Master: Dreptul Uniunii Europene [621705]

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU
Facultatea de Drept

Master: Dreptul Uniunii Europene
Instituții de Drept material și procesual european

Drept procesual european

Competența organelor jurisdicționale unionale
(Competența Curții de Justiți e a Uniunii Europene și competența tribunalelor)
– Referat –

Masterand: [anonimizat]
2020

2
CUPRINS

Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 4
CAPITOLUL I. Evoluția cronologică a Curții de Justiție a Uniunii Europene și reforma
sistemului judiciar la nivelul Uniunii Europene ………………………….. ………………………….. ……… 6
Secțiunea 1. Evoluția cronologică a Curții de Justiție a Uniunii Europene ……………………… 6
Secțiunea a 2 -a. Reforma sistemului judiciar la nivelul Uniunii Europene ……………………… 8
CAPITOLUL II. Noțiunea, natura juridică și cadrul juridic (sediul materiei ) al instituțiilor
jurisdicționale unionale (Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Tribunalul) ………………….. 10
Secțiunea 1. Noțiunea și natura juridică a Curții de Justiție a Uniunii Europene ……………. 10
Secțiunea a 2 -a. Cadrul juridic (sediul materiei) instituțiilor jurisdicționale unionale (Curtea
de Justiție a Uniunii Europene și Tribunalul) ………………………….. ………………………….. ……. 12
CAPITOLUL III. Principiile fundamentale de funcționare și caracteristicile semnificative ale
Curții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 14
Secțiunea 1. Principiile fundamentale de funcționare a CJUE ………………………….. …………. 14
Secțiunea a 2 -a. Caracteristicile semnificative ale Curții Europene de Justiție (ale actului
jurisdicțional unional) ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 15
CAPITOLUL IV. Componența organelor jurisdicționale ale Uniunii Europene ………………… 16
Secțiunea 1. Componența Curții Europene de Justiție ………………………….. ……………………. 16
Secțiunea a 2 -a. Componența Tribunalului ………………………….. ………………………….. ………. 17
CAPITOLUL V. Competența organelor jurisdicționale ale Uniunii Europene ………………….. 19
Secțiunea 1. Competența Curții de Justiție a Uniunii Europene ………………………….. ………. 19
Subsecțiunea 1. Competența generală ………………………….. ………………………….. ………….. 19
Subsecțiunea a 2 -a. Competența teritorială a Tribunalului ………………………….. ………….. 20
Subsecțiunea a 3 -a. Competența absolută ………………………….. ………………………….. …….. 20
Subsecțiunea a 4 -a. Competența personală ………………………….. ………………………….. …… 20
Subsecțiunea a 5 -a. Competența materială funcțională ………………………….. ……………….. 20
Subsecțiunea a 6 -a. Competența jurisdicțională materială ………………………….. …………… 21
Subsecțiunea a 7 -a. Competența jurisdicțională funcțională ………………………….. ………… 22
Subsecțiunea a 8 -a. Competența implicită ………………………….. ………………………….. ……. 22
Subsecțiunea a 9 -a. Unele proceduri în fața Curții de Justiție ………………………….. ……… 22
Secțiunea a 2 -a. Competență specifică Tribunalului ………………………….. ………………………. 23
Subsecțiunea 1. Competența jurisdicțională materială a Tribunalului ………………………….. . 24

3
Subsecțiunea a 2 -a. Competența jurisdicțională funcțio nală a Tribunalului ……….. 25
Secțiunea a 3 -a. Competența Tribunalelor specializate ………………………….. ………………….. 25
CAPITOLUL VI. Conflictele de competență și declinarea competenței ………………………….. 26
Secțiunea 1. Conflictele de competență între instanțele naționale și cele unionale …………. 26
Secțiunea a 2 -a. Conflictele de competență între instanțele unionale ………………………….. .. 26
Secțiunea a 3 -a. Conflictele de competență între instanțele unionale și cele internaționale 27
CAPITOLUL VII. Jurisprudență ………………………….. ………………………….. ……………………….. 29
CAPITOLUL VIII. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 31
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 32

4
Introducere

Înființarea acestei instituții a UE a fost schițată în declarația lui Robert Schuman de la
9 mai 1950, când a propus Înaltei Autorități Comune (ce a precedat Comisia Europeană)
necesitatea existenței „unei căi de atac necesare împotriva deciziilor” acestei autorități.
Primul tratat comunitar de instituire a Comunității Economice a Cărbunelui și Oțelului
(CECO), semnat la Paris la 18 aprilie 1951 și intrat în vigoare după cca doi ani (23 iulie 1953),
a stat la baza înființării Curții de Justiție a CECO cu atribuții de a asigura respectarea dreptului
comunitar și aplicarea lui uniformă de către statele membr e și rezolvarea dif erendelor în
privința punerii în practică a Tratatului CECO.
Inițial, membrii Curții au fost în număr de 7 și 2 avocați generali.
Primul președinte a Curții de Justiție a CECO a fost Massimo Pilotti , al cărui mandat
s-a exercitat între anii 1952 -1958. În 1953 s -a adoptat Regulamentul de procedură, iar prin
Tratatul de la Roma din 1957 s -a prevăzut misiunea Curții de Justiție de a asigura respectarea
în interpretarea și aplicarea acestui tratat, dispoziție menționată prin Tratatul Comunit ății
Europene a Energiei Atomice (TCEEA), în care s -au arătat totodată numărul judecătorilor și
avocaților în componența acestei cărți.
Urmare acestor două tratate, Curtea de Justiție devine Curtea de Justiție a Comunității
Europene.
Actul Unic European (AUE) din 1987 a autorizat Curtea de Justiție să ceară Consiliului
constituirea alături de ea a unei jurisdicții de primă instanță. AUE conține și o serie de dispoziții
privind condițiile ce trebuie să le îndeplinească membrii Tribunalului de Primă Instanț ă.
Conform acestor prevederi, la 24 octombrie 1988 a fost înființat Tribunalul de Primă Instanță
al Comunității Europene.
Prin Tratatul de înființarea a Uniunii Europene (TUE) de la Maastricht (1992), Tratatul
de la Amsterdam (1997) și Tratatul de la Nis a (201) s -au realizat modificări de competențe, în
sensul transferării unora din aceste competențe de la Curtea de Justiție către Tribunalul de Primă
Instanță.
Prin Tratatul de la Nisa s -a prevăzut posibilitatea înființării Tribunalului Funcției
Public. A cesta a fost înființat în baza deciziei Consiliului din 2 noiembrie 2004, începând să -și
desfășoare activitatea efectiv în iunie 2005. A fost desființat la 31 august 2016 ca etapă de
realizare a reformei arhitecturii jurisdicționale a CJUE.

5
Tratatul de la Lisabona din 2007 a schimbat denumirea Curții din Curtea de Justiție a
Comunității Europene în Curtea de Justiție a Uniunii Europene, și a Tribunalului de Primă
Instanță în Tribunalul. Tot prin acest tratat s -a prevăzut în afara instanțelor europene exist ente
și înființarea de tribunale specializate1.
CJUE are rolul de a se asigura că legislația a UE este interpretată și aplicată în mod
unitar în fiecare stat, fiind competentă de a soluționa și litigiile dintre statele membre, instituțiile
UE, întreprinde ri și persoane fizice.
Pentru a face față numeroaselor cauze pe care le primește, CJUE este alcătuită din două
organisme: Curtea de Justiție propriu -zisă și Tribunalul.
Dacă o persoană fizică sau o întreprindere a suferit un prejudiciu din partea unei
instituții UE sau a personalului său, Curtea de Justiție poate lua măsuri împotriva celor în cauză
prin două moduri:
– indirect prin intermediul instanțelor naționale ce pot să decidă sesizarea Curții de Justiție
în astfel de cazuri;
– direct în fața Tribunalului , în cazul în care o decizie a unei instituții a UE a afectat -o în
mod direct.
În cazul în care o persoană consideră că s -a încălcat dreptul UE, poate proceda la
depunerea unei plângeri.
Cauzele sunt instrumentate de către CJUE în două etape:
– o etapă scr isă, prin care părțile prezintă declarații scrise, putând fi prezentate observații și
de către autoritățile naționale, instituțiile UE sau după caz de către persoanele private, care
sunt rezumate de către judecătorul raportor și discutate în ședințele Curț ii;
– o etapă orală exercitată prin audierea publică a avocaților ambelor părți, iar Curtea poate
hotărî furnizarea unui aviz din partea avocatului general2.

1 Mădălina Viziteu, Radu Stancu – Drept comunitar , Editura Fundației România de Mâine, București, 2010,
pag. 131 -135
2 Uniunea Europeană – Ce este și ce face? – Oficiul pentru Publicații al Uniunii Eur opene, Luxemburg, 2019

6
CAPITOLUL I. Evoluția cronologică a Curții de Justiție a
Uniunii Europene și reforma sistemului judiciar la nivelul
Uniunii Europene

Secțiunea 1. Evoluția cronologică a Curții de Justiție a Uniunii Europene

Odată cu înființarea CECO începe și istoria Curții de Justiție. Această nouă instanță
europeană era formată inițial din 7 judecători, ședința d e deschidere a activității acesteia a avut
loc la Luxemburg pe data de 10 decembrie 1952, președinte fiind Massimo Pilotti, dată la care
nu era însă prevăzută instituția avocatului general.
După înființarea CEE și a CEEA în vigoare de la data de 1 ianuari e 1958, numărul
structurilor de integrare europeană a crescut, cele trei comunități (CECO, CEE, CEEA) urmau
să fie deservite de un singur organ jurisdicțional – Curtea de Justiție.
Noua Curte de Justiție Europeană (CJE) și -a început activitatea la 7 octom brie 1958
cu 7 judecători, unul fiind desemnat de către Consiliile sus -menționate, iar ceilalți de guvernele
membre împreună cu avocați generali.
CJE având atribuția principală de asigurare a respectării dreptului în aplicarea
tratatelor, în cursul anilor următori, Curtea a reușit prin jurisprudența sa și după aderarea
„euroscepticilor” (Anglia, Danemarca) să sancționeze încălcările săvârșite de Comisie sau de
statele membre.
La începutul anilor '60, CJE a elaborat prin deciziile sale primele două princip ii
fundamentale, și anume:
– principiul aplicabilității directe;
– principiul primordialității dreptului comunitar față de dreptul statelor membre.
Aderarea ulterioară de noi state la CE a necesitat schimbarea num ărului judecătorilor
și a avocaților generali pentru asigurarea unui judecător din partea fiecărui stat membru, cât și
menținerea numărului impar de judecători. La 1 ianuarie 1973, la intrarea în vigoare a tratatelor
de aderare a Angliei, Danemarcei și Irlandei, numărul judecătorilor a ajuns la 13, ia r cel al
avocaților generali la 6.
În anii '80, volumul mare de dosare a influențat negativ operativitatea, ajungându -se
ca acțiunile directe să fie soluționate în medie în 24 de luni, iar acțiunile pentru obținerea
hotărârilor preliminare (prenotărilor) pe o durată de 18 luni. În vederea evitării unui blocaj, pe
baza Actului Unic European (AUE) s – a creat un organ judecătoresc complementar de primă

7
instanță la 24 octombrie 1988, dată la care Consiliul a hotărât înființarea unei Curți Europene
de Justiție de primă instanță, și anume Tribunalul de Primă Instanță. Din 1993, într -o nouă
hotărâre a Comitetului, Tribunalul a preluat acțiunile directe introduse de persoanele fizice sau
juridice private, cu excepția celor introduse pe baza dreptului antidumping.
Prin Tratatul de la Maastricht privind instituirea UE intrat în vigoare la 1 noiembrie
1993, Curtea și -a păstrat competențele, iar odată cu aderările din 1 ianuarie 1995 prin intrările
în UE a Suediei, Finlandei și Austriei numărul judecătorilor a crescut la 15, iar cel al avocaților
generali la 9, care a revenit însă la 8 începând cu 6 octombrie 2000.
Prin Tratatul de la Amsterdam intrat în vigoare la 1 mai 1999 s -au adus o serie de
modificări și conturări semnificative privind competența CJE:
a) Curtea a lăr git competența de a decide cu titlul preliminar asupra validității și
interpunerilor deciziilor -cadru și a deciziilor asupra interpretărilor în domeniul
cooperării judiciare și polițienești în materie penală, precum și a validității și
interpretării măsuri lor de aplicare;
b) Curtea nu a dobândit competența verificării validității sau proporționalității
operațiunilor conduse de poliție sau alte servicii ale unui stat membru însărcinat cu
aplicarea legii și nici să se pronunțe asupra responsabilității ce incumbă statelor
membre pentru menținerea ordinii publice și securității interne;
c) În domeniul mai sus -amintit, Curtea este competentă să controleze legalitatea
deciziilor cadru și a deciziilor atunci când un stat membru sau Comisia formulează
o plângere întemeia tă pe lipsa de competență, pe încălcarea formulelor substanțiale
ale tratatului sau a oricărei norme de drept privind aplicarea lui sau de abuz de
putere;
d) Curtea a dobândit competența judecării unor acțiuni preliminare în domeniul „vize,
azil, imigrație și alte politici ce țin de libera circulație a persoanelor;
e) Curtea a dobândit competența judecării oricărui diferend între statele membre
privind interpretarea sau aplicarea actelor adoptate în domeniul cooperării
judiciare și polițienești în materie penală atunci când diferendele nu au putut fi
soluționate de Consiliu în termen de 6 luni de la data sesizării de către unul dintre
membri;
f) Curtea a dobândit competența judecării acțiunilor introduse de Curtea de conturi
pentru protejarea prerogativelor sale;
g) În privința deciziilor și dispozițiilor adoptate de Consiliul UE referitoare la
acquis -ul Schengen, Curtea urma să -și exercite competența oferită.

8
Tratatul de la Nisa în vigoare de la 1 februarie 2003 a adus modificări în privința CJE.
Tribunalul, prin mod ificarea art. 220 TCEE a ajuns d.p.d.v. al dreptului comunitar originar la
nivelul CJE, pentru că s -a prevăzut prin această modificare următoarele: „Curtea de Justiție și
Tribunalul de Primă Instanță asigură în cadrul competențelor ce le revin respectarea dreptului
în interpretarea și aplicarea prezentului Tratat”.
Curtea de Justiție a pierdut teoretic monopolul adoptării hotărârilor preliminare pentru
că tribunalul urma să dobândească în anumite domenii și competența judecării acțiunilor
preliminare.
În anul 2005 pe baza Tratatului de la Nisa, Consiliul UE a hotărât înființarea
Tribunalului Funcției Publice (TFP) ce și -a început activitatea la 1 octombrie 2005 și s -a
încheiat la 31 august 2016, dosarele nesoluționate fiind preluate de Tribunal. Aderările
ulterioare din anii 2004 și 2007 au adus creșterea numărului judecătorilor la 25, apoi la 27, însă
fără nicio modificare asupra numărului avocaților generali.
Tratatul de la Lisabona a prevăzut însă și modificarea numărului avocaților generali
până la 11, cu posibilitatea pentru Polonia de a deține permanent un post de avocat general la
fel ca și celelalte state membre mari.
Aderarea Croației din anul 2013 a dus la creșterea numărului judecătorilor la 28. Anul
2015 a dus la o creștere semnificativă a numă rului judecătorilor de la Tribunal astfel ca fiecare
membru să fie reprezentat de 2 judecători. CJUE a introdus în anul 2011 sistemul e -Curia
facilitând comunicarea directă și rapidă între instanță și reprezentanții părților3.

Secțiunea a 2 -a. Reforma sis temului judiciar la nivelul Uniunii Europene

În anul 2015 Tribunalul UE și -a mărit numărul judecătorilor la 56 de membri, și -a
integrat competențele Tribunalului Funcției Publice (TFP) în cadrul Tribunalului, iar la 16
decembrie 2015 prin Regulamentul nr. 2015/2422 privind modificarea Protocolului nr. 3
privind statutul CJUE a fost inițiată reforma arhitecturii jurisdicționale a CJUE. În privința
statutului, Tratatul de la Lisabona a introdus prin prevederile art. 48 alin. 6 și 7 o clauză cu
aplicare gener ală ce permite modificarea Tratatelor Uniunii printr -o procedură de revizuire
simplificată.

3 Gyula Fábián – Dreptul instituțional al Uniunii Europene , ediția a II -a, Editura Hamangiu, București, 2018,
pag. 238 -242

9
Astfel, la 6 iulie 2012 a fost adoptat Regulamentul nr. 2016/1192 privind transferul
către Tribunal a competenței de a se pronunța în primă instanță asupra litigii lor dintre UE și
agenții acestora cu aplicabilitate din 1 septembrie 2016.
Se prevede în același regulament că jurisdicția în materia contenciosului funcției
publice europene încredințate Tribunalului Funcției Publice (TFP) a UE este transferată
Tribunalu lui începând cu 1 septembrie 2016.
Reforma sistemului judiciar al UE s -a finalizat în anul 2019 odată cu integrarea a nouă
judecători suplimentari la Tribunal astfel încât acesta va fi compus din câte 2 judecători de
fiecare stat membru.
Art. 3 din Regula ment prevede necesitatea întocmirii de către Curtea de Justiție prin
serviciile unui consultant extern a unui raport privind funcționarea Tribunalului ce urmează a
fi destinat Parlamentului European, Consiliului UE și Comisiei Europene până la perioada de
26 decembrie 20204.

4 Gabriel Liviu Ispas, Daniela Panc – Drept instituțional al Uniunii Europene , Editura Hamangiu, București,
2019, pag. 215 -216

10
CAPITOLUL II. Noțiunea, natura juridică și cadrul juridic
(sediul materiei ) al instituțiilor jurisdicționale unionale
(Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Tribunalul)

Secțiunea 1. Noțiunea și natura juridică a Curții de Justiț ie a Uniunii Europene

CJUE reprezintă una dintre șapte instituții ce definesc cadrul instituțional al UE conf.
art. 13 TUE alături cu :
– Parlamentul European
– Consiliul European
– Consiliul UE
– Comisia Europeană (Comisia)
– Banca Centrală Europeană (BCE)
– Curtea de Conturi
Având menirea de a asigura o interpretare unitară a dreptului unional pe întreg
teritoriul UE, CJUE are calitatea de organ jurisdicțional unional, supranațional veritabil.
Cunoscând faptul că Curtea are în subordinea sa și un organ jurisdicționa l de primă
instanță putem vorbi de asemenea și de un sistem jurisdicțional unional.
Totodată CJUE având ca justițiabile statele păstrează și natura unui organ
jurisdicțional internațional.
De asemenea, CJUE având ca justițiabile statele are și natura unu i organ jurisdicțional
internațional, iar dacă cunoaștem faptul că hotărârile sale nu pot fi atacate pe căi ordinare de
atac, aceasta are simultan și natura unei instanțe supreme în înțelesul dreptului național,
concomitent însă ținând seama de justițiabil e persoane fizice și juridice, putem vorbi că are și
valențe de instanță națională.
Însumând atât caractere de instanță națională, cât și internațională, CJUE este organul
jurisdicțional al unei ordini juridice independente nemaiîntâlnite în cadrul dreptul ui statal sau
internațional public5.
În structura instituțională, CJUE este organismul jurisdicțional al UE ce are rolul
asigurării dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor conf. art. 19 TUE. Caracterul sui
generis al CJUE de care am amintit mai sus reiese și din dispozițiile art. 19, ce stabilește cu
titlul general componențele Curții în temeiul tratatelor, CJUE hotărăște:

5 Gyula Fábián – Op. cit ., pag. 243

11
a) „în privința acțiunilor introduse de un stat membru, de o instituție ori persoane
fizice sau juridice;
b) cu titlul preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale în privința
interpretării dreptului Uniunii sau validității actelor adoptate de instituții;
c) în celelalte cazuri prevăzute în tratate.”
CJUE exercită o jurisdicție obligatorie și exclusivă pentru statele me mbre în limitele
atribuțiilor conferite prin tratate.
Este deosebit de important în a delimita instituția CJUE cu sediul la Luxemburg atât
față de CEDO cu sediul la Strasbourg, ce este o instituție internațională a Consiliului Europei,
cât și față de CIJ, ce este o instituție internațională cu sediul la Haga ce este o instituție
internațională, organ jurisdicțional al ONU, această instituție unională fiind o creație atipică
atât din perspectiva dreptului național cât și a celui internațional6.
CJUE este o i nstituție supranațională (suprastatală) menită a asigura respectarea
dreptului în aplicarea și interpretarea tratatelor unionale ce au ca scop integrarea europeană.
Concluzionând, CJUE are un caracter supranațional cât cel sui -generis:
– are caracter suprana țional pentru că are o competență obligatorie pentru statele membre și
pentru că este înzestrată cu unele prerogative ce revin numai organelor puterii judecătorești
statale;
– are un caracter sui -generis pentru că combină caracterele mai multor tipuri de org ane
jurisdicționale interne, internaționale și ad -hoc, ce până acum în prealabil nu au mai existat7.
CJUE combină caracteristicile mai multor forme de instanțe judecătorești:
– instanța internațională – în sens clasic d.p.d.v. al acțiunilor înaintate de Comi sie sau de
statele membre contra unui alt stat membru (art. 258 -259 TFUE) ;
– instanță de natură constituțională în cazurile în care CJUE este sesizată printr -o acțiune
preliminară ce privește interpretarea și stabilirea validității unor norme juridice (art. 267
TFUE);
– instanță de contencios administrativ în situațiile îndreptate împotriva acțiunilor sau
inacțiunilor organelor unionale (art. 263 TFUE);
– instanță de dreptul muncii pentru acei funcționari unionali ce aduc litigiile lor rezultate
din raporturile l or juridice de muncă în fața CJUE (Tribunalului);
– instanță de drept civil pentru acei cetățeni ce solicită despăgubiri pentru pagubele cauzate
de funcționare în lipsa unor obligații contractuale;

6 Gabriel Liviu Ispas, Daniela Panc – Op. cit., pag. 217 -218
7 Gyula Fábián – Op. cit ., pag. 244 -245

12
– instanță de dreptul proprietății intelectuale în cazul acți unilor exercitate în domeniul
marilor unionale și standardizării europene;
– instanță de arbitraj pe baza clauzelor comp romisorii dintr -un contract sau pe baza unei
convenții de arbitraj;
– instanță de recurs și instanță supremă dacă privim întregul sistem jurisdicțional unional,
calitate nespecifică instanțelor internaționale ce de regulă sunt concepute cu un singur grad
de jurisdicție, asigurând numai exercitarea unor căi extraordinare de atac8.

Secțiunea a 2 -a. Cadrul juridic (sediul materiei) ins tituțiilor jurisdicționale
unionale (Curtea de Justiție a Uniunii Europene și Tribunalul)9

A. Curtea de Justiție a Uniunii Europene
Înființarea CJUE, componența și funcționarea CJUE sunt reglementate de următoarele
acte normative unionale:
a) Tratatul d e instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euroatom) î n
vigoare de la 25 martie 1957 (art. 12, 18, 22, 38, 81, 83, 103 -105, 144, 145, 157, 164, 188, 193);
b) Tratatul privind UE în vigoare de la 1 decembrie 2009 (art. 13, 19);
c) Tratatul priv ind funcționarea UE în vigoare de la 1 decembrie 2009 (art. 108, 218,
251-281, 239, 340);
d) Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunităț ile UE anexat la TUE, TFUE, Tratatul
CEEA (art. 1, 11 -14, 17, 20);
e) Convenția de la Porto (din 2 mai 1992) privi nd crearea Spațiului Economic
European (SEE) î n vigoare de la 1 ianuarie 1994;
f) Statutul CJUE – Protocolul nr. 3 privind Statutul CJUE anexat la TUE, TFUE și
Tratat CEEA unificate prin Tratatul de la Nisa (2003);
g) Codul de conduită al membrilor și foșt ilor membri CJUE;
h) Regulamentul de procedură a Curții de Justiție;
i) Regulamentul adițional;
j) Comunicarea Comisie C (2016) 5091 final din 9 august 2016 Actualizarea datelor
utilizate pentru calculare a sumei forfetare și a penalităț ilor cu titlul comod itoriu pe care Comisi a
urmează să le propună CJUE î n cadru l procedurii de constatare a neî ndeplinirii obligațiilor.

8 Idem, pag. 245
9 Idem, pag. 248 -250

13
k) Decizia CJUE din 11 octombrie 2016 privind accesul la documentele deținute de
CJUE în exercitarea funcției sale administrative;
l) Proto colul asupra Statutului Băncii Centrale Europene (BCE) – Tratatul de la
Amsterdam;
m) Decizia Curții de Justiție din 13 septembrie 2011 privind depunerea și comunicarea
actelor de procedură prin intermediul aplicației e-Curia.

B. Tribunalul
a) Deciz ia 88/591/CECO, CEE, Euroatom a Consiliului din 24 octombrie 1988 de
instituire a Curții de Primă Instanță a Comunității Europene;
b) Regulamentul de procedură al Tribunalului din 4 martie 2015;
c) Dispoziții practice de punere în aplicare a Regul amentulu i de Procedură a
Tribunalului din 1 septembrie 2016;
d) Protocolul nr. 3 privind Statutul Curții de Justiție, anexat la TUE, TFUE și Tratat
CEEA;
e) Decizia Tribunalului din 14 septembrie 2011 privind depunerea și comunicarea
actelor de procedură prin int ermediul aplicației e-Curia;
f) Condițiile de utilizare a aplicației e-Curia aplicabile reprezentanților părților
adoptare la Luxemburg la 11 octombrie 2011;
g) Condițiile de utilizare a aplicației e-Curia aplicabile asistenț elor, adoptate la
Luxemburg l a 11 octombrie 2011;
h) Acordarea anoni matului în procedurile jurisdicț ionale derulate în fața Tribunalului;
i) Decizia (UE) 2016/2386 a Curții de Justiție din 20 septembrie 2016 privind normele
de securitat e aplicabile informațiilor sau î nscrisurilor ori mijloacelor materiale de probă
prezentate în fața Tribunalului conf. art. 105 din Regulamentul de procedură al acestuia.

14
CAPITOLUL III. Principiile fundamentale de funcționare și
caracteristicile semnificative ale Curții

Secțiunea 1. Principiile fundam entale de funcționare a CJUE

În exercitarea funcțiilor sale, această Curte de Justiție a UE funcționează după
următoarele principii cu caracter fundamental:
a) Principiul atribuirii sau î mputernicirii speciale limitate
În temeiul acestui principiu se asigur ă respectarea dreptului unional, Curtea fiind
competentă să rezolve în mod expres cauze individual determinate, conf. art. 258 și următoare
din TFUE . Acestea, spre deosebire de instanțele naționale ale statelor membre care au atribuția
asigurării respectăr ii dreptului unional ;
Statele membre stabilesc căile de atac necesare deoarece asigură o protecție jurisdicțională
efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii.
b) Principiul interpretării unitare și autonome a dreptului unional în toate statele mem bre
Potrivit acestui principiu, scopul urmărit este de a forma și a menține o nouă ordine
juridică, originară ;
c) Principiul efectului util, adică al aplicării dreptului unional cu cea mai mare eficacitate
în aplicarea actelor normative unionale, ceea ce pres upune promovarea politicii „in dubio pro
Uniune” ;
d) Principiul dezvoltării dinamice a dreptului unional, ceea ce presupune adaptarea
dreptului unional la modificările majore aduse dreptului primar (din tratate) ;
e) Principiul interpretării dreptului secundar, î n conformitate cu dreptul originar; însă cu
respectarea principiului implied powers, adică faptul că puterea unională ulterioară provine nu
numai din Tratatele fondatoare, ci și din actele normative ulterioare ale instituțiilor UE ;
f) Principiul dreptului c omparat, adică respectarea principiilor fundamentale de drept ale
statelor membre și cele ale sistemelor de drept european, pentru a identifica principiile
fundamentale de drept specifice și efectele unor hotărâri într -un anumit sistem de drept, cu
ocazia executării acestor hotărâri10.

10 Idem, pag. 246

15
Secțiunea a 2 -a. Caracteristicile semnificative ale Curții Europene de Justiție
(ale actului jurisdicțional unional)

a) Controlează legalitatea actelor normative unionale și al afacerilor administrative ale
instituțiilor uniona le;
b) Poate soluționa litigiile dintre instituțiile unionale și cele dintre aceste instituții
(organe ) și statele membre; cele dintre statele membre, precum și litigiile dintre statele membre
și persoanele fizice sau juridice ori dintre aceste persoane;
c) competența Curții este obligatorie, cu excepția unor cazuri limitativ prevăzute;
d) deciziile Curții sunt definitive, au forță executorie, fiind dispensate de procedura
exquator sau de orice altă aprobare din partea statului în care se execută;
e) Curtea este abil itată să pronunțe și sancțiuni pecuniare și să modifice sancțiunile
pecuniare contra oricărui justițiabil, inclusiv cele stabilite administrativ de celelalte organe UE
sau cele aplicate de Comisie;
f) Instanțele supreme ale statelor membre sunt obligate în ma teria interpretării să ceară
părerea CJUE în caz de neclaritate;
g) Curtea intervine în procedura de ratificare a tratatelor de drept internațional public
încheiate de UE, iar organele unionale sunt obligate să se consulte cu acestea înainte de
semnarea trata telor;
h) jurisprudența Curții este considerată izvor de drept ca sursă subsidiară a dreptului
unional, iar în acțiunile în anulare, hotărârea Curții are autoritate absolută de lucru judecat, nu
numai între părți (ca în cazul excepției de ilegalitate);
i) Curtea este o instanță cu caracter permanent cu sediul în Luxemburg, respectându -se
principiul publicității;
j) ședințele de judecată ale Curții sunt publice în cazuri limitate sau caracter excepțional
secret;
k) Curtea judecă în primă și ultimă instanță, dar este și instanță de recurs;
l) Curtea dispune de o competență exclusivă (art. 344 TFUE) obligând statele membre să
nu reglementeze litigiile privind aplicarea și interpretarea dreptului unional într -un mod diferit
de cel prevăzut în tratat11.

11 Idem, pag. 246 -247

16
CAPITOLUL IV. Componenț a organelor jurisdicționale ale
Uniunii Europene
Secțiunea 1. Componența Curții Europene de Justiție

Conf. art. 19 alin. 2 TUE, Curtea este compusă din câte un judecător pentru fiecare stat
membru (27) și asistată de 11 avocați generali, numărul acestora în viitor urmând a fi
reexaminat (rolul acestor avocați generali este asemănător procurorilor), iar la 3 ani numărul
acestora (judecătorilor și avocaților) se înlocuiește dar pot fi și renumiți.
Conf. art. 253 -255 TFUE, în vederea numirii lor de către rep rezentanții statelor
membre de comun acord a judecătorilor și avocaților generali, trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
a) să fie personalități și să ofere garanții de independență;
b) profesional trebuie să întrunească condițiile pentru exercitarea în țările lor a celor mai
înalte funcții jurisdicționale sau aceea de juriști („jurisconsulți” în formula tratatului)
recunoscuți ca având o înaltă pregătire profesională.
Numirea judecătorilor și avocaților generali se face de comitetul celor 7, format din
persoanele alese dintre foști membri ai Curții și Tribunalului. Mandatul membrilor CJUE și ale
avocaților generali este de 6 ani, cu posibilitatea reînnoirii la fiecare 3 ani având loc o reînnoire
parțială.
Art. 2 din Statut prevede înaintea intrării în f uncție depunerea jurământului în ședință
publică în fața Curț ii, în sensul de imparțialitate, potrivit conștiinței adică nu va divulga secretul
deliberării.
Judecătorii au imunitate de jurisdicție, chiar și după încetarea din funcție, imuni tate ce
poate fi ridicată. Funcția de judecător sau avocat general este incompatibilă cu orice altă
activitate în afară de cazul în care consiliul cu o majoritate simplă acordă o derogare.
Curtea judecă în ședință plenară în Marea Cameră sau în Camere (ar t. 253 TFUE),
formate din 3 sau 5 judecători dintre care acestea își aleg președinți.
Marea Cameră este formată din 15 judecători și este prezidată de Președintele Curții,
din aceasta făcând parte vicepreședintele, președinții camerelor de 5 judecători și alți judecători
desemnați în condițiile regulamentului de procedură.
Curtea se întrunește în ședință plenară conf. art. 228 alin. 2 TFUE sau în temeiul art.
286 alin. 6 TFUE în cazul procedurii destituirii membrilor Curții de Conturi.

17
Referitor la avocați i generali menționăm că sunt în nr. de 11, din care 6 sunt
permanenți, provenind din Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia, Regatul Unit (până la 31
decembrie 2020 – sfârșitul perioadei de tranziție) .
Tribunalul nu dispune de avocați generali permanen ți, funcție care este încredințată în
mod excepțional unui judecător dacă dificultatea cauzei o impune. Rolul avocatului general este
de a prezenta cu imparțialitate și independență, concluzii motivate în cauzele ce necesită
interve nția sa conf. art. 252 T FUE și statut.
Avocatul general nu participă la dezbateri și nu semnează hotărârea Curții, fiind o
instituție juridică specifică organizării judiciare a UE12.
Pe lângă Curtea funcționează grefa formată dintr -un grefier și mai mulți grefieri
adjuncți.
Durata de funcționare este de 6 ani, putând fi reînnoită, iar funcțiile sunt de două
categorii:
– prima de ordin juridic – de a asista Curtea în actele corespunzătoare funcțiilor sub
autoritatea președintelui;
– a doua – de ordin administrativ, asigurând administrația și gestiunea funcționării sub
autoritatea președintelui13.

Secțiunea a 2 -a. Componența Tribunalului

Conf. art. 19 alin. 2 TUE, Tribunalul este compus inițial din cel puțin un judecător din
fiecare stat membru, în prezent fiind de 54 (câte doi judecători pentru fiecare stat membru).
Statistic a crescut activitatea Tribunalului cu 20% în 2017, față de anul anterior.
Avocații generali nu își desfășoară activitatea cu titlul permanent în cadrul
Tribunalului, ci în mod excepțional având rol ca și în cazul Cu rții de Justiție. Alegerea
judecătorilor Tribunalului este identică cu cea stabilită pentru desemnarea judecătorilor și
avocaților generali ai Curții (art. 19 alin. 2 TUE și art. 254 TFUE).
Membrii Tribunalului sunt numiți de comun acord de către guvernel e statelor membre
dintre persoanele care oferă garanții de independență și au capacitatea pentru exercitarea unor
înalte funcții jurisdicționale. Nominalizarea lor se realizează după consultarea comitetului
celor 7. Durata mandatului judecătorilor este d e 6 ani, la fiecare 3 ani având loc o înlocuire

12 Gabriel Liviu Ispas, Da niela Panc – Op. cit., pag. 219 -222
13 Ioana Nelly Militaru – Dreptul Uniunii Europene , ediția a III -a, Editura Universul Juridic, București, 2017,
pag. 275

18
parțială, unii putând fi renumiți. Judecătorii desemnează dintre ei pe președinte pe o durată de
3 ani, al cărui mandat poate fi reînnoit.
Camerele Tribunalului sunt compuse din 3 sau 5 judecători și în anum ite situații din
un judecător unic, aceșt ia putând judeca și în Marea Cameră formată din 15 judecători.
Tribunalul își numește grefierul, stabilindu -se statutul ca și în cazul CJUE14.

14 Gabriel Liviu Ispas, Daniela Panc – Op. cit., pag. 225 -226

19
CAPITOLUL V. Competența organelor jurisdicționale ale
Uniunii Europene15

Competen ța este acea aptitudine a unei instanțe de a judeca o anumită cauză și de a o
soluționa conform legii. Normele legale privind competența sunt de competență generală și
jurisdicțională în funcție de sfera de activitate a unei anumite instanțe judecătorești. Competența
instanțelor se stabilește în raport de celelalte categorii de organe, ceea ce reprezintă competența
generală, iar față de alte categorii de instanțe reprezintă competența jurisdicțională materială.
Competența este absolută după caracterul impe rativ al normelor ce o reglementează,
de la care nu se poate deroga și este relativă după caracterul dispozitiv al acestor norme, asupra
cărora părțile din litigiu pot alege – principiu ce are în vedere competențe teritoriale.
Referitor la competența mater ială distingem între competențe fundamentale la felul
atribuțiilor jurisdicționale ale fiecărei categorii de instanțe și competența materială în funcție de
obiectul, natura sau valoarea litigiilor.
Sub aspect teritorial, competența instanțelor are de regulă caracter relativ întrucât
părțile pot dispune la alegerea unei instanțe din mai multe deopotrivă competente.

Secțiunea 1. Competența Curții de Justiție a Uniunii Europene
Subsecțiunea 1. Competența generală

Curtea de Justiție, ca și Tribunalul, sunt org ane de jurisdicție unionale, în UE fiind și
alte instituții sau organe cu atribuții jurisdicționale secundare.
Instanțele naționale ale statelor membre UE au atribuția prioritară de a judeca în baza
dreptului unional (art. 274 TFUE) ce are prioritate și ap licabilitate directă în dreptul material.
Curtea de Conturi a UE nu are funcții jurisdicționale, acestea fiind un simplu organ de
control ce nu poate lua măsuri contra celor ce nu respectă disciplina financiară unională. De
asemenea, nu au caracter jurisd icțional nici deciziile Comisiei de arbitraj, deoarece pot fi atacate
la CJUE sub aspectul legislației.
Totodată, un alt organ de care se delimitează organele jurisdicționale este și oficiul UE
pentru proprietate intelectuală (mărci, desene și modele) ale căror hotărâri pot fi atacate la
Camera de recurs al acestui oficiu, iar împotriva deciziilor acestuia se poate depune plângere la
Tribunal.

15 Gyula Fábián – Op. cit., pag. 263 -270

20
Subsecțiunea a 2 -a. Competența teritorială a Tribunalului

Nu se pune problema competenței teritoriale, în sensul delimitării de alte instanțe de
același grad, pentru că în sistemul jurisdicțional unional există numai două instanțe cu două
grade de jurisdicție diferite (CJUE și Tribunalul).

Subsecțiunea a 3 -a. Competența absolută

Există o singură competență teritorial ă de drept comun, și anume regula că toate
cererile de chemare în judecată se depun la sediul unic al celor două instanțe unionale CJUE și
Tribunalul cu sediul la Luxemburg, iar competența acestora are caracter absolut atât pentru
părți, cât și pentru inst anțele menționate.

Subsecțiunea a 4 -a. Competența personală

Această competență este determinată de o anumită calitate a reclamantului. Sesizarea
se face numai de anumiți subiecți de drept internațional public, adică: statele membre, organele
unionale eu ropene, persoanele juridice ce își au sediul în spațiul unional, ca și persoanele fizice
cărora li se aplică dreptul unional.
Calitatea persoanei este relevantă în privința competenței tribunalului pentru că i s -a
acordat dreptul soluționării majoritățilo r acțiunilor introduse de persoanele fizic și juridice.
Se mai remarcă o noutate: faptul că CJUE are un caracter internațional pentru țările
membre fiind abilitatea de a soluționa litigii în care figurează ca părți și particulari, adică
persoanele fizice și juridice.

Subsecțiunea a 5 -a. Competența materială funcțională

Sub aspectul competenței materiale funcționale, Curtea de Justiție judecă atât în prima
instanță, cât și în recurs, precum și căile extraordinare de atac.
Sub același aspect al competenței m ateriale funcționale, Tribunalul judecă în cauzele
ce îi sunt conferite în primă instanță, precum și în căile de atac ordinare și extraordinare.

21
Subsecțiunea a 6 -a. Competența jurisdicțională materială

CJUE este competentă sub acest aspect după cum urm ează:
a) acțiunea preliminară care se referă la cauzele în care instanțele naționale pot fi uneori
și trebuie să se adreseze Curții de Justiție pentru clarificarea modului de interpretare a dreptului
Uniunii sau să stabilească validitatea unui act normati v de drept unional;
b) acțiunea în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (acțiunea de „infrigement”) ce
permite Curții de Justiție să controleze respectarea obligațiilor statelor membre și poate fi
introdusă de Comisia Europeană, fie de un stat membru ori d e Banca Centrală Europeană (BCE)
ori de Banca Europeană de Investiții (BEI);
c) acțiunea în anulare, în baza căreia reclamantul solicită anularea unui act al unei instanțe
unionale (organe, oficii, agenții), CJUE este singura competentă a soluționa acțiunile unui stat
membru împotriva Parlamentului European (PE) sau a Consiliului UE;
d) acțiunea în constatarea abținerii nejustificate de a acționa a unei instituții, organ, oficiu,
agenție, caz în care competența este împărțită între CJUE și Tribunal;
e) acțiunea de a rbitraj în care sunt implicate statele membre;
f) competența de control, conf, art. 7 TUE și art. 269 TFUE în procedura de sancționare
a statelor ce încalcă flagrant valorile fundamentale ale UE prevăzute de art. 2 TUE;
g) Curtea de Justiție este competentă de a investi cu titlu executoriu hotărârile instanțelor
judecătorești ale instanțelor naționale prin care pot fi urmărite silit bunurile UE;
h) Curtea de Justiție are competențe jurisdicționale de natura dreptului internațional
public în domeniul Spațiului Econom ic European (SEE) conf. art. 111 alin. 3 din tratatul SEE;
i) Curtea de justiție își dă avizul în privința compatibilității unui acord preconizat la
cererea Parlamentului European, Consiliului sau Comisiei. Dacă avizul este negativ, acordul
poate intra în vig oare numai după modificarea acestuia sau revizuirea tratatelor (TSEE art. 111
alin. 3);
j) Curtea de Justiție este competentă a controla respectarea dispozițiilor art. 40 din TUE
și a se pronunța în privința acțiunilor formulate în condițiile prevăzute de art . 363 paragraful 4
privind controlul legalităților deciziilor privind măsurile restrictive contra persoanelor fizice
sau juridice în temeiul Titlului V, cap. II din TUE;
k) Curtea de Justiție este competentă a verifica legalitatea actelor adoptate în domeniul
spațiului de libertate, securitate și justiție exceptând operațiunile efectuate de poliție sau dealte
servicii de aplicare a legii într -un stat membru;

22
l) Competența CJUE se extinde și asupra cooperării polițienești și judiciare în materie
penală.
Subsecțiun ea a 7 -a. Competența jurisdicțională funcțională

a) Curtea de Justiție are sub acest aspect competența să judece recursurile limitate la
motive de drept împotriva hotărârilor și ordinelor Tribunalului. Dacă recursul este admis, se
anulează decizia Tribunalul ui, iar dacă este în stare de judecată, Curtea poate reține cauza spre
soluționare. În caz contrar, cauza se trimite Tribunalului ce este ținut la soluționare de decizia
Curții;
b) reexaminarea deciziei Tribunalului privind acțiunile introduse contra hotărârilo r
fostului TFP (tribunalul Funcției Publice), iar hotărârile adoptate în viitor de Tribunal vor putea
fi reexaminate în măsura în care coerența și utilitatea dreptului Uniunii ar putea fi periclitate
(art. 2 56 alin. 3 TFUE);
c) căi extraordinare de at ac: contestația terților și revizuirea;
d) cererea de omisiune de pronunțare și opoziția (pseudo căi de atac).

Subsecțiunea a 8 -a. Competența implicită

Curtea de Justiție nu are voie să acționeze în afara competențelor sale, dar
jurisprudența a dobândit așa -zisa competență implicită de soluționare a unui caz concret (la
refuzul Comisiei de a se prezenta în fața unei instanțe olandeze pentru evaziune fiscală și
folosirea neadecvată a unei subvenții naționale – cauza Zwartveld).

Subsecțiunea a 9 -a. Unele proc eduri în fața Curții de Justiție

În fașa CJUE distingem între următoarele proceduri:
a) procedura simplificată când o întrebare preliminară este identică cu o altă întrebare
asupra căreia Curtea s -a pronunțat sau când răspunsul la o astfel de întrebare nu la să loc la
îndoieli rezonabile ori poate fi dedus în mod clar din jurisprudență;
b) procedura accelerată ce permite CJUE să se pronunțe cu rapiditate asupra unei cauze
extrem de urgente, reducând la maxim termenele și acordând o prioritate absolută acestor cau ze;
c) procedura preliminară de urgență (PPU) ce permite Curții de Justiție soluționarea
într-un termen considerabil, a redus întrebările cele mai sensibile privind spațiul de libertate,
securitate și justiție;

23
d) procedura măsurilor provizorii sau a ordonan ței președințiale ce urmărește să obțină
suspendarea executării unui act al unei instituții ce face de asemenea obiectul unei acțiuni sau
orice altă măsură provizorie necesară pentru a preveni un prejudiciu grav și ireparabil în dauna
unei părți.
Deși CJU E nu este competentă în privința dispozițiilor referitoare la politica externă
și de securitate comună conf. art. 275 TFUE, cu toate acestea rămâne competentă a controla
respectarea dispozițiilor art. 40 TUE și a se pronunța în privința acțiunilor formulat e în
condițiile prevăzute la art. 263 paragraf 4 TFUE.

Secțiunea a 2 -a. Competență specifică Tribunalului16

Tribunalul sau Tribunalul de Primă Instanță (TPI) conform terminologiei mai vechi
este o instanță cu grad de jurisdicție inferior Curții de Justiț ie. Inițial, Tribunalul era format din
câte un judecător din fiecare stat membru, iar ulterior numărul judecătorilor a fost suplimentat
conf. art. 48 din Statut.
Tribunalul este compus din:
a) 40 de judecători începând din 25 decembrie 2015;
b) 47 de judecători începând din 18 septembrie 2016;
c) Câte doi judecători pentru fiecare stat membru începând cu data de 1 septembrie 2019.
Deși funcționează pe lângă Curtea de Justiție, Tribunalul are independență funcțională,
garantată prin existența unei grefe distincte co ndusă de un grefier.
Președintele în exercițiu al Tribunalului ales pentru 3 ani, împreună cu Președintele
Curții stabilesc de comun acord modul în care funcționarii unionali și alți agenți detașați ai
Curții își îndeplinesc sarcinile în Tribunal pentru as igurarea funcționării sale.
Caracteristicile specifice Tribunalului prin care acesta se deosebește de CJUE sunt
următoarele:
– în cadrul Tribunalului nu sunt avocați generali anume numiți pentru această funcție ale
căror atribuții sunt îndeplinite de către judecători.
Conf. art. 49 din Statut, membrii Tribunalului pot fi chemați să exercite funcția de
avocat general.

16 Idem , pag. 270 -272

24
Un membru al Tribunalului chemat să exercite funcția de avocat general are rolul
prezentării în ședință publică cu deplină imparțialitate și de plină independență concluziile
motivate în privința anumitor cauze.
Criteriile de selecție a cauzelor precum și metodele de d esemnare a avocaților generali
se stabilesc prin Regulamentul de procedură al Tribunalului.
Un membru al Tribunalului chemat să e xecute funcția de avocat general nu poate lua
parte la judecarea aceleiași cauze.
Specific, Tribunalul are competența de a judeca:
– acțiuni preliminare, iar hotărârile adoptate pot fi atacate la CJUE;
– hotărârile în cauze de competența sa pot fi atacate cu recurs la CJUE;
– compunerea Tribunalului în camere este formată din 3 sau 5 judecători și chiar de un
judecător unic în anumite cauze (art. 50 din Statut), iar în Marea Cameră este format din
15 judecători, compunere ce se menține în ședință p lenară pentru soluționarea dificultăților
problemelor de drept sau de importanță a cauzei;
– recursul împotriva hotărârilor Tribunalului se referă numai la problemele de drept;
– judecă și recursurile împotriva fostului Tribunal al Funcției Publice (TFP) și în viitor va
judeca recursurile împotriva hotărârilor camerelor jurisdicționale ce se vor înființa.

Subsecțiunea 1. Competența jurisdicțională materială a Tribunalului

a) acțiunile în anulare introduse de persoanele fizice sau juridice (art. 263 – paragraful 2
și 4 TFUE);
b) acțiunile în constatare a obținerii nejustificate promovate de persoanele fizice sau
juridice (art. 265 alin. 3 TFUE);
c) acțiunile în despăgubire promovate de persoanele fizice sau juridice pentru daune în
răspunderea extra contractuală (art. 26 8 TFUE);
d) acțiunile introduse de persoanele fizice sau juridice pe baza unor clauze compromisorii
inserate într -un contract încheiat deUniune sau în numele Uniunii (art. 272 TFUE);
e) acțiunile în domeniul proprietății intelectuale contra oficiului UE pentru pr oprietatea
intelectuală (mărci, daune, modele) și a Oficiului Comunitar al Soiurilor de Plante – acțiuni în
domeniul măsurilor și standardelor unionale;
f) acțiunile statelor membre împotriva Comisiei;

25
g) acțiunile statelor membre contra Consiliului privind acte le adoptate în domeniul
ajutoarelor acordate de stat, măsurilor de protecție comercială (dumping) și actelor prin care
Consiliul exercită competențe de execuție;
h) litigiile dintre organe, oficii sau agenții și personalul lor;
i) în viitor posibilitatea unor ac țiuni preliminare în anumite domenii specifice (art. 256
alin. 3 TFUE).

Subsecțiunea a 2 -a. Competența jurisdicțională funcțională a Tribunalului
a) recursurile împotriva deciziilor Tribunalului Funcției Publice (TFP);
b) căi extraordinare de atac (revizuire și contestație );
c) pseudo căi de atac în caz de omisiune de pronunțare și opoziția .
După desf iințarea TFP la 31 august 2016 Tribunalul a preluat c auzele aflate pe rolul
acestora .

Secțiunea a 3 -a. Competența Tribunalelor specializate17

Art. 257 TFUE prevede înființarea d e Tribunale specializate pe lângă Tribunal,
competente în judecarea în primă instanță a anumitor categorii de acțiuni specifice. Acest
Tribunal al Funcției Publice (TFP) înființat în 2004 s -a desființat la 31 august 2016 ca urmare
a reformei jurisdicțional e a competenței CJUE (art. 257 TFUE) .

17 Gabriel Liviu Ispas, Daniela Panc – Op. cit., pag. 225 -229

26
CAPITOLUL VI. Conflictele de competență și declinarea
competenței 18

Secțiunea 1. Conflictele de competență între instanțele naționale și cele unionale
O instanță națională poate nega propria competență și să indice competența CJUE, caz
în care conflictul se soluționează prin art. 267 TFUE, instanța națională sesizând cu o acțiune
preliminară Curtea, care va decide asupra competenței. Neexistând o situație, CJUE poate
ignora sau menține hotărârea instanței naționale.

Secțiunea a 2 -a. Conflictele de competență între instanțele unionale

Conf. art. 54 alin. 1 din Statutul Curții, dacă o cerere sau un document adresat
Tribunalului s -a depus din eroare la grefierul Curții, el îl va transmite imediat grefierului Curții
și invers.
Dacă acțiunea a ajuns în fața unui complet de la Tribunal, ce va contesta necompetența
și o va transmite Curții. Părțile nu pot soluționa declinarea competenței, operațiune ce se
efectuează din oficiu prin ordonanță neatacabilă cu recurs.
Conflic tele de competență între instanțele unionale și cele naționale duc la respingerea
ca inadmisibilă a cererii, iar dacă competența aparține altei instanțe unionale declină
competența. În cazul unui conflict negativ de competență între Curte și Tribunal, dacă
competența aparține Tribunalului, cauza se transmite acestuia, ce nu o mai poate declina, fiind
imposibil un conflict negativ de competență.
Greșita sesizare a celor 2 instanțe nu are efecte asupra termenelor de prescripție. În
cazul în care ambele i nstanțe sunt competente într -o anumită cauză, Tribunalul poate sesiza
procedura până la pronunțarea Curții, spre a se evita adoptarea unei soluții în procesul paralel.
Dacă ambele instanțe și -au suspendat procesul, procedura în fața Tribunalului va fi cont inuă în
mod obligatoriu.
O altă variantă a unui conflict de competență există în cazul unor cereri de anulare a
aceluiași act, Tribunalul se desesizează pentru a se decide de către Curte (art. 54 paragraf 3 teza
a II-a Statut CJUE).
În cazul în care Curtea suspendă cauza, Tribunalul hotărăște în cauza ce va continua
procesul în mod inevitabil.

18 Gyula Fábián – Op. cit., pag. 273 -277

27

Secțiunea a 3 -a. Conflictele de competență între instanțele unionale și cele internaționale

Curtea Internațională de Justiție (CIJ) este organul jurisdicțional al O NU (conf. art. 92
Carta ONU), un organ de judecată internațională cu caracter permanent. Toate statele membre
ONU sunt părți ip so facto la Statutul Curții.
Statele membre UE au posibilitatea de a se judeca în fața CIJ în litigiile ce nu sunt de
competența UE. Statele membre UE nu se pot judeca cu UE în fața CIJ pentru că numai statele
pot fi părți în cauzele dezbătute de Curte (CIJ).
Art. 95 din Carta ONU prevede că nicio dispoziție nu va putea împiedica pe membrii
ONU să încredințeze rezolvarea diferendelor altor tribunale în baza unor acorduri existente sau
viitoare.
Statele membre ale EUROATOM sau UE sunt membre fără excepție în Consiliul
Europei, care în 1950 a adoptat Convenția drepturilor omului și a libertăților fundamentale
(CEDO), consti tuind un organism de control privind respectarea și protecția acestor drepturi și
libertăți fundamentale.
Acest organ este Curtea Europeană a Drepturilor omului cu sediul la Strasbourg care
funcționează ca instanță independentă permanentă de la intrarea î n vigoare a Protocolului
nr. 11 din Convenție (3 martie 1998).
Conf. art. 33 și 34 din Convenția CEDO, poate fi sesizată atât de către state, cât și de
persoanele fizice, organizații internaționale neguvernamentale sau de grupuri de particulari în
privința încălcării aduse CEDO. Există posibilitatea ca particularii să sesizeze CEDO în privința
încălcării drepturilor de către UE, pericol care nu mai există deoarece între timp prin Tratatul
de la Lisabona a fost introdusă Carta UE a drepturilor fundam entale, creându -se astfel totodată
posibilitatea aderării UE la Convenție.
Conflictul de competență între CJUE și CEDO s -a rezolvat prin faptul că prevederile
Convenției puteau fi folosite ca principii generale de drept și având în vedere că toate statele
membre au ratificat -o s-a considerat dacă nu cumva UE a dobândit prin succesiune funcțională
statutul de membru al Convenției.
Întrucât pe baza principiului împuternicirii speciale limitate, Comunității îi lipsea
competența necesară aderării la Convenție ce putea fi realizată doar prin modificarea tratatelor,
fiind deci relativ monopolul său jurisdicțional în cazul că CEDO ar avea posibilitatea
pronunțării asupra actelor comunitare (existau și piedici tehnice ce excludeau aderarea UE
deoarece conf. art. 5 9 din Convenția la acesta puteau adera doar statele.

28
Protocolul nr. 14 la Convenție a rezolvat această problemă prin adăugarea la art. 59 a
unui aliniat ce prevede în mod expres că UE poate adera la prezenta Convenție, deschidere la
care a venit Tratatul d e la Lisabona care prin art. 6 alin. 2 TUE prevede aderarea UE la
Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale.
CEDO, în calitate de instanță chemată la supravegherea și respectarea drepturilor
omului a stabilit că nu poate cont rola după standardul Convenției actele normative ale unor
organizații internaționale membre, în schimb a arătat că este incompatibilă cu sensul și scopul
Convenției, ideea că organizații internaționale ar fi natură să transfere și responsabilitatea
statulu i pentru nerespectarea drepturilor fundamentale. Responsabilitatea statelor rămâne în
continuare pentru garantarea respectării drepturilor omului chiar și după un transfer
supranațional. CEDO a ajuns să se pronunțe astfel asupra dreptului primar sau secun dar
comunitar în privința compatibilităților acestora cu Convenția prin imputarea acestor acțiuni
statelor membre ale UE.

29
CAPITOLUL VII. Jurisprudență 19

În domeniul competenței organelor jurisdicționale ale UE, vom exemplifica cu câteva
spețe din jurisprudența instanțelor unionale:

1) Decizia adoptată în cazul Matthews în care CEDO a spus că Regatul Unit este
responsabil și a încălcat dreptul persoanei la alegeri libere (art. 3 din Protocolul nr. 1 al
Convenției) în momentul în care a consimțit prin a ctul normativ ce a introdus alegerile directe
pentru Parlamentul European , ca Gibraltarul să nu fie considerat teritoriu britanic și să nu se
organizeze alegeri în acest teritoriu chiar dacă sunt alegeri europene, din moment ce locuitorii
sunt cetățeni britanici și au cetățenie unională.

2) CEDO a recunoscut printr -o hotărâre existența instanței comunitare în cauza prin care
în cursul anilor '70 firma Pionner a împărțit piața produselor sale între 3 firme din Franța, Anglia
și Germania cu scopul mențineri i unor prețuri ridicate de monopol, iar Comisia a aplicat o
sancțiune pecuniară. Acțiunea contra acestei sancțiuni a fost respinsă de CJE prin decizia din 7
iunie 1983. Toate acțiunile exercitate în fața instanțelor germane au fost de asemenea respinse,
motiv pentru care la 3 septembrie 1987 firma Molcher s a depus o plângere la CEDO în baza
art. 25 din Convenție. Curtea a considerat că dreptul firmei la o judecată echitabilă nu a fost
încălcat, deoarece a avut posibilitatea de a ataca decizia în fața Curții de la Luxemburg,
recunoscând indirect calitatea de organ jurisdicțional al CJE.

3) În cauza Bosphours, firma de transport aerian cu același nume din Turcia își desfășura
activitatea charter cu ajutorul unor aeronave deținute de firma de stat Yugoslav aerlines în regim
de leasing. În 1993 un astfel de aparat de zbor a fost sechestrat de autoritățile irlandeze. Decizia
de sechestrare a fost atacată de firma respectivă și a ajuns până în fața Curții Supreme din
Irlanda, ce a cerut ajutorul CJE de la Luxemburg pe calea acțiunii preliminare, iar CJE a stabilit
că nu se încalcă nici dreptul la proprietate și nici principiul proporționalității și nu a dispus
ridicarea sechestrului. Această hotărâre a fost atacată de firmă la CEDO de la Strasbourg, care
în hotărârea sa a respins cererea arătând că este vorba de o prezență relativă ce poate fi răsturnată
dacă drepturile fundamentale sunt încălcate în mod evident și a motivat că responsabilitatea
statelor membre rămâne în pofida faptului că au aderat la o organizație inte rnațională

19 Gyula Fábián – Op. cit., pag. 277 -279

30
independentă căreia i -au cedat chiar din competențele lor, chiar și în situația în care aceste state
doar îndeplinesc obligații izvorâte din calitatea de stat membru în organizația internațională,
deoarece nu se poate stabili răspunderea organiz ației internaționale ce nu este parte la CEDO,
instituind astfel în favoarea dreptului unional o prezumție de conformitate.

4) În cauza Emessa sugar, soluționată în 2005, CEDO a arătat că nu are competență în
materia dreptului vamal unional când un reclaman t a considerat că CJUE ar fi încălcat art. 6
paragraful 1 din Convenție prin faptul că nu a asigurat dreptul la replică al părților la concluziile
avocatului general. Ca urmare, în consecință se poate menționa că deși nu există un conflict de
competență în tre CJUE și CEDO, cele două instanțe intervin în mod reciproc în sfera de
competență a celeilalte, realizându -se astfel un crossfertilisation (socializare strategică) CEDO
permițându -și să controleze cotele normative unionale, în sensul că orice încălcare a drepturilor
fundamentale este imputabilă statului membru al cărui cetățean este victima.

31
CAPITOLUL VIII. Concluzii

CJUE în jurisprudența sa se asigură că legislația UE este interpretată și aplicată
uniform în fiecare stat membru, încredințându -se ast fel că legislația este întotdeauna identică
tuturor părților și în toate circumstanțele, scop în care Curtea verifică legalitatea acțiunilor
instituțiilor, se asigură că statele membre își îndeplinesc obligațiile și interpretează l egislația
UE la cererea instanțelor naționale.
Curtea are competența soluționării litigiilor între statele membre UE, instituțiile UE,
întreprinderile și persoanele fizice. Curtea este împărțită în două organe principale:
– Curtea de Justiție a UE, care ges tionează cererile de pronunțarea a unei hotărâri
preliminare primită de la instanțele naționale, anumite acțiuni în anulare și recursuri;
– Tribunalul, care se pronunță în toate acțiunile în anulare inițiate de persoane fizice
sau societăți, precum și la une le acțiuni în anulare exercitate de statele membre.
CJUE ce reunește cele două instanțe – Curtea de Justiție propriu -zisă și Tribunalul –
are ca responsabilitate jurisdicția UE. Ambele instanțe asigură interpretarea corectă și aplicarea
corespunzătoare a d reptului primar și secundar al Uniunii pe teritoriul său.
CJUE verifică legalitatea actelor emise de instituțiile UE și hotărăște deci la
respectarea de către statele membre, în temeiul dreptului primar și al celui secundar, a
obligațiilor ce le revin ace stora, oferind totodată interpretări ale dreptului Uniunii la solicitarea
judecătorilor naționali.

32
BIBLIOGRAFIE

I. Cursuri
1. Gyula F ábián – Drept instituțional al Uniunii Europene , Ediția a II -a, Editura Hamangiu,
București, 2018
2. Gabriel Liviu Ispas, Daniela Panc – Drept instituțional al Uniunii Europene , Editura
Hamangiu, București, 2019
3. Ioana Nelly Militaru – Dreptul Uniunii Europene . Cronologie. Izvoare. Principii .
Instituții. Piața Internă a Uniunii Europene. Libertăți fundam entale, Ediția a III -a
revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2017
4. Mădălina Viz iteu, Radu Stancu – Drept comunitar , Editura Fundației România de
Mâine, București, 2010

II. Monografie
5. Uniunea Europeană – ce este și ce face?, Oficiul pentru publicații al Uniunii Europene,
Luxemburg, 2019

III. Legislație
6. Beatrice Andresan, Grigore Tudorel Ștef an – Tratatele Uniunii Europene – versiune
consolidată . Tratatul privind Uniunea Europe ană, Editura Hamangiu, București, 2018
7. Beatrice Andresan, Grigore Tudorel Ștefan – Tratatele Uniunii Europene – versiune
consolidată. Tratatul privind funcționarea Uniun ii Europene , Editura Hamangiu,
București, 2018