MASTER: MANAGEMENT ÎN AGROTURISM ȘI ALIMENTAȚIE PUBLICĂ [309863]
[anonimizat]: MANAGEMENT ÎN AGROTURISM ȘI ALIMENTAȚIE PUBLICĂ
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Coordonator științific,
Ș.l. dr. Buzatu Cristiana
Masterand: [anonimizat]
2017
[anonimizat], managementul mediului este chemat să găsească soluții care să intervină favorabil în relația dintre activitățile umane și mediul înconjurător. Soluțiile propuse de managementul mediului trebuie să dezvolte efectele favorabile și să minimalizeze efectele negative. Pentru a [anonimizat] o [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat] a mediului au căpătat o [anonimizat], începând cu tehnologiile de proces și terminând cu activitatea de monitoring a mediului, trebuie să se supună cerințelor managementului mediului. [anonimizat], [anonimizat], protecția resurselor de apă, a atmosferei, a solului, etc.
Prin protecția mediului se înțelege totalitatea acțiunilor menite să asigure conservarea resurselor naturale și protejarea calitățiicomponentelor mediului înconjurător.[anonimizat], toate pe baza cunoștințelor oferite de ecologie.
[anonimizat]-[anonimizat].
[anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], dar totodată accentuând rolul esențial al managementului mediului și al poluării în cadrul organizațiilor și al societății actuale. [anonimizat], precum și măsurile de management ecologic la nivelul organizațiilor.
[anonimizat]-dezvoltării, acestea fiind considerate concepte fundamentale ale managementului de mediu și al poluării prin prisma conducerii ecosistemice.
[anonimizat], Bicaz, județul Neamț. Astfel, [anonimizat] a cimentului. [anonimizat] o viziune asupra emisiilor de poluanți din zona analizată prin prisma măsurării acestora și identificării principalelor probleme de mediu. Ulterior, [anonimizat] la nivelul fabricii analizate, poluanții și deșeurile generate în contextul fabricării cimentului, precum și consecințele poluării.
Concluzionând, se vor evidenția principalele aspecte privind poluarea și managementul său la nivelul zonei Tașca-Bicaz, trasându-se și eventuale recomandări și oportunități suplimentare pentru îmbunătățire.
Protecția mediului reprezintă un domeniu în care colaborarea internațională este obligatorie fiind indicată aderarea la tratate și convenții internaționale, adoptarea de măsuri pe plan intern, pentru respectarea prevederilor acestor documente.
Stabilirea obiectivelor protecției mediului și elaborarea strategiei de reglementare a activităților cu impact asupra ecosistemelor naturale, explicarea mobilului și conținutului acestor preocupări cu scopul dobândirii unui consens minim, creează condiții pentru proiectarea mecanismelor de aplicare și control a instrumentelor directe.
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA MANAGEMENTULUI MEDIULUI ȘI AL POLUĂRII
1.1 Protecția mediului la nivel planetar, regional și național în contextul fenomenului poluării
Un număr mare de țări aflate în tranziție, cu precădere cele din sud-estul Europei, se confruntă cu serioase probleme legate de mediu. Cauza principală a acestei situații o reprezintă sistemul economic bazat pe consum excesiv și resurse naturale, utilizarea unor tehnologii poluante și cu mult depășite. Acest tablou întregit cu o rată a inflației mare, cu deficit public, cu protecționism, a impus necesitatea unei profunde restructurări a întregii economii și a societății, incluzând și plasarea pe un loc primordial a problemei de protecție a mediului.
Prin protecția mediului se înțelege totalitatea acțiunilor menite să asigure conservarea resurselor naturale și protejarea calității componentelor mediului înconjurator. Protecția mediului trebuie să înglobeze alături de măsurile juridice și pe cele economice, sociale și politice antrenate în realizarea acestui scop, toate pe baza cunoștințelor oferite de ecologie.
Protecția mediului reprezintă un domeniu în care colaborarea internațională este obligatorie fiind indicată aderarea la tratate și convenții internaționale, adoptarea de măsuri pe plan intern, pentru respectarea prevederilor acestor documente.
Protecția mediului în România
Mulți oameni, responsabili politici sau savanți, conducători de întreprinderi sau simpli cetățeni au trecut "pragul percepției" și consideră că o profundă schimbare structurală este un lucru esențial și inevitabil. Sarcina salvării mediului înconjurător trebuie să devină și va deveni principiul central de organizare a lumii după războiul rece. Cert este că aplicarea exigențelor conceptului de dezvoltare sustenabilă cere o anumită perioadă pentru a-și atinge adevăratele valențe, iar mediul și calitatea sa se constituie într-o veritabilă cheie. Reușita formării unui comportament economic viabil, se realizează prin măsuri susținute la nivel individual de firmă, local, regional și național.
Resursele economice alocate protecției mediului sunt total insuficiente, iar alocarea unor fonduri sporite face din mediu un obstacol în calea dezvoltării. Degradarea mediului este concepută ca o investiție, pe o durată limitată, permițând un surplus de creștere economică, care, la sfârșit ar permite să se elibereze mijloacele de redresare a mediului degradat cu metode tehnologice mai eficiente. Posibilitatea de risc ireversibil ar trebui să orienteze obținerea politicii economice spre o prudență ecologică spre o reducere a riscului de degradare a mediului.
O astfel de dezvoltare economică, socială și ambientală este singura în măsură să răspundă necesităților generațiilor prezente și viitoare și să asigure perenitatea ecosistemelor.Acest deziderat presupune eforturi concentrate din partea actorilor ale căror decizii au consecințe asupra mediului natural.
Poluarea și deteriorarea tot mai pronunțată a mediului înconjurător și a ecosistemelor sale presupune în mod obligatoriu monitoringul stării și calității acestora prin metode și acțiuni specifice de control.
În România, această acțiune a demarat din momentul în care protecția mediului a devenit o preocupare primordială a statului, deci în 1989 fiind elaborată o concepție modernă în acest sens axată pe două sisteme:
sistem integrat pentru toți factorii de mediu;
sistem global, pe diferite niveluri de agregare
În România, această activitate de monitoring a mediului este asigurată de S.M.I.R., reprezentând un sistem complet de achiziție a datelor privind calitatea mediului, obținute pe baza unor măsurători sistematice de lungă durată, la un ansamblu de parametrii și indicatori cu acoperire spațială și temporară, care să asigure posibilitatea controlului poluării.
Punctul cental al activității de protecție a mediului, reprezentând parametrii cantitativi și calitativi ai mediului, în corelație cu factorii de impact asupra acestuia, îl constituie apa, solul și aerul.
În concluzie, protecția mediului natural presupune:
cunoașterea temeinică a lui și a interacțiunilor dintre sistemul social-economic și sistemele naturale;
utilizarea rațională și cu economicitate maximă a resurselor naturale;
prevenirea și combaterea scrupuloasă a degradării mediului;
amortizarea intereselor imediate, de lungă durată și permanente ale societății umane în utilizarea factorilor naturali de mediu:aer, apă, sol, subsol, floră, faună,rezervații și monumente ale naturii.
Pentru realizarea acestor obiective este necesar ca dezvoltarea economico-socială să se efectueze pe temeiul cunoașterii atente a implicațiilor ecologice și a consecințelor în acest domeniu și pe cercetarea cu grijă a contradicțiilor pe care le pot ele provoca, stabilind, în fiecare caz, modalitățile practice de soluționare eficientă a respectivelor contradicții.
1.2 Managementul mediului și poluarea
Un asemenea concept a cunoscut o evoluție continuă și rapidă în ultimii 10-15 ani. În abordarea managerială s-au dezvoltat practici diferite, tipice nivelului de dezvoltare al fiecărei unități de producție și corespunzătoare strategiilor de firmă. Dezvoltarea economică s-a făcut într-un ritm accelerat, motiv pentru care acum ne aflăm într-o plină criză social-ambientală de mari proporții, criză ce afectează și va afecta din păcate existența vieții pe planeta noastră.
S-a constatat că opinia publică și organizațiile ecologice, chiar mai mult decât împotriva poluării chimice, protestează împotriva poluării sonore. În Europa, legislația privitoare la emisiile sonore a fost introdusă pentru prima oară, în anul 1970, pentru vehicule rutiere și în 1977, pentru vehicole agricole. Dintre diversele elemente, subansambluri, echipamente de pe autovehicule, sursa de putere este una dintre cele mai importante, din punct de vedere al producerii zgomotelor. Pentru a reduce zgomotul mașinii, este important să se înțeleagă și să se cunoască modul de generare a acestuia.
Un factor important de primejdie potențială pentru mediu îl reprezintă deșeurile, deoarece acestea sunt materialele și gazele care se consideră nefolositoare și deci reprezintă o altă sursă de poluare.
Poluarea solului se realizează fie direct prin depunerea de deșeuri solide, fie prin intermediul circuitului atmosferic care transformă emisiile gazoase și noxe în ploi acide. Deșeurile industriale solide ocupă o suprafață de 300 mii ha, din care 2/3 conțin substanțe ce au în compoziția lor metale grele toxice. An de an a crescut consumul de îngrășăminte chimice dar, în numeroase cazuri, aplicarea acestora în cazul unei ineficiente cunoașteri a condițiilor de sol și de climă a generat apariția unor fenomene dăunătoare, cum ar fi poluarea apelor fratice și de suprafață.
Activitățile din turnătorii si vopsitorii sunt generatore de noxe sub formă de gaze, praf, pulberi, ape reziduale. Asemenea elemente sunt foarte puternice și prezintă un grad mare de risc atât pentru mediul ambiant, cât și pentru sănătatea oamenilor.
În România problemele de ocrotire a mediului au fost ignorate de o perioadă lungă de timp. Menținerea unor tehnologii învechite, lipsa unor instalații de protecția mediului, lipsa unor piese de schimb pentru repararea instalațiilor existente au determinat concentrații mari de substanțe poluante în multe zone puternic industrializate.
În România, poluarea aerului este importantă în zonele unde funcționează unități industriale, chimice petrochimice, siderurgice, metalurgice ca și cele din domeniul materialelor de construcții, al celulozei și hârtiei, etc. Poluarea aerului se datorează și faptului că unele tehnologii utilizate sunt învechite, nu sunt instalate sau nu fucționează instalațiile de epurare a gazelor eliminate în atmosferă, etc.
În agricultură, poluarea atmosferei este produsă de substanțele volatile, degajabile, foarte greu de suportat în zona deversării sau folosirii apelor uzate, cu consecințe negative pentru zonele de locuit sau agrement. Acumularea de deșeuri și reziduri oraganice duce la eliberarea în atmosferă a unor poluanți cum sunt amoniacul, aminele și compușii mirositori cu sulf pentru plantele și animalele din zonă.
Mulți agenți patogeni se pot transmite de la animale la om prin intermediul atmosferei. Supravețuirea în aer a germenilor patogeni depinde de o serie de factori, cum sunt: temperatura, umiditatea aerului, lipsa suportului nutritiv și existența unor agenți cu acțiune bacterială și bacteriostatică.
Pe baza avertizărilor furnizate de sistemul de monitoring, organele de specialitate, împreună cu exploatațiile agricole de producție trebuie să ia măsuri necesare de combatere a fenomenelor dăunătoare apărute,în scopul asigurării însușirilor optime fizice, chimice și bacteriologice pentru sol și apa freatică.
O pondere importantă în poluarea atmosferei revine mijloacelor de transport auto, echipate cu motoare de ardere internă și care folosesc drept combustibil în principal benzina și motorina. Se consideră că 60% din poluanții emiși în atmosfera centrelor urbane provin din emisiile de noxe ale automobilelor. Emisiile poluante rezultate prin arderea combustibililor în motoarele autovehiculelor conțin, în principal două clase de poluanți: poluanți primari și poluanți secundari.
Organizarea managementului mediului înconjurător presupune și cunoașterea nivelului normelor de calitate impuse factorilor de mediu.
1.3 Legislația mediului pe plan intern și internațional
Stabilirea obiectivelor de protecție a mediului, pornind de la realitatea existentă și prognozată, reprezintă o primă etapă a procesului de instituir a instrumentelor permisive și imperative, de natură administrativă, a căror aplicare să conducă la refacerea și/sau conservarea funcționalității sistemelor naturale.
În funcție de gravitatea abaterilor (înregistrate sau prognozate) de la restricțiile ecologice, obiectivul protecției mediului poate face obiectul unei precizări constituționale sau statutare.
În Statele Unite, Actul Federal de Control al Poluării (Clean Water) stabilește, ca obiectiv național eliminarea deversării de poluanți în apele navigabile, până în 1985.
De asemenea Actul privind Conservarea și Regenerarea Resurselor (RCRA), referidu-se și la controlul, tratarea și depozitarea deșeurilor toxice stabilește că, acolo unde este posibil, trebuie redusă sau eliminată cât mai repede generarea de deșeuri toxice.
Constituția Braziliei(din 5 oct. 1988) conține un capitol special cu privire la mediu, care exprimă dreptul fundamental la un mediu echilibrat și stabilește îndatoririle ce revin guvernului pentru respectarea practică a acestui drept.
Cea mai crescută atenție a unui sistem de prevenire în timp util se întâlnește în țările dezvoltate. Pentru a fi foarte operațional, un astfel de sistem cere concentrarea întregii capacități a țării respective în a-și evalua resursele disponibile. Această necesitate a fost subliniată de către Conferința Națiunilor Unite și Dezvoltare (U.N.C.E.D.) desfășurată la Rio de Janeiro în iunie 1992.
În România, Legea protecției mediului (Legea nr.137 / 1995), precizează (art.1) că protecția mediului este un „obiect public major” a cărui reglementare are la bază principiile și elementele startegice subsumate obiectivului de dezvoltare durabilă a societății. Unul din obiectivele strategiei de mediu din România este „întărirea capacității instituționale și îmbunătățirea legislației în domeniul protecției mediului, permanentizarea și instituționalizarea legăturilor administrației de stat cu organizațiile neguvernamentale, mass-media și publicul, coordonarea acțiunilor la care participă cei implicați, promovarea legii mediului și a altor acte normative, îmbunătățirea sistemului educațional.
1.4. Rolul esențial al managementului mediului și al poluării în cadrul organizațiilor și al societății actuale
În contextul conceptelor și instrumentelor în protecția mediului, managementul mediului este chemat să găsească soluții care să intervină favorabil în relația dintre activitățile umane și mediul înconjurător. Soluțiile propuse de managementul mediului trebuie să dezvolte efectele favorabile și să minimalizeze efectele negative. Pentru a se realiza acest obiectiv, se apelează la o serie întreagă de practici, metode, tehnici și tehnologii, atât la nivel conceptual cât și la nivel practic. Se poate spune că în momentul de față, când problemele de protecție a mediului au căpătat o prioritate deosebită, că orice activitate umană, începând cu tehnologiile de proces și terminând cu activitatea de monitoring a mediului, trebuie să se supună cerințelor managementului mediului. În această direcție, managementul mediului abordează în aceeași măsură evaluarea impactului ecologic, monitoringul mediului, tehnicile manageriale privind calitatea factorilor de mediu, protecția resurselor de apă, a atmosferei, a solului, etc.
Stabilirea obiectivelor protecției mediului și elaborarea strategiei de reglementare a activităților cu impact asupra ecosistemelor naturale, explicarea mobilului și conținutului acestor preocupări cu scopul dobândirii unui consens minim, creează condiții pentru proiectarea mecanismelor de aplicare și control a instrumentelor directe.
Calitatea ecologică trebuie să fie trăsătură distinctivă a oricărei firme moderne. Promovarea sistematică a unor orientări durabile în ceea ce privește protecția mediului și recuperarea materialelor, evident în cadrul unui demers economic adunător de profit, reprezintă consecința elaborării și asimilării la scara întregii firme a Sistemului Managerial Ecologic (S.M.E.). În lipsa acestuia, există pericolul ca reflexia ecologică și soluțiile prefigurate să fie aplicate. Aceeasta înseamnă că elementele ecologice (și cele privind refolosirea resurselor) trebuie corelate cu celelalte aspecte strategice ale firmei în cadrul „conceptului de conservare”.
Mai multe firme și organisme au dezvoltat programe care implică managementul ecologic. Un astfel de program conține trei puncte cheie: analiza (auditul de mediu), politica și programul.
Auditul de mediu constituie un proces de determinare și examinare, ce implică analize, teste și confirmări al cărui scop este de a verifica în ce măsură o întreprindere, în ansamblul sau anumite structuri componente ale acesteia, respectă cerințele legale, locale sau naționale de protecție a mediului.Pentru țările cu o dezvoltată activitate de protecție a mediului, auditul de mediu al tuturor categoriilor de întreprinderi a devenit o componentă de bază a managementului de mediu a întreprinderii, completând astfel managementul global al acestuia. Sistemul de management de mediu al întreprinderii trebuie să asigure echipa de conducere că :
Întreprinderea respectă, prin întreaga sa activitate toate prevederile actelor normative pe linia protecției mediului;
Măsurile interne pe linia preocupărilor de protecție a mediului, sunt clar definite;
Riscurile de mediu ale întreprinderii sunt cunoscute și se află sub control;
Întreprinderea are fondurile și serviciile de mediu asigurate, existând siguranța aplicării și ținerii sub control a activităților respective, atât la nivelul serviciului de specialitate cât și la nivelul intreprinderii.
Programul de management ecologic nu deține un rol periferic, ci contribuie activ în strategia globală de dezvoltare a firmei. Un aspect esențial al acestui program îl constituie existența unui set de structuri care facilitează derularea programului, acestea incluzând proceduri serioase, aflate în legătură strânsă cu cele trei faze: analiza, politica de mediu și programul, conform fig.1.1.
Fig. 1.1Relația între managementul calității și managementul ecologic
IEFTIN RAPID ȘI
EFICIENT
TARDIV ȘI
SCUMP INEFICIENT
Programul trebuie să corespundă nevoilor de dezvoltare a firmei și să reflecte modul său de organizare. Este important ca programul de management ecologic să se potrivească cu programele existente și nu invers. Programul acoperă întraga firmă și fiecare depertament, face serviciul acesteia, fiind esențială asigurarea corespunzătoareîntre diferite funcții. Programul trebuie să aibă în vedere toate fazele cicluluide viață a produselor firmei, fiind analizate modalitățile de fabricare a acestora și circuitul lor după abandonarea fabricării.
De asemenea, programul cuprinde studiul efectelor indirecte ale activității firmei. Toate analizele trebuie să descrie situații normale, anormale și de urgență, firma având pregătite acțiuni pentru orice situații speciale care s-ar putea ivi.
1.5. Integrarea deciziei de mediu în sistemul decizional al organizației
Deciziile strategice și tactice de conservare a mediului se formulează, în primul rând, în legătură cu proiectele și acțiunile economico sociale ce au impact asupra funcționalității ecosistemelor și, în al doilea rând, în legătură cu acelea care, vizând pretecția naturii sau reconstrucția ecologică, au impact asupra performanței sectorului economico-social.
Rolul evaluării impactului de mediu în procesul integrării deciziei de mediu în sistemul decizional se circumscrie primul caz și se poate exprima prin acceptarea, modificarea sau respingerea unui proiect sau a unei acțiuni.
Eficiența deciziilor de mediu prin care sunt promovate măsuri corectoare, menite să asigure o compatibilitate sporită între conținutul proiectului și restricțiile ecologice, este afectată o serie de factori, cum ar fi :
Performanța ecologică scăzută a tehnologiilor din domeniul producției și chiar a serviciilor;
Caracterul limitat, în timp și spațiu, al resurselor;
Scăderea competitivității pe termen scurt, ca urmare a majorării costurilor (redistribuirea unora din resursele pentru realizarea proiectelor către atenuarea, prim măsuri corective, a impactului negativ al acestora asupra mediului, negăsindu-și pe termen scurt, echivalentul în creșterea productivității);
Inerția „politicului” în contextul relației sale de interdependență cu „economicul”.
Decizia de respingere a unui proiect cu efecte nedorite asupra mediului presupune un efort anterior concretizat într-o legislație clară în domeniu, în planuri de ansamblu și se înregistrează atunci când informațiile obținute în urma evaluării impactului de mediu relevă plasarea proiectului în afara reglementărilor sau strategiilor adoptate. )
Evaluarea impactului de mediu completează deci, în mod necesar, sistemul informațional, ca o condiție a integrării deciziei de mediu în sistemul decizional.
În funcție de structura variabilelor exogene proiectului și momentului luării deciziei de evaluare a impactului acestuia asupra mediului se poate realiza: integrarea activă,integrarea semiactivă și integrarea pasivă, după cum urmează:
Integrarea este activă dacă structura variabilelor exogene este determinată de apartenența proiectului la un program sau plan de ansamblu, iar decizia de evaluare a impactului de mediu o precede pe aceea de realizare a proiectului;
Integrarea este semiactivă daca structura variabilelor exogene nu este determinată de apartenența la un program sau plan de ansamblu, dar decizia de evaluare a impactului de mediu o precede pe cea de realizare a proiectului;
Integrarea este pasivă dacă structura variabilelor exogene nu este determinată de apartenența proiectului la un plan sau program de ansamblu, iar decizia de evaluare a impactului de mediu este ulterioară aceleia de realizare a proiectului.
Informațiile generale prin evaluarea impactului de mediu trebuie să permită operaționalizarea eficientă a deciziilor de mediu, astfel încât etapele de concretizare a strategiei, urmărirea încadrării în restricțiile ecologice să fie ușor de realizat, acceptându-se abateri doar pentru situații strict obiective, care au „scăpat analizei și prognozei”.
Dincolo de aspectele punctuale, importanța evaluării impactului de mediu decurge din următorul context general:
Caracterul finit al resurselor Planetei, mediu nefiind un „rezervor” inepuizabil de resurse și nici un „depozit” extensibil oricât pentru deșeuri, reziduri;
Caracterul preponderent stocastic al evoluției naturii impune rezervarea unui rol major principiului minimizării riscului în managementul mediului;
Unele forme ale impactului de mediu pot avea sau dobândi un caracter ireversibil și de aceea sunt necesare identificarea și analizarea cât mai multora dintre efectele asociate proiectelor din domeniul economico-social;
Creșterea considerabilă a energiei exosomatice gestionate de om echivalează cu o dezvoltare corespunzătoare a capacității acesteia de a acționa asupra naturii și de a genera inclusiv impacte negative majore;
În delimitarea conceptului de calitatea vieții, variabilele legate de funcționalitatea mediului ocupă un loc tot mai important;
Creșterea aglomerațiilor umane amplifică mult costurile dezechilibrelor sau catastrofelor ecologice.
CAPITOLUL II
DEZVOLTAREA DURABILÃ ȘI ECO-DEZVOLTAREA
2.1. Conducerea ecosistemică
A determina forțele pieței să acționeze în scopul protejării și îmbunătățirii calității mediului, cu ajutorul standardelor de performanță și a unui judicioase utilizări a instrumentelor economice, este una dintre cele mai importante cerințe ale societății umane. Factor comun acestor cerințe se dorește a fi „The Business Charter for Sustainable Development”– bază a programelor individuale, sectoriale și intersectoriale de activitate economică. Cele 16 principii incluse în acest program sunt:
Prioritățile unității economice. Se recunoaște că managementul mediului înconjurător este printre cele mai importante priorități ale unității economice, cheia atingerii durabile. Pe această bază se stabilesc politici, programe și măsuri pentru conducerea operativă a proceselor de fabricație în care protecția mediului să fie prezentă.
Integrarea managerială. Este necesar să se integreze politicile, programele și măsurile elaborate în sectoarelor corespunzătoare funcțiilor întreprinderii.
Procesul de perfectionare. Trebuie perfecționate continuu politicile, programele și performanțele calitative ale mediului înconjurător, luându-se în considerare progresele științei și tehnicii, necesitățile prezente și viitoare ale consumatorilor individuali și ale societății. Punctul de plecare în acest proces de perfecționare îl pot constitui prevederile standardelor actuale pentru performanțe și ale mediului înconjurător.
Educația salariaților. Se subliniază importanța acesteia, a antrenamentului și motivației salariaților pentru a-și desfășura activitatea într-o manieră responsabilă pentru mediul înconjurător.
Evaluați totul! Înaintea startului unei noi activități sau proiect, schimbării unei tehnologii, amplasării sau reamplasării unei noi instalații, etc, evaluați impactul activității cu mediul înconjurător.
Produsele și serviciile. Trebuie elaborate sau îmbunătățite produsele sau serviciile, astfel ca acestea să nu aibă efect negativ asupra mediului înconjurător, să fie sigure în utilizare, eficiente față de consumul de resurse naturale, materiale și energetice, să poată fi reciclate, reutilizate sau depozitate în siguranță.
Informarea clienților. Este necesară informarea clienților, dar și a distribuitorilor și a publicului pentru a folosi, în siguranță produsele, a asigura transportul și depozitarea acestora. Aceste cerințe rămân valabile și pentru categoria serviciilor.
Facilități și operațiuni.Trebuie concepute, proiectate și asigurate în practica economică facilitățile care determină luarea în considerare a utilizării efectuate a energiei și materialelor, consumarea, în sensul conceptului dezvoltării durabile, a resurselor regenerabile, minimizarea impactului cu mediul înconjurător și a cantității de deșeuri rezultate din fabricație. În aceeași măsură trebuie privite siguranța și răspunderea depozitării deșeurilor periculoase.
Cercetarea. Esența acestui principiu este de a dirija sau suporta eforturile de cercetare a impactului materiilor prime, produselor tehnologice, emisiilor și deșeurilor cu mediul înconjurător și a găsi mijloacele de minimizare a acestui impact.
O abordare precaută. Este indicat ca atunci când se urmărește modificarea fabricației, a sistemului de vânzări, a utilizării produselor sau serviciilor, a conducerii activității, să se evite înțelegerea științifică și tehnică necesară, degradarea ireversibilă a mediului înconjurător.
Aprovizionarea și desfacerea. A fi promovate și adaptate aceste principii și de către furnizorii de materii prime, utilități care să acționeze sinergetic cu întreprinderea. Să fie încurajați, și când este cazul, să se ceară îmbunătățirea practicii acestora ca ele să devină compatibile cu cele ale întreprinderii.
Măsuri de urgență. Trebuie elaborate și menținute în stare de a fi puse în practică, instrucțiunile în caz de avarie. Sunt avute în vedere, legăturile ce trebuie să existe între unitate și serviciile de urgență ale autorităților locale, evidențiind potențialul de extindere a efectelor periculoase, în afara zonei unității.
Transferul de tehnologie. Să se trensfere tehnologia și metodele de management a protecției mediului de la sectorul industrial (marea industrie, industria de stat), către sectorul public.
Contribuția la efortul comun. Trebuie contribuit la elaborarea unei politici publice și de afaceri atât la nivelul programelor guvernamentale cât și interguvernamentale care să implice și latura educațională în scopul îmbunătățirii protecției și conservării mediului.
Transparența. Unitatea trebuie să fie deschisă dialogului cu personalul propriu sau cu publicul, anticipând sau răspunzând la îngrijorarea lor cu privire la pericolul potențial al fabricației, al utilizării produselor, depozitării deșeurilor asupra sănătății oamenilor, animalelor sau calității factorilor de mediu. Relevarea aspectelor ce au semnificație regională sau globală.
Concluzionarea și raportarea. Să se ia măsurile necesare atingerii performanțelor calitative normate (standardizate) pentru mediul înconjurător; să se asigure verificarea regulară și evaluarea rezultatelor obținute în întreprindere. Periodic, rapoartele detaliate vor fi prezentate consiliului de administrație a unității, făcute accesibile personalului propriu, autorităților locale și publicului.
2.2. Conceptul de dezvoltare durabilă
Fundamentală pentru conceptul de dezvoltare durabilă este necesitatea integrării obiectivelor economice cu cele ecologice și de protecție a mediului.
Conceptul de dezvoltare durabilă este privit ca un element esențial în evoluția societății, permițând folosirea pe termen lung a mediului, astfel ca dezvoltare socio-economică să rămână concomitent cu menținerea calității mediului la un nivel acceptabil.
O lungă perioadă de timp, s-a acordat prioritate creșterii economice excluzând problemele de protecția mediului. Formele grave de manifestare a deteriorării componentelor mediului înconjurător impun schimbarea acestei optici. Desigur că perspectiva creșterii economice înaintea proiecției mediului este posibilă. Se poate susține o astfel de strategie prin faptul că o economie stabilă generează fonduri și permite o intensă muncă socială în domeniul protecției mediului. )
Deși termenul de dezvoltare durabilă este preluat din limba franceză (development durable ) lansarea sa pentru prima dată în 1986 a avut ca echivalent în limba engleză dezvoltarea sustenabilă (sustenable development), astfel că, sustenabilitatea și durabilitatea dezvoltării, cel puțin în limba română, pot fi considerate ca omonime, chiar dacă există epistemologic o serie de deosebiri și nuanțe între cei doi termeni.
Oricum, o componentă fundamentală a dezvoltării rămâne relația economie-mediu, în mod frecvent devenită exclusivistă mai ales pentru ecologiști.
Scopul principal al unui proiect de strategie națională pentru dezvoltarea durabilă în România costă în:
Stabilirea unor obiective generale ale dezvoltării durabile, pornind de la definiția acesteia în sens larg, din care să decurgă și către care să conveargă coerent și consistent subobiective la nivelurile macro, mezo și micro pentru fiecare domeniu de activitate, cu indicarea factorilor de decizie responsabili, potrivit reglementărilor în vigoare.
Proiectarea unor programe de acțiuni, măsuri și mixuri, proiectarea de politici economice, sociale, ecologice, tehnologii sanitare și în alte domenii care să corespundă cerinței de realizare a obiectivelor dezvoltării durabile.
Metode de evaluare și control ale strategiilor naționale pentru dezvoltarea durabilă în studiile sale de pregătire pe parcursul realizării și după realizarea în scopul introducerii, ajustărilor, corecturilor sau modificărilor de strategie care eventual s-ar impune ca urmare a schimburilor pe parcurs, a unor parametri sau factori de influență.
Dezvoltarea durabilă reprezintă o nouă modalitate de susținere pe termen scurt, mediu și lung a progresului și dezvoltării umane în România, pe baza utilității eficiente (raționale) a mijloacelor și resurselor economice, tehnologice, ecologice, sociale, morale și politice disponibile în prezent și în perspectivă, astfel încât să se asigure conservarea capitalului uman, fizic și natural în favoarea bunăstării generațiilor prezente și viitoare.
Conferirea dezvoltării durabile a unui caracter adecvat situației României, trebuie să pornească de la următoarele premise:
Starea de tranziție a României la mecanismele pieții concurențiale și nivelul de dezvoltare economico-socială relativ scăzut față de țările dezvoltate care constituie repere, ținte și elemente de referință, îndeosebi țările membre ale U.E. ;
Existența unui stoc de capital natural valoros a cărui protecție este insuficientă;
Insuficiența și inadecvarea cadrelor juridic și instituțional la cerințele interne și externe ale dezvoltării durabile în România;
Ca urmare a tendințelor accentuate de universalizare a științei și tehnologiilor și globalizare a piețelor de interese economice ambientale sau de altă natură, o serie trebuie racordate și realizate în cadrul sistemului de interese pe plan mondial;
Înăsprirea condițiilor de competitivitate pe plan intern în domeniul protecției de bunuri și servicii și alte domenii, precum și tendința nefavorabilă de adâncire a decalajelor economice și de altă natură între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare.
Nivelul relativ scăzut al dezvoltării economice ca și declinul drastic al unor producții industriale poluante pot oferi o serie de avantaje potențiale României pe calea înscrierii în parametri unei dezvoltări durabile.
În prezent, în România, termenului scurt (orizontul apropiat) i se acordă cea mai mare importanță, neglijându-se total sau parțial cel mediu și lung care, de fapt tocmai reprezintă termenul adecvat pentru manevrele strategice ale dezvoltării durabile.
În cadrul complex al noțiunii de dezvoltare durabilă este obiectivul, iar creșterea economică în interdependență cu mediul natural reprezintă mijlocul. Tocmai din acest motiv, o importanță deosebită capătă principiul general de compatibilitate și parteneriat dintre economie și mediu între care se manifestă cele mai diferite și numeroase interacțiuni cu efecte propagate și o parte a acestora fiind încă necunoscute.
Conceperea unor astfel de interacțiuni directe sau indirecte între sistemul capital natural (mediu) și alte sisteme existente în societatea umană (tehnologic, militar, politic, religios) reprezintă o condiție complementară pentru asigurarea unui caracter cât mai integrator abordării dezvoltării durabile în România .
Filozofic, dezvoltarea durabilă se bazează pe următoarele trei principii fundamentale:
Stocul de resurse regenerabile nu trebuie să scadă în timp, în condițiile creșterii nivelului de trai al populației;
Consumul de resurse neregenerabile trebuie astfel evaluat în timp încăt să poată fi înlocuit (compensat de resursele regenerabile sau de alte resurse epuizabile nou descoperite);
Știința și pragul tehnologic acționează atât în direcția economisirii de resurse regenerabile și/sau neregenerabile cât și a substituției dintre acestea .
Aplicarea principiului eficienței economice și justiției sociale în cadrul dezvoltării durabile capătă forme foarte diversificate pintre care menționăm: maximizarea profitului și a efectului util, coeziunea socială, evitarea disoluției și non excluderii, crearea clasei de mijloc, justiția ambientală, optimizarea și/sau prevenirea poluării, principiul analizei cost/beneficiu. În funcție de domeniul avut în vedere, principiul eficienței și justiției sociale se particularizează atât ca obiect cât și ca mijloace .
Dezvoltarea durabilă poate fi concepută fără garantarea dreptului de proprietate privată și în general, înlăturarea confuziei în ceea ce privește atribuțiile proprietății, ceea ce presupune accelerarea procesului de privatizare în România, consolidarea și preponderența sectorului privat în economie într-o proporție de 80-90% .
O deosebită importanță o constituie principiul luării în calcul a oportunităților și constrângerilor globalizării, a raportului dintre aportul factorilor interni și externi cât și al respectării intereselor naționale .
Abordarea dezvoltării durabile prin prisma criteriilor incertitudinii și ireversibilității, oferă mai multă circumspecție în ceea ce privește relaxarea constrângerilor din partea capitalului natural .
Din punct de vedere economic, obiectivele dezvoltării durabile în România, indiferent de orizontul de timp la care se referă, vizează:
Menținerea la un nivel relativ înalt al P.I.B. per capital sau creșterea acestui nivel într-o structură redistributivă achitabilă și eficientă;
Reducerea inflației la mărimea de o cifră, știut fiind impactul entropic al acestui factor perturbator în economie și societate;
Creșterea gradului de ocupare a forței de muncă (măsuri de autoprotecție),socială și reducerea șomajului la dimensiunile sale „naturale” .
Văzută prin prisma ecologiei urbane, dezvoltarea durabilă, așa cum este ea concepută, se ocupă numai cu aspecte de optimizare a unor procese existente, abordând îndeosebi pe cele ajunse într-o fază de degradare acută, fără însă a se ocupa și de cauzele care le-au generat și deci, pot persista în stare latentă.
În general, cerințele minime pentru realizareadezvoltării durabile includ următoarele:
Redimensionarea creșterii economice, având în vedere o distribuție mai echitabilă a resurselor și accelerarea laturilor colective ale producției;
Eliminarea sărăciei în condițiile satisfacerii nevoilor esențiale pentru loc de muncă, hrană, energie, apă, locuință și sănătate;
Asigurarea creșterii populației la un nivel acceptabil (creșterea demografică controlată);
Conservarea și sporirea resurselor naturale, întreținerea diversității ecosistemelor, supravegherea impactului activităților economice asupra mediului;
Reorientarea tehnologiilor și punerea sub control al riscurilor;
Descentralizarea formelor de guvernare, creșterea gradului de participare la luarea deciziilor și coroborarea deciziilor privind mediul și dezvoltarea pe plan național și internațional.
În ultimii ani, conceptul dezvoltării durabile a devenit un obiect strategic pentru întreaga umanitate.
Strategia dezvoltării durabile își propune să găsească cele mai bune variante de optimizare a tuturor factorilor care interacționează într-o economie. Astfel, principalul obiectiv îl reprezintă asigurarea unui raport între nevoi și resurse pe de o parte, între mediul natural și interesele prezente și viitoare ale generațiilor, pe de altă parte, conform tabelului 2.1.
Dezvoltarea durabilă este definită de următoarele elemente :
Compatibilitatea perfectă dintre mediul creat de om și mediul natural;
Egalitatea șanselor generațiilor care există și se succed; interpretarea problemelor prezentului prin prisma viitorului;
Mutarea din centrul acțiunilor a maximizării profitului spre bunăstarea umană; realizarea unei integrări perfecte a capitalului natural cu cel uman în cadrul unei strategii ample ce își redefinește obiectivele economice și sociale.
Pentru ca dezvoltarea durabilă să poată fi aplicată cu succes este necesară crearea de programe la toate nivelurile economice, la nivel internațional cu obiective compatibile în timp și spațiu.
Tabel 2.1
Principalii indicatori ecologici globali
Sursa: Dumitrache C., Strategii europene în protecția mediului, Tribuna economică, nr.42, 2000
Componentă importantă a conceptului actual al dezvoltării durabile, strategia de protecție a mediului trebuie gândită astăzi, în alternativă,acceptată de toate guvernele lumii, că menținerea echilibrului ecologic pe plan global, regional sau local este mai importantă decât scopurile politicii socio-economice. Trebuie precizat că strategia de protecție a mediului adoptată, conceptele și instrumentele însușite își dovedesc eficiența în măsura în care se reușește:menținerea calității sănătății umane; menținerea calității tuturor valorilor specifice naturii.
Esențial în elaborarea unei strategii eficiente de protecție a mediului este factorul uman. Abordarea problemelor complexe ale mediului cere o cooperare între persoane cu grade variate de pregătire și înțelegere, de profesii diferite, din diferite structuri și segmente ale societății. În aceste condiții, un stil de lucru interactiv este esențial.
În stabilirea strategiei, a planurilor de acțiune și a planurilor de implementere, abordarea integrală este unul din conceptele larg promovate. Putem menționa câteva argumente pentru acest gen de abordare: evitarea transferului problemei poluării; de exemplu de la aer la apă, de la un bazin la altul sau de la un nivel la altul de decizie; stabilirea priorităților pentru a selecta cele mai importante aspecte și a evita astfel de decizii punctiforme sau elaborate instantaneu; obținerea unei înalte eficiențe prin combinarea măsurilor pentru a obține cele mai bune rezultate cu cele mai mici cheltuieli și eforturi.
În elaborarea strategiei trebuie avut în vedere, legat de metoda abordării integrate a procesului, următoarele:concentrarea atenției numai asupra celor mai importante puncte și obiective;stabilirea punctelor și obiectivelor trebuie însoțită de planurile de acțiune și planuri de implementere;manifestarea abordării integrate să se reflecte atât din punct de vedere al atitudinilor societății implicate (bază juridică, infrastructură administrativă, diverse domenii economice).
În etapele de elaborare și de finalizare a strategiei de protecție a mediului trebuie apelat și la discuții sau dialoguri cu grupurile-țintă. Grupurile-țintă reprezintă un colectiv restrâns de persoane cu puncte comune din punct de vedere al domeniului în care își desfășoară activitatea din punct de vedere al preocupărilor sau al poziției pe care o pot avea față de problematica de mediu. Sunt două categorii de mare interes de grupuri-țintă. Unul din aceste categorii de grupuri-țintă este format din reprezentanți ai poluatorilor direcți, (exemple de poluatori direcți, pot fi găsite în sectoare ca agricultură, transporturi, industrie energetică, materiale de construcție), iar al doilea grup-țintă este cel de interpreți, în sensul că servește spre producători și distribuitori de informații
Materializarea ecobusiness-ului este reprezentată de rezultate ecoeficiente, respectiv piața bunurilor și serviciilor de protecția mediului. Protecția mediului este împărțită în patru domenii distincte: protecția apei, gestiunea deșeurilor, controlul calității aerului și alte aspecte (îmbunătățirea solului, eliminarea zgomotului, și o categorie de servicii de protecție a mediului ). Studiile din cadrul Uniunii Europene disting trei categorii și anume: servicii cu caracter ecologic, echipamente și tehnici de combatere a poluării și alte bunuri denumite „produse verzi”.
În scopul promovării unei dezvoltări durabile, statele vor trebui să elaboreze și să aplice politici care vizează:
Mărirea eficienței energetice în sectoarele semnificative ale economiei naționale;
Protecția și sporirea mijloacelor de absorbție și a rezervoarelor de acumulare a gazelor cu efect de seră, promovarea practicilor de gospodărire durabilă a pădurilor, împădurirea și reîmpădurirea; promovarea unor forme durabile de agricultură în lumina considerațiilor privind schimbările climatice;
Cercetarea, promovarea, valorificarea și folosirea crescândă a formelor noi de energie regenerabilă, a tehnologiilor de reținere a bioxidului de carbon și a tehnologiilor noi, avansate, favorabile protecției mediului;
Reducerea progresivă sau eliminarea gradată a imperfecțiunilor pieței, stimularea fiscală, reducerea de taxe și de subvenții în toate sectoarele producătoare de gaze cu efect de seră și care acționează în vederea îndeplinirii obiectivelor convenției precum și aplicarea instrumentelor de piață;
Limitarea și/sau reducerea emisiilor de metan.
Dezvoltarea durabilă este tipul de dezvoltare care îmbină în mod armonios, echilibrat, realizarea creșterii economice, a protecției mediului înconjurător, justiției sociale, democrației. Ideea fundamentală și de o mare însemnătate, constă în aceea că dezvoltarea modernă poate fi considerată durabilă numai în măsura în care interacțiunea cu elementele menționate este concentrată asupra omului și a satisfacerii trebuințelor sale, obținând o dezvoltare socio-viabilă.
CAPITOLUL III
MANAGEMENTUL POLUĂRII LA NIVELUL FABRICII DE CIMENT TAȘCA, BICAZ, JUDEȚUL NEAMȚ
3. 1 Scurt istoric al fabricii de ciment Tașca
Fabrica de ciment Tașca a fost înființată în anul 1951, la Bicaz, în urma unei cereri masive de ciment în domeniul construcțiilor de natură hidrotehnică, industrială, dar și edilitară, susținându-se, astfel, modernizarea drumurilor și apariția primei hidrocentrale din țara noastră pe râul Bistrița. În acest sens, în comuna Tașca s-a construit, în anul 1975, o nouă fabrică al cărei domeniu de activitate era reprezentat de producerea cimentului, funcționând o perioada sub denumirea de Moldocim S.A. Bicaz. Ulterior, în anul 1998, fabrica a fost achiziționată de grupul german HeidelbergCement. Prin prisma modernizării și extinderii capacității realizată la orizontul anului 2009, capacitatea de producție a punctului de lucru depășea 3 milioane de tone de ciment anual.
În privința realizărilor până în perioada curentă, se pot distinge următoarele:
investiții de mediu cu o valoare de 16.6 milioane Euro;
modernizarea utilajelor de desprăfuire utilizate în contextul proceselor de producție, transport și depozitare;
reducerea cantității de praf eliberat în atmosferă sub formă poluantă, precum și a emisiilor de gaze de ardere;
în contextul dezvoltării durabile, au fost depuse eforturi în ceea ce privește conservarea resurselor neregenerabile de tipul mineralelor și combustibililor fosili;
introducerea în procesul de producere a cimentului diverși combustibili alternativi de tipul uleiurilor, anvelopelor uzate, reziduurilor petroliere și de natură lemnoasă ș.a.
deschiderea unei a doua linii de producție;
menținerea unui management echilibrat al mediului prin pisma performanței de mediu.
3.2Performața de mediu
Performața de mediu la nivelul fabricii de ciment Tașca poate fi observată în graficul de mai jos.
Sursa:www.heidelbergcement.ro
Figura 3.1.Concentrația medie anuală a pulberilor de la fabrica de ciment Tașca
Analizând graficul de mai sus, putem observa că în momentul preluării fabricii, emisiile de praf în atmosferă depășeau limita legală. În urma derulării procesului investițional, aceste emisii au scăzut, ajungând la valori situate sub limită. Un bun exemplu în acest caz este cel al răcitorului grătar pentru care concentrația de praf a urmat un trend descendent până în prezent comparativ cu anul de referință 1998.
În ceea ce privește încadrarea în limitele legale autorizate, un mare accent se pune și pe calitatea apelor menajere. Aceasta este monitorizată la nivelul fabricii de ciment Tașca de structuri precum:propriile laboratoare; Direcția Apelor Siret-Bacău.
În următorul tabel pot fi observate valorile emisiilor specifice comparativ cu media Uniunii Europene, rezultate obținute în urma utilizării tehnologiei avansate în anul 2015
Tabel 3.1
Valorile emisiilor specifice comparativ cu media Uniunii Europene
Sursa:www.heidelbergcement.ro
3.3.Procesul de fabricare a cimentului la nivelul fabricii Tașca
Industria cimentului este una dintre industriile fundamentale implicate în dezvoltarea unei țări. Cimentul este cel mai utilizat material de construcții din întreaga lume. Odată cu creșterea cererii de ciment în Europa, numărul de fabrici crește în fiecare an, iar atât consumul, cât și producția de ciment au crescut considerabil în ultimii ani. Industria cimentului a fost recunoscută ca jucând un rol vital în dezechilibrele mediului și în producerea de pericole pentru poluarea aerului. Industria degajă cantități uriașe de praf de ciment în atmosferă, care se așează pe zonele înconjurătoare, formând o crustă tare și provoacă diverse efecte adverse.
La nivelul fabricii de ciment din comuna Tașca, județul Neamț, procesul de producție a cimentului constă în uscarea, măcinarea și amestecarea calcarului și a aditivilor precum bauxita și minereul de fier într-o pulbere cunoscută sub numele de „făină brută". Masa crudă este apoi încălzită și arsă într-un preîncălzitor și cuptor și apoi răcită într-un sistem de răcire cu aer pentru a forma un produs semifinit, cunoscut sub denumirea de clincher. Clincherul (95%) este răcit cu aer și ulterior măcinat cu gips (5%) pentru a forma produsul final. Alte forme de ciment necesită amestecare crescută cu alte materii prime. Amestecarea clincherului cu alte materiale ajută la acordarea caracteristicilor esențiale cimentului, care în cele din urmă îi guvernează utilizarea finală. Există două procedee generale de producere a clincherului, respectiv un procedeu uscat și un procedeu umed. Diferențele de bază dintre aceste procese sunt forma în care este introdusă masa brută în cuptor și cantitatea de energie consumată pe parcursul fiecăruia dintre procese. În procesul uscat, masa brută este introdusă în cuptor sub formă de pulbere uscată, având ca rezultat economisirea de energie, în timp ce în procesul umed, masa brută este introdusă în cuptor sub formă de pastă. Există o prelucrare semi-uscată, care consumă mai multă energie decât procesul uscat, dar mai mică decât procesul umed. Principala materie primă utilizată aici în industria cimentului include calcarul (CaCO3), argila, gresia (SiO2), bauxita (N2O3) și gipsul (Ca2SO4.2H2O) și implică eliberarea de particule diferite, praf, gaze și metale grele.
La nivelul zonei Tașca, producția de ciment a cauzat impacturi asupra mediului în toate etapele procesului din zonă. Acestea includ emisiile de poluare a aerului sub formă de praf, gaze, zgomot și vibrații atunci când se lucrează cu mașini și în timpul exploziei în cariere și a daunelor provocate de carierele din mediul rural. Echipamentele de reducere a emisiilor de praf în timpul exploatării în carieră și fabricarea cimentului ar fi trebuit să fie utilizate pe scară largă, iar echipamentele pentru captarea și separarea gazelor de eșapament ar fi trebuit să fie utilizate în continuare. Emisiile neplanificate de poluanți atmosferici, influențate de industrializarea intensă, de explozia populației și de urbanizare, au ca rezultat răniri și pagube în perioada recentă.
Intensitatea și natura daunelor este o funcție a concentrației poluantului și a duratei expunerii (doză). Aceasta are efecte imediate (acute) și lungi (cronice) asupra cantității și calității produselor agricole. Pe baza proprietăților acestor poluanți, efectele rezultate asupra receptorului pot provoca modificări biochimice și fiziologice la nivel celular, la plante, animale și ecosisteme întregi. Acestea pot provoca schimbări semnificative în producția agricolă.
Primul argument făcut cu privire la industria cimentului a fost că aceasta nu a emis niciun poluant și că ceea ce adaugă fabricile de ciment mediului nu este decât praf și nimic mai mult. Aproape toate unitățile de producție ale unei fabrici de ciment, de exemplu, moara brută, cuptorul, moara de cărbune, moara de ciment sunt surse punctuale ale emisiei de poluare. În plus, unele activități asociate etapelor post-fabricare, cum ar fi manipularea în aer liber, încărcarea și descărcarea etc., conduc la scurgeri de praf în mediu, numite surse fugitive de emisii. Emisiile de dioxid de carbon au loc în timpul producției de ciment datorită decarbonizării carbonatului de calciu și a carbonatului de magneziu, precum și arderii combustibililor fosili. Oxidarea sulfului din combustibil generează SO2 (dioxid de sulf) și combinația de oxigen și azot la temperaturi ridicate în zona de ardere generează oxizi de azot.
3.4Măsurarea emisiilor de poluanți la nivelul fabricii de ciment Tașca
Măsurarea emisiilor a fost efectuată pentru oxizii de sulf, oxizii de azot, monoxidul de carbon, dioxidul de carbon și temperatura de ieșire a gazului pentru fabrica de ciment Tașca. Termocuplele și opacimetrele sunt principalele aparate care au fost utilizate pentru măsurarea sau cuantificarea emisiilor. La nivelul acestei fabrici sunt utilizate termocuple pentru măsurarea temperaturii de ieșire a gazului, în timp ce opacimetrele sunt utilizate pentru cuantificarea particulelor.
Principiul de lucru al opacimetrului
Au fost utilizate două tipuri de opacimetre. Principiul de bază al unui opacimetru este că gazul de emanat prin coș este îndreptat în camera opacimetrului. Opacitatea este o proprietate optică care se referă la capacitatea de a opri transmiterea luminii. Principiul de bază al opacimetrului este că lumina este emisă de o sursă de lumină, iar un senzor la o anumită distanță înregistrează intensitatea luminii. Dacă o probă cu opacitate mai mare de 0% este plasată între sursa de lumină și senzor, intensitatea luminii măsurate va scădea. Prin calibrare, intensitatea măsurată poate fi corelată cu opacitatea probei. Atunci când există o materie transparentă perfectă, așa cum este aerul, spre exemplu, opacitatea este 0% și în cazul opus, unde nu se transmite nici o lumină, opacitatea este de 100%.
Principiul de funcționare a termocuplelor
O termocuplă este un dispozitiv realizat din două fire diferite, unite la un capăt, numit capătul joncțiunii sau capătul de măsurare. Cele două fire sunt numite termoelemente sau picioare ale termocuplului. Celălalt capăt al termocuplei este numit capătul de referință.Acest aranjament este prezentat în figura de mai jos. Datorită diferenței de temperatură dintre capătul joncțiunii și capătul cozii, o diferență de tensiune poate fi măsurată între cele două termoelemente la capătul cozii. Astfel, termocupla este un traductor de temperatură-tensiune la nivelul frabricii de ciment.
Figura 3.2 Schema termocuplei
Contoare de gaze
Gazele de eșapament care părăsesc cuptorul sunt la temperaturi foarte ridicate, ceea ce destabilizează ecosistemul prin afectarea viețuitoarelor și plantelor care nu pot supraviețui unei astfel de temperaturi ridicate. Centrele de climatizare din industria cimentului sunt utilizate pentru răcirea gazelor de eșapament din cuptor înainte de a fi lăsate să pătrundă în precipitații. Gazele fierbinți de evacuare sunt alimentate din partea superioară a turnului de răcire a gazului și sunt răcite cu apă injectată; gazele sunt trase prin turn printr-un ventilator. Câmpurile de climatizare din industria cimentului tratează gazele de evacuare cu temperaturi între 300 și 400°C, răcind-le până la 150 ° C.
Din măsurătorile efectuate la fabica de ciment Tașca, oxizii de sulf și monoxidul de carbon au fost în mod deosebit necontrolați față de celelalte emisii, iar rezultatele pentru acestea sunt prezentate mai jos.Tabelul de mai jos arată nivelurile emisiilor de monoxid de carbon în particule per milion (ppm) pentru punctele selectate aleatoriu pentru ieșirea din turn.
Tabelul 3.2
Emisiile de CO
Sursa: calcule proprii conform datelor oferite de Fabrica de ciment Tașca
Emisii de oxizi de sulf
În graficele de mai jos este reprezentat procentajul S03 (axa verticală) față de pozițiile de ieșire (axa orizontală).
Figura 3.3: SO3 (%) Pentru Etapa 4 Est
Sursa: grafic realizat conform datelor oferite de Fabrica de ciment Tașca
Figura 3.4 : SO3 (%) pentru Etapa 4 Vest
Sursa: grafic realizat conform datelor oferite de Fabrica de ciment Tașca
După ce au fost analizate punctele de eșantionare și s-a constatat că ele depășesc nivelul de concentrație cerut, sursa emisiilor este investigată și se recomandă o soluție tehnică adecvată. Eșantionarea aleatorie poate fi programată și procesul devine continuu pe toată durata de viață a instalației.
Contoare de gaze
Axele verticale ale punctelor din graficele următoare reprezintă temperatura, în timp ce axele orizontale reprezintă pozițiile acestora.
Figura 3.5: Temperatura de admisie (oC)
Sursa: grafic realizat conform datelor oferite de Fabrica de ciment Tașca
Figura 3.6: Temperatura de ieșire (oC)
Sursa: grafic realizat conform datelor oferite de Fabrica de ciment Tașca
Figura 3.5 prezintă temperatura gazelor de ardere înainte de a intra în turnul de răcire a gazului și figura 3.6 arată temperatura la ieșirea din turnul de răcire. O analiză a graficelor de mai sus arată că unele puncte au temperaturi mult peste intervalul recomandat de 140-150 (oC). Prin urmare, este necesar să se investigheze astfel de temperaturi de ieșire la temperaturi ridicate, eventual utilizând diagramele sau alte tehnici de rezolvare a problemelor.
3.5 Principalele probleme de mediu asociate producției de ciment
Principalele probleme de mediu asociate producției de ciment sunt emisiile la aer și consumul de energie. Energia utilizată de industria cimentului este estimată la aproximativ 2% din consumul global de energie; 5% din emisiile globale de dioxid de carbon provine din producția de ciment.
Tabelul 3.3
Surse majore ale principalilor poluanți ai fabricii de producție a cimentului din comuna Tașca
Sursa: tabel realizat conform datelor oferite de Fabrica de ciment Tașca
Unul dintre cele mai importante efecte ale producției de ciment este praful generat în timpul transportului, depozitării, frezării, ambalării, etc. Praful atmosferic este o sursă importantă de poluare a aerului, în special în zonele climatice uscate. Pulberile minerale conțin concentrații mari de metale cunoscute, care au efecte toxice nu numai asupra plantelor și animalelor, ci și asupra oamenilor. De asemenea, s-a raportat că 1 kg de ciment produs în România poate genera aproximativ 0,07 kg de praf în atmosferă.
3.6 Poluanții și deșeurile generate din industria cimentului la nivelul comunei Tașca și tratamentul lor
Industria din comuna Tașca este unul din sectoarele cheie ale economiei românești ce a crescut rapid la o rată de peste 8% și se estimează că va crește mai mult. Cimentul este un produs esențial pentru societate, oferind o locuință și o infrastructură modernă, sigură și sustenabilă. Totuși, contribuția poluării la degradarea mediului înconjurător crește în mod alarmant. Un număr mare de fabrici de ciment au depus eforturi semnificative în controlul și reglarea emisiilor printr-o măsură de control bine organizată, cum ar fi aparatele Electrost Static Precipitator (ESP) și aparatele de filtrare a sacilor APCD, iar aceste instalații își mențin nivelul de poluare. Emisiile fugitive în instalația de ciment sunt încă o problemă majoră și așteaptă noi tehnologii eficiente.
Oxizi de azot: emisiile de oxid de azot (NOx) sunt generate în procesul de combustie la temperaturi înalte a cuptorului de ciment. Următoarele tehnici de prevenire și control sunt recomandate: menținerea cât mai scăzută a debitului de aer secundar (de exemplu reducerea oxigenului); utilizarea arzătoarelor cu NOx scăzute pentru a evita locurile fierbinți cu emisii localizate; dezvoltarea unui proces de ardere etapizat, așa cum se aplică în cuptoarele de prealimentare-precalciner și pre-încălzitor; utilizarea răcirii flăcării prin adăugarea de apă la combustibil sau direct la flacără (de exemplu scăderea temperaturii și creșterea concentrației de radicali hidroxilici).
Dioxid de sulf: Emisiile de dioxid de sulf (SO2) în producția de ciment sunt asociate în primul rând cu conținutul de sulf volatil sau reactiv în materiile prime și în combustibili. Următoarele tehnici de prevenire și control sunt recomandate: utilizarea epuratoarelor umede sau uscate; selectarea sursei de combustibil și a materialelor din cariere cu conținut scăzut de sulf; injectarea materiilor absorbante, cum ar fi calcarul hidratat (bicarbonat de Ca (OH)2), oxidul de calciu (CaO) sau cenușa de zbor cu conținut ridicat de CaO în gazele de evacuare înainte de filtre; utilizarea unei mori verticale și managementul gazelor care trec prin moară pentru a recupera energia și pentru a reduce conținutul de sulf din gaz; în moară, gazul care conține oxid de sulf se amestecă cu carbonatul de calciu (CaCO3) din făina brută și produce sulfat de calciu (gips).
Emisia particulelor: În industria cimentului emisia de particule se numără printre cele mai importante efecte ale producției de ciment. Tehnicile de prevenire și control al poluării recomandate pentru acestea includ următoarele:Minimizarea numărului de puncte de transfer prin utilizarea unui plan simplu, liniar pentru operațiunile de manipulare a materialelor, inclusiv transportoare cu bandă închise și controale ale emisiilor la punctele de transfer.
O mai bună stocare a materiilor prime și a combustibililor care includ stocarea materiilor prime zdrobite și preamestecate în golfurile acoperite sau închise și stocarea cărbunelui pulverizat și a cocsului de petrol în silozuri
Combustibilii proveniți din deșeuri ar trebui depozitați în zone protejate de vânt și de alte elemente meteorologice.
Manipularea materialelor trebuie efectuată în sisteme închise unde presiunea este menținută ca fiind negativă de ventilatoarele de evacuare și colectarea aerului de ventilație, iar praful este îndepărtat cu ajutorul ciclonilor și a filtrelor.
Gazele cu efect de seră: Combustia combustibilului și decarbonizarea calcarului produc emisii de gaze cu efect de seră, în special CO2. Măsurile sau tehnicile de control pentru emisiile de gaze cu efect de seră sunt după cum urmează: producția economică de ciment și consumul de ciment, cum ar fi cimentul amestecat, deoarece mai puțin combustibil emite mai puțin gaz per tonă de produs final; selectarea și funcționarea unui proces eficient de energie, cum ar fi uscarea, pre-încălzirea sau pre-calcinarea; conținutul redus de carbon în combustibil la alegerea acestuia, cum ar fi gaze naturale, păcură etc.; utilizarea combustibilului cu conținut redus de materie organică; contribuția monoxidului de carbon este de numai 0,5% din emisiile de gaze cu efect de seră, în timp ce majoritatea obținută prin emisii de materii organice.
Metale grele și alți poluanți atmosferici: Materiile prime, combustibilii fosili și combustibilii reziduali cauzează emisii semnificative de metale grele, cum ar fi plumbul, cadmiul, mercurul etc. Materia primă și combustibilul rezidual pot genera metale volatile (Mercur), care nu pot fi controlate utilizând filtre, iar pe de altă parte metalele intuiabile sunt în majoritate legate de particulele în suspensie. Tehnicile recomandate pentru controlul emisiilor de metale grele sunt următoarele: trebuie utilizat carbon activat pentru absorbția metalelor grele și reducerea eficientă a prafului/particulelor pentru captarea metalelor legate. Materialul tratat trebuie gestionat ca fiind periculos; monitorizarea materialelor de combustie, respectiv compoziția, structura, proprietățile de control a emisiilor prin utilizarea măsurilor în consecință; evitarea deconectărilor de urgență ale precipitatoarelor electrostatice; împiedicarea utilizării combustibilului uzat în timpul pornirii sau opririi producției.
Combustibili: Cărbunele pulverizat, în principal cărbunele negre și lignitul, reprezintă cel mai frecvent utilizat combustibil din industria cimentului, dar este preferat cocsul de petrol deoarece este mai economic. Ambele generează emisii mai ridicate de gaze cu efect de seră decât combustibilul și gazele naturale (cu 65% mai mari decât emisiile de gaze). Problema principală cu referire la conținutul ridicat de sulf în combustibil este că se depune pe inelele din cuptor.
Combustibili pentru deșeuri: Cuptoarele de ciment, datorită atmosferei lor puternic alcaline și temperaturilor înalte emise de flacără (2000°C), sunt capabile să utilizeze combustibili reziduali cu valoare calorică ridicată (de exemplu solvenți, ulei uzat, anvelope uzate, deșeuri de plastic și deșeuri chimice organice, bifenili policlorurați (PCB), pesticide organochlorice învechite și alte substanțe clorurate).
Co-procesarea deșeurilor solide în industriile de ciment
Datorită creșterii economice și industriale din ultima decadă, în România gestionarea deșeurilor generate reprezintă o amenințare foarte gravă pentru societate din punct de vedere al sănătății, siguranței și mediului. În conformitate cu înregistrările oficiale, rata de generare a deșeurilor periculoase în țară este estimată la aproximativ 6 milioane de tone pe an, iar cea a deșeurilor solide municipale este de aproximativ 20 de milioane de tone pe an. Activitățile și industriile agricole generează, de asemenea, numeroase deșeuri nepericuloase. Utilizarea deșeurilor în procesele industriale ca și combustibili alternativi și materii prime pentru recuperarea energiei și a materialelor din acestea este denumită co-procesare. În procesele de co-procesare, emisiile sunt reduse și nu există reziduuri după tratare, ceea ce o face o metodă mai ecologică și durabilă de eliminare a deșeurilor.
Apa uzată și tratarea industrială a apelor reziduale:
În industria cimentului, apa este utilizată doar pentru răcirea procesului de fabricație în timpul funcționării. Apele uzate în acest proces cu pH ridicat și solide în suspensie pot fi generate în unele operații în timpul fabricării. În general, deșeurile utilizate în scopul răcirii sunt reciclate și reutilizate în proces. Screeningul și reducerea solidă în suspensie se efectuează prin utilizarea bazinului de decantare și a clarificatorului. Apa tratată din stația de tratare a apelor reziduale ar trebui să fie folosită pentru dezvoltarea centurii verzi. Această centură verde ajută și la reducerea poluării fonice. La instalația de ciment din comuna Tașca, fluxurile contaminate de apă de ploaie trebuie direcționate spre stația de epurare a apelor uzate și ar trebui să fie utilizate pentru procesele industriale. Apa de ploaie și stocurile de deșeuri de materiale expuse în aer liber pot deveni contaminate.
Deșeuri solide:
În producția de ciment, în principal, deșeurile solide includ producția de clincher, care este îndepărtat din materiile prime în timpul pregătirii masei brute. Pe lângă praful din ciment, alte deșeuri sunt generate din întreținerea instalațiilor, cum ar fi uleiul uzat și resturile de metal. În mare parte, aceste deșeuri sunt depozitate în depozitele de deșeuri în aer liber, ceea ce provoacă mai multe probleme pulmonare și de mediu.
Delimitarea exactă a poluanților emiși de fabrica de ciment Tașca
În timpul procesului de fabricare a cimentului se eliberează trei criterii de poluare a aerului: particule (PM), oxizi de azot (NOX) și dioxid de sulf (SO2) care pot fi clasificate în două categorii:
1) particule de praf
2) poluanți gazoși
Sursa: fotografie proprie
Figura 3.7 Emisii de praf și gaze la fabrica de ciment Tașca
Particule de praf
Poluarea aerului cu particule constă într-un amestec complex de particule mici și mari de origine și compoziție chimică variabile. Particulele mai mari, cuprind în mod obișnuit fum și praf din procese industriale, agricultură, construcții și trafic rutier, precum și polenul vegetal și alte surse naturale. Particulele mai mici, provin în general din combustia combustibililor fosili.
Efectele particulelor sunt strâns legate de dimensiunea lor. Particulele mici, cum ar fi cele provenite de la arderea combustibililor fosili, sunt susceptibile de a fi cele mai periculoase deoarece pot fi inhalate adânc în plămâni, stabilându-se în zone în care mecanismele de degajare naturală ale organismului nu le pot elimina.
Gaz poluant
Gazele poluante au efecte negative majore asupra sănătății. Ele joacă, de asemenea, un rol important în schimbările de mediu din chimia atmosferică. SO2 și NO2 formează acizi prin diferite reacții chimice în atmosferă, iar acești acizi sunt depozitați ulterior pe suprafețe terestre și oceane prin prisma ploilor acide.
Emisiile de SO2 provenite de la instalația de ciment din comuna Tașca rezultă din arderea compușilor cu conținut de sulf în cărbune, petrol și cocs de petrol, precum și din prelucrarea pirosului și sulfului în materii prime. Producția de ciment eliberează dioxidul de carbon în atmosferă, atât în mod direct, când este încălzit carbonatul de calciu, producând var și dioxid de carbon, cât și indirect prin utilizarea energiei, dacă producția sa implică emisia de dioxid de carbon. Industria de ciment este cea de-a doua industrie cu emisii de CO2, după producerea de energie electrică. Industria cimentului produce aproximativ 5% din emisiile globale generate de om, dintre care 50% provin din procesul chimic și 40% din combustibilul ars. Cantitatea de CO2 emisă de industria cimentului este de aproape 900 kg de CO2 pentru fiecare 1000 kg de ciment produs. Pe lângă particulele și poluanții gazoși, mulți alți poluanți sunt eliberați de fabrica de ciment din comuna Tașca care includ metale grele toxice.
3.7 Consecințele poluării produse de industria cimentului la nivelul arealului Tașca- Bicaz
Diametrul aerodinamic al particulelor de ciment face ca acestea să fie un pericol potențial pentru sănătate, deoarece ele sunt respirabile prin mărime și ajung în organele interne, în special în plămâni, ceea ce duce la boli pulmonare ocupaționale. Această distribuție a mărimii ar face zona respiratorie traheo-bronșică, ținta primară a depunerii cimentului. Principala cale de intrare a particulelor de praf de ciment în organism este tractul respirator și / sau tractul gastrointestinal prin inhalare sau înghițire.
Pe lângă oameni, cimentul afectează în mod direct calitatea solului, adăugând un număr de substanțe nocive. Calcinările și procesele de ardere a producției de ciment produc gaze otrăvitoare care cauzează leziuni la plante și animale. Praful de ciment provoacă numeroase pericole pentru mediul biotic, care au efecte adverse și riscuri toxicologice pentru vegetație, sănătatea animalelor și ecosisteme Parametrii de creștere a plantelor, dar și randamentul componentelor culturilor pot fi influențați considerabil de acumularea excesivă de metale în sol la nivelul regiunii Tașca- Bicaz. Particulele de ciment sunt zăcăminte solide alcaline care alcătuiesc solurile alcaline și schimbă celelalte proprietăți care, la rândul lor, afectează creșterea vegetației, diminuează conținutul de clorofilă, micșorând astfel viteza de fotosinteză, deoarece pigmenții de clorofilă sunt componente esențiale pentru fotosinteză, scăzând viteza de respirație a plantelor.
Scăderea clorofilei „a” și clorofilei „b”, dar și conținutul total de clorofilă în țesuturile proaspete ale frunzelor afectate ar putea fi datorate deteriorării cloroplastice prin încorporarea prafului de ciment în țesutul foliar. De asemenea, condițiile alcaline cauzate de solubilizarea prafului în capacul celular pot fi responsabile de degradarea clorofilei față de eficiența fotosintetică. Cu toate acestea, s- a indicat că scăderea clorofilei se datorează deficienței induse de fier cauzată de aportul de calciu. Reducerea conținutului de clorofilă în plantele afectate de ciment și în frunze poate fi atribuită efectului oxizilor de azot și dioxidului de sulf eliberați din fabrică sub formă de poluanți.
Sursă: fotografie proprie
Figura 3.8Praf depus pe frunze
În afară de modificările morfologice și fiziologice ale plantelor, apar modificări biochimice din cauza prafului de ciment, cum ar fi scăderea conținutului de proteine, modificarea nivelului prolinei, aminoacizii liberi totali, reducerile de zaharuri, anomalie în timpul mitozei, rupturi cromozomiale etc . Pe lângă poluanții gazoși și de particule, există și niveluri crescute ale altor elemente (metale și nemetale) din praful de ciment care produc numeroase efecte asupra plantelor și care includ scăderea randamentului, germinarea semințelor, deteriorarea suprafeței frunzelor și conținutul de apă al acestora. Printre elementele cele mai toxice se numără metalele grele, deoarece praful de ciment conține o serie de metale grele cum ar fi mercurul, plumbul, nichelul, cromul etc. Acestea determină efecte citogenetice și mutagene cum ar fi scăderea în creștere a plantelor, fertilitatea scăzută a polenului, reducerea nivelului total de proteine, lipirea cromozomială în faza meiozei, c-mitoza, podul cromozomial, fragmentarea cromozomilor, cromozomii binucleici și anafaza și fragmentarea multipolară a ADN-ului.
Sursa: fotografie proprie
Figura 3.9 Nori gazoși emanați în urma procesului de fabricare a cimentului
Între metalele grele, mercurul joacă un rol esențial. Acesta este un poluant toxic tipic metalic. Bioacumularea mercurului în plante și intrarea acestuia în lanțul alimentar duc la pericole pe termen lung pentru sănătate și reprezintă o preocupare majoră. Concentrația ridicată de mercur se datorează eliberării acestuia din cuptorul din fabrică și operațiunilor de preîncălzire / precalcinare care contribuie la acumularea sa în cea mai apropiată zonă a fabricii.
Praful de ciment provoacă numeroase pericole pentru mediul biotic, având efecte adverse și riscuri toxicologice pentru vegetație, sănătatea animalelor și ecosisteme. Parametrii de creștere a plantelor și randamentul componentelor culturilor pot fi influențați considerabil de acumularea excesivă de metale în sol.
Sursa: fotografie proprie
Figura 3.10Depuneri masive de praf
CAPITOLUL 4
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Ecologia devine una din prioritațile firmei moderne care elaborează strategii de dezvoltare și programare, astfel protecția mediului este permanent luată în considerare. Un astfel de management are un caracter integrat, fiecare componentă structurală a firmei aplicând strategii și programe care înglobează problematica ecologică, protecția mediului constituind unul din elementele centrale ale funcțiilor managementului (planificare, organizare, antrenare, coordonare, control), regăsindu-se pe fiecare nivel ierarhic și în cadrul fiecărei funcții operaționale a firmei (producție, marketing, cercetare-dezvoltare, finanțe, resurse umane).
Acest demers ecologic al managementului se inspiră din principiul îmbunătățirii continue a strategiilor, pragurilor și acțiunilor individuale pe baza asimilării inovațiilor științifice și tehnologice, cerințelor consumatorilor și așteptărilor colectivității umane din care fac parte.
Produsele și serviciile oferite de firmă ce aplică un management economic sunt concepute astfel încât să nu perturbe mediu înconjurător, prezentând siguranță în utilizare și dovedind eficiență din punct de vedere al consumatorilor specificci și al posibilităților de reciclare, reutilizate sau lichidate.
Managementul producției va promova principiul prudenței ecologice. Aceasta înseamnă modificarea sistemului tehnic de producție a proceselor de fabricație, a caracteristicilor tehnice ale produselor, a logicii în funcție de posibilitățile tehnologice și cunoștințele științifice existente, astfel încât să minimizeze efectele nedorite asupra mediului înconjurător.
Reducerea intensității fenomenului de poluare nu privește numai interesele directe ale sănătății oamenilor și ale respectării calitățiifactorilor de mediu, ci și reducerea consumului de resurse materiale și energetice, condiție a durabilității procesului de dezvoltare ecologică.
Concluzii
Cimentul este, în prezent, cel mai utilizat material din întreaga lume. Producția sa este recunoscută a juca un rol periculos în dezechilibrele mediului și producerea de poluanți atmosferici. Cuptoarele de ciment emit în atmosferă cantități enorme de praf de ciment care se așează pe sol și pe vegetația înconjurătoare. Praful de ciment este un potențial poluant fitotoxic în vecinătatea fabricii de ciment de la Tașca, Bicaz, creând probleme grave de poluare. Calitatea aerului este vitală pur și simplu pentru că nu putem evita respirația în aerul din jurul nostru. Adulții respiră în aproximativ 20 de metri cubi sau 20.000 de litri de aer pe zi. Cei care trăiesc în zonele apropiate fabricii de ciment ar trebui să fie în mod special îngrijorați, deoarece sunt expuși la o cantitate mai mare de poluanți care provin din traficul auto, din spațiile comerciale, industriale și de producție, precum și din alte surse.
Poluarea aerului cauzează, de asemenea, smogul, reduce vizibilitatea, dărâmarea și deteriorarea clădirilor și a altor repere și dăunează copacilor, lacurilor și animalelor. Este, de asemenea, responsabilă pentru subțierea stratului de ozon protector în atmosfera superioară care ne protejează de radiațiile ultraviolete dăunătoare și contribuie, la fenomenul cunoscut sub numele de încălzirea globală – creșterea constantă a temperaturii medii a climei globale.
Aerul este necesitatea de bază a vieții umane, dar calitatea sa se deteriorează continuu și este constant poluată din diferite surse. Una dintre sursele majore de poluare a aerului este reprezentată de industrie (40%) în Europa și implicit, în România. Industria din România se dezvoltă și odată cu ea, crește și poluarea aerului. Industria cimentului este una dintre cele mai importante industrii din România în condițiile în care consumul de ciment în țară a crescut în ultimii ani cu 10% pe an și se așteaptă ca acest model de creștere să se mențină, fiind de așteptat ca producția de ciment a țării să crească într-o rată alarmantă.
Evacuarea noxelor de către fabrica de ciment constă, în general, din particule, dioxid de sulf și oxizi de azot care produc continuu nori vizibili și care se stabilesc în final în împrejurimi, iar ca urmare, întregul ecosistem din jurul fabricii de ciment este supus stresului și abuzului extraordinar. Nori uriași de praf de ciment au fost generați în zona Tașca chiar de la înființarea acestei fabrici.
Aproape toate unitățile de producție ale unei fabrici de ciment, de exemplu, moara brută, cuptorul, moara de cărbune, moara de ciment sunt surse punctuale de emisie de poluare. În plus, alte activități asociate etapelor post-fabricare, cum ar fi manipularea în aer liber, încărcarea și descărcarea etc., conduc la scurgeri de praf în mediu, numite surse fugitive de emisii. Emisiile de dioxid de carbon au loc în timpul producției de ciment datorită decarbonizării carbonatului de calciu și a carbonatului de magneziu, precum și arderii combustibililor fosili. Oxidarea sulfului din combustibil generează SO2 (dioxid de sulf) și combinația de oxigen și azot la temperaturi ridicate în zona de ardere generează oxizi de azot. Procesele de fabricare a cimentului au ca rezultat eliberarea/emisia următorilor poluanți:dioxid de carbon, oxizi de sulf, monoxid de carbon, compuși organici volatili (VOC) și gaze verzi (GHG). Alte substanțe includ: compuși acizi, metale grele – cadmiu, plumb, mercur și nichel. Datorită emisiei de astfel de poluanți și de alți poluanți letale, industria cimentului se identifică în industria categoriei roșii, adică cea mai poluantă industrie.
În afară de toate acestea, există unele efecte ascunse asupra comunității, cum ar fi deteriorarea vizuală și scăderea valorii proprietății, scăderea standardului de viață și a calității vieții, emisiile de zgomot și camioane, degradarea socio-economică, creșterea nivelului de stres și multe altele. Industria cimentului este o contribuție majoră la problema poluării în ceea ce privește praful și particulele emise la diferite etape de producție a cimentului.
Ținând cont de pericolele cauzate de praful de ciment, se recomandă ca managementul industriei cimentului, lucrătorii și funcționarii din domeniul sănătății să colaboreze pentru a adopta măsuri preventive științifice și tehnice, cum ar fi zonele de lucru bine ventilate, iar lucrătorii trebuie să poarte îmbrăcăminte și echipament adecvate. Se sugerează, de asemenea, ca lucrătorii din fabricile de ciment să fie supuși unor teste de supraveghere medicală pre-angajare și periodice. Perdelele de arbori trebuie să fie înființate în jurul fabricii de ciment. Înălțimea acestora trebuie să fie adecvată și dispozitivele de control al poluării aerului să fie instalate și să fie verificate periodic.
Recomandări
În contextul prezentului studiu se recomandă:
1. Curățarea rapidă a gazelor de ardere sau alte măsuri pentru a minimiza timpul de rezidență al particulelor post-cuptor în zona de temperatură critică;
2. Utilizarea inhibitorilor de formare;
3. Tehnici de curățare a gazelor de ardere la capătul conductei pentru îndepărtarea sau descompunerea catalitică a emisiilor.
4. Echipamentele și instrumentele de măsurare, cum ar fi opacimetrele, ar trebui actualizate pentru a spori acuratețea măsurătorilor.
Oportunități suplimentare pentru îmbunătățire
Emisia de monoxid de carbon (până la 0,1 ppm) se datorează combustiei incomplete în timpul clincherului. Este necesar să se analizeze compoziția combustibilului alternativ și durata de rezidență a materiilor prime în cuptor. Nivelurile emisiilor de SO2 pentru Fabrica de ciment Tașca (sub 5%) reprezintă o indicație a unui design bun al cuptorului. Cu toate acestea, există încă necesitatea de a elimina complet emisiile de SO2 în atmosfera naturală. Reducerea catalitică a emisiilor de SO2 la capătul conductei poate fi de asemenea folosită pentru a reduce în continuare aceste emisii.
Lumea a devenit din ce în ce mai conștientă de necesitatea conservării resurselor. Controlul poluării nu este doar o cerință legislativă, ci și un instrument de competitivitate. Acele companii care aleg să pună în aplicare metode de prevenire a poluării fonice sunt susceptibile de a se bucura de o afacere mai bună decât cele care nu o fac, în primul rând pentru că în general acestea vor fi privite ca fiind responsabile din punct de vedere social. Prin urmare, progresul tehnologic este o oportunitate pentru industrie de a minimiza deșeurile și de a deveni mai verzi și mai profitabile. Există un mare potențial pentru industriile de ciment care minimizează emisiile, în special cele din România.
BIBLIOGRAFIE
Băluță V.A., Tribuna Economică, nr.17/25 apr. 2001
Bran F., – “Geografia economică mondială” -, Editura economică, București, 1996
Bran F., – “Protecția și ingineria mediului” -, Editura Economiă, București, 1997
Bran F.,- “Ecomarketingul societăților comerciale” , Editura Economică, București, 1999
Ceaușu I.,“Dicționar enciclopedic managerial”, vol.II,Editura Academia de management,București, 2000
Ciubotaru V., -“Politicile de mediu și tranziția la economia de piață”- Revista de comerț,nr.9, 2001
Diaconu Gh., Protecția și ingineria mediului, Editura economică, București, 1997
Dobre T., -“Spre un sistem managerial ecologic”- , Revista de Comerț, oct. 2000
Dobre T. – Dimensiuni ecologice ale managementului strategic al firmei, T.E., nr.40, oct., 2000
Dumitrache C., Strategii europene în protecția mediului, Tribuna economică, nr.42, 2000
Fitzmaurice, Malgosia A. International protection of the environment. Note de curs, Academia de Drept Internațional, Paris, 2001, 293
Grădinaru I., Sistem de indicatori privind calitatea mediului, Revista de comerț, nr.9, 2001
Ionescu Al.,Ecologia și protecția mediului, Editura ecologistă, 1992
Iosif Gh., -“Ecomarketingul societăților comerciale” -, Editura Economică, București, 1999
Negrei C., -“Instrumente și metode în managementul mediului”- Editura Economică, București, 1999
Nistoreanu P.,-“Revoluția ecologică și turistică” -, Revista de comerț, nr.7, feb. 2000
Rojanschi V., -“ Protecția și ingineria mediului”- ,Editura Economică, București, 1997
Zaman Gh., -“Dezvoltarea durabilă – concept și metodă”, Tribuna Economică, nr.9, 2000
***Legea protecției mediului, nr. 137/1995
***Legea 211/2011 privind regimul deseurilor
***Hotarârea nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile periculoase
***Legea 360/2003 – privind regimul substantelor si preparatelor chimice periculoase; modificata si completata cu legea 263/ 05.10.2005
***Lege nr.101 /2011 pentru prevenirea și sancționarea unor fapte privind degradarea mediului
***OU nr.12/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecției mediului
***Ordinul 462/1993– Normativ privind emisiile de poluanți în atmosferă
***Lege nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător
***Ordinul nr.3299/2012 pentru aprobarea metodologiei de realizare și raportare a inventarelor privind emisiile de poluanții în atmosferă
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: MASTER: MANAGEMENT ÎN AGROTURISM ȘI ALIMENTAȚIE PUBLICĂ [309863] (ID: 309863)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.