Master Managementul calității în laboratoarele medicale [622661]

Universitatea București
Facultatea de Biologie
Master Managementul calității în laboratoarele medicale

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific:
Conf. Dr. Lia -Mara Diț u

Absolvent: [anonimizat],
la nivel mondial. Acestea sunt prezente și au efecte devastatoare în orice stat, indiferent de
gradul de dezvoltare și finanțare.
Scopul pe care instituțiile compet ente în acest domeniu îl au în vedere nu este eradicarea
speciilor patogene, deoarece acest lucru este imposibil, ci menținrea sub control a acestei
probleme, supravegherea continuă pentru a aplica măsuri extraordinare dacă situația o impune,
limitarea inf ecțiilor, eliminarea cazurilor fatale, ce duc la decesul pacienților, întrucât acestea au
o rată de mortalitate mai mare decât infecția dobândită în comunitate.
In pofida dezvoltării intensive a antibioticelor, a măsurilor de igienă și a protocoalelor
pentru îngrijirea pacienților în condiții cât mai bune, aceste microorganisme au găsit metode de
adaptare uimitoare (rezistența la antibiotice, la dezinfectanți) fapt ce a dus la menținerea unui risc
de morbiditate și mortalitate crescut .
Prin lucrarea de fa ță ne propunem să prezentăm cum poate fi controlat acest fenomen al
infecțiilor intraspitalicești, în vederea diminuării riscului de infectare la pacienților spitalizați.
Capitolul I cuprinde o serie de informații despre istoricul infecțiilor nosocomiale, dar și
despre importanța problemei la nivel mondial și național (cadru legislativ).
In capitolul al II -lea sunt prezentați factorii epidemiologici ai infecțiilor nosocomiale, dar
și câțiva dintre agenții etiologici ai acestor infecții, în funcție de import anța lor la nivel mondial,
dar și capacitatățile de patogenitate deosebite : Staphylococcus aureus – speciii meticilino –
rezistente (MRSA), Enterococcus spp. rezistent la vancomicină (VRE), Clostridium difficile,
Escherichia coli (responsabilă pt 90% din inf ecțiile la nivelul tractului urinar), Pseudomonas
aeuruginosa (rezistentă la carbapenem).
Capitolul al III lea cuprinde noțiuni privind prevenirea, supravegherea și controlul
infecțiilor nosocomiale.
Contribuția personală în această lucrare constă în cont rolul microbiologic efectuat în
laboratorul de bacteriologie, control ce s -a efectuat la nivel aerului și al suprafețelor, având în
vedere posibilitatea infectării cu microorganisme din microbiota aerului sau prin contact direct
cu suprafețe contaminate.

Capitolul I
Stadiul actual al infecțiilor nosocomiale

1.1.Scurt istoric al infecțiilor nosocomiale

In istoria medicinei universale, se pot semnala unele observații care semnalează interesul
pentru riscul producerii infecțiilor dobândite în cursul îngrijirilor medicale, încă din perioada
Antichității. Aceste infecții sunt denumite la momentul actual infecții nosocomiale. Etimologia
cuvântului ,,nosocomial" (spitalicesc) se regăsește în limba greacă , respectiv în cuvântul
nosokomeion, în care ,,nosos” înseamnă boală, iar ,,komeo” a îngriji.
Pe masură ce știința a evoluat, au aparut noțiuni legate de cauza producerii, iar mai
târziu despre tratarea și prevenirea inf ecțiilor nosocomiale. Câteva dintre primele persoane care
și-au pus amprenta în acest domeniu, la nivel mondial sunt : Charles Sedillot ( 1804 -1883),
utilizează pentru prima data termenul de microb, Ignaz Semmelweis (1818 -1865) a descoperit că
masurile de igienă duc la reducerea apariției febrei puerperale în clinicile de obstretică), Florence
Night ingale (1820 -1910), denumită ,, precursoarea serviciului sanitar modern, demostrează relația
dintre condițiile de igienă și infecțiile postoperatorii, elaborează sisteme de conducere a
statisticilor medicale, Emile Duclaux ( 1840 -1904) lucrări despre igiena sociala, Joseph Lister
(1827 – 1912) creatorul asespsiei, utilizează pentru prima dată fenolul ca antiseptic la
dezinfectarea mainilor și curățarea instrum entelor medicale etc.
In anul 1937 este introdusă penicilina și apare conceptul că antibioticele pot eradica
bolile infecțioase, fapt ce a condus treptat la un fenomen evolutiv, de multirezistență bacteriană
(tuberculoză multirezistentă, infecții cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină). In Europa
și America de Nord apar în anul 1950 primele epidemii cauzate de stafilococi rezistenți la
penicilină.
In România, în al treilea deceniu al secolului XIX apar primele scrieri în literatură având
ca obi ect igiena. In anul 1824, doctorul St. V. Episcopescu scrie lucrarea ,,Mijloace și lecuri de
ocrotire a ciumei”. In anul 1829 se publică la Iași o broșură cu instrucțiuni pentru eliminarea

,,bolelor lipiciose între locuitori”, reflectând starea ,,poliției sanitare” din acea perioadă. Apare
un manisfest științific între medici, întâi la Iași, apoi la București. In anul 1842 sunt pulicate
lucrări ce au ca obiect igiena umană: N. Kretzulessu, care deja în anul 1811 scrisese prima ediție
a Manualului de Anatomi e, a tipărit la București, în anul 1842, Manualul pentru îngrijitori și
îngrijitoarele de bolnavi. In anul 1862 apare în Muntenia prima Farmacopee romană, de C. C.
Hepites și începe să se publice ,,Manitorul Medical al Romaniei”, prima revista medicală of icială
care a tratat multe articole despre importanța igienei. Au mai fost fondate treptat și alte reviste
medicale: ,,Gazeta medicala” (1864), Gazeta spitalelor (1867), Gazeta medicochirurgicală a
spitalelor”, Revista medicala din Bucuresci (1874).
Alți autori și contribuitori care au tratat tema infecțiilor și a prevenirii acestora prin
diferite metode sunt: I. Felix, C. C. Codrescu, C. Istrati, M. G. Obedenaru, E. Rizu, M. Petrini –
Galati, V. G. Negrescu, C. S. Antonescu -Remus, N. P. Takeanu, D. Brandza , D. I. Buzeil, D.
Cantemir, G. Crainiceanu, N. Manolescu, St. Corvin, N. P. Zorileanu, I. Neagoe, D. Pelissier, A.
V. Urechia, G. Proca, M. Minovici (.I. Felix, 1901).

1.2. Stadiul actual al cunoașterii

Conform Ordinului nr. 916/2006 din 27/07/2006, Publicat în Monitorul Oficial al
României, Partea I nr. 759 din 06/09/2006, infecția nosocomială (IN) este infecția contractată în
unități sanitare cu paturi (de stat și private), care se referă la orice boală infecțioasă ce poate fi
recunoscută clinic și/sau microbiologic și pentru care există dovada epidemiologică a contractării
în timpul spitalizării/actului medical sau manevrelor medicale, care afectează fie bolnavul –
datorită îngrijirilor medicale primite , fie personalul sanitar – datorită activității sale și este legată
prin incubație de perioada asistării medicale în unitatea respectivă, indiferent dacă simptomele
bolii apar sau n u apar pe perioada spitalizării (Ordinul 916 /2006).
Debutul unei infecții n osocomiale poate să fie în perioada de spitalizare (simptomele
survin la 48 ore din ziua spitalizării), când evidențierea caracterului nosocomial este facilă, dar o
parte din cazuri se pot manifesta ulterior externării ( 3 zile după externare sau 30 de zil e în cazu l
intervențiilor chirurgicale), ceea ce poate duce la neidentificarea caracterului nosocomial al
infecției.

Nu sunt considerate infecții nosocomiale infecțiile transmise transplacentar, complicațiile
intrainfecțioase sau prelungirea în perioada s pitalizării a unei infecții prezente la internare (face
excepție situația în care este implicat un alt agent patogen sau când pacientul manifest ă o
simptomatologie diferită). Infec ția este considerat ă nosocomial ă în cazul detect ării agen ților
patogeni ai infec țiilor nosocomiale cu propriet ăți caracteristice pentru tulpinile de
microorganisme intraspitalice ști.
Aceste proprietăți sunt:
• rezisten ța la antibiotice;
• rezisten ța la dezinfectante;
• determinarea genelor care codific ă rezisten ța.

1.3. Impo rtanta studiului infecțiilor nosocomiale

1.3.1. Incidența IN
Studiile Ordinului Mondial al Sănătății, efectuate în 14 țări ale lumii, arată că nivelul de
înregistrare al infecțiilor nosocomiale atinge 8,0% – 21,0% din numărul bolnavilor internați. Ele
conduc la majorarea bruscă a valorii tratamentului și se înscriu în primele cauze de deces la
bolnavii internați. Potrivit unui raport al Centrului European al Bolilor Transmisibile, anual,
aproximativ trei milioane de persoane din Uniunea Europeana dobândes c o infecție asociată
îngrijilor medicale, iar în jur de 50.000 de persoane mor anual din această cauză. ,,La fiecare 100
de pacienți internați, 7 pacienți din țările dezvoltate și 10 pacienți din țările în curs de dezvoltare
pot contac ta o infecție nosoco mială ” (A.Cotar, 2018) .
In Româ nia, deși infecțiile nosocomiale constituie o problemă pentru toate serviciile de
sănătate publică , nu există o sit uație actualizată și completă ( la nivelul întregului stat) a
infecțiilor nosocomiale. Cea mai recentă statist ică a fost realizată în anul 2015, după incendiul
din clubul Colectiv, când mai mulți tineri care au scăpat cu viață din incendiu nu au reușit să
supraviețuiască bacteriilor din spitale.
Potrivit rapoartelor întocmite de Institutul Național de Sănătate Pu blică, în ultimii cinci
ani, au fost înregistrate peste 57.000 de cazuri de infecții intraspitalicești. Luând în considerație
datele OMS -ului și cele bibliografice putem constata că statistica oficială în România nu reflectă

morbiditatea reală prin infecți i nosocomiale ( în tarile membre UE incidența acestor infecții este
între 5% si 15%, în Romania înregistrându -se o incidență între 0.5 -3% ).
Figura 1.1.Structura tipurilor de infecții nosocomiale în România,
http://www.saptamanamedicala.ro/images/articole/graf2.jpg , accesat la 2.06.2018, sursa Centru Național
de Statistică și Informatică în Sănătate Publică

Printre cauzele de neînregist rare a infecțiilor nosocomiale pot fi enumerate atât
diagnosticarea insuficientă cât și neraportarea cazurilor, lipsa definițiilor de caz standard a
nosoformelor de infecții, dar și stigmatizarea unității spitalicești pentru raportarea unor riscuri
atât de mari de a contacta o infecție.
Este necesar să se țină cont de faptul că dosirea cazurilor de infecții crează condiții
favorabile de dezvoltare a procesului epidemic în continuare, care rămâne necontrolabil.
Totodată, acest fenomen de a nu raporta infect iile intraspitalicești nu contribuie la conștientizarea
problemei, la constatarea pagubei economice, sociale și morale prejudiciate, care sunt de fapt
enorme (majorarea duratei și gravității bolii, prelungirea timpului de spitalizare, frecvența înaltă
a recidivelor, necesitatea de tratament suplimentar deseori costisitor, creșterea ratei mortalității în
instituțiile curativ -profilactice, încărcarea activității medicale în detrimentul calității, pierderi
familiale, ocupaționale, psihosociale etc.).

1.3.2 L egislație IN
Romania, ca stat membru al Uniunii Europene, trebuie sa se alinieze cerințelor stipulate
în Directivele Consiliului European, iar infecțiile nosocomiale constituie una dintre prioritățile
Deciziei 2119/98/CE (decizie privind înființarea unei r ețele pentru supravegherea și controlul
epidemiologic al bolilor transmisibile în Comunitate). De asemenea, Ordinul Ministerului
Sănătății. nr. 916/2006 reglementează obligativitatea ca spitalele să aibă în structura lor un
compartiment care să se ocupe ex clusiv de supravegherea și controlul infecțiilor nosocomiale.
Ministerul Sănătății a lansat în anul 2016 Planul Strategic de Prevenire și Combatere a
Infecțiilor Nosocomiale 2016 – 2018. Acest plan include un ansamblu de măsuri care vizează
prevenția, red ucerea incidenței, monitorizarea și creșterea capacității de diagnostic a infecțiilor
nosocomiale. Printre activitățile strategice ale Planului se numă ră:

➢ Evaluarea activităților specifice și a structurii de personal din 112 spitale la nivel
național, selectate pe baza tipului de activități medicale desfășurate, corelate cu
riscul de apariție al infecțiilor nosocomiale.
➢ Realizarea de controale la nivel național.

Planul vizează atingerea urmatoarelor obiective majore:
➢ Cresterea capacității de diagnostic, prevenire și control al infecțiilor nosocomiale;
➢ Realizarea unui sistem eficient de raportare a infecțiilor nosocomiale;
➢ Imbunătățirea activitații de supraveghere și limitarea rezistenței bacteriene la
antibiotice în mediul spitalicesc prin re ducerea consumului excesiv și nejustificat
de antibiotice;

Pentru atingerea acestor obiective, au fost stabilite obiective legislative, de organizare și
financiare pentru asigurarea investițiilor necesare.
Cadrul legislativ al infecțiilor nosocomiale în Rom ânia este reprezentat de:
1. Ordinul nr. 916/2006 privind Normele de supraveghere, prevenire și control al
infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare;
2. Ordinul nr. 914 din 26 iulie 2006 pentru aprobarea normelor privind condițiile pe care
trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare;

3. Ordinul n r. 261 din 6 februarie 2007 pentru aprobarea Normelor tehnice privind
curațarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare;
4. Ordinul MS nr. 119/0 4.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate
publică privind mediul de viață al populației.
O echipa de experți ai Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor
Transmisibile (ECDC) a vizitat Romania în anul 2016 cu scopul de a dis cuta aspecte legate de
supravegherea, prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale. Reprezentanții instituției au
recomandat autorităților române urmatoarele priorități :
✓ să creasca gradul de constientizare și promovare a unei mai bune înțelegeri a
infecțiilor nosocomiale și a măsurilor de control începând cu reguli de igiena de
bază;
✓ să susțină un climat în care spitalele nu sunt stigmatizate datorită raportarii
infecțiilor nosocomiale, ci susținute să repare și să îmbunătățească situația;
✓ să organizeze cursuri specializate pentru personalul medical;
✓ să implementeze un sistem integrat de raportare, epidemiologic și microbiologic,
care sa poată furniza date pentru acțiuni directe și imediate și pentru evaluarea la
nivel de spital;
✓ să îmbunătățească standa rdele microbiologice și protocoalele de monitorizare a
infecțiilor nosocomiale, să stabilească funcții de referință microbiologică pentru
identificarea unor tulpini neobișnuite, să confirme profilul de rezistență la
antibiotice și să caracterizeze tulpini le bacteriene implicate în focare de infecții
nosocomiale;
✓ să finanțeze în mod adecvat activitățile de control al infecțiilor nosocomiale la
nivel de spital și la nivel național.

Capitolul II
Epidemiologia IN

2.1. Apariția procesului infecțios
2.1.1. Factori epidemiologici principali în infecții nosocomiale
Epidemiologia infecțiilor nosocomiale este domeniul specializat al patologiei
infec țioase care are ca obiect de studiu procesul infecțios, respectiv căile de eliminare,
transmitere și pătrundere în organism a agenților patogeni specifici pentru infecțiile nosocomiale.
Factorii epidemiologici principali sunt reprezentați de izvorul de infecție, eliminarea
agenților nosocomiali, transmiterea lor și poartă de intrare în organismul pacientului aflat sub
îngriji re medicală.
Existența izvorului de infecție derivă din faptul că mediul intraspitalicesc oferă
condițiile favorabile pentru creșterea, multiplicarea și supraviețuirea microorganismelor
patogene.

2.1.1.1. Izvorul de infecție, poate fi:
• Endogen – microorganisme p rovenind din microbiota proprie a pacienților, în
condiții de rezistență scăzută a imunității ( microbiota tractului respirator,
urogenital, gastrointestinal, microbiota pielii)
• Exogen – provenind din mediul de spital (ceilalți pacienți, microorganisme di n
mediul spitalicesc, de pe instrumentarul medical, personalul medical, vizitatori,
alimente, din medicamente).
Printre cele mai importante surse de infecție din mediul intraspitalicesc sunt microbiota
aerului și microbiota suprafețelor. Gradul de contamin are microbiană a aerului și suprafețelor
reprezintă un risc cu potențial mare de îmbolnăvire, potențial care crește corespunzător cu
densitatea bacteriilor și cu prezența speciilor patogene sau oportuniste.

Aerul are un rol epidemiologic major, fiind calea de transmitere pentru numeroși agenți
patogeni, infecțiile nosocomiale respiratorii având o frecvență mare. Microbiota aerului de spital
de tip psihrofil (cu proveniență din natură: sol, vegetație) este redusă, fiind un mediu închis și
supus reguli lor aspre de igienă. În schimb, microbiota de tip mezolfil ( microorganisme care se
dezvoltă la 37 – 40 0 Celsius, de provenință umană) reprezintă un risc de contaminare continuu,
putând fi eliminată atât de pacienții bolnavi, cât și de putătorii sănătoși.
Agenții patogeni care se multiplică în izvorul natural de infecție sunt eliminați în mediu
și pot să infecteze gazde noi ( Lazăr et alles, 2015). Căile de eliminare ale agenților patogeni sunt
reprezentate de :
• Calea respiratorie (prin intermediul secreți ilor nazofaringiene și bucale se pot
transmite picături microscopice, ce conțin microorganisme patogene );
• Calea intestinală (specifică bacteriilor enterotrope, dar și virusurilor de tipul
hepatitei A, virusul polio);
• Calea urinară, calea cutanată (răni cu supurații pot fi izvoare de infecții cu
streptococi, stafilococi, bacili, clostridii).
Dupa ce au fost eliminați din organismul bolnav sau purtător, agenții patogeni ai
infecțiilor nosocomiale se transmit la următoarea gazdă, prin mai multe căi.
Calea pr incipală de transmitere a infecțiilor nosocomiale este prin contactul direct –
atingerea cu mâinile contaminate ale personalului medical sau ale pacietului. Contaminarea cu
agenți patogeni se poate face și prin intermediul suprafețelor contaminate, prin at ingere (lenjerie,
mobilă, obiecte sanitare) . Contactul indirect poate avea loc prin intermediul aerului datorită
inhalarii picăturilor septice, răspândite de un bolnav sau de un purtător de agenți patogeni.
Formule de eliminare ale microorganismelor în aer sunt :
✓ Picaturile Flügge (sunt picături eliminate prin tuse, strănut, vorbit, cu
patogenitate crescută)
✓ Nucleii de picătură Wels provin fie din secreția naso -faringiană, salivară sau
bronșică, fie din picăturile Flügge, prin pierderea învelișului hidric î n condiții de
umiditate scăzută a aerului și reprezintă un risc datorită persistenței lor în aer

✓ Praful bacterian este o pulbere bacterifor ă care sedimentează și poate fi antrenat
în aer prin diverse acțiuni (deschiderea și închiderea ușilor, folosirea un or
mijloace uscate de curățenie)
Transmiterea se poate realiza și prin intermediul alimentelor (contaminate prin
manipulare) sau a apei de la robinet (contaminanți specifici apei de la robinet sunt :
Pseudomonas aeruginosa , Serratia marcescens , Clostridium difficile , Acinetobacter baumani ,
Legionella spp.)
Atunci când condițiile sanitare sunt precare, situație frecvent întâlnită în spitale,
transmiterea este posibilă prin intermediul vectorilor (prin muște se poate transmite dizenteria,
gândaci de bucătărie ).

2.1.1.2. Receptivitatea gazdei
Poarta de intrare în organism corespunde, în general, căii prin care s -a făcut eliminarea
agentului patogen din orga nismul infectat ( Lazăr et all. , 2015).
Gazda este reprezentată în infecțiile nosocomiale de persoanele care dobâ ndesc îngrijire
medicală, fie o îngrijire de tip ambulatoriu, fie că este vorba despre o internare.
Receptivitatea gazdei depinde de rezistența antiinfecțioasă specifică fiecărui individ,
fiind raportată la starea pacientului – condiții de imunosupresie c are pot fi temporare sau de
durată mai lungă (boli cronice, tratamentul cu antibiotice, infecția cu HIV, imunosupresie indusă
la pacienții care au suferit un transplant, politraumatizați). De asemenea, receptivitatea gazdei
depinde și de imunosupresia dato rate vârstei înaintate sau imaturitatea imunologică la nou –
născuți.
Caracteristica comună a acestor infecții, pe lângă indexul de gravitate crescut și
dificultățile privind eficiența terapiilor obișnuite, este aceea că ele apar la persoane cu diferite
boli pentru care primesc îngrijiri medicale. Care prin afecțiunea manifestată sau prin terapia
primită, au o deficiență imună mai mult sau mai puțin accentuată, cu limitarea posibilităților de
apărare prin mijloacele biologice naturale, proprii, față de infecț ii. Astfel, acești pacienți sunt
deosebit de vulnerabili în contractarea unor infecții, prin mecanisme de transmitere a infecției
corelabile cu agresiunile din mediul spitalicesc, tehnica îngrijirilor medicale primite și

profesionalitatea cu care sunt „pro tejate” de catre prestatorii îngrijirilor medicale. (Comisia
Națională de Acreditare a Spitalelor, 2015 )
Epidemiologia analitică urmărește următoarele caracteristici în ceea ce privește gazda
unei infecții nosocomiale: caracteristicele personale, comporta menul, predispoziția genetică, iar
cel mai important este stadiul imunologic.

2.1.2. Factori epidemiologici secundari în infecțiile nosocomiale

Factorii cu importanța secundară în apariția infecțiilor nosocomiale sunt diverși și au
caracter complex. Aceștia pot fi :
✓ durata de spitalizare ( cu cât un pacient este internat mai mult, cu atât riscul de a
contracta o infecție nosocomială crește ),
✓ utilizarea de tratamente care supresează imunitatea pacienților,
✓ personalul numeros și lipsit de pregătire profesională corespunzătoare,
✓ lipsa materialelor esențiale ale spitalului (dezinfectante de calitate, a materialelor
de unică folosință etc)
✓ spitalele cu structură monopavilionară, circuite nefuncționale.
✓ executarea curățeniei într -un mod defectuos, care mai mult ajută la răspândirea
microorganismelor decât la eliminarea lor
✓ lipsa controlului și managementului infecțiilor nosocomiale.

2.2. Agenții etiologici ai infecțiilor nosocomiale
Cauza determinantă a IN este reprezentată de o gamă largă de microorganisme din toate
clasele taxonomice, având caracter patogen sau oportunist. Infecțiile nosocomiale reprezintă o
patologie polinosologică, care include infecții bacteriene, virale, fungice. Structura etiologică a
infecțiilor nosocomiale variază și include o diversitate mare de specii de bacterii gram pozitive și
gram negative, sporulante și nesporulante, aerobe și anaerobe. Un rol important îl au și unele

specii de virusuri, micete și protozoare. Deși infecțiile nosocomiale pot fi provocate de orice
agent patogen sau oportunist, se remarcă o incidență mare a unor specii, frecvent întâlnite, specii
care capătă datorită caracterului nosocomial diferite caractere, di ntre care cea mai importantă
este multirezistența la antibiotice.
Cele mai cunoscute IN sunt infecțiile urinare nosocomiale (INU), pneumonii
nosocomiale (INP) , IN de cateter (INC), bacteriemii și septicemii nosocomiale (INS), IN
posttransfuzionale (INPT ), IN postoperatorii (INPO), dar nu se limitează la acestea, fiind un
fenomen aflat în evoluție și având în vedere capacitatea de adaptare a microorganismelor, dar și a
tratamentelor moderne și măsurilor de prevenire.

2.2.1. Coci piogeni, aerobi, implicați în pr incipalele infecții nosocomiale

2.2.1.1. Staphylococcus aureus
Specia cu cel mai mare interes în infecțiile nosocomiale este reprezentată de
Staphylococcus aureus (Figura 2.1.), specie a familiei Staph ylococcaceae care este inclusă în
Ordinul Bacillales, conform ediției din 2004 a manualului Bergey ( Buiuc și Neguț, 2008).

Figura 2.1 Cultură de S. aureus , manitol pozitivă, dezvoltată pe mediu Mannitol Salt Agar

S. aureus este o specie coagulazo -pozitivă ce colonizează vestibulul nazal și mucoasele
organelor care au comunicare cu exteriorul (colon, vagin), de unde contaminează adesea
tegumentul, preferând zone cu umiditate crescută. Proporția purtătorilor variază între 20 -40% din

adulții sănatoși și crește până la 70 % în mediul spitalicesc. Stafilococul auriu este asociat cu
foliculite, furuncule, carbuncule, celulită, impetigo, infecții ale plăgilor. Aceste infecții se pot
agrava, se pot extinde pe cale limfatică, cauzând endoca rdie, meningite, pneumonii, pioartrite,
osteomielite, etc. Infecțiile cu Staphylococcus aureus pot avea caracter nosocomial, cu diverse
localizări : plagă chirurgicală, infecții de șunt ventricular, peritonita la pacienți cu dializa
peritoneală continuă. D e asemenea, stafilococul auriu este responsabil pentru manifestările de
tipul toxinfecțiilor alimentare, ,,sindromul stafilococic al pielii opărite”, sindromul de șoc toxic
stafilococic. Infecțiile cu S. aureus meticilino rezistent, cu rezistențăa multiplă la antibiotice
precum și la betalactamice, macrolide, aminoglicozide, sunt dificil de stăpânit și tratat, în special
când evoluează în mediul spitalicesc. S. aureus posedă cea mai largă varietate de mecanisme de
virulență dintre toate organismele patogene pentru om ( Chifiriuc, Mihaescu și Lazăr, 2015):
• adezine ( FnbpA,FnpbB, Fib, Proteina A, liganzi cu rol în atașarea bacteriei la
diferite componente ale celulei eucariote),
• toxine, exotoxine cu activitate de superatingen ( TSST -1, toxine exfoliative cu
rol în inducerea șocului toxic),
• coagulaza ( receptină bifuncțională, leagă fribrinogenul și coagulează plasma,
fiind o proteină extracelulară),
• stafilokinaza (promovează invazia țesuturilor gazdă prin legarea la plasminogen
prin receptorii de pe celula bacteriană)

Astfel, S. aureu s este inclus în cele șase specii pentru care este supravegheată rezistența
față de antibiotice la nivel național și european ( EARSS – Sistemul European de Supraveghere a
Rezistenței la Antibiotice).

În România, încă din anul 2015, există cea mai înaltă rată a tulpinilor de stafilococ
meticilin -rezistent din Europa ( >50%), izolate din sânge, lichid cefalorahidian. ( Fig nr.2.2.)

Fig. nr. 2.2. https://i2.wp.com/health -observatory.ro/wp -content/uploads/2017/11/infografic –
MRSA.png?fit=1030%2C773 , Prevalența MRSA în Europa, accesat 1 .06.2018

La noi în țară a fost semnalat un focar de septicemii cu metastaze septice și decese la
nou nascuți, care a fost atribuit unei specii de stafiloc coagulazo negativ, însemnând că și aceștia
încep să -și releve caracterul patogen oportunist ( Buiuc și Neguț, 2009). Dintre specii, cel mai
pronunțat caracter patogen îl are S. epiderminis , agentul cauzal major al infecțiilor nosocomiale
în secții de nou nascuți și oncologie. Alte specii cu potențial patogen, dar și opurtuniști
semnificativi sunt: S. ha emolyticus , S. saprophyticus , S. lugdunensis , S. scleiferi etc.
Sursele de infecție pentru sunt leziunile umane, lenjeria contaminată, tractul respirator,
tegumentul. Răspândirea prin contact direct este foarte importantă în spitale, unde personalul și
pacienții sunt purtători de stafilococi în cavitățile nazale și pe tegument. Riscul major de infecție
îl reprezintă personalul de îngrijire a nou născuților, unitățile de terapie intensivă, sălile de
operație și de chimioterapie antineoplazică.

2.2.1.2. Coci intest inali: Enterococcus faecalis, Enterococcus faecium
Enterococii sunt coci gram -pozitivi, facultativ aerobi, care habitează tractusul digestiv și
genito -urinar al omului. Aceștia prezintă un potențial patogen cunoscut, datorită multirezistenței
la antibiotice. Enterocii (cele mai reprezentative specii fiind E. faecalis si E. faecium ) au fost
separați din genul Streptococcus pe baza diferențelor genetice. Pe baza analizei secvențelor
ARNr 16 S au fost confirmate în prezent 19 specii de enterococi.

Cele mai frecvente sindroame infecțioase produse sunt :
➢ infecții ale tractusului urinar;
➢ infecții mixte pelvine și ale plăgilor, mai ales la pacienți sub tratament
antimicrobian;
➢ bacteriemii la vârstnici și pacienți imunocompromiși;
➢ endocardite subacute

Figura 2.3. Enterococi observați la microscopul electronic cu scanare
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/c1/Vancomycin –
Resistant_Ente rococcus_01.jpg/300px -Vancomycin -Resistant_Enterococcus_01.jpg , accesat la
1.06.2018 .

Majoritatea tulpinilor prezintă o rezistență intrinsecă la concentrații joase de
aminoglicozide, au rezistență la peniciline, glicopeptide, iar studii recente au eviden țiat apariția
rezistenței enterococilor la vancomicină ( tulpini rezistente aparținând speciei E. faecalis ).Cel
mai studiat determinant de rezistență la vancomicină este operonul vanA, localizat pe o plasmidă
autotransferabilă care conține un transpozon în rudit cu Tn1546 (Lazăr et all. , 2015). Acesta este
considerat un fenomen specific de spital, prin utilizarea pe scară largă a vancomicinei, situația
care pune probleme serioase privind tratamentul pacienților dar și probleme privind controlul
infecțiilor determinate și supravegherea epidemiologică. Fenomenul de polirezistență impune
testarea sensibilității la antibiotice la toate tulpinile izolate din infecții umane.

2.2.2. Bacili cu implicații în infecțiile nosocomiale
2.2.2.1. Clostridium difficile
Genul Clostridium cuprinde mai multe specii de bacili Gram pozitivi, sporulați, specii
care sunt responsabile de diferite patologii infecțioase : Cl. botulinum ( agentul botulismului), Cl.
tetani ( agentul tetanosului), Cl. perfingens (produce gangrena gaz oasă) și Cl. difficile , agentul
cel mai des implicat în infecțiile nosocomiale.
Specia de bacil este caracterizată prin: caracterul gram -pozitiv, anaerob, sporulat,
producerea de enterotoxină, în prezent considerat drept principalul agent etiologic al sindromului
diareic după terapie cu antibiotice. Spectrul manifestărilor clinice ale infecției cu CD secretor de
enterotoxină A și/sau B este variat de la forme ușoare de boală diareică acută până la colită
pseudomembranoasă și megacolon toxic. Evoluția poate fi către vindecare, apariția de recidive sau
deces. Emergența infecțiilor cu Cl difficile în ultimii ani a făcut din această patolo gie unul dintre cele
cel mai serioase efecte colaterale ale îngrijirilor medicale cu spitalizare, atât prin incidența cât și prin
severitatea bolii produse ( Popescu, Talapan și Ruja, 2016) .

Figura 2.4. https://www.microbiologyinpictures.com/bacteria -micrographs/gram -stain/gram –
positive/clostridium -difficile -gram -stain.html , accesat la 1.06.2018

Bacilul Clostridium difficile, prezintă două forme viabile:
– forma vegetativă, cu rezistență foarte scăzută în mediul extern, sensibil la substanțe
biocide și în mare parte distrusă la ingestie de aciditatea gastrică .
– forma sporulată, cu supraviețuire în mediul extern luni și ani, rezistent la antisepticele pe
bază de alcool și la aciditatea gastrică dar, sensibil la dezinfectante clorigene în concentrație adecvată
(> 1000 ppm clor activ).
Spitalul și unitățile de îngrijire medico -sociale reprezintă un mediu cu risc crescut
pentru generarea si transmiterea interumana de infectii, atât prin numărul mare al potențialelor
surse de infecție cât și datorită cumulării condițiilor favorizante prin terapie și statusul biologic al
îngrijiților.
ICD ( Infecție cu Cl. difficile ) nosocomiale și asociate terapiei din spitale (efecte
secundare postterapeutice iatrogene) reprezintă o parte însemnată a morbidității, cu consecințe
nefavorabile pentru pacienți și costuri însemnate în bugetul sănătății și familiei. ICD asoc iată
antibioterapiei (diaree asociată antibioterapiei -DPA) sunt frecvente atât la bolnavi spitalizați cât
și la cei cu prescripție ambulatorie sau automedicație cu antibiotice. Ele pot fi declanșate după
primele doze de antibiotice administrate sau după te rapii prelungite cu antibiotice, în
monoterapie sau asociere de antibiotice (G. Popescu et all. , 2016).
Supravegherea continuă a ICD este obligatorie în toate spitalele publice si private din
România. Supravegherea ICD constă în identificarea și investigar ea etiologică a tuturor cazurilor
clinice de boală diareică, raportarea lunară de către spitale a tuturor cazurilor de ICD, raportarea
anuală de către fiecare spital a datelor statistice care să permită evaluarea impactului morbidității
ICD asupra popula ției spitalizată din România.
Incidența bolii a crescut de la an la an (de exemplu la Institutul Matei Balș de 7 ori mai
multe cazuri în 2011 și de 22 de ori mai multe cazuri în 2012 față de 2010), iar ca extensie
geografică, în prezent sunt practic afect ate toate spitalele din țară. S -a ajuns astfel la creșteri ale
costurilor îngrijirii pacienților spitalizați și la sporirealetalității acestora . ( G.Popescu et all., 2016)

2.2.2.2. Bacili gram negativ aerobi/ microaerofili
Familia Enterobacteriaceae reuneșt e bacili gram negativi, în prezent 44 de genuri,
dintre care 25 au fost semnificativ implicate în patologia umană. Enterobacteriaceele sunt
omniprezente în microbiota intestinală, populează tractul digestiv în câteva zile de la naștere și
constituie propor ția majoră a microbiotei aerobe. Specii din genurile Escherichia, Klebsiella,
Enterobacter , Serratia, Preoteus, Citrobacter sunt prezente în toate mediile naturale, cu excepția
speciilor de Salmonella spp. și Shigella spp, al caror cadru se limitează la organismul uman, de
unde pot ajunge și î n alte surse ( apă , sol ).
Rezistența Enterobacteriaceaeelor la carbapeneme poate fi intrinsecă (exemplu : Proteus
spp. față de imipenem) sau dobândită, determinată de:
– Producerea unei beta -lactamaze de tipul ESBL sau AmpC care scade capacitatea
antibioticului de a -și produce efectele în celula bacteriană (perturbarea funcționării porinelor).
– Producția de carbapenemaze: este de regulă asociată cu multirezistență la antibiotice
(G. Popescu et alles, 2016).
Producer ea de carbapenamaze a fost descrisă cel mai mult la specia Escherichia coli.
( Figura 2.5.și 2.6. .)

Figura 2.5. Cultură de E. coli, lactozo -pozitivă, dezvoltată pe mediu Mc Conkey, mediu selectiv
și diferențial pentru izolarea și diferențierea fam iliei Enterobacteriaceae

Figura 2.6. Cultură de E. coli , dezvoltată pe mediu cromogen ORIE, mediu neselectiv pentru
izolarea, identificarea directă, diferențierea și enumerarea patogenilor tractului urinar.

Escherichia coli este o enterobacterie conditionat patogenă, cu multiple fenotipuri
patogene ( patotipuri). Tulpinile patogene de Escherichia coli , care au dobândit seturi de gene de
virulență, sunt capabile să producă diferiți factori de virulență (fimbrii, capsulă, tox ine,
siderofori). Aceste tulpini pot produce enterite grave, ITU ( peste 90% din totalul infecțiilor de la
nivelul tarctului urinar), infecții pulmonare, meningite, infectarea plăgilor).

Patotipurile diareigene de E. coli sunt în numar de opt:
1. tulpini en terotoxigene ( ETEC),
2. tulpini enterohemoragice ( EHEC),
3. tulpini enteroinvazive ( EIEC),
4. tulpini enteroagregative ( EAggEC),
5. tulpini enteropatogene (EPEC),
6. tulpini difuz -aderente ( DAEC).
7. Tulpini UPEC
8. Tulpini SEC

1. ETEC este agentul frecvent al unui sindrom diareic holeriform care determină ,,
diareea călătorului”. Modalitațile prin care este alterat transportul electroliților la
nivelul intestinelor este determinat de toxine, de aderența la celulele epiteliale
instestinale, de invazia celulelor epite liale și de combinarea acestor factori.
2. EHEC produce toxinele ST I și ST II , toxine care seamană din punct de vedere
structural cu toxina Shiga și de aceea poartă denumirea de toxine Shiga -like. După
activitatea lor patogenă , mai sunt numite și verotoxine .
3. EIEC penetrează și se multiplică în celulele intestinale ale colonului, producând
simptome asemănătoare cu cele determinate de Shigella sp ., cu care se aseamănă din
punct de vedere genetic.
4. Tuplinile enteroagregative au proprietatea de aderare la culturi le celulare în
monostat ( Chifiriuc, Mihaescu și Lazăr, 2015)
5. EPEC produc diareea infantilă severă la copii < 1 an, se deosebesc de celelalte
tulpini prin capacitatea de a produce leziuni în eterocitele intestinului subțire.
(Figura 2.7.) EPEC nu produce toxine, iar diareea este probabil consecința lezării
celulelor intestinale, care nu mai absorb eficient apa. (Lazăr et all. , 2015)
6. Tulpinile difuz aderente determină diaree la copii > 18 luni.
7. Tulpinile uropatogene produc infec ții ale tractului urinar pri n aderare la celulele
epiteliului tractului urinar.
8. SEC ( septic E. coli ) produc infecții cu șoc septic și meningită.

Figura 2.7. E. coli enteropatogen în biopsie intestinală, imagine la microscopul electronic cu scanare
https://www.google.ro/url?sa=i&rct=j&q=&esrc=s&source=images&cd=&cad=rja&uact=8&ved=2ahUKEwiFxc2t0trbAhUBalA
KHT48DCEQjRx6BAgBEAU&url=https%3A%2F%2Fwww.uea.ac.uk%2Fmedicine%2Fpeople%2Fprofile%2Fs –
schuller&psig=AOvVaw3jl6k8A -VKwI5SA6 -6Ps29&ust=15293230185776 93, accesat la 1.06.2018

Escherichia coli este cea mai frecventă cauză a infecțiilor urinare dobândite în
comunitate, iar unele tulpini reprezintă agenții pricipali ai infecțiilor nosocomiale.

2.2.2.3. Bacili Gram negativi non fermantativi (BGNF)
BGNF sunt adesea implicați în infecții oportuniste și nosocomiale. Virulența unor specii
este dată de adezine, toxine și mai ales de capacitatea de a forma biofilme, dar și de rezistența
dobândită la numeroase antibiotice. Pseudomonadele sunt bine reprezentate în fondul m icrobian
de spital, unde au fost izolate din cele mai variate condiții cu interese epidemiologic particular :
apă distilată, soluții saline, antiseptice și dezinfectanți, soluții perfuzabile etc. ( Buiuc și Neguț,
2009).
Unele specii din genul Pseudomonas se pot multiplica la 4°C, dar cele mai multe au
temperatura optimă de multiplicare cuprinsă între 30 și 37°C. Cultura de Pseudomonas
aeruginosa poate avea un miros aromat, ca al florilor de tei. Majoritatea tulpinilor de Ps.
aeruginosa prezintă hemoliză p e placile de agar, și are un luciu metalic ce se evidențiază în
special pe geloză -sânge. ( Figura 2.8 . )

Figura 2.8. Aspect culturii de Ps. aeruginosa pe mediu geloză sânge

Pseudomonas aeruginosa ocupă primul loc între psedomonade sub raportul frecvenței
izolărilor în laboratorul clinic, al varietății, morbidității și mortalității infecțiilor determinate.
Produce următoarele infecții:
✓ Infecții ale tractului urinar – cele mai frecvente infecții urinare sunt dobândite în
spital, fiind printre cei mai aderenți agenți patogeni ai epiteliului urinar.
✓ Infecții ale tractului respirator – incidență puternică în pneumoniile bacteriene
✓ Infecții otice – este agentul etiologic predominant în otitele externe ( inclusiv ,,
otita înotătorului”)
✓ Infecții oculare – cauza frecventă a keratinei bacteriene, dar și oftalmiei
neonatale.
✓ Infecții ale oaselor și articulațiilor – produce osteoielite cronice, este implicat în
osteocondritele consecutive rănirii prin înțepare la nivelul membrelor inferioare
(Lazăr et all. , 2015).
P. aeruginosa produce și infecții sistemice, mai ales la pacienții cu arsuri extinse și la
pacienții imunocompromiși, datorită infecției cu SIDA, a diabetului etc.

Figura 2.9 Bacili de P. aeruginosa , gram negativi (1000x)
https://germsandworms.wordpress.com/microbes/nonfermentative -bacilli/pseudomonas -aeruginosa/ ,
accesat 1.06.2018

Gravitatea infecțiilor cu P. a erugin osa se datorează absenței vaccinului, dar și în
multirezistența la antibiotice, rezistența care este atât naturală, cât și dobândită. ( Lazăr et all. ,
2015). Factorii de virulență sunt reprezentați de conținutul de exopolizaharide mucoide (prin care
aderă l a epiteliu), proteaze ( lezarea țesutului ) , exotoxina A și S, pigmenții ( toxici pentru alte
specii bacteriene), fimbrii etc.

Figura 2.10. Pseud omonas aeruginsa incidența rezistenței la carbapeneme în Europa, 2012 sursă :
European Centre for Disease Prevention and Control , 2012

Principalele clase de antibiotice utilizate pentru tratamentul acesteia sunt piperacilina
(singură sau în combinație cu tazobactam), ceftazidimă, aminoglicozide, fluorochinolone și
carbapenemuri. În Uniunea Europeană, 15% din tulpinile de P. aeruginosa prezintă rezistențe
combinate la cel puțin 3 clase, iar 5% sunt rezistente la cele 5 clase. În UE, tulpinile de P.
aeruginosa rezistente la carbapenem sunt prezente anual la aproximativ 10.000 de persoane ( Fig
2.10.).

Capitolul III
Prevenirea, supravegherea și controlul infecțiilor nosocomiale

Infecțiile cu caracter nosocomial reprezintă o problemă majoră în ceea ce privește
asistența medicală contemporană. Morbiditatea crescută cauzată de aceste infecții reflectă
necesitatea implementării unor măsuri excepționale, de prevenire și limitare a tra nsmiterii lor.
Este necesar ca prin strategiile adoptate și aplicate să se diminueze efectele negative produse și
să se îmbunătățească serviciile medicale din cadrul unităților sanitare.
În ciuda progreselor înregistrate în domeniul sănătății publice și în îngrijirea pacienților,
infecțiile nosocomiale continuă să se dezvolte la pacienții spitalizați și pot afecta și personalul
spitalului. Printre factorii favorizanți sunt: imunitatea scăzută a pacienților, varietatea
procedurilor medicale și tehnicile i nvazive care creează căi potențiale pentru infecție, dar și
transmiterea de microorganisme multi -rezistente, mai ales în unitățile medicale aglomerate, unde
practicile slabe de control al infecțiilor pot facilita transmiterea. (G. Ducel et al., 2002)
Infecțiile nosocomiale apar la nivel mondial și afectează atât țări dezvoltate, cât și tări
mai sărace în resurse. Infecțiile dobândite cu ocazia acordării de îngrijiri medicale sunt printre
cauzele majore ale decesului și creșterea morbidității la pacienții spitalizați. Ele sunt
semnificative atât pentru pacient, cât și pentru sănătatea publică. Având în vederea complexitatea
factorilor ce favorizează existența infecțiilor nosocomiale, se constată, cu ajutorul statisticilor de
specialitate realizate în acest domeniu că eradicarea infecțiilor nosocomiale este un obiectiv
idealist, imposibil de atins. O treime din infecțiile nosocomiale nu pot fi eliminate total, o treime
sunt doar parțial evitabile, prin supravegherea atentă a condițiilor favorizante și de ris c, respectiv
comportament preventiv adecvat, individualizat și profesionist, în toate prestațiile furnizate pe
toată durata îngrijirilor, în timp ce restul sunt infecții nosocomiale evitabile în cazul respectării
condițiilor anterior evocate. ( Comisia De Acreditare a Spitalelor, 2016).
Pe baza datelor din literatura de specialitate, în țările dezvoltate socio -economic și cu un
sistem de asistență medico -sanitară funcțională, cu tot efortul profesional și material, ponderea
infecțiilor nosocomiale este într e 5 și 21 la suta din asistați și are o tendință obiectivă de creștere.

Prevenirea infecțiilor nosocomiale impune necesitatea unui program complex, de
monitorizare continuă și de rigurozitate. Printre regulile elementare de respectat în vederea
minimalizăr ii riscului de contractare a unei boli infecțioase, în condiții de spital, sunt :
✓ limitarea transmiterii de microorganisme patogene sau oportunist -patogene în
timpul îngrijirilor medicale prin spălarea corespunzătoare a mâinilor și utilizarea
mănușilor de unică folosință;
✓ aplicarea regulilor corespunzătoare de dezinfectare și sterlizare și a practicilor de
asepsie (dezinfecția și sterilizarea instrumentarului medical);
✓ realizarea de strategii de separare a pacienților în funcție de riscul de contaminare;
✓ protejarea pacienților prin utilizarea de materiale a căror calitate a fost verificată
prin controale de sterilitate;
✓ prevenirea infecțiilor în rândul personalului medical prin testarea perioadică a
stării lor de sănătate și a calității de purtători sănătoș i (vaccinarea și tratarea
persoanelor cu risc);
✓ continua educare a personalului din spital cu privire la reguli de igienă;
✓ neutralizarea corespunzătoare a deșeurilor medicale.

Prevenirea infecțiilor nosocomiale este responsabilitatea tuturor persoanelor care oferă
servicii de sănătate. Tot personalul dintr -o unitate medicală trebuie să lucreze în mod cooperativ
pt a reduce riscul de infecție pentru pacienți și personal. Programele de control sunt eficiente
dacă sunt cuprinzătoare și includ supravegherea a cestor infecții și activități de prevenire, precum
și continu formare a personalului. De asemenea, unitățile medicale necesită un suport efectiv la
nivel național și regional. (Haley RW et al, 2010). Întregul personal medical și de îngrijire este
reinstrui t anual, în privința atribuțiilor și responsabilităților ce ii revin (conform Ordinului M.S.
nr. 916/21.07.2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și control al
infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare).

Programele stabilite de autoritățile competente în domeniul sănătății trebuie să includă :
→ Stabilirea obiectivelor naționale relevante în concordanță cu alte obiective
naționale de sănătate.
→ Dezvoltarea și actualizarea continuă a ghidurilor despre reguli de igienă,
protocoale de prevenire și de coontrol a infecțiilor nosocomiale;
→ Dezvoltarea unui sistem la nivel național pentru monitorizarea infecțiilor
nosocomiale și evidențierea eficienței acestuia ( soft-ului RAPORTAȚI.RO);
→ Facilitarea accesului la materiale si produse de igien ă și de dezinfecție;
→ Incurajarea unităților medicale să declare statusul real al infecțiilor nosocomiale
pentru a găsi metode de soluționare a acestora.

Scopul controlului infecțiilor medicale este de a reduce inciden ța acestora în interiorul
unităților î n care se acordă îngrijiri medicale.
Obiective :
1. Respectarea regulilor de manipulare a alimentelor;
2. Executarea corespunzătoare a procedurilor de curățare, dezinfectare și sterilizare;
3. Reguli stricte privind politica vizitelor în spital;
4. Creșterea calități i actelor medicale prin reducerea infecțiilor cauzate de trasferul
microoorganismelor în timpul îngrijirilor medicale, de la personalul medical, la
pacient;
5. Obținerea și gestionarea datelor și informațiilor bacteriologice critice, inclusiv a
datelor de sup raveghere;
6. Elaborarea și recomandarea politicilor și procedurilor referitoare la controlul
infecțiilor;
7. Recunoașterea și investigarea focarelor de infecții în spital și comunitate;
8. Intervenția directă pentru prevenirea infecțiilor;
9. Educarea și instruirea p ersonalui medical a pacienților și a îngrijitorilor.

Potrivit Ordinului nr. 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire și
control al infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare, depistarea, identificarea, înregistrarea și
declararea /raportarea infecțiilor nosocomiale de către orice unitate sanitară sunt obligatorii, iar

fiecare unitate sanitară elaborează anual un program propriu de supraveghere, prevenire și
control al infecțiilor nosocomiale.
Supravegherea epidemiologică este acti vitatea sistematică și/sau continuă de colectare,
analiză, prelucrare, interpretare a datelor, necesară pentru cunoașterea frecvenței infecțiilor
nosocomiale și identificarea factorilor de risc.
Datele obținute folosesc pentru elaborarea, planificarea, im plementarea și evaluarea
acțiunilor/programelor de acțiuni, având ca scop prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale.
Obiectele porpuse sunt:
→ determinarea incidența infecțiilor nosocomiale pe baza definițiilor de caz;
→ determinarea tendinței de evoluție precum și modificările caracteristicilor
infecțiilor nosocomiale;
→ identificarea factorii de risc;
→ promovarea acțiunilor/programelor de prevenire și control.

Controlul infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare are la bază aplicarea Ordinului
Ministerului Sănătății, nr 961/ 2016. Ordinul reglementează:
✓ aplicarea normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile
sanitare publice și private,
✓ tehnicile de lucru și interpretare pentru testele de evaluare a ef icienței procedurii
de curățenie și dezinfecție – teste de autocontrol;
✓ procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc,
✓ metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcție de suportul care
urmează să fie tratat și a metodelor de evaluare a derulării și eficienței procesului
de sterilizare.
Testele de autocontrol sunt testele realizate în vederea cunoașterii și monitorizării
microorganismelor (patogene, oportuniste) din unitatea sanitară și a evaluarii gradului de
eficiență al produselor folosite pentru curățenia și dezinfectarea mediului.
Testele de autocontrol în unitățile sanitare se realizează respectând Planul anual de
prevenire, supraveghere și limitare a infecțiilor asociate îngrijirilor medicale, elaborat d e către
compartimentul sau medicul responsabil pentru prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale
și aprobat de comitetul director al unității sanitare ( Ordinul 961 – 2016).

Aceste teste sunt reprezentate de :
1. Teste de sterilitate (pentru controlul sterilit ății instrumentarului și altor materiale
sanitare prin proceduri de sterilizare fizic ă și chimic ă)
2. Teste de control pentru microbiota aerului (evaluarea gradului de încărcare
microbiană a aerului)
3. Teste de control pentru microbiota sup rafețelor (pentru controlul eficien ței
curățeniei și dezinfec ției suprafe țelor și altor materiale)

Alte tipuri de control microbiologic sunt desfășurate conform programelor proprii de
supraveghere, prevenire și control al unităților sanitare :

→ Controlul microbiologic al apei potabile are ca scop apreciera caracterului de
potabilitate a apei prin determinarea nivelulul de poluare bacteriologică al apei
potabile (Lazăr et al, 2004).
→ Controlul tegumentelor prin care se determină numărul total de microorganis me
(NTG); pentru personalul medical care vine în contact cu bolnavii nu se adminte
un NTG mai mare de 40 (Lazăr et al, 2004).
→ Controlul sterilității și contaminării produselor din industria alimentară și
farmaceutică.

Frecven ța efectu ării testelor de auto control în unit ățile sanitare trebuie s ă țină cont de:
a) zonele de risc identificate pe harta riscurilor;
b) circula ția germenilor în unitatea sanitar ă;
c) rezultatele screeningului pacien ților.

CAPITOLUL IV
MONITORIZAREA MICROBIOTEI AERULUI ȘI
SUPRAFEȚELOR ÎN SPAȚII DE LABORATOR

Introducere

Monitorizarea epidemiologică este activitatea sistematică de colectare, analiză, prelucrare
și interpretare a datelor, necesară pentru cunoașterea frecvenței infecțiilor nosocomiale și
identificarea factori lor de risc.
Contaminare microbiană a aerului și a suprafețelor expune un risc potențial de
îmbolnăvire, care crește proporțional cu densitatea bacteriilor și cu prezența speciilor potențial
patogene sau patogene. Determinarea gradului de contaminare al a erului dintr -o încăpere sau de
pe anume suprafețe se realizează prin procedee de monitorizare activă și pasivă.
Aceste procedee nu presupun analizarea tuturor germenilor din aer, ci numai acele
microorganisme care pot fi utilizate ca indicatori sanitari b iologici și pot da informații despre
gradul de contaminare. Se raportează :
➢ Numărul total de microorganisme care se dezvoltă la 37 C/m3 de aer;
➢ Numărul de bacterii beta hemolitice/cm2 de aer ( streptococi, stafilococi)

Scopul și obiectivele lucrării

Scop ul acestei lucrări practice este de a monitoriza încărcătura microbiană din aer și de
pe suprafețele dintr -un laborator de bacteriologie. Studiul presupune stabilirea potențialului de
transmitere a infecțiilor prin aer și pentru aprecierea condițiilor s anitare de lucru. Examenul
microbiologic efectuat a fost detecția numărului total de bacterii aerobe (NTG) /m3 de aer și
prezența germenilor patogeni/ cm2.
Un plan al laboratorului de bacteriologie a fost realizat pentru înțelegerea mai facilă a
zonelor și suprafețelor supuse controlului (Figura 4.1.).

Figura 4.1. MA – Microbiota aerului MA 1 ( probe de aer de lângă geam ), MA 2 ( probe de aer
recoltate din termostat), MA 3 ( probe de aer din hota cu flux laminar), MA 4 ( probe recoltate de pe masa
de lucru ); Cu S sunt marcate locurile de unde au fost recoltate probe de pe suprafețe.

Obiectivele lucrării au fost :
1. Recoltarea și pregătirea probelor primare;
2. Controlul microbiotei aerului prin care să se determine microorganismele din
atmosferă, datorit ă riscului de contaminare crescut pe care laboratorul îl are prin
natura activității sale. A fost utilizată metoda sedimentării Koch;
3. Controlul suprafețelor din laborator ( masa de lucru pentru probe, hota în care se
însămânțează probele, frigiderul cu med ii sterile, termostatul);
4. Interpretarea rezultatelor și analiza datelor obținute în vederea stabilirii gradului
de contaminare.

4.1. MATERIALE ȘI METODE
Procedura de lucru a probelor de aer și de pe suprafețe a fost urmată conform Ordinului
nr 961/ 2016, ex istând o modificare în ceea ce privește mediile utilizate. Pentru acest control
am utilizat atât medii neselective, pentru microorganisme nepretențioase, dar și medii
selective, pentru a ușura interpretarea rezultatelor (mediul Vogel Johnson Agar pentru
detectarea stafilococilor).
Materiale utilizate :
• Medii de cultură : Geloză sange (Columbia Agar), CLED ( mediu lactozat),
Contact Slide 3 (Side 1: PCA+ TTC+Neutalizing, Side 2: Vogel Johnson Agar ), MSA (
mediu cu manitol ).
• Tampoane sterile
• Recipiente sterile
• Trusă Staphaureux Plus pentru identificarea stafilococilor care posedă factor
clumping, proteina A și/ sau antigene corespunzătoare.
• Lame si lamele de microscopie
• Trusa coloratie Gram

Echipamente utilizate :
• Termostat IT 80
• Hota cu flux laminar vertical
• Microscop OPTIKA

Monitorizarea s -a realizat cu plăci Columbia Agar ( mediu cu sânge pentru bacterii
nepretențioase), Cled (mediu lactozat pentru cultivarea și izolarea neselectivă a enterobacteriilor)
și plăci Contact Slide 3 ( placi duble cu med iu PCA+ TTC+Neutalizing pentru calculul total de
microorganisme și mediu Vogel Johnson Agar pentru detectarea stafilococilor). Agarul Vogel

Johnson include telurit, clorură de litiu și o concentrație ridicată de glicină, care sunt inhibitoare
pentru majori tatea bacteriilor, mai puțin stafilococii. Fenolul roșu este indicatorul pH încorporat
pentru a demonstra producția de acid. Specii de stafilococi reduc telurul la telurul metalic,
ducând la creșterea coloniilor negre. Mediul PCA + TTC + Neutralizare conț ine clorură de
trifeniltetrazoliu ca indicator de creștere care formează un compus roșu insolubil ce poate fi ușor
observat.

Figura 4.2 Medii de cultura Contact Slide 3
(http://www.sanilaboshop.es/WebRoot/StoreLES/Shops/62425883/4B75/2CFE/13CC/BFA0/7380/C0A8/28BA/484
B/contact_slide_1.jpg , accesat la data de 01.06.2016)

4.1.1. Monitorizarea microbiotei aerului din laborator
In vederea recoltării probelor de aer am utilizat metoda sedimentării Koch, conform
standardului polonez PN 89/Z -04008/08, aceasta fiind o metodă de monitorizare pasivă.
Monitorizarea s -a desfășurat ulterior aplicării procedurilor de curățenie și dezinfectare . Aceste
proceduri s -a realizat cu ajutorul dezinfectanților cu conținut de clorhexidină, dar și cu lampa
UV.

Figura 4.3 Medii de cultură pentru control
Mediile de cultură au fost scoase de la frigider și lăsate la temperatura camerei timp de 15
minute, pentru a fi îndepărtat condensul existent pe capac (Fig 4.3). Ulterior s -a procedat la
inscipționarea fiecărui mediu de cultură cu informațiile necesare : data, tipul de control, locul
recoltării (Fig 4.4).

Figura 4.4 Medii de cultură pentru control inscripționate

Numărul de plăci a fost calculat în funcție de volumul încăperii. Expunerea se face prin
ridicarea capacelor cutiilor Petri, respectiv capacul ui Contact Slide -ului și așezarea capacelor cu
deschiderea în jos, alături de cutiile Petri cu mediile selectate. Se va determina flora microbian ă
atmosferic ă din acele încăperi unde riscurile de colonizare/infectare ar putea fi mai mare. Au fost
amplasate în încăpere patru grupe, fiecare conținând cele trei medii, astfel:

• Grupul I a fost expus la geamul încăperii, la aproximativ 100 cm de nivelulul pardoselii
(figura 4.5).

Figura 4.5 Grupul I de plăci pentru recoltarea de probe de aer de la nivelul ge amului din laborator

• Grupul II : în termostat ( unde se incubează probele biologice):

Figura 4.6 Grupul II de plăci pentru recoltare din termostat
• Grupul III : în hota cu flux laminar (unde se însămânțează probele biologice)

Figura 4.7 Grupul III de plăci pentru recoltare din hota cu flux laminar

• Grupul IV: masa de lucru din laborator ( unde se lucrează probele biologice)

Figura 4.8 Grupul IV de plăci pentru recoltare de pe masa de lucru (central )

Timpul de expunere a fost cronometrat din momentul ridicării capacelor de la plăcile
Petri și Contact Slide 3. Durata recoltării de probe din aer a fost de zece minute. Plăcile au fost
ulterior incubate la 37 grade Celsius, 24 ore CLED și geloză sânge, iar Contact -Slide -urile 48
ore.

Figura 4.9 Probele incubate în termostat la 37 0 C

Metoda de lucru
Numărul de microorganisme se calculează raportând numărul de colonii dezvoltate pe
suprafața mediului de cultură la volumul de aer. Limita admisă conform Ordinului 961/ 2016
este de 500-1500 NTG/ m3 de aer.
1. Plăcile au fost incubate 24 —48 de ore la termostat la 37 °C;
2. S-au numărat coloniile crescute pe suprafa ța mediului CLED și CONTACT SLIDE 3
după 48 de ore și num ărul total de colonii hemolitice crescute pe suprafa ța gelozei s ânge dup ă 24
de ore;
3. Raportarea la mc de aer s -a făcut prin aplicarea formulei lui Omelianski:

N x 10000/S x K = num ăr germeni/mc aer,
unde:
a) N = num ăr de colonii de pe suprafa ța plăcii Petri;
b) S = suprafa ța plăcii Petri în câmp (63,5 cm2);
c) K = co eficientul timpului de expunere k = 1 pentru 5 minute, k = 2 pentru 10 minute ,
k = 3 pentru 15 minute;
4. S-a raportat:
a) num ărul total de germeni/m3 aer;
b) num ărul total de germeni hemolitici/m3 aer.
Num ărul total de germeni/m3 aer nu trebuie s ă depășească 500—1500 dup ă gradul de
activitate din încăpere, începutul sau sf ârșitul zilei de lucru.

4.1.2. Monitorizarea încărcăturii bacteriene a suprafețelor
Probele au fost recoltate de pe suprafețe pe care s -a aplicat un dezinfectant cu efect
bactericid, confor m standardelor SR EN 1276 și EN 13727 ( inclusiv pentru MRSA), efect
fungicid conform standardelor SR EN 1275 și EN 13624, microbactericid vonform EN 14348 și
virulicid conform SN EN 147 + A1 ( inclusiv HIV, HBV, HCV), după expirarea timpului de
contact p revăzut de producător ( 1 minut).
Valori de referință :
➢ Absența microorganismelor patogene
➢ < 5 germeni/cm2 la 10 -15 min dupa curatenie și dezinfecție
Suprafețele alese pentru control sunt suprafețe care prezintă un risc crescut de
contaminare (masă, termostat, hotă), dar și pentru care există o condiție de sterilitate ( frigiderul
pentru medii sterile).
A fost utilizat cate un tampon steril umectat într-un 1 ml de ser fiziologic steril cu care s –
a șters o suprafa ță de 25 cm p ătrați prin trecerea tamponului de 2 —3 ori în sensuri diferite pe toat ă
suprafa ța celor 25 cm p ătrați. Tamponul a fost imersat într-un ml de ser fiziologic din recipient
și s-a agitat puternic pentru omogenizarea concentra ției microbiene.

Metoda de lucru
Tehnica de lucru a constat în următorii pași :
1. DILUȚIA 1 : A fost adaugată o cantitate de 9 ml ser fiziologic peste tampon ul ini țial
și a fost agitat energic — diluție 1/10;
2. DILUȚIA 2 : S -a realizat încă o dilu ție zecimal ă seriat ă cu 9 ml ser fiziologic —
diluție 1/100;
3. A fost dispersată o cantitate de 0,1 ml din fiecare dilu ție pe c âte o plac ă de geloz ă
sânge și med iu lactozat, iar pentru Contact Slide 3 s -a utilizat un tampon cu care a fost ștearsă
suprafața de mediu ;
4. Probele au fost incubate 24 —48 de ore la termostat, la 37 °C.
Pentru obținerea rezultatelor s -a procedat în felul următor :
S-au numărat coloniile de pe fiecare placă și s -a aplicat formula următoare :
N1 x D1 x cantitatea dispersat./25 cm2 + N2 x D2 x cantitatea dispersat ă/25 cm2 = nr.
germeni/cm2, unde: N1, N2 — numărul de germeni de pe fiecare plac ă de geloz ă sânge;
D1, D2 — diluțiile fo losite pentru fiecare plac ă Petri;
Se raportează:
a) numărul de germeni/cm2 de suprafața ștearsă;
b) prezența oricăror germeni patogeni identificați.
Se interpretează rezultatele astfel : Se consideră curată o suprafață/un material moale pe care se
dezvolt ă sub 5 colonii/cmp și nu sunt prezenți germeni patogeni.

Figura 4.10 Pregătirea materialelor de lucru pentru recoltarea probelor

4.2. REZULTATE ȘI DISCUȚII
4.2.1. Rezultatele controlului microbiotei aerului din laboratorul de
bacteriologie și interpretarea datelor
Pemtru grupul I, mediile de cultură cu probe de aer recoltate prin metoda sedimentării de
la nivelul geamului au relevat dezvoltarea pe mediul cu sânge a șase colonii:
• colonie plată, cu dimensiunea de 0,4 mm, margine neregulată;
• trei colonii albe, mici, de tip ,,Smooth” (colonii rotunde, margini regulate,
bombate, suprafața netedă )
• două colonii ,,Smooth” ( S) de culoare galbenă.
Organismele dezvoltate pe mediile de cultură nu posedă capacitatea de a hemoliza.
Pe mediul de cultura lactozat ( CLED) au fost observate 6 colonii rotunde, de culoare
gălbuie, ușor bombate, de tip ,,S”. Pe mediile de cultură PCA+TTC+Neutralizing / Vogel
Johnson Agar nu s -au dezvoltat microorganisme.

Figura 4.11 Rezultate punct de prelevare – geam laborator.

Pentru grupul II , mediile de cultură cu probe de aer recoltate de la nivelul mesei de
lucru au relevat dezvoltarea pe mediul cu sânge a patru colonii, de tip Smooth, alb -gălbui, de
dimensiuni medii, colonii ce nu prezintă hemoliză. Pe mediul Cled s -au dezvoltat două colonii
alb-gălbui, rotunde, ușor bombate.

Figura 4.12 Rezultate punct de prelevare : masa de lucru laborator, mediu Columbia Agar și Cled

Pe mediul Vogel Johnson ( Side 2 – mediu pentru detectarea stafilococilor) s -au dezvoltat
patru colonii rotunde, de culoare verde închis, specifice pentru genul Staphylococcus , conform
producătorului.

Figura 4.13 Rezultate punct de prelevare : masa de lucru laborator, mediu Vogel Johnson (Slide 2)

Din coloniile de pe acest mediu s -au realizat două frotiuri: un preparat lamă/lamelă și un
frotiu colorat Gram.

Figura 4.14 Imagine la microscop privind aspectul celulelor viabile pe preparat proaspăt: S e evidențiază coci dispuși
în perechi, tetrade și grămezi neregulate.

Figura 4.15: Imagine de microscopie optică reprezent ând frotiu Colorație Gram ce evidențiază prezența
cocilor sferici gram pozitivi, dispuși în grămezi neregulate (colorație Gram, 1000x)

Coloniile au fost testate ulterior pentru producerea catalazei – pozitiv și coagulazei –
negativ. Dintre speciile izolate la om, numai S. aureus este coagulazo -pozitiv. Pentru a identifica
specia de Staphylococcus dezoltată pe mediul, s -a continuat cu realizarea unui repicaj, din
coloniile verde închis, dezvoltate pe Side 2, pe un mediu ce conține manitol ( MSA – Chapman).

Figura 4.16 Specie de stafilococ manitol negativ
Coloniile dezvoltate pe mediu cu manitol au evidențiat colonii nepigmentate, mediul a
rămas roz, fapt ce exclude prezența stafilococului auriu ( care îngălbenește mediul datorită
acidului produs, fiind mani tol pozitiv). Cultura de coci a fost testată în continuare pentru
sensibilitatea la novobiocină. Singura specie de stafilococ rezistent ă la novobiocină este
Stapylococcus saprophyticus , cu un diametru de sensibilitate mai mic de 16 mm. (D. Buiuc,
2017). Sp ecia izolată în laboratorul de bacteriologie a avut diamentrul zonei de inhibiție de 20
mm, având sensibilitate la acest antibiotic, fiind astfel exclusă specia S. saprophyticus.

Figura 4.17 Testarea culturii de coci cu novobiocina

Coloniile dezvolta te pe mediul Vogel Johnson aparțin unei specii de stafilococ
coagulazo -negativ, manitol -negativ (mediul a rămas roz), sensibil la novobiocină.

Când este foarte important să fie identificat cu precizie un stafilococ coagulază negativ,
se poate lua în considerare schema simplificată de diferențiere a diferitelor specii de stafilococi,
propusă de Centrul Național De Referință pentru Stafilococ. Sch ema cuprinde pe lângă testele
realiate în acest control și testul cu furazolidon, termonuclează, acidifierea trehalozei, fosfataza
etc.
Unii stafilococi coagulază – negativi (SCN) și -au dovedit proprietățile de tulpini
condiționat patogene (patogeni oportu niști). Acest nou aspect al ecologiei stafilococilor s -a
conturat în special în ultimile patru decenii, în relație directă cu utilizarea pe scara largă a
procedurilor medicale invazive (Buiuc, 2017). Dintre stafilococii coagulazo – negativi, S.
epidermidis deține cel mai inalt potențial patogen. De asemenea, aceste microorganisme au
capacitatea de a dezvolta biofilme sub forma unor microcolonii formate din celule bacteriene si
glicocalix, acesta fiind factorul principal de patogenitate care facilitează pers istența infecției cu
aceste microorganisme.
Probele recoltate din termostat și din hota cu flux laminar au fost negative,
nedezvoltându -se nicio colonie, pe niciunul dintre mediile utilizate.

Rezultatele calitative și cantitative privind microbiota aerulu i

Tabel 4.1 Număr UFC (unități formatoare de colonii) pe mediile de control
Punct de prelevare UFC pe geloza
sange UFC pe Cled UFC pe Contact Slide 3
Masa de lucru probe 4 2 4
Geam kaborator 6 6 0
Termostat 0 0 0
Hotă cu flux laminar 0 0 0

Fig. 4.18. Reprezentarea grafică a numărului de colonii dezvolate, in funcție de zona de prelevare

Tabel 4.2 Număr de bacterii /m3, număr de bacterii hemolitice

Laborator
Microbiologie Numar total bacterii/ m³
Numar total bacterii
hemolitice/ m³
Masa de lucru
probe 1,259 0
Hotă cu flux
laminar 0 0
Geam laborator 1,889 0
Termostat
laborator 0 0

01234567
Masa de lucru
probeGeam
laboratorTermostat
laboratorHotă cu flux
laminarU.F.C pe Geloză sânge
U.F.C pe CLED
U.F.C pe Contact Slide 3

Fig. 4.19. Reprezentare grafică a numărului total de bacterii și a numărului total de
bacterii hemoltice

4.2.2. Rezultate controlul bacteriologic al suprafețelor
Controlul probelor corespunzătoare diluției 1:
Pe mediile de cultură cu probe recoltate de pe masa de lucru a fost observată o singură
colonie, dezvoltată pe mediul de geloză sânge. Colonia este de tip Smooth (cu margini regulate,
ușor bombată, cu suprafața netedă), de culoare albă, fără hemoliză. Pe restul mediilor nu s -a
dezvoltat nicio colonie.

Figura 4.20 Probe recoltate de pe masa de lucru ( diluția 1)

02004006008001,0001,2001,4001,6001,8002,000
Numar total bacterii
hemolitice/ m³
Numar total bacterii/ m³

Pe mediile de cultură cu probe recoltate din termostat a fo st observată o singură colonie,
dezvoltată pe mediul de geloză sânge. Colonia este de tip Smooth (cu margini regulate, ușor
bombată, cu suprafața netedă), de culoare albă, fără hemoliză. Pe restul mediilor nu s -a dezvoltat
nicio colonie.

Figura 4.21 P robe recoltate din termostat ( diluția 1)

Figura 4.22. Probe recoltate din hotă ( diluția 1)

Pe mediile de cultură cu probe recoltate din hota cu flux laminar nu s -a observat prezența
de microorganisme. Hota a fost dezinfectată înainte de recoltare a probelor cu ajutorul lămpii UV
integrate, timp de 15 minute.

Figura 4.23. Probe recoltate din frigiderul pentru medii sterile ( diluția 1)

Pe mediile de cultură cu probe recoltate din frigiderul cu medii sterile au fost observate
două colonii, dezvoltate pe mediul de geloză sange și o colonie pe mediul Cled. Coloniile sunt
de tip Smooth (cu margini regulate, ușor bombată, cu suprafața neted ă), de culoare albă, fără
hemoliză. Pe mediile Contact Slide 3 nu s -a dezvoltat nicio colonie.

Figura 4.24. Probe de control în hotă

Din coloniile dezvoltate pe mediile pe care au fost recoltate probe din frigiderul pentru
medii sterile, s -a realizat un frotiu Gram, în care s -au observat prezența de coci Gram pozitivi,
dispuși în perechi, în lanțuri scurte sau în grămezi neregulate.

Figura 4.25. Coci Gram pozitivi, dispuși în diplo și grămezi neregulate ((colorație Gram, 1000x)

Probele corespunzătoare diluției 2 au fost negative, nicio colonie nu s -a dezvoltat pe
niciun mediu de cultură. Nu s -au dezvoltat bacterii care să producă h emoliză.

Rezultate calitative și cantitative privind microbiota suprafețelor

Grafic 4.3 Reprezentarea grafică a rezultate cantitative control

Grafic 4.4 Reprezentarea grafică a rumărului total bacterii pe suprafețe.

00.20.40.60.811.21.41.61.82
Masa de
lucru probeFrigider
medii sterileTermostat Hotă cu flux
laminar2 2 2
0 01
0 0UFC pe geloza sange UFC pe Cled UFC pe Contact Slide 3
00.010.020.030.040.050.060.070.080.09
Microbiologie-
masa de lucruMicrobiologie –
hotaFrigider medii
sterileTermostat0.088
00.088 0.088
0 0 0 0Numar total germeni/ m³ Numar total germeni hemolitici/ m³

4.3. Concluzii

Controlul microbiotei aerului și a suprafețelor s -a încadrat în limitele impuse de către
cerințele Ordinului 961/ 2016.
Rezultatele obținute în urma controlului indică absența bacteriilor cu caracter pataogen,
atât la nivelul aerului, cât și pe suprafețele testate. Acest ordin se aplică atât în laboratoarele
medicale, cât și în unitățile medicale cu internare și/ sau ambula toriu.
Acest control este obligatoriu, iar neîncadrarea în limitele impuse nu trebuie să fie
mascată, ci ar trebui sa constituie baza unui program de restabilire a metodelor de sterilizare și
dezinfectie, asigurarea că procedurile sunt realizate în mod c orect și încercarea soluționarii
problemei.
În unitatile cu internare, în care densitatea pacientilor este mare, riscul de contaminare al
suprafețelor și al aerului este mult mai mare. De asemenea, riscul de imbolnavire este mai mare
pentru pacienții cu imunitatea compromisă, internați. De aceea, fiecare unitate medicală trebuie
să iși realizeze un plan de supraveghere, prevenire și control al infectiilor nosocomiale.