MASTER: LEADERSHIP ȘI COMUNICARE ÎN ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE [603702]

1
UNIVERSITATEA BABEȘ – BOLYAI
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
DEPARTAMENTUL DE STUDII INTERNAȚIONALE ȘI ISTORIE CONTEMPORANĂ
MASTER: LEADERSHIP ȘI COMUNICARE ÎN ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE

Integrarea mișcării Solidaritatea în managementul
european al sfârșitului de secol XX

MASTERAND: [anonimizat]
2018

2
Situația din Republica Populară Polonă în cea de -a doua jumătate a secolului XX este
încununată de greve, violență, promisiuni nerespectate, crize, toate acestea datorate autorităților și
regimului comunist instituit în regiunea poloneză în 1945. Problemele apărute după 1950 în
Polonia vor schim ba managementul Europei de Est datorită nașterii, funcționării și integrării
mișcării Solidaritatea în conflictul dintre muncitori și guvernul polonez , situație care va neliniști
membrii Partidul ui Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS ) încă de la începuturile sale . Această
mișcare, împreună cu liderul său cel mai vocal, Lech Walesa, au redat Poloniei speranța că , numai
împreună , cetățenii pot răsturna comunismul și se pot alinia statelor vestice, democratice.
Polonia era țara cu cel mai slab parti d comunist din tot blocul estic, dominat de cea mai
puternică Biserică din Europa – Biserica Catolică, sprijinită de Papa de la Vatican . Începând cu
grevele din 1956, 1970 sau 1976, autoritățile poloneze au promis reforme economice și sociale
care să ajute cetățenii și să le îmbunătățească nivelul de trai, dar au fost teme nerespectat e de liderii
comuniști , care a u condus la deteriorarea și la augmentarea tensiunilor și agitației din Polonia.1 În
anul 1980, condițiile în care trăiau oamenii era u greu de suportat, astfel încât crizele, înghețarea
salariilor, ori creșterea prețurilor au dus, în luna iulie, la izbucnirea grevelor, în sectorul feroviar
și industrial. Aceste greve, numite de Brejnev „contrarevoluții”, reuneau muncitorimea,
intelectua litatea, dar și Biserica Catolică din Polonia. Se conturează și viitorii lideri revoluționari
precum Lech Walesa , dar și personalități religioase direct interesate de starea lucrurilor din
Polonia, precum Papa Ioan Paul al II -lea. Lech Walesa era un electrician al Șantierului N aval
“Lenin ” din Gdansk, persoana care a organizat grevele ilegale din 1970 când muncitorii au
protestat împotriva creșterii prețurilor alimentelor , rezultatul fiind moartea a peste 30 de
persoane . În iunie 1976, Wale sa a fost conc ediat de la Șantierul Naval datorită implicării sale
active în sindicate și în organizarea de greve ilegale , dar și în campania de comemorare a victimelor
din 70ʼ. Papa Ioan Paul al II -lea, născut Karol Józef Woj tyla, în Polonia la 1920, a devenit papă în
Biserica Catolică și episcop al Romei începând cu data de 16 octombrie 1978.
La 14 august 1980, după ce au avut loc alte creșteri ale prețurilor a început greva la
Șantierul Naval din Gdan sk – grevă a cărei inițiator era Wale sa, care a sărit gard ul șantierului și,
ajuns înăuntru, a devenit liderul greviștilor. În acest context, au fost create alianțe de forțe care să
comunice cu reprezentanții statului, precum Comitetele de Apărare a Drepturilor Muncitorilor
(KOR) și Clubul Intelectualilor Catolici (KIK) , organizații alcătuite din intelectuali care își ofereau

1 Jack M. Bloom, “Seeing Through the Eyes of the Polish Revolution” , BRILL, Boston, 2013, p. 145.

3
sprijinul muncitorilor și partizanilor evenimentelor din 1976 , și din episcopi care predicau despre
drepturile omului.2 Membrii acestor organizații dar și alți simpati zanți erau hotărâți să continue
protestele și grevele până când vor dobândi drepturi , precum cel de a avea sindicate libere și
organizații care să reprezinte interesele muncitorilor la scară înaltă, ori dorința de democratizare
prin cedarea, de către parti dul comunist, a puterii. Sovieticii au luat aminte de toate acestea încă
de la început, fiind îngrijorați de soarta și de întorsătura pe care aceste mișcări aveau să le aibă
asupra regimulu i. În această problemă intervin și Statele Unite ale Americii , al căror președinte
era atunci Jimmy Carter, SUA sprijinind populația poloneză și, alături de Sfântul Scaun,
considerând că revolta poate duce la înlăturarea Poloniei din sfera sovietică.
După numeroase acțiuni ale lui Lech Walesa de a -i determina pe mu ncitori să nu renunțe
la grevă (cu toate că li se promises eră măriri de salariu, reforme) treptat, și alți muncitori de la
diverse fabrici din Polonia au început să -și revendice drepturile , să creeze un for muncitoresc
independent și să dorească începerea procesul ui de democratizare al Poloniei . La data de 23 august
1980 , Papa își exprimă în mod oficial sprijinul oferit greviștilor, iar guvernul sovietic acceptă
începerea negocierilor cu anumite comitete de grevă, după ce muncitorii asiguraseră Moscova că
Polonia va rămâne membră a Pactului de la Varșovia. În 31 august 1980 se semnează Acordurile
de la Gdansk prin care se ratifică înființarea primului sindicat independent – Solidaritatea .3
Pe durata întregii crize interne, Sfântul Scaun, prin Ioan Paul al II-lea, a reușit să mențină
echilibrul între sprijinul oferit muncitorilor și împiedicarea invaziei trupelor sovietice, prin
temperarea provocărilor și revendicărilor venite din partea sindicaliștilor, dar și prin convingerea
autorităților comuniste asupra necesității inițierii tratativelor cu Solidaritatea . Sindicatul începe să
devină din ce în ce mai vocal, iar situația din statul polonez cât mai incertă. Evenimentele din
Polonia agită întregul bloc comunist dar sprijinul oferit de Vatican împiedică inter venția rapidă a
trupelor sovietice. Managementul PCUS începe să se fragmenteze, iar membrii partidului nu au
idee cum să reacționeze. Dar, î n toamna anului 1980, liderii sovietici de la Moscova erau hotărâți
să înceapă pregătirile pentru aplicarea Legii Marțiale (mișca rea Solidaritatea urma să fie scoasă
în afara legii, membrii acesteia fiind arestați), dar și o inte rvenție armată în Polonia , lucru care se
amână, până în momentul în care situația se va înrăutății.4

2 C. Bernstein, M. Politti, “ Sanctitatea sa. Ioan Paul al II -lea și istoria secretă a timpurilor noastre”, Editura Papyrus,
1999, p. 255.
3 Ibidem, pp. 260 – 263.
4 Ibidem , p. 266.

4
Anul 1981 este i mportant în istoria Pol oniei pe ntru toate evenimentele pe care le -a găzduit,
fiind un punct de reper pentru începutul diminuării influenței pe care Blocul Estic o avea în
Polonia. La începutul anului, Walesa îl vizitează la Roma pe Papa Ioan Paul al II -lea, care devine
astfel re prezentantul cauzei Solidarității . Biroul Politic Sovietic de la Moscova ia seama de tot ce
se întâmplă, aflând că Solidaritatea e pe cale să devină puterea dominantă din Polonia,
caracterizând situația ca fiind una de criză, situație pe care ar fi dorit s ă o înlăture prin in termediul
propagandei, dar nu reușește .5 Din ce în ce mai mult, mișcarea Solidaritatea se integrează în
managementul european al sfârșitului de secol XX , iar populația devine tot mai agitată și mai
dornică de democrație, libertate, respect.
Tot în 1981, Ronald Reagan devine președinte al SUA, personalitate care va întări și va
influența contactele cu Vaticanul și situația internă a Poloniei, pentru a preveni intervenția armată
a sovieticilor și pentru a submina p uterea comunismului d in Polonia. Î n primul an al președinției
sale, R. Reagan se va concentra pe elaborarea unei politici americane externe coerente în privința
Poloniei, deoarece nu dorea ca forțele armate americane să răstoarne guvernul în numele
poporului, ci era de părere că tocmai oamenii sunt datori să facă aceasta, cu ajutorul organizației
muncitorimii poloneze, Solidaritatea . Relațiile dintre SUA și Vatican erau dintre cele mai strânse,
dar și secrete, fiind realizate prin intermediul a două personaje, Bill Casey și Ver non Walters,
directorii CIA (Serviciul Secret de Informații al SUA), dar și cu ajutorul cardinalului John Krol
(Philadelphia), omul cel mai legat de Papă din ierarhia catolică americană, da r și unul dintre
apropiații săi pe plan personal. Acest om “…se afla în postura în care nici un alt cap al Bisericii
și, prin urmare, nici un alt american, nu se putea afla: aceea de a -l convinge pe papă că interesele
Poloniei, ale Vaticanului și ale Statelor Unite erau în mare măsură aceleași și că împreună puteau
depăși orice dificultate pe care Wojtyla ar fi putut -o întâmpina în inițierea unei legături stânse cu
președinția americană.”6
În primăvara anului 1981, Solidaritatea era puternic sprjinită de către popor, amenințând
cu o grevă generală. Liderii socialiști de la Moscova puneau în seama Bisericii, dar mai ales în
persoana Papei, toată această răscoală și nemulțumire a poporului, afirmând că Ioan Paul al II -lea
este adevărata opoziție cu ca re sovieticii trebuie să lupte pentru înăbușirea revoltelor. Brejnev a
susținut chiar că Biserica este dușmanul blocului sovietic. În această situație, la 30 martie, trupele

5 Ibidem, pp. 271 – 274.
6 Ibidem , pp. 274 – 286.

5
Pactului de la Varșovia erau gata să intervină, după ce în data de 27 martie muncitorii polonezi din
toată țara au încetat activitatea timp de patru ore. L a 30 martie 1981, după ce a ținut un discurs în
fața muncitorilor din sindicatul construcțiilor de la Washington, făcând referire și la situația
muncitorilor din Polonia, Ronald Reagan a fost împușcat de către John Hinckley Jr, dar a
supraviețuit, după o i ntervenție chirurgicală și după o perioadă de convalescență.7
Dar invazia armată în Polonia era acum mult mai grea, deoarece Războiul din Afganistan
a slăbit resursele URSS -ului, dorințele Solidarității erau cunoscute peste tot în lume, Occidentul
putea impune sancțiuni drastice sovieticilor din punct de vedere economic, social, moral ori politic,
SUA afirma u că convalescența președintelui Reagan nu -i va ține departe de conflict, iar Papa
amenințase deja că în cazul unei intervenții sovietice în Polonia el se va reîntoarce în țara sa și își
va folosi trupul pentru a se interpune între oameni și trupele sovietice.8 Cu ajutorul episcopilor
polonezi, la sfârșitul lunii martie, guvernul cedează încă o dată în fața sindicaliștilor, recunoscând
crearea și funcționarea unui sindicat al țăranilor, sub protecția Solidarității . Cu acestea Brejnev nu
era de acord, iar la reuniunea Biroului Politic din 2 aprilie a condamnat și a judecat acțiunile
conducerii sovietice a Poloniei, afirmând chiar că dacă vor continua să cedeze, ei ar putea pierde
tot ce au realizat până atunci.
Autoritățile poloneze admiteau rolul pe c are Biserica îl avea în Polonia, ca o instituție
promotoare a păcii. Sovieticii au renunțat să intervină pe o perioadă de șase luni, cu condiția ca
Vaticanul să -i determine pe partizanii Solidarității să renunțe la alte greve, lucru pe care Papa îl
făcuse deja, îndemnându -i pe cetățeni i polonezi să se dedice muncii și să încerce să ajungă la o
înțelegere cu autoritățile poloneze. Însuși Brejnev anunța, la 7 aprilie, că intervenția nu mai are
loc, că se amână, deoarece polonezii pot să -și rezolve singuri problemele. În plus, Sfântul Scaun
“…era considerat o forță împotriva căreia comuniștii nu aveau idee cum să lupte.”9
Spre după -masa zilei de 13 mai 1981, Papa Ioan Paul al II -lea ieșea în Piața Sfântul Petru
pentru a se întâlni cu oamenii, a rosti o cuvântare și a face semn cu mâna celor prezenți aici, așa
cum er a obișnuit. Deodată, apăru din mulțime un om care trase mai multe focuri de armă îndreptate
înspre Papă, din care două gloanțe l -au nimerit. Omul care a făcut acestea era Mehmet Ali Agca,
un turc “…condamnat la moarte pentru crimă, evadat dintr -o închiso are militară din Istanbul,

7 Ibidem, pp. 293 – 294.
8 Ibidem, pp. 295 -296.
9 Ibidem, p. 308.

6
terorist profesionist, cunoscut de polițiile de pe jumătate de glob”10. După acest trist moment,
toată lumea fierbea. Tentativa de a -l ucide pe omul care reprezenta forța și uniunea tuturor
catolicilor din lume era dezbătută prin orice mijloc, dar, ca de obicei, nu se putea ajunge la o
concluzie care să fie mulțumitoare pentru toți. Atentatul la viața Papei demonstrează incapacitatea
serviciilor secrete din lume de a conlucra pentru a stabilii adevărații vinovați și pentru a soluți ona
cazul.
Revenind la mare le an 1981, spre sfârșitul său lucrurile au început să degenereze, situația
oamenilor era atât de rea încât nu mai aveau ce să mănânce, se plimbau pe stradă degerați,
magazinele erau goale, nu aveau medicamente, iar “…Solidarit atea, autoritățile și sovieticii se
bombardau reciproc cu discursuri și declarații, în timp ce Biserica căuta o soluționare pașnică.”11
Astfel, la 13 decembrie 1981, guvernul pro -sovietic din Polonia a declarat starea de urgență și a
introdus Legea Marțială , șeful guvernului, Wojciech Jaruzelski, afirmând că a realizat aceasta
deoarece Moscova amenința cu bombardarea Poloniei și cu intervenția trupelor sovietice care se
aflau la frontiere. Unitățile au ocupat toate punctele strategice ale țării, granițele au fost închise, la
posturile de radio ale statului era anunțată instituirea Legii, partizanii mișcării Solidaritatea au fost
arestați, dispărând apoi în închisori ori lagăre, drepturile oamenilor au fost adânc încălcate,
corespondența era cenzurată, școlile , teatrele și cinematografele erau închise, iar adunările publice
– cu excepția slujbelor religioase -, erau ilegale.
Jaruzelski se aștepta din partea reprezentanților Bisericii Catolice la “…consimțirea tacită,
silită și la implicarea într -o nouă stare a lucrurilor: la calm, la o recunoaștere a limitelor inerente
ale caracterului de membru în Pactul de la Varșovia, și cel puțin la o angajare formală la
socialism.”12 Însuși Papa a făcut apel pentru rezolvarea pe calea pașnică a conflictului,
îndemnându -i pe credincioșii polonezi să nu se opună trupelor, pentru a împiedica vărsarea de
sânge. Dar Biserica a rămas mediatorul dintre reprezentanții guvernului și populația civilă a cărui
drepturi le apăra. Papa nu critica direct autoritățile militare poloneze, declarând doar că “…Biserica
se află de partea muncitorilor.”13 Reagan a fost profund afectat de apli carea Legii Marțiale ,
introducând sancțiuni culturale, economice, diplomatice, pentru URSS și pentru Polonia și
spunând că “…Administrația…nu își va retrage sancțiunile împotriva URSS -ului sau a Poloniei

10 Luigi Accattoli, ˮ KAROL WOJTYLA, Omul sfârșitului de mileniu”, Casa de Editură VIAȚA CREȘTINĂ, 1999, p. 133.
11 C. Bernsein, M. Politti , op. cit, p. 350.
12 Ibidem, p. 357.
13 Ibidem, p. 372.

7
până la încetarea legii marțiale, până când deți nuții politici nu aveau să fie eliberați și până la
reluarea dialogului între guvernul polonez, Biserică și «mișcarea de Solidaritate care reprezintă
cauza marii majorități a polonezilor».”14
La întâlnirea din 7 iunie 1982 dintre Ronald Reagan și Papa c ei doi erau conștienți că
prăbușirea URSS -ului este inevitabilă, Papa afirmând că nu el a fost cel care a provocat început ul
desființării Blocului Estic, ci doar a susținut mișcarea înrădăcinată în interior. Ioan Paul al II -lea
și-a manifestat interesul pe ntru deschiderea unui dialog cu guvernul, deoarece drepturile câștigate
de cetățeni prin intermediul Solidarității puteau fi redobândite, și astfel Legea Marțială dispărea.
Prin președintele Reagan, SUA a u susținut mișcarea Solidaritatea din subteran, Ioan Paul al II -lea
privind America ca promotoarea păcii în lume. L iderii Solidarității se întâlneau în secret cu un
preot demn de încrederea Papei, iar mai apoi au reușit chiar să publice articole în anumite ziare
sau reviste.15
În 1983, Papa a realizat o vizită religioasă în Polonia, prilej cu care “…critică modul în
care guvernul polonez a impus legea marțială; el avea să lanseze concetățenilor săi un semnal
despre ceea ce urmau să facă: să persevereze sau să renunțe la lupta lor”16, în fața cetățenilor
polonezi, guvernului, reprezentanților Solidarității , dar și a Episcopatului. La întâlnirea cu
Jaruzelski, Ioan Paul al II -lea a susținut Polonia, a reafirmat necesitatea de a se respecta în
continuare Acordurile de la Gdansk ori drepturile omului și a mizat pe înlăturarea Legii Marți ale.
Când s -a adresat mulțimii, a proc lamat mereu drepturile lor și a îndemnat poporul să lupte pentru
ele, făcând apel la solidaritate și evitând să menționeze public sindicatul muncitoresc polonez.
Conducerea KGB de atunci (Iuri Andropov) a caracterizat Biserica ca fiind promotoarea
instabilității din Polonia, “o puternică forță de opoziție împotriva socialismului”, și tocmai de aceea
era nevoie ca influența ce o avea să se restrângă. Dar, la scurt timp după vizita lui Ioan Paul al II –
lea (după o lună de zile), Legea Marțială va fi suspendată (iulie 1983), iar Papa împreună cu
generalul Jaruzelski vor acționa comun înspre revenirea Poloniei la democrație. În aces t moment
cheie mișcarea Solidaritatea este integrată complet în managementul european al sfârșitului de
secol XX. Dar evenimentele încep să se deruleze mai rapid, încep nemulțumirile în celelalte state
comuniste, iar conflictele par să destabilizeze profun d URSS.

14 Ibidem, p. 383.
15 Ibidem, pp. 377 – 384.
16 Ibidem, p. 399.

8
În anul 1983 , Lech Wale sa face cerere de re angajare la Șantierul Naval Gdan sk ca simplu
electrician, iar î ntre 1987 – 1990, Walesa a organizat și a condus Comitetul Executiv Provizoriu al
Sindicatului “Solidaritatea ”. Spre sfârșitul verii lui 1988, a îndemnat din nou la grevă pe
muncitori i din Șantierul Naval Gdansk. După luni de greve și deliberări politice, la încheierea celei
de a zecea sesiuni plenare a Partidului Unit al Muncitorilor din Polonia, guvernul a acceptat să
demareze Negocierile Mesei Rotunde (februarie – aprilie 1989) , iar Wale sa a fost lider ul neoficial
al părții „neguv ernamentale” de la negocieri. La sfârșitul discuțiilor, guvernul a semnat un acord
prin care accepta reînființarea sindicatului Solidaritatea și organizarea de alegeri „semilibere”
pentru parla mentul Poloniei ( deoarece, conform acordului, 65% din locurile din Sejm erau
rezervate Partidului C omunist și aliaților acestuia). În decembrie 1988 , Wale sa a coînființat
Comi tetul Cetățenesc “Solidaritat ea”. Teoretic, acesta era doar un corp consultativ, dar în practică
era un partid politic care a câștigat alegerile legislative din iunie 1989 ( Solidaritatea a câștigat
toate locurile din Sejm supuse alegerilor libere, și toate locurile cu excepția unuia în Sen at).
Relația autorităților comuniste din Polonia cu Sfântul Scaun de la sfârșitul secolului XX
este una care aduce noutăți, dar și destule confruntări diplomatice de idei și păreri. Ioan Paul al II –
lea este cel care a susținut cel mai mult populația poloneză în lupta pentru înlăturarea regimului
care a cauzat atâta suferință și nedreptăți. Prin discursurile sale către mulțime, dar și prin încercarea
de a găsi o modalitate de dialog cu autori tățile sovietice din Polonia, Papa a atras atenția întregii
lumi, și state puternice precum SUA au ajutat, prin resurse economice mai ales, la stoparea
nedreptăților și la crearea unei fisuri în Blocul Estic. Papa a reușit mereu să conviețuiască cu
URSS -ul și chiar să obțină rezultate pe care niciun alt reprezentant al spațiului central -european
nu le -a obținut: Moscova să se gândească că există o persoană sau o instituție care ar putea produce
instabilitatea și chiar căderea întregului regim.
Papa Ioan Paul al II -lea, care avea experiența comunistă, a confruntării și a dialo gului cu
sovie ticii prin faptul că a trăit în Polonia, era clar că se simțea dator să condamne dimensiunea
inumană a comunismului, încălcarea gravă a drepturilor și libertăților oamenilor, și să sprijine
orice încercare a polonezilor de a -și îmbunătăți situația. După pr oclamarea Legii Marțiale era
important să se ajungă la o amnistie și la un dialog cu instituțiile statului, să se repună în funcțiune
Solidaritatea și să se afirme respectarea dr epturilor cetățenilor, ceea ce Papa a și încercat, prin
întâlnirile avute cu r eprezentanții guvernului polonez în vizitele sale în Polonia.

9
Mișcarea Solidaritatea și liderul ei, electricianul Lech Walesa, au dat Poloniei speranța că,
împreună, cetățenii acestei țări pot răsturna comunismul. Acest spirit de unitate a caracterizat
opoziția democratică poloneză până în 1989, când, într -un acord de împărțire a puterii cu
comuniștii, Solidaritatea a format primul guvern democratic din regiune.
Este important ă evoluția statului polonez din cea de -a doua jumătate a secolului XX
deoarece a contribuit la începutul sfârșitului blocului comunist. Sindicatul Solidaritatea a întrunit
dorințele cetățenilor Poloniei dar, în realitate, a reprezentat și aspirațiile tuturor oamenilor asupriți
din statele satelit URSS care nu au avut, pe de -o parte curajul de a se răzvrăti împotriva sistemului ,
iar pe de altă parte, susținerea și sprijinul atât de puternic al Papei de la Vatican. Toate
evenimentele petrecute în lanț în Polonia su nt meritul clasei muncitoare de la Șantierul Naval
“Lenin” din Gdansk care și -a cerut drepturile și a crezut în cauza proclamată . Lech Walesa este
personajul căruia îi aparțin meritele înființării și coordonării mișcării Solidaritatea , dar sprijinul
oferit poporului și sindicatului d e Papa Ioan Paul al II -lea a fost esențial în derularea favorabilă
pentru polonezi a evenimentelor ultimelor două decenii ale secolului trecut. Și SUA au avut un rol
important în dezvoltarea sindicatului, sprijinul oferit Papei dar și cetățenilor fiind un real suport
înspre dobândirea drepturilor mult-visate .
Integrarea mișcării Solidaritatea în managementul european al sfârșitului de secol XX
reprezintă un subiect important în istoria Europei centrale și de est, fiind unul dintre motivele
dispariției sferei de influență comunistă. Mișcarea a contribuit la tensionarea relațiilor dintre
membrii PCUS și a fost punctul principal al neliniștii cond ucătorilor URSS în anii 80ʼ. Faptul că
au intervenit în conflict SUA, ca susținător și ocrotitor al Poloniei, dar și reprezentantul Bisericii
Catolice, Ioan Paul al II -lea, ca mediator și partizan al polonezilor, a schimbat întreaga desfășurare
a evenimentelor. Managementul european a fost, în secolul trecut, destul de important, fiecare stat
fiind protejat de unul dintre cel două blocuri de putere ale lumii. Dar, acesta a cunoscut cea mai
puternică formă de dezvoltare a sa tocmai după căderea URSS -ului, fiind un management
reprezentat prin diversitate politică, economică, socială și culturală, cu identități multiple și
strategii și scopuri clar definite.

10
Bibliografie

• Cărți
1. Accattoli, Luigi – ˮKAROL WOJTYLA, Omul sfârșitului de mileniu” (traducere de Laszlo
Alexandru), Cluj -Napoca, Casa de Editură VIAȚA CREȘTINĂ, 1999.
2. Bernstein C., Politti M. – “Sanctitatea sa. Ioan Paul al II -lea și istoria secretă a timpurilor
noastre” , Oradea, Editura Papyrus, 1999.
3. Bloom, Jack M . – “Seeing Through t he Eyes of the Polish Revolution” , Boston, BRILL,
2013 .
4. Ioan Paul al II -lea – “Memorie și identitate” (traducere de Utale Roxana), București,
Editura RAO International Publishing Company, 2005.
5. Mareș, Nicolae – “Ioan Paul al II -lea, Papă pentru mileniul al III-lea”, Cluj-Napoca,
Editura Hiparion, 2009.

• Articole de specialitate
1. Paltrow, Scot, “Poland and the Pope: The Vatican’s Relations with Poland, 1978 to the
Present” în Millennium: Jurnal of International Studies , Vol. 15, No.1, 1986.
2. Seminar on Democratic Transition and Consolidation 2001 – 2002 , “The Transition to
Democracy in Poland” , Madrid, FRIDE, 2002.