandări internaționale

1. Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, adoptată
de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite;
2. Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libert ăților
fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994;
3. Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală
a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr.
18/1990;
4. Recomandarea nr. 5 a Comitetu lui de Miniștri ai Consiliului Europei privind
drepturile copiilor instituționalizați (2005);
5. Recomandarea nr. 1286 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
privind o strategie europeană pentru copii (1996);
6. Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 182/1999 privind
interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în
vederea eliminării lor, adoptată la cea de -a 87-a sesiune a Conferinței Generale
a Organizației Internaționale a Muncii, Geneva, ratificată prin L egea nr.
203/2000;
7. Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice;
8. Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale;
9. Convenția împotriva Torturii și a altor Pedepse ori Tratamente Crude,
Inumane sau D egradante, Convenția împotriva formelor de tratament sau
pedepselor crude, inumane sau degradante aprobată de Adunarea Generală a
Națiunilor Unite la 10 decembrie 1984 (Rezoluția 39/46);
10. Ansamblul Regulilor Minime de Tratament al Deținuților;
11. Recom andarea Consiliului Europei nr. (87) 3 asupra Regulilor Europene
privind Penitenciarele;
12. Regulile și Standardele Minime pentru Măsurile Neprivative de Libertate –
Regulile de la Tokyo;
13. Ghidul Națiunilor Unite cu privire la prevenirea delincvenței j uvenile –
Ghidul de la Riyadh;
14. Regulile Europene cu privire la Sancțiunile și Măsurile Comunitare;

15. Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei
forme oarecare de detenție sau încarcerare;
16. Ansamblul regulilor minime ale Națiunilor Unite cu privire la administrarea
justiției pentru minori (Regulile de la Beijing);
17. Recomandarea nr. R (89) 12 cu privire la educația în penitenciare;
18. Recomandarea Comitetului de Miniștri ai statelor membre referitoare la
Regulile Penitenciare Europene, Rec (2006)2;
19. Recomandarea Rec. (2010)1 privind Regulile Europene în domeniul
Probațiunii.

Anexa 3. Programele de preventive cercetate și caracteristicile lor
Nr
Crt Denumire program Populația Ținta Durata
program Personal cheie Componente program
1 Big Brothers Big
Sisters (BBBS)
Community -Based
Mentoring (CBM)
Program  Tineri din centrele de
plasament cu vârste 16 -18 ani
 Tineri din familii
monoparentale (16 -18 ani)
 Tineri din familii care se
confrunta cu probleme
financiare
 Tineri care au comis o
infracțiuni penale și sunt în
process de reabilitare Cel puțin 1 an  Mentorii cu vârste
intre 22 -49 ani,
majoritatea voluntari;
 Psihologi;
 Asistenți sociali;
 Alte persoane care
administrea  Mentoring 1 -1 intre un
adult și un tânăr;
 Creșterea
performanțelor școlare
 Dezvoltarea abilitaților
sociale
2 Multidimensional
Treatment Foster
Care –Adolescents  Tineri cu vârste 12 -17 ani
din centre de plasament
 Tineri cu probleme
comportamentale plasați în
familii adoptive Cel puțin 1 an  Familia adoptiva/staff –
ul centrului de plasament
 Familia biologică dacă
este cazul
 Echipa de tratament:
un manager de caz, un
terapeut dacă este cazul,
alte persoane care să
supravegheze, îndrume,
învețe, în funcție de
specificul fiecărui caz  Dezvoltarea abilitaților
sociale și îmbunătățirea
comportamentelor pro –
sociale
 Identificarea și
trainingul abilitaților
personale ale tinerilor
 Terapie suportiva
pentru tineri
 Intervenție educaționala
pentru tineri
3 Gang Reduction
Program  Tineri cu vârsta intre 14 –
18 ani
 Tineri care prezintă
comportament de risc
 Tineri care au comis
infracțiuni penale și au
pedepse cu supraveghere
 Tineri din zone
defavorizate Difera Prevenție:
 Asistarea în stabilirea
de țeluri academic
 Asistarea în prevenirea
consumului de alcool și
substanțe
 Mentoring
 Arta ca și modalitate de
exprimare
Intervenție/reintegrare:
 Programe de sport și
recreere “after school”
 Mentoring
 Dezvoltarea abilitațilo r
sociale
 Consiliere și formare
profesională

4 Positive Action  Tineri cu vârste intre 12 –
18 ani, elevi
 Tineri din toate categoriile
sociale
 Tineri cu sau fără
probleme penale
 Tineri din sistemul de
detenție
Difera  Educatori
 Profesori
 Consilieri
 Psihologi Kit-uri de prezentări de 15 –
20 minute și 30 minute de
discuții cu tinerii;
programul poate fi folosit
atât after -school cât și ca
măsură de pedeapsă.
 “armonizarea” cercului
ganduri -actiuni -sentimente
 Dezvoltarea acțiunilor
sociale și emoționale
pozitive
5 Second Step®: A
Violence Prevention
Curriculum  Tineri până la 18 ani cu
probleme comportamentale
semnalate sau care prezintă
risc Difera  Educatori
 Profesori
 Consilieri
 Psihologi  Dezvoltarea empatiei:
învața tinerii să identifice
șiș a înțeleagă emoțiile lor
și ale celorlalți
 Controlul impulsului și
rezolvarea problemelor:
reduce impulsivitatea,
învața tinerii să -și evalueze
consecințele acțiunilor,
rezolvarea problemelor
sociale .
 Manage mentul furiei:
învața tinerii să -și
gestioneze reacțiile
emoționale
 Practicarea diferitelor
abilități comportamentale
care au ca scop gestionarea

problemelor sociale
întâlnite și găsirea unei căi
adecvate de rezolvare a lor
6 SNAP® for Youth  Tineri 12-18 ani care
prezintă risc pentru
comportamente agresive și
antisociale Difera  Educatori
 Profesori
 Consilieri
 Psihologi Scopul principal: “să țină
tinerii în școala șiș a -I țină
departe de probleme”
 Dezvoltarea abilitaților
sociale (bazat pe teoria
învățării sociale);
 Dezvoltarea abilitaților
personale și ajutorul în
găsirea unei
meserii/cariere;
 Training parental
(pentru a face fața
problemelor apărute cu
copii)
7 Achievement
Mentoring Program
(AMP)  Tineri 14 -18 ani Difera  Educatori
 Profesori
 Consilieri
 Psihologi
 Elevi
 Studenți
 Voluntari Bazat pe teoria învățării
sociale a lui Bandura se
personalizează un program
de intervenție pentru
fiecare tânăr în parte, în
funcție de nevoile acestuia.
 Dezvoltarea
performantelor școlare
 Schimbarea viziunii
despre școală/educație
 Dezvoltarea abilitaților
pro-sociale cu ajutorul
exemplelor
8 Cognitive –Behavioral
Intervention for
Children with
Emoțional and
Behavioral
Disturbances  Tineri 8 -18 ani care au
probleme emoționale și
probleme comportamentale Difera  Educatori
 Profesori
 Consilieri
 Psihologi Programul are plan de
intervenție personalizat
pentru fiecare copil.
Intervenția se face prin:
 Activități structurate
 Strategii disciplinare
 Interacțiunea cu părinții
 Strategii de dezvoltare
pozitivă a modului de
gândire a copilului
 Strategii pentru
îmbunătățirea relațiilor
părinte -copil
9 Woodrock Youth
Development Program  Tineri 12 -18 ani Difera  Educatori
 Profesori
 Consilieri
 Psihologi Componente:
 Dezvoltarea relațiilor
inter-umane și a abilitaților
necesare unui trai normal
(autoidentificare,
comunicare, stereotipuri și
prejudecăți)
 Mentoring (Mentorii
servesc ca și un model
pozitiv pentru elevi)
 Activit ăți
extracurriculare (activități
de voluntariat care au ca
scop îmbunătățirea
performantelor școlare,
dezvoltarea relațiilor inter –
personale, etc)
 Dezvoltarea suportului
din partea familiei, școlii și
comunității
10 Social and Emoțional
Learning (SEL)  Universal
 Copii cu sau fără probleme
comportamentale Difera  Educatori
 Profesori
 Consilieri
 Psihologi
 Voluntari Strategii educaționale care:
 Dezvolta performanțele
școlare
 Procesarea, selectarea și
aplicarea selective a
abilitaților sociale și
emoționale
 Tehnici de rezolvare a
conflictelor și luarea
deciziilor

 Învățarea și dezvoltarea
abilitaților sociale prin
programe de mentoring
11 Targeted Social
Information –
Proc essing
Interventions for
Aggression  Elevi și student 12+ ani,
care prezintă cel puțin
comportamente de risc Difera  Consilieri
 Psihologi Componente:
 Traininguri pentru cel
puțin una din următoarele
caracteristici sociale: 1.
Identificarea corectă a
situațiilor de risc, 2.
Interpretaria și
internalizarea situațiilor de
risc, 3. Alegerea strategiei
de acțiune, 4. Executarea
comportamentului
 Îmbunătățirea
abilitaților cognitive
 Activități și sarcini
structurate care dezvoltă
abilități c ognitive la elevi
12 Universal Prevention
and Intervention
Programs for
Aggressive and
Disruptive Behavior  Tineri 12+ ani care
prezintă comportamente de
risc sau comportamente
disruptive Difera  Psihologi
 Consilieri  Rezolvarea conflictelor
 Îmbunătățirea
abilitaților sociale
 Training parental și
support
 Clădirea caracterului
 Îmbunătățirea empatiei
 Controlul impulsivității
13 Equipping Youth to
Help One Another
(EQUIP)  Tineri 15 -18 ani care au
probleme comportamentale
sau au fost condamnați pentru
infracțiuni minore
 Tineri cu abilități sociale
scăzute Difera  Psihologi
 Consilieri
 Specialiști Consigliere sau terapie de
grup focusata pe
următoarele aspecte:
 Îmbunătățirea
abilitaților sociale
 Dezvoltarea gândirii
morale
 Strategii de controlul
mâniei
 Strategii de auto –
evaluare
 Gândire pozitivă

Anexa 4: Frecventa măsurilor component în programele cercetate

Nr. Crt Componente Program/Program 12345678910111213Frecventa
1 Asistare academica (stabilire teluri academice, interventie educationala) xxxxxxxxxxxxx 13
2 Consiliere x xx x 4
3 Dezvoltarea abilitatilor necesare unui stil de viata normal x x x 3
4 Dezvoltarea abilitatilor sociale xxxxxxxxxxxxx 13
5 Dezvoltarea armonioasa a sferei emotionale x x 2
6 Dezvoltarea gandirii morale x x x 3
7 Dezvoltarea suportului din partea comunitatii x xx 4
8 Identificarea abilitatilor personale si dezvoltarea lor xx 2
9 Imbunatatire comportamentelor pro-sociale xxxxxxxxxxxxx 13
10 Mentoring xxx xxx xxx 9
11 Preventia consumului de substante si alcool x 1
12 Programe de suport after-school xxx xxx xxx 9
13 Strategii de dezvoltare a abilitatilor cognitive a tinerilor x 1
14 Strategii de luare a deciziilor x xx x 4
15 Strategii de rezolvare a conflictelor x xx x 4
16 Strategii de rezolvare a problemelor x xx x 4
17 Strategii pentru controlul problemelor de furie x xx x 4
18 Terapie comportamentala x xx x 4
19 Terapie suportiva x xx x 4
20 Terapie individuala x xx x 4
21 Terapie de grup x xx x 4
22 Training parental x xx x 4
23 Arta ca si modalitate de exprimare x x x 3

Anexa 5. Numărul de minori inculpați pentru toate infracțiunile comise
de ei

Sursa https://cristidanilet.wordpress.com/2016/03/27/statistici -2011 -2015 –
delincventa -juvenila/

MINORI
INCULPAȚI 2011 2012 2013 2014 2015

Total 3580 4964 4826 3422 3535
din care:
Furturi 2172 2882 2770 1850 1761
Tâlhării 478 716 726 557 710
Loviri și Vătămări 250 366 376 244 299
Violuri 67 97 96 103 110
Acte sexual cu minor 31 40 41 24 20
Omoruri 44 99 95 73 95
Ucideri din culpă 12 16 12 8 9
Infracțiuni rutiere 130 135 143 140 162
Consum și Trafic de droguri 22 42 39 36 30