Master Psihologie judiciar ă [606651]

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
Facultatea de Psihologie
Master – Psihologie judiciar ă

LUCRARE DE DISERTAȚIE
AGRESIVITATEA ȘI CONFLICTELE FAMILIALE

Coordonator științific : Masterand: [anonimizat] , 2019

2
CUPRINS

Introducere ………………………………………………………………………………………………….. …….. 4

Capitolul I Noțiuni teoretice
1.1 Agresivitatea – Scurtă prezentare generală ……………………………………………………….. 6
1.1.1 Tipurile și formele agresivității …………………………………………………………. 9
1.1.2 Factori ai agresivității ………….. ………………………………………………………. 11
1.1.3 Teoriile agresivității ………………………………………. ……………………………… 11
1.1.4 Neurobiologia agresivității …………………………………………… ……………….. 15
1.2 Extraversia VS Introversia …………………………………………………………………………….. 17
1.2.1 Extraversia …………………………………………………………………………………… 19
1.2.2 Introversia ……………………………………………………………………………………. 20
1.3 Adultul tânăr ……………………………………………………………………………………………….. 21
1.4 Familia parent ală VS monoparentală …………………………………………………………….. 23
1.4.1 Tipuri de familie monoparentală ……………………………………………………… 25
1.4.2 Dificultăți specifice familiei monoparentale …………… ………………………… 26

Capitolul II Obiectivele și metodologia cercetării
2.1 Obiectivele lucrării ……………………………………………………………………………………… 29
2.2 Ipoteze de lucru …………………….. ……………………………………………………………………. 29
2.3 Design ………………………………………………………………………………………………………. . 29
2.4 Prezentarea eșantionului și aplicarea probelor ………………………………………………… 29
2.5 Prezentarea probelor ……………………………………………………………………………………. 31
2.5.1 Inventarul de personalit ate Eysen ck – Forma A ………………………………… 32
2.5.2 Chestionarul de agresivitate (AQ) ……………………………………………………. 32
2.6 Rezultatele obținute și interpretarea datelor ……………………….. ………………… ……….. 33
2.6.1 Statistică descriptivă ………………………………………………………………………. 35
2.6.2 Statistică inferențială ……………………………………………………………. ……… .. 38
2.7 Ipoteza I …………………………………………………………………………………………………….. 41

3
2.8 Ipoteza II …………………………………………………………………………………………………… . 42
2.9 Ipoteza III ………………………………………………………………………………………………….. . 44
2.10 Ipoteza IV ….. ………………………………………………………………………………………….. 45
2.11 Analiza psihologică a rezultatelor …………………….. ……………………………………… 46

Concluzii ……………….. ………………….. ……………………………………………………………………. 51
Bibliografie …………………………………………………………………………………………………. …… 57
Anexe ……………………………………………………………………………………………………. ………… 62

4
INTRODUCERE

Conform cercet ărilor lui Bandura A. (1963) agresivitatea se dob ândește social prin
învățare, iar mijloacele de comunicare în mas ă joacă un rol fundamental în realizarea
comportamentelor agresive. Conform lui Selg (1968), agresivitatea constă “intr -o sumă de
stimuli dăunători orientați spre un organism sau un surogat de organism”.
Johnson (1972) este de părere că agresivitatea nu poate fi redusă la interacțiunea fizică
deoarece agresivitatea animalelor este, de cele mai multe ori, indirectă și nu are caracter fizic,
aceasta realizându -se prin intermediul ceremoniilor sau a ritualiză rii luptei efective (emiterea de
stimuli dăunători).
Familia este unitatea socială constituită din adulți și copii între care există relații defiliație
– naturală sau socială – indiferent de orice alte considerente. “În general, structura familiei are
doua semnificații: o componentă numerică (structura pe generații, precum și setul de statusuri și
roluri aferente) și o componentă ce tine de diviziunea rolurilor în interiorul familiei și exercitarea
autorității. La o primă evaluare, familia monoparentală ( formată din mamă și copil, sau tată și
copil) este calificată drept o structură familială atipică”. (Voinea M. 1993, p. 32 -33)
Lucrarea de față prezintă sinteza unor investigații prezentate inclusiv in literatura de
specialitate, pe tema agresivitatii și i mpactului variabilelor tip de personalitate si model parental
asupra acesteia. Studiul prezent a fost proiectat sã investigheze aceste variabile și să stabilească
relatia dintre ele.
Așadar, lucrarea este organizată pe două capitole principale, acestea fiind alcătuite la
randul lor din numeroase subcapitole și subpuncte.
În prima parte a lucrării am abordat conceptel e principale, anume: agresivitate , impreuna
cu factorii care o influenteaza si componentele sale, adultul tanar, subiect ale investigatiilor
noastre, introversia si extraversie si nu in ultimul rand, tipurile de familie.
În cea de -a doua parte a lucrării am prezentați obiectivele, ipotezele, metodologia
utilizată, precum și rezultatele unei cercetări în care am evaluat relația dint re agresivit ate,
introversie, extraversie si tipul familial la adultii tineri dar si felul in care toate aceste concepte
se suprapun, pe un lot de 59 departicipanti .
Ipotezele cercetarii sunt urmatoarele:

5
A. Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate m anifestat între adultii tineri
care au avut un divorț in familie și cei care nu au trecut prin acest eveniment.
B. Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate fizica manifestata între
introverti și extraverti.
C. Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate verbala manifestata între
introverti și extraverti.
D. Introvertii vor prezenta nivele mai inalte de furie, comparativ cu extravertii.
Datele obținute au confirmat una din cele patru ipoteze de la care am pornit, indicând
existența unei diferente semnificative intre nivelul de agresivitate verbala manifestata la cele
doua tipuri de personalitate, infirmand celelalte ipoteze.

6
Capitolul I Noțiuni teoretice

1.1 Agresivitatea – Scurtă prezentare generală
Mitrofan (1996) susține că agresivitatea poate fi considerată o caracteristică a acelor forme
de comportament orientate în sens distructiv care au c a scop producerea unor daune (materiale
sau morale). Actul agres iv poate fi îndreptat spre obiecte și ființe umane. Acesta este de părere
că opusul agresivității este comportamentul prosocial (cooperare, toleranță etc.).
“Delincventa și infracționalitatea constituie formele “de vîrf” ale manifestării agresivității,
iar statisticile întocmite în diferite țări arată o crește îngrijorătoare a ratelor acestui “flagel”,
acum la sfârșitul celui de -al doilea mileniu” (Mitrofan, 1996, p. 433).
Buss (1961) consideră că agresivitatea este “o reacție care emite stimuli dăunător i spre un
alt organism”.
Alți autori sunt de părere că trebuie luat în vedere și caracterul intenționat/ neintenționat al
daunarii. Dollad și colabaratorii (1939) consideră intenționalitatea o caracteristică decisivă,
definind agresivitatea ca pe o secve nță de comportament al cărei scop este “ranirea persoanei
împotriva căreia este indreptata”.
Conform lui Selg (1968), agresivitatea constă “intr -o sumă de stimuli dăunători orientați
spre un organism sau un surogat de organism”.
Johnson (1972) este de păr ere că agresivitatea nu poate fi redusă la interacțiunea fizică
deoarece agresivitatea animalelor este, de cele mai multe ori, indirectă și nu are caracter fizic,
aceasta realizându -se prin intermediul ceremoniilor sau a ritualizării luptei efective (emite rea de
stimuli dăunători).
“Una din problemele discutate în etologia de astăzi este dacă există mai multe forme de
agresivitate intraspecifica.” (Eibl -Eibesfeldt, 1984, p. 55)
Moyer (1971 a, b) consideră că agresivitatea intras pecifica este de mai multe tipuri:
generatoare de frică, între masuli, iritantă, teritorială, maternă, instrumentală și legată de sex.
Pe bază studiului comportamentului unei pisici, Reis (1974) distinge între afectivitatea de
prădător și agresivitatea afe ctivă.
Tabelul 1.

7
Agresivitatea de prădător Agresivitatea afectivă
Activarea slabă a sistemului autonom ; Activarea intensă a sistemului autonom;
Furișarea; Adoptarea de posturi de amenințare sau
apărare;
Absența sunetelor de amenințare; Sunete amenințătoare;
Atac cu dinții orentat spre ceafa prăzii cu
scopul de a ucide; Atac „furios” cu ghearele care rănește
adversarul;
Absența variației în reacții; Oscilatii ale disponibilității pentru acțiune;
Interspecifică; Atat instraspecifică și intespe cifică;
Tinzând întotdeauna spre succes; Limitată adesea doar la comportament de
impunere;
Relație cu obținerea hranei; Absența raportării la obținerea hranei;
Nu poate fi influențată decat în mică măsură
de hormoni. Poate fi considerabil influențată de hormoni.

Reis(1974); Paralelă între caracteristicile celor două tipuri de agresivitate (afectivitatea de
prădător și agresivitatea afectivă).

“Comparația arată că aici este vorba într -adevăr de două sisteme, ceea ce poate fi atestat
pe calea excitării experimentale a creierului. După Reins, comportamentul de apărare împotriva
dușmanilor aparținând altor specii aparține de asemenea agresivității afective.” (EiblEibesfeldt,
1984, p. 56)
O serie de catalizatori sunt evidențiați în literatura de studiu a agresivității:
A. Situațiile aversive:
a) Durerea – L. Berkowitz a demonstrat influența durerii asupra agresivității printr -un
experiment în care unui grup i se cerea să țină mâna în apa caldă, iar altui grup să țină
mâna în apa rece. Participanții care au ținut mâna în apa rece au devenit, la scurt
timp, iritați. Berkowitz (1962) este de părere că probabilitatea unui comportament
ostil poate fi mărită și de o stare depresivă;

8
b) Căldura – Myers (1999) a demonstrat că răzbunarea poate fi provocată de acest
catalizator.
c) Comportamentul atacant – Taylor (1999) a demonstrat că ofensele premeditate
provoacă o dorință de răzbunare. Hekhauzen (1986) pune mare accent pe intenție,
subliniind faptul că un comportament agresiv poate apărea și prin simpla
conștientizare a atitudinii ostile, chiar dacă individul nu a fost atacat.
d) Înghesuiala – Baron și Richardson (1999) au demonstrat că creșterea nivelului de
agresivitate este direct proporțional cu starea de stres suportată de animale.
e) Excitarea – Schachter și Singer (1962) au demon strate că starea de excitare poate fi
trăită în moduri diferite. Aceștia au provocat starea de excitare participanților folosind
adrenalină, participanții find informați de creșterea numărului de bătăi ale inimii. În
acest caz, participanții nu simțeau emo ții deosebite în momentele în care trebuiau să
suporte indivizi euforici sau agresivi. În cazul în care participanții nu erau informați,
participanții erau iritați de indivizii al căror comportament era agresiv, și se distrau pe
seama celor euforici.

B. Autoaprecierea:
“H. Hechauzen considera că procesul autoaprecierii prezintă un factor determinant al
agresivității subiectului, nivelul autoaprecierii reglează standardele normative interne care ar
putea favoriza sau bloca efectuarea actului agresiv.” ( Tarașov, 2007, p. 19)
Feshbach (1964) considera că, în cazul unui atac în care va fi lezată demnitatea,
agresivitatea va avea ca scop restabilirea demnității.

C. Cultura de masă :
“Creșterea numărului de crime mai ales în rândul adolescenților trezește întrebarea: Care
este cauza și care forțe sociale au dus la creșterea furtunoasă a violenței? La această întrebare au
încercat să răspundă cercetătorii care au demonstrate ca sporirea violenței este cauzată de
intensificarea individualismului și a materialismului, iar altă cauza este creșterea “prapastiei”
dintre puterea bogăției și slăbiciunea sărăciei.” (Tarașov, 2007, p. 20)

D. Influența grupului:

9
“Când începe dezordinea în masă, acțiunile agresive se răspândesc foarte repede, atunci
când unul dintre participant își pierde controlul. Grupurile pot mari cantitatea agresivității pe
calea difuziunii răspunderii, care crește odată cu distanța și creșterea numărului de participanți.”
(Tarașov, 2007, p. 20)

1.1.1 Tipurile si formele agresivitatii
„Dată fiind marea complexitate a acestui fenomen psihosociologic, orice încercare de
tipologizare se lovește de dificultăți mai mari sau mai mici. Criteriile de clasificare ies în
evidență în mod dir ect sau indirect din analiza coordonatelor de definire a agresivității.”
(Mitrofan, 1996, p. 435)
În funcție de agresor sau de persoana care adoptă o conduită agresivă avem:
a. Agresivitatea tânărului și agresivitatea adultului;
b. Agresivitatea masculină și a gresivitatea feminină;
c. Agresivitatea individuală si agresivitatea colectivă;
d. Agresivitatea spontană si agresivitatea premeditată.
În ceea ce privește clasificarea agresivității în funcție de mijloacele utilizate în vederea
finalizării intențiilor agresive, autori precum Worcher et al. (1991) fac distincție între
agresivitatea instrumentală și agresivitatea datorată supărării. Diferen ța primordială constă în
faptul că prima formă este orientată în direcția obținerii unui câștig material, pe când
agresivitatea datorată supărării este o urmare a supărării sau ostilității. „Desigur, nici pe departe
nu se poate considera că aceste tipologi i epuizează toate criteriile de clasificare și toate formele
de existență și manifestare a agresivității.” Mitrofan (1996).
Agresivitatea mai poate fi clasificată în: agresivitatea orientată spre exterior
(heteroagresivitate) și agresivitate orientată sp re propria persoană (autoagresivitate). Acestea for
fi directe (omor, viol în cazul heteroagresivității) și indirecte (amenințări, ofense în cazul
heteroagresivității). Extrema autoagresivității directe este sinuciderea, cea indirectă apărând în
cazul tulb urărilor psihosomatice și a celor de adaptare.
Lebedinskaia, Gribanova si Raiskaia (1988) clasifică agresivitatea după două categorii:
a. Patologică – în care schimbările comportamentului sunt calitative, cu prezența
simpomelor care evidențiază caracterul ș i nivelul patologic al schimbărilor psihice
(reacții afectiv -violente, ostilitate, răzbunare), și care poate fi clasificată în:
 Agresivitate socială reunește fenomenele cu preponderență antisocială în acțiuni;

10
 Agresivitatea impulsiv -sadică care este o va riantă a unor acțiuni psohopatologice și
se referă la tulburari de nivel psihotic;
 Agresivitate delirantă în care motivația acțiunilor violente se formează pe baza
ideilor patologice delirante de răzbunare, omor etc.
b. Nepatologică – care se caracterizează prin perturbări neesențiale ale comportamentului,
în special la adolescenți. Acest comportament are caracter de protest, apare episodic și,
de cele mai multe ori, nu influențează negativ relațiile individului. Comportamentul
este orientat spre apărare în cazul amenințării reale. Mojghinskii (1999) susține că
aceste acțiuni pot conține simptome ale agresivității impulsiv -sadice și ale agresivității
delirante.

Furmanov (1996) vorbește de clasificarea făcută de A. Buss și A. Dark care împarte
agresivitatea în: agresivitate fizică, agresivitate verbală (țipete, blesteme) și agresivitate indirectă
(bârfe, glume).

Fig. 1

Agresiune activăFizicăDirectă (loviri și răniri)
Indirectă(atacuri asupra unui substitut al
victimei)
VerbalăDirectă (insulte)
Indirectă (bârfă)
Agresiunea pasivă FizicăDirectă (blocarea unui comportament al
victimei)
Indirectă (neangajarea într -un comportament)
VerbalăDirectă (refuzul de a
conversa/vorbi)
Indirectă (lipsa aprobării/acordului)

11
Tipuri de agresiune (după Buss, 1961)

Crick (1996), în studiile efectuate în domeniul influenței mass -media asurpra agresivității, a
stabilit două tipuri ale agresivității: agresivitatea relatională și agresivitatea fizică.

1.1.2 Factori ai agresivitatii

A. Factorii personali
 Personalitatea – Comportamentul uman rezultă din interacțiunea dintre personalitate
și mediu. Fiecare individ poate stabili, între cunoscuții sai, cine este foarte agresiv și
cine este foarte puțin agresiv.
 Sexul – Este o variabilă importantă când e vorba de agresivitate. Diferența dintre cele
doua sexe apare în funcție de tipul de agresivitate : bărbații tind ăa se manifeste
preponderant prin violentă fizică și atitudine agresivă, iar femeile sunt lafel de
dispuse ca, într -un mediu propice, să folosescă un atac verbal.

B. Factorii situaționali
 Zgomotul – este o variabilă importantă în context specifice, spre exemplu la indivizii
care deja au tendința să reacționeze agresiv.
 Căldura – Există studii corelaționale care arată că nivelul de agresivitate crește o data
cu temperatura, este totuși de luat în considerare și faptul că, conform studiilor
experimentale, trebuie ținut cont și de starea de pregătire a individului de a se
manifesta într -un mod agresiv.
 Aglomerația – S-a demonstrat existența unei relații directe între agresivitate și
aglomerație, în special când aceasta îl impiedică pe individ să își îndeplinească
planurile; așadar, percepția subiectivă este un factor important.

1.1.3 Teoriile agresivității
Teoriile biologice sunt cele care consideră că agre sivitatea este un instinct, un pattern
predeterminat genetic. Potrivit psihologului McDougall, în cartea sa din 1908, totalitatea
comportamentelor umane, inclusiv cele agresive, se află sub controlul a 18 instincte.

12
Teoria psihanalitică
Freud, în 1905 și ulterior în 1920, propune două terorii succesive ale agresivității. Prima,
consideră agresivitatea o reacție la frustările pornite din nesatisfacerea dorințelor libidinale.
Această primă teorie, care va fi abandonată ulterior, stă la baza ipotezei lui Doll ard și colab.,
„frustare – agresivitate”, care ulterior va duce la cercetări adupra cauzelor comportamentului
agresiv. În cea de a doua teorie Freud introduce instinctul morții, thanatos, complementar lui
eros. Energia care se naște din thanatos, confrunt ată cu energia libidinala, este dirijată sub formă
de agresivitate, asupra altora. Acest fapt implică mici schimbări la adresa teoriei libidoului,
sadismul și masochismul nu mai sunt considerate impulsii de natură integral libidinală ci fuziuni
ale impulsu rilor libidinale și distructive.

Teoria etologică
Acestă teorie îl are ca fondator pe Konrad Lorenz care, în lucrarea sa On Aggression
(1966), contribuie la consolidarea ideii naturii instinctule a agresivității.
Reprezentații teoriei etologice conside ră că la om, împreună cu multe alte organisme vii,
agresivitatea este o manifestare a unui instinct de luptă. Conform lui Lorenz acest instinct
îndeplinește numeroase funcții adaptative, acest lucru sporind șansele de supravietuie și
conservare a speciei.
Potrivit lui Lorenz, manifestarea acestui instinct la om este defectuasă. În multe culturi,
normele sociale reprimă orice formă de agresivitate. La multe specii animale, agresivitatea este
limitată de anumite semnale de capitulare și supunere din partea învinsului, ceea ce face ca
învingătorul să renunțe să -și ucidă inamicul. În cazul specie umane, această inhibiție s -a pierdut.
De multe ori oamenii luptă la distant de inamicii lorr, încât cei mai puternici nu pot vedea
posturile de supunere ale învinșilo r.

Teoria sociobiologică
Wilson (1975) consideră că agresivitatea trebuie să fie adaptativă, ca urmare manifestarea
acesteia la un individ al unei specii, va duce la transmiterea genelor și la reproducerea acestuia;
așadar acesta teorie studiază vazele b iologice ale comportamentului social. Conform lui
Cunningham (1981), un astfel de comportament nu va dispărea daca va duce la creșterea
succesului de reproducere la individ. Însă trebuie luat în considerare și costul potențial al

13
manifestărilor agresive, r ani grave sau chiar moartea indivizilor, astfel rezultatele trebuie să fie
echivalente cu costurile. Astfel dezvoltarea agresivității trebuie să fie una selectivă.
În general, cercetătorii din științele sociale resping explicațiile agresivității fondate
exclusiv pe instinct deoarece:
– Instinctul depinde de o energie necunoscută și nu poate fi măsurat;
– Astfel de explicații nu sunt sprijinite de date empirice suficiente;
– Ele au o utilitate redusă în prevenirea și controlul agresivității;
– Ele se bazează p e o logică circulară, propunând legături cauzale nedemonstrate empiric.

Teoriile de natură socială sunt cele care pun accent pe învățare și pe contextul social în care
se manifestă agresivitatea.
În lipsa ideii de instinct, există cercetători care accep tă că este o tendință învățată sau
înnăscută care își are manifestarea în anumite circumstanțe sociale declanșatoare, așadar există și
un element biologic, acestea fiind teorii bio -sociale .

Teoria frustare – agresivitate
Apărută ca reacție la teoria fre udiană, aceasta a fost propusă în 1939 de un grup de
psihologi de la Yale University (Dolland et. Al) și susține că la baza oricărei reacții agresive stă
o situație sau un eveniment frustrant; însă nu orice frustrare duce la agresivitate. Frustrarea este
definită ca fiind orice lucru care intervine în realizarea unui scop. Proporția de frustrare este un
element important atunci când discutăm despre manifestări ale agresivității deoarece frustrarea
ușoară nu pare să ducă la un comportament agresiv. În 1965, Berkowitz a arătat că frustrarea este
o treaptă de pregătire pentru acțiunea agresivă, aceasta creează furie care poate sau nu să fie
transformată în agresivitate.
Rossenzweig determină trei tipuri de motive care provoacă frustrarea:
a. Privarea: lipsa mijlo acelor necesare pentru obținerea scopului;
b. Pierderea: pierderea unui obiect sau a unei persoane care satisfăceau respectivele
necesități;
c. Conflictul: prezența a două sau mai multe necesități care se contrazic.

14

Teoria indice – excitatie
Acestă teorie se bazează pe existența unor anumite condiții de mediu adecvate pentru
agresiune. Ideea este preluată și dezvoltată de Leonard Berkowitz care atestă că un act agresiv
are doua surse: starea de excitare emoțională (furia) și indicii din situaț ie. Așadar frustrarea nu
evocă imediat agresivitate, ci generează furie; care produce la rândul ei o stare de pregătire a
comportamentului agresiv; însă acesta vă fi efectuat doar dacă în contextul social respectiv
există stimuli cu o conotație agresiva. S timulii ajung să funcționeze că indici de agresivitate prin
condiționare clasică: în principiu orice obiect/ persoană, poate deveni un indice de agresivitate.
Cel mai cunoscut experiment al psihologului social a fost făcut în 1967 și a demonstrat
așa – numitul efect al armelor. Potrivit lui Berkowitz, anumite obiecte ajung, prin învățare
socială, să fie asociate cu agresiunea. Armele, cu deosebire pistoalele, sunt cele mai bune
exemple. Prezența pistoalelor, obiect cu conotație agresivă, ar trebui să decla nșeze o agresiune
mai intensă în prezența altor obiecte conotate neutru. Așadar în experimentul sau subiecților li se
cerea să execute o sarcină iar performanța le era evaluată de un complice. Evaluarea, ce consta în
aplicarea unor șocuri electrice, nu țin ea seamă de performanța reală a subiecților și avea menirea
să provoace grade diferite de furie. Subiecții care primeau pe nedrept multe șocuri deveneau mai
furioși decât cei ce primeau un singur soc. În a 2a fază a experimentului, aceeași subiecți (atât
furioși cât și nefurioși) ajungeau să evalueze la rândul lor performanța complicelui. În această
etapă a experimentului se introduceau indici de agresivitate ori obiecte neutre. Într -una din
condiții, alături de subiect, pe o masă, se află un pistol, iar su biectului i se spunea că el aparține
complicelui și că nu trebuie să -l ia în seamă. Astfel, arma era asociată cu celalat. Într -o a 2a
condiție aceeași arma era la vedere însă nu era asociată cu oponentul. A 3a condiție funcționa că
o condiție de control, n u se prezenta nici un obiect. În sfârșit într -o condiție suplimentară de
control, numai pentru subiecții foarte furioși s -a pus la vedere o rachetă de badminton – deci un
obiect netru din punct de vedere al agresivității.
Rezultatele au fost relevante. În primul rând trebuie notat că subiecții furioși aplică
semnificativ mai multe șocuri electrice comparativ cu ceilalți. Apoi, a reieșit clar că în cazul
celei de -a doua categorie prezența armei nu are nici un efect, în vreme ce subiecții furioși pentru
care e vizibilă arma aplică mai multe șocuri decât cei lafel de furioși dar care nu au văzut arma.
În fine, subiecții furioși se arată mai agresivi în prezența armei decât în prezența rachetei de
badminton. Toate aceste rezultate sprijină ipoteza despre rolul indicilor de agresivitate în
declanșarea agresiunii.

15

Teoria inv ățării sociale
Conform lui Bandura, agresivitatea este un comportament învățat în procesul socializării
și al observației tiparelor comportamentale.
Berkowitz (1962), fiind inițial adept al teoriei agresivității ca reacție la frustrare, a
introdus două variabile intermediare: impulsul pentru agresivitate și orientarea agresivității
(furia – component stimulator și excitant, de pornire a agresivității).
„Furia apare când acțiunile orientate asupra obținerii unor scopuri sunt blocate, însă
aceasta nu este sufiecient pentru manifestarea comportamentului corespunzător. Ca să fie realizat
acest comportament sunt necesare componente adecvate de pornire ale acestuia, dar aceseta vor
deveni adecvate doar în cazul când între acești stimuli și cauza frustrării se va stabili o legătură
mijlocită și nemijlocită.” (Tarașov, 2007, p. 25)
Acestea fiind spune, elementul fundamental în concepția lui Bercowitz devine
comportamentul ca urmare a unui stimul. Ber kowitz a reformulat concepția sa, mecanismul de
pornire nemaifiind o condiție necesară pentru trecerea de la furie la agresivitate.
Bandura s -a bazat pe paradigma condiționării instrumentale, locul central în procesul de
învățare fiind atribuit observări i modelului în procesul de socializare. Hechauzen (1986)
consideră ca această teorie are o structură pluricomponenta și prezintă o sinteză a teoriei învățării
și a celei cognitive a motivării.

1.1.4 Neurobiologia agresivității
Conform unui nou studiu realizat d e cercetatorii din Marea Britanie, la Universitatea
Birmingham, tinerii care manifesta comportamente antisociale si agresive, prezinta, pe anumite
zone ale creierului, un volum mai redus de materie cenusie. Mai precis, acestia au descoperit ca
materia cenu sie se intalneste in cortexul prefrontal si in amigdala, zone care sunt responsabile de
anumite functii vitale ale creierului, precum : empatia, reglarea emotionala, luarea de decizii,
controlul cognitive si expresiile faciale.
Hipotalamus – este un segmen t de mărimea unei alune, care este considerat
coordonatorul sistemului vegetativ și al sistemului endocrin. Rolul lui este acela de a asigura
conexiunea esențială între sistemul nervos și cel endocrin, prin intermediul glandei pituitare
(hipofiza): axul h ipotalamo -hipofizar. Este legat de numeroase alte segmente ale sistemului

16
nervos și endocrin participă la, printre altele, reglarea activității de apărare. La nivelul
hipotalamusului există centri responsabili de declanșarea agresivității, dar și alți cent ri implicați
în exprimarea emoțiilor (teamă, furie, rușine etc.). Astfel, orice afectare la acest nivel poate fi
însoțită de tulburări afective, agresivitate accentuată
Importanța creierului a fost pe larg studiată. Cercetarile au demonstrat ca anumite tip uri
de leziuni cerebrale pot determina modificari comportamententale in sens antisocial. Hill și Paud
(1972) arată că la 47 -50% dintre ucigași,se constată anomalii EEG(exces de activitate lentă).
In cadrul cercetarilor bazate pe conceptii biologice, loca lizarea in SNC a bazei materiale
care determina comportamentul agresiv este fundamentala. Comportamentul uman, dupa cum
am spus, este susceptibil la daunele suferite de lobul temporal, alte parti componente ale
creierului, responsabile sunt hipocamul, sist emul limbic si mezencefalul.
Conform lui Visser (2016) agresivitatea se bazeaza pe mai multe structuri fiziologice, cu
un accent pregnant pus pe hipotalamus. Hess R., in cadrul unei cercetari, determina raspunsuri
de furie, aplicand electrosocuri pe hipotalamus.
Conform lui MacLean(2005) sistemul limbic este format din 3 segmente importante:
amigdala – legata de autoconservare, circuitul septal – legat de sociabilitate si sex si circuitul
legat de afectivitate.
Genetica este o alta arie care a st udiat in profunzime subiectul agresivitatii, atat prin
studii genealogice, cat si prin studiul modificarilor biochimice si a anomaliilor cromozomiale,
sau “cromozomul crimei”. Pe aceasta tema „studiul genomului uman a permis identificarea unor
gene care pa r să fie implicate în dezvoltarea comportamentului agresiv, iar în acest sens se
discută despre o serie de gene care intervin în funcționarea sistemelor de neurotransmițători
implicate în agresiune” (Gabriela Marian, Alexandrina Baloescu, 2009, p. 30 -31). Se stie ca baza
genetica ca oricarei finite umane este formata din 46 de cromozomi, printer care X si Y. Sexul
feminin este determinat de prezenta cromozomilor XX iar sexul masculin de XY. De aici
porneste teoria conform careia dublarea cromozomului Y la a numiti barbati este corelata cu un
nivel mai inalt de agresivitate, „bărbații par a fi mult mai agresivi decât femeile; prezența
suplimentară a cromozomului Y a condus pe câțiva cercetători la credința că acest cromozom (în
plus) poate fi responsabil de ma nifestarea mult mai mare a agresivității la acești indivizi”
(Farzanch Pahlavan, 2002, p. 80)
Asadar Într-un limbaj specializat, „toate aceste date nu fac decât să sublinieze încă o dată
că agresiunea este determinată de o varietate de neuromodulatori, ne uropeptide și neurosteroizi”
(Gabriela Marian, Alexandrina Baloescu, 2009, p. 29).

17

1.2 Extraversie VS Introversie
Jung diferențiază oamenii în două tipuri psihologice fundamentale: tipul extravertit și
tipul introvertit. Pe baza dimensiunii polare extraversie – introversie se pun în evidență
diferențele interindividuale, exprimând modalitatea dominantă a interacțiunii individului cu
lumea, precum și orientarea energiilor sale. Indivizii aparținând tipului extravertit manifestă un
interes primordial pentru lumea din afară; atitudinea semenilor, mediul social și fizic determină
modul lor de a fi, bucuriile și tristețile lor; lumea din afară este un fel de magnet care atrage și
concentrează tot interesul lor. Indivizii aparținând tipului introvertit sun t orientați predominant
către interior; lumea din afară nu are valoare decât în măsura în care este legată nemijlocit de
lumea interioară; lucrurile și fenomenele exterioare interesează numai atât cât intră în sfera de
acțiune a acestui centru magnetic int ern. (aput. Mihaela Corina Tuțu, 2007)
N. Mărgineanu (1999) redă esențialul acestor două tipuri conform descrierii realizate de
Allport, după cum urmează:
Tabelul 2.
Extraversia implica Introversia implica
Preferința pentru participarea la lumea
obiecti vă (socială) a realității și pentru
preocupările practice Preferință pentru lumea imaginilor, care este
bogată și creatoare
Realismul drept cheie de boltă pentru lucru
și comunicare Viața afectivă mai puțin fină; expresie
spontană și naturală în sfera emo țională;
Viața afectivă mai puțin fină; expresie
spontană și naturală în sfera emoțională; Desconsiderarea eșecurilor și rezoluție
asupra conflictelor în timpul acțiunii;
Desconsiderarea eșecurilor și rezoluție
asupra conflictelor în timpul acțiunii; Absența autoanalizei și autocriticii;
Absența autoanalizei și autocriticii; Independența relativă față de opiniile altora;
Independența relativă față de opiniile altora; Sensibilitate la critică; experiențele cu
caracter personal ținute în minte vreme
îndelungată, în special cele de laudă sau
blam;

18
Lipsit de susceptibilitate și nesupărăcios; Susceptibilitate și tendința de a lua toate
lucrurile personal;
Predispoziție pentru o concepție pragmatică
asupra lumii; Predispoziție pentru o concepție idealistă
asupra lumii.

Din combinarea fiecărei dimensiuni (atitudini generale) – extraversie / introversie – cu
fiecare din cele patru funcții psihologice – gândire, sentiment, senzație, intuiție – rezultă opt
tipuri de personalitate descrise de C. R. Cloninger (1993), după cum urmează:

Tabelul 3.
Tipuri de personalitate Caracteristici
1. Introvertit – Gânditor Orientare spre interior, în special spre lumea
ideatică.
2. Introvertit – Sentimental Rezervat, dar simpatetic; afectuos, dar
nondemonstrativ.
3. Introvertit – Senzitiv Interesat mai mult de trăirea evenimentului
decât de evenimentul în sine.
4. Introvertit – Intuitiv Interesat de viitor și mai puțin de prezent, de
evoluția unor idei.
5. Extravertit – Gânditor Raportare afectivă la nivelul relațiilor
interpersonale.
6. Extravertit – Sentimental Raportare afectivă la nivelul relațiilor
interpersonale.
7. Extravertit – Senzitiv Atent la fapte și detalii, capacitate de analiză
a faptelor.
8. Extravertit – Intuitiv Spirit aventurier, preocupat de posibilitățile
de schimbare a lumii externe.

19
1.2.1 Extraversia
Extraversia reprezintă o caracteristică diferențială de prim rang a personalității. La niveul
psihocomportamental această prezintă astecte heterogene, în present consesnul celor mai mulți
autori fiind pentru animate aspect; Eysenck pentru sociabilitate, voioșie, activism, dominant;
Costa și McCrae pentru căldură, gregarietate, emoții positive și Zukerman pentru intoleranță la
solitudine/izolare (Crețu, R. Z., 2010).
Pentru a caracteriza tipul extravert, avem de precizat următ oarele aspecte: preferă să
lucreze împreună cu alți oameni și se simte nefericit când este singur; dorește compania oamenilor
și în momente de relaxare, se simte bine într -un grup și este în general vorbăreț și prietenos. De
aceea, perioadele prea lungi de singurătate pot să -l deprime. Cere noutăți despre toată lumea; este
interest de tot ce înseamnă lume exterioară. Este de obicei deschis și se împrietenește ușor;
cunoaște multă lume. Acumulează energie din contactele cu oamenii, dar își epuizează repede
rezervele. Este foarte sociabil și îi face plăcere să participle la petreceri, să fie în centrul atenției,
să se manifeste zgomotos. De obicei, discuta deschis cu cei din jur, își exprimă sentimentele și
vorbește cu placer la telefon. Vorbește cu ușurință d espre el însuși și își exprimă părerile. (Hedge,
1993).
Extravertii sunt descriși de Eysenck că având tendința spre a dezvoltă simptome de
conversie isterică și o atitudine isterică față de simptome. Prezintă o energie slabă, interese înguste,
au în gener e un trecut profesional problematic, au tendința de a deveni ipohondrici. Se percep că
fiind predispuși la accidente, absentează frecvent de la muncă datorită bolii, au dureri și neplăceri
fizice. În constituția corporală prevalează creșterea orizontală fa ță de cea verticală, efortul de
răspuns este destul de bun. Au nivel de aspirație destul de scăzut și tind să -și supraevalueze
performanțele. Sunt flexibilsi și prezintă o mare varietate interpersonală. Au preferințe estetice
pentru culoare și modernism ab stract, apreciază glumele, în special pe cele sexuale, au un scris
distinctiv.
Tipul extravertit își datorează "normalitatea", pe de -o parte, faptului că el nu are alte pretenții
decât de a îndeplini aceste condiții obiective, spre exemplu: de a alege prof esia care atunci și
acolo oferă posibilități bogate în perspectiva; sau de a face, respectiv execută, ceea ce este cel
mai necesar pentru societate și ceea ce aceasta așteaptă de la el. Pe de altă parte însă,
"normalitatea" extravertitului are drept efect faptul că el ia în considerare prea puțin realitatea
nevoilor și a necesităților sale subiective. Acesta este punctul slab; căci tendința tipului sau se
îndreaptă în asemenea măsură către exterior încât realitatea subiectivă dintre toate cea mai

20
sensibilă, adică starea corpului, nu este nici ea luată suficient de mult în seama, că fiind prea
puțin obiectivă, prea puțin "exterioară", astfel încât satisfacția optimă a condiției sale fizice nu se
mai produce.
Există însă un pericol care îl amenință pe extravertit, și anume acela de a fi pierdut cu totul în
obiecte. Tulburările funcționale (nervose) sau cu adevărat fizice care rezultă de aici au o
semnificație compensatoare, căci ele obligă subiectul să o autoli mitare involuntară. Dacă
simptomele sunt funcționale, ele pot exprimă simbolic, prin particularitățile ce le sunt proprii, o
situație psihologică anume, de exemplu aceea a unui cântăreț a cărui firma, atingând rapid o cota
primejdioasă, îl duce la o cheltu iala disproporționată de energie, care îl face brusc să nu mai
poată lua sunetele acute din cauza inhibiției nervoase.

1.2.2 Introversia
Tipul introvert se definește prin urmatoarele caracteristici. II place compania oamenilor, dar
are nevoie și de momente de singurătate în care sa citească, sa mediteze sau pur și simplu sa aibe
liniște. Prefera grupurile mici și contactele cu câte un singur om. O companie prea numeroasa îl
obosește si -l vlaguieste. Așteaptă sa primească noutăți de la ceilalți. E mai interesa t de lumea
interioara a reflecției decât de lumea exterioara. Este rezervat și are uneori dificultăți de
comunicare, își face mai greu prieteni, dar se simte foarte legat de ei. Se "realimenteaza" din
surse interioare de energie; are tendința sa -si economi sească energia în loc s -o cheltuiască. Când
se afla într -un colectiv, are nevoie de timp de gândire înainte de a -si spune opinia. În general nu
intervine în conversația celorlalți. Este posibil sa nu -i placa sa vorbească la telefon. Este mai
greu de cunosc ut căci își ascunde calitățile (Hedges, 1993)
Tipul introvert este orientat către lumea sa interioară, este mai reflexiv, are interese puține,
dar cărora le dedică foarte mult timp și energie, stabilește cu greutate relații, dar este foarte loial,
își urmă rește obiectivele cu abnegație în ciuda dificultăților (Horton și Oakland, 1997).
Tipul introvertit se deosebește de cel extravertit prin faptul ca el nu se orientează, asemenea
celui din urma, după obiect, ci după factori subiectivi. "În vreme ce tipul t ipul extravertit se
revendica precumpanitor de la ceea ce îi vine dintrspre obiect, introvertitul se sprijină mai cu
seama pe constelația pe care impresia exterioara o produce în subiect" (Jung, 1997, p.405).
Conștiința introvertita vede, ce -i drept, condi țiile exterioare, alege însă determinanta subiectiva
pe care o considera a fi cea mai importanta. Acest tip se orientează deci după acel factor al
perceperii și cunoașterii reprezentând dispoziția subiectiva cu care se receptează excitatia
senzoriala.

21
Introverții sunt descriși de Eysenck că având tendințe obsesionale și de a dezvoltă
simptome de anxietate și depresie. Se percep pe sine că având sentimente ușor de rănit,
conștienți de sine, nervoși, cu tendința de a experimente sentimente de inferioritate, c are au
adesea reverii, au insomnii, care stau în fundal în situațiile sociale.
Atitudinea introvertită este ereditară și se orientează în mod normal după structura
psihică. Ea nu este însă nicidecum identică în totalitate cu eul subiectului, ci este struc tura
psihică a subiectului de dinaintea oricărei dezvoltări a eului. Subiectul care stă la baza, este de
departe mai cuprinzător decât eul prin faptul că el conține și inconștientul; eul reprezintă nucleul
conștiinței.
Gândirea introvertita este influența tă imens de factorul subiectiv. Ea creează teorii de
dragul teoriilor, aparent cu referire la fapte reale sau cel puțin posibile, dar cu tendința de a trece
de la ideal la simplu imaginar. Apar astfel intuițiile a nenumărate posibilități, dintre care însă
nici una nu se realizează, și, în fine, imagini care nu mai exprima nici o realitate exterioara, ci
sunt "doar" simboluri ale incognoscibilului pur și simplu. Aceasta gândire devine astfel mistica
și lafel de sterila ca o gândire care se desfășoară doar în cadrul faptelor obiective. După cum
aceasta din urma coboară la nivelul reprezentării faptelor, cea dintâi se absoarbe în reprezentarea
nereprezentabilului, care nu ar putea fi tradus nici măcar în imagini. Reprezentarea faptelor este
de un incontestabil adevăr, căci factorul subiectiv este exclus iar faptele se impun prin ele însele.
(Jung, 1997)

1.3 Adultul tânăr – prezentare generală
Adultul tanar coincide varstei de 20 -40 de ani. Din punct de vedere fizic, acesta este in
maxima dez voltare; sistemul muscular inca este in dezvoltare si lafel sunt si sensibilitatea
olfactiva, gustativa auditiva si tactila. Procesul de involutie debuteaza in jurul varstei de 40 -45
de ani.
Din punct de vedere al sanatatii, este perioada cu cele mai putin e imbolnaviri, insa cele
mai frecvente imbolnaviri au un catalizator social. Adultul tanar este inconjurat de factori
stresori, care pot genera trairi negative si disconfort – stres, insa fiecare persoana interpreteaza si
resimte stresul intr -un anumit fel . Daca are conotatii negative cu potential negativ pentru
organism are denumirea de Distres; in cazul in care stresul este un factor de energizare, cu
conotatii pozitive, are denumirea de Eustres.
Holmes &Rahe (1976) enumeră caracteristicile unei situații generatoare de stres/distres:

22
– supraîncărcarea cu sarcini multiple, mai ales în condiții de criză de timp;
– reprezentarea de către persoană a unei situații ca fiind o amenințăre;
– izolarea socială reală sau sentimentul constrângerii libertății și a controlul ui social;
– apariția unui obstacol în calea dezvoltării personale;
– presiunea grupului social (proiecții referitoare la așteptările celorlalți) poate genera
teamade eșec sau dezaprobare.

Din punct de vedere cognitiv, aceasta perioada de dezvoltare este caracterizata de capacitate
de invatare din experiente, memorie buna, flexibilitate in gandire, si asa mai departe.
Schaie (1978) descrie un model al dezvoltării intelectuale cu cinci stadi i. Conform acestui
model, în această perioadă are loc o trecere de la achiziția de abilități cognitive specifice
copilăriei și adolescenței la utilizarea acestora în scopul inserției sociale adaptate. Schaie insistă
pe importanța experienței în dezvoltarea intelectuală a persoanei. Stadiile propuse de el sunt:
1. Stadiul de achiziție (0 – 19 ani) se caracterizează prin interiorizarea de informații și
abilități; permite adaptarea corectă la cerințelor sociale;
2. Stadiul de realizare (20 – 25 ani) se caracterizeaz ă prin independență și presupune
utilizarea și aplicarea informațiilor și abilităților achiziționate anterior pentru
satisfacerea trebuințelor specifice vârstei, integrare și afirmare socială și profesională;
3. Stadiul asumării responsabilității familiale (25 – 30 ani) presupune asumarea
responsabilității pentru sine și pentru ceilalți, formarea unui cuplu;
4. Stadiul integrării sociale (30 – 40 ani) are la bază trebuința de a fi implicat într -un
număr cât mai mare de relații profesionale, ceea ce presupune asum area de
responsabilități socio -profesionale în plus față de cele familiale;
5. Stadiul reintegrativ (40 – 50 ani) este condiționat de depășirea etapelor anterioare, care
asigură o structurare specifică a atitudinilor și intereselor și se asociază cu așa -numit a
“criză a maturității“. Acum asistăm la o selecție și focalizare a scopurilor și, implicit, a
responsabilităților, pe domenii care sunt verificate a fi nu numai interesante, dar și cu
grad ridicat de performanță și satisfacție pentru individ.

Din punct d e vedere al trairilor afective,conform cercetarilor efectuate de Neiswender,
Birren si Schaie (1975), atat barbatii cat si femeile, par sa fie la acelasi nivel de dezvoltare. Desi
femeile par a fi mai emotive comparativ cu barbatii, acestia din urma au man ifestari mult mai
puternice in momente cu o puternica incarcatura emotionala, cum este nasterea unui copil, unde
acestia isi manifesta emotiile si trairile aparent fara bariere. De aici putem trage concluzia ca
lipsa de sentimente manifestata in general es te doar efectul modelului educational impus de

23
societate asupra lor. De asemenea sentimentele de dragoste apar la orice varsta, nu doar in
tinerete si nu exista diferente, din acest punct de vedere, intre cuplurile casatorite si necasatorite.

1.4 Familia parentală VS monoparentală
Familia este unitatea socială constituită din adulți și copii între care există relații defiliație
– naturală sau socială – indiferent de orice alte considerente. Multiplele definiții date până acum
familiei au încercat să evidențieze o serie de aspecte de ordin structural cât și funcțional:
 Familia este un grup care își are originea în căsătorie, fiind alcătuit din soț, soție
și copii născuți din unirea lor (grupul căruia i se pot adăuga și alte rude), pe care -i
unesc dr epturi și obligații morale, juridice, economice, religioase și sociale
(inclusiv drepturi sau interdicții sexuale);
 O familie constituie un grup înzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite
obiceiuri, care respectă anumite tradiții, chiar inconștient, c are aplică anumite
reguli de educație, într -un cuvânt care creează o atmosferă;
 Familia este o unitate de interacțiuni și intercomunicări personale, cuprinzând
rolurile sociale de soț și soție, mamă și tată, fiu și fiică, frate și soră;
 Familia constituie un fel de personalitate colectivă a cărei armonie generală
influențează armonia fiecăreia dintre părți;
 Familia este un grup social, realizat prin căsătorie, cuprinzând oameni care trăiesc
împreună, cu o gospodărie cosmică comună, sunt legați prin anumite relații
natural – biologice, psihologice, morale și juridice;
 Familia este o grupare socială, bazată pe căsătorie sau înrudire, care posedă o
anumită structură organizată, istoricește determinată.
Familia monoparentală este o structură familială din ce în ce mai întâlnită, inclusiv în
Romania. Statisticile arată că în Romania 10% din familii fac parte din această categorie.
Termenul de “familie monoparentală” este preferată în detrimentul variantelor precum “familie
dezorganizată”, “familie incompletă”, “fa milie asimetrică” și așa mai departe, termeni comuni în
literatura românească, termeni care scot în evidentă ideea de deformare a structurii familiale.
Familia reprezintă prima barieră între mediul social și copil, iar personalitatea acestuia se
formează î n mare măsură în familie.
Din punct de vedere a dezvoltării socio – individuale a copilului principalele caracteristici
importante ale familiei sunt:

24
 Familia este primul grup în care copilul își dezvoltă comportamentul social și se
descoperă pe sine.
 Oferă un mediu sigur din punct de vedere afectiv în care copilul să își dezvolte în
siguranță personalitatea și comportamentul.
 Este primul mediu în care copilul crește din punct de vedere intelectual, emoțional,
afectiv, estetic și moral.
 Reprezintă principa lul exemplu de comportament social.
 Este punctul central al dezoltării individuale și a valorizării individuale.
Familia monoparentală poate apărea datorită mai multor factori:
˗ Nașterea unui copil în afara unei căsătorii iar partenerii nu au rămas împreun ă
˗ Divorț
˗ Decesul unuia dintre părinți
˗ Adopție – de către un singur părinte.
Dar în toate aceste situații, fie ele catalizate de dificultăți materiale, disfuncții din punct
de vedere biologic sau incompatibilitate între parteneri, experiență de părinte singur nu este una
simplă, conform standardelor sociale.
Multe dintre familiile monoparentale, apar în urma nașterilor neintenționate ale tinerilor
care sunt nevoiți să își întrerupă studiile, nu au un loc de muncă și în multe cazuri, nu stiu cine
este ta tăl copilului. În Statele Unite, pentru fiecare million de nașteri ale mamelor necăsătorite,
tatăl este cunoscut doar în aproximativ 25% din cazuri; iar dintre cei obligați de lege să acorde
pensie alimentară, numai 51% plătesc integral (Lynch, 1995). Stat utul socio – economic joacă un
rol extrem de important în evoluția ulterioră a copiilor care se dezvoltă în cadrul unei familii
monoparentale iar acesta se corelează de multe ori cu rasa și etnia.
Numărul părinților care își cresc copiii singuri și cauzele care duc la acest fapt variază de
la țară la țară.
Tabelul 4.
Ierarhie procente Cele mai ridicate Cele mai scăzute
Ratele părinților singuri Anglia, Suedia, Norvegia,
Danemarca, SUA, Australia Grecia, Irlanda, Italia,
Portugalia, Spania, Japonia
Procen tajul nașterilor
înafara căsătoriei Danemarca, Norvegia,
Suedia Grecia, Italia, Spania

25
Ratele divortuțui Anglia, Suedia, Danemarca.
SUA Grecia, Irlanda, Italia,
Portugalia, Spania, Japonia
Procentajul părinților care
nu au fost niciodată
căsătoriți Norvegia și Suedia (urmate
de SUA și Anglia) Grecia, Portugalia si Japonia
Diferențe demografice între țări
Sursa K. Rowlingson și S. McKaz, 2002, p.27

Adultul, din familia monoparentală, simte nevoia să relaționeze cu alți adulți, iar relația
părinte – copil este asimetrică din punct de vedere al comunicării, grijilor și aspirațiilor. Părintele
singur se confruntă cu o serie de probleme în a echilibra munca și familia. Găsirea unori soluții
viabile și păstrarea echilibrului psiho – afectiv personal și familial este o muncă continuă.
Structura specifică a familiei monoparentale rezultă dintr -o asimetrie a membrilor săi din
cauza diferenței ierarhice determinată de statutul de protector al părintelui și statutul de
dependent și în mare măsură lipsit de apărare, al copilului. Vulnerabilitatea acestui tip de familie
este mai mare decât a famiilor tradiționale deoarece adultul în plus al familiei tradiționale
înseamnă încă un membru care să răspundă nevoilor copilului.
Studiile arată că acei copii care au crescut în medii dezorganizare au des probleme în
viața socială și academică din cauza faptului că, în multe cazuri, femeia este cea care devine
părinte singur și trebuie să echilibreze locul de munca, cu familia și cu viață personala. În multe
cazuri copi lul își pierde statutul de dependent și devine un partener, un suport moral, fapt care îl
forțează să se maturizeze mai rapid.
Conform unor studii de specialitate, dezorganizarea familiilor este una din cauzele
nivelelor mai ridicare de agresivitate manif estate la unii adulți, familia fiind mediul unde copilul
ar fi trebuit să învețe să controleze comportamentul antisocial.

1.4.1 Tipuri de familie monoparentală
În funcție de numărul de membrii ai familiei cu un singur părinte, lucrările de specialitate
consid eră că există familii monoparentale, binare, terțiare, etc.
În funcție de calitatea relației dintre membri si permanența acestora putem identifica:

26
a) Familii monoparentale cumulate – unde deși ambii părinți sunt prezenți fizic, unul dintre
ei nu interacțio nează, sau interacționează doar în mică măsură, cu ceilalți membri din
punct de vedere psihologic;
b) Familii monoparentale în care legăturile se păstrează numai cu copiii – acest tipar
familial apare des în cazuri de despărțire sau divorț, unde parinții nu a u o relație însă
manifestă grijă și afecțiune față de copiii comuni;
c) Familii monoparentale prin absența fizică a unuia dintre părinți – apare în cazul în care
unul dintre părinți este plecat în străinatate, spre exemplu, pentru lungi perioade de timp,
este spitalizat, deținut, și așa mai departe;
d) Familia monoparentală datorată decesului unuia dintre părinți; (Gongla P., Thompson E.,
1985).
e) Familia monoparentală formată din copil si părintele necăsătorit;
f) Familia monoparentală formată prin adopția unui copil de către o singură persoană.
“În general, structura familiei are doua semnificații: o componentă numerică (structura pe
generații, precum și setul de statusuri și roluri aferente) și o componentă ce ti ne de diviziunea
rolurilor în interiorul familiei și exercitarea autorității. La o primă evaluare, familia
monoparentală (formată din mamă și copil, sau tată și copil) este calificată drept o structură
familială atipică”. (Voinea M. 1993, p. 32 -33)

1.4.2 Dificu ltăți specifice familiei monoparentale
Conform cercetărilor asupra problemelor recurente ale famiilor monoparentale, accentul
se pune pe evoluția copiilor pe mai multe planuri deoarece instabilitatea familială poate duce
către comportamente deviante.
Acest dezechilibru pare că afectează mai pregnant copiii cu varste mici a caror structură
este mai sensibilă și fragilă, și care poate fi pusă în pericol de schimbări majore. Șocul plecării
unui părinte, poate duce la reacții neașteptate manifestate prin tris tețe, confuzie, rezultatele
școlare pot avea de suferit, violență, furie, tendințe de izolare și conflicte recurente.
Familiile monoparentale, în societate noastră sunt considerate abateri de la familia
clasică, biparentală. Percepțiile negative sunt alimentate de prejudecata conform căreia copiii se
dezvoltă mai bine într -o familie de tip nuclear, decât în cadrul uneia cu un singur părinte.
Dar se știe că “familia monoparentală întâmpină dificultăți de ordin material (fiind una
din familiile cu un risc mare la sărăcie, existând un singur venit și necesități de consum sporite

27
prin prezența mai multor persoane, dintre care și a copiilor în creștere); disfuncționalități de
factură biologică (probleme legate de sexualitate și restrângerea descendenței); deficiențe
afective (implicate de absența partenerului adult, a dragostei conjugale și a apariției unor
frustrări legate de rolurile extinse în neconcordanță cu resursele, inclusiv cele sufletești).”
(Voinea M ., 1996, p.79).
“Cercetările efectuate de Richards & Schmiege, în 1993, referitoare la consecințele
suportate de copiii crescuți în familii monoparentale au demonstrat că există aspecte
negative. De pildă, ei pot suferi depresii puternice și pot fi stresaț i în plan emoțional, pot
afișa un comportament nepotrivit la școală, pot avea dificultăți de adaptare și pot fi forțați
să preia responsabilități de adult, de timpuriu.” (Adina Băran Pescaru, 2004). Ajunși la
maturitate acești copii vor avea tendința sa -și formeze și ei la rândul lor astfel de familii, vor
avea realizări materiale și profesionale scăzute și pot avea dificultăți de formare a unor relații de
durată cu partenerii . În esență, „ copiii care cresc într -o familie cu un singur părinte biologic
trăiesc mai rău, în general, decât cei crescuți de ambii părinți, care locuiesc împreună, indiferent
de rasă și mediul educațional al acestora, indiferent de faptul ca părinții sunt sau nu căsătoriți
atunci când se naște copilul și indiferent de faptul că păr intele care locuiește cu el se
recăsătorește sau nu" (Băran Pescaru, 2004, pag 79).
Un număr considerabil de cercetători a subliniat faptul ca implicațiile sociale diferă
în familiile în care părinții nu sunt căsătoriți fața de cele în care exista doar un adult. Sociologul
David Popenoe prezintă consecințe, pe care el le consideră legate direct, în cele mai multe
cazuri, de absența tatălui de acasă: Criminalitatea, violența de tip juvenil a crescut de 6 ori, de la
16000 de arestați în 1960 la 96000 în 1992 , o perioadă în care numărul total al tinerilor a rămas
relativ stabil. Rapoartele ce înregistrează neglijența față de copii și abuzul asupra lor s -au
înmulțit considerabil din 1976, când au fost colectate pentru prima oara aceste date. Tulburările
de alimentatie și rata depresiei au înregistrat creșteri masive printre tinerele adolescente. Suicidul
în cazul tinerilor s -a triplat. Abuzul de droguri și consumul de alcool, deși s -a mai diminuat
în ultimii ani, continuă sa aibă o rată ridicată. Rezultatele la testele de aptitudini școlare au
înregistrat o scădere de aproape 80 de puncte, majoritatea nefiind determinata de
diversificarea tipurilor de elevi care dau testul. Sărăcia s -a «mutat» de la cei în vârsta la cei
tineri, din numărul celor săraci 38% fiind copiii." (Adina Băran Pescaru, 2004 , pag . 80 ).
Lipsa tatălui poate avea grave urmări: Astfel copiii sunt predispuși într -o măsura mai
mare spre delicvență. Numărul mare de adolescente care rămân însărcinate precum și
abuzul asupra copiilor sunt consecințe ale faptului menționat. “Femeile sunt mai
predispuse fi victimele crimelor violente, dacă sunt necăsătorite sau divorțate, iar tinerii
bărbați neatașați unui cămin au tendința de a fi mai agresivi, violenți, înclinați spre abuzul

28
de substanțe in terzise; ei sunt, de asemenea, predispuși la o moarte prematura din cauza
bolilor, accidentelor sau a neglijării de sine. Ei constituie majoritatea delincvenților,
criminalilor, consumatorilor de droguri de toate felurile." (Adina Băran Pescaru, 2004, pag 80).
Mitchell Pearlstein afirma ca: ,,70% dintre copiii aflați în instituțiile statului
provin din familii fără părinți sau cu părinte unic", că ,,60% dintre violatorii americani au
crescut în cămine, fără tata", ca ,,80% dintre adolescenții din spitalele de psihiatrie provin
din familii destrămate", ca “trei din patru sinucideri ale tinerilor apar în casele din care
lipsește un părinte" și ca ,,72% dintre criminalii adolescenți au crescut fără tată" (p. 63,
op.cit. Adina Băran Pescaru, 2004).
Conform cercetarilor lui Whitehead B.D. ,,229 dintre copiii din familiile cu un singur
părinte vor trece în timpul copilăriei, vreme de 7 ani sau mai mult, printr -o perioadă de sărăcie în
comparație cu doar 2% dintre copii cu doi părinți." Ea notează faptu l ca: ,,doi din trei copii din
familiile cu părinte unic sunt mai dispuși la probleme emoționale și de comportament decât cei
din familiile cu doi părinți" (op.cit Adina Băran Pescaru, 2004, pag.32 )
Atunci când familiile se destramă, tații continuă sa -și vadă copiii, chiar dacă mamele
au custodia acestora. “Un studiu arata însă ca doar un copil din șase își vede tatăl o data pe
săptămână. Cercetătorii au găsit o mulțime de motive de îngrijorare pentru faptul ca celor
crescuți în familiile fără tata le lips esc efectele socializării pozitive, disponibile copiilor din
familiile biparentale. Sociologul Popenoe acorda o releva importanta tatălui în ceea ce
privește rolul sau de model atât pentru fiica, dar și pentru fiul sau; comportamentul special
al tatălui, p recum și alte aspecte ale implicării sale în familie, asociate cu achiziționarea de
către copii a unor calități variate, de la empatie pana la abilitați de tip matematic. “Scriind
despre modul în care tații au tendința de a se juca cu copiii lor, scriitoru l Popenoe
sugerează că: modul în care se joacă tații are efecte în tot, de la dirijarea emoțiilor pană la
inteligenta și realizări școlare" . (Adina Băran Pescaru 2004, pag. 80).

29
Capitolul II Obiectivele și metodologia cercetării

2.1 Obiectivele lucrării
Obiectivul principal al acestei cercetări este acela de a stabili lotului de participanți care
prezintă un nivel mai ridicat de agresivitate în funcție de variabila familie
parentală/monoparentală si in functie de tipul de personalitate, introvert/extrave rt.

2.2 Ipoteze de lucru
A. Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate manifestat între adultii tineri
care au avut un divorț in familie și cei care nu au trecut prin acest eveniment.
B. Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivita te fizica manifestata între
introverti și extraverti.
C. Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate verbala manifestata între
introverti și extraverti.
D. Introvertii vor prezenta nivele mai inalte de furie, comparativ cu extravertii.

2.3 Design
In continuare vom prezenta metoda si design -ul cercetarii noastre :
a) Dupa criteriul reactivitatii , adica a felului in care cercetatorul intervine asupra
subiectilor, cercetarea este una descriptiva, cvasi – experimentala, deoarece
cercetatorul chestioneaza participantii asupra unori trasaturi psihologice sau
evenimente din viata acestora, dar nu intervine pentru a provoca reactii;
b) Dupa criterul temporal, a fost folosita metoda transversala, care urmareste
descoperirea relatiilor dintre enumite fenomene, asp ecte sau socio -umane, intr -un
anumit moment.
c) Dupa criterul numarului de unitati sociale luate in studiu , este o cercetare de tip
cantitativ care foloseste metoda statistica deoarece este de profunzime, si presupune
intervievarea unui numar mare de particip anti, ca ulterior datele sa fie analizate din
punct de vedere statistic.

30
2.4 Prezentarea eșantionului și aplicarea probelor
Pentru realizarea acestui studiu am investigat doua loturi de subiecti, din care 35 de
adulti tineri care au avut un divort in famili e si 24 care nu au avut un divort in familie in
perioada 6 -9 ani. In total am lucrat cu 59 de adulti, provenind din mediul urban. Acestia au
varsta cuprinsa intre 22 si 29 de ani.
Procedura de lucru a constat în aplicarea unor chestionare și scale autoadm inistrate de
tipul hârtie -creion la cele două loturi de adulți tineri. Administrarea chestionarelor și scalelor s -a
făcut separat, pentru fiecare dintre loturile de tineri. Subiecții au primit individual chestionarele
și scalele:Chestionarul de Agresivitat e Buss & Perry, pentru determinarea nivelului de
agresivitate, și Inventarul de Personalitate Eysenck pentru a aprecia corelațiile intre dimensiunile
personalității: intro și extraversiune.
Participanții nostri au completat chestionarele care le -au fost ad ministrate în mai multe
etape. Testarea s -a desfășurat pe mai multe zile. Am acordat o atenție specială supravegherii
acestora, pentru a evita situația contaminării răspunsurilor prin influență reciprocă sau
neînțelegerea instruirii primite anterior. Cule gerea datelor a fost realizată în luna aprilie 2019.
Dimensiunile personalității (introversie/extraversie) și aspectele referitoare agresivitate,
operaționalizate în formă unor variabile care să fie măsurate, au fost abordate prin intermediul
metodelor: cu legerii datelor (cele doua chestionare) și prelucrare a datelor: organizarea bazei de
date, prelucrarea statistică.
Pentru prelucrarea datelor au fost folosite programele Microsoft Excel si SPSS.
Fig 2.

31

Distribuția eșantionului în functie de variabila familie.

2.5 Prezentarea probelor
Metodologia cercetării științifice derivă din obiectul, scopul și sarcinile cercetării și se
constituie din metode teoretice (analiza, sinteza și generalizarea literaturii de specialitate; metoda
ipotetico -deductivă pentru interpretarea și explicarea rezultatelor obținute în cercetare); metode
empirice (chestionarele, inventarul de personalitate); metode statistico -matematice: programa
specializată pentru calculator SPSS Statistics, statistică desc riptivă, statistică inferențială, testul
Kolmogorov -Smirnov, testul Shapiro -Wilk.
Statistica descriptivă este utilizată pentru a prezenta, clasifica și însuma scorurile (valorile)
unei variabile. Dacă ne interesează descrierea unei singure variabile, atunc i vom folosi statistici
descriptive pentru a aranja și prelucra scorurile acelei variabile, astfel încât informația relevantă
să poată fi ințeleasă și evaluată rapid.
Statistica inferențială este utilizată pentru a face generalizări despre o populație pe baza
studiului unui eșantion din acea populație sau, altfel spus, pentru a trage concluzii despre
caracteristicile unei populații pe baza caracteristicilor corespunzătoare ale unui eșantion din acea
populație. (D. Gheorghiu, 2011)
Pentru colectarea datelor referitoare la nivelul de extraversie/introversie al structurii de
personalitate si masurarea nivelului de agresivitate am aplicat doua chestionare:
 Inventarul de personalitate Eysenck – Forma A
Distributia esantionului
Cu divort in familie Fara divort in familie

32
 Aggression Questionaire (Buss -Perry).

2.4.1 Inventarul de p ersonalitate Eysenck – Forma A
Chestionarul de personalitate Eysenck determină doi factori de bază:
extraversiunea/introversiunea și nevrotismul.
Primul factor e bipolar și reprezintă caracteristica individual – psihologică a omului,
extremele căreia core spund orientării personalității la lumea exterioară (extraversiune) sau la
lumea interioară (introversiune). Se consideră că extravertiții sunt sociabili, impulsivi, flexibili și
foarte adaptabili. Introvertiții, din contra, sunt rezervați, pasivi, nesocia bili și, deseori, intampină
dificultăți de adaptare socială.
Factorul al doilea – nevrotismul – reprezintă însușirea, starea ce caracterizează omul din
punctul de vedereal stabilității emoționale, anxietății etc. Acest factor este, de asemenea,
bipolar și formează o scală la unul
din polii căreia se află persoanele foarte stabile, adaptative, iar la celălalt pol- persoanele extrem
de nestabile,nevrotice și nonadaptative. Majoritatea oamenilor se află între acești doi poli, mai
aproape de centru.
Intersecția acestor două caracteristici bipolare permite raportarea destul dc clară a omului la
unul din cele patru tipuri temperamentale. (vezi Anexa 1)

2.4.2 Chestionarul de agresivitate – Aggression Questionaire
Testul pe care l -am folosit pentru a măsura nivelul de agresivitate este Aggression
Questionaire, AQ (Buss -PerryAQ, Buss, A.H., Perris, M., 1992). Inițial acesta a fost elaborat de
către Durkee. Au fost construiți 34 de itemi pe 5 subscale unidimensionale : Physical
Aggression, Verbal Aggression, Anger, Hostility, and Direct Aggression. Prima versiune (Buss
& Perry, 1992) a constat în 52 itemi, unii preluați în formă originală din Inventarul de Ostlitate
Buss -Durkee (BDHI; Buss & Durkee, 1957), iar ceilalți itemi au fost rescrisi. Cei 23 itemi au
fost excluși iar cele cinci subscale au fost reorganizate, dând naștere celor patru subscale:
– PA (Agresivitate Fizică);
– VA (Agresivitatea Verbală);
– A (Furie);
– H (Ostlitate).

Buss & Perry interpretează agresiun ea ca un total al acestor 4 componente. Ei constată că
agresivitatea verbală (Verbal Aggression – VA) și agresivitatea fizică (Physical Aggression – PA)

33
sunt itemii componentelor instrumentale, motorii sau de comportament, factorul ostilitate
(Hostility – H) reprezintă componenta cognitivă și factorul furie (Anger – A) se bazează pe
elementele afective,emoționale ale constructului.
Varianta folosită în această cercetare (BPAQ) are 29 de itemi, împărțiți pe patru subscale
(PA, VA, A și H) prezentate mai sus. Sc ala Agresivitate Fizică are 9 itemi, Scala Agresivitate
Verbală – 5 itemi, Scala Furie – 7 itemi iar Scala Ostilitate – 8 itemi, la care se răspunde pe o scală
Likert, unde 5= acord total, iar 1= dezacord total. (vezi Anexa 2).

2.6 Rezultatele obținute și interpretarea datelor
În urma aplicării chestioarelor a rezultat următorul set de date :
Tabelul 5.
Agresivitate Divorț Furie Verbală/Fizică
1 55 1 15 28
2 77 1 17 39
3 66 1 16 30
4 50 1 8 30
5 45 1 9 26
6 67 1 17 36
7 51 1 15 23
8 63 1 22 28
9 72 1 16 35
10 78 1 19 38
11 63 1 21 28
12 63 1 27 26
13 54 1 10 26
14 66 1 15 33
15 59 1 13 30
16 61 1 18 31
17 53 1 11 32
18 60 1 18 28
19 65 1 15 34
20 66 1 13 36

34
21 69 1 12 39
22 66 1 14 28
23 73 1 16 38
24 54 1 18 21
25 71 1 20 39
26 63 1 15 27
27 69 1 11 38
28 64 1 16 36
29 67 1 18 39
30 66 1 18 34
31 58 1 15 30
32 56 1 17 26
33 53 1 16 21
34 57 1 8 28
35 45 1 9 22
36 60 0 17 33
37 76 0 15 43
38 85 0 22 45
39 60 0 16 31
40 65 0 19 29
41 51 0 21 20
42 74 0 27 28
43 51 0 10 25
44 61 0 15 29
45 61 0 13 30
46 66 0 18 24
47 52 0 11 29
48 61 0 18 28
49 68 0 15 31
50 59 0 13 30
51 61 0 12 30
52 68 0 14 33

35
53 62 0 16 26
54 58 0 18 30
55 71 0 20 36
56 72 0 15 44
57 55 0 11 26
58 46 0 16 19
59 70 0 18 34
Set de date ob ținute

2.6.1 Statistică descriptivă
In prima instanta datele au fost acumulate si organizate in tabele si reprezentari grafice
pentru a usura intepretarea si depinderea datelor esentiale. In acest scop au fost folosite
programele IBM SPSS si Excel .
În tabelul de mai jos sunt prezentate următoarele date statistice :
˗ Media.
˗ Eroarea standard.
˗ Varianța.
˗ Skewness -ul.
˗ Eroarea standard a skewness -ului.
˗ Kurtosis.
˗ Eroarea standard a Kurtosis -ului.
˗ Împrăștierea valorilor.
˗ Valoarea minimă.
˗ Valoarea maximă.

Tabel 6.
Media și abaterea standard a rezultatelor obținute
Descriptive Statistics
N Range Minimum Maximum Mean Std.
Deviation Variance Skewness Kurtosis

36
Statistic Statistic Statistic Statistic Statistic Std.
Error Statistic Statistic Statistic Std.
Error Statistic Std.
Error
Scor_total 59 40.00 45.00 85.00 62.3390 1.10644 8.49870 72.228 .076 .311 -.057 .613
A_Fizica 59 16.00 8.00 24.00 15.8475 .51727 3.97324 15.787 .135 .311 -.463 .613
A_Verbala 59 15.00 7.00 22.00 14.9322 .48222 3.70398 13.719 .104 .311 -.731 .613
Furie 59 19.00 8.00 27.00 15.7288 .52234 4.01218 16.098 .403 .311 .829 .613
Ostilitate 59 14.00 10.00 24.00 15.8305 .50489 3.87811 15.040 .168 .311 -.930 .613
Valid N
(listwise) 59

În următorul tabel sunt prezentate frecvențele pentru datele obținute la testul de
agresivitate.
Tabel 7
Frecventele scorurilor obtin ute in urma testului de agresivitate (toti participantii)

Scor_total
Frequency Percent Valid Percent Cumulative
Percent
Valid 45.00 2 3.4 3.4 3.4
46.00 1 1.7 1.7 5.1
50.00 1 1.7 1.7 6.8
51.00 3 5.1 5.1 11.9
52.00 1 1.7 1.7 13.6
53.00 2 3.4 3.4 16.9
54.00 2 3.4 3.4 20.3
55.00 2 3.4 3.4 23.7
56.00 1 1.7 1.7 25.4
57.00 1 1.7 1.7 27.1
58.00 2 3.4 3.4 30.5
59.00 2 3.4 3.4 33.9
60.00 3 5.1 5.1 39.0

37
61.00 5 8.5 8.5 47.5
62.00 1 1.7 1.7 49.2
63.00 4 6.8 6.8 55.9
64.00 1 1.7 1.7 57.6
65.00 2 3.4 3.4 61.0
66.00 6 10.2 10.2 71.2
67.00 2 3.4 3.4 74.6
68.00 2 3.4 3.4 78.0
69.00 2 3.4 3.4 81.4
70.00 1 1.7 1.7 83.1
71.00 2 3.4 3.4 86.4
72.00 2 3.4 3.4 89.8
73.00 1 1.7 1.7 91.5
74.00 1 1.7 1.7 93.2
76.00 1 1.7 1.7 94.9
77.00 1 1.7 1.7 96.6
78.00 1 1.7 1.7 98.3
85.00 1 1.7 1.7 100.0
Total 59 100.0 100.0

Tabel 8
Media și abaterea standard a rezultatelor obținute la testul de agresivitate în funcție de variabila
I_E (Introversie – Extraversie)
Group Statistics
I_E N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Scor_total I 27 64.8148 7.33819 1.41223
E 32 60.2500 8.95148 1.58241
A_Fizica I 27 16.1111 4.20012 .80831
E 32 15.6250 3.82479 .67613
A_Verbala I 27 16.0741 3.26904 .62913

38
E 32 13.9688 3.82255 .67574
Furie I 27 16.1852 3.34016 .64281
E 32 15.3438 4.51956 .79895
Ostilitate I 27 16.4444 4.05096 .77961
E 32 15.3125 3.71082 .65599

2.6.2 Statistică inferențială
Pentru a testa calitatea datelor obținute s -a efectuat un test de normalitate a datelor.
Testul a fost efectuat în SPSS. Rezultatele sunt prezentate sintetic în următorul tabel:
Tabel 9
Test de normalitate asupra rezultatelor obținute in urma testul de agresivitate (toti participantii)
Tests of Normality
Kolmogorov -Smirnova Shapiro -Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
Scor_total .057 59 .200* .990 59 .916
A_Fizica .074 59 .200* .979 59 .398
A_Verbala .074 59 .200* .977 59 .321
Furie .123 59 .027 .963 59 .072
Ostilitate .106 59 .095 .954 59 .027
*. This is a lower bound of the true significance.
a. Lilliefors Significance Correction

Din tabel se poate vedea că la testul de normalitate Kolmogorov -Smirnov, datele care au
respectat ipoteza de normalitate au fost datele obținute la testul de agresivitate pe scalele
„Scor_total”, „A_Fizica”, „A_Verbala” si „Ostilitate” . Pentru ca datele să respecte ipoteza de
normalitate, ind icele p (notat în tabel cu Sig.) trebuie să fie mai mare decât 0.05. Pentru aceste

39
seturi de date indicele p a fost mai mare decât 0.05 , cu exceptia scalei „Furie”, aceasta
nerespectand ipoteza de normalitate (p < 0.05).
Din tabel se poate vedea c a, in cazul testul de normalitate Shapiro -Wilk, datele care au
respectat ipoteza de normalitate au fost cele obținute pe variabilele „Scor_total”, „F urie” si
„A_Verbala” . Pentru ca datele să respecte ipoteza de normalitate, indicele p (notat în tabel cu
Sig.) t rebuie să fie mai mare decât 0.05. Pentru aceste seturi de date indicele p a fost mai mare
decât 0.05 , cu exceptia scalei „Ostilitate” care nu a respectat ipoteza de normalitate.
În cazul în care eșantionul are o dimensiune mică, testul de normalitate nu este îndeajuns
pentru a respinge ipoteza de nul, astfel încât eșantioanele mici trec, de cele mai multe ori, testul
de normalitate. (Otzuna, Elhan, Tuccar, 2006) În cazul în care eșantionul are o dimensiune mică,
testul de normalitate nu este îndeajuns pen tru a respinge ipoteza de nul, astfel încât eșantioanele
mici trec, de cele mai multe ori, testul de normalitate. (Otzuna, Elhan, Tuccar, 2006).
In cazul cercetarii noastre esantionul este format din 59 de participanti, rezultatele
testelor parametrice ne fiind afectate.

Tabel 10
Test de normalitate asupra rezultatelor obținute in urma testul de agresivitate în funcție de
variabila divorț
Tests of Normality
Divort Kolmogorov -Smirnova Shapiro -Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
Scor_total Divort .127 35 .169 .978 35 .684
Fara divort .131 24 .200* .978 24 .861
A_Fizica Divort .078 35 .200* .983 35 .851
Fara divort .091 24 .200* .982 24 .928
A_Verbala Divort .101 35 .200* .982 35 .815
Fara divort .104 24 .200* .944 24 .197
Furie Divort .150 35 .046 .960 35 .228
Fara divort .119 24 .200* .958 24 .393
Ostilitate Divort .168 35 .014 .934 35 .037
Fara divort .132 24 .200* .956 24 .357

40
*. This is a lower bound of the true significance.
a. Lilliefors Significance Correction

Din tabel se poate vedea că la testul de normalitate Kolmogorov -Smirnov (N > 50) ,
datele care nu au respectat ipoteza de normalitate au fost datele obținute la testul de agresivitate ,
in functie de variabila divort, pe scalele „ Furie (Divort) ” si „Ostilitate (Divort)” . Pentru ca datele
să respecte ipoteza de normalitate, indicele p (notat în tabel cu Sig.) trebuie să fie mai mare decât
0.05. Pentru aceste seturi de date indicele p a fost mai mare decât 0.0 5.
Din tabel se poate vedea c a, in cazul testul de normalitate Shapiro -Wilk, datele respecta
ipoteza de normalitate , cu exceptia scalei „Ostilitate (Divort)”. Pentru aceste seturi de date
indicele p a fost mai mare decât 0.05 , cu exceptia scalei „Ostilitate (Divort)” care nu a respectat
ipoteza de normalitate.

Tabel 1 1
Test de normalitate asupra rezultatelor obținute in urma testul de agresivitate în funcție de
variabila I_E (Introversie – Extraversie)
Tests of Normality
I_E Kolmogorov -Smirnova Shapiro -Wilk
Statistic df Sig. Statistic df Sig.
Scor_total I .087 27 .200* .963 27 .435
E .092 32 .200* .973 32 .590
A_Fizica I .104 27 .200* .978 27 .826
E .111 32 .200* .973 32 .589
A_Verbala I .147 27 .138 .953 27 .251
E .134 32 .151 .960 32 .269
Furie I .152 27 .112 .906 27 .018
E .097 32 .200* .967 32 .417
Ostilitate I .106 27 .200* .954 27 .264
E .141 32 .109 .950 32 .146
*. This is a lower bound of the true significance.

41
a. Lilliefors Significance Correction

Din tabel se poate vedea că la testul de normalitate Kolmogorov -Smirnov (N > 50) ,
datele au respectat ipoteza de normalitate au fost datele obținute la testul de agresivitate , in
functie de variabila divort. Pentru ca datele să respecte ipoteza de normalitate, indicele p (notat
în tabel cu Sig.) trebuie să fie mai mare decât 0.05. Pentru aceste s eturi de date indicele p a fost
mai mare decât 0.0 5.
Din tabel se poate vedea c a, in cazul testul de normalitate Shapiro -Wilk, datele respecta
ipoteza de normalitate , cu exceptia scalei „Furie (I)”. Pentru acest set de date indicele p a fost
mai mic decât 0.05.

2.7 Ipoteza I
Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate manifestat între adultii tineri
care au avut un divorț in familie și cei care nu au trecut prin acest eveniment .
Pentru a studia efectele pe care divortul le poate avea asupr a manifestarilor agresivitatii a
fost utilizat Testul T. In verificarea ipotezei au fost comparare cele doua loturi de participanti,
primul lot compus din cei care au avut un divort in familie intr -o perioada formativa, si lotul de
control, compus din cei care nu au trecut prin acest eveniment.
Tabel 12
Media și abaterea standard a rezultatelor obținute la testul de agresivitate (Scor_total) în funcție
de variabila divor ț
Group Statistics
Divort N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Scor_total Divort 35 61.8571 8.22529 1.39033
Fara divort 24 63.0417 9.01438 1.84005

Tabel 13
Testul t Student pentru eșantioane independente divort/fara divort

42
Independent Samples Test
Levene's Test
for Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Scor_total Equal
variances
assumed .079 .780 -.523 57 .603 -1.18452 2.26661 -5.72334 3.35429
Equal
variances not
assumed
-.514 46.505 .610 -1.18452 2.30625 -5.82541 3.45636

In interpretarea statistica a testului T tinem cont de:
 gradul de libertate Df, care ne arata marimea esantionului pe care se bazeaza cercetarea,
in cazul nostru 59 de participanti;
 pragul de semnificatie Sig. (2 tailed) pentru a respinge ipoteza de nul. Pentru confirmarea
ipotezei, pragul de semnificatie trebuie sa fie mai mic sau egal cu 0,05. In cazul nostru
indicele p a avut valoarea p = 0.603.
Nu exista diferente semnificative din punct de vedere statistic intre cele doua loturi
testate , astfel se respinge ipoteza alternativa si se accepta ipoteza de nul
Ipoteza 1 s -a infirmat.

2.8 Ipoteza II
Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate fizica manifestata între
introverti și extraverti.
Tabel 14
Media și abaterea standard a rezultatelor obținute la testul de agresivitate (A_Fizica) în funcție
de variabila I_E (Introversie – Extraversie)
Group Statistics

43
I_E N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
A_Fizica I 27 16.1111 4.20012 .80831
E 32 15.6250 3.82479 .67613

Tabel 15
Testul t Student pentru eșantioane independente Introvertit/Extravertit (A_Fizica)
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Differenc
e Std.
Error
Differen
ce 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
A_Fizica Equal
variances
assumed .388 .536 .465 57 .644 .48611 1.04537 -1.60720 2.5794
2
Equal
variances not
assumed
.461 53.24
9 .646 .48611 1.05382 -1.62735 2.5995
7

In interpr etarea statistica a testului T tinem cont de:
 gradul de libertate Df, care ne arata marimea esantionului pe care se bazeaza cercetarea,
in cazul nostru 59 de participanti;
 pragul de semnificatie Sig. (2 tailed) pentru a respinge ipoteza de nul. Pentru con firmarea
ipotezei, pragul de semnificatie trebuie sa fie mai mic sau egal cu 0,05. In cazul nostru,
pe variabila A_ Fizica , indicele p a avut valoarea p = 0.644.
Nu exista diferente semnificative din punct de vedere statistic intre cele doua loturi
testate , astfel se respinde ipoteza alternativa si se accepta ipoteza de nul.
Ipoteza 2 s-a infirmat.

44
2.9 Ipoteza III
Exist ă o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate verbal ă manifestat ă între
introver ți și extraver ți.
Tabel 16
Media și abaterea standard a rezultatelor obținute la testul de agresivitate (A_Verbala) în funcție
de variabila I_E
Group Statistics
I_E N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
A_Verbala I 27 16.0741 3.26904 .62913
E 32 13.9688 3.82255 .67574

Tabel 17
Testul t Student pentru eșantioane independente Introvertit/Extravertit (A_Verbala)
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig.
(2-
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
A_Verbala Equal
variances
assumed .719 .400 2.250 57 .028 2.10532 .93570 .23162 3.97903
Equal
variances not
assumed
2.280 56.985 .026 2.10532 .92327 .25650 3.95415

Din tabel se poate vedea că indicele p a avut valoarea p = 0.028. Pentru ca două grupuri
să fie diferite din punct de vedere statistic, indicele p trebuie să aibă o valoare mai mică decât
p=0.05.

45
Ipoteza 3 s-a confirmat.

2.10 Ipoteza I V
Introvertii vor preze nta nivele mai inalte de furie , comparativ cu extraverti i.
Tabel 18
Media și abaterea standard a rezultatelor obținute la testul de agresivitate (Furie) în funcție de
variabila I_E
Group Statistics
I_E N Mean Std. Deviation Std. Error Mean
Furie I 27 16.1852 3.34016 .64281
E 32 15.3438 4.51956 .79895

Tabel 19
Testul t Student pentru eșantioane independente Introvertit/Extravertit (Furie)
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
F Sig. t df Sig. (2 –
tailed) Mean
Difference Std. Error
Difference 95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower Upper
Furie Equal variances
assumed 3.772 .057 .800 57 .427 .84144 1.05172 -1.26460 2.94747
Equal variances
not assumed
.821 56.097 .415 .84144 1.02544 -1.21270 2.89557

Testul lui Levene este utilizat pentru verificarea egalitatii variantei intre cele doua loturi
(introverti/extraverti).
In interpretarea statistica a testului T tinem cont de:

46
 gradul de libertate Df, care ne arata marimea esantionului pe care se bazeaza cercetarea,
in cazul nostru 59 de participanti;
 pragul de semnificatie Sig. (2 tailed) pentru a respinge ipoteza de nul. Pentru confirmarea
ipotezei, pragul de semnificatie trebuie sa fie mai mic sau egal cu 0,05. In cazul nostru,
pe variabila A_Furie, indicele p a avut valoarea p = 0. 427.
Desi, conform tabelului 19, introvertii prezinta niveluri mai ridicate de furie, cu o medie de
16.18, comparativ cu extravertii care au o medie de 15.34, acestea sunt prea mici pent ru a fi
relevante din punct de vedere statistic.
Ipoteza 4 s -a infirmat.

2.11 Analiza psihologic ă a rezultatelor
Ipoteza I: Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate manifestat între
adultii tineri care au avut un divorț in familie și cei care nu au trecut prin acest eveniment.
Prima ipoteză a fost că variabila agresivitate la adulții tineri ar fi corelată semnificativ cu
divorțul în familie. O astfel de corelație nu a fost confirmată de datele din eșantion.
În general, instituția căsător iei a fost privită ca fiind una care oferă stabilitate economică,
socială și emoțională. Pe de altă parte, s -a demonstrat că instabilitatea în cadrul acestei instituții
are un impact negativ asupra microsistemele din jur. Potrivit Biroului Recensământului din Statele
Unite ale Americii (2009), s -a constatat că divorțul afectează între 40 și 50% din căsătoriile actuale
din SUA, fiind aproximativ un milion de copii și adolescenți care se confruntă anual cu divorțul
parental.
Pe de altă parte, potrivit unui n umăr mare de studii, s -a constatat că divorțul parental
afectează indivizii de -a lungul vieții lor, indiferent de vârsta lor. În afară de afectarea educației lor,
divorțul tinde să afecteze diferite domenii ale vieții unui adult tânăr, inclusiv modul în ca re acestea
interacționează și socializează cu alții.
În general, adulții tineri sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 39 de ani. Deși nu mai
sunt copii sau adolescenți, aceștia încă învață despre vârsta adultă și, prin urmare, pot fi afectați
de div orțul parental. Potrivit mai multor studii, cum ar fi cel realizat de Ross și Miller (2009),
divorțul poate afecta negativ un individ pentru restul vieții sale indiferent de vârstă. Acest lucru
arată că adulții tineri sunt mai susceptibili la a fi afectați , având în vedere că aceștia sunt pe punctul
de a intra în relații serioase care duc la căsătorie.

47
Unele dintre cele mai comune efecte ale divorțului asupra adulților tineri includ impacturi
asupra ajustărilor psihologice, a abilităților sociale adecvate, a realizărilor academice și chiar a
comportamentelor – efecte care pot persista în cursul maturității.
Conform unui alt studiu (Knox, Zusman și Decuzzi (2004)), 4 din 16 milioane de studenți
din America au părinți divorțați sau separați. Conform rezultatel or, au fost observate niveluri
crescute de anxietate printre studenții din familiile divorțate față de cei proveniți din familiile
intacte. Conform studiului, adulții tineri, ai căror părinți au divorțat în timp ce erau la facultate, au
experimentat divers e dificultăți academice, s -au luptat cu realizările profesionale, cu problemele
antisociale, cu anxietatea, cu agresiunea, precum și cu probleme legate de relațiile intime.
Pe baza efectelor divorțului ca o funcție a timpului, se pare că pentru persoanele în vârstă
lupta nu mai este cu performanța școală, agresivitatea sau promiscuitatea, ci mai degrabă cu
probleme care implică propria lor competență în relație. Adică, adulții tineri din copilărie se vor
lupta acum cu temeri legate de propriile relații și d e probabilitatea succesului sau eșecului relației
lor.

Ipoteza II: Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate fizica manifestata
între introverti și extraverti.
De obicei, extroverții văd introverții ca fiind necorespunzători, neadecvați , timizi, secretoși
și care nu contribuie cu nimic", a spus Jim Lew, un antrenor de diversitate si expert in dezvoltarea
organizațională. Introverții descriu extroverții ca fiind agresivi, egoiști, ignoranți, nepoliticoși și
nevoiași din punct de vedere so cial.
Anti-sociabilitatea și agresiunea sunt două trăsături asociate cu introversia. Cuvântul cheie
din fraza anterioară este asociate, deoarece avem tendința de a avea o mulțime de concepții greșite
în jurul fiecărui tip de personalitate. De exemplu, nu e ste corect să spunem că fiecare introvert este
o singuratic violent sau fiecare extrovert este o persoană fericită care lucrează mereu după reguli,
deoarece acestea sunt doar două extremități ale spectrului.
Un studiu mai recent a descoperit că visele desp re crimă și ucidere agresiunii reflectă
agresiune în viața reală, ostilitate și introversiune. Autorii studiului au declarat că emoțiile din vise
pot fi mult mai puternice decât emoțiile conștiente, iar dacă introverții au vise mai agresive, ei își
țin sen timentele închise și acestea se acumulează.
Stiința socială a demonstrat că evenimente nefavorabile din copilărie precum traume, abuzuri
și pierderi, pot influența în mod drastic comportamentul agresiv și empatic al adultului. Factorii

48
biologici de cele mai multe ori însă, nu cauzează agresiune la fel ca răspunsurile la alți stimuli.
Pentru o mai bună înțelegere a comportamentelor trebuie analizați cumulativ mai mulți factori
neurobiologici, de reglare senzorială, hormoni, experiențele d in copilărie, genele etc., între aceșia
existând o legătură semnificativă. Creierul este rareori pur autonom, funcția sa fiind strâns legată
de lumea înconjurătoare, testosteronul în mare parte nu are niciun efect de unul singur, ci doar în
anumite situați i și doar într -un mediu specific. O genă în mod caracteristic nu are un efect intrinsec,
însă, în schimb, are un efect specific unui mediu specific, tot mediul fiind cel care reglează
activitatea genei.
În urma analizei statistice efectuată de Mihaela Pai si-Lazarescu (2014) în studiul său, s-a
constatat că există o corelație semnificativă între stima de sine și comportamentul agresiv și între
comportamentul extraversiunii/ introversiei și agresivității la subiecții percepuți ca agresori. În
cazul subiecțil or percepuți ca victime nu au fost percepute corelații semnificative pentru niciuna
dintre variabilele psihologice examinate. Analiza de corelație în funcție de variabila de gen a
evidențiat existența unor corelații semnificative între comportamentul agres iv al fetelor și stima
de sine, pe de o parte și extraversia și incapacitatea emoțională, pe de altă parte. Pentru băieți s -au
constatat corelații semnificative între agresivitate și introversie/ instabilitatea emoțională numai în
cazul celor care au fost considerați agresori. Conform datelor obținute din punct de vedere al
mediului rezidențial, corelațiile nu diferă de cele ale întregului grup de subiecți. Concluzia a fost
că agresiunea unei persoane se face îndeosebi în legătură cu nivelul stimei de sine, cu imaginea de
sine pe care fiecare o construiește, cu trăsăturile sale de personalitate și evaluarea
comportamentului său de către ceilalți în situații diferite. Trebuie să ținem seama de faptul că, pe
lângă stima de sine și trăsăturile de personalitate analizate, comportamentul agresiv este
determinat de un număr de factori implicați în viața fiecăruia, cum ar fi mediul familial, eșecul
școlar, relațiile cu ceilalți, partea financiară, stresul, apartenența la un grup.

Ipoteza III: Exista o diferență sem nificativă a nivelului de agresivitate verbala
manifestata între introverti și extraverti.
Rezultatele studiului efectuat de Zolali Vatankhah și Hatami (2014), au evidențiat o relație
pozitivă semnificativă între extraversie și agresiunea fetelor tinere și arată că probabilitatea de
manifestare a comportamentului agresiv este mai mult în cazul persoanelor extrovertite.
Persoanele extrovertite ar putea prefera să folosească comportamente agresive și reacții care nu
duc la menținerea și continuarea relațiilor sociale datorită înclinației lor spre colectivism în ceea
ce privește schemele lor mentale.

49
Cercetătorii au găsit corelații între frecvența înjuratului și câteva trăsături personale. În
special, persoanele care înjură prolific tind să fie mai extrovertite și mai ostile, dar mai puțin
agreabile, grijulii, religioase și anxioase.
Deși cauzele de bază ale agresiunii fizice pot fi de natură economică, culturală sau
demografică, una dintre cele mai puternice cauze este agresiunea verbală (Hamilton, Buck, Chroy,
Beatty, Patrylack, 2008). În mod indirect, apoi, agresiunea verbală pericl itează sănătatea publică.
Agresiunea verbală și cea fizică prejudiciază societatea individual și colectiv. Limbajul agresiv,
folosit mai ales în mediile sociale, poate deteriora conceptul de sine al victimelor. Agresiunea
verbală amenință cu distrugerea di scursului civic în cadrul grupurilor și al organizațiilor și le
separă, creând conflicte și în ultimă instanță paralizează instituțiile.
Un studiu realizat în anul 2000 a constatat că agresiunea este corelată negativ cu
comportamentele de evitare a meca nismelor de adaptare (Blair, 2000). Oamenii care tind să fie
agresivi nu folosesc de obicei adaptarea sub formă de evitare, care este un mecanism pasiv. Pe de
altă parte, oamenii care sunt foarte nevrotici, care sunt "echivalenți" cu introversia, au fost g ăsiți
a prezenta agresiune verbală scăzută și îngrijorare redusă în legătură cu comunicarea. Extraverții
se consideră însă agresivi, conștienți, sunt adesea comunicatori impulsivi și tind să aibă o toleranță
la argumente (McCroskey & Heisel, 2001). Prin ur mare, extroversia și agresiunea sunt legate, iar
persoanele extrem de agresive nu folosesc, de obicei, strategii pasive de adaptare. Introversia a
fost asociată cu un nivel scăzut de agresivitate verbală, care indică posibilitatea utilizării adaptării
pasive.

Ipoteza IV: Introvertii vor prezenta nivele mai inalte de furie, comparativ cu extravertii.
Un studiu cu privire la cine ar răspunde cum și când la furie a luat în considerare trăsăturile
de personalitate ale extraversiei și introversiei (Boddeker & S temmler, 2000). Cercetătorii au
descoperit că extraverții despre care li s -a spus că vor fi determinați să se simtă supărați (grupul
de control) au prezentat mai puțin un răspuns de furie decât introverții din același grup de control.
Interesant, cercetăto rii au mai spus ca introverții au raportat o senzație de furie mult mai mare
decât au arătat rezultatele fiziologice. Cercetătorii au discutat despre faptul că extraverții nu au
arătat un răspuns la furie deoarece ar fi negat emoția pentru a evita disconfo rtul de a nu putea să
se răzbune împotriva furiei. În ansamblu, rezultatele studiului lor arată că trăsăturile de
personalitate influențează stilurile răspunsului la furie.
Extraverții se bucură să vorbească cu oamenii și nu favorizează activități care nu includ alte
persoane, în timp ce introverții tind să fie liniștiti și să rămână la distanță de mediul social puternic

50
(Burger, 2000). Diener (1984) a sugerat că extraverții sunt mai fericiți ca introverții, deoarece
aceștia petrec mai mult timp în setările sociale care au fost anterior legate de bunăstare. Rezultatele
unui studiu privind amigdala și extraversia au arătat că, deși amigdala în extraverți a fost activată
pentru expresii fericite, ea nu a fost activată pentru furie (Canli et al., 2002).
Din pe rspectivă metodologică, încercarea de a explica furia umană, aceasta a fost
confundată de multe ori cu agresivitatea și ostilitatea. De asemenea, au existat și confuzii cu privire
la ceea ce este furia sau cum funcționează.
Din perspectivă teoretică, fu ria începe acum să fie privită în ultimul timp ca fiind o emoție
care se bazează mai mult pe cauze biologice decât sociale. Acest lucru este demonstrat de
structurile corticale emoționale ce par a avea precedent în procesarea informațiilor. În plus, în tim p
ce forțele sociale bazate pe dezvoltare sunt influente și explică experiența și expresia furiei mai
mult decât sexul, bazate pe biologie predictori, cum ar fi dimensiunile de personalitate ale
extraversiunii – introversiunea par a fi mai mult stabili și au un potențial mai bun de a explica
experiența și expresia furiei.
Un alt studiu privind relația dintre caracteristicile individuale ale emoționalității și
sociabilității a arătat că extraversia a fost asociată cu emoții pozitive, cum ar fi bucuria și
introversia, asociată cu emoții negative cum ar fi furia (Sannikova, 1982). Persoanele fizice sunt
mai expresive în dezvăluirea de sine a emoțiilor pozitive decât emoțiile negative, deoarece este
aparent mai adecvată dezvăluirea emoțiilor pozitive (Howell & C onway, 1990).
Studiul agresivității dintr -o perspectivă biologică arată că există mai multe asemănări decât
diferențe în exprimarea furiei între bărbați și femei (Hyde, 2005).
Teoria lui Berna combină aspectele învățării sociale și dezvoltării cognitive și afirmă că o
persoană este socializată în roluri specifice de gen din copilărie și că aceste roluri îi dictează cum
trebuie să se comporte și să se manifeste, direcționând comportamentul la nivel social. Aceste
experiențe internalizate de socializare se c onsolidează pentru a conduce comportamentul și
determină o persoană să acționeze în scopuri aprobate cultural și de gen în moduri stereotipice.

51
Concluzii

Studiul present a fost proiectat să investigheze nivelul de agresivitate la adulții tineri care
au fost expuși unui divorț, și urmărilor sale, în perioada copilăriei. Obiectivul general propus a
fost acela de a stabili lotului de participanți care prezintă un nivel mai ridicat de agresivitate în
funcție de variabila familie parentală/monoparentală și în funcție de tipul de personalitate,
introvert/extravert.
Agresivitatea este un fenomen care poate lua numeroase forme, de la manifestări minore,
la majore și chiar grave (omor, înjunghieri, etc.). De multe ori cuvântul „agresivitate” este folosit
în mod eronat și nu se refera la definiția socio -psihologica a conceptului. Spre exemplu, oamenii
ar putea descrie atitudinea unui vânzător că fiind agresiva, ar putea să încurajeze jucătorii de
fotbal să fie mai agresivi, sau ar putea caracteriza schimbările de stare ale unei persoane că fiind
agresive; chiar și în domeniu medical apare aceasta problema, când un specialist descrie o boala
că fiind agresiva. Însă în nici unul din aceste cazuri nu este vorba de definiția propriuzisa a
agresivității.
În ciuda faptu lui că definiția a suferit câteva schimbări de -a lungul timpului, majoritatea
specialiștilor sunt de acord asupra unei definiții general valabila: agresivitatea este definita că
fiind un comportament orientat în sens distructiv care are că scop rănirea une i alte persoane
(Bushman & Huesmann, 2010; DeWall, Anderson, & Bushman, 2012). Acest atact poate fi de
mai multe tipuri: fizic, emoțional, social, etc. Desi definițiile sunt multiple și variate, definiții
smilare au fost utilizate de cercetătorii care stud iază fenomenul agresivității. (Anderson &
Bushman, 2002; Baron & Richardson, 1994; Berkowitz,1993; Geen, 2001; Krahé, 2013).
Agresiunea verbală și cea fizică prejudiciază societatea individual și colectiv. Limbajul
agresiv, folosit mai ales în mediile soci ale, poate deteriora conceptul de sine al victimelor.
Agresiunea verbală amenință cu distrugerea discursului civic în cadrul grupurilor și al
organizațiilor și le separă, creând conflicte și în ultimă instanță paralizează instituțiile.
Agresiunea verbală, acțiunea de a folosi un limbaj agresiv asupra unei ținte, poate fi distinsă de
agresivitatea verbală, respectiv atitudinea unei persoane față de folosirea limbajului agresiv
(Levine, Beatty, Limon, 2004). Agresiunea verbală stârnește, de obicei, ostilitate din partea
țintei, însă în cele mai experimentale situații există rețineri în ceea ce privește agresiunea
indirectă sau pasivă și violență. Oamenii pot răspunde la agresiunea verbală cu agresivitate
verbală, dar este necesară o frustrare puternică de la i nsultă pentru a stârni agresiunea verbală ca
un răspuns (Epstein, Krakower, 1974; Fischer, 1975).

52
Potrivit Archer & Coyne (2005) sunt anumite tipuri de agresiuni nonfizice care au fost
observate la copii și adulți, respectiv: bârfa, răspândirea zvonurilor, criticarea altora pe la spate,
bullying, exlcuderea din grupuri sau izolarea, crearea conflictelor între persoane, respingerea
opiniilor, „furtul” iubitului sau a iubitei, amenințarea cu părăsirea partenerului dacă nu se
comportă într -un anumit fel, flita rea cu o altă persoană pentru a -l face gelos pe partener. Unul din
motivele pentru care oamenii folosesc agresiunea fizică mai mult decât cea fizică este că prima
este mai subtilă.
Deși consecințele negative ale agresiunii fizice sunt probabil mai evident e, agresiunea
nonfizică, de asemenea, prejudiciază victima. Craig (1998) a descoperit că, copiii care au fost
victimele bullying -ului, au prezentat mai multe semne de depresie, singurătate, respingere din
partea prietenilor și axietate, în comparație cu al ți copii. S -a observat că fetele care sunt victimele
agresiunii nonfizice au tendința de a se angaja în comportamente dăunătoare precum fumatul sau
suicidul (Olafsen & Viemero, 2000), iar atât fetele cât și băieții au apreciat agresiunea socială ca
făcându -i să se simtă mai rău și mai răi decât agresiunea fizică (Paquette & Underwood, 1999)
Genetica este o arie care a studiat in profunzime subiectul agresivitatii, atat prin studii
genealogice, cat si prin studiul modificarilor biochimice si a anomaliilor cr omozomiale, sau
“cromozomul crimei”. Pe aceasta tema „studiul genomului uman a permis identificarea unor
gene care par să fie implicate în dezvoltarea comportamentului agresiv, iar în acest sens se
discută despre o serie de gene care intervin în funcționar ea sistemelor de neurotransmițători
implicate în agresiune” (Gabriela Marian, Alexandrina Baloescu, 2009, p. 30 -31). Se stie ca baza
genetica ca oricarei finite umane este formata din 46 de cromozomi, printer care X si Y. Sexul
feminin este determinat de p rezenta cromozomilor XX iar sexul masculin de XY. De aici
porneste teoria conform careia dublarea cromozomului Y la anumiti barbati este corelata cu un
nivel mai inalt de agresivitate, „bărbații par a fi mult mai agresivi decât femeile; prezența
suplimenta ră a cromozomului Y a condus pe câțiva cercetători la credința că acest cromozom (în
plus) poate fi responsabil de manifestarea mult mai mare a agresivității la acești indivizi”
(Farzanch Pahlavan, 2002, p. 80) .
Printre cauzele comportamentului agresiv se numără trăsăturile de personalitate.
Caracteristicile personalității reprezintă baza pentru agresivitatea comportamentă adoptată. Prin
urmare, cunoașterea personalității poate deveni un punct de plecare pentru modul de gestionare a
impulsurilor și comporta mentului agresiv. Deși nu a fost stabilită nicio corelație între trăsătura
de personalitate introversie și una dintre formele agresivității, adolescenții cu un nivel scăzut al
stimei de sine se concentrează, de obicei, să -i impresioneze pe alții pentru a c rește imaginea

53
despre valoarea și acceptarea lor socială. În aceste demers, pot apărea atât forme ale agresivității
verbale, cât și fizice, fără a fi condiționate de un anumit tip de personalitate.
Dimensiunea de personalitate de extraversiune -introversi une a lui Eysenck (1967) este
una biologică și este bazată pe excitarea corticală. Potrivit lui Eysenck, introverții sunt
supraexcitați cortical și acest lucru îi determină să fie mai inhibați și să caute situații sociale
neautorizate cu scopul de a reduce stimularea externă. Extraverții, pe de altă parte au o stare de
excitare internă mai scăzută care îi face să se manifeste nerestricționat și impulsive și să
maximizeze situațiile sociale extrem de excitante. Prin urmare, comportamentul de tip
extroversie și introversie este axat pe menținerea unui nivel corespunzător de excitare (Bullock
& Gilliland, 1993).
Jung diferențiază oamenii în două tipuri psihologice fundamentale: tipul extravertit și
tipul introvertit. Pe baza dimensiunii polare extraversie – introversie se pun în evidență
diferențele interindividuale, exprimând modalitatea dominantă a interacțiunii individului cu
lumea, precum și orientarea energiilor sale. Indivizii aparținând tipului extravertit manifestă un
interes primordial pentru lumea din afară; atitudinea semenilor, mediul social și fizic determină
modul lor de a fi, bucuriile și tristețile lor; lumea din afară este un fel de magnet care atrage și
concentrează tot interesul lor. Indivizii aparținând tipului introvertit sunt orientați pred ominant
către interior; lumea din afară nu are valoare decât în măsura în care este legată nemijlocit de
lumea interioară; lucrurile și fenomenele exterioare interesează numai atât cât intră în sfera de
acțiune a acestui centru magnetic intern. (aput. Miha ela Corina Tuțu, 2007) .
Familia monoparentală este o structură familială din ce în ce mai întâlnită, inclusiv în
Romania. Statisticile arată că în Romania 10% din familii fac parte din această categorie.
Termenul de “familie monoparentală” este preferată în detrimentul variantelor precum “familie
dezorganizată”, “familie incompletă”, “familie asimetrică” și așa mai departe, termeni comuni în
literatura românească, termeni care scot în evidentă ideea de deformare a structurii familiale.
Familia reprezintă p rima barieră între mediul social și copil, iar personalitatea acestuia se
formează în mare măsură în familie.
Copiii petrec cea mai mare parte a timpului cu membrii familiei. Ei învață valorile și
comportamentele din comportamentele părinților, precum cele morale, tehnici de rezolvare a
problemelor etc. Astfel, în același mod, copiii adoptă violența domestică. Potrivit teoriei învățării
sociale, dacă un copil se confruntă cu agresivitatea în familie, acesta adoptă cu ușurință același
comportament pe care îl manifestă în același mod în public.

54
De asemenea, copiii sunt influențați într -un procent foarte mare și de către societate.
Comunitățile joacă un rol cheie în a face un copil să fie agresiv. În mod general, s -a observat că
dacă adolescenții nu primesc s faturi și sprijin real de la adulți, ei pot face greșeli. Uneori ei își
setează standarde înalte de viață și încearcă să își urmeze modelul, iar dacă nu reușesc, devin
agresivi. Mass -media poate, de asemenea, juca un rol important în declanșarea
comportame ntului agresiv. Potrivit teoriei învățării sociale, comportamentul agresiv este
dobândit prin experiențe observaționale.
Conform datelor de la Institutul National de Statistica, doar in anul 2017 numarul de
divorturi pronuntate prin hotarari judecatoresti definitive sau pe cale administrativa a fost de
31147, cu 650 mai multe divorturi fata de 2016. Rata divorturilor a crescut cu 1.40 divorturi la
1000 in anul 2017, comparativ cu anul 2016 unde se inregistra un numar de 1.37 divorturi la
1000 de locuitori.
Comparativ cu celelalte tari din Uniunea Europeana, in anul 2015, Romanica a inregistrat
o rata de 1.6 ‰, un nivel mediu. Ceme mai mici rate de divortialitate la nivel european au fost
intregistrate in Malta (0,9 ‰) si Slovenia (1,2 ‰). Cele mai inalte rate ded divortialitate s -au
inregistrat in Danemarca (2,9 ‰) si Lituania (3,2 ‰).
În general, instituția căsătoriei a fost privită ca fiind una care oferă stabilitate economică,
socială și emoțională. Pe de altă parte, s -a demonstrat că instabilitatea în cadrul acestei instituții
are un impact negativ asupra microsistemele din jur. Potrivit Biroului Recensământului din Statele
Unite ale Americii (2009), s -a constatat că divorțul afectează între 40 și 50% din căsătoriile actuale
din SUA, fiind aproximativ un milio n de copii și adolescenți care se confruntă anual cu divorțul
parental.
Pe baza efectelor divorțului ca o funcție a timpului, se pare că pentru persoanele în vârstă
lupta nu mai este cu performanța școală, agresivitatea sau promiscuitatea, ci mai degrabă cu
probleme care implică propria lor competență în relație. Adică, adulții tineri din copilărie se vor
lupta acum cu temeri legate de propriile relații și de probabilitatea succesului sau eșecului relației
lor.
În urma analizei statistice efectuată de Miha ela Paisi -Lazarescu (2014) în studiul său, s-a
constatat că există o corelație semnificativă între stima de sine și comportamentul agresiv și între
comportamentul extraversiunii/ introversiei și agresivității la subiecții percepuți ca agresori. În
cazul su biecților percepuți ca victime nu au fost percepute corelații semnificative pentru niciuna
dintre variabilele psihologice examinate. Concluzia a fost că agresiunea unei persoane se face
îndeosebi în legătură cu nivelul stimei de sine, cu imaginea de sine p e care fiecare o construiește,

55
cu trăsăturile sale de personalitate și evaluarea comportamentului său de către ceilalți în situații
diferite. Trebuie să ținem seama de faptul că, pe lângă stima de sine și trăsăturile de personalitate
analizate, comportamen tul agresiv este determinat de un număr de factori implicați în viața
fiecăruia, cum ar fi mediul familial, eșecul școlar, relațiile cu ceilalți, partea financiară, stresul,
apartenența la un grup.
Rezultatele studiului efectuat de Zolali Vatankhah și Hata mi (2014), au evidențiat o relație
pozitivă semnificativă între extraversie și agresiunea fetelor tinere și arată că probabilitatea de
manifestare a comportamentului agresiv este mai mult în cazul persoanelor extrovertite.
Persoanele extrovertite ar putea prefera să folosească comportamente agresive și reacții care nu
duc la menținerea și continuarea relațiilor sociale datorită înclinației lor spre colectivism în ceea
ce privește schemele lor mentale.
Cercetătorii au găsit corelații între frecvența înjuratu lui și câteva trăsături personale. În
special, persoanele care înjură prolific tind să fie mai extrovertite și mai ostile, dar mai puțin
agreabile, grijulii, religioase și anxioase.
Un studiu cu privire la cine ar răspunde cum și când la furie a luat în considerare trăsăturile
de personalitate ale extraversiei și introversiei (Boddeker & Stemmler, 2000). Cercetătorii au
descoperit că extraverții despre care li s -a spus că vor fi determinați să se simtă supărați (grupul
de control) au prezentat mai puțin u n răspuns de furie decât introverții din același grup de control.
Interesant, cercetătorii au mai spus ca introverții au raportat o senzație de furie mult mai mare
decât au arătat rezultatele fiziologice. Cercetătorii au discutat despre faptul că extraverț ii nu au
arătat un răspuns la furie deoarece ar fi negat emoția pentru a evita disconfortul de a nu putea să
se răzbune împotriva furiei. În ansamblu, rezultatele studiului lor arată că trăsăturile de
personalitate influențează stilurile răspunsului la fur ie.
Rezultatele obținute și prelucrarea statistică efectuată pe parcursul capitolelor lucrării
converg către concluzia că variabilele alese și studiate de noi se asociază în mod semnificativ
doar în una din cele patru ipoteze preliminare.
Constatările sur venite în urmă realizării studiului cu design quasi – experimental au
permis reliefarea următoarelor observații care au depins de ipotezele configurate, astfel:
E. Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate manifestat între adultii tineri
care au avut un divorț in familie și cei care nu au trecut prin acest eveniment.
F. Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate fizica manifestata între
introverti și extraverti.

56
G. Exista o diferență semnificativă a nivelului de agresivitate verbala manifestata între
introverti și extraverti.
H. Introvertii vor prezenta nivele mai inalte de furie, comparativ cu extravertii.
Desi lucrare de fata are o serie de merite si contribuie la imbogatirea cunostintelor generale
referitoare la conceptele di scutate anterior si la relatia dintre ele, studiul nostru are si o serie de
limite, care insa, coroborate cu rezultatele obtinute, ofera posibilitatea investigarii unor directii
de cercetare viitoare.
Ca si limitari ale cercetarii nostre, pricipala piedica in fata acestui studiu provine din
numarul mic de participanti. Este de dorit ca pe viitor, pentru o mai buna reprezentare a
rezultatelor cercetarii, esantionul sa fie compus dintr -un numar cat mai mare de persoane .
In al doilea rand, datorita dinamicii manifestarilor agresive, utilizarea unui studu
longitutidan, in detrimentul studiului adoptat de noi, ar permite verificarea stabilitatii datelor
obtinute in cadrul cercetarii noastre, de -a lungul timpului.
Cateva dintre directiile de cercetare viitoare po t fi cele care includ un design mai
complex, cu o desfasurare mai de lunga durata. De asemenea utilizarea unui chestionar
personalizat pentru a primi informatii suplimentare de la participanti, va aduce cu siguranta
avantaje considerabile unei viitoare cer cetari in domeniu.

57
Bibliografie
1. Allport G.W. (1991), Structura si dezvoltarea personalității . București, Editura Didactică
și Pedagogică.
2. Bandura A. (1973) , Aggression: A social learning analysis, Prentice Hall, Englewood
Cliffs, N. -J.
3. Bandura A. (1983), Psychological mechanisms of aggression, în Geen & Donnerstein
(ed.), Aggression: Theoretical and empirical reviews, Academic Press, New -York.
4. Bandura A. , D. Ross, S. Ross (1961), Transmission of aggression through imitation of
aggressi ve models , în „Journal of abnormal and Social Psychology” , 63.
5. Bandura A. , D. Ross, S. Ross (1963), Imitation of film -mediated aggressive models , în
„Journal of Abnormal and Social Psychology”, 66.
6. Baron R.A., D. Byrne (1991), Social Psychology, Edit. A llyn & Bacon, Boston.
7. Bawin -Legros, Bernadette, (1988) Familles, mariage, divorce (Family, Marriage,
Divorce), Piere Mardaga Publishing House, Liege -Brussels.
8. Bădescu, I. (2005) Familia în lumina sociologiei creștine. Sociologie românească , Vol.
III
9. Berko witz L. (1964). The effects of observing violence . Scientific American 210:35 – 41.
10. Berkowitz L. (1989), Frustration – Aggresion hypothesis, în „Psychological Bulletin”,
106.
11. Berkowitz L. (1993). Aggression: Its causes, consequences, and control . New York:
McGraw -Hill
12. Berkowitz, L. (1988). Frustration, Appraisals and Anersively Stimulated Aggression .
Aggressive Behavior , 14, 3-11.
13. Blair, K. (2000). Em otion regulation and aggression: A function of coping style and
emotionality. Dissertation Abst ract International: Section B: The Sciences &
Engineering, 61 (2 -B) 1108.
14. Boddeker, I. & Stemmler, G. (2000). Who responds how and when to anger? The
assessment of actual anger response styles and their relation to personality. Cognition
and Emotion, 14, 737 -762.
15. Boswell G. (1995), Violent victims. The prevalence of abuse and loss in the lives of
Section 53 offenders, University of East England.

58
16. Bower G., Hillgard E. (1981), Theories of learning, Prentice Hall, Englewood Cliffs, N. –
J.
17. Burger, J. M. (2000). Personality (5th ed). Wadsworth/Thomas Learning: California.
18. Buss H. A. (1996), Instrumentality of aggression, feedback and frustration as
determinants of physical aggression , Journal of Personality and Social Psychology, 3.
19. Butoi I. T . (2005), Tratat universitar de psihologie judiciară . Editura Phobos, București.
20. Butoi T. (2012), Psihologie judiciara – Curs universitar: abordari teoretice si practice ,
Editura Trei, Bucuresti,
21. Canli, T., Sivers, H., Whitfield, S., Gotlib, I.H. & Gabrie li, J. (2002). Science , 296,
2191 -2192.
22. Cartwright D. (2010), Minti criminale. Psihanaliza violentei si crimei , Editura Trei,
Bucuresti.
23. Chelcea, Septimiu (2010), Psihosociologia – domeniu de studiu interdisciplinar , în S.
Chelcea, (coord.). Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicații (ediția a III -a, pp. 15 -34).
Iași: Editura Polirom.
24. Ciupercă C., Mitrofan I. (2002), Psihologia și terapia cuplului , Editura Sper, Bucuresti
25. Ciupercă, C. (1999) Familia monoparentală, o realitate a lumii contem porane, în
Psihologie, Bucharest, no 2, March -April.
26. Cosmovici A. (1996), Psihologie generală . Editura Polirom. Iași.
27. D. Gheorghiu (2011), Statistică pentru psihologi , Ed. Trei, București.
28. Diener, E. (1984). Subjective well -being . Psychological Bulleting, 95, 542 -575.
29. Druță, F. (1998 ) Psihosociologia familiei , Bucharest: the Didactic and Pedagogic
Publishing House.
30. Eibl – Eibesfeldt I. (1995), Agresivitatea umană, Edit. Trei, București.
31. Falkner L., Dayu Lin, (2014), Recent advances in understanding the ro le of the
hypothalamic circuit during aggression , Annegret; 8.
32. Florea M. (2003), Teorii psihologice asupra agresivității, în Anuarul Institutului de
Istorie “George Bariț” din Cluj -Napoca, Series Humanistica, vol. 1, tom. I, Ed.
Academiei Române, Bucureșt i, p. 27 -51
33. Florea M. (2006) Tipuri de agresivitate si cauzalitate multiplă , în Anuarul Institutului de
Istorie “George Bariț” din Cluj -Napoca, Series Humanistica, vol. 4, tom. IV, Ed.
Academiei Române, București, p. 67 -77.

59
34. Gheorghe F. (1996), Psihologie p enitenciară , București, Edit. Oscar Print.
35. Giddens A. (2000). Sociologie . București, Editura Bic All.
36. Gongla P., Thompson E., (1985) Si ngle Parent Families: The Mainstream Of America
Society , în E. Macklein. R Rubin (Eds) ContemporanyFamilies And Alternat ive
Lifestyles, Bevery Hills, California, Sage Publications, op.cit.Cristina Ștefan Familia
Monoparentală. Aspecte privând protecția sociala, 2001, pag 9 -10
37. Goodman N. (1992), Introducere în sociologie , București, Editura Lider.
38. Gorgos C. (1987), Dicționa r enciclopedic de psihiatrie, Edit. Medicală, București, p.
110-111.
39. Gray H. (1918) Anatomia corpului uman , Philadelphia: Lea & Febiger .
40. Howell, A. & Conway, M. (1990). Perceived intimacy of expressed emotion . Journal of
Psychology, 130, 467 -477.
41. Huesmann, L.R. (1998). The role of social information processing and cognitive schema
in the acquisition and maintenance of habitual aggressive behavior . In R. Geen & E.
Donnerstein (Eds.), Human aggression: Theories, research and implications for policy
(pp. 73 -109). Academic Press, New york.
42. Iluț, P.( 2009) Familia monoparentală în România și fenomene conexe , Cluj -Napoca:
Cluj University Press.
43. Jack C. R., PhD; Stéphane A. De Brito, PhD, (2015) Cortical and Subcortical Gray
Matter Volume in Youths With Conduct Problems. A Meta -analysis ,
44. Knox, D., Zusman, M., & DeCuzzi, A. (2004). The effect of parental divorce on
relationships with parents and romantic partners of college students . College Student
Journal, 38(4), 597 -601.
45. Laborit H. (1952) , Réaction organique à l’agression et choc
46. Laborit H. (1970), L’agressivité détournée : Introduction à une biologie du
comportement social
47. Laplache J., J.B. Pontalis (1994), Vocabularul psihanalizei, Edit. Humanitas, București,
p. 34.
48. Leyens J. Ph. (1992), Psycholo gie sociale, Edit. Pierre Mardaga, Bruxelles.
49. Lorenz K. (1998), Asa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii, Edit. Humanitas,
București.
50. Lorenz, K., (1998), Asa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii , Editura
Humanitas, București;

60
51. Marian G., Alexandrina Baloescu (2009), Comportamentul agresiv , Editura Tritonic,
București.
52. McCroskey, J & Heisel, A (2001). Eysenck’s BIG THREE and communication traits:
Three correlational studies. Communication Monographs, 68 , 360-366.
53. Mihaela Paisi -Lazare scu (2014), Psychological Variables of Aggression at Teenagers,
Procedia – Social and Behavioral Sciences 127 743 – 747
54. Mihailescu I. (2003), Structura si functiile familiei, in Sociologie generala , Polirom,
Iasi, pag. 160
55. Mihailescu, I. (2006), Sociologie generala. Concepte fundamentale (Suport de curs) ,
Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti
56. Mitrofan I. (2002), „ Psihologia vieții de cuplu ”, Editura Polirom, București.
57. Mitrofan I., Ciupercă C., (1996), Psihologia Vieții de Cuplu , Bucureș ti, Editura S.P.E.R..
58. Mitrofan I., Mitrofan N. (1991), Fa milia de la A La Z – Mic dicționar al Vieții de Familie .
București, Editura Științifică.
59. Mitrofan N. (1996), Agresivitatea . Editura Polirom, Iași,
60. Mitrofan, I., Mitrofan, N. (1992) Familia cu un singur părinte, o nouă formă de familie,
Bucharest: Alternative, no 1 -2.
61. Munteanu A. (1998), Psihologia Copilului și a Adolescentului . Timișoara, Editura
Augusta.
62. Neculau A. (2007). Psihologie socială , Aspecte contemporane , Bucresti, Editura Polirom
63. Neculau, A. (1996). Psihologie socială, Aspecte contemporane . Nicolae Mitrofan.
Agresivitatea. Ed. Polirom, Iași.
64. Olry, Régis; Haines Duane E (2005). NEUROwords: from Dante Alighieri's first circle to
Paul Donald MacLean's limbic system, Journal of the History of the
Neurosciences . Netherlands . 14 (4): 368 –70
65. Papalia Diane E. , Ruth Duskin Feldman , Sally Wendkos Olds (2010), Dezvoltarea
umana , Bucuresti, Ed. Trei.
66. Paunescu C. (1995), Agresivitatea umana , Ed. Trei, Bucuresti
67. Popa, M. (2008). Statistică pentru psihologie – Teorie și ap licații SPSS . Iași: Editura
Polirom
68. Preda V. (1998), Delincvența juvenilă , Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca.
69. Radu I. (1994.), Psihologie socială , Edit. Exe, Cluj -Napoca.

61
70. Rădulescu S., D. Banciu (1990), Introducere în sociologia delincventei juvenile, Edit.
Medicală, București.
71. Rondeel JMM, Heide R, deGreef WJ, van Toor H, van Haasteren GAC, Klootwijk W,
Visser TH. (1992) Effect of starvation and subsequent refeeding on thyroid function and
release of hypothalamic thyrotropin -releasing hormo ne. Neuroendocrinology 56: 348 –
353.
72. Ross, L. T., & Miller, J. R. (2009). Parental divorce and college students: The impact of
family unpredictability and perceptions of divorce . Journal of Divorce & Remarriage ,
50(4), 248 -259.
73. Sannikova, O.P. (1982). The Relationship between stable individual characteristics of
emotionality and sociability . Voprosy Psychologii , 2, 109 -115.
74. Schachter, S.; Singer, J. (1962). " Cognitive, Social, and Physiological Determinants of
Emotional State" . Psychological Review , 69, 379–399.
75. Schiopu U., E. Verza(1997), Psihologia Varstelor Ciclurile Vietii , Craiova, Ed. Didactica
si pedagogica.
76. Scutaru, A. (2006) Familia monoparentală, de la vulnerabilitate la autocontrol , Iași:
Lumen Publishing House.
77. Skinner B.F. (1953), Science and human behavior, Edit. Macmillan, New -York.
78. Stănciulescu E. (1997), „ Sociologia educației familiale ”, Iași, Editura Polirom.
79. Stănciulescu, E. (2002), Sociologia educației familiale, vol. I, Editura Polirom, Iași.
80. Stefan C.(2003) , Familia monoparentala , O abordare politica , pag. 65
81. Ștefan C. (2006), Familia monoparentală – studii de gen , Editura Polirom, Bucuresti;
82. Ștefan, C., (1999) Familia monoparentală: aspecte privind monoparentalitatea ,
Bucharest: Arefană Publishing House.
83. Voinea M (1996). Psihosociologia Familiei . București, Editura All.
84. Voinea M. (1993), Sociologia Familiei , Ed.Universității București
85. Voinea, M., (1993), Psihosociologia familiei , Editura Universitatii din Bucuresti,
Bucuresti
86. Zamfir C. (1997), Pentru o societate centrata p e copil, Raport al Institutului de cercetare
a Calitatii Vieții . București, Editura Alternative.
87. Zolali, S., Vatankhah, H., & Hatami, G. (2014). The investigation of relationship
between narcissism, extraversion and aggression in young girls of Karaj (Ira n). Indian
Journal of Fundamental and Applied Life Sciences, 4(3), 1401 –1406.

62
ANEXE
Anexa 1.
Sex:
Varsta:
Varsta la divort:
Divort amical/neamical:

Inventarul de personalitate Eysenck – forma A
Instructiuni
Chestionarul cuprinde intrebari referitoare la modul in care actionati, va comportati sau la
anumite sentimente ale dumneavoastra.
Dupa fiecare intrebare exista un spatiu rezervat pentru a raspunde cu „DA” sau „NU”.
Incercati sa va hotarati daca raspunsul Da sau Nu reprezinta felul dumne avoastra obisnuit de a
actiona sau a simti. Dupa aceea incercuiti raspunsul care vi se potriveste
Nu exista raspunsuri bune sau rele, prezentul chestionar nefiind un test de inteligenta sau
de aptitudini, ci doar o masura a felului in care dumneavoastra a ctionati si simtiti.

Nr. DA NU
1. Aveti deseori dorinta de a simti emotii puternice?
2. Aveti in mod frecvent nevoie de prieteni intelegatori care sa va
reconforteze?
3. De obicei sunteti nepasator?
4. Va este foarte penibil sa acceptati un refuz?
5. Stati sa va ganditi inainte de a intreprinde ceva?

63
6. Daca promiteti ca veti face ceva, va tineti intotdeauna de cuvant,
oricat v -ar fi de neplacut?
7. Vi se schimba deseori dispozitia?
8. Actionati si vorbiti rapid, fara sa va ganditi prea mult?
9. Vi se intampla deseori sa va simtiti nefericit fara un motiv serios?
10. Ati face aproape orice cand sunteti pus la ambitie?
11. Va simtiti dintr -o data timid cand trebuie sa intrati in vorba cu o
persoana necunoscuta care va atrage?
12. Vi se intampla sa aveti momente in care va pierdeti calmul si va
enervati?
13. Actionati deseori dupa inspiratia de moment?
14. Vi se intampla deseori sa fiti necajit de fapte pe care n -ar fi trebuit
sa le faceti sau sa le spuneti?
15. Preferati in general sa cititi in loc sa va intalniti cu alti oameni?
16. Va simtiti cu usurinta jignit?
17. Va place mult sa iesiti in oras?
18. Vi se intampla sa aveti din cand in cand ganduri si idei care nu v -ar
placea sa fie cunoscute de altii?
19. Va simtiti uneori plin de energie iar alteori apatic (lipsit de vlaga)?
20. Preferati sa aveti prieteni putini, dar alesi?
21. Aveti frecvent obiceiul de a visa cu ochii deschisi?
22. Daca striga sineva la dumneavoastra ii raspundeti pe acelasi ton?

64
23. Sunteti deseori framantat de sentimente de vinovatie?
24. Se poate spune ca toate obiceiurile dumneavoastra sunt bune si de
dorit?
25. De obicei va puteti destinde si petrece foarte bine atunci cand
participati la o petrecere vesela?
26. Credeti despre dumneavoastra ca sunteti o persoana incordata si cu
o sensibilitate excesiva?
27. Sunteti considerat un om plin de viata?
28. Dupa ce ati realizat un lucru important ramaneti cu impresia ca l -ati
fi putut face mai bine?
29. Cand sunteti impreuna cu alti oameni, sunteti in majoritatea
cazurilor tacut?
30. Vi se intampla cateodata sa barfiti?
31. Vi se intampla sa nu puteti dormi din cauza unor idei care va umbla
prin minte?
32. Daca doriti sa aflati un lucru, preferati sa -l cautati intr -o carte, in loc
sa intrebati pe civena?
33. Aveti palpitatii sau batai de inima?
34. Va place o munca in care se cere multa atentie?
35. Aveti crize de tremuraturi sau frisoane?
36. Ati declara intotdeauna la vama tot ce aveti, chiar daca ati sti ca nu
veti fi prins niciodata?
37. Va displace sa fiti intr -un grup de oameni care -si joaca feste unul
altuia?

65
38. Sunteti o persoana iritabila?
39. Va plac situatiile in care trebuie sa actionati rapid?
40. Sunteti tulburat de ideea unor lucruri ingrozitoare care vi s -ar putea
intampla?
41. Sunteti nepasator in felul dumneavoastra de a fi?
42. Vi s-a intamplat vreodata sa intarziati la o intalnire sau la servici?
43. Aveti multe cosmaruri?
44. Va place atat de mult sa vorbiti cu oamenii, incat nu scapati
niciodata ocazia sa vorbiti cu un necunoscut?
45. Aveti junghiuri sau dureri?
46. Ati fi foarte nefericit daca cea mai mare parte a timpului n -ati putea
vedea oameni multi?
47. Va considerati o persoana nervoasa?
48. Dintre toti oamenii pe care ii cunoasteti sunt cativa care va sunt in
mod clar anticatici?
49. Credeti ca aveti suficienta incredere in dumneavoastra?
50. Puteti fi cu usurinta jignit atunci cand oamenii va gasesc defecte
personale sau greseli in munca?
51. Va este greu sa va distrati efectiv la o perecere agitata?
52. Aveti deseori semntimente de inferioritate?
53. Putei fara greutata sa inviorati o petrecere oarecum plicticoasa?
54. Vi se intampla cateodata sa vorbiti despre lucruri despre care nu stiti
nimic?

66
55. Sunteti ingrijorat de sanatatea dumneavoastra?
56. Va place sa faceti farse altora?
57. Suferiti de insomnii?

Verificati daca ati raspuns la toate intrebarile.

67
Anexa 2.
Chestionar de agresivitate (AQ)
C O P: Masurarea a patru aspecte/dimensiuni ale agresivitatii
Va rog sa evaluati cat de caracteristica este pentru dvs. fiecare dintre urmatoarele
afirmatii. Inregistrati raspunsurile dvs. in spatiul din stanga fiecarei afirmatii/item
folosindurmatoarea scala de evaluare:
1 = foarte necaracteristic pentru mine
2 = oarecum necaracteristic pentru mine
3 = putin caracteristic
4 = oarecum caracteristic pentru mine
5 = foarte caracteristic pentru mine

_____1.Rareori nu-mi pot controla impulsul de a lovi pe cineva.
_____2. Le spun deschis prietenilor atunci cand nu sunt de acord cu ei.
_____3.Ma aprind repede dar imi trece la fel de repede.
_____4.Uneori gelozia nu -mi da pace.
_____5. Daca sunt provocat, s -ar putea sa lovesc vreo persoana.
_____6.Adesea ma gasesc in situatia de a ma contrazice cu lumea.
_____7.Cand sunt frustrat, imi manifest iritarea.
_____8. Au fost situatii in care nu am putut controla dorinta de a lovi alta persoana.
_____9.Daca cineva ma lo veste, il lovesc si eu.
_____10.Daca oamenii ma enerveaza, s -ar putea sa le spun ceea ce cred despre ei.
_____11. Uneori ma simt ca un butoi cu pulbere gata sa explodeze.
_____12. Ma aprind repede dar imi trece la fel de repede.
_____13.Sar la bataie m ai des decat majoritatea oamenilor.
_____14.Nu ma pot abtine sa nu intru in disputa atunci cand oamenii ma contrazic.

68
_____15.Unii dintre prietenii mei cred ca sunt iute la manie.
_____16.Ma intreb de ce sunt cateodata atat de inversunat.
_____17.Daca t rebuie sa recurg la violenta pentru a -mi apara drepturile, o voi face.
_____18.Prietenii mei spun ca sunt cam certaret.
_____19.Cateodata imi ies din sarite fara nici un motiv.
_____20.Stiu ca “prietenii” ma vorbesc pe la spate.
_____21.Sunt oameni care ma provoaca intr -atat, incat ajungem la bataie.
_____22.Am dificultati in a -mi controla temperamentul.
_____23.Sunt suspicios in ceea ce priveste strainii prea draguti/prietenosi.
_____24.Nu gasesc nici un motiv pentru a lovi o persoana.
_____25.Cateo data am senzatia ca oamenii rad de mine pe la spate.
_____26.Am amenintat persoane cunoscute.
_____27.Atunci cand oamenii sunt draguti, ma intreb ce vor.
_____28.Am fost atat de furios, incat am spart lucruri.
_____29.Sunt o fire calma/echilibrata.