MASTER MANAGEMENTUL SERVICIILOR SOCIALE ȘI DE SĂNĂTATE LUCRADE DE DISERTAȚIE AFECȚIUNILE PSIHIATRICE – O PROBLEMĂ SOCIALĂ AUTOR: Jilăveanu Andreea -… [619024]

UNIVERSITATEA BUCUREȘTI – FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI
ASISTENȚĂ SOCIALĂ
MASTER MANAGEMENTUL SERVICIILOR SOCIALE ȘI DE SĂNĂTATE

LUCRADE DE DISERTAȚIE

AFECȚIUNILE PSIHIATRICE – O PROBLEMĂ SOCIALĂ

AUTOR:
Jilăveanu Andreea – Daniela

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC :
Conf. Univ. Dr. Nicolae -Adrian Dan

București , Iunie 2020

2

Rezumat

Lucrarea abordează un subiect de actualitate: afecțiunile psihiatrice privite ca o
problemă socială, analizând aspectele vieții de zi cu zi care pot fi afectate de simptomatologia
specifică, de numărul frecvent de recăderi sau de severitatea afecțiunii. Me toda de cercetare
folosită este reprezentată de metoda analizei sociologice, instrumentată prin elaborarea unui
chestionar cu un număr d e treizeci și cinci de întrebări specifice, aplicate unui lot de cincizeci
și șapte de pacienți cu diverse afecțiuni psi hiatrice. Prin analizarea parametrilor de care s -a
ținut cont în elaborarea chestionarului, și prin analizarea tuturor rezultatelor, s -a concluzionat
astfel: degradarea survenită în toate planurile vieții unui pacient: [anonimizat] o astfel de afecțiune este
determin ată de factori multipli, existând o relație de reciprocitate între aceste două elemente,
astfel că îmbunătățirea calității vieții unui pacient: [anonimizat].

3
CUPRINS

Rezumat …… ……………………………………………………………………………….. 2
Introducere ………………………………………………………………………………… 4
PARTEA GENERALĂ
Capitolul I. Istoricul psihiatriei ……………………………………………………………… 6
Capitolul II: Caracteristicile principalelor afecțiuni psihiatrice …………………………….. 8
Capitolul III: Date statistice ……………………………………………………………….. 19
Capitolul IV: Comportamentul suicidar ……………………………………………………. 21
Capitolul V: Legislație ……………………………………………………………………… 23
PARTEA SPECIALĂ
Capitolul VI. Metode de realizare a studiului ……………………………………………… 25
Capitolul VII. Rezultatele studiului ………………………………………………………… 28
Capitolul VIII. Discuții …………………………………………………………………….. 34
Capitolul IX. Concluzii ……………………………………………………………………. 35
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………. 36
ANEXA I ……… …………………………………………………………………………… 37

4
Introducere
Sunt medic r ezident Medicină de Famil ie în ultimul an de rezidențiat, perioadă în care
mi-am desfășurat o mare par te din activitate atât în cadrul spitalelor, cât și în cadrul unui
cabinet individual de medicină de familie. În acești patru ani de activitate am putut observa
fapul că, indiferent de sectorul medical în care își desfășoar ă activitatea, un medic
interacționează cu diverși pacienți, care pot prezenta multiple comorbidități, printre care și
afecțiuni psihiatrice , așadar consider că este foarte important ca nivelul de instruire să fie
superior , pentru a asigura un bun manageme nt al unui astfel de caz.
Am ales să abordez această temă deoarece am considerat că implicațiile sociale
generate de diverse afecțiuni psihiatrice sunt insuficient studiate, fiind foarte greu de
manageriat. De aseme nea, am considerat că este foarte important să studiez problemele cu
care un astfel de pacient: [anonimizat], pentru a putea
contribui la creșterea calității vieții acestora.
Spectrul de afecțiuni psihiatrice este atât de larg și de comp lex, însumând o varietate
mare de afecțiuni, mergând de la forme mai atenuate până la forme foarte grave ale aceleiași
boli astfel că , pentru fiecare pacient evaluarea, dar mai ales terapia oferită trebuie să fie
individualizată, pentru un răspuns cât mai favorabil la tratament și o posibilă recuperare mai
rapidă, așadar un nivel bun de colabora re între specialiști este absolut esențial.
Pacientul cu afecțiuni psihiatrice reprezintă o provocare pentru specialiștii din sistemul
medical și social, datorită impactului pe care aceste a fecțiuni îl au atât pe plan medical, social,
pshihologic, cât și economic. De asemenea, o mare provocare o reprezintă și reintegrarea
socială a acestui tip de pacienți, care, de multe ori sunt stigmatizați de societate.
Stigmatiz area, mai ales pentru o anumită categorie de pacienți poate duce la apriția mai
frecventă a recăderilor, element ce are un impact major atât asupra calității vieții pacientului
cât și asupra bugetului si stemului de sănătate, prin consumarea frecventă a res urselor, datorită
gradului ridicat de spitalizare .
Un nivel ridicat de sănătate mintală în rândul unei populații contribuie la prosperitatea
economică a acelei populați i, astfel că resursele consumate pentru acest sector al sănătății, pot
fi redistribuite către un alt segment medical , resp ectiv către o altă categorie de pacienți.

5

PARTEA GENERALĂ

6
Capitolul I: Istoricul psihiatriei
Potrivit DEX, termenul ”psihiatrie ” rezultă din combinarea a două
cuvinte grecești : ”psyche ” care înseamnă suflet și ”iatreea ” care înseamnă vindecare , așadar
luând aceste două semnificații și combinându -le, putem defini psihiatria ca știința care se
ocupă cu problemele sufletești sau mentale. (1)
Deși psihiatria, ca ramură a medicinei a apărut abia în secol XIX, înțelegerea și
cercetarea minții și a problemelor apărute în această sferă au fost subiecte de interes atât
pentru filozofie cât și pentru medicină încă din cele mai vechi timpuri.
Precursorul psihiatriei moderne a apărut în culturile antice: medicina ayurvedică din
India, care discuta tratamente pentru depresie și confuzie, modelul chinezesc de concentrare
asupra fluxul ui de energie (qi) și teoria greacă a umorilor corpului. Începând cu secolul al
XIII-lea, apar și casele în care erau închiși bolnavii cu tulburări psihice, însă în lipsa
tratament elor, scopul acestora o reprezenta izolarea forțată a pacienților și se pararea lor de
restul societății, fără ca medicii să fie implicați în supravegherea lor. Mai apoi, sub influeța
Inchiziției, la nivelul secolelor XV -XVII, acești pacienți sunt considerați ”posedați de diavol”
și tratați de preoți , mulți dintre ei sfârșind chiar arși pe rug.
Mai apoi în cep să apară azilurile private, însă nici ac este forme de instituționalizare nu
ofereau supraveghere medicală. În perioada Iluminismului atitudinea față de bolnavii cu
tulburări mintale a început să se schimbe într -o manieră pozitivă, astfel că în anul 1758
medicul englez William Battie scrie ”Tratatul despre Nebunie ” în care critică sistemului de
tratament existent, în special spitalului Bethlem, unde pac ienții erau privați de liberate și
tratați în mod barbar. (2)
În a doua jumătate a secolului al XIX -lea începe să se dezvolte tot mai mult idea că
manifestările patologice determinate la nivel psihic și comportamental sunt generate de
modificări structurale aflate la nivelul creierului . Nevrozele devin o preocupare specială a
medicilor, o dată cu apariția hipnozei , folosită ca metodă de tratament. Charcot la
spitalul "Salpêtrière" din Paris începe să trateze isteria , Sigmund Freud , elevul său, dezvoltă
concepția psihanalitică , Emil Kraepelin (1856 -1926 ) în Germania și Eugen Bleuler (1857 –
1939 ) în Elveția aduc contribuții esențiale la cunoașterea și clasificarea bolilor psihice, în
special la descrierea tabloului clin ic al schizofreniei .(2)

7
Sigmund Freud (1856 -1939) , împreună cu discipolii săi au adus o mare contribuție
asupra psihiatriei secolului XX, perioadă dominată în principal de tehnic a psihanalizei. Până
la nivelul anilor 1950, majoritatea psihiatrilor considerau că tulburările psihice, ca
schizofrenia, au luat naștere din conflicte inconștiente originare din copilărie, revoluționând o
mare parte a ideilor care au stat la baza tratamen telor folosite în psihiatria de până atunci. (2)
În 1914, Arthur J. Ewins a fost primul care a extras acetilcolina din natură,
identificând -o ca substanță ce are potențialul de a micșora tensiunea arterială. M ai apoi, în
același an, Henry Hallett Dale a identificat efectele acetilcolinei asupra diverselor sinapse
periferice, determinând, la fel ca Ewins faptul că acetilcolina micșorează tensiunea prin
injectarea subcutanată la pisici, chiar și în cantitate de câteva nanograme. (3, 4)
Existența și rolul neurotransmițătorilor au fost necunoscute până în 1921, când Otto
Loewi a descoperit faptul că stimularea cardiacă este generată de o substanță secretată de
nervul vag. În 1926, el a identificat că substanța era de fapt acetilcolină prin punerea în
contact a acesteia cu o enzimă ce are potențial degradant (colinesterază). (3, 4)
Pentru descoperirea primului neurotransmițător (acetilcolina) și studierea impulsului
nervos la nivel sinaptic, în 1936, Dale și Loewi au primit Premiul Nobel pentru Medicină și
Fiziologie.
Descoperirea primului neurotransmițător a pus bazele dezvoltării psihofarmacologiei,
ca parte integrantă a psihiatriei, de asemenea, descoperirea receptorilor colinergici nicotinici
și muscarinici a dus la dezvoltarea fiziologiei și la dezvolt area unor clase noi de substanțe
farmacologice utile. Începând cu anii 1980, neuroradiologia începe să fie folosită frecvent
pentru diagnosticul afacțiunilor psihiatrice, de asemenea descoperirile făcute în domeniul
biologiei moleculare vor duce la stabili rea legăturii dintre anumiți determinanți genetici și
dezvoltarea anumitor afecțiuni psihiatrice. (2)
Perioada contemporană a adus cel mai mare aport în dezvoltarea ștințifică din acest
domeniu medical, mai ales prin fondarea Federației Mondiale pentru Sănătatea Mintală , prin
apariția primelor clasificări ale bolilor mintale, ce au dus mai târziu la apariția unui manual de
referință în diagnosticul psihiatric, și anume: „Diagnostic and Statistical Manual of Mental
Disorders” (DSM), care astăzi a ajuns la a 5-a ediție. De asemenea, progresele înregistrate în
domeniul farmacologic din ultimele decenii, au dus la îmbunătățirea tratamentului oferit
pacienților cu astfel de afecțiuni.

8
Capitolul II: Caracteristicile principalelor afecțiuni psihiatrice
Pentru stabilirea unui diagnostic corect și inițierea unui tratament adecvat, care să nu
pună viața pacientului în pericol, în orice specialitate medicală este nevoie de clasificări bine
formulate și de ghiduri de protocol terapeutic modificate conform ult imelor descoperiri.
Clasificarea afecțiunilor psihiatrice are drept scopuri:
– evidențierea fiecărui diagnosti c psihiatric în raport cu celela lte, prin diagnostic diferențial ;
– furnizarea unui limbaj comun pentru absolut toți specialiștii din domeniu l psihiatriei .
Cele mai importante două clasificări psihiatrice se găsesc în Diagnostic and Statistical
Manual of Mental Disorders (DSM ), folosit în SUA, și International Statistical Classification
of Diseases and Related Health Problems (ICD ), folosit în Europa . (5)
Principalele afectiuni psihiatrice sunt următoarele:

Tulburările de dispoziție
Reprezintă perturbări emoționale ce constau în perioade prelungite de tristețe
exagerată, euforie sau ambele. Ele se deosebesc de varia tiile normale de dispozitie și sunt
diagnosticate în cazul în care tristețea sau veselia sunt exagerate, sau continuă pentru o
perioadă mai înelungată, apărând fără o cauză identificabilă.
1. Tulburarea depresivă
Este caracterizată de tristețe suficient de severă pentru a interfera cu funcționarea
normală a unei persoane, de multe ori asociindu -se și cu pierderea interesului faț ă de anumite
activități. Nu se cunoaște cu exactitate cauza dclanșatoare a tulburări i depresive; factorii
genetici ocupă un loc n eclar, deși rudele de gradul I ale pacienților diagnosticați sunt mai
susceptibili în a dezvolta în timp această afecțiune. (6)
Debutul p oate avea loc la orice vârstă, deși în mod clasic, ele debutează destul de rapid
la vârsta adolescenței, sau ulterior la aproximativ 20 -30 de ani. Conform DSM -IV există trei
tuburări conform simptomatologiei caracteristice: tulburarea depresivă majoră, tulburarea
distimică și tulburarea depresivă fără altă specificare. (7,8)

9
Riscul de suicid al unei persoane cu tulburar e depresivă este de 2 -15%, în funcție de
severitetea afecțiunii. De asemenea, după externarea unui astfel de pacient, riscul rămâne
crescut pe ntru o perioadă de aproximativ un an, fiind exacerbat de consum e alcool și alte
substanțe, sau de diverse evenime nte pe care pacientul le poate percepe într -o manieră
negativă exacerbată. Pe lângă pierderea interesului pentru diverse activități, pacientul poate
prezenta și: tulburari de somn (insomnie sau hipersomnie), modificari de apetit si greutate,
fatigabilitat e, scaderea stimei de sine, anxietate, iritabilitate, culpabilitate. (7)

2. Tulburarea afectivă bipolară
Este o boală recurentă caracterizată prin episoade de manie ș i depresie cu perioade
normale intre episoadele de boala. Cauzele sunt încă necunoscute, deși factorii ereditari par să
joace un rol în generarea acestor afecțiuni. De asemenea, modificarea neurotransmițătorilor
cerebrali (disfuncționalități ale secreției serotoninei și norepinefrinei), împreună cu factorii
psiho-sociali pot juca un rol în debutul tulburării bipolare. La fel ca tulburarea depresivă,
tulburarea afectivă bipolară are debut relativ devreme în viața pacientului, și anume în timpul
adolescenței sau între 20 -30 de ani. (7)
În perioada de manie, pacien tul poate prezenta următoarele simptome: modificari de
dispozitie, modificari de forma a gandirii (grandoare) , tulburari de comportament
caracterizate prin energie crescuta si dezinhibitie, logoree , scaderea capacitatii de concentrare ,
scaderea nevoii de s omn.
În literatura de specialitate sunt descrise și episoade mixte , cu caracteristici din ambele
forme (manie și depresie).

Tulburările de anxietate
Anxietatea reprezintă o stare emoțională de nervozitate și disconfort, ce poate a vea
cauze necunosute. Ea poate fi leg ată de un element perceput ca amenințare, așadar poate fi
anticipatorie, sau se poate menține chiar după ce amenințarea a trecut. (8)
Multe persoane suferă de tulburare anxioasă fără să existe un eveniment ce poate fi
considerat trigger în antecedente; în apariția acestei tulburări fiind implicați atât factori psihici
căt și factori fizici. Exisă anumite tulburări somatice care pot determina în mod direct

10
anxietate ca: hipertiroidismul, feocromocitomul, aritmiile cardiace, astmul bronșic, BPOC -ul;
de asemenea, consumul de diferite substanțe pot juca un rol în declanșarea tulburărilor
anxioase (unele medicamente, de exemplu corticosteroizii, cocaina, amfetamina, alcoolul,
chiar și cofeina) .
Simptomele resimțite de pacientul cu tulburare de anxietate pot fi de domeniul
somatic: palpitații, respirație dificilă , xerostomie , greață, micțiuni frecvente, amețeală,
tensiune musculară, transpiraț ii, tremor, tegumente reci; sau simptome de domen iul psihic:
sentimente de spaimă și ameninț are, iritabilitate, pani că, tensiune interioară, î ngrijorare pentru
lucruri minore, dificultăț i de concentrare, insomnie de adormire, incapacitate de relaxare, etc.
Există mai multe tipuri de tulburare anxioasă, printre care:
1.Tulbu rarea de anxietate generalizată, caracterizată prin tendinț a la îngrijorare excesivă
pentru lucru ri cotidiene, îngrijorare care se maniestă zilnic timp de 6 luni sau chiar mai mult.
Ea ap are mai des la persoanele care consumă în mod abuziv alcool, la cele cu sindrom
depresiv sau la cele cu tulburare de panică. Conform DSM – IV, pentru a putea pune acest
diagnostic, o persoană trebuie să prezinte cel puțin trei din următoarele simptome: neli niște,
fatigabilitate marcată, tensiune musculară, iritabilitate, tulburări de somn, tulburări de
concentrare.
2.Tulburarea de panică este caracterizată de palpitații, senzație de nod in gâ t, ameț eli, dureri
toracice, frica de a nu î nnebuni sau frica de m oarte s ubită, simptomele apar spontan î n cele
mai multe ca zuri în situații cotidiene. Majoritatea pacienților care au experimentat un atac de
panică la un moment dat anticipează anxios un nou atac de panică și evită locul în care s -a
produs primul evenimen t de acest gen.
3.Agorafobia reprezintă tulburare a în care un individ se fereș te de locurile publice, aglomerate
împreună cu anxietatea anticipatorie de a fi în astfel de locuri din care nu există modalități
rapide de ieșire, în cazul în care apare o stare anxioasă intensă. Agorafobia se poate manifesta
izolat sau în contextul unei tul burări de panică, vârsta medie de debut fiind aproximativ 20 de
ani.
4.Tulburarea obsesivo -compulsivă este caracterizată de idei sau imp ulsuri anxiogene (gâ nduri
obsesive ) și prin nevoi imperioase (comp ulsii) prin care să scadă această anxietate. Deseori,
această afecțiune este asociată unei depresii, de asemenea, pacienții conștientizeză că acțiunile
pe care le desfășoară pentru a -și micșora nivelul de anxietate sunt exagerate. Conștientizarea

11
aceasta reprezintă diferențierea între acest tip de afecțiune și tulburările psihotice, în care
contactul cu realitatea este diminuat sever.
5. Tulburarea severă de stres apare la scurt timp după un evenimet traumatizant pe care
pacientul l -a trăit, sau la ca re a fost martor si se manifestă prin debutul unui episod de retrăiri
ale evenimentului respectiv, însoțite de anxietate; tulburări de somn, vise.
6.Tulburarea post -traum atică de stres reprezintă evocarea recurentă a unui eveniment stresant
extrem. De cele mai multe ori pacientul evită orice stimuli asociați cu trauma trăită. (8)

Schizofrenia
Reprezintă o afecțiune cronică, ce se caracterizează prin apariția psihozei (pierderea
contactului cu realitatea), asociată cu apariția halucinațiilor, a ideilor delirante, a unui
comportament dezorganizat, a disfuncției so ciale și ocupaționale, dar și a deteriorării judecății
și a capacității de a lua decizii și de a soluționa diverse probleme.
Deși nu se cunosc exact cauzele apariției acestei afecțiuni, se consideră că existe
posibilitatea ca schizofrenia să apară prin tr ansmitere genetică (rudele de gradul I ale
pacienților cu schizofrenie au șanse de 10% să dezvolte în timp această afecțiune). De
asemenea, se consideră că apariția acestei afecțiuni poate fi legată și de o complicație
intrauterină , sau a unei afectări vi rale a SNC. Factorii de mediu stresanți pot determina
debutul afecțiunii, sau chiar recurența la persoanele cu neurovulnerabilitate.
Conform DSM – IV, există cinci tipuri de schizofrenie: schizofrenie paranoidă
caracterizată prin apariția ideilor delirante și a halucinațiilor (în general auditive); schizofrenie
dezorganizată caracterizată prin discurs și comportament complet dezorganizat; schizofrenie
catatonică caracterizată prin imobilitatea sau hipermobilitatea pacientului, uneori chiar
abordarea unor pos turi bizare; schizofrenie nediferențiată caracterizată prin apariția unor
simptome mixte și schizofrenie reziduală caracterizată prin apariția unor perioade prelungite
cu simptome ușoare, după o perioadă cu simptome intense.
Pentru punerea acestui diagnostic, DSM – IV concluzionează că este necesară
asocierea a cel puțin două simptome pe o durată de aproximtiv o lună. (6)

12
Tulburări organice cerebrale
Sunt generate de disfuncții cerebrale manifestate prin pierderea memoriei,
dezorientare, tulbură ri de comportament. Sunt împărțite în două categorii: sindr oame
cerebrale acute și cronice:
Sindromul cerebral acut (Delirium) este caract erizat prin tulburarea conștiinț ei, dezorientare,
lipsă de atentie, agitaț ie psiho -motorie, apariția halucinațiilor, tu lburări de somn. Poate să
apară pe fondul unor afecțiuni medicale ca cele metabolice, pe fondul unei infecții sau a unui
traumatism, pe fondul unor afecțiuni psihiatrice ca schizofrenia sau tulburările de dispoziție
sau în urma întreruperii bruște a consum ului de alcool la un consumator cronic.
Sindromul cerebral cronic (Demența) este caracterizată prin diminuarea funcțiilor memoriei,
atenției, limbajului, intelectului și prin modificarea personalității. Cea mai comună formă de
demență este cea întâlnită î n boala Alzheimer, caracterizată clinic prin apariția tulburărilor
cognitive de tipul afazie, apraxie, agnozie, dar și prin modificări de comportament și
pesonalitate (furie, iritabilitate). De asemenea, demența se mai poate întâlni și în alte cazuri:
patologie vasculară – accidentul vascular cerebral (demență vasculară) , boala Parkinson,
deme nța cu corpi Lewy, care se poate suprapune peste boala Parkinson, consum cronic de
alcool, deficit de vita mina B12, sau chiar infecția HIV . (8)

Tulburări ale apetitului
Bulimia nervoasa reprezintă ingerarea compulsivă de alimente, în special cele cu valoare
calorică mare, urmată de vărsături autoprovocate, abuz de substanțe laxative, exerciții fizice
riguroase sau post. Spre deosebire de anorexie, în bulimie pa cienții au o greutate normală.
Anorexia nervoas ă reprezintă preocuparea exagerată de a fi slab (sub indicele de masă
corporală normal), frica exagerată de îngrășare, încercarea diferitelor tipuri de dietă,
combinată cu practicarea î n exces a exercițiilor f izice. Debutul acestei afecțiuni are loc de
regulă la nivelul adolescenței, fiind întâlnită în special în răndul populației de sex feminin. (6)

13
Tulburări de somatizare
Reprezintă manifestarea ca simptome fizice (somatice) ale unor fenomene psihice; de
obicei apariția acestora fiind involuntară. Aceste tulburări produc disconfort și interferă cu
funcționarea socială sau ocupațională a individului.

Tulburări de personali tate
Apar atunci când anumite trăsături de personalitate preexistente devin rigide și
maladaptive, astfel încât împiedică funcționarea normală a individului. Ele afectează un
procent de aproximativ 13% din populația generală. (7)
Personalitatea paranoidă
Sunt persoane reci și distante î n relațiile interpersonale sau pot deveni chiar geloase și
autoritare dacă devin ataș ate. Sunt secretoase și suspicioase în legătură cu schimbările sau cu
persoanele din jur. A u tendinț a să resimtă permanent o indignare și de multe ori intentează
acțiuni legale împotriva celor din jur. Sunt persoane co nștiincioase și eficiente, dar n u pot
lucra în echipă cu alții.
Personalitatea schizoid ă
Sunt persoane reticente, introvertite, solitare, distante din punct de vedere emoț ional și
social. S unt adesea absorbite in propriile gâ nduri si sentimente de aceea sunt predispuse la
visare.
Personalitatea schizotipal ă
Sunt persoane izolate social și detașate em oțional, la fel ca persoanele schizoide
dar, in plus, prezint a bizarerii în gândire, percepț ie și comunicare, cum ar fi: gâ ndirea magic a,
clarviziunea, ideile de relație sau ideație paranoidă.
Personalitatea borderline
Sunt persoane instabile din punct de vede re al dispoziț iei, al imagini i proprii, al
comportamentului și al rel ațiilor interpersonale. E ste mai evidentă în primii ani de viață
adultă, însă tinde să se stabilizeze cu vârsta. Acești pacienți sunt permanent in căutarea cuiva
care să le poarte de grijă deoarece consideră că au fost deprivate de îngrijirea adecvată î n

14
timpul copilarie i, drept pentru care se simt părăsite, necăjite și îndreptățite să solicite a tenție și
protecție în mod constant. Ei trec foarte repede de la o stare de dispozitie la alta, fiind
inconstanți în păreri. Ocazional, acești pacienți prezintă halucinații sau idei paranoide, dar și
tendințe de automutilare.
Personalitatea antisocială (psihopatică sau sociopatică )
Se caracterizează prin incapacitatea de a ține cont de drepturile ș i sentimentele
celorlalți, exploatându -i pe aceștia in scopul unor câștiguri materiale sau satisfacț ii
profesionale . Acești pacien ți prezintă de obicei toleranț ă scazută la frustrare , nu înțeleg
repercursiunile faptelor lor și de obicei nu se simt vinov ate atunci când greșesc, dând vina pe
alții. De multe ori, această tulburare duce la alcoolism, dependență de drogur i, infidelitate,
eșec profesional.
Personalitatea narcisică
Acești pacienți au o falsă impresie de superioritate, de grandoare, fiind cara cterizați în
permanență de nevoia de a fi admirați. Ei sunt foarte sensibili la critică , nereu șită sau
înfrangere , iar atunci când trec prin astfel de situații, pot deveni extrem de deprimați.
Personalitatea histrionică (isterică )
Sunt pacienți care încear că în mod constant să atragă atenția, și să dramatizeze cu orice
ocazie. Adesea, ei încearcă să își exprime emoțiile într -o manieră superficială. Relațiile
stabilite de aceștia tind să fie superficiale și de scurtă durată.
Personalitatea dependentă
Sunt p ersoane nesigure, lipsite de încredere în propria persoană, de cele mai multe ori
ei responsabilizandu -i pe cei din jur . De asemenea, de obicei nu își exprimă propriile păreri
de teama de a nu fi criticați.
Personalitatea evitantă
Sunt persoane care prezintă sensibilitate crescută la respingere, care se tem de relatii
sau de orice activitate nouă prin ca ar putea eș ua sau prin care ar putea fi dezamă gite. Această
teamă sporită de relații ascunde de obicei o dorință puternică de afecțiune ș i acceptare .

15
Personalitatea obsesiv -compulsivă
Sunt persoane perfecționiste, conștiincioase, serioase, însă inflexibile și incapabile de a
se adapta schimbărilor. De obicei aceste persoane au greutăți în luarea deciziilor și prezintă
dificultati in a -și duce la bun sfârș it sarcinile , deoarece se pierd în detalii.
Ei de obicei suferă datorită relațiilor interpersonale și a situațiilor în care nu au
controlul sau în care trebuie să se bazeze pe alții sau în situațiile in care evenimentele sunt
imprevizibile.

Perso nalita tea pasiv -agresivă (negativistă )
Acești pacienți sunt persoane care evită efectuarea anumitor obligații prin găsirea
diverselor scuze sau cauze externe. Dispoziția lor este întotdeauna iritabilă, cât și depresivă, ei
fiind permanent nemulțumiți și c ritici cu cei din jur, considerându -i de multe ori pe aceștia
vinovați de propriile eșecuri. De asemenea, ei sunt dependenți de cei din jur, însă dependența
aceasta este întotdeauna însoțită de critică.
Personalitatea ciclotimică
Pacienții aceștia prezin tă perioade expansivitate, bună dispoziție, care alternează cu
perioade de pesimism marcat, fiecare stare durând săptămâni, până la luni. Aceste schimbări
de dispoziție ritmice, apar fără o cauză determinantă, de multe ori ciclotimia complicându -se
cu cons um de alcool și substanțe psihoactive.
Personalitatea depresivă (masochistă )
În general, aceste persoane sunt îngri jorate și au o viziune pesimistă care poate
descuraja și deprima persoanele din jurul lor. În plus, acestea prezintă o stimă de sine scăzut ă,
împreună cu sentimente de nemeritare a satisfacțiilor personale.

16
Tulburări legate de consumul de alcool și substanțe psihoactive
Pentru a putea vorbi despre tulburările legate de consumul și abuzul diverselor
substanțe, este necesară definirea anumitor termeni:
Intoxicația – apare în caz de administrare acută a unei substanțe ca alcool, droguri,
medicamente, ea dispărând în urma metabolizării acesteia.
Abuzul – apare în caz de administrare cronică a unei substanțe, această administrare ducând la
manifestări clinice și la imposibilitatea îndeplinirii obligațiilor sociale, profesionale și
familiale.
Adicția – reprezintă nevoia psihică de a consuma acea substanță.
Toleranța – reprezintă administrarea repetată a unor doze din ce în ce mai mari pentru a obține
aceleași efecte fizice și psihologice.
Dependența – reprezintă starea fizică și psihică ce se instalează în urma consumului cronic de
substanțe, ce este exprimtă fizic prin apariția toleranței și apoi a fenomenelor de sevraj la
întreruperea bruscă a consumului, iar psihic prin nevoia imperioasă de a consuma acea
substanță. (7,8)
Tulburările legate de consum de alcool
Etanolul reprezintă un drog acceptat din punct de vedere social în cele mai multe
culturi, încă din cele mai vechi timpuri. Consumul excesiv de alcool poate duce la probleme
medicale și psihice severe. Consumul excesiv cronic, care presupune apariția compulsivității
de a consuma alcool, apariția toleranței și a sindromului de sevraj reprezintă depe ndența de
alcool sau alcoolism. (6)
Consumul excesiv de alcool este reprezentat la bărbați peste 14 unități pe săptămână,
iar la femei peste 7 unități pe săptămână. O unitate de alcool însumează 20 grame de alcool
pur, reprezentând o sticlă de bere de 500 ml sau un pahar de vin de 200 ml, sau 40 ml de
băuturi spirtoase . (7)
Factorii de risc pentru instalarea dependenței de alcool: proveniența din familii
dezorganizate, existența unui membru de familie apropiat care este consumator cronic, în
special a tatălui, proveniența din medii defavorizat e social, lipsa educației, asocierea unor
tulburări de personalitate, a unor tulburări anxioase, respectiv tulburări depresive. (7,8)

17
Sevrajul alcoolic reprezintă o urgență medicală reprezentată prin tulburările psiho –
patologice apărute în urma încetării consumului de alcool. În lipsa tratamentului, sevrajul
necomplicat se poate complica cu delirium tremens, care are o mortalitate de apr oximativ
20%. (7)
Tulburările legate de consumul de opioide
Din această categorie de substanțe fac parte opiumul, apoi derivatele sale: morfina,
hidromorfina, heroina, oxycodona, metadona. Ele acționează asupra structurilor cerebrale
implicate în transmiterea durerii, alterînd astfel reactivitatea la stimulti nocic eptivi, acest lucru
explicând folosirea acestora în diverse patologii. Dependența de astfel de substanțe este în
creștere, fie că vorbim despre consum recreațional (heroină), fie că vorbim depre consum în
scop terapeutic (morfină sau oxicodonă). (6)
Sevra jul la opiacee apare în general la aproximativ 6 -8 ore după întreruperea
consumului, având o durată de 24 de ore până la 2 săptămîni, manifestându -se prin simptome
fizice (frisoane, rinoree, midriază, vărsături, diaree, creșterea tensiunii arteriale, hiper termie,
tremor, neliniște) și prin simptome psihice (iritabilitate, anxietate). Pentru stoparea
consumului, se apelează la tratament substitutiv cu metadonă, deoarece sindromul de
abstinență apărut în urma consumului acestui preparat este mai ușor de supor tat faâă de
sindromul de sevraj la alte opiacee. (7)
Tulburările legate de consumul de anxiolitice și sedative
Anxioliticele și sedativele reprezintă clase de medicamente frecvent folosite în
practica medicală. În cazul consumului cronic, dependența psihol ogică se poate instala rapid,
după câteva săptămâni de consum, iar încercarea de stopare a consumului poate duce la
exacerbarea insomniei. (6)
Sevrajul , in special la barbiturice poate duce la neliniște, tremor, slă biciune, delir,
confuzie, halucinații vizuale ș i auditive. Sevrajul la benzodiazepine poate să producă un
sindrom asemănător, dar de o severitate mai mică.
Tulburările legate de consumul de marijuana (cannabis)
Acest drog este derivat din Cannabis sativa și este un drog ușor, deoarece nu s -au
demonstrat aparițiia complicațiilor organice severe în urma consumului. Consumul exagerat al
acestui drog și incapacitatea de a opri consumul acestuia sunt fenomene neobișnuite.

18
Marijuana este de regulă folosită episodic, fără să determine disfuncții psi hologice sau
sociale. De asemenea, în cazul opririi consumului se poate instala un sindrom de sevraj blând,
asemănător celui apărut în cazul opririi consumului de benzodiazepine . (6)
Tulburările legate de consumul cocainei
Acțiunea cocainei este de stimulare, asemănătoare cu cea a amfetaminelor, însă
efectele se instalează mult mai rapid și sunt mai puternice faâă de cele ale benzodiazepinelor.
Timpul de înjumătățire al cocainei este scurt, efectele psihostimulante durează a proximativ o
oră. Sevrajul instalat după oprirea consumului este reprezentat prin somnolență, creșterea
apetitului și depresie. (6)
Tulburările legate de consumul de amfetamine
Cele mai cunoscute substanțe din această categorie sunt amfetamina și
metamfetamina, al căror consum este larg răspândit în America de Nord, Anglia sau Olanda,
ele fiind relativ ușor de produs în manieră artizanală. Ele sunt substanțe care generează rapid
toleranță și mai ales dependență, determinând o st are asemănătoare cu cea determinată de
consumul de cocaină, reprezentată în special de euforie, hipervigilență, scăderea apetitului.
Consumul cronic de amfetamine poate genera în timp distrucția unui număr mare de neuroni,
de asemenea, este documentat fapt ul că un consumator cronic poate dezvolta fenomene de
psihoză, manifestată clinic asemănător schizofreniei. (6)
Tulburările legate de consumul de substanțe halucinogene
Cea mai utilizată substanță din această cate gorie este LSD (dietilamida acidului
lisergic), sintetizată pentru prima dată în anul 1940. Alte substanțe din această categorie, însă
mai puțin active sunt psilocibina și mescalina. LSD produce hiperactivitate psihomimetică,
manifestată prin iluzii, halucinații, modificarea percepției timpului t răit, modificări cognitive,
modificări de dispoziție. Consumul cronic induce numeroase efecte psihologice marcate de
alterarea capacității de judecată, generând astfel numeroase accidente. (7)

19
Capitolul III: Date statistice
Anual, la nivel internațional, milioane de persoane sunt afectate de afecțiuni psihiatrice
și mai ales de implicațiile negative sociale și financiare generate de acestea.
Conform datelor statistice din 2018, în Statele Unite ale Americii 19,1% din adulți
(47,6 miioane de persoane) au fost diagnosticați cu afecțiuni psihiatrice, respectiv 16,5% din
copiii cu vâr ste cuprinse între 6 și 17 ani (7,7 mili oane de copii), reprezentând unul din cinci
adulți, respectiv unul din șase copii. Dintre aceste afecțiuni, cele mai întâlni te sunt tulburările
anxioase (19,1%), episodul depresiv major (7,2%), tulburarea de stres posttraumatic (3,6% ),
tulburarea bipolară (2,8). S e estimează că afecțiunile psihiatr ice sau consumul de substanțe
sunt implicate în una din opt prezentări la camera de gardă. De asemenea, afecțiunile
psihiatrice grave au dus în anul 2018 la pierderi economice de 193,2 miliarde de dolari în
SUA , în timp ce la nivel global, doar depresia și tulburarea anxioasă generează pierderi de un
trilion de dolari anual, fără a mai lua în calcul și alte afecțiuni psihiatrice. (9)
În anul 2017 în 26 de state membre ale Uniunii E uropene erau 93000 de medici
psihiatri, adică între 7,8 și 26,4 medici psihiatri la 100000 de locuitori. Cel mai mic procent de
medici psihiatri raportat la numărul populației se află în Polonia și Bulgaria, în timp ce cel
mai mare se află în Germania și Grecia. (10)
Conform OMS (Organi zația Mondială a Sănătății), prevalența tulburărilor psihiatrice
era de 12% pentru toată Europa în anul 2015 , adică aproximativ 110 milioane de pacienți.
(11)
Speranța de viață a persoanelor cu afec țiuni psihiatrice este mai mică raportată la
populația gen erală , astfel că ei pot deceda cu 10, pâ nă la 25 de ani mai devreme decâ t cei care
nu prezintă asemenea afecțiuni. În cazul depresiei, riscul de moarte prematură crește de până
la 1,8 ori, în timp ce în cazul sc hizofreniei acesta crește de 2-2,5 ori. (12)
Decesul prematur al acestor pacienți comparativ cu cel al populației generale, apare
datorită comorbidităților (afecțiuni cardiovasculare, pulmonare, metabolice), cât și datorită
sinuciderilor sau consumului excesi v de alcool sau alte substanțe. (12)
În an ul 2018, în România, numărul pacienților cu diverse afecțiuni psihiatrice a fost
de 2445 cazuri la 100.000 de locuitori. Prevalențe ce depășesc 3.000 de cazuri la 100.000 de

20
locuitori au fost raportate de județele: Argeș, Vâlcea, Hunedoara, Olt, Buzău, Că lărași, Gorj
și Caraș -Severin. (13)
Frecvența deceselor prin suicid în România este de 5 mare ori mai mare la bărbați
decât la femei (22,8‰, respectiv 4,2‰ în anul 2010), indiferent de grupa de vârstă. Frecvența
cazurilor de suicid la tinerii cu vârste cu prinse între 15 și 19 ani este cu circa 50 % peste
media europeană (6,3‰ în anul 2010), cu 21% mai mare la adulții cu vârste cuprinse între 50
și 54 de ani. (14)

21
Capitolul IV: Comportamentul suicidar
Suicidul reprezintă cea mai de s întâlnită urgență psihiatrică , alături de stările
confuzionale, agitația psihomotorie, stările disociative. Conform Organizației Mondiale a
Sănătății, anual, la nivel global au loc aproximativ 800000 de sinucideri, adică o persoană
decedată prin sinucidere la fiecare 40 de secunde. De asemenea, se estimează faptul că
numărul de tentative de sinucideri este de 20 de ori mai mare ca numărul de sinucideri
realizate.
Comportamentul suicidar este reprezentat de trei tipuri de acte cu p otential
autodistructiv: suicidu l realizat, tentativa de suicid și gesturile sau ideația suicidară. Toate cele
trei tipuri de acte trebuie depistate cât mai rapid, pentru a putea acționa la timp pentru
reechilibrarea psihologică și psihiatrică a pacientului. (6)
Cel mai important rol al medicului prin care acesta poate preveni apariția acestui tip de
acte autodistructive, este de a depista factor ii de risc ce pot duce la apariția acestei urgențe ,
pentru a putea acorda cel mai bun tip de suport pentru astfel de pacienți. Cauzele ce pot duce
la astfel de acte sunt complexe, fiind reprezentate de cauze de natură socială, cauze de natură
profesională , cauze medicale specifice pacientului, dar și altele.
În categoria cauzelor sociale pot intra izolarea socială, pierderile unor persoan e
apropiate, separarea de partenerul de viață sau decesul acestuia. În categoria cauzelor
profesionale poate intra pierderea locului de muncă, iar în categoria cauzelor medicale
tulburarea depresivă este situată pe primul loc, urmată de apariția halucinați ilor imperative,
tulburările de personalitate, spre exemplu tulburarea borderline, sau tulburări legate de abuzul
de alcool sau de substanțe psihoactive. (7)
S-a observat, pe lângă cauzele prezentate anterior, că pacienții care recurg la astfel de
gesturi pot avea și alte caracteristici comune, ca:
 Vârsta : mai frecvent peste 45 de ani;
 Sexul masculin: s-a observat o rată crescută de sinucideri în rândul bărbaților, față de
femei, în râ ndul cărora s -a observant o rată crescută de tentative de suicid;
 Situa ția familială: s -a observant o rată crescută de sinucideri în rândul celor care nu au
familie, sau care s -au separate recent de partener;
 Prezența bolilor incurabile;
 Prezența în antecedente a tentativelor de suicid. (7)

22
În anul 2016 s -a determinat faptul că aproximativ 79% din tre sinuciderile petrecute la
nivel mondial au avut loc în țări în care veniturile cetățenilor erau mici și medii, așadar
factorii financiari pot contribui la fel de mult ca și cei sociali sau medicali la apariția
acestui fenomen global. De asemenea, tot în a nul 2016, sinuciderile au reprezentat 1,4%
din totalul deceselor survenite la nivel global, ajungând astfel pe locul 18 în topul cauzelor
de deces. (15)

23
Capitolul V: Legislație pentru pacienții cu afecțiuni psihiatrice
În ultimele decenii, interesul pentru prevenția și tratarea afecțiunilor psihiatrice a
crescut la nivel global, datorită creșterii incidenței acestora.
Conform Strategiei Naționale de Sănătate 2014 -2020, elaborate de către Ministerul
Sănătății: ” O bună să nătate mintală a populației contribuie favorabil la prosperitatea
economică a societății, reprezentând un drept fundamental al individului, asumat prin Pactul
European din 2008 ”. (14)
Asigurarea unui grad adecvat de sănătate mintală la nivelul populației presupune
accesul cetățenilor la servicii eficiente de prevenție , tratament și reabilitare a tulburărilor de
natură psihiatrică, astfel încât să se încerce minimizarea numărului de pacienți cu sănătate
mintală precară, îmbunătățirea stării de sănătate a celor deja diagnosticați și nu în ultimul rând
reducerea numărului de cazuri de suicid în rândul pacienților vulnerabili. (14)
De asemenea, la nivel legislativ, Legea Sănătății Mintale și a Protecției persoanelor
cu tulburări psihice adoptată în anul 2002, definește statutul persoanelor care suf eră de
afecțiuni psihiatr ice, descriind drepturile pe care aceste persoane le au la nivelul țării noastre.
Din punct de vederea al măsurilor adoptate, Ministerul Sănătății a elaborat
următoarele :
 Revizuirea ghidurilor de practică și a protocoalelor terapeutice;
 Creșterea rolului asistenței medicale primare și a celei comunitare în identificarea și
tratamentul afecțiunilor psihiatrice;
 Implementarea de campanii de informare și educare, prevenirea îmbolnăvirii și a
suicidului la grupele de vârstă sau la populațiile vulnerabile;
 Combaterea stigmei legate de astfel de afecțiuni;
 Abordarea problematicii consumului cronic de alcool prin elaborarea de intervenții
specifice pentru acesști pacienți;
 Asigurarea accesului consumatorilor de substanțe psihoactive la servicii i ntegrate
medicale și sociale pentru reintegrare socială mai rapidă. (14)

24

PARTEA SPECIALĂ

25
Capitolul VI: Metoda de realizare a studiului

V.I. Ipoteza de lucru
Domeniul psihiatriei, împreună cu afecțiunile ce intră sub această incidență reprezintă
un domeniu foarte vast, aflat în continuă expansiune. În ultimele decenii farmaco psihiatria s-a
dezvoltat foarte mult, generând noi clase de medicamente cu potenț ial mai bun de a ține
simptomatologia psihiatrică sub c ontrol. Pe de altă parte, și dome niul psihologiei s -a
dezvoltat, venind astfel în sprijinul pacienților cu ast fel de afecțiuni.
Însă, pe lângă simptomatologia specifică , afecțiunile psihiatrice au potențialul de a
dezvolta un impact negativ asupra pacient ului, afectându -i toate aspectele vieții de zi cu zi, de
la profesie, până la viața socială sau viața de familie.
Din acest motiv am considerat că este necesar să analizez legătura dintre numărul de
recăderi, respectiv percepția pacientului asupra propri ilor simptome și impactul negativ al
afecțiunii asupra tutur or aspectelor vieții acestuia , considerând că la bază există un fenomen
prin care aceste două elemente se autoîntrețin.

V.II. Obiectivele cercetării
Studiul de față își propune:
– Aprofundarea cunoașterii patologiei psihiatrice ca o necesitate în abordarea integrală a
pacientului;
– Utilizarea chestionarului aflat la nivelul Anexei I cu scopul identificării gradului de
stigmatizare cu care acești pacienți se confruntă în viața socială și profesion ală;
– Identificarea legăturii dintre gradul de stigmatizare și numărul de recă deri sau
severitatea afecțiunii;
– Identificarea conștientizării pacientului asupra propriilor limite apărute în viața
personală și profesională , după instalarea afecțiunii ;

26
V.III . Metoda de cercetare și instrumentele folosite
Pentru realizarea acestei lucrări am decis să utilizez metoda analizei sociologice
instrumentate pr in elaborarea unui chestionar , urmată de analizarea tuturor parametrilor
considerați relevanți pentru elabor area chestionarului . Am considerat această metodă ca fiind
cea mai potrivită, datorită faptului că pot fi incluși în studiu un număr mai mare de pacienți cu
patologie psihiatrică, astfel concluziile trase pot fi aplicate la un nivel mai mare , asupra unui
număr extins de pacienți.
Instrumentul folosit pentru elaborarea prezentei lucrări de cercetare este reprezentat de
chestionarul care se poate regăsi la nivelul Anexei I. Chestionarul , care cuprinde un număr de
35 de întrebări, a fost folosit pentru a identifica problemele cu care se confruntă pa cienții cu
afecțiuni psihiatrice în viața socială, în viața profesională, dar și în viața familială, mai ales
datorită stigmatiză rii de care aceștia se lovesc zi de zi.
Studiul a fost re alizat pe un număr de 57 de pacienți care prezentau patologie
psihiatrică, din totalul de 2534 de pacienți înscriși pe lista cabinetului de medicină de familie
la nivelul căruia mi -am desfășurat pregătire a în timpul rezidențiatului.
Criteriile de includer e în lot au fost prezența patologiei de natură psihiatrică,
acceptarea liber exprimată a pacientului de a participa la studiu , soluționarea chestionarului,
completarea cu exactitate a rubricilor acestuia , dar și discernământul pacientului.
Criteriile de excludere au fost: vârsta sub 18 ani, prezența unor afecțiuni severe , în
afara spectrului psihiatric , incapacitatea de a completa corect chestionarul și refuzul de a
semna consimțămăntul pentru folosirea datelor cu caracter personal .
În momentul în care pacienții s-au prezentat la cabinetul de medicină de familie, li s-a
explicat ce presupune participarea la acest studiu, respectiv completarea chestionarului și li s-
a cerut acceptul pentru includerea în lotul de pacienți studiați . S-a avut în vedere ca fiecare
pacient inclus în studiu să prezinte o posibilitate crescută de colabora re cu medicul de familie,
un interes crescut față de participarea la astfel de studii și o fereastră de timp disponibilă
răspunderii la întrebările chestionar ului.

27
Parametrii în funcție de care au fost urmăriți pacienții au fost următorii:
 Vârsta;
 Sexul;
 Mediul de viață;
 Starea civilă;
 Nivelul de școlarizare;
 Tipul afecțiunii;
 Momentul diagnosticului;
 Cine a îndrumat pacientul spre serviciul de psihiatrie ;
 Ce a determinat pacientu l să apeleze la servicii specializate;
 Durata de timp dintre momentul apariției primelor simptome și momentul apelării la
serviciul de psihiatrie;
 Metoda terapeutică urmată;
 Numărul de recăderi;
 Numărul de spitalizări;
 Existența unu i loc de muncă;
 Impactul simptomatologiei asupra desfășurării activității profesionale;
 Impactul afecțiunii asupra venitului pacientului;
 Relaționarea cu colegii de echipă și impactul afecțiunii asupra acesteia;
 Relaționarea cu partenerul de viață și impactul afecțiunii asupra acesteia;
 Impactul afecțiunii asupra relației cu copiii și alți membri ai familiei;
 Impactul afecțiunii asupra vieții sociale a pacientului (relaționarea cu cercul de
prieteni).

28
Capitolul VII : Rezultatele studiului
Repartiția cazurilor în funcție de parametrii principali
Repartiția în funcție de sex
Sexul feminin este cel predominant în cadrul lotului, cu un procent de 56,14% (32 de
cazuri) din totalul de 57 de pacienți, față de sexul masculin cu o pondere de 43,8 4% (25 de
cazuri). Sex ratio (F/B) este egal cu 1,28.
Repartiția în funcție de vârstă
Intervale de vârstă Număr de cazuri Procente (%)
<20 ani 2 3,5
20-29 ani 4 7,01
30-39 ani 7 12,28
40-49 ani 17 29,82
50-59 ani 12 21,05
60-69 ani 8 14,03
70-79 ani 4 7,01
>80 ani 3 5,26

Vârsta pacienților incluși în lotul de studiu a fost cuprinsă între 19 și 83 de ani . Se
poate observa faptul că grupele de vârstă cele mai afectate de aceste afecțiuni sunt cele
cuprinse între 40 -49 de ani, respectiv 50 -59 de ani, apoi se poate observa faptul că incidența
acestora scade, până la un minim de 3 pacienți cu vârsta de peste 80 de ani.
Numărul mic de pacienți cu vârste de peste 80 de ani poate fi legat de faptul că în acest
interval de vârstă, pacienții în general prezintă și alte patologii, unele în stadiu avansat, o parte
din ei nu se pot deplasa la medicul de familie, iar o altă parte nu mai au discernâmănt , datorită
vârstei avansate și a patologiilor asociate .

29
Așa cum am prezentat în capitolul dedicat metode lor folosite, nu am inclus în studiu
pacienți cu patologii într -un stadiu foarte avansat, pacienți fără discernământ, sau pacienți
care nu și -au exprimat din diverse motive acordul de a participa la un astfel de studiu .
Repartiția în funcție de mediul de p roveniență
Împărțind pacienții în funcție de mediul de proveniență , constatăm că 80,70% (46 de
pacienți) din ei locuiesc în mediu urban, în timp ce doar 19,3% (11 pacienți) în mediu rural.
Acest lucru este explicat de faptul că poziția cabinetului de medi cină de familie la nivelul
căruia mi -am desfășurat studiul se află în mediu urban, respectiv în București, fiind așadar
dificil pentru pacienții din mediu rural să fie înscriși pe lista unui medic dintr -o localitate
situată la mare distanță față de zona lor de proveniență.
Repartiția pacienților în funcție de starea civilă
Privind starea civilă a pacienților, îi putem împărți pe aceștia în 3 catego rii: pacienți
căsătoriți: 57,14 % (32 de pacienți), pacienți necăsătoriți: 22,8% (13 pacienți) și pacienți
divorțați: 21,05% (12 pacienți).
Repartiția pacienților în funcție de nivelul de școlarizare
După nivelul de școlarizare, aceștia pot fi împărțiți în 2 categorii: cei cu studii medii:
24 de pacienți și cei cu studii superioare: 33 de pacienți.
Repartiția pacienților în funcție de tipul de boală
Tulburarea depresivă este cea care a predominat în rândul pacienților (18 pacienți),
urmată de tulburarările de anxietate (12 pacienți) și de tulburarea bipolară (11 pacienți).
Procentul cel mai mic a fost înregistr at în cazul pacienților cu schizofrenie: 5,27%,
reprezentând un număr de 3 pacienți. De asemenea, în lotul de pacienți au fost prezenți și
pacienți cu tulburări organice, reprezentate prin demențe: 7 pacienți, dar și pacienți cu
tulburări legate de consum cronic de alcool: 6 pacienți.
Repartiția pacienților în funcție de momentul diagnosticului
Din lotul de pacienți, doar 11 sunt pacienți mai recenți (cu diagnostic pus în urmă cu
câteva luni), restul de 47 fiind pacienți cronici, dintre care 31 au fost dia gnosticați în urmă cu
mai mult de 4 ani, iar 15 au fost diagnosticați în urmă cu aproximativ 2 ani.

30
Repartiția pacientului în funcție de persoana a sugerat necesitatea consultului de specialitate
Cei mai mulți dintre pacienți au fost îndrumați spre tratam ent de specialitate de către
membrii din familie (25 de pacienți), sau de către un cadru medical, precum medicu l de
familie (19 pacienți), în timp ce doar 13 pacienți s -au prezentat la consultul de specialitate
psihiatric din proprie initiativă. Cei mai mulți pacienți au menționat că s -au prezentat la
consultul de psihiatrie datorită imposibilității managerierii simptomelor de unul singur (27 de
pacienți), însă și impactul negativ asupra vieții sociale sau asupra vieții de fam ilie au jucat un
rol importan t.
Repartiția pacienților în funcție de momentul prezentării la consultul de specialitate
Din păcate, cei mai mulți pacienți s -au prezentat la consultul de specialitate după
aproximativ 1 an (59,67% dintre pacienți), considerând că pot manageria singuri si mptomele,
sau considerând că pot opta pentru alte metode de ameliora re a simptomelor trăite.
Repartiția pacienților în funcție de terapia urmată
Cei mai mulți dintre pacienți optează doar pentru tratament medicamentos (68,42%,
reprezentînd 39 de pacienți din lotul studiului), considerându -l pe acesta cel mai important,
neglijând astfel beneficiile aduse de consilierea psihologică, deși medicul psihiatru le -a
sugerat că abordul psihologic este complementar, ducând, împreună cu tratamentul
medicamentos la o recuperare mai bună și mai rapidă.
Dintre cei care optează și pentru consiliere psihologică (18 pacienți), cei mai mulți o
consideră utilă (12 pacienți), în timp ce alți 6 sunt la începutul tratamentului și nu pot
cuantifica în mod adecvat aportul acestei modalități de tratament. Cei mai mulți dintre ei sunt
pacienți cu vârste cuprinse între 25 și 45 de ani și au un nivel superior de școlarizare,
înțelegând astfel beneficiile aduse de consilierea psihologică efectuată în paralel cu
tratamentul medicamentos .
Repartiția pacienților în funcție de severitatea afecțiunii
Modificarea schemei de tratament
O parte semnificativă din lotul de pacienți (49,12%) a avut schema de tratament
modificată prin adăugarea unui alte clase de medicație cel puțin o dată în ultim ii 3 ani,
datorită lipsei de reactivitate la tratamentul initial. De asemenea, un procent de 21,05% din

31
lotul de pacienți au avut tratamentul modificat de cel puțin 2 ori în ultimii 3 ani, datorită
acestei probleme.
Numărul de recăderi
De asemenea, un procent semnificativ din lotul de pacienți (57,89%) au prezentat mai
mult de 2 recăderi în ultimii 3 ani, astfel că desfășurarea activităților zilnice le -a fost aproape
imposibilă în acea perioadă, în timp ce 28,07% din lotul de pacienți a prezentat aproximativ 4
recăderi în ultimii 3 ani.
Numărul de spitalizări
Un număr semnificativ de pacienți, respectiv 26 de pacienți din cadrul lotului nu au
fost spitalizați niciodată pentru afecțiunea de care suferă, ei fiind tratați în regim ambulato r, în
timp ce 20 de pacienți au fost spitalizați o singură dată în ultimii 3 ani, iar doar 11 pacienți au
fost spitalizați de mai mult de 2 ori în ultimii 3 ani. În general spitalizarea acestora a fost
făcută pentru un număr mic de zile (4 -5 zile) și mai a les pentru supravegherea necesară la
inițierea tratamentului, însă, pentru un număr de 7 pacienți durata de spitalizare a fost de mai
mult de 7 zile.
Repartiția pacienților în funcție de prezența unui loc de muncă stabil
Cei mai mulți pacienți au un loc de muncă la momentul actual (27 de pacienți), în timp
ce 12 dintre ei sunt neangajați, 15 sunt pensionari și doar 3 sunt studenți. O mare parte dintre
pacienți au menționat faptul că în ultimii 3 ani au avut mai mult de 2 locuri de muncă ( 12 de
pacienți), în timp ce 7 dintre ei au menționat faptul că au avut mai mult de 4 locuri de muncă,
iar 8 pacienți din cadrul lotului au precizat faptul că au avut un singur loc de muncă în ultimii
3 ani.
Repartiția pacienților în funcție de percepția personală asupra s imptomatologiei
Întrebați fiind cât de mult îi împiedică simptomatologia să își desfășoare în mod
normal activitatea profesională, cei mai mulți dintre pacienți (13 pacienți) au răspuns că se
află la nivelul 2 (1= cel mai puțin, 5=cel mai mult), în timp c e un număr relativ mic de
pacienți (7) au spus că momentan se află la nivelul 3 -4. De aici putem trage concluzia că
tratamentul pe care acești pacie nți îl urmează este destul de e ficient, astfel că aceștia își pot
desfășura activitatea profesională într -o proporție destul de mare. Dintre cei care au menționat
faptul că simptomatologia specifică îi împiedică să își desfășoare activitatea la locul de

32
muncă, cei mai mulți au spus că n u mai au aceeași putere de concentrare ca înainte de aflarea
diagnosticului, sau că se simt obosiți tot timpul, un număr destul de mare de pacienți (33) au
menționat faptul că au fost nevoiți să apeleze la concediu de odihnă sau chiar concediu
medical pent ru a-și putea mai apoi continua activitatea profesională.
Un procent destul de mic de pacienți a menționat faptul că datorită simptomatologiei
au fost nevoiți să își sisteze activitatea profesională, respectiv 19,3% (11 pacienți). Cei mai
mulți dintre ac eștia și -au sistat activitatea profesională maxim 2 luni și doar 4 dintre ei au fost
obligați de simptomatologie să nu mai profeseze timp de mai mult de 4 luni.
Repartiția pacienților în funcție de fluctuațiile venitului apărute după punerea diagnosticulu i
Pentru doar 6 pacienți din cei 57 de pacienți , venitul a crescut după aflarea
diagnosticului. Acești 6 pacienți sunt pacienți care au fost angajați în cei trei ani în același loc
de muncă, sau au schimbat maxim două locuri de muncă , sunt pacienți care suferă de sindrom
depresiv și care, de -a lungul timpului au avut foarte puține recăderi, urmănd planul de
tratament cu strictețe.
Cel mai mare procent, respectiv 50,88% din tre pacienți (29 de pacienți) au menți onat
faptul că venitul li s -a redus, iar 38,5 9% din tre pacienți (22 de pacienți) au menționat faptul că
venitul lor a rămas asemănător celui de dinainte de a fi diagnosticați. Dintre cei cărora venitul
li s-a micșorat, fac parte cei care s -au pensionat și cei care au rămas fără un loc de muncă
după a flarea diagnosticului .
Întrebați fiind despre impactul negativ pe care reducerea venitului l-a avut asupra lor și
a membrilor din familie, cei mai mulți au cuantificat acest lucru la nivelul 3 (21 de pacienți),
ei fiind nevoiți să reducă diverse cheltuieli ale familiei, sau chiar o parte din ei rămânând
șomeri o perioadă de timp. Doar 8 din cei 57 de pacienți, au cuantificat acest lucru la nivelul
4, fiind nevoiți să vândă o parte din proprietățile pe care le dețineau anterior diagnosticării.
Acești 8 pacienți fac parte din categoria de pacienți cu studii medii, dar mai ales, o mare parte
din ei sunt cei care au avut mai mult de 2 locuri de muncă în ultimii 3 ani și un număr crescut
de recăderi în această perioadă.

33
Repartiția pacienților în funcție de colaborarea cu colegii de la locul de muncă
O mare parte din cei 27 de pacienți care sunt a ngajați consideră că atitudinea colegilor
de la locul de muncă s -a modificat într -o manieră negativă după aflarea diagnosticului,
respectiv 17 pacienți, în timp ce doar 10 dintre ei consideră că atitudinea colegilor a rămas
nemodificată. De asemenea, cei m ai mulți dintre pacienții cu loc de muncă au considerat că
afecțiunea îi împiedică să aibă o bună colaborare la locul de muncă cuantificată la nivelul 1,
respectiv 2 (15 dintre cei 27 de pacienți angajați), iar 12 au cuantificat acest lucru la nivelul 3.
Repartiția pacienților în funcție de viața familială
Un procent considerabil de pacienți a considerat faptul că relația cu partenerul de viață
s-a modificat într -o manieră negativă după aflarea diagnosticului (42,1%, reprezentând 24, din
totalul de 57 de pacienți). Dintre aceștia, cei mai mulți au considerat că afecțiunea în sine a
generat toate problemele de cuplu (11 pacienți), iar restul au considerat că la baza modificării
relației cu partenerul au stat fie problemele financiare, fie modificarea stilu lui de viață. Pentru
o parte din cei 24 de pacienți (5), căsătoria s -a terminat cu un divorț sau separare, survenite
după apariția afecțiunii.
Un numă r semnificativ de pacienți, respectiv 33, au considerat că relaționarea cu copiii
lor sau cu alți membr ii ai familiei a devenit dificilă după diagnosticare, de asemenea, o mare
parte din aceștia au spus că datorită afecțiunii, nivelul lor de energie este foarte mic, iar o
mica parte au menționat faptul că uneori devin irascibili în relaționarea cu membrii d in
familie.
Repartizarea pacienților în funcție de viața socială
O parte semnificativă din lotul studiat a menționat o diminuare a calității relațiilor cu
prietenii sau cunoștințele, cei mai mulți afirmând faptul că sunt vizitați de către aceștia de
maxim 5 ori pe an (28 de pacienți) și doar 12 dintre ei afirmând că sunt vizitați doar de
sărbători.

34
Capitolul VIII: Discuții
Cu ajutorul chestionarului elaborat am putut urmări întreg lotul de pacienți în funcție
de anumiți parametrii și am putut face asocieri între anumite car acteristici ale acestora , pentru
a putea elabora concluzii cât mai obiective.
Am putut observa că există asocieri între nivelul de școlarizare al pacientului și
metoda terapeutică urmată, astfel că cei mai mulți dintre pacienții cu nivel mediu de
școlarizare optează pentru terapia clasică, medicamentoasă, fară să ia în calcul terapi a
psihologică. De asemenea, am putut observa faptul că pacienții cu nivel de școlarizare mediu
și mai ales cei cu recăderi frecvente, sau cu mai mult de o spitalizare sunt predispuși la
schimbarea frecventă a locului de muncă și la scăderea venitului în pr imul rând datorită
sistării activității profesionale, dar și datorită imposibilității reconversiei profesionale după
pierderea locului de muncă.
O parte din pacienții cu afecțiuni mai grave ca schizophrenia, sau cei cu tulburări
legate de consum de alcoo l au fost predispuși la a rămâne fără un loc de muncă și implicit la a
avea un venit redus. De asemenea, la ei s -a observant o creștere a degradării relațiilor în plan
familial, profe sional și social.
Am mai putut observa că venitul scăzut, pentru o part e din pacienți a dus la degradarea
relațiilor din mediu familial, cât și a celor din mediul social, iar pentru unii dintre pacienți,
degrada rea relațiilor s -a produs în toate cele trei aspect e ale vieții.
Cei cu simptomatologie deranjantă, cu recăderi f recvente și cu număr crescut de
spitalizări au pr ezentat o creștere a procesului de degradare a relațiilor atât în plan profe sional,
familial, cât și social, generându -se astfel un fenomen de autoîntreținere între gradul de
severitate al bolii și implicați ile negative profesionale, sociale și familiale .

35
Capitolul IX: Concluzii
Scopul studiului meu a fost de a evidenția problemele cu care se confruntă pacienții cu
afecțiuni psihiatrice în fiecare zi la locul de muncă, în familie sau în viața social ă,
structurându -le astfel încât noi, profesioniștii din domeniul medical și social să le putem
vedea și din prisma lor, pentru a putea face încă un pas în stoparea stigmatizării și în creșterea
calității vieții acestor pacienți.
Am considerat că este impor tant să privesc în ansamblu aspectele vieții pe care aceste
afecțiuni le distorsionează , pentru a le putea aborda din punct de vedere obiectiv într -o
manieră potrivită. Astfel de studii sociologice sunt destul de rare, mai ales în țara noastră, însă
le con sider necesare pentru a putea înțelege mai bine prin ce trec pacienții cu diverse
afecțiuni, pentru a le putea gestiona cât mai bine cazurile.
Rezultatele studiului duc la următoarea concluzie: degradarea pe plan professional,
personal și social este inf luențată de mai mulți factori, ca: stadiul afecțiunii, numărul de
recăderi, terapia urmată și complianța terapeutică, dar și de caracteristicile personale ale
pacientului, aceste elemente influențându -se reciproc, dând naștere unui cerc vicios.
Noi, prof esioniștii din domeniul medical și social avem îndatorirea de a elimina acest
efect de reciprocitate între toate aceste elemente din viața pacientului cu afecțiuni psihiatrice.
Doar prin încercări repetiti ve și abordări multidisciplinare ne putem atinge ob iectivul comun ,
și anume: îmbunătățirea stării de sănătate mintală a populației țării noastre .

36

BIBLIOGRAFIE
1. Definiție cuvânt psihiatrie – https://dexonline.ro/definitie/psihiatrie
2. Istoricul psihiatriei – https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie
3. https://en.wikipedia.org/wiki/Acetylcholine#History
4. Henry Dale and the Discovery of Acetylcholine –
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16731499/
5. Sadock, B. J.; Sadock, V. A. (2001). Kaplan & Sadock – Manual de buzunar de psihiatrie
clinica (editia a -3-a). Editura Medicală.
6. Beers, M. H.; Porter, R. S.; Jones, T. V.; Kaplan, J. L; Berkwits, M. (2009). Manualul
Merck de diagnostic și tratament, Ediția a XVIII -a.Editura ALL.
7. Georgescu, M. J; (1998). Psihiatrie ghid practic . Editura Național.
8. Restian, A; (2008). Bazele Medicinei de Familie (ediția a 3 -a). Editura medicală.
9. Mental Health By the Numbers – https://nami.org/mhstats
10. Mental health and related issues statistics – https://ec.europa.eu/eurostat/statistics –
explained/index.php?title=Mental_health_and_related_issues_statistics
11.http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0004/404851/MNH_FactSheet_ENG.pdf?
ua
12.https://www.who.int/mental_health/management/info_sheet .pdf?ua=1
13. Analiza de situație CAMPANIA SĂNĂTATE MINTALĂ ianuarie 2020 –
https://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp -content/u ploads/2020/02/Analiza -situatie -campanie –
sanatate -mintala%C2%83 -2020.pdf
14. Ministerul Sănătății. Strategia Națională de Sănătate 2014 -2020 – http://www.ms.ro/wp –
content/uploads/2016/10/Anexa -1-Strategia -Nationala -de-Sanatate -2014 -2020.pdf
15. https://www.who.int/mental_health/prevention/suicide/suicideprevent/en/
16. Legea Nr. 487 din 2002 – http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/37898

37
Anexa I:

CHESTIONAR

1. Vârstă …………..

2. Sex:
 Feminin
 Masculin

3. Mediu de proveniență:
 Urban
 Rural

4. Starea civilă :
 Căsătorit
 Necăsătorit
 Divorțat

5. Nivel de școlarizare
 Studii medii
 Studii superioare

6. Tipul afecțiunii …………………………………

7. Acum cât timp a fost pus diagnosticul?
 Recent (acum câteva luni)
 În urmă cu 2 ani
 În urmă cu cel puțin 4 ani

8. Cine v -a îndrumat spre consultul psihiatric?
 Ați mers din proprie inițiativă
 Familia
 Alți apropiați
 Medicul de familie

9. Ce v-a determinat să apelați la un medic psihiatru?
 Imposibilitatea managerier ii simptomelor de unul singur
 Impactul negativ al simptomelor asupra vieții de familie

38
 Impactul negativ al simptomelor asupra vieții sociale
 Impactul negativ al simptomelor asupra profesiei

10. Cât timp a trecut între momentul în care ați observant primele si mptome și momentul
în care ați apelat la ajutor specializat?
 6 luni
 12 luni
 Mai mult de 18 luni

11. Ce metodă terapeutică urmați?
 Doar t ratament medicamentos
 Tratament medicamentos și consiliere psihologică

12. De câte ori pe lună mergeți pentru consiliere psihologică?
 O dată pe lună
 O data la 2 săptămâni
 O data pe săptămână, aproximativ

13. Considerați utilă consilierea psihologică?
 Da, m -a determinat să pot să îmi înțeleg simptomele și să încerc să le țin sub
control pe unele din el e
 Nu
 Sunt încă la începutul terapiei și nu pot aprecia prea bine

14. De câte ori v -a fost modi ficată schema de tratament prin creșterea dozelor sau prin
adăugarea unei alte c lase de medicamente în ultimii 3 ani?
 Niciodată
 O data
 De mai mult de 2 ori

15. În ultimii 3 ani, de câte ori vi s -au accentuat simptomele, astfel încât să nu vă puteți
desfășura în mod normal activitățile zilnice?
 O data
 De mai mult de 2 ori
 De mai mult de 4 ori

16. Ați fost spitalizat vreodată pentru această afecțiune (spitalizare cont inuă) ?
 Nu, niciodată
 Da

17. De câte ori ați fost spitalizat în ultimii 3 ani pentru această afecțiune?
 Niciodată
 O data

39
 De mai mult de 2 ori

18. Cât a durat ultima spitalizare?
 4-5 zile
 Mai mult de 7 zile
 Mai mult de 10 zile

19. Aveți un loc de muncă?
 Da
 Nu, sunt student
 Nu, sunt pensiona r
 Nu, momentan sunt neangajat

20. În câte locuri de muncă v -ați desfășurat activitatea în ultimii 3 ani?
 Un singur loc de muncă
 Mai mult de 2 locuri de muncă
 Mai mult de 4 locuri de muncă

21. Cât de mult considera ți căvă împiedică afecți unea să vă desfășurați în mod normal
activitatea la locul de muncă sau în cadrul universității de care aparțineți ?
(1= cel mai puțin; 5= cel mai mult)
 1
 2
 3
 4
 5

22. În ce mod vă împiedică afecțiunea să vă desfășurați în mod normal activitatea de la
locul de muncă?
 Nu mai am aceeași putere de concentrare ca înainte de apariția simptomelor
 Sunt obosit continuu
 Nu mai am aceeași încredere în mine ca înainte de stabilirea diagnosticului

23. În ultimii 3 ani, ați fost nevoit vreodată să apelați la concediu de odihnă sau la
concediu medical datorită simptomatologiei specifice afecțiunii de care suferiți?
 Da
 Nu

24. Ce perioadă ați fost nevoit să vă sistați activitatea profesională î n ultimii 3 ani datorită
simptomatologiei specific e afecțiunii de care suferiți?
 1 lună
 2 luni

40
 Mai mult de 4 luni

25. După instalarea simptomatologiei specifice:
 Venitul dumneavoastră a rămas la fel
 Venitul dumneavoastră s -a redus
 Venitul dumneavoastră a crescut

26. Dacă venitul dumneavoastră s -a redus, cua ntificați gravitatea impactului negativ pe
care acest lucru l -a avut asupra dumneavoastră și a membrilor de familie:
(1= cel mai puțin; 5= cel mai mult)
 1
 2
 3
 4
 5

27. În ce fel reducerea venitului a avut imp act negativ asupra dumneavoastră sau a
membrilor din familie?
 Ați fost nevoit să refaceți bugetul familiei și să reduceți o parte din cheltuieli
 Ați rămas șomer o perioadă de timp, astfel venitul familiei s -a redus substanțial
 Ați fost nevoit să vindeți o parte din proprietățile dumneavoastră și să vă
mutați din casa în care locuiați

28. Cât de mult considerați că vă împiedică afecțiunea de care suferiți să aveți o bună
colaborare cu colegii de echipă?
(1= cel mai puțin; 5= cel mai mult)
 1
 2
 3
 4
 5

29. Considerați că atitudinea colegilor s -a schimbat într -o manieră negativă după aflarea
diagnosticului dumneavoastră?
 Da
 Nu
 Nu pot preciza

30. Considerați că după aflarea diagnosticului relația cu partenerul de viață s -a schimbat
într-o manieră negativă?
 Da
 Nu
 Nu pot prec iza

41

31. Care credeți că este cauza modificării într -o manieră negativă a relației cu partenerul
de viață?
 Afecțiunea în sine, împreună cu toate simptomele generate
 Problemele financiare generate de costul ridicat al tratamentelor urmate
 Modificarea stilului de viață pe care îl adoptam înainte de aflarea
diagnosticului

32. Considerați că după aflarea diagnosticului relația cu copiii dumneavoastră sau cu alți
membri i din familie s -a modificat într -o manieră negativă?
 Da
 Nu
 Nu pot preciza

33. Din ce cauză considerați că relațiile dumneavoastră de familie sunt afectate într -un
mod negativ?
 Sunt permanent obosit și nu mai am energie să petrec timp cu membrii din
familie
 Uneori sunt irascibil și nu pot relaționa cu membrii din familie
 Membrii de familie mă privesc altfel de când a fost pus diagnosticul,
considerându -mă o persoană bolnavă

34. Considerați că după aflarea diagnosticului relația cu prietenii dumneavoastră s -a
modificat într -o manieră negativă?
 Da
 Nu
 Nu pot preciza

35. În ult imul an, de câte ori ați fost vizitat de p rieteni, vecini, sau alte cunoștințe cu care
relaționați înainte să apară simptomele specifice bolii?
 De foarte puține ori, doar de sărbători
 De maxim 5 ori
 O dată pe lună , aproximativ