Master Psihologie judiciara [606650]

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
Master – Psihologie judiciara

Personalitate si comportament – EXAMEN
Personalitate si comportament sexual

Coordonator:
Prof . Univ. Dr. Mihai Anitei

Student: [anonimizat]
2018

CUPRINS

1. Agresivitatea si violenta ……………………………………………. …………… ……. 3
2. Personalitate si sexualitate ……….. …………………………………… ………….. .. 3
3. Personalitatea infractorului ………………………………. ………………………… 5
4. Actul infractional – Crime cu mobil sexual ……………. …………… …………. 7
4.1 Violența interpersonală ……………………………… ………………………… 8
4.2 Atacul cu viol/sodomia ……………………………….. ………………………… 9
4.3 Devianța orientată către atac ……………………… ………………………… 9
4.4 Crima în serie ………………………………………………… …………………. 10
5. Perversiunea sexuala …….. …………………….. ……………………………………. 11
5.1 Perversiuni de obiect ……………………………………………. ……….. ….. 11
5.2 Perversiuni de scop ………………………………………….. ………………… 12
6. Parafiliile ……………………………………………… …………………………………… 12
6.1 Travestismul ………………………………………………. ………… ………… … 12
6.2 Fetisismul …………………………………………………………….. ………… … 13
6.3 Exhibitionismul …………………………………………………. ……….. …….. 13
6.4 Voyeurismul …………………………………………………………. ……….. …. 13
6.5 Frotteurism ……………………………………………. ……….. ……………….. 14
6.6 Sadoma sochismul ……………………………………………… ………… ……… 14
6.6.1 Masochismul …………………………………………………………. …….. . 14
6.6.2 Sadismul …………………………………………….. ……… ………………… 15
6.7 Pedofilia …………………………………………………………. ………… ……… 15
7. Diagnostic …………………………………… ………………………… ………….. …….. . 17
8. Metode de tratament pentru parafilii ………… ………….. ………………….. 18
Concluzii ………………………………………………………………. ……………………….. 19
Bibliografie ………………………………………………… …………… …………………….. 20

1. Agresivitatea si violenta
Agresivitatea reprezintă un comportament violent și destructiv orientat spre persoane,
obiecte sau spre sine. Agresivitatea se referă la toate acțiunile voluntare orientate asupra unei
persoane sau a supra unui obiect, acțiuni care au drept scop producerea, într -o formă directă
sau simbolică, a unei pagube, jigniri sau dureri (Ranschburg, 1979). Agresivitatea rezidă în
acele forme de comportament ofensiv, consumate pe plan acțional sau verbal, care în mod
obișnuit constituie o reacție disproporționată la o opoziție reală sau imaginară (Bogdan,
1983). Deși există și o agresivitate nonviolentă, de cele mai multe ori agresivitatea presupune
atac deliberat, ofensivă directă, cu adresă țintită, punere în per icol etc. Agresivul nu așteaptă
ca situația conflictuală să apară, ci caută să o provoace, uneori chiar printr -o acțiune de
avertisment. El atacă intens și numai la un pericol iminent fuge. Agresivitatea este un
fenomen de convertire comportamentală spre o acțiune automată, neelaborată, persoana
decăzând din nivelul autodeterminării morale (Pamfil & Ogodescu, 1976).
La infractor agresivitatea apare fie în situații frustrante, fie atunci când acesta comite
infracțiuni prin violență. Agresivitatea și violenț a nu pot fi separate de alte trăsături ale
personalității infractorului. Astfel agresivitatea este strâns legată nu numai de intoleranța la
frustrare, ci și de forța exacerbată a trebuințelor polarizate în plăcerea de a domina (
Mucchielli, 1981). Agresivi tatea și violența infractorilor este declanșată ușor și datorită lipsei
sentimentului de culpabilitate și tendinței de a considera actele lor drept legitime. Cele mai
cunoscute forme de agresivitate sunt: autoagresivitatea și heteroagresivitatea.
Autoagre sivitatea constă în îndreptarea comportamentului agresiv spre propria persoană,
exprimându -se prin automutilări, tentative de sinucidere sau chiar sinucidere.
Heteroagresivitatea presupune canalizarea violenței spre alții, manifestându -se prin forme
multi ple, cum ar fi: omuciderea, tâlhăria, violul, tentativa de omor, vătămarea corporală etc.

2. Personalitate si sexualitate
Personalitatea poate fi definită ca o „serie de pattern -uri distincte și caracteristice de
gândire, emoții și comportament care alcătuie sc stilul personal al unui individ de a
interacționa cu mediul fizic și social” (Smith et al., 2005). Aceste caracteristici sunt relativ
stabile și desemnează modalitatea de reacțiune a unei persoane în raport cu anumite situații
date.

Cunoasterea dezvoltarii sexuale si a comportamentului sexual a devenit progresiv
importanta pentru ingrijirea santatii pe masura ce s -au schimbat standardele si exigentele
publicului. Sexualitatea este un continuum care se dezvolta in timp, in etape al car or continut
biologic, psihologic si social este distinct.
Etapele dezvoltarii sexuale
Sugarul 18 luni Experiente autoerotice centrate pe sfera orala.
Copilul mic 1,5 – 5 ani Devine constient de genitalitate, centrat pe sfera anala.
Copilaria tarzie 5 – 11 ani Complexul Oedip, sexualitatea ca joc.
Adolescenta
timpurie 12 – 15 ani Aparitia caracterelor sexuale secundare. Activitatea
sexuala cu sentimental de vinovatie.
Adolescenta tarzie 16 – 18 ani Aparitia autonomiei fata de adulti. Dorinta de
independent. Primele experiente sexuale.
Tineretea 18 – 23 ani Trecerea catre varsta adulta.
Pregatiri pentru propria familie.
Adultul tanar 24 – 30 ani Incheierea casatoriei. Viata sexuala legitima si regulata.
Disparitia anxietatii si sentimentului de vinovatie.
Adultul mediu 31 – 45 ani Atentia se deplaseaza spre preocuparile profesionale si
sociale. Usor declin al frecventei raporturilor sexuale.
Maturitatea
deplina 46 – 60 ani Nevoile biologice descresc.
Interesul pentru activitatea sexuala se reduce.
Batranetea Peste 61 ani Declin general pe toate planurile.
Iesirea din cadrul circuitului socio – professional.

Comportamentul sexual al omului este legat de biologie, pe de o parte, si de istoria
individuala (experientele anterioare), pe de alta parte, de aceea psihologul care trateaza
tulburarile sexuale trebuie sa posede cunostinte in ambele domenii sis a poata interveni atat la
nivelul somatic ului, cat si al psihocomportamentului. Cunoasterea legaturilor dintre procesele
congnitive, dintre constient si inconstient, dintre sistemul limbic si centrii reflecsi care il
afereaza, controland prin nervii periferici somatic raspunsul genital, precum si a altor
manifestari periferice ale excitatiei sexuale este indispensabila. Ciclul genital este completat
de perceptia , constientizare a si prelucrarea cognitiva a modificarilor periferice si genital.

Reactiile sexuale, complexe si delicate la om, depind d e o multitudine de factori: in primul
rand, de o stare de normlaitate a organelor sexuale. Circumstantele defavorabile, atat cele de
ordin subiectiv cat si cele de ordin obiectiv, care pot sa apara in mediul cultural, au sanse
foarte mari sa genereze pulsi uni si manifestari sexuale care sunt adesea daunatoare pentru
reactiile sexuale.
3. Personalitatea infractorului
Personalitatea infractorului este fondul pe care se intersectează, î n cadrul duelului
judiciar, funcțiile acuzării și apărării pentru ca, in ultimă instantă, pedeapsa este impusă
infractorului, iar efectele sale sunt conditiona te de această personalitate. Ele mentele pozitive
ale personalităț ii vor putea co nduce spre o pedeapsa mai usoară , pe cand cele negative vo r
trebui înfrante printr -o pedeapsă mai aspră. Există și situații î n care pedepsele s unt
insuficiente, acestea generâ nd, de obicei, fenomenul recidivei sau al obișnuinței infracționale,
cărora societatea nu le -a gasit remedii propice.
Infractorul se prezintă ca o personalitate deformată ceea ce îi permite comiterea unor
acțiuni atipice cu caracter antisocial sau disocial. Infractorul apare ca un individ cu o
insuficientă maturizare socială, cu deficiențe de inte grare socială, care intră în conflict cu
cerințele sistemului valorico -normativ și cultural al societății în care trăiește. Pe această baza
se încearcă să fie puse în evidență atât personalitatea infractorului, cât și mecanismele interne
(mobiluri, motivaț ii, scopuri) care declanșează trecerea la actul infracțional că atare (Banciu,
1992). Studiindu -se diferite categorii de infractori sub aspectul particularităților psihologice,
s-a reușit să se stabilească anumite caracteristici comune care se regăsesc la majoritatea celor
care încalcă în mod frecvent legea:
a) Instabilitatea emotiv – acțional ă: Datorită experienței negative, a educaț iei
deficitare primite in familie, a deprinderilor și practicilor antisociale însuș ite,
infractorul este un individ instabil din punct de vedere emotiv -acțional, un
element care în reacțiile sale trădează discontinuitate, sa lturi nemotivate de la o
extremîă la alta, inconstanță în reacț ii față de stimuli.
b) Inadaptarea social ă: Inadaptaț ii, cei greu educabili, de unde se recrutează
întotdeauna devianții, sunt elemente a căror educație s -a realizat în condiții
neprielnice și în mod nesatisfăcă tor. Acolo unde nivelul socio -cultural al parinț ilor

nu este suf icient de ridicat, unde nu se dă atenția cuvenită normelor regimului
zilnic, s e pun implicit bazele unei inadaptă ri sociale.
c) Sensibilitatea deosebita : Anumiți excitanț i din mediul ambiant exercită asupra lor
o stimulare spre acțiune cu mult mai mare că asupra omului obișnuit, ceea ce
conferă un caracter atipic reacțiilor acestora. P e infractor îl caracterizează lipsa
unui sistem de inhibiții elaborat pe linie socială, această ducând la canalizarea
trebuințelor și intereselor în direcție antisocială
d) Duplicitatea comportamentului : Conștient de caracterul socialmente distructiv al
actului infracțional, infractorul lucrează în taină, observă, plănuiește și execută
totul ferit de ochii oamenilor, în general și ai autorităților în special. Reprezentând
o dominantă puternică a personal ității, duplicitatea infractorului este a două lui
natură, care nu se maschează numai în perioada în care comite fapta infracțională,
ci tot timpul.
e) Imaturitatea intelectuală : Aceasta constă în incapacitatea infractorului de a
prevedea pe termen lung conse cințele acțiunii sale antisociale. Imaturitatea
intelectuală nu se suprapune cu rată scăzută a coeficientului de inteligență (Q.I.), ci
înseamnă o capacitate redusă de a stabili un raport rațional între pierderi și
câștiguri în proiectarea și efectuarea un ui act infracțional(Bogdan & colab., 1983)
f) Imaturitatea afectivă : Constă în decalajul persistent între procesele cognitive și
afective, în favoarea celor din urmă. Datorită dezechilibrului psiho -afectiv,
imaturitatea afectivă duce la o rigiditate psihică, la reacții disproporționate,
predominând principiul plăcerii în raport cu cel al realității.
g) Frustrarea: Reprezintă starea celui care este privat de o satisfacție legitimă, care
este înșelat în speranțele sale. Este un fenomen complex de dezechilibru afe ctiv ce
apare la nivelul personalitățîi în mod tranzitoriu sau relativ stabil, că urmare a
obstructionarii satisfacerii unei trebuințe, a deprivarii subiectului de ceva ce ii
aparținea anterior. Frustrarea este, de fapt, experiență afectivă a eșecului, tră irea
mai mult sau mai puțîn dramatică a nereușitei.
h) Complexul de inferioritate : reprezintă o structura dinamică inconștiență, înzestrată
cu mecanisme de autoreglare, reprezentând reacția împotriva existenței, la nivelul
întregii structuri a personalitățîi, a unei surse permanente de dezechilibru
(Popescu -Neveanu, 1978). Din punct de vedere comportamental, complexul este
un altgoritm, o strategie a subiectului când acesta nu reușește să reducă o tensiune
psihică, ci o fixează.

i) Egocentrismul : reprezintă tendi nța individului de a raporta totul la el însuși, el și
numai el se află în centrul tuturor lucrurilor și situațiilor. Atunci când nu -și
realizează scopurile propuse devine invidios și susceptibil, dominator și chiar
despotic.
j) Labilitatea : este trăsătură pe rsonalitățîi care semnifică fluctuația emotivității,
capriciozitatea și că atare o accentuată deschidere spre influențe. Infractorul nu -și
poate inhibă sau domină dorințele, astfel că acțiunile sale sunt imprevizibile.
k) Agresivitatea : reprezintă un comporta ment violent și destructiv orientat spre
persoane, obiecte sau spre sine.
l) Indiferență afectivă : este strâns legată de egocentrism. Ea se caracterizează prin
lipsa emoțiilor, a sentimentelor și a empatiei, respectiv, incapacitatea infractorului
de a înțeleg e nevoile și durerile celorlalți, prin satisfacția resimțită față de
problemele altora. Indiferență afectivă redă în fond stările de inhibare și
dezorganizare emoțională.
Infractorul are o personalitate psiho -morală deficiență. Ca urmare a orientării
axiol ogice, a sistemului de valori pe care îl posedă, infractorul este incapabil din punct de
vedere psihic să desfășoare o muncă socială susținută. Această incapacitate este dublată de
atitudinea negativă față de muncă, față de cei ce desfășoară o activitate organizată,
productivă. Nu se poate spune însă că această atitudine, că această incapacitate fizică este
generată de deficiențe ale voinței. Procesele volitive funcționează la ei în mod normal,
conținutul lor se îndreaptă spre acțiuni conflictuale în rap ort cu societatea, spre acțiuni
antisociale.

4. Actul infractional – Crime cu mobil sexual
Actul infractional este rezultatul comportarii negative a fiintei umane responsabile in
raport cu cerintele normelor penale. Apariția și dinamica fenomenului infracțio nal nu este
consecința unui factor monocauzal, ci a interacțiunii mai multor factori care îi dau o anumită
configurare determinată de următoarele categorii de stări:
• posibilitate si realitate;
• necesitate si intamplare;
• probabilitate;

• cauzalitate;
• finalitate si scop;
• lege (Stanca, 1992).

Conceptele menționate necesită a fi analizate pentru a fi posibilă surprinderea
mecanismului trecerii de la o stare la alta a fenomenului infracțional.
Înainte de a exista ca realitate , orice infracțiune există ca posibilitate . Această desemnează
totalitatea stărilor virtuale prin care fenomenul infracțional poate trece, dar pentru care nu
există încă suficiente condiții de realizare.
Pentru a nu deveni realitate în acest stadiu, se impune a fi realizate acțiuni pr eventive,
care trebuie să aibă menirea de a împiedica sau elimina apariția și influența condițiilor ce
facilitează trecerea din sfera posibilului în cea a realului, a unei infracțiuni concrete.
Unele infracțiuni apar din necesitate (exemplu furtul comis de o persoană căreia nu i s –
a oferit șansa unui loc de muncă și în concepția sa nu are posibilitate de câștig cinstit) sau din
întâmplare . În cazul infracțiunilor întâmplătoare apare probabilitatea comiterii unei fapte
penale, dacă ex istă condiții care favorizează trecerea de la o stare virtuală la una reală.
Fenomenul care precede și provoacă producerea unui astel de fenomen se numește cauză .
Din perspectiva psihologiei judiciare are drept conținut interacțiunea factorilor biopsihoso ciali
ce determina infracțiunea. Fără cauza un anumit comportament nu se poate manifestă. Urmare
a cauzei apare efectul. Interacțiunea dintre cauză și efect are un caracter complex. Același
efect poate apare ca urmare a interacțiunii mai multor cauze. Așa se poate explică dificultatea
dezvăluirii relațiilor cauzale în determinarea fenomenului infracțional.
4.1 Violența interpersonală
Cel mai comun tip de crime de natură sexuală este acela generat de violența
interpersonală. Acestea includ soți/soții, bărbați/f emei, prieteni/prietene, prietene/prietene,
prieteni/prieteni, și chiar rude de sânge. Crimele pot, de asemenea, implica și o a treia
persoană,cum ar fi un iubit/iubită părăsit. Moartea poate să nu apară ca fiind motivată de sex,
dar după examinarea circum stanțelor,a elementelor de furie, ură, supărare sau răzbunare, se
poate releva adevărata motivație. Deexemplu: poliția poate fi chemată într -un loc unde un
bărbat sau o femeie este găsită complet îmbrăcată și împușcată în cap în stilul „execuție”. La
încep ut, această moarte va apărea a fi altceva decât o crimă legată de sex. Pe măsură ce se
verifică „background” -ul și relațiile victimei, o nouă posibilitate se poate prezenta.

De multe ori o soluție simplă sau motivată este întunecată de ceea ce i s -a făcut cadavrului
sau de felul cum a fost schimbată scena crimei. Ceea ce poate părea că este opera unui
psihopat, de multe ori se dovedește a fi acțiunea unui amant înfuriat sau soț care, sub
circumstanțe emoționale, încearcă să distrugă victima prin depersonal izarea cadavrului,
mutilare facială, și/sau multiple tăieturi și înjunghieri, unele dintre ele putând fi făcute post –
mortem.
4.2 Atacul cu viol/sodomia
Astfel de omoruri de natură sexuală pot fi înfăptuite pentru înfrângerea victimei și/sau
mai mult pentru un atac sexual. Infractorul poate fi homosexual sau heterosexual și intenția
poate fi viol sau sodomie forțată. Intenția făptașului este atacul sexual și nu crima. Aceste
cazuri pot fi extrem de brutale; moartea, de obicei, rezultă în urma înfrângerii rezi stenței
victimei de către agresor, în cazul violului, sodomiei sau atacului homosexual.Victima poate
fi sufocată sau strangulată prin astuparea gurii și nasului, fiind ținută strâns, cu scopul de a
înăbuși țipetele victimei, cauzând asfixia. Leziunile cauz ate de forța brută pot fi prezente când
ucigașul a încercat să -și bată victima pentru a o supune. În plus față de brutalitatea atacului, o
victimă poate muri din cauza șocului sau a altei traume. Acest lucru se poate evidențiaîn cazul
copiilor sau persoane lor vârstnice. În unele cazuri, moartea poate fi provocată intenționat.
Aceasta, în special, când ucigașul îi este cunoscut victimei. Aceste tipuri de cazuri, de obicei,
au fost precedate de delicte „obișnuite” (voayorism,exhibiționism, telefoane obscene) sau alte
delicte sexuale incluzând violuri sau sodomii, în carevictima nu a fost ucisă. Calea
investigației ar trebui, în primul rând, să stabilească dacă au fost sau nu au fost și alte cazuri
care să implice un mod de operare asemănător. Acțiunea ar trebu i săse concentreze pe această
pistă a investigației și pe cercetarea dosarelor pentru delicte similare comise în trecut de
cineva, recent eliberat din închisoare.
4.3 Devianta orientata catre atac
Crima născută din dorințele sexuale orientate către atacul de viant și sadic se distinge
fațăde alte omoruri de natură sexuală prin implicarea mutilării. Cei mai mulți ucigași, nu pot
participa la acțiuni sexuale cu victimele lor (cum ar fi penetrarea penisului). În schimb, ei se
vor masturba asupra victimei și se vo r angaja în mutilare post -mortem, cum ar fi: îndepărtarea
sânilor femeilor, atac post -mortem asupra organelor genitale(masculine și feminine),
introducerea de obiecte în cavitățile trupului victimelor lor și posibilaantropofagie (consumul
de carne umană). Ucigașul, care de obicei acționează sub inspirație de moment, este obsedat

de un fel defantezie perversă. În mintea lui el și -a plănuit actul și are „controlul complet”.
Oricum, când se ivește posibilitatea, ucigașul care, în general, este o personalitate
dezorganizată, fie intră în panică, fie devine atât de implicat în fantezia lui încât scapă din
vedere faptul că lasă urme. De exemplu: cadavrul este de obicei lăsat la locul atacului, unde
pot fi urme de sânge mânjit pe cadavru (ceea ce înseamnă că poate fi sânge și pe ucigaș),
urme de masturbare (care pot furniza grupa sanguină a suspectului), urme de anvelope de
mașină sau urme de pași, obiecte personale ale ucigașului lăsate în urmă, și poate chiar
amprente digitale lăsate la locul crimei. De multe ori, el ia o „amintire” de la victima lui, de
obicei un obiect personal sau chiar o parte din corpul victimei, care are o semnificație sexuală
pentru el, cum ar fi un sân. În unele cazuri, criminalul se va întoarce la locul crimei, fie să
retrăiască evenimentu l, fie să mutileze mai departe, cadavrul.
4.4 Crima în serie
Crima în serie reprezintă uciderea de victime disp ersate în timp, de la zile la săptămâni
sau luni, între ele. Aceste pauze de timp între omoruri sunt denumite și ca perioade de
„calmare”.A fost ex ercitat mult interes asupra fenomenului de crime în serie. În terminologia
psihiatrică, un criminal în serie poate fi clasificat fie ca psihotic sau psihopatic, depinzând de
informațiile examinate ca și de faptele crimei. Din experiența lui Vernon J.Gebert h,
totuși,criminalul este rareori psihotic. Ei sunt de obicei psihopați sexuali care au o
criminalitate profundă și sunt, în mod cert, în legătură cu realitatea.În cazul unui ucigaș
psihotic, acesta poate sugera că el ucide din cauză că psihoza lui îlîmpin ge să ucidă, iar în
cazul unui ucigaș psihopat, în special un criminal în serie, VernonJ.Gerberth sugerează pe
baza studiilor FBI și a experienței personale, că el ucide pentru că îi place să ucidă. Criminalii
în serie au fost descriși ca inteligenți, ferm ecători, șmecheri, încântători și, în general,arătoși.
Ei sunt indivizi mobili, capabili să călătorească kilometrii întregi în căutarea
victimei„potrivite”, care să fie vulnerabilă și ușor de controlat. Victimele lor pot fi femei,
copii,vagabonzi, homosexu ali și prostituate.Criminalii în serie sunt extrem de manipulativi și
sunt deseori capabili să „vorbească”victimelor lor, mai ales pe terenul lor, descris ca „zona de
confort”: un loc unde ei își potcontrola victimele. De multe ori ei folosesc un truc ca s ă
rămână singuri cu victimele lor, își perfecționează continuu acest truc și au o iscusință stranie
în recunoașterea potențialelor victime.Un criminal în serie, în ciuda aparențelor exterioare,
este un individ nesigur. El nu are nici o putere până nu are v ictima sub controlul său. El se
simte în siguranță în acea superioritate temporală .

Mulți criminali în serie au o fascinație pentru procedurile poliției. Unii criminali în
seriese întorc la locul crimei sau la locul unde a fost descoperit cadavrul, fie ca să evalueze
investigația, fie ca să tachineze poliția cu indicii suplimentare. Aceștia se bucură de
publicitatea crimelor lor din același motiv. Ei urmăresc probabil îndeaproape evenimentele în
ziare și au acea satisfacție conștientă că au învins poliția .

5. Perversiunea sexuala
Perveriunea sexuala reprezinta o conduita sexuala singular a, in care partenerul nu este
luat in considerare ca o persoana ci ca un obiect necesar satisfacerii sexuale si fata de care
subiectul resimte o ostilitate mai mult sau mai putin constientizata. Intentiile normale care
nu sunt conceptualizate caatare de cat re persoanele neperverse, implica dorinta de a
coopera cu un partener pentru a -si crea placere reciproc, in mod mutual acceptabil.
Intentiile anormale, care reprezinta o preocupare importanta pentru pervers, implica
agresiune, victimizare si unilaterabilit ate extrema. Sunt comportamente bizare, greu de
acceptat si, din aceasta cauza, greu de negociat cu un partener. Parafiliile sunt deci
anormalitati ale intentiei.
Conform DSM – IV, parafiliile se defines ca fiind fantasme, pulsiuni sau
comportamente sexua le recurente si intens excitante, implicand fie obiecte nonumane, fie
suferinta propriei persoane sau a unui partener.
Primul care a incercat o clasificare stiintifica a perversiunilor a fost Krafft – Ebing,
care a publicat in 1895 Psychopathia sexualis. Freud la randul sau a incercat o clasificare
plecand de la conceptul de pulsiune, pe care le o defineste prin patru termini: un impuls, o
sursa, un obiect, un scop ( placerea). Astfel, Freud vorbeste despre perveriuni de obiect si
perversiuni de scop.
5.1 Perversiuni de obiect – prin obiect se intelege persoana sau realitatea
substitutive care exercita atractia sexuala dominanta.
a. Obiectul uman – perveriunea de obicei reprezinta, in psihanaliza clasica, acea
forma de atasament sexual unde partenerul pasiv amin teste de primul partener
interzis, adica mama.
– Incestul
– Homosexualitatea

– Pedofilia
– Gerontofilia ( atracție sexuală față de persoane în vârstă)
– autoerotismul
– necrofilia
b. Obiectul nonuman – Este vorba despre un substitut al obiectului, fie ca obiect
partial, fie ca echivalent inversat.
– Travestismul
– Fetisismul
– Zoofilia
5.2 Perversiuni de scop
a. Scopul este placerea vizuala (a privi sau a fi privit)
– Exhibitionismul
– Voyeurismul
b. Placerea dea a suferi sau de a provoca suferinta.
– Masochismul
– Sadismul.

6. Parafiliile
Conform DSM – IV elementele esențiale ale unei parafilii le constituie fanteziile
excitante sexual intense, recurente și impulsiunile sexuale sau comportamentele care implică
în general 1) obiecte nonumane, 2) suferința sau umilirea subiectului sau a par tenerului
acestuia sau 3) copii ori alte persoane care nu consimt, care survin pentru o perioadă de cel
puțin 6 luni.
Diagnosticul parafiiiilor pe secțiune transversală prin diverse culturi sau religii este
complicat de faptul că, ceea ce este considerat d eviant într -un mediu cultural poate fi mai
acceptabil în alt rnediu. Cu excepția masochismului sexual, în care rata sexului este estimată a
fi de 20 de bărbați la fiecare femeie, celelalte parafilii nu sunt aproape niciodată diagnosticate
Ia femei, deși au fost descrise câteva cazuri.

6.1 Travestismul
Transvestismul, sau fetisismul transvestic, se refera la practica barbatilor heterosexuali
de a se imbraca in haine de femeie pentru a produce sau amplifica excitarea sexuala. In mod

obisnuit, aparitia dorintei s exuale nu implica existenta unui partener real dar este dinamizata
de fantezia barbatului, ca tot el este in acelasi timp si femeia cu care urmeaza sa aiba un act
sexual.
Unii barbati poarta doar o anumita piesa de imbracaminte de femeie, cum ar fi chiloti i,
iar altii se imbraca complet cu haine de dama, isi aranjaza parul si se macheaza. Imbracarea
inversata (cross dressing) nu ar fi o problema daca nu devine o necesitate pentru ca cel in
cauza sa isi poata trezi apetitul sexual sau sa experimenteze orgasm ul.
6.2 Fetisismul
Persoanele cu fetisuri au nevoi sexuale, asociate cu diferite obiecte. Aceste persoane
devin excitate sexual daca ating sau poarta obiectul fetish -ului lor. Un astfel de obiect poate fi
un articol de imbracaminte cum ar fi: chiloti, imbracaminte de latex sau cauciuc, pantofi de
dama, sau lenjerie. Fetish -ul poate inlocui actul sexual propriuzis sau poate fi integrat intr -un
act sexual cu un partener care doreste aceasta. Atunci cand fetish -ul devine singurul obiect al
dorintei sexuale, relatiile sexuale sunt cel mai adesea evitate. O tulburare asociata cu aceasta
se numeste partialism si implica excitarea sexuala prin focalizarea doar asupra unei anumite
parti a trupului cum ar fi: talpile, sanii sau fundul.
6.3 Exhibitionismul
Exhibitionismul implica expunerea partilor intime prin surprindere, in fata unor
persoane necunoscute. Cel sau cea care are aceasta problema (se numesc in engl: “flasher” –
persoana care face glume ieftine) simte nevoia sa surprinda, sa socheze sau sa -si impresioneze
victimele. De obicei se rezuma doar la expunerea vizuala fara a face alte avansuri
vatamat oare. Dar chiar si numai expunerea indecenta este ilegala. Actul sexual cu victima este
foarte rar intalnit. Totusi, se poate ca persoana in cauza sa se masturbeze in timp ce se expune
sau doar fantazeaza ca se expune.
6.4 Voyeurismul
Este un tremen asimilat d in limba franceza insemnand curiozitate, interes. Voyeurism –
ul implica obtinerea excitatiei sexuale prin observarea dintr -un loc ascuns a unor persoane
care, fara sa banuiasca ca sunt vazute, se dezbraca sau care sunt dezbracate si fac dragoste.
Voyeour -ul nu doreste contactul sexual cu persoana sau persoanele pe care le observa.

Aceasta activitate poate fi insotita de masturbare. Alte denumiri ale acestui comportament
sunt in lb engl. “peeping” sau “peeping Tom”
6.5 Frotte urism ul
Cei sau cele care au aceasta problema simt nevoia sa -si satisfaca dorintele sexuale prin
atingerea sau frecarea organelor sexuale de persoane necunoscute si care nu doresc aceasta.
Cel mai adesea acest comporament se intalneste in spatiul public, in zone aglomerate in care
un barbat isi preseaza si isi freaca zona sexuala de corpul unei femei de langa el. Acest tip de
deviație a comportamentului sexual este considerată o erotizare cutanată. Frotteurismul apare
de regulă în adolescență, însă cele mai frecvente acte de acest tip apar în jurul vârstei de 15 -25
ani. Odată cu trecerea timpului, acestea scad în frecvență. Atunci când bărbații își freacă
organele genitale de coapsele sau fesele victimei, sau îi mângâie organele genitale sau sânii cu
mâinile, ei își imaginează o relație afec tuoasă, senzuală cu victima lor.
6.6 Sadomasochismul
Vorbim de sadomasichism in masura in care gasim in abele forme aceeasi tendinta
extrema de agresare a partenerului, intre cele doua perversiuni existand totusi deosebiri clare.
Deosebiri dintre sadic si ma sochist
(dupa Deleuse G. 1967)
Sadicul Masochistul
Cel mai speculativ Este mai imaginativ
Acumuleaza acte Cauta calitatea prin multiplicarea
rafinamentelor
Isi distruge si neaga mama, identificandu -se
excesiv cu tatal Isi refuza mama si isi reneaga tatal
Este dominat de apatie Este dominat de raceala

6.6.1 Masochismul
Indivizii cu acest dezechilibru au nevoie de a fi um iliti, batuti sau prin orice alte
metode facuti sa sufere in mod real (nu imaginativ), pentru a fi capabili sa atinga excitarea
sexuala si orgasmul. Aceste agresiuni se pot limita la umilire verbale sau pot implica legarea,

bataia, pedeapsa sau orice astfel de abuz. Masochistii pot sa isi provoace urme a supra
propriului corp prin taierea, sau strapungerea pielii sau prin ardere. Sau pot sa -si caute un
partener care simte placere sa provoace durere sau sa -i umileasca pe ceilalti (un sadic).
Activitatile cu un partener includ legarea, palmuirea sau simulare a violului.
Fanteziile si activitatile sadomasochiste nu sunt rare intre adultii care consimt sa faca
aceasta. Totusi in cele mai multe cazuri umilirea si abuzul se produc doar in imaginatie.
Participantii sunt constienti ca acest comportament este un “joc ” si ranirea sau durerea fizica
sunt evitate.
Un potential pericol de activitate masochista, care uneori s -a dovedit a fi fatala, este
cea de asfixiere partiala autoerotica. In aceasta activitate, persoana foloseste franghii, furtune
sau pungi de plastic pentru a -si induce o stare de asfixiere pentru o anumita perioada de timp,
in momentul aparitiei starii de orgasm. Scopul este de a amplifica orgasmul, dar uneori
fenomenul scapa de sub control si se produce moartea.
3.6.2 Sadismul
Cei sau cele cu aceasta tulburare psihica au fantezii in care excitatia sexuala rezulta
prin a cauza suferinta fizica sau psihica (incluzand umilirea sau teroarea), partenerului sexual.
Acasta agresiune difera net de micile acte de forta din timpului unui act sexual normal de se x
asa zis intens. In anumite cazuri, sadicii sexuali isi gasesc parteneri doritori sa participe la
astfel de acte sexuale sadice.
In aspectele cele mai extreme, sadismul sexal implica activitati ilegale cum ar fi violul,
tortura sau chiar moartea, iar in a cest caz, moartea victimei produce excitare sexuala.
Este de retinut ca, in timp ce violul poate fi o expresie a sadismului sexual, cauzarea
suferintei nu este motivul care ii determina pe violatori sa actioneze si ca in general, suferinta
victimei nu mare ste excitarea sexuala a violatorului. Mai degraba violul este o combinatie
intre sex si detinerea controlului asupra victimei. Acesti indivizi au nevoie de tratament
psihiatric intens si pot fi intemnitati pentru aceste activitati.
3.7 Pedofilia
Acesti oameni au fantezii, nevoi sau comportamente care implica activitati sexuale
ilegale cu unul sau mai multi copii. In general copiii implicati sunt sub varsta de 13 ani.

Aceste acte includ dezbracarea copilului, incurajarea acestuia sa priveasca abuzatorul care se
masturbeaza in fata sa, atingerea organelor genitale ale copilului si violul. Anumiti pedofili
cunoscuti ca pedofili exclusivi, sunt atrasi sexual numai fata de copii dar nu si fata de adulti.
Unii isi limiteaza actiunile la incest, manifestandu -si tulbura rea doar fata de copiii lor sau ai
rudelor apropiate. Altii victimizeaza si alti copii. In general, pentru a nu fi expusi, pedofilii isi
pot ameninta victimele spunandu -le ce li se va petrece daca vor dezvalui adevarul.
Indivizii cu pedofilie, care acțione ază conform pulsiunilor lor cu copii, își pot limita
activitatea la dezbrăcarea și privirea copilului, exhibarea lor înșiși, masturbarea în prezența
copilului sau atingerea și mângâierea tandră a acestuia. Alții, însă, practică felația sau
cuninlincția asu pra copilului sau penetrează vaginul fetiței, gura sau anusul cu degetele lor, cu
obiecte străine sau cu penisul și utilizează diverse grade de forță pentru a face așa ceva.
Aceste activități sunt explicate frecvent cu scuze sau raționalizări, cum că ele a u „valoare
educativă" pentru copil și că acesta obține „plăcere sexuală" din ele ori că copilul a fost
„provocator sexual" — teme care sunt, de asemenea, comune în pornografia pedofiîică.
Conform unor studii, molestarea copiilor pare să nu fie strâns corel ată cu tendințele
sexuale pedofile, ci cu alte aspecte psihopatologice din caracterul persoanei la care s -a
diagno sticat și această parafilie.
În istoricul pedofililor se identifică de foarte multe ori tulburări de funcționare a
familiei, abuzuri sexuale sau conflicte maritale. Alți factorii de risc pentru dezvoltarea acestei
tulburări psihiatrice sunt reprezentați de:
– dificultățile de atașament;
– disfuncțiile sexuale;
– tulburările emoționale;
– dezinhibiția generată de deficitul de empatie;
– abuzul de substan țe.
Diagnosticul pedofiliei este unul clinic, singurul indicator putând fi utilizarea excesivă
a pornografiei infantile. Merită a fi menționat că, deși ilegală, vizionarea de materiale cu
conținut pornografic infantil nu reprezintă un criteriu de diagnost ic cert.
Furnizorii de servicii de sănătate au obligația legală de a raporta un astfel de abuz
asupra minorilor. Pedofilia constituie un act de viol și este pedepsită de codul penal cu
închisoarea .

7. Diagnostic
Medicul psihiatru și psihologul clinician sunt cei care diagnostichează comportamentele
sexuale de tip parafilic. Ulterior, în echipa de tratament pot fi incluși psihoterapeutul sau
cadre medicale din alte specialități, în cazul în care este vorba despre o boală care a generat
parafilia. Diagnosticul urmărește: obținerea unui istoric sexual detaliat al pacientului,
informații legate de partenerii sexuali, funcționarea sexuală a individului, istoricul medical și
psihiatric pentru determinarea comorbiditățilo r psihiatrice sau a problemelor medicale
asociate.
Diagnosticul obiectiv implică utilizarea unui test poligraf în momentul expunerii
istoricului medical, măsurarea timpilor de reactivitate vizuală la stimuli cu caracter specific
comportamentului parafilic , pletismografia peniană sau vag inală la stimularea sexuală.
De asemenea, după culegerea datelor, este necesar să se realizeze diagnosticul
diferențial cu afecțiuni medicale capabile să imite simptome tipice de parafilie:
• leziuni cerebrale ce interesează lobii frontali și temporali (implicați în reglarea
libidoului) ;
• sindromul Klüver -Bucy;
• sindromul Kleine -Levin (disfuncție hipotalamică) ;
• afecțiuni neurologice (boala Alzheimer, boala Huntington) ;
• afecțiuni endocrinologice;
• efecte adverse ale unor medic amente (în special, folosirea agoniștil or dopaminergici).
În diagnosticarea parafiliilor trebuie ținut cont de o serie de factori:
• Posibilitatea ca pacientul să aibă și alte tulburări de același fel
• Dacă fanteziile, nevoile și comportamentul parafiliac survin în mod continuu sau
episodic
• Dacă fanteziile, nevoile și comportamentul parafiliac sunt întotdeauna necesare pentru
a obține excitarea sexuală
• Uneori, comportamentul parafiliac este văzut ca făcând parte din alte entități
nosologice.
• În cazul trave stiților și fetișiștilor s -a demonstrat afectarea organică a lobului
temporal: recent s -a stabilit o legătură și între pedofilie și disfuncția lobului temporal.

• Este important a se presupune persistența unei parafilii chiar și în cazul rezolvării pe
cale terapeutică a unui episod psihotic acut.
• În stabilirea diagnosticului se face uz de mărturiile victimelor, de rapoartele poliției și
de heteroanamneză.
Studiile medicale arată însă că 74% din parafiliaci au niveluri hormonale anormale,
24% au simptomatolo gie neurologică, 9% sunt dislexici, 9% au episoade de leșin, 4% au EEG
anormal, 4% sunt psihotici și 4% sunt retardați mental.
Dacă unei persoane i se spune că are o anumită parafilie nu înseamnă că este necesar să
fie calificată drept bolnavă sau un poten țial pericol pentru sine sau pentru cei din jur.

8. Meto de de tratament pentru parafilii
Cele mai sigure si mai eficiente metode de tratament impotriva parafiliei raman sedintele
de terapie cu personal de specialitate. In cadrul acestor terapii medicii specialisti vor incerca
sa localizeze cauza ce a dus la manifestarea acestor disfunctii ale sexualitatii, si implicit sa le
trateze.
Parafiliile de obicei beneficiază de psihoterapie psihanalitică, pentru ca pacientul să aibă
oportunitatea de a înțelege dinamica și evenimentele care au dus la instalarea parfiliei,
respectiv modul în care acționează conform impulsurilor sale. Psihoterapia este direcționată și
spre creșterea stimei de sine, îmbunătățirea abilităților interpersonale și găsirea unor metode
acceptabile de obținere a gartificării sexuale. Terapia de grup poate fi utilă la rândul său.
Terapia comportamentală este utilă pentru a întrerupe tiparele parafi liace învățate. Sunt
folosiți stimuli precum mirosuri urâte sau mici șocuri electrice pentru a diminua implusul
sexual.
Terapia medicamentoasă se folosește la pacienții cu schizofrenie, depresie,comportament
hipersexual.

Tulburarea Principii de tratament
Exhibitionismul • Psihoterapie de orientare analitica
• Conditionare aversiva
Fetisismul • Psihoterapie de orientare analitica
• Conditionare aversiva, impozie
Transvestismul fetisist • Psihoterapie de orientare analitica
Frotteurismul • Psihoterapie de orientare analitica
• Conditionare aversiva
• Terapie de grup
• Antiandrogeni
Pedofilia • Tratament in unitati speciale
• Terapie de grup
• Psihoterapie de orientare analitica
• Antiandrogeni
Masochismul sexual • Psihoterapie de orientare analitica
• Conditionare aversiva
Sadismul sexual • Psihoterapie de orientare analitica
• Conditionare aversiva

Concluzii
Multe dintre comportamentele parafilice reprezintă atât o patologie psihiatrică, cât și un
risc potențial pentru societate .
Trebuie luată întotdeauna în considerare posibilitatea ca aceeași persoană să prezinte mai
multe parafilii .
În cursul evaluării unui parafilic, mai ales în cazul cuiva al cărui comportament este
potențial periculos pentru ceilalți, clinicianul nu trebuie să se sprijine numai pe mărturiile
acest uia ci și pe o heteroanamneză cât se poate de riguroasă .
Nu toți psihiatrii / psihoterapeuții sunt potriviți să trateze acest grup al parafiliilor.

BIBLIOGRAFIE

1. American Psychiatric Association – DSM -5, Manual de Diagnostic si Clasificare
Statistica a Tulburarilor Mintale , Editura Callisto Bucuresti 2016
2. Anghel E. – Psihologia cuplului și psihosexologie
3. Anitei. M – Tratat de psihologia personalitatii , Editura Trei, Bucuresti 2016
4. Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania – DSM -IV-TR 2000. Manual de diagnostic
si statistica a tulburarilor mentale
5. Banciu D. – Introducere in sociologia deviantei , Ed. Stiintifica si Enciclopedica,
Bucuresti 1985
6. Bandura A. , D. Ross, S. Ross – Transmission of aggression through imitation of
aggressive models , în „Journal of abnormal and Social Psychology” , 63, 1961.
7. Bogdan T. – Probleme de psihologie judiciara , Ed. Stiintifica, Bucuresti 1973
8. Bus I. – Psihologie judiciara , Ed. Presa Universitara Clujeana, Cluj -Napoca 1997
9. Buto i T. – „Psihologie judiciara. Curs universitar ”, Editura Trei, Bucuresti, 2012
10. Cartwright D. – “Minți criminale. Psihanaliza violenței și crimei ” Editura Trei,
Bucuresti 2010
11. Cristea D. – Tratat de psihologie sociala , Editura Trei, Bucuresti 2015
12. Eibl I. – Eibesfeldt – Agresivitatea umană, Edit. Trei, București, 1995.
13. Gorgos C. – Dicționar enciclopedic de psihiatrie, Edit. Medicală, București, 1987, p.
110-111.
14. Kernberg O. – „Tulburări grave ale personalității. Strategii psihoterapeutice ”, Editura
Trei, Bucuresti 2014
15. Lorenz K. – Asa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii, Edit. Humanitas,
București, 1998.
16. Mitrofan. L, Dumitrache S.D. – Parafiliile. Extremele comportamentului sexual uman ,
Edit. SPER, B ucuresti 2010
17. Preda V. – Delincvența juvenilă , Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca,
1998.
18. Rădulescu S., D. Banciu – Introducere în sociologia delincventei juvenile, Edit.
Medicală, București, 1990.
19. Șelaru, M. – Comportamentul sexual aberant , Ed. Moldova, Iași, 1993.

20. Staicu I. – „Criminologie. Curs universitar ” Editura Omnia Uni SAST, Brasov 2005
21. Tanasescu I., G. Tanasescu, C. Tanasescu – Criminologie (Agresologie. Victimologie.
Detentologie ), Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p. 155 -162.
22. Tudose F. , Catalina Tudose – “Tratat de psihopatologie si psihiatrie pentru
psihologi ” Editura Trei, Bucuresti 2011
23. Zamfirescu N. – “Investigarea stiintifica a infractiunilor de omor ramase cu autori
neidentificati ”, Editura National, Bucuresti, 2000