Master: Consiliere în Asistență Socială [631481]

Universitatea din București
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
Specializare: Asistență Socială
Master: Consiliere în Asistență Socială
Curs: Managementul stresului
Anul: II

Stresul în mediul școlar

Prof. Coord.: Mardare Iulia
Student: [anonimizat]

2017

Stresul în mediul școlar

Am ales pentru acest referat tema stresului din mediul școlar deoarece este un domeniu de interes
pentru mine. Din acest motiv am abordat atât tema stresului pentru elevi dar și pentru cadrele didactice.
După cum remarcă majoritatea autorilor, ideea de st res este foarte veche, încă din antichitate. Cel
mai important precursor al teoriei stresului fiind Hipocrate. Contribuții importante în problematica
stresului le ad uc Pavlov, Canon, Sigmund Freud.
Astăzi fiecare pronunță cel puțin o dată pe săptămână această propoziție pe care acum 75 de ani
nu o cunoștea nimeni. De abia în 1936 medicul vienez Hans Selye a inventat termenul „stres“, care ne
este astăzi atât de familiar. „Am dăruit tuturor limbilor un cuvânt nou“, spunea Selye la sfârșitul vieții. (
Christin a Berndt ,2014 , 14). La mijlocul anilor '60 ai secolului XX, pornind de la criticile formulate la
adresa paradigmei lui Selye a apărut noțiunea de coping și conceptualizarea modelului tranzacțional al
stresului.
Stresul este o reacție specifică organi smului , de a se adapta la stimulii exteriori agresivi care se
resimt ca un șoc la nivelul funcțiilor acestuia și care implică diverse consecințe fiziologice și
psiho -emoționale (Tudose, 2003, 107; Enăchescu, 2004, 78).
Organismul uman a fost echipat cu o capa citate de apărare față de amenințările ce pot apărea, categorie
în care este încadrat și stresul (Enăchescu, 2004, 78). În urma acestui proces, efectul implică „punerea
organismului în situația de alarmă și apărare, trezirea atenției, stimularea eval uării și judecății, activarea
capacității de decizie, mobilizând în felul acesta forțele fizice și psihice de autoapărare” (Ibidem).
Stresul a devenit un termen universal pentru orice lucru prin care nu vrem să trecem și pentru tot
ce este în neregulă cu lumea. Noi folosim cuvântul „stres“ atât pentru a descrie o întârziere în trafic, cât
și un deces în familie. Spunem că suntem stresați când ne simțim anxioși, prinși cu treburi, frustrați,
amenințați sau presați. Uneori, folosim cuvântul „stres“ pentru a descrie ce se petrece în interiorul
nostru, pentru a ne referi la gândurile, emoțiile și reacțiile noastre fizice și, alteori, îl folosim pentru a
descrie problemele pe care le avem .
Viața poate aduce evenimen te neprevăzute, dificil e de depășit sau deosebit de solicitante, astfel
încât se pot pro duce , „schimbări psihologice biochimice dar și comportamentale, destinate reducerii sau
adaptării la factorul stresor, fie prin manipularea situației pentru a modifica stresorul, fie prin reducerea
și aplanarea conflictelor” (Rășcanu, 2010, 32).
Schimbarea mentalității poate avea un efect profund, intervenind atât la nivelul problemelor de
fiecare zi, cât și asupra modului în care te raportezi la cele mai mari provocări ale vieții. Situațiile
încerte, în absența unui plan mental bine stabilit, generează starea de stres , întrucât acestea, nefiind

foarte clare, nu antrenează resursele pentru a mobiliza organismul în direcția scopului propus. Chiar
dacă există situații dific ile și solicitante, sistemul psihic uman este construit astfel încât să se adapteze
în aceste condiții, atât timp cât există un plan concret (Rășcanu, 2010, 32 -33).
Stresul s -a transformat într -un termen generic în cultura zilelor noastre , un talmeș -balme ș al
diferitelor forme de anxietate, oboseală, epuizare, durere emoțională și fizică și câteva alte ingr ediente
puse laolaltă, rămânând totuși în familia anxietății.
Derevenco (1998 apud Iamandescu, 2002, 5 -6) susține că acest dezechilibru este urmarea un ei
presiuni exercitate de mediul de viață, pentru care individul nu dispune sau nu consideră că are resursele
necesare pentru a veni în întâmpinarea așteptărilor celorlalți. „Agentul stresor acționează întotdeauna pe
calea organelor de simț cu protecție co rticală și în urma decodificării semnificației sale, apar influxuri
nervoase cortico -subcorticale, cu activarea centrilor neuro -vegetativi superiori și punerea în funcțiune a
axului hipotalamo -hipofizo -suprarenal după o fază inițială de hiperactivitate sim pato-adrenală (reacție
catecholaminică de stres)” (Iamandescu, 2002, 69)
Stresul face parte din viața de zi cu zi și este util pentru a ne mobiliza resursele și atenția în
fiecare situație și nu poate fi eliminat complet atât timp cât trăim și simțim (Ib idem). Distincția între
stresul dăunător și cel benefic este importantă de realizat întrucât necesitatea cunoașterii vizează o mai
bună adaptare la diferitele contexte de viață.
. Stresul, alături de perioadele de criză din viaț ă, poate precipita, agrava sau, uneori, chiar cauza
multe afecțiuni frecvent întâlnite. Este vital pentru sănătate ca în astfel de situații să ne modificăm modul
de viață .
Distres -ul, care se referă la stresul dăunător, are efect distrugător și conduce la sentimente de
teamă, nelin iște, frustrare și o profundă dezamăgire, implicând, totodată, consecințe și în plan psihic.
Atunci când organismul experimentează stresul, „principalii hormoni eliberați sunt:
catecolaminele (în special norandrenalina și andrenalina), care pot favor iza boli cardiovasculare, și
cortizolul, care scade rezistența organismului față de infecții și față de cancer” (Iamandescu, 2002, 11).
Acest lucru se întâmplă deoarece cerința situației stresante este mult mai are decât resursele cu care ar
putea lucra in dividul pentru aplanarea situației tensionate.
Când persoana este pusă în situația de a rezolva probleme, apare un sentiment înalt de
responsabilitate, întrucât deciziile pe care le va lua îi vor influența viața și se vor răsfrânge și asupra
celorlalți, sau ca și consecințe asupra locului de muncă, poziției și statutului într -un grup (Iamandescu,
2002, 11).
Din nefericire, multe situații care generează stresul , contribuie la starea de nefericire constantă pe
care o trăiesc mulți oameni în această lume modernă.
Ritmul alert de viață, numeroasele îndatoriri și sarcini p e care le primesc anumiți indivizi,
conduc adesea la o suprasolicitare și epuizare; drept pentru care organismul își va pierde din vitalitate și
va resimți această presiune „de a face”.

Cei dragi, fie că este vorba de familie sau prieteni, reprezintă universul nostru. Când au loc
pierderi, în acest context, stresul se va resimți pe o perioadă îndelungată și poate reapărea, chiar dacă
persoana reușește să accepte și să meargă mai depar te, prin intermediul unor vise, contexte similare celor
trăite cu persoana în cauză. Accidentele, de asemenea, sau șocurile intense pot fi perpetuate ca și
sentimente de distres, cultivat în timp (Ibidem).
În toate aceste situații, după cum am mai men ționat, impactul resimțit la nivel intern este în
strânsă legătură cu propria percepție a individului și cât de mult îl influențează aceste evenimente.
Gradul de tolerabilitate stabilește, cu siguranța, diferența în evaluarea stresului.
Stresul reprezintă acel t ermen folosit pentru a descrie cam tot ce e neplăcut din punct de vedere
psihologic și fizic. E ste ceea ce resimt trupul și mintea când solicitările vieții sunt mai mari decât ceea ce
cred oamenii că pot duce sau că ar trebui să li se ceară să supor te. (Bret A. Moore , 2016, 14)
Pe lângă formele prezentate mai sus, nu este deloc de neglijat subsolicitarea, deoarece, atât timp
cât potențialul unui individ nu este valorificat, iar el nu este integrat în grupuri sociale care să -i
împărtășească viziu nea, ci din contră este lipsit de activitate, plictisit sau izolat, riscă să fie afectat sever
de stres.
„Stresul este răspunsul fiziologic sau psihologic al individului/organismului la un stresor din
mediu.” M Zlate, (2007, p.570) Modelul biologic al stresului aparține lui Selye. Stresul biologic, descris
inițial sub numele de sindrom general de adaptare (SGA) – este definit în 1971 de Selye ca fiind suma
răspunsurilor nespecifice la orice solicitare a organismului. Acesta prezintă o evoluție stadială,
parcurgând trei etape, caracterizate fiecare printr -o serie de modificări: reacția de alarmă, stadiul de
rezistență, stadiul de epuizare.
Stresul este văzut că o condiție a mediului (Holmes și David, 1989, Dohrenwer, 1986). Stresorul
reprezintă agentul, s ursa sau situația, evenimentul de viață – stimul care acționează asupra individului.
Volumul de stres produs de acești stresori depinde nu doar de percepția individului, cât și de factori
precum tipul de stresori și intensitatea și durata acestora. Tema ce ntrală a acestei paradigme o constituie
identificarea agenților stresori și clasificarea lor după diferite criterii dar concluziile cu privire la agenții
stresori ce provoacă stres sunt imposibil de tras, în condițiile în care aceștia nu sunt stabili și co ndițiile de
muncă și viats ale oamenilor sunt în continuă schimbare.
Stresul este definit ca „o relație particulară de interacțiune între persoana și mediu, în care
importantă este evaluarea solicitărilor din mediu care depășesc resursele proprii de adapta re și amenința
starea de bine a persoanei; acest proces determina activarea unor mecanisme de coping, respectiv
răspunsuri de tip feed -back Ia nivel afectiv -fiziologic, cognitiv și comportamental. Baban (1998 p. 189) .
Grijile, necazurile și tensiunile din familie pot avea impact negativ asupra evoluției școlare a
copilului. Acestea pot fi extrem de variate, de la gelozia pentru un frate mai mic, boala unui membru al
familiei, o ceartă pe care o consideră nedreaptă, standarde prea ridicate impuse de părinți etc.

Profesia didactică este una dintre cele mai stresante profesii, sursele de stres provenind din relația
cu elevii, cu părinții, cu colegii, din caracterul birocratic și rutinier al predării, din conflictul de roluri,
din salariile nemotivante, din cond ițiile fizice de desfășurare a activității, din schimbările aduse de
reformă sistemelor educative etc. Meseria de profesor este extrem de solicitantă și satisfacțiile
profesionale pot fi reduse de ambiguitatea rolului, de conflictele cu staff -ul, de încerc area de a rezolva
problemele de comportament ale elevilor, de efortul continuu de a -i motiva pentru a studia și progresa.
Stresul prelungit și reducerea satisfacțiilor profesionale pot determina scaderea stimei de sine a
profesorului, cu efecte directe asu pra eficienței sale educative; creșterea stimei de sine are ca efect
creșterea capacității de a rezolva probleme.
Observațiile clinice și cercetările psihologice (cf. Lawrence, 1996, p. 86) au demonstrat că este
posibil ca oamenii să -și controleze comportamentul și emoțiile dacă sunt suficient de motivați și
pregătiți să facă efortul necesar. Dacă profesorului nu -i place un anumit aspect al activității educative din
școala în care lucrează, atunci trebuie să facă efortul să identifice sursele de str es și să le contracareze; nu
trebuie adoptat punctul de vedere potrivit căruia predarea este inevitabil stresantă, stresul se implică în
construirea caracterului etc. Exista aspecte neplăcute ale vieții școlare care nu trebuie acceptate ca
inevitabile, ci remediate.
Stresul este imposibil de evitat, ne spune Hâns Selye pentru că viața însăși este stresul. Presiunea
pentru performanță și concepția „zero defecte” sau perfecționismul împins până la paroxism, ritmul
trepidant al vieții cotidiene, aglomerația și poluarea sonoră, supraîncărcarea de responsabilități,
schimbările rapide, sunt numai câteva exemple pentru ceea ce induce stresul care, dacă depășește o
anumită intensitate, devine toxic, afectând sănătatea și starea de bine psihic. Stresul cronic
(perman entizarea prezenței factorilor de stres, care vor fi din ce în ce mai puțin controlați) generează
diferite boli sau le accentuează pe cele deja existente, mărind disconfortul psihic și scăzând capacitatea
de adaptare la solicitări, pofta de viață sau ceea ce psihologii numesc satisfacția și sensul în viață.
Este posibil să existe o altă serie de motive care par minore unui adult, dar exercită o presiune
mare asupra copilului. Se p oate ca în drum spre școală să întâlnească zilnic un câine de care se teme,
poate este speriat de severitatea unui profesor sau de femeia de serviciu. Există posibilitatea să fie
îngrozit de ideea de a cere permisiunea de a merge la toaletă, sau poate pur și simplu știe că trebuie să
recite o poezie în fața clasei. Astfel de motive creează un stres suplimentar și țin mintea ocupată. De
aceea este foarte important să existe multe situații de comunicare cu copilul. Poți să depistezi din timp
astfel de lucruri pentru ca ele să nu primească amploare.
Așa cum niciun studiu științific nu s e pliază pe toate formele de stres, strategiile nu sunt valabile
pentru orice situație stresantă. O strategie care îți permite să învingi anxietatea de a vorbi în fața clasei
sau să rezolvi un conflict în clasă sau în școală e foarte posibil să nu te poată ajuta să faci față
problemelor din afara școlii.

Catalogarea unui copil ca “leneș”, “slab”, “rău” este un s ubiect foarte delicat. Poate avea o reacție
de împotrivire la “î mpinsul de la spate”, poate fi marcat de teama de e șec sau poate pierde încrederea î n
realizările și inițiativele lui. C onturându -i o astfel de imagine, copilul poate renunța la luptă.
Unii copii au rezultate slabe pe ntru că sunt prea conștiincioși, și d in dorința de a nu greși , repetă
din nou și din nou. Se agita în mod exagerat și de ob icei rămân în urmă în alte direcții. Privarea de
siguranță, înțelegere și afecțiune în primii ani de viață, poate fi acum responsabilă de neadaptarea
școlară. Este posibil că metodele rigide de predare, atitudinea aspră și de înregimentare a copiilor să du că
la probleme individuale de studiu. Există cazuri în care copilul poate să aibă probleme, de la cele fizice
(defecte de vedere, auz, lipsa de coordonare motrică etc), la cele psihologice ( probleme de concentrare,
atenție, inhibare etc,). Oricare ar fi t ipul stresului școlar tr ebuie aflată cauza generatoare, pentru a fi
evitată situația încă de la început.
Concentrarea pe partea bună a stresului transformă modul în care îl simți din punct de vedere
fizic și emoțional. Schimbă felul în care faci față provo cărilor din viața ta. (Kelly McGonigal, 2016 ,23)
Specialiștii atrag atenția că din ce în ce mai mulți copii, chiar dintre cei de la clasele primare, sunt
foarte obosiți, epuizați, nervoși, fără chef și că școala a devenit pentru ei o tortură. Vinovați, în aceeași
măsură, de acest lucru, sunt atât părinții cât și școala.
Chiar dacă elevii mici trec ușor peste perioada de acomodare cu școala și se adaptează relativ
bine la noile schimbări apărute în viața lor, mulți nu pot ține pasul cu cerințele. Programa școlară este
foarte încărcată, informațiile primite depășind adesea vârsta lor și multe lucruri nu pot fi înțelese, iar
temele sunt copleșitor de multe.
Învățătorii, chiar și dintre cei tineri dar școliți după vechile metode, încă merg pe principiul că
omul, indiferent de vârstă, să nu aibă și un timp al său în care să facă ce vrea, în cazul copilului, să se
joace. Așa se ajunge că elevul să aibă de făcut "o tonă de probleme" în weekend sau în vacanță, pentru că
elevul simte ca pe o povară imensă multitudin ea temelor date pentru o perioad ă când ar trebui să se
relaxeze și să -și facă un program cum vrea el. În aceste cazuri
stresul apare atunci când este în joc ceva de care îți pasă, un stres dăunător sanatații și dezvoltării
copilului.( Kelly McGonigal, 2016 , 20 )
Astfel, tema pentru acasă nu mai este un mijloc de control în procesul de aprofundare a materiei,
ci un factor de stres, un dușman care stă în calea copilului, care nu mai are timp să se joace ori să
desfășoare alte activități în afara programului ș colar.
Aceiași învățători le "fură" copiilor orele de desen, muzica și educație fizică, materii relaxante
când elevii s -ar putea desfășura fără teama de a greși, și fac tot probleme la matematică.
Copiilor le plac jocurile, cântecele, desenele și toate acestea ar putea fi folosite de învățători în

procesul de învățământ, dacă ar accepta ideea că nu li se știrbește cu nimic din autoritate.
De la școală, de la un program destul de încărcat și nedivers ificat, acasă, copiii intră sub tirul
părinților, niciodată mulțumiți de note. Fără ajutorul părinților, fără încurajarea lor, nu trebuie să se mire
nimeni dacă va vedea un copil băgându -și ambele mâini în păr și urlând că nu mai vrea scoală, teme, note
și nici s -audă vreodată de învățătoare. Copiii vor resimți foarte repede con secințele, mai adesea întâi
mental: stresații nu se simt bine, sunt temători sau chiar triști; a lții reacționează excitat și capricios, devin
repede nedre pți. Copiii care suferă de stres, de obicei nu -și mai poate regăsi echilibrul .( Christina
Berndt, 2014 ,15). Părinții nu trebuie să -și transforme copiii în roboți programați să primească doar note
mari. În afară de școală, copilul ar mai vrea și altceva, să se joace, să se plimbe, să facă un sport ori să
meargă la un spectacol pentru vârsta lui.
Eventualele schimbări apărute în comportamentul copilului trebuie sesizate de părinți și acționat
în consecință împreună cu scoala și medicul de familie.
Stresul acumulat în primii ani de școa lă, repulsia față de tot ce înseamnă școala și slujitorii ei vor
avea pe viitor consecințe deosebit de grave pentru sănătatea copilului care, într -un final, va ajunge chiar
să abandoneze școala dacă nu se intervine cu calm, cu răbdare și blândețe, la momen tul oportun.
O bună cunoaștere de sine (și implicit a surselor de stres care ne afectează la nivel corporal sau
psihic), urmată de o acceptare de sine, reprezintă un ingredient de luat în seamă în creșterea capacității de
adaptare în situații dificile. În aceste condiții, stresul va înceta să mai fie o sursă de amenințare, anxietate,
neajutorare și lipsă de speranță. Va fi o experiență care poate fi controlată și, mai mult decât atât, o
experiență care va contribui la creșterea personală, prin descoperirea celor mai bune strategii de
„supraviețuire” în contextul adversităților. Atitudinea activă (născută din încrederea în sine și
sentimentul eficienței personale) este definitorie pentru pentru cei care reușesc să învingă stresul,
menținându -și sănătatea fizi că și mentală. Cei care au o atitudine evitantă, își vor activa mai greu și
bineînțeles că insuficient, resursele interne pentru a face față stresului. Cu alte cuvinte, stresul este o
experiență eminamente subiectivă, percepută de fiecare în mod diferit, î n funcție de o serie întreagă de
factori, cum ar fi: încrederea în sine, gândirea pozitivă, optimismul, stilul explicativ, rezilienta psihică,
atitudinea în fata eșecului, nevoia de autoactualizare.
Asistentul social din școală trebuie să creeze un cadru pentru ca profesorii să -și poată exprima
nemulțumirile, nevoile, propunerile într -o atmosferă constructivă și de încredere; în acest scop,
asistentul social împreună cu directorul, poate să realizeze ședințe periodice, într -un context informal,
neamenințător, în care profesorii să fie încurajați să -și exprime opiniile și să discute problemele de la
clasă. Punctul de plecare al acestor întâlniri este acceptarea faptului că toți profesorii au, sau vor a vea
probleme, și să nu se aprecieze prezentarea problemelor ca fiind o slăbiciune de caracter sau un minus în
pregătirea psihopedagogică ori de specialitate. În aceste întâlniri cu caracter informal se poate realiza un

schimb de experiențe util, iar profes orii cu mai multă experiență în învățământ pot oferi sugestii
valoroase în rezolvarea unor probleme specifice. Alături de informațiile achiziționate astfel, suportul
emoțional pe care -l oferă aceste întâlniri poate fi eficient în combaterea stresului.
Scop ul acestor ședințe cu caracter informal este de a oferi ocazia profesorilor să -și facă cunoscute
nevoile, problemele. Profesorii care nu au încredere în ei vor fi incapabili să exprime opinii contrare
într-o ședință și vor avea tendința să evite situațiile neplăcute sau conflictele cu ceilalți; profesorii
agresivi își vor exprima opiniile într -un mod neplăcut, încercând să -și impună punctul de vedere și să -i
determine pe ceilalți să le satisfacă nevoile. Profesorii care au încredere în ei înșiși își vor exp rima
nevoile politicos, dar ferm, vor fi calmi și nu vor reacționa cu ostilitate dacă sunt contraziși. De aceea, a
conduce o echipă de profesori renumiți pentru individualismul lor poate determina conflicte. Asistentul
social va media conflictele apărute ș i va folosi aceste contexte pentru a identifica modalitățile de
rezolvare a nemulțumirilor existente.
Alături de suportul oferit profesorilor pentru a -și exprima opiniile cu privire la aspectele
neplăcute ale profesiei lor, asistentul social din școala poa te oferi, la cerere, consiliere individuală pentru
diminuarea nivelului de stres. în acest sens, el poate ajuta profesorul să devină mai organizat; deseori,
insecuritatea și stresul provin din faptul că profesorul nu și -a planificat bine activitățile pe zi ua de munca
respectivă. în acest caz, profesorul va fi consiliat să -și formeze obiceiul ca înainte de a ajunge la școală
să-și planifice riguros programul, după cum urmează:
– să alcătuiască o listă cu ceea ce are de făcut în ziua respectivă, în ordinea importanței;
– să estimeze timpul cerut de fiecare activitate;
– să aibă o evidentă strictă a activităților ce trebuie realizate la termen;
– să delege realizarea unor activități, atunci când este posibil;
– să-și asigure intimitatea, de exemp lu, încuind ușa biroului și afișând „Nu deranjați';
– să petreacă un anumit interval în fiecare zi gândindu -se doar la rolul său de profesor. Consilierea în
scopul diminuării stresului profesional poate avea o diversitate de obiective : să învețe profes orii să -și
accepte limitele, să nu se grăbească să ia decizii, să se răzgândească atunci când situația o cere, să -și
mențină simțul umorului, să -și cultive hobby -urile, să -și dezvolte anumite abilități etc.
Indiferent că este vorba despre stres acut, inter mitent, cronic, profesional, academic, anticipativ,
relațional, mecanismele fiziologice sunt aceleași, efectele de asemenea aceleași (fie la nivel corporal, fie
la nivel cognitiv, afectiv sau comportamental). Depinde de fiecare individ dacă se lasa depășit , copleșit
de factorii stresori sau dacă va căuta cele mai bune căi de soluționare a situațiilor problematice cu care se
confruntă. Prin urmare nu exista stres în sine, ci o variabilitate foarte mare de manifestări ale stresului

perceput (experiența propri u-zisă generată de sursele de stres) și stresului anticipat (experiența imaginată
sau anticiparea apariției unor factori stresori)

Stresul este un răspuns intern la un stimul denumită agent s tresor. Unele persoane pot fi afectate
de un stresor pe când al tele nu. O ameni fiind diferiți , reacționează diferit la același stresor. Unele
persoane expuse la stres , reușesc să se acomodeze situației, pe când altele manifestă simptome
psihologice intense, de obicei de lungă durată, care au consecințe asupra stării de sănătate fizică și
mentală.
Stresul este un set de circumstanțe la care individul nu poate răspun de adecvat stimulilor , sau
poate ră spunde cu un cost mare pentru organism – oboseală cronică, încordare, anxietate, daune fizice,
pierderea stimei de sine, căderi nervoase .
Zilnic oamenii trebuie să fie echilibrați și să se adapteze situațiilor cu care se confruntă. Stre sul
nu este neapărat negativ. U n nivel moderat de str es putând fi chiar un factor motivațional sau o
modalitate de a dobândi o adaptăre la o nouă situație. Unele tipuri de stres sunt chiar ceva normal și
necesar, atât la serviciu, școala căt și în viața de zi cu zi .
Stresul ridicat includ e:
– insomnie
– anxietate
– migrena
– exces emoțional
– alergie
– abuz de alcool și tutun, etc.
Pe termen lung , stresul poate duce la boli de inimă și cerebro -vasculare, dar și ulcer peptic, boli
inflamatorii , probleme m usculo -scheletice și chiar unele forme de cancer.

Bibliografie:

Băban, A., (2005) Psihologia sănătății, Suport de curs Universitatea „Babeș Bolyai”, Cluj – Napoca.
Blank, R., Schroder, J.P., (2011) Managementul stresului, Editura All, București.
Gallwey, T. W., (2011) Jocul interior și stresul, Editura Spandugino, București
Holdevici, I ., (2005), Psihoterapia cognitiv -comportamnetală. Managementul stresului pentru un stil de
viață optim, Editura Științelor Medicale, București.
Iamandescu, I.B (2002), Stresul psihic – din perspectivă psihologică și psihosomatică , Ed. Infomedica,
București;
Ionescu, M.., (2007), Instrucție și educație, Editura „Vasile Goldiș” University Press, Arad.
Rășcanu, R., Stres, stres post -traumatic și modalități de intervenție psihoclinică, în Zaharia, C.M (coor)
(2010), Prevalență și cauzalitate în abordarea stresul ui: cercetare și intervenție în psihologie , Ed.
Psihomedica, Sibiu;
Stănculescu, E., (2015) Managementul stresului în mediul educațional, Ed. Universitară, București
Tudose, F. (2003), Orizonturile psihologiei medicale , Ed. Info Medica, București;
Zlate, M ., (2007) Tratat de psihologie organizațional -managerială,Vol. II, Editura Polirom, Iași.